Sunteți pe pagina 1din 18

Originile conceptului de etică

 Etica în Mesopotamia antică


 Deși expunerea principiilor etice ca atare nu a reprezentat o preocupare primordială în Orientul
Apropiat antic, din documente comerciale, coduri de legi, sentințe, povești cu eroi și mituri se pot
distinge concepte de valoare.
 Orașele erau pline de temple închinate diferitelor zeități, dar fiecare oraș-stat avea propria zeitate
protectoare căreia îi apaținea pământul. Stăpânul locurilor, în calitate de administrator personal
al zeului, controla proprietatea divină. Oamenii erau sortiți să fie în serviciul zeilor pentru a le
ușura existența – noțiune menționată expres în creația epică babiloniană Enuma elish.
 Regele guverna după un cod despre care se presupunea că i-a fost dezvăluit de zeitatea supremă,
dar care, în fircare caz, reprezintă în mod clar o proiecție a eticii și practicilor sociale de atunci.
Reglementările erau prezentate ca legi cazuale de forma:”Dacă un om ...”. Zeul putea fi, desigur,
consultat în probleme urgente prin inetrmediul prevestirilor făcute în templu – sistem care
investea preoții templelor cu o putere extraordinară.
 Cel mai faimos cod de legi mesopotamian, Codul lui Hammurabi al Babilonului (1728 – 1646
î.Hr.) reflectă mare parte din conținutul codurilor precedente Hammurabi a fost ales de zei
pentru a asigura bunăstarea supușilor săi cu dreptate și prin eliminarea răului și avicleniei, astfel
încât ”cel puternic să nu-l asuprească pe cel slab”. Dreptatea, care însemna ”lucrul drept” se
referea în primul rând la dreptatea în sens economic.
 Justiția făcea distincției între clase sociale și membrii unei familii. Astfel, pentru injurii aduse
membrilor aristocrației se aplica lex talionis (Talionul = pedeapsă sau răzbunare care constă în
tratarea vinovatului în același chip în care a procedat și el cu victima lui.). Pentru injuriile adese
oamenilor de rând și sclavilor se aplicau doar amenzi, iar în cazul sclavilor, amenda era plătită
stăpânului ca recompensă pentru daunele aduse proprietății.
 Legea familiei stabilea întâietatea tatălui. Dacă un membru al aristocrației întâmpina dificultăți
financiare, își putea vinde soția sau copii ca sclavi pe o perioadă de 4 ani. Luarea în căsătorie a
unei soții fără contract nu avea bază legală.
Etica în Egiptul antic
 La baza eticii egiptene se afla ma’at, cuvânt care semnifică dreptate, echilibru,
normă, ordine, adevăr, acțiune dreaptă și corectă, toate stabilite de la
începuturi de către zei și garantate de faraoni.
 Dreptatea și adevărul nu erau concepte vagi, ci trebuiau aplicate în viața de zi
cu zi.
 Normele etice erau predate în școli de scribi și cărturari. Au fost descoperite
aforisme, maxime, unle datând sin jurul anului 2000 î.Hr., ceea ce subliniază
importanța respectării preceptelor pentru obținerea succesului în afaceri,
guvernare, funcții administrative și de stat.
 Respectarea normelor etice se făcea din motive esențial practice: ignorarea lor
atrăgea după sine eșecul acestora, iar încărcarea lor – pedeapsa și dezastrul
social.
 Proprieatatea era moștenită d ecătre familie, iar când murea mama, tatăl risca
să piardă, deoarece fiica sa obținea controlul asupra proprietății. Pentru a evita
întrăiarea proprietății, nu puținele erau cazurile în care tatăl se căsătorea cu
fiica sa ori fratele cu sora lui (căsătoriile incestuase fiind considerate firești).
Fără îndoială că multe dintre aceste căsătorii erau formale, cu singurul scop de
a proteja proprietatea.
Etica în scripturile evreiești
 Etica lui Qoheleth (învățător) sugerează o abordare a vieții de
tipul ”trăiește clipa”. Spre deosebire de egipteni, el nu crede în
judecate de apoi. Esența învățăturii sale a rămas etica muncii,
însă nu a fost omisă nici semnificația unei vieți responsabile care
trebuie trăită în veselie. Unele lucruri sunt mai bune decât altele:
înțelepciunea era preferată prostiei, decența – indecenței, viața –
morții ...
