Sisteme de Deformare

www.cartiaz.
ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z
Sisteme si tehnologii de deformare
Prelucrări prin eroziune

Conceptul de tehnologii neconvenţionale vizează un grup de metode de prelucrare
bazate pe un transfer de energie spre zona de prelucrare, în alte moduri decât cele
presupuse de aşa-numitele tehnologii clasice. În principiu, se apelează la tehnologii
neconvenţionale atunci când utilizarea celor clasice este neeficientă sau realmente
imposibilă. Folosirea pe o scară tot mai largă a unor noi materiale, cu proprietăţi fizico-
chimice deosebite (dure, refractare, rezistente la coroziune ş.a.m.d.), a condus la
necesitatea apelării la tehnologiile neconvenţionale de prelucrare.
Prelevarea de material de pe suprafaţa semifabricatelor cu ajutorul metodelor

neconvenţionale de prelucrare este realizată, în cele mai multe cazuri, prin eroziune.
Metode tehnologice de prelucrare dimensională

bazate pe acţiuni bazate pe acţiuni bazate pe acţiuni
de curgere a de rupere a de agregare a
substanţei substanţei substanţei
- turnare - aşchiere - sudare
- deformare - separare cu - lipire
plastică tăişuri - încleiere
asociate - agregare cu
- eroziune pulberi
Prelucrarea prin eroziune este o metodă tehnologică de finalitate, bazată pe

distrugerea integrităţii şi prelevarea materialului excedentar (a adaosului de
prelucrare) de pe suprafaţa unui semifabricat prin acţiunea dinamică a unor agenţi
erozivi sub formă de fluxuri de particule solide, lichide, gazoase, de plasmă sau de
radiaţie electromagnetică.
www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z
Generarea prin eroziune a suprafeţelor piesei presupune, la modul general, realizarea

următoarei succesiuni de etape:
 dezvoltarea unui proces elementar de eroziune, manifestat prin ruperea localizată
şi deplină a legăturilor interatomice dintre materialul excedentar şi materialul de
bază al obiectului prelucrării;
 eliberarea continuă a suprafeţei prelucrate de deşeurile tehnologice rezultate
anterior;
 deplasarea spaţială a coordonatelor procesului elementar de eroziune, în
concordanţă cu obiectivele prelucrării.
Caracteristici generale comune :

 caracterul discret, progresiv şi cumulativ al proceselor de prelevare a
materialului supus prelucrării, caracter specific, de altfel, şi eroziunii naturale;
 consum specific de energie ridicat, determinat de randamentul limitat al
conversiei de energie primare în energie de efect ;
 insensibilitatea prelucrării prin eroziune la proprietăţile mecanice, în particular
duritate şi tenacitate, ale materialului prelucrat ;
 posibilitatea dirijării în limte foarte largi, într-un sistem de prelucrare dat, a
intensităţii fluxului energetic dezvoltat pe suprafaţa de prelucrat ;
 posibilitatea copierii formei spaţiale a obiectului de transfer în obiectul supus
prelucrării, utilizând exclusiv o mişcare de avans liniară a obiectului de transfer
în raport cu piesa de prelucrat ;
 realizarea acţiunii tehnologice cu solicitări mecanice neglijabile transmise
obiectului prelucrării ;
 automatizarea complexă şi, uneori, completă a sistemelor de prelucrare.
După numărul utilajelor existente în industrie, cea mai răspândită este prelucrarea prin
eroziune electrică (circa 2/3 din totalul utilajelor erozive), urmată de prelucrarea
electrochimică, cu fascicule laser şi cea ultrasonică.
Prelucrarea prin eroziune electrică

 Principiul prelucrării
Prelucrarea prin eroziune electrică este un procedeu de îndepărtare a adaosului de

prelucrare prin acţiunea repetată a descărcărilor electrice în impuls, într-un mediu lichid
dielectric (izolator), în spaţiul limitat dintre un electrod conectat la un pol şi obiectul
prelucrării conectat la celălalt pol al unui generator de impulsuri de tensiune
Descărcările electrice se amorsează succesiv şi se localizează selectiv în diferite

zone ale interstiţiului în funcţie de realizarea locală a condiţiilor disruptive, în raport cu
distanţa dintre cele două corpuri metalice şi cu proprietăţile dielectrice ale mediului.
Fiecare dintre aceste impulsuri, acţionând în mod discontinuu, constituie un
proces elementar de eroziune desfăşurat într-un spaţiu restrâns format din coloana
descărcării înconjurată de lichidul de lucru.
Eroziunea electrică face parte din categoria procedeelor tehnologice de
prelucrare neconvenţionale destinate doar materialelor electro-conducătoare
 Prelucrarea prin eroziune electrică se bazează pe efectul eroziv al unor
descărcări electrice sub formă de impulsuri, descărcări amorsate între electrodul
sculă (Es) şi semifabricat (Ep), izolaţi de un lichid dielectric şi în condiţiile
existenţei unui echipament care să permită desfăşurarea în timp a prelucrării.
 În cadrul acestei prelucrări, descărcarea electrică are loc într-un timp extrem de
scurt, de 10-8...10-2 s, distanţa dintre cei doi electrozi variind în limitele 2 ...
2000 μm. Fiecare dintre aceste descărcări se constituie într-un proces elementar
şi separat.
Fenomenul cel mai important care stă la baza fenomenului de descărcare a energiei
electrice în spaţiul dintre electrozi este cel de amorsare a canalului de descărcare.
Descărcarea electrică într-un mediu dielectric (electro-izolant) cum este cel dintre
electrozi, se poate produce doar în momentul în care acest mediu devine pe o cale
oarecare electro-conducător.
Succesiunea fazelor amorsării canalului de descărcare:

