Lucrare de Laborator

Dascalina Alexandru Adrian Grupa nr. 6, Semigrupa nr.
Lucrare de laborator nr.1

SOLUTII
1.1. Exprimarea concentratiei solutiilor:
Def: Concentratia unei solutii este raportul dintre masa de solvat si masa sau volumul solutiei.
Exista mai multe tipuri de concentratie:
1. Concentratie procentuala - procente de masa - %

- procente de volum - % vol
* In procente de masa - concentratie procentuala este cantitatea de solvat in 100g de solutie.
ex: solutia 5% NaCl contine 5g NaCl in 100g solutie, iar cantitatea de solvent(apa), in acest caz, este de
95g
* Concentratia procentuala volumetrica - exprimarea concentratiei gazelor [ volum solvat/100 unitati

volum solutie - m 3(l) solvat/100m 3 (l) solutie].
2. Concentratie molara(m sau M) este numarul de moli de solvat intr-un litru(1000 c m 3) solutie.
ex: o solutie 2m H 2 SO4 este o solutie ce contine 2 moli(2×98g H 2 SO 4 ) intr-un litru de solutie.
3. Concentratia normala(n sau N) este numarul de echivalenti-gram de solvat intr-un litru(1000 cm3) de
solutie.
ex: o solutie 0,5n H 2 SO 4 contine 0,5 echivalenti-gram H 2 SO 4 (0,5×49g) intr-un litru de solutie
4. Concentratia molala este numarul de moli de solvat aflati in 1000g solvent.
5. Fractia molara( x i) este raportul dintre nr de moli de solvat si nr total de moli din solutie. Pentru o
solutie formata din 2 componente(o solutie dizolvata si solvent) avem:
- daca se noteaza: - n1- nr de moli ai solvatului;

- n2 - nr de moli ai solventului;
- atunci fractiile molare x 1 si x 2 vor fi:
x n1 x n2
1= 2=
n1+n2 n1+n2
* Suma fractiilor molare dintr-o solutie este egala cu 1:
x 1+ x 2 =1
1
Dascalina Alexandru Adrian Grupa nr. 6, Semigrupa nr.7
6. Titrul solutiei(T) se defineste prin cantitatea de substanta dizolvata intr-un mililitru(1 cm3) solutie.
* Din punct de vedere al exactitatii concentratiei, solutiile pot fi solutii etalon si solutii aproximative.
- Solutiile etalon sunt cele ce contin cantitate de substanta strict determinata de concentratie
solutiei.
ex: o solutie etalon 1m HCl contine 36,5g HCl intr-un litru de solutie
- Solutiile aproximative sunt cele ce contin o cantitate de substanta aproximativ egala(>,<) cu cea
determinata de concentratia solutiei.
* Pentru exprimarea concentratiei solutiilor aproximative se foloseste notiunea de FACTOR.
Def: Factorul(F) este raportul dintre titrul real(Tr), titrul determinat experimental si titrul teoretic(Tt),
titrul calculat. Factorul este numarul ce arata de cate ori solutia aproximativa este mai diluata sau mai
concentrata decat solutia etalon.
Tr
F = Tt
Obs: Pentru ca o solutie de concentratie aproximativa sa poata fi utilizata in analize, factorul trebuie sa
fie cuprins intre 0,8 si 1,1.
1.2. Prepararea solutiei 0,1n de NaOH
NaOH(hidroxidul de sodiu) nu este o sunstanta stabila, deoarece absoarbe usor vaporii de apa din
atmosfera(este higroscopica) si reactioneaza cu CO 2 din atmosfera, formand carbonat de sodiu:
CO 2+2 NaOH → Na 2 CO 3 + H 2 O
* Ca urmare, cu NaOH nu se poate prepara o solutie etalon.
Mod de lucru:
Pentru a prepara 1 litru solutie de concentratie aproximativ 0,1n NaOH se cantaresc la balanta
tehnica, pe o sticla de ceas, 4,5 - 5g NaOH. Se spala repede cu un jet de apa distilata, pentru a indeparta
stratul de carbonat de sodiu format la suprafata granulelor de NaOH, apoi se trec cristalele de NaOH
intr-o sticla de 1 litru. Se adauga 400 - 500 ml apa distilata, se agita pana la dizolvarea completa a
cristalelor, dupa care se completeaza cu apa pana la 1 litru(Apa se masoara cu cilindrul gradat). Solutia
obtinuta se agita pentru omogenizare.
2
1.3. Determinarea factorului solutiei 0,1n NaOH
Aparatura si reactivi:
- biurete, stativ si cleme pentru biurete, pahar Erlenmeyer de 250 cm 3, solutie 0,1n NaOH, solutie
etalon 0,1n H 2 C 2 O 4 (acid oxalic), solutie fenolftaleina, piseta cu apa distilata.
Calcul:
Ecuatia reactiei care are loc in timpul titrarii este:
H 2 C 2 O 4 +2 NaOH → Na2 C 2 O 4 +2 H 2 O
Pentru solutia 0,1n NaOH, titrul teoretic este:
0,1∙ 40
Tt = 1000 (g∙ cm−3)
Pentru calcului titrului real al solutiei de NaOH, se tine seama de ecuatia reactiei sau de legea
echivalentilor:
1 echiv. gram H 2 C 2 O 4 ∙ 2 H 2 O ......................................................1 echiv. gram NaOH

63,024 g H 2 C 2 O 4 ∙ 2 H 2 O ............................................................................40 g NaOH
V 1 ∙ 0,0063024 g H 2 C 2 O 4 ∙ 2 H 2 O ...................................................V 2 ∙Tr g NaOH
V 1 ∙ 40 ∙ 0,0063024
iar Tr =
V 2 ∙ 63,024
(g∙ cm−3)
Factorul solutiei se calculeaza cu relatia:
Tr
F = Tt
Datele experimentale pentru calculul titrului si factorului solutiei NaOH:
Volumul solutiei 0,1n H 2 C 2 O 4 - V 1(cm 3 ¿ 10 ml

3
Volumul solutiei 0,1n NaOH - V 2 (cm ) 8,9 ml
Titrul real al solutiei 0,1n NaOH 0,004494 (g∙ cm−3)
Factorul de corectie al solutiei 0,1n NaOH 1,12
3
1.4. Prepararea solutiei de permanganat de potasiu 0,1n
In mediu acid procesul redox la care participa permanganatului de potasiu ( KMnO 4 ) este:
2+¿ ¿
−¿→ Mn ¿
Mn7 +¿+5 e ¿
Iar echivalentul permanganatului de potasiu ( KMnO 4 ) este:
M KMnO 158
4
= =31,6
5 5
Mod de lucru:
Pentru a prepara un litru solutie 0,1n se cantaresc pe o sticla de ceas, la balanta tehnica, aproximativ
3,2 g permanganat de potasiu si se dizolva intr-un pahar Berzelius in 50 - 100 cm 3apa distilata. Setrece
solutia intr-o sticla bruna de 1 litru, iar permanganatul nedizolvat este din nou tratat cu 100 cm 3 apa
distilata. Operatia se repeta pana cand ultimele portiuni de permanganat nu se mai dizolva, acesta
reprezentand MnO2format prin reducerea KMnO 4 . Solutia se lasa 2-3 zile, se filtreaza prin vata de
sticla.
Solutiile de KMnO 4 nu sunt stabile in timp, ele se pastreaza in sticle brune, cu dop de sticla si nu pot fi
filtrate prin hartie de filtru.
1.5. Determinarea factorului solutiei 0,1n KMnO 4
Se foloseste o solutie ca reactiv o solutie etalon de acid oxalic de concentratie 0,1n. In mediu de acid
sulfuric, acidul oxalic este oxidat de permanganat de potasiu, conform ecuatiei reactiei:
2 KMnO 4 +5 H 2 C 2 O 4 +3 H 2 SO4 →2 MnSO4 + K 2 SO4 +10 CO2 +8 H 2O

