P. 1
SYLABUS guvernantei corporatiste

SYLABUS guvernantei corporatiste

|Views: 537|Likes:
Published by Calin Galben

More info:

Published by: Calin Galben on Apr 06, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/03/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR SPECIALIZAREA DE MASTERAT: ANUL UNIVERSITAR SEMESTRUL

I.

Informaţii generale despre curs, seminar, lucrare practică sau laborator

a) Informaţii despre curs:

Titlul disciplinei: Principiile guvernanţei corporative Codul: Anul şi semestrul de desfăşurare a cursului: Tipul cursului: Pagina web a cursului: Număr de credite: Locul de desfăşurare: Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor Programarea în orar a activităţilor: conform orarului afişat la sediul facultăţii
b) Informaţii despre titularul de curs, seminar, lucrare practică sau laborator:

Curs şi seminar: Nume şi titlul ştiinţific: Informaţii de contact: Prof.univ.dr. ILIEŞ LIVIU birou sala 204, etaj 2, e-mail: lilies@econ.ubbcluj.ro, tel. 0264418652 int. 5832 – vă rog să utilizaţi acest număr de telefon între orele 9.00-15.00 Ore de audienţă: Conform cu orarul afişat la sala 204

c) Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite:

Pentru buna desfăşurare a acestui curs, participanţii trebuie să aibă cunoştinţe de bază de management strategic, management comparat, leadership.
d) Descrierea disciplinei:

Obiectivele cursului / disciplinei:
1

Cursul vizează descrierea principalelor probleme legate de guvernanţa corporativă. Scopul acestui curs este evidenţierea intereselor tuturor părţilor implicate în conducerea firmelor. Un alt scop este aducerea la cunoştinţa masteranzilor a modului de conducere corporative din Uniunea Europeană. Un alt punct atins în cadrul acestui curs este reprezentat de organele de conducere de tip participativ ale guvernării corporative. Conţinutul disciplinei: Disciplina se axează pe expunerea următoarelor aspecte: 1. Prezentarea conceptelor legate de guvernanţa corporativă;
2. Prezentarea

intereselor

acţionarilor,

directorilor

executivi,

angajaţilor,

creditorilor, clienţilor, furnizorilor, comunităţii şi autorităţilor, dar şi a modelelor de guvernare corporatistă; 3. Evidenţierea principiilor guvernării corporative în Uniunea Europeană; 4. Prezentarea studiilor de caz referitoare la guvernanţa corporatistă la nivel internaţional. Competenţe dobândite prin absolvirea disciplinei: Formarea de competente specifice stiintei guvernanţei corporative: analiza intereselor tuturor stake-holderilor implicaţi în viaţa firmei, stabilirea unor principii solide privind guvernarea corporative a unei firme, asimilarea unor cunoştinţe utile pentru evaluarea politicilor statului referitoare la guvernarea corporatistă.
e)

Organizarea temelor în cadrul cursului Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs Materiale bibliografice obligatorii Wiley&Sons, New-Jersey, 2005;

f)
g)

1. Green, S., Techniques and Best Practices for Corporate Governance, John

2. Prisecaru, P., Guvernanţa Uniunii Europene, Editura Economică, Bucureşti, 2005,

Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor;
3. Newquist, S., Russell, M., Putting Investors First: Real Solutions for Better Corporate

Governance, Bloomberg Publishing, 2003;
4. Tenev, S., Zhang, C., Brefort, L., Corporate Governance and Enterprise Reform in

China Building the Institutions of Modern Markets, The World Bank and the International Finance Corporation, Washington, 2002;

2

h) Materiale şi instrumente necesare pentru curs i) Calendar al cursului

j)

Politica de evaluare şi notare

Evaluarea studenţilor se va efectua conform detalierii de mai jos: Examen scris în sesiunea de examene – 50 % din nota finală; Teste pe parcursul semestrului – 50% din nota finală; k) Elemente de deontologie academică l) Studenţi cu dizabilităţi

m) Strategii de studiu recomandate

3

dar şi a impactului la nivel global a acestui concept – prin prezentarea conflictelor dintre grupurile organizaţionale la nivel internaţional. în sfera cea mai largă. proprietatea şi acţionarii. acoperind problemele antrenate de raportul dintre proprietate şi management. Ca obiective. Prezentarea evoluţiei guvernării corporatiste la nivel mondial. Definirea guvernării corporatiste Guvernanţa corporatistă poate fi definită ca suma modalităţilor prin care furnizorii de resurse financiare ai unei companii se asigură că vor primi beneficiile la care se aşteaptă făcând această investiţie -”The Journal of Finance".II. În management sunt întalnite trei sfere de responsabilitate. se vor atinge următoarele: • • Prezentarea conceptului de guvernare corporatistă. managementul orientat către grupurile cointeresate (stakeholderi) şi. societatea. apoi celelalte grupuri implicate şi afectate direct şi. c) Conţinutul informaţional detaliat 1. cu perceperea grupurilor implicate în acest proces. Celelalte depind de cea dintâi. ordonate ca nişte cercuri concentrice: în centru. Astfel. fiind 4 . Al doilea subcapitol are ca scop evidenţierea evoluţiei guvernării corporatiste la nivel internaţional şi naţional. b) Schema logică a modulului Acest modul este compus din două subcapitole: primul subcapitol are ca scop evidenţierea conceptului de guvernare corporatistă – ce înseamnă. Shleifer and Vishny. cum este interpretată aceasta de către mai mulţi autori şi mai multe instituţii. Suportul de curs Modul 1: Conceptul de guvernare corporatistă a) Scopul şi obiectivele modulului Scopul acestui modul este familiarizarea cursantului cu conceptul de guvernare corporatistă. respectiv. e vitală funcţionării unei afaceri moderne. Guvernarea corporatistă. delimităm zonele majore ale eticii în afaceri: guvernarea corporatistă (GC). responsabilitatea socială corporatistă (RSC).1. 1997.

referitor la deciziile luate de directorii executivi ai firmei precum şi la impactul acestor decizii asupra acţionarilor. dar şi pentru a-şi asuma responsabilităţi. Putem vorbi aici de drepturile acţionarilor de a decide în ceea ce priveşte utilizarea proprietăţii lor. de directorii regionali. de obligaţia managerilor de a trata diferitele grupuri de acţionari în mod echitabil. nu putem vorbi de un management sănătos şi de o piaţă funcţională. fără practici organizaţionale care să asimileze aceste principii. Alti investitori : a. Clienti d. Furnizori e. Această separare. dar şi pe incercarile de a clarifica relatia dintre diversii participanti la determinarea conducerii şi functionarii corporatiilor. Diversii participanti. a determinat profesionalizarea procesului de conducere. Întrebările puse în acest tip de decizie sunt: Cum decid astfel încât să maximizez profitul acţionarilor? Cum să decid astfel încât să ţin seama de interesele celorlalţi şi să nu încalc drepturile grupurilor afectate? Guvernarea corporatistă se bazeaza pe teoria organizatiei şi pe cheltuielile pe care le implica. de obligaţia managementului de a administra în mod transparent. Distingem un sens larg al guvernanţei corporatiste. definim responsabilitatile managerilor fată de aceştia. Apar profesionişti ai administrării companiilor. instrumentele de decizie care reglează raporturile dintre manageri şi acţionari. Pornind de la dreptul de proprietate al actionarilor. Responsabilii finaciar etc.Consiliul Director 3. Fără un cadru legislativ care să definească principiile fundamentale ale guvernării corporatiste. Se poate vorbi. precum şi cheltuielile legate de delegare.strategii opţionale de management. 5 . oameni plătiţi să conducă o firmă în mod ştiinţific. pot fi enumeraţi astfel: 1. impusă de nevoia de creştere a eficientei managementului. guvernanţa corporatistă reuneşte principiile. Conducerea 4. Simplificând. după caz.Acţionarii 2. de directorii diferitelor departamente funcţionale ale companiei. Angajati b. Guvernarea corporatistă este modalitatea modernă de a conduce o afacere. precum finanţe ori marketing. Creditori c. La baza ei stă separarea netă dintre acţionariat şi administrare.

acţionarii şi alte categorii. Guvernarea corporativă este ramura economiei care studiază modul în care companiile pot deveni mai eficiente prin folosirea unor structuri instituţionale cum ar fi actele constitutive.d. organigramele şi cadrul legislativ. şi stabileşte regulile şi procedeele de luare a deciziilor privind activitatea unei companii. sau mai pe larg. 6 .m. În definirea acestui concept se merge pe ideea ca performanta globala a companiei are la baza teoria detinatorilor de interese. GC acoperă strict deciziile luate la nivelul consiliului de administraţie. În sens restrâns. Această ramură se limitează în cele mai multe cazuri la studii privind modul în care deţinătorii de acţiuni pot să asigure şi să motiveze directorii companiilor astfel încât să primească beneficiile aşteptate de pe urma investiţiilor lor. cuvintele cheie pentru guvernarea corporatistă sunt "echilibrul şi responsabilizare Mai există o serie de definiţii cum ar fi: Guvernanţa corporativă poate fi definită ca ansamblu relaţiilor unei companii cu acţionarii săi. Armonizarea acestor interese se asigura prin intermediul sistemului de guvernare corporatistă. Guvernanţa corporativă specifică distribuţia drepturilor şi responsabilităţilor dintre diferitele categorii de persoane implicate în companie cum ar fi consiliul de administraţie. cadrul "corporate governance" are scopul de a mentine echilibrul între obiectivele economice şi cele sociale.a. Valoarea firmei se maximizeaza în masura în care managerii reusesc sa identifice şi sa armonizeze conflictele de interese care apar între partenerii sociali ai firmei. cu societatea pe ansamblu. corporaţiilor şi societăţii.de directorii de produs ş. Prin urmare. percepţia investitorilor asupra schimbării şi reformei economice. Global Corporate Governance Forum). Scopul "corporate governance" este acela de a aduce cât mai aproape interesele indivizilor. în special între actionari şi manageri.directorii. (Sir Adrian Cadbury. Guvernarea Corporativă (Corporate Governance) este o condiţie pentru: • • • stabilitatea economică. Această structură trebuie să încurajeze utilizarea eficientă a resurselor şi responsabilizarea celor care le gestionează. Guvernarea corporatistă reflecta modul în care o societate este condusa şi controlata. reforma instituţională (investitorii preferă ţările „bine guvernate”) Conform unei definiţii a Băncii Mondiale. între cele comune şi cele individuale.

cât si pe piata fortei de munca. este rezultatul unor norme. cel din urma poate dori sa majoreze fondul de investitii pentru a întarii competitivitatea (investitii în cercetare si dezvoltare. respectiv maximizarea profitului si realizarea functiei sociale (vânzarea produsului sau al serviciului la un pret cât mai scazut. în timp ce primii urmaresc marirea dividendelor. Abordarea în sens larg a guvernarii corporative are avantajul ca releva ansamblul efectelor pe care diferitele aranjamente institutionale create pentru apararea cu precadere a intereselor investitorilor le au atât pe piata capitalului. Iar în functie de anumite circumstante. de cele mai multe ori exista cazuri în care caile ce definesc politica firmei sa difere. Dar. precum si relatia administrator-creditor (investitor institutional. guvernarea corporativa reprezinta ansamblul de norme si mecanisme de control aplicate. banca comerciala). între un fond mutual sau unul de pensii si un actionar majoritar (companie industriala. tradiţii şi modele comportamentale dezvoltate de fiecare sistem legislativ. banca). guvernarea corporativa se detaseaza ca si concept de baza pentru intarirea functiei de control în relatia actionar-administrator. Stricto sensu. Este de la 7 . în functie de tipul strategiei si timpul alocat acesteia. desfasurata în cadrul firmelor. desi scopul comun sa fie acelasi: maximizarea profitului. guvernarea corporativa desemneaza „sistemul prin care o companie este condusa si controlata”. transparenţei şi responsabilităţii la nivel de companie. în multe cazuri contradictorii ale tuturor categoriilor de participanti la activitatea economica (stakeholderi). De exemplu. convergente catre un anumit scop. cu scopul de a proteja si a armoniza interesele. În acest fel guvernarea corporativa se constituie în fapt ca una dintre expresiile regimului drepturilor de proprietate. Deci modificarile care se produc în fizionomia guvernarii corporative au consecinte deloc neglijabile asupra relatiilor industriale. In sistemele economice functionale. formare profesionala etc). pentru ca. protectia salariatilor etc). pot exista divergente de opinie. Respectivul regim exista în orice tip de mecanism economic si are în principal rolul de întarire al caracterului specific al mecanismului economic. fiecare dintre acestia poate avea interese specifice. Guvernanţa corporativă se referă la promovarea certitudinii. scurt în cazul primei situatii sau pe termen lung în cazul celei de-a doua. tehnologii. si de aici rolul deosebit de important al tipurilor de investitii din economia unui stat în orientarea si sustinerea unei guvernari corporative puternice si echilibrate.Guvernanţa corporativă este un set de reguli conform cărora firmele sunt conduse şi controlate. In sens restrâns guvernarea corporativa se poate defini drept panoplia de mijloace de natura economica si legislativ – institutionala prin care sunt salvgardate interesele investitorilor. In sens larg.

constituite pe profesii”. Sub alta lumina. a administraţiei. Interpretările date guvernanţei corporative se referă la modalităţi. ce cuprind costurile de monitorizare. conduce la existenta mai multor tipologii ale economiei de piata. a partenerilor sociali şi politica firmei. De aceea se poate spune ca intarirea functiei de control în structura guvernarii corporative prezinta un mare interes în tarile occidentale. Corporatismul nu este prin el însusi bun sau rau pentru desfasurarea vietii economice. Toate se bazează pe teoria deţinătorilor de interese. exista uneori tentatia ca administratorul sa intre în divergenta cu actionarul datorita modalitatilor diferite de definire a politicii firme. Nu mai putin. set de reguli. ansamblu de relaţii. În 1961 James P. Totusi. Rezulta deci ca gradul de extindere al corporatismului este determinat nu doar de interventia statului pentru reglarea unor aspecte ale vietii economice. ramură a economiei. Totodata. corporatismul. iar în România nu poate face exceptie. avându-se în vedere caracteristicile institutionale. interventia autoritatii publice se poate manifesta pe multiple planuri tinzând sa avantajeze sau sa protejeze în mod diferit pe creditori. dupa cum este firesc. este „ un sistem care confera un rol dirijat si putere de reglementare unor sindicate unice (patronale sau muncitoresti). costurile de stabilire a unei relatii speciale (bonding costs) si pierderea reziduala. poate fi de asemenea abordata prin intermediul functiei de control al relatiei administrator-actionar si prin analizarea structurii formale birocratice si a culturii de intreprindere. ci si de intensitatea activitatii confederatiilor sindicale si a organizatiilor patronale. El poate contribui la cresterea performantei economice numai în masura în care se articuleaza în mod coerent cu celelalte componente ale sistemului institutional. apararea propriilor interese. Williams la cererea OECD/OECD au efectuat o cercetare documentară privind literatura ce a apărut în Statele Unite ale Americii cu privire la guvernanţa corporativă şi au concluzionat că aceasta are la bază patru izvoare teoretice: teoria acţiunii (a celor care investesc). în cazul economiei de piata. divergentele totusi fiind limitate prin costurile de agentie. întarirea controlului prin management în cadrul firmei. după cum urmează: 8 . actionari minoritari sau salariati. gradul de extindere al corporatismului în cadrul guvernarii corporative si mai ales al relatiilor industriale. Un alt aspect important îl reprezinta gradul de corporatism al economiei nationale. Prin corporatism se întelege acel mod de organizare social în care grupurile functionale si mai putin indivizii exercita puterea si desfasoara tranzactii. Daca organizatiile diferitelor categorii de participanti la activitatea economica îsi propun.ca si concept cu o arie mai restrânsa de abordare.sine înteles ca în practica nu se va generaliza pornind de la un singur exemplu. distribuirea drepturilor. Hawley şi Andrew T.

care aveau insa caracter optional. este rezultatul unor norme. în Uniunea Europeana. 1997. preluată din Cadbury Cod. (OECD aprilie 1999. 15) • Guvernanţa corporativă este un set de reguli conform cărora firmele sunt conduse şi controlate. transparenţei şi responsabilităţii la nivel de companie (J. tradiţii şi modele comportamentale dezvoltate de fiecare sistem legislativ. • Guvernanţa corporativă este ramura economiei care studiază modul în care companiile pot deveni mai eficiente prin folosirea unor structuri instituţionale cum ar fi actele constitutive. p. cu societatea pe ansamblu. 1992. 21 iunie 1999). criza economica asiatica din 1978 şi retragerea investitorilor din Asia şi Rusia au pus comunitatii de afaceri internationale probleme legate de consecintele pe care le are neincrederea investitorilor în managementul companiilor. acţionarii şi alte categorii. 737). directorii. 2002). • • Guvernanţa corporativă poate fi definită ca ansamblul relaţiilor unei companii cu acţionarii săi sau. • Această ramură se limitează în cele mai multe cazuri la studii privind modul în care deţinătorii de acţiuni pot să asigure şi să motiveze directorii companiilor astfel încât să primească beneficiile aşteptate de pe urma investiţiilor lor (Mathiesen. Vishny. 9 . mai pe larg. Pe de alta parte. Wolfensohn. Financial Times. şi stabileşte regulile şi procedeele de luare a deciziilor privind activitatea unei companii. 1. • Guvernanţa corporativă se referă la promovarea corectitudinii. organigramele şi cadrul legislativ.2. Impulsul adoptarii acestor coduri au fost scandalurile financiare legate de falimentul unor companii britanice cotate pe piata de capital. Evoluţia guvernanţei corporatiste Conceptul de guvernare a inceput sa se contureze mai clar dupa 1997.• Guvernanţa corporativă reprezintă modalităţile prin care furnizorii de surse financiare ai unei companii se asigură că vor primi beneficiile la care se aşteaptă făcând această investiţie (Shleifer. cand majoritatea tarilor au adoptat coduri de guvernare corporatistă. Guvernanţa corporativă specifică distribuţia drepturilor şi responsabilităţilor dintre diferitele categorii de persoane implicate în companie cum ar fi: consiliul de administraţie. p.

Pentru a tine cont de evolutia intervenita dupa 1999. în cadrul unui vast proces de consultari regionale. tretarea echitabila a actionarilor/ structura guvernarii corporative trebuie sa asigure un tratament egal tuturor actionarilor. Principiile guvernării corporatiste au fost publicate pentru prima oara în 1999. Principiile guvernarii corporatiste elaborate de OECD ( Organizatia pentru Cooperare Economica şi Dezvoltare) aduc indicatii specifice.Diferite scandaluri care au avut loc în legatura cu mari companii. principiile au fost revizuite în 2003. Noile principii au fost aprobate de guvernele tarilor OECD în aprilie 2004. drepturile şi rolul actionarilor în cadrul companiei/structura guvernarii corporative trebuie sa protejeze şi sa faciliteze exercitarea drepturilor actionarilor. WorldCom. a investitorilor şi a altor pioni care intervin în guvernarea companiei. monitorizarea eficace a mamagementului de catre consiliu şi raspunderea consiuliului fata de actionari şi companie.asigurarea bazei pentru un cadru/context eficient al guvernarii corporative. Parmalat. a autoritatilor de control. Principiile care stau la baza guvernarii corporatiste. de natura sa amelioreze reglementarile juridice. cum ar fi . salariati şi creditori sunt o garantie a cresterii economice şi stabilitatii financiare. Adaptarea principiilor guvernării corporatiste în sensul asigurarii transparentei. a investitorilor şi chiar a marelui public asupra fragilitatii regimului de guvernare a societatilor şi a necesitatii regandirii acestui sistem. responsabilitatile consiliului de administratie/cadrul guvernarii corporative trebuie sa asigure conducerea strategica a companiei. Acestea au avut ca efect şi mobilizarea atentiei guvernelor. Aceasta permite intarirea increderii şi integritatii pietei de capital şi a eficientei economice. a societatilor. Acestea formuleaza propuneri practice în atentia autoritatilor bursiere. 10 . devenind referinta internationala în materie de guvernare corporatistă. Regulile şi practicile care reglementeaza relatiile dintre conducerea şi actionarii societatilor comerciale. precum Enron. al raspunderii şi al tratamentului echitabil al actionarilor s-a concretizat în elaborarea Principiilor OECD de Guvernare corporatistă. dezvoltarea şi transparenta informatiei/cadrul guvernarii corporative trebuie sa asigure informatii acurate şi în timp util privind corporatia. rolul actionarilor în guvernarea corporatistă/ cadrul guvernarii corporative trebuie sa asigure recunoasterea drepturilor actionarilor stabilite prin lege sau acorduri mutuale şi sa incurajeze coorporarea activa intre corporatie şi actionari pentru crearea de bogatie la locurile de munca. Adeco şi multe altele au dus la criza de incredere a investitorilor. Ahold.

în ultimii ani. respectiv situaţia financiară. Trebuie să încurajeze o cooperare activă între societăţile şi diferitele părţi participante. La capitolul referitor la responsabilităţile Consiliului de Administratie se arată ca guvernarea corporatistă trebuie sa asigure conducerea strategică a intreprinderii şi supravegherea efectivă a gestiunii de către Consiliul de Administraţie. la cresterea transparentei societatilor listate. În plus. Potrivit principiilor OECD. Deasemenea. Toţi acţionarii trebuie să aibă posibilitatea de a obţine reparaţia efectivă a oricărei violări a drepturilor lor. rezultatele. Un regim corporatist trebuie să garanteze transparenţa şi diseminarea în timp util a unor informaţii exacte despre toate subiectele semnificative care privesc intreprinderea. implementarea acestuia este o preocupare a managerilor companiilor listate la alte Burse. A existat o perioadă când guvernanţa corporativă era într-o continuă agitaţie sau revoluţie. precum şi responsabilitatea şi loialitatea Consiliului de Administraţie faţă de societate şi de acţionarii ei. investitorii deveneau tot mai pretenţioşi iar managerii companiilor au devenit tot mai conştienţii de problemele cheie cu care se confruntă afacerile lor. în final. De aceea implementarea codului de guvernanţa corporatistă al OECD i-a preocupat. acţionariatul şi guvernarea acestei societăţi. drepturi stabilite prin reglementările în vigoare sau prin acorduri mutuale.Principiile guvernanţei corporatiste implica o serie de masuri care duc. de reglementare şi de aplicare a dispoziţiilor legale. Astfel că sau desfăşurat mai multe acţiuni care totuşi au avut un rezultat şi anume: s-a ajuns la concluzia că managerii au o mai bună înţelegere a aspectelor reale ale afacerilor în cadrul societăţii lor ca rezultat al accentului pus pe guvernanţă şi că procedurile 11 . inclusiv al acţionarilor minoritari şi străini. În perioada respectivă consiliile exercitau o tot mai multă influenţă. în principii se arată că un regim de guvernare corporatistă trebuie să recunoască drepturile diferitelor părţi participante. pentru a crea bogăţie şi locuri de muncă şi a asigura perenitatea societăţilor sănătoase din punct de vedere financiar. pe reprezentantii Bursei de la Bucuresti. Era o problemă destul de importantă pentru directorii executivi guvernanţa corporativă. dar şi a autoritatilor. un regim de guvernare corporatistă trebuie să protejeze şi să faciliteze exerciţiul drepturilor acţionarilor şi să asigure un tratament echitabil al tuturor acţionarilor. ceea ce le face mai atractive. să fie compatibilă cu statul de drept şi să definească în mod clar repartiţia responsabilităţilor între instanţele competenţe în materie de supraveghere. implementarea unui regim eficace de guvernare corporatistă trebuie să conducă la transparenţa şi eficienţa pieţelor. La capitolul referitor la rolul diferitelor părţi care iau parte la guvernările corporatiste.

