Viata de apoi in islam

Mareste imaginea.

Importanta pentru viata viitoare poate fi dedusa din repetatele referiri pe care Mahomed le
face cu privire la inviere si ziua judecatii, cand Dumnezeu, Dreptul Judecator al tuturor
oamenilor, va rasplati fiecaruia dupa credinta si faptele sale. Adeseori Mahomed se numeste
pe sine prevenitor, adica cel care previne pe necredinciosi ca ii asteapta pedeapsa vesnica in
iad, daca ei nu se intorc la credinta intr-un singur Dumnezeu. Pentru a da semnificatie
indatoririlor religioase si judecatii ultime, Coranul afirma in mod explicit ideea nemuririi
sufletului: "Tot sufletul va gusta moartea, iar voi veti primi rasplata voastra in ziua invierii.
Cel care va scapa de foc, va fi dus in Paradis si va fi fericit; caci ce este viata lumii decat o
rasplata desarta".

Intreaga conceptie religioasa a lui Mahomed este dominata de ideea de Dumnezeu si a

judecatii divine. Punand accent deosebit de mare asupra puterii absolute si asupra
suprematiei lui Allah, Mahomed ajunge sa-l considere ca origine atat a binelui cat si a
raului. De aici si credinta sa ca Allah a predestinat pe unii oameni pentru mantuire, iar pe altii
pentru pedeapsa vesnica."Daca Allah va indruma pe cineva, el ii va deschide pieptul pentru
islam, dar daca voieste sa-l duca la ratacire ii face pieptul ingust, o astfel de pedeapsa da Allah
celor care nu cred".

Aceasta conceptie despre predestinatie intra in conflict cu ideea profesata de Mahomed ca

Allah este milostiv in indurator : "Spune : Daca il iubiti pe Dumnezeu atunci urmati-mi mie,
iar Dumnezeu va va iubi si va ierta pacatele voastre, caci Dumnezeu este iertator si
milostiv". Nu gasim in Coran o incercare de rasturnare a acestei notiuni de predestinatie.
De altfel, predestinatia inlocuieste in mare masura conceptia de pacat care este considerat
ca mandrie si opozitie fata de Dumnezeu. In Islam nu intalnim conceptia unui pacat cu
repercusiuni asupra intregii naturi umane. Adam a pacatuit, insa pacatul nu s-a transmis
urmasilor sai. Prin urmare, omul nu mosteneste o natura pacatoasa, ci doar o natura slaba.
Pacatul nu este o dispozitie, ci un obicei pe care oamenii il primesc si il savarsesc datorita
slabiciunii lor.

Paralel cu notiunea de predestinatie intalnim in Coran ideea de retributie dupa fapte, caci
Allah are in posesia Sa carti in care trece faptele oamenilor si pe care le va folosi la ultima
judecata. Dupa traditie, aceste carti sunt eterne. Coranul pare sa sugereze ca fiecare individ ar
avea o carte a faptelor care ii va fi data la judecata din urma : "Cat despre cel caruia i se va da
cartea pe la spate, acela va fi menit spre pieire si va arde in flacara". Credinta lui Mahomed
pare sa indice ca in clipa in care omul savarseste o fapta pe pamant, buna sau rea, ea este in
mod automat trecuta in cartea celui care a savarsit-o. Coranul nu ne spune, insa, in ce masura
faptele omului sunt predestinate asa cum sunt predestinati oamenii in credinciosi, adica cei
care urmeaza lui Mahomed si se supun lui Allah, sau necredinciosi, cei care nu au acceptat
mesajul lui Mahomed; sau in ce masura sunt oamenii liberi sau au libertatea de a savarsi
anumite fapte care sa contribuie pozitiv la judecata.

Incepand din clipa mortii ni se spune ca ingerul mortii, ia sufletul celui care moare, si ii
sopteste muribundului shahada sau marturisirea de credinta pentru a trece de judecata. Numai
martirii (shahid) intra direct in rai. Munkar si Nakir pun cinci intrebari celui decedat, cum ar
fi: cine este Dumnezeul celui mort; cine este Profetul, de raspunsul lor depinde soarta celui
decedat.

Cat priveste pe copii, acestia se pare ca vor intra direct in rai, fara a raspunde intrebarilor puse
de Munkar si Nakir. Cu soarta femeilor Mahomed aproape ca nu se ocupa si aceasta pe motiv
ca invatatura lui este adresata in primul rand barbatilor. De aceea, chiar si placerile
Paradisului sunt descrise potrivit gusturilor barbatilor. Mahomed declara in mod explicit
superioritatea barbatilor fata de femei. Faptul ca Mahomed neglijeaza femeile in invatatura lui
despre soarta omului in fata lui Dumnezeu, a fost interpretat ca fiind o acceptare inconstienta
a evaluarii traditionale a femeii in societatea veche semita.

Iadul este prezentat ca un loc de tortura, sau ca un monstru plin cu foc si apa urat mirositoare
si copaci cu fructe otravitoare.

Paradisul este un loc de bucurie si fericire, cu gradini unde curg izvoare de lapte si vin, cu
corturi in care se afla femei frumoase, care sunt mereu fecioare. Fericirea raiului sau pedeapsa
iadului sunt vesnice. Raiul si iadul au fost create de Allah, dar nu vor inceta niciodata sa
existe.

Daca venirea Lui Iisus este un semn prevestitor al apropierii timpurilor eshatologice, in timpul
judecatii de apoi Iisus nu are nici un fel de rol in eshatologia musulmana. In timpul judecatii,
musulmanii vor cere ajutor lui Adam, pentru ca acesta sa mijloceasca pentru ei la Allah. El,
insa, nu poate face acest lucru deoarece a pacatuit. La fel nu vor putea nici Noe, Avraam,
Moise sau Iisus. Singurul care poate interveni este profetul Mahomed, care are puterea de a
ridica pe cei care au caza de pe podul al-Aaraf si in a caror inima se afla un graunte de
bunatate.