Aparatura si reactivi:
- biurete, stativ si cleme pentru biurete, pahar Erlenmeyer de 250 cm3, solutie etalon 0,1n H 2 C 2 O 4,
Cilindru gradat de 5 cm 3 , solutie de acid sulfuric concentrat, solutie 0,1n KMnO 4 .
Calcul:
Pentru solutia 0,1n KMnO 4 , titrul teoretic este:
0,1∙ 31,6
Tt = 1000 (g∙ cm−3)
4
Pentru a calcula titrul real al solutiei de permanganat se aplica legea echivalentilor:
1 echiv. gram H 2 C 2 O 4 ∙ 2 H 2 O ......................................................1 echiv. gram KMnO4

63,024 g H 2 C 2 O 4 ∙ 2 H 2 O .........................................................................31,6 g KMnO 4
V 1 ∙ 0,0063024 g H 2 C 2 O 4 ∙ 2 H 2 O ....................................................V 2 ∙Tr g KMnO 4
V 1 ∙ 31,6 ∙0,0063024
Tr = V 2 ∙ 63,024
(g∙ cm−3)
unde: V 1este volumul solutiei H 2 C 2 O 4 luat pentru determinare

V 2 este volumul solutiei KMnO 4 folosit la titrare
Factorul solutiei de permanganat se calculeaza cu relatia:
Tr
F = Tt
Datele experimentale pentru calculul titrului si factorului solutiei KMnO 4 :
Volumul solutiei 0,1n H 2 C 2 O 4 - V 1(cm3 ¿ 10 ml

Volumul solutiei 0,1n KMnO 4 - V 2 (cm 3 ) 8,6 ml
Titrul real al solutiei 0,1n KMnO 4 Tr 0,004651 (g∙ cm−3)
Factorul de corectie al solutiei 0,1n KMnO 4 F 1,16
5

Determinarea duritatii apelor si dedurizarea cu schimbatori de ioni
2.1. Determinarea duritatii apei
Apele naturale contin cantitati variabile de saruri solubile, dintre care unele confera duritate. Apele
dure nu fac spuma cu sapunul si nu formeaza pietre de cazan.
Duritatea apei este determinata in special de sarurile solubile de Ca si Mg. Astfel, exista duritatea
temporara si permanenta.
Def: Duritatea temporara (Dt) se datoreaza carbonatilor acizi de Ca si Mg, care la fierberea apei se
descompun in carbonatii respectivi:
Ca ¿¿
Mg¿ ¿
Def: Duritatea permanenta (Dp) se datoreaza clorurilor, sulfatilor si azotatilor de Ca si Mg.
Def: Duritatea totata ( D T ): D T = Dt + Dp
Unitatii de masura pentru duritate:
* grade de duritate;
* miliechivalenti gram Ca2+¿ ¿.
Gradul de duritate standardizat In Romania este gradul german, notat ° H . 1° H corespunde la un
continut de saruri echivalent cu 10 mg CaO la un litru de apa:
1° H = 10 mg CaO/l
Exprimarea duritatii in miliechivalenti gram Ca2+¿ ¿ (mval Ca2+¿ ¿) reprezinta cantitatea de saruri
continuta intr-un litru de apa, exprimata in mg, echivalenta cu continutul in ioni Ca2+¿ ¿, raportata la
echivalentul calcului:
Ca2+¿ /l
mval Ca2+¿ ¿/l = mg ¿
20,04
In laborator se va determina duritatea temporara prin titrare cu HCl, iar duritatea totala prin titrare
cu complexon ⫴.
6
2.2. Determinarea duritatii temporare
Duritatea temporara se determina prin titrarea unui volum de apa cu o solutie de HCl 0,1n (cu titrul si
factorul exact bine determinate), in prezenta indicatorului metiloranj. Ecuatiile reactiilor care au loc in
timpul titrarii sunt:
Ca ¿¿
Mg¿ ¿
Calcul:
* Exprimarea in grade de duritate (° H ):
Pentru exprimarea duritatii temporare in grade de duritate se considera reactia:
2HCl + CaO →CaCl 2 + H 2 O

Cunoscand concentratia solutiei de HCl (1000 cm 3 solutie 0,1n HCl contin 3,65 g HCl) se calculeaza
cantitatea de HCl existenta in volumul de solutie consumat la titrare (V HCl):
1000 cm3 sol. 0,1n HCl....................0,1 ∙36,5 g HCl
VHCl cm3...........................................x
V HCl ∙ 0,1∙ 36,5
x= = V HCl ∙36,5 ∙10−4 g HCl
1000
Tinand seama de ecuatia reactiei, se constata ca 2 moli HCl reactioneaza cu un mol CaO. Se calculeaza
cantitatea echivalenta de CaO pentru proba de apa analizata (100 cm 3 apa dura). Se scrie:
2 ∙ 36,5 g HCl.................................................56 g CaO
VHCl ∙36,5 ∙10-4 g.........................................y g CaO
V HCl ∙ 56 ∙36,5 ∙ 10−4

y= = V HCl ∙28 ∙ 10−4 g=V HCl ∙ 28 mg CaO
2∙ 36,5
Deoarece duritatea se raporteaza la 1 litru de apa, cantitatea de saruri exprimata in CaO pentru 1 litru
de apa este VHCl ∙ 2,8 ∙10 mg.
Pentru exprimarea duritatii in grade de duritate se scrie:
7
10 mg CaO la 1 l apa.......................................1° H
VHCl ∙ 2,8 ∙10 mg CaO la 1 l apa.........................Dt ° H

V HCl ∙ 2,8 ∙10
Dt = = V HCl ∙2,8 (° H ¿
10
Dt = V HCl ∙2,8 (° H ¿
Generalizand, se poate utiliza relatia:
Dt = n ∙ E ∙ V HCl,
unde: - n este normalitatea solutiei de HCl;
- V HCl este volumul solutiei HCl consumat la titrare;
- E este echivalentul chimic al CaO (E = 28).
* Exprimare in mval Ca2+/l:
Pentru exprimarea duritatii in mval se tine seama de ecuatia reactiei:
Ca ¿¿
Se observa ca la un ion gram de Ca 2+ corespund 2 moli HCl. Tinand seama de concentratia solutiei HCl
(0,1n) si de volumul de apa dura luat in analiza, se calculeaza duritatea. Pentru conditiile date, relatia
finala de calcul este:
Dt = V HCl (mval Ca2+/l)

2.3.Determinarea duritatii totale
Metoda complexometrica:
Determinarea duritatii totale se realizeaza prin titrarea complexometrica a ionilor de Ca si Mg dintr-un
volum dat de apa, cu o solutie de complexon III 0,01m in prezenta indicatorului erioT.
Determinarea complexometrica a ionilor de Ca si Mg se bazeaza pe reactia de formare a unor saruri
complexe solubile, solutie titrata de sare disodica a acidului etilen-diaminotetrascetic (complexonul III):
HOOC – CH2 CH2 - COONa

N – CH2 – CH2 - N
NaOOC – CH2 CH2 – COOH
= Na2H2Y = H2Y2-
Indicatorul, eriocrom negru T, este sarea de sodiu a acidului 1 hidroxi 2 naftil azo 6 sulfonic 2 naftol
(NaH2I sau H2I-).
Calcul :
8
Exprimarea duritatii totale in grade de duritate ( 0H):
Tinand seama de ecuatiile reactiilor care au loc, de concentratia solutiei de complexon si volumul apei
de analizat, se calculeaza duritatea in grade de duritate si mvali Ca 2+/I:
V cIII ∙ FCIII ∙ o , o 1∙ 56,1∙ 1000 0
DT = V probaapa ∙ 10
( H)
Pentru conditiile date, se ajunge la urmatoarele relatii de calcul:
DT = VCIII ∙ FCIII ∙0,561 (OH)
DT = VCIII ∙ FCIII ∙ 0,2 (mval/l)
unde: VCIII = volumul solutiei de complexon III (cm3) folosit la tirare

FCIII = factorul solutiei de complexon
2.4. Dedurizarea apelor cu schimbatori de ioni
Apa, inainte de intrebuintarea ei, este supusa unor operatii de eliminare a duritatii (indepartarea
ionilor de Ca si Mg), operatii cunoscute sub numele de dedurizarea apei.
Schimbatorii de ioni sunt compusi macromoleculari naturali sau sintetici care contin grupe active cu
ioni mobili, ioni ce pot fi schimbati cu ionii de Ca si Mg prezenti in apa.
Ecuatiile rectiilor care au loc la dedurizare sunt:
2RH + CaCl2 → R2Ca + 2HCl

