Sunteți pe pagina 1din 315

F IL O C A L IA

S F IN T E L O R
N E V O INEŢA L E
AU
I Traducere,introducere si note,
de Preot
Profesor Doctor
Dumitru Stăniloae
Membru al Academiei Române

Ediţia a IV-a

Viziunea, prezentarea grafică şi coperta


Mircea Dumitrescu
Corectura realizată de Nicolae Prelipceanu
Tehnoredactare computerizată: Corina Duma
Gabriela Burlacu

ISBN y/3-95266-9-1 Toate drepturile


acestei ediţii aparţin editurii Harisma

harism
a
Bucureşti 1993
D
p
c
s
P rogram ul vieţii descriseîn F ilocaliaeste un program m ijloc de m ântuire şi de biruire a m orţii, ba i se refuză
hristologic E ste trăirea în H ristos dinputerea lui lui H sus chiar num ele de H ristos contrar faptulu i că şi
H ristospe careII au trăitorii în ei prin rugăciune tot L-a dat E l însuşi (M t. 16,16-17), num e care-L arată ca
m ai deasă.E ste ca lea sp re cea m a i înaltă nobleţe fiu l lu i D u m n ezeu .
om enea scă, este singura cale care prom ovează unirea D e a c e e a to a t e a c e s te fo r m e a p u s e n e a le
oam enilor între ei în H ristos, opusă dezbinărilor care creştin ism u lu i se m u lţu m esc să la u d e p e H sus ca pe
aduc atâta suferinţă om enească. cineva distant care le-a adus sau le va aduce iertarea de
Separarea operei lu i H ristos de lucrarea L ui îno m - păcate, fără să vadă în E l pe lucrătorul m ântuirii şi al
unită cu colaborarea om ului - a început să fie f acută m ai s fin ţir ii în E l, tr ă it în tr - o u n ir e to t m a i m a r e p r in
tâ rziu d e sc o la stic ă p rin îm p ă rţire a p rea stric tă în rugăciune, dar şi prin efortul lor de a se asem ăna tot m ai
T eologia D ogm atică şi M orală. S-a spus că D ogm atica m u lt L u i p rin ştiin ţa lo r d ea fo lo si pu terea L u i sp re a
are să reprezinte ce e D um nezeu în Sine şi ce a făcut E l creşte în unire şi asem ănare cu E l.
p en tru om , ia r M o ra la ce are d e fă cu t o m u l. S-a trecu t
peste faptul că ceea ce face om ul nu face singur, d face P r e o Pt ro /.D r . D . S tă n iloSf.
ae
întărit de H ristos şi de D uhul Lui cel Sfânt. D e aceea în Paşti ale anului 1992
sensu l teologic ap usean nu există un fel de scrieri care
să descrie, asem enea celor filoca lice, drum ul om ului în
H ristos sa u a l lu i H ristos în o m , de felul F ilo ca liei. în
catolicism -nu se ştie de o energie necreată a lui H ristos
lucrând în o m şi întărind lucrarea om ului spre a-1 face
să în a in teze to t m a i m u lt în H risto s. D esp re o a stfel d e
viaţă în H ristos nu se vorbeşte nici în R e form aţiune nici
în g ru pă rile neop ro testan te. D u p ă catolicism H risto s
ne-a m ântuit dân d prin cruce satisfacţie lui D um nezeu
p e n tru jig n ire a a d u s ă L u i d e p ă c a te le o a m e n ilo r,
te r m in în d u - ş i c u a c e a s ta lu c r a r e a m â n tu ito a r e ş i
retră g â n d u -se în cer, lă sân d p e p ă m â n t u n în lo cu ito r
care să îm partă oam enilor m eritele câştigate de H ristos
prin sa tisfacţia adusă de E l.
în re fo rm a ţiu n e se m e rg e m a i d ep a rte n e g â n d u -se
a p ro a p e co m p let T ain ele în ca re ca to licism u l n u m a i
vede lu cra rea n ecrea tă a lu i H ristos. Ia r în g ru p ările
n e o p ro te sta n te se n e a g ă c h ia r c ru c e a lu i H risto s c a
Filocalia

13

A ceste 7 epistole le avem tipărite (în M igne Patrologia


Sfântul G reacă tom . 40) în două redacţiuni, am bele în traducere
latină. Prim a redacţiune (col. 977-1000) e o traducere a
A ntonie cel M are lu i S y m p h o r ia n C h a m p e r iu s d e la 1 5 1 6 d u p ă u n
m a n u s c r is g r e c , c a r e n - a fo s t in d ic a t ş i a r ă m a s
C âteva cuvinte despre viaţa şi opera lui necunoscut. O a doua, care cuprinde un text m ai larg,
tradus de pe un m anuscris arab, form ează .prim ele 7
epistole din cele 20 date toate sub num ele lui A ntonie
Sfântul A ntonie a fost cel dintâi m onah care s-a retras (col. 999-1066), din care însă pe cele 13 din urm ă (col.
în pustie, fiind urm at de m ai m ulţi ucenici. V iaţa lui, 1016-1066) Klejna le-a dovedit că sunt ale lui Am m onas,
care a um plut de uim ire lum ea din acea vrem e, a fost ucenicul şi urm aşul lui A ntonie la conducerea chinoviei
descrisă ele Sfântul A tanasie, patriarhul A lexandriei. de la Pispir. în tim pul m ai nou a început să fie descoperit
N ăscut într-un sat din E giptul de m ijloc, după m oartea şi textul copt, cel original, al unora din .aceste epistole.
părinţilor săi, ţărani cu bună stare, A ntonie s-a hotărât O . B a rd en h e w e r (G esc h ic h te d e r a ltk irc h llc h en
pe la vârsta de 18-20 de ani să vândă tot ce m oştenise, L iteratur, vol.3, ed.2, p.81) scris la 1923, până nu se
să îm partă săracilor şi să-şi închine viaţa D om nului. dovedise că aceste epistole sunt ale lui A ntonie, că ele
A ceasta s-a întâm plat pe la anul 270 după H ristos. L a nu pot fi ale lui şi din m otivul,că sunt prea de cuprins
început nu s-a depărtat prea m ult de locurile în care general şi lipsite de putere şi de sevă, ca să fie de la
.trăiau oam eni. C âtăva vrem e i-a slujit drept adăpost un m arele ascet.
m orm ânt^gol. Pe urm ă, crescându-i dorinţa- după sin C um stăm însă cu autenticitatea celor 170 de capete
gurătate/ s-a retras în m unţii nisipoşi de pe m alul drept pe care N icodim A ghioritul, care a trăit la sfârşitul - vea
al N ilului. M ai târziu a părăsit şi acest loc şi pe m onahii cului al 18-lea, le-a aşezat în fruntea Filocaliei? N ici
care se strân seseră în jurul lu i şi s-a du s în m ijlo cul B ardenhew er, nici V iîler-R ahner, din care iau aceste
pustiei din preajm a M ării R oşii, de unde venea num ai însem nări, nu le pom enesc între scrierile atribuite lui
la anum ite răstim puri pentru a da sfaturi pelerinilor care A ntonie. Ele nu se cuprind nici în Patrologia lui M igne.
alergau să i le ceară. A m urit la 356 şi a fost înm orm ântat N n ştim d e a se m e n e a d u p ă c e m a n u scris le -a lu a t
în tr-u n lo c n ecu n o scu t, neav ân d lân g ă el d ecâ t d o i N ilodim A ghioritul. N e dă aceasta dreptul să afirm ăm
o a m e n i d e în c r e d e re , c ă ro ra ,le - a p o r u n c it s ă n u cu siguranţă că nu sunt ale Sfântului A ntonie? N u, acest
descopere locul m orm ântului. drept nu-1 avem . C hiar dacă azi ele nu s-ar m ai găsi în
C a scrieri adevărate ale lui au fost dovedite până nici un m anuscris ascuns pe cine ştie unde, N icodim
acu m 7 scriso ri, am in tite în c ă d e S fân tu l1 le ro n im . A ghioritul le-a luat sigur din vreun m anuscris, care s-a
putut pierde. F aptul că aceste capete au şi ele acelaşi
14 Antonie cel
Mare

caracter general nu poate fi un argum ent sigur că nu


sunt ale lui A ntonie, cum nu e pentru epistole.
Oarecari înrudiri interne între aceste capete şi epistole Ale celui dintre sfinţi,
se pot constata, deşi ele sunt o lucrare deosebită, cu Părintele.nostru
cup rin sul ei pro priu. A sem enea în rud iri am avea de
pildă în ideea de «om raţional» pe care o folosesc şi
capetele şi epistolele; în preţul ce se pune şi în unele şi
A n to n ie cel M are
învăţături despre viaţa m orală a oamşienilor
în a lte le p e « d e o s e b ir e a în tr e b in e ş i r ă u » , p e despre buna purtare, în 170 de "capete
caracterizarea lui D um nezeu ca «m edic», ş.a.m .d.
1. O am enii se socotesc raţionali, însă pe nedrept, căci
n u su n t raţio n ali. U n ii au în v ăţa t cu v in tele şi cărţile
vechilor înţelepţi. D ar raţionali sunt num ai aceia care
au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi
c e e s te ră u l, se fe re sc d e c e le re le şi v ă tă m ă to a re
sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare
sufletului; iar acestea le săvârşesc cu m ultă m ulţum ire
către D um nezeu. N um ai aceştia trebuie să se num ească
oam eni raţionali.
2. O m ul cu adevărat raţional are o singu ră grijă: să
asculte de D um nezeul tuturor şi să-L placă; şi num ai la
aceasta îşi dep rin d e sufletul său : cum să-i p lacă lu i
D um nezeu, m ulţum indu-L pentru o aşa de m are pur
tare de grijă şi pentru cârm uirea tuturor, orice soartă ar
avea el în viaţă. P en tru că e nepo trivit să m ulţum im
pentru sănătatea trupului, doctorilor, care ne dau leacuri
am are şi neplăcute, iar lui D um nezeu să nu-I m ulţum im
pentru cele ce ni se par nouă grele şi să nu cunoaştem
că toate ni se întâm plă cu/n trebuie, spre folosul nostru
şi d u p ă p u rtare a L u i d e g rijă. C ăci în cu n o ştin ţa şi
credinţa cea către D um nezeu stă m ântuirea şi desăvâ
rşirea sufletului.
16 Antonie ce/ Mare Filocalhi 1
7

3. A m prim it de la D um nezeu puteri virtuoase şi foarte -ţintuindu-ne de acestea ne vom îneca în greutăţile legate
m a ri: în fr â n a re a , s u f e r ir e a r ă u lu i, n e p r ih ă n ire a , de ele şi vom învinui pe Dum nezeu. Iată cum din pofta
stăruinţa, răbdarea şi cele asem enea, care ne ajută să ne noastră cea de voie se adapă m oartea şi cum rătăcim în
îm potrivim şi să luptăm îm potriva celor rele. A vând la întunericul unei vieţi cu păcate, necunoscându-ne pe noi
în d em ân ă p u terile ac es tea şi p u n ân d u -le la lu cru , înşine.
so co tim că n im ic n u n i se m ai în tâ m p lă n ep lă cu t,
7. Să nu zică cineva că este cu neputinţă om ului să
dureros sau nesuferit. Credem atunci că toate-s om eneşti
şi se biruiesc de virtuţile noastre. N u se gândesc la ajungă la viaţa cea virtuoasă, ci num ai că aceasta nu este
aceasta însă cei neînţelegători; de aceea ei nici nu pricep uşor, cu toate că nici cei ce au dobând it-o nu sunt pe
că toate ni se fac spre bine şi precum se cuvine pentru deplin lăm uriţi asupra acestui lucru. D e viaţa virtuoasă
folosul nostru, ca să strălucească virtuţile noastre şi să se îm părtăşesc toţ'i oam enii cuvioşi precum şi cei cu
m inte iubitoare de D um nezeu. C ăci m intea cea de rând
ne încununăm de la D um nezeu. este lum ească şi schim b ăcioasă, răsărin d şi gânduri
4. Când vei socoti câştigarea banilor şi m ultul lor folos, bune şi rele, ba şi firea şi-o schim bă, aplecându-se spre
ca pe-o am ăgire vrem elnică, vei cunoaşte că petrecerea cele trupeşti. M intea cea iubitoare de D um nezeu, însă,
pedepseşte păcatul care se naşte în oam eni cu voia lor,
cea virtuoasă şi plăcută lui D um nezeu e altceva decât în urm a trândăviei.
bogăţia. G ândindu-te la aceasta cu încredinţare şi cu
ţinere de m inte, nu vei suspina, nu vei plânge, nu vei 8. C ei proşti şi neiscusiţi iau în râs cuvintele şi nu vor
în v in u i p e n im en i, ci p entru to ate v ei m u lţu m i lu i să le asculte, dacă acestea m ustră nepriceperea lor, ci
D um nezeu. N u te vei clăti văzând pe cei m ai răi ca tine vor ca toţi să fie întru toate asem enea lor. L a fel şi cei
rezem ându-se p e bani şi pe socoteli, căci foarte rea desfrânaţi se silesc să arate pe ceilalţi toţi, m ai răi decât
patim ă a sufletului este pofta, părerea şi neştiinţa. dânşii, socotind să vâneze pe seam a lor nevinovăţia, din
pricina m ulţim ii relelor. D acă într-un suflet slab se află
5. O m ul cu judecată, luând am inte la sine, cum păneşte p ă c a te le a c e s t e a : d e s fr â n a r e a , m â n d r ia , lă c o m ia
cele ce i se cuvin şi-i sunt spre folos. A cela cugetă care n e s ă tu ra tă , m â n ia ,, n e a s tâ m p ă ra re a lim b ii, fu ria ,
lucruri sunt folositoare pen tru firea sufletului său şi u cid erea, tân g uirea, p izm a, p ofta, răpirea, d urerea,
care nu. A şa se fereşte el de cele nepotrivite, care i-ar m inciuna, plăcerea, lenea, întristarea, trica, boala, ura,
vătăm a sufletul şi 1-ar despărţi de nem urire. învinuirea, neputinţa, rătăcirea, neştiinţa, înşelarea şi
uitarea de D um nezeu, sufletul acela se întinează şi se
6. Cu cât cineva are viaţa m ai m ăsurată, cu atât e m ai pierde. C ăci prin acestea şi prin cele asem enea acestora
fericit, că nu se grijeşte de m ulte: de slujitori, de lucră se osândeşte sărm anul suflet, care s-a despărţit pe sine
to ri, d e p ăm ân tu ri şi d e av u ţia d o b ito ac elo r. C ă ci de D um nezeu.
18 Antonie cel Mare Filocalia 1
9

9. C ei ce vor să se deprindă în viaţa cea virtuoasă, căci aceasta se află num ai, la neoam eni. Iar de unii ca
c u v io a să şi p re a m ă rită , n u tre b u ie ju d e c a ţi d u p ă aceştia trebuie să fugim , căci celor ce trăiesc laolaltă cu
obiceiurile sau după petrecerea cea m incinoasă de până
acum . C i, asem enea pictorilor şi sculptorilor, îşi vor păcatul nu li se îngăduie să se afle niciodată printre cei
dovedi din faptele înseşi, petrecerea cea aleasă şi plăcută nem uritori.
lui D um nezeu. N u fug ei de toate plăcerile păcătoase, 1 4 . R aţiunea ne face vrednici să ne num im oam eni. Iar
ca de nişte curse?
de nu o avem pe aceasta, num ai cu glasul şi cu form a
l 0 . C el b og at şi d e n eam ales, d ar fără în dru m area m ădularelor ne deosebim de dobitoace. Să recunoască
duhovnicească şi fără curăţia vieţii, nefericit este în ochii o m u l cu m in tea în trea g ă că este n em u rito r şi v a u rî
care cugetă drept; precum fericit este săracul sau robul to ată p o fta cea p ăcăto asă, care se face în tre o am en i
după soartă - dar îm podobit cu învăţătură şi cu virtute. pricină de m oarte.
C ăci după cum străinii rătăcesc drum urile, aşa şi cei ce
nu grijesc de viaţa cea virtuoasă, se rătăcesc şi se pierd, 15. D u p ă c u m fie ca re m eşte şu g îşi a ră tă p u te rea -
am ăgindu-se de poftă. înfrum useţând m aterialele supuse lui, ca de pildă unul
l 1. C el ce poate îm blânzi pe cei neînvăţaţi,- ca să iu prelucrând lem nul, altul aram a, altul argintul sau aurul,
bească învăţătura şi îndreptarea, făcător de om trebuie tot aşa şi noi trebuie să ne arătăm că suntem oam eni cu
să se num ească. A sem enea şi aceia care îndreaptă pe cei a d e v ă r a t r a ţ i o n a l i, p r i n d e p r i n d e r e a în tr u v i a ţa
desfrânaţi către petrecerea cea virtuoasă şi plăcută lui v irtu o asă şi p lăcu tă lu i D u m n ezeu şi n u n u m ai p rin
D um nezeu, ca unii ce schim bă alcătuirea oam enilor. fo rm a tru p u lu i. Ia r su fle tu l c u a d e v ă ra t ra ţio n a l ş i
C ad blândeţea şiînfrânarea este fericire şi nădejde bună iu b itor de D u m n ezeu în d ată p ricep e toate ale vieţii,
pentru sufletul oam enilor. câştigă îndrum area plină de dragoste a lui D um nezeu,
12. Se cuvine ca oam enii să se nevoiască să-şi îndrepte îi m ulţum eşte cu adevărat şi către E l îşi are tot zborul
v ia ţa şi o b ic e iu rile d u p ă a d e v ă r ş i c u v iin ţă . C ă c i şi toată cugetarea.
îm plinind ei acest lucru, cunosc uşor cele dum nezeieşti.
C ine cinsteşte pe D um nezeu din toată inim a şi credinţa 16. D upă cum corăbierii cârm uiesc corabia cu grijă, ca
pe acela şi Dum nezeu îl ajută ca să-şi stăpânească m ânia să n-o izbească de vreo stâncă văzută sau nevăzută, aşa
şi pofta. C ăci pricina tuturor relelor este pofta şi m ânia. şi cei ce se silesc spre viaţa duhovnicească trebuie să
cerceteze cu frică ce trebuie să facă şi ce să nu facă. D e
13.O m se num eşte sau cel raţional, sau cel ce îngăduie
să fie îndreptat. C el ce nu poate fi îndreptat este neom , asem enea să creadă că legile lui D um nezeu le sunt de
folos, tăind de la suflet toate gândurile păcătoase.
20 Antonie ce7 Mare FJiIo c;iha

