Sunteți pe pagina 1din 48

DREPTUL AFACERILOR (Sinteza)

OBIECTIVE
Disciplina Dreptul Afacerilor isi propune sa introduca studentii facultatilor cu
profil economic in problematica complexa a aspectelor juridice privind schimbur
ile de marfuri, cooperariea economica si tehnico-stiintifica, domeniu deosebit d
e actual si care necesita o abordare atenta a principiilor, conceptelor si aspec
telor legale. Spre deosebire de studentii facultatilor de drept, beneficiarii un
ui bagaj suficient de cunostinte juridice care le permite sa patrunda mai usor i
n materie, studentii facultatilor de Marketing si Afaceri Economice Internationa
le si cei de Finante si Banci au cunostinte mai reduse de ordin juridic, fapt pe
ntru care ne-am straduit sa facem cat mai accesibila, din acest punct de vedere
disciplina cautand, de fiecare data sa utilizam numai acele notiuni si concepte
care sunt cu adevarat la indemana lor. Prezenta sinteza enunta si evidentiaza co
nceptele cu care operam, institutiile juridice care evidentiaza particularitatea
acestei discipline, tratand intraga problematica, asa cum am mai afirmat, deose
bit de complexa, in mod succint, insa in deplina concordanta cu programa analiti
ca.
ASPECTE INTRODUCTIVE Problematica Dreptului Afacerilor Actualmente, pe plan inte
rnational, are loc un amplu proces de regandire a vechilor principii, concepte,
categorii politice, economice si financiare. De asemenea, se incearca repozition
area relatiilor comerciale pe noile fundamente impuse de revolutiile care au avu
t loc in Europa centrala si de est in ultimul deceniu al secolului trecut, precu
m si dupa incetarea razboiului rece. In acest context, principiile fundamentale,
alaturi de normele promovate de catre Conventia Natiunilor Unite pentru Dreptul
Comertului International, cum ar fi: libertatea comertului, concurenta loiala,
egalitatea partilor, libertatea conventiilor, buna credinta, au devenit coordona
tele dezvoltarii actuale a comertului mondial. Importanta tranformarilor, mai mu
lt decat substantiale, in comertul mondial este reliefata si de urmatoarele cons
iderente: - raporturile juridice de comert international sunt reglementate atat
de norme juridice comerciale cu caracter intern, cat si de norme de drept cuprin
se in acordurile si tratatele internationale; - exista un permanent „razboi”(sui gen
eris), nascut din multitudinea si diversitatea reglementarilor cu caracter comer
cial care se suprapun sau se contrazic uneori;
1
- asistam la numeroase eforturi, desfasurate pe plan mondial, pentru elaborarea
unor reguli uniforme ori a unor legi cadru, menite sa conduca la promovarea unor
reguli unitare aplicabile raporturilor juridice de comert international. Avand
in vedere complexitatea si importanta deosebita a Dreptului Afacerilor in lumea
contemporana, prin cursul de fata ne propunem sa dam un raspuns urmatoarelor pro
bleme: -familiarizarea studentilor cu principiile, notiunile si conceptele cu ca
re opereaza Dreptul Afacerilor -evidentierea principalelor tendinte si orientari
manifestate in codificarea multitudinii si diversitatii de reglementari intalni
te in fluxurile comerciale -reliefarea evolutiilor inregistrate in ultimii ani,
in tara noastra, in alinierea legislatiei noastre comerciale la legislatia europ
eana si indeosebi la Dreptul comunitar si, nu in ultimul rand, al dispozitiilor
normative din conventiile internationale la care Romania este parte.
I. NOTIUNEA AFACERILOR. PARTICULARITATI. 1) Notiunea Dreptului Afacerilor Putem
defini Dreptul Afacerilor, in sens larg, ca fiind totalitatea activitatilor econ
omice, bancare, financiare, etc., prin care se realizeaza, la nivel mondial, sch
imburile economice, cooperarea economica si tehnico-stiintifica. Stricto sensu,
Dreptul Afacerilor este definit prin insasi gama de operatiuni de import/export,
derulate de persoane fizice si/sau juridice dintr-un stat cu parteneri cu aceea
si vocatie dintr-un alt stat, avand ca obiect marfurile, capitalurile si servici
ile. Din aceasta definitie reiese, cu claritate, ca Dreptul Afacerilor insumeaza
acele norme juridice „care reglementeaza relatiile comerciale ce depasesc cadrul
intern sau international al unui stat si au aderente internationale, cu doua sau
mai multe sisteme de drept nationale”. 2) Obiectul Afacerilor Este constituit de
catre raporturile juridice patrimoniale, care au un caracter volitional si patri
monial, precum si de de comercialitate si internationalitate. 3)Caracteristicile
fundamentale ale obiectului Dreptului Afacerilor se deslusesc, cu limpezime, di
n definirea obiectului acestuia, si anume: a) caracterul volitional, care rezida
din faptul ca participantii la activitatea de comert intern si international is
i stabilesc, potrivit vointei lor proprii, drepturi si obligatii corelative in d
omeniul schimburilor, al cooperarii tehnico-stiintifice si economice. b) caracte
rul patrimonial este conferit de acele raporturi patrimoniale, evaluabile in ban
i, care iau nastere intre cei care iau parte la vehicularea marfurilor, valorilo
r si cunostintelor pe plan mondial si care urmaresc obtinerea unui profit. c) ca
racterul comercial este relevat de recurgerea la anumite criterii, in raport de
definirea sa, in dreptul intern. Cel mai important criteriu se desprinde din pre
vederile art. 3 alin. 2 din Codul Comercial Roman, care arata ca actele civile s
e disting de actele comerciale prin cauza acestora din urma, ce consta in interp
unerea in procesul de circulatie a marfurilor si serviciilor cu intentia de a re
aliza beneficii; d) caracterul international implica in aceasta privinta, obliga
toriu, existenta unuia sau a mai multor elemente de extraneitate.
2
4) Metoda de reglementare Prin metoda sa de reglementare a raporturilor juridice
comerciale, Dreptul Afacerilor recurge la norme de drept privat. De retinut un
aspect foarte important: in raporturile juridice comerciale, subiectele se afla
pe pozitie de egalitate juridica, unele fata de altele. Chiar si statul, in cadr
ul acelorasi raporturi, se manifesta ca subiect de drept privat –de jure gestionis
, cu alte cuvinte pozitia sa juridica este egala cu a celeilalte parti, indifere
nt daca aceasta este o persoana fizica sau juridica, ce apartine unui alt stat.
5) Asemanari si deosebiri intre Dreptul Afacerilor si alte discipline A. DREPTUL
AFACERILOR SI DREPTUL COMERCIAL a) ASEMANARI: a.1.) Ambele reglementeaza raport
uri juridice cu caracter patrimonial si comercial, iar subiectii acestor raportu
ri (fie ei persoane fizice ori persoane juridice) au, in mod obligatoriu, calita
tea de comerciant ; a.2.) Raporturile juridice reglementate de ambele ramuri de
drept sunt guvernate de Codul comercial, de celelalte legi comerciale si de subs
idiarele acestora ; a.3.) Dreptul Afacerilor si-a insusit unele caractere, norme
de reglementare si dispozitii normative de la dreptul comercial, devenind un dr
ept special in raport de dreptul comercial, care ramane dreptul comun b) DEOSEBI
RI SI DELIMITARI: b.1.) In mod obligatoriu, raportul juridic de Dreptul Afaceril
or contine un element de extraneitate, care ii imprima un caracter specific de i
nternationalitate, pe cand raportul juridic comercial intern nu prezinta aceasta
caracteristica. b.2.) Din cauza acestui caracter specific, adica al elementului
de extraneitate, raportul juridic de Dreptul Afacerilor este susceptibil sa cad
a sub incidenta a doua sau mai multe sisteme de drept (cel putin doua), aspect a
supra caruia vom reveni. B. DREPTUL AFACERILOR SI DREPTUL CIVIL a) ASEMANARI: a.
1.) Corelatia care exista intre Dreptul Afacerilor si dreptul civil rezulta chia
r din primul articol al Codului comercial roman, care stipuleaza ca „in contract s
e aplica legea de fata” si, mai departe, legiuitorul precizeaza ca „unde ea nu dispu
ne se aplica Codul civil”. a.2.) Atat in raporturile de Dreptul Afacerilor, cat si
in raporturile de Drept civil, partile sunt, totdeauna, pe pozitie de egalitate
, ceea ce atesta existenta unei metode de reglementare comune.; a.3.) In sfarsit
, evidentiem ca, atat in Dreptul Afacerilor, cat si in Dreptul civil, raporturil
e juridice sunt raporturi de drept privat, iar contractul este principalul izvor
de obligatii pentru ambele discipline. b) DEOSEBIRI SI DELIMITARI: b.1.) Subiec
tele de Dreptul Afacerilor au o capacitate speciala de a efectua operatiuni de c
omert exterior, in timp ce subiectele Dreptului civil(persoanele fizice si perso
anele juridice) nu au o asemenea calitate ;b.2.) Raporturile de Dreptul Afaceril
or au, in principiu, caracter patrimonial, in timp ce raporturile de Drept civil
se clasifica in patrimoniale si nepatrimoniale.; b.3.) Raporturile de Dreptul A
facerilor au caractere specifice de comercialitate si internationalitate, spre d
eosebire de cele civile care nu prezinta aceste caractere. Dreptul Afacerilor ma
i are stranse legaturi cu dreptul procesual civil, cu dreptul international priv
at, cu dreptul international public.
3
II. PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI AFACERILOR a. Principiul libertatii com
ertului. Acest principiu este consacrat in Constitutia Romaniei, prin art.134 al
in.2, care statueaza obligatia asigurarii libertatii comertului, protectia concu
rentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilo
r de decizie. In cadrul acestui principiu distingem urmatoarele subprincipii (or
i linii de actiune calauzitoare) si anume: - libertatea de a revinde pentru a ob
tine un profit - consensul ca politica monopolista aduce atingere principiului l
ibertatii comertului; - controlul exercitat asupra subiectelor de Drept al Aface
rilor prin mijloace financiar-bancare de catre stat. b. Principiul concurentei l
oiale Dupa cum se cunoaste, concurenta, in orice domeniu al activitatii umane, a
re un rol benefic, cu atat mai mult in schimburile de marfuri si servicii, const
ituind, in aceasta privinta, un factor real de progres economic. Si in ceea ce p
riveste acest principiu, deosebim, in cadrul sau, mai multi factori de determina
re si anume: b.1. Concurenta presupune, in primul rand, o competitie de piata in
tre subiecte de drept cu activitati comerciale asemanatoare, care se intrec nest
ingherite pe piata libera; b.2. Domeniul concurentei comerciale internationale a
mplifica rolul concurentei de pe piata interna, ridicand-o, pe aceasta din urma,
la nivel continental, regional sau mondial, dupa cum se manifesta. Acest princi
piu se regaseste in actele normative cu aplicare interna si cu vocatie internati
onala, el fiind, de altfel, o forma de manifestare a principiului libertatii com
ertului, acesta din urma reprezentand, pe de alta, parte, fundamentul economic a
l exercitarii concurentei loiale in comertul international. Dintre actele normat
ive care asigura pe plan national desfasurarea raporturilor juridice comerciale
in conditii de concurenta loiala, evidentiem Legea nr.11/1991 privind combaterea
concurentei neloiale, care sanctioneaza persoanele fizice si juridice ce efectu
eaza acte si fapte de comert cu incalcarea principiilor libertatii comertului si
a concurentei loiale. Functiile concurentei loiale Avand in vedere ca, din totd
eauna, concurenta loiala este unul dintre principiile fundamentale ale Dreptului
Afacerilor, expresie a liberalismului economic, ea are functii importante in ev
olutia relatiilor comerciale internationale, dintre care exemplificam: - garanta
rea desfasurarii economiei de piata; - facilitarea liberei circulatii a marfuril
or, capitalurilor, serviciilor si persoanelor; - stimularea initiativei in cadru
l schimburilor comerciale internationale. Acest principiu fundamental orienteaza
reglementarile nationale si internationale in vederea asigurarii: • accesului lib
er pe piata; libertatii cererii si a ofertei; libertatii economice, in general;
prevenirii si reprimarii actelor anticoncurentiale recuperarii prejudiciilor nas
cute din abuzul de libertate in schimburile comerciale internationale. Concurent
a neloiala poate fi definita in mod succint ca fiind recurgerea, de catre comerc
ianti, la fapte si acte care contravin uzantelor oneste in activitatea de comert
international. Concurenta neloiala este caracterizata, de regula, prin: - utili
zarea unor mijloace si metode reprobabile in activitatea comerciala; - comiterea
unor acte blamabile, prejudiciabile, in atragerea clientelei.
4
Conventia anticoncurentiala poate fi definita ca o manifestare a principiului li
bertatii comertului, precum si a caracterului volitional al raportului juridic d
e Dreptul Afacerilor, prin care partile pot prevede in contractul de comert inte
rnational o clauza cu caracter anticoncurential, in scopul apararii intereselor
reciproce. Aceasta conventie obliga partile sa nu efectueze acte si fapte de com
ert international care pot aduce atingere premiselor raportului juridic stabilit
intre ele. c. Egalitatea juridica a partilor - Este un alt principiu fundamenta
l al Dreptului Afacerilor, care priveste direct raportul de comert international
, potrivit caruia fiecare parte contractanta are dreptul sa actioneze conform vo
intei sale, in ceea ce priveste desfasurarea tuturor operatiunilor de comert int
ernational, pe care le doreste realizate, in scopul obtinerii unui profit, pentr
u sine. d. Principiul libertatii conventiilor Potrivit acestui principiu, partil
e raporturilor juridice de comert international isi pot alege, in mod liber part
enerii si sa trateze cu acestia clauzele contractuale, astfel incat sa se concre
tizeze interesul lor. De asemenea, subiectele raportului juridic pot sa stabilea
sca, prin acelasi act de vointa, natura juridica, obiectul si continutul contrac
tului de comert international, sa hotarasca asupra modului de rezolutiune sau de
reziliere a acestuia, dar fara a incalca dispozitiile imperative in materie. e.
Contractele de comert international au putere de lege intre partile contractant
e Potrivit acestui principiu, libertatea contractuala le permite partilor sa sta
bileasca, de comun acord, cu respectarea dispozitiilor legale, natura si conditi
ile contractului, pe care apoi sunt obligate sa le respecte intocmai, cu conseci
ntele de rigoare ce decurg din respectarea ori nesocotirea clauzelor stipulate.
f. Principiul bunei-credinte actioneaza, in primul rand, in domeniul incheierii
si derularii contractelor de comert international si are o importanta covarsitoa
re. Acest principiu pretinde ca orice conventie trebuie sa fie efectuata de catr
e parti cu „bona fides”, iar partile contractante sa nu recurga la uzante necinstite
, dand dovada de concurenta neloiala. In raporturile comerciale interne si inter
nationale, buna-credinta se prezuma. In cazul in care se constata, din partea un
ui contractant, reaua-credinta, el va suporta rigorile legii, foarte aspre in ac
est sens.
III. IZVOARELE SI CODIFICAREA DREPTULUI AFACERILOR a. Izvoarele interne In aceas
tã categorie sunt incluse, in primul rand, dispozitiile constitutionale. Astfel, i
n art. 10 din Constitutie se stipuleaza ca Romania intretine si dezvolta relatii
pasnice cu celelalte state ale lumii, relatii bazate pe principiile si normele
generale admise in dreptul international. Un act juridic important este Legea nr
.105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept international privat. In c
uprinsul ei se intalnesc norme referitoare la determinarea legii aplicabile unui
raport de drept international privat, precum si norme de procedura incidente in
litigii privind aceleasi raporturi (civile, comerciale, de procedura civila si
alte raporturi de drept privat cu elemente de extraneitate). De stricta actualit
ate sunt Legea nr.637/2002 privind normele pentru determinarea legii aplicabile
unui raport de drept international privat in materia insolventei si Legea nr.187
/2003 privind competenta de solutionare a litigiilor nascute dintr-un raport de
drept international privat
5
in materie civila si comerciala, precum si normele privind recunoasterea si exec
utarea hotararilor judecatoresti pronuntate in statele Uniunii Europene. De asem
enea, trebuie mentionata Legea nr.161 din 19.04.2003 privind unele masuri pentru
asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice si in mediul de af
aceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, care reglementeaza, intre altele, s
i o noua institutie juridica pentru Romania, si anume Grupul de Interes Economic
, precum si conditiile in care Grupurile Europene de Interes Economic sunt recun
oscute si pot functiona pe plan national. Cele mai importante izvoare interne, c
u adevarat predominante, sunt legile comerciale, din randul carora se reliefeaza
Codul comercial roman din 1887, cu modificarile ulterioare, dar si alte acte no
rmative comerciale, toate fiind importante izvoare interne de Drept al Afacerilo
r. Normele de drept financiar cuprinse in legi speciale sunt si izvor intern al
Dreptului Afacerilor. Acestea trebuie sa indeplineasca trei conditii pentru a fi
aplicabile in materie: - legea in care este cuprinsa norma aplicabila sa nu fi
fost aleasa de subiecti o lex contractus; - un subiect sa fie cetatean al tarii
careia apartine legea respectiva; - aplicarea legii nationale se fie acceptata d
e subiectii raportului juridic. Sa mai adaugam printre izvoarele la care facem r
eferire legea civila, obiceiul juridic si practica judecatoreasca, cu subliniere
a expresa ca cea din urma are o importanta sporita in sistemele de common-law, i
n raport cu sitemele de civil-law.
b. Izvoare internationale Apreciate in doctrina ca fiind elementul substantial a
l Dreptului Afacerilor, izvoarele internationale au o importanta covarsitoare, i
n calitatea lor de creatoare de norme cu caracter normativ. Conventiile internat
ionale, al caror continut este format din drepturile si obligatiile participanti
lor la raporturile juridice de comert international, pot fi bilaterale sau multi
laterale. Dintre conventiile bilaterale evidentiem: Tratatul comercial, indifere
nt de denumirea sa (conventie, protocol, acord, compromis, nota diplomatica etc)
, document de drept international public, este o manifestare de vointa a doua sa
u mai multe state prin care ele inteleg sa reglementeze, intr-un anumit mod, o s
fera de relatii internationale bine delimitata, constituind, in acest sens, noi
norme de drept international sau modificand ori abrogand pe cele existente, la u
n anumit moment dat. Cutuma, in masura in care reglementeaza in domeniul afaceri
lor, ea constituind o cristalizare a unei practici indelungate si cu caracter de
repetabilitate, devine izvor de Drept al Afacerilor, daca este recunoscuta lega
l. 2. Codificarea Dreptului Este o activitate salutara si continua, desfasurata
pe plan mondial, menita sa concentreze si sa monitorizeze actele normative din t
oate statele si cutumele operationale in materia comertului international in ved
erea uniformizarii si modernizarii mijloacelor utilizate la incheierea si desfas
urarea tranzactiilor comerciale. Aceastã importantã activitate practica s-a realizat
, la nivel mondial, prin: Reglementarile uniforme elaborate de Comisia Natiunilo
r Unite pentru Dreptul Comertului International (UNCITRAL); Reglementari uniform
e emise de catre Comisia Economica pentru Europa a ONU (CEE – ONU);
6
Reglementari uniforme ale UEE privind incheierea de conventii pentru realizarea
de norme in domeniul dreptului comertului international; Reglementarile uniforme
ale Camerei de Comert International de la Paris (CCIP). Sub aceastã egida, in 195
3 au aparut Regulile INCOTERMS, de unificare si standardizare a uzantelor comerc
iale internationale, in materie de vanzare comerciala internationala (ultima sa
republicare a avut loc in anul 2000). Practica judecatoreasca si arbitrala nu co
nstituie izvor de drept, intrucat legiuitorul roman nu admite acest lucru. Totus
i, jurisprudenta are o importanta deosebita in interpretarea si adaptarea normel
or juridice, indeosebi in ipoteza in care acestea nu au fost constituite pentru
a reglementa, in mod direct raporturile juridice de dreptul comertului internati
onal.
