CONSILIUL PONTIFICAL AL CULTURII

CONSILIUL PONTIFICAL PENTRU DIALOGUL INTERRELIGIOS

ISUS CRISTOS
ADUCĂTORUL APEI VII
O reflecţie creştină despre “New Age”

Cuprins

Prefaţă

1. CE FEL DE REFLECŢIE?
1.1.De ce acum?
1.2.Era comunicaţiilor
1.3.Contextul cultural
1.4.New Age şi credinţa catolică
1.5.O provocare pozitivă

2. SPIRITUALITATEA NEW AGE: O PANORAMĂ

2.1. Care este noutatea New Age-ului?
2.2. Ce anume pretinde New Age-ul?
2.2.1. Vrăjire: trebuie să fie un înger
2.2.2. Armonie şi înţelegere: o vibraţie bună
2.2.3. Sănătate: o viaţă de aur
2.2.4. Unitate integrală: o călătorie magică şi misterioasă
2.3. Principiile fundamentale ale gândirii New Age
2.3.1. Un răspuns global într-un timp de criză
2.3.2. Matricea esenţială a gândirii New Age
2.3.3. Teme centrale ale lui New Age
2.3.4. Ce spune New Age cu privire la…
2.3.4.1. …persoana umană?
2.3.4.2. … Dumnezeu?
2.3.4.3. … lume?
2.4. “Mai mult locuitori ai mitului decât ai istoriei”?: New Age şi cultura
2.5. De ce New Age a avut un succes aşa de rapid şi de răspândit cu
atâta eficacitate?

3. NEW AGE ŞI SPIRITUALITATEA CREŞTINĂ

3.1. New Age ca spiritualitate
3.2. Narcisism spiritual?
3.3. Cristos Cosmic
3.4. Mistica creştină şi mistica New Age

1
3.5. “Dumnezeul interior” şi “theosis”
4. NEW AGE ŞI CREDINŢA CREŞTINĂ FAŢĂ ÎN FAŢĂ

5. ISUS CRISTOS NE OFERĂ APA VIEŢII

6. PUNCTE CE TREBUIE NOTATE

6.1. Necesitatea unei călăuziri şi a unei formări solide
6.2. Paşi concreţi

7. APENDICE
7.1. Câteva formulări scurte ale ideilor din New Age
7.2. Glosar ales
7.3. Locuri cheie din New Age

8. RESURSE
8.1. Documente ale Magisteriului Bisericii Catolice
8.2. Studii creştine

9. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
9.1. Câteva cărţi din New Age
9.2. Opere istorice, descriptive şi analitice

PREFAŢĂ

Acest studiu se ocupă de fenomenul complex New Age care

influenţează numeroase aspecte ale culturii contemporane.
Studiul este un raport provizoriu. Este rodul reflecţiei comune a
Grupului de Studiu cu privire la Noile Mişcări Religioase, compus din
membri din “staff”-ul din diferite Dicastere ale Sfântului Scaun:
Consiliile Pontificale ale Culturii şi pentru Dialogul Interreligios (care au
fost redactorii principali ai acestui proiect), Congregaţia pentru
Evanghelizarea Popoarelor şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea
Unităţii Creştinilor.
Aceste reflecţii se adresează înainte de toate celor care sunt angajaţi
în pastorală, aşa încât să poată fi în stare să explice în ce mod
mişcarea New Age diferă de credinţa creştină. Acest studiu îi invită pe
cititori să ţină cont de maniera în care religiozitatea New Age se
adresează foamei spirituale a bărbaţilor şi femeilor contemporani.
Trebuie recunoscut că atracţia pe care religiozitatea New Age o
exercită asupra unor creştini se datorează în parte lipsei unei atenţii
serioase în propriile comunităţi faţă de teme care fac parte în mod real
din sinteza catolică, aşa cum sunt importanţa dimensiunii spirituale a

2
omului şi integrarea sa cu ansamblul vieţii, căutarea unei semnificaţii
pentru ea, legătura dintre fiinţele umane şi restul creaţiei, dorinţa unei
schimbări personale şi sociale şi refuzarea unei viziuni raţionaliste şi
materialiste a omenirii.
Publicaţia de faţă atrage atenţia asupra necesităţii de a cunoaşte şi de
a înţelege New Age ca un curent cultural, de asemenea asupra
necesităţii pentru catolici a unei cunoaşteri a învăţăturii şi spiritualităţii
catolice autentice pentru a evalua în mod corect temele acestui curent.
Primele două capitole prezintă New Age ca o tendinţă culturală cu
multe aspecte şi oferă o analiză a fundamentelor gândirii sale. De la al
treilea capitol în continuare sunt oferite indicaţii pentru a cercetare a
acestei mişcări în comparaţie cu mesajul creştin. Există şi unei sugestii
de natură pastorală.
Cine doreşte să aprofundeze studiul despre New Age va găsi referinţe
utile în Apendice. Este de dorit ca această operă să fie un stimulent
pentru studii ulterioare care să se adapteze la diferite contexte
culturale. Ea are ca scop şi să încurajeze discernământul în cei care
caută puncte sigure de referinţă pentru o viaţă mai deplină. Cu
adevărat este convingerea noastră că în atâţia din contemporanii
noştri care sunt în căutare, noi putem descoperi o sete autentică de
Dumnezeu. Aşa cum a afirmat Papa Ioan Paul al II-lea, adresându-se
unui grup de Episcopi din Statele Unite: “Păstorii trebuie să se întrebe
în mod onest dacă au dat suficientă atenţie setei inimii umane după
adevărata ‘apă vie' pe care numai Cristos Răscumpărătorul nostru
poate să ne-o ofere (cf. In 4,7-13). Ca şi el, noi trebuie să insistă,
asupra dimensiunii spirituale a credinţei, asupra prospeţimii veşnice a
mesajului evanghelic şi asupra capacităţii sale de a transforma şi a
reînnoi pe cei care îl acceptă” (AAS 86/4, 330).

1. CE FEL DE REFLECŢIE?

Reflecţiile următoare vor să fie o călăuză pentru catolicii angajaţi în

predicarea evangheliei şi în învăţământul credinţei la toate nivelurile în
sânul Bisericii. Acest document nu vrea să ofere un ansamblu de
răspunsuri complete la numeroasele întrebări provocate de New Age
sau de alte semne contemporane ale veşnicei căutări umane de
fericire, semnificaţie şi mântuire. Este o invitaţie de a înţelege acest
curent cultural şi de a se angaja într-un dialog autentic cu aceia care
sunt influenţaţi de gândirea sa. Documentul îi călăuzeşte pe cei care
sunt angajaţi în pastorală în înţelegerea şi răspunsul lor dat
spiritualităţii din New Age, fie ilustrând punctele în care această
spiritualitate este în contrast cu credinţa catolică, fie refuzând poziţiile

3
expuse de gânditorii New Age în opoziţie cu credinţa creştină. Pe
această bază solidă, ei pot să edifice o viaţă care să răspundă pozitiv
îndemnului conţinut în prima scrisoare a sfântului Petru: “să răspundeţi
oricui vă întreabă despre speranţa care este în voi. Totuşi acest lucru
să fie făcut cu delicateţe şi respect, cu o conştiinţă dreaptă” (1 Pt 3,15
şi următoarele).

1.1. De ce acum?
Începutul celui de-al treilea mileniu nu este necesar numai după două
mii de ani de la naşterea lui Isus, dar şi într-un moment în care
astrologii cred că Perioada Peştilor, cunoscută pentru ei ca era
creştină, se apropie de sfârşit. Mişcarea New Age îşi ia denumirea din
iminenta Perioadă astrologică a Vărsătorului. New Age este una din
numeroasele explicaţii ale semnificaţiei acestui moment istoric care
bombardează cultura contemporană (îndeosebi cea occidentală) şi
este greu de a stabili cu claritate ce este şi ce nu este coerent cu
mesajul creştin. De aceea, acesta pare să fie momentul potrivit pentru
a oferi o evaluare, din optică creştină, a gândirii New Age şi a mişcării
New Age în ansamblul său. S-a spus, destul de corect, că astăzi multe
persoane oscilează între certitudine şi incertitudine, îndeosebi în ceea
ce priveşte propria identitate1. Unii sunt de părere că religia creştină
este patriarhală şi autoritară, că instituţiile politice sunt incapabile să
îmbunătăţească lumea şi că medicina oficială nu reuşeşte să vindece
persoanele în mod eficace. Faptul că aceia care odată erau elemente
centrale în societate sunt percepute acum ca nedemne de încredere
sau lipsite de autoritate autentică, a creat un climat în care persoanele
privesc înăuntrul lor, în ele însele, în căutarea de sens şi de putere.
Apelează şi la instituţii alternative, în speranţa că pot să-şi satisfacă
necesităţile lor cele mai profunde. Viaţa haotică şi nestructurată a
comunităţilor alternative din anii '70 a promovat o căutare de
disciplină şi de structuri care sunt în mod evident elementele cheie ale
mişcărilor “mistice” foarte populare. New Age este atrăgător mai ales
pentru că mult din ceea ce oferă satisface aspiraţii, adesea
nesatisfăcute de instituţiile oficiale.
Deşi mult din New Age este o reacţie la cultura contemporană, din
multe aspecte este fiul ei. Renaşterea şi Reforma au plăsmuit individul
occidental modern, care nu este asuprit de poveri exterioare cum sunt
autoritatea strict extrinsecă şi tradiţia. Persoanele simt tot mai puţin
nevoia de “a face parte din” instituţii (şi totuşi singurătatea este o

Paul Heelas, The New Age Movement. The Celebration of the Setl and
Sacralization of Modernity, Oxford (Blacwell) 1996, p. 137.

4
adevărată plagă a vieţii moderne) şi nu sunt înclinaţi să se supună
judecăţilor “oficiale”. Prin acest cult al omului, religia este condusă la
sfera intimă, ceea ce pregăteşte terenul pentru o celebrare a
sacralităţii sinelui. Pentru acest motiv New Age împărtăşeşte multe din
valorile propagate de cultura de antreprenor şi de “Evanghelia
prosperităţii” (despre care se vorbeşte în continuare: secţiunea 2.4),
chiar şi de cultura consumistă, a cărei influenţă se manifestă în
numărul tot mai mare de persoane care cred că este posibilă
amestecarea creştinismului cu New Age, luând de la fiecare ceea ce
consideră că este mai bun din ambele2. Merită de amintit că unele
devieri din interiorul creştinismului au mers dincolo de teismul
tradiţional, acceptând o dezvoltare unilaterală spre sine şi acest lucru a
încurajat o confuzie de perspective. Este important de observat că, în
unele practici New Age Dumnezeu este redus la funcţia de a promova
dezvoltarea individului.
New Age atrage persoane îmbătate cu valorile culturii moderne.
Libertatea, autenticitatea, autonomia şi alte valori asemănătoare sunt
considerate sacre. Fascinează pe cei care au probleme cu societatea
patriarhală. “Nu mai cere credinţă decât pentru a merge la cinema”3 şi
totuşi pretinde să satisfacă aspiraţiile spirituale ale persoanelor. Aici se
pune o chestiune centrală: ce se înţelege prin spiritualitate într-un
context New Age? Răspunsul dezvăluie câteva diferenţe între tradiţia
creştină şi mult din ceea ce poate fi numit New Age. Câteva versiuni
ale lui New Age exploatează forţele naturii şi caută să comunice cu o
altă lume pentru a descoperi destinul indivizilor, ajutându-i să se
sintonizeze pe frecvenţa potrivită pentru a scoate ce-i mai bun din sine
şi din circumstanţe. În cea mai mare parte a cazurilor, toate acestea
sunt complet fataliste. În schimb, creştinismul este o invitaţie de a privi
în afara sinelui şi dincolo de sine, spre “Noua Venire” a lui Dumnezeu
care ne cheamă să trăim dialogul de iubire4.

1.2. Era comunicaţiilor

În ultimii ani, revoluţia tehnologică în comunicaţii a creat o situaţie cu
totul nouă. Uşurinţa şi viteza cu care persoanele pot să comunice în
timpul nostru constituie unul din motivele pentru care New Age a reuşit
să atragă atenţia persoanelor de toate vârstele şi de toate formările,
încurcând şi mulţi ucenici ai lui Cristos care nu sunt siguri despre ce

2 Cf. P. Heelas, op. cit., p. 164 şi urm.

3 Cf. P. Heelas, op. cit., p. 173.
4

Cf. Ioan Paul al II-lea, Scrisoare Enciclicã Dominum et Vivificantem

(18.5.1986), 53.

5
este vorba. Îndeosebi internet-ul exercită o influenţă enormă, mai ales
printre tineri, care îl consideră un mod adaptat şi fascinant pentru ei
pentru a dobândi informaţii. Totuşi, este un vehicul schimbător de
echivocuri cu privire la foarte multe aspecte ale religiei: nu tot ceea ce
este etichetat ca şi “creştin” sau “catolic” reflectă în mod fidel
învăţăturile Bisericii catolice şi, în acelaşi timp, există o răspândire
considerabilă a izvoarelor New Age care merg de la serios la hazliu.
Persoanele au nevoie, şi pe bună dreptate, de informaţii credibile cu
privire la diferenţele dintre creştinism şi New Age.

1.3. Contextul cultural

Examinând multe tradiţii New Age, apare clar imediat că, de fapt,
există foarte puţină noutate. Numele pare să se fi răspândit prin
intermediul Crucii Roşii şi al Masoneriei, în timpul revoluţiilor franceză
şi americană, însă realitatea la care se raportează este o variantă
contemporană a ezoterismului occidental. Acesta din urmă se inspiră
din grupurile gnostice care au apărut în primii ani ai creştinismului şi a
căpătat importanţă în Europa în perioada Reformei. S-a dezvoltat
paralel cu viziunile ştiinţifice ale lumii şi a căpătat o justificare raţională
în secolele XVIII şi XIX. S-a caracterizat prin refuzarea progresivă a unui
Dumnezeu personal şi prin concentrarea asupra altor entităţi, care
adesea o fac pe intermediarii dintre Dumnezeu şi om în creştinismul
tradiţional, cu adaptări tot mai originale ale acestora din urmă şi
introducerea altora. O tendinţă puternică a culturii occidentale
moderne, care a creat spaţiu pentru ideile New Age, este acceptarea
generală a teoriei evoluţioniste a lui Darwin. Aceasta din urmă, alături
de atenţia îndreptată spre puteri spirituale ascunse sau forţe ale
naturii, a constituit coloana vertebrală a multor aspecte ale teoriei New
Age, cum este cunoscută acum. În mod fundamental, New Age a avut
un mare succes pentru că viziunea sa despre lume fusese deja larg
acceptată. Terenul fusese pregătit de dezvoltarea şi de răspândirea
relativismului şi de antipatia sau de indiferenţa faţă de credinţa
creştină. În afară de aceasta, s-a dezvoltat o dezbatere puternică
referitoare la o posibilă definiţie a New Age-ului ca fenomen post-
modern. Existenţa şi fervoarea gândirii şi a practicii New Age dau
mărturie despre aspiraţiile nepotolite ale spiritului uman spre
transcendenţa şi sensul religios, care nu este numai un fenomen
cultural contemporan, ci era deja evidentă în lumea antică atât
creştină cât şi păgână.
1.4. New Age şi credinţa catolică
Chiar admiţând că religiozitatea New Age răspunde într-un fel oarecare
aspiraţiilor legitime ale naturii umane, trebuie recunoscut că el

6
încearcă să o facă opunându-se de fiecare dată revelaţiei creştine.
Îndeosebi în cultura occidentală, fascinaţia exercitată de apropierile
“alternative” de spiritualitate este foarte puternică. Pe de o parte, între
catolici sunt foarte răspândite forme noi de afirmare psihologică a
individului, chiar şi în centrele de reculegere, în seminarii şi în
institutele de formare pentru călugări. Pe de altă parte, nostalgia şi
curiozitatea tot mai puternice faţă de înţelepciunea şi ritualurile antice
explică răspândirea largă a ezoterismului şi a gnosticismului. Multe
persoane sunt deosebit de atrase de ceea ce este cunoscut, în mod
greşit sau pe bună dreptate, ca spiritualitate “celtică” 5, sau de religii
ale popoarelor antice. Cărţi şi cursuri despre spiritualitate şi despre
religii antice sau orientale sunt o activitate în puternică răspândire şi
sunt adesea etichetate cu termenul New Age din motive comerciale.
Totuşi, legăturile cu acele religii nu sunt întotdeauna clare şi adesea
sunt negate.
Un discernământ creştin adecvat al gândirii şi al practicii New Age nu
poate să nu recunoască faptul că, aşa ca în gnosticismul din secolul II
şi III, el reprezintă un fel de compendiu de poziţii pe care Biserica le-a
identificat ca eterodoxe. Ioan Paul al II-lea atrage atenţia cu privire la
“renaşterea ideilor gnostice antice în forma aşa numitului New Age. Nu
ne putem înşela că el duce la o reînnoire a religiei. Este numai un mod
nou de a practica gnoza, adică acea atitudine a spiritului care, în
numele unei cunoaşteri profunde a lui Dumnezeu, ajunge să
răstălmăcească Cuvântul său înlocuind cuvinte care sunt numai
omeneşti. Gnoza nu s-a retras niciodată din terenul creştinismului, ci a
convieţuit mereu împreună cu el, uneori sub forme de curent filozofic,
mai des cu modalităţi religioase sau parareligioase, în contrast decis,
chiar dacă nedeclarat, cu ceea ce este în mod esenţial creştin”6. Se
poate vedea un exemplu în eneagrama, instrumentul pentru analizarea
caracterului după nouă tipuri, care, atunci când este folosit ca mijloc
de creştere spirituală, introduce ambiguităţi în învăţătura şi în viaţa
credinţei creştine.

1.5. O provocare pozitivă

Fascinaţia New Age nu se poate subevalua. Atunci când cunoaşterea
conţinutului credinţei creştine este slabă, se poate susţine, în mod

5 Cf. Gilbert Markus o.p., “ Celtic Schmeltic ”, (1) in Spirituality, vol. 4,

November-December 1998, Nş 21, pp. 379-383; (2) in Spirituality, vol. 5,
January- February 1999, Nş 22, pp. 57-61.
6

Ioan Paul al II-lea, Varcare la soglia della speranza, Milano (Mondadori) 1994,
p. 99.

7
greşit, că religia creştină nu inspiră o spiritualitate profundă şi există
tentaţia de a căuta în altă parte. Este adevărat că unii consideră că
New Age este deja un fenomen trecut şi vorbesc despre “next” Age7. Ei
se referă la o criză care a început să se manifeste în Statele Unite ale
Americii în primii ani 1990, dar admit că, îndeosebi în afara lumii
anglofone, această “criză” ar putea să vină mai târziu. Cu toate
acestea, librării, staţii radiofonice şi abundenţa de grupuri de auto-
ajutor apărute în numeroase oraşe şi orăşele occidentale, par să
relateze o istorie diferită. Se pare că, măcar pentru moment, New Age
este încă foarte viu şi parte integrantă a scenariului cultural actual.
Succesul New Age-ului lansează Bisericii o provocare. Persoanele simt
că religia creştină nu le oferă – sau poate nu le-a dat niciodată – ceea
ce au nevoie cu adevărat. Căutarea care conduce adesea persoanele la
New Age este o dorinţă autentică de spiritualitate mai profundă, de
ceva care să le atingă inima, şi de un mod pentru a da un sens unei
lumi rătăcite şi adesea alienante. Există un ton pozitiv în criticele pe
care New Age le face “materialismului vieţii zilnice, al filozofiei şi chiar
al medicinii şi al psihiatriei; reducţionismului care refuză să ia în
considerare experienţele religioase şi supranaturale; culturii industriale
a individualismului dezlănţuit, care învaţă egoismul şi nu se preocupă
de alţii, de viitor şi de ambient”8. Ceea ce creează probleme sunt
răspunsurile alternative ale New Age la chestiunile existenţiale. Dacă
Biserica nu vrea să fie acuzată că este surdă la dorinţele persoanelor,
membrii săi trebuie să facă două lucruri: să se înrădăcineze şi mai
trainic în fundamentele propriei credinţei şi să asculte strigătul, adesea
tăcut, care se ridică din inima persoanelor şi care, dacă nu este
ascultat de Biserică, le duce în altă parte. Credincioşii trebuie să fie
îndemnaţi să se unească mai intim cu Isus Cristos pentru a fi gata să-l
urmeze, deoarece el este calea autentică spre fericire, adevărul despre
Dumnezeu şi plinătatea de viaţă pentru toţi bărbaţii şi pentru toate
femeile care sunt în stare să răspundă la iubirea sa.

2. SPIRITUALITATEA NEW AGE: O PANORAMĂ

Creştinii în multe societăţi occidentale, şi tot mai des şi în alte părţi

ale lumii, vin în contact cu aspecte diferite ale fenomenului cunoscut
ca New Age. Mulţi dintre ei doresc să înţeleagă care este modul cel mai

Cf. în special Massimo Introvigne, New Age & Next Age, Casale Monferrato
(Piemme) 2000.
8

M. Introvigne, op. cit., p. 267.

8
bun de a se apropia de ceva care fascinează dar în acelaşi timp este
complex, ambiguu şi uneori iritant. Aceste reflecţii constituie tentativa
de a-i ajuta pe creştini să facă două lucruri:

să găsească elementele dezvoltării tradiţiei New Age;

să indice acele aspecte care sunt în contradicţie cu revelaţia creştină.

Acesta este un răspuns pastoral la o provocare actuală care nu

încearcă nici măcar să enumere în mod exhaustiv fenomenele New
Age, deoarece ar rezulta un volum greu şi se pot găsi deja în altă parte
aceste informaţii. Totuşi, este esenţială încercarea de a înţelege New
Age în mod corect pentru a-l evalua cu seninătate şi a evita să se facă
din el o caricatură. Ar fi necugetat şi fals a afirma că tot ceea ce este
legat de New Age este corect sau este greşit. Totuşi, dată fiind
viziunea care stă la baza religiozităţii New Age, în ansamblu este greu
de a-l concilia cu învăţătura şi spiritualitatea creştină.
New Age nu este o mişcare în sensul atribuit în mod normal
expresiei “Nouă Mişcare Religioasă” şi nu este nici ceea ce se înţelege
în mod obişnuit cu termenii “cult” şi “sectă”. Fiind transversal pentru
culturi şi prezent în diferite fenomene cu sunt muzica, cinematografia,
seminariile, grupurile de studiu, reculegerile, terapiile şi multe alte
activităţi şi evenimente, este mult mai răspândit şi informal, chiar dacă
unele grupuri religioase sau para-religioase încorporează în mod
conştient elemente New Age. Conform unora, acest curent a fost izvor
de idei pentru diferitele secte religioase şi para-religioase9. New Age nu
este o mişcare unică sau uniformă, ci mai degrabă o reţea foarte largă
de practicanţi a cărui încercare de apropiere constă în a gândi global,
dar a acţiona local. Cel care face parte din această reţea nu-i cunoaşte
în mod necesar pe ceilalţi componenţi şi îi întâlneşte rar, dacă nu chiar
niciodată. În tentativa de a evita confuzia care poate să derive din
folosirea termenului “mişcare”, unii se referă la New Age ca la un
“milieu”10 sau la un “cult de ascultători” (audience cult)11. Totuşi, s-a

Cf. Michel Lacroix, L'ideologia della New Age, Milano (Il Saggiatore) 1998, p.
86. Aici cuvântul “sectã” nu este utilizat în sens peiorativ, ci denotã mai
curând un fenomen sociologic.
10 Cf. Wouter J. Hanegraaff, New Age Religion and Western Culture.
Esotericism in the Mirror of Secular Thought, Leiden-New York-Colonia (Brill)
1996, p. 377 şi în alte locuri.
11 Cf. Rodney Stark and William Sims Bainbridge, The Future of Religion.
Secularisation, Revival and Cult Formation, Berkeley (University of California
Press) 1985.

9
subliniat şi faptul că “este un curent de gândire foarte coerentă”12, o
provocare deliberată făcută culturii moderne. Este vorba de o structură
sincretică ce încorporează multe elemente diferite, permiţând
persoanelor să împărtăşească interese sau legături de grade foarte
diferite şi la diferite nivele de angajare. Multe tendinţe, practici şi
atitudini care fac parte într-un fel din New Age sunt, de fapt, parte a
unei profunde reacţii, uşor de identificat, împotriva culturii dominante,
şi astfel în acest sens termenul “mişcare” nu este total nepotrivit. El se
poate aplica pentru New Age în acelaşi sens în care se aplică altor
mişcări sociale largi, cum este cel pentru drepturile civile sau cel
pacifist. De fapt, ca acestea din urmă, ea cuprinde o mulţime
impresionantă de persoane legate de principalele scopuri ale mişcării,
dar foarte diferite în modul de a fi implicate şi de a înţelege câteva
chestiuni deosebite.
Expresia “religia New Age” este şi mai controversată, de aceea este
mai bine să fie evitată, chiar dacă New Age este adesea un răspuns la
întrebări şi necesităţi cu caracter religios şi fascinaţia sa se exercită
asupra persoanelor care încearcă să descopere şi să redescopere o
dimensiune spirituală în propria viaţă. Alegerea de a evita expresia
“religia New Age” nu vrea deloc să pună la îndoială caracterul autentic
al căutării de semnificaţie şi de sens în viaţă din partea acestor
persoane, ci numai să respecte faptul că mulţi în cadrul acestei mişcări
fac o deosebire atentă între “religie” şi “spiritualitate”. Mulţi au refuzat
religia organizată pentru că, după părerea lor, nu a reuşit să satisfacă
necesităţile lor şi tocmai din această cauză s-au îndreptat în altă parte
pentru a găsi “spiritualitate”. În afară de aceasta, în New Age este
fundamentală convingerea că timpul religiilor particulare s-a terminat
şi deci referinţa la ele ca la o religie ar fi contrar modului său de a se
concepe. Oricum, este destul de corect a pune New Age în contextul
mai amplu al religiozităţii ezoterice, a cărei fascinaţie continuă să
crească13.
Acest text pune o problemă de fond. Este o tentativă de a înţelege
şi evalua ceva care este în mod fundamental o preamărire a bogăţiei
experienţei umane. Deci este destinat să provoace critici pentru faptul
că nu reuşeşte să facă dreptate unei mişcări culturale a cărei esenţă
este tocmai aceea de elimina cele care sunt considerate limitele

12

Cf. M. Lacroix, op. cit., p. 8.