17. După cum cârmacii şi cei ce ţin frânele cu sârguinţă supui, chiar de ţi-ar chinui trupul. C ăci D um nezeu a-
şi cu luare aminte ajung la ţintă, tot aşa cei ce se silesc creat sufletul liberai de sine stăpânilor în cele ce le face,
spre viaţa cea dreaptă şi virtuoasă, trebuie să călă bine sau rău.
torească cu sârguinţă şi cu grijă, precum se cuvine şi 22. Sufletul raţional caută să fugă de calea neumblată,
după cum e voia lui Dum nezeu. Cel ce vrea şi cugetă
de îngâmfare, de mândrie, de înşelăciune, de pizm ă, de
că se poate aceasta, crezând îşi face loc în nemurire.
răpire şi de cele asem enea, care sunt fapte ale dracilor
18. Să socoteşti liberi, nu pe cei ce din întâmplare sunt şi ale alegerii celei rele. Căci pe toate le biruie cu sâr
liberi, ci pe cei liberi după viaţă şi după deprinderi. Nu guinţă şi cu grijă stăruitoare omul a cărui poftă nu tinde
se cade să numeşti liberi, întru adevăr vorbind, pe boierii spre plăcerile cele de jos.
care sunt răi şi desfrânaţi, căci aceştia sunt robi patimilor
trupeşti. Liber şi fericit este numai sufletul fără prihană 23. Cei ce s-au deprins cu viaţa duhovnicească puţin,
"şi izbăvit de cele vremelnice. dar nu desăvârşit, se izbăvesc de prim ejdii şi nu au
trebuinţă de păzitori; iar dacă biruiesc pofta întru toate,-
19. Dă-ţi seam a că trebuie să le arăţi oam enilor - neîn află cu uşurinţă calea către Dumnezeu.
cetat. Dar prin purtarea cea bună şi prin fapte.
24. Om ul raţional nu are lipsă de cuvântări m ulte, ci
Căci şi b olnavii află şi cun osc pe do ctorii num ai de câte trebuie, ca să afle voia lui D um nezeu,
b in efăcători şi
izbăvitori, nu din vorbe, ci din fapte. Astfel ajunge om ul iarăşi la viaţa şi lumina veşnică.
2 0 . Iată sem n ele d up ă care se cun o aşte u n suflet 2 5 . C ei ce caută viaţa cea virtuoasă şi iubitoare de
raţio n a] şi v irtu o s: p riv irea, m ersu l, g lasu l, râsu l, Dumnezeu, trebuie să se izbăvească de înalta părere de
ocupaţiile şi întâlnirile cu oamenii. Căci toate acestea se sine şi de toată slava cea deşartă şi m incinoasă şi să se
mdreptează spre tot m ai multă cuviinţă. M intea lor cea silească spre buna îndreptare a vieţii şi a socotinţii. Căci
iubitoare de Dumnezeu li se face străjer treaz şi închide m intea neschimbăcioasă şi iubitoare de Dum nezeu este
intrarea patim ilor şi a ruşinoaselor aduceri am inte. suire şi cale către Dumnezeu.
*
2 1 . C ercetează şi probează cele ale tale, deoarece 26» învăţarea de vorbe nu foloseşte nimic, dacă lipseşte'
căpeteniile şi stăpânitorii numai peste trup au stăpânire,
pu rtarea su fletului cea p lăcută lui D um n ezeu . D ar
hu şi peste suflet. Acest lucru să-ţi fie totdeauna în grijă.
pricin a tu tu ro r relelo r este am ăg irea şi rătăcirea şi
D ec i d ac ă p o ru n cesc u c id eri, sau fărăd e leg i, sau
nedreptăţi vătăm ătoare de suflet, nu trebuie să li te necunoştinţa lui Dumnezeu.
Antonie cel Mare

27. G rija de viaţa duhovnicească şi sârguinţa sufletului


fac
pe oam eni buni şi iubitori de D um nezeu. «C celăci tot 3 2 . L a fiec are d in p atim ile ce se n ăp u stesc asu p ra
ce caută pe D um nezeu îl află», dacă biruieîntrupofta sufletului tău, adu-ţi am inte că cei ce cugetă drept şi vor
toate şi nu scade cu rugăciunea. U nul ca acesta
se nu să-şi pună ale lor la loc de siguranţă nu socotesc averea
tem e de drad. stricăcioasă a banilor ca un lucru plăcut, ci cunoştinţele
cele drepte şi adevărate. A cestea îi fac pe ei fericiţi. C ăci
28. C ei ce se am ăgesc cu nădejd ile lu m eşti şi cunosc b o g ăţia e fu rată şi răp ită d e cei m ai p u tern ic i. D ar
până în am ănunt ce trebuie să facă pentru viaţa - duhov virtutea sufletului este singura avere sigură, care nu e
nicească, dar nu fac, se aseam ănă cu cei ce îm prum ută fu rată şi care d u p ă m o arte m an tu ieşte pe cei ce au
doctoriile şi uneltele m edicinei, însă nu ştiu şi nici nu d o b ân d it-o . Iar p e ce i ce cu g etă aşa n u-i v a am ăg i
au grijă să facă întrebuinţare de ele. D e aceea să nu nălucirea bogăţiilor şi a celorlalte plăceri.
în v in u im n icio d a tă p ric in a d in tâi, sa u p e a ltcin ev a 33 • N estatornicii şi nepricepuţii sa nu ispitească pe cei
p en tru p ăcatele no astre, ci pe no i înşine, căci dacă în ţe le p ţi. Iar în ţe le p t e s te b ă rb a tu l ce p lac e lu i
sufletul vrea să fie trândav, nu poate fi nebiruit. D um nezeu, care vorbeşte puţine şi pe cele de trebuinţă ~
şi plăcute lui D um nezeu,
29. C elui ce nu ştie să deosebească binele de rău nu-i
este îngăduit de a judeca pe cei buni sau pe cei răi. C ăci 34. C el ce urm ăreşte vieţu irea virtuoasă şi p lăcută lui
bun este om ul care cunoaşte pe D um nezeu, dar el nu D um nezeu grijeşte de virtuţile sufletului, căci acestea
este bun, nu ştie nim ic şi nici nu va şti vreodată. C ăci sunt bogăţia şi hrana sa veşnică. D e cele vrem elnice se
calea cunoştinţei lui D um nezeu este bunătatea, îm părtăşeşte num ai pe cât se poate, după cum dă şi
v o ie ş te D u m n e z e u , fo lo s in d u -se c u m u lţu m ire ş i
30. O m ul bun şi iub itor de D um nezeu nu m ustră pe bucurie de ele, oricât de sm erite ar fi. M âncarea sm am pă
oam eni pentru rele când sunt de faţă; iar în dos nu-i hrăneşte num ai trupul; cunoştinţa de D um nezeu însă,.
bârfeşte. D ar nici celor ce încearcă să-i grăiască de rău înfrânarea, bunătatea, facerea de bine, buna cinstire şi
nu le îngădue. blândeţea, acestea îndum nezeiesc sufletul.
31» în cuvântări orice asprim e să lipsească. Pentru că 35. A cei stâpânitori care silesc oam enii la fapte.ce nu
sfiala şi neprihănirea ştiu să înfrum useţeze pe oam enii .sunt la locul lor şi vătăm a'sufletul nu au stăpânire şi
cu judecată m ai m ult ca pe fecioare, căci m intea iubitoare peste suflet, care este zidit C u voie liberă-:'Ei' pot lega
de D um nezeu este o lum ină, care învăluie sufletul, cum trupul, dar nu voia slobodă. Peste aceasta om ul raţional
învăluie soarele trupul, este stăpân, cu voia lui D um nezeu C el ce 1-a zidit, care
este m ai tare decât toată stăpânirea, sila şi puterea.
Antonie cel Mare Filocalia 2
5

3 6 , C e i ce so co te sc n efericire p ierd ere a b a n ilo r, a


•*•

4 0 . E ste cu n ep u tin ţă să se facă cin ev a d in tr-o d ată


copiilor, a slugilor, sau a oricărui alt lucru, să ştie întâi bărbat bun şi înţelept. Trebuie gând sfătuitor, vieţuire,
că trebuie să se m ulţum ească cu cele date de D um nezeu; încercare, vrem e, nevoinţă şi dor după lucru bun. Iar
iar când trebuie să le dea înapoi, să fie gata a face aceasta om u l bun şi iub itor de D um n ezeu, care cu adev ărat
cu recunoştinţă, întru nim ic scârbindu-se pentru lipsirea cunoaşte pe D um nezeu, nu încetează a face din belşug '
de ele, m ai bine zis pentru înapoierea lor. .Căci după ce toate câte plac lui D um nezeu. D ar astfel de oam eni se
s-au folosit de cele ce nu erau ale lor, le-au dat iarăşi găsesc rar.
înapoi.
41. N u se cuvine ca cei m ai slăbuţi cu firea să dez-
37. B un lucru este să nu-şi vândă om ul voia lui cea năd ăjdu iască şi să părăsească vieţuirea v irtu oasă şi
liberă, gândindu-se la câştigul de bani, chiar de i s-ar plăcută lui D um nezeu şi să o dispreţuiască ca una ce
da foarte m ulţi. C ăci ca visul sunt cele lum eşti; iar nu ar putea fi ajunsă nici înţeleasă de ei. C ăci chiar de'
nălucirile bogăţiei sunt neînsem nate şi de scurtă vrem e. nu vor putea ajunge la culm ea virtuţii şi m ântuirii, prin
sârguinţă şi dorinţă, totuşi se fac m ai buni sau în nici
38. A devăraţii oam eni aşa să se sârguiască trua vieţui în un caz m ai răi. Iar acest folos al sufletului nu este m ic.
iubirea de D um nezeu şi întru virtute, încât să strălucească
viaţa lor virtuoasă printre ceilalţi oam eni, precum 4 2puterea . O m u l d u p ă p a rte a ra ţio n a lă e în le g ă tu ră c u
aceea negrăită şi dum nezeiească; iar după trup
străluceşte şi se vede bucăţica de porfiră adausă ca o se înrudeşte cu dobitoacele. D ar puţini sunt oam enii
podoabă la o haină albă. C ăci în chipul acesta ei se desăvârşiţi şi raţionali care se sârguiesc după înrudirea
îngrijesc tot m ai m ult de virtuţile sufletului. cu D um nezeu şi cu M ântuitorul, iar aceasta o arată prin
39 O am enii cum inţi trebuie să-şi cerceteze puterea
şi lor fapte şi viaţă virtuoasă. C ei m ai m ulţi dintre oam eni,
m ă ru n ţi la c u g e t, p ă ră sin d a c e a d u m n e z e ia sc ă ş i
m ăsura la care a ajuns virtutea sufletului lor, fiindcă n em u rito are în fie re, se co b o ară la ru d en ia m o artă,
trebuie să se pregătească să dea război cu patim ile ce le n efericită şi d e scu rtă v rem e a trup u lu i. E i cug etă,
dau năvală, potrivit cu puterea din ei, dăruită lor după. asem enea dobitoacelor, cele ale trupului, şi aprinzân-
fire d e D u m n ezeu , îm po triva isp itirii de fru m u seţe du-se de plăceri, se despărţesc de D um nezeu. E i trag
străină şi a oricărei pofte stricătoarele su flet ne ajută sufletul din ceruri în prăpastie, departe de voirile sale.
înfrânarea; îm potriva durerilor şi a lipsurilor tăria; iar
îm potriva ocărilor şi a m âniei răbdarea; şi aşa pentru 43. B ărbatul cu judecată, gândindu-se la rudenia sa cu
toate. D u m n ez eu , n u p rin d e n icio d ată d ra g o ste d e n im ic
păm ântesc sau josnic, ci îşi are m intea întru cele cereşti
Mare Filocalia
Antonie
şi veşnice. El cunoaşte ca voia lui Dumnezeu, Făcătorul că Dum nezeu toate le poate şi că nim ic nu poatet sta
tuturor bunătăţilor şi izvorul bunurilor veşnice, este să împotriva Celui ce toate le poate, ci din nimic le-a făcut
se m ântuiască tot omul, pe toate câte le-a voit şi ie face cu cuvântul Său spre
m ântuirea oam enilor.
4- 44, Când afli pe vreunul gâlcevindu-se şi luptându-se
îm potriva adevărului şi a lucrului vădit, pune t capăt 48. Cele din cer sunt nem uritoare, pentru bunătatea
gâlcevii, părăsind pe unul ca acela, fiindcă şi-a îmcupietrit ce este în trînsele; cele de pe p ăm ân t însă au ajun s
totulmintea. Căci precum apa cea rea strică vinulbuh/aşa
cel şi muritoare, pentru aplecarea de bunăvoie spre răutate.
vorbirea cu vrajbă strica pe cei virtuoşi
viaţa
cu-şi cu socotinţa, Iar aceasta vine în cei fără de minte pentru lenea lor şi
pentru că nu cunosc pe Dumnezeu.
45« Dacă întrebuinţăm orice sârguinţă şi iscusinţă
să ca
scăpăm <je moartea trupească, cu atât mai vârtos 49. M oartea, de-o va avea om ul în m inte, nem urire
suntem datori să ne străduim ca să scăpăm de moartea este; iar neavând-o în m inte, m oarte îi este. Dar nu de
sufletească, pentru că cel ce voieşte să se mântuiască nici moarte trebuie să ne temem, ci de pierderea sufletului,
o piedică nu are, fără numai negrija şi lenea. care este necunoştinţa de D um nezeu. A ceasta este-
prim ejdioasă sufletului.
46. Cei ce pricep cu anevoie cele de folos, oricât de
lim pede ar fi spuse, sunt socotiţi bolnavi. Iar cei ce 50. Păcatul este b patim ă a m ateriei. D e aceea e cu
înţeleg adevărul, dar îi stau împotrivă fără ruşine, şi-au n ep u tin ţă să se n as că tru p fără p ă cat. D ar su fletu l
omorât raţiunea şi şi-au sălbăticit purtările. Unii ca raţional ştiind aceasta, se scutură de greutatea materiei,
aceştia nii cunosc pe Dumnezeu şi. nu li s-a luminat în care zace păcatul. Uşurându-se de o astfel de greutate
sufletul, . cuno aşte pe D um nezeul tuturor, iar la trup priveşte
atent ca la un vrăjm aş şi nu m ai crede ale lui. A şa se
47. Dumnezeu a adus cu cuvântul la viaţă genurile încun un ează sufletul d e la D u m n ezeu , ca u nu l ce a
dobitoacelor pentru a fi întrebuinţate după rânduialâ: biruit patim ile păcatului şi ale m ateriei.
unele spre m âncare, altele spre slujbă, Iar pe om . 1-a
zidit ca să fie privitor şi fâlcuitor recunoscător al lor. De 51. Sufletul care cunoaşte păcatul îl urăşte ca pe o
aceea, să se străduiască oamenii ca nu cumva, nevăzând fiară atotputuroasă. Dar dacă nu-1 cunoaşte, îl iubeşte.
şi neînţelegând pe Dumnezeu şi lucrurile Sale, să moară A ce sta d u ce ap o i în ro b ie p e în d răg ito ru l lu i, iar
ca fiarele cele necuvântătoare. Trebuie să cunoască omul nefericitul acela nu-şi vede interesul său şi nu-1 înţelege,
ci socoate că se împodobeşte cu păcatul şi se bucură.
Antonie cel Maie Filocalia

