Eseul

Eseul este tipul de text situat la graniţa dintre literatură şi filozofie: reprezintă o lucrare in
care este tratată o temă literară, filozofică, istorică etc.
Termenul eseu provine din lb.Franceză însemnând încercare, tentativă.
A fost utilizat pentru prima dată in 1580 de către eseistul francez Michel de Montagne.
Eseul propune o viziune subiectivă a unui scriitor care încearcă să-şi impună şi să câştige
adepţi în legătură cu o părere personală. Eseistul nu enunţă adevăruri general valabile, ci
ridică probleme pentru care propune soluţii, fără a încerca să le transforme in realităţi.
Primul eseist român a fost Alexandru Odobescu cu eseul „Pseudo Kineghititos ”(„Fals tratat
de vânătoare”).
Alţi eseişti români :Mircea Eliade, Lucian Blaga, Emil Cioran, G.Călinescu, Paul
Zaripopol, Eugen Lochinescu.
În perioada contemporană :Alexandru Paleogol, Horia Roman Papavievi, Gabriel Luceanu,
Nicolae Manolescu.

Textul Argumentativ

Textul argumentativ are drept scop demonstrarea unui punct de vedere personal şi
convingerea unui număr cât mai mare de cititori in privinţa validităţii acestui punct de vedere.
Structura :
I.Ipoteza pe care o mai numesc teză sau premisa-ideea centrală a textului ce urmează a fi
demonstrată : "Consider că...." ; "Dupa părerea mea...." ;"Din punctul meu de vedere....".
II.Argumentele : 1. să le emit ;
2. să susţin argumentele.
Ierarhizare :-în primul/al doilea rând ; pe de o parte/pe de alta parte, cel mai important
argument,dar nu în ultimul rând.
-deoarece, pentru că, astfel încăt, căci, precum, prin urmare, în consecinţă.
III.Concluzie : reluarea nuanţată a ipotezei-în concluzie, deci, in consecinţă, aşadar.
Mijloace de persuasiune :
-folosirea exemplelor, proverbelor, zicătorilor, maxime, citarea unor personalităţi,
întrebarea/invocaţia retorică, adresarea directă.

Monologul

Monologul reprezintă vorbirea neîntreruptă a cuiva,vorbire care nu cere în mod obligatoriu

prezenţa unui receptor prezent sau precizat.
Forme ale monologului:
1.Descrierea orală-discurs descriptiv(funcţia referenţială);
2.Argumentarea orală-discurs argumentativ(funcţia conativă);
3.Povestire orală-discurs narativ;
 Monologul , ca formă de comunicare devine mod de expunere în texte epice, dramatice.
Pentru a se realiza comunicare eficientă, monologul trebuie adecvat la situaţia de comunicare,
ţinând seama de auditoriu, de context.
Limbajul să ţină seama de : vârsta auditorului, numărul de persoane, relaţia existentă între
vorbitor şi receptor ; trebuie respectate normele limbii. Comunicarea verbală trebuie să fie
completată de vorbire paraverbală şi de comunicarea nonverbală(gestică,mimică).

Interviul

Trăsături :
1.Text nonficţional- se conturează imaginea unor persoane şi nu personaje :
-întâmplări reale, caracter real(referent din realitate) ;
-sunt căutate adevăruri istorice.
2.Scopul textului:-informativ
-delectabil→rezultat al viziunii subiective(dat de prezenţa implicării
afective), a persoanei intervievate.
3.Se realizează pe baza unui dialog.
„Reguli” pentru a fi un bun reporter :
1.Documentarea minuţioasă asupra persoanei care urmează să fie intervievată.
2.Stabilirea unei teme şi a unui subiect.
3.Reporterul nu trebuie sa se evidenţieze pe sine,ci pe acela care este intervievat.
4.Reporterul trebuie să evite intrebările care conţin deja răspunsul sau pe acelea care permit
răspunsul DA/NU.
5.Adecvarea la situaţia de comunicare.
 TIPURI DE TEXTE

I.Ficţionale şi artistice
~Trăsături :
1. caracter imaginar ;
2. forma expresivă căutată de organizarea enunţului ;
3. expresivitate voluntară, stil artistic, solemn ;
4. caută un adevăr poetic general ;
5. pune in mişcare personaje şi nu persoane ;
6. specii – literatura beletristică .

II.Nonficţionale
~Trăsături :
1. caracter real ;
2. forme funcţionale de organizare a enunţului ;
3. expresivitatea tinde spre zero sau este involuntară,ilustrând,de regulă,stilul
comun,ficţional ;
4. prezintă persoane şi nu personaje ;
5. specii : eseul,instrucţiunile,legea,itinerariul,jurnalul,anecdota,memoriile,scrisoarea,
memorialistica.

III.De graniţă
~Trăsături :
1. caracter real ;
2. forma de organizare funcţională ,căutată ;
3. expresivitate voluntară ;
4. caută un adevăr particular care tinde spre general ;
5. prezintă persoane care tind sa devină personaje ;
6. specii : jurnal,anecdota,memorii,memorialistica,scrisoarea,eseul .

TIPURI DE TEXTE :-descriptiv ;

-narativ ;
-informativ ;
-argumentativ .
 TEXTUL DESCRIPTIV

 crează impresia de static ; este organizat spaţial,prin atribute şi specificări ;

 prezintă trăsături ale unor obiacte,fenomene,persoane,intr-o ordine şi într-un limbaj
specific domeniului căruia îi aparţine aspectul infăţişat ;
 descrierea poate fi făcută oral sau scris ;
 poate apărea in texte literare (tabloul literar,portretul,panorama,natura moartă), dar şi în
texte nonliterare (fragmente din cărţi/articole de geografie,istorie,fizică,fişa
tehnică,catalogul de produse,anunţul,portretul de presă,descrierea ştiinţifică ) ;
 tipare de structurare : ~planuri fundamentale ;
~planuri spaţiale ;
~planuri temporale ;
~planuri comparative .
 din punct de vedere lingvistic se remarcă frecvenţa grupului nominal (subst. si
determinanţii săi),câmpuri lexico-semantice,atributul/atributiva pentru obiecte statice,
complementul/completiva de mod pentru obiecte dinamice ;
 din punct de vedere stilistic apar serii de enumeraţii,epitete,comparaţii ;iar in textele
literare apar şi metafora,antiteza,ironia.

Elementele unei descrieri :

-„obiectul descris ” ;
-modalitatea-panoramică,focalizată,ascendenţa,descendenţa ;
-perspectiva privitorului şi mărcile subiectivităţii (în funcţie de criteriul literar/nonliterar) ;
-particularităţi de limbaj ;
-funcţiile descrierii ;
-imaginile artistice dominante,figuri de stil (in descrierea literară).
In literatura artistică,descrierea poate fi plasata oriunde in text şi are diferite roluri :
-crearea atmosferei,prezentarea mediului,a timpului şi spaţiului, sau a personajelor ;
-poate apărea descrierea de tip portret ;
-descrierea explicativă ;
-pauza descriptivă ;
-in finalul unei naraţiuni evidentiază semnificaţia deznodământului sau realizează
simetria/circularitatea epicului.

Desosebirea majoră între descrierea ştiinţifică şi cea literară :

-în descrierea ştiinţifică se urmăreşte exactitatea prezentării obiectului/fiinţei-obiectivitatea ;
-în descrierea literară ,imaginea reală este filtrată prin sensibiliatea scriitorului-
subiectivitatea.
 TEXTUL INFORMATIV

Constituie un enunţ neutru,in care cuvintele sunt utilizate mai ales cu valoare
denotativă.Din acest motiv funcţia emotivă este slab reprezentată.Când există expresivitate ,
aceasta este , de obicei , involuntară.
Funcţia dominantă este cea referenţială (informativă) pe lăngă care pot apărea :f. conativă,
fatică (prin care se asigură menţinerea contactului între E şi R ) ,emotivă (destul de rar).
Texte cu caracter informativ :
-legi,ordonate,decrete ;
-anunţuri,ştiri,reclame (f. referenţială este insoţită de cea conativă).
Limbajul este denotativ ;lipsesc figurile de stil ;cuvintele sunt folosite cu sens propriu/de
bază.
 Componentele şi funcţiile actului de comunicare

Schema comunicării (Roman Jakobson) :

Context(Referent)
-F.Referenţială-(Denotativă)
Mesaj
-F.Poetică(Estetică)-
Emiţător Destinatar
-F.Emotivă- -F.Conativă-
(expresivă) (persuasivă)
Contact
-F.Fatică-
Cod
-F.Metalingvistică-

Funcţiile Limbajului
1.Funcţia referenţială(denotativă/referenţială)-este orientată spre referentul mesajului;este
specifică enunţurilor neutre-informative.

2.Funcţia emotivă(expresivă/interjectională)-este centrată asupra emiţătorului şi are ca scop

exprimarea atitudinii vorbitorului faţă de conţinutul enunţului.Enunţurile sunt caracterizate
de :
-prezenţa interjectiilor ;
-participarea afectivă a vorbitorului la enunţ ;
-persoana I la pronume şi verbe ;
-intonaţia interogativ-exclamativă ;
-lungirea emfatică a sunetelor.

3.Funcţia conativă (persuasivă/retorică) orientează enunţul către destinatar (receptor).

Enunţurile sunt caracterizate de :
-persoana a II-a la pronume şi verb ;
-vocativ la substantiv ,imperativ la verb ;
-intonaţia exclamativ-interogativă.

4.Funcţia fatică-asigură menţinerea contactului dintre E şi R.Enunţurile conţin fraze care

atrag atenţia destinatarului sau confirmă faptul că el rămâne in continuare atent.

5.Funcţia metalingvistică-enunţuri care transmit informaţii despre un anumit cod, devenit el

însuşi obiect de descriere.Metalimbajul sau limbaj despre limbaj :
Ex :„Dar” este o conjucţie însa „dar” este şi substantiv însemnând cadou.
 Explicaţiile pot privi argourile, limbajul copiilor, corectitudinea unor forme gramaticale,
decodificarea unui alt cod.

6.Funcţia poetică(estetică/literară)-este funcţia predominantă a artei verbale şi e centrată

asupra mesajului.Nu apare izolată in text.
Ex :-poezia epică(enunuţuri preponderent expozitive,formula la persoana aIII- a apare funcţia
poetică dar o implică şi pe cea referenţială) ;
-poezia lirică(enunţuri la persoana I- funcţia poetică este insoţită de funcţia emotivă) ;
-poezia liric-adresativă/retorică-enunţuri la persoana aIII-a-funcţia poetică o implică şi
pe cea conativă.

TEXTUL ARGUMENTATIV
 ARGUMENTAREA-mijloc prin care se susţine/se demonstrează un punct de vedere la
o anumită temă.
Scopul comunicării este de a convinge/de a persuada interlocutorul(cititorul , in cazul
textului scris),privitor la valabilitatea opiniei exprimate.
Funcţia predominantă a limbajului unui text argumentativ este cea conativă
(persuasivă/retorică). Implica şi funcţia emotivă (expresiv-interjecţională) pusă in evidenţa
prin exprimarea atitudinii vorbitorului faţă de opinia emisă.
Strucutra textului argumentativ:
1-Enunţarea ipotezei(teza)-ideea susţinută/apărată de autor in textul său , care conferă
unitate şi coerentă demonstraţiei.
Poate fi formulată : -explicit,la inceputul textului sau in concluzia de la sfărşitul textului;
-se deduce din intentia intregii argumentări.
2-Argumentarea(demonstraţia)-enunţarea argumentelor pro şi/sau contra ipotezei şi
susţinerea lor.
Se spelează la argumente logice care permit raţionamente de tip
inductiv(particulargeneral) sau raţionamente de tip deductiv(generalparticular).De
asemeni se folosesc argumentele autorităţii (citarea unor
personalităţi,proverbe,maxime,reflecţii etc).Se pot da exemple,se pot prezenta intămplări sau
se pot face comparaţii care să scoată in evidenţă ideea sustinuta.
Conectori folositi pentru marcarea părţilor gramaticale argumentaşiei si pentru
exprimarea unei aprecieri:
-formularea argumentului:cred că ..., îmi place...,deoarece... , este aşa,fiindcă...,probabil
ca...,cu siguranta ca..., x sustine ca...,potrivit opiniei lui y... .
-intarirea argumentului/persuasiune: pentru ca , deoarece , faptul se explica prin , de
exemplu , la fel ca , avand in vedere faptul ca... , spre deosebire de , in primul rand , incat , ca
sa etc.
3-Concluzia-intareste ipoteza care este reluata nuantat(in cazul in care argumentarea a
demonstrat teza enuntata initial)/contrazice ipoteza(daca argumentele au demontat teza
initiala).
Se utilizeaza cuvinte/constructii persuasive ca:in mod sigur , este evident/limpede/clar ,
prin urmare , asadar , in concluzie , este gresit... .
4-Argumentatia de combatere a unei teze-etape:
a)Adeziunea/confirmarea – preia teza pentru a reusi demontarea ei;
b)Examenul critic-trecerea in revista a argumentelor pe care se sprijină teza,evaluarea
argumentelor.
c)Confruntarea-compararea a doua argumentări,arătând puncte de vedere
convergente/divergente.Se soldeaza cu exprimarea unui punct de vedere personal.
d)Respingerea-examinarea fiecărui argument in vederea contestării lui,după care se
propune o noua teza ce va fi argumentata.
 Textul argumentativare drept scop demonstrarea unui punct de vedere personal si
convingerea unui numar cat mai mare de cititori in privinta validitatii acestui punct de vedere.
Structura
I. Ipoteza teza/premisa/ideea centrala a textului ce urmeaza a fi demonstrata.

II. Argumentele 

1.Emiterea argumentelor;

2.Sustinerea argumentelor

III. Concluzie reluarea nuanţată a ipotezei;

Mijloace de persuasiune:
folosirea exemplelor;
proverbe,zicatori,maxime;
argumentul autoritatii;
citarea unor personalităti;
intrebarea,invocaţia retorică;
adresarea directă;
folosirea pers I plural;
folosirea expresiilor verbale impersonale.