UNIVERSITATEA ,,EFTIMIE MURGU’’

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGǍTIREA

PERSONALULUI DIDACTIC

REFERAT
PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

COORDONATORI:

Lect.univ.dr. Drobot Loredana

Prep.univ.drd. Ispas Cristina

REALIZATOR:
Chiriţǎ Mircea

REŞIŢA 2008
 Gândirea.

Prezenta lucrare propune doua viziuni asupra gândirii:

1. Gândirea generalǎ.
2. Gândirea consonantistǎ.

1.Gândirea reprezintă nivelul cel mai înalt de prelucrare şi integrare a

informaţiei despre lumea externă şi despre propriul nostru EU. Prin ea se
realizează saltul calitativ al activităţii de cunoaştere de la particular la
general, de la accidental la necesar, de la simpla constatare a existenţei
obiectului la interpretarea şi explicarea lui legic-cauzală, se face trecerea de
la procesele psihice cognitiv senzoriale la cele cognitiv superioare.Prin
urmare, gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită şi generalizat-
abstractă - sub forma noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor - a însuşirilor
comune, esenţiale şi necesare ale obiectelor şi a relaţiilor legice, cauzale
între ele.Caracterul mijlocit al gândirii constă în aceea că ea operează nu
direct asupra realităţii, ci asupra informaţiei furnizate de percepţii şi
reprezentări. Desfăşurarea ei presupune întotdeauna fie existenţa unei
informaţii care se extrage în prezent în cadrul contactului senzorial cu
obiectul, fie a unei informaţii evocate din tezaurul memoriei. În acest fel,
chiar produsele unei activităţi a gândirii devin, la rândul lor, obiect al unui
proces ulterior de gândire.

Dar, cum rezultă şi din definiţia de mai sus, deşi elaborarea gândirii este
precedată de formarea experienţei şi schemelor perceptive, şi a sistemului de
reprezentări, ea nu este o continuare în linie dreaptă a acestora, ci apare ca
un moment de discontinuitate, de salt, de restructurare calitativă a
mecanismelor şi principiilor comunicării informaţionale a omului cu lumea
externă.Caracterul general-abstract al gândirii rezidă în aceea că ea se
desfăşoară permanent în direcţia evidenţierii însuşirilor generale şi esenţiale
ale obiectelor şi fenomenelor, şi a subordonării diversităţii cazurilor
particulare unor modele ideale generale – noţiuni, principii, legi.Gândirea se
organizează ca un sistem multifazic, întinzându-se pe toate cele trei
coordonate temporale: trecut, prezent şi viitor. Ea realizează o permanentă

2
corelare între diversele momente şi stări ale obiectului: foloseşte informaţia
despre trecutul obiectului pentru a explica prezentul lui, integrează
informaţia despre trecutul şi prezentul obiectului pentru a determina starea
lui în viitor. Ea realizează o reflectare de tip predictiv, anticipativ, pe lângă
funcţia interpretativ-explicativă, dobândind şi o funcţie creatoare: elaborarea
de modele, proiecte şi planuri ideale pe baza cărora, în cursul activităţii
practice, se realizează noi obiecte, noi configuraţii ale mediului înconjurător.

Fiind procesul de cunoaştere de rangul cel mai înalt, care asigură

pătrunderea în esenţa lucrurilor, înţelegerea relaţiilor logice dintre acestea,
explicarea şi interpretarea lor, şi care face posibilă rezolvarea problemelor
complexe, de ordin teoretic şi practic, gândirea ocupă un loc central în
sistemul psihic uman.

Atributul centralităţii este conferit gândirii nu numai de faptul că se bazează

pe celelalte funcţii şi disponibilităţi ale subiectului (trecând succesiv de la
fenomen la esenţă, de la particular la general, de la concret-intuitiv la
abstract-formal), ci şi de faptul că ea acţionează ca un adevărat mecanism de
comandă-control asupra celorlalte procese psihice, organizându-le,
modificându-le în concordanţă cu criterii şi exigenţe logice obiective: într-un
cuvânt, le conferă dimensiunea raţionalităţii. De asemenea, centralitatea
gândirii în cadrul sistemului psihic uman se demonstrează şi prin aceea că
trăsăturile şi funcţiile conştiinţei îşi găsesc expresia cea mai înaltă în
structura şi dinamica ei.Gândirea este un proces de cunoaştere, alături de
senzaţii, percepţii, reprezentări, memorie, imaginaţie. Procesele de
cunoaştere au un punct comun în reflectarea realităţii – ele reflectă aspecte,
laturi, însuşiri ale realităţii. Dar, în timp ce procesele senzoriale reflectă
însuşiri concret intuitive, accesibile simţurilor, gândirea reflectă însuşiri
esenţiale (invarianţi cognitivi). Un invariant cognitiv exprimă ceea ce este
comun, constant, invariabil şi definitoriu pentru o întreagă categorie de
obiecte sau fenomene.

Însuşirile concret intuitive fiind accesibile simţurilor, ne apar aşa cum sunt
ele. În schimb, gândirea trece dincolo de aparenţă la esenţă, dincolo de
particular la general. Însuşirile esenţiale sunt impalpabile, inaccesibile
simţurilor. În schimb, sunt accesibile simţurilor prin intermediul unor
operaţii complexe de abstractizare şi generalizare. Însuşirile esenţiale sunt
extrase din realitate, îndepărtându-se tot ceea ce este conjunctural,
contextual, neesenţial.

3
Reflectarea din gândire este o reflectare multiplă, mijlocită prin intermediul
cunoaşterii perceptive, a reprezentărilor, a experienţei acumulate, dar mai
ales prin intermediul cunoaşterii ştiinţifice. Limbajul este un factor
mijlocitor şi un mecanism de integrare şi vehiculare a informaţiei.

Reflectarea din gândire, spre deosebire de cea din procesele senzoriale, se

desfăşoară pe axa timpului, între trecut, prezent şi viitor. Gândirea îşi
extrage conţinuturile din stocurile memoriei, le reactualizează selectiv în
raport cu cerinţele prezentului şi emite predicţii cu privire la viitor.
Reflectarea din gândire prezintă un grad înalt de libertate, astfel încât se
poate deplasa nu numai pe axa timpului, ci şi pe verticala
cunoaşterii.Gândirea are o funcţie cognitivă, având rolul esenţial în
cunoaşterea abstractă, formală a realităţii. În baza acestei funcţii, gândirea
realizează trecerea dincolo de aparenţă la esenţă, dincolo de formă la
conţinut.O a doua funcţie este cea adaptativ reglatorie. Gândirea are un rol
central în sistemul psihic uman. Pe de o parte, gândirea valorifică rezultatele
celorlalte activităţi şi procese psihice, fiind multiplu mijlocită. Pe de altă
parte, gândirea valorizează, dezvoltă şi perfecţionează celelalte procese
psihice. În acest mod, se dezvoltă formele complexe ale percepţiei şi
observaţia, reprezentările generale, memoria logică, imaginaţia reproductivă,
motivaţia cognitivă etc.Gândirea este procesul psihic care dispune de cel mai
vast sistem de structuri operatorii, fiind procesul psihic maximal
operaţionalizat. Operaţiile fundamentale ale gândirii sunt:
analiza,sinteza,comparatia,generalizarea,abstractizarea si
concretizarea..Gândirea se finalizează prin concepte, judecăţi,
raţionamente.Produsul de bază a gândirii este noţiunea – integrator
categorial care selectează şi sistematizează însuşirile esenţiale, legice şi
necesare, cu privire la o întreagă clasă de obiecte sau fenomene.

Structura de conţinut a procesului gândirii nu este o simplă înlănţuire de

noţiuni luate separat, ci un sistem de relaţionare logică a noţiunilor în
judecăţi şi a acestora în raţionamente.

Judecata este o structură informaţională mai complexă, care reflectă obiectul

în relaţie cu alte obiecte sau dezvăluindu-i anumite însuşiri, care în noţiunea
luată separat sunt ascunse. Raţionamentul este o structură informaţională
discursivă şi ierarhizată, în care gândirea porneşte de la anumite date
(judecăţi) şi ajunge la obţinerea altora noi (concluzii).

4
Cel mai important aspect psihologic al noţiunii ca produs al gândirii este
trăirea ei în plan subiectiv ca semnificaţie. A gândi înseamnă a înţelege, a
pătrunde semnificaţia noţiunilor cu care operăm. Altfel, noţiunile nu sunt
decât, cel mult, etichete verbale lipsite de conţinut.
Procesele prin care omul descoperă lumea înconjurătoare şi cu ajutorul
cărora poate să o înţeleagă se pot clasifica în procese senzoriale (senzaţiile şi
reprezentările) şi procese logice ,superioare,secundare(gândirea si memoria).
Gandirea este un proces complex de elaborare a unor imagini şi proiecte noi,
pe baza combinării şi transformării experienţei, de procesare a însuşirilor
esenţiale, necesare şi logice, cu ajutorul unor operaţii abstract – formale, în
vederea înţelegerii, explicării şi predicţiei unor relaţii cauzale din realitate şi
a elaborării unor concepte, noţiuni, teorii, sisteme cognitive, ca modele
mintale ale realităţii. Gandirea este capabila de o performanţă unică, aceea a
realizării unităţii dintre trecut, prezent şi viitor.Detaşându-se de prezentul
imediat, de aici şi acum, omul îşi organizează şi proiectează acţiunile,
anticipând atât drumul care va fi parcurs, cât şi rezultatele care vor fi
obţinute.Dacă omul nu ar avea gandire, ar reacţiona, orientându-se numai
pas cu pas după indicatorii perceptivi din contextul real în care îşi desfăşoară
activitatea şi deci nu ar avea o direcţie precisă, ar învăţa fragmentar, sacadat,
cu stagnări şi erori până la un rezultat oarecare.Dispunând de gandire, poate
să-şi elaboreze mintal scopul şi planul desfăşurării activităţii, pe baza căruia
să se conducă, să-şi regleze permanent acţiunile, să evite erorile şi să aibă
mai mare eficienţă.Mai mult chiar, omul poate interveni activ, transformativ,
creativ în ambianţă, poate obţine mereu ceva nou,ceea ce l-a şi făcut să fie
creator de cultură.
Acest proces cognitiv complex este specific numai omului, apare pe o
anumită treaptă a dezvoltării sale psihice, adică după ce au apărut alte
procese şi funcţii psihice care-i pregătesc desfăşurarea:dezvoltarea
reprezentărilor, achiziţia limbajului, evoluţia inteligenţei, îmbogăţirea
experienţei de viaţă etc.
De fapt, gandirea odată apărută interacţionează permanent cu toate
procesele psihice şi mai ales cu memoria şi limbajul.
Memoria este cea care oferă material de combinare pentru gandire,
cum ar fi: reprezentări, idei, trăiri afective etc. şi, totodată, conservă
produsele sale finale.Dar gandirea se deosebeşte clar de memorie.Aceasta
are caracter reproductiv, adică este cu atât mai eficientă cu cât este mai
fidelă faţă de cele învăţate, iar gandirea este cu atât mai valoroasă cu cât
rezultatele sale se deosebesc de ceea ce există în experienţa subiectului şi,
mai ales, faţă de ceea ce a dobândit societatea.

