Ea se
inscrie in imaginea traditionala a femeii din mediul rural: creste o droaie de
copii si se ocupa de toate treburile gospodariei.
Cel mai apropiat de sufletul ei ramane Nica, primul nascut, asupra caruia
revarsa o imensa dragoste materna. Cand copilul se lovea, Smaranda batea
pamantul, peretele sau lemnul care pricinuise durerea copilului si suferinta i
se alina.
Cu toate treburile gospodaresti pe care le avea, ea isi gasea timp sa-i fie lui
Nica sprijin la invatatura, bucuran-du-se cand vedea ca il trage inima la carte.