Eurasia. în mai 2002. Masa-rotundă privind administrarea corporaţiilor în Europa de Sud-Est a fost lansată în primăvara anului 2001. Nestor. împreună cu Agenţia internaţională pentru cooperare din Turcia au organizat cea de-a doua masă-rotundă la Istanbul. iar crizele financiare de pe pieţele în curs de formare şi îndelungatul proces de tranziţie de la economia etatistă planificată la economia de piaţă din multe ţări au arătat importanţa acestei probleme. 2001) arătau că problema guvernanţei corporative a devenit din ce în ce mai importantă în ultimul deceniu. OECD şi Banca Mondială şi-au combinat eforturile pentru a crea şi sprijini mese-rotunde pe tema administrării corporaţiilor în Rusia. Respectarea cerintelor mentionate anterior impune generarea si intretinerea unui proces inovational atât înplan tehnologic si al organizarii concrete a diferitelor activitati economice si sociale cât si al functionarii institutiilor. Comisia Naţională pentru Valori Mobiliare din România şi Bursa de Valori din Bucureşti au organizat împreună prima masărotundă în septembrie 2001. Mesele-rotunde au fost organizate în cooperare cu parteneri locali şi gazde al căror sprijin a fost nepreţuit pentru asigurarea succesului întâlniri. la Bucureşti. în contextul unei accentuari a raritatii resurselor naturale si a implementarii pe o scara tot mai extinsa a tehnologiilor informationale.de calitatea si coerenta functionarii institutiilor. Cea de-a patra masă-rotundă a fost organizată la 12 .de guvernanţă au un impact pozitiv asupra capacităţii organizaţilor de a forma alianţe şi parteneriate. fiind o iniţiativă locală din cadrul Acordului pentru Investiţii în Europa de Sud-Est. o importanta aparte revine cercetarii sferei de cuprindere a conceptului de guvernare corporativa. Centrul OECD pentru dezvoltarea sectorului privat. Bursa de Valori din Zagreb a organizat cea de-a treia masă-rotundă la Zagreb în noiembrie 2002. Experientele internationale releva faptul ca performantele economice ale diferitelor tari sunt tot mai mult dependente. a remunerarii corespunzatoare a diferitelor categorii de participanti la procesul productiv. Asigurarea premiselor unei cresteri economice durabile nu se poate realiza fara o continua preocupare pentru sporirea eficientei utilizarii factorilor de productie. America Latină şi Europa de Sud-Est. ca o cheie a structurii instituţionale a unei economii de piaţă funcţionale. Asia. Unii analişti (Burgeat. Între septembrie 2001 şi martie 2003 au fost organizate patru mese-rotunde cu scopul de a se discuta îmbunătăţirea administrării corporaţiilor în Europa de Sud-Est. În studiul caracteristicilor diferitelor constructii institutionale. pe măsura creşterii rolului sectorului privat în întreaga lume.

reuniunile organizate sub forma meselor rotunde au examinat cele cinci elemente-cheie ale unui cadru puternic de administrare a corporaţiilor: 1) drepturile acţionarilor 2) tratarea echitabilă a acţionarilor 3) rolul părţilor sociale în administrarea corporaţiilor 4) oferirea de informaţii şi transparenţă 5) responsabilitatea Consiliului de Administraţie. d) e) Sumar Sarcini şi teme ce vor fi notate Bibliografie modul f) 13 . a conceput şi a publicat un program de îmbunătăţire a guvernanţei corporative în România. care a realizat o lucrare comparativă privind administrarea corporaţiilor în Eurasia.Sarajevo în martie 2003. perfectibil. Fiecare masă-rotundă a elaborat o Carte Albă a administrării corporaţiilor specifică regiunii respective. cu sprijinul USAID (United States Agency for International Development). În 2001 OECD/OECD. inclusiv structurile administraţiei publice („Regulatory Governments” şi „Institutional and Administrative Reform towards UE Structures”). Folosind Principiile OECD ca pe un cadru conceptual. iar în anul 2002 România a elaborat un cod. Conceptul de „guvernanţă corporativă” s-a dezvoltat ulterior în practica europeană şi internaţională. managementul şi executivul firmelor. Au fost treptat perfecţionate Principiile OECD/OECD şi s-a constatat extinderea guvernanţei şi asupra reglementărilor legislative şi administrative. cu excepţia mesei-rotunde din Eurasia. privind structurarea şi organizarea companiilor şi respectarea principiilor OECD privind armonizarea intereselor între proprietarii. de către Comisia pentru Valori Mobiliare a Federaţiei Bosnia Herzegovina.

Prezentarea corelaţiilor dintre modelele de guvernare existente şi modelele de management existente. internationalizarea pietelor si activitatilor intreprinderilor fiind un fenomen profund si ireversibil.Modul 2: Modele de guvernare corporatistă a) Scopul şi obiectivele modulului Scopul acestui modul este prezentarea principalelor modele de guvernare corporatistă existente la nivel internaţional. b) c) Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior Schema logică a modulului d) Conţinutul informaţional detaliat 2. Modelele variază în funcţie de raporturile care se stabilesc între grupurile de interese referitoare la activitatea firmei. Prezentarea modelelor de guvernare corporatistă. se vor atinge următoarele: • • • Prezentarea grupurilor de interese referitoare la activitatea firmei. sa adopte masuri in consecinta. Ca obiective. procesul de globalizare este într-o continua expansiune. Se poate observa dependenţa de stilurile şi modelele de management a acestor modele. actionarii. ceea ce determina companiile. Sistemele de guvernanta corporativa difera mult de la o tara la alta si aceste diferente afecteaza direct atât procesul de dezvoltare al strategiilor globale cât si tipurile de strategii 14 . mai mari sau mai mici. echipa de top management.1. Desi mult criticat. Grupurile de interese legate de activitatea firmei Actorii guvernantei care pot afecta globalizarea sunt considerati a fi angajatii. directorii examinand mecanismul prin care contextu guvernantei corporative in care fiecare dintre ei influenteaza deciziile asupra aspectelor cheie ale globalizarii.

− actionarii care se pot exprima prin intermediul votului garantat de detinerea de actiuni dar care au si posibilitatea de a iesi din firma prin vanzarea actiunilor in cazul in care nu sunt de acord cu decizia luata. Rolul si puterea pe care o poate exercita fiecare dintre partile mai sus mentionate depind în mare masura de mediul economic si de sistemul de guvernanta corporativa a tarii din care provin. Deciziile de strategie globala reprezintă o piatra de incercare grea pentru eficacitatea sistemelor de guvernanta corporativa care urmaresc maximizarea profitului si a competitivitatii globale cel mai adesea pe seama unora dintre participantii la guvernare. Germania este localizata. creditor manager. juristi si politicieni incearca diverse clasificari ale capitalismului. în opinia autorului.care pot fi adoptate. Cercetatori în domeniul guvernantei corporative comparate au identificat cinci jucători importanti: − angajatii împreuna cu structurile în care acestia actioneaza (sindicate sau blocuri sindicale). Robert Boyer prezinta patru tipuri de capitalism: capitalismul orientat spre piata (specific pentru Statele Unite). firma-sindicate. − comitetul director. capitalismul orientat spre companie (specific Japoniei). între ultimele două tipuri. − guvernele care impun reguli nationale privind guvernanta corporativa. 15 . Economisti. Prin definitie. strategia globala se refera la adoptarea unei strategii extinse dincolo de granitele tarii lucru care ar putea afecta puternic acele parti care au legaturi stranse cu compania din tara de origine. Yusuke Fukada si Ronald Dore notează: ”Pe plan mondial sunt mai multe curente de capitalism: unul este cel de tip anglo-american care se centrează în jurul Statelor Unite si a Marii Britanie iar altul diferă de cel anglo-american in diferite feluri si se regaseste în cazul Germaniei. Daca ar fi sa clasificam aceste curente doar în doua tipuri acestea ar fi : tipul anglo-american si japonezogerman”. − consiliile de administratie care reprezinta organul de conducere a intreprinderii si care aproba strategia companiei. Norvegiei. clasificari care au la baza în principal relatiile dintre proprietar-manager. Elvetiei. Olandei. capitalismul cu orientare social-democtratica (statele din nordul Europei) si capitalismul dirijat de stat (Franta). Danemarcei. managementul de varf care este responsabil cu transpunerea în practica a deciziilor strategice luate. firma-guvern. Suediei. Japoniei etc.

ca Germania sau Japonia. companiile investesc multi bani în dezvoltarea profesionala a angajatilor ceea ce conduce la o forta de munca specializata cu competente specifice companiei care îi fac mai greu transferabili de la o firma la alta. a studiilor absolvite. Un exemplu recent privind opozitia salariatilor este cel al firmei germane Volkswagen AG care in ciuda costurilor ridicate pe care le are cu forta de munca a trebuit să ajunga la un compromis cu cartelul sindical IG Metall si sa promita angajatilor ei vest germani securitatea postului până în anul 2011 în schimbul inghetarii salariilor până în 2007 si a unui program mai flexibil de muncă. Tari ca Statele Unite au la dispozite o piata a muncii foarte flexibila cu contracte de muncă de scurta durata.2. uniunile sindicale pot avea o influenta mai mare în luarea deciziilor corporatiei decat în SUA sau Marea Britanie unde doar membrii uniunii sindicale beneficiaza de întelegerile colective negociate. Ei doresc să-si pastreze locurile de munca acasa si tind să se opună oricarei tendinte de globalizare. Companiile japoneze sunt caracterizate prin sindicate la nivelul intreprinderii ceea ce conduce la negocieri colective la nivel de companie care de asemenea asigura o pozitie ferma a angajatilor. Angajaţii Poziţia angajaţilor în cadrul economiilor mondiale diferă în funcţie de mai mulţi factori: In primul rând piata fortei de muncă natională este cea care influenteaza flexibilitatea si mobilitatea angajatilor.2. Este evident că situatiile in care angajatii au o mobilitate redusa si o voce puternica în cadrul companiei se vor implica mai activ in deciziile privind strategia de globalizare. legislatia americana permitand usor rezilierea contractului de munca. In al doilea rand este problema organizatiilor sindicale si a puterii pe care acestea o pot exercita diferit de la tara la tară. O putere influenta marita o au lucrătorii mai ales în sistemul de guvernanta corporativa care presupune obligativitatea consultarii angajatilor in luarea deciziilor. 2. În tari cu piete rigide ale fortei de munca. angajatii avand competente generale si transferabile la un alt loc de munca. Consecinta acestui fapt este că pregatirea profesionala se face în afara companiei.1. Echipa manageriala Diferente transnationale în ceea ce priveste echipa managementului de varf se intalnesc în special in experienta internationala pe care acestia o au precum si în pregatirea profesionala.1. 16 . De pilda în Franta drepturile sindicale sunt extinse asupra tuturor angajatilor indiferent de afiliere.1.

Dimpotriva. E. Prezenta unor manageri de nationalitate străina. Această atitudine se manifesta chiar si in Statele Unite unde United Airlines ofera unul din rarele exemple de companie publica mare cu actionari 17 .1. Japonia) vor fi mult mai rezervate in a se angaja în strategii globale. In Statele Unite tot mai multe companii au sau au avut directori executivi (CEO) nascuti in afara tarii: Charles Bell de la McDonald’s care este australian. In ceea ce priveste experienta internationala Statele Unite este tara care are cei mai multi top manageri nascuti în afara tarii spre deosebire de Franta. De asemenea mobilitatea managerilor in SUA si Marea Britanie este mult mai mare spre deosebire de Franta si Japonia unde managerii tind să ramana o lunga perioada de timp in cadrul companiei. din companii cu stranse legaturi guvernamentale (Franta) sau fondate si controlate de familii (Italia. Japonia este caracterizată print-un procent ridicat de investitori institutionali care nu au deloc o atitudine neutrala ci dimpotriva. atat ca si creditori cat si ca actionari ai acesteia.Managerii din SUA si Marea Britanie tind să aibă o pregatire profesionala cu specializare în finante sau marketing (cel mai des absolvent de universitati cu profil de afaceri) spre deosebire de managerii germani care au mai degraba o educatie în domeniul tehnic. Italia si Japonia care se afla la capatul opus. Neville Isdell de la Coca Cola care este irlandez. actioneaza ca parte a unei retele sau keiretsu in sprijinirea managementului. de regula aici. ca de pilda fondurile de pensii. majoritatea preferand sa mentina controlul acasa. In Marea Britanie un procent important il reprezinta actionarii institutionali.3. În Franta managerii sunt absolventi ai unei „grandes ecoles” comune cu o pregatire ideologică si provin adesea din pozitii guvernamentale. 2. echipele manageriale dintr-o piata a muncii închisa. Pentru angajatii actionari este tipica reactia de blocare a globalizarii. In Germania bancile sunt cele care joaca un rol important în influentarea politicii companiei. La o extrema se afla Statele Unite care are cea mai dispersata structura a actionariatului caracterizata prin neutralitatea ei in ceea ce priveste conducerea si strategiile adoptate de acestea atâta timp cât acestea aduc profit si valoarea actiunilor este ridicata. cu o bogata experienta internationalta in combinatie cu o piata muncii deschisa creaza premisele unei deschideri din partea echipei manageriale spre adoptarea unor strategii globale. joacă un rol neutru spre deosebire de activismul investitorilor institutionali americani. care. Actionarii Diferentele nationale privind structura actionariatului sunt de asemenea foarte mari .

Interventia guvernului ia.Germania reprezintăa un caz special prin numarul mare de reprezentanti ai părtilor interesate (angajati. Cele mai active borduri sunt considerate cele din Marea Britanie si Statele Unite in mare parte si datorita eforturilor în domeniul îmbunatatirii legislatiei corporative care s-au făcut. cel mai adesea. Germania. France Telecom înca sufera de interventia guvernului francez. In ciuda faptului ca a fost privatizata în 1997. Guvernul Diferente între tari apar si în functie de gradul de interventie al statului in economie si de protectionismul pe care il aplica pe propriile piete.1. Consiliul de administratie Compozitia consiliilor de administrtie arata de asemenea contraste puternice între tări. In contrast. Legislatia in Statele Unite si intr-o mai mica masura Marea Britanie nu prevede in mod special bariere impotriva preluarilor. O masura reprezentativa de interventie guvernamentalt in economie o reprezinta reglementarile referitoare la preluare (takeover).1. Astfel angajatii acestei companii au reusit să blocheze planurile conducerii de a marii numarul de zboruri de la baza cu costuri mai scazute din Taiwan. ramane la latitudinea companiilor sa-si ia masuri anti-preluare. Spre exemplu. companiile japoneze sunt renumite pentru numarul foarte mare de membrii ai consiliului si implicit ineficienta acestora. Italia si Franta sunt considerate a avea consilii de dimensiuni medii dar tot ineficiente datorita lipsei sau a numarului redus al directorilor nonexecutivi independenti. France Telecom ofera un exemplu despre cum pot influenta interesele nationale componenta consiliului de administratie. furnizori) în consiliul supervizor (Aufsichtsrat). Acestea pot fi compuse din peste 50 de membri intre care foarte putini externi care sa monitorizeze activitatea managerilor si directia strategica a companiei. 2. in tarile continental europene Franta.4. forma regulatorilor de piata. banci.majoritari angajatii proprii (55%). Italia si în Japonia interventia guvernului in a ridica bariere puternice de anti-preluare este mare inclusiv prin instituirea asa numitelor „golden shares” care dau autoritatilor guvernamentale dreptul de veto asupra unor decizii strategice. 2. In timp ce in Europa si Asia legislatia referitoare la societatile pe actiuni este atributul 18 .5. Din cei 15 membri ai consiliului doar 7 sunt alesi de catre adunarea generală a actionarilor deoarece 3 sunt reprezentanti ai angajatilor iar ceilalti 5 sunt reprezentanti ai guvernului.

Pe de alta parte. Conflictele de interese apar la : proprietarii cu un număr mic de acţiuni. Primul-ministru francez. Conflicte de interes între manageri-acţionari-creditori şi modalităţi de soluţionare Corporaţiile guvernamentale se concentrează asupra conflictelor de interese dintre manageri şi proprietari.2. preluare care desi a fost considerata cea mai mare tranzactie din istoria corporatista a lumii a ingrijorat atat guvernul german. conducatorii companiilor trebuie sa recunoasca si sa se adapteze la dificultătile pe care procesul de globalizare le presupune. In 2001 planul de fundamentare a unui cod european privind achizitiile prin preluare a fost amanat in urma obiectiilor ridicate de guvernul german.celui mai inalt for legislativ. lucru care ar conduce la cresterea competitivitatii nationale. 2. Societaţile 19 . precum si intreaga opinie publica de posibilitatea ca si alte companii germane să treaca in „maini straine”. Pentru solutionarea situatiilor conflictuale. manageri. Guvernele au nu numai responsabilitatea ci au in mana si instrumentele politice pentru imbunititirea sistemelor de guvernanta corportativa din tarile lor . a afirmat că guvernul pe care il conduce este ingrijorat de o posibila preluare a grupului Danone de către PepsiCo si a avertizat ca va proteja interesele Frantei in aceasta problema. in SUA reglementarile de constituire ale unei corporatii este la nivel de stat federal. reprezentantii guvernelor ar trebui sa fie mai deschisi in ceea ce priveste acceptarea capitalului strain si să folosesca acest prilej pentru îmbunatatirea relatiilor la nivel global. El a declarat reporterilor ca Danone este unul dintre "stindardele" industriei franceze si ca "orice solutie strategica trebuie să aiba la baza protejarea intereselor grupului". armonizarea regulamentelor proprii cu legislatia din Uniunea Europeana in domeniu. angajaţi. Diferitele obstacole pe care multe dintre tarile europene le ridica in calea preluarilor ostile fac firmelor straine dificila achizitionarea de companii europene. Dominique de Villepin. se recomanda. proprietarii cu mari drepturi de proprietate. de la caz la caz. sa incerce realizarea unei situatii de echilibru între toate partile implicate. In concluzie. dar si a industriei tarii. Cel mai recent caz de implicare guvernamentala este cel al firmei Danone. guvern şi societatea ca întreg. în care apare o separare între proprietate şi administrarea efectiva a afacerii.Este de notorietate scandalul iscat cu ocazia preluarii ostile în 2001 de catre compania de telefonie britanica Vodafone a operatorului german Mannesmann. creditori. Un alt caz particular este Franta care de asemenea depune eforturi de mentinere a capitalului national in marile firme franceze. consumatori. Mecanismele guvernarii corporative sunt relevante pentru organizaţiile economice mari.

 care îşi pot proteja mai bine interesele. în care investitorul sau un numar mic de investitori sunt direct implicaţi în conducerea societăţii. având posibilitatea să le în felul acesta întreprinderea dobândeşte capacitatea de a-şi finanţa rapid şi ieftin dezvoltarea. după cum urmează:  Investitorilor care îşi pot supraveghea şi proteja investiţia în condiţii mai bune. ca alternativă de investiţie faţă de sistemul bancar. cum ar fi relaţiile cu salariaţii. creditorii.  guvernare corporativă pot să îmbunătăţească mediul de afaceri şi să stimuleze investiţiile.  mecanismelor de protecţie asigurate în acest cadru. Pentru organizaţiile economice mici. furnizori. Mecanismele guvernării corporative servesc mai multor categorii de “stakeholders”.comerciale pe acţiuni reprezinta forma specifica de organizare juridica a acestui tip de aranjament. acestea sunt listate pe pieţe organizate de genul burselor de valori. Interrelaţiile dintre “stakeholders” la nivelul întreprinderii: Acţionari majoritari Acţionari minoritari Salariaţi Clienţi Întreprindere Consiliul de Administraţie Adunarea Generală a Acţionarilor Furnizori Creditori Comunitate Guvern/Societate civilă 20 .  promovarea transparenţei. conducerea corporativă eate relevantă doar sub anumite aspecte. clienţi) aflaţi în relaţie cu întreprinderea. Pieţelor de capital care nu ar putea să existe şi să funcţioneze normal în lipsa Tertilor (salariaţi. De regula.  plaseze pe piaţa de capital. combaterea corupţiei şi a evaziunii fiscale. Autorităţilor publice care prin promovarea unor standarde corespunzătoare de Asociaţiilor profesionale şi organismelor non-guvernamentale care au interes în Populaţiei care îşi poate gestiona mai bine economiile. creditori.

O reacţie a firmei poate fi ruperea relaţiilor contractuale cu aceştia . 5. Proprietarii şi managerii au tendinţa de a-şi asuma un risc ridicat comparativ cu alţi agenţi. O astfel de decizie poate cauza reacţii adverse din partea salariaţilor . 2003 21 . sunt interesate ca întreprinderile să fie suficient de profitabile pentru a putea rambursa creditele şi dobânzile aferente. prioritate au creditorii.Fiecare dintre “stakeholders” are propriile aspiraţii şi interese. Acţionarii doresc o creştere a dividendelor distribuite pentru a-şi recupera rapid investiţia şi pentru a obţine o rentabilitate personală cât mai ridicată. Editura Economicã. din câştigul total ce revine acţionarilor şi creditorilor. În acest context. care se reflectă în decizii greu de armonizat. 2. la rândul lor. Comunitatea locală este şi ea interesată de efectul prosperităţii întreprinderii asupra altor întreprinderi din zonă şi de impactul său asupra pieţei locale a forţei de muncă.dar poate genera dificultăţi până la găsirea unor furnizori înlocuitori. desigur creşterea salariilor şi dobândirea de interese proprii în activitatea desfăşurată şi mai puţin îmbunătăţirea nivelului de viaţă al acţionarilor. 4. în condiţiile depunerii unui efort minim. nu este nici el indiferent faţă de buna funcţionare a întreprinderilor şi de efectul propagat al activităţii acestora asupra funcţionării macrosistemului din care fac parte. uneori chiar contradictorii. avuţia acestora poate fi risipită şi dispare chiar obiectul controlului. cât şi salariaţii au drept obiectiv rămânerea în continuare în funcţie şi. ca structură ce reprezintă prin organismele sale interesele de ansamblu ale naţiunii. respectiv economia naţională în ansamblul său. dar care gererează ostilitate din alte puncte de vedere. Drept urmare. fenomen explicat având în vedere că. Furnizorii. urmăresc încasarea rapidă a contravalorii materiilor prime sau serviciilor prestate şi încasarea unui preţ cât mai ridicat. În acest context se pot invoca drept exemple o serie de decizii financiare raţionale dintr-un anumit punct de vedere. motiv pentru care această decizie trebuie luată la momentul oportun. Astfel. Guvernanţa europeanã şi doctrinele integrãrii. 6. Băncile. Reforma constituţionalã şi instituţionalã a Uniunii Europene. Statul. în lipsa unui control rifuros din partea acţionarilor. 3. la rândul lor. iar fondurile destinate investiţiilor ar trebui limitate la un nivel care să asigure o creştere a dividendelor. Atât managerii. astfel:1 1. salariile ar trebui reduse. cheltuielile cu dobânzile şi ratele scadente la credite le plăresc înaintea dividendelor 1 Petre Prisecaru.

opţiunile dovedindu-se neprofitabile. armonizarea tuturor acestor interese nu se poate realiza de la sine ci.Prin urmare.  Acordarea de prime managerilor în funcţie de profitul obţinut de societate. 22 . Acest stimulent managerial s-a practicat în anii 1950-1960 dar. clienţi etc. al outsiderilor (investitori strategici.) asupra activităţii întreprinderii şi are rolul de a preveni şi evita manifestarea unor conflicte de interese între diferiţii stakeholderi ce pot avea efecte dăunătoare asupra performanţei companiei şi. într-un moment viitor. 3. pe de altă parte. după cum o dovedeşte practica firmelor din ţări cu economie de piaţă avansată. în urma cumpărării pachetului de acţiuni. în sens larg. pe de o parte. schimbă statutul companiei dintr-una publică într-una privată. intermediari financiari. Planurile de stimulare a managerilor iau următoarele forme:  Planul de stimulare managerială prin „acţiunile-performanţă” constă în oferirea de acţiuni managerilor pe baza evaluării performanţei obţinute de companie prin: profit pe acţiune. după 1970 a căzut în disgraţie. obţine o linie de credit. fapt care îi motivează să acţioneze în aşa fel încât să maximizeze preţul acţiunilor firmei pe piaţă. preferând reinvestirea profitului net chiar şi în proiecte cu rentabilitate mică pentru a conserva controlul resurselor importante. O primă cale de soluţionare a conflictului dintre acţionari şi manageri o reprezintă acordarea de stimulente managerilor în funcţie de performanţele obţinute. 2. asupra întregii comunităţi de afaceri. Un conflict potenţial dintre cele două părţi apare în urma unei achiziţii pe datorie ce descrie o situaţie în care echipa managerială: 1. stat. Practica a generat apariţia unor mecanisme care să îi silească pe manageri să acţioneze în interesul acţionarilor. nesalariaţi. Conflictul de interes dintre acţionari şi manageri a existat dintotdeauna şi se bazează pe faptul că managerii sunt prea puţin motivaţi pentru distribuirea de dividende acţionarilor. dar la un preţ stabilit în prezent. bănci . acţionari.  Opţiuni pentru manageri de a achiziţiona acţiuni ale societăţii respective. face o ofertă publică de cumpărare a acţionarilor. rata de rentabilitate a activelor. printr-un sistem adecvat de guvernare corporativă ce presupune. rata de rentabilitate a capitalului propriu. în vederea cumpărării acţiunilor care nu sunt în posesia echipei manageriale. controlul insiderilor(salariaţii şi managerii întreprinderii) iar.