2ROH + CaCl2 → 2HCl + Ca(OH)2
Aplicatia practica:
Vi HCl Vf HCl V = V f - Vi
HCl 13,3 14,5 14,5 – 13,3 = 1,2
CIII Vi CIII Vf CIII V = V f - Vi
18,3 22,7 22,7 – 18,3 = 4,4
40+16
ECaO = 2
= 28
Dt = 2,8 ∙ 1,2 = 3,36 oH => foarte moale
Dt = 1,2 mval Ca2+/l
9
DT = 0,561 ∙ 4,4 ∙ FCIII OH
DT = 0,2 ∙ 4,4 ∙ FCIII mval/l
Identificari de ioni in apele industriale
3.1. Identificarea ionului de sodiu (Na+)
1. Hexahidroxostibiatul de potasiu , K[Sb(OH)6]↓, formeaza in solutii neutre sau slab alcaline un

precipitat alb cristalin de hexahidroxostibiat de sodiu:
NaCl + K[Sb(OH)6] → Na[Sb(OH)6]↓ +KCl
Formarea precipitatului alb cristalin nu are loc in mediu acid, deoarece hexahidroxostibiatul de sodiu
se descompune si da acidul antimonic, un precipitat alb amorf:
Na[Sb(OH)6] + HCl → H3SbO4↓ + Na Cl + 2H2O
2. Reactia pe cale uscata: sarurile de sodiu volatile coloreaza flacara incolora a becului de gaz in
galben intens.
3.2. Identificarea ionului de potasiu (K +)
1. Hexanitrocobaltiatul trisodic, Na3[Ca(NO2)6], formeaza cu ionii de potasiu, in mediu neutru sau

slab acid, un precipitat galben cristalin de hexanitrocobaltiat dipotasic monosodic:
2KCl + Na3[Co(NO2)6] → K2Na[Co(NO2)6]↓ + 2NaCl
Reactia se poate efectua in eprubeta si pe lama de microscop.
2. Acidul tartric, HOOC(CHOH)2COOH = C4H6O6, in prezenta de acetat de Na formeaza cu ionii de

potasiu un precipitat cristalin greu solubil de tartra de potasiu:
KCl + HOOC(CHOH)2COOH → KOOC(CHOH)2COOH↓ + HCl
Precipitarea poate fi efectuata prin frecarea peretilor eprubetei cu o bagheta de sticla .
3.3. Identificarea ionuluin de calciu (Ca2+)
1. Carbonatul de amoniu, (NH 4)2CO3, precipita carbonatul de calciu alb, amorf, care dupa un timp
sau prin fierbere devine cristalin.
10
CaCl2 + (NH4)2CO3 → CaCO3 ↓ + 2NH4Cl
Precipitarea este completa in prezenta hidroxidului de amoniu si la o usoara incalzire. Carbonatul de

calciu este solubil in acizi minerali si in acid acetic:
CaCO3 + 2HCl → CaCl2 + CO2 ↑ + H2O

CaCO3 + 2CH3COOH →Ca(CH3COO)2 + CO2 ↑ + H2O
2. Oxalatul de amoniu, (NH4)2C2O4, precipita in solutii neutre sau acetice. Oxalatul de calciu, alb
cristalin, este solubil in acizi minerali si insolubil in acid acetic:
CaCl2 + (NH4)2C2O4 → CaC2O4 ↓ + 2NH4Cl
3. Hexacianoferatul tetrapotasic, K 4[Fe(CN)6], formeaza in prezenta clorurii de amoniu un

precipitat alb de hexacianoferat de calciu si amoniu:
CaCl2 + K4[Fe(CN)6] + 2NH4Cl → Ca(NH4)2[Fe(CN)6] ↓ +KCl
Ionul magneziu impiedica aceasta reactie, deoarece formeaza un precipitat analog.
3.4. Identificarea ionului de magneziu (Mg 2+)
1. Hidroxidul de bariu (apa de barita), Ba(OH)2, precipita hidroxidul de magneziu alb,amorf:
MgCl2 + Ba(OH)2 → Mg(OH)2 ↓ + BaCl2

Hidroxidul de magneziu se dizolva in acizi si in sarurile de amoniu:
Mg(OH)2 +2HCl → MgCl2 + 2H2O

Mg(OH)2 + 2NH4Cl → MgCl2 + 2NH4OH
2. Fosfatul disodic, Na2HPO4, in prezenta clorurii de amoniu si a hidroxidului de amoniu precipita

fosfatul de magneziu si amoniu alb, cristalin:
MgCl2 + Na2HPO4 + NH4OH → MgNH4PO4 ↓ + 2NaCl +H2O
Reactia se poate executa si pe lama de microscop. Se formeaza cristale simple si complexe: prisme,
forme de x, stele sau cozii de randunica.
3.5. Identificarea ionului de bariu (Ba2+)
1. Carbonatul de amoniu, (NH4)2CO3, precipita la rece carbonatul de bariu alb, amorf, care prin
fierbere trece in forma cristalina:
BaCl2 + (NH4)2CO3 → BaCO3 ↓ + 2NH4Cl
11
Este solubil in acizi minerali si in acid acetic:
BaCO3 + 2HCl → BaCl2 + H2O + CO2 ↑

BaCO3 + 2CH3COOH → Ba(CH3COOH)2 + H2O + CO2 ↑
2. Acidul sulfuric diluat precipita sulfatul de bariu alb, cristalin:
BaCl2 + H2SO4 → BaSO4 ↓ + 2HCl
Precipitatul se dizolva foarte greu si numai in acid sulfuric concentrat la fierbere indelungata, cand
rezulta acid de bariu.
3. Cromatul de potasiu, K2CrO4, si bicromatul de potasiu, K2Cr2O7, precipita cromatul de bariu

galben, solubil in HCl si insolubil in acid acetic:
BaCl2 + K2CrO4 → 2KCl + BaCrO4 ↓

2 BaCl2 + K2Cr2O7 + 2CH3COONa + H2O → 2BaCrO4 ↓ + 2KCl + 2NaCl + 2CH3COOH
3.6.Identificarea ionului de aluminiu (Al3+)
1. Hidroxidul de amoniu, NH4OH, formeaza cu ionii de aluminiu un precipitat de hidroxid de

aluminiu insolubil in exces de reactiv:
AlCl3 + 3NH4OH → Al(OH)3 ↓ + 3NH4Cl
In solutii diluate, hidroxidul de aluminiu formeaza solutii coloidale, care la fierbere precipita din solutie
niste fulgi gelatinosi caracteristici.
2. Fosfatul disodic, Na2HPO4, formeaza un precipitat alb gelatinos de fosfat de aluminiu:
AlCl3 + Na2HPO4 ↔ AlPO4 ↓ + HCl + 2NaCl
Precipitatul este solubil in acizi minerali si alcani (prezinta caracter amfoter):
AlPO4 + 3HCl → AlCl3 + H3PO4

AlPO4 + 4NaOH → Na[Al(OH)4] + Na3PO4
3. Pe cale uscata: se ruleaza o bucata de hartie de filtru, se inmoaie in solutie de clorura de

aluminiu si se usuca deasupra flacarii fara sa o arda. Se umezeste, cu solutie de azotat de cobalt
si se arde in flacara puternica. In cenusa hartiei se remarca culoarea albastra a aluminei de
cobalt, cunoscuta drept albastru de Thenard:
2AlCl3 + 3H2O → Al2O3 + 6HCl

