Sunteți pe pagina 1din 91

INTRODUCERE........................................................................................................................

4
PARTEA TEORETICĂ.............................................................................................................5
CAP.I PARTICULARITĂŢI ALE ANALIZEI ECONOMICE ÎN ACTIVITATEA
ÎNTREPRINDERII COMERCIALE.........................................................................................5
1.1 Indicatorii economico-financiari ai întreprinderii ...............................................................5
CAP.II ANALIZA ACTIVITĂŢII DE APROVIZIONARE ŞI DE DESFACERE..................9
2.1 Organizarea aprovizionării...............................................................................................9
2.2 Forme de aprovizionare.................................................................................................12
2.3 Elaborarea planului şi a programelor de aprovizionare..................................................14
2.4 Analiza activităţii de desfacere ......................................................................................18
CAP. III ANALIZA STOCURILOR DE MĂRFURI..........................................................25
3.1 Notiuni generale si importanta stocurilor pentru intreprindere......................................26
3.2 Clasificarea stocurilor....................................................................................................29
CAP. III ANALIZA VITEZEI DE CIRCULAŢIE ŞI A CHELTUIELILOR DE
CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR...........................................................................................35
3.1 Analiza cheltuielilor de circulaţie...................................................................................39
3.2 Analiza cheltuielilor de circulaţie variabile....................................................................43
3.2.1 Analiza tendinţei cheltuielilor variabile..................................................................44
3.3 Analize cheltuielilor de circulaţie constante..................................................................46
3.3.1 Analize tendinţei nivelului relativ al cheltuielilor constante...................................47
CAP. IV ANALIZA RENTABILITĂŢII.................................................................................49
4.1 Analiza beneficiului.......................................................................................................49
4.2 Analiza ratei rentabilităţii ..............................................................................................52
CAP.V PARTEA PRACTIC-APLICATIVĂ.........................................................................54
.................................................................................................................................................54
5.1. Prezentarea generală a societăţii....................................................................................54
5.1.1 Denumirea, sediul, forma juridică, durata societăţii şi capitalul social...................54
5.1.2.Obiectul de activitate...............................................................................................55
5.1.3.Cifra de afaceri pe ultimii trei ani...........................................................................55
5.1.4.Produsele comercializate.........................................................................................56
5.1.5.Conducerea şi personalul societăţii.........................................................................57
5.1.6.Piata şi mediul de afacere........................................................................................57
5.1.7. Principalii furnizori................................................................................................58
5.1.8.Clienţii.....................................................................................................................59
5.1.9.Avantajele concurenţiale.........................................................................................59
5.2 Analiza lichidităţii şi solvabilităţii.................................................................................60
5.2.1 Analiza lichidităţii financiare..................................................................................60
Lichiditatea generală........................................................................................................60
Lichiditatea intermediară..................................................................................................61
Lichiditatea efectivă.........................................................................................................61
5.3 Analiza solvabilităţii financiare......................................................................................65
5.3.1 Solvabilitatea financiară generală...........................................................................66
5.3.2 Solvabilitatea financiara pe termen mediu..............................................................66
5.3.3 Solvabilitatea financiara pe termen lung ................................................................67
5.4 Analiza rentabilităţii.......................................................................................................70
5.4.1 Analiza de ansamblu a rentabilităţii pe baza contului de profit şi pierdere............70
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI.........................................................................................88
BIBLIOGRAFIE .....................................................................................................................90

1
LISTA TABELELOR
1. Tabelul 1 Evoluţia desfacerilor în funcţie de timp -pag 21

2. Tabelul 2.Date pentru calculul abaterii mediei pătratice -pag 23


3. Tabelul 3 Situaţia cheltuielilor de circulaţie-pag 39

4. Tabelul 4 Situaţia privind realizarea beneficiului – lei -pag 48

5. Tabelul 5 Analiza lichidităţii -pag 62


6. Tabelul 6 Analiza solvabilităţii-pag.67

7. Tabelul 7 Contul de profit şi pierdere-pag.70

LISTA GRAFICELOR
1. Fig.1 Sistemul de legături cauzale între volumul desfacerilor şi factorii de influenţă.-
pag.19
2. Fig.2. Schema legăturilor cauzale dintre beneficiul obţinut din desfacerea mărfurilor şi
factorii săi.pag.49
3. Graficul 1 Evoluţia ratei lichidităţii generale pag.63

4. Graficul 2 Evoluţia ratei lichidităţii intermediare –pag 63


5. Graficul 3 Evoluţia ratei lichidităţii efective. –pag 64

6. Graficul 4 Evoluţia ratei solvabilităţii generale-pag. 68

7. Graficul 5 Evoluţia structurii veniturilor din exploatare raportate la veniturile totale-


pag.74

8. Graficul 6 Evoluţia structurii cheltuielilor din exploatare raportate la veniturile totale-


pag.75

9. Graficul 7 Evoluţia structurii veniturilor excepţionale pag.75

10. Graficul 8 Evoluţia structurii cheltuielilor excepţionale- pag.76

11. Graficul 9 Evoluţia rezultatelor financiare pag 77


12. Graficul 10 Evoluţia cheltuielilor financiare-pag. 77
13. Graficul 11 Evoluţia cifrei de afaceri şi a producţiei exerciţiului pe perioada
analizată. Pag-82
14. Graficul. 12 Evoluţia valorii adăugate pe perioada analizată.Pag-83

2
15. Graficul. 13 Evoluţia rezultatelor economice pe perioada analizată-pag.84
16. Graficul .14 Evoluţia capacităţii de autofinanţare (CAF) pag-86

3
INTRODUCERE
Un rol important în cadrul sistemelor de distribuţie a mărfurilor revine comerţului cu
amănuntul, care, alături de comerţul cu ridicata, reprezintă o verigă intermediară în fluxul
relaţiilor producător-consumator. Intr-o asemenea accepţiune, cunoaşterea multiplelor aspecte
pe care le ridică ansamblul proceselor ce dau profilul acestei activităţi oferă atât orientarea,
cât si instrumentarul de acţiune de care au nevoie întreprinderile din domeniul circulaţiei
mărfurilor.
Cunoaşterea şi ce este mai important înţelegerea teoriei economice, sistemului economic
este imposibilă fără efectuarea unor observaţii ce ar completa viziunea formată asupra
economiei în dinamică. Anume din aceste considerente practica reprezintă una dintre cele
mai importante părţi a studiului, indespensabil fiind legată de procesul de cercetare
economică. Deci practica nu numai că este partea componentă a procesului de studiu dar şi
duce o mare încărcătură ştiinţifică, oferind multe posibilităţi şi modalităţi de efectuare a
observaţiei şi analizei ştiinţifice, în special statisticei, de sinteză, etc. În prezenta lucrare au
fost puse mai multe scopuri, printe care putem enumera :
• analiza generală, acumularea informaţiilor generalizatoare pentru accesibila analiză
continuă mai aprofundată şi mai corectă, în corespundere cu descrierea întreprinderii;
• cercetarea structurii întreprinderii, cu enumerarea tuturor elementelor acesteia,
efectuarea organigramei;
• stabilirea interacţiunii, relaţiei reciproce între unităţile de structură a subiectului,
stabilirea specificărilor şi deosebirilor dictate de apartenenţa ramurală, piaţa de desfacere şi
materia primă;
• succintă cercetare a activităţii de contabilitate a întreprinderii şi interacţiunei
acesteia cu restul secţiilor;

4
PARTEA TEORETICĂ

CAP.I PARTICULARITĂŢI ALE ANALIZEI ECONOMICE ÎN ACTIVITATEA


ÎNTREPRINDERII COMERCIALE
In multe privinţe, activitatea economico-financiară a întreprinderii . este similară cu
aceea a unităţilor agricole de stat. totodată, o serie de norme referitoate la planificarea,
finanţarea, creditarea,, evidenţa, controlul şi încheierea bilanţurilor contabile prezintă aspecte
similare în cadrul ambelor feluri de unităţi. de aceea şi analiza activităţii economico-
financiare a întreprinderii . comportă o filieră şi o metodologie în general asemănătoare cu
cea a unităţilor agrico1e de stat.
Totuşi, specificul activităţii întreprinderii . imprimă analizei economice - comparativ cu
analiza economică a I.A.S. - o serie de particularităţi care nu vizează atât metodologia de
abordare, cât mai ales obiectul şi cadrul problematic al investigării.
În abordarea activităţii economice a întreprinderii . în cadrul analizei, trebuie pornit de la
ideea că întreaga activitate, a bazelor nu se desfăşoară ca scop în sine, cu finalitate directă şi
imediată, ea este subordonată realizării sarcinilor de producţie a unităţilor agricole din judeţul
în care există.
Particularităţile analizei economice ale întreprinderii . decurg, inclusiv, de la sistemul de
indicatori cu care se evaluează activitatea lor economică şi se disting mai ales în legătură cu:
- analiza activităţii de aprovizionare;
- analiza activităţii de desfacere;
- analiza stocurilor de mijloace de producţie şi a vitezei lor de circulaţie;
- analiza cheltuielilor de circulaţie;
- analiza volumului şi cotei de adaos comercial;
- analiza rentabilităţii;

1.1 Indicatorii economico-financiari ai întreprinderii

Intrucât unităţile de aprovizionare tehnico-materiala sunt destinate să asigure circulaţia


mijloacelor de producţie între furnizori şi beneficiari, deci au o activitate comercială,
evaluarea acesteia se face cu indicatori specifici în general, nemaiîntâlniţi în unităţile cu
caracter productiv sau întâlniţi dar cu alt conţinut şi altă semnificaţie şi anume: stocul iniţial,

5
volumul aprovizionărilor, volumul desfacerilor, stocul final, stocul mediu, viteza de circulaţie
a mărfurilor, cheltuielile de circulaţie, adaosul comercial, beneficiul şi rata rentabilităţii.
Stocul iniţial este valoarea mijloacelor de producţie acumulate la nivelul bazei de
aprovizionare în perioada precedentă şi destinate să asigure continuitatea desfacerii, la
începutul noii perioade de plan, un anumit interval de timp.
Volumul aprovizionărilor este indicatorul de plan care exprimă valoarea mijloacelor de
producţie, pe total sau pe categorii, pe care baza de aprovizionare le procură de le furnizori,
într-o perioadă de timp, în vederea acoperirii necesarului, din resursele respective, al
unităţilor agricole.
Volumul desfacerilor reprezintă valoarea mijloacelor de producţie care sunt livrate
unităţilor agricole direct de la baza de aprovizionare (prin depozit) sau prin intermediul
acesteia (prin tranzit) într-o anumita perioadă de timp.
Stocul final reprezintă valoarea mijloacelor de producţie existente în baza de
aprovizionare la sfârşitul unei perioade, care constituie stocul iniţial al perioadei următoare.
De aceea stocul final se corelează întotdeauna cu desfacerile pe care trebuie să le asigure baza
de aprovizionare, în perioada următoare, prin depozitale sale.
Stocul mediu este indicatorul care arată mărimea medie a stocurilor zilnice existente în
baza de aprovizionare într-o anumită perioadă de timp.
Viteza de circulaţie a mărfurilor este un indicator ce caracterizează procesul de reînnoire
a stocurilor medii, care se exprimă sub două forme strânse legate între ele:
a) numărul mediu de rotaţii a stocului mediu (n) intr-o perioadă dată, se stabileşte după
relaţia;
D T
n= sau n=
S V
1003007
= 21,46
n= 38939 + 54522
2
b) durata medie a unei rotaţii, în zile (v):

T
S *T
v= n sau d= ,
D

6
365
= 17
v= 2 1,4 6

în care:
D - volumul desfacerilor pe o perioadă de timp determinată;
S - stocul mediu;
T - timpul exprimat în. zile pentru perioada considerată.
Mărimea vitezei de circulaţie a mărfurilor diferă de la o grupă de materiale la alta în
funcţie de natura sortimentului, frecvenţa cererii, modul de organizare a mişcării mărfurilor
etc. Optimizarea vitezei de circulaţie a mărfurilor reprezintă o cale importantă de sporire.a
eficienţei economice, atât prin reducerea nivelului reletiv al cheltuielilor de circulaţie cât şi
prin sporirea volumului desfacerilor totale într-o anumită perioadă.
Cheltuielile de circulaţie reprezintă suma cheltuielilor.ocazionate de trecerea mijloacelor
de producţie din sfera producţiei în sfera consumului. Nivelul cheltuielilor de circulaţie poate
fi exprimat sub formă absolută sau relativă.
Nivelul absolut evidenţiază totalitatea cheltuielilor de circulaţie ocazionate de mişcarea
mărfurilor într-o perioadă de timp.
In sine nivelul absolut al cheltuielilor de circulaţie nu permite să se aprecieze activitatea
desfăşurată de baza de aprovizionare pe linia reducerii cheltuelilor, ceea ce face necesară şi
calcularea altor indicatori prin care se corelează volumul cheltuielilor de circulaţie cu
volumul desfacerilor de mărfuri.
Nivelul relativ al cheltuielilor de circulaţie este indicatorul prin care se exprimă raportul
procentual dintre cheltuielile de circulatie şi volumul desfacerilor de mărfuri într-o perioadă
de timp. Scăderea nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie presupune o reducere a
cheltuielilor de circulaţie ocazionate de desfacerea unui volum valoric de mărfuri de 100 lei,
ceea ce reflectă o sporire a eficienţei economice la nivelul bazei de aprovizionare.
Adaosul comercial este parte din venitul net creat în sfera productivă a economiei
naţionale destinată acoperirii cheltuielilor de circulaţie legate de aprovizionarea, depozitarea,
manipularea şi desfacere mijlocelor de producţie şi asigurarea beneficiului legal bazelor de
aprovizionare. Adaosul comercial se exprimă atât în sume absolute cât şi în valori relative.
Exprimat în sumî absolută, adaosul comercial reprezintă veniturile bazelor de
aprovizionare şi provine de la beneficiarii acestora prin adăugarea lui la preţul de livrare a
mijloacelor de producţie livrate.

7
Mărimea adaosului comercial perceput beneficiarilor pentru livrările făcute este
dieferenţiată pe grupuri de mărfuri şi forme de aprovizionare, în funcţie de cheltuielile de
circulaţie ale acestora. Rezultă ca mărimea adaosului comercial este influenţată de volumul
(v) şi structura (s) desfacerilor şi nivelul cotelor (c) de adaos comercial. Matematic
adaosul comercial este o funcţie de aceşti factorii:
A = f(v, s, c)
Exprimat în valori relative (cote procentuale), adaosul comercial reprezintă veniturile ce
revin bazelor de aprovizionare pentru 100 lei desfacere.
Evident, şi mărimea cotelor de adaos comercial se diferenţiază pe grupe de mărfuri şi
forme de aprovizionare, în raport de.cheltuielile de circulaţie aferente. Iar mărimea cotei
medii de adaos comercial depinde de structura desfacerilor şi cotele individuale de adaos
comercial.
Deci: c = f (s ,c)
Beneficiul bazelor de aprovizionare este indicatorul care măsoară rentabilitatea lor în
mărime absolută. El poate proveni din activitatea de bază sau din alte activităţi. Beneficiul
din activitatea de bază provine din activitatea de desfacere a mărfurilor, din transfer de
mărfuri altor baze de aprovizionare etc., în timp ce beneficiul din alte activităţi poate proveni
din: transportul mărfurilor la cererea beneficiarilor, penalizări încasate de la beneficiari
pentru neplata la timp a mijloacelor de producţie aprovizionate prin bază, penalizări încasate
de la furnizori pentru nerespectarea contractelor de livrare, unele diferenţe de preţ constatate
la inventarieri etc.
Rata rertabilităţii reflectă gradul de rentabilitate a bazai de aprovizionare determinat ca
raport între beneficiul obţinut într-o perioadă de timp determinată şi suma cheltuielilor de
circulaţie aferente.
Calculată aşa, rata rentabilităţii, reflectă măsura în care baza de aprovizionare reuşeşte să
valorifice toţi factorii care concură la obţinerea beneficiului, în special mărimea volumului
desfacerilor, reducerea nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie, accelerarea vitezei de
rotaţie a stocurilor de mărfuri.
Rata rentabilităţiimai poate fi calculată şi în raport cu cheltuilile efectuate cu retribuirea
muncii în perioada respectivă.

8
CAP.II ANALIZA ACTIVITĂŢII DE APROVIZIONARE ŞI DE DESFACERE

Importanţa aprovizionării pentru activitatea întreprinderii decurge şi din faptul că, prin
acesta se asigură resursele materiale a căror pondere în costul total al producţiei este de peste
50%, în unele ramuri industriale depăşind 80%. În economia ţărilor dezvoltate se apreciază
că, prin acţiunea sectorului aprovizionare materială se pot reduce costurile de producţie cu
circa 5-10%. Semnificaţia sensului de acţiune este relevantă dacă avem în vedere că într-un
orizont de timp definit (mediu sau lung) între sursele potenţiale de creştere a profitului
reducerea costurilor va reprezenta o cale prioritară.
În literatura şi practica de specialitate se apreciază în tot mai mare masură că
activitatea de aprovizionare materială reprezintă un ”centru de profit” şi nu unul de cheltuieli.
Subsistemul aprovizionare materială se manifestă ca ”centru de profit” prin controlul pe care
îl poate avea asupra costurilor specifice, cum sunt: costurile de achiziţie, costurile de
gestiune, costurile suplimentare de prelucrare etc.
Acţiunea subsistemului aprovizionare materială a evoluat pe următoarele faze:
-faza de pasivitate în care activitatea de aprovizionare materială este apreciată ca fiind
subordonată sistemului producţie;
-faza de autonomie în care aprovizionarea materială îşi elaborează strategii de optimizare
la nivelul subsistemului propriu;
-faza de participare în care subsistemul aprovizionare materială participă la elaborarea
strategiilor generale de dezvoltare a întreprinderii;
-faza de integrare în care acest subsistem participă efectiv la fundamentarea strategiei de
dezvoltare a întreprinderii; această fază trebuie să constituie obiectivul permanental oricărei
echipe manageriale din întreprinderi.

2.1 Organizarea aprovizionării


Oganizarea aprovizionării tehnico-materiale trebuie astfel condusă încât să contribuie
la: asigurarea completă, complexă şi la timp a unităţii economice cu mijloace de muncă şi
obiectele muncii, asigurarea condiţiilor optime de depozitare a resurselor materiale,
alimentarea raţională a locurilor de muncă cu resursele materiale necesare, utilizarea raţională

9
a resurselor materiale, astfel încât să se respecte normele de consum stabilite şi stocurile de
producţie determinate.
Experienţa practică, generalizată la nivelul teoriei de specialitate, evidenţiază
următoarele sisteme concrete de organizare structurală a compartimentelor de aprovizionare
materială din întreprinderi:
- sistemul pe grupe de activităţi distincte;
- sistemul pe grupe de aprovizionare-depozitare-control, utilizare resurse materiale;
Sistemul pe grupe de activităţi distincte constă în departajarea procesului de
aprovizionare pe principalele activităţi componente în funcţie de natura, gradul de
complexitate sau de omogenitate a acestora. Sistemul, cunoscut şi sub denumirea de
”funcţional”, asigură o delimitare selectivă a activităţilor de prognozare-planificare-
programare a aprovizionării, de cele privind prospectarea, negocierea, contractarea, realizarea
aprovizionării, de urmărire, control, analiză şi evaluare a acestuia, de depozitare-păstrare a
resurselor materiale asigurate, de urmărire a modului de folosire a acestora pe destinaţii de
consum. Deci, sistemul presupune identificarea , delimitarea şi gruparea activităţilor după
aceste criterii şi constituirea de grupe distincte care să le realizeze calificat şi operativ.
La nivelul grupei de plan se realizează activităţi precum: prognozarea necesităţilor
materiale, fundamentarea planurilor şi programelor de aprovizionare, elaborarea bilanţurilor
materiale şi a cantităţilor economice de comandat etc.
Grupele operative de aprovizionare se constituie, în principiu, după gradul de
omogenitate sau de asemănare a resurselor materiale, componenţii acestor grupe asigurând
realizarea activităţilor care au în vedere contactarea surselor de furnizare, urmărirea derulării
efective a procesului de formare a loturilor de furnizori, participarea la recepţie-expediţie s.a.
Grupa depozitelor asigură primirea-recepţia partizilor de materiale sosite de la
furnizor, depozitarea şi păstrarea integrităţii proprietăţilor fizico-chimice ale resurselor,
pregătirea şi eliberarea în consum sau pe destinaţiile de utilizare-valorificare a acestora.

Grupele operative şi cele de depozite sunt aşezate pe acelaşi nivel ierarhic. Între toate
grupele compartimentului de aprovizionare se stabilesc relaţii stricte de colaborare.
Conducerea, coordonarea, corelarea şi controlul pe ansamblul grupelor se asigură la nivelul
şefului de compartiment.
Sistemul funcţional nu asigură abordarea unitară a procesului de aprovizionare în
întregul lui, nu se asigură controlul eficient al utilizării resurselor în raport cu destinaţiile
iniţial prevăzute şi consumurile specifice din documentaţiile tehnico-economice ale

10
produselor, nu oferă posibilitatea promovării folosirii materialelor noi, înlocuitoare a celor
refolosibile sau prevenirii consumurilor iraţionale.
Sistemul pe grupe de aprovizionare-depozitare-control, utilizare a resurselor materiale
are în vedere constituirea de grupe de materiale în cadrul compartimentului în a caror
atribuţie intra realizarea procesului de aprovizionare în întregul sau după o concepţie unitară.
Ca urmare, fiecare grupă răspunde de asigurarea structurii materiale pentru care se formează
de la fundamentarea necesităţilor , contractarea resurselor şi până la aducerea, gestionarea şi
controlul utilizării acestora.
O importanţă deosebită revine criteriului de constituire a grupelor în cadrul acestui
sistem care poate fi omogenitatea resurselor, în funcţie de destinaţia de utilizare. În acest sens
se pot folosi 3 variante: pe grupe omogene de materiale, pe secţii consumatoare sau ca sistem
mixt.
a) organizarea compartimentului pe grupe de aprovizionare-depozitare-control utilizare
materiale omogene prezintă avantaje care sunt determinate de simplificarea şi specializarea
activităţii lucrătorilor, ca urmare a numărului redus de materiale şi implicit de furnizori pe o
grupă. Sistemul prezintă ca dezavantaj faptul că, pe plan intern, în cazul existenţei unui
număr mare de puncte de consum şi a unei dispersii pronunţate a acestora pot apărea condiţii
care să conducă la necorelarea aprovizionării cu cererile pentru consum, cu producţia.

Se consideră că acest sistem este cel mai indicat pentru organizarea internă a
compartimentului de aprovizionare, datorită eficacităţii superioare în conducerea asigurarii
materiale a unităţilor industriale.
b) organizarea pe grupe de aprovizionare-depozitare-control utilizare în funcţie de
destinaţia de consum a materialelor are în vedere unităţile în cadrul cărora secţiile, atelierele
şi alte sectoare de activitate, prin profilul lor, consumă materiale distincte. În acest context se
constituie grupe de aprovizionare în funcţie de destinatarul materialelor.
Un astfel de sistem prezintă avantajul că asigură cunoaşterea în detaliu, la nivelul
fiecărei grupe, a necesităţilor de resurse materiale specifice secţiei pe care o alimentează,
creează condiţii pentru un control permanent şi eficient al destinaţiei de consum a
materialelor, realizându-se o mai bună corelare între factorul de aprovizionare şi cel de
producţie. Acest tip de organizare prezintă neajunsul că, în frecvente situaţii, nomenclatura
materialelor pentru o secţie este foarte largă şi implicit numărul de furnizori foarte mare,
crescând astfel gradul de dificultate în coordonarea, desfăşurarea operativă şi urmărirea
eficientă a procesului de aprovizionare la nivelul grupei constituite.

11
Aplicabilitatea variantei este limitată însă de numărul redus de unităţi care îndeplinesc
condiţiile cerute pentru implementare.
c) organizarea pe grupe de aprovizionare-depozitare-control utilizare în sistem mixt
presupune constituirea de grupe care se vor ocupa cu asigurarea materialelor care prin natura
lor formează obiectul consumului numai în cadrul unei anumite secţii de productie şi pe
grupe de materiale asemănătoare, dar destinate consumului mai multor sau tuturor secţiilor
din unitatea economică. Sistemul asigură îmbinarea avantajelor primelor două variante şi
eliminarea în mare măsură a dezavantajelor care le sunt specifice.
În literatura de specialitate se prezintă şi alte forme de organizare a compartimentului
de aprovizionare materială practicabile la nivelul marilor unităţi (corporaţii, trusturi etc.).

2.2 Forme de aprovizionare


Concretizarea relaţiilor de aprovizionare presupune alegerea formei prin care se va
concretiza procesul de aprovizionare propriu-zis: aprovizionarea de la furnizor unic sau nu,
directă sau indirectă, pe bază de contract sau comandă etc.
Alegerea formei de aprovizionare se bazează pe analize diagnostic riguroase prin care
să se identifice oportunităţile fiecărei modalităţi şi mai ales posibilităţile firmei de a le
valorifica. În asemenea analize preponderente vor fi criteriile economice, dar se vor utiliza şi
criterii de altă natură (sociale, politice etc.)
Aprovizionarea de la un furnizor unic-dacă în general se recomanda sa nu se apeleze
la un singur furnizor (pentru evitarea cresterii gradului de dependenţă), există situaţii în care
această formă de aprovizionare este eficientă şi anume: în cazul în care furnizorul deţine
monopolul tehnic în ce priveşte fabricarea unui produs, dacă un furnizor oferă un nivel de
calitate, preţ şi service deosebit, în cazul în care se pot obţine reduceri de preţ sau ale
cheltuielilor de aprovizionare. Principalele dezavantaje ale unei asemenea forme de
aprovizionare sunt imposibilitatea punerii în concurenţă a furnizorilor şi riscul de creştere a
gradului de dependenţă faţă de furnizor.
Aprovizionarea de la mai mulţi furnizori-în vederea reducerii puterii de negociere a
furnizorilor se recomandă aprovizionarea pentru aceeaşi resursă de la mai mulţi furnizori.
Argumentele unei asemenea opţiuni, ca şi condiţiile în care este eficientă sunt foarte diverse
dintre care: se evită posibilitatea încetării totale a aprovizionărilor în condiţiile apariţiei unor
situaţii deosebite ( greve, incendii, faliment), se asigură punerea în concurenţă a furnizorilor

12
(obţinerea unor preţuri mai bune, creşterea eforturilor de adaptare la cerinţele
consumatorului), etc.
Aprovizionarea directă-evită efectuarea unor cheltuieli suplimentare, cum ar fi
comisionul perceput de intermediar pentru acoperirea costurilor şi pentru obţinerea unui
profit, permite o bune cunoaştere a nevoilor consumatorului de către furnizor respectiv a
posibilităţilor producătorului de către consumator etc.
Aprovizionarea indirectă-permite minimizarea stocurilor de producţie prin creşterea
gradului de siguranţă a aprovizionărilor, prin nivelul cantităţilor cumpărate de la producător
de către intermediar se asigură pentru acesta anumite oportunităţi (reducerea costurilor,
reducerea riscului desfacerii producţiei), permite creşterea gradului de disponibilitate a
resurselor, prin posibilitatea de amplasare a intermediarului în apropierea consumatorului.
În functie de implicarea intermediarului, aprovizionarea indirectă poate fi:prin tranzit
organizat (presupune ca intermediarul să participe numai la concretizarea relaţiilor de
aprovizionare în formule juridice, celelalte activităţi-de plată şi transfer a produselor-
realizându-se direct producător-consumator), prin tranzit achitat (presupune ca şi plata
facturilor să se facă prin intermediar) sau prin depozit.
Aprovizionarea prin depozit-reprezintă aprovizionare prin angrosist şi presupune ca
pentru consumator intermediarul să devină furnizorul. În acest caz toate activităţile: de
concretizare juridică, de transfer a produselor şi de plată se fac prin intermediar, de cele mai
multe ori relaţia producător-consumator, din punct de vedere formal, neexistând. Se
recomandă în cazul unor comenzi reduse şi/sau al unor produse care nu necesită o conlucrare
deosebită producător-consumator. O formă particulară în cazul aprovizionării prin depozit o
reprezintă aprovizionarea garantată, caz în care intermediarul preia în totalitate sau parţial
funcţiile aprovizionării: studiul pieţei, depozitarea, optimizarea transportului etc.
Aprovizionarea pe baza de contract-contractul oferă o reducere a riscului în
aprovizionare din punct de vedere cantitativ, calitativ dar şi al conditiilor de aprovizionare; pe
de altă parte, contractul reprezintă o dependenţă faţă de anumite clauze care încălcate
provoacă efecte negative asupra consumatorului. Apare astfel imposibilitatea fructificării
anumitor oportunităţi pe piaţă cum ar fi reducerile de preţ, apariţia de noi furnizori etc.
Aprovizionarea pe bază de comandă are avantajul că se pot negocia condiţiile de
aprovizionare în funcţie de situaţia existentă pe piaţă la un moment dat; riscul mare constă în
modificarea defavorabilă a condiţiilor care ar fi putut fi formulate în cadrul unor contracte la
parametri mai favorabili-de exemplu cumpărările la termen-când se încheie un contract
pentru aprovizionări care se vor face ulterior, dar în condiţiile stabilite în prezent.

13
Aprovizionarea în comun are rolul de a permite obţinerea unor avantaje oferite de
creşterea volumului şi valorii aprovizionărilor: creşterea puterii de negociere, posibilitatea
obţinerii unor rabaturi de preţ, minimizarea cheltuielilor de transport etc.

2.3 Elaborarea planului şi a programelor de aprovizionare


Conţinutul planului de aprovizionare trebuie să evidenţieze o situaţie reală, judicios
dimensionată în ceea ce priveşte volumul necesarului de consum, care se va corela ulterior cu
strategia generală conturată de conducerea asigurării materiale în raport cu tendinţele şi
mutaţiile ce se înregistrează pe piaţă internă şi internaţională de materii prime.
Continutul planului şi programelor de aprovizionare a unităţilor economice se
defineşte prin mai mulţi indicatori specifici care, în funcţie de natura lor economică, pot fi
grupaţi pe două categorii:
1. indicatori care reflectă necesităţile de consum de materii prime, materiale,
combustibili s.a., destinate realizării activităţii de ansamblu a unităţii economice, în primul
rând a celei de bază (fabricaţia de produse, executarea de lucrări, prestarea de servicii), în
vederea îndeplinirii obiectivelor strategice finale:
- necesarul pentru realizarea planului şi programelor de producţie, desfăşurarea activităţii
de ansamblu a unităţii economice
- stocul de resurse materiale la sfârşitul perioadei de gestiune
\ - necesar total de resurse materiale pentru realizarea planului de producţie, a activităţii
generale a unităţii economice
2. indicatori care evidenţiază sursele şi potenţialul de acoperire cantitativă şi structurală
cu resurse materiale a necesităţilor de consum:
- stocul preliminat de resurse materiale pentru începutul perioadei de gestiune
- alte resurse interne
- necesar de aprovizionat cu resurse materiale de pe piaţa internă şi internaţională de
materii prime şi produse
Pentru ca activitatea generală a unităţilor economice să se desfăşoare în bune condiţii
este necesară asigurarea unui echilibru perfect şi stabil între necesităţi şi resurse pe întreaga
perioadă de gestiune
Orice abatere de la această egalitate determină fie imobilizări nejustificate de resurse
materiale, fie apariţia lipsei de materiale, ambele stări generând consecinţe nefavorabile
pentru întreprindere.

14
Elaborarea programului de aprovizionare presupune fundamentarea fiecărui indicator
în parte:
1) Necesarul de resurse pentru desfăşurarea activităţii unităţii economice se poate
determina prin mai multe metode:
Metoda calcului direct, bazându-se pe cunoaşterea producţiei fizice programate şi pe
normele de consum specific de aprovizionare cu motivare tehnico-economică, conduce la
determinarea unei mărimi reale pentru acest indicator.
-metoda de calcul pe bază de analogie-se foloseşte atunci când nu se cunosc normele de
consum specific de aprovizionare la materialele şi produsele respective, din acest motiv
utilizându-se normele de consum specific la alte produse asemănătoare , analoage:
-metoda de calcul pe baza sortimentului tip-se poate utiliza pentru cazurile în care în
programul de producţie sunt prevăzute un număr mare de sortimente din acelaşi produs. În
acest scop se determină mai întâi sortimentul tip, respectiv acel sortiment a cărui normă de
consum este cea mai apropiată de norma de consum medie ponderată, calculată pentru
întreagă gamă de sortimente.
2) Stocul la sfârşitul perioadei de gestiune-are scopul de a asigura desfăşurarea normală
a procesului de producţie pe parcursul derulării perioadei de gestiune; acesta va constitui
suportul material principal de formare a stocului de la începutul perioadei următoare.
Este recomandabil ca fiecare unitate economică să-şi calculeze o serie de categorii de
stocuri de resurse materiale: stocurile curente, stocurile de pregătire sau de condiţionare,
sezoniere, de siguranţă.
Dimensionarea corectă a stocurilor de resurse materiale influenţează pozitiv
ritmicitatea producţiei şi viteza de rotaţie a mijloacelor circulante.
a) stocul curent reprezintă cantitatea de material necesară pentru asigurarea
continuităţii procesului de producţie între două aprovizionări succesive cu materialul
respectiv de la furnizori, în condiţii normale de activitate.
b) stocul de siguranţă -reprezintă acea cantitate de materiale ce trebuie să existe în
unitate pentru a se folosi în producţie atunci când se epuizează stocul curent, iar materialele
comandate nu sosesc la termenele prevăzute de la furnizori.
c) stocul de pregătire sau de condiţionare este necesar la acele unităţi economice unde
materiile prime trebuie să fie supuse unei pregătiri prealabile intrării în procesul de producţie.
d) stocurile sezoniere -reprezintă cantităţile de materiale destinate asigurării continuităţii
şi desfăşurării normale a producţiei,în cazul condiţiilor sezoniere de producţie, aprovizionare
sau transport.

15
3) Necesarul total de resurse materiale -asigură evaluarea estimativă a tuturor
necesităţilor de consum pentru un anumit tip de resursă. După ce s-a fundamentat partea de
necesar a programului de aprovizionare tehnico-materială urmează să se stabileasca sursele
de acoperire a acestui necesar.
1) Stocul de materiale de la începutul perioadei de program-reprezintă cantitatea de
material ce se prelimină să existe în unitate la începutul perioadei de gestiune; se calculează
adăugând la stocul de materiale existent în momentul elaborării programului de
aprovizionare, intrările de materiale din momentul elaborării programului de aprovizionare şi
până la începutul perioadei de program şi scăzând consumul de materiale estimat în acelaşi
interval de timp.
2) Indicatorul ”alte resurse interne” cuprinde diferite categorii de resurse materiale
rezultate din procesele tehnologice de prelucrare, materiale şi piese refolosibile rezultate din
dezmembrări de mijloace fixe scoase din uz etc.
3) Necesarul de aprovizionat -evidenţiază cantitatea de materii prime noi şi materiale
refolosibile, de combustibil, de piese de schimb s.a. care trebuie asigurată de la furnizori, deci
din afara unităţii, pentru acoperirea cererilor de consum ale întreprinderii.
Analiza activităţii de aprovizionare are în vedere, în primul rând, examinarea abaterii
volumului aprovizionărilor faţă de un anumit nivel luat drept etalon (de obicei planul) pe total
şi pe principalele grupe de produse.
După cum reiese din relaţie, acest indicator se exprimă în zile şi reprezintă intervalul
mediu dintre două aprovizionări.
Comparându-l cu intervalele planificate (t 0 ) prin graficele de aprovizionare se pot
evidenţia trei situaţii:
a) dacă t > t 0 - în condiţiile în care furnizorii respectă cantităţile prevazute în contract,
se crează condiţii proprii apariţiei lipsei de stocuri şi deci perturbărilor în activitatea
întreprinderilor beneficiare;
b) dacă t = t 0 - rezultă că respectarea termenelor de livrare de către furnizori a
întrunit condiţiile ideale în raport cu obligaţiile contractuale;
c) dacă t < t 0 - în condiţiile în care furnizorii respectă
cantităţile prevăzute în contract, se creează condiţii proprii apariţiei de stocuri
supranoratative, care generează o imobilizare de mijloace circulante, deci efecte economico-
financiare nefavorabile pentru bazele de aprovizionare.

16
2) Coeficientul ritmicităţii aprovizionării se poate determina utilizând coeficientul de
variaţie care, aplicat în vederea caracterizării ritmicităţii aprovizionării, surprinde atât aspecte
ale gradului de îndeplinire a termenelor prevăzute în graficul de aprovizionare, cât şi aspecte
ale respectării sau nerespectării de către furnizori, a cotelor prevăzute în grafice.
Analiza gradului de respectare a termenelor prevăzute în graficul de aprovizionare se
face cu ajutorul relaţiei:

−∑
2
(t − ti 0 )
i1
rt = n −1 *100
t0

în care:
t i 0 - intervalele planificate;
t i1 - intervalele efective la care s-a făcut aprovizionarea.
Ca cât nivelul acestui indicator este mai apropiat de zero, cu atât aprovizionarea s-a
desfăşurat mai ritmic şi invers.
Cum, însă paralel , cu respectarea termenelor, la fel de importantă este şi asigurarea
cantităţilor planificate, în literatura de specialitate s-a conturat o relaţie de calcul specifică
privind ritmicitatea aprovizionărilor, astfel:

∑( x
2
1 − x2 )
rx = n * 100
x0
în care:
x i1 - cantităţile efective livrate de furnizori în decursul unei perioade;
x i 0 - cantităţile planificate aferente unei aprovizionări;
Cu cât nivelul indicatorului rx este mai apropiat de zero, cu atât aprovizionările
efective sunt mai apropiate de nivelurile planificate şi invers.
Pentru a avea o imagine cât mai completă asupra ritmicităţii aprovizionărilor se
recomandă utilizarea concomitentă a celor doi coeficienţi.

17
2.4 Analiza activităţii de desfacere

Elaborarea strategiei în domeniul desfacerii este o acţiune complexă, şi necesită un


volum de informaţii foarte mare care se împrospătează , de regulă, la intervale scurte de timp,
datorită frecventelor mutaţii care se înregistrează în oferta producătorilor, ca şi în cerinţele
pieţei de produse şi sevicii.
O bună strategie în domeniul desfacerii este cea care are în vedere toate activităţile
componente ale managementului desfacerii, interpretate în strânsă corelaţie cu
interdependenţele care le sunt specifice; între acestea sunt: informarea largă a potenţialilor
utilizatori cu privire la produsele şi serviciile care se pot oferi, studiul pieţei, evaluarea
previziunilor în vânzări, întocmirea portofoliului de comenzi şi încheierea de contracte
economice, organizarea şi modernizarea retelelor de distribuţie şi service etc.
Firma, prin sistemul managementului vânzării, fundamentează sau apelează la tipuri
de strategii mai reprezentative, fiecare din acestea prezentând particularităţi care asigură,
după caz, contribuţii efective la stimularea promovării vânzărilor firmei, astfel:
1.Strategia stimulării cererii directe de produse sau servicii:are drept obiectiv
realizarea de vânzări imediate, pe baza unor mijloace de convingere a potenţialilor clienţi de
a cumpăra anumite produse de utilitate stringentă.Strategia oferă prilejul succesului imediat
în vânzarea de mărfuri, în mod special în cazul celor tradiţionale, despre care cumpărătorul
deţine deja importante informaţii;
2. Strategia creării climatului favorabil cumpărării produsului vizualizat:are drept
suport un ansamblu de atitudini şi acţiuni cu desfăşurare în timp care, la momentul oportun,
prielnic cumpărării, asigură că fenomenul să se desfăşoare pe un teren deja pregătit în acest
sens.Oportunitatea momentului creat propice vânzării este alimentată prin mijloace de
sensibilizare a cumpărătorului, astfel că procesul în sine reprezintă un succes sigur al
strategiei puse în mişcare.Strategia presupune totusi un efort susţinut în cunoaşterea nevoilor
reale ale consumatorilor, perioada de timp peste care se propagă, costurile pentru stabilirea,
asigurarea şi utilizarea mijloacelor (reuniuni, conferinţe, consfătuiri, sisteme de vizualizare,
televiziune, filme, pliante etc.)de alimentare a scenariilor de sensibilizare pentru un climat
favorabil momentului în care produsul a fost receptat (vizualizat) de potenţialul cumpărător.
3.Strategia stimulării vânzărilor în perioade mai puţin favorabile din punct de vedere
al manifestării cererii: ale cărei obiective se fixează pe produse cu caracter sezonier, prin

18
diverse forme şi modalităţi de exprimare (spoturi publicitare, de maximă frecvenţă în
mijloacele de media audio şi video, reclame, postere,etc, în media scrisă, campanii publicitare
prin mijloace de vizualizare, afisaj şi prin viu grai etc.)
4.Strategia promovării selective a vânzărilor : care are drept conţinut problematic
acţiuni complexe de reclamă şi publicitate prin mijloace de media ce acţioneaza limitat pe
zone sau grupuri de consumatori, care, în principal, pe seama perspectivei, alcătuiesc deja o
piaţă ce prezintă sau poate prezenta un interes major pentru firmă.Specialiştii consideră că o
astfel de strategie se adresează de regulă segmentului de consumatori cunoscători ai
produsului şi este recomandată în promovarea de produse complexe de provenienţă
industială.
5.Strategia promavarii exclusive a vânzărilor:fixează drept scop lărgirea pieţei de
vânzare a firmei, context în care, într-o astfel de politică se recurge la cele mai variate
mijloace de comunicare, în întreg spaţiul fixat ca obiectiv în extinderea vânzărilor.
6.Strategia multicriterială de stimulare a vânzărilor:prin care firma îşi fixează drept
obiectiv atât lărgirea pieţei (extensie), cât şi majorarea volumului de vânzare în piaţa
tradiţională (intensiv).In atingerea acestui obiectiv, firma selecţionează câteva criterii, mai
reprezentative, care caracterizează produsul asigurându-i în acest fel
”personalitatea”garantată. Prin intermediul mijloacelor la care se apelează în promovare, cu
preponderenţă pentru utilizare în piaţa potenţială, se arată, cu orice ocazie, succesul de care se
bucură produsul în piaţa tradiţională, marjându-se în exclusivitate pe criteriile de
reprezentativitate; în acest fel, succesul nu întârzie să apară.
Analiza activităţii de desfacere are ca scop să scoată în evidenţă o serie de factori care o
influenţează, precum şi să cuantifice consecinţele modificăriilor asupra volumului
desfacerilor.
Pentru a aprecia corect modificarea volumului desfacerilor (D) este necesară
examinarea acestora din punctul de vedere al elementelor, respectiv al factorilor ce
acţionează asupra devierii lor.
Un prim sistem de legături cauzale, utilizabil atât pe total cât şi pe principalele categorii
de mărfuri,are în vedere următoarele elemente cu influenţă directă:
- stocul iniţial (Si);
- intrările de mărfuri (I);
- stocul final (Sf);
Modelul matematic ia forma:
D = Si + I - Sf

19
Cuantificarea influenţei modificării elementelor se realizează cu ajutorul metodei
balanţiere, astfel:
∆D = D 1 – D 0
din care:
- datorită modificării stocului iniţial:
∆D( Si ) = Si 1 – Si 0

- datorită modificării volumului aprovizionării lor:

∆D ( A) = A1 – A 0

- datorită modificării stocului final:

∆D ( Sf ) = - (Sf 1 – Sf 0 )

unde:
∆D = ∆D ( Si ) + ∆D A + ∆D ( Sf )

În practica bazelor do aprovizionare se utilizează şi un alt sistem de legături cauzale


(Fig.1.), ce ia în considerare factorii ce exprimă .randamentul muncii vii utilizate.

Volumulannual
Volumul annualalaldesfacerilor
desfacerilor
-
-D-D -

Numărulmediu
Numărul mediudedepersonal
personaloperativ
operativ Productivitateamedie
Productivitatea medieanuală
anuală
- -NN- - - -Wa
Wa- -

Producticitateamedie
Producticitatea mediezilnică
zilnică Numărulmediu
Numărul mediudedezile
zilelucrate
lucratepepeanan
- W2
- W2 - - -
-Z- Z -

Numărulmediu
Numărul mediudedeoreorelucrate
lucratepepe
zizi
- -hh- -

Productivitateamedie
Productivitatea medieorară
orară
- Wh
- Wh - -

Fig.1 Sistemul de legături cauzale între volumul desfacerilor şi factorii de influenţă.

Relaţia ce modelează dependenţa fenomenelui analizat de factorii săi ia forma

20
D= N * W 1 ;
sau mai detaliat:
D=N*Z*W2 ;
respectiv
D= N * Z* k *Wk ;
Dacă devierea absolută a desfacerilor este:
∆D = D 1 – D 0 ;
atunci influenţa factorilor asupra modificării indicatorului se determină astfel:
1. influenţa modificarii numărului mediu de personal operativ:

∆D (N ) = ( N1 - N0 ) * W a0
2. influenţa modificării productivităţii medii anuale:

∆D (Wa ) = N 1
* (W a 1
–Wa 0
)
din care pe seama:
a) modificării numărului mediu de zile lucrate:

∆D (Z ) = N1 * ( Z1 – Z 0 )*Wz 0
b) modificării productivităţii medii zilnice:

∆D (Wz ) = N1 * Z1 * ( Wz1 – Wz 0 )
din care datorită mdificării:
- numărul mediu de ore lucrate pe zi:

∆D (h) = N1 * Z1 * ( h 1
– h 0) * W h0
- productivităţii medii orare:
∆D (W 2 ) = N1 * Z1 * h1 * ( W h 1 – W h0)

Unul din aspectele ce prezintă interes în cadrul analizei desfacerilor este şi gradul de
asigurare cu mărfuri calculat ca raport între stocul mediu zilnic (S) de mărfuri existent în
decursul unei perioade şi cererea medie zilnică (Cz) folosind relaţia:
S
Ga = C
z

Acest indicator se exprimă în zile si arată timpul în care cererea a fost acoperită în medie
de mărfurile .existente în stoc, gradul de asigurare cu mărfuri reflectă potenţialul de livrare al
bazei de aprovizionare în raport cu nivelul sumei cererilor făcute de beneficiari pentru un

21
anumit mijloc de producţie. Nivelul lui poate fi calculat şi pe total volum de mărfuri, dar
rezultatele sunt cu atât mai reprezentative cu cât analiza se face mai în analitic.
În cazul în care Ga ≥ 1, avem de a face eu un potenţial de livrare satisfăcător, în timp ce
situaţia Ga < 1 reflectă un potenţial de livrare situat sub nivelul cererilor, aspect ce aduce
neajunsuri, şi în activitatea bazelor de aprovizionare, dar mai ales în activitatea unităţilor
agricole beneficiare.
Din punctul de vedere al analizei prezintă interes deosebit şi calculele previzionale
privind evoluţia viitoare a cererii de mărfuri ce se pot efectua pe baza curbei potenţiale
parabolice, sau a metodei trendului.
Astfel metoda trendului permite stabilirea tendinţei volumului desfacerilor în timp, iar
prin intermediul extrapolării se pot efectua prognoze pe termen scurt privind desfacerile
viitoare.
Metoda trendului este o metoda statistico-matematică, care întemeiată pe utilizarea unor
serii dinamice şi-a găsit o largă răspândire în analiza previzională a activităţii de desfacere.
Aplicarea acestei metode presupune calculul, pe baza unor serii dinamice de date (Tabelul l.).
a doi indicatori: desfacerile medii şi sporul mediu al perioadei.

Tabelul 1 Evoluţia desfacerilor în funcţie de timp

Anii Volumul X Xy x²
desfacerii(lei)
Y
2001 220.000 -4 -880.000 16
2007 225.000 3 -675.000 9
2008 227.000 -2 -454.000 4
2009 232.500 -1 -232.500 1
2005 239.000 0 0 0
2006 239.600 1 +239.600 1
2007 240.000 2 +480.000 4
2008 248.000 3 +744.000 9
2009 258.000 4 +1.032.00 16
0

∑y = 2129,1 ∑x = 0 ∑xy = 254,1 ∑x 2


=6

22
Desfacerile medii se calculează pe baza relaţiei:

y = ∑y =
2129100
= 236567 lei
n 9

Sporul mediu se calculează conform relaţiei:

s =
∑ xy =
254100
= 4265 lei
∑x 2
60

Extrapolarea constă în stabilirea unei serii teoretice (ajustate) care permite calculul
probabil al desfacerilor în următorii 1-2 ani. Seria teoretică se obţine cu ajutorul relaţiei:
Y' = Yc + S * x,
unde:
Yc - reprezintă desfacerea corespunzătoare termenului central al seriei.
Pe baza ecuaţiei de mai sus, seria teoretică va fi:

Y 1 = 236567 - 44265 = 219507 lei


.........................................................
Y 9 = 236567 + 44265 = 253627 lei
iar volumul desfacerilor în următorii doi ani va fi:
Y 10 = 236567 + 54265 = 257892 lei
Y 11 = 236567 + 64265 = 262157 lei
Întrucât prognoza a fost făcută pe baza unor elemente din perioada anterioară, fără a ţine
seama de eventuale schimbări ce se pot produce în viitor, între seria de date reale ale
fenomenului analizat şi seria teoretică apar urnele diferenţe.
Diferenţele se pot datora şi faptului că în momentul efectuării prognozei s-a făcut
abstracţie de acţiunea unor factori întâmplători care ar putea influenţa fenomenul prognozat.
În vederea măririi gradului de precizie a rezultatelor obţinute prin extrapolare se aduc
unele corecţii valorilor preconizate, utilizând în acest sens abaterea medie pătratică:
( y '−y ) 2
δ=
n
în care:
δ - abaterea medie pătratică a valorilor aeriei ajustate faţa de datele reale.
Astfel, pe baza datelor din exemplul luat se obţine situaţia prezentată în tabelul 2.

23
Tabelul 2.Date pentru calculul abaterii mediei pătratice
Y Y' Y' – Y (Y'- Y)²
220.000 291.507 -493 243.049
225.000 223.772 -1.228 1.505.984
227.000 228.037 1.037 1.075.369
232.500 232.302 -198 39.204
239.000 236.567 -2.433 5.919.489
239.600 240.832 1.232 1.517.824
240.000 245.097 5.097 25.979.409
248.000 249.362 762 580.644
258.000 253.627 -4.373 19.123.129
∑ = 55.986.101

Rezultă : δ = 6.220.678 = 2494 lei .


Deci, nivelul probabil al desfacrilor de mărfuri va fi cuprins în intervalul:
Y' 10 = 257892 ± 2494 lei , pentru 2010 şi
Y' 11 = 262157 ± 2494 lei , pentru 2011.
Pentru fundamentarea indicatorului de plan al desfacerilor se pleacă de la mărimea
indicatorului obţinut prin extrapolare, dar care, este necesar, să fie corectat în funcţie de
condiţiile ce vor fi create prin acţiunea factorilor în perioada ce urmează. Faptul că între
indicatorul obţinut prin calcule şi cel realizat pot exista diferenţe, explică necesitatea
cunoaşterii limitelor acestora.

24
CAP. III ANALIZA STOCURILOR DE MĂRFURI
Stocurile reprezintă cantităţile fizice de materiale de produse sau de mărfuri necesare
fiecărei faze a ciclului de exploatare (aprovizionare, producţie, desfacere), pentru a asigura
desfăşurarea continuă şi ritmică a activelor de exploatare.
Caracterului continuu al producţiei (sau al desfacerilor), i se opune, din motive
economice, caracterul discontinuu al aprovizionărilor.
Din punct de vedere financiar, stocurile reprezintă alocare de capital ce nu poate fi
recuperat până când aceste stocuri nu parcurg întregul ciclu de exploatare şi sunt valorificate
prin vânzarea si încasarea produselor, lucrărilor sau servidilor realizate de întreprindere.
Stocul de producţie reprezintă o cantitate de resurse, care este rezultatul unei cereri şi al
unei oferte, al unui mod de organizare a activităţii de asigurare a activităţii de asigurare
materială şi care trebuie să asigure consumul între două reaprovizionări; necesitatea existenţei
acestuia este determinată de:
• necoincidenţa în timp şi spaţiu a producţiei şi consumului de resurse;
• existenţa anumitor incertitudini în ce priveşte asigurarea cu resurse şi care fac
necesară existenţa unor stocuri de resurse materiale, cum ar fi:
• stocul de siguranţă - pentru incertitudini în ce priveşte consumul, cantităţile
livrate şi timpul de livrare;
• stocurile speculative - pentru eliminarea unor influenţe negative ale creşterii
preţurilor etc.
• existenţa unor ritmuri diferite dintre producţie (consum) şi asigurare. Astfel, consumul
se poate aprecia că este practic continuu, în timp ce asigurarea este la anumite intervale de
timp

Această remarcă ne-ar îndemna să credem, la prima vedere, că procesul de exploatare cel
mai economic ar fi cel care s-ar desfăşura fără stocuri sau cu stocuri foarte mici. Însă, o
aprovizionare "în timp real" sporeşte considerabil cheltuielile de aprovizionare (transport,
manipulare etc.).Pe de altă parte, gestiunea modernă a stocurilor este departe de a mai
considera evidentă formarea de stocuri mari peste necesităţile rezonabile ale exploatării.
Stocurile supranormative sunt însoţite, pe plan financiar, de pierderi prin imobilizarea inutilă
a capitalurilor în aceste stocuri, prin cheltuieli de depozitare mari, pe care le ocazionează,

25
prin dobânzi peste cele curente, prin deteriorare şi degradări de stocuri etc. In general, pot fi
avute în vedere două politici de aprovizionare:
• un număr mic de comenzi axate pe cantităţi mari. In acest caz, stocul este mare, ca şi
costul de stocare; dimpotrivă, cheltuielile de derulare a comenzilor sunt mai scăzute, iar
condiţiile de cumpărare mai bune;
• un număr de comenzi axate pe cantităţi mici. Această situaţie implică stoc şi cost de
stocaj diminuate, dar cheltuielile cu derularea comenzilor şi livrarea cresc.
Cantităţile comandate trebuie să fie calculate de aşa manieră, încât să minimizeze
ansamblul

3.1 Notiuni generale si importanta stocurilor pentru intreprindere


Ca si elemente de active circulante, stocurile reprezintă o investire pentru întreprindere.
Fondurile investite în stocuri sunt imobilizate pentru o perioada de timp mai mare sau mai
mica, ele au un cost şi prin urmare cer să fie rentabilizate.
Deţinerea de stocuri trebuie explicată prin câştiguri sau economii pentru deţinător,
singura justificare de a imobiliza fonduri în stocuri diverse. Constituirea stocurilor este
rezultatul unei decizii de investire. Efortul financiar de investire în stocuri trebuie comensurat
pe baza sumei lichidităţilor efectiv imobilizate, ţinându-se seama de durata imobilizării, de
fluxurile de lichiditate intermediare (până la vânzarea stocurilor), costuri de păstrare-
depozitare, alte cheltuieli administrative, pentru ca în final să se evalueze pierderea sau
câştigul din deţinerea de stocuri. Stocurile de resurse materiale şi produse finite au o influenţă
deosebită asupra sistemului logistic al întreprinderii. Ele asigură continuitatea desfăşurârii
procesului de producţie şi satisfacerea cerinţelor clienţilor. Influenţa exercitată asupra
sistemului logistic se datorează atât costurilor de stocare, cat şi celorlalte costuri asociate,
cum ar fi cele de lansare a comenzii, de transport, de depozitare. Asigurarea echilibrului
sistemului logistic presupune înţelegerea rolului stocurilor în cadrul întreprinderii.
Stocurile reprezintă cantităţi de resurse materiale/produse finite care se acumulează în
depozitele de aprovizionare desfacere ale unităţilor economice, într-un anumit volum şi o
anumită structură, pe o perioada de timp determinată, în vederea asigurării continuităţii şi
ritmicităţii fabricaţiei şi a consumului.
Intrucât stocul satisface nevoile utilizatorilor, el nu există decât dacă este reconstituit.
Altfel spus, el este situat între două curente (fluxuri): un flux de intrare (de aprovizionare) şi
un flux de ieşire din stoc (consum). Stocurile există în diferite puncte ale sistemului logistic al

26
întreprinderii: în depozitele unităţii, în centre de distributie proprii, în mijloacele de transport.
Opiniile referitoare la menţinerea stocurilor sunt contradictorii.
Practic este imposibil, chiar pentru perioade foarte scurte, de a sincroniza perfect
intrările cu ieşirile. Rolul stocului este tocmai de a evita discordanţele de cantităţi şi termene
care ar apărea din variaţiile neconcomitente ale aprovizionării şi consumului. Pe perioada cat
resursele materiale / produsele sunt stocate, acestea se apreciază ca fiind neactive deoarece
ele nu participă efectiv, în acest interval, la procesul de transformare a lor în valori de
întrebuinţare vandabile. Acest aspect este un proces economic negativ specific formării de
stocuri datorită blocârii pe o anumită perioada a fondurilor financiare antrenate la cumpărarea
resurselor materiale stocate.
Efectul imobilizării de resurse materiale şi financiare în stocuri, privit în ansamblul său,
recomandă ca functie ideală acţiunea de evitare a formării şi deţinerii lor. Practic această
orientare nu este posibilă decât în cazuri de excepţie; uneori nu este economic. Aceasta
pentru că, în procesul de furnizare, aprovizionare şi utilizare a resurselor materiale, intervine
influenţa multor situaţii şi factori cu acţiune permanentă sau conjuncturală care condiţionează
necesitatea formării de stocuri. Natura situaţiilor şi factorilor specifici determină şi tipologia
stocurilor care se constituie.
Astfel, situaţiile de forţă majoră (seisme, inundaţii, stare de necesitate, caracterul
deficitar al resurselor) determină formarea de stocuri sub forma rezervei de stat la resurse
strategice şi de altă natură; periodicitatea producţiei la furnizor sau a transportului determină
formarea de stocuri curente la utilizatori; apariţia unor dereglări, perturbaţii în livrările de la
furnizori sau în transport determină formarea de stocuri de siguranţă la beneficiari;
întreruperea exploatării sau a transportului, urmare a condiţiilor naturale şi de climă,
determină formarea stocurilor de iarnă; necesitatea condiţionării materialelor înaintea trecerii
în consum presupune constituirea stocurilor de pregătire sau condiţionare.
Indiferent de situaţie sau de factorul de influenţă, acţiunea nu exclude efectuarea de
analize şi calcule economice care să contureze strategia şi politica în domeniul formării
stocurilor de la o etapă la alta în funcţie de noile condiţii care apar pe piaţa internă şi
internaţională de resurse materiale, de mutaţiile în structura consumului sau în potenţialul de
furnizare a lor.
Aşadar, agenţii economici trebuie să stabilească tipurile de stocuri pentru fiecare resursă
materială/produs şi nivelul acestora. Opţiunile pentru un tip sau altul de stoc, pentru o mărime
sau alta sunt condiţionate de răspunsul la întrebarea: "ce avantaje şi ce pierderi se

27
înregistrează dacă se stochează mai mult sau mai puţin, pentru perioade mai scurte sau mai
lungi de timp?".
Răspunsul constă în analiza rolului pe care trebuie să-1 îndeplineascâ stocurile.
Stocurile oferă siguranţă în următoarele situaţii:
1) Fluctuaţiile cerere/ofertă. Stocurile de siguranţă, stocurile tampon sau rezervele sunt
termeni foarte utilizaţi pentru a descrie situaţiile când acestea sunt necesare:
> incertitudinea performanţei fumizorului, determină intervale de timp mai mari decât
perioada care se acordă pentru a evita criza de resurse materiale şi produse;
> variaţiile cererii de vânzări, în timpul perioadei de reaprovizionare, care nu pot fi
întâmpinate prin reprogramare, astfel încât să fie menţinute nivelurile de servire a clienţilor.
2) Anticiparea. Stocurile anticipatorii conţin bunuri destinate să acopere creşterea
sezonieră a cererii, vânzările promoţionale şi perioadele de concedii. Această metodă este
folosită pentru a evita apariţia unor schimbări de capacitate şi blocajele operaţionale cauzate
de aceste schimbări.
3) Transportul. Resursele materiale şi produsele traversează uneori distanţe mari între
furnizori, depozite, distribuitori şi clienţi. Ajungerea la destinaţie în timp util depindc de
viteza de deplasare a stocurilor, ceea ce implică un compromis între costurile de transport şi
nivelul activităţii întreprinderii.
4) Stocurile de protectectie împotriva riscului. Acumulările de stoc în avans pot fi
profitable dacă se fac achiziţii avantajoase, pentru a evita fluctuaţiile de preţ sau pentru a
profita de reducerile de preţ. Variaţia preţurilor şi a cantităţilor achiziţionate
este speculativă, de aceea este necesară o atenţie sporită înainte de finalizarea
angajamentelor.
5) Mărimea lotului. Existenţa stocurilor are de cele mai multe ori rolul de a îmbunătăţi
eficienţa operaţională prin separarea ritmurilor de achiziţie şi fabricaţie de ritmul consumului.
Asemenea compromisuri implică achiziţii în exces pentru cerinţele imediate, pentru a reduce
costurile de transport, cantităţile de produse şi costurile de constituire a stocurilor. Există
tipuri de stocuri care nu sunt afectate de schimbarea nivelului comcnzii sau al lotului.
Stocurile formate din produse afiate în lucru sunt dependente de timpul de prelucrare
indiferent dacă ele sunt prelucrate în lotun mici sau man

Aşadar, decizia de investire în stocuri se va lua ţinând seama de criteriul rentabilităţii,


pornind de la suma investită în stocuri, fluxurile de lichidităţi periodice viitoare şi fluxul final
actualizate, precum şi costul de oportunitate al capitalului investit, drept rată de actualizare.

28
VAN=Invest in stoc±Cash Flow actualize+Valoarea actualizata a stocului
Dacă valoarea actuală netă este pozitivă, investiţia în stocuri este oportună întrucât aduce
mai mult beneficiu decât dacă acelaşi capital ar fi fost plasat la o bancă, cu dobândă compusă,
pe o perioada de timp egală cu durata investirii în stocuri.
Suma capitalului investit în stocuri se stabileşte pe baza lichidităţii efective imobilizate.
Evident, se exclude suma capitalului investit în stocuri de producţie neter-minată şi
semifabricate, care nu provoacă ieşiri de casă; la fel se procedează şi în cazul cheltuielilor cu
amortizarea instalaţiilorde depozitare, păstrare etc. a stocurilor.
Fluxurile de lichiditate periodice viitoare, pozitive şi negative, reprezintă câştiguri nete
directe, pierderi evitate, costuri de administrare, costuri de întreţinere etc.
Dimensionarea stocurilor este operaţiunea prin intermediul căreia se stabileşte necesarul
optim destocuri, pentru o anumită perioadă de timp (un exerciţiu financiar) exprimat valoric,
în vederea realizării în bune conditii a obiectului şi volumului previzionat al activităţii.

3.2 Clasificarea stocurilor


Constituirea de stocuri trebuie să asigure ritmic procesul economic specific, de producţie
sau desfacere, evitând ruptura între aprovizionare-desfacere. Consti¬tuirea unor stocuri
însemnate la nivelul agenţilor economici poate avea influenţe diverse: pozitive, în cazul unei
evoluţii nefavorabile a preţului materiilor prime sau al obţinerii unor conditii mai favorabile
din partea furnizorilor pentru avansarea unor comenzi mari etc., şi negative, în conjuncturi
economice în care preţurile materiilor prime scad, modificarea tehnologiilor de prelucrare a
materiilor prime, apariţia unor înlocuitori calitativi, pierderi din degradări fizice sau morale
etc.
In general, la nivelul unui agent economic se constituie trei categorii de stocuri:
a) stocuri de resurse materiale;
b) stocuri de producţie neterminată;
c) stocuri de distribuţie (de produse finite),
a) stocuri de resurse materiale
Pentru desfăşurarea normală a activitâţii specifice, orice întreprindere îşi constituie
diferite categorii de stocuri în funcţie de condiţiile de aprovizionare, de natura resurseior
materiale, de caracteristicile proceselor tehnologice, de organizarea structurală a subunităţilor
de consum şi dispersia teritorială a acestora, de strategia şi politica adoptate în formarea
stocurilor în raport cu factorii care le condiţioneazâ.

29
La nivelul acestor unităţi se prevede constituirea în mod obişnuit a stocuiui curent şi cu
titlu de excepţie a stocuiui de siguranţâ, de condiţionare, de transport intern şi de iarnă.
Aceste stocuri îndeplinesc aceeaşi funcţie dar pentru condiţii diferite.
Formarea de stocuri optime, mai ales în faza de aprovizionare reprezintă o preocupare
majoră pentru managerul oricărei întreprinderi. Imobilizarea unei părţi importante din
capitalul circulant în stocuri reprezintă o utilizare ineficientă a disponibilităţilor proprii sau
împrumutate.
Stabilirea momentului în care este necesară lansarea unei noi comenzi de aprovizionare,
precum şi a mărimii comenzii reprezintă decizii fundamentale în managementul stocurilor.
Determinarea punctului de reaprovizionare (momentul lansării unei noi comenzi)
reprezintă, de fapt, stabilirea mărimii stocuiui, la care se impune lansarea unei noi comenzi.
Punctul de reaprovizionare indică doar când anume trebuie lansată comanda, nu mărimea
comenzii.
In condiţii de certitudine, punctul de reaprovizionare se poate determina utilizând
următoarea relaţie:
P=D*T,
unde
P- reprezintă punctul de reaprovizionare, exprimat în unităţi fizice;
D- cererea medie zilnică, exprimată în unităţi fizice;
T- mărimea intervalului de reaprovizionare, exprimat în zile.
In condiţii de incertitudine, pentru determinarea punctului de reaprovizionare se ia în
calcul şi un stoc de siguranţă ( SS ), relaţia fund următoarea:
P = D * T + SS
unde P, D şi T au aceeaşi seninificatie, iar SS este stocul de siguranţă exprimat in unităti
fizice.
In situaţii de incertitudine, gestionarea stocurilor trebuie să ia în calcul probabilitatea de
apariţie a întârzierilor în aprovizionare. Decizia de formare a stocurilor de siguranţâ va
depinde de mărimea funcţiei de cost global ( costul de depozitare plus speranţa matematică a
costului întârzierii aprovizionării).
Feg = Cd + Sm, unde
Fcg - funcţia costului global;
Cd - cost de depozitare ( stoc de siguranţă cost unitar de depozitare); Sm - speranţa
matematică a costului întârzierii aprovizionării (numărul unităţilor lipsă ; costul lipsei de
materie primă; probabilitatea întârzierii).

30
b) stocuri de producţie neterminată
Producţia neterminată este producţia al cărei proces de fabricaţie nu a fost finalizat.
Printr-o dimensionare corectă, stocul de producţie neterminată asigură desfăşurarea ritmică şi
uniformă a procesului de producţie. Supradimensionarea stocurilor de producţie neterminată
duce la imobilizări de capital circulant, iar subdi-mensionarea acestora conduce la
întreruperea procesului de producţie.
In general, pentru producţia neterminată se constituie următoarele categorii de stocuri:
• de ciclu,
• circulant,
• de siguranţă.
c) stocuri de distribuţie (de produse finite),
Stocurile de produse finite, denumite şi stocuri de distribuţie, reprezintă acumulări de
produse realizate de întreprindere pentru asigurarea desfâşurării în condiţii optime a activităţii
de desfacere şi satisfacerea cerinţelor clienţilor.
In general, existenţa şi eficienţa unei întreprinderi nu este compatibilă cu menţinerea
unor stocuri mari de produse finite. Dar vânzarea produselor nu este posibilă imediat după
încheierea procesului de fabricaţie, deşi din punct de vedere tehnologic s-a încheiat procesul
de transformare şi pot fi utilizate în scopul pentru care au fost create. Insă, pentru a deveni
marfă, produsele trebuie supuse unui lanţ de operaţiuni în vederea acceptârii şi vânzării lor pe
piaţă. Astfel, produsele sunt reţinute în depozitele de desfacere ale producătorilor sub
denumirea de produse finite. Pe timpul stocării, produsele finite constituie resurse neactive,
care în limite iraţionale conduc la încetinirea vitezei de rotaţie a capitalului circulant, la
creşterea imobilizărilor şi a cheltuielilor de depozitare, la diminuarea eficienţei activităţii
economico-financiare a întreprinderii producătoare.
In concluzie, apar două situaţii contradictorii: pe de o parte, se impune staţionarea
temporară a produselor finite pentru efectuarea operaţiilor în concordanţă cu cerinţele
consumatorilor, iar pe de altă parte, trecerea cat mai rapidă a acestora în consum, în vederea
sporirii eficienţei utilizâri capitalului investit. Rezolvarea acestor sîtuaţii presupune practic
diminuarea timpului aferent operaţiiior la care sunt supuse produsele finite pentru a fi
vândute clienţilor.
Operaţiile efectuate asupra produselor finite în timpul stocării sunt, în general,
următoarele: primirea şi recepţia produselor finite din secţiile de producţie; înregistrarea
acestora în evidenţă; sortarea; asamblarea, efectuarea unor operaţii de montaj; condiţionarea
produselor, asigurarea unor proprietăţi fizico-chimice cerute de clienţi; etichetarea. marcarea;

31
formarea loturilor de livrare; ambalarea pentru protecţie şi prevenirea deteriorărîi pe timpul
manipulării şi transportului; întocmirea formelor de livrare; încărcarea în mijloacele de
transport şi expedierea produselor.
Cunoaşterea concretâ a operaţiilor care delermină staţionarea produselor în depozitele
producătorilor, a timpului necesar efectuării acestora, permite aplicarea unor măsuri care să
ducă la reducerea perioadei de stocare, cum ar fi: comasarca unor activităţi care se pot efectua
în aeeeaşi perioadă de timp (etichetarea şi marcarea concomitent cu formarea loturilor de
livrare; mecanizarea, automatizarea şi robotizarea operaţiilor; simplificarea şi automatizarea
evidenţei tehnico-operative).
Tehnologia de fabricatie, programul de lansare în producţie, utilizarea optima a
capacităţilor de producţie nu permit, totdeauna, realizarea simultană a sortimentelor sau
produselor care urmează să fie livrate unui client la un moment dat. Astfel, unele produse sau
sortimente vor trebui stocate un timp, până când sunt realizate şi celelalte, pentru a forma un
lot complet, care să fie livrat câtre client.
Există anumite produse, la care, alături de stocurile obişnuite, din care se livrează în mod
curent, se constituie şi
• stocuri de siguranţă - Unitatea producătoare îşi poate constitui stocuri de siguranţă în
vederea acoperirii cererilor de vânzare când acestea depăşesc nivelul previzionat
• sezoniere - Stocurile sezoniere sunt determinate de caracterul sezonier al producţiei
sau consumului şi sunt constituite de întreprinderile producătoare pentru servirea clienţilor,
fie pe întregul an, fie pe perioade mai scurte.
• anticipate - De asemenea, pot fi constituite stocuri anticipate de produse finite în
scopul satisfacerii cerinţelor clienţilor pe durata opririi fabricaţiei (remont, retehnologizare,
schimbarea profilului de fabricaţie, asimilarea în fabricate a unor produse noi şi renunţarea la
altele).
• de conjunctură- In funcţie de natura produsului, de potenţialul de producţie, de
evoluţia raportului dintre cerere şi ofertă şi implicit a preţului de vânzare, unitatea
producătoare îşi poate constitui stocuri de conjunctură pentru a le plasa pe piaţă în momente
favorabile de preţ.

Formarea acestor categorii de stocuri este condiţionată de strategia pe care o adoptă


producătorul cu piaţa. La baza elaborării unei astfel de strategii trebuie să stea volumul
previzional al vânzărilor pentai satisfacerea cerinţelor clienţilor şi realizarea unui profit
maxim, dar este necesară şi analiza atentă a următoarelor aspecte:

32
a) care sunt costurile şi riscurile unor stocuri mai mari decât cererea, faţă de pierderile de
încăsări datorate lipsei produselor în stoc;
b) care sunt costurile legate de modificarea volumului de producţie în funcţie de
sezonalitatea cererii, în comparaţie cu cele aferente păstrării în perioadele cu cerere scăzută a
unor stocuri egale cu cele din perioadele cu cerere mare;
c) care sunt costurile legate de sistarea unor vânzări datorită reduceni unor capacităţi de
producţie, comparativ cu extinderea acestora.
In concluzie. strategia stocurilor este influenţată de strategia de vânzări, ambele fiind
componente ale strategiei generale de dezvoltare a oricărui agent economic.

Analiza stocurilor se efectuează în raport cu planul şi cu normativele stabilite atât pe


total, cât şi pe grupe şi sortimente de mărfuri.
Comparaţia poate urmări atât modificarea nivelului absolut al stocuriior în stadiu efectiv
în raport cu nivelul lor normat cât şi devierea relativă a stocurilor efective faţă de nivelurile
lor normate:
∆ S = S1 – S0

reprezintă devierea absolută a stocului şi poate reflecta, ca mărime, una din cele trei
situaţii posibile;
- ∆ S <0 - situaţie în care stocul efectiv este mai mic decât cel normat, deşi avem de a
face cu un stoc subnormativ;
- ∆ S = 0 - cele două nivele sunt egale, aceasta fiind situaţia ideal;
- ∆ S > 0 - situaţie în care avem de a face cu un stoc supranormativ.
Aceleaşi aspecte pot fi exprimate şi sub formă relativă:
S1
I S = * 100
S0

rezultatele obţinute evidenţiind gradul de încadrare a stocurilor efective în stocurile


normate.
În acelaşi timp, se calculează gradul de reprezentare a stocurilor supranormative (+),
respectiv subnormative (-) faţă da stocurile normate, folosind relaţia:
∆S
∆I S = S * 100
0

33
Prin analiza stocurilor medii se stabileşte şi raportul în care se află nivelul acestora faţă
de valoarea desfacerilor În acest sens se determină stocul mediu valoric de mărfuri ce revine
la l000 de lei producţie marfă, folosind relaţia:
S
S 1000
= * 1000
D
Astfel:
1000 1000 S1 S0
∆S 1000 = S1 - S0 =( - ) * 1000
D1 D0

din care pe seama:


a) modificării volumului desfacerilor:
S0 S0
∆ S 1000 (D) = ( - ) * 1000
D1 D0

b) modificării stocului mediu faţă de cel normat:


S1 S0
∆ S 1000 (S) = ( - ) * 1000
D1 D1

34
CAP. III ANALIZA VITEZEI DE CIRCULAŢIE ŞI A CHELTUIELILOR DE
CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR
Viteza de circulatie a marfurilor exprima in cate zile se epuizeaza stocul mediu,daca
se mentine nivelul mediu zilnic al unitatii cercetate.Deoarece crste viteza de circulatie a
marfurilor reprezinta o cale de sporire a eficientei economice a firmei analizate in profil
dinamic si a acestuin indicator si a factorilor care il determina prezinta un deosebit interes
pentru aparatul de decizie si de realizare prin aplicarea metodei indicilor
S S SxZ
V = = =
D D D
z

Viteza de circulatie a marfurilor este un alt indicator relativ al stocurilor. Ea semnifica


marimea stocului mediu în zile rulaj sau durata medie cât marfurile stau sub forma de stoc.
Prin continut si semnificatie este identica cu stocul mediu zile rulaj. Relatiile de calcul sunt:

a) VCM = si b) VCM = , unde:

VCM = viteza de circulatie a marfurilor;

p = stocul mediu din perioada cercetata;

Dp = desfacerea din perioada cercetata;

zp = desfacerea medie zilnica din perioada cercetata.

Dinamica acestui indicator se manifesta prin încetinire si accelerare a circulatiei


marfurilor. În cazul încetinirii are loc o marire a numarului de zile, pentru ca la accelerare sa
se reduca numarul de zile cât marfurile ramân sub forma de stoc. Preocuparea generala este
de a mentine o viteza accelerata pentru circulatia marfurilor. Viteza reala de circulatie a
marfurilor difera semnificativ de la produs la produs, de la un stadiu de circulatie a marfurilor
la alt stadiu (de la comertul cu ridicata la comertul cu amanuntul), de la firma la firma. si
viteza de circulatie si stocul mediu zile rulaj reflecta, pe de o parte, actiunea fiecarui factor de
influentare a stocurilor, iar pe de alta parte, politica manageriala a firmei (la aprovizionare,
tehnici de stocare, tehnici de vânzare).

35
Numarul de rotatii ale stocului mediu surprinde de câte ori s-a reînnoit stocul în decursul
u ei perioade de timp (de obicei un an). Relatiile de calcul sunt:

a) NRS = ; b) NRS = ; c) NRS = , unde:

NRS = numarul de rotatii ale stocului;

Dp = desfacerea din perioada cercetata;

p = stocul mediu din perioada cercetata;

T = marimea în zile a perioadei cercetate;

V = viteza de circulatie a marfurilor din perioada cercetata;

R= rata stocului mediu (din aceeasi perioada la care se refera calcularea numarului
de rotatii ale stocului).

Cu cât numarul de rotatii este mai mare, cu atât desfasurarea activitatii comerciale
este mai buna. Un numar ridicat al rotatiilor favorizeaza sustinerea afacerii cu un capital mai
redus.

Viteza de circulaţie a mărfurilor reprezintă unul din factorii ce condiţionează mărimea


stocului de mărfuri.
Analiza vitezei de circulaţie se poate efectua pe baza mai multor sisteme de legături
cauzale. Un prim sistem de legături se bazează pe relaţia:
D
n= (număr rotaţii)
S
asupra căreia, prin aplicarea metodei substituirilor în lanţ obţinem:
∆n = n 1 – n 0
din care datorită modificării:
a) volumului desfacerilor
D1 D0
∆n (D) = -
S0 S0

36
b) stocului mediu
D1 D1
∆n (S ) = -
S1 S0
Un alt sistem se bazează pe relaţia:
S *T
V=
D
în care:
V - durata medie a unei rotaţii (zile);
S - stocul mediu;
T - timpul exprimat în zile pentru perioada considerentă;
D – vlumul desfacrilor pe o perioadă de timp determinată.
Prin compararea duratei unei rotaţii complete a stocului mediu de mărfuri cu o altă
durată luată ca bază de comparaţie (durata planificată, durata efectivă din altă perioadă sau
realizată la altă bază de aprovizionare etc.) se pot trage unele concluzii cu privire la nivelul
efectiv al duratei unei rotaţii şi al modului cum acesta a fost influenţat de factorii cu acţiune
primară, astfel:
∆V = V 1 -V 0
din care datorită:
a) modificării volumului desfacerilor:
S0 * T0 S0 * T0
∆V (D) = -
D1 D0

b) modificării stocului mediu


S 1 * T0 S 0 * T0
∆V (S ) = -
D1 D1

Perioada de timp (T) este întotdeauna o constantă (nivelul T1 = T0), aşa că influenţa
acestui factor va fi egală cu zero în toate cazurile.
Evident: ∆V = ∆V (D) + ∆V (S )

Efectul economic al accelerării vitezei de circulaţie se reflectă prin:


- eliberarea de mărfuri din stoc, oferind posibilitatea reducerii stocului mediu, deci
eliberarea de mijloace circulante (sau imobilizarea de mijloace circulante în cazul încetinirii
vitezei de circulaţie);
- beneficiul ce revine la 1000 lei mijloace circulante pe o rotaţie.

37
Fiecare din aceşti indicatori reflectă anumite laturi ale efectului pe care-1 are accelerarea
vitezei de circulaţie a mijloacelor circulante.
Primul indicator reflectă reducerea necesarului de mijloace circulante pentru realizarea
volumului desfacerilor de mărfuri ca urmare a accelerării vitezei de circulaţie a mărfurilor şi
se determină conform relaţiei:
E = d1 * v1 - d1 * v0

în care:
- E - eliberări de mijloace circulante pe o rotaţie;
- d - desfacerea medie zilnică;
- v - viteza de rotaţie a mijloacelor circulante (zile).
Al doilea indicator arată eficienţa cu care sunt folosite mijloacele circulante, reflectată
prin beneficiul ce revine la 1000 lei mijloace circulante la fiecare rotaţie a acestora.
Eficienţa cu care sunt utilizate mijloacele circulante se exprimă în nod sintetic, ca funcţie
de doi factori: numărul de rotaţii şi beneficiul pe o rotaţie, după relaţia:
B=n*b
în care:
- B - beneficiul total;
- n - număr de rotaţii:
- b - beneficiul pe o rotaţie.
Beneficiul pe o rotaţie (b) se poate raporta la l000 lei mijloace circulante, relaţia de
mai sus luând forma.:
b
B 1000 = n * * 1000
S

în care:
B 1000 = beneficial la 1000 lei mijloce circulante;
S = soldul mediu
b1 b0
∆B 1000
= B1 1000
-B0 1000
=(n 1 * -n0 * ) * 1000
S1 S0

din care datorită:


a) modificării numarului de rotaţii:
b0
∆B ( n)
1000
= (n 1 - n 0 ) * * 1000
S0

b) modificării soldului mediu:

38
b0 b0
∆B (S )
1000
= (n 1 * - n1 * ) * 1000
S1 S0
c) modificării beneficiului pe o rotaţie a mijloacelor circulante:
b1 b0
∆B (b )
1000
= (n 1 * - n1 * ) * 1000
S1 S1
Pentru sporirea nivelului eficienţei economice cu care sunt folosite mijloacele circulante
conducerea bazei de aprovizionare trebuie să urmărească evoluţia stocurilor de mărfuri, în
raport cu nivelul lor planificat prin bugetul de venituri şi cheltuieli şi să evite aprovizionarea
cu mărfuri care nu corespund cererii beneficiarilor. Studiul cererii, aprovizionarea cu cantităţi
şi sortimente cerute de beneficiari constituie premisa creşterii eficienţei utilizării mijloacelor
circulante ale bazei de aprovizionare.

3.1 Analiza cheltuielilor de circulaţie


Cheltuielile de circulaţie în bazele de aprovizionare se exprima prin indicatorii: nivelul
absolut al cheltuielilor de circulaţie şi nivelul relativ al acestora, calculat la l00 lei desfaceri.
Întrucât aceşti indicatori, prin conţinutul lor, nu satisfac pe deplin cerinţele analizai
deoarece reflectă in mod static situaţia costurilor într-o perioadă dată, studiul se poate adâncii
prin utilizarea şi a altor indicatori, cum sunt:
- cuantumul reducerii nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie;
- ritmul reducerii nivelului al cheltuielilor de circulaţie;
- suma totală a economiilor realizate în urma scăderii nivelului relativ al cheltuielilor de
circulaţie.
Pentru evidenţierea modulul de calcul a acestor indicatori şi a semaificaţiei lor redăm
tabelul de mai jos (tabelul 3.)

Tabelul 3 Situaţia cheltuielilor de circulaţie

39
N Indicatori U/ Perioada Perioada
r. M precedentă curentă
2008 200 Pl Efect
C
9 an iv
rt
1 Volumul desfacerilor D lei 599.7 621 57 623.7
83 .532 5.000 02
2 Cheltuieli de circulaţie lei 12.53 13. 10. 10.61
totală Ch 1 101 476 3
3 Nivelul reltaiv al % 2,09 2,1 1,8 1,70
cheltuililor Ni 0 2
4 Cuantumul reducrii %
(creşterii) niv. relativ
-faţă de anul de bază " x 0,0 - -0,39
-faţă de anul precedent " x 1 0,27 -0,40
0,0 -
1 0,27
5 Ritmul reducerii niv. X 0,4 - -
relativ faţă de anul de bază " 8 12,92 18,66
6 Economii din reducerea lei X 62, - -
niv. relativ al cheltuielilor 15 1.552 2.432

Nivelul absolut exprimă suma totală a caeltuielilor de circulaţie (Cb) avansate.în


procesul circulaţiei mărfurilor într-o perioadă dată; lunăt trimestru, an etc.
Abaterea lor de la un anumit nivel luat ca bază de comparaţie se poate datora modificării
următorilor factori:
- volumul desfacerilor (D);
- structura desfacerilor pe forme de aprovizionare (s i );
- nivelul relativ al cheltuielilor, de circulaţie pe forme de aprovizionare (N i )
Legătura dintre aceşti factori şi cheituielile de circulaţie este modelată de următoarea
relaţie:
Ch = ∑D * (s i ) * N i ,
din care pe baza metodei substituirilor în lanţ obţinem:
∆Ch = Ch 1 - Ch 0
din care datorită:
a) modificării volumului desfacerilor:

40
∆Ch ( D) = ∑D 1 * ( si 0 ) * N i 0 - ∑D 0 * ( si 0 ) * N io

b) modificării structurii desfacerilor pe formele de aprovizionare:

∆Ch ( S1 ) = ∑D 1 * ( si1 ) * N i 0 - ∑D 1 * ( si 0 ) * N io

c) modificării nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie pe forme de aprovizionare:

∆Ch ( N1 )
= ∑D 1 * ( si1 ) * N i1 - ∑D 1 * ( si1 ) * N io

Analiza se poate adânci pe baza studiului nivelului reletiv al cheltuielilor de circulaţie


(N) ; un indicator calitativ al activităţii bazelor de aprovizionare ce reflectă în mod sintetic
felul cum s-a desfăşurat activitatea în perioada analizată.
Ch
N= * 100
D
Cuantumul reducerii nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie (N) arată cu cât s-a
redus nivelul reletiv al cheltuielilor de circulaţie realizat într-o perioadă dată (N 1 ) faţă de
nivelul relativ al cheltuielilor de circulaţie dintr-o perioadă anterioară, luată drept bază de
comparaţie (N 0 ) şi se calculează după relaţia:
∆N = N 1 - N 0
O valoare pozitivă a lui ∆N evidenţiază o creştere a ponderii cheltuielilor de
circulaţie în volumul desfacerilor faţă de perioada de comparaţie şi invers. Diferenţa se poate
datora atât modificării nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie pe forme de aprovizionare
cât şi schimbării structurii desfacerilor pe forme de aprovizionare. Aceasta, întrucât nivelul
relativ al cheltuielilor de circulaţie este un indicator cu caracter de medie, iar cheltuielile de
circulaţie pentru diferite forme de aprovizionare şi diferite mărfuri nu sunt aceleaşi.
Dacă

N1 =
∑Ch * N
i1 i1
, iar N 0 =
∑Ch * N io i0

∑Ch i1 ∑Ch io

în care:
Ch 1 - cheltuieli de circulaţie pe forme de aprovizionare;
N 1 - nivele relative ale cheltuielilor de circulaţie pe forme de aprovizionare;
Atunci:

∆N =
∑Ch * N
i1 i1
-
∑Ch * N
io i0

∑Ch i1 ∑Ch io

din care datorită:


a) modificării structurii circulaţiei mărfurilor pe forme de aprovizionare:

41
∆N =
∑Ch * N
i1 i0
-
∑Ch * Nio i0

∑Ch ∑Ch
( Ch 1 )
i1 io

b) modificării nivelului relative al cheltuielilor de circulaţie pe forme de aprovizionare:

∆N =
∑Ch * N
i1 i1
-
∑Ch * N
i1 i0

∑Ch ∑Ch
( N1 )
i1 i1

iar: ∆N = ∆N ( Ch 1 ) + ∆N ( N1 )

Un alt mod de a analiza evoluţia nivelului relativ al cheltuililor de circulţie este calculul
ritmului de reducere (creştere) al nivelului relativ, indicator ce arată cât la sută reprezintă
această reducere faţă de baza de comparaţie şi se stabileşte prin raportul procentual dintre
cuantumul reducerii (creşterii) şi nivelul relativ al cheltuielilor de circulţie al perioadei luate
drept bază de comparaţie. Calculul se face pe baza relaţiei:
N1 − N o ∆N
∆IN = * 100 sau ∆IN = * 100
N0 N0

Ritmul reducerii nivelului relativ al cheltuielilor de circulţie pune mai bine în evidenţă
felul cum au fost descoperite şi valorificate rezervele pentru reducerea nivelului relativ al
cheltuielilor de circulaţie.
Suma totală a economiilor realizate în urma scăderii nivelului relativ al cheltuielilor de
circulaţie se obţine prin înmulţirea cuantumului reducerii nivelului relativ al cheltuielilor de
circulaţie ( ∆N ) cu volumul valorilc al desfacerilor de mărfuri din perioda curentă,
împărţind apoi la 10, după relaţia:
− ∆N * D1 − ( N1 − N 0 ) * D1
Ec = sau Ec =
100 100
Acest indicator exprimă în lei cuantumul economiilor (în ipoteza în care N 1 < N 0 ),
resprectiv depăşirilor în cazul (în ipostaza în care N 1 >N 0 ) realizate ca urmare a modificării
nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie în perioada curentă comparativ cu perioada de
bază.
Cheltuielile bazelor de aprovitionare au un caracter complex, determinat de faptul că
volumul lor total şi nivelul lor relativ pot cuprinde elementele de cheltuială în cuantumuri
deferite în funcţie de modul cum variază acestea în raport cu volumul activităţii. Diferenţierea
posibilităţilor de creştere sau reducere a unor elemente de cheltuieli determină anumite
posibilităţi de modificări a nivelului şi structurii lor. De aceea prezintă interes din punct de
vedere al analizei atât analiza structurii cheltuielilor de circulaţie cât şi analiza pe elemente de
cheltuieli sau grupe de cheltuieli. Dar întrucât metodologia folosită în acest scop este similară

42
cu cea utilizată în cazul studiului cheltuielilor în I.A.S., nu vom mai dezvolta acest aspect în
prezentul capitol. Se desprind totuşi, ca importanţă şi mai ales ca unghi de vedere şi
metodologie de abordare studiul separat al grupei cheltuielilor variabile şi al grupei
cheltuielilor relativ constante, motiv pentru care le vom aborda în continuare.

3.2 Analiza cheltuielilor de circulaţie variabile

Relaţia matematică ce exprimă dependenţa sumei cheltuielilor variabile (Chv) de


volumul desfacerilor de mărfuri (D) capătă expresia:
D * Nv
Chv =
100
unde:
N v - nivelul relativ al cheltuielilor de circulaţie.
Reiese, din relaţia de mai sus. că suma totală a cheltuielilor de circulaţie variabile
depinde de doi factori: volumul desfacerilor de mărfuri şi nivelul lor relativ. Acest aspect
prezintă interes pentru analiza,cheltuielilor în raport cu planul (ori alt termen de referinţă) sau
a evoluţiei lor în timp în raport cu tendinţa volumului desfacerilor.
Pentru a stabili mărimea influenţei factorilor care au determinat modificarea cheltuielilor
de circulaţie variabile faţă de plan se porneşte de la relaţia de mai sus. iar pe baza substituţiei
în lanţ se obţine:
D1 * Nv1 D0 * Nv 0
∆Chv = Chv 1 - Chv 0 = -
100 100
din care datorită:
a) modificării volumului desfacerilor de mărfuri:
D1 * Nv 0 D * Nv 0
∆Chv (D) = - 0
100 100
b) modificării nivelului relativ al cheltuielilor variabile:
D1 * Nv1 D1 * Nv 0
∆Chv ( Nv ) = -
100 100
Având în vedere că modificarea nivelului mediu relativ al cheltuielilor variabile este
determinată de influenţa modificării structurii desfacerilor pe forme de aprovizionare (s i )
şi de modificarea nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie variabile pe forme de
aprovizionare (Nv 1 ) conform relaţiei de condiţionare:

43
si * Nv i
N v=
100
se poate deduce:
- influenţa modificării structurii desfacerilor asupra sumei cheltuielilor variabile;
Di ∑si1 * Nv i 0
- i ∑ io
D s * Nv i 0
∆Chv ( si ) =
10000 10000
- influenţa modificării nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie pe forme de
aprovizionara asupra sumai cheltuielilor variabile;
Di ∑si1 * Nv i1
- i ∑ i1
D s * Nv i 0
∆Chv ( Nv i ) =
10000 10000
Pentru a calcula aceste influenţe aste necesară o evidenţă care să ofere datele necesare,
sau posibilitatea extragerii lor aşa cum sunt cerute da relaţlile de mai sus.

3.2.1 Analiza tendinţei cheltuielilor variabile


Principala caracteristică a chetuielilor de circulaţie variabile constă în aceea că ele, în cea
mai mare parte, variază proporţional cu volumul desfacerilor de mărfuri, în timp ce nivelul
lor relativ este constant (Fig.l.l.).
Din reprezentarea grafică a tendinţei de evoluţie a cheltuielilor variabile în funcţie de
creşterea volumului desfacerilor desprindem concluzia că cea mai reprezentativă funcţie de
regresie pentru acestea este ecuaţia liniei drepte, cu următoarea formă generală:
y' = a + bx
unde:
y - suma totală a cheltuielilor variabile;
x - volumul desfacerilor.
Această formă de exprimare a legăturii este valabilă în toate cazurile în care schimbarea
variabilei factoriale determină o modificare proporţională a variabilei rezultative. Pentru orice
situaţie concretă acest lucru se verifică în felul următor:
- se ordonează în şir crescător valorile lui x şi se trec alăturat valorile corespunzătoare
ale lui y;
- se consideră diferenţele ∆x = x i +1 - x i şi ∆y = y i +1 - y i dintre valorile
corespunzătoare ale lui x cât şi ale lui y;

44
- dacă pentru acelaşi ∆x corespunde aproximativ acelaşi ∆y în tot şirul sau

∆x
altfel zis raportul ∆y este constant, atunci are loc o variaţie proporţională. Dar o confirmare.

în acest sens, destul de concludentă, este şi aspectul grafic al reprezentării datelor, care oferă
imaginea intuitivă a evoluţiei fenomenului.
Valorile parametrilor a şi b se calculează pe baza metodei celor mai mici pătrate. În
esenţă, metoda se fundamentează pe ideea că dacă y depinde de x atunci trebuie să se
îndeplinească condiţia ca suma pătratelor abaterilor valorilor empirice de la valorile ecuaţiilor
lor de regresie să fie minimă:
S= ∑
2
( y −y ' ) ,

care în cazul legăturii liniare devine:


S -. ∑( y −a −bx
2
) .
Urmărind ca această sumă de pătrate de diferenţe să fie minimă se determină valorile
parametrilor a şi b din derivatele parţiale în f funcţie de a şi b care la rîndul lor
formează un sistem de ecuaţii normale, de următoarea formă:
na + b ∑x = ∑y
a ∑x + b ∑x = ∑xy
2

Formulele de calcul deduse sunt:


n∑xy − ∑x * ∑y
b= ;
n∑x 2 − (∑x ) 2

a= y -bx.
în care y şi x simbolizează valorile medii ale variabilelor y şi x.
Ecuaţia dreptei astfel determinată indică evoluţia cheltuielilor de circulaţie în funcţie de
creşterea desfacerilor de mărfuri, iar prin extrapolare se poate determina volumul probabil al
cheltuielilor variabile necesare realizării unui anumit volum al desfacerilor. Această metodă
are o largă răspândire în analiza previzională.
Datorită faptului că datele obţinute prin extrapolare au un anumit caracter probabilistic
apare necesară calculerea erorii medii pătratice a liniei de corelaţie, care reprezintă limitele de
oscilaţie a cheltuielilor de circulaţie variabile de la valoarea obţinută prin extrapolare.
Eroarea medie pătratică se calculează pe baza relaţiei:
( y ' − y)2
δ xy = ;
n

45
în care:
δ xy – eroarea (abaterea medie pătratică)
y - valorile reale ale cheltuielilor de circulaţie variabile;
y ' - valorile ajustate ale cheltuielilor de circulaţie variabile.
Iar suma cheltuielilor de circulaţie previzibile pentru perioade viitoare va fi calculată după relaţia:

( y ' − y)2
y ' = a + bx ±
n

3.3 Analize cheltuielilor de circulaţie constante

Caracteristica de bază a cheltuielilor de circulaţie constante este aceea că suma lor nu


depinde de volumul desfacerilor, de mărfuri, ci de mărimea bazelor de aprovizionare, de
înzestrarea lor tehnică şi de structura organizatorică.
În acelaşi timp, specificul acestor cheltuieli îl constituie şi caracterul variabil al nivelului
lor relativ în funcţie de sporirea volumului desfacerilor de mărfuri, de creşterea gradului de
utilizare a capacităţii de desfacere a bazei de aprovizionare.
Astfel, rămânerea constantă sau uneori devierea uşoară a cheltuielilor constante ca sumă
totală poate fi rezultatul unor influenţe contradictorii a modificării volumului desfacerilor şi a
modificării nivelului relativ al cheltuielilor constante (Nc).
Pornind de la relaţia:
D * Nc
Ch c = ,
100
obţinem:
∆Ch c = Chc 1 - Chc 0 ;

din care datorită:


a) modificării volumului desfacerilor:
D1 * Nc 0 D * Nc 0
∆Chc ( D) = - 0
100 100
b) modificării nivelului relativ al cheltuielilor constante:
D1 * Nc1 D1 * Nc 0
∆Chc ( Nc ) = -
100 100
din care pe seama:

46
- modificării structurii desfacerilor pe forme de aprovizionare:
D1 ∑s i1 * Nc i 0 D1 ∑s i 0 * Nc i 0
∆Chc ( Si ) = -
10000 10000
- modificării nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie constante pe forme de
aprovizionare:
D1 ∑s i1 * Nc i1 D1 ∑s i1 * Nc i 0
∆Chc ( Nc 1 ) = - .
10000 10000

3.3.1 Analize tendinţei nivelului relativ al cheltuielilor constante

Chiar dacă devierea cheltuielilor constante faţă de nivelul lor planificat este relativ mică,
urmărită evoluţia în timp a acestor cheltuieli ea prezintă o tendinţă de creştere determinată de
dezvoltarea bazelor de aprovizionare, de dotarea lor tehnică. Fenomenul normal este ca ritmul
creşterii desfacerilor de mărfuri să fie superior celui al sumei cheltuielilor constante, ceea ce
poate imprima o continuă reducere a nivelului lor relativ.
Deoarece între nivelul relativ al cheltuielilor constante si volumul desfacerilor există o
corelaţie inversă, în stabilirea tendinţei uneia (y) , în raport cu cealaltă (x) folosim
ecuaţia funcţiei hiperbolice:
b
y' =a+ .
x
În vederea exterminării parametrilor a şi b se utilizează metoda celor mai mici
pătrate, pe baza căreia obţinem:
S= ∑( y − y ) , ' 2

care în cazul legăturii hiperbolice devine:


b
S= ∑( y − a − x ) 2
,

de unde prin derivarea parţială în funcţie de a şi în funcţie de b se obţine sistemul de


ecuaţii normale:
1
na + b ∑ = ∑y
x
1 1 y
a∑ + b∑ 2 = ∑x .
x x
Determinarea parametrilor a şi b se poate face folosind următoarele relaţii de calcul:

47
y 1
n∑ − ∑y * ∑
b= x x ,
1 1 2
n ∑ 2 − (∑ )
x x
b
a= y - .
x
Şi în cazul cheltuielilor constante apare necesară calcularea erorii medii pătratice a liniei
de corelaţie, care se face după aceeaşi metodologie prezentată la analiza cheltuielilor
variabile.
Pe baza acestor calcule de analiză previzională se poate determina indicatorul ritmului
reducerii nivelului relativ al cheltuielilor constante în raport cu o anumită creştere a
volumului desfacerilor. În cazul menţinerii constante a nivelului relativ al cheltuielilor
variabile, indicatorul ritmului reducerii cheltuielilor constante poate fi luat drept criteriu
pentru fundamentarea deciziei de reducere a nivelului mediu al cheltuielilor totale de
circulaţie în perioada următoare.

48
CAP. IV ANALIZA RENTABILITĂŢII

Pentru aprecierea, examinarea şi deci şi pentru analiza rentabilităţii se utilizează doi


indicatori: beneficiul şi rata rentabilităţii.
Beneficiul reflectă mărimea absolută a rentabilităţii fiind indicatorul său de volum.
Rata rentabilităţii reflectă gradul în care modul de utilizare a resurselor aduce beneficii,
fiind indicatorul mărimii sale relative.

4.1 Analiza beneficiului


În funcţie de sursele de provenienţă, beneficiul acumulat la nivelul bazelor de
aprovizionare se sistematizează în doua grupe: beneficiu din activitatea de bază si beneficiu
din alte activităţi. (Tabelul 4)

Tabelul 4 Situaţia privind realizarea beneficiului – lei


Indicatori Plan Efectiv Devierea
Beneficiul din desfaceri 2101 3482 +1381
Beneficiul din transfer 800 411 -389
mărfuri
Cheltuieli din rezultate 134 149 +15
financiare
Beneficiul total din 2767 3744 +977
activitatea de bază
Beneficiul din alte activităţi 1993 1451 -542
Beneficiul total 4760 5195 +435

Analiza beneficiului începe de la rezultatul global, conţinându-se cu analiza pe grupe şi


apoi pe elementele componente fiecărei grupe.
Din punct de vedere al metodologiei de analiză îmbracă particularităţi mai deosebite
analiza beneficiului obţinut din desfacerea mărfurilor, motiv pentru care, în continuare ne
ocupăm numai de acest aspect.
Analiza modificării beneficiului obţinut din desfacerea mărfurilor, prin prisma factorilor
săi, se poate aborda recurgând la diferite sisteme de legături cauzale.

49
Un prim sistem de legături cauzale care porneşte de la produsul dintre desafacerile
bazelor de aprovizionare şi beneficiul mediu aferent unei sute de lei - desfacere, este
prezentat în figura l.2.
Relaţiile matematice ce modelează dependenţele cuprinse în schema din figura 2. iau
forma:
D *b D (ca − N ) D ( si * cai − si * N i )
B= = =
100 100 100

Beneficiul
Beneficiul
--BB--

Beneficiullala100
Beneficiul 100lei
lei
Desaferede
Desafere demărfuri/100
mărfuri/100
desfaceri
desfaceri
- -DD- -
- -BB--

Nivelulmediu
Nivelul mediurelativ
relativalalch
ch
Cotamedie
Cota mediededead.
ad.com.
com.
de circulaţie -
de circulaţie - N -N -
-- --

Cotadedeadaos
Cota adaoscomercial
comercialpepeforme
forme Structuradesfacerilor
Structura desfacerilorpepeforme
formedede
de aprovizionare ca
de aprovizionare ca aprovizionare
aprovizionare s s

Structuradesfacerilo
Structura desfacerilopepeforme
formedede Nivelulrelativ
relativalalchchdedecirculaţie
circulaţie
Nivelul
aprovizionare
aprovizionare s s pepeforme
formededeaprovizionare
aprovizionare NN

Fig.2. Schema legăturilor cauzale dintre beneficiul obţinut din desfacerea mărfurilor şi
factorii săi.

Pe temeiul acestor relaţii se poate cuantifica influenţa fiecărui factor.


Dacă devierea beneficiului total este:
∆B = B 1 - B 0
Aceasta se explică prin:
1. Influenţa modificării volumului desfacerilor:
( D1 − D0 ) * b0
∆B (D) =
100
2. Influenţa modificării beneficiului mediu la loo lei desfaceri:

50
∆B(b ) D1 * (b1 − b0 )
=
100
din care datorită:
a) modificării.cotei .medii de adaos comercial:

∆B( ca ) D1 * (ca1 − ca0 )


=
100
din care pe seama modificării:
- structurii desfacerilor pe forme de aprovizionare:

∆B( si ) =
D1 ∑( si1 − si 0 ) * ca i 0
100
- cotelor individuale de adaos comercial pe forma de aprovizionare:
Di ∑si1 * (ca i1 − ca i 0 )
∆B( ca i ) =
100
b) modificării nivelului mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie:

∆B( N ) D1 * ( N1 − N 0 )
=-
100
din care pe seama modificării:
- structurii desfacerilor pe forme de aprovizionare:

∆B( si ) =
D1 ∑( si1 − si 0 ) * N i 0
100
- nivelurile relative individuale ale cheltuielilor de circulaţie pe forme de aprovizionare:
D1 ∑si1 * ( N i1 − N i 0 )
∆B( N i ) =
100
D *b
Pornind de la aceeaşi relaţie de bază şi luând în considerare structura desfacerilor
100
pe forme de aprivizionare ca factor de influenţă primară se poate recurge la un model analitic
de fomra:
D ∑si * bi D ∑si * (ca i ) −N i
B= sau B= .
100 100
În acest caz vom obţine influenţa globală a modificărilor structurii desfacerilor, fără să
ştim cât se realizează prin intermediul modificării cotei medii de adaos comercial şi cât prin
intermediul devierii nivelului mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie. În ce priveşte
influenţa celorlalţi factori, analiza se poate adânci pînă la nivelul de detaliere la care s-a ajuns
în cazul relaţiei precedente. În analiza economică a beneficiului este indicat să se utilizeze

51
ambele sisteme de legături cauzale dat fiind că ele se completează reciproc prin informaţiile
pe care le înlesnesc.

4.2 Analiza ratei rentabilităţii

Rata rentabilităţii bazelor de aprovizionare se poate analiza pornind de la următoarele


moduri de calcul a indicatorului:
a) prin raportarea beneficiului total la volumul desfacerilor:
B
R= *100
D
b) prin raportarea beneficiului total la volumul fondurilor fixe şi circulante ale bazei:
B
R = Ff + Mc *100

c) prin raportarea beneficiului total la cheltuielile de circulaţie:


B
R= *100
Ch
Rata rentabilităţii, ca indicator al eficienţei, va avea valori şi semnificaţii diferite pentru
fiecare dintre formulele de calcul folosite. Plecare dintre aceşti indicatori are o anumită
funcţie în cadrul sistemului informaţional şi reflectă rentabilitetea dintr-un anumit punct de
vedere.
În analiza ratei rentabilităţii se folosesc toţi aceşti indicatori întrucât fiecare dintre ei
caracterizează anumite laturi ale gestiunii bazelor de aprovizionare, iar informaţiile obţinute
în felul acesta se completează una pe alta conducând la formarea unei imagini mai complexe
privind rentabilitatea acestor unităţi. Primul indicator, rata rentabilităţii în funcţie de volumul
desfacerilor, are o aplicabilitate mai mare şi a fost caracterizat până nu demult ca fiind unicul
cu ajutorul căruia se caracterizează renteabilitatea bazelor de aprovizionare. Prin conţinutul
său, însă, indicatorul respectiv prezintă dezavantajul că nu reflectă eficienţa cu care sunt
folosite fondurile materiale şi bănesşti în procesul circulaţiei mijloacelor de producţie.
Valoarea mare a fondurilor investite în acest domeniu reclamă în mod necesar,
cunoaşterea raportului dintre efortul depus şi efectul realizat în această direcţie. În acest scop,
în analiza economică se utilizează într-o măsură tot mai mare indicatorul rentabilităţii care
reflectă beneficiul obţinut în raport cu fondurile avansate în activitatea bazei de
aprovizionare.

52
Analiza ratei rentabilităţii pe baza celor trei indicatori înlesneşte cunoaşterea factorilor
care o influenţează şi oferă informaţii pe baza cărora se pot lua măsuri organizatorice menite
să elimine sau să diminueze acţiunea factorilor negativi şi să creeze un câmp mai larg de
acţiunea factorilor pozitivi.
Influenţa modificării factorilor luaţi în considerare asupra ratei rentabilităţii se determină
prin substituirea în lanţ. In acest sens, vom exemplifica pe baza indicatorului calculat ca
raport între beneficiul total şi fondurile întreprinderii.
Dacă devierea rentabilitaţii este:
∆R = R1 − R0
aceasta se explică prin:
1. Influenţa modificării valorii medii a fondurilor totale ale bazei (F) :
B0 B0
∆R( F ) = ( - ) * 100
F1 F0
din care datorită:
- modificării fondurilor fixe:
B0 B0
∆R( Ff =( - ) * 100
Ff 1 + Mc 0 Ff 0 + Mc 0
)

- modificării fondurilor circulante:


B0 B0
∆R( Mc ) = (
Ff 1 + Mc 1 - Ff 1 + Mc 0 ) * 100

2. Influenţa modificării beneficiului total:


B1 B0
∆R( B ) = ( - ) * 100
Ff 1 + Mc 1 Ff 1 + Mc 1
Desigur, fiecare din indicatorii menţionaţi reflectă anumite laturi ale activităţii
economice şi numai în totalitatea lor pot constitui un sistem de analiză, care poate oferi
informaţiile necesare înţelegerii aspectelor caracteristice rentabilităţii bazelor de
aprovizionare.

53
CAP.V PARTEA PRACTIC-APLICATIVĂ

5.1. Prezentarea generală a societăţii

5.1.1 Denumirea, sediul, forma juridică, durata societăţii şi capitalul social.

Din punct de vedere al localizării geografice-teritoriale, societatea comercială ILSA


COMIMPEX SRL este situată în judetul Cluj-Napoca, localitatea Câmpia Turzii, strada
Gheorhe Bariţiu nr.32.
Aceasta a fost infiinţată în data de 14 Mai 1996 şi înmatriculată la Registrul Comertului
sub numărul J12/863/1996 şi înregistrată de Ministerul Finanţelor Publice cod fiscal
8441207. Forma juridical este de societate cu răspundere limitată.
În 1996 sediul firmei era pe strada Republicii, nr 8, ap 123. Punct de lucru: Magazin
alimentar pe Str. Ion Agârbiceanu (gheretă metalică).
În 2007 se mai deschide un punct de lucru tot magazin alimentar pe str Gheorghe
Baritiu, nr 21 (gheretă metalică).
În 2001 firma cumpara un imobil în Câmpia Turzii, pe str Gheorghe Baritiu, nr 32, îşi
schimbă destinaţia în spaţiu comercial, cu profil de activitate magazin alimentar. Se schimbă
sediul social de pe str. Republicii, pe str. Gheorghe Bariţiu, nr 32. În 2001 firma vinde
ambele gherete şi închide punctele de lucru.
În 2002 se înfiinţeză un punct de lucru în imobilul proprietate personală situat în Câmpia
Turzii, str Retezatului, nr 8A. – magazin alimentar care funcţionează până în 28.02.2008 când
se inchide şi se face radierea la Registrul Comertului. Tot în 2002 se înfiinţează un punct de
lucru pe str Republicii, nr 5, într-un spaţiu închiriat, unde se deschide magazin alimentar, care
functioneăza până în 19.08.2009, când se face radierea la Registrul Comertului.
În 2004 se înfiinţează un punct de lucru pe str Laminoriştilor, nr 113, spaţiu cumpărat de
societate – magazin alimentar (magazinul pe care se face studiul de caz)
În 2007 se cumpără un spaţiu comercial situat pe Str. Gheorghe Bariţiu, nr 28, unde se
deschide un punct de lucru – magazin îmbrăcăminte adulţi. Tot în 2007 magazinul de pe str.
Gheorghe Bariţiu, nr 32, îşi schimbă profilul de activitate din magazin alimentar, în magazin
cu profil nealimentar respectiv imbracaminte şi jucării pentru copii.
Firma are codul CAEN 5211- comerţ cu amănuntul în magazine cu profil alimentar.

54
Durata societatii este nelimitată cu începere de la data înmatriculării în Registrul
Comerţului.
Capitalul social subscris şi virat este de 200 lei.
Datorita faptului ca societatea a previzionat la infiintare o cifra de afaceri anuala
inferioara plafonului de 2 miliarde lei, a beneficiat de aplicarea regimului special de scutire a
taxei pe valoarea adaugata în baza articolului 152, alineatil 1 din Codul Fiscal, devenind
neplatitoare de taxa pe valoarea adaugata.

5.1.2.Obiectul de activitate

Unul dintre obiectul de activitate al societatii comerciale ILSA SRL îl constitue comertul
cu amanuntul de produse alimentare.
Codul CAEN specific activitati desfasurate este 5211- Comerţul cu amănuntul în
magazine cu profil alimentar.

5.1.3.Cifra de afaceri pe ultimii trei ani

Cifra de afaceri exprimă totalitatea veniturilor obtinute din activităţi comerciale curente,
fiind unul dintre cei mai împortanţi indicatori de măsurare a performanţelor economice ale
unei întreprinderi .
Aceasta, permite determinarea poziţiei pe piaţă a societăţii, oferă informaţii despre
dinamica activităţii, şansele de extindere a afacerii sau importanţa firmei în cadrul sectorului .
Evoluţia cifrei de afaceri pe principali clienţi interni şi externi evidenţiază o relativă
stabilitate, ceea ce atestă existenţa unor relaţii tradiţionale, relaţii ce se pot constitui ca suport
pentru evoluţia viitoare a vânzărilor societăţii comerciale. O asemenea concluzie este
importantă în ceea ce priveşte proiecţia activităţii firmei pentru aplicarea metodelor de
randament.
Cifra de afaceri pe care o regăsim în Contul de profit şi pierdere, este evaluată în unitaţi
monetare curente pentru o corecta apreciere a performanţelor comerciale ale firmei în timp se
impune corectarea acesteia cu indicele preţului domeniului de activitate sau în lipsa acestuia

55
cu indicele general al preţurilor (rata inflaţiei), pentru a se obtine cifra de afaceri în preţuri
comparabile.

5.1.4.Produsele comercializate

Un produs poate fi orice lucru oferit pe piaţă, capabil de a fi remarcat, achizitionat şi


utilizat sau consumat .
Produsele trebuie văzute ca soluţii la nevoi sau ca elemente de îmbunătăţire a stilului de
viaţă a consumatorilor sau a bunastării lor generale.
Este neobişnuit pentru o firma să ofere un singur produs. De regulă, pentru a se putea
dezvolta şi a rezista concurenţilor firmele trebuie să-şi extindă gama de produse.
Gama de produse semnifică grupul de produse unite prin destinaţia lor comună în
consum şi prin caracteristicile esenţiale în ce priveşţe: materia prima folosită la obţinerea lor
şi tehnologia de fabricaţie aleasă.
O gamă este compusă dintr-un număr mai mare sau mai mic de produse care pot fi
grupate în mai multe tipuri sau linii de produse.
Linia de produse include un grup de articole înrudite cu produsul analizat, respectiv
funcţionează într-o manieră asemănătoare, sunt vândute aceleiaşi categorii de clienti, sunt
distribuite prin acelaş timp de canale de distribuţie şi variază între aceleaşi limite de preţ.
Fiecare linie este constituită din mai multe modele. Modelul poate fi modificat prin jocul
opţiunilor, care permit un numar mai mare de combinaţii posibile.
Pentru a ajunge la o linie de produse optimă, firma trebuie să inţeleagă scopul urmarit de
consumator prin cumpărarea produselor respective.
Gama este alcatuită printr-un grup de produse înrudite prin satisfacerea unei nevoi
sociale sau caracteristicile fizice şi chimice asemănătoare.
Gama de produse oferite de societatea comercială ILSA COMIMPEX SRL este aleasa în
funcţie de produsele solicitate de cumpărători sau de potenţialii cumpărători.
Societatea comercială ILSA COMIMPEX SRl se oferă o gamă largă de produse variate
care acoperă tot necesarul zilnic. Oferta cuprinde produse oferite de producătorii regionali şi
produse de marcă. Un punct forte îl reprezintă departamentul de produse proaspete,
garantează zilnic calitatea şi prospeţimea absolută, la preţuri mici pentru carne, mezeluri,
brânzeturi produse lactate,produse de panificaţie băuturi alcolice şi răcoritoare până la
legume şi fructe.

56
Sucesul societăţii se bazează pe o politică de preţuri foarte severă. Nu numai preţurile
cele mai avantajoase fac magazinul atat de atractiv precum şi deosebita amabilitate a
angajaţilor,arată ca societatea pune foarte mult aspec pe satisfacerea clientului.
Calitatea se poate defini ca fiind măsura, gradul în care un produs, prin totalitatea
caracteristicilor tehnice, economice, sociale şi de exploatare, satisface nevoia pentru care a
fost creat.
Produsele oferite de S.C ILSA COMIMPEX S.R.L au o calitate bună, aspect plăcut şi
preţuri accesibile pentru toate categoriile de cumpărători.

5.1.5.Conducerea şi personalul societăţii

Angajarea personalului societăţii s-a realizat de către administratorul acesteia Mătieş


Alin, pe bază de contract de muncă, cu respectarea prevederilor codului muncii a regimului
de asigurări sociale ale personalului din unitatile de stat.
Salarizarea s-a stabilit prin liberul acord al părţilor (prin negociere) cu respectarea limitei
minime de salarizare prevăzute de lege.
La nivelul societăţii comerciale ILSA COMIPEX SRL există unsprezece angajaţi cu
contract de muncă pe durată nedeterminată, respective calificaţi şi domeniul vânzărilor.
Pentru viitor societatea prevede creşterea numărului de angajaţi şi imbunătăţirea
condiţiilor de muncă ca urmare a extinderii activităţii.

5.1.6.Piata şi mediul de afacere

Piaţa mijloceşte legăturile multiple ale firmei cu mediul său, este un sistem de
coordonare, care are la bază schimbul şi contractul economic .
O firmă bine condusă trebuie să fie puternic şi statornic orientată către obiective care să
contribue la creşterea solvabilităţii, a cifrei de afaceri, a profitului, la menţinerea şi cucerirea
de noi pieţe.
În sfera pieţei este cuprins întreg ansamblul de condiţii economice, sociale, demografice,
etc., care determină dinamica ofertei şi cererii de mărfuri, raporturile dintre ele, evoluţia
preţurilor şi a vânzărilor.

57
Piaţa efectivă defineşte dimensiunile pieţei atinse la un moment dat, tranzacţiile de piată
efectiv desfăşurate, măsură confruntării efective a cererii cu oferta, piaţa potenţială arată
dimensiunile posibile ale pieţei, coordonatele în cadrul cărora se vor confrunta cererea cu
oferta.
Piaţa reprezintă sfera de manifestare şi confruntare a cererii şi ofertei şi a realizării lor
prin intermediul vânzării-cumpărării de produse.
Piaţa societăţii comerciale ILSA COMIMPEX SRL reprezintă spaţiul economic în care
aceasta îşi prezintă produsele.
Societatea comercializează o serie întreagă de produse pe care le oferă consumatorilor
actuali şi potenţiali.
Evoluţia pieţii acestei societăţi, într-un anumit interval de timp poate avea drept cauză
modificarea numarului de persone care compară un anumit produs, o anumită marcă de
produs sau manifestarea cantităţii medii de produs consumată de consumatorii actuali şi
potenţiali.
Societatea comercială ILSA COMIMPEX SRL îşi comercializează produsele în punctul
de desfacere cu sediul pe Str. Laminoriştilor nr.113.
Vânzarea se face cu amănuntul (en-detail) către clienţii – persoane fizice interesate de
produsele oferite de societate.

5.1.7. Principalii furnizori

În relaţiile sale cu furnizorii, firma trebuie să ia în calcul, pentru fiecare achiziţie în


parte, şi coeficientul de risc, pe care şi-l asumă în raport cu fiecare furnizor potenţial. Acest
risc putând fi legat de: întreruperea producţiei proprii, creşterea preţurilor proprii, diminuarea
credibilităţii pe piaţă.
Societatea a căutat să perfecţioneze cu furnizorii conditii favorabile de achiziţionare a
produselor, obţinând de la acestia descaunt.
Aprovizionarea se face de la furnizori, dintre acestia amintim:
- Carmolact Prod SRL Cluj,produsele comercializate fiind produse lactate;
- Dorsan Impex Cluj, produsele comercializate fiind băuturile răcoritoare;
- Tehnoflex ProdImpex Târgu Mures, produsele comercializate find produse de
panificatie;

58
- Miacarm şi Maestrocom Alba Iulia, produsele comercializate fin produse şi preparate
din carne;
- 94CSA Turda, produsele comercializate fiind produse şi preparate din carne de pui.

5.1.8.Clienţii

Clienţii sunt un element relevant pentru valorificarea produselor, sunt expresia cererii
efective ce se manifestă la un moment dat pe piată.
Fiecare client încearca să îşi satisfaca anumite nevoi şi caută anumite avantaje ce pot fi
obţinute prin achiziţionarea unui produs. Unii clienţi preferă firmele care le oferă toată gama
de produse, apreciază mai mult serviciile decât preţurile, iar alţii apreciază firmele cu preţuri
mai accesibile.
Clienţi constitue principalul obiect al micromediului firmei, destinatarul final al
eforturilor economice ale acesteia .
Fiecare categorie de clienţi prezintă caracteristici proprii, motiv pentru care o firmă, prin
profitul activităţiilor pe care le desfăsoară se va adresa fie unei singure categorii de clientele,
fie mai multora sau tuturora.
Există mai multe tipuri de clienţi: dependent, influenţabil, conformist, ezitant, vorbăreţ,
timid, exploatant, necinstit, agresiv, exigent, grăbit, autonom, independent, la care
comercianţii anticipează modul de comportare şi îşi orientează mult mai uşor acţiunile
promoţionale în sensul creşterii vânzărilor.
Clienţii societăţii comerciale ILSA COMIMPEX SRL sunt în special persoane fizice
care au achizitionat en-detail produse alimentare.

5.1.9.Avantajele concurenţiale

Ca regulă generală, întreprinderea nu este singură şi nestingherită în acţiunile sale pe


piaţă, poziţia de monopol este tot mai rar întâlnită şi concurenţa orizontală (cea cu produse
similare) sau verticală (cea cu produse diferite dar având aceaşi utilizare) poate împiedica
eforturile firmei .
Societatea se diferenţiază de concurenţa prin experienţă de peste 10 ani pe piaţă, având o
clientelă tradiţională, produsele comercializate din gama celor ce fac obiectul de activitate al
societăţii fiind de calitate, preţuri flexibile, clienţii fiind serviţi prompt.

59
Pentru a rămâne competitivă societatea va cauta să diversifice gama de produse
comercializate, respectiv produle alimentare ţinând seama permanent de noutăţile în
domeniu.
Factorii cheie ai succesului produselor sunt: calitatea produselor, noutatea produselor,
cota de piata şi evoluţia acestora, costurile, etc.
Pe piată criteriul cel mai important luat în calcul de consumatori este preţul, astfel
societatea comercială ILSA COMIMPEX SRL, oferă clientilor un pret mai accesibil faţă de
preţurile concurenţei.

5.2 Analiza lichidităţii şi solvabilităţii

Lichiditatea şi solvabilitatea financiară exprimă capacitatea unei societăţi de a face faţă


plăţilor scadente (la termen). În timp ce lichiditatea financiară reflectă capacitatea de plată pe
termen scurt a unei firme, solvabilitatea vizează coordonatele pe termen mediu şi lung ale
plăţilor unei firme.

5.2.1 Analiza lichidităţii financiare

Lichiditatea reprezintă capacitatea activelor circulante de a se transforma în


disponibilităţi băneşti pentru a face faţă plăţilor scadente.

Lichiditatea generală

Lichiditatea generală reflectă capacitatea activelor circulante disponibile materializate în


stocuri, facturi neîncasate, plasamente pe termen scurt, de a se transforma în disponibilităţi
băneşti cere să acopere datoriile scadente.
a) Mărimi absolute :
LG = AC* - DTS ,
unde :
AC* - activele circulante + conturi de regularizare+prime privind rambursarea
operaţiunilor ;
DTS – (total datorii financiare şi asimilate <1 an) +(alte datorii +Ttotal <1 an)
b) Mărimi relative , calculate ca rată a lichidităţii generale (RLG) :

60
*
AC
RLG = * 100
DTS

Lichiditatea intermediară

Lichiditatea intermediară evidenţiază capacitatea activelor circulante, altele decât


stocurile de a participa la finanţarea datoriilor scadente. Lichiditatea intermediară îmbracă
două forme şi anume :
a) Forma absolută
LI=(AC* - S ) –DTS
unde:
LI – lichiditatea intermediară
S – stocurile
AC*- activele circulante + conturile de regularizare + prime privind rambursarea
operaţiunilor
DTS – (total datorii financiare şi asimilate <1 an ) + (alte datorii +Ttotal < 1 an)

b) Forma relativă
AC − S
*
RLI = *100
DTS

Lichiditatea efectivă

Lichiditatea efectivă măsoară gradul în care disponibilităţile băneşti acoperă plăţile


scadente. Îmbracă şi ea două forme :
Forma absolută
LE = TR – DTS ,
unde :
LE – lichiditatea efectivă;
TR – trezoreria din activul bilanţier ;
DTS – (total datorii financiare şi asimilate < 1 an) + (alte datorii . Ttotal <1 an);

b) Forma relativă :

61
TR
RLI = * 100
DTS

Exerciţiul practic la societatea “ILSA ” SRL :


- LICHIDITATEA GENERALĂ
a) Mărimi absolute :
LG = AC* - DTS
LG1 = (48861 + 1609)-74137 = -23667
LG2 = (56663 + 0) -135606 = -78943
LG3 = (55143 +0 ) – 152926 = -97783
b) Mărimi relative :
*
AC
RLG = * 100
DTS
48861 + 1609
RLG 1 = * 100 = 68,07%
74137
56663 + 0
RLG 2 = * 100 = 41,78 %
13506
55143 + 0
RLG 3 = 152926 *100 = 36,05%

- LICHIDITATEA INTERMEDIARĂ
a) Forma absolută :
LI=(AC* - S ) –DTS
LI1 = (48861 + 1609 – 38939) -74137=-62606
LI2 = (56663 – 54522) – 135606 = - 133465
LI3 = (55143 – 49772) – 152926 = - 147555
b) Forma relativă :
AC − S
*
RLI = *100
DTS
(48861 + 1609) − 38939
RLI = 1
74137
* 100 = 15,55%

56663 − 54522
RLI2
=
135606
* 100 = 1,57%

55143 − 49772
RLI 3
=
152926
*100 = 3,51%

- LICHIDITATEA EFECTIVA

62
a) Forma absolută:
LE = TR – DTS
LE1 = 7874 – 74137 =-66263
LE2 = 233 – 135606 =-135373
LE3 = 4052 – 152926 = -148874
b) Forma relativă :
TR
RLI = * 100
DTS
7874
RLI 1
=
74137
* 100 = 10,62%

233
RLI 2
=
135606
* 100 = 0,17%

4052
RLI 3
=
152926
* 100 = 2,65

Tabelul 5 Analiza lichidităţii

INDICATORI 2007 2008 2009


Lichiditatea generală -23667 -78943 -97783
Rata lichidităţii generale 68,07% 41,78% 36,05%
Lichiditate intermediară -62606 -133465 -147555
Rata lichidităţii 15,55% 1,57% 3,51%
intermediare
Lichiditatea imediată -66263 -135373 -148874
Rata lichidităţii immediate 10,62% 0,17% 2,65%

Graficul 1 Evoluţia ratei lichidităţii generale

Graficul 2 Evoluţia ratei lichidităţii intermediare

63
Graficul 3 Evoluţia ratei lichidităţii efective

Interpretare : 2008 faţă de 2007


- Rata lichiditatii generale :
În 2008 se observă o scădere a ratei lichidităţii generale cu 0,61%, datorită creşterii
datoriilor pe termen scurt cu 61469 lei în valori absolute, respectiv cu 82,91%, faţă de o
scădere a activelor circulante cu 6191 lei în valori absolute, respectiv cu 12,26% în valori
relative.

-Rata lichiditatii intermediare :


În 2008 faţă de 2007 se observă o scădere a ratei lichidităţii intermediare de 0,10%,
datorită scăderii activelor circulante cu 61991 lei în valori absolute şi creşterii lente a

64
stocurilor cu 15583 lei în valori absolute respectiv cu 40,01% cât şi o creştere a datoriilor pe
termen scurt cu 61469 lei în valori relative respectiv cu 82,91%.

- Rata lichiditatii efective :


În 2008 faţă de 2007 se observă o scădere bruscă a ratei lichidităţii efective cu 0,01%,
datorită scăderii trezoriei cu 7441 lei în valori absolute, respective cu 2,96% în mprimi , cât şi
o creştere a datoriilor pe termen scurt cu 61669 lei în valori absolute respectiv cu 82,91%
mărimi relative.

Interpretare : 2009 faţă de 2008


- Rata lichiditatii generale :
În 2009 faţă de 2008 se observă o scădere a ratei lichidităţii generale cu 5,73% datorită
scăderii uşoare a activelor circulante cu 1519 lei în valori absolute, respectiv cu 2,68%
mărimi relative; cât şi o creştere uşoară a datoriilor pe termen scurt cu 17320 lei , respectiv
12,77% în mărimi relative.

- Rata lichiditatii intermediare :


În 2009 faţă de 2008 se observă o creştere a ratei lichidităţii intermediare cu 1,94%.
Această creştere se datorează în principal scăderii lente a activelor circulante cu 1519 lei în
valori absolute, respectiv cu 2,68% în mărimi relative, scăderea lentă a stocurilor cu 4750 lei
în valori absolute respectiv cu 8,71% şi creşterea datoriilor pe termen scurt cu 17320 lei în
valori absolute, respectiv cu 12,77 % mărimi relative.

- Rata lichiditatii efective :


În 2009 faţă de 2008 se observă o creştere cu 2,48%. Această creştere se datorează în
mod special creşterii trezoreriei cu 3819 lei în valori absolute şi creşterea totodată a datoriilor
pe termen scurt cu 17320 lei în valori absolute, respectiv cu 12,77% în mărimi relative.

5.3 Analiza solvabilităţii financiare

Solvabilitatea exprimă capacitatea unui agent economic de a rambursa la o scadenţă mai


mare de 1 an, ratele existente faţă de bănci şi alte instituţii financiare.

65
5.3.1 Solvabilitatea financiară generală

Solvabilitatea generală exprimă capacitatea de a rambursa la scadenţă ratele curente,


creditele pe termen mediu şi lung rămase de achitat.

Mărimi absolute
> 0 excedent desolvabilit ate

SG = AB r − RC = 0 echilibru desolvabilit ate

 < 0 insolvabil itate

unde :
ABr – activele totale rămase după deducerea DTS-urilor
ABr=AI+LG
AI – datorii imobilizate
RC – datorii pe termen mediu şi lung rămase de rambursat
RC = (total datorii financiare > 1 an ) + (alte datorii – total > 1 an)

b) Mărimi relative :
 > 0 graddeacoperireexcedentar
a
r

RGS = AB * 100 = 0solvabilitateintegrala
RC 
< 0 solvabilitatepartiala

5.3.2 Solvabilitatea financiara pe termen mediu

Solvabilitatea financiară pe termen mediu exprimă capacitatea de a rambursa la scadenţă


ratele curente pentru creditele pe termen mediu rămase de achitat.

a) Mărimi absolute :

>0 excedent mediu de solvabilit ate
SM =AB r −RCM =0 echilibru mediu de solvabilit ate

<0 insolvabil itate pe termen mediu

unde:
ABr* - active rămase după deducerea datoriilor pe termen scurt şi lung;
ABr* =AI –RCL
AI – active imobilizate

66
RCL – împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni, credite pe termen lung rămase de
rambursat, provizioane pentru cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciţii financiare,
dobânzi aferente creditelor şi împrumuturilor pe termen lung ;
RMC =( total datorii financiare şi asimilate 1 – 5 ani) +(alte datorii – total între 1-5 ani)

b) Mărimi relative :
 > 0 graddeacoperiremedieexcedentar
a
r

RGM = AB * 100 = 0solvabilitatemedieintegrala
RCM 
< 0 solvabilitatemediepartiala

5.3.3 Solvabilitatea financiara pe termen lung

Solvabilitatea financiară pe termen lung exprimă capacitatea de a rambursa la scadenţele


ratele curente pentru credite pe termen lung rămase de achitat.

a) Mărimi absolute :
>0 excedent de solvabilit ate pe term en lung

SL =( AB r −RCM) - RCL =0 echilibru de solvabilit ate pe termen lung

 <0 insolvabil itate pe term en lung

b) Mărimi relative :

− RCM > 0 graddeacoperireexcedentar a petermenlung


r

RSL = AB *100 = 0solvabilitatepetermenlungintegrala
RCl 
< 0 solvabilitatepe termenlung partiala

Exerciţiul practic la societatea “ILSA ” SRL :

a)
S G = A Br − R C
SG 2007 = 78310 - 74137-0 = 4173
SG 2008 = 127828 - 135606 – 36994 = -44772
SG 2009 = 200546 - 152926 - 95266 = -47646

67
r
AB
RGS = * 100
b) RC
RGS 2007 = 0
127828 - 135606
RGS 2006
=
36994
*100 = −21,02%

200546 - 152926
RGS 2007
=
95266
*100 = 49,98%

Tabelul 6 Analiza solvabilităţii


INDICATORI 2007 2008 2009
Solvabilitate financiară 4173 -44772 -47646
general
Rata lichidităţii generale - -21,02% 49,98%
Solvabilitate financiară pe 4173 -44772 -47646
termen mediu
Rata solvabilităţii medie - -21,02% 49,98%
Solvabilitatea financiară - - -
pe termen lung
Rata solvabilităţii pe - - -
termen lung

Graficul 4 Evoluţia ratei solvabilităţii generale

68
Interpretare:
În anul 2009 faţă de 2008 rata solvabilităţii generale a scăzut extrem de mult cu 20,96%,
datorită creşterii datoriilor mai mari de un an cu 58272 lei în valori absolute, respectiv cu
15,75% în mărimi relative. Datoriile pe termen scurt au crescut şi ele de la un an la altul cu
17319 lei în valori absolute, respectiv cu 12,77% mărimi relative. Deoarece firma nu a apelat
la credite pe termen lung (doar pe termen mediu) rezultă că rata solvabilităţii generale este
egală cu rata solvabilităţii medii, iar solvabilitatea pe termen lung este nulă.

Analiza situaţiei economico-financiare a firmei

“Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a stării de performanţă financiară a


întreprinderii la încheierea exerciţiului. Ea îşi propune sp stabilească punctele tari şi punctele
slabe ale gestiunii financiare, în vederea fundamentării unei noi strategii de menţinere şi
dezvoltare într-un mediu concurenţial.”
Principala sursă informaţională pe baza căruia se face analiza financiară este bilanţul
contabil; pentru exemplificare la firma “ILSA ” SRL se vor folosi datele din bilanţurile
contabile pe anii 2007, 2008 şi 2009.
Analiza echilibrului financiar are în vedere indicatorii care caracterizează activitatea de
ansamblu, rezultatele, rezultatele şi situaţia financiară.

69
5.4 Analiza rentabilităţii

Analiza rentabilităţii se realizează pe baza contului de profit şi pierderi şi se referă la


următoarele aspecte :
Analiza de asamblu a rentabilităţii pe baza contului de profit şi pierdere ;
Analiza rentabilităţii pe baza ratelor de rentabilitate ;

5.4.1 Analiza de ansamblu a rentabilităţii pe baza contului de profit şi pierdere

Presupune interpretarea contului de profit şi pierdere şi a structurii acestuia care


reprezintă ponderea fiecărui indicator în venituri totale.
Pentru a urmări modul în care ponderea diferiţilor indicatori din contul de profit şi
pierdere s-a modificat faţă de perioadele precedente, analiza de asamblu trebuie să includă şi
analiza structurii contului de profit şi pierdere. Ponderile se calculează ca raport între
valoarea indicatorului analizat şi totalul veniturilor realizate de firmă.
De exemplu pentru cifra de afaceri, relaţia de calcul este :
cifra de afaceri
G CA = x100
venituri totale , unde :

G CA = ponderea cifrei de afaceri în totalul veniturilor.

Tabelul nr. 7 Contul de profit şi pierdere

DENUMIREA INDICATORILOR N 2007 2008 2009


r.r
d.
Venituri din vânzarea mărfurilor(ct. 0 953901 123698 113752
707) 1 0 7
Producţia vândută 0 49106 46095 67391
(ct. 701+702+703+704+705+706+708) 2
Cifra de afaceri 0 100300 128307 120311

70
3 7 5 8
Venituri din producţia Sold 0 - - -
stocată creditor 4
Sold 0 - - -
debitor 5
Venituri din producţia de imobilizări 0 - - -
(ct. 721+722 ) 6
Producţia exerciţiului (rd. 0 49106 46095 -
02+04+05+06) 7
Venituri din subvenţii de 0 - - -
exploatare(ct.741) 8
Alte venituri din exploatare(ct. 0 2915 475 -
754+758) 9
I. VENITURI DIN EXPLOATARE 1 100592 128355 120311
-TOTAL 1 3 0 8
(rd. 03+04-05+06+08 la 10)
Cheltuieli privind mărfurile(ct. 607) 1 741292 958758 874959
2
Cheltuieli cu materiile prime(ct. 600) 1 - -
3
Cheltuieli cu materiale consumabile(ct. 1 26610 14325 10080
601) 4
Cheltuieli cu energia şi apa(ct. 605) 1 14066 23960 29018
5
Alte cheltuieli material 1 2052 1258 3631
(ct. 602+603+604+606+608) 6
Cheltuieli materiale –total(rd. 13 la 16) 1 42729 39544 917689
7
Cheltuieli cu lucrări şi servicii executate 1 50674 82360 58855
de terţi (ct. 8
611+612+613+614+621+622+623+624+625
+626+627+628)
Cheltuieli cu impozite, taxe şi 1 35945 41051 26496
vărsăminte asimilat (ct.635) 9
Cheltuieli cu renumeraţiile personalului 2 79173 139105 133108
(ct. 641) 0
Cheltuieli privind asigurările şi protecţia 2 34136 51073 46709
socială (ct. 645) 1
Cheltuieli cu personalul –total (rd. 2 113309 190179 179818

71
20+21) 2
Alte cheltuieli de exploatare(ct. 2 - -
654+658) 3
Cheltuieli cu amortizările şi previzionale 2 8622 15471 16079
(ct. 681 ) 4
II CHELTUIELI PENTRU 2 992575 132736 119894
EXPLOATARE – TOTAL 5 5 1
(rd. 12+17 la 19+22 la 24)
REZULTATUL DIN EXPLOATARE 2 13347 - 4177
Profit (rd. 11-25) 6
Pierdere(rd. 25-11) 2 - 43815 -
7
Venituri din participaţii, alte imobilizări 2 - - -
financiare şi creanţe imobilizate(ct. 8
761+762+763)
Venituri din titluri de plasament (ct 764) 2 - - -
9
Venituri din diferenţe de curs valutar 3 - - -
(ct. 765) 0
Venituri din dobânzi (ct. 766) 3 - - -
1
Alte venituri financiare(ct 767+768) 3 - - -
2
Venituri din provizionare(ct. 768) 3 - - -
3
III VENITURI FINANCIARE – 3 - - -
TOTAL 4
(rd. 28 la 33)
Pierderi din creanţe legate de participaţii 3 - -
(ct. 633) 5
Cheltuieli privind titlurile de plasament 3 - -
cedate(ct. 664) 6
Cheltuieli din diferenţe de curs valutar 3 - - -
(ct. 665) 7
Cheltuieli privind bobânzile(ct. 666) 3 - - -
8
Alte cheltuieli financiare(ct. 667+668) 3 - -
9
Cheltuieli cu amortizările şi 4 - - -

72
provizioanele(ct.686) 0
IV CHELTUIELI FINANCIARE – 4 - - -
TOTAL 1
(rd. 35 la 40)
REZULTATUL FINANCIAR 4 - -
Profit(rd. 34-41) 2
Pierdere(rd. 41-34) 4 - - -
3
REZULTATUL CURENT AL 4 13348 43815 4177
EXERCIŢIULUI 4
Profit(rd. 11+34-25-41)
Pierdere(rd. 25+41-11-41) 4 - - -
5
V VENITURI EXCEPŢIONALE – 4 2997 3662 15414
TOTAL 6
VI CHELTUIELI EXCEPŢIONALE – 4 1481 8365 20491
TOTAL 7
(ct. 671+672+687)
REZULTATUL EXCEPŢIONAL 4 1516 - -
Profit(rd. 46-47) 8
Pierdere (rd. 47-46) 4 - 4703 5077
9
VII VENITURI TOTALE 5 100892 128721 121853
(rd. 11+34+46) 0 0 2 2
VIII CHELTUIELI TOTALE 5 994056 133573 121943
(rd. 25+41+47) 1 0 2
REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI
Profit(rd. 50-51) 5 14864 -
2
Pierdere (rd. 51-50) 5 - 48518 900
3
Impozitul pe profit/venit (ct. 691) 5 2378 - -
4
REZULTATUL NET AL 5 12486 - -
EXERCIŢIULUI 5
Profit (rd. 52-54)
Pierdere(rd. 35+54) (rd. 54-52) 5 - 48518 900
6

73
ANALIZA RENTABILITĂŢII PE BAZA CONTULUI DE PROFIT ŞI PIERDERE

DENUMIREA INDICATORILOR 2007 2008 2009


Venituri din vânzarea mărfurilor 94,82 96,37 94,54
Producţia vândută 4,86 3,58 5,51
Cifra de afaceri 99,41 99,67 98,73
Producţia exerciţiului 4,86 3,58 0,00
Alte venituri 0,28 0,036 0,00
VENITURI DIN EXPLOATARE 99,61 99,72 98,73
Cheltuieli privind mărfurile 74,57 71,75 71,63
Cheltuieli cu materiale consumabile 2,67 1,07 0,82
Cheltuieli cu energia şi apa 1,41 1,79 2,3
Alte cheltuieli cu materiale 0,2 0,09 0,29
Cheltuieli cu materiale –TOTAL 4,29 2,95 0,00
Cheltuieli cu lucrări şi servicii executate 5,09 6,16 4,81
Cheltuieli cu impozite, taxe, vărsăminte 3,61 3,07 2,16
asimilate
Cheltuieli cu renumeraţiile personalului 7,96 10,41 70,89
Cheltuieli privind asigurările şi protecţia 3,43 3,82 3,82
socială
Cheltuieli cu amortizări şi provizionare 0,86 1,15 1,31
CHELTUIELI PENTRU EXPLOATĂRI – 99,85 99,33 98,15
TOTAL
Rezultatul din exploatare 1,34 0,03 -
Profit/Pierdere
Venituri din dobânzi 0,05 0,03 0,01
VENITURI FINANCIARE – TOTAL 0,05 0,03 0,01
Cheltuieli cu diferenţe de curs valutar 0,00 0,03 0,09
Cheltuieli privind dobânzile 0,00 0,00 0,015
CHELTUIELI FINANCIARE – TOTALE 0,00 0,03 0,16
REZULTATUL FINANCIAR 0,05 0,03 0,16
Profit/Pierdere
REZULTATUL CURENT AL 1,32 3,31 0,18
EXERCIŢIULUI
Profit /Pierdere
VENITURI EXCEPŢIONALE – TOTALE 0,29 0,28 1,26
CHELTUIELI EXCEPŢIONALE – 0,14 0,62 1,67
TOTALE
REZULTATUL EXCEPŢIONAL 0,15 0,36 0,41
Profit /Pierdere
VENITURI TOTALE 100 100 100
CHELTUIELI TOTALE 98,5 103,8 100,2
REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI 1,47 3,8 0,23

74
Profit /Pierdere
Impozit pe profit 0,38 0,00 0,00
REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI 1,09 3,80 0,23
Profit /Pierdere

Pe ultimul an analizat, adică 2009, se pot concluziona următoarele :


Activitatea de exploatare contribuie cu 98,73 % la obţinerea veniturilor, cea financiară în
proporţie de 0,01% şi cea excepţională în proporţie de 1,26%. Din acest punct de vedere,
activitatea firmei se desfăşoară normal deoarece veniturile trebuie obţinute, în cea mai mare
măsură din activitatea ce face obiectul principal al firmei, în caz contrat îndemnând că
desfăşurarea activităţii firmei întâmpină deficienţe.
Ponderea cea mai mare o deţin cheltuielile de exploatare (98,15%), ponderea
cheltuielilor financiare (0,16%) înregistrând un nivel superior ponderii veniturilor financiare,
ceea ce înseamnă că firma înregistrează o pierdere financiară. Cheltuielile excepţionale
înregistrează o creştere (1,67 % în totalul cheltuielilor).

Pentru interpretarea structurii veniturilor din exploatare raportate la veniturile totale:


Graficul 5. Evoluţia structurii veniturilor din exploatare raportate la veniturile totale

Graficul 6 Cap Evoluţia structurii cheltuielilor din exploatare raportate la veniturile


totale

75
Graficul 7 Evoluţia structurii veniturilor excepţionale

Graficul 8 Evoluţia structurii cheltuielilor excepţionale

76
Graficul 9. Evoluţia rezultatului execepţional al exerciţiului

Graficul 10 Evoluţia rezultatelor financiare

77
Graficul 11 Evoluţia cheltuielilor financiare

Din graficele de mai sus privind evoluţia ponderii indicatorilor din contul de profit şi
pierdere în total venituri, pe perioada analizată, se pot trage următoarele concluzii:
Veniturile din exploatare au o uşoară tendinţă de creştere de la un an la altul în totalul
venituri, ceea ce nu este în favoarea veniturilor financiare care au o tendinţă de scădere de la
un an la altul; aceasta înseamnă că ponderea activităţii financiare nu duce la realizarea
creşterii veniturilor.
Cheltuielile din exploatare în anul 2009 se observă o scădere cu 1,18% în valori
absolute faţă de anul 2008 şi o scădere faţă de anul 2007 cu 1,7% uşoară faţă de 2008 ;
ponderea cheltuielilor din exploatare rămâne relativ constantă în anul 2007 şi 2008 , iar în
anul 2009 se constată o scădere uşoară faţă de anul 2008 , în timp ce variază foarte mult

78
ponderea cheltuielilor excepţionale, în anul 2008 au crescut faţă de 2007 cu 0,48%.
Constatăm şi în anul 2009 o creştere cu 1,05% faţă de anul 2008 .
O creştere a cheltuielilor financiare în anul 2009 faţă de anul 2008 ceea ce nu reprezintă
un aspect normal.
Evoluţia ponderii rezultatelor în total venituri este deja pe baza analizei veniturilor şi a
cheltuielilor evidentă; rezultatul din exploatare înregistrează o tendinţă de creştere în anul
2009 faţă de anul 2008 cu 2,33% iar faţă de anul 2007 înregistrează o tendinţă de scădere
bruscă cu 3,57%, explicabilă prin reducerea veniturilor şi creşterea cheltuielilor.

Pe baza contului de profit şi pierdere se pot constitui indicatori de rezultat parţiali şi


finali pe următoarele nivele:

Nivelul de exploatare
1.Cifra de afaceri (CA) evidenţiază dimensiunea portofoliuliu de afaceri realizate de o
societate comercială în relaţia cu diferiţi parteneri. Fiind un indicator de volum, cifra de
afaceri reflectă atât latura comercială a unei firme producătoare, cât şi volumul activităţii
desfăşurate de o firmă axată pe vânzări.
CA=VM+Qv
VM – vânzările de mărfuri
Qv – producţia vândută

2.Producţia exerciţiului (QE) evidenţiază dimensiunile activităţii comerciale a unei firme


productivr atât în relaţia cu terţii prin producţia vândută şi variaţia producţiei stocate, pe de o
parte, cât şi relaţia cu sine însăşi prin producţia de imobilizări pe de altă parte .
QE=Qv+Qs+Qi
Qs – producţia stocată
Qi – producţia de imobilizări
Variaţia producţiei stocate (Qs) cuprinde atât variaţia sistemului de produse finite (SPF),
cât şi variaţia producţiei în curs de execuţie (SPCE) de la sfârşitul şi începutul exerciţiului
financiar analizat.
Qs=DSPCE +DSPF
Producţia de imobilizări (Q) cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate pentru obţinerea
activelor corporale şi necorporale necesare investiţiilor proprii.

79
3. Marja comercială (MC) reprezintă valoarea nou creată în sfera comerţului, de
societăţile de profil, cât şi de societăţile comerciale care desfăşoară activitatea de comerţ prin
magazinele proprii.
MC=VM –Cmrf
Cmrf – cheltuieli privind mărfurile
4. Marja industrială (MI) reprezintă valoarea nou creată în activitatea productivă
desfăşurată de o societate comercială într-o perioadă determinată de timp.
MI= QE – (CM+Lt)
CM – cheltuieli materiale
Lt – cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi
5. Valoarea adăugată (VA) reprezintă valoarea nou creată de o societate comercială în
decursul unei perioade de timp determinate, de obicei durata exerciţiului financiar.
VA=MC+MI
6. Rezultatul brut din exploatare (RBEXP) reprezintă rezultatul obţinut de o firmă din
activitatea de exploatare, indicator care nu influenţează volumul altor venituri din exploatare,
respectiv volumul amortizărilor şi provizioanelor.
RBEXP=VA+SE-(It+CP)
SE – venituri din subvenţii din exploatare
It – cheltuieli cu impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate
CP – cheltuieli cu personalul
7. Rezultatul din exploatare (REXP)
REXP=VEXP-CEXP
VEXP – total venituri din exploatare
CEXP – total cheltuieli din exploatare

Nivelul financiar
1.Rezultatul brut financiar (RBF)
RBF=VFB-CFB
VFB – venituri financiare brute
VFB= venituri financiare totale – venituri financiare privind provizioanele
CFB- cheltuieli financiare brute
CFB= cheltuieli financiare total – cheltuieli financiare privind provizioanele şi
amortizările

80
2.Rezultatul financiar (RF)
RF=VF-CF
VF- total venituri financiare
CF- total cheltuieli financiare
3.Rezultatul curent al exerciţiului (RCE)
RCE=REXP+RF

Nivelul excepţional
1.Rezultatul brut excepţional (RBEX)
RBEX=VBEX-CBEX
VBEX – venituri excepţionale brute
VBEX = venituri excepţionale total – venituri excepţionale privind provizioanele
CBEX- cheltuieli excepţionale brute
CBEX= cheltuieli excepţionale total – cheltuieli excepţionale privind provizioanele şi
amortizările
2.Rezultatul excepţional (REX)
REX=VEX-CEX
VEX – venituri excepţionale total
CEX – cheltuieli excepţionale total

Nivelul global
1.Rezultatul brut total (RBT) este un indicator intermediar care evideţiază fluxurile
financiare aferente rezultatelor neinfluenţate de alţi factori decât cei proprii activităţii
desfăşurate de firmă:
RBT=RBEXP+RBF+RBEX
2.Rezultatul brut înainte de deducerea dobânzilor şi impozitelor (RBDI)
RBDI=RCE+REX+CHD
3.Rezultatul brut al exerciţiuliu (RBE)
RBE=RCE+REX
4.Rezultatul net al exerciţiului (RNE) evidenţiază rezultatul final al activităţii unei firme
după plata impozitului pe profit
RNE=RBE-IP
IP – impozitul pe profit

81
5.Rezultatul net comparabil al exerciţiului (RNEX) se utilizează pentru a asigura
comparabilitatea datelor din două exerciţii financiare diferite şi pentu reflectarea efortului
propriu al firmei.
RNE
RNEC= IR
IR – rata anuală a inflaţiei
6.Capacitatea de autofinanţare (CAF)
CAF=(RNE+CHC+CHA+CHFA+CHEA)-(VOC+VPE+VFP+VEP)
CHC – cheltuieli privind operaţiunile de capital
CHA – cheltuieli de exploatare privind amortizările şi provizioanele
CHFA – cheltuieli financiare privind amortizările şi provizioanele
CHEA – cheltuieli excepţionale privind amortizările şi porvizioanele
VOC – venituri din operaţiunile de capital
VPE – venituri din provizioane privind activitatea de exploatare
VEP – venituri din provizioane privind activitatea excepţională
CHC,VOC,CHEA şi VEP se preiau dun ultima balanţă având în vedere că ele nu sunt
detaliate în contul de profit şi pierdere pe posturi separate
7.Capacitatea de autofinanţare netă(CAFN)
CAFN=CAF –DIV
DIV – dividendele de plată

Pentru interpretarea evoluţiei indicatorilor enumeraţi mai sus, este util a construi
următoarele grafice:

Graficul 11 Evoluţia cifrei de afaceri şi a producţiei exerciţiului pe perioada analizată.

82
LEGENDĂ

productia exerc itiului


cifra d e afaceri

Intrepretare: din acest grafic rezultă că în anul 2009 faţă de 2008 cifra de afaceri a
scăzut cu 7,97% datorită scăderii venitului din vânzarea mărfurile cu 8,03% în valori relative
şi creşterii producţiei vândute cu 46,19 % în valori relative.
Producţia exerciţiului în anul 2009 faţă de 2008 a crescut cu 43,37%, în mărimi
relative, dar acest lucru se datorează faptului că producţia vândută a crescut.

Graficul. 12 Evoluţia valorii adăugate pe perioada analizată.

83
LEGENDĂ

- marja comerciala

- marja industriala

- valoarea adaugata

Din grafic se poate observa că valoarea adăugată şi componentele sau au o tendinţă de


creştere în anul 2008 , iar în anul 2009 au o tendinţă descrescătoare. Această evoluţie poate
semnifica o restrângere a activităţii atât comerciale cât şi industriale a firmei.

Graficul. 13 Evoluţia rezultatelor economice pe perioada analizată

84
LEGENDĂ

rezultatul brut din exploatare


rezultatul din exploatare
5 00

re z ul ta tulb ru tdin ex ploat a re


re z ul ta tuld in ex pl oa ta re

Din grafic se poate observa evoluţia asemănătoare a REexpl şi RBEexpl. Rezultatul brut
din exploatare din anul 2009 faţă de 2008 a înregistrat o creştere bruscă cu 167,78%, această
creştere se datorează creşterii valorii adăugate cu 40,81% scăderii cheltuielilor cu impozitele
şi scăderea cheltuielilor cu renumeraţiile personalului (procentul fiind de 4,31%) .
Rezultatul din exploatare înregistrează o creştere bruscă în anul 2009 faţă de 2008 , o
creştere de 227,47%. Această creştere se datorează scăderii veniturilor din exploatare cu
6,26% şi scăderea cheltuielilor pentru exploatare cu 9,67%.
Structura contului de profit şi pierdere se obţine raportând fiecare indicator la venitul
total pe anul respectiv.

STRUCTURA CONTULUI DE PROFIT ŞI PIERDERE


Structura 2007 2008 2009
Cifra de afaceri 99,40% 99,67% 98,73
%

85
Producţia exerciţiului 4,86% 3,58% 5,53%
Marja comercială 21,07% 21,61% 21,54
%
Marja industrială -4,39% -5,88% 0,70%
Valoarea adăugată 16,68% 15,72% 22,24
%
Rezultatul brut din exploatare 1,32% -3,40% 0,34%
Rezultatul din exploatare 1,32% -3,40% 0,34%
Rezultatul brut financiar 0,05% -0,03% -0,16%
Rezultatul financiar 0,05% -0,03% -0,16%
Rezultatul curent al exerciţiului 1,32% -3,43% 0,17%
Rezultatul brut excepţional 0,15% -0,36% -0,41%
Rezultatul excepţional 0,15% -0,36% -0,41%
Rezultatul brut total 0,30% -0,76% -0,99%
Rezultatul brut înainte de deducerea 1,47% -3,80% -0,08%
dobânzii şi
Impozit pe profit
Rezultatul brut al exerciţiului 1,47% -3,80% -0,23%
Rezultatul net al exerciţiului 1,09% -3,80% -0,23%
Rezultatul comparabil al exerciţiului - - -
Capacitatea de autofinanţare 1,95% -2,60 1,08
Capacitatea de autofinanţare netă 0,89% - -

Deoarece datele privind structura contului de profit şi pierdere le-am analizat mai sus,
vom prezenta doar interpretările referitoare la capacitatea de autofinanţare.

Graficul .14 Evoluţia capacităţii de autofinanţare (CAF)

86
Interpretare: În anul 2009 faţă de anul 2008 se observă o creştere a capacităţii de
autofinanţare cu 1,52%, acest lucru se datorează scăderii rezultatului net al exerciţiului cu
94,06% în valori relative şi o creştere a cheltuielilor cu amortizările şi provizioanele cu
3,92% în mărimi relative. În anul 2008 faţă de anul 2007 se observă o scădere cu 0,65%
acest lucru se datorează scăderii rezultatului net al exerciţiului cu 77,4% şi creşterea
cheltuielilor cu amortizarea în anul 2008 faţă de anul 2007 cu 79,43%.

87
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

După cum s-a arătat, importanţa şi utilitatea analizei economico-financiare în


viaţa şi activitatea întreprinderii sunt relevate de numeroasele probleme la a căror soluţionare
pot contribui adesea substanţial.
Efectuarea analizei lichidităţii şi solvabilităţii este foarte importantă pentru S.C. “ILSA”
SRL pentru a cunoaşte situatia :
• Trezoreriei şi a creanţelor;
• Stocurilor ;
• Disponibilităţilor băneşti ;
Pe baza datelor din anii 2007, 2008 , 2009 şi prelucrării acestora, a situaţiei economico
– financiare a firmei, se observa ca :
• Rata lichidităţii generale este mai mică, înregistrându-se o acoperire parţială a
datoriilor pe termen scurt ;
• Rata lichidităţii generale nu se încadrează în intervalul de siguranţă stabilit
de normele Ministerului Finanţelor ;
• Rata lichidităţii intermediare este negativă, înregistrându-se o acoperire
parţială a datoriilor pe termen scurt;
Efectuarea analizei rentabilităţii se realizează pe baza contului de profit şi pierdere si se
refera la următoarele:
• Analiza de ansamblu a rentabilităţii;
• Analiza rentabilităţii pe baza ratelor de rentabilitate ;
• Analiza de ansamblu a rentabilităţii se realizează pe baza contului de profit
şi pierdere, adică interpretarea contului de profit şi pierdere, acesta reprezentând ponderea
fiecărui indicator în veniturile totale.

Activitatea economico-financiară s-a încheiat la finele anului 2007 cu un profit de


14864 lei .
Organizarea gestiunilor de valori materiale a evidenţei analitice şi sintetice a
elementelor patrimoniale este conform cu prevederile legale în vigoare şi este ţinută corect şi
la zi.
Activitatea economico-financiare s-a încheiat la finele anului 2008 cu o pierdere de
48518 lei .Pierderea înregistrată a fost determinată în principal de diminuarea veniturilor

88
înregistrate în 2008, reprezentând inflaţia înregistrată în 2008. Cheltuielile înregistrate în anul
2008 au înregistrat creşteri la toate elementele.
Situaţiile financiare anuale simplificate s-au întocmit pe baza balanţei de
verificare a conturilor sintetice şi normelor metodologice cu privire la întocmirea acestora şi
anexelor sale. Se precizează că situaţiile financiare anuale prezintă de o manieră fidelă
activitatea desfăşurată de societate în anul 2008.
Activitatea economico-financiară s-a încheiat la finele anului 2009 cu o
pierdere de 900 lei . Pierderea înregistrată a fost determinată în principal de diminuarea
veniturilor înregistrate în 2009, reprezentând inflaţia înregistrată în 2009. Cheltuielile
înregistrate în anul 2009 au înregistrat creşteri la toate elementele.

89
BIBLIOGRAFIE
1. Bătrâncea I , Stânean G. – Analiza fluxurilor de trezorerie , Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 119 Bătrâncea I – Analiza financiară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000
2. Bătrâncea I - Analiza economico-financiară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000
3. Bătrâncea I. (coord. ) – Analiza financiară pe bază de bilanţ, Editura Presa
Universitară Clujană, Cluj-Napoca, 2001
4. Bâtrâncea M. – Aspecte esenţiale ale analizei financiar-monetare in societăţiile
comerciale, Studiile şi cercetări economice, vol.XXVIII – XXIX, Cluj-Napoca, 1998
5. Bătrâncea M.,Bătrâncea I. – Analiză – diagnostic şi evaluarea societăţiilor comerciale,
Editura Dacia, Cluj-Napoca 1998
6. Căinap I., Bâtrâncea M. s.c. – Analiza productivităţii muncii in societăţiile
comerciale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997
7. Mărgulescu D., – Diagnostic economico-financiar, Editura Romcart, Bucureşti, 1994
8. Mihai I. – Analiza situaţiei financiare a agenţilor economici, Editura Mirton,
Timişoara 1997
9. Plăies Ioan- Marketingul achiziţiilor, Editura Risporint, 2006
**** - Legea nr. 31/1990 publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 126-127 din
17.11.1990 modificată prin Legea nr 41/1990, Legea nr. 44/1991, Legea nr. 80/1991, Legea
nr. 78/1992, O.U.G.R. nr 32/ 1997 aprobată prin Legea nr. 195/1997.
**** - Legea nr. 40/1992, O.G.R. nr. 26/1195 , Legea nr.101/19995
**** Ordinul nr. 306 din 26.02.2002 Pentru aprobarea Reglementărilor contabile
simplificate, armonizate cu directivele Europene, publicat in Monitorul Oficial nr. 729 din
25.04.2002.
**** Ordinul nr. 990 din 26.07.2002 pentru completarea Ordinului nr. 94/2001 pentru
aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu irectina a IV-a a Comunităţiilor
Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, publicat in Monitorul
Oficial nr. 574 din 02.08.2002.
**** - Ordinul Ministrului Finanţelor nr 596 din 28.03.1995
****- Ordonanţa nr. 70/1194 republicată în Monitorul Oficial nr. 40/1997 modificată
prin Legea nr. 72/1997, legea nr. 105/1997, O.U.G.R. nr. 31/1997, O.G.R. nr. 68/1997,

90
O.G.R. nr. 70/1997, O.U.G.R. nr.83/1997, O.U:G.R. nr. 92/1997, Legea nr. 73/1998, legea
nr. 106/1998, O.G.R. nr. 40/1998, O.U.G.R. nr. 217 din 29.12.1999 .
**** H.G. nr. 704 din 14.12.1993 pentru aprobarea unor măsuri de executare a Legii
contabilităţii nr. 82/1991, publicat in Monitorul Oficial nr. 303 din 22.12.1993.
**** Regulamentul nr. 704 din 22.12.1993 de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991,
publicat in Monitorul Oficial nr. 303 bis din 22.12.1993.

91