5
 Prin urmare, gandirea trece dincolo de experienţa pe care o are fiecare,
transformând-o, recombinând-o şi ajungând la noi rezultate.
Prin gândire, omul cunoaşte şi înţelege ceea ce este esenţial, necesar,
general din realitatea existentă sau ceea ce este ipotetic, posibil, dar
fundamental logic,explorează cu precădere necunoscutul, posibilul, viitorul,
oferă idei şi date asupra realului , participă la elaborarea ipotezelor, la
găsirea unor strategii şi procedee practice de rezolvare a problemelor.
De asemenea, gandirea implică mecanismele verbale în toate formele
ei de manifestare.Cuvântul, ca instrument al activităţii mintale, permite
evocarea selectivă a ideilor şi reprezentărilor, vehicularea şi punerea lor în
cele mai variate relaţii, în raport cu ideea directoare formulată tot verbal.
Dar, spre deosebire de celelalte procese cognitive, gandirea are o
interacţiune specială cu afectivitatea,tensiunea emoţională pe care o trăieşte
omul la un moment dat stimulează evocarea elementelor experienţei
anterioare şi apoi combinarea variată şi neaşteptată a acestora.Emoţiile şi
sentimentele sunt condiţii activatoare şi energizante al gandirii şi totodată
direcţionări inedite şi personale ale combinărilor şi recombinărilor sale.
Gândirea înglobează datele cunoaşterii perceptive, imaginile din
reprezentare, le valorifică, dar în desfăşurarea ei se poate dispensa de
raporturile perceptive directe.Gândirea este procesul psihic care se
desfăşoară într-un plan mintal, intern, subiectiv, uzând de judecăţi,
raţionamente, operaţii cognitive, cu ajutorul cărora realizează o procesare
profundă a realităţii.
Demersurile gândirii se desfăşoară cu grade mari de libertate pe
verticala cunoaşterii şi pe axa timpului.Pe verticala cunoaşterii, gândirea
evoluează în sens ascendent şi în sens descendent, demers ce vizează modul
şi nivelul de procesare al informaţiilor.Cele două demersuri ale gândirii pe
verticala cunoaşterii sunt complementare şi stau la baza constituirii şi
achiziţionării conceptelor, a noţiunilor.Procesualitatea, caracterul discursiv
al gândirii rezultă şi din desfăşurarea ei temporală, ceea ce sugerează gradele
mari de libertate de care se bucură acest proces.Pe axa timpului gândirea se
desfăşoară între trecut, prezent şi viitor.Gândirea investighează trecutul,
experienţa şi cunoştinţele stocate de memorie sau reprezentări, le
prelucrează şi le combină în raport cu cerinţele prezentului şi explorează
viitorul pentru a emite predicţii şi previziuni.Cea mai mare parte din
conţinuturile, datele cu care operează gândirea sunt, deci, extrase din
memorie.Psihologii cognitivişti definesc gândirea ca o organizare şi
manipulare a reprezentărilor interne sau a informaţiilor şi cunoştinţelor
stocate în memorie, în vederea înţelegerii unei situaţii şi creării unor noi
informaţii.

6
 Procesarea gândirii este mijlocită, mediată şi nu directă.În procesarea
directă, dirijată de date empirice, gândirea este mijlocită prin experienţa
perceptivă, prin imaginile din reprezentare, iar toate aceste date sunt stocate
în memorie şi vehiculate cu ajutorul limbajului.În procesarea ascendentă,
limbajul natural, cotidian este mijlocul cel mai des folosit.Experienţele,
imaginile sunt vehiculate în termenii limbajului cotidian.În procesarea
descendentă, indirectă, dirijată de reguli, norme, legi, caracteru mijlocit al
gândirii este asigurat prin cunoştinţele acumulate la un moment dat, prin
informaţiile acumulate în lucrările ştiinţifice.Se foloseşte un limbaj al
definiţiilor, al legilor.Sunt formulări precise, clare, care nu lasă loc de dubii,
fiind folosite cu precădere limbajele de specialitate.
Gândirea se desfăşoară într-un plan mintal, intern, subiectiv.Ea “lasă
de o parte”, “face abstracţie” de restul şi se focalizează asupra unui proces
mintal, aceasta fiind doar o faţetă a caracterului abstrac al gândirii.Cealaltă
faţetă rezultă din faptul că gândirea extrage şi utilizează însuşiri esenţiale tot
mai “sărace” în conţinut, dar cu un grad tot mai ridicat de
generalizare.Selectivitatea constituie o trăsătură fundamentală a proceselor
de cunoaştere.În gândire, selectivitatea operează în baza operaţiei de
abstractizare, ceea ce permite surprinderea unor însuşiri esenţiale, necesare,
a unor invarianţi cognitivi.Aceste trăspturi pot fi generalizate la o întreagă
categorie de obiecte, fenomene, situaţii sau evenimente.
.Gândirea se ghidează după reguli şi norme ale logicii, este o gândire
propoziţională, care utilizează “propoziţii”, adică judecăţi ipotetico-
deductive, avansează ipoteze pe care încearcă să le verifice.O altă accepţiune
a termenului de formal ţine de aparenţă, de acea particularitate a gândirii de
a se desfăşura într-un plan mintal, ascuns, invizibil şi inaccesibil.Toate
aceste trăsături sugerează profunzimea procesării cognitive, gradul ridicat de
autonomie mintală, de libertate a gândirii în plan temporal, nivelu maximal
de selectivitate în raport cu însuşirile lumii şi vieţii.Este un demers abstract.
Gândirea are şi un caracter finalist.Toate demersurile noastre au
finalitate, un scop bine definit:elaborarea unui model mintal, a unor
explicaţii şi a unor răspunsuri cu privire la implicaţiile, consecinţele
situaţiilor problematice.
Psihologii, într-un mod mai larg, definesc gândirea ca fiind manipularea
reprezentărilor mentale (care pot lua forma cuvintelor, a sunetelor, a
imaginilor vizuale, a acţiunilor) ale informaţiilor.
Activitatea intelectuală nu se referă numai la real ci şi la posibil despre care
se formulează ipoteze, uneori combinaţiile de idei şi imagini ducând şi la
ficţiuni sau utopii.
Intelectul presupune o anumită manipulare şi îngemănare a celor trei

7
dimensiuni ale timpului: trecut, prezent, viitor. Din stocul memoriei, sunt
actualizate selectiv imagini, idei, cunoştinţe, în raport cu preocupările de
moment ale subiectului şi totodată se formulează previziuni asupra viitorului
apropiat sau îndepărtat; se proiectează viitorul şi se planifică activitatea pe
care subiectul urmează să o desfăşoare. Timpul psihic este reversibil şi
anticipativ, spre deosebire de timpul fizic ce se scurge ireversibil.
Şi toate acestea se desfăşoară pe un plan mental sau, cum se spune,
uzual, „în minte”.
Gândirea ia multe forme fiind prezentă la om de la cele mai fragede vârste şi
evoluează o dată cu dezvoltarea individuală. Primul stadiu al inteligenţei senzorio-
motorii cuprinde perioada de la 0 – 2 ani şi se caracterizează prin trecerea de la
nivelul reflexelor necondiţionate ale copilului (ex. cele de orientare, investigaţii) la
organizarea unor acţiuni coerente şi evoluează o dată cu dezvoltarea individuală până
pe la 20 de ani când aparatul intelectual este construit în tot ca are el fundamental.
Gândirea este un mecanism psihic complex comparativ cu altele având
următoarele caracteristici psihologice:
informaţional- operaţional; gândirea este un proces de prelucrare şi
interpretare a informaţiilor; ea izolează genericul şi necesarul; reproduce
relaţiile obiective, le construieşte mintal şi introduce în realitate noi relaţii,
pe baza anticipării posibilul;
mijlocit; gândirea nu operează direct asuprea realului, asupra obiectelor şi
fenomenelor, ci asupra informaţiilor furnizate de senzaţii şi percepţii, asupra
celor evocate din memorie sau obţinute prin combinările imaginative; este
mijlocită de limbaj;
mijlocitor; gândirea mijloceşte celelalte procese psihice; atribuie un înţeles
imaginilor perceptive, utilizează denumiri verbale;
generalizat şi abstractizat; gândirea operează cu însuşirile generale,
abstracte, cu modele ideale care nu pot fi traduse prin reprezentări intuitive
şi care nu au un corespondent obiectual concret, dar au un mare rol în
înţelegerea teoretică a realităţii;
acţional; limbajul operează în gândire; se trece de la acţiunea materială la
cea mintală, gândită, astfel gândirea capătă funcţie de comandă şi control
asupra desfăşurării acţiunii;
finalist; gândirea se finalizează într-un anume produse ,dar înainte de a fi
executată, activitatea de gândire este planificată în minte, fundamentată din
punct de vedere al scopului, oportunităţii, eficienţei, consecinţelor;
multidirecţional;gândirea se întinde pe trei dimensiuni temporale; foloseşte
informaţia despre trecutul obiectului pentru a explica prezentul lui;
integrează informaţia despre trecutul şi prezentul obiectului pentru a
determina starea lui în viitor.

