Sunteți pe pagina 1din 9

Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice

2.2.3. Obiectul raportului juridic civil. Noţiune


Fiind un raport social, raportul juridic de drept civil se referă la activitatea
oamenilor. De aceea, obiectul lui va consta întotdeauna în anumite acţiuni ale
acestora sau în abţinerea de a săvârşi anumite acţiuni, deci într-o conduită
anume.
Prin urmare, obiectul raportului juridic civil îl constituie acţiunea sau
inacţiunea pe care subiectul activ o pretinde şi pe care subiectul pasiv trebuie
să o îndeplinească.
Obiectul nu trebuie confundat cu conţinutul raportului juridic. Prin conţinut se
Reţine înţeleg drepturile şi obligaţiile părţilor, adică posibilitatea juridică de a
diferenţa! întreprinde anumite acţiuni, în timp ce prin obiect se înţeleg însăşi acţiunile pe
care subiectul activ le poate pretinde şi subiectul pasiv trebuie să le
îndeplinească1.
Acţiunea sau inacţiunea care constituie obiectul raportului juridic civil se referă
de foarte multe ori la bunuri (obiect material)2. În aceste cazuri, acţiunile
titularilor de drepturi reale şi în special acţiunile proprietarului, se confundă în
aşa măsură cu lucrul la care se referă, încât lucrul apare ca fiind obiectul
raportului juridic. Dar aceasta nu este decât o aparenţă pentru că obiectul
raportului juridic este întotdeauna acţiunea sau inacţiunea la care este
îndreptăţit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv.
Bunurile nu sunt decât obiecte materiale exterioare raportului juridic la care se
referă raportul juridic (obiecte juridice derivate), ele neputând fi considerate un
element al raportului juridic civil. Ele nici nu apar în toate raporturile juridice
civile, ci doar în unele raporturi patrimoniale.
Bunurile şi clasificarea lor
În legislaţia civilă, deşi există numeroase texte care folosesc termenul de „bun”
sau „lucru”, nu găsim o definiţie a bunului.
Literatura juridică a fost cea care a arătat că prin lucru se înţelege tot ce se află
în natură, fiind perceptibil prin simţurile noastre. Pentru ca un lucru să devină
bun în sens juridic, trebuie să fie util omului, să aibă valoare economică şi să
fie susceptibil de apropriere (însuşire) sub forma unor drepturi ce intră în
compunerea unui patrimoniu, fie al unei persoane fizice, fie al unei persoane
juridice3.
Putem defini astfel bunul ca fiind acea valoare economică ce este utilă pentru
satisfacerea nevoilor materiale ori spirituale ale omului şi este susceptibilă de
apropriere sub forma dreptului patrimonial. (Turianu, 2005, p. 78)
Bunurile pot fi clasificate după următoarele criterii:

1
De exemplu, la raporturile juridice de vânzare-cumpărare, obligaţia vânzătorului de a preda bunul vândut şi dreptul
cumpărătorului de a pretinde predarea bunului intră în noţiunea de conţinut al raportului juridic de vânzare cumpărare, în
timp ce acţiunea efectivă de predare şi, respectiv, de primire a bunului vândut fac parte din noţiunea de obiect al aceluiaşi
raport juridic (D. Lupulescu, ed. cit., p. 61).
2
Astfel, proprietarul îşi îndreaptă acţiunea sa de posesiune, folosinţă şi dispoziţie asupra unui lucru. Tot astfel, titularii de alte
drepturi reale îşi îndreaptă acţiunile corespunzătoare drepturilor lor asupra unor lucruri
3
Aşa se explică de ce unele lucruri care sunt nu numai utile omului, dar chiar indispensabile vieţii cum ar fi aerul, apa
mărilor, căldura şi lumina soarelui nu sunt bunuri în sens juridic, deoarece ele nu sunt susceptibile de apropriere (însuşire)
sub formă de drepturi patrimoniale care să aparţină unor persoane fizice sau juridice (Dumitru Lupulescu, op. cit., p. 62).
Drept civil. Partea generală 42
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice

1) În funcţie de natura lor şi de calificarea dată de lege, bunurile se împart în


bunuri imobile (nemişcătoare) şi bunuri mobile (mişcătoare);
2) În raport de regimul juridic al circulaţiei lor bunurile se împart în bunuri care
se află în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil;
3) După cum au o întrebuinţare independentă sau sunt utile numai prin
intermediul altor bunuri de care sunt strâns legate, deosebim bunuri principale
şi bunuri accesorii;
4) După cum pot fi sau nu împărţite fără să-şi schimbe destinaţia, distingem
bunuri divizibile şi bunuri indivizibile;
5) După cum sunt ori nu producătoare de fructe, bunurile se clasifică în bunuri
frugifere şi bunuri nefrugifere;
6) După modul cum sunt determinate, bunurile se clasifică în bunuri individual
determinate (res certa) şi bunuri determinate generic (res genera);
7) După cum pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligaţii,
deosebim bunuri fungibile şi bunuri nefungibile;
8) După cum întrebuinţarea lor implică ori nu consumarea sau înstrăinarea lor,
bunurile se împart în bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile;
9) După modul cum sunt percepute, bunurile se împart în bunuri corporale şi
bunuri incorporale;
10) După cum sunt sau nu supuse urmăririi şi executării silite, distingem bunuri
sesizabile şi bunuri insesizabile.
În funcţie de criteriile menţionate, în cele ce urmează vor fi înfăţişate noţiunea
şi caracterele specifice fiecărei categorii de bunuri în parte (Lupulescu, 2000, p.
65)
1) Bunuri imobile (nemişcătoare) şi bunuri mobile (mişcătoare)
Bunurile imobile sunt acele bunuri care au o aşezare fixă şi stabilă şi nu pot fi
mişcate dintr-un loc în altul. Bunurile mobile sunt acele bunuri care se pot muta
dintr-un loc în altul fie prin energie proprie, fie cu ajutorul unei energii străine1.
Bunurile imobile se clasifică în: a) imobile prin natura lor; b) imobile prin
destinaţie; c) imobile prin obiectul la care se aplică.
a) Sunt bunuri imobile prin natura lor: pământul şi toate bunurile care, în mod
natural sau artificial sunt încorporate pământului, cum sunt clădirile,
construcţiile, fabricile, conductele de apă, gaz sau electricitate, recoltele prinse
de rădăcini etc. (art. 463-465 C. civ.).
b) Sunt bunuri imobile prin destinaţie: bunurile mişcătoare prin natura lor,
aşezate în mod perpetuu asupra unui imobil (de exemplu, obiectele de
ornamentaţie) sau destinate serviciului ori exploatării unui imobil (de exemplu
maşinile, aparatele ori camioanele afectate unei exploatări industriale, uneltele
de arat, animalele întrebuinţate la munca câmpului etc.), care, deşi mobile prin
natura lor, sunt totuşi considerate ca bunuri imobile prin destinaţie.
1
În legătură cu această definiţie în art. 473 C. civ. se prevede că „Sunt mobile prin natura lor corpurile care se pot
transporta de la un loc la altul, atât cele care se mişcă de la sine precum sunt animale, precum şi cele care nu se pot
strămuta din loc în loc decât printr-o putere străină precum sunt lucrurile neînsufleţite”.
Drept civil. Partea generală 43
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice

Pentru ca un bun mobil să poată deveni imobil prin destinaţie este necesară
întrunirea următoarelor două condiţii:
- atât bunul mobil, cât şi cel imobil trebuie să se afle în proprietatea aceleiaşi
persoane;
- între cele două bunuri să existe un raport de accesorietate, adică bunul mobil
să fie afectat exploatării bunului imobil (art. 468-470 C. civ.).1.
c) Sunt bunuri imobile prin obiectul la care se aplică drepturile reale asupra
imobilelor, creanţele imobiliare şi acţiunile în justiţie privitoare la imobile care,
deşi sunt drepturi şi nu bunuri, sunt totuşi considerate ca bunuri imobile prin
obiectul la care se aplică (art. 471 C. civ.).
Bunurile mobile, la rândul lor, se împart în trei categorii şi anume: a) mobile
prin natura lor; mobile prin determinarea legii; c) mobile prin anticipaţie.
a) Bunuri mobile prin natura lor se pot strămuta din loc în loc (art. 473 C. civ.).
Sunt bunuri mobile prin natura lor cele care se mişcă de la sine prin putere
proprie, precum şi cele care pot fi mişcate dintr-un loc în altul printr-o forţă
externă.
b) Bunuri mobile prin determinarea legii sunt de exemplu, drepturile reale
asupra mobilelor, drepturile de creanţă asupra bunurilor mobile, precum şi
acţiunile în justiţie privitoare la mobile (art. 474 C. civ.).
c) Bunuri mobile prin anticipaţie. Fac parte din această categorie bunuri
imobile prin natura lor, dar pe care părţile prin contract le consideră ca fiind
bunuri mobile. De exemplu, acele imobile care prin aderenţa lor la pământ sunt
considerate într-un contract, în mod anticipat, ca mobile, calitate pe care nu o
vor avea decât în viitor, în care caz, pentru contractanţii respectivi, ele sunt
mobile prin anticipaţie2.

Sarcina de lucru 5
Prezintă pentru următoarele bunuri apartenenţa la categoria bunurilor
imobile sau mobile: tapetul lipit pe perete, telefonul mobil personal,
fructele neculese, rola de tapet în valoare de 30 Ron, apartamentul
bunicilor, depozit bancar, merele din depozitul unui aprozar, uneltele
unei societăți comerciale agricole, autoturismul personal.

1
Acest raport se stabileşte fie printr-o legătură materială, ca de exemplu ţevile, fie printr-o legătură intelectuală, cum ar fi
inventarul agricol.
2
Potrivit dispoziţiilor art. 465 C. civ., recoltele prinse în rădăcini şi fructele neculese încă sunt imobile prin natura lor. Dar de
„îndată ce recoltele se vor tăia şi fructele se vor culege, sunt mobile”. La aceste prevederi legale, în art. 466 C. civ. se
adaugă faptul că “arborii ce se taie devin mobile”.
Drept civil. Partea generală 44
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice

2) Bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil


Sunt bunuri aflate în circuitul civil acele bunuri care pot face obiectul actelor
juridice, în alţi termeni, bunurile care pot fi dobândite ori înstrăinate prin acte
juridice.
Sunt scoase din circuitul civil acele bunuri care nu pot forma obiectul actului
juridic civil. Aceste bunuri sunt inalienabile1.
Importanţa juridică a acestei clasificări se manifestă în planul valabilităţii
prevederilor legale. Astfel, nerespectarea prevederilor legale care supun unor
condiţii actele juridice privitoare la anumite bunuri atrage, pe lângă nulitatea
respectivelor acte şi răspunderea administrativă sau penală.
3) Bunuri principale şi bunuri accesorii
Bunurile ce servesc la folosirea altor bunuri se numesc bunuri accesorii, iar
cele pe care le servesc se numesc bunuri principale. Sunt astfel, bunuri
accesorii: cutiile pentru instrumentele muzicale, cheile pentru lacăte, pompa şi
cheile pentru bicicletă, lopeţile pentru o barcă, beţele de sprijin pentru schi etc.
Această clasificare prezintă interes în dreptul civil deoarece bunul accesoriu
urmează soarta juridică a bunului principal, dacă nu reiese altfel din lege sau
din convenţia părţilor2.
4) Bunuri divizibile şi bunuri indivizibile
Sunt divizibile acele bunuri care se pot divide în mai multe părţi, fără ca prin
aceasta să se schimbe destinaţia lor economică. De exemplu, o bucată de stofă
care se poate împărţi în mai multe cupoane.
Dimpotrivă, bunurile care, prin împărţirea lor în mai multe părţi, îşi pierd
destinaţia lor economică anterioară sunt bunuri indivizibile. De exemplu, o
maşină, o haină etc.
Această clasificare prezintă interes juridic în cazul împărţirii bunurilor comune
între mai mulţi coproprietari. Bunurile indivizibile vor fi atribuite în întregul
lor unui coproprietar, iar ceilalţi vor primi în schimb alte bunuri de valoare
egală sau compensaţii în bani.
5) Bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere
Bunurile frugifere sunt acelea care dau naştere în mod periodic altor produse
(fructe), fără a se consuma substanţa lor.
Bunurile nefrugifere sunt acelea care nu pot crea alte produse fără consumarea
substanţei lor.
Codul civil distinge trei categorii de fructe: naturale, industriale şi civile.
Fructele naturale sunt produsul naturii, fără intervenţia muncii omului. Sunt
astfel de bunuri fructele de pădure3. Fructele industriale sunt acelea care se
1
Un asemenea bun este teritoriul României precum şi bunurile enumerate de art. 136 alin. 3 din Constituţie care nu pot fi
decât obiect al proprietăţii publice: bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic
valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice etc.
2
Astfel, vânzarea unui instrument muzical implică obligaţia vânzătorului de a preda cumpărătorului şi cutia care este bun
accesoriu, dacă părţile nu au convenit altfel.
3
Potrivit art. 522 teza I C. civ., „fructele naturale sunt acelea ce pământul produce de la sine; producţia şi prăsila (sporul
animalelor) sunt asemenea fructe naturale”.
Drept civil. Partea generală 45