Co(NO3)2 → CoO + 2NO2 + 1/2O2
CoO + Al2O3 → CoAl2O4
12
3.7.Identificarea ionului de fier (Fe2+)
1. Hidroxidul de sodiu precipita hidroxidul de Fe(II), hidroxidul feros alb, in absenta aerului. In
prezenta aerului acest precipitat devine verde-brun si apoi rosu-brun, deoarece se oxideaza la
hidroxid de Fe(III):
FeSO4 + 2NaOH → Fe(OH)2 ↓ + Na2SO4
2Fe(OH)2 + 1/2O2 + H2O → 2Fe(OH)3 ↓
2. Hexacianoferatul tripotasic, K 3[Fe(III)(CN)6], in solutii neutre sau acide formeaza un precipitat

albastru intens, cunoscut drept albastru de Turnbull:
Fe(II)SO4 + 3 K3[Fe(III)(CN)6] → Fe3(II)[Fe(III)(CN)6]2 ↓ + Fe(II)K[Fe(III)(CN)6] ↓ + 4K2SO4
Reactia se poate efectua si pe hartie de filtru, in picatura, cand se formeaza o pata albastra.
3.8.Identificarea ionului de fier (Fe3+)
1. Hidroxizii alcalini (KOH, NaOH) si hidroxidul de amoniu (NH 4OH) precipita hidroxidul de Fe(III)
(hidroxidul feric), brun cu aspect gelatinos, insolubil in exces de reactiv, solubil in acizi minerali:
FeCl3 + 3NaOH → Fe(OH)3 ↓ + 3NaCl
FeCl3 + 3NH4OH → Fe(OH)3 ↓ + 3NH4Cl
Fe(OH)3 + 3HCl → FeCl3 + 3H2O
2. Hexacianoferatul (II) tetrapotasic, K 4[Fe(II)(CN)6], formeaza in solutii neutre sau acide un

precipitat albastru, numit albastru de Berlin:
4Fe(III)Cl3 + 3K4[Fe(II)(CN)6] → Fe4(III)[Fe(II)(CN)6]3 ↓ + 12KCl
Reactia se poate efectua si in picatura, pe hartia de filtru.
3. Sulfocianura de potasiu, KSCN, da in reactie cu sarurile de Fe(III) o combinatie solubila rosie

precum sangele, datorita formarii unor complecsi de forma:
Fe(SCN)2+, Fe(SCN)2+, Fe(SCN)3, Fe(SCN)4, Fe(SCN)52+, Fe(SCN)63+
FeCl3 + 3KSCN → Fe(SCN)3 + 3KCl
3.9.Identificarea ionului de plumb (Pb2+)
1. Hidroxizii alcalini, KOH, NaOH, formeaza un precipitat alb de hidroxid de plumb, care se dizolva
in exces de reactiv si in acizi concentrati (caracter amfoter):
Pb(CH3COO)2 + 2NaOH → Pb(OH)2 ↓ + 2Na(CH3COO)
13
Pb(OH)2 + 2NaOH → Na2[Pb(OH)4]

Pb(OH)2 + HCl(concentrat) → PbCl2 + 2H2O
2. Cromatul de potasiu, K2CrO4 si bicromatul de potasiu, K2Cr2O7, formeaza cu ionul Pb2+ un

precipitat galben de cromat de plumb, solubil in acid acetic si hidroxizi alcalini, insolubil in acid
acetic:
Pb(CH3COO)2 + K2CrO4 → PbCrO4 ↓ + 2KCH3COO

2Pb(CH3COO)2 + K2Cr4O7 + H2O → 2PbCrO4 ↓ + 2CH3COOH + 2KCH3COO
3. Iodura de potasiu, KI, precipita iodura de plumb galbena, solubila in apa la fierbere, iar prin
racire cristalizeaza in foite aurii stralucitoare:
Pb(CH3COO)2 + 2KI → PbI2 ↓ + 2KCH3COO
Iodura de plumb se dizolva in solutii concentrate de iodura de potasiu cu formare de tetraiod

plumbiatul dipotasic:
PbI2 + 2KI → K2PbI4
3.10.Identificarea ionului de clor (Cl-)
1. Azotatul de Ag precipita din solutia clorura de argint, un precipitat alb, branzos, insolubil in
acid azotic concentrat:
NaCl + AgNO3 → AgCl ↓ + NaNO3
Precipitatul de clorura de argint se dizolva in hidroxid de amoniu, clorura de potasiu, sulfocianura de

potasiu, cu formare de complecsi incolori:
AgCl + 2NH4OH → [Ag(NH3)2]Cl + 2H2O

AgCl + KCl → K(AgCl2)
AgCl + 2KSCN → K[Ag(SCN)2] + KCl
Complecsi formati cu acid azotic precipita clorura de argint:
[Ag(NH3)2]Cl + HNO3 → AgCl ↓ + 2NH4NO3
3.11.Identificarea ionului (SO42-)
1. Clorura de bariu, BaCl2, formeaza un precipitat alb, cristalin, de sulfat de bariu, insolubil in acizi
minerali:
Na2SO4 + BaCl2 → BaSO4 ↓ + 2NaCl
3.12.Identificarea ionului (CO32-) si (HCO3-)
1. Acizii minerali diluati (H2SO4, HCl, ...) descompun carbonatii si bicarbonatuii cu degajare de CO 2.
Barbotand CO2 intr-o eprubeta cu hidroxid de bariu, apare o tulbureala din cauza formarii
carbonatului de bariu:
14
CaCO3 + 2HCl → CaCl2 + H2O + CO2 ↑

Ca(HCO3)2 + 2HCl → CaCl2 + 2H2O + 2CO2 ↑
CO2 + Ba(OH)2 → BaCO3 ↓ + H2O
Coroziuni ale metalelor in solutii apoase de acizi

Def: Coroziunea este fenomenul de distrugere (totala sau partiala) a metalelor sau aliajelor metalice in
urma reactiilor chimice sau electrochimice cu substantele din mediul inconjurator.
Tinand seama de mecanismul de desfasurare a procesului de coroziune, coroziunea poate fi: chimica,
electrochimica si biochimica.
Def: Coroziunea chimica are loc in gaze uscate agresive (O 2, Cl2, H2S, CO2 etc.) sau in solutii de
neelectroliti.
Def: Coroziunea electrochimica se produce in solutii de electroliti sau in gaze umede. Datorita formarii
pe suprafata metalului a unui ansamblu de micropile galvanice locale, coroziunea electrochimica este
insotita de aparitia unui curent electric.
Def: Coroziunea biochimica este cauzata de unele bacterii care folosesc metalul ca mediu de cultura sau
elimina produsi care ataca metalul. Acest tip de coroziune apara in sol, ape care stagneaza.
Cantitativ, coroziunea se exprima prin viteza de coroziune, care se poate defini prin indici de
coroziune: indicele gravimetric, indicele volumetric si indicele de penetratie.
Indicele gravimetric se calculeaza cu relatia:

∆g
Kg = ± (g/m2 ∙ h)
S∙t
unde: ∆ g = variatia greutatii epruvetei metalice si este;
(+) pozitiv cand produsul de coroziune formeaza o pelicula aderenta pe
suprafata metalului;
(-) negativ cand produsul de coroziune nu formeaza o pelicula aderenta
pe suprafata metalului;
S = suprafata epruvetei metalice (m 2);
t = timpul de mentinere a epruvetei metalice in solutie (h).
Indicele volumetric se calculeaza cu relatia:

Vo
Kv = (m3/m2 ∙ h)
S∙t
unde: VO = volumul gazului degajat in timpul reactiei (m 3);
S = suprafata epruvetei metalice (m 2);
t = timpul de mentinere a epruvetei metalice in solutie (h).
Indicele de penetratie se calculeaza cu ralatia:

Kg
Ip = ∙ 8,76 (mm/an)
ρ
unde: Kg = indicele gravimetric (g/m2 ∙ h);
ρ = densitatea metalului (g/cm3);
15
8,76 = constanta ce rezulta din nr. de ore dintr-un an (8760 ore).
In cazul coroziunii elecrtochimice, cantitatea de metal corodata se poate determina masurand

intensitatea curentului de coroziune. Pe baza legii lui Faraday, cantitatea de metal corodata se
calculeaza cu relatia:
A
∆g=K∙I∙t= ∙I∙t
n∙F
unde: ∆ g = cantitatea de metal corodata;
K = echivalentul electrochimic;
I = intensitatea curentului;
t = timpul;
A = masa atomica a metalului;
n = nr de electroni implicati in procesul redox;
F = constanta lui Faraday.
4.1. Determinarea coroziunii aluminiului in solutii apoase de acid clorhidric:
Determinarea se bazeaza pe masurarea volumului de solutie dislocuit de hidrogenul care rezulta din
reactia metalului cu acidul clorhidric, conform reactiei:
2Al + 6HCl → 2AlCl3 + 3H2
Calcul:
Timp 0 10 min. 20 min. 30 min.

Citirea la biureta h0 h1 h2 h3
sol.3% HCl 21,8 21,2 20,9 20,6
sol.5% HCl 48,5 47,3 46,4 45,5
sol.5% HCl + inhib. 18,5 18,6 18,7 18,7
(P−P¿ ¿ H 2 O)∙T 0
V0 = ¿ ∙ V (1)
P0 ∙ T
unde: P = presiunea atmosferica citita la barometru = 752 mm col.Hg;
P H2O = presiunea partiala a vaporilor de apa = 18,6;
P 0 = presiunea normala = 760 mm col.Hg;
T = temperatura la care are loc experienta = 21 0C + 273 = 294 K;
T 0 = temperatura normala = 273 K;
V = volumul de gaz degajat = 3 cm 3 = 0,003 l.
2Al + 6HCl → 2AlCl3 + 3H2
daca 2 ∙ 27 g Al...............................................3 ∙ 22,4 l H2

∆ g g Al...................................................................V 0 l H2
2∙ 27 ∙V 0
rezulta ∆ g = = 0,803 ∙ V0 (g) (2)
3∙ 22,4
16
Din (1) rezulta: V0 = 0,00268 l;

Din (2) rezulta: ∆ g = 0,00268 ∙ 0,803 = 0,00215.
Determinarea colorimetrica a pH-ului

Prezenta ionilor de hidrogen in diferite procese care au loc in solutii apoase poate influenta si vitezele
de reactie. De aceea este deosebit de importanta cunoasterea concentratiei (activitatii) acestora. In
acest scop, Sorensen a introdus notiunea de pH sau exponent de hidrogen, care reprezinta cologaritmul
concentratiei (activitatii) ionilor de hidrogen (H +) sau hidroniu (H3O+) intr-o solutie:
pH = co log aH3O+ sau pH = - lg aH3O+
Pentru simplificare, in locul activitatii se foloseste concentratia, astfel ca pH-ul se defineste:
pH = - lg [H+]
Pentru mediu acid:

[H3O+] > 10-7 moli/l, rezulta pH < 7
Pentru mediu bazic:

[HO-] > 10-7, [H3O+] < 10-7 moli/l, rezulta pH > 7
Pentru un mediu in care [HO-] = [H3O+] = 10-7 moli/l, pH = 7, iar mediul este neutru.
5.1. Determinarea colorimetrica a pH-ului
Aceasta metoda se bazeaza pe utilizarea unor substante chimice a caror culoare depinde de pH-ul
solutiilor, substante numite indicatori de pH.
Indicatorii de pH sunt substante organice care isi schimba culoarea si structura in functie de pH-ul
solutiei in care sunt dizolvate.
Domenii de viraj pentru unii indicatori:
Indicator Culoarea indic. ca acid Culoarea indic. ca baza Domeniu de viraj

Violet de metil Galben – verziu Violet 0,15 – 3,2
Metiloranj Rosu Galben 3,1 – 4,4
Rosu de Congo Albastru Rosu 3,0 – 5,0
Alizarin S Galben Albastru 3,7 – 5,2
Verde de brom crezol Galben Albastru 3,8 – 5,4
Rosu de metil Rosu Galben 4,4 – 6,2
Albastru de brom timol Galben Albastru 6,2 – 7,6
17
Rosu crezol Galben Rosu 7,2 – 8,6

Naftolftaleina Roz Verde 7,5 – 8,6
Fenolftaleina Incolor Rosu 8,0 – 10,0
Timolftaleina Incolor Albastru 9,6 – 10,6
Alkaliblau Albastru Rosu 9,4 – 14,0
5.2. Lucrarea de laborator propriu-zisa:
1. Solutia I: - Albastru de brom timol – Galben, rezulta < 6,2

- Rosu de metil – Rosu, rezulta < 4,4
- Verde de brom crezol – Galben, rezulta < 3,8
- Rosu de Congo – Violet, rezulta 3,0 – 5,0
- Alizarin S – Galben, rezulta < 3,7
Rezulta pH = 3,0 – 3,7, rezulta solutie acida.
2. Solutia II: - Albastru de brom timol – Verde, rezulta 6,2 – 7,6

- Rosu de metil – Portocaliu, rezulta 4,4 – 6,2
Rezulta pH = 6,2, rezulta solutie acida.
3. Solutia III: - Albastru de brom timol – Albastru, rezulta > 7,6

- Naftolftaleina – Albastru, rezulta >8,6
- Fenolftaleina – Roz, rezulta 8,0 – 10,0
- Timolftaleina – Alb, rezulta 9,6 – 10,6
Rezulta pH = 9,6 – 10,0, rezulta solutie bazica.
18
Determinarea vitezei de reactie si a echilibrului chimic

Viteza unei reactii chimice (v) se defineste ca o variatie a concentratiilor substantelor implicate in
reactie, in unitatea de timp sau ca produs al concentratiilor reactantilor.
Pentru o reactie generala de forma:
aA + bB + ... → mM + nN + ...,
viteza de reactie, definita ca variatie a concentratiilor in unitatea de timp, este:
dc A dc dc
v=- = - B = - M = .....,
dt dt dt
unde: c = concentratia, exprimata in moli/l;
t = timpul, exprimat in secunde.
Pentru simplificare, in laborator se va calcula viteza relativa de reactie (v rel), definita cu relatia:
Vrel = 1/t
6.1. Influenta concentratiei substantelor reactante asupra vitezei relative de reactie
Se va urmari variatia vitezei relative cu concentratia pentru reactia dintre tiosulfatul de sodiu si acidul
sulfuric.
Ecuatia reactiei care are loc este:
Na2S2O3 + H2SO4 → Na2SO4 + H2O + SO2 + S ↓
Variatia vitezei de reactie in functie de concentratia solutiilor:
Nr. Vol. sol. Vol. apa Concentratie Nr. Vol. sol. Timpul Viteza relativa
eprubeta Na2S2O3 distilata solutie finala eprubeta H2SO4 de de reactie
cu sol. (0,3m) (cm3) Na2S2O3 cu sol. (0,3m) reactie
Na2S2O3 (cm3) Na2S2O3 (cm3) (s)
1 6 0 0,30m I 6 22 1/22 = 0,045
2 4 2 0,20m II 6 44 1/44 = 0,022
3 3 3 0,15m III 6 48 1/48 = 0,02
4 2 4 0,10m IV 6 58 1/58 = 0,017
6.2. Influenta temperaturii asupra vitezei relative de reactie
Cresterea temperaturii determina cresterea energiei cinetice a particulelor si, in consecinta si a

ciocnirilor acestora.
19
In laborator se va urmari influenta temperaturii asupra vitezei relative pentru reactia dintre tiosulfatul
de sodiu si acidul sulfuric, determinand experimental timpul de reactie (in secunde). Viteza relativa de
reactie se calculeaza cu relatia:
Vrel = 1/t
Influenta temperaturii asupra vitezei de reactie:
Nr. eprubeta Vol. sol. Nr. eprubeta Vol. sol. Temperatur Timpul de Viteza
cu sol. Na2S2O3 cu sol. H2SO4 H2SO4 a (0C) reactie (s) relativa de
Na2S2O3 (0,3m) (0,3m) (cm3) reactie
(cm3)
1 6 I 6 21 0C 23 1/23 = 0,043
2 6 II 6 31 0C 18 1/18 = 0,055
3 6 III 6 41 0C 10 1/10 = 0,1
4 6 IV 6 51 0C 6 1/6 = 0,16
20
Determinarea punctului de anilina

Considerand doua lichide, A si B, in functie de natura fortelor de interactie care se exercita intre
moleculele fiecarui lichid (A – A, B – B), precum si de natura fortelor de interactie care se stabilesc intre
moleculele celor doua lichide (A – B), la temperatura obisnuita, pot avea loc urmatoarele situatii:
- Miscibilitatae totala, cand fortele de interactie A – B sunt mai puternice decat fortele A – A
respectiv B – B, de exemplu acid acetic si apa sau alcool etilic si apa;
- Miscibilitate partiala, cand fortele de interactie A – B sunt aproximativ egale cu fortele A – A
respectiv B – B, de exemplu fenolsi apa sau hidrocarburi si anilina;
- Nemiscibilitate totala, cand fortele A – B sunt mai slabe decat fortele A – A respectiv B – B
(hidrocarburi si apa).
Punctul de anilina (Pa) se defineste ca fiind temperatura cea mai joasa la care, in conditii determinate,
un amestec format din volume egale de anilina si produs petrolier formeaza o faza unica (un amestec
omogen).
7.1. Determinarea indicelui Diesel la motorina
Indicele diesel este o constanta cu ajutorul careia se caracterizeaza comportarea motorinei in timpul
arderii in motoarele cu autoaprindere (motoare Diesel).
Valoarea indicelui Diesel se stabileste prin calcul, pe baza punctului de anilina si a densitatii motorinei
respective, conform relatiei:
d API ∙ Pa
I.D. =
100
unde: I.D. = indicele Diesel;
Pa = punctul de anilina al motorinei, in 0F;
d API = densitatea motorinei in grade API.
Transformarea din grade Celsius (0C) in grade Fahrenheit (0F) se face cu relatia:
0
F = 0C ∙ 1,8 + 32
Densitatea motorinei in grade API se calculeaza cu relatia:

141
dAPI = - 131,5
d 15,56
15,56
15,56
unde d 15,56 = densitatea relativa a motorinei la 15,560C.
21
Calcul:
Pa = 720C ∙ 1,8 + 32 = 129,6 + 32 = 161,6;
Daca d 15,56
15,56 = 0,8524, rezulta dAPI = 141/0,8524 – 131,5 = 33,915;
Daca dAPI = 34,5, rezulta d 15,56
15,56 = 141/166 = 0,8493;
d API ∙ Pa
I.D. = = 34,5 ∙ 161,6 / 100 = 55,752.
100
Efecte termice ale reactiilor chimice
8.1. Termochimie
Studiaza efectele termice care insotesc procesele chimice, conditiile de stabilitate a sistemelor, legile
dupa care acestea se transforma pentru a atinge starea de stabilitate maxima numita stare de echilibru.
Substantele au continut diferit de energie, iar suma energiilor reactantilor difera de cea a produsilor
de reactie. Procesele care au loc cu degajare de caldura se numesc procese exoterme, iar cele care au
loc cu absorbtie de caldura se numesc procese endoterme.
Energia termica degajata sau absorbita intr-o reactie chimica se numeste caldura de reactie.
Experimental, caldura de reactie se determina prin metoda calorimetrica, metoda in care se
determina variatia de temperatura care insoteste o reactie chimica. Metoda se bazeaza pe corelatia care
exista intre variatia de temperatura, ∆ t si masa,m, de substanta care preia cantitatea de caldura, Q,
degajata sau absorbita, intr-un sistem termic izolat:
Q = m ∙ c ∙ ∆t
unde c este caldura specifica a solventului.
8.2. Determinarea entalpiei de neutralizare
Reactia de neutralizare este reactia care are loc intre un acid si o baza, reactie din care rezulta sare si
apa.
Caldura de neutralizare (entalpia de neutralizare) este caldura care se degaja in reactia de neutralizare
a unui mol de acid cu un mol de baza.
a) Neutralizarea acidului azotic cu hidroxidul de sodiu:
HNO3(aq) + NaOH(aq) → NaOH3(aq) + H2O (1)

∆ H = - 13,7 kcal/mol
b) Neutralizarea acidului clorhidric cu hidroxidul de potasiu:
HCl(aq) + KOH(aq) → KCl(aq) + H2O (1)

∆ H = - 13,7 kcal/mol
22
In laborator se va studia reactia de neutralizare in solutie apoasa (aq) a hidroxidului de sodiu cu acidul
azotic:
NaOH(aq) + HNO3(aq) → NaNO3(aq) + H2O(1) - ∆ H
unde ∆ H este caldura de neutralizare in kcal/mol.
8.3. Caldura de neutralizare si de dilutie
In timpul reactiei de neutralizare in calorimetru apar doua efecte termice: caldura de neutralizare
datorita reactiei de neutralizare si caldura de dilutie datorita procesului de diluare a acidului azotic in
apa. In consecinta, se vor efectua doua determinari:
- Masurarea variatiei de temperatura (∆ t ) datorita procesului global, de neutralizare si de dilutie;
- Masurarea variatiei de temperatura (∆ t d) datorita procesului de dilutie.
Calcul:
∆ t = t2 – t1, si cum t1 = 23,5 0C si t2 = 26,6 0C in urma lucrarii practice

rezulta ∆ t = 3,1 0C.
∆ t d = t4 – t3, si cum t3 = 23 0C si t4 = 23,4 0C rezulta ∆ t d = 0,4 0C.
Variatia de temperatura a procesului global este:
∆ t = ∆ t n + ∆ t d unde ∆ t n = variatia de temperatura datorita neutralizarii;

rezulta ∆ t n = ∆ t - ∆ t d ;
∆ t n = 3,1 – 0,4 = 2,7 0C.
Caldura de neutralizare se calculeaza cu relatia:
ma ∙ c a + K
∆H =- ∙ ∆ t n kcal/mol
1000 ∙ n
unde: m a = cantitatea de apa din calorimetru = 150 + 2,5 = 152,5 g;
c a = caldura specifica a apei = 1 cal/g ∙ grd;
n = numarul de moli de baza neutralizata = 0,05 moli;
∆ t n = variatia de temperatura;
K = constanta calorimetrului = 5,1 cal/grd;
1/1000 = factor de transformare a caloriilor in kcal.
152,5∙ 1+5,1 152,5+ 5,1 157,6

∆H =- ∙ 2,7 = - ∙ 2,7 = - ∙ 2,7 = - 8,5104.
1000 ∙0,05 50 50
8.4. Determinarea entalpiei de dizolvare
Caldura de dizolvare reprezinta caldura degajata sau absorbita la dizolvarea unei substante intr-un
dizolvant.
In laborator se va determina caldura de dizolvare a clorurii de amoniu.
Calcul:
23
∆ t diz = t6 – t5, si cum t5 = 23,1 0C si t6 = 22,5 0C in urma lucrarii practice

rezulta ∆ t diz = - 0,6 0C.
Caldura de dizolvare pentru un mol de sare se va calcula cu relatia:
m1 ∙ c + K
∆H =- ∙ ∆ t diz kcal/mol
1000∙ n NH 4 Cl
unde: m 1 = masa solutiei din calorimetru = 150 + 1,5 = 151,5 g;
c = caldura specifica a solutiei = 1 cal/g ∙ grd;
n NH 4 Cl = numar de moli de clorura de amoniu = m 2/M2;
m 2 = masa de clorura de amoniu = 1,5 g;
M 2 = masa molara a clorurii de amoniu = 53,5 g;
∆ t diz = variatia de temperatura = - 0,6 0C.
156,5∙ 1+5,1 161,6

∆H =- ∙ (- 0,6) = ∙ 0,6 = 3,462
1000 ∙0,028 28
8.5. Determinarea caldurii de dizolvare a sarii anhidre (CuSO 4)

Calcul:
Pentru un mol de sare (considerand densitatea si caldura specifica ale solutiei egale cu unitatea),
caldura de dizolvare ∆ H 1, va fi:
m1 ∙ c+ K
∆ H1 = - ∙ ∆ t 1 kcal/mol
1000 ∙ n2
unde: m1 = masa solutiei = 150 + 2 = 152 g;
n2 = numar de moli = m2/M2;
m2 = masa de sare anhidra = 2 g;
M2 = masa molara a sarii anhidre;
∆ t 1 = variatia de temperatura.
∆ t 1 = t8 - t7, si cum t7 = 21,8 0C si t8 = 22,3 in urma lucrarii practice

rezulta ∆ t 1 = 0,5 0C.
152+5,1
∆ H1 = - ∙ 0,5 = -12,568 ∙ 0,5 = - 6,284.
100 /8
8.6. Determinarea caldurii de dizolvare a sarii hidratate (CuSO 4 ∙ 5H2O)

Calcul:
Caldura de dizolvare (∆ H 2) se calculeaza folosind relatia:
24
m3 ∙ c+ K
∆ H2 = - ∙ ∆ t2 kcal/mol
1000 ∙ n4
unde: m3 = masa solutiei = 150 + 1,75 = 151,75 g;
n 4 = numar de moli de sare hidratata = m 4/M4;
m4 = masa de sare hidratata = 1,75g;
M 4 = masa molara a sarii hidratate;
∆ t 2 = variatia de temperatura.
∆ t 2 = t10 - t9, si cum t9 = 21,8 0C si t10 = 21,6 in urma lucrarii practice

rezulta ∆ t 1 = - 0,2 0C.
151,75+ 5,1
∆ H2 = - ∙ (0,2) = + 31,37 / 7 = 4,48.
100∙ 1,75/8
8.7. Determinarea caldurii de hidratare
Reactia de hidratare a sulfatului de cupru este:

CuSO4(s) + 5H2O(l) → CuSO4 ∙ 5H2O(s) - ∆ H hidr
Conform legii lui Hess:
a) CuSO4(s) + (n+5)H2O(l) → CuSO4(aq) - ∆ H 1

b) CuSO4 ∙ 5H2O(s) + nH2O(l) → CuSO4(aq) + ∆ H 2
Prin scaderea celor doua ecuatii termochimice (a - b) rezulta chiar ecuatia de hidratare.
Astfel, caldur a de hidratare se calculeaza cu relatia:
∆ H hidr = |∆ H 1|−|∆ H 2| kcal/mol
∆ H hidr = - 6,284 - 4,48 = - 10,764 kcal/mol;

∆ H hidr (teoretic) = - 15,85 - 2,75 = - 18,6 kcal/mol.
25
Analiza gazelor de ardere cu aparatul Orsat

Gazele rezultate in urma arderii combustibililor sunt formate din dioxid de carbon, monoxid de carbon,
azot si oxigen. O metoda de analiza a gaselor de ardere foloseste aparatul Orsat si consta in absorbtia
succesiva a componentelor in reactivi specifici, urmata de masurarea volumetrica a gazului absorbit.
Dioxidul de carbon se absoarbe intr-o solutie de hidroxid de potasiu.
Ecuatia reactiei care are loc la absorbtie este:
CO2 + KOH → KHCO3
Oxigenul se absoarbe in solutie alcalina de pirogalol.

2C6H3(OH)3 + 1/2O2 → (OH)3H2C6 -- C6H2(OH)3 + H2O
Oxidul de carbon este absorbit intr-o solutie amoniacala de clorura de cupru (I) (Cu 2Cl2):
2CO + Cu2Cl2 + 8NH4Cl → Cu2Cl2 ∙ 2CO ∙ 8NH4Cl
Calcul:
% CO2 = a;
% O2 = b - a;
% CO = c - b;
% N2 = 100 - c.
26
Astfel, cu rezultatele obtinute se calculeaza masa moleculara medie a amestecului gazos

analizat (Mmed), densitatea (ρ amestec) si densitatea fata de aer a amestecului (daer):
n
%V i ∙Mi
Mmed = ∑
i=1 ;
100
M med
ρ amestec = ;
Vm
M med
daer = ;
28,95
unde: Mmed = masa molara medie a amestecului;
Vi = volumul fiecarui component (% vol.);
M i = masa molara a fiecaruia dintre componenti;
ρ amestec = densitatea amestecului;
V m = volumul molar al gazelor in conditii normale = 22,4 l;
daer = densitatea amestecului fata de aer;
28,95 = masa molara medie a aerului.
In urma lucrarii practice:
a=2 MCO2 = 12 + 32 = 44
b = 24 MO2 = 32
c = 25 MCO = 12 + 16 = 28
MN2 = 14 ∙ 2 = 28
rezulta:
% CO2 = a = 2;
% O2 = b - a = 24 - 2 = 22;
% CO = c - b = 25 - 24 = 1;
% N2 = 100 - c = 100 - 25 = 75.
%V 1 ∙ M 1+ %V 2 ∙ M 2+ %V 3 ∙ M 3 +%V 4 ∙ M 4
Mmed = =
100
28+88+704+ 2100 2920
= 100
= 100
= 29,2.
M med 29,2
ρ amestec = = = 1,30 (g/l)
Vm 22,4
M med 29,2
daer = = 28,9 = 1,01.
28,95
27
Determinarea echivalentului chimic al zincului (Zn)

Echivalentul gram reprezinta cantitatea, in grame, dintr-un element sau dintr-o substanta care
reactioneaza sau substituie intr-o reactie chimica 1,008 g hidrogen, 8 g oxigen sau un ecivalent gram din
orice alt element sau substanta.
Potrivit legii echivalentilor, raportul maselor a doua substante A si B care reactioneaza este egal cu
raportul echivalentilor lor chimici:
mA E A
=
mB E B
In lucrare se va determina echivalentul chimic al zincului prin masurarea volumul de hidrogen care
rezulta din reactia unei cantitati cunoscute de zinc cu o solutie de acid clorhidric.
2HCl + Zn → ZnCl2 + H2
Calcul:
Volumul de hidrogen rezultat din reactie (V) se calculeaza, pentru conditii normale de temperatura si
presiune, cu ajutorul legii gazelor perfecte:
28
P0∙ V 0 P ∙ V
=
T0 T
In calcule se tine seama si de presiunea partiala a vaporilor de apa, deoarece hidrogenul degajat se afla
deasupra apei.
Pentru calcului lui V0 se va aplica relatia:
(P−P H 2 O) ∙ T 0
V0 = ∙V
P0∙ T
unde: V 0 = volumul de hidrogen rezultat din reactie, exprimat in cm 3;
T0 = temperatura normala (K) = 273 K;
P0 = presiunea normala = 760 mm col.Hg;
V = volumul de hidrogen rezultat din reactie, in cm 3;
T = temperatura camerei = 295 K;
P = presiunea atmosferica, citita la barometru = 740 mm col.Hg;
Masa de hidrogen, echivalenta volumul V0, se calculeaza cu relatia:
M H 2∙ V O 2V0
mH2 = = .
22400 22400
Pentru a calcula echivalentul zincului, se aplica legea echivalentilor: raportul maselor a doua substante
care reactioneaza este egal cu raportul echivalentilor lor chimici:
m Zn E Zn
=
mH 2 E H
m Zn
rezulta: EZn = ∙E .
mH 2 H 2
mZn = 0,02116 g;
VH2 = 8,3 cm3;
(P−P H 2 O) ∙ T 0 273(740−19,8)
V0 = ∙V = ∙ 8,3 = 7,27.
P0∙ T 760 ∙ 295
2V0 2∙ 7,27
mH2 = = = 0,000649.
22400 22400
29
m Zn 0,02116
EZn = ∙E = = 32,604.
m H 2 H 2 0,000649
M Zn 65,39
EZn(teoretic) = = = 32,695.
valenta Zn 2
∆EZn = EZn(teoretic) - EZn = 32,695 - 32,604 = 0,091 g.
|E Zn−E Zn(teoretic)| ∙ 0,091

Eroarea = ε r = 100 = 32,695 ∙100 = 0,27%.
EZn(teoretic )
Seria de activitatea a metalelor

Proprietatea chimica principala a metalelor este capacitatea atomilor acestora de a ceda electronii de
valenta si de a trece in ioni incarcati pozotov, proprietate cunoscuta sub numele de electropozitivitate.
Cedand usor electronii de valenta in reactiie chimice, metalele sunt reducatori puternici.
Capacitatea de cedare a electronulor nu se manifesta in aceeasi masura la toate metalele, cu cat un
metal cedeaza mai usor electronii sai, cu atat este mai electropozitiv si reactioneaza mai energic.
Aceasta proprietate se poate masura prin valoarea potentialului de oxido-reducere.
Beketov si Volta au asezat metalele in serie, in ordine descrescatoare a caracterului reducator:
Li, Cs, K, Ba, Ca, Na, Mg, Al, Mn, Zn, Cr, Fe, Co, Ni, Sn, Pb, H, Cu, Hg, Ag, Au
30
Aceasta serie poartra numele de seria tensiunilor sau serai de activitate a metalelor. Pentru studiul
comparativ al activitatii metalelor se pot folosi diferite reactii, dintre care mai usor se pot prezenta
reactiile dintre metale si sarurile lor.
11.1. Reactii ale metalelor cu diferite solutii de acizi, baze si saruri:
Nr. pahar Solutia Metalul Ecuatia reactiei care are loc Obs.
1 CuSO4 Pb CuSO4 + Pb → PbSO4 + Cu
2 CuSO4 Fe CuSO4 + Fe→ FeSO4 + Cu
3 CuSO4 Zn CuSO4 + Zn → ZnSO4 + Cu
4 Pb(NO3)2 Zn Pb(NO3)2 + Zn → Zn(NO3)2 + Pb
5 Pb(NO3)2 Al Pb(NO3)2 + Al → Al(NO3)3 + Pb
6 FeSO4 Pb FeSO4 + Pb → PbSO4 + Fe
7 FeSO4 Al FeSO4 + Al → Al2(SO4)3 + Fe
8 FeSO4 Cu FeSO4 + Cu → CuSO4 + Fe
9 SnCl2 Zn SnCl2 + Zn → ZnCl2 + Sn
10 SnCl2 Cu SnCl2 + Cu → CuCl2 + Sn
11 Al2(SO4)3 Fe Al2(SO4)3 + Fe → FeSO4 + Al
12 AgNO3 Cu AgNO3 + Cu → Cu(NO3)2 + Ag
13 AgNO3 Al AgNO3 + Al → Al(NO3)3 + Ag
14 HCl Al HCl + Al → AlCl3 + H2
15 HCl Cu HCl + Cu → CuCl2 + H2
16 HCl Zn HCl + Zn → ZnCl2 + H2
17 NaOH Al NaOH + Al →Al(OH)3 + Na
18 NaOH Zn NaOH + Zn → Zn(OH)2 + Na
Calcul:
Se calculeaza diferenta de masa:

∆ m = mf - mi
Se noteaza cantitatea de metal dizolvat in solutie cu "x", iar cantitatea de metal din solutie
depusa pe suprafata placutei cu "y". Atunci, diferenta ∆ m reprezinta cresterea in greutate a
placutei, respectiv: ∆ m = y - x.
Din legea echivalentilor chimici se aplica reactia dintre metalul si solutia aleasa.
x Ex
Rezulta: =
y Ey
Ex: daca x = Fe si y = Cu rezulta EFe = 56/2 = 28 si ECu = 64/2 = 32.
Se rezolva sistemul de ecuatii:
31
y−x=∆ m
{ x 28
=
y 32
rezulta y = 32x/28 = 1,14x
y - x = 1,14x - x = 1,14 g = ∆ m
1. CuSO4 + Pb → PbSO4 + Cu
Pb: mi = 5,6 g
mf = 5,65 g rezulta ∆ m = mf - mi = 5,65 - 5,6 = 0,05 g.
2. CuSO4 + Fe→ FeSO4 + Cu

Fe: mi = 3,2 g
3. CuSO4 + Zn → ZnSO4 + Cu
Zn: mi = 1,37 g
4. HCl + Al → AlCl3 + H2
Al: mi = 1,3 g
5: HCl + Cu → CuCl2 + H2
Cu: mi = 3,59 g
6. NaOH + Al →Al(OH)3 + Na
Al: mi = 1,29 g
mf = 1,32 g rezulta ∆ m = mf - mi = 1,32 - 1,29 = 0,03 g
32

Lucrare de Laborator

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrare de Laborator

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dascalina Alexandru Adrian Grupa nr. 6, Semigrupa nr.

Lucrare de laborator nr.1

1.1. Exprimarea concentratiei solutiilor:

Exista mai multe tipuri de concentratie:

1. Concentratie procentuala - procente de masa - %

* In procente de masa - concentratie procentuala este cantitatea de solvat in 100g de solutie.

* Concentratia procentuala volumetrica - exprimarea concentratiei gazelor [ volum solvat/100 unitati

4. Concentratia molala este numarul de moli de solvat aflati in 1000g solvent.

- daca se noteaza: - n1- nr de moli ai solvatului;

- atunci fractiile molare x 1 si x 2 vor fi:

* Suma fractiilor molare dintr-o solutie este egala cu 1:

* Pentru exprimarea concentratiei solutiilor aproximative se foloseste notiunea de FACTOR.

1.2. Prepararea solutiei 0,1n de NaOH

* Ca urmare, cu NaOH nu se poate prepara o solutie etalon.

1.3. Determinarea factorului solutiei 0,1n NaOH

Ecuatia reactiei care are loc in timpul titrarii este:

Pentru solutia 0,1n NaOH, titrul teoretic este:

1 echiv. gram H 2 C 2 O 4 ∙ 2 H 2 O ......................................................1 echiv. gram NaOH

Factorul solutiei se calculeaza cu relatia:

Datele experimentale pentru calculul titrului si factorului solutiei NaOH:

Volumul solutiei 0,1n H 2 C 2 O 4 - V 1(cm 3 ¿ 10 ml

1.4. Prepararea solutiei de permanganat de potasiu 0,1n

Iar echivalentul permanganatului de potasiu ( KMnO 4 ) este:

1.5. Determinarea factorului solutiei 0,1n KMnO 4

2 KMnO 4 +5 H 2 C 2 O 4 +3 H 2 SO4 →2 MnSO4 + K 2 SO4 +10 CO2 +8 H 2O

Pentru solutia 0,1n KMnO 4 , titrul teoretic este:

Pentru a calcula titrul real al solutiei de permanganat se aplica legea echivalentilor:

1 echiv. gram H 2 C 2 O 4 ∙ 2 H 2 O ......................................................1 echiv. gram KMnO4

unde: V 1este volumul solutiei H 2 C 2 O 4 luat pentru determinare

Factorul solutiei de permanganat se calculeaza cu relatia:

Datele experimentale pentru calculul titrului si factorului solutiei KMnO 4 :

Volumul solutiei 0,1n H 2 C 2 O 4 - V 1(cm3 ¿ 10 ml

Lucrare de laborator nr.2

2.1. Determinarea duritatii apei

Def: Duritatea permanenta (Dp) se datoreaza clorurilor, sulfatilor si azotatilor de Ca si Mg.

Def: Duritatea totata ( D T ): D T = Dt + Dp

Unitatii de masura pentru duritate:

2.2. Determinarea duritatii temporare

* Exprimarea in grade de duritate (° H ):

Pentru exprimarea duritatii temporare in grade de duritate se considera reactia:

2HCl + CaO →CaCl 2 + H 2 O

1000 cm3 sol. 0,1n HCl....................0,1 ∙36,5 g HCl

2 ∙ 36,5 g HCl.................................................56 g CaO

VHCl ∙36,5 ∙10-4 g.........................................y g CaO

V HCl ∙ 56 ∙36,5 ∙ 10−4

Pentru exprimarea duritatii in grade de duritate se scrie:

VHCl ∙ 2,8 ∙10 mg CaO la 1 l apa.........................Dt ° H

Pentru exprimarea duritatii in mval se tine seama de ecuatia reactiei:

Dt = V HCl (mval Ca2+/l)

HOOC – CH2 CH2 - COONa

Exprimarea duritatii totale in grade de duritate ( 0H):

Pentru conditiile date, se ajunge la urmatoarele relatii de calcul:

DT = VCIII ∙ FCIII ∙0,561 (OH)

DT = VCIII ∙ FCIII ∙ 0,2 (mval/l)

unde: VCIII = volumul solutiei de complexon III (cm3) folosit la tirare

2.4. Dedurizarea apelor cu schimbatori de ioni

2RH + CaCl2 → R2Ca + 2HCl

Dt = 2,8 ∙ 1,2 = 3,36 oH => foarte moale

Dt = 1,2 mval Ca2+/l

DT = 0,561 ∙ 4,4 ∙ FCIII OH

DT = 0,2 ∙ 4,4 ∙ FCIII mval/l

Lucrare de laborator nr.3

Identificari de ioni in apele industriale