Bucureşti. În unele ţări. În practică această operaţiune este dificil de realizat deoarece un singur acţionar nu reuşeşte să adune un număr suficient de voturi de la ceilalţi acţionari pentru a schimba echipa managerială. Un alt mecanism de control al managerilor îl constituie „ameninţarea cu concedierea”. Prezenţa acţionarilor de referinţă constituie o modalitate mai eficientă de control al managerilor. Deţinerea de acţiuni. Consiliul de Administraţie are drept de veto şi conservă puterea de revocare a preşedintelui său. prin concedierea echipei manageriale sau forţarea acesteia să-şi schimbe politica de operare sau să revină asupra unor decizii. 2003 23 . Aceştia sunt pe deplin motivaţi ca întreprinderea în care au investit sume importante să fie rentabilă şi de aceea exercită o presiune asupra managerilor materializată în decizii importante şi cu efect scontat. pot să exercite o influenţă considerabilă asupra operaţiilor unei firme. Aceste clauze se referă la: a) Politica de finanţare. se concentrează. concretizată în trei tipuri de decizii financiare: 2 Laura Marinaş. se constată că într-o asemenea operaţiune se implică un acţionar care deţine un procent scăzut din capital. Editura Luceafãrul. tot mai mult. Preluările de companii prin cumpărarea acţiunilor -o altă cale de rezolvare a divergenţelor – au loc mai ales atunci când capitalul social al firmei este subevaluat datorită unei succesiuni de decizii greşite ale echipei manageriale. constă în alegerea unei structuri financiare particulare. 2 Conflictul dintre acţionari şi creditori se rezolvă prin decizia de introducere a unor clauze suplimentare de protecţie în contractul de creditare care armonizează interesele celor două părţi. în urma preluării managerii firmei preluate sunt concediaţi. Un alt mod de soluţionare a neînţelegerilor acţionari-manageri o reprezintă votul prin procură. de talie mare care.Altă modalitate de soluţionare a conflictului dintre manageri şi acţionari constă în puterea de decizie a Consiliului de Administraţie care dispune de prerogative importante în materie de control al managerilor. au obligaţia asigurării calităţii activităţii şi obţinerii unor rezultate financiare favorabile. pentru a rambursa datoria şi a evita falimentul. iar cei care reuşesc să se menţină îşi pierd autonomia pe care o aveau înainte de preluare. Sistemul de guvernare al Uniunii Europene. în mâinile unor investitori instituţionali. De obicei. De obicei. dacă doresc. Decizia de finaţare prin îndatorare îi motivează pe manageri care. O ultimă cale posibilă de soluţionare a conflictului dintre acţionari şi manageri.

modelul codeterminarii si modelul riscului asumat („traditional model”. iar unul între administratori si manageri. Modele de guvernare corporatistă In structura guvernarii corporative se regasesc. dupa cum am mentionat. sistemul de guvernare corporativa cunoaste trei forme: modelul traditional. „stakeholder model”): a. manager. urmatorii constituenti interni : actionar. salariat. în baza unui contract de mandat (agentie în common law). dar prevede posibilitatea indexării lor corespunzător cu nivelul profitului obţinut. utilizarea activelor şi menţinerea unei anumite structuri ale acestora. e) rambursarea anticipată ce permite creditorilor să solicita rambursarea anticipată a unei părţi sau a totalităţii creanţei înainte de scadenţă. administrator. creditorii vor beneficia în egală măsură prin exercitarea opţiunilor lor şi se rezolvă conflictele între furnizori/aportatorii de capitaluri. c) publicarea informaţiilor ca o componentă a contractelor de îndatorare.Creditorii solicită în contract acţionarilor ca. f) convertibilitatea şi utilizarea titlurilor hibride. ca urmare a încălcării prevederilor din contract. în cazul falimentului societăţii. cum sunt obligaţiunile convertibile în acţiuni. întregul risc al firmei se 24 . creditor. managerii dispun de o autoritate derivata din cea a administratorilor. . datoria să aibă aceeaşi prioritate ca şi celelalte datorii prezente sau viitoare. numit si modelul maximizarii veniturilor actionarilor. În acest model. furnizor. d) politica de producţie şi de investiţie prin care se pot limita fuziunile. iar în functie de aceste subiecte de drept. Modelul traditional (in sistemul nord-american traditional) are la baza doua raporturi juridice si trei nivele: unul se stabileste între actionari si administratori. Documentele care trebuie furnizate sunt situaţiile financiare şi fiscal auditate de un cabinet specializat şi independent de întreprindere. . dupa caz. „co-determination model”..Se poate recurge la clauze mai sofisticate care pot interzice o nouă emisiune de obligaţiuni. b) politica de dividend care nu interzice plata acestora. dacă există un transfer de bogăţie în favoarea acţionarilor. 2.Creanţierii restrâng prin anumite clauze posibilitatea întreprinderii de a oferi în viitor garanţii reale asupra activelor sale care ar putea să diminueze capacitatea de rambursare a datoriilor deja existente. obligaţiunile rambursabile în acţiuni.3. În aceasta ultima relatie.

cu banci. precum si un raport între administratori cu reprezentantii salariatilor. c. cu statul sau administratia publica si administratori. cu clienti. Iar comparativ cu modelul codeterminarii. In acest caz. Actionariatul selecteaza consiliul director al firmei. votul bazat pe „one share-equals one vote” (o actiune egal un vot) nemai functionand. Comparativ cu modelul traditional. iar consiliul director alege managementul care se presupune ca ia decizii în scopul maximizarii valorii actiunilor detinute de actionari. sistemul de luare a deciziilor se bazeaza pe: o actiune înseamna un vot. b. care deriva din profitul net. datorita imposibilitatii de diversificare a portofoliului de investitii a acestora din urma. În cazul relatiei dintre actionari si consiliul de administratie propriu-zis se interpune un „consiliu superior”. facand dificil controlul managementului de catre actionari. cu furnizori. al codeterminarii (în sistemul tarilor vest europene) exista trei raporturi juridice si patru nivele: unul se stabileste între actionari cu administratori plus reprezentanti ai salariatilor. Motivatia acestui model se regaseste în necesitatea ca activitatea unei companii sa nu fie afectata de relatiile care se creeaza între toate aceste persoane cu interese si riscuri diferite. cu furnizori si manageri. compus din reprezentantii actionarilor si salariati. In cel de al doilea model.concentreaza asupra furnizorului de capital. cu toate ca nu reflecta suficient gradul de exprimare a drepturilor si obligatiilor fiecarei persoane în pastrarea unui echilibru între procesul decizional si nivele în baza caruia se structureaza. acest model introduce un sistem de management participativ. In ultimul model de guvernare corporativa („stakeholder model”) exista doua raporturi juridice si patru nivele. valoarea actiunilor se fundamenteaza pe valoarea prezenta a proiectiei dividendelor viitoare. care este în acelasi timp solicitantul veniturilor reziduale. cu clientii. analizeaza obiectivele strategice ale companiei si formuleaza recomandari consiliului de administratie. în mod obligatoriu. unul între administratori plus reprezentanti ai salariatilor cu administratorii. prin care investitorii nu intervin direct în 25 . prin extinderea subiectelor de drept ce se gasesc în modelul codeterminarii: un raport între actionari cu reprezentantii salariatilor. întrucât exercita functia de control. cu banci. pornind de la premisa ca riscul afacerii pentru actionari este mai mic decât pentru salariati. Din punct de vedere a controlului activitatii firmei s-a consactrat forma de guvernare prin obiective (finantarea de la distanta). modelul riscului asumat extinde în fapt sistemul de management participativ. iar cel de al treilea între administratori cu managerii. Obiectivul esential al luarii deciziilor manageriale este de a imbunatatii atat veniturile cât si puterea corporationala a firmei. Între actionari si administratori nu trebuie sa se interpuna un alt organism. Rolul consiliului superior se suprapune rolului actionarului în anumite privinte.

ceea ce evident determina un grad ridicat de instabilitate al activitatii economice. se vor realize mai mult prin emiterea de actiuni si mai putin prin contractarea de credite bancare. Pentru acest motiv. Astfel se acorda managerilor o mai mare libertate de actiune. Organizarea muncii este în mod predominant de tip fordist. ei solicitând plata unui anumit nivel al dividendelor. De aici decurge înca o serie de avantaje potentiale. Tipul de guvernare corporativa (anglo-saxon) prezentat anterior da rezultate foarte bune atunci când este aplicat într-o economie în care serviciile sau unele subramuri industriale. Totodata. Dezavantajele acestui tip de guvernare corporativa constau în principal în viziunea pe termen scurt asupra evolutiei fenomenelor economice. chiar daca acestea nu sunt întotdeauna bine calculate. stabilita prin contract. iar calificarea lucratorilor prezinta 26 . vor fi dezavantajate de aceasta forma de control si finantare. a unei retele bogate de firme de audit. Investitorii vor urmarii sa ofere firmelor lor disponibilitatile de numerar în perioadele de boom economic. cu un risc mai mare (industria farmaceutica) detin o pondere însemnata în PIB. presupunand o structura dispersata a actionariatului. pe de o parte si implicarea unei parti însemnate a populatiei în activitatea pietei de capital. fiind reticienti în a le avansa în perioadele de recesiune. Acest tip de guvernare este caracteristic mai cu seama economiilor anglo-saxone. existenta unui mediu economic stabil. apare pericolul extinderii peste un nivel acceptabil a activitatilor speculative.activitatea firmei. însusirea regulilor jocului unei economii de piata si crearea unei clase mijlocii de dimensiuni consistente. apar premisele pentru o mobilitate sporita a factorilor de productie. Totodata se încurajeaza dezvoltarea spiritului antreprenorial. starea generala a economiei influenteaza în mod accentuat succesul finantarii. tarile central si est europene. În acelasi sens actioneaza. cointeresându-i la cresterea ratei profitului. Atunci când apar nevoi de finantare externa a activitatii firmei. care se confrunta cu transformari sensibil acute si de o lichidiate redusa în conditiile unei restructurari a activitatii firmelor. în anumite situatii si tendinta firmelor specializate în analiza conjuncturii economice de a pune la dispozitia publicului o cantitate tot mai mare de informatii care nu arareori pot fi contradictorii. De asemenea. dintre care se pot aminti: rapida transformare a economisirilor în investitii. concomitent cu o structura dispersata a proprietatii. ceea ce are ca efect. asumarea de catre manageri a unor riscuri mai mari. În acest caz. un sistem institutional în care sunt incorporate elemente fiabile de monitorizare indirecta a activitatii firmelor sub forma unei transparente ridicate si a unui sistem informational bine pus la punct.

precum şi necesitatea eficientizării acestuia prin dezvoltarea pieţelor de capital şi a sistemelor bancare ca modalităţi de influenţă externă sau internă a sistemelor de guvernare corporativă a firmelor din economiile de tranziţie. Deşi nu agreează preluarea modelelor de guvernanţă corporativă a ţărilor dezvoltate. Luând în considerare prioritatea acestor obiective şi condiţiile politice şi economice specifice. au avut probleme privind funcţionarea şi eficientizarea activităţii întreprinderilor. 27 . Inevitabil. De exemplu. punând astfel în pericol sănătatea financiară şi performanţa firmelor.based model). răspunderea politică. Sisteme de guvernanţă corporativă utilizate de firmele din Europa Centrală şi de Est Spre deosebire de modelul germa bazat pe influenţa internă (insider . Economistul Aoki (1994) definea modelul bazat pe controlul intern ca o formă de organizare a firmelor rezultată prin acapararea drepturilor de control de către manageri sau salariaţi ale fostelor întreprinderi deţinute de stat în cadrul procesului de privatizare. Structurile de guvernare ale întreprinderilor din ţările europene în tranziţie au fost influenţate semnificativ de obiectivele procesului de privatizare. ca rezultat al procesului de privatizare şi restructurare desfăşurat în perioada ultimilor 13 ani. precum şi a lipsei cadrului legislativ privind drepturile de proprietate. întreprinderile din ţările Europei Centrale şi de Est au un model comun de guvernanţă bazat pe controlul intern. deţinerea unor blocuri substanţiale de acţiuni de către persoane din interior (insider . sau exercitarea intereselor acestora în procesul de adoptare a deciziilor la nivelul întreprinderilor strategice. respectiv de viteza. Controlul intern este considerat o problemă esenţială deoarece managerii care deţin un control excesiv al întreprinderilor pot acţiona în defavoarea acţionarilor. a fost dificilă în condiţiile inexistenţei unei infrastructuri legale. falimentul firmelor etc. stabilirea unor mecanisme corespunzătoare de guvernare corporativă a întreprinderilor privatizate din aceste ţări. ţările care s-au bazat pe fondurile de investiţii în procesul de privatizare. Aoki analizează cauzele apariţiei acestui model al ţărilor europene în tranziţie. a unor instituţii de reglementare corespunzătoare.mari diferentieri. atunci când întreprinderile rămân încă în proprietatea statului. cerinţele de raportare financiar-contabilă.i) în caz de privatizare. procesul de privatizare a înregistrat forme relativ diferite în ţările Europei Centrale şi de Est. salariaţilor şi a celorlalţi parteneri sociali. reglementarea legală si eficienţa privatizării.

Proprietarii sunt de regulã şi manageri. C. precum salariaţii şi managerii formează coaliţii în scopul satisfacerii predominante a intereselor lor. fie a managementului. 2001 28 . de privatizare: Firmele deţinute de stat . 3 *** Corporate Governance in Romania OECD Report. pânã la cele în care acţionarii majoritari au un control puternic asupra întreprinderii. încetinesc procesul de restructurare a producţiei şi a personalului sau chiar conduc firmele către faliment. ca urmare a concentrării puterii fie în mâna salariaţilor. investitorii instituţionali. mijlocii sau mari). Companiile privatizate sau deschise. ale cãror acţiuni nu sunt tranzacţionate pe o piaţã oficialã. structurile organizatorice şi sistemele informaţionale sunt flexibile. În schimb existã numeroase conflicte între asociaţi care denatureazã în procese civile. totuşi restructurarea se realizează în ritm lent. Managerii nu urmãresc cu prioritate maximizarea valorii firmei. care cunosc o varietate de forme. precum băncile. autonomia decizională şi operaţională a echipei manageriale este ridicată. sau prin intermediul pieţelor de capital active. Deşi există semne că rezultatele economico-financiare ale firmelor privatizate sunt în medie superioare celor ale fostelor întreprinderi de stat. ceea ce va afecta performanţele pe termen lung ale firmelor respective. Firmele private închise (întreprinderi mici. menţinerea locurilor de muncã. şi a lipsei controlului din exterior sau interior exercitat de ceilalţi acţionari importanţi. În cadrul acestor întreprinderi se manifestã un conflict între management şi acţionarii minoritari sau între acţionarul majoritar şi acţionarii minoritari Ca şi în cazul firmelor private închise. deci nu existã un conflict de interese între aceştia. În cadrul acestora existã în mod inevitabil un conflict de interese între manageri. salariaţi şi stat. în care statul este încă acţionar. ceea ce determinã obiective contradictorii: maximizarea profitului.Rezultă că sistemele de guvernare corporativă din ţările Europei Centrale şi de Est sunt ineficiente. B. de la cele cu un acţionariat foarte dispersat ale cãrui drepturi sunt de obicei neglijate. interesele directorilor acestor întreprinderi sunt rareori subordonate intereselor acţionarilor. creşterea veniturilor din taxe. ci mai degrabã extinderea afacerii.regiile autonome sau societăţile neprivatizate complet. iar procesul de investire este foarte scăzut. In România există urmãtoarele tipuri de guvernare3 a întreprinderii ca rezultat al procesului A. satisfacerea intereselor politice sau individuale. Performanţa economică nu este obiectivul major al acestor entităţi economice. Forţele dominante.

Existã cinci categorii de investitori majoritari care controlează firmele listate la Bursa de Valori Bucureşti şi RASDAQ: investitorii strategici. iar pârghiile economico-financiare se utilizează predominant ca instrumente manageriale. în urma unui studiu realizat de SG Emerging Markets Equity Research în februarie 2000. În condiţiile unui grad ridicat de concentrare a acţionariatului. specifice mai ales economiilor în tranziţie determinând degradarea performanţelor pe termen lung ale companiilor şi chiar falimentul acestora. precum şi între acţionarii majoritari şi partenerii de afaceri ai companiei. cele mai importante forme de încălcare a drepturilor acţionarilor constau în: 1 2 3 4 5 6 A. Cehia. statul reprezentat de APAPS (Autoritatea pentru Privatizare şi Administrare a Proprietãţii de Stat) şi persoane fizice. se poate aprecia că guvernarea corporatistă a întreprinderilor româneşti este deficitară. Ungaria. Principala problemă a societăţii corporatiste din România este însă conflictul de interese între acţionarii majoritari şi acţionarii minoritari care degenerează în divergenţe între management. sunt subordonate proprietarului majoritar şi acţionează în scopul satisfacerii intereselor acestuia. în concordanţă cu standardele de guvernanţă corporativă. rolul scãzut al 29 . Turcia. Comitetul directorilor şi managerii. Întârzierea în acordarea dividendelor F.6 puncte din 36 maxim posibile. Rusia. asociaţiile de salariaţi (PASurile). care asigură premisa îmbunătăţirii performanţelor firmelor în condiţii de perenitate. Israel. România. Diluţia averii acţionarilor minoritari B. România ocupa locul 7. Maroc.dinamice şi eficiente. Astfel. Transferul profiturilor în afara companiei C. Egipt. Printre punctele slabe cele mai importante ale guvernanţei corporative din România relevate de acest studiu sunt cele legate de accesul inegal la informaţie al tuturor acţionarilor. Accesul limitat al acţionarilor minoritari la informaţii. Potrivit studiilor instituţiilor internaţionale privind piaţa de capital din România. organele de conducere ale firmei – Consiliul de administraţie. Polonia. interzicerea de tranzacţii în favoarea acţionarilor interni sau majoritari. Alocarea abuzivă a profiturilor E. Una dintre explicaţiile acestor situaţii este autoritatea excesivă a acţionarilor majoritari şi lipsa unui control şi a unei monitorizări puternice din partea celorlalţi parteneri de afaceri ai întreprinderii. cu un scor total de 20. Tactica “scoicii goale“ D. Consiliul de Administraţie şi acţionarii minoritari. investitorii instituţionali. în cadrul unui eşantion format din 10 ţãri: Grecia. Ţinând cont de eficienţa sistemului său de guvernare şi calitatea relaţiilor dintre firmã şi partenerii săi sociali.

nerealizarea de investiţii de modernizare. accesul la alte mijloace de informare a investitorilor etc. Aceste societăţi deschise au o formã de guvernare dominatã de controlul managementului şi al salariaţilor sau al acţionarilor majoritari. diminuarea ritmului restructurãrii şi a reorganizării sau amânarea falimentului vânzarea abuzivă a activelor firmelor conduse sau aflate în proprietate. 30 . privatizarea în masă sau vânzarea de acţiuni. unor firme aflate în dificultate financiară. În concluzie companiile româneşti cotate pe piaţa de capital au rezultat în urma procesului de privatizare prin MEBO (Management Employee Buyout). ceea ce a condus la formarea pe de o parte. Deşi nu se diferenţiază foarte mult de celelalte ţări analizate. productiv al întreprinderilor. a unui acţionariat extrem de dispersat. scorul de -1 indicând un abuz privind acest aspect al guvernării corporative în România. scopul acordării de stimulente salariaţilor şi managerilor la sfârşitul anului. în sensul imposibilităţii reale a solicitării respectării drepturilor acestora în justiţie. iar pe de altã parte. a determinat apariţia unui grup puternic de acţionari majoritari sau semnificativi. lipsit de activism în administrarea firmelor. problema cea mai acută este însă în domeniul executării silite a drepturilor acţionarilor în justiţie.Consiliului de administraţie. diminuare şi transfer a averii acţionarilor minoritari. unor programe de promovare şi stimulare după criterii de valoare. stabilitatea şi protecţia locurilor de muncă etc. în defavoarea intereselor acţionarilor minoritari şi ale celorlalţi parteneri sociali. menţinere sau dezvoltare a potenţialului preluarea abuzivă a unor ponderi din ce în ce mai mari de capital de către satisfacerea intereselor acţionarilor majoritari prin metode distructive de imposibilitatea utilizării unor programe de remunerare a managerilor în funcţie de mobilitatea excesivă a personalului ca urmare a conflictelor interne şi a lipsei distribuirea cu întârziere sau nedistribuirea de dividende celorlalţi acţionari în adică creşterea salariilor şi a altor indemnizaţii. valoarea reală creată. acţionarii majoritari. Rezultă că guvernarea ineficientă a întreprinderilor cotate influenţează nefavorabil rezultatele economico-financiare şi posibilităţile lor de dezvoltare viitoare prin prisma următoarelor pârghii: • • • • • • • • • urmărirea prioritarã a intereselor pe termen scurt ale salariaţilor şi managerilor.

sau a conflictului dintre acţionarii majoritari şi acţionarii minoritari. dar şi aşteptările investitorilor privind oportunităţile viitoare de dezvoltare ale acestora. şi/sau salariaţi şi acţionarii minoritari. ceea ce menţinerea unei atmosfere tensionate ca urmare a conflictului dintre management determină majorarea volatilităţii şi a riscului investiţiei în titlurile respective. • • • • imposibilitatea implicării active a altor parteneri sociali. în accesul redus la credite bancare datoritã furnizării defectuoase de informaţii şi a imposibilitatea efectuãrii de achiziţii sau preluãri de către alte firme din domeniu scăderea prestigiului pe piaţă a firmelor cotate etc. calităţii acestora şi inexistenţei suficiente a garanţiilor. în scopul eficientizării activităţii firmelor respective. pe de o parte calitatea modului de administrare şi conducere reprezintă o variabilă non-financiară esenţială de apreciere a performanţei globale a companiilor cotate pe piaţa de capital. Astfel. de exemplu a bãncilor. e) f) Sumar Sarcini şi teme ce vor fi notate Bibliografie modul g) 31 . procesul de conducere a companiilor.• • restricţionarea tranzacţionării de titluri de valoare pe piaţa de capital. Sistemul de guvernare corporativă a întreprinderilor cotate condiţionează hotărâtor nivelul performanţelor economico-financiare curente.

