Smaranda, mama lui Nica, este o femeie blanda, harnica si iubitoare.

Ea se inscrie in
imaginea traditionala a femeii din mediul rural: creste o droaie de copii si se ocupa de
toate treburile gospodariei.

Smaranda apare ca un personaj cu aura de basm, o fiinta cu puteri miraculoase, care

stie sa faca multe si mari minunatii: alunga nourii cei negri de pe deasupra satului si
abatea grindina in alte parti, inji-gand toporul in pamant, afara, dinaintea usii; inchega
apa numai cu doua picioare de vaca, de se incrucea lumea de mirare".

Cel mai apropiat de sufletul ei ramane Nica, primul nascut, asupra caruia revarsa o
imensa dragoste materna. Cand copilul se lovea, Smaranda batea pamantul, peretele
sau lemnul care pricinuise durerea copilului si suferinta i se alina.

Smaranda este totodata o femeie superstitioasa, bisericoasa si cicalitoare cu sotul ei. Nu

de putine ori ea ii reproseaza acestuia ca este prea bland cu copiii, ca ii rasfata peste
masura.

Convinsa de binefacerile invataturii, ea nu se lasa pana nu-1 trimite pe Nica la scoala, in

ciuda opozitiei indarjite a lui Stefan a Petrei. Era in stare sa toarca-njur-ca si sa invat
mai depar te".

Cu toate treburile gospodaresti pe care le avea, ea isi gasea timp sa-i fie lui Nica sprijin
la invatatura, bucuran-du-se cand vedea ca il trage inima la carte.

Smaranda stia sa fie si aspra, atunci cand copiii se luau la harjoa-na, potolindu-i numai
dupa ce le facea cate-un surub - doua prin cap" si le dadea cateva tapan-gele la
spinare".

Sufletul scriitorului se induioseaza la amintirea chipului ei luminos: () bratele ei m-au

leganat () Si sange din sangele ei si carne din carnea ei am imprumutat, si a vorbi de la
dansa am invatat"

Evocand imaginea Smarandei, Ion Creanga a dat literaturii romane unul dintre cele mai
frumoase portrete inchinate vreodata mamei.