8
sistemic; gândirea conţine elemente structurate, ierarhizate cu rol de
autoreglabilitate şi poate fi redusă la un sistem cibernetic; din această
perspectivă gândirea este cea mai înaltă formă de prelucrare a informaţie
Gruparea produselor de bază ale gândirii(imaginea, simbolul, conceptul,
operaţia, regula)permit stabilirea categoriilor acesteia:
informaţională
operaţională
Categoria informaţională este constituită din ansamblul noţiunilor şi
conceptelor ca forme generalizate de reflectare a însuşirile obiectelor şi
fenomenelor.
Noţiunea de concept a fost definită de foarte mulţi psihologi ca fiind,,un
răspuns comun la o clasă de fenomene”;(Osgood,1953),,procesul ce
reprezintă asemănările unor obiecte, situaţii, evenimente”; (Munn,1965),,un
fapt particular ridicat la rangul de fapt general”; (Ştefan Odobleja,1984),,o
imagine simplificată, scheletică, redusă la trăsături esenţiale”;
(Changeux,1983),,categorii mintale pe care oamenii le utilizează pentru a
clasifica evenimentele şi obiectele cu respectarea proprietăţilor lor comune”.
(Lefton,1991)
Conceptul are şapte caracteristici:
1.nu sunt date senzoriale, ci sisteme care sunt produse de răspunsurile
noastre la diferite situaţii;
2.utilizarea lor înseamnă aplicarea experienţei trecute la situaţia
actuală;
3.reunesc datele senzoriale independente;
4.mijloace de legătură ale elementelor independente ale experienţei;
5.au un mod de utilizare extensivă şi una intenţională;
6.nu este obligatoriu raţional;
7.poate exista fără a fi formulat într-o manieră conştientă.
Specificul conceptelor provine şi din faptul că ele nu există izolat unele
de altele, dimpotrivă, ele sunt interdependente şi ierarhizate. Pentru
psihologi,
conceptele sunt ,,sisteme de răspunsuri învăţate, care permit organizarea şi
interpretarea elementelor furnizate prin percepţiile noastre şi care
influenţează comportamentul, indiferent de toate stimulările venite din
mediu, permiţându-ne să aplicăm automat experienţa noastră trecută la
situaţiile prezente”.
Categoria operaţională cuprinde ansamblul operaţiilor şi procedeelor
mentale de transformare a informaţiilor, de relaţionare şi prelucrare,
combinare şi recombinare a schemelor şi noţiunilor, în vederea obţinerii
unor cunoştinţe noi sau a rezolvării unor probleme.

9
 Piaget, dă o fundamentare caracterului operatoriu al gândirii susţinând:
,,Trăsătura esenţială a gândirii logice este de a fi operatorie, adică de a
prelungi acţiunea, interiorizând-o,,
Operaţiile fundamentale ale gândirii sunt:
analiza;
sinteza;
comparaţia;
abstractizarea;
generalizarea;
concretizarea logică;
Analiza este operaţia de desfacere mentală a obiectului în părţile lui
componente, în vederea determinării proprietăţilor esenţiale. Analiza începe
ca activitate practică de descompunere a obiectului real şi ajunge a se realiza
doar pe plan mintal.
Analiza şi sinteza ca operaţii ale gândirii trebuie distinse de analiza şi
sinteza ca operaţii senzorial-perceptive; la nivel senzorial, analiza ia forma
distingerii şi diferenţierii, iar sinteza apare în cunoaşterea senzorială sub
forma modificării configuraţiei, structurii, formei elementelor senzoriale.
Între analiză şi sinteză nu există o ruptură ci ele se presupun reciproc,
trecând chiar una în alta. ,,Reciprocitatea relaţiei dintre analiză şi sinteză, pe
tot parcursul procesului de gândire este condiţionată de faptul că oricât de
sintetică ar fi caracterizarea noţională a unui fenomen, ea reprezintă totuşi
produsul analizei realităţii şi abstragerii de la o serie de laturi ale ei. De
asemenea, oricât de departe ar ajunge analiza în cursul formării unei noţiuni,
aceasta din urmă conţine totuşi legătura necesară(sinteza)dintre laturile
esenţiale ale fenomenelor, şi cu atât mai departe este împinsă analiza, cu atât
mai largă este sinteza care realizează generalizarea implicată în noţiune”.
(Rubinstein,1962)
Comparaţia este operaţia gândirii care constă în a stabili deosebirile şi
asemănările esenţiale dintre obiecte şi fenomene pe baza unui criteriu. Şi
comparaţia se poate face pe plan real şi pe plan mintal.
Specificul comparaţiei provine din structura şi particularităţile
materialului cu care se operează- material verbal sau nonverbal.
Abstractizarea este operaţia prin care se lasă la o parte însuşirile
particulare, individuale ale obiectelor, astfel încât să poată fi reţinute doar
însuşirile desprinse prin operaţia de generalizare. Prin operaţia de
abstractizare se ajunge să se reţină în plan mintal doar însuşirea comună. În
felul acesta, însuşirea comună devine ea însăşi o entitate, una dincolo de
lucru, una care îi ia locul fiecărei entităţi reale.

10
 Generalizarea este operaţia prin care se desprind însuşirile comune ale
obiectului şi ale altor obiecte, din cadrul unei anumite clase de obiecte,
pentru a le ridica în procesul cunoaşterii de la însuşirile concrete, particulare
la însuşirile din ce în ce mai generale, fie a extinde însuşirile unui obiect
asupra unei categorii de obiecte.
Concretizarea logică este operaţia gândirii prin care pe baza însuşirilor
abstracte ale obiectelor se procedează la reconstituirea mentală a concretului.
Dacă prin operaţia de sinteză se ajunge la un concret mintal preponderent
abstract, concretul ca rezultat al operaţiei de concretizare este un concret
logic; un concret rezultat în principal din asamblarea însuşirilor abstracte.
Concretul ca rezultat al operaţiei de sinteză este bogat în detalii, pe când
concretul logic este sărac în detalii şi bogat în însuşiri generale. Concretul ca
rezultat al operaţiei de sinteză redă obiectul ca entitate singulară, pe când
concretul logic redă obiectul cel puţin ca obiect tipic, iar la limita specifică,
propriu-zisă, ca obiect categorial, ca obiect prin care sunt scoase în evidenţă
însuşirile comune, generale şi universale, ale unei anumite clase de obiecte.
Concretul logic este obiectul mintal categorial; el este forma specifică sub
care există conceptul.
Cele două categorii ale gândirii nu sunt independente una de alta ci într-
o foarte strânsă interacţiune şi interdependenţă, dând naştere astfel la
structuri cognitive ale gândirii. Acestea pot fi definite ca fiind sisteme
organizate de informaţii şi operaţii ce presupun organizare şi diferenţiere
interioară între elementele componente, coerenţă şi operativitate ca şi
tendinţă de a se asocia cu alte sisteme cognitive ale intelectului; şi totuşi se
individualizează prin: completitudine, operativitate, grad de formare,
finalitate. Rolul lor fundamental este de a media, filtra intrările în gândire.
Prin gândire omul intră în posesia conceptelor, le sesizează sensul,
utilitatea şi aplicatibilitatea, se implică în soluţionarea solicitărilor ce-i sunt
adresate, judecă şi face raţionamente, ia decizii, creează produse noi.
Tot în urma operaţiei de analiză apar amplificarea si diminuarea,
multiplicarea sau omisiunea, diviziunea şi rearanjarea, substituirea şi
modificarea.
Amplificarea sau diminuarea apar în urma operaţiilor de analiză şi
sinteză şi se referă la modificarea dimensiunilor unei structuri iniţiale,
obţinându-se efecte noi.Au fost foarte mult folosite în crearea poveştilor
pentru copii şi a personajelor cum ar fi Setilă, Flămânzilă, Uriaşul şi
Piticul.Au fost şi sunt folosite în literatura ştiinţifico-fanatstică, dar şi în
tehnică.
Multiplicarea şi omisiunea se referă la modificarea numărului
elementelor, păstrânduse identitatea lor.Efectul nou rezultă din înmulţirea

