Aspectul bioetic al experimentelor biomedicale asupra omului şi animalelor

Este binecunoscut faptul cã în ştiinţele biomedicale orice idee nu se testeazã imediat pe om. Se incepe cu o fazã de studiu de laborator, apoi experimentarea pe animale şi în cele din urma se ajunge in faza de experiment asupra fiinţei umane. Ultima etapã are loc doar în cazul cînd experimentarea preclinicã este rezonabil sigurã şi cînd cercetarea asupra fiinţei umane prezintã un interes major şi evident, nu comportã riscuri disproporţionale în raport cu importanta cunoaşterii din domeniul de cercetare respectiv.Testãrile noilor metode pedagogice asupra copiilor, studiile referitoare la nocivitatea muncii in faşa monitorului computerului, testul pe scafandri al unor noi compuşi respiratorii, determinarea la cosmonauţi a modificãrilor parametrilor fiziologici in stare de imponderabilitate de asemenea se prezintã drept experimente pe oameni. Experimentarea umanã este tot atat de veche ca si medicina. Medicul este impus sã inoveze, sã încerce ajustãrile terapeutice de fiecare datã cînd starea pacientului sãu depãşeşte cunoştinţele acumulate. Cum fiecare individ reacţioneaza la tratament într-o manierã particularã, atunci fiecare tratament constituie o aventurã care îl imbogãţeşte pe medic cu ceva nou. Astfel, medicina mult timp a rãmas empiricã, devenind experimentalã relativ mai tîrziu. James Lind întreprinde in anul 1747 cercetãri prin a compara metodic sub raport de eficacitate şase remedii propuse pentru scorbut, vitriol, otet, apã de mere,portocale si lãmîie, un preparat magistral propus de un chirurg. Experimentul a avut loc pe mare, la bordul unei corãbii. Subiecţii au fost 12 marinari care sufereau de scorbut. Lind i-a repartizat in 6 grupe a cîte 2, fiecare grupã primind un remediu diferit. Medicul a observat cã marinarii care au primit portocale si lãmîie se simţeau mai bine decat ceilalţi. El a conchis cã portocalele si lãmîele sunt un remediu contra scorbutului. Astfel s-a realizat prima experimentare terapeuticã controlatã asupra subiecţilor umani. în secolul al XVIII-lea variola fãcea ravagii in Europa. O metodã empiricã venitã din China a fost introdusã in Anglia. S-a început prin a fi testaţi, cu autorizţia regelui, 6 deţinuţi ai închisorii Newgate. Puşcarişii au supravieţuit si au fost graţiaţi. în anul 1798 Edward Jenner raporteazã cã in urma observaţiei s-a constatat cã ţãranii care aveau vaccinã nu s-au îmbolnavit atunci cînd li s-a inoculat variolã umanã. El singur a efectuat la 10 persoane o inoculare experimentalã de vaccinã, urmataã de inoculare de variolã. În secolul al XIX-lea medicina devine cu adevarat experimentalã. Bolnavii din spitale încep a fi supuşi tot mai frecvent la încercãri metodice. între anii 1821-1827 Pierre C. A. Luis, medic la Spitalul Charite din Paris, avînd dubii asupra acţiunilor benefice ale emisiei de sînge in pneumonie, repartizeazã in douã grupe bolnavii de pneumonie, amînînd emisia de sînge la una din grupe. El constatã cã în medie bolnavii la care scurgerea de sînge a fost amînatã se simţeau destul de bine. Luis publicã studiul sãu in anul 1835 şi ca urmare este intreruptã utilizarea medicalã a lipitorilor în pneumonii. Cazul talidomidei (1960-1961) a marcat o turnurã decisivã. Talidomida fusese comercializatã la începutul anilor `60 ca hipnotic dupã ce a trecut doar testul pe animale. Mii de copii au fost nascuţi cu focolemie, datoritã consumului de talidomidã de cãtre femeile gravide. Autoritãţile sanitare ale ţarilor industrializate au reacţionat dur, obligînd ca orice substanţã nouã propusã ca medicament pentru tratament uman, înainte de comercializare sã fie testatã la eficacitate si absentã de toxicitate prin efectuarea experimentãrilor metodice asupra fiinţelor umane. În general, medicii realizeazã o distincţie clarã între experimentarea cu “scop terapeutic” si experimentarea cu “scop cognitiv”. în realitate toatã experimentarea ştiinţificã în medicinã are o intenţie cognitivã: scopul ei este de a dobîndi o cunoaştere. Experimentarea “terapeuticã” constituie un test asupra unei persoane umane, a unui procedeu de tratament, de diagnostic care poate fi direct benefic pentru sãnãtatea acestei persoane, în acelaşi timp permite de a avansa cunoaşterea. 1

provocate prin administrarea substanţei unui organism viu. metoda. Atunci cînd se elaboreazã în plan de experimente care vor fi efectuate asupra unor persoane umane. se impun în acelaşi timp 3 probleme. Testele clinice se divizeazã traditional in 4 faze: Prima fazã constã în a efectua primele teste ale unei substanţe pe cîţiva voluntari sãnãtoşi în scopul aprecierii toleranţei sale in funcţie de dozã şi de a verifica proprietãţile sale farmacodinamice. aceasta pentru cã caracterul legal ale experimentelor asupra voluntarilor era admis sau greu. A treia fazã constã într-o comparaţie metodicã a noului tratament cu absenţa oricãrei lecuiri sau cu cel mai eficare tratament clasic. Dacã aceste studii sunt efectuate la modul serios şi nu în scop promoţional. care acceptã sã fie supuşi unor experimente medicale nu sunt remunerati. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. care la randul lor se divizeaza în 3 bunuri: 1) Este oare eficace planul experimental? Oare dã el şanse mai multe de a ajunge la o concluzie? 2) Vor servi oare cunoştinţele obţinute viitorilor bolnavi? 3) Cum sã facem ca bolnavii care participã la experimente sã nu fie lezaţi? Conflictul dintre bunuri este şi mai evident atunci cînd voluntarii care acceptã sã participe la experiment sunt sãnãtosi. Unii au afirmat chiar cã “voluntarii sãnãtoşi . Comisia nationalã americanã pentru protecţia subiecţilor umani contra cercetãrilor biomedicale şi de comportament a analizat acest risc într-un text despre “principiile etice ale cercetãrilor asupra subiecţilor umani”. Din toate acestea rezultã cã cercetãtorii care efectueazã astãzi experimente asupra fiinţelor umane sunt obligaţi: Sã elaboreze un protocol unde sã fie expus scopul cercetãrii. în Codul de la Norberg in 1947 se stipuleazã ca consimţãmîntul voluntar al subiectului uman este absolut esenţial. cum procedeazã o parte din industria farmaceuticã. este nevoie de a “produce maximum de avantaje şi de a reduce riscurile la minimum”. Ea a subliniat cã nici o activitate umanã nu este lipsitã de pericolul unui sau altui risc şi a amintit cã în cadrul cercetãrilor ştiinţifice. obligaţiile subiecţilor. rare si tardive. adoptat de cãtre ONU în anul 1960.Experimentarea “cognitivã” este o încercare susceptibilã de a produce avansarea cunoaşterii şi care nu comportã beneficii pentru sãnãtatea subiectelor experimentului. Peste tot a fost adoptatã legea conform cãreia nu se admite testarea unui medicament asupra unui copil înainte ca acesta sã fi fost corect testat pe adulţi. Codul de eticã al medicilor prusaci publicatã în anul 1900 stipuleazã cã atunci cînd unui bolnav ii se propune un tratament inovator. reafirmau urmãtoarele : “este interzis de a supune unui experiment medical sau ştiinţific o persoanã fãrã a avea consiţãmîntul ei liber. A 4 a fazã corespunde studiilor epidemiologice si farmacovigilente. urmînd o metodologie riguroasã si complexã. înainte de a începe orice experiment asupra fiinţelor umane se cere avizul unui comitet de eticã al cercetãrilor despre protocolul in cauzã. Aceastã procedurã garanteazã urmatoarele: calitatea eticã şi ştiinţificã a cercetãrilor efectuate asupra fiinţelor umane. Ea are scopul de a demonstra activitatea terapeuticã a medicamentului asupra unui grup larg de pacienţi. modul în care le va fi solicitat consimţãmîntul. adicã modificãrile organice sau funcţionale reproductibile si calculabile.” în Europa cercetãrile asupra fiinţei umane s-au dovedit a fi mai “cruţãtoare”. numãrul subiecţilor necesari pentru efectuarea experimentului. bolnavul trebuie prevenit cã el va fi supus unui tratament experimental. apoi ele oferã mijloace de a decela eventualele efecte indezirabile. La sfarşitul secolului al XX lea se afirmã cã subiectul cercetãrilor trebuie sã colaboreze sau sã fie un partener de cercetare. exact ca şi în cadrul altor activitãţi. dar nu este uşor de aculturat relaţia dintre experimentator şi experimentat. Se efectuau cu timiditate doar experimente numite “terapeutice”. A doua fazã se testeazã un grup mic de bolnavi. cãci perspectiva de a cîstiga bani le intunecã capacitatea de a judeca şi ai face pe aceşti oameni sclavi ai cupiditãţi lor. Faptul cã în societãţile liberale nimeni nu este obligat sã participe la 2 . Ea vizeazã confirmarea eficacitãţii terapeutice a substanţei cu aprecierea interesului faţã de ea si evaluarea raport risc-beneficiu.

