Sunteți pe pagina 1din 36

COIECTIA

„POVESTIRI

STIINTIFICO-FANTASTICE",

m

ml

:,'\

307

ROKiULUSBĂRBULESCU-GEORGEABAIIIA

OCHI I

El

VIOREL BURLACU

alo,

arestaţi raza albastră!

poliţia ?

ic *k ic

>*°^

o ^ -o

"

C

«

••

»

«I

o"? o

o

1^

e o>~

a o * tii

"

o

«I

a

vai 0,0

Coleciia

„POVESTIRI

ŞTIINŢIFICO FANTASTICE"

edifaiă

de

revista

LHtJiinta

• lehnic a

Anul

1 septembrie

XIII

2

1967

iOMIJLUS BÂRBULESCU

AMANI A

GEORG E

Şi

drodată

în

visul

lui

monoton

interveni

o

schimbare.

Nefiresc de pâmintesn, odinioară, pe „Nox", el, cel dinţii

coboritor, intîlnise mirosul aspru al finului abia cosit

petrecut însă foarte de mult, pe cînd fusese tînăr, totuşi şi-aici ceva, ca un miros şi o amintire, străbate încăperile, peste decenii. £ ca atunci cînd trebuia să moară şi-aproape-şi blestema copilăria, căci mirosul acela al planetei a fost o cumplită otravă.

frica îl dominase atunci. In

liotărit

lucru, nimic din visul lui nu poate fi înţeles. O spaimă plouă peste

tăcerea încremenită, odată cu părerea acestui miros din lumea de dincolo, a trecutului. Umbre nelămurite cutreieră poteci de odinioară. A tresărit acul

Indicator de biocîmp — trebuie să se intîmple ceva, trebuie I — şi, uite, străvezie, ea prinde contur în cadrul uşii — doi ochi imenşi, albaştri, aţintiţi din întuneric asupra Iui. Dorul i se ghemui atunci pe umăr, fremătător, ca un porumbel. Ea ! l i mîngîie cu privirea umerii, zăpăcit, îi scrută faţa, aceeaşi, după douăzeci de ani, şi-şi

aise că în sfirşit o să

visul

preajma morţii, şi-acum din npu frica îi dă tîrcoale —

Asta s-a

A r

fi

vrut

să-nţcleagă,

însă

doar

se trezească şi o s-o vadă aievea

Ea

nu

făcu

nici

o

mişcare

Aşteptă,

aşteptă.

poate

tot nu SC terminase. El se ridică obosit şi trecu pragul spre cealaltă încăpere, prin trupul şi ochii ei, care încă mai persistau ca un abur. Şi împrejurul navei defilau stelele maiestuoase, într-o rotire căreia el nu-i mai aparţinea, întinzind demonice braţe de flăcări, total lipsite de importanţă. Spaima îl urmă ; auzea solzii îngheţaţi ai spaimei tîrindu-se prin cabine, îi simţi muşcătura şi iar vîscttlî ceea ce putea fi mirosul de fin al copilăriei şi-al morţii. Cit un fel de deznădăjduită speranţă îşi întoarse faţa după ea, în vreme ee dorul îi mîngiia tîmpla cu aripile, şi o văzu, palidă, lingă oglindii, privindu-1 prin apele azurii. Ochii albaştri ardeau în cleştar, tăcuţi. El făcu u n pas şi oglinda tremură o clipă, dar ncum era iarăşi o biată sticlă, la fel de veche, cenuşie şi goală, sub jocul fascinant al spaimei care din nou îşi pregătea muşcă-

tura.

Ii

biciui

frica

asfa

binefăcătoare

şi

începu

să-şi

îmbrace

scafaiiJru!,

convins

un

sfirşit

sau

o

eliberare

îl

aşteaptă

în

aCara

ndvci.

 
 

Deschise

trapa,

se

legii

cu

un

cabiu

şi

ieşi.

Zbura

dt;

o

sută

de

ori

mai

iute

ca

lumina,

de

aceea

Universul

se

preschimbase

într-un

al

noian

culorilor.

de

fulgere,

era

Drumul

uii

pretutindeni

joc

de

cnmete

pustiu,

şi

artificii,

flruni

care

păienjeniş

mai

nu

ducea

nicăieri,

Pămînlul

continua

trăiască

acolo,

în

urmă,

la

peste

două

mii

de

ani-lumiiiă

depărtaie.

 

.