La un moment dat, forţa electrostatică (dezvoltată de câmpul electrostatic)
aplicată particulelor elementare depăşeşte forţa cu care acestea sunt ţinute în reţeaua
moleculară, eliberându-le. Particula elementară de sarcină negativă va fi accelerată
în direcţia electrodului pozitiv (anodul). În acest moment, prin apariţia chiar şi a
unui singur purtător de sarcină, apare un curent electric ce schimbă caracterul
mediului dintre cei doi electrozi din electro-izolant în electro-conducător.
În deplasarea sa accelerată spre anod, electronul va întâlni molecule ale mediului

dielectric. Ciocnirile din spaţiul interelectrozi vor fi atât de tip elastic cât şi de tip
neelastic. În cazul ciocnirilor neelastice dintre electroni şi moleculele mediului, acestea
din urmă disociază în purtători de sarcină elementară: electroni şi ioni. Particule
rezultate vor fi accelerate în câmpul electrostatic, la rândul lor bombardând alte
molecule. În urma ciocnirilor elastice electronii vor ceda o parte din energia lor cinetică,
determinând în felul acesta un prim proces de creştere a temperaturii
Descărcarea energiei electrice în interstiţiul de lucru dintre cei doi electrozi duce
la formarea unor microcanale cilindrice pe vârful microneregularităţilor, acolo unde
stratul de lichid dielectric este străpuns având o rezistenţă mai mică. Aceste canale au
diametrul de la câţiva microni până la 700…900 µm, iar lungimea lor este cuprinsă între
100 şi 600 µm. În aceste canale, ca urmare a fenomenului de ionizare a mediului, are loc
formarea plasmei la temperatura de circa 87.000ºC, care topeşte şi vaporizează rapid o
parte din vârful microneregularităţilor. Trecerea materialului dintr-o stare fizică într-alta
are loc cu generarea de microexplozii.
Simultan cu descărcarea energiei electrice apar şi unde de şoc mecanice, care, împreună
cu gazele formate, deformează canalele ionizate sub formă elipsoidică şi scot în acelaşi
timp produsele electroerozive din microcraterele formate
Cerinţe ce trebuie îndeplinite:

 electrozii Es şi Ep, trebuie să fie realizaţi din materiale electro-conducătoare,
capabile să asigure introducerea energiei electrice direct în interstiţiul de lucru;
 alegerea materialului electrodului sculă trebuie făcută astfel încât să se asigure o
densitate de curent electronic cât mai mare, în vederea obţinerii unei prelevări
maxime (materiale uzuale: cupru, grafit, wolfram-cupru).
 prelucrarea trebuie făcută într-un mediu lichid, deoarece acesta este singurul
care poate pune la dispoziţie suficiente molecule disociabile, în condiţiile
specifice prelucrării prin eroziune electrică;
 impulsurile trebuie să aibă o durată mică astfel încât să se evite transformarea
descărcării în arc electric.
 trebuie evitată apariţia scurtcircuitelor.
Prelucrări prin eroziune electrică
Prelucrările prin eroziune electrică se diferenţiază, din punctul de vedere al

principiilor de lucru, prin natura electrodului sculă cu care se efectuează prelucrarea
– cu electrod masiv sau fir – rezultând astfel şi cele două grupe de utilaje
prelucrătoare prin intermediul acestui procedeu.
Prelucrarea cu electrod masiv(curs 2-12.03.2007)
Principiile de lucru ce stau la baza prelucrării prin eroziune electrică permit

generarea unor suprafeţe oricât de complicate, în materiale de orice duritate
Prelucrarea este relativ simplă, deoarece se realizează cu o maşină unealtă a
cărei cinematică trebuie să asigure doar o mişcare după o singură direcţie, cea de
avans, egală ca mărime cu viteza de erodare a materialului. Forma părţii active a
electrodului sculă se regăseşte astfel în forma suprafeţei prelucrate.
Majoritatea maşinilor ce prelucrează cu electrod masiv au posibilitatea

executării mai multor mişcări ale Es. S-au dezvoltat procedee care permit mişcarea /
rotirea a cel puţin a unuia dintre cei doi electrozi (Es, Ep) sau deplasarea
electrodului sculă după traiectorii complexe. Pot fi executate mişcări singulare sau
combinate pe oricare dintre axele unui sistem de coordonate, pentru obţinerea
cavităţilor cu profil complex, de exemplu matriţe destinate prelucrării prin
deformare sau injectării maselor plastice.
Circulaţia lichidului de lucru:

 spălarea interstiţiului prin refulare (a şi c), care asigură stabilitatea procesului
electroeroziv, diminuează precizia prelucrării (conicitate de circa 0,02/10 mm) şi
nu trebuie utilizată la treceri de finisare;
 spălarea interstiţiului prin aspiraţie (b şi d), deşi asigură o precizie mai bună
(conicitate de circa 0,01/10 mm), diminuează stabilitatea procesului prin
reţinerea bulelor de deşeu gazos şi trebuie utilizată în special la treceri de
finisare.
 dimensiunile orificiilor practicate în electrodul sculă pentru circulaţia

dielectricului sunt de Ø 1…3 mm, iar lungimea lor trebuie să fie în final, după
uzarea electrodului de minimum 4…5 mm;
 amplasarea orificiilor se face la distanţe de 20…40 mm, asigurând cel puţin un
orificiu de spălare la o porţiune de Ø 80 mm a suprafeţei active a electrodului
sculă.
Prelucrarea suprafeţelor netehnologice
 Debitarea materialelor dure

