Sunteți pe pagina 1din 8

Funcţii Ciudate

Beniamin Bogoşel

Scopul acestui articol este construcţia unor funcţii neobişnuite din punct de
vedere intuitiv, care au anumite proprietăţi interesante. Construcţia acestor funcţii
se face utilizându-se o relaţie de echivalenţă pe mulţimea numerelor reale, şi clasele
de echivalenţă ı̂n care această relaţie ı̂mparte mulţimea R.
Propoziţia 1. Relaţia ”∼” definită pe R prin x ∼ y ⇔ x − y ∈ Q, este o relaţie
de echivalenţă.
Demonstraţie: Faptul că relaţia dată este reflexivă, simetrică şi tranzitvă este
imediat, dupa cum urmează:
Reflexivitatea: x − x = 0 ∈ Q ⇒ x ∼ x, ∀x ∈ R.
Simetria: x ∼ y ⇒ x − y ∈ Q ⇒ y − x ∈ Q ⇒ y ∼ x.
Tranzitivitatea: x ∼ y şi y ∼ z ⇒ x − y ∈ Q şi y − z ∈ Q ⇒ x − z =
(x − y) + (y − z) ∈ Q ⇒ x ∼ z.
Prin urmare, relaţia dată este o relaţie de echivalenţă. 
Vom nota prin [x] = {y ∈ R : y ∼ x} clasa de echivalenţă care ı̂l conţine pe
x. Este cunoscut faptul că o relaţie de echivalenţă determină prin[ clasele sale o
partiţie a mulţimii pe care este definită relaţia. Astfel avem R = [x] şi y ∈
/ [x] ⇒
x∈R
[x] ∩ [y] = ∅. În continuare vom nota cu A = {[x] : x ∈ R} mulţimea claselor de
echivalenţă şi vom determina cardinalul mulţimii A.
În primul rând, aplicaţia µ : R → A, µ(x) = [x], ∀x ∈ R este surjectivă şi astfel
card A ≤ card R = ℵ.
Lemă: Dimensiunea lui R ca spaţiu vectorial peste Q este ℵ, unde ℵ = card R.
Demonstraţie: În [1], pagina 245 se găseşte următoarea lemă: Dacă V este un
spaţiu vectorial peste corpul K, şi dimV = b este infinită, atunci card V = b·card K.
Folosind această lemă pentru cazul ı̂n care V = R, K = Q, şi b este cardinalul
unei baze a lui R peste Q, obţinem ℵ = ℵ0 · b = b. Ultima egalitate are loc deoarece
b ≤ b · ℵ0 ≤ b2 = b, b fiind un număr cardinal infinit.
Am demonstrat astfel că b = ℵ, adică dimensiunea lui R ca spaţiu vectorial peste
Q este ℵ = card R. 
Teorema 1. card A = card R.
Demonstraţie: Alegem o bază B a lui R peste Q care ı̂l conţine pe 1, ceea ce este
posibil deoarece orice mulţime de elemente liniar independente poate fi prelungită la
o bază, iar mulţimea cu un element, {1}, verifică ı̂n mod evident acest lucru. Dacă
două elemente diferite, să zicem x şi y din B s-ar afla ı̂n aceeaşi clasă de echivalenţă,

1
atunci am avea x − y = q · 1, q ∈ Q, şi astfel 1, x şi y ar fi liniar dependente.
Contradicţie.
Prin urmare oricare două elemente diferite din B se află ı̂n clase de echivalenţă
diferite, şi se poate defini astfel o aplicaţie φ : B → A, φ(b) = [b], ∀b ∈ B. Această
aplicaţie este injectivă şi astfel card B ≤ card A. Din lema precedentă ştim că
card B = ℵ şi deasemenea card A ≤ ℵ dintr-o remarcă anterioară.
Astfel ℵ ≤ card A ≤ ℵ, ceea ce implică card A = ℵ. 
Din definiţia numerelor cardinale, două mulţimi au acelaşi număr cardinal dacă
şi numai dacă există o bijecţie ı̂ntre elementele lor. Următoarea propoziţie arată
legătura dintre cardinalul lui R şi cardinalul oricărui interval.
Propoziţia 2. Pentru a, b ∈ R, a < b au loc egalităţile:

card (a, b) = card [a, b) = card (a, b] = card [a, b] = card R

= card (−∞, a] = card (−∞, a] = card [b, ∞) = card (b, ∞) = card R.