11
unor componente sau eliminarea unora.În creaţia artistică, aceste operatii
sunt mereu utilizate.“Coloana infinitului” şi “Masa tăcerii”, creaţii celebre
ale lui C. Brâncuşi, ilustrează multiplicarea.Ciclopul din mitologie ilustrează
omisiunea.
Diviziunea şi rearanjarea.Prima operatie contă în găsirea unor noi
criterii de diferenţiere a componentelor unor obiecte existente, selectarea
unora dintre ele şi transformarea lor în produse noi.Astfel, pornindu-se de la
funcţiile organismului uman, s-a realizat în tehnică braţul
mecanic.Rearanjarea presupune păstrarea elementelor unei structuri
cunoscute, dar dispunerea lor într-o altă poziţie.de exemplu, construirea unor
autoturisme cu motor în faţă sau în spate.
Substituirea constă în înlocuirea într-o structură existentă a unui
element sau a unei funcţii cu ceva nou.De exemplu, în artă substituirea de
personaje dă efecte deosebite.
Modificarea presupune păstrarea neschimbată a unor componente şi
funcţii ale obiectelor cunoscute şi modificarea altora.De exemplu, botaniştii
au modificat culoarea şi au obţinut laleaua neagră.
Schematizarea este o operatie ce se foloseşte mult în proiectarea
tehnică, în grafică, în arhitectură.Constă în selecţia numai a unor însuşiri şi
omiterea cu bună ştiinţă a altora pentru a servi mai bine activităţii
omului.Schiţa unui traseu într-un mare oraş oferită de cineva unui şofer a
fost alcătuită pe baza acestui procedeu şi a fost debarasată de amănuntele
inutile.
Analogia apare în urma operaţiei cu acelaşi nume.Analogia a stat la
baza multor inovaţii şi a unor descoperiri în ştiinţă.Acesta operatie
presupune, mai întâi, relevarea însuşirilor comune a două obiecte sau
fenomene şi a celor cunoscute numai la unul din obiecte.Apoi, pe baza
însuşirilor comune, se pot trage concluzii referitoare şi la prezenţa celorlalte
însuşiri ale celui de-al doilea obiect, care nu pot fi cunoscute direct.Pe baza
unei astfel de operatii, s-a elaborat, prin analogie cu Universul, modelul
atomului, care a permis cunoaşterea multor aspecte relaţionale între
particulele sale elementare.
Analogia, alături de comparaţie, îşi face simţită prezenţa şi în
empatie.Empatia este aplicată în artă, tehnică, educaţie.este o transpunere
imaginară în plan perceptiv, intelectiv, afectiv în altceva, acest altceva
putând fi o altă persoană, un obiect, un fenomen etc., facilitând descoperirea
de noi aspecte şi înţelesuri.Manifestând empatie faţă de elevi, profesorul
reuşeşte să-i înţeleagă mai bine, să descopere greutăţile pe care le-ar putea
avea şi să găsească modalităşi de predare care i-ar ajuta să le depăşească.

12
 Produsul gandirii exprimă particularităţile desfăşurării acestuia şi, prin
urmare, este un proiect mintal, adică o îmbinare caracteristică de imagini şi
idei, caracterizată prin noutate, originalitate şi specificitate
personală(reflectând personalitatea).
Fiind un proces foarte complex, gandirea se desfăşoară în forme
variate.Ele au fost clasificate după mai multe criterii, dar cele mai des
folosite au fost prezenţa intenţionalităţii şi implicarea în actele
gandirii.Astfel se disting forme involuntare ale gandirii(visul din timpul
somnului şi reveria) şi forme voluntare(gandirea reproductivă, gandirea
creatoare şi visul de perspectivă).
Gandirea creatoare este cea mai activă, mai complexă şi voluntară
formă a gandirii.Ea se deosebeşte de cea reproductovă, pentru că este
orientată spre ceea ce este posibil, ce ţine de viitor şi este nou.
Combinatorica sa este complexă, desfăşurată ăn mai multe faze şi
caracterizată prin: bogăţia procedeelor, ineditul utilizării lor, valorificarea
combinaţiilor inconştiente, implicarea tuturor disponibilităţilor personalităţii,
susţinerea afectiv-motivaţională valoroasă.
Produsul gandirii creatoare este un proiect mintal caracterizat
prin:noutate, originalitate, ingeniozitate, personalizare.
Printre cei mai puternici stimuli ai gandirii creatoare sunt:interesul
pentru nou, trebuinţa de autorealizare, încrederea în posibilităţile proprii,
curiozitatea, tendinţa de a explora necunoscutul.
Ea este implicată în toate activităţile omului, favorizând apariţia
ipotezelor, inventarea de căi şi mijloace de acţiune, ducând la noi rezultate.
Gandirea explorează necunoscutul, inexistentul, chiar incredibilul,
lărgind considerabil câmpul cunoaşterii umane, inovând, inventând,
generând noul.

Operatiile fundamentale ale gândirii, care o individualizează în raport cu

alte procese psihice, sunt:
conceptualizarea;
înţelegerea;
rezolvarea problemelor;
raţionamentul
creaţia

Conceptualizarea este operatia de abstractizare a însuşirilor unei clase

de obiecte ce sunt apoi încorporate într-o imagine sau într-o idee-concept.
Vâgotski reuşeşte să desprindă trei etape ale procesului formării
noţiunilor, aplicând metodica dublei simulări, fiecare având mai multe

13
subetape: etapa gândirii sincretice, etapa gândirii complexe şi etapa gândirii
noţionale
Psihologii au fost de acord asupra importanţei pe care o au
conceptele în gândire. Folosirea conceptelor în gândire este o extensie a
folosirii lor în percepţie, iar felul în care operăm cu concepte este cel mai
bine explicat de modul în care ele acţionează la nivel perceptiv.
Conceptul de floare este format prin experienţele unui individ
legate de obiectele despre care i s-a spus că sunt flori. Dacă singurele
flori pe care o persoană le-a văzut sunt „piciorul cocoşului” atunci
conceptul de floare va cuprinde doar caracteristicile pe care le are
„piciorul cocoşului”. Conceptul de floare nu i-ar fi de folos pentru a
recunoaşte „macul” ca floare, deoarece florile de mac au caracteristici
diferite de cele ale piciorului cocoşului. Dar modificând conceptul astfel
încât să cuprindă doar caracteristicile comune macilor şi piciorului
cocoşului – tulpini verzi cu petale colorate ataşate – conceptul este
generalizat şi poate fi folosit pentru a recunoaşte în viitor şi alte tipuri de
flori.
Acest proces de formare a conceptelor are loc permanent în cazul
copiilor care învaţă să clasifice obiectele întâlnite.
Sistemul cognitiv uman (memoria în mod special) necesită o
oarecare economie în procesul de organizare a experienţei anterioare, fără
de care adaptarea la mediul înconjurător, extrem de complex, ar fi
imposibilă. Economia cognitivă se obţine prin structurarea lumii
înconjurătoare în clase şi categorii de lucruri, tocmai pentru a descreşte
cantitatea de informaţii care trebuie învăţate, percepute, reamintite şi
recunoscute.
Conceptele sunt condensări informaţionale, generalizări despre
obiecte, fiinţe şi fenomene ce au caracteristici similare.
O dată formate, conceptele sunt organizate ierarhic, unele mai
generale, altele mai specifice, fapt ce creşte şi mai mult economia şi
informatizarea sistemului cognitiv.
Există un echilibru între tendinţa spre economie şi tendinţa de a fi
cât mai informativ, dar creşterea uneia duce la scăderea celeilalte. Ca de
exemplu, dacă am avea numai trei categorii pentru toate lucrurile şi
fiinţele pe care le întâlnim (animale, plante şi artă), vom avea un sistem
conceptual economic, dar care este puţin informativ, nepermiţându-ne să
facem distincţie între mai multe animale. Psihologii consideră că există
un nivel „natural” de caracterizare, adică unele categorii sunt mai

14
 folosite, mai naturale decât altele. Astfel de categorii sunt numite
categorii de bază. Spre exemplu, utilizăm mai des categoriile creion,
stilou, pix, coli de hârtie, decât articole de papetărie.

Intelegerea. Procesul de gandire este un proces de intelegere. Spunand

« intelegere » avem in vedere surprinderea legaturilor dintre partile
componente ale unui obiect, dintre insusirile obiectului si obiectul luat ca
intreg, dintre obiect si alte obiecte.
Intelegerea este mult mai evoluata in cadrul reprezentarii.Numai gandirea,
cu ajutorul conceptului, cu ajutorul cuvantului cu sens, poate sa expliciteze,
sa amplifice si sa comleteze legaturile redate prin structura perceptiei si a
reprezentarii cu imagini psihice. Numai astfel se produce intelegerea
completa, adevarata. ,, Fenomenul intelegerii, scrie Paul Popescu-Neveanu,
este o permanenta a gandirii in actiune. De aceea ar putea fi caracterizat ca
reprezentand « latura functionala a intelectului uman in sensul generical
codificarii conceptuale si mai a- les al decodificarii referentiale ». Cu aceasta
relevam si faptul ca inte- legerea este acea modalitate a gandirii care este, cu
necesitate, consti- enta. In fapt, intelegerea se inscrie, la nivel general, ca o
trasatura sau o functie a constiintei. Intelegerea este modul de realizare a
orica- rui act de constientizare. Conditiile ei sunt verbalizarea si conceptu-
alizarea…..”
In concluzie, putem afirma ca modul de a fi al gandirii (constien- te) este
intelegerea care, la randul ei te face sa fii unic.
Înţelegerea exprimă cel mai bine dimensiunea procesulaă a gândirii,
care descrie modul cum sunt procesate informaţiile.În procesarea
ascendentă, înţelegerea este rezultatul unui demers mai îndelungat (uneori de
ani de zile) de acumulare de informaţii care sunt reunite în grupări
succesive.În acest caz, înţelegerea este o inmănunchere, o integrare de
însuşiri într-o reprezentare generală, un concept empiric.În procesarea
descendentă, înţelegerea este rezultatul impunerii unor modele explicative
ale realităţii prin învăţare, instruire, educaţie.De astă dată, înţelegerea se
manifestă prin expansiune, ca şi cum ar lua în posesie o serie de date,
situaţii, fenomene care i se subordonează.Dacă în procesarea ascendentă
înţelegerea este o consecinţă, în cea descendentă este o premisă.Rezultă că a
gândi este sinonim cu a înţelege.Conceptele, noţiunile au o existenţă
psihologică, adică funcţionează în mintea noastră în măsur în care ştim ce
înseamnă, în măsura în care înţelegem conţinuturile lor, adică suntem în
posesia semnificaţiei lor.Înţelegerea ne conduce la o explicaţie, iar explicaţia
ne permite elaborarea unui model funcţional al realităţii reflectate.

