Sunteți pe pagina 1din 1

Smaranda, mama lui Nica, este o femeie blanda, harnica si iubitoare.

Ea se
inscrie in imaginea traditionala a femeii din mediul rural: creste o droaie de
copii si se ocupa de toate treburile gospodariei.

Smaranda apare ca un personaj cu aura de basm, o fiinta cu puteri


miraculoase, care stie sa faca multe si mari minunatii: alunga nourii cei negri
de pe deasupra satului si abatea grindina in alte parti, inji-gand toporul in
pamant, afara, dinaintea usii; inchega apa numai cu doua picioare de vaca,
de se incrucea lumea de mirare".

Cel mai apropiat de sufletul ei ramane Nica, primul nascut, asupra caruia
revarsa o imensa dragoste materna. Cand copilul se lovea, Smaranda batea
pamantul, peretele sau lemnul care pricinuise durerea copilului si suferinta i
se alina.

Smaranda este totodata o femeie superstitioasa, bisericoasa si cicalitoare cu


sotul ei. Nu de putine ori ea ii reproseaza acestuia ca este prea bland cu
copiii, ca ii rasfata peste masura.

Convinsa de binefacerile invataturii, ea nu se lasa pana nu-1 trimite pe Nica


la scoala, in ciuda opozitiei indarjite a lui Stefan a Petrei. Era in stare sa
toarca-njur-ca si sa invat mai depar te".

Cu toate treburile gospodaresti pe care le avea, ea isi gasea timp sa-i fie lui
Nica sprijin la invatatura, bucuran-du-se cand vedea ca il trage inima la carte.

Smaranda stia sa fie si aspra, atunci cand copiii se luau la harjoa-na,


potolindu-i numai dupa ce le facea cate-un surub - doua prin cap" si le dadea
cateva tapan-gele la spinare".

Sufletul scriitorului se induioseaza la amintirea chipului ei luminos: () bratele


ei m-au leganat () Si sange din sangele ei si carne din carnea ei am
imprumutat, si a vorbi de la dansa am invatat"

Evocand imaginea Smarandei, Ion Creanga a dat literaturii romane unul


dintre cele mai frumoase portrete inchinate vreodata mamei.