retragerea şi oprirea hranei. participînd la experimente şi cele care aşteaptã ca noile tratamente sã fie testate pe alţii.cercetãri. existã particularitãţi anatomicofiziologice. Din aceste considerente se creazã Comitete de bioeticã pe lîngã instituţiile de cercetãri ştiinţifice. acestea fiind nişte organe cu putere legalã de a interzice sau accepta un experiment sau altul. actual în cazurile de pericol pentru existenta speciei. Aşadar. 3 . avortul şi intervenţiile chirurgicale în uter). care în alte condiţii nu se modeleazã. Experimentele pe animale se practicã de circa 300 de ani. Aspecte bioetice ale reproducerii umane asistate medical. mama unei femei poate da nastere copilului propriei fiice. efective si expresive. tratamentele medicamentoase şi genetice. în experimentul virtual se pot reproduce procese fiziologice. Congelarea embrionilor. trebuie sã începem cu modificarea radicalã a mentalitãţi acestuia. Adversarii vivisecţiilor considerã cã rezultatele experimentelor pe animale sunt relativ nesemnificative. Inseminarea artificiala. Bioetica patrunde în toate sferele sociale si încearcã sã reglementeze diferite activitãţi. Dupã cum afirmã marele filozof şi savant din Grecia anticã Pitagora : “Acel care liniştit şi fãrã scrupule ucide un animal. Anume de datoria întregii comunitãţi control experimentelor biomedicale. informaţionale. dorind o societate fãrã violenţã. Aceastã nouã ştiinţã apãrutã la sfârşitul anilor ”60. de paternitate si de maturitate: o femeie poate fi fecundata de un barbat anonim sau decedat. in general. Bioetica pledeazã pentru protejarea oricãrei fiinţe vii şi lucrul acesta este stringent. inseminarea artificialã şi fecundarea în vitro au rãsturnat într-un interval de timp foarte scurt conceptele tradiţionale de filiaţie. presupune o inegalitate între persoanele care acceptã sã se sacrifice. Aceste metode sunt umane şi cu mult mai ieftine. tot atît de uşor poate sã ucidã şi un om”. perioadã relativ scurtã în istoria medicinei. Existã cazuri cînd experimentele dureroase pe animale pot fi şi trebuie substituite prin diferite metode alternative. Domeniul “bioeticii” a apãrut ca reacţie faţã de tehnologia modernã: dezvoltarea extraordinarã în ultimii ani a instrumentelor şi procedurilor medicale destinate creãrii şi menţinerii bios-ului – adicã viaţa omeneascã privitã mai ales din punct de vedere fizic sau biologic. se concentrezã în special asupra trei mari domenii: • începutul vieţii omeneşti (cuprinzând metodele artificiale de procreaţie. • sfârşitul vieţii (controlul durerii la pacienţii cu boli incurabile. Deosebirea dintre valoarea vieţii umane şi vieţii animalului este instabilã şi neclarã. deosebiri ale metabolismului. transplantul de organe vitale). iar preţul lor este incomparabil cu suferinţele animalelor. inclusiv şi experimentele biomedicale pe fiinţe neumane. Cu ajutorul lor putem proteja şi salva o multime de animale. Naşterea în vitro Embrionii congelaţi. o femeie care concepe si cea care poartă sarcina pot fi disociate. motivarea reieşind doar din considerente etice şi umaniste. Fecundarea in-vitro. Astãzi practic 75% din animalele de laborator posibil sã fie înlocuite prin modele biologice. • mijloacele de susţinere şi menţinere a vieţii (cuprinzând aparatele de dializã şi ventilaţie. eutanasia). Alternative medicinei experimentale pot fi medicina naturopatã şi homeopatã care. Fãrã avizul comitetelor date este imposibil de realizat orice experiment. computeriale. Organismul animalelor şi cel al omului nu sunt identice. Avortul. Tot mai des se foloseşte experimentul virtual. nu utilizeazã animale pentru experimente.

