Inima si Electrocardiograma

Electrocardiograma
Electrocardiografia reprezinta tehnica de inregistrare a modificarilor potentialelor
electrice ce apar in puncte diferite de pe suprafata corpului ca rezultat al activitatii inimii.
Inregistrarea poarta numele de electrocardiografie (EKG sau ECG) si se realizaeaza cu
ajutorul unui aparat denumit electrocardiograf. Electrogardiograma reflecta evenimentele
electrice ale excitatiei cardiace: ritmul cardiac, ritmul si originea excitatiei, propagarea
imulsului si furnizeaza informatii despre orientarea anatomica a inimii si marimea
relativa a compartimentelor inimii. ECG nu furnizeaza informatii despre activitatea
mecanica a inimii (eficienta contractiei si pomparea sangelui).

Derivatii
Se numeste derivatie un circuit constituit din doi electrozi plasati in contact cu subiectul
si conectati la bornele unui electrocardiograf. O ECG standard este constituita din 12
derivatii obtinute prin plasarea a doi electrozi pe membrele superioare, doi electrozi pe
membrele inferioare si sase in locatii standard de pe piept: 6 derivatii ale membrelor (3
standard si 3 augmentate sau marite) si sase derivatii precordiale. Derivatiile pot fi
bipolare atunci cand se folosesc doi electrozi activi (cele 3 derivatii standard ale
membrelor) si unipolare sau monopolare atunci cand un electrod este activ (explorator) si
al doilea este indiferent (plasat la un potential constant). Sistemul celor 12 derivatii
formeaza doua plane perpendiculare unul pe celalalt. Primul, denumit planul frontal, este
constituit din cele sase deviatii ale membrelor iar cel de-al doilea, planul transversal, este
format din deviatiile precordiale. Fiecare deviatie reprezinta o axa intr-unul din cele doua
planuri pe care inima proiecteaza vectorul activitatii sale electrice. Fiecare derivatie
descrie activitatea electrica a inimii dintr-un punct de vedere unic.

Triunghiul lui Einthoven

Din punct de vedere electric, trunchiul si membrele pot fi reprezentate sub forma unui
triunghi echilateral avand unul dintre varfuri orientat in dreptul abdomenului si celelalte
doua la nivelul umerilor. Deoarece corpul uman este un volum conductor, un electrod
atasat la nivelul unui brat este echivalent electric cu o conexiune la nivelul umarului iar
un electrod atasat la nivelul piciorului este echivalent cu o conexiune la nivelul
abdomenului. Pornind de la acest principiu se obtin cele trei derivatii standard bipolare
ale membrelor:

 Derivatia I: electrod negativ la nivelul mainii drepte si electrod pozitiv la

nivelul mainii stangi
 Derivatia II: electrod pozitiv la la piciorul stang, negativ la mana dreapta
 Derivatia III: electrod pozitiv la piciorul stang si negativ la mana stanga.

Pentru a se obtine aceste derivatii, subiectului i se ataseaza 4 electrozi, cate unul pentru
fiecare membru. Prin conventie, al patrulea electrod, cel de la piciorul drept, este folosit
pentru impamantare electrica. Din punct de vedere electric, derivatiile bipolare ale
membrelor definesc un punct de referinta in mijlocul inimii. Acesta constituie conexiunea
negativa in cazul derivatiilor unipolare.
Deviatiile unipolare ale membrelor:

 aVR: plus la bratul drept, conexiunea negativa fiind definita in punctul din
mijlocul inimii
 aVL: conexiune pozitiva la nivelul bratului stang, conexiunea negativa fiind
definita in punctul din mijlocul inimii
 aVF: conexiune pozitiva la piciorul stang, conexiunea negativa fiind definita in
punctul din mijlocul inimii a = augmentat; V = unipolar; R, L, F = right, left, foot
Deviatiile unipolare precordiale sunt in numar de sase si se obtin prin plasarea a
sase electrozi pozitivi pe torace, in pozitii standard. Electrodul negativ este
reprezentat si in acest caz de punctul electric din mijocul inimii. Deviatiile se
noteaza cu litera V ("unipolar"): V1, V2, V3, V4, V5 si V6.

Undele ECG
Electrocardiograma reprezinta de fapt o
inregistrare a vectorului electric al inimii la un
anumit moment dat. ECG se inregistreaza pe hartie
marcata pentru aprecierea corecta a amplitudinii si
duratei undelor. Astfel , pe verticala, un mm
reprezinta o amplitudine a undei de 0.1 mV iar pe
abscisa, un mm reprezinta un interval de timp de
0.04 sec. (5 mm = 0.2 sec). O ECG normala este
alcatuita din urmatoarele unde si segmente
caracteristice:

o unda P: pozitiva, monofazica, cu amplitudine cuprinsa intre 0.1 si 0.2 mV,

si durata de 0.1 sec. Aceasta unda corespunde depolarizarii atriale. De
obicei unda P este pozitiva, uneori fiind negativa in D III.
o intervalul P-Q: alcatuit din unda P si segmentul P-Q. Are durata cuprinsa
intre 0.12 - 0.2 sec., in functie de ritmul cardiac si varsta. Corespunde
depolarizarii atriale (unda P) si conducerii atrio-ventriculare. are un
potential de 0 mV deoarce activarea atriala este completa.
o Complexul QRS: este trifazic, alcatuit din doua unde negative de
polaritate mica si o componenta pozitiva (R) cu amplitudine mare.
Amplitudinea complexului este de 1-2 mV si durata mai mica sau egala cu
0.1 sec. Complexul corespunde depolarizarii ventriculare.
o segmentul S-T: corespunde activarii ventriculare complete (0.35-0.4 sec).
o unda T: pozitiva, monofazica, asimetrica, de amplitudine si durata (0.15-
0.25 sec ) duble sau triple fata de unda P. Corespunde repolarizarii
ventriculare.
o unda U corespunde relaxarii ventriculare complete (relaxarea muschilor
papilari) si nu apare de obicei pe ECG.
Etapele interpretarii unui ECG inapoi la inceputul paginii
 Localizarea undelor P
Determinarea relatiei dintre undele P si complexele QRS
Identificarea pacemakerului
Masurarea ratei cardiace pornind de la intervale diferite (ex. P-P, R-R, etc)
Caracterizarea formei complexului QRS (ex. ingust, larg, etc)
Examinarea segmentului ST
Examinarea ritmului cardiac.