Operaţia se poate realiza fie prin utilizarea unor electrozi sculă de forma unor plăci sau
discuri fie prin utilizarea procedeului de tăiere cu fir sau bandă
Prelucrarea cu electrod filiform
Acest procedeu se utilizează pentru generarea unor contururi complexe, în

piese de grosime relativ mică
Pot realiza precizii de ± 0,002 mm şi chiar mai bune, în condiţiile unei
rugozităţi a suprafeţei de Ra = 0,18 μm la prelucrarea carburilor metalice şi
de Ra < 0,1 μm la prelucrarea oţelurilor.
Batiurile, în marea majoritate a cazurilor, sunt de formă deschisă – C sau
portal, utilizându-se atât construcţii turnate cât şi sudate
Maşini pentru prelucrări cu electrod filiform
1. Rola debitoare
2. Rola de ghidare
3. Rola de antrenare
4. Sistem de mărunţire a sârmei
5. Container
Prelucrarea prin eroziune electrochimică (curs 3-19.03.2007)
Principiul prelucrării
Prelucrarea dimensională prin eroziune electrochimică are la bază procesul de
dizolvare anodică.
Obiectul prelucrării (piesa) este legat la anodul (+) unei surse de curent continuu, iar
obiectul de transfer la catodul (-) aceleiaşi surse. Între cei doi electrozi se introduce
un electrolit, care, în prezenţa câmpului electric, generează o serie de procese fizice
şi chimice, dintre care o parte duc la erodarea progresivă a obiectului prelucrării.
O tensiune scăzută de 7…25 V este în general aplicată între cei doi electrozi
menţinuţi la un mic interstiţiu unul faţă de celălalt (0,025…0,50 mm). Electrolitul
(de regulă o soluţie de NaCl sau NaNO3) este forţat să curgă printre cei doi electrozi
cu viteză mare (30…60 m/s) pentru a elimina produsele reziduale din zona de lucru.
Ca urmare a acţiunii agentului eroziv, de pe suprafaţa obiectului prelucrării se

detaşează particule sub formă de ioni ai metalului de prelucrat, care rămân în mediul
de lucru sub formă de hidroxizi.
Acţiunea agentului eroziv este dirijată doar spre obiectul prelucrării (piesă),
asigurându-se astfel realizarea procesului de eroziune fără ca scula să se uzeze, ceea
ce constituie un avantaj al prelucrării.
În funcţie de gradul de complexitate, suprafeţele prelucrate prin eroziune electrochimică

pot fi împărţite în suprafeţe frontale (simple) şi complexe (spaţiale).
Fenomenul de pasivare
Pasivarea este fenomenul care provoacă o frânare a procesului de dizolvare anodică.
Pentru asigurarea continuităţii eroziunii trebuie luate măsuri de activare permanentă
a suprafeţelor utile ale electrozilor.
Depasivarea se poate realiza natural sau forţat pe cale chimică, hidrodinamică,

mecanică cu corp solid sau electrică, după cum urmează :
-depasivarea naturală este realizată prin degajările de gaze şi prin dizolvare;
-depasivarea chimică constă în introducerea în mediul de lucru a unor agenţi chimici
cu rol de îndepărtare a stratului pasiv;
-depasivarea hidrodinamică se realizează prin circularea forţată a electrolitului în
interstiţiul de lucru;
-depasivarea mecanică este asigurată printr-o acţiune mecanică a unui corp solid
care freacă suprafeţele electrozilor;
-depasivarea electrică se realizează prin schimbarea periodică a polarităţii
electrozilor.
Procese în spaţiul de lucru elementar

Dacă se aplică o tensiune continuă pe doi electrozi aflaţi într-un electrolit, atunci
circuitul electric între anod şi catod se închide prin intermediul electrolitului.
Trecerea curentului este asigurată de ionii moleculelor disociate ai soluţiei de
electrolit.
Me+ + Cl- à MeCln
2Na+ + 2H2O = 2NaOH + H2 ↑
NaOH + MeCln à Me(OH)n ↓

Procese în spaţiul de lucru tehnologic

Zona activă dintre obiectul de transfer şi obiectul prelucrării constituie spaţiul sau
interstiţiul de lucru tehnologic.
Celula electrochimică este formată din cuva 1 cu electrolit, în care este introdus
metalul de prelucrat 2, legat la polul pozitiv al unui generator de curent continuu 3,
şi un alt metal 4, legat la polul negativ.
Datorită forţei electromotoare a sursei de curent, între anod şi catod, prin

intermediul electrolitului, se închide un circuit electric. Transportul curentului se
face de către ionii moleculelor disociate ale soluţiei de electrolit, care, sub influenţa
câmpului electric, se deplasează spre electrozii cu sarcini contrarii.
Cantitatea de metal P, dizolvată de pe anod în timpul prelucrării este dată de legea

lui Faraday :
P = K ⋅ ∫ I ⋅ dt = K ⋅q
K = echivalentul electrochimic al metalului ce se prelucrează ;

I = intensitatea curentului ce trece prin soluţie ;
q = cantitatea de electricitate ce trece prin soluţie
Dacă echivalentul electrochimic K se exprimă în funcţie de echivalentul gram m, relaţia

devine :
m
P = ⋅q
F
F = cantitatea de electricitate necesară pentru dizolvarea unui echivalent gram (F =

96.500 C).
P m
Volumul V de metal dizolvat : V = ρ = F ⋅ ρ ⋅ q
ρ = densitatea metalului dizolvat.

m
Notaţie: Vsp =
F ⋅ρ
à Volumul specific de material dizolvat
Dacă se ţine cont că nu toată cantitatea de electricitate furnizată de generator

participă efectiv la dizolvarea metalului, în calcule intervine şi randamentul de
curent η. Volumul de material îndepărtat devine în acest caz :
V = Vsp ⋅ I ⋅ t ⋅η
Vef = Vsp ⋅η
Notaţie: à Volumul efectiv de material dizolvat
à V = Vef ⋅ I ⋅ t
Legea lui Ohm: UL

I =
R
UL = căderea de tensiune în electrolit ;

R = rezistenţa electrolitului în interstiţiul de lucru.
s
R =
χ⋅A
s = distanţa dintre electrozi (interstiţiul de lucru);

κ = conductibilitatea soluţiei de electrolit;
A = suprafaţa frontală a electrozilor.
UL ⋅ χ ⋅ A
V = Vef ⋅ ⋅t
s
În timpul de lucru dt se dizolvă metal pe o adâncime ds, volumul dizolvat fiind :

dV = A·ds. Se poate scrie că :
UL ⋅ χ ⋅ A
dV = A ⋅ ds = Vef ⋅ ⋅ dt
s
A ⋅ ds U ⋅χ ⋅A
= Vef ⋅ L
dt s
Notând cu vA = ds/dt = viteza de prelucrare = viteza de dizolvare a metalului è

