GHID PENTRU REALIZAREA CĂDERILOR DE APĂ; STANCA

ARTIFICIALA

Prefaţă

Realizarea pietrei artificiale are o experienţă de decenii, dar nu a fost

vândută la scară largă, până când producătorii de piatră artificială nu au început
să folosească şabloane flexibile care să ofere imaginea pietrelor actuale, aşa că
fabricarea pietrelor a progresat la un nou nivel de realism. Înfăţişarea pietrelor
artificiale create cu această tehnică de realizare a pietrelor a fost folosită pentru
habitatele din grădinile zoologice, în parcurile tematice, muzee, case şi ele sunt
toate imitaţii convingătoare ale formaţiunilor de pietre reale. Acest grad superior
pe care l-au atins pietrele artificiale, a îmbunătăţit imaginaţia designerilor la fel ca
şi a publicului din toată lumea. Modelele de pietre bazate pe natură au fost
folosite pentru a creea aspecte exterioare de peisaje pentru o mare varietate de
locaţii în jurul lumii şi nivelul lor înalt calitativ a fixat noi standarde pentru această
industrie.
Acum, veţi avea posibilitatea de a obţine noi cunoştinţe şi informaţii pentru
a vă realiza propriul paradis de piatră artificială – oricum aţi dori voi să fie – mic
sau mare. Veţi putea să intensificaţi orice mediu, astfel încât să reflecte acele
elemente din natură pe care le admiraţi.
Aceast ghid oferă cititorului metode alternative pentru învăţarea
modalităţilor de realizare a pietrelor, astfel încât, lucrările mici pot fi construite
acasă, fără să folosiţi prea multe echipamente. În acelaşi timp, informaţiile
tehnice sunt incluse pentru acei cititori care doresc să aprofundeze instrucţiunile
de construire a pietrelor artificilale. O dată ce aţi înţeles bine principiile realizării
pietrelor, veţi fi limitaţi doar de imaginaţia vostră, de entuziasmul şi bugetul
vostru.
Proiectarea, planificarea şi construirea propriei voastre lucrări de piatră
artificială, vă vor răsplăti din multe puncte de vedere în anii următori. Crearea de
piatră artificială este doar un pas favorabil în construirea unui mediu înconjurător
plin de inspiraţie, care poate fi o parte importantă a casei voastre şi a stilului
vostru de viaţă.
 PARTEA I – DESIGN
CAPITOLUL 1
PLANIFICAREA ŞI DESIGNUL

Lucrul cu cimentul şi oţelul poate fi o muncă grea, dar rezultatele pot fi

spectaculoase şi pot dura o viaţă. Crearea peisajelor de piatră artificială nu
trebuie să fie o decizie impulsivă. O formaţiune completă de pietre din beton este
aproape imposibil de mutat o dată ce a fost construită, aşezarea şi mărimea
pietrelor necesită o reflecţie îndelungată, după cum putem vedea. Un proiect de
succes, al cărui stil, aşezarea, construcţia şi finisarea vor recompensa cu
generozitate proprietarii cu un paradis, pe care ei ar putea să nu mai dorească
să îl părăsească niciodată.
Dificultatea şi nivelul de muncă solicitate pentru construirea unei cascade
de piatră artificială sunt direct proporţionale cu mărimea sa. Din acest motiv,
dacă acesta va fi primul vostru proiect de construcţie, veţi dori probabil să
începeţi la o scală mai mică. Primul impuls pentru majoritatea oamenilor este să
sară direct la fanteziile pe care le au despre amenajări de atâta timp. În schimb,
spargeţi acest proiect de vis în secţiuni realizabile, începeţi cu o mică secţiune –
pentru primul vostru proiect.
Luaţi în calcul fabricarea unui bolovan de-a lungul marginii iazului sau a
piscinei. Este posibil, după ce experimentaţi nivelul de muncă pe care îl implică,
să nu mai alegeţi să faceţi altă muncă la piatra artificială. Nu veţi dori să vă
blocaţi cu o structură mare neterminată şi fără posibilitatea de a o mai termina
vreodată.
Desenarea aspectelor proiectului cascadei
Multe dintre pietrele de pe suprafaţa pământului au fost aşezate în straturi
orizontale ca şi sedimentele (precum piatra de nisip, şistul argilos şi piatra de var
- calcarul) sau ca lavă curgătoare (precum bazaltul). Foarte adesea, aceste
straturi au fisuri verticale, care dau pietrelor o aparenţă mai degrabă de lespezi
de piatră. Când aceste pietre sunt expuse perioade îndelungate la condiţiile de
vreme, eroziune de la ploi sau topirea gheţii de către acizi derivaţi organic, pot
lua o înfăţişare mult mai crăpată şi margini neregulate, accidentate. În
continuare, ele reţin urmele pe porţiunile orizontale.
Pietrele vulcanice precum granitul, s-au format adânc în pământ şi au fost
apoi expuse la suprafaţă prin eroziune sau mişcări tectonice. În timp ce granitul
poate apărea câteodată ca un strat de aluviuni din cauza crăpăturilor orizontale,
are de obicei o înfăţişare foarte masivă, colţuroasă. Textura sa cristalină oferă
granitului un aspect complet granulos şi împestriţat, adesea tăiat la întâmplare de
benzi de material negru sau deschis la culoare. Unde granitul a fost supus
condiţiilor meteo, a luat caracteristicile imaginii unei perne rotunde.
Rocile metaforice (ca gneiss, cuarţitul, şisturile şi marmura) s-au format
când sedimentarea şi pietrele vulcanice au fost supuse unei călduri şi presiuni
intense în timpul mişcărilor tectonice ale scoarţei pământului. Înfăţişarea acestor
roci este foarte variabilă, dar de obicei ele au modele expuse în benzi, fâşii, care
aproape întotdeauna au deformări, răsuciri întortocheate în fâşii. Suprafeţele
expuse la condiţiile externe reflectă adesea aceste straturi, mai ales pe verticală
decât pe orizontală. Rocile metaforice sunt de obicei tăiate de numeroase
crăpături care le divid în bucăţi mari. Ca în toate pietrele, aceste crăpături sunt
puncte în care vremea a luat locul mult mai rapid şi ele sunt de obicei accentuate
cu zimţuri proeminente.
Din cauza compoziţiei variate, pietrele au grade diferite de tărie şi
rezistenţă la condiţiile externe. Straturi alternative de calcar şi rocă argiloasă, de
exemplu, vor avea adesea o înfăţişare de strat-prăjitură cu bucăţi de calcar tare
printre ieşirile de bucăţi de rocă argiloasă.
Climatul afectează foarte mult modul în care pietrele rezistă la condiţiile
externe. Piatra de calcar este proeminentă şi mult mai rezistentă la condiţiile
externe decât piatra de nisip, care se dezintegrează uşor la efectele abrazive ale
nisipului bătut de vânt.

Când gândiţi desenul pentru formaţiunea de pietre, inspiraţi-vă după

pietrele din zona voastră. Faceţi puţină cercetare, faceţi câteva fotografii
formaţiunilor de pietre din apropiere, pentru a le folosi mai târziu în crearea
înfăţişării pietrelor voastre artificiale.
Chiar dacă realizaţi o cădere mică de apă, gândiţi-vă cum a fost formate
pietrele şi de unde ar putea veni ele. Folosind formaţiuni de pietre care se
potrivesc zonei voastre, pietrele vor avea un aspect mult mai natural.
O sursă bună pentru imagini cu forme de căderi de apă şi mărimi este
internetul, cu o simplă căutare pentru imagini cu cascade. Veţi găsi suficiente
imagini pe internet, care vă vor ajuta să realizaţi desenul. Când priviţi o cascadă
mare reală, amintiţi-vă că voi puteţi să o faceţi mai mică, va arăta la fel, dar la
scale diferite.

Aşezarea cascadei
Când decideţi unde să plasaţi pietrele în relief sau căderea de apă, staţi
pentru un timp la distanţă şi imaginaţi-vă unde – aşezarea, zgomotul sau
reflectarea pot adăuga o nouă dimensiune curţii voastre.
Este un adevărat bonus pentru orice piatră ieşită în relief care poate fi
văzută uşor din casă, dar în multe cazuri, aceasta poate să nu fie important.
Sunt multe lucruri de luat în calcul când gândiţi unde să alegeţi locul.
Acestea sunt, în mare parte, consideraţii din punct de vedere estetic, dar trebuie
să includă şi câteva preocupări pentru stilul de arhitectură şi împrejurimile
peisajului natural.
Trebuie să luaţi în calcul de asemenea, aspectele practice ale şantierului,
cum ar fi aşezarea pământului, accesibilitatea pentru camioane şi echipament, la
fel de bine ca şi lipsa de constrângere pentru abilitatea de a munci când
construiţi o cădere de apă.
Electricitatea este un alt punct important, poate fi necesară pentru pompe,
încălzire sau iluminat. Dacă şantierul este la ceva distanţă de cea mai apropiată
sursă, trebuie să luaţi în calcul preţul pentru aducerea electricităţii pe şantier. De
asemenea, în proiectele de căderi de apă care sunt umplute frecvent cu apă şi
este necesară aducerea ei, este înţelept să vă asiguraţi că este suficient de
aproape. Întotdeauna verificaţi ca excavarea pentru bazin să nu distrugă
pompele, ţevile de apă existente, cablurile electrice sau canalele de scurgere,
înainte de începerea construcţiei. Excavaţi întotdeauna cu precauţie.
Este vital să realizaţi pietre în relief, cât se poate de sigure. Chiar dacă
construiţi pietre pentru uscat sau pentru căderi de apă, este important să vă
amintiţi măsurile de siguranţă pentru copii, adulţi şi animale. Ideea unui proiect
de piatră artificială sau iaz, poate fi abandonată sau amânată de părinţii cu copii
mici, ca precauţie necesară pentru a face un proiect perfect sigur, pe lângă
valoarea lui estetică.
Un proiect de acumulări de pietre uscate poate fi irezistibil pentru căţărări,
dar o cădere de pe pietre, chiar şi de la o înălţime mică, poate fi mortală.
Există preocupări importante de siguranţă pentru echipamentul electric
(pompe submersibile sau lumini), care este instalat în apă. Apa şi electricitatea
pot fi un amestec cu potenţial mortal. Indiferent de cât de simplă va fi instalaţia,
este important să folosiţi echipament electric aprobat şi să consultaţi, sau mai
bine să aduceţi un angajat calificat ca electrician. Ca o precauţie suplimentară,
se recomandă cu insistenţă să instalaţi un întrerupător unde echipamentul
electric este folosit în sau lângă apă. Aceste întrerupătoare sunt simplu de
conectat şi în eventualitatea unei scăpări de curent, ele taie curentul în 30 de
milisecunde pentru a vă proteja împotriva şocurilor electrice severe.
Planul de ansamblu al lucrării Începeţi cu un desen simplu, chiar dacă vă
uitaţi în jos la proiectul vostru de cădere de apă sau de formaţiune de pietre.
Desenaţi un contur pe unde vor trece pietrele, incluzând câteva repere existente,
cum ar fi casa, copacii sau forma piscinei sau iazului existente, pe lângă care vor
trece pietrele. Acesta se numeşte plan de amplasament sau plan de situatie.
Folosiţi-vă planul de ansamblu pentru a lucra apoi poteci, margini şi
întinderea formaţiunilor de pietre. Includeţi iazul sau marginile piscinei, dacă vreţi
să faceţi un proiect cu apă. Dacă veţi include lumini, difuzoare sau ţevi în pietrele
artificiale, acestea trebuie de asemenea să fie notate şi poziţionate în planul de
ansamblu. Este întotdeauna o idee bună să lucraţi la scală, astfel încât, fiecare
lucru desenat în planul de ansamblu să fie proporţional şi măsurat, folosind o
scală prestabilită, precum 1/50 sau 1/100.
Folosiţi o scală însemnând luarea măsurilor zonei actuale şi folosirea
acelor măsurători pentru a traduce desenul într-un format mai mic, cât o coală de
hârtie. Mărimea foii voastre de hârtie va determina mărimea scalei pe care vreţi
să o folosiţi.
Regulile şi scalele arhitecţilor sunt disponibile la orice birou, dar asiguraţi-
vă că folosiţi o scală care va lucra pentru voi: de obicei scalele 1/50, 1/100,
1/500, sunt cele mai bune.
Pentru a vă asista măsurătorile, folosiţi un colţ de casă sau un copac ca
punct de start pentru luarea măsurătorilor terenului. Toate măsurătorile vor fi
făcute de la acest punct de pornire. Folosind o scală de arhitect 1/50, reduceţi
acea zonă astfel încât vă va încăpea într-o pagină, care este 5 mm pe pagină
este egal cu 1 m a măsurătorii formaţiunii din şantier. Începeţi pe pagină cu
plasamentul punctului de start şi puneţi la scală toate măsurătorile voastre pe
pagină. Dacă aţi desenat la scală, veţi fi întotdeauna corecţi cu proporţiile
proiectului, ca şi legături cu elementele înconjurătoare.
Puteţi folosi de asemenea, o hârtie milimetrică pentru a desena planul de
ansamblu. Foaia milimetrică poate asista cu acurateţe în timp ce fiecare pătrat al
ei poate reprezenta o scală a măsurătorilor. De exemplu, un pătrat 10 mm poate
fi 1 mp măsurat la mărimea naturală.
Planul de înălţare Planul de înălţare arată scoaterea în relief a pietrelor de
deasupra şi traduce ideea voastră într-o hartă schiţată pentru folosirea unei
schiţe, machete a formaţiunii. Desenul de înălţare este folosit pentru a arăta
elementele verticale ale formaţiunii de pietre. În timp ce poate fi dificil să arătaţi
toate răsucirile, cotiturile şi întoarcerile formaţiunii pe foaia de hârtie, scopul
schiţei standard este să desenaţi o linie prin partea din planul în care se vede
formaţiunea, cu o săgeată punctată la una din părţile liniei indicatoare o imagine
pentru desenul de înălţare. De exemplu, imaginaţi-vă că sunteţi destul de scunzi
să staţi pe pagina planului de ansamblu. Oriunde staţi, direcţia către care vă
uitaţi este ceea ce indică linia punctată şi săgeata. Linia punctata va fi de la umăr
la umăr iar săgeata va fi în direcţia în care sunteţi îndreptaţi. Puteţi face câte
planuri de înălţare credeţi că veţi avea nevoie pentru a vă transpune ideile.
Aceasta permite oricui altcuiva să fie în stare să vă vadă ideile şi vă oferă de
asemenea, un ghid pentru construcţia formaţiunilor. Un exemplu bun al unui plan
de înălţare.

Ţineţi minte că planul de înălţare trebuie să fie şi el desenat la scală, şi în

majoritatea cazurilor el trebuie să se potrivească cu scala folosită la planul de
ansamblu. Dacă folosiţi scale diferite pentru planul de ansamblu şi planul de
înălţare, trebuie să notaţi scala folosită în josul desenelor.
Desenul de concept
Dacă desenaţi artistic, veţi putea dori să faceţi un concept al desenului.
Este practic să folosiţi o fotografie sau un desen despre cum va arăta proiectul
de piatră finisat de la un punct sigur al peisajului. Dacă nu doriţi poze pentru a
desena un concept atât de elaborat ca în exemplul de mai sus, chiar şi un desen
obişnuit poate spune volumele şi vă poate ajuta să vă formulaţi ideile despre cum
ar trebui să arate aranjamentul de pietre. Aceasta poate reduce potenţialul lipsei
de comunicare a produsului final şi poate ajuta la ofertaterea şi vinderea
proiectului către client. Mulţi artişti profesionişti pot face o schiţă simplă, cu
posibilitatea uneia sau a două revizuiri, desenează un exemplar bun. Asiguraţi-vă
că aţi văzut primele exemplare ale artistului, în special cele alb-negru în stilou,
înainte de a-l contacta. Veţi dori să stabiliţi un preţ cu artistul.
Preţul proiectelor căderilor de apă cu piatră artificială
Acum, că aveţi ideile şi desenele la scală pe hârtie în forma plan de
situatie, proiect de vedere frontala ( de inaltare ) şi desenul artistic de concept (in
perspectiva), puteţi începe să observaţi lungimea şi lăţimea, veţi fi mult mai siguri
la întâlnirea legată de buget sau câştigarea proiectului.
Să îi daţi forme naturale oricărei pietre cu laturi neregulate, tăieturile şi
părţile de sus, apar cu siguranţă dificultăţi când încercaţi să estimaţi
dimensiunile. O strategie bună pentru estimarea lucrării este spargerea
aranjametului pietrelor într-o formă geometrică generală. Pătratele vor lucra bine,
pentru că ele sunt formele cel mai puţin complexe pentru determinarea
dimensiunii şi ajută la vizualizarea modului în care structura va lua forme. Veţi
găsi o unitate de 1 metru al unui pătrat sau cub, prin multiplicarea înălţimii şi
lăţimii care dau zona totală. Împărţiţi proiectul căderii de apă în mai multe niveluri
de preţ, fiecare cu costuri diferite. Folosiţi următoarea structură de preţuri când
luaţi o lucrare: structura suport, suprafaţa de piatră făcută manual, rezistenţa la
apă a suprafeţei, „cast-rock-panel surface”, „pond shell” sau „mud-like surface” şi
componentele mecanice. Costurile pentru sistemul mecanic pot fi foarte variate
de la lucrare la lucrare şi necesită mai multă experienţă.
Preţul unui proiect de piatră poate fi comparat cu construirea temeliei
casei şi decorarea ei. Esenţial, sunt folosite aceleaşi materiale şi multe procese
sunt asemănătoare. Temelia trebuie să fie rezistentă la apă şi tare, la fel ca şi
pietrele artificiale. Şi, ca şi o temelie udă, o cascadă care are scurgeri nu e bine
etanşată, poate fi o aventură dificilă de reparat.
Preţurile standard sunt 150- 400 euro/metru pătrat pentru realizarea
proiectului. Se adaugă 20% în plus la metru pătrat pentru profit. Preţurile
fluctuează la pietrele sculptate manual, care sunt mult mai costisitoare în zonele
cu apă. Nu uitaţi să includeţi preţul pentru panourile prefabricate, dacă aşa vă
veţi realiza proiectul. Toate vor necesita cantităţi diferite de muncă şi materiale
care afectează costul pe metru pătrat.
Pentru a obţine o imagine reală a preţului lucrării, a sistemului de instalaţii,
ca şi a componentelor mecanice în iaz şi camera pompelor, tot ceea ce trebuie
să faceţi este să puneţi preţurile pentru fiecare în parte şi apoi să le adunaţi,
împreună cu preţul estimat pentru munca pe care va trebui să o prestaţi pentru a
termina proiectul. Veţi putea avea nevoie de câţiva instalatori la camera
pompelor, pe care îi veţi plăti- în special dacă instalaţiile termice şi componentele
instalaţiilor mecanice nu fac parte din experienţa voastră.
Un lucru frumos în legătură cu folosirea mortarului pentru pietre artificiale
este că puteţi întotdeauna să îl ataşaţi uşor; înlăturarea materialului nu este
uşoară şi poate implica multă muncă şi efort financiar mare. Cu cât veţi depune
mai mult efort la desenare şi planificare, cu atât veţi avea nevoie de mai puţin
efort pentru a schimba lucrarea după ce aţi făcut-o.
Priviţi natura pentru a vă inspira în desenele voastre, dar uitaţi-vă la
planuri şi înălţări pentru ghidarea în construcţie.
 PARTEA A II-A – OPERAŢIUNI

CAPITOLUL 2
SISTEMUL DE ALIMENTARE CU APĂ

Gândiţi proiectul cu apă ca despre un organism viu; sistemul mecanic este

cel care îl ţine în viaţă şi îl face să funcţioneze corect. Acest sistem mecanic
poate de asemenea să fie ca cel sus menţionat de pompare a apei care este
făcut cu instalaţii electrice şi echipamentul necesar care face să funcţioneze
pomparea apei. Acesta poate include: ţevi, pompe, sisteme de filtrare, sterilizare,
supape şi adăpost pentru echipament.
Când proiectaţi un aranjament de piatră artificială cu apă, cum ar fi un iaz
sau o cascadă, trebuie să vă gândiţi la amplasarea ţevilor şi a echipamentului
electric, înainte de începerea construcţiei. Indiferent că vă gândiţi la un proiect
pentru interior sau exterior, în primul rând trebuie să se facă ţevile şi partea
electrică.
O dată ce este terminată proiectarea pentru ţevi şi componentele
electrice, puteţi excava pentru iaz şi tranşeele mecanice, aşezaţi ţevile şi
conductele electrice în tranşee sau îngropaţi-le de-a lungul părţii cu iazul. Ţevile
şi conductele vor fi aduse afară din pământ sau ridicate ca nişte cioturi într-un loc
adecvat, cum este indicat în proiectul de ansamblu. Toate elementele trebuie să
fie incluse. Aceasta poate include înălţarea ţevilor şi conductelor pentru drenaj,
skimmers, jgheaburi, cutiile subacvatice electrice, lumini, ţevi de deversare şi
senzorii care indică nivelul apei.
Sistemul mecanic
Numeroase decizii cu privire la sistemul propus trebuie să fie luate din timp.
Consideraţii mecanice:
- Vreţi să puteţi să drenaţi apa uşor?
- Unde va merge apa drenată? Multe oraşe solicită ca apa tratată chimic să
fie drenată într-un sistem sanitar şi nu în sistemul de apă pluvială.
- Cum veţi porni şi opri sistemul de apă?
- Vor distruge iarna şi îngheţul peştii şi echipamentul?
- Unde va fi adăpostit echipamentul?
- Cât de mare doriţi să fie cascada? Aceasta va determina cât de mare va fi
pompa de care aveţi nevoie.
- Doriţi ca aranjamentul de apă să fie umplut în siguranţă, cu o completare
pentru evaporare?
- Doriţi becuri sub apă?
- Vreţi un skimmer?
- Vreţi jeturi curbate (a plecato) care să ajute circularea apei?
- Veţi avea peşti, sau va fi o fântână arteziană tratată chimic?
- Vreţi control spa, construiţi un spa?
- Ce mărime de conducte doriţi? Acestea sunt determinate de cantitatea de
apă căzută şi de mărimea pompei. Folosiţi lista de componente pentru a
verifica dacă aţi evaluat şi inclus în desenul vostru toate componentele
necesare.
Asiguraţi-vă că aţi adresat toate aceste întrebări la început, deoarece o dată
ce proiectul de piatră artificială este terminat, este foarte dificil să adăugaţi
lucruri uitate, calculate greşit sau probleme mecanice trecute cu vederea. O
dată ce v-aţi adresat firmelor de ţevi şi electrice, sunteţi gata să începeţi
desenul pentru sistemul mecanic.
Găsiţi un loc pentru sistemul mecanic
Dacă proiectul este suficient de mare, gândiţi-vă să includeţi o uşă de
acces în interiorul proiectului de piatră. Componentele mecanice şi electrice
pot fi adăpostite în interiorul proiectului din pietre, prevedeţi un spaţiu pentru a
ascunde pompele, filtrele, încălzitoarele, sistemele electrice şi echipamentul
spa. Asiguraţi-vă că uşa de acces este dimensionată corect, pentru o intrare
uşoară şi că veţi găsi codurile electrice locale. Acesta este un loc ideal pentru
toate echipamentele, pentru că ele vor fi ascunse dar la îndemână.
O altă opţiune este să îngropaţi instalaţia mecanică într-o groapă lângă
proiectul de piatră cu un capac sau o poartă drept acces de intrare. Această
locaţie permite absorbţia inundaţiei de la pompă, ceea ce este întotdeauna
bine pentru pompă. Un obstacol este să se inunde groapa şi să se strice
echipamentul.
Includeţi câteva metode de drenaj – boltă mecanică la fel ca şi cu o drenă
la o groapă de pietriş mai jos de boltă.
Ideal, un interior cu cameră împărţită este cel mai bun. Oricum, dacă nu
sunt toate nou construite, aceasta poate creea un întreg set de schimbări,
cum ar fi – punerea ţevilor şi a componentelor electrice într-o cameră.
Veţi dori de asemenea ca respectiva cameră să aibă o podea de drenare
capabilă să absoarbă repede apa căzută. Distanţa de la proiectul de apă este
foarte importantă, de la cea mai îndepărtată la care se află şantierul mecanic
la mărimea ţevilor şi pompelor care sunt solicitate şi de care va fi nevoie.
Multe echipamente de iazuri nu vor avea nevoie de o cameră mecanică,
pentru că ele lucrează afară cu un skimmer şi un sistem de filtrare pentru
mlaştină cu o pompă submersibilă pusă în skimmer. Aceste sisteme sunt
bune pentru folosirea acasă şi în unele aplicaţii comerciale, oricum, este
preferabil să ai pompă şi control într-o zonă uşor accesibilă. Multe lucrări
comerciale au sub pământ camere mecanice pentru pompe şi control. O zonă
mecanică uşor accesiblă va face întreţinerea proiectului cu apă mult mai
distractivă şi va fi mult mai bine îngrijit de-a lungul timpului.
Consideraţii despre căderea de apă
Este dificil să ai rezultate proaste când lucrezi cu piatră cu înfăţişare
naturală şi apă care cade peste ea. Chiar şi dacă doar o mică cantitate de
apă cade peste piatra cu aspect natural este bine. Oricum, ca şi orice altceva,
veţi dori să luaţi în considerare câţiva factori importanţi care vor afecta
rezultatele când proiectaţi mărimea şi căderea de apă a cascadei. Dacă luaţi
decizii bune în faza de proiectare, puteţi salva ore întregi de frustrări când
încercaţi să faceţi o cădere de apă mai slabă, să creaţi mai puţin zgomot sau
să aibă mai multă „prezenţă”.
Volumul căderii de apă
Căderea de apă a cascadei poate fi controlată de valve pe partea de golire a
pompei. Ceea ce doriţi este ca pompa să fie nici prea mare nici prea mică pentru
o cădere optimă. O metodă pentru a avea imaginea unei căderi optime a
cascadei este o regulă simplă: 19 litri de cădere pe 30 cm de baraj deversor.
Barajul este lungimea marginii peste care se revarsă cascada. De exemplu, un
interval de 1,5 m de baraj va necesita 95 litri pe minut – rata de cădere – 5’x 19 l/
30 cm= 95 l/minut de cădere pentru a obţine imaginea dorită. Aşa că, aţi putea
avea nevoie de o pompă, capabilă să livreze sau 95 litri /minut. Aceasta va
produce o cădere de apă rapidă şi constantă peste marginea cascadei. Dacă
doriţi mai multe căderi „leneşe”, va trebui să reduceţi litri/metri în consecinţă.
Desigur, aceasta nu va lua în considerare „pierderea capului” despre care vom
vorbi la secţiunea instalaţii.
Cheltuielile pe electricitate pot juca o parte în determinarea căderii de apă a
cascadei. Proprietarul cascadei poate fi şocat la prima factură de electricitate,
dacă preţul nu este pentru fiecare stagiu. Puteţi determina uşor cât vă costă să
meargă o pompă, folosind această formulă:
(puterea pompei ( ) amps x volts )
(115/220/208) / 1000 x cost/kwh de la factura pt electricitate x 24 ore x
30,4 zile pe lună = preţul total pentru o lună.

Formulă exemplu:
O pompă de ¼ pentru o cădere de apă de mărime medie, trage 2,9 amps – scrie
pe pompă şi merge cu 115 V – putere divizată cu 1000, multiplicată cu costul pe
kilowat oră (de pe factură), multiplicat cu numărul de ore pe zi (24), multiplicat cu
numărul de zile ale lunii (30,4) – vă va oferi un preţ lunar. Folosind această
formulă, puteţi vedea cum două pompe mici care trag mai puţini „amps” în loc de
o pompă mare care trage mulţi „amps”, poate salva o cantitate semnificativă de
bani de-a lungul vieţii pompelor. Necesită însă un cost iniţial mai mare.
Stropirea
Stropirea este unul dintre incidentele naturale care pot fi dificil de controlat
dacă reprezintă o problemă. Dacă aveţi un iaz mare şi multe camere de fiecare
parte a cascadei, sau dacă este mică căderea de apă, nu trebuie să vă faceţi
griji. Dar, dacă cascada stropeşte cu apă aleile sau stropeşte în afara zonei în
care ar trebui să cadă, puteţi pierde o cantitate semnificativă de apă, care poate
cauza o „alunecare la întâmplare”. Dacă căderea de apă este în casă, probabil
nu i se va permite să stropească.
Sunt foarte puţine „reguli la îndemână” pentru determinarea zonei de
stropire. Trebuie să îi permiteţi la minimum stropirea, ghidati înălţimea cascadei
în părţi şi în faţă, pentru a determina raza, întinderea. În majoritatea cazurilor, ea
va stropi mult mai tare decât anticipaţi. Chiar şi stropii mici de apă pot uda o zonă
de-a lungul unei perioade de 24 de ore. A trebuit să construiesc cât se poate de
repede o copie din placaj în mărime naturală a cascadei, pentru a determina
zona care stropeşte. Puteţi experimenta cu turnarea unei găleţi de apă de la
înălţimea dorită a cascadei, în altă parte apă pe pământ, pentru a obţine o altă
perspectivă. Dar în sfârşit, este mai sigur să presupuneţi că veţi avea de două ori
înălţimea cascadei ca zonă de stropire.
Zgomotul
Poate nu consideraţi minunatul sunet al căderii apei ca „zgomot”, dar
poate deveni zgomot dacă este singurul sunet pe care îl auziţi. Un vecin apropiat
sau cineva de lângă cascadă dorind să audă pe altcineva vorbind, pot găsi
sunetul că este neplăcut. Este posibil să pierdeţi alte sunete naturale cum ar fi
cântecul păsărilor, pe care mulţi oameni adoră să îl audă, la fel de bine. O
cascadă în interiorul casei, care este prea tare, este în mod decisiv zgomot.
Încercaţi să vă imaginaţi căderea dorită de apă şi nivelul sunetului pe care îl va
produce. Aceasta va determina cantitatea căderii de apă pentru voi.
Lucrări de instalaţie apă şi canal
O instalaţie de conducte constă în ţevi, fitinguri şi valve. Normal, frecarea
pierdută prin fiting este descrisă ca fiind echivalentă cu frecarea pierdută prin un
număr sigur de metri liniari ai ţevii drepte. Când calculaţi pierderea capului prin
sistemul de conducte, adunaţi numărul de metri reprezentaţi de toate felurile de
fitinguri care vor fi folosite în sistem – folosiţi harta de la pagina 18 pentru a
obţine numărul de metri pentru fiecare fiting. Apoi adunaţi numărul la frecarea
pierdută în metri liniar ai ţevii. Aceasta va oferi o estimare pentru figura pierderii
capului, care va fi necesară să determinaţi mărimea pompei. Datele oferă
aproximarea frecării pierdute în echivalent metri pentru o selecţie de fitinguri ţevi
din PVC în diferite mărimi ale ţevii, la fel de bine în fitinguri drepte, sunt toate
date în harta de la pagina 18.
Conducte
Sistemul de conducte trebuie să fie cel puţin o ţeavă comercială de
mărime mai mare decât conexiunile pompei şi rapiditatea căderii nu trebuie să
depăşească 2,4 m pe secundă.
Notă: Aveţi grijă să aliniaţi conductele cu recipientul pompei. Nealinierea sau
solicitarea excesivă a ţevii pot cauza distorsionarea componentelor pompei,
rezultând frecarea, spargerea şi reducerea vieţii pompei.
Sprijiniţi ţeava, astfel încât să nu fie exercitată nici o forţă pe conexiunile
pompei. Verificaţi aliniamentul astfel: cu pompa închisă şi valvele de izolaţie
închise, mutaţi şuruburile flanşei ţevii. Dacă legăturile flanşelor vin separat sau
cu direcţia schimbată, avem de-a face cu pierderea aliniamentului care va cauza
presiune pe conexiuni. Reglaţi suportul ţevii până la legătura flanşei fără prea
multă forţă. Această operaţiune poate fi făcută de la un capăt la altul al
sestemului de ţevi. Detalii despre diagrama sistemului de conexiuni la pagina 19
pentru practici recomandate în aspirarea şi descărcarea conexiunilor.
Trucuri pentru lucrările de instalaţie
I. Filetarea (filetul) îmbinărilor
A. Plastic cu plastic
1. Un fiting „mos” uscat trebuie construit, structurat şi strâns etanş manual
aproape 2/3 din drumul în care orice conexiune „baba” este filetată
2. Folosiţi numai următoarele filete de etanşare plastic-plastic: bandă de teflon,
teflon pur 100% sau Permatex #2. Folosiţi trei întoarceri complete în sensul
acelor de ceas de bandă de teflon.
3. Aplicaţi sigiliul pentru a fileta numai „mosul”. Folosiţi un strat liber de Teflon pur
100% sau Permatex #2. Folosiţi trei întoarceri complete în sensul acelor de ceas
de bandă Teflon.
4. Înşurubaţi fitingurile împreună şi strângeţi bine manual. Apoi ½ la 1 o
întoarcere completă mai mult folosind o cheie fixă pentru cleme sau o cheie fixă
pentru ţevi mici. Acum ştiţi că aveţi o îmbinare bună – stop.

B. Plastic cu metal
1. Asiguraţi-vă că aţi curăţat orice fel de metal rugos pentru a preveni acoperirea
asperităţilor cu sigilii sau ruperea benzii.
2. Aceeaşi etanşare este recomandată ca mai sus.
3. Evitaţi să folosiţi un capăt de filet metalic, într-un filet de plastic, de câte ori
este posibil.
a). Dacă sunt implicate apă caldă sau oricâte grade, ratele diferite de expansiune
pot cauza scurgeri.
b). Îngustarea spre vârf a fitingului „mos” de metal peste etanşarea în filetul
„baba” de plastic poate să creeze stres, deşi aparent nu imediat, poate cauza
spărturi mai târziu.
4. Înşurubaţi fitingurile împreună şi strângeţi-le bine manual. Apoi încă o
întoarcere completă folosind o cheie fixă pentru cleme sau pentru ţevi mici. Acum
ştiţi că aveţi o bună îmbinare – stop.
Notă: Cele mai obişnuite ţevi de instalaţii pe bază de ulei cu componente
emailate, lăcuite, nu trebuie folosite la ţevile din plastic, valve sau fitinguri.
Crăparea sau spargerea valvelor şi fitingurilor sunt cauzate de efectele unora
dintre aceste ţevi emailate, defecţiunea se poate produce la scurt timp după
folosire sau peste o perioadă mai lungă de timp.

II. Suduri, legături solvabile (distrugătoare)

1. Evitaţi folosirea aşa-numitelor cimenturi bune la toate sau spray-uri de diverse
tipuri. Iată câteva cimenturi solvabile sugerate:
a). Pentru a lipi ABS cu ABS folosiţi Weld-on 771 „White”
b). Pentru a lipi ABS cu PVC folosiţi Weld-on 784 „Green”
c). Pentru a lipi PVC cu PVC folosiţi Weld-on C-65
sau produse similare
2. Folosiţi un produs bun de curăţat, precum Weld-on C-65
3. Cu o cârpă curată, îmbibată cu produs de curăţat, ştergeţi racordurile
fitingurilor şi ţevilor până se simt cleioase, lipicioase.
4. Repede, când suprafeţele sunt lipicioase, periaţi un strat moderat de ciment pe
racordurile fitingurilor şi terminaţia ţevilor.
5. Între 5 şi 10 secunde, introduceţi ţeava, dându-i o uşoară răsucire ca şi partea
de jos afară.
6. Ţineţi îmbinarea pentru 5-10 secunde pentru a preveni ţeava să împingă
racordul în afară.
Notă: Puteţi manevra, pune mâna pe ţeava aproape, doar o dată. Nu solicitaţi
sau răsuciţi îmbinarea pentru cel puţin 20 de minute. Nu presurizaţi pentru cel
puţin două ore. Îmbinarea se întăreşte în maximum 48 de ore.
Trucuri pentru lucrări de instalaţie
Pagina 21 oferă câteva trucuri despre cum să instalaţi cu ţevi şi fitinguri de
plastic, folosind îmbinări înfiletate şi/sau suduri solvabile. Există multe publicaţii
variate despre modul în care putem folosi plasticul. Trucurile pentru lucrările de
instalaţii sunt recomandate pentru sitemele normale de ţevi întâlnite la piscine şi
în industria spa.
Pompele
Aria vastă a produselor disponibile poate face o provocare din proiectarea
aranjamentelor din piatră artificială cu căderi de apă. Apar multe întrebări când
selectaţi pompa, care trebuie să întrunească dorinţele voastre. Înainte de a
cumpăra pompa, trebuie să răspundeţi la următoarele întrebări:
1. Pompa va lucra pentru o fântână arteziană sau pentru o cascadă?
2. A fost ea proiectată pentru a merge încontinuu?
3. Are filtru sau trece prin sfărâmături, dărâmături?
4. Este submersibilă sau poate fi instalată afară din apă?
Alegerea unei pompe pentru o cădere de apă trebuie să se bazeze pe câteva
necesităţi ale lucrării: căderea dorită, înălţarea pompei, costurile pentru
electricitate – sunt factorii care trebuie să fie luaţi în considerare. Cu cât pompa
va trebui să împingă apa mai sus, cu atât mai mică va fi căderea de apă a
pompei. Trebuie să aveţi o pompă care poate creea imaginea dorită a cascadei,
la fel de bine ca şi turnarea apei peste filtrarea în iaz sau în fântâna arteziană, o
dată pe oră. Pompele foarte eficiente vor rezista mai mult şi necesită mai puţină
energie. Pompele foarte eficiente costă mult mai puţin calculând funcţionarea lor
de-a lungul timpului, dar ele necesită o investiţie iniţială mai mare. Costurile
pentru elecricitate, salvate de-a lungul vieţii pompei pot reprezenta o sumă
enormă salvată şi nu veţi regreta.
Protecţia împotriva accidentelor
Construiţi o fântână arteziană sau spa care vor fi accesibile oamenilor şi
animalelor, astfel încât trebuie să asiguraţi protecţia împotriva pericolului aspirării
şi prinderii în capcană sau a absorbţiei părului şi încurcării. Pentru a oferi o
protecţie corectă, trebuie să fie folosite în bazin, cel puţin două drene hidraulice
cu conducte principale simetrice, instalate în formă de T care acoperă fiecare
linie de absorbţie. Centrul drenelor principale (fitingurile de aspirare) trebuie să
fie la cel puţin 1 m distanţă. Sistemul trebuie să fie construit astfel încât să nu
poată funcţiona cu pompa care trage apa doar din drena principală. Trebuie să
fie cel puţin două drene principale conectate la pompă de câte ori merge.
O mare parte a costurilor pentru aranjamentul de apă o reprezintă
sistemul mecanic. Un sitem mecanic bun, va salva pe oricine de necazuri în
viitor, dacă este făcut corect. Orice parte a sistemului mecanic cu care nu sunteţi
familiarizaţi trebuie să fie instalată de o persoană calificată. Angajaţi un
profesionist, chiar dacă este doar pentru primele proiecte de apă pe care le
construiţi, vă va învăţa cum să realizaţi corect montajul pe viitor.
CAPITOLUL 3 – TRATAREA APEI

Când proiectaţi un sistem de tratare a apei, majoritatea aranjamentelor se

vor opri la unul sau două tipuri de categorii de tratament: biologic sau chimic.
Tipul biologic de tratare este folosit pentru crearea iazurilor vii sau a căderilor de
apă. Sistemul chimic este folosit când este important să protejaţi oamenii de
contaminări – nimic ce poate creşte într-un aranjament tratat chimic, incluzând
plante şi peşti. Vom discuta despre ambele sisteme în capitolul următor: modul în
care veţi folosi aranjamentul de apă va determina ce fel de sistem veţi instala.
Sistemul de filtrare biologică
Dacă vreţi să creşteţi peşti sau amfibieni în aranjamentul de apă, trebuie
să folosiţi un sistem de filtrare biologică. Mizeria făcută de creaturile vii este ceea
ce va „hrăni” sistemul de filtrare şi va păstra curată apa din iaz.
Filtrele Bio-bead
Filtrele bio-bead pot avea diverse forme şi mărimi şi sunt folosite doar
pentru a suporta un iaz sau fântână arteziană în care trăiesc organisme vii,
precum peşti sau broaşte ţestoase. Ele toate lucrează sub presiune, ca un filtru
de piscină, şi unele filtre bio-bead folosesc aceleaşi componente de filtrare ca şi
piscinele, cu excepţia că ele modifică lucrul în interior, pentru o mai bună
răspândire a dezvoltării bacteriilor sănătoase. Interiorul filtrului este umplut cu
bile „perle”, doar că filtrele de piscină sunt umplute cu nisip. Perlele sunt
proiectate să funcţioneze natural, în acelaşi sens. Mii de forme mici sau perle cu
găuri, capturează particulele din apă şi resturile de la peşti, dezvoltă şi ţin oxizii
de amoniu şi bacteriile heterotropice. Resturile grele de la peşti şi particulele mici
– chiar solidele fine suspendate – sunt atrase în materialul poros în timp ce
milioane de bacterii (nitrat-azotat) merg să muncească, consumă materia
organică şi păstrează apa curată.
Filtrele bio-bead sunt o şansă excelentă pentru filtrarea iazurilor
exterioare. Ele pot fi folosite în gropile pentru pompă şi camera pompelor. Unele
sunt proiectate să fie îngropate, doar cu controlul deasupra pământului. Ele oferă
o cale curată şi uscată de menţinere a iazului cu peşti.
Elementul – cheie pe care ele îl solicită pentru a funcţiona cum trebuie
este mizeria de la organismele vii precum peştii. Un neajuns al acestor filtre este
că bacteriile mâncătoare de mizerie din interiorul filtrului, vor muri fără apa şi
oxigenul care se plimbă prin filtru. Când o colonie biologică moare în interiorul
filtrului, se creează o mare cantitate de hidrogen toxic sulfat, care poate fi mortal
pentru populaţia de peşti. Dacă este închisă sau obturată căderea de apă pentru
mai mult de 4-5 minute, colonia de bacterii din filtru va începe să moară. Unele
siteme au injectoare de aer care pornesc atunci când se opreşte căderea de apă,
pentru a păstra filtrul în viaţă până când apa reâncepe să cadă. Pentru a avea o
apă mult mai curată, apa cristal, puteţi adăuga un filtru standard cu nisip, lângă
filtrul bio-bead, pentru a filtra particulele care trec pe lângă filtrul bio-bead.
Filtrele de mlaştină Un filtru de mlaştină este folosit în capul căderii de apă sau a
apei curgătoare. Apa care se întoarce din iaz este pompată în partea de sus a
containerului care este umplut cu material poros cum ar fi piatra de lavă. Dacă
apa nefiltrată se plimbă prin filtrul mediu până sus în container, mizeria este
depozitată în filtrul mediu. Filtrele pentru mlaştină sunt, în majoritatea cazurilor,
cea mai eficientă cale de a filtra în mod biologic o mare cantitate de apă dintr-un
aranjament exterior.
Sisteme de filtrare sterile
Dacă nu doriţi peşti sau plante acvatice în aranjamentul vostru de apă şi
vreţi să controlaţi dezvoltarea algelor, veţi dori probabil să folosiţi un filtru de nisip
cu sterilizare chimică, la fel ca în piscină.
Filtrele de nisip
Filtrele de nisip sunt folosite la fântâni arteziene şi căderi de apă care nu
au peşti sau plante acvatice sau unde apa trebuie să fie sigură pentru contactul
uman. Deşi, de obicei, oamenii nu beau apă dintr-o fântână arteziană, oricum,
aproape oricine este nevoit să îşi afunde mâna în ea, drept urmare transferă
bacteriile în apă şi este posibil să ia bacteriile dacă apa nu este tratată sau
sterilizată. Particulele de nisip sunt mult mai mici decât bio-beads şi particulele
prind în capcană mizeria care este ţinută în filtru, până când este spălată afară
de filtru la drenă. Filtrul de nisip nu sterilizează apa. Apa trebuie sterilizată cu
chimicale pentru curăţare şi limpezire.
Filtrele canistră
Filtrele canistră cu cartuşe remontabile sunt folosite în primul rând în
corpuri mici de apă sterilă, cum ar fi fântânile arteziene decorative de interior. Ele
lucrează bine doar dacă nu există o cantitate mare de alge, mizerie şi grohotiş
care pot înfunda repede filtrul.
Sistemul de purificare
O dată ce aţi ales sistemul de filtrare pe care îl doriţi, puteţi adăuga la
sistem o formă corectă de asanare. Asanarea este necesară petnru a omorî
toate bacteriile periculoase care pot omorî peştii şi vătăma oamenii, oricum,
trebuie să aveţi cel mai potrivit sistem pentru aplicaţiile voastre specifice: biologic
sau steril.
Sterilizarea UV
Sterilizarea cu ultraviolete este dovedit, demnă de încredere şi o metodă
efectivă pentru controlarea şi eradicarea sporilor algelor, bacteriilor şi
protozoarelor prezente în sursa de apă, fără să creeze un mediu toxic. Lumina
ultravioletă alterează sau distruge ADN-ul sau ARN-ul organismelor vizate.
Printr-o introducere corectă a sistemului de dezinfectare în linie, organismele
vizate pot fi eradicate efectiv, fără a lăsa reziduuri periculoase. Acestea
reprezintă o bună metodă pentru iazuri şi căderile de apă care vor conţine peşti
sau alte vietăţi acvatice.
Sterilizarea chimică
Sterilizarea chimică este folosită în principal pentru a proteja oamenii de
boli. Chimicalele precum clorul şi bromul sunt încontinuu adăugate în apă cu
injectoare chimice electronice. Aceste chimicale sunt adăugate în cantităţi mici,
destul de suficiente pentru a omorî microorganismele. Această sterilizare este
importantă dacă oamenii intră în contact cu apa şi creşte riscul dacă înghit apa.
Încărcătoarele speciale de chimicale sunt uşor de instalat şi pot fi folosite cu
sterilizare UV ca un nivel suplimentar de siguranţă. Desigur, peştii nu pot
supravieţui în acest sistem, dar este sigur pentru oameni.
 De obicei, un iaz echilibrat bine cu suficientă aerare şi plante vii, va sta
foarte curat singur. Oricum, când sunt introduse în apa iazului forme de viaţă
precum peştii, ei vor deveni susceptibili la boli, la fel ca şi oamenii. Pentru a
proteja viaţa acvatică, avem nevoie de câteva forme de sterilizare care nu vor fi
periculoase – UV oferă o soluţie excelentă.

PARTEA A III-A – CONSTRUIREA PIETRELOR

CAPITOLUL 4 – FUNDAŢIA PIETRELOR

Toate şantierele diferă puţin în solicitările lor. Unele şantiere vor fi în

interior, în timp ce altele pot fi afară, în curtea din spate, sau lângă piscină.
Aspectul important pe care toate proiectele de piatră decorativă îl au în comun,
este nevoia pentru o fundaţie solidă. Este posibil să construiţi o încărcătură
semnificativ de grea când aplicaţi mortarul pe structura de pietre; trebuie să aveţi
grijă să asiguraţi suficientă stabilitate şi suport în concordanţă cu mărimea
structurii finale a pietrelor. Chiar şi când construiţi pe pământ solid, veţi dori ca
pietrele să fie susţinute de piloni şi securizate în şantier, pentru a minimiza
mutarea care poate apărea - chiar şi pe un pământ foarte tare. Puteţi crede că
crăpăturile în mortar vor arăta natural ca piatra voastră, dar ele pot de asemenea
să spargă zona etanşată şi să creeze scurgeri, su uşile nu pot închide camera
pompelor. Pot apărea o mulţime de probleme de la o structură care suportă
greutatea şi este dificil să anticipaţi lucrurile care pot merge rău.

Pregătirea şantierului
Indiferent de tipul de piatră pe care îl veţi realiza la proiectul vostru, va
trebui să faceţi câteva pregătiri ale şantierului. Şantierul de lucru poate include:
excavări pentru iaz, ape curgătoare, tranşee şi piloni de sprijin. Dacă construiţi
pe o lespede preexistentă, va trebui să săpaţi o groapă de ancorare pentru
armatura, sau pentru ancorarea canalului pentru stâlpii de oţel.
Dacă pietrele voastre sunt mici, puteţi să strecuraţi ţăruşii armaturii înfipţi
în pământ. Oricum, aceasta este cea mai puţin acceptabilă cale de ancorare a
structurii şi trebuie să fie folosită doar pentru pietre mai mici.
După analizarea diferitelor demersuri pentru crearea structurii, în capitolul
următor va trebui să alegeţi metoda care va lucra cel mai bine pentru voi. O dată
ce aţi luat această decizie, veţi şti cum să ancoraţi şi să susţineţi cel mai bine
structura. Veţi risca cu întregul proiect dacă nu aveţi o fundaţie sau bază
adecvată.
Conturul formaţiunii de pietre
Folosiţi un furtun de grădină sau o frânghie aşezată jos pe pământ pentru
a determina mărimea şi forma structurilor de piatră. Marcaţi forma finală pe
pământ cu un spray aerosol de pictură pentru marcare, prin pictarea liniei
furtunului. De asemenea, asiguraţi-vă că definiţi orice bolovani care pot fi de-a
lungul marginii iazului.
 Pentru început, veţi dori să marcaţi câteva linii de măsurare ale desenului
plan ansamblu (plan de situatie), astfel încât să fiţi în stare să uniţi punctele pe
pământ cu o linie groasă, traduceţi desenul la scală înapoi la suprafaţa de
pământ. O dată ce conturul este complet, pentru satisfacţia voastră, marcaţi
locaţia componentelor care vor fi incluse în proiect, precum – skimmer, canalul
de scurgere, canalizarea, senzorul pentru nivelul apei şi jgheaburile.
Excavaţi pentru instalaţia de apă şi tranşeele pentru electricitate
Dacă este necesar să intersectaţi proiectul de cădere de apă cu instalaţia
de apă sau conductele electrice, asiguraţi-vă că tranşeele vor fi sub nivelul
fundului de iaz. Puteţi câteodată, să puneţi conductele electrice deasupra
nivelului fundului de iaz, pentru care veţi adăuga 10 cm de nisip deasupra ei.
Este întotdeauna o idee bună să ţineţi cât mai mult instalaţia şi serviciul electric
care sunt sub pământ, în afara marginii iazului sau a proiectului de piatră. Dacă
orice componentă de sub pământ trebuie să fie reparată în viitor, va fi mult mai
uşor de accesat dacă este în afara structurii proiectului.

Excavarea iazului şi pilonii

Când instalaţia de apă este la locul ei, puteţi excava iazul şi pilonii. Nu
uitaţi unde aţi îngropat instalaţia de apă, pentru a nu afecta ţevile în timpul
excavării. Dacă îngropaţi instalaţia de apă suficient de jos, în cel mai de jos punct
al iazului, nu va trebui să vă faceţi griji pentru aceasta.
În funcţie de mărimea pietrelor proiectului de apă, veţi putea avea nevoie
de piloni care urmează conturul structurii de piatră artificială. Pilonii pot urma
conturul terenului dar pentru orice structură voluminoasă, veţi putea să mergeţi
cel puţin în josul nivelului de îngheţ pentru adâncirea pilonului. Pietrele mici nu
vor necesita piloni. Oricum, un pilon mic care urmează marginea pietrei va fi
folositor în ancorarea armaturii şi susţinerea solidă, în timp ce munca este
terminată la bolovan. Pentru pietrele mici, piroanele de armatura pot fi băgate în
pământ, spaţiate la fiecare 25 cm, de-a lungul conturului bolovanului pentru a
ţine în siguranţă piatra terminată. Din nou, fiţi atenţi să nu introduceţi piroanele
prin conductele de apă sau prin cele electrice. Bolovanii sau structurile cu piloni
vor avea şi ele fier- beton băgate în piloni la fiecare 25 cm. Acestea vor fi folosite
mai târziu, pentru a conecta la ele structura de piatră.
Unde bolovanii se suprapun cu marginea iazului, veţi dori ca bolovanii să
pară că stau natural în locaţia iazului, aşa că, bolovanii din partea apei vor fi sub
apă, jos la fundul iazului. O căptuşeală va fi necesară sub bolovan, astfel încât,
forma L a fierului trebuie să fie instalată în betonul iazului, înveliş care defineşte
marginea părţii de apă a bolovanului. În acest fel nu veţi găuri căptuşeala sub
înveliş prin împungerea unui fier-beton prin căptuşeală.
Dacă nu turnaţi înveliş în iaz, va trebui să securizaţi fiecare formă L a
ţăruşilor într-un morman de beton, doar ca să îi ţină ca şi aşezare pe înveliş.
Când sunteţi în afara iazului cu conturul pietrelor, puteţi începe să băgaţi ţăruşi
drepţi din fier în pământ. Asiguraţi-vă că nu i-aţi băgat prin învelişul conţinutului
de apă.
Aşezarea în patul de nisip
Patul de nisip va acţiona ca o tranziţie de la pământul aspru la suprafaţa
fină şi netedă a stratului de dedesubt şi a învelişului. Atunci, învelişul va fi
acoperit cu pietre sau cu o căptuşeală de beton. Căptuşeala va fi acoperită cu
pietre sau cu înveliş de beton. Trebuie să aveţi minimum 7 – 8 cm de nisip.
Nisipul trebuie aşezat oriunde va fi stratul de căptuşeală şi netezit, pentru a
forma o suprafaţă netedă.

Instalarea ţevilor de apă şi a adăpostului pentru electrice

În acest timp, instalaţi toate componentele care vor fi încorporate în
lucrarea de piatră. Acestea includ drena de aspirare, skimmer, scurgerea, cutiile
subacvatice pentru serviciul electric şi ţeava senzor pentru nivelul apei sau
adăpostul pentru echipamente. Când instalaţi diferite componente, amintiţi-vă că
aveţi 7 – 10 cm de nisip şi apoi peste nisip veţi avea 7,5 – 10 cm de beton.
Drenele de absorbţie şi alte elemente trebuie să fie aşezate la înălţarea corectă,
deasupra stratului aspru al învelişului iazului, pentru a permite completarea cu o
bază de nisip şi un înveliş de beton. Veţi dori să drenaţi pentru a fi poziţionat în
partea cea mai de jos a treptei finisate a iazului pentru un drenaj complet în
timpul golirii apei din iaz şi de asemenea pentru ca majoritatea sfărâmăturilor să
fie trase în drene pentru filtrare în partea de sus a iazului. Este riscantă acea
drenă de aspirare care este la înălţimea corectă pentru stratul final de beton,
incluzând orice strat de textură precum bolovani rotunjiţi deasupra. Dacă nu
turnaţi înveliş de beton în iaz, puteţi plasa drena de aspirare aproape de nivelul
ultimului strat de nisip şi ataşaţi căptuşeala la drena de aspirare. Veţi dori o
drenă de absorbţie făcută pentru acest lucru, aşa că va avea o flanşă (bordură)
impermeabilă la apă, pentru ţinerea şi compresia căptuşelii împrejurul marginilor
ei.
Când adăugaţi componentele la iaz, cel mai bine este să minimizaţi
dorinţa de a trece prin căptuşeală. Fiecare conductă sau ţeavă care penetrează
căptuşeala va avea nevoie de o flanşă impermeabilă. Este crucial ca aceste
penetrări să fie făcute cu o flanşă mecanică. Nu încercaţi să daţi cu silicon
căptuşeala ţevii, pentru că nu îl va ţine. Dacă aveţi scurgeri, 99% din timp vor fi la
una din acele locaţii care găuresc căptuşeala. În majoritatea cazurilor, cu
excepţia drenei de aspirare şi a skimmer-ului, este bine să veniţi sus şi deasupra
marginii căptuşelii, dacă există foarte puţine penetrări ale căptuşelii. Oricum,
aceasta este rar, posibil când instalaţi skimmer şi drenele.
Rezistenţa la apă (impermeabilitatea)
Învelişul de beton şi impermeabilizatorul sunt baza întregului proiect. Fără
o bună fundaţie şi măsurarea conţinutului de apă, tot proiectul este riscant.
Decizia voastră legată de tipul de impermeabilizare pe care să îl folosiţi ar trebui
să fie făcută cu o combinaţie de variabile în minte: calitatea materialului,
instalarea uşoară, durabilitatea, zona care trebuie izolată şi bugetul vostru. Tipic,
pentru majoritatea iazurilor, o căptuşeală de cauciuc EPDM de 45 mil pentru
siguranţa peştilor, cu un substrat durabil, este cea mai bună alegere. Căptuşeala
EPDM este flexibilă şi uşor de instalat. Este de asemenea o alegere economică.
Oricum, dacă veţi dori să impermeabilizaţi marginile verticale ale căderii de apă,
veţi avea nevoie de o barieră care va adera la baza de beton şi vă va permite să
puneţi un strat de piatră artificială peste el. Membranele lichide aplicate lucrează
bine pentru aceasta.
Există multe modalităţi pentru aplicarea membranelor lichide, care includ
stratul de elasticitate şi cel de ciment, câteva care încorporează un aditiv
elastomer în amestecul de ciment. Am avut rezultate bune cu aplicarea unui strat
de elastomer pur. Unii producători pretind că produsele lor nu transferă nici un fel
de chimicale în apă, o dată ce au fost aplicate. Este important dacă vor trăi peşti
în iaz. Straturile cimentate au nevoie de o bază foarte tare pentru a se asigura
împotriva crăpăturilor, pentru că nu se vor întinde sau umple peste crăpătură.
Cimentul impermeabil este folosit în acvariile mari care au 25 cm sau mai
mult de beton oţel-armat ca bază. În capitolul 5, vom discuta despre diferitele
tipuri de structuri şi cele mai adecvate impermeabilizări pentru fiecare dintre ele.
Mortarele flexibile sunt o alegere excelenta.
Majoritatea oamenilor care nu au multă experienţă în construcţii,
subestimează necesităţile pentru o fundaţie. Nu faceţi greşeala de a aşeza
superficial pilonii sau construcţia structurii pietrelor pe o fundaţie slăbită
„şubredă”. Veţi investi o grămadă de energie, timp şi bani pentru proiectul vostru,
şi veţi dori să dureze o viaţă. O etanşare excelentă este la fel de importantă;
ambele – o fundaţie solidă şi o căptuşeală etanşă sunt elemente interdependente
ale unui proiect de succes. Dacă fundaţia se mişcă, ea poate sparge căptuşeala,
care la rândul ei poate slăbi pământul în jurul fundaţiei şi cauzează scufundarea
sau prăbuşirea. În ambele cazuri, va fi mai bine să întreceţi măsura mai bine
decât să tăiaţi colţurile sau să procedaţi prea repede.

CAPITOLUL 5
STRUCTURA PIETRELOR

Multe forme ale structurilor materialelor de întărire au evoluat de-a lungul

anilor, începând cu o formă liberă a structurii de grilaje din fier-beton şi evoluând
într-o structură sudată de oţel, cu GFRC (Fibră de sticlă,beton armat), panouri
prefabricate pentru pietre făcute din şabloane cu imaginea actuală a pietrelor.
Panourile sunt ataşate la structură, folosind braţe de metal băgate în spatele
panourilor GFRC. Acesta este cel mai obişnuit sistem folosit în prezent, oricum,
structura sudată de oţel se apropie de solicitările muncitorilor specializaţi, precum
sudarea şi ridicarea echipamentului.
De asemenea, este necesară aprovizionarea cu panouri prefabricate din
această cauză este o formă de construcţie utilizată în general de companiile
specializate în piatră artificială. Panourile prefabricate pot fi de asemenea
obţinute de la câţiva furnizori. Sau, puteţi încerca să vă faceţi singuri panourile,
despre care vom vorbi în capitolul 15.
Pentru un constructor de pietre începător, sau pentru un profesionist care
nu vrea să lucreze cu panouri prefabricate mari şi grele, eu voi recomanda
câteva metode alternative care pot produce rezultate şi care sunt de succes, cu
mult mai puţine costuri implicate în materiale.
Structura formei-libere de armatura Această primă metodă a structurii
formei-libere „rebar” este probabil cea mai veche metodă pentru crearea
structurii de pietre folosind spaţiile largi precum grădinile zoologice sau parcurile
tematice, de ani de zile.
Metoda formă-liberă a armaturii consumă timp, dar ea oferă o mare
flexibilitate şi este probabil cea mai ieftină metodă, în special dacă sunteţi
angajaţi într-o lucrare foarte grea. Fierul-beton poate fi curbat uşor, folosind o
pereche de cleşti, „o bara cu picioruse”. Cleştii sunt făcuţi la comandă. Puteţi
găsi un sudor care să vă confecţioneze o pereche de cleşti la preţuri rezonabile.
Necesită puţină practică să îi folosiţi, dar după îndoirea câtorva unghiuri, veţi
prinde mişcarea. Primul pas în acest proces este să creaţi o formă grilaj cu
aproximativ 25 cm spaţiu între liniile de armatura. Forma grilaj începe de la
capătul băgat în pământ sau în pilon. Grilajul defineşte forma de bază a pietrelor
şi la fiecare loc de intersectare a fierului se leagă şi se înnoadă cu sârmă. Prefer
folosirea legăturilor rapide care sunt sârme scurte prefabricate de 15 cm cu un
nod la fiecare terminaţie. Ele pot fi cumpărate în legături. Nodurile sunt aplicate
cu o unealtă specială dar nu prea scumpă, care răsuceşte repede sârma în jurul
fierului şi trageţi de câteva ori de ea. Întreaga structură de piatră va fi legată şi
definită cu grilaj din fier-beton. Pentru majoritatea proiectelor de piatră, puteţi
folosi rebar #3 care este subţire de 1 cm. O dată ce grilajul este definit şi voi
sunteţi mulţumiţi de modul în care arată, începeţi zidăria de umplutură a
structurii.
Zidăria de umplutură este necesară pentru a-i da tencuielii de mortar o
bază pentru a-l ţine, la fel de bine pentru a-i oferi suport pentru tencuială, în timp
ce este conservată. Placajul de metal dilatat este în general folosit pentru acest
lucru, oferind o bază solidă cu un nivel mic de curbare. Găurile din placaj oferă o
suprafaţă excelentă pentru aderarea tencuielii, dar dacă folosiţi placaj, încercaţi
să găsiţi unul neted care este uşor de îndoit pentru că sunt diferite grade de
rigiditate. Un placaj maleabil de plastic, va lucra bine pentru acest pas şi nu vă va
tăia cum o face placa de metal. Purtaţi cizme când lucraţi cu placă de metal,
pentru că are margini ascuţite. Distanţiere de plastic pot fi adăugate între placaje
şi armatura, pentru a-i permite cimentului să intre complet în jurul fierului.
Distaţierele sunt numite de fapt „scaune”, folosite pentru înălţarea fier-betonului.
Ele sunt făcute pentru a se prinde pe fier şi ele pot fi de asemenea înnodate cu o
piesă de sârmă cu nod pentru a ţine ambele spaţii şi placajul în siguranţă. Ţineţi
seama de acest pas când selectaţi distanţierul, pentru că el va defini cât de
subţire va fi învelişul pietrelor. Aţi putea să nu doriţi un distanţier mai mare de
aprox. 2 cm, în funcţie de tăria pe care o va solicita structura. Nu este
întotdeauna necesar să folosiţi distanţieri, decât dacă doriţi o structură foarte
tare. În multe cazuri, placajul poate fi ataşat direct în spatele sau în interiorul
formei armaturii.
Când lucraţi la un proiect într-o ţară străină, nu veţi fi în stare să obţineţi
placaj. Dar, cu puţină ingeniozitate, noi folosim în schimb pânză pentru ambalaj
în loc de placaj de metal. Acesta este de asemenea un material excelent pentru
tencuire, care este uşor şi ieftin. Va trebui să fie acoperit cu un strat foarte subţire
de tencuială de ciment.
 O dată ce materialul este întins şi aşezat în interiorul structurii , stratul de
tencuială de ciment îi va oferi rigiditatea necesară pentru a ţine un strat greu de
ciment, de unele singure, nu vor fi în stare să suporte. Dacă sunteţi suficient de
norocoşi să aveţi o maşină pentru „shotcrete” sau „gunite” care sunt maşini
folosite pentru a spraya amestecul de mortar ciment, acoperind structura cu un
bun „strat structural” este o treabă rapidă şi relativ uşoară. Oricum, dacă veţi
aplica cimentul cu mâna, fiţi pregătiţi să transpiraţi.
Poate veţi dori să chemaţi o firmă de „gunite” sau „shotcrete” şi să plătiţi
pentru acoperirea structurii voastre cu un strat solid. Fiţi pregătiţi să plătiţi câteva
sute de euro pentru serviciu. Obţineţi întâi o înţelegere. O dată ce aţi aplicat
stratul structural, următorul strat poate fi pus mult mai subţire şi în rânduri mici. În
această etapă sunteţi gata să adăugaţi un strat neted de tencuială cu mortar de
ciment (ciment Portland cu amestec de nisip si microfibre) în toate zonele care ar
putea să conţină apă. Acest strat neted este esenţial, trebuie să fie continuu, fără
găuri, făcut cu o grijă specială. Stratul neted va fi acoperit cu izolator (rezistent la
apă).
Spaţiile, găurile şi sârmele ascuţite ieşite în afară, nu vor lucra bine.
Izolatorul vostru rezistent la apă va fi doar pe cât de bun îi permite acest strat să
fie. Despre izolatorul rezistent la apă sau impermeabilizator vom discuta mai în
amănunt în capitolul următor.
Structura de stâlpi de oţel
Personal, este forma mea preferată de construcţie. Este rapidă,
materialele sunt uşor de găsit şi cu mult efort se poate face o treabă bună cu o
cantitate minimă de supraveghere. Stâlpii de oţel sunt uşori şi se vor uni uşor,
folosind şuruburi autofiletante. Construiţi structura aşa cum aţi construi un perete
pentru casă, cu excepţia acestui caz, când construiţi forma formaţiunii de pietre.
Stâlpii de oţel sunt tari, când este aplicată îmbrăcămintea solidă de tablă.
În funcţie de utilizare şi greutate, aţi putea avea nevoie de câteva suporturi
puternice în zone strategice. Se foloseste placaj sau MDF ca materiale solide,
pentru o cascadă în interiorul casei. Dacă realizăm un proiect de cădere de apă
pentru exterior, care va fi expus la condiţiile de vreme, va trebui să fie acoperit cu
material rezistent la apă sau însăşi îmbrăcămintea solidă de tablă va trebui să
reziste la umezeală. Deşi am folosit deja OSB pentru acest lucru, cred că va fi o
alternativă efectivă, ca şi orice îmbrăcăminte exterioară de tablă sau OSB. O
dată ce cadrul de oţel este construit şi îmbrăcămintea de tablă ataşată, puteţi
începe să construiţi formaţiunile de piatră, folosind foaie de tablă sau OSB, placă
„styrofoam” polistiren cu densitate mare care se taie pe lăţime cu un fierăstrău de
mobilă sau de mână.
Taietoarele cu fir de cantal este de asemenea o sculă excelentă pentru
tăierea „Styrofoam”, costă în jur de 100 de dolari sau mai mult, dar pentru orice
lucrare mare, ea va acoperi preţul iniţial şi va salva multă muncă.
„Styrofoam” sau Polistirenul vine în straturi, la majoritatea magazinelor cu
scule pentru casă. Blocurile de polistiren pot fi cumpărate măsurând 4’x4’x8’ şi
poate fi folosit fără altă structură în unele cazuri. Costul este foarte mare oricum,
aşa că prefer să îl folosesc pentru construirea proeminenţelor şi a variaţiilor în
suprafaţa formaţiunii generale de pietre. Puteţi aşeza un strat de polistiren pentru
a creea zone mai groase şi în acest caz, în care polistirenul nu intenţionează să
fie structural, îl ataşăm simplu la structura suportului cu câteva şuruburi.
O dată ce suprafaţa de piatră a fost definită cu succes de polistiren, el
trebuie să fie acoperit cu 2-3 straturi de plasă de sârmă, numită şi sârmă de găini
(plasa de rabitz). Plasa de sârmă trebuie să fie prinsă în copci sigure la structură.
Folosiţi şaibe mari sau cercuri gata tăiate de aluminiu, care sunt disponibile în
majoritatea magazinelor de construcţii. Şaibele mari sunt necesare, pentru că
găurile mari din plasa de sârmă nu vor putea să împingă copcile. Copcile trebuie
să fie folosite oriunde plasa de sârmă nu este lipită bine de suprafaţă.
Cu cât veţi avea mai multe zone acoperite cu „corturi” de plasă de sârmă,
cu atât vă va trebui mai multă tencuială de ciment pentru a le acoperi sau umple.
Trebuie să puneţi copci la plasa de sârmă la fiecare 30 cm pătrati. Aceasta
securizează solid sârma şi ajută la eliminarea umflării ei.
Încercaţi să îndoiţi şi să realizaţi margini cu plasa de sârmă pentru a avea
margini definite în jurul formelor din polistiren. Nu vreţi să pierdeţi toate formele
pe care le-aţi creeat cu polistiren şi din acest motiv, plasa trebuie potrivită strâns
pe toate suprafeţele. Există şansa să fie o mulţime de zone în care tencuiala de
ciment să se formeze în jurul sârmei, în cazul în care nu o întindeţi bine. Acum,
că plasa de sârmă este sus şi acoperite complet toate suprafeţele, începeţi
aplicarea unui strat de tencuială de mortar de ciment „aditivat” sau amestec
Gunite (mortar de pompa). Gunite este un amestec de ciment uscat şi nisip
împinse printr-o tulumbă cu aer şi hidratate la duză, ştuţ, cu apă. O „pompă de
mortar” pompează tencuială umedă de ciment prin lungimea tulumbei şi aerul
presurizat este amestecat cu el la duză, ştuţ, şi reiese un spray. Se gaseste pe
piata interna si mortar pentru aplicarea cu pompa.
Ambele procese lucrează bine, oricum, „gunite” creează o grămadă de
praf, în timp ce o parte din amestec devine aeropurtat. Eu prefer metoda tencuirii
cu pompa (datorita rapiditatii) şi recunosc că ambele metode au părţile lor
pozitive şi negative. Partea de jos a pompei de tencuială este cea pe care trebuie
să o folosiţi sau pierdeţi amestecul, dacă este mai mult decât aveţi nevoie.
Metoda amestecului uscat poate fi oprită şi pornită, fără teama de a avea
amestecul scos prea devreme. Vom aborda în detaliu această etapă în următorul
capitol.
Structura de beton,armatura de fier-beton sudat
Această metodă este folosită în general în lucrările comerciale foarte mari,
de către constructori de piatră profesionişti, adesea, companii care au
posibilitatea de a realiza structuri foarte mari, care trebuie să fie foarte puternice.
De multe ori, aceste structuri trebuie să treacă de inspectorii locali sau statali şi
să întrunească standardele stricte de construcţie. Nu putem spune că această
lucrare nu poate fi făcută de o persoană cu puţină experienţă, dacă îi daţi acelei
persoane sudori calificaţi şi dacă este în stare să lucreze cu formele de beton.
Cu această metodă de construire a pietrelor, o matriţă de beton pentru
pereţi sau o structură-suport trebuie făcute în conformitate cu forma generală a
pietrelor şi proiectului căderii de apă. Forma pietrei este mai degrabă desfăşurată
pe exteriorul construcţiei printr-un tub de oţel sau grilaj de fier îndoit care vor fi
folosite să susţină structura panoului de piatră, sau acoperite cu placaj şi finisate
manual cu matriţe, cu finisaj cioplit sau gravat.
Structuri alternative
Dacă nu vreţi să satisfaceţi solicitările unui inspector pentru construcţie,
care ar putea practic, să nu permită o metodă alternativă de construcţie, există
mai multe structuri uşoare care pot fi construite uşor cu foarte puţini bani.
Prima dată este structura de baloţi de paie. Ei pot fi folosiţi pentru a crea
forma iniţială a pietrelor, apoi acoperiţi cu o plasă de sârmă şi cu un strat tare de
tencuială de ciment. Plasa de sârmă şi învelişul de ciment sunt cele care dau
structura pietrei şi tăria dorită pentru a rezista cât mai mult. Baloţii de paie sunt
uşor de strâns în grămadă şi vor lucra bine pentru crearea aşezării sau a
formaţiunii de pietre. Baloţii sunt suficient de rezistenţi pentru a suporta cimentul
şi plasa de sârmă poate fi ataşată de ei cu scoabe mari pe care le înfigeţi uşor
prin plasa de sârmă în baloţi.
Pot fi construite case folosind baloţi de paie, aşa că, de ce nu şi formaţiuni
de pietre.
În mod normal, orice este tare şi poate fi balotat, făcut morman, precum
roată de cauciuc, moloz (pietriş), cutii, bidoane de oţel, polistiren etc. şi poate fi
acoperit cu plasă de sârmă şi un înveliş de tencuială de ciment sau
„shotcrete”mortar de pompa.
Doar forma generală a pietrelor şi proiectului de cădere de apă este
determinată de structura de bază, el este de asemenea suportat de acea
structură. Ca şi construcţia casei, fundaţia şi structura suport sunt cruciale pentru
un proiect solid de succes. Când construiţi o structură bazată pe desenul vostru,
puteţi fi în stare să aveţi o idee bună despre cum va arăta proiectul de pietre, o
dată ce structura este completă pentru că structura va determina formele majore
ale muncii de finisare a pietrelor.
Sunt multe modalităţi de a construi o structură. Trebuie acordată o atenţie
deosebită părţilor „pro şi contra” ale fiecărei metode, înainte de a decide pe care
o folosiţi. Puteţi decide chiar să încorporaţi toate metodele în acelaşi proiect de
piatră şi apă.

CAPITOLUL 6
SUPRAFAŢA DE PIETRE

Texturarea suprafeţei este pasul final în procesul de construcţie, înainte

de a putea începe să coloraţi pietrele. Fiecare persoană cu care vorbiţi, care se
ocupă cu realizarea pietrelor artificiale, are propriile tehnici pentru obţinerea
texturii dorite. Multe tehnici au fost pasate de la o companie la alta de-a lugul
anilor, şi fără să le pese ce tehnici folosesc, linia principală fiind: dacă arată bine,
foloseşte-o.
Un mod al texturării pietrelor pe care nu îl puteţi învăţa rapid este să faceţi
dacă aveţi un simţ pentru cum arată piatra naturală, cum este ea crăpată,
fisurată sau influenţată de condiţiile de vreme. Acesta se poate învăţa doar prin
observarea îndeaproape a varietăţii de formaţiuni naturale de pietre. Poate părea
copleşitor la început să apreciaţi cât de multe detalii, complexitate şi diversitate
există în suprafeţele de piatră. Oricum, puteţi simplifica modul în care poate arăta
piatra, prin privirea pentru început a formelor largi, generale. Creaţi acele forme
cu structura voastră, cu polistiren sau alte materiale, creaţi forme care sunt
specifice zonei, începeţi să definiţi orice aşezare de pietre pe care o veţi avea. O
dată ce aceste două etape sunt realizate, nu este dificil să obţineţi textura pe
suprafaţă. Vom vedea că sunt multe tehnici folosite pentru a realiza formaţiuni de
pietre artificiale cu aspect natural.
Zgârierea stratului Zgârierea stratului poate de asemenea fi considerată parte a
structurii, pentru că este ceea ce va adăuga tărie, forţă structurii. Prin aplicarea
unui strat suport de mortar flexibil se asigura rezistenta structurii si stratul suport
pentru stratul care urmeaza a fi amprentat. Am discutat în acest capitol că este o
componentă esenţială a suprafeţei de pietre. Zgârierea stratului, combinată cu
stratul de textură şi cel de întărire vor creea un înveliş structural al proiectului de
piatră.
Există două procese pentru aplicarea stratului zgâriat: cu maşina pompa
sau cu mâna. Dacă stratul zgâriat este într-adevăr învelişul structural al pietrelor,
el trebuie să fie tare şi suficient de gros pentru a oferi suport pentru structura
globală şi pentru oricine se va cocoţa sau va sta pe structura de piatră. Un strat
bun, solid de tencuială de mortar gros de 2,5 – 7,5 cm, în funcţie de mărimea
structurii, poate fi aplicat pe toate suprafeţele, creând un înveliş care nu se
sparge, care este monolitic sau continuu. Deoarece acest strat solicită mult
material pentru acoperirea suprafeţei şi pentru că cimentul poate fi greu şi dificil
de lucrat, puteţi lua în considerare chemarea unei companii de profesionişti care
să spray-eze „shotcrete” sau „gunite” ca înveliş structural.
Dacă aceasta nu este o opţiune, fie din cauza bugetului vostru, fie pentru
că proiectul de piatră este mic, este suficient de bine să îl faceţi manual cu un
mortar „underlay”, deşi necesită putin mai mult efort. Desigur, dacă doriţi să
folosiţi placaj prefabricat care este finisat texturat, această metodă nu va fi
aplicată. Cea mai potrivită metodă pentru instalarea placajului prefabricat este
descrisă la pagina 52.
Când aplicaţi stratul de baza „zgâriat”, asiguraţi-vă că toată plasa de
sârmă este acoperită. Este acceptabil dacă se vede puţin plasa de sârmă sau
dacă sunt prezente mici spaţii libere. Nu veţi dori să aveţi bule mari de plasă de
sârmă pe care să trebuiască să le acoperiţi din nou cu stratul de textură, pentru
că ar putea să se vadă prin stratul final de textură sau să iasă în afară.
Impermeabilizarea
Stratul zgâriat va trebui netezit oriunde va intra in contact cu apa. Puteţi
realiza o căptuşeală pentru bazinul proiectului de apă, dar căptuşeala nu va
funcţiona la suprafeţele verticale ale cascadei. Aşa că, va trebui să folosim o
membrană aplicată lichid, care va adera la suprafeţele verticale. Acest strat va
trebui să se suprapună cu marginile impermeabilizate ale bazinului, pentru ca
apa să nu curgă în spatele învelişului iazului.
Să nu faceţi greşeala să gândiţi că tencuiala de ciment oferă vreo
impermeabilizare, pentru că nu o face. Membrana lichidă trebuie aplicată pe
marginile proiectului de piatră, pentru că pot fi stropite cu apă, sau dacă apa va
curge peste acele zone verticale.
 Va fi nevoie de o suprafaţă netedă pentru a aplica memebrana lichidă pe
ea. Acesta este un pas foarte important şi orice scurgeri sau neetanşări vor fi
dificil de reparat după ce a fost aplicat stratul de textură peste acea zonă.
Suprafaţa trebuie să fie netedă şi fără găuri sau proeminenţe.
Când suprafaţa a fost complet impermeabilizată şi uscată, stropiţi
suprafaţa impermeabilizată cu un strat subţire de tencuială de ciment şi lăsaţi-o
să se conserve. Aceasta va oferi o suprafaţă rugoasă pe care stratul de textură
poate adera foarte bine.
Stratul de textură
Procesul de realizare a pietrei artificiale este în general distractiv, oricum,
crearea stratului de textură finală este într-adevăr un proces plin de satisfacţii.
Texturarea suprafeţei pietrelor depinde de tipul de piatră pe care aţi ales să îl
construiţi şi veţi dori să fiţi consecvenţi în crearea texturii potrivite. O bună idee
este să aveţi mostre sau fotografii de referinţă cu pietrele pe care aţi ales să le
reproduceţi. Le puteţi privi când texturaţi sau sculptaţi stratul final de ciment şi
obţineţi înfăţişarea de soliditate a pietrei.
Există multe tehnici folosite în mod obişnuit pentru crearea texturii
pietrelor şi poate că, până la sfârşitul proiectului, veţi realiza propriile voastre
tehnici. Prima metodă este să ne uităm la textura ştampilată, folosind un şablon
texturat ( amprente).
Şabloanele texturate
Puteţi spune că nu aveţi şabloane texturate şi să vă întrebaţi ce puteţi
face. Ei bine, sunt 3 alternative: să faceţi un şablon texturat, să cumpăraţi unul
sau să folosiţi o formă alternativă de şablon texturat precum o foiţă subţire de
aluminiu mototolită sau o piele netabacita.
Să vă faceţi propriile şabloane texturate este un proiect excelent şi pe
care veţi dori probabil să îl repetaţi de multe ori. Vă forţează de asemenea să vă
uitaţi îndeaproape la suprafaţa de pietre, care este ceva ce doriţi să faceţi înainte
de a începe proiectul de pietre.
Oricine poate face un şablon de textură din latex. Tot ceea ce vă trebuie
este cauciuc latex şi nişte tifon sau pânză pentru ambalaj. Începeţi prin găsirea
unui loc bun care vă permite accesul uşor la o formaţiune mare de pietre sau
bolovani. Locul trebuie să fie aproape şi să nu necesite mult efort pentru a
ajunge la el, deoarece vă veţi întoarce de multe ori timp de câteva zile – o locaţie
privată este cea mai bună. În orice zonă publică, va trebui să cereţi voie.
Începeţi prin curăţarea suprafeţelor pietrelor cu o pensulă mare sau cu
pompa de aer. Folosiţi latex lichid sau un alt material flexibil pentru modelaj cum
ar fi poliuretanul , pictaţi un dreptunghi cât se poate de aproape de zona plată a
pietrei actuale de aproximativ 60 cm până la 90. Pictaţi latexul pentru a se potrivi
complet cu dreptunghiul. Pentru acest prim strat, fiţi atenţi să intre latexul în toate
găurelele şi şanţurile. Lăsaţi-l să stea până când latexul este aproape uscat, dar
să fie încă puţin lipicios. În timp ce acel strat se usucă, tăiaţi un pachet întreg de
tifon sau pânză de ambalaj în bucăţi pătrate. Întoarceţi-vă la pietre cu
pătratele şi acoperiţi dreptunghiul din nou cu latex. În timp ce acoperiţi piatra
pentru a doua oară, întindeţi un pătrat în apropierea pietrei şi presaţi-l în
crăpături şi formele suprafeţei de piatră, adăugaţi mai mult latex deasupra pânzei
cu care aţi acoperit întregul dreptunghi de latex şi pânză, permiţându-i să se
usuce până când suprafaţa dintre straturi este lipicioasă. Acest pas poate fi
completat de câte ori aveţi nevoie să construiţi un strat subţire de latex şi pânză.
Când este complet uscat, acesta va deveni textură-şablon. Îmi place un şablon
gros, de 6 mm pentru că îi oferă matriţei rigiditatea care face realizarea texturii
pe marginile verticale mai uşoară.
Permiteţi-i matriţei să se usuce deplin, pentru câteva zile, în timp ce toate
„albiturile” latexului s-au dus, când sunteţi siguri că latexul este uscat, scoateţi
matriţa de pe suprafaţa pietrei. Sună uşor, dar vor fi necesari nişte muşchi. Nu
renunţaţi, poate că, eventual, va trage piatra. Nu vă temeţi că încreţiţi latexul,
pentru că el este foarte rezistent, în special dacă aţi urmat procesul corect. Acum
aveţi ştampilă texturată, felicitări. Este bine să aveţi mai multe şi probabil veţi dori
să faceţi mai multe matriţe din zone diferite ale pietrei, precum – deasupra
pietrei, pe marginea ei, în faţa pietrei etc. Aceasta vă asigură o varietate de
modele pe care le puteţi folosi în crearea unei texturi autentice de piatră.
Texturarea stratului final
Matriţele texturate pe care le-aţi făcut sau cumpărat vor fi folosite să creaţi
şi să definiţi o textură fină pe suprafaţa pietrei. Oricum, tencuiala umedă de
ciment se va lipi de matriţe, dacă nu este „release” agent de demulare;decofrare
între ştampilă şi cimentul umed când presaţi ştampila în el. Un agent „release”
sau pudră minerală sunt necesare pentru a nu se lipi ştampila. Pudrele release
sunt disponibile în comerţ şi există într-o mare varietate de culori. Pudrele sunt
folosite de obicei la finisajul betonului pentru ştampilarea zonelor din jurul piscinei
sau aleilor. Din moment ce pudrele există într-o mulţime de culori, veţi dori să
alegeţi o culoare care se potriveşte tipului de piatră pe care îl creaţi – unele
pudre colorate vor deveni o culoare permanentă pentru suprafaţa de piatră.
Puteti folosi de asemenea o substanta lichida de demulare dar este foarte
important ca aceasta sa se evapore dupa amprentare.
Începeţi prin aplicarea unui strat subţire de amorsa „primer”, dupa care de
mortar decorativ cu calitati flexibilete de 1,5 cm sau 3 cm, doar pe zona care va fi
texturată şi sculptată, înainte ca cimentul să se usuce. Trebuie să aveţi cam
jumătate de oră, înainte ca tencuiala să devină lipicioasă, în funcţie de condiţiile
de vreme. Aplicaţi amestecul de ciment deasupra suprafeţei zgâriate cu o mistrie
şi neteziţi-l pentru a realiza forme de piatră, definind marginile şi proeminenţele.
Când aveţi o suprafaţă suficient de netedă, începeţi să aplicaţi textura.
Texturarea trebuie realizată în timp ce tencuiala este încă umedă, flexibila. Veţi
avea nevoie de un roller mic pentru aplicarea release pudră sau de o pompita
pentru substanta lichida. Acoperiţi rola cu pudră şi rulaţi-o pe suprafaţa umedă
de tencuială de ciment, acoperind toată zona care va fi texturată. Nu este timpul
să luaţi o pauză, trebuie să lucraţi repede pentru a vă asigura că cimentul nu
devine prea tare înainte de a termina toată texturarea. Pentru rezultate foarte
bune puteti folosi mortare flexibile „ flex-c-ment” „fosillcrete” care au o aderenta si
lucrabilitate excelenta.
Sculptaţi zona texturată
O dată ce zona pe care lucraţi a fost texturată, începeţi să trageţi cu
mistria cu vârf ascuţit – linii şi crăpături în piatră. Nu trebuie să încercaţi să
sculptaţi piatra în această fază dacă este încă foarte umedă, veţi dori ca
tencuiala de ciment să fie tare, dar nu atât de rigigă încât să nu poată fi
sculptată, astfel încât, pietrele să arate natural şi să semene cu bucăţile de piatră
pe care le imită.
Tencuiala de ciment nu va cădea sub formă de fulgi până când nu va fi
lăsată un timp să se usuce. Puteţi tăia sau scrijeli crăpături, în timp ce este încă
umedă, dar lăsaţi cimentul să ajungă în acel punct de întărire, înainte de a
începe să îl sculptaţi. Când tencuiala a ajuns la rigiditatea necesară, puteţi
începe să „erodaţi” crăpăturile prin tăierea în formă de solzi, fulgi, a unor zone
mici de-a lungul crăpăturilor.
Veţi dori de asemenea să tăiaţi sau să ascuţiţi unele zone care par a fi
atârnate sau turtite de ştampila texturată. În mod normal, veţi ascuţi toate
contururile lăsate de şablonul texturat. Nu vă temeţi că veţi pierde textura
produsă de şablon în acele zone pe care le-aţi redefinit, pentru că puteţi folosi o
pensulă uscată peste suprafaţa tăiată pentru a recupera unele texturi pierdute,
sau să le amestecaţi cu textura matriţelor. Încercaţi să gravaţi zona, tot cu o
pensulă. Gravarea este o tehnică de ciocănire cu pensula sau cu ace de mătură
în suprafaţă, creând o textură împestriţată. Puteţi de asemenea să încercaţi o
perie de sârmă cu sârme distanţate pentru gravare. Aceasta poate fi făcută
pentru tăierea unei sârme tari de mătură în bucăţele. Faceţi multe experimente
cu diferite metode, pentru combinarea unei zone sculptate cu zone texturate.
Puteţi realiza tehnici de unii singuri, dacă experimentaţi. Folosirea mortarelor
decorative cu calitati flexibile va poate ajuta foarte mult in momentul modelajului
si le gasiti pe piata interna.

Bucăţi de piatră prefabricate

Pentru a obţine o piatră aproape perfectă, trebuie să folosiţi placaje
prefabricate care sunt turnate in forma „moldul” modelajului imaginii reale a
pietrelor. Puteţi să vă apropiaţi pentru a realiza pietre care sunt la fel de bune ca
şi cele găsite în natură, folosind tehnicile pe care le-aţi învăţat deja. Oricum,
pentru a obţine o piatră aproape perfectă, trebuie să faceţi modelajul actualei
suprafeţe de piatră. Noi folosim matriţe luate de la aceste mulaje făcute după
suprafaţa actuală a pietrei, pentru a ne oferi bucăţi prefabricate pe care le vom
folosi în crearea unei formaţiuni de pietre foarte realiste.
Crearea mulajelor de piatră
Mulajele sunt create în multe moduri, asemănătoare cu cele pentru
realizarea şabloanelor texturate, cu excepţia faptului că mulajele necesită încă o
etapă, care este crearea unui înveliş tare pe dinafara stratului de latex. Când îl
îndepărtaţi, aveţi o formă de înveliş tare, care va ţine matriţa texturată la forma
originală a pietrei. Acest înveliş tare poate fi realizat cu fibra de sticla sau prin
sprayerea cu spumă uretanică. Spuma se foloseşte excelent pentru că se
îndreaptă şi se usucă aproape imediat şi depuneţi foarte puţin efort pentru a face
învelişul. Nu oferă tăria Fibrei de sticla, dar poate fi întărită mai târziu, dacă doriţi
să reziste la mai multe lucrări. Un strat de folie subţire de aluminiu este necesar
ca separator între latex şi învelişul de uretan sau fibra de sticla, pentru a nu se
lipi de latex.
 Va trebui să puteţi trage învelişul separat de latex, pentru că avem nevoie
de nişte „release”,un stat de folie merge bine pentru aceasta.
De obicei, sprayez mulajul finisat de latex cu spray lipicios, de încleiere, când
este încă pe suprafaţa de piatră. Apoi, aplic un strat de folie pe el pentru ca toată
suprafaţa de latex să fie acoperită şi să nu existe nici o şansă ca învelişul sau
„negativul” cum este numit sa se lipeasca de el.
Acum, puteţi da cu spray spumă uretan, care vine în kituri portabile, sprayaţi un
înveliş în jur de 1 cm şi aşteptaţi să se aşeze, să se usuce cam 15 minute.
Când învelişul este tare, îndepărtaţi-l. După ce îl scoateţi, luaţi mulajul de latex
de pe piatră şi aşezaţi mulajul în spatele învelişului cu mulajul de piatră cu faţa în
sus. Acum, aveţi un mulaj pe care să îl folosiţi pentru a creea placaje de piatră
din ciment „cement rock panel”.
Profesioniştii folosesc „gunite” sau o pompă de tencuială şi sprayază
amestecul de ciment în mulaj, folosind sticlă fărâmiţată împrăştiată într-o
construcţie de straturi, pentru a realiza un înveliş foarte tare şi relativ uşor de
piatră. Ei bagă de asemenea, bare de oţel sau metal îndoit în spatele placajului,
pentru ca placajul să poată fi sudat cu structura de oţel. Nu va trebui să faceţi
aceasta, dacă veţi îmbina placajul la structură cu sâmă cu scoabe. Mortarele
flexibile sunt de asemenea o obtiune pentru faptul ca aditivi si fibrele incorporate
in aceste mix-uri dau elasticitate prefabricatelor armand suplimentar suprafata.

Instalarea placajelor prefabricate

Lucrul cu placajele prefabricate este ca aranjarea unui puzzle. Trebuie să
aveţi 4 sau 5 mulaje. Placajele prefabricate de la aceste mulaje pot fi folosite
întregi sau sparte în bucăţi mici, sau chiar amestecate, pentru a nu fi evident
faptul că aţi repetat acelaşi model în mai multe zone. Cât timp straturile şi
aşezările formaţiunii originale de pietre sunt toate orientate în acelaşi unghi, va fi
dificil să spuneţi că modelele au fost repetate. Când pare că aţi terminat, foarte
puţini oameni vor putea observa repetiţia.
Înfăţişarea este o îmbinare şi sudarea structurii de pietre pe care doar ce
aţi creat-o. Dacă legaţi formele la structură, aşezaţi-le pentru a putea pune nişte
amestec de ciment în spatele lor. Aceasta poate necesita să lăsaţi atârnată
partea de sus, mai degrabă decât partea de jos a placajului. Dacă sudaţi
placajele la structură, nu va fi necesară zidăria de umplutură, atâta timp cât şi
placajele sunt foarte tari.
Tehnica zidăriei de umplutură în spatele placajului va fi necesară, când
structura are zidărie de umplutură cum am descris mai devreme, pentru a ţine în
loc umplutura de amestec de ciment din spate. Placajele sunt zidite cu umplutură
în spate, pentru a fi lipite de structură. Este necesară o pompă de ciment pentru
a spraya amestecul de ciment în spatele placajelor, obţinând o bună aderare.
Dacă placajele sunt sudate de structură, tot ceea ce trebuie să faceţi este
să umpleţi fisurile, lipiturile. Deoarece cu acest proces nu există zidărie de
umplutură pe structură, precum placaje sau pânză, puteţi adăuga nişte placaje
sau zidărie de umplutură între straturi, lipituri, ca măsură de prevenire a căderii
prin golurile interioare din spatele placajelor prefabricate, când sunt aplicate.
Îmbinarea lipiturilor
Când toate placajele sunt la locul lor şi ataşate definitiv la structură, fie
prin cimentarea sau sudarea lor, poate începe munca la lipituri. Lipiturile trebuie
umplute, pentru a fi ieşite doar puţin deasupra nivelului placajului. Aceasta vă va
permite să gravaţi suficient material şi să îmbinaţi suprafeţele de placaj.
În primul rând, neteziţi zona lipiturii şi încercaţi să îmbinaţi placajele la
modul general, întinzând proeminenţele şi şanţurile. Texturaţi zona şi sculptaţi-o.
Când este finisată, suprafeţele de placaj trebuie să fie îmbinate şi să arate ca o
piatră. Culoarea lipiturilor poate fi diferită de cea a împrejurimilor materialului de
placaj. Oricum, dacă textura este identică, ele vor părea îmbinate după ce va fi
aplicată culoarea. Ceea ce nu trebuie să dispară în întregime este diferenţa
dintre textura lipiturii, dacă lipitura nu are aceeaşi textură ca şi placajele de piatră
prefabricate. Din acest motiv, aveţi grijă să existe cât mai multă textură posibil pe
placajele de piatră.
Forţarea şi curăţarea suprafeţei finisate
Ultimul pas pe care îl aveţi de făcut înainte de pictarea pietrelor, este
forţarea şi spălarea sub presiune a suprafeţei. Când sunt folosite placaje
prefabricate, trebuie să spargeţi cu un ciocan câteva zone de-a lungul marginilor
placajelor, care vor da în vileag că sunt şipci prefabricate. În alte zone ale
îmbinărilor placajelor va trebui să peticiţi manual acele secţiuni care nu sunt
texturate sau sculptate. Locurile de-a lungul marginilor placajelor care pot să se fi
spart, vor necesita de asemenea atenţie.
Când terminaţi peticirea manuală şi când gravarea este gata, pasul
următor este să spălaţi sub presiune întreaga structură, fiind atenţi să spălaţi
toate resturile de release pudră folosit pentru texturare. Dacă pudra nu se curăţă,
culoarea nu va adera la suprafaţa de piatră. Spălaţi bine lucrarea sub presiune,
pentru a nu mai rămâne pudră şi moloz pe lucrarea de piatră.
Există o varietate de tehnici pe care le puteţi folosi pentru a creea textură
de piatră. Chiar şi folii de aluminiu mototolite şi presate pe mortarul moale pot fi
folosite pentru a creea textura de piatră.
Placajele prefabricate vor oferi o înfăţişare mult mai realistă, dacă bugetul
vă permite să le faceţi.

Eu prefer pentru realizarea unei texturi de stanca sau roca sabloanele

texturate din poliuretan.
Folosind şabloane texturate făcute după pietrele reale si cu puţină
sculptură făcută manual, puteţi realiza o înfăţişare plăcută, fabricată indirect pe
suprafaţa pietrei, fara repetitii, care va necesita costuri mult mai mici şi eforturi
mai puţine decât să realizaţi singuri placajele prefabricate.
Oricum, folosirea placajelor prefabricate, vă permite să creaţi o lucrare de
pietre fără a necesita prea multă muncă pentru sculptarea calificată. Felierea şi
presarea suprafeţei când este suficient de tare, poate de asemenea să ajute la
mascarea sau amestecarea zonelor care nu seamănă cu pietrele la înfăţişare.
Cimentul întărit se va felia şi se va sparge, la fel ca şi piatra reală. Aveti grija!
Este o grămadă de muncă să creaţi textura, o dată ce cimentul mortar s-a întărit.
Purtaţi îmbrăcăminte sigură şi fiţi pregătiţi să vă lucraţi muşchii braţelor.
În urma metodelor folosite în crearea texturii suprafeţei de piatră,
suprafaţa trebuie să fie spălată foarte bine înainte de aplicarea culorii. Aceasta
se poate realiza cu spălarea sub presiune a întregului proiect de piatră, de sus în
jos. Structura de piatră este foarte importantă, dar culoarea este calitatea pietrei
care va determina dacă piatra este sau nu credibilă.

CAPITOLUL 7
PICTAREA PIETRELOR

Culoarea diferitelor tipuri de piatră variază, ajungând de la gri deschis la

maro închis, maro roşcat, galben auriu sau chiar roz. Culorile pot varia foarte
mult, putând face parte la fel de bine din acelaşi tip de piatră. Multe formaţiuni
sedimentare au variaţiuni ale aceleiaşi culori în fiecare dintre straturi. Granitul, o
piatră vulcanică, este găsit într-o multitudine de culori, în funcţie de mineralele
care erau prezente când s-a format. Granitul, va fi de regulă pestriţ, cu o
aparenţă de „sare şi piper”, incluzând pete de culoare combinate cu cristale albe
sau roz. În contrast, pietrele sedimentare, care au mai multe zone cu combinaţii
de culoare, pot avea câteva benzi sau straturi. Rocile obişnuite au o combinaţie
de mai multe culori, cu o culoare dominantă, şi variaţii de nuanţe deschise sau
închise la acea culoare dominantă. Unele formaţiuni pot conţine o mare cantitate
de fier, cauzând o strălucire maronie cu roşu pătat în unele zone. Pietrele
naturale pot fi îmbătrânite, modificate din cauza condiţiilor atmosferice, sau
înnegrite de alge.
Colorarea pietrelor
Veţi dori să alegeţi câteva pietre mici, reale, de acelaşi tip, pentru a le
folosi în potrivirile de culoare în proiectul vostru de piatră artificială. Pietrele
mostră, trebuie să fie suficient de mici pentru a le lua cu voi la magazinul cu
vopsele pentru alegerea culorilor.
Dacă intenţionaţi să includeţi bolovani reali de-a lungul marginii iazului,
sau ca accente la proiectul vostru de piatră artificială, va fi o idee bună să îi
instalaţi înainte de a colora formaţiunea de pietre, pentru a putea potrivi culorile.
Veţi dori de asemenea, să aveţi câteva fotografii cu bolovani reali, aleşi pentru
selectarea şi potrivirea culorilor. Dacă aveţi fotografii clare cu pietre naturale,
suficient de detaliate şi cu imaginea apropiată pentru a vedea paleta corectă a
culorilor pe care le veţi folosi.
Va trebui să decideţi care va fi culoarea dominantă a pietrelor: maro, roşu,
cafeniu sau gri de exemplu. Când aţi determinat-o, puteţi obţine 3-4 variaţii ale
acestei culori, începând de la cea mai deschisă umbră şi ajungând până la cea
mai închisă. Veţi dori nişte negru, indiferent de culoarea pe care o alegeţi, la fel
de bine nişte maro roşcat şi posibil nişte portocaliu sau galben (ruginiu).

Tehnica pictării pietrelor

Începeţi cu cea mai deschisă culoare ca strat de bază sau ca prim strat al
culorii. Adăugaţi suficientă apă în vopsea pentru a avea consistenţa laptelui şi
puneţi amestecul într-o pompă manuală, ca spray-ul de grădină. Acoperiţi
complet toate suprafeţele cu acest strat de bază. Vopseaua trebuie să fie
suficient de groasă pentru a acoperi piatra, dar suficient de subţire pentru a trece
prin spray-ul de grădină. Fiţi atenţi să acoperiţi toate suprafeţele, incluzând orice
dedesubt de colţuri sau margini.
Pentru stratul următor, amestecaţi următoarea nuanţă mai închisă din
paleta voastră de culori. Puteţi aplica acest strat, în timp ce stratul de bază este
încă umed şi cele două vor fuziona. Nu acoperiţi întreaga suprafaţă cu acest
strat. Lăsaţi câteva zone prin care să se vadă stratul de bază. Veţi repeta acest
proces cu fiecare din cele 3 sau 4 nuanţe pe care aţi ales să le folosiţi. Păstraţi
maroul roşcat şi negrul pentru paşii finali. Fiecare strat din cele 3-4 nuanţe
trebuie aplicat astfel încât să nu acopere complet stratul precedent. Aceasta va
creea o nuanţă multicoloră. Aplicaţi culori diferite pentru a nu exista multe pete
puternice între culori. De exemplu, noi nu dorim un aspect de uniformă militară
de camuflaj, cu petice mari de pete distincte, dar mai degrabă culorile trebuie
toate amestecate, creând treceri uşoare între învecinarea culorilor. Aceste prime
3-4 culori vor trebui aplicate în timp ce stratul anterior este încă umed, pentru a
obţine acest efect.
Dacă pictaţi o piatră de granit, va trebui să folosiţi aceeaşi presiune a
spray-ului pentru a aplica stratul de bază. Oricum, granitul are aspect pestriţ,
care necesită apropieri diferite uşoare. Efectul poate fi obţinut cu acelaşi spray
de grădină, dar stratul de bază trebuie să se usuce, pentru ca nuanţele pestriţe
să nu se amestece în culorile de bază. Alegeţi ce culori veţi folosi pentru a
realiza pistruii şi folosiţi un spray pentru a aplica culoarea, ajustaţi spray-ul să
curgă slab, astfel culoarea iese foarte uşor, fin şi „pistruiaţi” suprafaţa de piatră
când sprayaţi. Aceasta vă va oferi „sarea şi piperul” dorite sau aspectul
împestriţat care sunt caracteristicile granitului.
Pentru o formaţiune de pietre sedimentare, puteţi picta cu o pensulă sau
burete de celuloza, diferite umbre de benzi şi straturi de piatră, cum aţi văzut în
poze. Fiţi atenţi să păstraţi umbrele straturilor de piatră în interiorul bordurilor
straturilor apropiate. Straturile trebuie să fie definite printr-o linie sprartă, crăpată
în ciment în timpul procesului de sculptare. Când aţi terminat toate straturile de
culoare, variaţii de umbre sau când împestriţarea este completă şi toate straturile
de vopsea sunt uscate, unul poate începe să pună negrul şi culorile ruginii, care
vor ajuta la definirea reliefului texturii de pietre şi le va oferi aspectul învechit.
Un instrument bun de folosit pentru „învechire” este o seringă mare. Un tip
de seringă ce este folosit în general pentru injectarea cărnii cu condimente.
Aceste seringi pot fi găsite la majoritatea măcelăriilor. Şi veterinarii folosesc
seringi mari pentru animalele mari. Seringile sunt folosite pentru a injecta vopsea
neagră în crăpături şi fisuri. Din nou, vopseaua trebuie să aibă consistenţa
laptelui. Faceţi culoarea neagră într-o găleată mică şi trageţi culoarea în seringă.
Pregătiţi un spray de grădină cu presiune umplut cu apă curată, gata să îl folosiţi.
Injectaţi puţină vopsea neagră de-a lungul crăpăturilor, plimbând seringa în timp
ce împrăştiaţi vopsea neagră cu o presiune mică şi constantă cu seringa. După
ce seringa s-a golit, curăţaţi uşor prin sprayere culoarea neagră cu apă curată.
Cheia este să înlăturaţi toate scurgerile şi picăturile de vopsea neagră prin
sprayerea cu apă, astfel încât să nu aveţi linii urâte de vopsea prelinsă. Trebuie
să arate toate ca zonele de piatră naturală care au fost înnegrite datorită
depozitelor de minerale şi infiltraţiilor de apă de la fisuri, de exemplu. Aţi putea
avea nevoie de puţină practică pentru a ajunge la cantitatea potrivită de apă,
pentru a nu îndepărta toată vopseaua neagră. Pe de altă parte, nu veţi dori linii
groase, negre de la prelingerea vopselei negre.
Vopseaua neagră trebuie să fie toată „pastelata” prin sprayerea cu apă
curată, în timp ce este încă udă. Începeţi cu principalele linii crăpate şi câteva
dintre crăpăturile mici, dar lăsaţi câteva zone fără negru. Aici este locul în care
designul şi deciziile estetice vor trebui luate, nu veţi dori prea mult negru, dar nici
cu prea puţin nu va arăta bine. Unele zone pot fi acoperite cu mai mult negru,
altele cu mai puţin. Ideea este să obţineţi o imagine uniformă, naturală. Încercaţi
să faceţi practică în zonele ascunse, obscure ale formaţiunii, înainte de a decide
care este cantitatea potrivită de negru pentru imaginea pe care o doriţi. Puteţi
întotdeauna să adăugaţi mai mult negru, dar nu veţi dori să acoperiţi toate
culorile de bază pe care le-aţi aplicat anterior cu prea multă vopsea neagră si
oricum aceasta trebuie sa fie prezenta in zonele adincite subliniind stincile.
Ultimele culori care vor fi folosite sunt roşu-ruginiu şi galben strălucitor sau
auriu. Acestea pot fi folosite foarte cumpătat, cu economie, doar câteva zone
trebuie să fie „spălate” cu aceste culori strălucitoare. Ele sunt aplicate ca şi
negrul. Aplicaţi culorile ruginiu sau galben cu un spray sau o seringă şi apoi
împestriţaţi vopseaua cu puţină apă, pentru a o curăţa uşor. Găsiţi un loc în zona
voastră cu piatră naturală care are coloraţia care vă place şi încercaţi să potriviţi
3 sau 4 culori principale ale pietrei.
Stratul de bază este sub pictura pietrei. Vopselele negru şi ruginiu sunt
aplicate după stratul de bază cel mai închis şi aceasta va oferi pietrei „viaţă”.
Dacă nu vă mulţumeşte produsul final, aplicaţi stratul de bază pe piatră din nou şi
luaţi-o de la început. Încercaţi să nu vă intimidaţi de procesul de colorare, pentru
că este distractiv, creativ şi necesită puţină îndemânare tehnică, dacă au fost
alese culorile potrivite şi urmaţi toţi paşii.

PARTEA A IV-A – GHID PAS CU PAS

CAPITOLUL 8
PAS CU PAS

În continuare vă descriu pas cu pas, procesul complet al construcţiei unui

proiect de mărime medie din piatră artificială pentru o cădere de apă în curtea
din spatele casei,recapitulind astfel pasi necesari executiei.

1. Desenaţi conturul proiectului de piatră

Aşezaţi un furtun de grădină pe pământ unde va fi conturul formaţiunii de
pietre. Faceţi diferite forme şi mărimi, până când sunteţi satisfăcuţi de ele.
Folosiţi o vopsea de marcare cu aerosol, pictaţi conturul după linia furtunului,
pentru a avea o linie permanentă pe care să o folosiţi ca ghidaj. Trebuie să luaţi
în considerare cum veţi realiza instalaţia de apă a cascadei, pentru că va trebui
să îngropaţi ţevile tot acum.
2. Asezarea „ghidei” montantilor UW si ancorarea pentru baza
Noi am ales sa folosim tabla galvanizata sau schelet de metal folosit la
ghips-carton,”pene de fixare” si „ ghida” pentru constructia cascadei. Montanti
sau structura din tabla galvanizata folosite in domeniul finisajelor cu ghips –
carton se taie usor, sunt usori si nu ruginesc.
După ce aţi aplicat îmbrăcămintea de tablă, va face o structură foarte
puternică. Ghida ( montantul UW) este putin mai lata decit penele sau picioarele
structurii ( montantul CW ) asa ca acestea din urma vor intra cu usurinta in
structura de ghidaj si vor fi prinse cu suruburi cu cap autoforant „ autofiletante „.
Scheletul de metal este disponibil în diferite mărimi, iar modelele mai subţiri sunt
mai simplu de folosit pentru că se taie uşor.
Prin tăierea dreaptă sau unghiulară printr-o margine în josul pistei, puteţi
face curburi în ea. Veţi avea nevoie eventual de pene metalice de fixare la
fiecare îndoire, aşa că nu faceţi o cantitate excesivă de curbe. Scopul este să
urmaţi conturul formaţiunii de pietre cu ghida.
Întinderile drepte ale pistei sunt folosite şi de câte ori conturul îşi schimbă
direcţia, îndoiţi montantul UW „ghida”.Când ghida a fost taiata si asezata pe
conturul trasat pe pamant, bateti tinte sau cuie de 8 cm prin montant pentru a o
intari.
Dacă proiectul de pietre este mare şi pământul este moale, puteţi pune piloni de
beton şi să ataşaţi ghida la betonul acestora prin dibluri.

3. Tăiaţi şi aşezaţi stâlpii pentru perete

Mulţi dintre voi sunt familiarizaţi cu hărţile topografice. Structura voastră
este similară cu o hartă topografică în trei dimensiuni. Aceasta înseamnă că
fiecare strat de piatră este format ca o structură de straturi suprapuse, ca un tort
de nuntă, numai în forma pietrei. În primul rând, decideţi cât de înalt veţi face
primul strat. Va trebui să variaţi înălţimile marginilor pentru a compensa pentru
înclinări sau zonele accidentate, neregulate ale terenului. Folosind stilpi metalici
adica profile CW nu UW , taiati atitia stilpi citi aveti nevoie, pentru a forma peretii
primului strat.
Un fierăstrău electric cu pânză de tăiat metal va face treaba mai uşoară şi rapidă
decât dacă tăiaţi fiecare bucată manual dar cu atentia sporita si respectind
normele de protectie a muncii.
Este posibil să creaţi forme pentru pietre fără să construiţi în etaje, dar
construind o structură ca un înveliş „cort”. Pentru aceasta, ca demonstraţie, noi
am creat o formaţiune de pietre în straturi. Folosind şuruburi autofiletante, ataşaţi
stâlpul la pistă prin plasarea şurubului la îmbinarea unde pista se suprapune cu
ambele părţi. Aţi putea avea nevoie să ţineţi cele două straturi de oţel împreunate
cu o pereche de cleşti (patent) în timp ce altă persoană pune înăuntru şuruburile.
În general, şuruburile vor intra înăuntru fără prea multă dificultate. Asigurati-va ca
asezati o pana de fixare la fiecare indoire in directia ghidei. Vom avea nevoie de
un picior de sprijin in aceasta locatie , pentru a putea monta placajul de
imbracaminte. Spatiul dintre picioare ( pene de fixare ) trebuie sa fie de in medie
de 40 – 60 cm.
4. Conturul părţii de sus a ghidei
Când toţi stâlpii sunt la locul lor şi întăriţi în partea de jos, începeţi conturul
părţii de sus a peretelui.
Partea de sus a peretelui este formată cu acelaşi material pentru ghida folosit in
partea de jos,montantUW.Prin tăierea unei linii prin toţi stâlpii, dar cu o parte a
pistei, puteţi forma conturul părţii de sus, exact cum aţi făcut şi jos. Poate merge
bine să fortificaţi pista cu stâlpi. Aceasta vă va permite să realizaţi îndoiturile şi
tăieturile în locurile potrivite. Partea de sus este practic doar imaginea în oglindă
a ghidei de jos. Daca folositi montanti structura din tabla galvanizata , asigurati-
va ca purtati echipament de protectie pentru ca materialul este ascutit si va puteti
taia usor.

5. Aşezaţi pistele traversă

Aşezaţi stâlpi de-a lungul structurii pentru a susţine următorul strat.
Piesele traversă trebuie să fie suficient de tari pentru a susţine o persoană care
merge pe suprafaţă. Membrele traversă sunt puternice dacă sunt folosite la
colţuri. Oricum, este uşor să le aşezaţi plat pe structură şi din moment ce este o
structură mică, credem că vor fi suficient de rezistente. În plus, din moment ce
adăugăm mai multe straturi, fiecare strat va adăuga mai multă putere structurii.

6. Acoperiţi primul strat cu placaj

Când structura a fost construită, acoperiţi-o cu placaj tratat sub presiune
de 18 – 20 mm grosime.
Placajul va face structura foarte puternică şi poate fi înfiletat cu pene metalice de
fixare la fiecare 40 sau 60 cm.
Folosiţi şi dibluri de perete sau autofiletante pentru metal. Diblurile pot fi suficient
de lungi pentru a trece prin placaj şi în stâlpul de metal. Dacă structura este
făcută din stâlpi trataţi sub presiune, folosiţi dibluri de pereţi, suficient de lungi
pentru a trece prin placaj şi în stâlp. Asiguraţi-vă că aţi marcat unde sunt plasaţi
stâlpii şi traversele sub placaj, pentru că, o dată acoperite, să ştiţi unde să puneţi
diblurile. Pe latura ramei, trebuie să aveţi o îmbinare la fiecare schimbare a
unghiului. Acum, vedeţi de ce avem nevoie de stâlpi la fiecare dintre aceste
locaţii. Aveam nevoie de câteva locuri pentru a proteja capătul fiecărei laturi a
bucăţilor de placaj. Aici este locul în care piesele învecinate se îmbină unele cu
altele. Veţi avea nevoie de fiecare stâlp în acest punct, sau doi stâlpi pe fiecare
latură a schimbării unghiului. Deşi un meseriaş bun în tâmplărie reprezintă un
avantaj, întreaga structură va fi acoperită cu un strat de tencuială de ciment, aşa
că nu va trebui să fiţi preocupaţi excesiv cu realizarea de tăieturi precise, atâta
timp cât nu faceţi găuri mari sau margini extinse. Întotdeauna purtaţi ochelari de
protecţie şi echipament adecvat când lucraţi cu scule electrice.

7. Montaţi pereţii pentru al doilea strat

Folosiţi un furtun, aranjaţi forma generală a celui de-al doilea strat pentru
pietre. Acesta se face exact cum a fost realizat primul strat. Furtunul va fi curbat,
înţelegem prin curbe – linii drepte scurte pentru pistă care vor fi aşezate pe
suprafaţa primului strat. Pista este tăiată şi i se va da forma, în acelaşi fel în care
am aşezat-o pentru primul strat. În loc să folosiţi pene de fixare pentru întărirea
ei, veţi folosi dibluri de perete, care vor intra repede în partea de sus a primului
strat. Intenţionăm să proiectăm o bancă pe care să stăm, aşa că al doilea strat
de piatră a fost proiectat mai în spate, creând un spaţiu confortabil pentru două-
trei persoane care să se aşeze. Următorul nivel al pietrei va acţiona pentru
odihnirea spatelui. Aş fi vrut să am mai multe console mari, dar este dificil să pun
tencuială de ciment pentru a acoperi dedesubtul consolei. Al doilea strat şi
următoarele trebuie să fie proiectate pentru a nu urma forma precedentelor
straturi. Aceasta va oferi o varietate mai mare şi aspect natural cascadei –
fiecare strat de piatră va avea o formă unică.

8. Completaţi toate straturile următoare

Dacă construiţi o cascadă artificială, va trebui să luaţi în considerare unde
va fi căderea de apă şi cum acea cădere de apă poate fi schimbată pentru ca
piatra să pară naturală. Într-o cascadă naturală, apa va eroda piatra, creând
forme curbe în fiecare strat peste care cade apa. Va trebui de asemenea, să luaţi
în considerare ce nivel de piatră este şi cum va cădea apa peste piatra finisată.
Veţi dori ca apa să cadă peste latura preferată a pietrei, aşa că puteţi avea în
compensare pentru băltoaca din terenul natural sau treaptă pe care stă
formaţiunea de pietre, făcând câteva laturi mai înalte decât altele, creând mai
mult nivel plan pentru direcţionarea căderii de apă. Marginile pot fi construite în
pasul următor, pentru a ajuta direct căderea apei. Oricum, orice compensaţie
pentru un teren accidentat, mai mult de 10 cm poate fi probabil desăvârşit cu
structura suport.
Primul nostru strat trebuie să aibă o latură înaltă de 35 cm ,şi latura opusă
de 20 cm,înălţime, pentru a obţine un nivel mai mare al formaţiunii de pietre.
Vom face pereţii primului strat înclinat gradual, pentru a creea un nivel mai mare
al suprafeţei. Aceasta, înseamnă tăierea fiecărui stâlp în primul strat, la lungimea
potrivită. Al doilea strat a fost făcut atunci cu aceeaşi lungime a stâlpului pentru
toţi pereţii, şi acoperit cu placaj. Aceeaşi procedură a fost urmată pentru fiecare
dintre straturile următoare.

9. Tăiaţi bucăţi de polistiren

Polistirenul sau „Styrofoam” este disponibil în pachete în multe magazine
de construcţii. Polistirenul este tăiat în bucăţi şi folosit pentru a defini marginile şi
straturile de piatră. Straturile sunt definite de bucăţi de polistiren suficient de late
pe fiecare strat, care merg în jurul stratului structurii. Imaginaţi-vă fiecare strat de
sediment care a fost aşezat pentru a creea piatra naturală. Fiecare strat va avea
aceeaşi grosime şi acelaşi nivel peste tot în jurul pietrei. Exact ca straturile de
structură pe care le-am construit cu metal şi lemn, care sunt straturi largi,
generale, de piatră, polistirenul defineşte straturile mici ale structurii dintre
straturile mari.
Polistirenul va fi cel care va oferi pietrelor forma caracteristică. Pentru că
polistirenul nu este un element structural al pietrei, el trebuie să fie doar prins de
structură cu cuie sau dibluri. Asiguraţi-vă că folosiţi polistirenul deasupra
suprafeţei pentru a direcţiona căderea dorită de apă. Va trebui de asemenea să
luaţi în considerare aşezarea polistirenului în jurul ţevilor care vor furniza apă
cascadei.

10. Acoperiţi structura cu plasă de sârmă

Desfăşuraţi plasa de sârmă la o lungime suficient de mare pentru a fi
împăturită în două straturi. Lungimea poate fi suficientă dacă merge complet în
jurul formaţiunii de pietre. Lăţimea plasei de sârmă nu este esenţială, o rolă mai
lată vă poate ajuta să salvaţi timp, în funcţie de mărimea structurii voastre. Un
cerculeţ metalic ataşat în mijlocul diblului de perete va fi folosit pentru ancorarea
sârmei la structură. Veţi dori să folosiţi cerculeţe metalice mai mari, astfel încât
să nu poată trece prin găurile sârmei de plasă. Cerculeţul trebuie să aibă o gaură
în centru, suficient de mică pentru a trece diblul prin ea. Puteţi folosi de
asemenea, bucăţi de material tăiate în pătrăţele ca o alternativă la cerculeţe.
Plasa de sârmă trebuie ancorată astfel încât să se lipească îndeaproape de toate
zonele structurii. Trebuie să verificaţi ca plasa să nu se lase ca un cort în jurul
bucăţilor de polistiren. Aceasta va necesita ancorarea aproape de bucăţile de
polistiren şi scoaterea formelor în evidenţă. Întreaga suprafaţă va trebui acoperită
cu două straturi de plasă de sârmă, astfel că stratul de ciment va trebui să
întărească suprafaţa la care aderă. Folosiţi dibluri la fiecare 40 cm patrati.
Nu vă temeţi de zonele în care sârma a acoperit cu mai mult de două straturi
suprafaţa, dacă sunt mai mute straturi de sârmă, nu este nici o problemă.
Oricum, trebuie evitate zonele neacoperite.

11. Acoperiţi structura cu un strat întins mortar de ciment

Folosiţi un sac de 90 lb. de ciment Portland, amestecat cu 3 saci 50 lb. de
nisip „play sand” sau „mason’s sand” pentru fiecare serie de mortar sau mortare
premixate care se gasesc pe piata „underlay”. Consistenţa amestecului trebuie
să fie similară cu cea a smântânii sau a untului topit. Scopul, este să îl aveţi
lipicios, suficient de umed pentru a sta pe suprafeţele verticale şi să fie întins
uşor cu mistria.
Îmbrăcaţi complet toate suprafeţele cu 1,5 – 2,5 cm ,de mortar subţire,
fiind foarte atenţi să acoperiţi dedesubturile de la marginile pietrelor. Plasa de
sârmă trebuie să fie complet acoperită de acest strat, oricum, este acceptabil să
aveţi câteva porţiuni de plasă de sârmă care să treacă prin acest stadiu. Orice
zonă peste care va trece apa sau va fi lovită de stropi, va trebui netezită bine cu
mistria şi pregătită pentru materialul rezistent la apă. Toate celelalte suprafeţe
pot fi uşor rugoase şi treceţi peste ele cu o perie ţepoasă sau cu o mătură.
Aceasta va oferi un strat de textură finală suprafeţei rugoase, pentru o mai bună
aderare.
Este foarte uşor, când aplicaţi amestecul de mortar să aveţi o lopată
(paletă), care este folosită pentru ţinerea unui morman de mortar cu altă mână,
veţi folosi o mistrie pentru a lua mortarul de pe paletă şi a-l pune pe perete, în
timp ce ţineţi paleta suficient de aproape de perete. Poate fi necesar să puneţi
cantităţi mici de mortar în zonele în care este dificil să introduceţi sculele. Fiţi
doar atenţi să nu pierdeţi formele pietrelor create de polistiren. Încercaţi să
menţineţi marginile întărite la toate formele create de polistiren pe care le-aţi
aplicat pe structură.

12. Aplicaţi materialul rezistent la apă

Când stratul de mortar s-a conservat şi uscat, sunteţi gata să începeţi
impermeabilizarea. Toate zonele care vor ţine apă sau vor intra în contact cu
apa, vor trebui impermeabilizate cu minimum două straturi de membrană lichidă
rezistentă la apă. Aceste zone, trebuie să fie netezite foarte bine de la pasul
anterior. Aceasta, va elimina orice margini ascuţite sau ieşiri ale sârmei care pot
exista şi care compromit izolarea. Zona impermeabilizată trebuie să fie curăţată
şi să nu existe moloz înainte de aplicarea soluţiei rezistente la apă. Primul strat
de mortar „zgariat” nu va oferi rezistenţă la apă dacă rămâne netratat, şi trebuie
să fiţi foarte atenţi la această etapă, pentru că dacă există crăpături vor fi foarte
dificil de reparat, o dată ce stratul de textură a fost aplicat. Va trebui să faceţi un
test de apă după ce impermeabilizatorul a fost aplicat complet, pentru a verifica
orice posibile fisuri. Merită orice timp pierdut la această fază, pentru a preveni
sau descoperi fisuri care altfel, vor fi acoperite cu stratul de textură.

13. Aplicaţi stratul de textură

Înainte de aplicarea stratului de textură, pulverizati apa peste stratul de
ciment uscat dupa care aplicati un strat subtire de amorsa „primer”. Aceasta va
ajuta ca mortarul flexibil pentru stratul de textură să adere la stratul „zgâriat” de
ciment. Stratul de textură trebuie aplicat la fel ca şi stratul zgâriat de ciment, într-
un strat gros de aproape 1,5 – 2,5 mp. De obicei se foloseste un strat de mortar „
overlay mix”.
Lucraţi pe o suprafaţă suficient de mică, ce poate fi texturată înainte de a deveni
lipicioasă. Aceasta poate fi doar o zonă care este mai mare decât ştampila
voastră sau mai mult in functie de mortarul overlay folosit si temperaturile la care
se lucreaza. Veţi fi în stare să lucraţi suprafeţe mai mari, când vă veţi familiariza
cu procesul şi veţi fi în stare să lucraţi repede. În primul rând, neteziţi forma
(zona) cu mortar, pentru a elimina urmele de la mistrie şi pentru a avea o
suprafaţă netedă.
Fiţi atenţi să definiţi colţurile, marginile proeminente şi alte forme create de
voi cu polistiren când aţi aplicat structura. Acoperiţi complet toate suprafeţele
zonei care va fi texturată. Aceasta poate include părţile de jos şi de sus ale
marginilor.
Cel mai bun şablon texturat va fi obţinut dacă este aplicat în timp ce
cimentul, mortarul este „verde” sau flexibil. Stratul zgâriat de ciment de sub
stratul de textură va reţine multă umezeală de la stratul texturat, care îl va face
pe acesta de nelucrat în timp rapid. Desi veti fi tentati pentru a preveni riscurile
generate de folosirea mortarelor clasice propun folosirea mortarelor decorative
cu calitati flexibile ( Wall mix, Overlay mix, Underlay mix ) ideale pentru finisarea
acestui gen de suprafete si amprentarea lor. Datorita compozitiei lor
( ciment,nisip cuartos,aditivi polimerici,microfibre,etc) sunt mai rezistente,mai
flexibile, ofera o lucrabilitate mai buna.
Să ne mutăm repede la următorul pas, care este aplicarea pudrei release.

14. Aplicarea pudrei „release”

Apoi, cu o rolă mică de vopsit, acoperită cu pudră release, rulaţi uşor pe
întreaga suprafaţă de ciment umed, aplicând un strat subţire de pudră release
peste suprafaţă. Continuaţi să scufundaţi rola în cutia cu pudră release, pentru
ca toate zonele să prindă bine un strat de pudră. Veţi dori pudră release doar pe
suprafeţele umede de ciment care au fost netezite cu mistria şi texturate. Fiţi
atenţi să nu aplicaţi pudră release pe zonele neacoperite ale stratului zgâriat de
ciment. Din acest motiv, va trebui să lucraţi începând din partea de jos spre zona
superioară a proiectului de pietre. Aceasta vă va ajuta să preveniţi căderea
pudrei release pe suprafeţele netexturate ale stratului zgâriat de ciment. Dacă
pudra release a ajuns în zonele nelucrate ale stratului zgâriat de ciment, nu va
permite aderarea cimentului mortar pentru stratul texturat. Evitaţi inhalarea
pudrei release prin purtarea unei măşti pentru praf. Când aţi acoperit cimentul
mortar umed cu pudră, sunteţi gata pentru pasul umător, care este texturarea.
Se poate folosi si lichid „release” care este mai usor de aplicat, prin
pulverizare folosind o pompa de gradina.

15. Texturaţi cu şabloane prin presare

Când zona care va fi texturată este acoperită complet cu un strat subţire
de pudră, ţineţi şablonul de texturare deasupra acelei zone, asigurându-vă că
orice strat definit de textură este orientat către următorul strat al proiectului de
pietre pe care îl creaţi. În timp ce ţineţi şablonul pe poziţie, presaţi-l în mortarul
umed. Folosiţi palma şi presaţi toate zonele de sub şablon, fără să mutaţi locul
şablonului, astfel încât, întreaga zonă să fie texturată. Este întotdeauna o bună
idee să aveţi un şablon care va fi folosit pe laturile verticale ale pietrelor şi unul
pe care să îl aplicaţi pentru părţile superioare ale pietrelor, astfel încât să difere
texturile. Dacă nu aveţi şablon şi nici nu vreţi să cumpăraţi, puteţi încerca
folosind folie de aluminiu mototolită. Credeţi sau nu, când o desfaceţi veţi avea o
textură convingătoare, similară cu multe tipuri de piatră. Folia este folosită exact
cum aţi folosi şablonul de texturare. Când toate zonele au fost texturate, folosiţi o
mistrie mică, tăiaţi crăpăturile sau liniile de îmbinare ale stancilor în cimentul
umed.
Înainte ca cimentul să se întărească complet, veţi dori să sculptaţi sau să ciopliţi
liniile crăpăturilor pentru a creea o imagine mai realistă a lor. Nu lăsaţi ca
suprafata să devină prea tare înainte de a termina acest lucru. Puteţi sculpta o
zonă texturată înainte de a merge la altă zonă pentru texturare. Există un punct
în conservarea mortarului, când este suficient de umed pentru a-l ciopli şi
suficient de uscat pentru a-l ciopli în bucăţi subţiri şi a arăta natural. Acesta este
momentul optim pentru a-l sculpta.

16. Curăţaţi suprafaţa

Acum, că întreaga suprafaţă de piatră a fost texturată şi sculptată, trebuie
să îndepărtaţi toată pudra release şi molozul de la sculptură. Pentru ca vopseaua
să adere bine şi să fie absorbită în ciment, trebuie să aveţi o suprafaţă foarte
curată, fără urme de pudră release sau moloz. Spălarea cu apă sub presiune
este cea mai bună metodă de a curăţa suprafaţa. De obicei, un furtun de grădină
nu va avea presiunea adecvată pentru a înlătura toată pudra release, dar dacă
nu aveţi acces la un spălător sub presiune, curăţaţi suprafaţa cu o pensulă şi
spălaţi-o cu un furtun la care ataşaţi un sprayer. Pudra release trebuie eliminată
complet de pe suprafaţă. Spălaţi din partea de sus a proiectului de pietre în jos şi
înlăturaţi toate urmele de pudră release, asigurându-vă că suprafaţa rămâne
foarte curată. Când pietrele sunt curate, lăsaţi-le să se usuce înainte de
începerea următorului pas. Va trebui să măturaţi şi să aspiraţi apa rămasă pe
suprafaţă, pentru a grăbi uscarea.

17. Selectaţi culorile pietrelor

Înainte de a începe să coloraţi, decideţi cu ce culori veţi picta pietrele.
Dacă există formaţiuni de pietre în zona voastră, veţi dori să le folosiţi ca un ghid
în alegerea culorilor pe care le veţi folosi. Veţi avea nevoie de 3 sau 4 culori
pentru stratul de bază. Acestea sunt culorile care vor defini culoarea globală a
pietrelor. Pentru proiectul nostru de piatră, am selectat culorile gri, galben, ocru,
portocaliu şi negru. Ruginiul şi negrul sunt folosite ca accente de culoare, după
ce primele 4 culori au fost aplicate ca bază. Culoarea pietrelor naturale variază
foarte mult, aşa că singura voastră ghidare vor fi pietrele alese ca model şi
folosirea unei scale de culori. Valoarea este de la cea mai deschisă la cea mai
închisă nuanţă a unei culori. De exemplu, dacă puteţi să vedeţi culorile în alb şi
negru, veţi dori culori care sunt aranjate de la gri deschis la gri închis sau negru.
Puteţi vedea aceasta într-o fotografie alb-negru. Îmbinările sunt potrivite de la
cea mai deschisă la cea mai închisă nuanţă. Nu trebuie să vă preocupe alegerea
exactă a culorii potrivite. Veţi putea amesteca diferite combinaţii de culori pentru
a obţine o mare varietate de nuanţe. Toate culorile combinate vor fi similare, din
moment ce ele sunt amestecate folosind diferite cantităţi din 3-4 culori de bază.
Veţi dori un grad bun de vopsea exterioară latex cu finisare plată dar de preferat
sunt pigmenti lichizi si praf pentru beton si mortare, flex-c-ment.
Culorile lichide si pigmenti pentru tencuieli decorative „flex-c-ment” sunt
rezistente la razele ultraviolete , penetreaza foarte bine suprafetele si au o
rezistenta mai mare la alkalinele din ciment.
Oricum, o vopsea standard latex de vopsit în casă va dura mulţi ani iar lucrarea
de piatră nu va trebui niciodată reparată. Cea mai importantă diferenţă pe care o
puteţi vedea cu timpul, este ofilirea, decolorarea culorii. Roşul şi galbenul
strălucitor se vor decolora primele, dar majoritatea culorilor pietrei precum maro,
gri, se vor decolora foarte puţin de-a lungul timpului. Din moment ce culoarea a
fost absorbită de mortar, ea va rezista aproape la fel de mult cât va dura şi
cimentul. Nu va trebui să folosiţi alte lacuri pe piatra finisată, culoarea va fi
suficientă, dar pentru o rezistenta mai mare si anumite efecte de luciu sau mat se
folosesc lacuri sigilante pentru beton si piatra „sealer”.
18. Sprayaţi cea mai deschisă culoare de bază
Începeţi cu cea mai deschisă nuanţă a culorii voastre de bază. Amestecaţi
vopsea latex exterior plat cu apă, până obţineţi consistenţa laptelui sau pigment
lichid si sealer din gama flex-c-ment. Vopseaua trebuie să fie suficient de groasă
pentru a acoperi suprafaţa de piatră şi suficient de subţire pentru a putea ieşi prin
spray – tipul pentru grădină – spray sub presiune. Aţi putea avea nevoie să
strecuraţi culoarea cu o strecurătoare pentru a nu înfunda spray-ul de grădină.
Aceasta poate părea ca o metodă primitivă de colorare, oricum, spray-ul de
grădină vă permite să vă mişcaţi liber în jurul pietrelor în timpul pictării şi vă
permite să de asemenea să obţineţi diferite texturi, precum pistruii, împestriţarea.
Vă permite de asemenea să îmbibaţi suprafaţa cu culoare, astfel încât, toate
porţiunile de piatră să absoarbă culoare. Va trebui să goliţi şi să spălaţi sprayul
frecvent, pentru a evita înfundarea. Acoperiţi complet toate suprafeţele de piatră
cu cea mai deschisă culoare de bază. Asiguraţi-vă că acoperiţi totul, incluzând
dedesubtul marginilor. Aplicaţi o cantitate generoasă de culoare pentru a intra şi
a se scurge în toate crăpăturile şi spărturile. Intenţia este să coloraţi întreaga
suprafaţă de mortar.
19. Daţi cu spray altă culoare de bază
Faceţi un amestec al următoarei culori mai închise şi sprayaţi zonele de
piatră cu ea, lăsând porţiunile primului strat să se vadă prin ea. Aceasta poate fi
făcută în timp ce primul strat este încă umed şi ele se vor amesteca în mod
plăcut. Repetaţi acest proces cu fiecare dintre culorile de bază, cu excepţia
nuanţelor de ruginiu şi negru. Scopul este să lăsaţi ca fiecare dintre culorile de
bază să îi permită stratului precedent să se vadă prin ea. Aţi putea dori să pictaţi
zone mici pe care să aplicaţi fiecare dintre culorile de bază. Tranziţia subtilă de la
o culoare la alta, va face ca baza să arate foarte bine. Aceasta se întâmplă
natural, dacă vopseaua este aplicată în timp ce stratul precedent este încă
umed. Nu veţi dori să aveţi o imagine de camuflaj, unde fiecare culoare folosită
este definită prin pete care creează o înfăţişare peticită.
Când sunteţi satisfăcuţi de culoarea stratului de bază, lăsaţi-l să se usuce
complet înainte de a continua pasul următor. Dacă nu aveţi răbdare,si aveti la
indemina ,veţi putea folosi un aspirator de frunze, cu care să suflaţi peste
suprafaţa umedă pictată, nu atât pentru a o ajuta să se usuce, dar creează nişte
efecte interesante prin amestecarea zonelor umede de culoare dintr-una în alta.

20. Umbre - Injectaţi vopsea neagră în crăpături

Obţineţi o seringă mare, precum cele folosite pentru injectarea cărnii cu
condimente sau o seringă cu care se vaccinează caii, umpleţi seringa cu vopsea
negru pur, cu o presiune moderată plimbaţi seringa de-a lungul crăpăturii sau
fisurii, în timp ce injectaţi negru în ele. Vopseaua va începe să se scurgă afară
din crăpături – ceea ce este efectul pe care îl dorim. Nu va trebui să pictaţi toate
crăpăturile şi fisurile. Lăsaţi unele zone fără negru. Crăpăturile mari dintre
straturile formaţiunii sunt un loc bun de pictat şi apoi adăugaţi la câteva crăpături
mici.
Încercaţi să nu aveţi o uniformitate, monotonie de culoare neagră pe
pietre. De aceea, unele zone vor avea mai multă vopsea neagră decât altele.
Faceţi o zonă mică cu o singură seringă plină cu vopsea neagră şi apoi treceţi la
următorul pas. Repetaţi aceşti doi paşi până când obţineţi înfăţişarea dorită a
pietrei. Fiţi atenţi că vopseaua neagră se va usca mult mai repede decât
vopseaua umedă. Va trebui să mergeţi în alte zone până când culoarea s-a
uscat, pentru a obţine efectul dorit.
Aceeasi metoda o puteti incerca si cu ruginiu, pentru mai mult realism dar
si pentru a vibra suprafata.

21. Sprayaţi vopseaua neagră cu apă

În timp ce vopseaua neagră injectată este încă umedă, împrăştiaţi-o cu
suficientă apă curată, astfel încât vopseaua neagră să se împrăştie afară în
suprafaţă. Cea mai importantă parte a acestui pas este să nu lăsaţi ca orice
picături sau scurgeri să nu fie curăţate cu apă. Scopul trebuie să fie crearea
aparenţei de piatră peste care a trecut vremea. Orice linii vopsite puternic sau
pete, vor arăta ca picături de vopsea neagră şi vor fi dificil de acoperit sau
eliminat, dacă vopseaua neagră s-a uscat. Din acest motiv, apa trebuie aplicată
imediat după ce culoarea neagră a fost injectată în crăpături.
De asemenea in dorinta de a obtine rezultate cat mai realiste puteti folosi
patina de culoare aplicata cu bureti de celuloza.

Felicitări! Acum aveţi o cădere de apă cu piatră artificială terminată,iar

dupa ce uscarea a ajuns in stadiul final, da-ti drumul la apa si …
Bucurati-va de ea !

Pentru rezultate excelente, folositi sistemele pentru finisaje orizontale si verticale

„ flex-c-ment” !

designer
Daniel LUCA

SC.CREATIV STUDIO SRL

www.creativstudio.ro

Pentru mai multe informati puteti participa la cursurile „ flex-c-ment” organizate

de societatea noastra.