4-52, Sufletul curat, bun fiind, se lum inează de- D um ne pe C el ce le-a zidit pentru om . Iar m intea cea plăcută
zeu. A tun ci m intea cugetă cele b une şi dă naştere lui D um nezeu este un bun nevăzut, dăruit de -D um ne
cuvintelor iubitoare de D um nezeu, D ar dacă- se înti zeu celor vrednici, în urm a purtării celei bune.
nează sufletul de patim i îşi întoarce D um nezeu faţa de
către el, m ai bine zis sufletul însuşi se desparte pe sine . 56. Liber este om ul care nu slujeşte patim ilor, ci cu
de D urnnezeu. A tunci vrăjm aşii draci intră în cuget şi înţelepciune şi cu înfrânare îşi stăpâneşte trupul şi se
pun înaintea sufletului fapte necuviincioase: preacurvii, în destu lează, plin d e m ulţu m ire, cu cele d ăru ite de
ucideri,.răpiri,profanări de cele sfinte şi cele asem enea, D um nezeu, chiar de ar fi foarte puţine. Căci m intea
câte sunt lucruri ale dracilor, iubitoare de D um nezeu şi sufletul, dacă vor cugeta la
fel, vor îm pădui şi trupul întreg, chiar de n-ar vrea
53- C ei ce cuno sc p e D um n ezeu sun t plini de toată , acesta. Deoarece când vrea sufletul, toată tulburarea
bunăvoinţa si, dorind cele cereşti, dispreţuiesc cele trupului se stinge.
păm ânteşti. Unii ca aceştia nu plac la m ulţi, dar nici lor
nu le plac m ulte. De aceea sunt nu num ai urâţi, ci şi luaţi 57. Cei ce nu sunt m ulţum iţi cu cele ce le aumlaână
înde
în râs de m ulţi sm intiţi.
Ei însă rabdă toate în sărăcie. pentru trai, ci poftesc m ai m ult, se fac robi
m ilor,
pati
ştiind că cele ce se par m ultora rele pentru ei sunt bune. care apoi tulbură sufletul şi îi insuflă gânduri şi
C ăci cel ce înţelege cele cereşti crede lui D um nezeu, • închipuiri că cele ce le au sunt rele. Si după cum hainele
ştiind că toate sunt făpturile voii Lui. C el ce însă nu le m ai m ari decât m ăsura îm piedică la m işcare pe cei ce
înţeleg e n u cred e n iciod ată că lum ea este zid irea lu i se luptă, aşa şi dorinţa avuţiei peste m ăsură îm piedică
D um nezeu şi că a fost făcută pentru m ântuirea om ului. sufletele să lupte sau să se m ântuiască.
54. C ei um pluţi de răutate si am eţiţi de neştiinţă nu 58. Starea in care se află cineva fără să vrea îi este şi
cunosc pe D um nezeu şi n-au trezvia sufletului. Căci pază şi osândă. D eci îndestulează-te cu cât ai, ca nu
Dumnezeu nu poate fi văzut, ci numai înţeles cu mintea, cu m v a pu rtân du -te cu nem u lţum ire, să te pedep seşti
fiind cât se poate de învederat în cele văzute, aşa ca sin g u r fă ră să sim ţi. Ia r ca le a sp re a ce asta e ste u n a
sufletul m trup. Pentru că precum trupul nu poate fiinţa singură: dispreţuirea celor păm ânteşti.
fără suflet, aşa toate cele ce se văd şi sunt nu pot fiinţa
fără D um nezeu. 59. D upă cum ne-a dat D um nezeu vederea ca să
cunoaşte^'., cele ce se văd: ce e alb şi ce e negru, aşa ne-a
55 D e ce a fosi făcut om ul? C a înţelegând făpturile
lui dat şi judecată ca să deosebim cele folositoare sufletului.
Dumnezeu, să-L vază dintr
:însele şi să preamărească
Iar pofta, despărţindu-se de judecată, naşte plăcerea şi
Pilocalia 31
30 Antonie cel Mare
n u în g ă d u ie su fle tu lu i să se m â n tu ia sc ă s a u s ă s e 63. D acă ostaşii păstrează credinţă C ezarului, fiindcă
unească cu D um nezeu. le dă hrană, cu cât m ai vârtos suntem datori noi a ne
sili să m ulţum im neîncetat, cu netăcute guri şi să plăcem
60. N u cele ce se fac după fire sunt păcate, cidupă cele rele lui D um nezeu, C elui ce toate le-a făcut pentru om ?
alegerea cu voia. N u e păcat a m ânca, ci a m ânca
nem ulţum ind, fără cuviinţă şi fără înfrânare. C ăci eşti64. R ecunoştinţa către D um nezeu şi vieţuirea cea bună
dator să ţii trupul în viaţă, însă fără nici un N gând
u rău. este roadă om ului care place lui D um nezeu. Şi precum
e păcat a privi curat, ci a privi cu pizm ă, cu Nmuândrie. e ro ad ele p ăm ân tu lu i n u se co c în tr-u n ceas, ci d u p ă
p ăcat neîn frân area lim bii la m u lţu m găciune,ire şi ru vrem e şi ploi şi îngrijire, aşa şi roadele oam enilor se fac
dar e păcat la vorbirea de rău. E păcat să nu lucreze m in u n a te p r in n e v o in ţă , p r in lu a r e a m in te , p r in
m âinile m ilostenie, ci ucideri şi răpiri.fiecare Şi aşadin stăruin ţă de vrem e îndelungată, prin în frânare şi prin
m ăd ularele no astre păcătuieşte, când slobodă
d in răbdare. Iar dacă făcând aceasta îţi vei părea vreodată
alegere lucrează cele rele în loc de celeîmbune, potriva ev lav io s, n u -ţi cred e ţie câtă v rem e eşti în tru p , ci
voii lui D um nezeu. socoteşte că nim ic din ale tale nu e plăcut înaintea lui
D um nezeu. C ăci să ştii că nu e uşor om ului să păzească
6l. D e-cum va te îndoieşti că D um nezeu vede tot ce se nepăcătuirea până la sfârşit.
face, gândeşte-te că tu, om fiind şi păm ânt, poţi vedea
deodată în m ai m ulte locuri, înţelege dar cu cât m ai m ult 6 5 . N im ic n u c in ste sc o a m e n ii m a i m u lt d e c â t
poate aceasta D um nezeu, care toate le vede, până la cuvântul. A şa de puternic este cuvântul, că printr-însul
grăuntele de m uştar, ca U nul ce tuturor le dă viaţă şi şi prin m ulţum ire slujim lui D um nezeu; iar folosind
pe toate le hrăneşte, precum voieşte. cuvânt netrebnic sau cu sunet urât ne osândim sufletul.
6 2 . C â n d în c h iz i u ş ile c ă m ă rii ta le şi e şti sin g u r, • D eci este lucru de om nesim ţit ca cineva să învinuiască
cunoaşte că este cu tine îngerul rânduit de D um nezeu naşterea sa, sau pe alţii pentru că păcătuieşte. C ăci el se
fiecărui om . E linii îl num esc dem onul propriu. A cesta, slujeşte cu slobodă alegere de cuvântul sau de fapta
fiind neadorm it, şi neputând fi înşelat, este pururea cu rea.
tine, toate văzându-le, fără să fie îm piedicat de întuneric.
D ar cu el este şi D um nezeu, C el ce se află pretutindeni.' 6 6 . D acă n e stră d u im să n e v in d e că m d e p atim ile
C ad nu este vreun loc sau vreo m aterie în care nu este trupu lui, de team ă să nu ne râdă lum ea, cu atât m ai
D um nezeu, ca C el ce e m ai m are ca toţi şi pe toţi îi v â r to s s ă n e s t r ă d u im a n e v in d e c a d e p a ti m ile
cuprinde în m âna Sa. sufletului, ca unii ce avem să fim judecaţi înaintea feţei
lui D um nezeu, unde e bine să nu ne aflăm fără cinste
32 Antonie ce/ Mare Filocaha

sau vrednici de batjocură. Căci având voia liberă, dacă 70 . S in g u ră ago niseala sufletu lu i este sig ură şi nu
nu voim să săvârşim faptele rele, atunci când le dorim , poate fi jefuită. Iar aceasta este vieţuirea virtuoasă şi
putem face aceasta şi stă în puterea noastră să vieţuim plăcută lui D um nezeu, şi cunoaşterea şi săvârşirea celor
plăcând lui D um nezeu; şi nim eni nu" ne va putea sili bune. A vuţia însă este povăţuitor orb şi sfetnic fâră^
vreod ată să facem vreun rău, dacă nu vrem . Ş i aşa m inte şi cel ce întrebuinţează bogăţia rău şi pentru
luptându-ne, vom fi oam eni vrednici de D um nezeu şi desfătare îşi pierde sufletul pe care 1-ai dus la nesim ţire.
vom petrece ca îngerii în ceruri.
71. Se cade ca oam enii sau să nu agonisească nim ic de
67. D acă vrei, eşti rob patim ilor; şi iarăşi dacă vrei, eşti prisos, sau, aflându-se avuţi, să ştie că toate cele din viaţa
liber să nu te pleci patim ilor, fiindcă D um nezeu te-a aceasta sunt după fire stricăcioase, uşor de pierdut, fără
făcut cu voie liberă. Iar cel ce biruie patim ile trupului p reţ şi lesn e d e frân t. D e aceea su n t d ato ri să n u se
se încununează cu nem urirea. C ăci de n-ar fi patim ile, descurajeze pentru cele ce li se pot întâm pla.
.n-ar fi nid virtuţile, nici cununile dăruite de D um nezeu
celor vrednici dintre oam eni. 72 . C unoaşte că durerile trupeşti sunt în chip firesc
proprii trupului, ca unul ce e p ăm ân tesc şi stricăcios.
68. Cei ce cunosc binele, dar nu văd ce le este de folos, D eci sufletul iscusit trebuie să stăruie în m ijlocul unor
îşi o rb esc su fletu l; iar p u terea d e a d eo seb i li s-a a s e m e n e a p ă tim i r i , c u r ă b d a r e , c u b ă r b ă ţi e ş i c u
îm pietrit. D e aceea nu trebuie să ne îndreptăm m intea m ulţum ire şi să nu-I bage lui D um nezeu de vină că de
spre aceştia, ca nu cum va să cădem şi noi, în diip silnic, ce a făcut trup.
în aceleaşi lucruri, fără băgare de seam ă, ca nişte orbi.
73. L uptătorii de la jocurile olim pice nu se- încunu
69. N u trebuie să ne m âniem p e cei ce păcătu chiariesc, nează după prim a biruinţă, nici după a doua sau a treia,
de-ar fi făcut crim e vrednice de osândă. Ci pentru ci când biruie pe toţi cei ce se luptă cu ei. Tot aşa trebuie
-dreptatea însăşi, pe cei ce greşesc să~i întoarcem şi să-i deci ca tot cel ce vrea să fie încununat de Dum nezeu să-şi
certăm dacă se nim ereşte, fie prin ei înşişi, fie printr-alţii. deprindă sufletul întru curăţie nu num ai în privinţa
D ar să ne m âniem sau să neînfuriem nu se cade, pentru celor trup eşti, ci şi a câştigurilor, răpirilor, pizm ei,
că m ânia lucrează dusă de patim ă şi nu de dreptate şi hranei, slavei deşarte, grăirii de rău, uciderilor şi celor
de judecată. D e aceea nu prim i să te sfătuiască nici
asem enea.
oam eni prea m iloşi, căci pentru binele însuşi şi pentru
dreptate trebuie să cerţi pe cei răi, însă nu pentru patim a 74. N u pentru laudă om enească ne-am apucat de vie
m am ei. ţu ire a cu ra ta ş i d e D u m n e z e u iu b ito a re; ci p e n tru
Filocalia 35
Antonie cel Mare

m ântuirea sufletului ne-am ales viaţa virtuoasă. Căci în fricos. C ăci tulburat de nălucirile lum eşti sufletul iese
fiecare zi stă m oartea înaintea ochilor noştri; iar cele din ogaşa lui. Să ştim că virtuţile noastre sufleteşti ni se
om eneşti nu le vedem . fac înaintem ergătoare ale bunurilor veşnice, iar păcatele
de bună voie pricini ale m undlor.
75 . S tă în pu terea no astră a trăi înfrân at, d ar a ne
îm bogăţi nu stă în puterea noastră! D eci ce vom zice? 79. O m ul raţional este răzb oit de sim ţurile trupulu i
Avem lipsă de lucirea de scurtă vrem e a bogăţiei, pe care să, prin patim ile sufletului, Iar sim ţurile trupului sunt
nu avem puterea să o agonisim , răm ânând doar la cin ci: văzul, au zul, gustul, m irosul şi pipăitul. P rin
sim pla dorinţă? O ! ce nebuneşte alergăm , neştiind că aceste cinci sim ţuri căzând ticălosul suflet în cele patru
înaintea tuturor v irtuţilor se află sm erenia, precum patim i ale sale se face rob. Iar cele patru patim i ale
înaintea tuturor patim ilor 'stă lăco m ia pântecelui şi sufletului sunt: slava deşartă, bucuria, m ânia ş'Jirica. . D ar
poftirea celor lum eşti. luptând om ul cu socoteală şi cu înţelepciune va birui şi
Cei înţelepţi trebuie să-şi am intească necontenit că stăpâni desăvârşit şi nu va m ai fi războit, ci va prim i
răbdând m ici şi scurte necazuri în viaţă, după m oarte,, pace în suflet şi va fi încununat de D um nezeu ca unul
se vor bucura de cea m ai m are plăcere şi de fericire ce a biruit.
veşnică. D rept aceea cel ce se luptă cu patim ile şi vrea 80. Dintre cei ce se află într-o ospătărie, unii închiriază
să fie încununat de D um nezeu, de va cădea să nu scadă paturi; alţii neputând avea pat şi dorm ind pe jos, horcăie
cu sufletul şi să răm ână în cădere, lipsit de nădejde. C i nu m ai puţin ca cei ce dorm în pat. Şi aşteptând m ăsura
sculându-se, iarăşi să lupte şi să se străduiască să fie nopţii, dim ineaţa toţi se duc, lăsând paturile ospătăriei
încunu nat, ridicându-se din căd ere, p ână la ultim a şi luând num ai lucrurile lor. A sem enea este şi cu toţi
suflare. C ăci ostenelile trupului sunt arm e ale virtuţilor cei ce vin în viaţăLşi cei ce au trăit cu puţine şi cei ce au
şi se fac m ântuitoare sufletului. v ieţu it în slav ă şi b o g ăţie , ies d in v iaţă ca d in tr-o
77. Necazurile vieţii fac să fie încununaţi de Dum nezeu ospătărie, neluând nim ic din desfătarea şi bogăţia vieţii,
bărbaţii şi luptătorii vrednici. D eci trebuie să-şi om oare fără num ai faptele lor, bune sau rele, săvârşite de ei în
în viaţă m ădulările faţă de toate ale vieţii. C ăci m ortul viaţa lor.
nu se m ai grijeşte niciodată de ceva din ale vieţii. 81. D acă eşti cum va stăpânitor cu m are putere, să nu

78.N u se cuvine ca sufletul raţional şi luptător să se am eninţi lesne cu m oartea pe cin eva, cuno scând că
sperie şi să se înfricoşeze îndată de patim ile care vin după fire şi tu eşti supus m orţii şi sufletul se dezbracă
asupra lui, ca nu cum va să fie batjocorit de draci, ca de trup ca de cea din urm ă haină. A ceasta cunoscând-o
J6 Antonie cel Mare Filocalin

lăm urit, lucrează cu blândeţe şi făcând bine m ulţum eşte m ân d ria , n e cred in ţa , lăc o m ia , u ra , p izm a, m ân ia ,
neîncetat lui D um nezeu. C ăci cel ce nu se m ilostiveşte, nepăsarea, slava deşartă, cinstea, dezbinarea, sim ţirea
nu are virtute întru sine. binelui. Pentru că cele de felul acesta se lucrează prin
82. A scăpa de m oarte este-cu neputinţă. C unoscând suflet."
aceasta, o am en ii în ţelep ţi şi d ep rin şi în v irtu te şi în 86. C ugetând la cele despre D um nezeu, fii evlavios cu
c u g e t iu b ito r d e D u m n ez e u p rim e sc m o a rte a fă ră priso sin ţă, b un , cu m in te, blân d , darnic du pă pu tere,
suspine, fără frică şi fără plâns, aducându-şi am inte de îndatoritor, necertăreţ şi cele asem enea. C ăci aceasta
neînlăturarea ei şi de izbăvirea din relele vieţii. este avuţia sufletului care nu poate fi furată: să placi lui
D u m n ez e u p rin u n e le c a a ce ste a , şi să n u ju d e c i p e
83. N u trebuie să urîm pe cei ce au uitat de vieţuirea . nim eni sau să zici: cutare este rău şi a păcătuit; ci m ai
cea bună şi plăcută lui D um nezeu şi care nu recunosc bine este să-ţi cauţi de păcatele.tale şi să priveşti în tine
dogm ele drepte şi iubite de D um nezeu'. C i m ai vârtos purtarea ta, de este plăcută lui D um nezeu. C ăci ce ne
să ne fie m ilă de ei, ca fiind slabi în puterea de-a deosebi priveşte dacă altul este rău?
lucrurile şi orbi cu inim a şi cu înţelegerea. Căci prim ind
răul ca bine, se pierd din pricina neştiinţei, şi nu cunosc 87. C el în tr-ad ev ăr o m se sileşte să fie evlav io s. Iar
pe D um nezeu, sărm anii şi nechibzuiţii de ei. evlavios este cel ce nu pofteşte cele străine. Şi străine
sunt om ului toate cele create. Pe toate le dispreţuieşte
84. N u spune m u lţim ii-cuv inte despre evlavie şi bună aşadar, ca unul ce este chip al lui D um nezeu. Iar chip
vieţuire. N u pentru pizm ă zic, dar socotesc că vei fi luat al lui D um nezeu se face om ul când vieţuieşte în chip
în râs de cei sm intiţi. C ăci cel asem enea se bucură de drept şi plăcut lui D um nezeu, însă nu e cu putinţă să
ce le asem en ea . Iar astfel d e cu v in te p u ţin i auzito ri se fa că a ce a sta d e n u s e v a le p ă d a d e to a te - ce le d in
găsesc. M ai bine este dar a nu grăi, decât ceea ce voieşte lum e. Iar cel ce are m inte, iubitoare de D um nezeu ştie
D um nezeu pen tru m ântu irea oam en ilo r. tot folosul sufletesc şi toată evlavia ce se naşte din ea.
85 . Su fletu l p ătim eşte îm preună cu trup u l; dnu
ar tru pu l B ărbatul iubitor de D um nezeu nu învinuieşte pe nim eni
pătim eşte îm preună cu sufletul. D e pildă, tăindu-se p en tru p ăca tele sale. Ia tă sem n u l su fle tu lu i c are se
trupul pătim eşte şi sufletul, iar de va fi trupul tare şi m ântuieşte.
sănătos, se bucură şi sufletul. D ar când înţelege sufletul 88. U nii se slra'djjiesc să câştige bogăţia vrem elnică cu
nu înţelege şi trupul, ci răm âne părăsit în el însuşi. C ăci a orice preţ şi iubesc faptele păcatului, nevrând să ştie că
înţelege este o pătim ire a sufletului, ca şi neştiinţa sau vine m oartea şi-şi vor pierde sufletul. E i nu urm ăresc,
Antonie cel Maiv-

ticăloşii de ei, ce le este de folos şi nu se gândesc la ce 9 2 . D u m n e z e u l n o s tr u a d ă r u it c e lo r d in c e r u r i


