Sunteți pe pagina 1din 20

www.referat.

ro


Mediul global de securitate

Secolul XXI a debutat abrupt şi violent, printr-un cutremur politic de amploare


planetară – atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 care au vizat obiective simbolice
importante pentru lumea democratică. Aceste evenimente au fost urmate de alte acţiuni
criminale asemănătoare, în mai multe părţi ale lumii, declanşând un proces de
transformare profundă a mediului de securitate şi generând consecinţe ce afectează, pe
termen lung şi în profunzime, comunitatea internaţională. Într-un astfel de context
tensionat şi complex, securitatea fiecărei ţări, ca şi securitatea comunităţii internaţionale
în ansamblu, se bazează nu numai pe capacitatea de reacţie şi adaptare, ci şi, mai ales, pe
capacitatea de anticipare şi de acţiune pro-activă.
Într-o lume complexă, dinamică şi conflictuală, aflată în plin proces de
globalizare, înţelegerea profundă a tendinţelor majore de evoluţie a securităţii
internaţionale şi a modului în care fiecare ţară are şansa să devină parte activă a acestui
proces constituie o condiţie esenţială a progresului şi prosperităţii. Cunoaşterea,
înţelegerea şi evaluarea corectă a proceselor interne, a gradului de coeziune socială, a
capacităţii de mobilizare publică reprezintă o necesitate la fel de importantă pentru
realizarea proiectelor naţionale.
În evoluţia procesului de realizare a securităţii se constată în ultimii ani o
amplificare a eforturilor pentru edificarea stabilităţii la nivel regional. Eforturile
depuse de comunitatea internaţională pentru instaurarea păcii în Balcani, Orientul
Mijlociu şi Africa sunt concludente şi vin să întărească acest lucru. Evidentă a fost şi
extinderea sistemului de apărare şi securitate al NATO, prin primirea de noi
membri, precum şi eforturile Uniunii Europene de a dezvolta un model de
gestionare a dinamicii de securitate la scara întregului continent.
În acest context, multitudinea problemelor de securitate pe care statele şi le-au
propus să le rezolve a condus la creşterea numărului şi volumului organismelor
internaţionale. Rezultatele activităţii lor au fost relevante: s-au diminuat pericolele şi
ameninţările, deşi nu au fost eradicate conflictele armate. Principalele zone de
insecuritate au fost incluse în procesele de stabilizare, dar nu întotdeauna rezultatele au
fost cele scontate.
Globalizarea, fenomen plurivalent, azi controversat şi contestat, a adus pe lângă
progrese spectaculoase din toate domeniile vieţii socioeconomice şi posibilitatea de
răspândire şi resimţire a efectelor vulnerabilităţilor în diferitele părţi ale lumii.
Prin procesele care le incumbă a generat tensiuni multiple care au influenţat, nu
întotdeauna pozitiv, mediul internaţional de securitate. Fragmentarea şi integrarea,
localizarea şi internaţionalizarea, centralizarea şi descentralizarea sunt doar câteva
din situaţiile care pot genera insecuritate. Astfel că globalizarea, poate crea şi multe
momente care să ameninţe securitatea existentă la anumite nivele şi perioade de timp.
În aceste condiţii, ameninţările transnaţionale (terorismul, migraţia şi traficul de
droguri şi materiale strategice, crima organizată), profitând de permeabilitatea
frontierelor au posibilitatea de a se propaga la scară planetară.
Mai mult, accesul diferenţiat al statelor la resurse afectează relaţiile dintre
acestea.

Riscuri, ameninţări, perspective

În general politologii, analiştii şi teoreticienii din diferite domenii au tendinţa să