13

Cursul elveţian de “Theologie füt Laien” (Teologia pentru laici) intitulat

Faszination Esoterik explicã acest lucru cu claritate. Cf. “Kurs mappe 1 - New
Age un Esoterik”, text care însoţeşte diapozitivele, p. 9.

10
înguste ale discursului raţional. Totuşi, vrea să fie o invitaţie pentru toţi
creştinii să ia în serios New Age şi ca atare le cere cititorilor săi să intre
într-un dialog critic cu persoanele care urmează perspective foarte
diferite pentru a înfrunta aceeaşi realitate.
Eficacitatea pastorală a Bisericii în al treilea mileniu depinde în
mare măsură de pregătirea unor proclamatori eficienţi ai mesajului
evanghelic. Ceea ce urmează este un răspuns la dificultăţile exprimate
de mulţi în înfruntarea fenomenului complex şi ambiguu care este New
Age. Este o tentativă de a înţelege ce este New Age şi de a găsi
întrebările la care el susţine că dă răspunsuri şi soluţii. Există câteva
cărţi foarte bune şi studii care cercetează întregul fenomen sau explică
în detaliu câteva din aspectele sale particulare. La unele din ele se va
face referinţă în Apendice. În orice caz, acestea nu fac întotdeauna
discernământul necesar la lumina credinţei creştine. Acest text vrea să
aibă scopul de a-i ajuta pe catolici să găsească o cheie de lectură a
principiilor de bază care sunt în spatele gândirii New Age, aşa încât ei
să poată face o evaluare creştină a elementelor din New Age cu care
se vor întâlni. Trebuie spus că multor persoane nu le place termenul
New Age şi consideră expresia “spiritualitate alternativă” mai corectă
şi mai puţin limitatoare. Este adevărat şi faptul că multe din
fenomenele menţionate în acest document nu aduc nici o etichetă, dar
se presupune, pentru a fi scurţi, că cititorii vor recunoaşte un fenomen
sau un ansamblu de fenomene care, pe bună dreptate, pot să fie
legate de mişcarea culturală generală denumită adesea New Age.

2.1. Care este noutatea New Age-ului?

Pentru mulţi, termenul New Age indică în mod clar o dezvoltare
istorică foarte importantă. Conform unor astrologi, trăim în Perioada
Peştilor, dominată de creştinism, care va fi înlocuită de Noua Perioadă
a Vărsătorului la începutul celui de-al treilea mileniu14. Perioada
Vărsătorului menţine un loc important în mişcarea New Age datorită
influenţei teozofiei, spiritismului, antropozofiei şi a ezotericilor lor
anteriori. Cel care subliniază schimbarea iminentă în lume exprimă
adesea dorinţa acestei schimbări, nu atât în lumea însăşi cât mai ales
în cultura noastră şi în modul de a se raporta la lume. Acest lucru este
14

Termenul a fost deja utilizat de The New Age Magazine, publicat de Ancient
Accepted Scottish Rite, în jurisdicţia meridionalã a Statelor Unite ale Americii
la începutul anului 1900. Cf. M. York, “The New Age Movement in Great
Britain”, în: Syzygy. Journal of Alternative Religion and Culture, 1:2-3 (1992),
Standford CA, p. 156, nota 6. Momentul şi natura exactã a trecerii la nouã
perioadã sunt interpretate în mod diferit de diverşii autori; estimãrile
referitoare la momentul trecerii sunt între 1967-2376.

11
deosebit de evident în aceia care subliniază idea unei Noi Paradigme a
vieţii. Este o apropiere fascinantă deoarece, în unele din exprimările
sale, persoanele nu sunt spectatori pasivi, ci desfăşoară un rol activ în
modificarea culturii şi în crearea unei noi conştiinţe spirituale. În alte
exprimări, este atribuită o putere mai mare înaintării inevitabile a
ciclurilor naturale. În orice caz, Perioada Vărsătorului este o viziune, nu
o teorie. Tradiţia New Age este o tradiţie amplă ce include multe idei
care nu au o legătură explicită cu trecerea de la Perioada Peştilor la
cea a Vărsătorului. Sunt în ea viziuni despre viitor, moderate, dar
destul de generalizate, care prevăd o spiritualitate planetară alături de
religii despărţite, şi analoge instituţii politice planetare ca o completare
a celor locale, entităţi economice globale mai participante şi
democratice, o emfază mai mare asupra comunicării şi asupra
educaţiei, o apropiere mixtă de sănătate care să combine medicina
oficială cu autovindecarea, o înţelegere de sine mai androgină şi
moduri pentru a integra ştiinţa, misticismul, tehnologia şi ecologia.
Încă o dată se evidenţiază dorinţa profundă a unei existenţe depline şi
sănătoase pentru rasa umană şi pentru planetă. Între tradiţiile care au
intrat în New Age sunt vechi practici oculte egiptene, cabala, primul
gnosticism creştin, sufismul, înţelepciunea druizilor, creştinismul celtic,
alchimia medievală, ermetismul renascentist, budismul zen, yoga,
etc…15.
Iată ceea ce este “nou” în New Age. Este vorba de un “sincretism
de elemente ezoterice şi seculare”16, legate unele de altele de
15

La sfârşitul anului 1977, Marilyn Ferguson a trimis un chestionar la 210

“persoane angajate în transformarea socialã”, pe care le-a numit “Aquarian
Conspirators” (Conspiratori ai Vãrsãtorului). Urmãtorul pasaj ni se pare destul
de interesant:
“Când a fost cerut de la cei interpelaţi numele de indivizi ale cãror idei au
exercitat asupra lor vreo influenţã, fie printr-un contact personal fie prin
intermediul scrierilor lor, cei mai citaţi au fost, în ordinea frecvenţei, Pierre
Teilhard de Chardin, C. G. Jung, Abraham Maslow, Carl Rogers, Aldous
Huxley, Roberto Assagioli şi J. Krishnamurti. Alte personaje citate des erau:
Paul Tillich, Hermann Hesse, Alfred North Whitehead, Martin Buber, Ruth
Benedict, Margaret Mead, Gregory Bateson, Tarthang Tulku, Alan Watts, Sri
Aurobindo, Swami Muktananda, D.T. Suzuki, Thomas Merton, Willis Harman,
Kenneth Boulding, Elise Boulding, Erich Fromm, Marshall McLuhan,
Buckminster Fuller, Frederic Spiegelberg, Alfred Korzybski, Heinz von
Foerster, John Lilly, Werner Erhard, Oscar Ichazo, Maharishi Mahesh Yogi,
Joseph Chilton Pearce, Karl Pribram, Gardner Murphy şi Albert Einstein”: The
Aquarian Conspiracy. Personal and Social Transformation in Our Time, Los
Angeles (Tarcher) 1980, p. 50 (nota 1) şi p. 434.
16 W. J. Hanegraaff, op. cit., p. 520.

12
percepţia răspândită că timpurile sunt mature pentru o schimbare
fundamentală a indivizilor, a societăţii şi a lumii. Există diferite
exprimări ale necesităţii unei schimbări:
de la fizica mecanică a lui Newton la fizica cuantică;
de la preamărirea modernă a raţiunii la aprecierea sentimentului, a
emoţiei şi a experienţei (adesea descrise ca o trecere de la gândirea
raţională a emisferei stângi a creierului la cea intuitivă a emisferei
drepte);
de la dominarea masculinităţii şi a patriarhatului la celebrarea
feminităţii, în indivizi şi în societate.

În aceste contexte este adesea folosită expresia “schimbare de

paradigmă”. În unele cazuri, se presupune în mod clar că această
trecere nu este numai dorită, dar inevitabilă. Refuzarea modernităţii
care stă la baza schimbării nu este nouă, dar poate fi descrisă ca “o
trezire modernă de religii păgâne amestecată cu influenţele religiilor
orientale, ale psihologiei moderne, ale filozofiei, ale ştiinţei şi ale
contra-culturii dezvoltată în anii '50 şi '60”17. New Age nu este altceva
decât martorul unei revoluţii culturale, o reacţie complexă la ideile şi la
valorile dominante ale culturii occidentale şi totuşi criticismul său
idealist este în mod paradoxal tipic propriu al culturii pe care o
combate.
Considerăm necesar să spunem un cuvânt despre conceptul de
“schimbare de paradigmă”, făcut popular de Thomas Kuhn, un istoric
american al ştiinţei, care a considerat o paradigmă “întreaga
constelaţie de crezuri, valori, tehnici etc. împărtăşite de membrii unei
anumite comunităţi”18. Atunci când se verifică o schimbare de la o
paradigmă la alta, are loc mai curând o transformare completă a
perspectivei decât o dezvoltare treptată. Este vorba de o adevărată
revoluţie şi Kuhn a subliniat că paradigmele care sunt contrastante
între ele sunt aşa de ample încât nu pot să existe împreună. Astfel, a
considera că o schimbare de paradigme în domeniul religiei şi al
spiritualităţii este doar un mod nou pentru a afirma crezuri tradiţionale
înseamnă a nu sesiza esenţialul. Ceea ce se întâmplă este o schimbare
radicală în viziunea lumii, care pune la îndoială nu numai conţinutul,
dar şi interpretarea fundamentală a viziunii precedente. Poate că
exemplul cel mai clar, cât priveşte raportul dintre New Age şi

17

Comisia Teologicã Irlandezã, A New Age of the Spirit? A Catholic Response

to the New Age Phenomenon, Dublin 1994, capitolul 3.
18 Cf. The Structure of Scientific Revolutions, Chicago (University of Chicago
Press) 1970, p. 175.

13
creştinism, este reconstruirea completă a vieţii şi a semnificaţiei lui
Isus Cristos. Este imposibilă reconcilierea acestor două viziuni19.
Este evident că ştiinţa şi tehnologia nu au reuşit să dea tot ceea ce
un timp păreau că promit, astfel în căutarea lor de semnificaţie şi de
eliberare persoanele s-au îndreptat spre spiritualitate. New Age pe
care-l cunoaştem s-a născut din căutarea a ceva mai uman şi mai
frumos faţă de viaţa asupritoare şi alienantă a societăţii occidentale.
Primii săi exponenţi erau gata să privească departe în căutarea lor şi
pentru aceasta New Age a devenit o apropiere foarte eclectică. Poate
să fie şi unul din semnele unei “întoarceri la religie”, dar cu siguranţă
nu este o întoarcere la învăţăturile şi la crezurile creştinilor ortodocşi.
Primele simboluri ale acestei “mişcări” care au pătruns în cultura
occidentală a fost vestitul festival Woodstock în statul New York în anul
1969 şi muzicalul Hair, care a expus temele principale ale lui New Age
în cântecul emblematic “Aquarius”20. Totuşi, ele au fost numai vârful
unui iceberg, ale cărui dimensiuni reale vor apare doar ulterior.
Idealismul din anii '60 şi '70 mai supravieţuieşte în unele ambiente, dar
acum nu sunt implicaţi în mod predominant adolescenţii. Au dispărut
legăturile cu ideologia politică de stânga, iar drogurile psihodelice nu
sunt deloc importante ca odinioară. S-au întâmplat atâtea lucruri de
atunci încât toate acestea nu mai par revoluţionare. Tendinţele
“spirituale” şi “mistice”, limitate mai întâi la contra-cultură, acum sunt
parte a culturii dominante şi se reperă la diferite aspecte ale vieţii cum
sunt medicina, ştiinţa, arta şi religia. Cultura occidentală are acum o
conştiinţă politică şi ecologică mai generală şi toate această schimbare
culturală a avut un impact enorm asupra stilului de viaţă al
persoanelor. Unii au sugerat că “mişcarea” New Age este tocmai
această mare trecere spre ceea ce este considerat “un mod de viaţă
absolut mai bun”21.

19 Cf. Alessandro Olivieri Pennesi, Il Cristo del New Age. Indagine critica,
Citt del Vaticano (Libreria Editrice Vaticana) 1999, passim, dar îndeosebi
pp. 11-34. A se vedea şi secţiunea 4.
20

Este important de amintit textul acestui cântec care s-a imprimat rapid în
mintea unei întregi generaţii în America de Nord şi în Europa Occidentalã:
“Când Luna este în a Şaptea Casã, iar Jupiter se aliniazã cu Marte, / Atunci
Pacea cãlãuzeşte Planetele şi Iubirea orienteazã Stelele. / Acestea sunt zorile
Perioadei Vãrsãtorului… / Armonia şi înţelegerea, simpatia şi încrederea
abundã, / Nu mai este falsitate sau derâdere – o viaţã auritã, vise şi viziuni, /
Revelare misticã de cristale şi adevãrata eliberare a minţii. / Vãrsãtor…”
21

P. Heelas, op. cit., p. 1 şi urm. În august 1978 ziarul Berkeley Christian

Coalition a scris: “Pânã cu zece ani în urmã, spiritualitatea celor numiţi

14
 2.2. Ce anume pretinde să ofere New Age?

2.2.1. Vrăjire: trebuie să fie un înger

Unul din elementele care apar în “spiritualitatea” New Age este
fascinaţia exercitată de manifestări extraordinare şi îndeosebi de
entităţi paranormale. Persoanele recunoscute ca “medium” susţin că o
altă entitate preia controlul personalităţii lor în timpul procesului de
“extaz” – fenomen din New Age cunoscut ca “channeling” – în timpul
căruia “medium” poate să-şi piardă controlul trupului său şi al
facultăţilor sale. Unele persoane care au asistat la aceste evenimente
declară că manifestările sunt cu adevărat spirituale, dar nu provin de la
Dumnezeu, în ciuda faptului că este folosit aproape întotdeauna un
limbaj de iubire şi de lumină. Probabil este mai corect să se facă
referinţă la ele ca la nişte forme mai curând de spiritism decât de
spiritualitate în sens strict. Alţi prieteni şi consilieri din lumea spiritului
sunt îngeri (deveniţi culmea noului comerţ de cărţi şi imagini). Cel care
face referinţă la îngeri în New Age nu o face în mod sistematic,
deoarece în acest domeniu deosebirile uneori sunt considerate inutile
dacă sunt prea precise, deoarece “există multe nivele de călăuze,
entităţi, energii şi fiinţe în fiecare colţ al universului. Toate sunt acolo
pentru a le sesiza şi alege în funcţie de mecanismele voastre de
atracţie/repulsie”22. Aceste entităţi spirituale sunt adesea invocate “nu
în mod religios” pentru a ajuta la o relaxare menită să exercite un
control mai bun al propriei vieţi şi al propriei cariere şi să grăbească
procesul decizional. Fuziunea cu unele spirite care învaţă prin
intermediul unor persoane deosebite este o altă experienţă din New
Age, susţinută de cel care se defineşte “mistic”. Unele spirite ale
naturii sunt descrise ca energii puternice, existente în lumea naturală
şi chiar în “planurile interioare”, adică cele la care se ajunge prin
intermediul ritualurilor, drogurilor şi altor tehnici care induc stări
alterate de conştiinţă. Este clar că, cel puţin în teorie, în New Age
adesea nu se recunoaşte nici o autoritate spirituală mai înaltă decât
propria experienţă personală interioară.

2.2.2. Armonie şi înţelegere: o bună vibraţie

hippies, bazatã pe droguri şi pe misticismul maeştrilor yoga în occident, erau
limitate la contra-culturã. Astãzi, amble s-au inserat în curentul dominant al
mentalitãţii noastre culturale. Ştiinţa, profesiunile medico-sanitare şi artele,
pentru a nu vorbi de psihologie şi de religie, toate sunt angajate într-o
radicalã reconstruire a propriilor premise”. Citat de Marilyn Ferguson, The
Aquarian Conspiracy… op. cit., p. 370 şi urm.
22 Cf. Chris Griscom, Ecstasy is a New Frequency: Teachings of the Light
Institute, New York (Simon & Schuster) 1987, p. 82

15
 Fenomene diferite cum este grădina din Findhorn şi Feng Shui23
ilustrează în mod diferit importanţa de a fi în sintonie cu natura şi cu
cosmosul. În New Age nu există deosebire între bine şi rău. Acţiunile
umane sunt rodul fie al luminării fie al ignoranţei. Deci, nu putem să
condamnăm pe nimeni şi nimeni nu are nevoie de iertare. A crede în
existenţa răului poate să creeze numai negativitate şi frică. Răspunsul
dat la negativitate este iubirea. Totuşi, nu e vorba de a o traduce în
acţiuni, ci de a avea atitudini mintale determinate. Iubirea este
energie, o vibraţie la o frecvenţă înaltă, iar secretul fericirii, al sănătăţii
şi al succesului este a fi în stare să găsească o sintonie, să găsească
propriul loc în marele lanţ al fiinţei. Profesorii şi terapiile din New Age
pretind că oferă cheia pentru a găsi corespunderi între toate
elementele universului, aşa încât persoanele să poată modula tonul
propriei vieţi şi să fie în armonie unele cu celelalte şi cu tot ceea ce le
înconjoară. Cadrul teoretic de referinţă diferă totuşi de la un autor la
altul24.

2.2.3. Sănătate: viaţă de aur

Medicina oficială (halopatică) tinde astăzi să se limiteze la îngrijirea
bolilor deosebite şi izolate şi nu reuşeşte să acorde atenţie cadrului
mai amplu al sănătăţii persoanei. Această atitudine a cauzat o
insatisfacţie mare şi de înţeles. Terapiile alternative au căpătat o
enormă popularitate deoarece susţin că iau în considerare persoana în
întregimea sa şi vindecă în loc să îngrijească. Sănătatea holistică, aşa
cum se ştie, se concentrează asupra rolului important pe care mintea o
desfăşoară în vindecare fizică. Se afirmă că legătura dintre aspectele
spirituale şi fizice ale persoanei se află în sistemul imunitar sau în
sistemul indian al chakra. Din punctul de vedere al New Age, boala şi
suferinţa derivă din acţiunea împotriva naturii. Atunci când este
23

A se vedea mai înainte cuvintele din Glosarul New Age, § 7.2.

24

Cf. W. J. Hanegraaff, op. cit., capitolul 15 (“The Mirror of Secular Thought”).

Sistemul de corespondenţe este o moştenire clarã a ezoterismului
tradiţional, dar asumã o semnificaţie nouã pentru cei care (în mod conştient
sau nu) îl urmeazã pe Swedenborg. În timp ce în doctrina ezotericã
tradiţionalã fiecare element avea înãuntrul sãu viaţa divinã, pentru
Swedenborg natura este o reflexie moartã a lumii spirituale vii. Aceastã idee
este în centrul viziunii post-moderne a unui lumi experte şi a diferitelor
tentative pentru a-i înapoia frumuseţea pierdutã. Madame Blavatsky a
refuzat corespondenţele în timp de Jung a relativizat în mod emfatic
cauzalitatea în favoarea unei viziuni ezoterice a lumii bazatã pe
corespondenţe.

16
sintonie cu natura, se poate aştepta o viaţă mult mai sănătoasă şi
chiar prosperitate materială. Conform unor vindecători din New Age, în
realitate nu ar trebui nici să murim. Dezvoltarea potenţialului nostru
uman ne va pune în contact cu divinitatea noastră interioară şi cu
acele părţi din noi înşine care au fost alienate sau suprimate. Acest
lucru se revelează mai ales în Stările Alterate de Conştiinţă (ASCs),
adesea provocate de droguri sau de diferite tehnici de expansiune a
minţii, îndeosebi în cadrul “psihologiei transpersonale”. Şamanul este
adesea considerat specialistul stărilor alterate de conştiinţă, o
persoană care este în stare să medieze între regatele transpersonale
de spirite sau divinităţi şi lumea fiinţelor umane.
Există o varietate extraordinară de apropieri care promovează
sănătatea holistică, unele derivate din vechi tradiţii culturale, fie
religioase fie ezoterice, altele legate de teorii psihologice dezvoltate la
Esalen între anii 1960 şi 1970. New Age face publicitate la o gamă
vastă de practici cum sunt acupunctura, iridologia, masajul şi diferite
tipuri de “bodywork” (de exemplu ergonomia, metoda Feldenkrais,
reflexologia, rolfing, masajul de polaritate, atingerea terapeutică, etc.),
meditaţia şi vizualizarea, terapiile nutriţionale, vindecarea psihică,
diferite tipuri de plante, cristaloterapia, metaloterapia, muzicoterapia şi
cromoterapia, terapiile legate de reîncarnare şi, în sfârşit, programele
în douăsprezece etape şi grupurile de auto-ajutor25. New Age consideră
că izvorul vindecării este înăuntrul nostru şi că putem să o dobândim
intrând în contact cu energia noastră interioară sau energia cosmică.
Din moment ce sănătatea bună implică o prelungire a vieţii, New
Age oferă o formulă orientală în termeni occidentali. La origine,
reîncarnarea era parte din gândirea ciclică hinduistă, bazată pe atman
sau nucleul divin al personalităţii (ulterior conceptul de jiva), care se
mişca de la un trup la altul într-un ciclu de suferinţă (samsara)
determinat de legea karma, legată de comportamentul din vieţile
trecute. Speranţa era pusă în posibilitatea de a se naşte într-o condiţie
mai bună sau în sfârşit în eliberarea de necesitatea de a se renaşte. În
cea mai mare parte a tradiţiilor budiste, în schimb, ceea ce merge de
la un trup la altul nu este sufletul, ci un continuum de conştiinţă. Viaţa
prezentă este prizonieră a unui infinit proces cosmic care nu-i scuteşte
nici pe zei. În Occident, din vremea lui Lessing, reîncarnarea a fost
considerată într-un mod mult mai optimist ca un proces de învăţare şi
de progresivă realizare individuală. Spiritismul, teozofia, antropozofia şi
New Age consideră reîncarnarea o formă de participare la evoluţia
cosmică. Această apropiere post-creştină de escatologie pare să
răspundă la întrebări de teodicee lăsate în suspans şi elimină noţiunea

25 W.J. Hanegraaff, op. cit., pp. 54-55.

17
de Iad. Atunci când sufletul se desparte de trup, indivizii pot să revadă
toată viaţa lor până în acel moment şi odată ce sufletul s-a unit cu noul
său trup văd dinainte ceva din faza succesivă. Persoanele au acces la
vieţile lor anterioare prin intermediul visurilor şi al tehnicilor de
meditaţie26.

2.2.4. Unitate integrală: o călătorie magică şi misterioasă

Una din preocupările centrale ale mişcării New Age este căutarea
“integralităţii”. Ea încurajează depăşirea tuturor formelor de “dualism”,
deoarece aceste deosebiri sunt un produs nociv al unui trecut mai
puţin luminat. Diviziunile pe care le propune New Age ca fiind necesare
să se depăşească cuprind deosebirea reală dintre Creator şi Creaţie,
deosebirea reală dintre om şi natură, sau spirit şi materie, care sunt
considerată toate ca nişte forme eronate de dualism. Adesea se
consideră aceste tendinţe dualiste ca fiind înrădăcinate în tradiţia
iudaico-creştină a civilizaţiei occidentale, în timp ce ar putea fi mai
corect să fie legate de maniheism. Revoluţia ştiinţifică şi spiritul
raţionalismului modern sunt criticate îndeosebi datorită tendinţei de
fragmentare, care tratează ansamblurile organice ca nişte mecanisme
ce pot fi reduse la cele mai mici componente ale lor şi explicabile cu
ele, şi tendinţa de a reduce spiritul la materie, aşa că realitatea
spirituală inclusiv sufletul, devine doar un “epifenomen” contingent de
procese în mod esenţial materiale. În toate aceste domenii,
alternativele din New Age sunt definite “oliste”. Olismul pătrunde toată
mişcarea New Age, de la preocuparea sa faţă de sănătatea olistă la
căutarea sa de o conştiinţă unitivă, de la conştiinţa sa ecologică la idea
unui “networking” global.

2.3. Principiile fundamentale ale gândirii New Age

2.3.1. Un răspuns global într-un timp de criză

“Fie tradiţia creştină fie credinţa seculară într-un proces ştiinţific
infinit au trebuit să înfrunte un mare moment de zăbavă, manifestat
pentru prima dată în revoluţiile studenţeşti din anul 1968”27.
Înţelepciunea generaţiilor precedente a fost deodată lipsită de
semnificaţia şi de respectul ce i se aducea înainte, în timp ce

26 Cf. Reinhard Hümmel, “ Reinkarnation ”, în Hans Gasper, Joachim Müller,

Friederike Valentin (eds.), Lexikon der Sekten, Sondergruppen und
Weltanschauungen. Fakten, Hintergründe, Klärungen, Friburgo-Basilea-
Vienna (Herder) 2000, pp. 886-893.
27 Michael Fuss, “ New Age and Europe - A Challenge for Theology ”, în
Mission Studies vol. VIII-2,16, 1991, p. 192.

18
atotputernicia ştiinţei a dispărut, aşa încât Biserica a trebuit “să
înfrunte un grav colaps în transmiterea credinţei sale noilor
generaţii”28. O pierdere generală a credinţei în cei care anterior erau
pilaştrii ai conştiinţei şi ai coeziunii sociale a fost însoţită de o
neaşteptată întoarcere la o religiozitate cosmică, la ritualuri şi crezuri
pe care mulţi considerau că au fost înlocuite de creştinism. În realitate,
această veşnică vână subterană ezoterică nu s-a epuizat niciodată. În
schimb, popularitatea dobândită de religia asiatică a fost ceva nou în
contextul occidental, format la sfârşitul secolului al XIX-lea în mişcarea
teozofică, şi a oglindit conştiinţa crescândă a unei spiritualităţi globale,
care încorporează toate tradiţiile religioase existente”29. Veşnica
problemă filozofică unul şi mulţi capătă o formă modernă şi
contemporană în tentaţia de a depăşi despărţirea nedreaptă, dar şi
diferenţa reală şi deosebirea, şi exprimarea sa cea mai obişnuită este
holismul, un ingredient esenţial din New Age şi unul din principalele
semne ale timpurilor din ultimul sfert al secolului al XX-lea. A fost
consumată o cantitate extraordinară de energie în efortul de a depăşi
despărţirea în compartimente, caracteristică a ideologiei mecaniciste,
dar acest lucru a dus la simţirea obligaţiei de a se supune unei reţele
globale care asumă o autoritate aproape transcendentă. Implicaţiile
sale cele mai clare sunt un proces de transformare a conştiinţei şi
dezvoltarea ecologiei30. Noua viziune, care este scopul transformării
conştiinţei, a cerut timp pentru a fi formulată şi consolidarea sa este
contracarată de forme mai vechi de gândire, ocrotite de status quo. A
avut succes generalizarea ecologiei ca o fascinaţie a naturii şi o
resacralizare a Pământului, a Mamei Pământ, sau Gaia, cu zelul
misionar tipic politicii Verzilor. Agentul executiv al Pământului este
toată rasa umană. Armonia şi înţelegerea necesare pentru o gestionare
responsabilă a ei au fost tot mai gândite ca un guvern global, cu o
încadrare etică globală. Se crede că căldura Mamei Pământ, a cărei
divinitate pătrunde toată Creaţia, umple diferenţa dintre Creaţie şi
Dumnezeul-Tată transcendent al ebraismului şi al creştinismului şi
elimină perspectiva de a fi judecaţi de această Fiinţă.
În această viziune a unui univers închis care conţine pe
“Dumnezeu” şi alte fiinţe spirituale împreună cu noi, recunoaştem un
panteism implicit. Acesta este punctul fundamental care pătrunde

28

Ibid., loc. cit.

29

Ibid., p. 193.
30

Ivid., p. 199.

19
toată gândirea şi practica New Age şi condiţionează din pornire orice
altă afirmaţie pozitivă care poate să fie în favoarea unui sau altui
aspect al spiritualităţii sale. Ca şi creştini noi credem însă că “omul
este în mod esenţial creatură şi aşa rămâne în veci, aşa încât nu va fi
posibilă niciodată o absorbire a eu-lui uman în eu-l divin”31.

2.3.2. Matricea esenţială a gândirii New Age

Matricea esenţială a gândirii New Age trebuie căutată în tradiţia
ezoterico-teozofică, larg acceptată de cercurile intelectuale europene
în secolele XVIII şi XIX. A fost deosebit de prezentă în masonerie, în
spiritism, în ocultism şi în teozofie, care au în comun un anumit tip de
cultură ezoterică. În această viziune a lumii, universurile vizibile şi
invizibile sunt legate de o serie de corespondenţe, analogii şi influenţe
între microcosmos şi macrocosmos, între metale şi planete, între
planete şi diferite părţi ale corpului uman, între cosmosul vizibil şi
împărăţiile invizibile ale realităţii. Natura este o fiinţă vie, străbătută de
fluxuri de simpatie şi antipatie, animată de o lumină şi de un foc
secrete pe care fiinţele umane încearcă să le controleze. Persoanele
pot intra în contact cu lumi superioare şi inferioare prin intermediul
imaginaţiei (un organ al sufletului şi al spiritului) sau folosind mediatori
(îngeri, spirite, diavole) sau ritualuri.
Persoanele pot fi iniţiate în misterele cosmosului, ale lui Dumnezeu
şi ale sinelui prin intermediul unui parcurs spiritual de transformare.
Adevăratul scop este gnoza, forma cea mai înaltă de cunoaştere,
echivalentul mântuirii. Ea implică o căutare a tradiţiilor cele mai vechi
şi cele mai înalte ale filozofiei (ceea ce este denumit în mod nepotrivit
philosophia perennis) şi ale religiei (teologia primordială) şi o doctrină
secretă (ezoterică) care este cheia tuturor tradiţiilor “ezoterice”
accesibile tuturor. Învăţăturile ezoterice sunt transmise de învăţător
ucenicului într-un program treptat de iniţiere.
Unii consideră că ezoterismul din secolul al XIX-lea este total
secularizat. Alchimia, astrologia şi alte elemente de ezoterism
tradiţional au fost integrate de aspecte ale culturii moderne, între care
căutarea legilor cauzale, evoluţionismul, psihologia şi studiul religiilor.
Acest tip de ezoterism a căpătat forma sa cea mai clară în ideile lui
Helena Blavatsky, o medium rusă care în 1875, la New York, a fondat
împreună cu Henry Olcott Societatea Teozofică. Societatea voia să

31

Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Scrisoare cãtre Episcopii Bisericii

Catolice cu privire la unele aspecte ale meditaţiei creştine (Orationis Forma),
Citt del Vaticano (Editrice Vaticana) 1989, 14. Cf. Gaudium et spes, 19;
Fides et ratio, 22.

20
amestece elemente ale tradiţiilor orientale şi occidentale într-un tip de
spiritism evoluţionist şi şi-a fixat trei scopuri principale:

21
“Să formeze un nucleu al Fraternităţii Universale a omenirii, fără
deosebire de rasă, crez, castă sau culoare”;
“Să promoveze studiul comparat al religiei, filozofiei şi ştiinţei”;
“Să cerceteze legile încă neexplicate ale naturi şi forţele ascunse în
om”.

“Semnificaţia acestor obiective… trebuie să fie clarificată. Primul

obiectiv refuză în mod implicit “fanatismul iraţional” şi “sectarismul”
creştinismului tradiţional aşa cum îl percep spiritiştii şi teozofii…
Totuşi din aceste obiective nu apare clar imediat că prin “ştiinţă”
teozofii înţelegeau ştiinţe oculte şi prin filozofie occulta philosophia,
că legile naturii erau de natură ocultă sau psihică şi că se aşteptau
ca religia comparată să reveleze o “tradiţie primordială” modelată în
mod definitiv după philosophia perennis ermetistă”32.
Un element foarte important al scrierilor lui Madame Blavatsky
era emanciparea femeilor, care implica un atac împotriva lui
Dumnezeu “bărbat” al ebraismului, al creştinismului şi al islamului.
Se dorea o întoarcere la Zeiţa-Mamă a hinduismului şi la practica
virtuţilor feminine. Aceste idei au fost continuate de Annie Besant,
figură de vârf a mişcării feministe. Astăzi, “Wicca” şi “Spiritualitatea
Femeilor” continuă să lupte împotriva creştinismului “patriarhal”.
Marilyn Ferguson a dedicat un capitol din opera sa The Aquarian
Conspiracy, “Conspiraţia Vărsătorului”, precursorilor Perioadei
Vărsătorului, care au schiţat o viziune transformatoare bazată pe
expansiunea conştiinţei şi pe experienţa autotranscendenţei. Între
alţii îl menţionează pe psihologul american Wiliam James şi pe
psihiatrul elveţian Carl Gustav Jung. James a definit religia
experienţă, nu dogmă, şi a învăţat că fiinţele umane pot să-şi
schimbe propriile atitudini mentale în aşa fel încât pot deveni
făuritori ai propriului destin. Jung a subliniat caracterul transcendent
al conştiinţei şi a introdus idea inconştientului colectiv, un fel de
magazie de simboluri şi memorii comune persoanelor din diferite
epoci şi culturi. Conform lui Wouter Hanegraaff, ambii cercetători au
contribuit la o “sacralizare a psihologiei”, care a devenit un element
important al gândirii şi practicii New Age. De fapt, Jung “nu numai că
a conferit ezoterismului un caracter psihologic, dar a sacralizat
psihologia, umplând-o cu conţinuturi tipice ale speculaţiei ezoterice.
Rezultatul este un corp de teorii care a permis persoanelor să
vorbească despre Dumnezeu înţelegând în realitate propriul psihic şi
32

W. J. Hanegraaff, op. cit., p. 448 şi urm. Obiectivele sunt citate de

versiunea definitivã (1896) în timp ce primele versiuni subliniau
iraţionalitatea “fanatismului” şi urgenţa de a promova o educaţie care sã
nu fie sectarã. Hanegraaff citeazã descrierea pe care J. Gordon Melton o
face despre religia New Age ca fiind înrãdãcinatã în tradiţia “ocultã-
metafizicã” (ibid., p. 455).

22
despre propriul psihic gândind de fapt la divin. Dacă psihicul este
“mintea”, şi chiar şi Dumnezeu este “minte”, atunci a pune în
discuţie unul însemnă a-l pune în discuţie şi pe celălalt”33. Jung a
răspuns la acuza că ar fi “psihologizat” creştinismul, afirmând că
“psihologia este mitul modern şi că credinţa se poate înţelege numai
prin intermediul acestui mit”34. Desigur, psihologia lui Jung face
lumină asupra a numeroase aspecte ale credinţei creştine, îndeosebi
asupra necesităţii de a înfrunta realitatea răului, însă convingerile
sale religioase variază aşa de mult în diferitele faze ale vieţii sale
încât ceea ce rămâne este o imagine de Dumnezeu destul de
confuză. Un element central în gândirea sa este cultul soarelui, unde
Dumnezeu este energia vitală (libidoul) în interiorul unei
persoane”35. Aşa cum a spus el însuşi: “această asemănare nu este
un simplu joc de cuvinte”36. Jung se referă la un “dumnezeu interior”,
divinitatea esenţială pe care considera că este prezentă în orice
fiinţă umană. Drumul spre universul interior trece prin inconştient.
Armonia dintre lumea interioară şi lumea exterioară este în
inconştientul colectiv.
Tendinţa de a face schimb între psihologie şi spiritualitate a fost
însuşită de Mişcarea Potenţialului Uman şi s-a dezvoltat către
sfârşitul anilor '60 la Esalen Institute în California. Psihologia
transpersonală, puternic influenţată de religiile orientale şi de Jung,
oferea o călătorie contemplativă în care ştiinţa întâlnea misticismul.
Acceptul pus pe corporeitate, căutarea modurilor de expansiune a
conştiinţei şi cultivarea miturilor inconştientului colectiv erau toate
încurajări pentru a căuta un “dumnezeu în interiorul propriu”. Pentru
a realiza propriile potenţialităţi, era necesar să se depăşească
propriul ego pentru a deveni dumnezeul care în cele din urmă este
fiecare. Pentru a face acest lucru trebuia aleasă terapia adaptată,
meditaţia, experienţe parapsihologice, folosirea de halucinogene.
Toate erau moduri pentru a dobândi “experienţele culme”,
experienţe “mistice” de fuziune cu Dumnezeu şi cu cosmosul.

33

W. J. Hanegraaff, op. cit., p. 513.

34

Thomas M. King s.j., “Jung and Catholic Spirituality”, America, 3 aprilie

1999, p. 14. Autorul aratã cã membri New Age “citeazã pasaje despre I
Ching, astrologie şi zen, în timp ce catolicii citeazã pasaje referitoare la
mistica creştinã, la liturfie şi la valoarea psihologicã a Sacramentului
Reconcilierii” (p. 12). Dã şi lista personalitãţilor şi instituţiilor spirituale
catolice clar inspirate şi cãlãuzite de psihologia lui Jung.
35

W. J. Hanegraaff, op. cit., p. 501 şi urm.

36

Carl Gustav Jung, Wandlungen und Symbole der Libido, citat în

Hanegraaff, op. cit., p. 503.

23
 Simbolul Vărsătorului a fost mijlocit de mitologia astrologică, în
ulterior a ajuns să semnifice dorinţa unei lumi cu totul noi. Cele două
centru care au fost ca nişte motoare propulsoare iniţiale ale New
Age-ului au fost, şi într-o anumită măsură încă mai sunt,
Comunitatea-grădină din Findhorn în Scoţia de nord-est şi Centrul
pentru dezvoltarea potenţialului uman din Esalen, la Big Sur, în
California, în Statele Unite ale Americii. Ceea ce alimentează New
Age-ul într-un mod consistent este o crescândă conştiinţă globală şi
o crescândă conştiinţă a unei iminente crize ecologice.

2.3.3. Temele centrale ale lui New Age

New Age nu este exact o religie, ci este interesată de ceea ce
este numit “divin”. Esenţa New Age-ului este asocierea liberă a
diverse activităţi, idei şi persoane căreia i se poate aplica acest
termen. Deci nu există o articulare definitivă a ceva cum sunt
doctrinele religiilor principale. În ciuda acestui fapt şi în ciuda
imensei diversităţi în cadrul New Age-ului, se pot găsi câteva puncte
comune:
Cosmosul este un tot organic;
El este animat de o Energie, care este identificată ca Suflet şi Spirit;
Se crede mult în medierea diferitelor entităţi spirituale. Fiinţele
umane sunt capabile să urce la sfere superioare invizibile şi să-şi
controleze propria viaţă dincolo de moarte;
Se susţine existenţa unei “conştiinţe perene” care este anterioară şi
superioară tuturor religiilor şi culturilor;
Persoanele urmează învăţători luminaţi…

2.3.4. Ce spune New Age cu privire la…

2.3.4.1. …persoana umană
New Age crede în perfectibilitatea persoanei umane prin
intermediul unei game vaste de tehnici şi terapii (în contrast cu
viziunea creştină a cooperării cu harul divin). În general este de
acord cu Nietzsche, conform căruia creştinismul a împiedicat
omenirea autentică să se manifeste pe deplin. Perfecţiunea, în acest
context, înseamnă a ajunge la autorealizare, conform unei ordini de
valori pe care noi înşine le creăm şi pe care le obţinem cu puterile
noastre. Deci se poate vorbi de un sine care se auto-creează.
Această viziune evidenţiază că este o diferenţă mai mare între cum
sunt acum fiinţele umane şi ceea ce vor fi atunci când vor realiza pe
deplin propriul potenţial, decât între fiinţele umane şi antropoizii.
Este bine să se facă deosebire între ezoterism, adică o căutare a
cunoaşterii, şi magic, sau ocult: acesta din urmă este instrumentul
pentru a obţine putere. Unele grupuri sunt fie ezoterice fie oculte. În
centrul ocultismului există o voinţă de putere bazată pe visul de a
deveni divini. Tehnicile de expansiune a minţii vor să reveleze
omului puterea sa divină. Folosind această putere persoanele

24
pregătesc calea pentru Vârsta Luminării. Această preamărire a
omenirii răstoarnă raportul corect dintre Creator şi creatură şi una
din formele sale externe este satanismul. Satana devine simbolul
răzvrătirii împotriva convenţiilor şi a regulilor, un simbol care adesea
capătă forme agresive, egoiste şi violente. Unele grupuri
evanghelice au exprimat preocuparea faţă de prezenţa subliminală a
ceea ce definesc simbolism satanic în unele expresii ale muzicii rock,
care exercită o puternică influenţă asupra tinerilor. Toate acestea
sunt total absente în mesajul de pace şi armonie al Noului Testament
şi adesea sunt una din consecinţele preamăririi omenirii atunci când
ea implică negarea unui Dumnezeu transcendent.
Nu numai tinerii se confruntă cu această realitate. Temele
fundamentale ale culturii ezoterice sunt prezente şi în domeniul
politicii, educaţiei şi legislaţiei37. Îndeosebi este cazul ecologiei.
Emfaza pusă de ecologia radicală pe biocentrism neagă viziunea
antropologică a Bibliei, în care fiinţele umane sunt în centrul lumii
pentru că sunt considerate din punct de vedere calitativ superioare
altor forme naturale. Acest lucru este foarte prezent astăzi în
legislaţie şi în educaţie, în ciuda faptului că în felul acesta se
diminuează omenirea. Aceeaşi matrice culturală ezoterică se găseşte
în ideologia care stă la baza politicilor demografice şi a
experimentelor de inginerie genetică, care par să exprime visul
fiinţelor umane de a se crea din nou de la sine. Cum se speră să se
facă acest lucru? Descifrând codul genetic, alterând regulile naturale
ale sexualităţii, învingând limitele morţii.
În ceea ce se poate defini o relatare tipică New Age, oamenii se
nasc cu o scânteie divină, într-un mod care aminteşte de vechiul
gnosticism. Acest lucru îi leagă de unitatea Întregului. Sunt
consideraţi în mod esenţiali divini, deşi participă la divinitatea
cosmică la diferite nivele de conştiinţă. Noi suntem co-creatori şi
creăm realitatea noastră personală. Conform unei concepţii care îl
consideră pe fiecare individ izvor creator al universului, unii autori
din New Age susţin că noi alegem circumstanţele vieţii noastre (chiar
boala şi moartea). Totuşi, pentru a înţelege bine care este locul
nostru în unitatea cosmosului trebuie să facem o călătorie. Călătoria
este psihoterapia şi mântuirea este recunoaşterea conştiinţei
universale. Păcatul nu există. Există numai o conştiinţă imperfectă.
Identitatea fiecărei fiinţe umane este diluată în fiinţa universală şi în
procesul încarnărilor succesive. Suntem supuşi la determinate
influenţe ale aştrilor, dar putem să ne deschidem divinităţii care
trăieşte înăuntrul nostru, într-o căutare constantă (prin intermediul
37

Despre acest punct cf. Michel Schooyans, L'Evangile face o désordre

mondial, cu o prefaţã de Cardinal Joseph Razinger, Paris (Fayard) 1997.
Text citat de ediţia italianã Nuovo disordine mondiale, Cinisello Balsano
(San Paolo) 2000.

25
unor tehnici corespunzătoare) a unei armonii tot mai mari între sine
şi energia cosmică divină. Nu este necesară nici o Revelaţie sau
Mântuire care să provină din afara persoanelor, ci numai îndeplinirea
experienţei mântuirii care este înăuntrul nostru (auto-mântuire),
posibilă prin intermediul tehnicilor psiho-fizice care duc la luminarea
definitivă.
Unele faze ale parcursului spre auto-realizare sunt pregătitoare
(meditaţia, armonia fizică, eliberarea de energii de auto-vindecare).
Sunt punctele de pornire ale proceselor de spiritualizare, perfecţiune
şi luminare care ajută persoanele să dobândească ulterioare
autocontrol şi concentrare psihică asupra “transformării” sinelui
individual în “conştiinţă cosmică”. Destinul persoanei umane este
constituit dintr-o serie de reîncarnări ale sufletului în diferite corpuri.
Nu există referinţă la un ciclu de samsara, în sensul de purificare ca
pedeapsă, ci la o înălţare treptată spre dezvoltarea perfectă a
propriilor potenţialităţi.
Psihologia este folosită pentru a explica expansiunea minţii ca
experienţă “mistică”. Yoga, zenul, meditaţia transcendentală şi
exerciţiile tantrice conduc la auto-realizare sau luminare. Se crede că
“experienţele culme” (retrăirea propriei naşteri, călătoria până la
graniţele morţii, biofeedback, dansul şi chiar stupefiantele, orice
lucru care provoacă o stare alterată de conştiinţă), conduc la unitate
şi la luminare. Deoarece există o singură Minte, unele persoane pot
fi canale pentru a ajunge la fiinţe superioare. Fiecare parte din
această unică fiinţă universală are contacte cu toate celelalte.
Apropierea clasică de New Age este psihologia transparentă, ale
cărei concepte principale sunt Mintea Universală, Sinele superior,
inconştientul personal şi colectiv şi eu-l individual. Sinele superior
este identitatea noastră reală, o punte între Dumnezeu, care este
mintea divină, şi omenire. Dezvoltarea spirituală este contactul cu
Sinele Superior care depăşeşte toate formele de dualism între
subiect şi obiect, viaţă şi moarte, psihic şi soma, sinele şi aspectele
fragmentare ale sinelui. Personalitatea noastră limitată este ca o
umbră sau un vis creat de sinele real. Sinele Superior conţine
amintiri ale anterioarelor (re-)încarnări.

2.3.4.2. …Dumnezeu
New Age are o preferinţă deosebită pentru religiile orientale şi
precreştine, deoarece le consideră necontaminate de răstălmăciri
iudeo-creştine. Deci dă un mare respect anticelor rituri ţărăneşti şi
cultelor legate de fertilitate. “Gaia”, Mama Pământ, este propusă ca
alternativă pentru Dumnezeu Tată, a cărei imagine este legată de o
concepţie patriarhală a dominării masculine asupra femeii. Se
vorbeşte despre Dumnezeu, dar nu despre un Dumnezeu personal.
Dumnezeul despre care vorbeşte New Age nu este nici personal nici
transcendent. Nu este nici Creatorul liber nici conducătorul iubitor al

26
universului, ci o “energie impersonală”, imanentă în lume, cu care
constituie o “unitate cosmică”: “Totul este unul”. Această unitate
este monistă, panteistă, sau mai precis panenteistă. Dumnezeu este
“principiul de viaţă”, “spiritul sau sufletul lumii”, suma totală a
conştiinţei existente în lume. Într-un anumit sens, totul este
Dumnezeu. Prezenţa lui Dumnezeu este mai evidentă în aspectele
spirituale ale realităţii, astfel fiecare minte/spirit este, într-un anumit
fel, Dumnezeu.
Atunci când bărbaţii şi femeile o primesc în mod conştient,
“energia divină” este adesea descrisă ca “energie cristică”. Se
vorbeşte şi despre Cristos, dar nu despre Isus din Nazaret. “Cristos”
este un titlu conferit cuiva care a ajuns la o stare de conştiinţă în
care percepe propria divinitate şi deci poate să afirme că este un
“Învăţător universale”. Isus din Nazaret nu era Cristos, ci numai una
din figurile istorice în care această natură “cristică” s-a revelat, ca în
cazul lui Buddha şi al altora. Fiecare manifestare istorică a lui Cristos
arată clar că toate fiinţele umane sunt cereşti şi divine şi le conduce
spre această realizare.
Nivelul cel mai interior şi mai personal (“psihic”) în care fiinţele
umane “sesizează” această “divină energie cosmică” este numit şi
“Duhul Sfânt”.

2.3.4.3. …lume?
Pentru o mare parte din gândirea New Age este foarte importantă
trecerea de la modelul mecanicist al fizicii clasice la cel “holistic” al
fizicii moderne atomice şi subatomice, bazat pe conceptul de
materie constituită din unde sau energii, în loc de particule.
Universul este un ocean de energie, care este un tot unic şi o reţea
de legături. Energia care animă acest organism unic care este
universul este “spirit”. Nu există alteritate între Dumnezeu şi lume.
Însăşi lumea este divină şi suferă un proces evolutiv care duce de la
materia inertă la o “conştiinţă mai înaltă şi perfectă”. Lumea nu a
fost creată. Ea este veşnică şi autosuficientă. Viitorul lumii depinde
de un dinamism interior care este în mod necesar pozitiv şi duce la
unitatea (divină) reconciliată a tot ceea ce există. Dumnezeu şi
lumea, suflet şi trup, inteligenţă (raţionalitate) şi emotivitate, cer şi
pământ, sunt o unică vibraţie imensă de energie.
James Lovelock în cartea sa despre Ipoteza Gaia susţine că
“întreaga gamă de materie vie de pe pământ, de la balene la viruşi,
şi de la stejari la alge, s-ar putea considera ca o singură entitate vie,
în stare să manipuleze atmosfera Pământului pentru a satisface
toate exigenţele sale şi dotată cu facultăţi şi puteri superioare celor
din părţile sale constitutive”38. Pentru unii, ipoteza Gaia este “o

38 Citat în The True and the False New Age. Introductory Ecumenical
Notes, a Comunitãţii Maranatha Manchester (Maranatha), 8.10.1993

27
stranie sinteză de individualism şi colectivism. Este ca şi cum New
Age, despăţind persoanele de politicile fragmentare, abia aşteaptă
să le arunce în căldarea minţii globale”. Creierul global are nevoie de
instituţii cu care să conducă, sau cu alte cuvinte de un guvern
mondial. “Pentru a înfrunta problemele de astăzi, New Age visează o
aristocraţie spirituală în stilul Republicii lui Platon, gestionată de
societăţi secrete…”39. Poate să fie exagerat să se afirme acestea, dar
est dovedit că elitarismul gnostic şi guvernul global coincid în
numeroase chestiuni de politică internaţională.
În univers totul este corelat. De fapt, fiecare parte este în sine
imagine a totalităţii. Totul este în orice lucru. În “marele lanţ al
fiinţei”, toate fiinţele sunt intim legate şi formează o unică familie cu
diferitele grade de evoluţie. Fiecare persoană este o hologramă, o
imagine a ansamblului creaţiei, în care totul vibrează pe propria
frecvenţă. Fiecare fiinţă umană este un neuron în sistemul nervos
central al Pământului şi toate entităţile individuale sunt în raport de
complementaritate unele cu altele. De fapt, există o
complementaritate interioară sau androgină în toată creaţia . 40

Una din temele care apar în scrierile şi în gândirea New Age este
cea a “paradigmei noi” introdusă de ştiinţa contemporană. “Ştiinţa a
permis să se vadă în interiorul ansamblurilor şi al sistemelor, ne-a
solicitat şi transformat. Învăţăm să interpretăm tendinţele, să
recunoaştem primele semne ale unei alte paradigme mai
promiţătoare. Creăm scenarii viitoare alternative. Vorbim despre
falimentele vechilor sisteme, introducând noi soluţii la probleme în
toate domeniile”41. Deci, “schimbarea paradigmelor” este o
schimbare radicală de perspectivă, însă nimic mai mult. Există
întrebarea dacă gândirea şi schimbarea reală sunt proporţionale şi
cât de mult poate o transformare interioară să se arate eficace în
lumea exterioară. Trebuie să se pună întrebarea, chiar fără a
exprima o judecată negativă, cât de mult poate să fie ştiinţific un
proces conceptual care implică afirmaţii ca aceasta: “războiul nu se
poate concepe într-o societate de persoane autonome care au
descoperit că toată omenirea este interdependentă, care nu se tem
de idei şi culturi străine, care ştiu că toate revoluţiile încep în
interioritate şi că nu se poate imprima propriul semn de luminare pe
alţii”42. Nu este logic să se concludă că ceva nu se poate întâmpla
numai pentru că nu poate fi gândit. Acest raţionament este cu
adevărat gnostic, în sensul că atribuie o putere excesivă cunoaşterii
39 Michel Lacroix, L'Ideologia della New Age, Milano (Il Saggiatore) 1998,
p. 84 şi urm.
40 Cf. secţiunea dedicatã ideilor lui David Spangler în Actualité des
Religions n. 8, septembrie 1999, p. 43.
41 M. Ferguson, op. cit., p. 407.
42

Ibid., p. 411.

28
şi conştiinţei. Nu vrem să negăm rolul fundamental şi crucial al
dezvoltării conştiinţei în cercetarea ştiinţifică, ci numai să atragem
atenţia împotriva impunerii a ceea ce locuieşte încă numai în minte
realităţii exterioare.

2.4. “Mai mult locuitori ai mitului decât ai istoriei”?43: New

Age şi cultura

“În fond, fascinaţia New Age-ului constă în interesul trezit din

punct de vedere cultural faţă de sine, valoarea sa, capacităţile sale şi
problemele sale. În timp ce religiozitatea tradiţională, cu organizarea
sa ierarhică este adaptată comunităţii, spiritualitatea despărţită de
tradiţie se adaptează bine individului. New Age este “al” sinelui,
deoarece facilitează celebrarea a ceea ce trebuie să fie şi trebuie să
devină şi este “pentru” sine, pentru că diferind de ceea ce este
dominant, poate să înfrunte problemele de identitate generate de
forme convenţionale de viaţă”44.
Refuzarea tradiţiei ca organizare patriarhală, ierarhică şi eclezială
implică căutarea unei forme alternative de societate care să se
inspire clar din noţiunea modernă a sinelui. Multe scrieri din New
Age explică faptul că nu se poate face nimic (în mod direct) pentru a
schimba lumea, ci totul pentru a se schimba pe sine. Modificarea
conştiinţei individuale pare să fie modul (indirect) pentru a schimba
lumea. Cel mai important instrument de schimbare socială este
exemplul personal. Recunoaşterea mondială a acestor exemple
personale va duce în mod constant la transformarea minţii colective
şi această transformare va fi achiziţia principală a timpului nostru.
Acest lucru face parte clar din paradigma holistică şi este o
reafirmare a clasicei chestiuni filozofice despre unul şi despre mulţi.
Se leagă şi de expunerea lui Jung a teoriei corespondenţei şi de
refuzarea cauzalităţii. Indivizii sunt imagini fragmentare ale
hologramei planetare. Privind în propria interioritate nu numai că se
cunoaşte universul, ci se modifică. Totuşi, cu cât se priveşte mai
mult înăuntru, cu atât devine mai mică arena politică. Toate acestea
sunt cu adevărat în sintonie cu retorica participării democratice într-
o nouă ordine planetară sau este un mod inconştient şi subtil pentru
a priva de putere persoanele expunându-le astfel riscului de a fi
manipulate? Preocuparea actuală faţă de problemele planetare
(chestiuni ecologice, epuizarea resurselor, suprapopularea, diferenţa
economică între Nord şi Sud, arsenalul militar enorm şi instabilitatea
43

“A fi american… înseamnã exact mai curând a imagina un destin decât a

moşteni unul. Am fost mereu locuitori mai curând ai mitului decât ai
istoriei”: Leslie Fiedler, citat în M. Ferguson, op. cit., p. 142.
44

Cf. P. Heelas, op. cit., p. 173 şi urm.

29
politică) permit sau împiedică angajarea în alte chestiuni sociale şi
politice la fel de reale? Vechiul refren “caritatea începe acasă” poate
să reprezinte un echilibru sănătos în apropierea de aceste chestiuni.
Unii observatori din New Age găsesc un autoritarism sinistru în
spatele aparentei indiferenţe faţă de politică. Însuşi David Spangler
subliniază că una din umbrele New Age-ului este “o oprire vicleană la
lipsa de putere şi la iresponsabilitate în numele aşteptării unei ere
noi în loc să fie creatori activi de integritate în propria viaţă”45.
Chiar dacă nu este total corect a afirma că în atitudinile din New
Age cvietismul este aproape absolut, una din criticele principale
aduse mişcării New Age este că dorinţa privată de auto-realizare
acţionează cu adevărat împotriva posibilităţii unei culturi religioase
profunde. Trei puncte scot în evidenţă acest lucru:
- Există întrebarea dacă New Age este convingător din punct de
vedere intelectual atunci când încearcă să furnizeze un cadru
complet al cosmosului într-o viziune a lumii care susţine că
integrează natura şi realitatea spirituală. Universul occidental este
considerat împărţit şi bazat pe monoteism, transcendenţă, alteritate
şi separare. Se relevă un dualism fundamental în diviziuni cum sunt
cele între real şi ideal, relativ şi absolut, finit şi infinit, uman şi divin,
sacru şi profan, trecut şi prezent, toate putând fi conduse la
“conştiinţa nefericită” a lui Hegel. Toate acestea sunt descrise ca
ceva tragic. Răspunsul New Age-ului este unitatea prin intermediul
fuziunii. Ea pretinde să reconcilieze sufletul şi trupul, femininul şi
masculinul, spiritul şi materia, umanul şi divinul, pământul şi
cosmosul, transcendentul şi imanentul, religia şi ştiinţa, diferenţele
dintre religii, Yin şi Yang. Deci nu există alteritate. Ceea ce rămâne
în termeni umani este transpersonalitatea. Lumea New Age este a-
problematică: nu există nimic de dobândit. Totuşi, chestiunea
metafizică unul şi mulţi rămâne nerezolvată, sau poate că nici nu
este pusă, deoarece există o mare preocupare pentru efectele
neunirii şi ale diviziunii, dar răspunsul este numai o descriere a
modul cum ar apare lucrurile dacă ar fi privite într-un alt fel.
- New Age importă, puţin câte puţin, practici religioase orientale
şi le reinterpretează pentru a le adapta occidentalilor. Acest lucru
implică refuzarea termenilor “păcat” şi “mântuire”, înlocuite de
termeni neutri din punct de vedere moral “addition” (dependenţă) şi
“recovery” (reluare). Referinţele la influenţe extraeuropene sunt
uneori numai o “pseudo-orientalizare” a culturii occidentale. În afară
de aceasta, nu este vorba de un dialog autentic. Într-un context în
care influenţele greco-romane şi iudeo-creştine sunt considerate cu
suspiciune, influenţele orientale sunt utilizate exact ca alternative
pentru cultura occidentală. Ştiinţa şi medicina tradiţionale sunt
percepute ca inferioare apropierilor holistice, ca şi structurile

45 David Spangler, The New Age, Issaquah (Mornington Press) 1988, p. 14.

30
patriarhale şi particulariste în politică şi în religie. Sunt piedici în
calea sosirii Perioadei Vărsătorului. Încă o dată este evident că
alegerea alternativelor propuse de New Age cere ca persoanele să
părăsească total tradiţia în care au crescut. Dar oare este vorba cu
adevărat de o alegere liberă şi matură, aşa cum se consideră adesea
sau se presupune că ar fi?
- Tradiţiile religioase autentice promovează disciplina pentru a
dobândi înţelepciune, seninătate şi compasiune. New Age este un
ecou al dorinţei profunde şi inalienabile a unei culturi religioase
integrale şi a ceva mai general şi luminător decât ceea ce oferă în
general oamenii politici. Dar nu este clar dacă binefacerile unei
viziuni bazate pe sine, care se răspândeşte continuu, sunt destinate
indivizilor sau societăţilor. Cursurile de formare din New Age (numite
“erhard seminar trainings” [EST] etc.) amestecă valori
contraculturale cu necesitatea dominantă de a avea succes,
satisfacţia interioară cu succesul extern. Reculegerea “Spirit of
Business” care se ţine la Findhorn transformă experienţa muncii
mărindu-i productivitatea. Unii urmaşi ai New Age-ului nu vor numai
să devină mai autentici şi spontani, dar şi mai bogaţi (prin
intermediul artelor magice, etc.). “Ceea ce face totul mai fascinant
pentru omul de afaceri cu mentalitate de întreprinzător este că
aceste cursuri de formare par să propage idei în vreun fel mai
umaniste în lumea afacerilor. Este vorba de idei pentru care locul de
muncă devine “ambient de învăţare”, trebuie “picurată o viaţă nouă
în muncă”, “munca trebuie să fie umanizatoare”. Se vorbeşte despre
“realizarea managerului”, “prioritatea persoanelor” sau de “a
deschide potenţialul”. Prezentate de formatorii New Age, aceste idei
probabil sunt plăcute acelor oameni de afaceri care deja au urmat
alte exerciţii bazate pe umanismul secular şi doresc să meargă
înainte cu obiectivul de a ajunge la creşterea personală, la fericire şi
la entuziasm şi în acelaşi timp la productivitatea comercială”46.
Aşadar este clar că persoanele implicate caută înţelepciune şi
seninătate pentru propriul beneficiu, dar până la ce punct activităţile
în care sunt angajate le permit să acţioneze pentru binele comun?
Independent de motivaţiile lor, toate aceste fenomene trebuie
judecate după roadele pe care le aduc şi trebuie să se pună
întrebarea dacă promovează sinele sau solidaritatea nu numai cu
balene, copaci sau persoane pe care le consideră în acelaşi fel, dar
cu toată creaţia, adică cu toată omenirea. Cardinalul Joseph
Ratzinger defineşte consecinţele cele mai nefaste ale oricărei filozofii
bazate pe egoism, la care aderă instituţii sau un mare număr de
persoane, ca un ansamblu de “strategii menite să reducă numărul
celor care vor putea să se sature la masa omenirii” 47. Acesta este un
46P. Heelas, op. cit., p. 168.
47A se vedea Prefaţa la Michel Schooyans, L'Evangile face au désordre
mondial, op. cit. Citat din ediţia italianã Il nuovo disordine mondiale,

31
model de evaluare a impactului oricărei filozofii sau teorii.
Creştinismul încearcă mereu să măsoare comportamentele umane
pe baza deschiderii lor faţă de Creator şi faţă de toate celelalte
creaturi cu un respect care se bazează în mod trainic pe iubire.

2.5. De ce New Age a avut un succes aşa de rapid şi de

răspândit cu atâta eficacitate?

Independent de chestiunile pe care le ridică şi de criticele pe care

le trezeşte, New Age este tentativa de a aduce puţină căldură în
lumea atât de dură şi de inumană în care trăim. Ca o reacţie la
modernitate, acţionează mai mult la nivelul sentimentelor, al
instinctelor şi al emoţiilor. Neliniştea pentru un viitor apocaliptic de
instabilitate economică, incertitudine politică şi schimbare climatică
desfăşoară un rol important în căutarea unei alternative, a unui
raport complet optimist cu cosmosul. Se caută integritatea şi
fericirea, adesea la un nivel în mod declarat spiritual. Desigur că nu
este o întâmplare că New Age a avut un succes enorm într-o
perioadă care se deosebeşte printr-o preamărire aproape universală
a diversităţii. Cultura occidentală a mers dincolo de toleranţă, în
sensul de acceptare forţată sau de resemnare în faţa idiosincrasiei
unei persoane sau a unui grup minoritar, şi a ajuns la o eroziune
conştientă a respectului faţă de normalitate. Normalitatea ne este
prezentată ca un concept apăsător din punct de vedere moral, legat
în mod necesar de norme absolute. Pentru un număr tot mai mare
de persoane, normele şi crezurile absolute nu sunt altceva decât
incapacitatea de a tolera punctele de vedere şi convingerile altora.
Într-un asemenea climat, stilurile de viaţă şi teoriile alternative au
avut un succes extraordinar: a fi diferiţi nu este numai acceptabil,
dar este şi un lucru bun şi pozitiv48.
Este esenţial de a aminti că indivizii urmează New Age-ul în multe
moduri diferite şi la nivele diferite. În cea mai mare partea a
cazurilor nu este o chestiune de “apartenenţă” la un grup sau la o
mişcare, nici de a fi pe deplin conştienţi de principiile care sunt la
baza New Age-ului. După cât se pare, persoanele sunt atrase mai
mult de terapii sau practici deosebite, fără a se întreba ce este în
spate, iar altele sunt doar consumatori ocazionali ai produselor care
au eticheta “New Age”. Cel care utilizează aromaterapia sau ascultă
muzică New Age, de exemplu, în general este doar interesat de
efectele pe care ele le au asupra propriei sănătăţi şi a propriei
bunăstări. Numai o minoritate aprofundează studierea New Age-ului
şi încearcă să înţeleagă semnificaţia sa teoretică (“mistică”). Acest
Cinisello Balsamo (San Paolo) 2000, p. 6.
48 Cf. Our Creative Diversity. Report of the World Commission on Culture
and Development, Parigi (UNESCO) 1995, care ilustreazã importanţa
acordatã celebrãrii şi promovãrii diversitãţii.

32
lucru este în sintonie perfectă cu modele de consum din societate în
care divertismentul şi distracţia au atâta importanţă. Această
“mişcare” s-a adaptat bine la legile pieţei şi răspândirea sa se
datorează în parte tocmai atrăgătoarei sale oferte economice. Cel
puţin în unele culturi, New Age a fost considerat ca etichetă pentru
un produs creat de aplicarea de reguli de marketing la un fenomen
religios49. Dealtfel, va exista mereu un mod pentru a profita din
punct de vedere economic de necesităţile spirituale ale persoanelor.
Ca multe alte lucruri în economia contemporană, New Age este un
fenomen global menţinut şi alimentat cu informaţie de mijloacele de
comunicare socială. Se poate afirmă că această comunitate globală
a fost creată de mijloacele de comunicare socială şi este destul de
clar că literatura populară şi comunicarea de masă asigură că
noţiunile comune împărtăşite de “credincioşi” şi de simpatizanţi se
răspândesc foarte rapid aproape pretutindeni. Totuşi, nu se poate
dovedi că această răspândire rapidă de idei a fost l-a întâmplare sau,
dimpotrivă, este susţinută de un plan precis, deoarece este vorba de
o formă foarte liberă de “comunitate”. Ca şi comunităţile cibernetice
create de Internet, este vorba de un domeniu în care raporturile
umane pot fi ori foarte impersonale ori interpersonale într-un sens
foarte limitat.
New Age a devenit deosebit de popular ca un ansamblu mai puţin
precis de crezuri, terapii şi practici, adesea alese şi combinate în
mod arbitrar, fără a lua în considerare incompatibilităţile şi
incoerenţele pe care o astfel de metodă poate să le implice. Dealtfel,
acest lucru nu provoacă uimire într-o viziune a lumii bazată în mod
deliberat pe gândirea intuitivă a “creierului drept”. Tocmai pentru
aceasta este important de a descoperi şi a recunoaşte
caracteristicile fundamentale ale ideilor din New Age. Ceea ce
propune este adesea descris ca “spiritual”, în loc de ceva tipic
pentru o religie oarecare, însă legăturile cu anumite religii orientale
sunt mult mai strânse decât îşi imaginează mulţi “consumatori”.
Desigur, acest lucru este important mai ales pentru grupurile de
“rugăciune” la care persoanele aleg să participe, dar este şi o
problemă reală pentru gestionarea unui număr crescând de
societăţi, ale căror angajaţi trebuie să practice meditaţia şi să adopte
tehnici de expansiune a minţii ca parte a vieţii lor lucrătoare50.
Este important de a spune ceva şi cu privire la promovarea
organică a New Age-ului ca a unei ideologii, dar este vorba de o
materie destul de complexă. Unele grupuri au reacţionat împotriva
New Age-ului aducându-i acuze generice de conspiraţie, dar li s-a
49 Cf. Christoph Bochinger, “ New Age ” und moderne Religion:
Religionswissenschaftliche Untersuchungen, Gütersloh (Kaiser) 1994,
îndeosebi capitolul 3.
50 Limitele tehnicii care nu pot fi considerate ca rugãciune vor fi tratate în
continuare la § 3.4. “Mistica creştinã şi mistica New Age”.

33
răspuns că asistăm la o schimbare culturală spontană al cărei curs
este determinat în mod fericit de influenţe care depăşesc controlul
uman. Totuşi este suficient a sublinia că New Age împărtăşeşte cu
unele grupuri de influenţă internaţională scopul de a înlocui şi depăşi
religiile particulare pentru a face loc unei religii universale în stare să
unească toată omenirea. Strâns legat de acest scop este efortul
făcut din partea multor instituţii de a inventa o Etică Globală, un
cadru etic care ar reflecta natura globală a culturii, a economiei şi a
politicii contemporane. În afară de aceasta, politicizarea chestiunilor
ecologice adaugă culoare la întreaga chestiune a ipotezei Gaia sau a
cultului Mamei Pământ.

3. NEW AGE ŞI SPIRITUALITATEA CREŞTINĂ

3.1. New Age ca spiritualitate

Promotorii săi definesc adesea New Age ca “spiritualitate nouă”. Este

puţin ironic a o defini “nouă” când atâtea din ideile sale derivă din
vechi religii şi culturi. Totuşi, ceea ce este cu adevărat nou este
căutarea conştientă a unei alternative pentru cultura occidentală şi
pentru rădăcinile sale iudeo-creştine. Aşadar, termenul
“spiritualitate” se referă la experienţa interioară de armonie şi de
unitate cu toată realitatea care elimină sensul de imperfecţiune şi de
limită care chinuieşte persoana umană. Persoanele descoperă o
legătură profundă cu forţa sau energia universală sacră care este
nucleul întregii vieţi. După ce au făcut această descoperire, bărbaţii
şi femeile pot să întreprindă în drum de perfecţiune care le va
permite să-şi îndrepte propria viaţă personală şi raportul cu lumea şi
să asume un rol propriu în procesul universal al devenirii şi în noua
geneză a unei lumi în constantă evoluţie. Rezultatul este o mistică
cosmică51, bazată pe conştiinţa unui univers care se dezvoltă cu
energii dinamice. Deci, energia cosmică, vibraţia, lumina,
Dumnezeu, iubirea, chiar Sinele superior, se referă toate la aceeaşi
unică realitate, izvorul primar prezent în orice fiinţă.
Această spiritualitate constă din două elemente distincte, unul
metafizic şi altul psihologic. Componenta metafizică derivă din
rădăcinile ezoterice şi teozofice al New Age-ului şi în mod
fundamental este o formă nouă de gnoză. Se ajunge la divin
dezvăluind mistere ascunse graţie căutării individului a “realului în
spatele a ceea ce este aparent, a originii dincolo de timp, a
transcendentului dincolo de ceea ce este simplă vremelnicie, a
tradiţiei primordiale dincolo de tradiţia doar efemeră, a altuia dincolo
de eu, a divinităţii cosmice dincolo de individul întrupat”.

51 Cf. Carlo Maccari, “ La “mistica cosmica” del New Age ”, în Religioni e

Sette nel Mondo, 1996/2.

34
Spiritualitatea ezoterică “este o cercetare a Fiinţei dincolo de
caracterul separat al fiinţelor, un fel de nostalgie a unităţii
pierdute”52.
“Aici se poate vedea matricea gnostică a spiritualităţii ezoterice,
care apare evidentă atunci când fiii Vărsătorului caută Unitatea
Transcendentă a religiilor. Tind să înţeleagă din religiile istorice
numai nucleul ezoteric, al cărui păzitori susţin că sunt ei. Într-un
anumit mod neagă istoria şi refuză idea că spiritualitatea poate fi
înrădăcinată în timp sau în vreo instituţie. Isus din Nazaret nu este
Dumnezeu, ci una din numeroasele manifestări ale lui Cristos
universal şi cosmic”53.
Componenta psihologică a acestui tip de spiritualitate provine din
întâlnirea dintre cultura ezoterică şi psihologie (cf. 2.3.2). New Age
devine deci o experienţă de transformare psiho-spirituală personală,
considerată analogă cu experienţa religioasă. Pentru unii această
transformare capătă forma unei profunde experienţe mistice, care
urmează după o criză spirituală sau după o lungă căutare spirituală.
Pentru alţii provine din practica meditaţiei sau din vreun tip de
terapie sau chiar din experienţe paranormale care alterează stările
de conştiinţă şi permit să se perceapă unitatea realităţii54.
3.2. Narcisism spiritual?

Diferiţi autori consideră spiritualitatea din New Age ca un fel de

narcisism spiritual sau de pseudomisticism. Este interesant de a
observa că aceste critici au fost aduse chiar de un exponent
important din New Age, David Spangler care, în ultimele sale opere,
s-a îndepărtat de aspectele cele mai ezoterice ale acestui curent de
gândire.
El a scris că, în formele mai populare ale New Age-ului, “indivizii şi
grupurile realizează propriile fantezii de aventură şi de putere, în
general în formă ocultă sau milenaristă… caracteristica principală a
acestui nivel este alipirea de o lume lipsită de realizarea eu-lui şi o
ulterioară (chiar dacă nu întotdeauna vizibilă) retragere din lume. La
acest nivel, New Age este populat de fiinţe stranii şi exotice,
învăţători, adepţi, extratereştrii; este un loc de puteri psihice şi de
mistere oculte, de conspiraţii şi de învăţături ascunse”55.
Într-o operă succesivă, David Spangler enumeră ceea ce el consideră
elemente negative sau “umbre” ale New Age-ului: “îndepărtarea
trecutului în numele viitorului, alipirea de nou ca atare…;
52 Jean Vernette, “ L'avventura spirituale dei figli dell'Acquario ”, în
Religioni e Sette nel Mondo 1996/2, p. 42 şi urm.
53 Jean Vernette, loc. cit.
54 Cf. J. Gordon Melton, New Age Encyclopedia, Detroit (Gale Research)
1990, pp. xiii-xiv.
55 David Spangler, The Rebirth of the Sacred, Londra (Gateway Books)
1984, p. 78 şi urm.

35
nediscriminare şi lipsă de discernământ în numele integrităţii şi al
comuniuni, deci lipsă de înţelegere sau lipsă de respectare a rolului
limitelor; confuzie între fenomenele psihice şi cunoaştere, între
channeling (cf. Glosar la § 7.2) şi spiritualitate, între perspectiva New
Age-ului şi adevărul din urmă”56. Oricum, Spangler este convins că
egoismul şi narcisismul iraţional sunt caracteristice pentru un număr
redus de urmaşi ai New Age-ului. El subliniază ca aspecte pozitive
funcţia New Age-ului ca simbol de schimbare şi ca întrupare a
sacrului, fiind o mişcare în care persoanele, în mare parte, sunt
“căutători foarte serioşi ai adevărului” şi muncesc pentru viaţa şi
creşterea spirituală.
David Toolan, un iezuit american care a frecvent timp de câţiva ani
ambientul din New Age, analizează aspectul comercial al multor
produse şi terapii ce poartă eticheta New Age. El observă că membrii
New Age au descoperit viaţa interioară şi sunt fascinaţi de
perspectiva de a fi responsabili ai lumii, dar sunt uşor cuprinşi de
tendinţa spre individualism şi să vadă totul ca un obiect de consum.
În acest sens, deşi nu este creştină, spiritualitatea New Age nu este
nici budhistă deoarece nu implică negarea de sine. Visul unirii
mistice pare să conducă, în practică, la unirea pur virtuală, care la
sfârşit lasă persoanele mai singure şi nesatisfăcute.

3.3. Cristosul Cosmic

În primele timpuri ale creştinismului, cei care credeau în Isus Cristos

au fost constrânşi să înfrunte religiile gnostice. Nu le ignorat, ci au
luat această provocare în mod pozitiv şi au aplicat lui Cristos însuşi
termenii folosiţi pentru divinităţile cosmice. Exemplul cel mai clar al
acestui fapt este vestitul imn adus lui Cristos, conţinut în Scrisoarea
pe care sfântul Paul o adresează comunităţii creştine din Colose:
El este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut,
născut mai înainte de toată făptura;
pentru că prin el au fost create toate lucrurile,
cele din cer şi cele de pe pământ,
cele văzute şi cele nevăzute:
Tronurile, Stăpânirile, Principatele şi Puterile.
Toate lucrurile au fost create prin el şi pentru el.
El este înainte de toate şi toate dăinuie în el.
El este şi capul trupului, adică al Bisericii;
începutul, întâiul născut dintre cei care învie din morţi
pentru a dobândi întâietatea asupra tuturor lucrurilor,
făcând pace prin sângele crucii sale
adică prin el,

56 David Spangler, The New Age, op. cit. p. 13 şi urm.

36
între toate lucrurile care sunt pe pământ şi cele din ceruri (Col 1,15-
20).

Pentru aceşti dintâi creştini nu era nici o eră cosmică nouă ce trebuia
aşteptată. Prin acest imn ei celebrau împlinirea tuturor lucrurilor
începută de Cristos. “În realitate, timpul s-a împlinit prin însuşi faptul
că Dumnezeu, prin întrupare, a intra în istoria omului. Veşnicia a
intrat în timp: ce “împlinire” este mai mare decât aceasta? Ce altă
“împlinire ar fi posibilă?”57. Crezul gnostic în puterile cosmice sau în
vreun alt tip obscur de destin neagă posibilitatea unui raport cu un
Dumnezeu personal revelat în Cristos. Pentru creştini, adevăratul
Cristos cosmic este cel care este prezent în mod activ în diferitele
mădulare ale trupului său, care este Biserica. Nu se adresează
puterilor cosmice impersonale, ci solicitării iubitoare a unui
Dumnezeu personal. Pentru ei, biocentrismul cosmic trebuie
transferat într-un ansamblu de raporturi sociale (în Biserică). În afară
de aceasta, creştinii nu sunt blocaţi într-un model ciclic de
evenimente cosmice, dar se concentrează asupra lui Isus istoric,
îndeosebi asupra răstignirii şi învierii sale. Noi găsim în Scrisoarea
către coloseni şi în Noul Testament o învăţătură despre Dumnezeu
diferită de cea implicită în gândirea New Age: concepţia creştină
despre Dumnezeu este a unei Treimi de Persoane care a creat rasa
umană din dorinţa de a împărtăşi comuniunea vieţii trinitare cu
creaturile. Înţeles în mod exact, acest lucru înseamnă că
spiritualitatea autentică nu este atât căutarea noastră a lui
Dumnezeu, ci Dumnezeu care ne caută pe noi.
În cercurile New Age s-a răspândit o altă idee total diferită de
semnificaţia cosmică a lui Cristos. “Cristosul Cosmic este modelul
divin care are conexiune în persoana lui Isus Cristos (dar nu se
limitează la această persoană). Modelul divin al acestei conexiuni s-a
făcut trup şi a venit să locuiască în mijlocul nostru (In 1,14). Cristosul
Cosmic… conduce la un nou exod din sclavia şi din pesimismul unui
univers newtonian, mecanicist, plin de competiţie, cu învingători şi
învinşi, dualisme, antropocentrism, ca şi de plictiseala de a vedea
universul nostru entuziasmant descris ca o maşină lipsită de mister
şi misticism. Cristosul Cosmic este local şi istoric, legat cu adevărat
în mod intim de istoria umană. Cristosul Cosmic poate să trăiască la
uşa de alături şi chiar în interiorul cel mai profund şi autentic al
sinelui fiecăruia”58. Chiar dacă această explicaţie nu-i poate satisface
pe toţi cei care au legătură cu New Age, este foarte incisivă şi arată
57

Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea Apostolicã Tertio Millennio Adveniente

(10.11.1994) n. 9.
58 Matthew Fox, The Coming of the Cosmic Christ. The Healing of Mother
Earth and the Birth of a Global Renaissance, San Francisco (Harper & Row)
1988, p. 135.

37
cu claritate absolută unde sunt diferenţele între aceste două viziuni
despre Cristos. Pentru New Age Cristosul Cosmic este un model care
se poate repeta în multe persoane, locuri şi timpuri; este purtătorul
unei schimbări enorme de paradigme; în definitiv, este un potenţial
înăuntrul nostru.
Pentru credinţa creştină, Isus Cristos nu este un model, ci o persoană
divină a cărui figură umano-divină revelează misterul iubirii Tatălui
faţă de rasa umană de-a lungul istoriei (In 3,16). El trăieşte în noi
deoarece împărtăşeşte împreună cu noi viaţa sa, dar acest lucru nu
este nici impus nici automatic. Toţi bărbaţii şi toate femeile sunt
invitaţi să fie părtaşi la viaţa sa, să trăiască “în Cristos”.

3.4. Mistica creştină şi mistica New Age

Pentru creştini, viaţa spirituală este un raport cu Dumnezeu care în

mod treptat, prin intermediul harului său, devine mai profund şi în
acest proces luminează şi raportul nostru cu aproapele şi cu
universul. Spiritualitatea, în termeni New Age, înseamnă a
experimenta stări de conştiinţă dominate de un sens de armonie şi
de fuziune cu Întregul. Aşadar, “mistica” nu se referă la întâlnirea cu
un Dumnezeu transcendent în plinătatea iubirii, ci experienţa
dezlănţuită de îndreptate spre sine, de un sens înălţător de a fi una
cu universul, de a lăsa propria individualitate să se cufunde în
marele ocean al Fiinţei59.
Această deosebire fundamentală apare clară la toate nivelele de
confruntare între mistica creştină şi cea din New Age. Calea de
purificare a acesteia din urmă se bazează pe conştiinţa neajunsului
sau îndepărtării, care trebuie depăşită prin intermediul acestei
cufundări în Întreg. Pentru a schimba, trebuie folosite tehnici care să
ducă la experienţa luminării. Aceasta din urmă transformă conştiinţa
unei persoane şi o pune în contact cu divinitatea, înţeleasă ca esenţa
cea mai profundă a realităţii.
Tehnicile şi metodele oferite de acest sistem religios imanentist, care
nu-l concepe pe Dumnezeu ca persoană, pornesc “de jos”. Chiar
dacă implică o cufundare în profunzimile propriei inimi şi ale
propriului suflet, constituie o activitate în mod esenţial umană din
partea unei persoane care caută să urce la divinitate prin
intermediul propriilor forţe. Adesea este vorba de “o urcare” la
nivelul de conştiinţă spre ceea ce este înţeles ca o conştiinţă
eliberatoare a “dumnezeului interior”. Nu toţi au acces la aceste
tehnici, ale cărei binefaceri sunt rezervate unei “aristocraţii”
spirituale privilegiate.

59 Cf. documentul publicat de Comisia pentru Culturã a Conferinţei

Episcopale Argentiniene: Frente a una Nueva Era. Desafío a la pastoral en
el horizonte de la Nueva Evangelización, 1993.

38
În schimb, elementul esenţial al credinţei creştine este coborârea lui
Dumnezeu între creaturi, îndeosebi între cele mai umile, slabe şi mai
puţin dotate conform valorilor “lumii”. Există tehnici spirituale pe
este e util de a le învăţa, însă Dumnezeu este în stare să le
depăşească sau să se lipsească de ele. “Modul creştin de apropiere
de Dumnezeu nu se întemeiază pe nici o tehnică în sensul strict al
cuvântului. Acest lucru ar contrazice spiritul de copilărie cerut de
Evanghelie. Mistica creştină autentică nu are nici o legătură cu
tehnica: este întotdeauna un dar al lui Dumnezeu, de care cel care
beneficiază se simte nevrednic”60.
Pentru creştini convertirea înseamnă a se îndrepta spre Tatăl, prin
Fiul, şi cu docilitate faţă de puterea Duhului Sfânt. Cu cât se
înaintează în raportul cu Dumnezeu, care este mereu şi în toate
modurile un dar liber, cu atât devine mai urgentă nevoia de a părăsi
păcatul, miopia spirituală şi îngâmfarea de sine, lucruri care
împiedică încredinţarea plină de încredere lui Dumnezeu şi
deschiderea faţă de aproapele.
Toate tehnicile de meditaţie trebuie epurate de vanitate şi de
prezumţie. Rugăciunea creştină nu este un exerciţiu de auto-
contemplare, de staticitate şi golire de sine, ci un dialog de iubire,
care “implică o atitudine de convertire, un exod din eu spre Tu-ul lui
Dumnezeu”61. Acest lucru duce tot mai mult la oprirea în voinţa lui
Dumnezeu, prin intermediul căreia suntem invitaţi la o profundă şi
autentică solidaritate cu fraţii noştri şi cu surorile noastre62.

3.5. “Dumnezeul interior” şi “theosis”

Acesta este punctul crucial de contrast între creştinism şi New Age.

Multă literatură New Age este pătrunsă de convingerea că nu există
nici o fiinţă divină “în afară” sau cu adevărat distinctă de restul
realităţii. De la Jung încoace, multe persoane au profesat crezul în
“dumnezeul interior”. Problema noastră, conform New Age-ului, este
incapacitatea de a recunoaşte divinitatea noastră, o incapacitate
care se poate depăşi cu ajutorul unei călăuze şi prin folosirea unei
serii de tehnici menite să deschidă potenţialul nostru (divin) ascuns.
Idea fundamentală este că “Dumnezeu” este în mod profund în
interiorul nostru, suntem Dumnezeu şi descoperim puterea noastră
nelimitată eliminând straturi şi straturi de neautenticitate63. Cu cât
recunoaştem acest potenţial cu atât el se realizează şi în acest sens
60 Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Orationis Formas, 23.
61 Ibid.,3. A se vedea secţiunile despre meditaţie şi despre rugãciunea
contemplativã Catehismul Bisericii Catolice, §§ 2705-2719.
62 Cf. Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Orationis Formas, 13.
63 Cf. Brendan Pelphrey, “ I said, You are Gods. Orthodox Christian Theosis
and deification in the New Religious Movements ”, în Spirituality East and
West, Easter 2000 (No 13).

39
New Age are o idee proprie despre theosis, despre faptul de a deveni
divini, mai precis, despre recunoaşterea şi acceptarea naturii noastre
divine. Conform unora trăim “într-o epocă în care înţelegerea
noastră despre Dumnezeu trebuie să fie interiorizată: de la
Dumnezeu Atotputernic exterior la Dumnezeu forţă dinamică şi
creatoare care se află în centrul exact al întregii fiinţe: Dumnezeu ca
Spirit”64.
În Prefaţa la Cartea a V-a a operei Adversus haereses sfântul Irineu
face referinţă la “Isus Cristos, care, prin intermediul iubirii sale
transcendente, a devenit ceea ce suntem noi, aşa încât să ne ducă
să fim chiar ceea ce este el însuşi”. Aici theosis, înţelegerea creştină
a îndumnezeirii, nu are loc numai graţie eforturilor noastre, dar cu
asistenţa harului lui Dumnezeu care acţionează în noi şi prin
intermediul nostru. Acest lucru presupune în mod necesar conştiinţa
fundamentală că suntem incompleţi şi chiar păcătoşi şi nicidecum
preamărirea sinelui. În afară de aceasta, se prezintă ca o introducere
la viaţa Treimii, un caz perfect de deosebire în centrul unităţii: mai
degrabă o sinergie decât o fuziune. Toate aceste sunt rodul unei
întâlniri personale, o ofertă a unui tip nou de viaţă. Viaţa în Cristos
nu este ceva aşa de personal şi lipsit încât să fie limitat la domeniul
conştiinţei, nici nu este vorba numai de un nou nivel de conştiinţă.
Implică transformarea sufletului nostru şi a trupului nostru prin
participarea la viaţa sacramentală a Bisericii.

4. NEW AGE-UL ŞI CREDINŢA CREŞTINĂ ÎN CONTRAST

Este greu de a despărţi fiecare element din religiozitatea New Age,

oricât de nevinovate ar putea să apară, de cadrul de referinţă
dominant care pătrunde întreaga gândire globală a mişcării New
Age. Natura gnostică a acestei mişcări ne cere să o judecăm în
întregimea sa. Din punctul de vedere al credinţei creştine, nu este
posibilă izolarea unor elemente ale religiozităţii New Age ca fiind
acceptabile pentru creştini, în timp ce refuzăm altele. Deoarece
mişcarea New Age dă mare importanţă comunicării cu natura şi
cunoaşterii cosmice a unui bine universal, şi făcând astfel neagă
conţinuturile revelate ale credinţei creştine, nu poate să se judece ca
pozitiv sau nevătămător. Într-un context cultural, marcat de
relativismul religios, este necesar să avertizăm împotriva tentativei
de a pune religiozitatea New Age la acelaşi nivel al credinţei
creştine, făcând să apară relativă diferenţa dintre credinţă şi părere,
deoarece acest lucru creează o mare confuzie pentru cei imprudenţi.
În acest sens, este util de amintit îndemnul sfântului Paul de a instrui
câteva persoane pentru ca “să nu înveţe învăţături diferite şi să nu

64Adrian Smith, God and the Aquarian Age. The new era of the Kingdom,
Great Wakering (McCrimmons) 1990, p. 49.

40
se mai ocupe cu legende şi genealogii fără sfârşit, prielnice mai mult
discuţiilor decât planului lui Dumnezeu” (1 Tim 1,3-4). Câteva
practici sunt etichetate în mod incorect ca New Age numai ca o
strategie de piaţă pentru a le vinde mai bine, dar nu sunt cu
adevărat asociate cu viziunea sa globală. Acest lucru adaugă numai
confuzie. Deci este necesar să se identifice cu grijă acele elemente
care aparţin mişcării New Age şi care nu pot fi acceptate de cei care
sunt credincioşi lui Cristos şi Bisericii sale.
Următoarele întrebări ar putea să fie modul cel mai simplu pentru a
evalua câteva elemente centrale ale mişcării şi ale practicii New Age
dintr-un punct de vedere creştin. Termenul “New Age” se referă la
ideile pe care le vehiculează despre Dumnezeu, fiinţa umană şi
lumea, la persoanele cu care creştinii pot să vorbească în legătură
cu chestiuni religioase, la materialul publicitar pentru grupurile de
meditaţie, la terapii, la afirmaţii despre religie, etc. Câteva din
aceste întrebări aplicate persoanelor şi ideilor care nu sunt
etichetate în mod explicit ca New Age ar revela legături ulterioare cu
întreaga atmosferă, care încă nu au un nume şi nu sunt recunoscute.

- Dumnezeu este o fiinţă cu care avem un raport sau este ceva

de folosit sau o forţă pentru a fi mai puternici?
Conceptul de Dumnezeu din New Age este destul de vag, în
timp ce conceptul creştin este foarte clar. Dumnezeul din New Age
este o energie impersonală, o extindere deosebită sau component al
cosmosului. În acest sens, Dumnezeu este forţa vitală sau sufletul
lumii. Divinitatea este prezentă în fiecare fiinţă, după o gradualitate
care merge “de la cel mai infim cristal din lumea minerală până la şi
chiar dincolo de însuşi Dumnezeul Galactic, despre care nu putem
spune nimic. Nu este un om, ci o Mare Conştiinţă”65. În câteva scrieri
clasice din New Age apare clar că fiinţele umane se gândesc la ele
însele ca la dumnezei, această atitudine fiind mai dezvoltată în
câteva persoane decât în altele. Dumnezeu nu mai trebuie căutat în
exteriorul lumii, ci în interiorul eu-lui66. Şi atunci când “Dumnezeu”
este ceva din exteriorul meu, este acolo pentru a fi manipulat.
Acest lucru este foarte diferit de interpretarea creştină a lui
Dumnezeu ca şi Creator al cerului şi al pământului şi ca izvor al
întregii vieţi personale. Dumnezeu este în sine însuşi personal, Tatăl,
Fiul şi Sfântul Duh, care a creat universul pentru a împărtăşi
comuniunea vieţii sale cu creaturile. “Dumnezeu care ‘locuieşte într-
o lumină de nepătruns' vrea să comunice propria viaţă divină
oamenilor creaţi de el în mod liber, pentru a face din ei fii adoptivi în
Unicul său Fiu. Revelându-se pe sine, Dumnezeu vrea să-i facă pe
65 Cf. Benjamin Creme, The Reappearance of Christ and the Masters of
Wisdom, Londra (Tara Press) 1979, p. 116.
66 Cf. Jean Vernette, Le New Age, Parigi (P.U.F.) 1992 (Collection
Encyclopédique Que sais-je?), p. 14.

41
oameni capabili să-i răspundă, să-l cunoască şi să-l iubească cu mai
mult decât ar fi capabili de la sine”67. Dumnezeu nu este identificat
cu principiul vital înţeles ca “Spirit” sau “energie de bază” a
cosmosului, ci este acea iubire care este absolut diferită de lume şi
totuşi este prezentă în mod creativ în fiecare lucru şi conduce
fiinţele umane la mântuire.

- Există un sigur Isus Cristos sau există mii?

Literatura din New Age îl prezintă adesea pe Cristos ca unul între
atâţia înţelepţi, iniţiaţi, avatar. În încercările de apropiere din New
Age:
Isus istoric personal şi individual este distinct de Cristos
universal impersonal şi veşnic;
Isus nu este considerat unicul Cristos;
Moarea lui Isus pe cruce este negată sau reinterpretată pentru
a exclude idea că el, ca şi Cristos, ar fi putut suferi;
Documente apocrife (cum sunt evangheliile neo-gnostice) sunt
considerate izvoare autentice pentru cunoaşterea aspectelor
vieţii lui Isus care nu se pot găsi în canonul Scripturilor. Alte
revelaţii cu privire la Isus, oferite de entităţi, spirite călăuză şi
învăţători asceză sau şi de “Cronicile lui Akasha”, sunt
fundamentale pentru cristologia din New Age;
Se face un fel de exegeză ezoterică a textelor biblice pentru a
curăţa creştinismul de religia formală care împiedică accesul la
esenţa sa ezoterică68.
În tradiţia creştină, Isus Cristos este Isus din Nazaret despre care
vorbesc Evangheliile, fiul Mariei şi fiul unic al lui Dumnezeu, om
adevărat şi Dumnezeu adevărat, revelaţia deplină a adevărului divin,
singurul Mântuitor al lumii: “A fost răstignit pentru noi sub Pontiu
Pilat, a murit şi s-a îngropat. A treia zi a înviat, după Scripturi, s-a
suit la cer, şade la dreapta Tatălui”69.

- Fiinţa umană: există numai o fiinţă universală sau mulţi

indivizi?
Scopul tehnicilor din New Age este reproducerea deliberată a
stărilor mistice, ca şi cum ar fi vorba de material de laborator.
“Rebirthing, biofeedback, izolarea senzorială, respiraţia holotropică,
hipnoza, mantra, postul, privarea de somn şi meditaţia
transcendentală sunt tentative de a controla aceste stări şi de a le
67

Catehismul Bisericii Catolice, § 52.

68 Cf. Alessandro Olivieri Pennesi, Il Cristo del New Age. Indagine Critica,
Citt del Vaticano (Libreria Editrice Vaticana) 1999, îndeosebi pp. 13-34.
Lista punctelor comune se gaseşte la p. 33.
69

Crezul din Nicea-Constantinopol.

42
experimenta constant”70. Toate aceste practici produc slăbiciune
psihică (şi vulnerabilitate). Atunci când exerciţiul constă în a se
reinventa pe sine, se pune chestiunea reală a lui Cine sunt “eu”.
“Dumnezeul interior” şi unirea holistică cu întregul cosmos repropun
această chestiune. Personalităţile individuale izolate ar fi patologice
în termenii din New Age (îndeosebi pentru psihologia
transpersonală). Totuşi, “pericolul adevărat este paradigma holistică.
Gândirea din New Age este o gândire bazată pe unitatea totalitară şi
tocmai pentru aceasta este un pericol…”71. Într-un ton mai moderat:
“Suntem autentici atunci când ‘ne luăm asupra noastră pe noi
înşine', atunci când alegerea noastră şi reacţiile noastre vin în mod
spontan din necesităţile noastre cele mai profunde, atunci când
comportamentul nostru şi exprimările sentimentelor noastre reflectă
integritatea noastră personală”72. Mişcarea Potenţialului Uman este
exemplul cel mai clar al convingerii că umanii sunt divini sau au în ei
o scânteie divină.
Apropierea creştină se hrăneşte din învăţăturile Scripturilor cu
privire la natura umană; bărbaţii şi femeile sunt creaţi după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu (Gen 1,27) şi Dumnezeu îi ţine în mare
consideraţie cu marea uimire a Psalmistului (cf. Ps 8). Persoana
umană este un mister revelat în mod deplin numai în Isus Cristos (cf.
Gaudium et spes, n. 22), care devine în mod autentic umană graţie
raportului său cu Cristos prin intermediul darului Duhului73. Toate
acestea sunt departe de caricatura de antropocentrism atribuită
creştinismului şi refuzată chiar de numeroşi autori şi practicanţi din
New Age.

- Ne mântuim singuri sau mântuirea este un dar gratuit al lui

Dumnezeu?
Soluţia la această problemă stă în a descoperi de ce anume sau
de cine considerăm că suntem mântuiţi. Ne mântuim pe noi înşine
prin intermediul acţiunilor noastre aşa cum explică adesea New Age,
sau suntem mântuiţi de iubirea lui Dumnezeu? Cuvintele cheie sunt
auto-împlinire, auto-realizare şi auto-răscumpărare. New Age este în
mod esenţial pelagian cât priveşte modul său de a înţelege natura
umană74.

70 Michel Lacroix, L'ideologia della New Age, Milano (Il Saggiatore) 1998,
p. 74.
71 Ibid.,p. 68.
72 Edwin Schur, The Awareness Trap. Self-Absorption instead of Social
Change, New York (McGraw Hill) 1977, p. 68.
73

Cf. Catehismul Bisericii Catolice, §§ 355-383.

74 Cf. P. Heelas, The New Age Movement. The Celebration of the Self and
the Sacralization of Modernity, Oxford (Blackwell) 1996, p. 161.

43
 Pentru creştini mântuirea depinde mai curând de participarea la
pătimirea, moartea şi învierea lui Cristos şi de un raport personal
direct cu Dumnezeu decât de orice altă tehnică. Situaţia umană,
compromisă cum este de păcatul originar şi de păcatul personal,
poate să fie rectificată numai de acţiunea lui Dumnezeu: păcatul
este o ofensă împotriva lui Dumnezeu şi numai Dumnezeu ne poate
împăca cu el. În planul divin al mântuirii, fiinţele umane au fost
mântuite de Isus Cristos care, ca Dumnezeu şi ca om, este singurul
mijlocitor al răscumpărării. În creştinism mântuirea nu este o
experienţă a sinelui, o locuire meditativă şi intuitivă în sine, ci este
iertarea păcatului, eliberarea de ambivalenţele profunde care
locuiesc înăuntrul nostru şi ajungerea la pacea simţurilor prin
intermediul darului comuniunii cu un Dumnezeu iubitor. Calea
mântuirii nu se găseşte într-o simplă transformare auto-indusă a
conştiinţei, ci într-o eliberare de păcat şi de consecinţele sale care ne
conduc la lupta împotriva păcatului care este în noi înşine şi în
societatea care ne înconjoară. Ea, în mod necesar, ne stimulează
spre o solidaritate iubitoare cu aproapele nostru aflat în dificultate.

- Inventăm adevărul sau îl primim?

Adevărul din New Age se referă la vibraţii bune, corespondenţe
cosmice, armonie şi extaz, în general experienţe plăcute. Se caută
găsirea propriului adevăr conform unui criteriu de bunăstare.
Evaluarea religiei şi a chestiunilor etice are loc desigur pe baza
propriilor sentimente şi a propriilor experienţe.
Învăţătura creştină îl prezintă pe Isus Cristos “Calea, Adevărul şi
Viaţa” (In 14,6). Cei care îl urmează trebuie să-şi deschidă propria
viaţă lui şi valorilor sale, cu alte cuvinte unui ansamblu obiectiv de
condiţii care sunt parte a unei realităţi obiective care la sfârşit poate
fi cunoscută de toţi.

- Rugăciunea şi meditaţia: ne adresăm nouă înşine sau lui

Dumnezeu?
Tendinţa de a confunda psihologia şi spiritualitatea ne face să
insistăm pe faptul că multe din tehnicile de meditaţie care sunt
acum la modă nu sunt rugăciune. Adesea sunt o bună pregătire
pentru rugăciune, dar nimic mai mult, chiar dacă duc la o plăcută
stare mintală sau bunăstare psihofizică. Experienţele care rezultă
sunt cu adevărat intense, dar a rămâne la acest nivel înseamnă a
rămâne singuri, a nu fi încă în faţa celuilalt. Tăcerea ne poate pune
mai curând în faţa golului decât a fi o tăcere de contemplaţie a Celui
Iubit. Este adevărat că tehnicile de cufundare în propria inimă sunt în
definitiv un apel la propria capacitate de a ajuge la divin sau chiar de
a deveni divini. Dacă uită căutarea de către Dumnezeu a inimii
umane nu sunt încă o rugăciune creştină. Chiar dacă este
considerată o legătură cu Energia Universală, “acest ‘raport' uşor cu

44
Dumnezeu, în care acesta din urmă are funcţia de a satisface toate
necesităţilor noastre, demonstrează egoismul prezent în centrul
acestui New Age”75.
Practicile din New Age nu sunt cu adevărat rugăciune deoarece
se referă la introspecţie sau fuziune cu energia cosmică în opoziţie
cu dubla orientare a rugăciunii creştine care implică introspecţie, dar
este, mai ales, şi întâlnire cu Dumnezeu. Departe de a fi un simplu
efort uman, mistica creştină este în mod esenţial dialog care implică
“o atitudine de convertire, un exod din eu spre Tu-ul lui
Dumnezeu”76. “Creştinul, chiar şi atunci când este singur şi se roagă
în ascuns, are conştiinţa de a se ruga întotdeauna în unire cu
Cristos, în Duhul Sfânt, împreună cu toţi sfinţii pentru binele
Bisericii”77.

- Avem tentaţia de a nega păcatul sau îi acceptăm existenţa?

În New Age nu există un adevărat concept de păcat, ci mai
degrabă idea de cunoaştere imperfectă. Se caută luminarea la care
se poate ajunge prin tehnici psihofizice deosebite. Celui care
participă la activităţile din New Age nu i se spune ce să creadă, ce să
facă sau să nu facă, dar: “există mii de moduri de a explora
realitatea interioară. Mergi unde te duce inteligenţa şi intuiţia. Ai
încredere în tine însuţi”78. Autoritatea a trecut de la o poziţie teistă la
interiorul sinelui. Problema cea mai gravă percepută în gândirea
New Age este cea a îndepărtării de tot cosmosul şi nu falimentul
personal sau păcatul. Remediul constă în cufundarea tot mai mare în
întregimea fiinţei. Din unele scrieri şi din unele practici New Age se
deduce că o singură viaţă nu este suficientă şi că trebuie să se
verifice reîncarnări pentru ca persoanele să poată realiza pe deplin
propriul potenţial.
În perspectiva creştină “realitatea păcatului, în mod deosebit a
păcatului originar, se clarifică numai la lumina Revelaţiei divine. Fără
cunoaşterea pe care această Revelaţie ne-o oferă despre Dumnezeu,
nu putem recunoaşte cu claritate păcatul şi suntem tentaţi să-l
explicăm doar ca un defect de creştere, ca o slăbiciune psihologică,
o eroare, consecinţa necesară a unei structuri sociale inadecvate,
etc. Numai prin cunoaşterea planului lui Dumnezeu în privinţa
omului înţelegem că păcatul înseamnă o abuzare de libertatea pe
care Dumnezeu o dăruieşte persoanelor create ca să-l poată iubi pe

75 A Catholic Response to the New Age Phenomenon, Comisia Teologicã

Irlandezã, 1994, capitolul 3.
76

Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Orationis Formas, 3.

77

Ibid., 7.
78 William Bloom, The New Age. An Anthology of Essential Writings,
London (Rider) 1991, p. xvi.

45
el şi să se iubească între ele”79. “Păcatul este o greşeală împotriva
raţiunii, a adevărului, a conştiinţei drepte; este o încălcare a iubirii
adevărate, împotriva lui Dumnezeu şi împotriva aproapelui, din
cauza unei alipiri strâmbe faţă de anumite bunuri. El răneşte natura
omului şi loveşte în solidaritatea umană…”80. “Păcatul este o jignire
adusă lui Dumnezeu… Păcatul se ridică împotriva iubirii lui
Dumnezeu faţă de noi şi ne îndepărtează inimile de ea… De aceea
păcatul este ‘iubire de sine până la dispreţul faţă Dumnezeu'”81.

- Suntem încurajaţi să refuzăm suferinţa şi moartea sau să o

acceptăm?
Unii scriitori din New Age consideră suferinţa ca ceva care ne-am
auto-impus sau ca un karma negativ sau ca incapacitate de a
exploata pe deplin resursele noastre. Alţii se concentrează asupra
metodelor de a ajunge la succes şi la bunăstare (exemplu Deepak
Chopra, José Silva şi alţii). În New Age reîncarnarea este considerată
adesea ca un element necesar pentru creşterea spirituală, o fază de
evoluţie spirituală progresivă care a început când ne-am născut şi va
continua după moarte. În viaţa noastră actuală experienţa morţii
altor persoane provoacă o criză salutară.
Fie unitatea cosmică fie reîncarnarea sunt inconciliabile cu
credinţa creştină conform căreia persoana umană este o fiinţă
distinctă care trăieşte o viaţă de care este pe deplin responsabilă:
interpretarea pe care New Age o dă persoanei pune la îndoială ideile
de responsabilitate şi de libertate. Creştinii ştiu că “în Crucea lui
Cristos nu numai că s-a împlinit răscumpărarea prin intermediul
suferinţei, dar însăşi suferinţa umană a fost răscumpărată. Cristos –
fără nici o vină proprie – a luat asupra sa ‘răul total al păcatului'.
Experienţa acestui rău a determinat măsura incomparabilă a
suferinţei lui Cristos, care a devenit preţul răscumpărării…
Răscumpărătorul a suferit în locul omului şi pentru om. Fiecare om
are o participare a sa la răscumpărare. Fiecare este chemat să
participe şi la acea suferinţă, prin intermediul căreia s-a împlinit
răscumpărarea. Este chemat să participe la acea suferinţă, prin
intermediul căreia fiecare suferinţa umană a fost şi răscumpărată.
Realizând răscumpărarea prin suferinţă, Cristos a ridicat suferinţa
umană la nivel de răscumpărare. Deci şi fiecare om, în suferinţa sa,
poate să devină părtaş de suferinţa răscumpărătoare a lui Cristos”82.

79

Catehismul Bisericii Catolice, § 387.

80

Ibid., § 1849.
81

Ibid., § 1850.
82

46
 - Trebuie evitată sau trebuie urmărită angajarea socială?
Multe în New Age sunt doar o nevrednică auto-promovare, dar
unele figuri marcante din mişcare susţin că nu este corect să se
judece întreaga mişcare pe baza unei minorităţi de persoane
egoiste, iraţionale şi narcisiste sau să se lase amăgiţi de unele din
practicile lor cele mai bizare care dăunează imaginii New Age de
căutare spirituală şi spiritualitate autentică83. Pentru creştinism,
fuziunea indivizilor în sinele cosmic, relativizarea sau abolirea
diferenţei şi a opoziţiei într-o armonie cosmică, sunt inacceptabile.
Pentru ca să fie o iubire autentică, este necesară prezenţa unei
alte (persoane) diferite. Un creştin autentic caută unitatea în
capacitatea şi în libertatea altuia de a spune “da” sau “nu” la darul
iubirii. Creştinismul consideră unirea ca şi comuniune şi unitatea ca
şi comunitate.

- Viitorul nostru este scris în stele sau trebuie să ajutăm la

construirea lui?
Noua Perioadă care începe va fi populată de fiinţe perfecte şi
androgine, care vor domina complet legile cosmice ale naturii. În
acest scenariu, creştinismul trebuie să fie eliminat şi să lase loc unei
religii globale şi unei noi ordini mondiale.
Creştinii trăiesc în mod constant într-o stare de alertă, gata
pentru ultimele zile în care Cristos se va întoarce. Noua lor Perioadă
a început cu două mii de ani în urmă cu Cristos, care nu este altul
decât “Isus din Nazaret, Cuvântul lui Dumnezeu făcut om pentru
mântuirea tuturor”. “Prezenţa şi activitatea Duhului nu ating numai
indivizii, ci societatea şi istoria, popoarele, culturile, religiile”. De
fapt, “Duhul Tatălui, pe care Fiul omului îl dăruieşte în mod liber,
este animatorul tuturor”84. Noi trăim în timpurile din urmă.
Pe de o parte, este evident că multe practici din New Age nu par
să ridice chestiuni doctrinale în cel care le urmează; însă, în acelaşi
timp, nu se poate nega că aceste practici comunică, chiar dacă
numai indirect, o mentalitate care poate să influenţeze gândirea şi
să inspire o viziune foarte specială a realităţii. Desigur, New Age
creează o atmosferă a sa şi poate fi greu de a face deosebire între
ceea ce este nevătămător şi ceea ce ar trebui cu adevărat să fie pus
în discuţie. Este bine să fim conştienţi de faptul că învăţătura lui
Cristos răspândită în cercurile din New Age, îşi trage inspiraţia din
învăţăturile teozofice ale lui Helena Blavatsky, din antropozofia lui
Ioan Paul al II-lea, Scrisoare apostolicã despre sensul suferinţei umane
(Salvifici doloris), 11.2.1984, 19.
83 Cf. David Spangler, The New Age, op. cit., p. 28.
84

Cf. Ioan Paul al II-lea, Scrisoare Enciclicã Redemptoris Missio (7.12.1990);

şi Declaraţia Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei Dominus Jesus
(6.8.2000), 12.

47
Rudolf Steiner şi din “Şcoala Misterioasă” a lui Alice Bailey. Ucenicii
lor contemporani nu promovează numai ideile acestor gânditori, dar
colaborează cu cei din New Age la dezvoltarea unei interpretări
complet noi a realităţii, o învăţătură cunoscută unor observatori ca
“adevărul New Age-ului”85.

5. ISUS CRISTOS NE OFERĂ APA VIEŢII

Singurul fundament al Bisericii este Isus Cristos, Domnul său. El

este în centru fiecărui act creştin şi al fiecărui mesaj creştin. Pentru
aceasta Biserica se întoarce continuu la întâlnirea cu Domnul său.
Evangheliile povestesc despre numeroase întâlniri cu el: de la
păstorii din Betleem, la cei doi tâlhari răstigniţi împreună cu el, de la
înţelepţii bătrâni care l-au ascultat vorbind în templu, la ucenicii care
mergeau spre Emaus cu tristeţea în inimă. Totuşi, un episod care
ilustrează în mod elocvent ce ne oferă el este cel al întâlnirii sale cu
Samariteana la fântâna lui Iacob, relatată în capitolul al patrulea al
evangheliei lui Ioan. Este un episod care a fost descris ca
“paradigmă a angajării noastre cu adevărul”86. Experienţa întâlnirii
cu străinul care ne oferă apa vieţii ilustrează în ce mod creştinii pot
şi trebuie să se angajeze în dialog cu toţi cei care încă nu-l cunosc pe
Isus.
Un element de mare fascinaţie din relatarea lui Ioan este că
femeii îi trebuie timp chiar şi pentru a înţelege ce anume înţelege
Isus prin apa “vieţii”, sau apa “vie” (versetul 11). Cu toate acestea,
femeia este fascinată, nu numai de străin în sine, dar şi de mesajul
său, şi rămâne ca să-l asculte. După o primă uimire înţelegând că
Isus ştie multe despre ea (“Bine ai spus că n-ai bărbat; de fapt, ai
avut cinci bărbaţi şi cel pe care îl ai acum nu este bărbatul tău; ai
spus adevărul”, versetele 17-18), este dispusă să cunoască adevărul
despre sine însăşi: “Doamne, văd că eşti un profet” (versetul 19).
Începe dialogul cu privire la adorarea lui Dumnezeu: “Voi adoraţi
ceea ce nu cunoaşteţi, noi adorăm ceea ce cunoaştem, pentru că
mântuirea vine de la iudei” (versetul 22). Isus îi atinge inima şi astfel
o dispune să asculte ceea ce el spune despre sine însuşi ca Mesia.
Cuvintele “Eu sunt, cel care îţi vorbesc” (versetul 26) o pregătesc
pentru a deschide inima spre adevărata adoraţie în Duh şi spre auto-
revelarea lui Isus ca Uns al lui Dumnezeu.
Femeia “între timp a lăsat găleata, a mers în oraş şi a spus
mulţimii” totul despre acel om (versetul 28). Efectul considerabil pe
care întâlnirea cu străinul o are asupra femeii îi face pe ceilalţi atât
85 Cf. R. Rhodes, The Counterfeit Christ of the New Age Movement, Grand
Rapids (Baker) 1990, p. 129.
86 Helen Bergin, o.p., “ Living one's Truth ”, in The Furrow, gennaio 2000,
p. 12.

48
de curioşi încâi şi ei “au ieşit din oraş şi au mers la el” (versetul 30).
Foarte repede acceptă adevărul cu privire la identitatea sa: “Nu mai
credem pentru că ne-ai spus tu; dar pentru noi înşine am auzit şi
ştim că acesta este cu adevărat mântuitorul lumii” (versetul 42).
Trec de la faptul de a auzi vorbindu-se despre Isus la cunoaşterea lui
în mod personal, apoi la înţelegerea semnificaţiei universale a
identităţii sale. Toate aceste se întâmplă pentru că mintea lor şi
inima lor sunt bine dispuse.
Faptul că episodul se desfăşoară la o fântână este semnificativ.
Isus oferă femeii un “izvor… care curge pentru viaţa veşnică”
(versetul 14). Modul gentil pe care îl Isus în a o trata pe femeie este
un exemplu de eficienţă pastorală în ajutarea altuia ca să fie sincer
fără greutate, în procesul angajant de auto-revizuire (“Mi-a spus tot
ceea ce am făcut”, versetul 39). Această apropiere ar putea să fie
foarte rodnică faţă de persoanele care poate au fost atrase de
Vărsător (cel care aduce apa), dar care încă mai caută adevărul în
mod autentic. Ar trebui invitate să-l asculte pe Isus care nu ne oferă
numai ceva care satisface setea noastră zilnică, dar şi profunda şi
ascunsa sete spirituală de “apă vie”. Este important de a recunoaşte
sinceritatea persoanelor care caută adevărul. Nu este vorba de
înşelare sau de auto-înşelare. Cum ştie bine orice educator bun, este
importat de a fi şi răbdători. O persoană care întâlneşte adevărul se
simte imediat revigorată de un sens complet nou de eliberare faţă
de falimentele şi temerile din trecut, şi “cel care doreşte să se
cunoască pe sine, asemenea femeii de la fântână, va transmite
altora dorinţa de a cunoaşte adevărul care îi va face liberi şi pe ei”87.
Invitaţia de a-l întâlni pe Isus Cristos, purtătorul apei vieţii, va
avea un impact mai mare dacă va proveni din partea cuiva care a
fost profund lovit şi în mod evident de întâlnirea sa cu Isus, deoarece
nu este făcută numai de cineva care doar a auzit vorbindu-se despre
el, ci de cineva care poate să fie sigur că “acesta este cu adevărat
Mântuitorul lumii” (versetul 42). Trebuie să se permită persoanelor
să reacţioneze în felul lor, urmând propriul ritm şi permiţând lui
Dumnezeu să facă restul.

6. PUNCTE DE NOTAT

6.1. Necesitatea de călăuză şi de formare solidă

Cristos sau Vărsătorul? New Age este aproape întotdeauna

legată de “alternative”: sau o viziune alternativă a realităţii sau un
mod alternativ (de tip magic) de a îmbunătăţi situaţia actuală 88.

87 Ibid., p. 15.
88 Cf. P. Heelas, op. cit., p. 138.

49
Alternativele nu oferă două posibilităţi, ci numai posibilitatea de a
alege un lucru şi nu altul. În domeniul religios, New Age oferă o
alternativă la moştenirea iudeo-creştină. Se crede că Perioada
Vărsătorului va înlocui pe cea a Peştilor, prevalent creştină.
Gânditorii din New Age sunt extrem de conştienţi de acest lucru. Unii
dintre ei sunt convinşi că apropiata schimbare este inevitabilă, în
timp ce alţii sunt angajaţi în mod activ pentru ca aceasta să se
întâmple. Cel care se întreabă dacă este posibil să se creadă fie în
Cristos fie în Vărsător să ştie că aceasta este o situaţie în care fie se
stă de o parte fie de cealaltă. “Nici un slujitor nu poate sluji la doi
stăpâni: ori îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, ori va ţine la unul
şi-l va dispreţui pe celălalt” (Lc 16,13). Este suficient ca toţi creştinii
să se gândească la diferenţa dintre înţelepţii veniţi din Răsărit şi
regele Irod pentru a recunoaşte efectele puternice ale unei alegeri în
favoarea sau împotriva lui Cristos. Nu trebuie uitat niciodată că
multe din mişcările care au hrănit New Age-ul sunt în mod explicit
anti-creştine. Atitudinea lor faţă de creştinism nu este neutră, este
neutralizantă. În ciuda a ceea ce este spus adesea cu privire la
deschiderea faţă de toate concepţiile religioase, creştinismul
tradiţional nu este considerat o alternativă acceptabilă. De fapt,
uneori se spune clar că “nu există loc în care să se poată tolera
adevăratul creştinism” şi se justifică şi comportamentele anti-
creştine89. Iniţial această opoziţie se limita la ambientele rarefiate ale
celor care mergeau dincolo de o alipire superficială la New Age, însă
recent a început să pătrundă toate nivelele culturii “alternative” care
exercită o fascinaţie extraordinară, mai ales în sofisticatele societăţi
occidentale.

Fuziune sau confuzie? Tradiţiile din New Age nuanţează în mod

conştient şi deliberat diferenţele reale dintre Creator şi creaţie,
omenire şi natură, religie şi psihologie, realitate subiectivă şi
realitate obiectivă. Intenţia ideală este mereu aceea de a depăşi
scandalul dezbinării, însă în teoria New Age este vorba de fuziunea
sistematică de elemente pe care în general cultura occidentală le-a
deosebit clar. Oare nu este corect să fie definite “confuzie”? Nu este
un joc de cuvinte a afirma că New Age prosperă în confuzie. Tradiţia
creştină a evaluat mereu rolul raţiunii în justificarea credinţei şi în
înţelegerea lui Dumnezeu, a lumii şi a persoanei umane90. New Age a

89 Elliot Miller, A Crash Course in the New Age, Eastbourne (Monarch)

1989, p. 122. Pentru documentare cu privire la poziţia puternic anti-
creştinã a spiritismului, cf. R. Laurence Moore, “Spiritualism” în Edwin S.
Gaustad (ed.), The Rise of Adventism: Religion and Society in Mid-
Nineteenth-Century America, New York 1974, pp. 79-103, şi R. Laurence
Moore, In Search of White Crows: Spiritualism, Parapsychology, and
American Culture, New York (Oxford University Press) 1977.
90

50
surprins starea de suflet a celor care refuzau o raţiune rece,
calculatoare, inumană. Chiar dacă aceasta este o intuiţie pozitivă
care ne aminteşte de necesitatea de echilibru între toate facultăţile
noastre, nu justifică însă lăsarea la o parte a unei facultăţi esenţiale
pentru o viaţă pe deplin umană. Raţionalitatea are avantajul
universalităţii: ea este în mod liber accesibilă oricui, contrar naturii
misterioase şi fascinante a religiei “mistice”, gnostice sau ezoterice.
Orice ar alimenta confuzia conceptuală sau caracterul secret trebuie
să evaluat cu atenţie. În loc de a o dezvălui, ascunde natura
definitivă a realităţii. Corespunde pierderii post-moderne de
încredere în certitudinile absolute din trecut, care duce adesea la
refugierea în iraţionalitate. Provocarea constă în a demonstra că o
colaborare sănătoasă între credinţă şi raţiune îmbunătăţeşte viaţa
umană şi încurajează respectul faţă de creaţie.

A-şi crea propria realitate. Convingerea răspândită din New Age

că fiecare îşi creează propria realitate este fascinantă, dar iluzorie.
Este cristalizată în teoria lui Jung prin care fiinţa umană este o poartă
între lumea exterioară şi cea interioară, cu dimensiuni infinite, unde
fiecare persoană este Abraxas care îşi creează propria lume sau o
distruge. Steaua care străluceşte în această infinită lume interioară
este Dumnezeu şi scopul omului. Consecinţa cea mai gravă şi
problematică a acceptării ideii că persoanele îşi creează propria
realitate este chestiunea suferinţei şi a morţii: persoane cu grave
impedimente sau boli incurabile se simt luate în râs şi umilite atunci
când li se spune că au fost cauza propriului necaz şi că
imposibilitatea lor de a schimba lucrurile se datorează unei slăbiciuni
a lor de a înfrunta viaţa. Aceasta este cu totul altceva decât o
chestiune academică şi are implicaţii profunde asupra apropierii
pastorale a Bisericii de grelele chestiuni existenţiale ale tuturor.
Limitele noastre sunt parte a vieţii şi parte faptul că suntem creaturi.
Moartea şi privarea lansează o provocare şi oferă o oportunitate,
deoarece tentaţia de a se refugia într-o elaborare occidentalizată a
noţiunii de reîncarnare este dovada clară a fricii de moarte şi a
dorinţei de a trăi pentru totdeauna. Oare exploatăm la maxim
oportunităţile care ne sunt oferite pentru a aminti ceea ce este
promis de Dumnezeu în învierea lui Isus Cristos? Cât este de
autentică credinţa în învierea trupului pe care creştinii o proclamă în
fiecare duminică în Crez? Idea din New Age conform căreia, într-un
anumit sens, suntem şi Dumnezei este o chestiune care merită să fie
aprofundată. Desigur, totul depinde de propria definiţia a realităţii.
La toate nivelele educaţiei, formării şi predicării catolice este
necesară întărirea unei apropieri sănătoase de epistemologie şi de
psihologie. Este important de a căuta în mod constant modul cel mai

Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea Enciclicã Fides et Ratio (14.9.1998), 36-48.

51
eficace pentru a vorbi de transcendenţă. Dificultatea fundamentală a
întregii gândiri New Age este că această transcendenţă este în mod
strict o auto-transcendenţă la care trebuie ajuns printr-un univers
închis.

Resurse pastorale. În capitolul 8 vor fi indicate principalele

documente ale Bisericii catolice, în care se poate găsi o evaluare a
ideilor din New Age. În primul rând este discursul Papei Ioan Paul al
II-lea citat în prefaţă. Papa recunoaşte în această tendinţă culturală
câteva aspecte pozitive, ca de exemplu “căutarea unui nou sens al
vieţii, a unei noi sensibilităţi ecologice şi dorinţa de a merge dincolo
de o religiozitate rece şi raţionalistă”. Pe de altă parte, atrage
atenţia cu privire la unele elemente ambigue care sunt incompatibile
cu credinţa creştină: aceste mişcări “dau puţină atenţie revelaţiei…
Ele tind să relativizeze doctrina religioasă în favoarea unei viziuni
vagi despre lume… Adesea propun un concept panteist de
Dumnezeu… Ele înlocuiesc responsabilitatea personală a propriilor
acţiuni în faţa lui Dumnezeu cu un simţ al datoriei faţă de cosmos şi
în felul acesta dau peste cap conceptul de păcat şi necesitatea de
răscumpărare prin Cristos”91.

6.2. Paşi concreţi

Înainte de toate, trebuie amintit încă o dată că în vasta reţea a

New Age-ului nu toate persoanele sau practicile îşi însuşesc în
acelaşi fel teoriile mişcării. De asemenea, eticheta de New Age este
adesea rău utilizată sau aplicată fenomenelor care ar trebui să fie
clasificate în mod diferit. Termenul New Age a fost chiar folosit
pentru a demoniza persoane şi practici. Este esenţial de a găsi care
fenomene legate de a această mişcare, chiar în mod liber, reflectă o
viziune creştină despre Dumnezeu, despre persoana umană şi
despre lume sau i se opun. Simpla recurgere la termenul New Age în
sine înseamnă puţin, dacă nu chiar nimic. Ceea ce contează este
raportul individului, al grupului, al practicii sau al produsului cu
principiile centrale ale creştinismului.
- Biserica catolică are reţele eficiente care însă ar trebui
utilizate mai bine. De exemplu, există numeroase centre pastorale,
culturale şi de spiritualitate. În mod ideal, acestea ar putea să fie
utilizate pentru a răspunde confuziei cu privire la religiozitatea New
Age în multe moduri creative cum ar fi furnizarea unui forum de
discuţie şi de studiu. Totuşi trebuie să admitem că există şi multe
cazuri în care unele centre catolice de spiritualitate sunt implicate în
91

Cf. Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat Episcopilor din Statele Unite din
Iowa, Kansasm, Missouri şi Nebraska cu ocazia vizitei lor “Ad limina”, 28
mai 1993.

52
mod activ în răspândirea religiozităţii New Age în Biserică. Desigur
că acest lucru trebuie corectat, nu numai pentru a opri confuzia şi
eroarea, dar şi pentru ca ele să fie eficace în promovarea adevăratei
spiritualităţi creştine. Centrele culturale catolice, îndeosebi, nu sunt
spaţii academice, dar ambiente pentru un dialog onest92. Câteva
excelente instituţii specializate se ocupă de toate aceste chestiuni.
Sunt resurse preţioase care ar trebui să fie împărtăşite cu
generozitate cu zonele care au mai puţine disponibilităţi.
- Un număr mare de grupuri New Age folosesc orice
oportunitate pentru a explica altora filozofia lor şi activităţile lor.
Întâlnirile cu aceste grupuri trebuie să fie făcute cu atenţie şi ar
trebui să implice persoane care să fie capabile să explice atât
credinţa cât şi spiritualitatea catolică şi să reflecteze în mod critic
asupra gândirii şi practicii New Age. Este extrem de important de a
controla scrisorile de acreditare ale persoanelor, grupurilor şi
instituţiilor care proclamă că oferă o călăuză spre New Age şi
informaţii cu privire la ea. În unele cazuri ceea ce începe ca o
cercetare imparţială ajunge să fie o promovare activă a “religiilor
alternative” sau o apărare a lor. Unele instituţii internaţionale sunt
angajate în mod activ în campanii de promovare a respectului faţă
de “diversitatea religioasă” şi revendică statutul de religie pentru
unele organizaţii discutabile. Acest lucru este în sintonie cu idea din
New Age a trecerii la o eră în care caracterul limitat al religiilor
particulare lasă locul universalităţii unei noi religii sau spiritualităţi.
În schimb, un dialog autentic va respecta mereu diversitatea încă de
la început şi nu ca încerca niciodată să nuanţeze deosebirile
amestecând împreună toate tradiţiile religioase.
- Unele grupuri New Age locale definesc propriile întâlniri
“grupuri de rugăciune”. Cel care este invitat să facă parte din aceste
grupuri trebuie să caute semnele spiritualităţii creştine autentice şi
să aibă grijă ca să nu se desfăşoare nici o ceremonie de iniţiere.
Aceste grupuri trag avantaj din lipsa de pregătire teologică sau
spirituală a persoanelor pentru a le atrage treptat în ceea ce ar
putea să fie o formă di cult fals. Creştinii trebuie învăţaţi care sunt
adevăratul obiect şi conţinut al rugăciunii – în Duhul Sfânt, prin Isus
Cristos, către Tatăl – pentru a putea şti să judece exact intenţia
“grupului de rugăciune”. Rugăciunea creştină şi Dumnezeul lui Isus
Cristos vor fi uşor de recunoscut93. Mulţi sunt convinşi că nu este nici
92

Cf. Ioan Paul al II-lea, Îndemnul Apostolic post-sinodal Ecclesia in Africa

(14.9.1995), 103. Consiliul Pontifical al Culturii a publicat un manual cu
lista acestor centre în lume: Centri culturali cattolici (ediţia a treia, Citt
del Vaticano, 2001).
93

Cf. Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Orationis Formas şi capitolul 3

sus.

53
un pericol în “a lua ceva împrumut” de la înţelepciunea orientală,
însă exemplul Meditaţiei Transcendentale (MT) ar trebui să-i facă pe
creştini să fie foarte atenţi cu privire la perspectiva de a se angaja
necunoscând într-o altă religie (în acest caz, hinduismul), în ciuda a
ceea ce susţin promotorii MT cu privire la neutralitatea religioasă.
Problema nu constă în a învăţa cum se meditează, ci în obiectul sau
conţinutul exerciţiului, care determină clar dacă se referă la
Dumnezeul revelat de Isus Cristos, la vreo altă revelaţie sau doar la
profunzimile ascunse ale sinelui.
- Trebuie să primească o recunoaştere corectă şi grupurile
creştine care promovează atenţia faţă de Pământ ca şi creaţie a lui
Dumnezeu. Chestiunea respectului faţă de creaţie poate să fie pusă
în manieră creativă în şcolile catolice. Totuşi, mult din ceea ce este
propus de elementele cele mai radicale ale mişcării ecologice nu se
conciliază uşor cu credinţa catolică. În general, grija faţă de ambient
este un semn oportun de atenţie reînnoită faţă de ceea ce ne-a oferit
Dumnezeu, poate un semn necesar al gestiunii creştine a creaţiei,
dar “ecologia profundă” este bazată adesea pe principii panteiste şi
uneori gnostice94.
- Începutul celui de-al treilea mileniu oferă un adevărat kairos
pentru evanghelizare. Mintea şi inima persoanelor sunt deja
extraordinar de deschise spre informaţii demne de încredere cu
privire la interpretarea creştină a timpului şi a istoriei mântuirii. Nu
ar trebui să fie prioritar să se sublinieze cât lipseşte în celelalte
apropierii. Mai curând, trebuie revăzute constant izvoarele credinţei
noastre pentru a putea oferi o prestaţie bună şi profundă a mesajului
creştin. Putem fi orgolioşi de ceea ce ne-a fost încredinţat şi trebuie
să rezistăm la presiunile culturii dominante de a ascunde talanţii sub
pământ (cf. Mt 25,24-40). Unul din cele mai subtile instrumente la
dispoziţie este Catehismul Bisericii Catolice. Există şi o imensă
moştenire de căi de sfinţenie în viaţa bărbaţilor şi a femeilor din
trecut şi din prezent. Acolo unde bogatul simbolism creştin şi
tradiţiile sale artistice, estetice şi muzicale sunt încă necunoscute
sau au fost uitate, este mult de făcut pentru creştini şi pentru oricine
caută experienţa sau o mai mare conştiinţă a prezenţei lui
Dumnezeu. Dialogul între creştini şi persoane atrase de New Age va
fi mai rodnic dacă se va ţine cont de fascinaţia a ceea ce atinge
emoţiile şi de limbajul simbolic. Dacă trebuie să-l cunoaştem, să-l
iubim şi să-l slujim pe Isus Cristos, este enorm de important de a
94

Acesta este un domeniu în care lipsa de informaţii poate sã facã în aşa fel
încât responsabilii educaţiei sã fie scoşi în afarã de grupuri a cãror intenţie
adevãratã se opune mesajului evanghelic. Este îndeosebi cazul şcolilor în
care un public tânãr, entuziast şi curios poate sã reprezinte ţinta idealã a
unei promovãri ideologice. Cf. caveat a lui Massimo Introvigne, New Age &
Next Age, Casale Monferrato (Piemme) 2000, p. 277 şi urm.

54
începe de la o bună cunoaştere a Scripturilor, dar modul cel mai
sigur pentru a da un sens întregului mesaj creştin este mai ales
întâlnirea Domnului Isus în rugăciune şi în sacramente, care sunt
momentele în care viaţa noastră obişnuită este sfinţită.
- Poate că măsura cea mai simplă, clară şi urgentă de luat, cea
care ar putea să rezulte şi cea mai eficace, constă în a scoate ce
este mai bun din bogăţiile patrimoniului spiritual creştin. Marile
ordine călugăreşti au puternice tradiţii de meditaţie şi de
spiritualitate care ar putea să fie puse la dispoziţie prin cursuri de
urmat sau perioade de parcurs în casele lor. În parte, acest lucru s-a
făcut deja, dar trebuie făcut mai mult. A ajuta persoanele în căutarea
lor spirituală oferindu-le tehnici verificate şi experienţe de rugăciune
autentică ar putea să dea curs unui dialog care ar revela bogăţiile
tradiţiei creştine şi poate ar clarifica multe din New Age.
Recurgând la o imagine sugestivă şi utilă unul din exponenţii
mişcării New Age a asemănat religiile tradiţionale cu catedralele, iar
New Age-ul cu un târg mondial. Mişcarea New Age este văzută ca o
invitaţie pentru creştini de a duce mesajul catedralelor la târgul care
acoperă acum lumea întreagă. Această imagine lansează creştinilor
o provocare pozitivă pentru că întotdeauna este momentul de a duce
mesajul catedralelor la mulţimea din târg. Creştinii nu au nevoie, şi
cu adevărat nu trebuie să aştepte o invitaţie de a duce mesajul
Veştii Bune a lui Isus Cristos celor care caută răspunsuri la întrebările
lor, o hrană care să-i sature, o apă vie. Urmând imaginea propusă,
creştinii trebuie să iasă din catedrală, hrăniţi cu cuvântul şi cu
sacramentul, şi să ducă Evanghelia în fiecare aspect al vieţii de toate
zilele. “Mergeţi, secerişul este mult!”. În Scrisoarea apostolică Novo
Millennio Ineunte, Sfântul Părinte subliniază marele interes faţă de
spiritualitate care se găseşte în lumea secularizată de astăzi şi cum
răspund alte religii la această întrebare în manieră ademenitoare:
“Noi, care avem harul de a crede în Cristos, revelatorul Tatălui şi
Mântuitorul lumii, avem datoria de a arăta la ce profunzime poate
duce relaţia cu el” (33). Celor care se plimbă pentru a cumpăra din
târgul mondial al propunerilor religioase, fascinaţia creştinismului se
va face simţită înainte de toate în mărturia membrilor Bisericii, în
încrederea, calmul, răbdarea şi iubirea lor şi în iubirea lor concretă
faţă de aproapele, toate fiind roade ale credinţei lor hrănite de
rugăciunea personală autentică.

7. APENDICE
7.1. Câteva scurte formulări ale ideilor din New Age

Formularea New Age-ului de William BLOOM, în Heelas, p. 225 şi

urm.:

55
 Toată viaţa, toată existenţa, este manifestare a Spiritului, Cel
care nu poate fi cunoscut, a acelei conştiinţe numită cu atâtea
nume diferite în culturi multe şi diferite.
Scopul şi dinamica întregii existenţe este de a manifesta pe
deplin Iubire, Înţelepciune, Luminare.
Toate religiile sunt expresie a aceleiaşi realităţi interioare.
Toată viaţa, aşa cum o percepem cu cele cinci simţuri umane
sau cu instrumentele ştiinţifice, este numai vălul extern al
realităţii cauzale, interioare şi invizibile.
_ De asemenea, fiinţele umane sunt creaturi duble cu: 1) o
personalitate temporară exterioară şi 2) o fiinţă interioară
pluridimensională (suflet sau sine superior).
Personalitatea exterioară este limitată şi tinde la iubire.
_ Scopul întrupării fiinţei interioare este de a conduce
vibraţiile personalităţii exterioare la o rezonanţă de iubire.
_ Toate sufletele întrupate sunt libere să aleagă propriul
drum spiritual.
Maeştrii noştri spirituali sunt aceia a căror suflet este liber de
necesitatea de a se întrupa şi exprimă iubire necondiţionată,
înţelepciune şi luminare. Unele din aceste mari fiinţe sunt bine
cunoscute şi au inspirat religiile lumii. Alţii însă nu sunt
cunoscuţi şi acţionează în manieră invizibilă.
_ Toată viaţa, în diferitele sale forme şi în diferitele sale
stări, este energie interdependentă şi acest lucru include
actele, sentimentele şi gândurile noastre. Colaborăm cu
Spiritul şi cu aceste energii la crearea realităţii noastre.
_ Chiar dacă suntem susţinuţi de dinamica iubirii cosmice,
cu toţii suntem responsabili de condiţia noastră, de
ambientul nostru şi de toată viaţa.
_ În timpul acestei perioade de timp, evoluţia planetei şi a
omenirii a ajuns la un punct în care trăim o schimbare
spirituală fundamentală în conştiinţa noastră individuală
şi colectivă. Pentru acest motiv vorbim de New Age.
Această nouă conştiinţă este rezultatul încarnării tot mai
pozitive a ceea ce unii definesc energii de iubire cosmică.
Această nouă conştiinţă se manifestă cu o înţelegere
instinctivă a sacralităţii întregii existenţe şi, îndeosebi, a
interdependenţei sale.
_ Această nouă conştiinţă şi această nouă înţelegere a
interdependenţei dinamice a întregii vieţii indică
dezvoltarea unei culturi planetare complet noi.

HEELAS citează (p. 226) “formularea complementară” a lui

Jeremy TARCHER
Lumea, inclusiv rasa umană, este expresia unei naturi divine
superioare şi mai complete.

56
 Ascuns în fiecare fiinţă umană, există un Sine Superior divin
care este manifestarea naturii divine superioare şi mai
complete.
Această natură superioară poate să fie trezită şi poate deveni
centrul vieţii zilnice a individului.
Această trezire este motivul existenţei fiecărei vieţi individuale.

David SPANGLER este citat în “Actualité des religions” n. 8,

septembrie 1999, p. 43, cu privire la caracteristicile viziunii New
Age, care este:
Holistică (globalizatoare, deoarece există o singură realitate-
energie).
Ecologică (Pământul, Gaia, este mama noastră; fiecare dintre
noi este un neuron al sistemului nervos central al Pământului).
Androgină (curcubeul şi Yin/Yang sunt ambii simboluri ale New
Age-ului şi se referă la complementaritatea contrariilor,
îndeosebi masculinul şi femininul).
Mistică (găseşte sacrul în toate lucrurile, chiar şi în cele mai
obişnuite).
Planetară (persoanele trebuie să fie înrădăcinate în propria
cultură, să fie deschise spre universal, capabile să promoveze
iubirea, compasiunea, pacea şi chiar consolidarea unui guvern
mondial).

7.2. Glosar ales

Androginia: nu este hermafroditism, adică prezenţa simultană a
caracteristicilor fizice ale ambelor sexe, dar conştiinţa prezenţei în
fiecare individ a elementelor masculine şi feminine. Este o stare
echilibrată de armonie interioară între animus şi anima. În New Age
această stare este produsul unei noi conştiinţe a acestui mod dublu
de a fi şi de a exista, caracteristic fiecărui bărbat şi fiecărei femei. Cu
cât se va răspândi mai mult, cu atât va contribui la transformarea
raporturilor interpersonale.

Antropozofia: doctrină filozofică răspândită la început de croatul

Rudolf Steiner (1861-1925), care a părăsit Societatea Teozofică după
ce i-a condus ramura germană din 1902 până în 1913. Este o
doctrină ezoterică ce vrea să iniţieze persoanele la o “cunoaştere
obiectivă” în sfera spirituală-divină. Steiner credea că acest lucru l-ar
fi ajutat să exploreze legile evoluţiei cosmosului şi a omenirii. Fiecare
fiinţă fizică are o fiinţă spirituală corespunzătoare. Viaţa
pământească este influenţată de energii astrale şi de esenţe

57
spirituale. Se afirmă că Akasha Chronicle (Cronica lui Akasha) este o
“memorie cosmică” accesibilă pentru cei iniţiaţi95.

Channeling: medium psihici susţin că acţionează ca nişte canale

de informaţii ce provin de la alte fiinţe, în general entităţi
dezincarnate care trăiesc la un nivel superior. Acest lucru leagă fiinţe
diferite cum sunt maeştri asceză, îngeri, divinităţi, entităţi colective,
spirite ale naturii şi Sinele Superior.

Conştiinţa planetară: viziune a lumii ce s-a dezvoltat în anii '80,

promovează fidelitatea mai curând faţă de comunitatea umană
decât de naţiuni, de triburi sau de grupuri sociale instituţionale. Se
poate considera moştenitorul mişcărilor din primii ani ai secolului XX
care promovau un guvern mondial. Conştiinţa unităţii omenirii se
adaptează bine ipotezei Gaia.

Cristale: se crede că vibrează la frecvenţe determinate. Deci

sunt utile pentru transformarea sinelui. Sunt folosite în diferite
terapii şi în meditaţie, în vizualizare, în “călătoriile astrale” sau ca
amulete. Privindu-le din afară, nu au o putere intrinsecă, ci sunt doar
frumoase.

Cristos: pentru New Age figura istorică a lui Isus nu este altceva
decât încarnarea unei idei sau a unei energii sau chiar a unui
ansamblu de vibraţii. Pentru Alice Bailey, este necesară o mare zi de
implorare, în care toţi credincioşii să creeze o aşa concentrare de
energie spirituală încât să facă loc unei noi reîncarnări, care să
reveleze în ce mod se pot mântui… Pentru multe persoane, Isus nu
este altul decât un maestru spiritual care, ca Budha, Moise şi
Mahomed, a fost pătruns de Cristosul cosmic. Cristosul cosmic este
cunoscut şi ca energie cristică la baza oricărei fiinţe şi a întregii
fiinţe. Indivizii trebuie să fie iniţiaţi treptat la conştiinţa acestei
caracteristici cristice pe care o au cu toţii. Pentru New Age, Cristos
reprezintă starea cea mai înaltă de perfecţiune a sinelui96.

Eneagramă: (din grecul ennea = nouă + gramma = semn)

numele se referă la o diagramă compusă dintr-un cerc cu nouă
puncte pe circumferinţa sa, legate în interiorul cercului de un
triunghi şi de o figură cu şase colţuri. La origine a fost folosită cu
scop divinizator, dar a devenit vestită ca simbol al unui sistem de
clasificare a personalităţilor care constă din nouă tipuri standard de
caracter. A devenit celebră după publicarea cărţii lui Helen Palmer
95 Cf. J. Badewien, “ Antroposofia ”, în H. Waldenfels (ed.) Nuovo
Dizionaario delle Religioni, Cinisello Balsamo (San Paolo) 1993, p. 41.
96 Cf. Raúl Berzosa Martinez, Nueva Era y Cristianismo, Madrid (BAC)
1995, p. 214.

58
The Enneagram97. Autoarea recunoaşte că este debitoare
gânditorului ezoteric rus G. I. Gurdjieff, psihologului chilian Claudio
Naranjo şi autorului Oscar Ichazo, fondator al Arica. Originea
Eneagramei rămâne învăluită în mister, însă unii susţin că derivă din
misticismul Sufi.

Ermetism: ansamblu de practici religioase şi speculaţii filozofice

legate de scrierile din Corpus Hermeticum şi de textele alexandrine
atribuite miticului Ermete Trismegisto. Când s-au răspândit pentru
prima dată în timpul Renaşterii, s-a crezut că ar putea să reveleze
doctrinele precreştine, însă studii ulterioare le-au fixat originea în
primul secol al erei creştine98. Ermetismul alexandrin este izvorul cel
mai mare al ezoterismului modern, cu care are în comun ecletismul,
refuzarea dualismului ontologic, afirmarea caracterului pozitiv şi
simbolic al universului, idea căderii şi a reluării succesive a omenirii.
Speculaţia ermetică a întărit crezul într-o veche tradiţie
fundamentală sau philosophia perennis comună tuturor tradiţiilor
religioase. Formele înalte şi ceremoniale ale magicului s-au dezvoltat
tocmai pornind de la ermetismul renascentist.

Ezoterism: (din grecul esoteros = interior), se referă în general

la un antic şi ascuns corp de cunoaştere accesibil numai pentru
grupuri de iniţiaţi, care se definesc păzitori ai adevărurilor ascunse
pentru cea mai mare parte a omenirii. Procesul de iniţiere îi duce pe
indivizi de la o cunoaştere a realităţii doar exterioară şi superficială
la un adevăr interior şi, în acelaşi timp, trezeşte conştiinţa lor la un
nivel mai profund. Persoanele sunt invitate să facă această
“călătorie interioară” pentru a descoperi “scânteia divină” înăuntrul
lor. Mântuirea, în acest context, coincide cu o descoperire a sinelui.

Expansiunea conştiinţei: dacă cosmosul este lanţul neîntrerupt

al fiinţei, toate nivelele de existenţă, mineral, vegetal, animal, uman,
cosmic şi divin, sunt interdependente. Fiinţele umane devin
conştiente de locul lor în această viziune holistică a realităţii globale
întinzând propria conştiinţă mult dincolo de limitele sale normale.
New Age oferă o varietate foarte mare de tehnici pentru a ajuta
persoanele să ajungă la un nivel superior de percepere a realităţii,
un mod pentru a depăşi separarea dintre subiecte şi obiecte în
procesul de cunoaştere, ajungând într-o fuziune totală a ceea ce
conştiinţa normală şi inferioară le consideră realităţi separate şi
distincte.
97 Helen Palmer, The Enneagram, New York (Harper-Row) 1989.
98 Cf. Susan Greenwood, “ Gender and Power in Magical Practices ”, în
Steven Sutcliffe şi Marion Bowman (eds.), Beyond New Age. Exploring
Alternative Spirituality, Edinburgh (Edinburgh University Press) 2000, p.
139.

59
 Evoluţie: în New Age există mult mai mult decât evoluţia fiinţelor
vii la forme superioare de viaţă. Modelul fizic este proiectat în
ambientul psihic aşa încât o forţă imanentă în fiinţele umane îi va
duce la forme de viaţă spirituală superioară. Fiinţele umane nu au
controlul deplin al acestei forţe, dar acţiunile lor bune sau rele pot să
accelereze sau să întârzie progresul lor. Toată creaţia, inclusiv
omenirea, se îndreaptă în mod inexorabil spre fuziunea cu divinul.
Reîncarnarea ocupă desigur un loc foarte important în această
viziune de progresivă evoluţie spirituală care începe cu naşterea şi
continuă după moarte99.

Feng-shui: este o formă de geomanţie, mai precis o metodă

chineză ocultă de descifrare a prezenţei ascunse a curentelor
pozitive sau negative în edificii sau în alte locuri pe baza cunoaşterii
forţelor terestre şi atmosferice. “Exact ca trupul uman sau cosmosul,
diferitele locuri sunt străbătute de influxuri a căror cumpănire
corectă este izvor de sănătate şi de viaţă”100.

Gândirea pozitivă: convingerea că indivizii au facultatea de a

schimba din punct de vedere fizic realitatea sau circumstanţele
externe modificând propria atitudine mintală, gândind în termeni
pozitivi şi constructivi. Uneori, este vorba de a deveni conştienţi de
credinţele menţinute la nivel inconştient care determină situaţia
noastră de viaţă. Gânditorii pozitivi se aşteaptă de la atitudinea lor
sănătate bună şi plinătate, adesea prosperitate şi chiar nemurire.

Gnoză: în general este o formă de cunoaştere ne-intelectuală, ci

vizionară sau mistică, gândită pentru a fi revelată şi capabilă să
unească fiinţa umană cu misterul divin. În primele secole ale
creştinismului, Părinţii Bisericii au combătut gnosticismul deoarece
se opunea credinţei. Unii văd renaşterea ideilor gnostice în marea
parte a gândirii New Age şi câţiva autori legaţi de ea citează
gnosticimul primar. Totuşi, marea emfază pusă de New Age pe
monism şi pe panteism sau panenteism încurajează folosirea
termenului neo-gnosticism pentru a deosebi gnoza din New Age de
gnosticismul antic.

Holism: concept cheie în “noua paradigmă”, care susţine că

oferă un cadru teoretic ce cuprinde întreaga viziune despre lume a
omului modern. În contrast cu experienţa unei fragmentări tot mai
mari în ştiinţă şi în viaţa zilnică, “integritatea” (wholeness) este
prezentată ca un concept metodologic şi ontologic central. Omenirea
99 Cf.documentul, citat mai sus, al Conferinţei Episcopale Argentiniene.
100 J.Gernet, în J.-P. Vernant et al., Divination et Rationalité, Paris (Seuil)
1974, p. 55.

60
este prezentă în univers ca parte a unui singur organism viu, o reţea
armonioasă de raporturi dinamice. Deosebirea clasică dintre subiect
şi obiect pentru care Carteziu şi Newton sunt criticaţi, este sfidată de
diferiţi oameni de ştiinţă care oferă o punte între ştiinţă şi religie.
Omenirea face parte dintr-o reţea universală (ecosistem, familie) de
natură şi lume şi trebuie să caute să fie în armonie cu fiecare
element al acestei autorităţi aproape transcendente. Atunci când se
înţelege care este propriul rol în natură, în cosmosul care este şi
divin, atunci se înţelege că “integritatea” şi “sfinţenia” sunt un
singur lucru. Articularea cea mai clară a conceptului de holism este
ipoteza “Gaia”101.

Iniţiere: în etnologia religioasă este călătoria cognitivă şi/sau

experienţială în timpul căreia individul este admis, fie singur fie ca
membru al unui grup, prin intermediul unor ritualuri deosebite, să
facă parte dintr-o comunitate religioasă, dintr-o societate secretă (de
exemplu Masoneria) sau dintr-o asociaţie de tip misterios (magică,
ezoterică-ocultă, teozofică, etc.).

Karma: (din rădăcina sanscrită Kri = acţiune, fapt), noţiune cheie

a hinduismului, a jainismului şi a budismului, însă cu o semnificaţie
schimbătoare. În antica perioadă vedică indica acţiunea rituală,
îndeosebi sacrificiul, prin intermediul căreia o persoana ajungea la
bucuria sau fericirea de dincolo. Când jainismul şi budismul şi-au
făcut apariţia (circa şase secole înainte de Cristos) Karma şi-a
pierdut semnificaţia mântuitoare: calea eliberării era cunoaşterea
Atman-ului sau “sinele”. În doctrina samsara, Karma a devenit ciclul
neîntrerupt al naşterii şi al morţii umane (hinduism) sau al renaşterii
(budism)102. În New Age, “legea Karma” este adesea considerată ca
echivalent moral al evoluţiei cosmice. Aşadar, Karma nu mai are
nimic în comun cu răul sau suferinţa, care sunt iluzii care trebuie
experimentate ca parte a unui “joc cosmic”, ci este legea universală
de cauză şi efect şi face parte din tendinţa universului
interdependent de a se îndrepta spre un echilibru moral103.

Marea Fraternitate Albă: Doamna Blavatsky susţinea că este

în contact cu mahatma sau maeştri, fiinţe elevate care constituie
împreună Marea Fraternitate Albă. Le-a considerat călăuze ale
evoluţiei rasei umane şi ale operei Societăţii Teozofice.

Misticism: misticismul din New Age se îndreaptă mai curând

spre sine decât să intre în comuniune cu Dumnezeu care este “total
101 Cf. Michael Fuss, op. cit., pp. 198-199.
102 Cf. Carlo Maccari, La “ New Age ” di fronte alla fede cristiana,
Leumann- Torino (LDC) 1994, p. 168.
103 Cf. Hanegraaff, op. cit., pp. 283-290.

61
altul”. Este fuziune cu universul, o anulare definitivă a individului în
unitatea întregului. Experimentarea Sinelui este experimentarea
divinului, aşa se priveşte înăuntrul sinelui pentru a descoperi
înţelepciune, creativitate şi putere autentice.

Monism: doctrină metafizică după care diferenţele dintre fiinţe

sunt iluzorii. Există o unică fiinţă universală din care face parte orice
lucru şi orice persoană. Dar fiind faptul că monismul din New Age
include idea că realitatea este în mod fundamental spirituală, este
vorba de o formă contemporană de panteism (uneori chiar un refuz
explicit al materialismului, îndeosebi al marxismului). Pretenţia sa de
a rezolva tot dualismul nu lasă loc unui Dumnezeu transcendent şi
deci orice lucru este Dumnezeu. O problemă ulterioară pentru
creştinism apare atunci când se ridică problema originii răului. C. G.
Jung a văzut răul ca “zona de umbră” a lui Dumnezeu care, însă,
pentru teismul clasic este numai bunătate.

Mişcarea Pontenţialului Uman: de la naşterea sa (Esalen,

California, anii '60) această mişcare a dezvoltat o reţea de grupuri
promotoare ale eliberării de o înnăscută capacitate creativă umană
prin auto-realizare. Pentru motive economice foarte banale, un
număr tot mai mare de societăţi utilizează în programele de formare
a gestiunii de întreprindere diferite tehnici de transformare
personală. Tehnologii Transpersonale, Mişcarea pentru Conştiinţa
Spirituală Interioară, Dezvoltarea Organizatoare şi Transformarea
Organizatoare, toate sunt prezentate ca ne-religioase, dar în
realitate cei care depind de societăţi se pot găsi supuşi unei
“spiritualităţi” străine, într-o situaţie care ridică probleme referitoare
la libertatea personală. Sunt clare legăturile dintre spiritualitatea
orientală şi psihoterapie, în timp ce psihologia lui Jung şi Mişcarea
Potenţialului Uman au exercitat o influenţă deosebită asupra
şamanismului şi asupra formelor “reconstruite” de păgânism cum
sunt Druidismul şi Wicca. În general, “creşterea personală” se poate
înţelege ca forma căpătată de “mântuirea religioasă” în mişcarea
New Age: eliberarea de suferinţa şi de slăbiciunea umană va fi
posibilă graţie dezvoltării potenţialului uman, rod al unui contact tot
mai mare cu divinitatea noastră interioară104.

Muzica New Age: este o industrie foarte înfloritoare. Această

muzică este adesea confecţionată ca instrument pentru a ajunge la
armonia cu sine sau cu lumea, şi o parte din ea este “celtică” sau
104 Pentru o scurtã expunere despre Mişcarea Potenţialului Uman, cf.
Elizabeth Puttick, “Personal Development: the Spiritualization and
Secularisation of the Human Potential Movement”, în Steve Sutcliffe and
Marion Bowman (eds.), Beyond New Age. Exploring Alternative Spirituality,
Edinburgh (Edinburgh University Press) 2000, pp. 201-219.

62
druidică. Unii compozitori din New Age susţin că muzica lor zideşte
punţi între conştient şi inconştient, însă probabil că acest lucru se
întâmplă atunci când, în afară de melodii, este repetarea ritmică şi
meditativă a unor fraze cheie. Asemenea altor elemente din
fenomenul New Age, o parte din această muzică are scopul de a
insera mai mult persoanele în Mişcare, dar în cea mai mare parte
este numai o chestiune comercială sau artistică.

Neopăgânism: titlul refuzat adesea de cei cărora le este atribuit,

se referă la un curent care funcţionează paralel cu New Age şi care
interacţionează cu el. Pe marele suvoi al reacţiei împotriva religiilor
tradiţionale, îndeosebi împotriva moştenirii iudeo-creştine din
Occident, mulţi au revizitat antice religii indigene, tradiţionale şi
păgâne. Orice ar fi fost înaintea creştinismului în timp, este
considerată mai aproape în mod autentic de spiritul ţării sau al
naţiunii o formă necontaminată de religie naturală în contact cu
forţele naturii, adesea matriarhale, magice sau şamane. Omenirea
va fi mai sănătoasă dacă se va întoarce la ciclul natural al
sărbătorilor (rustice) şi la o afirmare generală a vieţii. Unele religii
“neopăgâne” sunt reconstrucţii recente al căror raport autentic cu
formele originale este discutabil, mai ales atunci când sunt dominate
de elemente ideologice moderne ca ecologia, feminismul sau, în
unele cazuri, mituri de puritate rasială105.

New Thought: mişcare religioasă fondată în secolul XIX în

Statele Unite ale Americii. A avut origine din idealism şi a fost o
formă foarte răspândită a idealismului. Dumnezeu este total bun şi
răul este numai o iluzie. Realitatea fundamentală este mintea.
Deoarece fiecare cauzează cu propria minte evenimentele în propria
viaţă, este necesar să se asume responsabilitatea definitivă a
fiecărui aspect al propriei condiţii.

Ocultism: cunoaşterea ocultă (ascunsă) şi forţele ascunse ale

minţii şi ale naturii, care sunt la baza crezurilor şi a practicilor legate
de o presupusă “filozofie veşnică” secretă derivată din magie şi din
alchimia greacă antică, pe de o parte, şi din misticismul ebraic pe de
altă parte. Aceste elemente sunt ţinute ascunse de un cod secret
impus celor iniţiaţi adunaţi în grupuri sau societăţi care păzesc
această cunoaştere şi aceste tehnici. În secolul XIX, spiritismul şi
Societatea Teozofică au introdus forme noi de ocultism care, la
rândul lor, au influenţat diferitele curente din New Age.
105 Cu privire la acest ultim punct foarte delicat, a se vedea articolul lui
Eckhard Türk “Neonazismus” în Hans Gasper, Joachim Müller, Friederike
Valentin (eds.), Lexicon der Sekten, Sondergruppen und
Weltanschauungen. Fakten, Hintergründe, Klärungen, Friburgo-Basilea-
Vienna (Herder) 2000, p. 726.

63
 Panteism: (din grecul pan = tot şi theos = Dumnezeu) a crede în
faptul că totul este Dumnezeu sau, uneori, că totul este în
Dumnezeu şi că Dumnezeu este în toate (panenteism). Fiecare
element al universului este divin şi divinitate este prezentă în mod
egal în toate lucrurile. Această viziune nu lasă loc lui Dumnezeu ca
fiinţă deosebită aşa cum îl înţelege teismul clasic.

Parapsihologie: se ocupă de lucruri cum ar fi percepţia

extrasenzorială, telepatia, telecineza, vindecarea psihică şi
comunicarea cu spiritele prin intermediul acelui medium sau
channeling. În ciuda criticilor puternice ale oamenilor de ştiinţă,
parapsihologia s-a întărit tot mai mult şi s-a adaptat foarte bine la
idea, răspândită în unele ambiente New Age, că fiinţele umane au
abilităţi psihice extraordinare, însă adesea nu sunt dezvoltate.

Perioada Vărsătorului: fiecare perioadă astrologică de circa

2146 de ani îşi ia numele de la unul din semnele zodiacului, dar
“marile zile” trec în sens contrar, astfel actuala Perioadă a Peştilor se
termină şi în locul ei intră Perioada Vărsătorului. Fiecare perioadă are
propriile energii cosmice. Energia Peştilor a creat o eră de războaie şi
conflicte, dar cea a Vărsătorului va fi o eră de armonie, pace şi
unitate. Din acest punct de vedere, New Age acceptă inevitabilitatea
istorică. Conform unora, Perioada Berbecului a fost era religiei
ebraice, Perioada Peştilor este cea a creştinismului şi Perioada
Vărsătorului va fi cea a unei religii universale.

Psihologia Profundului: şcoală de psihologie întemeiată de C.

G. Jung, elev al lui Freud. Jung a recunoscut că religia şi chestiunile
spirituale erau importante pentru sănătatea şi integritatea
persoanei. Interpretarea viselor şi analiza arhetipurilor au fost
elementele cheie ale metodei sale. Arhetipurile sunt forme ce
aparţin structurii moştenite de la psihicul uman. Ele apar în motive
periodice sau imagini în vise, în fantezii, în mit şi în fabule.

Rebirthing: la începutul anilor '70, Leonard Orr a descris

“rebirthing” ca un proces prin care o persoană poate să identifice şi
să izoleze arii din conştiinţa sa care nu sunt rezolvate şi care sunt
izvor al problemelor actuale.

Reîncarnarea: în New Age este legată de conceptul de evoluţie

ascendentă până când se devine divini. Contrar religiilor indiene sau
ale celor derivate din ele, New Age vede reîncarnarea ca înaintare a
sufletului individual spre o stare mai perfectă. Ceea ce se
reîncarnează este imaterial sau spiritual, mai precis este conştiinţa,
aceea scânteie de energie prezentă în individul care participă la

64
energia cosmică sau “cristică”. Moartea nu este altceva decât o
trecere a sufletului de la un trup la un altul.

Roşia Cruce: sunt grupuri oculte occidentale care se ocupă de

alchimie, astrologie, teozofie şi interpretarea cabalistă a Scripturilor.
Asociaţia Roşia Cruce (Rosicrucian Fellowship) a contribuit la
întoarcerea astrologiei în secolul XX, iar Anticul şi Misticul Ordin
Rosae Crucis (AMORC) s-a bucurat cu succes de faima de a reuşi să
materializeze imagini mintale de sănătate, bogăţie şi fericire.

Spiritism: chiar dacă mereu s-a încercat să se contacteze

spiritele celor răposaţi, spiritismul din secolul XIX este unul din
curentele care se găsesc în New Age. S-a dezvoltat pe baza ideilor lui
Swedenborg şi ale lui Mesmer şi a devenit un nou tip de religie.
Doamna Blavatsky era o medium şi astfel spiritismul a avut o mare
influenţă asupra Societăţii Teozofice, chiar dacă s-a subliniat
contactul mai curând cu entităţi dintr-un trecut îndepărtat decât cu
persoane moarte de puţin timp. Allan Kardec a contribuit mult la
răspândirea spiritismului în religiile afro-braziliene. Şi în unele Noi
Mişcări Religioase japoneze există componente spiritiste.

Şamanism: practici şi crezuri legate de comunicarea cu spiritele

naturii şi cu cele ale morţilor prin intermediul posedării rituale (de
către spirite) a unui şaman care are rol de medium. A avut succes în
cercurile New Age deoarece subliniază armonia cu forţele naturii. Are
un rol şi imaginea romantică a religiilor indigene şi a intimităţii lor cu
Pământul şi cu natura.

Teozofie: termen vechi, care la origine indică un tip de

misticism. A fost legat de gnosticismul grec şi de neoplatonism, de
Meister Eckhart, de Nicola de Cusa şi de Jakob Boehme. O nouă
emfază a fost pusă pe acest termen de Societatea Teozofică, fondată
de Helena Petrovna Blavatsky şi alţii în anul 1875. Misticismul
teozofic tinde să fie monist, subliniind unitatea existenţială a
elementelor spirituale şi materiale din univers. Caută şi forţele
ascunse care permit interacţiunea dintre materie şi spirit, în aşa fel
încât în sfârşit mintea divină şi mintea umană să se întâlnească.
Teozofia oferă o răscumpărare mistică sau luminare.

Transcendentalism: mişcare din secolul XIX de scriitori şi

gânditori din New England, care împărtăşeau un ansamblu idealist
de credinţe în unitatea esenţială a creaţiei, în bunătatea înnăscută a
persoanei umane şi în superioritatea intuiţiei asupra logicii şi asupra
experienţei pentru revelarea adevărurilor cele profunde. Figura sa
relevantă este Ralph Waldo Emerson, care s-a îndepărtat de
creştinismul ortodox, a cunoscut unitarianismul şi în sfârşit a intrat

65
într-un nou misticism care integra idei luate din hinduism şi idei
americane populare cum sunt individualismul, responsabilitatea
personală şi necesitatea de a avea succes în viaţă.

Wicca: formă prescurtată a termenului englez “witchcraft”

(vrăjitorie), care denumeşte revenirea neo-păgână a unor elemente
de magie rituală. A fost folost pentru prima dată în Anglia în 1939 de
Gerald Gardner, care l-a scos din câteva texte academice, conform
cărora vrăjitoria europeană medievală era o antică religie naturală
persecutată de creştini. Numită “the Craft”, în anii '60 s-a răspândit
rapid în Statele Unite, unde a fost legată cu “spiritualitatea
femeilor”.

7.3. Locuri cheie ale New Age-ului

Esalen: comunitate fondată la Big Sur, în California, în anul 1962

de Michael Murphy şi de Richard Price, al cărui scop principal era
ajungerea la auto-realizarea fiinţei prin nudism, viziuni şi
medicamente naturale. A devenit unul din centrele cele mai
importante ale Mişcării Pontenţialului Uman şi a răspândit ideile
medicinii holiste în lumea educaţiei, a politicii şi a economiei. A
făcut-o prin cursuri de religii comparate, mitoligie, misticism,
meditaţie, psihoterapie, expansiunea conştiinţei, etc. Împreună cu
Findhorn este considerat loc de importanţă fundamentală pentru
dezvoltarea conştiinţei vărsătorului. Institutul sovietico-american de
la Esalen a colaborat cu funcţionari sovietici la Proiectul de
Promovare a Sănătăţii.

Findhorn: această comunitate agricolă holistă creată de Peter şi

Eileen Caddy a obţinut creşterea de plante enorme cu metode
neobişnuite… “Fondarea comunităţii din Findhorn în Scoţia în 1965 a
fost o piatră de hotar a mişcării care se defineşte New Age. De fapt,
Findhorn întrupa principalele sale idealuri de transformare. Căutarea
unei conştiinţe universale, scopul armoniei cu natura, idea unei lumi
transformate şi practica channeling, toate semne distinctive ale
Mişcării New Age, au fost prezente la Findhorn încă de la crearea sa.
Succesul acestei comunităţi a transformat-o într-un model şi/sau
izvor de inspiraţie pentru alte grupuri cum ar fi Alternatives la
Londra, Esalen la Big Sur, în California, şi Open Center and Omega
Institute din New York”106.

Muntele Adevăr: comunitate utopică aproape de Ascona, în

Elveţia. Încă de la sfârşitul secolului XIX a reprezentat un punct de

106 Cf. John Saliba, Christian Responses to the New Age Movement. A
Critical Assessment, Londra (Geoffrey Chapman) 1999, p. 1.

66
întâlnire pentru exponenţii europeni şi americani ai contra-culturii în
domeniile politicii, psihologiei, artei şi ecologiei. Conferinţele Eranos
s-au desfăşurat aici în fiecare an din 1933 încoace, reunind mai
luminători din New Age. Anuarele clarifică intenţia de a crea o religie
mondială integrată107. Este fascinant a răsfoi lista celor care s-au
reunit în cursul anilor la Muntele Adevăr.

8. RESURSE
8.1. Documente ale Magisteriului Bisericii catolice

Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat Episcopilor din Statele Unite din
Iowa, Kansas, Missouri şi Nebraska cu ocazia vizitei lor “Ad limina”,
28 mai 1993.

Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Scrisoare către Episcopii

Bisericii catolice cu privire la unele aspecte ale Meditaţiei Creştine
(Orationis Formas), Citt del Vaticano (Editrice Vaticana) 1989.

Comisia Teologică Internaţională, Some Current Questions

Concerning Eschatology, 1992, Nn. 9-10 (despre reîncarnare).

Comisia Teologică Internaţională, Some Questions on the Theology

of Redemption, 1995, I/29 şi II/35-36.

Comitetul pentru Cultură al Conferinţei Episcopale Argentiniene,

Frente a una Nueva Era. Desafio a la pastoral en el horizonte de la
Nueva Evangelizacion, 1993.

Comisia Teologică Irlandeză, A New Age of the Spirit? A Catholic

Response to the New Age Phenomenon, Dublin 1994.

Godfried Danneels, Au-del de la mort: réincarnation et

resurrection, Scrisoare pastorală, Paşte 1991.

Godfried Danneels, Christ or Aquarius? Scrisoare pastorală, Crăciun

1990 (Veritas, Dublin).

Carlo Maccari, “La ‘mistica cosmica' del New Age”, în: Religioni e
Sette nel Mondo 1996/2.

Carlo Maccari, La New Age di fronte alla fede cristiana, Torino (LDC)
1994.

107 Cf. Michael Fuss, op. cit., pp. 195-196.

67
Edward Anthony McCarthy, The New Age Movement, Instrucţiune
pastorală, 1992.

Paul Poupard, Felicit e fede cristiana, Casale Monferrato (Ed.

Piemme) 1992.

Joseph Ratzinger, La fede e la teologia ai nostri giorni, Guadalajara,

mai 1996, in: L'Osservatore Romano 27 octombrie 1996.

Norberto Rivera Carrera, Instruccion Pastoral sobre el New Age, 7

ianuarie 1996.

Christoph von Schönborn, Risurrezione e reincarnazione (traducere

italiană) Casale Monferrato (Piemme) 1990.
J. Francis Stafford, Il movimento “New Age”, in: L'Osservatore
Romano, 30 octombrie 1992.

Gruppo di Studio sui Nuovi Movimenti Religiosi (ed.), Citt del

Vaticano, Sects and New Religious Movements. An Anthology of
Texts From the Catholic Church, Washington (USCC) 1995.

8.2. Studii creştine

Raúl Berzosa Martinez, Nueva Era y Cristianismo. Entre el diálogo y

la ruptura, Madrid (BAC) 1995.

André Fortin, Les Galeries du Nouvel Age: un chrétien s'y promne,

Ottawa (Novalis) 1993.

Claude Labrecque, Une religion américaine. Pistes de discernement

chrétien sur les courants populaires du “Nouvel Age”, Montréal
(Médiaspaul) 1994.

The Methodist Faith and Order Committee, The New Age Movement
Report to Conference 1994.

Aidan Nichols, “The New Age Movement”, in The Month, martie

1992, pp. 84-89.

Alessandro Olivieri Pennesi, Il Cristo del New Age. Indagine critica,

Citt del Vaticano (Libreria Editrice Vaticana) 1999.

Gruppo di Studio Ecumenico “Neue Religiöse Bewegungen in der

Schweiz”, New Age – aus christlicher Sicht, Friburgo (Paulusverlag)
1987.

68
Mitch Pacwa s.j., Catholics and the New Age. How Good People are
being drawn into Jungian Psychology, the Enneagram and the New
Age of Aquarius, Ann Arbor MI (Servant) 1992.

John Saliba, Christian Responses to the New Age Movement. A

Critical Assessment, Londra (Chapman) 1999.

Josef Südbrack, SJ, Neue Religiosität – Herausforderung für die

Christen, Mainz (Matthias-Grünewald-Verlag) 1987 = La nuova
religiosit: una sfida per i cristiani, Brescia (Queriniana) 1988.

“Theologie für Laien” Secretariat, Faszination Esoterik, Zurigo

(Teologia pentru laici) 1996.

David Toolan, Facing West from California's Shores. A Jesuit's

Journey into New Age Consciousness, New York (Crossroad) 1987.

Juan Carlos Urrea Viera, “New Age”. Visión Histórico-Doctrinal y

Principales Desafíos, Santafé de Bogotá (CELAM) 1996.

Jean Vernette, “L'avventura spirituale dei figli dell'Acquario”, in

Religioni e Sette nel Mondo 1996/2.

Jean Vernette, Jésus dans la nouvelle religiosité, Parigi (Desclée)

1987.

Jean Vernette, Le New Age, Parigi (P.U.F.) 1992.

9. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

9.1. Câteva cărţi din New Age

William Bloom, The New Age. An Anthology of Essential Writings,

Londra (Rider) 1991.

Fritjof Capra, The Tao of Physics: An Exploration of the Parallels

between Modern Physics and Eastern Mysticism, Berkeley
(Shambhala) 1975.

Fritjof Capra, The Turning Point: Science, Society and the Rising
Culture, Toronto (Bantam) 1983.

Benjamin Creme, The Reappearance of Christ and the Masters of

Wisdom, Londra (Tara Press) 1979.

69
Marilyn Ferguson, The Aquarian Conspiracy. Personal and Social
Transformation in Our Time, Los Angeles (Tarcher) 1980.

Chris Griscom, Ecstasy is a New Frequency: Teachings of the Light

Institute, New York (Simon & Schuster) 1987.

Thomas Kuhn, The Structure of Scientific Revolutions, Chicago

(University of Chicago Press) 1970.

David Spangler, The New Age Vision, Forres (Findhorn Publications)

1980.

David Spangler, Revelation: The Birth of a New Age, San Francisco

(Rainbow Bridge) 1976.

David Spangler, Towards a Planetary Vision, Forres (Findhorn

Publications) 1977.

David Spangler, The New Age, Issaquah (The Morningtown Press)

1988.

David Spangler, The Rebirth of the Sacred, Londra (Gateway Books)

1988.

9.2. Opere istorice, descriptive e analitice

Christoph Bochinger, “New Age” und moderne Religion:

Religionswissenschaftliche Untersuchungen, Gütersloh (Kaiser) 1994.

Bernard Franck, Lexique du Nouvel-Age, Limoges (Droguet-Ardant)

1993.

Hans Gasper, Joachim Müller and Friederike Valentin, Lexikon der

Sekten, Sondergruppen und Weltanschauungen. Fakten,
Hintergründe, Klärungen, edizione aggiornata, Friburgo-Basilea-
Vienna (Herder) 2000. Vedi, inter alia, articolul “New Age” de
Christoph Schorsch, Karl R. Essmann and Medard Kehl, and
“Reinkarnation” by Reinhard Hümmel.

Manabu Haga and Robert J. Kisala (eds.), “The New Age in Japan”, in
Japanese Journal of Religious Studies, Autunno 1995, vol. 22, numeri
3 & 4.

70
Wouter Hanegraaff, New Age Religion and Western Culture.
Esotericism in the Mirror of Nature, Leiden-New York-Colonia (Brill)
1996. Această carte conţine o bibliografie bogată.

Paul Heelas, The New Age Movement. The Celebration of the Self
and the Sacralization of Modernity, Oxford (Blackwell) 1996.

Massimo Introvigne, New Age & Next Age, Casale Monferrato

(Piemme) 2000.

Michel Lacroix, L'Ideologia della New Age, Milano (Il Saggiatore)

1998.

J. Gordon Melton, New Age Encyclopedia, Detroit (Gale Research Inc)

1990.

Elliot Miller, A Crash Course in the New Age, Eastbourne (Monarch)

1989.

Georges Minois, Histoire de l'athéisme, Parigi (Fayard) 1998.

Arild Romarheim, The Aquarian Christ. Jesus Christ as Portrayed by

New Religious Movements, Hong Kong (Good Tiding) 1992.

Hans-Jürgen Ruppert, Durchbruch zur Innenwelt. Spirituelle Impulse

aus New Age und Esoterik in kritischer Beleuchtung, Stoccarda (Quell
Verlag) 1988.

Edwin Schur, The Awareness Trap. Self-Absorption instead of Social

Change, New York (McGraw Hill) 1977.

Rodney Stark and William Sims Bainbridge, The Future of Religion.

Secularisation, Revival and Cult Formation, Berkeley (University of
California Press) 1985.

Steven Sutcliffe and Marion Bowman (eds.), Beyond the New Age.
Exploring Alternative Spirituality, Edinburgo (Edinburgh University
Press), 2000.

Charles Taylor, Sources of the Self. The Making of the Modern

Identity, Cambridge (Cambridge University Press) 1989.

Charles Taylor, The Ethics of Authenticity, Londra (Harvard

University Press) 1991.

71
Ednio Valle s.v.d., “Psicologia e energias da mente: teorias
alternativas”, in A Igreja Católica diante do pluralismo religioso do
Brasil (III). Estudos da CNBB n. 71, San Paolo (paulus) 1994.

World Commission on Culture and Development, Our Creative

Diversity. Report of the World Commission on Culture and
Development, Parigi (UNESCO) 1995.

M. York, “The New Age Movement in Great Britain”, in Syzygy.

Journal of Alternative Religion and Culture, 1:2-3 (1992) Stanford CA.

72