pătim eşte om ul după m oarte, din partea păcatului, nem urirea; celor de pe păm ânt le-a dat prefacerea; şi în
toate a rânduit viaţă şi m işcare. Iar toate acestea pentru
89. Păcatul este patimă a m ateriei; însă nu Dum nezeu om . Să nu te am ăgească aşadar nălucirea lumească a
este pricina păcatului ci El a dat om ului cunoştinţă, diavolului, care îţi strecoară gânduri rele în suflet. Ci,
pricepere şi puterea de a deosebi între bine şi rău şi voie aducându~ţi îndată am inte de bunătăţile cereşti, zi întru
liberă. Ceea ce naşte păcatul este negrija şi trândăvia tine: dacă vreau, de m ine atârnă să biruiesc şi război
acest
oamenilor, Răul nicidecum nu e pricinuit de Dumnezeu; al patim ei; dar nu voi birui dacă vreau să-m pofta
i fac
ci prin alegerea cea de bunăvoie s-au făcut dracii răi, ca m ea. N evoieşte-te dar cu ceea ce poatem să-ţi ântuiască
şi cei m ai m ulţi dintre oam eni. sufletul.
9 0 . O m u l c a re v ie ţu ie şte în e v la v ie n u în g ă d u ie 93. V iaţa este unirea şi legătura m inţii cu sufletul
c u şi
păcatului să i se furişeze în suflet. Iar lipsind păcatul, tru p u l. Ia r m o a rte a n u e s te p ie rd e re a c e lo r
nici prim ejdia, nici vătăm area nu sunt în sufletul acela. îm preunate, ci stingerea cunoştinţei lor. C ăci pentru
Pe unii ca aceştia nu-i stăpâneşte nici dracul întunecat, D um nezeu toate se păstrează şi după desfacere.
nici soarta. Căci Dumnezeu îi izbăveşte pe aceştia de rele
şi ei petrec nevătăm aţi, ca unii ce au ajuns întocm ai ca 94. M intea nu este suflet, ci dar de la Dum nezeu, care
D um nezeu. D acă pe un atare om îl laudă oam enii, el mântuieşte sufletul. Ea călăuzeşte sufletul şi-1 sfătuieşte
râde în sine de cei ce-1 laudă; dacă-1 grăiesc de rău, nu la ceea ce-i plăcut lui Dum nezeu: să dispreţuiască cele
se apără faţă de cei ce îl defăim a, nici nu se m ânie vrem eln ice, tru peşti şi stricăcioase şi să râv nească
îm potriva ocărilor. bunurile cele veşnice, nestricădoase şi netrupeşti. Ea
învaţă pe om să um ble în trup, dar să 'înţeleagă prin
91. R âul se prinde de fire ca rugina de aram ă şi m inte cele cereşti, cele din jurul lui Dum nezeu şi toate
necurăţia de trup, însă nici cel care prelucra arama n-a îndeobşte. M intea iubitoare de D um nezeu este - bine
făcut rugina,, nici părinţii necurăţia trupului, Tot aşa nici făcătoarea şi m ântuitoarea sufletului om enesc,
răutatea n-a fâcut-o D um nezeu, ci i-a dat om ului şi
cunoştinţa şi puterea de a deosebi ca să fugă de rău, ca 95. Sufletul coborându -se în trup îndată se întunecă
unu] ce ştie că va fi vătăm at şi chinui! de el. Ia seam a de întristare şi de plăcere, şi se pierde, întristarea şi
deci ca nu cum va văzând pe cineva propăşind in putere" plăcerea sunt ca nişte tum ori ale trupului. D ar m intea
şi avere, să -l fericeşti, lăsând u-te amăgit de diavolul. Ci iubitoare de Dum nezeu, lucrând îm potrivă, întristează
adu-ţi îndată m oartea înaintea ochilor, şi niciodată nu trupul şi m ântuieşte sufletul, ca doctorul care taie şi
voii pofti vreun rău sau vreun lucru lum esc. ard e tru p u l
40 Antonie cel Mare Filocalia 4
1
96. Sufletele care nu sunt ţinute în frâu de raţiune şi 101. Sufletul nesocotit, măcar că e nemuritor şi stăpân
nu sunt cârm uite de minte, ca să sugrum e, să - stăpâ peste trup, slujeşte trupului prin plăceri, pentru că nu
nească şi să cârmuiască patimile lor, adică: întristarea a înţeles că desfătarea trupului este vătămare sufletului.
şi plăcerea, se pierd ca dobitoacele cele necuvântătoare, Fiind nesim ţitor şi nebun, se grijeşte de desfătarea
raţiunea fiind târîtă de patimi ca vizitiul biruit de cai. trupului.
97. Cea mai mare boală a sufletului, ruina şi pierzarea 102. Dumnezeu este bun, omul e rău. Nimic rău nu
lui, este să nu cunoască pe Dumnezeu, care a făcut toate este în Cer, nimic bun pe pământ. Iar omul cu judecată
pentru om şi i-a dăruit lui mintea şi cuvântul prin care alege ce este mai bun şi cunoaşte pe Dumnezeul tuturor.
sburând sus, omul se împreună cu Dumnezeu, - înţele
gând şi preamărind pe Dum nezeu. Lui îi mulţumeşte şi pe El îl laudă. El urăşte trupul încă
înainte de moarte şi nu lasă să se împlinească simţirile
98. Sufletul este în trup, iar în suflet este m intea şi în cele rele, ştiind că ele lucrează pierzarea sa.
m inte cuvântul. Prin ele Dum nezeu fiind înţeles şi
pream ărit face sufletul nem uritor, dându-i nestri- 103. Bărbatul viclean iubeşte lăcomia şi nesocoteşte
căciunea şi fericirea veşnică. Căci Dumnezeu le-a dăruit dreptatea. El nu ia seama la nestatornicia, la amăgirea
tuturor făpturilor existenţa numai pentru bunătatea Sa. şi la vrem elnicia vieţii acesteia, nici nu se gândeşte la
m oarte, că nu prim eşte daruri şi că nu se poate ocoli.
99. Dumnezeu făcând pe om cu voie liberă, ca un prea Iar dacă e bătrân neruşinat şi fără m inte, ca şi un
bogat şi bun, i-a dat şi puterea să placă lui Dumnezeu putregai, nu mai foloseşte la nimic.
dacă vrea. Iar lui Dumnezeu îi place să nu fie păcat în
om . Dacă între oam eni sunt lăudate faptele bune şi 104. Numai dacă am fost încercaţi de supărări, simţim
virtuţile sufletului cuvios şi iubitor de Dum nezeu şi plăcerile şi bucuria. Căci nu bea cu plăcere cel ce n-a
sunt dispreţuite faptele ruşinoase şi rele, cu cât m ai însetat şi nu m ănâncă cu plăcere cel ce n-a flăm ânzit;
mult nu va fi aşa la Dumnezeu, Cel ce vrea mântuirea de asemenea nu doarme cu plăcere cel ce n-a priveghiat
omului? îndelung şi nu sim te bucuria cel ce m ai întâi nu s-a
întristat. Tot aşa nu ne vom bucura de bunurile veşnice,
100.Pe cele bune le primeşte omul de la Dumnezeu.
Cad dacă nu vom dispreţul pe cele vremelnice.
pentru aceasta a şi fost zidit de Dumnezeu.cele Iar pe
rele şi le trage sieşi de la sine şi de la păcatul,şi pofta 1 0 5 . Cuvântul este sluga m inţii. Căci ce voieşte
nesimţirea sa. mintea, aceea tâlcuieşte cuvântul.
42 Antonia cel
Filvculi
Mare
n

1 06 . c nu-i este u, a
M in neînţeles, îţi z
tea iar lu c r ă
ved cuvântului ezi d
e său nim ic m ân a
to at nu-i este tuire r
e, cu a. c
ch ia neputinţă e
r şi de 108. -
cele exprim at., C el ţ
din ce i
C er 1 07 . P rin vor e
uri. tru p o m u l beşt s
Şi este e t
m urito r. fără e
nim D ar prin soc d
ic m in te şi
nu o otea e
cuvânt lă f
întu nem uritor.
nec nu o
T ăcând are l
a înţelegi şi
fără m in o
după ce ai te,, s
num înţeles
ai căci s
grăieşti. grăi ă
păc Căci în
atul. eşte f
tăcere fără a
Prin naşte
urm să c
m intea înţel i
are cuvântul.
celu eag p
Şi rostind ă e
i cuvânt de nim n
cura m u lţu m it t
t ic.
ă lu i C er r
nim i D um neze u
cete
m ân oare ceru l însu l
tuir şi l, u
ea păm ân tu l, fără i.
sufl m ărim ea num C
etul soarelui şi ai ă
ui. depărtarea om u c
stelelor, l i
109. este o
C uv care b
născocire a se ă
ântu om ului
l îngr r
care se ijeşt b
care osteneşte
are e de a
în deşert. viaţ t
înţel C ăci
es şi a u
căutând virt l
este cele ce nu
folo uoa i
folosesc să şi u
sitor nim ic,
sufl înţel b
osteneşte ege i
e- în zadar,
tului şi t
ca şi cum prea o
este ar vrea să
dar m ăr r
scoată apă eşte d
al cu ciurul.
lui pe e
D eoarece cel D
Du este cu
m ne ce u
neputinţă 1-a m
zeu. oam en ilor
Iar făcu n
a afla t pe e
vorb acestea.
a el z
cea 110. spre e
deşa N im eni nu m ân u
rtă, vede cerul, tuire ş
care nici nu a şi t
cau t poate să viaţ i
ă să înţeleagă a e
m ăs cele dintr- om u s
igur cei i
111, ce e

nim Precum nu ş
ica iese om ul cred i
nu din , t
pântecele fiin d
este d i
fără m aicii n
sale, aşa nep
Du rice p
m ne şi sufletul, â
gol iese pu ţi
zeu cu n
şi că din trup: t
unul curat m int
el ea, e
şi lum inos, c
este altul nu
pret se e
având ,
utin petele poar
tă n
deni greşelilor, u
şi iarăşi altul, cu
evla -
într negru de ţ
m ulţim ea vie
u şi i
toat p ă c a te lo r. m
D e aceea păcă
e, tuie a
ca s u fle tu l i
ra ţio n a l ş i sc,
U nu neso a
iu b ito r d e d
l ce D um nezeu coti
nd u
este , c
nem aducându- cele i
ărgi şi am inte şi de a
nit. gândindu- dinc m
se la relele olo. i
de după 11 n
m oarte, 2. t
vieţuieşte e
cu evlavie Prec d
ca să nu fie um e
osândit dup c
p entru ă ce e
acelea. Iar ai l
e
de ut m ai cu e
acol m are la m şi
o, trup, aşa şi vei
tot după ce sluji c
aşa vei ieşi sufl u
nici curat şi etul d
dup fără pân e
ă prihană ă ce
ieşir din trup, s
este
ea vei fi m ai în f
din m are şi cu trup ă
trup totul ,. t
, nestricădo aşa
nu- ă
s, şi el
ţi petrecând ri
m ai te
în ceruri. va s
adu -
ci sluji
11 4. pe a
am i Precum
nte tine sl
trupul, dup
de după ce s- u
cele ă ce
a vei ji
din desăvârşit
trup ieşi t
în pântece din p
. trebuie să trup e
113. se nască, .
aşa şi si
P re Căc
cu sufletul i n
m după ce şi- e
a plinit în cel
dup ce r
ă ce irup
m ăsura şi-a ă
ai u
ie şit hotărâtă sluji
d in lui de i p
p ân D um nezeu e
, trebuie să aici
te ce n
te - iasă din trup
trup, ul tr
ai
făc bin u
1 15.D upă d
upă varşii, tot Antonie Fi

mo astfel cel Mare lo


ca
44 li
arte a
.
Fiin
dcă
şi:a
osâ
ndit
sufl
etul
ca
un
lips
it
de
m in
te,
1 1 .6 .
P recu
m
tru p u l
ieşin d
d in
p ân tec
e le
m a icii
nu
poate
să se
hrănea
scă,
fiind
încă
nedesă
45

şi sufletul când iese din trup, dacă nu şi-a agonisit prin fie c a re z i, s a u ro d ire a p ă m â n tu lu i, fa c p a rte d in
bunăvieţuire cunoştinţa de D um nezeu, nu poate să se Providenţă. Iar cele ce se fac la poruncă de către om , se
m ântuiască, sau să se unească cu D um nezeu. num esc lege. D ar toate s-au făcut pentru om .
117. Trupul unit cu sufletul iese din întunericul pân- 121. C âte le face Dum nezeu ca un bun pentru om le
tecelui la lum ină, iar sufletul unindu-se cu trupul e legat face; iar câte le face om ul sieşi le face, fie bune, fie rele.
de întunericul trupului. De aceea trebuie să urîm trupul Şi ca să nu te ispitească fericirea celor răi, să ştii că
şi să-l strunim ca pe un duşm an care poartă război precum cetăţile nutresc pe călăii obşteşti nu ca să le
îm potriva sufletului. Căci mulţim ea m âncărilor şi gustul laude reaua lor faptă, ci ca prin ei să pedepsească pe cei
lor plăcut deşteaptă patim ile păcatului. Iar înfrânarea nevrednici, în acelaşi chip şi Dum nezeu îngăduie ca cei
pântecelui sm ereşte patim ile şi m ântuieşte sufletul. răi să stăpânească peste cele lum eşti, pentru ca prin-
tr-înşii să se pedepsească cei neevlavioşi. La urm ă şi pe
118. Trupul vede prin ochi; iar sufletul prin m inte. Şi stăpânitori îi dă judecăţii, ca pe unii ce nu au slujit lui
precum trupul fără ochi e orb şi nu vede soarele, care D um nezeu, ci prin răutatea lor au pricinuit năcazuri
lum inează tot păm ântul şi m area, nici nu se poate -.» grele oam enilor.
bucura de lum ină, aşa şi sufletul, dacă nu are m inte bună
şi vieţuire cuvioasă, este orb şi nu înţelege pe D um 122. Dacă închinătorii la idoli ar cunoaşte şi ar vedea
nezeu, Făcătorul şi Binefăcătorul tuturor, şi nu-L prea cu inim a la cine se închină, nicidecum n-ar rătăci de la
m ăreşte, nici nu va putea să se bucure de nestricăciu- buna cinstire, ci, privind rânduiala şi purtarea de grijă
nea Lui şi de bunurile veşnice. a ce lor ce au fo st făcu te şi se fac de D u m neze u, ar
119. N ecunoştinţa lui D um nezeu este o nesim ţire şi cunoaşte pe Cel ce le-a făcut pe ele pentru om .
nebunie a sufletului. Căci răul se naşte din neştiinţă, iar
binele, care m ântuieşte sufletul, din cunoştinţa lui -12 3- O m ul cel ră u şi ne drept poate să u cidă, dar
D um nezeu. Prin urm are dacă te vei sârgui să nu faci , Dum nezeu nici celor nevrednici nu încetează a le dărui
voile tale;petrecând în trezvie şi cunoscând pe- D um ne viaţă. Căci fiind bun şi îm belşugat prin fire a voit să fie
zeu, m intea ta va fi cu grijă la virtuţi. Dacă însă te vei lum ea şi s-a făcut. Şi toate se fac pentru om şi pentru
sili să faci voile tale pentru plăcere, am eţit de necu- m â n t u i r e a l u i. '
noştinţa de D um nezeu, te vei pierde ca dobitoacele,
necugefând la relele ce ţi se vor întâm pla după m oarte, 124. O m este cel ce a înţeles ce este trupul: că este
stricăcios şi vrem elnic. Căci unul ca acesta înţelege şi
120c C ele ce se întâm plă după rânduiala neclintită , sufletul, că este dum nezeiesc şi fiind nem uritor şi suflare
dum nezeiască, cum e răsăritul şi apusul soarelui în a lui D um nezeu a fost leg at de trup spre cercare şi
Antonie cel 'M;uv I-1 locali a 4
7

îndum nez eite, Iar cinea înţeles sufletul vieţuieşte cfrept iubitoare de D um nezeu şi-a lum inat inim a sa şi vede*
şi plăcut înaintea lui D um nezeu, nem aisupunanclu--.se pe D um nezeu prin m intea sa.
trupului. A cela vede pe D um nezeu cu m intea sa şi
c o n te m p lă b u n u rile v e şn ic e d ă r u ite s u fle tu lu i d e 129» N im eni nu e bun, neruşinat fiind; iar cine nu e
D um nezeu, bun este desigur rău şi iubitor de trup. C ea dintâi virtute
a om ului este dispreţuirea trupului. C ăci despărţirea de
12 5. D um nezeu fiind pururea bun şi darnic a dat bunăvoie şl nu din lipsă de cele vrem elnice, stricăcioase
om ului puterea de-a face binele şi răul, după ce i-a şi păm ânteşti ne face m oştenitori ai bunurilor nestri-
dăruit şi cunoştinţă, ca privind lum ea şi cele din ea să căcioase şi veşnice,
cunoască pe Cel ce a făcut-o. Iar cel necuvios poate să
vrea şi să nu 'înţeleagă, căci poate şi să nu creadă şi să 130.*C el ce are m inte se ştie pe sine că este om stri-
fie nefericit; ba poate să cugete şi îm potriva adevărului. căcios. Iar cel ce se ştie pe sine pe toate le ştie că sunt
A tât de m are putere are om ul de-a face binele sau răul. făptuirile lui D um nezeu şi s-au făcut pentru m ântuirea
om ului. C ăci stă în puterea om ului să înţeleagă toate şi
•** 126. E ste o fânduialâ a lui D um nezeu, ca pe m ăsură să creadă drept. Iar asem enea bărbat cunoaşte sigur că
ce creşte trupul, sufletul să se um ple de m inte, ca om ul cei ce nu pun preţ pe cele lum eşti au osteneală foarte
sa poată alege dintre bine şi rău ceea ce îi place. D ar puţină, iar după m oarte dobândesc de la D um nezeu
su fle tu l care n u a leg e b in ele n u are m in te. T o ate odihnă veşnică.
trupurile au suflet, nu însă şi toate sufletele m inte. Căci 1 3 1 . Precum trupul fără suflet este m ort, aşa şi sufletul
m intea iubitoare de Dum nezeu vine la înţelepţi, cuvioşi, fără puterea m intii este nelucrător si nu poate m oşteni
d rep ţi, cu raţi, b u n i, m ilo stiv i şi bin ecin stito ri. Iar pe D um nezeu.
prezenţa m inţii se face om ului ajutor spre D um nezeu,
1 3 2 . N u m ai p e om îl ascu ltă D u m n ezeu şi n u m ai
1 2 7 . N um ai un lucru nu este îngăduit om ului: acela om ului se arată, fiind iubitor de oam eni oriunde ar fi.
de-a fi nem uritor cu trupul Să se unească cu D um nezeu Ş i iarăşi, n um ai om ul este în ch in ăto r vre d nic al lu i
îi este îngăduit, dacă va înţelege că poate. Căci voind şi D um nezeu. Pentru om num ai se schim bă Dum nezeu la
înţelegând, crezând, şi iubind, prin buna vieţuire om ul fată.
. ajunge îm preună vorbitor cu D um nezeu.
133- D um nezeu a făcut om ului cerul pe care - îl îm
1 2 8 , O chiul priveşte cele văzute, iar m intea înţelege podobesc stelele pentru om , păm ântul pe care îl lucrează
cele nevăzute. C ăci m intea care iubeşte pe D um nezeu oam enii pentru ei înşişi. Cei ce nu sim t o atât de m are
este făclie care lum inează sufletul. C el ce are m inte purtare ele grijă au sufletul lipsit de m inte.
Antonie cel Mare Filocalia 4
9

• 134. B inele e nevăzut, ca cele din cer; răul se vede, ca sa, dar nu întrebuinţează puterea spre rău, ci cruţă pe
cele de pe păm ânt. Binele este ceea ce nu are comparaţie; cei m ai um iliţi, pentru evlavia sa, întru bună răsplată
iar om ul care are m inte îşi alege ceea ce e m ai bun, căci se va afla şi după m oarte.
num ai el înţelege pe D um nezeu şi făpturile Lui.
140. D um nezeu, Ziditorul nostru, pentru iubirea de
. M in tea se arată în suflet, iar natura în trup. oam eni, ne-a lăsat m ulte căi de m ântuire, care întorc
M intea ^dum nezeieşte sufletul, iar natura e revărsată sufletele şi le suie în C eruri. C ăci sufletele oam enilor
în trup. în tot trupul este natură, dar nu în tot sufletul p rim e s c p en tru v irtu te ră sp lată , iar p en tru g reş e li
m inte. D e aceea nu tot sufletul se m ântuieşte. pedepse.
£ 136. Sufletul se află în lum e fiind născut. M intea este 141. Fiul este întru T atăl, D uhul întru Fiul, iar Tatăl
m ai p resu s d e lu m e fiin d nen ăscu tă. S u fletu l care este întru am ân do i. Iar p rin cred in ţă o m u l cu n oaşte
înţelege lum ea şi vrea să se m ântuiască în fiecare ceas toate cele nevăzute şi gândite. Credinţa este consim ţirea
are o lege pe care nu o calcă. El cugetă întru sine că acum de bunăvoie â sufletului.
e vrem e lungă şi de cercetare şi nu aşteaptă să o facă
aceasta judecătorul. El ştie că-şi poate pierde m ântuirea 142. C ei ce sunt siliţi de niscai trebuinţe, sau îm pre
prim ind cea m ai m ică plăcere urîtă.- jurări, să treacă înot râuri foarte m ari, de vor fi treji la
m inte, scapă de prim ejdie chiar de ar fi valuri potrivnice;
137. Pe păm ânt a lăsat Dum nezeu naşterea şi m oartea; şi de se scufun dă p uţin , p rin zând u-se d e cev a d e la
pe cer se arată purtarea de grijă şi rânduiala neclintită. ţărm , scapă. D ar cei ce vor fi beţi, chiar dacă de zeci de
D ar toate s-au făcut pentru om şi pentru m ântuirea lui m ii de ori vor lupta să ajungă la ţintă, nu vor putea, ci
D um nezeu, cel îm belşugat în toate bunătăţile, pentru biruiţi de vin se vor scufunda în valuri şi îşi vor afla
oam eni a făcut cerul şi păm ântul şi elem entele, făcân- m o artea. T ot aşa şi sufletul, .căzând în învolb urarea
du-le parte prin acestea de toate bunătăţile. valurilor vieţii, de nu se va trezi din păcatul m ateriei ca
138. Cele muritoare se supun celor nemuritoare; iar să se cunoască pe sine că e dum nezeiesc şi nem uritor si
cele nem uritoare slujesc celor m uritoare (adică elem en că num ai pentru scurtă vrem e a fost legat cu trupul cel
tele om ului), pentru iubirea de oam eni şi bunătatea m uritor şi plin de patim i, va fi atras de plăcerile trupeşti
firească a lui D um nezeu care le-a făcut pe ele. spre pierzare; şi dispreţuindu-se pe sine şiîm bătându-se-
de neştiinţă, se va pierd e şi se v a afla în afară de cei
4- 139» C el ce e sărac şi nu poate vătăm a nu se socoteşte m ântuiţi. C ăci trupul ne trage adeseori ca un râu spre
între cei evlavioşi. Iar cel ce poate vătăm a cu puterea plăcerile necuvenite.
50 Antonie cel Mare Filocalia 5
1