U L ⋅ χ ⋅Vef C
vA = vA =
s s
Dacă cei doi electrozi sunt ficşi (imobili), rezultă faptul că în timp, interstiţiul dintre
ei se măreşte, iar viteza de prelucrare scade.
A ⋅ ds U ⋅χ ⋅A
= Vef ⋅ L
dt s
s2 s ⋅ ds = U ⋅ χ ⋅Vef ⋅ dt
= U L ⋅ χ ⋅Vef ⋅Lt + C1 prin integrare:
2
la t = 0 à s = si à C1 = si2/2
s = si2 + 2 ⋅U L ⋅ χ ⋅Vef ⋅ t
Caracteristici de prelucrare
Pentru localizarea procesului de eroziune trebuie să se asigure catodului (sculei) o
anumită formă bine determinată, care să ţină seama atât de suprafaţa de prelucrat,
cât şi de materialul piesei, de electrolitul folosit şi de caracteristicile regimului de
prelucrare.
Utilaje şi echipamente tehnologice la prelucrarea

electrochimică
Maşinile de prelucrat prin eroziune electrochimică se pot clasifica, la fel ca şi

procedeele de prelucrare:
-după modul în care se realizează depasivarea;

-după modul de generare a suprafeţei;
-după operaţia realizată.
Maşini de prelucrat electrochimic cu depasivare hidrodinamică
Maşina dispune de o cameră de lucru închisă, care împiedică răspândirea

electrolitului pompat la o presiune ridicată (circa 20 bar).
Camera de lucru dispune de un ventilator, al cărui debit trebuie astfel
dimensionat încât să nu permită creşterea concentraţiei de hidrogen peste 2 %.
Sistemul de curăţire a electrolitului trebuie să asigure o concentraţie volumică în
hidroxid mai mică de 5 %.
Filtrul F va fi astfel dimensionat încât să reţină toate particulele cu dimensiuni
apropiate de dimensiunea interstiţiului de lucru (25…75 µm)
Capacitatea rezervorului pentru electrolit se alege astfel încât să asigure de 5…

10 ori debitul pompei P.
Sistemul de termostatare a electrolitului trebuie să asigure menţinerea acestuia în
limitele temperaturii de lucru optime, cu o precizie de ± 1ºC. Temperatura optimă a
electrolitului este cuprinsă între 20..60ºC, funcţie de natura acestuia.
Caracteristicile de bază ale sistemelor de avans sunt următoarele :
-viteze mici de avans : 0…15 mm/min ;
-inerţie redusă ;
-posibilitatea realizării unor forţe mari de avans, proporţionale cu presiunea
electrolitului şi suprafaţa de prelucrare.
Maşini de prelucrat electrochimic cu depasivare mecanică
Elementul de activare exercită o anumită presiune asupra obiectului prelucrării

şi o mişcare relativă în raport cu aceasta, asigurând îndepărtarea stratului pasiv. El nu
este inclus în circuitul electric.
Operaţia de lustruire:
Catodul execută o mişcare de rotaţie şi de translaţie în raport cu obiectul prelucrării, iar
elementul de activare apasă cu o presiune de 0,5…1,5 bari. Viteza de lustruire este
cuprinsă între 2 şi 5 m/s.
Rectificarea pentru ascuţirea sculelor aşchietoare armate cu plăcuţe

din carburi metalice
Ascuţirea electrochimică se realizează cu lichide pasivizante, iar datorită faptului

că activarea este obţinută simultan cu componenta mecanică, abrazivă, de
prelucrare, electrolitul este adus în zona de lucru la joasă presiune, printr-un ajutaj
exterior.
Generatorul de curent continuu este de joasă tensiune (< 10 V), iar în funcţie de
suprafaţa maximă prelucrată se alege intensitatea curentului pe care acesta trebuie să
o asigure (200…2000 A).
Obiectul de transfer este construit sub formă de disc metalic, diamantat pe
suprafaţa lui activă. Datorită vitezei periferice ridicate a discului, electrolitul este
pulverizat sub formă de ceaţă, iar pentru a evita împrăştierea lui, se foloseşte un
sistem exhaustor.
EROZIUNEA ABRAZIVĂ(curs4-26.03.2007)
Eroziunea abrazivă este o metodă tehnologică de prelucrare dimensională care

constă în aşchierea - zgârierea - deformarea plastică a suprafeţei piesei de către
granulele abrazive amplasate într-un suport solid, lichid, gazos sau magnetic. Acest
procedeu se bazează pe distrugerea integrităţii şi prelevarea adaosului de prelucrare de
pe suprafaţa unei piese prin acţiunea dinamică a agenţilor erozivi, materializaţi sub
forma unor particule solide (granule abrazive).
Utilizarea particulelor abrazive drept scule aşchietoare are ca principale
obiective obţinerea unor suprafeţe de o calitate deosebită, cu o înaltă precizie
dimensională, de formă şi poziţie. Atingerea acestor scopuri presupune însă ca
adaosul de prelucrare să aibă valori foarte mici, uneori submicronice.
Eroziunea abrazivă se poate realiza:

-cu granule fixate într-un corp solid (rectificare, honuire etc.);

-cu granule semilibere, înglobate într-un câmp magnetic sau într-un mediu lichid
vâscos (finisarea magneto - abrazivă, lepuirea, prelucrarea dimensională ultrasonică
etc);
-cu granule libere, puse în mişcare de un lichid cu vâscozitate mică sau de un gaz
(debitarea cu jet abraziv).
CARACTERISTICILE PRELUCRĂRII PRIN EROZIUNE ABRAZIVĂ
Granula abrazivă are o formă neregulată, cu muchii ascuţite şi cu vârfuri

rotunjite, având o rază de bontire ρ . Existenţa acestei raze este benefică, deoarece ea
asigură rezistenţa corespunzătoare a grăuntelui. În timpul prelucrării, vârful se toceşte,
raza de bontire devine tot mai mare, granula abrazivă pierzându-şi proprietăţile
aşchietoare.
Dacă grosimea aşchiei este cu mult mai mică decât raza de bontire (h1 << ρ ), are
loc o alunecare a granulei pe obiectul de prelucrat, fără ca prin aceasta să aibă loc o
îndepărtare de material, ci doar o deformare elastică a acestuia. În cazul în care

