Taras Bulba era un cazac batrân care îsi trimisese cei doi fii sa studieze la seminarul din
Kiev, unde au ramas trei ani. La reîntoarcere, erau doi flacai voinici. Fericit ca-i revede,
îsi manifesta dragostea parinteasca, în gluma, (cazacii se pare ca au un fel al lor, foarte
special, de a-si manifesta dragostea!) le-a dat un brânci. Dar baietii n-au luat-o ca pe o
gluma, au ripostat si l-au pus pe tatal lor la pamânt. Când s-a ridicat, putin cam sifonat,
Taras Bulba nu a fost câtusi de putin suparat, din contra, a fost mândru ca a fost în stare
sa faca doi fii atât de zdraveni.
“Si atunci, de ce nu esti si dumneata la fel de mândru ca si Taras Bulba când vezi ca fiul
dumitale te-a pus la pamânt? Dumneata esti tatal, dumneata l-ai hranit, l-ai întarit prin
gândurile dumitale, prin dorintele dumitale: deci esti foarte puternic. Dar, daca vrei, iata
cum îl poti învinge. Cum procedeaza un tata care vrea sa-si cuminteasca fiul care face
nebunii. Nu-i mai da bani, si fiul, lipsit de mijloace este nevoit sa reflecteze si sa-si
schimbe comportamentul. Atunci, dumneata de ce sa îti mai întretii fiul? Ca sa-ti tina
piept? Haide, strânge-i putin surubul! Din moment ce dumneata l-ai adus la viata, stii ca
ai putere asupra lui. Altfel toata viata te vei lupta cu el sau vei suferi, fara ca sa gasesti
niciodata mijlocul potrivit de a iesi din dificultate”.
Din pacate, sunt prea putini aceia care ajung sa priveasca lucrurile astfel. Se lupta cu
disperare cu anumite tendinte negative care se manifesta în ei fara sa-si dea seama ca
pentru a ajunge acolo, au fost foarte puternici. Cu cât dusmanul din voi este mai puternic,
cu atât aceasta dovedeste ca forta voastra este mai mare. Da, acesta este modul în care
trebuie sa gânditi.
Observati numai cât sunteti de crispati când luptati cu voi însiva si câte greutati
întâmpinati; se da o batalie grozava în voi si aceasta batalie va umple de contradictii. De
obicei considerati ca tot ceea ce este inferior în voi va este dusman si vreti sa-l ucideti;
dar acest dusman este foarte puternic, caci îl caliti de sute de ani în lupta pe care o purtati
contra lui si cu fiecare zi el devine tot mai amenintator. Este adevarat ca avem dusmani
care traiesc în noi, dar daca ei ne sunt dusmani, este vina noastra care nu suntem
alchimisti destul de priceputi pentru a transforma totul.
Ce spune Apostolul Pavel ? “Mi s-a înfipt o teapa în carne. De trei ori l-am rugat pe
Mântuitor sa mi-o îndeparteze si El mi-a spus: “Iertarea mea sa-ti fie de ajuns, caci
puterea mea se împlineste în slabiciune”. Cel care simte o slabiciune în trupul, inima sau
mintea sa, se crede saracit, dar se înseala, caci aceasta slabiciune din el poate fi izvor de
bogatii. Daca toate dorintele i-ar fi satisfacute, ar ramâne pe loc. Pentru ca sa progreseze,
el trebuie sa se simta îmboldit, întepat, si tocmai aceasta imperfectiune, aceasta teapa
înfipta în carnea lui este cea care îl obliga sa lucreze în adâncime, sa se apropie de Ceruri,
de Domnul. Cerul lasa sa avem anumite slabiciuni tocmai ca ele sa ne împinga spre
munca spirituala, caci ceea ce este în aparenta o slabiciune, este în realitate o forta.
Trebuie sa punem la munca slabiciunile noastre, pentru ca ele sa ne fie utile. Va mirati si
spuneti: “Dar bine, slabiciunile trebuie sa le dam la fund, sa le anihilam!”. Încercati si
veti vedea daca va va fi usor: voi veti fi cei învinsi. Problema se pune la fel cu orice
defect sau viciu, indiferent daca este vorba de lacomie, senzualitate, violenta, pofte
nemasurate sau vanitate, trebuie sa stiti cum sa le mobilizati pentru ca ele sa lucreze
alaturi de voi în directia pe care ati ales-o. Daca vreti sa lucrati singuri, nu veti reusi.
Daca va veti goni toti dusmanii, tot ceea ce va rezista, cine va mai lucra pentru voi, cine o
sa va mai serveasca?
Exista animale salbatice pe care, cu rabdare, oamenii le-au domesticit si pe care acum le
tin lânga casa. Calul era salbatic, câinele era asemenea lupului si daca omul a fost în stare
sa le domesticeasca, aceasta s-a datorat faptului ca a stiut sa cultive în el anumite calitati.
Cu siguranta ca ar putea îmblânzi si fiare salbatice, dar pentru aceasta omul ar trebui sa-si
dezvolte alte calitati.
Asa ca fiti fericiti: sunteti cu totii foarte bogati din moment ce aveti cu totii slabiciuni!
Dar este absolut necesar sa stiti sa le utilizati si sa le puneti la lucru. Eu v-am dat
exemplul cu animalele, dar exista si alte forte ale naturii ca fulgerul, electricitatea, focul,
torentele... Acum ca stie cum sa le stapâneasca si sa se foloseasca de ele, omul se
îmbogateste. Si cu toate acestea, la început ele i-au fost toate forte ostile. Oamenilor li se
pare foarte normal sa se foloseasca de fortele naturii, dar daca le spui sa utilizeze vântul,
furtunile, cascadele, fulgerele din interiorul lor, se mira. Si, cu toate acestea, nimic nu
este mai normal si atunci când veti cunoaste regulile alchimiei spirituale, veti sti cum sa
transformati si sa utilizati chiar si otravurile care sunt în voi. Da, pentru ca ura, furia,
gelozia si altele... sunt otravuri; dar în Învatamântul Fraternitatii Universale veti afla cum
sa le folositi si vi se va spune chiar cum sa va serviti de toate fortele negative din voi, din
care aveti din plin. Deci, bucurati-va caci aveti în fata o perspectiva buna.
Trebuie sa faceti mai întâi o punctie, sa preluati doar câtiva atomi, câtiva electroni pe care
sa îi digerati bine. Nu este cazul sa va bagati în gâlceava cu Infernul caci el este cel care
va iesi învingator. Trebuie sa stiti cum sa procedati. Trebuie sa continuati sa lucrati cu
fortele superioare prin rugaciuni, armonie, dragoste si, din când în când, atunci când din
adâncul vostru iese ceva care scoate ghearele, dintii, unghiile pentru a va provoca la vreo
nesabuinta, atunci capturati-l, luati-l în studiu în laboratorul vostru si faceti-l sa-si secrete
otravurile pentru ca voi sa le puteti utiliza: veti observa atunci ca raul aduce tocmai acel
element de care aveti nevoie pentru a obtine deplinatatea. Dar, va repet, fiti foarte atenti
si dupa cele ce v-am spus nu fiti nesocotiti si nu va coborâti sa va masurati cu raul. Nu
spuneti: “Aha! Am înteles acum, las ca-i arat eu lui!” caci s-ar putea sa nu mai urcati.
Unora li s-a întâmplat. S-au crezut foarte puternici, în timp ce de fapt nu erau suficient de
ancorati în bine, în lumina, si acum, bietii de ei, în ce hal sunt! Toate fortele negative sunt
calare pe ei, pe cale de a-i distruge!
Se spune în Talmud, ca la sfârsitul timpurilor, cei Drepti, adica Initiatii, se vor ospata din
carnea Leviatanului, acest monstru care traieste pe fundul oceanelor. Da, va fi sfârtecat,
sarat... si pastrat, probabil în congelatoare. Apoi, la momentul potrivit, toti cei Drepti se
vor ospata cu bucati din carnea lui. Ce perspectiva îmbucuratoare!
Ni se întâmpla sa ne miram citind biografiile unor oameni celebri - barbati sau femei - si
constatând ca multi dintre ei aveau comportamente anormale, tendinte monstruoase sau
chiar criminale. Necunoscând structura omului, nu putem întelege cum de era posibil asa
ceva. În realitate este foarte simplu: din cauza tendintelor lor inferioare cu care trebuiau
în mod continuu sa lupte pentru a le domina, acesti oameni reuseau, constient sau
inconstient, sa realizeze grefe în profunzimile fiintei lor. Cu cât pasiunile lor (radacinile
lor) erau mai puternice si mai înfocate, cu atât dadeau fructe mai gustoase, opere
remarcabile. În timp ce multi altii, care nu aveau nici unul din acele defecte, au ramas
sterili, n-au dat nimic omenirii si au trait o viata cu totul neînsemnata si mediocra.
Prin aceasta nu vreau sa le gasesc o scuza sau sa spun ca trebuie sa ne cultivam tendintele
negative, nu, dar trebuie sa întelegem aceasta sublima filosofie care ne învata cum sa
utilizam fortele raului pentru a produce creatii marete.
Cu cât trunchiul si ramurile se ridica mai mult spre cer, cu atât radacinile se înfunda mai
adânc în pamânt. Cel care nu întelege aceasta se sperie vazând cât se întinde raul. Nu
trebuie sa ne fie frica: totul în natura este construit dupa legi foarte întelepte. Daca nu
avem radacini adânc înfipte, nu vom putea fi capabili sa extragem din sol elementele
hranitoare de care avem nevoie si nici sa rezistam la intemperiile vietii. Sa analizam
acum mai profund aceasta analogie între om si arbore. Radacinile corespund stomacului
si sexului. Da, omul este înradacinat în pamânt datorita stomacului care îi permite sa se
hraneasca si sexului care îi permite sa se înmulteasca. Trunchiul sunt plamânii si inima,
adica sistemul respirator si cel circulator cu curentii arteriali si venosi. În trunchi curentul
descendent transporta seva preparata care hraneste copacul, în timp ce curentul ascendent
transporta seva bruta în frunze unde este transformata. La fel se petrec lucrurile si în noi
cu circulatia sanguina; sistemul arterial poarta sângele curat, iar sistemul venos pe cel
viciat. Cele doua curente lucreaza împreuna pentru conservarea arborelui uman.
Frunzele, florile si fructele corespund capului. Toate gândurile sunt fructele omului, caci
el fructifica prin cap. Dar trunchiul (cu ramurile) la fel ca si frunzele, florile si fructele
sunt legate între ele.
Sa vedem acum ce analogii putem stabili între copac si diferitele noastre corpuri.
Radacinile corespund corpului fizic, trunchiul corpului astral, si ramurile corpului mental.
Aceste trei corpuri: fizic, astral si mental formeaza natura noastra inferioara -
personalitatea. Aceste trei corpuri sunt cele care ne permit sa actionam, sa simtim si sa
gândim, dar în regiunile inferioare. Apoi, vedem ca corpul cauzal corespunde frunzelor,
corpul buddhic florilor si corpul atmic fructelor. Ele formeaza trinitatea superioara -
individualitatea; si datorita lor omul poate gândi, simti si actiona în regiunile superioare.
De exemplu, stomacul este o uzina în care se transforma materia bruta; acolo se gasesc
radacinile fiintei noastre fizice. Materia prima pe care am dat-o stomacului este apoi
succesiv prelucrata în plamâni, în inima, în creier; ea devine gânduri, sentimente, iar
acestea, la rândul lor, coboara în organism pentru a hrani celulele cu energia lor subtila.
NATURA SUPERIOARA
---------------------------------------------------------------------------------------------------
NATURA INFERIOARA
Acesta este modul în care se fac schimburile permanente între fiinta noastra fizica si
fiinta noastra psihica dar si între Eul inferior si Sinele superior. Fara aceste schimburi, în
lipsa acestei circulatii de energii, am muri.
În mod simbolic, omul reprezinta deci un arbore cu radacini, trunchi, ramuri, frunze, flori
si fructe. Dar, daca este evident ca toate fiintele poseda radacini, trunchi si ramuri,
majoritatea sunt copaci fara fructe, fara flori si chiar fara frunze. Bineînteles ca fiecare
fiinta poate face ca în ea sa înfloreasca flori; numai ca, pentru aceasta ea trebuie sa
creeze, sa detina foarte multe cunostinte si sa sacrifice timp pentru ca aceste flori sa
ajunga sa se deschida, sa exhale parfumuri si sa formeze fructe.
Fructele sunt operele diferitelor virtuti. În frunze, flori si fructe putem vedea dragostea,
întelepciunea si adevarul. Frunzele reprezinta întelepciunea, florile dragostea si fructele
adevarul. Cel a carui constiinta a coborât prea adânc în materie nu mai cunoaste nici
lumina, nici caldura, nici viata. El se afla în partea grosiera a arborelui, în cele trei
corpuri: fizic, astral, mental. Dar miscarea, caldura, lumina se manifesta numai în frunze,
în flori si în fructe. Cel ce cauta întelepciunea, dragostea, adevarul, traieste în frunze, în
flori si în fructe: în cele trei corpuri superioare.
(Viata)
(Caldura)
(Lumina)
Radacinile sunt deci cele care pregatesc hrana pentru fructele care se coc în vârful fiintei,
ele sunt legate de fructe; ele sunt punctul de plecare, iar fructele sunt punctul de sosire.
Când fructele s-au pârguit, lucrul radacinilor înceteaza. Fructele, cu sâmburele sau
semintele lor constituie viitoarele radacini ale unui nou arbore; în ele începe sa
încolteasca tulpina. Faptul ca unele plante au fructele direct în radacini (tuberculi) indica
tocmai existenta legaturii dintre radacini si fructe. Plantele cu tuberculi sunt cele care n-
au stiut sa se dezvolte în lumea spirituala; ele au ramas sub pamânt... Vedeti ca exista de
asemenea câte o legatura între trunchi si flori, între ramuri si frunze. Acelasi lucru se
întâmpla si la om unde corpul fizic este legat de spirit, inima de suflet si intelectul
inferior de corpul cauzal sau de inteligenta superioara. De aceea exista schimburi si o
strânsa legatura între brute si Mari maestri, între oameni obisnuiti si sfinti, între oameni
cu talent si genii.
Spirit....................................................Fructe.......................................Mari maestrii,
Initiati
Suflet....................................................Flori.........................................Sfinti
Inteligenta............................................Frunze......................................Genii
Inima....................................................Trunchi....................................Oameni obisnuiti
Corp fizic.............................................Radacini....................................Brute
Si acum, ia sa privim: frunzele sunt cele care transforma seva bruta în seva preparata; tot
asa alchimistii transformau, cu ajutorul pietrei filozofale, toate metalele în aur. Da, dar un
alchimist trebuie sa fie superior unui bun chimist. Chimistul nu este obligat sa introduca
în experientele sale alte elemente decât cele materiale, în timp ce alchimistul este! Iata de
ce unii alchimisti, cu toate ca pregateau totul cu migala, cunoscând la perfectie formula
pietrei filozofale, nu reuseau sa obtina rezultate. Ei nu erau nici buni, nici adevarati
alchimisti. Un alchimist adevarat stie ca, în afara elementelor chimice pe care le-a
preparat respectând formula exacta, trebuie ca din el sa mai emane o forta care sa
declanseze procesul specific. Din punct de vedere intelectual, multe persoane sunt în
posesia unor secrete, dar ele nu pot obtine rezultate caci nu poseda puterea si virtutile
necesare. Fabricarea pietrei filozofale nu este atât un proces fizic cât este un proces psihic
si spiritual. Cel care doreste sa obtina piatra filozofala trebuie sa aprofundeze virtutile si
sa le realizeze în el însusi; doar în aceste conditii materia îl va asculta.
Despre orice fiinta vie, animal, insecta sau om se spune în general ca îsi are caracterul
propriu, sau pentru a utiliza un termen mai larg, caracteristici proprii. În limbajul curent,
termenii de “temperament” sau “caracter” se utilizeaza nediferentiat si cu toate acestea în
realitate ele desemneaza lucruri diferite.
Temperamentul este prin esenta legat de latura vitala; el este sinteza tuturor instinctelor,
tendintelor si impulsurilor pe care omul are dificultati în a le corecta sau a le suprima,
întrucât ele îsi au radacinile în natura sa biologica si fiziologica. Deci, temperamentul
este mai curând înrudit cu latura animalica a omului.
Fiecare om vine pe lume cu un anumit temperament, bine definit, care este aproape
imposibil de modificat. Dar, cum caracterul este format din tendintele constiente ale
omului, care gândeste, cântareste, care doreste sa se remarce în bine sau în rau, el îsi
poate crea un comportament, un mod de manifestare care adeseori vine în contradictie cu
temperamentul sau. Acesta este caracterul. Privit astfel, caracterul este temperamentul
nuantat, colorat, orientat si dirijat catre un scop, catre un ideal. El este asemenea unei
obisnuinte create în mod constient si care ajunge, în final, o a doua natura. La nastere
caracterul nu exista înca, el se formeaza cu timpul. La copii, acest lucru este evident: ei
au temperament, dar nu au înca caracter.
Hipocrate a delimitat patru tipuri de temperamente: sanguin, bilios (sau coleric), nervos si
limfatic. Dar mai exista si alte clasificari. În astrologia traditionala, întâlnim sapte: solar,
lunar, mercurian, venusian, martian, jupiterian si saturnian. Se mai pot face trei distinctii
functie de: predominanta laturii biologice - omul instinctiv - , predominanta laturii
afective - omul sentimental - si predominanta laturii sentimentale - omul intelectual - .
Temperamentul defineste deci ceea ce omul este, dar mediul, familia, societatea,
instruirea, si asa mai departe, exercita o influenta asupra lui, transformându-l si
formându-i caracterul. Întrucât individul îsi formeaza caracterul sub influenta mediului si
a conditiilor în care traieste, se explica de ce el se poate îmbunatati sau înrautati. Vointa
personala si constienta intervine cu o pondere importanta în formarea caracterului si ea
reprezinta ceea ce omul a hotarât sau a acceptat sa fie, dar si influenta celorlalti este
foarte importanta.
Nu este nevoie sa va explic din nou ca, faptul ca ne nastem cu un anumit temperament,
nu este lipsit de o buna motivatie. Stiti ca aceasta este consecinta vietilor anterioare, a
încarnarilor precedente: în trecut, prin gândurile sale, prin dorintele sale, prin faptele sale,
omul s-a legat de anumite forte care, în prezent, determina subconstientul sau, adica
temperamentul; si aici el nu prea poate interveni. Este ca si în sistemul osos: nici aici el
nu poate sa modifice nimic: nici sa-si mareasca craniul, nici sa-si lungeasca nasul, nici sa-
si îndrepte barbia. În mod similar, cu toate ca în natura totul se transforma sau se poate
modifica prin atotputernicia gândului si a vointei, asupra elementelor inconstiente
constituind temperamentul, modificarile posibile sunt atât de lente si de imperceptibile
încât, la scara unei singure încarnari, se poate considera ca ele sunt inexistente. În
schimb, caracterul poate fi modificat, ameliorat, format si tocmai acestea sunt sarcina si
munca discipolului unei Învataturi Spirituale.
Sa luam exemplul unui om dinamic, furtunos, chiar violent: este atât de brusc si de
categoric încât nu poate pronunta o fraza fara a-i rani pe ceilalti sau fara a le prejudicia
interesele. Temperamentul sau impulsiv îl împinge mereu la eruptii si explozii. Dar, într-
o buna zi, omul acesta realizeaza ca felul lui de a fi îi aduce prejudicii si cu vointa, ajunge
dupa putina vreme sa-si îmbunatateasca caracterul, sa-si toarne, cum se spune, putina apa
în vin. În realitate, el a ramas capabil de a riposta prin injurii sau lovituri - si aceasta pâna
la sfârsitul existentei sale - dar, datorita vointei, a ajuns sa se poata stapâni, sa gaseasca
gestul, cuvântul, privirea care sa nu provoace stricaciuni. Acesta este caracterul.
Caracterul este deci o forma de comportament (fata de ceilalti si fata de sine) format în
jurul temperamentului. Este o atitudine, un mod de a actiona care rezulta din unirea, din
îmbinarea diferitelor elemente, calitati sau defecte determinate. Munca discipolului
trebuie deci sa se bazeze pe aceasta cunoastere a temperamentului si a caracterului pentru
ca, chiar si atunci când temperamentul nu îl predispune, sa reuseasca totusi sa-si formeze
un caracter care sa se manifeste prin bunatate, grandoare si generozitate. Bineînteles ca
nu este un lucru usor, caci altfel toata lumea si-ar fi format deja un caracter divin, dar
trebuie lucrat în acest sens.
La pisici, câini sau soareci, caracterul este maniera lor proprie de a musca, de a zgâria, de
a latra, de a mânca, de a alerga. Deci, foarte putin. Animalele au doar temperament, caci
asa cum v-am spus, caracterul este o particularitate pe care omul si-o formeaza în mod
constient; în timp ce animalele nu pot face nimic pentru a se transforma, ele sunt ceea ce
le-a facut natura. Deci, diferenta dintre animale si oameni este aceea ca animalele sunt
limitate prin temperamentul lor, ele sunt condamnate a nu iesi din limitele impuse de
natura, ramân fidele instinctelor lor. Când se sfâsie între ele, animalele sunt nevinovate,
ele nu încalca legile naturii, caci actioneaza conform legilor naturii. În timp ce omul
dispune de multe posibilitati si conditii favorabile pentru a se transforma în bine sau în
rau, sau chiar pentru a încalca legile naturii si pentru a fi neascultator.
Întâlnim materia sub patru forme: solida, lichida, gazoasa si plasma, corespunzatoare
celor patru elemente: pamânt, apa, aer, foc. Fiecare dintre aceste elemente se
caracterizeaza printr-o subtilitate si o mobilitate superioare precedentelor. Putem spune
ca regasim aceste elemente chiar si în om: corpul fizic corespunde pamântului; corpul
astral (inima) corespunde apei; mentalul (intelectul) corespunde aerului si corpul cauzal
(spiritul) corespunde focului. În ce raporturi se afla aceste elemente? Pentru a le întelege
vom citi o pagina din marea carte a naturii vii.
Cineva se întorcea într-o zi dintr-o plimbare pe malul marii. L-am întrebat: ”Ei, si ce-ai
vazut acolo? - Oh, nimic deosebit! - Cum, chiar n-ai vazut nimic? - Nu, nu era nimic
special de vazut: marea era linistita, soarele stralucea, atâta tot. - Da, dar era acolo ceva
esential, ceva pe care daca l-ai fi observat si l-ai fi înteles, ar fi putut sa-ti schimbe
întreaga viata, întreaga fiinta”.
Bineînteles ca s-a uitat la mine cu mirare. L-am întrebat: ”Stâncile, le-ai vazut? - Da. - Si
ai observat ce forme prelucrate au? - Da. - Ei bine, cine a facut asta? - Apa, bineînteles,
aruncându-se asupra lor. - Si ce a determinat apa sa faca aceasta? - Aerul. - Si cine a pus
în miscare aerul? - Probabil ca soarele. - Ah, slava Domnului!” Dar, ma privea tot fara sa
înteleaga si atunci i-am explicat.
Soarele pune în miscare aerul, aerul actioneaza asupra apei, si apa asupra pamântului. Sa
traducem: spiritul lucreaza asupra intelectului, intelectul lucreaza asupra inimii si inima
lucreaza asupra corpului fizic. De aceea este necesar sa învatati sa lucrati cu spiritul
vostru, caci el va ilumineaza intelectul, acesta la rândul lui va va lumina inima iar inima
va va purifica corpul fizic. Deci, puteti sa va transformati daca întelegeti interactiunea
celor patru elemente: caracterul se va transforma mai întâi si poate ca într-o buna zi, chiar
si temperamentul va putea fi putin modificat. Exista si posibilitatea de a ne transforma
total, dar cu conditia de a începe cu începutul: cu spiritul. Introduceti în spiritul vostru o
fiinta sublima, un ideal înalt, si concentrati-va zilnic asupra lui: el va introduce în voi
vibratii noi care se vor propaga încetul cu încetul pâna în adâncul fiintei voastre.
Bineînteles ca este o munca de lunga durata ale carei rezultate nu le veti remarca imediat,
dar aceasta nu trebuie sa va opreasca din drum. Uitati-va câta vreme i-a trebuit marii ca
sa fasoneze stâncile! Asa încât, aveti încredere si curaj, caci într-o zi veti sfârsi si voi prin
a va fasona “ stânca voastra “ adica corpul fizic.
Capitolul IV MOSTENIREA REGNULUI ANIMAL
Fiinta umana este o sinteza a tot ceea ce exista în univers. Asa încât sa nu va mire când
ma auziti spunând ca si animalele se afla în ea; ele se afla în subconstientul omului, sub
forma de instincte, impulsiuni, tendinte. Viata noastra instinctuala si pasionala reprezinta
o multime de animale pe care avem sarcina de a le domestici si de a le pune la munca, asa
cum omul a facut deja cu calul, boul, câinele, capra, pisica, oaia, camila, elefantul si
altele.
Fara îndoiala ca ati remarcat ca indiferent de aspectul sau fizic, fiecare animal se
recunoaste printr-o însusire proprie. Despre iepure nu se vorbeste atât despre modul în
care se hraneste sau despre urechile sale lungi si mari cât despre temperamentul sau
fricos. Despre lup nu se pomeneste atât gâtul sau gros sau capacitatea de a parcurge
distante lungi cât despre instinctul sau de a ucide: când îi este foame si ataca o stâna,
deseori nu ucide o singura oaie, cât i-ar fi suficient pentru a-si potoli foamea, ci mai
multe. Leul are drept caracteristica mândria si cutezanta; tigrul, cruzimea; vulturul,
privirea patrunzatoare si dragostea de înaltimi; tapul, senzualitatea; porcul, murdaria;
pisica, independenta si supletea; boul, rabdarea; camila, sobrietatea; cocosul,
combativitatea, s.a.m.d... Daca ar trebui sa trecem în revista toate animalele, nu am mai
termina.
Deci, animalele se regasesc în noi prin calitatile sau prin defectele lor. Pe de alta parte
exista persoane a caror figura ne aminteste figura unui animal. Deseori, am verificat si eu
câta dreptate avea fizionomistul elvetian Lavater observând asemanari între anumiti
indivizi si unele animale: purcelusi, berbeci, maimute câini, cai, camile, gaini, pesti, etc.
Si acum sa vedem care este rolul omului? Omului îi revine sarcina de a îmblânzi, de a
armoniza si de a reîmpaca tot ce se afla înauntrul sau. În acest fel, fiarele vor deveni
animale domestice care vor munci pentru el. Este în interesul lui, si asta se vede în viata
de toate zilele: taranul care are multe animale domestice le pune la lucrul pamântului, la
carat, si traieste si se îmbogateste de pe urma produselor lor.
Oamenilor le revine un rol imens în creatie, rol pe care l-au uitat îndepartându-se de
Izvor. Ei nu mai stiu pentru ce sunt predestinati si în loc sa educe animalele dinauntrul
lor, ei se comporta ca si ele: se sfâsie si se manânca unii pe altii. Ceea ce este cât de cât
omenesc, sunt hainele, decoratiile, casele, câteva carti, câteva opere de arta, da, acestea
denota putina caldura, dar viata interioara nu este prea grozava... în ea misuna tot soiul de
fiare salbatice; da, aceleasi instincte, aceleasi pofte, aceleasi cruzimi. Sa nu credeti cumva
ca omul a scapat de animale. Dar cum nu le vede, el nu crede ca ele pot exista în
gândurile si în sentimentele sale. Si cu toate acestea exista! Gelozia, ura, dorinta de
razbunare, toate acestea sunt animale. Sarcina noastra este acum de a le îmblânzi, de a le
dresa pâna la a le aduce în stare de a ne servi. Furia, vanitatea, forta sexuala, toate trebuie
înhamate, domesticite, pentru a ne servi de ele. Cel ce stie sa domesticeasca fiarele care
traiesc în el poate sa se bizuie pe munca lor si prin ele va trai în belsug.
Priviti ce se întâmpla în unele regiuni sau în unele tari înca salbatice. Daca copiii, ograda,
turma nu sunt supravegheate, daca nu se iau masuri pentru a le apara, fiarele le pot ataca,
ucide si devora. Tot astfel, daca omul nu se stie apara, fiarele vin din când în când si îi
sfâsie proprii copii. Acestia sunt gândurile lui pozitive, sentimentele frumoase, elanurile,
inspiratiile pe care le-a produs. Daca el nu si le protejeaza, ele sunt devorate de altele, de
forte ostile care stau la pânda si care vin sa distruga ograda, turma, copiii... si apoi se
întreaba de ce este sarac, nenorocit, slab. De câte ori nu am verificat aceasta! Când cineva
îmi spune: “Am avut proiecte frumoase, dar nu le mai am. Mi-am pierdut inspiratia,
entuziasmul...” îmi vine sa-i spun: “Asta ti s-a întâmplat pentru ca nu ai fost vigilent,
pentru ca ai adormit si fiarele au venit si ti-au distrus totul”. De multe ori însa nu spun
nimic, caci îmi dau seama ca nu voi fi crezut. Si totusi, cum sa explici faptul ca toate
aceste elanuri frumoase au disparut?
Aceasta problema a animalelor din om este foarte importanta. Pentru a le domina trebuie
sa fii puternic, iar forta nu se obtine decât prin puritate si prin dragoste. În India, de
exemplu, unii asceti sau yoghini care s-au retras în paduri nu-si fac griji din pricina
fiarelor care se plimba în jurul lor fara a le face vreun rau. Animalele sunt foarte
sensibile, ele simt aura, lumina care emana din aceste fiinte. Oamenii sunt cei care si-au
pierdut sensibilitatea, dar ele, animalele, simt. Deci, pentru a se face ascultat de animalele
din interiorul sau, omul trebuie sa sporeasca în el lumina, puritatea si dragostea, cu alte
cuvinte sa se apropie din ce în ce mai mult de Dumnezeu. În acele momente animalele
simt ca el redevine un adevarat stapân al lor si sunt obligate sa-l asculte. Altfel veti putea
face tot ce veti crede, dar ele tot nu vor asculta.
Nu sunt singurul care a facut aceasta descoperire: înaintea mea, mii de persoane au
descoperit cum animalele i se supun celui ce merge pe drumul de lumina. Dar, eu vorbesc
mai curând despre animalele din interior, cazul celorlalte nu este atât de important: nu
mergeti prea des prin padure cu riscul de a întâlni fiare. Când am fost în calatorie în India
mi s-a întâmplat sa vizitez si regiuni unde traiau tigri. Am fost prevenit, dar ceea ce este
extraordinar este ca n-am vazut nici macar unul singur. Cum de s-a întâmplat asa...? Ei
bine, sau se temeau de mine, simtind ca sunt mai crud decât ei si dispareau din calea mea,
sau n-am avut acest noroc, nu meritam sa-i întâlnesc. Asadar nu stiu daca sunt sau nu în
stare sa îmblânzesc fiare din padure...
Domesticirea propriilor animale este o munca care merita întreprinsa si reusita ei atrage
multe avantaje. Cine reuseste sa îmblânzeasca animalele din interiorul sau poate apoi sa
actioneze si asupra celor din exterior. Nu se poate actiona asupra altora pâna nu s-a reusit
mai întâi asupra celor din interior. Eu am vazut multi îmblânzitori în multe tari.
Bineînteles ca simplul fapt ca ei îmblânzesc fiarele nu înseamna neaparat ca au reusit sa-
si stapâneasca fiarele din interiorul lor: ei au reusit un dresaj prin teama pe care au
inspirat-o animalelor si ele îi asculta, caci nu au încotro, dar atât; când îsi slabesc
vigilenta, animalele se arunca imediat asupra lor.
Pe vremea când eram elev de liceu la Varna, în Bulgaria, un îmblânzitor de serpi a venit
într-o zi sa faca o demonstratie în fata noastra. Era îmbracat în galben si purta saci cu
serpi de toate felurile, chiar si veninosi. Scotea câtiva, îi punea pe podium si începea sa-i
fixeze cu asiduitate. Privirea sa era extraordinara si serpii dadeau înapoi. Noi eram foarte
impresionati. Dar la putin timp dupa aceea, am aflat ca a murit, muscat de unul din serpii
sai. Cu siguranta ca nu fusese suficient de vigilent. Daca s-ar fi supravegheat, daca ar fi
reusit sa se stapâneasca si daca mai ales, ar fi stiut sa radieze acea dragoste în fata careia
chiar si animalele cele mai crude se înclina, cu siguranta ca nu ar fi fost muscat.
În fine, sa trecem peste toate acestea. Retineti însa ideea ca toate regnurile naturii exista
în noi. Sistemul nostru osos corespunde regnului mineral; sistemul circulator regnului
animal, sistemul nervos regnului uman. Urmeaza apoi sistemul auric, mult mai subtil
decât reteaua sistemului nervos si care este limita între lumea umana si cea angelica.
Toate învataturile initiatice sunt de acord asupra acestui punct: omul este un rezumat al
creatiei, de aceea el este numit “microcosmos” sau lumea cea mica prin reflectarea si
sinteza “macrocosmosului”, a lumii celei mari, universul. Aceasta cunoastere explica
munca Initiatilor; din moment ce toate zonele din univers se afla în ei, ei stiu ca
declansând în ei anumite miscari, vor reusi sa atinga Cerul. Dar daca Cerul este continut
în om, din pacate, tot în om exista si Infernul. Da, din pacate toti diavolii se afla si ei
acolo. Din fericire sunt putin amortiti, paralizati, cloroformizati si unii dintre ei nu mai
misca; dar daca sunt reanimati, asa cum poti reanima un sarpe, esti imediat muscat.
Pentru a readuce un sarpe la a fi inofensiv el trebuie racit. El devine periculos la caldura.
Exista mai multe feluri de caldura si în special una dintre ele este foarte propice trezirii
sarpelui, adica a fortei sexuale. De câte ori nu suntem muscati pentru ca încalzim prea
mult acest sarpe. De aceea Initiatii se straduiesc sa-l raceasca putin, pentru a-l face
inofensiv. Iata la ce serveste frigul. Trebuie sa fim putin mai reci în acest domeniu, dar în
schimb, sa pastram o alta caldura, cea a inimii. Limbajul naturii este extraordinar! Si cum
ar putea fi încalzit acest sarpe? Nu este nevoie sa va învat eu caci oamenii o stiu prea
bine: cu alcool, cu afrodisiace, cu anumite atitudini, cuvinte, priviri, parfumuri, muzici. În
acel moment, sarpele se trezeste, si primul lucru pe care îl face, este sa-l muste pe
nesocotitul care l-a trezit.
Capitolul V TEAMA
În anumite circumstante instinctul este un bun povatuitor, în altele însa nu. În vremurile
când omul se afla înca într-un stadiu foarte primitiv, foarte aproape de conditia de animal,
instinctul era cel mai bun sfetnic al sau; dar de când, gratie dezvoltarii creierului sau, a
atins un nivel superior, el a început sa capete si alti ghizi: ratiunea si inteligenta, care sunt
acum sfatuitorii pe care trebuie sa îi asculte. Ceea ce în trecut era acceptabil sau chiar
bun, în prezent nu mai este admisibil. Sa luam de exemplu teama. Pentru animale, frica
este un ghid foarte bun: ea le salveaza, prin ea ele învata. Dar omului nu-i mai este
permis sa se teama. De aceea rolul Initierii a fost dintotdeauna acela de a învata omul sa
învinga frica. Încercarile îngrozitoare la care erau supusi discipolii în Sanctuarele antice
nu aveau adesea alt scop decât acela de a-i obliga sa-si învinga aceasta frica mostenita de
la regnul animal.
Nu s-a gasit un alt remediu mai bun împotriva fricii decât dragostea: daca iubiti nu va mai
este frica. Stiinta este si ea eficienta dar nu în asa masura cu dragostea, pentru ca
dragostea, ca si frica, apartine tot de domeniul instinctelor si este mai usor sa stapânesti
un instinct cu un alt instinct decât prin stiinta sau ratiune. Câteodata se poate întâmpla ca
ratiunea sa atenueze frica dar rezultatul nu este de lunga durata si nici prea sigur. În timp
ce, daca atingeti inima cuiva, el se va arunca în foc pentru voi. Daca o femeie va vedea
un necunoscut în pericol, poate ca va ezita sa înfrunte riscurile pe care le poate întâmpina
salvându-l, dar daca în pericol este propriul ei copil, ea se va repezi sa-l salveze fara a
mai sta pe gânduri. La fel, o fata tematoare nu va traversa niciodata noaptea un cimitir,
dar daca trebuie sa o faca pentru a-si întâlni iubitul, o va face fara nici un fel de ezitare.
Dragostea este aceea care îi da curaj.
În alte cazuri, cunoasterea poate fi într-adevar o arma contra fricii. V-ati ratacit într-o
padure si nu cunoasteti drumul; e normal sa va fie frica; dar daca stiti cum sa va orientati,
daca aveti o lampa, mergeti fara sa va temeti. Întotdeauna ne este teama de ceea ce nu
cunoastem, de ceea ce nu stim cum sa folosim: ca si animalele carora le este teama de
foc, sau primitivii care tremurau în fata fortelor naturii, nestiind ce sunt ele. Acum ca
oamenii au ajuns sa îmblânzeasca aceste forte, ei lucreaza în centrale electrice sau
nucleare actionând linistiti un buton sau altul, deschizând un robinet, fara a se teme, caci
stiu ce si cum sa manipuleze. Dar cineva care nu este în tema, bineînteles ca se va teme sa
faca orice manevra.
Omul cultivat, omul civilizat nu se mai teme deci de fortele naturii... dar în schimb se
teme de nevasta, de vecini, de sefi, de boala, de saracie, de moarte si mai ales de ceea ce
spun ceilalti despre el. Poate ca el nu se teme nici de Dumnezeu si nici de Diavol, dar
tremura de frica opiniei publice, si este în stare sa sacrifice totul pentru ea. Exista multe
fatete ale fricii pe care omul civilizat nu a fost înca în stare sa le învinga, caci frica este
un instinct înradacinat adânc în sufletul omenesc; el trebuie sa duca o lupta îndelungata
pentru a o învinge. Frica îmbraca forme diferite; o gonim într-o parte, ea apare în alta...
Nastratin Hodja, care nu era prost deloc, remarcase ca, desi nu voiau sa o recunoasca,
tuturor le era frica de câte ceva si într-o buna zi, pe când ramasese fara nici o letcaie, se
hotarî sa se îmbogateasca facându-i pe oameni sa recunoasca ca se tem. Se duse deci la
Sultan si îi spuse: “Fie ca binecuvântarile lui Allah sa coboare asupra ta! Am venit sa-ti
cer o favoare: da-mi voie sa cer câte un banut fiecarui supus din regatul tau care poarta în
el o frica. - A, asta este un lucru marunt si ti-l acord”. Trecu o vreme si Nastratin Hodja
reveni cu trei camile încarcate cu monezile pe care le adunase, caci într-un fel sau altul,
toti pe care îi întâlnise, dovedisera prin vorbele sau comportamentul lor ca se temeau de
câte ceva sau de câte cineva. El se înfatisa înaintea sultanului spunând: “Toti supusii tai
au fost nevoiti sa-mi dea câte un banut, n-a existat nici unul care sa nu fi fost obligat sa-si
marturiseasca cel putin o frica... asa ca acum am venit la si la tine ca sa-mi dai un banut. -
Oh, de la mine va trebui sa pleci cu buzele umflate caci eu nu ma tem de nimic.” Dar,
cum era foarte generos, îl invita pe Nastratin Hodja sa ramâna la masa si sa manânce si sa
bea împreuna cu el si cu câtiva curteni. Deodata, cam pe la mijlocul ospatului, Nastratin
Hodja, care era asezat lânga Sultan, îi spuse cu voce tare: “Maiestate, în drumurile mele
am întâlnit o femeie fermecatoare. Pentru a-ti multumi ca mi-ai permis sa ma îmbogatesc,
as vrea sa ti-o ofer caci este într-adevar demna de haremul tau. Daca vrei, plec chiar acum
sa o caut si sa ti-o aduc. - Ssst! Nu vorbi asa tare! spuse Sultanul, o sa auda favorita mea.
- Aha, vezi deci chiar si tu te temi! Atunci, haide, da-mi si tu un banut!”
Ma veti întreba: “Dar este într-adevar chiar atât de important sa nu te temi? Putem trai
totusi chiar si cu frica!” Da, este drept, dar ia sa vedem: întâlniti pe drum un câine... Daca
o luati la fuga pentru ca va temeti de el, câinele, care simte teama, va începe sa latre si sa
va urmareasca, iar alti câini vazându-l, se vor alatura si ei urmarindu-va si latrându-va...
si iata cum, pentru ca v-ati temut aveti acum o întreaga haita pe urmele voastre. Daca în
loc sa va fi temut si sa fi fugit v-ati fi întors catre câine ordonându-i sa taca, el v-ar fi
lasat în pace.
De altfel, în general, când va pomeniti în fata unui pericol, înainte de a actiona, trebuie sa
ramâneti câtva timp nemiscati. Nu vorbiti, nu miscati, strângeti puternic pumnul drept
respirând profund, conectându-va la Dumnezeu si astfel veti putea sa va dominati
celulele. Apoi veti face ceea ce este necesar pentru a va salva, dar mai întâi nu miscati.
Daca faceti o singura miscare, este ca si cum ati arunca în aer un baraj: apa dezlantuita se
va revarsa si nu veti mai fi capabili sa restabiliti situatia. Asa s-a întâmplat atunci când au
fost vazuti oameni sarind pe fereastra sau aruncându-se în foc.
Aceasta lege este valabila atât pentru lumea interioara cât si pentru cea exterioara. Când
va simtiti amenintati în interiorul vostru “nu o luati la fuga”, altfel si acolo inamicul va va
urmari si cu cât veti alerga mai mult, cu atât veti fi mai mult hartuiti si muscati. Faceti ca
si în cazul câinelui: întoarceti capul, priviti-i putin în ochi pe toti acei monstri care va
înspaimânta si ei o vor lua la fuga. Iata ceea ce voi nu stiti sa faceti si în loc sa tineti piept
pericolului, alergati la farmacie sau la psihiatrie. Ei bine, este calea cea mai sigura pentru
a deveni victima, caci ceea ce mai trebuie sa stiti este ca atunci când va temeti de ceva,
creati conditiile pentru ca acel ceva sa se produca. Deci, daca vreti, într-adevar ca un rau
sa nu se produca, începeti prin a nu va teme de el. De cum va vor simti puternic, veti fi
lasat în pace.
Sa luam exemplul unui barbat care se teme sa întâlneasca femei dezbracate de teama de a
fi tentat si de a-si pierde controlul... (stiu ca acum, aceasta temere este din ce în ce mai rar
întâlnita, caci acum tentatiile sunt mai curând cele cautate, dar sa luam totusi acest
exemplu) ei bine, teama va fi aceea care va crea conditiile pentru caderea lui. Si de fapt,
ce este rau în a vedea o femeie dezbracata? Nu este nici un rau, rau este a fi slab si a ceda.
Pur si simplu nu trebuie sa fim slabi. Nu trebuie sa esuam si apoi sa ne justificam
spunând: “A fost mai tare decât mine”. Cel ce spune ca ceva a fost mai tare decât el, si-a
semnat singur sentinta. Nimic nu trebuie sa fie mai puternic decât voi.
Câti oameni nu se refugiaza în dosul acestei fraze:” A fost mai tare decât mine!” si
tuturor li se pare normal, bineînteles, pentru ca toti sunt slabi si se înteleg unii pe altii.
Dar un Initiat va spune:” Iata un om lipsit de vointa si de cunoastere, care va întâlni
mereu ceva mai tare decât el: fie furie, senzualitate, gelozie, dorinta de razbunare, va
exista întotdeauna ceva care îl va pune la pamânt.” Si atunci, când va veni, în fine, acel
moment în care el va fi stapân pe situatie? Daca nu începem înca din aceasta încarnare sa
facem eforturi pentru a învinge unele din slabiciunile noastre, în urmatoarea, ne vom afla
în acelasi stadiu.
Oamenii sunt la discretia temerilor lor fara sa stie ca ele sunt rezultatul unei lipse de
cunoastere, a unei lipse de lumina. Dovada: când patrundem într-un loc întunecos, nu ne
simtim în largul nostru pâna în momentul în care reusim sa facem lumina. Vedeti, deci,
ce concluzii formidabile putem trage de aici pentru viata spirituala! Întunericul este
ignoranta si ne este frica pentru ca simtim ce pericole prezinta ea.
Daca aprofundam aceasta problema, vom constata ca însasi morala care le-a fost data
oamenilor are la baza frica: frica de a-i vedea cedând slabiciunilor lor. Pentru cei
puternici, care au capacitatea de a se stapâni, totul este bun si lor totul le este permis. Dar
cu cei slabi trebuie luate întotdeauna masuri de prevedere: trebuie sa li se interzica chiar
si Cerul, caci Cerul îi va înnebuni. Gânditi-va: când sunteti slabi, totul devine periculos:
dragostea, frumusetea, puritatea, lumina, bucuria... Si chiar si a trai este periculos. Si
atunci ce mai ramâne? Nimic. Câte reguli nu au fost inventate din cauza slabiciunilor
omenesti! Dar în ziua în care omul va deveni mai puternic, ceea ce îi este acum interzis, îi
va fi atunci recomandat. Când anumite reguli morale nu-si vor mai avea ratiunea de a fi,
ele vor fi suprimate. Când omul nu va mai fura sau nu va mai fi adulter, care va mai fi
ratiunea acestui fel de porunci?... Si eu va voi spune chiar ca institutia casatoriei a fost
inventata doar atunci când dragostea a început sa dispara. Pentru ca oamenii nu au mai
stiut ce însemneaza adevarata dragoste, a fost necesar ca ei sa fie legati printr-un contract.
Altfel, adevarata casatorie este însasi dragostea. Natura nu recunoaste decât aceasta
casatorie. În fata societatii, daca nu ati fost la primarie sau la biserica, nu sunteti
casatoriti, dar natura nu recunoaste aceasta casatorie, ea nu recunoaste decât dragostea. Si
aceasta este atât de adevarat! Casatoria a fost instituita, dar reuseste ea oare sa împiedice
oamenii de a se desparti? Nu, singura care îi poate tine împreuna este dragostea.
V-am spus ca dragostea constituie cea mai buna arma împotriva fricii si v-am dat si
exemple. Dar, în realitate, singura Dragostea îndreptata catre Creator, daruita Celui care
conduce totul, care distribuie totul, care detine toate bogatiile, care este Cel mai frumos,
Cel mai puternic, poate sa va dea într-adevar sentimentul ca sunteti la adapost. Si când va
simtiti la adapost, într-adevar nu va mai este frica: iata o importanta lege psihologica. Dar
psihologii prefera sa se ocupe de toate dezechilibrele si aberatiile mai curând decât de
sentimentele care permit omului sa iasa învingator în toate situatiile vietii. Priviti-i pe cei
care au acceptat martiriul pentru credinta, pentru o idee: de unde venea forta lor?...
Atunci voi de ce sa ramâneti toata viata în situatia de a tremura în fata unor lucruri
minore?
Priviti un om cu bani: priviti-l cum merge, cum da ordine, cum încearca sa se impuna...
Dar ia sa-i luati banii si vedeti ce se întâmpla cu el: este prabusit, se sinucide pentru ca nu
se mai simte aparat de nimic. Deci puterea lui sta în bani, el însusi nu era nici tare, nici
puternic.
Se spune în Evanghelii ca cei ce se tem nu vor intra în Împaratia lui Dumnezeu - aceasta
dovedeste cât este de important pentru un discipol sa-si învinga teama. El poate avea alte
virtuti, dar daca este temator, toate celelalte virtuti nu-i sunt suficiente pentru a-i permite
sa intre în Împaratia Domnului. Aceasta va mira? Nu, nu trebuie sa va mire. De câte ori
nu s-a observat ca frica se opune manifestarii celorlalte calitati! Luati, de exemplu, frica
de singuratate, de saracie, de dezonoare, de boala, de moarte care îi face pe unii oameni
lasi, necinstiti, cruzi, egoisti! Câte crime nu se comit de catre oameni care se tem sa nu
piarda un lucru la care tin foarte mult si de care se agata! În Antichitate, cel ce voia sa fie
considerat Initiat trebuia sa înfrunte încercari în care sa dovedeasca ca-si învinsese frica.
Si noi, la rândul nostru, trebuie sa învingem frica, stiind ca în dosul încercarilor la care
suntem supusi, a pericolelor care ne ameninta, sta ascuns Dumnezeu. Da, Dumnezeu este
Cel ce sta ascuns în spatele încercarilor noastre, pentru a ne instrui. De aceea, pentru a ne
elibera de frica, trebuie sa învatam sa ne uitam complet pe noi însine pentru a ne refugia
în constiinta legaturii noastre cu Dumnezeu.
Daca este scris ca trebuie sa dispareti, unde vreti sa va mai ascundeti? S-a încercat
scoaterea unor oameni în afara oricarui pericol, ducându-i foarte departe, în locuri unde
domnea linistea, dar în momentul în care au ajuns la refugiu, moartea i-a surprins într-un
alt fel. În loc sa ne temem, trebuie sa ne spunem ca suntem în mâinile Domnului si ca tot
ceea ce se va întâmpla este hotarât de El. Daca El considera ca noi suntem de folos aici,
ne va salva, daca nu, va decide sa plecam. Este inutil sa pretindem ca noi ne putem pastra
viata, ea nu ne apartine, ea apartine Domnului. Frica este consecinta acestei necunoasteri.
De aceea, pentru a învinge frica, trebuie sa ne consacram viata Domnului, pentru ca El sa
dispuna de ea dupa cum va crede de cuviinta. Singura temere pe care avem voie sa o
avem si este chiar necesara este aceea de a nu încalca legile divine. Cel ce nu se teme de
aceasta este pierdut, si toate pericolele îl pândesc. Teama de a nu încalca legile divine
este un sentiment salvator, care trebuie sa fie mereu prezent în sufletele noastre.
Deci, de acum înainte, ori de câte ori va veti afla în fata unor greutati, în loc sa va temeti
si sa o luati la fuga, încercati sa le tineti piept, altfel dusmanii nu va vor lasa. Pentru a
învinge dusmanii din planurile astral si mental, trebuie sa fiti curajosi, adica sa aveti
dragostea si lumina, caci lumina (cunoasterea) si caldura (dragostea) produc forta care va
va permite sa îi învingeti.
Capitolul VI CLISEELE
Stiinta ezoterica afirma ca tot ceea ce exista pe pamânt îsi are dublul. Tot astfel si corpul
nostru fizic are un dublu: corpul eteric, care are exact aceeasi forma, aceleasi functiuni ca
si el, fiind constituit însa dintr-o materie diferita, mult mai subtila. Corpul eteric este
sediul memoriei, el este cel care are proprietatea de a înregistra si de a pastra memoria
evenimentelor exterioare, dar si a propriilor noastre actiuni, dorinte si gânduri.
Putem compara aceste înregistrari cu niste clisee fotografice care ne permit sa copiem
aceleasi imagini în mii de exemplare. Odata înregistrat fiecare gând, sentiment sau
actiune, se va repeta în mod obligatoriu: asa se naste un obicei. Pentru a schimba un
obicei, trebuie sa schimbam cliseul.
Dar veti întelege mai bine daca va voi da un exemplu. Ce este o samânta? Un cliseu.
Traseele liniilor de forta nu sunt vizibile, dar ia sa o puneti în pamânt si sa o udati:
soarele o va încalzi si în curând veti vedea aparând un colt, o tulpina, frunze... Totul
exista dinainte desenat în interiorul samântei de catre o mâna foarte inteligenta. Cum
altfel s-ar putea explica toate aceste proportii, aceste dimensiuni, toata aceasta frumusete
a unei plante, daca nu ar exista, ascuns în fiecare samânta, câte un cliseu ale carui linii de
forta sa canalizeze energiile? Tot asa, daca unii oameni sunt mereu împinsi spre a comite
o anume crima, aceasta se întâmpla pentru ca exista în ei, depuse, anumite clisee, care, ca
si liniile de forta, îi împing în acea directie.
La început, nu se stie când anume, poate în aceasta viata, sau poate în alta, ei au avut un
gând, un sentiment, au facut un gest care s-a imprimat pe materia eterica a creierului; si
acest cliseu odata gravat, ei repeta mereu acel gest sau sentiment pentru ca natura este
fidela. De aceea va spuneam mai înainte ca cromozomii nu sunt suficienti pentru a
explica temperamentul unui copil, acesta vine mult mai de departe. Dar biologii, care n-
au studiat niciodata aceste probleme din punct de vedere initiatic, nu stiu ca în corpul
eteric al omului se gasesc clisee anterioare vietii prezente, si ca tocmai ele au o
importanta superioara celei a cromozomilor.
Sa analizam câteva cazuri foarte simple din viata cotidiana. Cineva studiaza pianul. Daca
neglijeaza legile înregistrarii, el începe sa studieze o piesa noua cântând-o repede si cu
mai multa sau mai putina atentie. Bineînteles ca în aceasta rapiditate si neatentie face cel
putin o greseala, daca nu mai multe. Iar aceasta greseala, odata înregistrata în
subconstientul sau, s-a fixat: si dupa 20 sau 30 de ani, chiar atunci când va sti bucata pe
dinafara, daca nu se va supraveghea, va repeta greseala în acelasi loc, caci cliseul exista!
De aceea eu îi sfatuiesc pe muzicieni sa înceapa sa studieze o piesa noua fara graba, nota
cu nota, luându-si atâta timp cât este necesar pentru a avea un cliseu impecabil. Apoi vor
putea sa cânte din ce în ce mai repede, si vor cânta fara greseala, caci în subconstient a
fost imprimat cliseul corect.
Ceea ce va spun acum este valabil în toate domeniile. Daca nu aplicati aceasta metoda,
veti fi obligati sa reîncepeti de patru, de cinci, de zece ori si asta înca nu este tot, va trebui
sa fiti atenti tot timpul si asta însemneaza multe eforturi inutile. În timp ce, cu
întelepciune si inteligenta puteti economisi si eforturile, si timpul. Nu trebuie sa ne
grabim, trebuie sa lucram atenti la primul cliseu pentru ca el sa fie perfect. Observati un
gravor: daca este grabit sau nervos, el traseaza pe metal o linie usor strâmba si apoi, s-a
terminat, n-o mai poate sterge, este gravata. Dar oamenii nu prea sunt buni psihologi: ei
se reped asupra lucrurilor sau a fiintelor fara atentie, fara delicatete sau precizie comitând
astfel erori pe care le repeta apoi toata viata. Fac ulterior eforturi pentru a le remedia, dar
în van; aceleasi prostii, aceleasi slabiciuni, aceleasi vicii se repeta la infinit. Caci aceasta
lege este valabila în toate domeniile. Un om se apuca de fumat, de îmbratisat fete, de
bagat mâna în buzunarele altora, si s-a terminat, cliseul.Este imprimat în memoria
celulelor, el se va repeta mereu. Este la fel ca în imprimerie. Daca nu schimbati cliseul,
veti imprima mereu acelasi text.
Si totusi, exista un mijloc de a scapa de sub influenta cliseelor vechi. Metoda este simpla:
trebuie pregatite clisee noi, având o alta atitudine, obisnuiti-va sa aveti gânduri si
sentimente diferite, sa faceti alte gesturi. Începeti, astfel, o noua înregistrare.
Sa luam ca exemplu un tren: orisice ati întreprinde, el va merge numai pe directia sinelor
pe care a fost plasat si daca vreti sa mearga în alta directie, va trebui sa montati alte sine.
Ei bine, cliseele sunt niste sine, si discipolul trebuie sa traseze în el însusi alte sine, adica
sa-si propuna un alt ideal, alte tendinte, alte interese. Daca nu stie cum sa procedeze,
degeaba va spune: ”Am sa ma schimb, am sa ma îmbunatatesc. Data viitoare va merge
mai bine”... dar cum el nu a facut nimic pentru a se îmbunatati, si data viitoare va fi la fel
ca cea precedenta, iar trenul va trece prin acelasi loc. Nu este nevoie sa spuneti nimic, dar
sa schimbati directia sinelor, adica sa introduceti un cliseu nou: trenul va urmari aceasta
noua directie. Dar trebuie sa fiti constienti de faptul ca introducerea unui nou cliseu nu
însemneaza stergerea celui vechi: nu, el nu se sterge, el ramâne în arhive, în subconstient,
numai ca este ascuns sub alte straturi. Dar pentru ca el sa ramâna îngropat acolo, trebuie
sa fiti de o deosebita vigilenta, altfel cum ati scazut vigilenta, vechiul cliseu se va
manifesta.
Daca Marii Initiati ne-au adus o întreaga stiinta referitoare la Justitia Divina, este pentru
ca ei au avut posibilitatea de a face acest studiu. Si voi puteti face aceleasi studii si veti
ajunge la aceleasi concluzii. Drumul exista, este suficient sa îl parcurgeti.
Unele persoane sunt obsedate de gânduri sau de sentimente asemenea unor roiuri de
viespi de care nu pot scapa. Cum se explica aceasta? Este mult de explicat. Spatiul este
strabatut de tot felul de forte, de curenti, de entitati care au fost create de fiintele care îl
populeaza. Unele dintre creatiile noastre sunt foarte frumoase, dar altele sunt
monstruoase si când gasesc o poarta deschisa, ele intra. Daca nu sunteti prudenti, atenti si
legati de lumea sublima si va lasati mintea, sufletul, inima deschise tuturor hoinarilor din
spatiu, veti putea fi deseori incomodati. Si invers, daca stiti cum sa va pregatiti interior
puteti sa atrageti doar forte benefice care vor veni sa va viziteze sau sa va însoteasca
pentru a va inspira si a va bucura tot timpul.
Veti spune:,”Dar gândurile si sentimentele constituie clisee!”. Nu, sunt forte pe care
cliseele le atrag. Si atunci ce sunt cliseele? Atitudinile, obiceiurile pe care ni le-am format
sunt cele care determina felul influentelor pe care noi le atragem. Daca cliseele sunt
foarte frumoase, imaginile care vor veni sa se imprime în voi vor fi foarte frumoase, dar
daca aceste clisee sunt deformate, bineînteles ca nu va iesi ceva prea grozav.
Destinul omului este înscris în cliseele cu care el vine pe pamânt. Când privim copii mici,
ei ne încânta caci au un aer atât de nevinovat! Dar daca am cunoaste cliseele cu care
acesti copii au venit pe lume si la ce acte îi vor împinge aceste clisee în ziua în care ele se
vor manifesta, ne-am minuna mai putin. Fiecare vine pe pamânt cu cliseele pe care si le-a
pregatit în încarnarile anterioare, iar gândurile si sentimentele care vin sa îl chinuie nu
sunt altceva decât consecintele cliseelor pe care el si le-a format. În timp ce, în cel ce si-a
format clisee bune, orice s-ar întâmpla, nimic rau nu poate patrunde. El simte doar în
preajma lui curentii rai, dar este aparat.
Si acum, va voi mai da înca o metoda. Sunteti cuprinsi de gânduri sau sentimente
negative si orice ati întreprinde pentru a le goni, nu reusiti, ele continua: nu lucrati înca de
suficienta vreme la schimbarea cliseelor pentru ca aceasta munca sa îsi arate deja
rezultatele. Ce puteti face atunci, în aceasta situatie? Puteti lua o atitudine de observator.
Va îndepartati putin si începeti sa observati linistiti toate aceste fiinte si entitati rele,
manifestarile lor, manevrele lor. Numai simplul fapt ca le luati sub observatie va plaseaza
deja deasupra lor si atunci iata ce se petrece: când se simt observate, încep sa fie
stingherite... si daca în acel moment proiectati asupra lor niste raze de lumina, ele se
împrastie pentru ca nu le place lumina. Ele pot reveni, si este aproape sigur ca vor reveni
(atâta vreme cât înca nu ati instalat în voi clisee noi, ele vor reveni), dar le veti pune din
nou sub observatie, veti proiecta din nou asupra lor un fascicul de lumina si astfel veti
sfârsi prin a le înlatura. Da, pur si simplu pentru ca v-ati plasat deasupra lor. Iata secretul.
În viata exista o lege: cel care se afla deasupra detine suprematia, puterea de comanda,
dreptul de a pretinde, de a ameninta. Chiar daca este nebun, un rege poate pune în
miscare o armata întreaga. De ce? Pentru ca prin pozitia sa, el este superior. Deci, si voi,
daca prin vigilenta va plasati deasupra acestor entitati, ele sunt obligate sa va dea
ascultare. Iata, aveti acum metode. Deci, de acum înainte, în loc sa plângeti, sa va
smulgeti parul din cap, folositi-le. Metoda cea mai eficienta este bineînteles aceea de a
schimba cliseele, dar este nevoie de mult mai mult timp si efort.
Vedeti câte lucruri sunt de învatat! Viata este atât de vasta si de bogata încât înca nici nu
stim ce este ea de fapt! De aceea este necesara o Scoala Initiatica pentru a învata cum sa
lucram în aceasta viata, cum sa declansam sau, din contra, sa neutralizam o forta sau alta.
Numai cu aceasta conditie va puteti dezvolta armonios.
Exista o stiinta cu ajutorul careia, daca o cunoaste, omul poate nu numai sa-si remedieze
defectele, pasiunile, tendintele inferioare, ci chiar sa profite de pe urma lor. Aceasta
stiinta este cea a altoirii.
Stiti, desigur, ca agricultorii au gasit aceasta tehnica pentru a ameliora calitatea fructelor.
Daca, de exemplu, unui par salbatic foarte viguros, dar care nu produce decât fructe
salbatice i se pune un altoi de la un par de o calitate excelenta, acesta va profita de
vigoarea arborelui salbatic si va da niste pere minunate. Dar, în aceasta operatie, trebuie
cunoscute legile naturii, caci nu orice altoi poate fi grefat pe orice fel de arbore. Exista
afinitati si corespondente si între fructe, iar pe un arbore care face fructe cu sâmbure nu
poate fi altoit un altul care face fructe cu seminte.
Oamenii se considera experti în aceste tehnici, dar când este vorba de domeniul lor psihic
sau spiritual, nu mai sunt la fel de capabili, nici la fel de îndemânatici. Vedem savanti
cunoscuti, mari scriitori, artisti, filozofi, oameni politici tributari unor vicii, unor pasiuni
de care nu se pot lepada. Câti artisti foarte talentati, chiar geniali, au fost victimele
patimii bauturilor, ale drogurilor, s-au ruinat la jocuri de noroc sau din cauza femeilor.
Nu am sa-i numesc aici... si au murit având aceste slabiciuni. Daca ar fi cunoscut legile
altoirii ar fi putut grefa pe aceste slabiciuni calitati si virtuti.
Cliseele si altoiurile sunt doua metode diferite pe care trebuie sa învatati sa le utilizati.
Cliseele trebuie sa le înlocuiti, dar cu altoiurile este altceva, este suficient sa le adaugati.
Pentru altoire trebuie sa pastrati radacinile, sa nu le smulgeti niciodata, caci ele sunt
foarte viguroase ca si trunchiul; pe ele trebuie sa aplicati altoiul, pentru ca ele sunt cele
care contin forta. Aceste forte le puteti lega de o entitate, de un spirit luminos, de un înger
sau de un arhanghel. Acestea sunt altoiurile. Toti Initiatii au fost obligati sa puna altoiuri,
s-au legat întotdeauna de fiintele cele mai sublime, iar fructele pe care le-au dat au fost
din cele mai bune.
Veti spune: ”În istorie exista un anume erou, un anume sfânt, un anume profet, pe care îl
admir si care ma inspira. În el voi afla altoiurile pe care le caut.” Da, exista si aceasta
posibilitate, dar cum ei se afla undeva departe, în trecut, nu le veti putea vorbi si nici nu
veti putea intra în relatie cu ei ca si cu o fiinta vie. Sau chiar si atunci când, dintre cei în
viata pe care îi cunoasteti, alegeti ca model un prieten, un filosof, un artist pe care îl
admirati, este bine, dar altoiurile vor fi întotdeauna imperfecte, caci acele fiinte au si ele
anumite slabiciuni, anumite lipsuri, nu sunt de neclintit, nici absolut de puternici,
generosi, luminosi sau plini de caldura.
Unii dintre voi se întreaba daca glumesc... Nu, vorbesc foarte serios, si tot ceea ce va
spun acum a fost verificat de mine timp de ani de zile. Si înca nu v-am spus totul în
aceasta privinta, dar ceea ce eu nu va voi spune, va va spune Soarele însusi. Tot ceea ce
cunosc eu, mi-a fost comunicat de catre Soare. Sunteti mirati aflând ca Soarele poate face
revelatii, dar acesta este adevarul!
Un mare maestru va poate da câteva altoiuri, este posibil, pentru ca, în mod simbolic, prin
lumina si caldura lui (întelepciunea si dragostea) el este un reprezentant al Soarelui, dar
nici un maestru nu poate fi comparat cu Soarele. Bineînteles ca un om poate fi
asemanator lui, în masura în care el lumineaza, încalzeste si vitalizeaza fapturile din jurul
lui. Dar el, Soarele, lumineaza, încalzeste si hraneste întregul pamânt; prin el totul se
naste, creste si se coace. Puterea unui Initiat nu poate fi atât de mare, chiar daca el face
bine oamenilor. Nimeni nu se poate asemui Soarelui.
Razele Soarelui au puterea de a înlocui tot ceea ce este uzat, impur sau întunecos în voi,
cu conditia sa învatati cum sa le primiti. Daca va deschideti lor cu tot sufletul, ele încep
sa lumineze: ele înlocuiesc omul vechi din voi si va regenereaza, va reînnoiesc, va
reînvie; gândurile voastre, sentimentele, faptele, toate devin altele. Din pacate, oamenii
care simt senzatii grozave când manânca, beau, fumeaza sau se îmbratiseaza nu simt
nimic atunci când se afla în fata Soarelui. Aceasta este din cauza ca se afla la un nivel de
vibratii prea scazut; si atunci, tot ceea ce este inferior îi impresioneaza, actioneaza asupra
lor, în timp ce razele Soarelui îi lasa indiferenti. Dar, cu cât discipolul avanseaza,
evolueaza, el devine mai sensibil la razele Soarelui si ele produc în el revelatii, încântari,
senzatii cu adevarat ceresti.
Iata înca un lucru complet nou: psihologia înca nu a descoperit ca de noi depinde ca
razele Soarelui sa produca în sufletul nostru, în inima noastra, fenomene de cea mai mare
importanta, care ne pot regenera, renaste. Dar bineînteles ca trebuie sa ne pregatim, altfel
vom ramâne mereu în afara Soarelui. Trebuie sa ne pregatim cu câteva zile înainte, cu
luni înainte pentru a fi liberi, lucizi, pentru a simti ce sunt razele Soarelui, cât sunt de
puternice, de pure, de divine.
Dar cel mai puternic, cel mai sublim altoi este acela de a te lega la Domnul, spunând:
”Doamne, eu simt ca nu sunt nimic. Accepta, Te rog, sa patrunzi în mine, sa lucrezi si sa
Te manifesti în mine. Eu vreau sa lucrez pentru Împaratia si pentru Dreptatea Ta.” Si
daca în acel moment Dumnezeu accepta copacul vostru, adica pe voi însiva, care în trecut
produceati fructe ce nu puteau fi mâncate, va produce pe viitor fructe delicioase si
parfumate. Au ramas doar radacinile si trunchiul, dar altoiul, adica lumea invizibila,
lumea divina, lumea cereasca a produs fructele Sale. Ce s-a întâmplat în fapt? Ati
consacrat Cerului toate fortele brute si clocotitoare din interiorul vostru, si Cerul le-a luat
pentru a le transforma. Se întâmpla sa gasiti în padure pere mici salbatice, necomestibile,
dar daca le puneti câteva minute în cuptor, ele devin dulci si comestibile. Ce s-a petrecut?
Caldura le-a transformat. Si daca omul este în stare sa faca ca niste pere sa devina bune
de mâncat, oare credeti ca nu este în stare lumea invizibila sa transforme toate fructele
voastre acre în fructe zemoase si dulci?
Un discipol care îsi cunoaste tendintele inferioare, cere altoiuri spunând: ”Doamne
Dumnezeule, daca sunt singur, nu voi reusi sa ma transform, te rog, ajuta-ma Tu, dispune
Tu de mine, lucreaza Tu prin mine, sunt în serviciul Tau, voi împlini voia Ta.” Si în acel
moment, probabil ca nu Domnul Însusi va fi cel care va veni, dar El va trimite pe unul din
îngerii sau din arhanghelii Sai, asa cum le-a trimis si patriarhilor, profetilor, apostolilor si
tuturor sfintilor: îngerii au venit sa îi viziteze si sa îi instruiasca.
Acestea sunt probleme de o importanta deosebita si acei care le-au neglijat sau le-au
ignorat nu vor putea evolua. Oamenii au capul tare, dar viata îsi va asuma sarcina de a-l
face “sa se coaca”. Eu stiu ce stiu. Tot ceea ce va spun, a fost verificat si experimentat de
mine însumi; eu vi le revelez pentru a va ajuta si acum este rândul vostru sa simtiti, sa
întelegeti si sa luati hotarâri pentru a avea rezultate.
Unele fiinte au realizat o asemenea lucrare asupra propriei lor materii încât ei nu mai sunt
aceiasi. La exterior, bineînteles nu s-au schimbat vizibil, dar în interior sunt diferiti: ei nu
mai sufera ca si înainte, nu se mai simt la fel de striviti si de limitati, nu mai sunt în
întuneric, ei detin bogatii si cunostinte noi, înoata în frumusete, radiaza... Aceasta este
schimbarea!
Tot ceea ce este necesar pentru a le face placere, pentru a-i amuza, pentru a-i distra se
afla la dispozitia oamenilor. Recunosc ca este atragator, interesant, dar pentru mine nu
este un motiv pentru ca eu sa ma reped la ele, chiar din contra. În fata a tot ce mi se
prezinta m-am obisnuit sa-mi pun întrebarea: ”Cu ce contribuie aceasta la progresul meu
spiritual?” Daca vad ca nu cu mare lucru, ca va fi mai mult timp pierdut si energii risipite,
nu ma opresc la acel lucru.
Ei da, asa este, viata are tot felul de tentatii si daca discipolul nu a învatat înca sa se
controleze suficient pentru a le rezista, el cade prada lor, apoi regreta, pentru ca simte ca
a slabit, ca s-a urâtit. Pentru majoritatea oamenilor, este de la sine înteles sa fii tentat si sa
cedezi tentatiilor; dupa unii, chiar pentru asa ceva te afli pe pamânt. Dar sa nu ne ocupam
de ceea ce face majoritatea, ci de ceea ce fac discipolii. Discipolul ar putea evita multe
dintre erori, daca înainte de a se lansa într-o aventura, si-ar spune: ”Facând acest lucru,
sau altul, îmi satisfac dorintele, dar care vor fi oare repercusiunile conduitei mele asupra
mea si a celor din jurul meu?” Cel ce nu îsi pune aceste întrebari este apoi mirat de ceea
ce i se întâmpla. Nu trebuie sa se mire: ceea ce i se întâmpla era de prevazut, consecintele
sunt întotdeauna previzibile.
Veti spune: ”Dar nu este posibil sa prevezi toate consecintele actelor tale.” Da, aveti
dreptate, viata este bogata în evenimente de tot soiul, care se pot produce într-un mod cu
totul neprevazut pentru a schimba cursul lucrurilor. Cu exceptia celor ce poseda
facultatea de a se ridica pâna la planurile subtile pentru a cunoaste cu exactitate adevarul,
este imposibil sa prevezi totul. Dar în ceea ce priveste esentialul, cu conditia sa fii cinstit,
sincer, el este usor de prevazut. Evident, daca vrei sa te legi la ochi, este cu totul altceva.
Deci, va repet, în fata oricaror posibilitati care vi se ofera, studiati bine situatia si alegeti-
o pe aceea care este cea mai benefica progresului vostru spiritual. Caci cunoasterea
modului în care îsi cheltuieste energiile, în ce domeniu, pentru ce activitati, este de o
importanta absoluta pentru evolutia fiecarei fiinte. Aici, fiecare dintre noi este
responsabil. Cerul nu ne-a dat viata pentru ca noi sa o risipim; tot ceea ce facem se
noteaza, se înscrie. Da, si în cartea naturii vii puteti citi aceasta: ”Fericiti cei care îsi
consacra si îsi utilizeaza toate energiile fizice, afective si mentale pentru binele
umanitatii, pentru Împaratia Domnului si pentru Dreptatea Sa.”
Daca veti observa oamenii, veti vedea ca ei niciodata nu se gândesc la aceasta chintesenta
care le-a fost data pentru a trai, la cât este ea de pretioasa, cât o pretuieste Domnul, care
este originea ei si câta munca a depus natura pentru a o pregati si a ne-o distribui. De aici
se vede ca omul nu este evoluat, caci îsi cheltuieste toate fortele în accese de furie, în
excese de sexualitate, în activitati egoiste si criminale... Si iata cum fortele acestea, atât
de pretioase, se risipesc pentru a alimenta Infernul. Daca va voi spune ca oamenii sunt
aceia care sustin Infernul, veti fi surprinsi... si totusi, acesta este adevarul. Majoritatea
oamenilor, prin ignoranta lor, nu fac decât sa sustina, sa mentina si sa hraneasca Infernul;
ei sunt foarte instruiti în diferite domenii, dar n-au auzit vorbindu-se niciodata despre
responsabilitatea lor în utilizarea energiilor lor si nu în universitati vor afla aceste lucruri.
În calitate de discipol, prima voastra sarcina este sa deveniti constienti de modul în care
va cheltuiti fortele, pentru ca ele v-au fost numarate, cântarite, masurate. Daca Cerul vede
ca voi le cheltuiti în actiuni daunatoare, el va va închide robinetele. Va spune: ”Omul
acesta este foarte periculos, trebuie legat!” Nu v-ati întrebat niciodata de ce unii oameni
au devenit betivi? Pentru ca lumea invizibila a vrut sa îi lege. Daca acei oameni ar
dispune de toate facultatile lor, ei ar distruge lumea întreaga, utilizându-si energiile în
activitati distructive. În timp ce asa, alcoolul îi cloroformizeaza, îi abrutizeaza si ei ajung
în imposibilitatea de a face un rau cuiva. Evident, acesta nu este cazul tuturor alcoolicilor;
pentru unii exista alte explicatii.
Înainte de a va revolta împotriva unuia sau altuia, ceea ce de multe ori nu serveste la
nimic, un adevarat discipol se revolta împotriva tuturor entitatilor rele care s-au instalat în
el... din vina lui, bineînteles. El cauta sa le goneasca pentru a se elibera. Daca revolta
exista în univers, însemneaza ca ea are un rost. Da, dar oamenii nu au înteles rolul
revoltei: unde, când, cum si împotriva cui sa se revolte... Trebuie sa ne revoltam, dar
împotriva tuturor acelora care s-au instalat în noi sub forma de slabiciuni si care ne
înseala, ne rod. Atunci, totul se va schimba. Câti nu sunt nenorociti, nemultumiti pentru
ca sunt constienti de defectele lor, de slabiciunile lor! Da, dar ei nu sunt înca suficient de
revoltati pentru a iesi din aceasta situatie si ea continua. Ei sunt nemultumiti, bineînteles,
dar nu fac nimic pentru a îmbunatati situatia.
Încetati de a va mai revolta împotriva sotiei, a sotului, a sefului si asa mai departe si
revoltati-va împotriva voastra însiva. Veti spune: ”Da, dar daca nu ma revolt împotriva
celorlalti, ei vor continua sa abuzeze”. Nu, nu ati înteles nimic. Pentru ca ceilalti sa-si
schimbe comportamentul, nu trebuie sa îi combateti; ei se vor schimba de la sine când vor
simti ca voi v-ati schimbat, ca radiati, sunteti luminosi, inteligenti. Deci, revoltându-va
împotriva voastra însiva îi veti învinge pe ceilalti, îi veti transforma. Eu am gasit acest
mijloc. Altfel cum vreti sa luptati împotriva atâtor dusmani?
Cum sa va fac sa întelegeti ca sunteti sfatuiti de catre dusmani camuflati care nu cer decât
epuizarea voastra, ruina voastra? Si voi, fara ca sa va dati seama, îi mângâiati, îi leganati,
îi hraniti cu energiile voastre cele mai pretioase. Ei bine, a venit acum momentul sa va
revoltati, începând prin a recunoaste ca dusmanii vostri cei mai mari nu sunt în exteriorul
vostru, ci în voi. Si atunci când veti izbuti sa va învingeti dusmanii interiori, veti ajunge
sa va învingeti si dusmanii din afara, prin exemplul vostru, prin atitudinea voastra, prin
vorbele, privirile si emanatiile voastre.
