Geografia economică mondială

1. Comentaţi relaţiile dintre dezvoltarea industrială a unui stat şi structurile

politico-economice.

Factorii economici determină în mod obiectiv amplasarea unităţilor economice în

acele zone, centre, localităţi în care se obţin cele mai mari efecte economice sau se
realizează cel mai mic consum de resurse totale pe unitatea de efect, ceea ce asigură
cel mai înalt nivel al eficienţei economice reflectat de rentabilitate, productivitate,
cheltuieli. Factorii social -politici ( politica generală de dezvoltare economico – socială
a ţării, urbanizarea, infrastructura, ocrotirea sanitară a populaţiei contra poluării
mediului, apărarea naţională etc.) pot influenţa amplasarea industriilor. Trebuie reţinut
ca aceşti factori nu trebuie să contravină criteriului general al eficienţei economice, de
care se va ţine seama obligatoriu, indiferent de factorul preponderent la un moment dat
sau în perspectivă.
Strategiile şi politicile guvernamentale pot îngreuna intrarea de noi competitori
într-o industrie prin limitarea accesului la unele materii prime, impunerea unor măsuri
de evitare a poluării mediului înconjurător (care vor necesita capital suplimentar),
controlul obligatoriu al calităţii unor produse(de ex. produsele alimentare). În aceeaşi
măsură însă, inexistenţa unei legislaţii corespunzătoare poate afecta funcţionarea
sistemului economic în ansamblul său şi poate marca apariţia şi generalizarea
blocajelor financiare.
Modificările structurale produse în industria românească până în prezent sunt
nesemnificative. Ele reprezintă rezultatul acţiunii unor factori determinanţi (dispariţia
pieţei CAER, orientarea comerţului exterior spre ţările Uniunii Europene) sau a unor
factori conjuncturali şi nu al unei politici industriale coerente. Prin politică industrială
se înţelege un ansamblu de acţiuni politice realizate cu scopul de a influenţa fie
mecanismele generale de producţie şi de alocare a resurselor, fie alocarea efectivă a
resurselor între sectoarele de producţie prin alte mijloace decât cele de politici
monetare şi fiscale generale destinate să influenţeze diferite agregate macroeconomice.
Reperele pentru definirea acestei politici sunt cuprinse în Strategia naţională de
dezvoltare economică a României pe termen mediu. Politica industrială are drept
obiectiv general creşterea competitivităţii industriei româneşti. Îndeplinirea acestui
obiectiv va determina o creştere a capacităţii firmelor de a deveni competitive din
punct de vedere al preţului şi calităţii, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională.
Prin realizarea acestui obiectiv industria va avea în continuare un rol important şi o
pondere semnificativă în structura economiei româneşti şi va constitui unul dintre
principalii factori ai dezvoltării economice durabile.
Pentru orientarea şi sprijinirea întreprinderilor în stabilirea propriilor strategii
pe termen mediu şi lung, în concordanţă cu concepţia şi politica industrială de
ansamblu, este necesar să se elaboreze un pachet de politici şi pârghii economice care
reflect contribuţia instituţiilor statului în procesul restructurării.

2. Care sunt efectele spaţiale ale prezenţei industriei în oraşul de domiciliu?

Prin Legea 151/1998 au fost create în România opt regiuni de dezvoltare.

Acestea au apărut prin cooperarea voluntară a judeţelor, neavând personalitate juridică
şi nefiind unităţi administrativ-teritoriale. Galaţiul face parte din Regiunea 2 Sud-Est,
alături de Brăila, Buzău, Constanţa, Tulcea, Vrancea.
Astăzi Galaţiul ar putea fi încadrat în tipul de regiune industrială fragilă
structural, datorită dependenţei populaţiei ocupate de o singură ramură/subramură a
industriei grele sau chiar de o singură mare întreprindere generatoare de pierderi în
economie (ex. Mittal Steel). Intensificarea procesului de restructurare, retragerea
subvenţiilor acordate de stat trimite Galaţiul către situarea în cadrul regiunilor
industriale în declin sau abandonate (datorită scăderii ratei de activitate, emigraţiei
ridicate, populaţiei active îmbărânite, utilajelor/infrastructurii învechite, gradul ridicat
de poluare etc.).
Pornind de la aceste premise, am putea stabili ca efect spaţial al prezenţei
industriei la Galaţi diversificarea activităţilor economice, reorientarea către alte
domenii decât metalurgia (ex. industrie uşoară: textilă, alimentară). S-ar putea
constata, deasemeni un fenomen opus celui de relaxare (în perioada comunistă
concentrările industriale au înconjurat marginile oraşului) şi anume o contractare, o
retragere a spaţiilor industriale (mult mai mici) către interiorul oraşului. Pe anumite
artere, însă, se manifestă şi fenomenul de exurbanizare. Un alt efect spaţial ar fi
reconversia industrială, care se manifestă prin înlocuirea producţiilor în declin cu cele
în avânt (cerute de piaţă): apariţia unor construcţii modulare în interiorul sau în afara
oraşului (alimentar: panificaţie, dulciuri; industrie uşoară: mobilă etc.)

3. Analizaţi locul şi rolul societăţilor transnaţionale în industria românească.

Compararea societăţilor transnaţionale cu naţiunile nu reprezintă o figură de

stil. Această relaţie poate fi privită din trei puncte de vedere, şi anume: relaţiile cu
ţările de origine, relaţiile cu ţările gazdă şi raportul stat-corporaţie în condiţiile în care
forţa economică şi influenţa marilor corporaţii depăşeşte puterea economică a multor
state, unele dintre ele chiar dezvoltate. Pentru a rămâne şi a acţiona ca o entitate, o
firmă transnaţională trebuie să coordoneze şi să controleze activităţile sale în medii
diverse şi să adopte decizii care pot fi benefice sau nu pentru ţările respective.
Indiferent dacă ţările gazdă sunt ţări dezvoltate sau ţări în dezvoltare, efectele pozitive
pe care le au implantările în străinătate asupra acestora sunt următoarele: creşterea
numărului locurilor de muncă, creşterea volumului exporturilor şi a producţiei interne,
mai ales dacă ţara de implantare are o poziţie strategică şi poate constitui o bază pentru
exportul şi în regiune, transformarea şi înnoirea industrială în ţara gazdă , prin
modernizarea producţiei, transfer de tehnologie, crearea de noi ramuri industriale
etc.,creşterea veniturilor, ca urmare a salariilor plătite angajaţilor, dar şi a creşterii
veniturilor încasate de către stat, din impozite, noi practici de management, instruirea
personalului şi ridicarea nivelului de calificare a forţei de muncă, creşterea
concurenţei, cu efect asupra reducerii costurilor, introducerea produselor noi, creşterea
calităţii, perfecţionarea tehnicilor de vânzare, efectul de antrenare asupra întregii
economii, ca urmare a antrenării şi celorlalte ramuri din economie la producerea
bunului respectiv. Efectele pozitive ale implantărilor firmelor în străinătate, din
perspectiva ţărilor gazd , sunt demonstrate, de altfel, de politicile de susţinere şi
atragere a investiţiilor străine directe promovate de acestea, în special din partea ţărilor
în dezvoltare. În cazul ţărilor în tranziţie, de exemplu, volumul investiţiilor străine a
constituit şi încă mai constituie un criteriu de apreciere a eficienţei economiei
respective.
Cu toate aceste efecte pozitive, în relaţia dintre ţările gazdă şi cele de origine
apar deseori tensiuni. Se impune, totuşi, o precizare. Impactul implantării societăţilor
transnaţionale pe anumite pieţe depinde în mod esenţial de nivelul de dezvoltare al
mediului economic al acestora. Pe pieţele dezvoltate, intrarea de noi firme contribuie
la creşterea concurenţei şi la o scădere a concentrării producţiei. Acest lucru se
datorează faptului că firmele locale, fiind puternice, reuşesc să facă faţă concurenţei,
crescând productivitatea ridicându-se eficienţa de ansamblu a economiei. În ţările mai
puţin avansate tendinţa de concentrare creşte, firmele locale fiind prea puţin puternice
pentru a opune o rezistenţă reală marilor companii instaurează poziţia de monopol a
companiei transnaţionale, care nu are efecte benefice asupra dezvoltării de ansamblu a
societăţii. Intrarea unei noi companii pe o piaţă afectează numărul competitorilor de pe
aceast piaţă şi partea acestora din piaţă a unui produs.
În multe ţări în dezvoltare, societăţile transnaţionale sunt acuzate de practici
neloiale, ca: mecanismul preţurilor de transfer (prin mecanismul preţurilor de transfer,
marile corporaţii obţin beneficii), prin reducerea impozitelor plătite guvernelor ţării
gazdă şi transferarea câştigurilor din ţările cu impozitare ridicată către ţări cu
impozitare redusă, prin transferul fondurilor din ţările unde se aşteaptă o depreciere
valutară , reducându- şi astfel expunerea la risc, prin manipularea acestui mecanism
pentru a transfera fondurile de la o filială către compania mamă sau un paradis fiscal,
atunci când repatrierea profiturilor este restricţionată de guvernele ţării gazdă , prin
utilizarea acestui mecanism pentru a reduce taxele vamale plătite, respectiv, prin
facturarea mărfurilor la export şi la import în funcţie de sistemul de impunere la
frontieră practicat în ţările filialelor. Şi în România s-au înregistrat astfel de situaţii.
Renault a disponibilizat mii de oameni, iar alţi investitori s-au dovedit lipsiţi de interes
faţă de întreprinderile achiziţionate, multe dintre ele fiind închise ulterior preluării.
Şi în ceea ce priveşte aportul investiţiilor efectuate de societăţile transnaţionale sub
forma tehnologiei, ţările în dezvoltare apreciază că spre ele nu este îndreptată cea mai
avansată tehnologie. De asemenea, cercetarea - dezvoltarea este foarte rar cantonată în
ţările în dezvoltare, iar societăţile transnaţionale acţioneaă mai degrabă în sensul
susţinerii „migraţiei creierelor” decât în dezvoltarea unei pieţe care să absoarbă atât
produse din ce în ce mai performante , cât şi cadre din ce în ce mai calificate. Şi în
ceea ce priveşte protecţia mediului ambiant sunt opinii mai degrabă critice la adresa
societăţilor transnaţionale. Atitudinea marilor corporaţii se rezumă la declaraţii, multe
dintre ele fiind acuzate de neglijenţă şi chiar violarea reglementărilor de protecţie a
mediului, mai ales în ţările care nu au capacitatea de a monitoriza corespunzător
încălcarea acestor legi.
Companii prezente şi în România: în domeniul materialelor de construcţii
Holcim AG, din Elveţia, în domeniul telefoniei Vodafone, echipamente electrice şi
electronice Samsung Electronic, IBM în domeniul extracţiei, rafinării şi distribuţiei
petrolului Lukoil, Shell.

4. Comentaţi rolul factorilor naturali şi socio-economici în localizarea

activităţilor industriale, cu exemplificări la nivel judeţean/ naţional.

Conform teoriei lansate de Alfred Weber, iniţiatorul economiei spaţiale, locul

ideal pentru amplasarea unei unităţi industriale ar fi acolo unde costul transportului
este minim, iar forţa de muncă este cea mai ieftină. Mondializarea însă a bulversat
teoriile localizării punând pe primul loc climatul economic. La Galaţi regula costului
minim de producţie a fost brutal încălcată prin construirea combinatului siderurgic
departe de sursele de materii prime. În timpul perioadei comuniste regula conform
căreia industria atrage industrie a funcţionat datorită transformării oraşului într-o
mare piaţă de desfacere pentru produsele industriei uşoare, datorită existenţei unei
mase mari de forţă de muncă atrasă în industria grea. Astăzi însă are loc fenomenul
invers: de dispersie a populaţiei către zonele rurale.
Zona Galaţiului nu este mare păstrătoare de tradiţii şi nu excelează nici la
capitolul inovaţii tehnice sau tehnici informaţionale. În privinţa calităţii forţei de
muncă se înregistrează acelaşi fenomen ca în plan naţional: de emigrare în masă a
specialiştilor.
Galaţiul are spaţii mari, întinse propice pentru construcţii industriale, acces la sursa de
apă industrială/potabilă, însă majoritatea drumurilor şi căilor ferate sunt într-o stare de
degradare avansată.