fiind un dar Dumnezeiesc. Problema însufleţirii devine un teren pentru discuţii aprinse şi în cadrul dogmelor religioase. considerãm. care sunt trecute de vârsta de patruzeci de ani. Amestecul obţinut sau embrionii deja formaţi sunt implantaţi în uterul mamei biologice sau a unei mame surogat. Situaţia se plaseazã şi mai departe când embrionii congelaţi sunt ceruţi spre înfiere de cãtre femei virgine. Embrionii sunt congelaţi. sau când fiica va avea posibilitatea de a fi sora copilului sãu? O problemã importantã legatã de implicarea medicului în inseminarea artificialã este cea a confidenţialitãţii. bãrbatul şi întâmplarea. sufletul. Bioetica clinicã cere acestuia. Bãncile Americane de Spermã au înregistrat numeroase cereri de congelare. Se va limita numãrul de graviditãţi de la acelaşi donator.Conform unei tradiţii orientale antice. de celibatare. sau a unui pui de cimpanzeu de cãtre o femeie voluntarã poate fi nu doar o ipotezã. Posibilitatea naşterii unui copil de cãtre o gorilã. Pentru aceasta trebuie sã se ţinã cont de anumite principii: Necesitatea consimţãmântului ambilor soţi. ca şi despre identitatea donatorului. iar mii dintre ei aşteaptã şi în ziua de astãzi sentinţa. Fecundarea se efectueazã într-o unitate medicalã specialã doar de cãtre medicul genetician şi echipa sa. Pe data de 17 decembrie 2004 postul de televiziune Pro-TV deruleazã ştirea zilei: o femeie de 67 de ani din România a nãscut doi gemeni (unul decedat) în urma fertilizãrii artificiale. Viaţa ne oferã paradoxuri şi uneori. Jac Mono spunea cã: „În crearea unui copil sunt implicaţi trei: femeia. O problemã gravã de ordin bioetic provoacã şi cerinţele unor femei de a fi fecundate artificial. în caz când situaţia fiziologicã a soţiei nu îi permite sã ducã o sarcinã. Se va cerceta evoluţia psihologicã a copiilor care au fost concepuţi prin înseminare artificialã. Se vor lua mãsuri de precauţie ca sã nu se poatã stabili legãtura de filiaţie dintre donator şi copil. Copilul se naşte de la ştiinţã”. În timp ce sute de femei merg zilnic sã avorteze. Copilul nãscut va fi considerat fiul/fiica legitim/ã al soţiei şi al soţului. Este înregistrat faptul cã înainte de plecarea soldaţilor americani în rãzboiul din golf. De exemplu. altele fac tot posibilul pentru a deveni însãrcinate. sperma şi medicul. în cursul relaţiei profesionale. care nu îşi pot gãsi locul alãturi de un bãrbat. Motivaţiile şi condiţiile în care a fost colectatã sperma vor înainta un alt şir de probleme de ordin moral. vârsta omului se calculeazã din momentul conceperii. ori la înlocuirea nucleului celulelor donore cu nuclee ale celulelor altor specii. pe când cultura occidentalã va considera începutul vieţii din momentul naşterii. drept regulã generalã. Industria farmaceuticã oferã preparate care sunt în stare sã maturizeze concomitent pânã la zece ovule (în locul celor 1-2 programate de naturã) la o unicã ovulaţie. sau invers. fiind posibilã o selecţie preventivã a embrionilor dupã sexe (depinde de cererea clientului-pãrinţii). în etapa de menopauzã şi. Entuziasmul oamenilor de ştiinţã contemporani a ajuns pânã la încercarea de a implanta în uterul femeii embrioni ai unor animale. Ce se va întâmpla atunci când Bãncile de Embrioni vor oferi nepoatei un embrion al bunicii ei. Problema moralã o presupune faptul cã îndelungarea conlgelare a embrionilor poate rãsturna întregul comportament reproductiv uman cu schimbarea legilor ereditãţii. 4 . Medicina actualã induce alte cerinţe: femeia. în Statele Unite existã femei ecologiste care şi-au oferit uterul pentru salvarea unei anumite specii de maimuţe pe cale de dispariþie. Conform teoriei creştine contemporane. este atribuit embrionului chiar din momentul conceperii. sau a donatorului. de obicei. nedreptãţi. sã nu dezvãluie nimic din ceea ce a aflat despre pacienţii sãi. Medicul are obligaţia de a pãstra un secret absolut asupra cuplului ce are un copil pe aceastã cale. Acestea sunt colectate de cãtre medicul biotehnician şi amestecate cu sperma soţului sãu. pãstraţi în Bãnci de Embrioni Umani. Un timp îndelungat medicii recunoşteau viaţa intrauterinã doar dupã primele mişcãri ale fãtului. Medicul trebuie sã pãstreze datele referitoare la donator pentru ca în anumite situaţii acestea sã poatã fi puse la dispoziţia cuplului.

Atunci survine un haos.Mamele surogat creeazã un areal aparte al discuţiilor bioetice. filosofice etc. numãrul lor fiind mult mai mare. titularã a unui drept absolut asupra propriului sãu corp. moralã care poate exiba. ea constituie. în lume. Anual. Conform acestei viziuni. înainte de toate ocazia unei experienţe dramatice pentru femeia însãrcinatã. Acest lucru ni-l cere ideologia ecogeicã. fetusul este considerat drept un intrus. femei şi bãrbaţi cu cele mai alese calitãţi fizice îşi oferã spre vânzare celulele sexuale. atunci cine va fi aceasta pentru copilul dat? Mamã sau bunicã? Mamele surogat sunt solicitate mai ales în ţãrile unde este cunoscutã la nivel statal homosexualitatea. Abordarea conservatoare – restrictivã este consideratã ca aparţinând bisericii. sunt consecinţe ale complicaţiilor septice post-partum.6% iar în România 172. propagarea şi implementarea unor mijloace anticoncepţionale. economicã. Cuplurile de bãrbaţi cer dreptul de a avea un copil în comun pentru a se simţi familii împlinite. Adepţii moderaţi ai avortului pornesc de la ipoteza cã statutul moral al fetusului trebuie cel puţin parţial sã fie corelat cu nivelul dezvoltãrii sale. Ei sunt de acord sã cumpere ovulul. cu un apendice şi în consecinţã. Consecinţele unei astfel de viziuni raportate la avort sunt extrem de clare: „Nu existã nici om.4%. se poate observa cu uşurinþã cã ţara noastrã ocupã locul I în ceea ce priveşte numãrul avorturilor. În acest caz. morale. Actualmente.7%. fiind comparat chiar cu o tumoare. nici o indicaţie medicalã. sau acorda un titlu juridic valabil pentru a dispune direct şi deliberat de o viaţã umanã inocentã deci. orice individ exercitã un control asupra corpului sãu şi a acţiunilor sale: acest tip de control. socialã. un avort artificial. Teoriile Bisericii Catocile cât şi cele ale Bisericii Ortodoxe afirmã cã viaţa trebuie sã fie respectatã în mod absolut încã din faza concepţiei. Din pãcate. care preconizeazã o revoluţie axigenicã (demnã 5 . Avortul şi consecinţele sale Problema avortului include dimensiuni medicale. demografice. primea spermã de la bãrbaţii care aveau un coeficient de inteligenþã de peste 140. deoarece cele mai multe avorturi rãmân neînregistrate. nici o ştiinţã. Ba chiar s-a mers şi mai departe. Dreptul de proprietate legitimã este absolut – de altfel. de a dispune având ca ţel distrugerea ei”. orice mamã îşi doreşte ca copilul sãu sã fie un Enstein. Irlanda-5.6%. eugenicã. Rusia 119.7%. poate practica asupra sa însãşi un avort sau sã contacteze un specialist pentru a o scuti de sarcinã. Conform datelor OMS. afirmã libertanienii. Spre exemplu. pe Internet s-au creat reţele clandestine. femeia. Italia-12. chiar şi cu scopul de a salva viaţa femeii însãrcinate. sociale. 60-100 de mii de decese anual. nici o autoritate umanã. Pe parcursul perioadei reproductive fiecãrei femei de pe glob îi revine. în anul 1994 ne indicã astfel: la 1000 de femei au fost efectuate avorturi: în Polonia-3. presupunând cã acesta va fi fericit sã fie urmaşul unei celebritãţi. care a creat prima Bancã de Spermã Nobel. Viziunea radical-liberalã interpreteazã drepturile omului în mod identic cu drepturile de proprietate. La etapa actualã de dezvoltare a ştiinţei obstetrico-ginecologice. Franţa-56. conservatoare restrictivã şi moderatã. dacã copilul din uterul femeii este conceput din ovulul fiicei sale fecundat cu sperma ginerelui. psihologice. unde contra-platã. Din statisticile prezentate mai sus. avortul rãmâne una dintre metodele principale de planificare a familiei. Germania-8. juridice. îl constituie proprietatea. în pofida anumitor realitãţi în elaborarea. Desigur. aceste cifre nu reflectã realitatea. Se interzice orice avort. se efectueazã cca 50 de milioane de întreruperi artificiale a sarcinii şi mai mult de 20 de milioane de avorturi sunt ilegale. sã încheie un contract cu mama-incubator numai de a avea parte de fericitul sentiment de a fi pãrinte. Cu pãrere de rãu. în medie. atunci când un miliardar american. Însã.6%. Bioetica contemporanã descerne trei abordãri de bazã: radical-liberalã. specific tuturor fiinţelor umane. toate celelalte drepturi sunt derivabile din dreptul de proprietate. fiind sursa unor situaţii şocante în cazuri de determinare a gradelor de rudenie. Statistica. avortul este necesar de combinat cu alte forme şi metode de reglementare a natalitãţii.4%.

biologia. Puteţi să fiţi bolnavi de cea mai grea boală.Ea este cel mai bun medic pe pământ. din perspectiva diverselor ramuri ale cunoaşterii umane: medicina.elementele vieţii”.de moarte” este o problemă de viaţă.Cel care se teme de moarte este tot atât de nesocotit ca şi cel care se teme de bătrâneţe. în faţa unei medicini din ce în ce mai agresive. Cine nu vrea să moară înseamnă că nu a vrut să trăiască. şi anume moartea creierului.medic”: .) a căror salvare părea. decât şi-a pus sieşi.. Procesul morţii a atras mereu atenţia oamenilor. reglarea proceselor metabolice etc. depopularea anualã cu 1. deoarece populaţia Terrei nu este gata sã accepte aşa ceva. Trecând peste aspectele positive a tehnicilor de reanimare contemporană. fiind ţinuţi în viaţă fără a avea speranţa de a-şi recăpăta conştiinţa vreodată.) În acest caz se descompune unica identitate biologică şi socială care formează personalitatea fiecărui om. religia etc.). Căci viaţa ni s-a dat sub rezerva morţii şi către aceasta cu toţii ne îndreptăm. cu implicaţii morale profunde. Ca urmare apar întrebări cu privire la calitatea vieţii. Dar acest fenomen necesitã o altfel de reglementare. Din punct de vedere al reanimatologilor procesul muririi are patru etape care implică diverse conflicte etice: agonia. pacientul devine un obiect în mâinile medicilor. întrebari legate de autonomia persoanei şi dreptul la o moarte demnă. procese metabolice etc. căci ea vă va trata definitiv. În acest contex apare categoria de eutanasie care. moartea clinică. care nu ne-a pus alte legi.) De asemenea. societatea îşi îndreaptă atenţia spre un alt aspect mult mai important şi anume: statutul psihologic al persoanei muribunde. Cine s-ar putea plânge că se află într-o stare în care se află toată lumea? Temeiul dreptaţii este doar egalitatea. De aceea. capabilă să prelungească boala atunci când nu mai poate să o vindece. în acord cu natura. Pacientul are dreptul la libertate.de noi). că fiecare început are şi un sfârşit. Seneca. când moartea devine dificilă si dureroasă atât fizic cât şi psihic pentru victimă şi apropiaţii ei? Se poate afirma că acesta este momentul în care se pun problemele de factură etică. Astfel pacienţii se confruntă cu o situaţie inedită. moartea este un proces fiziologic. Problema dreptului la moarte prin prisma bioeticii. marele filozof antic. Aceasta este precedată de moartea clinică în care. susţinută prin metode extraordinare şi foarte costisitoare. întreţinerea respiratorie şi ventriculară. Cum după tinereţe vine bătrâneţea.. adicã în familie doar un copil şi deci. Moartea este o necesitate egală pentru toţi şi-i neînduplecată.. fără mister şi mult mai uşor de înţeles decat viaţa. momentul de ireversibilitate sau moartea creierului şi moartea biologică. În primul rând apare o schimbare fundamentală a definiţiei morţii datorită dezvoltarii tehnologiilor medicale performante capabile să prelungească viaţa umană (de exemplu stimulatorul cardiac sau rinichiul artificial etc. până nu demult.Problema nemuririi din viziunea antropologiei..5-2%.. filozofia. Este zadarnic să căutăm pricina naturii. există . De aceea bolnavului i se atribuie dreptul la informare. Pentru un biolog. să încetinească procesul îmbătrânirii şi să deplaseze momentul morţii la maximum. sociologia. Eutanasia. din punct de vedere biologic. înainte de a fi o problemă . la integritatea persoanei şi la refuzul durerii. omul este recunoscut ca mort indiferent de semnele vitale vizibile (contracţii cardiace. Fiind un proces reversibil. Trecut în cea de-a doua etapa a morţii.” Bioetica studiază caracterul raportului dintre viaţă şi moarte. imposibilă. EUTANASIA Se ştie că tot ceea ce există pe Pământ este destinat pieririi. trecerea în nefiinţă fiind singuratică şi depersonalizată. moartea clinică permite noilor metode de reanimare să susţină viaţa unor bolnavi gravi (de exemplu: susţinerea sistemului cardio-vascular. care nu a avut cazuri nereuşite. 6 . Internat în secţiile clinice. tot aşa după bătrâneţe vine şi moartea. psihologia. Agonia reprezintă etapa de luptă şi încercare. Feuerbach . moartea era considerată . scria: . Criogenia. încă din antichitate.”( L. Dar ce se întâmpla atunci când apare suferinţa.

Cu toate acestea apar întrebari inevitabile la care încă se mai caută un raspuns: . unui bolnav incurabil. a bolnavilor inconştienţi.injecţii intravenoase cu aer.. ca: avortul (provocat). fie pentru că nu a fost întrebată. Pentru a clasifica eutanasia se iau în considerare două criterii esenţiale: criteriul voinţei personale a bolnavului şi criteriul acţiunii medicului. În discuţii aprinse sunt implicaţi medici.Cine are dreptul de a autoriza o asemenea procedură ?” şi. eutanasia implică şi alte fenomene şi practici antisociale. În sens mai larg.Este oare o binefacere de a reţine moartea naturală sau invers – de a o accelera ?”. eutanasia semnifică administrarea unor medicamente. teologi.. antiumane şi amorale. eutanasia poate fi: . • După criteriul voinţei bolnavului. aşa cum a fost abordată în dezbaterile din Europa apuseană. nou-născuţi plurimalformaţi. la Nisa. atunci când bolnavul aflat în stadiu terminal este competent. Eutanasia se deosebeşte de celelalte acte prin care se ia viaţa cuiva prin două trasaturi importante. având consimţământul subiectului sau al membrilor de familie. . atunci când se pune capăt vieţii unui bolnav care nu poate alege el însuşi între a trăi şi a muri.voluntară. deşi are capacitatea de a decide. a celor aflaţi în stare vegetativă persistentă. dar şi a nivelului de informare asupra realităţii diagnosticului şi prognosticului bolii sale. deontologiei medicale şi dreptului. . mai precis. fără să sufere de o depresie tratabilă. ce ar propune metode speciale pentru a uşura moartea bolnavului. În înţelesul larg.non-voluntară. sterilizarea. fără însă ca înainte de boală sau accident să fi menţionat dacă într-o asemenea situaţie ar dori sau nu eutanasia. eutanasia ajunge temă actuală de discuţii la nivel de stat. Cazurile în care pentru întreruperea vieţii. consimţământul este acordat de familie sau este obţinut printr-o hotărâre judecătorească. Acest tip de eutanasie presupune intervenţia unei persoane (care nu este în mod necesar medical curant) în producerea morţii prin utilizarea unui mijloc tanatogen (supradozări medicamentoase. genocidul. mercy dying =lăsarea să moară. Se întâlneşte în cazurile de fetuşi. sinuciderea (prin intermediar) etc. fie că a fost întrebată dar s-a abţinut să şi-l dea fiindcă dorea în continuare să trăiască. nu este consultat asupra gestului aducător de moarte sau a declarat anterior că nu doreşte să i se practice eutanasie. in zilele de 20-23 septembrie 1984 . Practic.Cine are dreptul de a decide ce trebuie făcut ?” sau . solicită în mod repetat medicului curant scurtarea suferinţelor din cauza durerilor insuportabile şi/sau a pierderii demnităţii. de către medic. în cazurile pacienţilor cu boli mintale severe sau care datorită unor boli sau unor accidente nu sunt autonomi (au pierdut capacitatea de a acţiona în mod responsabil). Eutanasia poate fi considerată o acţiune îndreptată spre binele şi interesul pacientului. jurişti. adica pentru a-i grăbi moartea. acest lucru se face de dragul persoanei căreia i se ia viaţa. În prezent.pasivă (letting die. psihologi etc. ajuns intr-o stare preletală. eutanasia presupune a lua în mod deliberat viaţa cuiva. Mai întâi.moarte uşoară” prin suprimarea durerii. în ultimul congres organizat de „Federaţia Modială a Asociaţiilor pentru dreptul de a muri demn”.activă (mercy killing = omorul din milă) apare când moartea este produsă în mod deliberat şi activ. pentru a-i curma suferinţele. dar nu şi l-a dat. sunt asimilate eutanasiei non-voluntare. mai ales . prin mijloace pozitive. acordul subiectului neputând fi obţinut datorită stării lui mintale sau fizice. Savantul englez Francis Bacon va susţine eutanasia şi va recomanda crearea unei ramuri aparte în medicină. fiind conştient că nu mai există nici un fel de soluţie terapeutică. atunci când pacientul. având discernământ neafectat de boală. jurnalişti. cu tendinţe tot mai insistente de a fi legalizată.Ea este îndreptaţită moral prin motivarea că moartea individului duce la scăderea costurilor sociale... eutanasia aparţine cu precadere domeniului eticii sociale. persoana ar fi fost în măsură să-şi dea sau să se abţină să-şi dea consimţământul. . filozofi.Deşi. în al doilea rând. a consimţământului şi a capacităţii de integrare a acestuia în sfera socialului.involuntară. inhalare de monoxid de carbon sau anestezice. Toate referinţele permanente în privinţa legalizării s-au făcut şi se fac numai la această categorie de eutanasie. insulină sau clorură de potasiu). s-ar putea defini ca o . atât morala religioasă cât şi cea creştină îşi au un punct de vedere specific. • După criteriul acţiunii medicului se disting două tipuri de eutanasie: . În sens mai restrans. lăsarea în mila „lui Dumnezeu”) apare când moartea este produsă în mod deliberat prin neinstituirea sau întreruperea unor măsuri obişnuite de 7 .

nutriţie sau tratament.pro” şi . Susţinătorii eutanasiei aduc patru argumente pentru a justifica aceste practici: 1. Freud era însoţit de prietenul şi medicul său curant Max Schur. apare pericolul unei politici eugenice.Argumentul compasiunii în faţa unei suferinţe majore. Procedurile de acest gen sunt aplicate în cazul: bolnavilor incurabili aflaţi în stadii terminale. Aflat în exil în Marea Britanie. din perspectivă bioetică: a) omul trebuie scutit de suferinţe inutile. sub acest pretext. acordarea doar a unor îngrijiri minime.. are dreptul pacientul să îşi hotărască clipa şi momentul morţii ? Dar ce se întâmplă în cazul în care cererea pentru eutanasie este făcută sub influenţa unei reacţii la durere. Celebrul psiholog suferea de mult timp de un carcinom recurent al palatului moale pentru care suportase deja peste 20 de intervenţii chirurgicale. dar dacă. 2. dar cunoaşterea datei şi orei exacte a acestui moment nu va pune în pericol integritatea psihică a pacientului. 3. în lipsa aplicării sau întreruperea unui tratament care ar putea prelungi viaţa. în folosul îmbunătăţirii serviciilor medicale pentru populaţie. La cererea sa expresă. b) doar Dumnezeu poate decide dacă un om este sau nu pe moarte deoarece există întotdeauna şansa unei vindecari miraculoase a unui bolnav pe care medicii l-au declarat ca fiind pe moarte. fenomen destul de răspândit astăzi. iar motivaţiile susţin că legalizarea şi trecerea la efectuarea eutanasiei ar putea permite ca o parte din sume să fie redistribuite în alte sectoare. Eutanasia pasivă constă.. astfel. Max Schur i-a administrat o injecţie letală cu morfină pentru a-i curma. provocându-i nelinişte şi disperare? De asemenea. Sau nu trebuie exclus şi pericolul unei intenţii premeditate criminale.. argumentele lor pot fi dezminţite prin câteva contraargumente. Într-adevăr costul îngrijirii acestor pacienţi poate fi foarte mare. depresie sau disperare ? Apare astfel întrebarea: Dacă medicii ar putea elibera bolnavul de durere şi-ar mai dori acesta să moară ? Desigur. nu trebuie uitat nici cazul în care ar putea apărea o eroare de diagnostic comisă de incompetenţa şi profesionalismul redus al unor medici. sănătoşi atât fizic cât şi psihic. de confort. Dezbaterile asupra eutanasiei s-au centrat în jurul a două tipuri de argumente . În astfel de situaţii. De exemplu. Cu toate că promotorii eutanasiei consideră că viaţa nu mai are nici o valoare atunci când este degradată până la vitalitate fiind lipsită de formă umană. suferinţele. Din anumite puncte de vedere este normal ca o societate să îşi dorească numai indivizi .Argumentul necesităţii economice are în vedere costurile ridicate pentru îngrijirea medicală şi socială a celor care ar putea fi candidaţi pentru eutanasie. Acest argument este privit ca parte a dreptului de autonomie. boli incurabile care produc o degradare fizică şi psihică neacceptată de pacient. Sigmund Freud. întreruperea oricărui tratament intensiv. persoanelor cu stare vegetativă persistentă – indivizi cu leziuni cerebrale importante.normali”. deci. 4. care se află într-o comă din care nu-şi vor mai reveni niciodată.Argumentul progresului social potrivit căruia societatea ar avea obligaţia de a-i elimina din cadrul ei pe cei care nu fac faţă din punct de vedere fizic şi mintal.Argumentul dreptului de a muri conform căruia pacientul are dreptul să ceară finalul chinurilor şi clamarea suferinţei. Protagonistul acestui caz este părintele psihanalizei. neexistând nici o posibilitate ca boala sa să fie vindecată sau măcar ameliorată. chiar dacă argumentul compasiunii ca şi cel al dreptului de a muri demn sunt destul de puternice are oare medicul. mai ales în ţările subdezvoltate economic. Rudele pot profita de starea bolnavului şi pot influenţa eutanasia unei persone muribunde din cauza succesiunii. dreptul de a accepta eutanasia chiar în situaţiile în care pacientul şi-o doreşte ? Şi în acelaşi timp. iar Freud suferea dureri insuportabile. Cazul Sigmund Freud este unul dintre primele cazuri de eutanasie relatate. întreruperea administrării de apă şi hrană. fiecare pesoană este conştientă ca va muri cândva. Ea presupune grăbirea morţii unei persoane. De asemenea. va fi folosită eutanasia drept soluţie de curăţare a societăţii (aşa cum s-a mai 8 . Aceasta are la bază teoria utilitaristă cunoscută sub numele de darwinism social. Cu toate acestea neoplasmul recidivase. prin care pacientul are dreptul de a lua hotărâri în legătură cu orice aspect al tratamentului.contra” eutanasiei din punct de vedere moral. testamentului sau se poate recurge la eutanasie în scopul de a obţine organe pentru transplant. prin: îndepărtarea echipamentului de susţinere a vieţii. de către medic. gestul apare ca un act de compasiune pentru persoana a cărei viaţă a devenit de nesuportat. în care oricum moartea naturală va surveni curând. teorie populară în Germania Nazistă.

a avut loc prima aplicaţie experimentală. Prima asociaţie ştiinţifică ce s-a dedicat studiului acestei discipline a fost înfiinţata în anul 1963 în SUA de către profesorul Robert Ettinger. sub numele de Societatea pentru Hipotermie în Stare Solidă. în folosul sănătăţii. fie ea activă sau pasivă. Astfel conservate. CRIOGENIA Criogenia este o procedură de mumificare care constă într-o baie de azot lichid. nu trebuie să fie ucis şi nu are dreptul să se sinucidă. Un rol aparte poate fi atribuit şi aspectului deontologic al actului eutanasic. fără să suprime cauza bolii). În anul 1967. povara materială. de la apariţia sa. ştiinţă care studiază comportamentul materiei vii la temperaturi scăzute. dar infuzat în prealabil cu substanţe protectoare care împiedică formarea cristalelor de gheaţă. Finalul drumului vieţii trebuie sfârşit în pace şi împăcare. în mod inevitabil.000 de dolari. poate avea efect demoralizant şi atroce asupra societăţii. Viaţa este cerească. despre ce fel de medicină se poate vorbi prin prisma eutanasiei legalizate? Nu trebuie exclus faptul că eutanasia. congelează trupul "clientului" imediat după moarte. promiţându-i că îl va readuce la viaţă dacă ştiinţa va avansa suficient pentru a-l reanima şi pentru a-l vindeca. în care întreg materialul biologic este menţinut la temperaturi foarte joase.întâmplat. de minus 196°C. punându-se la dispoziţia cercetătorilor. societatea nu este pregatită să accepte cu uşurinţă această moarte asistată medical. Cine va efectua această procedură ? În condiţiile în care se ştie că medicina a fost. SUA care. care poartă numele unei stele din Carul Mare. astfel încât în multe ţari au apărut firme ce-şi oferă serviciile de congelare doritorilor. În momentul de faţă. Se schimbă radical rolul medicului în luptă cu patologia. nimeni şi niciodată. De aceea ei tind să înlociască tactica medicala aplicată bolnavilor muribunzi cu un ajutor paliativ (medicament sau tratament care ameliorează sau care înlătură simptomele unei boli pentru un timp scurt. criogenia se bucură de o largă mediatizare. Cu toate acestea adepţii criogeniei nu-şi pierd speranţa. Medicul are ca scop păstrarea vieţii şi nu distrugerea ei şi de aceea el nu poate pune în practică eutanasia. de bolile care i-au adus moartea. Bătrâneţea şi boala trebuie acceptate în viaţa societaţii printr-o atitudine demnă şi adecvată. Mai mult chiar. cadavrele sunt băgate într-un fel de saci de dormit de 9 . în nici o situaţie nu poate să ucidă. ţesuturile capătă un aspect sticlos şi par a suferi mai puţine „stricăciuni”. asisenţa medicală din întreaga lume încearcă să demonstreze că eutanasia poate fi evitată. Este şi cazul Fundaţiei pentru Prelungirea Vieţii "Alcor" din Arizona. vor agrava în societate conflicte mult mai severe de ordin moral şi spiritual. eventual. adică a fost îngheţat pentru prima dată un om. în perioada nazistă )? Pe de altă parte. de exemplu. Ea ne-a fost dată de Dumnezeu şi nu avem dreptul de a o întrerupe. Acesta a fost americanul James Benford care bolnav de cancer. al căror raspuns este încă necunoscut. s-a dedicat ştiinţei. În ultimul timp. A fost înfiinţată în 1972 de soţii Fred şi Linda Chamberlain. „Crionauţii” cred că dacă trupul le va fi conservat la temperaturi joase imediat după moarte. Refugiul şi ignoranţa nu vor face ca problema să dispară. Procesul de înghetare s-a desfăşurat pe parcursul mai multor zile. părintele criogeniei. vor putea fi înviaţi în momentul în care ştiinţa va fi suficient de avansată pentru a-i reanima. la scurt timp de la înfiinţarea asociaţiei. iar societatea le va simţi. Studiile în domeniu se dezvoltă progresiv. Fundaţia pentru Prelungirea Vieţii "Alcor". În acest context. Ce se va întâmpla cu ceilalţi în acest caz? Dar cu societatea când nu va mai putea să îi întreţină pe toţi? Este adevarat că susţinerea vieţii unui muribund necesită tehnologii complicate si costisitoare (argumentul progresului social şi al necesitaţii economice) dar viaţa umană şi fericirea personală nu pot fi reduse doar la termenii impersonali ai banilor. fără sperenţa unei vieţi prea lungi. ba din contră. Ideea de a fi congelat după moarte şi reînviat dupa ani nu este acreditată de specialiştii în domeniu deşi practica congelarii celulelor şi organismelor umane şi animale în scopul refolosirii lor este curentă şi viabilă. are 31 de ani de activitate şi 656 de membri.Toate aceste întrebări sunt extreme de dificile. Parţial şi datorită educaţiei spiritual creştine care nu este de acord cu nici o formă de eutanasie. având scopul declarat de a promova şi de a încuraja cercetări în domeniul criobiologiei. numărul bolnavilor va creşte mereu. pentru 120. O dată ajunse la "Alcor".

De aceea. mulţi se întreaba: salvare de la ce anume? De la procesul natural al morţii? Sunt oamenii în măsură să decidă cât mai au de trăit ? Şi oare aceste fundaţii au dreptul de a da oamneilor speranţe. Acest proces. zaharuri şi altele . supoziţii şi repercusiuni morale. sub presupunerea că. nici un specialist nu poate garanta că pacienţii se vor recupera integral. va avea un efect demoralizant şi atroce asupra societăţii. Un membru "Alcor".De aceea. Deocamdată. Pentru a vitrifica un organism. Fundaţia Alcor a fost implicată în diferite scandaluri. denumite crioprotectori. de vreme ce banii curg şi nici un fel de cercetare ştiinţifică serioasă nu a fost făcută în cele trei decenii de existenţă. deşi "Alcor" susţine că a fost eutanasie. din punct de vedere psihic. chiar dacă serviciile prestate sunt destul de costisitoare având în vedere că totul se petrece la nivel ipotetic. dacă va fi posibil. ce este criogenia? În contextul în care până acum nu a fost înviată nici o fiinţă umană criogenizată iar succesul nu este garantat ne întrebăm dacă criogenia este un mod de a stoarce bani de la bogătaşi excentrici sau pur şi simplu o cale de salvare? Şi dacă ne referim la a doua variantă. al cărui nume nu a fost dat publicităţii. oamenii de ştiinţă fac cercetări pentru a reuşi să depaşească mulţimea de probleme care le stau în cale. Astăzi se mai pune problema banilor alocaţi acestor cercetări.prin congelare. scutită de taxe. să înveţe totul de la început ?De asemenea. procesele neurodegenerative ireversibile se instaleaza în aproximativ patru ore de la decesul clinic. temperamentul şi caracterul vor fi aceleaşi? Nu cumva perioada prelungită de pauză le va altera profund personalitatea (în cazul când revenirea la viată va fi posibilă)? Din punct de vedere cerebral. în numele ştiinţei. pereţii celulelor se fracturează. De fapt chiar s-a observat. previn formarea gheţii. criogenia a evoluat către un proces denumit vitrificare.se elimină prin fisurile provocate în timpul îngheţării. clienţii pot opta pentru conservarea întregului corp sau doar a capului. să presupunem.apă. care răcesc corpul şi. va fi posibilă "cresterea" unui nou trup. adică nimeni nu le poate garanta că vor primi ceva în schimb. Însă cea mai mare parte a cercetătorilor ramân sceptici. având în vedere că e puţin probabil ca miliardele de neuroni ai creierului uman se vor organiza într-o ordine corectă astfel încât reîntoarcerea la viaţă cu ajutorul nanotehnologiei să se producă fără pericol. structura celulară se deteriorează ireversibil . la -196°C. este "Alcor". care sunt întiparite fizic în creier. în cilindrii de oţel umpluţi cu azot lichid. o lume străină în care nu va cunoaşte pe nimeni? Va fi capabilă acea persoană să accepte. că părţi ale corpului nu vor suferi daune ireparabile în urma dezgheţării. s-ar trezi într-o lume complet diferită de cea în care a trăit cândva. o maşinarie îi înlocuieşte sângele cu o soluţie ce conţine o înaltă concentraţie de substanţe chimice. care deocamdată sunt false. Au ele dreptul să facă aceste experimente pe corpul uman? Deocamdată criogenia pare a fi privită ca un subiect desprins din cărţile SF. O primă piedică a „crionauţilor” este că.Ce se va întâmpla cu o persoană care. depuse în containerele de oţel şi alţi 656 de membrii. o schimbare atât de radicală? Toti pacientii si neuropacientii (care speră ca atunci când se vor trezi se va face fără probleme un transplant de cap) au avut o convingere greu de estimat din punct de vedere ştiinţific: îsi vor păstra memoria peste o sută de ani? Reflexele dobândite. înscrişi pe lista de aşteptare. Cea mai mare problemă este supravieţuirea unui organism viu în urma decongelării. pentru a evita formarea gheţii. cu capul în jos. că un efect secundar al procesului de criogenizare constă în pierderea refelexelor. săruri. Hugh Hixon. Dar „neajunsurile” creierului se instaleaza la numai 4-6 minute de la încetarea bătăilor inimii. 10 . iar conţinutul acestora . De asemenea. Şi totuşi. În cadrul fundaţiei Alcor există deja 58 de cadavre umane. forţaţi să o ia de la capăt. Fiscul îşi pune deja problema ce fel de organizaţie non-profit. la temperaturi scăzute.lână şi apoi introduse. în urma unui experiment ce a avut ca subiect un câine. O altă poblemă cu care se confruntă adepţii criogeniei este reprezentată de păstrarea identitaţii unei persoane. specialiştii îşi pun speranţele în nanotehnologie care va corecta deteriorările ţesuturilor. în acelaşi timp. Poliţia din Los Angeles investighează moartea unui oficial "Alcor". a gândurilor şi a amintirilor acestora. Detectivii nu exclud că ar fi vorba de omucidere. Cât de repede trebuie să intre în crioconservare un defunct care vrea să se trezească întreg la minte? Vor fi ca nişte nou-nascuţi. în viitor. Dar mult mai ciudat decât procesul în sine este faptul că aceste fundaţii de criogenizare îşi au deja o mulţime de adepţi prin rândul oamneilor. Doar presupunerea că readucerea la viaţă a persoanelor criogenizate va fi posibilă peste câţiva ani dă naştere la o serie de întrebari.

Astăzi ne întrebam: Reprezintă criogenizarea un progres ştiinţific sau o eroare a societăţii? Care sunt limitele etice ale unei astfel de tehnici? Până unde poate merge omul în punerea ei în practică? Ştiinţa avansează tot mai mult în zilele noastre şi odată cu ea se nasc noi întrebari şi noi probleme legate de etică şi morală. în cazul persoanelor care au suferit un transplant. organizaţia BioTransport. a ţinut pagina întâi a ziarelor americane după ce s-a constatat că el nu-şi dăduse acordul scris pentru suspendare crionică (congelarea întregului corp). tot actele arată că fondatorul "Alcor". Cazul jucătorului de baseball Ted Williams. Revenind la beneficii. În plus.spune că a văzut cum presupusei victime. Această capacitate unică face ca celulele stem să fie ţinta a numeroase cercetări. în 1998. cu o daltă şi un ciocan. a folosit banii de la BioTransport pentru a înfiinţa o altă firmă. a lui Williams. cercetarea în domeniul celulelor stem embrionare ar putea revoluţiona multe ramuri ale medicinii. deşi documentele arată că oficialii fundaţiei au finanţat cu 100. În plus. dezbateri. fiecare persoană este unică.000 de dolari. În acelaşi timp. care ar urma "să ofere posibilitatea stocării la rece a probelor ADN cu posibilitatea clonării viitoare". al cărui trup se află într-un container "Alcor" din 2002. în acest moment incurabile. Scandalul a căpătat amploare după ce pe Internet au apărut fotografii macabre din timpul decapitării. testamentul său din 1996 arată că îşi dorea să fie incinerat. Dar cum nimic nu este perfect. Cu alte cuvinte. De asemenea. i s-a administrat o substanţă paralizantă care i-a grăbit moartea. Celulele stem. bioetică şi viitor Ce sunt celulele stem? Celulele stem sunt acele celule care au abilitatea de a se transforma în cursul dezvoltării în mai mult de un singur tip de celule. Acest procedeu a fost numit de unii cercetători „clonare terapeutică”. Unele 11 . care au acest potenţial extraordinar de a se transforma într-un OM UNIC. Clonarea. o contribuţie majoră în această dezbatere o aduc opiniile diferitelor religii. opinii care variază în funcţie de statutul embrionului uman în diferitele culturi şi confesiuni. punctul de plecare a numeroase tehnologii. care era bolnavă de SIDA. Fred Chamberlain. prin posibila descoperire a tratamentelor diferitelor afecţiuni. nu este sigur dacă este etică această cercetare. prin prepararea celulelor stem din „embrioni” creaţi prin transfer nuclear (transferul unui nucleu din celulele proprii ale pacientului într-un ovul al cărui nucleu a fost extras în prealabil). dar şi o problemă bioetică majoră prin implicaţiile ştiinţifice. Filosofii şi clerul Fiecare fiinţă. în scopul cercetării? Aceasta este problema pe care filosofii moderni o au de rezolvat. "celule pentru viaţă"). există şi anumite riscuri ale acestei noi tehnologii. care avea acest scop. Ca exemple ar fi proliferarea necontrolată a celulelor transplantate sau transmiterea agenţilor infecţioşi. etice pe care le are utilizarea lor asupra omului şi asupra viitorului. Bioetica si problema celulelor stem. Unul din beneficiile importante ar fi evitarea riscului incompatibilităţii de organ. religioase. dar cu siguranţă este nevoie de ea. filosofice. Posibilele aplicaţii ale cercetării pe celule stem embrionare Numeroşi oameni de ştiinţă au afirmat că beneficiile pe care le-ar putea aduce cercetarea în domeniul celulelor stem pentru viitorul umanităţii sunt extrem de importante. Deci: cum şi cu ce drept să folosim embrionii. Cells4Life (în traducere. Pentru cercetarea pe embrioni umani stau ca argumente în primul rând incredibilele beneficii pe care le-ar putea aduce aceasta în tratamentul tuturor afecţiunilor pe care le-am descris mai sus. "Alcor" neagă cu vehemenţă că s-ar fi implicat în clonarea umană.

consideră posibilă utilizarea embrionului în scopuri terapeutice sau de cercetare. vârsta la care embrionul „capătă suflet” este de 40 de zile de la fertilizare. în timp ce altele consideră inacceptabilă folosirea embrionului uman în astfel de scopuri. şi dacă da. cu multe variante. ambele echipe au injectat gene care codifică patru factori de transcripţie. decât atunci când parinţii îsi exprimă dorinţa de a avea copil. eutanasia sau orice altă formă de atac asupra unei vieţi nevinovate”. Iudaismul susţine că statutul de om nu este prezent în momentul fertilizării. Astfel este posibilă producerea de celule stem embrionare care să conţină informaţia genetică a pacientului. Cercetătorii de la cele două universităţi implicate în acest studiu – Universitatea Kyoto şi Universitatea Wisconsin-Madison . De ambele părţi s-a utilizat un retrovirus care a permis introducerea genelor selecţionate în interiorul celulelor cutanate. are potenţialul de a deveni o fiinţă umană. de la ce vârstă? Sunt întrebări la care raspunsul se lasă aşteptat şi compromisul pare greu de găsit. teoretic. O altă problemă este aceea că embrionul. momentul concluziilor. 12 . statutul uman este stabilit dupa dobândirea treptată a anumitor calităţi. echipa de cercetători americani. fapt care ar permite cercetarea pe embrioni şi folosirea lor terapeutică. a folosit celule din prepuţul unui nou-născut. Această opoziţie se datorează percepţiei că omul îsi capătă statutul de fiinţă umană în momentul fertilizării. Din punctul de vedere al creştinilor protestanţi. De asemenea. Concluzie Cel mai dificil moment într-o dezbatere de acest gen. Este embrionul fiinţă umană în deplinătatea drepturilor sau nu. Diferenţa este că în timp ce echipa japoneză a lui Shinya Yamanaka de la Universitatea din Kyoto a recoltat celule cutanate de pe faţa unei femei în vârstă de 36 de ani. 6/2007). condusă de James Thomson. argumente. Clona nu va fi. Cum putem să folosim celulele stem embrionare fără a vătăma în nici un fel acest potenţial? Salvarea de ultimă oră de la această dificilă dezbatere etică pare a fi o noua tehnică numită reprogramare directă (detalii găsiţi în Ştiinţa şi tehnica nr. totuşi. deci embrionul este considerat fiinţă umană şi i se conferă toate drepturile. este finalul. clonarea umană. un avantaj extraordinar dacă ne gândim la riscul de rejecţie în caz de grefă. În religia islamică. inclusiv dreptul la viaţă. deci în perioada de dinainte de atingerea vârstei de 40 de zile ar putea fi acceptată folosirea embrionului în scopuri terapeutice sau în cercetare. Papa Ioan Paul al II-lea spunea că „cercetarea pe celule stem embrionare este în aceeaşi categorie cu avortul. Viaţa fiecărui embrion este sacră şi în concluzie nu este permisă sub nici o formă utilizarea embrionilor supranumerari în scopuri terapeutice. Clonarea Umană Deşi până în prezent nu există cazuri confirmate de clonare a fiinţelor umane. embrionul în afara pântecelui mamei nu are statut de fiinţă. care este unică. care realizează modificarea genetică prin rearanjarea ADN-ului unor celule adulte cu scopul creării de celule stem embrionare. Odată ce au fost prelevate celulele fibroblaste. aspecte şi excepţii. fapt ce ar putea înlesni utilizarea embrionilor care nu prezintă potenţial de implantare şi deci de viaţă. ci se dobândeşte după o perioadă de dezvoltare post-implantare. Cea mai categorică opinie contra folosirii embrionilor în scopuri terapeutice sau pentru cercetare o are Biserica Romano-catolică. amprente proprii la degetele de la mâini şi picioare. Grija principală a bioeticienilor este aceea de a stabili statutul embrionului uman. o copie fizică perfectă şi el/ea va avea propria sa personalitate individuală. permite oamenilor de ştiinţă să creeze o copie genetică a unui individ uman. calităţi care ar putea să nu fie prezente la embrionul timpuriu. În continuare. diferite de cele ale persoanei din care a fost clonată. indiferent de statutul său.au utilizat celule recoltate din pielea umană. ambele echipe de cercetători au încercat reprogramarea celulelor deja total diferenţiate.

Totuşi. ESTE CLONAREA UMANĂ LEGALĂ? În Uniunea Europeană este interzis ca un embrion uman clonat să fie transferat în uterul unei femei. ci este total neetică. Dacă ar deveni sigură. Cu toate acestea. Oricine doreşte să realizeze clonare umană trebuie să facă o cerere la Autoritatea pentru Fertilizare şi Embriologie Umană (AFEU) pentru obţinerea de licenţă. 13 . o mamă surogat. Aceste alternative nu numai că evită problemele etice inerente în utilizarea embrionilor umani. de asemenea. În aşa-zisa clonare terapeutică. clonarea reproductivă nu ar putea fi considerată niciodată etică. ci s-au încununat de succes până în prezent. nu respectă dreptul la viaţă al embrionului uman. În clonarea reproductivă. Acest unic părinte ar putea fi chiar sora sau fratele său biologic. chiar şi dacă ar deveni sigură. deoarece ambele reproduc indivizi umani. oamenii de ştiinţă încearcă să creeze un embrion clonat. în timp ce clonarea terapeutică înseamnă crearea de embrioni în scopul de a-i distruge şi a le folosi celulele. dându-i-se posibilitatea de a se naşte. privind aplicarea biologiei şi a medicinii ce interzice clonarea fiinţei umane. Mulţi oameni care se opun clonării consideră clonarea terapeutică chiar mai inacceptabilă decât cea reproductivă. Singura diferenţă constă în modul de abordare a individului clonat. unii cercetători consideră că ar fi o tehnică acceptabilă de folosit pentru a ajuta cuplurile infertile. Embrionul uman. Clonarea reproductivă şterge şi complică relaţiile umane şi parentalitatea pentru copilul creat care ar putea avea doar un părinte în mod legal (persoana din care a fost creat/creată). guvernul britanic şi tribunalele englezeşti au aprobat crearea de embrioni clonaţi şi utilizarea lor în scopuri de cercetare cu distrugerea embrionului. embrionul este plasat în uterul mamei şi-şi poate continua dezvoltarea. identitatea şi bunăstarea fiecărui om creat în acest mod. este tratat ca o resursă materială. ar fi imposibil ca oamenii de ştiinţă să creeze şi să utilizeze embrioni clonaţi în modul în care ei doresc să-i folosească. nu ca o fiinţă umană cu demnitate şi drepturi umane fundamentale inerente. Asemenea cercetări creează viaţă cu scopul de a o distruge şi. CLONAREA UMANĂ: ETICĂ SAU NU? Clonarea umană încalcă demnitatea şi respectul faţă de fiecare persoană umană deoarece ea subminează drepturile sale. precum şi a celor placentare şi din cordonul ombilical. si ambii aceştia din urmă vor avea aceiaşi părinţi genetici.CARE ESTE DIFERENŢA DINTRE AŞA-ZISA CLONARE TERAPEUTICĂ ŞI CLONAREA REPRODUCTIVĂ? Ambele tipuri de clonare sunt reproductive. în asemenea circumstanţe. Orice tip de clonare umană nu numai că pune în pericol sănătatea şi bunăstarea umană. Prin urmare. deoarece clonarea reproductivă cel puţin prevede ca embrionii clonaţi să trăiască. prin urmare. Societatea pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi de la Londra consideră că resursele ar trebui direcţionate spre cercetarea celulelor stem de adult. distrus. Clona poate avea. Totuşi.Mulţi oameni de ştiinţă sunt împotriva clonării reproductive din cauză că nu este sigură. opozanţii clonării susţin că Autorităţii de Fertilizare şi Embriologie Umană nu i s-a atribuit vreodată autoritatea de a reglementa clonarea umană. POATE FI REALIZATĂ CLONAREA UMANĂ? Cercetările recente sugerează că este imposibilă crearea de embrioni clonaţi care să se dezvolte sau care ar putea fi sursă de celule stem (tulpinare) funcţionale. în final. Statele care au semnat Convenţia internaţională privind drepturile omului şi biomedicina aderă automat şi la Protocolul adiţional din 12 ianuarie 1998. care este folosit apoi în cercetare şi. Clonarea umană în scopuri aşa-zis terapeutice este total neetică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful