Sunteți pe pagina 1din 12

Colegiul Economic “Virgil Madgearu”

B-dul Dacia, Nr. 34

Disciplina : M3
Calitatea produselor si serviciilor
Clasa : a IX –a C
Profesor : Tapalaga
Irina Violeta
Elev : Barsoianu
Maria Alexandra
Nume : Barsoianu

Prenume: Maria Alexandra

Contact : h.alexandraaa@yahoo.com

Telefon : 0751.371.174 ; 0745.428.142

Adresa: Str. Mihai Viteazu , Nr. 43 , sector 1 , Bucuresti

Educatie

2002 – 2010 : Scoala generala cu clasele I – VIIII nr. 17 “Pia Bratianu”

2010 – 2014 : Colegiul Economic “Virgil Madgearu”

Aptitudini

Limbi straine: Engleza avansat ( scris / vorbit ) , Germana mediu ( scris / vorbit ) ,
Spaniola avansat ( vorbit )

Pasiuni : Muzica , Dansul , Fotbalul

Referinte
D-na.Stamatescu Mihaela , profesoara limba germana, 0748.256.456
Scoala generala cu clasele I – VIIII nr. 17 “Pia Bratianu”.
Sunca presata
Valori nutritionale (Aliment/100g)
Grasime 4.1
Proteine 16.1
Glucide 2.1 KJ 462.9
KCal 110.1

Sectorul (familia) Produse alimentare

Grupa Produse din carne

Subgrupa Preparate din carne

Articolul Sunca

Sortul Sunca presata


Crema cosmetica

Sectorul (familia) Produse nealimentare

Grupa Produse cosmetice

Subgrupa Produse cosmetice propriu-zise

Articolul Crema cosmetica

Crema cosmetica hidratanta


Sortul
Marcarea

1. Introducere
Marca este un element important in strategia comerciala a unei firme, deoarece
permite identificarea ofertei agentului economic respectiv si diferentierea acesteia in
raport cu concurenta. Pe de alta parte, marca ofera consumatorilor posobolitatea de a se
orienta spre produsele de calitate superioarã, puse la dispozitia lor de catre producatorii
care si-ai castigat deja un renume pe piata. Considerata deseori ca fiind bunul cel mai
pretios al unei intreprinderi, marca serveste atat producatorului, cat si consumatorului.
qMarca este definita in Lgea nr.84/1998 privind marcile si inicatiile geografica
astfel:
Marca este un semn succestibil de reprezentare grafica, servind la deosebirea
produselor sau serviciilor unei personae fizice sau juridice, de cele apartinand altor
personae.
In literatura de specialitate exista si definitii care pun accentual nu numai pe
caracterul distinctive al marcii, ci sip e garantarea unei calitatii constante pentru
produsele respective.

2. Marca : definitie si rol


Marca reprezinta un semn distinctive menita sã diferentieze produsele si
serviciile prin garantia unei calitati superioara si constante, semn succestibil de a forma,
in conditiile legii, obiectul unui drept exclusive, care apartine categoriei drepturilor de
proprietate industriala.
Prin urmare:
- marca este un semn distinctive, care permite unui personae fizice sau
juridice sa distinga produsul sau serviciile de cele ale concurentilor
oferind garantia unei calitati superiorare, constante.
- marca reprezinta o garantie privind calitatea produselor si serviciilor la
cares se refera: ea are scopul sa dea incredere clientului in cea cer
priveste calitatea produselorsi serviciilor in cauza.
- marca poate forma obiectul unui drept exclusive, adica poate fi
protejata, prin inregistrarea ei de cãtre organismul national de
specialitate in conditiile legii (in România acest organism este Oficiul
de Stat pentru Investitii si Marci- OSIM).

Rolul marcii este foarte bine determinat in perioada actuala intrucat


contribuie, pe de o parte, la identificarea produsului si diferentierea acestuia fata de
produsele concurente si pe de alta parte, garanteaza un nivel calitativ constant pentru
consumatori, comunica o serie de informatii despre produs facand si reclama acestuia.
Conform definiţiei date în legea 84/1998, privind mărcile si indicaţiile geografice,
marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor
sau serviciilor unei persoane (fizice sau juridice) de cele aparţinând altor persoane;
marca nu reprezintă produsul ca atare, incluzând în sfera largă a produselor si serviciile,
ci semnul asociat produsului, astfel că, atunci când există mai multe produse identice sau
similare, pe baza semnului asociat, cumpărătorul să-l poată alege pe cel care corespunde
cel mai bine cerinţelor sale si să-l cumpere.
Marca posedă în plus funcţii economice, care variază în funcţie de utilizarea
specifică si de tipul de marcă, printre funcţiile economice putând fi amintite:
* funcţia de calitate,
* funcţia de publicitate,
* funcţia de concurenţă.

3.Semne folosite ca mãrcii si cerinte referitoare la mãrci

1.3 Semne folosite ca mãrci


a). NUMELE DE MARCA

Numele unor persoane sau pseudonime, nume istorice, denumiri


geografice;
pot aparea si ca semnaturi.
Exemple: Chanel, Gilette, Christian Dior, Ford, Atlantic

Denumiri din vocabularul curent sau inventate:


Acestea trebuie sa fie de fantezie, sa aiba rezonanta placuta pentru a fi usor de
receptionat si de memorat.
Exemple:-Trident
- Bunica
- Poiana
- Ariel
- Cocolino
- Omo
- Rolex
- Ariel

Marcile care sugereaza calitatea produsului sau anumite caracteristici de calitate,


destinatia acestuia, se impun mai usor publicului, sunt usor de retinut si au perspectiva
comerciala.
Exemple:
* marcile de autoturisme: Jaguar, Pantera sugereaza rapiditate, silentiozitate,
confort
* marcile Excelent, Elite, Lux sugereaza calitatea superioara;
* marca Miss Sporty sugereaza tinerete, sportivitate, miscare.

b). CIFRELE SI LITERELE

Se folosesc alaturi de numele de marca si semnifica varianta modelului, anul


aparitiei, o caracteristica de calitate.
Exemple:BMW 745, BMW 749,Mercedes CL55, Mercedes E350, Porsche 911

c). SIGLA
Reprezinta o prescurtare cu ajutorul initialelor, a unor nume, unor firme sau a
unor denumiri, facilitand citirea, pronuntarea si memorarea acestora.
Exemple:
CK (Calvin Klein), XL(Xavier Laurent);BMW (Bayerische Motoren Werke)

d). REPREZENTARI GRAFICE


Reprezentarea grafica a numelui de marca: embleme,vignete,peisaje,desene,sigilii.

Emblemele unt semne cu valoare simbolica prin care producatorul poate sugera
obiectul sau de activitate, calitatea produsului, pe care o promoveaza.

2.3. Cerinte referitoare la mãrci


Pentru a fi competitivã, o marcã trebuie sã indeplineascã mai multe cerinte cum ar
fi:
° să fie usor de pronunţat,
° să fie usor de reţinut,
° să fie usor de reprezentat,
° să fie atractivă în ceea ce priveste aspectul si pronunţia,
° să sugereze cumpărătorului caracteristicile si calitatea bunurilor pe care urmează
să le cumpere (si care au asociată această marcă),
° să difere de mărcile produselor similare (pentru a nu crea confuzie în rândul
consumatorilor),
° să poată fi fixată cu usurinţă pe produsele pe care urmează a se utiliza,
° să îndeplinească condiţiile legale pentru a putea fi înregistrată si protejată.

Marcarea este un mijloc de identificare a produselor si de onformare a


consumatorilor. De aceea, presupune o serie de elemente de identificare a produsului si
de informare a consumatorului.

Elemente de identificare a produsului:


· denumirea produsului;
· denumirea fabricii producatoare, marca de fabrica;
· calitatea produsului;
· numarul standardului sau al normei tehnice;
· data fabricatiei, termenul de valabilitate;
· cantitatea ambalata.

Elemente de informare a consumatorului:


· compozitia chimica a produsului;
· conditii de pastrare;
· indicatii de utilizare;
· conditii de intretinere etc.
Prezentarea elementelor mentionate se face prin urmatoarele forme de marcare:
· eticheatrea, inclusive etichete litografiate;
· imrimare pe bandelore litografiate;
· imprimare pe ambalaje de hartie, carton, materiale
plastice,materialecomlexe;
· litografiere pe ambalaje de hartie superioara;
· stantare pe ambalaje metalice, din sticla.
Etich
etarea

Etichetarea produselor

Ca mijloc de comunicare între industrie, comerţ şi consum, etichetarea corectă şi


cuprinzătoare a produselor reprezintă o bază utilă de date atât pentru consumator, cât şi
pentru producător.
Etichetarea produselor este urmarea firească a dezvoltării civilizaţiei umane, a creşterii
nevoii pentru informare cât mai exactă şi mai specială, mai ales pentru produse cum sunt
alimentele, textilele, încălţămintea, detergenţi şi produse de curăţat, precum şi aparatele
electrocasnice.
Etichetarea produselor alimentare

Alimentele au un rol fundamental în asigurarea şi menţinerea sănătăţii oamenilor


datorită funcţiilor lor de autoreglare şi autorefacere a organismului. Actul de nutriţie,
pentru majoritatea populaţiei, se bazează, însă, pe deprinderi empirice de alimentaţie, el
fiind încă o obişnuinţă şi un automatism senzorial. Acest fapt impune cu necesitate
protejarea şi educarea nutriţională a consumatorului modern, prin cele mai variate
mijloace, dar în primul rând prin mesajul informaţional oferit de etichetarea produselor
alimentare.
Diversitatea gamei de materii prime agroalimentare utilizate în industria alimentară,
numeroşi aditivi folosiţi, creşterea complexităţii reţetelor de fabricaţie, perfecţionarea şi
modernizarea proceselor tehnologice, precum şi exigenţele mereu crescânde privind
ambalarea, transportul, depozitarea şi păstrarea produselor alimentare, au impus o serie
de recomandări şi reglementări cu referire la etichetarea acestor produse.
Cele mai importante reglementări internaţionale privind etichetarea produselor
alimentare, deşi au caracter de recomandare, sunt cele elaborate de Comitetul pentru
etichetarea bunurilor alimentare din cadrul Comisiei Codex Alimentarius, organism ce-şi
desfăşoară activitatea sub egida FAO/OMS. Dintre aceste documente menţionăm Codul
de etichetare a bunurilor alimentare (ALINORM 78/22) şi Normele generale
internaţionale recomandate pentru etichetarea bunurilor alimentare preambalate
(CCA/RS – 1 din 1969), revizuit ulterior de CODEX STAN – 1 din 1985.
Potrivit acestora, eticheta pentru produsele alimentare trebuie să conţină următoarele
menţiuni:
- denumirea produsului;
- ţara de origine;
- numele şi adresa producătorului, distribuitorului, importatorului sau exportatorului;
- lista ingredientelor (materii prime şi auxiliare, aditivi);
- conţinutul net;
- elemente de identificare a lotului şi data fabricaţiei;
- termenul limită de consum;
- valoarea nutritivă (în special pentru produsele dietetice, pentru alimentaţia copiilor de
vârstă mică).
Declararea valorii nutritive se referă la informaţiile de ordin nutriţional într-o anumită
ordine: mai întâi valoare energetică (Kcal sau KJ) şi cantitatea de protide, glucide şi
lipide (g/100g produs) şi apoi valoarea biologică, exprimată prin cantitatea fiecărei
vitamine sau element mineral (raportat la 100 g produs).

Declararea valorii nutritive a fost reglementată pentru prima dată în 1976, când apar
standardele internaţionale recomandate pentru alimentele destinate sugarilor şi copiilor
de vârstă mică (CCA/RS 72/74 - 1976), elaborate de Comisia Codex Alimentarius, care
recomandă ca pe etichetele alimentelor să se declare valoarea nutritivă, în două direcţii:
- valoarea energetică, raportată la 100g aliment, sau pentru o porţie sugerată;
- cantitatea totală pentru fiecare substanţă minerală şi vitamină existente în 100g
produs, sau o porţie sugerată.

Modernizarea producţiei şi a comerţului cu produse alimentare a vizat necesitatea


declarării valorii nutritive la o gamă tot mai largă de produse alimentare prelucrate. În
prezent, tot mai multe firme din diverse ţări din lume, inclusiv din ţara noastră, caută să
găsească modalităţi cât mai expresive şi mai convingătoare a valorii nutritive, nu numai
pentru produsele destinate copiilor sau dietetice, ci şi pentru alimentele de consum
curent şi generalizat.
Cu mult mai detaliate, mai precise şi mai cuprinzătoare sunt reglementările privind
etichetarea produselor alimentare la nivelul Uniunii Europene.