15
 Rezolvarea de probleme este domeniul performanţial al gândirii.Este un
proces complex, care uzează de strategii, se desfăşoară în etape şi poate lua
forma rezolvării creative.Strategiile rezolutive sunt numeroase, dar pot fi
grupate în doup mnari categorii, în funcţie de tipul de probleme şi de
mijloacele utilizate în rezolvarea lor.Vorbim astfel despre strategii
algoritmice şi strategii euristice.
Strategia euristică exprimă o divergenţă, un conflict, o discordanţă
între problemă, mijloace şi soluţie.De obicei, promblema este slab definită,
slab structurată, cerinţele sunt vag formulate, au mai mult un caracter
ipotetic, probabilist, după formula “ce ar fi dacă...”, mijloacele, formulele de
lucru nu ne conduc automat la rezultat, trebuie să explorăm, să inventariem
mai multe căi şi mijloace, iar soluţia se relevă ca o descoperire.Este modul
de rezolvare a problemelor foarte complexe, prin explorare, descoperire, este
un mod de rezolvare productiv sau creativ.
Etapele procesului rezolutiv pot fi grupate în două momente
majore:punerea problemei şi rezolvarea problemei.Elementul esenţial al
primei etape este elaborarea unei reprezentări mintale interne a
problemei.Aceasta se realizează în baza definirii datelor problemei, a
explorării bazei de cunoştinţe proprii cu privire la tipul de problemă cu care
ne confruntăm, la mijloacele adecvate de lucru şi prin avansarea unor
ipoteze asupra soluţiilor posibile.Rezolvarea propriu-zisă face apel la
strategii de tip algoritmic, euristic sau combinate, apoi rezultatul este supus
verificării şi procesul poate fi încheiat dacă s-a ajuns la soluţia corectă sau
relua dacă rezolvarea este incompletă sau incorectă.
Pentru a putea spune ca exista o problemă, trebuie să identificăm
toate cele trei elemente ale sale:
starea iniţiala, punct de plecare;
scopul problemei sau starea finală;
3) acţiuni sau operaţii ce ne conduc de la starea iniţială la cea finală.
Cunoaşterea elementelor ce alcştuiesc o problemă ne permite să
clasificăm problema şi să ne ajustăm soluţiile în consecinţă. În general,
problemele pot fi împărtiţe în : bine definite şi probleme slab definite.
Pornind însă de la operaţiile prin care se pot soluţiona problemele,
acestea pot fi clasifica astfel:
probleme de rearanjare a elementelor - solicitarea este de a reordona
elementele problemei astfel încât să îndeplinească un anumit criteriu. În
general, la aceste probleme sunt posibile diverse aranjamente ale
elementelor, dar numai unul dintre ele îndeplineşte criteriul solicitat.

16
probleme de structurare a elementelor - în acest caz trebuie identificată
relaţia dintre elementele problemei şi să se construiască o nouă structură, un
element nou.
probleme de transformare –solicită intervenţii astfel încât prin modificari
succesive ale stării iniţiale, să se ajungă in starea finala, cea solicitata.
O problema apare atunci cand o persoana îşi propune să atingă un scop
sau să reacţioneze într-o situaţie şi nu are pentru aceasta un răspuns dinainte
pregătit.Dacă faptul nou este integrat în structurile vechi,cognitiv-operatorii,
are loc rezolvarea problemei.Astfel structurile operatorii se se extind, se
copletează,îşi corectează erorile de amănunt.I.Radu ŞI m.Miclea,pornind de
la concepţia lui Piaget asupra rezolvării problemelor,propun o prspectivă
asupra ,,problemei care cuprinde următoarele postulate :
-problemele au un caracter psihogenetic,deorece structurile cognitiv-
operatorii sunt rezultatul evoluţiei psihogeneticii ;
-funcţia erotetică a problemei esteo funcţie constituantă,probleme fiind
uneori generatoare de noi structuri ;
-problema dispune de o schemă vectorială ;
-problema presupune un model mintal acceptor care are rol de a evalua
soluţia.
Există şi fenomene de influenţă negativă a structurilor cognitive ale
gândirii asupra procesului rezolvării problemelor, cum ar fi: fenomenul
,,orbirii,,
fenomenul stereotipiei gândirii, fenomenul fixităţii funcţionale.
Gandirea deriva din situatia problematica (situatie in care exista ceva
implicit cuprins in ea, dar care nu este inca cunoscut, ci doar sugerat).O
problema apare atunci cand o persoana isi propune sa atinga un scop sau sa
reactioneze intr-o situatie si nu are pentru aceasta un raspuns dinainte
pregatit.
Relatia dintre necunoscut, sugerat, cautat –pe de o parte- si datele initiale ale
problemei –pe de alta parte- determina directia modului si procesului de
gandire .
Procesul de rezolvare al oricarei probleme se realizeaza in mai multe etape
(analiza, sinteza, comparatia, generalizarea, abstractizarea si concretizarea).
Diferitele ipostaze (solutii posibile) care ne vin in minte in legatura cu
problema pusa nu apar la intamplare, ci iau nastere pe baza cunostintelor
insusite anterior; gandirea duce la rezultatul sau specific, la idee, in mod
treptat. Rezolvarea problemei este, de obicei, o activitate dirijata constient,
pe baza unui plan mintal (anticiparea mintala a rezolvarii efective) – ceea ce
face ca modul de gandire al fiecaruia sa fie unic. Rezolvarea problemelor
constituie atat un factor de dezvoltare, cat si un criteriu de evaluare a

17
nivelului dezvoltarii gandirii; astfel, putem afirma ca modul de a gandi este
dat de flexibilitatea (capacitatea de adaptare la cerintele variate ale
problemei) sau rigiditatea, fluenta (bogatia si usurinta asociatiilor) si
originalitatea, independenta si caracterul critic al gandirii.
Activitatea gândirii se manifestă în rezolvarea de probleme, prin
mijlocirea cunoştinţelor şi a experienţei câştigate. O problemă de gândire
apare atunci când în calea activităţii practice apare un obstacol.
Problema apare ca un „obstacol” cognitiv în relaţiile dintre subiect
şi lumea sa, o „barieră”, o „dificultate teoretică sau practică”. Problema
reprezintă un sistem de înregistrări asupra unei enoscute, pentru că
dificultatea se prezintă direct ca o lacună a cunoaşterii. Avem în vedere
probleme apărute în orice domeniu de activitate a omului.
Înainte de problemă apare situaţia problematică, când subiectul
constată că procedeele obişnuite, uzuale nu sunt suficiente pentru a
acoperi lacuna din gândire. Situaţia problematică se manifestă ca o
neconcordanţă între mijloace şi scopuri, între cerinţele situaţiei pe de o
parte şi posibilităţile subiectului pe de altă parte.
Problema apare ca un obstacol cognitiv în relaţiile dintre subiect
şi lumea sa, iar asumarea sarcinii de a depăşi obstacolul, ca şi
demersurile cognitive şi tehnice întreprinse în acest scop, conturează
domeniul rezolvării problemelor.
Clasificarea problemelor. După gradul de structurare, problemele
se clasifică în probleme bine definite, ce pot fi rezolvate prin utilizarea
strategiilor algoritmice, cunoscându-se toate elementele sale şi probleme
slab definite, ce implică strategii euristice de rezolvare, elementele
problemei nefiind evidente.
Elevilor le sunt accesibile problemele în ordinea dată mai sus,
problemele bine conturate fiind mai accesibile lor, pe când cele slab
definite, insuficient conturate, sunt dificile, uneori chiar inaccesibile.
Pornind de la operaţiile prin care se pot soluţiona problemele, acestea pot fi:
probleme de rearanjare a elementelor – pentru îndeplinirea unui anumit
criteriu; la aceste probleme sunt posibile diverse aranjamente ale
elementelor, dar numai unul dintre ele îndeplineşte criteriul
solicitat.Exemple: puzzle, aranjarea elevilor în ordine alfabetică, jocul de
scrable, învăţarea cititului, a tablei înmulţirii, dezlegarea cuvintelor
încrucişate.
probleme de structurare a elementelor – identificarea relaţiei dintre
elementele problemei şi construirea unei noi structuri, a unui element nou.

18
Exemple: Inventarea unui vaccin, combinarea unor substanţe chimice şi
obţinerea altora (apa);
probleme de transformare – constau în intervenţii, care prin modificări
succesive ale stării iniţiale, să se ajungă la starea finală, cea dorită. Exemple:
ceara de lumânare, gemul, crearea vaselor de lut;
Etapele rezolvării problemelor. Rezolvarea problemei presupune
transformarea necunoscutei în cunoscută, acoperirea „lacunei cognitive”,
depăşirea obstacolului.
Procesul rezolutiv se desfăşoară în mai multe etape şi faze, diverşi autori
oferind descrieri variate, conform tipologiei de probleme studiate. Îndată ce
problema a fost sesizată, subiectul ce se angajează în rezolvare trebuie să
pregătească datele în acest scop, deoarece orice rezolvare presupune o
restructurare.
Procesul rezolutiv începe cu punerea problemei, adică cu o reformulare a ei
ce implică o predicţie asupra legăturii posibile între cunoscut şi necunoscut.
De felul cum este pusă problema depinde, succesul în găsirea soluţiei.
Acestă etapă este analitică, deoarece presupune înţelegerea conflictului
implicat şi definirea variantelor posibile de combinare a datelor, ţinând cont
şi de condiţiile restrictive.
În cea de-a doua etapă, se formulează ipoteze, atât asupra soluţiei ce se va
obţine, cât şi asupra procedeelor de rezolvare. În cazul mai multor variante
rezolutive ipotetice se procedează la testarea lor în vederea alegerii variantei
optime.
În a treia etapă, se lucrează sintetic, constituindu-se testarea ipotezelor ce
presupune executarea efectivă a operaţiilor pe care le solicită problema, în
vederea micşorării distanţei dintre starea iniţială şi cea finală.
Ultima etapă, este cea executivă sau verificarea, a soluţionării efective a
problemei. În caz de nereuşită, întregul proces rezolutiv se reia.
Pentru expertiza sau specializarea într-un domeniu sunt necesari
aproximativ 10 ani de studiu şi mai ales de practică intensă. De multe ori
auzim că o persoană poate rezolva probleme complicate dintr-un anume
domeniu că este expertă.
Studiile au arătat că practica intensă este cea care deosebeşte pe specialişti
de începători (maeştrii de novici), lucru aplicabil în muzică, sport, artă când
studiul trebuie să înceapă de la vârste fragede pentru a obţine performanţe
(de a fi experţi). În alte domenii, trebuie avută dispoziţia necesară pentru a
depune efort şi de a se sacrifica timpul liber.
Mult timp gândirea logică a fost considerată singura care oferă soluţia unei
probleme. Dar mulţi filozofi moderni văd această abordare că este
inadecvată pentru rezolvarea multor probleme ale lumii moderne. În multe