Aşa

povestea

visul

ciudat

din

care

Tium

nu

izbutea

se

trezească. Aparent, astronava rămăsese întreagă. Doar o pată verde, care in întunericul cosmic nici nu se distingea, doar o pală verde

Sau nu, de aici începea

apăruse pe blindaj. Era scafandru! ei

visul cel rău, cu o sumedenie de insinuări perfide, pentru că ea,

desigur, nu putuse, n-a\ea de ce să mosui'i.

de

porumbel. Ochii albaştri se deschiseseră înaintea lui, pe citranul

.Aripa

dorului

i

so

frecă

de

tiniplă,

aripă

moale

şi

albă

încremenit

al

bolţii. „Dă-nii

mina!

ar

fi

vrut

el

spună.

niă trezesc, noaptea s-a luncii

peste

niăsură ;"

Dar,

ca

în

orice

coşmar, dinţii

i

se

încleştaseră

si

nu

reuşea

scoată

o

vorbă.

îşi aminti

cit

luptase

cu

somnul,

sau

cu

leşinul, căci

mai

degrabă

leşin era ;

atunci , imediat

după

accident,

cînd

eri controla

învelişu l

motoarelor,

A urmat acel coşmar în care se făcea că ea a murit,

pulverizată pe metalul carcasei

trei

zile, nici după trei săptămîni. Stătuse mult timp lîngă pata cea verde, în razele proiectoarelor. Aţipea uneori, cotropit de somn, şi vedea ochii ei trişti, speriaţi şi întrebători, totdeauna întrebă toii

Se făcea că ca murise cu adevărat

navei,

iar

el ieşise din

sala

înăbuşit

de

căldură.

Leşinase

şi că el s-a convins, văzînd că nu sc mai întoarce nici după

 

Porumbelul

de pe umărul

lui

ginguri

speriat

şi zbură

departe,

în

întuneric.

Aceia

nu

erau

ochii

albaştri,

ci

numai

două

puncte

de

lumină,

ca

nişte

stele

rătăcite

prosteşte

în

spatele

astronavei

bezmetice.

Şi

dacă

nu

e

vis ?

 

Căută pe dibuite intrarea, tîrîndu-sc pe lingă cablu. Şi de cum se întoarse înăuntru spaima, care-! aştepta lîngă uşă, l-a muşcat iai, ameţiiidu-1 cu mirosul finului — era ca o mare de fin cosit — . şi el se strădui să audă cintecul greierilor, şi greierii tăceau, încă­ păţînaţi. Atunci a ştiut că acolo mai e cineva, care poate-l pîndeşte, şi, de surpriză, a întors capul, strigînd fără voie :

— E

cine

va

aici ?

 

Iar

limba

i se împletici

in gură

şi

il

duru , aşa

cum se

intîmplă

după

ce

n-ai

mai vorbit

cu

glas

tare

de

peste

douăzeci

de

ani.

/ilcle începură să treacă altfel de la această intimplare, şi în

 

toate dimineţile el se trezea

nerăbdător

afle

urmarea.

Frica

îl

părăsise

treptat,

lăsînd

o

tăcere

plină

 

de

întrebări,

în

vreme

ce

ea venea

tot

mai

des,

mai

aproape,

străvezie,

ca

un

văzduh

înflorit.

 

Pesemne

se

apropia

finalul.

Simţurile

celor

din

astronave

se

ascut

într-atîta

încît

prevăd

cu

adevărat

intimplări

care

vor

veni,

şi

chiar

Tium

verificase

asta

odinioară,

pe„Nox" ,

şi

mai

tîrziu.

inainte

aştepta,

lui

de

mai

despărţire.

degrabă

vis

;

căci

Sc

gîndea

el,

vag

Ia

eşecul

nu

ştia

nimic,

expediţiei

cit

şi

din

după

şi

viaţa

ce

împăcat,

nu

se

mai

caro

putea

încă

a

lost

schimba

avea

moară

toate

vor

rămînc

la

fel, împietrite

în

zborul

fără

capăt, de o sulă

de ori

mai

rapid

ca

limiina.

lîămăsese culcat, poate chiar douuisc cînd avu iar certitudinea

că mai

e

cineva,

alături

de

el,

în

navă.

li

plăcu

creadă

că-i

pa

lucrurile

sc

simplificau

astfel,

deşi

prezenţa

o

simţise

tot

timpul ; dar

n-ar

fi

vrut

să admită

că înnebunise, t'înd

era

singur

şi reliniştit

o,

cil

de

des

fusese

el

neliniştit

şi

singur !