-
IV. RAPORTUL JURIDIC DE COMERT INTERNATIONAL Raportul juridic de dreptul comertu
lui international este definit, de regula, de intreaga doctrina, ca fiind o rela
tie cu caracter patrimonial, care ia nastere in schimburile comerciale internati
onale, reglementata de norme juridice si in cadrul carora, partile, aflate pe po
zitie de egalitate juridica, au drepturi si obligatii corelative, a caror aducer
e la indeplinire poate fi obtinuta, prin forta coercitiva a statului.
A. Premisele raportului juridic de comert international
Premisele se desprind, cu usurinta, din chiar definitia pe care am dat-o raportu
lui juridic de comert international. Aceste premise sunt cele pe care le vom evi
dentia in cele ce urmeaza, in mod distinct:
A) SUBIECTELE DE DREPT
Subiectele raportului juridic de comert international pot fi individuale, ca per
soane fizice sau colective, ca grupari organizate (persoane juridice). In cazul
Dreptului comertului international, subiectele participante la raporturile comer
ciale internationale sunt acele persoane care au comertul ca profesiune obisnuit
a, societatile comerciale, precum si alte forme organizatorice cu personalitate
juridica pe care le vom prezenta pe larg intr-o sectiune viitoare.
b) NORMA JURIDICA DE COMERT INTERNATIONAL
Cunoscand ca norma juridica este o regula de conduita, instituita ori sanctionat
a de catre stat si a carei respectare este asigurata, la nevoie, prin forta coer
citiva a puterii publice, prin extrapolare, se poate conchide ca normele juridic
e de comert international reglementeaza conduita posibila ori datorata a subiect
elor de drept participante la raporturile comerciale internationale
Caracteristicile raportului juridic de comert international
Avand in vedere specificitatea raportului juridic de comert international, se im
pune sa reliefam si caracteristicile acestuia. Unele dintre acestea prezinta un
caracter comun celorlalte ramuri ale dreptului, iar altele sunt specifice si apa
rtin, pe deplin, Dreptului comertului international.
a) CARACTERUL VOLITIONAL
Aducerea la indeplinire a raporturilor juridice de comert international se reali
zeaza, de regula, prin contractele comerciale care au un caracter de internation
alitate si titlurile de valoare. Si intr-un caz si in celalalt, ambele subiecte
de drept isi manifesta, in mod nemijlocit, vointa juridica, astfel incat este ev
ident ca raportul juridic de comert international are un caracter volitional. De
asemenea, prin aceeasi vointa juridica concordanta, subiectii de drept determin
a ei insisi actiunile pe care le intreprind ori le pretind de la cealalta parte
pe durata existentei raportului juridic. Continutul raportului aflat in discutie
, in situatia de fata, la fel ca orice alt
7
raport juridic poate fi modificat, completat, reziliat sau rezolutionat numai pr
in acelasi acord de vointa al participantilor care au calitatea de comercianti.
Avand in vedere principiul libertatii comertului, in primul rand este mai mult d
ecat evident ca subiectii unui raport juridic de comert international au chiar p
osibilitatea de a alege, dupa vointa, asupra jus loci, adica a legii care va guv
erna fondul si efectele unui anumit control de comert international. Aceeasi lex
itate volitionala se afla la latitudinea participantilor la un asemenea raport j
uridic si, in ceea ce priveste jurisdictia care va fi competenta sa solutioneze
un eventual conflict survenit intre parti, evidentiind, daca mai este nevoie, ac
elasi caracter volitional al raportului juridic de comert international.
b) CARACTERUL PATRIMONIAL
La fel ca si in raportul juridic comercial, subiectii raportului juridic de come
rt international au intentia normala, declarata si legala de a obtine un anumit
profit. Este, de la sine inteles, ca obtinerea acestui profit, nu este la indema
na oricarui comerciant, indeosebi in conditiile unei economii de piata reale, ca
re impune o competitie acerba intre concureti, ceea ce nu stirbeste cu nimic evi
dentierea faptului ca raportul juridic de comert international are o dimensiune,
in mod categoric, valorica, care urmareste, in mod indubitabil, dobandirea unor
avantaje economice.
c) ELEMENTUL DE EXTRANEITATE
Cea mai importanta caracteristica a raportului juridic de comert international,
care ii confera specificitatea sa aparte, este prezenta elementului de extraneit
ate, alaturi de celelate trasaturi ale sale. In acest context, un contract comer
cial dobandeste, de indata, caracter de internationalitate, ceea ce ii confera u
n loc si un rol aparte, printre alte contracte comerciale, tocmai pentru ca sedi
ul, domiciliul sau fondul de comert reprezinta acel element sine qua non al rapo
rtului juridic de comert international. In lumea contemporana, atat de complexa
si de grabita, stabilirea regimului juridic sub care se naste, se modifica si se
stinge un astfel de raport sau stabilirea cu certitudine a jurisdictiei careia
i se va supune un eventual conflict ivit intre comercianti, capata o importanta
covarsitoare datorita consecintelor juridice care pot surveni la un moment dat.
c) RAPORTURILE COMERCIALE INTERNATIONALE Raporturile comerciale internationale s
unt constituite din actele si faptele de comert international, carora norma juri
dica le atribuie o anumita semnificatie, cu consecintele juridice de rigoare. Cu
alte cuvinte, putem vorbi de acele imprejurari in raport cu care norma juridica
determina nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic de comert int
ernational concret.
B. Partile raportului juridic de comert international
Sunt parti sau subiecte al raportului juridic de comert international toti comer
ciantii, persoane fizice si juridice care participa, in mod activ la schimburi c
omerciale, pentru a obtine un anumit profit. Acestia pot fi clasificati, in func
tie de ordinea juridica careia ii apartin, in doua categorii: Categoria subiecte
lor de drept care apartin ordinii juridice nationale, participante la raporturil
e juridice de comert international Categoria subiectelor de drept care apartin o
rdinii juridice internationale, participante la raporturile juridice de comert i
nternational Din prima categorie, cea a subiectelor de drept national, fac parte
: comerciantul-persoana fizica, societatile comerciale si grupurile de interes e
conomic. 1. Comerciantul – persoana fizica Potrivit dispozitiilor art. 7 din Codul
comercial roman, este comerciant acela care savarseste fapte de comert, avand c
omertul ca profesiune obisnuita si societatile comerciale.
8
Dupa cum se poate observa legiuitorul roman a inteles sa faca, in mod expres, di
stinctie intre comerciantul individual-comerciantul persoana fizica si societate
a comerciala. Din cuprinsul normei juridice amintite, rezulta ca, pentru a doban
di statutul de comerciant, persoana fizica trebuie sa faca acte de comert, iar a
ceste fapte de comert sa fi savarsite cu titlu profesional. De asemenea, cumulat
iv acestor conditii impuse de chiar textul legii comerciale, persoana fizica tre
buie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, sa desfasoare actele de comert in
nume propriu, independent si pe riscul sau si, nu in ultimul rand, sa nu existe
o stare de incompatibilitate, de decadere sau de interdictie cu privire la perso
ana comerciantului. Statutul juridic al comerciantului este alcatuit din dreptur
ile si obligatiile acestuia, dupa cum urmeaza: Dintre drepturile cele mai import
ante, recunoscute si consacrate in legislatiile nationale enuntam pe urmatoarele
: • dreptul persoanei de a-si alege singura si de a exercita profesiunea de comerc
iant; • dreptul comerciantului de a-si alege denumirea firmei sub care isi va desf
asura activitatea comerciala; aceasta firma trebuie inscrisa in Registrul Comert
ului; dreptul la firma este un drept patrimonial, conferit comerciantului ca un
drept de folosinta exclusiva care precizeaza cum este comerciantul si ce fel de
comert desfasoara el. • dreptul comerciantului la libera circulatie; • libera circul
atie a marfurilor, serviciilor si capitalurilor; • dreptul comerciantului de a fi
informat cu privire la orice schimbare legislativa, in domeniul comertului. Dint
re principalele obligatii enuntam: • inscrierea comerciantului in Registrul Comert
ului; • tinerea de evidente privind afacerile; • transparenta comerciantului in ceea
ce priveste bilantul, falimentul si lichidarea afacerii comerciale. Statutul ju
ridic al comerciantului strain Comerciantii, persoane fizice straine, au dreptul
de a indeplini acte si fapte de comert international, cu respectarea dispozitii
lor legale cuprinse in legea nationala a statului respectiv. Caracteristic statu
tului juridic al comerciantului strain este elementul de extraneitate, care in a
cest caz este domiciliul comerciantului, fiind irelevanta cetatenia in determina
rea capacitatii comerciantului. In cazul Romaniei, comerciantii care sunt persoa
ne fizice straine, se bucura de aceleasi drepturi ca si cetatenii romani. 2. Soc
ietatile comerciale Regimul juridic al constituirii, modificarii, dizolvarii ori
lichidarii societatilor comerciale este supus dreptului comun, guvernat de acte
le normative interne. In conformitate cu dispozitiile legale, toate societatile
comerciale care isi au sediul in Romania sunt persoane juridice romane. Societat
ile comerciale romane, cu sau fara participare straina la capitalul social, pot
face acte de comert international, cu conditia ca aceste acte sa fie prevazute i
n actul constitutiv al acestora ca obiect de activitate si sa fie permise de leg
ea romana. Potrivit legii-cadru nr.31/1990 si a Codului comercial roman, societa
tile comerciale cu participare straina pot dobandi oricare din formele legale de
existenta prevazute de legea romana, inclusiv asociatiile in participatiune, so
cietati in nume colectiv, in comandita simpla, pe actiuni, in comandita pe actiu
ni sau cu raspundere limitata.
9
In conformitate cu prevederile Legii nr.35/1991 privind regimul investitiilor st
raine, republicata, persoanele fizice si persoanele juridice cu domiciliul ori,
dupa caz cu sediul in strainatate pot efectuat investitii in Romania, in una din
modalitatile prevazute in cuprinsul acestei legi. Astfel, potrivit art.1 din Le
gea nr.35/1991 republicata, sunt considerate ca investitii straine, printre alte
le si: a) constituirea de societati comerciale, filiale sau sucursale, cu capita
l integral strain sau in asociere cu persoane fizice sau persoane juridice roman
e, potrivit prevederilor Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale; b) par
ticiparea la majorarea capitalului social al unei societati existente sau doband
irea de parti sociale ori actiuni la asemenea societati, precum si de obligatiun
i sau alte efecte de comert; 3. Grupurile de Interes Economic Prin Grup de Inter
es Economic se desemneaza forma de asociere intre doua sau mai multe persoane fi
zice sau juridice, constituita pe o perioada determinata, in scopul inlesnirii s
au dezvoltarii activitatii economice a membrilor sai, precum si al imbunatatirii
rezultatelor activitatii respective. Legea nr.161/2003 reglementeaza in Cartea
I - Titlul V din cuprinsul sau modurile de constituire, functionare, administrar
e, modificare si incetare a grupurilor de interes economic asemanator celor prev
azute de Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale. Caracterele juridice a
le grupurilor de interes economice sunt similare cu cele ale societatilor comerc
iale, in special a celor de prsoane. Astfel, grupurile de interes economic sunt
persoane juridice romane cu scop patrimonial, iar membrii sai raspund solidar si
nelimitat pentru obligatiile sociale ale grupului, cu exceptia cazului in care
in contractele incheiate cu tertii cocontractanti s-a prevazut contrariul. Grupu
rile de interes economic prezinta si unele carctere specifice si anume: a) pot a
vea calitatea de comerciant sau necomerciant b) se pot constitui cu sau fara cap
ital social c) numarul membrilor nu poate fi mai mare de 20 si nu poate avea mai
mult de 500 de angajati d) activitatea grupului trebuie sa se raporteze la acti
vitatea membrilor sai (are caracter accesoriu) 4. Grupurile Europene de Interes
Economic. In afara de reglementarea Grupurilor de Interes Economic, Legea nr.161
/2003 stabileste si conditiile in care Grupurile Europene de Interes Economic (G
EIE) sunt recunoscute si isi pot desfasura activitatea in Romania. 4. Reglementa
ri specifice in dreptul european comunitar. Perspectivele aderarii la Uniunea Eu
ropeana presupune adoptarea si a altor norme de drept comunitar in legislatia na
tionala. Referitor la subiectele de drept, participante la raporturile de drept
comercial intern si international, Romania va trebui sa transpuna integral in le
gislatia nationala cele 11 directive, aplicate in spatiul economic european din
1994. Aceste directive privesc domenii importante, cum ar fi constituirea, oblig
atiile sociale, aporturile, modificarile de capital, fuziunile si divizarile, st
ructura organelor de conducere, etc. Din categoria subiectelor de drept care apa
rtin ordinii juridice internationale, participante la raporturile juridice de co
mert international fac parte statele si organizatiile internationale de state cu
caracter interguvernamental.
10
1. Statele sunt subiecte originare de drept, care participa la raporturile jurid
ice international in doua ipostaze: a) Ca titulare ale suveranitatii (de jure im
perii), imprejurare in care legifereaza statutul juridic al celorlalte subiecte
de drept; raporturile juridice la care statele participa ca titulare de suverani
tate sunt raporturi de drept international public. b) Ca persoane juridice (de j
ure gestionis), titulare de drepturi si obligatii; raporturile juridice la care
statele participa ca persoane juridice sunt raporturi de dreptul comertului inte
rnational. 2. Organizatiile interguvernamentale sunt create prin acordul de voin
ta al statelor interesate, acord concretizat intr-o conventie internationala mul
tilaterala la care participa mai multe state ca titulare de suveranitate. Aceste
organizatii sunt subiecte derivate de drept, care participa atat la raporturi j
uridice de drept international public, cat si la raporturi juridice de drept int
ernational privat, potrivit scopului si finalitatii lor, prevazute expres in con
ventia internationala de constituire. Alaturi de aceste doua categorii de subiec
te ale raportului juridic de comert international, amintim societatile transnati
onale care, prin modul lor de constituire, exced regimului juridic national al s
tatelor, tendinta la nivel european fiind reglementarea acestora prin norme juri
dice uniforme. C. Continutul raportului juridic de comert international Continut
ul raportului juridic de comert international este format din totalitatea dreptu
rilor si obligatiilor corelative pe care le au, respectiv le incumba subiectelor
raportului juridic de comert international. Asa cum am aratat raportul juridic
de comert international se caracterizeaza, printre altele, prin pozitia de egali
tate pe care se situeaza participantii in cadrul operatiunilor de comert interna
tional, astfel incat fiecare dintre subiectele raportului juridic va avea, in ac
elasi timp, atat calitatea de creditor(subiect activ), cat si calitatea de debit
or(subiect pasiv) al obligatiei sau prestatiei care formeaza obiectul raportului
juridic. D. Obiectul raportului juridic de comert international Obiectul raport
ului juridic de comert international este prestatia la care este obligat debitor
ul(subiectul pasiv) fata de creditor(subiectul activ), in vederea satisfacerii i
ntereselor sale legitime. Prin prestatie intelegem conduita sau comportamentul l
a care debitorul obligatiei de comert international trebuie sa o manifeste in ca
drul unui raport juridic de comert international concret. Aceasta conduita se co
ncretizeaza intr-o actiune, de a da sau de a face, are intotdeauna natura juridi
ca patrimoniala si se considera executata numai in momentul in care creditorul v
a obtine rezultatul urmarit prin operatiunile de comert international.
V. ACTELE SI FAPTELE DE COMERT INTERNATIONAL
1. Notiune si caracterizare Sunt considerate acte si fapte de comert internation
al actele si faptele care contin elemente de extraneitate si prin care se realiz
eaza o interpunere in vehicularea bunurilor, cunostintelor tehnico-stiintiifice
si serviciilor, in scopul realizarii unui beneficiu, in mod direct ori indirect.
In vederea formularii unei definitii a faptelor de comert s-au formulat, de-a l
ungul timpului, cateva teorii in vederea caracterizarii acestei notiuni.