1 43 = S u fle tul raţio na l stă ruin d n ec lin tit pe lân gă •*- 148. începutul păcatului este pofta, prin care se pierde
hotărîrea cea bună, ţine în frâu m ânia, pofta şi patim ile sufletul raţional; iar începutul m ântuirii, şi al îm părăţiei
nesocotite, ca pe un cal. Şi biruindu-le, înfrânându=le şi C erurilor este dragostea.
stăpânindu-le pe acestea se încununează şi se- învred
niceşte de viaţa din ceruri, pe care o prim eşte ca pe o •^ 149. Precum un vas de aram ă uitat m ultă vrem e şi
răsplătire a biruinţei şi a ostenelilor de la Dum nezeu Cel neînvrednicit de îngrijirea trebuitoare e m âncat de
ce, 1-a zidit, rugină din pricina neîntrebuinţării şi ajunge nefolositor
şi urît, tot aşa şi sufletul, nelucrând şi negrijindu-se de
-f l440 Sufletul cu adevărat raţional văzând fericirea buna vieţuire şi de întoarcerea la D um nezeu, şi ieşind
celor răi şi bunătatea celor nevrednici nu se sm inteşte, prin fapte rele de sub acoperăm ântul lui Dum nezeu, e
dorindu-şi fericirea lor în viaţa aceasta, cum fac oamenii m âncat de păcatul crescut din trândăvie în m ateria
nesocotiţi. El cunoaşte lăm urit nestatornicia lucrurilor, trupului şi se va afla fără frum useţe şi netrebnic pentru
ascunsurile vieţii cu vrem elnicia ei şi judecata care nu m ântuire.
poate fi m iluită. Un suflet ca acela crede că Dum nezeu +. 150. D um nezeu este bun, fără patim ă şi neschim bă-
nu-1 va trece cu vederea nici despre partea hranei cios. Iar dacă cineva găseşte că e raţional şi drept ca
trebuitoare. D um nezeu să nu se schim be, dar tocm ai de aceea
*• 145 c V iaţa trupului şi lucrurile de m ultă bogăţie şi întreabă nedum erit cum se bucură, de cei buni şi se
putere în viaţa aceasta i se face sufletului m oarte. Iar întoarce de către cei răi, sau se m ânie pe cei păcătoşi,
osteneala, răbdarea, lipsa purtată cu m ulţum ită şi iar slujit fiind se m ilostiveşte, să i se răspundă că
m oartea trupului este viaţă şi fericire veşnică
- a su D um nezeu nici nu se bucură, nici nu se m ânie, căci
fletului. bucuria şi întristarea sunt patim i; nici nu prim eşte
daruri, căci atunci s-ar birui de plăcere. N u e îngăduit
146. Sufletul raţional, nepunând preţ pe zidirea - m ate să socotim pe D um nezeu bun sau rău, din lucruri
rială şi pe viaţa cea vrem elnică, îşi alege desfătarea om eneşti. E l este num ai bun şi num ai folositor şi nu
cerească şi viaţa veşnică, pe care le va prim i de- la Dum vătăm a niciodată, în felul acesta El este totdeauna la
nezeu prin vieţuire curată. fel. Iar noi răm ânând buni, pentru asem ănare ne unim
cu Dum nezeu şi făcându-ne răi, pentru neasem ănare ne
•*• 147» Cei ce şi-au înnoroiat veşm ântul, întina şi haina despărţim de D um nezeu. T răind întru virtute suntem
celor ce se apropie de ei. Aşa şi cei răi cu voia şi nedrepţi ai lui D um nezeu/iar făcându-ne răi ne facem nouă
la purtare, petrecând cu cei m ai sim pli şi vorbind cele vrăjm aş pe A cela ce nu se m ânie în deşert. Păcatele
ce nu se cuvin, le întinează sufletul prin auz. n o a stre su n t a c e le a c a re n u la să p e D u m n e ze u să
Antonie cel Mure Filocali
n

strălu cească în noi, ci ne leag ă cu dem onii ce ne » Omul c#re rabdă necazurile cu inimă bună şi cu
chinuiesc. Iar când, prin rugăciuni şi faceri de bine,
primim dezlegare de păcate, prin aceasta nici nu slujim, m ulţum ită, va lua cununa nestricădum 'i, virtutea şi
nici nu schim băm pe D um nezeu,' ci prin faptele şi m ântuirea. Iar stăpânirea m âniei, limbii, pântecelui şi
întoarcerea noastră spre Dumnezeu, vindecând păcatul plăcerilor e de cel m ai m are ajutor sufletului.
nostru, ne bucurăm iarăşi de bunătatea Sa. încât este 156. A ceea ce ţine lum ea este pronia lui D um nezeu;
totuna a zice că Dumnezeu îşi întoarce faţa de la cei răi, şi nu se află loc lipsit de pronie. Iar pronia este cuvântul
sau că soarele se ascunde de cătră cei lipsiţi de vedere. desăvârşit al lui Dumnezeu, care dă chip materiei ce vine
1 5 1 . S u fletu l ev lav io s cu n o aşte p e D u m n ez eu l în lum e şi e ziditorul şi m eşterul tuturor celor ce se tac.
tuturor. Căci evlavia nu e altceva decât împlinirea voii Nici materia nu poate fi pusă în rânduială fără puterea
lu i D u m n e z e u . Ia r a c e as ta e s te c u n o a ş te re a lu i cuvântului care deosebeşte lucrurile. Iar cuvântul este
Dumnezeu care face pe om să fie fără pizmă, înţelept, chipul şi mintea, înţelepciunea şi pronia lui Dumnezeu.
blând, îndatoritor şi milostiv după putere, necertăreţ şi
în toate după plăcerea şi voia lui Dum nezeu. -* 157. Pofta din am intire este rădăcina patim ilor, care
sunt rudeniile întunericului. Iar sufletul zăbovind în
•i-152. Cunoştinţa şi frica de Dumnezeu aduc tăm ăduire amintirea poftei nu se cunoaşte pe sine că este insuflarea
de patim ile trupului. Căci aflându-se în suflet necu-
lui Dumnezeu. Şi aşa-e dus spre păcat, nesocotind relele
noştinţa lui Dumnezeu, patimile răm ânând nevindecate
" fac sufletul să putrezească ca printr-un puroi îndelungat. de după m oarte, lipsitul de m inte.
Iar pentru aceasta să nu învinovăţim pe Dum nezeu, + 158. Cea m ai mare şi m ai fără leac boală a sufletului
care a dat oam enilor pricepere şi cunoştinţă. este necredinţa în Dumnezeu şi iubirea de slavă. Căci
153. D um n ezeu a u m p lu t p e o m d e pricep ere şi pofta răului este o lipsă a binelui. Iar binele stă în a face
cunoştinţă, voind să curăţească patim ile şi păcatul cel cu prisosinţă toate cele bune, câte plac Dumnezeului a
de bună voie şi să strămute ceea ce e muritor la nemurire, toate.
pentru bunătatea Sa.
*t" 159 - N um ai om ul este în stare să prim ească p e
154. M in tea cea d in su fletu l cu rat şi iu b ito r d e D u m n ezeu , căci nu m ai acestu i anim al îi v o rb eşte
Dumnezeu cu adevărat vede pe Dumnezeul cel nefăcut, Dumnezeu ncapied prin visuri, iar ziua prin minte. Şi
neprivit şi negrăit, pe Cel singur curat celor curaţi cu prin toate prevesteşte oamenilor vrednici de El - bună
inima. tăţile viitoare.
Mocniră ^ ' • 55
54 «
Antonie cel Mate
î 1 6 6 . S tih u l a c e sta 1 -am sc ris p en tru c e i m a i sim p li
160 , O m ului credin cio s şi celu i ce vrea să în ţeleagă ', spre dreaptă ştiinţă, pentru că unii au avut îndrăzneala
pe Dum nezeu nim ica nu-i este cu anevoie. Iar dacă vrei să spună cu necredinţă că ierburile şi legum ele ar fi
să-L şi vezi, priveşte podoaba şi pronia tuturor celor ce însufleţite. L e spun acestora: Ierburile au viaţa firii,
au fost făcute şi a celor ce se fac cu cuvântul Lui, Şi toate suflet însă n-au. Iar om ul se num eşte anim al raţional
sunt pentru om . pentru că are m inte şi este capabil de ştiinţă. C elelalte
Iu l. S fânt se num eşte om ul curăţit d e patim i şi d e dobitoace păm ânteşti şi din aer au glas în ele fiindcă au
păcate. De aceea cea m ai m are izbândă a sufletului, care duh (pneum a) şi suflet. Şi toate cele care cresc şi scad
place lui D um nezeu, este să nu m ai fie păcat în om . sunt vieţuitoare, fiindcă vieţuiesc şi cresc, dar pentru
aceea nu au şi suflet. Iar deosebirile vieţuitoarelor sunt
162. N um ele este însem narea unuia dintre m ulţi. D e patru: U nele sunt nem uritoare şi însufleţite ca îngerii,
aceea e lucru fără m inte a socoti'că D um nezeu care e altele au m inte, suflet şi duh, ca oam enii, altele au num ai
.unul singur, m ai are alt num e. Căci D um nezeu aceasta : duh şi suflet ca dobitoacele, iar altele num ai viaţă ca
înseamnă: Cel fără de început, care a făcut toate pentru om. ierburile, în ierburi dăinuieşte viaţa fără suflet, fără duh
. D acă ştii că ai fapte rele întru tine, scoate-le din şi fără m inte. Iar toate celelalte fără viaţă nu pot Şi să fie.
sufletul tău, în aşteptarea celor bune. C ăci drept este tot sufletul om enesc este într-o m işcare necontenită de
D um nezeu şi iubitor de oam eni. la un loc la altul.
16 4. C unoaşte pe D um nezeu şi e cun oscut de "*" 167. Când prim eşti închipuirea vreunei plăceri, pâzeş-
D um nezeu om ul care neîntrerupt se nevoieşte sa fie te-te ca să nu fii răpit îndată de ea, ci ridicându-te o clipă
nedespărţit de Dum nezeu. Iar nedespărţit de Dum nezeu m ai p re su s d e ac easta, ad u -ţi am in te d e m o arte şi
ajunge om ul care e bun în toate şi care biruie toată gândeşte-te că e m ai bine să te ştii că ai biruit această
plăcerea, nu din pricina lipsei, d prin voinţă şi înfrânare. am ăgire a plăcerii,
1:65. Fa bine celui ce le nedreptăţeşte şi-ti vei face £ 168. D upă cum de la naştere începe pătim irea, fiindcă
prieten pe D um nezeu. N u grăi de rău pe vrăjm aşul tău ceea ce a venit în viaţă se şi strică, aşa de la patim ă
către nim eni, Deprinde-te cu d ragostea, cu neprihănire^ începe păcatul. Să nu zici, prin urm are, că D um nezeu
cu răbdarea, cu înfrânarea şi cu cele asem enea. C ăci n-a putut tăia păcatul, căci cei ce zic aşa sunt nesim ţitori
aceasta este cunoştinţa de Dum nezeu: să-I urm ezi I ..ui şi nebuni. N u era de lipsă să taie D um nezeu m ateria,
cu sm erită cugetare şi printr-unele ca acestea. Iată pentru că aceste patim i sunt ale m ateriei. Dar D um nezeu
lucrarea aceasta nu este a celor de rând/ci a sufletului a tăiat păcatul din oam eni în chip folositor, dându -le
care are m inte.
56 Antonie cel
Mare

m inte, ştiinţă, cunoştinţă şi putere de-a deosebi binele.


D eci cunoscând că păcatul ne vătăm a, putem să fugim
de el. D ar om ul fără m in te i se aru ncă în braţe şi se
laudă cu el şi căzând ca într-o m reajă e războit de el după
ce e tras înăuntru. U nul ca acesta niciodată nu m ai poate
să-şi ridice capul, să vadă şi să cunoască pe D um nezeu,
E v ag rie P on ticu l
C el ce a făcut toate pentru m ântuirea şi îndum nezeirea V ia ta s i s c ris u l lu i
om ului.

C ele m uritoare sunt nem ulţum ite de ele înşile, E v ag rie, d e o rig in e d in P o n t, a fo st u n u cen ic al
ştiind de m ai înainte de m oartea care vine. N em urirea Sfântului V asile cel M are, care 1-a făcut ceteţ şi al Sf.
îi vine sufletului cuvios din bunătatea lui, iar m oartea G rigore de N azianz, care 1-a sfinţit întru diacon. La anul
i se trage sufletului ticălos şi fără m inte din răutatea lui. 3 7 9 pare să fi v en it cu S f. G rig o rie d e N azianz, la
1 7 00 C ân d te în to rci cu m u lţu m ire sp re aştern u tu l C on stantin opo l, un de a răm as, câtă va vrem e şi du pă
tău, aducându-ţi am inte de bin efacerile şi de m area p lecarea aceluia, p e lân gă p atriarh u l N ectarie. B un
p u rtare de grijă a lu i D um n ezeu şi um p lân du -te de cuvântător şi tem einic instruit în ale teologiei, ţinea în
înţelegerea cea bună, te vei veseli şi m ai m ult, iar som nul a c e l tim p p re d ic i fo a r te a p r e c ia te în le g ă tu ră c u
trupului tău se va face trezvie a sufletului şi închiderea controversele dogm atice ale vrem ii. D iferite m otive 1-au-
ochilor tăi, vedere adevărată a lui D um nezeu. A tunci în d e m n a t to tu ş i să p le c e d e la C o n s ta n tin o p o l în
tăcerea ta, um plându-se de bunurile prim ite, va da din Ierusalim , iar după o scurtă şedere acolo, la anul 382 se
tot sufletul şi puterea o adânc sim ţită slavă - D um ne duse în Egipt, închinându-se vieţii de pustnic, în care a
zeului a toate. C ăci de va lipsi păcatul din om , o singură avut ca îndrum ător.pe M acarie cel M are.
m ulţum ire cum păneşte m ai m ult decât toată jertfa cea Scaunul episcopal, oferit lui de Teofil al A lexandriei,
: 1
de m are preţ înaintea lui D um nezeu, C ăruia I se cuvine l a respins în chip statornic. M oare la anul 399.
slavă în vecii vecii vecilor. A m in. C itind cu m ultă râvnă pe O rigen, a îm prum utat de
la acesta teoria preexistentei sufletelor şi a restabilirii
finale a tuturor (apocatastasă). D e aceea sinodul al 5-lea
1-a condam nat ca origenist. A cest fapt a avut ca urm are
că textul grec (original) al scrierilor sale nu s-a m ai
păstrat, afară de unele extrase, puse şi acelea de cele m ai
58 Evagrie Ponticul Filocalia
59
m ulte ori sub alte num e, m ai ales sub al lui N il A scetul. naşte frica de D um nezeu. A ceasta naşte păzirea
O perele lui întregi s-au păstrat num ai în traduceri siriace porunc ilor, ale cărei fiice sunt: în frânarea, cu m inţen ia,
2
şi arm ene, adică la creştini m onofiziţi. răbd area şi nădejd ea. T o ate d uc la n ep ătim ire
E v a g r;e p a re a fi p rim u l sc riito r b is e ric e s c c a re , (ârcdu eia), al cărei rod e dragostea. D e acum părăsim
im itând literatu ra filo sofică de sentin ţe, şi-a îm b răcat viaţa activă.D rag ostea n e introd uce în v iaţa
învăţătu ra sa în această form ă. E l este iniţiato - rul «cen co ntem p lativ ă.
turiilor», al sentinţelor în grupe de câte lO O .În general T reapta cea m ai de jos a vieţii contem plative este
este recunoscut ca «cel m ai fecund şi m ai caracteristic «gnoza naturală» ((pw nicfi). D upă ea urm ează - «teolo
sc riito r d u h o v n ic e s c d in p u s tia E g ip tu lu i» (V ille r- gia», gnoza m ai înaltă, contem plarea S f. T reim i, care e
R abner, O p. c. 99). El a dat o form ă m ai înţeleasă m arilor şi treap ta «rug ăciu nii curate».
idei ale lui O rigen al N işei. S crierile lui, afară de tezele C unoaşterea lui D um nezeu, ca ţintă suprem ă a vieţii
origeniste condam nate, au exercitat poate cea m ai m are duhovniceşti, nu se realizează prin cugetare discursivă.
influ en ţă asu pra ascezei şi m isticii răsăritene p ână în ' C el curăţit ajunge până la o cunoaştere intuitivă a L ui,
veacul al 14-lea, ba până în al 20-lea, cum zice J. H aus- în lum ina sufletu lui îndum nezeit, în tim pul rugăciunii,
h e rr. E v a g rie a în s e m n a t m a i m u lt p e n tru m is tic a sufletul contem plativului este asem enea cerului, în care
orto doxă d ecât D io nisie A reo pagitul, care a venit m ai străluceşte lum ina Sf. Treim i. D ar pentru aceasta se cere
târziu , cân d m isticii aveau prin E v agrie o înv ăţătu ră o cu ră ţire d e to a te p atim ile şi d e to a te g ân d u rile în
fix a tă g a ta . A ce astă în v ăţă tu ră tre ce d e la el p este legătură cu ele. A ceasta e curăţirea ce se cere sufletului,
Scărarul, Isichie, M axim M ărturisitorul, N ichita Stitatul, care e sediul patim ilor. D ar se cere şi o curăţire a m inţii,
până la isihaşti (la V iller-R alner, O p. c. p. 109). vârful cunoscător, sau ochiul sufletului. Până ce m intea
E vagrie îm parte viaţa spirituală în activă -şi contem m ai p ăstrează ch iar şi nu m ai gând uri nestrăbătute de
plativă sau gnostică. V iaţa activă este num ai pregătirea patim i, ea poate cunoaşte prin ele pe D um nezeu în chip
pentru cea gnostică. T oată strădania om ului trebuie să m ijlocit. D ar dacă vrea să ajungă la vederea Sf. T reim i,
d ucă la cu no aştere sau g no ză, a cărei încoro nare este treb uie să se cu reţe şi de aceste g ân du ri, ca să d ev in ă
contem plarea Sf. Treim i. R ostul ascezei este să înlăture cu totul pură. La această stare nu poate ajunge deeât prin
p ied icile ce stau în calea cu n o aşterii, p rin cu răţirea h a ru l lu i D u m n e z e u . A ju n s o m u l a c i, în in im a lu i
sufletu lu i de patim i. străluceşte lum ina S f. T reim i, el vede lum -ina dum ne
V irtuţile, care sunt treptele vieţii active, se rânduiesc zeiască. L um ina aceasta este «fără form ă», întrucât ^şi
în u rm ăto area o rdine: C ea m ai d e jos e cred in ţa, care D u m n e z e u e s te fă ră c h ip , s im p lu ş i n e p ă tru n s , în
cunoaşterea aceasta a lui D um nezeu nu e nim ic care să
60 Evagrie Ponticul Filocalia 61

se întip ărească în m intea om ului. D e aceea m in tea Tot la Evagrie găsim pentru .prim a dată teoria celor
trebuie să se elibereze de orice întipărire a lucrurilor şi opt patim i, sau vicii, sau gânduri păcătoase, teoria ce
înţelesurilor lor. Cunoaşterea lui D um nezeu e dincolo va reveni m ereu la scriitorii ascetici de după el, la Casian,
d e o rice ch ip. V iziun ile im ag in ativ e sun t su sp ecte. N il, loan Scărarul, loan D am âschin etc.
C unoaşterea aceasta e sim plă, necom pusă, -indescrip La Evagrie sunt trasate directivele ascezei şi m isticei
tibilă, fără im agini. E ste o cucerire a m inţii de către ulterioare, la el se cuprind sistem atizate aproape toate
nem ărginirea C elui infinit. T ocm ai de aceea lum ina învăţăturile psihologice şi pneum atologice, aplicate în
3
aceasta este într-un anum it înţeles şi întunericul cel m ai viaţa ascetică şi m istică din Răsărit
.
adânc, «neştiinţa fără m argini».
D ar această cunoaştere are şi o altă latură. C ând
lum ina dum nezeiască răsare în m inte, aceasta se vede
şi pe sine însăşi. V ed erea proprie este o co nd iţie a
desăvârşirii m inţii. A stfel m intea în vrem ea rugăciunii
se vede pe sine, strălucind ca safirul şi ca cerul, ca locul
în care s-a coborât Sf. Treim e.
M u lt v o rb eşte E v ag rie d e starea d e n ep ătim ire
(apatia), ca o condiţie a vederii lui D um nezeu. Sem nul
că cineva a ajuns la adevărata lipsă de patim i stă în
fap tu l că se p o ate ru g a netu lb u rat şi n eîm p răştiat,
eliberat de toate grijile şi de toate gândurile şi im aginile
lucrurilor. D ar această nepăsare faţă de lucrurile lum ii,
nu este şi o indiferenţă faţă de D um nezeu şi faţă de
sem en i, ci o con diţie pentru ca să-i-po ată iub i cu
adevărat.
Patim ile, care pun stăpânire pe om şi de care trebuie
să se curăţească pentru a ajunge la nepătim ire, iubire şi
gnoză, le aduce Evagrie în legătură cu dem onii, încât
lupta ru ele este în acelaşi tim p o luptă cu ei. A ceastă
idee devine un leit-m otiv im portant al întregii asceze
răsăritene.
F iloca'lia 6
3

E v ag rie M o n ah u l nepăm ântesc, fără grijă, în afară de orice gând şi faptă


de câştig, după cum zice şi'A postolul: «N im enea ostaş
Schiţă m onahicească, în care secum
arată fiind, nu se îm piedică de lucrurile lum eşti, ca singur
5
1
trebuie să ne nevoim şi să ne liniştim V oievodului să placă». A şa să fie m onahul, m ai ales
cel care a lepădat toate cele m ateriale ale lum ii acesteia
şi zoreşte spre câştigurile cele frum oase şi bune ale
1. La Ierem ia Proorocul s-a scris: «Iar tu să nu-ţi iei liniştii. C ăci ce frum oasă şi bună este nevointa pentru
m uiere în locul acesta. C ă acestea zice D om nul despre* d o b ân d irea lin iştii. « B lân d este ju g u l ei şi sarcin a
r
fiii şi fiicele ce s-au
născut în locul acesta: cu m oarte 6
bolnăvicioasă vor m 2uri» A ceasta- o arată şi cuvântul uşoară». D ulce este viaţa şi fapta ei plăcută.
A postolului: «O m ul care se căsătoreşte, se îngrijeşte de 3. V rei aşadar, frate, să iei asupra ta viaţa singuratică
ale lum ii, cum să placă fem eii, şi se risipeşte în aceasta. şi să zoreşti spre cununile celei m ai m ari biruinţe a
Iar fem eia m ăritată se îngrijeşte de ale lum ii, cum să liniştii? Lasă grijile lum ii cu dom niile şi cu stăpânirile
3
placă bărbatului». Şi se vede lim pede că nu num ai ei, adică fii nepăm ântesc, fără patim ă şi fără de orice
despre fiii şi fiicele ce se vor naşte din căsătorie a zis poftă, ca făcându-te străin de tovărăşia acestora, să te
Proorocul că «de m oarte bolnăvicioasă vor m uri», ci şi poţi linişti într-adevăr. C ăci de nu se va sm ulge cineva
d esp re fiii şi fiicele ce se n asc în in im a lo r, ad ică pe sine din acestea, nu va putea dobândi petrecerea
gândurile şi poftele trupeşti, întrucât şi acestea vor m uri aceea.îndestulează-te cu m âncare puţină şi fără preţ, nu
în cugetul bo lnăvicios, neputincios şi destrăbălat al cu m ultă şi bogată. Iar dacă de dragul de-a fi ospitalier
lum ii acesteia şi nu se vor învrednici de viaţa cerească. îţi m erge gândul la vreo m âncare m ai de preţ, leapădă
«Iar cel necăsătorit, zice, se îngrijeşte de ale D om nului, gândul acesta şi nicidecum să nu-i dai ascultare, că prin
4
cum să placă lui D um nezeu» şi cum să aducă roadele el îţi întinde vrăjm aşul o cursă, ca să te abată de la linişte.
cele pururi înfloritoare şi nem uritoare ale vieţii veşnice. A i pildă pe D om nul lisus, care m ustră sufletul ce se
2„ A şa este m onahul şi aşa trebuie să fie: să nu aibă îngrijeşte de unele ca acestea, zicând M ar tei: .«C e te
7
îngrijeşti şi spre m ulte te sileşti?»
U n lucru trebuieşte:
fem eie, să nu nască fii sau fiice în locul m ai înainte zis; să asculţi cuvântul lui D um nezeu; după aceea toate se
dar nu num ai atât, ci trebuie să fie şi ostaş al lui Hristos, află fără osteneală. D e aceea adaugă îndată, zicând:
«M ăria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la
dânsa».8 Ai apoi şi. pilda văduvei din Sarepta Sidonului,
care a găzduit pe proorocul9 Chiar
flie. num ai pâine, sare
64 Evasrie Monahul Filocalia
65
şi apă de-ai avea, şi cu acestea poţi să te faci vrednic de pen tru tim pul de acum cele de trebu in ţă, nu te griji
ră sp la ta iu b irii de stră ini. Ia r d e cu m v a n -ai nic i d e pen tru vrem ea ce vine, nici pentru o zi, nici pen tru o
acestea, ci prim eşti pe So.iăih num ai cu bunăvoinţă şi îi săptăm ână şi nici pentru o lună. C ăci venind de faţă ziua
întorci cuvânt de folos, d p asem enea poţi prim i răsplata de m âine, va aduce E l cele de trebuinţă. T u caută m ai
iubirii de străini. Căci s-a zis: «C uvântul este m ai presus b in e îm p ărăţia ceru rilo r şi drep tatea lu i D u m n ezeu ,
de dar» U nele ca acestea trebuie să le cugeti asup ra « C ă u ta ţi, z ic e D o m n u l, îm p ă ră ţia lu i D u m n e ze u şi
14
m ilosteniei. dreptatea L ui şi toate acestea se vor adăuga vouă».

4. la seam a, aşadar, să nu pofteşti să ai bogăţie pentru 5. S ă nu-ţi iei tânăr slujito r, ca nu cum va vrăjm aşu l să
a o îm părţi săracilor: căci şi aceasta este o am ăgire a celui stârnească prin el vreo sm inteală şi să-ţi tulbure cugetul,
rău, ca să te ducă la slava deşartă şi să îm pingă m intea ca să te îngrijeşti de m âncări alese, căci nu vei m ai putea
la tot felul de osteneli pentru câştiguri. G ândeşte-te la să te îngrijeşti num ai de tine. Să nu faci aceasta gân-
văd uv a d e care m ărturiseşte D om nu l în E van gh elie, dindu-te la odihna trupească, ci cugetă la ce e m ai bine,
care num ai doi bani a avut şi a covârşit cu ei hotărârea la odihna duhovnicească, căci cu adevărat e m ai bună
şi puterea bogaţilor. «C ăci aceia, zice, din prisosul lor odihna duhovnicească decât cea trupească. Iar dacă te
au aru ncat în v istierie, pe când aceasta toată averea g ân d e şti la fo lo su l tân ă ru lu i, să n u te în v o ieşti n ic i
ei».10 C ât priveşte hainele, să nu pofteşti să ai haine de atunci, căci nu este a noastră datoria aceasta, ci a altora,
p riso s, ci în g rije şte -te n u m a i d e c e le c a re su n t d e a sfin ţilo r p ărin ţi d in 'ch in o vie . G rijeşte-te n u m a i şi
trebuinţă trupului. «A runcă m ai bine asupra D om nului num ai de folosul tău, păzind chipul liniştii. C u oam eni
grija ta şi El va purta grijă de 11tine».
«Căci El se îngrijeş
te, cu m ulte griji şi iubitori de m aterie să nu-ţi placă să
12
zice, de noi». D acă eşti lipsit de hrană sau de nu haine, locuieşti, ci locuieşte sau singur, sau cu fraţi neiubitori
te ruşina să prim eşti când ţi le vor aduce alţii, căci de m aterie şi de acelaşi cuget cu tine. C ă cel ce locueşte
ruşinea aceasta este un fel de m ândrie. Iar dacă prisoseşti cu oam enii iubitori de m aterie şi cu m ulte griji, vrând-
tu în aceasta, dă şi tu celui lipsit. A şa voieşte D um nezeu nevrând va face şi el tovărăşie cu ei şi va sluji poruncilor
să se chivernisească între dânşii copiii Săi. D e aceea o m eneşti. N u te lăsa atras în vorb ire d eşartă, n ici în
scrie A postolul către C orinteni cu privire la cei lipsiţi: oricare altă năpastă, ca m ânia, întristarea, nebunia după
«Prisosul vostru să îm plinească lipsa altora,- ca şi pri lucruri păm ânteşti, frica de sm inteală, grija de naşteri,
sosul acelora să îm plinească lipsa voastră; ca să se facă sau de rudenii, ba m ai m ult, ocoleşte întâlnirile dese or
potrivire, precum este scris: C elui ce are m ult, nu i-a acestea, ca nu cum va să te scoată din liniştea din chilie
prisosit şi celui ce are puţin, nu i-a 13lipsit».
D eci având şi să te tragă în grijile lo r. «L asă, zice D om nul, pe cei
Evnaie Monahul Filocalin 6
7

20
m orţi să-şi îngroape m orţii lor, iar tu vino de urm ează strică m intea cea fără de răutate».
M ulte ispite sunt cu
M ie»,15 Iar dacă şi chilia, în care locuieşti, e încărcată cu acest scop. D e aceea tem e-te de greşeală şi stai- cu aşe
m ulte, fugi, nu o cruţa, ca nu cum va să te topeşti de zăm ânt în chilia ta.
dragul ei. Toate să le faci, toate să le îm plineşti, ca să te
poţi linişti. Incălzeşte-ţi inim a, sârguind să te afli în voia •*- 7. D acă ai prieteni fugi de întâlnirile dese cu ei, căci
lui D um nezeu şi în războiul nevăzut. num ai întâlnindu-te rar cu dânşii le vei fi de folos. Iar
dacă vezi că îţi vine prin ei vreo vătăm are, cu nici un
6. D acă nu te poţi linişti uşor în părţile tale, grăbeşte chip nu te m ai apropia de dânşii. Trebuie să ai ca prieteni
spre înstrăinarea cu voia şi întâreşte-ţi gândul spre ea, pe cei ce pot fi de folos şi de ajutor vieţuirii tale. Fugi şi
Fă-te ca un neguţător priceput, care le cearcă pe toate de întâlnirile cu bărbaţii răi şi războinici, şi cu nici unul
cele folositoare liniştei şi pe toate căile pune stăpânire din aceştia să nu locuieşti îm preună; ba şi de sfaturile
pe cele liniştitoare şi de folos acestui scop. Te sfătuiesc lor cele de nim ica să te lepezi. C ăci nu locuiesc lângă
iarăşi: iubeşte înstrăinarea, căci te izbăveşte- d'e îm •*• D um nezeu şi nici statornicie n-au. Prietenii tăi să fie
prejurările ţinutului tău şi te lasă să te bucuri num ai de bărbaţii paşnici, fraţii duhovniceşti şi părinţii sfinţi; căci
folosul liniştei. Fugi de zăbovirile în cetate şi rabdă cu pe aceştia şi D om nul îi num eşte aşa zicând: «M am a
bărbăţie pe cele din pustie: «că iată, zice Sfântul, m -am m ea, fraţii şi p ărin ţii m ei aceştia su n t, care fac vo ia
16
depărtat fugind şi m -am sălăşluit în pustie». D e este 21
+ Tatălui M eu cel din Ceruri». Cu cei îm prăştiaţi de griji
cu putinţă, în niciun chip să nu te arăţi prin cetate. Căci m ulte să nu te aduni, nici ospătare cu dânşii să nu
nu vei vedea acolo nim ic de folos şi nim ic bun pentru prim eşti, ca nu cum va să te tragă în îm prăştierea lor şi
petrecerea ta. «A m văzut, zice iarăşi Sfântul, fărădelege sa te depărteze de la ştiinţa liniştii. C ăci au întrînşii
17
şi pricine în cetate». Aşadar caută locurile netulburate patim a aceasta. N u pleca urechea ta la cuvintele lor şi
şi singuratice şi să nu te înfricoşezi de ecoul lor. Chiar nu prim i socotinţele inim ii lor, căci sunt cu adevărat
năluciri de la draci de vei vedea acolo, să nu -te înspăi păgubitoare. Spre credincioşii păm ântului să- fie oste
m ân ţi, nici să fugi, lepădând alergarea ce îţi e spre neala $i dorinţa inim ii tale şi spre râvna lor de-a plânge,
folosul tău. Să stai pe loc fără frică şi vei vedea m ăririle «Căci ochii m ei,, zice, spre credincioşii păm ântului, ca
lui D um nezeu1S: ajutorul, purtarea de grijă şi toată 2
să şează ei îm preună cu m ine»." Iar dacă cineva dintre
cunoştinţa spre m ântuire. «Căci am prim it, zice fericitul cei ce vieţuiesc potrivit cu dragostea de D um nezeu vine
b ă r b a t, p e C e l c e m ă m â n tu ie ş te d e îm p u ţin a re a să te poftească la m asă şi vrei să te duci, du-te, însă de
19
sufletului şi de furtună», «Pofta vagabondării să nu grabă să te întorci la chilia ta. D e este cu putinţă, afară
birue inim a ta, căci vagabondarea îm preunată cu pofta de chilie să nu dorm i niciodată, ca de-a-pururi să răm âie
68 Evame Monahul
cu. tine harul liniştei şi vei avea într-însa Filocalia 69
neîm piedicată slujirea jertfei tale. câştig, să cazi în lucruri care păeubesc sufletul, în certuri,
în jurăm inte m incinoase, în schim barea cuvintelor şi tale
8» Să nu pofteşti bucate bune şi de cele ce adem enesc în cele asem enea ca printr-însele A necinsteşti
să şi să
la desfătare. «Căci cea care petrece în desfătări, a m urit ruşinezi vrednicia cinstită a vieţii tale. înţelegând 4- însuţi
23
până e încă în viaţă», cum zice A postolul. Să nu-ţi acestea, păzeşţe-te de la a da şi a lua. Iar dacă vrei să
saturi pântecele cu bucatele altora, ca să nu ţi se nască alegi ceea ce este m ai bun, şi eşti în stare de aceasta,
pofta de acestea şi să ţi se facă dor de m esele de afară. aruncă grija ta asupra altui oarecare bărbat credincios, ca
C ăci s-a zis: «N u vă am ăgiţi cu saturarea pântecelui». a s tf e l f ă c â n d u - te v o io s , s ă a i n ă d e jd i b u n e ş i
Iar dacă te vei vedea poftit necontenit afară din chilia bucuroase.
+ ta, nu prim i. C ăci este păgubitoare zăbovirea necurm ată
afară din chilia ta: îţi ia harul, îţi întunecă cugetul şi îţi 9« A ceste îndem nuri de folos ţi le dă rânduiala liniştii.
sting e râvn a. P riv eşte u n vas cu v in stând n em işcat D ar acum îţi voi atrage luarea am inte şi asupra - urm ă
m ultă vrem e într-un loc: ce vin lucitor, aşezat şi bine- toarelor lucruri, care ţin de ea. T u ascultă-m ă şi fă cele
m irositor pregăteşte. D ar dacă-1 vei m uta m ereu încoace •t ce-ţi rân d u iesc ţie: A şezând u -te în ch ilia ta, ad u n ă-ţi
ş i în c o lo , v in u l v a fi m o h o rît, a ră tâ n d u rîc iu n e a m in tea şi gând eşte-te la ceasul m orţii. P riv eşte atunci
drojd iilo r. D eci cu acela asem ănându -te, încearcă de la m oartea trupului, înţelege întâm plarea, ia-ţi osteneala,
*• scoate folosul. Taie legăturile cu prea m ulţi, ca să nu te şi dispreţuieşte deşertăciunea din lum ea aceasta, atât.a
pom eneşti îm presurat la m inte şi să. fugă liniştea de la plăcerii cât şi a străduinţei, ca să poţi să răm âi nestrd-
•*- tine. Poartă grijă de lucrul m âinilor, şi aceasta, dacă este -m u ta t în a c e e a şi h o tă rîre a lin iş tii ş i s ă n u s lă b e ş ti.
cu putinţă, zi şi noapte, ca să nu îngreunezi pe nim eni, •*- M ută-ţi gândul şi la starea cea din iad, gândeşte-te cum .
dar m ai ales să ai de uncie da şi altora, precum , îndeam nă se chinuiesc sufletele acolo, în-ce ulcere prea am ară? sau
24
A postolul Pa vei, C u deosebire, însă, ca să te lupţi şi în c e c u m p lită su s p in a re ? în c e m a re s p a im
- ă ş i fră
prin aceasta îm potriva ciracului trândăviei şi să risipeşti m ân tare? sau 'in ce aştep tare? G ând eşte-te la du rerea ,
şi toate celelalte pofte ale vrăjm aşului. C ăci în vrem ea su fle tu lu i c e a n e în c e ta tă , la la c rim ile su fle te şti fă ră
nelucrării năvăleşte asupra ta dracul trândăviei şi «întru t sfârşit. iM u tă-ţi apo i gân du l la^ziua în v ierii - şi la în
5
-r pofte se află tot om ul leneş»,'precum se zice. Când dai făţişarea înaintea lui D um nezeu, închipuieşte-ţi scaunul
şi iei, nu. scapi de păcat. De aceea ori de vinzi; ori - de cum acela înfricoşat şi cutrem urător. A du la m ijloc cele ce
peri, lasă de la tine din cum păna dreaptă, ca nu cum va aşteaptă pe păcătoşi: R u şinea înain tea lui D um nezeu ,
ţin ân du -te cu de-am ăn un tu l de o b iceiu rile iub irii d e a lu i H ristos în su şi, a în g e rilo r, a A rh an g h elilo r, a
Stăpânilor şi a tuturor oam enilor, teate m uncile, focul
70 Evasrie Monahul Filocalia 7
1