 Învățăturile evreiești (pilde) recunosc două clase de bărbați: pe
de o parte , cei înțelepți care respectă legea divină, sunt buni
cetățeni, discreți, prudenți, cinstiți ..., iar pe de altă parte cei răi,
lipsiți de judecatăși care ignoră legea.
 Femeile pot fi soții ideale, preocupate de bunăstarea familiei și
soțului, muncitoare, sau pot fi rele, aventuriere, lipsite de rațiune
Etica indiană
• Etica brahmano-hindusă:
• Vedele – colecția textelor canonice sunt autoritatea supremă.
• Este intrude principiul special de ordonare socială în 4 clase numite varna (culoare)
fiecare cu atribuții specifice:
• Brahmana (religios, instructiv)
• Kshatriya (suveran, apărare)
• Vaishya (agricultură, economic)
• Shudra (casnic, muncă).
• În pofida existenței unei opinii generale că Vedele ar fi, per ansamblu, ritualiste ele
conțin imnuri de care laudă anumite virtuți umaniste și idealuri morale, cum ar fi
sinceritatea (satya), dăruirea (dana), abținerea (dama), austeritățile (tapas),
afecțiunea și gratitudinea, fudelitatea și evitarea rănirii oricărei ființe (himsa).
• Etica hindusă clasică – apare o instituție importantă, ashrama (ciclul vieții) și două
concepte semnificative din punct de vedere moral – dharma (datorie) și kharma
(acțiune-efect), ele culminând cu conceptele etice de purushartas (sfârșituri –
scopuri umane). Potrivit credinței hinduse există 4 căutări cu valoare intrinsecă pe
parcursul vieții: artha – interesele materiale, kama – plăcerea și împlinirea
afectivă, dharma – obligațiile sociale și individuale, moksha - eliberarea
Continuare
 Etica Jaina
 Jainismul a fost creat in jurul anului 500 î.Hr. de către
Mahavira. Jainismul este ateist.
 Există 5 jurăminte:
 Ahimsa – se referă la nevătămarea ființelor conștiente și reprezintă
conceptul fundamental al eticii Jaina.
 Satya – presupune sinceritatea
 Asteya – a nu-ti apropia ceea ce nu-ți aparține
 Brahmacharya – abstinență sexuală
 Apigraha – nonposesiunea, încurajează aranjamentele dezinteresate
în viața curentă.
 Postul, pomana, iertarea, compasiunea, bunătatea exprimă
virtuți pozitive care sunt încurajate.
Continuare
 Etica gandhiană
 Provine de la intemeietorul său - Mahatma Gandhi.
 Combină trei noțiuni cardinale:
 Satya – reprezintă adevărul într-o triplă ipostază (onestitate,
adevăr al cunoașterii, adevăr al existenței).
 Ahimsa – a nu face rău
 Tapasya – căldură spirituală
 Pentru Gandhi adevărul este Dumnezeu, afirmație prin
care el înțele că noi toți ar trebui să luptăm pentru
adevăr dincolo de orice ar putea percepe ființa umană, în
spiritul toleranței creative.
Etica budistă
 Fundamentată în sec. al VI-lea î.Hr. De Siddhartha Gotama (Buddha).
 Din dorința de a depăși practicile obișnuite ale meditației a dezvoltat un
sistem complex care cuprindea 3 aspecte importante ale realității:
efemeritatea, suferința și renunțarea la sine, ajungând la iluminare la 35
de ani, după care și-a început activitatea de propovăduire în rândul
oamanilor timp de 45 de ani.
 ”Nobila cale în opt trepte” presupunea:
 1. înțelegere corectă
 2. gândire dreaptă
 3. vorbire dreaptă
 4. manifestare decentă
 5. trai decent
 6. efort drept
 7. atenție trează
 8. concentrare dreaptă.
 3 și 5 reprezintă conduita etică (sila), 6 și 8 exercițiul mental ( samadhi),
1 și 2 înțelepciunea (panna).
Continuare
 Budismul ca etică a virtuților și a viciilor:
 Buddha nu a cerut oamenilor doar să se păzească de
manifestările răului (uciderea, furtul, plăcerile
necuiincioase ale simțurilor, minciuna, calomnia, bârfa,
lăcomia, răutatea, judecata greșită), ci să și practice
virtuțile morale:
 1. virtuți ale conștiinței (sinceritatea, onestitatea,
corectitudinea)
 2. virtuți ale bunăvoinței ( bunătatea, compasiunea, bucuria
pentru binele altora și calmul).
 3. virtuți ale înfrânării (stăpânirea de sine, abstinența,
mulțumirea, răbdarea, celibatul, castitatea, puritatea).
Elemente definitorii
 În sens larg, etica vizează valorizarea unei acțiuni
(bine/bun, rău)
 Etica este “știința care se ocupa cu studiul principiilor
morale, cu legile lor de dezvoltare și cu rolul în viața
socială”.
 Etica în afaceri se ocupă cu analiza din punct de vedere moral
a modului în care actorii economici acționează la nivelul
mediului (inter-)național de afaceri.
 Teoriile morale:
 Etica deontologica sustine ca valoarea morala a unei actiuni
consta in respectarea regulii, indiferent de consecintele ei.
 Etica teleologica sustine ca valoarea unei actiuni este data
de scopul ei final.
Etica deontologică
 Exponentul esențial - (Immanuel Kant)
 Apreciază că, indiferent de scop, acțiunile au valoare
morală doar dacă sunt guvernate de principii
normative a căror respectare asigură unei acțiuni
caracter necesar și universal.
Etica teleologică
 Sustinătorii eticii teleologice afirmă fericirea ca scop suprem
al vieții, deși difera mijloacele prin care este obținută.
 Hedonismul (Aristip, J. St. Mill) promovează absența
durerii din corp și a suferinței din suflet ca mijloc de
realizare a suferinței.
 Eudemonismul (Platon, Aristotel) teoretizează căutarea
ratională a fericirii.
 Ambele teorii privilegiaza ideea ca valoarea mijloacelor
(plăcerea, întelepciunea) este determinată de valoarea
scopului și se centrează pe conținutul acțiunii morale.
Totuși, hedonismul și eudemonismul nu stabilesc cadrul
necesar și universal în care conținutul unei acțiuni are
deplina valabilitate morală.
 In replică la normativitatea principiilor morale și a
demersului deductiv, etica aplicata depăseste domeniul
strict teoretic și adoptă un demers inductiv derivând
principiile morale din analiza unor fapte concrete.
 Astfel, etica aplicată (M. Tooley) poate fi considerată un
demers reflexiv adecvat la situațiile concrete.
 O altă obiecție adusă teoriilor teleologice și deontologice o
constituie universalismul lor nefondat, pentru că nu ține
cont de contextul cultural căruia îi aparțin indivizii, de
codul moral presupus în înfăptuirea unei acțiuni.
Aristotel ( 384/322 Î.H.)
 El abordează domeniul eticii teoretizând în spatiul virtuților dianoetice și stabilește
întelesul moral al omului ca având temei în cel metafizic.
 Printr-o analogie între ființă în sine și binele în sine, identificat cu fericirea, Aristotel
promoveaza o etica eudemonistă, deoarece numai fericirea este activitatea care
actualizeză caracteristica definitorie a omului ca ființă care actionează condusă de
rațiunea practică.
 In domeniul idealurilor umane fericirea beneficiază de valorizarea unui scop în sine și
este conformă cu rațiunea întrucât corespunde facultății superioare a sufletului. Astfel, se
stabilește o armonie între virtute și fericire, deoarece plăcerea și jocul (relaxarea) se
subordonează virtutii în realizarea fericirii.
 Onoarea, inteligența, plăcerea sunt bunuri imperfecte și intermediare fericirii, care este o
activitate desăvârsită. Așa cum ființa este actuală, fericirea este o stare actuală, nu doar
potențială. Fericirea dobândeste realitate numai într-o activitate serioasă și nu prin joc,
care este mai degrabă repaus. Este lipsit de sens să se conceapă munca în vederea
relaxarii, deoarece relaxarea este definită ca lipsa activității și mijloc în vederea reluării
muncii.
 Astfel, fixând domeniul fericirii ca activitate perfectă și străină de joc, Aristotel o
defineste ca viața conformă cu rațiunea, iar într-o ierarhie a facultăților sufletului, partea
lui superioară ar procura cel mai ușor fericirea deoarece ei îi revine activitatea conformă
virtuților intelectuale.
John Stuart Mill (1806/1873)
 Utilitarismul lui John Stuart Mill face parte din eticile hedoniste
consecvențialiste și consideră că o acțiune este bună în măsura în care
contribuie la fericirea unui număr maxim de persoane, în baza unui
principiu al diferențierii calitative a valorilor.
