Era o seara plina de stele, albastra si fara nori.

Cu o luna mare, alba si mareata care isi ducea

lumina catre orice suflet calator. O noapte fara vant, cu o racoare blanda, ce iti trezea la viata
nevoia de plimbare. Si uite-ma pe mine, in masina, cum drumul ma duce iarasi catre casa ei.
Ajung acolo, este tarziu, ochii zaresc lumina aparamentului. Ma opresc. Un sentiment ciudat,
necunoscut imi invadeaza inima, ma simt stingher de el, chiar speriat, dar il las sa-mi cucereasca
corpul bolnav. Ametit de ea, de chipul ei, de caldura corpului, mirosul parfumului ei...

Locul unde sta ea, are un parc intunecat, copacii aproape inmuguriti, potecile drepte, pietruite si
nepersonale, copacii sunt prieteni mei. Pentru ca dragul meu, in lumea asta, iti poti spune
greutatile unui suflet ca al meu, unui suflet greu precum plumbul doar celor ce nu judeca. Iar
oamenii judeca. Natura te accepta.

Au fost zile asa de odioase, de pline de amar un amar de zi, ce m-au facut sa-mi vars fiecare
lacrima uscata, pe un obraz rosu, de parca tot sangele meu s-a strans acolo - rosu precum visina.
Am stat in camaruta mea, mica si fara suflet, privind fereasta. Privind in departare, intr-un viitor,
pentru ce poti avea dragul meu cititor, atunci cand esti singuratic, doar zeita sperantei te mai
imbata cu viata. Iar eu, eram beat de visare, seara si zi, chiar daca uitam de mine, in lumea mea
creata eram impreuna cu ea. Dar, uite-ma, sunt in masina, mi-am facut un curaj asa de crud si
dulce, pentru ca daca nu ai curaj in iubire vei ramane dat uitarii. Uitarii de iubire, de pasiune, ori
nu poti trai asa. Chiar daca sunt momente cand iti cauti salvarea in singuratate.

Are la poarta multe flori, mi le inchipui dimineata cum sunt sarutate de gura ei, cum sunt
mirosite si cuvinte dulci i se aduc. Poti fi oare gelos pe o floare? Drumul este este pietruit, o simt
rece, umblat cu multe dovezi, simt pasii ei grabiti ce duc catre masina, mica ei masina, oare daca
as pasi, oare am avea ceva comun. Off, dragul meu cititor, viata unui singuratic indragostit de ea
este mai trista decat a oricarui om. Este o inchisoare libera, unde doar timpul ramas pana cand
totul se va sfarsi, doar el iti poate aduce linistea.

Am iesit din masina, iar eu, timid precum un copil de preot ce viziteaza prima oara un cimitr
noaptea, m-am uitat cu jind catre lumina ce rasarea din camera unde era ea. Etajul patru, vedeam
acolo, lumina, pesemne bucurie si rasete, iar eu ascuns de jos, priveam...

M-am asezat in stanga, sa nu fiu vazut, niciodata nu stii unde sunt ochii oamenilor atintiti seara.
Daca ai ochii de privit vei gasi mereu povesti tare interesante dragul meu cititor. Iti spun, pana si
eu am fost martor la povesti nespuse, neauzite de nimeni, dar simteam cum li se sfasie sufletul.
Ce oroare!!

- Dupa cine-ti fug ochii tinere? M-a intrebat cu o voce asa de blajina, ca am raspuns linistit, fara
sa o privesc, de parca era un vechi prieten venit sa-mi tina de urat, in timp ce eu ma
indragosteam pentru a mia ora de ea. Ma uit dupa ea, dupa O.Ada. A urmat o clipa de tacere,
statornica, fara nici un sunet, iar eu pana la urma m-am desteptat si m-am intors speriat si
albicios la fata precum un ou.
- Ma scuzati, cine sunteti, eu...

- Stai linistit, mi-a raspuns ea. O femeie batrana, cu ochii galbeni, cu un caine batran, ce privea
doar cimentul strazii. Batrana, privea si ea catre acea camera, apoi, un zambet de om ce cunoaste
suferintele iubirii apare pe fata. Ii zambesc, sunt apasat de emotii, speriat, oare o sa ma intrebe,
sa ii spun minciuni, sa ii spun despre mine, draga cititorule, iti spun, eram speriat de moarte.

- Esti indragostit, tinere, te vad tanar si indragostit.

- Mi-ai ghicit firea, stimata doamna, v-as ruga, va implor mai mult sa pastrati secretul acestei
seri, sa ramana intre noi, eu, da sunt indragostit si ametit de o iubire asa de imposibila, de
necugetat a fost dat sufletului omului sa iubeasca doar lucruri care dispar precum ceata diminetii.
O iubire, imposibila...

Nu stiu ce a fost in capul meu, mi-a deschis asa deodata sufletul, o inima care era preaplina de
iubire, de suferinta, nici nu mai stiu sa discern bine sentimentele, iubire-suferinta, pentru mine
acelasi cuvant,  o priveam cu frica si totusi eram linistit, vedeam in zambetul acelei femei
batrane, o liniste abisala. Era zambetul unui om trecut prin multe lupte cu iubiri distruse de
motive ciudate.

- Va pot vorbi sincer, nu v-ati simti jignita daca-mi impart cateva minute cu dumneavoastra, Stiti,
eu sunt un suflet singuratic, nu am spus nimanui nimic, si tare mi-as dori sa-mi las si eu
amintirile si istoria unui om.

- Te rog tinere, nu am de gand sa te critic, imi raspunde batranica, apoi merg usor, imi spune, hai
sa nu stam asa in fata luminii noptii, a felinarului, seara, femeile mai ies pe balcon privind in
zare, soptind numele iubitilor si gandindu-se la un viitor mai pur. Am ridicat iar ochii catre ea,
catre etajul patru, apoi fara sa privesc mi-am indreptat privirea catre o bancuta, dupa colt, de
acolo, puteam privi cu atentie catre ea, dar era umbrita iar lumina nu patrundea decat timid,
cateva fasii piedute si slabite.

- Nu am nici o arma, nu am nimic de aparat, ii spun eu, razand, mi-am lasat tot ce aveam, toate
zidurile mele s-au surpat, dragostea ce o port, pentru ea, a venit precum o mare de apa, o ploaie
ce se mai vede doar in cosmarurile oamenilor si mi-a maturat tot. Sa fiu acum, neajutorat, imi
duc corpul si mintea unde vrea inima mea. Si uitati-ma scumpa doamna, am venit la ea, precum
un sclav ce-si cauta libertatea, precum o floare ce asteapta albina, sunt aici, la orele la care lumea
zambeste, dorm, fac dragoste, si o privesc pe ascuns. Iar daca ar iesi la balcon, si ochii i-as gasi,
m-as imbata iarasi cu nefericire, pentru ca iubirea mea ce o port pentru ea, asa tainica si
neimplinita, este o nenorocire, de care o sa scap doar cand o sa-mi inchid ochii pentru totdeauna.

- Tinere, vorbesti prostii, dar te inteleg, ai inima curata, ai sufletul unui romantic, ce inca nu a
cunoscut viata, te-as intreba ce varsta ai, dar pesemne ca esti un copil ce iubeste sincer.
- 25 am doamna, matur, stiu, ar trebui sa-mi vad de viata normala, dar inima-mi este nebuna, in
vara o sa am 26, un nou an, ce nu-mi aduce nimic. Dar nu renunt...

- Si ea, ce varsta are tinere, daca nu te supara ca intreb, dar sunt curioasa. Fara sa o privesc ii
raspund dintr-o suflare, 30, apoi adaug fara sa vreau ii spun si numele, O.Ada, in speranta ca
poate o cunoaste

- Nu o stiu, copile, numele nu imi spune nimic, nici varsta, nici nu conteaza, caci iubirea dragul
meu nu tine de timp, de nume sau orice altceva ce, credem noi- oamenii, ne diferentiaza.

- Sunt un ametit doamna, eu sunt transportat de dragostea asta ciudata in lumea viselor mereu, o -
iubire nebuna!, tip eu, apoi imi dau seama de scaparea mea, ochii fug rapid catre fereastra ei, iar
de acolo, o vad. La inceput, nu-mi cred ochilor, oare sa fi auzit, sa fi auzit ea strigarea mea, sa-mi
fi recunoscut vocea - eram emotionat draga cititorule si parca inima-mi batea asa puternic incat
se auzea la mii de kilometri departare, eram asa de inghetat incat aveam impresia ca nu ma pot
misca, iar sufletul se strange brusc si pocneste de fericire. O silueta de om, de barbat ce-si
recastiga prada apare intr-un balcon rece, iar ochii priveau parcul gol si rece. Batrana de langa
mine, tacea si pesemne saraca era mirata de schimbarea mea, de transformarea mea, oare e cu
putinta ca un om sa te faca asa - neom?

Imbracata intr-un rochie subtie, pesemne alba, luna nu avea o lumina asa puternica, lunga pana la
glezne, privea in zare catre sfarstitul orizontului. Apoi ochii se indreapta catre coltul unde
stateam eu, impreuna cu companionul meu, si pentru cateva secunde ii privesc stralucirea, ii vad
ardoarea din privire, pesemne ca si ea a simtit ca este privita. Stau nemiscat, uit sa respir, si o
privesc! Ce imagine, ce iubire...

Apoi, se intoarce, de parca a fost chemata de careva, ma schimb la fata, am o figura trista, putin
revoltat chiar, dar nu pleaca, ramane pe balcon - dar aici urmeaza dragul meu cititor, sfarstitul
meu, al vietii mele - apare el.  Inalt, cu alura de francez, o prinde de spate, se apropie de ea, se
lipeste, iar buzele lui - blestemat sa fie sa moara sarutand stafii- ating gantul iubirii mele.

- S-a terminat! O sa rup toate foile caietului cu amintirile ei, pentru ca nu poate iubi un suflet
decat o inima libera, nu poti iubi pe cineva care-si lasa pielea sa fie atinsa de catre alt om. Ce,
durere, intr-un corp, as dori sa-mi arda ochii, sa-mi dispara imaginea lui, imginea ei, doamne s-a
sfarstit, visele mele, s-au evaporat, mi-am asmutit tristetea, simt cu sangele se imbata cu ura ce-
mi vine din imaginea lor!

- Stai linistit copile, ramane sa ii scrii, ramane sa ii lasi un mesaj,  o scrisoare, pentru ca daca te-a
iubit, sau macar a tinut la tine, nu-ti va lasa viata sa se scurga printre acesti ghimpi numit iubire.
Este otrava dragul meu, iubirea este otrava, iar de acum, or sa urmeze zile pline de tristete, iar
lumea-ti va cunoaste inima zdrobita. Dar totul trece...

- O voi uri in veci, a ridicat ziduri si minciuni in viata mea, in ochii mei doar moartea vad!
Dragul meu cititor, eram plin de sentimente ce nu fac bine omului, dar ce sa simti, cand inima-ti
este tradata, cand vezi ca frumosul tau, cand caldura iubirii tale este uscata de o imagine, de un
tip, ce primeste caldura ei...

Noaptea a fost un cosmar fara sfarsit. Imi era tare greu, draga cititorule, m-am zvarcolit toata
seara, privind catre fereastra murdara lumina ce usor disparea in adancul orelor. Mi-am cersit
putina liniste, mi-am dorit sa mor, am plans, m-am invartit in camaruta mea, m-am chinuit….

Am crezut ca o sa mor de emotii, de durere, doream sa orbesc, sa nu mai pot vedea asfel de
lucruri, pentru ca inima mea era moarta. Intr-un final, obosit si uscat de plansete si suparare am
adormit. Iar dimineata m-a gasit cu ochii privind tavanul, coltul camerei unde casa unui paianjen
aparuse.

Afara era o zi trista, fara lumina, chiar daca era inceputul primaverii, era ceata, vantul rupea din
mugurii abia nascuti ai copacilor, lumea isi ducea greutatile catre casa. Nici o raza de lumina,
cum sigur or sa fie de acum incolo restul zilelor mele. Gandurile-mi sunt triste, stranii,
amestecate cu ura, cu durere, cu speranta. Am mers pe strazile orasului, grabit, incercand sa-mi
lamuresc sufletul,  poate sa infirip o idee pentru salvarea mea.  Din acea seara mi-am dat seama
de sfarsitul meu, norii acopereau stelele, iar parca dupa ce l-am vazut pe el, parca si stralucirea
lunii s-a dus. Aveam numarul doamnei, l-am privit, imi doream un sfarstit  demn de cartile lui
Puskin.

- Doamna scumpa, va rog sa ma ajutati, v-am sunat, dupa azi-noapte, am inima preaplina,
preaplina de dragoste, va rog, as dori o ultima incercare, sa ii scriu, sa-mi raspunda, cred ca merit
totusi un raspuns. Recunosc draga cititorule, o tresarire a inimii mele moarte s-a produs.
Credeam ca o scrisoare o sa-mi raspunda la miile de intrebari. Nu doream sa aflu de el, vroiam sa
aflu de ea, vroiam un raspuns, o intelegere. Cum este de putinta ca iubirea unui om sa fie orbita,
sa para asa de inexistenta, o umbra subtire, un fum…

- Sigur, iti voi scrie o scrisoare chiar acum. Te rog sa fii atent si te rog sa intelegi dragul meu, esti
asa de tanar, imi vorbea cu o voce de doctor blajin, cu amaraciune si cu dragoste de mama,
doamna cu catelul, te rog sa scrii pe caiet, sau pe calculator.

- Sigur, raspund eu cu multa energie, sigur o sa scriem acum. M-am pus in fata calculatorului si
asteptam. Cum am putut sa fiu asa de orb, D-zeule, sa cred in cuvintele ei, sa cred ca nu poate
iubi, ca nu vrea nimic. Ea nu vrea sa fie iubita de mine, off, Doamne! ce prost am fost!

- Te rog, calmeaza-te, asculta-ma, urmeaza sa-ti spun ce o sa ii scrii ei. Sigur o sa-ti raspunda,
stai linistit.

“Iti scriu. Te rog sa ma ierti, stiu ca poate nu te asteptai la asa ceva din partea mea,  dar
nerabdarea mea, off speranta mea, sunt grele clipele, te rog sa ma ierti, cum de mi-am permis sa-
ti scriu,  dar speranta mea, as vrea sa-mi raspunzi. A intrat in sufletul meu indoiala, te rog sa ma
crezi, am sufletul asa de gol, oare m-ai crede daca ti-as spune ca te iubesc, ca te vreau in viata
mea? Sincer, te inteleg, iti inteleg tacerea, poate sentimentele pentru mine s-au schimbat, pana si
prietenii tai ma considera un ciudat, dar eu stiu, sunt asa multe intamplari intre noi, amintiri pe
care le-as pastra in vecie, dar trebuie sa-mi spui, sa-mi raspunzi: eu, mai contez pentru tine?
Sentimentele mele iti aduc fericire, oare ma vei iubi pentru ca te iubesc sau pentru ca iti sunt
drag!? Ai o inima calda, sunt sigur ca vei citi si sunt sigur ca imi vei raspunde.

Te astept”

- O cata bucurie am in suflet, ce fericire mi-ati produs doamna scumpa. Sigur acum imi va scrie,
o sa-mi spuna ce este cu acel tip, macar o sa fiu linistit. O inima nu poate iubi decat o singura
persoana, iar asa de multa dragoste am de oferit. Va multumesc, sunt linistit.

Trebuie sa-ti spun draga cititorule, eu nu am cunoscut dragostea, eu la varsta mea, poate nu crezi,
dar iti spun, iubirea pentru mine este o mica otrava intr-o petala de floare ep care eu o miros. O
doresc, o dulce pacat - caci este pacat sa iubesti imposibilul, eu mi-am dorit sa iubesc pentru a fi
iubit. Si cate nopti albe, fara vise, fara logica am nascut pentru ea. Sunt un om pasional draga
cititorule, dar altfel cum sa nu-ti traiesti viata decat iubind, decat traind nimicurile care-ti aduc
fericire. Si atata suferinta produce dragostea ca te intrebi - cum am facut si eu aseara - oare nu
este doar o moarte alba?

Am inima de cerneala...

- Chiar vrei sa stii de ce nu ti-a raspuns la mail?

- Da, chiar vreau sa stiu!

- Da, chiar vreau sa stiu si cred ca merit un raspuns.

- Da, vreau sa stiu, tacerea ma usuca, tacerea ma inghite, devin un om cu inima albastra.

Doamna cu cainele se uita la mine si un zambet sincer apare deodata, de copil, de om ce vede
disperarea si este amuzat de soarta. Dragul meu, poate nu a reusit sa raspunda, poate a avut
treaba, poate inca nu are curaj, poate ii este mila...

- Mila, mila de mine, eu nu am nevoie de mila ei! daca ii este mila, sa stea cu tipul ala. Sa fie
blestemata sa-si aduca toata viata aminte de mine, daca e vorba de mila. Poate sunt un tip
sufletist, poate sunt un sentimental, dar nu am nevoie de mila. Nu suport mila si umilinta.

- Stiu dragul meu, stiu, dar eu incerc sa-ti spun, poate nu vrea sa mai discute cu tine, noi am facut
tot ce se putea. O poti pastra in veci in sufletul tau, inima ta are nevoie de iubire, de o dragoste
pura, iar ea, ea sa ramana o icoana. Sa-ti aduci aminte de ea peste ani.

M-am uitat la ea, cu un aer grav, de pedant si am inceput apasat.

Poate nu ma cunoasteti. Eu doamna, scumpa doamna stau intr-un loc unde razele soarelui nu
patrund. Un loc unde lumina parca este tematoare, iar lucrurile sunt mereu ude, reci, ascunse. Un
locsor, scumpa doamna, unde umbrele sunt asa de mari, asa de multe, incat lumina este ceva
special. Mie nu imi este frica, eu locuiesc intr-un astfel de loc. Prin aceste locuri unde musteste
de viata, unde nu sunt parcuri asa curate ca aici, unde nu sunt flori la porti, masini curate, in
aceste unghere, este o viata fantastica. Iar acolo am invatat ca umilinta nu exista intre oamenii
simpli, nu exista decat iubire. Par patetic, dar o inteleg, in lumea ei, noi parem asa, niste umbre…

- Nu dragul meu, te rog, nu cumva exagerezi? Te vad asa pasional, fiica mea, daca te-ar
cunoaste…

- Am sufletul asa de rascolit, au trecut trei zile, nu  a scris nimic. Privesc zilnic mailul, ma
trezesc dimineata – ma uit cu ochii adormiti– nimic. Apoi la munca – imi aduc aminte mai mereu
– inconstient verific. Nimic. Pentru asta, pentru acest nimic, ma duc nervos si fumez, nu mananc
– devin un neom. Nu credeam ca din dragoste poti muri. Poti deveni un mort viu.

- Poti, dragul meu, din iubire poti muri, dar poti respira, poti cauta iubirea in alte locuri, intelege
poate nu a reusit sa-ti raspunda, poate nu a putut.

- Imi aduc aminte cand ne-am vazut, eram rusinat si emotionat precum o fata mare; m-a salutat,
am salutat-o. Apoi am inceput sa ne privim, ne cautam, si cand ne mai vedeam zambeam. Eu
doar zambeam, iar ea intr-o zi m-a intrebat: spune-mi, iti place de mine? Am inghetat. Ma uitam
la ea, m-am vazut o stranie aratare din alte lumi, nu stiu daca intelegeti... eu nu am iubit pe
altcineva, de altfel, nici o femeie nu a mai fost in viata mea, iar ea ma intreba direct.

- Si ce ai raspuns?

- Da, am spus doar da si timpul a inghetat, nu am reusit sa mai scot nimic. Eram rosu precum un
rac, ma uitam la ea, iar ea radia. Imi spune, tin minte si acum, ma intreaba razand, cu rasul ei
putin zgomotos, dar asa de tulburator pentru mine, radea si tremuram de emotii, spune ea, “de
ce?” Ce argumente sa ii aduc, daca iti place de cineva iti place si punct. Ma uitam la ea si i-am
raspuns – o voce asa de stinsa aveam, asa de linistita, incat am impresia ca am mormait – imi
place zambetul tau. Dar, uitati-ma aici, in parc, pe banca, noaptea, privesc catre casa ei lumina
stinsa, uscat si dornic de iubire. Sunt precum un adolescent tampit.

- O iubesti? ma intreaba doamna batrana cu acel catel la fel de trecut prin viata ca ea.

- O iubesc, nu pot sa neg, o iubesc. Dar trebuie sa-mi treaca, e clar, o sa-mi treaca, alta
posibilitate nu exista, o alta solutie nu vad. Si poate, poate se va sfarsi chiar astazi. Poate este
doar un parfum care-si pierde mirosul lasat pe o perna, poate de maine o sa incep sa o
urasc.Poate nu am iubit-o niciodata, poate este doar un joc tampit al inimii mele, poate simt
nevoia sa sufar, poate asa-mi dau seama ca viata este vie. Cine stie, poate de astazi voi intelege,
nu toate femeile merita iubirea mea. Dumneavoastra ma ascultati cu atata blandete, cu atata
compasiune, mi se face mila de mine cand ma uit. Vad emotia pe chipul dumneavoastra,  ma
simt asa de sfasiat, aruncat in chinurile iadului, iar ea – o simt cum doarme si atinge corpul lui
cald, si gemetele si transpiratia unei partide de dragoste se imprima in peretii casei, simt cum el
isi lasa mirosul pe fiecare bucata din pat. Mana lui mangaie sanii, picioarele, buzele ei il saruta.
Ce cosmar traiesc si nu dorm!!

- Copile, iti spun sincer, nu o meriti, nu te merita. Este o tipa asa de goala, asa de simpla, asa de
mediocra, ea isi cauta iubirea in bratele celor care o fac sa sufere.Nu deveni etern pasager, trenuri
vin mereu. Daca te vrea, o sa vorbeasca cu tine.

In aceasta dimineata, toate noptile mele s-au sfarsit.