— ,

gîndurile i se mişcau prin cabină, scotocind pretutindeni. Tium nu

le

ceva asemenea foşnetelor şi trosnetelor cînd se buluceau cu toatele în juru-i.

deseori

vedea

niciodată.

Io

recunoştea

însă

vocea

şi

mai

auzea

Bineînţeles

nici

acum

ele

nu

puteau

lipsească,

mai

ales

,acum,

cînd

dorea

numai

vecinătatea

ei,

şi

dorul

bătea,

timid,

cu

ciocul

în

hublouri,

să-i

dea

şi

lui

drumul

înăuntru.

Erau

gînduri

viclene,

tirîndu-se

abil,

insinuante,

ca

apa,

şi

vedeau

şi

comentau

totul.

„Doarme ! —

zise

unul

dintre

ele,

vorbind

de

Tiu m

ca

de

un

străin.

A

dormit

mereu

şi

visează."

 

Gîndurile

celelalte

se

învălmăşiră

Tium

şi

le

închipuia

ca

pe o ceaţă de unde fiecare, pe rînd, căpăta contururi schimbătoare şi-apoi curgeau din nou împreună, de-a valma, se învolburară şi un altul se ridică, întrebînd :

„Şi frica ?"

„ î n

Norul

somn

de

mereu

ceaţă se prelinse

ţi-e

frică

printre

şopti

primul.

Pentru

fotolii, rotindu-se,

du-şi

o sută

de braţe, ca să poată

iscodi

împrejur.

visezi."'

dcsfăcîn-

de

in

„Ba

eu cred —

murmură gîndul celălalt, cu un glas

nedumerit,

copil

oglindă

— ,

eu

"

cred

totuşi

mai

e

cineva,

care-1

sperie.

Acolo,

„Unde ?

„ A

Ceaţa

se

în

auziră

oglindă.

aburi

zis

gîndurîlor

întrebări.

în

oglinda.

oglindă

Unde ?"

"

şi tristă. Aici

„Nuu

!

suspină atunci un al treilea, a cărui voce era înceată "

e ea.

Voi

n-o

cunoaşteţi, cei tineri

 

„Se

zice

c-a

murit!"

spuse

gîndul

cu

glas

de

copil.

 

„Ştiu

eu ?

şopti

gîndul

cel

trist.

S-ar

părea

nici

nu

zburăm

spre

Pămînt."

 
 

Ea

coborî

din

oglindă, prin

ceaţă, cu

porumbelul

pe

umăr ;

îl

privi

pe Tium cu două ceruri sau două mări in ochii nemăsurat

de

limpezi şi-apoi

întinse mîinile spre fruntea

lui, străvezii

ca

pinzele

de

păianjen.

 

„Poate —

poate mă-nşel,

 

şi

nu

e vis,

vorbi iar gîndul cel dintîi, nehotărît — , "

şi nici

nu

zburăm spre

Pămînt

-

 

.

„Mai

este

cineva

î n

astronavă

"

1

— Oa

Cine?

întrebă

trudnic

Tium.

 

,;

— Eu,

un

om !

se

auzi

neaşteptat

un

al

patrulea

gînd,

 

izgo-]

nindu-le pe toate celelalte ; adică un murmur parte, ca un ecou într-o peşteră.

care

venea

de

de- ş

E a clip i şi-ş i ridic ă alen e păru l negru , întoars e capul , .să ascult e

J

ceva,

dar

în

aceeaşi

clipă

se

destrăma.

n

Somnul

somnul

bolborosi

Tium,

răsucindu-.se

violent

în |

patul

larg,

prea

larg

pentru

un

om

singur.

 

i

Gîndurile

ieşiră de

prin

cotloane, iscodind

temătoare.

l

„ N u norulu

i

— ceţos, .şi gînduril e

e

vis,

nu

e !

susură

ma i

cel

tiner e

dintîi,

speriat,

să- i

se grăbir ă

din

dea

. mijlocul | dreptate . \

Mai

e

cineva

aici,

a

vorbit !"

i

 

Tium

îşi asculta gindurile. Şi ele auziseră

murmurul, deci

mai \

era

cineva,

dar

unde

şi

cine ?

|

„Cine

din

eşti

tu ?"

al

întrebă

lui

uimit

gindul

cu

glas

de

copil,

cu j

|

capul |

j

gla.sul

Iar

copilărie

Tium.

