Cuprins

I. Conjuraţia lui Catilina

1. Context istoric ................................................... .pagina 2
2. Catilinarele ........................................................ pagina 3

II.„In Catilinam” ......................................................... pagina 5

III. Ce s-a întâmplat cu Republica?...............................pagina 7

IV.Bibliografie .............................................................. pagina 9

1
 I.Conjuraţia lui Catilina

1. Context istoric

Pana in secolul al treilea a.Chr, poporul latin nu ducea o viata mult diferita
de cea a taranilor, indiferent de statul social pe care indivizii l-ar fi avut. Acest
lucru nu este deloc surprinztor, avand in vedere ca mai toata populatia se ocupa de
agricultura, muncind pe branci de dimineata si pana seara, ducand o viata lipsita
de cultura maiestoasa la Romei ulterioare, mancand legume fierte si purtand haine
simple, tesute de neveste si, mai tarziu, de sclavi. Este interesant de obervat faptul
ca, in acele vremuri, se presupune ca in spatiul italic nu patrunsese inca ideea
averii masurate in bani; cei din clasa sociala superioara se diferentiaza mai mult
prin domeniile vaste detinute, prin sclavii pe care ii aveau si prin puterea pe care o
exercitau, prea putin pin fastul unei vieti de lux.

*Se spune ca, la inceputul secolului al teilea a.Chr, cand senatorii romani s-
au vazut nevoiti sa aigure solului trimis de regele Epirului luxul cu care acesta era
obisnuit acasa, a trebuit sa umble din casa in casa prin toata Roma pentru a gasi
indeajuns de multe vase si piese de mobilier de lux. *

Datorita contactului cu lumea Elena si impactului semnificativ asupra

psihicului pe care l-au avut bogatiile castigate in urma campaniilor dintre secolele
al doilea si intai a.Chr, a parut in Roma “luxuria”, concept care definea ceva
asemanator luxului si confortului de astazi. Desi la inceput luxul era destinat in
exclusivitate locurilor publice, incetul cu incetul, a ajuns sa fie o bucurie si in
particular. Astfel, cei din clasele sociale superioare detineau case cu multe camere,
nu numai clasicul “atrium” universal; cu toate acestea, mobilierul nu s-a ridicat
mult nivelului anterior – piesele au ramas in continuare putine ca numar, insa
valoarea lor a crescut, fiind confectionate din metale si din pietre pretioase.
Si totusi, chiar si in aceste conditii, exista conditii de viata foarte dure
pentru unii dintre oraseni. In urma reformelor si a exodului rural, multi tarani nu
au mai avut incotro sa se indrepte si au ajuns la portile cetatilor. Incet-incet,
acestia s-au stabilit in niste cladiri foarte inalte pentru perioada respectiva, cu un
numar mare de camere care stateau sa cada in orice clipa, punand in pericol atat
viata locatarilor cat sip e cea a celor din imprejurimi.

*Se poate spune ca, priml bloc cu apartamente din istoria omenirii a fost
construit undeva aproape de portile Romei, ca forma de aezare pentru taranii fara
adapost. Acesta avea in jur de sapte etaje si era destinat traiului la comun al
saracimii. Etajele lui nu aveau aceeasi inaltime, acest fapt facandu-l extrem de
fragil si de periculos.*

2
 Aceleasi cauze au dus si la aparitia unei schimbari in ceea ce priveste
mentalitatea romanilor. Familia de tip traditional este profound marcata de
“mondenitatile” nou-aparute, multe sarcini ale mamei din inalta societate fiind
atribuite sclavilor si incepe parka sa pluteasca in aer parfumul singurantei de a fi
cetatean al unei puteri. Influentele grecesti se observa cu foarte multa usurinta si
in ceea ce priveste literatura latina. Practic, pana in secoul al treilea a.Chr nu se
poate pune problema unei literturi a poporului din peninunsula. Desi stim cu
siguranta ca etruscii cunosteau alfabetul inca din secolul al saptelea a.Chr, pana in
secolul al treilea a.Chr nu se remarca nicio scriere reprezentativa, ci doar inscrieri
timide. Chiar si la incputul periodei infloritoare a Republicii, limba celor culti era
greaca, lucru acceptat pana si de cei mai conservatori romani (vezi Cato) si, prin
urmare, primele scrieri latine au fost, de fapt, in limba greaca. Paradoxal, primii
care au scris in limba latina au fost niste greci, oameni de cultura sau chiar oameni
politici insemnati ai cetatilor grcesti cucerite de romani.
Litertura latina, in sensul pe care il intelegem noi astazi se contureaza in
jurul secolului intai a.Chr, odata cu mari scriitori romani. Atunci se afirma si
oratoria, elocinta fiind considera o arta indispensabila celor care aspira la o cariera
in polica ori avocatura. Desi la un moment dat este interzisa invatarea oratoriei,
Cicero, reprezentatul cel mai de seama al acesteia continua sa scrie carti pe acesta
tema chiar in limba latina; astfel, scrierile despre oratorie au capatat un caracter
profound roman, fiind intr-un fel “personalizate” de Cicero.