Mai târziu calitatea de membru a fost extinsă pentru statele din afara Europei. Europene.Modul 3: Guvernanţa corporatistă în România a) Scopul şi obiectivele modulului Scopul acestui modul este prezentarea principalelor condiţii de desfăşurare a guvernanţei corporatiste în România. 32 . • b) c) Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior Schema logică a modulului d) Conţinutul informaţional detaliat 3. sociale. Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană. Se poate vorbi în condiţiile integrării europeane de o convergenţă a acestor condiţii legislative din România la condiţiile guvernării corporatiste din Uniunea Europeană. sub numele de Organisation for European Economic Co-operation (OEEC). iar în 1961 s-a reformat luând numele de Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD). Uniunii Prezentarea principiilor de guvernare corporatistă ale României. Ca obiective.1. pentru a ajuta la administrarea planului Marshall pentru reconstrucţia Europei după Cel de-al Doilea Război Mondial. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este un forum unic unde guvernele a 30 de democraţii conlucrează pentru a răspunde provocărilor economice. Cadrul desfăşurării guvernării corporatiste în România este direct dependent de principille guvernării corporatiste la nivel european. Principiile de guvernare corporatistă ale OECD OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development) Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) este o organizaţie internaţională a acelor naţiuni dezvoltate care acceptă principiile democraţiei reprezentative şi a economiei de piaţă libere. Organizaţia îşi are originile în anul 1948. se vor atinge următoarele: • Prezentarea principiilor de guvernare corporatistă ale OECD.

agricultura. dezvoltarea socială şi protecţia mediului sunt obţinute împreună. migraţia. Relaţiile OECD . guvernare curată şi efectivă. indicatorii economici. OECD este una dintre cele mai mari şi mai de încredere surse de statistică comparată. uniunile comerciale şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile. Organizaţia oferă un cadru în care guvernele pot să îşi compare experienţele politice. sănătatea. Acesta cercetează şi schimbările sociale sau modelele comerciale dezvoltate. De mai mult de 40 de ani. OECD a rezolvat o serie de probleme sociale.De-a lungul ultimei decade. mediul. 33 . să caute răspunsuri la problemele comune. economice şi legate de mediu. comerţul. inovaţie. Alte scopuri includ crearea de locuri de muncă pentru toţi. taxele şi alte domenii. tehnologie. taxele şi impozitele. şi mediul. energia. Acestea cuprind comerţul şi ajustarea structurală. forţa de muncă. ocupaţia. Bazele de date OECD cuprind o arie largă şi diversă. statistică economică şi date sociale.a celor ce ţin de globalizare şi de exploatare a oportunităţilor globalizării. pot conduce la semnarea unor tratate. comerţ şi investiţii. să identifice practicile bune şi să-şi coordoneze politicile interne şi internaţionale. Negocierile de la OECD în privinţa taxelor şi a preţurilor de transfer au deschis drumul tratatelor bilaterale în jurul lumii. cum ar fi conturile naţionale. securitatea online şi provocările legate de reducerea sărăciei în lumea dezvoltată. ocazional.România Unul dintre obiectivele de politică externă în plan multilateral îl reprezintă dezvoltarea şi intensificarea relaţiilor cu OECD în vederea îndeplinirii condiţiilor de admitere a României în grupurile şi structurile de lucru ale organizaţiei. educaţia. anteprenoriat şi cooperare în scopul dezvoltării. stabilitate economică. echitate socială. adâncindu-şi legatura cu afacerile. OECD face eforturi pentru a înţelege şi a ajuta guvernele să răspundă la noi dezvoltări şi preocupări. tehnologia. Cea mai mare parte a studiilor şi analizelor sunt publicate. Aceasta este un forum. Trebuie să existe asigurarea că creşterea economică. unde presiunea egală poate acţiona ca un stimulent puternic pentru îmbunătăţirea politicii şi pentru implementarea instrumentelor independente care. Obiectivul de aderare la OECD este menţionat în Programul de Guvernare pentru perioada 2005 – 2008. monitorizează trenduri şi analize şi prognozează dezvoltările economice. Secretariatul culege date. Schimburile de informaţii şi analize dintre guvernele OECD sunt puse la dispoziţie de un secretariat din Paris. industria. OECD ajută guvernele în direcţia creşterii prosperităţii şi a luptei împotriva sărăciei prin creştere economică.

Există de asemenea o serie de proiecte de colaborare cu alte structuri şi iniţiative ale OECD. a cerealelor. 4. cu statut de membru. cu statut de observator. cu statut de membru cu drepturi depline şi. Ultimii ani au reprezentat o perioadă eficientă în dezvoltarea relaţiilor cu OECD. 10. seminţelor furajere. În prezent. Comitetul pentru Dreptul Nuclear din cadrul Agenţiei pentru Energia Nucleară. cu statut de observator. având ca principale coordonate: deschiderea Biroului OECD – Investment Compact la Bucureşti (februarie 2004). 8 – 9 iulie 2004) a Investment Compact. 26 – 27 iunie 2006.La 28 aprilie 2004 Guvernul României a transmis oficial candidatura României de aderare la OECD. 5. adoptarea. 2. 11. 7. Comitetul pentru Concurenţă cu statut de observator. Grupul de lucru al Comitetului pentru Construcţii Navale. cu statut de membru cu drepturi depline. Comitetul Transporturilor Maritime cu statut de observator. 6. cu Schema II a Comitetului pentru Agricultură (Sistemele OECD de certificare a Locală (LEED) al OECD – "Local Economic Employment Development". Participarea la programul Investment Compact for South East Europe (IC). Grupul de Lucru pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii. Membru cu drepturi depline în cadrul Programului de Dezvoltare Economică Comitetul Oţelului. 8. statut de observator. Comitetul Turismului. 3. a seminţelor de legume şi Regimul OECD de aplicare a normelor internaţionale pentru legume şi fructe). a sfeclei de zahăr. (DIICM) Declaration and Decisions on International Investment and Multinational Enterprises (alături de celelalte 38 de ţări semnatare). cu statut de observator. România participă în cadrul următoarelor structuri de lucru ale OECD: 1. co-prezidarea celei de a treia Conferinţe Ministeriale (Viena. la Reuniunea Ministerială a Investment Compact de la Viena. cu statut de observator. având Declaraţia OECD privind investiţiile internaţionale şi companiile multinaţionale un loc în cadrul "Governing Board" (organismul de coordonare al Centrului). fapt demonstrat prin realizarea cu succes a următoarelor proiecte principale: 1. 9. a Declaraţiei Ministeriale referitoare la Cadrul Regional de 34 . Centrul de Dezvoltare OECD.

Investiţii în Europa de Sud-est. a proiectului de constituire a Comitetului pentru Investiţii în Europa de Sud-est. în cadrul Agenţiei Române pentru Investiţii Străine. lansarea la Bucureşti a Raportului privind reforma politicilor investiţionale în regiune (25 ianuarie 2007). Centrul de Dezvoltare este un organism semi-autonom al OECD. pe 16 decembrie 2004 şi implicarea României în domeniile LEED axate pe politici de inovare şi iniţiative locale în sfera dezvoltării economiei şi a forţei de muncă de plan local. Începând cu 2007. atât la nivel naţional cât şi regional.Declaraţia OECD privind Investiţiile Străine şi Companiile Multinaţionale (aprilie 2005). adoptarea. este programată a avea loc la Bucureşti cea de-a 50-a sesiune a Comitetului Director al LEED. în data de 8 noiembrie 2006. seminarul „Building Partnerships for Social. În mai 2005. pentru a facilita transferul de informaţii şi dialogul politic bazat pe date concrete. Solidarităţii Sociale şi Familiei a organizat la Bucureşti. la reuniunea Echipei de Proiect a IC de la Paris. Declaraţia reprezintă unul din codurile strategice de liberalizare urmărite de organizaţie ca etapă obligatoriu de parcurs pentru examinarea oricărei ţări candidate. organism înfiinţat în vederea aplicării Ghidului OECD pentru Întreprinderi Multinaţionale. în conformitate cu statutul 35 . s-a deschis oficial Punctul Naţional de Contact . 3. denumit „Investment Reform Index”. Ministerul Muncii. 26-28 aprilie 2006). cooperarea în domeniul reformei investiţionale pe baza instrumentului de monitorizare al Investment Compact privind reforma politicilor investiţionale în ţările din Europa de Sud-est. al cărui obiectiv este colaborarea cu parteneri ne-membri – ţări în tranziţie şi ţări în dezvoltare – pe linia definirii şi susţinerii politicilor în domeniul dezvoltării. Aderarea la DIICM .organismul de coordonare al Centrului. 2 aprilie 2007. Employment and Economic Development”. Din martie 2007. În luna iunie 2007. Aderarea la Centrul de Dezvoltare OECD (la 30 martie 2004) şi participarea la "Governing Board" . România ocupă poziţia de vice-preşedinte al Comitetului Director al DEV. având ca obiectiv promovarea unei monitorizări şi evaluări sistematice a performanţelor economice în regiunile Asiei Centrale şi Mării Negre. România contribuie la proiectul DEV pentru realizarea Studiului economic asupra zonei Mării Negre şi a Asiei Centrale (Black Sea Central Asian Economic Outlook – BSECAO). Aderarea la Programul LEED (Local Economic and Employment Development). viitoare membră a OECD. 2. 4. În colaborare cu LEED. misiunile desfăşurate de IC în România având ca scop evaluarea stadiului reformei investiţionale (26–28 octombrie 2005.

România a fost admisă ca ţară membră cu drepturi depline în cadrul Comitetului Oţelului al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a aprobat. începând cu decembrie 2005. Inaugurarea oficială. 5. Statutul este acordat pentru o perioadă de doi ani. cu statut de observator. 7. la Comitetul pentru Concurenţă. corelată cu Strategia Naţională de Export şi Strategia de Politică Industrială     introducerea Analizei de Impact a Reglementărilor realizarea unui sistem de monitorizare a implementării legii achiziţiilor publice creşterea transparenţei şi monitorizarea inspecţiilor fiscale adaptarea strategiei privind educaţia şi formarea profesională la necesităţile viitoare ale pieţei muncii 36 .României de ţară aderantă la Declaraţie. Priorităţile recomandate României prin raportul OECD 2006 pentru îmbunătăţirea climatului investiţional sunt:  elaborarea unei Strategii de Promovare a Investiţiilor. În cadrul reuniunii din data de 20 martie 2007. 6. în luna mai 2005 a Centrului Român de Informare şi Dezvoltare OECD. accesul la documentele şi publicaţiile elaborate şi să devină principala interfaţă între experţii români şi Organizaţie. La reuniunea Consiliului OECD din 27 octombrie 2005. în mod oficial. Centrul îşi propune să asigure în timp real. admiterea României ca observator la Grupul de Lucru pentru IMM-uri din cadrul OECD. La reuniunea Grupului de Lucru a Comitetului pentru Investiţii din 12-13 aprilie 2006. a fost prezentat Raportul de progres al României la un an de la aderarea la Declaraţia pentru Investiţii Internaţionale şi Companii Multinaţionale (DIICM) “Follow-up to the 2004 Investment Policy Review of Romania: Progress Report By the Romanian Authorities” . cu înfiinţarea şi funcţionarea CRID în cadrul Academiei Române şi a Punctului de Informare (PI) al OECD în cadrul MAE. fiind în acest sens singurul centru din Europa de Sud – est. Participarea. 8. până la sfârşitul anului 2007.

Trebuie să încurajeze o cooperare activă între societăţile şi diferitele părţi participante. Principiile OECD-Aspecte generale Potrivit principiilor OECD. acţionariatul şi guvernarea acestei societăţi. drepturi stabilite prin reglementarile în vigoare sau prin acorduri mutuale. să fie compatibilă cu statul de drept şi să definească în mod clar repartiţia responsabilităţilor între instantele competente în materie de supreveghere. Toţi acţionarii trebuie să aibă posibilitatea de a obţine reparaţia efectivă a ori-cărei violări a drepturilor lor. în principii se arată ca un regim de guvernare corporatistă trebuie să recunoască drepturile diferitelor părţi participante. La capitolul referitor la responsabilitatile Consiliului de Administraţie se arată ca guvernarea corporatistă trebuie să asigure conducerea strategică a întreprinderii şi supravegherea efectivă a gestiunii de către Consiliul de Administraţie. Pentru a menţine atractivitatea firmei. Principiile OECD pentru Guvernanţa Corporativă sunt abordări sintetice. Acestea implică 3 planuri de abordare: • Efectele asupra creşterii pieţelor financiare 37 . rezultatele. efective. de reglementare şi de aplicare a dispoziţiilor legale. Un regim corporatist trebuie să garanteze transparenţa şi diseminarea în timp util a unor informaţii exacte despre toate subiectele semnificative care privesc întreprinderea. întărirea capacităţii Agenţiei Române pentru Investiţii Străine Principiile Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) pentru formarea şi consolidarea mediului de afaceri în România. implementarea unui regim eficace de guvernare corporatistă trebuie să conducă la transparenţă şi eficienţa pieţelor. iar transparenţa este o cerinţă fundamentală Principiile OECD cu privire la Guvernanţa Corporativă asigură un „limbaj global”. La capitolul referitor la rolul diferitelor părti care iau parte la guvernările corporatiste. pentru a crea bogăţie şi locuri de munca şi a asigura perenitatea societăţilor sănătoase din punct de vedere financiar. un regim de guvernare corporatistă trebuie să protejeze şi să faciliteze exerciţiul drepturilor acţionarilor şi să asigure un tratament echitabil al tuturor acţionarilor. simple şi directe ale unor experienţe şi practici internaţionale şi naţionale îndelungate. respectiv situaţia financiară. precum şi responsabilitatea şi loialitatea CA faţă de societate şi de acţionarii ei. De asemenea. principiile OECD trebuie incluse în Guvernanţa Corporativă. care facilitează comunicarea şi asigură compatibilizarea structurilor instituţionale la nivel naţional şi internaţional. inclusiv al acţionarilor minoritari şi străini.

Încurajeze dezvoltarea comunităţilor locale. sănătatea. susţinând principiul dezvoltării durabile. Aceasta oferă cadrul/contextul prin intermediul careia se stabilesc obiectivele companiei precum şi modalităţile de atingere a acestor obiective. Existenţa unui sistem eficient de guvernare corporativă atât în cadrul unei companii cât si al economiei în general oferă încredera necesară pentru funcţionarea corespunzătoare a economiei de piaţă. 8. “Guidelines for Multinational Enterprises” – o serie de directive ce trebuie luate în considerare de orice companie. Dezvolte şi să aplice sisteme de management eficiente în construirea unei relatţi de încredere cu societăţile în care activează. În anul 2000 a fost publicată varianta revizuită a “Guidelines for Multinational Enterprises”. Guvernanarea corporativă este un element cheie în îmbunatăţirea eficienţei si creşterii economice precum şi în sporirea încrederii investitorilor. siguranţa. interesle consumatorului. socială şi de mediu. 7.• • Dialogul politic – suportul Globalizarea – înţelegerea unitară a valorilor Rolul acestor principii este să ofere asistenţă în vederea îmbunătăţirii modului de practicare a guvernării corporative atât pentru ţările membre cât si non-membre în OECD. Contribuie la dezvoltarea economică. 38 . 4. în 1976. Conform “OECD Guidelines” companiile trebuie să: 1. munca şi taxarea. Promoveze valorile companiei în rândurile angajaţilor prin programe de training. Nu accepte dispense care nu sunt incluse în cadrul legislativ local privind mediul. Respecte drepturile omului în toate activităţile pe care le desfăşoară. 3. corupţia şi concurenţa. cercetarea desfăsurată în tările membre cât şi non-membre OECD a dus la identificarea unor elemente comune aflate la baza unei bune guvernanţe corporative Pentru a coordona acţiunile companiilor în vederea atingerii dezvoltării durabile la nivel global OECD a elaborat. vizănd drepturile omului. 2. Cu toate că nu există un anumit model pentru o bună guvernanţă coorporativă. 6. Sprijine şi să aplice principii şi practici echitabile de conducere a companiei. protecţia mediului înconjurator. 5. Nu discrimineze şi să nu sancţioneze indivizii sau instituţiile care atenţionează echipa de management asupra practicilor incorecte ale companiei. indiferent de domeniul în care activează.

Obţinerea informaţiilor relevante privind firma. Tranzacţiile extraordinare ce au ca efect vânzarea firmei. Îşi încurajeze partenerii de afaceri să aplice “OECD Guidelines”. aşa cum sunt ele prevăzute prin lege şi să verifice respectarea lor: a. în absenţă. Acţionarii trebuie să aibă posibilitatea să participe efectiv la vot în adunarea generală a acţionarilor şi să fie informaţi asupra regulamentelor. Informaţii suficiente şi la timp privind: data. Participarea şi votul în adunările generale ale acţionarilor. contract de societate sau documente similare care guvernează firma. inclusiv a procedurilor de votare. Asigurarea posibilităţilor ca acţionarii să adreseze întrebări către bord şi să fixeze teme (subiecte) pe agenda adunărilor generale. în cadrul adunării. cu efecte egale pentru ambele tipuri de vot. Alegerea membrilor Bordului de conducere. Transferul sau înstrăinarea acţiunilor. la timp şi pe baza reglementărilor.9. 39 . 2. precum şi informaţii complete privind problemele asupra cărora urmează să fie luate decizii. Amendamente la statut. 4. care guvernează adunările acţionarilor: 1. Nu se implice nejustificat în activităţi politice locale. Acţionarul trebuie să aibă posibilitatea să voteze personal sau. 3. PRINCIPIILE OECD 1. b. 3. cum sunt: 1. 3. Asigurarea metodologiei pentru înregistrarea proprietăţii. Drepturile fundamentale ale acţionarilor includ: 1. şi să fie suficient de bine informaţi asupra deciziilor privind schimbările fundamentale din cadrul firmei. Acţionarii au dreptul să participe la. 6. 10. cu respectarea limitărilor rezonabile. Cota parte din profiturile firmei. 2. Guvernanţa Corporativă trebuie să asigure cadrul pentru protecţia drepturilor acţionarilor. 2. Autorizarea de acţiuni suplimentare. c. locul şi agenda adunărilor generale. 5.

Comercializarea în interior şi auto-tranzacţionarea abuzivă trebuie prohibite. Structurile de capital şi aranjamentele care permit anumitor acţionari să obţină un grad disproporţionat de control faţă de cota sa parte din total acţiuni. Acţionarii. b. inclusiv investitorii instituţionali să-şi asume costurile şi beneficiile rezultate din exercitarea drepturilor de vot. f. Tranzacţiile trebuie realizate la preţuri transparente şi în condiţii de concurenţă loială. Toţi acţionarii din aceeaşi categorie trebuie trataţi egal: 1. trebuie coroborate cu claritate şi dezvăluite. Orice modificare a drepturilor de vot trebuie să facă obiectul votului acţionarilor. Pieţele controlate de firmă trebuie lăsate să funcţioneze într-o manieră eficientă şi transparentă. toţi acţionarii trebuie să aibă aceleaşi drepturi de vot. care protejează drepturile acţionarilor. 2. 40 . Procedurile societăţii nu trebuie să facă dificilă sau costisitoare exercitarea dreptului de vot. 3.d. înainte de cumpărarea acestora. Nu vor fi utilizate mecanisme de blocare a înstrăinării (transferului) pentru a proteja managementul de răspundere. Regulile şi procedurile ce guvernează achiziţionarea pachetului de control pe piaţa de capital şi tranzacţiile extraordinare. cum sunt fuziunile şi vânzarea unor cote substanţiale din acţiunile societăţii. 2. astfel încât investitorii să-şi înţeleagă drepturile şi să poată face recurs. e. 1. Cadrul creat prin Guvernanţa Corporativă trebuie să asigure tratamentul echitabil al tuturor acţionarilor. toţi investitorii trebuie să poată obţine informaţii asupra drepturilor de vot cuvenite tuturor categoriilor de acţiuni. potrivit categoriei lor de încadrare. Procesele şi procedurile pentru adunările generale ale acţionarilor trebuie să permită tratamentul echitabil al tuturor acţionarilor. Toţi acţionarii trebuie să aibă posibilitatea de a obţine compensarea efectivă pentru violarea drepturilor lor (transparenţa / cooperarea în cadrul Guvernanţei Corporative): a. inclusiv al celor minoritari sau străini. Voturile pot fi exercitate prin procură generală sau nominală. 2. trebuie făcute publice. În cadrul fiecărei categorii. în maniera convenită cu proprietarul acţiunilor care beneficiază de vot.

protejate de lege. raportările financiare şi ne-financiare şi auditul. Cadrul pentru Guvernanţa Corporativă trebuie să asigure transparenţa. În cazul participării acţionarilor majoritari la procesul de Guvernanţa Corporativă. b. Obiectivele societăţii. b. aşa cum sunt reglementate prin lege şi să încurajeze cooperarea activă dintre societăţi şi acţionarii majoritari pentru a crea bogăţie locuri de muncă şi suportul firmelor consolidate financiar: a. Cadrul Guvernanţei Corporative trebuie să asigure ca drepturile acţionarilor majoritari. 5. 3. Membrilor Bordului şi directorilor (managerilor) trebuie să li se ceară să dezvăluie orice interese materiale privind tranzacţiile sau problematica ce afectează societatea.c. 41 . 4. Cadrul creat pentru Guvernanţa Corporativă trebuie să recunoască drepturile acţionarilor majoritari. Acţionariatul majoritar şi drepturile de vot. aceştia trebuie să aibă posibilitatea să obţină reparaţiile efective pentru violarea drepturilor lor. dar să nu se limiteze la materialul de informare privind: 1. Cadrul Guvernanţei Corporative trebuie să permită stimularea performanţei şi mecanismele pentru participarea acţionarilor majoritari. Materiale pe problematica privind salariaţii şi alţi acţionari majoritari. oportunitatea şi acurateţea tuturor materialelor şi documentelor ce privesc situaţia societăţii. protejate de lege. Informaţiile trebuie pregătite. Transparenţa trebuie să includă. Structurile de conducere şi politicile. Materiale privind factorii de risc previzibili. aceştia trebuie să aibă acces la informaţii relevante. să fie respectate. d. patrimoniul şi conducerea societăţii: a. funcţiile executive cheie şi remuneraţia acestora. În cazul intereselor acţionarilor majoritari. Membrii Bordului. 4. performanţele. 2. 7. 6. auditate şi diseminate în conformitate cu cele mai ridicate standarde de calitate privind: contabilitatea. Rezultatele activităţii şi cele financiare ale societăţii. inclusiv situaţia financiară. c. 3.

Analiza şi orientarea strategiei societăţii. Bordul trebuie să trateze în mod corect pe toţi acţionarii. b. Selectarea. atunci când este necesar. reglementat. 5. Analiza remuneraţiei Bordului şi a personalului executiv cheie şi asigurarea unui proces transparent. previziunile privind cheltuielile majore de capital. Membrii Bordului de conducere trebuie să acţioneze pe bază de informaţii complete. pentru a furniza o garanţie obiectivă şi neutră asupra bilanţurilor financiare care au fost întocmite şi prezentate de societate. în interesul societăţii şi al acţionarilor. a planurilor de acţiuni majore. În cazurile în care deciziile Bordului de conducere ar putea afecta diferit. Bordul trebuie să îndeplinească anumite funcţii cheie. Monitorizarea şi controlul asupra conflictelor de interese potenţiale. achiziţii şi investiţii. recompensarea. d. în cadrul managementului. stabilirea obiectivelor de performanţă. a membrilor Bordului şi acţionarilor incluzând utilizarea eronată a activelor corporale şi abuzurile în legătură cu tranzacţiile la care este parte. înlocuirea personalului executiv cheie şi supravegherea planificării succesiunii de personal. de bună credinţă. Cadrul pentru Guvernanţa Corporativă trebuie să asigure orientarea strategică a societăţii. de nominalizări pentru Bord. 3. bugetele anuale şi planurile de afaceri. cu diligenţa necesară şi solicitudine. aplicarea monitorizării şi performanţele societăţii. d. politicile de risc. Anual trebuie realizată o auditare de către un auditor independent. 4.c. incluzând: 1. monitorizarea efetivă a managementului de către Bordul de conducere şi răspunderile Bordului faţă de societate şi de acţionari: a. monitorizarea şi. 2. 42 . Bordul trebuie să asigure conformitatea cu legea aplicabilă şi să ia în considerare interesele acţionarilor majoritari. diverse grupe de acţionari. Canalele pentru diseminarea informaţiilor trebuie să asigure accesul corect la timp şi în condiţii de eficienţă al utilizatorilor la informaţii relevante. c.