Demonstraţia acestei propoziţii constă ı̂n găsirea unor funcţii bijective ı̂ntre ori-
care două dintre intervalele de mai sus şi este lăsată ca exerciţiu.

Construcţia unor funcţii ciudate cu proprietatea


Darboux
Teorema 2.1. Există funcţii neconstante f : R → R care duc orice interval deschis
ı̂ntr-un interval ı̂nchis.
Demonstraţie: Vom demonstra mai mult, şi anume că există funcţii ca ı̂n enunţ
care duc orice interval deschis ı̂n acelaşi interval ı̂nchis [a, b]. Luăm a, b ∈ R, a < b.
Atunci card [a, b] = ℵ = card A, şi astfel există o funcţie bijectivă g : A → [a, b].
Definim funcţia f : R → [a, b], f (x) = g([x]). Această funcţie este bine definită
pentru orice x ∈ R. Vom demonstra acum că imaginea oricărui interval (s, t), s, t ∈
R, s < t este chiar intervalul [a, b].
Pentru acest lucru, observăm că [x] = x + Q = {x + q : q ∈ Q}. Deoarece
Q este densă ı̂n R, orice translatată a sa este densă ı̂n R, ceea ce ı̂nseamnă că
oricare clasă din A are reprezentanţi ı̂n orice interval deschis, deci şi ı̂n (s, t). Astfel
f ((s, t)) = g(A) = [a, b]. 
Propoziţia 3. Funcţia construită ı̂n demonstraţia Teoremei 2 are proprietatea
lui Darboux şi nu este continuă ı̂n nici un punct din R.
Demonstraţie: Este cunoscut faptul că o funcţie f : R → R are proprietatea lui
Darboux dacă şi numai dacă f (I) este interval pentru orice interval I ⊂ R. Este
evident, din definiţia lui f că f (I) ⊆ [a, b], ∀I ⊂ R, I interval. Mai departe, I
fiind interval, alegem s, t ∈ I, s < t. Atunci (s, t) ⊂ I, adică f ((s, t)) ⊂ f (I), şi
din demonstraţia teoremei precedente [a, b] ⊂ f (I). Deci f (I) = [a, b] este interval.
Cum I este un interval arbitrar, rezultă că f are proprietatea lui Darboux.