11
a) Teoria speculatiei, potrivit careia actul de comert este unul eminamente spec
ulativ, realizat in scopul obtinerii de beneficii, pe baza ideei de cumparare a
marfurilor la un anumit pret si revanzare la unul mai mare, accentuandu-se carac
terul esential al actului in sine si anume realizarea de profit; b) Teoria circu
latiei, conform careia actul de comert este considerat ca fiind unul de circulat
ie, mai precis de interpunere in circulatia marfurilor intre producator si consu
matorul final. c) Teoria intreprinderii, care considera ca actul de comert este
cel indeplinit printr-o intreprindere, privind o activitate metodic organizata,
care presupune o repetitie profesionala a actelor, conform unei organizari siste
matice si bazate pe anumite mijloace materiale. d) Teoria mixta, care considera
ca adoptarea unui unic criteriu in vederea determinarii comercialitatii actelor
juridice este greu de luat in seama si prefera imbinarea mai multor criterii din
tre cele deja evidentiate. Prin prisma celor 4 teorii prezente putem defini fapt
ele sau actele de comert ca fiind acte juridice, fapte juridice si operatiuni ec
onomice prin care se realizeaza producerea de marfuri, executarea de lucrari sau
prestarea de servicii sau o interpunere in circulatia marfurilor, cu scopul de
a obtine profit. 2. Clasificarea actelor si faptelor de comert international Ca
si actele si faptele de comert intern, actele si faptele de comert international
se impart in: obiective, subiective si mixte. Aceasta categorisire se face in f
unctie de scopul urmarit, obiectul si forma actului incheiat, precum si calitate
a persoanei care il aduce la indeplinire. a) Acte si fapte de comert internation
al obiective. Sunt considerate a fi acte si fapte de comert international obiect
ive acelea al caror caracter comercial se desprinde din chiar forma, natura sau
obiectul lor, ele fiind, cu alte cuvinte, astfel considerate de lege, asa cum, d
e exemplu, sunt faptele de comert enumerate de Codul comercial roman. b) Acte si
fapte de comert international subiective. In aceasta categorie sunt incluse act
e si fapte de comert international al caror caracter comercial le este conferit
de calitatea de comerciant a celui care le savarseste, daca nu sunt de natura ci
vila ori daca nu rezulta contrariul din insusi actul respectiv. Chiar daca, in a
numite cazuri, actele si faptele savarsite de un comerciant (persoana fizica sau
juridica) sunt de natura civila, ele dobandesc caracterul comercial tocmai pent
ru ca sunt efectuate de un comerciant (exemplu, inchirierea unui spatiu, unde se
vor desface marfuri – inchirierea este un act civil, dar care dobandeste caracter
de comercialitate, prin savarsirea sa de catre un comerciant). c) Actele si fap
te de comert international mixte. Sunt incluse in aceasta categorie actele si fa
ptele mixte de comert intern si international, care prezinta caracter comercial
numai pentru una dintre parti, pentru cealalta parte pastrand caracterul civil.
3. Actele si faptele de cooperare economica si tehnico-stiintifica international
a Asa cum s-a aratat anterior, alaturi de actele si faptele de comert internatio
nal propriuzise, intalnim si pe cele de cooperare economica si tehnico-stiintifi
ca internationale, care pot fi intalnite sub forma contractuala ori sub forma co
nstituirii de societati comerciale cu capital comun. a) Acte si fapte de coopera
re economica si tehnico-stiintifica internationale sub forma contractuala. Sunt
astfel categorisite, deoarece se concretizeaza prin contracte de comert internat
ional incheiate intre parteneri din state diferite. Multiplicarea si diversifica
rea schimburilor economice si tehnico-stiintifice in actuala conjunctura economi
ca mondiala au condus la crearea unor contracte-cadru, care apoi dau nastere, la
randul lor, unor contracte-sectoriale, toate avand drept specific promovarea co
operarii economice si tehnico-stiintifice.
12
b) Acte si fapte de cooperare economic si tehnico-stiintifica internationale sub
forma constituirii de societatii comerciale cu capital comun. Actele si faptele
de cooperare de aceasta factura le intalnim la crearea de societati comerciale
cu capital autohton si strain. In acest fel, in baza unui contract de societate
si, mai recent, numai in temeiul actului constitutiv al unei asemenea societati
comerciale, ia nastere o persoana juridica ce devine subiect de drept al comertu
lui international, cu implicatiile si rolul ce i-au fost conferite de vointa par
tilor. Aceste acte si fapte de cooperare se materializeaza in acorduri bilateral
e de cooperare economica si tehnicostiintifica internationale, in toate domeniil
e si sectoarele de activitate.
VI. SOCIETATILE COMERCIALE
Aspecte terminologice Societatea este un mecanism social, economic si juridic pr
in care partile (actionarii, asociatii) acced la un anumit profit pentru obtiner
ea caruia au pus in comun patrimoniul si au efectuat diligente. Societatile come
rciale sunt o veche achizitie sociala, nascute din nevoia conlucrarii dintre per
soane fizice cu aceleasi preocupari ori din necesitatea reunirii de capitaluri i
n scopul constituirii capitalului. Societatea comerciala (trade company) mai est
e definita ca o forma esentiala a economiei de piata, bazata pe proprietatea pri
vata premisa care are drept socop protejarea interesului personal uman, mobilul
fundamental al cooperarii economice si a progresului social. Trasaturile juridic
e ale contractului de societate Indiferent daca societatile sunt infiintate prin
contract de societate, statut ori act constitutiv, contractul de societate are
urmatoarele trasaturi juridice: - are un caracter solemn fiind necesara incheier
ea sa in forma autentica in sens contrar, contractul este lovit de nulitate - ar
e un caracter multilateral intrucat in conceptia legala are caracter sinalagmati
c ceea ce impune participarea acel putin doi asociati iar pentru societatile pe
actiuni un numar de cel putin 5 actionari exceptie facand societatea cu raspunde
re limitata care se poate constitui prin manifestarea vointei unei singure perso
ane - caracterul oneros este dat de faptul ca fiecare asociat sau actionar dores
te sa obtina un profit - caracterul comutativ rezulta din faptul ca partile cont
ractante cunosc de la inceput intinderea prestatiile la care se obliga - caracte
rul comercial este cel care distinge un contract de societate comerciala de un c
ontract care sta la baza unei societati civile intrucat acesta presupune o inter
punere in vehicularea unor marfuri, capitaluri, servicii, etc. pentru obtinerea
unui profit.
13
Formele societatilor comerciale In conformitate cu dispozitiile art. 2 din Legea
nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata cu modificarile si comp
letarile ulterioare, societatile comerciale sunt de 5 feluri si anume: 1. Societ
atea in nume colectiv – este o societate comerciala de persoane care ia nastere pr
in vointa reciproca a partenerilor care aduc un raport patrimonial si participa
in mod personal la functionarea societatii. Ei raspund solidar si nelimitat pent
ru obligatiile societatii, ei obligandu-se in nume colectiv, dar au si o raspund
ere subsidiara, bucurandu-se de beneficiul de discutie. Din principiul raspunder
ii solidare si nelimitate a sociatilor, decurg urmatoarele aspecte: - firma soci
ala este formata din numele tuturor asociatilor sau din firmele lor comerciale o
ri numai a unora dintre ei, situatie in care se mentioneaza ca exista si alti ac
tionari decat cei trecuti pe firma sociala - asociatii raspund numai pentru obli
gatiile asumate si sub firma sociala si sub semnatura administratorilor autoriza
ti ai societatii 2. Societatea in comandita simpla Este o societate comerciala d
e persoane in care obligatiile sociale sunt garantate atat prin capitalul social
cat si prin responsabilitatea solidara si nelimitata a unuia sau mai multor aso
ciati numiti comanditati ceelalti asociati numiti comanditari avand o raspundere
limitata la aportul adus ori sa-l predea societatii. Aceasta societate isi desf
asoara activitatea sub o firma in care pot figura doar numele comanditatilor. Ac
ordul unui comanditar ca numele sau sa fie trecut pe aceasta firma duce la pierd
erea beneficiului sau de a raspunde limitat. 3. Societatea pe actiuni Este acea
societate in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social iar a
ctionariatul raspunde numai in limitele aportului sau. 4. Societatea in comandit
a pe actiuni Este o societate comerciala de capitaluri formata din asociati coma
nditati care administreaza societatea si care contribuie la activitatea acesteia
numai prin munca lor si din asociati comanditari care participa in principal cu
capital, primind actiuni in schimbul aportului adus la patrimoniul societatii.
Creditorii societatii sunt garantati cu patrimoniul si in subsidiar cu responsab
ilitatea solidara si nelimitata a comanditatilor in timp ce actionarii au numai
responsabilitatea limitata la valoarea actiunilor lor. 5. Societatea cu raspunde
re limitata Este societatea in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrim
oniul social iar asociatii raspund pana la limita aportului lor. b)Criterii de c
lasificare a societatilor comerciale
14
In raport de intinderea raspunderii asociatilor vom intalni: - societati cu rasp
undere nelimitata - societati cu raspundere limitata In raport de existenta sau
inexistenta caracterului intuitu personae al societatii vom intalni - societati
de persoane (societati in nume colectiv, societati in comandita simpla) - societ
ati de capitaluri (societati pe actiuni) - societate cu raspundere limitata (soc
ietate cu unic asociat) In raport de nationalitatea, cetatenia participantilor l
a formarea patrimoniului, vom intalni: - societati cu capital integral romanesc
- societati cu capital integral strain - societati cu capital mixt In raport de
participarea sau nu a statului la formarea capitalului social vom intalni: - soc
ietati cu capital integral de stat - societati cu capital privat In raport de ti
tlurile de valoare vom intalni: - societati comerciale care emit titluri de valo
are - societati comerciale care nu pot emite titluri de valoare In raport de mod
ul de reglementare vom intalni: - societati comerciale al caror regim juridic es
te stabilit de Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, modificata si r
epublicata - societati comerciale reglementate de legi speciale - societati banc
are al carui statut juridic este reglementat de Legea nr. 58/1998 privind activi
tatea bancara - societatile de microfinantare reglementate de Legea nr. 240 din
2005 privind societatile de microfinantare - societatile agrisole al caror statu
t este stabilit prin Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte form
e de asociere in agricultura - societatile de asigurari reglementate de Legea nr
. 32/2000 privind societatile de asigurare si supraveghere a asigurarilor - soci
etati de intermediere si investitii al caror statut juridic este reglementat de
Legea nr. 297/2004 privind piata de capital Functionarea societatilor comerciale
Din momentul dobandirii personalitatii juridice, vointa membrilor societatii de
vine insasi vointa acestei entitati juridice in cadrul careia vom distinge patru
categorii de organe si anume: Un organ deliberativ care coordoneaza intreaga po
litica economica (Adunarea Generala a Asociatilor si Adunarea Generala Extraordi
nara a Asociatilor) Organ administrativ si de conducere care transpune in practi
ca hotararile organului deliberativ Organul executiv cel care aduce la indeplini
re activitatile necesare indeplinirii scopului societatii si obtine profiturile
Organul de control al activitatii in randul carora intalnim cenzorii si auditori
i financiari care au rolul de a inform Adunarea Generala, statul si creditorii a
supra activitatii desfasurate de societate
-
15
Incetarea calitatii de comerciant
In conformitate cu dispozitiile legale dovada calitatii de comerciant se face in
mod diferentiat dupa cum acesta este persoana fizica sau persoana juridica. In
situatia persoanei fizice dovada calitatii de comerciant se face prin mijloace d
e proba din care sa reiasa efectuarea de acte de comert cu caracter profesional
asa cum pretinde art. 7 din Codul comercial. De asemenea dovada calitatii de com
erciant se mai face prin urmatoarele prezumtii care trebuie coroborate cu alte m
ijloace de proba: - autorizatia administrativa de exercitare a comertului; - dov
ada inmatricularii la Registrul comertului; - prezentarea titulaturii de comerci
ant intalnita in corespondenta acestuia. In cazul unei persoane juridice, lucrur
ile sunt mai simple, dovada calitatii de comerciant efectuandu-se dupa cum urmea
za: - o copie certificata de pe inregistrarea societatii in Registrul comertului
- o copie certificata de pe inregeistrarea in registrul comertului in cazul reg
iilor autonome si organizatiilor cooperatiste Incetarea calitatii de comerciant
se realizeaza in mod diferit pentru persoanele fizice si persoanele juridice. In
mod obligatoriu, in ceea ce priveste incetarea calitatii de comerciant a persoa
nei fizice impune renuntarea acesteia la efectuarea de fapte de comert insa acea
sta renuntare trebuie sa fie efectiva si nu temporara sens in care cel in cauuza
trebuie sa procedeze si la radierea inmatricularii sale din Registrul comertulu
i ori depunerea autorizatiei administrative. Nu ne aflam inaintea unei pierderi
a calitatii de comerciant a persoanei juridice daca aceasta isi inceteaza activi
tatea. Pierderea calitatii de comerciant poate avea loc numai pe calea dizolvari
i societatii si prin lichidare. a) Dizolvarea societatii comerciale Potrivit dis
pozitiilor din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale incetarea calita
tii de comerciant are loc prin dizolvare atunci cand: - a expirat termenul stabi
lit prin actul constitutiv pentru durata societatii; - imposibilitatea realizari
i obiectului de activitate al societatii ori indeplinirea acestuia; - a fost dec
larata nulitatea societatii; - adunarea generala a hotarat incetarea; - exista o
hotararea judecatoreasca, obtinuta la cererea oricarui asociat, prin care se co
nstata impiedicarea desfasurarii activitatii societatii din cauza neintelegerilo
r grave dintre asociati; - declararea falimentului societatii; - prin alte cauze
prevazute in mod legal sau care se regasesc in cuprinsul actului constitutiv al
societatii. Ne vedem obligati sa precizam, dat fiind multitudinea de forme juri
dice a societatilor comerciale ca fiecare dintre acestea se dizolva in mod speci
fic asa cum prevad art. 227-237 din Legea 31/1990. b) Fuziunea si divizarea soci
etatilor comerciale Putem defini fuziunea ca fiind un proces de absorbire a unei
societati comerciale de catre o alta societate, de aceeasi factura.
16
Fuziunea se mai poate realiza si prin contopirea a doua sau mai multe societati
comerciale pentru a da nastere unei noi societati. Procesul de fuziune (Merger)
a doua soicetati comerciale priveste crearea, in acest fel, a unei noi societati
comerciale, de obicei, pe actiuni. (Fuziunea dintre doua societati care au dome
nii de activitate diferite este denumita prin sintagma „fuziune de tip conglomerat”-
conglomerate merger). In situatia in care se produce o fuziune prin absorbtie so
cietatea care a absorbit societatea dizolvata capata toate drepturile acesteia s
i isi asuma obligatiile acesteia. Cand fuziunea are loc prin contopire drepturil
e si obligatiile avute de societatea care isi inceteaza activitatea prin aceasta
modalitate trec, firesc, asupra societatii nou infiintate. Numim divizare impar
tirea patrimoniului unei societati comerciale, care isi incheie existenta, intre
doua ori mai multe societati care se nasc de aceasta maniera sau care sunt deja
existente. Atat operatiunea de fuziune cat si cea de divizare trebuie sa fie ho
tarate de adunarea generala a fiecarei societati in conditiile prevazute pentru
aducerea de modificari actelor constitutive ale societatilor respective. Din mom
entul efectuarii fuziunii ori a divizarii se produce si dizolvarea (fara lichida
re) a societatii care isi inceteaza activitatea. In mod concomitent se procedeaz
a la transmiterea universala a patrimoniului sau catre noua societate ori cea ex
istenta deja, in starea in care se gaseste la momentul fuziunii ori a divizarii.
Transmiterea universala a patrimoniului se face in schimbul atribuirii de parti
sociale sau actiuni ale societatilor comerciale nou infiintate ori deja existen
te sau a unei sume de bani care nu poate depasi 10% din valoarea nominala a part
ilor sociale ori a actiunilor care au fost atribuite. Mentionam ca potrivit disp
ozitiilor legale, fuziunea ori divizarea au loc la urmatoarele date: - in situat
ia in care a fost constituita una sau mai multe societati la data la care noua o
ri noile societati au fost inmatriculate in Registrul comertului; - in celelalte
cazuri la data inscrierii in Registrul Comertului a mentiunilor privind majorar
ea capitalului de catre societatea absorbanta. c) Lichidarea societatilor comerc
iale ca mod de incetare a calitatii de comerciant O societate comerciala poate i
nceta calitatea de comerciant si prin operatiunea de lichidare urmata de reparti
zarea patrimoniului sau. Chiar daca in actul constitutiv al societatii respectiv
e este prevazuta modalitatea efectuarii lichidarii dispozitiile legale in materi
e impun anumite reguli de urmat si anume: - pana la preluarea functiei de catre
cei numiti in calitate de lichidatori administratorii societatii comerciale in c
auza isi continua modelul cu care au fost investiti insa ei nu mai pot intreprun
de noi operatiuni, in caz contrar ei raspund in mod personal si solidar pentru e
fectuarea acestora (aceasta interdictie se plaica din ziua expirarii termenului
fixat pentru durata societatii ori de la data la care dizolvarea a fost hotarata
de adunarea generala ori a fost declarata prin hotarare judecatoreasca. Daca so
cietatea comerciala a fost dizolvata inainte de expirarea termenului stabilit pe
ntru durata sa dizolvarea ei are efect fata de terti numai dupa un interval de 3
0 de zile de la publicarea acestui fapt in Monitorul Oficial. Lichidarea unei so
cietati comerciale trebuie incheiate in 3 ani de la data dizolvarii insa tribuna
lul comercial poate prelungi acest termen pentru motive temeinice, cu inca 2 ani
.
17
De asemenea, la trecerea a 15 zile de la terminarea lichidarii, lichidatorii ins
arcinati cu aceasta activitate va cere radierea societatii din registrul comertu
lui sub mentiunea unei amenzi judiciare in cuantum de 200 lei pentru fiecare zi
de intarziere. Si o ultima precizare: lichidarea unei societati comerciale nu li
bereaza in mod automat, pe asociati sau actionari de deschiderea falimentului in
conformitate cu procedura instituita de Legea nr. 85/2006.
VI I. FALIMENTUL INTERNATIONAL • • • Competenta internationala Legea aplicabila in mat
erie de faliment Regula aplicarii legii statului de deschidere 1. Competenta int
ernationala Conventia de la Bruxelles, din 23 noiembrie 1995 privind procedurile
de insolventa, inspirata din Conventia Consiliului Europei, a consacrat existen
ta unei : - proceduri principale pentru care este competent tribunalul locului u
nde debitorul are centrul intereselor principale si a unei - proceduri locale pe
ntru care este competent tribunalul locului unde debitorul detine un stabiliment
. Regulamentul realizeaza un compromis intre universalitatea procedurii (o singu
ra procedura pentru un singur patrimoniu) si teritorialitatea procedurii (atate
reguli procedurale distincte cate sedii sunt), care pare mult mai realist decat
sistemul unitar propus de Proiectul de Conventie Europeana din 1992. Regulamentu
l are in vedere „legatura naturala” intre competenta jurisdictionala si cea legislat
iva, adoptand doua norme conflictuale determinante : competenta pentru deschider
ea procedurii de faliment apartine instantei statului pe al carui teritoriu este
situat centrul principalelor interese ale debitorului, iar
18
-
legea aplicabila este legea statului membru in care s-a deschis procedura.
Regulile de competenta stabilite prin acest Regulament se limiteaza la competent
a internationala, desemnand statele membre ale caror jurisdictii pot deschide o
procedura de faliment. Competenta teritoriala in cadrul acelui stat membru trebu
ie sa fie determinata de legea nationala a statului respectiv. Cu toate ca Conve
ntia de la Bruxelles nu a intrat in vigoare, solutiile sale in materie de insolv
enta au fost retinute si preluate de Regulamentul 1346/2000 al Uniunii Europene,
intrat in vigoare la 31 mai 2000,in aparenta, dreptul comunitar pare sa se fi i
ndreptat catre teza teritorialitatii. Regulamentul nu contine nici o regula cu p
rivire la solutionarea conflictelor pozitive de competenta. Rezolvarea conflicte
lor pozitive de competenta privind deschiderea procedurii principale trebuie sa
se bazeze pe principiul increderii reciproce, principiu care conduce la o regula
a primei instante invesite („first in time rule”). Decizia jurisdictiei care deschi
de prima procedura in temeiul criteriului centrului principalelor interese ale d
ebitorului va trebui sa fie recunoscuta in toate celelalte state membre, fara ca
aceste state sa o poata supune unui control. Aceasta intrucat Regulamentul prev
ede recunoasterea imediata a deciziilor privind deschiderea, desfasurarea si inc
hiderea unei proceduri de faliment si a celor in directa legatura cu aceasta pro
cedura, fara vreo alta procedura sau formalitate (art.16). Este o aplicare unita
ra asupra falimentului. Aceste reguli nu elimina insa orice conflict virtual de
jurisdictie: doua jurisdictii deferite se pot totusi considera deopotriva compet
ente sa deschida o procedura principala cu efecte universale. Este suficient ca
una dintre ele sa retina criteriul sediului social statuar, iar cealalta pe cel
al sediului real. In aceasta privinta, Regulamntul comunitar nu prevede nici un
raspuns. Singura dispozitie existenta este cea prevazuta de art. 3 pct.3 : „atunci
cand o procedura este deschisa conform art.3 pct.1 (procedura principala), oric
e alta procedura deschisa conform art.3 pct.2 este o procedura secundara.” Dar ace
asta regula nu este aplicabila decat daca jurisdictia ulterior sesizata accepta
sa nu deschida decat o procedura de lichidare si cu caracter teritorial.
19
2. Legea aplicabila falimentului
In Dreptul comertului international, competenta legislativa este adeseori influe
ntata de cea judiciara. Si in materie de faliment, competenta jurisdictionala de
termina competenta legislativa. Determinarea legii falimentului depinde de solut
ia pe care o adopta in conflictul de competenta jurisdictionala, deoarece instan
ta competenta, sesizata, va aplica propria lege de drept international privat ca
re ii va arata legea aplivabila fondului „lex causae”. Legea falimentului este legea
forului (lex fori), ea avand vocatie generala pentru solutionarea problemelor j
uridice ale unui faliment. Este solutia pe care o consacra in unanimitate normel
e uniforme in materie de faliment : art. 19 al Conventiei Europene privind anumi
te aspecte internationale ale falimentului incheiate la Istanbul in 1990 intre s
tatele membre ale Consiliului Europei, art. 4 din Conventia de la Bruxelles din
23 noiembrie 1995 privind procedurile de insolventa incheiate in cadrul Uniunii
Europene, art. 4 din Regulamentul nr. 1346 din 29 mai 2000 al Consiliului Europe
an privind procedurile de faliment. Potrivit art. 4 din acest Regulament, princi
piul este acela ca, in absenta unei dispozitii contrare, se va aplica legea stat
ului membru in care s-a deschis procedura (lex fori concursus), atat procedurii
principale cat si procedurilor locale, atat in privinta deschiderii procedurii c
at si in privinta desfasurarii si inchiderii procedurii falimentului. Este o nor
ma conflictuala uniforma destinata sa inlocuiasca, in aceasta materie, normele n
ationale de drept international privat. Astfel spus, interdependenta dintre comp
etenta judiciara si cea legislativa este deplina, solutia conflictului de legi f
iind data de cea a conflictului de jurisdictie. 1. Regula aplicarii legii statul
ui de deschidere
20
Art. 4 din Regulament prevede domeniul legii falimentului, printr-o enumerere cu
caracter exemplificativ a aspectelor ce vor fi supuse legii statului de deschid
ere. Potrivit acestui text, legea falimentului va prevedea conditiile in care pr
ocedura trebuie deschisa, desfasurata si inchisa, in special : a) debitorii care
fac obiectul procedurii, in raport cu calitatea acestora ; b) bunurile care alc
atuiesc averea debitorului si regimul juridic al bunurilor dobandite de debitor
ulterior deschiderii procedurii ; c) atributiile debitorului si ale sindicului ;
d) conditiile in care se poate face compensarea obligatiilor ; e) efectele prod
ucerii in ceea ce priveste contractele la care debitorul este parte, aflate in c
urs de desfasurare ; f) efecetele producerii asupra actiunilor individuale, cu e
xceptia proceselor aflate in curs de solutionare ; g) creantele ce urmeaza sa fi
e inregistrate la pasivul debitorului si regimul juridic al creantelor nascute d
upa deschiderea procedurii ; h) regulile vizand inregistrarea, verificarea si ad
miterea creantelor ; i) regulile care stabilesc distributia sumelor rezultate di
n valorificarea bunurilor, rangul creantelor si drepturile creditorilor care au
fost partial dezinteresati dupa deschiderea procedurii prin compensatiune sau ca
urmare a valorificarii unui drept real ; j) conditiile si efectele inchiderii p
rocedurii, in special in cazul unui concordat sau plan de reorganizare ; k) drep
turile creditorilor ulterior inchiderii procedurii ; l) sarcina achitarii taxelo
r si a cheltuielilor de judecata ; m) regulile referitoare la constatarea nulita
tii, anularea sau constatarea inopozabilitatii actelor juridice care prejudiciaz
a drepturile creditorilor din adunarea creditorilor.
21
VIII. TEORIA CONTRACTELOR COMERCIALE INTERNATIONALE
1. Notiune. In Dreptul Afacerilor, contractul este definit ca fiind un acord de
vointa prin care doua sau mai multe subiecte de drept, convin sa dea, sa faca or
i sa nu faca un anumit lucru. Prin contractul de comert international se inteleg
e acordul de vointa care a avut loc intre doua sau mai multe subiecte de drept p
articipante la comertul international, avand domiciliul ori sediul in state dife
rite, avand ca finalitate nasterea, modificarea sau stingerea de raporturi jurid
ice de comert international. Intrucat actualmente ponderea contractelor de comer
t international este mai insemnata ne referim in continuare la acestea. 2. Trasa
turile caracteristice ale contractelor de comert international • comercialitatea:
un contract poate fi comercial ori civil, dupa cum constituie sau nu un act de c
omert, dar poate fi comercial, doar pentru o parte si civil pentru cealalta part
e; • internationalitatea: este o alta caracteristica a contractului de comert inte
rnational, care decurge din faptul ca un asemenea contract contine elemente de e
xtraneitate (nationalitatea, sediul sau 2.1. Categorii de contracte de comert in
ternational in raport de criteriile dreptului comun (dreptului civil) a. In rapo
rt cu modul lor de formare contractele de comert international sunt, de regula,
consensuale, ele exprimand vointa manifestata de catre subiectii raportului juri
dic de comert international. In principiu, aceste contracte se incheie in forma
scrisa. b. De regula, ne aflam inaintea unor contracte cu titlu oneros, deoarece
au ca finalitate declarata obtinerea pentru parti a unui profit. c. Contractele
de comert international sunt sinalagmatice dupa scopul lor, avand in vedere fap
tul ca dau nastere la drepturi si obligatii corelative pentru parti. d. Contract
ul de comert international are caracter comutativ pentru ca atat existenta, cat
si intinderea prestatiilor la care se obliga partile sunt certe si determinate (
ori determinabile), din chiar momentul incheierii actului juridic respectiv. e.
Contractele de comert international sunt acte si fapte de comert deoarece ele ti
nd la obtinerea unui profit, pentru ambele parti. 2.2. Criterii nespecifice de c
ategorisire a contractelor de comert international a. In functie de efectele pe
care le vor genera contractele de comert international (ca de altfel toate tipur
ile de contracte), se impart in: constitutive, translative si declarative de dre
pturi. a.1. Contractele de comert international cu caracter constitutiv sunt cel
e ce privesc, de obicei, crearea unor drepturi subiective, pe seama celor doua p
arti, ori a unui tert. De regula, acestea sunt drepturi de creanta si vor fi int
alnite in contractele de mandat, de depozit, comision, transport, consultanta. a
.2. Sunt contracte de comert international translative de drepturi cele care tra
nsmit unele drepturi reale, de la un titular de drepturi la altul. a.3. Contract
ele declarative de drepturi sunt mult mai rar intalnite in comertul internationa
l, iar prin ele se constata si se confirma pentru parti unele drepturi.
22
b. Dupa modul lor de executare contractele de comert international se impart in
contracte cu executare imediata, succesiva sau continua. b.1. Contractele de com
ert international cu executare imediata sunt cele care au ca obiect indeplinirea
, de indata, a uneia sau mai multor prestatii. b.2. Contractele de comert intern
ational cu executare succesiva sunt cel mai adesea intalnite in practica de come
rt international. b.3. Contractele comerciale internationale cu executare contin
ua cuprind obligatii care pot fi indeplinite de catre debitor in mod neintrerupt
. c. In raport de corelatia in care se afla, contractele de comert international
se impart in contracte principale si contracte accesorii. c.1. Sunt denumite co
ntracte principale acele acorduri de vointa ale partilor care sunt de sine stata
toare, iar existenta lor nu depinde de clauzele altui contract. c.2. Contractele
accesorii sunt cele care nu au o existenta de sine statatoare, valoarea lor jur
idica este conditionata de existenta unui contract principal. d. Dupa natura obl
igatiilor care intra in continutul lor contractele internationale se divid in co
ntracte care genereaza obligatia de a da, de a face sau de a nu face. d.1. Contr
actele care genereaza obligatia de a da (dare) sunt cele translative de drepturi
reale, carora lise adauga contractele care implica o contraprestatie pecuniara,
indiferent de natura acesteia: pret, comision, chirie, navlu, prima de asigurar
e, etc. d.2. Contractele care genereaza obligatia de a face (facere) sunt intaln
ite in sfera executarii de lucrari si in aceasta privinta este clasic contractul
de antrepriza, precum si cele de prestariservicii, cum sunt cele de consulting,
comision, mandat, etc. d.3. Contractele care genereaza obligatia de a nu face (
non facere) sunt mai rar intalnite in comertul international, iar exemplul cel m
ai elocvent este obligatia concreta de a se abtine de la anumite actiuni, pe car
e si-o asuma una dintre partile contractante ori chiar ambele. e. Dupa natura ob
ligatiilor carora le da nastere contractele de comert international, acestea se
pot clasifica in contracte care genereaza obligatii de rezultat si contracte car
e genereaza obligatii de mijloace. e.1. Participantii la raporturile de comert i
nternational isi asuma obligatii de rezulta, intrucat prin finalitatea urmarita
acestea sunt de esenta comertului, in general vorbind. e.2. Contractele de comer
t international pot da nastere si la obligatii de mijloace (de diligenta).
2.3. Criterii specifice de categorisire a contractelor de comert international a
. In functie de participantii la raporturile juridice de comert international vo
m intalni: a.1. Contracte obisnuite, atunci cand contractele se incheie intre pa
rticipanti care apartin ordinii juridice nationale din state diferite, iar parte
nerii contractuali se recunosc dupa calitatea si natura juridica asemanatoare: c
omercianti-persoane fizice, societati comerciale, persoane juridice cu vocatie c
omerciala.
23
a.2. Contracte mixte (semiinternationale), incheiate intre subiecte de drept car
e apartin ordinii juridice internationale din state diferite. Specificitatea ace
stor contracte (numite in dreptul comercial englez state contracts) este conferi
ta de faptul ca una dintre parti este un stat, care in raporturile comerciale ac
tioneaza potrivit principiului de jure gestionis, iar cealalta parte este o pers
oana fizica ori o persoana juridica ce apartine de ordinea juridica nationala a
altui stat. b. In raport de obiectul lor, contractele de comert international se
clasifica in cinci categorii: b.1. Contracte translative de drepturi, care au c
a obiect transmiterea drepturilor reale ori a celor de creanta intre parti. b.2.
Contracte de prestari de servicii, care au ca obiect o prestare de servicii la
care una dintre parti se obliga in favoarea celelilalte parti. b.3. Contracte de
executare de lucrari, al caror obiect este realizarea de lucrari de constructii
sau a unor lucrari de montaj. b.4. Contracte de cooperare economica internation
ala si tehnico-stiintifica, prin intermediul carora au loc derularea raporturilo
r juridice privind productia si comercializarea de bunuri, executarea de lucrari
, transferul de tehnologie avansata, etc. b.5. Contracte de aport valutar, care
au ca obiect sporirea rezervelor valutare ale participantilor la operatiunile de
comert international. Aceste contracte se concretizeaza prin cumpararea si reex
portarea de produse, efectuarea de operatiuni speculative cu devize si altele as
emenea. c. In raport cu complexitatea lor, contractele de comert international s
e clasifica in: c.1. Contracte comerciale internationale unitare, care au la baz
a un singur acord de vointa intre parti. Din aceasta categorie enumeram contract
ul de vanzare comerciala, comisionul comercial international, mandatul comercial
international, depozitul international. c.2. Contracte comerciale international
e mixte, in cadrul carora acordul de vointa al partilor contractante genereaza d
repturi si obligatii caracteristice pentru cel putin doua contracte unitare (de
tip monolit). c.3. Contracte comerciale internationale complexe care desemneaza
o pluralitate de contracte comerciale internationale distincte, interdependente,
care impreuna constituie un ansamblu contractual creat prin vointa juridica a p
artilor, care are drept scop o anumita finalitate, de asemenea agreata de parti.
d. In functie de durata pentru care se incheie, contractele comerciale internat
ionale se vor clasifica dupa cum urmeaza: d.1. Contracte de scurta durata, inche
iate pentru operatiuni ocazionale si a caror durata nu depaseste 1 an. d.2. Cont
racte cu durata medie, incheiate pe o perioada de timp de pana la 5 ani, acestea
fiind regula in sfera comertului international. d.3. Contracte de lunga durata,
incheiate de parti pe o perioada de timp care excede duratei de 5 ani.
24
IX. FORMAREA CONTRACTULUI DE COMERT INTERNATIONAL
Incheierea contractului de comert international se face, de regula, in doua etap
e: I. Etapa precontractuala II. Etapa incheierii propriu-zise a contractului de
comert international I. ETAPA PRECONTRACTUALA este reprezentata de anumite demer
suri pe care partile interesate le efectueaza in scopul informarii pietei intern
ationale cu privire la intentiile lor sau in scopul de a se informa asupra tendi
ntelor si oportunitatilor de pe piata internationala. Rolul acestor demersuri es
te acela de a prospecta si investiga piata, iar in urma obtinerii de date concre
te cei interesati sa isi exercite optiunea referitor la operatiunea de comert in
ternational pe care doreste sa o efectueze. Prin exploatarea informatiilor cules
e, subiectii de dreptul comertului international pot renunta la efectuarea unei
operatii comerciale fara potential profitabil sau se pot transforma in initiator
ii dialogului contractual. Dialogul contractual este supus regulilor si strategi
ilor de negociere. Negocierea unui contract de comert international are ca scop
stabilirea unui sistem de reguli, de drepturi si de obligatii corelative care vo
r guverna viitorul contract. Pe durata negocierilor contractului, partile pot op
ta pentru schimbul de scrisori de intentie sau pentru incheierea unor acorduri d
e negociere. Documentele internationale nu dau o reglementare juridica acestor i
nstrumente si tehnici de negociere. In practica comerciala internationala sunt i
nsa intalnite si produc efecte juridice, corespunzator sistemului de drept in ca
re opereaza. Astfel, scrisoarea de intentie a fost admisa ca tehnica de negocier
e si natura sa juridica poate fi determinata din clasificarea pe care a dat-o do
ctrina. Domeniul caracteristic al scrisorii de intentie este acela de a trasa et
apele negocierii. In afara acestei clasificari, care este predominanta, mai sunt
intalnite inca trei categorii de scrisori de intentie, si anume: scrisori de in
tentie care nu produs efecte juridice si care nu contin nici un angajament al pa
rtilor scrisori de intentie care contin angajamente ferme cu privire la anumite
aspecte ale demersurilor precontractuale; scrisori de intentie care exprima cate
gorii juridice traditionale, cum sunt oferta de a contracta sau acceptarea ofert
ei. In ceea ce priveste acordul de negociere, acesta este admis in sistemele de
inspiratie romano-germanica, iar in sistemele de common-law este considerat nul,
din cauza incertitudinii care exista cu privire la termenii contractului care u
rmeaza a fi negociat. In dreptul roman, partile au posibilitatea sa incheie un a
cord de negociere, definit in practica arbitrala ca fiind chiar un contract, pri
n care partile se obliga sa faca o oferta care sa permita continuarea negocieril
or, in scopul incheierii unui contract al carui obiect nu a fost decat partial d
eterminat si intr-un mod insuficient pentru ca acel contract sa fie considerat c
a fiind format. Negocierea, indiferent de forma pe care o imbraca, implica respe
ctarea unor reguli, cum sunt: a. informarea corecta si completa a eventualului p
artener asupra elementelor de evaluare al viitorului contract
25
b. colaborarea partilor pentru ca negocierea sa nu depaseasca, in timp, o durata
strict necesara informarii si clarificarii cadrului contractual c. pastrarea co
nfidentialitatii asupra informatiilor primite, daca aceste informatii nu au un c
aracter public evident d. evitarea repunerii in discutie a clauzelor contractual
e asupra carora s-a cazut deja de acord e. anuntarea imediata a celeilalte parti
a hotararii de a intrerupe negocierile, temporar sau definitiv f. evitarea nego
cierilor paralele, afara numai daca partea interesata si-a declarat expres inten
tia ori si-a rezervat dreptul de a intra in contact si de a negocia si cu alti p
otentiali parteneri . respectarea termenelor prevazute de parti pentru incheiere
a diferitelor faze ale negocierii
II. ETAPA INCHEIERII PROPRIU-ZISE A CONTRACTULUI
Contractul se considera a fi incheiat in momentul in care s-a realizat acordul d
e vointa dintre partile contractante, in conditiile legii aplicabile contractulu
i. In dreptul roman se considera ca momentul incheierii contractului este cel in
care acceptarea ofertei a ajuns la ofertant si acesta a luat cunostinta de cont
inutul acesteia. In dreptul uniform, care are la baza Conventia de la Haga, din
1964, se apreciaza ca un contract este format atunci cand acceptarea este recept
ionata la adresa persoanei ofertantului. Legea aplicabila contractului de comert
international Determinarea legii aplicabile contractului de comert internationa
l se face, de regula prin acordul partilor. In dreptul comertului international
se admite ca partile sa desemneze legea care va guverna formarea, efectele, exec
utarea si stingerea obligatiilor contractuale reciproce. Vointa partilor preinta
mpina un eventual conflict de legi, datorat caracterului de internationalitate a
l contractului. Partile au posibilitatea de a schimba legea aplicabila contractu
lui oricand, pe toata durata executarii contractului, cu conditia de a nu aduce
atingere validitatii formei contractului sau drepturilor dobandite de terti. Act
ul normativ care reglementeaza posibilitatea alegerii legii aplicabile contractu
lui – care este Legea nr.105/1992 privind raporturile de drept international priva
t – da posibilitatea partilor sa aleaga potrivit vointei lor comune legea aplicabi
la contractului, in integralitatea sa ori numai unei anumite parti a contractulu
i. Exista astfel posibilitatea legala de a supune un singur contract mai multor
sisteme de drept. In situatia in care partile nu convin asupra leii aplicabile c
ontractului, aceasta va fi stabilita de catre organul de jurisdictie, potrivit n
ormelor generale. Astfel, in prezent legea aplicabila contractului este data de
legea statului in care debitorul obligatiei contractuale sau al prestatiei carac
teristice isi are, la dat incheierii contractului, domiciliul, resedinta, sediul
social ori fondul de comert. Norma aplicabila, stabilita tot de Legea nr.105/19
92, reprezinta o concretizare a principiului potrivit caruia daca partile nu au
ales legea aplicabila contractului, va fi luata in considerare legea statului cu
care contractul are cele mai stranse legaturi. In afara de aceasta posibilitate
de determinare a legii aplicabile contractului de comert international, in subs
idiar, Legea nr.105/1992 retine pentru anumite categorii de contracte – cum sunt c
ontractul de schimb sau contractul international de vanzare-cumparare - si alte
solutii de supunere a contractului unui anumit sistem de drept. Asupra acestui a
spect vom reveni atunci cand vom trata pe larg aceste contracte. Clauzele contra
ctului comercial international
26
Pe langa identificarea partilor – nume sau denumire, domiciliu sau sediu - , a obi
ectului si cauzei contractului, precum si prevederea duratei lui, partile vor co
nveni asupra termenelor si locului de executare a obligatiilor, asupra modului d
e garantare a obligatiilor, a platii, etc. Un contract comercial international v
a cuprinde obligatoriu si in functie de obiectul sau clauze legate de calitatea
si cantitatea marfurilor, precum si clauze referitoare la rãspunderea contractualã.
De asemenea, se vor prevedea si clauze asiguratorii, ca mijloc de aparare contra
fluctuatiilor preturilor. Clauze contractuale tipice: de continuitate si mentin
ere a raporturilor comerciale traditionale intre parteneri; de forta majora; de
exclusivitate; de confidentialitate; privind modalitatile de plata; privind rasp
underea partilor; de solutionare a litigiilor. Aceste clauze poarta denumiri spe
cifice, pe care le vom aminti, succint, in cele ce urmeaza : A. CLAUZA COMPROMIS
ORIE – aceasta clauza reprezinta acordul partilor, exprimat in cuprinsul contractu
lui sau intr-un inscris separat, de a supune litigiile ce s-ar putea naste in le
gatura cu contractul pe care l-au incheiat arbitrajului institutional sau ocazio
nal (ad-hoc), renuntand la dreptul de a se adresa pentru aceasta organelor juris
dictionale ale statelor. B. CLAUZA DE MENTINERE A VALORII, CLAUZA DE CONSOLIDARE
VALUTARA si CLAUZA MULTIVALUTARA– aceste clauze reprezinta prevederi contractuale
menite sa repartizeze riscul monetar intre partile contractante si sa previna c
resterea pretului marfurilor sau serviciilor prin deprecierea unitatii monetare
de plata. C. CLAUZA OFERTEI CONCURENTE – aceasta clauza permite uneia dintre parti
le contractante sa se prevaleze fata de cocontractantul sau de oferta mai favora
bila avansata de catre un tert concurent, pentru o operatiune similara. D. CLAUZ
A CLIENTULUI CEL MAI FAVORIZAT – prin aceasta clauza, promitentul se obliga fata d
e cocontractantul sau sa ii acorde conditiile cele mai avantajoase pe care lear
consimti, pe parcursul executarii contractului, in favoarea unui tert cu care ar
incheia o operatiune comerciala similara. E. CLAUZA DE HARDSHIP – in temeiul aces
tei clauze, oricare dintre parti este indreptatita sa solicite adaptarea contrac
tului incheiat, daca s-au modificat circumstantele in considerarea carora partil
e s-au angajat initial, iar aceasta modificare a determinat agravarea considerab
ila a prestatiei uneia din ele. F. CLAUZA PENALA – prin aceasta clauza, partile po
t sa prevada in cuprinsul contractului ca debitorul sa plateasca, cu titlu de de
spagubire, o suma de bani ori sa indeplineasca o alta prestatie, daca nu executa
sau executa necorespunzator ori cu intarziere obligatia asumata. G. CLAUZE LIMI
TATIVE DE RASPUNDERE – aceste clauze pot fi incluse in contract, dar cu conditia m
entinerii pozitiei de egalitate a partilor. Prin aceste clauze debitorul poate f
i degrevat, dar numai partial de raspunderea pentru neexecutarea culpabila a obl
igatiilor asumate. H. CLAUZA DE FORTA MAJORA – prin aceasta clauza cocontractantii
pot conveni ca partea care a fost impiedicata de o imprejurare de forta majora,
externa, imprevizibila si invincibila sa isi execute partea sa de obligatie sa
fie exonerata de raspunderea contractuala. I. CLAUZE DE INTERPRETARE – aceste clau
ze sunt incluse, de regula, in preambulul contractelor si sunt contin referiri l
a obiectivele contractelor, competentele partilor, interesul economic si social
al contractului, natura juridica a demersurilor precontractuale, definirea unor
termeni cheie si la stabilirea criteriilor de determinare a vointei reale a part
ilor.
27
J.
PACTUL DE PREFERINTA – prin pactul de preferinta, una dintre parti (promitent) se
angajeaza fata de cealalta parte (beneficiar) sa-i propuna in viitor sa incheie
o anumita operatiune comerciala al carei continut nu a fost inca determinat, ina
inte de a contracta cu un tert. In domeniul industrial, pactul de preferinta est
e intalnit sub denumirea de clauza primului refuz prin care una dintre parti se
obliga sa transmita cu prioritate ofertele sale viitoare cocontractantului sau s
i numai in cazul in care acesta refuza ofertele sa contracteze cu tertii. K. CLA
UZA DE CONFIDENTIALITATE - aceasta clauza este prevazuta de parti pentru asigura
rea protectiei unor informatii transmise in special in contractele de engineerin
g, asistenta tehnica, vanzare, publicitate. L. CLAUZA DE EXCLUSIVITATE – este incl
usa in special in contractele de agent, de concesiune exclusiva si de franchisin
g. Prin aceasta clauza una dintre partile contractante are beneficiul exclusivit
atii reprezentarii celeilalte parti sau desfacerii produselor acestuia pentru o
anumita perioada, intr-un anumit sector de activitate si pe un anumit teritoriu.
M. CLAUZA DE NECONCURENTA – aceasta clauza defineste obligatia contractuala pe ca
re una dintre parti si-o asuma de a nu indeplini o activitate profesionala deter
minata, in detrimentul celeilalte parti.
Interpretarea si executarea contractelor de comert international 1. Interpretare
a contractelor de comert international In procesul derulãrii obligatiilor asumate
prin contracte, in general vorbind, si a celor cu caracter international, in par
ticular vorbind, pot surveni interpretãri contradictorii ale acelorasi clauze, dat
e de cãtre pãrtile contractante. Literatura juridicã se preocupã indeaproape, in mod con
ceptional, cu privire la scopurile si finalitãtile interpretãrii contractelor comerc
iale internationale, cu specificarea faptului cã nu toate activitãtile de comert ext
erior au loc prin intermediul unui contract. Activitatea complexã a contractelor,
la care facem referintã, are la bazã necesitatea stabilirii sensului exact si comple
t al acestui instrument juridic. Prin aceastã operatiune se va ajunge la eliminare
a oricãrei confuzii ori ambiguitãti, pentru ca oricare cauzã stipulatã in contract sã fie
remarcatã in mod clar, indubitabil. Cu toate cã interpretarea contractelor este pref
erabil sã aibã loc in baza bunei-credinte a partenerilor, incã din faza precontencioasã,
totusi ea se poate manifesta si in faza contencioasã, prin deciziile pronuntate d
e instantele judecãtoresti sau arbitrare. 2. Definitia activitãtii de interpretare a
contractelor de comert international Interpretarea contractelor de comert inter
national este operatiunea juridicã de clarificare logico-rationalã si sistematicã de d
eterminare a intelesului exact si complet al clauzelor contractuale. 3. Principi
ile care trebuie sa guverneze interpretarea contractelor de comert international
a) Buna-credinta, principiul fundamental al dreptului comertului international,
trebuie sã se regãseascã si sã se aplice cu deplinãtate in aceastã importantã si laborioas
ivitate, astfel incat executarea contractului sã se efectueze dupã reala vointã a pãrtil
or. b) Loialitatea solicitã, in mod principial, ca interpretarea sã denote respectul
cuvenit celeilalte pãrti contractante, prin strãduinta decelãrii sensurilor reale ale
clauzelor stipulate si pe care partenerii le-au conceput. Asa cum de s-a si sta
tuat in doctrina juridicã de specialitate cu referire la acest principiu, nu este
vorba despre loialitatea care trebuie sã guverneze, conform regulilor, uzantelor s
i cutumelor raporturilor comerciale internationale, ci indeosebi aceea care treb
uie sã existe.
28
c) Colaborarea intre parti este principiul care presupune ca fiecare parte contr
actantã sã depunã diligentele necesare la determinarea continutului contractului, puna
nd la dispozitie, dacã acest lucru este necesar, toate datele pe care le are pentr
u a se ajunge la clarificãrile dorite de pãrti. Acest principiu trebuie sã actioneze i
n mod prioritar in sfera rãspunderii contractuale, astfel incat sã ducã la limitarea p
ierderilor si a castigului nerealizat de cãtre partea care a ridicat problema nere
spectãrii clauzelor contractuale. Dacã colaborarea intre pãrti nu vizeazã finalizarea mu
ltumitoare a prevederilor contractuale, partea care se considerã nedreptãtitã poate so
licita o reducere a daunelor-interese, in raport cu mãrimea daunelor care nu s-ar
fi produs in situatia in care partenerul sãu ar fi luat, in spiritul colaborãrii con
tractuale, mãsurile necesare. 4. Regulile de interpretare contractuala in comertul
international a) Clauzele contractuale se interpreteazã dupã intentia comunã a pãrtilor
care au incheiat contractul, ci nu dupã sensul literal al termenilor utilizati, a
sa cum pretinde art. 977 din Codul civil roman. b) In situatia in care o clauzã es
te interpretabilã din cauzã redactãrii sale ori dintr-un alt considerent, se aplicã regu
la de drept potrivit cãreia aceasta va produce efecte, ci nu in sensul neproduceri
i de efecte, pentru cã sterilitatea din punct de vedere contractual (adicã nederular
ea contractului si neobtinerea de beneficii) nu a fost intentia pãrtilor la inchei
erea contractului. c) In situatia in care o clauzã este susceptibilã de douã interpretãr
i, se aplicã regula conform cãreia se interpreteazã in sensul care este cel mai potriv
it pentru natura contractului respectiv. Aceastã regulã nu este contradictorie, ci c
omplementarã cu regula generalã a interpretãrii contractelor dupã intentia comunã a contra
ctantilor. d) In situatia in care existã o indoialã, conform art. 983 din Codul civi
l roman, contractul se interpreteazã in favoarea celui care se obligã (in dubio pro
reo). Ca exceptie de la aceastã regulã, potrivit dispozitiilor art. 1312 alin. 2 din
Codul civil roman, orice clauzã obscurã sau insidioasã se interpreteazã in contra vanzãto
rului. e) Clauzele contractuale se interpreteazã unele prin altele, dandu-se fiecãre
ia intelesul ce rezultã din actul intreg, este o altã regulã interpretativã statuatã de ar
t. 982 din Codul civil roman. Cu alte cuvinte, operatiunea de confruntare si com
parare trebuie sã aibã caracter sistematic, clarificand sensul dorit de pãrti avand in
sã nestirbit in vedere scopul general al contractului, locul si rolul fiecãrei clauz
e in configuratia contractului. 5. Reguli de interpretare a contractelor de come
rt international cu clauze prestabilite Impetuoasa dezvoltare a comertului inter
national modern, cu o multiplicare deosebitã a raporturilor comerciale, a impus, l
a incheierea contractelor, utilizarea unor clauze prestabilite. Ele se regãsesc in
contracte-tip, clauze repetabile. Aceste contracte-cadru cu clauze cu caracter
general si adaptabile raporturilor juridice de un anumit tip dintr-un sector ori
ramurã comercialã, devin obligatorii pentru pãrti, doar dacã acestea le acceptã in mod ex
pres ori tacit (implicit). Pãrtile contractante, conform principiului libertãtii con
ventiilor, pot insã, dacã au acest interes, sã elimine aceste clauze, sã le modifice sau
sã le completeze. In ipoteza in care va exista o neconcordantã intre o clauzã prestab
ilitã si o clauzã specialã prevãzutã de pãrti in contract, va prevala aceasta din urmã. a)
ma regulã interpretativã a clauzelor prestabilite statueazã cã acestea se considerã incorp
orate in contract, doar in situatia in care o parte le-a propus, iar cealaltã part
e le-a acceptat in mod expres. b) Chiar dacã nu au fost propuse si respectiv accep
tate in mod expres de cãtre pãrtile contractante, clauzele prestabilite se considerã a
fi introduse in contract, dacã partenerii, ambii comercianti, le-au acceptat expr
es in afacerile proprii anterioare.
29
c) In cazul ambiguitãtii clauzelor prestabilite, propuse de una dintre pãrtile contr
actante, sunt interpretate in favoarea celeilalte pãrti. Astfel, oricine invocã o st
ipulatie in favoarea sa, trebuie sã o dovedeascã atunci cand cealaltã parte o contestã (
art. 1169 Codul civil roman). d) In ipoteza in care ambele pãrti contractante prop
un drept conditii generale clauze prestabilite, intre care existã neconcordantã, int
erpretarea va tine seama cu precãdere de cele care au fost propuse de cumpãrãtor, a cãru
i propunere este ulterioarã celei fãcute de vanzãtor si care este consideratã a fi accep
tatã si, in consecintã, opozabilã ambelor pãrti. 6. Alte reguli de interpretare a contin
utului contractelor de comert international Tinand cont de complexitatea interpr
etãrii unor asemenea contracte, pe langã criteriile mentionate se recurge si la alte
reguli de interpretare. a) Astfel, in ceea ce priveste uzantele comerciale, dacã
se iveste un conflict intre acestea si o clauzã contractualã care a fost stipulatã exp
res, va prevala aceasta din urmã. In situatia in care se recurge la uzante care au
fost codificate pe plan international, ele au precãdere asupra uzantelor locale,
interpretarea efectuandu-se dupã aceastã regulã. b) In functie de limba in care a fost
redactat contractul de comert international, trebuie relevatã obligativitatea int
erpretãrii dupã sensul conferit termenilor, expresiilor si formulãrilor din contract i
n limba de redactare a acestora, chiar dacã sensul acordat este, uneori, diferit d
e sensul dat de legea aplicabilã contractului. c) Interpretarea contractelor de co
mert international prin prisma textelor legale uniforme impune si ea cateva regu
li de bazã. Astfel, interpretarea va lua in atentie, cu precãdere, intelesul literal
al prevederilor, iar dacã apar unele ambiguitãti ori texte excesiv de vagi, cu mult
iple intelesuri, se va recurge la lucrãrile pregãtitoare ale Congresului Natiunilor
Unite pentru Dreptul Comercial International. d) Interpretarea contractelor de c
omert international poate fi efectuatã si prin recurgerea la jurisprudentã si la doc
trina care sistematizeazã solutiile pronuntate si pertinente. 7. Efectele contract
elor de comert international Dupã cum s-a retinut, contractul de comert internatio
nal este manifestarea acordului de vointã intre partenerii participanti la comertu
l international in scopul obtinerii, in egalã mãsurã, a unui beneficiu. Prin esenta lo
r, aceste contracte sunt comutative, intrucat pãrtile isi asumã obligatii certe, det
erminate sau determinabile. Acest segment al executãrii obligatiilor asumate este
momentul esential si ca atare el trebuie garantat. a) Odatã incheiate contractele
de comert international, ca de altfel orice contract legal dobandesc pentru pãrti
putere de lege, cu drepturi si obligatii corelative pentru pãrtile contractante. I
n acest context actioneazã principiul obligativitãtii, care interzice uneia dintre pãr
ti sã revoce unilateral contractul si ca atare cealaltã parte va depune orice strãduin
tã admisã de lege pentru a obliga partea care si-a manifestat vointa sa unilateralã in
detrimentul scopului contractului sã-si indeplineascã obligatia. b) De asemenea, ac
elasi principiu al obligativitãtii tine orice parte si de la modificarea unilatera
lã a conventiei. O astfel de adoptare a clauzelor contractuale se poate face numai
cu acordul de vointã a pãrtilor. c) In situatia manifestãrii fortei majore ori a dece
sului persoanei fizice ori a incetãrii activitãtii persoanei juridice, in cadrul con
tractelor incheiate intuitu personae, putem vorbi de exceptii de la principiul o
bligativitãtii contractului in raporturile dintre pãrti. d) Potrivit dispozitiilor a
rt. 973 din Codul civil roman, conventiile nu isi produc efectele decat intre pãrt
i, insã in domeniul comertului international este admisã stipulatia pentru altul. 8.
Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice de comert international
30
a) Creditorul poate sã nu aducã la indeplinire prestatia sa, in situatia in care deb
itorul nu si-o indeplineste pe a sa, avand in vedere cã drepturile si obligatiile
din contractele de comert international sunt corelative. 36 b) Creditorul care n
u si-a indeplinit integral prestatia sa, are dreptul sã cearã si sã obtinã rezilierea sa
u rezolutiunea contractului de comert international. c) In cazul neexecutãrii fort
uite a obligatiilor care au fost asumate in mod reciproc de cãtre pãrti, sarcina ris
cului se distribuie intre creditor si debitor. Contractul de comert internationa
l poate fi reziliat sau rezolutionat in conditiile legii si cu efecte specifice
fiecãreia dintre aceste institutii de drept (desfiintarea contractului, repunerea
pãrtilor in situatia anterioarã, solicitarea de despãgubiri). 9. Executarea contractel
or de comert international Aducerea la indeplinire a obligatiilor care au fost a
sumate de pãrti prin incheierea contractului de comert international, se executã in
mod unitar, prin platã sau pe cale silitã, in naturã ori prin echivalent. a) Executare
a voluntara Modalitãtile de platã Plata este fãcutã, de regulã, de cãtre debitor ori de cãt
o altã persoanã, in numele debitorului. Plata este primitã de cãtre creditor sau de cãtre
mandatarul acesteia ori de o persoanã autorizatã de lege ori de o instantã de judecatã.
Locul executãrii obligatiei Pãrtile isi aleg locul executãrii obligatiei de platã, prin
stipularea acesteia in contract sau in locul care ar rezulta din natura operatiu
nii ori din intentia pãrtilor, asa cum aratã art. 59 alin.1 din Codul comercial roma
n. Executarea obligatiei contractuale are loc, in absenta unei stipulatii expres
e a locului in contract, in locul unde cel ce s-a obligat isi avea stabilimentul
sau, cel putin, domiciliul ori resedinta, la formarea contractului. Data executãr
ii obligatiei Plata trebuie fãcutã: -imediat, la data facturãrii mãrfii; -la expirarea t
ermenului suspensiv, in situatia in care obligatia este astfel afectatã (termenul
uzual este regula, iar exceptia termenul esential); -in cazul decontãrilor bancare
prin incasso documentar, termenul de platã curge de la data cand factura si docum
entele insotitoare ale mãrfii au ajuns la cumpãrãtor; -in situatia in care plata se fa
ce prin acreditiv documentar, termenul este data inscrisã pe el de data emitentã. b)
Executarea silita, in naturã a contractelor de comert international Se recurge de
cãtre creditor la executarea silitã a obligatiilor asumate, dacã acestea nu sunt exec
utate in mod voluntar. Executarea silitã, specificã obiectului fiecãrui contract, este
dispusã de cãtre o instantã de judecatã, creditorul primind astfel prestatia datoratã ori
, dacã preferã, despãgubiri. In situatia in care obiectul obligatiei este o sumã de bani
, ea va fi executatã in naturã. Creditorul este indreptãtit sã cearã executarea silitã in n
turã a obligatiei, dacã obiectul acesteia constã in a da bunuri de gen, pe care debito
rul de detine, dar refuzã sã le individualizeze si sã le predea.
31
c) Executarea prin echivalent a obligatiilor din contractele de comert internati
onal Intrucat in cazul in care ne gãsim in fata neexecutãrii voluntare a obligatiilo
r stipulate, in contractele de comert international se recurge la executarea pri
n echivalent. In aceastã situatie sunt aplicabile regulile rãspunderii contractuale,
dacã sunt intrunite conditiile acesteia, anume: existenta faptului ilicit, produc
erea prejudiciului, raport de cauzalitate intre faptul ilicit si prejudiciul cau
zat si existenta vinovãtiei debitorului. Fapta ilicita, in cazul contractelor de c
omert international, constã in:neexecutarea de cãtre debitor a obligatiilor contract
uale asumate; executarea obligatilor asumate nu s-a fãcut in mod corespunzãtor; obli
gatiile contractuale au fost executate cu intarziere. Prejudiciul poate fi mater
ial sau moral, iar daunele-interese sunt consecinta directã si necesarã a neexecutãrii
obligatiei. Raspunderea debitorului este conditionatã de existenta unui raport de
cauzalitate intre fapta pãgubitoare si prejudiciul suferit de creditor. d) Conven
tiile privind raspunderea in contractele de comert international Partile pot inc
heia, inaintea producerii prejudiciului, conventii al caror obiect este modifica
rea clauzelor privind raspunderea contractuala, micsorand ori marind raspunderea
debitorului. Astfel, partile pot prevedea in contractele incheiate, clauze priv
ind: • decadereacreditoruluidin dreptul sau deaformulareclamatiidupa expirarea tim
pului; limitarea daunelor pentru care se raspunde; stabilirea unuiplafon maxim p
rivind despagubirile ce urmeaza sa fie suportatede debitor; reducerea nivelului
raspunderii; suprimarea clauzei solidaritatii pasive. e) Repararea prejudiciului
Creditorul are dreptul de a solicita repararea prejudiciului care i s-a produs
prin neexecutarea obligatilor asumate de catre debitor sau a executari acestora
cu intarziere. Evaluarea daunelor pentru care i se acorda debitorului repararea
prejudiciului poate fi legala, judiciara sau conventionala. f) Interventia forte
i majore in contractele de comert international Potrivit acceptiuni doctrinare,d
ar si reglementarilor existente pe plan international si national,forta majora e
ste manifestarea unor evenimente imprevizibile si de nedepasit,independente de c
ulpa celor care le invoca.Aceste evenimente trebuie sa fie ulterioare momentului
incheieri contractului si sa faca,cu adevarat,imposibila executarea obligatilor
asumate. Prin includerea in contract a clauzei de forta majora,partile fac prec
izari indeosebi cu privire la regimul juridic al acesteia,adaptand-o conditilor
specifice contractului respectiv. Proba fortei majore trebuie facuta de partea c
are o invoca,iar probatiunea se va face prin: certificate de forta majora eliber
ate de Camera de Comert si Industrie a Romaniei,pe cale de expertiza,ca si prin
oricare alt mijloc de proba,in concordanta cu mijloacele de proba admise de lege
a locului unde s-a produs evenimentul imprevizibil si de neocolit.
X. SOLUTIONAREA LITIGIILOR CARE DECURG DIN ACTIVITATEA DE COMERT EXTERIOR SI COO
PERARE ECONOMICA SI TEHNICO-STIINTIFICA INTERNATIONALA Instantele judecãtoresti di
n Romania au competentã generalã, conform legii, in vederea solutionãrii litigiilor ca
re survin in comertul international.
32
Sediul materiei se aflã in Capitolul XIV, Cartea a VI a din C. proc. civilã, la care
se recurge in cazul in care nu existã o conventie arbitralã. Problema care se pune,
in primul rand, este de a afla instanta judecãtoreascã competentã in solutionare, pre
cum si determinarea raportului de comert international cu element de extraneitet
e. In general, toate legislatiile nationale cuprind norme care contribuie lastab
ilirea competentei instantelor din statele respective. In conformitate cu dispoz
itiile procesual civile din tara noastrã, competenta in solutionarea unui litigiu
cu element de extraneitate este instanta de la domiciliul paratului (sediul soci
etãtii comerciale parate). In cazul litigiilor privind imobilele, competenta revin
e instantei locului unde sunt situate acestea. In cazul anulãrii, rezolutiunii sau
a rezilierii unui contract, este competentã si instanta locului executãrii obligati
ei. Procedura de solutionare a litigiilor de comert exterior in fata instantei d
e judecatã este stabilitã de legea forului (Lex fori); in procedura executãrii silite
a hotãrarilor judecãtoresti este stabilitã de legea tãrii de executare a acestor hotãrari.
1. ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNATIONAL Arbitrajul comercial international este c
onsiderat a fi o formã de jurisdictie derogatorie de la dreptul comun. Institutia
poate fi definitã ca acea metodã (procedurã) de solutionare a litigiilor de comert int
ernational, consacratã de practica raporturilor contractuale din domeniu. Aceastã pr
ocedurã este mai simplã si se adapteazã.ca atare la cerintele practicii comertului int
ernational. Pãrtile inteleg sã se supunã regulilor de arbitraj, fiindcã acestea le sunt
cunoscute si accesibile, conformandu-se relatiilor comerciale internationale. Se
evitã, totodatã, riscurile unor decãderi sau nulitãti de ordin formal, care opereazã in d
reptul comun. 2.CARACTERELE ARBITRAJULUI COMERCIAL INTERNATIONAL Doctrina juridi
cã opineazã cã arbitrajul este un concept complex, in care se intalnesc aspectul forma
l (instanta competentã si procedura aplicabilã in fata acesteia) si fondul litigiulu
i, adicã diferendul pe care pãrtile doresc sã il solutioneze. - caracterul arbitral: a
cesta depinde de caracterele litigiului care constituie obiectul arbitrajului, c
u care insã nu se confundã. Arbitrii au capacitatea de a statua, adicã de a „judeca”, a so
lutiona litigiul, cu alte cuvinte, a verifica ori a constata o situatie juridicã p
reexistentã, asupra cãreia pãrtile sunt in dezacord; - caracterul comercial: rezultã cã li
tigiile supuse arbitrajului sunt nãscute ori se vor naste din derularea operatiuni
lor de comert international; - caracterul international rezultã din existenta unor
elemente de extraneitate in litigiile supuse arbitrajului
3. ARBITRAJUL INSTITUTIONAL SI AD-HOC Arbitrajul institutional este efectuat de
institutii permanente de arbitraj, care functioneazã pe langã Camerele de Comert si
Industrie judetene ori pe langã asociatii corporative sau profesionale, ca institu
tii de sine-stãtãtoare si specializate. Activitatea lor este reglementatã de un act no
rmativ special si este desfãsuratã de un numãr prestabilit de arbitrii. Arbitrajul ad-
hoc (ocazional) functioneazã numai in vederea solutionãrii unui litigiu determinat.
33
In unele state, in scopul constituirii unei asemenea instante arbitrale, ca si p
entru derularea corespunzãtoare a procedurii contencioase, existã o autoritate compe
tentã, care desemneazã, la momentul solicitãrii, arbitrii si solutioneazã cererile de re
cuzare a acestora. Pe baza autonomiei de vointã a pãrtilor este stabilitã insãsi procedu
ra de arbitraj, prin conventia pãrtilor (conventie arbitralã). Arbitrajul fortat exi
stã atunci cand legea prevede, in mod expres, cã orice contencios trebuie solutionat
numai pe cale de arbitraj si numai dupã o anumitã procedurã. 4.REGIMUL ARBITRAJULUI C
OMERCIAL INTERNATIONALIN ROMANIA In baza Decretului-lege nr.139/1990, in Romania
functioneazã ca arbitraj institutional Curtea de Arbitraj Comercial International
, care fiinteazã pe langã Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Ea functioneazã ca
organism permanent de arbitraj, neguvernamental, lipsit de personalitate juridi
cã, independent in exercitarea atributiilor jurisdictionale ce ii revin conform co
mpetentelor atribuite. Competentele si modalitatea desfãsurãrii activitãtii Curtii de
Arbitraj sunt statuate de cãtre Colegiul acesteia. Curtea de Arbitraj este alcãtuitã d
in 35 – 40 arbitrii, numiti de Comitetul executiv al Camerei de Comert si Industri
e a Romaniei, la propunerea Presedintelui in functiune al Curtii de Arbitraj, pe
o duratã de 3 ani, dintre specialistii cu experientã in domeniul dreptului comercia
l si a relatiilor economice internationale. Curtea de Arbitraj isi indeplineste
atributiile prin complete de arbitraj, alcãtuite din 3 arbitrii sau printr-un arbi
tru unic sau desemnati conform regulamentelor de procedurã arbitralã. 5. ORGANIZAREA
SI FUNCTIONAREA ARBITRAJULUI AD-HOC IN ROMANIA Acelasi act normativ, Decret-leg
e nr.139/1990, organizeazã si aceastã formã de arbitraj, pentru solutionarea litigiilo
r comerciale internationale. Camera de Comert si Industrie poate organiza arbitr
ajul ad-hoc, doar dacã intre pãrti existã o conventie arbitralã scrisã ori la cererea comu
nã a ambelor pãrti sau numai a uneia dintre ele, in cazul in care cealaltã parte accep
tã cererea respectivã.
XI. REGIMUL JURIDIC AL INTERMEDIERII IN DREPTUL AFACERILOR Un capitol insemnat,
de o deosebitã actualitate in domeniul comertului international, il reprezintã activ
itãtile de intermediere. In dreptul roman, ele sunt reglementate de Legea nr. 102/
1994 privind contractele de intermediere, de art. 374-412 din C. com. roman si d
e art.15351539 din C. civ., dar numai dacã acele texte legale sunt compatibile cu
specificul operatiunilor de comert international. In relatiile internationale, i
ntermedierea are la bazã Conventia asupra reprezentãrii in domeniul vanzãrii internati
onale, adoptatã la Geneva in 1983 si Conventia asupra legii contractelor de interm
ediere si reprezentare, adoptatã la Haga in 1977. 1. CONTRACTUL INTERNATIONAL DE M
ANDATCOMERCIAL Este acel contract prin care o persoanã numitã mandatar se obligã, in b
aza indicatiilor primite de la o altã persoanã, numitã mandant, sã trateze in numele ace
steia, acte comerciale. a) Obiectul specific al acestui contract constã, cu alte c
uvinte, in tratarea de afaceri pe seama mandantului. Actele incheiate trebuie sã f
ie de naturã comercialã atat pentru terti, cat si pentru mandant.
34
b) Elementele specifice ale contractului de mandat comercial sunt: - mandatul co
mercial poate decurge din acordul de vointã al pãrtilor; - reprezentarea este de nat
ura contractului, si nu de esenta lui, intrucat mandatarul poate actiona in nume
le sãu propriu, dar pe seama mandantului; - mandatul comercial este intotdeauna un
contract cu titlu oneros- mandatarul este imputernicit sã intocmeascã toate actele
necesare operatiunii cu care a fost investit, chiar dacã unele dintre ele nu au fo
st prevãzute in mod expres; - independenta de actiune a mandatarului permite angaj
area mandantului si in cazul unei aparente de reprezentare; - mandatul comercial
se revocã numai pentru motive temeinice. Spre deosebire de dreptul civil, in mate
ria comertului se aplicã teoria mandatului de interes comun. Partea lezatã ca urmare
a revocãrii mandatului, poate cere despãgubiri. Revocarea fiind unilateralã, partea c
are este lezatã nu este obligatã sã dovedeascã abuzul sau reaua-credintã a pãrtii care revo
mandatul. c) Mandatarul poate fi agent, reprezentant sau curtier: -agentul este
un intermediar imputernicit sã mijloceascã in tarã in strãinãtate tranzactii comerciale. A
ctivitatea agentului are caracter profesional si este independentã si de duratã; -re
prezentantul este un agent comercial cãruia o firmã producãtoare sau comercialã din tarã s
au strãinãtate ii incredinteazã desfacerea mãrfii; -curtierul este un intermediar care s
e ocupã cu mijlocirea incheierii contractelor comerciale, prin punerea in contact
a celor doi parteneri interesati. El nu are activitate de curtaj permanentã, aceas
ta desfãsuranduse pe baza unor ordine izolate. Curtierul nu incheie el insusi cont
ractul, ci numai constatã incheierea lui pe baza consimtãmantului pãrtilor, iar dovada
incheierii contractului se face prin inregistrarea lui la intermediar.
2. CONTRACTUL INTERNATIONAL DE COMISION Este un contract prin care o persoanã numi
tã comisionar se obligã sã trateze acte de comert in nume propriu, dar pe seama altei
persoane, numitã comitent, in schimbul unei remuneratii. Contractul de comision ar
e douã forme: −comisionarul lucreazã in nume propriu, dar in contul comitentului; −comis
ionarul actioneazã in numele comitentului.