ofere aceeaşi valoare termenilor: pericol, risc, ameninţare, vulnerabilitate, considerându-i
sinonimi. Există posibilitatea totuşi, ca prin folosirea inadecvată a acestor termeni să se
poată da naştere la percepţii eronate ale interlocutorilor.
Astfel, se poate defini conceptul de ameninţare ca reprezentând un pericol
potenţial, exprimat prin cuvinte sau gesturi, care are autor, scop, obiectiv şi o ţintă,
conceptul de risc, ce constă în posibilitatea de a avea de înfruntat un pericol14, conceptul
de pericol ca reprezentând o primejdie, un posibil eveniment cu urmări grave, iar
vulnerabilitatea definindu-se ca fiind punctul slab, sensibil al cuiva sau a ceva.
Situaţia devine gravă când ameninţările sunt supradimensionate. Poate fi iniţiată o
reacţie în lanţ, greu de controlat care se poate multiplica până la distrugerea sistemului
care l-a generat.
Această atitudine poate fi mai des generată de ameninţările asimetrice, concept
care se uzitează destul de des în literatura de specialitate actuală. El semnifică
„ameninţarea reieşită din posibilitatea de a întrebuinţa mijloace sau metode diferite
pentru a lovi sau neutraliza punctele forte ale unui adversar exploatând slăbiciunile sale
în scopul de a obţine un rezultat disproporţionat”.
Sursele actuale de ameninţare la adresa securităţii diferă în mod fundamental de
cele de la sfârşitul mileniului trecut. Discursul şi acţiunea comunităţii internaţionale se
adaptează în mod continuu noilor realităţi. Provocările nu se rezumă numai la conflictele
militare dintre state, ci sunt de natură mult mai complexă. Şi-au făcut apariţia alături de
actorii statali, actorii non-statali sau parastatali.
Chiar dacă nu sunt explicite ele generează ameninţări mult mai difuze şi deci mai
dificile de localizat şi combătut cu mijloace tradiţionale. Astfel ameninţările nu mai pot fi
analizate numai din perspectivă geografică ci în primul rând, din perspectivă funcţională.
Fiind îndeobşte de natură transnaţională nu pot fi gestionate de o singură ţară, sau numai
de un grup restrâns de ţări.
Este, prin urmare, nevoie de o abordare nouă, integrată, polidisciplinară, care să
îmbine atât instrumente politice, economico-financiare, cât şi o strategie de utilizare de
tehnologii noi şi structură organizaţională adecvată pentru a răspunde în mod conjugat şi
eficient unor ameninţări asimetrice, caracteristică principală a ameninţărilor
transfrontaliere.
Gama ameninţărilor transfrontaliere este surprinzător de mare, iar ordinea de
importanţă nu poate fi stabilită decât pentru o perioadă scurtă de timp, datorită vitezei
mari de schimbare şi inovaţie28 şi datorită existenţei parametrilor predictibilitate. Totuşi,
o scurtă prezentare ar fi:
• Terorismul
• Corupţia şi economia subterană
• Crima organizată, traficul de persoane, droguri şi materiale strategice
• Ameninţări de natură ecologică
• Ameninţări la adresa informaţiilor.
• SIDA
Terorismul contemporan
Deşi este greu de acceptat de către lumea civilizată, fenomenul terorist a devenit o
realitate cu implicaţii globale greu de prevenit şi gestionat, care astăzi s-a consacrat ca o
acţiune îndreptată împotriva ordinii de drept, deosebit de violentă, desfăşurată în afara şi
contra normelor internaţionale.
Cu ajutorul mijloacelor militare, prevalându-se de aşa-zise percepte religioase şi
bazându-se pe elemente de război psihologic, terorismul urmăreşte şi caută să oprească
cursul firesc al societăţii omeneşti spre libertate şi prosperitate. Armamentul folosit este
un amestec de cibernetică, high-tech şi mijloace artizanale. Progresul tehnic a pus la
dispoziţia unor indivizi asociali capacităţi distructive care, altădată erau destinate doar
guvernelor şi armatelor. Astfel, flagelul terorist constituie o ameninţare gravă la adresa
securităţii.
Aproape fără excepţie, după 11 septembrie 2001, comunitatea internaţională a
format în jurul Statelor Unite ale Americii coaliţia antiteroristă al cărei scop este
eliminarea terorismului ca fenomen social. Prima mare reuniune de forţe din istoria
omenirii poate fi înţeleasă ca o reacţie de autoapărare a tuturor şi o exprimare a statului
de drept aflat în situaţii dificile a fiecăruia, pe fondul eforturilor de înlăturare a cauzelor
frustrării lumii civilizate.
Astfel, Alianţa Nord-Atlantică şi-a constituit propriul Plan de Acţiune împotriva
Terorismului, pe care l-a aprobat la Summit-ul de la Praga (21 noiembrie 2002).
Comparativ cu NATO, Uniunea Europeană nu dispune de o strategie proprie de
combatere a terorismului, nici de mijloace destinate acestui scop. Atentatele teroriste de
la 11 martie 2004 din gările capitalei spaniole a demonstrat vulnerabilitatea sistemului de
protecţie al statelor vest-europene.
Ameninţări de natură politică
Ameninţările de tip politic sunt mult mai greu de identificat şi definit în contextul
politicii internaţionale actuale. Majoritatea ameninţărilor politice sunt îndreptate
împotriva ordinii de drept dintr-un stat sau a statutului unui organism internaţional.
Aceasta se poate realize prin: presiuni asupra organelor de decizie în favoarea
unei anumite politici; răsturnarea guvernului dintr-un stat sau a organelor de conducere
colectivă ale unui organism internaţional; favorizarea şi impunerea secesionismului;
distrugerea structurii politice; izolarea politică; suspendarea sau excluderea din structurile
de securitate, desfiinţarea organismului de securitate ş.a.
Ameninţările sociale
Aspectul ameninţărilor sociale şi obiectivele acestora se apropie de cele politice..
Ele se produc pe fondul nemulţumirilor sociale de orice natură, iar majoritatea
ameninţărilor sociale au sursa în interiorul statelor. Nerezolvarea sau tergiversarea
soluţionării conflictelor de muncă, a conflictelor interetnice sau interconfesionale
constituie tot atâtea surse de ameninţare la adresa securităţii naţionale.
Ameninţări economice
Într-o economie de piaţă situaţia normală a participanţilor este una de risc şi
nesiguranţă, generată de competiţia care asigură progresul şi prosperitatea naţională.
Cu toate imperfecţiunile sale, piaţa este deocamdată cel mai eficient mecanism
prin care se obţine în mod sigur creşterea productivităţii, producţiei, distribuţiei şi
consumului. Pentru realizarea acestora piaţa elimină actorii ineficienţi. În felul acesta
nesiguranţa generată de jocul pieţii este terenul fertil al unui pachet substanţial de
ameninţări economice.
Ameninţări militare
Până nu demult ameninţările militare au fost percepute ca principalul tip de
ameninţare la adresa securităţii.
Folosirea forţei rupe relaţiile paşnice dintre actorii internaţionali şi pune capăt
recunoaşterii diplomatice. Competitivitatea obişnuită în sectoarele politic, economic şi
social este înlocuită de competiţia militară cu finalităţi dramatice. Efectul multiplu,
distructiv şi de cele mai multe ori ireparabil al consecinţelor ameninţărilor militare le a
situat în centrul preocupărilor specialiştilor în securitate.
Sectorul militar are o dinamică independentă de dezvoltare, chiar şi în statele în
care controlul civil asupra armatei este efectiv. Teama de înfrângere determină statele să-
şi aducă forţele armate la parametrii necesari respingerii efectelor ameninţărilor
percepute.