 Pornind de la principiul utilității în realizarea fericirii, care constă în
plăcere, Mill accentuează asupra diferenței între calitatea și cantitatea
plăcerilor și justifică dezirabilitatea superioară a plăcerilor spirituale,
nu prin ele însele, ci prin consecințele lor. Spiritele inferioare ajung
mult mai ușor la fericire pentru că sunt satisfăcute de plăceri ușor de
obținut, pe când dorințele unui spirit superior sunt mai greu de
satisfăcut, dar au avantajul duratei, certitudinii și intensității.
 Mill rezolvă disputa legată de stabilirea celei mai mari fericiri afirmând
ca fiecare poate hotărî numai pentru sine, astfel încât dominația
intelectului asupra plăcerii corporale generează continuă insatisfacție
de sine, care potentează căutarea maximei fericiri, fără să o cenzureze.
Immanuel Kant (1724/1804)
 Criticând hedonismul, pentru că plăcerea este determinată sensibil, și
eudemonismul, pentru ca depinde de o voința eteronomă, Immanuel
Kant susține că acțiunile care au valoare morală sunt doar acelea care
rezultă dintr-o voință autonomă.
 Ca scop subiectiv fericirea implică realizarea dorințelor, dar împlinirea
înclinațiilor umane poate conduce și spre scopuri derizorii. De aceea,
înainte de a căuta fericirea trebuie să ne întrebăm dacă merităm să fim
fericiți. Conform principiului autonomiei voinței, fericirea presupune
virtute exercitată din datorie, iar pentru a fi demni de fericire trebuie ca
prin rațiune să ne învingem înclinațiile.
 Prin conceptul central de datorie, Kant caracterizează acțiunea
împlinită în mod necesar din respect pentru legea care nu este
determinată de o instanță superioară. Astfel voința autonomă își dă
sieși maxime care sunt valabile doar în măsura în care pot fi adoptate ca
lege universală. Astfel, prin morala datoriei, imperativul categoric
devine unicul principiu normativ al acțiunii și impune recunoașterea și
respectarea umanității în persoana fiecăruia.
Etica aplicată – probleme inca
nesolutionate
 Problematica avortului
 Concepțiile traditionaliste asupra dreptului moral la viață consideră
avortul un infanticid. Contrar acestei teze, Michael Tooley susține
că pentru ca o ființă să aibă dreptul la viața trebuie să dețină
anumite atribute derivate din principii morale fundamentale.
 In cadrul codului moral creștin avortul este considerat un
infanticid, prin lărgirea conceptului de persoană, aplicat
organismului fetal. Tooley sustine că dreptul moral la viață și
calitatea de persoană se dobândesc în măsura în care ființă umană
satisface criteriul conștiinței de sine. Astfel, o ființă este o persoană
dacă este subiect durabil al unor experiențe și stări mentale și,
simultan, posedă conceptul de sine că identic cu acel subiect.
 Din această perspectivă, este evident ca un zigot nu respectă
criteriul conștiinței de sine, iar problema dreptului moral la viață al
unei ființe nenăscute este o falsă problemă, pentru că atât
infanticidul, cât și moralitatea, presupun conceptul de persoană.
Continuare
 Problematica eutanasiei:
 Eutanasia ( eu – bine,buna; thanatos – moarte), adică metoda de a ucide
nedureros un pacient aflat în agonie sau suferind de o boală incurabilă.
Incepând cu Platon și Francis Bacon, care a creat termenul pentru a denumi
alinarea agonică, conștiința se vede pusă în fața unui conflict etic, transferat
în domeniul actului medical. Chiar dacă eutanasia are loc în condiții stricte
( decizia voluntară a pacientului, absența altor soluții la suferințe
considerate insuportabile, acordul altui medic) interogația asupra dreptului
unei persoane asupra vieții altei persoane rămâne și azi o problemă
persistentă. Din această cauză s-a ajuns la acceptarea mai mult sau mai
puțin tacită a eutanasiei pasive, adică permisiunea unui pacient de a muri
prin retragerea tratamentului care întretinea viața.
 Se pune totuși întrebarea asupra moralității eutanasiei active, ținând cont că
prin eutasia pasivă pacientul încă nu evită suferința. Astfel, James
Rachels consideră că, de exemplu, în cazul copiilor care se nasc cu
sindromul Down, eutanasia pasivă este mai condamnabilă decât eutanasia
activă, întrucât pacientul va muri, însă fără posibilitatea de a evita
suferința.