19
cazuri, datele deţinute cu privire la o problemă sunt insuficiente pentru a
permite adoptarea unei soluţii printr-o abordare logică.
Se pare că nu există reguli rigide după care procesele de gândire operează
pentru a găsi soluţii satisfăcătoare unor probleme. O mare parte a efortului
necesar rezolvării unei probleme se desfăşoară inconştient. Unii susţin că
după ce s-au concentrat ore în şir asupra unei probleme, au descoperit soluţia
doar după ce problema a fost lăsată de o parte în subconştient, timp de ore,
zile sau uneori chiar mai mult. Soluţia poate apărea sub forma unei revelaţii
fulgerătoare, sau simbolic în vis.

Luarea deciziilor.Decizia constă din alegerea unei soluţii sau a unei opţiuni
dintr-o mulţime. Aceste decizii sunt simple şi nu ne creează probleme (de
aceea nici nu le percepem cu adevărat ca fiind decizii). Altele însă sunt mai
importante pentru viaţa noastră. Luarea deciziilor este considerată de
psihologi drept una dintre formele cele mai complexe ale gândirii. Oamenii
în procesul de luare a deciziilor folosesc raţionamentele inductive (de la o
regulă sau observaţie particulară deducem una generală, adesea prin
observaţie) şi pe cele deductive (concluziile sunt trase pe baza unor
presupuneri generale şi sunt aplicate unor cazuri specifice).
Studiile şi experimentele practice folosesc acest gen de raţionamente (logice)
destul de defectuos, de aceea teoriile propuse de specialişti arată cum
oamenii ar trebui să gândească, nu cum o fac de fapt. Oamenii îşi stabilesc
propriile lor reguli de gândire, de luare a deciziilor, pe baza experienţei
proprii, a intereselor şi stărilor lor afective. Psihologii au propus termenul de
gândire euristică pentru a ilustra mai bine procesul de luare a deciziilor.
Edward de Bono, filozof, susţinea că datorită faptului că viaţa nu se
încadrează în ecuaţii clare, oamenii au ajuns să prefere sentimentele în locul
gândirii.
Euristica se referă la regulile mentale care pot conduce la o soluţie.
Psihologii au identificat mai multe tipuri de raţionamente euristice, cum ar
fi:
Euristica reprezentativităţii – este tendinţa de a presupune că, dacă ceva
seamănă cu un membru al unei anumite categorii, acel ceva face parte din
categoria respectivă, indiferent de datele statistice aflate la îndemână.
Euristica disponibilităţii – este tendinţa de a presupune că un eveniment sau
un lucru este cu atât mai frecvent cu cât îl putem evoca mai uşor din
memorie.
Deciziile sunt de o mare diversitate, de la cele obişnuite, cum ar fi alegerea
meniului la restaurant, la cele mai complicate şi mai importante, cum ar fi
alegerea mutărilor în timpul unei partide de şah sau luarea unor decizii cu

20
impact mare asupra viitorului personal – alegerea unei cariere sau a unui
partener de viaţă.
Deciziile logice presupun evaluarea tuturor consecinţelor ce pot să apară, în
toate alternativele posibile de acţiune, şi estimarea variantei care va avea
cele mai avantajoase rezultate. Cu cât mai complexă este o decizie, cu atât
sunt mai mulţi factorii necunoscuţi care ar putea influenţa consecinţele şi cu
atât mai grea alegerea cursului de acţiune cel mai favorabil. Situaţia este şi
mai complicată dacă trebuie evaluate avantajele unor consecinţe de natură
diferite: de exemplu, pentru foarte mulţi oameni ar fi complicat să aleagă
între a primi un milion de dolari sau a trăi cu zece ani mai mult, în măsura în
care o asemenea ofertă ar fi posibilă.
Oamenii iau decizii în mod similar, deşi de cele mai multe ori oponentul
nostru nu este o altă persoană, ci lumea în ansamblul ei. Capacitatea
oamenilor de a evalua toate rezultatele posibile ale acţiunilor lor este mult
mai limitată decât cea a unui computer. O persoană poate face în mod
normal o analiză completă pentru trei sau patru mişcări consecutive. Efortul
şi timpul solicitat de luarea deciziilor logice corecte, îi determină de multe
ori pe oameni să renunţe la acest mod de abordare şi să se bazeze pe
experienţă, intuiţie sau nimereală. Pe de altă parte, perspicacitatea, intuiţia,
permite de multe ori oamenilor să vadă combinaţii utile ale diferitelor
acţiuni, pe care nu le-ar fi identificat printr-o abordare pur logică. Astfel se
explică de ce multe computere performante nu reuşesc să-i învingă pe marii
maeştrii ai şahului.
În unele situaţii care impun luarea unei decizii, nici una dintre variantele
posibile de acţiune nu pare să fie mai avantajoasă decât celelalte. În acest
caz, este foarte greu să iei o decizie. Studiul matematic cu privire la
strategiile şi modul de luare al deciziilor, numit teoria probabilităţilor, s-a
dovedit util în a-i ajuta pe oameni să aleagă cea mai bună variantă de
acţiune. Una dintre cele mai elaborate aplicaţii ale acestei teorii este cea din
Jocurile de Război, în care deciziile tactice şi strategice sunt luate folosind
astfel de metode ştiinţifice.

Raţionament- forma de gândire în care, pornind de la una sau mai multe

judecăţi, obţinem o altă judecată.
Raţionamentele sunt de mai multe feluri: prin analogie, deductiv, inductiv.
Immanuel Kant denumeşte raţiunea ca ,,facultate a principiilor”, ,,facultate a
unităţii regulilor sub principii”. Gândirea ,,caută în raţionament să reducă
marea diversitate a cunoaşterii intelectului la cel mai mic număr de
principii”

21
 Raţiunea este constituită din principiile bine cunoscute ale gândirii:
principiul identităţii, al noncontradicţiei, al terţiului exclus şi al raţiunii
suficiente. Admiţând că noţiunile se formează în activitate şi oglindesc
realităţi exterioare minţii, putem susţine ipoteza unei relaţii între structura
unitară a raţiunii şi unitatea lumii materiale.

Creativitatea reprezintă una dintre cele mai complexe operatii ale

gândirii, forma ei extremă care duce la un nivel nou de sinteză, superior
celui presupus de rezolvarea problemelor şi se bazează pe utilizarea unor
relaţii vag înrudite cu ideile din structura cognitivă, în vederea obţinerii unor
produse noi.
Creaţia, ca operatie a gândirii, generează şi ea, la fel ca şi rezolvarea
problemelor, un anumit tip de conduită, şi anume conduita creativă care
poate fi interpretată ca referindu-se doar la produsele noi în raport cu
experienţa anterioară a individului sau referindu-se doar la produsele noi atât
în raport cu experienţa anterioară a individului , cât şi la produsele noi în
raport cu experienţa omenirii, a societăţii.
Pentru Robert Gagne, creaţia constituie tipul superior de învăţare, şi
constă în combinarea a două sau mai multe reguli însuşite anterior, pentru a
produce o nouă capacitate. Ea presupune ,,un salt calitativ, o combinare a
ideilor din sisteme de cunoaştere mult diferite, o folosire îndrăzneaţă a
analogiei ce depăşeşte ceea ce se înţelege, de regulă, prin generalizarea în
interiorul unei clase de situaţii problematice”.
Gândirea cuprinde o gamă largă de diviziuni mentale, de la gândirea
creativă, responsabilă pentru mari descoperiri sau opere de artă, până la
alegerea micului dejun. Raţiunea, abilitatea de a gândi, este considerată
caracteristica distinctivă a fiinţei umane. La baza gândirii stau senzaţiile,
percepţiile şi reprezentările, care apar în procesul activităţii practice a
omului, ca efect al acţiunii obiectelor şi fenomenelor lumii obiective asupra
analizatorilor. Fără ele gândirea ar fi lipsită de orice conţinut şi practic n-ar
fi posibilă.

Prin creativitate se intelege capacitatea sau aptitudinea de a realiza ceva

original.Actul creator este insa un proces de gandire prin care se
elaboreaza,inventeaza sau descopera idei sau produse noi,originale de mare
valoare si aplicabile in diferite domenii de activitate.
Activitatea creatoare este stimulata de exigenta unui mediu social –
economic si cultural –stiintific care asigura formarea unei personalitati
creative,,permite libertatea creatiei,recunoaste si aplica valorile create.

22
 Nonconformismul,tenacitatea,inteligenta si imaginatia
creatoare,profunzimea campului de imagini si idei sunt factori stimulatori
siideile preconcepute,neincrederea in sine,conformismul,teama de a nu gresi
si lipsa de motivatie sunt factori inhibitori.

Metode si procedee de gandire creativa.