Pentru îndeplinirea responsabilităţilor lor. este necesară o fundaţie legală corespunzătoare în baza căreiea să-şi coordoneze relaţiile toţi participanţii pe pe piaţă. membrii bordului trebuie să aibă acces la informaţii cu acurateţe. Membrii Bordului trebuie să aloce timp suficient responsabilităţilor ce le revin. Monitorizarea eficacităţii practicilor de conducere în cadrul cărora operează şi efectuarea modificărilor necesare. relevante şi prompte. Asigurarea integrităţii sistemelor de raportare financiară şi contabilă a societăţii. în mod deosebit sistemele de monitorizare a riscului. 6. controlul financiar şi avizul juridic. sa fie în conformitate cu legislaţia în vigoare si să articuleze clar modul de distribuiere a responsabilităţilor între persoanele cu au autoritate pentru indeplinirea sarcinilor intr-o manieră obiectivă şi profesională. 7. incluzând auditul independent şi sistemele adecvate de control. practici de afaceri si angajamente voluntare rezultate din istoria şi tradiţiile specifice ale unei ţări. Exemple de astfel de responsabilităţi cheie sunt raportările financiare. Acest cadru al guvernării corporative elemente legislative. independent. Pentru promovarea unei Conduceri corporative de calitate în cadrul ţărilor cu economie în tranziţie. f. 2. OECD a stabilit o colaborare cu Grupul de institutii al Băncii Mondiale.e există un potenţial pentru conflict de interese. Bordul trebuie să ia în considerare desemnarea unui număr suficient de membri ne-executivi ai săi. Cadrul guvernării corporative trebuie sa promoveze pieţe eficiente şi transparente.Pentru a asigura un cadru eficace al guvernantei corporative. cu scopul organizării unui FORUM universal (global) privind „Guvernanţa Corporativă” (Corporate Governance). de management: 1. Ţările care doresc implementarea acestor Principii trebuie să-şi monitorizeze cadrul propriu al guvernării corporative având ca obiectiv menţinerea şi consolidarea contribuţiei lor 43 . în principal. Bordul trebuie să fie capabil să exercite o judecată obiectivă asupra afacerilor societăţii. Examinarea procesului de deschidere (transparenţă) şi a comunicaţiilor e. capabili să exercite un raţionament independent faţă de sarcinile la car.5. nominalizarea personalului executiv şi remunerarea membrilor Bordului.

Deseori. acţionarii externi nu vor să se implice în finanţarea proiectelor de investiţii deoarece mijloacele de control sunt ineficiente. Distribuirea responsabilităţilor între autorităţile dintr-o juristicţie trebuie să fie clar specificate pentru a asigura servirea interesului public. Regulamentele legale care afectează practicile guvernării corporative trebuie sa fie în conformitate cu legea. Procesul de 44 . pe tehnologiile de vârf şi pe creştere economică. având drept unităţi de bază firmele mixte de producţie şi de servicii. mai ales prin procesarea produselor. 3.O altă definire a convergenţei este cea legată de creşterea similitudinilor şi performanţelor economice ale economiilor regionale şi naţionale în cadrul unui spaţiu dat.la integritatea pieţei. procesul integrativ. deoarece atâta vreme cât structurile de creare şi implementare a politicilor converg. convergenţa e privită ca o precondiţie a integrării.2. din cauza metodelor de privatizare care au permis un acces foarte mare al managerilor şi al salariaţilor la capitalul societăţii. Ea se realizează în principal prin aplicarea unor politici structurale în scopul obţinerii unor parametri de creştere economică accentuată în regiunile periferice (denumite aşa nu ca localizare geografică ci prin prisma dotării cu factori şi a performanţelor economice în utilizarea acestora) care au parcurs o perioadă de declin economic sau nu au reuşit să atingă performanţele economice ale zonei din care fac parte. Legislaţia din România în faţa principiilor de guvernanţă corporativă În România. Se pune problema dacă industrializarea va permite ţărilor periferice atingerea performanţelor economice ale ţărilor dezvoltate. integrităţii pieţei precum şi stimulii pe care îi creează pentru participanţii pe piaţă şi proporţia de pieţe transparente şi eficiente. Noua paradigmă a industrializării pune accentul pe dezvoltarea companiilor mici şi mijlocii. strategiile acestuia şi crearea de instituţii funcţionale comune sunt mult mai uşor de atins. transparente şi aplicabile. Principiile guvernării corporatiste din România Conceptul de convergenţă Convergenţa reprezintă un proces dinamic la baza căruia se află aplicarea unor politici socio-economice menite să diminueze disparităţile dintre regiuni şi ţări într-un spaţiu dat. iar agricultura este considerată drept un stimulent al creşterii. Dezvoltarea guveranţei corporative trebuie realizată luând în considerare impactul său asupra performanţei economice.

Pe lângă acestea. modificările au în vedere prevederi clare cu privire la durata mandatului administratorilor numiţi prin actul constitutiv şi al celor desemnaţi ulterior. între management. ca şi reforme care au avut loc recent în statele occidentale şi în cele est-europene. Principalele etaloane ale acestei reforme sunt principiile în materie elaborate de OECD/OECD în 2004. Aplicarea principiilor guvernării corporative este de natură să aplaneze astfel de conflicte. Conflictul dintre acţionarii majoritari şi cei minoritari degenerează de obicei în alte conflicte. imperative. în 45 . Ministerul Justiţiei a supus recent dezbaterii publice un set de modificări legislative în scopul adaptării Legii societăţilor comerciale nr. În ceea ce priveşte statutul administratorilor. privatizarea a dus la formarea unui grup puternic de acţionari majoritari sau semnificativi. în principal cu privire la clauza de neconcurenţă. referitoare la drepturile acţionarilor. 31/1990 la principiile OECD/OECD privind guvernarea corporativă şi la normele comunitare în materie. Aceasta înseamnă trasarea unor reguli clare. Proiectul prevede criterii mai transparente de stabilire a remuneraţiei administratorilor. conflictul îşi are sursa în încălcarea drepturilor acţionarilor minoritari şi diminuarea averii acestora de către acţionarii majoritari. precum şi între acţionarii majoritari şi partenerii de afaceri ai companiei. transparenţa şi difuzarea informaţiilor. sunt luate în considerare legislaţia modernă în materia societăţilor comerciale. Pe de altă parte. precum şi o serie de norme comunitare (în special recomandări ale Comisiei Europene). conflictul de interese dintre acţionarii majoritari şi cei minoritari este inevitabil. Consiliul de Administraţie şi acţionarii minoritari. De cele mai multe ori. regândirea sistemului de garanţii ce trebuie constituite de către administratori. În documentul de poziţie al Ministerului Justiţiei cu privire la aceste modificări sunt arătate. În aceste societăţi. rolul membrilor care iau parte la guvernarea corporativă.privatizare a dus la formarea unui acţionariat neimplicat în activitatea firmei şi fără mijloace eficiente de control. Prin actul constitutiv vor putea fi stabilite criterii adiţionale de eligibilitate a administratorilor referitoare la profesionalismul şi independenţa acestora. punctual. tratamentul echitabil al acţionarilor. responsabilitatea Consiliului de Administraţie. modificările ce se au în vedere în materia statutului administratorilor şi a structurii Consiliului de Administraţie şi cele în materia drepturilor acţionarilor. în lipsa unei guvernări eficiente. precum şi noi reglementări în materia conflictului de interese. tranzacţii cu părţi implicate. Principiile guvernării corporative impun introducerea unor obligaţii de loialitate a administratorilor faţă de societate (exercitarea mandatului cu bună-credinţă şi diligenţă. cumulul de mandate.

administratorii sau acţionarii majoritari să răspundă pentru datoriile societăţii. Deşi opinia majoritară cu privire la Proiectul de lege este una pozitivă. votul în absenţă. Potrivit acestui principiu. atunci când introducerea unei acţiuni directe a fost omisă. votul electronic). delegarea funcţiei executive către un comitet executiv sau unor membri determinaţi ai Consiliului de Administraţie sunt directive care fac parte din principiile guvernării corporative şi care urmează să fie implementate şi în legislaţia noastră.interesul prioritar al societăţii). În compensaţie. director general sau ambele? În privinţa drepturilor acţionarilor. Distincţia dintre funcţiile executive şi nonexecutive ale administratorilor. în măsura în care au acţionat cu bună-credinţă. modificările propuse vizează protecţia şi facilitarea exercitării drepturilor acţionarilor. În organizarea funcţiei executive se are în vedere clarificarea rolului directorului general şi a raporturilor dintre actualii „directori executivi“ şi consiliu. dreptul de participare la adunările generale al deţinătorilor de acţiuni cu dividend prioritar fără drept de vot. principiul judecăţii de afaceri („business judgment rule“) trebuie luat în considerare. împotriva administratorilor pentru acoperirea pierderilor. Amendamentele au în vedere consolidarea poziţiei membrilor nonexecutivi ai consiliului prin acordarea unor drepturi specifice: de a adresa întrebări. nu sunt răspunzători personal pentru o decizie de afaceri care se poate dovedi ulterior greşită. 31/1990. noi termene de convocare. precum şi asigurarea unui tratament echitabil al acestora. prin care acţionarii depun plângere. Modificările au în vedere şi instituirea unei reguli cu privire la înlăturarea „valului corporativ“. unele prevederi au fost aspru criticate. se are în vedere. administratorii. pe de altă parte. În acest scop. Consolidarea drepturilor acţionarilor minoritari este un alt punct important vizat prin modificări. publicarea propunerilor acţionarilor. introducerea unor noi prevederi în Legea nr. Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) a 46 . pe de-o parte. se aduc amendamente în vederea facilitării convocării adunării generale la solicitarea acţionarilor minoritari şi modernizării regulilor cu privire la acţiunile „derivate“. clar determinate. Principalele propuneri privesc asigurarea unui tratament echitabil al tuturor acţionarilor şi crearea condiţiilor pentru ca acţionarii să participe la adunările generale (îmbunătăţirea sistemului de notificare. În acest scop. dreptul general al acţionarilor minoritari de a adăuga puncte pe ordinea de zi. în numele societăţii. reforma dreptului de cesionare a acţiunilor şi de retragere din societate. în anumite cazuri. de a supraveghea controlul intern şi extern (prin cenzori şi auditori) şi clarificarea rolului preşedintelui consiliului: coordonator al consiliului. iar. modernizarea normelor existente. ceea ce ar permite ca. De exemplu.

în 2001. pentru a asigura un management efectiv al societăţii. în opinia UNPR noile reglementări privind dividendele vor cauza o fiscalitate mai mare decât în 2004. cum sunt examinate de Proiectul de lege. astfel cum prevede legea actuală. cerinţa prezentă de cvorum redus. această măsură va crea dezechilibre luând în considerare propunerea de impozitare cu 16 %. ci cu majoritate simplă. când probleme urgente vor trebui dezbătute şi aprobate de acţionari. Dacă Proiectul va fi aprobat în această variantă. în 2001. în care sunt listate companiile cele mai transparente din piaţă. În opinia UNPR. împreună cu adoptarea hotărârilor nu cu majoritate absolută. care au atacat prelungirea perioadei pentru a convoca Adunarea (de la 15 zile la 30). propunerea în speţă va acţiona împotriva interesului societăţii în situaţii extraordinare. Având în vedere că o serie de investitori instituţionali străini urmăresc să includă în portofoliu companii ce îndeplinesc criterii le de guvernanţă corporativă. participarea membrilor cu drept de vot va trebui încurajată şi nu redusă. când a luat fiinţă Institutul de Guvernanţă Corporativă al BVB – cu scopul de a schimba cultura managerială în concordanţă cu normele internaţionale privind guvernanţa corporativă prin creşterea standardelor profesionale a managerilor. Încercările Proiectului de lege de a reglementa adunările acţionarilor a atras de asemenea critici din partea reprezentanţilor UNPR. iar aceştia sunt importanţi pentru dezvoltarea pieţei româneşti de capital. Dacă Proiectul va fi aprobat.afirmat în presă că reducerea cvorumului cerut pentru adunarea acţionarilor va constitui o relaxare injustă a formalităţilor societăţii. doar o singură societate figurează la această categorie. Astfel. Din păcate. Recomandarea OECD/OECD privind crearea unui institut pentru formarea managerilor în spiritul respectării codului de transparenţă a fost pusă în practică în iulie 2003. o adunare a acţionarilor „trebuie să stabilească politica şi să supravegheze activităţile adoptate de societate”. şi anume Electroaparataj Bucureşti. principii ale Guvernanţei Corporative au început să se regăsească şi în legislaţia românească. Codul Fiscal. BVB a înfiinţat. decizii majore. Conform UNPR. Legea privatizării. Proiectul de lege va permite unui număr mic de acţionari deţinând 20% să aibă cvorum în Adunarea Acţionarilor. autorităţile Bursei s-au preocupat în ultimii ani de implementarea acestui cod. Legea societăţilor comerciale sau Legea pieţei de capital. în acte normative precum Legea falimentului. La recomandarea OECD/OECD. UNPR este de asemenea împotriva reducerii perioadei de plată a dividendelor de la 8 la 6 luni. vor trebui luate cu majoritatea absolută de voturi a acţionarilor prezenţi. Potrivit reprezentanţilor Consiliului naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (CNIPMMR). Codul Guvernanţei Corporative şi categoria Plus. 47 . va lipsi de conţinut în primul rând organizarea unei adunări a acţionarilor.

doar pentru companiile listate. elaborat în 2001. nu şi Consiliul de Administraţie. într-o primă fază. Organizaţia consideră că Legea societăţilor comerciale ar trebui să prevadă excluderea conducerii executive din consiliul de administraţie şi separarea funcţiei de preşedinte de cea de director executiv. Institutul va fi administrat de către membri ai comitetului BVB şi ai Rasdaq. organizaţia recomandă ca în campania de atragere a companiilor pentru listarea pe acest segment să se dea prioritate companiilor mari şi foarte mari şi sugerează însuşirea conceptelor de guvernanţă corporativă de către managerii companiilor listate la categoria I a BVB şi Rasdaq. Referitor la legea societăţilor comerciale. Elaborarea de către Institutul de Guvernanţă Corporativă al BVB a unui cod al membrilor consiliului de administraţie. OECD/OECD apreciază că recomandările de guvernanţă corporativă au fost parţial implementate în România în perioada 2001-2004 şi recomandă instituţiilor pieţei de capital să coopereze pentru elaborarea legislaţiei şi preluarea practicilor internaţionale. OECD/OECD apreciază că încheierea unui contract între companii şi directori ar duce la creşterea asumării responsabilităţii de către aceştia. Recomandările OECD/OECD la nivel instituţional se concretizează în crearea unui Comitet pentru dezvoltarea pieţei de capital şi controlul de către Camera Auditorilor Financiari a activităţii auditorilor. includerea în raportul anual a structurii consolidate a acţionarilor care deţin mai mult de 5% din capitalul social. De asemenea.Institutul va organiza cursuri privind piaţa de capital. în următorii doi-trei ani. În sarcina Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare revin elaborarea regulamentelor pentru aplicarea legii privind piaţa de capital şi asigurarea implementării acestora. instruirea personalului în domeniul guvernanţei corporative şi îmbunătăţirea conţinutului paginii de internet a instituţiei. De asemenea. sunt alte recomandări ale organizaţiei. OECD/OECD apreciază că aceasta trebuie să prevadă delimitarea exactă a responsabilităţilor între organismele de control intern şi 48 . precum şi numirea în cadrul companiilor mari a unor directori independenţi. plata dividendelor în termen de 60 de zile. Alte recomandări se referă la faptul că numai AGA poate decide majorarea capitalului social. condiţiile impuse pentru listarea la categoria „Plus“ fiind prea restrictive pentru piaţa de capital din România. potrivit unui raport al instituţiei. Agenţia pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) ar trebui să facă publice contractele de privatizare pentru companiile listate. Pentru Bursa de Valori Bucureşti recomandările se referă la începerea activităţii Institutului de Guvernanţă Corporativă şi modificarea Codului de Guvernanţă Corporativă.

tratamentul echitabil al tuturor actionarilor. apreciem că guvernanţa corporativă este un element de convergenţă atât în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană cât şi în cel de integrare în economia globală ce se prefigurează a se dezvolta în acest secol. fara sa urmeze neaparat exemplul Electroaparataj. Nu in ultimul rand. companiile nu considera o prioritate trecerea la categoria Plus. guvernanta corporativa presupune un sistem de control bine pus la punct. Institutia a anuntat. iar în cadrul lor se pot identifica anumite elemente comune. legea pietei de capital fiind realizata dupa Directive ale Uniunii Europene care fac referire la o buna guvernanta corporativa. In viziunea administratorilor. anul acesta. Este motivul pentru care Bursa de Valori a realizat un cod de management modern. Speram insa sa se implice si Guvernul. Ideea unei administrari cu un grad ridicat de transparenta nu prea incanta administratorii societatilor. totusi. deoarece presupune modificarea actului constitutiv al societatii. clarificarea atribuţiilor auditorilor financiari şi detalii cu privire la obligaţiile şi responsabilităţile membrilor Consiliului de Administraţie. printre altele. De ce sa te complici cu reguli de guvernanta corporativa cand se gasesc investitori care sa-ti cumpere actiunile!? Societatile sunt departe de a avea un management care sa tina cont de interesele tuturor actionarilor. o necesitate. precum si o comunicare suficienta si transparenta. desi este vehiculata in mediul bursier de mai bine de doi ani. probabil. desi institutul trebuia sa funtioneze incepand de anul acesta. Pornindu-se de la concluzia că diferitele coduri şi modele practice de guvernare prezintă flexibilitate. Dintr-un motiv sau altul. Societatile nu sunt obligate sa aplice sistemul amintit pentru a se lista la bursa. Aplicarea acestuia constituie. Planul nu a fost deocamdata concretizat. Schimbarile ar viza. respectarea drepturilor actionarilor. emitentii de la Bursa merg pe sintagma “merge si asa”. Oficialii Bursei nu mai vor sa-si asume singuri rolul de “educatori” si asteapta implicarea statului.extern. Experienta le-a aratat acestora ca pot fi indeajuns de atractivi pentru investitorii de pe piata de capital. “Institutul de guvernanta corporativa va functiona. Majoritatea companiilor considera complicata adoptarea regulilor de guvernanta corporativa. Justitia incearca sa forteze modernizarea afacerilor Chiar si cand e vorba de propriul management. atata timp cat actionarii nu se plang cu glas tare de managementul societatii. inseamna ca lucrurile nu trebuie schimbate. Principiile de guvernanta corporativa sunt ignorate de emitentii mai mici si aplicate cu inconsecventa de cei mari. inca de anul trecut. unde ajung doar emitentii care si-au insusit aceste principii. mai ales ca autoritatile au tot interesul ca societatile din cadrul Fondului Proprietatea sa fie conduse dupa reguli de guvernanta 49 . singura companie de la categoria Plus. ca va infiinta si un institut care sa scoleasca administratorii in domeniu.

din cauza metodelor de privatizare care au permis un acces foarte mare al managerilor şi al salariaţilor la capitalul societăţii.corporativa”. erau luate în considerare legislaţia modernă în materia societăţilor comerciale. În documentul de poziţie al Ministerului Justiţiei cu privire la aceste modificări sunt arătate. precum şi între acţionarii majoritari şi partenerii de afaceri ai companiei. Pe lânga acestea. Principalele etaloane ale acestei reforme sunt principiile în materie elaborate de OECD in 2004. Adoptarea acestor principii era prevăzută şi în planul de acţiuni pentru dezvoltarea şi consolidarea mediului de afaceri în România pe perioada 20052006. De cele mai multe ori. Ministerul Justiţiei a propus reformarea legislaţiei societăţilor comerciale în scopul implementării principiilor guvernării corporatiste ale Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD). în lipsa unei guvernări eficiente. Aceasta înseamnă trasarea unor reguli clare. afirma directorul general al BVB. Consiliul de Administratie şi acţionarii minoritari. Ministerul Justiţiei a supus dezbaterii publice un set de modificări legislative în scopul adaptării Legii societăţilor comerciale 31/1990 la principiile OECD privind guvernarea corporatistă şi la normele comunitare în materie. Implementarea principiilor OECD în România În România. acţionarii externi nu vor să se implice în finanţarea proiectelor de investiţii deoarece mijloacele de control sunt ineficiente. referitoare la drepturile acţionarilor. punctual. Stere Farmache. tratamentul echitabil al acţionarilor. conflictul îşi are sursa în încălcarea drepturilor acţionarilor minoritari şi diminuarea averii acestora de către acţionarii majoritari. În aceste societăţi. Aplicarea principiilor guvernării corporatiste este de natură să aplaneze astfel de conflicte. transparenţa şi difuzarea informaţiilor. între management. privatizarea a dus la formarea unui grup puternic de acţionari majoritari sau semnificativi. imperative. modificările ce se au în vedere în materia 50 . precum şi o serie de norme comunitare (in special recomandari ale Comisiei Europene). ca şi reforme care au avut loc recent în statele occidentale si în cele est-europene. Pe de altă parte. Conflictul dintre acţionarii majoritari şi cei minoritari degenerează de obicei în alte conflicte. responsabilitatea Consiliului de Administraţie. conflictul de interese dintre acţionarii majoritari şi cei minoritari este inevitabil. BCR se afla printre putinele companii (daca nu chiar singura) care se va lista la Bursa si care si-a eficientizat deja managementul. rolul diferitelor părţi care iau parte la guvernarea corporatistă. Procesul de privatizare a dus la formarea unui acţionariat neimplicat în activitatea firmei şi fără mijloace eficiente de control.

statutului administratorilor şi a structurii Consiliului de Administraţie şi cele în materia drepturilor acţionarilor. e) f) Sumar Sarcini şi teme ce vor fi notate Bibliografie modul g) 51 .

b) distribuirea puterii şi capacitatea de rezolvare a problemelor de către factorii de decizie (policy makers) comunitari. cu variantele de stat-reţea (Castells 1998). Peterson. J Weiler. revoluţionară de guvernantă. Heritier. Prezentarea studiului de caz a unei bănci. cât şi un caz de guvernare corporatistă a unei bănci. Leibfried. problemele esenţiale pentru guvernanta comunitară: a) legitimitatea democratică a procesului politic comunitar. s-au folosit şi alte concepte. Scharpf aprecia în 1999 că acest concept relevă. Pierre. se vor atinge următoarele: • • Prezentarea studiului de caz de guvernanţă a Uniunii Europene. la care şi-au adus o contribuţie notabilă şi autori ca Grande. Gary Marks lansează conceptul de guvernantă multinivel. anume guvernarea Uniunii Europene. 4. tipologie reţea a guvernantei (Kohler-Koch 1999). UE fiind dominată de un mod neierarhic de luare a deciziilor (de politică). iar actorii de la nivelurile 52 . Guvernarea Uniunii Europene Contextul guvernării Uniunii Europene Descrisă de unii autori drept o construcţie particulară. Eberlein. sui generis. Benz. sistem de guvernare în formă de (tip) reţea (Ansell 2000). în contrast cu teoria neofuncţionalistă şi cu cea a interguvernamenta-lismului liberal. Pierson. am putea spune înrudite cu cel al sistemului de guvernare multinivel. Peters. toate abordările respective subliniază faptul că arhitectura instituţională şi procesul de elaborare a politicilor în UE sunt caracterizate de două dimensiuni: a) dimensiunea politică. Kohler-Koch. Pentru a analiza mai detaliat rolul instituţiilor în sistemul de guvernare comunitar. Scharpf. originală.Modul 4: Studii de caz referitoare la guvernarea corporatistă a) Scopul şi obiectivele modulului Scopul acestui modul este prezentarea unor studii de caz referitoare la guvernarea corporatistă la nivel mondial. Unul dintre ele este cel al guvernantei tip reţea folosit de Borzei în 1997.1. Jachtenfuchs. J. Comunitatea Europeană se caracterizează printr-o formă unică. în 1993. capabile să definească complexitatea şi particularităţile acestui nou sistem de guvernare. Hooghe. care necesită utilizarea unor concepte noi. Ca obiective. în pofida unor mici nuanţări inerente.