*Se pare ca, pana si plebeii ar fi cunoscut limba greaca, datorita contactului
acestora frecvent cu negustorii greci. Acest fapt a fost un factor determinant al
insuflarii filosofiei grecesti in Roma, fiindca filosofilor greci le era usor sa se faca
intelesi. Pana si unul dintre cei mai aprigi critici ai influntelor elene in Roma,
Cato vorbeste in limba greaca*

2. Contextul Catilinarelor

Pentru a intelege Catilinarele trebuie sa avem putine cunostinte referitoare la

contextul in care au fost scrise, sa stim care erau personalitatile vremii si ce relatii
aveau acestea intre ele. De aceea dorim sa realizam o scurta prezentare a fiecarei
Catilinare in parte.

Catilinara intai

Cine erau Cicero si Catilina? Ce relatii aveau si de ce?

La alegerile pentru consulta de la finele lui iulie 63 a.Chr. Lucius Sergius
Catilina, care dorea de cativa ani sa ajunga la magistratura suprema, este din nou
invins, in ciuda ideilor sale oarecum incendiare care i-ar fi putut atrage multi
sustinatori(abolilea datoriilor, proscrierea celor bogati si confiscarea averilor
acestora etc). El, fostul locotenent al lui Sylla isi facuse cunoscut numele prin
3
cruzimea de care a dat dovada in perioada in care fusese propraetor al provinciei
Africa.In anul 65a.Chr., Catalina un putuse candida la consulta tocmai din
pricina acuzatiilor aduse in urma jefuirii fostei sale colonia, iar acum., in 63, spera
sa i se indeplineasca visul:acela de a deveni cónsul al Romei. Insa planul sau
esueaza, fiind alesi consuli M.Tullius Cicero si C. Antonius Hybrida.
In noaptea de 20 octombrie 63a.Chr, Cicero primeste de la Crassus o scrisoare
anonima primita de acesta si un pachet de scrisori inca nedesfacute. In scrisoarea
anonima, Crassus era sfatuit sa paraseasca Roma, caci in zilele de 27 si 28
octombrie ave asa inceapa o revolta.
In sedinta senatului din 21 octombrie, Cicero aduce la cunostinta continutul
scrisorii primite de Crassus si deschide si celelalte scrisori, punand cap la cap
informatiile din acestea. Cicero ia masuri de aparare ca in cazul unui razboi civil,
dar zilele trec si nimic nu se intampla. In cele din urma, la 27 octombrie, Cicero
primeste o scrisoare din Firesole prin care se anunta ca Manlius, fost libert al lui
Sylla fusese eliberat si ca pornise la actiune, fiind conducatorul celei mai Mari
foste catilinare din Etruria. Cicero isi propune acum sa demonstreze implicarea lui
Catilina.
Situatia un este usoara: Cicero un avea informatii pe care le-ar fi putut face
publice; informatiile sale, desi foarte importante, fusesera probabil cumparate; in
senat existau si partizani ai lui Catalina si pe langa acestia si senatori increduli. In
acest context, in cadrul sedintei senatului din 8 noimbrie, Cicero rosteste faimoasa
Catilinara intai.