Tium se întoarse cu faţa la perete, ascunzindu-şi

cel mai întunecos.

îjitre

„ N u

închipuiri !"

pernă şi colţul patului, în

vorbeşte ! —

„Lu i

îi

e

frică

e

ungherul

se necăji gindul

spuse

că mai

liniştit

un

trist. închipuiri, toate numai ; |

cel j

a cărui apariţie ^ncr j

.

,

primul

om aici,

gînd,

care

era

şi

mai

înţelept. înseamnă

aşteptată

l-a

speriat."

 

1

 

„De

ce

nu

o femeie ? —

întrebă glasul de

copil. O

femeie cara|

să-i

fi

amintit

de

ea

!"

|

Doru l

.se

zbătu ,

lovindu-ş i

aripil e ;

Tiu m

lunec a

î n

vis .

î n

\

credinţa

că-i

iarăşi

vis,

şi

obosise.

 

i

„Poate

chiar

o

femeie!"

adie

murnmrul,

iar

gîndurile

so|

rotiră

tăcute,

în

semn

au

auzit.

„Unde ?"

voia

întrebe

Tium

şi-i

scăpă

doar

un

gcaiiiăt, j

limba

îi

era

înţepenită

ca

o

bucată

de

lemn.

 

j

Stau

aici,

lîngă

tine !

spuse

glasul.

 

Imaginea ei flutură o clipă, ca un

văl alb, în vreme ce

poruiii-1

belul

ţipa

scurt,

de

trei

ori.

 

>.

Aic i

nu !

.se

scutur ă

Tiu m

şi-ş i

singcr ă

limba .

Aici ,

ea

'

Ochii

ei

albaştri

Singurătatea se rostogoli peste el, cu o avalanşă de nonsensuri, •

şi pretutindeni se scutura mirosul blestemat de fîn proaspăt.

 

;

N u

eşti

nebun !

îi

spuse

cu

biîndeţe

glasul

străin.

Nu

i

vezi,

pentru

sînt

altfel

decit

tine.

Nervii

lui Tium

cedară : se crispa de aşternutul gol

| de alături |

şi

începu

fără

veste

plîngă.

Eşti

un

miraj

tu !

se

împotrivi,

cu

primele

lui

vorbe

di»r

tinete.

Mîna

mea

trece

Doamne!

 

î

 

Sînt de-o săptămină cu tine. Ţi-ara

citit

toate cărţile, Tium. |

A

fost

gicu

Folosiţi

cuvinte

ciudate.

|

E a

unor

Hc ivi , zinibind. t u

păduri

iluzorii.

porumbelul

dorului

Ja

Minţi, minţi !

izbucni

mine

fără

o

astronavă?

el. Ce

prost

mai

alături, la

sînt!

Cum

marginea

ai

ajuns

Şi

răsuflă

adine,

ştergîndu-şi

lacrimile.

„Da

! —

zise gindul cel trist. Unde îi e astronava ?"

invizibilă»

ca

răs«

pnnse murmurul. Doar

într-un

rfliiraculos sărut al niîinilor. Din degetele ei se revărsa o linişte imensă care pînă la urmă il învălui de tot. Tium auzi cum gîndu­ rile încep să se certe, dar nu mai înţelegea decit vocea aceluia trist, şi-apoi nici pc-aceea, pînă adormi.

„E-aici

şi

Ea

se împotrivi

ci".

cosmic

el

atinse

gindul

cel

înţelept.

alături

Dar

este

astronautul

\'ehii:ulul

se

meu

şi

zboară

nu

poate

palma

lui

de astronava

ta I

fi detectat de tine.

Tium

cu

degetele,

apropie

S-a trexit tîrziu şi visase frumos, că zboară, singur şi gol, printre stele, într-o mare jerbă de raze, intr-o plutire nestăvilită Către ceva care putea să fie izbăvirea. Ea îl veghease, cu tîmpla pe umărul Iui.

părul

— Ce

bine

cînd

visezi

frumos!

şopti

el,

mîngîindu-i

de

aer.

Ştia

acum

e numai

vis

totul:

şi gindurile,

şi

iarba.

De

— ce

crezi ?

îi

răspunse

tainicul

murmur.

 

— trezesc,

spuse

Tiitm,

şi-ncepe

visul

rău

!

 

— Trezeşte-te!