cel veşnic, vierm ele cel neadorm it, şarpele cel m are, D acă uneori trupul e bolnav şi trebuie să m ănânci şi de
întunericul şi peste toate acestea plângerea şi scrâşnirea două, de trei şi de m ai m ulte ori, să nu fie întristat
dinţilor, sp aim ele, chinu rile. G ând eşte-te ap oi şi la cugetul tău. C ăci ostenelile trupeşti nu trebuie să fie
bunătăţile ce îi aşteaptă pe drepţi;
îndrăznirea cea către ţinute şi în tim puri de boală şi de slăbiciune, ci trebuie
D um n ezeu T atăl şi către lisus H ristos,
către îngeri, lăsate atunci m ai slobod în anum ite privinţe, ca să se
A rhangheli, Stăpânii, îm preună cu tot poporul - îm pă întărească trupul din nou spre aceleaşi osten eli ale
răţiei şi cu darurile ei: bucuria şi fericirea. A du în tine vieţuirii. Iar în privinţa înfrânării de la anum ite bucate,
am in tirea acestora am ân d ou ă şi plân g e şi su spin ă nu ne-a oprit dum nezeiescul cuvânt ca să nu m âncăm
pentru soarta păcătoşilor, îm bracă vederea ta cu lacrim i ceva, ci a zis: «Iată am dat vouă toate, ca pe legum ele
26 27
de frică să nu fii şi tu printre dânşii. Iar de bunătăţile ce ierburilor» , «m âncaţi-le nim ic cercetând»,şi: «N u
aşteaptă pe drepţi bucură-te şi te veseleşte. Sârguieşte-te cele ce intră în gură spurcă pe :som
D eci
». înfrânarea de
să te învredniceşti de pajtea acestora şi să te izbăveşti la anum ite bucate e lucru ce răm âne la alegerea ta, ca o
de osânda acelora. Să nu uiţi de acestea, fie că te afli în osteneală a sufletului.
chilie, fie afară şi nicidecum să nu lepezi pom enirea
aceasta dinaintea ta, ca cel puţin printr-aceasta să scapi 11. R abdă cu plăcere privegherea, culcarea pe jos şi
de gândurile spurcate şi păgubitoare. toate celelalte osteneli. Caută la slava cea viitoare, ce se
va descoperi ţie îm preună cu toţi sfinţii. «C ă nu, sunt
•f 10. Postul să-ţi fie cu toată puterea, ca înaintea- D om vrednice pătim irile veacului acestuia, faţă de slava ce
nului. E l curăţeşte păcatele şi fărădelegile tale; face are să se descopere nouă», 29
zice Apostolul. «D acă eşti
sufletul cuviincios, sim ţeşte cugetarea, alungă dracii şi slăbit cu sufletul, roagă-te», 30
precum este scris; roagă-te
apropie de D um nezeu. Iar dacă ai m âncat odată într-o cu frică, cu cutrem ur, cu osteneală, cu înfrânare şi cu
zi, a doua oară să nu pofteşti, ca să nu te faci risipitor priveghere. A şa suntem datori să ne rugăm , m ai ales
^ şi să-ţi tulburi cugetul, în felul acesta poţi avea cu ce să pentru vrăjm aşii rău nărăviţi. C ăci aceştiaori de câte ori
îm plineşti porunca binefacerii şi poţi să om ori patim ile ne văd că stăm la rugăciune, ne stau şi ei cu sârguinţă
trupului. Iar dacă s-ar face întâlnire de fraţi şi ai fi silit îm potrivă, sădind în m intea noastră cele ce nu trebuie,
să m ănânci şi a doua şi a treia oară, să nu te tem i, nici ca să ni le aducem am inte sau să le gândim în vrem ea
să te întristezi, ci m ai bine bucură~te, m ulţum ind lui rugăciunii. A şa vreau ei să ducă m intea în robie, iar
D um nezeu că, făcându-te supus trebuinţei şi m âncând rugăciunea noastră să o facă nelucrătoare, deşartă şi
de două şi de trei ori, ai îm plinit legea dragostei şi că nefolositoare. Căci deşartă cu adevărat şi nefolositoare
pe însuşi D um nezeu îl vei avea orânduitor al vieţii tale. e s te r u g ă c iu n e a f ă c u tă f ă r ă f r ic ă , f â rjă tr e z v ie ş i
Evastie Monahul

priveghere. D acă de om ul îm părat te apropii cu frică şi


cu cutrem ur şi-i fad rugăciunea cu luare am inte, cu cât
m ai vârtos trebuie să te înfăţişezi la fel înaintea lui
D um nezeu, Stăpânul tuturor, şi a lui H ristos, îm păratul A le aceluiaşi
îm păraţilor şi D om nul D om nilor, făcându-I în acelaşi
fel rugăciunea ta? C ăci lui îi slujeşte cu frică şi cu E v ag rie
cutrem ur toată m ulţim ea şi ceata d uhovnicească a C apete despre deosebirea patim ilor
îngerilor şi pe E l îl laudă cu cutrem ur, prin cântare 1
şi a gândurilor
necontenită, îm preună cu C el fără de început al Său
Părinte şi cu Prea Sfântul şi 'îm preună veşnicul D uh, le D intre dracii care se îm potrivesc lucrării noastre, cei
acum şi. pururea şi tn vecii vecilor. A m in. dintâi, care se ridică cu luptă, sunt cei încredinţaţi cu
poftele lăcom iei pântecelui, cei ce ne furişează în suflet
iubirea de argint şi cei ce ne m om esc cu slava de la
oam eni. Toţi ceilalţi vin după aceştia să ia în prim ire pe
cei răniţi de ei. Căci este cu neputinţă să cadă cineva în
m âinile duhului curviei, dacă n-a fost doborît întâi de
lăcom ia pântecelui. Precum nu poate tulbura m ânia pe
cel ce nu luptă pentru m âncări, sausau_slavă.
bani, Şi
este ce neputinţă să scape de dracul întristării cel ce nu
s-a lepădat de toate acestea. N ici de m ândrie, cel dintâi
pui al diavolului, nu va scăpa cineva, dacă n-a sm uls
din sine iubirea de argint, rădăcina tuturor răutăţilor/
dacă şi sărăcia sm ereşte pe om , după înţeleptul Solo-
m on. Scurt vorbind, este cu neputinţă să cadă om ul în
puterea vreunui drac, dacă n-a fost rănit m ai întâi de
acele căpetenii ale lor. D e aceea şi diavolul aceste trei
gând uri i le-a în făţişat M ân tu itorului: întăi în dem -
nându-1 să facă pietrele pâini, al doilea făgăduindu-i
toată lum ea dacă i se va închina şi al treilea spunându-i
că va fi acoperit ai slav ă dacă va asculta, întrucât nu
74 Evagrie Monahul
2 Filocalia 75
va păţi nim ic dintr-o aşa de m are cădere. Dar D om nul,
d o v e d in d u -s e m a i p re s u s d e a c e s te a , i-a p o ru n c it stingând-o cu posturi, cu privegheri şi cu culcatul pe
+• diavolului să m eargă înapoia L ui. Prin acestea ne-a jos; iar pe cealaltă îm blânzind-o cu îndelungă răbdare,
învăţat că nu este cu putinţă să alunge cineva de la sine cu suferirea răului, cu nepom enirea de rău şi cu
pe diavolul, dacă n-a dispreţuit aceste trei gânduri. m ilostenii.C ăci dintr-aceste două patim i se ţes m ai
toate gândurile dracilor, care duc m intea la prim ejdie şi
2. T oate gândurile diavoleşti furişează în suflet - chi pierzanie. D4ar
purile lucrurilor sensibile, cari, punându-şi întipărirea „ este cu neputinţă să biruim patim ile acestea, dacă nu
^ în m inte, o fac să poarte în ea form ele acelor lucruri. Deci dispreţuim m âncările, banii şi slava, ba încă şi propriul
de la însuşi lucrul care se deapănă în m inte poţi cunoaşte •+- nostru trup, pentru cei ce caută adeseori să-1 aţâţe. Pildă
care drac s-a apropiat de tine. D e pildă, dacă în cugetul fără zăbavă să luăm de la cei ce se prim ejduiesc pe m are,
m eu se înfăţişează chipul om ului carem -a păgubit, sau care sar şi din corabie de furia vânturilor şi a valurilor
m -a necinstit, el dă pe faţă gândul ţinerii de m inte a răsculate. A ici însă trebuie să fim cu luare am inte ca să
răului, furişat în m ine. Dacă iarăşi se învârteşte în m inte nu sărim din corabie spre a fi văzuţi de oam eni. C ăci
gândul la bani sau la slavă, dintr-acestea se va cunoaşte vom pierde plata noastră şi ne va lua în prim ire un alt
duhul care ne necăjeşte..A sem enea şi la alte gânduri, din naufragiu şi m ai cum plit, suflând îm potrivă-ne vântul
lucru afli pe dracul ce e de faţă şi îţi furişează năluciri. dracului slavei deşarte. D e aceea şi D om nu l nostru
+ Cu aceasta nu zic că toate am intirile astor fel de lucruri învaţă în Evanghelie pe acest cârm aci, care e m intea,
vin de-la draci, deoarece şi m intea însăşi, stârnită de om , zicând: «L uaţi am inte să nu faceţi m ilostenia voastră
ad uce în chipuiri de lucruri şi fapte; ci num ai acelea înaintea oam enilor, ca să fiţi văzuţi de dânşii; iar de nu,
dintre am intiri, care aprind m ânia şi pofta îm potriva plată nu veţi avea de la Tatăl vostru C el din 5 C eruri».
•f firii. C ăci, prin tulburarea acestor puteri, m jnţea_preâi Şi iarăşi: «Când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii, că iubesc
cuiveşte în cuget si este războită, neputând prim - i ară a se ruga prin adunări şi prin târguri, ca să se arate
tarea lui Dum nezeu, Cel ce i-a dat legea, dacă strălucirea oam enilor că postesc. A m in zic vouă, că îşi iau plata
lu m in ii d u m n ezeeşti se arată p u terii cu g etăto are a lor»6. Sau: «Când postiţi, nu fiţi ca făţarnicii, trişti, că îşi
sufletului în vrem ea rugăciunii, după înlăturarea - gân sm olesc feţele lor, ca să se arate oam enilor că postesc.
durilor lucrurilor. 7
•*- A m in zic vouă, îşi iau plata.
Să fim cu luare am inte la
* 3» Nu3 va putea să alunge de la sine am intirile pătim aşe, câte ne învaţă aci doctorul sufletelor: prin m ilostenie
o m u l care n -a av u t g rijă d e p o ftă şi m ân ie, p e. u n a tăm ăduieşte m ânia, prin rugăciune curăţeşte m intea, iar
cu postul veştejeşte pofta. D in acestea se alcătuieşte
n ou l A d am , înn oit d up ă chipu l Z idito ru lu i său , n e-
76 Evagrie Monahul
Filoctilia 77
m aifiind în el, datorită nepătim irii, bărbat şi
fem eie,elin şi iudeu, tăiere şi netăiere îm prejur, barbar năluciri se folosesc dracii şi de lucrurile de dinafară,
şi schit,rob şi slobod, ci toţi una şi întru toţi H ristos. ca de pildă de vuietul apelor, la cei ce călătoresc pe
m are.
visuri 4- 5« Scopul dracilor e ajutat m ult de m ânia noastră, când
4e Trebuie să cercetăm cum întipăresc dracii nălucirile se m işcă îm p o triv a firii, făcân d u -se d e m are fo lo s
cele din som n în m intea noastră şi-i dau o anum ită oricărui vicleşug al lor. D e aceea toţi zoresc să o întărâte
form ă. U na ca aceasta obişnuieşte să se întâm ple m inţii, zi şi noapte. C ând o văd însă legată de blândeţe, atunci
fie privind prin ochi, fie auzind prin auz, fie printr-o caută p ricini îndreptăţite ca să o d ezlege îndată, ca
sim ţire oarecare, sau fie prin am intire, care întipăreşte fă cân d u -se fo arte ap rin să , să o fo lo seas că p en tru
în m inte, m işcându-le, cele ce le-a agonisit - prin m ij gândurile lor furioase. D e aceea nu trebuie -să o întă
locirea trupulu i. D eci dracii, m i se pare, răscolind râtăm nici pentru lucruri drepte, nici pentru nedrepte,
am intirea o întipăresc în. cuget. C ăci organele trupului ca să nu dăm chiar noi sabie prim ejdioasă în m âna
stau în nelucrare, ţinute de som n. D ar iarăşi, trebuie să vrăjm aşului, ceea ce ştiu că fac m ulţi şi m ai m ult decât
4. cercetăm cu m răscolesc am intirea? S au poate prin trebu ie, ap rin zân du -se p en tru m otiv e n eînsem n ate.
patim i? A şa trebuie să fie, deoarece cei curaţi- şi nepă C ăci9"spune-m i de ce te prinzi grăbit la harţă dacă
tim aşi nu m ai păţesc una ca aceasta. Este însă- şi o m iş dispreţuieşti bucatele, banii şi slava? D e ce hrăneşti
care sim plă a am intirii, stârnită de noi sau de sfintele câinele când te lauzi că nu ai nimica? Iar dacă acesta latră
Puteri, Prin ea vorbim şi petrecem cu Sfinţii. Să fim însă şi se ia după oam eni, trebuie că ai niscai lucruri şi vrei
cu atenţie. C ăci chipurile pe care sufletul îm preună cu să le păzeşti. D ar eu despre unul ca acesta cred că e
trupul le prim eşte întru sine, am intirea le m işcă fără să departe de rugăciunea curată, ştiind că m ânia este cium ă
se m ai ajute de trup. Aceasta se vede din faptul că adesea pentru o astfel de rugăciune. Şi m ă m ir că unul ca acesta
p ătim im u n a ca ac ea sta şi în so m n , cân d tru p u l s e şi pe Sfinţi i-a uitat pe D avid, care strigă: «O preşte
-*• odihneşte. Trebuie să ştim că precum ne putem aduce m ân ia şi p ărăs eşte tu rb area» ; p e E c lesiastu l c are
am inte de apă, şi cu sete şi fără sete, tot aşa ne putem porunceşte: «A lungă m ânia de la inim a ta şi scoate'
10
aduce am inte de aur şi cu lăcom ie şi fără lăcom ie; şi aşa vicleşugul din trupul tău»; pe A postolul care rându
-
şi cu celelalte. Iar faptul că m intea află aceste sau acele ieşte: «Să ridicăm în toată vrem ea şi în tot locul m âini
11
deosebiri între nălucirile sale, se datoreşte vicleniei cuvioase spre D om nul, fără m ânie şi gânduri».
D e ce
vrăjm aşilor. D ar trebuie să ştim şi aceasta: că pentru oare nu învăţăm şi noi de la obiceiul tainic şi vechi al
o am en ilo r, care alu n g ă câin ii d in casă în v rem ea
rugăciunii? Obiceiul acesta ne dă să înţelegem că m ânia
78
Evagrie Monahul Filocalia 79
nu trebuie să fie cu cei ce se roagă. «M ânia este vinul C ăci se va îm piedica în haină şi se va rostogoli
- la pă
şerpilor».12
De aceea N azireii se înfrânează de la vin. Iar m ânt, ca şi m intea de gândurile purtării de grijă, dacă
desp re fap tul că nu trebuie să ne îng rijim -de îm b ră e adevărat cuvântul care zice că m intea răm âne statornic
căm inte şi bucate, socot de prisos a m ai scrie, însuşi lipită de com oara sa, că «unde este com oara ta, acolo
18
M ântuitorul oprind acest lucru în E vanghelii. «N u vă va fi şi inim a ta»,
îngrijiţi, zice, în sufletul vostru ce veţi m ânca, sau ce veţi 19
J 6. D intre gânduri unele taie, altele se taie. Şi anum e
13
bea, sau cu ce vă veţi îm brăca» , căci toate acestea le taie cele rele pe cele bune, dar şi cele rele se taie de către
fac păgânii şi necredincioşii, care leapădă purtarea de cele bune.Sfântul D uh ia am inte la gândul cel dintâi ce_
grijă a Stăpânului şi tăgăduiesc pe Făcătorul. D e creştini 1-am p us si du pă acela ne osân deşte sau ne prim eşte.
este cu totul străin acest lucru, de îndată ce cred că şi Iată ce vreau să zic: A m gândul de a prim i pe străini şi-1
cele două vrăbii vândute cu un ban stau sub purtarea am în tr-adevăr pentru D om nu l, dar venind isp ititorul,
de grijă a S fin ţilo r îngeri. A u însă d racii şi obiceiu l îl tae şi fu rişează în suflet gândul de-a prim i pe străini
acesta: după gândurile necurate, aduc în su flet şi pe pentru slavă. Sau am gând să prim esc pe străini ca să
acelea ale grijii, ca să se depărteze lisus de la noi, um plut fiu văzut de oam eni; dar dacă vine peste el un gând bun,
fiind locul cugetării cu m ulţim e de gânduri, şi să nu m ai îl taie p e cel rău /în d re p tâ n d către D o m n u l v irtu tea
poată rodi cuvântul, fiind copleşit de gândurile grijii. noastră şi silindu-ne să nu facem aceasta pentru laudă
14
Lepădând dar asem enea gânduri, să lăsăm toată grija de la oam eni.
noastră în seam a D om nului, îndestulându-ne cu cele de D acă20 deci stăruim cu fapta la gândurile dintâi, cu
faţă, cu îm brăcăm inte şi hrană sărăcăcioasă, ca să slăbim toată ispita celor de-al doilea, vom avea num ai plata
în fiecare zi pe părinţii slavei deşarte. Iar dacă cineva gândurilor ce ni le-am pus m ai întâi, deoarece oam eni,
soco teşte că nu -i stă b in e în haină sărăcăcioasă, să fiind şi luptând cu dracii, nu putem ţine gândul drept
privească la Sf. Pavel cum aşteaptă în frig şi dezbrăcat, nestricat, nici pe cel rău neispitit, odată ce avem în noi
15
cununa dreptăţii. D acă A postolul a num it lum ea a- sem inţele virtuţii. D ar dacă zăboveşte cineva pe lângă
ceasta stadion şi teatru, oare cel ce s-a îm brăcat - cu gân gândurile care taie (de-al doilea), se aşează în- ţara ispi
durile grijii, m ai poate alerga spre răsplătirea chem ării titorului şi va lucra stârnit de ele.
16
de sus a lui Dum nezeu, sau m ai poate să lupte cu înce-
pătoriile, cu dom n iile şi cu stapânito rii în tunericu lui •* - 7 . D u p ă m u ltă b ăg are d e se a m ă am a fla t c ă în tre
veacului acestuia? 17
Eu nu ştiu dacă-i va fi cu putinţă; gândurile îngereşti, om eneşti şi de la draci este această
acest lu cru 1 -am în v ăţat de la în seşi cazurile v ăzu te. d e o s e b ir e : în tâ i g â n d u r ile în g e re ş ti c e rc e te a z ă c u
gO E v a g r ie M o n a h u l
Filocalia SI
de-am ănuntul firea lucrurilor şi urm ăresc înţelesurile
şi rosturile lor duhovniceşti, de pildă: de ce a fost făcut după ce şi-a aprins m intea cu acestea şi s-a am eţit de
aurul şi pentru ce e ca nisipul şi a fost risipit în anum ite prea m ulte convorbiri, să fie fără de veste atacat de
părticele de sub păm ânt şi de ce trebuie m ultă osteneală dracul curv iei, sau al m âniei, sau al întristării, care
şi trudă până să fie aflat, apoM upă ce e aflat, e spălat întinează şi m ai tare strălucirea stării lui. N oi însă, dacă
cu apă şi trecut prin foc, ca apoi să fie dat m eşterilor, vrem să cunoaştem lăm urit vicleşugul lui, să nu grăim
care fac sfeşnicul cortului, căţuia, cădelniţa şi vasele de îndată către el, nici să dăm pe faţă cele ce se petrec, cum
aur,21 din care, din darul M ântuitorului nostru, nu m ai înfiripă convorbiri în m inte şi în ce chip puţin câte puţin
22
bea acum regele babilonian. D ar gândul drăcesc nu le vrea să o îm pingă la m oarte; căci va fugi de la noi,
ştie şi nu le cunoaşte pe acestea, ci-furişează num ai fiindcă vrea să fie văzut făcându-le acestea şi aşa nu vom
plăcerea câştig ării aurului fără ruşin e, şi zugrăveşte cunoaşte nim ic din cele ce ne-am străduit să aflăm . C i
desfătarea şi slava ce va veni de pe urm a lui. Iar gândul să-i m ai în gădu im o zi sau d ou ă, să-şi isp răv ească
om enesc nu se ocupă nici cu dobândirea aurului şi nu lucrarea, ca aflând cu de-am ănuntul tot lucrul pe care
cercetează nici al cui sim bol este, sau cum se scoate din 1-a m eşteşugit, să-1 dăm pe faţă cu cuvântul şi să-1
p ăm ân t, ci ad u ce n u m ai în m in te fo rm a sim p lă a 4- alungăm . D24arfiindcă se întâm plă că în vrem ea ispitirii
aurului, despărţită de patim ă şi lăcom ie. A celaşi cuvânt m intea, fiind tulburată, nu poate urm ări cu- de-am ă
se poate spune şi despre alte lucruri, după regula aceasta nuntul cele ce se petrec, să facă aceasta după alungarea
desprinsă în chip tainic. dracului. D upă ce te-ai liniştit, adu-ţi am inte în tin e
8 . E ste2 3 u n d rac ce se n u m eşte rătăcito r, care se însuţi de cele ce ţi s-au întâm plat, de unde ai început,
înfăţişează m ai ales în zorii zilei înaintea fraţilor şi le pe unde ai um blat şi în ce loc ai fost cuprins de duhul
poartă m intea din cetate în cetate, din sat în sat şi din cu rv iei, sau al m ân iei, sau al în tristării şi cu m s-au
casă în casă, prilejuind, zice-se, sim ple întâlniri, apoi 4- petrecut acestea, învaţă-le acestea şi ţine-le m inte, ca să-1
co n v o rb iri m ai în d elu n g ate cu cei cu n o scu ţi, care poţi da pe faţă când se va m ai apropia de tine. D ă pe
tu lb u ră starea c elo r a m ăg iţi şi p u ţin c âte p u ţin îi faţă şi locul unde stă ascuns, ca să nu-i m ai urm ezi. Iar
depărtează de cunoştinţa de D um nezeu şi-i face să-şi dacă vrei să-1 faci să se înfurie de-a binelea, vădeşte-1
uite de virtute şi de făgăduinţă. Trebuie deci ca m onahul îndată ce se apropie şi desvăluie cu cuvântul locul în dintâi
să observe acest gând de unde vine şi unde sfârşeşte, care a intrat şi al doilea şi al treilea. C ăci foarte tare se
că nu fără rost şi din întâm plare face cercul acesta lung, scârbeşte, nesuferind ruşinarea; Iar dovadagrăit că i-ai
ci vrând să strice starea sufletească a m onahului, ca, tocm ai la- vrem e o vei avea în faptul că -}- a fugit
gândul de la tine. Căci este cu neputinţă să stea, fiind
S2 Evagrie Monahul Filocalia 83

