Sunteți pe pagina 1din 4

SOCIOLOGIE GENERALA

CURS 1

CE ESTE SOCIOLOGIA?

1. Natura si scopul sociologiei


1.1. Perspectiva sociologica
1.2. Sociologia ca stiinta
1.3. Dezvoltarea sociologiei
2. Cum se face sociologie: metode de cercetare sociologica

1. Natura si scopul sociologiei

1.1. Perspectiva sociologica

Sociologia este o ramura a stiintelor sociale, alaturi de psihologie, antropologie, economie si


stiintele politice, discipline care examineaza natura comportamentului uman si a societatii umane,
precum si produsele care rezulta din amandoua.
In cadrul sociologiei, ca si in filosofie, exista “scoli de gandire” in mod clar deosebite, toate
impartasind insa ideea ca sociologia este studiul stiintific al comportamentului social uman, al
societatii umane si al rezultatelor activitatilor sociale.
Premisa fundamentala a sociologiei este cat din existenta umana este existenta sociala. Suntem
legati si depindem unii de altii, influentam pe altii si suntem influentati de ei; intr-adevar, insusi
sensul identitatii depinde de aceasta interactiune. Orice incercare de a intelege formele sociale in
afara actiunii individuale este sortita esecului.
Imaginatia sociologica. C. Wright Mills (1959) a folosit expresia “imaginatie sociologica”
pentru a ne atrage atentia supra nevoii de a ne largi viziunea. Indivizii au tendinta de a vedea lumea
din punctul lor de vedere, riguros ingustat, espre ei insisi si despre cercul social imediat.
Sociologia, sustine el, ar trebui sa-si concentreze atentia asupra celor mai largi forte sociale care ii
afecteaza pe indivizi. Pentru a-si ilustra punctul de vedere, el postuleaza ca, daca o persoana
ramane fara lucru, aceasta situatie ar putea fi considerata ca “necazul ei personal”, iar eforturile de
a ajuta la rezolvarea acestei situatii s-ar concentra asupra caracteristicilor individului. Daca, totusi,
un milion de oameni, sau mai multi raman fara lucru, aceasta este o "problema sociala“ care
sugereaza ca este vorba de actiunea unor forte sociale pe scara larga si necesita o solutie sociala.
Imaginatia sociologica permite oamenilor sa-si depaseasca experienta personala limitata si sa-si
vada legaturile cu altii si cu institutiile societatii.
Utilitatea perspectivei sociologice. Imaginea mai larga oferita de perspectiva sociologica
incurajeaza oamenii sa inteleaga fortele sociale care le organizeaza viata. Ea permite oamenilor sa
vada cum experientele lor personale influenteaza relatiile si constrangerile sociale existente si cum
sunt influentate de acestea. Sociologia da oamenilor posibilitatea de a intelege generalul prin
abstractizarea particularului.
Emile Durkheim si studiile despre sinucidere. Sociologul francez Emile Durkheim (1858-
1917) a aratat ca sinuciderea este nu numai un fenomen psihologic, cat si unul social. El a comparat
rata sinuciderilor (numar de sinucideri la 1000 locuitori) atat intre societati diferite, cat si intre
categorii sociale diferite in cadrul aceleiasi societati. Constatarea lui a fost ca rata sinuciderilor este
mai mare in cazul protestantilor (fata de catolici), a femeilor (fata de barbati) si a persoanelor
necasatorite (fata de cele casatorite), de unde si concluzia ca sinuciderea este influentata de gradul
de integrare sociala a persoanei repective.
Casatoria. Daca oamenii ar fi intrebati de ce s-au casatorit cu o anumita persoana, ar raspunde,
probabil, ca s-au indragostit de ea; ca sotul sau sotia este singura persoana care l-ar putea face
fericit sau fericita. Totusi, exista si norme sociale care dirijeaza aceasta decizie, care definesc un
numar limitat de indivizi ca parteneri potentiali pentru casatorie. In general, cei mai multi oameni
nu-si dau seama de aceste forte sociale coercitive care influenteaza ceea ce pare a fi o hotarare
intima si personala. Sociologia da la iveala aceste influente sociale de obicei nerecunoscute.

1.2. Sociologia ca stiinta

Sociologia este studiul stiintific al comportamentului social si al relatiilor sociale. Ea este cea
care asigura cunoasterea obiectiva a realitatii sociale.
Ipotezele stiintei. Toate caile “stiintifice”, organizate pentru obtinerea informatiilor despre
lume, au in comun anumite ipoteze. O ipoteza este aceea ca exista o lume a realitatii independenta
de ceea ce percepem noi despre ea prin simtul comun, sau ceea ce stim sau auzim noi despre ea de
la altii. De pilda, atomii exista chiar daca noi nu ii vedem. In acest sens, noi mai degraba
descoperim legile naturii decat le creem.
O alta ipoteza a stiintei este aceea ca in natura exista ordine. Evenimentele nu se produc
intamplator; ele sunt precedate de cauze. De asemenea, oamenii de stiinta presupun ca, printr-o
observatie obiectiva si sistematica se pot dobandi cunostinte despre lume. Aceasta este
caracteristica esentiala a stiintei: observarea obiectiva si sistematica a fenomenelor. Adevarul
stiintific poate fi verificat empiric, adica prin observarea atenta si obiectiva si prin masuratori.
Metoda stiintifica reduce amestecul subiectivitatii, al valorilor personale in procesul de cercetare.
Statutul stiintific al sociologiei. In timp ce sociologia nu este cu numic mai putin stiintifica
decat chimia sau astronomia, ea nu pare sa aiba precizia acestora. Aceasta, in parte, din cauza
relativei sale tinereti ca stiinta. Ea nu a avut atat de mult timp sa-si dezvolte nici metodologia, nici
conceptele teoretice. Dar mai important, studierea comportamentului oamenilor nu este identica cu
studierea comportamentului atomilor sau al plantelor. Oamenii sunt mai instabili, ei se schimba
chiar in timp ce sunt studiati. De asemenea, darile de seama asupra rezultatelor unui studiu
determina oamenii sa-si schimbe comportamentul examinat anterior. Deseori, acesti factori lasa sa
se inteleaga ca sociologii nu pot generaliza descoperirile obtinute in cursul cercetarilor la fel de
mult ca oamenii de stiinta din domenile fizicii si biologiei.
Sociologii se confrunta cu o alta dilema. In timp ce putini oameni stiu mult despre structura
moleculara a acizilor, cei mai multi oameni se considera experti in faptele pe care le studiaza
sociologii: criminalitatea, viata de familie, grupurile sociale si asa mai departe. Conceptele
importante ale analizei sociologice sunt deseori exprimate in limbajul comun, desi sensurile unor
cuvinte pot fi diferite. De pilda, statut are un alt inteles in sociologie decat in conversatia obisnuita.
Aceasta confuzie in materie de cuvinte si buna cunoastere a insasi substantei analizei sociologice,
pe care cei mai multi oameni si-o atribuie, fac pe multi sa creada ca sociologii pur si simplu
studiaza si constata ceea ce este evident.
Sociologia si bunul-simt. Multe pareri de “bun-simt” sunt, pur si simplu, neadevarate. De
pilda, multi cred ca divortul este mai obisnuit printre cuplurile din clasele instarite si de mijloc
decat printre cuplurile din clasele de jos sau ca cei mai multi oameni care traiesc din ajutor social
nu vor intr-adevar sa munceasca. Ambele afirmatii sunt false. Robertson (1987) enumera douazeci
de pareri considerate intr-o mare masura de “bun-simt”, care in urma cercetarilor sociologice s-au
dovedit a fi false.
Problema este nu ca bunul simt ar fi in mod necesar fals, ci ca sociologia este o stiinta. De
aceea, sociologia si bunul-simt nu trebuie sa fie in conflict. De fapt, bunul-simt poate fi o sursa
bogata de ipoteze pentru sociologi. Dar sociologii trec dincolo de taramul bunului-simt. Ei deseori
iau notiunile de bun-simt despre viata si le supun unor verificari riguroase care duce la confirmarea,
respingerea sau perfectionarea lor.

1.3. Dezvoltarea sociologiei

2
Sociologia este o stiinta relativ noua. Desi unele idei sociologice isi au originea in antichitate,
incercarea sistematica, stiintifica de a intelege si a explica comportamentul social are aproape doua
sute de ani.
Originile sociologiei. In general, oamenii din societatile stabile se gandesc, probabil, mai putin
la structurile sociale ale mediului lor decat oamenii din societatile instabile. Marile transformari din
Grecia, in secolele al V-lea si al IV-lea i.Hr., si respectiv, din Europa, incepand din secolul al VII-
lea pana in al XIX-lea, au dus la dezvoltarea filosofiei occidentale si la luarea in considerare a
naturii “ordinii sociale”. Sociologia s-a dezvoltat in prima parte a secolului a XIX-lea ca raspuns la
schimbarea conditiilor sociale.
Intemeietorii sociologiei.
Auguste Comte (1798-1857), filozof francez, este considerat intemeietorul sociologiei, dupa ce
a inventat termenul in 1838, pentru a defini o metoda speciala de a studia societatea. Scopul lui
Comte era sa foloseasca aceasta noua stiinta pentru a vindeca relele sociale. Comte s-a concentrat
asupra a doua specte specifice ale societatii: ordinea si stabilitatea, pe care le-a numit statica
sociala, si schimbarea sociala, pe care a numit-o dinamica sociala. Comte credea ca factorul
important care favorizeza stabilitatea il constituie totalitatea parerilor comune ale membrilor
societatii. El a vazut schimbarea societatii ca pe un proces evolutiv care duce societatea spre stari
din ce in ce mai bune. Desi ideile sale nu mai joaca un rol semnificativ in sociologia moderna,
concentrarea sa asupra schimbarii si insistenta asupra unei metodologii stiintifice riguroase au avut
o influenta enorma asupra altor ganditori sociali.
Herbert Spencer (1798-1857), sociolog englez, a continuat si dezvoltat opera lui Comte. El a
incercat sa explice ordinea sociala si schimbarea sociala comparand societatea cu un organism viu,
vazand-o ca pe un sistem compus din parti interdependente, fiecare avand functia lui. In anumite
privinte, el a fost un precursor al scolii de gandire sociologica “structural-functionaliste”. Spencer a
fost deosebit de interesat de conceptul evolutiv al “supravietuirii celor mai puternici” si l-a aplicat
la studiul schimbarii societatilor. Modul sau de a privi lucrurile, etichetat drept “darwinism social”,
l-a facut sa sustina ca, daca guvernul nu ar interveni, societatea s-ar debarasa de “neputinciosi”,
permitandu-le doar celor ai buni sa supravietuiasca si sa se reproduca.
Karl Marx (1818-1883), filozof social si revolutionar de origine germana, a petrecut multi ani
facand o cercetare istorica scrupuloasa a naturii societatii. Marx credea ca “legile” fundamentale ale
istoriei ar putea fi gasite in structura eonomica a societatii. El vedea societatea divizata in doua
clase antagoniste, cei care poseda mijloacele de a produce bogatie, si cei care nu poseda nimic, ceea
ce duce, inevitabil, la “conflictul de clasa”. Marx considera istoria omenirii ca o istorie a luptei de
clasa, acest conflict nefiind considerat ceva rau, ci mai degraba un mijloc de progres.
Influenta lui Marx asupra sociologiei este inca simtita. Pana de curand, inaintea caderii
comunismului sovietic, peste o treime din populatia lumii traia in tari ale caror guverne sustineau ca
se inspirau din ideile lui Marx. In plus, multi sociologi au fost influentati de ideile acestuia despre
clasele sociale si diviziunea sociala.
Emile Durkheim (1858-1917), sociolog francez, a manifestat indeosebi interes fata de
problema ordinii sociale. Modul sau de abordare era functionalist; el a studiat ce functie indeplinesc
diverse elemente sociale in mentinerea coeziunii sociale. El s-a concentrat asupra importantei
opiniilor si valorilor (“constiinta colectiva”) si a ritualului colectiv. Durkheim vorbea de doua tipuri
de solidaritati: solidaritatea mecanica, bazata pe asemanare, specifica societatilor mai putin
evoluate, in care oamenii erau generalisti (aveau cunostinte si aptitudini multiple; opusi
specialistilor); si solidaritatea organica, bazata pe diferentieri, specifica societatilor complexe, in
care oamenii si-au asumat sarcini specializate, acordandu-si sprijin mutual si fiind dependenti unii
de altii.
Durkheim a avut o contributie decisiva si la dezvoltarea metodologiei sociologice, fiind chiar
considerat de catre A. Comte drept “parintele sociologiei stiintifice”. El a sustinut ca sociologia
trebuie sa studieze “faptele sociale” ce exista in afara indivizilor si le forteaza comportamentul. Mai

3
mult, credea ca oamenii incorporeaza aceste influente sociale coercitive in identitatea lor, prin
aceasta transformand “controlul social” in “autocontrol”.
Max Weber (1864-1920), sociolog german ce a exercitat o uriasa influenta asupra sociologiei
contemporane, a contribuit atat la dezvoltarea cunostintelor sociologice, cat si la metodologia
sociologica.
Ideea centrala a studiului lui Weber a fost actiunea sociala. Acesta a manifestat un deosebit
interes fata de valorile, opiniile, intentiile si atitudinile care ne calauzesc si ne dirijeaza
comportmentul. El a dezvoltat o metodologie, verstehen (intelegere sau intuitie), pentru a descoperi
acesti factori fundamentali. Intr-o alta inovatie, el a conceput tipul ideal, crearea unui concept al
unui fenomen care cuprinde elementele sale esentiale si cu care fenomenul lumii reale ar putea fi
comparat.
Contributii importante a mai avut M. Weber in domeniul studiului organizatiilor, in special al
birocratiei, precum si in domeniul sociologiei religiilor.

2. Cum se face sociologie: metode de cercetare sociologica

Stiinta sociologica se sprijina pe dovezi obtinute pe cale stiintifica. Sociologii fac rost de aceste
dovezi printr-o serie de proceduri general acceptate, o metodologie, care le dirijeaza cercetarile si
ofera altora o cale de a verifica rezultatele.
Etapele cercetarii sociologice:
a. Stabilirea problemelor sociale
b. Documentarea: studierea altor cercetari pe aceeasi tema, pentru a evita irosirea timpului,
efectuind o cercetare care deja a fost facuta sau ajungand in impasuri specificate deja de
altii.
c. Formularea ipotezelor (pentru cercetarile explicative) sau sau a intrebarilor care vor ghida
documentarea pentru cercetarile descriptive. De exemplu: “Daca un copil provine dintr-o
familie dezorganizata, atunci el va avea un comportament deviant” sau “Care sunt tipurile
de violenta familiala intalnite in comunitatea X?”
d. Definirea conceptelor din ipoteze: nominal (asemanatoare definitiei din dictionar) si
operational, prin stabilirea unor indicatori definitionali (de exemplu, “Merge des la
biserica” este un indicator definitional al conceptului de “persoana religioasa”, etc.)
e. Determinarea universului de ancheta – a populatiei pentru care sunt valabile datele
cercetarii (un grup scolar, un oras, populatia intregii tari etc.)
f. Elaborarea esantionului – a grupului de persoane pe care realizam cercetarea
g. Alegerea metodelor de cercetare si construirea instrumentelor de investigare (chestionare,
ghiduri de interviu etc.)
h. Organizarea retelei de operatori
i. Ancheta-pilot si definitivarea instrumentelor de cercetare
j. Aplicarea in teren a instrumentelor
k. Prelucrarea statistica a informatiilor
l. Analiza datelor si explicarea proceselor si fenomenelor studiate
m. Redactarea raportului de cercetare

Principalele metode si tehnici de cercetare sociologica sunt: metoda chestionarului, a


interviului, a observatiei stiintifice, metoda experimentului, analiza documentelor sociale, analiza
continutului comunicarii, cercetarea sociometrica.