2
Fie x0 ∈ R. Deoarece oricare ar fi ε > 0, f ((x0 − ε, x0 + ε)) = [a, b], f nu poate fi
continuă ı̂n x0 . Astfel am demonstrat ca f nu e continuă ı̂n nici un punct din R. 
După cum se poate vedea, alegerea unui interval de forma [a, b] nu e necesară.
Teorema rămâne adevărată şi dacă ı̂n locul lui [a, b] punem oricare alt tip de interval
(care nu e redus la un punct). Cazul ı̂n care luăm mulţimea numerelor reale merită
tratat separat, datorită rezultatului surprinzător care se obţine.
Teorema 2.2. Există funcţii f : R → R care au proprietatea lui Darboux şi iau
orice valoare reală ı̂n orice vecinătate a unui punct din R.
Demonstraţie: Se procedează analog ca ı̂n demonstraţia Teoremei 2.1, definind
bijecţia h : A → R, şi funcţia f : R → R, f (x) = h([x]). În continuare se arată
că f ((s, t)) = R, oricare ar fi intervalul (s, t), folosind acelaşi argument, şi anume,
faptul că intervalul (s, t) conţine elemente din oricare clasă de echivalenţă din A.
Faptul că f are şi proprietatea lui Darboux, se demonstrează analog cu Propoziţia
3, obţinându-se faptul că f (I) = R pentru orice interval real I. Prin urmare, funcţia
f ia fiecare valoare reală ı̂n orice vecinătate a oricărui punct real şi are proprietatea
Darboux. 
Cele două rezultate de mai sus sunt cazuri particulare ale următoarei teoreme:
Teorema 2.3. Fiind dată o mulţime T ⊆ R, există o funcţie f : R → R astfel
ı̂ncât imaginea oricărui interval prin această funcţie este chiar mulţimea T .
Demonstraţie: Deoarece card T ≤ card A, există o surjecţie φ : A → T . Con-
siderăm funcţia f : R → R, f (x) = φ([x]). Această funcţie verifică enunţul teo-
remei. Într-adevăr, dacă I este un interval şi t ∈ T , atunci există x0 ∈ R cu
φ([x0 ]) = t. Deoarece [x0 ] este densă ı̂n R, există z ∈ I cu x ∈ [x0 ]. Prin urmare
f (z) = φ([z]) = φ([x0 ]) = t. Evident are loc şi f (I) ⊆ T , prin urmare imaginea lui
I prin f este T . 
Un rezultat şi mai surprinzător este dat de următoarea teoremă atribuită matem-
aticianului Waclaw Sierpinski:
Teorema 3. (Sierpinski) Pentru orice funcţie f : R → R există două funcţii
f1 , f2 : R → R cu proprietatea Darboux şi discontinue ı̂n orice punct din R, astfel
ı̂ncât f = f1 + f2 .
Demonstraţie: Ideea principală a demonstraţiei este luată din [2], pagina 46.
Fie f : R → R o funcţie oarecare. Considerăm o bijecţie g : R → A şi notăm cu
A1 = g((−∞, 0)), A2 = g([0, ∞)). Astfel card A1 = card A2 = ℵ, şi astfel există
două bijecţii m : R → A1 şi n : R → A2 .
m
A1 < R

g

R =(−∞, 0)∪[0, ∞)
g

n
A2 < R

3
Definim acum funcţiile:
( (
r , t ∈ m(r) f (t) − r , t ∈ m(r)
f1 (t) = f2 (t) =
f (t) − r , t ∈ n(r) r , t ∈ n(r)

Este evident din definirea funcţiilor f1 şi f2 că f = f1 + f2 . Să demonstrăm acum
că f1 şi f2 au proprietatea lui Darboux. Pentru aceasta, considerăm un interval
I ⊂ R. Deoarece fiecare clasă de echivalenţă din A este densă ı̂n R, rezultă că
I ∩ m(r) 6= ∅, I ∩ n(r) 6= ∅, ∀r ∈ R. Prin urmare, dacă ţinem cont de definirea
funcţiilor f1 şi f2 obţinem că r ∈ f1 (I ∩ m(r)) ⊂ f (I) şi r ∈ f2 (I ∩ n(r)) ⊂ f (I),
pentru orice r ∈ R. Astfel am obţinut că f1 (I) = f2 (I) = R. Intervalul I a fost
considerat arbitrar, deci f1 (I) = f2 (I) = R, ∀I ⊂ R, I interval. Rezultă astfel că f1
şi f2 au proprietatea Darboux.
Deasemenea, tot din relaţiile f1 (I) = f2 (I) = R pentru orice I interval, rezultă
şi că funcţiile f1 şi f2 nu sunt continue ı̂n nici un punct x0 din R, pentru că

f ((x0 − δ, x0 + δ)) = R * (f (x0 ) − ε, f (x0 ) + ε), ∀ε > 0, ∀δ > 0, ∀x0 ∈ R.