Catilinara a doua

Ce se intampla in continuare?
Dupa memorabila sedinta a senatului din 8 noiembrie, Catalina paraseste Roma.
In ziua de 9 noiembrie, Cicero convoaca adunarea poporului pentru a le aduce la
cunostinta acest fapt care ii sustinea ipoteza. Astfel el explica conduita lui
Catalina; Cicero se vede acuzat de unii fiindca un l-a arestat si consamnat la
moarte pe tradator, in timp ce altii il considera pe el vinovat de nenorocirea
“bietului” Catalina.
Prietenii si sustinatorii tradatorului raspandisera zvonul ca ar fi plecat spre
Marsillia cand el, de fapt, se indreptase carte Arretium si mai departe catre tabara
lui Manlius din Etruria.
Consulul considera plecarea lui Catalina un succes si se arata ingrijorat de
eventualele conspiratii ale partizanilor sai ramasi la Roma, dorind sa imbarbateze
poporul si sa il pregateasca pentru lupta.

Catilinara a treia

Va fi sau un o lupta la Roma?

4
 Catalina fusese declarat “dusman public” de catre senat, dar Cicero inca un avea
dovezi palpabile ale pregatirii insurectiei.
In Roma se intampla ceea ce anticipase Cicero; partizanii lui Catilina continua
ideile acestuia, incercand sa puna in miscare planul. In mai multe provincii exista
tulburari puternice.

Catilinara a patra

Deznodamantul
In ziua de 5 decembrie 63 a.Chr Cicero convoaca la templul Concordiei, aparat de
puternice straji si inconjurat de o mare masa de cetateni, senatul, spre a decide
soarta conspiratorilor, care isi marturisisera vina, sub povara dovezilor care
sustineau acuzatia. Cand vine randul praetorilor, Caesar rosteste o cuvantare care
sporeste teama si confuzia senatorilor; el considera ca decizia trebuie sa fie luata cu
calm si sa sa fie cumpanita, nefiind influentata de interese proprii. Discursul lui
Caesar are un efect extraordinar, unul dintre conducatorii partidului popular
luand cuvantul si denuntand chiar ilegalitatea pedepsei capitale.
In acest context, Cicero rosteste Catilinara a patra. Practic, discursul lui Cicero
este un raspuns incurajator si abil la incercarea de intimidare a lui Iulius Caesar,
dar prin care un reuseste sa risipeasca confuzia si ingrijorarea senatorilor.
Tiberius Nero propune ca cei acuzati sa fie tinuti inchisi pana la incheierea totala
a conflictului si apoi sa fie judecati de catre instantele obisnuite de judecata.
Aceasta idee este primita cu destul de multa caldura de catre senatori, ei practic
neimplicandu-se in niciun fel in soarta vinovatilor.
Decizia finala este luata imediat dupa cuvantarea lui M. Porcius Cato. Ideea
acestuia consta in faptul ca, in vreme de razboi un mai are sens discutarea
pedepsirii vinovatilor – este evidenta, capitala. Mai degraba este nevoie sa se
discute masurile de aparare impotriva altor ticalosii care trebuie anticipate; in
niciun caz un trebuie tinuti in cetate dusmanii, a caror existenta ar ameninta

statul. Imediat dupa ce Cato isi incheie discursul, senatorii si consulii lauda

5
propunerea plina de curaj a acestuia. Hotararea este redactata conform lui si
Cicero doreste ca executia sa aiba loc in aceeasi zi, temandu-se de o rasturnare de
situatie.
Catilina un se numaraprintre cei executati, el fiind ucis in 62 a.Chr in batalia
senatoriala de la Pistoria.

II. „In Catilinam”

Catilina, om fără scrupule, a încercat să ajungă chiar şi pe căi extralegale la

magistratura supremă, lucru care a dovedit destul de clar faptul că ar putea face
orice pentru a-şi atinge scopurile. Astfel, şi în cazul acestui senator roman se
aplică binecunoscuta sintagmă: „Scopul scuză mijloacele”. În acelaşi timp,
Catilina este un om crud, faimă pe care şi-a dobândit-o în timpul proscripţiilor din
vremea dictatorului Sulla.
Îndrăzneala şi ambiţia lui au depăşit orice limite, fiind gata să accepte orice
pentru a-şi înlesni ascensiunea pe Cursus Honorum. Este acuzat de concusiune
(„a stors” bani cu forţa de la locuitorii provinciei Africa) şi astfel, calea legală spre
cosulat îi este închisă. Recurge după cum am amintit, la mijloace extralegale:
constituie o armată în Italia şi organizează un complot în capitală pentru a obţine
puterea absolută. Catilina avea drept complice pe Manlius.
În noaptea de 6 spre 7 noiembrie, el adună pe conspiratori în casa senatorului
M. Porcius Laeca pentru a stabili ultimele detalii în vederea pornirii răscoalei.
Pune la cale uciderea adversarilor săi politici şi ai cetăţenilor Romei, precum şi
declanşarea unor incendii în 12 cartiere ale
capitalei Republicii. Cicero, care era consul în
acel an, este avertizat la timp de pericolul care
îl aştepta în umbrele nopţii de către
informatorii săi particulari. A doua zi,
convoacă senatul în templul lui Iupiter Stator.
Catilina se prezintă la întrunirea senatorilor
doar pentru a disimula, pentru a da impresia
că este nevinovat, neimplicat în asemenea,
răscoale. În „Catilinarea I”, Cicero îl acuză pe Catilina de crimă:  „indica din ochi
spre a fi ucis fiecare dintre noi”. Consulul îl condamnă neoficial la exil, dezvăluind
planurile sale mârşave. Catilina este acuzat că vrea să aducă la distrugere şi ruină
templele zeilor nemuritori, casele oraşului, viaţa cetăţenilor, toată Italia. Tot
despre Catilina se spune că şi-ar fi otrăvit soţia pentru a lua în căsătorie pe o
anume Aurelia Orestilla. Este numit de Cicero, în „Catilinara a II-a” „monstru
înspăimântător”.

6
 Asupra aestui senator stau cele mai grave acuzări, este considerat monstru,
este acuzat de toţi, este un criminal. În consecinţă, Catilina poate fi numit un
animal, nu un om.

III. Ce s-a intamplat cu Republica?

„Toţi oamenii dornici de a fi mai presus de celelalte fiinţe trebuie să se

străduiască din răsputeri să nu treacă prin viaţă neştiuţi de nimeni, deopotrivă cu
dobitoacele, pe care firea le-a plăsmuit, cu capul plecat la pământ şi roabe
pântecelui”, scria istoricul Sallustius, adăugând că „întreaga noastră tărie stă în
suflet şi în trup”, iar noi „avem nevoie mai cu seamă de domnia sufletului şi de
ascultarea trupului”.
De-a lungul istoriei, şi mai cu seamă a istoriei Romei, căci aceasta constituie
subiectul acestei lucrări, s-a distins un mare număr de oameni, unii mai buni, alţii
mai dedaţi plăcerii, unii întrecându-se în glorie, renume, faimă sau avere, alţii
încercând să caute binele concetăţenilor lor. Gracchus, Sulla, Caesar, Pompeius,
Crassus, Cicero, Catilina sunt nume mai mult sau mai puţin cunoscute, care
străbat însă veacurile şi mileniile şi ajung până în zilele noastre în cărţile de limba
latină sau de istorie. Ce este important la aceştia? Au încercat să trăiască, unii mai
comfortabil, alţii căutând primejdia, unii alergând după glorii, onoruri sau avere,
alţii încercând să afle scopul adevărat al existenţei lor. Îi putem considera eroi sau
trădători dar, fie că vrem, fie că nu vrem, şi ei au îmbrăţişat moartea, iar oasele lor
şi-au găsit mormântul ca locuinţă.
Cu toate acestea, încă avem ce învăţa din
experienţele lor de viaţă, din care o seamă de crâmpeie au
supravieţuit furiei anilor şi au ajuns până la noi. În
acest capitol, doresc a mă opri asupra unui moment
culminant în istoria Romei, un climax al crizei
Republicii romane, reprezentat de conjuraţia lui
Catilina. Acest senator roman făcea parte din străvechea
gens Sergia, al cărei întemeietor ar fi fost, după
Vergilius, troianul Sergestus, unul din tovarăşii lui
Aeneas. În ciuda renumelui familiei sale cu tradiţie,
Catilina s-a lăsat dominat de pornirile rele ale trupului
său, afundându-se în fiecare zi din ce în ce mai mult în
plăceri nechibzuite şi dedându-se mirajului puterii, pe
care dorea să o obţină cu o dorinţă nestăpânită. Ceea ce