Perspective
Dacă nu vor apărea condiţii şi circumstanţe sau o concentrare de putere realizată
pe baza înţelegerii dintre statele lumii care să diminueze sursele de instabilitate existente,
trendul ordinii mondiale nu va conduce către o lume mai sigură. Amestecul de politici şi
strategii incoerente şi ezitante în domeniul securităţii propuse şi dezvoltate de actorii
internaţionali şi instituţiile specializate nu va putea modifica în bine aspectul actual al
mediului de securitate.
Instituţiile regionale şi internaţionale, guvernele locale şi actorii nonstatali, în
special marile corporaţii transnaţionale şi unele organizaţii nonguvernamentale vor face
uz de instrumentele globalizării pentru a lupta împotriva monopolului statelor naţiune
asupra puterii.
O parte din putere se transferă către organismele internaţionale specializate (ex.
lupta împotriva terorismului şi crimei organizate), iar o parte din putere se difuzează către
nivelul local.
În marea ordine care se edifică, guvernele naţionale şi actorii nonstatali motivaţi
nu numai de probleme economice dar şi de cele ale puterii (dominaţia în regiune,
controlul resurselor, obţinerea de avantaje în raporturile cu vecinii) vor da naştere la
ameninţări directe la adresa păcii şi securităţii regionale şi internaţionale.
Mecanismele şi instituţiile internaţionale, până la realizarea unei globalizări
depline, vor acţiona asimetric. Astfel, din punct de vedere economic globalizarea se va
realiza într-un ritm mult mai accelerat, având în vedere progresele realizate de instituţiile
internaţionale numeroase existente şi perspectiva dezvoltării lor. Spre deosebire de
acestea, instituţiile şi aranjamentele de securitate vor rămâne pe mai departe atât
insuficiente, cât şi vulnerabile la toate schimbările mediului internaţional. Dovada o
reprezintă incapacitatea actuală a actorilor internaţionali de a perfecta şi respecta norme
viabile de securitate care să nu genereze conflicte armate de genul celor cunoscute în
Serbia, Kosovo, Afganistan şi Irak.
Dezvoltarea unor noi structuri de securitate impune întărirea instrumentelor de
cooperare regională pentru a reduce sau chiar anula ameninţările existente şi a le preveni
pe cele în curs de apariţie.
Din această perspectivă, alianţele şi înţelegerile regionale vor rămâne trăsături ale
politicii internaţionale viitoare, chiar dacă ele se vor adapta noilor circumstanţe.
Securitatea culturală

Deşi îşi are originile în antichitate încă din perioada Imperiului Roman unde Securitas era
zeiţa care asigură siguranţa imperiului, istoria termenului de securitate este una relativ recentă
acesta impunându-se de abia pe la mijlocul anilor 1970. S-au format doua scoli de gandire, una
realista care abordeaza securitatea prin intermediul puterii iar alta idealista care o abordeaza
prin prisma pacii.
In interpretarea realistă un actor internaţional are suficientă securitate dacă deţine suficientă
putere iar în cea idealistă un actor are suficientă securitate dacă se asigură triumful democraţiei
şi a păcii mondiale. După perioada războiului rece un nou curent de gândire îmbină principiile
tradiţionaliste şi elimină frontierele artificiale dintre securitate şi economie. Această nouă
şcoală mai este numită şi şcoala de la Copenhaga.
Termenul de securitate se refera la lipsa războiului sau lipsa ameninţărilor la integritatea
unui stat şi a întregului său sistem de valori.
Cultura care vine de la cuvântul latin colere ce se traduce prin „a cultiva”,”a onora”se
referă în general la activitatea umană. Un alt mod de a înţelege termenul de cultură este prin
definirea acestuia în funcţie de părţile ei componente: valori, comportamente şi artefacte
(lucruri sau părţi ale culturii materiale). [Edward B. Tylor: “Cuvântul cultură sau civilizaţie, în
sensul său etnografic cel mai răspândit, desemnează acel tot complex ce cuprinde ştiinţele,
credinţele, artele, morala, legile, obiceiurile şi celelalte aptitudini şi deprinderi dobândite de
om, ca membru al societăţii.”]
Combinând cele două concepte putem să definim securitatea culturală ca lipsa
ameninţărilor la adresa valorilor, credinţelor, obiceiurilor, tradiţiilor, comportamentelor, care
formează cultura unei comunităţi umane sau agent al practicii sociale. Atunci când două culturi
nu se identifică una cu cealaltă când între ele nu există nici o asemănare atunci apariţia
conflictelor e foarte probabilă.