Prin urmare funcţia f , care a fost aleasă ı̂n mod arbitrar, se poate scrie ca sumă
de două funcţii care au proprietatea Darboux şi sunt discontinue ı̂n orice punct din
R. 
La concursul ”Traian Lalescu” pentru studenţi, ediţia 2003, s-a propus spre
rezolvare următoarea problemă:
Fie F mulţimea funcţiilor f : [0, 1] → [0, 1] cu proprietatea că există două
mulţimi disjuncte şi nevide A şi B cu A ∪ B = [0, 1] astfel ı̂ncât f (A) ⊂ B şi
f (B) ⊂ A. Să se studieze dacă F conţine funcţii continue, funcţii primitivabile şi
funcţii cu proprietatea Darboux.
Răspunsul la primele două cerinţe este evident. Dacă o funcţie f ∈ F este
continuă sau are primitive, atunci funcţia respectivă are cel puţin un punct fix, ceea
ce contrazice ipotezele satisfăcute de f . La cea de-a treia cerinţă, răspunsul este dat
de teorema următoare.
Teorema 4. Există funcţii f ∈ F cu proprietatea Darboux.
Demonstraţie: Fie φ : A → R o bijecţie şi Y = φ−1 ((∞, 0]), Z = φ−1 ((0, ∞)).
Fie A = {x ∈ [0, 1] : [x] ∈ Y }, B = {x ∈ [0, 1] : [x] ∈ Z}. A şi B sunt disjuncte şi
nevide pentru că Y şi Z sunt disjuncte şi nevide. Deasemenea, deoarece Y ∪ Z = A,
rezultă că A ∪ B = {x ∈ [0, 1] : [x] ∈ A} = [0, 1]. Deoarece atât A cât şi B conţin
toate elementele din [0, 1] care aparţin unei aceeaşi clase de echivalenţă, A şi B sunt
dense ı̂n [0, 1].
Din definiţia lor, card Y = card Z = card A = card B = ℵ. Prin urmare există
bijecţiile µ : Y → B şi ν : Z → A. Definim ı̂n continuare funcţia f : [0, 1] → [0, 1]
prin (
µ([x]) , x ∈ A
f (x) =
ν([x]) , x ∈ B

4
µ
A3x > [x] > B
ν
B3x > [x] > A
Este evident din definiţia funcţiei f şi a mulţimilor A, B, Y, Z că f (A) ⊂ B şi
f (B) ⊂ A. Să demonstrăm acum că f are proprietatea Darboux. Fie I un interval
(care nu e redus la un punct) inclus ı̂n [0, 1]. Atunci I intersectează toate clasele
din A (pentru că oricare dintre acestea este densă ı̂n R), adică I intersectează toate
clasele din Y şi Z. Astfel f (I) = µ(Y ) ∪ ν(Z) = B ∪ A = [0, 1]. Deoarece I a
fost ales arbitrar, rezultă că f (I) = [0, 1] pentru orice interval I (netrivial) inclus ı̂n
[0, 1]. Astfel am demonstrat că f are proprietatea lui Darboux.
Prin urmare există funcţii ı̂n mulţimea F care au proprietatea Darboux. 
Din teorema de mai sus rezultă uşor următoarea
Consecinţă. Dacă a, b ∈ R, a < b atunci există funcţii f : [a, b] → [a, b] care
au proprietatea Darboux şi nu au puncte fixe.
Demonstraţie: Se efectuează aceeaşi construcţie de la Teorema 5 (nu are importanţă
dacă intervalul e [0, 1] sau [a, b]). Dacă această funcţie ar avea un punct fix, aceasta
ar contrazice construcţia mulţimilor A şi B. 

Ecuaţia funcţională a lui Cauchy şi proprietatea


Darboux
Voi demonstra ı̂n continuare că ecuaţia funcţională a lui Cauchy are soluţii netriviale
care au proprietatea lui Darboux. Pentru aceasta avem nevoie de câteva rezultate
preliminare:
0) O funcţie f : R → R verifică ecuaţia funcţională a lui Cauchy dacă f (x + y) =
f (x) + f (y), ∀x, y ∈ R (C).
i) O funcţie care satisface (C) are proprietatea că f (qx) = qf (x), ∀q ∈ Q, ∀x ∈ R
ii) Orice funcţie de forma f (x) = ax, a ∈ R, satisface ecuaţia (C). Aceste soluţii
se vor numi soluţii triviale ale ecuaţiei (C). Este cunoscut faptul că orice soluţie
continuă a ecuaţiei (C) este trivială.
iii) Fie R considerat ca spaţiu vectorial peste Q. Atunci, conform 0), i), aplicaţia
f este o aplicaţie liniară. Aceasta implică faptul că f este unic determinată de
valorile sale pe o bază a lui R peste Q.
Teorema 5. Există soluţii netriviale ale ecuaţiei (C).
Demonstraţie: Conform iii), o soluţie a ecuaţiei (C) este unic determinată de
valorile ei pe o bază a lui R peste Q. Luăm o bază B care ı̂l conţine pe 1 şi
considerăm f (1) = 1, f (b) = 0, ∀b ∈ B \ {1}. Astfel f (x) va fi exact coordonata lui
1 ı̂n scrierea lui x ı̂n baza B. Evident că această funcţie nu este de
√ forma √f (x) = ax,
pentru că ar rezulta că a = 1 şi coordonata lui 1 ı̂n scrierea lui 2 ar fi 2 ∈ / Q. 
Odată ce am stabilit existenţa unor astfel de soluţii netriviale, se poate da
următoarea teoremă:
Teorema 6. Dacă f este o soluţie netrivială a ecuaţiei (C), atunci graficul
Gf = {(x, y) ∈ R2 : y = f (x)} al funcţiei f este dens ı̂n R2 .

5
Demonstraţie: Presupunem că f este o soluţie netrivială a ecuaţiei (C), pentru
care Gf nu este densă ı̂n R2 . Atunci există a, b, c, d ∈ R astfel ı̂ncât D = (a, b)×(c, d)
şi D ∩ Gf = ∅. În continuare vom demonstra că cel puţin una dintre următoarele
afirmaţii este adevărată:
i) f (x) ≤ c, ∀x ∈ (a, b);
ii) f (x) ≥ d, ∀x ∈ (a, b).
Să presupunem că există x, y ∈ (a, b) astfel ı̂ncât f (x) ≤ c şi f (y) ≥ d. Atunci
vor exista două numere q, r ∈ Q cu q + r = 1 astfel ı̂ncât f (qx + ry) = qf (x) +
rf (y) ∈ (c, d) deoarece prin t 7→ (1 − t)f (x) + tf (y), t ∈ [0, 1] se parcurge intervalul
[f (x), f (y)] ⊃ (c, d) si punctele pentru care t ∈ Q formează o mulţime densă ı̂n acest
interval. Astfel se contrazice presupunerea făcută la inceput.
Făra a pierde generalitatea, presupunem că ii) este adevărată. Se vede uşor că
există un număr real δ > 0 şi un alt număr real h astfel ı̂ncât (−δ, δ) + h ⊂ (a, b).
Folosind aditivitatea funcţiei f şi relaţia 2 obţinem că f este mărginită superior
pe intervalul (−δ, δ). Deoarece avem relaţia f (x) = −f (−x), pentru orice x ∈ R
rezultă că f este mărginită pe intervalul (−δ, δ).
Presupunem că f nu ar fi continuă ı̂n 0. Atunci există un şir (yn ) care tinde
la 0 cu f (yn ) → ` > 0. (cazul `¡0 se tratează analog, eventual pentru şirul (−yn ))
Deoarece toţi termenii şirului de la un rang ı̂ncolo sunt ı̂n intervalul (−δ, δ) şirul
(f (yn )) este mărginit şi există un rang n0 de unde avem f (yn ) > `/2. Fie m ∈ N.
Atunci există km ≥ n0 ∈ N astfel ı̂ncât |mykm | < δ. Atunci f (mykm ) = mf (ykm ) >
ml
, ∀m ∈ N∗. Astfel am găsit un subşir al lui (yn ) care are limita ∞, ceea ce
2
reprezintă o contradicţie. Prin urmare ` = 0 este singura posibilitate şi astfel f este
continuă ı̂n 0.
Fiind continuă ı̂n 0, folosind aditivitatea, obţinem că f este continuă ı̂n orice
punct din R, şi astfel este o soluţie trivială. Acest fapt contrazice ipoteza. Rezultă
astfel că Gf este densă ı̂n R2 . 
O definiţie echivalentă a conceptului de proprietate Darboux ı̂n sens slab pentru
o funcţie f : R → R este următoarea:
Definiţie: f are proprietatea Darboux ı̂n sens slab dacă pentru orice interval
I ⊂ R, f (I) este interval.
Conform celor demonstrate mai sus, putem deduce următoarea propoziţie:
Propoziţia 4 Dacă f este o soluţie a ecuaţiei (C) atunci f are proprietatea
Darboux ı̂n sens slab.
Demonstraţie: Dacă f este o soluţie trivială, aceasta este continuă, şi astfel are
proprietatea Darboux, deci şi Darboux ı̂n sens slab.
Să presupunem acum că f este o soluţie netrivială a ecuaţiei (C). Atunci am
demonstrat că Gf este densă ı̂n R2 . Fie I ⊂ R un interval. Atunci oricare ar fi a < b
numere reale, Gf ∩ I × (a, b) 6= ∅. Prin urmare există t ∈ I astfel ı̂ncât f (t) ∈ (a, b).
Deducem că orice interval deschis din R conţine elemente din f (I), ceea ce implică
f (I) = R, care este interval. Astfel f are proprietatea Darboux ı̂n sens slab. 
Ne punem acum ı̂ntrebarea dacă o funcţie care are proprietatea Darboux şi este
soluţie a ecuaţiei (C) este neapărat trivială. Vom răspunde la această ı̂ntrebare

6
ı̂n cele ce urmează. Mai ı̂ntâi, să observăm că există soluţii netriviale care nu au
proprietatea Darboux. Un exemplu de astfel de soluţie este dat ı̂n demonstraţia
Teoremei 5, ı̂n care f (R) = Q, şi o astfel de funcţie nu poate avea proprietatea
Darboux.
Teorema 7. Există soluţii netriviale ale ecuaţiei (C) care au proprietatea Dar-
boux.
Demonstraţie: Am remarcat faptul că o soluţie a ecuaţiei (C) este unic determi-
nată de valorile sale pe o bază a lui R peste Q. Alegem o astfel de bază B, care ı̂l
conţine pe 1. Considerăm f (1) = 0 şi stabilim o bijecţie φ : B \ {1} → R∗ . Definim
ı̂n continuare f (b) = φ(b), ∀b ∈ B \ {1}.
Imediat deducem că f (q) = 0, ∀q ∈ Q. Astfel, considerând relaţia de echivalenţă
definită la ı̂nceput, avem x ∈ [y] ⇒ f (x) = f (y) + f (x − y) = f (y). Fie b ∈ B şi
I ⊂ R, un interval netrivial. Atunci, deoarece [b] este densă ı̂n R, deducem că
[b] ∩ I 6= ∅. Fie y ∈ R. Atunci există b ∈ B astfel ı̂ncât f (b) = y. Fie b0 ∈ [b] ∩ I.
Din cele discutate mai sus, un astfel de b0 există, şi f (b0 ) = f (b) = y. Prin urmare
y ∈ f (I). Deoarece y a fost ales arbitrar, rezultă că f (I) = R. Prin urmare f are
proprietatea Darboux. 

7
Bibliografie
[1] Nathan Jacobson, Lectures in Abstract Algebra, vol II, Linear Algebra, D. Van
Nostrand Company, Inc., 1953

[2] Mihail Megan, Bazele Analizei Matematice, vol 2, Ed. Eurobit, 1997

[3] A. B. Kharazishvili, Strange Functions in Real Analysis, Chapman &


Hall/CRC 2006

student
Facultatea de Matematică-Informatică,
Universitatea de Vest Timişoara,
e-mail: beni22sof@yahoo.com

S-ar putea să vă placă și