Caracterele contractului de comision sunt: • in raporturile dintre comisionar si c
omitent existã relatii de mandat; comisionarul are calitatea de parte in raportul
perfectat cu tertul, garantand executarea contractului; privilegiul comisionarul
ui asupra bunurilor incredintate, ca o garantie a creantelor impotriva comitentu
lui. 3. INTERMEDIEREA IN DREPTUL ANGLO SAXON Deoarece acest sistem de drept nu c
unoaste contractele de mandat si comision, intermedierea se desfãsoarã prin institut
ia juridicã numitã agency. Prin „agency” se intelege asadar raportul ce se stabileste, i
n temeiul imputernicirii date de o persoanã, numitã principal (patron) unei alte per
soane, agent, care acceptã sã actioneze in numele sãu. Raporturile juridice de agency
se pot stabili printr o intelegere simplã, „agreement”. Prin contractul de agency o pe
rsoanã numitã agent se obligã sã actioneze in numele altei persoane, numitã principal sau
patron. Acest contract se incheie prin acordul pãrtilor, iar agentul trebuie sã
35
aibã o imputernicire realã sau acest acord poate rezulta dintr o prezumtie legalã, car
e se deduce din insãsi conduita pãrtilor. Imputernicirea agentului este aparentã, fiin
d creatã de conduita principalului fatã de un tert. Institutia juridicã agency este ut
ilizatã indeosebi in domeniul comertului international, agentul indeplinind acte j
uridice sau prestatii materiale sub controlul principalului, actionand pe seama
sau in interesul patronului, pe baza unei imputerniciri numitã authority, care poa
te fi realã sau aparentã, cea realã poate fi expresã sau tacitã. a) In raport de gradul de
control executat de principal (patron), agentul poate fi agent servant (sau ind
ependent) si agent contractor. b) Dupã felul prestatiei poate fi: agent general si
agent special. De retinut cã un contract de agency indeplineste atat functiile co
ntractului de mandat, cat si functiile contractului de comision. Pãrtile contracta
nte ale unui asemenea contract au urmãtoarele obligatii: • agentul are obligatia sã ac
tioneze conform promisiunii fãcute; el trebuie sã lucreze doar in folosul principalu
lui (patronului) si sã respecte instructiunile primite; dacã este retribuit, el are
obligatia sã depunã o anumitã diligentã; principalul (patronul) este obligat sã transmitã a
entului toate informatiile necesare si sã plãteascã suma stabilitã pentru serviciile pre
state; pentru pierderile si spezele suportate de agent, principalul este obligat
sã acorde o indemnizatie; pentru serviciile efectuate de agent, principalul (patr
onul) are, in limitele imputernicirii pe care a dat o, atat o rãspundere contractu
alã, cat si o rãspundere delictualã; in ceea ce priveste delictele civile, principalul
rãspunde numai pentru actele ilicite sãvarsite de cãtre agentul servant. c) Brokerul
este un agent comercial care este reprezentantul principalului, avand dreptul sã i
ncheie tranzactii comerciale, fãrã a avea insã posesia si controlul bunurilor negociat
e. Firmele de brokeri asigurã desfacerea mãrfurilor, garanteazã executarea dispozitiil
or primite, rãspunde de calitatea mãrfurilor si de finantarea tranzactiilor realizat
e. d) Factorul este acel intermediar care lucreazã in nume propriu, vanzand mãrfuril
e pe care i le incredinteazã principalul, avand drept de posesie si de control asu
pra lor, vanzarea lor producand efecte asupra tertilor de bunãcredintã. 4. DREPTUL A
PLICABIL INTERMEDIERII DE COMERT INTERNATIONAL In acest domeniu se aplicã principi
ul Lex voluntatis (art. 73 si 74 din Legea 105/1992). Pãrtile pot alege legea care
sã le carmuiascã raportul juridic, iar dacã nu au stabilit legea aplicabilã, se vor apl
ica normele conflictuale subsidiare. Dacã pãrtile nu au convenit altfel, raporturile
dintre reprezentant si mandatar, conform art. 93 al. 1 din Legea 105/1992, vor
fi carmuite de legea statului in care intermediarul exercitã imputernicirea. Acela
si text legal aratã cã, in cazul in care activitatea de intermediere este exercitatã c
u titlu profesional, raporturile dintre reprezentat si intermediar sunt carmuite
de legea sediului sãu profesional. Dacã intermediarul are mai multe sedii profesion
ale in state diferite, se va tine seama de sediul care are legãtura cea mai stransã
cu actele indeplinite de mandatar sau comisionar. Dacã reprezentarea are ca obiect
un act de administrare sau de dispozitie referitoare la un imobil, ea este carm
uitã de legea situãrii bunului (Lex rei sitae). Legea identificatã conform art. 93 din
Legea 105/1992, trebuie sã cuprindã existenta, intinderea, modificarea si incetarea
puterilor intermediarilor, consecintele depãsirii acestor puteri sau folosirii lo
r abuzive, facultãtile intermediarului de a delega puterile si de a desemna un int
ermediar aditional sau substituit, clauza de neconcurentã, cazurile de prejudicii
care urmeazã sã fie reparate. Prin exceptie de la dispozitiile art. 94 din Legea 105
/1992, modul de executare a imputernicirii se va face conform conditiilor impuse
de legea statului unde are loc executarea (Lex loci executionis). Aceastã lege va
coincide cu Lex contractus, numai dacã imputernicirea se va pune in aplicare in t
ara de sediu a intermediarilor.
36
XII. CONTRACTUL INTERNATIONAL DE VANZARE DE MARFURI a) Notiuni si caracteristici
Contractul de vanzare cumpãrare in comertul international este actul juridic prin
care pãrtile contractante (vanzator si cumparator), din state diferite, se obligã, i
n mod reciproc, sã transfere un bun in schimbul plãtii unui pret asupra cãruia s a con
venit. b) Caracteristici: este un contract bilateral, sinalagmatic (dã nastere la
obligatii simultane); este un contract cu titlu oneros (fiecare parte primeste
un echivalent patrimonial pentru prestatia la care se obligã); este un contract c
omutativ (pãrtile cunosc incã de la inceput existenta si intinderea obligatiilor rec
iproce); este un contract consensual (se naste prin simplul acord de vointã a pãrti
lor); este un contract translativ de proprietate (transmite dreptul de propriet
ate asupra bunului vandut); c) Intrucat prezintã elemente de extraneitate are si u
nele caractere juridice specifice: caracter exclusiv comercial; caracter int
ernational. 6.FORMAREA SI OBIECTUL CONTRACTULUI INTERNATIONAL DE VANZARE Formare
a lui ridicã, in primul rand, problema formei acestuia. Legea romanã cere ca el sã fie
incheiat in formã scrisã (sub forma unui inscris unic, fie pentru ambele pãrti, fie s
ub forma unei oferte scrise, confirmate in scris). Pãrtile sunt vanzãtorul si cumpãrãtor
ul. a) Obiectul contractului de vanzare cumpãrare il formeazã marfa vandutã, in schimb
ul cãreia vanzãtorul primeste pretul plãtit de cumpãrãtor. Dupã natura mãrfurilor, se poate
rbi de bunuri fungibile (al cãror obiect se stabileste prin parametri calitativi s
i cantitativi indicati de cãtre cumpãrãtor prin comenzile fãcute) si bunuri nefungibile
(al cãror obiect se determinã prin elemente precise si amãnuntite). b) Obligatiile par
tilor si raspunderea pentru neexecutarea ori executarea necorespunzãtoare a obliga
tiilor Cum am mai arãtat, acest tip de contract are ca principal efect crearea uno
r obligatii corelative pentru pãrti. Astfel, vanzãtorul trebuie sã predea marfa vandutã
si sã garanteze impotriva viciilor acesteia si contra evictiunii . Cumpãrãtorul are ob
ligatia de a plãti pretul mãrfii si a prelua marfa vandutã. Prin contract, pãrtile pot p
revedea si alte obligatii, cum sunt: predarea unor documente contra cãrora sã se fa
cã plata pretului ; folosirea unui anumit tip de ambalaj; executarea unor anumite
marcãri; comunicarea momentului plecãrii mãrfii; asigurarea mijloacelor de transport
; punerea la dispozitie a documentatiei tehnice; modul de constatare si comuni
care a reclamatiilor de cantitate sicalitate; modul de remediere a diferitelor
aspecte; asigurarea pieselor de schimb, a serviciilor etc. c) Operatiunea de pre
dare a marfii Este operatiunea cea mai importantã, cãreia ii dã nastere contractul de
vanzarecumpãrare, cu referire directã asupra transmiterii dreptului de proprietate s
i a riscurilor. Ea constã in remiterea mãrfii si a documentelor acesteia cumpãrãtorului.
De regulã, in comertul international predarea mãrfii nu se face direct cãtre cumpãrãtor,
ci unei societãti de transport, dupã cum se convine (loc si destinatie). Marfa circu
lã pe riscurile vanzãtorului sau ale cumpãrãtorului, dupã intelegere. Dacã expedierea nu se
poate face, predarea rezultã si dintr un act care atestã, in mod indubitabil, intent
ia vanzãtorului de a pune marfa la dispozitia cumpãrãtorului. Un rol foarte important
in aceastã materie il joacã uzantele comerciale. d) Garantarea contra evictiunii
37
Evictiunea este pierderea dreptului de proprietate asupra mãrfii, in totalitate sa
u in parte ori tulburarea cumpãrãtorului in exercitarea dreptului de proprietate, pr
in valorificarea de cãtre tert a unui drept, intemeiat inclusiv pe dreptul de prop
rietate industrialã, care exclude, in totalitate sau in parte, dreptul cumpãrãtorului
asupra mãrfii ce i s a predat. Vanzãtorul garanteazã numai contra tulburãrilor de drept
provocate de exercitarea de cãtre tert a unui drept asupra mãrfii predate, nu si imp
otriva tulburãrilor de fapt, de care cumpãrãtorul se poate apãra singur, prin mijloace l
egale. e) Garantarea contra viciilor bunului In momentul predãrii, marfa trebuie sã
fie concordantã cu cea contractatã, respectiv sã fie de tipul si cu calitãtile convenite
. Conformitatea mãrfii se determinã in momentul transmiterii riscurilor contractuale
, in care scop se face verificarea calitãtii si a cantitãtii ei. Vanzãtorul rãspunde pen
tru viciile ascunse, impotriva cãrora il garanteazã pe cumpãrãtor. In practicã, de regulã,
alitatea mãrfii este stabilitã de pãrti prin contract, standarde, caiete de sarcini et
c. Dacã marfa are vicii, cumpãrãtorul are posibilitatea sã cearã rezolutiunea contractului
sau reducerea pretului. f) Plata pretului Se face in ziua (perioada) si in lo
cul convenite prin contract. In lipsa unei alte intelegeri a pãrtilor, plata trebu
ie fãcutã in locul si la data predãrii mãrfii. In comertul international, care practic n
u cunoaste plata in numerar, problema plãtii se rezolvã prin contract, pãrtile conveni
nd asupra modalitãtilor de platã: acreditiv documentar, incasso, documentele in schi
mbul cãrora se face plata (facturã, scrisoare de transport, certificat de calitate e
tc), cat si asupra locului plãtii (banca respectivã). g) Dreptul aplicabil ca Lex ve
nditionis In aceastã privintã trebuie sã procedãm la identificarea normelor conflictual
e, care determinã sistemul de drept potrivit cãruia problema respectivã isi va gãsi solu
tionarea (legea aplicabilã contractului de vanzare cumpãrare), deoarece orice contra
ct va produce efecte numai in mãsura in care va fi recunoscut de lege. Conform dre
ptului international privat roman, cea mai importantã normã conflictualã este principi
ul autonomiei de vointã a pãrtilor (Lex voluntatis), in baza cãruia conditiile de vala
bilitate si efectele contractului de vanzarecumpãrare vor fi carmuite de legea ale
asã de cãtre pãrti (art. 73 si 74 din Legea 105/1992). Legea care carmuieste contractu
l poate fi aleasã atat direct, expres, cat si tacit, dar neindoielnic, fie in mome
ntul incheierii contractului, fie ulterior, panã la inceperea dezbaterilor asupra
unui litigiu nãscut din contract. Dacã pãrtile nu au ales legea carmuitoare a contract
ului, se va aplica legea care are cea mai stransã legãturã cu contractul (art. 77 din
Legea 105/1992), respectiv legea debitorului prestatiei caracteristice (in cazul
contractului de vanzare cumpãrare prestatia caracteristicã apartine vanzãtorului). Ar
t. 88 din Legea 105/1992 dispune cã la vanzarea de bunuri mobile corporale, contra
ctul este supus legii statului in care vanzãtorul, la data incheierii contractului
, dupã caz, avea domiciliul sau, in lipsã, resedinta ori fondul de comert sau sediul
social. Ca exceptie de la art. 88 din Legea 105/1992, contractul de vanzare cum
pãrare comercialã este supus legii statului in care cumpãrãtorul are fondul de comert sa
u sediul social, dacã negocierile au fost purtate si contractul a fost incheiat de
pãrti prezente in acel stat sau dacã contractul prevede in mod expres cã vanzãtorul tre
buie sã execute obligatia de predare a mãrfii in acel stat (art. 89 din Legea 105/19
92). Legea 105/1992, prin art. 91, acoperã in principal: interpretarea contractulu
i; drepturile si obligatiile pãrtilor; executarea obligatiilor izvorate din contra
ct; momentul de la care cumpãrãtorul are dreptul la productele si fructele bunului s
au mãrfii predate; momentul de cand cumpãrãtorul suportã riscurile privind marfa transmi
sã; validitatea si efectele intre pãrti a clauzei
38
de rezervã a proprietãtii; consecintele neexecutãrii contractului, inclusiv obtinerea
de reparatii pentru prejudicii, cu exceptia chersiunilor ce sunt supuse legii pr
ocedurale a forului; modul de stingere a obligatiilor izvorate din contract; decãd
erea intemeiatã pe expirarea unui termen; consecintele nulitãtii contractului. De re
tinut cã unele situatii juridice nu intrã in sfera acestei Lex contractus (Legea 105
/1992): −efectele reale ale contractului (transferul dreptului de proprietate) sun
t supuse lui Lex rei sitae (art. 49 si 52 din Legea 105/1992) intrã deci sub incid
enta lui Lex rei sitae clasificarea bunurilor si drepturilor reale, regimul de p
roprietate, garantiile reale, modul de dobandire a drepturilor si a cauzelor de
stingere a dreptului; −termenele si procedura de verificare a mãrfii predate, precum
si mãsurile ce pot fi luate dacã marfa este refuzatã sau sunt supuse legii statului i
n care este efectuatã receptia, in afarã de cazurile in care pãrtile nu au convenit al
tfel (art. 92 din Legea 105/1992). 7. FORME SPECIALE DE VANZARE a. Vanzarea prin
burse Bursa este o institutie a economiei de piatã, care indicã situatia economicã si
influenteazã preturile pe plan mondial. Dupã obiectul lor de activitate, bursele se
divid in: burse de mãrfuri, burse de valori si burse pentru operatiuni ajutãtoare.
Bursele de marfuri au ca obiect tranzactionarea produselor fungibile vandute cal
itativ, substituibile si conservabile. Bursele de valori au ca obiect hartiile d
e valoare (actiuni si titluri de credit, de toate categoriile). Ele atrag dispon
ibilitãtile economice existente pe piatã de pa persoane si le utilizeazã in sectoarele
economice. Bursele pentru operatiuni ajutatoare comertului international pot fi
: de asigurãri (Loyd’s, Londra) si de navlosire (Piure, New York etc). Dupã forma de o
rganizare vom intalni: burse private (infiintate si organizate de particulari) s
i burse infiintate si organizate de stat. Toate operatiunile de vanzare cumpãrare
la bursã se perfecteazã de cãtre membrii bursei, care au rol de intermediari profesion
isti. Acestia se impart indouã categorii: • brokerii sunt intermediari care primesc
ordine de le persoane din afara bursei si sunt plãtiti din comisioanele pe care le
incaseazã ca urmare a tranzactiilor incheiate; • dealerii sau jobberii incheie acel
asi fel de operatiuni, insã pe cont propriu. La bursã preturile se numesc cotatii sa
u cursuri, iar nivelul lor este stabilit zilnic. Cotatiile se afiseazã zilnic in h
olul bursei si se publicã in presã. La bursele de mãrfuri, pentru a facilita incheiere
a operatiunilor, se utilizeazã conditii uniforme izvorate din uzantele comerciale
(sunt uniformizate calitatea mãrfii, mãrimea tranzactiei, termenul de livrare si de
platã etc). In cadrul bursei existã douã feluri de operatiuni: pe bani (cash), cand
livrarea mãrfii este imediatã sau la disponibil; operatiuni la termen, cand livrare
a mãrfii are loc la o datã ulterioarã. b. Licitatiile Licitatiile internationale repre
zintã o piatã specialã, care concerteazã oferta sau cererea unor mãrfuri si servicii. Atat
licitatiile interne, cat si cele internationale valorifica marfuri care nu sunt
tranzactionate prin intermediul bursei. In functie de pozitia sau calitatea org
anizatorilor, licitatiile sunt de import sau de export. Licitatiile de export su
nt instituite de producãtori, vanzãtori sau de cãtre persoane specializate. De regulã, e
le sunt organizate de agenti specializati (auction brokers), societãti
39
comerciale si bãnci. In unele tãri, licitatiile sunt supravegheate de oficiali, numi
ti commissaires priseurs in Franta, deurwearder in Olanda si huissier in Belgia.
Procedura licitatiei are douã tehnici de stabilire a pretului: tehnica pretului
crescãtor; tehnica pretului descrescãtor. Licitatia se finalizeazã cu o notã de vanza
re cumpãrare, care tine loc de contract scris. In baza acestei note se elibereazã, d
upã achitarea pretului de cãtre cumpãrãtor, ordinul de livrare a mãrfii. Licitatiile de im
port se organizeazã pentru cumpãrarea de produse, instalatii si atribuirea lucrãrilor
de constructii. Acest tip de licitatii prezintã urmãtoarele avantaje: numãr mare de of
erte, decizii obiective si rentabile, cunoasterea pietei exterioare etc. Aceste
licitatii se deruleazã prin douã metode: licitatii obisnuite, la care comanda se at
ribuie in ziua organizãrii; supralicitatiile, cand atribuirea comenzii este condi
tionatã de imprejurarea cã intr un anumit interval de timp de la tinerea licitatiei
sã nu intervinã o altã licitatie mai avantajoasã. Adjudecarea licitatiei se face printr
un proces verbal prin care comisia anuntã participantilor hotãrarea luatã. Totodatã, com
isia comunicã in scris firmei care a obtinut comanda, data panã la care va putea inc
heia contractul de import.
XIII. CONTRACTELE MODERNE DE COMERT INTERNATIONAL In aceasta sectiune finala, pr
ezentam in mod sintetic cele mai actuale contracte de comert international, mai
des intalnite. a) Contractul de concesiune exclusiva Prin definitie, ne aflãm inai
ntea unei operatiuni comerciale, prin care o persoanã (concedent) vinde mãrfuri unei
alte persoane (concesionar), care, la randul sãu, le revinde clientilor sãi. Conced
entul se obligã, prin semnarea acestui contract, sã asigure concesionarului aprovizi
onarea, le termenele si in conditiile prestabilite, cu mãrfurile de care cel din u
rmã are nevoie. La randul sãu, concesionarul se obligã sã revandã mãrfurile cumpãrate de la
ncedent, fãrã a l concura, intr un ritm potrivit.
b) Contractul de franchising Prin acest contract, franchisorul (concedentul) aco
rdã unei alte persoane, numitã franchisee (concesionar), concesionarea unei mãrci, imp
reunã cu mijloacele necesare comercializãrii mãrfurilor si serviciilor respective. Fra
nchisorul se obligã sã asigure pentru franchisee rentabilitatea investitiilor si sã su
pravegheze activitatea comercialã a concesionarului, in corelatie cu concesionarea
mãrcii sale de fabricã ori a celei de serviciu. In cazul acestui contract, dacã o par
te nu aduce la indeplinire obligatiile stipulate, opereazã rezilierea de plin drep
t.
40
c) Contractul de licenta Constã in acordul intervenit intre titularul unui brevet
(licentiator) si un beneficiar (licentiat), in temeiul cãruia se transmite cãtre cel
de al doilea dreptul de folosintã a unei inventii sau inovatii. In functie de dre
pturile pe care licentiatorul le acordã, in mod contractual, licentiatului, putem
vorbi despre: contract de licentã exclusivã, atunci cand licentiatorul isi cedeazã dre
ptul de a mai acorda alte licente nelimitate sau depline ori limitate(perioadã, mo
d de aplicare a licentei, obiectul contractului); licentã neexclusivã (licentã simplã),
cand dreptul licentiatului rezidã in utilizarea inventiei conform termenelor si co
nditiilor convenite de pãrti. La randul lor, licentele depline pot fi si ele depli
ne sau limitate, cu precizarea necesarã cã licentele neexclusive limitate au stipulãri
referitoare la: intinderea in spatiu, preturi de vanzare, cantitatea obiectelor
produse, precum si orice alte termene si conditii convenite de cãtre pãrti. d) Cont
ractul de know how Este operatiunea comercialã de transmitere de la furnizor la be
neficiar a unor cunostinte tehnice, informatii, documentatii, procedee si tehnol
ogii complexe, in termenele si conditiile asupra cãrora pãrtile au convenit. Contrac
tele de acest tip se clasificã dupã complexitatea operatiunii care face obiectul con
tractului si dupã interferarea cu alte operatiuni. Dupã complexitatea operatiunii de
efectuat: −contracte de transferare a tehnologiei ori a unui procedeu tehnic dete
rminat prin acte simple; −contracte de transferare a tehnologiei ori a unui proced
eu tehnic determinat prin acte complexe si stabilite in mai multe faze. Dupã gradu
l de interferare cu alte operatiuni, vom intalni: contracte de know how pur, can
d nu ne aflãm in prezenta unui transfer conditionat de o altã operatiune; contracte
de knowhow combinat, cand transferul este ori o consecintã a altor operatiuni sau
un accesoriu; contracte de know how complementar, cand conditiile de transfer ne
cesare unor conventii distincte se stabilesc in mod separat. Furnizorul este obl
igat sã transmitã beneficiarului, pe langã cunostintele tehnice, si asistenta tehnicã, d
reptul de a utiliza marca sa de fabricã, dreptul de folosire exclusivã a procedeului
tehnic respectiv, precum si garantia cã vor rezulta beneficiile scontate din apli
carea procedeului ori a cunostintelor transferate. La randul sãu, beneficiarul are
obligatia sã plãteascã pretul convenit, sã asigure confidentialitatea si calitatea prod
uselor ori a rezultatelor obtinute. Dupã expirarea termenului care a fost stipulat
in contract, obiectul acestuia intrã in domeniul public, fiecare parte avand drep
tul sã utilizeze liber si gratuit toate cunostintele, informatiile si documentatii
le transmise prin contractul de know how. e) Contractul de consulting engineerin
g Este acordul prin care o parte, numitã furnizor, de obicei o societate comercialã
specializatã, presteazã o gamã largã de operatiuni de consultingengineering celeilalte pãr
ti, numitã beneficiar, la comanda si in folosul acesteia. Consultingul constã in stu
dierea si cercetarea in favoarea beneficiarului a posibilitãtilor tehnice si comer
ciale, in baza rezultatelor stiintifice si a experientei. La randul sãu, engineeri
ngul cuprinde totalitatea studiilor in baza cãrora se realizeazã un proiect, precum
si preparativele aducerii la indeplinire a unui anumit obiectiv ingineresc. Dacã c
onsulting engineering ul il constituie prestatii ingineresti pregãtitoare, care fa
c obiectul unor contracte speciale (distincte sau accesorii), in practicã sunt des
eori intalnite si
41
contractele de commercial engineering. Ele includ prestãri de servicii, operatiuni
realizate prin mijloace juridice (achizitionãri), studii ingineresti pentru final
izarea unor masini si utilaje performante. Desi contractul de consulting enginee
ring cuprinde obligatii de mijloace, iar contractul commercial engineering oblig
atii de rezultat, o diferentiere netã intre aceste obligatii este dificil de opera
t.
Formele contractului de consulting engineering a. in regie: numim astfel acel co
ntract in care cheltuielile societãtii de consulting engineering se gãsesc se gãsesc s
ub controlul beneficiarului, retributia efectuandu se dupã sistemul cost plus onor
ariu; b. la cheie: este contractul prin care furnizorul livreazã beneficiarului in
treaga instalatie contractatã in stare de functionare, retributia fiind efectuatã de
beneficiar printr o sumã forfetarã. Desi este unitar, prin obiectul si scopul sãu, co
ntractul de consulting engineering la cheie cuprinde mai multe contracte care co
ncureazã , impreunã, la aducerea la indeplinire a obiectivului general. Astfel, sunt
incheiate contracte de: vanzare cumpãrare, licentã, de locatie de servicii, de impr
umut pentru creditul acordat de vanzãtor, de asigurare, de muncã etc; c. pentru serv
icii: acesta se incheie pentru fiecare operatiune in parte(antreprizã, executie, f
urnizare etc), retribuirea efectuandu se printr o sumã fixã, raportatã la costul obiec
tivului; d. mixte sau combinate: sunt acele contracte prin care un furnizor gene
ral isi asumã rãspunderea realizãrii instalatiei, mai putin constructiile civile, aces
tea cãzand in sarcina beneficiarului. Responsabilitati si sanctiuni In cuprinsul u
nui contract de consulting engineering sunt incluse, in scopul garantãrii executãrii
la timp si in conditii de calitate a lucrãrilor, anumite sanctiuni, care pot cons
ta in daune interese ori chiar desfiintarea in intregime a contractului. Rãspunder
ea societãtii de consulting engineering priveste: • reparatia prejudiciului cauzat(n
umai consecintele directe); in cazul in care din culpã s a produs o pagubã, societat
ea este rãspunzãtoare doar dacã a sãvarsit o gresealã profesionalã; despãgubirile sunt prop
ionale cu onorariul, fãrã a depãsi, prin sanctiuni exagerate, cuantumul acestuia. Rãspun
derea societãtii comerciale beneficiare priveste: • nerespectarea dreptului de propr
ietate intelectualã si industrialã; incorectitudinea si inexactitatea datelor si inf
ormatiilor puse ladispozitia societãtii de consultingengineering; in situatia in c
are lucrarea este intreruptã sau anulatã, fãrã ca furnizorul sã fie in culpã, beneficiarul
a plãti lucrãrile executate si va restitui societãtii cheltuielile efectuate. Clientul
(beneficiarul) are obligatia de a plãti si o indemnizatie de despãgubire, calculatã l
a 20% din sumele care ar fi fost incasate de cãtre societatea de consultingenginee
ring.
42
XIV.CONTRACTELE DE TRANSPORT INTALNITE IN COMERTUL INTERNATIONAL 1. Elementele s
pecifice ale contractelor de transport international Acest tip de contract se in
cheie intre expeditor, persoanã fizicã ori juridicã, care insãrcineazã pentru transportul
unui bun si un intreprinzator, care se obligã a efectua transportul in numele sãu pr
opriu si pe socoteala lui ori intre unul dintre acestia si carausul, care se insãr
cineazã a l face. Drepturile si obligatiile expeditorului sunt corelate cu cele al
e cãrãusului, ambii gãsinduse intr un raport comercial de cooperare. a) Drepturile, ob
ligatiile si raspunderea expeditorului. Acesta are obligatia sã inmaneze cãrãusului, c
oncomitent cu bunurile ce vor fi transportate, si scrisoarea de trasura (care po
ate fi la ordin sau la purtãtor). Odatã cu scrisoarea de trãsurã, expeditorul va incredi
nta cãrãusului actele vamale ori celelalte acte necesare, de ale cãror cuprins si lega
litate este rãspunzãtor. Expeditorul are dreptul sã cearã suspendarea transportului si r
estituirea bunurilor transportate sau sã pretindã predarea lor altor persoane decat
celei indicate in scrisoarea de trãsurã, insã plãtind cãrãusului cheltuielile efectuate de
cesta si pagubele directe si imediate suferite. b) Scrisoarea de trasura (scriso
area de carat) ori conosamentul. Scrisoarea de trãsurã pentru bunurile transportate
pe calea feratã ori conosamentul, in cazul transportului pe mare, trebuie sã cuprindã,
in mod obligatoriu, referiri la natura, greutatea, mãsura ori numãrul bunurilor ce
vor fi transportate, calitatea, sigiliile si mãrcile aplicate alãturi de numele si a
dresa expeditorului, precum si numele si adresa cãrãusului. Pe de altã parte, aceste d
ocumente vor cuprinde locul de destinatie a mãrfurilor, persoana destinatarului, p
retul transportului si sumele datorate cãrãusului pentru prestatia sa. c) Drepturile
, obligatiile si raspunderea carausului. Acesta are obligatia de a expedia lucru
rile in bunã si cuvenitã formã, dupã ordinea in care le a primit. In cazul in care forta
majorã ori cazul fortuit il impiedicã pe cãrãus ori il fac sã intarzie, el are obligatia
de a l incunostinta de indatã pe expeditor. Acesta din urmã poate rezilia contractul
de transport, plãtind numai cheltuielile fãcute de cãtre cãrãus, iar dacã impiedicarea are
loc in timpul transportului, cãrãusul are dreptul si la platã in raport cu drumul fãcut.
Cãrãusul rãspunde de pierderea sau deteriorarea bunurilor transportate si tot el va rãs
punde pentru intarziere, putand chiar pierde intregul pres al transportului, dacã
intarzierea sa a dublat timpul stabilit pentru transport. d) Drepturile, obligat
iile si responsabilitatea destinatarului. In momentul in care cãrãusul predã bunurile,
el are dreptul sã verifice starea lor, si obligatia sã plãteascã contravaloarea transpo
rtului, conform scrisorii de trãsurã, alãturi de toate celelalte cheltuieli. Drepturil
e si obligatiile expeditorului, cãrãusului si ale destinatarului bunurilor transport
ate nu fac numai obiectul clauzelor stipulate de pãrti in contractele incheiate, c
i si a normelor elaborate la nivel national si international privind elementele
esentiale ale contractelor de transport din fiecare ramurã in parte (rutier, ferov
iar, maritim, aerian sau combinat), care reglementeazã termenele, conditiile si mo
dalitãtile in care se efectueazã transportul respectiv.
43
2. Solutionarea litigiilor privind derularea contractelor de transport internati
onal a) Contractul de transport rutier international de mãrfuri pe sosele, efectua
t cu titlu oneros, cu vehicule, cu precizarea cã locul primirii bunurilor de la ex
peditor si locul predãrii acestora destinatarului se aflã in tãri diferite, dintre car
e cel putin una este tarã contractantã. Se prezumã cã mãrfurile au fost predate in conform
itate cu cele consemnate in scrisoarea de trãsurã, dacã destinatarul nu a constatat st
area lor in momentul predãrii ori in cel mult 7 zile, cand pierderile sau avariile
nu sunt aparente. Solutionarea litigiilor este de competenta organului de juris
dictie: dintr o tarã contractantã asupra cãreia pãrtile contractante au cãzut de comun aco
rd; organului de jurisdictie de la resedinta sau sediul paratului (sucursalei,
agentiei); organului de jurisdictie de la locul preluãrii mãrfurilor sau de la locu
l prevãzut pentru predarea mãrfurilor. Actiunile care decurg din raporturile contrac
tuale se prescriu in termen de un an, iar in cazul dolului sau a unei culpe grav
e, in trei ani. b) Contractele de transport feroviar de marfuri. Regimul reclama
tiilor administrative care pot fi adresate cãii ferate, ca si modalitãtile prin care
se pot intenta actiuni judecãtoresti impotriva acesteia, sunt stipulate in mod amãn
untit in „Regulile Uniforme privind contractul de transport feroviar international
al mãrfurilor” (CIM). Primirea mãrfurilor de cãtre destinatar stinge orice actiune care
poate fin indreptatã impotriva cãii ferate in baza CIM care reglementeazã cã termenul d
e prescriptie este de un an. Termenele, conditiile si modalitãtile menite sã garante
ze transportul feroviar sunt stipulate in reglementãri regionale, care trebuie obl
igatoriu consultate. c) Contractele de transport fluvial international. Destinat
arul are dreptul, la data predãrii mãrfii, sã reclame transportatorului pierderile si
avarierea aparentã a mãrfurilor. In situatia pierderilor si avarierilor neaparente,
destinatarul trebuie sã le reclame transportatorului in 48 ore de la primirea mãrfii
, sub sanctiunea decãderii. Transportul este obligat sã examineze reclamatiile si pr
etentiile reclamantului in termen de 3 luni de la data primirii lor. In cazul ac
tiunii arbitrare, termenul de prescriptie este de un an, iar competenta revine o
rganului de arbitraj de la sediul paratului, dacã pãrtile nu au convenit altfel. In
situatia avariei comune, pagubele se supun repartizãrii intre navã, navlu si marfã, pr
oportional cu valoarea pagubelor, in baza legii din tara transportatorului. d) C
ontractele de transport international pe mare. Dacã cel mai tarziu in ziua urmãtoare
zilei in care mãrfurile i au fost predate, destinatarul nu transmite cãrãusului o not
ificare privind pierderile sau avarierile, se prezumã cã mãrfurile au fost predate asa
cum se specificã in documentul de transport. Aceastã prezumtie opereazã panã la proba c
ontrarã. In cazul in care pierderea sau avarierea nu sunt aparente, notificarea de
cãtre destinatar trebuie fãcutã cãrãusului in 15 zile consecutive, incepand cu ziua urmãto
re celei in care mãrfurile au fost predate destinatarului. Dacã in 60 zile din ziua
lucrãtoare urmãtoare celei in care au fost predate mãrfurile destinatarului nu a fost
notificat in scris cãrãusul, nu va fi datoratã nici o despãgubire pentru prejudiciul rez
ultat din intarzierea in livrare. Dacã in termen de 90 zile consecutive de la impr
ejurarea care a provocat o pierdere sau avariere cãrãusul sau cãrãusul efectiv nu a noti
ficat incãrcãtorului acest lucru, se considerã cã nu s a suportat de cãtre cãrãus ori de cã
efectiv nici o pierdere sau avariere din culpa sau neglijenta incãrcãtorului, a prep
usilor sau a mandatarilor sãi. Orice actiune care priveste transportul mãrfurilor pe
cale maritimã se prescrie in cazul in care in termen de 2 ani nu a fost introdusã n
ici o procedurã judiciarã sau arbitrarã. O actiune in
44
despãgubire poate fi exercitatã chiar si dupã expirarea termenului de prescriptie, dacã
este exercitatã in termenul fixat de legea statului unde a fost inceputã procedura.
e) Contractul de transport international aerian. In conformitate cu prevederile
conventiilor international in materie, orice actiune intentatã privind transportul
efectuat de cãtre transportatorul de fapt poate fi exercitatã impotriva acestuia sa
u impotriva transportatorului contractual ori impotriva ambilor. In cazul in car
e actiunea a fost indreptatã numai impotriva unuia din cei doi transportatori, ace
sta are dreptul sã introducã in cauzã pe celãlalt transportator.
DREPTUL
COMERTULUI
INTERNATIONAL
45
Bibliografie facultativa Jenica Dragan, Dreptul Comertului International, curs u
niversitar, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2005 Dumitru Mazilu, Drep
tul comertului international, tratat, vol. I si II, Editura Lumina Lex, 2001 Bra
ndusa Stefanescu, Dreptul comertului international, Cluj, 1986 Octavian Capatana
, Brandusa Stefanescu, Tratat de Drept al comertului international, Editura Acad
emiei, vol. I, partea generala, 1985, vol. II, partea speciala, 1987 Brandusa St
efanescu, Ion Rucareanu, Dreptul comertului international, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1993 Brandusa Stefanescu, Octavian Capatana, Dictionar ju
ridic de comert exterior, Bucuresti, 1986 Dragos Alexandru Sitaru, Victor Babiuc
, Dreptul Comertului International tratat, vol. I, 1995, vol. II, 1996, Editur
a Actami, Bucuresti Victor Babiuc, Dreptul comertului international, Editura Atl
as Lex, Bucuresti, 1994 Victor Babiuc, Riscurile contractuale in vanzarea comerc
iala internationala, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,1982 Ion Bi
ndiu, Dreptul comertului international, Editura Paralela 45, Bucuresti, 2001 Mir
cea Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul comertului international(tratat), Editura Lu
mina Lex, 1995 Y. Laoussouarn, J.D.Bredin, Droit du commerce international, Sire
y Paris, 1973 D.David, F.Grivart de Kerstrat, Les contracts en droit anglais, LG
JD, Paris, 19 Diana Ungureanu, Faliment international, Editura Lumina Lex, Bucur
esti, 2004, pag. 52 116. Gheorghe Piperea, Institutia falimentului in dreptul in
ternational privat, in R.D.C. nr. 5/1996, pag. 68 si urm.
46
Nota: Până la apariŃia cursului tipărit de Dreptul Afacerilor al Conf. Univ. Jenică Drăgan
ecomandăm studenŃilor sa se pregătească din manualul de Drept Comercial postat la poziŃia
urmatoare în biblioteca virtuală.