DIMENSIUNEA CULTURALĂ A SECURITĂŢII


Dimensiunea culturală a securităţii comportă două aspecte: pe de o parte, impactul culturii
asupra securităţii, iar, pe de altă parte, existenţa sau inexistenţa unei culturi de securitate. Acest
din urmă aspect este evident mai ales în cazul absenţei unei culturi de securitate, ceea ce poate
reprezenta o vulnerabilitate a naţiunii respective, cu implicaţii asupra întregii comunităţi
internaţionale.
Ameninţările la adresa dimensiunii culturale a securităţii pot apărea din cauza dezvoltării
unor politici al căror rezultat este marginalizarea populaţiei indigene sau omogenizarea unor
populaţii diverse pentru a menţine stabilitatea politică. Unele ţări se confruntă cu conflicte
etnice la nivel subnaţional, grupuri de diverse etnii sau practici religioase, diferite de cele ale
populaţiei majoritare, implicându-se în dezbaterile politice.
De asemenea, analiza de securitate trebuie să se oprească şi asupra aspectelor tehnico-
ştiinţifice ale dimensiunii culturale a securităţii. Un exemplu edificator este constituit de
revoluţia în domeniul militar, ca segment al realităţii sociale. Inovaţiile tehnico-ştiinţifice pot
constitui atât mijloace pentru creşterea gradului de realizare a stării de securitate, cât şi factori
de risc, în funcţie de interesele umane şi de utilizarea ce decurge de aici.
La nivel internaţional, se observă că globalizarea a accentuat fenomenul de aculturaţie
împotriva căruia s-au ridicat multe voci, în special cele aparţinând grupărilor naţionaliste. În
acest context, religia reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale dimensiunii
culturale a securităţii, ea deţinând un rol-cheie atât prin prevenirea, cât şi prin provocarea unor
variate forme de conflict.
In analiza factorului religios al dimensiunii culturale a securităţii trebuie să se ţină seama
de câteva axiome:
- conflictele religioase tind să aibă un nivel mai mare de intensitate, severitate, brutalitate şi
letalitate decât celelalte forme de conflict;
- războaiele au o durată mai mare atunci când religia este un important factor declanşator;
- peste jumătate din conflictele contemporane au o dimensiune religioasă covârşitoare;
- în cazul eşecului unui stat, liderii religioşi reprezintă figuri principale de autoritate;
- factorii religioşi sunt invariabil legaţi de identitatea grupurilor etnice, de limba, teritoriul,
politica şi economia acestora;
- factorii religioşi constituie o componentă esenţială a procesului de gestionare şi rezolvare
a conflictelor.
Conform unui studiu realizat de Centrul pentru Informaţii de Apărare, la începutul anului
2005, în cele cinci mari regiuni ale globului, se înregistrau 22 de conflicte armate majore şi 28
de „puncte fierbinţi”, care ar putea să se transforme în războaie, având la bază cauze de natură
etnică, religioasă, teritorială şi/sau ideologică. La sfârşit de secol XX şi început de secol XXI,
problemele lumii au devenit mult mai complexe, iar soluţiile oferite de diversele curente şi
programe politice sunt din ce în ce mai incapabile să ofere explicaţii pentru riscurile, pericolele
şi ameninţările cu care se confruntă omenirea. Chiar şi capitalismul şi democraţia întâmpină
probleme semnificative în a explica motivele existenţei unor discrepanţe majore între idealul
de dezvoltare impus lumii a treia şi realităţile cu care aceasta se confruntă.

Surse de instabilitate de natură culturală

Solidele rădăcini ce-şi au baza în tradiţie şi religie formează identitatea comunităţilor. Este
cunoscut faptul că acţiunea factorilor de risc la adresa statului, ca actor de bază pe scena
internaţională, are loc la nivel de teritoriu, de populaţie şi de identitate. La acest ultim nivel, al
identităţii, se pot ivi crize de integrare, de participare sau de distribuţie, identitatea fiind un
element definitoriu în ceea ce priveşte interesele. Astfel de crize capătă un caracter
multidimensional, cu implicaţii economice şi socio-politice.
Acestea pot provoca reacţii diferite şi complexe, strâns legate de aria de civilizaţie în
interiorul căreia se manifestă.
Factorii care generează, stimulează şi agravează conflictele de natură culturală, etnice sau
religioase sunt:
• instituţiile politico-administrative slabe, ineficiente, corupte, nefuncţionale;
• slăbiciunile regimului democratic, ale societăţii civile şi anemica dezvoltare a spiritului
public;
• gradul redus de materializare a coerenţei social-economice (decalaje sociale periculoase,
grefate pe tribalism, regionalism, antagonisme etnico-culturale şi religioase);
• diferenţele de status;
• gradul sporit de inamiciţie între grupările etnico-religioase între frontierele unui stat sau
între state ori între provincii din state diferite;
• orizonturi de aşteptare lipsite de realism ale unor grupuri religioase ori etnico-culturale şi
religioase, cu percepţii nejuste ale oportunităţilor şi ameninţărilor;
• degradarea sau prăbuşirea aşteptărilor unor grupuri etnico-culturale şi religioase;
• intervenţiile externe (armate, politice, religioase, teroriste, fundamentaliste în state sau
complexe regionale de securitate);
• tradiţia istorică;
• voinţa de conflict etc.
Desfăşurarea unor astfel de conflicte a dus la însuşirea de către comunitatea internaţională a
unor „lecţii învăţate”, ceea ce a permis dezvoltarea unor strategii care să aibă ca obiect
rezolvarea conflictelor existente, dar şi îndepărtarea cauzelor ce duc la apariţia stărilor de
instabilitate de origine culturală. În acest sens, se derulează iniţiative în ceea ce priveşte
identitatea culturală a grupurilor etnice şi religioase, la nivel regional şi internaţional, prin
împărtăşirea valorilor comune, pentru a se forma o bază solidă care să ajute la construirea unei
culturi a toleranţei, atât de necesară promovării unui climat de stabilitate.