Brainstormingul sau asaltul de idei e o metoda elaborata de Alex F.
Osborn(1957) si a fost la inceput inindustrie.In scoala ,ea poate fi utilizata la
cercurile de creatie tehnico-stiintifice pentru stimu-larea si exersarea
creativitatii elevilor.Eficienta metodei depinde de respectarea mai multor
conditii:grupul creativ sa nu fie mai mare de 7- 10 persoane ,membrii sa aiba
un nivel intelectual eterogen,sa dovedeasca competenta si dorinta de a
realiza probleme,tema discutata sa fie dinainte cunoscuta,critica ideilor e
interzisa.Conducatorul sa fie de incredere si sa creeze o atmosfera destinsa.
Asaltul de idei se desfasoara in trei faze.In prima faza are loc punerea
problemei,comunicarea unor unor informatii suplimentare,elaborarea
solutiilor.IN faza a doua,dupa cateva zile,membrii se intalnesc ,asculta ideile
emise si apoi le completeaza,le combina,le selecteaza pe cele mai
eficiente.In ultima faza are loc verificarea,evaluarea si aplicare ipotezelor de
rezolvare a problemei.Unii cercetatori,printre care W.J.J.Gordon ,sunt de
parere ca discutiile in contradictoriu si critica de idei ar stimula creativitatea.
Sinectica sau asocierea unor elemente diverse,aparent fara
importanta,pentru a produce idei noi e o metoda initiata de
W.J.J.Gordon .Etapele sunt:analiza si intelegerea problemeipentru a
face ca un lucru ciudat sa devina familiar si abordarea problemei
dintr-o optica noua,folosind fantezia,analogia personala,directa si
simbolica.
A.G.Bell a inventat telefonulpe baza analogiei directedintre oasele
urechii,care sunt prea masive pebtru membrana ce le pune in
functiunesi o piesa de membrana mai rezistenta si mai groasa ,care ar
putea pune in functie o piesa de otel.
Kekule ,identificandu-se cu un sarpe care isi inghite coada a dezvoltat
o intuitie a moleculei de benzen in termeni de inel.

Inventica e o metoda de elaborare a unei idei noi pe baza unei interpretari

interdisciplinare.In prima faza are loc fragmentarea obiectului si
utilizarea lui in forme noi,iar in a doua faza se obtin aspecte sau idei
originale prin combinari,permutari,aranjamente.

23
 Educarea creativitatii e un proces continuu ce trebuie realizat pe tot
parcursul scolii,avand in vedere toti factorii cognitivi,caracteriali si
sociali.dezvoltarea poate fi favorizata de urmatoarele conditii:e-
xistenta in scoala a unor laboratoare bine dotate,a unor cercuri tehnico-
stiintifice si literar-artistice conduse de profesori creativi,mediul scolar
creativ,concretizat in folosirea la lectii si lucrari practice a metodelor si
procedeelor euristice.Deosebit de importante sunt insusirea de catre elevi
a unor procedee de dezvoltare a imaginatiei creatoare,exercitii de
creativitate,in cadrul cercurilor de elevi,recunoasterea si aprecierea
valorilor create de elevi,existenta unor relatii de cooperare intre profesori
si elevi.
Invatarea creativa presupune existenta unui potential creativ al
subiectului ,manifestat in: receptivitatea fata de nou,curiozitate
stiintifica,nonconformism,originalitate,capacitate de elaborare, fluenta
gandirii ,gandire divergenta,imaginatie creatoare,inventivitate,.Etapele
invatarii creative sunt:
punerea problemei ,imaginarea ipotezelor de rezolvare,analiza
problemei,gasire solutiei de rezolvare,verificarea ipotezei.Invatarea
creativa se realizeaza folosind invatarea euristica prin
problematizare,dialog euristic,descoperire,modelare.
Ce-ar fi daca, de maine, am incepe sa zambim mai mult? Ce-ar fi daca, in
loc sa asociem o zi ploioasa cu ceva trist si mohorat, am auzi in picaturile de
ploaie ce cad in geam una dintre cele mai frumoase melodii ale naturii? Ce
s-ar intampla daca ne-am trezi dimineata cu gandul ca va fi o zi excelenta
din toate punctele de vedere, chiar daca ne simtim coplesiti de problemele
cotidiene de acasa si de la serviciu?
Toate trec, si intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, toate isi
gasesc o rezolvare. Si de ce nu, o rezolvare in bine, daca asa ne dorim si
credem din toata fiinta. Chiar credem ca suntem rezultatele gandurilor
noastre. Ca singuri ne facem norocul sau cum spune o vorba din popor ,,asa
cum iti asterni, asa dormi”. Pentru ca in spatele actiunilor noastre ca indivizi,
sta puterea incomensurabila a gandurilor... a gandurilor care ne determina in
fiecare moment sa luam o decizie si nu alta. Pe tot parcursul drumului catre
atingerea oricarui obiectiv, trebuie sa existe certitudinea ca lucrurile vor lua
intorsatura favorabila noua.
Trebuie sa credem ca ne putem depasi limitele, pe care de altfel cred ca tot
noi le trasam. Stim cu totii cat de diferiti suntem. Dar indiferent de
asemanarile si deosebirile de ordin cultural, de educatie, de mediu s.a.m.d.,

24
gandirea pozitiva este un factor cheie al reusitei in viata in orice domeniu.
Un optimist confruntat cu un esec va considera intotdeauna ca situatia poate
fi schimbata, astfel incat data viitoare va reusi, in vreme ce pesimistii se
invinavatesc pentru esec, atribuindu-l unor trasaturi ce nu pot fi schimbate si
se simt total neajutorati.
Cand situatia devine una frustranta, reusita nu depinde doar de competentele
profesionale si de talent, ci de capacitatea de a infrunta esecul si de a invata
din el. In firma noastra filosofia de training este sa invatam din propriile
greseli pentru ca data viitoare sa avem mai mult succes si sa infruntam
provocarile cu mai mult curaj in fortele proprii. Prin experienta acumulata,
spun psihologii, optimismul si speranta, ca si neputinta si disperarea pot fi
dobandite. In viziunea lor, cele doua trasaturi pozitive contitue ceea ce se
numeste “eficacitate personala”, adica certitudinea ca detii controlul asupra
intamplarilor vietii tale si ca poti face fata tuturor provocarilor cu care te
confrunti.
Albert Bandula, psiholog la Stanford, rezuma eficacitatea personala astfel: “
Convingerile oamenilor despre capacitatile lor au un efect profund asupra
acestor capacitati. Capacitatea nu este o proprietate fixa (…). Cei care au
aceasta eficacitate personala se dau la o parte din calea esecului; ei
abordeaza lucrurile in asa fel incat sa le poata stapani si fara sa se ingrijoreze
in privinta dezastrelor posibile”/
Bineinteles ca exista o masura in toate lucrurile.
Dar poate ca incercand sa gandim pozitiv astazi mai mult decat ieri si maine
mai mult decat azi, s-ar putea sa fim placut surprinsi de rezultate si de noi
insine. Nimic in viata nu este intamplator, tot ceea ce ni se intampla este o
consecinta a faptelor, si – mai inainte – a gandurilor, fara a uita, bineinteles
de voita divina, care, de altfel, “iti da, dar nu-ti baga si-n traista”. Faceti
lucrurile sa se intample prin puterea gandului! Oricum, nu avem nimic de
pierdut daca incercam, nu-i asa?

2. Definitie. Gandirea este ansamblul fenomenelor psihce interioare in

succesiune,curentul constiintei,cursul ideilor,fluxul experentelor
interne(dirijat si determinat de fluxul experientelor externe).Succesiunea si
impletirea operatiilor si starilor de constiinta psihica.A gandi inseamna a
practica operatii intelectuale.Gandirea este o insiruire complexa si variabila
de consonante cognitiv-afective.
Succesiuea operatiilor psihice se face de la sine,automat,masinal,fiind
determinata de cauzalitatea universala,dirijata de cauzele obisnuite ale
Universului.Gandirea este totdeauna in imagini.Ea este aproape exclusiv
vizuala;vazul este simtul prin excelenta al gandirii.Auzul nu este decat

25
simtul intercomunicarii si al muzicii.Nu exista gandire verbala pura,sau,cand
a atins aceasta stare,ea nu mai este gandire;este verbalism,logoree pura si
goala.
Diviziune. Se pot distinge urmatoarele diviziuni(categorii ale gandirii):
Interioara(implicita,muta,pura,nemanifesta) sau exterioara
(explicita,verbala,exprimata,manifestata in afara).Afectiva
(subiectiva,sentimentala) sau
cognitive(obiectiva,intelectuala).Teoretica(speculative,pasiva,producatoare
de idei) sau practica (aplicativa,active,producatoare de acte).Normala sau
patogena. Naturala(proprie) sau
instrumentala(mecanizata,artificiala,masinizata,ajutata:masini de
calcul,table de logaritmi,scrierea).Gandire de veghe(gandirea propriu zisa)
sau gandirea de somn(visul).
Gandirea libera(imaginatie) sau dirijata(rationament).Gandire
spontana(creatoare,creatie) sau
recitativa(reprodusa:citat,lectura,auditie:gandire de
scolar,verificare).Cronologica(amintire) sau sistemica (centrata pe
idei,concepte).Gandire in imagini sau in concepte.Gandire senzoriala sau
reprezentativa.Practica(dirijata de un mobil actual) sau ideala(dirijata de um
mobil departat).Logica(coerenta,legata,armonioasa) sau
ilogica(incoerenta,haotica,confuza,contradictorie).Gandire deductiva sau
inductiva.Sintetica sau analitica.Omogena(pura) sau
eterogena(mixta:receptiva si reactiva,senzoriala si reprezentativa,implicita si
explicita,cronologica si sistematica).Continua(cursiva) sau
discontinua(intrerupta)

Legile gandirii.
Operatiile psihice si obiectele lor – care constituie gandirea – alterneaza si se
succed in virtutea acelorasi legi universale,banale si stereotype care pun in
miscare orice.
Legea cauzalitatii. Gandirea e declansata de senzatii;
1) de senzatiile actuale (externe sau interne,cognitive sau affective)
adunate in simturi;
2) de senzatiile vechi (imagini,reprezentari) depozitate sau conservate in
memorie.
Legea ecfhivalentei. Gandirea este direct proportionala cu amorsele
exterioare,cu senzatiile care au provocat-o.
Ea este direct proportionala cu reprezentarile excitate
(intensitate,numar,varietate,etc.),cu interesul trezit,precum si cu afectivitatile
puse in miscare.Este direct proportionala cu energia psihica din momentul

26
respectiv; cu capacitatea energetica individuala,precum si cu capacitatea
energetica momentana sau fiziologica (stare de prospetime,grad de
repaus,starea sanatatii,etc.)
Legea echilibrului. In cursul gandirii fiecare subiect (sau teza) se epuizeaza
destul de repede,de aici necesitatea de a varia si de a schimb frecvent
obiectul gandirii. Cauza oricarei gandiri este un dezechilibru afectiv,o
durere,o dorinta(adica,o durere din cauza absentei unei placeri sau a unui
obiect),o curiozitate(adica durerea din cauza ignorantei,suferinta de a nu
sti).Orice gandire este o actiune de echilibrare,de repunere in stare de
echilibru.Ultimul termen al oricarei gandiri este repausul,Orice intrebare este
un dezechilibru;orice solutie este un echilibru regasit.Forta gandirii este
direct proportionala cu dezechilibrul afectiv care a determinat-o.Forta unui
ganditor este proportionala cu intensitateaafectivitatilor sale(senzoriale sau
representative),precum si cu obstacolele intalnite de tendinte in calea lor spre
obtinerea placerii.O mare capacitate de a se bucura,cu imposibilitatea de
satisfacere,acestea sunt conditiile cele mai favorabile unei gandiri
exceptional de intense.
Sentimentele (afectivitatle) sunt radacinile gandirii.Interogatia deriva
totdeauna din nevoile noasre fiziologice,din necesitatile noastre
biologice,din dorintele si din temerile noastre.Preocuparile cele mai
speculative,superioare,cele mai inalte,cele mai nobile sunt reductibile la
afrctivitatea generala si la biological cel mai elementar.
Legea compensatiei. Intensitatea gandirii este invers proportionala cu
numarul,extensiunea,intensitatea celorlalte functii ale organismului.In timpul
meselor,al muncii fizice,al frigului sau caldurii excessive,al
mersului,etc.,creierul este gol sau sarac in idei.Aceasta stare e si mai
accentuata in timpul somnului(functii vegetative intensificate).
Legea reactiei. In cazul repausului prelungit si excesiv al unei
imagini,idei,al unei afectivitati,miscari,etc., se reactioneaza prin
reproducerea lor spontana,prin exercitiul si actualizarea lor fara vreo cauza
exterioara manifesta.Datorita reactiei,precum si a organizarii duale si
antagoniste a psihicului,procesele psihice vor alterna neincetat,doua cate
doua.Rand pe rand ideile,sentimentele,amintirile noastre ajung la
putere,reusesc sa acapareze atentia noastra (trec in focarul luminos al
constiintei) pentru ca in curand sa paleasca,sa se stearga si sa dispara.
Legea reversibilitatii. Experienta,senzatiile,receptia ne incita sa gandim,iar
gandirea,la randul ei,ne incita sa observam si sa experimentam.
Ideile si imaginile evoca numele lor si, receproc, numele si semnele evoca
ideile.Practica e aceia din care rezulta teoria,iar din teorie rezulta practica.

27
Legea antrenamentului. Intensitate gandirii (ca si celelalte insusiri ale
ei:extensiunea,viteza,complexitatea,durata) cresc prin folosinta(exercitiu) si
scad prin non exercitiu.
Eficienta maxima a muncii intelectuale nu apare chiar la inceput,ci dupa un
anumit timp de munca sau de incalzire,cu conditia sa o exersam continuu si
cu perseverenta,asfel gandirea se fortifica progresiv.Lipsa de exercitiu,de
antrenament scad rapid aptitudinea de a gandi.
Regulile(legile)creatiei.Creatia sau productia intelectuala,considerata ca
o portiune a gandirii ce se opune verificarii,este partea gandirii cea mai
dificila,cea mai productiva.Pentru a crea trebuie sa simtim si sa elaboram la
maximum.Sa observam bine;exact si cu precizie.Sa observam mult si sa
adunam o mare cantitate de observatii.Sa observam indelung si sa repetam
observatia,sa observam in conditii foarte variate.
Sa folosim toate simturile posibile;toate perfectionarile instrumentale ale
organelor
senzoriale(microscopie,microfonie,spectroscopie,termometrie,manometrie,b
arometrie,,reactii chimice etc…).Sa ne verificam simturile inainte,in timpul
si dupa observatie.Penteu a crea e nevoie de spirit de sinteza,de
discernamant si analiza,de precizie si forta de intuitie,de inteligenta
inventiva.E nevoie de o mare bogatie de material de elaborat,de o buna
memorie,cunostinte vaste, enciclopedice.Marile descoperiri au fost realizate
de savanti care erau,in acelasi timp,eruditi.Cu simple incursiuni si ignoranta
nu se poate reusi mare lucru,nu se poate produce decat ceva banal.E nevoie
de durata,perseverenta,fixitate si rabdare,de o ideie urmarita cu
indarjire,pasiune,obsesie,concentrare durabila si tenace.Geniul e o
indelungata rabdare,el se compune din 1% inspiratie si 99%
transpiratie(Edison).Trebuie sa posedam cunostiinte asimilate,concentrate,-
o memorie consonanta,in care stiintele sunt unificate,reunite,reduse la legi
comune si la clase generale.
Pentru a crea trebuie mai intai dezvoltate procesele,exercitata
consonanta,prin : a clasa,a defini,a traduce,a sintetiza,a rezuma,a imita,a
transpune,a compara,a pune in paralel,a consulta,a corobora.Trebuie sa
invatam folosind metoda redescoperirii,sa invatam fiecare lucru dupa mai
multi autori,sa consultam cat mai multe carti,sa folosim jocuri de creatie,de
inteligenta(familii de cuvinte,derivatii,sinonimii,analogii,exercitii).Sa ne
obisnuim cu contemplarea si meditatia.Aptitudinile pentru creatie sunt
innascute sau dobandite.Primele se manifesta precoce,geniile.Adeseori ei
intra in declin si se pierd ca efect firesc al legii reactiei ce tinde spre nivelare
si echilibru.Efectul nu este obligatoriu,el poate fi inlaturat.E o gresala a
societatii si a familiei,a pedagogiei si a scolii ca precocii nu evolueaza spre

28
destinul lor firesc si ca ajung adeseori epavele societatii in loc sa constituie
vedetele ei.Pentru a crea trebuie simtit, ,,marile idei vin din lumina ``,orice
sentiment serveste ca mobil incitant pentru creatie.Sa aspiram,sa invidiem,sa
dorim,sa alergam dupa ce este mai bun,sa speram mereu,sa nu descurajam
niciodata,daca prezentul nu ne ofera ceva ,sa traim in viitor.Sa cultivam
orgoliul,mandria,optimismul.curajul,indrazneala,ambitia,combativitatea,disp
retul fata de ce a fost,sa facem tabula rasa si sa incepem ca si cum stiinta nu
s-ar fi innascut inca.Sa ne obisnuim a gandi fara a vorbi,reducand vorbirea
daca se poate la minim.Sa purificam gandirea,sa gandim in imagini,in mod
real,fara cuvinte dezbracand ideile de verbalism,sa le readucem in simturi.Sa
manipulam decat idei clare,precise.concrete,bine definite,reductibile la
senzatii si la simturi.Vazul este,prin excelenta,simtul inteligentei.La vaz
trebuie raportate si reduse toate notiunile pe care le prelucram.Sa
transformam toate ideile noastre in grafice,in scheme,in figuri,in imagini
vizuale,gandite,reprezentate.Sa punem imaginele pe hartie.Gandirea
senzoriala(iar in lipsa ei gandirea in imagini) este cea mai naturala,mai
directa,pura,precisa,rapida,economica,putin obositoare,completa,simpla,utila
si fecunda.Gandirea in imagini trebuie sa fie inlocuita alternant cu gandirea
concreta,in senzatii,cand cu gandirea abstracta in concepte.
Asemanarea produce apropiere :
in spatiul psihic(simultanietate,suprapunere),
in timpul psihic(succesiune,inlantuire,asociere).La randul ei apropierea
produce asemanare,consonanta(consecinta a legii reversibilitatii.Asocierea
sau apropierea este in exterior,corespondenta consonantei interioare,este cea
care determina consonanta ideilor universului psihic.In timpul observatiei se
va privi de departe,pentru a apropia lucruri departate in spatiu.A
experimenta inseamna a gandi cu obiecte in loc de imagini.
O buna parte a genialitatii este de natura tehnica.Aceasta o putem
invata.Desigur stiinta creatiei nu va putea ea singura, sa creeze
filozofi,inventatori,artisti,savanti sistrategi.Data fiind frecventa mai
mare,decat se presupune,a vocatiilor si aptitudinilor,este adeseori hotaratoare
in producerea geniilor,iar in privinta celorlalti contribuie la cresterea
posibilitatilor intelectuale.Nu este suficient sa cunoastem principiile generale
ale creatiei,tebuie in plus sa fie exersate pana la automatizare,insusirea lor ca
niste obisnuinte firesti,pana vom face din ele a doua noastra natura.

29