îl

îndemnă

glasul.

Tc-ai

odihnit,

iar

eu

sînt

cu

tine.

— T u

?

— U n

om.

Poate

o

femeie.

Ţi-am

citit

toate

cărţile,

nu-ţî

aminteşti ?

Tu ,

mireasma ?

Ea

.se-ntoarse

spre

el,

cu

vechea,

speriata

şi-iitrebătoarea

privire.

Se-nfioră :

Dă-mi

mîna !

 

— N u

pot,

Tium !

Sînt

altfel

dccît

voi,

pămîntenii.

 

— Altfel ?

— care mă alcătuieşte are

Materia

o structură

aparte,

corpus-

culară

şi

ondulatorie,

asemănătoare

luminii.

 

N u

minţi ?

întrebă

el,

uimit

peste

măsură

de

un

ase­

menea

vis

năstruşnic.

Vo i

toţi.

Ia

tine

acasă,

sînteţi

aşa ?

N u ! .spuse murmuru l

şi

suna

tare,

tare

ciudat.

 
 

Tiu m

rîse,

nici

el

nu

ştia

de

ce,

şi-şi

clătină

capul.

Ea

se

topise

în

umărul

lui.

 

Şi

cum,

tu

vezi ?

urmă

Tium,

curios

pînă

unde-l

va

duce

visul.

poţi

atinge ?

 
 

Te ţin îmbrăţişat, fiindcă sînt

pretutindeni, în aer şi-n

căiţi

T u

respiri, te mişti

şi

clipeşti

în

mine.

Vai , se temu el atunci.

Şi

nu

te doare ?

—• Nu

niâ

(iiiare !

râsiiuiiso

glasul,

râsunînd

afund,

ca

într-o

peşteră.

Totul

c

cu

putinţă

în

somn ! ripostă

Tium

şi-l

bucura

con­

ştiinţa

asia

visează.

Dar

cum

nu

tc-mprăştii

ii;

toaie

părţile,

pri n

Cosmo s '.'

 

Corpusculii

şi undele

cari-

mu aUaluii'sc,

zise

murmurul,

au

o atiumu

aşezare, o

coeziune

care

Iviti

— un

om

inţclept

— fcn»eie.

O

— .Adevărat ? făcu el

vrea sâ ascult

basmul

şi

parcă

tău,

do

It- ţine

slrinsc

laolaltă.

simţi

IMKIO

filfiitul

şi

vi i

de aripi al dorului. co cauţi. Dar cum

le

choaniă ?

 
 

Vi n

dt

departe !

zise

l'oineia.

De

foarte

departe,

am

mers

multe

milenii

pămînteşti

cu

viteza

astronavei

talc.

 

Da,

e

un

basm frumos

! răspunse

Tiu m

v isălor.

IMai

frumos

 

decît

al

meu.

 
 

Nu

e

un

basm, îi

raspiinM/

cu

blîndcţo

 

Ba

da

!

Sau

un

\ is,

o

lol

una.

Şi

zbori

aşa,

singură

,

Caut

oamenii,

Tium !

 

Toţi

căutăm

(un i

ziceai

le

clteamă ?

 

Nu

ştiu,

pănnnteanule !

Numele

meu

o

ca

o

undă,

şopti

femeia

nevăzută.

U n

cod matcniiUic, ile

nctradus

in

cuvinte

 

Nu, zimbi el, oamenii

trebuie să aibă numele lor. Şi

pietrele

au

nume,

dar

oamenii

 

Glasul tăcu mult timp, tăcu toată ziua aceea, deşi gindurile l-au

provocat pe rînd, l-au îmbiat cu întrebările lor Numai Tium rămase liniştit, pentru că, mi-i aşa ?, totul o cu putinţă în somn.

aducă

imaginea el sau măcar glasul fiiiiţei nevăzute, şi lotuşi nici în ­

chipuirea

i se împotrivi temător, căci şi dorul, şi gindurile dispăruseră

fol de trezire, căreia

I

se

urise,

nu- l

singur

din

nou.

Şi-a

silit

incliipuirea

.să-i

mai slujea ca »l(- obicei. lOra un

odată cu

visul.

Atunci

mincă,

lacom

şi

mult,

colindind,

slăbănog

şi

bărbos,

cabinelu, prin

dezordinea

lor, căntind

nici el

nu stia

ce.

Astronavă

părea oprită

dincoace

de

sarabanda

stelelor

în

mişcare.