7
este interesant începe când Sallustius ne informează că „Pe lângă acestea, [pe
Catilina] îl mai aţâţau şi moravurile stricate ale concetăţenilor săi, pe care-i
tulburau două rele mari şi felurite: neînfrânarea şi lăcomia.” Aceasta este într-
adevăr suprinzător, întrucât sunt cunoscute şi astăzi pragmatismul şi cumpătarea
romanilor din vechime. Cum s-a ajuns la această stare de igonranţă, la această
pată neagră pe toga albă a poporului latin?
Sallustius continuă lucrarea sa intitulată „De coniuratione Catilinae”
printr-o scurtă trecere în revistă a istoriei Romei de la întemeierea sa şi până în
vremea lui Cicero, punând accentul pe această schimbare a moravurilor cetăţenilor
romani. Astfel, Roma a cunoscut o perioadă de expansiune economică, politică şi
teritorială în vremurile sale de început însă, după secole de trudă şi războaie
pentru stat, cetăţenii curajoşi şi cumpătaţi de până atunci au început să prospere
din punct de vedere material. Astfel, „Celor care înduraseră cu uşurinţă osteneli ,
primejdi şi vremuri de restrişte, tihna şi bogăţia, atât de dorite altădată, le-au fost
spre povară şi nenorociri.” Istoricul continuă menţionând că „la început spori
lăcomia de bani, mai poi setea de putere: acestea au fost izvorul tuturor relelor.
Lăcomia de bani a zdruncinat buna credinţă, cinstea şi celelalte deprinderi bune;
[...] setea de putere i-a împins pe mulţi muritori să devină făţarnici, una să aibă
ascunsă în gând şi alta gata pe buze, să preţuiască prieteniile şi duşmăniile nu
după fapta cuiva, ci după folosul lor şi să aibă bunătatea mai curând pe faţă decât
în suflet.” La început, aceste dorinţe erau temperate de stăpânire prin aplicarea
unor pedepse dar, încet-încet, aceste pofte nesăbuite au cuprins întreaga societate
romană ca o molimă. Bineînţeles că au existat şi oameni care au încercat să se
împotrivească acestor plăceri păcătoase de o clipă, însă aceştia erau, probabil, într-
un număr relativ restrâns. Cicero însuşi declara în „Catilinara I”: „Doresc,
senatori, să fiu îngăduitor; doresc ca în mijlocul acestor atât de mari pericole ale
republicii să nu par nepăsător; dar de pe-acum mă găsesc vinovat eu însumi de
inerţie şi incapacitate.” Deci, chiar eroul republicii, consulul Cicero, se declară
ineficient în stoparea molimei viciilor şi păcatelor cetăţenilor romani depravaţi.
Lăcomia de bani şi setea de putere au condus zece de oameni de-a lungul
vremii. Acestora li se adaugă desfrânarea şi îngâmfarea, ca ingredientele ale unei
băuturi otrăvitoare atât pentru suflet, cât şi pentru trup. Este de datoria noastră să
învăţăm din greşelile personale sau, cel puţin, din greşelile celor din jurul nostru.
Conjuraţia lui Catilina a apărut ca un punct culminant al neglijenţei în istoria
poporului roman, ca un semn al ignoranţei ajunse la apogeul său în rândul
cetăţenilor republicii.
Fiecare dintre noi ar trebui să vegheze asupra trupului său şi, mai cu seamă,
asupra sufletului său, mai ales în această vreme în care păcatul pândeşte la orice
colţ de stradă, gata să facă victime noi. Trebuie să fim conştienţi de gravitatea
acestui fapt. Vegherea nu este confortabilă pentru nimeni: sunt sigur că un străjer
şi-ar dori să se ghemuiască în patul său călduros, decât să îndure somnul, frigul şi
poate chiar foametea pentru a sta de veghe. Pentru fiecare dintre noi, preţul
nevegherii este mai mare sau mai mic, iar la un moment dat, ignoranţa şi
neglijenţa ne pot costa chiar viaţa.

8
IV.Bibliografie

www.wikipedia.com
Sallustius – Opere, editura