Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
în care: VP – valoarea patrimonială reflectată de ultimul bilanţ contabil; ANC – activ net contabil
(activ neangajat în datorii); AT(AE) – activ total (activ economic); DT – datorii totale.
n
max(VF) = ∑ FNT t (1 + i) −t + VR(1 + i) −n
t =1
în care: VF – valoarea financiară, determinată pe baza speranţelor de câştig ale firmei; FNT – flux
de numerar de trezorerie; VR – valoarea reziduală (de piaţă) a activului net al firmei la
sfârşitul perioadei de viaţă a afacerii; i – rata de actualizare, care este o rată a dobânzii
fără risc, plus o primă normală de risc economic şi financiar, ce caracterizează firma
respectivă; t – anii de viaţă economică a afacerii.
Conform celor două concepţii reiese că principalul obiectiv al echipei manageriale a unei afaceri este
maximizarea bunăstării acţionarilor, obiectiv care tradus în practică înseamnă maximizarea preţurilor
acţiunilor pe piaţă.
• periodicitatea elaborării bugetelor – cel mai des folosite bugete sunt cele
anuale, dar pot fi elaborate şi bugete cu periodicitate mai mare de un an (de exemplu:
bugetul investiţiilor) sau cu o periodicitate mai mică (de exemplu: cel al trezoreriei).
• estimarea realistă a cheltuielilor şi veniturilor pe baza informaţiilor despre
viitor, dar fără a neglija trecutul;
• acurateţea informaţiilor, prin analiza lor de mai multe ori şi comparându-le cu
informaţiile din alte surse.
• sezonalitatea – în ultima fază de elaborare a bugetului, previzionarea se face în
raport cu sezonalitatea vânzărilor firmei;
• planul de rezervă presupune un „buget de rezervă“ care să poată fi aplicat dacă
nu se realizează unele din previziunile care au stat la baza bugetului aprobat. Acesta este
de fapt şi motivul pentru care se întocmesc uneori mai multe variante de buget: optimistă,
pesimistă şi realista
7. Bugetul productiei
Qf = Qv – Si + Sf
CAP II
Nevoile de finanţare prevăzute in planul financiar sunt acoperite din următoarele resurse
financiare:
• interne (autofinanţarea; cesiunea de active - vânzarea unor elemente de activ pentru a-şi
putea procura capital);
• externe (împrumuturi bancare; credite comerciale; subvenţii - finanţări din partea statului,
acordate pe baza unei fundamentări riguroase a planului de investiţii -; creşterea
capitalului prin aporturi în numerar au în natură etc).
Pentru a evita un blocaj financiar, trebuie să se efectueze activităţile următoare:
Necesarul de fond de rulment (NFR) este un element de activ reprezentând activele circulante
care trebuie finanţate din fondul de rulment.
NFR = AC - DC
în care: AC = active circulante (mai puţin disponibilităţile băneşti) DC = datoriile curente (pe
termen mai mic de un an)
Trezoreria netă reprezintă diferenţa dintre fondul de rulment (FR) şi necesarul de fond de
rulment (NFR).
TN = FR - NFR
2. Pragul de rentabilitate
Una dintre întrebările fundamentale la care trebuie să răspundă un manager financiar este: „Câte
unităţi din produsul/serviciul „A” trebuie să vândă firma astfel încât ea să-şi acopere cheltuielile făcute cu
realizarea acestora?”. Şi, bineînţeles, întrebarea care rezultă din aceasta: „Câte unităţi trebuie să vând
astfel încât să obţină profitul pe care îl cer acţionarii?”.
Dacă nu se realizează o estimare corectă a acestor valori, firma poate înregistra pierderi
importante şi, ca urmare, riscă să fie scoasă de pe piaţă în scurt timp. Cea mai bună cale de a răspunde
la cele două întrebări este utilizarea metodei „pragului de rentabilitate”, care reprezintă mărimea
capacităţii de producţie de la care se poate recupera investiţia făcută. Prin urmare, „pragul de
rentabilitate” reprezintă acel nivel al producţiei la care cheltuielile totale sunt egale cu încasările din
vânzarea producţiei.
Metoda „pragului de rentabilitate” este o metodă de bază în analiza rentabilităţii pe produs şi a
rentabilităţii pe ansamblul activităţii, atât în faza de proiectare de noi capacităţi productive, de prognozare
a activităţii, cât şi de analiză a utilizării capacităţilor de producţie existente.
a) Pragul de rentabilitate în unităţi fizice pentru firmele monoproductive (de exemplu, o uzină
constructoare de automobile sau o mină de cărbuni) şi se calculează după formula:
CFT
QPR =
pu − Cvu
Reprezentarea grafică a pragului de rentabilitate în unităţi fizice este prezentată în figura 2.1:
CAP. III
Stocurile mai mici implică costuri mai mici de deţinere a stocurilor, dar şi comenzi mai dese,
deci costuri de comandă mai mari.
Costurile de comandă sunt costuri fixe (fiecare comandă are acelaşi cost); ele scad odată cu
creşterea nivelului stocurilor. În categoria acestor costuri se includ costurile de plasare (convorbirile
telefonice şi faxurile, timpul alocat acestei operaţii de către personalul administrativ) şi primire a unei
comenzi.
Nivel optim al stocurilor în firmă, trebuie stabilit dând răspunsuri la trei întrebări:
Folosind reprezentarea grafică din figura 10.1 se poate determina punctul minim de pe graficul
costurilor totale, punct care determină nivelul optim al stocurilor pentru firmă.
în care:
Nsd = necesarul de stocuri care trebuie să fie disponibil în momentul lansării unei noi comenzi; în
momentul în care nivelul stocurilor atinge această valoare este obligatoriu să se facă o
nouă comandă de aprovizionare;
Tel = timpul de comandă şi livrare (comanda şi livrarea cantităţii de stocuri necesare nu se poate
face instantaneu);
Succesul unei firme depinde în mare parte de volumul vânzărilor pe care le are. Cu cât firma
vinde mai mult, cu atât ea devine mai profitabilă şi mai puternică. Volumul vânzărilor depinde de două
categorii de factori:
• perioada de credit;
• reducerile acordate;
• standardul creditului;
• politica de încasare.
Perioada de credit reprezintă intervalul de timp oferit clienţilor din momentul vânzării produsului
până în momentul plăţii contravalorii acestuia.
De obicei acest interval este de 30 de zile, dar el depinde destul de mult de natura produsului sau
serviciului tranzacţional. Spre exemplu, dacă pentru fructe şi legume perioada creditului se situează de
obicei între 5 şi 10 zile (produsele sunt foarte perisabile şi trebuie vândute repede), pentru maşini se
practică o perioadă a creditului între 30 şi 60 de zile.
Reduceri acordate (rabat sau discount) se utilizează pentru încurajarea plăţii cât mai rapide.
Spre exemplu, dacă clientul plăteşte în termen de 48 ore, el va beneficia de 5% reducere. Prin acordarea
acestor reduceri se urmăreşte:
• atragerea de noi clienţi, care văd în aceste reduceri un fel de reduceri de preţ;
• reducerea perioadei medii de colectare unii - clienţi vor plăti mai repede tocmai pentru a
putea beneficia de acest rabat.
Deşi este una dintre cele mai folosite politici de credit, reducerile acordate nu trebuie să ajungă la
limita la care costurile ce trebuie suportate depăşesc beneficiile. Pragul maxim al acestor reduceri se
atinge atunci când beneficiile obţinute sunt egale cu costurile suportate.
Vecp
Pmc =
C zv
în care: Pmc = perioada medie de colectare; Vecp = valoarea efectelor comerciale de primit; Czv =
cifra zilnică a vânzărilor
Analiza pe baza schemei de plată încearcă să elimine dificultăţile care apar atunci când se
utilizează perioada medie de colectare sau schema vechimii efectelor comerciale de primit. Această
analiză se bazează pe o schemă de plată stabilită dinainte şi care, spre deosebire de celelalte două
metode, nu este influenţată de cifra vânzărilor.
4. Categorii de cash-flow.
Se poate întocmi un cash flow general al firmei, care să cuprindă toate datele ce sunt
necesare. Cash flow-ul se poate realiza în orice valută, în funcţie de nevoile proprii ale firmei. Această
libertate de interpretare este cheia unei bune gestiuni financiare.
Operaţiunile de întocmire generează următoarele categorii de cash flow-uri
CFg = EBIT - I + Am
în care: EBIT = profit din exploatare înainte de dobânzi şi impozit (earnings before interests and
taxes); I = impozit; An = amortizări anuale.
CFg = Pn + D + Am
Cash flow-ul disponibil este acea parte din profitul net care se distribuie investitorilor de capital
după ce s-a plătit impozitul pe profit şi după ce s-a finanţat creşterea economică a firmei.
Cash flow-ul disponibil (CFD) exprimă sumele de bani pe care investitorii de capital (acţionarii şi
creditorii) le vor încasa net de la firmă pe toată perioada previzionată.
CAP. IV
A) Decizia de a investi
Investiţia reprezintă cea mai importantă decizie financiară pe care trebuie să o ia un manager, pentru că
ea implică, de obicei, alocarea unor sume mari de bani pe termen lung, cu un ridicat grad de risc
B) Selectarea proiectelor de investiţii
Supravieţuirea unei afaceri depinde de capacitatea echipei manageriale de a propune idei
pentru produse şi/sau servicii noi sau pentru îmbunătăţirea celor deja existente.
CAP. V
A) Analiza ratelor financiare este primul pas în analiza financiară a unei firme, deoarece
acestea reflectă “starea de sănătate” a afacerii respective. Documentele financiare reflectă atât situaţia
firmei la un moment dat, cât şi activitatea ei pe parcursul unei perioade de timp. Informaţiile oferite de
aceste documente pot fi folosite pentru a previziona câştigurile firmei.
Rata curentă (Rc), utilă în analiza financiară pe termen scurt, indică măsura în care drepturile
creditorilor pe termen scurt sunt acoperite de valoarea activelor care pot fi transfo rmate la nevoie în bani
lichizi. Ea se calculează prin împărţirea valorii activelor curente la valoarea pasivelor curente, folosind
relaţia:
Ac
Rc =
Pc
Rata rapidă (Rr), numită şi testul acid se calculează prin scăderea valorii stocurilor (care se
vând cel mai greu şi, în cele mai multe cazuri, sub valoarea lor reală) din valoarea activelor curente şi
împărţirea diferenţei obţinute la valoarea pasivelor curente, folosind relaţia:
Ac − S
Rr =
Pc
Al treilea obiectiv al managementului financiar este acela de a stabili cât de eficient utilizează
firma activele de care dispune. În acest sens se folosesc trei rate financiare: rata de rotaţie a stocurilor,
durata medie de încasare a clienţilor şi rata de utilizare a activelor fixe
Gradul de eficienţă cu care firma utilizează activele de care dispune este un lucru care trebuie să
preocupe managerul financiar, care trebuie să aibă permanent în vedere necesitatea asigurării unui
anumit echilibru între cifra de vânzări şi activele firmei.
O cifră de vânzări mare nu este acelaşi lucru cu obţinerea unui profit mare.
Pentru aceasta se pleacă de la considerentul că obţinerea profitului este scopul oricărei afaceri.
Profitabilitatea este rezultatul net obţinut în urma mai multor decizii şi mişcări tactice ale managerilor.
Utilizarea ratelor financiare prezentate oferă o imagine destul de clară asupra situaţiei firmei, însă
această imagine este relativ incompletă, pentru că nu ţine seama de factorul timp. Ratele financiare
analizate sunt doar „momente din viaţa unei firme”.
Pentru a avea o imagine completă a „vieţii” firmei de-a lungul timpului, se utilizează analiza
trendului. Aceasta constă în analiza ratelor financiare pe o perioadă de mai mulţi ani, cu scopul de a
scoate la iveală slăbiciunile sau, dimpotrivă, punctele foite ale firmei.
Capacitatea de autofinanţare (CAF) reflectă potenţialul financiar al firmei de a-şi remunera capi-
talurile proprii şi de a-şi autofinanţa politica de investiţii. Ea reprezintă de fapt o resursă internă aflată la
dispoziţia firmei, resursă care se determină la sfârşitul unui exerciţiu contabil şi pe baza căreia se creează
planul de investiţii viitoare. Aceasta este destinată să asigure:
în care:
Excedentul brut de (EBE) este diferenţa dintre valoarea adăugată, pe de o parte, şi impozitele,
taxele şi cheltuielile de personal, pe de altă parte. E.B.E. exprimă măsura resurselor obţinute din
exploatare, pe baza cărora managerul unei firme ia decizii strategice în privinţa dezvoltării firmei.
Valoarea adăugată este creşterea de valoare obţinută din utilizarea factorilor de producţie, peste
valoarea bunurilor şi serviciilor achiziţionate de la terţi, în cadrul activităţii curente a firmei.
Cheltuielile extraordinare (Ce) sunt cheltuieli care nu pot fi previzionale şi nici planificate:
amenzi, penalităţi etc.
Veniturile extraordinare (Ve) sunt venituri care nu pot fi previzionate şi nici planificate: vânzarea
unor active încă neamortizate, despăgubiri primite în urma unor evenimente asigurate etc,
Veniturile financiare (V) sunt sumele obţinute ca urmare a deţinerii unor titluri de proprietate
(dividende) sau de plasament (dobânzi), din operaţiuni de schimb valutar (diferenţa pozitivă de curs
valutar) şi din sumele păstrate la bancă (dobânda la depozite).
Cheltuielile financiare (Cf) sunt sumele plătite deţinătorilor acţiunilor sau părţilor sociale ale
firmei (dividende), deţinătorilor obligaţiunilor emise (dobânzi), şi băncilor (comisioane şi dobânzi la
credite).
în care:
Rezultatul net al exerciţiului (Rne) = profitul sau pierderea contabilă calculată la sfârşitul
exerciţiului financiar.
Valoarea netă a activelor cedate (Vnac) = valoarea care se obţine în urma vânzării activelor
nenecesare, după ce au fost scăzute impozitele, taxele şi cheltuielile legate de vânzare.
Venituri din cesiunea de active (Vca) = veniturile obţinute de firmă în urma punerii la dispoziţia
(închirierii) unor terţi utilizatori a unor active pe o anumită perioadă de timp, pentru care se primeşte o
cotă-parte din beneficiile produse de ele (uzufruct).
CAP. VI
CAP. VIII
Cifra de afaceri medie ( CA )evidentiaza venitul mediu realizat pe unitatea de produs, pe o lucrare sau
serviciu, intr-o perioada de timp determinata.
CA =
Cifra de afaceri marginala (CAmg ) reprezinta variatia cifrei de afaceri ( venitului firmei la modificarea –
cresterea sau scaderea ) cu o unitate a productiei vandute.
CAmg =
Cifra de afaceri minima ( CAmin ) este cifra de afaceri in pragul de rentabilitate, care asigura existenta si
supravietuirea intreprinderii, situatie in care profitul este egal cu zero.
CAmin = CV + CF
Unde CV-suma totala a cheltuielilor variabile, qi-volumul productiei la sortimentul “i”, Cvui-cheltuieli
variabile unitare la sortimentul “i”, CF-suma cheltuielilor fixe
CAmin = =
Indicatorii de activitate ( gestiune ) cuantifica viteza de intrare sau de iesire a fluxurilor de numerar
implicate de derularea afacerii, scopul de baza fiind acela de cuantificare a vitezei cu care o anumita
categorie de active parcurge circuitul bani-produs-bani.
Principalele rate de apreciere a nivelului de performanta a managementului firmei sunt ratele de rotatie a
posturilor bilantiere, care exprima de cate ori un element de active sau de pasiv se transforma in lichiditati
pe parcursul perioadei de gestiune amortizate.Exista doua modalitati de exprimare a acestor indicatori,
respective ca numar de rotatii (Nr) prin cifra de afaceri pe parcursul unui exercitiu si ca durata (numar
de zile) de rotatie (Dr):
Nr = Dr = EB – element de bilant.