 

Se

înnopta

lămpile

luminau

tot

mai

slab.

Cabina

era

ne­

primitoare

şi

rece,

ca

o

casă

părăsită.

Tiu m

închise

ochii,

 

ne­

putincios,

şi

in

aceeaşi

clipă

il

surprinse

o

amintire

veche,

ne-

aşteptiit

de

clară

printre

părerile

şi

umbrele

trecutului,

ca

o

lumină.

.Aproape că simţi mirosul rece al ozonului marilor înălţimi ;

Se revedea copilandru, zburind cu platforma antigravifică, singur,

la

el, pe rămînt . Fulgere albe roteau întunericul ca pe un titirez uria.ş, lovindii-i marginile fără-ncetare, şi o dată cu el sc rotea şi Tium

— costumul său de protecţie, croit parcă dintr-o mie de oglinzi,!

într-o

noapte

ca

asta,

prin

norii

scuturaţi

de

furtună,

acasă

fulgera el însuşi în toate părţile, încărcat cu electricitate, liăiuiul se încleştase de balustrada platformei. Ridea, sigur de sine, în ploaia sălbatică, înfiorat de plăcere, încrezător şi teribil ca toţi adolescenţii, stăpin al furtunii. Norii halucinanţi i se aştcrneau la picioare, valuri superbe intr-un ocean nemaiintîlnit

Tresări.

Lămpile

se stin.seseră

cu

totul, începuse

noaptea

con­

venţională

a astronavei.

Dar

el

fremăta, aţîţat,

muşchii

amorţiţi

îi

zvîcneau

sub

piele,

ca

atunci,

 

in

furtună

Tium

se

ridică,

se

azvîrli

în

picioare,

adulmecînd

ca

un

lup

tină)

aerul

impre.iur,

şi

simţea

apăsarea

de

cuşcă

a

astronavei.

!ntoarce-le !

îl

ispiti

un

glas,

răsunind

parcă

pretutindeni.

Intoarce-te

Tium

la

tine

şi,

ascultă

pe

încremenit,

Pămînt.

iscodi

— De

Unde

ce

eşti ?

mormăi

el.

Unde

nu

vrei

te-ntorci

pe

doar

cu

te-ascunzi,

Pămînt?

ochii

cu

pustietatea.

tale ?

vrăjite

— Pentru

că l-am

uitat ! strigă

el. Nu

există

Pămtntul.

— Ba

din

pricina

ei

spuse

glasul

domol.

Atunci

vraja

se

rupse.

Tium

îşi

ridică

privirile, muncit de nedumerire, şi totul se

se

mistuiră în lucirea mată, indiferentă a pereţilor de metal. Tium nu mai simţi degradările — se clătina iar, pe jumătate adormit, aiurind, în căutarea unor ochi, albaştri ca un miraj.

prăbuşea împrejurul lui ; norii turbaţi, şi fulgerele, şi ploaia

 

— Ea

a

murit

murmură el în întuneric. Femeia nevăzută

nu-i

răspunse.

T u

nu

ştii

că-i

moartă ? Nu

vezi că astronava mea

stricată

 
 

Şi

dacă

te-ai

putea

întoarce,

Tium ?

întrebă

glasul,

cu

un

tremur

uşor.

 
 

— (."um

pot ?

 

— Eu,

care

plutesc

în

toată

nava,

i-am

cercetat

motoarele.

Comenzil e

lo r

sîn t

biocate ,

alît .

F

aşa

d e

uşo r

.să

pătrun d

î n

reactoare

 
 

— că

Crezi

asta

ajunge ?

întrebă

el

încet.

 

— curind

Prea

ţi-ai

uitat

Pămintnl,

Tium !

— M-a m chinui t să-1 uit. E

mai

bine dacă, oricum , nu mă-ntorc .

La-nccput

fi

dat

totul

pentru

întoarcere,

dar

nu

era

posibilă ;

şi-atunci

mi-am

zis

că, de

fapt,

nu

vreau

mă-ntorc.

Mi-ăm

zis

ani

în

şir

că, de

fapt,

nu

vreau,

pînă

 

am

început

cred

măcar

puţin

altfel,

infrint,

cum

mai

trăiam

atît

amar

de

vreme ?

Cei

care

zboară

singuri

înţeleg ;

pesemne

tu

nu

eşti

singură

la

voi

pe

na\ă.