grosimea aşchiei şi raza de bontire au acelaşi ordin de mărime (h2 ≈ ρ ), granula va
deforma plastic materialul şi-l va zgâria. În situaţia în care grosimea aşchiei este cu mult
mai mare decât raza ρ (h3 >> ρ ), va avea loc o îndepărtare a adaosului de prelucrare
după schemele convenţionale (de exemplu, ca la strunjire).
Dacă duritatea abrazivului Ha este mai mică decât cea a materialului piesei Hp,
eroziunea nu va avea loc (zona I).
În zona a II-a, cantitatea de material îndepărtată este proporţională cu duritatea
abrazivului, până când, aceasta din urmă atinge valoarea Ha = K·Hp, unde
coeficientul K ia valori cuprinse în intervalul 1,4....1,6.
METODE DE PRELUCRARE PRIN EROZIUNE CU FLUIDE ŞI SUSPENSII

ABRAZIVE
Eroziunea cu fluide şi suspensii abrazive are ca principală aplicabilitate

superfinisarea suprafeţelor pieselor, nefiind însă excluse operaţiile de debitare,
degroşare sau finisare, la care rugozitatea obţinută are valori mai mari. Comparativ cu
alte procedee de prelucrare, eroziunea abrazivă asigură cea mai bună calitate a
suprafeţelor, rugozităţile rezultate fiind de ordinul Ra = 0,32...0,0002 µ m.
Metodele de prelucrare prin eroziune cu fluide şi suspensii abrazive se pot clasifica în

funcţie de mai multe criterii, după cum urmează:
-după tipul de energie folosită pentru activarea eroziunii

-energia cinetică a fluidelor aflate în mişcare (a);
-energia ultrasonică (b);
-energia unui câmp magnetic sau electromagnetic (c).
-după gradul de mobilitate al granulelor abrazive:

-granule cu grad ridicat de mobilitate, antrenate de jeturi de fluid;
-granule mobile, aflate în suspensie în diferite lichide;
-granule cu un grad scăzut de mobilitate, situate în câmpuri magnetice.
-după modul de generare a suprafeţelor:
-prin copiere;
-prin generare cinematică.
-după genul operaţiei:
-lepuire;
-prelucrare dimensională ultrasonică;
-debavurare ultrasonică;
-finisare magneto - abrazivă;
-debitare cu jet abraziv;
-prelucrare prin emisie elastică etc.
MATERIALE ABRAZIVE
Proprietăţile materialelor abrazive:

-duritate;
-tenacitate;
-capacitate abrazivă;
-granulaţie.
Duritatea abrazivilor - Se defineşte ca fiind capacitatea unui material de a opune

rezistenţă la o acţiune mecanică menită să-l distrugă. Un material este considerat cu atât
mai dur cu cât rezistenţa opusă distrugerii sale este mai mare.
Tenacitatea abrazivilor - Este proprietatea care caracterizează friabilitatea materialelor

abrazive, adică acea însuşire a granulelor de a se sfărâma sub acţiunea unor sarcini
aplicate prin şoc. Tenacitatea este exprimată în procente şi scoate în evidenţă cantitatea
de material abraziv care a rezistat operaţiei de sfărâmare.
Capacitatea abrazivă - Exprimă cantitatea de material evacuată în timp de către un

material abraziv, raportată la cea îndepărtată de către diamant.
Granulaţia abrazivilor - Granulele abrazive se definesc ca fiind acele particule

ale căror mărimi maxime nu depăşesc 5 mm şi care au raportul dintre dimensiunea
maximă şi cea minimă mai mic decât 3.Granulaţia abrazivilor reprezintă acea
proprietate care are rolul de a exprima cantitativ dimensiunile particulelor.
CLASIFICAREA MATERIALELOR ABRAZIVE
- În funcţie de provenienţa lor, materialele abrazive pot fi naturale sau sintetice.
Materialele sintetice sunt cel mai des utilizate în construcţia sculelor abrazive
datorită durităţii lor mai mari decât cea a materialelor naturale, precum şi din cauza
posibilităţii obţinerii unei uniformităţi a dimensiunilor granulelor. Principalele materiale
sintetice cunoscute sunt corindonul sintetic (electrocorindonul), carbura de siliciu

(carborundul), carbura de bor, nitrura cubică de bor şi diamantul sintetic.
- În funcţie de mărimea lor, particulele abrazive se clasifică în:

-granule:
-grobe (630 ≤ b ≤ 2500);
-medii (160 ≤ b ≤ 500);
-fine (pulberi) (40 ≤ b < 160).
-micropulberi (3 ≤ b < 40).
Alegerea materialelor după granulaţie
În funcţie de operaţiile executate se recomandă următoarele granulaţii:

-pentru debitări şi degroşări: granule grobe;
-pentru debavurări: granule grobe şi medii;
-pentru finisări: granule medii şi fine;
-pentru superfinisări: micropulberi
PRELUCRAREA ABRAZIVĂ PRIN LEPUIRE(curs5-2.04.2007)
Lepuirea este procedeul de netezire a suprafeţelor prin eroziune abrazivă la care,

conform STAS 5456 – 80, îndepărtarea adaosului de material se obţine cu ajutorul unor
granule situate la interfaţa dintre obiectul de transfer şi piesa supusă prelucrării.
Lepuirea face parte din categoria operaţiilor de netezire a suprafeţelor,
principalele scopuri urmărite fiind:
-creşterea preciziilor dimensionale şi geometrice;
-teşirea microasperităţilor suprafeţelor;
-corectarea poziţiei reciproce a elementelor geometrice ale obiectelor prelucrate;
-mărirea ariei de contact a pieselor conjugate.
Prin lepuire se pot prelucra aproape toate materialele, ca de exemplu metalele, ceramica,
sticla, cele naturale de tipul granitului, marmurei, bazaltului, pietrelor preţioase,
materialele din domeniul semiconductoarelor, siliciul, germaniul, precum şi grafitul sau
chiar diamantul.
Prin deplasarea relativă dintre obiectul de transfer 1 şi piesa 3, în prezenţa pulberii

abrazive aflată în suspensie într-un lichid 2, are loc îndepărtarea adaosului de prelucrare.
Pentru ca eroziunea să poată avea loc, este necesar ca între piesă şi sculă să existe o
anumită apăsare dată de forţa F.
Netezirea suprafeţelor prin lepuire se poate realiza prin trei metode:

-prin aşchiere mecanică, atunci când obiectul de transfer coincide cu scula de lucru
şi se prezintă sub forma unui corp (disc) abraziv;
-prin aşchiere mecano – chimică, atunci când pe lângă acţiunea erozivă a granulelor
are loc şi o acţiune chimică a pastei abrazive. Aceasta înmoaie stratul de oxizi de la
suprafaţa piesei, permiţând îndepărtarea adaosului de prelucrare cu ajutorul unor
abrazivi mai puţin duri.
-prin aşchiere hidrodinamică, adică prin imprimarea unei curgeri turbulente a
suspensiei abrazive în spaţiul dintre obiectul de transfer şi piesă.
Comparaţie referitoare la performanţele diferitelor metode de prelucrare a materialelor

ceramice:
MECANISMUL ÎNDEPĂRTĂRII DE MATERIAL DE PE SUPRAFAŢA

SEMIFABRICATULUI
În cazul materialelor casante şi dure, la suprafaţa piesei sunt generate fisuri care, în
timp, formează o reţea şi duc la smulgerea de material.
Abordările clasice ale prelucrării prin lepuire afirmă că suprafeţele obţinute sunt
rezultante ale urmelor (rizurilor) lăsate pe piesă de către granulele abrazive.
Studii mai recente, bazate pe imagini captate cu ajutorul microscoapelor

electronice, afirmă însă că suprafaţa obţinută în urma lepuirii este rezultanta tuturor
craterelor elementare determinate de pătrunderea (indentarea) granulelor abrazive în
material.
CARACTERISTICI ALE SUPRAFEŢELOR PRELUCRATE PRIN LEPUIRE
Stratul superficial - Solicitările mecanice la care este supus semifabricatul au ca

efecte deformarea plastică a stratului superficial şi deci o ecruisare a acestuia, însoţite de
ridicarea nivelului microdurităţii. De asemenea, creşterea locală a temperaturilor
conduce la o modificare a stării de tensiuni din strat.
Rugozitatea suprafeţelor lepuite
MODELAREA LEPUIRII SUPRAFEŢELOR PLANE
Modelul sferic
P1 Eg + E p
hp = = 0,2832 ⋅ G p2 ⋅ d max ⋅ ( )2
π ⋅ d max ⋅τ t Eg ⋅ E p
E g + Es
hs = 0,2832 ⋅ G ⋅ d max ⋅ (
2
s ) 2
E g ⋅ Es
unde:
Eg = modulul de elasticitate longitudinală al materialului granulei abrazive;
Ep = modulul de elasticitate longitudinală al materialului suprafeţei de prelucrat;
dmax = diametrul maxim al granulei abrazive;
P1 = forţa de apăsare exercitată de o singură granulă abrazivă;
Gp reprezintă modulul de elasticitate transversală a materialului de prelucrat
METODE CONVENŢIONALE ŞI NECONVENŢIONALE DE

PRELUCRARE PRIN LEPUIRE(curs6-16.04.2007)
Lepuirea suprafeţelor plane -Poate fi realizată cu unul sau cu două discuri, pentru
prelucrarea unei singure suprafeţe sau a două feţe plan - paralele ale aceleiaşi piese
În schemă este prezentată finisarea unei singure suprafeţe plane cu ajutorul unui disc,
între cele două elemente introducându-se suspensia abrazivă prin stropire. Acest tip de
prelucrare, la care abrazivul ajunge în zona de lucru sub forma unui jet, este cunoscut şi
sub numele de hidropolizare.
Ca urmare a unei mişcări planetare, piesele descriu traiectorii epi-, respectiv

hipocicloidale, în funcţie de sensurile de rotaţie ale discurilor de lepuit şi ale coliviei.
Lepuirea suprafeţelor de revoluţie -Se aplică la finisarea suprafeţelor cilindrice şi

conice, exterioare sau interioare
Lepuirea simultană a mai multor suprafeţe cilindrice exterioare:
Lepuirea suprafeţelor complexe

Lepuirea hidrodinamica
Lepuirea vibratorie (ULTRASONICĂ)

MAŞINI DE LEPUIT ŞI ACCESORII
Maşini de lepuit plan
• Me - D1 - D2 - z1 / z2 - D3 - D4 - discul superior 2;
• Me - D1 - D2 - z3 / z4 - discul inferior 1;
• Me - D1 - D2 - z3 / z4 - z5 / z6 - C2 - z7 / z8 - excentricul 5.
PRELUCRAREA PRIN EROZIUNE MAGNETO-

ABRAZIVĂ(curs 7-23.04.2007)
PRINCIPIUL PRELUCRĂRII
Prelucrarea suprafeţelor prin eroziune magneto - abrazivă se realizează cu
ajutorul unor medii de lucru cu proprietăţi concomitent magnetice şi abrazive,
liantul granulelor constituindu-l câmpul magnetic. Mediile de lucru utilizate sunt
pulberile magneto - abrazive, în diferite compoziţii şi concentraţii, care formează
aşa - numitele "perii magneto - abrazive " sau "scule magneto - abrazive"
Prelucrarea magneto-abrazivă presupune în primul rând, contactul cu suprafaţa
semifabricatului al unei granule abrazive. Pentru a rămâne în contact cu suprafaţa de
prelucrat, inclusiv în condiţiile existenţei unei mişcări realizate de către granulă
şi/sau semifabricat, sunt necesare, pe de o parte, existenţa unui câmp magnetic
suficient de puternic, iar pe de altă parte, granula trebuie să dispună de proprietăţi
feromagnetice.
Existenţa unor deplasări relative între "firele periei" abrazive şi suprafaţa
semifabricatului va determina un proces de microaşchiere, în cazul în care muchiile
granulei în contact cu semifabricatul sunt suficient de ascuţite sau un proces de

microdeformare superficială, dacă muchiile sunt mai puţin ascuţite
CARACTERISTICI GENERALE ALE EROZIUNII MAGNETO - ABRAZIVE

Eroziunea magneto - abrazivă face parte din categoria metodelor tehnologice de
prelucrare dimensională situată la graniţa dintre procedeele convenţionale şi cele
neconvenţionale. Caracterul convenţional al prelucrării este dat de modalitatea prin
care se îndepărtează adaosul de prelucrare (aşchiere cu granule abrazive), iar cel
neconvenţional derivă din tipul de energie (magnetică) introdusă în zona de lucru.
Avantajele prelucrării pieselor prin eroziune magneto - abrazivă:
-este prezent fenomenul de "autoascuţire" permanentă a "periei magneto -
abrazive", prin faptul că muchiile uzate ale granulelor se reorientează continuu;
-nu apare fenomenul de "îmbâcsire", caracteristic corpurilor abrazive (pietre de
rectificat, de polizor etc);
-duritatea "periei magneto - abrazive" poate fi uşor reglată, între anumite limite, în
funcţie de natura materialului obiectului de prelucrat;
-se pot prelucra cu uşurinţă alezaje cu diametre foarte mici, prin utilizarea unor
pulberi magneto - abrazive cu o granulaţie fină;
-datorită forţelor care apar în timpul prelucrării, tensiunile remanente au valori
reduse.
Dezavantajele prelucrării pieselor prin eroziune magneto - abrazivă:
-în urma prelucrării rezultă un câmp magnetic remanent;
-obţinerea unor pulberi cu caracteristici concomitent abrazive şi magnetice
presupune o tehnologie complexă;
-procedeul nu poate fi aplicat unor piese cu dimensiuni prea mari datorită
complexităţii utilajelor necesare.
Prelucrarea prin eroziune magneto - abrazivă, prin performanţele pe care le
realizează din punctul de vedere al calităţii suprafeţelor şi al preciziei dimensionale
şi geometrice, se încadrează în categoria procedeelor de superfinisare. Performanţele
obţinute sunt apropiate sau chiar superioare celor realizate prin lepuire sau
vibronetezire.
CLASIFICAREA METODELOR DE PRELUCRARE PRIN EROZIUNE

MAGNETO - ABRAZIVĂ
A. după forma suprafeţei prelucrate;
B. după componentele sistemului de prelucrare care execută mişcările de lucru;
C. după tipul inductorului magnetic.
A. După forma suprafeţei prelucrate
B. După mişcările necesare prelucrării

OP mobil – OT fix;
OP fix – OT mobil;
OP – OT mobile
C. După tipul inductorului magnetic

-de curent continuu;
-de curent alternativ monofazat sau trifazat;
-cu magneţi permanenţi reglabili sau nereglabili;
-combinate.
MATERIALE UTILIZATE CA MEDII DE LUCRU

Materialele recomandate pentru constituirea mediilor de lucru se împart în mai
multe categorii:
-granulele feromagnetice
-granulele compozite
-suspensii abrazive
granulele feromagnetice sunt obţinute din materiale cu proprietăţi concomitent
abrazive şi magnetice. Cele mai des utilizate materiale de acest tip sunt feroborul,
ferowolframul şi fonta dură.
granulele compozite sunt alcătuite dintr-o matrice cu proprietăţi feromagnetice
care înglobează mai multe particule abrazive.
Dimensiunile granulelor compozite sunt de ordinul D = 100...200 µ m, iar cele ale
particulelor abrazive: d = 5...30 µ m.
suspensii abrazive sunt lichide la care granulele sunt imersate într-un ferofluid.
Utilizarea ferofluidelor este recomandată la finisarea suprafeţelor interioare de mici
dimensiuni sau a celor greu accesibile, datorită proprietăţii acestor lichide de a uda
toate suprafeţele şi de a fi poziţionate şi menţinute exact când şi unde este necesar,
prin crearea, din exterior, a unui câmp magnetic.
Ferofluidele (sau lichidele magnetice) sunt dispersii de particule magnetice de
foarte mici dimensiuni într-un lichid de bază (uzual apă, petrol, siliconi). Fiecare
particulă coloidală aflată în lichid reprezintă un mic magnet permanent, care tinde să
se alinieze după direcţia câmpului magnetic exterior. Datorită dimensiunilor lor
reduse (aproximativ 100 Å), precum şi datorită agitaţiei termice moleculare,
particulele magnetice sunt într-o permanentă mişcare, ceea ce împiedică
sedimentarea lor.
O proprietate importantă a ferofluidelor este aceea că menţin în stare de levitaţie
corpurile confecţionate din materiale nemagnetice.
Sistemul de forţe care acţionează asupra mediului de lucru

Fmed = forţa magnetică medie ce acţionează asupra granulelor;
Fms = forţa magnetică suplimentară dintre granule;

Fem = forţa electromagnetică dintre piesă şi granule;
Fg = forţa de gravitaţie a granulelor;
Fi = forţa de inerţie a granulelor faţă de mişcările piesei;
Fc = forţa centrifugală, datorată rotaţiei piesei;
Ffr = forţa de frecare între granule şi aer.
FR = Fmed + Fms + Fem + Fg + Fi + Fc + F fr
Determinarea caracteristicilor obiectului de transfer

INSTALAŢII DE PRELUCRARE PRIN EROZIUNE

MAGNETO – ABRAZIVĂ(curs 8-)
Instalaţii pentru finisarea suprafeţelor exterioare de revoluţie
Instalaţiile de prelucrare prin eroziune magneto - abrazivă a suprafeţelor exterioare de

revoluţie realizează următoarele performanţe:
-productivitatea procedeului: 10...20 mg/min;
-calitatea suprafeţelor obţinute: Ra = 0,01... 0,08 μm;
-timpul de finisare: 1... 10 minute, dependent de mărimea suprafeţelor de prelucrat.
Regimurile de prelucrare aplicate sunt:
-viteza la periferia obiectului de prelucrat: vp = 0,9... 2 m/s;
-viteza de avans longitudinal: wl = 0,15... 0,2 m/s;
-inducţia magnetică: B = 0,9... 1,2 T;
-interstiţiul de lucru: δ = 0,9... 1,5 mm.
Instalaţii pentru finisarea suprafeţelor interioare de revoluţie

Regimurile de lucru recomandate în cazul acestor instalaţii sunt următoarele:

-viteza periferică: vp = 1,2... 1,8 m/s;
-viteza de avans longitudinal: wl = 0,12... 0,16 m/s;
-inducţia magnetică: B = 0,3... 0,9 T;
-interstiţiul de lucru: δ = 1... 3 mm
Instalaţii pentru finisarea suprafeţelor plane
• viteza maximă a mişcării oscilatorii:vosc = 1,5... 2,5 m/s;

• inducţia magnetică: B = 0,5... 1,5 T;
• interstiţiul de lucru: δ = 1,5... 5 mm.
Instalaţii pentru finisarea suprafeţelor complexe

COMBINAREA EROZIUNII MAGNETO - ABRAZIVE CU ALTE PROCEDEE DE

PRELUCRARE
Ponderea cantităţii de material îndepărtată prin dizolvare anodică este superioară
celei înlăturate prin eroziune magneto - abrazivă, capacităţile de prelucrare fiind de
50...200 mm3/min·cm2 la finisarea carburilor metalice şi de 100... 300 mm3/min·cm2
pentru oţelurile rapide.

Sisteme de Deformare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sisteme de Deformare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

www.cartiaz.

ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Sisteme si tehnologii de deformare

Prelucrări prin eroziune

Prelevarea de material de pe suprafaţa semifabricatelor cu ajutorul metodelor

Metode tehnologice de prelucrare dimensională

Prelucrarea prin eroziune este o metodă tehnologică de finalitate, bazată pe

Generarea prin eroziune a suprafeţelor piesei presupune, la modul general, realizarea

Caracteristici generale comune :

Prelucrarea prin eroziune electrică

Prelucrarea prin eroziune electrică este un procedeu de îndepărtare a adaosului de

Descărcările electrice se amorsează succesiv şi se localizează selectiv în diferite

Succesiunea fazelor amorsării canalului de descărcare:

În deplasarea sa accelerată spre anod, electronul va întâlni molecule ale mediului

Cerinţe ce trebuie îndeplinite:

Prelucrări prin eroziune electrică

Prelucrările prin eroziune electrică se diferenţiază, din punctul de vedere al

Prelucrarea cu electrod masiv(curs 2-12.03.2007)

Principiile de lucru ce stau la baza prelucrării prin eroziune electrică permit

Majoritatea maşinilor ce prelucrează cu electrod masiv au posibilitatea

Circulaţia lichidului de lucru:

 dimensiunile orificiilor practicate în electrodul sculă pentru circulaţia

Prelucrarea suprafeţelor netehnologice

 Debitarea materialelor dure

Prelucrarea cu electrod filiform

Acest procedeu se utilizează pentru generarea unor contururi complexe, în

Maşini pentru prelucrări cu electrod filiform

Prelucrarea prin eroziune electrochimică (curs 3-19.03.2007)

Ca urmare a acţiunii agentului eroziv, de pe suprafaţa obiectului prelucrării se

În funcţie de gradul de complexitate, suprafeţele prelucrate prin eroziune electrochimică

Depasivarea se poate realiza natural sau forţat pe cale chimică, hidrodinamică,

Procese în spaţiul de lucru elementar

Me+ + Cl- à MeCln

2Na+ + 2H2O = 2NaOH + H2 ↑

NaOH + MeCln à Me(OH)n ↓

Procese în spaţiul de lucru tehnologic

Datorită forţei electromotoare a sursei de curent, între anod şi catod, prin

Cantitatea de metal P, dizolvată de pe anod în timpul prelucrării este dată de legea

K = echivalentul electrochimic al metalului ce se prelucrează ;

Dacă echivalentul electrochimic K se exprimă în funcţie de echivalentul gram m, relaţia

F = cantitatea de electricitate necesară pentru dizolvarea unui echivalent gram (F =

ρ = densitatea metalului dizolvat.

à Volumul specific de material dizolvat

Dacă se ţine cont că nu toată cantitatea de electricitate furnizată de generator

Legea lui Ohm: UL

UL = căderea de tensiune în electrolit ;

s = distanţa dintre electrozi (interstiţiul de lucru);

În timpul de lucru dt se dizolvă metal pe o adâncime ds, volumul dizolvat fiind :

Notând cu vA = ds/dt = viteza de prelucrare = viteza de dizolvare a metalului è

Utilaje şi echipamente tehnologice la prelucrarea

Maşinile de prelucrat prin eroziune electrochimică se pot clasifica, la fel ca şi

-după modul în care se realizează depasivarea;

Maşini de prelucrat electrochimic cu depasivare hidrodinamică

Maşina dispune de o cameră de lucru închisă, care împiedică răspândirea

Capacitatea rezervorului pentru electrolit se alege astfel încât să asigure de 5…

Maşini de prelucrat electrochimic cu depasivare mecanică

Elementul de activare exercită o anumită presiune asupra obiectului prelucrării

Rectificarea pentru ascuţirea sculelor aşchietoare armate cu plăcuţe

Ascuţirea electrochimică se realizează cu lichide pasivizante, iar datorită faptului

Eroziunea abrazivă este o metodă tehnologică de prelucrare dimensională care

Eroziunea abrazivă se poate realiza:

-cu granule fixate într-un corp solid (rectificare, honuire etc.);

CARACTERISTICILE PRELUCRĂRII PRIN EROZIUNE ABRAZIVĂ