Nu uitati niciodata ca Cerul va priveste de sus si priveste la tot ceea ce faceti cu toate
bogatiile pe care vi le-a daruit: le utilizati într-un scop pur egoist sau într-unul divin?
Daca v-ati pune foarte clar aceasta problema în fiecare zi, cât de multe lucruri ati putea
îmbunatati în voi însiva! Bineînteles ca nu veti reusi imediat, dar veti învata cel putin sa
fiti constienti. Altfel ramâneti supusi Karmei.
Atâta vreme cât nu v-ati luat constient viata în mâini, pentru a reusi sa acordati toate
particulele fiintei voastre cu vibratiile divine, veti ramâne la bunul plac al fortelor oarbe
ale naturii. Majoritatea oamenilor sunt în aceasta situatie, caci nu li s-a aratat importanta
prelucrarii interiorului lor. Dar sa stiti ca, daca va opuneti Inteligentei cosmice ducând o
viata contrara planurilor ei, va veti dezagrega si veti sfârsi prin a dispare. “Inteligenta
cosmica este foarte cruda, veti spune, daca ea distruge fapturile ce i se opun”. În realitate,
ea nu se ocupa deloc cu asa ceva. Ea n-a vrut sa distruga niciodata pe nimeni, dar daca,
din prostie sau din ignoranta va izbiti de imensitatea ei, fortele împotriva carora luptati
sunt atât de puternice, încât este foarte natural sa fiti dislocat.
Daca un biet individ porneste singur împotriva unei armate întregi, el va fi repede
anihilat. Daca, izbindu-se de un geam, o insecta îsi sparge capul, ce vina are geamul?
Omul actioneaza ca si insecta: se exerseaza sa lupte împotriva legilor divine, împotriva
splendorilor universului, îi face placere sa se certe; dar îl asteapta dezagregarea. Nu
Dumnezeu este cel care îl va anihila, ci propria lui încapatânare.
Dintre toate lucrurile pe care vi le spun, la unele trebuie sa va gânditi în fiecare zi, iar la
altele, când circumstantele v-o permit. Dar ceea ce va spun astazi, trebuie sa aveti mereu
în prezent în minte, caci eu nu voi fi mereu cu voi pentru ca sa v-o repet. Puteti lasa
deoparte multe alte puncte, dar nu pe acesta. În fiecare zi vi se cere sa fiti constient, sa va
dati seama în fiecare situatie în ce mod va folositi energiile, cu atât mai mult cu cât puteti
face aceasta oriunde va aflati. Pe strada, în metrou, la dentist, în bucatarie, puteti sa
aruncati o privire în voi însiva si sa va întrebati: ”Ia sa vedem, daca ma angrenez în
aceasta activitate, sau în alta, ce am sa cheltuiesc?... Oh, la la, voi fi obligat sa pierd tot ce
am pur si divin pentru a hrani porcii. Atunci nu, nu ma angajez în aceasta treaba,
energiile mele nu sunt destinate sa reînvie mortii”. Ca si Iisus care spunea: ”Lasati mortii
sa îngroape mortii si voi, cei vii, urmati-ma.” Vedeti, lucrul pentru care va cheltuiti
energiile este un punct esential pentru evolutia voastra.
În realitate, aceasta lege a evolutiei nu actioneaza numai în existenta umana. Fiecare regn
din natura, mineral, vegetal, animal, uman... tinde sa se apropie de regnul superior.
Pietrele sunt cele mai vechi pe acest pamânt, ele sunt inerte, insensibile, fara nici o
posibilitate de a se misca sau chiar de a creste. De aceea, idealul lor este de a deveni
plante.
Idealul plantelor este de a deveni animale. Ele sunt înradacinate si nu pot nici sa se
deplaseze, nici sa aibe sentimente la fel ca si animalele, de aceea ele doresc sa se rupa de
sol si sa se miste. Intrând într-un corp animal, celulele lor vor putea sa evolueze. Pentru
ele nu exista alt mod de evolutie decât acela de a se lasa mâncate sau arse.
Idealul animalelor este de a deveni oameni rationali. Idealul oamenilor este sa devina
îngeri, iar cel al îngerilor sa devina arhangheli sau divinitati. Caci, pe scara evolutiei,
fiecare categorie de fiinte poseda calitati pe care precedenta nu le avea. Deci fiecare tinde
sa se apropie de cea dinaintea ei, pentru a depasi stadiul la care a ajuns deja.
Dar trecerea omului la stadiul de înger nu se poate face decât prin foc, prin focul
sacrificiului. Aici, etimologia ne va ajuta sa întelegem. În latina, la înger se spune
“angelus”, la foc “ignis”, si la miel “agnus”. În bulgara, la înger se spune “anguel”, la foc
“ogan” si la miel “agne”. Daca facem o apropiere între toate aceste cuvinte, vom întelege
de ce Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost comparat cu Mielul care trebuia sa fie sacrificat
înainte de crearea lumii. De unde vine aceasta tranzitie? În trecut, atunci când se dorea
construirea unei case, în unele tari exista obiceiul de a jertfi prin foc un miel pentru ca
constructia sa fie solida si protejata. Aceasta avea ca scop sa le reaminteasca oamenilor
ca înaintea creatiei lumii a fost necesara sacrificarea unui “miel” sau a unei fapturi vii,
pentru a edifica aceasta constructie pe baze indestructibile.
Hristos este Mielul Divin, spiritul dragostei care atrage, apropie, sustine iar dragostea este
aceea care a fost pusa ca baza a creatiei; el este cel care s-a sacrificat, s-a înzidit, care a
impregnat materia acestui edificiu. El este liantul, cimentul care mentine coeziunea
universului. Peste tot, de la pietre pâna la stele, dragostea este cea care sustine sarpanta.
Daca dragostea dispare, si corpul nostru începe sa se dezagrege, caci puterea dragostei
este cea care uneste toate celulele, toate particulele. Sacrificiul reprezinta manifestarea
cea mai înalta, cea mai divina a dragostei. Este Omega, ultima litera, nu mai exista o alta.
Iisus a venit pentru a pronunta aceasta ultima litera. Altii vor veni dupa el pentru a o
realiza, pentru a o pune în aplicare, dar nu vor mai adauga nimic care sa poata depasi
sacrificiul; sacrificiul ramâne pentru eternitate actul cel mai sublim.
Secretul fericirii este de a face sacrificii. Cei care sunt capabili sunt cei privilegiati, ei au
înteles sensul vietii, ei pot deveni tati si mame. Toti oamenii stiu ca exista tati, mame,
copii, dar foarte putini sunt cei care sunt capabili sa descopere ceea ce contine aceasta
simpla imagine de familie. Tatal, mama si copilul sunt un rezumat al unei întregi
învataturi. Cel ce se poate sacrifica pentru un altul, este copt pentru a deveni parinte. Cel
care este incapabil de sacrificiu este înca copil. El este poate parinte în plan fizic, dar este
numai o aparenta si Cerul nu o considera ca atare.
A fi tata sau mama este un ideal înalt de atins, dar sa ramâi copil nu este un ideal. Idealul
este sa fii întâi tata sau mama pentru ca apoi sa devii copil. Da, caci daca sunteti fruct,
puteti apoi sa deveniti samânta, aveti dreptul; dar daca înca n-ati devenit fruct si vreti sa
deveniti samânta, aceasta nu este posibil, caci semintele vin dupa fructe si pentru a da
acest fruct, trebuie sa fii tata sau mama, trebuie sa fii capabil de dragoste impersonala.
Idealul este, deci, sa devii tata sau mama pentru a putea aduce copilul pe lume, adica
sacrificiul, fructul impersonal al tatalui si al mamei care sunt luminati. Toti cei care nu
stiu sa faca sacrificii nu pot aduce pe lume copii, pentru ca înca nu sunt copti.
Bineînteles ca sacrificiile pe care le faceti trebuie sa aibe un rost. Exista persoane care,
asa-zicând, fac sacrificii si se casatoresc cu un barbat sau cu o femeie, pentru ca prin
aceasta casatorie, cred ei, îl vor salva pe acel barbat care este betiv sau pe acea femeie
care este neurastenica. Dar chiar vor reusi ei, oare, sa-i salveze? Numai Dumnezeu stie!
Vedeti, aici bunatatea, generozitatea nu lipsesc. Ceea ce lipseste este lumina. Oamenii
sunt orbi si nu pot prevedea. Si atunci, este pacat ca toate aceste calitati, aceste virtuti sa
fie cheltuite în zadar. Este mai bine ca ele sa fie consacrate unui lucru divin, care va ajuta
mii de persoane si nu una singura. Si mai mult decât atât, nici nu este sigur ca acea
persoana poate fi ajutata. Ceea ce este însa sigur, este ca cel care a vrut sa o ajute va
deveni si el o victima.
Decideti-va deci sa lucrati pentru o idee divina si toate sacrificiile pe care le veti face
pentru aceasta idee se vor transforma în aur, în lumina, în dragoste. Iata secretul. Cel mai
mare secret este ideea, ideea pentru care lucrati. Daca lucrati pentru voi însiva, pentru a
va satisface dorintele, pasiunile, poftele, toate sacrificiile pe care le veti face pentru a
reusi se vor transforma în cenusa, nu îi lumina. Multi oameni sacrifica un capital enorm
de bani, sanatate, dar cum scopul lor este mai mult sau mai putin pamântesc, aceste
sacrificii nu vor duce la cine stie ce rezultate. Iata ceea ce nu se cunoaste: cât de
importanta este ideea care sta în spatele fiecarei actiuni. Ideea este latura magica, piatra
filozofala care transforma totul în aur. De aceea va spun: lucrati pentru o idee divina,
pentru ca lumina sa triumfe în lume, pentru ca Împaratia lui Dumnezeu sa vina pe
pamânt. Tot ceea ce veti face pentru aceasta idee se va transforma în aur, adica în
sanatate, în frumusete, în lumina, în forta.
Noi trebuie sa-i oferim Cerului în dar viata noastra si sa spunem: “De acum înainte voi
parasi placerile si bucuriile trecatoare, care nu îmi aduc nimic, si voi lucra pentru
Împaratia Domnului”. Si veti sacrifica tot mai mult activitatile care va urâtesc si de
asemenea unele impulsiuni inferioare cum sunt: furia, gelozia, ura... De ce? Pentru a
elibera fortele spirituale care sunt limitate si subjugate de catre aceste obiceiuri, caci
obiceiurile sunt acelea care va împiedica sa dati fructe. Priviti copacul: când este napadit
de insecte, el nu poate da fructe si trebuie curatat cu ajutorul insecticidelor. Tot asa,
trebuie sa eliminati din corpul, din inima si din vointa voastra toate aceste placeri
nesanatoase care sunt pe cale sa aspire sucul destinat sa hraneasca Eul vostru superior.
Nu puteti da fructe, nici nu puteti face sacrificii, pentru ca adapostiti în voi alte fapturi
care va beau si va epuizeaza fortele. Trebuie sa va lepadati de aceste insecte si de aceste
omizi.
Pot sa va mai dau o multime de imagini pentru a va face sa întelegeti aceasta idee! Luati
de exemplu o sticla: daca ea este deja plina, cum veti face pentru ca sa introduceti în ea
un alt lichid? Trebuie mai întâi sa o goliti. La fel se întâmpla si cu fiinta umana. Daca ea
nu se goleste de viciile sale, de obiceiurile daunatoare, cum vor putea virtutile si calitatile
divine sa se instaleze în ea? Este deja plina!... Iata adevaratul sens al sacrificiului: sa
golesti, sa renunti la anumite obiceiuri rele, pentru a putea introduce în tine altceva. De
cum renuntam la un defect, o calitate vine sa-i ia locul în noi.
Cartea naturii sta deschisa în fiecare zi în fata voastra, si puteti gasi în ea tot ceea ce aveti
nevoie pentru comportamentul vostru corect în viata. De ce nu cautati sa întelegeti
aceasta? De ce nu va folositi ochii pentru a vedea si urechile pentru a auzi? Pentru ca
sunteti prea ocupati cu bucuriile si cu placerile care va împiedica. Când va veti hotarî sa
renuntati la aceste lucruri si la aceste placeri, veti descoperi niste forte formidabile, ochii
vostri se vor deschide si veti descoperi tot ceea ce este scris în cartea naturii. Iata
secretul!
Va aflati câteodata în fata unor probleme de neînteles pentru voi si va spuneti: ”Eu de ce
nu înteleg? Sunt altii care înteleg!” Dati-va singuri raspunsul: “Este pentru ca eu ma
complac în bucurii si placeri inferioare care îmi consuma fortele. Iata de ce nu îmi mai
ramân si pentru ochii mei interiori”. Nu exista o alta explicatie pentru incapacitatea
voastra de a vedea. Fortele voastre trebuie sa fie disponibile pentru a se duce în alta parte
si a trezi alte celule. Dar oamenii sunt nestiutori si spun: “Trebuie sa mai gust din aceasta
placere caci daca renunt, voi suferi”. Ei nu au înteles nimic! Cerul nu ne cere sa suferim,
ci sa ne rafinam placerile, sa le facem mai subtile, mai pure. Cu cât renuntati mai mult la
placerile trecatoare, cu atât sunteti mai patrunsi de viata adevarata. Cel care astazi ma va
putea întelege, îsi va schimba complet viata, caci ceea ce va spun eu acum este realitatea
si nu cuvinte goale.
II
Sacrificiul este deci transformarea unei materii în alta, a unei energii în alta; renuntam la
ceva pentru a capata altceva, mai bun, în loc. Iata ce este sacrificiul. Luati, de pilda, o
bucata de carbune: este neagra, urâta, murdara; o sacrificati si ea devine foc, caldura,
lumina, frumusete. Cel care nu vrea sa faca sacrificii, ramâne în urâciune, frig si
întuneric.
Atâta vreme cât veti trai cu ideea ca sacrificiul va va aduce suferinta si va va saraci,
bineînteles ca nu veti fi dispusi sa faceti sacrificii. De aceea trebuie sa adoptati punctul de
vedere initiatic: el ne învata ca nu trebuie sa renuntam la un lucru decât pentru a-l înlocui
cu altul mai bun. Vreti sa renuntati la un obicei daunator: de exemplu jocul, bautura sau
femeile?... Atâta vreme cât nu îl înlocuiti, el va veni sa va tenteze, sa va chinuiasca,
pentru ca nu ati trezit în voi o alta cerinta capabila sa o învinga pe prima, si putem spune
ca va expuneti chiar la pericole grave, pentru ca aceasta renuntare devine o refulare. Atâta
vreme cât oamenii nu vor întelege aceasta, ei vor trece prin experiente foarte dureroase si
atunci, bineînteles ca va vor explica ca nu este cazul sa faceti sacrificii, caci nu numai ca
nu veti reusi, dar veti fi chiar si mai nenorociti.
Bineînteles ca oamenii gasesc adesea singuri solutia înlocuirii. Când o femeie vrea sa
scape de un sot care îi aduce numai încurcaturi, ea cauta un altul. În mod instinctiv,
oamenii se conduc dupa preceptele întelepciunii eterne, numai ca ele nu sunt întotdeauna
bine aplicate. Un om crede ca, schimbând femeia, va fi mai fericit: nu este însa sigur ca
astfel va gasi fericirea. Este chiar posibil ca voind sa scape de o scorpie, sa dea peste o
alta si mai rea! Sau se doreste schimbarea unui regim politic, dar nici urmatorul nu este
mai bun. Oamenii simt în mod confuz ca trebuie sa schimbe ceva, da, numai ca
schimbarile nu trebuie facute atât în exterior, cât în Sine.
Sa revenim la exemplul focului, pe care vi l-am dat înainte. De ce Initiatii, atunci când
trebuie sa faca o ceremonie magica, sau preotii, atunci când trebuie sa oficieze slujba,
aprind cel putin o lumânare, o veioza, pentru ca lumina sa fie prezenta? Ceea ce va voi
revela în legatura cu acest subiect este extrem de important si veti fi obligati sa realizati
acest lucru în viata voastra dupa ce îl veti cunoaste. Pentru a alimenta flacara, lumânarea
îi furnizeaza materialele si facând aceasta, ea se micsoreaza. Combustia este deci un
sacrificiu. Daca nu exista sacrificiu, nu va exista nici lumina. Pentru ca lumina si focul sa
existe, este necesar un combustibil si acest combustibil este lumânarea. Si noi
reprezentam o lumânare, avem tot felul de materiale combustibile. Aceste materiale fara
culoare, moarte, sunt defectele, viciile noastre. Singur focul sacrificiului le va putea
aduce la viata, le va putea face luminoase, cu conditia ca o scânteie sa vina si sa dea foc
materiei.
Atâta vreme cât omul duce o viata obisnuita, el ramâne facut din materie neînsufletita,
neagra, ca un copac mort. El se lumineaza, se înfrumuseteaza, prinde viata, se încalzeste
numai dupa ce a fost vizitat de focul spiritului. Numai ca, pentru aceasta, el trebuie sa-si
sacrifice viata egoista. Ceea ce îi împiedica pe oameni sa faca acest sacrificiu, este teama
de a dispare. Bineînteles, exista ceva care va dispare, este adevarat, dar acest ceva trebuie
sa dispara pentru ca altceva sa poata lua nastere. Substanta lumânarii dispare pentru ca sa
apara lumina si caldura. Veti spune ca dupa un timp, din lumânare nu va mai ramâne
nimic; da, dar omul poate arde nelimitat. Odata aprins, el nu se mai poate stinge.
Întotdeauna va exista în el o materie care va arde.
Idealul este de a arde pentru focul sacru al dragostei divine, caci în aceasta vâlvataie veti
gasi secretul vietii. Majoritatea oamenilor înca nu au fost aprinsi, ei nu vor sa sacrifice
nimic din natura lor inferioara, ei nu vor sa fie consumati, de aceea ramân ca niste
lumânari stinse. Ei trebuie sa ia o hotarâre. Pentru a avea aceasta lumina si aceasta
caldura, va trebui ca într-o zi sa se hotarasca si sa arda totul. Uitati-va la un foc: cu câta
placere aduce lumea crengi pentru a-l alimenta! Aceste crengi ar putea ramâne undeva,
parasite, inutile. Dar, odata aprinse, priviti câta bucurie ne produce focul. Si toate aceste
energii se ridica în sus catre soare, înapoi de unde au venit... Trosniturile pe care le auziti,
sunt bucuria, fericirea, eliberarea energiilor. Sunt lanturi care se rup: prizonieri care ies
din închisoare si se elibereaza.
Daca exista obiceiul de a ne ruga Domnului aprinzând o lumânare, arzând tamâie, aceasta
se face deoarece lumânarea sau tamâia care ard sunt simbolul sacrificiului, care
consumându-se, produce rezultate. Nu se obtine nimic fara sacrificiu. Singur, sacrificiul,
care transforma energiile trecându-le de la o stare la alta, produce vindecarea, iluminarea.
El este adevarata transmutare alchimica. De fiecare data când aprind un foc sau o
lumânare sunt patruns de profunzimea acestui fenomen care este sacrificiul si aceasta ma
face întotdeauna sa gândesc ca, pentru a avea lumina, chiar si cea interioara, este necesar
un sacrificiu, este întotdeauna necesar sa ardem ceva în noi.
Oamenii au acumulat în interiorul lor atât de multe lucruri pe care le-ar putea arde. Daca
ei ar fi în stare sa arda toate impuritatile, toate tendintele egoiste, pasionale, care îi împing
spre întunecimi, acestea ar produce o asemenea lumina, o asemenea forta, care i-ar
transforma complet. Dar, în loc sa le arda, ei le pastreaza cu grija pe toate. Asteapta mai
întâi sa li se faca frig, adica sa ajunga lipsiti de dragoste, de prietenie, de duiosie, ca în
vremurile de frig grozav cînd nu mai ai cu ce sa te încalzesti si începi sa arzi scaune
vechi, dulapuri vechi. Da, este necesar ca omul sa treaca prin peripetii, prin mari
nenorociri, prin mari deceptii pentru ca, în sfârsit, sa se hotarasca sa arda vechiturile care
s-au adunat în el de veacuri. Dar va veni si timpul acesta, va veni pentru toata lumea. Cei
care m-au înteles, se vor duce cu bucurie sa puna pe foc tot ce este mucegait în ei, ros de
viermi sau de molii... si hai la foc cu ele, si ce vâlvataie imensa!
Pentru moment, din nefericire, omul nu-si arde natura inferioara, ci doar corpul fizic.
Priviti cum, îmbatrânind, el devine tot mai scund si mai mic! Aceasta combustie fizica
este naturala, normala, nu trebuie sa ne preocupe. În schimb, combustia naturii inferioare
este cea care trebuie sa ne preocupe zilnic, pentru a avea lumina si caldura pentru
vesnicie.
Se povesteste ca odata un discipol a venit la Maestrul sau si i-a spus: “Eu nu sunt
multumit de înaltimea mea; as vrea sa fiu la fel de mare ca si soarele pentru a umple
spatiul si a fi vazut de lumea întreaga. Ajuta-ma sa-mi îndeplinesc aceasta dorinta”.
Maestrul a acceptat si discipolul a devenit într-adevar gigantic, toti îl puteau vedea de
foarte departe si savantii si filozofii s-au apucat sa-l studieze si sa construiasca teorii
asupra originii unei astfel de fapturi; în ceea ce îl priveste, fireste, era fericit, caci
devenise obiectul interesului general. La putin timp dupa aceea, un alt discipol a venit la
Maestru si i-a spus: ”Dimensiunile mele nu-mi permit sa ma dedic studiilor care m-ar
interesa; sunt cu mult prea mare si as vrea sa devin minuscul pentru a ma putea strecura
în cele mai mici interstitii ale naturii. Te rog, îndeplineste-mi dorinta”. Si de aceasta data,
Înteleptul a facut ceea ce i-a cerut discipolul. Dar iata ca nici unul din cei doi discipoli nu
a prevazut ca dupa un timp se vor satura, unul de a fi gigantic si celalalt minuscul; ei nu l-
au întrebat pe Întelept cum ar putea reveni la dimensiunile lor initiale si s-au trezit într-o
situatie neplacuta.
Eu nu cunosc provenienta acestei povesti dar ceea ce este sigur este ca cei doi discipoli
erau foarte ignoranti: ei nu stiau ca întreaga viata se bazeaza pe o alternanta continua de
dilatare si contractare. Da, mare si mic, sunt cei doi poli între care oscileaza viata;
pericolul pentru om este acelasi ca pentru cei doi discipoli din anecdota, de a vrea sa se
fixeze la un singur pol. Evident, aceasta tendinta de a se extinde pentru a ocupa cât mai
mult loc posibil, exista la toti începând cu copilul care, chiar din primii ani de viata,
creste si se mareste încontinuu. Când s-a oprit din cresterea fizica, el vrea sa creasca într-
un alt mod, acumulând câti mai multi bani, avere si glorie, sa ajunga primul în concursuri
si în competitii. Artistii, savantii, filozofii vor sa ocupe locul cel mai înalt în domeniul
artei, al stiintei, al filozofiei. Si chiar cei care se consacra Domnului doresc si ei sa ocupe
primul loc printre servitori. Ati citit fara îndoiala în Evanghelie ca mama apostolilor
Iacob si Ioan a cerut, în numele fiilor ei, ca ei sa fie asezati în Ceruri de-a dreapta si de-a
stânga lui Iisus.
Sa doresti sa fii primul, nu este un lucru condamnabil, caci Dumnezeu însusi a pus în om
aceasta dorinta. Veti spune ca este vorba aici de vanitate. Da, dar nu este vanitatea tocmai
aceea care îi împinge pe oameni sa faca lucruri minunate? Este adevarat ca ele sunt
minunate mai ales pentru cei din jurul lor care sunt beneficiarii acestora, si nu într-atât
pentru cel vanitos însusi care se cheltuieste si se zbate pentru a place celorlalti si pentru a
câstiga încuviintarea si admiratia lor. Artistii sunt toti vanitosi, dar câta fericire, câta
bucurie daruiesc ei celorlalti atunci când cânta, în timp ce poate ca ei însisi sunt câteodata
descurajati si nefericiti!
Vanitatea nu devine prilej de îngrijorare decât atunci când ea asculta de mobiluri pur
egoiste, când omul vrea sa-si satisfaca dorintele în detrimentul altora, înlaturând sau
zdrobind pe cei din jurul sau. Dar a dori sa fii cel mai bogat si cel mai puternic pentru a-i
ajuta pe cei saraci sau pentru a conduce întreprinderi care vor fi benefice tuturor, este
bine înteles, cu totul altceva.
Fara o directie, fara un control, dorinta de marire poate dauna, daca nu altora, cel putin
persoanei în cauza. Au existat în istoria umanitatii persoane care au dorit atât de mult sa
se ridice deasupra mediei oamenilor, prin stiinta, prin conceptia lor asupra lucrurilor,
încât, singuratatea s-a închis în jurul lor din ce în ce mai mult, si ei au suferit. Bineînteles,
au avut gloria, toata lumea vorbea despre ei, dar au fost singuri, caci nu au luat în
considerare ca traiau pe pamânt si ca nu ar fi trebuit sa piarda niciodata contactul cu
oamenii. În toate cele trebuie sa stim sa crestem si sa descrestem. Va voi da un exemplu:
gânditi-va la un mag sau la un preot: pentru a sluji anumite ceremonii, el se îmbraca cu
haine sacerdotale, poarta ornamente somptuoase... Dar odata sfârsite ceremoniile, el reia
aceleasi haine ca toata lumea. Dupa o manifestare glorioasa a spiritului, el reia o atitudine
simpla, naturala. Si chiar daca nu îmbraca haine de ceremonie, un Maestru poate apare
discipolilor sai, în anumite circumstante, sub o lumina atât de mareata, atât de sublima,
încât ei nu îl recunosc si sunt stupefiati, orbiti. Dar, daca îl reîntâlnesc câteva ore dupa
aceea, îl regasesc simplu, accesibil ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Aceasta
dovedeste ca Maestrul este întelept si plin de dragoste. Plin de dragoste pentru ca el nu
vrea sa ramâna multa vreme departe de oameni si întelept pentru ca o fiinta omeneasca,
fie ea chiar si cel mai mare Initiat, nu se poate mentine fara pauze la un nivel sublim, caci
aceasta ar necesita o tensiune prea mare, o prea mare cheltuiala de energii psihice, si
sistemul sau nervos nu ar rezista.
Oamenii care abordeaza un aer distant si inspirat, ca si cum ar fi într-o continua
comunicare cu Cerul, joaca teatru, caci nu este posibil sa te mentii fara întrerupere în
astfel de stari. Si de altfel, chiar daca joaca teatru, acest lucru constituie o suprasolicitare
a sistemului nervos. Nimic nu este mai obositor decât a forta muschii fetei sa pastreze o
expresie artificiala care nu corespunde adevaratei stari interioare. Trebuie sa va destindeti
muschii fetei si pentru aceasta este mai bine sa nu jucati roluri pentru care nu sunteti
facuti, ci sa ramâneti simpli si naturali.
Trebuie sa stiti când sa va aratati mari si când sa va aratati mici. V-am mai spus, inima
este cea care va învata lectia: ea se contracta si se dilata alternativ. Daca inima noastra
este atât de înteleapta, de ce n-am fi si noi tot atât de întelepti? Din pacate, aceasta
întelepciune lipseste, mai ales femeilor: lor le place sa se prezinte mai expresive, mai
amabile, mai inspirate sau mai îndragostite... Mai ales când o femeie întâlneste o prietena
a ei pe care nu a mai vazut-o de mult, pentru a-i arata cât este de fericita, cum a reusit în
viata, ea joaca un rol. Si apoi, dupa plecarea prietenei, dintr-un te miri ce, izbucneste în
lacrimi. Daca este întrebata: “Dar ce s-a întâmplat? - Nimic, va raspunde, nervii”.
Bineînteles ca de vina sunt nervii, pentru ca ea a fortat masura. Si pentru ce aceasta viata
artificiala? Pentru a arunca praf în ochi? Ei bine, aceasta este vanitatea, si înca o vanitate
stupida!
Vanitatea este cea care umfla lucrurile în timp ce modestia le readuce la starea normala.
Dar vanitatea epuizeaza. Pentru a arata ca este bogat, câte cineva da mereu receptii,
banchete, serbari... Când vistieria lui începe sa se goleasca, începe sa se împrumute
pentru a putea continua, si apoi, într-o zi vine ruina totala. În câte domenii nu s-au vazut
oameni ruinati prin vanitatea lor: ei voiau sa fie luati drept oameni exceptionali! Deci
retineti bine aceasta: vanitatea epuizeaza, în timp ce simplitatea, modestia, va ajuta sa va
recuperati energiile. De aceea întelepciunea ne sfatuieste sa ramânem simpli. Da, câteva
ore, câteva zile, trebuie sa ramânem simpli, stersi pentru a recupera energiile pe care am
fost obligati sa le cheltuim vrând sa-i ajutam pe ceilalti, sa-i luminam, sa le distribuim
bogatii.
Omul a fost crescut pentru a participa la gloria divina. Aceasta idee este simbolizata în
Evanghelii prin parabola festinului. La acest festin, un invitat nu a fost acceptat pentru ca
nu îsi îmbracase hainele de ceremonie. Aceasta însemneaza ca pentru a fi primit la
serbarile pe care le da Cerul, trebuie, vorbind simbolic, sa purtam podoabe si haine
somptuoase. Da, dar apoi trebuie sa stiti sa parasiti petrecerea, sa va dezbracati de toate
podoabele si sa mergeti sa va reculegeti undeva unde nu va vede nimeni... pentru a va
putea pregati pentru o noua serbare.
Daca ati fi stiut sa observati, ati fi remarcat ca si în viata cotidiana omul asculta de aceste
doua miscari. Dimineata, se scoala, se îmbraca, pleaca de acasa si se manifesta în diferite
feluri. Seara, revine acasa, se închide în camera lui, îsi scoate hainele, se scufunda în pat,
stinge lumina si adoarme. Iar a doua zi, totul reîncepe. Omul apare si dispare continuu,
deci el cunoaste instinctiv aceste doua legi. Si atunci de ce, când este vorba sa le aplice în
alte domenii, nu mai stie când sa dispara si când sa reapara, când sa se arate si sa radieze
si când sa se eclipseze, sa “reintre în culise”, cum se spune în teatru? Din moment ce
disparitia nu este nimic altceva decât recuperarea energiilor, daca omul nu stie sa dispara,
el nu va recupera niciodata, ca toti acei oameni care petrec zile si nopti surmenându-se si
apoi sunt complet epuizati. În acel moment, bineînteles ca el dispare, si dispare de tot!
Da, o disparitie fortata, dar asa ceva nu este de dorit!
II
Forta care ne împinge continuu sa actionam pentru a ajunge la ceva mai bun, nu este înca
cunoscuta si îmbraca mereu alte fete. În realitate, este usor de distins: daca este îndreptata
spre pamânt, catre cautarea de bunuri si succese materiale pentru a epata galeria, atunci
este vorba de vanitate si nu este chiar atât de recomandat ca ea sa fie cultivata. Dar daca
este îndreptata catre Cer, adica se manifesta ca o dorinta de a îndeplini voia lui
Dumnezeu, pentru a merita sa fii primit printre alesi, aceasta nu mai poarta numele de
vanitate ci de glorie divina, caci este o dorinta care atinge eternitatea, si ei trebuie sa-i
dam frâu liber.
Sa luam un exemplu simplu, cum ar fi cel al hainelor. Unii oameni sunt indignati când
vad felul în care se îmbracau în trecut aristocratii. Catifele, satinuri, matasuri, dantele,
perle si pietre pretioase, pentru ce tot acest etalaj? Pentru a atrage atentia si a arunca praf
în ochi? Da, dar iata ca atunci când în pictura tuturor tarilor s-a dorit reprezentarea
Îngerilor, a Arhanghelilor, a Divinitatilor acestia nu au fost îmbracati în haine grosiere,
din contra; si ei au fost reprezentati în haine minunate, acoperiti cu aur si cu pietre
pretioase. În acest caz, exceptând spiritele înguste care nu vor sa accepte legea
corespondentelor, nimeni nu este socat. Caci, în mod inconstient, toti simt aceasta
corespondenta între bogatia interioara si bogatia exterioara, între frumusetea interioara si
frumusetea exterioara.
Aceasta traditie a hainelor si a ornamentelor sacerdotale s-a pastrat pâna în zilele noastre,
cu aceeasi semnificatie: bogatia exterioara trebuie sa semnifice bogatia interioara a celui
ce le poarta. Ele au si un rol magic: ele nu actioneaza numai asupra celui ce le poarta
transpunându-l într-o stare mai sacra, mai mistica, dar actioneaza si asupra spiritelor din
lumea invizibila pe care vrea sa le atraga sau sa le respinga. Bineînteles ca esential
ramâne ceea ce se petrece în inima si în sufletul preotului, al Initiatului, caci nu hainele
sunt acelea care îi dau maretia, puritatea, întelepciunea si puterea, daca el nu le poseda.
Si totusi, dorinta de a te arata sub o lumina cât mai avantajoasa nu are nimic rau în sine.
Se poate spune chiar ca natura însasi a pus în om aceasta tendinta pentru a-l obliga sa
evolueze. Se poate întâmpla ca, în dorinta de a atrage aprobarea sau admiratia altora, unii
sa fi reusit sa se depaseasca. Oamenii care erau fricosi, dar nu voiau sa-si deceptioneze
familia care îsi pusese încrederea în ei, au devenit adevarati eroi. Si un artist nu
conteneste în a se perfectiona în arta sa, pentru ca publicul sa nu se plictiseasca niciodata
de el si de operele lui. De altfel, si educatorii, parintii, profesorii încearca sa foloseasca
aceasta tendinta pentru a obtine de la copii rezultate mai bune. Când îi arati unui copil ca
astepti ceva de la el, ca ai încredere în el, el face tot posibilul pentru a reusi. Chiar si de la
un delicvent se pot obtine rezultate bune dându-i o responsabilitate care sa-i arate ca se
are încredere în el. În cea ce ma priveste, aceasta este metoda pe care eu o utilizez cu
tinerii: le arat întotdeauna ceea ce pot sa devina, viata de splendoare care poate deveni a
lor daca lucreaza dupa regulile divine, si am vazut toate transformarile pe care aceasta
idee le poate produce în ei.
Vanitatea este deci întotdeauna o tendinta buna în masura în care ea este pusa în serviciul
evolutiei. Eu v-am spus întotdeauna ca sunt vanitos: numai ca nu vreau sa obtin
aprobarea oamenilor caci numai Dumnezeu stie prin ce drumuri întortocheate trebuie sa
treci pentru a-i satisface. Nu, ceea ce doresc eu sa câstig este aprobarea Entitatilor
sublime de sus si aceasta ma obliga sa dezvolt în mine tot ceea ce este mai bun si mai
frumos. De fapt, vanitatea este totdeauna în legatura cu frumusetea. Când cineva este
frumos, doreste imediat sa se arate celorlalti pentru a fi admirat. În timp ce acel care nu
are nimic demn de a fi admirat nu are chef sa se arate. O femeie care si-a patat rochia sau
careia i-a fugit un ochi de la ciorap nu va merge, pentru a fi vazuta, pe strada cea mai
luminata, din contra, ea va face în asa fel încât sa treaca cât mai neobservata.
Natura este cea care i-a dat omului vanitatea, si, de altfel, vanitatea este mult mai naturala
decât orgoliul. Orgoliul nu este ceva natural, este chiar o atitudine care are în ea ceva
monstruos. Deci nu încercati sa va lepadati de vanitate, caci nu veti mai realiza nimic...
Ah! Draga mea vanitate! Eu, daca ar trebui sa o abandonez, as fi pierdut. Deci, o pastrez
cu grija, dar fac în asa fel încât ea sa fie în slujba mea si nu eu în a ei, caci altfel stiu unde
m-ar târî ea. Am înteles de multa vreme ca vanitatea poate fi utila, ca ne putem servi de
ea, ca o putem pune la lucru, dar cu conditia sa întelegem cât este de periculos sa dorim
gloria pentru noi însine. Ceea ce trebuie sa facem este sa-l glorificam pe Domnul, un
ideal sublim pentru care sa lucram; din aceasta glorie divina vom fi într-o zi aureolati.
Deci, învatati si voi sa va orientati vanitatea într-o directie mai buna, adica în sus.
Se poate spune ca exista tot felul de vanitati: una inferioara si una superioara; una va
împinge sa va extindeti în plan orizontal si alta sa va ridicati, sa luati directia verticala.
Inconvenientul, cu vanitatea inferioara, este ca ea suscita imediat gelozia si ostilitatea
pentru ca se da în spectacol si face zgomot pentru a atrage privirile. Daca numele vostru
apare pe toate afisele de teatru si de cinema sau pe toate etichetele de produse, sau pe
paginile publicitare ale tuturor revistelor, vor exista întotdeauna persoane care se vor
simti lezate de reusita voastra: si ele aveau ambitii, si ele voiau sa obtina reusita si gloria,
dar iata ca voi sunteti cei care ati reusit si ei va invidiaza. În timp ce, daca îi lasati pe ei
sa-si faca afacerile lor în liniste si voi va veti ocupa doar de perfectionarea voastra, de a
va apropia din ce în ce mai mult de Domnul, acel drum este, va asigur, cu mult mai liber
si ei va vor lasa în pace.
Vanitatea se arata buna, amabila, generoasa; ea merge peste tot pentru a fi vazuta, ea face
bine pentru a fi remarcata, este serviabila pentru a fi apreciata. Dar celui care o manifesta
îi este daunatoare, asta este sigur. În schimb, în ceea ce priveste orgoliul, el nu-i este
nimanui de folos; nici macar celorlalti. Cel orgolios este dur si dispretuitor, el vrea sa fie
apreciat si respectat fara sa faca nimic pentru altcineva. Satisfacut de buna parere pe care
o are despre el însusi, el nu se duce sa se prezinte în fata celorlalti, ci vrea ca ceilalti sa se
deranjeze pâna la el pentru ca sa îl descopere. El este ca vârful muntelui, solitar, de
gheata. Trebuie sa urci pentru ca sa îl gasesti si chiar si atunci ramâne deseori inaccesibil
si ascuns. Iar atunci când constata ca nu i se acorda nici respect si nici aprobare, ca nu
este recunoscut ca o fiinta superioara, el se închide si se întuneca. La cel vanitos exista
cel putin o lumina... o lumina nu prea grozava, ce-i drept, dar cel putin face ceva pentru
ca sa straluceasca. Cel orgolios este întunecat, este sub semnul lui Saturn, cât timp cel
vanitos este mai curând sub semnul lui Jupiter.
Dar, sa ne oprim acum asupra orgoliului care este într-adevar defectul cel mai greu de
învins, chiar si pentru un Maestru sau pentru un Initiat. Multi oameni care au urcat, de
exemplu pâna în vârful unor munti înalti, au constatat ca, acolo sus multe dintre
slabiciunile si dorintele lor inferioare îi parasisera, ei se simteau mai mari, mai
dezinteresati, mai generosi. Un singur lucru nu îi parasea: orgoliul. Ca si copacii care nu
pot rezista deasupra unei anumite altitudini, tendintele noastre inferioare nu rezista la o
anumita elevare spirituala, cu exceptia orgoliului care, ca lichenul agatat înca de stâncile
cele mai înalte, îi acompaniaza pe Sfinti si pe Initiati pâna la ultimul lor grad de evolutie.
Este destul de usor sa te eliberezi de toate celelalte defecte, dar de orgoliu este deosebit
de dificil, cu atât mai dificil cu cât el este capabil sa îmbrace toate aparentele, chiar si
cele virtuoase, cele mai luminoase. Câti nu sunt aceia care au cazut deja din cauza
orgoliului lor, mândri de stiinta lor, de puterea lor, de sfintenia lor! Cu toata întelepciunea
lor, ei nu au observat ca inima lor se împietrea si unii chiar au sfârsit prin a crede ca ei
erau Dumnezeu pe pamânt. De aceea este recomandabil ca discipolul sa se fereasca înca
de la început.
Ce este orgoliul? Un mod de a tine capul si de a privi. Bineînteles, iata o definitie pe care
nu o veti gasi în nici un dictionar. Dar de ce nu as avea dreptul sa am definitii proprii? Si
umilinta este tot un fel de a tine capul... veti întelege îndata. Sa presupunem ca obisnuiti
sa priviti mereu numai în jos, ce veti vedea? Animale, insecte, microbi, adica prosti,
nebuni, criminali. Comparându-va cu ei, va veti gasi inteligent, genial, o perfectiune si
veti începe sa-i dispretuiti pe ceilalti, sa doriti sa-i striviti. Iata orgoliul: o comparatie cu
cei ce se afla sub voi. Smerenia este atitudinea inversa: ea consta în a privi în sus, în a
ridica ochii catre toate fapturile superioare... si comparându-va cu ele, va veti gasi foarte
mic.
Traditia initiatica povesteste ca Lucifer era cel mai mare si cel mai frumos dintre
Arhangheli. În puterea sa, a început sa creada ca este egalul Domnului si a vrut chiar sa Îl
detroneze. Si acesta este tot orgoliu: a ne crede egali cu o fiinta care ne depaseste si sa
dorim sa o înlocuim. Vazând aceasta, un alt Arhanghel s-a ridicat si a spus: “Cine este
asemenea Domnului?” în ebraica “Mi (cine) - Ka (asemenea) - El (Dumnezeu)”. Atunci
Domnul, care se spune ca privea scena, a spus: “De acum înainte te vei numi Mikael
(Mihai) si vei fi conducatorul ostilor ceresti”. Daca orgoliul l-a facut sa cada pe cel mai
mare dintre Arhangheli, care în caderea lui a antrenat si alti îngeri, cu atât mai mult el
poate produce caderea oamenilor.
Pentru a scapa de orgoliu trebuie sa facem eforturi si sa cunoastem cele doua naturi ale
noastre, cea superioara si cea inferioara, individualitatea si personalitatea despre care v-
am vorbit deja de atâtea ori, si sa învatam sa lucram cu ele. Numai cu aceasta conditie va
puteti pazi de orgoliu. Exact ca si în cazul vanitatii, al furiei, al fortei sexuale: în loc sa
fiti învinsi, subjugati de orgoliu, îl puteti domina dându-i de lucru. Nici eu nu ma simt
aparat daca nu fac acest lucru. Umanitatea duce cu ea acest orgoliu de milioane de ani,
dar el îsi are ratiunea de a fi, si învatând sa-l dominam pentru a-l pune la lucru, putem
scapa de el.
Prima conditie pentru a fi stapân pe orgoliu este a sti sa-i recunosti manifestarile. Dar
multi oameni iau orgoliul drept umilinta si invers. Atunci când vad un om care sta în fata
celor puternici din aceasta lume cu o atitudine servila pentru ca se simte sarac, nestiutor si
slab în comparatie cu ei, ei spun ca el este umil. Dar când întâlnesc pe cineva care vrea sa
realizeze Împaratia Domnului, spun: “Ce orgoliu!” Nu, ei se înseala. Primul nu este umil:
el se înclina în fata celui bogat si puternic din cauza slabiciunii lui sau din nevoie, caci nu
poate face altfel, dar daruiti-i putina bogatie si putina forta si veti vedea atunci daca este
într-adevar umil!
Nu trebuie sa ne încredem în atitudinea unora pe motiv ca, pentru moment, nu fac rau nici
unei muste. Ei sunt docili; dar docili fata de cine? Câti nu sunt ca aceia care în momentul
în care ajung sa posede mijloacele de a se impune, îsi spun: “Cutare si cutare mi-au facut
rau altadata, las'ca le dau eu lor acum o lectie!” si se razbuna. Daca un om, atunci când a
primit în mâna bogatia si puterea ramâne întelegator, accesibil, se poate spune ca umilinta
sa este reala, autentica. Dar atâta vreme cât aceasta experienta nu a fost facuta, nu putem
fi siguri de nimic.
Priviti, deasemenea, anumite persoane asa-zis umile, în diferite încercari. Câte din ele, în
fata celor mai mici dificultati nu se revolta împotriva Domnului sau chiar îi neaga
existenta! Adevarata umilinta nu este sa te înclini în fata celor puternici, a celor bogati, a
calailor, ci în fata lumii divine, în fata Domnului, sa respecti tot ce este sacru, sa-l
pastrezi în tine si în jurul tau. Câti nu se cred umili, în timp ce calca în picioare legile
divine! Nu, umilinta este serviciul absolut, disponibilitatea absoluta, este supunerea
absoluta fata de Creator.
În opinia unora, Iisus era orgolios pentru ca spunea: “Eu sunt fiul Tatalui”, gonea
negustorii din Templu cu un bici si îi numea pe farisei “soi de vipere”, “fii ai diavolului”,
“morminte spalate”... În realitate, El nu era orgolios, caci se supunea celor hotarâte în
Ceruri si în fata celor mai cumplite suferinte a spus: “Tata, faca-se voia Ta si nu a mea”.
Orgoliosul este acela care îsi închipuie ca el este totul, ca el nu depinde de nimeni si de
nimic, exact ca si o lampa care ar pretinde ca ea este cea care da lumina, fara sa se
gândeasca ca, daca centrala electrica va înceta sa-i mai furnizeze curentul electric, va
ramâne întunecata. Orgoliosul crede ca el este izvorul fenomenelor ce se petrec în el; de
aceea, pentru a scapa de orgoliu, Initiatul care obtine o victorie spirituala nu trebuie sa
spuna: “Eu sunt cel care am reusit!” ci “Doamne, Tu esti cel care ai reusit prin mine... Fie
ca gloria sa revina numelui Tau!”.
Omul umil stie ca el nu este o fiinta izolata, ca nimic nu depinde de el si ca, daca nu
ramâne legat de Cer, nu va avea nici forta, nici lumina si nici întelepciune. El simte ca
este o za dintr-un lant infinit, conductorul unei energii cosmice care vine foarte de
departe si care curge prin el catre ceilalti oameni. Omul smerit este o vale stropita cu apa
care coboara de pe înaltimi pentru a fertiliza câmpiile, el primeste fortele care izvorasc în
munti si atunci cunoaste abundenta. În timp ce cel orgolios, care crede ca depinde numai
de el, sfârseste, mai devreme sau mai târziu, prin a pierde totul. Înca nu a fost înteleasa
toata bogatia umilintei.
Orgoliul este un defect al intelectului si daca vreti sa vedeti una dintre cele mai
stralucitoare manifestari ale orgoliului în lume, ascultati-i vorbind pe oamenii de stiinta,
pe filozofi, pe artisti, pe oamenii politici, atunci când îsi prezinta ideile, punctele lor de
vedere, crezul lor: toti sunt convinsi ca sunt singurii care au dreptate, care gândesc corect,
si sunt gata sa-i masacreze pe ceilalti pentru a face sa triumfe convingerile lor. Istoria este
plina de acesti oameni care, convinsi ca ei sunt cei care se afla în posesia adevarului, sau
macar de a fi bratul drept al Domnului, si-au permis sa devasteze orase întregi, sa
masacreze populatia. Priviti doar Biserica cu Inchizitia. Toti acei preoti, acei episcopi s-
au crezut atât de superiori încât si-au permis sa-i extermine pe cei pe care i-au considerat
ca gresesc. Ce orgoliu, ce prezumtie!
Atâta vreme cât îsi închipuie ca punctele lor de vedere sunt cele mai bune si se pronunta
în orice problema într-o maniera care nu admite replica, oamenii nu vor face altceva
decât sa comita erori. Caci, aceasta atitudine este contrarul unei atitudini inteligente.
Adevarata inteligenta este umilinta, adica sa recunoastem ca exista fiinte deasupra noastra
care ne depasesc si care pot întelege lucrurile mai clar, mai pur, si mai divin decât noi.
Numai un idiot îsi poate închipui ca felul lui de a vedea lucrurile este absolut. Omul
inteligent va spune: “Iata, pentru moment gândesc asa, sunt asa, înteleg asa. Dar asta nu
înseamna ca nu exista alte fiinte mai evoluate, care sunt capabile sa ma învete sau sa ma
ajute. Voi merge sa le caut.” Iata adevarata inteligenta.
Dar unde întâlnesti fiinte care sa judece atât de întelept? Câti nu sunt aceia care îsi varsa
sângele si îsi sacrifica viata (sau pe cea a altora) doar pentru a demonstra ca ei au
dreptate! Caci din nefericire, nimic nu produce mai multe conflicte între oameni decât
dezacordul asupra ideilor. Toti sunt dispusi sa se accepte unii pe altii cu slabiciunile si
lipsurile lor, dar de îndata ce ideile lor politice, filozofice sau religioase diverg si se opun,
razboiul e gata. Priviti lumea: câtor fiinte exceptionale nu li s-au recunoscut virtutile si
sfintenia numai pentru ca aveau puncte de vedere diferite! Au fost decapitati ca niste hoti
ordinari, fara nici o consideratie pentru valoarea lor morala. Orgoliul te face orb la
virtutile celui ale carui opinii vrei sa le combati. Orgoliul este cel care atâta fiintele unele
împotriva altora, si umilinta este cea care restabileste armonia între ele.
Întelepciunea, inteligenta, adevarata inteligenta divina, o poseda fiintele umile, cele care
nu se încred numai în elucubratiile intelectului lor. Atâta vreme cât intelectul vorbeste,
discuta, face zgomot si ocupa el singur tot locul, mentalul superior nu mai poate sa-si
spuna cuvântul. Singur mentalul superior ne permite sa întelegem scopul divin pentru
care omul a venit pe pamânt si nu numai sa-l întelegem ci sa-l si realizam. Lipsit de
aceasta umilinta, care permite sa ne proiectam dincolo de intelect, omul va trece mereu pe
lânga esential. Doar atunci când va fi reusit sa reduca pretentiile nesabuite ale
intelectului, el va da mentalului superior posibilitatea de a se manifesta, si splendoarea
universala se va descoperi în fata privirii sale uimite.
Toti cei care sunt convinsi de dreptatea absoluta a opiniilor lor, sunt orgoliosi. Veti
spune: ”Atunci niciodata nu trebuie sa ne gândim ca avem dreptate?” Bineînteles ca da, si
eu va voi da metoda pentru ca acest gând sa nu antreneze o atitudine de orgoliu. Dar mai
întâi este necesar sa aveti idei clare asupra naturii inteligentei, ca si asupra originii
punctelor voastre de vedere, a opiniilor.
Inteligenta noastra nu este altceva decât suma, sinteza multor mii de centre si organe care
se afla în noi, a tuturor tendintelor, pulsiunilor pe care le transformam din încarnare în
încarnare de milioane de ani, este un rezumat al tuturor facultatilor si capacitatilor pe care
le poseda celulele care compun organismul nostru, iar cu cât celulele sunt mai evoluate,
mai sensibile, mai armonioase, cu atât inteligenta noastra este mai dezvoltata. Iata ceea ce
trebuie înteles. Inteligenta nu este un atribut separat, distinct, independent de ansamblul
fiintei umane, de celulele sale, de organele sale. De aceea, a gândi corect nu necesita
numai un efort al intelectului, este în realitate rezultatul unei întregi discipline de viata.
Sa mergem mai departe. Care este originea acestei inteligente pe care noi o posedam? Ea
este reflectarea Inteligentei Cosmice. Dar este o reflectare imperfecta, caci trecând prin
toate celulele noastre care sunt adesea prada dezordinii pasiunilor noastre, bineînteles ca
este limitata si întunecata. Inteligenta Cosmica nu se poate manifesta perfect printr-un
individ care nu stie înca sa-si stapâneasca miscarile instinctive; dar cu cât se purifica, se
perfectioneaza cu atât mai mult creste capacitatea lui de a sesiza si a capta lumina acestei
inteligente.
Din moment ce inteligenta este o consecinta a starii în care se afla toate celulele corpului
sau, discipolul trebuie sa vegheze sa le mentina într-o stare cât mai armonioasa, fiind
atent la calitatea hranei sale fizice, dar mai ales a celei psihice (la senzatiile sale, la
sentimentele sale, la gândurile sale); altfel el ramâne închis celor mai mari revelatii. Nu
exista un alt mod de a-ti ameliora inteligenta, decât prin a-ti îmbunatati felul în care
traiesti. Eu am crezut aceasta întotdeauna, am stiut-o întotdeauna si întotdeauna am lucrat
în acest sens.
Când vad câteodata persoane care îsi dau cu parerea asupra unor subiecte despre care nu
stiu nimic, cu certitudinea absoluta asupra adevarului pe care îl sustin si care sunt gata sa-
i extermine pe ceilalti si sa se distruga pe sine în numele convingerilor lor, sunt uluit. Ei
nu-si vor pune niciodata întrebarea: ”Si daca ma însel? Poate ca nu sunt chiar atât de
evoluat, atât de purificat, de receptiv. Oare am dreptul sa fiu atât de convins? Trebuie sa
ma asigur: voi mai studia.” A, nu, nu, ei îi vor ucide pe ceilalti, se vor ucide si pe ei, dar
nu vor renunta la parerile lor.
Dar cum pot oare oamenii sa fie într-atât de convinsi ca au dreptate în toate, în
evenimente, în religie, în politica, în dragoste?... Dupa câtiva ani îsi schimba complet
parerile si din nou cred ca au dreptate. În tinerete au gândit într-un fel, adulti gândesc
altfel si la batrânete vor gândi iar altfel. Atunci de ce tin atât la ideile lor? Ar trebui sa-si
spuna: ”Din moment ce mi-am schimbat parerile pâna acum de mai multe ori, cine îmi
dovedeste ca de data asta am dreptate?” Chiar si la 99 de ani trebuie sa ne spunem:
”Astept înca pentru ca sa ma pronunt. Poate ca de azi în câteva mii de ani, voi vedea
lucrurile mai clar. Mi-am schimbat de atâtea ori parerile în cursul vietii!”. Trebuie sa fim
într-adevar convinsi, dar nu de capacitatile noastre de a judeca, caci ele sunt limitate,
incomplete. Mai traiti înca putin si va veti schimba înca de câteva ori parerile.
Acum, ca ati înteles cât suntem toti de amenintati de orgoliu, luati-va precautiuni pentru a
nu fi atinsi: în fiecare zi încercati sa priviti în sus, sa va comparati cu fiintele care va
depasesc, Arhanghelii, Divinitatile, si veti vedea ca nu sunteti mare lucru. De aceea în loc
sa va dati cu parerea asupra tuturor subiectelor spunând: ”Dupa parerea mea, este asa... În
opinia mea...” încercati sa cunoasteti opinia Stiintei Initiatice, a Marilor Maestri ai
umanitatii, întrebati-i cum vad ei lucrurile pentru ca ei sa va comunice lumina lor. Toti se
înseala atâta vreme cât nu s-au dus sa-si verifice opiniile, modul lor de a vedea lucrurile,
comparându-le cu Inteligenta Cosmica. Istoria este cea care dovedeste ca dupa ani de zile
se observa ca au comis erori mari.
Deci, iata cea mai buna metoda pentru a rezista orgoliului. Stiind ca din cauza erorilor pe
care le-ati putut comite în încarnarile anterioare, aveti în aceasta existenta o inteligenta
foarte limitata si ca a va baza pe ea însemneaza a va lasa prada catastrofelor, trebuie sa
cereti permanent parerea lumii divine. În fiecare zi obisnuiti-va sa priviti în sus si sa
spuneti: ”Iata ce gândesc eu despre acest subiect, despre aceasta persoana. Am oare
dreptate? Luminati-ma”. În acel moment, nu numai ca nu mai puteti fi orgoliosi, dar
primiti raspunsuri clare si adevarate si sunteti pe drumul cel bun. Sa nu credeti niciodata
ca ati atins perfectiunea, nu, voi mergeti doar pe drumul catre perfectiune. Trebuie sa fiti
foarte atenti caci atâta vreme cât nu ati ajuns înca în vârf, puteti înca sa va înselati.
De altfel, se poate spune ca toti aceia care nu lucreaza cu adevarat pentru ca sa-si
transforme modul de viata, care continua sa se lase hartuiti de dorintele lor inferioare,
chiar daca cer Cerului sa fie luminati, primesc un raspuns eronat; nu este vorba de
intuitie, ci de o impresie mincinoasa. De ce? Pentru ca raspunsul Cerului trecând prin
toate straturile lor impure pe care le-au acumulat, sufera o deformare. Exact ca atunci
când scufundam un baton în apa: el ne pare frânt. Da, chiar si sfaturile lumii divine, daca
trec prin straturi de impuritati, se deformeaza. Si atunci exista atâtea riscuri de erori ca
este mai bine sa nu ascultati ceea ce receptionati. Multa lume este receptiva, putin
mediumnica, putin clarvazatoare, si este adevarat ca capteaza elemente din lumea
invizibila dar sunt elemente amestecate, carora este bine sa nu li se dea credibilitate.
Singur acela care face eforturi pentru a se purifica, a se curata, a se înnobila, primeste de
la Ceruri raspunsuri clare, limpezi si adevarate.
Capitolul XII Sublimarea fortei sexuale
Povestea primului barbat si a primei femei, Adam si Eva, asa cum este relatata în Geneza,
viata lor în gradina Edenului si motivul pentru care ei au fost izgoniti din aceasta gradina
este o povestire de o mare profunzime simbolica care niciodata nu va fi îndeajuns
cercetata.
Dumnezeu a pus, deci, întreaga gradina a Edenului la dispozitia Evei si a lui Adam. El le-
a interzis doar sa guste din fructele Arborelui Cunoasterii Binelui si Raului. De ce?
Într-un anumit fel, Paradisul era un laborator alchimic, si primii oameni erau alchimisti
care studiau proprietatile elementelor, simbolizate prin copacii gradinii. Si daca
Dumnezeu le-a interzis sa manânce din Arborele Cunoasterii Binelui si Raului, acesta era
din cauza ca el continea elemente pe care ei nu erau înca pregatiti sa le suporte, trebuiau
sa mai astepte.
Dar, iata ca Eva, mai curioasa decât Adam, observa aceste fructe cu mare interes fara a
îndrazni sa le atinga. Dar în acel moment, sarpele care se afla în spatele ei s-a trezit, caci
era foarte cald, si serpii se trezesc si devin foarte agili la caldura. Ori, în acea zi, era
foarte cald în Paradis... bineînteles ca toate acestea sunt simbolice!... si sarpele ascuns în
sira spinarii Evei (A se vedea în “Centri si corpuri subtile” - colectia Izvor nr. 219 -
cap.VI, partea I-a, unde Arborele Cunoasterii Binelui si Raului este asimilat sistemului de
chakre si sarpele fortei Kundalini.) s-a trezit si i-a spus: “Încearca, gusta din acest fruct,
de ce te temi? Daca vei mânca vei deveni asemenea Domnului, si tocmai de aceea El ti-a
interzis”. Era adevarat ca din cauza acestui fruct Eva va deveni asemeni lui Dumnezeu,
dar numai dupa miliarde de ani de suferinta, de peripetii, de reîncarnari succesive. Deci
Eva a mâncat din fructul interzis si i-a dat si lui Adam. Dar organismul lor nu-l putea
suporta. Dumnezeu spusese: “Daca veti mânca din acest fruct, veti muri”. Si într-adevar
au murit, au murit în sensul ca în ei s-a produs o schimbare de constiinta. Înainte erau
liberi, fericiti, usori, luminosi si ei au murit pentru aceasta stare superioara; au murit
pentru bucuriile si luminile Cerului si au prins viata pentru suferintele pamântesti.
Sarpele din Geneza este deci un simbol: simbolul fortei sexuale care s-a trezit în om si
careia i-a cazut victima. Sarpele se trezeste la caldura si adoarme la raceala. În toate
pasiunile veti întâlni caldura: o caldura care distruge si care consuma totul în interior. În
padurile ecuatoriale unde domneste o caldura puternica, traieste cel mai mare numar de
fiare salbatice. Cel care se aventureaza adesea la ecuator (stomac, sex) se izbeste de
pasiuni (fiare) care încep sa se înmulteasca în el.
Sarpele este considerat expresia raului în om, cu toate ca în realitate simbolismul sau nu
este exclusiv negativ: din contra, sarpele este considerat si simbolul întelepciunii. Aceasta
dubla semnificatie este foarte bine reprezentata prin Caduceul lui Hermes.
Pentru Initiati, primul sarpe al caduceului reprezinta forta sexuala, cauza raului iar al
doilea sarpe este simbolul transformarii acestei forte într-o alta energie, foarte puternica
care este întelepciunea si clarviziunea. Iata pentru ce faraonii vechiului Egipt sunt
adeseori reprezentati cu un sarpe mic care iese dintre cei doi ochi. Aceasta semnifica ca ei
au transmutat forta sexuala ridicând-o pâna la creier. Aceasta forta transmutata le da
Initiatilor posibilitatea de a arunca o privire asupra subtilitatilor lumilor supraterestre.
Anumite religii ale Antichitatii aveau un cult pentru serpi si acestia erau folositi ca
oracole; la Delphi de exemplu, se spunea ca Pythia savârsea oracole sub inspiratia unui
sarpe Python.
Câti religiosi din trecut considerau ca forta sexuala este o forta diabolica care trebuie
înfrânta prin toate mijloacele! Si care era rezultatul? Ei nu mai aveau viata în ei, resursele
lor scadeau, nu mai aveau nici elan, nici o bucurie. Îsi închipuiau ca astfel vor deveni
sfinti. Dar sfintenia nu este asta! În trecut, generatii întregi au urmat acest drum si ce a
iesit din asta?...
Bineînteles, ca dintre miile de mistici, unii aveau într-adevar har, o inteligenta si o vointa
iesite din comun, care le permiteau sa treaca prin aceasta uscaciune, dar nici ei nu se
dezvoltau si nu înfloreau. De ce? Pentru ca nu stiau ca forta sexuala este o energie divina
pe care Creatorul a dat-o umanitatii, spre fericirea ei... si nu spre nenorocirea ei asa cum
credeau ei.
Forta sexuala este o energie care trebuie exploatata cu întelepciune: este o seva bruta care
se transforma în celule si pe care spiritul o distribuie apoi în tot organismul sub forma de
vitalitate în planul fizic, sub forma de dragoste si de bucurie în inima, sub forma de
lumina si întelepciune în creier.
Forta sexuala este o putere enorma pe care înteleptii stiu sa o conduca: ei nu o lasa sa îi
chinuie sau sa îi împinga sa traiasca tragedii, ei nu o lasa sa inunde sau sa distruga satele
si orasele din ei, ci construiesc mari uzine, canale de irigatie si culeg roadele pe care
aceasta forta repartizata cu întelepciune le-a produs. Cu cât suntem mai rationali în
utilizarea fortei sexuale, cu atât acumulam mai multe bogatii spirituale. Forta sexuala
dominata, este exact ca si apa unui mare fluviu pe care o canalizam pentru a iriga
pamânturi, cum au facut Egiptenii cu Nilul, asigurând astfel prosperitatea tarii. Cu cât
omul exploateaza mai întelept forta sa sexuala, cu atât el se apropie de Împaratia lui
Dumnezeu si întelege sensul si frumusetea vietii.
S-ar parea însa ca, cu cât li se explica mai mult oamenilor problema dragostei din punct
de vedere initiatic, cu atât înteleg mai putin. De ce? Pentru ca de mii de ani ei au repetat
de prea multe ori mereu aceleasi practici, acelasi mod de comportament; ei nu pot
întelege ca dupa ce le-a dat fapturilor o perioada de timp anumite comportamente
sexuale, natura vrea acum sa le schimbe drumul, pentru a-i face sa descopere, în acest
domeniu, alte moduri de manifestare, superioare, mai frumoase, mai spirituale. Când li se
vorbeste despre o astfel de conceptie asupra dragostei, ei raspund ca daca nu îsi vor mai
putea satisface nevoile sexuale, vor muri, caci aceasta este ceea ce îi face sa traiasca! Da,
într-adevar asta tine în viata radacinile dar florile din vârf mor. Deci, totul depinde de
persoana si de gradul sau de evolutie.
Forta sexuala este resimtita de majoritatea oamenilor ca o tensiune teribila de care simt
nevoia sa se elibereze. Si se elibereaza, fara sa stie ca pierd astfel ceva foarte pretios, o
chintesenta care este consumata în mod stupid numai în placeri, în timp ce ea ar fi putut fi
folosita pentru o adevarata regenerare a întregii lor fiinte. Omul trebuie asemuit unui bloc
cu 50 sau 100 de etaje; se va întelege atunci ca este necesara o presiune ridicata, o
tensiune mare pentru a face ca apa sa urce pâna la partea superioara a cladirii, pentru ca
locatarii de la etajele superioare sa beneficieze de apa pentru a se spala, a bea, pentru a-si
uda florile, etc. Fara aceasta presiune, apa nu va urca niciodata pâna sus. Daca ei ar sti ce
reprezinta aceasta tensiune, daca ar sti cum sa o foloseasca, oamenii ar ajunge sa-si adape
si sa-si hraneasca celulele creierului, caci aceasta energie poate urca pâna la creier prin
canale pe care natura inteligenta le-a construit special în acest scop.
Putem compara acest sistem de canale cu cel ce se gaseste într-un arbore. Toate
substantele extrase prin radacini din sol formeaza seva bruta. Aceasta seva aspirata de
perii absorbanti ai radacinii este transportata prin vasele lemnoase de-a lungul trunchiului
pâna la frunze si apoi alimenteaza florile si fructele. Arborele cunoaste secretul alchimic
al transmutarii materiei. Si atunci, daca arborele cunoaste acest secret, de ce omul nu l-ar
cunoaste si el?
Tensiunea este deci folositoare, nu trebui sa ne debarasam de ea, caci gratie ei, energia
poate urca pâna sus: altfel, în loc sa se trezeasca pentru a face lucrari minunate, celulele
creierului vor ramâne amortite, saracite, cloroformizate si se vor multumi sa asigure doar
bunul mers al functiilor inferioare, atâta tot. Atâta vreme cât nu veti învata sa va stapâniti,
va privati de toate posibilitatile de a deveni puternici si inteligenti.
Cum sa-i faci pe barbati si pe femei sa înteleaga ca, în planurile Inteligentei cosmice,
aceasta energie a fost destinata sa fie folosita pentru creatii sublime? Nu este chip! Ei
cauta placerea, cauta ceea ce este usor de obtinut, ceea ce nu cere nici un efort. Ei bine,
aceasta placere trebuie platita foarte scump. Ei nu stiu ca cel care face eforturi pentru a se
domina, nu numai ca se îmbogateste, dar resimte si o placere extraordinara. Dar cuvântul
“placere” nu este cel potrivit aici caci el este legat de manifestarile instinctelor inferioare,
ci cuvintele “bucurie”, “încântare”, “extaz”sunt mai potrivite. Placerea nu este
întotdeauna ceva de lauda, ba chiar câteodata ne este rusine, în timp ce bucuria,
încântarea, extazul nu pot fi atinse decât prin declansarea fortei divine din noi.
Ma adresez în special tineretului. Tinerii nu-si dau seama ca exista experiente care i-ar
îmbogati mai mult decât acelea în care ei se aventureaza în mod obisnuit si de pe urma
carora în câtiva ani îsi vor pierde prospetimea, farmecul, frumusetea, lumina. Tinerii vor
sa experimenteze dragostea fizica, bine, înteleg, dar ei nu vor gasi fericirea prin
acumularea acestor experiente; dupa câtva timp vor fi uitat toate senzatiile de placere pe
care le-au resimtit si nu va mai ramâne decât ruina, regretul, întunecarea. Trebuie sa
încerce sa faca un efort de stapânire de sine; chiar daca nu vor reusi chiar de la început,
rezultatele vor veni încetul cu încetul; vor fi mândri de a fi fost capabili sa învinga si se
vor simti mai puternici.
Unii vor spune: “Dar cum sa ne exersam?” Nu este greu deloc, exista atâtea ocazii în care
tinerii se întâlnesc: pe strada, la serviciu, la petreceri, în excursii, la diferite întâlniri, pe
plaja... Si atunci, este firesc sa simta câteodata un elan trezindu-se în ei. Dar în loc sa faca
tot ce le sta în putinta pentru a-si satisfaca cât mai grabnic dorintele, de ce sa nu ia
hotarârea sa reziste si sa faca un efort de sublimare? Da, sa ia energia care s-a trezit în ei
si sa o ridice pâna la Cer, pâna la Mama Divina, pâna la Tatal Ceresc... Facând aceste
exercitii timp îndelungat, vor ajunge cu timpul sa dea acestor energii o cu totul alta
orientare si sa simta ceea ce este cu adevarat dragostea spirituala.
Sa luam un exemplu: un barbat iubeste o femeie si crede ca nu se poate lipsi de ea. Dar
aceasta femeie nu este libera, sau chiar el însusi este însurat, si deci nu pot trai împreuna
fara ca aceasta sa produca mari perturbari într-o familie. Cum va putea el sa învinga
aceasta dorinta? Foarte simplu, tot cu ajutorul femeilor: în loc sa se limiteze la o singura
femeie, trebuie sa ia hotarârea în inima lui, în sufletul lui, de a iubi în acelasi timp toate
femeile. Va fi atunci atât de ocupat încât nu va mai avea timp sa se tina nici macar dupa
una singura si astfel toate femeile îl vor salva. Bineînteles ca aceiasi metoda este valabila
si în cazul unei femei. Este necesar sa va deprindeti sa realizati aceasta largire a
constiintei, altfel veti ramâne mereu împartiti, în conflict cu voi însiva. Si chiar daca ati
pierdut fiinta iubita, daca ea v-a parasit sau a murit... nu trebuie sa o înlocuiti cu alta, caci
riscati sa o pierdeti si pe aceasta, ci înlocuiti-o cu o mare dragoste îndreptata spre ceva
ceresc, divin. Atunci calmul, linistea se vor restabili în voi pentru ca vidul vostru interior
se va umple cu prisosinta. Bineînteles ca, cu toate ca este de dorit ca toata lumea sa
depuna eforturi în acest sens, nu îi este dat oricui sa poata sa stapâneasca cu adevarat
forta sexuala pentru a întâlni dragostea superioara. De aceea, înainte de a va avânta într-o
astfel de încercare este bine sa va analizati si sa va cunoasteti cât mai bine. Daca simtiti
ca aveti înca mare nevoie de placerile fizice, este de preferat sa nu încercati sa renuntati
brusc la ele, caci astfel va fi mai rau. Dar daca ati evoluat deja si simtiti nevoia de a avea
trairi mai subtile, mai spirituale, de a întelege splendoarea lumii divine si de a ajuta
oamenii cu dragostea voastra, puteti alege acest drum. Dar, va repet, el nu este pentru
toata lumea si eu nu sfatuiesc pe oricine sa apuce pe acest drum, pentru ca eu cunosc bine
toate inconvenientele care pot sa se produca. Ce se va întâmpla, de exemplu în cupluri,
daca unul din cei doi se va decide pentru a trai o dragoste mai spirituala, în timp ce
celalalt nu se poate lipsi de placerea fizica si face din asta o tragedie? Bineînteles ca eu
voi fi cel vinovat. Stiu ca este un mare risc sa va vorbesc asa cum am facut-o, sunt obligat
însa sa dau învataturi celor care vor sa evolueze si sunt constient de pericolul la care ma
expun de a fi gresit înteles si de a-mi atrage ostilitati.
Eu cer doar tuturor celor care ma asculta sa încerce sa înteleaga adevarul spuselor mele,
sa înteleaga mai ales ca nu am intentia de a strica familiile, ci doar aceea de a largi din ce
în ce mai mult constiinta atât a barbatilor cât si a femeilor. Daca conceptia uzuala pe care
unii oameni o au despre dragoste ar da rezultate bune, n-as avea nimic de spus. Dar priviti
putin cum se petrec lucrurile: drame, sinucideri, crime, divorturi... si chiar atunci când doi
sunt împreuna, deseori ei se gândesc unul la amanta, celalalt la amantul pe care îi au sau
pe care le-ar placea sa îi aibe. Aparent îsi sunt fideli unul altuia, dar în interiorul lor sunt
pe cale sa se însele.
De aceea, chiar atunci când cineva nu se simte înca în stare sa traiasca fazele elevate ale
dragostei, el trebuie totusi sa încerce sa îmbunatateasca ceva în felul lui de a iubi. Va voi
da o comparatie. Aveti în fata voastra doua sticle. Sa presupunem ca una reprezinta
barbatul si cealalta femeia. Cum fiecare din ei nu conteneste sa extraga din celalalt, foarte
repede ambele sticle se vor goli si nu mai ramâne decât ca ele sa fie aruncate pentru a fi
apoi înlocuite. Aceasta este ceea ce se petrece în conceptia obisnuita privitoare la
dragoste: se bea dintr-o sticla care are un continut limitat si când ea s-a golit, este
aruncata. Cum trebuie facut pentru ca aceste “sticle” sa nu se goleasca niciodata? Este
necesar ca fiecare dintre ele sa fie legata la Izvorul infinit al dragostei: atunci nimic nu le
va putea epuiza, ele vor fi mereu pline, alimentate pentru totdeauna de catre apa
Izvorului.
Aceasta înseamna ca, în loc sa va opriti asupra a ceea ce este superficial la o femeie sau
la un barbat, sa îi iubiti spiritul, sufletul si astfel sa va conectati la ceva viu, ceva ce este
deja legat la Izvor, la Dumnezeu. Astfel, dragostea voastra va dura pentru totdeauna:
chiar si atunci când veti îmbatrâni, ridati, veti continua sa va iubiti, caci nu ati iubit
trupul, ci o fiinta care este reflectarea Divinitatii. Prin femeie, barbatul o cauta de fapt pe
Mama Divina, el se ridica pâna la ea pentru a primi energii, lumina, bucurie. Prin barbat,
femeia se ridica pâna la Tatal Ceresc.. si în acest fel dragostea lor nu va lua niciodata
sfârsit. Dar daca barbatul si femeia se multumesc sa se caute în planurile inferioare, sa nu
se mire daca vor fi repede deceptionati. Este normal, cum ar putea dragostea sa
dainuiasca când dincolo de trup nu mai exista nimic altceva bun si frumos de iubit?
Priviti cum se petrec lucrurile în natura: tot ceea ce este întunecat, murdar, impur, are
tendinta de a se acumula în partea de jos si ceea ce este pur se ridica deasupra. La fel se
petrec lucrurile si în fiinta umana: si în el tot ceea ce este grosier se aduna în partile
inferioare, în timp ce tot ce este usor, pur, luminos, urca catre cap. De aceea ochii,
urechile, gura, nasul, creierul sunt asezate în partea superioara, în timp ce alte functii sunt
plasate în partea inferioara. Acestor doua parti fizice ale omului îi corespund cele doua
naturi ale sale, inferioara si superioara: personalitatea si individualitatea. Dragostea
manifestata de personalitate, care nu se gândeste decât sa ia, sa se ghiftuiasca, este
îmbâcsita cu elemente grosiere si întunecate. În timp ce dragostea manifestata de
individualitate contine elemente de generozitate, de dezinteres, este pura si luminoasa...
Prin dragostea lor egoista si senzuala, oamenii îsi transmit tot felul de elemente
întunecate care îi împiedica sa vada limpede si sa simta senzatiile celeste. Bineînteles,
sunt liberi, se pot lasa în voia tuturor poftelor lor, dar nu este în interesul lor! Daca
Initiatii au dat reguli si prescriptii, n-au facut-o pentru a le interzice placerile dragostei, ci
pentru a-i împiedica sa coboare prea jos în stari de constiinta inferioare, acolo unde nu
vor mai putea primi nimic din binefacerile si minunile lumii divine.
De acum înainte, încercati sa faceti eforturi pentru a întelege aceasta filozofie sublima,
caci ea este singura care îi învata pe barbati si pe femei cum sa-si utilizeze toate aceste
elanuri pe care si le dau unii altora, toata aceasta minune, fericire de a se contempla
pentru a fi mereu inspirati si pentru a deveni niste genii, niste divinitati.
Dar toate acestea nu le veti întelege cu adevarat decât dupa ce le veti întelege întâi
înauntrul vostru prin meditatii si prin modificari interioare. Când veti fi reusit, va veti afla
în posesia tuturor bogatiilor pe care natura vi le-a pregatit, le veti putea folosi cu tot atâta
precizie ca si cum v-ati afla într-un laborator: veti sti sa folositi elementele si fortele
pentru propria voastra regenerare, iluminare si pentru cea a lumii întregi.
Tabla de materii
Cap.I Alchimia spirituala.........................................................1
Cap.V Teama..........................................................................10
Cap. VI Cliseele........................................................................13
Fiecare grupare, fiecare mişcare religioasă, politică, artistică, fiecare ţară, formează
un "egregor". Un egregor este o fiinţă psihică emanată de o colectivitate, formată din
gândurile, dorinţele, fluidele tuturor membrilor care lucrează în acelaşi scop. Fiecare
egregor are culorile sale, formele sale particulare: pentru Franţa, cocoşul, pentru Rusia,
ursul, etc...
Dar nici cocoşul, nici ursul, nici tigrul sau dragonul nu vor rezolva problemele
lumii întregi. Adesea, egregorurile se opun unul altuia în lumile subtile ; anumiţi
clarvăzători văd aceste ciocniri de egregoruri şi puţin timp, după aceea, războaiele
izbucnesc pe pământ între oameni... Trebuie, deci, ca acum întreaga omenire să formeze
egregorul porumbelului care aduce pacea.
Dar aş fi vrut, totodată, să aud în ce manieră se va instala această pace. Mai mulţi
vorbitori şi-au expus proiectele. Unul dintre ei a propus înfiinţarea unei poliţii mondiale
care ar împiedica ţările să poarte război. Ideea e minunată, dar cum s-o pui în practică?
Acest proiect m-a dus cu gândul la fabula lui La Fontaine unde şoarecii ţineau sfat pentru
a găsi mijlocul de a se apăra de pisică. După multe discuţii, cel mai bătrân şoarece
prezenta soluţia: trebuie, spunea el, să agăţăm un clopoţel la gâtul pisicii şi în acest fel o
vom auzi venind de departe. Această soluţie minunată a fost primită cu aplauze. Din
nefericire, nu se va găsi niciodată şoarecele, atât de curajos pentru a agăţa clopoţelul la
gâtul pisicii. Exact acest lucru se întâmplă cu proiectul poliţiei mondiale. Unde se găseşte
o forţă internaţională îndeajuns de cinstită şi imparţială pentru a îndeplini această funcţie,
şi apoi cum s-o impunem celorlalte naţiuni?
Un alt vorbitor a explicat că pacea nu se va obţine decât prin federalism, şi s-a lansat în
tot felul de teorii din care nimeni n-a înţeles mare lucru. Un al treilea a luat cuvântul
pentru a acuza Statul de a abuza de puterea sa şi de a transforma pe cetăţeni în sclavi... În
fine, după ce am ascultat încă mulţi vorbitori, am fost obligat să conchid că pacea nu va
putea veni prea repede, întrucât nimeni nu o înţelege şi nu ştie cu adevărat ce este.
Numai un punct de vedere iniţiatic poate lămuri problema, căci pentru a realiza
pacea, trebuie să ai o bună cunoaştere a fiinţei omeneşti. Veţi spune: "Oh, fiinţa
omenească, o cunoaştem! “ Nu, nu se cunoaşte încă structura sa psihică cu diferitele ei
corpuri subtile, care au fiecare nevoi bine definite, aspiraţii de satisfăcut. Şi mai ales nu
se cunoaşte fiinţa omenească aşa cum am prezentat-o noi, cu cele două naturi ale sale,
Eul inferior şi Eul superior, Personalitatea şi Individualitatea... Ei bine, atât timp cât cei
care doresc pacea nu cunosc această ştiinţă, pacea nu va veni niciodată în lume. Pentru
moment, se pot observa peste tot oameni înverşunaţi acuzându-se reciproc de a fi factori
de război. Astfel îşi imaginează ei că lucrează în favoarea păcii. Pentru unii, cei bogaţi
sunt vinovaţii, pentru alţii, sunt intelectualii, oamenii politici şi savanţii. Credincioşii
acuză pe cei care nu aparţin bisericii lor că sunt eretici care duc omenirea la pieire, iar
necredincioşii îi acuză pe credincioşi de fanatism... Observaţi şi veţi vedea că întotdeauna
prin suprimarea a ceva exterior lui, lucruri sau oameni, fiecare crede că poate instala
pacea în lume. Şi aici e greşeala. Chiar dacă s-ar suprima armata şi tunurile, a doua zi
oamenii vor inventa alte mijloace pentru a se ucide.
Pacea este o stare interioară şi nu se va obţine niciodată suprimând ceva ce ar veni din
exterior. Cauzele războiului trebuie suprimate mai întâi în interiorul fiecăruia. Să luăm un
exemplu simplu. Un om consumă la o masă bogată cârnaţi, jambon, pui, udaţi din belşug
cu vin bun. După masă îşi spune: "Acum voi căuta un loc liniştit pentru odihnă.” Găseşte,
în sfârşit, un loc liniştit, dar în sinea lui simte ceva care începe să se mişte. Ia o ţigară,
fumează, apoi se întinde gândindu-se că ar fi plăcut să aibă o femeie frumoasă lângă el.
Unde să o găsească? La vecin, bineînţeles. Există un zid, dar acesta nu înseamnă nimic, el
sare peste el. Vă închipuiţi urmarea poveştii... Nu mai este cazul să vorbim despre pace!...
Pacea nu este o stare pe care o putem obţine mecanic. Dacă veţi căuta pacea
menţinând în voi condiţii de tulburare şi excitare, nu o veţi găsi niciodată. Pacea este un
rezultat, o consecinţă, ea determină ca toate funcţiile şi activităţile interioare şi exterioare
ale omului să fie perfect echilibrate şi armonizate. Trebuie, deci, să cunoaştem mijloacele
şi metodele capabile de a produce pacea, şi aceasta este o ştiinţă întreagă.
Din momentul în care întreţine în el anumite dorinţe, anumite pofte, omul, orice ar
face, nu poate să fie în pace, căci prin aceste dorinţe şi pofte a introdus în forul lui
interior, deja, germenul dezordinii. Să luăm exemplul unui hoţ: automat, el gândeşte că
poate a fost văzut de cineva şi nu se poate opri să-şi închipuie tot ceea ce i s-ar putea
întâmpla: va fi urmărit, arestat, închis... Nu este sigur că nu a fost văzut de cineva, că nu a
lăsat câteva urme sau că nu a făcut câteva gesturi care pot dezvălui pungăşia sa, şi nu mai
este liniştit: pierde pofta de mâncare, somnul, şi nu gândeşte decât să se ascundă.
Un altul a împrumutat bani promiţând să-i înapoieze, dar cum este incapabil să se
abţină puţin pentru a aduna această sumă, nu îi înapoiază, şi iată-l urmărit de creditorul
său, de care nu mai ştie cum să scape... Un altul aruncă câteva cuvinte grele şi jignitoare
unui prieten şi îşi face astfel un duşman. Iată, încă o dată în plus, cum se evaporă pacea.
Inutil să continui, se pot găsi sute de exemple. Ei da, oamenii fac întotdeauna proba unui
talent nemaipomenit în a-şi pierde pacea.
Dacă aveţi o haită care latră în spatele vostru pentru că aveţi datorii, pentru că aţi
furat, prădat, sau pentru că nu v-aţi ţinut promisiunile, cum mai vreţi, atunci, să aveţi
pace? "Fugind de creditorii mei", veţi răspunde. De acord, dar creditorii care sunt în voi,
îndoielile, remuşcările care vă urmăresc, cum să fugiţi de ele? Argumentând astfel,
înseamnă să fii lipsit de ştiinţa şi cunoştinţele veritabile. Nu vă amăgiţi cu iluzii, gândul
nu vă va lăsa deloc în pace. În aparenţă este foarte uşor să obţii pacea: este suficient să
mergi pe piscul muntelui unde domnesc liniştea şi singurătatea. Dar, iată, ca şi aici omul
nu găseşte pacea. Pentru ce? Pentru că a luat cu el un tranzistor în cap, da, un tranzistor
de care nu se separă niciodată şi care merge încontinuu... Şi ce aude... Adesea, acest
tranzistor este conectat la staţiile infernului unde se află, de asemenea, muzică, dar ce fel
de muzică, ce vacarm. Şi totuşi este acolo pe piscuri, e linişte. Da, exteriorul este calm,
dar interiorul, acolo furtunile şi uraganele bântuie. Atunci, cum să obţinem pacea?
Toată lumea ştie că trupul omenesc este constituit dintr-un mare număr de organe legate
între ele. Fiecare face o muncă specifică, dar toate trebuie să fie în concordanţă, în
armonie, dacă nu, vor apare dezordini sau, ceea ce în muzică numim disonanţe. Omul nu
poate fi în bună sănătate şi pace decât cu condiţia ca toate organele sale să lucreze
dezinteresat, impersonal, pentru binele organismului întreg. Dar această sănătate, această
pace nu sunt încă decât stări pur fizice.
Pentru a avea pacea sufletului şi a spiritului trebuie mers mult mai sus, trebuie ca
toate elementele care constituie celălalt organism, organismul psihic, să vibreze de
asemenea la unison, fără egoism, fără dezacorduri, fără idei preconcepute, ca şi organele
organismului fizic. Pacea este, deci o stare de conştiinţă superioară. Numai că, deoarece
ea este dependentă de sănătatea organismului nostru şi cele mai mici necazuri care apar
pot compromite armonia noastră psihică, trebuie ca, aceste două organisme, fizic şi
psihic, să fie în armonie, pentru ca pacea să se instaleze complet.
Pacea aşa cum este înţeleasă, în general, nu este pacea veritabilă. Dacă, timp de
câteva minute sau ore nu simţiţi în interior agitaţie sau necaz, aceasta nu este pace, căci
nu este o stare durabilă. Adevărata pace, odată instalată nu o mai puteţi pierde. Da, pacea
nu înseamnă numai să te simţi bine, calm şi fără griji un moment, este ceva mult mai
profund, mai preţios... Pacea, v-am spus-o, este un rezultat. Când instrumentele unei
orchestre sunt perfect acordate, când toţi muzicienii, lucrând cu toate puterile şi
cunoscând şeful care îi dirijează, îl iubesc şi i se supun, atunci rezultă o extraordinară
armonie. În fiinţa omenească, pacea este, de asemenea, o armonie, un acord perfect între
elemente, forţe, funcţii, gânduri, sentimente, activităţi.
Această pace profundă, inexprimabilă, este foarte greu de obţinut pentru că îţi
trebuie pentru aceasta voinţă, răbdare, dragoste şi o mare ştiinţă. Atunci când discipolul
începe să înveţe şi să înţeleagă natura şi proprietăţile fiecărui element, gând, sentiment,
dorinţă, în scopul de a nu introduce niciodată în el ceea ce ar putea tulbura armonia sa
interioară, şi în fine, atunci când reuşeşte să elimine din organismul său tot ceea ce nu
vibrează la unison, atunci şi numai atunci obţine pacea. Dacă fumaţi, dacă mâncaţi şi beţi
orice, introduceţi în organismul vostru anumite elemente nocive care vă îmbolnăvesc şi
nu veţi putea avea pace.
Dacă vă dor dinţii, dacă aveţi colici sau palpitaţii, cum vreţi să aveţi pace? Aţi
introdus în voi particule care provoacă obstrucţii sau fermentaţii şi trebuie acum să le
eliminaţi. Aceeaşi lege operează pe partea psihică. Atât timp cât ignoraţi natura
sentimentelor voastre, a gândurilor, dorinţelor, pasiunilor, instinctelor, şi le respiraţi
hrănindu-vă din ele, fără a şti dacă vă fac bine său rău, nu veţi avea niciodată pace.
Pacea este, deci, consecinţa unei ştiinţe profunde asupra naturii elementelor cu care
omul se hrăneşte în toate planurile. Şi cu această ştiinţă, bineînţeles, aşa cum mi-am spus,
trebuie o mare atenţie, o voinţă puternică pentru a nu lăsa niciodată să apară elemente
perturbatoare. Dacă iniţiaţii dau o asemenea importanţă purităţii, este pentru că ei au
verificat demult că, la cea mai mică impuritate în corpul lor fizic, în sentimentele sau
gândurile lor, pierdeau imediat pacea. Pacea, mi-am spus-o deja, este rezultatul unei
armonii între toate elementele care constituie omul: spirit, suflet, intelect, inimă, voinţă şi
corpul fizic. Şi dacă este aşa de greu de obţinut, este pentru că aceste elemente sunt rar în
armonie. Un om are gânduri lucide, înţelepte, dar iată ca inima sa unde a alunecat, un
sentiment inferior, îl împinge să facă nebunii. Sau, este animat de cele mai frumoase
dorinţe, însă voinţa sa e paralizată. Cum vreţi ca între aceste contradicţii să se simtă în
pace? Pacea este ultimul lucru pe care omul îl poate obţine. Dar când, după tot felul de
suferinţe şi lupte, de eşecuri şi victorii, ajunge, în sfârşit, să facă să triumfe natura să
divină asupra tuturor revoltelor şi vacarmelor naturii sale inferioare, atunci şi numai
atunci poate găsi pacea. Mai înainte, se întâmplă poate, să trăiască minute delicioase, dar
aceasta nu va dura. Şi astfel auzim mulţi oameni plângându-se: "Mi-am pierdut liniştea,
pacea."
Pacea, veritabila pace, este imposibil de pierdut. Se pot produce, din când în când
câteva agitaţii, dar nu sunt decât mişcări superficiale: în interior, în profunzime pacea
există.
Este ca oceanul a cărui suprafaţă este tot timpul agitată de valuri şi spumă, dar
departe de suprafaţă, în profunzime, domneşte pacea. Când aţi ajuns să aveţi în voi
adevărata pace, tulburările care se pot produce la exterior nu vă mai ating, vă simţiţi
protejaţi ca într-o fortăreaţă. Se spune în Psalmul 91: "Domnul este locul meu de adăpost
şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare.” Turnul de scăpare, este Eul superior.
Atunci când veţi atinge acest punct, piscul fiinţei voastre, atunci veţi cunoaşte pacea.
Această pace este o senzaţie divină, inexprimabilă. Dar, înainte de a ajunge la această
stare, câte victorii va trebui să obţineţi asupra tendinţelor voastre inferioare. Pacea
provine, deci, dintr-o armonie, dintr-o consonanţă absolută între toţi factorii şi elementele
care constituie fiinţa omenească. Aş adăuga: această armonie nu poate exista decât atunci
când toate elementele sunt purificate. Dacă ele nu se acordă înseamnă ca s-au strecurat în
ele impurităţi. Când un om a consumat un aliment care nu îi convine deloc, el nu se simte
bine, devine irascibil: dar dacă ia un purgativ, totul e în ordine. Impurităţile disturbă
pacea. Deci, pentru a obţine pacea, primul lucru este să lucrezi pentru purificare, să
elimini toate materialele care împiedică buna funcţionare a intelectului, a inimii şi a
voinţei. Un veritabil Iniţiat a înţeles numai un singur lucru: că esenţialul, este de a deveni
pur, pur ca un lac de munte, pur ca cerul albastru, pur precum cristalul, pur ca lumina
soarelui... Cu această puritate va putea obţine tot restul. Evident, nu se poate realiza aşa
uşor puritatea, dar cel puţin trebuie înţeleasă, după aceea iubită şi dorită din toată fiinţa, şi
în sfârşit încercat a fi realizată.
Când se produc dezordini în corpul fizic, în inima voastră sau în gândire, să ştiţi că
aţi absorbit elemente impure, şi impure poate însemna simplu: străine. Impurităţile sunt
materiale nedorite, pentru că sunt străine organismului uman. Aceste materiale nu sunt,
poate, impure prin ele însele, dar sunt considerate impure pentru că prezenţa lor în
organism provoacă perturbaţii. Sunt deci nocive, şi trebuie eliminate. Dacă sunteţi bolnav
sau chinuit, este pentru că aţi permis unei impurităţi să între în voi sub forma unui gând,
sentiment sau altceva.
Fiecare impuritate, fie în planul mental, fie în planul astral sau în planul fizic,
aduce necazuri. Şi când spun "necazuri", răul este încă mai mic, pentru că impurităţile
pot, de asemenea, produce otrăvirea, intoxicarea şi chiar moartea. Este deci necesară
purificarea în toate planurile: în planul fizic prin băi, curăţenie, posturi, etc, şi în planul
psihic prin rugăciune, meditaţie şi alte exerciţii spirituale. Numai în aceste condiţii veţi
obţine pacea veritabilă. Când omul va ajunge să fie destul de vigilent pentru a-şi păstra
intact regatul, acest regat care îl reprezintă pe sine însuşi, atunci numai va obţine o pace
stabilă şi durabilă. Şi ce va reprezenta această pace? O fericire de nedescris, o simfonie
fără sfârşit, o stare de conştiinţă sublimă unde toate celulele se scaldă într-un ocean de
lumină, înoată în ape vii şi se hrănesc cu ambrozie... Trăieşte dar, într-o astfel de armonie
încât tot Cerul se reflectă în el, începe să vadă toate splendorile pe care nu le-a văzut
înainte, pentru că era prea îngrijorat, prea agitat şi pentru ca privirea sa interioară şi chiar
exterioară, nu se putea fixa spre lucruri pentru a le vedea. Singură pacea permite de a
vedea şi înţelege prezenţa realităţilor subtile, de aceea Iniţiaţii, care au ajuns să guste
pacea veritabilă, descoperă minunile universului.
Pacea se instalează numai când toate celulele vibrează la unison într-o idee sublimă
şi dezinteresată. De aceea înţelepţii au dreptate când spun că nu veţi putea cunoaşte pacea
atât timp cât nu veţi introduce în celulele voastre, în toată fiinţa, gânduri de dragoste, mai
precis compasiune, generozitate, iertare, abnegaţie. Nu veţi putea, căci numai aceste
gânduri aduc pacea. Când aveţi ceva de reproşat aproapelui vostru, când nu îl veţi putea
ierta şi vă veţi chinui pentru a şti cum să vă răzbunaţi... sau atunci când cineva v-a
împrumutat bani şi vă gândiţi tot timpul că va veni să-i ceară, nu este posibil să obţii
pacea, aceste gânduri fiind prea personale, prea egoiste. Şi chiar dacă sunteţi liniştiţi
pentru câteva minute sau ore, nu este încă pace, este puţină odihnă, o acalmie (acest fel
de pace îl pot obţine chiar şi oamenii răi), după care, din nou, sunteţi luaţi de grijile şi
neliniştile voastre.
Pacea veritabilă este o stare spirituală care nu poate fi pierdută odată obţinută.
Când aveţi dorinţa de a împlini voinţa Domnului, adică de a deveni un binefăcător al
umanităţii, de a iubi pe toţi oamenii, de a-i servi, ierta, această idee face să vibreze la
unison toate particulele fiinţei voastre şi în acel moment veţi gusta pacea. Şi acea pace,
când o veţi obţine, vă urmăreşte peste tot: aţi simţit-o ieri, astăzi este încă acolo, toată
ziua... şi mâine, de cum v-aţi sculat, ea va aşteaptă. Sunteţi uimiţi să constataţi că nu mai
aveţi nevoie de a face eforturi pentru a o găsi. Înainte, pentru a vă linişti, eraţi obligaţi să
vă concentraţi mult timp, de a vă ruga, cânta sau chiar de a lua câteva tranchilizante,
acum nu mai este necesar, pacea este acolo, în voi.
Lucraţi, deci, mult timp asupra acestei idei, de a iubi, de a face bine, de a ierta
totul... până când ea va deveni atât de puternică încât să umple toate celulele voastre care
vor începe să vibreze la unison cu ea. Atunci pacea nu vă va mai părăsi deloc, şi chiar
dacă anumite evenimente vă vor tulbura, privind în voi înşivă veţi descoperi că pacea este
acolo, orice s-ar întâmpla. Căci, nu mai este ca înainte, o linişte, un calm fabricat, impus,
care nu durează decât timpul eforturilor voastre pentru a o menţine... Este o stare care
face parte, să-i spunem aşa, din noi.
Aţi văzut animalele sălbatice? Cât timp îmblânzitorul este acolo, ele par a se
înţelege, dar imediat ce acesta pleacă, ele se aruncă din nou, unele contra altora pentru a
se sfâşia. Şi copiii într-o sală de clasă: atât timp cât profesorul este acolo, ei stau liniştiţi
la locurile lor, dar când acesta iese, ei se agită, strigă, se ciondănesc. La fel se întâmplă cu
celulele organismului: atât timp cât faceţi eforturi pentru a le stăpâni, ele acceptă să se
calmeze puţin, dar imediat ce lipsiţi, adică vă gândiţi în altă parte, necazurile reîncep.
Trebuie deci, să vă ocupaţi de ele, să calmaţi, să curăţaţi, să le hrăniţi, ca şi cum ar fi
copiii voştri, elevii voştri. Da, şi atunci când veţi ajunge să le instruiţi, când ele vor şti
foarte bine să-şi facă treaba fără certuri şi discuţii între ele, atunci pacea va veni.
Câţi oameni nu spun acum că lucrează pentru pacea lumii dar, în realitate, ei nu fac
nimic pentru ca această pace să se instaleze cu adevărat? Cuvinte numai... Ei creează
asociaţii în favoarea păcii, dar numai pentru a se vedea, invita, pentru a primi decoraţii.
Viaţa lor însă nu este o viaţă pentru pace. Ei nu s-au gândit niciodată că mai întâi toate
celulele corpului lor, toate particulele fiinţei lor fizice şi psihice trebuie să trăiască după
legile păcii şi armoniei, înainte de a emana acea pace pentru care, pretind ei că lucrează.
În timp ce scriu despre pace şi se adună pentru a vorbi despre pace, ei continuă să
alimenteze războiul în ei, căci sunt, fără încetare, pe cale să lupte contra unui lucru sau
altul. Atunci, ce fel de pace pot ei să ne aducă? Pacea, omul trebuie mai întâi s-o instaleze
în el însuşi, în actele lui, în sentimentele şi gândurile sale. Numai în acel moment el
lucrează cu adevărat pentru pace.
Toate ţările trebuie să înţeleagă deci că a venit momentul pentru o unitate mult mai
vastă, mult mai largă: toate statele de pe Pământ trebuie să se unească şi această
unificare, ca şi în organismul uman, va produce sănătatea, bunăstarea, forţa. Omenirea n-
a ajuns încă să fie sănătoasă: ea este bolnavă, canceroasă pentru că filozofia separării
domneşte peste tot. Fiecare încearcă să lucreze numai pentru ţara sa, pentru familia sa,
pentru el însuşi. Ei bine, această tendinţă va crea mereu complicaţii şi războaie, căci în
această împărţire vor există totdeauna interesele unora sau altora care vor fi rănite.
Trebuie acum simplificate lucrurile, convinse ţările lumii întregi că, dacă acceptă să se
unească, toţi oamenii vor trăi mult mai bine: nimănui nu-i va lipsi nimic, toţi vor trăi în
abundenţă, liberi să călătorească, să se întâlnească, să se iubească, să se distreze, să
creeze.
În trecut, când omul nu era în stare să-şi lărgească orizontul conştiinţei în afara
intereselor castei sale, tribului sau naţiunii sale, ideile de separare îşi aveau raţiunea lor de
a exista. Chiar mari Iniţiaţi, ca Moise, de exemplu, au întreţinut aceste idei, că trebuie
luptat împotriva popoarelor străine, şi Moise însuşi lua parte la aceste războaie. În acea
epocă era imposibil de a face înţeleasă dragostea fraternă şi necesitatea unei familii
universale. Dar acum, este altfel, şi cu rapiditatea mijloacelor de comunicare şi informare,
pământul a devenit, deodată, atât de mic încât este momentul pentru oameni să înţeleagă
că trebuie să suprime frontierele şi să se unească, pentru ca lumea întreagă să devină o
familie. Se duce război, dar pentru a apăra ce? Priviţi cum toţi se încăpăţânează să apere o
stare de lucruri care este destinată dispariţiei. Curând vor fi ruşinaţi să descopere cât de
mărginit era punctul lor de vedere.
Conducătorii politici îşi închipuie, de multe ori, că destinul unei ţări este în mâinile
lor. Poate, câtva timp, pot să aibă această iluzie, dar aceasta nu durează. Toţi aceia care
au crezut că totul depindea de ei au sfârşit rău. Tiranii sfârşesc întotdeauna rău: fac să
cadă câteva capete, şi apoi într-o zi, va cădea capul lor, într-o manieră sau alta. Căci, în
realitate, nu oamenii cât de puternici ar fi ei dirijează destinul omenirii, ci foarte înalte
Entităţi invizibile care observă şi controlează cursul evenimentelor.
Priviţi toate aceste imperii formidabile care au făcut să tremure lumea, şi care au
dispărut, îngropate în pulbere sau în nisipurile deşertului. Da, există alte Inteligenţe, alte
Forţe care lucrează într-un scop pe care noi nu îl cunoaştem. Trebuie deci ca oamenii să
încerce să înţeleagă şi să fie mai smeriţi, dacă nu, mai devreme sau mai târziu, îşi vor
sparge capul. Chiar şi societăţile secrete care credeau că vor domina lumea, n-au ajuns
niciodată s-o facă, şi multe dintre ele au şi dispărut astfel. În timp ce, acei care urmează
proiectele Divinităţii, marii Iniţiaţi, chiar dacă au fost adesea călcaţi în picioare şi
masacraţi, idealul lor, acesta n-a dispărut niciodată. Căci proiectele Divinităţii înseamnă
totdeauna mântuirea omenirii, eliberarea, fericirea sa, şi ele se vor realiza!
Dragii mei fraţi şi surori, Fraternitatea Albă Universală este aici pentru a reaminti
oamenilor că sunt copiii aceluiaşi Tată, Dumnezeu, care le dă viaţă, şi a aceleiaşi Mame,
natura. Atunci, pentru ce să se măcelărească? Pentru ce să lupte unii contra altora? Este
monstruos, lipsit de sens. Vedeţi, nu putem obiecta cu nimic la aceasta. Acceptând acest
adevăr, nu mai putem continua să ne separăm, să ne detestăm, nu este logic. Trebuie să
trăim în concordanţă cu acest adevăr, sau atunci trebuie decis să-l refuzăm, va fi mai
corect aşa. Când nu ai nici acelaşi tată, nici aceeaşi mamă, în cel mai rău caz este permis
a te lupta, dar să faci ca mulţi creştini care, afirmând această credinţă, se măcelăresc între
ei şi îi măcelăresc şi pe alţii, atunci aceasta nu mai merge, este o contradicţie formidabilă!
CAPUL ŞI STOMACUL
Nici un regim politic, până în prezent, nu s-a arătat cu adevărat eficace în a aduce
popoarelor fericirea şi pacea. Indiferent ce ar reprezenta monarhia, oligarhia, republica
etc, nici una n-a adus soluţii cu adevărat definitive. Pentru ce? Pentru simplul motiv că un
sistem de guvernare nu înseamnă totul. Atât timp cât indivizilor cărora li se pretinde a se
impune, nu au conştiinţa datoriei lor, atât timp cât ei nu ajung să înţeleagă că trebuie să
depună toate eforturile pentru a se pune în armonie unii cu alţii, oricare ar fi regimul, vom
asista la aceleaşi dezordini, la aceleaşi necazuri, deci, în concluzie la aceleaşi nenorociri.
În vremea noastră, democraţia s-a instalat aproape peste tot în lume. Simbolic,
democraţia reprezintă cârmuirea stomacului. Da, poporul, demosul, este stomacul. Ştie
oare, poporul cu exactitate ceea ce este bun sau rău? Nu, el este împins de tot felul de
dorinţe şi pofte nemăsurate pe care le vrea împlinite. Dovada, acum când i s-au dat toate
posibilităţile de a cere, va cere el oare, Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa? Va cere
el, lumina şi dragostea? Nu, stomacul nu cere decât mâncare în plus, şi după aceea apar
murdării şi pagube peste tot. Poporul nu are încă un ideal superior. Da, fiindcă are nevoie
de un cap, de o minte, şi acest cap lipseşte. Bineînţeles, trebuie o minte luminată,
dezinteresată, căci, dacă cel ce se afla singur are aceleaşi instincte ca mulţimea care cere,
jos, atunci acest lucru nu mai merită osteneala.
"Cereţi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa” a spus Iisus. Şi cum Împărăţia lui
Dumnezeu este o monarhie, toate ţările lumii trebuie să fie organizate potrivit imaginii
universului al cărui rege este Dumnezeu. Eu nu vreau să spun că, în momentul actual,
monarhiile ar fi de preferat republicilor, nu, eu vorbesc în principiu. Când stomacul este
orb, nu trebuie să îi dăm cârmuirea. Şi când capul este nedemn, de asemenea, nu trebuie
să i-o acordăm. Deci, vă rog să mă înţelegeţi bine, vorbesc în principiu. Ca poporul să
cârmuiască, de acord, dar cu condiţia să fie luminat. Dacă nu este, nu trebuie să conducă.
Iar dacă capul, de asemenea, este obscur, ignorant, dur, atunci să nu conducă nici el. De
altfel, capul este acela care, adesea, aduce cele mai multe necazuri, nu stomacul. Vorbesc,
deci, din punct de vedere simbolic, şi în domeniul simbolicului totul este clar, matematic.
A fi un adevărat aristocrat, nu înseamnă numai a purta un nume, strămoşi, titluri de
nobleţe, pământuri, ci aţi proba ţie însuţi simţul moral, generozitate, forţa de caracter.
Dacă guvernarea democratică a sfârşit prin a învinge aproape peste tot în lume, aceasta
este pentru că aristocraţia s-a compromis. Din nefericire, nu înlăturarea regilor,
împăraţilor sau ţărilor a făcut automat popoarele mai fericite. Căci mulţi dintre aceia care
au preluat puterea, chiar şi în ţările comuniste, repetă crimele vechilor stăpâni. Atunci,
din nou va izbucni o revoltă, din nou ei vor fi înlăturaţi, pentru că nu sunt la înălţime: au
uitat că au răsturnat monarhia şi nobilii pentru a face să domnească un ideal de
fraternitate şi justiţie. cu timpul, uiţi, te materializezi, te degradezi... Ca şi Biserica, care a
uitat principiile iubirii pe care Iisus le-a dat, şi care s-a materializat şi ea dea lungul
secolelor. Trebuie să se revină acum către această aristocraţie a inimii, a sufletului, care
este aceea a Iniţiaţilor, a marilor Maeştri, a tuturor acelor fiinţe luminate care au
demonstrat-o. A vorbi despre dreptate şi fericire pentru popor, aceasta nu ajunge. Toată
lumea este capabilă să vorbească bine, dar câţi oare, sunt capabili să trăiască şi cele
spuse? Atât timp cât ţările vor avea lideri care nu vor fi luminaţi de flacăra iniţiatică,
nimic bun nu va ieşi din deciziile lor. Câteva schimbări în domeniul economic, material,
financiar sau politic nu vor fi de ajuns niciodată pentru a rezolva aceste probleme; va fi
mereu aceeaşi poveste, mereu acelaşi noroi. Vedeţi, nu s-a înţeles încă ceea ce trebuie
schimbat.
Deci, iată ce trebuie înţeles: motoriştilor care sunt jos, nu le este dat să vadă pentru
a conduce operaţiile, ei nu o pot face, acesta este rolul căpitanului. Dar pentru a pune în
funcţiune vaporul ei sunt în stare, totul depinde de ei. Ca şi cu poporul, priviţi: fără el,
fără munca lui, toată ţara va muri. Nu trebuie deci să-l subestimăm, el reprezintă
mijloacele, condiţiile, forţa care sunt absolut necesare ansamblului unui corp. Poporul
este acolo pentru a semăna şi recolta, şi fără el va apare foametea. Dar, a-i da funcţiile
care sunt ale căpitanului, ale aristocraţiei, nu; punctul său de vedere este prea limitat, este
incapabil de a face alegeri inteligente şi să orienteze evenimentele pe calea cea bună.
Scuzaţi-mă, dar aşa se întâmplă. Nu este dat celulelor stomacului să instruiască pe alţii şi
să-i conducă. Când stomacul şi sexul reclamă ceva, creierul trebuie să gândească şi să
selecteze. Înţelepciunea trebuie să-i ghideze şi să-i lumineze pe oameni, şi atunci forţele
poporului vor fi acolo pentru a împlini splendorile ei.
Creând omul, Inteligenţa cosmică i-a arătat, prin structura corpului său, cum întreaga
viaţă socială trebuie să fie organizată, şi de altfel oamenii au reuşit, prin tatonări, să
realizeze ceva ce se apropie de acest model. Dar ce departe sunt încă de perfecţiune. Vor
exista, tot timpul, conducători şi conduşi, dar nu totdeauna ei se află la locul potrivit.
Ceea ce lipseşte, este adevăratul respect pentru ordinea lucrurilor în omul însuşi şi în
societate. Eu, nu mă lupt cu poporul din mine, îl hrănesc, îl îngrijesc, îl curăţ. Ah, da, la
mine poporul este foarte îngrijit, dar există o aristocraţie căreia trebuie să i se supună. Eu
nu îi permit să cânte ca la revoluţie: "Aşa, aşa, aşa, pe aristocraţi îi vom spânzura.”
Poporul meu nu cântă asemenea cântece împotriva aristocraţiei, dimpotrivă, o respectă.
Veţi spune: "Dar este periculos ceea ce ne povestiţi aici. Dacă acum pledaţi pentru
aristocraţie şi condamnaţi democraţia, este periculos.” Totul este permanent periculos.
Când mâncaţi sau beţi, puteţi să vă sufocaţi, otrăviţi şi să muriţi; când ieşiţi pe stradă,
puteţi fi călcat de o maşină sau, să fiţi loviţi în cap de o cărămidă căzută de pe vreun
acoperiş... Trăim în mijlocul pericolelor, dar trebuie să spunem adevărul şi este de
preferat, într-adevăr, de a restabili o aristocraţie luminată decât de a se conduce după
criteriile şi gusturile unei mulţimi neştiutoare.
Mulţi ani încă de acum încolo se va menţine starea actuală de lucruri: vor exista
republici, democraţii, războaie, devastări, revoluţii... Şi când oamenii, obosiţi, extenuaţi,
aproape muribunzi, vor dori o nouă ordine, în acel moment, poate, marii Înţelepţi vor
veni să preia destinul omenirii, şi în faţa unei asemenea judecăţi, asemenea splendori, toţi
se vor supune şi vor asculta. Poporul iubeşte dreptatea, ordinea şi dacă este incapabil să le
facă să domnească, aceasta pentru că, în loc de a alege fiinţe superioare, alege totdeauna
pe câţiva dintre membrii săi. Dacă veţi alege un şef printre furnici, va fi totdeauna o
furnică: va şti, probabil, să vorbească, să se certe, să înţepe şi să-şi umple "cămara", dar
atât, nu îi puteţi cere să aducă binele omenirii.
Singure, fiinţele de inspiraţie înaltă pot aduce ordinea, pacea şi armonia în lume
când, într-o zi această aristocraţie de fiinţe de elită va începe să se facă ascultată, totul se
va transforma. Şi poporul însuşi va cere această conducere a celor mai buni. El va vedea
că singur, fără lumină iniţiatică îşi riscă dispariţia. Dar, nu uitaţi niciodată că mai întâi în
interiorul vostru este necesară această ierarhie. De aceea trebuie să cereţi Cerului să vă
trimită o aristocraţie de fiinţe luminoase pentru a va instrui şi ghida. Aceasta nu va
împiedica democraţia să-şi vadă de treburi, dimpotrivă, chiar şi noaptea, căci aceste
lucruri sunt indispensabile dacă poporul nu-şi face munca sa: digestia, circulaţia,
eliminarea, organismul întreg va fi pierdut... şi aristocraţia la fel.
**
Trebuie deci ca omul să-şi reia locul în fruntea regatului său, dacă nu, va fi înlocuit de
tâlharii şi vagabonzii care sunt în el. Din momentul când nu este nici drept nici cinstit,
când nu respectă anumite legi, se produc revoluţii în interiorul lui, şi este răsturnat de
monştrii care preiau puterea şi ocupă tronul. El păstrează, poate, aceleaşi aparenţe, dar în
interior nu mai este aceeaşi persoană care era acolo pentru a conduce. De altfel, aceasta
se poate observa în anumite cazuri de nebunie. Când cineva spune: "Sunt Gengis Han",
sau "Sunt Iisus", sau "Sunt Napoleon", înseamnă că este posedat. Bineînţeles, nici Gengis
Han, nici Napoleon, mai ales Iisus, nu se află acolo, dar el sărmanul, nici nu mai ştie unde
se află. Dedublarea personalităţii este acum un fenomen cunoscut şi clasat, nimeni nu se
mai îndoieşte. Dar ceea ce nu se ştie, este că dedublarea, sau mai bine zis demultiplicarea
personalităţii este un fenomen care există în fiecare individ. Căci omul este locuit de
milioane de spirite şi entităţi, şi după condiţiile care li se oferă, se manifestă unele sau
altele.
Ştiu că pentru unii ceea ce spun este curios. Şi totuşi este adevărat. Omul este
locuit de o mulţime de celule ce depind direct de el şi sunt influenţate tot de el. Şi această
mulţime îl imită. Dacă omul îşi permite abuzuri, poporul său sesizează şi devine
asemenea lui, şi va deveni victima loviturilor de mai târziu. El simte că ceva nu merge
bine şi se plânge: "Ce se întâmplă cu mine? Este revoluţie?”. În realitate, el şi-a educat
rău celulele şi nu mai are nici o putere asupra lor. Atât timp cât omul ignoră faptul că
celulele sale sunt mici suflete inteligente, un întreg popor, care este acolo, în el, şi pe care
trebuie să-l cunoască şi să se ocupe de el, acesta niciodată nu-l va asculta. Poţi să ceri cât
vrei... nimic de făcut.
Voi, n-aţi văzut niciodată problema în felul acesta? Trăiţi ca toată lumea:
inconştient. Nu, trebuie să fiţi conştienţi pentru că aveţi o datorie către mulţimea care este
în voi. Ea v-a fost dată ca să puteţi realiza multe lucruri cu ea şi nu faceţi decât să-i arătaţi
un exemplu prost. Când trebuie să prezentaţi ceva în faţa altora, în societate, sunteţi
impecabili: în gesturi, în cuvinte, în mimică, în vestimentaţie. Dar când sunteţi singur,
când nu vă vede nimeni, este altfel, şi vă lăsaţi duşi, fără să gândiţi de această mulţime
din voi care vă observă. Atunci aceasta îşi spune: "Foarte bine, dacă acesta este exemplul
pe care ni-l dă, îl vom imita şi vom vedea!” Şi vă răstoarnă. În timp ce, dacă ştiţi cum s-o
conduceţi, această mulţime este în stare să facă minuni pentru voi.
Da, dacă aţi şti măcar imensitatea acestei mulţimi, cât aţi fi de mândri. Sunt miliarde şi
miliarde de creaturi, o populaţie superioară celei de pe pământ. Vă voi spune chiar că
există Iniţiaţi care au reuşit să-şi educe aceste entităţi din ei, să le întărească şi să le facă
să evolueze, încât ele sunt capabile să muncească în afară, să ajute, consoleze, vindece
prieteni, discipoli, sau chiar necunoscuţi... Da, aceste entităţi iau uneori aparenţa
Iniţiatului pentru a se prezenta în faţa acestor persoane, de aceea ele cred ca Iniţiatul chiar
a venit să le ajute. Deloc, şi este posibil chiar ca Iniţiatul să ştie ultimul că a făcut ceva
pentru cutare sau cutare persoană. Da, prin munca sa inteligentă, conştientă, o fiinţă poate
întări anumite entităţi care există în ea, dându-le asemenea posibilităţi, indiferent că ea
este incapabilă de a vizita lumea întreagă, încât graţie acestor entităţi poate merge peste
tot pentru a lumina semenii şi a pregăti venirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Credeţi-mă,
este adevărul adevărat, dar un adevăr pe care ştiinţa oficială este departe de a-l bănui. Cât
despre a-l accepta, mai bine să nu vorbim. În realitate, posibilităţile omului sunt
extraordinare, nelimitate, de nedescris, dar ele depind de gradul său de evoluţie. Dacă el
hotărăşte să se educe, să se domine, să învingă anumite slăbiciuni, aceste posibilităţi sunt
acolo, pe drumul său, şi-l aşteaptă. Iar ceea ce va spun eu, toţi Iniţiaţii, toţi Ghizii, de la
începutul lumii au spus-o înaintea mea. Eu nu inventez nimic, sunt aici pentru a transmite
secretul ştiinţei lor, al puterii lor, şi a vă conduce puţin câte puţin către această
splendoare.
Atunci unde este răul, când vă spun că trebuie să vă reluaţi locul vostru de rege?
Da, să va stăpâniţi, să vă dominaţi, să ştiţi să renunţaţi la anumite slăbiciuni pentru a
scăpa de toate sălbăticiunile care sunt înăuntru... Nu există lucrare mai importantă de
făcut decât aceea de a deveni regele vostru însuşi, pentru ca toată această mulţime din
interior să înceapă să vă iubească, să vă respecte, să vă asculte. Când vă observă că
sunteţi un rege bun, imediat ce îi veţi cere ceva, va porni să vă satisfacă. Când o parte din
ea va fi furioasă, îi veţi spune: "Opriţi-vă!” şi imediat se va calma. Altfel, zile întregi veţi
aştepta. Se va calma când va dori şi nu veţi putea face nimic.
Trebuie, mai întâi, în voi înşivă să restauraţi aristocraţia păstrând cu stricteţe ceea
ce aveţi nobil, pur, luminos. Dar, dacă credeţi că majoritatea oamenilor gândesc să-şi
protejeze aristocraţia lor interioară, vă înşelaţi. Pentru un rol într-un film, pentru o poză
într-o revistă, sau pentru toalete şi bijuterii, o fată tânără, încântătoare îşi va abandona
prospeţimea şi puritatea. Un savant îşi va pune întreaga inteligenţă şi capacitate
excepţională în slujba distrugerii, pentru că i s-a propus, în schimb, o sumă fantastică...
Atunci, mai poate fi vorba de a-ţi supraveghea aristocraţia, de a o proteja? Nu, ea este
vândută, decăzută, murdară. Nu, pentru nimic în lume, pentru orice sumă de bani sau
pentru glorie, un Iniţiat nu va lăsa compromisă aristocraţia sa: el ştie că datorită ei,
datorită acestor fiinţe de lumină, inteligenţă şi înţelepciune care trăiesc în el, va obţine
într-o zi cerul şi pământul. Tot ceea ce i se poate propune nu seamănă cu această măreţie.
Banul nu este cauza tuturor crimelor aşa cum se crede în general, Banul nu este
decât un mijloc, un instrument. Numai omul, prin felul lui de a-şi satisface dorinţele, de
regulă pe socoteala altora, face să apară intrigile, luptele, crimele. Eliminaţi banul, puneţi
orice monedă în loc, şi atât timp cât omul este stăpânit de slăbiciuni, de dorinţe inferioare,
de pasiuni, el se va găsi în faţa aceloraşi probleme.
Deci nu banul este vinovat, ci omul care nu este luminat şi care nu ştie cum să se
servească de el, pentru ce motiv şi în ce scop. Banul, în sine, nu este nici bun, nici rău,
este neutru. Dacă posedă o oarecare putere, aceasta pentru că oamenii i-au dat-o. Dacă
într-o zi ei vor hotărî să-i ia orice valoare pentru a o da în altă parte, aceleaşi tragedii,
aceleaşi seducţii, aceleaşi elevaţii şi aceleaşi căderi se vor repeta. Atât timp cât banului i-
a fost conferită valoarea, şi cum această valoare permite satisfacerea poftelor, toţi se
concentrează asupra mijlocului de a obţine ceea ce au nevoie sau doresc, este normal, este
natural. Dar s-ar putea găsi alte monezi de schimb. Poate, în viitor nu vor mai exista bani:
moneda va fi dragostea... da, căci dragostea este o monedă superioară aurului.
Dar, vă vorbesc ca şi cum ar trebui să vă conving. Oh, la, la, ştiu că nu trebuie să-
mi fac griji despre acest subiect: în mintea voastră, toţi veţi fi de acord, că trebuie să aveţi
bani. Da, dar problema este de a şti cum să ne comportăm cu aceşti bani. De câte ori nu
v-am spus: luaţi banii, puneţi-i într-o puşculiţă sau buzunar, dar niciodată în cap. Dacă îi
veţi privi ca un ideal de atins cu tot preţul, dacă vă vor stăpâni, vă vor aduce multe
necazuri şi veţi fi pierduţi. Daţi bani cuiva, care nu este stăpânul gândurilor,
sentimentelor, al dorinţelor sale şi primul lucru care îl va face va fi să se folosească de ei,
abuzând, până la degringoladă. Greşeala nu este de partea banului, el vă dă numai
posibilitatea de a vă satisface dorinţele: dacă hrăniţi dorinţe urâte în inima voastră, nu
banul este vinovat. Luaţi orice alt exemplu, petrolul, cărbunele, gazul... totul e la fel:
puteţi să-l folosiţi construind sau distrugând. Şi dacă le folosiţi greşit, nu cei supuşi
greşelii sunt vinovaţi, ci voi, care nu purtaţi lucruri frumoase în inimă. Concluzia este că,
mai întâi trebuie să vă transformaţi voi înşivă pentru a ajunge să vă serviţi de bani, şi de
tot ceea ce posedaţi, numai în scopul elevării voastre şi binelui umanităţii. În ziua când
veţi reuşi, chiar dacă sunteţi bogat, nu veţi mai fi doborât: veţi realiza numai operele
sublime după care sufletul vostru râvnea de multă vreme.
Lăsaţi banului să-şi joace liniştit rolul său, ocupaţi-vă numai să vă îndreptaţi. De câte ori
n-am auzit oamenii plângându-se: "Ah, banul este cauza tuturor nenorocirilor!”. Vorbesc
aşa, pentru că nu-l au. Imediat ce-l obţin, totul diferă. Deci, în primul rând ei sunt stupizi
nevăzând adevărata cauză a nenorocirilor, şi în al doilea rând, sunt de rea credinţă, două
defecte teribile. Trebuie spus numai atât: "Ah, banul este necesar, minunat, cu condiţia să
nu devin sclavul său!”. Căci, dacă vă ataşaţi prea mult de bani, veţi sacrifica tot ce aveţi
mai bun în voi. Şi chiar când veţi avea aceşti bani, deoarece aţi şters cele mai bune
calităţi care v-ar fi permis să gustaţi bucuriile şi plăcerile ce vi le-ar fi procurat bogăţia,
nu le veţi mai simţi deloc. Iată pericolul: aţi zdrobit în voi ceva, acest element misterios
care dă tuturor care îl gustă, savorile cele mai fine, cele mai subtile.
Bineînţeles, este teribil să nu posezi nici bani, nici altceva. Dar dacă vi se dă să
alegeţi între două situaţii: să posezi totul sau să pierzi capacitatea de a aprecia lucrurile,
sau, dimpotrivă, de a nu avea nimic şi a păstra gustul, cea de-a două situaţie este de
preferat, căci atunci când posedaţi gustul, la cel mai mic lucru care vă cade în gură,
scoateţi strigăte de bucurie. Dacă trebuie să alegeţi, alegeţi mai bine gustul. Da, a putea
păstra gustul, acesta este esenţialul. Dar acest gust al lucrurilor, numai lumina vi-l poate
da.
Atunci când găsiţi lumina, indiferent ce faceţi, mâncaţi, vă plimbaţi sau munciţi,
simţiţi ca totul ia un gust delicios. Esenţialul, este deci de a învăţa a lucra cu lumina, de a
înţelege ceea ce este lumina, altfel nu veţi înţelege nimic în viaţă. Totul este în lumină, şi
dacă este un domeniu de aprofundat, acesta este lumina, ceea ce este ea, cum lucrează şi
cum, de asemenea, trebuie să lucrăm noi cu ea.
Şi iată acum, ceea ce ne revelează. Ştiinţa iniţiatică: aurul nu este altceva decât
lumina soarelui condensată în străfundurile pământului de milioane de ani. Cei ce caută
aurul au în interior o intuiţie obscură că el este lumina solară, şi că această lumină conţine
viaţă, conţine dragostea... Deci cei care caută aurul au o justificare. Dar cei care îl caută
prin intermediul luminii, au o şi mai mare justificare. Da, pentru că ei urmează calea
directă pentru a găsi ceea ce alţii caută pe căi ocolite şi adesea periculoase.
Şi vreţi să ştiţi cum dispune de aurul său un Iniţiat? Un exemplu: când cineva este
bolnav, aceasta înseamnă că a comis greşeli şi trebuie să plătească pentru ele. Dar eu
spun entităţilor celeste: "iubesc pe această persoană, pentru că a făcut lucruri bune pentru
Fraternitate. Cât trebuie plătit?” Şi plătesc eu. Imediat persoana respectivă se vindecă. Ei
da, acestea sunt realităţi, se poate plăti pentru cineva cu acest aur şi el se va vindeca.
Atunci, dragii mei fraţi şi surori, este bine a căuta bogăţia, dar cu condiţia de a o căuta
acolo unde se află cu adevărat, în chintesenţa ei, şi nu acolo unde este cristalizată, greoaie
şi aproape inoperantă, pentru că acolo ea nu vă poate da esenţialul. Dacă trebuie să
transportaţi casele voastre de bani printr-un deşert, veţi spune peste câtva timp: "Ah,
Doamne, dacă cineva mi-ar aduce un pahar cu apă i-aş da toţi banii!”. Dar cum nu vine
nimeni veţi muri de sete cu aur cu tot.
În timp ce dacă posedaţi celălalt aur, veţi bea, vă veţi potoli setea şi nu veţi muri.
Aveţi bani şi aceşti bani vă deschid toate uşile. În lumea fizică, da, dar celelalte uşi, uşile
păcii, fericirii, bucuriei, inspiraţiei, uşile tuturor calităţilor şi virtuţilor rămân închise. La
ce vă poate fi de folos să aveţi toate celelalte uşi deschise când cele ale sanctuarului vă
rămân închise? Mâncaţi, vă plimbaţi, munciţi fără nici o plăcere. În tot ceea ce faceţi nu
găsiţi nici o bucurie: este semnul că uşile spirituale sunt închise. Ei bine, aceasta
înseamnă că aţi înţeles viaţa şi valorile ei într-o manieră greşită.
**
Nu trebuie împiedicaţi oamenii în a căuta bogăţia. Dar cei care o caută trebuie să ştie ceea
ce au de făcut pentru a evita de a fi sfărâmaţi de greutăţi griji, angoase, bănuieli. Căci
aceasta îi va aştepta dacă nu posedă lumină. Să fie bogaţi, dar fără a cădea în stările
negative care sunt fidele urmăritoare ale celor ce se angajează pe acest drum. Să fie
bogaţi, dar fără a leza pe alţii, şi mai ales să înveţe să facă să circule aceste bogăţii, să
aibă plăcerea de a implica şi alte persoane în ele. Căci a da este un mod de a progresa.
Dar există rareori obişnuinţa de a da. Mulţi au bogăţii imense pe care le păstrează pentru
ei, şi culmea, sunt nefericiţi. Nu trebuie niciodată ca oamenii să fie împiedicaţi să se
îmbogăţească, ci numai a-i învăţa să împartă aceste bogăţii cu alţii.
Dumnezeu este drept şi mare, El n-a spus niciodată că bogăţiile îi aparţin, că sunt
pentru unii şi pentru alţii. Nu. Dacă nu aţi fost capabili să profitaţi de ele, nu El este
răspunzător. De aceea trebuie să studiaţi, să exersaţi, dacă nu încă multe încarnări veţi
rămâne la fel de săraci şi mizerabili, şi veţi continua să-l acuzaţi pe Dumnezeu. Ceea ce
mă uimeşte tot timpul, este de a vedea cum oamenii se limitează ei înşişi. Priviţi felul lor
de a se hrăni: se mulţumesc să mănânce, să bea, să respire, adică de a se alimenta cu
elemente solide, lichide, gazoase şi lasă la o parte elementul subtil: focul, lumina...
Acesta este motivul pentru care se află în pericol: pentru că nu se hrănesc în mod
convenabil. Pentru a se hrăni convenabil ei au nevoie de patru elemente. Şi cu adevărat,
al patrulea element, focul, este elementul esenţial. De aceea este important de a vedea
răsăritul soarelui dimineaţa pentru a absorbi acest foc şi această lumină care sunt acolo,
dispensate în profunzime, în fiecare zi.
De altfel, priviţi soarele. Există oare pe pământ o fiinţă a cărei lumină, dragoste,
generozitate pot să se compare cu cele ale soarelui? Nu, atunci luaţi-l drept model şi puţin
câte puţin intelectul vostru va primi lumina sa, inima voastră căldura sa, spiritul vostru
puterea sa. Şi mai ales, la fel ca el, veţi da, veţi da... Majoritatea oamenilor au ca regulă
de conduită cuvântul a lua. Ei sunt astfel educaţi şi toată cultura contemporană se află sub
semnul de a lua. Nu se înţelege decât acest cuvânt... Ca şi ţăranul care a căzut într-o
fântână. Un om trece pe acolo şi aude strigăte de ajutor: el se apropie, îl vede şi îi spune:
"Dă-mi mâna ta!” Când aude cuvântul "a da", imediat ţăranul lasă mâna în jos şi preferă
să rămână în fântână. când celălalt înţelese că era un avar inveterat care nu vroia să audă
cuvântul a da, îi spuse: "Ia mâna mea.” Ah, cuvântul "a lua"!... Imediat, ţăranul întinse
mâna şi a fost salvat. Cuvântul a lua îi convenea, dar a da, nu. şi dacă ar fi fost singurul.
Oriunde merg, oamenii caută să ia câte ceva. Studiază, se întâlnesc, muncesc, se
căsătoresc pentru a lua, spiritul lor este orientat tot timpul în această direcţie. De aceea
peste tot unde merge fiinţa omenească nu emană nici lumină, nici căldura, nici viaţă:
pentru că nu gândeşte decât să ia.
Chiar şi în dragoste, când bărbatul şi femeia se caută, fiecare este preocupat de a lua
ceva. Bărbatul vrea să toace viaţa femeii şi invers. Există cazuri în care ar fi mai bună
despărţirea: ei încalcă legea iubirii. Veţi spune: "Dar ei se iubeau, erau împreună, se
contopeau.” Nu, erau pentru a lua. Fiecare nu gândea decât să obţină anumite lucruri din
partea partenerului său, să-l exploateze fără scrupule, fără menajamente. În loc să pună
ceva bun în sufletul şi inima celuilalt, un elan, o viaţă, o inspiraţie, aşa fel ca acea fiinţă
să se trezească şi să avanseze, dar nu, în fiecare zi se ia câte ceva, se mănâncă şi se bea pe
săturate. Din cauza acestei mentalităţi întreaga lume este în pericol.
Nu există nici o şcoală unde se învăţă oamenilor ştiinţa de a da, cu excepţia şcolii
soarelui. Toate planetele iau. Numai soarele dă, de aceea trebuie să ne instruim la şcoala
lui. El este singurul care ştie cu adevărat să dea, atunci de ce să nu-l iubim? Toate
creaturile care ştiu să dea ceva bun, sunt iubite şi se simte atracţie către ele. În timp ce
acelea care iau... după câtva timp fugi de ele pentru a te salva. De ce unii îşi închipuie că
vor putea la nesfârşit să jefuiască pe alţii? Foarte repede ceilalţi vor observa şi îi vor
abandona. Atunci gândiţi-vă şi veţi vedea cât de avantajos este de a dezvolta în voi
tendinţa de a da.
Am fost adesea întrebat despre repartiţia bogăţiilor. Este o problemă care preocupă
mulţi oameni, căci în inegalitatea acestei repartiţii ei văd cea mai mare nedreptate. În
realitate, cât de departe am urca în istoria omenirii, problema a fost deja pusă. Cel care
era mai abil sau viguros, de exemplu, un bun vânător, aducea mai mult vânat şi acumula
astfel mai multe bogăţii decât alţii. Această inegalitate a bunurilor despre care se spune ca
ar fi nedreaptă, a fost la origine cu adevărat dreaptă. De altfel naturii nu i-a plăcut
niciodată egalitatea, nivelarea, uniformitatea.
Trebuie deci ca oamenii să fie luminaţi în spiritul de a nu aduna mai mulţi bani şi
bogăţii decât le este necesar. Când omenirea va deveni o familie, când frontierele vor
dispare, va dispare şi această nevoie de a strânge peste măsură şi nu va mai exista
nedreptate. Iată deci soluţia: ca fiecare să înţeleagă avantajele Fraternităţii Universale şi
să lucreze pentru ea, ca şi celulele într-un organism sănătos.
Să spunem că o tânără care îşi dă capitalul său primului venit este comunistă. Dar,
în fond, de ce dă ea acest capital? Pentru a pune mâna pe capitalul băiatului, care şi-l va
pierde. Nu este deloc dezinteresat acest fel de comunism. Dacă o fată devine generoasă
este pentru a avea capitalul băiatului. Fără capital nu se poate trăi. O fată posedă, deci, un
capital formidabil, şi cu acest capital ea poate să-şi cumpere multe lucruri... Ea poate fi
invitată la un restaurant pentru o masă mai bună şi apoi, ea va fi mâncată, dar, în sfârşit,
să nu insistăm!... Vedeţi cât de complexe sunt lucrurile.
Mulţi sunt comunişti pentru ca sunt obligaţi să o facă, li se confiscă terenul, casa...
dar nu ei s-au oferit să le doneze. Atunci, straniu comunism, când el obligă oamenii să
dea tot ce le aparţine. A limita, a oprima, a distruge pe alţii, este oare comunism? Nu,
comunismul înseamnă a învăţa pe alţii să distribuie, să dea, să surâdă, să iubească,
păstrând tot capitalul lor, căci fără capital ce poţi face? Dacă nu aveţi bani, chiar şi cu
cele mai bune idei din lume, nu veţi putea realiza nimic. În timp ce cu un capital, veţi
ridica o întreprindere, veţi câştiga bine şi veţi putea apoi să distribuiţi beneficiile voastre:
veţi deveni comunist. Dar pentru a deveni comunist, trebuie să fii mai întâi capitalist. Iată
ce trebuie înţeles. Dacă nu aveţi nimic, nu veţi putea fi comunist. Toţi posesorii de capital
care nu au înţeles motivul de a exista al capitalului sunt foarte proşti capitalişti iar
comuniştii au dreptate în a-i ataca. Dar nu au dreptate când atacă pe adevăraţii capitalişti,
pentru că numai aceştia sunt cu adevărat comunişti.
Veţi spune: "Dumnezeule. Totul este încurcat, nu mai înţeleg nimic!”. Da, este
totdeauna încurcătură în capul vostru pentru că nu aţi fost instruiţi în Ştiinţa iniţiatică.
Când vi se prezintă adevărurile aşa cum Inteligenţa cosmică le-a creat, nu înţelegeţi
nimic, pentru că eraţi în şcoli omeneşti unde vi s-au inoculat idei greşite. În timp ce eu,
am fost în Şcoala Inteligenţei cosmice unde mi s-au spus aceasta: dacă nu sunteţi
capitalist, nu veţi putea deveni comunist. Trebuie deci lărgită înţelegerea, să deveniţi un
capitalist şi să vă serviţi de toate bogăţiile, chiar de creier, gură, braţe, picioare, pentru a
face bine. În acest moment sunteţi un comunist ideal. Dar dacă nu aveţi nimic şi veţi dori
să fiţi comunist, ce fel de bine veţi face? Nici unul. Şi dacă veţi lua ceea ce nu vă
aparţine, veţi fi un hoţ.
A dori eliminarea bogaţilor pentru a le lua ce au şi a trăi ca ei, să fie oare, acesta, un mod
de înţelegere a lucrurilor? Când trăieşti în mizerie, îi combaţi pe bogaţi, dar odată ajuns
bogat, încetezi să îi mai combaţi. În realitate, atunci când sunteţi bogat ar trebui să fiţi
contra bogaţilor şi să împărţiţi totul. Dar a vorbi de rău pe bogaţi când eşti în mizerie, este
prea uşor. La fel ca şi fetele urâte care critică pe cele frumoase. Ele le critică pentru că se
simt urâte. Dacă ar fi fost frumoase, ele n-ar fi criticat niciodată frumuseţea.
Când privesc oamenii care vorbesc la televizor, fie comunişti sau capitalişti, ei au o
atitudine "capitalistă"? Se simt tari în domeniul cunoştinţelor, argumentelor, şi vorbesc ca
nişte despoţi, nu au nici un pic de dragoste, modestie, sau blândeţe. Da, eu nu mă pot
înşela, toate atitudinile le pot clasifica. Veţi spune: "Dar cum puteţi clasifica aceste
atitudini în categorii capitaliste şi comuniste?”. Oh, pentru că sunt folosite fără oprire
aceste două cuvinte nefericite. Aş putea găsi altele, dar în aşteptare le folosesc pe acestea
pentru că sunt comode. Trebuie să aveţi cunoştinţe, titluri, diplome, dar nu pentru voi, nu
pentru a vă aranja afacerile proprii. Ştiinţa nu trebuie să fie un mijloc de a satisface Eul
vostru interior. Nu, toate talentele pe care puteţi să le dezvoltaţi pentru a deveni un
savant, un artist, un om politic, un financiar, nu trebuie să fie decât mijloace pentru a face
bine. Atunci aceasta devine divină, pentru că cele două se alătură: sunteţi în acelaşi timp
şi capitalişti şi comunişti. M-am gândit mulţi ani la această problemă, şi vă spun cum am
rezolvat-o: am devenit în acelaşi timp şi capitalist şi comunist.
Cel care doreşte să posede ceva are dreptate, da, natura i-a acordat acest drept. Dovada,
este că avem un corp fizic, ne aparţine, şi dacă vrem să-l împărţim, devine periculos. Se
pot împărţi anumite lucruri, este de înţeles, dar corpul trebuie păstrat. Priviţi copacul: el
este capitalist, îşi păstrează rădăcinile, trunchiul, ramurile sale, dar este şi comunist, când
el îşi împarte fructele. În acest fel a conceput natura lucrurile. În Iniţiat care a înţeles
lecţia naturii face exact ca şi copacul: îşi păstrează rădăcinile, trunchiul, ramurile, dar
împarte fructele, adică gândurile, sentimentele, cuvintele, lumina sa, forţa şi banii săi.
Singur Iniţiatul este un adevărat capitalist şi un adevărat comunist. Ceilalţi nu sunt decât
copii care se ciondănesc şi care nu au înţeles nimic din adevărata viaţă, şi, de aceea, nu-şi
vor rezolva niciodată problemele lor pentru că nu posedă lumina iniţiatică.
Deci, vedeţi, adevăratul capitalist este Iniţiatul, el s-a îmbogăţit, s-a îmbogăţit... el
este totodată şi adevăratul comunist, căci zi şi noapte îşi împarte bogăţiile. În schimb,
capitalul şi-l păstrează, căci nu ar putea face nimic fără capital. Închipuiţi-vă că cineva
vine lângă mine şi îmi spune: "Oh, ce vioară minunată aveţi. vă rog să mi-o daţi mie!”.
Dacă aş fi un adevărat capitalist aş spune: "Nu, nu vă dau vioara mea, îmi aparţine, dar
veniţi în fiecare zi şi voi cânta pentru dumneavoastră."
Atât timp cât oamenii vor fi împărţiţi în capitalişti şi comunişti, va exista război
între ei. Câte furturi, explozii, incendii, răpiri, asasinate, n-au altă origine decât aceste
două cuvinte!
Dacă sunteţi tot timpul singur fără a oferi nimic din voi, aveţi o indispoziţie, vă
lipseşte ceva. Iar dacă staţi continuu... cu alţii, veţi pierde tot, rezervorul se goleşte şi nu
vă va rămâne nimic pentru voi. Veţi fi deci obligaţi să deveniţi capitalist, să renunţaţi
puţin ca să-i mai întâlniţi pe alţii pentru a putea să vă îmbogăţiţi din nou. Cei care
acumulează mult şi cei care împart mult, sunt nefericiţi. Cea de-a treia soluţie este singura
care îi face pe oameni fericiţi: jumătate-jumătate.
**
Numai că, bineînţeles, nu bogăţiile materiale trebuie căutate, căci pentru a deveni
bogat eşti totdeauna obligat să-l deposedezi pe vecin sau să comiţi fapte necinstite.
Pământul este mic, spaţiul limitat, aşa că, mai întotdeauna te îmbogăţeşti, mai mult sau
mai puţin, pe seama altora. Dar dacă această dorinţă de îmbogăţire are ca obiect Cerul,
valorile celeste, atât de vaste, imense, infinite, orice aţi lua nu va diminua cu nimic
această imensitate, acest ocean inepuizabil, nu veţi leza interesele nimănui. Şi odată
îmbogăţiţi, veţi împărţi altora.
Ei da, toţi acei care s-au decis să rezolve problemele politice şi sociale prin
materialism, fără a studia natura profundă a fiinţei omeneşti, vor avea într-o zi mari
surprize. Căci această nevoie de hrană spirituală se va ridica în popor cu o asemenea
forţă, încât nimic nu-l va face să renunţe la ea, nici ameninţările, nici închisorile, nici
moartea.
Circulaţia sângelui este în realitate reflectarea unui proces cosmic. Această energie care
vine de la Dumnezeu, din Centru, şi care coboară în toate regnurile naturii (oameni,
animale, vegetale...) pentru a le învigora, se încarcă de impurităţi, apoi prin căi
necunoscute, ea se întoarce la plămânii şi inima universului pentru a se purifica, înainte
de a fi trimisă din nou către creaturi. Această circulaţie, înseamnă capitalismul şi
comunismul cu adevărat înţelese.
Deci, în timp ce de o parte opulentă creşte, de cealaltă parte respectul legilor divine se
diminuează, şi aceasta va aduce catastrofe mari. Eu ştiu bine că nu se poate accepta ceea
ce spun: pentru că nu se poate vedea. Nu se vede că, pentru a obţine succesul în planul
economic eşti obligat să comiţi fără încetare lucruri incorecte şi crime. Este ca în politică
sau spionaj: totul este permis. Se pretinde a se lucra pentru ţara sa. Da, dar... celelalte
ţări?... Interesele economice distrug întotdeauna morala. Când li se dă prioritate, toate
calităţile bune se şterg şi sunt înlocuite de egoism, violenţă, viclenie, lipsă de scrupule.
Viaţa economică este indispensabilă, bineînţeles, dar ea trebuie să fie stăpânită pentru a
asculta de alte necesităţi, de alte puteri care îi sunt superioare. Altfel, cele mai bune
aspiraţii sunt batjocorite pentru ca egoiştii să se poată îmbogăţi.
Trebuie început a gândi, pentru a vedea clar că pe primul loc trebuie pusă lumea
divină, şi că tot restul este la dispoziţia ei. Adevărul este că oamenii au confundat scopul
cu mijloacele. Ei ştiu că există totdeauna un scop de atins şi mijloace pentru a reuşi. Dar
ceea ce nu au observat, este că sunt pe cale de a lua ca mijloace toate facultăţile şi
darurile cele mai minunate pe care Cerul le-a dat, pentru a atinge scopul cel mai
pământesc cu putinţă. Pentru a-şi satisface poftele lor cele mai joase, vor sacrifica ce
există mai bun în ei, şi chiar Domnul trebuie să se închine voinţei lor pentru a-i ajuta în
debuşeurile şi nebuniile lor. Şi credeţi că şi-au dat seama de situaţie ? Nicidecum. N-au
nici măcar timp să se întrebe: "Dar cum arăt? Ce caut eu?” Eh, nu, trebuie să apară un
Înţelept care să le şi spună: "Dar priveşte, bătrâne, care este scopul tău. Infernul. Şi
mijloacele? Ei bine, ai luat ca mijloace pe Domnul, pe Îngeri, Ştiinţa, arta, religia...” Da,
iată de ce se servesc pentru a atinge infernul!
Este adevărat că progresul material, industrial aduce câte ceva. Întrând acum într-o
casă nu poţi să nu fii uimit de tot ceea ce vezi: încălzirea, aspiratorul, maşina de spălat
rufe sau veselă, televizorul, telefonul... Dar atunci, pentru că au totul, de ce oamenii nu au
fost niciodată mai nemulţumiţi, revoltaţi, bolnavi?... Dar chiar în faţa acestui eşec evident
ei continuă să caute în aceeaşi direcţie. Nu vor să înţeleagă că, pentru a fi cu adevărat
fericiţi, trebuie căutat într-un alt plan: da, a căuta dragostea, înţelepciunea, adevărul, şi
diminuată puţin certitudinea că tupeul şi comodităţile le aduc totul. Lenea, egoismul,
slăbiciunea, iată ce aduc aceste facilităţi. Şi din nefericire, aceasta este ce se doreşte:
lenea, plăcerea... să nu faci nimic şi să ai totul.
Să luăm exemplul unui om bogat: dacă nu face ceva bun cu bogăţiile sale, dacă se
lasă dus de plăcerile vieţii obişnuite, când va reveni într-o următoare încarnare, nu va mai
avea nimic şi va fi obligat să trăiască în mizerie şi privaţiuni. El nu va şti faptul că dacă a
fost foarte bogat în trecut şi acum este în mizerie, este pentru că a păstrat totul pentru el
fără a face nimic bun pentru alţii. Câte creaturi nu vin pe lume într-o stare cu adevărat
deplorabilă fără a şti măcar de ce. Această problemă nu a fost bine lămurită nici de către
psihologie, nici de medicină, pedagogie sau psihanaliză... nici chiar de către religie. Ea nu
poate fi lămurită decât de Ştiinţa iniţiatică.
Deci, dacă doriţi să pregătiţi condiţii bune pentru următoarea încarnare, indiferent
ce veţi întreprinde, întrebaţi-vă întâi sincer: "Caut lumina, caut iubirea, caut forţa... Le voi
obţine făcând asta sau asta ?” Şi Cerul, care vă ascultă, vă va da răspunsul.
Sunt încă atâtea de spus asupra acestui subiect al economiei. Când o societate este
prea preocupată de interesele ei economice, urmează pentru ea tot felul de dezechilibre şi
inconveniente pe care nu a avut înţelepciunea de a le preveni. Priviţi, se doreşte exportul
cu orice preţ pentru că este extrem de avantajos, şi treptat se vând arme, avioane de luptă
unor popoare care, prin lupte continue, riscă să compromită pacea şi securitatea întregii
planete. Unele dintre aceste popoare abia ştiu să citească şi să scrie, dar li se servesc arme
perfecţionate. Bineînţeles, se vor câştiga bani mulţi, dar se va plăti foarte scump, într-o
altă manieră, pentru toate acestea. Oh, Doamne, ce orbire. Şi iată cum o economie fără
scrupule va fi ruina mai multor ţări. Da, dragii mei fraţi şi surori, nici o altă problemă nu
este mai importantă ca economia, cu aceasta sunt de acord. Însă un lucru nu l-au înţeles
oamenii, nu aici, jos, se studiază problema pentru a o rezolva, ci sus, căci tot ceea ce este
jos este o reflectare a ceea ce se află sus. **
Societatea este aşa de bine organizată pentru a oferi totul, încât oamenii au devenit
foarte neglijenţi? Ei ştiu că vor găsi mereu ceva sau pe cineva să îi scoată din încurcătură.
Ei pot merge la ski şi să se lanseze imprudent pe pârtie: dacă îşi vor rupe piciorul, vor
merge la spital şi îl vor pune în ghips. Dacă vor lucra pe o scară, de ce să verifice dacă
este bine aşezată? Dacă vor cădea, vor fi luaţi pentru a fi îngrijiţi. Şi de ce să aibă grija de
dinţii lor? Vor merge la dentist. Şi hainele, de ce să fie atenţi să nu le păteze? Sunt atâtea
produse de curăţătorie peste tot. Se plimbă în pădure şi aruncă o ţigară aprinsă: de ce să-i
doară capul dacă ea va provoca un incendiu? Vor veni pompierii să-l stingă.
În acest fel atenţia, perspicacitatea, discreţia, înţelepciunea, inteligenţa diminuează
din ce în ce mai mult. De ce să se dezvolte când societatea oferă atâtea mijloace de a
repara prostiile comise de diferiţi inşi? Toţi cercetătorii, tehnicienii sunt acolo pentru a-i
ajuta pe oameni. În realitate, nu îi ajută, căci oamenii devin din ce în ce mai leneşi, slabi
şi răi. Ei sunt, poate, mai instruiţi ca înainte, dar mai neglijenţi şi nepăsători. Problema
acum se pune nu în a opri progresul material, dar de a putea lucra, de asemenea, în
domeniul interior pentru a exersa atenţia, prudenţa, stăpânirea. Căci trebuie, de asemenea,
să ne gândim că se pot produce evenimente care vor priva omenirea de toate aceste
comodităţi la care ea s-a obişnuit, şi iată încă un factor de dezordine şi conflict. Priviţi ce
se întâmpla cu petrolul: s-au săpat puţuri, s-a împrăştiat energia fără discernământ,
crezând că petrolul va exista mereu, uşor de obţinut, şi iată acum câte probleme politice
au apărut din cauza acestui petrol. A devenit o armă teribilă în mâinile celor care îl
posedă, şi din cauza lui, acum, pacea lumii este, fără încetare, ameninţată. Este magnifică
economia, dar ar valora mai mult pentru oameni să încerce să cunoască şi să accepte
adevărurile susceptibile de a ameliora întâi viaţa lor psihică, căci viaţa lor exterioară va
suferi, mai devreme sau mai târziu, consecinţele slăbiciunilor lor interioare.
Toţi sunt pe cale de a se ruina spiritual, moral, intelectual, şi chiar material, pentru
că nu au înţeles cu adevărat natura economiei. Adevărata economie începe acolo unde
niciodată nu aţi avut ideea să o căutaţi: în atenţie. Eşti stupefiat de a vedea numărul de
mijloace şi de produse care apar acum pentru a repune în funcţiune tot ceea ce a fost
distrus, spart sau murdărit, şi nu numai obiecte ci oameni pur şi simplu. Este incredibil, o
jumătate din omenire munceşte să repare pierderile cauzate de cealaltă jumătate. Ei bine,
iată un punct care ar trebui să preocupe pe economişti, dar oamenii contând prea mult pe
mijloacele exterioare îşi spun: "De ce să ne spargem capetele pentru a atenţiona, deoarece
sunt atâţia tehnicieni şi muncitori care repară tot ceea ce am scufundat noi, chiar şi pe noi
înşine ! “ Cu cât există mai multe facilităţi, cu atât mai puţin atenţia se dezvoltă şi, în
acest mod, o economie ajunge la pământ: pentru că eşti obligat să cheltuieşti prea mult
pentru a o repara. Dar eu ştiu că acest punct de vedere nu este cel al economiştilor. Căci
nu numai că ei nu au văzut problema în acest fel, dar au o filozofie diametral opusă:
trebuie produs din ce în ce mai mult, şi pentru ca această producţie să se scurgă, trebuie
ca oamenii să consume cât mai mult. Sunt împinşi deci la consum, şi chiar la risipă: cu
cât vor cumpăra mai mult, cu atât va fi mai bine. Atunci ei devin neglijenţi, sparg maşina
şi celelalte aparate ale lor, nu e nimic, vor cumpăra altele... Dacă nu sunt rezonabili şi îşi
macină sănătatea, este foarte bine de asemenea, vor îmbogăţi industriile şi laboratoarele
farmaceutice. Bineînţeles, în acest mod, afacerile unor persoane şi anumitor ţări vor
prospera, dar pentru ansamblul omenirii, pentru echilibrul, sănătatea, fericirea sa, această
concepţie a economiei este ruinătoare şi catastrofală.
În realitate, natura singura cunoaşte şi practică economia: ea ştie cum trebuie făcut
pentru a nu pierde un singur atom. O mică urmă de praf, o murdărie, totul se foloseşte.
Priviţi: chiar deşeurile şi gunoaiele aruncate de oameni sunt absorbite de pământul care le
transformă în uzinele sale de jos, şi devin hrană pentru vegetaţie. Nimic nu se pierde,
nimic nu se aruncă. Oamenii sunt departe de a poseda această inteligenţă a naturii: nu
numai că epuizează pământul forţând producţia şi risipindu-i resursele, dar sunt tot timpul
contrariaţi de problema deşeurilor. Urmăriţi problemele puse de reziduurile radioactive şi
altele extrem de toxice, cărora nu li s-a găsit un mijloc de distrugere. Sunt obligaţi să le
îndese în galerii subterane, dar există mari riscuri pentru omenire.
Adevărata economie se găseşte deci acolo unde este căutată. Şi v-aş spune chiar că
adevărurile economiei constau în a nu risipi forţele, calităţile, energiile pe care Cerul ni
le-a dat. Ea începe deci prin înţelepciune, măsură, atenţie. Actualmente nu vedem decât
economişti peste tot. Dar niciodată omenirea nu îşi va găsi fericirea cu aceşti mari
economişti, pentru că ei nu văd decât partea materială a vieţii şi a problemelor.
O fiinţă care îşi distruge şi dispersează toate energiile psihice din cauza pasiunilor,
dorinţelor, gândurilor şi sentimentelor dezordonate, ce înţelegere a economiei poate avea?
Veţi spune că nu vedeţi legătura... Pentru că sunteţi orbi, foarte simplu. Aceste două
domenii nu sunt separate. Iată de ce, acei care se află la conducerea unei ţări şi care se
pronunţă asupra chestiunilor economice ar trebui, mai întâi, să înveţe anumite adevăruri
care nu se găsesc în cărţile de economie: cum este constituit omul, cum este legat la
întreg universul, cum acest univers este ierarhizat, cum toate întreprinderile omeneşti
trebuie să asculte de un model, de o idee celestă. În acel moment, tot ceea ce vor face ei,
tot ce vor ordona, va fi perfect.
TREBUIE SĂ ŞTIE
Fiinţa omenească este constituită din două naturi (spunem aceasta pentru a
simplifica): o natură inferioară pe care am numit-o "Personalitate", şi o natură superioară
pe care am numit-o "Individualitate". Când individualitatea domină în el, omul poate face
un imens bine lumii întregi, în timp ce, dacă se lasă condus de personalitatea sa care este
egocentrică, avidă, crudă, nu poate să facă decât rău altora. Din nefericire, peste tot în
lume, personalitatea ocupă primul loc: în familiile unde se observă că soţia îşi trage
plapuma lângă ea în timp ce soţul face la fel... în societate, unde fiecare îşi dă silinţa să-şi
croiască drum pe seama altora... În politică, economie, artă, peste tot nu se vede decât
personalitatea exprimându-se, impunându-se şi fulminând.
Până aici, chiar dacă toţi oamenii politici folosesc din ce în ce mai mult cuvântul
"schimbare", vom continua să asistăm la aceleaşi eforturi încrâncenate ale unei mulţimi
de ambiţioşi pentru a smulge locuri care să le ofere mai multă putere şi bani. Ei nu se
pregătesc deloc să-şi asume sarcina măreaţă, care este a lor, ei nu muncesc deloc pentru a
deveni mai dezinteresaţi, mai nobili, mai stăpâni de sine... modele. Aceasta nu îi
interesează. La ce le-ar servi să se îndrepte? Nu de aceasta au ei nevoie. Ei au nevoie de
locuri pentru a obţine puteri, pentru a-şi satisface pasiunile lor, dorinţele lor de cucerire,
de dominaţie, de răzbunare. Iată de ce lumea nu va găsi niciodată pacea!
În realitate, societatea actuală este atât de puţin luminată, încât ea încurajează toate
tendinţele interioare ale membrilor săi. Până şi părinţii sunt atât de neştiutori încât îşi
imaginează să-şi educe copiii împingându-i la obţinerea de favoruri şi privilegii prin
mijloace mai mult sau mai puţin licite. Aceasta înseamnă educaţia pentru ei. În loc să le
spună: "Pregăteşte-te, dacă într-o zi vei avea responsabilităţi, va trebui să te arăţi la
înălţimea sarcinii tale şi să nu te compromiţi niciodată", nu, ei le dau sfaturile cele mai
necinstite şi se bucură de succesele lor chiar dacă nu le merită. Se doreşte mereu reuşita
în planul material şi cum, pentru a reuşi, eşti obligat să foloseşti calculele, viclenia,
violenţa, în final se distruge tot ce există mai bun în caracterul fiecăruia.
Veţi spune: "Da, dar dacă trebuie să urmăm sfaturile dumneavoastră, dacă trebuie
să ne pregătim atâta pentru a deveni un model, condiţiile însă, în lume, sunt de aşa natură
încât vom rămâne undeva, necunoscuţi, obscuri, în partea cea mai de jos a societăţii! “
Dar ce ştiţi voi despre marile legi spirituale, pentru a trage asemenea concluzii. Cine veţi
deveni, cu adevărat, o fiinţă capabilă, excepţională, când veţi deveni un model, un soare,
chiar dacă nu veţi dori, chiar dacă veţi refuza, alţii vor veni să vă ia de braţ cu forţa şi să
vă plaseze în vârf pentru a-i dirija şi conduce!... Dacă aceasta nu se întâmplă, este pentru
că nu o meritaţi: nu sunteţi încă pregătiţi, deci nu aveţi de ce să protestaţi.
Dar să presupunem că vor exista în viitor creaturi care vor lupta, sacrifica totul
pentru a ajunge să realizeze un ideal sublim, şi veţi vedea cât de mult vor fi ele căutate,
apreciate, iubite. Şi în acest fel Regatul lui Dumnezeu poate veni pe pământ. Dacă nu a
venit până acum, este pentru că majoritatea conducătorilor din lume nu au un ideal înalt.
Ei nu sunt nici proşti, nici nebuni, înţelegeţi, pentru a avea asemenea scopuri sublime.
Dar dacă, într-o zi, unii se vor decide să realizeze acest ideal, indiferent de ce se va
întâmpla, atunci credeţi-mă, aceasta va fi adevărata putere, adevărata lumină, adevărata
frumuseţe.
Numai înţelepţii, Iniţiaţii, marii Ghizi care şi-au stăpânit personalitatea au putut
lăsa să se manifeste natura lor divină şi să lase moştenire omenirii o operă de neuitat,
eternă. Asemenea fiinţe au existat întotdeauna istoria ne-a păstrat amintirea lor ; dar sunt
mult prea puţin numeroşi, în comparaţie cu toate aceste personalităţi care populează
pământul şi dau curs liber instinctelor lor inferioare, lăcomia, ostilitatea, răzbunarea.
Când asemenea fiinţe au responsabilităţi politice într-o ţară, nu pot face decât victime.
Iată de ce războaiele nu se vor opri niciodată: din cauza acestei filozofii a personalităţii.
Atât timp cât oamenii nu îşi vor schimba filozofia, nu se vor produce ameliorări
adevărate: vor exista totdeauna, undeva în lume, războaie şi mizerii.
Dacă Împărăţia lui Dumnezeu nu a venit încă, este pentru că toţi lucrează pentru o
politică inspirată de personalitate. Da, când analizez scopurile politicii, văd că ele sunt
totdeauna mediocre. Ah, evident, ele sunt prezentate în culori trandafirii şi ornate pentru a
uimi galeria. Dar în realitate, adesea, aceasta înseamnă: scoală-te, ca să mă aşez eu în
locul tău. Toţi la fel. Dar încet-încet se va observa că nu se pot face viori din orice lemn,
ci trebuie găsit lemnul convenabil. Da, oamenii politici trebuie să fie pregătiţi, instruiţi în
Şcoli iniţiatice, în caz contrar, ei vor continua să antreneze popoarele spre catastrofă.
Toţi aceia care sunt acolo, care vorbesc, gesticulează, în discursuri sforăitoare, oare
ce intenţii ascunse au în realitate? Lumea dă năvală pentru a-i asculta şi cum nu există
deloc clarviziune, se ambalează, îi aplaudă şi îi urmează. Astfel, orbii sunt conduşi de alţi
orbi. Dar ştiţi ce se spune: "Orbii conduşi de alţi orbi se prăvălesc împreună în prăpastie.”
Din nefericire, întotdeauna este prea târziu când se realizează această orbire generală:
catastrofele au şi apărut. Priviţi pe Hitler, Stalin şi atâţia alţii: ce călăi, ce monştri, şi
mulţimi întregi îi urmau şi aclamau... Eu, de asemenea, lucrez pentru o politică, dar
pentru o politică care nu este inspirată de personalitate. Ceea ce este trist, este că există
foarte puţini oameni care sesizează aceste idei. Mergeţi şi vorbiţi-le de o politică inspirată
de individualitate, generozitate, dezinteres, lumină: nimeni nu vă va urma. Dar vorbiţi-le
despre a distruge şi incendia, aceasta va place imediat miilor de oameni. De aceea,
scuzaţi-mă ca v-o spun, oamenii trebuie încă să sufere.
Da, nu există o altă explicaţie: oamenii trebuie încă să sufere, şi într-o zi, din cauza
acestor suferinţe, vor găsi drumul. Credeţi că n-am milă? Nu, sunt nefericit că v-o spun,
dar oamenii trebuie să sufere pentru a înţelege. Dovada, atunci când se prezintă un trimis
al Cerului care îi poate lumina şi ajuta, credeţi că-l ascultă? Nu, şi nu numai că nu îl
ascultă, dar îl închid, îl ard sau crucifică. Dar când un monstru îi face să sufere, îl primesc
cu braţele deschise, îl aclamă şi îi dau ei înşişi toate puterile pentru a-i distruge. Studiaţi
istoria şi veţi vedea că oamenii caută pe aceia care îi fac să sufere.
Acum Africa este plină de arme, care i-au fost vândute de alte ţări ! Acestea sunt
mulţumite, s-au îmbogăţit, dar de ce nu se gândesc că vor suferi consecinţele catastrofice
ale acestor vânzări într-o zi? Inteligenţa cosmică, care trăieşte în eternitate, nu este legată
de o omenire aparte. atâtea au dispărut, încât dacă dispare şi aceasta prin propria-i
greşeală, Ea nu va fi tulburată prea mult: cu cei câţiva indivizi care vor rămâne, va pregăti
o alta. Depinde de noi să nu ne distrugem. Dacă ne încăpăţânăm să facem tot pentru a ne
distruge, Inteligenţa cosmică va rămâne imperturbabilă, nu va interveni, ne va lăsa s-o
facem.
În trecut, oameni ca Genghis Han, Attila, Tamerlan puteau obţine tot ceea ce
doreau, chiar dacă se arătau aşa cum erau. Erau alte epoci, alte mentalităţi, şi cu cât un şef
se arăta crud, injust, implacabil, cu atât mai mult avea şanse de câştig. În timp ce astăzi
nu se mai poate: trebuie să te disimulezi în spatele unor scopuri acceptabile, rezonabile,
generoase iar, dacă nu, eşti pierdut. De aceea, se lucrează astăzi la atingerea unor maniere
convenabile pentru a produce un efect bun în fata publicului, înainte de a atrage
victimele, care odată atrase, hop, ele sunt înghiţite. Este uşor. Aceste victime nu au nici
intuiţie, nici inteligenţă, nici cunoştinţe. Cu câteva metode şi puţin timp, chiar şi un om
necinstit poate convinge pe aproape oricine, cu condiţia de a nu îşi arăta adevăratele
intenţii.
Pentru a găsi fiinţe care au, într-adevăr, scopuri dezinteresate, trebuie să te adresezi
marilor Iniţiaţi care au dat dovezi, care s-au purificat, care au suferit, dar care au învins şi
triumfat. În alt fel, este mai bine să nu avem încredere. Dacă natura superioară din om a
învins natura sa inferioară, puteţi avea încredere în el, dar niciodată înainte. Înainte,
indiferent ce v-ar spune un om, să nu aveţi încredere. Nici eu nu vă spun să aveţi
încredere în mine şi să mă urmaţi. Vă spun numai: "Veniţi să trăiţi lângă mine, veniţi să
verificaţi...” Şi, după ce m-aţi observat timp de luni sau ani, veţi gândi că puteţi avea
încredere, atunci veţi fi liberi de a mă urma. Eu nu v-am cerut niciodată să mă urmaţi din
prima zi.
**
Eu am ales, deci, subiectul cel mai important: fiinţa omenească. alţii nu văd această
importanţă, îşi pierd timpul şi energiile în poveşti pe care lumea le va uita imediat. Da,
este extraordinară această tendinţă pe care o au oamenii de a se interesa de lucrurile
trecătoare. Un nou guvern, de exemplu, iată de ce se ocupă cu ardoare... Dar cât timp va
dura acest guvern? Câteva luni, după aceea va fi schimbat şi va apare un altul în vizor. Şi
partidele politice... Unele apar, altele dispar sau îşi schimbă numele, şi dacă nu cunoşti
numele lor şi pe cei care sunt la conducere, eşti văzut rău. Că nu cunoşti nimic din lumea
divină, aceasta nu are nici o importanţă, dar a nu cunoaşte certurile conducătorilor
politici, ceea ce şi-au spus la televizor, iată ceva grav... Dar este mizerabil, lamentabil, ce
pot aduce bun aceste istorii oamenilor, pentru adevăratul lor viitor, pentru pacea, lumina,
imortalitatea lor?
Veţi spune: "Dar dorim să ajutăm ţara noastră! “ Nu se poate găsi ajutor în felul acesta,
nu s-au putut ajuta niciodată oamenii aşa. Numai ne imaginăm că îi ajutăm... Nu, nu
aceste discuţii şi certuri politice pot să-i ajute. Toate acestea nu au adus nimic, numai
nemulţumiri, furii, greve, revoluţii. Ce a adus bun politica? Spitalele sunt pline de
bolnavi, tribunalele pline de procese, şi va trebui, în curând, să existe câte un poliţist la
fiecare locuitor.
Veţi întâlni mii de oameni în lume care pun politica pe primul loc. Zi şi noapte nu
se ocupă decât de aceasta, dar ce soluţii găsesc ei? Nici una, în afara apartenenţei la un
partid. Deci acest lucru este fantastic, glorios, de a aparţine unui partid. Dar acest partid
va rezolva el, oare, problemele? Se află el pe drumul adevărului? Nu interesează pe
nimeni lucrurile acestea. Odată înscris în acest partid, te simţi mândru, puternic, sigur de
sine. dar adesea această mândrie nu durează, căci dacă partidul nu obţine victoria,
membrii săi se dezumflă. Toată gloria lor n-a fost decât un balon de săpun.
Sunteţi de acord cu mine? Nu, nu cred. Bine, cum doriţi. Dar să ştiţi că toate
tendinţele care se manifestă în acest moment nu sunt, mai mult sau mai puţin, decât
tendinţele anarhiei. Dacă oamenii şi-ar putea da seama cât de departe sunt de adevăr. Dar
lor le place să se înşele, le place să aibă iluzii, chiar dacă aceasta nu serveşte la nimic, se
agită pentru a da impresia că fac ceva. Cel puţin se mişcă, nu rămân inactivi. Este drept,
trebuie să fii activ, dar ei trebuie să aleagă cea mai bună activitate.
Vorbiţi despre politică oriunde, în stradă, sau în tren, veţi observa tinerii şi bătrânii,
toţi vă vor spune punctul lor de vedere. Dumnezeule, trăiesc o viaţă aşa de limitată, aşa
de personală, ce idei pot avea ei? Şi dacă veţi asculta pe şefii partidelor politice, veţi auzi
că fiecare îl acuză pe celălalt de a duce la ruină naţiunea şi că face rău concetăţenilor, în
timp ce el nu se gândeşte decât la patrie, nu trăieşte decât pentru patrie. Sunt ei sinceri,
vorbesc oare în interesul ţării lor şi al compatrioţilor, sau numai pentru ei, pentru a fi
aleşi? Odată aleşi, vom vedea ce se va întâmpla!... Din nefericire nu vom vedea decât
ceea ce am mai văzut.
Aceasta pentru că nimeni nu pricepe că lângă acest interes al "ţării” există atâtea
partide, al căror număr este în creştere. Dar la ce oare servesc aceste divizări? Trebuie
văzut ansamblul, un singur scop de atins, şi nu a se opri asupra unui punct particular şi a
se bate pentru obiective care vor fi înlocuite curând de altele.
Eu nu vă spun că toţi se înşeală, nu, fiecare din punctul lui de vedere are dreptate.
Dar vis-a-vis de ansamblu, toţi comit greşeli, Un egoist care nu se uită la cei din jur, îşi
aranjează lucrurile pentru a-şi satisface nevoile şi poftele, şi fatalmente ceilalţi îi
reproşează. Şi el nu înţelege, pentru că vis-a-vis de el însuşi totul părea în regulă, perfect
şi logic. Cam la fel se petrec lucrurile cu partidele politice. Tot ceea ce spun ei este
absolut adevărat, logic, din punctul lor de vedere, dar raportându-ne la punctul de vedere
al totalităţii, cel universal, nu mai este adevărat.
Când un copil doreşte ceva, este convins că are dreptate şi este uimit că părinţii săi se pot
opune dorinţelor sale. După gradul de înţelegere al copilului, ceea ce doreşte este absolut
logic şi legitim. Şi iată că vede cum alţii răi, neînţelegători, îi pun obstacole, şi el se
revoltă. La fel se petrece cu lumea întreagă. Fiecare îşi trage plapuma peste el: "După
mine este aşa, după mine este aşa şi aşa...” Da, dar acest "după mine” este aşa de limitat.
Trebuie acum să ne mărim inteligenţa, să devenim capabili nu numai de a judeca lucrurile
după sine, după propriul punct de vedere şi nevoile individuale, dar şi de a ne introduce în
situaţia altora pentru a modifica şi completa acest punct de vedere. În acest moment veţi
descoperi adevărul şi veţi vedea că toţi au dreptate, fără a avea dreptate: adică au dreptate
la nivelul lor de înţelegere, dar nu din punctul de vedere al colectivităţii cosmice.
Atât timp cât omul nu posedă o conştiinţă suficient de vastă şi impersonală, el vede
lucrurile după el însuşi, şi adevărul "său” nu este decât o bucată de adevăr. Deci, toate
partidele politice se înşeală pentru că fiecare nu vede lucrurile decât din punctul lui de
vedere. Dacă ar putea vedea realitatea, nu ar mai fi aşa de mândri de ei înşişi. Toţi cei
care nu încearcă să ajungă la un punct de vedere universal se înşeală, şi într-o zi sau alta,
viaţa însăşi le va dovedi că s-au înşelat.
Eu nu sunt împotriva politicii, dar o înţeleg în alt fel. Dacă se dă puterea cuiva care
nu cunoaşte structura fiinţei omeneşti, nici modul cum este legată ea la toate puterile
cosmice, cum vreţi ca această persoană să aducă ceva cu adevărat bun ţării sale? Cum el
n-a realizat această legătură în el însuşi, cum să o realizeze pentru o întreagă naţiune?
Cum poate un neştiutor să îi instruiască pe alţii, un slab să suporte greutăţile lor, sau un
impur să-i purifice? Este imposibil. Ei bine, este imposibil, de asemenea, ca politicienii să
aducă fericirea altora dacă nu au fost instruiţi într-o Şcoală Iniţiatică: acolo, li se va spune
că, pentru a fi un adevărat om politic, trebuie mai întâi să dobândeşti o cunoştinţă
aprofundată a omului şi a naturii, să respecţi legile divine şi să nu ai nici o ambiţie, nici o
pasiune personală.
Toţi vorbesc de servirea patriei, dar, adesea acestea nu sunt decât cuvinte. Se
gândesc numai la buzunarul lor, la prestigiu, la putere, posedând încălţări, ghiare, dinţi,
pentru a-şi curăţa drumul şi a obţine primul loc. În timp ce alţii, mai competenţi, dar care
nu au nici aceste încălţări, nici aceste ghiare, rămân în umbră. Eu nu sunt împotriva
politicii, dar pentru mine singura politică valabilă este aceea a Iniţiaţilor care au studiat
natura omenească, forţele sale, slăbiciunile, nevoile şi condiţiile spirituale, afective,
morale, şi economice în care poate ea să se desfăşoare. Atât timp cât nu posedă aceste
cunoştinţe, politica nu poate duce decât la înfruntări sângeroase.
Priviţi-l chiar pe Karl Marx, care este atât de glorios, slăvit, urmat, ei bine, el va
claca peste puţină vreme, împreună cu toată suita sa. Da, pentru că nu se rezolvă
problemele oamenilor prin lupta de clasă, colectivizarea mijloacelor de producţie etc. Că
a fost un geniu Karl Marx, aceasta este sigur, nimeni nu o poate nega, dar că nu a
prevăzut totul, că nu a trăit o viaţă divină, că nu a fost un Iniţiat, este la fel de sigur.
Recunosc că trebuie să existe oameni calificaţi în fiecare domeniu al vieţii economice şi
sociale, dar înainte de toate trebuie la conducere Iniţiaţi care poate nu ştiu nimic din toate
acestea, dar cunosc esenţialul.
Sunteţi uimiţi? Dar luaţi cazul meu, de exemplu. Nu există un om pe pământ care
să fie mai ignorant decât mine în domeniul organizării, economiei, finanţelor. Eu nu ştiu
nimic. Şi ce ştiu? Ei bine, un singur lucru, dar esenţial: cum să curgă apa, atât. Iar apa,
după aceea, îşi va găsi drumul. În acel moment o întreagă cultură va apare şi va urca.
Plante, animale, oameni... Trebuie să faci să curgă apa fără a te ocupa de rest. Este ceea
ce fac, aici în Fraternitate, de mulţi ani: mă ocup să fac apa să curgă, şi voi, ca şi plantele,
păsările, arborii, animalele, oamenii, veţi găsiţi, fiecare, locul vostru. Nu este de datoria
mea de a vă găsi un loc, eu nu trebuie să mă ocup de aceasta. De aceea nici nu am spirit
organizatoric. Eu nu mă ocup decât cu apa, căci dacă există apă, lucrurile se organizează
ele însele.
Atât timp cât oamenii politici cred că pentru a ameliora situaţia trebuie constituită
o organizaţie puternică, create instituţii noi, structuri şi posturi noi, nu vor ajunge la
nimic, căci au uitat apa. Tot ceea ce vor putea organiza în exterior se va dovedi ineficient
atât timp cât nu se vor ocupa de a face să curgă apa. De aceea, este necesar să existe în
frunte o fiinţă care posedă această apă, această dragoste, căci în acel moment toate
ramificaţiile diferitelor activităţi vor şti cum să se descurce pentru a contribui la succesul
întreprinderii.
Se observă că unele femei citesc cărţi de bucate şi folosesc cele mai bune
ingrediente, dar mesele pe care le pregătesc sunt de neatins pentru că nu le place să
gătească. În timp ce altele, fără a citi măcar o reţetă şi cu câteva ingrediente simple,
reuşesc meniuri delicioase. Iată deci, iubirea. De altfel, eu nu sunt un copil pentru a nu
înţelege cât de complexă este organizarea unei ţări. Da, dar pentru ca tot ansamblul să
meargă, trebuie o lumină, o iubire, trebuie ca apa să curgă, şi în acel moment toţi vor fi
inspiraţi şi vor găsi ceea ce trebuie să facă.
Atunci pentru ce oamenii sunt aşa de orbi?... Şi aşteaptă ceva fantastic să-i ajute.
Nu, dacă nu ajung să rezolve problemele, nu au de ce să fie aşa de mândri. Ei bine, ei
trebuie să ştie că ceea ce îi împiedică în a găsi soluţia, este lipsa iubirii. Dar ei nu cred în
puterea iubirii. Ei cred în puterea intelectului, a spiritului critic, şi aici se înşeală, nu
trebuie crezut în eficacitatea acestor lucruri, sunt chiar periculoase. Să pună puţină iubire
în întâlnirile lor, în discuţii, atât, şi imediat problemele se vor rezolva. Toţi vor pleca
fericiţi, uimiţi chiar că a fost aşa de simplu.
Aţi văzut două persoane care vorbesc. Ce fac ele? Se întrerup în discuţie, vorbesc
în acelaşi timp, şi sfârşesc prin a se omorî între ele. Da, pentru că ele nu s-au ascultat.
Fiecare dintre ele este aşa de plină de ea însăşi, încât nu vrea s-o asculte pe cealaltă, şi
foarte repede, ele se enervează, nu se mai stăpânesc şi încep să se împungă. Cu adevărat,
oamenii nu sunt nici psihologi, nici pedagogi. Dacă ar fi fost inteligenţi, trebuiau să ştie
dinainte ce se va întâmpla şi ar fi evitat de a ajunge aici. Un om inteligent arată, de la
început, multă dragoste, bunăvoinţă, atenţie la tot ceea ce i se spune, pentru a trezi în
celălalt ceva bun, şi în acel moment se poate rezolva totul.
Pentru a termina, vă spun că atât timp cât conducătorii politici nu sunt instruiţi în
Ştiinţa iniţiatică, vor fi obligaţi să comită greşeli. Publicul care asistă la dezbaterile lor
este uluit şi aplaudă: "Aţi văzut cum i s-a răspuns adversarului? “ Oh, la, la. Câte i-a spus.
Cum l-a somat. A fost minunat!” Dar un Iniţiat care vede aceste lucruri nu este uluit. Cu
orbii totul poate merge, ei înghit totul, dar nu şi cu Iniţiaţii.
Atunci, nu aşteptaţi mare lucru de la politică atât timp cât politicienii nu au studiat
Ştiinţa iniţiatică. Din ce în ce vor apare dificultăţi, ciocniri, neînţelegeri, la care ei nu vor
găsi soluţii. Ei da, sunt obligat să vă spun adevărul, chiar dacă el nu place tuturor. Cât
timp nu este cunoscută această ştiinţă privind omul, universul şi pe creator, soluţiile care
se vor găsi vor fi parţiale, momentane, pasagere, ele vor produce tot timpul inconveniente
pe care n-am ştiut să le prevedem.
Pentru ce există actualele dezordini? Pentru ce acest gol şi această neînţelegere? În ciuda
a ceea ce posedă, oamenii se simt nesatisfăcuţi, nenorociţi. Pentru ce?... Pentru că ei se
conduc ca şi cum nu ar fi decât materie, ca şi cum nu ar fi decât un stomac şi un sex. Ei
nu caută să satisfacă decât pe acestea două. S-ar spune că nu au ştiut niciodată că există în
ei, de asemenea, un suflet, un spirit, o scânteie divină, ceva de o altă natură, de o altă
dimensiune, de o altă intensitate, de o altă vibraţie, şi ale cărei dorinţi trebuie să le
cerceteze pentru a înţelege de ce au nevoie.
Sufletul omului are alte nevoi decât corpul fizic, el vrea să-i dea o hrană pe care
sufletul nu o poate asimila, niciodată el nu îi dă ceea ce sufletul îi cere. Sufletul cere
spaţiul infinit, lumina strălucitoare, el cere armonia, muzica celestă, dar omul îi dă
totdeauna o hrană materială, de aceea el somnolează, suspină, se sufocă, moare. Când
omul va începe să se cunoască, când va înţelege că nu este construit numai dintr-un corp
fizic, dar, de asemenea, din mai multe corpuri subtile care au fiecare, nevoie de o hrană
adecvată şi care trebuie să se afle în armonie între ele, această schimbare de filozofie va
produce o ameliorare în toate celelalte domenii: social, economic, politic, şi în acel
moment Împărăţia lui Dumnezeu va putea veni să se instaleze pe pământ. Atât timp cât
omul nu se cunoaşte deloc, Împărăţia lui Dumnezeu nu poate veni, căci el o caută acolo
unde nu este.
Împărăţia lui Dumnezeu trebuie, deci, să vină mai întâi în mintea oamenilor ca
inteligenţă, ca lumină. Ea va intra apoi în inimă ca senzaţie, dragoste, şi va coborî în
sfârşit în planul material unde se va manifesta ca abundenţă şi pace. Este posibil, eu
lucrez pentru aceasta. Numai că puţini oameni mă înţeleg, majoritatea rămân la
concepţiile lor vechi, ale trecutului şi spun: "Este imposibil, nu se va putea schimba
natura omenească şi iată dovezile...” Şi îmi arată toate evenimentele care se produc în
lume. Evident, le observ şi eu, şi ştiu mai bine ca oricine că, dacă această stare de lucruri
durează, Împărăţia lui Dumnezeu nu va putea niciodată veni. Dar, dacă se acceptă
filozofia Iniţiaţilor, totul devine posibil.
Această filozofie a Iniţiaţilor este bazată pe cunoaşterea fiinţei omeneşti. Toţi cred
că o cunosc, dar în realitate nu o cunosc, de aceea toate mijloacele găsite pentru
rezolvarea problemelor nu sunt decât cu eficacitate momentană. Există impresia că
problemele sunt rezolvate, dar iată că, puţin timp după aceea, aceste “soluţii” aduc alte
inconveniente. Priviţi în medicină, adesea îngrijind un rău, se declanşează un altul. Şi
educaţia... cu toate aceste ameliorări aduse în şcoli, copiii se descurcă mai bine în viaţă?
Nu, educaţia este defectuoasă pentru ca ignoră structura fiinţei omeneşti.
De aceea, am spus totdeauna, singura ştiinţă care trebuie, cu adevărat, studiată şi
aprofundată este Ştiinţa fiinţei omeneşti. Da, ea trebuie să se afle în centru, şi toate
celelalte: fizica, chimia, mecanica, astronomia, biologia... trebuie să servească această
ştiinţă care a fost abandonată în avantajul lor. Veţi spune: "Da, dar anatomia, fiziologia,
nu înseamnă nimic? “ Sunt bazele necesare, bineînţeles, dar ele nu ne învaţă ceea ce este,
cu adevărat, fiinţa omenească în întregul ei.
De câte ori nu spun oamenii: "Mi-am pierdut capul! “ Da, ei îşi pierd mintea, nu se
mai controlează, nu mai ştiu ceea ce spun sau fac. Totul se desfăşoară în afara controlului
lor şi fac prostii ce trebuie mai târziu reparate. Bineînţeles, aici capul nu este decât un
simbol. Ar putea fi, la fel de bine şi inima: "Mi-am pierdut inima !“ pentru că şi inima
este, de asemenea, un centru.
În realitate, cuvintele nu au nici o importanţă, se poate vorbi despre cap sau inimă, dar
ceea ce s-a pierdut, în acest caz, este acest centru divin, şi astfel, dezordinea se propagă: o
fugă aiurea, o derută. Toate celulele văd că şeful, capul, nu mai este acolo, şi fac ceea ce
li se spune: devin duşmani pentru om şi îl ameninţă. Înainte, ele erau ascultătoare,
drăguţe: toate celulele inimii, plămânilor, braţelor, picioarelor... erau în serviciul lui, dar
acum vor să-l facă să moară, aproape. Este la pat şi ele îi spun: "Ah, ah, e bine. Acum
înţelegi? “ Şi ele se bucură. Dar dacă centrul revine, adică spiritul, ele se pun din nou la
lucru în mod armonios.
Dacă oamenii trebuie să înţeleagă ceva într-o zi, nu despre microbi sau stele trebuie s-o
facă, ci cum să-şi menţină mereu spiritul în centrul tuturor activităţilor lor. Numai în acest
fel vor trăi în plenitudine şi pace, aceasta va fi Împărăţia lui Dumnezeu.
**
Iată de ce, este foarte important ca aici, în Fraternitate, să formăm un nucleu viu,
puternic, pentru realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Astfel vom putea influenţa alte
minţi, alte suflete. Şi într-o bună zi, când copiii luminii vor fi uniţi, în ţel, chiar şi în gând,
ei vor apleca balanţa de partea lor şi vor câştiga în faţa acelora care nu vor decât
distrugere şi haos ...
Împărăţia lui Dumnezeu va veni, aceasta v-o spun, Vârsta de Aur va veni... De
fiecare dată când vă rugaţi sincer, intens şi dezinteresat, sunteţi satisfăcuţi, dar progresiv.
Procesul este continuu, el merge amplificându-se, căci ceea ce cereţi nu se poate realiza
într-o zi. În momentul în care vă rugaţi, ceea ce cereţi începe să se realizeze, dar trebuie
mult timp ca aceasta să se împlinească. Când plantaţi un bob, se realizează deja ceva.
Pentru ca bobul să se transforme în copac vor trece ani, dar deja sunteţi mulţumiţi pentru
că el creşte. Dacă veţi cere Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea sa, nu o veţi putea aduce
în aceeaşi zi, nu este posibil, este un copac uriaş care nu poate creşte dintr-o dată. El este
plantat, bobul este acolo şi copacul creşte. "Dar nu îl vedem! “ Ah, dacă sunteţi miopi...
Eu îl văd, bobul creşte.
De altfel, atenţie, căci imediat ce îţi doreşti ceva personal, apare dezechilibrul care
se instalează. Împărăţia lui Dumnezeu este, înainte de toate, o stare de echilibru şi
armonie, şi în momentul când începi să insişti asupra unui lucru în detrimentul altuia,
introduci deja germenele dezechilibrului. Tot ceea ce are nevoie sufletul nostru, spiritul,
inima, intelectul, corpul nostru fizic, este cuprins în realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu.
Iisus spunea: "Cereţi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa, şi totul vă va fi dat
pe deasupra. “ Da, pentru că în momentul când veţi lucra pentru o idee divină, deja ea
acţionează asupra voastră şi va aduce tot ceea ce ea posedă. Dacă aveţi numai o idee, una
singură, în ciuda tuturor imperfecţiunilor, slăbiciunilor şi ignoranţei voastre, această idee
care locuieşte în lumina înaltului vă va pune în comunicare cu prieteni noi, vă va face
cunoştinţă cu alte creaturi, cu alte regiuni, şi astfel, după câtva timp, această singură idee
v-a adus tot Cerul. Ideea singură a Împărăţiei lui Dumnezeu... şi iată ca această idee v-a
legat de toate celelalte idei care vibrează în armonie cu ea şi veţi obţine tot restul. Iată
sensul frazei lui Iisus: "Cereţi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa şi totul vă va fi dat
pe deasupra. “ Între începutul şi sfârşitul acestei fraze este un întreg spaţiu de explorat.
Este aici un adevăr dintre cele mai importante ale Ştiinţei iniţiatice: o idee, care
prin ea însăşi este limitată, poate să vă aducă alte bogăţii pe care ea nu le posedă. Este
adevărat, pentru că ea vă leagă de multe alte idei, care sunt în armonie cu ele. Puţin câte
puţin toate celelalte idei fac cunoştinţă cu voi, şi cum fiecare are un teren aici, o locuinţă,
vorbind simbolic, toate celelalte bogăţii vin către voi din pricina unei singure idei. Da,
pentru că sus totul este legat, nu există separatisme, şi când o idee se mişcă, toate
celelalte o urmează. Din moment ce sunteţi în bune relaţii cu o idee, hrănind-o, iubind-o,
dorind s-o atrageţi, ea vă pune în legătură cu toate celelalte, care vă trimit ceea ce ele
posedă. Vedeţi cum, între începutul şi sfârşitul acestei fraze: "Cereţi Împărăţia lui
Dumnezeu şi Dreptatea Sa... şi totul vă va fi dat pe deasupra” există un întreg spaţiu gol
pe care voi încerca să-l umplu pentru voi.
Astăzi vă explic ceea ce nu este scris în promisiunea din Evanghelie: cum restul ne
va fi dat pe deasupra. Este posibil graţie unei afinităţi speciale, magice, magnetice, între o
idee sublimă şi toate celelalte idei care se aseamănă, pentru că o idee are întotdeauna
reprezentanţi pe pământ şi care sunt puşi în gardă. Iată de ce veţi avea tot restul.
Fericiţi cei care m-au înţeles. Fiecare zi, aici, în colectiv, vom cere Împărăţia lui
Dumnezeu. Bineînţeles, se poate cere acest lucru şi singur, dar singur nu poţi produce
efecte la fel de puternice, doar dacă cunoşti alte legi. Cel care este singur trebuie să ştie
că nu va face nimic dacă este singur, şi prin gândire el trebuie să se alăture întregii
colectivităţi de fiinţe răspândite în lume care, fără încetare, lucrează în acest sens. Singur
nu se poate obţine niciodată ceva, indiferent ce, în acest domeniu. Chiar dacă nu putem fi
mereu cu ceilalţi, trebuie, cel puţin, să ne alăturăm lor prin gândire şi să sperăm că multe
alte minţi vor vibra la unison cu noi şi vor răspunde la apelul nostru.
TABLA DE MATERII
IV Despre bani………………………………………………….14
YOGA NUTRIŢIEI
Azi voi vorbi despre nutriţie şi vă voi spune lucruri ce sunt de o maximă importanţă.
Foarte puţini, chiar şi cei învăţaţi şi foarte evoluaţi, ştiu aceste lucruri. Pentru început, ar
putea să nu pară interesante, dar pe măsură ce ascultaţi şi exersaţi aceste lucruri,veţi
vedea că sunt extrem de bogate şi darnice, vă pot schimba întreaga existenţă. Presupuneţi
că pentru un motiv sau altul sunteţi lipsit de mâncare câteva zile şi sunteţi prea slab, chiar
şi pentru a vă mişca. Puteţi fi erudit , bogat, dar nimic din ceea ce ştiţi sau posedaţi, nu
poate egala fructul sau bucata de pâine ce o puneţi în gură; o îmbucătură şi reînviaţi ! O
bucăţică e tot ce este necesar pentru a face forţele şi mecanismele întregului vostru sistem
să înceapă a funcţiona din nou. Există anumite elemente în alimente care redau sănătatea
şi vigoarea , mai eficient decât orice gând, emoţie sau putere a voinţei dar nu vă daţi
seama de aceasta, mâncarea are o mică importanţă pentru voi, în afară de mijloc de a vă
satisface instinctele şi nu vedeţi că are vreun efect emoţional sau intelectual asupra
voastră.Totuşi mâncarea e cea care face posibil să faceţi tot ce faceţi, să vorbiţi, simţiţi,
gândiţi.
Urmăriţi oamenii, veţi vedea cât de mecanic mănâncă, înghiţind fără să mestece şi lăsând
tot felul de idei haotice şi sentimente să se amestece cu procesul de digestie, secreţie şi
eliminare a toxinelor. Şi apoi se miră de ce se îmbolnăvesc. E din modul lor de a mânca.
În familie, toţi sunt ocupaţi să citească, să privească la TV, să muncească până se aşează
la masă şi atunci încep să pălăvrăgească, să se certe. O masă luată în asemenea condiţii te
face să nu mai vrei altceva după aceea decât să dormi, eşti aşa de greu că nu mai ai
entuziasm pentru nimic. Dacă mănânci cum ar trebui, te simţi în formă, lucid şi gata de
lucru după masă.
“Cum ar trebui să se mănânce?”. Vă voi spune ce face un Iniţiat. Mai întâi, ştiind că
trebuie să pregătească cele mai bune condiţii posibile pentru a beneficia de elementele pe
care Natura le-a creat, începe prin a se reculege rămânând tăcut şi închinându-şi gândurile
Creatorului (tăcerea la masă nu e caracteristică mănăstirilor). Iniţiaţii şi înţelepţii
întotdeauna au mâncat în tăcere. El mai ştie că prima îmbucătură e cea mai importantă
(cel mai important moment al oricărei acţiuni este primul pas) pentru că ea semnalizează
eliberarea forţelor care, odată eliberate, nu se opresc, ci continuă până la capăt : dacă
începi într-o stare de armonie, orice vei face va fi armonios până la capăt.
Apoi, el mănâncă încet şi mestecă bine, nu doar de dragul digestiei lui, ci pentru că gura
este un laborator spiritual care absoarbe energiile eterice subtile înainte de a transmite
părţile grosiere spre stomac. Gura este pentru planurile subtile ceea ce stomacul este
pentru planul fizic, un instrument foarte perfecţionat cu glande pe şi sub limba care
captează particolele eterice, ceea ce explică de ce poţi fi complet refăcut şi bine dispus,
când eşti slăbit de foame, de prima îmbucătură înainte ca ea să aibă timp să ajungă în
stomac. Gura absoarbe energia şi o trimite la sistemul nervos înainte ca alimentele mai
puţin subtile să poată ajunge la stomac.
Omul ştie cu aproximaţie ce să dea corpului său fizic (zic aproximativ pentru că
majoritatea mănâncă carne, care e dăunătoare atât fizic cât şi psihic),dar nu are idee ce să
dea corpului eteric (vital), astral (emoţional), mental ,să nu mai vorbim de cele
superioare.
După cum v-am spus e de ajutor pentru corpul fizic să masticăm bine, dar pentru corpul
eteric e nevoie să adăugăm ceva în plus: respiraţia. La fel cum o briză animă flacăra
(suflaţi pe o scânteie pentru a aprinde focul) astfel, respirând profund în timpul mesei
ajută la combustie. Digestia, respiraţia şi meditaţia sunt forme de combustie, singura
diferenţă fiind în gradul de căldură şi puritatea substanţei. Dacă încetaţi să mâncaţi din
când în când şi răsuflaţi profund, arderea ce are loc permite corpului eteric să extragă
particolele subtile din mâncarea de care aveţi nevoie şi, cum corpul eteric este centrul
vitalităţii, memoriei şi sensibilităţii, e spre avantajul dvs. să aveţi grijă să fie alimentat.
Corpul astral este hrănit cu o substanţă chiar mai subtilă decât particolele eterice; emoţii
şi sentimente. Dacă vă concentraţi asupra mâncării ce o mâncaţi cu dragoste, corpul
vostru astral vă extrage din ea părţile preţioase de care are nevoie şi ca rezultat, se va
umple cu dragoste pentru toată lumea “vă veţi simţi fericiţi şi împăcaţi, doar cu o dorinţă
- să trăiţi în armonie cu natura.”Acest sentiment nu prea mai există azi, pentru că oamenii
nu mai au acea atitudine protectoare de a fi atenţi şi plini de dragoste cu obiectele,
copacii, munţii, stelele etc. sunt prea ocupaţi de ei înşişi şi se simt ameninţaţi chiar şi
când sunt în siguranţă acasă sau dorm. De fapt ei nu sunt ameninţaţi, sentimentul de a fi
abandonat de Mama Natură vine din faptul că nu şi-au hrănit corpul astral! Când acesta e
corespunzător hrănit, aveţi un sentiment minunat de bunăstare care te face să fii generos
şi tolerant în viaţă şi dacă ai probleme importante de rezolvat, procedezi cu tact şi
înţelegere, ştii cum să faci concesii.
Când vă hrăniţi cele trei corpuri superioare, particolele subtile desprinse sunt distribuite
în creier, la plexul solar şi toate celelalte organe. Vă daţi seama că aveţi şi alte necesităţi
superioare, că lucruri de o natură infinit superioară există pentru voi, iar aceasta vă
deschide poarta spre posibilităţi mai mari. Când aţi terminat de mâncat, nu trebuie să vă
întoarceţi la dispute sau muncă, nici să vă întindeţi. Rămânând liniştit un moment şi
respirând profund, energiile ce le-aţi acumulat vor fi distribuite în tot sistemul şi atunci
veţi fi gata să efectuaţi orice muncă. Nu uitaţi, începutul este cel mai important moment
în toată activitatea.
2. HRANI YOGA
În prezent oamenii sunt dezechilibraţi de viaţa agitată pe care o duc şi doresc să încerce
orice în speranţa de a-şi recâştiga echilibrul.... yoga, zen, meditaţie transcedentală,
relaxare.... Nu am nimic împotriva acestora, dar există un mod mai simplu şi mai eficace
de reechilibrare şi anume cel de a învăţa să mâncăm corect.
Toţi cred că inteligenţa e ceva ce dezvolţi prin lectură şi studiu, judecând tribulaţii când
eşti obligat să găseşti o cale de ieşire. Ei cred că inima e trezită când ai o soţie şi copii de
care să ai grijă şi să îi protejezi; şi că puterea voinţei o dezvolţi prin efort fizic, sport,
etc... dar să-ţi dezvolţi mintea şi inima în timpul mesei? Păi acest fel de a judeca
dovedeşte că nu au început să înţeleagă Învăţătura. E în timpul mesei când faci munca
reală, cea esenţială, adică să-ţi dezvolţi inima, mintea, voinţa. Poate că nu poţi petrece tot
timpul în bibliotecă şi la universitate, poate nu te căsătoreşti şi nu ai copii, poate nu ai
ocazia pentru un efort prelungit, dar cu siguranţă vei mânca, toţi sunt obligaţi să
mănânce.
Vreţi să vă dezvoltaţi mintea? De câte ori mânuiţi ceva pe masă în timpul mesei, făcând-o
cu grijă, fără a lovi lucrurile unul de celălalt, fără a deranja pe nimeni, vă dezvoltaţi
mintea, deveniţi inteligent, atent şi receptiv. Când văd oamenii scăpând cuţitele şi
furculiţele, răsturnând lucruri, ştiu imediat că ei duc lipsă de inteligenţă. Pot avea tot felul
de titluri şi diplome, dar pentru mine nu au inteligenţă. La ce bun un titlu dacă nu eşti bun
să apreciezi distanţele?
Să zicem că vrei să muţi un pahar; dacă nu măsori cu ochiul cât de departe e paharul de
alte obiecte, vei doborî ceva şi-l vei sparge. Vei zice că acesta este un detaliu, o mică
lipsă, dar una care poate atinge proporţii uriaşe în evenimentele viitoare din viaţă.
Oamenii care sunt neîndemânateci şi neglijenţi în viaţă îşi aduc mari pagube. A nu fi
atent, fie pe o scară mică, fie pe una mare, a face gafe, a răni oamenii, a deranja lucrurile,
sunt toate parte a unei atitudini care provoacă suferinţă şi resentimente care necesită ani
pentru a fi reparate. Înainte ca eu să iau această sticlă cu apă de pe masă, îmi amintesc că
a fost în frigider, că e umedă şi alunecoasă. Astfel, o şterg înainte de a o lua şi astfel sunt
sigur că nu va cădea. Aşa trebuie să fie totul, pe masă sau în viaţă. Dacă ceva e în afara
conştiinţei tale, va fi în afara controlului tău, nu îi vei fi stăpân şi nu te va asculta. Pentru
a controla ceva, trebuie să-l domini în gând.
Dacă încerci să mănânci fără a face zgomot sau a-i deranja pe cei din jurul tău care au
nevoie de linişte pentru a se concentra şi medita, îţi va dezvolta inima. Oamenii
gândesc:”Ceilalţi? Ce sunt ceilalţi pentru mine?”şi de aceea lumea întreagă degenerează;
nimeni nu se gândeşte la ceilalţi. Oamenii nu sunt capabili să trăiască împreună, pentru că
nu au respect, grijă unii pentru ceilalţi. A mânca împreună le dă o şansă să-şi dezvolte
caracterul şi să-şi lărgească conştiinţa.
Vine ziua când nutriţia va fi cea mai bună yoga, deşi nu a fost menţionată mai înainte.
Toate celelalte: Radja-yoga, Karma-yoga, Hatha-yoga, Jnani-yoga, Agni-yoga sunt
minunate, dar e nevoie de ani pentru a obţine cele mai mici rezultate, în timp ce Hrani-
yoga, cum zic eu, ( Hrani înseamnă mâncare în limba bulgară ) rezultatele sunt imediate.
E cea mai uşoară yoga de învăţat, toate creaturile o practică inconştient.Această yoga este
aşa de puţin cunoscută, aşa de greşit înţeleasă, are totul, toată alchimia, toată magia.
Chiar dacă eşti copleşit de muncă sau lucruri de făcut, nu încerca să te ascunzi în spatele
pretextului de a nu avea timp pentru viaţa spirituală...De trei ori pe zi, zilnic, ai cele mai
bune condiţii pentru a comunica cu Cerul, cu Dumnezeu. Se poate să nu ai timp pentru
rugăciune, pentru lectură sau meditaţie, dar oricine are timp pentru a mânca.De ce să nu
folosim acest moment pentru a merge un pas înainte spre perfecţiune, trimiţând lui
Dumnezeu un gând plin de dragoste şi recunoştinţă.
Începeţi azi să faceţi din mesele voastre un moment spiritual, ceva ce e aşa de necesar,
aşa indispensabil. Oamenii cred că ei deja sunt perfecţi ( de ce nu, ei se conformează
legilor societăţii, ei nu fac nici un rău, îşi îndeplinesc datoriile profesionale şi familiale )
dar dacă nu au şi activitate spirituală, lumea divină le va rămâne închisă şi nu va gusta
niciodată bucuria , fericirea, plenitudinea, lumina pe care viaţa divină o aduce. Da, ei
sunt perfecţi; dar ce este această stranie perfecţiune care nu are timp pentru suflet şi
spirit?
Desigur, toţi trebuie să lucreze pentru propria existenţă, pentru a supravieţui fără a fi o
povară pentru alţii, dar fiecare trebuie să găsească şi câteva minute pentru a hrăni sufletul
şi spiritul. Toţi au venit pe Pământ cu o misiune, dar majoritatea sunt prea ocupaţi
gândindu-se la succesul lor social, crezând că ei sunt perfecţi...De ce nu emană lumina
dinspre ei, dacă sunt perfecţi? Pentru că nu au timp, fie pentru viaţa spirituală sau
propriul lor progres.Suntem aici pe Pământ, pentru un foarte scurt timp şi când plecăm,
nu vom putea lua nici una din achiziţiile materiale, maşini, case, posesiuni...Tot ce va
rămâne în urmă , ni se vor permite doar achiziţiile interioare. Acest lucru e ce nu aţi
înţeles într-adevăr, şi de aceea sunteţi cuprinşi de activităţi materiale. Pentru ce? Veţi
părăsi totul când plecaţi, veţi fi goi, săraci şi nenorociţi.
Acum ştiţi că trebuie să lucraţi spiritual la masă. Se poate ca rezultatele să nu se vadă
imediat, poate nimeni nu va aprecia ce încercaţi să faceţi, dar mergeţi înainte, continuaţi
să păstraţi bogăţii spirituale, dezvoltând cele mai bune calităţi şi virtuţi în sinele
vostru.Când vă întoarceţi în următoarea încarnare, Cerul vă va da condiţii mai bune
pentru a vă ajuta să înfloriţi în continuare, pentru că aţi început munca, adevărata muncă,
în această încarnare.Acest adevăr, luat din Ştiinţa Divină, este pentru voi, să o ştiţi, şi
chiar dacă nu o acceptaţi, în cele din urmă va triumfa, în cele din urmă vă va ilumina şi
veţi fi salvat.
3. O SCRISOARE DE LA DUMNEZEU
Dacă ştim cum să ascultăm, mâncarea ne vorbeşte. Ea este lumină şi sunet condensate,
dar dacă gândurile vă sunt ocupate în altă parte, nu puteţi auzi vocea " luminii ". Lumina
şi sunetul nu sunt lucruri separate, lumina cântă, ea este muzică. Ar trebui să ascultaţi
muzica luminii; este Cuvântul sacru.
S-ar putea, deasemenea, zice că mâncarea este un fel de "radiestezie". Fiecare fiinţă,
obiect îşi are propria sa radiaţie, iar un radiestezist este cel care prinde aceste radiaţii şi le
interpretează. Mâncarea pe care o mâncăm a primit radiaţii de pretutindeni, din cosmos,
soare, stele, cele 4 elemente şi toate aceste radiaţii au lăsat urme care sunt invizibile, dar
totuşi reale, de forma forţelor şi particolelor de energie. S-au înregistrat urme ale tuturor
fiinţelor care au umblat şi au muncit pe câmpul unde a crescut şi vă va spune povestea
cum Dumnezeu, soarele, îngerii şi oamenii au muncit zi şi noapte, umplându-l de
proprietăţi care sunt de folos oamenilor, copiii lui Dumnezeu.
Deşi Natura vede cât de ignoranţi şi somnolenţi sunt oamenii, ea este aşa de generoasă
încât zice: " Ce contează. Le voi umple mâncarea cu forţele care îi ţin în viaţă, fie că sunt
conştienţi sau nu!" Când omul e tot aşa de inconştient când mănâncă, ca şi animalele,
mâncarea îi ajută să crească fizic, îl ţine în viaţă, dar nu îi va ajuta spiritual.
Pentru a primi cele mai subtile particole din mâncare, trebuie să fii pe deplin conştient,
bine trezit, plin de dragoste. Dacă întregul sistem e gata să primească hrana în acest mod
perfect, atunci hrana e determinată să se reverse în bogăţiile-i ascunse. Ca şi cineva pe
care îl primeşti cu dragoste, se deschide şi îţi dă tot ce are; dacă eşti rea, rămâne închis.
Expuneţi o floare la căldură şi lumină, se va deschide şi vă va da parfumul ei, dar dacă o
lăsaţi la întuneric, afară în frig, nu se va deschide. Hrana rămâne şi ea deschisă sau
închisă, depinzând de atitudinea celui care o ia; când ea se deschide, vă dă tot ce are în
modul energiilor pure, divine.
4. ALEGEREA HRANEI
Unii oameni nu văd legătura între ce consumă ca alimente şi starea sănătăţii lor.
Totuşi, omul îşi construieşte corpul cu hrana pe care o absoarbe, el e format din ceea ce
consumă şi pentru aceasta trebuie să încetaţi să credeţi că veţi străluci de sănătate
indiferent ce înghiţiţi, trebuie să vă daţi seama că există un raport între ce mâncaţi şi cum
vă odihniţi. Când vă îndopaţi cu amestecuri nefireşti, sistemul vostru nu va fi capabil să
le elimine şi vă veţi îmbolnăvi. E important să fiţi atenţi la ce introduceţi în corpul vostru.
Cineva va aduce versul din Evanghelie în care Iisus zice că nu e important ce intră în om,
ci ceea ce iese din el... dar acest lucru trebuie interpretat. E raţional să gândeşti că dacă
pui murdărie în ceva, va ieşi puritate? Dacă nu eşti Iniţiat cu capacitatea de a transforma
orice mănânci în lumină. Ceilalţi, dacă vor consuma impurităţi, ele vor şi ieşi. Nu e
posibil ca ei să le transforme dacă nu sunt nici inteligenţi, nici puri, nici iubitori şi nici
buni.
Iisus niciodată nu a dat sfatul să se mănânce sau bea orice, nici un Iniţiat nu ar face asta.
Numai dacă ştii cum să lucrezi spiritual, să poţi neutraliza otrava şi impuritatea şi să le
transformi în lumină eşti liber să înghiţi orice doreşti. Şi contrariul, dacă nu ai decis să
lucrezi spiritual, cea mai bună hrană din lume nu va putea să te transforme. Este puternică
viaţa interioară a gândului şi a sentimentului care este esenţială.
Ştiu că experţii în regimuri sunt pentru anumite alimente în raport cu altele; şi ar putea
avea dreptate, dar mai întâi e modul în care mănânci. Mănâncă cât îţi place, dar numai
dacă mănânci într-un anumit fel şi în cantităţi rezonabile, vei fi sănătos. Am observat că
oamenii care urmează un regim macrobiotic sau alte regimuri nu devin mai buni sau mai
puternici, ci dimpotrivă, sunt în stare mai proastă. Nu am nimic împotriva macrobioticii,
recunosc că e ceva bun în ea, dar nu sunt de acord că hrana sau mâncatul trebuie pus pe
primul plan, ca şi cel mai important lucru în viaţă. Hrana e doar un mijloc, lucrul
important e viaţa psihică, spirituală, din spatele acţiunii de a mânca.
Nici o mâncare minunată nu a împiedicat vreodată pe cineva să fie crud sau rău, sau
depravat sau la a dori să domine lumea. Aparent, a fi vegetarian nu ajută la nimic, Hitler a
fost vegetarian! În timp ce alţii care au mâncat carne sau orice li s-a dat, au devenit sfinţi
şi profeţi. Fără educaţie, igienă, hrană, doar ce găseau, dar cu ceea ce ei considerau cel
mai important, spiritul, câteva adevăruri şi dorinţa nestăvilită de a realiza aceste
adevăruri, ei au făcut minuni!
Să ne întoarcem la hrana de fiecare zi. Pe plan fizic, ea nu va fi absolut pură, de cele mai
multe ori nu ştim ce ni se dă, dar în domeniul gândului şi sentimentului e diferit, poţi
alege ce îţi place, permiţându-ţi să iei ceea ce e mai bun şi să arunci restul.
Gândurile şi sentimentele sunt substanţa corpurilor voastre mai subtile, şi dacă vom
construi o cocioabă, simbolic vorbind, nu ne va vizita un prinţ sau un înalt prelat, ci un
cerşetor sau un hoţ. Ne construim singuri corpurile eteric, astral şi mental şi destinul
nostru depinde de materialul pe care îl folosim. Potrivit calităţii corpurilor noastre mai
subtile, vom fi vizitaţi de entităţi strălucitoare sau întunecate, binecuvântaţi cu bucurie
sau suferinţă, vom realiza adevărata glorie sau vom sfârşi în întuneric.
Viitorul fiecăruia dintre noi depinde de modul în care ne hrănim. Când mănânci hrana
inferioară pe plan fizic, ce se întâmplă? Se vede în felul în care arăţi şi te simţi şi oamenii
te întreabă ce s-a întâmplat. Dacă calitatea hranei îţi schimbă aspectul, de ce nu ar fi la fel
şi cu gândurile şi sentimentele tale? Unele gânduri, unele sentimente te fac frumos şi
sănătos, iar altele te fac urât şi bolnăvicios; de ce să nu ţinem seama de aceasta şi să nu
acţionăm în consecinţă?
Cele patru elemente ( pământ, apă, aer, foc ) corespund celor patru stări ale materiei
conţinute în hrana pe care o absorbim în fiecare zi. Trebuie să comunicăm cu Îngerii
acestor elemente când mâncăm, Îngerul Pământului, al Apei, al Aerului, al Focului şi să
le cerem să reconstruiască corpul nostru fizic şi să-l facă aşa pur încât să corespundă lui
Christos.Fiecare Înger reprezintă o virtute anume sau o calitate: Pământul - stabilitate,
Apa - puritate, Aer - inteligenţă, Foc - dragostea divină.
Dacă, în timp ce mâncăm, omul se leagă de aceşti patru Îngeri, particolele ce le primeşte
vor fi spirituale, cu care el îşi poate construi corpurile sale subtile, inclusiv corpul de
lumină. Când poate să-şi construiască acel corp luminos numit în Scriptură Corpul
Gloriei, atunci el e într-adevăr nemuritor. Corpul său fizic nu durează mult, el trebuie să-l
restituie, cu toate elementele lui, mamei Pământ de unde a venit. Dar în corpul lui de
lumină, Corpul Gloriei, omul trăieşte etern.
Corpul Gloriei este un sâmbure eteric, un sâmbure minuscul sau electron pe care-l
moştenim şi care trebuie să îl dezvoltăm, hrănim şi formăm, la fel cum mama lucrează
luni la sămânţa primită de la tata, adăugând cel mai bun material pentru a forma fiinţa
care să mişte lumea, aşa trebuie să lucrăm noi pe plan spiritual. Dacă nu ne gândim
niciodată la aceasta, dacă nu facem nimic, atunci el rămâne ascuns, aruncat la o parte,
înmormântat. Din fericire el nu moare, căci e fără de moarte, ci aşteaptă ascuns până ni se
trezeşte conştiinţa să muncim, să-l dezvoltăm, să-l facem luminos şi puternic.
Sunt necesare elemente extrem de pure pentru a dezvolta Corpul Gloriei, dar cele mai
intense vibraţii de lumină pot lupta împotriva procesului de boală şi moarte,
dezorganizare, fermentaţie, dezintegrare, iar când lumina triumfă în om, el este
nemuritor. Din acest motiv trebuie să învăţaţi să mâncaţi şi să beţi lumina când mâncaţi,
fiind absolut siguri că mâncarea voastră vă aduce noua viaţă. Dacă veţi comunica cu
Îngerii celor patru elemente când mâncaţi, ei vor deveni prietenii voştri şi colaboratori.
Uitaţi-vă toate micile griji şi gândurile rele care otrăvesc mâncarea şi vă îmbolnăvesc şi
conectaţi-vă cu Îngerii celor patru elemente. Ziceţi: " O, Înger al Pământului, umple-
mă cu stabilitate!
5. VEGETARIANISM
Problema nutriţiei e una foarte amplă, cu multe ramificaţii. Noi suntem hrăniţi nu doar de
mâncarea şi băutura ce o consumăm la masă, ci şi de alte lucruri, cum ar fi: sunete, culori,
mirosuri. Ideea că în lumea invizibilă sunt fiinţe care se hrănesc cu mirosuri plăcute (sau
rele), dă naştere la ideea tradiţiei de a arde tămâie în biserică pentru că mirosul pur şi
plăcut atrage spirite luminoase, iar mirosul greţos atrage entităţi diabolice. Spiritele se
hrănesc de asemenea cu sunet şi culoare, iar acestea pot fi folosite ca mijloc de a le
atrage. Marii pictori au ştiut acest lucru, ei au pictat Îngerii în culori strălucitoare, cântând
muzica cerească la instrumentele lor aurii.
În Evanghelii se zice:" Sunteţi templul lui Dumnezeu cel viu". Dacă acesta e crezul
nostru, de ce să pătăm acest templu cu impurităţi? Dacă oamenii ar înţelege, în primul
rând, cum au fost creaţi, în atelierele lui Dumnezeu, ar fi mai atenţi cu materialul pe care
îl folosesc pentru a construi acest templu în care El poate veni şi locui. Faptul că omul
mănâncă carne îl aseamănă mai mult cu un cimitir plin de cadavre în putrefacţie decât cu
un templu.
Fiecare creatură, animal sau om, e liber să-şi aleagă alimentele, iar alegerea lui este foarte
semnificativă. Dacă vreţi să ştiţi efectele unei diete carnivore, mergeţi la Zoo, priviţi
carnivorele şi veţi ştii totul despre ele! De fapt nici nu e necesar acest lucru, fiinţele
umane reflectă fiecare specimen animal cunoscut, şi chiar necunoscut la Zoo, ca
dinozauri, mamuţi etc. Veţi vedea singuri că marile mamifere carnivore sunt animale
înspăimântătoare care emană mirosuri extrem de puternice, în timp ce ierbivorele au
obiceiuri paşnice, pentru că hrana lor nu le face violente şi agresive. Carnivorele sunt
făcute iritabile şi violente de dieta lor, şi la fel e şi cu oamenii; cei care mănâncă carne
sunt mai brutali şi distructivi decât vegetarienii.
Diferenţa între hrana vegetariană şi carnivoră stă în cantitatea de raze solare pe care o
conţin: fructele şi legumele sunt impregnate cu lumină solară în asemenea măsură încât ai
putea zice că sunt lumină condensată. Mâncând fructe şi legume, absorbi lumină solară şi
nu e implicată materie reziduală. Pe de altă parte, carnea e comparativ săracă în energia
solară şi de aceea se strică repede; orice se strică repede este dăunător organismului. Mai
există un pericol în a consuma carne. Când animalele sunt sacrificate ele sunt în panică.
Această teamă umple glandele cu o secreţie letală care pătrunde în sistemul celui ce
mănâncă... cu efecte dezastruoase asupra sănătăţii şi vieţii.
Ziceţi:" Da, dar carnea e aşa de bună!" Iată-vă din nou, gândindu-vă numai la gratificarea
personală! Tot ce te interesează e plăcerea ta, tot ce contează e momentul, chiar dacă el
înseamnă masacrul a milioane de animale... şi al tău.
Trebuie să ştiţi că tot ce absorbiţi ca hrană, devine un fel de antenă internă ce captează
diverse unde... carnea vă leagă cu zonele inferioare ale lumii astrale şi cu fiinţele ce se
devoră ca animale sălbatice. Carnea este o legătură invizibilă cu teama, cruzimea,
senzualitatea, lumea animală. Oricine poate vedea spectrul, ar fi tulburat de culorile din
aura dumneavoastră.
În sfârşit, este o gravă responsabilitate să iei viaţa unui animal. Nu numai că încalcă
porunca "Să nu ucizi!", ci îi fură animalului şansa de a evolua în existenţa prezentă. A
omorî un animal e nu numai a-i lua viaţa, ci şi şansa ce i-a dat-o Natura. Sufletul animal
nu e la fel ca sufletul uman, dar totuşi e suflet, iar persoana ce mănâncă carne poartă
suflete de animale în jurul ei, ce se manifestă prin ea în mod sălbatic.
În Geneză se zice că, înainte de cădere, când Dumnezeu crea susţinerea fizică a omului,
El a zis simplu:" Priveşte, ţi-am dat toate seminţele purtătoare de iarbă de pe Pământ, şi
orice copac pe care e un fruct ce are sâmburi, ţie îţi va fi carne".
În ceea ce priveşte peştele, problema e diferită. De milioane de ani peştii au existat fără
condiţii adecvate evoluţiei, ei au sistem nervos foarte rudimentar, astfel că s-ar putea
spune că mâncându-i, îi facem să evolueze... Pe lângă faptul că peştele conţine un
element numit iod, care a fost destinat pentru această epocă.
Tradiţia zice că înainte de Cădere, Adam avea o faţă frumoasă şi strălucitoare, şi era
îndrăgostit de animale, care îl respectau şi îl ascultau. După Cădere, el şi-a pierdut faţa
pură şi strălucitoare, iar animalele i-au devenit duşmani. Animalele nu au încredere în
om, păsările zboară la apropierea lui, toată Creatura se gândeşte la el ca la un duşman şi
trebuie să existe un motiv: pentru că a căzut din înălţimile spirituale. Acum el poate să-şi
recâştige splendoarea originală, supunându-se legilor Iubirii şi Înţelepciunii, cum o făcea
cândva, şi să se reconcilieze cu Creaţia. Când o va face, va aduce Regatul Domnului pe
Pământ.
În aparenţă, războaiele sunt cauzate de probleme economice, politice, etc. dar de fapt sunt
rezultatul felului în care oamenii taie animalele. Legea dreptăţii este implacabilă. Omul
trebuie să plătească cu sânge, pentru tot sângele vărsat, omenesc sau animal. Milioane de
litri de sânge cerând răzbunarea Cerului s-au absorbit în Pământ, evaporarea lui atrage nu
numai microbi, ci şi larve şi entităţi mai joase din lumea invizibilă. Aceste adevăruri vă
sunt încă necunoscute vouă şi majorităţii oamenilor şi nu vor fi, probabil, acceptate, dar
sunt obligat să vi le dezvălui fie că le acceptaţi sau nu.
6. ASPECTUL MORAL
Oamenii îşi imaginează că trebuie să mănânce mari cantităţi de mâncare pentru a fi
puternici şi sănătoşi, dar de fapt, obosiţi sistemul când îl supraîncărcaţi, procesul digestiv
este stânjenit, şi, când sistemul nu poate elimina corespunzător, apare boala... Totul din
cauza ideii eronate că trebuie să mănânci mult pentru a fi sănătos.
De fapt, puţină foame prelungeşte viaţa. Dacă întotdeauna mănânci cât poţi şi eşti
îmbuibat după fiecare masă, îţi lipseşte energia, eşti greoi şi somnolent şi nu ai chef să
faci munca de a te perfecţiona. Dacă, pe de altă parte, părăseşti masa uşor flămând,
refuzând alte câteva îmbucături care ţi-ar fi plăcut, corpul eteric, pentru a compensa,
merge în zone mai înalte după elementele de care ai nevoie. În loc de a fi flămând, eşti
vioi şi uşor, gata de lucru, pentru că corpul eteric a absorbit elementele care sunt
superioare mâncării obişnuite. Mâncând pe săturate, dacă sunteţi din cei cărora le place să
mănânce în exces, vă dezechilibraţi sistemul şi niciodată nu veţi avea destul.
Pe lângă îngreunarea sistemului când mănânci prea mult, de asemenea împiedicaţi corpul
eteric să funcţioneze aşa cum trebuie, ceea ce deschide uşa entităţilor din planul astral
inferior: văzând abundenţa de hrană pe care în mod inconştient le-aţi oferit-o, se reped la
banchet. După câteva minute sunteţi din nou flămând. Golul este acolo, mereu,
întotdeauna cerând mai mult, şi de fiecare dată nedoriţii apar din nou. Voi înşivă sprijiniţi
furtul, elementele nedorite înfometate din planul astral inferior fiind bine hrănite pe
socoteala voastră.Când zic să părăsim masa uşor flămânzi, chiar asta vreau să zic, pentru
că dacă îi refuzaţi sistemului vostru totul, corpul eteric nu poate completa diferenţa. Dar,
dacă, să zicem, renunţaţi la 20 grame din fiecare kilogram, atunci din cauza efectului
eteric care se adaugă, vă veţi simţi uşor şi dornic de muncă. Veţi zice: "Dar e aşa de
tentant să iei!" Ştiu, dar ce ziceţi de puterea voinţei, de hotărârea voastră; acesta e
momentul să o încercaţi.
La petreceri şi recepţii trebuie să învăţaţi să refuzaţi, cum fac eu. Ori de câte ori sunt
invitat la cină, chiar dacă îi spun gazdei, înainte, să nu prepare nimic special, ci doar să-
mi dea nişte salată, legume şi fructe, nimic mai mult, nimeni nu dă vreo atenţie; şi când
văd cât de puţin mănânc, sunt dezamăgiţi. Ar trebui să asculte ce le spun.
De mult am înţeles că, mâncând prea mult, pierdem ceva preţios şi mai subtil decât hrana
zilnică de oferit, indiferent cât de suculent e felul de mâncare. Trebuie să învăţaţi să
refuzaţi când vi se oferă prea mult, altfel veţi fi prea plin, prea somnoros să faceţi ceva
meritoriu, munca spirituală e pusă la o parte şi acolo aşteaptă. Nu dormiţi, e muncă de
făcut.Desigur, depinde de fiecare să ştie câtă mâncare să mănânce, nu toţi au aceeaşi
capacitate. Am văzut câţiva gurmanzi fenomenali în viaţa mea. Dar voi tot trebuie să ştiţi
că prea multă mâncare este dăunătoare sănătăţii. În plus, când mâncaţi mai mult decât e
necesar susţinerii, iei de la alţii, şi dacă toţi ar face astfel, ar dezechilibra lumea.
Neînţelegeri, revoluţii, războaie au un lucru la originea lor: lăcomia, cupiditatea
oamenilor care îşi pot permite să acumuleze tot felul de lucruri, alimente, pământ,
obiecte, în dezavantajul altora. Conştiinţa colectivă nu este încă suficient trezită pentru a
realiza aceasta, nici ca să prevadă consecinţele lăcomiei excesive.
Nevoia de a lua şi absorbi mai mult decât e nevoie, mai mult decât partea sa, e ceea ce
face oamenii să vrea să subjuge totul şi să domine, chiar să-i ucidă pe alţii.
Nesemnificativ şi mărunt cum poate să pară, acesta e punctul de pornire pentru toate
catastrofele. Trebuie să fim învăţaţi de la cea mai mică vârstă să controlăm, măsurăm şi
ordonăm acest instinct; dacă nu, va atinge proporţii uriaşe în fiecare domeniu al existenţei
noastre şi va fi pentru noi o sursă de mare nefericire.
Acesta e motivul pentru care un discipol trebuie să înveţe să nu treacă de anumite limite
când mănâncă, să se oprească înainte de a se sătura. Neştiind când să se oprească, îşi
hrăneşte dorinţele nenaturale şi devine ca oamenii cu prea mulţi bani care vor să posede
totul; ei deja au tot ce au nevoie, dar ambiţia lor şi lăcomia sunt astfel încât vor să înghită
toată lumea.
Iisus a zis că e mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în
Împărăţia lui Dumnezeu. 2000 de ani această imagine a rămas neexplicată şi dacă nu
vedeţi înţelesul ascuns, e o imagine ciudată într-adevăr. De fapt, Iisus se referea nu la
corpul fizic, ci la cel astral; corpul astral al unui bogat, corpul dorinţei, când este dilatat
de lăcomie excesivă devine o tumoră, una imensă care îl împiedică să treacă prin porţile
Împărăţiei, aşa de largi cum sunt ele. Corpul astral al cămilei e mic, dorinţele ei sunt
puţine, ea se mulţumeşte cu foarte puţin. Acest lucru îi dă posibilitatea să traverseze
deşertul, să meargă mai departe când toţi au renunţat.
Şi astfel, vedeţi, asta e ce se întâmplă; cei care nu gândesc în acest mod, care mănâncă
prea mult pe fiecare plan, îşi dezvoltă tumori în corpul astral care îi împiedică să treacă
prin porţile spre Iniţiere. Ei, de asemenea fac datorii, luând ceea ce aparţine altora, o
atitudine care e împotriva legii lumii spirituale care cere o distribuire a lucrurilor
organizată, armonioasă, justă şi echitabilă.
Dacă fiinţele superioare văd că mentalitatea ta e egoistă şi dură, ele nu te vor accepta
printre ele, ci vor zice "Stai acolo cu animalele ce se devoră unele pe altele... acolo
aparţii". Chiar dacă te plângi că eşti devorat, nimic nu te va ajuta, va trebui să suferi. Până
când vei adopta filozofia marii Filozofii Universale, uşile Cerului îţi vor fi închise.Tu
trebuie să înţelegi că nutriţia nu e numai o problemă de alimentare fizică, aceleaşi legi
există şi în domeniul gândurilor şi sentimentelor. Îndrăgostiţii care mănâncă până la
saţietate îşi formează tumori pe corpurile lor astrale, care vor închide porţile Cerului
pentru ei. Dovadă că Cerul nu este cu ei e că ei sunt curând dezgustaţi, inspiraţia îi
părăseşte, ei se despart sau chiar se ucid unul pe celălalt.
Acum, părăsiţi ideea că trebuie să mâncaţi mult pentru a fi sănătoşi. O mamă ar trebui să-
şi înveţe copilul să măsoare lucrurile cu atenţie, să înţeleagă că, luând prea mult pentru el,
lipseşte pe altcineva de acel ceva, dacă nu pe plan fizic atunci pe planurile astral sau
mental. Trebuie să ne gândim la alţii. Câţi dintre noi îşi împart bogăţia după ce o
dobândesc, vreau să zic bogăţia gândurilor şi sentimentelor? Când sunteţi într-o stare
minunată,când vă simţiţi bogat şi fericit în legătură cu ceva ce vă provoacă bucurie, vă
gândiţi să împărtăşiţi acea bogăţie celor de lângă voi, care sunt nenorociţi, sau o păstraţi
toată? Când debordaţi de fericire, daţi puţin din această abundenţă şi ziceţi:" Dragi fraţi şi
surori din lume, ce am eu e aşa de abundent şi minunat că vreau să o împărtăşesc cu voi;
luaţi puţin din această fericire, din această bucurie, din această lumină!"
Dacă puteţi face asta, dacă conştiinţa vă e dezvoltată suficient ca să simţiţi astfel, atunci
numele vostru va fi înscris în registrele cereşti ca fiind inteligent şi iubitor. Ceea ce dai va
fi creditat în contul tău de unde vei lua când ai nevoie, iar bucuria ta rămâne întreagă,
nimeni nu ţi-o poate lua pentru că ai pus-o la loc sigur.În plus dacă te vei observa, vei
vedea că atunci când ai o bucurie şi o ţii pentru tine, i se va întâmpla ceva , fiinţele
răuvoitoare din lumea invizibilă (care urmăresc constant) ţi-o iau prin cineva sau ceva
apropiat ţie.
Îţi pierzi bucuria pentru că nu te-ai gândit să o dai lui Dumnezeu, Mamei Divine zicând:
" O,Doamne! O, Hrană Divină, sunt prea prost să ştiu cum să împart această bucurie aşa
că ţi-o dau ţie să o împarţi cum crezi că e potrivit". Ei vor vedea-o şi o vor depune în
băncile cereşti. Astfel, nu numai că vei fi ajutat, dar faci să beneficieze întreaga lume.
7. POSTITUL
I. Postitul ca purificare
Când mobila e acoperită de praf o ştergeţi, dar când se pune problema de a ne curăţa
propriul organism cel puţin o dată pe săptămână astfel că milioane de muncitori, celulele
corpului nostru, să poată să se odihnească, nu faceţi nimic. Câteodată aveţi febră, vă
curge nasul, erupţii pe piele; este o purificare. Oamenii sunt prea încăpăţânaţi să se
purifice singuri, iar organele sunt obligate să o facă singure.
Eu sugerez 24 de ore de post în fiecare săptămână; 24 de ore nu consumaţi nimic altceva
decât apă fierbinte. În acest timp lucraţi spiritual, vă gândiţi la fiinţele superioare,
ascultaţi muzică bună şi citiţi cărţi ce inspiră, pentru a vă purifica gândurile şi
sentimentele ca şi corpul fizic. Dacă faceţi acest lucru regulat veţi constata că reziduurile
ce le evacuaţi nu au nici un miros; nu fiţi şocat, gândiţi la mine pe moment ca la un
doctor; dacă reziduurile eliminate de intestine şi prin transpiraţie au un puternic miros
neplăcut, puteţi fi sigur că sau sunteţi bolnav sau veţi fi, fizic sau psihic. Veţi răspunde că
mirosul depinde de hrana ce o consumaţi; nu, dacă vă veţi urmări cu atenţie, veţi vedea că
atunci când sunteţi anxios sau supărat, furios sau gelos, mirosul se schimbă. Mirosul unei
persoane este foarte revelator.
Primesc foarte multe scrisori ( mai ales de la femei ) zicând: "Eu vreau să postesc, dar
când o fac devin urâtă!". Da, poate la început, dar asta dovedeşte doar prezenţa unui mare
refuz de care trebuie să scăpăm. La început puteţi avea şi dureri de cap, palpitaţii, senzaţii
de leşin, dar nu aveţi de ce vă teme, e normal. Nimeni nu a murit din a posti din când în
când, dar mii şi mii mor din supraalimentare. Poate fi nou şi deranjant pentru sistem la
început, dar e doar momentan, şi de fapt e un semn bun.
Dacă puteţi suporta puţină neplăcere şi să continuaţi postul, veţi vedea că în o zi sau două
tulburările interne dau loc unei linişti extraordinare.Nu trebuie să judecaţi postitul după
primele efecte, nu e implicat nici un pericol; dimpotrivă, oamenii care sunt tulburaţi sunt
chiar cei care au cea mai mare nevoie de post, tulburarea e dată de reziduurile
supraabundente vărsate în sânge. Oamenii cred că postul îi slăbeşte şi le dă un aspect
nesănătos, ceea ce poate fi adevărat la început, dar când devii mai uşor, pielea ţi se
luminează şi eşti mai plăcut la privire. Dacă nu cunoşti limbajul Naturii, te poţi speria de
moarte de un mic disconfort. Crezi:" Cu aceste palpitaţii pot să mor, mă simt slăbit!" şi
începi să mănânci din nou, congestionându-ţi sistemul cum a fost la început. Cum
perturbările dispar când începi să mănânci, tragi concluzia că ai avut dreptate la
întreruperea postului, dar nu e aşa.
Oamenii care sunt serios interesaţi de post, trebuie să înveţe să gândească altfel. Dacă
sunt tulburaţi, nu trebuie să acorde atenţie, ci să continue până încetează tulburările, ceea
ce va fi în scurt timp. Tulburările sunt rezultatul Naturii ce încearcă să elibereze
organismul de depuneri, iar cel mai bun lucru e să aşteptăm până se face acel lucru.
Refuzând să aştepţi, faci aceeaşi greşeală ca oamenii care iau pilule pentru a opri febra.
Aceasta îi poate face să se simtă mai bine pe moment, dar a coborî febra pregăteşte calea
pentru o boală mult mai serioasă. E mai bine să lăsăm sistemul să reacţioneze singur.
Când sistemul este supraîncărcat, reacţionează făcând tot ce se poate pentru a elimina
reziduurile şi acest proces de a te dizolva şi elimina vă dă temperatura, e curăţirea
interioară. Cum puteţi ajuta sistemul să o facă? Dacă beţi apă, apă fierbinte. Câteva ceşti
succesive vor coborî febra imediat: canalele se dilată şi sângele circulă liber, ducând
impurităţile afară din corp pe canale normale...
Apa fierbinte poate să nu fie apetisantă la început, dar puţin câte puţin veţi începe să
simţiţi că devine o plăcere. Apa fierbinte este un remediu excelent, dar e aşa de simplă,
ieftină, că nimeni nu o ia în serios. Unul din fraţi s-a vindecat de o boală nevindecată de
un doctor.Când postiţi, corpul vostru eteric lucrează pentru a aduce puritatea corpului
fizic, mai multe elemente subtile, veghează asupra corpului fizic şi îi redă energia când e
nevoie; postul face corpul eteric să lucreze, timp în care corpul fizic se odihneşte. Dacă
postul ţine prea mult, corpul eteric e epuizat, are de rezolvat prea multe. Corpul fizic şi
cel eteric sunt parteneri şi dacă doar unul lucrează, balanţa e dezechilibrată.
V-am spus că una din cele mai importante reguli de nutriţie e de a înceta să mâncaţi
înainte de a fi sătui. De ce? Pentru că dacă vă ridicaţi de la masă încă flămând, sistemul
vostru reacţionează la această insuficienţă, iar corpul eteric asigură ceea ce lipseşte; de
aceea dacă aşteptaţi puţin, nu vă mai e foame şi vă simţiţi mult mai bine decât dacă aţi fi
mâncat pe săturate. Totdeauna părăsiţi masa uşor flămânzi. Oamenii cred că e mai bine să
mănânci mult, dar nimic nu te face să îmbătrâneşti mai repede decât a-ţi încărca
stomacul. Şi când zic uşor flămânzi, aşa e.
Dacă vă lipsiţi sistemul de ceva ce are nevoie o perioadă lungă de timp, corpul eteric nu
poate avea grijă de el, dar dacă mâncaţi puţin mai puţin decât obişnuiţi, vă veţi simţi mai
uşor şi mai binedispus din cauza elementului eteric adăugat. Dacă mâncaţi prea mult, vă
simţiţi greoi şi somnoros. De ce? Pentru că somnul e necesar în timp ce corpul eteric
eliberează sistemul de hrana împovărătoare. Dacă surplusul trebuie îndepărtat, de ce să-l
mai acumulăm?
Voi adăuga câteva cuvinte despre cum trebuie să terminaţi un post care a durat câteva
zile... dacă mâncaţi normal brusc, poate fi fatal.Prima zi, luaţi câteva căni de bulion; ziua
a doua, supă şi biscuiţi; a treia, începeţi să mâncaţi normal, dar nu prea mult. Astfel, nu
riscaţi nimic; după un asemenea post sunteţi plin de sentimente şi revelaţii noi, subtile şi
minunate, vă simţiţi şi arătaţi mai tânăr, mai liber, ca şi cum ceva greu din sistemul dvs. a
fost ars odată cu impurităţile.Frica şi ignoranţa au împiedicat oamenii să postească şi să
se regenereze.
A posti nu înseamnă a te lipsi, ci e mai puţin o formă de renunţare decât de hrănire. Când
corpul fizic e lipsit de hrană, celelalte corpuri (eteric, astral, mental ) trebuie să
muncească. Există un principiu în fiecare om ce îl obligă să facă un efort pentru a se
împiedica să moară, iar când corpul fizic nu e hrănit corect, alarma se întinde la entităţile
din zonele superioare pentru a veni în ajutor cu elemente mai fine din atmosferă. Dacă
persoana care posteşte îşi întrerupe respiraţia în acel moment, pentru o secundă, entităţi
din zone şi mai înalte vor aduce cea mai înaltă formă de hrană.
Iniţiaţii ne spun că primul om s-a hrănit cu foc şi lumină. În cursul involuţiei omului, a
căzut tot mai jos în materie, iar nevoile lui au devenit treptat mai grele şi mai dense până
a fost obligat să se hrănească aşa ca azi. De aceea, Iniţiaţii, realizând că modul în care
mâncăm acum e rezultatul involuţiei, fac toate încercările să ne întoarcem la starea
originară a omului, învăţându-ne cum să captăm şi absorbim elementele cele mai subtile
şi fine. Ei îşi controlează consumul, ca şi când, temporar, ar respinge mai întâi stomacul
şi apoi plămânii, pentru a-şi elibera gândurile. Acest lucru necesită disciplină îndelungată,
chiar în India foarte puţini au control asupra respiraţiei. Cei care au acest control, pot
zbura în Akasha, eterul cosmic şi să dobândească cunoaştere totală, pentru că ei sunt
liberi.
Omul a coborât din zonele celeste prin involuţie. Cum a coborât în materie şi a intrat în
zonele reci la periferie, corpul lui a devenit mai greu şi mai dens până a devenit corpul
fizic ce îl ştim.Facem la fel iarna când punem haine mai groase pentru a ne proteja de
frig. Acum, înainte ca omul să o ia pe calea ascendentă înainte de a se întoarce sus, el
trebuie, simbolic vorbind, să scape de tot ce îl trage în jos. Postul este mijlocul de a
deveni uşor din nou, de a-şi redobândi puritatea şi uşurinţa.
Dacă veţi continua să acumulaţi lucruri în cap sau inimă, nu mai aveţi loc pentru
Dumnezeu şi îngerii lui. Să nu înţelegeţi greşit; eu nu zic să nu vă folosiţi de stomac,
plămâni, intestine; nu distrugându-vă corpul fizic veţi înţelege adevărul. Corpul trebuie să
fie intact, cap, inimă, plămâni, stomac, etc. Important este să fie în armonie; acesta este
scopul postului.
8. COMUNIUNEA SFÂNTĂ.
Un lucru esenţial la biserica creştină e sacramentul Sfintei Comuniuni, deşi nu Iisus a fost
cel care a fondat această instituţie. Geneza zice că, secole înainte de Iisus, Melchisedek,
preot al celui Prea Înalt, a venit să-l întâmpine pe Abraham cu pâine şi vin. Dar
comuniunea nu trebuie limitată la a înghiţi, din când în când, câteva pişcoturi
binecuvântate de preot. Fiecare din noi e un Mare Preot, e vocaţia noastră să ne înfăţişăm
înaintea celulelor noastre, în fiecare zi, ca oficiant ce le aduce pâine şi vin. Dacă jucaţi
acest rol conştient,celulele vor primi o reală comuniune, adică elementul sacru le va
sanctifica munca,iar bucuria ce o simt în faptul că pot să-şi facă munca,se va reflecta în
voi.Pentru a înţelege misterul Cinei Domnului, trebuie să începeţi cu mâncarea, cu hrana.
Desigur, toate exerciţiile spirituale, respiraţie, contemplaţie, identificare sunt o formă de
comuniune, dar pentru a înţelege, trebuie să începeţi înţelegând nutriţia. Nu e uşor pentru
toţi să mediteze sau să contemple, oamenii pot să nu aibă condiţii sau ocazii bune, sau
chiar darul. Dar toţi mănâncă şi în fiecare zi. Felul în care înţelegeţi comuniunea e să
începeţi pe plan fizic.
Pentru a comunica se face un schimb: dai ceva şi primeşti ceva în schimb. Zici că tot ce
faci când mănânci e să iei, dar greşiţi, de asemenea daţi ceva. Dacă nu, nu comunicaţi.
Denumirea adevărată e de schimb divin. Eucaristul Sfânt îţi aduce binecuvântare, dar
dacă iei fără a da dragoste şi respect, nu e comuniune, e necinstit. Când iei, trebuie să dai.
Dacă dai cu dragoste şi respect credinţa ta, vei primi elementele divine. Cei care se
împărtăşesc din Sfântul Eucarist fără această atitudine sfântă, nu se vor transforma
niciodată, pentru că nici un obiect nu acţionează asupra noastră, ci încrederea şi dragostea
ce o punem în obiect ne influenţează.
Pentru a comunica cu Dumnezeu, trebuie să-i dai Lui dragostea, gratitudinea, loialitatea.
Nu că El ar avea nevoie de orice I-ai putea da tu, El e aşa de bogat că nu ar avea nevoie
de nimic, ci eşti tu cel care, vrând să-i dai ceva din inimă şi suflet trezeşti anumiţi centri
spirituali, iar calităţile şi virtuţile divine încep să curgă abundent.
Acum să ne întoarcem la nutriţie. Chiar şi când găteşti o masă trebuie să te gândeşti când
atingi mâncarea că o impregnezi cu dragoste. Vorbeşte cu ea:" Tu care îmi aduci viaţă de
la Dumnezeu, te iubesc şi te apreciez, ştiu ce bogăţie extraordinară e în tine. Am o
familie, milioane de locuitori în mine pe care să-i hrănesc, aşa că te rog dă-le ceva din
viaţa abundentă pe care o ai". Dacă îţi formezi obiceiul să vorbeşti astfel mâncării când
mănânci, ea se va transforma în putere şi lumină, pentru că tu comunici cu Natura.
Biserica a informat oamenii aşa greşit că acum e greu să-i faci să înţeleagă minunile pe
care Dumnezeu le-a creat. Ce au creat ei, dar ce a creat El... ei sunt mai presus de asta.
Dacă întrebaţi un preot el nu va zice că se consideră superior lui Dumnezeu, dar în
practică e exact ca şi când s-ar plasa deasupra. În loc să zică:"Respectaţi viaţa, copii,
pentru că totul e sacru, totul în Natură e talisman pe care El l-a pus pentru noi", contează
biserica, comuniunea, rozariul, etc.
Nu micşorez rolul preoţilor, sau a comuniunii, eu vreau să deschid noi orizonturi pentru
voi, ca voi să vedeţi că Sfânta Comuniune este un act indispensabil care trebuie repetat în
fiecare zi. Comunicând de 2-3 ori pe an, ce credeţi că se schimbă în voi? Nimic, să
vibreze cu tine şi viaţa ta, te bucuri întorcându-te la ea; a devenit acasă.
La fel şi la mâncare. Curios, nimeni nu se gândeşte că mâncarea are nevoie să fie tratată
într-un anumit fel pentru a se forma o legătură între voi, ca ea să fie familiarizată cu tine
şi nevoile tale. Înainte de a fi pusă pe masă, a fost mânuită şi împachetată de tot felul de
dacă (celelalte) celulele voastre rămân aceleaşi, veţi rămâne ceea ce sunteţi. Pentru a
schimba corpul, corpul fizic care e aşa de încăpăţânat, trebuie să faci eforturi să-l
transformi în fiecare zi cu tot gândul, dragostea, credinţa şi în final această carcasă veche
şi dură va începe să vibreze.Ritualurile religioase instituite de biserică nu trebuie să
ascundă religia. Adesea ne limităm la o viziune îngustă a religiei şi lăsăm tot restul în
umbră. Ce bine face dacă religia căreia îi aparţii ascunde creaţia lui Dumnezeu şi îi
împiedică pe oameni să se întoarcă la El?
9. ÎNŢELESUL BINECUVÂNTĂRII.
Azi, cea mai mare parte a alimentelor ce le mâncăm a fost otrăvită cu tot felul de produşi
chimici. Practic, e imposibil să găseşti ceva comestibil care să fie realmente proaspăt şi
pur. Fructele şi legumele sunt cu fertilizatori, peştii sunt în ape poluate; cât timp vor mai
putea oamenii să supravieţuiască într-o asemenea lume? Totuşi tot de ce pare să le pese
sunt afacerile şi profitul, iar dacă murim sau nu otrăviţi, prezintă puţin interes.
E important ca noi să ştim că hrana noastră poate fi afectată, alterată de modul nostru de a
gândi la ea în timp ce o mâncăm. Raţiunea rugăciunii, scopul binecuvântării înaintea
mesei o să ne situeze în cea mai bună condiţie pentru a primi hrana. Rugăciunile şi
binecuvântările nu pot adăuga nimic Hranei ca viaţa sau forţa vitală, acest lucru deja a
fost făcut de Dumnezeu şi slujitorii săi, soarele, vântul, stelele, apa, pământul. Dacă am
putea adăuga viaţă hranei prin simpla binecuvântare, de ce să nu binecuvântăm o bucată
de lemn sau piatră sau metal şi s-o mâncăm? Nu, binecuvântarea nu poate adăuga viaţă
hranei.
"Atunci ce rost are să binecuvântam hrana?" veţi întreba. Da, cuvintele şi gesturile
binecuvântării sunt importante pentru că ele învelesc hrana în fluide şi emanaţii subtile
care umplu pe oricine le mănâncă cu armonie şi corpurile sale subtile vor putea accepta
bogăţiile pe care le conţine hrana.
Când doi oameni se întâlnesc, la început ei vibrează diferit, nu e întotdeauna uşor să fii
armonios de îndată. Totuşi, cum trece timpul, ei încep să facă schimb şi are loc un fel de
rezonanţă care îi face să vibreze la unison.E la fel şi cu mâncarea; dacă mănânci distrat,
fără pregătire, mâncarea rămâne străină, dar dacă stabileşti o relaţie cu ea la început, va
avea un efect total diferit. Aţi văzut cum ţin un fruct în mâini înainte de a-l mânca; o fac
pentru a-l încălzi, a-l familiariza cu mine şi să-i fac corpul eteric să i se deschidă spre
mine şi să mă hrănească.
Când vrei să îmblânzeşti un animal sălbatic, mai întâi încerci să te împrieteneşti cu el;
zâmbeşti şi îi vorbeşti blând. Animalele, plantele, chiar şi oamenii au nevoie să simtă
dragoste înainte de a accepta să fie îmblânziţi. La fel e cu mâncarea şi de asemenea cu
medicamentele; trebuie să lucrezi asupra materiei eterice înainte ca ea să poată acţiona
favorabil asupra sistemului tău. O piatră în mână, dacă e făcută să vibreze în mod
prietenos devine protectoare, poate chiar să te vindece. Şi această lege există în toate
domeniile.
Când cumperi o nouă pereche de pantofi, la început sunt prea strâmţi şi ţepeni; dar puţin
câte puţin se lasă şi devin purtabili; au fost folosiţi de tine. Când te muţi într-o casă nouă,
o cameră străină; la început te simţi nelalocul tău; eşti străin acolo. În timp, începe să
vibreze cu tine şi viaţa ta. Te bucuri întorcându-te la ea; a devenit acasă.
La fel şi la mâncare. Curios, nimeni nu se gândeşte că mâncarea are nevoie să fie tratată
într-un anumit fel pentru a se forma o legătură între voi, ca să fie familiarizată cu tine, cu
nevoile tale. Înainte să fie pusă pe masă, a fost mânuită şi împachetată de tot felul de
oameni, sunteţi străini, nu există nici o legătură. Dar dacă culegi un fruct şi îl ţii în mâini
cu drag, cu respect, va începe să vibreze diferit, va deveni prietenul tău. Secretul de a face
mâncarea să dea tot ce are mai bun e de a o încălzi, de a o umple cu dragostea ta înainte
de a o mânca. Se va deschide ca o floare şi îţi va da parfumul. Dacă nu-ţi place mâncarea
dinaintea ta, nu o mânca, pentru că îţi va fi duşman şi sistemul tău nu o va putea absorbi.
Niciodată nu mâncăm mâncarea ce ne displace.
Acum încercaţi acest exerciţiu: luaţi un fruct în mână şi mental, vorbiţi-i. Cum faceţi asta,
ceva din măr este transformat şi când îl mâncaţi, vă va da cea mai bună parte din sine şi
vă va hrăni în toate felurile. Există o putere în voi care a fost mereu acolo, a supravieţuit
secole de inerţie şi stagnare. Dacă începeţi să faceţi aceste exerciţii, să meditaţi şi să vă
rugaţi, această putere va începe să se mişte. Concentraţi-vă pe dorinţa de a adăuga ceva în
plus vieţii dvs., ceva mai subtil şi pur decât orice aţi ştiut vreodată.
Fructele şi legumele pe care le mâncăm sunt pline de energie solară concentrată. Trebuie
să învăţăm cum să extragem această energie şi să o trimitem centrilor, ca sistemul să o
distribuie. Acest lucru poate fi făcut doar gândind, participând în gând când mănânci;
numai prin gând conştient şi concentrat veţi face mâncarea să elibereze această energie
închisă. Procesul e la fel ca într-un centru nuclear. De fapt, dacă aţi şti cum să mâncaţi
câteva îmbucături ar fi suficiente pentru a extrage destulă energie pentru a mişca tot
universul.
Procesul fisiunii nu e limitat doar la stomac, el are loc şi în plămâni şi în creier. În creier?
veţi întreba. Da, un Iniţiat adâncit în meditaţie, extaz trimite curenţi şi unde şi flăcări în
spaţiu. De unde vine toată această energie? Din creier. Şi totuşi greutatea mesei rămâne
aceeaşi. Câteva particole de materie se dezintegrează în creier iar această dezintegrare
eliberează energia psihică pe care o trimite în lume.
Pe moment, ar fi suficient să-şi dea seama câtă energie se poate obţine din mâncare,
gândind într-un anumit mod în timp ce mănânci. Nutriţia nu e altceva decât un război
între organismul uman şi materie, elementele de asimilat: ceea ce e acceptabil e asimilat,
restul e respins. Ca sistemul să absoarbă hrana corect, trebuie să descompună hrana,
pentru a construi trebuie mai întâi să distrugi. Acest lucru se face automat, inconştient,
dar participând în gând într-un anumit fel putem acţiona asupra mâncării pentru a o face
să se deschidă şi să ne permită să extragem energia de care avem nevoie pentru a ne
realiza munca materială şi spirituală.
Omul mănâncă, toate creaturile mănâncă, dar ce mănâncă? Toţi ştiu de ce, e pentru a trăi.
Dar e acesta singurul motiv? Există mai mult de un motiv, scop, în tot ce facem, şi a
mânca e mai mult decât a rămâne în viaţă.
Râmele mănâncă solul şi făcând asta îl fertilizează înainte de a-l elimina, îi dau noi
calităţi. La fel e cu noi şi mâncarea ce o mâncăm. Oamenii sunt mai evoluaţi decât
materia, hrana, sunt dotaţi cu viaţă şi puterea de a gândi şi simţi şi trecând mâncarea în
corpul lor ei o transformă în ceva mai viu, mai rafinat, mai spiritual.
Toate creaturile, plantele, animalele, oamenii fac materia cu care se hrănesc să evolueze,
pentru că o impregnează cu noi elemente. Este datoria fiecăruia din Natură să hrănească
domeniul de sub el astfel să poată evolua. Aşa se întâmplă şi cu noi, sunt fiinţe deasupra,
mai sus şi mai avansate decât noi, a căror menire e să ne devore, ca noi să putem fi
transformaţi. Viaţa e o serie neîntreruptă de schimbări între limitele organică şi
anorganică, schimburi care au loc la fiecare nivel. Astfel oamenii care sunt mai inteligenţi
îi educă pe ignoranţi, cei care sunt buni şi generoşi au grijă de delicvenţi şi criminali, cei
puternici îi ajută pe cei slabi, cei bogaţi dau săracilor... De ce? De dragul evoluţiei,
pentru ca aceia ce sunt în urmă să avanseze.
Pentru ca evoluţia să aibă loc, trebuie să existe un schimb între doi poli opuşi. Acesta e
motivul real pentru a mânca, motivul din spatele nevoii de nutriţie. Inteligenţa Cosmică
ar fi putut, fără îndoială, să găsească alte mijloace să-şi facă creaturile să evolueze, dar
El a ales aceasta. Pentru a evolua, fiecare creatură trebuia să fie absorbită mai sus decât
ea. Vedeţi, oamenii şi râmele au aceeaşi datorie, ei sunt colaboratori fie că îşi dau seama
sau nu. Înainte de a coborî pe Pământ, ei au semnat contracte, promiţând să muncească
pentru a transforma, a-i da viaţă.
Corpul uman e alcătuit din particole de materie care, când moare corpul, se întorc la cele
patru elemente: pământ, apă, aer, foc. Dacă în timpul vieţii omului aici pe Pământ, aceste
particole devin mai vii şi inteligente, mai expresive, vor fi folosite pentru a forma creaturi
de un ordin mai ridicat; dacă ele, în schimb, au degenerat în loc de a se ameliora din
cauza vieţii de animal sau criminal pe care corpul a dus-o, atunci vor servi să formeze
doar creaturi inferioare, naturi din cele mai grosiere si animale. Acum vedeţi cât de
departe merg responsabilităţile umane?
Omul este răspunzător în timpul vieţii pe pământ şi chiar după moarte, de particolele de
materie din corpul său, dacă ele sunt impregnate cu lumină, dragoste, bunătate şi puritate
sau dacă sunt impregnate cu vibraţii rele, emanate de egoism, activităţi criminale sau
viaţă degenerată. Chiar după moarte, el continuă să fie responsabil. Nu va fi urmărit de
nimeni pentru crimele comise, datoriile făcute; cum ar fi prins? Moartea rezolvă multe
probleme în lume, dar pe de altă parte ea nu ajută la nimic, omul e responsabil pentru
gândurile rele, sentimentele rele, acţiunile rele. Acesta e adevărul, deşi majoritatea dintre
noi nu suntem conştienţi de asta şi nu avem idee cât de departe merge responsabilitatea
noastră.
Mâncatul, băutul, respiratul, munca, în fiecare din activităţile noastre putem transforma
materia umplând-o cu ce avem, adică îi dăm mai multă viaţă, mai multă dragoste, mai
multă inteligenţă şi lumină. Plantele se hrănesc cu minerale şi făcând asta le ridică la
nivelul de plante; animalele mănâncă plante şi le ridică la nivelul de animal; oamenii
mănâncă animale şi le ridică la nivel uman. Întrebarea pe care nu aţi pus-o niciodată e:
cine mănâncă oamenii?
Două feluri de creaturi se hrănesc cu fiinţe umane. Aşa cum unii oameni mănâncă , nu
animale , ci produse animaliere ca lapte şi ouă, aşa entităţi invizibile mănâncă nu fiinţe
umane, ci emanaţii ale lor, gânduri şi sentimente. Depinzând de faptul dacă ele sunt bune
sau rele, adică gânduri înălţătoare sau josnice, sentimente nobile sau grosiere, ele servesc
să hrănească fie îngeri, fie entităţi josnice. Trebuie să înţelegeţi în ce fel îngerii hrănesc
arhanghelii, aceştia principalităţile şi aşa mai departe până la Serafim a cărui emanaţie e
hrană pentru Dumnezeu.
Din cele mai vechi timpuri, Iniţiaţii au ştiut că ştiinţa lor va fi greşit interpretată de
neiniţiaţi, de mase, şi aşa au îmbrăcat fiecare mare adevăr, fiecare revelaţie în imagini de
descifrat doar de cei pregătiţi suficient. De exemplu Biblia zice că lui Dumnezeu îi face
plăcere dulcele miros de sacrificiu şi ofrande arzând, înseamnă asta că îi place mirosul de
friptură, sau nu e mai degrabă o imagine pentru a ne arată că emanaţiile spirituale venite
dintr-un sacrificiu oferit Lui îi servesc ca hrană pentru toate entităţile superioare, inclusiv
Dumnezeu. Pentru că şi El acceptă hrana. Cum sunteţi creaţi după imaginea lui şi
mâncăm, trebuie că şi El mănâncă. Poate nu exact în acelaşi mod, cu dinţii, stomac şi
intestine. El e aşa pur şi aşa sublim că nu ni-L putem imagina mâncând. Dar ar fi acest
lucru menţionat în Biblie dacă nu ar fi un adevăr profund ascuns în spatele imaginii?
Sarcina omului e să absoarbă materie şi să-i dea viaţă, trecând-o prin corpul lui. Acesta e
adevăratul scop al mâncatului.
Toată omenirea mănâncă de milioane de ani şi puţin câte puţin lumea s-a schimbat, mai
ales pentru că sunt aşa de mulţi oameni conştienţi, făcându-şi munca aşa de generos încât
mănâncă şi de 5- 6 ori pe zi; contribuind la transformarea materiei.
11 . LEGEA INTERSCHIMBURILOR.
Tot ce mâncăm, peşte sau fruct, legumă sau brânză, are o parte ce trebuie îndepărtată
înainte de a o mânca, fie oase, piele, crustă, oricum, trebuie spălate şi verificate înainte de
a le mânca. Asemenea precauţii sunt necesare pentru a proteja palatul, dinţii şi stomacul.
De ce nu ar fi la fel şi cu nutriţia noastră psihică? Înainte de a accepta ceva în inimă şi în
suflet, nu ar trebui să vă asiguraţi că e în stare corespunzătoare pentru a fi absorbit şi
digerat fără a produce răni? "Dar e dragoste" ziceţi. Ştiu că aşa gândiţi, dar dragostea care
este oarbă nu este dragoste adevărată. Dragostea adevărată este iluminată, e condusă de
înţelepciune, nu de nebunie.
De cele mai multe ori când oamenii se întâlnesc, ei fac schimb, se îmbrăţişează fără nici o
pregătire, acoperiţi de funinginea acumulată în inimă şi suflet, datorită trecerii prin coşul
omenirii. Un Iniţiat nu face asta; când întâlneşte pe cineva, îl priveşte ca pe un fruct
delicios, dar, ca şi la un fruct, acesta trebuie spălat şi curăţat înainte de a-l mânca. Aceasta
este diferenţa între Iniţiat si oamenii obişnuiţi care fac schimburi şi asociaţii orbeşte fără a
folosi înţelepciunea sau cunoştinţele. Ei sunt ca pisica, care înghite şoarecele întreg, cu
piele cu tot. Şi apoi se plâng: "Sunt aşa de nefericit cu soţia mea" sau "Priveşte ce am
cules ca soţ". De ce să ne grăbim să mâncăm acel bărbat/femeie înainte de a verifica să
vedem care e gândirea lor, simţirea, respiraţia, în alte cuvinte, aura.
Acordaţi o mare atenţie alegând mâncarea ce o mâncaţi de trei ori pe zi, vă asiguraţi că e
bună, dar veţi accepta pe oricine vă apare în viaţă. Ca rezultat, viaţa vă e otrăvită.
Dumnezeu e singurul pe care îl puteţi iubi fără a mai trebui să-l cunoaşteţi. Nu îl veţi şti
pe Dumnezeu dacă nu îl veţi iubi, şi e la fel şi cu marele Stăpân Învăţător: dacă nu
începeţi iubindu-l, va rămâne închis. Dar oamenii trebuie cunoscuţi înainte de a-i iubi,
adică, înainte de a-i mânca sau a-i accepta în sanctuarul intern. Problema e cum să iubeşti
un Stăpân/Învăţător. Oamenii pot să gândească la un stăpân ca la un lac în care te speli şi
scapi de murdărie, fără să se gândească că alţi oameni beau din apa lacului, aşa că ce
rămâne pentru ei? Oamenii vin să vadă un Stăpân/Învăţător pentru a-şi vărsa toată
murdăria ce au adunat-o în viaţa lor, aşteptând de la el să-i spele de impuritate, sau s-o
transforme, astfel adăugând la agenda lui încărcată. Dacă un Stăpân/Învăţător simte
nevoia de a purifica, nu la fel să facă şi alţi oameni. Sau ei cred că sunt fără de pată, nu
văd murdăria pe care au lăsat-o diavolii şi demonii cu care au fost?
Dar să lăsăm asta şi să ne întoarcem la lecţia despre mâncat. Oamenii sunt ca fructele sau
orice alt aliment, adică au o parte care nu e digerabilă şi una care e delicioasă si gustoasă.
Aceea e cea de păstrat. Fiecare din noi are o scânteie în interior, pusă acolo de Dumnezeu
şi deci acea scânteie trebuie căutată la ceilalţi. Dacă priviţi scânteia în loc să priviţi doar
la exterior, veţi descoperi că toţi şi toate o au, animale, plante, pietre chiar şi criminalii. Şi
dacă puteţi anima această scânteie, adresându-vă ei, veţi putea comunica cu toată lumea
chiar cu criminalii.
Iniţiaţii nu vor să intre în legătură cu natura inferioară a omului, personalitatea lui; ştiind
că şobolanii şi altele asemenea lucruri trăiesc în pivniţa, ci preferă să rămână deasupra la
nivelele cele mai înalte. Spre deosebire de ceilalţi oameni care se interesează de defectele
celorlalţi şi îşi petrec timpul vorbind de ele când se întâlnesc, un Iniţiat caută scânteia în
alţii, pentru a-i lega de Tatăl Ceresc şi haina divină. El astfel lucrează asupra oamenilor,
şi într-o zi va veni lumina şi ei vor fi iluminaţi de ea, mulţumită muncii pe care a făcut-o.
Astfel un Învăţător lucrează pentru progresul discipolilor lui întotdeauna adresându-se
doar scânteii din fiecare. De aceea ei îl iubesc şi îi permit să scoată tot ce e mai bun în ei.
Şi voi, când întâlniţi pe cineva, ar trebui să vă gândiţi să descoperiţi scânteia divină din
interior, Sinele Suprem, pentru că astfel îl ajută să formeze o legătură cu Dumnezeu.
Aceasta e dragoste în forma cea mai înaltă, cea mai evoluată, a putea să faci legătura cu
scânteia divină din fiecare creatură, să o alimentezi şi să o întăreşti. Nu e nevoie să fii
atent dacă o faci, nu e nevoie să pierzi timp studiind persoane înainte de a-ţi îngădui să o
iubeşti şi să o accepţi, pentru că scânteia este total pură. În timp ce, dacă e o problemă a
personalităţii, e mai bine să ştii înainte de a o accepta. Scânteia divină ce străluceşte în
fiecare poate întotdeauna fi acceptată fără ezitare.
Dacă îi priviţi pe oameni ca pe fructe, cum am sugerat, veţi descoperi, când îi veţi privi,
asculta şi le veţi vorbi, că puteţi de fapt să îi gustaţi. De obicei vedeţi doar exteriorul,
hainele ce le poartă, bijuteriile, faţa lor şi părul, dar nu şi viaţa ascunsă a sufletului şi
spiritului lor. De fapt, asta e ce ar trebui să vă intereseze. În schimb, vă opriţi repede la
impresie, suprafaţă, luaţi instantanee "Iată o fată cu care mi-ar plăcea să dorm". Ce ştii
despre ea? Picioare, siluetă, nas; interesul e limitat la dorinţa ta de distracţie şi satisfacţie.
Unui Iniţiat îi place să mănânce, dar el preferă hrana divină, el caută viaţa divina în
oameni. Când găseşte fructe şi flori, adică oameni care vibrează de viaţa divină, atunci e
fericit, mulţumit să le admire formele şi culorile frumoase, să le respire emanaţiile, el nu
are nevoie să le devore. Totuşi, el e mulţumit, pentru că acest fruct, aceste flori l-au
apropiat de Cer.
Dacă puteţi înţelege nutriţia, nutriţia reală, veţi vedea că ea rezolvă toate problemele,
inclusiv sexul. Da, oricine a decis să nu atingă hrana de loc, adică să evite bărbaţi sau
femei pentru că se presupune că e calea spre a fi pur şi cast, e în drum spre moartea
spirituală,poate chiar moartea fizică. Poţi mânca orice dacă ştii în ce fel să mănânci.
Secretul constă în a lua doze homeopatice, adică a te limita la a privi, asculta, respira. Nu
vei deveni Sfânt renunţând la mâncat, nu vei şti niciodată nimic astfel, şi cel mai puţin pe
Dumnezeu. Viaţa te va abandona dacă vei face asta, nu vei avea inspiraţie, vervă,
bucurie. Sfinţenia e ea însăşi nutriţie, acesta e drumul iniţiatic de a o privi. În loc de a
mânca hrana impură, densă, sfinţii mănâncă hrană divină. În domeniul sexualităţii,
oamenii merg la extremităţi, fie că se înfometează de moarte, fie că abuzează.
Când începi să studiezi nutriţia, vei vedea că sunt diferite moduri de a mânca pe fiecare
din planuri. Vei vedea că nu e posibil să trăieşti fără a mânca şi chiar şi Îngerii şi însuşi
Dumnezeu trebuie să mănânce. Dumnezeu mănâncă chintesenţa subtilă din copacii ce i-a
plantat: creaturile sale. Da, el mănâncă şi e sănătos, pentru că El nu absoarbe niciodată
impurităţi. El lasă pe alţi să-şi transforme puritatea înainte de a i se oferi Lui.
Întrebaţi cum e posibil să se arate diferenţa între cineva care mănâncă corect şi cineva
care nu o face? Nu e uşor de văzut diferenţa între un cerşetor care caută hrana în gunoaie
şi prinţul care stă zilnic la masa încărcată cu feluri delicioase? În lumea spirituală e la fel!
Iniţiaţii au o altă comportare care îi distinge de oamenii comuni, dovedind că sunt bine
"hrăniţi", în timp ce omul comun nu acordă atenţie la ce mănâncă.
Criteriul meu e ca atunci când văd pe cineva a cărui faţă nu are lumină, ştiu imediat că el
e subnutrit. Ziceţi: "Ei bine, el merge mereu la biserică, dă săracilor, îşi coboară privirea
în prezenţa femeilor..." Posibil, totuşi eu văd că el preferă hrana decadentă, aşa arată el.
Când întâlnesc pe cineva care radiază lumină, indiferent ce îmi spune despre el, gândesc:
"Mă întreb care e secretul lui, e ca un izvor care curge !" Ziceţi: "Dar l-am văzut privind
fetele pe plajă!" Asta nu e important, important e ce vede, cum le priveşte. Dacă cineva se
înalţă spre Dumnezeu ca rezultat al admiraţiei lui când vede frumuseţea feminină, de ce
să nu-l primim?
Motivul nostru de a contempla răsăritul de soare e să-i bem ambrozia pe care soarele o
distribuie aşa generos peste roci, plante, animale, oameni şi toată creaţia. Plantele sunt
mai inteligente decât oamenii, ele ştiu că dacă fac legătura cu soarele, vor fi rezultate.
Oamenii preferă să doarmă până la amiază, sau să privească apusul, ei nu sunt atraşi de
ceva ce urcă, se extinde şi înfloreşte, ci preferă lucrurile care cad, mor şi dispar. Legea
zice că, în cele din urmă, semeni cu ceea ce priveşti şi admiri, şi astfel, concentrându-te
asupra apusului de soare, devenim tot mai slabi în interior, până ne stingem.
Veţi descoperi că sensul vieţii se ascunde în nutriţie, dacă hrana pură, particole
strălucitoare, chintesenţa celestă, eternă se găseşte în soare. Concentrându-ne pe soare în
fiecare dimineaţă şi încercând să-i inspirăm chintesenţa, sănătatea se va ameliora, vom
deveni mai strălucitori şi cu o voinţă puternică şi inimă veselă.
Ziceţi că priviţi răsăritul de ani de zile şi nu aţi observat nimic. Asta pentru că nu ştiţi
cum să priviţi la soare. E modul în care faceţi lucrurile, dragostea intensă şi gândul ce-l
pui în aceasta, ceea ce aduce rezultate, nu timpul dedicat. Ori de câte ori te simţi viu şi
împlinit, azi de exemplu, e pentru că ai luat câteva picături de viaţă de la sursă, izvorul
nesecat al soarelui. E aşa de greu de înţeles?
Soarele e nutriţie, nu uitaţi asta, e cea mai bună hrană din toate. De ce să ne limităm la
elementele de pe pământ, apă şi aer? Există un alt element şi trebuie să învăţăm să ne
hrănim cu focul, lumina. Asta e ceea ce facem la răsăritul soarelui.Când Zoroastru l-a
întrebat pe Ahyra Mazda cu ce s-a hrănit primul om, Ahyra Mazda a răspuns: "El a
mâncat foc şi a băut lumină" spunând că s-a hrănit cu razele soarelui, a primit viaţa de la
soare şi astfel a putut înţelege Misterele Universului.
Mâncarea e sămânţa vie ce produce un copil, copilul gândirii, simţirii, acţionării voastre.
Care vor fi forţele care vor urma unirii voastre? Voi sunteţi tata, deoarece contribuiţi cu
hrana, iar corpul fizic e mama; dacă nici mama, nici tata nu este inteligent, atent,
rezonabil, sănătos la minte şi trup, rezultatul va fi catastrofal.
Când mănânci înfuriat, nemulţumit sau stresat înainte de a merge la serviciu, vei fi prost
dispus toată ziua, vibraţiile tale haotice şi tot ce vei face va fi afectat. Chiar dacă pari
calm, emanaţiile tale vor trăda agitaţia şi tensiunea internă, indiferent cât încerci să le
controlezi.
În timp ce dacă mănânci în condiţii armonioase vei rămâne toată ziua armonios,
indiferent cât ai de alergat, sub cât stres eşti, în tine va fi linişte. Nu lua nelininiştea şi
problemele tale la masă, lasă-le la uşă, pentru a fi reluate când ai terminat de mâncat,
dacă trebuie. Dacă mănânci armonios, îţi va da soluţia la problemele tale. Repet, masa e o
ocazie pentru exerciţiu spiritual; începe-o curăţându-ţi mintea de orice te-ar împiedica să
mănânci în linişte şi armonie şi dacă nu poţi imediat, aşteaptă până te calmezi, pentru că
altfel îţi vei otrăvi sistemul, hrana va fi contaminată de nelinişte şi tu vei fi într-o stare
haotică, rezultat al mâncatului în condiţii incorecte.
Dar, cum va înţelege omul vreodată importanţa stării în care se află când mănâncă, dacă
el nu poate crea un copil fără a se uni unul pe celălalt? Au ei idee ce lucruri îngrozitoare
dau ei viitorului copil astfel, cât va suferi acesta? Şi apoi, el va fi plin de venin şi îi va
emana pe cei din jur. Nutriţia este o formă de concepţie, iar dragostea e o formă de
nutriţie. Cerul te va face răspunzător pentru ce ai pus în sufletul şi inima partenerului tău.
Restul nu prezintă interes. Dar dacă îmbrăţişezi pe cel drag când eşti nefericit şi
descurajat, pentru a te face să te simţi mai bine (lucru frecvent) , faci ceva ce e criminal;
contaminezi cealaltă persoană cu toată mizeria şi murdăria ta. Nu trebuie să alegi acel
moment. Iubeşte pe cine îţi place, sărută pe cine îţi place, dar nu înainte de a te asigura în
inimă şi suflet că nu le dai decât dragoste şi lumină. În aceste condiţii, Cerul va fi de
partea ta. Oamenii te pot condamna pentru asta, dar Cerul va aplauda. Un copil petrece 9
luni în pântecul mamei şi când se naşte, cordonul ombilical e tăiat şi e lăsat să se
hrănească independent. E adevărat că nu mai e în pântecul mamei, ci în acela al Mamei
Naturi şi e hrănit prin alt cordon ombilical, plexul solar. În ţări ca India, China, Japonia
există tehnici vechi de a te hrăni prin plexul solar. Ştiu că aţi vrea să vi le descriu, dar la
ce bun dacă nu puteţi mânca nici măcar în spiritul drept?
E imposibil să nu fii plin de admiraţie pentru modul frumos în care Inteligenţa Divină a
aranjat lucrurile. Prin simplul gest de a mânca un fruct, pui viaţă în întregul tău organism.
Inteligenţa Divină a ştiut ce are nevoie fiecare organ, celulă, mic atom din corpul nostru,
pentru a face întregul să funcţioneze. Mulţumită hranei ce o mâncăm, continuăm să
vedem, să auzim, respirăm, gustăm, atingem, vorbim, cântăm, etc. Nu poţi să nu te miri şi
să te umpli de admiraţie. De acum încolo, trebuie să vă gândiţi puţin mai des la a vă lega
de Inteligenţă, la a vă arăta recunoştinţa. Aţi putea oare să ajutaţi Natura în muncă şi,
când sunteţi gata, veţi fi acceptat în diferite puncte de lucru, vi se va arăta cum să
munciţi, fie asupra voastră sau jos în pământ asupra mineralelor, metale, cristale şi pietre
preţioase. Veţi face descoperiri extraordinare. Unde credeţi că îşi are originea această
Ştiinţa Iniţiatică ? A fost dată omenirii de fiinţe superioare care şi-au putut dezvolta
facultatea de bilocaţie şi astfel au putut vizita centrul Pământului, adâncimea oceanului,
celelalte planete şi chiar soarele. Au văzut ţinuturi inimaginabile, populate cu creaturi
foarte evoluate, luminoase; "Aretz ha Haim" din psalmi, ţara Vieţii, Soarele.
Aceste spirite foarte evoluate ne-au lăsat Ştiinţa Iniţiatică drept moştenire, şi aceasta v-o
prezint acum. Daţi-mi voie să vă spun repede că şi eu ştiu prea puţin despre ea, dar am
încredere că în timp voi şti mai mult. Nu-mi luaţi această speranţă!
CUPRINS
O SCRISOARE DE LA DUMNEZEU..............................6
ALEGEREA HRANEI......................................................7
VEGETARIANISM.............................................................9
ASPECTUL MORAL........................................................11
POSTITUL CA PURIFICARE...........................................14
COMUNIUNEA SFÂNTĂ................................................17
ÎNŢELESUL BINECUVÂNTĂRII...................................18
SCOPUL MÂNCATULUI.................................................19
LEGEA INTERSCHIMBURILOR..................................21
Posedăm un corp fizic care e compus din organe. Chiar şi copiii ştiu asta:
întrebaţi-i unde le sunt ochii, ei vă vor arăta; şi gura, urechile, nasul, picioarele vi le vor
arăta, de asemenea. Mai târziu, la şcoală, ei vor învăţa că omul are cinci simţuri
(vederea, mirosul, auzul, gustul şi simţul tactil), având fiecare funcţii bine determinate:
funcţiile senzaţiilor tactile nu sunt cele ale gustului sau ale vederii, etc.
Toate raporturile omului cu lumea sunt bazate pe cele cinci simţuri, de aceea el
încearcă să profite la maxim de posibilităţile lor şi, deasemenea, să-şi multiplice
senzaţiile pe care le furnizează ochii, urechile, pielea, etc... Printre senzaţii, unele sunt
mai mult sau mai puţin necesare şi mai mult sau mai puţin intense. De exemplu, gustul:
cine ar nega bogăţia, varietatea senzaţiilor produse de gust, mai ales la o masă suculentă?
Sau simţul tactil... Când un bărbat şi o femeie se mângâie, ei simt senzaţii de o mare
intensitate; se spune că plăcerea sexuală dă cele mai puternice senzaţii, ceea ce este destul
de îndoielnic. În general, da, e adevărat, dar nu pentru toată lumea: anumiţi artişti,
înzestraţi cu o mare sensibilitate a vederii sau auzului, trăiesc cele mai puternice impresii
graţie culorilor şi sunetelor, mai intense decât cele din cazul actului sexual, care adesea îi
lasă indiferenţi şi reci.
Majoritatea oamenilor nu e încă aşa de evoluată, putem spune că simţul tactil (în
care includem şi sexualitatea) şi gustul sunt, pe moment, cele două simţuri care
guvernează lumea. Vederea, auzul şi mirosul ocupă un loc secundar; sunt oameni pe care
parfumurile, sunetele şi culorile îi lasă indiferenţi, cu excepţia cazului când este în joc
interesul lor, ca în cazul animalelor, unde mirosul, auzul şi văzul sunt extraordinar de
dezvoltate, pentru că au nevoie de aceste simţuri pentru a se proteja şi a-şi căuta hrana.
Vă vorbesc de lucruri pe care le ştiţi, dar o fac pentru a vă atrage atenţia asupra
concluziilor la care, sigur, nu aţi ajuns. De milenii oamenii exersează cum să-şi
multiplice, cum să-şi amplifice senzaţiile şi percepţiile celor cinci simţuri, şi acest joc pe
claviatura celor cinci simţuri îl numesc cultură şi civilizaţie. Ei bine, e puţin cam
sărăcăcios acest fel de a vedea lucrurile. Oricare ar fi gradul de fineţe pe care l-ar putea
atinge, cele cinci simţuri rămân oricum limitate, pentru că aparţin lumii fizice şi nu
explorează decât planul fizic. Natura a prevăzut şi alte clape pe claviatură... da, un al
şaselea, al şaptelea simţ, de o altă intensitate, de o altă putere. Numai că, pe moment,
oamenii s-au limitat la cele cinci simţuri, nu vor să recunoască că sunt şi alte domenii de
explorat, de văzut, de atins, de respirat. Nu este deci de mirare că nu pot avea noi senzaţii,
mai extinse, mai bogate, mai subtile. Cum se poate explica faptul că, fără a-şi hrăni în
nici un fel cele cinci simţuri, anumite fiinţe au percepţii care le duc până la extaz: o
lărgire a conştiinţei, o impresie de plenitudine, de grandoare şi imensitate?
Uneori, pentru a putea deschide aceşti ochi spirituali, care văd aspecte mai subtile
ale realităţii, trebuie închişi ochii fizici. Alteori, dimpotrivă: închizând ochii fizici îi
închidem pe cei spirituali şi deschizând ochii fizici îi deschidem pe cei spirituali. Vedeţi,
sunt nuanţe foarte subtile. Încet-încet, veţi reuşi să distingeţi toate acestea şi să vă serviţi
de ele în viaţa cotidiană.
Dar să lăsăm această problemă. V-am spus aceste lucruri numai pentru a vă arăta
că există produse extrem de puternice care vă dau acces la planurile mai subtile decât cel
fizic, dar aceste produse sunt adesea foarte nocive. De aceea vă sfătuiesc să nu vă serviţi
niciodată de ele. Cea mai bună soluţie este de a căuta toate aceste senzaţii de plenitudine,
libertate, bucurie, dilatare prin mijloace spirituale. Iată, este aici drumul regal. Adevăraţii
discipoli nu contează pe nimic din exterior, ei ştiu că Dumnezeu a depus toate comorile şi
toată bogăţiile, toate produsele tuturor laboratoarelor şi farmaciilor în ei înşişi, e suficient
să le caute şi să le folosească. Ar fi păcat pentru voi, după ce aţi stat zece, douăzeci de ani
într-o şcoală iniţiatică, să nu fi învăţat să puneţi în valoare bogăţiile pe care le posedaţi.
Dar dacă vrem acum să pătrundem în lumea astrală, nu ne mai putem folosi de
cele cinci simţuri. Ne trebuie un alt simţ, care să fie adaptat, adică capabil de a percepe o
materie şi mai subtilă. Toţi aceia care nu au dezvoltat acest al şaselea simţ nu pot şti că
există o altă materie, o altă regiune, ei nu bănuie că universul e parcurs de alte vibraţii,
care ne pot provoca senzaţii mai vaste şi intense. Pentru a atinge un obiect, trebuie să te
afli lângă el. Pentru a-l gusta, de asemenea. Pentru a respira un parfum, putem fi, deja, la
o anumită distanţă. Pentru a capta un sunet, distanţa poate fi puţin mai mare... Şi pentru
vedere, şi mai mare, pentru că ochii sunt astfel alcătuiţi încât ne permit să primim
informaţii şi instrucţiuni de foarte departe. Vedeţi din nou cum natura a stabilit foarte
inteligent această ierarhie între cele cinci simţuri. Dar ea nu s-a oprit aici, şi acum alte
simţuri trebuie să ne pună în contact cu regiuni mai vaste şi mai îndepărtate.
Cât timp fiinţa umană nu şi-a dezvoltat organele care pot să o pună în contact cu
regiuni şi entităţi mult mai elevate, ea nu va cunoaşte mare lucru. Ea va scrie, va vorbi, va
explica, va critica, va judeca, dar se va înşela tot timpul, pentru că nu cunoaşte decât o
parte a realităţii. Dacă vrea să cunoască întreaga realitate, trebuie să exerseze să trezească
în ea alte facultăţi pe care le poseda şi înainte, dar care dorm, aşteptând să fie utilizate.
Într-o epocă foarte îndepărtată, când omul nu intrase cu adevărat în posesia corpului său
fizic, tradiţia iniţiatică spune că trăia tot timpul dedublat, în afara corpului său... Mai
târziu, când spiritul său a început să coboare progresiv în materie, el şi-a dezvoltat
facultăţi care îi permiteau să lucreze asupra materiei (cele cinci simţuri), în timp ce
slăbeau facultăţile sale mediumnice. Dar nu le-a pierdut, le posedă încă.
Priviţi copiii. Până la vârsta de şapte ani nu sunt complet intraţi în corpul lor fizic:
aceasta reflectă perioada când umanitatea era în acest stadiu de evoluţie. În acea perioadă,
oamenii vorbeau cu spiritele naturii şi cu sufletele morţilor, comunicau cu ele, le
întâlneau, şi când mureau ei înşişi, nu ştiau dacă sunt morţi sau vii. Lumea invizibilă,
lumea spiritelor era pentru ei cea mai mare realitate; ei pluteau în atmosferă ca şi cum ar
fi fost imateriali, şi numai din când în când reintrau în corpul lor fizic. În aceste condiţii,
ei nu erau pregătiţi să lucreze asupra materiei. Ori, în evoluţia lor trebuiau să treacă prin
aceasta. În prezent, oamenii au ajuns să aibă mijloace intelectuale formidabile pentru a
domina materia, dar în acelaşi timp au uitat de existenţa lumii spirituale, au rupt contactul
cu ea. La unii, desigur, a rămas o amintire, o intuiţie, dar majoritatea a uitat.
Există două forme de cunoaştere: intelectuală şi spirituală, deci dacă le-am putea
dezvolta pe amândouă, e cu atât mai bine. Nu trebuie să uităm că natura însăşi, adică
Inteligenţa cosmică are punctul ei de vedere asupra evoluţiei omului: ea a plănuit
dezvoltarea fiinţei umane în cele două sensuri, spre materie şi spre spirit. Dar cum e
foarte dificil de dezvoltat cele două părţi în acelaşi timp, ea a dat omului secole şi milenii
pentru a lucra într-o singură direcţie, lăsând câteva căi deschise în cealaltă, pentru a nu
împiedica evoluţia sa spirituală. Deci, pentru epoca actuală, Spiritul cosmic a decis de a
permite oamenilor de a se dezvolta în domeniul senzaţiilor, al vederii, al auzului, etc... El
îi lasă pe oameni să coboare în materie pentru a o poseda, a o atinge, a o explora, a o
cunoaşte, şi mai cu seamă pentru a lucra cu ea.
Omenirea îşi continuă, încă, coborârea... Anumite religii numesc această coborâre
“păcatul originar”. Dar o putem interpreta, de asemenea, ca un studiu în care fiinţa umană
a vrut să se lanseze. Da, acest Arbore al Cunoaşterii Binelui şi Răului, reprezenta nişte
studii de făcut, nişte studii forte dificile, pentru că omul trebuia să înfrunte o materie din
ce în ce mai densă. Dar ce era rău în asta? El a ales să coboare să se instruiască, şi a
coborât; acum e adâncit în studiile sale până la gât, pe cale de a-şi da seama în ce infern
s-a băgat. Pentru moment, el studiază răul, dar într-o bună zi va urca înapoi pentru a
studia binele.
Cap II AURA
Tot ceea ce există, oamenii, animalele, plantele, şi chiar pietrele, emit particule,
produc emanaţii, şi această atmosferă fluidică, subtilă, care înconjoară orice lucru, o
numim aură. Evident, ea nu este vizibilă, cu excepţia clarvăzătorilor, multă lume nici nu
ştie că există. Aura este deci acest fel de halou care înconjoară fiecare fiinţă umană, cu
diferenţa că la unii este vastă, luminoasă, puternică, posedă vibraţii intense, în timp ce la
alţii, din contră, e mică, ştearsă, urâtă.
Putem compara aura cu pielea. Cunoaşteţi importanţa pielii pentru corpul fizic. Ea
are numeroase funcţii. Mai întâi, are o funcţie de protecţie, e un scut, o carapace:
protecţie împotriva şocurilor, contra substanţelor nocive, contra diferenţelor de
temperatură, etc... Apoi, o funcţie de schimb, pentru că pielea absoarbe, respiră şi
elimină. În fine, pielea este un organ de simţ, pentru că prin intermediul ei simţim
temperatura, contactul, durerea, etc... Dar, nu mă voi opri la aceste funcţii, nu e domeniul
meu, dacă vreţi informaţii detaliate, le veţi găsi în cărţile de anatomie şi fiziologie. Ceea
ce mă interesează e să fac o paralelă între piele şi aură. Aura posedă aceleaşi funcţii ca şi
pielea. Putem spune că este pielea sufletului, ea este cea care-l îmbracă, care îl protejază,
care îi dă sensibilitatea, şi, în fine, ea e cea care permite să lase să treacă curenţii cosmici
care permit schimburi între sufletul uman şi toate creaturile, până la astre, între sufletul
unei creaturi şi Sufletul universal.
Prin intermediul aurei noastre se produce un schimb neîntrerupt între noi şi forţele
naturii. Toate influenţele cosmice, planetare şi zodiacale care se deversează constant în
spaţiu, vin până la noi, şi după calitatea aurei noastre, după sensibilitatea sa, puritatea şi
culorile sale primim o anume forţă sau nu. Aura reprezintă, deci, antenele noastre, e un
aparat care captează mesaje, unde, forţe care ne vin din univers. Să presupunem acum că
există în lume anumite influenţe nefaste. Dacă aveţi o aură foarte puternică, foarte
luminoasă, aceste forţe nu pot trece şi ajunge la conştiinţa voastră pentru a vă atinge, a vă
zdruncina, a vă vătăma. De ce? Pentru că, înainte de a vă atinge, ele trebuie, mai întâi, să
întâlnească aura voastră. Aceasta este o o barieră, un zid, sau ca o vamă la frontieră, şi la
această vamă se găsesc angajaţi care nu lasă să treacă nimeni, fără să verifice ce are în
bagaje, în maşini. Aceşti vameşi acţionează în exteriorul conştiinţei noastre, dar ei pot să
ne avertizeze. Diferenţiem funcţiile aurei, dar în realitate ele sunt legate: sensibilitatea,
schimbul şi protecţia, toate se fac în acelaşi timp.
Destinul omului, succesele sale, eşecurile sale, totul este în piele. Strângând mâna
cuiva, spunându-i: “Bună ziua! Ce mai faceţi?” putem descoperi calităţile sale esenţiale.
Dacă cunoaştem corespondenţele, strângând mâna cuiva, putem să ne facem o idee
despre calităţile şi defectele sale. Dar cum mâinile se strâng automat, fără a da atenţie la
ceva... nu descoperim nimic. Strângem mâna cuiva pentru a stabili un contact, a face un
schimb cu o altă persoană şi, în acest schimb, trebuie să dăm ceea ce avem bun, iar
celălalt, la rândul său, trebuie să facă la fel. Dacă acest gest nu aduce nimic, mai bine să
nu-l facem.
Dar, să revenim la aură. Cum v-am spus, ea e constituită din emanaţii, dar nu
numai ale corpului fizic, pentru că acestea nu sunt suficiente pentru a forma aura. Aura, e
mai complexă, e o combinaţie a tuturor emanaţiilor a tuturor corpurilor subtile, şi fiecare
dintre ele, prin emanaţiile sale, adaugă noi nuanţe. Corpul eteric al omului formează o
aură care penetrează aura corpului fizic şi această aură a corpului fizic şi eteric ne arată
sănătatea şi vigoarea sa. Corpurile astral şi mental, prin activitatea lor - sau inerţia lor -,
calităţile - sau defectele - lor, adaugă alte emanaţii, alte culori la aura de mai sus,
dezvăluind astfel natura sentimentelor şi gândurilor omului. Şi dacă corpurile cauzal,
budhic şi atmic sunt trezite, ele adaugă alte culori, mai luminoase, alte vibraţii, mai
puternice.
Corpul de slavă, ca şi aura, este o emanaţie a fiinţei umane, dar în timp ce aura
exprimă totalitatea fiinţei - defectele ca şi calităţile - corpul de slavă este expresia vieţii
spirituale cele mai intense. De aceea, corpul de slavă se manifestă numai la mari Maeştrii.
Graţie acestui corp, cu adevărat pur şi luminos ei vindecă bolnavii, aduc binecuvântări pe
oriunde trec şi călătoresc prin spaţiu.
Aura este deci fuziunea tuturor emanaţiilor fiinţei întregi. De aceea, când un
Iniţiat vrea să cunoască o persoană, el nu observă anume aparenţa sa exterioară:
fizionomia, gesturile, limbajul său; nu, ci el se străduie să-i simtă aura. Toate culorile,
forţele şi emanaţiile fluidice care omul le răspândeşte în jurul său, şi pe care nu le poate
ascunde, nici controla, iată, ce observă Iniţiatul! Anumite persoane sunt adevăraţi artişti
în camuflaj: ele îşi stăpânesc perfect gesturile, privirea, vocea, limbajul. Ceea ce nu ştiu,
este că ele nu au nici o putere asupra manifestărilor subtile ale vieţii lor interioare.
Gândurile lor, sentimentele lor, creează forme, culori pe care ele nu au nici o putere să le
schimbe sau să le ascundă. De aceea, pentru un Iniţiat, totul este clar: dacă fiinţele sunt în
armonie sau în dezordine, dacă emană din ele ceva constructiv, benefic, luminos, o
atmosferă care te întăreşte sau te purifică, sau, din contră, te îmbâcseşte, el simte imediat.
Şi chiar şi sănătatea este vizibilă pe aură, starea ficatului, a plămânilor, a creierului, etc...
toate acestea sunt vizibile în aură.
Aura reprezintă deci o carte, dar o carte atât de subtilă, încât e dificil să-ţi faci o
idee. Şi aşa cum nu există două creaturi cu aceleaşi amprente digitale, nu există, de
asemenea, două creaturi care au aceeaşi aură, pentru că aura reprezintă totalitatea fiinţei
umane.
La plante, corpul eteric adaugă vitalitatea, nevoia de a creşte şi conferă o aură mai
intensă, de vitalitate mai mare decât cea a mineralelor. La animale, aura e şi mai bogată
pentru că ele au deja un corp astral, corpul dorinţelor. În general, ele nu au început să-şi
dezvolte corpul mental, în timp ce la unele animale, cum ar fi câinele, calul, elefantul,
maimuţa... biologii găsesc un început al facultăţii de a gândi. E o gândire rudimentară,
desigur, dar în vecinătatea oamenilor, corpul lor mental începe să se dezvolte, pentru că
oamenii, ocupându-se de animale, iubindu-le, îngrijindu-le, contribuie mult la evoluţia
lor. Cât despre oameni, ei dezvoltă corpul lor mental într-un mod prodigios; ei nu o fac
tot timpul în sensul favorabil, dar cei ce ştiu să se conducă şi să-şi desăvârşească
gândirea, îşi întăresc enorm aura.
Cât despre sfinţi, profeţi, Iniţiaţi, prin adorarea şi iubirea lor pentru Creator, ei îşi
dezvoltă corpul lor cauzal, corpul lor budhic şi corpul lor atmic care formează o aură de o
splendoare extraordinară cu culori într-o continuă mişcare, ca focurile de artificii. Aura
lor este, de asemenea, foarte vastă, se povesteşte că aura lui Budha se întindea pe mai
multe leghe. Da, marii Maeştri sunt capabili să-şi mărească aura pentru a putea cuprinde
o întreagă regiune sub protecţia lor şi să penetreze în acelaşi timp aura tuturor oamenilor
ce locuiesc în acea regiune pentru a le insufla o viaţă nouă. Ei nu au altă dorinţă sau scop
decât de a-şi lărgi aura pentru a se întinde şi a prinde sub aripile lor, cum se spune, un
număr cât mai mare de creaturi. Iată idealul lor! E grandios, e sublim. Prin aura lor, ei
purifică atmosfera în jurul lor, o înfrumuseţează, iluminează şi reînvie creaturile. Prin
aură lucrează, de asemenea asupra grânelor şi vegetaţiei şi schimbă curenţii atmosferici.
Da, aura Iniţiaţilor este ceva divin!
Graţie acestei aure imense, care le permite să atingă nenumărate regiuni ale
universului, Iniţiaţii ajung la o înţelegere profundă a lucrurilor, care nu este o înţelegere
intelectuală. De aceea, voi trebuie, de asemenea, să opriţi intelectul vostru să aibă
preocupări care nu vă aduc nici viziuni celeste nici beatitudine şi să vă avântaţi, graţie
unei aure puternice, luminoase, spre regiuni sublime unde veţi învăţa cum a creat
Dumnezeu lumea şi ce a scris prin intermediul stelelor, munţilor, lacurilor, păsărilor,
animalelor, plantelor. Pentru a creşte intensitatea, puritatea şi puterea aurei, esenţial este
să avem un ideal înalt de a munci aspra nouă înşine, să îndeplinim acte nobile şi juste, să
avem gânduri şi sentimente pure.
Acei care găsesc că natura actelor, gândurilor şi sentimentelor lor nu are nici o
importanţă pentru că morala şi religia sunt acum ceva perimat, de care trebuie să ne
debarasăm, îşi urâţesc aura şi nu produc decât culori spălăcite şi murdare, vibraţii haotice
şi dizarmonioase, pe care alţii, în mod inconştient, le simt şi se îndepărtează. Nu iubim
decât ceea ce este pur, luminos, armonios, şi cel care vrea să fie iubit trebuie să înţeleagă
că nu trebuie decât să lase să intre în el forţe pure şi luminoase. Pentru acei care caută
dragostea, puterea, sau lumina, nu există altă metodă decât cea de a lucra asupra aurei lor,
pentru a înlătura culorile şterse care distrug, prin vibraţiile lor, tot ceea ce este bun în
alţii. O ştiţi, cineva stă abia cinci minute aproape de dumneavoastră, apoi vă căutaţi în
zadar inspiraţia, bucuria, credinţa în Dumnezeu. Totul a dispărut... Alţii stau cinci minute
cu voi şi sunteţi revigoraţi, vechile voastre celule au dispărut şi din nou aveţi credinţă, din
nou aveţi elan. Cauza acestor schimbări, trebuie să o ştiţi, este aura lor.
Din acest motiv, aura este ca un instrument magic în mâna Iniţiaţilor. Cum ea face
parte din ei înşişi, oriunde merg, ei îmbunătăţesc regatul mineralelor, plantelor,
animalelor şi oamenilor. Şi aceasta nu se opreşte aici. Prin aura sa, un Maestru ajută chiar
şi desîncarnaţii, care sunt miliarde şi miliarde în spaţiu... Da, aura sa caută să se întindă,
chiar şi acolo, în cealaltă lume. Eu cunosc această problemă, am studiat-o. Un Maestru
ameliorează destinul a numeroase fiinţe din lumea astrală şi din lumea mentală; dacă pe
pământ el nu se ocupă decât de un număr mic de oameni, pe de altă parte, este, fără
îndoială, în contact cu o multitudine de creaturi care vin să se încălzească, să se lumineze
la aura sa şi să primească un pic de vitalitate pentru a evolua.
Da, munca veritabilă a marilor Maeştrii nu este aici, printre oameni; pe partea
cealaltă munca lor e mult mai intensă, chiar dacă nu vedem nimic. Marii Maeştrii, care au
realizat din toată inima lor, din tot sufletul lor, din tot spiritul lor acest ideal de a-l servi
pe Dumnezeu, au trezit corpurile lor cauzal şi budhic, ale căror vibraţii ating chiar şi
creaturi care trăiesc pe alte planete. Şi în acelaşi fel, Maeştrii care trăiesc pe alte planete
ating creaturile terestre, şi astfel se face un schimb, nu numai în sistemul solar, dar în
întreg cosmosul. Dumnezeu n-a stabilit limite, nici frontiere în univers, şi dacă se spune
că dragostea este atotputernică, este pentru că ea poate traversa spaţiul pentru a atinge
astrele, planetele şi a atinge entităţile cele mai îndepărtate.
Deci, cei care au tot timpul gânduri bune, credinţă, speranţă, bunătate, puritate,
sunt beneficiarii tuturor bogăţiilor naturii şi ceea ce este rău nu poate să-i atingă, să intre
în ei. Astfel, ei sunt protejaţi, ca de un scut. Scutul pe care îl poartă cavalerii în poveşti nu
e nimic altceva decât simbolul aurei. Şi sabia cavalerului? Acestea sunt proiecţii de
lumină care ies din om. Vedeţi, sunt două simboluri. Aura, această incintă care ne
înconjoară, reprezintă principiul feminin; şi gândirea pe care omul o proiectează, sau
spiritul său care se lansează în spaţiu, reprezintă principiul masculin, activ, dinamic.
Aceste două simboluri, al scutului şi al sabiei, care vin din antichitate, reprezintă, deci,
cele două principii: principiul feminin, aura, şi principiul masculin, activ, gândirea
susţinută de voinţă, care zboară ca o săgeată. De altfel, sabia, săgeata, lancea au
reprezentat întotdeauna principiul masculin, activ. În astrologie, Săgetătorul, care trage
săgeţi cu arcul, este simbolul Iniţiatului care proiectează gândirea sa. El trage cu arcul
pentru a proteja oraşul Iniţiaţilor, pentru ca nici un inamic să nu poată intra.
Când se spune că magul, ţinând în mână o baghetă sau o sabie, se plasează într-un
cerc şi citeşte formule dintr-o carte, este exact, dar pentru Iniţiat, fiecăruia dintre aceste
detalii îi corespunde ceva care trebuie să posede în interior. Iniţiatul trebuie, mai întâi, să
aibă bagheta magică în interior, sabia în interior, şi cartea de asemenea, în interior.
Iniţiatul citeşte, şi cartea reprezintă cunoaşterea tuturor forţelor şi tuturor spiritelor
naturii. Bagheta magică, sau sabia, reprezintă voinţa cu care trebuie să lucreze. Dacă nu
are această baghetă, aceasta înseamnă că nu posedă voinţă şi nu va putea conjura
spiritele.
Şi acum, cum să lucrăm asupra aurei? Putem să o facem în două maniere. Mai
întâi, prin voinţa conştientă, adică concentrându-ne asupra culorilor, imaginându-ne că
înnotăm în culorile cele mai pure, cele mai luminoase. Pentru a avea o idee exactă asupra
celor şapte culori, trebuie să vă serviţi de o prismă. Culorile pe care le vedeţi în natură,
ale florilor sau ale păsărilor nu sunt exact cele ale luminii solare. În timp ce, cu ajutorul
prismei vedeţi exact ce sunt cu adevărat roşul, portocaliul, galbenul, verdele, albastrul şi
violetul. Apoi, puteţi face face un exerciţiu imaginându-vă cum culorile ies din voi şi se
propagă în spaţiu, că sunteţi scufundat în această lumină, în aceste culori, că sunteţi
înconjuraţi de o sferă luminoasă şi că trimiteţi în tot universul dragostea voastră. Acestea
sunt exerciţii foarte plăcute, se poate să nu mai vreţi să vă opriţi, făcându-le!
Multe lucruri despre aură nu sunt încă explicate, dar esenţialul este să învăţaţi să
vă ocupaţi de aura voastră, aşa cum vă ocupaţi de piele. Faceţi băi, o îngrijiţi, nu-i aşa?...
Dar, evident, pentru aură e puţin mai greu: nu putem să-i aplicăm loţiuni, creme... sau
biftecuri, pentru a o îndulci! De altfel, chiar şi pentru piele, remediile nu sunt grozave.
Există femei care nu se spală pe faţă, spunându-şi că nu vor să-şi strice pielea. Dar nu
există nimic mai minunat decât apa! Lăsaţi toate aceste loţiuni şi creme care sunt chiar
periculoase: nu ştiţi ce vă pătrunde prin pori.
Deci, decideţi-vă să lucraţi asupra aurei şi veţi înţelege multe lucruri. Când sunteţi
furioşi sunteţi înconjuraţi de culoarea roşie ca focul, dar un roşu întunecos, murdar, foarte
diferit de roşul trandafiriu ce corespunde dragostei. Şi dacă nu aveţi credinţă, pace,
albastrul aurei voastre este şters, urât; pe măsură ce credinţa voastră creşte, culoarea
albastră din aură seamănă cu albastrul cerului.
II
Una din funcţiile aurei este de a asigura schimburile între astrele exterioare şi
astrele care sunt în noi. Dacă aura noastră e impură, întunecată, nu numai că nu poate
sesiza curenţii benefici, dar ea îi captează pe cei malefici. Spunem că există planete
benefice şi planete malefice. Dar atunci, de ce aceeaşi planetă acţionează favorabil asupra
unora şi defavorabil asupra altora? E simplu: acela care nu primeşte decât influenţele
proaste nu e pregătit să le capteze pe cele bune. În realitate, toate planetele sunt benefice,
dar acţiunea lor asupra omului depinde de aura sa. Dacă în aură se găsesc elemente care
nu permit ca influenţele benefice ale unei planete să intre în om, curenţii pe care această
planetă îi trimit se alterează, se sparg şi produc efecte nocive. În schimb, dacă aura sa e
pură, puternică, toate influenţele, chiar şi cele proaste, devin bune pentru el.
Să nu fiţi miraţi când auziţi că planetele există de asemenea în noi... Omul este o
reflectare a cosmosului, toate planetele există de asemenea în el, ca şi în univers, ele se
rotesc în jurul soarelui lui interior. Se pot spune multe lucruri despre acestea. Această
ştiinţă a fost cunoscută în trecut, acum e aproape pierdută, dar în viitor ea se va fi din nou
învăţată.
Marte, Saturn, Uranus, Pluto sunt considerate malefice; în realitate, ele sunt aşa
pentru creaturile care nu lasă să treacă virtuţile lor. Calităţile bune a lui Marte sunt voinţa,
cutezanţa, dorinţa de a învinge dificultăţile, de a atinge scopul fixat; şi cele rele sunt
evident cruzimea, violenţa, nevoia de a distruge. Calităţile bune ale lui Venus sunt
bunătatea, farmecul, delicateţea, iar cele rele sunt senzualitatea, frivolitatea, infidelitatea.
În om se manifestă aspectele bune sau rele ale acestor planete, după cum aura sa este pură
sau obstrucţionată de elemente care, prin afinitate, atrag influenţele bune sau rele.
Aceste legi sunt valabile de asemenea pentru celelalte planete. Calitatea aurei
noastre este cea care atrage virtuţile lui Saturn (răbdarea, stabilitatea, dorinţa de a
cunoaşte) sau defectele sale (tristeţea, încăpăţânarea, acrimea), virtuţile lui Jupiter
(grandoarea, generozitatea, bunătatea, clemenţa) sau defectele sale (ambiţia, vanitatea,
dorinţa de a domina pe alţii, de a-i strivi chiar). Deci, problema care se pune pentru
discipol este de a şti să lucreze asupra aurei sale pentru a primi numai influenţele
favorabile ale planetelor. Pentru că, contrar opiniei majorităţii astrologilor, influenţele
bune sau rele ale planetelor asupra unei fiinţe umane nu depind exclusiv de semnul şi de
casa în care ele se află, nici de aspectele care există între ele; după gradul de evoluţie a
persoanei, aceste influenţe se vor manifesta diferit. De aceea se spune: “astrele predispun,
dar nu dispun”.
Vedeţi, problema aurei este foarte importantă. Dacă aura voastră nu e pură, nu pot
penetra în voi, nu numai influenţele planetelor ci şi binecuvântările pe care fiinţele
angelice le trimit pe pământ, din cauza tuturor straturilor groase care ascund fiinţa voastră
adevărată. Când norii sunt îngroşaţi, ei acoperă soarele, care nu mai poate să încălzească,
nici să lumineze creaturile. Este la fel şi pentru persoanele îngrijorate, tulburate, furioase
sau pline de duşmănie: există nori pe aura lor. De altfel, aura este de o subtilitate infinită
a vibraţiilor; ea e animată de mişcări rapide, variază constant după starea noastră de
conştiinţă şi chiar după starea de sănătate. Omul posedă, bineînţeles, o aură care nu se
schimbă, care arată ceea ce este el în profunzime, dar ea are nuanţe care variază de la un
moment la altul. La fel stau lucrurile cu faţa omenească: în timpul unei zile, trece prin tot
felul de expresii, fără ca aceasta să-i afecteze forma nasului, frunţii sau gurii. În cazul
aurei, ea e compusă din anumite radiaţii, din anumite culori care revelează adevărata
natură a omului, care nu se modifică de-a lungul existenţei lui, în timp ce alte vibraţii vin
şi pleacă, exprimând stări pasagere.
Deci, acei care se lasă purtaţi de anumite emoţii sau anumite slăbiciuni îşi ard fără
încetare aura, şi când forţele benefice vor să pătrundă în ei pentru a-şi face cuib, ele sunt
împiedicate de veritabile carapace de culoare ştearsă şi opacă. Să presupunem că trăiţi o
viaţă nerezonabilă, haotică, aura voastră va fi atunci traversată de multe turbioane şi
vibraţii dezordonate, şi ea nu va mai putea fi un ecran suficient de puternic pentru a
rezista atacurilor şi ostilităţilor lumii invizibile. Apoi, schimburile pe care le faceţi cu
universul şi cu toate creaturile nu vor mai fi armonioase. După legea afinităţilor, nu veţi
atrage din univers numai ceea ce este dezordonat, haotic şi sumbru, iar ceea ce este
luminos, veţi respinge. Deci, dacă aura voastră este impură, ştearsă, haotică, toate forţele
armonioase, pure şi luminoase vor rămâne în afară, şi numai ceea ce este şters şi urât se
va scufunda în ea, pentru că ea nu va lăsa să treacă decăt ceea ce i se aseamănă. Cum
spunem noi în Bulgaria: “ Măgarii râioşi se adulmecă între ei, peste şapte dealuri”... şi se
regăsesc!
Terra este ca un ocean pe care noi navigăm noaptea; suntem în obscuritate, şi dacă
nu proiectăm, de jos, semnale luminoase, fiinţele invizibile, îngerii, arhanghelii, nu ne
vor percepe. Trebuie, deci, să proiectăm lumini, şi aceste lumini sunt proiectate de către
aură. Deci, cel ce posedă o aură foarte luminoasă este perceput de lucrătorii Cerului şi
dacă el îi cheamă, ei se pot dirija spre el din cauza luminii sale. Aceasta, e tot o imagine...
deoarece, dacă spiritele angelice vor să găsească pe cineva, fiţi siguri că au mai mult de
un mijloc la dispoziţie. Din totdeauna se spune că Terra e o vale a lacrimilor, a
suferinţelor şi a tenebrelor. Ei da, nu e de mirare când oamenii trec neobservaţi când
suferă, gem, se revoltă: ei nu emit nici o lumină! Trebuie să emitem semnale luminoase
prin intermediul aurei.
Aura vă serveşte, deci, la a atrage atenţia acestor fiinţe celeste asupra voastră. Dar
ea vă permite, de asemenea, să aveţi acces la regiunile unde locuiesc aceste fiinţe. Pentru
a putea merge în anumite locuri, trebuie să aveţi un paşaport; de îndată ce l-aţi obţinut,
porţile vi se dechid. Aşa este şi în planul fizic, şi în planul spiritual. Pentru a intra în
anumite regiuni ale lumii invizibile, ne trebuie un paşaport, care e de fapt aura, cu
culorile care le conţine. Astfel, pentru a fi admis într-o regiune anumită, trebuie ca aura să
posede culorile acestei regiuni. Dacă aveţi, de exemplu, culoarea galbenă, de aur, sunteţi
primiţi în bibliotecile naturii şi toate secretele vă sunt revelate. Albastrul vă permite
accesul în regiunile muzicii şi religiei, roşul în cele din care veţi sorbi esenţa însăşi a
vitalităţii. Aura e determinantă pentru a fi primit în lumea invizibilă. Culorile ei sunt un
fel de paşapoarte pentru regiunile cărora le corespund, iar spiritele care locuiesc în aceste
regiuni vă recunosc şi vin să vă ajute.
Starea aurei, puritatea sa, limpezimea sa, depind de felul în care trăieşte omul.
Dacă el se lasă pradă trândăviei interioare, dezordinii, vicilor, aura sa începe să se
asemene cu o mlaştină care emană tot felul de miasme vătămătoare pe care alţii le simt.
Chiar dacă nu văd nimic - mai puţin clarvăzătorii - e dificil de văzut aura oamenilor, ei
simt o atmosferă apăsătoare, obscură, ca în apropierea unei mlaştini. În timp ce un Iniţiat,
un Maestru, care timp de secole, milenii a muncit să dezvolte în el dragostea,
înţelepciunea, puritatea, dezinteresul, posedă o aură imensă, în care creaturile vin să se
scalde şi unde se simt hrănite, liniştite, reînprospătate, antrenate într-o direcţie divină. De
aceea, discipolii pot primi multe binecuvântări din partea aurei Maestrului, dar cu
condiţia să fie conştienţi, pentru că dacă nu sunt conştienţi, orice ar face Maestrul lor, ei
rămân închişi influenţei lui.
O aură pură aduce, mai întâi, ameliorări în voi înşivă, dar ea transformă, de
asemenea, şi ambianţa din jurul vostru, de aceea unii încep să vă iubească: fără a şti
pentru ce, ei se simt bine în apropierea voastră. În realitate, ei simt prezenţa fiinţelor
luminoase pe care aura voastră le atrage. Entităţile celeste iubesc culorile pure, şi când
zăresc o fiinţă înconjurată de această lumină şi aceste culori, ele fug spre ea, aşa cum
entităţile tenebroase merg după oamenii vicioşi şi răi şi îi fac respingători pentru anturajul
lor. Dar oamenii sunt atât de inconştienţi, nu ştiu nici de ce, nici cum atrag lucrurile bune
sau rele.
Trebuie făcută, deci, o muncă de desăvârşire, în ani de zile pentru a face din aura
noastră o antenă capabilă să atragă ceea ce este cu adevărat frumos şi benefic în univers.
Dacă v-aş întreba: “Ţineţi cu adevărat la sănătatea, frumuseţea, pacea, fericirea voastră?”
veţi răspunde: “Bineînţeles, nu le vrem decât pe acestea!” Şi atunci, de ce nu faceţi nimic
pentru a le dobândi? Toate aceste binecuvântări nu pot veni de sus, prin hazard. Cel mai
bun mijloc de a le atrage este de a lucra asupra aurei: prin dragoste o umpleţi de viaţă,
prin înţelepciune o faceţi mai luminoasă, prin forţa caracterului o faceţi mai puternică,
printr-o viaţă pură o faceţi mai limpede şi mai clară. Calităţile pe care vreţi să le daţi aurei
voastre depind de virtuţile pe care vreţi să le dezvoltaţi.
Nu e bine să se creadă că dezvoltând o singură calitate, veţi obţine toate
binecuvântările. Nu, fiecare lucru e determinat în univers, şi fiecare virtute atrage o
binecuvântare determinată. Ar fi prea lung să vă vorbesc de toate nuanţele, dar puteţi să
vă gândiţi voi înşivă. Dacă ştiţi să observaţi, ar fi trebuit să o remarcaţi în circumstanţele
simple ale vieţii. Când cineva vorbeşte, se exprimă cu forţă şi convingere, şi această
convingere influenţează pe alţii. Dar analizaţi-i bine cuvintele, poate vă veţi da seama că
spune multe prostii. Invers, există persoane inteligente şi care vorbesc inteligent, dar nu
au capacitate de convingere, nu sunt ascultate. Forţa de convingere e un lucru, iar
inteligenţa e un altul! Sunt virtuţi diferite care dau aurei diferite calităţi. Trebuie să
reflectaţi la aceasta şi să înţelegeţi că muncind zilnic pentru a vă îmbogăţi aura cu calităţi
noi, veţi obţine tot ceea ce vă doriţi.
Sistemul nervos simpatic e compus din centrii care se etajază de la creier până la
baza măduvei spinării şi dintr-o parte periferică, constituită dintr-un ansamblu de nervi şi
ganglioni uniţi între ei printr-o reţea de fibre nervoase numit plexuri. Plexul solar, situat
la nivelul stomacului, este unul dintre ele.
- 4 perechi de ganglioni lombari în relaţie cu plexul solar şi, prin plexul solar, cu
stomacul, intestinul subţire, ficatul, pancreasul, rinichii.
Aceştia fac în total 26 de perechi. Acest număr, 26, nu este un număr oarecare. Un
kabalist vă va spune că este numărul celor 4 litere ale numelui lui
Dumnezeu: E extraordinar să constatăm că numele lui Dumnezeu e
construit după aceleaşi legi ce conduc structura sistemului simpatic!
S-a crezut mult timp că nu există nici o legătură între creier şi sistemul simpatic.
În zilele noastre se ştie că această relaţie există, şi este chiar foarte strânsă. Creierul nu
poate acţiona direct asupra organelor, ci acţionează prin intermediul unui conductor, care
e marele simpatic şi al cărui cel mai important centru este plexul solar. Iniţiaţii lucrează la
a conştientiza legătura dintre plexul solar şi creier, pentru că o dată realizată conştient,
totul devine uşor: prin intermediul plexului solar, ei pot să ajungă să-şi controleze şi să-şi
reînsprospăteze organele corpului lor fizic.
Plexul solar poate să se golească, dar poate să se şi umple, este chiar ceea ce
discipolul trebuie să înveţe: cum să-şi umple plexul solar. Vă voi da câteva metode.
Fiecare arbore e un rezervor de forţe născute din soare şi pământ, şi putem sorbi
aceste forţe. Alegeţi un arbore mare, aşezaţi-vă cu spatele la el puneţi mâna stângă la
spate, cu palma pe trunchiul arborelui; în acelaşi timp puneţi palma mâinii dreapte pe
plexul solar. Concentraţi-vă asupra arborelui cerându-i să vă dea o parte din energiile
sale: le veţi primi prin palma stângă şi le veţi ceda prin palma dreaptă în plexul vostru
solar. E un fel de transfuzie de energie.
Puteţi să vă reînprospătaţi plexul solar ascultând curgerea unui izvor, unei cascade
sau unei fântâni. Acestea sunt metode în aparenţă nesemnificative, dar care dau mari
rezultate. Apa care curge influenţează plexul solar care primeşte astfel viaţă şi este astfel
mai apt să alunge materialele nocive. Privim adesea apa care curge, dar inconştient, nu ne
dăm seama despre lucrarea ce o putem face graţie ei pentru a evolua spiritual. Şi dealtfel,
ce ştim despre folosirea tuturor elementelor pe care ni le dă natura?...
Se povesteşte despre oameni care au aerul extenuat, sunt zdrobiţi, sunt copleşiţi.
Ei sunt în această stare pentru că nu ştiu să lucreze cu plexul solar, aceasta se vede pe faţa
lor, care nu are nici o lumină. O faţă ştearsă,obscură, arată că plexul solar nu funcţionează
corect. De aceea, încercaţi voi, cel puţin, să utilizaţi metodele ce vi le-am dat pentru a
lucra cu plexul solar, dacă nu, veţi sta ani de zile, fără să simţiţi că el este acolo, trezit,
viglent, şi vă dilată. Totul va rămâne în creier şi nu veţi obţine nici un rezultat nici
privind soarele, nici în meditaţie, nici făcând exerciţii, cât timp plexul solar nu se va
manifesta pentru voi arătând că conştiinţa voastră a coborât în fine în măruntaie. Pot să vă
vorbesc de această senzaţie, dar la ce ar servi? Nu aţi înţelege, pentru că pentru a înţelege,
trebuie să fi făcut această experienţă. Numai prin intelect nu vă puteţi face o idee. E ca şi
cum aţi explica durerea de dinţi unuia pe care nu l-au durut dinţii, sau cum aţi vorbi de
dragoste cuiva care n-a fost niciodată îndrăgostit. Nu puteţi înţelege până n-aţi trecut prin
aceasta. Chiar dacă v-aş explica, nu aţi înţelege. Trebuie să lucraţi, să vă schimbaţi viaţa,
să trăiţi o viaţă armonioasă; numai aşa se ajunge la momentul declanşării centrilor subtili
în noi-înşine, pentru că legea acestor centri este armonia.
Din păcate, se întâmplă rar ca ceea ce trăieşte şi simte omul să rămână în acord cu
armonia care domneşte în univers. Şi e grav, pentru că opunându-se legilor, forţelor,
curenţilor cosmici, el se izolează, de rupe de univers, se înconjură de bariere
impenetrabile; atunci forţele benefice care vin din cosmos să dea viaţă tuturor creaturilor,
nu pot intra în el pentru a elimina impurităţile şi a restabili ordinea, şi îl pun în pericol.
Da, boala este, foarte simplu, o dezordine care se instalează în om când el rupe legătura
cu cosmosul şi nu mai întreţine cu el schimburi corecte.
Omul este obligat, pentru a trăi, să facă fără încetare schimburi cu cosmosul: a
mânca. a bea, a respira, a absorbi lumina şi căldura soarelui, a absorbi radiaţiile
cosmice... Nu poate supravieţui nici un minut, dacă aceste schimburi sunt întrerupte, dar e
chiar inconştient dacă nu vede că viaţa depinde de aceste schimbări; el îşi petrece timpul
tăindu-şi legăturile cu universul, împiedicând energiile să circule în el, strică armonia
care există natural între el şi cosmos. Şi totuşi, numai această armonie îi permite să
trăiască intens, să înflorească, să creeze.
II
Trebuie ştiut că plexul solar controlează majoritatea funcţiilor corpului fizic, dar
şi că tot el a creat şi alimentează creierul. Da, creierul e o creaţie a plexului solar, e
copilul său; de aceea plexul solar îl hrăneşte, iar când încetează să-i mai trimită hrana,
omul îşi pierde posibilităţile: devine somnolent, sau îl doare capul şi nu mai poate să
gândească.
Odată cu dezvolarea creierului, omul a atins conştiinţa de sine, graţie căreia este
individualizat. Plexul solar, din contră, e legat de subconştient, pune omul în legătură cu
oceanul vieţii universale, e legat de întreg cosmosul, ceea ce nu e cazul creierului. În
realitate, această comunicaţie poate fi stabilită, dar creierul nu este încă suficient de
dezvoltat pentru aceasta, pentru că este de formaţie recentă; plexul solar, e de formaţie
mult mai veche. Creierul s-a dezvoltat foarte târziu la animale şi la oameni, şi chiar şi
creierul furnicilor, de exemplu, e mai bine organizat decât cel al oamenilor pentru că
furnicile sunt mai vechi decât el! Creierul uman nu e încă bine organizat, dar el va fi mai
târziu, pentru că are misiunea de a înregistra totalitatea cunoştinţelor şi de a înţelege
noţiuni încă nebănuite. Dar, o repet, cel ce dirijează, comandă, şi de care depinde totul,
este plexul solar, cu centrul Hara, situat un pic mai jos, şi care sunt în comunicare.
Ce sunt plexul solar şi creierul unul faţă de altul? Ei reprezintă cei doi poli: unul
masculin, emisiv, şi celălalt feminin, receptiv. Găsim această polaritate în toată natura.
Priviţi numai ce se întâmplă într-un cuplu: soţul e ocupat aproapre numai să câştige bani
pentru a oferi soţiei sale mijloace de a se îmbrăca, a se parfuma, a se acoperi de bijuterii;
şi iat-o elegantă, somptuoasă, atractivă, în timp ce bietul soţ, jos, în haine ponosite,
munceşte pentru a-i putea da toate acestea. Evident, poate fi şi invers, eu vorbesc doar
simbolic.
Plexul solar şi creierul sunt legate între ele şi se pot ajuta sau, dimpotrivă, să-şi
creeze obstacole. Dumnezeu n-a dat toată puterea unuia sau altuia. Ca şi în cazul
bărbatului şi femeii: Dumnezeu n-a dat toate puterile bărbatului şi niciuna femeii, El a dat
puteri femeii şi puteri bărbatului, dar sunt puteri diferite, care nu se pot manifesta în
plenitudine decât când cele două principii sunt unite şi lucrează în armonie, în acelaşi
scop. Ceea ce poate oferi bărbatul, femeia nu poate, şi ceea ce poate oferi femeia,
bărbatul nu poate, de asemenea; dar când îşi unesc puterile, rezultatele sunt fantastice. Iar
pentru cele două creiere, care sunt plexul solar şi creierul din cap, e important să
înţelegeţi cum sunt polarizate în masculin şi feminin, cum acţionează unul asupra altuia şi
care sunt puterile lor asupra materiei.
Cunoaşteţi experienţa cu tubul Crookes... Când curentul circulă prin tub, catodul
emite un flux de electroni în direcţia anodului, dar el rămâne obscur, iar în regiunea
anodului apare o luminiscenţă.
Această experienţă nu este altceva decât o ilustrare a raporturilor care există între
principiul masculin şi principiul feminin. Oriunde în natură nu vedeţi altceva decât aceste
două principii la lucru. Această ştiinţă iniţiatică a celor două principii a fost revelată de
Melkhitsek lui Abraham: cum aceste două principii, masculin şi feminin, se regăsesc în
univers sub forme diferite şi lucrează împreună.
Creierul e activ, dinamic, dar oboseşte repede dacă plexul solar nu îi trimite
ajutoare. De aceea, înainte de a întreprinde o activitate intelectuală importantă, discipolul
trebuie să lucreze cu plexul solar. Creierul e capabil de multe lucruri, cu condiţia ca
plexul solar să-i trimită energie. Deci, originea, sursa, este plexul solar; şi creierul e
ecranul pe care trebuie să se manifeste, să se exprime şi să prezinte lucrurile, în timp ce
plexul solar îi dă această posibilitate. Din plexul solar vin imaginile care sunt proiectate
sus, pe ecranul creierului. Bune sau rele, ele sunt proiectate. Este ca la cinema. Numai că,
în cazul cinematografului, principiul masculin, operatorul sau aparatul e cel care
proiectează imagini pe ecran; şi ecranul e principiul feminin, materia asupra căreia
spiritul proiectează forţele şi energiile sale. Încă o schimbare de polaritate.
Plexul solar este deci de asemenea un creier, dar inversat. Substanţa albă a
plexului solar, care e la exterior, comunică cu substanţa albă a creierului, care e în
interior, şi cu materia gri a creierului, care este la exterior. Iată o inversare, o încrucişare,
care trece prin gât. De aceea, când simţiţi că nu se face bine comunicarea, trebuie să vă
masaţi gâtul în regiunea vertebrelor cervicale, pentru a restabili curenţii care merg din
plexul solar la creier. Gâtul e o cale de trecere extrem de importantă. Când strângem
foarte violent gâtul cuiva îl omorâm, pentru că viaţa pe care plexul solar o trimite nu mai
poate ajunge la creier. Vedeţi câţi centri nervoşi sunt importanţi, dar ştiinţa medicală nu
s-a oprit încă asupra acestor încrucişări care au loc la nivelul gâtului (emisfera dreaptă a
creierului care comandă partea stângă a corpului, şi emisfera stângă comandă partea
dreaptă) pentru a o aprofunda din punct de vedere a corespondenţelor cosmice.
Iată încă un fenomen pe care îl întâlnim în toate domeniile existenţei. Mai demult
v-am vorbit despre “soarele negru”, de la care soarele nostru primeşte energia sa. Acest
soare negru care dă fără încetare e principiul masculin, iar soarele nostru, care primeşte
energia şi care străluceşte, e principiul feminin... Nu v-am spus că am văzut în mod real
soarele negru, dar l-am văzut interior; e acolo, există, şi fără el n-ar exista soarele
strălucitor. Iată, încă o dată catodul şi anodul, iată tubul Crookes întins la dimensiunile
universului.
Cât e de clar, cât e de simplu! Peste tot, peste tot, regăsim cele două principii.
Vreţi să vă mai dau şi un alt exemplu? Să luăm un arbore: el posedă rădăcini, trunchi şi
ramuri. Rădăcinile trimit energia pentru a apărea frunze, flori şi fructe. Rădăcinile nu se
văd, dar ridicaţi-le, şi s-a terminat cu ceea ce se vede. Tot ceea ce se vede este rezultatul a
ceva invizibil care este foarte bine ascuns. În noi, plexul solar reprezintă rădăcinile; şi
trunchiul nostru şi membrele reprezintă trunchiul şi ramurile arborelui. Omul e ca un
arbore: are rădăcini, trunchi, ramuri şi, în creier are flori şi fructe. Plexul solar reprezintă
rădăcinile creierului, şi el e cel mai important, rădăcinile sunt mai importante, pentru că
dacă se întâmplă ceva în rădăcini, tot restul este în pericol. Iată, încă un argument pe care
nimeni nu poate să-l respingă. Dacă tăiaţi rădăcinile arborelui, el moare.
Când vreţi să meditaţi, alegeţi un subiect spiritual asupra căruia vă veţi concentra;
puteţi apoi urmări derularea gândurilor, înlănţuirea lor, contururile lor: creierul vostru e
cel ce lucrează. Dar dacă ajungeţi să urcaţi mai sus în această meditaţie, veţi simţi
creierul vostru oprindu-se din funcţionare, plexul solar devenind activ: nu mai înţelegeţi
lucrurile în mod intelectual, analitic, ci veţi avea o înţelegere sintetică, vibraţi în armonie
cu ea, o senzaţie de plenitudine vă va cuprinde, iar meditaţia devine contemplare; nu mai
gândiţi de loc, contemplaţi ceva splendid şi trăiţi intens. Înţelegeţi altfel lucrurile, mai
bine decât prin gândire, dar nu ştiţi cum le înţelegeţi, este numai o evidenţă absolută, da,
pentru că aţi reuşit să atingeţi inima universului.
Când aţi atins inima cuiva, obţineţi de la el tot ce vă doriţi. Cel căruia i-aţi atins
inima vă deschide porţile şi vă dă tot. În anumite zile rugaţi Cerul, pentru a-l înduioşa, a-l
impresiona, dar aceasta nu serveşte la nimic, el răspunde: “Nu înţeleg ce spui” şi vă
închide uşa în nas. În alte zile nu spuneţi nimic, priviţi numai, iar el vă spune: “Vino,
intră! Iată, ia asta!” Cum se explică aceasta? Trebuie aflat secretul.
V-am vorbit odată de receptorul cu galenă. Acum câteva zeci de ani, când
aparatele de radio nu erau aşa perfecţionate şi aşa de răspândite, multă lume îşi făcea un
receptor cu galenă. Pentru a capta o emisiune de radio trebuia deplasat un vârf de ac pe
un cristal de galenă, pentru a stabili un contact. Când acul atingea anumite puncte,
imediat se auzeau în căşti cuvinte, muzică, în timp ce pentru alte puncte nu se auzea
nimic. Acest fenomen mi-a dat mult de gândit... Plimbaţi acul la stânga şi la dreapta pe
cristal şi nu auziţi nimic. Deşi atingeţi cristalul. nu-i atingeţi inima... pentru că are şi el o
inimă, cristalul, această piatră! De îndată ce-i atingeţi inima, imediat auziţi muzică. Există
de asemenea o inimă în univers, dar noi nu îi cunoaştem legile, de aceea nu reuşim să
stabilim un contact pentru a capta undele sale şi să avem revelaţii.
Veţi fi, poate, miraţi să vedeţi în India că anumiţi sadu, anumiţi yoghini au
regiunea pântecului foarte dezvoltată, cu toată că nu mănâncă aproape de loc!... Şi
majoritatea statuilor îl reprezintă pe Budha şi alţi înţelepţi cu un pântec proeminent. De
ce? Pentru că, la Iniţiaţi, un pântec foarte dezvoltat dezvăluie puterea, forţa, rezervele
spirituale acumulate graţie exerciţilor de respiraţie. Pentru că exerciţiile de respiraţie
prelungite duc la dezvoltarea acestei părţi a corpului unde se adună elemente care permit
vindecarea, dezagregarea a tot ce e nociv. Pântecul poate fi rezultatul materialismului
omului sau spiritualităţii sale. Dacă faţa sa arată că el nu se gândeşte decât la a mânca, a
bea şi a dormi, evident, opulenţa sa reprezintă ceva rău: el este o fiinţă grosieră,
materialistă, senzuală. Dar dacă el are calităţi ca puritatea, clarviziunea, inteligenţa,
pântecul său demonstrează că el are rezerve şi că poate transforma aceste rezerve
vindecându-i pe alţii şi făcând multe lucruri pe care cei plăpânzi, slabi nu ar putea să le
facă, pentru că nu au aceste resurse.
Priviţi, de altfel, japonezii. Unii au un pântec enorm, dar în acelaşi timp, o mare
supleţe, forţă şi inteligenţă. Aceasta, deoarece ei lucrează să-şi dezvolte ceea ce ei
numesc centrul Hara. Aceste centru e situat la 4 centimetri sub buric. Hara înseamnă
“pântec” în japoneză, şi de aici vine expresia “a-şi face hara-kiri”, adică a se sinucide
deschizându-şi pântecul. Pentru înţelepţii japonezi, centrul Hara este centrul vieţii, al
echilibrului, centrul universal. Şi când omul se concentrează pe el şi ajunge să-l dezvolte,
devine neobosit, invincibil. Toţi acei care lucrează asupra centrului Hara se disting în
viaţă printr-un echilibru extraordinar.
Centrul Hara este menţionat în multe cărţi ezoterice, dar în maniere foarte diferite,
şi chiar anumite remarci ale autorilor creştini din vechime dovedesc că ei îl cunoşteau.
Alchimistul Basile Valentin în cartea sa: “Cele douăsprezece chei”, invită adeptul să
coboare în centrul pământului pentru a găsi acolo piatra filozofală. El spune: “Visita
Interiora Terae; Rectificando Invenies Occultum Lapidem, Veram Medicinam” Adică:
“Vizitaţi măruntaiele pământului, corectând, vei găsi piatra ascunsă, adevăratul
medicament”. Dacă luăm primele litere ale acestor cuvinte, vom găsi: VITRIOLUM.
“Visita Interiora Terae”... în realitate nu e vorba de a coborâ în interiorul planetei, ci de a
penetra în acest pământ, corpul nostru fizic, pentru că acolo vom găsi materiale, vom găsi
bogăţii, tezaure.
Cele trei divinităţi mai importante ale panteonului hindus sunt Brahma, Vishnu şi
Shiva, şi se spune în Cărţile sacre că Brahma e situat în pântec, Vishnu în regiunea inimii
şi a plămânilor, şi Shiva în creier. De ce tocmai Brahma, creatorul, e situat în pântec?
Dacă pântecul este o regiune cu adevărat de dispreţuit, şi creierul, din contră, aşa de
nobilă, Brahma ar fi trebuit plasat în creier. Ei nu, în creier e plasat Shiva, care e
identificat cu distrugerea. Da, Brahma este creatorul, Vishnu, reparatorul, conservatorul,
cel care susţine, menţine, hrăneşte, în timp ce Shiva este distrugătorul. Şi dacă Shiva
corespunde tocmai creierului, aceasta e deoarece creierul, mentalul inferior, divizează,
disecă, dezagregă, este distrugătorul realităţii. El este cel care îi desparte pe oamenii şi îi
induce în eroare.
Pântecul este locul unde se creează viaţa. Da, sursa vieţii este acolo, în pântec. Se
spune în Evanghelii: “Din sânul său a tâşnit apă vie”. De ce din sânul său? De ce nu din
creier sau din plămâni? Ce se află în pântec, făcând apele să ţâşnească? Acolo locuieşte
Tatăl, Brahma, creatorul. Dar pentru a-l simţi, pentru a putea comunica cu el, ne trebuie
mulţi ani de muncă. El e acolo, dar nu beneficiem de nici un avantaj, pentru că lucrăm
numai cu Shiva. De altfel, în India, prea puţine temple sunt consacrate lui Brahma, mai
multe lui Vishnu... şi şi mai multe lui Shiva. De ce? Shiva este distrugătorul, şi de teamă,
pentru a-l linişti, ne ocupăm atât de mult de el? În timp ce pentru Brahma, creatorul, nu
ne putem teme că face rău, şi de aceea, poate, îl neglijăm...
De ani de zile vă instruiesc prezentându-vă numai lumea din Înalt, adică lumea
conştiinţei, a luminii, dar aceasta nu e în realitate decât o pregătire pentru a putea coborî
apoi în profunzimile fiinţei voastre. Pentru că, pentru a ne cunoaşte cu adevărat, trebuie
să cunoaştem cele două regiuni: ceea ce e sus, şi ceea ce e jos. Ceea ce este sus, sunt
centrii creierului, şi ceea ce este jos, este tocmai acest centru pe care înţelepţii japonezi îl
numesc Hara.
Hara reprezintă subconştientul, profunzimile obscure ale fiinţei umane. Dar aceste
regiuni sunt, desigur, foarte periculoase, de aceea trebuie început explorând terenul de
sus, şi apoi, când suntem întăriţi, când avem arme şi tot echipamentul, putem coborî în
abisuri pentru a descoperi ce conţin. Toate bogăţiile sunt sub pământ: da, aurul, pietrele
preţioase, metalele preţioase, şi cărbunele, petrolul, asupra cărora lucrează o multitudine
de entităţi şi spirite. În lumea psihică, ca şi în cea fizică, totul e acolo, jos, nu în înalt. Dar
jos este de asemenea infernul şi monştrii săi, de aceea, înainte de a coborî, trebuie să
învăţăm să ne protejăm, dacă nu, vom fi înghiţiţi. Iată motivul pentru care, în
învăţământul nostru, ne ocupăm la început de lumea superioară. Pentru a înfrunta
tenebrele, ne trebuie lumină.
Nici cu plexul solar omul nu poate să aibă un contact direct cu centrul Hara,
pentru că nu are nici un mijloc să atingă subconştientul său. Nu-l poate atinge decât pe
căi ocolite, adică prin felul său de a trăi. Deci, dacă acest centru nu e corect armonizat cu
universul, din cauza vieţii sale dezordonate, haotice, neraţionale, omul împiedică buna sa
funcţionare, nu mai poate primi efluviile Sufletului universal.
Alchimiştii vorbesc de “lumina ce iese din tenebre”. Tenebrele sunt infinit mai
vaste decât lumina; ele îmbrăţişează şi invadează totul. În timp ce lumina e ca o scânteie,
pe care tenebrele o înconjură. Tenebrele sunt rădăcina fiinţei. Tot ceea ce apare pe
pământ ca fenomen, ca manifestare, ca o concretizare, iese din tenebre; şi asemeni
copiilor în pântecul Mamei Natură, aceste energii le sunt comunicate printr-un un fel de
cordoane ombilicale graţie cărora absorb forţele Sufletului cosmic.
Ceea ce s-a produs în momentul naşterii lui Iisus se reproduce de fiecare dată
când o fiinţă umană este capabilă să se nască a doua oară. Există din nou măgarul, boul,
magii, îngerii, Fecioara şi copilul în iesle... Acest eveniment nu s-a produs numai acum
2000 de ani în Palestrina, ci se repetă etern. Şi pentru a forma copilul în voi, trebuie să
cunoaşteţi multe lucruri: cum să-l atrageţi, cum să-l purtaţi, cum să-l hrăniţi...
În această iesle, în măruntaie, între bou şi măgar, adică ficat şi splină se naşte
copilul divin. Naşterea lui Iisus într-o iesle are deci o încărcătură iniţiatică de cea mai
mare importanţă. Aici, în centrul Hara, discipolul trebuie să facă să se nască în el această
nouă conştiinţă, Copilul Iisus. (A se vedea şi “Crăciunul şi Paştele în tradiţia iniţiatică”
cap I - colecţia Izvor)
Hermes Trismegistul a spus: “Ceea ce e jos e ca ceea ce este sus, şi ceea ce este
sus e ca ceea ce este jos.” Nu e o similitudine, o asemănare exactă, cum au crezut unii,
pentru că în realitate ceea ce este jos nu e identic cu ceea ce este sus. Ceea ce este jos este
ca şi ceea ce este sus, în sensul în care legile, funcţiile sunt aceleaşi. Spunând acest “Ca
şi” aceasta nu semnifică similitudinea. Când o casă se reflectă în apă, ceea ce e sus, în
lumea realităţii, este ca şi ceea ce este jos în lumea reflexiei, dar cele două lumi nu sunt
identice.
Există deci o lume a reflexiei, a iluziei, care e jos, şi o lume a realităţii care e sus.
Apoi, în fiecare dintre aceste lumi, există un sus şi un jos; atunci, ceea ce e jos în lumea
iluziilor corespunde la ceea ce este sus în lumea realităţii. Şi cum în ierarhia divină,
Creatorul se află sus, de asemenea aici, în noi, El se află jos, pentru că noi suntem o
reflectare. A trecut mult timp de când v-am vorbit de această inversare, spunându-vă că
pietrele, cristalele, metalele, care sunt jos, sunt o reflexie a lumii divine, de sus. Şi în om,
pântecul, care e jos, corespunde la ceea ce e în sus în Divinitate, pentru că, în raport cu
macrocosmosul, microcosmosul, adică omul, e inversat. De aceea Brahma, Creatorul, e
plasat în pântec.
Iată, aceasta e tot pentru moment despre acest subiect, cu toate că e vorba de o
lume infinită. Ceea ce v-am spus e deja prea mult. Dacă v-aş spune mai mult n-aţi şti ce
să faceţi, veţi fi copleşiţi. Vrem tot timpul să ştim totul... din curiozitate, evident. Ei bine,
nu, într-un adevărat Învăţământ iniţiatic, trebuie să punem în practică, trebuie să ne
obişnuim să mobilizăm propriile forţe, facultăţi pentru a face o muncă adevărată. Eu ştiu
bine că ceea ce vă cer aici nu va găsi un ecou favorabil, pentru că întreaga lume, din
contră, e instruită să caute totul în exterior. Iată de ce centrii interiori nu funcţionează,
sunt ruginiţi şi curenţii nu circulă. Desigur, există câţiva mistici, câţiva filozofi, câţiva
spiritualişti care sunt obişnuiţi cu această muncă, dar, în acest domeniu, majoritatea
oamenilor sunt ca şi infirmii, nu au nici forţa, nici voinţa de a întreprinde o muncă asupra
lor înşişi.
Să vedem acum proprietăţile acestor fructe. Primul fruct, (Berbecul) face omul
activ, dinamic şi decis. Al doilea (Taurul), dă o mare sensibilitate, multă gentileţe şi
bunătate. Al treilea (Gemenii), împinge la studiu, incită la a se interesa de tot şi de a
călători. Al patrulea (Cancer), dă o mare mediumitate pentru a capta undele şi prezenţele
cele mai subtile. Al cincilea (Leul), inspiră o mare nobleţe şi curajul necesar pentru a-i
ajuta şi a-i salva pe alţii. Al şaselea (Fecioara), purifică şi curăţă. Al şaptelea (Balanţa),
dă posibilitatea de a se uni la o cauză divină şi de a stabili în sine echilibrul cosmic. Al
optulea (Scorpionul), luminează asupra morţii şi vieţii de apoi. Al nouălea (Săgetătorul),
dă gustul întrebărilor filozofice şi religioase. Al zecelea (Capricornul) inspiră putere,
autoritate pentru a domina pe alţii şi pe sine însuşi. Al unsprezecelea (Vărsătorul), dă
sensul universalităţii, fraternităţii între naţiuni. Al doisprezecelea (Peştii), împinge la
sacrificiu, la a suporta suferinţa şi chiar la a vedea partea bună şi a se veseli.
Iată calităţile fructelor acestui arbore al vieţii, care nu e altul decât Arborele
Sefirotic de care vorbeşte Kabbala, cu sefiroturile: Keter, Hokmah, Binah, Hesed,
Gebourah, Tipheret, Netzach, Hod, Iesod, Malkout. Kether e sămânţa care conţine toate
posibilităţile arborelui; Hokmah, e sâmburele care care se divizează pentru a lăsa să iasă
mica plantă: Binah; Hesed, este trunchiul; Gebourah, ramurile; Tripheret, mugurii;
Netzach, frunzele; Hod, florile; Iesod, fructul; Şi Makout, sămânţa, care, plantată în
pământ, va da un nou arbore. Aici, din nou, vedeţi o aplicaţie a legii: ce e jos e ca ce e
sus, şi veţi înţelege de asemenea de ce Iisus a comparat Împărăţia lui Dumnezeu
(Malkout) cu grăuntele de seneve, care e minuscul, dar devine un arbore mare, unde vin
să se adăpostească păsările cerului.
Sfântul Ioan spunea că frunzele arborelui vor servi la tămăduirea popoarelor. Veţi
vedea, nu numai fructele arborelui fac miracole, dar şi frunzele de asemenea, şi chiar şi
rădăcinile.
Rădăcinile, înfipte în cele două maluri ale fluviului vieţii de care vorbeşte Sfântul
Ioan, sunt deci ansamblul nervilor şi ganglionilor situaţi de o parte şi de alta a coloanei
vertebrale. Coloana vertebrală leagă cerul şi pământul, cerul nostru şi pământul nostru.
Izvorul fluviului se află pe culmea muntelui: “Fluviul, e spus, iese din Tronul Domnului”.
Capul, e cerul şi pântecul pământul. Pe pământ arde un foc care provoacă din timp în
timp erupţii violente vulcanice. Ori, acest foc se găseşte, de asemenea, la baza coloanei
verticale. Acest foc subteran, legat de pântec şi de sex, este forţa Kundalini. Pentru
moment, coloana vertebrală nu are la oameni decât funcţie anatomică şi fiziologică;
puterea ei spirituală nu e trezită. Numai Iniţiaţii au reuşit să anime coloana lor vertebrală
pentru o imensă muncă spirituală şi magică graţie trezirii forţei Kundalini.
Forţa Kundalini doarme la baza măduvei spinării, ea este mama care a creat
universul, “cea mai puternică dintre forţe” cum o numea Hermes Trismegistul. O dată
trezită, ea se poate dirija în sus, sau în jos. Dacă ea se dirijează în sus, fiinţa va beneficia
de o mare dezvoltare spirituală, dar dacă ea se dirijează în jos, aceasta poate să antreneze
rezultate foarte supărătoare. Acel care, fără a fi pur şi stăpân pe el, trezeşte forţa
Kundalini, devine pradă unei pasiuni sexuale dezlănţuite, care-l antrenează cu o viteză
vertiginoasă spre abis, şi unei ambiţii nemăsurate care îl face să se opună lumii întregi.
De aceea este de sfătuit discipolii să nu fie tentaţi să trezească forţa Kundalini înainte de a
fi lucrat asupra purităţii şi smereniei. Pentru că această forţă, cea mai puternică dintre
toate, poate la fel de bine să distrugă decât să creeze. În realitate, Kundalini poate fi
trezită la mai multe nivele: putem să o trezim de şapte ori pentru că ea doarme şapte
somnuri, ea e ascunsă sub şapte învelişuri ale materiei.
Într-un anume fel, e uşor să trezeşti Kundalini, dar unde şi cum să o dirijezi e mult
mai dificil şi e chiar esenţialul. Direcţia pe care o va lua Kundalini nu depinde de voinţa
omului, ci de calităţile şi virtuţile sale. Când şarpele Kundalini se trezeşte, el se îndreaptă
spre partea care îi oferă hrană. Dacă partea inferioară îi oferă această hrană, acolo se
îndreaptă, şi totul e pierdut, e prăpastia, adevărata prăpastie. În timp ce dacă şarpele e
atras de partea superioară, el se îndreaptă în sus.
Urcarea forţei Kundalini se face prin canalul Sushuma situat în interiorul măduvei
spinării. De o parte şi de alta a canalului Sushuma, cele două canale Ida (polarizat negativ
şi legat la Lună) şi Pingala (polarizat pozitiv şi legat de soare) se ridică într-o mişcare de
spirale întretăiate. Curentul Ida ajunge la nara stângă şi curentul Pingala la nara dreaptă.
De aceea, exerciţiile de respiraţie sunt considerate ca cele mai eficiente pentru a provoca
trezirea forţei Kundalini.
Pentru că, astupând nara dreaptă, aspiraţi aer prin nara stângă, produceţi astfel un
curent care trece prin canalul Ida. Acest curent traversează şi centrul unde doarme
Kundalini, centrul Muladhara, şi produce vibraţii uşoare care tind să o trezească un pic.
Astupând nara stângă, aspiraţi aer prin nara dreaptă, curentul va trece prin canalul
Pingala, şi el, de asemenea, va da câteva impulsuri forţei Kundalini. Şi aşa mai departe...
Deci, practicând în fiecare dimineaţă exerciţiile noastre de respiraţie, puteţi, încet, să
treziţi forţa Kundalini. Dar nu trebuie prelungite aceste exerciţii.
... Eu simt în voi o imensă dorinţă de a face eforturi pentru a ajunge la această
trezire a conştiinţei. Puteţi începe lucrul, dar trebuie să fiţi foarte prudenţi, foarte
raţionali, şi să nu vă lansaţi fără o direcţie, dacă nu, riscaţi să vă dezechilibraţi, să vă
distrugeţi. Deci, nu vă grăbiţi, aceasta va veni cu blândeţe, încet-încet. Tot ce avem aici
ca exerciţii, practică, sunt exerciţii din yoga, care vă vor permite într-o zi să treziţi forţa
Kundalini. Mulţi cred că pentru a găsi spiritualitatea adevărată trebuie să meargă în India,
dar trebuie de asemenea să ştie că învăţământul Fraternităţii Albe Universale, care e
adevăratul învăţământ a lui Cristos, ne aduce o yoga modernă, adaptată Occidentalilor.
Înţelepţii Indiei spun că înainte de trezirea şarpelui Kundalini yoghinul trebuie să-
şi elibereze canalul central, Sushuma. Printr-o viaţă pură, prin exerciţii potrivite, el curăţă
acest canal. Această curăţire e necesară pentru că, odată cu trezirea şarpelui Kundalini, el
începe să activeze întreaga viaţă psihică a omului; este un foc aşa de intens, care arde tot.
De aceea drumul său trebuie să fie eliberat de toate impurităţile şi obstacolele, pentru ca
el să poată trece rapid, fără stricăciuni pentru om şi să atingă centrul coronal, chakra
Sahasrara.
Cap VI CHAKRELE
Sistemul Chakrelor
În realitate, aceşti centri subtili sunt într-un mare număr în corpul nostru. De
exemplu, în timp ce contemplaţi răsăritul soarelui, absorbiţi lumina sa printr-un centru
care e situat deasupra splinei. Soarele ne trimite energia sa care soseşte la noi sub formă
de mici sfere luminoase. Acest centru absoarbe deci lumina solară şi o împarte în şapte
culori ca cele ale prismei. Apoi trimite aceste şapte raze în organism, repartizându-le
astfel: roşul şi oranjul spre organele sexuale, galbenul spre inimă şi plămâni, verdele spre
stomac, ficat, intestine, rinichi; albastrul spre gât şi nas; violetul spre cap. Roşul poate
reîmprospăta şi sistemul nervos. Unei persoane obosite îi lipseşte roşul şi ea poate să-şi
amelioreze starea concentrându-se pe această culoare.
Funcţia fiziologică a splinei este, o ştiţi, de a forma globulele roşii ale sângelui.
Nu e de mirare, deci, că centrul eteric al vitalităţii e plasat chiar deasupra ei. Pentru a
capta particolele de vitalitate care vin de la soare, trebuie ca dimineaţa să vă gândiţi la
acest centru pentru a-l activa, a-l face mai receptiv, şi a absorbi astfel mai bine lumina
soarelui pentru a ameliora sănătatea şi vigoarea voastră.
- între cele două sprâncene: Ajna, cu două petale mari, divizate în 48 de petale
fiecare: în total 96 petale
- în creştetul capului: Sahasrara, lotusul cu o mie de petale. În realitate el are 960
petale, iar în mijloc are o corolă de 12 petale, în total are 972 petale. Cele 12 petale din
mijloc sunt galben aurii, cele 960 sunt violete, iar cele două corole se învârt în sens
invers.
Nu se pot găsi urme ale acestor centri spirituali în corpul fizic, pentru că ei sunt
situaţi în corpul eteric. Organele corpului nostru sunt subordonate influenţei lor.
Aceşti centri subtili sunt inactivi la aproape toţi oamenii. Pentru a-i stimula, un
yoghin trebuie să-şi trezească forţa Kundalini care doarme la baza coloanei vertebrale, şi
să o facă să urce străbătând chakrele unde ea declanşează şi eliberează puterile pe care le
conţin. Forţa Kundalini e reprezentată ca un şarpe înfăşurat de trei ori în jurul său în
interiorul unei figuri triunghiulare, în centrul ceakrei Muladhara. Când se trezeşte, e ca o
flamă, un foc care începe să urce în spirală în lungul coloanei vertebrale, şi în urcare ea
întâlneşte şi stimulează celelalte chakre. Cu limba sa, spune tradiţia, şarpele Kundalini
acţionează asupra fiecărei chakre pentru a suda şi a lega diferite elemente care îi permit
să se învârtă. O chakră e un sistem foarte delicat cu un angrenaj de o extremă fineţe şi
numai şarpele Kundalini poate regla aceste roţi şi a le pune în funcţiune. În momentul
când chakra începe să se rotească, se manifestă facultăţile şi puterile care sunt legate de
ea.
Chakrele se deosebesc unele de altele prin culoarea lor, numărul de petale, adică
numărul şi intensitatea vibraţilor lor, divinităţile care locuiesc în ele, şi mai ales prin
virtuţile şi puterile pe care trezirea lor le conferă omului: Muladhara îi dă energie vitală;
Svadhishana îi dă forţa creatoare; Manipura îi dă conştiinţa colectivă; Anahata îi dă
iubirea universală; Vishuda îi dă înţelepciune; Ajna îi dă clarviziune; Sahasrara îi dă
atotputernicia şi libertatea. Se spune că o divinitate sau Shakti locuieşte în fiecare chakră.
Numele lor, începând de jos, sunt: Dakini Shakti, Rakini Shakti, Lakini Shakti, Kakini
Shakti, Shakini Shakti şi Hakini Shakti. Ajunsă la sfârşitul călătoriei sale, forţa Kundalini
atinge Shiva, principiul masculin. Reunirea celor două principii masculin şi feminin,
capul şi coada şarpelui, se face într-o lumină orbitoare. Din acel moment, yoghinul, ajuns
pe culme, e liber de orice constrângere.
Cât despre cele trei chakre ale capului, Iniţiatul le dezvoltă în ultima fază a
evoluţiei sale, când totul în el este gata, şi toată fiinţa sa e dezvoltată armonios. Dacă vreţi
o imagine pentru a înţelege mai bine aceste trei chakre, putem spune că ele seamnă cu
acele aparate pe care le utilizează submarinele: un periscop, un ochi care vede deasupra
apei; un radar, care informează despre prezenţa altor vapoare din jur; şi un radio, graţie
căruia se pot capta şi emite mesaje, apeluri... Ei bine, fiinţa umană e dotată cu aceleaşi
aparate, cu aceleaşi antene.
Cele trei chakre ale capului sunt trei antene pe care plexul solar le poate utiliza ca
şi un submarin aflat sub apă. “Dar, veţi spune, de ce aceste antene sunt plasate pe cap? De
ce plexul solar nu e dotat el însuşi cu ochi şi urechi?” El le are, dar pentru evoluţia fiinţei
umane, Inteligenţa cosmică a amplasat altele în creierul său.
În geneză se spune că Adam şi Eva trăiau în grădina Edenului, unde, printre toate
soiurile de arbori, creşteau Arborele Vieţii şi Arborele Cunoaşterii Binelui şi Răului.
Dumnezeu le-a interzis să mănânce din fructele Arborelui Cunoaşterii Binelui şi Răului.
Dar iată că şarpele a reuşit să o convingă pe Eva, care l-a convins pe Adam să mănânce
din fructul interzis... Şi cunoaşteţi continuarea.
Acum, acelaşi lucru se petrece cu oamenii. Cei care ştiu să se hrănească cu plexul
solar, care e legat de soare, ajung din nou să mănânce fructele Arborelui Vieţii: ei absorb
prana, elixirul vieţii veşnice. În timp ce aceia care vor să mănânce prematur fructele
celuilalt arbore înainte de a se fi întărit suficient, se expun celor mai mari pericole. Ei
încearcă să trezească forţa Kundalini, ei vorbesc cu şarpele, iar acesta îi împinge spre
moarte. Da, moartea spirituală.
Sistemul Chakrelor
II
Există un obicei milenar de a arde esenţe sau alte substanţe parfumate în temple şi
biserici. Fumul, care se ridică în spirale, e un simbol al urcării forţei Kundalini prin
chakre. Cădelniţa cu jăraticul reprezintă chakra Mulhadhara, şi fumul reprezintă şarpele
de foc, Kundalini. Acest simbol al cădelniţei arată că trebuie să aruncăm anumite materii
în cămin, şi să alimentăm, pentru ca forţa să se poată ridica. Menţinând tradiţia de a arde
esenţe în biserici, creştinismul a conservat ritualuri care i-au fost transmise dintr-un trecut
îndepărtat, chiar dacă sensul lor s-a pierdut.
Dacă aruncăm o privire asupra altor tradiţii spirituale, vom găsi această ştiinţă
Kundalini sub o altă formă. În tradiţia greacă, de exemplu, ea apare sub forma caduceului
lui Hermes cu cei doi şerpi împletiţi în jurul baghetei centrale. Cei doi şerpi sunt Ida şi
Pingala, cei doi curenţi care înconjoară canalul Sushuma şi pe care yoghinii îi activează
prin respiraţie pentru a trezi forţa Kundalini.
Dacă mergeţi în Tibet, veţi vedea că arhitecţii tibetani au ascuns această ştiinţă,
Kundalini şi chakrele, în felul de a construi edificii sacre pe care le numesc “stupas”.
Peste tot, la intrarea sanctuarurilor, mănăstirilor, pe marginile drumurilor, vedem aceste
construcţii care au toate aceeaşi structură: o bază în formă de cub, apoi o parte rotundă,
sferică, apoi o parte conică, triunghiulară, deasupra căreia se găseşte un element în arc de
cerc ca o semilună, iar pe el un ornament în formă de flamă pe care poate fi comparat cu
un deget ridicat, sau litera Iod a alfabetului ebraic.
Fiecare din cei cinci centri este sediul unui Dhyani-Buda sau Buda de meditaţie.
Aceştia sunt, începând din centrul inferior: Amoghasiddhi, Ratnasambhava, Akshobhia,
Amoghasiddhi şi Vairocana. Cele cinci Dhyani-Buda au fiecare calităţile, virtuţile
proprii. Se mai numesc şi Buda ai celor cinci înţelepciuni, pentru că fiecare virtute e
considerată ca o înţelepciune.
Cele cinci Dhyani-buda sunt venerate în Tibet, dar deasupra tuturor e venerat
Buda Avalokiteshvar. După legendă, el e fiul lui Buda Amithabha, şi a fost primul care a
pronunţat pentru prima oară silabele sacre: OM MANI PADME HUM. Legenda
povesteşte, de asemenea, că într-o zi, pe când privea lumea oamenilor, în faţa suferinţelor
şi mizeriei lor, a simţit pentru ei o aşa compasiune, încât capul său s-a făcut ţăndări. Tatăl
său, Buda Amithabha, i-a dat atunci zece capete plus al său propriu, în timp ce din corpul
lui Avalokiteshvar ieşeau mii de braţe. Astfel, el e reprezentat cu unsprezece capete şi mii
de braţe venind în ajutorul oamenilor.
Iată, în rezumat, cum tibetanii, care au primit aceeaşi învăţătură despre chakre ca
şi hinduşii, au exprimat toată această ştiinţă în structura edificilor lor sacre care reflectă
structura fiinţei umane şi cea a universului.
Trebuie să păstrăm o parte din noi înşine trează, seara, înainte de a adormi, trebuie
să vă gândiţi să lăsaţi pe cineva să vegheze asupra voastră în timpul somnului. Iisus a
spus: “Vegheaţi şi rugaţi-vă.” Mulţi au crezut că e vorba de a veghea numai în planul
fizic, atunci, cei săraci, ca să poată aplica acest percept pe care nu l-au înţeles bine, se
trezeau în plină noapte, se extenuau, luptând împotriva somnului, şi sfârşeau stricând
ritmurile naturale ale corpului lor... Nu, în alt plan trebuie să fiţi treji; în timpul nopţii
trebuie să dormiţi, pentru a lăsa celulele corpului să se odihnească, dar, în acelaşi timp,
trebuie să vegheaţi în plan spiritual, adică să vă asociaţi cu cel ce veghează tot timpul, cu
cel care nu doarme niciodată...
Absolut imobil şi impasibil, există în voi un Veghetor etern care vede tot,
înregistrează tot. Locuinţa sa este între cele două sprâncene, în chakra Ajna. De ce spun
impasibil? Pentru că, orice vi s-ar întâmpla, el nu face nimic pentru a vă salva. Dacă
sunteţi obinuiţi să observaţi viaţa voastră interioară, veţi simţi că în cele mai rele
momente, cineva dinăuntrul vostru observă totul, înregistrează implacabil ceea ce se
petrece, dar nu face nimic pentru a vă ajuta... nu e rolul său, şi chiar şi suferinţele voastre
îl fac să surâdă. E inutil să-l rugaţi; el priveşte, observă, înregistrează... şi surâde.
Pentru a putea deveni vigilent, lucid, trebuie să vă concentraţi din când în când
asupra centrului Ajna dintre sprâncene, să vă identificaţi cu acest Veghetor etern. Atunci,
chiar şi în somn, rămâneţi treji: corpul vostru va dormi, dar spiritul vostru vigilent, treaz,
va călători, va întâlni alte fiinţe şi va studia minunăţiile universului.
Când intrăm în templele hinduse, găsim aproape peste tot simbolul lingamului.
Lingamul nu e altceva decât o piatră orizontală pe care se ridică o piatră verticală. Piatra
orizontală reprezintă principiul feminin, în timp ce piatra ridicată vertical reprezintă
principiul masculin. Toţi adepţii, bărbaţi, femei, băieţi, fete se roagă şi se înclină cu
veneraţie în faţa acestui simbol pe care îl ornează cu ghirlande de flori, pentru că e
reprezentarea generării, a fertilităţi oamenilor şi a zeilor.
Cuprins
spirituale
Cap II Aura
Cap III Plexul solar
Cap IV Centrul Hara
Cap V Forţa Kundalini
Cap VI Chakrele
Sistemul chakrelor
De la om la Dumnezeu
Da, auzim de atâtea ori repetându-se că cuvântul religie vine din latinescul
“religare” adică relegare! Religia e cea care îl releagă pe om la Dumnezeu. Dar ce idee
avem despre Dumnezeu, şi cum se poate stabili această legătură? Veţi spune: “E uşor, ne
legăm la Dumnezeu prin rugăciune.” Ah! dacă ar fi aşa de simplu! Ca şi cum ar fi
suficient să spunem: “Dumnezeul meu... Domnule Dumnezeu...” pentru a intra în
legătură cu El!
Iată cum se petrec lucrurile pe pământ. Deci, cel care îşi imaginează că atunci
când se adresează lui Dumnezeu mesajul său sau rugămintea sa Îl atinge direct, e un
ignorant, asta e! Pe pământ, e imposibil să te adresezi unui personaj înalt fără a trece prin
intermediari, dar ei îşi închipuie că pe Dumnezeu, da, îl vor atinge direct! Pentru că
Dumnezeu, înţelegeţi, e un bonom foarte drăguţ, foarte accesibil, putem să-L batem pe
umăr, să-L tragem de barbă, El ascultă toate plângerile, toate reclamaţiile şi chiar El în
persoană răspunde la acestea... Dar ce e cu toţi aceşti ignoranţi care cred că gândurile şi
sentimentele lor ajung direct la Dumnezeu şi chiar El Însuşi va veni special să se ocupe
de ei? E singur în Cer, înţelegeţi, El nu are servitori, nu are lucrători pentru a face munca,
El trebuie să facă totul. Şi e acelaşi care odinioară s-a înhămat să creeze lumea în şase
zile. Săracul, câtă muncă! Nu are pe nimeni care să-L ajute.
Pe pământ, cel mai mic patron are una sau mai multe secretare şi echipe de
lucrători; dar Dumnezeu, nu, El Însuşi trebuie să facă toată munca şi oricine poate să aibă
de-a face cu El. Unii vă vor spune: ei discută cu Dumnezeu şi Dumnezeu le răspunde.
Sau uneori, e invers: Dumnezeu le vorbeşte şi ei Îi răspund! Nefericiţii, dacă lucrurile s-ar
petrece aşa cum îşi imaginează, de mult ar fi fost fulgeraţi, pulverizaţi, nu ar fi rămas nici
cea mai mică urmă din ei. Dumnezeu e o energie de o putere indescriptibilă, nici o fiinţă
umană nu a putut nici să-L atingă, nici să-L asculte, nici să-L vadă. Veţi spune că
Avraam, Moise şi profeţii Israelului au vorbit cu Dumnezeu. Da, Vechiul Testament e
plin de aceste dialoguri, dar în realitate acesta nu este decât un mod figurat de a prezenta
lucrurile...
Da, iată ce trebuie ştiut: între noi şi Dumnezeu există un întreg drum de parcurs,
un spaţiu atât de vast încât e imposibil să-l concepem, şi acest spaţiu nu e gol, el se
compune din regiuni locuite de entităţi spirituale. Toate religiile au menţionat într-un fel
sau altul existenţa acestor regiuni şi acestor entităţi. Pentru mine, tradiţia evreiască este
cea care dă noţiunile cele mai precise, cele mai clare. Atât creştinismul cât şi islamismul
au moştenit în parte aceste noţiuni.
Tradiţia creştină, care preia tradiţia evreiască, învaţă despre existenţa a nouă
ordine îngereşti: Îngerii, Arhanghelii, Principatele, Virtuţile, Puterile, Dominatorii,
Tronurile, Heruvimii, Serafinii. Aceste ordine îngereşti sunt fiecare un aspect al puterii şi
virtuţilor divine, dar mai ales reprezintă pentru noi noţiuni mai accesibile decât cuvântul
Dumnezeu. Pentru buna noastră dezvoltare spirituală, trebuie să cunoaştem existenţa
acestor entităţi care ne depăşesc, pentru că ele sunt pentru noi ca nişte faruri pe drumul
nostru.
Desigur, puteţi să vă adresaţi lui Dumnezeu, dar ştiind că nu-L veţi atinge
niciodată direct. Servitorii săi îi vor transmite dorinţele, rugăciunile voastre... sau poate
nu le vor transmite: multe cereri nu ajung la destinaţie pentru că pe drum există entităţi
care fac un triaj. Ele privesc şi spun: “Nu e necesar să aducem aceste lucruri până la
Dumnezeu, El are altceva de făcut decât de a asculta acest gen de reclamaţii. La coş cu
ele!”
Da, acestea să fie clare pentru voi. Puteţi, desigur, să vă adresaţi direct lui
Dumnezeu, şi eu o fac, dar ştiind că sunt alţii care transportă cererile voastre, şi dacă ele
nu sunt pure şi dezinteresate ele vor fi aruncate la coş şi nu veţi primi nici un răspuns. E
bine să ştiţi de la început cum stau lucrurile pentru a nu vă înşela şi a nu aştepta inutil.
Tot ceea ce putem primi de la Dumnezeu este o rază, un efluviu care vine de departe, de
foarte departe şi care coboară prin intermediul ierarhiei îngereşti. Tot Dumnezeu este
Acela care ne răspunde, pentru că Dumnezeu se găseşte la toate nivelele creaţiei, dar El
nu ne răspunde niciodată direct.
Pentru cel care simte nevoia de a se apropia de Creator, de a-i penetra imensitatea,
religia dă câteva mijloace: rugăciunea, participarea la slujbele religioase, ascultarea unor
anumite reguli. E bine, dar e insuficient. Pentru a ne apropia de Dumnezeu, nu e suficient
a simţi emoţii mistice şi a respecta reguli, e necesar de a aprofunda un sistem de explicare
a lumii.
Este vorba de cinci planuri distincte şi veţi înţelege mai bine natura lor ştiind că
putem să stabilim o corespondenţă între aceste cinci planuri şi cele cinci principii din om
care sunt: spiritul, sufletul, intelectul, inima şi corpul fizic: Dumnezeu corespunde
spiritului, sefira corespunde sufletului, şeful ordinului îngeresc corespunde intelectului,
ordinul îngeresc corespunde inimii şi planeta corespunde corpului fizic.
- El - Chadai El Hai
Kether: Coroana
Tiphereth: Frumuseţea
Hohmah: Înţelepciunea
Netsah: Victoria
Binah: Inteligenţa
Hod: Gloria
Hessed: Graţia
Iesod: Fundamentul
Gebourah: Forţa
Malhouth: Regatul
- Ouriel: Dumnezeu este lumina mea, sau Sandalfon care e interpretat ca forţa
care uneşte materia în formă.
În fine, corpurile cosmice sau planetele care corespund planului fizic sunt:
- Mazaloth: Zodiacul
- Chabtai: Saturn
- Tsedek: Jupiter
- Madim: Marte
- Chemesch: Soarele
- Noga: Venus
- Kohave: Mercur
- Levana: Luna
Cei din vechime, care nu cunoşteau decât şapte planete, nu au plasat pe Arborele
sefirotic nici pe Uranus, nici pe Neptun, nici pe Pluton. Ei au făcut să corespundă lui
Kether nebuloasele, primele turbioane: Reschith haGalgalim, şi lui Hohmah, Zodiacul:
Mazaloth. Putem să păstrăm această atribuire, dar putem de asemenea să-l plasăm pe
Uranus la nivelul lui Hohmah, pe Pluton la nivelul lui Daath şi pe Neptun la nivelul lui
Kether.
Kabaliştii au numit această figură Arborele Vieţii pentru că acest ansamblu format
din sefiroturi trebuie înţeles ţinând cont de tocmai de imaginea unui arbore.
Cum e făcut un arbore? El are rădăcini, un trunchi, crengi, frunze, flori şi fructe
care sunt solidare între ele. La fel, sefiroturile sunt legate între ele prin căi de comunicare
numite “cărări”. Aceste cărări, în număr de 22, sunt desemnate de cele 22 de litere ale
alfabetului ebraic:
Cele 22 de cărări şi cele 10 sefiroturi sunt numite cele 32 de căi ale Înţelepciunii
care sunt, simbolic, plasate în Hohmah. Veţi înţelege mai bine natura şi funcţiile acestor
treizeci şi două de căi dacă veţi încerca să faceţi o legătură cu faptul că avem 32 de dinţi.
Da, şi de altfel nu se vorbeşte de “dinţi (măsele) de minte”? Avem 32 de dinţi pentru a
mesteca hrana şi cele 32 de căi sunt de asemenea, într-un anumit fel, dinţi cu care
mestecăm hrana psihică şi spirituală pe care o primim în fiecare zi. Prin această
masticaţie obţinem înţelepciunea. A deveni înţelept înseamnă a mastica experienţele pe
care le facem în fiecare zi pentru a reţine sucul nutritiv.
Cele 32 de căi ale Înţelepciunii leagă cele 10 sefiroturi, fiecare cu cele 5 diviziuni,
de aceea Kabbala spune că ea conduce spre cele 50 de porţi ale Înţelepciunii care sunt
atribuite simbolic sefirei Binah. Pentru a deschide porţile trebuie să avem chei. Şi
adevărata cheie în Ştiinţa iniţiatică este cunoaşterea omului însuşi. Iniţiatul poate
cunoaşte totul pentru că se cunoaşte pe sine. În unele reprezentări, în anumite fresce
egiptene de exemplu, Iniţiatul ţine în mână un fel de cheie de formă identică simbolului
lui Venus . Acest simbol reprezintă schematic fiinţa umană cu cap, cele două braţe
depărtate şi cele două picioare unite. Iniţiatul posedă cheia care îi permite de a se
cunoaşte, şi cunoscându-se, el cunoaşte întreg universul, el poate dechide porţile tuturor
regiunilor lui.
Vă veţi întreba fără îndoială: “De ce zece sefiroturi? Universul e divizat chiar în
zece regiuni?” Nu, şi la acest subiect există un punct important pe care trebuie să-l
cunoaşteţi. Arborele sefirotic nu e destinat să ne înveţe astronomie sau cosmogonie. În
realitate, nimeni nu poate spune cu exactitate ce este universul şi cum a fost el creat.
Arborele sefirotic reprezintă un sistem de explicare a lumii care e de natură mistică.
Bazele sale au fost puse de milenii. Spiritele excepţionale care l-au conceput nu posedau,
evident, telescoape sau lunete astronomice. Prin meditaţie, contemplaţie, graţie unei vieţi
interioare intense, ele au reuşit să sesizeze o realitate cosmică pe care au tradus-o cu
ajutorul imaginilor şi povestirilor simbolice. Această tradiţie, mereu reluată, la care s-a
meditat de-a lungul secolelor a ajuns până la noi. Arborele sefirotic nu e o descriere
exactă a universului nostru, ceea ce explică absenţa unor planete, locul soarelui, etc...
Kabaliştii menţionează, deşi mai rar, o a unsprezecea sefiră: Daath, al cărei nume
înseamnă “a şti”. Ei o plasează între Kether şi Tiphereth, dar în general ea nu figurează pe
reprezentarea Arborelui sefirotic.
O primă divizare face să apară patru planuri. De sus în jos acestea sunt:
- Olam Atsilouth sau lumea emanaţiilor, formată din sefirele Kether, Hohmah şi
Binah.
- Olam Briah sau lumea creaţiei, compusă din sefirele Hessed, Gebourah,
Tiphereth.
- Olam Ietsirah sau formaţiei, compusă din sefirele Netsah, Hod, Iesod.
- Olam Assiah sau lumea acţiunii, formată din singura sefiră Malhouth.
Şi aici, între lumea de sus şi lumea de jos, există o ierarhizare care are de
asemenea corespondenţa sa în fiinţa umană.
- La stânga, stâlpul Rigorii numit Boaz, care e o putere feminină, pasivă, şi care
cuprindele sefirele Binah, Gebourah şi Hod.
Nu e suficient de a citi de două sau de trei ori acest tablou, de a reţine numele şi a
le menţiona din timp în timp în conversaţie. Pentru a deveni baza unei adevărate munci
spirituale, Arborele sefirotic trebuie să fie un subiect de meditaţie permanent. Încercaţi să
asimilaţi încet aceste noţiuni, să le digeraţi... Şi să nu fiţi miraţi dacă mă veţi auzi folosind
termeni care aparţin domeniului nutriţiei. Această meditaţie asupra Arborelui sefirotic
poate fi comparată cu nutriţia. În fiecare zi, mâncaţi pentru a vă menţine sănătatea; dintr-
un mare număr de alimente alegeţi unele şi acestea nu sunt aceleaşi de la o zi la alta. În
Arborele sefirotic veţi descoperi o imensă varietate de “hrană”, pentru că e o reflectare a
universului. Religia şi filozofia sunt bine reprezentate, desigur, la fel şi morala, adevărul,
dar de asemenea şi ştiinţele şi artele: de voi depinde să învăţaţi să vă hrăniţi zilnic.
Mulţi sfinţi, mistici, e adevărat, au reuşit să progreseze fără a cunoaşte Arborele
sefirotic, dar cunoaşterea lui dă o vedere mai clară asupra muncii de făcut, şi această
metodă poate să vă însoţească pe toata durata vieţii voastre. Nici un tablou nu depăşeşete
Arborele Vieţii. Urmaţi-l, şi gândirea voastră va înceta să vagabondeze şi veţi primi
binecuvântări pe măsură ce veţi şti să exersaţi şi să avansaţi pe această cale. Revenind des
asupra Arborelui sefirotic veţi aprinde lumini în voi, iar aceste lumini nu numai că vă vor
lumina, dar vă vor purifica, vă vor întări, vă vor da viaţă şi vă vor înfrumuseţa. Poate nu
veţi înţelege niciodată perfect această reprezentare şi nu veţi ajunge să realizaţi niciodată
toate virtuţile şi puterile pe care le reprezintă, dar ea va fi pentru voi reprezentarea unei
lumi ideale care vă va atrage tot timpul către înalt.
Îngerii din Kether sunt Serafinii, în evreieşte Hayoth haKodesch, care se traduce
Animale ale sfinţeniei. Hayoth este pluralul cuvântului haya care înseamnă viaţă.
La începutul Cărţii lui Ezechiel, în Biblie, citim o descriere a celor patru Animale
sfinte, şi într-un fel asemănător sfântul Ioan le-a descris în Apocalipsă: “De îndată am
fost răpit în duh. Şi iată, era un tron în cer şi pe tron şedea Cineva... Iar în mijlocul
tronului şi în jurul lui erau patru fiinţe pline de ochi, dinainte şi dinapoi. Prima fiinţă
semăna cu un leu, a doua semăna cu un taur, a treia avea faţa ca de om şi a patra semăna
cu un vultur care zboară. Cele patru fiinţe aveau fiecare câte şase aripi şi erau pline de
ochi de jur împrejur. Ele spuneau fără încetare zi şi noapte: Sfânt, sfânt, sfânt este
Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel care era şi Cel care este şi Cel ce vine!”
Cele patru fiinţe care se află în faţa tronului lui Dumnezeu reprezintă cele patru
principii ale materiei, cele patru elemente: leul (focul), taurul (pământul), omul (aerul), şi
vulturul (apa) (Despre corespondenţa între vultur şi apă, a se vedea tomul 32 din Opere
Complete, pag. 92-93). Rădăcinile materiei sunt deci în Dumnezeu, în sefira Kether, şi
Serafinii sunt îngerii celor patru elemente. Dar la acest grad de puritate, materia este
aproape de aceeaşi substanţă ca şi spiritul.
Serafinii sunt primele creaturi care primesc emanaţiile divine, ei sunt plonjaţi în
oceanul materiei primordiale încă în plină fierbere şi beau de la Sursa de lumină, de la
Sursa dragostei, care e singura lor hrană. Ei se hrănesc contemplânu-L pe Dumnezeu, de
aceea sunt reprezentaţi cu ochi pe tot corpul. Serafinii sunt cea mai perfectă manifestare a
dragostei, pentru că dragostea adevărată e o contemplare.
În faţa tronului lui Dumnezeu Serafinii nu încetează să repete: “Sfânt, sfânt, sfânt
este Dumnezeu.” Cuvântul "sfânt" caracterizează cel mai bine esenţa Divinităţii. Acest
cuvânt a fost folosit atât de des pentru a desemna numai bărbaţi sau femei care
manifestau anumite virtuţi de răbdare, bunătate, milostenie, că şi-a pierdut înţelesul
adevărat. Pentru a înţelege ce este sfinţenia, trebuie să ne îndreptăm spre limbile slave. În
bulgară, de exemplu, cuvintele “svet” (sfânt) şi “svetost” (sfinţenie) au aceeaşi rădăcină
ca şi cuvântul lumină: “svetlina”. Sfinţenia este deci o calitate a luminii. În acest sens
putem spune că Dumnezeu este cu adevărat sfânt pentru că El e lumină pură. Aceasta este
ceea ce repetă Serafinii, şi de aceea sfinţenia este de asemenea înscrisă în numele lor:
Hayoth haKodesch: Animalele sfinţeniei.
Îngerii lui Hohmah sunt Heruvimii, în evreieşte Ophanim, adică roţi. Profetul
Ezechiel în cartea sa descrie viziunea ce a avut-o despre roţi “ de o circumferinţă şi
înălţime înspăimântătoare”, mergând aproape de Animalele sfinte: “Când animalele se
ridicau de pe pământ, roţile se ridicau şi ele. Ele mergeau acolo unde Spiritul le comanda
să meargă; şi roţile se ridicau cu ele, pentru că spiritul Animalelor era în roţi. Când
Animalele mergeau, ele mergeau; când Animalele se opreau, ele se opreau; când
Animalele se ridicau de pe pământ, roţile se ridicau cu ele, pentru că spiritul Animalelor
era în roţi.” Animalele sfinte se supun ordinelor Spiritului şi transmit un impuls roţilor.
Din păcate, suntem obligaţi să constatăm că printre cei care crează muzică sau
printre cei care o interpretează, foarte puţini sunt capabili să ducă o viaţă muzicală.
Muzica, adevărata muzică nu este cea care se execută cu instrumente sau cu vocea, ci cea
pe care o exprimăm prin gânduri, sentimente şi gesturi armonioase în toate circumstanţele
vieţii. Aceasta este muzica lui Hohmah.
Dându-le numele de Tronuri îngerilor lui Binah, religia creştină insistă asupra
noţiunii de stabilitate, în timp ce numele lor ebraic Aralim: leii, introduce noţiunea de
judecată. Simbolic, leul e legat de justiţie şi “Leul tribului lui Iuda” e o figură a justiţiei
supreme. Cei douăzeci şi patru de Bătrâni sunt Domnii destinului; nimic din gândurile,
sentimentele şi actele umane nu le scapă, şi ei sunt cei care decid pedepsele,
recompensele şi condiţiile în care oamenii vin să se reîncarneze.
Pentru că aparţin triadei cele mai elevate, Kether, Hohmah şi Binah, primele trei
ordine îngereşti sunt cel mai des menţionate în cărţile sacre.
Ordinele îngereşti ale celei de-a doua triade: Hessed, Gebourah şi Tiphereth, sunt:
Cele trei ordine au ca punct comun exprimarea puterii, şi identificăm acţiunea lor
calităţilor sefiroturilor pe cale le locuiesc. Dominatorii, îngerilor lui Hessed (mila)
răspândesc peste tot binecuvântările lor sub conducerea lui lui Tsadkiel al cărui nume
semnifică: “Dumnezeu este dreptatea mea”. Puterile, îngerii lui Gebourah (forţa),
înflăcăraţi de zel pentru Creator, vor, conduşi de Kamael -“dorinţa lui Dumnezeu”- să
restabilească ordinea peste tot unde este ameninţată. Munca lor e comparabilă cu cea
efectuată de organism pentru a se debarasa de toate deşeurile. Virtuţile, îngerii lui
Tiphereth (frumuseţea), au în fruntea lor pe arhanghelul Mikhael. Aceştia sunt Malahim-
ii menţionaţi în Apocalipsă: “A avut loc un război în Cer. Mikhael şi îngerii săi luptau
împotriva dragonului.”
Ierarhiile îngereşti a celei de-a treia triade Nestah, Hod, Iesod sunt:
Keroubim-ii sunt îngerii purtători de viaţă pură. Ei sunt cei mai aproape de
oameni şi sunt deci mai des în contact cu ei decât alte ordine îngereşti. În fruntea lor e
arhaghelul Gabriel: “Dumnezeu e forţa mea”.
În fine, deşi nu fac propriu-zis parte din ierarhia îngerească, în a zecea sefiră,
Malhouth, kabalişti plasează ordinul Ischim. Aceştia sunt sfinţii, profeţii, Iniţiaţii, marii
Maeştri ai tuturor religiilor, toţi cei care prin viaţa şi cuvintele lor au antrenat oamenii pe
calea luminii. Ei reprezintă fraternitatea marilor suflete pe care creştinii o numesc
Comunitatea sfinţilor. Aceste fiinţe au coborât pe pământ pentru a instrui şi a ajuta pe
oameni şi spre ele trebuie să ne îndreptăm privirile, pentru că graţie lor, graţie
învăţământului lor, graţie dorinţei lor de a ne ajuta şi de a lucra pentru evoluţia noastră,
putem să ne ridicăm pe scara creaturilor. În fruntea lor, Kabbala plasează pe Sandalfon,
sau pe Ouriel.
II
Dar cum să îndrăznim să vorbim de aceste entităţi în faţa cărora trebuie numai să
ne prosternăm în linişte? Eu o fac pentru a vă inspira dorinţa de a nu vă mulţumi cu o
existenţă inconştientă şi prozaică. Cel ce nu cunoaşte realitatea acestor regiuni sublime
poate să se mulţumească cu o viaţă ordinară. Dar cel ce o cunoaşte, simte că totul căruia
obişnuia să-i acorde valoare e nimic faţă de ce există în lumea sublimă. Da, tot ce a
produs mai mare ştiinţa, arta, filozofia, păleşte faţă de acestea. Trebuie cel puţin să
cunoaştem existenţa acestor regiuni populate de creaturi perfecte pentru a înţelege cât de
important e de a ne apropia de ele.
Ehieh
Atunci când Dumnezeu i-a dat misiunea de a-i elibera pe Evreii de jugul
Egiptenilor, Moise a răspuns: “Voi merge spre copiii Israelului şi le voi spune:
Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis spre voi. Dar dacă mă vor întreba care e numele
Său, ce să le răspund? Dumnezeu spuse lui Moise: Ehieh Ascher Ehieh (ceea ce însemnă
literalmente: eu voi fi cine voi fi). Şi a adăugat: Astfel să le răspunzi copiilor lui Israel:
Cel care se numeşte Ehiel “eu voi fi” m-a trimis la voi.”
Numele lui Dumnezeu care corespunde sefirei Kether, Ehieh, semnifică deci: “eu
voi fi.” Dumnezeu se numeşte pe El Însuşi “eu voi fi” pentru a exprima faptul că nu a
terminat să se manifeste. El este Cel care devine sublim, iar noi nu putem nici să-l
vedem, nici să-l auzim, nici să-l atingem.
Chadai El Hai
În sefira Iesod, numele lui Dumnezeu este Chadai El Hai care se traduce prin
Atotputernic (Chadai) Dumnezeu (El) Viu (Hai). În realitate, El Chadai semnifică exact:
“Dumnezeul al munţilor”. Imaginea muntelui, a culmii, a fost asociată tot timpul
Divinităţii; pentru că e pe culme, Dumnezeu e Atotputernic.
Adonai Meleh
Încă o dată, insist asupra faptului că aceste nume reprezintă diversele aspecte ale
unui Dumnezeu unic şi că aceste aspecte nu sunt nici inferioare nici superioare unele faţă
de altele. Dispunerea verticală a Arborelui sefirotic arată necesitatea existenţei unei baze
şi unei culmi, dar Elohim Gibor, de exemplu, este exact acelaşi Dumnezeu ca şi Chadai
El Hai, sau El sau Ehieh.
Scopul evoluţiei spirituale e adesea simbolizat de unul sau mai multe obiecte pe
care Iniţiatul ajunge să le cucerească după lungi eforturi, lungi suferinţe. Bagheta magică,
elixirul vieţii fără de moarte, panaceul universal, oglinda magică, piatra filozofală
menţionate în anumite tradiţii populare sunt în realitate simboluri ale unor facultăţi pe
care Iniţiaţii sunt pe cale să le dezvolte, puteri pe care au reuşit să le obţină. Le posedau ei
propriu-zis? Câteodată da, dar nu aceasta e problema. Mai întâi ei trebuie să le caute în ei
înşişi şi să le posede sub formă de calităţi şi virtuţi şi să lucreze cu ele.
Acesta e sensul pe care trebuie să-l dăm povestirilor Vechiului Testament privind
dispariţia lui Enoh care: “mergea cu Dumnezeu; apoi n-a mai fost, pentru că Dumnezeu l-
a luat: el a fost ridicat la cer pentru a nu mai vedea moartea...” şi a lui Ilie care a fost luat
de: “un car de foc cu cai de foc... şi s-a ridicat la cer într-un vârtej.” Focul devorează
obiectele şi le transformă în flăcări şi e la fel şi cu lumina. Acestea vă par terefiante? Nu,
pentru Iniţiaţi, a fi absorbit de lumină, a se topi în acel spaţiu despre care nu se mai ştie
dacă e lumină sau tenebre, e experienţa cea mai dorită.
În Egiptul antic, atunci când discipolul atingea ultimul grad de Iniţiere, marele
preot însuşi îi spunea la ureche: “Osiris e un zeu negru... Osiris e tenebre, de trei ori
tenebre.” Cum putea fi negru Osiris, Zeul luminii şi al soarelui? Discipolul era tulburat,
pentru că negrul e simbolul răului şi al necunoscutului. Să cauţi lumina, să parcurgi un
întreg drum pentru a descoperi la sfârşit tenebre! Realitatea e că Osiris e atât de luminos
că pare obscur. Osiris e lumina de deasupra luminii. De ce se vorbeşte de “lumină
orbitoare”? Aparent e o contradicţie, dar în realitate, nu este. Chiar şi noi, în planul fizic,
nu numim lumină decât ceea ce ochii noştri pot să vadă. Ceea ce ei nu pot să vadă,
numim umbră, noapte, şi toate acestea sunt relative, în comparaţie cu unele animale care
văd clar noaptea. Dacă nimic nu v-a pregătit să înţelegeţi gândirea unui mare filozof, unui
mare savant, oricare ar fi lumina pe care el o proiectează asupra anumitor probleme, totul
rămâne obscur pentru voi, şi cu cât gândirea lui e mai luminoasă, cu atât e mai obscură
pentru cei ce nu o pot sesiza. Cuvintele “tenebre”, “obscuritate” nu sunt utilizate pentru a
defini obiectiv o realitate, ci pentru a exprima incapacitatea noastră de a o percepe. Şi
ceea ce noi numim lumină corespunde unei realităţi care se găseşte la dispoziţia noastră.
De aceea putem spune că lumina iese totdeauna din tenebre.
Noi nu vom şti niciodată dacă tenebrele sunt adevărate tenebre sau ele ne apar aşa
din cauza incapacităţii noastre de a le vedea. Cum putem şti dacă tenebrele sunt sau nu
sunt o realitate? Pentru a facilita înţelegerea, Iniţiaţii, care au vrut să instruiască oamenii
asupra misterelor lui Dumnezeu şi ale creaţiei, învaţă că lumina iese din tenebre. La
începutul cărţii Genezei, de exemplu, e scris: “Pământul era inform şi gol. Erau tenebre la
suprafaţa abisului şi Spiritul lui Dumnezeu se plimba deasupra apelor. Dumnezeu spuse:
Să fie lumină! Şi a fost lumină.” Lumea celor zece sefiroturi pe care noi o studiem e cea a
manifestării, din momentul de când Dumnezeu a spus: “Să fie lumină!” Dar aceasta nu
înseamnă că înainte guvernau tenebrele, din contră. De aceea în Arborele sefirotic
kabaliştii au numit spaţiul de deasupra lui Kether: Ain Soph Aur: lumina fără de sfârşit.
Acest spaţiu e ca un văl întins pe care nu îl putem penetra. E Absolutul, Nemanifestatul,
despre care nu avem nici o noţiune, şi de unde Kether, Dumnezeu Tatăl, e o emanaţie.
Ain, Ain Soph, Ain Soph Aur... Astfel au încercat kabaliştii să exprime realităţi
care scapă înţelegerii noastre. Absolutul, nu putem vorbi de el, dar păstraţi noţiunea şi
mulţumiţi lui Dumnezeu, Tatăl vostru Ceresc care vă iubeşte, care vă ajută să creşteţi şi
care lucrează în inima voastră, căci cuvintele sunt numai o manieră de a vă prezenta
această realitate. Cereţi Cerului să vă dea lumina pentru a penetra aceste Mistere spre
care eu nu pot decât să vă orientez.
“Să fie lumină!” După povestea din Geneză, în momentul în care Dumnezeu a
pronunţat aceste cuvinte a început creaţia. Aceasta semnifică că nu a existat lumină
înainte? Şi cum a putut crea Cuvântul divin? Şi aici tabloul Arborelui sefirotic, Arborele
Vieţii, ne ajută să înţelegem.
Înainte ca Dumnezeu să spună: “Să fie lumină!” această realitate pe care noi o
numim lumină nu exista decât sub o formă pe care nu puteam să o concepem: Ain Soph
Aur. Şi “cuvântul” lui Dumnezeu, care nu are evident nici o legătură cu ceea ce putem
face noi, noi, numindu-l cuvânt, nu e decât un fel de a exprima ideea că, pentru a crea,
Dumnezeu a proiectat ceva din El Însuşi. Această proiecţie care era El, dar o nouă formă
a Lui, noi o numim lumină. A spune că Dumnezeu a “vorbit” semnifică că El a avut
voinţa de a se manifesta. Vă gândiţi că e dificil de înţeles... Nu, să luăm un exemplu din
viaţa cotidiană. Aveţi o idee, dar unde este această idee? Unde o situaţi? Putem să o
vedem şi să o localizăm într-o anumită parte a creierului vostru? Nu. Şi suntem obligaţi
să recunoaştem că nu ştim din ce materie este ea făcută. Dar în momentul în care
exprimaţi această idee prin cuvânt, deja începem să-i percepem existenţa. În fine, când
acţionaţi conform acestei idei, ea se încarnează în materie, ea devine vizibilă. Cuvântul
este un intermediar între planul gândirii pure şi cel a realizării în materie. Aveţi aici o
imagine a procesului creaţiei.
Acum, dacă alăturăm fraza din Geneză: “Dumnezeu spuse: Să fie lumină!” şi
prima frază din Evanghelia sfântului Ioan: “La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu
Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu”, vom înţelege şi mai bine ce raport există între
Cuvânt şi lumină. Lumina este substanţa pe care Cuvântul divin, primul născut din
Dumnezeu, a făcut să apară pentru a deveni materia creaţiei. Veţi spune că atunci când
privim pietrele, plantele, animalele şi chiar oamenii, nu vedem că ei sunt făcuţi din
lumină. Da, pentru că această lumină din ei s-a condensat ajungând pe punctul de a
deveni opacă. Şi dacă opunem în general materia luminii, e pentru că ignorăm că ceea ce
numim materie este în realitate lumină condensată.
Să luăm acum imaginea unui fluviu, păstrând tot timpul în minte că nu e vorba
decât de o imagine destinată să traducă un aspect al realităţii. Dar realitatea însăşi e mult
mai complexă şi trebuie deci pentru a o înţelege să introducem noi elemente.
Sefiroturile sunt repartizate pe trei coloane, aceasta semnifică deci că fluviul vieţii
nu curge în linie dreaptă de jos în sus. Am văzut că de o parte şi de alta al Stâlpului
central se află Stâlpul Clemenţei polarizat pozitiv şi cel al Rigorii polarizat negativ.
Trecând dintr-o sefiră în alta, emanaţia divină schimbă deci polaritatea. Aceasta explică
că succedându-se unele pe altele, sefiroturile par de o natură opusă. Lui Hohmah, de
exemplu, care reprezintă armonia, dragostea universală, îi urmează Binah, care reprezintă
rigoarea implacabilă a decretelor divine. Acestei intransigenţe a lui Binah îi urmează
clemenţa lui Hessed; clemenţei lui Hessed îi urmează îndrăzneala combativă a lui
Gebourah, etc. Şi cum fiecare sefiră corespunde unui unui atribut divin, unei virtuţi
divine, se explică de ce adjectivele atribuite lui Dumnezeu sunt atât de diferite şi aparent
contradictorii: milostiv, teribil, dulce, gelos, fidel, răzbunător... Ele exprimă caracterele
opuse ale celor doi stâlpi.
Vă gândiţi: “Dar Dumnezeu este absolut liber! Cum trebuie să înţelegem această
limitare?” Vă voi explica.
Sefirele Kether, Hohmah, Binah corespund acelei entităţi pe care religia creştină o
numeşte Dumnezeu (a se vedea cap: “Familia cosmică şi misterul Sfintei Treimi”).
Kether, Hohmah, Binah reprezintă Sfânta Treime, Dumnezeu în trei persoane. Această
trinitate (pe care Kabbala o situează în planul emanaţiilor, Atsilouth) este cea care a creat
lumea şi rămâne prezentă în ea.
“Cerul şi pământul vor trece, spunea Iisus, dar cuvintele mele nu vor trece.” Când
se exprima aşa, Iisus se identifica cu a doua persoană a Trinităţii, Fiul, cea de-a doua
sefiră, Hohmah, Cuvântul. Cerul şi pământul vor trece, e adevărat, dar germenii care sunt
în Hohmah, arhetipurile pentru un nou cer şi un nou pământ, nu vor trece, pentru că sunt
eterne.
“Atunci când Eternul a trasat un cerc la suprafaţa abisului, eram acolo”, spune
Hohmah, înţelepciunea, în Cartea Proverbelor. Şi ce este acest cerc? Frontierele pe care
Dumnezeu Însuşi le-a trasat pentru a crea lumea. În acest sens trebuie să înţelegem că
Dumnezeu s-a limitat. A se limita înseamnă: a se închide într-un univers care
funcţionează şi evoluează după legi proprii. În afară, deasupra acestui univers, ignorăm
ceea ce există. Legile vieţii pe care le studiază ştiinţa nu sunt altceva decât limitele pe
care Dumnezeu le-a impus în creaţia sa. Aceste limite sunt cele care dau structură, formă,
contur şi coeziune materiei, o lume care nu ar fi circumscrisă în limite ar fi instabilă, nu
ar putea subzista, pentru că în interiorul acestor limite toată materia este în mişcare şi nu
ar cere decât să scape.
Dumnezeu există sub toate aspectele, de la piatră, unde El este limitat la extrem şi
unde putem să-L atingem, până la substanţa cea mai imaterială, lumina, şi încă mai sus...
El e omniprezent în pietre, plante, animale, oameni, îngeri şi în toate ierarhiile celeste, şi
mai departe încă... El are membrele Sale profund afundate în creaţie, dar există regiuni
unde El e mai liber. În formele mai dense ale materiei, El nu se mai poate mişca, dar în
Împărăţia Sa El e liber. Dacă înţelegeţi aceasta, ferestrele se vor deschide în faţa voastră
în faţa unor orizonturi minunate...
Dumnezeu este liber, da, dar în afara lumii noastre. Atunci când intră în lumea
noastră, El se găseşte limitat. De aceea, când oamenii se indignează în faţa unor
evenimente şi se revoltă spunând: “Dumnezeu nu ar trebui să permită astfel de lucruri!”
arată că nu au înţeles nimic. Dacă ar poseda adevărata cunoaştere, ar înţelege tocmai că
Dumnezeu nu poate interveni. Pe pământ, Dumnezeu e limitat, şi noi suntem cei care Îl
limităm. Dumnezeu este simultan limitat şi nelimitat. El e limitat în inimile noastre, dar
El e liber în inimile îngerilor.
Iisus spunea: “Sunteţi templul lui Dumnezeu cel viu.” Acest Dumnezeu al cărui
templu suntem, este Dumnezeul manifestat, şi El e mai mult sau mai puţin limitat în noi
după gradul nostru de evoluţie. Pe măsură ce noi evoluăm şi ne purificăm, noi Îl eliberăm
pe Dumnezeu permiţându-I să se manifeste mai liber în templul nostru ca putere, lumină,
dragoste, frumuseţe... Desigur, aceste lucruri sunt dificil de înţeles şi voi le veţi uita, o
ştiu. Dar ceva va rămâne în subconştientul vostru şi într-o zi, când veţi fi capabili să le
înţelegeţi, ele vă vor reveni în memorie. Dacă vreţi să acceleraţi această înţelegere,
trebuie să vă antrenaţi creierul, care este cel mai bun instrument. El nu slăbeşte în timp ca
şi alte organe, pentru că aici au depus puterile lor ierarhiile divine. Dar trebuie să-l
exersăm prin activitatea gândirii. Gândirea este ca o scară pe care am primit-o de la
Inteligenţa cosmică şi e esenţial să învăţăm să ne servim de ea pentru a ne ridica.
Exemplul seminţei ne va face să înţelegem mai bine această idee. Cât timp
sămânţa nu se “manifestă”, nu putem şti ceva despre ea. În ea, viaţa este îngheţată. Dar
dacă o puneţi în pământ, ea se va diviza şi un germen va apărea, care va deveni o tijă şi
va începe să crească: atunci veţi începe să o cunoaşteţi. Dumnezeu a lăsat peste tot în
natură urme care ne pot instrui. Dacă Dumnezeu, Absolutul, care conţine totul, nu s-ar fi
polarizat pentru a se manifesta, noi nu am fi existat şi nu am fi putut cunoaşte nimic, în
acelaşi fel cum nu putem şti nimic despre o sămânţă atâta timp cât ea nu germinează, cât
timp ea nu se polarizează.
Priviţi: semănătorul a pus sămânţa în pământ, e prima sefiră Kether. Cât timp
sămânţa nu e plantată procesul vieţii nu poate începe.
Dar în realitate aceste forţe nu sunt complet divizate, ele rămân legate prin
Coroană care le spune: “Sunteţi masculin şi feminin, pozitiv şi negativ, deci uniţi-vă şi
lucraţi în lume.” Ele se unesc şi aceasta e Binah, Inteligenţa, care le armonizează. Cum a
ordonat Coroana, Binah reconciliază contrariile şi germenele apare.
Kether, Hohmah şi Binah sunt rădăcinile înfipte în solul lumii din înalt. Veţi
spune: “Dar rădăcinile unei plante sunt înfipte jos, în sol!” Da, pentru o plantă, rădăcina
reprezintă capul. Dar adevăratul cap este în înalt. Omul e de asemenea un arbore ale cărui
rădăcini sunt plantate în înalt, în Cer. Ca şi cele trei sefire Kether, Hohmah şi Binah,
adevăratul nostru cap este afundat în solul lumii divine.
Acum, pentru ca planta să apară deasupra solului, trebuie să intervină cea de-a
patra sefiră, Hessed: Mila. Hessed rerezintă trunchiul arborelui, această forţă care
încearcă să reziste orice s-ar întâmpla.
Cea de-a cincea sefiră Gebourah: Forţa, corespunde ramurilor care încep să se se
întindă în toate părţile. Când un om, o societate, un popor, devin puternici ei reuşesc să se
răspândească peste tot.
Cea de-a şasea sefiră, Tiphereth: Frumuseţea, sunt frunzele care nu numai că dau
un aspect arborelui dar îi permit să respire şi să se hrănească cu lumină.
După frunze, apar mugurii (bobocii): e cea de-a şaptea sefiră, Nestah: Victoria.
Dacă a ajuns până la stadiul mugurilor, aceasta înseamnă că arborele a fost capabil să
învingă toate dificultăţile, şi va da fructe.
Acum se face o mare lucrare în muguri care vor da naştere florilor. E cea de-a
opta sefiră, Hod: Gloria, preamărirea. Arborele se acoperă cu flori, el oferă parfumuri, ca
nişte esenţe, pentru a celebra gloria Eternului.
Acum, poate vă gândiţi: “Toate acestea sunt foarte bune, dar cum putem să le
aplicăm în viaţa noastră interioară?” Puteţi face multe lucruri. Sămânţa de muştar poate
fi interpretată ca un gând sau un sentiment. Ce este un gând, un sentiment? Un grăunte, în
aparenţă minuscul. Atunci, plantaţi-l, şi dacă e pur, dezinteresat, intens, şi dacă îi creaţi
condiţii bune, el va fi punctul de plecare pentru edificarea Împărăţiei lui Dumnezeu.
“Păsările cerului vor veni să se adăpostească în ramurile lui”, spunea Iisus. Păsările,
aceştia sunt îngerii: ei vin să-l viziteze pe omul care a îmbrăţişat viaţa spirituală, ei găsesc
un adăpost în el, ei se instalează definitiv şi îl umplu de lumina şi de graţia lor.
Şi aceste principii cosmice sunt reprezentate prin numele sacru al lui Dumnezeu,
Iod, He, Vav, He pe care tradiţia kabalistică îl numeşte de asemenea Tetragrama (de
la grecescul “tetra”: patru, şi “gramma”: literă). Cele patru litere ale numelui lui
Dumnezeu corespund celor patru principii care acţionează în univers şi care acţionează de
asemenea în om, pentru că omul a fost creat după imaginea universului.
Vav reprezintă Fiul care se naşte din unirea Tatălui şi a Mamei. El e primul
copil a acestei uniri şi se manifestă de asemenea ca principiu activ, dar la un alt nivel.
Fiul e intelectul, care merge după linia lui Iod, şi de altfel grafic, Vav este o prelungire a
lui Iod.
Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu reprezintă deci Tatăl: spiritul, Mama:
sufletul, Fiul: intelectul, şi Fiica: inima.
În Arborele Vieţii, aceste patru principii corespund primelor sefire: Kether este
Tatăl, Hohmah este Fiul, Binah este Fiica. “Şi Mama?” veţi întreba voi. Mama
corespunde sefirei Daath (a se vedea cap II). Ea este Mama Divină pe care kabaliştii au
menţionat-o sub numele de Shekinah. Shekinah este soţia lui Dumnezeu... Da, Dumnezeu
are o soţie, să mă ierte creştinii şi să nu fie ofensaţi! Şi eu sunt creştin, dar acesta nu e un
motiv pentru a nu reflecta şi a nu încerca să înţeleg realitatea lucrurilor.
Da, din cauză că au eliminat atât de mult Mama Divină ca principiu cosmic,
teologii creştini au dat apoi un astfel de loc Mariei, deşi ar trebui poate văzut în
Fecioarele negre care se găsesc în anumite biserici, o urmă a acestei Mame cosmice.
Ei i-au dat un prea mare loc, atribuindu-i virtuţi şi puteri pe care o femeie nu le-ar
putea avea. A fost declarată “Imaculata Concepţie”, adică “concepută fără păcat”, deci
ferită de păcatul original, şi chiar că l-a “conceput pe Iisus prin intermediul Sfântului
Duh”. Eu nu sunt contra; dacă acestea fac bine unora, să aibă o asemenea imagine despre
mama lui Iisus, să continue! Numai că sunt obligat să constat că acestea contrazic toate
legile naturii stabilite de Inteligenţa cosmică. Oricare ar fi grandoarea, elevarea şi
caracterul unui om, din punct de vedere fizic, el nu poate fi conceput de Spiritul Sfânt.
Veţi spune: “Dar atunci, trebuie să respingem Trinitatea Tată - Fiu - Sfântul
Duh?” Nu, dar trebuie să înţelegeţi cui corespund aceste trei principii. Creştinismul
defineşte Sfânta Treime ca misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane. Nu, Sfânta
Treime nu e un mister, sau mai degrabă nu e un mister decât în măsura în care oamenii nu
au ştiut să se servească de legea analogiei. Pentru a înţelege, trebuie să facem apel la
soare.
Soarele este această formidabilă putere creatoare de viaţă care se manifestă prin
lumină şi prin căldură. Cel care este capabil să aprofundeze aceste manifestări va
descoperi relaţiile care există între viaţa, lumina şi căldura soarelui şi Sfânta Treime: Tată
- Fiu - Sfânt Duh. La toate nivelele creaţiei, de la planul fizic la planul divin, regăsim
aceste trei principii: viaţa, lumina, căldura. În planul spiritual, viaţa se manifestă ca
înţelepciune (lumină) şi ca dragoste (căldură), şi acestea sunt cele trei principii: viaţă,
înţelepciune şi dragoste pe care le regăsim în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,
care sunt nedespărţite unele de altele cum sunt nedespărţite viaţa, lumina şi căldura
soarelui. Vedeţi, misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane nu e atât de dificil de
elucidat. Ceea ce rămâne misterios e numai imensitatea, splendoarea acestei esenţe
primordiale de unde au izvorât toate existenţele, asupra ei nu vom reuşi niciodată să
medităm suficient.
În Arborele sefirotic, Sfânta Treime este deci reprezentată de cele trei sefire
Kether, Hohmah şi Binah. Când pronunţăm cuvântul “Dumnezeu”, trebuie să ştim că în
realitate atingem primele trei sefire. “Dar atunci, veţi spune, care sunt legăturile lor cu
Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh? Le putem pune în corespondenţă?” Da, dar cu condiţia de a şti
să mânuim corespondenţele inteligent, cu delicateţe.
Hohmah, Înţelepciunea, cea de-a doua sefiră, născută din Tatăl, poate fi
considerată ca Fiul, Cuvântul rostit de Tată, lumina pe care El a proiectat-o din Sine
Însuşi pentru a crea.
Binah, cea de-a treia sefiră, corespunde Sfântului Duh care e deci considerat ca o
putere feminină. Mulţi se vor indigna: “Cum? Sfântul Duh e o femeie?” Eu n-am vorbit
de o femeie ci de o putere feminină, de un principiu feminin. Şi apoi, de ce să fiţi şocaţi?
Aţi fost şocaţi când aţi văzut reprezentat Sfântul Duh sub forma unei porumbiţe? Ori, ce
este o porumbiţă altceva decât o pasăre de genul feminin. Şi Sfântul Duh, pe care Noul
Testament îl numeşte Paraclet, adică în greacă, cel ce ajută, protejează, care consolează, e
o expresie a dragostei, a căldurii. Deci, trebuie să mergem mai departe în înţelegerea sa!
Acum, cum v-am mai explicat (a se vedea tomul 10 din Opere Complete, cap IV:
“Cum să regăsim Sfânta Treime în soare” şi cap XV: “Soarele este după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu”) aceste corespondenţe nu au nimic absolut şi putem de
asemenea considera că Fiul reprezintă dragostea, pentru că El e cel ce se oferă etern să se
sacrifice pentru salvarea lumii; şi că Sfântul Duh poate reprezenta înţelepciunea, pentru
că el a coborât peste apostoli sub forma limbilor de foc şi le-a dat facultatea de a profeţi şi
de a vorbi în limbi. Şi tot de acest Sfânt Duh vorbea Iisus când spunea discipolilor săi, în
momentul despărţirii: “Am multe să vă mai spun, dar nu puteţi să le duceţi acum. Când
Mângâietorul va fi venit, Spiritul adevărului, vă va conduce în adevăr.” Singurul punct
sigur este că Kether reprezintă Tatăl, viaţa, cu cele două manifestări: căldura şi lumina,
care se pot transforma una în alta, cum este de asemenea şi în planul fizic.
Dacă veţi accepta să duceţi mai departe efortul vostru şi să veniţi cu mine încă
mai departe în înţelegerea acestor lucruri, voi adăuga: după tradiţia kabbalei, Hohmah,
Înţelepciunea, este un principiu feminin, interpretat ca soţia lui Dumnezeu, Shekinah, şi
ea reprezintă deci Mama. “Atunci, veţi spune, unde e Fiul acum?” Fiul e unit cu Mama, ei
sunt inseparabili unul de altul. Cum să vorbim de o mamă fără să ne gândim la fiul său, şi
cum să vorbim de un fiu fără să ne gândim la mama sa? Găsim o reprezentare a acestei
idei în tablourile Fecioarei cu Pruncul. Câţi pictori au reprezentat-o pe Maria ţinându-l pe
Iisus în braţele sale sau pe genunchi! Copilul este în centru, şi după maniera în care
priviţi tabloul, puteţi să nu-l vedeţi decât pe el sau să sesizaţi ansamblul: copilul şi mama.
Dar chiar dacă nu priviţi decât copilul, mama sa e acolo.
Inteligenţa noastră, care nu poate concepe decât lumea în trei dimensiuni, este
incapabilă să observe omul sub toate aspectele. Ceea ce vedem, atingem şi auzim despre
el nu reprezintă decât un aspect foarte limitat. Omul veritabil, nu îl cunoaştem, nu
cunoaştem despre el decât învelişurile. Ca şi scafandrul îmbrăcat în costum sau
eschimosul învelit în multe piei, omul e acoperit de multe piei, şi numai pe ele le
cunoaştem, mai mult sau mai puţin. Dacă am putea, pentru a spune aşa, să retragem
aceste piei unele după altele, am descoperi un punct minuscul, un atom de lumină. Dar în
acelaşi timp înţelegem că omul e imens de mare şi că îmbrăţişează universul întreg.
Aceste două afirmaţii sunt adevărate în acelaşi timp, şi acest adevăr e simbolizat prin
cercul cu un punct în centru, semnul soarelui: punctul infinit de mic, fără dimensiune, şi
cercul infinit de mare, care strânge şi unifică totul. De noi depinde acum să căutăm acest
om, cel adevărat, cel care e în noi, cel care e după chipul lui Dumnezeu.
Adam Kadmon este arhetipul, iar noi suntem o celulă, o reflexie a lui. Putem
stabili asemănări între Adam Kadmon şi entitatea pe care creştinii o numesc Crist, pentru
a vă arăta relaţiile care există între ei, dar mă tem că o să vă tulbur.
Tot ceea ce putem spune despre subiectul om este aproximativ ca ceea ce putem
spune despre subiectul Dumnezeu. De aceea suntem obligaţi să ne servim de imagini, de
simboluri, de analogii. Studiind Arborele sefirotic, care e o relexie a universului, vom
cunoaşte adevăratele dimensiuni ale omului. Şi invers, putem avea o idee despre univers
ştiind că omul a fost creat după imaginea sa. Aceasta înseamnă că studiind omul, natura
sa, funcţiile sale, ajungem să cunoaştem universul. Pentru că totul se reflectă în om.
Pentru a găsi soluţia problemelor filozofice cele mai abstracte, e suficient să observăm
omul.
Omul e o cheie şi este construit după forma unei chei . De ce vechii egipteni
reprezentau pe hierofanţii lor cu acest simbol în mână? Cheia e un rezumat al omului, şi
cu această cheie Iniţiatul poate deschide cele 50 de porţi ale lui Binah, Mama cosmică,
materia primordială. Cel ce posedă cheia reuşeşte să deschidă cele 50 de porţi, adică să
cunoască toate proprietăţile numerelor şi entităţilor, ca şi toate relaţiile care se pot stabili
între ele. El urcă şi coboară pe scara cosmică şi toată bogăţia universului creat de
Dumnezeu este la dispoziţia sa, din moment ce a descoperit în el cheia pentru a descoperi
toate porţile.
Oricare ar fi gradul său de evoluţie, fiinţa umană, creată după chipul lui
Dumnezeu, e locuită de un suflet superior care atinge Cerul şi care e o emanaţie a lui
Dumnezeu Însuşi. De aceea existenţa voastră nu va avea sens decât atunci când veţi intra
în contact cu acest suflet nemuritor care e lumină, armonie şi putere. Prin intermediul
acestui suflet puteţi comunica cu Creatorul şi în acelaşi timp cu universul pe care El l-a
creat, pentru că sufletul este el însuşi o chintesenţă a acestui univers. Şi dacă vă gândiţi la
el, dacă veţi recurge mai des la el, veţi începe să înţelegeţi cine este Eu-l vostru veritabil.
Atunci, conştiinţa voastră se va trezi, vibraţiile sale vor deveni mai intense, până în ziua
în care se va contopi în conştiinţa acestui Suflet sublim, şi veţi una cu Dumnezeu.
Omul îşi are originea în Dumnezeu, şi Dumnezeu este Cel care lucră prin
intermediul lui. Într-o zi omul se va întoarce la Dumnezeu, el va dispărea topindu-şi
entitatea individuală în Dumnezeu. Desigur, această idee nu va place unora, care văd în
aceasta un atentat al libertăţii lor individuale. Dar fie că o vor sau nu, este aceasta
realitatea. Deci, cât de des puteţi, în loc să pierdeţi timpul cu inutilităţi, cu repetarea
necazurilor, păsurilor voastre şi aşa mai departe, gândiţi-vă la acest suflet care sunteţi, dar
care nu se suprapune exact cu voi înşivă pentru că nu ştiţi cum să vă uniţi cu el. Repetând
des acest exerciţiu, veţi simţi încet încet pacea şi bucuria - mai ales bucuria - învăluindu-
vă.
În sfera lui Hod, kabaliştii au plasat planeta Mercur. Ori, zeul Mercur (Hermes în
mitologia greacă), este zeul călătorilor şi al sănătăţii. Este exact rolul pe care l-a jucat
Raphael faţă de Tobie pe care l-a însoţit pe întreaga durată a călătoriei sale şi l-a instruit
în arta vindecării relelor corpului (orbirea tatălui său) şi relelor sufletului (agresiunea
demonului). Şi nu din întâmplare, în zilele noastre, caduceul lui Hermes este simbolul
medicilor.
Marea sărbătoare a primăverii este Paştele, care celebrează reînvierea lui Crist în
toată natura şi trebuie să fie de asemenea reînvierea noastră. În această perioadă nu e
suficient să remarcăm că păsările cântă, că arborii se acoperă de frunze; e o întreagă
muncă de făcut, o muncă de reînnoire. În fiecare dimineaţă, când veniţi la răsăritul
soarelui, nu trebuie să aveţi în cap altceva decât această reînnoire. Deci, lăsaţi toate
celelalte subiecte deoparte, tot ce este deja vechi şi perimat, pentru a putea primi în fine
noua viaţă şi pentru a putea intra în comunicare cu acest mare curent care vine din inima
universului.
Vara e plasată sub influenţa lui Ouriel şi acest nume are o semnificaţie magnifică:
“Dumnezeu este lumina mea”. Cu toate acestea, nu găsim nici o menţiune a acestui
arhanghel în Scripturi. Pe durata verii, toată natura este în foc, aerul însuşi e înfierbântat,
şi în ziua de 24 iunie, ziua sărbătorii lui Ioan Botezătorul, în momentul solstiţiului de
vară, se aprind tradiţional focuri pentru a celebra prin cântece şi dansuri victoria căldurii
şi a luminii. Dar Biserica nu a încurajat această manieră de a-l sărbători pe Sfântul Ioan
care aduce aminte de vechile ritualuri păgâne, pentru că aceste reuniuni de bărbaţi şi
femei care cântă, dansează şi beau în jurul unui foc o noapte întreagă, sfârşesc inevitabil
în senzualitate şi orgii.
În unele tradiţii, vara e simbolizată de un dragon care scuipă foc. Dragonul este
acel animal mitic care trăieşte sub pământ şi nu iese la suprafaţă decât pentru a arde, a
devora şi a distruge. Dar el e de asemenea paznicul tuturor comorilor ascunse, pietrelor şi
metalelor preţioase, fructele pământului, şi, pentru a pune mâna pe aceste comori, trebuie
să fim capabili să-l înfruntăm şi să îl învingem. Aici, de asemenea, numeroase tradiţii,
mai ales în poveşti, celebrează eroi îndrăzneţi şi puri care au fost capabili să-l învingă pe
dragon pentru a pune mâna pe bogăţiile sale. Iată povestiri asupra cărora discipolul
trebuie să mediteze: nu trebuie să ne lăsăm mâncaţi de dragon din cauză că vara
eliberează forţele subterane.
Din păcate, din ce în ce mai mult, din cauză că vara majoritatea oamenilor iau
vacanţă, se vede că acest anotimp a devenit cel al eliberării instinctelor şi mai ales al lenii
interioare şi senzualităţii. Veţi spune: "Dar e normal, pentru că natura însăşi ne invită."
Natura inferioară, da. A venit momentul pentru voi de să înţelegeţi importanţa celor cinci
planuri din care este constituită fiecare sefiră. Dacă rămâneţi la nivelul inferior al lui
Malhouth, Pământul, evident, veţi fi înghiţiţi de instincte. Dar dacă faceţi o muncă
interioară pentru a vă eleva în această sefiră şi veţi intra în relaţie cu Sufletele glorioase,
Ischim-ii, cu arhanghelul Ouriel şi cu domnul Adonai Meleh, nu numai că veţi învinge
dragonul, dar veţi putea pune mâna pe bogăţiile lui, adică vor apărea noi posibilităţi
spirituale în urma acestei munci de stăpânire a forţelor obscure care sunt în voi.
Toamna este plasată sub influenţa lui Mikhael, arhanghelul Soarelui în sefira
Tiphereth. Mikhael este cel mai celebru înger; numele său înseamnă: "Cine este ca şi
Dumnezeu?" Tradiţia iniţiatică povesteşte că Lucifer era cel mai mare dintre Arhangheli.
În puterea sa, el a început să se creadă egalul lui Dumnezeu şi a vrut chiar să-L detroneze.
Atunci, văzând aceasta un alt Arhanghel s-a ridicat şi a spus: "Cine e ca şi Dumnezeu?"
În ebraică: "Mi (cine) - ka (ca şi) - El (Dumnezeu). Atunci Dumnezeu, care a văzut scena,
i-a spus: "De acum înainte te vei numi Mikhael şi vei fi şeful miliţiei celeste."
Iarna, în fine, este sub influenţa lui Gabriel, arhanghelul lui Iesod care este sefira
Lunii. La intrarea în iarnă celebrăm Crăciunul, naşterea lui Crist. Există legături strânse
între arhanghelul Gabriel, naşterea copiilor, luna şi iarna.
Gabriel a fost cel care l-a anunţat pe Zaharia despre naşterea unui fiu care va fi
Ioan Botezătorul. Apoi, a anunţat Mariei naşterea lui Iisus: "Îngerul Gabriel a fost trimis
de Dumnezeu într-un oraş al Galileiei numit Nazareth la o fecioară logodită cu un om al
casei lui David numit Iosif. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea şi i-a spus:
Te salut, tu căreia i s-a făcut o favoare, Domnul este cu tine. Tulburată de aceste cuvinte,
Maria se întreba ce poate să însemne un aşa salut. Îngerul i-a spus: Nu te teme, Maria,
pentru că ai găsit graţie în faţa lui Dumnezeu. Şi iată, vei fi însărcinată şi vei naşte un fiu
şi îi vei da numele de Iisus."
Cele patru anotimpuri sunt deci prezidate de patru arhangheli. Primăvara este sub
influenţa lui Raphael, arhaghelul lui Hod; vara, sub influenţa lui Ouriel, arhanghelul lui
Malhouth; toamna sub influenţa lui Mikhael, arhanghelul lui Tiphereth, şi iarna sub
influenţa lui Gabriel, arhanghelul lui Iesod. Să-i plasăm acum pe Arborele sefirotic.
Vedem, de jos în sus, Malhouth: Pământul; Iesod: Luna; Hod: Mercur, şi Tiphereth:
Soarele, adică cele patru elemente: pământul, apa (Luna), aerul (Mercur) şi focul
(Soarele). Cunoscând aceste corespondenţe, veţi putea acum să învăţaţi să lucraţi cu cele
patru anotimpuri, şi astfel viaţa voastră va deveni mai plină de sens (A se vedea în tomul
32 Opere Complete cap XVII: "Sărbătorile cardinale").
În cursul istoriei, oamenii nu au încetat să facă experienţe mai mult sau mai puţin
reuşite pentru a încerca să găsească cea mai bună formă de guvernare: monarhie,
republică, oligarhie, etc. V-am mai vorbit de această formă de guvernământ numită
synarhie a cărui idee a fost popularizată în Occident prin lucrările lui Saint-Yves
d'Alveydre. Trei persoane, spune el, se găsesc în vârf: ele reprezintă Autoritatea şi dau
directive la şapte persoane care reprezintă Puterea, şi aceştia şapte au sub ordinele lor
doisprezece alte persoane care se ocupă de Economie, adică de producţia şi distribuţia
bogăţiilor.
În realitate, cum v-am arătat (a se vedea tomul 31 din Opere Complete, cap IX
"Ierarhie şi libertate", partea 3-a), atât timp cât ne vom limita la a vrea să stabilim
synarhia în exterior, nu vom putea rezolva cu adevărat problemele. Nu pentru că există
trei persoane, apoi şapte, apoi doisprezece în fruntea unei ţări sau a unei colectivităţi
afacerile vor merge mai bine, pentru că cei trei, şapte sau doisprezece pot fi ambiţioşi,
necinstiţi sau nesimţiţi şi pot duce la fel de bine ţările la catastrofe. Nu numărul contează
pentru a aranja afacerile, ci oamenii, ce sunt ei, calităţile pe care le au. De aceea, insist,
înainte de a instala synarhia în planul fizic, fiecare trebuie să lucreze să o instaleze la
început în el însuşi.
Veţi spune: "Dar ce semnifică instalarea synarhiei în fiecare om? Cum e posibil?"
Fiecare dintre voi posedă un intelect, o inimă şi o voinţă. Prin intelectul vostru gândiţi;
prin inima voastră trăiţi sentimente; prin voinţa voastră acţionaţi. Prin intermediul acestor
trei factori vă manifestaţi în lume. Atunci, dacă reuşiţi să instalaţi înţelepciunea în
intelectul vostru, dragostea în inima voastră şi forţa în voinţa voastră, veţi realiza în voi
această trinitate care vă face să semănaţi cu Trinitatea divină a luminii, a căldurii şi a
vieţii, şi vă veţi lega astfel de sefirele Kether, Hohmah şi Binah. Astfel veţi deveni
Autoritatea, veţi guverna asupra propriei voastre existenţe. Şi vă veţi guverna
manifestând virtuţile celor şapte planete, adică a celor şapte sefiroturi: Hessed (Jupiter),
Gebourah (Marte), Tiphereth (Soare), Netsah (Venus), Hod (Mercur), Iesod (Luna) şi
Malhouth (Pământul). Acestea sunt cele şapte calităţi care reprezintă Puterea. Sunteţi
Autoritatea, şi prin calităţile şi virtuţile voastre vă exercitaţi puterea. Da, pentru că
calităţile şi virtuţile noastre sunt cei mai buni servitori. Adevăraţii noştri servitori nu sunt
oamenii pe care-i luăm în serviciul nostru pentru satisfacerea dorinţelor, nevoilor noastre
sau pentru a ne uşura viaţa, ci virtuţile din noi care se supun adevăratei autorităţi a lui
Kether, Hohmah şi Binah. Şi aceste virtuţi sunt capacitatea de a realiza a lui Malhouth,
puritatea lui Iesod, inteligenţa lui Hod, blândeţea lui Nestah, frumuseţa lui Tiphereth,
îndrăzneala lui Gebourah, generozitatea lui Hessed. Aceşti şapte servitori transmit
ordinele Autorităţii spre cei doisprezece care se ocupă de Economie.
Câţi oameni m-au urmat sperând că le voi da mijloace de a-şi dezvolta uşor
facultăţile psihice, de a obţine puteri magice, etc. Şi când le spuneam că metoda cea mai
eficace pentru a-şi dezvolta aceste facultăţi şi a obţine aceste puteri este de a se purifica,
de a face o curăţenie în interior, ei mă părăseau, şi încă cu ce dispreţ! Ceea ce le spuneam
le părea prea pueril. Ei mergeau atunci în altă parte, crezând că vor găsi în final ceea ce
căutau. Evident, găseau ei ceva, dar ce? Ar fi mai bine să nu vorbim. Deci voi, cel puţin,
încercaţi să înţelegeţi că puritatea este mijlocul cel mai eficace pentru a obţine veritabile
realizări spirituale. Pentru că odată ce terenul e curăţat, calea e liberă pentru curenţii
cereşti: ei nu mai întâlnesc obstacole pentru a ajunge la voi şi pentru a vă da ceea ce
cereţi.
Dar să nu credeţi că dacă insist atât de mult asupra purităţii este pentru că trebuie
să ne oprim exclusiv asupra ei şi să nu mai căutăm nimic mai sus. Nu, eu insist asupra ei
pentru că puritatea este baza - aceasta e şi semnificaţia numelui Iesod: bază, fundament.
Ori, rolul unei baze este de a suporta întregul edificiu. În Arborele Vieţii există şi alte
sefire care reprezintă virtuţile asupra cărora discipolul trebuie să înveţe să lucreze, dar
lucrul cu Iesod, baza, reprezintă condiţia de îndeplinit pentru a putea începe a se instrui şi
a crea în lumea spirituală.
De ce sefira Iesod reprezintă baza vieţii spirituale? Pentru că odată cu ea începe
lumea psihică. Am văzut aceasta când am studiat cele patru diviziuni ale Arborelui
sefirotic:
De cum părăsim Malhouth, lumea fizică, intrăm în lumea psihică a cărei primă
etapă este Iesod. Ca şi celelalte sefire, Iesod este ierarhizată şi partea sa inferioară
corespunde Lunii care, în psihologie, reprezintă lumea inconştientului, a instinctelor şi a
iluziilor. Este deci esenţial ca omul să se facă stăpân pe această lume pentru a introduce
în ea ordinea şi lumina. Aceasta înseamnă a se purifica. Asta e tot. Da, a se purifica
înseamnă mai întâi a fii capabil să discerni natura mişcărilor vieţii interioare, să-ţi
analizezi gândurile, sentimentele, dorinţele, proiectele şi să lucrezi pentru a le face mai
dezinteresate, mai generoase.
În ciuda acestor explicaţii, ştiu bine că mulţi îşi vor astupa urechile: ei vor da ca
argument faptul că puritatea semnifică îngustime, limitare, fanatism şi chiar excludere...
că în numele purităţii s-au făcut persecuţii, masacre, arderi pe rug. Ah? Foarte bine, dar şi
în
Iată de ce oamenii cu bun simţ sau oamenii de ştiinţă nu vor să audă vorbindu-se
de facultăţi şi se puteri psihice: pentru că imediat se gândesc la toţi aceşti şarlatani şi
dezechilibraţi. Au dreptate să nu accepte orice, dar nu au dreptate să refuze să meargă
mai departe pentru a studia şi a înţelege domeniul vieţii psihice, ignorând aceste
fenomene. Pentru că astfel ei îşi fixează limite gândirii şi investigaţilor lor. Sub pretextul
că se arată raţionali, obiectivi, ei se opresc la suprafaţa lucrurilor. Există şi câţiva oameni
de ştiinţă serioşi care se interesează de fenomenele "parapsihologice", numai că mulţi
dintre ei nu o spun de frica desconsiderării din partea colegilor lor. E la fel cum unii
pastori sau preoţi cred în reîncarnare dar nu o spun pentru că reîncarnarea nu e admisă de
Biserică iar ei nu vor să-şi atragă neplăceri. Ei bine, eu reproşez acestor oameni de ştiinţă
şi acestor preoţi de a nu avea sensul responsabilităţii lor, pentru că lasă oamenii care
caută în obscuritate şi rătăcire.
Nimic nu-i va putea opri pe oameni să vrea să găsească altceva decât le propune
ştiinţa oficială sau Biserica oficială. Dar pericolul e mare pentru ei de a rătăci în regiunile
inferioare ale lui Iesod. De aceea trebuie să dobândească o bună înţelegere a purităţii,
pentru că ea este cheia vieţii spirituale.
II
Pe coloana centrală a Arborelui sefirotic, Iesod se găseşte deasupra lui Malhouth,
iar Tiphereth este deasupra lui Iesod. Din această dispoziţie putem deduce că, pentru a
coborî până la Malhouth (Pământul), lumina lui Tiphereth (Soarele) trebuie să treacă prin
Iesod (Luna). Aici, Malhouth reprezintă simbolic lumea fizică, Iesod lumea psihică şi
Tiphereth lumea spirituală. Atunci, ce se va întâmpla dacă lumea psihică nu este într-o
stare de puritate care să-i permită să fie traversată de lumina lumii spirituale?
Traversând un geam transparent, razele soarelui vin să vă lumineze, dar când ele
trebuie să traverseze straturi impure, ele produc fermentaţii şi mirosuri urâte. Dacă vreţi
să deveniţi un bun receptacol al luminii divine trebuie ca inima voastră să fie ca un cristal
transparent, dacă nu, ştiţi de acum ce vă aşteaptă. Atât timp cât nu sunteţi decişi să faceţi
o veritabilă muncă de curăţire, de purificare, e mai bine să nu vă apropiaţi de lumina
Ştiinţei iniţiatice. Vă previn, pentru că mai târziu va fi inutil să faceţi să cadă asupra ei
responsabilitatea necazurilor pe care le veţi resimţi. Va fi greşeala voastră, în
exclusivitate.
Atunci când veţi începe cu adevărat lucrul cu Iesod, lumina lui Tiphereth va
circula prin voi, şi această lumină vă va permite să înţelegeţi realitatea lucrurilor şi să vă
orientaţi corect. Atât timp cât nu posedaţi această lumină interioară, sunteţi obligaţi să
recurgeţi la alţii, depindeţi de ei pentru a vă conduce viaţa voastră; şi cum nu e chiar sigur
că ideile şi judecăţile lor vă vor lumina cu adevărat, veţi fi sub influenţa unor opinii
contradictorii.
Pentru a parcurge regiunea lui Iesod, mai mult decât pentru altele, discipolul are
nevoie de un ghid. Dar odată ce a depăşit Iesod, drumul este liber şi poate să avanseze
singur, pentru că a ajuns în regiunile luminii care dă adevărata clarvedere.
Nu trebuie să vă înşelaţi, adevărata clarvedere este cea care vă permite să vedeţi
realitatea lumii spirituale, adică să captaţi, să înţelegeţi ceea ce există mai subtil în natură
şi în sufletul uman. Cealaltă clarvedere, care constă în a vedea evenimente trecute sau
viitoare, sau chiar spiritele lumii astrale, nu are nimic extraordinar. Toată lumea sau
aproape toată lumea ar putea să le vadă pe acestea prin anumite exerciţii sau prin
folosirea unor droguri, dar aceste mijloace nu duc prea departe şi prezintă chiar mari
pericole pentru psihism. Singura clarviziune pe care trebuie să o căutaţi este aceea care
poate să facă din voi o prismă de cristal care să lase să treacă lumina Cerului. De această
clarviziune vorbea Iisus când spunea: "Fericiţi cei cu inimile pure pentru că îl vor vedea
pe Dumnezeu."
În sefira Iesod, Dumnezeu este numit El Hai, adică Dumnezeu cel viu. În Iesod,
Dumnezeu se manifestă deci ca creator şi distribuitor al vieţii, dar a cea mai pure vieţi,
cea care vine de sus, de la Izvor, acea viaţă care tâşneşte, curăţă şi purifică totul în
trecerea ei, pentru că prima sarcină a vieţii este tocmai de a respinge elementele impure
care se opun elanului său.
Iesod este începutul vieţii psihice, şi în acest sens putem spune că magia începe cu
sefira Iesod. Adevărata magie este în gândurile şi sentimentele noastre. Nu avem nevoie
de baghetă sau de talismane, toate puterile noastre magice sunt în puterea vieţii psihice;
de aceea Luna, care aparţine sferei lui Iesod, este astrul magiei. Cel ca vrea să posede
adevărata forţă magică trebuie să înceapă prin a purifica lumea sa psihică. Trebuie să
înţelegem puritatea ca şi cea mai mare forţă magică, pentru că prin intermediul lui Iesod
putem accede la Mistere.
Cap XV BINAH
I Legile destinului
Vă veţi întreba: "Dar cum acest Dumnezeu teribil putea fi o putere feminină?"
Pentru că această putere feminină este natura. Veţi înţelege mai bine această idee dacă
reflectaţi la ceea ce este natura cu adevărat: o mamă implacabilă. Natura a creat legi şi
dacă le călcaţi, sunteţi pedepsiţi într-un fel sau altul; şi chiar, pe calea consecinţelor,
această pedeapsă va lovi copiii şi nepoţii voştri. Da, în realitate toate acestea sunt foarte
uşor de înţeles. Să luăm un exemplu printre cele mai cunoscute: alcoolismul. Pentru a-şi
conserva sănătatea fizică şi psihică, omul nu trebuie să bea mai mult de o cantitate
limitată de alcool. Dacă depăşeşte măsura, cunoşteţi consecinţele - e inutil să intru în
detalii - şi transmite descendenţei sale o ereditate încărcată. Este la fel pentru alte excese,
pentru alte călcări de legi.
Acest rol al mamei faţă de copilul mic, este, pe un alt plan, cel al naturii vis-a-vis
de fiinţa umană. Unii vor spune: "Dar eu, am văzut taţi jucând acest rol în faţa copilului,
pentru că mamele..." Şi eu am văzut, dar eu vă vorbesc de principii şi nu de cazuri
particulare. La nivelul principiilor, mama joacă în educaţia copilului rolul naturii. Iată
cum trebuie înţeles rolul Mamei cosmice, care se manifestă în sefira Binah sub aspectul
lui Iehovah.
Ce este destinul? O formă arhetip şi fiecare îşi trăieşte existenţa după forma pe
care o primeşte din partea destinului. Cei douăzeci şi patru de bătrâni decid aceste forme.
Ei reprezintă tribunalul divin care emite decrete privind formele destinelor, iar formele
fizice pe care le vedem pe pământ sunt efectul îndepărtat a acestor forme decretate de sus.
Se proiectează o formă dintre aceste forme arhetip asupra unei femei însărcinate, iar ea va
trebui să lucreze plecând de la această formă. Odată formele decretate, totul s-a sfârşit,
nimic nu le mai poate schimba, ele coboară în materie pentru a se realiza.
Pentru a putea schimba destinul, trebuie deci schimbate arhetipurile, dacă nu, nu e
nimic de făcut. Puteţi să mergeţi să consultaţi astrologi pentru a vă lua precauţii şi a scăpa
încercărilor şi dificultăţilor, e degeaba, totul este prevăzut, pentru ca "ce e scris" să se
întâmple. Pentru a schimba decretele, ar trebui să puteţi să atingeţi regiunile de deasupra
lui Binah, adică deasupra destinului, regiunile lui Hohmah şi Kether. E posibil, au existat
fiinţe excepţionale a căror virtuţi le-au scutit de legile destinului. Dar ce muncă au depus
pentru a reuşi! Pentru noi, singurul mijloc de a ne pune în acord cu Domnii destinului
este de a accepta decretele lor cu umilinţă şi dragoste, ştiind că sunt drepte, pentru că sunt
consecinţa încarnărilor noastre precedente. Cel mai înţelept este de a considera
dificultăţile şi încercările a acestei existenţe ca şi probleme de rezolvat, ştiind că
reprezintă pentru noi cel mai bun mijloc de a evolua.
II
În Kabbala e spus că şarpele poate urca până la unele sefiroturi, dar el nu poate
atinge niciodată regiunea formată din cele trei sefire Kether, Hohmah şi Binah. Şi pentru
că noi suntem creaţi după imaginea universului, există deci şi în noi o regiune unde răul
nu mai găseşte condiţii favorabile de existenţă. În regiunile sublime ale fiinţei noastre şi
ale universului, domneşte o astfel de lumină, o astfel de intensitate a vibraţiilor, încât tot
ceea ce nu este în armonie cu această puritate, cu această lumină, e dezagregat. Răul nu
are nici un drept de existenţă în regiunile sublime, e respins; el nu poate exista decât în
regiunile inferioare, unde se plimbă, face ravagii şi îi face pe oameni nefericiţi: pentru că
în straturile inferioare ale materiei, toate condiţiile îi sunt favorabile. Deci, după regiunea
unde vă aflaţi, sunteţi atinşi sau nu de rău. Iată ce ne învaţă Iniţierea. Iisus a explicat acest
lucru într-o altă manieră, când a spus: “Constuiţi-vă casa voastră pe piatră.” Piatra
simbolizează această regiune interioară pe care filozofia hindusă o numeşte planul cauzal
şi care se situează deasupra planurilor astral şi mental, adică deasupra gândurilor şi
sentimentelor ordinare.
A fi stabil, înseamnă a fi fidel angajamentelor tale şi a-ţi urma drumul orice s-ar
întâmpla. Aceasta e dificil, mai dificil decât de a fi drăguţ, serviabil, iubitor, generos,
curajos. Când suntem bine dispuşi, ne dăm cuvântul, facem promisiuni, dar câteva zile
după aceea ne găsim într-o altă stare de spirit, în care nici nu ne mai aducem aminte ce
am promis. Ei bine, nu aşa vom obţine accesul la adevărata putere a regiunii Binah.
“La început a fost Cuvântul...”. Această primă frază a evangheliei sfântului Ioan a
suscitat numeroase comentarii. E evident imposibil să ne reprezentăm exact ceea ce
semnifică a spune că Dumnezeu a creat lumea prin Cuvânt. Dar pentru că ceea ce este jos
este ca şi ceea ce este sus, pentru că suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu şi al
universului, putem să ne însuşim câteva noţiuni despre ceea ce sunt puterile cuvântului:
cuvântul pronunţat (sunetele), şi cuvântul scris (literele).
Întreaga existenţă este aici pentru a ne arăta puterile cuvântului. Să mergem mai
departe. De ce vorbesc oamenii tot timpul? Pentru a-şi exersa puterea. Chiar şi atunci
când ei par că dau explicaţii, informaţii, adesea nu o fac cu adevărat pentru a explica sau
a informa; vorbind sau scriind, ei vor să producă un anumit efect: să provoace furia, ura,
sau să adoarmă neîncrederea. Chiar şi voi, nu faceţi câteodată acelaşi lucru? Da, vă las să
reflectaţi la aceasta.
Să luăm cazuri foarte simple din viaţa cotidiană. Când spălaţi geamurile, de
exemplu, în loc să executaţi această sarcină lăsându-vă gândirea să rătăcească fiţi
conştient de gesturile voastre şi spuneţi: "Aşa cum spăl acest geam, tot aşa inima mea să
fie spălată şi să devină transparentă." La fel puteţi face atunci când măturaţi, spălaţi
vesela, ştergeţi praful... Şi când aţi scăpat un obiect şi s-a spart, spuneţi: "Fie ca toate
obstacolele care mi se ridică în faţă pe drumul meu spre Dumnezeu să fie sparte în mii de
bucăţi!"
Desigur, nu e necesar să spuneţi toate acestea cu voce tare, mai ales dacă există
riscul ca cineva să vă audă. Important este de a fi conştient, adică de a folosi gândirea
voastră - şi gândirea subînţelege necesitatea cuvintelor - la tot ce faceţi pentru a deveni
creator. Iată care trebuie să fie pentru spiritualist semnificaţia lui "La început a fost
Cuvântul... Şi nimic din ceea ce a fost făcut n-a fost făcut fără Cuvânt." Trebuie să puneţi
Cuvântul la început pentru a da o orientare activităţii voastre. Dar este aici o noţiune pe
care chiar şi credincioşii nu au înţeles-o bine. Veţi spune: "Dar ei spun rugăciuni de mai
multe ori pe zi!" Da, rugăciuni făcute de alţii pe care le-au învăţat pe dinafară, pe care ei
le mormăie gândindu-se la altceva, tocmai. Nu e necesar să spuneţi multe rugăciuni pe
dinafară. Pentru creştini, "Tatăl Nostru" de două sau de trei ori e suficient. Mai departe,
fiecare trebuie să găsească cuvintele pe care să le pronunţe în interior pe măsură ce se
ivesc noi ocazii, noi evenimente în viaţa sa. Nu există o mai bună metodă de înţelegere a
ceea ce semnifică atotputernicia Cuvântului.
Când vântul suflă alungând norii şi impurităţile din atmosferă cereţi suflului
spiritului să alunge gândurile şi sentimentele voastre rele. Şi când vedeţi Soarele
dimineaţa răsărind, spuneţi: "Aşa cum soarele se ridică deasupra lumii, tot aşa soarele
dragostei să se ridice în inima mea, tot aşa soarele înţelepciunii să se ridice în inteligenţa
mea şi tot aşa soarele adevărului să se ridice în sufletul şi în spiritul meu." Iată cum veţi
deveni un adevărat fiu a lui Dumnezeu: prin Cuvânt. Pentru că Cuvântul e viu şi
acţionează, el are puterea de a vă transforma.
Când veţi începe să înţelegeţi ce semnifică: "La început a fost Cuvântul", veţi
înţelege de asemenea de ce e spus că "La început, Dumnezeu a creat cerul şi pământul" şi
ce este în spatele acestor cuvinte "cer" şi "pământ", care sunt relaţiile între cele două şi
cum trebuie să lucrăm cu ele. Cerul şi pământul sunt în interiorul nostru şi atât timp cât le
sepăram, atât timp cât nu le legăm Cerul - gândirea noastră, cu pământul - activităţile
noastre cotidiene, nu vom şti ce este Cuvântul, Cuvântul viu. (A se vedea tomul 32, cap
XI: "Cuvântul viu: 1. Alfabetul şi cele douăzeci şi două de elemente ale Cuvântului. 2.
Cuvântul, limbaj universal. 3. Puterea Cuvântului.")
Chiar dacă suntem obligaţi să constatăm că, în viaţa lor sexuală, oamenii nu se
preocupă suficient de puritate, adevărul este că Inteligenţa cosmică e cea care a decretat
că puritatea lui Iesod trebuie să se manifeste prin intermediul organelor sexuale.
Toţi cei care practică actul sexual pentru propria plăcere, nu numai că că îşi
irosesc energiile, dar ei alimentează cu ele entităţi ale planului astral inferior. Pentru că
sunt închişi un timp într-o cameră, bărbatul şi femeia îşi imaginează că sunt singuri.
Deloc. Există în lumea invizibilă entităţi care sunt de faţă, care asistă şi care se hrănesc cu
emanaţiile lor. Atunci, dacă se lasă antrenaţi de senzualitatea lor, larve şi elementali vin
să se hrănească pe cheltuiala lor. În timp ce pentru cei care s-au pregătit cu conştiinţă să
îndeplinească un act sacru, spiritele luminii sunt cele care vin să se hrănească şi să aducă
binecuvântările lor. Ştiind acestea, discipolii unei Şcoli iniţiatice invită ei înşişi spiritele
celeste cerându-le să-i lumineze pentru a fi capabili să-şi sublimeze gesturile pe care le
vor face.
Entităţile care posedă secretul sublimării forţei sexuale sunt Malahim-ii, îngerii
lui Tiphereth, Soarele. Energia sexuală din fiinţa umană este de aceeaşi natură ca şi
energia solară, dar ea nu o ştie şi, irosind-o, utilizând-o numai pentru satisfacerea
propriilor pasiuni, ea se degradează. Din ziua când bărbaţii şi femeile vor conştientiza că
această forţă e impregnată de lumina soarelui, ei vor merge pe calea sfinţeniei, se vor
apropia de sefira Kether unde Serafinii nu încetează să cânte: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este
Domnul Dumnezeu, Atotputernic". Şi din acel moment ei vor începe să guste adevărata
dragoste, acea a Serafinilor.
De la Iesod la Kether, trecând prin Tiphereth, acesta e drumul sublimării forţei
sexuale. La extremitatea superioară a stâlpului central se găseşte sfinţenia lui Kether, care
este capul coroanei, iar originea ei este în puritatea lui Iesod, organele sexuale. Sfinţenia
lui Kether, este energia sexuală pe care discipolul se străduieşte să o sublimeze graţie
puterilor lui Tiphereth, până ce ea va ajunge să se manifeste sus, deasupra capului său, ca
o lumină de aur. Da, şi acesta e scopul Iniţierii: să fi capabil să stăpâneşti o forţă brută
care ne antrenează în jos, să faci să-şi schimbe direcţia şi să lucrezi asupra acestei
chintesenţe până la a o transforma în lumină. Adevăratul Iniţiat e cel care, graţie puterilor
lui Tiphereth, a realizat în el însuşi puritatea lui Iesod. El posedă aceleaşi organe ca toţi
oamenii şi aceste organe fabrică aceeaşi materie, dar această materie sublimată se ridică
pentru a alimenta toţi centri săi spirituali de sus, şi se ridică asupra lui ca razele de
lumină.
Acestea sunt adevăruri care erau învăţate de discipolii Iniţierilor antice. Dar în
acea epocă i se pretindeau celui ce dorea să aibă acces la mistere ani de studii şi de
muncă; şi mulţi dintre ei nu erau admişi. Eu vă cer vouă cel puţin să fiţi conştienţi de
valoarea acestor cunoştinţe pe care le primiţi, şi să mulţumiţi Cerului.
Unii dintre voi m-au rugat să vă spun Rugăciunea lui Solomon, pe care nu au
auzit-o până acum. Desigur, pot să o fac, am făcut-o de câteva ori în trecut, în
circumstanţe excepţionale, dar înainte, vă voi spune acestea:
În zilele noastre, când ezoterismul şi ştiinţele oculte sunt la modă, din ce în ce mai
multe cunoştinţe care stăteau ascunse de secole sunt puse la dispoziţia tuturor. În trecut,
ele erau date numai celor care se arătau demni, dar acum sunt etalate la lumina zilei. Şi
nu numai că sunt etalate la lumina zilei, dar se prezintă, amestecat, adevărul şi falsul,
bunul şi răul, magia albă şi magia neagră, fără a învăţa oamenii să facă diferenţa între
cele două şi fără să fie preveniţi de pericolele teribile spre care aleargă aruncându-se
orbeşte în nu contează ce studiu şi în nu contează ce practică. Deci, fiţi atenţi!
Această rugăciune, numită Rugăciunea lui Solomon, este foarte puternică din
cauza tuturor numelor divine care sunt invocate şi nu putem să o spunem fără să ne luăm
precauţii. Trebuie ca, în prealabil să fi depus o muncă de stăpânire de sine asupra noastră
înşine, pentru a ne adresa fără pericol sefiroturilor, ierarhiilor îngereşti şi lui Dumnezeu
pronunţându-le numele cu voce tare. Şi chiar numai pentru a asculta aceste nume, care
sunt cele mai sacre ale Kabbalei, e necesar de a ne pune într-o stare de mare respect, de
mare reculegere. Iată ceea ce vă cer să faceţi. Deci, iată această rugăciune:
Puteri ale Regatului, fiţi sub piciorul meu stâng şi în mâna mea dreaptă.
Spirite ale lui Malhouth, conduceţi-mă între cele două coloane pe care apasă
întregul edificiu al Templului.
Bnei Elohim, fiţi fraţii mei în numele Fiului şi prin virtuţile lui Tsebaoth.
Aralim, acţionaţi.
Amin.
Dar câţi sunt capabili să-şi abandoneze preocupările pentru a urca aceste culmi?
Foarte puţini. De aceea renunţ adesea să vă vorbesc despre aceste regiuni care sunt poate
singurele în care mă simt fericit. Adesea, venind spre sala de conferinţe, îmi spun:
"Astăzi le voi vorbi despre Arborele Vieţii şi despre ierarhiile îngereşti..." Şi deja pe
drum le pronunţ numele în interiorul meu. Dar când ajung şi văd feţele voastre, simt că
sunt lucruri mult mai urgente pe care trebuie să vi le spun! Cum aş putea să vă întreţin cu
aceste subiecte sublime când citesc în privirea voastră cât sunteţi de prinşi de necazurile
vieţii cotidiene?..
Dar astăzi am pronunţat aceste nume divine, ele au plecat în spaţiu, ierarhiile
glorioase au auzit că le-am invocat şi că le-am cerut binecuvântările lor pentru voi. (A se
vedea primul capitol din "Adevărata Învăţătură a lui Christ" colecţia Izvor Nr 215, unde
rugăciunea domnească "Tatăl Nostru..." este comentată în legătură cu cele zece
sefiroturi.)
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
De la om la Dumnezeu
Da, auzim de atâtea ori repetându-se că cuvântul religie vine din latinescul
“religare” adică relegare! Religia e cea care îl releagă pe om la Dumnezeu. Dar ce idee
avem despre Dumnezeu, şi cum se poate stabili această legătură? Veţi spune: “E uşor, ne
legăm la Dumnezeu prin rugăciune.” Ah! dacă ar fi aşa de simplu! Ca şi cum ar fi
suficient să spunem: “Dumnezeul meu... Domnule Dumnezeu...” pentru a intra în
legătură cu El!
Iată cum se petrec lucrurile pe pământ. Deci, cel care îşi imaginează că atunci
când se adresează lui Dumnezeu mesajul său sau rugămintea sa Îl atinge direct, e un
ignorant, asta e! Pe pământ, e imposibil să te adresezi unui personaj înalt fără a trece prin
intermediari, dar ei îşi închipuie că pe Dumnezeu, da, îl vor atinge direct! Pentru că
Dumnezeu, înţelegeţi, e un bonom foarte drăguţ, foarte accesibil, putem să-L batem pe
umăr, să-L tragem de barbă, El ascultă toate plângerile, toate reclamaţiile şi chiar El în
persoană răspunde la acestea... Dar ce e cu toţi aceşti ignoranţi care cred că gândurile şi
sentimentele lor ajung direct la Dumnezeu şi chiar El Însuşi va veni special să se ocupe
de ei? E singur în Cer, înţelegeţi, El nu are servitori, nu are lucrători pentru a face munca,
El trebuie să facă totul. Şi e acelaşi care odinioară s-a înhămat să creeze lumea în şase
zile. Săracul, câtă muncă! Nu are pe nimeni care să-L ajute.
Pe pământ, cel mai mic patron are una sau mai multe secretare şi echipe de
lucrători; dar Dumnezeu, nu, El Însuşi trebuie să facă toată munca şi oricine poate să aibă
de-a face cu El. Unii vă vor spune: ei discută cu Dumnezeu şi Dumnezeu le răspunde.
Sau uneori, e invers: Dumnezeu le vorbeşte şi ei Îi răspund! Nefericiţii, dacă lucrurile s-ar
petrece aşa cum îşi imaginează, de mult ar fi fost fulgeraţi, pulverizaţi, nu ar fi rămas nici
cea mai mică urmă din ei. Dumnezeu e o energie de o putere indescriptibilă, nici o fiinţă
umană nu a putut nici să-L atingă, nici să-L asculte, nici să-L vadă. Veţi spune că
Avraam, Moise şi profeţii Israelului au vorbit cu Dumnezeu. Da, Vechiul Testament e
plin de aceste dialoguri, dar în realitate acesta nu este decât un mod figurat de a prezenta
lucrurile...
Da, iată ce trebuie ştiut: între noi şi Dumnezeu există un întreg drum de parcurs,
un spaţiu atât de vast încât e imposibil să-l concepem, şi acest spaţiu nu e gol, el se
compune din regiuni locuite de entităţi spirituale. Toate religiile au menţionat într-un fel
sau altul existenţa acestor regiuni şi acestor entităţi. Pentru mine, tradiţia evreiască este
cea care dă noţiunile cele mai precise, cele mai clare. Atât creştinismul cât şi islamismul
au moştenit în parte aceste noţiuni.
Majoritatea oamenilor se poartă ca şi cum ar fi singurele creaturi cu adevărat
evoluate. Sub ei sunt animalele, plantele, pietrele, iar deasupra, foarte departe, undeva,
este Dumnezeu... câţi încă o cred! Ei ignoră existenţa tuturor acelor fiinţe care fac
legătura dintre Dumnezeu şi ei. Sau, chiar dacă ştiu de existenţa lor pentru că au auzit
vorbindu-se de ele, ei se gândesc la ele rar, nu încearcă să stabilească legături cu aceste
fiinţe. Catolicii, ortodocşii se adresează sfinţilor; e bine, dar chiar şi cei mai mari sfinţi nu
sunt decât fiinţe umane, şi cultul acestora aminteşte adesea de culturile păgâne: pentru a
regăsi un obiect pierdut trebuie să ne adresăm sfântului Antoine de Padoue; pentru a evita
un accident, sfântului Christophe... Toţi sfinţii calendarului sau aproape toţi au o funcţie
particulară, şi un număr incalculabil de Notre Dame sunt invocate pentru a obţine
vindecarea, protecţia, naşterea unui copil, abundenţa recoltelor, întoarcerea soţului sau
femeii infidele, etc. Creştinii au tendinţa de a dispreţui religiile politeiste şi multitudinea
lor de divinităţi, fără a-şi da seama că şi ei de asemenea, într-un anume fel, au un veritabil
panteon.
Tradiţia creştină, care preia tradiţia evreiască, învaţă despre existenţa a nouă
ordine îngereşti: Îngerii, Arhanghelii, Principatele, Virtuţile, Puterile, Dominatorii,
Tronurile, Heruvimii, Serafinii. Aceste ordine îngereşti sunt fiecare un aspect al puterii şi
virtuţilor divine, dar mai ales reprezintă pentru noi noţiuni mai accesibile decât cuvântul
Dumnezeu. Pentru buna noastră dezvoltare spirituală, trebuie să cunoaştem existenţa
acestor entităţi care ne depăşesc, pentru că ele sunt pentru noi ca nişte faruri pe drumul
nostru.
Desigur, puteţi să vă adresaţi lui Dumnezeu, dar ştiind că nu-L veţi atinge
niciodată direct. Servitorii săi îi vor transmite dorinţele, rugăciunile voastre... sau poate
nu le vor transmite: multe cereri nu ajung la destinaţie pentru că pe drum există entităţi
care fac un triaj. Ele privesc şi spun: “Nu e necesar să aducem aceste lucruri până la
Dumnezeu, El are altceva de făcut decât de a asculta acest gen de reclamaţii. La coş cu
ele!”
Da, acestea să fie clare pentru voi. Puteţi, desigur, să vă adresaţi direct lui
Dumnezeu, şi eu o fac, dar ştiind că sunt alţii care transportă cererile voastre, şi dacă ele
nu sunt pure şi dezinteresate ele vor fi aruncate la coş şi nu veţi primi nici un răspuns. E
bine să ştiţi de la început cum stau lucrurile pentru a nu vă înşela şi a nu aştepta inutil.
Tot ceea ce putem primi de la Dumnezeu este o rază, un efluviu care vine de departe, de
foarte departe şi care coboară prin intermediul ierarhiei îngereşti. Tot Dumnezeu este
Acela care ne răspunde, pentru că Dumnezeu se găseşte la toate nivelele creaţiei, dar El
nu ne răspunde niciodată direct.
Pentru cel care simte nevoia de a se apropia de Creator, de a-i penetra imensitatea,
religia dă câteva mijloace: rugăciunea, participarea la slujbele religioase, ascultarea unor
anumite reguli. E bine, dar e insuficient. Pentru a ne apropia de Dumnezeu, nu e suficient
a simţi emoţii mistice şi a respecta reguli, e necesar de a aprofunda un sistem de explicare
a lumii.
Este vorba de cinci planuri distincte şi veţi înţelege mai bine natura lor ştiind că
putem să stabilim o corespondenţă între aceste cinci planuri şi cele cinci principii din om
care sunt: spiritul, sufletul, intelectul, inima şi corpul fizic: Dumnezeu corespunde
spiritului, sefira corespunde sufletului, şeful ordinului îngeresc corespunde intelectului,
ordinul îngeresc corespunde inimii şi planeta corespunde corpului fizic.
- El - Chadai El Hai
Kether: Coroana
Tiphereth: Frumuseţea
Hohmah: Înţelepciunea
Netsah: Victoria
Binah: Inteligenţa
Hod: Gloria
Hessed: Graţia
Iesod: Fundamentul
Gebourah: Forţa
Malhouth: Regatul
- Ouriel: Dumnezeu este lumina mea, sau Sandalfon care e interpretat ca forţa
care uneşte materia în formă.
În fine, corpurile cosmice sau planetele care corespund planului fizic sunt:
- Mazaloth: Zodiacul
- Chabtai: Saturn
- Tsedek: Jupiter
- Madim: Marte
- Chemesch: Soarele
- Noga: Venus
- Kohave: Mercur
- Levana: Luna
Cei din vechime, care nu cunoşteau decât şapte planete, nu au plasat pe Arborele
sefirotic nici pe Uranus, nici pe Neptun, nici pe Pluton. Ei au făcut să corespundă lui
Kether nebuloasele, primele turbioane: Reschith haGalgalim, şi lui Hohmah, Zodiacul:
Mazaloth. Putem să păstrăm această atribuire, dar putem de asemenea să-l plasăm pe
Uranus la nivelul lui Hohmah, pe Pluton la nivelul lui Daath şi pe Neptun la nivelul lui
Kether.
Kabaliştii au numit această figură Arborele Vieţii pentru că acest ansamblu format
din sefiroturi trebuie înţeles ţinând cont de tocmai de imaginea unui arbore.
Cum e făcut un arbore? El are rădăcini, un trunchi, crengi, frunze, flori şi fructe
care sunt solidare între ele. La fel, sefiroturile sunt legate între ele prin căi de comunicare
numite “cărări”. Aceste cărări, în număr de 22, sunt desemnate de cele 22 de litere ale
alfabetului ebraic:
Cele 22 de cărări şi cele 10 sefiroturi sunt numite cele 32 de căi ale Înţelepciunii
care sunt, simbolic, plasate în Hohmah. Veţi înţelege mai bine natura şi funcţiile acestor
treizeci şi două de căi dacă veţi încerca să faceţi o legătură cu faptul că avem 32 de dinţi.
Da, şi de altfel nu se vorbeşte de “dinţi (măsele) de minte”? Avem 32 de dinţi pentru a
mesteca hrana şi cele 32 de căi sunt de asemenea, într-un anumit fel, dinţi cu care
mestecăm hrana psihică şi spirituală pe care o primim în fiecare zi. Prin această
masticaţie obţinem înţelepciunea. A deveni înţelept înseamnă a mastica experienţele pe
care le facem în fiecare zi pentru a reţine sucul nutritiv.
Cele 32 de căi ale Înţelepciunii leagă cele 10 sefiroturi, fiecare cu cele 5 diviziuni,
de aceea Kabbala spune că ea conduce spre cele 50 de porţi ale Înţelepciunii care sunt
atribuite simbolic sefirei Binah. Pentru a deschide porţile trebuie să avem chei. Şi
adevărata cheie în Ştiinţa iniţiatică este cunoaşterea omului însuşi. Iniţiatul poate
cunoaşte totul pentru că se cunoaşte pe sine. În unele reprezentări, în anumite fresce
egiptene de exemplu, Iniţiatul ţine în mână un fel de cheie de formă identică simbolului
lui Venus . Acest simbol reprezintă schematic fiinţa umană cu cap, cele două braţe
depărtate şi cele două picioare unite. Iniţiatul posedă cheia care îi permite de a se
cunoaşte, şi cunoscându-se, el cunoaşte întreg universul, el poate dechide porţile tuturor
regiunilor lui.
Vă veţi întreba fără îndoială: “De ce zece sefiroturi? Universul e divizat chiar în
zece regiuni?” Nu, şi la acest subiect există un punct important pe care trebuie să-l
cunoaşteţi. Arborele sefirotic nu e destinat să ne înveţe astronomie sau cosmogonie. În
realitate, nimeni nu poate spune cu exactitate ce este universul şi cum a fost el creat.
Arborele sefirotic reprezintă un sistem de explicare a lumii care e de natură mistică.
Bazele sale au fost puse de milenii. Spiritele excepţionale care l-au conceput nu posedau,
evident, telescoape sau lunete astronomice. Prin meditaţie, contemplaţie, graţie unei vieţi
interioare intense, ele au reuşit să sesizeze o realitate cosmică pe care au tradus-o cu
ajutorul imaginilor şi povestirilor simbolice. Această tradiţie, mereu reluată, la care s-a
meditat de-a lungul secolelor a ajuns până la noi. Arborele sefirotic nu e o descriere
exactă a universului nostru, ceea ce explică absenţa unor planete, locul soarelui, etc...
Kabaliştii menţionează, deşi mai rar, o a unsprezecea sefiră: Daath, al cărei nume
înseamnă “a şti”. Ei o plasează între Kether şi Tiphereth, dar în general ea nu figurează pe
reprezentarea Arborelui sefirotic.
O primă divizare face să apară patru planuri. De sus în jos acestea sunt:
- Olam Atsilouth sau lumea emanaţiilor, formată din sefirele Kether, Hohmah şi
Binah.
- Olam Briah sau lumea creaţiei, compusă din sefirele Hessed, Gebourah,
Tiphereth.
- Olam Ietsirah sau formaţiei, compusă din sefirele Netsah, Hod, Iesod.
- Olam Assiah sau lumea acţiunii, formată din singura sefiră Malhouth.
Şi aici, între lumea de sus şi lumea de jos, există o ierarhizare care are de
asemenea corespondenţa sa în fiinţa umană.
- Planului Olam Atsilouth îi corespunde Neschamah,adică planul divin al
sufletului şi al spiritului.
- La stânga, stâlpul Rigorii numit Boaz, care e o putere feminină, pasivă, şi care
cuprindele sefirele Binah, Gebourah şi Hod.
Nu e suficient de a citi de două sau de trei ori acest tablou, de a reţine numele şi a
le menţiona din timp în timp în conversaţie. Pentru a deveni baza unei adevărate munci
spirituale, Arborele sefirotic trebuie să fie un subiect de meditaţie permanent. Încercaţi să
asimilaţi încet aceste noţiuni, să le digeraţi... Şi să nu fiţi miraţi dacă mă veţi auzi folosind
termeni care aparţin domeniului nutriţiei. Această meditaţie asupra Arborelui sefirotic
poate fi comparată cu nutriţia. În fiecare zi, mâncaţi pentru a vă menţine sănătatea; dintr-
un mare număr de alimente alegeţi unele şi acestea nu sunt aceleaşi de la o zi la alta. În
Arborele sefirotic veţi descoperi o imensă varietate de “hrană”, pentru că e o reflectare a
universului. Religia şi filozofia sunt bine reprezentate, desigur, la fel şi morala, adevărul,
dar de asemenea şi ştiinţele şi artele: de voi depinde să învăţaţi să vă hrăniţi zilnic.
Îngerii din Kether sunt Serafinii, în evreieşte Hayoth haKodesch, care se traduce
Animale ale sfinţeniei. Hayoth este pluralul cuvântului haya care înseamnă viaţă.
La începutul Cărţii lui Ezechiel, în Biblie, citim o descriere a celor patru Animale
sfinte, şi într-un fel asemănător sfântul Ioan le-a descris în Apocalipsă: “De îndată am
fost răpit în duh. Şi iată, era un tron în cer şi pe tron şedea Cineva... Iar în mijlocul
tronului şi în jurul lui erau patru fiinţe pline de ochi, dinainte şi dinapoi. Prima fiinţă
semăna cu un leu, a doua semăna cu un taur, a treia avea faţa ca de om şi a patra semăna
cu un vultur care zboară. Cele patru fiinţe aveau fiecare câte şase aripi şi erau pline de
ochi de jur împrejur. Ele spuneau fără încetare zi şi noapte: Sfânt, sfânt, sfânt este
Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel care era şi Cel care este şi Cel ce vine!”
Cele patru fiinţe care se află în faţa tronului lui Dumnezeu reprezintă cele patru
principii ale materiei, cele patru elemente: leul (focul), taurul (pământul), omul (aerul), şi
vulturul (apa) (Despre corespondenţa între vultur şi apă, a se vedea tomul 32 din Opere
Complete, pag. 92-93). Rădăcinile materiei sunt deci în Dumnezeu, în sefira Kether, şi
Serafinii sunt îngerii celor patru elemente. Dar la acest grad de puritate, materia este
aproape de aceeaşi substanţă ca şi spiritul.
Serafinii sunt primele creaturi care primesc emanaţiile divine, ei sunt plonjaţi în
oceanul materiei primordiale încă în plină fierbere şi beau de la Sursa de lumină, de la
Sursa dragostei, care e singura lor hrană. Ei se hrănesc contemplânu-L pe Dumnezeu, de
aceea sunt reprezentaţi cu ochi pe tot corpul. Serafinii sunt cea mai perfectă manifestare a
dragostei, pentru că dragostea adevărată e o contemplare.
În faţa tronului lui Dumnezeu Serafinii nu încetează să repete: “Sfânt, sfânt, sfânt
este Dumnezeu.” Cuvântul "sfânt" caracterizează cel mai bine esenţa Divinităţii. Acest
cuvânt a fost folosit atât de des pentru a desemna numai bărbaţi sau femei care
manifestau anumite virtuţi de răbdare, bunătate, milostenie, că şi-a pierdut înţelesul
adevărat. Pentru a înţelege ce este sfinţenia, trebuie să ne îndreptăm spre limbile slave. În
bulgară, de exemplu, cuvintele “svet” (sfânt) şi “svetost” (sfinţenie) au aceeaşi rădăcină
ca şi cuvântul lumină: “svetlina”. Sfinţenia este deci o calitate a luminii. În acest sens
putem spune că Dumnezeu este cu adevărat sfânt pentru că El e lumină pură. Aceasta este
ceea ce repetă Serafinii, şi de aceea sfinţenia este de asemenea înscrisă în numele lor:
Hayoth haKodesch: Animalele sfinţeniei.
Îngerii lui Hohmah sunt Heruvimii, în evreieşte Ophanim, adică roţi. Profetul
Ezechiel în cartea sa descrie viziunea ce a avut-o despre roţi “ de o circumferinţă şi
înălţime înspăimântătoare”, mergând aproape de Animalele sfinte: “Când animalele se
ridicau de pe pământ, roţile se ridicau şi ele. Ele mergeau acolo unde Spiritul le comanda
să meargă; şi roţile se ridicau cu ele, pentru că spiritul Animalelor era în roţi. Când
Animalele mergeau, ele mergeau; când Animalele se opreau, ele se opreau; când
Animalele se ridicau de pe pământ, roţile se ridicau cu ele, pentru că spiritul Animalelor
era în roţi.” Animalele sfinte se supun ordinelor Spiritului şi transmit un impuls roţilor.
Din păcate, suntem obligaţi să constatăm că printre cei care crează muzică sau
printre cei care o interpretează, foarte puţini sunt capabili să ducă o viaţă muzicală.
Muzica, adevărata muzică nu este cea care se execută cu instrumente sau cu vocea, ci cea
pe care o exprimăm prin gânduri, sentimente şi gesturi armonioase în toate circumstanţele
vieţii. Aceasta este muzica lui Hohmah.
Dându-le numele de Tronuri îngerilor lui Binah, religia creştină insistă asupra
noţiunii de stabilitate, în timp ce numele lor ebraic Aralim: leii, introduce noţiunea de
judecată. Simbolic, leul e legat de justiţie şi “Leul tribului lui Iuda” e o figură a justiţiei
supreme. Cei douăzeci şi patru de Bătrâni sunt Domnii destinului; nimic din gândurile,
sentimentele şi actele umane nu le scapă, şi ei sunt cei care decid pedepsele,
recompensele şi condiţiile în care oamenii vin să se reîncarneze.
Pentru că aparţin triadei cele mai elevate, Kether, Hohmah şi Binah, primele trei
ordine îngereşti sunt cel mai des menţionate în cărţile sacre.
Ordinele îngereşti ale celei de-a doua triade: Hessed, Gebourah şi Tiphereth, sunt:
- Dominatorii: Haschmalim-ii (Scânteietorii),
Cele trei ordine au ca punct comun exprimarea puterii, şi identificăm acţiunea lor
calităţilor sefiroturilor pe cale le locuiesc. Dominatorii, îngerilor lui Hessed (mila)
răspândesc peste tot binecuvântările lor sub conducerea lui lui Tsadkiel al cărui nume
semnifică: “Dumnezeu este dreptatea mea”. Puterile, îngerii lui Gebourah (forţa),
înflăcăraţi de zel pentru Creator, vor, conduşi de Kamael -“dorinţa lui Dumnezeu”- să
restabilească ordinea peste tot unde este ameninţată. Munca lor e comparabilă cu cea
efectuată de organism pentru a se debarasa de toate deşeurile. Virtuţile, îngerii lui
Tiphereth (frumuseţea), au în fruntea lor pe arhanghelul Mikhael. Aceştia sunt Malahim-
ii menţionaţi în Apocalipsă: “A avut loc un război în Cer. Mikhael şi îngerii săi luptau
împotriva dragonului.”
Ierarhiile îngereşti a celei de-a treia triade Nestah, Hod, Iesod sunt:
Keroubim-ii sunt îngerii purtători de viaţă pură. Ei sunt cei mai aproape de
oameni şi sunt deci mai des în contact cu ei decât alte ordine îngereşti. În fruntea lor e
arhaghelul Gabriel: “Dumnezeu e forţa mea”.
În fine, deşi nu fac propriu-zis parte din ierarhia îngerească, în a zecea sefiră,
Malhouth, kabalişti plasează ordinul Ischim. Aceştia sunt sfinţii, profeţii, Iniţiaţii, marii
Maeştri ai tuturor religiilor, toţi cei care prin viaţa şi cuvintele lor au antrenat oamenii pe
calea luminii. Ei reprezintă fraternitatea marilor suflete pe care creştinii o numesc
Comunitatea sfinţilor. Aceste fiinţe au coborât pe pământ pentru a instrui şi a ajuta pe
oameni şi spre ele trebuie să ne îndreptăm privirile, pentru că graţie lor, graţie
învăţământului lor, graţie dorinţei lor de a ne ajuta şi de a lucra pentru evoluţia noastră,
putem să ne ridicăm pe scara creaturilor. În fruntea lor, Kabbala plasează pe Sandalfon,
sau pe Ouriel.
II
Dar cum să îndrăznim să vorbim de aceste entităţi în faţa cărora trebuie numai să
ne prosternăm în linişte? Eu o fac pentru a vă inspira dorinţa de a nu vă mulţumi cu o
existenţă inconştientă şi prozaică. Cel ce nu cunoaşte realitatea acestor regiuni sublime
poate să se mulţumească cu o viaţă ordinară. Dar cel ce o cunoaşte, simte că totul căruia
obişnuia să-i acorde valoare e nimic faţă de ce există în lumea sublimă. Da, tot ce a
produs mai mare ştiinţa, arta, filozofia, păleşte faţă de acestea. Trebuie cel puţin să
cunoaştem existenţa acestor regiuni populate de creaturi perfecte pentru a înţelege cât de
important e de a ne apropia de ele.
Ehieh
Atunci când Dumnezeu i-a dat misiunea de a-i elibera pe Evreii de jugul
Egiptenilor, Moise a răspuns: “Voi merge spre copiii Israelului şi le voi spune:
Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis spre voi. Dar dacă mă vor întreba care e numele
Său, ce să le răspund? Dumnezeu spuse lui Moise: Ehieh Ascher Ehieh (ceea ce însemnă
literalmente: eu voi fi cine voi fi). Şi a adăugat: Astfel să le răspunzi copiilor lui Israel:
Cel care se numeşte Ehiel “eu voi fi” m-a trimis la voi.”
Numele lui Dumnezeu care corespunde sefirei Kether, Ehieh, semnifică deci: “eu
voi fi.” Dumnezeu se numeşte pe El Însuşi “eu voi fi” pentru a exprima faptul că nu a
terminat să se manifeste. El este Cel care devine sublim, iar noi nu putem nici să-l
vedem, nici să-l auzim, nici să-l atingem.
Chadai El Hai
În sefira Iesod, numele lui Dumnezeu este Chadai El Hai care se traduce prin
Atotputernic (Chadai) Dumnezeu (El) Viu (Hai). În realitate, El Chadai semnifică exact:
“Dumnezeul al munţilor”. Imaginea muntelui, a culmii, a fost asociată tot timpul
Divinităţii; pentru că e pe culme, Dumnezeu e Atotputernic.
Adonai Meleh
Încă o dată, insist asupra faptului că aceste nume reprezintă diversele aspecte ale
unui Dumnezeu unic şi că aceste aspecte nu sunt nici inferioare nici superioare unele faţă
de altele. Dispunerea verticală a Arborelui sefirotic arată necesitatea existenţei unei baze
şi unei culmi, dar Elohim Gibor, de exemplu, este exact acelaşi Dumnezeu ca şi Chadai
El Hai, sau El sau Ehieh.
Scopul evoluţiei spirituale e adesea simbolizat de unul sau mai multe obiecte pe
care Iniţiatul ajunge să le cucerească după lungi eforturi, lungi suferinţe. Bagheta magică,
elixirul vieţii fără de moarte, panaceul universal, oglinda magică, piatra filozofală
menţionate în anumite tradiţii populare sunt în realitate simboluri ale unor facultăţi pe
care Iniţiaţii sunt pe cale să le dezvolte, puteri pe care au reuşit să le obţină. Le posedau ei
propriu-zis? Câteodată da, dar nu aceasta e problema. Mai întâi ei trebuie să le caute în ei
înşişi şi să le posede sub formă de calităţi şi virtuţi şi să lucreze cu ele.
Acesta e sensul pe care trebuie să-l dăm povestirilor Vechiului Testament privind
dispariţia lui Enoh care: “mergea cu Dumnezeu; apoi n-a mai fost, pentru că Dumnezeu l-
a luat: el a fost ridicat la cer pentru a nu mai vedea moartea...” şi a lui Ilie care a fost luat
de: “un car de foc cu cai de foc... şi s-a ridicat la cer într-un vârtej.” Focul devorează
obiectele şi le transformă în flăcări şi e la fel şi cu lumina. Acestea vă par terefiante? Nu,
pentru Iniţiaţi, a fi absorbit de lumină, a se topi în acel spaţiu despre care nu se mai ştie
dacă e lumină sau tenebre, e experienţa cea mai dorită.
În Egiptul antic, atunci când discipolul atingea ultimul grad de Iniţiere, marele
preot însuşi îi spunea la ureche: “Osiris e un zeu negru... Osiris e tenebre, de trei ori
tenebre.” Cum putea fi negru Osiris, Zeul luminii şi al soarelui? Discipolul era tulburat,
pentru că negrul e simbolul răului şi al necunoscutului. Să cauţi lumina, să parcurgi un
întreg drum pentru a descoperi la sfârşit tenebre! Realitatea e că Osiris e atât de luminos
că pare obscur. Osiris e lumina de deasupra luminii. De ce se vorbeşte de “lumină
orbitoare”? Aparent e o contradicţie, dar în realitate, nu este. Chiar şi noi, în planul fizic,
nu numim lumină decât ceea ce ochii noştri pot să vadă. Ceea ce ei nu pot să vadă,
numim umbră, noapte, şi toate acestea sunt relative, în comparaţie cu unele animale care
văd clar noaptea. Dacă nimic nu v-a pregătit să înţelegeţi gândirea unui mare filozof, unui
mare savant, oricare ar fi lumina pe care el o proiectează asupra anumitor probleme, totul
rămâne obscur pentru voi, şi cu cât gândirea lui e mai luminoasă, cu atât e mai obscură
pentru cei ce nu o pot sesiza. Cuvintele “tenebre”, “obscuritate” nu sunt utilizate pentru a
defini obiectiv o realitate, ci pentru a exprima incapacitatea noastră de a o percepe. Şi
ceea ce noi numim lumină corespunde unei realităţi care se găseşte la dispoziţia noastră.
De aceea putem spune că lumina iese totdeauna din tenebre.
Noi nu vom şti niciodată dacă tenebrele sunt adevărate tenebre sau ele ne apar aşa
din cauza incapacităţii noastre de a le vedea. Cum putem şti dacă tenebrele sunt sau nu
sunt o realitate? Pentru a facilita înţelegerea, Iniţiaţii, care au vrut să instruiască oamenii
asupra misterelor lui Dumnezeu şi ale creaţiei, învaţă că lumina iese din tenebre. La
începutul cărţii Genezei, de exemplu, e scris: “Pământul era inform şi gol. Erau tenebre la
suprafaţa abisului şi Spiritul lui Dumnezeu se plimba deasupra apelor. Dumnezeu spuse:
Să fie lumină! Şi a fost lumină.” Lumea celor zece sefiroturi pe care noi o studiem e cea a
manifestării, din momentul de când Dumnezeu a spus: “Să fie lumină!” Dar aceasta nu
înseamnă că înainte guvernau tenebrele, din contră. De aceea în Arborele sefirotic
kabaliştii au numit spaţiul de deasupra lui Kether: Ain Soph Aur: lumina fără de sfârşit.
Acest spaţiu e ca un văl întins pe care nu îl putem penetra. E Absolutul, Nemanifestatul,
despre care nu avem nici o noţiune, şi de unde Kether, Dumnezeu Tatăl, e o emanaţie.
Ain, Ain Soph, Ain Soph Aur... Astfel au încercat kabaliştii să exprime realităţi
care scapă înţelegerii noastre. Absolutul, nu putem vorbi de el, dar păstraţi noţiunea şi
mulţumiţi lui Dumnezeu, Tatăl vostru Ceresc care vă iubeşte, care vă ajută să creşteţi şi
care lucrează în inima voastră, căci cuvintele sunt numai o manieră de a vă prezenta
această realitate. Cereţi Cerului să vă dea lumina pentru a penetra aceste Mistere spre
care eu nu pot decât să vă orientez.
“Să fie lumină!” După povestea din Geneză, în momentul în care Dumnezeu a
pronunţat aceste cuvinte a început creaţia. Aceasta semnifică că nu a existat lumină
înainte? Şi cum a putut crea Cuvântul divin? Şi aici tabloul Arborelui sefirotic, Arborele
Vieţii, ne ajută să înţelegem.
Înainte ca Dumnezeu să spună: “Să fie lumină!” această realitate pe care noi o
numim lumină nu exista decât sub o formă pe care nu puteam să o concepem: Ain Soph
Aur. Şi “cuvântul” lui Dumnezeu, care nu are evident nici o legătură cu ceea ce putem
face noi, noi, numindu-l cuvânt, nu e decât un fel de a exprima ideea că, pentru a crea,
Dumnezeu a proiectat ceva din El Însuşi. Această proiecţie care era El, dar o nouă formă
a Lui, noi o numim lumină. A spune că Dumnezeu a “vorbit” semnifică că El a avut
voinţa de a se manifesta. Vă gândiţi că e dificil de înţeles... Nu, să luăm un exemplu din
viaţa cotidiană. Aveţi o idee, dar unde este această idee? Unde o situaţi? Putem să o
vedem şi să o localizăm într-o anumită parte a creierului vostru? Nu. Şi suntem obligaţi
să recunoaştem că nu ştim din ce materie este ea făcută. Dar în momentul în care
exprimaţi această idee prin cuvânt, deja începem să-i percepem existenţa. În fine, când
acţionaţi conform acestei idei, ea se încarnează în materie, ea devine vizibilă. Cuvântul
este un intermediar între planul gândirii pure şi cel a realizării în materie. Aveţi aici o
imagine a procesului creaţiei.
Acum, dacă alăturăm fraza din Geneză: “Dumnezeu spuse: Să fie lumină!” şi
prima frază din Evanghelia sfântului Ioan: “La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu
Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu”, vom înţelege şi mai bine ce raport există între
Cuvânt şi lumină. Lumina este substanţa pe care Cuvântul divin, primul născut din
Dumnezeu, a făcut să apară pentru a deveni materia creaţiei. Veţi spune că atunci când
privim pietrele, plantele, animalele şi chiar oamenii, nu vedem că ei sunt făcuţi din
lumină. Da, pentru că această lumină din ei s-a condensat ajungând pe punctul de a
deveni opacă. Şi dacă opunem în general materia luminii, e pentru că ignorăm că ceea ce
numim materie este în realitate lumină condensată.
Să luăm acum imaginea unui fluviu, păstrând tot timpul în minte că nu e vorba
decât de o imagine destinată să traducă un aspect al realităţii. Dar realitatea însăşi e mult
mai complexă şi trebuie deci pentru a o înţelege să introducem noi elemente.
Sefiroturile sunt repartizate pe trei coloane, aceasta semnifică deci că fluviul vieţii
nu curge în linie dreaptă de jos în sus. Am văzut că de o parte şi de alta al Stâlpului
central se află Stâlpul Clemenţei polarizat pozitiv şi cel al Rigorii polarizat negativ.
Trecând dintr-o sefiră în alta, emanaţia divină schimbă deci polaritatea. Aceasta explică
că succedându-se unele pe altele, sefiroturile par de o natură opusă. Lui Hohmah, de
exemplu, care reprezintă armonia, dragostea universală, îi urmează Binah, care reprezintă
rigoarea implacabilă a decretelor divine. Acestei intransigenţe a lui Binah îi urmează
clemenţa lui Hessed; clemenţei lui Hessed îi urmează îndrăzneala combativă a lui
Gebourah, etc. Şi cum fiecare sefiră corespunde unui unui atribut divin, unei virtuţi
divine, se explică de ce adjectivele atribuite lui Dumnezeu sunt atât de diferite şi aparent
contradictorii: milostiv, teribil, dulce, gelos, fidel, răzbunător... Ele exprimă caracterele
opuse ale celor doi stâlpi.
Vă gândiţi: “Dar Dumnezeu este absolut liber! Cum trebuie să înţelegem această
limitare?” Vă voi explica.
Sefirele Kether, Hohmah, Binah corespund acelei entităţi pe care religia creştină o
numeşte Dumnezeu (a se vedea cap: “Familia cosmică şi misterul Sfintei Treimi”).
Kether, Hohmah, Binah reprezintă Sfânta Treime, Dumnezeu în trei persoane. Această
trinitate (pe care Kabbala o situează în planul emanaţiilor, Atsilouth) este cea care a creat
lumea şi rămâne prezentă în ea.
“Cerul şi pământul vor trece, spunea Iisus, dar cuvintele mele nu vor trece.” Când
se exprima aşa, Iisus se identifica cu a doua persoană a Trinităţii, Fiul, cea de-a doua
sefiră, Hohmah, Cuvântul. Cerul şi pământul vor trece, e adevărat, dar germenii care sunt
în Hohmah, arhetipurile pentru un nou cer şi un nou pământ, nu vor trece, pentru că sunt
eterne.
“Atunci când Eternul a trasat un cerc la suprafaţa abisului, eram acolo”, spune
Hohmah, înţelepciunea, în Cartea Proverbelor. Şi ce este acest cerc? Frontierele pe care
Dumnezeu Însuşi le-a trasat pentru a crea lumea. În acest sens trebuie să înţelegem că
Dumnezeu s-a limitat. A se limita înseamnă: a se închide într-un univers care
funcţionează şi evoluează după legi proprii. În afară, deasupra acestui univers, ignorăm
ceea ce există. Legile vieţii pe care le studiază ştiinţa nu sunt altceva decât limitele pe
care Dumnezeu le-a impus în creaţia sa. Aceste limite sunt cele care dau structură, formă,
contur şi coeziune materiei, o lume care nu ar fi circumscrisă în limite ar fi instabilă, nu
ar putea subzista, pentru că în interiorul acestor limite toată materia este în mişcare şi nu
ar cere decât să scape.
Dumnezeu există sub toate aspectele, de la piatră, unde El este limitat la extrem şi
unde putem să-L atingem, până la substanţa cea mai imaterială, lumina, şi încă mai sus...
El e omniprezent în pietre, plante, animale, oameni, îngeri şi în toate ierarhiile celeste, şi
mai departe încă... El are membrele Sale profund afundate în creaţie, dar există regiuni
unde El e mai liber. În formele mai dense ale materiei, El nu se mai poate mişca, dar în
Împărăţia Sa El e liber. Dacă înţelegeţi aceasta, ferestrele se vor deschide în faţa voastră
în faţa unor orizonturi minunate...
Dumnezeu este liber, da, dar în afara lumii noastre. Atunci când intră în lumea
noastră, El se găseşte limitat. De aceea, când oamenii se indignează în faţa unor
evenimente şi se revoltă spunând: “Dumnezeu nu ar trebui să permită astfel de lucruri!”
arată că nu au înţeles nimic. Dacă ar poseda adevărata cunoaştere, ar înţelege tocmai că
Dumnezeu nu poate interveni. Pe pământ, Dumnezeu e limitat, şi noi suntem cei care Îl
limităm. Dumnezeu este simultan limitat şi nelimitat. El e limitat în inimile noastre, dar
El e liber în inimile îngerilor.
Iisus spunea: “Sunteţi templul lui Dumnezeu cel viu.” Acest Dumnezeu al cărui
templu suntem, este Dumnezeul manifestat, şi El e mai mult sau mai puţin limitat în noi
după gradul nostru de evoluţie. Pe măsură ce noi evoluăm şi ne purificăm, noi Îl eliberăm
pe Dumnezeu permiţându-I să se manifeste mai liber în templul nostru ca putere, lumină,
dragoste, frumuseţe... Desigur, aceste lucruri sunt dificil de înţeles şi voi le veţi uita, o
ştiu. Dar ceva va rămâne în subconştientul vostru şi într-o zi, când veţi fi capabili să le
înţelegeţi, ele vă vor reveni în memorie. Dacă vreţi să acceleraţi această înţelegere,
trebuie să vă antrenaţi creierul, care este cel mai bun instrument. El nu slăbeşte în timp ca
şi alte organe, pentru că aici au depus puterile lor ierarhiile divine. Dar trebuie să-l
exersăm prin activitatea gândirii. Gândirea este ca o scară pe care am primit-o de la
Inteligenţa cosmică şi e esenţial să învăţăm să ne servim de ea pentru a ne ridica.
Exemplul seminţei ne va face să înţelegem mai bine această idee. Cât timp
sămânţa nu se “manifestă”, nu putem şti ceva despre ea. În ea, viaţa este îngheţată. Dar
dacă o puneţi în pământ, ea se va diviza şi un germen va apărea, care va deveni o tijă şi
va începe să crească: atunci veţi începe să o cunoaşteţi. Dumnezeu a lăsat peste tot în
natură urme care ne pot instrui. Dacă Dumnezeu, Absolutul, care conţine totul, nu s-ar fi
polarizat pentru a se manifesta, noi nu am fi existat şi nu am fi putut cunoaşte nimic, în
acelaşi fel cum nu putem şti nimic despre o sămânţă atâta timp cât ea nu germinează, cât
timp ea nu se polarizează.
Priviţi: semănătorul a pus sămânţa în pământ, e prima sefiră Kether. Cât timp
sămânţa nu e plantată procesul vieţii nu poate începe.
Dar în realitate aceste forţe nu sunt complet divizate, ele rămân legate prin
Coroană care le spune: “Sunteţi masculin şi feminin, pozitiv şi negativ, deci uniţi-vă şi
lucraţi în lume.” Ele se unesc şi aceasta e Binah, Inteligenţa, care le armonizează. Cum a
ordonat Coroana, Binah reconciliază contrariile şi germenele apare.
Kether, Hohmah şi Binah sunt rădăcinile înfipte în solul lumii din înalt. Veţi
spune: “Dar rădăcinile unei plante sunt înfipte jos, în sol!” Da, pentru o plantă, rădăcina
reprezintă capul. Dar adevăratul cap este în înalt. Omul e de asemenea un arbore ale cărui
rădăcini sunt plantate în înalt, în Cer. Ca şi cele trei sefire Kether, Hohmah şi Binah,
adevăratul nostru cap este afundat în solul lumii divine.
Acum, pentru ca planta să apară deasupra solului, trebuie să intervină cea de-a
patra sefiră, Hessed: Mila. Hessed rerezintă trunchiul arborelui, această forţă care
încearcă să reziste orice s-ar întâmpla.
Cea de-a cincea sefiră Gebourah: Forţa, corespunde ramurilor care încep să se se
întindă în toate părţile. Când un om, o societate, un popor, devin puternici ei reuşesc să se
răspândească peste tot.
Cea de-a şasea sefiră, Tiphereth: Frumuseţea, sunt frunzele care nu numai că dau
un aspect arborelui dar îi permit să respire şi să se hrănească cu lumină.
După frunze, apar mugurii (bobocii): e cea de-a şaptea sefiră, Nestah: Victoria.
Dacă a ajuns până la stadiul mugurilor, aceasta înseamnă că arborele a fost capabil să
învingă toate dificultăţile, şi va da fructe.
Acum se face o mare lucrare în muguri care vor da naştere florilor. E cea de-a
opta sefiră, Hod: Gloria, preamărirea. Arborele se acoperă cu flori, el oferă parfumuri, ca
nişte esenţe, pentru a celebra gloria Eternului.
Acum, poate vă gândiţi: “Toate acestea sunt foarte bune, dar cum putem să le
aplicăm în viaţa noastră interioară?” Puteţi face multe lucruri. Sămânţa de muştar poate
fi interpretată ca un gând sau un sentiment. Ce este un gând, un sentiment? Un grăunte, în
aparenţă minuscul. Atunci, plantaţi-l, şi dacă e pur, dezinteresat, intens, şi dacă îi creaţi
condiţii bune, el va fi punctul de plecare pentru edificarea Împărăţiei lui Dumnezeu.
“Păsările cerului vor veni să se adăpostească în ramurile lui”, spunea Iisus. Păsările,
aceştia sunt îngerii: ei vin să-l viziteze pe omul care a îmbrăţişat viaţa spirituală, ei găsesc
un adăpost în el, ei se instalează definitiv şi îl umplu de lumina şi de graţia lor.
Şi aceste principii cosmice sunt reprezentate prin numele sacru al lui Dumnezeu,
Iod, He, Vav, He pe care tradiţia kabalistică îl numeşte de asemenea Tetragrama (de
la grecescul “tetra”: patru, şi “gramma”: literă). Cele patru litere ale numelui lui
Dumnezeu corespund celor patru principii care acţionează în univers şi care acţionează de
asemenea în om, pentru că omul a fost creat după imaginea universului.
Vav reprezintă Fiul care se naşte din unirea Tatălui şi a Mamei. El e primul
copil a acestei uniri şi se manifestă de asemenea ca principiu activ, dar la un alt nivel.
Fiul e intelectul, care merge după linia lui Iod, şi de altfel grafic, Vav este o prelungire a
lui Iod.
Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu reprezintă deci Tatăl: spiritul, Mama:
sufletul, Fiul: intelectul, şi Fiica: inima.
În Arborele Vieţii, aceste patru principii corespund primelor sefire: Kether este
Tatăl, Hohmah este Fiul, Binah este Fiica. “Şi Mama?” veţi întreba voi. Mama
corespunde sefirei Daath (a se vedea cap II). Ea este Mama Divină pe care kabaliştii au
menţionat-o sub numele de Shekinah. Shekinah este soţia lui Dumnezeu... Da, Dumnezeu
are o soţie, să mă ierte creştinii şi să nu fie ofensaţi! Şi eu sunt creştin, dar acesta nu e un
motiv pentru a nu reflecta şi a nu încerca să înţeleg realitatea lucrurilor.
Da, din cauză că au eliminat atât de mult Mama Divină ca principiu cosmic,
teologii creştini au dat apoi un astfel de loc Mariei, deşi ar trebui poate văzut în
Fecioarele negre care se găsesc în anumite biserici, o urmă a acestei Mame cosmice.
Ei i-au dat un prea mare loc, atribuindu-i virtuţi şi puteri pe care o femeie nu le-ar
putea avea. A fost declarată “Imaculata Concepţie”, adică “concepută fără păcat”, deci
ferită de păcatul original, şi chiar că l-a “conceput pe Iisus prin intermediul Sfântului
Duh”. Eu nu sunt contra; dacă acestea fac bine unora, să aibă o asemenea imagine despre
mama lui Iisus, să continue! Numai că sunt obligat să constat că acestea contrazic toate
legile naturii stabilite de Inteligenţa cosmică. Oricare ar fi grandoarea, elevarea şi
caracterul unui om, din punct de vedere fizic, el nu poate fi conceput de Spiritul Sfânt.
Veţi spune: “Dar atunci, trebuie să respingem Trinitatea Tată - Fiu - Sfântul
Duh?” Nu, dar trebuie să înţelegeţi cui corespund aceste trei principii. Creştinismul
defineşte Sfânta Treime ca misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane. Nu, Sfânta
Treime nu e un mister, sau mai degrabă nu e un mister decât în măsura în care oamenii nu
au ştiut să se servească de legea analogiei. Pentru a înţelege, trebuie să facem apel la
soare.
Soarele este această formidabilă putere creatoare de viaţă care se manifestă prin
lumină şi prin căldură. Cel care este capabil să aprofundeze aceste manifestări va
descoperi relaţiile care există între viaţa, lumina şi căldura soarelui şi Sfânta Treime: Tată
- Fiu - Sfânt Duh. La toate nivelele creaţiei, de la planul fizic la planul divin, regăsim
aceste trei principii: viaţa, lumina, căldura. În planul spiritual, viaţa se manifestă ca
înţelepciune (lumină) şi ca dragoste (căldură), şi acestea sunt cele trei principii: viaţă,
înţelepciune şi dragoste pe care le regăsim în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,
care sunt nedespărţite unele de altele cum sunt nedespărţite viaţa, lumina şi căldura
soarelui. Vedeţi, misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane nu e atât de dificil de
elucidat. Ceea ce rămâne misterios e numai imensitatea, splendoarea acestei esenţe
primordiale de unde au izvorât toate existenţele, asupra ei nu vom reuşi niciodată să
medităm suficient.
În Arborele sefirotic, Sfânta Treime este deci reprezentată de cele trei sefire
Kether, Hohmah şi Binah. Când pronunţăm cuvântul “Dumnezeu”, trebuie să ştim că în
realitate atingem primele trei sefire. “Dar atunci, veţi spune, care sunt legăturile lor cu
Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh? Le putem pune în corespondenţă?” Da, dar cu condiţia de a şti
să mânuim corespondenţele inteligent, cu delicateţe.
Hohmah, Înţelepciunea, cea de-a doua sefiră, născută din Tatăl, poate fi
considerată ca Fiul, Cuvântul rostit de Tată, lumina pe care El a proiectat-o din Sine
Însuşi pentru a crea.
Binah, cea de-a treia sefiră, corespunde Sfântului Duh care e deci considerat ca o
putere feminină. Mulţi se vor indigna: “Cum? Sfântul Duh e o femeie?” Eu n-am vorbit
de o femeie ci de o putere feminină, de un principiu feminin. Şi apoi, de ce să fiţi şocaţi?
Aţi fost şocaţi când aţi văzut reprezentat Sfântul Duh sub forma unei porumbiţe? Ori, ce
este o porumbiţă altceva decât o pasăre de genul feminin. Şi Sfântul Duh, pe care Noul
Testament îl numeşte Paraclet, adică în greacă, cel ce ajută, protejează, care consolează, e
o expresie a dragostei, a căldurii. Deci, trebuie să mergem mai departe în înţelegerea sa!
Acum, cum v-am mai explicat (a se vedea tomul 10 din Opere Complete, cap IV:
“Cum să regăsim Sfânta Treime în soare” şi cap XV: “Soarele este după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu”) aceste corespondenţe nu au nimic absolut şi putem de
asemenea considera că Fiul reprezintă dragostea, pentru că El e cel ce se oferă etern să se
sacrifice pentru salvarea lumii; şi că Sfântul Duh poate reprezenta înţelepciunea, pentru
că el a coborât peste apostoli sub forma limbilor de foc şi le-a dat facultatea de a profeţi şi
de a vorbi în limbi. Şi tot de acest Sfânt Duh vorbea Iisus când spunea discipolilor săi, în
momentul despărţirii: “Am multe să vă mai spun, dar nu puteţi să le duceţi acum. Când
Mângâietorul va fi venit, Spiritul adevărului, vă va conduce în adevăr.” Singurul punct
sigur este că Kether reprezintă Tatăl, viaţa, cu cele două manifestări: căldura şi lumina,
care se pot transforma una în alta, cum este de asemenea şi în planul fizic.
Dacă veţi accepta să duceţi mai departe efortul vostru şi să veniţi cu mine încă
mai departe în înţelegerea acestor lucruri, voi adăuga: după tradiţia kabbalei, Hohmah,
Înţelepciunea, este un principiu feminin, interpretat ca soţia lui Dumnezeu, Shekinah, şi
ea reprezintă deci Mama. “Atunci, veţi spune, unde e Fiul acum?” Fiul e unit cu Mama, ei
sunt inseparabili unul de altul. Cum să vorbim de o mamă fără să ne gândim la fiul său, şi
cum să vorbim de un fiu fără să ne gândim la mama sa? Găsim o reprezentare a acestei
idei în tablourile Fecioarei cu Pruncul. Câţi pictori au reprezentat-o pe Maria ţinându-l pe
Iisus în braţele sale sau pe genunchi! Copilul este în centru, şi după maniera în care
priviţi tabloul, puteţi să nu-l vedeţi decât pe el sau să sesizaţi ansamblul: copilul şi mama.
Dar chiar dacă nu priviţi decât copilul, mama sa e acolo.
Inteligenţa noastră, care nu poate concepe decât lumea în trei dimensiuni, este
incapabilă să observe omul sub toate aspectele. Ceea ce vedem, atingem şi auzim despre
el nu reprezintă decât un aspect foarte limitat. Omul veritabil, nu îl cunoaştem, nu
cunoaştem despre el decât învelişurile. Ca şi scafandrul îmbrăcat în costum sau
eschimosul învelit în multe piei, omul e acoperit de multe piei, şi numai pe ele le
cunoaştem, mai mult sau mai puţin. Dacă am putea, pentru a spune aşa, să retragem
aceste piei unele după altele, am descoperi un punct minuscul, un atom de lumină. Dar în
acelaşi timp înţelegem că omul e imens de mare şi că îmbrăţişează universul întreg.
Aceste două afirmaţii sunt adevărate în acelaşi timp, şi acest adevăr e simbolizat prin
cercul cu un punct în centru, semnul soarelui: punctul infinit de mic, fără dimensiune, şi
cercul infinit de mare, care strânge şi unifică totul. De noi depinde acum să căutăm acest
om, cel adevărat, cel care e în noi, cel care e după chipul lui Dumnezeu.
Adam Kadmon este arhetipul, iar noi suntem o celulă, o reflexie a lui. Putem
stabili asemănări între Adam Kadmon şi entitatea pe care creştinii o numesc Crist, pentru
a vă arăta relaţiile care există între ei, dar mă tem că o să vă tulbur.
Tot ceea ce putem spune despre subiectul om este aproximativ ca ceea ce putem
spune despre subiectul Dumnezeu. De aceea suntem obligaţi să ne servim de imagini, de
simboluri, de analogii. Studiind Arborele sefirotic, care e o relexie a universului, vom
cunoaşte adevăratele dimensiuni ale omului. Şi invers, putem avea o idee despre univers
ştiind că omul a fost creat după imaginea sa. Aceasta înseamnă că studiind omul, natura
sa, funcţiile sale, ajungem să cunoaştem universul. Pentru că totul se reflectă în om.
Pentru a găsi soluţia problemelor filozofice cele mai abstracte, e suficient să observăm
omul.
Omul e o cheie şi este construit după forma unei chei . De ce vechii egipteni
reprezentau pe hierofanţii lor cu acest simbol în mână? Cheia e un rezumat al omului, şi
cu această cheie Iniţiatul poate deschide cele 50 de porţi ale lui Binah, Mama cosmică,
materia primordială. Cel ce posedă cheia reuşeşte să deschidă cele 50 de porţi, adică să
cunoască toate proprietăţile numerelor şi entităţilor, ca şi toate relaţiile care se pot stabili
între ele. El urcă şi coboară pe scara cosmică şi toată bogăţia universului creat de
Dumnezeu este la dispoziţia sa, din moment ce a descoperit în el cheia pentru a descoperi
toate porţile.
Oricare ar fi gradul său de evoluţie, fiinţa umană, creată după chipul lui
Dumnezeu, e locuită de un suflet superior care atinge Cerul şi care e o emanaţie a lui
Dumnezeu Însuşi. De aceea existenţa voastră nu va avea sens decât atunci când veţi intra
în contact cu acest suflet nemuritor care e lumină, armonie şi putere. Prin intermediul
acestui suflet puteţi comunica cu Creatorul şi în acelaşi timp cu universul pe care El l-a
creat, pentru că sufletul este el însuşi o chintesenţă a acestui univers. Şi dacă vă gândiţi la
el, dacă veţi recurge mai des la el, veţi începe să înţelegeţi cine este Eu-l vostru veritabil.
Atunci, conştiinţa voastră se va trezi, vibraţiile sale vor deveni mai intense, până în ziua
în care se va contopi în conştiinţa acestui Suflet sublim, şi veţi una cu Dumnezeu.
Omul îşi are originea în Dumnezeu, şi Dumnezeu este Cel care lucră prin
intermediul lui. Într-o zi omul se va întoarce la Dumnezeu, el va dispărea topindu-şi
entitatea individuală în Dumnezeu. Desigur, această idee nu va place unora, care văd în
aceasta un atentat al libertăţii lor individuale. Dar fie că o vor sau nu, este aceasta
realitatea. Deci, cât de des puteţi, în loc să pierdeţi timpul cu inutilităţi, cu repetarea
necazurilor, păsurilor voastre şi aşa mai departe, gândiţi-vă la acest suflet care sunteţi, dar
care nu se suprapune exact cu voi înşivă pentru că nu ştiţi cum să vă uniţi cu el. Repetând
des acest exerciţiu, veţi simţi încet încet pacea şi bucuria - mai ales bucuria - învăluindu-
vă.
În sfera lui Hod, kabaliştii au plasat planeta Mercur. Ori, zeul Mercur (Hermes în
mitologia greacă), este zeul călătorilor şi al sănătăţii. Este exact rolul pe care l-a jucat
Raphael faţă de Tobie pe care l-a însoţit pe întreaga durată a călătoriei sale şi l-a instruit
în arta vindecării relelor corpului (orbirea tatălui său) şi relelor sufletului (agresiunea
demonului). Şi nu din întâmplare, în zilele noastre, caduceul lui Hermes este simbolul
medicilor.
Marea sărbătoare a primăverii este Paştele, care celebrează reînvierea lui Crist în
toată natura şi trebuie să fie de asemenea reînvierea noastră. În această perioadă nu e
suficient să remarcăm că păsările cântă, că arborii se acoperă de frunze; e o întreagă
muncă de făcut, o muncă de reînnoire. În fiecare dimineaţă, când veniţi la răsăritul
soarelui, nu trebuie să aveţi în cap altceva decât această reînnoire. Deci, lăsaţi toate
celelalte subiecte deoparte, tot ce este deja vechi şi perimat, pentru a putea primi în fine
noua viaţă şi pentru a putea intra în comunicare cu acest mare curent care vine din inima
universului.
Vara e plasată sub influenţa lui Ouriel şi acest nume are o semnificaţie magnifică:
“Dumnezeu este lumina mea”. Cu toate acestea, nu găsim nici o menţiune a acestui
arhanghel în Scripturi. Pe durata verii, toată natura este în foc, aerul însuşi e înfierbântat,
şi în ziua de 24 iunie, ziua sărbătorii lui Ioan Botezătorul, în momentul solstiţiului de
vară, se aprind tradiţional focuri pentru a celebra prin cântece şi dansuri victoria căldurii
şi a luminii. Dar Biserica nu a încurajat această manieră de a-l sărbători pe Sfântul Ioan
care aduce aminte de vechile ritualuri păgâne, pentru că aceste reuniuni de bărbaţi şi
femei care cântă, dansează şi beau în jurul unui foc o noapte întreagă, sfârşesc inevitabil
în senzualitate şi orgii.
În unele tradiţii, vara e simbolizată de un dragon care scuipă foc. Dragonul este
acel animal mitic care trăieşte sub pământ şi nu iese la suprafaţă decât pentru a arde, a
devora şi a distruge. Dar el e de asemenea paznicul tuturor comorilor ascunse, pietrelor şi
metalelor preţioase, fructele pământului, şi, pentru a pune mâna pe aceste comori, trebuie
să fim capabili să-l înfruntăm şi să îl învingem. Aici, de asemenea, numeroase tradiţii,
mai ales în poveşti, celebrează eroi îndrăzneţi şi puri care au fost capabili să-l învingă pe
dragon pentru a pune mâna pe bogăţiile sale. Iată povestiri asupra cărora discipolul
trebuie să mediteze: nu trebuie să ne lăsăm mâncaţi de dragon din cauză că vara
eliberează forţele subterane.
Din păcate, din ce în ce mai mult, din cauză că vara majoritatea oamenilor iau
vacanţă, se vede că acest anotimp a devenit cel al eliberării instinctelor şi mai ales al lenii
interioare şi senzualităţii. Veţi spune: "Dar e normal, pentru că natura însăşi ne invită."
Natura inferioară, da. A venit momentul pentru voi de să înţelegeţi importanţa celor cinci
planuri din care este constituită fiecare sefiră. Dacă rămâneţi la nivelul inferior al lui
Malhouth, Pământul, evident, veţi fi înghiţiţi de instincte. Dar dacă faceţi o muncă
interioară pentru a vă eleva în această sefiră şi veţi intra în relaţie cu Sufletele glorioase,
Ischim-ii, cu arhanghelul Ouriel şi cu domnul Adonai Meleh, nu numai că veţi învinge
dragonul, dar veţi putea pune mâna pe bogăţiile lui, adică vor apărea noi posibilităţi
spirituale în urma acestei munci de stăpânire a forţelor obscure care sunt în voi.
Toamna este plasată sub influenţa lui Mikhael, arhanghelul Soarelui în sefira
Tiphereth. Mikhael este cel mai celebru înger; numele său înseamnă: "Cine este ca şi
Dumnezeu?" Tradiţia iniţiatică povesteşte că Lucifer era cel mai mare dintre Arhangheli.
În puterea sa, el a început să se creadă egalul lui Dumnezeu şi a vrut chiar să-L detroneze.
Atunci, văzând aceasta un alt Arhanghel s-a ridicat şi a spus: "Cine e ca şi Dumnezeu?"
În ebraică: "Mi (cine) - ka (ca şi) - El (Dumnezeu). Atunci Dumnezeu, care a văzut scena,
i-a spus: "De acum înainte te vei numi Mikhael şi vei fi şeful miliţiei celeste."
Iarna, în fine, este sub influenţa lui Gabriel, arhanghelul lui Iesod care este sefira
Lunii. La intrarea în iarnă celebrăm Crăciunul, naşterea lui Crist. Există legături strânse
între arhanghelul Gabriel, naşterea copiilor, luna şi iarna.
Gabriel a fost cel care l-a anunţat pe Zaharia despre naşterea unui fiu care va fi
Ioan Botezătorul. Apoi, a anunţat Mariei naşterea lui Iisus: "Îngerul Gabriel a fost trimis
de Dumnezeu într-un oraş al Galileiei numit Nazareth la o fecioară logodită cu un om al
casei lui David numit Iosif. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea şi i-a spus:
Te salut, tu căreia i s-a făcut o favoare, Domnul este cu tine. Tulburată de aceste cuvinte,
Maria se întreba ce poate să însemne un aşa salut. Îngerul i-a spus: Nu te teme, Maria,
pentru că ai găsit graţie în faţa lui Dumnezeu. Şi iată, vei fi însărcinată şi vei naşte un fiu
şi îi vei da numele de Iisus."
Cele patru anotimpuri sunt deci prezidate de patru arhangheli. Primăvara este sub
influenţa lui Raphael, arhaghelul lui Hod; vara, sub influenţa lui Ouriel, arhanghelul lui
Malhouth; toamna sub influenţa lui Mikhael, arhanghelul lui Tiphereth, şi iarna sub
influenţa lui Gabriel, arhanghelul lui Iesod. Să-i plasăm acum pe Arborele sefirotic.
Vedem, de jos în sus, Malhouth: Pământul; Iesod: Luna; Hod: Mercur, şi Tiphereth:
Soarele, adică cele patru elemente: pământul, apa (Luna), aerul (Mercur) şi focul
(Soarele). Cunoscând aceste corespondenţe, veţi putea acum să învăţaţi să lucraţi cu cele
patru anotimpuri, şi astfel viaţa voastră va deveni mai plină de sens (A se vedea în tomul
32 Opere Complete cap XVII: "Sărbătorile cardinale").
În cursul istoriei, oamenii nu au încetat să facă experienţe mai mult sau mai puţin
reuşite pentru a încerca să găsească cea mai bună formă de guvernare: monarhie,
republică, oligarhie, etc. V-am mai vorbit de această formă de guvernământ numită
synarhie a cărui idee a fost popularizată în Occident prin lucrările lui Saint-Yves
d'Alveydre. Trei persoane, spune el, se găsesc în vârf: ele reprezintă Autoritatea şi dau
directive la şapte persoane care reprezintă Puterea, şi aceştia şapte au sub ordinele lor
doisprezece alte persoane care se ocupă de Economie, adică de producţia şi distribuţia
bogăţiilor.
În realitate, cum v-am arătat (a se vedea tomul 31 din Opere Complete, cap IX
"Ierarhie şi libertate", partea 3-a), atât timp cât ne vom limita la a vrea să stabilim
synarhia în exterior, nu vom putea rezolva cu adevărat problemele. Nu pentru că există
trei persoane, apoi şapte, apoi doisprezece în fruntea unei ţări sau a unei colectivităţi
afacerile vor merge mai bine, pentru că cei trei, şapte sau doisprezece pot fi ambiţioşi,
necinstiţi sau nesimţiţi şi pot duce la fel de bine ţările la catastrofe. Nu numărul contează
pentru a aranja afacerile, ci oamenii, ce sunt ei, calităţile pe care le au. De aceea, insist,
înainte de a instala synarhia în planul fizic, fiecare trebuie să lucreze să o instaleze la
început în el însuşi.
Veţi spune: "Dar ce semnifică instalarea synarhiei în fiecare om? Cum e posibil?"
Fiecare dintre voi posedă un intelect, o inimă şi o voinţă. Prin intelectul vostru gândiţi;
prin inima voastră trăiţi sentimente; prin voinţa voastră acţionaţi. Prin intermediul acestor
trei factori vă manifestaţi în lume. Atunci, dacă reuşiţi să instalaţi înţelepciunea în
intelectul vostru, dragostea în inima voastră şi forţa în voinţa voastră, veţi realiza în voi
această trinitate care vă face să semănaţi cu Trinitatea divină a luminii, a căldurii şi a
vieţii, şi vă veţi lega astfel de sefirele Kether, Hohmah şi Binah. Astfel veţi deveni
Autoritatea, veţi guverna asupra propriei voastre existenţe. Şi vă veţi guverna
manifestând virtuţile celor şapte planete, adică a celor şapte sefiroturi: Hessed (Jupiter),
Gebourah (Marte), Tiphereth (Soare), Netsah (Venus), Hod (Mercur), Iesod (Luna) şi
Malhouth (Pământul). Acestea sunt cele şapte calităţi care reprezintă Puterea. Sunteţi
Autoritatea, şi prin calităţile şi virtuţile voastre vă exercitaţi puterea. Da, pentru că
calităţile şi virtuţile noastre sunt cei mai buni servitori. Adevăraţii noştri servitori nu sunt
oamenii pe care-i luăm în serviciul nostru pentru satisfacerea dorinţelor, nevoilor noastre
sau pentru a ne uşura viaţa, ci virtuţile din noi care se supun adevăratei autorităţi a lui
Kether, Hohmah şi Binah. Şi aceste virtuţi sunt capacitatea de a realiza a lui Malhouth,
puritatea lui Iesod, inteligenţa lui Hod, blândeţea lui Nestah, frumuseţa lui Tiphereth,
îndrăzneala lui Gebourah, generozitatea lui Hessed. Aceşti şapte servitori transmit
ordinele Autorităţii spre cei doisprezece care se ocupă de Economie.
Câţi oameni m-au urmat sperând că le voi da mijloace de a-şi dezvolta uşor
facultăţile psihice, de a obţine puteri magice, etc. Şi când le spuneam că metoda cea mai
eficace pentru a-şi dezvolta aceste facultăţi şi a obţine aceste puteri este de a se purifica,
de a face o curăţenie în interior, ei mă părăseau, şi încă cu ce dispreţ! Ceea ce le spuneam
le părea prea pueril. Ei mergeau atunci în altă parte, crezând că vor găsi în final ceea ce
căutau. Evident, găseau ei ceva, dar ce? Ar fi mai bine să nu vorbim. Deci voi, cel puţin,
încercaţi să înţelegeţi că puritatea este mijlocul cel mai eficace pentru a obţine veritabile
realizări spirituale. Pentru că odată ce terenul e curăţat, calea e liberă pentru curenţii
cereşti: ei nu mai întâlnesc obstacole pentru a ajunge la voi şi pentru a vă da ceea ce
cereţi.
Dar să nu credeţi că dacă insist atât de mult asupra purităţii este pentru că trebuie
să ne oprim exclusiv asupra ei şi să nu mai căutăm nimic mai sus. Nu, eu insist asupra ei
pentru că puritatea este baza - aceasta e şi semnificaţia numelui Iesod: bază, fundament.
Ori, rolul unei baze este de a suporta întregul edificiu. În Arborele Vieţii există şi alte
sefire care reprezintă virtuţile asupra cărora discipolul trebuie să înveţe să lucreze, dar
lucrul cu Iesod, baza, reprezintă condiţia de îndeplinit pentru a putea începe a se instrui şi
a crea în lumea spirituală.
De ce sefira Iesod reprezintă baza vieţii spirituale? Pentru că odată cu ea începe
lumea psihică. Am văzut aceasta când am studiat cele patru diviziuni ale Arborelui
sefirotic:
De cum părăsim Malhouth, lumea fizică, intrăm în lumea psihică a cărei primă
etapă este Iesod. Ca şi celelalte sefire, Iesod este ierarhizată şi partea sa inferioară
corespunde Lunii care, în psihologie, reprezintă lumea inconştientului, a instinctelor şi a
iluziilor. Este deci esenţial ca omul să se facă stăpân pe această lume pentru a introduce
în ea ordinea şi lumina. Aceasta înseamnă a se purifica. Asta e tot. Da, a se purifica
înseamnă mai întâi a fii capabil să discerni natura mişcărilor vieţii interioare, să-ţi
analizezi gândurile, sentimentele, dorinţele, proiectele şi să lucrezi pentru a le face mai
dezinteresate, mai generoase.
În ciuda acestor explicaţii, ştiu bine că mulţi îşi vor astupa urechile: ei vor da ca
argument faptul că puritatea semnifică îngustime, limitare, fanatism şi chiar excludere...
că în numele purităţii s-au făcut persecuţii, masacre, arderi pe rug. Ah? Foarte bine, dar şi
în
Iată de ce oamenii cu bun simţ sau oamenii de ştiinţă nu vor să audă vorbindu-se
de facultăţi şi se puteri psihice: pentru că imediat se gândesc la toţi aceşti şarlatani şi
dezechilibraţi. Au dreptate să nu accepte orice, dar nu au dreptate să refuze să meargă
mai departe pentru a studia şi a înţelege domeniul vieţii psihice, ignorând aceste
fenomene. Pentru că astfel ei îşi fixează limite gândirii şi investigaţilor lor. Sub pretextul
că se arată raţionali, obiectivi, ei se opresc la suprafaţa lucrurilor. Există şi câţiva oameni
de ştiinţă serioşi care se interesează de fenomenele "parapsihologice", numai că mulţi
dintre ei nu o spun de frica desconsiderării din partea colegilor lor. E la fel cum unii
pastori sau preoţi cred în reîncarnare dar nu o spun pentru că reîncarnarea nu e admisă de
Biserică iar ei nu vor să-şi atragă neplăceri. Ei bine, eu reproşez acestor oameni de ştiinţă
şi acestor preoţi de a nu avea sensul responsabilităţii lor, pentru că lasă oamenii care
caută în obscuritate şi rătăcire.
Nimic nu-i va putea opri pe oameni să vrea să găsească altceva decât le propune
ştiinţa oficială sau Biserica oficială. Dar pericolul e mare pentru ei de a rătăci în regiunile
inferioare ale lui Iesod. De aceea trebuie să dobândească o bună înţelegere a purităţii,
pentru că ea este cheia vieţii spirituale.
II
Pe coloana centrală a Arborelui sefirotic, Iesod se găseşte deasupra lui Malhouth,
iar Tiphereth este deasupra lui Iesod. Din această dispoziţie putem deduce că, pentru a
coborî până la Malhouth (Pământul), lumina lui Tiphereth (Soarele) trebuie să treacă prin
Iesod (Luna). Aici, Malhouth reprezintă simbolic lumea fizică, Iesod lumea psihică şi
Tiphereth lumea spirituală. Atunci, ce se va întâmpla dacă lumea psihică nu este într-o
stare de puritate care să-i permită să fie traversată de lumina lumii spirituale?
Traversând un geam transparent, razele soarelui vin să vă lumineze, dar când ele
trebuie să traverseze straturi impure, ele produc fermentaţii şi mirosuri urâte. Dacă vreţi
să deveniţi un bun receptacol al luminii divine trebuie ca inima voastră să fie ca un cristal
transparent, dacă nu, ştiţi de acum ce vă aşteaptă. Atât timp cât nu sunteţi decişi să faceţi
o veritabilă muncă de curăţire, de purificare, e mai bine să nu vă apropiaţi de lumina
Ştiinţei iniţiatice. Vă previn, pentru că mai târziu va fi inutil să faceţi să cadă asupra ei
responsabilitatea necazurilor pe care le veţi resimţi. Va fi greşeala voastră, în
exclusivitate.
Atunci când veţi începe cu adevărat lucrul cu Iesod, lumina lui Tiphereth va
circula prin voi, şi această lumină vă va permite să înţelegeţi realitatea lucrurilor şi să vă
orientaţi corect. Atât timp cât nu posedaţi această lumină interioară, sunteţi obligaţi să
recurgeţi la alţii, depindeţi de ei pentru a vă conduce viaţa voastră; şi cum nu e chiar sigur
că ideile şi judecăţile lor vă vor lumina cu adevărat, veţi fi sub influenţa unor opinii
contradictorii.
Pentru a parcurge regiunea lui Iesod, mai mult decât pentru altele, discipolul are
nevoie de un ghid. Dar odată ce a depăşit Iesod, drumul este liber şi poate să avanseze
singur, pentru că a ajuns în regiunile luminii care dă adevărata clarvedere.
Nu trebuie să vă înşelaţi, adevărata clarvedere este cea care vă permite să vedeţi
realitatea lumii spirituale, adică să captaţi, să înţelegeţi ceea ce există mai subtil în natură
şi în sufletul uman. Cealaltă clarvedere, care constă în a vedea evenimente trecute sau
viitoare, sau chiar spiritele lumii astrale, nu are nimic extraordinar. Toată lumea sau
aproape toată lumea ar putea să le vadă pe acestea prin anumite exerciţii sau prin
folosirea unor droguri, dar aceste mijloace nu duc prea departe şi prezintă chiar mari
pericole pentru psihism. Singura clarviziune pe care trebuie să o căutaţi este aceea care
poate să facă din voi o prismă de cristal care să lase să treacă lumina Cerului. De această
clarviziune vorbea Iisus când spunea: "Fericiţi cei cu inimile pure pentru că îl vor vedea
pe Dumnezeu."
În sefira Iesod, Dumnezeu este numit El Hai, adică Dumnezeu cel viu. În Iesod,
Dumnezeu se manifestă deci ca creator şi distribuitor al vieţii, dar a cea mai pure vieţi,
cea care vine de sus, de la Izvor, acea viaţă care tâşneşte, curăţă şi purifică totul în
trecerea ei, pentru că prima sarcină a vieţii este tocmai de a respinge elementele impure
care se opun elanului său.
Iesod este începutul vieţii psihice, şi în acest sens putem spune că magia începe cu
sefira Iesod. Adevărata magie este în gândurile şi sentimentele noastre. Nu avem nevoie
de baghetă sau de talismane, toate puterile noastre magice sunt în puterea vieţii psihice;
de aceea Luna, care aparţine sferei lui Iesod, este astrul magiei. Cel ca vrea să posede
adevărata forţă magică trebuie să înceapă prin a purifica lumea sa psihică. Trebuie să
înţelegem puritatea ca şi cea mai mare forţă magică, pentru că prin intermediul lui Iesod
putem accede la Mistere.
Cap XV BINAH
I Legile destinului
Vă veţi întreba: "Dar cum acest Dumnezeu teribil putea fi o putere feminină?"
Pentru că această putere feminină este natura. Veţi înţelege mai bine această idee dacă
reflectaţi la ceea ce este natura cu adevărat: o mamă implacabilă. Natura a creat legi şi
dacă le călcaţi, sunteţi pedepsiţi într-un fel sau altul; şi chiar, pe calea consecinţelor,
această pedeapsă va lovi copiii şi nepoţii voştri. Da, în realitate toate acestea sunt foarte
uşor de înţeles. Să luăm un exemplu printre cele mai cunoscute: alcoolismul. Pentru a-şi
conserva sănătatea fizică şi psihică, omul nu trebuie să bea mai mult de o cantitate
limitată de alcool. Dacă depăşeşte măsura, cunoşteţi consecinţele - e inutil să intru în
detalii - şi transmite descendenţei sale o ereditate încărcată. Este la fel pentru alte excese,
pentru alte călcări de legi.
Acest rol al mamei faţă de copilul mic, este, pe un alt plan, cel al naturii vis-a-vis
de fiinţa umană. Unii vor spune: "Dar eu, am văzut taţi jucând acest rol în faţa copilului,
pentru că mamele..." Şi eu am văzut, dar eu vă vorbesc de principii şi nu de cazuri
particulare. La nivelul principiilor, mama joacă în educaţia copilului rolul naturii. Iată
cum trebuie înţeles rolul Mamei cosmice, care se manifestă în sefira Binah sub aspectul
lui Iehovah.
Ce este destinul? O formă arhetip şi fiecare îşi trăieşte existenţa după forma pe
care o primeşte din partea destinului. Cei douăzeci şi patru de bătrâni decid aceste forme.
Ei reprezintă tribunalul divin care emite decrete privind formele destinelor, iar formele
fizice pe care le vedem pe pământ sunt efectul îndepărtat a acestor forme decretate de sus.
Se proiectează o formă dintre aceste forme arhetip asupra unei femei însărcinate, iar ea va
trebui să lucreze plecând de la această formă. Odată formele decretate, totul s-a sfârşit,
nimic nu le mai poate schimba, ele coboară în materie pentru a se realiza.
Pentru a putea schimba destinul, trebuie deci schimbate arhetipurile, dacă nu, nu e
nimic de făcut. Puteţi să mergeţi să consultaţi astrologi pentru a vă lua precauţii şi a scăpa
încercărilor şi dificultăţilor, e degeaba, totul este prevăzut, pentru ca "ce e scris" să se
întâmple. Pentru a schimba decretele, ar trebui să puteţi să atingeţi regiunile de deasupra
lui Binah, adică deasupra destinului, regiunile lui Hohmah şi Kether. E posibil, au existat
fiinţe excepţionale a căror virtuţi le-au scutit de legile destinului. Dar ce muncă au depus
pentru a reuşi! Pentru noi, singurul mijloc de a ne pune în acord cu Domnii destinului
este de a accepta decretele lor cu umilinţă şi dragoste, ştiind că sunt drepte, pentru că sunt
consecinţa încarnărilor noastre precedente. Cel mai înţelept este de a considera
dificultăţile şi încercările a acestei existenţe ca şi probleme de rezolvat, ştiind că
reprezintă pentru noi cel mai bun mijloc de a evolua.
II
În Kabbala e spus că şarpele poate urca până la unele sefiroturi, dar el nu poate
atinge niciodată regiunea formată din cele trei sefire Kether, Hohmah şi Binah. Şi pentru
că noi suntem creaţi după imaginea universului, există deci şi în noi o regiune unde răul
nu mai găseşte condiţii favorabile de existenţă. În regiunile sublime ale fiinţei noastre şi
ale universului, domneşte o astfel de lumină, o astfel de intensitate a vibraţiilor, încât tot
ceea ce nu este în armonie cu această puritate, cu această lumină, e dezagregat. Răul nu
are nici un drept de existenţă în regiunile sublime, e respins; el nu poate exista decât în
regiunile inferioare, unde se plimbă, face ravagii şi îi face pe oameni nefericiţi: pentru că
în straturile inferioare ale materiei, toate condiţiile îi sunt favorabile. Deci, după regiunea
unde vă aflaţi, sunteţi atinşi sau nu de rău. Iată ce ne învaţă Iniţierea. Iisus a explicat acest
lucru într-o altă manieră, când a spus: “Constuiţi-vă casa voastră pe piatră.” Piatra
simbolizează această regiune interioară pe care filozofia hindusă o numeşte planul cauzal
şi care se situează deasupra planurilor astral şi mental, adică deasupra gândurilor şi
sentimentelor ordinare.
A fi stabil, înseamnă a fi fidel angajamentelor tale şi a-ţi urma drumul orice s-ar
întâmpla. Aceasta e dificil, mai dificil decât de a fi drăguţ, serviabil, iubitor, generos,
curajos. Când suntem bine dispuşi, ne dăm cuvântul, facem promisiuni, dar câteva zile
după aceea ne găsim într-o altă stare de spirit, în care nici nu ne mai aducem aminte ce
am promis. Ei bine, nu aşa vom obţine accesul la adevărata putere a regiunii Binah.
“La început a fost Cuvântul...”. Această primă frază a evangheliei sfântului Ioan a
suscitat numeroase comentarii. E evident imposibil să ne reprezentăm exact ceea ce
semnifică a spune că Dumnezeu a creat lumea prin Cuvânt. Dar pentru că ceea ce este jos
este ca şi ceea ce este sus, pentru că suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu şi al
universului, putem să ne însuşim câteva noţiuni despre ceea ce sunt puterile cuvântului:
cuvântul pronunţat (sunetele), şi cuvântul scris (literele).
Întreaga existenţă este aici pentru a ne arăta puterile cuvântului. Să mergem mai
departe. De ce vorbesc oamenii tot timpul? Pentru a-şi exersa puterea. Chiar şi atunci
când ei par că dau explicaţii, informaţii, adesea nu o fac cu adevărat pentru a explica sau
a informa; vorbind sau scriind, ei vor să producă un anumit efect: să provoace furia, ura,
sau să adoarmă neîncrederea. Chiar şi voi, nu faceţi câteodată acelaşi lucru? Da, vă las să
reflectaţi la aceasta.
Să luăm cazuri foarte simple din viaţa cotidiană. Când spălaţi geamurile, de
exemplu, în loc să executaţi această sarcină lăsându-vă gândirea să rătăcească fiţi
conştient de gesturile voastre şi spuneţi: "Aşa cum spăl acest geam, tot aşa inima mea să
fie spălată şi să devină transparentă." La fel puteţi face atunci când măturaţi, spălaţi
vesela, ştergeţi praful... Şi când aţi scăpat un obiect şi s-a spart, spuneţi: "Fie ca toate
obstacolele care mi se ridică în faţă pe drumul meu spre Dumnezeu să fie sparte în mii de
bucăţi!"
Desigur, nu e necesar să spuneţi toate acestea cu voce tare, mai ales dacă există
riscul ca cineva să vă audă. Important este de a fi conştient, adică de a folosi gândirea
voastră - şi gândirea subînţelege necesitatea cuvintelor - la tot ce faceţi pentru a deveni
creator. Iată care trebuie să fie pentru spiritualist semnificaţia lui "La început a fost
Cuvântul... Şi nimic din ceea ce a fost făcut n-a fost făcut fără Cuvânt." Trebuie să puneţi
Cuvântul la început pentru a da o orientare activităţii voastre. Dar este aici o noţiune pe
care chiar şi credincioşii nu au înţeles-o bine. Veţi spune: "Dar ei spun rugăciuni de mai
multe ori pe zi!" Da, rugăciuni făcute de alţii pe care le-au învăţat pe dinafară, pe care ei
le mormăie gândindu-se la altceva, tocmai. Nu e necesar să spuneţi multe rugăciuni pe
dinafară. Pentru creştini, "Tatăl Nostru" de două sau de trei ori e suficient. Mai departe,
fiecare trebuie să găsească cuvintele pe care să le pronunţe în interior pe măsură ce se
ivesc noi ocazii, noi evenimente în viaţa sa. Nu există o mai bună metodă de înţelegere a
ceea ce semnifică atotputernicia Cuvântului.
Când vântul suflă alungând norii şi impurităţile din atmosferă cereţi suflului
spiritului să alunge gândurile şi sentimentele voastre rele. Şi când vedeţi Soarele
dimineaţa răsărind, spuneţi: "Aşa cum soarele se ridică deasupra lumii, tot aşa soarele
dragostei să se ridice în inima mea, tot aşa soarele înţelepciunii să se ridice în inteligenţa
mea şi tot aşa soarele adevărului să se ridice în sufletul şi în spiritul meu." Iată cum veţi
deveni un adevărat fiu a lui Dumnezeu: prin Cuvânt. Pentru că Cuvântul e viu şi
acţionează, el are puterea de a vă transforma.
Când veţi începe să înţelegeţi ce semnifică: "La început a fost Cuvântul", veţi
înţelege de asemenea de ce e spus că "La început, Dumnezeu a creat cerul şi pământul" şi
ce este în spatele acestor cuvinte "cer" şi "pământ", care sunt relaţiile între cele două şi
cum trebuie să lucrăm cu ele. Cerul şi pământul sunt în interiorul nostru şi atât timp cât le
sepăram, atât timp cât nu le legăm Cerul - gândirea noastră, cu pământul - activităţile
noastre cotidiene, nu vom şti ce este Cuvântul, Cuvântul viu. (A se vedea tomul 32, cap
XI: "Cuvântul viu: 1. Alfabetul şi cele douăzeci şi două de elemente ale Cuvântului. 2.
Cuvântul, limbaj universal. 3. Puterea Cuvântului.")
Chiar dacă suntem obligaţi să constatăm că, în viaţa lor sexuală, oamenii nu se
preocupă suficient de puritate, adevărul este că Inteligenţa cosmică e cea care a decretat
că puritatea lui Iesod trebuie să se manifeste prin intermediul organelor sexuale.
Toţi cei care practică actul sexual pentru propria plăcere, nu numai că că îşi
irosesc energiile, dar ei alimentează cu ele entităţi ale planului astral inferior. Pentru că
sunt închişi un timp într-o cameră, bărbatul şi femeia îşi imaginează că sunt singuri.
Deloc. Există în lumea invizibilă entităţi care sunt de faţă, care asistă şi care se hrănesc cu
emanaţiile lor. Atunci, dacă se lasă antrenaţi de senzualitatea lor, larve şi elementali vin
să se hrănească pe cheltuiala lor. În timp ce pentru cei care s-au pregătit cu conştiinţă să
îndeplinească un act sacru, spiritele luminii sunt cele care vin să se hrănească şi să aducă
binecuvântările lor. Ştiind acestea, discipolii unei Şcoli iniţiatice invită ei înşişi spiritele
celeste cerându-le să-i lumineze pentru a fi capabili să-şi sublimeze gesturile pe care le
vor face.
Entităţile care posedă secretul sublimării forţei sexuale sunt Malahim-ii, îngerii
lui Tiphereth, Soarele. Energia sexuală din fiinţa umană este de aceeaşi natură ca şi
energia solară, dar ea nu o ştie şi, irosind-o, utilizând-o numai pentru satisfacerea
propriilor pasiuni, ea se degradează. Din ziua când bărbaţii şi femeile vor conştientiza că
această forţă e impregnată de lumina soarelui, ei vor merge pe calea sfinţeniei, se vor
apropia de sefira Kether unde Serafinii nu încetează să cânte: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este
Domnul Dumnezeu, Atotputernic". Şi din acel moment ei vor începe să guste adevărata
dragoste, acea a Serafinilor.
De la Iesod la Kether, trecând prin Tiphereth, acesta e drumul sublimării forţei
sexuale. La extremitatea superioară a stâlpului central se găseşte sfinţenia lui Kether, care
este capul coroanei, iar originea ei este în puritatea lui Iesod, organele sexuale. Sfinţenia
lui Kether, este energia sexuală pe care discipolul se străduieşte să o sublimeze graţie
puterilor lui Tiphereth, până ce ea va ajunge să se manifeste sus, deasupra capului său, ca
o lumină de aur. Da, şi acesta e scopul Iniţierii: să fi capabil să stăpâneşti o forţă brută
care ne antrenează în jos, să faci să-şi schimbe direcţia şi să lucrezi asupra acestei
chintesenţe până la a o transforma în lumină. Adevăratul Iniţiat e cel care, graţie puterilor
lui Tiphereth, a realizat în el însuşi puritatea lui Iesod. El posedă aceleaşi organe ca toţi
oamenii şi aceste organe fabrică aceeaşi materie, dar această materie sublimată se ridică
pentru a alimenta toţi centri săi spirituali de sus, şi se ridică asupra lui ca razele de
lumină.
Acestea sunt adevăruri care erau învăţate de discipolii Iniţierilor antice. Dar în
acea epocă i se pretindeau celui ce dorea să aibă acces la mistere ani de studii şi de
muncă; şi mulţi dintre ei nu erau admişi. Eu vă cer vouă cel puţin să fiţi conştienţi de
valoarea acestor cunoştinţe pe care le primiţi, şi să mulţumiţi Cerului.
Unii dintre voi m-au rugat să vă spun Rugăciunea lui Solomon, pe care nu au
auzit-o până acum. Desigur, pot să o fac, am făcut-o de câteva ori în trecut, în
circumstanţe excepţionale, dar înainte, vă voi spune acestea:
În zilele noastre, când ezoterismul şi ştiinţele oculte sunt la modă, din ce în ce mai
multe cunoştinţe care stăteau ascunse de secole sunt puse la dispoziţia tuturor. În trecut,
ele erau date numai celor care se arătau demni, dar acum sunt etalate la lumina zilei. Şi
nu numai că sunt etalate la lumina zilei, dar se prezintă, amestecat, adevărul şi falsul,
bunul şi răul, magia albă şi magia neagră, fără a învăţa oamenii să facă diferenţa între
cele două şi fără să fie preveniţi de pericolele teribile spre care aleargă aruncându-se
orbeşte în nu contează ce studiu şi în nu contează ce practică. Deci, fiţi atenţi!
Această rugăciune, numită Rugăciunea lui Solomon, este foarte puternică din
cauza tuturor numelor divine care sunt invocate şi nu putem să o spunem fără să ne luăm
precauţii. Trebuie ca, în prealabil să fi depus o muncă de stăpânire de sine asupra noastră
înşine, pentru a ne adresa fără pericol sefiroturilor, ierarhiilor îngereşti şi lui Dumnezeu
pronunţându-le numele cu voce tare. Şi chiar numai pentru a asculta aceste nume, care
sunt cele mai sacre ale Kabbalei, e necesar de a ne pune într-o stare de mare respect, de
mare reculegere. Iată ceea ce vă cer să faceţi. Deci, iată această rugăciune:
Puteri ale Regatului, fiţi sub piciorul meu stâng şi în mâna mea dreaptă.
Spirite ale lui Malhouth, conduceţi-mă între cele două coloane pe care apasă
întregul edificiu al Templului.
Bnei Elohim, fiţi fraţii mei în numele Fiului şi prin virtuţile lui Tsebaoth.
Aralim, acţionaţi.
Amin.
Dar câţi sunt capabili să-şi abandoneze preocupările pentru a urca aceste culmi?
Foarte puţini. De aceea renunţ adesea să vă vorbesc despre aceste regiuni care sunt poate
singurele în care mă simt fericit. Adesea, venind spre sala de conferinţe, îmi spun:
"Astăzi le voi vorbi despre Arborele Vieţii şi despre ierarhiile îngereşti..." Şi deja pe
drum le pronunţ numele în interiorul meu. Dar când ajung şi văd feţele voastre, simt că
sunt lucruri mult mai urgente pe care trebuie să vi le spun! Cum aş putea să vă întreţin cu
aceste subiecte sublime când citesc în privirea voastră cât sunteţi de prinşi de necazurile
vieţii cotidiene?..
Dar astăzi am pronunţat aceste nume divine, ele au plecat în spaţiu, ierarhiile
glorioase au auzit că le-am invocat şi că le-am cerut binecuvântările lor pentru voi. (A se
vedea primul capitol din "Adevărata Învăţătură a lui Christ" colecţia Izvor Nr 215, unde
rugăciunea domnească "Tatăl Nostru..." este comentată în legătură cu cele zece
sefiroturi.)
Cuprins
II Teritoriul stabilităţii
XVI Hohmah, Cuvântul creator
XVII Iesod, Tiphereth, Kether: sublimarea forţei sexuale
XVIII Rugăciunea lui Solomon
PREFATA
Pentru a va face sa intelegeti mai bine cum imi imaginez rolul meu de
instructor, de pedagog, v-am spus ca eu sunt ca un stapin al casei care a
invitat la masa multe persoane. Pentru a fi sigur ca satisfac pe toata lumea,
pun pe masa orice pot gasi ca fructe, legume, brinzeturi, etc. nu lipseste
nimic si fiecare dintre voi poate alege ceea ce-i convine, ce-i place.
Bineinteles insa ca nu trebuie sa va credeti obligati sa mincati tot ce-i pe
masa, pentru c-ati putea face o indigestie, v-ati imbolnavi.
RUGACIUNI
RUGACIUNEA DUMINICALA
PSALMUL 91
Zice despre Domnul: "El este locul meu de scapare si cetatuia mea,
Nu trebuie sa te temi
nici de groaza noptii,
O mie sa cada alaturi de tine, si zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se
va apropia.
Cind Ma va chema,
ii vor raspunde;
voi fi cu el la strimtoare,
il voi izbavi si-l voi proslavi.
PROGRAMUL ZILEI
DIMINEATA
RUGACIUNILE LA TREZIRE
AMINTIREA VISELOR
CUM SA NE SPALAM