Aspectul bioetic al experimentelor biomedicale asupra omului şi animalelor

Este binecunoscut faptul cã în ştiinţele biomedicale orice idee nu se testeazã imediat pe om. Se incepe cu o fazã de studiu de laborator, apoi experimentarea pe animale şi în cele din urma se ajunge in faza de experiment asupra fiinţei umane. Ultima etapã are loc doar în cazul cînd experimentarea preclinicã este rezonabil sigurã şi cînd cercetarea asupra fiinţei umane prezintã un interes major şi evident, nu comportã riscuri disproporţionale în raport cu importanta cunoaşterii din domeniul de cercetare respectiv.Testãrile noilor metode pedagogice asupra copiilor, studiile referitoare la nocivitatea muncii in faşa monitorului computerului, testul pe scafandri al unor noi compuşi respiratorii, determinarea la cosmonauţi a modificãrilor parametrilor fiziologici in stare de imponderabilitate de asemenea se prezintã drept experimente pe oameni. Experimentarea umanã este tot atat de veche ca si medicina. Medicul este impus sã inoveze, sã încerce ajustãrile terapeutice de fiecare datã cînd starea pacientului sãu depãşeşte cunoştinţele acumulate. Cum fiecare individ reacţioneaza la tratament într-o manierã particularã, atunci fiecare tratament constituie o aventurã care îl imbogãţeşte pe medic cu ceva nou. Astfel, medicina mult timp a rãmas empiricã, devenind experimentalã relativ mai tîrziu. James Lind întreprinde in anul 1747 cercetãri prin a compara metodic sub raport de eficacitate şase remedii propuse pentru scorbut, vitriol, otet, apã de mere,portocale si lãmîie, un preparat magistral propus de un chirurg. Experimentul a avut loc pe mare, la bordul unei corãbii. Subiecţii au fost 12 marinari care sufereau de scorbut. Lind i-a repartizat in 6 grupe a cîte 2, fiecare grupã primind un remediu diferit. Medicul a observat cã marinarii care au primit portocale si lãmîie se simţeau mai bine decat ceilalţi. El a conchis cã portocalele si lãmîele sunt un remediu contra scorbutului. Astfel s-a realizat prima experimentare terapeuticã controlatã asupra subiecţilor umani. în secolul al XVIII-lea variola fãcea ravagii in Europa. O metodã empiricã venitã din China a fost introdusã in Anglia. S-a început prin a fi testaţi, cu autorizţia regelui, 6 deţinuţi ai închisorii Newgate. Puşcarişii au supravieţuit si au fost graţiaţi. în anul 1798 Edward Jenner raporteazã cã in urma observaţiei s-a constatat cã ţãranii care aveau vaccinã nu s-au îmbolnavit atunci cînd li s-a inoculat variolã umanã. El singur a efectuat la 10 persoane o inoculare experimentalã de vaccinã, urmataã de inoculare de variolã. În secolul al XIX-lea medicina devine cu adevarat experimentalã. Bolnavii din spitale încep a fi supuşi tot mai frecvent la încercãri metodice. între anii 1821-1827 Pierre C. A. Luis, medic la Spitalul Charite din Paris, avînd dubii asupra acţiunilor benefice ale emisiei de sînge in pneumonie, repartizeazã in douã grupe bolnavii de pneumonie, amînînd emisia de sînge la una din grupe. El constatã cã în medie bolnavii la care scurgerea de sînge a fost amînatã se simţeau destul de bine. Luis publicã studiul sãu in anul 1835 şi ca urmare este intreruptã utilizarea medicalã a lipitorilor în pneumonii. Cazul talidomidei (1960-1961) a marcat o turnurã decisivã. Talidomida fusese comercializatã la începutul anilor `60 ca hipnotic dupã ce a trecut doar testul pe animale. Mii de copii au fost nascuţi cu focolemie, datoritã consumului de talidomidã de cãtre femeile gravide. Autoritãţile sanitare ale ţarilor industrializate au reacţionat dur, obligînd ca orice substanţã nouã propusã ca medicament pentru tratament uman, înainte de comercializare sã fie testatã la eficacitate si absentã de toxicitate prin efectuarea experimentãrilor metodice asupra fiinţelor umane. În general, medicii realizeazã o distincţie clarã între experimentarea cu “scop terapeutic” si experimentarea cu “scop cognitiv”. în realitate toatã experimentarea ştiinţificã în medicinã are o intenţie cognitivã: scopul ei este de a dobîndi o cunoaştere. Experimentarea “terapeuticã” constituie un test asupra unei persoane umane, a unui procedeu de tratament, de diagnostic care poate fi direct benefic pentru sãnãtatea acestei persoane, în acelaşi timp permite de a avansa cunoaşterea. 1

adoptat de cãtre ONU în anul 1960. Aceastã procedurã garanteazã urmatoarele: calitatea eticã şi ştiinţificã a cercetãrilor efectuate asupra fiinţelor umane. La sfarşitul secolului al XX lea se afirmã cã subiectul cercetãrilor trebuie sã colaboreze sau sã fie un partener de cercetare. cum procedeazã o parte din industria farmaceuticã. aceasta pentru cã caracterul legal ale experimentelor asupra voluntarilor era admis sau greu. obligaţiile subiecţilor. Ea are scopul de a demonstra activitatea terapeuticã a medicamentului asupra unui grup larg de pacienţi. adicã modificãrile organice sau funcţionale reproductibile si calculabile. exact ca şi în cadrul altor activitãţi.Experimentarea “cognitivã” este o încercare susceptibilã de a produce avansarea cunoaşterii şi care nu comportã beneficii pentru sãnãtatea subiectelor experimentului. Se efectuau cu timiditate doar experimente numite “terapeutice”. provocate prin administrarea substanţei unui organism viu. în Codul de la Norberg in 1947 se stipuleazã ca consimţãmîntul voluntar al subiectului uman este absolut esenţial. rare si tardive. Faptul cã în societãţile liberale nimeni nu este obligat sã participe la 2 . Testele clinice se divizeazã traditional in 4 faze: Prima fazã constã în a efectua primele teste ale unei substanţe pe cîţiva voluntari sãnãtoşi în scopul aprecierii toleranţei sale in funcţie de dozã şi de a verifica proprietãţile sale farmacodinamice. apoi ele oferã mijloace de a decela eventualele efecte indezirabile. reafirmau urmãtoarele : “este interzis de a supune unui experiment medical sau ştiinţific o persoanã fãrã a avea consiţãmîntul ei liber. A treia fazã constã într-o comparaţie metodicã a noului tratament cu absenţa oricãrei lecuiri sau cu cel mai eficare tratament clasic. se impun în acelaşi timp 3 probleme. modul în care le va fi solicitat consimţãmîntul. cãci perspectiva de a cîstiga bani le intunecã capacitatea de a judeca şi ai face pe aceşti oameni sclavi ai cupiditãţi lor. Peste tot a fost adoptatã legea conform cãreia nu se admite testarea unui medicament asupra unui copil înainte ca acesta sã fi fost corect testat pe adulţi. Unii au afirmat chiar cã “voluntarii sãnãtoşi . urmînd o metodologie riguroasã si complexã. este nevoie de a “produce maximum de avantaje şi de a reduce riscurile la minimum”. Din toate acestea rezultã cã cercetãtorii care efectueazã astãzi experimente asupra fiinţelor umane sunt obligaţi: Sã elaboreze un protocol unde sã fie expus scopul cercetãrii. care la randul lor se divizeaza în 3 bunuri: 1) Este oare eficace planul experimental? Oare dã el şanse mai multe de a ajunge la o concluzie? 2) Vor servi oare cunoştinţele obţinute viitorilor bolnavi? 3) Cum sã facem ca bolnavii care participã la experimente sã nu fie lezaţi? Conflictul dintre bunuri este şi mai evident atunci cînd voluntarii care acceptã sã participe la experiment sunt sãnãtosi. Dacã aceste studii sunt efectuate la modul serios şi nu în scop promoţional. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. A doua fazã se testeazã un grup mic de bolnavi. Atunci cînd se elaboreazã în plan de experimente care vor fi efectuate asupra unor persoane umane. bolnavul trebuie prevenit cã el va fi supus unui tratament experimental. Ea vizeazã confirmarea eficacitãţii terapeutice a substanţei cu aprecierea interesului faţã de ea si evaluarea raport risc-beneficiu. A 4 a fazã corespunde studiilor epidemiologice si farmacovigilente. metoda. înainte de a începe orice experiment asupra fiinţelor umane se cere avizul unui comitet de eticã al cercetãrilor despre protocolul in cauzã. Comisia nationalã americanã pentru protecţia subiecţilor umani contra cercetãrilor biomedicale şi de comportament a analizat acest risc într-un text despre “principiile etice ale cercetãrilor asupra subiecţilor umani”. Codul de eticã al medicilor prusaci publicatã în anul 1900 stipuleazã cã atunci cînd unui bolnav ii se propune un tratament inovator. Ea a subliniat cã nici o activitate umanã nu este lipsitã de pericolul unui sau altui risc şi a amintit cã în cadrul cercetãrilor ştiinţifice. numãrul subiecţilor necesari pentru efectuarea experimentului. dar nu este uşor de aculturat relaţia dintre experimentator şi experimentat.” în Europa cercetãrile asupra fiinţei umane s-au dovedit a fi mai “cruţãtoare”. care acceptã sã fie supuşi unor experimente medicale nu sunt remunerati.

Deosebirea dintre valoarea vieţii umane şi vieţii animalului este instabilã şi neclarã. Fecundarea in-vitro. inclusiv şi experimentele biomedicale pe fiinţe neumane. inseminarea artificialã şi fecundarea în vitro au rãsturnat într-un interval de timp foarte scurt conceptele tradiţionale de filiaţie. Organismul animalelor şi cel al omului nu sunt identice. existã particularitãţi anatomicofiziologice. in general. Cu ajutorul lor putem proteja şi salva o multime de animale. efective si expresive. Astãzi practic 75% din animalele de laborator posibil sã fie înlocuite prin modele biologice. dorind o societate fãrã violenţã. se concentrezã în special asupra trei mari domenii: • începutul vieţii omeneşti (cuprinzând metodele artificiale de procreaţie. Aşadar. Anume de datoria întregii comunitãţi control experimentelor biomedicale. motivarea reieşind doar din considerente etice şi umaniste. perioadã relativ scurtã în istoria medicinei. retragerea şi oprirea hranei. 3 . Dupã cum afirmã marele filozof şi savant din Grecia anticã Pitagora : “Acel care liniştit şi fãrã scrupule ucide un animal. Fãrã avizul comitetelor date este imposibil de realizat orice experiment. computeriale.cercetãri. • sfârşitul vieţii (controlul durerii la pacienţii cu boli incurabile. Experimentele pe animale se practicã de circa 300 de ani. iar preţul lor este incomparabil cu suferinţele animalelor. Alternative medicinei experimentale pot fi medicina naturopatã şi homeopatã care. eutanasia). Bioetica pledeazã pentru protejarea oricãrei fiinţe vii şi lucrul acesta este stringent. tratamentele medicamentoase şi genetice. Tot mai des se foloseşte experimentul virtual. Din aceste considerente se creazã Comitete de bioeticã pe lîngã instituţiile de cercetãri ştiinţifice. actual în cazurile de pericol pentru existenta speciei. presupune o inegalitate între persoanele care acceptã sã se sacrifice. transplantul de organe vitale). Bioetica patrunde în toate sferele sociale si încearcã sã reglementeze diferite activitãţi. de paternitate si de maturitate: o femeie poate fi fecundata de un barbat anonim sau decedat. Avortul. Adversarii vivisecţiilor considerã cã rezultatele experimentelor pe animale sunt relativ nesemnificative. Existã cazuri cînd experimentele dureroase pe animale pot fi şi trebuie substituite prin diferite metode alternative. informaţionale. care în alte condiţii nu se modeleazã. avortul şi intervenţiile chirurgicale în uter). deosebiri ale metabolismului. Inseminarea artificiala. acestea fiind nişte organe cu putere legalã de a interzice sau accepta un experiment sau altul. mama unei femei poate da nastere copilului propriei fiice. trebuie sã începem cu modificarea radicalã a mentalitãţi acestuia. Naşterea în vitro Embrionii congelaţi. participînd la experimente şi cele care aşteaptã ca noile tratamente sã fie testate pe alţii. Aceste metode sunt umane şi cu mult mai ieftine. Aspecte bioetice ale reproducerii umane asistate medical. Aceastã nouã ştiinţã apãrutã la sfârşitul anilor ”60. Congelarea embrionilor. • mijloacele de susţinere şi menţinere a vieţii (cuprinzând aparatele de dializã şi ventilaţie. tot atît de uşor poate sã ucidã şi un om”. în experimentul virtual se pot reproduce procese fiziologice. o femeie care concepe si cea care poartă sarcina pot fi disociate. Domeniul “bioeticii” a apãrut ca reacţie faţã de tehnologia modernã: dezvoltarea extraordinarã în ultimii ani a instrumentelor şi procedurilor medicale destinate creãrii şi menţinerii bios-ului – adicã viaţa omeneascã privitã mai ales din punct de vedere fizic sau biologic. nu utilizeazã animale pentru experimente.

Embrionii sunt congelaţi. Este înregistrat faptul cã înainte de plecarea soldaţilor americani în rãzboiul din golf. fiind un dar Dumnezeiesc. Fecundarea se efectueazã într-o unitate medicalã specialã doar de cãtre medicul genetician şi echipa sa.Conform unei tradiţii orientale antice. sau a donatorului. vârsta omului se calculeazã din momentul conceperii. drept regulã generalã. Viaţa ne oferã paradoxuri şi uneori. nedreptãţi. Entuziasmul oamenilor de ştiinţã contemporani a ajuns pânã la încercarea de a implanta în uterul femeii embrioni ai unor animale. sperma şi medicul. în Statele Unite existã femei ecologiste care şi-au oferit uterul pentru salvarea unei anumite specii de maimuţe pe cale de dispariþie. sau când fiica va avea posibilitatea de a fi sora copilului sãu? O problemã importantã legatã de implicarea medicului în inseminarea artificialã este cea a confidenţialitãţii. sau invers. Copilul nãscut va fi considerat fiul/fiica legitim/ã al soţiei şi al soţului. Motivaţiile şi condiţiile în care a fost colectatã sperma vor înainta un alt şir de probleme de ordin moral. care sunt trecute de vârsta de patruzeci de ani. Se va limita numãrul de graviditãţi de la acelaşi donator. Medicul are obligaţia de a pãstra un secret absolut asupra cuplului ce are un copil pe aceastã cale. În timp ce sute de femei merg zilnic sã avorteze. Amestecul obţinut sau embrionii deja formaţi sunt implantaţi în uterul mamei biologice sau a unei mame surogat. pãstraţi în Bãnci de Embrioni Umani. Se vor lua mãsuri de precauţie ca sã nu se poatã stabili legãtura de filiaţie dintre donator şi copil. care nu îşi pot gãsi locul alãturi de un bãrbat. în etapa de menopauzã şi. în cursul relaţiei profesionale. Ce se va întâmpla atunci când Bãncile de Embrioni vor oferi nepoatei un embrion al bunicii ei. bãrbatul şi întâmplarea. de celibatare. Acestea sunt colectate de cãtre medicul biotehnician şi amestecate cu sperma soţului sãu. Medicina actualã induce alte cerinţe: femeia. Medicul trebuie sã pãstreze datele referitoare la donator pentru ca în anumite situaţii acestea sã poatã fi puse la dispoziţia cuplului. Situaţia se plaseazã şi mai departe când embrionii congelaţi sunt ceruţi spre înfiere de cãtre femei virgine. Pentru aceasta trebuie sã se ţinã cont de anumite principii: Necesitatea consimţãmântului ambilor soţi. Industria farmaceuticã oferã preparate care sunt în stare sã maturizeze concomitent pânã la zece ovule (în locul celor 1-2 programate de naturã) la o unicã ovulaţie. considerãm. este atribuit embrionului chiar din momentul conceperii. ori la înlocuirea nucleului celulelor donore cu nuclee ale celulelor altor specii. Bãncile Americane de Spermã au înregistrat numeroase cereri de congelare. Un timp îndelungat medicii recunoşteau viaţa intrauterinã doar dupã primele mişcãri ale fãtului. Copilul se naşte de la ştiinţã”. 4 . Problema moralã o presupune faptul cã îndelungarea conlgelare a embrionilor poate rãsturna întregul comportament reproductiv uman cu schimbarea legilor ereditãţii. sufletul. în caz când situaţia fiziologicã a soţiei nu îi permite sã ducã o sarcinã. Bioetica clinicã cere acestuia. Jac Mono spunea cã: „În crearea unui copil sunt implicaţi trei: femeia. sau a unui pui de cimpanzeu de cãtre o femeie voluntarã poate fi nu doar o ipotezã. sã nu dezvãluie nimic din ceea ce a aflat despre pacienţii sãi. altele fac tot posibilul pentru a deveni însãrcinate. Problema însufleţirii devine un teren pentru discuţii aprinse şi în cadrul dogmelor religioase. fiind posibilã o selecţie preventivã a embrionilor dupã sexe (depinde de cererea clientului-pãrinţii). de obicei. Conform teoriei creştine contemporane. De exemplu. ca şi despre identitatea donatorului. Se va cerceta evoluţia psihologicã a copiilor care au fost concepuţi prin înseminare artificialã. iar mii dintre ei aşteaptã şi în ziua de astãzi sentinţa. Posibilitatea naşterii unui copil de cãtre o gorilã. pe când cultura occidentalã va considera începutul vieţii din momentul naşterii. Pe data de 17 decembrie 2004 postul de televiziune Pro-TV deruleazã ştirea zilei: o femeie de 67 de ani din România a nãscut doi gemeni (unul decedat) în urma fertilizãrii artificiale. O problemã gravã de ordin bioetic provoacã şi cerinţele unor femei de a fi fecundate artificial.

Avortul şi consecinţele sale Problema avortului include dimensiuni medicale. ea constituie.6% iar în România 172. Cuplurile de bãrbaţi cer dreptul de a avea un copil în comun pentru a se simţi familii împlinite. Ei sunt de acord sã cumpere ovulul. în medie. avortul rãmâne una dintre metodele principale de planificare a familiei. juridice. Conform acestei viziuni. Franţa-56. Viziunea radical-liberalã interpreteazã drepturile omului în mod identic cu drepturile de proprietate. filosofice etc. Adepţii moderaţi ai avortului pornesc de la ipoteza cã statutul moral al fetusului trebuie cel puţin parţial sã fie corelat cu nivelul dezvoltãrii sale. Germania-8. poate practica asupra sa însãşi un avort sau sã contacteze un specialist pentru a o scuti de sarcinã. sociale. Teoriile Bisericii Catocile cât şi cele ale Bisericii Ortodoxe afirmã cã viaţa trebuie sã fie respectatã în mod absolut încã din faza concepţiei. înainte de toate ocazia unei experienţe dramatice pentru femeia însãrcinatã. Dreptul de proprietate legitimã este absolut – de altfel. economicã. sau acorda un titlu juridic valabil pentru a dispune direct şi deliberat de o viaţã umanã inocentã deci. Se interzice orice avort. nici o indicaţie medicalã. se efectueazã cca 50 de milioane de întreruperi artificiale a sarcinii şi mai mult de 20 de milioane de avorturi sunt ilegale.6%. demografice. Cu pãrere de rãu. Atunci survine un haos. Conform datelor OMS. numãrul lor fiind mult mai mare. Ba chiar s-a mers şi mai departe. dacã copilul din uterul femeii este conceput din ovulul fiicei sale fecundat cu sperma ginerelui. în lume. fetusul este considerat drept un intrus. de a dispune având ca ţel distrugerea ei”.7%.4%. sã încheie un contract cu mama-incubator numai de a avea parte de fericitul sentiment de a fi pãrinte. specific tuturor fiinţelor umane. Consecinţele unei astfel de viziuni raportate la avort sunt extrem de clare: „Nu existã nici om. aceste cifre nu reflectã realitatea. Italia-12. 60-100 de mii de decese anual. moralã care poate exiba. în pofida anumitor realitãţi în elaborarea.6%. propagarea şi implementarea unor mijloace anticoncepţionale. deoarece cele mai multe avorturi rãmân neînregistrate. psihologice. Din statisticile prezentate mai sus. avortul este necesar de combinat cu alte forme şi metode de reglementare a natalitãţii. Desigur. orice individ exercitã un control asupra corpului sãu şi a acţiunilor sale: acest tip de control. Acest lucru ni-l cere ideologia ecogeicã. care preconizeazã o revoluţie axigenicã (demnã 5 . morale. nici o ştiinţã. În acest caz. La etapa actualã de dezvoltare a ştiinţei obstetrico-ginecologice.7%. socialã. primea spermã de la bãrbaţii care aveau un coeficient de inteligenþã de peste 140. presupunând cã acesta va fi fericit sã fie urmaşul unei celebritãţi. conservatoare restrictivã şi moderatã. Irlanda-5. femei şi bãrbaţi cu cele mai alese calitãţi fizice îşi oferã spre vânzare celulele sexuale. care a creat prima Bancã de Spermã Nobel. atunci când un miliardar american. titularã a unui drept absolut asupra propriului sãu corp. Din pãcate. toate celelalte drepturi sunt derivabile din dreptul de proprietate. nici o autoritate umanã. Abordarea conservatoare – restrictivã este consideratã ca aparţinând bisericii. Actualmente. cu un apendice şi în consecinţã. Bioetica contemporanã descerne trei abordãri de bazã: radical-liberalã. femeia. Însã. chiar şi cu scopul de a salva viaţa femeii însãrcinate. pe Internet s-au creat reţele clandestine. Anual. Spre exemplu. în anul 1994 ne indicã astfel: la 1000 de femei au fost efectuate avorturi: în Polonia-3. îl constituie proprietatea. fiind sursa unor situaţii şocante în cazuri de determinare a gradelor de rudenie. atunci cine va fi aceasta pentru copilul dat? Mamã sau bunicã? Mamele surogat sunt solicitate mai ales în ţãrile unde este cunoscutã la nivel statal homosexualitatea. unde contra-platã. Rusia 119. se poate observa cu uşurinþã cã ţara noastrã ocupã locul I în ceea ce priveşte numãrul avorturilor. Statistica. Pe parcursul perioadei reproductive fiecãrei femei de pe glob îi revine.Mamele surogat creeazã un areal aparte al discuţiilor bioetice.4%. eugenicã. fiind comparat chiar cu o tumoare. afirmã libertanienii. sunt consecinţe ale complicaţiilor septice post-partum. un avort artificial. orice mamã îşi doreşte ca copilul sãu sã fie un Enstein.

religia etc. Dar acest fenomen necesitã o altfel de reglementare. decât şi-a pus sieşi.de noi). trecerea în nefiinţă fiind singuratică şi depersonalizată. există . Eutanasia. De aceea bolnavului i se atribuie dreptul la informare. până nu demult.) De asemenea. adicã în familie doar un copil şi deci.. că fiecare început are şi un sfârşit. Trecut în cea de-a doua etapa a morţii.5-2%. scria: . psihologia. Feuerbach .. Trecând peste aspectele positive a tehnicilor de reanimare contemporană. Este zadarnic să căutăm pricina naturii. marele filozof antic. fiind ţinuţi în viaţă fără a avea speranţa de a-şi recăpăta conştiinţa vreodată.) În acest caz se descompune unica identitate biologică şi socială care formează personalitatea fiecărui om. capabilă să prelungească boala atunci când nu mai poate să o vindece. fără mister şi mult mai uşor de înţeles decat viaţa. şi anume moartea creierului. Aceasta este precedată de moartea clinică în care. Criogenia. În primul rând apare o schimbare fundamentală a definiţiei morţii datorită dezvoltarii tehnologiilor medicale performante capabile să prelungească viaţa umană (de exemplu stimulatorul cardiac sau rinichiul artificial etc. înainte de a fi o problemă . în acord cu natura. sociologia. filozofia. moartea clinică permite noilor metode de reanimare să susţină viaţa unor bolnavi gravi (de exemplu: susţinerea sistemului cardio-vascular. moartea clinică. Problema dreptului la moarte prin prisma bioeticii. când moartea devine dificilă si dureroasă atât fizic cât şi psihic pentru victimă şi apropiaţii ei? Se poate afirma că acesta este momentul în care se pun problemele de factură etică. În acest contex apare categoria de eutanasie care.”( L. cu implicaţii morale profunde. 6 . moartea era considerată . reglarea proceselor metabolice etc.) a căror salvare părea. Internat în secţiile clinice.elementele vieţii”.de moarte” este o problemă de viaţă. încă din antichitate. Moartea este o necesitate egală pentru toţi şi-i neînduplecată. EUTANASIA Se ştie că tot ceea ce există pe Pământ este destinat pieririi. momentul de ireversibilitate sau moartea creierului şi moartea biologică. din perspectiva diverselor ramuri ale cunoaşterii umane: medicina. Ca urmare apar întrebări cu privire la calitatea vieţii. susţinută prin metode extraordinare şi foarte costisitoare.Problema nemuririi din viziunea antropologiei. la integritatea persoanei şi la refuzul durerii. imposibilă.Ea este cel mai bun medic pe pământ. Căci viaţa ni s-a dat sub rezerva morţii şi către aceasta cu toţii ne îndreptăm. tot aşa după bătrâneţe vine şi moartea.Cel care se teme de moarte este tot atât de nesocotit ca şi cel care se teme de bătrâneţe. procese metabolice etc. omul este recunoscut ca mort indiferent de semnele vitale vizibile (contracţii cardiace.. De aceea. Cine nu vrea să moară înseamnă că nu a vrut să trăiască. pacientul devine un obiect în mâinile medicilor. deoarece populaţia Terrei nu este gata sã accepte aşa ceva. în faţa unei medicini din ce în ce mai agresive. din punct de vedere biologic. societatea îşi îndreaptă atenţia spre un alt aspect mult mai important şi anume: statutul psihologic al persoanei muribunde. Cum după tinereţe vine bătrâneţea. Puteţi să fiţi bolnavi de cea mai grea boală. biologia. căci ea vă va trata definitiv. Dar ce se întâmpla atunci când apare suferinţa. Pacientul are dreptul la libertate. moartea este un proces fiziologic. care nu ne-a pus alte legi.. Cine s-ar putea plânge că se află într-o stare în care se află toată lumea? Temeiul dreptaţii este doar egalitatea.). Pentru un biolog. Fiind un proces reversibil. Agonia reprezintă etapa de luptă şi încercare.. întreţinerea respiratorie şi ventriculară. întrebari legate de autonomia persoanei şi dreptul la o moarte demnă.” Bioetica studiază caracterul raportului dintre viaţă şi moarte. care nu a avut cazuri nereuşite. Seneca. Procesul morţii a atras mereu atenţia oamenilor. Din punct de vedere al reanimatologilor procesul muririi are patru etape care implică diverse conflicte etice: agonia. Astfel pacienţii se confruntă cu o situaţie inedită. depopularea anualã cu 1. să încetinească procesul îmbătrânirii şi să deplaseze momentul morţii la maximum.medic”: .

fie că a fost întrebată dar s-a abţinut să şi-l dea fiindcă dorea în continuare să trăiască. adica pentru a-i grăbi moartea. nu este consultat asupra gestului aducător de moarte sau a declarat anterior că nu doreşte să i se practice eutanasie. Mai întâi. genocidul. jurnalişti. cu tendinţe tot mai insistente de a fi legalizată. având discernământ neafectat de boală. . mai ales ..Deşi. Savantul englez Francis Bacon va susţine eutanasia şi va recomanda crearea unei ramuri aparte în medicină. mai precis. pentru a-i curma suferinţele. la Nisa. lăsarea în mila „lui Dumnezeu”) apare când moartea este produsă în mod deliberat prin neinstituirea sau întreruperea unor măsuri obişnuite de 7 .injecţii intravenoase cu aer. a celor aflaţi în stare vegetativă persistentă. consimţământul este acordat de familie sau este obţinut printr-o hotărâre judecătorească. atunci când pacientul. eutanasia poate fi: . . Acest tip de eutanasie presupune intervenţia unei persoane (care nu este în mod necesar medical curant) în producerea morţii prin utilizarea unui mijloc tanatogen (supradozări medicamentoase. acordul subiectului neputând fi obţinut datorită stării lui mintale sau fizice.. sinuciderea (prin intermediar) etc. nou-născuţi plurimalformaţi. Cazurile în care pentru întreruperea vieţii. eutanasia ajunge temă actuală de discuţii la nivel de stat. jurişti. atunci când bolnavul aflat în stadiu terminal este competent.. În discuţii aprinse sunt implicaţi medici. În înţelesul larg. teologi. sunt asimilate eutanasiei non-voluntare. În sens mai restrans. . Eutanasia poate fi considerată o acţiune îndreptată spre binele şi interesul pacientului. solicită în mod repetat medicului curant scurtarea suferinţelor din cauza durerilor insuportabile şi/sau a pierderii demnităţii. Se întâlneşte în cazurile de fetuşi. ce ar propune metode speciale pentru a uşura moartea bolnavului. fiind conştient că nu mai există nici un fel de soluţie terapeutică. fără să sufere de o depresie tratabilă. eutanasia presupune a lua în mod deliberat viaţa cuiva.Este oare o binefacere de a reţine moartea naturală sau invers – de a o accelera ?”. atât morala religioasă cât şi cea creştină îşi au un punct de vedere specific.activă (mercy killing = omorul din milă) apare când moartea este produsă în mod deliberat şi activ. eutanasia aparţine cu precadere domeniului eticii sociale. fără însă ca înainte de boală sau accident să fi menţionat dacă într-o asemenea situaţie ar dori sau nu eutanasia. atunci când se pune capăt vieţii unui bolnav care nu poate alege el însuşi între a trăi şi a muri. in zilele de 20-23 septembrie 1984 . ca: avortul (provocat). având consimţământul subiectului sau al membrilor de familie. a bolnavilor inconştienţi. persoana ar fi fost în măsură să-şi dea sau să se abţină să-şi dea consimţământul. În sens mai larg. Pentru a clasifica eutanasia se iau în considerare două criterii esenţiale: criteriul voinţei personale a bolnavului şi criteriul acţiunii medicului. mercy dying =lăsarea să moară.moarte uşoară” prin suprimarea durerii. antiumane şi amorale. • După criteriul voinţei bolnavului. Cu toate acestea apar întrebari inevitabile la care încă se mai caută un raspuns: . aşa cum a fost abordată în dezbaterile din Europa apuseană. unui bolnav incurabil.involuntară. de către medic. • După criteriul acţiunii medicului se disting două tipuri de eutanasie: .pasivă (letting die. Practic.. s-ar putea defini ca o . Eutanasia se deosebeşte de celelalte acte prin care se ia viaţa cuiva prin două trasaturi importante. filozofi. fie pentru că nu a fost întrebată.Cine are dreptul de a autoriza o asemenea procedură ?” şi.Cine are dreptul de a decide ce trebuie făcut ?” sau .Ea este îndreptaţită moral prin motivarea că moartea individului duce la scăderea costurilor sociale. a consimţământului şi a capacităţii de integrare a acestuia în sfera socialului. ajuns intr-o stare preletală. eutanasia implică şi alte fenomene şi practici antisociale. în al doilea rând. insulină sau clorură de potasiu). În prezent. acest lucru se face de dragul persoanei căreia i se ia viaţa. în cazurile pacienţilor cu boli mintale severe sau care datorită unor boli sau unor accidente nu sunt autonomi (au pierdut capacitatea de a acţiona în mod responsabil). în ultimul congres organizat de „Federaţia Modială a Asociaţiilor pentru dreptul de a muri demn”. dar nu şi l-a dat. inhalare de monoxid de carbon sau anestezice.non-voluntară. Toate referinţele permanente în privinţa legalizării s-au făcut şi se fac numai la această categorie de eutanasie. deşi are capacitatea de a decide. prin mijloace pozitive. eutanasia semnifică administrarea unor medicamente. deontologiei medicale şi dreptului. psihologi etc.voluntară. dar şi a nivelului de informare asupra realităţii diagnosticului şi prognosticului bolii sale. sterilizarea.

provocându-i nelinişte şi disperare? De asemenea. testamentului sau se poate recurge la eutanasie în scopul de a obţine organe pentru transplant. persoanelor cu stare vegetativă persistentă – indivizi cu leziuni cerebrale importante. Sigmund Freud. acordarea doar a unor îngrijiri minime. De exemplu. prin: îndepărtarea echipamentului de susţinere a vieţii. Max Schur i-a administrat o injecţie letală cu morfină pentru a-i curma.Argumentul progresului social potrivit căruia societatea ar avea obligaţia de a-i elimina din cadrul ei pe cei care nu fac faţă din punct de vedere fizic şi mintal. va fi folosită eutanasia drept soluţie de curăţare a societăţii (aşa cum s-a mai 8 . chiar dacă argumentul compasiunii ca şi cel al dreptului de a muri demn sunt destul de puternice are oare medicul. apare pericolul unei politici eugenice. 4. Procedurile de acest gen sunt aplicate în cazul: bolnavilor incurabili aflaţi în stadii terminale. Cazul Sigmund Freud este unul dintre primele cazuri de eutanasie relatate. Ea presupune grăbirea morţii unei persoane. Într-adevăr costul îngrijirii acestor pacienţi poate fi foarte mare. care se află într-o comă din care nu-şi vor mai reveni niciodată.. mai ales în ţările subdezvoltate economic.Argumentul compasiunii în faţa unei suferinţe majore. Celebrul psiholog suferea de mult timp de un carcinom recurent al palatului moale pentru care suportase deja peste 20 de intervenţii chirurgicale. teorie populară în Germania Nazistă. 2. 3.Argumentul dreptului de a muri conform căruia pacientul are dreptul să ceară finalul chinurilor şi clamarea suferinţei. dar dacă. Cu toate acestea neoplasmul recidivase.contra” eutanasiei din punct de vedere moral. Acest argument este privit ca parte a dreptului de autonomie. Sau nu trebuie exclus şi pericolul unei intenţii premeditate criminale. dar cunoaşterea datei şi orei exacte a acestui moment nu va pune în pericol integritatea psihică a pacientului. Rudele pot profita de starea bolnavului şi pot influenţa eutanasia unei persone muribunde din cauza succesiunii. în lipsa aplicării sau întreruperea unui tratament care ar putea prelungi viaţa. sănătoşi atât fizic cât şi psihic. astfel.normali”. La cererea sa expresă. Freud era însoţit de prietenul şi medicul său curant Max Schur. depresie sau disperare ? Apare astfel întrebarea: Dacă medicii ar putea elibera bolnavul de durere şi-ar mai dori acesta să moară ? Desigur.Argumentul necesităţii economice are în vedere costurile ridicate pentru îngrijirea medicală şi socială a celor care ar putea fi candidaţi pentru eutanasie. Dezbaterile asupra eutanasiei s-au centrat în jurul a două tipuri de argumente . dreptul de a accepta eutanasia chiar în situaţiile în care pacientul şi-o doreşte ? Şi în acelaşi timp. fiecare pesoană este conştientă ca va muri cândva. argumentele lor pot fi dezminţite prin câteva contraargumente. iar motivaţiile susţin că legalizarea şi trecerea la efectuarea eutanasiei ar putea permite ca o parte din sume să fie redistribuite în alte sectoare. din perspectivă bioetică: a) omul trebuie scutit de suferinţe inutile. de către medic. Cu toate că promotorii eutanasiei consideră că viaţa nu mai are nici o valoare atunci când este degradată până la vitalitate fiind lipsită de formă umană. Protagonistul acestui caz este părintele psihanalizei. În astfel de situaţii. întreruperea administrării de apă şi hrană. Aceasta are la bază teoria utilitaristă cunoscută sub numele de darwinism social. nu trebuie uitat nici cazul în care ar putea apărea o eroare de diagnostic comisă de incompetenţa şi profesionalismul redus al unor medici. iar Freud suferea dureri insuportabile. în folosul îmbunătăţirii serviciilor medicale pentru populaţie.pro” şi . fenomen destul de răspândit astăzi.. boli incurabile care produc o degradare fizică şi psihică neacceptată de pacient. deci. suferinţele. Aflat în exil în Marea Britanie.nutriţie sau tratament. b) doar Dumnezeu poate decide dacă un om este sau nu pe moarte deoarece există întotdeauna şansa unei vindecari miraculoase a unui bolnav pe care medicii l-au declarat ca fiind pe moarte. Din anumite puncte de vedere este normal ca o societate să îşi dorească numai indivizi . De asemenea. Susţinătorii eutanasiei aduc patru argumente pentru a justifica aceste practici: 1. sub acest pretext. prin care pacientul are dreptul de a lua hotărâri în legătură cu orice aspect al tratamentului. gestul apare ca un act de compasiune pentru persoana a cărei viaţă a devenit de nesuportat. are dreptul pacientul să îşi hotărască clipa şi momentul morţii ? Dar ce se întâmplă în cazul în care cererea pentru eutanasie este făcută sub influenţa unei reacţii la durere. de confort. în care oricum moartea naturală va surveni curând. Eutanasia pasivă constă.. neexistând nici o posibilitate ca boala sa să fie vindecată sau măcar ameliorată. întreruperea oricărui tratament intensiv.

având scopul declarat de a promova şi de a încuraja cercetări în domeniul criobiologiei. Cu toate acestea adepţii criogeniei nu-şi pierd speranţa. societatea nu este pregatită să accepte cu uşurinţă această moarte asistată medical. de bolile care i-au adus moartea.000 de dolari. are 31 de ani de activitate şi 656 de membri. punându-se la dispoziţia cercetătorilor. Ideea de a fi congelat după moarte şi reînviat dupa ani nu este acreditată de specialiştii în domeniu deşi practica congelarii celulelor şi organismelor umane şi animale în scopul refolosirii lor este curentă şi viabilă. fără sperenţa unei vieţi prea lungi. vor putea fi înviaţi în momentul în care ştiinţa va fi suficient de avansată pentru a-i reanima. în mod inevitabil. promiţându-i că îl va readuce la viaţă dacă ştiinţa va avansa suficient pentru a-l reanima şi pentru a-l vindeca. O dată ajunse la "Alcor". cadavrele sunt băgate într-un fel de saci de dormit de 9 . De aceea ei tind să înlociască tactica medicala aplicată bolnavilor muribunzi cu un ajutor paliativ (medicament sau tratament care ameliorează sau care înlătură simptomele unei boli pentru un timp scurt. în folosul sănătăţii. În momentul de faţă. criogenia se bucură de o largă mediatizare. ba din contră. Acesta a fost americanul James Benford care bolnav de cancer. despre ce fel de medicină se poate vorbi prin prisma eutanasiei legalizate? Nu trebuie exclus faptul că eutanasia. În anul 1967. de exemplu. poate avea efect demoralizant şi atroce asupra societăţii.Toate aceste întrebări sunt extreme de dificile. în perioada nazistă )? Pe de altă parte. Se schimbă radical rolul medicului în luptă cu patologia. Medicul are ca scop păstrarea vieţii şi nu distrugerea ei şi de aceea el nu poate pune în practică eutanasia. ştiinţă care studiază comportamentul materiei vii la temperaturi scăzute. A fost înfiinţată în 1972 de soţii Fred şi Linda Chamberlain. ţesuturile capătă un aspect sticlos şi par a suferi mai puţine „stricăciuni”. nimeni şi niciodată. Refugiul şi ignoranţa nu vor face ca problema să dispară. în nici o situaţie nu poate să ucidă. congelează trupul "clientului" imediat după moarte. care poartă numele unei stele din Carul Mare. s-a dedicat ştiinţei. povara materială. numărul bolnavilor va creşte mereu. vor agrava în societate conflicte mult mai severe de ordin moral şi spiritual. Astfel conservate. sub numele de Societatea pentru Hipotermie în Stare Solidă. Cine va efectua această procedură ? În condiţiile în care se ştie că medicina a fost. Studiile în domeniu se dezvoltă progresiv. de la apariţia sa. Finalul drumului vieţii trebuie sfârşit în pace şi împăcare. Procesul de înghetare s-a desfăşurat pe parcursul mai multor zile. părintele criogeniei. în care întreg materialul biologic este menţinut la temperaturi foarte joase. dar infuzat în prealabil cu substanţe protectoare care împiedică formarea cristalelor de gheaţă. nu trebuie să fie ucis şi nu are dreptul să se sinucidă. Ce se va întâmpla cu ceilalţi în acest caz? Dar cu societatea când nu va mai putea să îi întreţină pe toţi? Este adevarat că susţinerea vieţii unui muribund necesită tehnologii complicate si costisitoare (argumentul progresului social şi al necesitaţii economice) dar viaţa umană şi fericirea personală nu pot fi reduse doar la termenii impersonali ai banilor. Prima asociaţie ştiinţifică ce s-a dedicat studiului acestei discipline a fost înfiinţata în anul 1963 în SUA de către profesorul Robert Ettinger. astfel încât în multe ţari au apărut firme ce-şi oferă serviciile de congelare doritorilor. SUA care. a avut loc prima aplicaţie experimentală. adică a fost îngheţat pentru prima dată un om. pentru 120. al căror raspuns este încă necunoscut. În ultimul timp. Bătrâneţea şi boala trebuie acceptate în viaţa societaţii printr-o atitudine demnă şi adecvată.întâmplat. Viaţa este cerească. la scurt timp de la înfiinţarea asociaţiei. fără să suprime cauza bolii). Este şi cazul Fundaţiei pentru Prelungirea Vieţii "Alcor" din Arizona. eventual. asisenţa medicală din întreaga lume încearcă să demonstreze că eutanasia poate fi evitată. Mai mult chiar. Fundaţia pentru Prelungirea Vieţii "Alcor". CRIOGENIA Criogenia este o procedură de mumificare care constă într-o baie de azot lichid. Un rol aparte poate fi atribuit şi aspectului deontologic al actului eutanasic. iar societatea le va simţi. Parţial şi datorită educaţiei spiritual creştine care nu este de acord cu nici o formă de eutanasie. de minus 196°C. În acest context. Ea ne-a fost dată de Dumnezeu şi nu avem dreptul de a o întrerupe. „Crionauţii” cred că dacă trupul le va fi conservat la temperaturi joase imediat după moarte. fie ea activă sau pasivă.

Fiscul îşi pune deja problema ce fel de organizaţie non-profit.lână şi apoi introduse. Cea mai mare problemă este supravieţuirea unui organism viu în urma decongelării. să presupunem. structura celulară se deteriorează ireversibil . Astăzi se mai pune problema banilor alocaţi acestor cercetări. forţaţi să o ia de la capăt. temperamentul şi caracterul vor fi aceleaşi? Nu cumva perioada prelungită de pauză le va altera profund personalitatea (în cazul când revenirea la viată va fi posibilă)? Din punct de vedere cerebral. În cadrul fundaţiei Alcor există deja 58 de cadavre umane. pereţii celulelor se fracturează. în numele ştiinţei. O primă piedică a „crionauţilor” este că. Dar mult mai ciudat decât procesul în sine este faptul că aceste fundaţii de criogenizare îşi au deja o mulţime de adepţi prin rândul oamneilor. adică nimeni nu le poate garanta că vor primi ceva în schimb. să înveţe totul de la început ?De asemenea. mulţi se întreaba: salvare de la ce anume? De la procesul natural al morţii? Sunt oamenii în măsură să decidă cât mai au de trăit ? Şi oare aceste fundaţii au dreptul de a da oamneilor speranţe. în cilindrii de oţel umpluţi cu azot lichid. s-ar trezi într-o lume complet diferită de cea în care a trăit cândva. oamenii de ştiinţă fac cercetări pentru a reuşi să depaşească mulţimea de probleme care le stau în cale. din punct de vedere psihic. Acest proces. De asemenea. în acelaşi timp. este "Alcor". cu capul în jos. ce este criogenia? În contextul în care până acum nu a fost înviată nici o fiinţă umană criogenizată iar succesul nu este garantat ne întrebăm dacă criogenia este un mod de a stoarce bani de la bogătaşi excentrici sau pur şi simplu o cale de salvare? Şi dacă ne referim la a doua variantă. denumite crioprotectori. zaharuri şi altele . Fundaţia Alcor a fost implicată în diferite scandaluri. va fi posibilă "cresterea" unui nou trup. Deocamdată. o lume străină în care nu va cunoaşte pe nimeni? Va fi capabilă acea persoană să accepte. înscrişi pe lista de aşteptare. la -196°C. 10 . Au ele dreptul să facă aceste experimente pe corpul uman? Deocamdată criogenia pare a fi privită ca un subiect desprins din cărţile SF. deşi "Alcor" susţine că a fost eutanasie. nici un specialist nu poate garanta că pacienţii se vor recupera integral. supoziţii şi repercusiuni morale. în viitor.apă. dacă va fi posibil. la temperaturi scăzute. Poliţia din Los Angeles investighează moartea unui oficial "Alcor". O altă poblemă cu care se confruntă adepţii criogeniei este reprezentată de păstrarea identitaţii unei persoane.prin congelare. o maşinarie îi înlocuieşte sângele cu o soluţie ce conţine o înaltă concentraţie de substanţe chimice. Un membru "Alcor". în urma unui experiment ce a avut ca subiect un câine. Dar „neajunsurile” creierului se instaleaza la numai 4-6 minute de la încetarea bătăilor inimii.se elimină prin fisurile provocate în timpul îngheţării. că părţi ale corpului nu vor suferi daune ireparabile în urma dezgheţării. având în vedere că e puţin probabil ca miliardele de neuroni ai creierului uman se vor organiza într-o ordine corectă astfel încât reîntoarcerea la viaţă cu ajutorul nanotehnologiei să se producă fără pericol. Doar presupunerea că readucerea la viaţă a persoanelor criogenizate va fi posibilă peste câţiva ani dă naştere la o serie de întrebari. specialiştii îşi pun speranţele în nanotehnologie care va corecta deteriorările ţesuturilor. pentru a evita formarea gheţii. a gândurilor şi a amintirilor acestora. care răcesc corpul şi. Însă cea mai mare parte a cercetătorilor ramân sceptici. scutită de taxe. Cât de repede trebuie să intre în crioconservare un defunct care vrea să se trezească întreg la minte? Vor fi ca nişte nou-nascuţi. de vreme ce banii curg şi nici un fel de cercetare ştiinţifică serioasă nu a fost făcută în cele trei decenii de existenţă. al cărui nume nu a fost dat publicităţii. Şi totuşi. chiar dacă serviciile prestate sunt destul de costisitoare având în vedere că totul se petrece la nivel ipotetic. sub presupunerea că. De aceea. clienţii pot opta pentru conservarea întregului corp sau doar a capului. depuse în containerele de oţel şi alţi 656 de membrii. Detectivii nu exclud că ar fi vorba de omucidere. procesele neurodegenerative ireversibile se instaleaza în aproximativ patru ore de la decesul clinic. previn formarea gheţii. care deocamdată sunt false. iar conţinutul acestora .De aceea. că un efect secundar al procesului de criogenizare constă în pierderea refelexelor. o schimbare atât de radicală? Toti pacientii si neuropacientii (care speră ca atunci când se vor trezi se va face fără probleme un transplant de cap) au avut o convingere greu de estimat din punct de vedere ştiinţific: îsi vor păstra memoria peste o sută de ani? Reflexele dobândite. criogenia a evoluat către un proces denumit vitrificare. săruri.Ce se va întâmpla cu o persoană care. De fapt chiar s-a observat. care sunt întiparite fizic în creier. va avea un efect demoralizant şi atroce asupra societăţii. Hugh Hixon. Pentru a vitrifica un organism.

bioetică şi viitor Ce sunt celulele stem? Celulele stem sunt acele celule care au abilitatea de a se transforma în cursul dezvoltării în mai mult de un singur tip de celule. "celule pentru viaţă"). cercetarea în domeniul celulelor stem embrionare ar putea revoluţiona multe ramuri ale medicinii. "Alcor" neagă cu vehemenţă că s-ar fi implicat în clonarea umană. fiecare persoană este unică. filosofice. există şi anumite riscuri ale acestei noi tehnologii. Ca exemple ar fi proliferarea necontrolată a celulelor transplantate sau transmiterea agenţilor infecţioşi. organizaţia BioTransport. care avea acest scop. Unul din beneficiile importante ar fi evitarea riscului incompatibilităţii de organ. Astăzi ne întrebam: Reprezintă criogenizarea un progres ştiinţific sau o eroare a societăţii? Care sunt limitele etice ale unei astfel de tehnici? Până unde poate merge omul în punerea ei în practică? Ştiinţa avansează tot mai mult în zilele noastre şi odată cu ea se nasc noi întrebari şi noi probleme legate de etică şi morală. în 1998. prin prepararea celulelor stem din „embrioni” creaţi prin transfer nuclear (transferul unui nucleu din celulele proprii ale pacientului într-un ovul al cărui nucleu a fost extras în prealabil).spune că a văzut cum presupusei victime. opinii care variază în funcţie de statutul embrionului uman în diferitele culturi şi confesiuni. De asemenea. a folosit banii de la BioTransport pentru a înfiinţa o altă firmă. testamentul său din 1996 arată că îşi dorea să fie incinerat. a ţinut pagina întâi a ziarelor americane după ce s-a constatat că el nu-şi dăduse acordul scris pentru suspendare crionică (congelarea întregului corp). Filosofii şi clerul Fiecare fiinţă. Scandalul a căpătat amploare după ce pe Internet au apărut fotografii macabre din timpul decapitării. o contribuţie majoră în această dezbatere o aduc opiniile diferitelor religii. Acest procedeu a fost numit de unii cercetători „clonare terapeutică”. deşi documentele arată că oficialii fundaţiei au finanţat cu 100. dar şi o problemă bioetică majoră prin implicaţiile ştiinţifice. Cells4Life (în traducere. care au acest potenţial extraordinar de a se transforma într-un OM UNIC. Dar cum nimic nu este perfect. al cărui trup se află într-un container "Alcor" din 2002. Celulele stem. care ar urma "să ofere posibilitatea stocării la rece a probelor ADN cu posibilitatea clonării viitoare". În plus. Revenind la beneficii. tot actele arată că fondatorul "Alcor". Această capacitate unică face ca celulele stem să fie ţinta a numeroase cercetări. prin posibila descoperire a tratamentelor diferitelor afecţiuni. Pentru cercetarea pe embrioni umani stau ca argumente în primul rând incredibilele beneficii pe care le-ar putea aduce aceasta în tratamentul tuturor afecţiunilor pe care le-am descris mai sus. Bioetica si problema celulelor stem. Clonarea. în cazul persoanelor care au suferit un transplant. dar cu siguranţă este nevoie de ea. în acest moment incurabile. În plus. cu o daltă şi un ciocan. nu este sigur dacă este etică această cercetare. dezbateri. Posibilele aplicaţii ale cercetării pe celule stem embrionare Numeroşi oameni de ştiinţă au afirmat că beneficiile pe care le-ar putea aduce cercetarea în domeniul celulelor stem pentru viitorul umanităţii sunt extrem de importante. religioase. Unele 11 . punctul de plecare a numeroase tehnologii. Cazul jucătorului de baseball Ted Williams.000 de dolari. Deci: cum şi cu ce drept să folosim embrionii. a lui Williams. etice pe care le are utilizarea lor asupra omului şi asupra viitorului. care era bolnavă de SIDA. i s-a administrat o substanţă paralizantă care i-a grăbit moartea. Fred Chamberlain. Cu alte cuvinte. în scopul cercetării? Aceasta este problema pe care filosofii moderni o au de rezolvat. În acelaşi timp.

Din punctul de vedere al creştinilor protestanţi. Concluzie Cel mai dificil moment într-o dezbatere de acest gen. Astfel este posibilă producerea de celule stem embrionare care să conţină informaţia genetică a pacientului. Cea mai categorică opinie contra folosirii embrionilor în scopuri terapeutice sau pentru cercetare o are Biserica Romano-catolică. cu multe variante. Viaţa fiecărui embrion este sacră şi în concluzie nu este permisă sub nici o formă utilizarea embrionilor supranumerari în scopuri terapeutice. 6/2007). are potenţialul de a deveni o fiinţă umană. fapt care ar permite cercetarea pe embrioni şi folosirea lor terapeutică. în timp ce altele consideră inacceptabilă folosirea embrionului uman în astfel de scopuri. vârsta la care embrionul „capătă suflet” este de 40 de zile de la fertilizare. În continuare. clonarea umană. deci în perioada de dinainte de atingerea vârstei de 40 de zile ar putea fi acceptată folosirea embrionului în scopuri terapeutice sau în cercetare. Diferenţa este că în timp ce echipa japoneză a lui Shinya Yamanaka de la Universitatea din Kyoto a recoltat celule cutanate de pe faţa unei femei în vârstă de 36 de ani. diferite de cele ale persoanei din care a fost clonată. care realizează modificarea genetică prin rearanjarea ADN-ului unor celule adulte cu scopul creării de celule stem embrionare. embrionul în afara pântecelui mamei nu are statut de fiinţă. şi dacă da. teoretic. echipa de cercetători americani. Este embrionul fiinţă umană în deplinătatea drepturilor sau nu. 12 . momentul concluziilor. un avantaj extraordinar dacă ne gândim la riscul de rejecţie în caz de grefă. Odată ce au fost prelevate celulele fibroblaste. Cercetătorii de la cele două universităţi implicate în acest studiu – Universitatea Kyoto şi Universitatea Wisconsin-Madison . ambele echipe au injectat gene care codifică patru factori de transcripţie. condusă de James Thomson.au utilizat celule recoltate din pielea umană. Această opoziţie se datorează percepţiei că omul îsi capătă statutul de fiinţă umană în momentul fertilizării. Papa Ioan Paul al II-lea spunea că „cercetarea pe celule stem embrionare este în aceeaşi categorie cu avortul. eutanasia sau orice altă formă de atac asupra unei vieţi nevinovate”. a folosit celule din prepuţul unui nou-născut. decât atunci când parinţii îsi exprimă dorinţa de a avea copil. amprente proprii la degetele de la mâini şi picioare. totuşi. De asemenea. O altă problemă este aceea că embrionul. Iudaismul susţine că statutul de om nu este prezent în momentul fertilizării. este finalul. argumente. ci se dobândeşte după o perioadă de dezvoltare post-implantare. de la ce vârstă? Sunt întrebări la care raspunsul se lasă aşteptat şi compromisul pare greu de găsit. statutul uman este stabilit dupa dobândirea treptată a anumitor calităţi. Clonarea Umană Deşi până în prezent nu există cazuri confirmate de clonare a fiinţelor umane. Grija principală a bioeticienilor este aceea de a stabili statutul embrionului uman. ambele echipe de cercetători au încercat reprogramarea celulelor deja total diferenţiate. Cum putem să folosim celulele stem embrionare fără a vătăma în nici un fel acest potenţial? Salvarea de ultimă oră de la această dificilă dezbatere etică pare a fi o noua tehnică numită reprogramare directă (detalii găsiţi în Ştiinţa şi tehnica nr. fapt ce ar putea înlesni utilizarea embrionilor care nu prezintă potenţial de implantare şi deci de viaţă. Clona nu va fi. calităţi care ar putea să nu fie prezente la embrionul timpuriu. inclusiv dreptul la viaţă. aspecte şi excepţii. indiferent de statutul său. În religia islamică.consideră posibilă utilizarea embrionului în scopuri terapeutice sau de cercetare. o copie fizică perfectă şi el/ea va avea propria sa personalitate individuală. permite oamenilor de ştiinţă să creeze o copie genetică a unui individ uman. deci embrionul este considerat fiinţă umană şi i se conferă toate drepturile. De ambele părţi s-a utilizat un retrovirus care a permis introducerea genelor selecţionate în interiorul celulelor cutanate. care este unică.

POATE FI REALIZATĂ CLONAREA UMANĂ? Cercetările recente sugerează că este imposibilă crearea de embrioni clonaţi care să se dezvolte sau care ar putea fi sursă de celule stem (tulpinare) funcţionale. ar fi imposibil ca oamenii de ştiinţă să creeze şi să utilizeze embrioni clonaţi în modul în care ei doresc să-i folosească. Totuşi.Mulţi oameni de ştiinţă sunt împotriva clonării reproductive din cauză că nu este sigură. Embrionul uman. Statele care au semnat Convenţia internaţională privind drepturile omului şi biomedicina aderă automat şi la Protocolul adiţional din 12 ianuarie 1998. opozanţii clonării susţin că Autorităţii de Fertilizare şi Embriologie Umană nu i s-a atribuit vreodată autoritatea de a reglementa clonarea umană. prin urmare. În aşa-zisa clonare terapeutică. 13 . privind aplicarea biologiei şi a medicinii ce interzice clonarea fiinţei umane. Asemenea cercetări creează viaţă cu scopul de a o distruge şi. Oricine doreşte să realizeze clonare umană trebuie să facă o cerere la Autoritatea pentru Fertilizare şi Embriologie Umană (AFEU) pentru obţinerea de licenţă.CARE ESTE DIFERENŢA DINTRE AŞA-ZISA CLONARE TERAPEUTICĂ ŞI CLONAREA REPRODUCTIVĂ? Ambele tipuri de clonare sunt reproductive. si ambii aceştia din urmă vor avea aceiaşi părinţi genetici. Aceste alternative nu numai că evită problemele etice inerente în utilizarea embrionilor umani. precum şi a celor placentare şi din cordonul ombilical. ESTE CLONAREA UMANĂ LEGALĂ? În Uniunea Europeană este interzis ca un embrion uman clonat să fie transferat în uterul unei femei. de asemenea. ci s-au încununat de succes până în prezent. Clonarea umană în scopuri aşa-zis terapeutice este total neetică. Clonarea reproductivă şterge şi complică relaţiile umane şi parentalitatea pentru copilul creat care ar putea avea doar un părinte în mod legal (persoana din care a fost creat/creată). Mulţi oameni care se opun clonării consideră clonarea terapeutică chiar mai inacceptabilă decât cea reproductivă. Cu toate acestea. deoarece ambele reproduc indivizi umani. care este folosit apoi în cercetare şi. dându-i-se posibilitatea de a se naşte. În clonarea reproductivă. în final. Acest unic părinte ar putea fi chiar sora sau fratele său biologic. guvernul britanic şi tribunalele englezeşti au aprobat crearea de embrioni clonaţi şi utilizarea lor în scopuri de cercetare cu distrugerea embrionului. Dacă ar deveni sigură. nu ca o fiinţă umană cu demnitate şi drepturi umane fundamentale inerente. oamenii de ştiinţă încearcă să creeze un embrion clonat. în timp ce clonarea terapeutică înseamnă crearea de embrioni în scopul de a-i distruge şi a le folosi celulele. clonarea reproductivă nu ar putea fi considerată niciodată etică. Singura diferenţă constă în modul de abordare a individului clonat. distrus. o mamă surogat. Societatea pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi de la Londra consideră că resursele ar trebui direcţionate spre cercetarea celulelor stem de adult. nu respectă dreptul la viaţă al embrionului uman. chiar şi dacă ar deveni sigură. deoarece clonarea reproductivă cel puţin prevede ca embrionii clonaţi să trăiască. este tratat ca o resursă materială. Prin urmare. Orice tip de clonare umană nu numai că pune în pericol sănătatea şi bunăstarea umană. embrionul este plasat în uterul mamei şi-şi poate continua dezvoltarea. Totuşi. ci este total neetică. identitatea şi bunăstarea fiecărui om creat în acest mod. CLONAREA UMANĂ: ETICĂ SAU NU? Clonarea umană încalcă demnitatea şi respectul faţă de fiecare persoană umană deoarece ea subminează drepturile sale. în asemenea circumstanţe. unii cercetători consideră că ar fi o tehnică acceptabilă de folosit pentru a ajuta cuplurile infertile. Clona poate avea.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful