Sunteți pe pagina 1din 2

David Pop era un om care iubea viata usoara.

Cu toate ca la inceput parea ca-i place cartea, treptat s-a


inmuiat si prefera sa pazeasca vacile decat sa invete sintaxa latineasca.
Sapte ani a tot invatat David, dar de fiecare data in preajma examenelor se trezea cu cate o problema, o
boala sau cine stie ce alta problema de nu se mai prezenta la examen, asa ca a renuntat.
Ca sa le arate celor din sat ca nu a stat degeaba, s-a apucat de armata si si-a dat si examenul de ofiter pe
care l-a luat spre marea sa mirare si a celor din jur. Acum avand si un titlu: sublocotenent in rezerva. De ziua
imparatului isi imbraca uniforma mandru si se ducea la biserica, lucru care starnea admiratia satenilor.
S-a insurat cu fata unui protopop de la Tarnave, insa tatal sau moare inainte sa-si vada nepotii. Nevasta
acestuia facea toata treaba mai bine si ca un barbat. El avea grija sa manance si sa bea, desigur cu masura. La
alegerile de deputat nu se ducea ca daca vota cu romanii se suparau ungurii, i-ar daca vota cu ungurii se
suparau romanii. S-a abonat la un ziar romanesc, iar apoi si la unul unguresc, ca sa nu se supere ungurii. Nu-i
placea sa se complice. Din pricina aceasta romanii il faceau renegat, iar ungurii agitator.
Dar lui nu-i pasa de ce spunea lumea, astfel David Pop se simtea fericit, manca bine, bea binisor, fuma
mult si se juca ceasuri intregi cu Titi, odrasla lui, care abia implinea 3 ani.
Intr-o zi afla de la Traian Hogea de un posibil razboi între români și sârbi, fapt care îl neliniștește, deoarece
este sublocotenent în rezervă. Primește o telegramă peste câteva zile care îl cheamă la regiment la Bistrița. A
doua zi pleaca cu trasura, insa nu-si ia ramas bun de la copil, pe motiv ca ar fi semn rau, astfel se va intoarce
foarte curand acasa.
Pe drum, trasura trecu pe langa o cruce mare de lemn, veche, pe care era rastignit un Hristos de
tinichea. David, caruia ii place sa faca pe necredinciosul, acm s-a inchinat cucernic, spunand: “Doamne-ajuta!”

2.

Ce de-al doilea capitol, debuteaza cu prima noapte a acestuia, cand a avut numai vise frumoase, fiind
acasa alaturi de cei dragi, dar in cea de a doua a viasat un atac inversunat si o lupta cu baioneta, in care el a fost
ranit in burta de sabia unui ofieter dusman fioros la vedere.
Acolo la Bistrița pregătirile pentru plecarea pe front se fac în grabă. David scrie o scrisoare nevestei lui
și pleacă hotarât să-și facă datoria.

3.

Batalionul lui David pleacă primul, el fiind foarte liniștit, spre deosebire de ceilalti ofițeri, care erau
speriați și nervoși. Nici chiar după prima bătălie, după ce a văzut oameni din regimentul său căzuți lângă el nu
și-a pierdut calmul. Ba chiar, maiorul care ramasesc in marginea satului, cu vreo doi kilometri in urma liniei
de moarte, ascuns intre maracini, a fost gasit rece, lovit in inima de un glonte ratacit, pe cand el a scapat fara
nicio zgarietura in ploaia ucigatoarelor naparci de otel.
Camarazii il priveau cu putina invidie, comandantii cu respect. Au venit medalii si cruci sa-l
rasplateasca. El insa nu s-a bucurat si nici nu le-a purtat, considera ca doar isi facea datoria.

4.

După câteva luni David este avansat în grad și primește comanda unei secții de mitraliere. Scrie în
fiecare săptămână nevestei lui, Elvira, de care îi era dor.
5.

Odata cu avansarea, David este mutat într-un regiment unguresc, unde se înțelege greu cu ceilalți
comandanți, pentru că nu vorbea ungurește foarte bine. El privea războiul calm, spre deosebire de ceilalți
comandanți, care erau nervoși și se certau tot timpul. Se întâlnește cu un fost coleg de facultate, Alexe
Candale, cu care poartă o discuție despre nedreptatea războiului deoarece românii s-au întors împotriva
ungurilor și avea să fie o luptă între români și unguri, colegul lui plângându-se la fel ca toți ceilalți. Acestă
discuție îl tulbură pe David.

6.

Ofiterii pareau mai agitati in acea seara, asa ca David ii intreaba ca s-a intamplat. Acestia sarira nervosi
cum indrazneste sa intrebe asa ceva. Capitanul croata, insa, mai potolit, il lamuri spunandu-i ca romanii le-au
sarit in spate ca niste banditi, talhari, s-au repezit in ardeal, iar poate ca in clipa aceea sunt in satul sau, poate
acum devasteaza casa sa parinteasca.
Un sublocotenent le spune celorlalti ca poate chiar David se bucura la aflarea acestei vesti, insa acestuia
nu-i pasa stiind ca-si face datoria. Cearta aceasta îl tulbură și mai tare pe David, care nu poate dormi toată
noaptea următoare, gândindu-se la familia sa.

7.

În zilele următoare David simți pentru prima oară dorința să moară, gândindu-se la nedreptatea acestui
razboi.
8.

Regimentul lui David este mutat în Transilvania.


9.

La Arad, aproape de front se întâlnește cu un alt prieten Emil Oprișor, cu care poartă o discuție în care
prietenul lui aduce vorba despre trecerea la români în timpul luptei, lucru care îl sperie pe David.
10.

Noaptea dinaintea bătăliei trece foarte greu pentru David, care se află într-o situație foarte grea, aceea
de a lupta împotriva fraților săi români.
Incepe sa se roage in fiecare seara, adormind vesnic cu Dumnezeu pe buze.

11.

Acesta incepe cu o scrisoare primita de la Elvira pentru David, in care aceasta ii povesteste ce s-a mai
intamplat in sat, ca Titi e cuminte, s-a facut mare si se joaca numai de-a razboiul. I-a scris ca toti barbatii au
plecat la razboi si ca nu mai e nimic de lucrat, ca totul s-a scumpit, iar toti functionarii au fugit la Cluj. Isi
aduce aminte de casa, de familie, de vecini si I se face dor.
Aude primul bubuit de tun si isi da seama ca e de-al lor, romanesc. Acestea se inmultisera, iar la un
moment dat s-au oprit. Lucru care l-a facut pe David sa se intrebe cine a castigat.

12.

David se aseaza la masa alaturi de un capitan necunoscut, pe care-l intreaba cum s-au desfasurat
lucrurile. Acesta ii spune ca au castigat lupta, in ciuda pierderilor inseminate atat de partea lor, cat si a
inamicului. Astfel afla si de capturarea bunului sau prieten Oprisor. Mai tarziu afla de la un locotenent ca
Alexe Candele a murit, fapt care tulbura si mai mult.
Incepe razboiul, iar in plin foc, David se opreste si scoate o scrisoare de la sotia sa, Elvira si o citeste cu
zambetul pe buze, numai aude mitraliera… peste un timp simte o mana peste umar. Isi da seama ca totul s-a
terminat, dar un plutonier roman scoate un revolver cu care il impusca in inima. Cu toate acestea el a simte ca
moare impacat, doarece s-a sfarsit cu orice datorie.