Sunteți pe pagina 1din 1

Arsenul si derivatii sai

Derivati: anhidrida arsenioasã, arseniti, arseniati, hidrogen arseniat


Anhidrida arsenioasã si sãrurile de arsen se prezintã sub formã de substante albe,
cristaline sau amorfe, fãrã miros si fãrã gust, mai mult sau mai putin solubile în apã.
În intoxicatiile acute cel mai des întâlnit derivat de As a fost anhidrida arsenioasã
(soricioaica), care, fiind usor mascabilã în alimente si procurându-se cu oarecare usurintã
sub pretext de utilizare în scop raticid, a stat la baza numeroaselor otrãviri criminale.
Pãtrunde în organism pe cale digestivã, actionând local iritativ si caustic, producând
hiperemie, inflamatie si necrozã a mucoaselor.
Absorbit, arsenul este un toxic celular si vascular, în special al capilarelor. Actiunea sa se
exercitã asupra grupãrilor tiol din celule, inhibând astfel sisteme enzimatice esentiale în
metabolismul celular: piruvatoxidaza, citocromoxidaza, succindehidrogenaza sunt
principalele enzime la care arsenul blocheazã functia sulfhidril.
Se eliminã partial prin urinã în ritm lent; o bunã parte este retinut în viscere (ficat,
rinichi), iar la cantitãti cumulative în timp se depoziteazã în oase si fanere (pãr si unghii)
în cantitãti mult mai mari decât în restul organismului. În unghii depozitarea arsenului se
manifestã prin formarea unor dungi transversale albe (liniile sau dungile Mees) care
contin de cca 10 ori mai mult arsen decât restul unghiei.
Simptomatologie. În intoxicatia arsenicalã consecutivã ingestiei unei doze supraacute
simptomele se instaleazã în circa 30 minute constând din senzatie de gust acru, vãrsãturi,
arsuri epigastrice, colici abdominale, diaree intensã, transpiratii reci. Apar concomitent
tulburãri nervoase constând din cefalee, convulsii, delir, iar ca o consecintã a deshidratãrii
progresive, se instaleazã hipotensiune si hipotermie. Moartea survine la 5-20 ore de la
ingestie.

Stricnina (alcaloid extras din semin-tele de Strycnos nux vomica). Derivati: sulfat,
clorhidrat, nitrat de stricninã.
Stricnina bazã este o substantã cristalinã albã, fãrã miros, cu gust foarte amar; insolubilã
în apã, solubilã în solventi organici. Sãrurile ei sunt hidrosolubile si au acelasi aspect ca
baza.
Stricnina este un excitant medular tipic, scãzând pragul excitabilitãtii medulare si
actionând si asupra centrului vasomotor si respirator bulbar: provoacã o acceleratie a
miscãrilor respiratorii si o vasoconstrictie.
Simptomele în intoxicatia stricnicã sunt în principal cauzate de stimularea SNC. Ele apar
la 10-30 minute de la ingestie, constând din: agitatie, salivatie abundentã, nesigurantã,
tulburãri de vorbire, contractia muschilor gâtului si fetei, tremurãturi, "râs sardonic",
urmate de convulsii tetaniforme, opistotonus. Convulsiile sunt suscitate si agravate de
stimuli vizuali, tactili si mai ales auditivi. Contractiile tetanice ale diafragmei si ale
muschilor toracici si abdominali opresc respiratia, facilitând anoxia si cianoza.
Contractiile sunt foarte dureroase. La doze mari se instaleazã midriazã si viziune în
culoare verde si în aceastã situatie poate sã aparã paralizia respiratorie mortalã fãrã sã se
manifeste faza de convulsii.
La autopsie se constatã o rigiditate cadavericã apãrutã timpuriu si care se mentine mult
timp, în pozitie caracteristicã (opistotonus); anatomopatologic se întâlnesc semne de
asfixie, congestie si mici hemoragii interne, îndeosebi în meninge.