Amenintari la adresa securitatii culturale in Romania

Pe plan intern, starea de securitate a României de azi este caracterizată încă de suficiente
vulnerabilităţi, în mai toate domeniile de manifestare ale mediului economic şi social, precum
şi ale mediului natural de existenţă a societăţii româneşti. Aceasta situaţie s-a produs ca urmare
a presiunii cumulative, în timp, a unor factori multipli - politici, economici, financiari, sociali,
culturali, biologici, religioşi, demografici, militari şi de altă natură - care au influenţat climatul
de siguranţă a statului şi cetăţenilor, conducând la fragilizarea suportului moral, material,
precum şi a celui de valori spirituale, pe care se întemeiază civilizaţia identităţii
noastre.Sfidările induse de procesul globalizării, suprapunerea acestuia cu tendinţele spre
regionalizare şi fragmentare generează noi tensiuni şi factori de risc.
Marile discrepanţe în nivelul de dezvoltare economică - care se accentuează tot mai mult în
condiţiile unor progrese tehnologice fără precedent -, accesul discriminatoriu la educaţie şi
apărarea sănătăţii, la resurse esenţiale ale vieţii, la informaţie şi cunoaştere provoacă grave
crize sociale, generează frustrări şi stârnesc nemulţumiri. In condiţiile globalizării economice
crizele sociale sunt însoţite, nu o data, de crize de identitate, generatoare de violente
neaşteptate.
Terorismul constituie însă unul dintre cele mai periculoase fenomene, fiind încurajat de
virulenţa curentelor fundamentaliste care se sprijină pe starea de frustrare şi sărăcire extremă a
unor zone largi ale planetei.

Factorii de risc la adresa securităţii României


Riscurile şi/sau pericolele la adresa securităţii naţionale a României pot fi:
În domeniul social-cultural
Interne:
- creşterea costurilor sociale generate de tranziţia spre economia de piaţă care pot favoriza
amplificarea unor fenomene şi acte antisociale
- diminuarea sporului natural al populaţiei;
- calitatea redusă a protecţiei sociale, asistenţei medicale, disfuncţionalităţi ale sistemului
educaţional.
Externe:
- imixtiunea altor state în viaţa socială a României sub pretexte diferite şi în special în ceea
ce priveşte respectarea noilor standarde ale drepturilor omului;
- menţinerea diasporei în situaţia în care se găsea la momentul despărţirii României de
comunism şi neactivarea acesteia pentru a face lobby pro-românesc în străinătate;
- penetraţia culturală, tendinţa de discreditare sau înlocuire a unor valori autentice
autohtone.

În domeniul etnic-religios
Interne:
- exacerbarea sentimentelor şi practicilor naţionaliste, antisemite, iredentiste şi
revanşarde;
- încurajarea intoleranţei şi fundamentalismului religios;
- încercările de învrăjbire a comunităţilor etnice şi religioase şi promovarea tendinţelor
separatiste şi autonomiste;
Externe:
- practica folosirii problematicii minorităţilor etnice şi religioase ca vector pentru
promovarea unei politici revizioniste sau avansarea unor revendicări teritoriale;
- încercările de scoatere a problematicii minorităţilor naţionale din domeniul drepturilor
omului şi de transferare a acesteia în domeniul politic şi al securităţii;
- crearea şi întreţinerea în străinătate a unei imagini deformate privind situaţia
minorităţilor etnice şi religioase.
Factorii de risc constau în acele elemente, situaţii sau condiţii, interne sau externe, care pot
afecta prin natura lor securitatea ţării, generând efecte contrare sau de atingere a intereselor
noastre fundamentale. Vulnerabilităţile sunt definite ca stări de lucruri, procese sau fenomene
din viaţa internă, care diminuează capacitatea de reacţie la riscurile existente ori potenţiale sau
care favorizează apariţia şi dezvoltarea acestora.
Se poate estima că în perioada actuală riscurile la adresa securităţii sunt preponderent de
natură nemilitară şi mai ales internă, manifestându-se în special în domeniile economic,
financiar, social şi ecologic. Neglijarea, amplificarea ori acumularea necontrolată a acestor
vulnerabilităţi poate să creeze instabilitate şi să conducă la transformarea lor în riscuri la adresa
securităţii.