Dacă

ai,

într-adevăr,

o

navă

 

Am

'.

ii

răspunse

glasul

de

femeie.

Deşi

termenul

dat

de

tine

e

impropriu.

 

.Şi

c u

ce zbor i ? surise

el

tris t

şi

parcă

gindindu-s e

aiurea .

Nava

mea e numai

un

uriaş

rezervor

de energie, o

energie

concentrată,

pe

care

noi

o

numim

fundamentală

şi

cu

ajutorul;

răfuta

deplasez

şi

hrănesc.

Femeia

nevăzută

vorbea

cn

milita

băgare

de

seamă.

I>e

ce

te

mir i

?

î n

forma

dispersată

de

aium, organismul meu poale prelui direct energia fundamentală, care-mi întreţine fluxul vital.

Tium

bijbii

prin

beznă

şi

aprinse

lampa

albastră,

de

seară.

Oehii

il

duieau ;

ii

inchise

pe

jumătate

şi

privi

impre.iur,

prin

razele

slabe,

aşteptindu-se

să-şi

vadă

ciudatul

oaspe.

 

Şi

cind

toată

energia

s-a

consumat ?

De

 

unde

iei

alta ?

De

la

oricare

stea

 

Şi,

cum

adică,

îţi

poţi

conduce

nava

încotro

vrei?

A i

aparate

de

măsură

şi

comandă ?

 

De ce simplifici ? îi reproşa femeia nevăzută. De ce raportezi

totul

Ia

experienţa

ta

de

pămintean ?

 

N u

cunosc

alta !

se

posomori

el. Vreau

aflu

dacă

lot

mai

visez.

Spune,

cum

iţi

conduci

nava ?

 

— F: complicat, Tium ! în esenţă, am organe de simţ şi simţuri

noi, create special pentru zbor şi adaptate formei mele de acum.

formă ?

revin

la

Cred,

pămintenilor.

planetă.

— Formei de-acum ? O

— Da.

spui a doua oară. Mai

pe

comparabil

cu

spuse

Tium,

Acolo

al

vostru, al

fără

nici

o

ai

şi altă

Acasă

meu

noapte

la

noi,

preschimb,

legătură.

corpul

— Ce

obişnuit,

lungă !

nneori, că am vi.sat de la-ncepul înainte visez ?

de

fol

;

ori

poate

abia

de-arum

Ce

nu-nţclegi ?

 

Multe

Îşi

muşcă

buzele,

ingindurat.

Era

atita

linişte,

ca

într-o

ade­

vărată noapte păminteană, încît se auzea distinct vuietul depărtat din camerele de reacţie ale motoarelor.

Mi-e

greu

să te conving,

Tium !

 

Nu-mi

închipui

la

ce

foloseşte

prefacerea

corpului^ in

pnde

La

ce

bun

atîtea

complicaţii ?

De

fapt,

totul

se

simplifică

Ştii, Tium, ce libertate de

mişcare avem astfel, adaptaţi dimensiunilor incomensurabile ale Cosmosului ? Zburăm de mii de ori mai iute decit lumina, trecem nevătămaţi chiar prin cromasfera marilor stele. Iţi închipui ?

N u

pot

!

zise

Tium

brusc.

Eu

zbor

într-o

navă

greoaie şi

înceată,

la

discreţia

defecţiunilor

de

tot

felul.

Dar

tu

experimentezi

prima

navă

supraluminică

a

pămin­

tenilor !

Ştiai ?

— se

arătă

el

surprins.

 

— citit

Ţi-am

jurnalul

expediţiei,

Tium !

V ă

întorecaţi

pe

Pămînt,

după

efectuarea

cu

succes

a

probelor,

cînd

s-a

produs

avaria

aceea.

Ea ,

soţia

ta

^

Spune-mi!

T u

ştii

tot.

Ea

c

moartă ?

A m

văzut,

avaria

a

(ilocat

comenzile, le-a

distrus

definitiv.

Motoarele

lucrează

aceele-

*ate I a

limită. Astea le-am văzut , da r ce face ea ? Unde- i ?

 

— Poate

Tiu m

ca

vise/i,

dăcloa ocol prin

pămiiUeauuk-!

ceaţa

lămpii

albastre. Căuta

]

porumbelul ş

,

dorului,

cu

o

durere

nelămurită

şi-o

nostalgie

după

ceva, nic». lui j

prea

limpede.

j

basâ-mă

să te chem intr-un

fel, să-ţi

dau

un