Totuşi. opiniile sunt destul de divergente.inferioare . dintre care cel mai important ar fi neglijarea variabilelor de ordin instituţional. în logica acestui tip de guvernantă stă reunirea unor actori diferiţi în jurul unor proiecte specifice. Kerremans. dar şi privind eficacitatea. Olson. şi opinii comune privind sistemul de guvernare comunitar şi aspectele procesului politic comunitar. b) dimensiunea socială. au. sociale (March. economice. Pierson. instituţionalismul se poate aplica foarte bine studiului instituţiilor europene şi procesului de integrare europeană (Bulmer. Rolul instituţiilor în procesul de elaborare şi implementare a politicilor a fost relevat de promotorii insti-îuţionalismului în cadrul ştiinţelor politice. iar actorii privaţi .naţional şi subnaţional -constituie o parte integrantă a procesului de decizie la nivel supranaţional. Hali. dar conexate prin schimb cooperativ (ca în corporatism). Aceste echipe de proiect ar depăşi limitele de ordin organizaţional şi graniţele dintre interesul public şi cel privat. cât şi cea societală sunt dezagregate vertical şi orizontal (ca în pluralism). participarea la luarea deciziei se extinde dincolo de birocraţii îndreptăţiţi s-o facă. ele sunt esenţiale pentru relevarea specificului guvernantei comunitare. prin alocarea de resurse şi exercitarea unei anumite autorităţi. Chris Ansell consideră că un sistem de guvernare tip reţea este o structură în care atât organizarea statală. în cazul UE. ONG-uri -joacă un rol proeminent în elaborarea politicilor publice. care consideră că instituţiile nu sunt doar locuri unde-şi desfăşoară activitatea actorii politici. orientate către soluţii instituţionale. Deşi aceste trăsături ale guvernantei tip reţea se întâlnesc şi la nivel naţional. Un sistem de guvernare tip reţea 53 . de exemplu. Pollack). Jactenfuchs. prin structurarea oportunităţilor pentru acţiunea politică. în funcţie de politicile comunitare luate în discuţie. în special legate de fragmentarea şi descentralizarea puterii.lobby-işti. puterea de decizie şi responsabilitatea de ordin democratic3. în privinţa importanţei rolului lor. Taylor). Conceptul guvernantei tip reţea aplicat UE are şi unele minusuri. totuşi. grupuri de interese. Actorii guvernamentali cu o poziţie centrală în păienjenişul conexiunilor mterorganizaţionale vor asigura o conducere (leadership) adecvată în alcătuirea şi ghidarea acestor echipe de proiect. în pofida unor deosebiri. ca şi cei ai sistemului de guvernare multinivel. Conceptual. Partizanii conceptului de guvernare tip reţea. ci ele joacă un rol deosebit de activ prin stabilirea de reguli şi norme. interdependenţa între actori şi instituţii. ONG-urile şi sindicatele (ultimele făcând parte şi din aşanumiţii parteneri sociali). unde nu sunt ierarhii ideale şi unde grupurile de interese sunt un factor important în procesul de elaborare a politicilor. cu solide argumente pro şi contra. iar aspectele instituţionale au fost bine evidenţiate de teoreticienii sistemului de guvernare multinivel. trebuie precizat că actori de genul lobby-iştilor şi grupurilor de interese nu pot fi asimilaţi cu uşurinţă aşa-numitei societăţi civile. cum sunt.

teza fuziunii (Wessels). Simon Bulmer a acceptat ideea că în explicarea ecuaţiei sistemului de guvernare sau guvernantei comunitare în afara conceptelor de reţea şi multinivel şi-au adus contribuţia concepte sau teorii de genul neoinstituţionalismului. Sistemul de consultări şi dezbateri în cadrul comitetelor de pe lângă instituţiile comunitare contribuie la acest proces de transformare a intereselor naţionale. a evoluţiilor managementului economic (mai ales pe linia activităţii regulatorii) şi a impunerii noului management public (pentru perfecţionarea activităţilor administrative). Al doilea fenomen este legat de reforma unor politici comune din ultimii 15 ani. Curtea de Justiţie a UE a introdus principii esenţiale pentru mediul economic. Subsidiaritatea este conceptul care sprijină poate cel mai bine teoria sistemului de guvernare multinivel. a responsabilităţii democratice a instituţiilor sau actorilor implicaţi. Caracterul pregnant regulator al guvernantei comunitare a afectat sistemul juridic din statele membre şi a conferit un caracter juridic semnificativ managementului economic. regulile comportamentale. analiza unor aspecte de ordin politic şi juridic. a celor care au puterea de decizie şi a beneficiarilor politicilor. interguvernamentalismu-lui liberal (Moravcsik). în opinia lui Tanya Borzei şi Thomas Risse5.şi micro-. B. dar a creat şi o 54 . pentru a se obţine armonizarea lor şi convergenţa cu interesul comunitar. Studiul guvernantei comunitare implică analize la nivel macro. nivelul de acţiune. Agregarea intereselor naţionale prin adoptarea de reglementări comunitare este mai dificil de realizat pe baza unor decizii luate prin consens sau în unanimitate la nivel european. a globalizării. structura interacţiunii. putem distinge două fenomene majore. a complexităţii şi diferenţierii sale. care încearcă să explice repartizarea competenţelor şi interacţiunea între nivelurile guvernantei. Adepţii neoinstituţionalismului au luat în considerare nu numai rolul instituţiilor comunitare. care a consacrat aplicarea principiului subsidiarităţii şi un anumit grad de descentralizare a deciziei şi de eficientizare a politicilor respective. Totuşi. Transformarea intereselor naţionale. investigarea elaborării politicilor şi administrării acestora. care s-a modificat substanţial sub influenţa integrării regionale. ci şi rolul statelor naţionale.sau multinivel trebuie analizat prin prisma funcţionării sale eficiente. implică agregarea şi/sau transformarea intereselor naţionale ale statelor membre. conduce la creşterea interdependenţelor între ţările membre şi se realizează prin influenţa determinantă a nivelului supranaţional6. Primul este cel al transferului de prerogative ale suveranităţii sau de competenţe de la nivel naţional la nivel supranaţional (aşa-numita integrare pozitivă) care. Kohler Koch consideră că au fost afectate rolul statului. în privinţa rolului jucat de statele naţionale (comunitare).

Guvernanta supranaţională a găsit soluţii comune prin intermediul parteneriatului multinivel şi prin rolul ei moderator. cum sunt cele cadru. care a clarificat unele aspecte juridice şi a facilitat activitatea de reglementare şi de elaborare a politicilor de către Comisia Europeană. de metoda deschisă de coordonare. în 2004. chiar dacă empirică. iar în acest cadru găsim un spectru larg de reglementări şi proceduri instituţionale corespunzătoare unor anumite politici. Sigur că guvernanta sau sistemul de guvernare comunitar a avut un caracter dinamic.care tratează schirhbările majore in dinamica procesului de integrare (neofuncţionalismul şi interguvernamentalismul). însă un cadru constituţional bine structurat şi având la bază o legitimitate democratică solidă a fost propus doar de Convenţia Europeană în 2003 şi a fost validat de Conferinţa Interguvemamentală. Evoluţia pe o pantă continuu ascendentă a politicii comunitare constituie o trăsătură notabilă a guvernantei comunitare şi poate fi ilustrată de programele pe termen mediu. Evidenţierea caracterului supranaţional al guvernantei comunitare ridică chestiunea împărţirii puterii între principalii actori atât la nivel vertical. neoinstituţionalismul care evidenţiază schimbările instituţionale. Procesul dinamic de elaborare a politicilor comunitare s-a împletit strâns cu dezvoltarea dreptului comunitar. toate putând fi considerate instrumente specifice ale guvernantei.jurisprudenţă bogată şi a rezolvat dispute importante între instituţiile comunitare sau între acestea şi ţările membre. conferit atât de schimbările negociate politic. efecte notabile asupra guvernantei comunitare şi au consolidat în timp constituţionalizarea UE. abordarea pe baza conceptului de reţea pentru analiza politicii la nivel mezzo (Peterson). Prevederile tratatelor şi dezvoltarea dreptului comunitar au avut. mai precis cu jurisprudenţă creată de Curtea Europeană de Justiţie. Instituţiile asigură un cadru sistemic guvernantei comunitare. În primul caz. Simon Bulmer a analizat schimbările în structura guvernantei comunitare prin prisma a trei parametri care relevă tipul schimbării: a) incrementale sau de etape b) negociate politic sau juridice c) afectând tot sistemul sau doar anumite părţi. Diverse teorii au tangenţă cu acest caracter sistemic al guvernantei. cât şi la nivel orizontal. de programele de acţiune în domeniul mediului şi socialului. cum sunt teoriile macro. cu mici modificări. cât şi de evoluţia jurisprudenţei comunitare. nivelul comunitar nu poate funcţiona fără această repartizare a puterii 55 . a problemelor investigate şi pentru a se asigura succesul cercetărilor la diferite niveluri. de marile linii directoare de acţiune. Dacă o metodologie comună a acestor teorii n-a putut fi identificată pentru a se realiza o analiză corectă. totuşi neoinstituţionalismul asigură o punte de legătură între cercetările efectuate. în viziunea lui Joseph Weiler.

încadrarea structurilor guvernantei la nivelul politicilor în 56 . ceea ce fundamentează temeinic teoria guvernantei multinivel. iar Tratatul de la Amsterdam. cum ar fi caracterul ei politic şi juridic. Există anumite dimensiuni ale guvernantei comunitare pe care orice teorie sau doctrină serioasă trebuie să le releve. unde de multe ori mass-media a recurs la manipulări şi mistificări grosolane. împărţirea puterii între UE şi guvernele naţionale este vizibilă în cazul Consiliului European. Dar şi nivelul subnaţional intervine în acest proces complex.la alte niveluri. în principal Consiliului UE şi Comisiei Europene. organizate la nivel comunitar. ci şi fazei prelegislative. în plus. rămâne de analizat. termen folosit pentru a reliefa rolul şi importanţa tuturor comitetelor asociate instituţiilor comunitare. toate aceste dezvoltări punându-şi amprenta asupra structurii guvernantei comunitare. La nivel orizontal. diferitele tipuri de schimbări specifice acestui sistem. grupurile de interese s-au organizat foarte bine la nivel comunitar şi şi-au promovat interesele împreună cu guvernele naţionale în cadrul dezbaterilor organizate de instituţiile comunitare. ci şi diverse alte forţe politice. în ce măsură nivelul subnaţional este implicat în conceperea şi implementarea politicii structurale. Partidele politice. cetăţenia europeană şi integrarea flexibilă sau diferenţiată (cooperarea întărită). cât şi la nivel comunitar. de exemplu. Consiliului de Miniştri şi puzderiei de comitete interguvernamentale din cadrul celor trei piloni. în care au loc consultări neoficiale între funcţionarii civili naţionali şi experţii Comisiei. împărţirea puterii nu implică doar instituţiile. De aceea se poate afirma că procesul de elaborare a politicilor este influenţat de reţele orientate spre politici sau probleme care au atât o existenţă neoficială. şi societatea civilă s-au preocupat intens de chestiuni de ordin constituţional. UE se bazează în mare măsură pe guvernele naţionale (ministere şi agenţii) pentru a transpune şi implementa politicile şi dreptul comunitar (sau aşa-numitul acquis comunitar). în chestiuni de luare a deciziilor. atât la nivel naţional. Dacă Comisia a promovat interesele generale ale Comunităţii. Ea este caracteristică nu doar fazei legislative (procesului de elaborare a politicilor). Instituţiile comunitare sunt asociate cu valori şi norme care au evoluat treptat în decursul timpului prin acumularea de experienţă şi care sunt influenţate prin schimbări sau decizii de ordin politic. principiul subsidiarităţii. cum sunt grupurile de interese şi societatea civilă. Tratatul de la Maastricht. care privesc aspecte regulatorii ale integrării pieţelor. dar este valabilă şi pentru faza de execuţie a politicii care implică diverse ipostaze ale comi-tologiei. Programul pieţei unice a ranforsat valorile neoliberale. cât şi una instituţionalizată. Consiliul şi Parlamentul au susţinut interese specifice şi de multe ori contradictorii. deşi unii autori au rezerve serioase în acest caz.

guvernele şi parlamentele naţionale la nivel naţional (statelor membre). instituţii şi sfere de luare a deciziei. Hooghe şi Grande). dar şi actori ca grupurile de interese şi societatea civilă. dimensiunea normativă a guvernantei7. Chris Ansell consideră că guvernanta multinivel este focalizată pe întrepătrunderea unor reţele suprapuse care acţionează simultan în sfere funcţionale multiple şi la scări geografice multiple11. autorităţile regionale şi locale la nivel subnaţional. Guvernarea multinivel a Uniunii Europene Conceptul de guvernantă multinivel îşi trage seva din analiza cadrului instituţional al elaborării politicilor comunitare şi a procesului politic comunitar şi pleacă de la prezumţia că sistemul de guvernare comunitar are un grad înalt de diferenţiere şi integrare atât vertical. Comisia consideră că guvernanta multinivel sau multistratifi-cată înseamnă coexistenţa şi impletirea câtorva niveluri de guvernantă. Totuşi. Evitând cu grijă abordările de tip doctrinar şi exprimarea preferinţei pentru vreuna dintre teoriile fundamentale ale integrării europene. care au rolul şi influenţa cea mai mare în cadrul guvernantei europene. Comisia Europeană este preocupată de analiza guvernantei comunitare şi a modalităţilor de perfecţionare a sa. Puterea politică este distribuită peste diverse niveluri teritoriale şi peste diverse sfere funcţionale de luare a deciziei. UE se deosebeşte de alte organizaţii internaţionale de tip instituţional nu prin diferenţierea internă sau prin faptul că este un sistem multinivel. fiind constituită dintr-un mare număr de actori juridic independenţi şi funcţional interdependenţi. actorii şi decidenţii majori sunt instituţiile comunitare şi statele membre. cât şi orizontal. Conceptul de guvernantă multinivel a fost introdus relativ recent în strânsă legătură cu teoria institutionalistă şi pentru a contracara minusurile teoriei neofuncţio-naliste şi îndeosebi ale celei interguvemamentaliste. Ea a definit într-o comunicare recentă guvernanta europeană drept un set de principii şi instrumente pentru procesul de luare a deciziei pe fondul existenţei unor straturi multiple de actori şi decidenţi în cadrul UE: instituţiile europene la nivel supranaţional (comunitar). Diferenţierea instituţională se regăseşte în organizaţii ierarhice. ci pentru că reprezintă un tip distinctiv de sistem multinivel cu trei caracteristici principale (Marks. care au subestimat rolul unor actori şi au supraevaluat rolul altora. în cazul specific al UE. Toate aceste dimensiuni sunt abordate de către neoinstitu-ţionalism.cadrul unei structuri sistemice mai cuprinzătoare. depăşind jurisdicţiile formale. Gary Marks şi Edgar Grande au evidenţiat trei trăsături principale ale guvernantei multinivel: 57 . dar nu orice sistem multinivel este neapărat ierarhic.

unde autoritatea nivelului supranaţional pe lina elaborării şi supravegherii implementării lor este evidentă. statele membre şi regiunile din cadrul lor reprezintă o strânsă cuplare instituţională între instituţiile supranaţionale şi cele naţionale. exclusiv naţionale. ceea ce înseamnă că actorii şi domeniile nu sunt ierarhizate ca în cazul relaţiilor sau organizaţiilor interguvernamentale tradiţionale. în timp ce grupurile de interese. întrebarea firească este dacă şi nivelul subnaţional are un rol important în procesul decizional la nivel comunitar. ci doar mediatori în arbitrarea unor interese concurente şi catalizatorii proiectării politicilor comune. guvernele naţionale şi executivul UE (Comisia) nereprezentând culmea ierarhică în luarea deciziilor. având un rol consultativ prin cele două instituţii specifice.a) arhitectură instituţională neierahizată. Andrew 58 . O coordonare a politicilor naţionale se face la nivel supranaţional prin metoda deschisă de coordonare şi marile linii directoare. partajate în comun. Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor. proces care se bazează pe negocieri între actorii principali şi pe principiul consensului şi al votului nemajoritar. Indiferent că sunt implicate competenţe exclusiv comunitare. actorii şi instituţiile supranaţionale şi naţionale formează un sistem integrat de luare a deciziei. Peters şi Pierre consideră că actorii regionali şi locali (nivelul subnaţional) pot ocoli nivelul naţional pentru a-şi promova interesele la nivel supranaţional. în cazul unei aranjament instituţional integrat. cât şi a actorilor economici şi sociali. caracterul ierarhic ar afecta legitimitatea deciziilor şi ar ridica sensibil costul implementării lor. Raporturile între diferitele niveluri şi/sau domenii sunt caracterizate printr-un grad înalt de interdependenţă instituţională şi funcţională. b) principiul repartizării competenţelor. Această interdependenţă între UE. însă actorii naţionali şi cei subnaţionali au şi un rol decisiv în implementarea deciziilor (politicilor) luate la nivel supranaţional. societatea civilă. există deci o interacţiune puternică între diferitele niveluri de guvernantă în procesul de luare a deciziei. ceea ce înseamnă că actorii naţionali sunt omniprezenţi în negocierea şi luarea deciziilor la nivel comunitar. iar acestea din urmă şi regiunile din cadrul lor nu sunt subordonate instituţiilor supranaţionale. bazat pe negocieri cuprinzătoare. alţi actori recurg la o activitate intensă de lobby la nivel european. care are la bază şi două principii structurale esenţiale ale dreptului comunitar: a) principiul cooperării între UE şi statele membre. în deciziile sau domeniile de importanţă majoră se ajunge. Edgar Grande apreciază că instituţiile supranaţionale nu sunt superioare ierarhic statelor membre. În opinia lui Scharp. cu implicarea atât a instituţiilor comunitare. B. b) caracterul neierarhic al procesului de luare a deciziilor. de regulă. unde regăsim şi subsidiaritatea. nemaivorbind de politicile comune. Kohler-Koch vede sistemul comunitar ca unul nemajoritar. la un acord pe baza consensului.

Votul cu majoritate calificată suplimentează acest caracter consensual şi facilitează luarea mai rapidă a deciziilor printr-o majoritate reprezentativă şi relevantă. însă mai puţin pentru deciziile legate de procesul de elaborare a politicilor comune. Pentru că interacţiunile între diferitele niveluri ale guvernantei (multinivel) nu sunt disciplinate de norme constituţionale ar exista o puternică concurenţă pentru competenţe. Trebuie totuşi precizat că tratatul constituţional redactat de Convenţia Europeană în perioada martie 2002-iulie 2003 şi finalizat 59 . c) Dispersia dinamică a autorităţii. ci una variabilă în timp şi în funcţie de domeniile de politică împlicate13. competenţele de luare a deciziei sunt împărţite între actori situaţi la diverse niveluri teritoriale (Marks şi Hooghe). care conferă dinamism guvernantei (Grande. probabil. şi cele curente. Maynitz. între cele constituţionale şi strategice. iar Beate Ko&Jsers-Roch nu vede guvernanta europeană drept o structură stabilă. Peterson face o distincţie clară între tipurile de decizii luate. sistemul mutinivel al UE bazându-se pe negociere. dar realitatea a demonstrat că această procedură este deosebit de eficientă şi necesară pentru progresul mai rapid al integrării şi pentru asigurarea operativităţii luării deciziilor în domenii extrem de importante de politică sectorială. În analiza guvernantei multinivel sau multistratificate J. în care competenţa şi calificarea determină rezultatele şi nu puterea ierarhică. Pentru a ilustra această concurenţă pentru competenţe. Edgar Grande afirmă că guvernanta multinivel ar avea un caracter dinamic datorită faptului că funcţiile şi competenţele la diferite niveluri nu au fost şi. Peters. Abordări doctrinare de tipul neofuncţionalismului şi interguvernamentalismului sunt utile pentru explicarea deciziilor istorice majore în cadrul UE. pe de o parte. Pierre). unde autoritatea statelor membre ar fi una limitată sau îngrădită. caracteristică UE şi accentuată de valurile succesive de lărgire.Moravcsik conexează caracterul neierarhic cu rolul major al guvernelor naţionale în procesul de luare a deciziei la nivel supranaţional (vezi importanţa Consiliului European şi a Consiliului de Miniştri). instituţiile comunitare au armonizat legislaţia statelor membre pentru stabilirea şi funcţionarea pieţei unice. cultural. pe de altă parte. Impunerea votului cu majoritate calificată în Consiliul de Miniştri şi chiar în Consiliul European ridică chestiunea caracterului consensual al luării deciziilor. ar fi trebuit să constituie o barieră în calea extinderii votului cu majoritate calificată. Primele implică mai mult Consiliul European. iar ultimele mai mult Consiliul de Miniştri şi Parlamentul European. social. nici nu vor fi fixate precis. iar pe baza prevederilor tratatului. care se menţine în domeniile de mare importanţă şi mai ales pentru Consiliul European. Desigur că eterogenitatea de ordin economic. a fost dată ca exemplu funcţionarea pieţei interne.

puterea fiscală. de independenţă relativă. iar măsurarea precisă a rolului fiscal al unei jurisdicţii se poate face prin intermediul nivelului veniturilor şi cheltuielilor fiscale (înainte şi după transferuri). au focalizat pe numărul de jurisdicţii asupra persoanelor fizice pe un anumit teritoriu. relaţiile şi interacţiunile între diferitele niveluri ale guvernantei sunt mult mai variabile şi mai flexibile. în opinia lui David Elazar. Pentru a înţelege mai bine dispersia dinamică a autorităţii sau caracterul dinamic al guvernantei. prin caracterul obligatoriu sau discreţionar. Într-un sistem de guvernare multinivel puterea exercitată asupra resurselor. iar conflictele de ordin instituţional legate de distribuirea competenţelor sunt permanente şi acute. autoritatea constituţională. sistemul centralizat al partidelor politice influenţează luarea deciziei la diferite niveluri şi conferă guvernantei un caracter mai 60 . de dependenţă reciprocă sau asimetrică. divizată între autorităţi aflate la diferite niveluri. sarcini şi resurse între diferitele niveluri ale guvernantei comunitare. deşi există tratate şi jurisdicţii. Maynitz a apreciat că suprapunerea de jurisdicţii şi puterile partajate au condus la această concurenţă acerbă pentru competenţe. îndeosebi fiscale. al transferurilor către şi dinspre alte jurisdicţii. în cazul UE. este. interacţiunile între diferitele niveluri sunt disciplinate de norme constituţionale. Scheingold. Pentru a înţelege mai bine complexitatea şi natura luării deciziei într-o guvernantă multinivel. care provine din coexistenţa şi interacţiunea diferitelor niveluri ale guvernantei. Un analist al federalismului de talia lui William Riker a sesizat destul de corect că. Polack au analizat alocarea autorităţii în domeniul politicilor şi îndeosebi rolul autorităţilor comunitare şi cel al autorităţilor naţionale. Totuşi. Numărul de jurisdicţii nu este relevant în privinţa alocării competenţelor în materie de politici. Deutsch. este extrem de importantă. care pot fi de ordin ierarhic. trebuie analizată interacţiunea sau raporturile dintre diferitele jurisdicţii. Lindberg. cu caracter oficial sau neoficial. prin influenţa jurisdicţiei asupra definirii bazei de impozitare sau impunerii de impozite. condiţionat sau necondiţionat. care poate schimba reglementările oficiale privind puterile în materie de luare a deciziilor. într-o guvernantă multinivel de tip federal. or. diverşi autori fac trimitere la dinamica sistemelor politice federale. în cazul guvernantei federale. investigând alocarea jurisdicţională a autorităţii. Hooghe. relaţiile de putere oficiale şi neoficiale între jurisdicţii. Autori ca Marks.de Conferinţa Interguvernamentală în 2004 încearcă o delimitare mai precisă a competenţelor între nivelul comunitar şi cel naţional. Gary Marks şi Liesbet Hooghe. Schmitter. Dispersia dinamică a autorităţii a fost analizată în corelaţie cu aranjamentele jurisdicţionale.

în care dispersia autorităţii este limitată la un anumit număr de jurisdicţii nesuprapuse pentru un număr limitat de niveluri. ci doar acompanierea sa de alţi actori semnificativi ai acestei guvernante. Un anumit transfer al autorităţii acestuia la nivel supranaţional (comunitar) şi subnaţional este evident. diminuează autoritatea statului naţional. Tipul de guvernantă multinivel. Francis McGowan15 vede rolul statului naţional în cadrul guvernantei multinivel ca fiind estompat de o coaliţie de forţe subnaţionale şi supranaţionale şi trage concluzia logică că statul nu mai este singura verigă de legătură între politicile interne şi cele internaţionale. mai ales în domeniul politicilor economice şi sociale. în cazul UE partidele politice sunt mai influente la nivel naţional decât la nivel supranaţional. ce rol au nivelul subnaţional şi cel supranaţional în raport cu nivelul naţional? Oricum. acesta continuă să joace un rol-cheie în guvernanta naţională. Se naşte întrebarea firească: care ar fi eficienţa şi influenţa acestui nivel? Dacă guvernanta mul-tinivel înseamnă împărţirea autorităţii şi influenţei între câteva niveluri. 61 . comunitare şi globale. este specific atât statelor federale. Guvernanta comunitară este un sistem multinivel cu particularităţi distincte în care autoritatea în materie de decizie şi/sau politică specifică este dispersată sau împărţită pe cele trei niveluri teritoriale: comunitar. dar rolul autorităţilor guvernamentale naţionale se menţine deosebit de important în cadrul Comunităţii Europene prin prisma intergu-vernamentalismului reprezentat de Consiliul European şi Consiliul de Miniştri. cât şi Comunităţii Europene. dispersia autorităţii peste jurisdicţii multiple este mai eficientă şi normativ superioară monopolului statului naţional centralizat. comunitară şi globală. a doua politică în ierarhia politicilor comunitare. Deşi fenomene majore.centralizat decât apare în mod oficial. iar disoluţia sa pe continentul european este greu de anticipat într-un viitor previzibil. grupurile politice din Parlamentul European exercită o anumită tutelă politică asupra partidelor din ţările membre. naţional şi subnaţional dar şi pe un spectru larg de actori (publici şi privaţi). jurisdicţii care se evidenţiază a fi permanente sau stabile şi cu sarcini multiple. În condiţiile integrării europene şi regionalizării se ridică chestiunea rolului (autorităţii) statului naţional în luarea deciziei. Într-o guvernantă multinivel de tip federal sau comunitar. Conceptul de guvernantă multinivel ar fi menit să aducă nivelul subnaţional în ecuaţia puterii politice din UE sau a sistemului de guvernare. importanţa şi influenţa nivelului subnaţional sau regional este extrem de vizibilă în cadrul politicii de dezvoltare regională. Robert Keohane şi Joseph Nye nu vedeau înlocuirea statului naţional ca instrument esenţial al guvernantei naţionale. dar sistemul nu este comparabil cu cel din SUA sau Canada. cum sunt globalizarea şi integrarea regională.

cât şi privind gama largă de actori sociali implicaţi într-un anumit domeniu (de politică). UE se bazează pe o guvernantă multinivel şi reprezintă. statul ar fi un ansamblu de instituţii. În opinia lui Francis McGowan. organizaţii. forţe sociale şi activităţi organizate în scopul adoptării unor hotărâri colective obligatorii pentru o anumită colectivitate politică. cele trei caracteristici ale guvernantei multinivel a UE au unele consecinţe importante asupra sistemului de guvernare. fiind aplicată statului. Astfel ar exista o cerinţă imperioasă pentru coordonarea politicilor. ea nu-1 consideră pe acesta un subiect politic unitar şi nici un instrument pasiv. se constată o redistribuire parţială a puterii în cadrul organizaţiilor implicate în favoarea actorilor care acţionează la interfaţa dintre nivelurile şi domeniile de luare a deciziei. atât în ceea ce priveşte diversele instituţii cu competenţe oficiale. Abordarea relaţional strategică vizează structura şi strategia la diverse paliere ale vieţii sociale şi. cum sunt abordarea relaţional strategică. O altă consecinţă ar fi creşterea importanţei efectelor interacţiunii între diferite niveluri şi domenii de luare a deciziei. celălalt spre exterior. pe rolul central al instituţiilor comunitare şi pe căutarea compatibilităţii cu regimurile multilaterale. pe rolul central al instituţiilor comunitare şi pe atribuţiile sau puterile semnificative ale nivelului subnaţional.În viziunea lui Edgar Grande. Al doilea model care are tangenţă cu guvernanta globală s-ar baza pe negocierea politicilor. un punct de cotitură în transformarea statalităţii în Europa. O chestiune importantă este cea a legitimităţii democratice pe fondul lipsei de deschidere şi transparenţă a sistemelor de negociere şi al deficienţelor structurale în procesul de control democratic al luării deciziilor. Primul model este bazat pe negocierea politicilor. pe un mod redistributiv al guvernantei. abordarea centrată pe stat (interguvernamentalism şi supranaţionalism). abordarea centrată pe guvernantă (guvernantă multinivel sau sistem de guvernare tip reţea). pe un mod reglementator al guvernantei. unul orientat spre interior. prin oferirea unor canale suplimentare pentru participarea politică şi prin oferirea de noi jocuri strategice. ci reprezentând mai degrabă o relaţie socială complexă. ar exista două modele ale guvernantei multinivel. care pot fi şi negative şi pozitive. rezultând din diferenţierea puterii de luare a deciziei. De asemenea. Metoda relaţional strategică subliniază interdependenţa materială a aparatului de stat şi a 62 . Pentru a reconsidera rolul statului în cadrul acestui tip particular de guvernantă şi de controversată entitate politică s-au folosit unele abordări sau teorii. Se observă şi o creştere sensibilă a numărului de opţiuni strategice pentru actorii implicaţi prin oferirea mai multor oportunităţi pentru organizarea şi mobilizarea „coaliţiilor de susţinere". în această viziune. fără îndoială.

parteneriate. capacităţi a căror eficacitate depinde de legăturile cu forţele şi puterile existente şi operaţionale dincolo de frontierele oficiale16. ci şi din punctul de vedere al capacităţilor sale strategice. care se referă la modul în care statul ca ansamblu social are un impact specific. Abordarea centrată pe stat pleacă de la statul naţional suveran ca punct de referinţă şi examinează UE în două moduri. reţele.practicilor statului cu alte aranjamente (sisteme) instituţionale şi practici sociale. Exercitarea puterilor statului depinde de echilibrul de forţe relaţionat cu aparatul de stat şi selectivitatea sa strategică. alianţe. Abordarea relaţional strategică nu examinează statul în izolare. organizaţii şi sisteme funcţionale autonome. Ea este identificată cu un mod specific de coordonare: autoorganizarea bazată pe dialog continuu şi împărţirea resurselor între actori independenţi pentru a dezvolta proiecte comune reciproc avantajoase şi a rezolva contradicţiile şi dilemele inevitabil apărute. asociaţii. în raporturile sale cu alte sisteme instituţionale şi funcţionale. ca atare prevalează relaţiile interguvemamentale şi nu se întrevede o nouă formă statală. Legat de această abordare a fost introdus conceptul de selectivitate strategică. Primul ar fi acela că în condiţiile suprana-ţionalismului în ascensiune statele naţionale încearcă să-şi promoveze propriile interese. carteluri. arhitecturii instituţionale şi formelor organizatorice specifice. Această abordare ar fi 63 . Guvernanta este prezentă în toate domeniile sociale şi ea cuprinde o gamă largă de mecanisme şi strategii. ci în termenii cuplării structurale şi evoluţiei acompaniatoare cu o gamă largă de instituţii şi practici sociale. Circulaţia puterii se realizează prin intermediul unor relaţii sociale mai largi şi mai complexe în cadrul statului şi dincolo de el. cu societatea civilă. state. incluzând pieţe. diferenţiat asupra abilităţii diferitelor forţe politice de a-şi promova interesele şi strategiile în contexte spaţiotemporale specifice prin controlul sau accesul la anumite capacităţi ale statului. Lumea contemporană este divizată în diferite tipuri de state şi societăţi. Concluzia de ordin metodologic ar fi că puterea statului trebuie analizată nu numai în termenii structurii sale de bază. Statul trebuie examinat deci într-un cadru politic mai larg. aceasta contează acolo unde puterea statului suferă transformări majore şi îşi pierde unele atribuţii ierarhice şi constituţionale. Constituţionalizarea şi centralizarea puterii statului dau posibilitatea atribuirii de responsabilităţi oficiale unor organisme şi oficialităţi. ca o variabilă independentă. tipologie care are efecte asupra procesului politic şi eficienţei puterii statului. Guvernanta este văzută ca un fenomen general care implică mai mult chestiuni de coordonare strategică decât probleme specifice de stat şi ea se referă la mecanisme şi strategii de coordonare adoptate în contextul unor interdependenţe reciproce complexe între actori.

ele nu abandonează suveranităţile şi au un mandat constituţional consistent în contrast cu puterile limitate ale UE. Dată fiind complexitatea puterii statului în astfel de circumstanţe. care implică redistribuirea teritorială a puterii politice. Andrew Moravcsik crede că integrarea regională măreşte puterea şi autoritatea statelor naţionale. Weiler consideră că realocarea puterilor de decizie oficiale conduce la o formă mai mult sau mai puţin complexă de guvernantă multinivel sub autoritatea generală a unui superstat supranaţional. un sistem monetar european. o poliţie europeană. Pentru interguvernamentalişti. în schimb. Apariţia statului supranaţional (superstatului) pe calea lărgirii teritoriale a Comunităţii Europene presupune un acord între statele naţionale independente pe linia cedării suveranităţii lor şi transferului către o autoritate mai înaltă. un sistem fiscal şi financiar european. Un alt mod de examinare îl reprezintă constatarea translatării formei tradiţionale a statului de la nivel naţional la nivel supranaţional. Federaliştii susţin că UE are toate aceste 64 . Supranaţionaliştii văd. care ar culmina până la urmă cu o formă statală supranaţională. Interacţiunile dintre ele iau forma relaţiilor internaţionale orientate spre promovarea intereselor naţionale. deşi în cazul UE se vehiculează tot mai mult conceptul de neofederalism care implică unele nuanţări faţă de federalismul clasic dezvoltat începând cu secolul XIX. incomplet realizat şi statele naţionale existente. Dacă acest superstat ar îmbrăca o formă federală.caracteristică interguvernamentalismului liberal (Andrew Moravcsik). în cazul relaţiilor internaţionale tradiţionale. un proces de tranziţie în care statele naţionale militează pentru formarea statului supranaţional. ar fi adecvată definirea existenţei acestei guvernante multinivel sub cupola guvernantelor naţionale. statele naţionale continuă să joace rolul dominant. un mare buget centralizat. iar prin unirea suveranităţilor se promovează interesele comune. Dezvoltarea guvernantei multinivel ar reprezenta un efect temporar al tranziţiei către glisarea suveranităţii. ar reflecta relaţii între un superstat (sau stat supranaţional) emergent. Autori ca Pinder. raporturile între nivelurile guvernantei ar putea fi analizate prin prisma teoriilor federaliste. în timp ce nivelul UE are importanţa sa nodală în exerciţiul total al puterii statale. o politică europeană externă şi de securitate axată pe interesele de ansamblu ale Europei. precum şi transformarea statelor respective în unităţi administrative subordonate noului stat. Taylor. statele naţionale rămân actorii-cheie ai spaţiului politic european. Emergenţa unui superstat european ar însemna o armată europeană. guvernanta multinivel poate fi asociată cu trăsăturile distinctive ale aranjamentelor instituţionale inter guvernamentale stabilite de statele naţionale şi/sau ale strategiilor de guvernantă specifice promovate de ele în decursul timpului. o constituţie europeană explicită.

trăsături, unele în mod sigur, iar interguvernamentaliştii (liberali), că de lipsesc în mare măsură. Adevărul este că UE are o politică externă şi de securitate comună pe baze interguvemamentale, o constituţie în curs de ratificare, un sistem monetar bazat pe o monedă unică, dar îi lipsesc celelalte trăsături menţionate pentru a putea spune cu temei că avem de-a face cu un stat supranaţional sau un nou tip de stat federal. Interguvernamentaliştii susţin că UE este o arenă unde statele naţionale suverane concurează între ele pentru a influenţa politicile comunitare, politica UE şi regimurile politice. Ambele tabere fetişizează trăsăturile juridice şi constituţionale oficiale şi ignoră capacităţile defacto ale statului de a guverna şi modalităţile de exercitare a puterii statului. Este greu de găsit un model statal adecvat pentru a analiza construcţia statală a UE, în nici un caz nu poate fi vorba de statul liberal idealizat din secolul XIX, ci mai curând ar putea fi statul de la sfârşitul secolului XX, bazat pe concurenţă, reglementare, bunăstare, coeziune socială. Din punctul de vedere al democraţiei politice, sistemul de guvernare al UE nu poate fi comparat nici cu statul liberal, nici cu cel intervenţionist, nici măcar cu statul postbelic al bunăstării inspirat de ideile lui Keynes. Statul de la sfârşitul secolului XX este unul autoritar, cu executiv puternic, democraţie bazată pe parlament şi pe referendumuri, partide politice de masă cu autoritate şi influenţă pe scena politică. Deficitul democratic, dacă există un astfel de defcit în UE, poate fi legat de forma contemporană a statalităţii, deficitele la diferite paliere potenţându-se reciproc, ceea ce conduce la ideea că încercările de a dezvolta forme mai democratice de reprezentare şi de sporire a răspunderii democratice sunt destul de dificile şi presupun o înţelegere diferită a naturii şi fezabilităţii democraţiei. Chestiunea distincţiei între stat şi societate este importantă, graniţa dintre cele două ţine de sfera socialului, se circumscrie sistemului politic şi este supusă schimbării. Schimbările din UE pot fi interpretate şi ca mutaţii în reorganizarea şi reorientarea statalităţii contemporane, dar trebuie analizate organizarea mai largă a sistemului politic şi modul în care schimbările în graniţele teritoriale contribuie la reorganizarea mai generală a puterii statului. UE n-ar fi o formă fixă de statalitate, ci una flexibilă, legată de un cadru instituţional specific şi de un nou echilibru de forţe între principalii actori politici. Abordarea centrată pe guvernantă pune accentul pe tendinţa de destatalizare a politicilor (sau de dezierarhizare a statului) decât pe cea de deznaţionalizare a statalităţii şi ea subliniază rolul sporit al autoorganizării în rezolvarea problemelor complexe care implică o gamă largă de parteneri sau acţionari în cadrul statului şi din afara sa. In contrast cu caracterul ierarhic al starului, cu activităţile sale clar definite şi delimitate teritorial, cu cordoonarea sa

65

imperativă, guvernanta se bazează pe autoorganizare (reţele, negocieri, coordonare) şi pe managementul interdependenţelor funcţionale. Pe baza acestei abordări, UE este percepută ca având o guvernantă implicând o pluralitate de state şi de actori nestatali la diferite niveluri care încearcă să-şi coordoneze activităţile în jurul unei game largi de probleme funcţionale. întrebarea ar fi cum reuşesc actorii statali şi nestatali să-şi organizeze interesele lor comune pe câteva niveluri teritoriale sau pe o gamă de domenii funcţionale. Cele două dimensiuni - verticală şi orizontală - ale guvernantei multinivel sunt evidente. Actorii statali cooperează ca parteneri de negocieri întro reţea complexă, prin gruparea autorităţii lor suverane şi a altor capacităţi distincte pentru a atinge în colectiv ţeluri şi obiective în numele reţelei. Suveranitatea statelor este asimilată unei resurse nu neapărat dominantă, ci mai mult simbolică şi/sau materială. Din perspectiva guvernantei multinivel, suveranitatea este mai bine interpretată ca o serie de capacităţi statale specifice (legislative, fiscale, coercitive) decât drept o trăsătură definitorie a statului. Implicarea statului naţional devine mai puţin ierarhică, mai puţin centralizată şi mai puţin îndrumătoare. Şi alţi acţionari sau grupuri de interese contribuie cu alte resurse simbolice şi/sau materiale (fonduri, capacităţi organizaţionale, informaţii, expertiză, legitimitate) pentru a realiza în colectiv ţelurile şi obiectivele convenite. în contrast cu ierarhia clară a puterilor teritoriale ale statului naţional (suveran), guvernanta multinivel implică ierarhii mai puţin clare şi interdependenţă complexă. UE funcţionează mai puţin ca un aparat statal supranaţional, ci mai mult ca un punct nodal într-un păienjeniş de operaţiuni ale guvernantei menite să orchestreze politica economică şi socială în cadrul şi pe multe paliere de acţiune cu participarea unei game largi de actori oficiali, cvasioficiali, privaţi şi reprezentanţi ai societăţii civile. În privinţa caracterizării sistemului politic al „statului" european, ar fi trei abordări importante conexate în special la conceptul de reţea, menţionat deja în subcapitolul 2.1. Corelate cu chestiunea sistemului politic sunt însă problema eşecurilor guvernantei multinivel şi răspunsul unor actori la acestea prin angajarea în diferite forme de metaguvernanţă (Bob Jessop). în acest context se ridică chestiunea compatibilităţii sau incompatibilităţii relative a regimurilor diferite de guvernantă implicate pentru unitatea proiectului european şi pentru statalitatea europeană. Procesul de coordonare generală a interdependentelor complexe a suferit unele schimbări importante, ceea ce s-a reflectat în disputele privind dinamica procesului integrării europene şi a formării statului european; problematica aceasta a fost chiar pe agenda UE îndeosebi legată de etapele integrării şi s-a reflectat prin recurgerea crescândă la parteneriate, comitologie, dialog social, mobilizarea ONG-urilor şi mişcărilor
66

sociale. Strategia de la Lisabona cu pledoaria pentru extinderea Metodei Deschise de Coordonare şi Cartea Albă a Guvernantei Europene sunt ultimele etape în căutarea unor mecanisme adecvate ale metaguvernanţei. În ce măsură un sistem de guvernare tip reţea rămâne ancorat în termenii teritorialităţii? Philippe Schmitter a analizat acest aspect, identificând patru scenarii posibile pentru apariţia sistemului european de guvernare (Europolity), bazate pe două dimensiuni ale formării regimului politic: a) o formă de organizare teritorială de tip esenţial westfalian faţă deforma neomedievală; b) reprezentarea funcţională eterogenă şi flexibilă faţă de una pregnant ordonată şi i tabilă. Scenariile cele mai interesante şi mai plauzibile implică flexibilitatea din a doua dimensiune, ele fiind condominium - sistem statal neomedieval cu caracter flexibil al reprezentării funcţionale şi elaborării politicilor - şi consortium - o Europă a patriilor, interguvernamentală cu reprezentare funcţională şi elaborare a politicilor de tip policentric şi flexibil. Un statde tip westfalian la nivel european (forma clasică a statului naţional) ar echivala cu un superstat supranaţional european, iar o confederaţie ar ( chivala cu un aranjament teritorial de tip neomedieval, ambele scenarii de integrare politică nu sunt însă plauzibile în opinia lui Philippe Schmitter. Concluzia pe care o trage Bob Jessop este că studiul guvernantei multinivel nu trebuie să ignore problema organizării statale şi că chestiunile metaguvernanţei multinivel au dobândit o importanţă deosebită atât din punct de vedere practic, cât şi teoretic. O altă concluzie trasă este de fapt o întrebare: actorii politici din UE pot fi limitaţi teritorial la statele membre şi funcţional la in.erese şi mişcări organizate din spaţiul politic controlat de UE şi statele membre? Este evident pentru oricine că evoluţia guvernantei comunitare este strâns conexată cu evoluţia statului capitalist contemporan şi a guvernantei sale, fiind vorba de procese care se împletesc şi se influenţează reciproc. Totuşi, complexitatea celor două procese ridică gradul de dificultate a analizei lor indiferent de metodologia adoptată. Pe fondul acestei interdependenţe, Jessop a identificat trei tendinţe sau fenomene caracteristice evoluţiei statelor naţionale comunitare carte sunt strâns legate de dezvoltarea economiei capitaliste europene. Prima ar fi deznaţionalizarea statalităţii teritoriale prin transferarea puterilor de decizie şi reglementare? către nivelul supranaţional şi descentralizarea autorităţii în favoarea nivelurilor teritoriale subordonate, cu efectul unei proliferări instituţionale în luarea deciziei, creşterii complexităţii legăturilor între actori şi al unei mari varietăţi de relaţii transnaţionale. A doua ar fi destatalizarea sistemului politic, care implică translaţia de la guvernare clasică la guvernantă la diverse paliere teritoriale şi pentru variatele domenii funcţionale, rolul central al aparatului de stat se atenuează în favoarea parteneriatului
67

dar şi cuplate structural prin diverse forme de interdependentă reciprocă. factori şi procese extrateritoriale şi transnaţionale au impact asupra acţiunii statelor. Poate cel mai important rol al statului naţional ar fi implicarea lui în metaguvernantă. condiţiile de acţiune ale statului suferă modificări substanţiale. dezvoltării guvernantei locale. instituţii şi sisteme autonome operaţional. statul naţional rămâne actorul politic cheie şi rolul său depinde atât de matricea instituţională în schimbare. Guvernanta implică arta complexă de a dirija agenţii. Acest tip de stat s-ar apropia de statul naţional keynesian al bunăstării sociale. influenţează proiectarea politicilor şi implementarea lor. regionalizării. care a avut ca obiective combaterea şomajului şi angajarea forţei de muncă prin politici axate pe latura cererii (demandside policies) şi prin dezvoltarea puternică a infrastructurilor. adică în coordonarea diferitelor forme de guvernantă şi asigurarea unei minine coerenţe între ele. Statul keynesian s-a caracterizat prin faptul că politicile economice şi sociale au fost aplicate în matricea istorică specifică a economiei naţionale. Bob Jessop. alte organizaţii publice şi organizaţii neguvernamentale. În anii '50 şi 60. în asigurarea reproducerii forţei de muncă şi în politica socială. A treia tendinţă ar fi internaţionalizarea regimurilor politice. Se remarcă deci un rol sporit al guvernelor în meiaguvernanţă. în combaterea eşecurilor pieţei. Date fiind constrângerile şi consecinţele transnaţionalismului. altul de Schumpeter. cât şi de modificarea echilibrului de forţe datorat globalizării. a statului naţional şi a societăţii 68 . şi nu numai el. statul a avut un rol important în politica macroeconomică. ani de avânt economic. Redefinirea rolului statului naţional este necesară prin prisma nivelurilor diferite de organizare economică şi pcjitică şi a interacţiunii lor complexe. asigurarea prosperităţii tuturor cetăţenilor. Statul naţional este tot mai implicat în modelarea regimurilor interna onale şi în modul în care acestea sunt implementate.între organizaţiile guvernamentale. Până când organizarea politică transnaţională nu dobândeşte puteri guvernamentale şi legitimitate democratică populară. îndeosebi instituţii şi firme transnaţionale. Politicile economice şi sociale pun accentul tot mai mult pe competitivitatea la nivel internaţional. dar şi actori străini. deşi spest lucru pare foarte greu de realizat. care înseamnă proliferarea formelor de coordonare şi a diferitelor forme de autoorgan şiare. Politicile interne sunt influenţate sensibil de regimurile internaţionale consolidate. în promovarea iniţiativei private şi crearea de locuri de muncă. promovarea consumului colectiv ca motor al creşterii economice bazate pe producţia de masă. S-au dezvoltat reţele globale de politică publică şi s-au armonizat regimurile politicilor în nulte domenii. consideră că în perioada postbelică statul capitalist european a evoluat pe baza a două modele. unul inspirat de Keynes.

în statul keynesian. la început integrarea vesteuropeană a fost menită să promoveze reconstrucţia postbelică şi să integreze Europa de Vest în circuitul politic şi economic al capitalismului producţiei de masă (de tip american). Ziltener a detaliat fazele dezvoltării sistemului de guvernare european (Europolity). angajării acesteia şi concurenţei internaţionale (cu accent pe reducerea continuă a costului forţei de muncă şi creşterea productivităţii). Teritoriul naţional nu mai este aşa de important din punct de vedere economic. A urmat apoi proiectul pieţei unice şi dezvoltarea unor noi moduri de coordonare economică şi politică care au condus la noul model de tip schumpeterian de integrare şi coordonare axat pe promovarea competitivităţii structurale a UE într-o economie mondială globalizată bazată pe cunoaştere. instituţiile statului la diferite niveluri suplimentau şi corectau forţele pieţei într-o economie mixtă în care creşterea economică era asociată integrării sociale. Statul a încercat să găsească parteneri pentru activităţile ino-vative. Trecerea la modelul schumpeterian este asociată cu schimbarea în linia dominantă de conflict în jurul formelor adecvate de guvernantă multinivel 69 . iar proiectul pieţei unice ar fi o încercare eşuată de restaurare a modelului keynesian bazat pe supranaţionalism. destatalizarea politicii şi internaţionalizarea regimurilor politice. cultural şi acest stat postnaţional este asociat trecerii de la guvernarea clasică la guvernantă şi apoi la metaguvernanţă. iar regimurile internaţionale de după cel de-al Doilea Război Mondial au urmărit restaurarea stabilităţii economice şi relansarea creşterii economice a statelor naţionale. Încă de la începutul procesului de integrare. potenţarea cunoştinţelor antreprenoriale. subordonând politica socială cerinţelor privind flexibilitatea forţei de muncă. statul keynesian a fost înlocuit de regimul postnaţional schumpeterian al ocupării sociale. social. actorii regionali şi locali acţionând ca ştafete pentru aceste politici. Statul naţional teritorial a fost responsabil cu dezvoltarea şi ghidarea politicilor keynesiene de bunăstare socială. politic. dezvoltarea economiei flexibile. deşi nu i se poate nega o puternică componentă liberală. liberală.respective. cu intervenţii pe latura ofertei (supply-side policies) şi cu obiectivul competitivităţii globale. care promovează inovaţia şi flexibilitatea permanentă în tipul de economie deschisă. conflictul dominant a fost între supranaţionalişti şi interguvernamentalişti. de aici şi un anumit grad de protecţionism economic. Sistemul de guvernare european este coincident cu deznaţionalizarea statului. Modelul de integrare al lui Jean Monnet urmărea crearea unei statalităţi keynesiene de tip corporatist la nivel european care să asigure condiţii proprice dezvoltării capitalismului producţiei de masă pentru statele membre. După perioada de criză 1973-1983. cu momente de criză acută. dar strategiile (divergente) de dezvoltare şi de răspuns la crizele economice au produs o stagnare a integrării europene.

sociale angrenate în consultarea multinivel. iar Consiliul Afacerilor Generale este actorul principal în metaguvernanţă care coordonează celelalte Consilii şi activitatea lor împreună cu preşedinţia Consiliului. Continuităţile şi discontinuităţile în dezvoltarea UE sunt legate de transformarea structurală şi reorientarea strategică a statalităţii într-o lume unde există o guvernantă globală. promovarea învăţării reciproce. parteneriate. Există o divizare sinergică a metaguvernanţei între Consiliul European. publicată de Comisia Europeană în iulie 2001. Consiliul European este reţeaua politică de metaguvernanţă a primilor miniştri care decide asupra dezvoltării politicii generale implicând obiective economice şi sociale. implicându-se în reproiectarea pieţelor. întrucât amploarea problemelor depăşeşte spaţiul UE. în asigurarea condiţiilor pentru autoorganizare. hipercom-plex şi oarecum haotic al guvernantei sau metaguvernanţei globale. economice. cât şi cu extinderea gamei de forţe politice. unde există o gamă de reţele. Consiliile de Miniştri specializate şi Comisia Europeană. monitorizarea progresului. de asemenea jucând un rol-cheie pe plan interguvernamental şi de monitorizare. Pentru UE. formularea politicilor şi implementarea lor. care trebuie să joace un rol important şi complex în sistemul emergent. Guvernele naţionale joacă un rol major în toate aspectele metaguvernanţei. Dezvoltarea metaguvernanţei multinivel este un proces de reflecţie. asigurarea continuităţii şi coerenţei activităţii preşedinţiilor Consiliului. schimbul celor mai bune practici.şi de sistem de guvernare de tip reţea. Consiliile de Miniştri specializate asigură coordonarea unor politici specifice şi utilizarea eficientă a reţelelor respective implicate. Cartea Albă a Guvernantei Europene. s-au căutat soluţii adecvate şi de aceea UE a dezvoltat Strategia de la Lisabona ca un instrument de racordare la cerinţele acesteia. de modele de guvernantă economică şi politică. 70 . asigurarea de expertiză şi recomandări privind dezvoltarea de etaloane. Statul este unul dintre participanţi într-un sistem pluralistic. Aceasta este asociată cu proliferarea reţelelor în domeniul vechilor şi noilor politici la nivel european. implicând conferinţe interguvernamentale şi dezbateri de ordin constituţional. în schimbarea constituţională şi rereglementarea juridică a formelor şi obiectivelor organizaţionale. Comisia Europeană deţine un rol-cheie în metaguvernanţă prin organizarea reţelelor paralele de putere. metaguvernanţa multinivel poate fi văzută ca o instanţă supranaţională majoră în raport cu o gamă largă de probleme complexe şi înrudite. precum şi dezbaterile pe tema tratatului constituţional au pus în discuţie viitorul guvernantei europene şi ajungerea la o formă de compromis a meta-guvernanţei multinivel pe fondul trecerii la forma post-naţională a statalităţii.

În general. Telo şi Schmitter întrevăd pentru UE un nou sistem de legitimitate democratică şi guvernantă: multinivel (internaţional. culturali. improvizaţiile şi adaptările.Scott şi Trubek apreciază că au fost dezvoltate noi metode ale guvernantei multinivel într-un sistem complex al metaguvernanţei. solicitând noi forme de coordonare strategică şi noi forme de (meta)guver-nanţă pe o gamă largă de politici. Deşi constituit pe structurile anterioare ale interguvernamentalismu-lui liberal şi ale efectului de antrenare neofuncţionalist. o multitudine de actori (politici. fie supranaţionale. funcţional. sociali. economici. acest sistem complex de guvernantă este mult mai plauzibil pentru exprimarea statalităţii UE decât un model politic clasic. în opinia celor doi. Această alegere este determiată de multe ori de bazele filozofice ale economiei ca întreg. ierarhie. fie interguvernamentale. supranaţional.1. Pe fondul structurii evolutive a metaguvernanţei multinivel în UE şi al eşecurilor tipice ale tuturor formelor majore de guvernantă (piaţă. cât şi implementarea reglementărilor specifice. naţional. Autorităţi de reglementare: Stabilirea unui cadru pentru guvernanţa corporatistă Un cadru de reglementare cuprinde mai mult decât reglementări destinate îndeplinirii unor obiective specifice. instituţionali şi extrainstituţionali). transnaţional). modern şi post-modern). Actori – cheie în guvernanţa corporatistã în domeniul bancar 4. multifaţat (teritorial. cei ce reglementează pot prefera o abordare cu orientare de piaţă pentru îndeplinirea sarcinilor lor. inovare tehnologică şi societate informaţională. ceea ce implică şi schimbări suplimentare în selectivităţile strategice ale statelor naţionale şi nivelurile subordonate de guvernantă. procesul de integrare are particularităţile sale şi se evidenţiază deja un recul al formelor mai ierarhice de coordonare. reţea) şi de metaguvernanţă vor continua experimentele. aplicate la alte politici importante aflate tradiţional sub competenţa autorităţilor naţionale şi subnaţionale: învăţământ.2. cum este cel federal/constituţional. reformă structurală şi piaţă internă. Din perspectiva abordării relaţional strategice. cercetare şi protecţie socială. Mediul de reglementare se concretizează într-o filozofie generală şi principii care ghidează atât conţinutul. 71 . aceasta implică o schimbare în selectivităţile strategice ale modurilor de guvernantă şi metagu-vernanţă din UE.

Atunci când întocmeşte reglementări. rolul celui ce face reglementările se concentrează pe facilitarea îmbunătăţirii managementului riscului. Responsabilul cu emiterea reglementărilor şi entitatea reglementată trebuie să se pună de acord asupra obiectivelor comune pentru a se asigura de existenţa unui proces eficient. autoritatea responsabilă trebuie să ia în considerare opiniile participanţilor pe piaţă. de aceea. aria de aplicabilitate a activităţilor instituţiilor financiare şi deseori are ca rezultat încercări de promulgare a reglementărilor pentru toate riscurile cunoscute de cei ce fac reglementările. Auditorii externi Consumatori Beneficiari externi/public control Evaluare opiniei Acţionează responsabil Nu se abordează şi sistemele exprimare de a Indirectă(evaluare) Indirectă În contrast.O abordare prescriptivă limitează. pentru a evita emiterea unor reglementări insuficiente sau 72 . sunt capabile să gestioneze riscurile financiare aferente şi. funcţionează eficient. Tabelul oferă informaţii cu privire la responsabilităţile actorilor-cheie implicaţi în guvernanţa băncii şi în managementul riscului: Actori cheie Responsabilităţi managementul riscului Sistemic Autorităţi legislative şi de Optimizare reglementare Supraveghetori bancari Instituţional Acţionari Consiliul Director Conducerea executivă Desemnarea actorilor-cheie Stabilirea politicilor Implementarea politicilor Indirectă Critică Critică Indirectă Indirectă Critică Critică Monitorizare Indirectă (monitorizare) Indirectă pentru Importanţa La nivelul politicilor La operaţional Critică Nu se abordează nivel (implementarea) Comitetul de audit/ auditul Testează conformitatea cu Indirectă intern politicile C. cred că pieţele. Cu o abordare orientată spre piaţă. ar trebui să li se permită să opereze cât mai liber posibil. cei ce fac reglementările bancare conform abordării reglementării orientate spre piaţă. şi furnizează (conformitatea) asigurări privind guvernaţa corporatistă.A. de obicei. prin definiţie.

Dezvoltările care au avut loc începând cu 1980 au fost martore ale unei întoarceri către abordarea orientată spre piaţă. cadrul legal din SUA stabileşte câteva baze de înterventie pentru autorităţile de reglementare. inclusiv stabilirea obiectivelor corporaţiei şi a profilului riscului băncii. sau chiar corupţia. 2003 73 . având in vedere profiturile sau pierderile foarte mari implicate. disiparea substanţiala a activelor. În practică. De asemenea frauda poate aparea şi la instituţii supravegheate de multiple autoritaţi de reglementare. apar şi situaţii în care autorităţile de reglementare eşuează. condiţii instabile şi nesigure. Elemenele cheie ale guvernaţei corporatiste într-o bancă Guvernanţa corporatistă se referă la maniera în care este guvernată activitatea băncii. ele ar trebui să menţină un cadru legal flexibil si să se mişte decisiv atunci când sunt identificate probleme bancare. în identificarea problemelor într-un stadiu incipient. ascunderea registrelor si înregistrărilor. active insuficiente sau incapacitatea de satisfacere a obligaţiilor. Alţi factori includ natura foarte tehnică a maşinaţiunilor financiare şi influenţa politică negativă. Acestea cuprind capitalizarea critică sau pierderi suficient de mari pentru a epuiza capitalul. amendarea acestora.2.4 Având în vedere că autorităţile de reglementare sunt cel mai bine poziţionate pentru a acţiona în interesul deponenţilor. La nivelul sistemului. urmărirea penală. Din nefericire. Guvernanţa europeanã şi doctrinele integrãrii.care nu sunt practice. utilizarea greşită a poziţiei manageriale şi încălcarea legii. 4. reglementarea din majoritatea ţărilor importante combină ambele abordări. Editura Economicã. şi acolo unde sunt implicate fraude.2. De exemplu. Odata ce s-a ajuns la un consens că exista o problemă care nu poate fi rezolvată eficient de conducerea băncii. conducând operaţiunile de zi cu zi în cadrul unui profil de risc stabilit. în timp ce 4 Petre Prisecaru. Reforma constituţionalã şi instituţionalã a Uniunii Europene. metoda tipică a fost inlocuirea managerilor şi directorilor responsabili. uneori chiar ca rezultat al unor legi nefavorabile. eforturile organelor de reglementare se concentrează în mod normal pe menţinerea încrederii publicului în sectorul bancar şi pe crearea unor pieţe echitabile pentru instituţiile financiare si pentru furnizorii de servicii financiare. alinierea activităţilor corporatiste şi a comportamentelor la ipoteza că managentul va opera într-o manieră sigură şi solidă.

autoritatea O funcţie puternică de gestionare a riscului finaciar. cu verificările şi soldurile necesare. Transparenţa şi informaţiile potrivite care circulă atât la nivel intern. Acestea includ monitorizarea specială a expunerilor la risc ale unei bănci acolo unde se aşteaptă să apară conflicte de interese. Băncile sunt diferite de alte companii prin aceea că responsabilitaţile managementului şi consiliului de admnistraţie nu sunt numai faţă de acţionari.5 e) penalizări. conducerii şi angajaţilor. care oferă capital suplimentar faţă de capitalul propietarilor. inclusiv plăţile si compensările este in joc. Consiliul acesteia. orientate spre piaţă.protejează interesele deponenţilor şi ale altor beneficiari. cât şi Stimulentele financiare şi manageriale pentru bună conduită. importanţa acordată responsabilităţii fiduciare a acţionarilor a crescut semnificativ. acţionarii şi alţi beneficiari. Acest fapt este reflectat prin 5 Corporate Governance in Romania.3 Acţionarii: Numirea persoanelor potrivite insărcinate cu politicile Actionarii joaca un rol cheie în promovarea guvernanţei corporatiste. inclussiv compensaţii. acţionarii pot determina modul de conducere al unei bănci. control intern şi proiectarea funcţională a proceselor. OECD Report. Organele de reglementare bancare recunosc importanţa acţionarilor. oferite Consiliului de Administraţie. sisteme adecvate de Valori corporatiste. promovări şi 4. faţă de care să se poată evalua Stabilirea şi asigurarea aplicării unor responsabilităţi clare. f) către public. În abordarea modernă a reglementării bancare. adoptării deciziilor şi alte responsabilităţi care sunt potrivite pentru profilul de risc al băncii. Guvernanţa corporatistă este definită de un set de relaţii între managementul băncii. dar si faţă de deponenţi. 2001 74 . a comitetului de audit şi auditorilor externi. pentru că intreaga funcţie de intermediere din economie. adecvat şi siteme eficiente utilizate pentru asigurarea conformităţii. coduri de conduită şi alte standarde de comportament contribuţia individuală şi interesul general. Deponenţii sunt diferiţi de creditorii comerciali obişnuiti. Prin alegerea consiliului de supraveghere şi prin aprobarea consiliului de administraţie.2. Elemenele cheie ale unei guvernaţe corporatiste solide într-o bancă includ: a) b) c) d) O strategie corporatistă foarte bine articulată.

cu o structura dispersată a acţionariatului. încât acţionarii individuali să ajungă sa nu mai aiba nici o putere în ceea ce priveşte managementul băncii. De asemenea. să menţina o capitalizare rezonabilă si să prevină practicile de auto-servire între ei. . o analiză a acţionariatului trebuie să încludă şi o evaluare a procentului de acţiuni deţinute direct sau indirect de către stat.mai multe moduri inclusiv prin cerinţe mai stringente pentru obţinerea licenţelor bancare si standarde pe care fondatorii băncii şi acţionarii mai importanţi trebuie să le indeplinească pentru a fi consideraţi potriviţi. Astfel. În aceste cazuri. Statutul corporatist al băncii cât si alte documente de infiinţare şi hotărârile corporatiste trebuie sa fie analizate pentru a determina natura exactă a relaţiei dintre acţionari şi bancă. Procesul de evaluare. acţionariatul poate deveni atât de difuz. În realitate. Acest proces trebuie să includă o analiză a registrului propietarilor. Alte informaţii valoroase se referă la cei mai improtanţi acţionari şi pe cei ce îi controlează. O atenţie specială trebuie acordată oricărei situaţii în care mai mult de 50% din voturile acţionarilor şi administratorilor sunt necesare pentru a aproba o moţiune. se aşteaptă ca ei sa selecteze un consiliu de administraţie competent. Probabilitatea ca o bancă să se angajeze in practici imprudente este mai mare dacă este deţinută de către stat decât dacă este deţinută de către sectorul privat. În timp ce fondatorii unei bănci treubuie sa îndeplinească anumite standarde. pe măsură ce o bancă devine mai mare şi acţiunile au propietari din ce in ce mai diverşi. Determinarea structurii de propietate şi de control al unei bănci şi situaţia capitalului său sunt elemente cheie pentru evaluarea bancară. cat şi în întreaga bancă. şi trebuie să precizeze orice drepturi speciale sau scutiri ataşate acţiunilor. în care toti acţionarii care deţin mai mult de doua procente din capitalul unei bănci trebuie sa fie identificaţi nominal. consiliul de administraţie trebuie sa fie capabil sa adopte o strategie de afaceri potrivite pentru banca. de către sectorul cooperatist şi de catre management şi angajaţi. Acţionarii ar trebui sa joace un rol cheie în supravegherea afacerilor unei bănci. acţionarii s-ar putea să nu fie capabili să-şi exercite funcţia de supraveghere în cazul unor bănci foarte mari. Trebuie 75 să supravegheze afacerile bancii şi poziţia financiara a acesteia. supravegherea eficientă devine critică. neavând altă variantă decât sa-şi vânda acţiunile în cazul în care nu le place cum este condusă banca. Măsurile care pot fi luate înpotriva acţionarilor care eşuează în îndeplinirea responsabilităţilor de a numi persoane potrivite pentru procesul de guvernanţă corporativă au devenit mai largi. ai cărui membri să fie experimentaţi si calificaţi pentru a stabili politici şi obiective solide pentru bancă. În mod normal.

inclusiv a frecvenţei adunărilor acţionarilor. sau orice altă activitate bancară. răspunderea şi demiterea membrilor consiliului şi a ofiţerilor. calificarea. consiliul de supraveghere(administratorii) şi consiliul de conducere(conducerea executivă) ar trebui. În termeni practici. alocă drepturi de vot acţionarilor individuali sau claselor de acţionari disproporţionate faţă de numarul acţiunilor deţinute. Nivelul de implicare directă. acest lucru poate fi concluzionat prin analizarea aspectelor selectate. dinpotrivă. Consiliul răspunde în faţa deponenţilor şi acţionarilor cu privire la apărarea intereselor acestora. achiziţii şi vânzări de la şi către membrii consiliului de administraţie. a numărului de acţionari care sunt prezenţi în mod normal şi a procentului din totalul acţiunilor pe care aceştia îl reprezintă. în mod normal. numărul necesar. penalizări pentru contribuţii politice şi alte asemenea probleme. protecţia împotriva fraudelor interne. Membrii consiliului delegă. în cazul în care există.4 Consiliul de Administraţie: Responsabilitatea finală pentru activitatea băncii Conform majorităţii legilor bancare. conducerea de zi cu zi a activităţilor băncii ofiţerilor şi angajaţilor. ca şi cerinţele de prezentare pentru cei din afară interesaţi de afacere. responsabilitatea finală revine. Un Consiliu de Administraţie atrage un interes semnificativ. Un alt element esenţial este acela dacă acţionarii îşi exercită eficient responsabilităţile fiduciare şi dacă au avantaje de pe urma faptului că sunt acţionari ai băncii. ca şi dacă exista sau nu opţiuni de achiziţionare de capital suplimentar. 76 . de asemenea. luate în considerare. de obicei. delapidare. din partea autorităţilor de reglementare. eficienţă şi experienţă. investiţiile. prohibiţii.luată in considerare existenţa unor prevederi care limitează drepturile de vot sau care. aplicare voit greşită. având în vedere că o abordare bazată pe risc a supravegherii bancare întăreşte responsablităţile fiduciare ale consiliului de administraţie şi caută să se asigure că directorii sunt calificaţi şi capabili să îndeplinească în mod eficient asemenea responsabilităţi. Alte legi şi reglementări se ocupă de restricţii. 4. există legi şi reglementări care guvernează alegerea. De obicei. informaţie.2. comisioane şi cadouri pentru procurarea de credite. prin intermediul unei administrări a instituţiei bazată pe lege. consiliului de administraţie. înregistrări false. pe care acţionarii îl au în ceea ce priveşte banca. furt. dar nu pot renunţa la răspundere în cazul unor politici şi practici imprudente şi instabile privind procesul de creditare.

cunoştinţele. independent şi implicat activ în afacerile băncii. Deşi administratorii băncii nu vor neapărat experţi în domeniul bancar. supraveghează şi sprijină eforturile managementului. Rolul consiliului de Administraţie Consiliul de Administraţie al oricărei instituţii financiare deţine răspunderea finală pentru protecţia consumatorului şi pentru gestionarea riscurilor financiare ale instituţiei respective. În momentele bune. Un director general puternic şi un consiliu slab reprezintă cea mai bună reţetă pentru dezastru. Un consiliu de administraţie trebuie să fie puternic. să aibă o bună toleranţă la conflicte. consiliul stabileşte tonul şi direcţia de acţiune. Consiliul controlează conducerea băncii şi determină modul în care vor evolua afacerile acesteia. ei trebuie să aibă. dar rămâne responsabil cu asigurarea că aceste operaţiuni sunt efectuate în conformitate cu legile şi reglementările în vigoare şi sunt consecvente cu practicile bancare solide şi sigure. Un consiliu cu un preşedinte neexecutiv puternic are mai multe şanse să fie capabil să ofere idei obiective faţă de un consiliu de administraţie care să fie puternic şi experimentat. Atât administratorii băncii. 77 . ori nu aveau cunoştinţele necesare din domeniul bancar. având în vedere că aceste conflicte indică faptul că sunt luate în considerare ambele feţe ale monedei. ( oficialul însărcinat cu controlul monedei din SUA. Consiliul angajează conducerea băncii şi stabileşte politicile sub care aceasta va opera. Consiliul de administraţie al unei bănci este responsabilul final pentru conducerea activităţii băncii. chiar mai important.Alcătuirea consiliului de administraţie este crucială. aptitudinile. Consiliul poate delega operaţiunile de zi cu zi ale managementului. cât şi conducerea executivă trebuie să adere la standarde etice înalte şi să fie gata şi capabili să acţioneze în interesul băncii. ori erau neinformaţi şi pasivi în ceea ce priveşte supravegherea activităţilor băncii. şi experienţa care să le permită să îşi ducă sarcinile la capăt în mod eficient. 1987) Responsabilităţile Consiliului de Administraţie. Studiile relevă că aproape 60% din băncile care au falimentat aveau membri ai consiliului de administraţie care. operaţiunilor sale care devin mai complexe şi modificării ţelurilor acesteia. Consiliul monitorizează operaţiunile băncii şi se asigură de faptul că managementul acesteia poate face faţă noilor cerinţe apărute odată cu dezvoltarea băncii. Este esenţial ca acest consiliu să încurajeze discuţiile deschise şi. testând şi probând recomandările înainte de a le aproba şi se asigură că există sisteme şi moduri de control adecvate pentru a identifica şi rezolva problemele.

PORTER. 2002. S. 4.. Bibliografia completă a cursului http://www.b) c) d) Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior Schema logică a modulului Conţinutul informaţional detaliat Sumar Sarcini şi teme ce vor fi notate Bibliografie modul e) f) g) III.. 3. Prisecaru.. M.. LESLIE. Brefort.. OAKLAND.. 2003. C. P. Tenev. Putting Investors First: Real Solutions for Better Corporate Governance. Green. Mod de accesare: Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor. 2. JOHN S. S. Russell. Editura Economică.pdf. Corporate Governance and Enterprise Reform in China Building the Institutions of Modern Markets. Zhang. Washington. L. b) c) Glosar Alte informaţii relevante pentru curs Scurtă biografie a titularului de curs d) ŞEF CATEDRĂ TITULAR DE DISCIPLINĂ 78 . 2005. Total quality management. New-Jersey. John Wiley&Sons. Newquist. S. Oxford: Butter . . Bloomberg Publishing. Guvernanţa Uniunii Europene. Anexe a) 1. Techniques and Best Practices for Corporate Governance. 5.Worth Heinemann. 2005. The World Bank and the International Finance Corporation. 1998. 6. Bucureşti.md/act%20norm/CGC..cnvm.

79 .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->