Comunismul – revolta si teroare

Cum a reusit un regim construit pe atat de multe erori sa se mentina la putere timp de
sapte decenii? Revolutia Rusa a reprezentat nu doar o schimbare de regim politic ci si o
perioada sumbra a omenirii datorita intregii puteri care se afla in mainile conducatorului
si putea dispune de aceasta dupa bunul plac. Cam asa am putea sintetiza opinia lui
Richard Pipes cu privire la Revolutia Rusa. Richard Pipes, profesor la Universitatea
Harvard si-a dedicat intreaga cariera studierii trecutului si prezentului Rusiei. Prima sa
carte dateaza din 1964: „The Formation of Soviet Union: communism and nationalism”,
i-au urmat carti si studii despre Rusia sub Vechiul Regim, Revolutia Rusa si dictatura ei
consecutiva, toate culminand cu „The Russian Revolution” (1990) si „Rusia Under the
Bolshevik Regime” (1994) a caror versiune prescurtata o reprezinta cartea de fata si
textul recenzat („Scurta istorie a Revolutiei Ruse”).
In deceniile postbelice, sovietologia occidentala a produs un lung sir de lucrari
fundamentale pentru cunoasterea si intelegerea evolutiei regimului instaurat in Rusia in
octombrie/noiembrie 1917. Cercetatori ca Bertram Wolfe, Hélène Carrére d` Eucausse,
Richard Pipes, Annie Kriegel, Stéphanne Curtois, Nicolas Werth au desfasurat un amplu
si fecund efort de investigatii pentru ca sa poata descifra realitatile ascunse ale URSS, o
tara caracterizata de Winston Churchill ca fiind „o ghicitoare invaluita in mister in
interiorul unei enigme”.
Accesul la arhivele sovietice a dat un nou impuls cercetatorilor privind societatea
sovietica. Noile surse i-au obligat pe cercetatori la reevaluarea unor aspecte si evenimente
din istoria URSS si, in unele cazuri, au dat un nou chip atat realitatilor din peste sapte
decenii de existenta a regimului sovietic cat si unor segmente ale relatiilor intretinute de
Moscova cu tarile celor doua „sisteme” – capitalist si socialist.
Istoria URSS este cu atat mai vrednica de interes cu cat marea putere vecina a influentat
– uneori decisiv – orientarile si actiunile politicii noastre externe, iar dupa 1944 a modelat
in chip funest – evolutia Romaniei. Lucrarea lui Nicolas Werth reflecta stadiul actual al
cercetarilor privind istoria URSS. Autorul este un eminent reprezentant al sovietologiei
franceze, ale carui calitati de cercetator – informatie bogata, analiza de mare patrundere si
de perfecta articulatie logica si expunere clara – se regasesc in lucrarea „Istoria Uniunii
Sovietice”.

Istoria sovieticilor porneste de la principiile lui Karl Marx a

preconizat o societate comunista in care toti ar „munci potrivit capacitatii lor si ar primi
potrivit nevoilor lor”. In 1917, principiile sale i-au inspirat pe bolsevicii rusi si au
schimbat cursul istoriei. Karl Marx a scris ca: „Filosofii au incercat inainte sa schimbe
lumea. Sarcina noastra este o sa schimbam.” Acest imbold la actiune a fost cheia
transformarii unei teorii sociale si economice din secolul XIX intr-o miscare de masa a
secolului XX. Idealul unei societati fara clase, in care proprietatea publica inlocuieste
interesele particulare, este comun intr-o anumita masura tuturor formelor de socialism.
Fundamentala pentru comunism este convingerea ca procesul este inevitabil din punct de
vedere istoric, ca trebuie impus in totalitate si ca, pentru a-l realiza este necesara dictatura
proletariatului.
Pentru marxisti, lupta de clasa este motorul schimbarii, ce face ca societatea sa
inainteze de la sclavagism si feudalism, la capitalism si, in cele din urma, la comunism.
Marx a sustinut ca sistemele existente nu puteau fi reformate din cauza fortei de reactie si
a drepturilor dobandite; era necesara o revolutie burgheza sau capitalista ca feudalismul
sa poata fi rasturnat. La randul ei, clasa muncitoare trebuie sa se ridice pentru distrugerea
capitalismului si a burgheziei. Doar atunci vor fi pregatite conditiile pentru transformarea
statului intr-o societate cu adevarat comunista si lipsita de clase. Alti socialisti si-au
concentrat campaniile pe moralitate si pe urna de vot. Comunismul nemilos a derivat din
convingerea ca lupta violenta facea parte din misiunea lui. Un astfel de extremism a avut
castig de cauza in cea mai intinsa tara a lumii, Rusia, si in cea mai populata, China.
Comunismul a izbutit pentru ca, in forma lui profund centralizata, elaborata de
Vladimir Ilici Lenin, nu tolera niciun fel de opozitie. Inflexibilitatea si caracterul lui
inuman au ajuns in cele din urma sa-l submineze. S-a prabusit, in forma lui leninista, in
Uniunea Sovietica dupa o istorie care promovase cultul personalitatii si asasinatele in
masa.
Rusia a reprezentat primul si, pana in 1945, unicul lui succes. Marx sustinea ca
perspectivele comuniste erau cele mai bune in tarile industrial avansate, unde revolutia
burgheza avusese deja loc. Rusia era inapoiata; patru din cinci locuri ai ei erau tarani,
care doreau sa aiba pamant. Triumful rus a contrazis regula: comunismul s-a raspandit
rapid in tarile sarace. Partidul bolsevic, obtuz, disciplinat si condus cu mana de fier a lui
Lenin – care a devenit modelul pentru celelalte – nu a avut aproapeniciun rol in societatea
rusa, pana cand pierderile de pe front in Primul Razboi Mondial, lipsurile alimentare si
coruptia la nivel guvernamental au provocat o revolutie in 1917. Era un partid marginal
care nu interesa pe nimeni in afara de politia secreta, care s-a infiltrat in randurile lui cu
atata usurinta incat conducerea se afla in inchisoare sau in exil atunci cand garnizoana de
la Petrograd a refuzat sa deschida focul asupra grevistilor si s-a razvrati in martie 1917. In
decurs de o saptamana tarul abdicase si s-a format un guvern provizoriu moderat ce
credea in democratia parlamentara. Bolsevicii nici nu au prevazut, nici nu au condus
aceasta revolutie. Erau insa hotarati sa o exploateze. Pentru intaia oara dupa un deceniu,
Lenin s-a reintors din Elvetia, din exil, la Petrograd. Cererile lui „pace, paine, si pamant”
s-au bucurat de popularitate, dar cand bolsevicii nu au reusit sa castige majoritatea in
influentul soviet de stanga, Lenin a hotarat sa preia puterea printr-o lovitura de stat. In
noiembrie 1917, bolsevicii, la initiativa si conducerea lui Leon Trotki, au arestat membrii
guvernului si au preluat controlul centralei telefonice, postei si bancilor din Petrograd.
Lenin a declarat in fata sovietului: „Vom institui controlul muncitoresc asupra productiei.
Vom crea un stat socialist proletar. Traiasca revolutia socialista mondiala!”
Comuna socialista din Paris din 1871, a scris Lenin, esuase din cauza „generozitatii
excesive” a clasei muncitoare. Noul parlament a fost izgonit sub amenintarea armelor;
Rusia sovietica a devenit primul stat cu partid unic. CEKA, politia secreta, a fost
infiintata pentru a distruge oponentii. Tarul si familia sa au fost impuscati. Armata Rosie
a luptat impotriva Albilor de dreapta intr-un razboi civil salbatic.
Stèphanne Curtois a fost cunoscut in intreaga lume odata cu scrierea cartii despre
comunism „Cartea neagra a comunismului: crime, teroare si represiune”. In Franta,
introducerea si concluzia au starnit mii de controverse. Cei care inca sunt de partea
comunismului, l-au acuzat pe Curtois ca a mers prea departe cu paralela dintre stalinism
si nazism, doua sisteme care au instaurat teroare in randurile cetatenilor. Cartea este
impartita in mai multe parti, fiecare parte analizand comunismul din diferite aspecte.
Ceea ce ne intereseaza pe noi este modul in care Curtois a privit comunismul in Rusia.
Aceasta realizeaza o analiza profunda despre teroarea care a domnit prin Lenin si Stalin.
Intrebarile pe care autorul si le pune sunt: „De ce comunismul modern, aparut in 1917,
s-a instituit aproape imediat, intr-o dictatura sangeroasa, apoi intr-un regim criminal?
Scopurile sale nu puteau oare fi atinse decat prin violenta extrema? Cum se explica oare
ca puterea comunista a perceput si practicat crima ca o masura banala, normala, obisnuita
si asta decenii la rand?”1.
In viziunea autorului comunismul este dominat de teroare, iar cel care a folosit teroarea
ca guvernareeste Robespierre. François Furet afirma ca: „ Teroarea a ajuns sa fie un
mijloc de anihilare a celor rai si de combatere a crimei” 2. Lenin urmeaza exemplul dat de
Robespierre si crede cu tarie in aceasta teroare. In viziunea sa toti dusmanii trebuiau sa
moara dar nu inainte de a le fi stabilit personalitatea. Teroarea sub Lenin a atins toata
populatia, de la nobili la politisti, de la tarani la intelectuali. La inceput Lenin isi trata
contemporanii cu dispret, dar a trecut repede la „epoca crimei”, asa cum o denumeste
Curtois. Cum era de asteptat, Lenin avea ca scop mentinerea sa la putere un timp cat mai
indelungat. Comunismul reprezenta adevarul absolut. Partidul unic, implicarea in toate
aspectele vietii individuale si sociale si nu in ultimul rand teroare. Lenin scrie textul
„Revolutia proletara si regatul Kantsky” unde defineste ceea ce se afla in centrul gandirii
si actiunii sale3. Din textul sau se intelege ca dictatura este necesara acestui regim si
pentru succesul dorit in aceasta lupta este necesara si violenta. Dictatura fara violenta nu
exista. Cei doi actori ai revolutiei bolsevice: Lenin si Trotki comsidera ca daca in Rusia s-
a declansat un Razboi Civil este necesar ca el sa se extinda in toata Europa. Asemanarea
dintre razboi si revolutie este dorinta de a invinge dusmanul si de a-l face sa accepte
conditiile invingatorului. Desi bolsevicii nu sunt singurii implicati in razboiul civil doar
ei isi revendica acest razboi. Majoritatea studiilor intocmite demonstreaza ca acest razboi
este matricea regimului sovietic.

1
Curtois Stephane, Cartea neagra a c omunismului,traducere de M. Ivanescu, editura Humanitas si
Fundatia Academia Civica, Bucuresti, 1998, pag.697
2
Curtois Stephane, op. cit., pag. 698.
3
Curtois Stephane, op. cit., pag 709
 La moartea lui Lenin, in 1924, trupul sau a fost mumificat si expus la Moscova intr-un
mausoleu din Piata Rosie. Comunismul, presupus stiintific, devenea idolatru. Pozitia de
frunte a lui Lenin in partid a fost in cele din urma confiscata si amplificata de Iosif
Vissarionovici Stalin, secretarul general al partidului, care a impins Uniunea Sovietica in
cea de-a doua revolutie si mai radicala. Stalin se implica personal in asasinarea oamenilor
sustinand ca dusmanul politic este intreaga societate. Cei care erau calai deveneau la
randul lor victime. Lenin inaugureaza procese trucate in 1922, iar Stalin ii urmeaza
exemplul. Stèphanne Curtois mentioneaza in lucrarea sa pe Tzvetan Todorov care
precizeaza „dusmanul este marea justificare a terorii; statul totalitar nu poate trai fara
dusmani. Daca lipsesc sunt inventati, o data identificati acestia nu merita mila” 4. Cel care
nu era cu regimul, era impotriva lui si trebuia sa moara. In anii `30 adversarul era
„animalizat” si astfel vanat. Aceste metode au fost reluate si de succesorii chinezi,
cambodgieni ai lui Stalin. Chiar si inaintea lui Stalin, Lenin isi numea dusmanii drept
„insecte”, „paduchi”, „scorpioni”5.
Incepand cu 1930, taranii au fost deposedati de pamant, impuscati, exilati sau
constransi sa intre in noile colhozuri, dezastruoase din punct de vedere agricol. Teroarea
si foametea ce au insotit acest proces au ucis probabil 14 milioane de oameni. Dupa
pamanturi au urmat fabricile. Au fost introduse planurile cincinale, strict controlate de la
Moscova, pentru a permite Rusiei Sovietice sa ajunga din urma industria americana.
Economia sovietica a crescut in ritm record in anii `30, insa costurile umane au fost
uriase. Stalin a urmarit ca rivalii sai politci, reali sau imaginari, sa devina victime ale
epurarilor ce au lovit tara in anii `30. Simulacrele de proces, executiile si munca fortata
au adaugat milioane de victime la tributul bolsevicde vieti umane.
In 1941, Hitler s-a intors impotriva lui Stalin. Efortul industrial al Rusiei s-a unit cu
puterea ei de rezistenta si curajul de a infrange Germania nazista in cel mai mare conflict
terestru din cel de-Al Doilea Razboi Mondial. In 1945, comunismul a fost impus in acea
parte a Europei Rsaritene ocupate de Armata Rosie. In alte zone ale lumii, se desavarsea
revolutia comunista: in China a avut loc in 1949 sub conducerea lui Mao Zedong.
Insurgentele conduse de comunisti s-au extins in Asia de Sud – Est, Africa si America
Latina.

4
Curtois Stephane, op. cit., pag. 715
5
Curtois Stephane, op. cit., pag 712
 Vechile neajunsuri persistau. Nomenclatura partidului, „noua clasa”, era ghiftuita.
Controlul de stat nu reusea sa asigure adaptarea economiei la cerintele lumii moderne.
Brutalitatile Rusiei sovietice antebelice s-au repetat intr-o noua ideologie revolutionara in
China in timpul Revolutiei Culturale. Invaziile sovietice din Ungaria in 1956 si
Cehoslovacia in 1968, tratamentul aplicat disidentilor si masacrul din Piata Tienanmen de
la Beijing in 1989 sunt o dovada a masurii in care comunismul se baza pe forta pentru a
supravietui. „Cultul personalitatii” pe linia lui Stalin a continuat cu Mao, in China, Kim Il
Sung in Coreea de Nord, si, in Europa, cu dictatorul Nicolae Ceausescu.
Uniunea Sovietica, saracita din cauza cursei inarmarilor din timpul Razboiului Rece, s-
a fisurat in 1988. ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, credea ca sistemul comunstal
al tari sale ar putea fi reformat prin perestroika( reconstructie economica) si glasnost
transparenta politica. Insa industria s-a dovedit refractara la schimbari si satelitii est-
europeni, urmati chiar de URSS, au profitat de prilejul oferit de glasnost pentru a se
lepada de sistemele represive.
In Romania comunismul a atins apogeul in perioada dictatorului Nicolae Ceausescu 6.
Acesta activeaza in miscarea comunista ilegala si este arestat, judecat si condamnat in
mai multe randuri intre 1936 si 1944. in inchisoarecastiga increderea lui Gheorghe
Gheorghiu Dej, care, eliberat in august 1944 si devenit conducatorul Partidului Comunist
Roman, ii va indruma pasii in politica si-i va sprijini ascensiunea spre varful ierarhiei.
Devine membru al Comitetului Central in 1945, apoi al Biroului Politic in 1955, ocupand
totodata si functia cheie de secretar al CC al PCR. La disparitia neastepata a lui Gheorghe
Gheorghiu Dej in 1965, Ceausescu avea 47 de ani si era cel mai tanar si poate cel mai
nesemnificativ membru in conducerea partidului unic. Nimic din cei 20 de ani petrecuti
pana atunci in aparatul de partid nu-i anunta destinul de exceptie care a marcata atat de
profund urmatorul sfert de veac din istoria Romaniei. Rivalitatea dintre vechii lideri Ion
Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol, Chivu Stoica, Emil Bodnaras, Alexandru Draghici
a facut ca Ceausescu sa fie desemnat ca succesor al lui Gheorghe Gheorghiu Dej in
fruntea partidului, in speranta ca reprezinta doar o solutie temporara, de compromis. De o
remarcabila abilitate politica, dublata de o energie inepuizabila, Ceausescu reuseste sa-i
elimine de la putere, in numai cativa ani, pe cei mai apropiati „tovarasi de drum” ai
predecesorului sau, pentru ca ulterior sa-i indeparteze si pe cei care-l sprijinisera in

6
Axelrod A. si Philips C., Dictatori si tirani, editura Lider, Bucuresti, 1995, pag. 102.
atingerea acestui scop. Cu o minutiozitate impresionanta, Ceausescu isi construieste drum
spre controlul absolut asupra aparatului de partid, iar dupa ce devine, in 1967, sef al
statului, si asupra intregii administratii a tarii. Devoratoarea sete de putere si orgoliul
nemasurat, alimentate de oprtunismul si servilismul celor care il inconjoara, il fac sa
caute initial aplauzele si adulatia maselor in imensitatea salilor si stadioanelor, apoi
consacrareain arena politica internationala. Megalomania proiectelor demarate devine
proverbiala in Europa. Linia de independenta fata de Uniunea Sovietica si neparticiparea
Romaniei la invazia de catre trupele statelor membre ale Tratatului de la Varsovia a
Cehoslovaciei in 1968, decizii apreciate pe plan intern si in strainatate, sunt folosite
exclusiv in favoarea intaririi pozitiei personale si a edificarii, dupa 1971, a unui cult al
personalitatii fara precedent in istoria moderna a Romaniei, pe fundalul unui regim
neostalinist. In cei 24 de ani de exercitareautoritara a puterii, Ceausescu ramane
neindoielnic liderul politic de pe glob care a primit in audienta cel mai mare numar de
personalitati si delegatii straine, seful de stat al epocii postbelice care a efectuat cel mai
mare numar de vizite oficiale peste hotare (peste 300). In cladirea si desavarsirea acestui
destin, rolul sotiei sale Elena, devenita la jumatatea anilor `70, a doua personalitate in
ierarhia de partid si de stat, a fost decisiv. Bilantul acestui regim despotic il constituie
situarea Romaniei, la inceputul anilor `80 ai secolului XX, la capitolul precum nivelul de
locuitor, nivelul de trai, calitatea vietii, libertatea si drepturile omului sau protectia
mediului, pe unul din ultimele locuri in Europa. Tensiunile astfel acumulate in societatea
romaneasca au facut ca prabusirea comunismului, petrecuta pasnic in restul tarilor
socialiste din Europa, sa ia o turnura violenta in Romania. Inlaturat de la putere de catre
explozia populara din decembrie 1989, Ceausescu are parte de o judecata sumara, cei doi
soti fiind condamnati la moarte si executati, la 25 decembrie 1989, la Targoviste.
Conform lui Ghita Ionescu, „Romania a fost o tara libera si suverana doar in timpul
Regatului Roman. Aducandu-l pe Carol I rege, Romania si-a afirmat existenta istorica
deplina. Izgonindu-l pe Mihai I, agentii sovietici au facut din Romania o periferie
ruseasca”7.
Totusi comunismul nu murise: in 1995, un Partid Comunist Rus redesteptat a castigat
peste 20% din voturi in alegerile democratice, in timp ce in China Partidul Comunist si-a
pastrat controlul politic asupra intregii tari.

7
Ionescu Ghita, Comunismul in Romania, editura Litera, Bucuresti, 1994
 In analiza sistemului comunist si a consecintelor sale Lucian Boia considera
comunismul „un hibrid rezultat din implantarea unei mitologii pe trunchiul social” 8.
Impactul mitologiei s-a tradus in primul rand intr-o completa restructurare sociala si
economica, a carei sngura logica a fost cea a imaginarului. Rezultat: o economie
colectivizata si o societate atomizata, functionand doar multumita constrangerii exercitate
de puterea politica.
Reelaborarea structurilor se dovedeste o problema extrem de complicata, mult mai
dificila decat s-a crezut in momentul prabusirii sistemului (si aceasta cu deosebire in
acele tari care au aplicat preceptele comuniste cu mai multa convingere: cazul Rusiei,
cazul Romaniei, dar, in fond, si cu atat mai semnificativ, si in cazul unei societati
comuniste relativ performante, ca Germania de Est, a carei asimilare de puternica
Germanie a fost si este in continuare sensibil mai complicata decat s-a sperat). In cladirea
comunista, poarta de intrare si cea de iesire nu prea se aseamana. Este relativ simplu sa
parasesti faza „burgheza” a istoriei si sa intri in faza comunista. Se poate face si prin
decret. De la o zi la alta intreprinderile sunt nationalizate: s-a terminat cu burghezia. Dar
nu poti sa privatizezi prin decret o economie etatizata 100% sau aproape. Dificultatile si
incetineala privatizarilor foarte limitate practicate in Franta sau in Anglia sunt bine
cunoscute. Dar cum sa procedezi in tari unde nu exista nici burghezie, nici capitaluri, nici
spirit de intreprindere?
Dificultatilor materiale li se adauga un factor mental care incurca si mai rau solutia.
Fostul „om comunist” a fost supus unei extraordinare si contradictorii presiuni psihice.
Mitologia stiintifica i s-a insinuat in spirit, in doze variabile. Pe de alta parte, a fost
martor, si participant, al unui dramatic regres istoric, poate cel mai grav de la sfarsitul
Antichitatii pana astazi. S-a tot adancit o prapastie intre ceea ce stia si ceea ce traia.
Nicicand in istorie nu a existat un asemenea divort intre ideologia afirmata si rezultatele
aplicarii sale efective. Nu o simpla neconcordanta, ci o opozitie de 180 de grade. O
societate in deriva isi proclama bunastarea si isi sarbatorea zilnic triumful. Comunismul a
fost o capcana a istoriei si, ca in orice capcana, este mai usor sa intri decat sa iesi.
Societatile ex-comuniste trebuie sa reinvete lumea adevarata. Insanatosirea mentala si
morala va dura un timp, la fel si reconstructia economica.
Bibliografie:
8
Boia Lucian, Mitologia stiintifica a comunismului, editura Humanitas, Bucuresti, 1999, pag. 198
Bibliografie generala:
Enciclopedie ilustrata de Istorie Universala, editura Reader`s Digest, Bucuresti, 2006.
Bibliografie de specialitate:
1. BOIA LUCIAN, Mitologia stiinfica a comunismului, editura Humanitas,
Bucuresti, 1999.
2. BOIA LUCIAN, Miturile comunismului romanesc, editura Nemira, Bucuresti,
1998.
3. CURTOIS STEPHANE, Cartea neagra a comunismului: crime, teroare,
represiune, traducere de M. Ivanescu, editura Humanitas si Fundatia Academia
Civica, Bucuresti, 1998.
4. IONESCU GHITA, Comunismul in Romania, editura Litera, Bucuresti, 1994.
5. WERTH NICOLAS, Istoria Uniunii Sovietice, editura Corint, Bucuresti, 2000.

Surse Internet:
www.ceausescu.org
Studentii SPR I care au realizat acest proiect:
Orsaria Dorina Georgiana;
Radu Maria Alexandra;
Ruse Georgiana Mihae;la
Stanciu Daniel Iulian .