PATOLOGIE ANIMALĂ

Noţiuni introductive

INTRODUCERE ÎN PATOLOGIE ANIMALĂ ŞI IMPORTANŢA

SA ÎN ASIGURAREA SALUBRITĂŢII ALIMENTELOR
OBIECT ŞI METODE DE STUDIU

Patologia animală este ramura medicală care studiază modificările sau

abaterile de la normal apărute în ţesuturi şi organe ca urmare a interacţiunii dintre un
agent patogen şi organismul viu. Etimologia cuvântului provine de la cuvintele
greceşti pathos – suferinţă sau boală şi logos – ştiinţă. De asemenea, patologia
animală explică modul de apariţie, evoluţia şi terminarea acestor modificări şi face
precizări asupra mecanismelor de producere a bolilor, a semnelor prin care acestea se
manifestă (semne clinice) şi a tuturor alterărilor, indiferent de localizarea şi gradul de
exprimare.
Termenul de patologie animală este sinonim cu cel de anatomie patologică.
Toate modificările apărute ca urmare a acţiunii unui agent patogen asupra unui
animal în timpul vieţii poartă denumirea de leziuni. Acestea reprezintă principalul
obiect de studiu al patologiei.
În urma examinării unui organ sau a organismului în totalitate se poate
observa faptul că leziunile au diferite grade de exprimare:
 leziunile macroscopice: sunt cele vizibile cu ochiul liber în urma
examenului macroscopic; observarea lor presupune o acţiune puternică,
brutală şi pe o perioadă scurtă a agentului patogen sau o acţiune ceva mai
slabă, lentă, extinsă pe un interval mai lung de timp;
 leziunile microscopice: decelabile prin examinare cu microscopul optic;
se pot culege informaţii legate de celulele constituente (modul de aranjare,
dimensiuni, aspecte legate de forma în sine a celulelor precum şi a
structurilor componente – nucleu, citoplasmă, membrană, diferite
materiale patologice sau normale care se acumulează în exces fie în
celule, fie în afara lor etc); microscopul optic reuşeşte o mărire de cel mult
1.000 de ori a structurilor examinate;
 leziunile ultramicroscopice: implică folosirea microscopului electronic;
sunt examinate componentele principale ale celulei şi a organitelor
celulare, precum şi alterările care nu au putut fi decelate prin examinarea
cu microscopul optic; mărirea componentele celulare variază în funcţie de
scopul urmărit de la 2.500 ori până la 55.000 ori;
 leziuni moleculare: necesită tehnologie specială şi cunoştinţe complexe
de genetică, biologie moleculară, imunologie etc.; aceste leziuni vizează
defectele de structură ale diferitelor molecule care intră în structura
organismului, precum şi apariţia unor molecule noi, implicate în
producerea unor boli.
Noţiunile de patologie animală au semnificaţie diferită, în funcţie de domeniul
de aplicabilitate, deoarece cunoştinţele furnizate au un spectru foarte larg de utilizare.
Un prim domeniu de utilizare este cel al clinicii veterinare, datele culese la
examenul macroscopic şi microscopic fiind folosite de medicul veterinar clinician
pentru stabilirea protocolului de terapie sau în aprecierea prognosticului.
Un al doilea domeniu este reprezentat de cel al controlului şi expertizei
produselor de origine animală; orice leziune depistată la examenul organelor şi
carcaselor în abator sau pe liniile de prelucrare este sancţionată diferit în funcţie de
încadrarea acelor leziuni conform normelor sanitar-veterinare.

1
 PATOLOGIE ANIMALĂ
Noţiuni introductive

De asemenea, informaţiile furnizate de patologia animală pot fi folosite cu

succes în activitatea de cercetare desfăşurată de medicina experimentală şi de toate
domeniile de cercetare din industria alimentară. În general, la darea în consum a unui
aliment nou, a unor aditivi alimentari, etc. se recurge la testarea pe animale de
laborator a acestora, urmărindu-se efectele pe care le-ar putea avea aceste noi produse
asupra diferitelor aparate şi sisteme organice, pe termen limitat sau lung. Se recurge
astfel la medicina experimentală, patologia animală jucând un rol esenţial în decelarea
modificărilor pe care aceste produse le induc în organism.
Cunoştinţele de patologie animală sunt fundamentate pe noţiunile furnizate de
disciplinele care au ca obiect de studiu „normalul” (anatomie, histologie, biochimie,
fiziologie). Astfel, se poate concluziona că patologia animală este veriga de legătură
între disciplinele fundamentale enumerate mai sus şi cele care se ocupă de patologic
(boli infecţioase, patologie chirurgicală, medicală, parazitologie, toxicologie etc.).
Ţinând cont de impactul larg pe care îl are patologia animală, este absolut
necesar ca între diferitele categorii de specialişti ce îşi desfăşoară activitatea în
domeniul controlului şi expertizei produselor alimentare să existe un limbaj comun,
clar definit, care să aibă aceeaşi semnificaţie, atât pentru medicul veterinar, cât
şi pentru inginerul tehnolog.
Pe lângă atribuţiile referitoare la respectarea normelor igienico-tehnologice în
circuitul produselor de origine animală de la provenienţa acestora până la consumator,
personalul de specialitate care deserveşte acest circuit trebuie să aibă în vedere
implicaţiile de ordin sanitar, referitoare la pericolul pe care îl reprezintă transmiterea
unor boli de la animale la om – zoonoze. Aceste boli apar:
 prin contactul nemijlocit cu animalele bolnave;
 prin manipularea sau consumarea produselor alimentare provenite de la
acestea.
Cele mai cunoscute boli care apar în urma acestor contacte sunt toxiinfecţiile
alimentare apărute consecutiv consumului unor alimente contaminate cu bacterii sau
cu toxinele acestora. Cele mai cunoscute boli care fac parte din această categorie sunt
salmoneloza (boală care se transmite mai ales prin consumul ouălor provenite de la
păsările bolnave) şi botulismul (boala se transmite mai ales prin conservele
insuficient sterilizate). Tuberculoza este una dintre cele mai cunoscute zoonoze,
boala transmiţându-se în dublu sens prin contact direct sau consumul unor produse
provenite de la animale (lapte).
Principala preocupare a specialiştilor din domeniul controlului şi expertizei
alimentelor este sănătatea publică, ori sănătatea publică poate fi primejduită prin darea
în consum a unor produse provenite de la animale bolnave. Şi pentru că majoritatea
bolilor se traduc prin prezenţa de leziuni, patologia animală ajută la decelarea
acestora, la încadrarea lor într-o anumită categorie de procese patologice şi în
contextul patologic general.
Mijloacele de studiu utilizate în patologia animală sunt:
 examenul macroscopic (macroscopia) este cea mai simplă metodă de
investigaţie, ieftină şi la îndemâna oricui; un examen macroscopic atent şi
corect efectuat ajută la stabilirea sau orientarea unui diagnostic de leziune;
de cele mai multe ori acest examen este limitat, insuficient pentru
stabilirea unui diagnostic de certitudine a unei leziuni sau a unei boli, fiind
necesară completarea cu alte investigaţii de laborator.
 examenul microscopic (microscopia) este metoda de examinare cu
ajutorul microscopului; există diferite tehnici de examinare microscopică,

2
 PATOLOGIE ANIMALĂ
Noţiuni introductive

cele mai cunoscute fiind microscopia optică, cu fluorescenţă, cu lumină

polarizată, microscopia electronică etc.

PRINCIPALELE CATEGORII DE PROCESE PATOLOGICE

Din punct de vedere didactic noţiunile de patologie animală au fost structurate

în mod clasic în trei mari categorii:
 Patologie generală: se ocupă cu studiul proceselor patologice
fundamentale;
 Patologia aparatelor şi sistemelor: studiază procesele patologice din
ţesuturile, şi organelor componente ale acestora;
 Patologia specială: studiază leziunile întâlnite în diferite boli cu etiologie
determinată.
Patologia generală este structurată pe mai multe capitole, corespunzătoare
principalelor categorii de procese patologice fundamentale. Acestea sunt:
 Modificările circulaţiei sanguine, limfatice şi a lichidului interstiţial;
 Procesele distrofice;
 Moartea tisulară;
 Procesele adaptative şi regenerative;
 Inflamaţiile;
 Procesul tumoral.
Patologia aparatelor şi sistemelor se ocupă de:
 Patologia aparatului respirator;
 Patologia tubului digestiv;
 Patologia glandelor anexe tulului digestiv (glande salivare, ficat,
pancreas);
 Patologia sistemului cardio-vascular;
 Patologia aparatului urinar;
 Patologia aparatului genital;
 Patologia sistemului limfoid;
 Patologia sistemului nervos central şi a nervilor periferici;
 Patologia aparatului locomotor (muşchi, oase, articulaţii);
 Patologia pielii şi a glandei mamare.
Patologia specială se ocupă de:
 Principalele leziuni cu etiologie traumatică
 Principalele leziuni cu etiologie virală
 Principalele leziuni cu etiologie bacteriană
 Principalele leziuni cu etiologie parazitară
 Principalele leziuni cu etiologie micotică
 Principalele leziuni cu etiologie toxică
 Principalele leziuni cu etiologie carenţială

DICŢIONAR EXPLICATIV

 morfologie (morfologic): termeni care se referă la structură, aspect

(morphos – structură, logos - ştiinţă); în context, cei doi termeni fac

3
 PATOLOGIE ANIMALĂ
Noţiuni introductive

referire la aspectele care rezultă în urma examinării unui organ sau ţesut
(dimensiuni, volum, culoare, particularităţi de formă şi suprafaţă etc);
 cavităţi anatomice (cavităţi preformate, cavităţi seroase): sunt
cavităţile regăsite la toate mamiferele şi păsările. Sunt descrise la animale
următoarele cavităţi: cavitatea craniană (adăposteşte encefalul),
cavitatea toracică (adăposteşte pulmonul, parţial traheea şi esofagul),
cavitatea pericardică (adăposteşte cordul), cavitatea
abdominală/peritoneală (adăposteşte stomacul, intestinul, ficatul,
pancreasul, splina, aparatul urinar, aparatul genital femel), cavităţile
articulare.
 viscer/viscere/visceral: denumire generică folosită pentru organele
situate în marile cavităţi ale organismului; sunt reprezentate de organele
parenchimatoase şi organe cavitare.
 organe parenchimatoase (parenchime): sunt organele compacte (solide)
pe secţiune; sunt reprezentate de ficat, splină, pancreas, rinichi, pulmon,
cord, limfocentri, muşchi, encefal.
 organe cavitare: sunt organe care prezintă un perete ce delimitează o
cavitate; sunt reprezentate de cavităţile nazale, cavitatea bucală, esofag,
prestomace (rumegătoare), stomac, intestin, vezică urinară,uter, vagin,
vase; atunci când o leziune se dezvoltă în grosimea peretelui organului
cavitar, se folosesc termenii leziune parietală sau intraparietală.
 carne: aliment furnizat de musculatura şi viscerele de mamifere şi păsări
prelucrate prin abatorizare.
 celulă: unitatea morfologică fundamentală a lumii vii; este alcătuită din
membrană, citoplasmă şi nucleu.
 ţesut/tisular: structură complexă formată din celule cu aceeaşi origine
embrionară şi cu aceeaşi morfologie sau care îndeplinesc aceeaşi funcţie.
Există patru mari categorii de ţesuturi: epiteliale (de acoperire şi
glandulare), conjunctive (ajută la susţinerea şi nutriţia ţesuturilor),
muscular (specializat în contracţie), nervos (specializat în primirea,
analizarea şi producerea de informaţii) şi hematopoietic (un ţesut aparte,
alcătuit din mai multe tipuri de celule cu rol în elaborarea celulelor
sanguine.
 ţesutul epitelial: se subîmparte în ţesut epitelial de acoperire (straturi de
celule care căptuşesc interiorul organelor cavitare formând astfel
mucoasele – bucală, nazală, gastrică, intestinală etc) şi ţesut epitelial de
tip secretor (celulele epiteliale care produc anumiţi compuşi fiind aşezate
astfel încât formează glande şi organe parenchimatoase ca ficatul,
pancreasul, glandele salivare, glanda mamară etc).
 ţesutul conjunctiv: este format din celule cu funcţii diverse (de sinteză,
de stocare etc.) şi fibre (de colagen, elastice, de reticulină); intră în
structura tuturor organelor, alcătuind stroma acestora; ţesutul osos este o
variantă a ţesutului conjunctiv.
 ţesutul muscular: este format din fibre musculare; acestea au o
morfologie variabilă, intrând în structura muşchilor scheletici, a cordului
şi a peretelui organelor cavitare (musculoasa).
 ţesutul nervos: intră în structura encefalului, a măduvei spinării şi a
nervilor, principalele celule constituente sunt neuronii.

4
 PATOLOGIE ANIMALĂ
Noţiuni introductive

 ţesutul hematopoietic: format din mai multe linii celulare care prin
diferenţiere şi proliferare dau naştere eritrocitelor (hematii, elemente
roşii sau globule roşii), leucocitelor (elemente albe sau globule albe) şi
trombocitelor (plachete sanguine – implicate în coagularea sângelui).
 boală: alterare a sănătăţii unei fiinţe vii, definită prin cauze (etiologie),
simptomatologie (semne clinice), leziuni, evoluţie, prognostic şi
tratament.
 nodul: formaţiune bine delimitată, compactă (solidă) pe secţiune, de
formă aproximativ sferică.
 chist: cavitate patologică delimitată de un perete propriu, localizată într-
un ţesut sau organ, plină cu o substanţă lichidă sau mai rar solidă.
 aderenţă: unire patologică a două ţesuturi sau organe vecine printr-un
ţesut conjunctiv.
 anastomoză: îmbinare cap la cap, chirurgicală sau spontană a două vase
sangvine, a două filete nervoase sau a două structuri cavitare (organe
cavitare, canale etc.)
 biopsie: prelevare a unui fragment de ţesut sau organ de la un organism
viu în vederea examinării microscopice pentru stabilirea unui