Vulnerabilităţi în situaţia internă

Vulnerabilităţile interne: persistenţa problemelor de natură economică, financiară şi socială,


generate de prelungirea tranziţiei şi întârzierea reformelor structurale; accentuarea fenomenelor
de corupţie şi de administrare deficitara a resurselor publice, care produc adâncirea
inechităţilor sociale şi proliferarea economiei subterane; reacţiile ineficiente ale instituţiilor
statului în faţa acutizării fenomenelor de criminalitate economic şi de perturbare a ordinii
publice şi siguranţei cetăţeanului, nerespectarea normelor ecologice în funcţionarea unor
obiective industriale; posibilitatea producerii unor dezastre ecologice, catastrofe naturale şi
procese de degradare a mediului; scăderea nivelului de încredere a cetăţenilor în instituţiile
statului, ca urmare a indolenţei şi birocraţiei excesive din administraţie, ceea ce, de asemenea,
duce la slăbirea coeziunii sociale şi civice; menţinerea unor disparităţi de dezvoltare între
regiunile tarii; menţinerea la un nivel scăzut a infrastructurii informaţionale şi întârzieri în
realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizării; deficienţe în protecţia
informaţiilor clasificate; emigrarea specialiştilor din diferite domenii de vârf, fenomen ce
afectează potenţialul de dezvoltare a societaţii româneşti.

In domeniul educaţiei, cercetării şi culturii

Problemele de fond ale acestui domeniu sunt în mod direct legate de nevoia afirmării unor
noi mentalităţi şi atitudini care să contribuie la configurarea dimensiunii culturale şi
civilizatorii a reformelor Spiritul comunitar, solidaritatea naţională, cultura comunicaţională,
atitudinea faţă de performanţa, respectul pentru elite şi promovarea lor se află încă în stadii
insuficiente de dezvoltare.
Modernizarea societaţii româneşti consta in direcţii de acţiune, acestea fiind:
 promovarea societăţii educaţionale în cooperare cu societatea civilă şi în conformitate cu
Carta alba a educaţiei şi formării, elaborată de Uniunea Europeană;
 continuarea reformei sistemului de învăţământ, ca fundament al politicilor în domeniul
resurselor umane;
 asigurarea educaţiei de bază, creşterea calităţii învăţământului preuniversitar;
 racordarea învăţământului superior la cerinţele sociale şi economice;
 promovarea în sistemul educaţional a cerinţelor societăţii informaţionale;
 îmbunătăţirea cadrului legislativ şi instituţional pentru cercetare-dezvoltare;
 revigorarea, pe baze competitive, a sistemului naţional de cercetare capabil să contribuie în
mod real la modernizarea societaţii româneşti;
 dezvoltarea şi promovarea tehnologiei informaţiei şi creşterea numărului de specialişti în
acest domeniu;
 protejarea, conservarea si restaurarea patrimoniului naţional şi promovarea sa ca parte a
patrimoniului cultural universal;
 promovarea culturii ca fundament al dezvoltării durabile a naţiunii şi ca nucleu al identităţii
naţionale;
 protejarea diversităţii culturale şi religioase, promovarea multiculturalismului şi
multiconfesionalismului, a dialogului cu reprezentanţii vieţii religioase;
 revigorarea politicilor în domeniul tineretului;
 îmbunătăţirea cadrului juridic şi instituţional în domeniul relaţiilor interetnice, sprijinirea
consolidării şi dezvoltării identităţii etnice;
 pregătirea populaţiei pentru impactul cultural al integrării europene şi euroatlantice.

Amenintari si vulnerabilitati in cadrul sistemului de securitate a culturii

Amenintarile din domeniul societal se refera la ceea ce poate sa afecteze identitatea unei
comunitati oarecare.Exceptand criteriul folosit care poate fi de ordin etnic, religios, lingvistic,
rasial, cultural, etc. Elementul fundamental de definire a unei comunitati este sentimentul de
apartenenta al indivizilor la aceasta formula de agregare sociala.
Securitatea societala se poate confrunta cu trei tipuri de amenintari majore, ce pun in
pericol existenta comunitatii ca grup social:
1. Migratia: cand un popor este afectat de faptul ca un numar semnificativ de straini, eventual
cu aceeasi identitate,se stabilesc pe teritoriul sau,schimband astfel compozitia populatiei totale;
2. Competitia orizontala: amenintarea,mai ales culturala, exercitata de un popor vecin;
3. Competitia verticala-o comunitate ce simte o puternica presiune din partea unui proiect
integrationalist (presiune “de sus”) ori regionalist (presiune “de jos”)
4. Un al patrulea posibil tip ar fi acela al depopularii-prin catastrofe umanitare, naturale,
razboaie sau politici de exterminare. Conditia ca aceste amenintari sa fie considerate de ordin
societal este ca ele sa se refere nu la singuranta indivizilor, ci sa priveasca perpetuarea grupului
ca intreg.
Una dintre principalele amenintari la adresa securitatii culturale o reprezinta fenomenul
globalizarii. Acest fenomen duce la pierderea indentitatii istorice, la nivelarea tuturor valorilor
create de-a lungul timpului si in final la pierderea diversitatii culturale,creand o uniformizare a
culturilor de pretutindeni. Ori “bogatia lumii de astazi sta in multiculturalitatea ei, in
diversitatea identitatilor sale culturale”. Reducerea capacitatilor creative si/sau stimularea si
dirijarea migratiei creatorilor in alte culturi-cu alte cuvinte “exportul de inteligenta” spre
natiuni mai dezvoltate care ofera variate oportunitati si locuri de munca (ex:SUA)-constituie o
alta sursa de amenintare la adresa identitatii culturale a unei natiuni si duce la pierderea
propriilor valori.
In ceea ce priveste religiapropagarea unor idei si concepte privitoare la credinta,altele decat
cele deja existente si contradictorii acestora duce la schimbarea valorilor spirituale,la haos,la
incertitudine si in final,la atenuarea nevoii de a se increde intr-o forta divina,sentiment ce
culmineaza cu ateismul.
Alte amenintari si vulnerabilitati:
-publicitatea negativa in domeniul cultural la adresa unor state
-descurajarea unor proiecte culturale,parteneriate intre diverse state sau institutii din
domeniul culturii
-vulnerabilitate:somajul-imposibilitatea obtinerii unui loc de munca stabil determina
emigrarea unei mari parti din populatia unei tari =>pericolul pierderii increderii intr-o unitate
nationala;pierderea valorilor culturale si a identitatii culturale nationale
-intoleranta fata de minoritatile etnice duce la divergente interetnice
-separatismul etnic creeaza conflicte in cadrul unui stat
-adoptarea unei limbi de circulatie internationala si necesitatea de a se cunoaste cel putin o
limba straina in diverse domenii de activitate duc la influenta acelei limbi mai puternice asupra
altora
-atentarea la simbolurile nationale:imn,drapel,moneda;prin adoptarea monedei euro,toate
statele membre ale Uniunii Europene renunta la propria moneda,obiect care le caracterizeaza
-exacerbarea nationalismului,extremismului,a fundamentalismului religios-vezi terorismul
fundamentalist Islamic care,prin recrutarea si manipularea de mase (in numele credintei comit
acte de terorism,grave atentate la adresa altor popoare-conflicte interetnice si interreligioase
-vulnerabilitate:incapacitatea de valorificare a propriilor embleme nationale-scriitori,
sculptori, pictori, actori (artisti din toate domeniile), sportivi, etc precum si creatiile sau
performantele acestora.
Inceputul secolului al XXI-lea este marcat de transformari profunde ale mediului de
securitate. Lumea devine tot mai complexa si interdependenta, iar fenomenul globalizarii se
afirma tot mai mult ca fiind ireversibil. Perioada de pace şi stabilitate fără precedent pe care o
traversează Europa la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI se datorează existenţei
Uniunii Europene. Ea este cea care a generat nu doar un nivel ridicat de dezvoltare economică
pe continent, ci şi o nouă abordare a securităţii, întemeiată pe soluţionarea paşnică a disputelor
şi pe cooperarea internaţională multilaterală prin intermediul unor instituţii comune.
Însă, secolul XXI a adus, pe lângă speranţe mai mari, şi o serie de noi riscuri şi ameninţări,
mai ales non-militare, ce transcend graniţele naţionale şi necesită, pentru contracararea lor, în
special măsuri non-militare complexe.
Drept urmare, stabilitatea internaţională nu poate . astăzi concepută decât în baza cooperării
pe multiple planuri la nivelul comunităţii internaţionale, şi, mai ales, prin intermediul
dialogului în cadru instituţionalizat, prin creşterea implicării marilor organizaţii internaţionale
în devenirea stării de securitate a lumii.
Perioada actuala este marcata de tensiuni intre tendinta de integrare si cea de afirmare a
identitatilor nationale.
Distrugerea unei natiuni, a culturii pe care ea o dezvolta are consecinte nefaste asupra
umanitatii. Si, dupa cum arata „tabloul cultural“ al ultimului sfert de veac, putem sustine ca
scenariile de globalizare prin dezorganizarea statelor, deci a capacitatii natiunilor de a se
gestiona public,
Concluzia este ca securitatea nationala poate fi afectata de carente in evolutia culturii
proprii si de limitele si erorile decidentilor politici, dar si de agresiuni care au ca obiect (ca
tinta) cultura natiunii, indeosebi acele genuri de manifestari culturale care fac natiunea perfor-
manta, capabila sa se protejeze.

În privinţa evoluţiei relaţiilor internaţionale cultura deţine un rol foarte important, cultura
însemnând elemente tradiţionale de limbă , obiceiuri etnice şi religioase. Toate acestea creează
identitatea unui stat, fiecărui membru al acelui stat, lucru datorită căruia se creează
discriminări, se nasc conflicte chiar la nivelul unei discuţii ale unor doi oameni ce aparţin unei
culturi diferite.Cele mai aprinse discuţii au loc, desigur, pe teme religoase.
”Certurile” cele mai grave au loc la nivel naţional şi, cel mai important, la nivel
internaţional.
Vulnerabilităţile culturale îşi fac apariţia în momentul în care o anumită cultură, cu un
număr important de membrii încearcă să se impună, socotindu-le inferioare pe celelelte, si,
nedorind să coopereze sau să se respecte reciproc, intră în conflict.Un astfel de exemplu este
conflictul dintre lumea musulmană şi valorile Occidentului. Această situaţie a fost influenţată
şi de dinamica demografică, evenimentele economice, schimburile tehnologice şi intensitatea
evlaviei religioase.
Islamul, este printre cele mai răspândite religii de pe glob, cu peste un miliard de adepţi, în
162 de ţări, din Pakistan până în Mauritania, din Bangladesh până în Maroc. Important este
cum, acest număr foare mare de adepţi, văd conceptul de securitate culturală. Aceste concepţii
pornesc din fundamentele credinţei lor, din Coran, unde este adus la cunoştinţă „jihadul”,
războiul Sfânt, instituit în numele lui Allah, pentru apărarea şi răspândirea islamului. Mai grav
este că terorismul ce are la bază fundamentele islamice a devenit cap de listă a problemelor la
nivel naţional şi internaţional. Foarte important este că adepţii islamului sunt foarte uniţi atunci
când este vorba despre atacarea islamului la nivel verbal sau când membrii acestuia sunt
vătămaţi.
Irakul a fost catalizatorul unei replici fundamentaliste feroce, conform studiului care afirma
că numărul celor ucişi de islamişti în Irak a crescut foarte mult. Războiul din Irak a devenit o
adevărată cauza celebra pentru jihadişti şi modelează o nouă generaţie de lideri şi agenţi
terorişti”. Ceea ce îi face atât de neînfricaţi pe apărătorii islamului, într-atât încât să-şi sacrifice
propria viaţă este fundamentalismul islamic.
În nişte interviuri luate lui Osama Bin Laden, cel care se declară fundamentalist, în legatura
cu jihadul, considerat ca o îndatorire religioasă, acesta spunea că:”Am declarat jihadul
împotriva guvernului Statelor Unite pentru ca măsurile pe care le ia sunt nedrepte, criminale şi
tiranice. A comis atrocităţi în Liban, Irak, în Palestina şi a ofensat un miliard două sute de
milioane de musulmani ocupând pământul sfânt pe care se află Qibla musulmanilor (Mecca).
De asemenea seful grupării Al Qaeda mai mărturiseşte că a-i teroriza pe cei care sunt duşmani
ai lui Allah este un act legitim şi necesar pentru a redresa situaţia.
Iată cum viziunea securităţii culturale a adepţilor islamului influenţează dimensiunea
umană a securităţii la nivel naţional şi internaţional, provocând moartea a sute de oameni.
Orientul Mijlociu a fost, după cum s-a văzut, şi este în continuare scena a multor conflicte
generate de diversitatea etnico-religioasă,
Existenţa Israelului în inima Occidentului polarizează cea mai mare parte a conflictelor din
regiune. Marea problemă era cea a imigranţilor evrei în Palestina, alungaţi de antisemitismul
european,
Atunci când statele sau comunităţile care au o anumită cultură întâlnesc dificultăţi în a-şi
conserva valorile, limba, religia şi tot ceea ce le conferă o identitate, atunci se poate vorbi
despre insecuritate culturală, ceea ce implică bineînţeles şi celelalte dimensiuni ale securităţii,
cum ar fi cea militară sau individuală, economică etc.
Conflictele iau amploare atunci când fiecare cultură încearcă să-şi impună valorile, chiar cu
forţa, aşa cum este cazul organizaţiilor teroriste ca de pildă”Fraţii musulmani”,”Al Qaeda”,
„Hamas” sau altele. Atitudinea violentă pe care aceştia o adoptă nu se datorează numai pentru
răspândirea valorilor lor, dar şi pentru că , S.U.A. , având ca motiv instaurarea democraţiei,
intervine întotdeauna atunci când este vorba de Orient. Situaţia poate decurge însă în
defavoarea statelor”cu probleme”, conflictele amplificându-se mai mult decât să se diminueze.
Orientul Mijlociu a fost şi este din păcate scena a multor conflicte ce au pus pe gânduri
multă vreme analiştii politici şi, de ce nu, întreagă populaţie lumii. Conflictul dintre arabi şi
israeliţi reprezintă o gravă problemă şi în zilele de astăzi , ce din păcate nu-şi găseşte încă
rezolvare pe cale paşnică.
Consider că fiecare naţiune are dreptul de a-şi păstra propriile valori şi credinţe, de a şi le
transmite urmaşilor fără însă a-i obliga, recurgând la violenţă, pentru că fiecare stat sau om,
are dreptul de a-şi alege modul de a trăi, de a-şi alege credinţele după care-şi ghidează viaţa.
Academia Română. Instituttul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, op. cit., p. 67; Academia
Română, Dicţionar expricativ
al limbii române, ed. II, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 33.
8 Ameninţarea reprezintă atitudinea politică a unui stat, a unui grup de state sau a unei
alianţe care sprijinite de putere
militară afectează suveranitatea şi integritatea altor state, 1000 Stichworte zur
Bundeswehr, Editura Verlag, E.S.
Mitller & Sohn, Bonn, 1997, p. 34.
9 Primejdie precisă în ceea ce priveşte originea, definibilă în obiectul său, în intensitatea
sa şi în finalitatea sa, care
evocă o atingere intenţionată a securităţii, Documente ONU, Apud, Dictionnaire
interarmees
Francaise/Roumanian/Anglais de, Relations Internationales et Strategiques, Editura
UNAp, 2004, p. 146.
10 Idem.
13 C.S.S.A.S., Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securităţii şi apărării
naţionale în condiţiile
statutului României de membru NATO, Bucureşti, 2004, p. 26.
14 Literatura de specialitate oferă următoarele definiţii ale termenului: Dictionaire de la
Langue Francaise, op. cit.,
p. 1111: „Pericol care se poate mai mult sau mai puţin prevedea”; Webster, op. cit., p.
1961: „Posibilitatea de a ajunge
18 Stephen J. FLANAGAN, Ellen L. FROST, Richard L. KUGLER, Challenges of the
Global Century. Report of the
Project on Globalisation and National Security, Institute for National Strategic Studies,
Washington D.C., 2001, p. 21.

într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau a suporta o pagubă”; Vasile


Breban, Mic dicţionar al limbii
17 UNAp, CSSAS, Surse de instabilitate, Editura UNAp, Bucureşti, 2004, p. 7.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate