Sunteți pe pagina 1din 2

Evolutia spirituala

Cunoşterea motivului pentru care un anumit lucru se petrece, e


eliberatoare, dar nu prin ea însăşi ci doar prin alegera ce îi urmează. Aici
începe lupta cu emoţiile negative, neacceptarea unei anumite realităţi,
necesitatea iertării şi atât în primul, cât şi în ultimul rând, CREDINŢA.
Scopul acestor probleme, nu e pedeapsa, nu e neîndurarea lui Dumnezeu,
ci doar eliberarea sufletului de acel conflict, şi astfel posibilitatea lui de a
urca o treaptă ce are ca ţel apropierea de Lumină. Înţelegând şi depăşind
anumite conflicte devenim mai uşori, mai curaţi, mai puternici
energetic, prin eliberarea de emoţiile ce înainte ne ţineau la un anumit
nivel. Altfel spus, efectul este EVOLUŢIA SPIRITUALĂ.

Secretul lui Iisus


Iisus vindeca suflete. Explica oamenilor legile divine prin cuvinte simple,
ţinea lecţii de iubire divină, ce nu pot fi confundate cu simpla spiritualitate,
şi detesta ritualurile goale pentru că sensul lor se pierduse prin cotloanele
ascunse ale mintilor, ocolind sufletele. De cele mai multe ori vindeca
instantaneu oameni. Cum? Prin magie? Da. Însă „secretul” magiei lui era
numit iubire. Iar iubirea este emoţia ce te conectează instantaneu la
Lumină. Ştia să poruncească Luminii, iar aceasta i se supunea.
Tehnica sa secretă a fost nimic altceva decât iubirea divină perfectă. S-a
vorbit mult despre asta. S-au creat filme şi documentare. Ne-am împotmolit
în legile umane, în presupuse tehnici şi ritualuri, şi am ignorat esenţa, legile
divine descoperite şi confimate astăzi de ştiinţă în marea lor majoritate.
Care este secretul lui Iisus? De ce nu a putut „nimeni” să facă ceea ce a
făcut el? Este o întrebare greşită, ceea ce a făcut Iisus au mai făcut şi alţii.
Dar acei alţii nu vor apărea nici în ziare, nici în showri televizate, nici în
documentare.

Este evident că scopul urmărit de Iisus nu a fost niciodată magia,


exhibitionismul sau salvarea ori prelungirea vieţii umane. El ştia că sufletul
nu piere, doar pleacă în altă lume şi i se mai dau şanse prin reîncarnare.
Dacă a făcut vindecări publice a fost doar pentru a fi crezute
ÎNVĂŢĂTURILE sale, pentru a convinge. Cum el însuşi mărturiseşte.
“Dacă nu veţi vedea semne şi minuni nu veţi crede.”
(Ioan, 4, 48)
„ ...chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să
cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl.” (Ioan, 10, 38)
Scopul acestor videcări şi minuni nu au fost vindecările, ci credibilitatea
propriei persoane. Oamenii de atunci şi în mare parte şi cei de acum nu l-ar
fi crezut altfel. Scopul său real şi unic, a fost de a ajuta sufletul, nu trupul
uman. De a ajuta omul în evoluţia sa spirituală.
El a dăruit oamenilor tehnica cea mai simplă şi unica tehnică reală şi
nedăunătoare sufletului prin care putem rezolva orice problemă şi putem
realiza orice vindecare. Tehnica sa „ascunsă” doar în cuvinte poate prea
simple, pentru a fi crezute, pare doar la prima vedere uşoară. Însă
realitatea dovedeşte că este destul de greu de pus în practică. Să înveţi
iubirea uneori durează ani, secole, milenii, o eternitate...
Conţinută în iubire, lipsa de judecată a semenilor este unul din „marile
secrete”, exprimate de Iisus în cuvintele:
„Voi judecaţi după trup, Eu nu judec pe nimeni.” (Ioan, 8, 15)

S-ar putea să vă placă și