Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ARGUMENT
Apa este cel mai important aliment. Nu poate fi înlocuit. Aceste afirmaţii nu sunt
figuri de stil, ci citate din standardele de apă din ţări dezvoltate. Omul se poate lipsi în
extremis de apă pentru alte folosinţe, dar nu şi de apa de băut. Rezistă timp destul de
îndelungat fără mâncare, dar foarte puţin fără apă. Şi găseşte apa în diverse alimente, dar
nu se poate lipsi de apa lichidă. De aceea pentru om cea mai importanta apă a fost, este
şi va fi apa potabilă.
Potabilizarea apei înseamnă eliminarea majorităţii componentelor organice,
anorganice şi biologice prezente în apă, astfel încât apa obţinută să corespundă normelor
naţionale şi internaţionale referitoare la apa potabilă. Apa potabilă face parte din categoria
apelor dulci care au un grad de puritate (referitor la bacterii şi substanţe toxice) ridicat
încât este adecvat băutului, sau pentru bucătăria omului.
Probleme ce pot apărea cu privire la înrăutăţirea calităţii apei sunt, în afară de o
sursă necorespunzătoare şi instalaţiile de apă ce nu corespund din punct de vedere
igienic.
O apă potabilă de calitate bună trebuie să fie rece (5°), cu un gust plăcut, incoloră
si inodoră, cu un conţinut mediu de substanţe minerale (carbonaţi de calciu, magneziu,
săruri de sulfaţi cu metalele amintite). Concentraţia în minerale stabileşte duritatea apei.
Folosirea centralizată a apei în centrele populate constitue o problemă de
perspectivă apropiată, legată de creşterea continuă a gradului de confort şi civilizaţie.
Nu se mai concepe astăzi dezvoltarea social-economică a teritoriului fără ca
această utilitate de prim rang, care este apa de calitate, să nu fie asigurată în condiţii
tehnice corespunzătoare.
4
Tratarea apei în scopul potabilizării
Apa potabilă provine de regulă din ape subterane sau din ape de suprafaţă, mai
rar din alte surse. Această situaţie se va menţine, deoarece sunt factori obiectivi. De
exemplu 85% din apa dulce de pe Terra e prinsă în calotele glaciare, dar nu ne putem
atinge aproape deloc de ele, deoarece diminuarea lor ar însemna creşteri catastrofale de
nivel a mărilor şi oceanelor.
Apele de suprafaţă diferă după foarte multe caracteristici: debitul şi variaţiile sale
(la cele curgătoare), temperatura, concentraţia şi natura substanţelor dizolvate sau aflate
în suspensie, conţinutul biologic şi microbiologic, fiecare masă de apă lichidă cu albia ei şi
vieţuitoarele din ea fiind un ecosistem distinct. Totodată, apele dulci de suprafaţă au şi
numeroase caractere comune: spre deosebire de cele subterane, ele sunt de regulă mai
puţin mineralizate, mai bogate în elemente biologice, mai influenţabile de către alţi factori
(naturali şi antropici), mai uşor poluabile, mai puţin stabile în caracteristici, dar totodată au
şi capacităţi mai crescute de a-şi automenţine calitatea.
5
Tratarea apei în scopul potabilizării
prin ridicarea apei la un nivel superior celui la care a fost întâlnită. Stratul de apă subterană se
numeşte artezian dacă apa din foraj ajunge în mod natural la suprafaţa terenului, şi ascendent
dacă nivelul apei rămâne în foraj sub nivelul terenului. Apele subterane, datorită calităţii lor, se pot
întrebuinţa direct pentru scopuri de alimentare cu apă potabilă a centrelor populate şi a unităţilor
industriei alimentare, pe când apele de suprafaţă, din râuri şi lacuri, atunci când se folosesc trebuie
să fie tratate înainte de utilizare.
Factorii care influenţează calitatea apelor subterane sunt în mare parte identici cu
cei ce influenţează calitatea apelor de suprafaţă. Apele meteorice aduc aport de gaze
dizolvate atmosferice (oxigen, azot, dioxid de carbon, hidrogen sulfurat etc.) şi minerale
dizolvate (bicarbonaţi şi sulfaţi de calciu şi magneziu dizolvaţi din roci; azotaţi şi cloruri de
sodiu, potasiu, calciu şi magneziu dizolvate din sol şi detritusuri organice; săruri de fier şi
mangan).
Utilizările casnice fac să ajungă în apa subterană, prin intermediul exfiltrărilor din
tancuri septice sau canalizări neetanşe, precum şi din infiltrarea din apele de suprafaţă,
detergenţi, azotaţi, sulfaţi şi alţi produşi de degradare a substanţelor organice, săruri şi ioni
dizolvaţi din reţeaua de apă potabilă, precum şi compuşi organici solubili- Utilizările
industriale ale apelor generează ajungerea în apele subterane a diverselor săruri dizolvate
în ape uzate industriale ce se infiltrează în sol din apele de suprafaţă poluate.
Agricultura generează aport de săruri din apa de irigaţie. Depozitele de gunoi
aduc aport de produşi organici de descompunere, substanţe chimice solubile, gaze
solubile, săruri provenite din cenuşă. Poluarea apelor subterane în România este prezentă
într-un procent foarte mare de surse care nu ar trebui folosite, dar ignoranţa şi lipsa de
alternative perpetuează folosirea de fântâni şi izvoare necorespunzătoare.
Desalinizarea. Multe ţări din zone aride folosesc pentru oraşele de coastă apa
mării ca sursă de apă potabilă, supunând-o la costisitoare procese de desalinizare.
Evident, cea mai veche şi mare uzina de desalinizare e natura însăşi prin evaporaţia din
mări. Se cunosc peste 30 de procedee de desalinizare a apei, printre care condensarea,
congelarea, extracţia, electrodializa, osmoza inversă, schimbătorii de ioni etc.
Reciclarea apei uzate. În mai multe ţări se experimentează utilizarea ca sursă de
apă potabilă chiar a apelor uzate orăşeneşti, după un proces avansat de epurare şi
tratare.
Proprietatea apei de a dizolva marea majoritate a materiilor organice şi
anorganice reprezintă o problemă din punctul de vedere al potabilizării, deoarece apa este
foarte uşor contaminată la contactul cu aceste materii. Din această cauză, deşi apa este
prezentă în cantităţi foarte mari pe planeta noastră, doar o cantitate infimă este potabilă.
Instalaţiile centrale de potabilizare a apei asigură alimentarea cu apă potabilă a populaţiei
din zonele urbane. Aceste instalaţii necesită investiţii foarte mari atât pentru producerea
cât şi pentru distribuţia apei la consumator, prin reţeaua oraăşenească de apă potabilă.
Deşi calitatea apei este supravegheată la producător, datorită distanţelor mari până la
consumator şi a diverselor materiale din care sunt confecţionate conductele de apă din
reţeaua orăşenească şi mai ales conductele din locuinţele consumatorilor, calitatea apei
se poate reduce significant. Pentru a preveni formarea de microorganisme în reţea este
necesară adăugarea unor cantităţi ridicate de clor în apă, ceea ce duce la deteriorarea
6
Tratarea apei în scopul potabilizării
suplimentară a calitaţilor organoleptice ale apei. Acestea sunt motivele pentru care mulţi
consumatori preferă apa îmbuteliată în locul apei de la robinet.
În zonele rurale unde nu există o reţea de apă potabilă, apa este de cele mai
multe ori obţinută din fântâni şi puţuri individuale şi este consumată fără o filtare prealabilă.
Această apă are de cele mai multe ori un conţinut ridicat de fier, mangan şi calciu, fiind
uneori şi infectată cu bacterii, viruşi şi streptococi fecali. Este evident că o astfel de apă nu
îndeplineşte condiţiile prevăzute de normele în vigoare pentru apă potabilă, consumul ei
putând afecta grav sănătatea consumatorului.
Soluţia ideală în aceste cazuri o reprezintă echipamentele decentrale de
potabilizare a apei, echipamente ce sunt instalate direct în locuinţa consumatorului. Ele
asigură producerea la faţa locului a unei ape de calitate ridicată, care poate fi consumată
direct de la sursă.
Echipamentele cu proces de osmoză inversă reprezintă actualmente cea mai
bună şi cea mai eficientă metodă pentru producerea apei potabile de uz casnic, medical şi
industrial. Agenţia americană pentru protecţia mediului înconjurator EPA (Environmental
Protection Agency - USA) a confirmat şi recomandat osmoza inversă şi distilarea ca fiind
singurele două metode sigure şi efective pentru potabilizarea apei. Echipamentele cu
proces de osmoză inversă nu necesită tratarea chimică a apei, elimină peste 99% din
impurităţile organice şi anorganice dizolvate în apă, elimină peste 99% din impurităţile
biologice (bacterii, viruşi, streptococi fecali) din apă şi asigură o calitate ideală a apei
filtrate, independent de calitatea apei de intrare. Apa obţinută prin osmoză inversă este o
apă pură, demineralizată şi aproape sterilă.
Datorită faptului ca marea majoritate a mineralelor necesare organismului uman
provin din hrana solidă asimilată zilnic, apa poate fi privită doar ca un material dizolvant şi
un mediu pentru eliminarea toxinelor din organismul uman. Pentru a preveni formarea de
microorganisme în reţea, este necesară adăugarea unor cantităţi ridicate de clor în apă,
ceea ce duce la deteriorarea suplimentară a calităţilor organoleptice ale apei.
Este evident că, chiar daca suntem în secolului XXI, repartizarea neuniformă a
resurselor de apă pe teritoriul ţării, poluarea semnificativă a majorităţii râurilor, fac ca peste
9,8 milioane de români să folosească o apă de o calitate chimică îndoielnică, cu un grad
de risc crescut pentru sănătatea lor.
Acestea sunt motivele pentru care mulţi consumatori conştienti de importanţa
calităţii apei necesare organismului lor preferă apa îmbuteliată şi-n deosebi apa plată sau
apa mineralizată uşor carbogazoasă în locul apei de la robinet sau celei din fântână.
Ca urmare a celor prezentate, la ora actuală, cele mai utilizate ape sunt:
•Apa plată, săracă în substanţe minerale şi curată, este cea mai indicată pentru a
se consuma pe perioade foarte lungi. Cu cât conţine mai puţine minerale, cu atât apa
curăţă mai bine organismul.
•Apa mineralizată carbogazoasă este apa destul de controversată în ultimul timp.
•Simplul sifon (care este tot o apă carbogazoasă), făcut cu apă obişnuită din mediul
urban, este, într-adevăr, îndoielnic ca efect pentru sănătate.
•Apoi urmează apa carbogazoasă, făcută din apă de izvor, la care s-a adăugat
bioxid de carbon alimentar, obţinut tot pe cale industrială şi dozat artificial. În funcţie de
organism, această apă înviorează sistemul nervos şi digestia, dar pe de altă parte, fiind
adesea prea puternică pentru organism, produce perturbări.
7
Tratarea apei în scopul potabilizării
• să fie lipsită de microorganisme patogene şi relativ patogene;
•microflora saprofită să fie limitată strict la un număr foarte redus;
•să aibă compoziţie acceptabilă în săruri de calciu care imprimă aşa - numita
duritate a apei
•duritatea apei se exprimă în grade germane şi este cuprinsă între 10 şi 20 grade
germane.
Calitatea apei potabile pentru evitarea bolilor transmise prin apă, se realizează
prin reguli de igienă, cantitatea de apă necesară unui om este de 2 - 3 l zilnic, în Europa
acest necesar de apă atinge cca. 100 - 150 l de apă pe locuitor/pe zi. Prin componenta
demografică, aşezările reprezintă cele mai mari consumatoare de apă, nevoile grupându-
se în următoarele categorii:
• nevoi gospodăreşti ale populaţiei;
• nevoi publice;
• nevoi industriale locale;
• nevoi pentru combaterea incendiilor;
• nevoi tehnologice ale sistemului de alimentare cu apă.
8
Tratarea apei în scopul potabilizării
Alimentarea cu apă potabilă a stat dintotdeauna pe primul plan când s-au ridicat noi
aşezări umane sau s-au extins cele existente. Unde vezi o casă sau un sat ştii că trebuie
să existe în apropiere şi un izvor sau o fântână. În lumea modernă această regulă nu mai
este strict valabilă deoarece s-au realizat alimentări centralizate cu apă pentru întregi
localităţi sau lanţuri de localităţi, cu apă din surse aflate uneori la sute de kilometri distanţă.
De asemenea s-a răspândit masiv consumul de apă îmbuteliată - plată, minerală sau sub
forma diferitelor băuturi. Totuşi alimentarea oricărei locuinţe sau instituţii cu apă potabilă
rămâne un standard de la care nu se poate abdica.
Zona de protecţie sanitară cu regim sever cuprinde terenul din jurul captării,
unde este interzisă orice folosinţă sau activitate care, punând apa în contact cu factorii
externi, ar putea conduce la contaminarea sau la impurificarea acesteia. Ea se extinde în
toate direcţiile în jurul punctului de prelevare a apei - foraj sau dren.
Zona de protecţie sanitară cu regim de restricţie cuprinde teritoriul din jurul
zonei de protecţie sanitară cu regim sever, astfel delimitat încât prin aplicarea de măsuri
de protecţie, în funcţie de condiţiile locale, să se elimine pericolul de alterare a calităţii
apei. Limitele zonei se marchează prin borne sau semne vizibile, cu menţiunea "zonă de
protecţie sanitară".
Perimetrul de protecţie hidrogeologică, cel mai îndepărtat de punctul de
prelevare a apei, are rolul de a asigura protecţia faţă de orice substanţe greu degradabile
sau nedegradabile şi regenerarea debitului de apă prelevat prin lucrările de captare.
Dimensiunile lor se stabilesc individual pentru fiecare captare de apă subterană
sau priză de apă de suprafaţă în parte, pe baza unor studii hidrogeologice, care ţin seama
de factorii locali - naturali şi artificiali - care pot interveni în contaminarea sau în
impurificarea apei, şi anume: obiectivele social-economice existente în vecinătatea
captărilor şi potenţialul de impurificare pe care îl reprezintă; dispoziţia şi caracteristicile
geologice şi geotehnice ale straturilor situate deasupra acviferelor captate; adâncimea
9
Tratarea apei în scopul potabilizării
stratului acvifer şi caracteristicile sale hidrogeologice; caracteristicile morfologice ale zonei;
regimul debitelor de apă preluate din captarea respectivă; condiţiile de calitate a apelor de
suprafaţă, în cazurile în care acviferele sunt îmbogăţite artificial cu astfel de ape; utilizarea
suprafeţelor de teren aferente captării.
10
Tratarea apei în scopul potabilizării
11
Tratarea apei în scopul potabilizării
12
Tratarea apei în scopul potabilizării
Stabilizarea apei cuprinde procedee destinate prevenirii modificărilor apei între
preparare şi utilizarea de către consumator, şi anume evitării corodării conductelor sau
precipitării/ depunerilor în conducte. Ideal contra corodării este să se depună un fin strat
de carbonat de calciu sau magneziu pe interior, dar asta depinde practic mult de pH,
oxigen, bicarbonat etc.
• Dezacidifierea se aplică apelor acide, pentru a nu fi corozive. Se face prin aerare
mecanică sau adăugare de reactiv sau trecere peste substanţe alcaline. Deferizarea sa
demanganizarea se face în scopul îndepărtării acestor metale, care pot precipita în
conducte sau crea probleme la consumatori. Prin introducere de oxigen, Fe2+ se
transformă în hidroxid de fier 3+ puţin solubil. Asemănător se face şi demanganizarea,
care este stânjenită însă puternic dacă sunt prezenţi în apă mult amoniu, clor sau
substanţe organice. Există şi metode biologice de deferizare şi demanganizare, la care se
folosesc bacterii.
• Dedurizare / decarbonatare. Duritatea apei este carbonatică (dată de carbonaţii
de calciu şi magneziu) şi necarbonatică (dată de sulfaţii, azotaţii şi clorurile de calciu şi
magneziu). Apa dură nu e favorabilă sănătăţii dar dăunătoare multor folosinţe practice
(spălat, gătit, instalaţii de apă caldă etc.). De aceea, pentru potabilizare apa nu se
dedurizează decât în cazuri excepţionale. Se face însă pentru folosinţe tehnice specifice,
cum sunt încălzirea centrală, dializa renală etc. Distingem dedurizarea propriu-zisă, la care
se extrage calciul şi magneziul cu schimbători de ioni care cedează în schimb ioni de
sodiu si hidrogen, sau decarbonatarea, prin care se elimină ionul bicarbonat, prin
schimbător de ioni sau precipitare.
Dezactivarea apei se face în scopul îndepărtării compuşilor radioactivi. Cel mai
frecvent se folosesc schimbătorii de ioni.
Dezinfecţia apei se practică la apele de suprafaţă, filtratul de mal, apele
subterane din soluri fisurate, carstice, sau ce filtrează slab din alt motiv. Scopul este
distrugerea agenţilor patogeni - bacterii, virusuri şi paraziţi, incluzând chistele. Dezinfecţia
apei poate avea efecte nedorite prin persistenţa în apa potabilă a unor substanţe folosite
la tratarea ei sau subproduşi a acestora, cum sunt clorfenolii, haloacetonitrilii sau
trihalometanii (în cazul clorinării) respectiv aldehidele, fenolii şi acizii carboxilici (în cazul
ozonizării). De aceea metoda trebuie aleasă şi în funcţie de poluanţii prezenţi. Sunt mai
multe posibilităţi de dezinfecţie, dintre care prezentăm cele mai utilizate:
• Clorinare gazoasă indirectă, cu clor gazos care se transformă întâi în soluţie.
Asigură şi oxidarea diverselor substanţe organice şi anorganice. Dezavantajul major este
că se formează compuşi secundari toxici (de exemplu trihalometani cum sunt cloroformul),
incriminaţi inclusiv pentru posibil efect cancerigen. O soluţie de evitare a formării lor este
prealabila tratare cu ultraviolete şi ozon, procedeu controversat deoarece şi ozonul dă
produşi secundari nedoriţi. Apa ce se supune clorinării trebuie să fie curată în rest, altfel
cea mai mare parte din clor se consumă în alte reacţii decât cele vizate, de distrugere a
microbilor. Un alt efect nedorit este cel al formării clorfenolilor, care afectează grav gustul
chiar la concentraţii infime de 1:20.000.000 ! În apă trebuie să mai rămână o cantitate de
clor rezidual care să anihileze microbii ce mai impurifică apa pe parcurs pe reţea până la
consumator, dar nu în exces deoarece alterează apa organoleptic şi e şi dăunător
sănătăţii.
• Cl2O are avantaje importante faţă de clorul gazos: pH-ul apei nu influenţează
utilizarea lui; are gust şi miros propriu mai puţin deranjant ca şi Cl2; nu reacţionează cu
fenolii şi deci nu alterează organoleptic apa prin clorfenoli; E mai puţin reactiv cu compuşii
organici din ape şi ca atare se consumă mai puţin pe direcţii nedorite; formează mai puţini
trihalometani şi produse secundare. Dezavantajele sunt că reacţionează cu acizii humici
rezultând produşi toxici chiar mutageni. În plus formează cloruri şi cloraţi şi alţi compuşi,
mulţi toxici. De aceea pe ansamblu nu se poate afirma că e mai bun dar nici clar mai rău
decât clorul gazos.
13
Tratarea apei în scopul potabilizării
• Ozonizarea constă în tratarea apei cu ozon, oxidant puternic care are şi el
avantaje şi dezavantaje faţă de clor. Avantaje: Necesită timp mai puţin pentru reacţie (10
minute, faţă de 30 minute la clor); activitatea bactericidă este de 20 de ori mai puternică;
nu este influenţat de pH-ul apei; nu persistă în apă şi nici nu dă produşi remanenţi (se
degajă oxigen); nu produce clorfenoli şi nu afectează nici în alt fel gustul. Dezavantaje: Nu
are efect de durată, remanent în reţea; eficienţa e afectată în prezenţa substanţelor
organice, care "concurează" bacteriile pe care ar trebui să le atace; produce compuşi
toxici cum sunt ozonidele, greu de dozat...
• Ultravioletele sunt o metodă de dezinfecţie aplicabilă apelor foarte curate,
deoarece depind de transparenţa apei. Trebuie aplicate în strat subţire şi timp relativ
îndelungat, fapt ce face metoda aplicabilă numai pentru volume relativ mici de apă. Se
formează şi anumite cantităţi de ozon, care la rândul lui dă derivaţi toxici, deci nici tratarea
cu UV nu e perfect "curată".
• Tratare cu argint: Necesită apă foarte curată şi contact de mai multe ore a apei
cu plăcile de argint. Este un bun dezinfectant dar aplicabil mai degrabă pentru a menţine o
apă sterilă după ce a fost deja dezinfectată.
• Razele gamma sunt radiaţii electromagnetice, ionizate. Se folosesc mai rar pentru
dezinfecţie.
• Ultrasunetele sunt vibraţii mecanice de înaltă frecvenţă care pot ucide
microorganismele. Sunt rar folosite.
La de dezinfecţia apei trebuie ţinut cont că viruşii sunt mai rezistenţi ca şi
bacteriile coliforme, dar mai puţin rezistenţi ca protozoarele. Clorinarea obişnuită practic
nu poate elimina Giardia de exemplu. Ca metode de dezinfecţie, eficienţa acestora scade
în următoarea ordine: O3 > Cl2O > HClO > ClO- > cloramine.
14
Tratarea apei în scopul potabilizării
imprevizibilă, ce depinde de mulţi factori şi există ca risc mai ales când în apa de purificat
sunt tot felul de poluanţi sau sunt oscilaţii de pH, temperatură, compoziţie. Unii poluanţi pot
să îi dezlocuiască pe alţii şi astfel să fie cedaţi în apa care de fapt nici nu îi mai conţine de
mult ci doar rămăseseră stocaţi în filtru. Alt dezavantaj este că şi în aceste filtre se pot
dezvolta microorganismele şi de asemenea că nu reţin poluanţi precum azotaţii, unele
săruri, pesticide polare...
Osmoza inversă este performantă, dar are ca dezavantaj faptul că
demineralizează apa, eliminând şi compuşii a căror prezenţă e benefică. În plus s-au
descoperit molecule ce reuşesc să depăşească cele mai bune membrane, inclusiv
compuşi toxici. Sistemul trebuie curăţat des pentru a nu fi invadat de microorganisme.
15
Tratarea apei în scopul potabilizării
atenţie la dozaj. Apa se poate filtra în filtre improvizate cu nisip şi cărbune şi fierbe pentru
dezinfecţie.
Fântânile
Apa din fântâni este în principiu bună direct de consum dacă apa freatică din zonă
nu este contaminată şi fântâna bine construită şi întreţinută. Există norme precise în acest
sens. Fântâna trebuie amplasată departe de latrină sau grajd, pe cât posibil mai sus sau la
acelaşi nivel. Pereţii interiori trebuie să fie din tub de beton sau piatră iar la exterior
vecinătatea imediată impermeabilizată contra infiltraţiilor.
Fântâna trebuie să fie închisă / acoperită pentru a o feri de impurităţi iar găleata
să atârne în timpul nefolosirii şi lanţul / cablul să aibă limitator pentru a nu ajunge găleata
la fundul fântânii şi a tulbura apa. Calitatea apei din fântână trebuie verificată periodic şi
fântâna trebuie tot periodic golită, curăţată şi dezinfectată cu clor.
16
Tratarea apei în scopul potabilizării
Apeductele au apărut încă din China şi Roma antică. În evul mediu le-au utilizat
arabii, dar în Europa s-a reluat uzul lor numai în secolul XII. Unele aveau deja din timpul
romanilor debite importante şi lungimi de zeci de kilometri.
La ora actuală există apeducte de lungimi impresionante. În SUA; apa pentru New
York este adusă de la 190 km, pentru Los Angeles de la 390 de km iar pentru San
Francisco de la 500 km!
În multe oraşe occidentale, castelul de apă este un veritabil castel ca arhitectură
şi poziţie urbanistică. La noi multe rezervoare sunt mai "anonime" în mediul urban,
subterane sau la
nivelul solului. Rezervoarele clasice cel mai des folosite în România în mediul
rural şi industrial sunt cele suspendate sferice sau tronconice inverse.
Conductele folosite la alimentarea cu apă sunt din fontă sau oţel, mai rar din
polietilenă, sticlă sau ceramică. Materialul trebuie testat şi autorizat, pentru a asigura că nu
reacţionează cu apa sau nu cedează substanţă către aceasta. În multe ţări mai sunt reţele
de apă din ţevi de plumb, şi pentru riscul de poluare sunt ţări în care legea prevede chirii
mai mici la acele clădiri dacă se dovedeşte că apar concentraţii de plumb mai ridicate în
apă sau chiar pentru simplul fapt că reţeaua e cu ţevi de plumb. În alte ţări utilizarea
plumbului fusese interzisă încă din secolul XIX. De asemenea nu se admit ţevi de
azbociment. Unele materiale plastice s-au dovedit atacabile de enzime bacteriene,
devenind mediu de cultură pentru microorganisme. Trebuie ca materialul să fie absolut
inert din punct de vedere biologic.
Principiul de construcţie a reţelei de apă potabilă poate fi cel terminal (ca ramurile
unui copac) sau cel inelar, care are avantajul că o întrerupere pe o conductă nu înseamnă
automat privarea de apă a tuturor celor situaţi distal de acel punct. Reţeaua trebuie să fie
bine protejată, să nu îngheţe, să nu fie avariată la alte lucrări, să nu treacă paralel sau pe
sub cea de canalizare, pentru a evita posibile exfiltraţii şi contaminări.
Ca principiu de funcţionare, o reţea de distribuţie a apei poate fi gravitaţională sau
presională (bazată pe pompare). Totdeauna reţeaua trebuie să fie sub presiune, pentru ca
în caz de neetanşietăţi apa să iasă din ea şi să nu se poată infiltra din exterior substanţe
contaminante. Presiunea se asigură în reţea suplimentar cu unde e nevoie. Pe reţea se
intercalează şi rezervoare. Acestea trebuie atent protejate, curăţate periodic etc.
Calitatea apei din reţea trebuie supravegheată de către autorităţile sanitare şi de
către furnizor. Se prelevează probe periodic de la uzina de tratare, de pe parcursul reţelei
şi de la robineţi ai consumatorilor. Pentru a contracara eventualele impurificări trebuie ca
în cele mai depărtate puncte să mai fie în apă urme de clor, dar nici prea mult. De aceea
sunt dezavantajele reţelele foarte lungi sau asimetrice de distribuţie.
Defecţiunile la reţeaua de apă trebuie reparate operativ şi cu precauţii pentru a
reduce contaminarea. După întreruperi sau nefolosire mai îndelungată a unui robinet, apa
trebuie lăsată un timp să curgă pentru a se elimina impurităţi din reţeaua apropiată. În
scop de evidenţă, consumul de apă se contorizează cu apometre.
17
Tratarea apei în scopul potabilizării
- O.U.G. nr.195/2005 privind protectia mediului aprobata prin Legea nr.265/29 iunie
2006;
- Legea apelor nr.107/1996 modificata si completata prin Legea nr.310/2004, Legea
nr.112/2006 si O.U.G. nr.12/2007 pentru modificarea si completarea unor acte normative
care transpun acquis-ul comunitar in domeniul protectiei mediului , aprobata prin Legea
nr.161/2007;
- Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile modificata si completata de Legea
nr.311/2004;
- H.G. nr.974/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspectie sanitara si
monitorizare a calitatii apei potabile si a Procedurii de autorizare sanitara a productiei si
distributiei apei potabile;
- H.G. nr.351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptata a evacuarilor,
emisiilor si pierderilor de substante prioritar periculoase, modificata si completata prin H.G.
nr.783/2006 pentru modificarea si completarea anexei la H.G. nr. 351/2005 si prin H.G.
nr.210/2007 pentru modificarea si completarea unor acte normative care transpun acquis-
ul comunitar in domeniul protectiei mediului;
- O.M.A.P.A.M. nr.44/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind realizarea
monitoringului calitatii apelor pentru substante prioritare/prioritar periculoase;
- O.M.A.P.A.M. nr.501/2003 privind aprobarea Regulamentului pentru intocmirea
inventarului initial al surselor de poluare pentru mediul acvatic si apele subterane;
- H.G. nr.188/2002 pentru aprobarea unor norme privind conditiile de descarcare in
mediul acvatic al apelor uzate, modificata si completata de H.G. nr. 352/2005 si H.G.
nr.210/2007 pentru modificarea si si completarea unor acte normative care transpun
acquis-ul comunitar in domeniul protectiei mediului;
- H.G. nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul si
marimea zonelor de protectie sanitara si hidrogeologica;
- H.G. nr.100/2002 pentru aprobarea normelor de calitate pe care trebuie sa le
indeplineasca apele de suprafata utilizate pentru potabilizare si a Normativului privind
metodele de masurare si frecventa de preluare si analiza a probelor din apele de suprafata
destinate producerii de apa potabila , modificata si completata de H.G. nr.662/2005, de
H.g. nr. 567/2006 privind modificarea Normelor de calitate pe care trebuie sa le
indeplineasca apele de suprafata utilizate pentru potabilizare NTPA 013 si de H.G.
nr.210/2007 pentru modificarea si si completarea unor acte normative care transpun
acquis-ul comunitar in domeniul protectiei mediului;
- Ordinul nr.278/1997 privind aprobarea Metodologiei cadru de elaborare a planurilor
de prevenire si combatere a poluarilor accidentale la folosintele de apa potential
poluatoare;
- Ordinul nr.161/2006 pentru aprobarea Normativului privind clasificarea calitatii
apelor de suprafata in vederea stabilirii starii ecologice a corpurilor de apa;
18
Tratarea apei în scopul potabilizării
- Ordinul nr.15/2006 pentru aprobarea Procedurii de suspendare temporara a
autorizatiei de gospodarire a apelor si a Procedurii de modificare sau retragere a avizelor
si a autorizatiilor de gospodarire a apelor;
- Ordinul nr.662/2006 privind aprobarea Procedurii si a competentelor de emitere a
avizelor si a autorizatiilor de gospodarire a apelor;
- Ordinul nr.860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra
mediului si de emitere a acordului de mediu, modificat prin Ordinul nr. 210/2004 si Ordinul
nr.1037/2005;
- O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri aprobata prin
legea nr.186/2007;
- O.U.G. nr.200/2000 privind clasificarea , etichetarea si ambalarea substantelor si
preparatelor chimice periculoase aprobata prin Legea nr.451/2001, modificata si
completata de Legea nr.324/2005 se de O.G. nr.53/2006(aprobata prin legea
nr.464/2006);
- H.G. nr. 92/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind clasificarea,
etichetarea si ambalarea substantelor si preparatelor chimice periculoase modificata si
completata de H.G. nr.597/2007;
- H.G. nr.490/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G.
nr.200/2000 privind clasificarea , etichetarea si ambalarea substantelor si preparatelor
chimice periculoase, modificata si completata de H.G. nr.199/2006;
- H.G. nr.347/2003 privind restrictionarea introducerii pe piata si a utilizarii anumitor
substante si preparate chimice periculoase, modificata si completata de H.g. nr. 932/2004,
H.G. nr. 646/2005 si H.G. nr. 498/2007;
- Legea nr. 360/2003 privind regimul substantelor si preparatelor chimice periculoase
modificata si completata prin Legea nr.263/2005;
- Ordinul nr.552/2005(Ordinul nr.1001/2005) privind procedurile de raportare , de
catre agentii economici a datelor si informatiilor referitoare la substantele si preparatele
chimice;
- Ordinul nr. 344/2004 pentru aprobarea normelor tehnice privind protectia mediului
si in special a solurilor , cand se utilizeaza namolurile de epurare in agricultura, modificat si
completat de Ordinul nr.27/2007;
- Ordinul nr.536/1997 pentru aprobarea Normelor de igiena si a recomandarilor
privind mediul de viata al populatiei, completat prin Ordinul nr.1028/2004;
- Ordinul nr.117/2002 privind aprobarea Procedurilor de reglementare sanitara
pentru proiectele de amplasare, constructie, amenajare si reglementare sanitara a
functionarii obiectivelor si a activitatilor desfasurate in acestea, altele decat cele supuse
inregistrarii in registrul comertului si a Procedurilor de reglementare sanitara apunerii pe
piata a substantelor si produselor noi sau importate pentru prima data si destinate utilizarii
ori consumului uman, modificat de Ordinul nr.972/2005, Ordinul nr.824/2006 pentru
aprobarea normelor privind organizarea si functionarea Inspectiei sanitare de Stat;
- H.G. nr. 472/2000 privind unele masuri de protectie a calitatii rsurselor de apa,
Ordinul nr.44/2004 de aprobare a Regulamentului privind realizarea monitoringului calitatii
apelor pentru substante prioritare/prioritar periculoase
- Ordinul nr.325/2001 privind aprobarea Instructiunilor tehnice pentru realizarea
prevederilor H.G. nr. 472/2000 privind unele masuri de protectie a calitatii resurselor de
apa – NTPA 012 si pentru modificarea Ordinului nr.242/1990
- O.U.G. nr. 107/2002 privind infiintarea Administratiei Nationale Apele Romane
aprobata prin Legea nr. 404/2003, modificata si completata prin O.U.G. nr. 73/2005,
aprobata prin Legea nr.400/2005
- Ordinul nr.764/2005 pentru aprobarea Procedurii de inregistrare la Ministerul
sanatatii a laboratoarelor care efectueaza monitorizarea calitatii apei potabile in cadrul
19
Tratarea apei în scopul potabilizării
controlului oficial al apei potabile, modificat si completat prin Ordinul nr.998/2005 si Ordinul
nr.1276/2006
- Ordinul nr. 1229/2006 pentru aprobarea Listei laboratoarelor care efectueaza
monitorizarea calitatii apei potabile in cadrul controlului oficial al apei potabile
BIBLIOGRAFIE
8. http://www.aquacaras.ro/index.php/compania/legislaţie-în-vigoare.html
20
Tratarea apei în scopul potabilizării
Anexa I
1. Parametri de calitate.
1.2. Valorile concentraţiilor maxime admise pentru parametrii de calitate ai apei potabile
sunt conform tabelelor 1A, 1B, 2 şi 3.
Tabel 1 A
Parametri microbiologici
Tabel 1 B
Parametri microbiologici pentru apa comercializată în sticle sau alte recipiente
21
Tratarea apei în scopul potabilizării
pr EN ISO 6222
Tabel 2.
Parametri chimici
22
Tratarea apei în scopul potabilizării
apa. Staţiile de tratare vor notifica autorităţii de sănătate publică judeţene sau a
municipiului Bucureşti, utilizarea compusului în procesul de tratare a apei pentru
potabilizare.
2) Unde este posibil valoarea concentraţiei trebuie să fie cât mai joasă fără a
compromite eficienţa dezinfecţiei.
3) Valoare se aplică la o proba de apă prelevată de la robinetul consumatorului
printr-o metodă de prelevare adecvată astfel încât să fie reprezentativă pentru cantitatea
medie săptămânală ingerată de către consumator. Metoda de monitorizarea trebuie să se
ţină seama şi de frecvenţa concentraţiilor maxime care pot cauza efecte asupra sănătăţii.
4) Pentru cupru se acceptă valoarea 2,0 mg/l dacă reţeaua de distribuţie are
componente din cupru cu respectare celor menţionate mai sus.
5) Compuşii specificaţi sunt: benzo(b) fluorantren, benzo(k)fluorantren,
benzo(ghi)perilen, indeno(1,2,3-cd) piren
[ nitrat ] [ nitrit ]
6) Se va aplica următoarea regulă: + ≤ 1 , în care concentraţiile de
50 3
nitraţi şi nitriţi sunt exprimate în mg/l.
7) Prin “pesticide” se înţelege: insecticide, erbicide, fungicide, nematocide,
acaricide, algicide, rodendicide, slimicide organice, compuşi înrudiţi ( ca de ex. regulatori
de creştere) şi metaboliţii relevanţi, produşii de degradare şi de reacţie. Se vor monitoriza
numai pesticidele presupuse prezente în sursa de apă.
8) Concentraţia se referă la fiecare compus individual. Pentru aldrin, dieldrin,
heptaclor şi heptaclor epoxid, concentraţia maximă este 0,030 µ g/l.
9) Prin “Pesticide-Total” se înţelege suma tuturor compuşilor individuali detectaţi şi
cuantificaţi în urma procedurii de monitorizare.
10) Concentraţia totală a THM trebuie să fie cât mai mică, fără a compromite
dezinfecţia. Compuşii individuali specificaţi sunt: cloroform, bromoform, dibromoclormetan,
bromdiclormetan.
Tabel 3
Parametri indicatori
23
Tratarea apei în scopul potabilizării
Fier (µ g/l) 200 STAS 3086/68
SR 13315/96
SR ISO 6332/96
Gust Acceptabilă consumatorilor şi STAS 6324/61
nici o modificare anormală SR EN 1622/97
24
Tratarea apei în scopul potabilizării
9) Doza efectivă totală de referinţă acceptată pentru un adult corespunde unui
consum zilnic de 2 litri apă potabilă pe o durată de 1 an. Monitorizare tritiului şi a
radioactivităţii în apa potabilă se face în cazul în care nu există datele necesar pentru
calcularea dozei efective totale.
25
Tratarea apei în scopul potabilizării
Anexa II
Monitorizarea
1. Monitorizarea de control
26
Tratarea apei în scopul potabilizării
importante existente în legislaţia din acest domeniu sau rezultatele obţinute din
programele corespunzătoare de monitorizare.
1.4. Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti pot completa
lista de la punctul 1.2. cu alţi parametri relevanţi pentru condiţiile locale şi/sau pentru
tehnologiile de tratare.
2. Monitorizarea de audit
3. Frecvenţa minimă de prelevare şi analiză a apei potabile, distribuită prin sistem public,
rezervor mobil sau folosită ca sursă în industria alimentară se face conform tabelului 1 A.
3.1. Probele trebuie prelevate din punctele de conformare definite la art.6 alin (1)
pentru a asigura că apa potabilă îndeplineşte cerinţele prezentei Ordonanţe. Prelevarea
probelor, din reţeaua de distribuţie dintr-o zonă de aprovizionare, sau de la staţia de
tratare, pentru determinarea unui anumit parametru, se face numai dacă se poate
demonstra că, prin prelevare, nu se are loc nici o modificare adversă a valorii măsurate
pentru parametrul în cauză.
Tabel 1
Notele:
1) Prin zonă de aprovizionare se înţelege o suprafaţă geografic delimitată, în care
apa potabilă provine din una sau mai multe surse şi în care calitatea apei poate fi
considerată ca fiind aproximativ uniformă.
27
Tratarea apei în scopul potabilizării
2) Volumele de apă sunt calculate ca medii pe perioada unui an calendaristic.
Pentru determinarea numărului minim de probe de apă ce trebuie prelevate dintr-o zonă
de distribuţie poate fi utilizat numărul locuitorilor în locul volumului de apă produs sau
distribuit luându-se în consideraţie un consum de 200/l/ cap de locuitor.
3) În situaţii de distribuţie intermitentă de scurtă durată şi în cazul apei distribuită
din cisterne numărul de probe va fi stabilit de către autorităţile de sănătate publică
judeţene şi a municipiului Bucureşti
4) Numărul de probe parametrii stabiliţi în Anexa I poate fi redus de către
autorităţile de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti dacă:
a) rezultatele analizelor efectuate pe probele prelevate pe o perioadă de cel
puţin 2 ani succesivi, sunt constante şi semnificativ mai bune decât cele prevăzute în
Anexa I.
b) nu a intervenit nici un factor suplimentar cu potenţial de a afecta calitatea
apei.
Frecvenţa de prelevare şi analiză nu poate fi redusă atât cât să conducă la
prelevarea a mai puţin de 50% din numărul total de probe prevăzute în tabel, cu excepţia
situaţiei de la nota 6
5) Punctele şi frecvenţa de prelevare, atât cât este posibil, vor fi alese şi distribuite
uniform în timp şi spaţiu.
6) Frecvenţa de prelevare şi numărul de probe vor fi decise de către autorităţile de
sănătate publică judeţeane sau a municipiului Bucureşti.
Tabel 1 B
28
Tratarea apei în scopul potabilizării
ANEXA III
D-cicloserină 400 mg
Polimixină-B sulfat 25 mg
Indosil-β -D-glucozid 60 mg
0,5% soluţie sterilizată şi filtrată de 20 ml
difosfat de fenoftaleină
4,5% FeCl3. 6H2 O filtrat şi sterilizată 2 ml
29
Tratarea apei în scopul potabilizării
Arsen 10 10 10
Benzen 25 25 25
Benz(a)piren 25 25 25
Bor 10 10 10
Bromaţi 10 10 10
Cadmiu 10 10 10
Cloruri 10 10 10
a
Clorură de vinil
Conductivitate 10 10 10
Crom 10 10 10
Cupru 10 10 10
Cianuri (totale) 10 10 10 4
Cianuri (libere) 10 10 10
1,2-dicloretan 25 25 10
a
Epiclorhidrină
Fluor 10 10 10
Hidrocarburi
25 25 25 5
policiclice aromatice
Mangan 10 10 10
Mercur 10 10 10
Nichel 10 10 10
Nitraţi 10 10 10
Nitriţi 10 10 10
Oxidabilitate 25 25 25 6
Pesticide 25 25 25 7
Plumb 10 10 10
Seleniu 10 10 10
Sodiu 10 10 10
Stibiu 25 25 25
Sulfat 10 10 10
Tetracloretan 25 25 10 8
Tricloretenă 25 25 10 8
Trihalometani –Total 25 25 10 5
a
controlul concentraţiei conform specificaţiei de producţie
Note:
1) Acurateţea este eroarea sistematică şi este exprimată ca diferenţa dintre valoarea
medie a unui număr mare de determinări repetate şi valoarea adevărată. (definiţie ISO
5725)
2) Precizia este eroarea aleatoare şi este exprimată ca deviaţia standard a dispersiei
rezultatelor faţă de o valoare medie.(definiţie ISO 5725)
3) Limita de detecţie este considerata a fi:
- o valoare de trei ori mai mare decât deviaţia standard asociată unui număr de
determinări, pentru o probă simplă de apă conţinând o concentraţie mică a parametrului.
- o valoare de cinci ori mai mare decât deviaţia standard a unei probe martor
pentru fiecare serie de probe.
4) Metoda va determina cianurile totale sub toate formele.
5) Caracteristicile de performanţă se aplică individual pentru substanţele specificate,
la 25% din valoarea parametrilor din Anexa I.
6) Oxidarea va fi efectuată timp de 10 minute la 100 0 C în mediu acid, folosind
permanganat de potasiu.
30
Tratarea apei în scopul potabilizării
7) Caracteristicile de performanţă se aplică individual pentru fiecare pesticid şi
depind de pesticidul respectiv. În prezent, această limită de detecţie nu este realizabilă
pentru toate pesticidele, dar trebuie să constituie un obiectiv de realizat.
8) Caracteristicile de performanţă se aplică individual pentru substanţele specificate,
la 50% din valoarea parametrilor din Anexa I.
2.2. Pentru concentraţia ionilor de hidrogen metoda de analiză trebuie să poată măsura o
concentraţia egală cu CMA, cu o acurateţe şi o precizie de 0,2 unităţi de pH.
Apa îmbuteliată…
31