-V - scos la arătare. Iar după biruirea acestui drac urm ează steşte. D e-i baţi în piep t când se m işcă sp re păcat, nu
un som n adânc şi greu, o am orţire a pleoapelor, însoţită sim te: de-i vorbeşti din Scripturi, e cu totul îm pietrit şi
de căscări nenum ărate şi de um eri îngreu iaţi; dar de nu ascultă, îi am inteşti de ocara oam enilor şi nu o ia în
toate acesteane sloboade D uhul Sfânt, prin-rugăciune seam ă. D e oam eni nu m ai are ruşine, ca porcul care a
încordată. •*- închis ochii şi a spart gardul. Pe dracul acesta îl aduc
25
gândurile învechite ale slavei deşarte. «Şi dacă nu s-ar
* 9'Foarte m ult ne foloseşte spre m ântuire ura - îm po scurta zilele acelea, nim eni nu s-ar m ai 28m. ântui» De
triva dracilor, care ne ajută şi la lucrarea virtuţii. D ar să fapt dracul acesta este dintre cei ce atacă rar pe fraţi. Iar
(0 nutrim aceasta de la noi, ca pe un vlăstar bun, nu pricina este învederată. Căci nenorocirile altora, boalele
suntem în. stare, pentru că duhurile iubitoare de plăceri celo r d o săd iţi, în ch iso rile celo r n efe riciţi şi m o artea
o sting şi cheam ă din nou sufletul la prietenie şi obiş- •t- năpraznică a unora, pun pe fugă acest drac, întrucât - su
4_nuinţă cu ei. A ceastă prietenie, sau m ai bine această fletul e străpuns puţin câte puţin şi e trezit la m ilă, fiind
rană, an ev o ie d e lecu it, o tăm ăd u ieşte însă docto ru l dezlegat de îm pietrirea venită de la dem on. D esigur noi
sufletelor, prin părăsirea noastră. C ăci ne lasă - să păti nu le avem pe acestea aproape de noi, dată fiind - şi rari
m im lucruri înfricoşate de la duhuri, noaptea şi ziua, tatea celor cuprinşi de neputinţe printre noi. D e aceea 29
până ce sufletul aleargă iarăşi la ura cea de la început, D om nul alungând acest drac, porunceşte în Evanghelii
învăţându-se a zice către D om nul, asem enea lui D avid: să m ergem la cei bolnavi şi să cercetăm pe cei- din închi
«C u ură desăvârşită i-am urât, că vrăjm aşi s-au făcut sori, zicând: «B olnav am fost şi n-aţi venit la 30
înM ine».
m ie»26 Iar cu ură desăvârşită urăşte pe vrăjm aşi acela orice caz să se ştie: dacă cineva dintre m onahi, fiind
care nu păcătuieşte nici cu fapta nici cu gândul, lucru atacat de dracul acesta, n-a prim it gând de curvie, sau
care este sem nul celei m ai m ari şi celei dintâi nepătim iri, nu şi-a părăsit ch ilia d in nepăsare, unu l ca acesta a
27
+10„ D ar ce să zicem despre dracul care face sufletul prim it din cer răbdarea şi neprihănirea şi fericit este
nesim ţit? C ăci m ă tem a şi scrie despre el. C-ând năvă pentru o nepătim ire ca aceasta. Iar câţi s-au făgăduit să
leşte acela, iese sufletul din starea sa firească şi leapădă cinstească pe D um nezeu locuind laolaltă cu lum ea să
cuviinţa şi frica D om nului, iar păcatul nu-1 m ai socoteşte se păzească de acest drac. C ăci a zice sau a scrie m ai
păcat, fărădelegea n-o m ai socoteşte fărădelege şi la m ulte despre el, m ă ruşinez şi de oam en i.
osânda şi la m unca veşnică se gândeşte ca la nişte vorbe
goale. De cutrem urul purtător de foc el râde. Pe - D um ne
zeu, e drept, îl m ărturiseşte, însă poruncile Lui nu le cin-
S4 Evagrie.
Monahul 131 Filocalia S5

D espre dracul întristării' din păm ântul şi din neam ul său, s-a făcut m ai tare decât
* lle T o ţi32 dracii fac sufletu l iub ito r de plăceri; num ai dracul acesta.
dracul întristării nu prim eşte să facă aceasta, ci el ucide •«-12. C ine 36
şi-a stăpânit m ânia a supus pe draci; iar cine
gândurile celor ce au început această vieţuire, tăind şi s-a rob it de d ân sa nu se m ai ţine d e v iaţa m o nahală şi
uscând prin. întristare orice plăcere a sufletului, dacă e e străin de căile M ântu itoru lui, dacă se zice că însu şi
adevărat că oasele bărbatului trist se33 usucă.D acă acest D om nul învaţă pe cei blânzi căile 37
. D
Sale
e aceea
drac războieşte pe un m onah cu m ăsură, îl face încercat, anevoie poate fi vânată m intea m onahului, care aleargă
căci îl convinge să nu se apropie de nim ic dintr-ale lum ii pe câm pia blândeţii. Căci m ai de nici o virtute nu se tem
+. acesteia şi să înlăture toată plăcerea. D ar dacă stăruie dracii ca de blândeţe. A ceasta a dobândit-o acel m are
m ai m ult, naşte gânduri care sfătuiesc pe m onah să-şi M oise, care a fost num it «blând, m ai m ult decât - toţi oa
ia viaţa, sau îl silesc să fugă departe de locul unde - petre m enii» . Iar proorocul D avid a arătat-o că este vrednică
38

ce. A cest lucru 1-a gândit şi 1-a pătim it dreptul lor, fiind să fie pom enită de D um nezeu, zicând: «A du-ţi am inte,
39
asuprit de acest drac. «D e aş putea, zice, să m ă om or, D oam ne, de D avid şi de toată blândeţea , însuşi
lui»
34
+ sau pe altul să rog să-m i facă m ie aceasta» . Sim bol al M ântuitorul nostru ne-a poruncit să ne facem urm ători
acestui drac este sălbăticiunea num ită năpârcă, a cărei ai blândeţii L ui, zicând: «învăţaţi de la M ine că sunt
fire se arată prietenoasă, însă al cărei venin covârşeşte b lân d şi sm erit cu in im a şi v eţi afla o d ih n ă su fletelo r
40
veninu l celorlalte fiare, ba dacă e prim ii fără m ăsu ră, t-voastre» . Iar dacă cineva s-ar înfrâna de la m âncări şi
+ om oară şî anim alul însuşi. A cestui drac i-a predat Pa vel băuturi, dar prin gândurile rele ar întărâta m ânia, se acela
pe cel ce a făcut nelegiuire în. C orint. D e aceea si scrie aseam ănă cu o corabie ce călătoreşte pe m are, având,
cu râvnă C orintenilor, zicând: «A rătaţi-i dragoste, ca nu pjM Jracu cârm aci D e aceea trebuie să fim cu luare •<-
cum va să fie înghiţit unul ca acesta de o întristare m ai arnîhte din toată puterea la câinele nostru, învăţându-1 să
3
m are».*" D ar duhul acesta, care întristează pe oam eni, rupă num ai lupii şi să nu m ănânce oile, arătând toată
ştie să se facă şi. pricinuitor de bună pocăinţă. D e aceea blândeţea faţă de toţi oam enii.
şi sfântu l îoan B o tezăto ru l îi n u m ea p e cei ce erau 4)
străpunşi de duhul acesta şi alergau la D um nezeu «pui D esp re slav a d eşartă
de năpârci», zicând: «C ine v-a arătat vouă să fugiţi de £ 13.D intre 42
gânduri singur cel al slavei deşarte lucrează
m ânia ce va să vie? Faceţi deci roade vrednice - de po cu m ulte m ijloace. E l cuprinde aproape toată lum ea şi
căinţă; şi să nu vi se pară a grăi întru voi: Părinte avem deschide uşile tuturor dracilor, făcându^se ca un fel de
pe A vraam ». C ăci oricine a urm at lui A vraam şi a ieşit trădător viclean al cetăţii. D e aceea el um ileşte foarte tare
S4 Evagrie. Filocalia S
Monahul
5

31
Despre dracul întristării din păm ântul şi din neam ul său, s-a făcut m ai tare decât
32
£ l Io T oţi dracii fac sufletul iubitor de plăceri; num ai dracul acesta.
dracul întristării nu prim eşte să facă aceasta, ci el ucide •*• 12. C ine
36
şi-a stăpânit m ânia a supus pe draci; iar cine
gândurile celor ce au început această vieţuire, tăind şi s-a robit de dânsa nu se m ai ţine de viaţa m onahală şi
uscând prin întristare orice plăcere a sufletului, dacă e e străin de căile M ântu itoru lui, dacă se zice că în suşi
adevărat că oasele bărbatului trist: se33 usucă.
D acă acest D om nul învaţă pe cei blânzi căile 37
. D
Sale
e aceea
drac războieşte pe un m onah cu m ăsură, îl face încercat, anevoie poate fi vânată m intea m onahului, care aleargă
căci îl convinge să nu se apropie de nim ic dintr-ale lum ii pe câm pia blândeţii. C ăci m ai de nici o virtute nu se tem
4 acesteia şi să înlăture toată plăcerea, D ar dacă stăruie dracii ca de blândeţe. A ceasta a dobândit-o acel m are
m ai m ult, naşte gânduri care sfătuiesc pe m onah să-şi M oise, care a fost num it «blând, m ai m ult decât - toţi oa
ia viaţa, sau îl silesc să fugă departe de locul unde
- petre m enii» . Iar proorocul David a arătat-o că este vrednică
38

ce. A cest lucru 1-a gândit şi 1-a pătim it dreptul lor, fiind să fie pom enită de D um nezeu, zicând: «A du-ţi am inte,
asuprit de acest drac. «D e aş putea, zice, să m ă om or, D oam ne, de D avid şi de toată blândeţea 39
, însuşi
lui»
34
•*• sau pe altul să rog să-m i facă m ie aceasta»
. Sim bol al M ântuitorul nostru ne-a poruncit să ne facem urm ători
acestui drac este sălbăticiunea num ită năpârcă, a cărei ai blândeţii L ui, zicând : «învăţaţi de la M ine că sun t
fire se arată prietenoasă, însă al cărei venin covârşeşte b lân d şi sm erit cu in im a şi veţi afla o d ihn ă sufletelo r
veninu l celorlalte fiare, ba dacă e prim it fără m ăsu ră, t-voastre»40
. Iar dacă cineva s-ar înfrâna de la m âncări şi
+ om oară şi anim alul însuşi. A cestui drac i-a predat Pa vel băuturi, dar prin gândurile rele ar întărâta m ânia, acela
pe cel ce a făcut nelegiuire în C orint. D e aceea şi scrie se aseam ănă cu o corabie ce călătoreşte pe m are, având
cu râvnă C orm tenilor, zicând: «A rătaţi-i dragoste, ca nu p e d racu cârm a ci. D e aceea trebu ie să fim cu lu are
cum va să fie înghiţit unul ca acesta de o întristare m ai arnîhte din toată puterea la câinele nostru, învăţându-1
m are».3-5 D ar duhul acesta, care întristează pe oam eni, să rupă num ai lupii şi să nu m ănânce oile, arătând toată
ştie să se facă şi pricinuitor de bună pocăinţă. D e aceea blândeţea faţă de toţi oam enii.
şi sfântu l loan B o tezăto ru l îi n u m ea p e cei ce erau 41
străpunşi de duhul acesta şi alergau la D um nezeu «pui Despre slava deşartă
de năpârci», zicând: «C ine v-a arătat vouă să fugiţi de 13.D intre 42
gânduri singur cel al slavei deşarte lucrează
m ânia ce va să vie? Faceţi deci roade vrednice - de po cu m ulte m ijloace. E l cuprinde aproape toată lum ea şi
căinţă; şi sa nu vi se pară a grăi întru voi: Părinte avem deschide uşile tuturor dracilor, făcându-se ca un fel de
pe A vraam ». C ăci oricine a urm at lui A vraam şi a ieşit trădător viclean al cetăţii. D e aceea el um ileşte foarte tare
86 Evagrie Monahul Filocalia 8
7

m intea pustnicului, um plând-o cu m ulte vorbe şi lucruri 15» A descrie44


toate lucrările cele rele ale dradlor m i-e
şiîntinându-i rugăciunile, prin care acesta se străduieşte cu neputinţă, iar a înşira cu de-am ănuntul m eşteşugirile
să-şi tăm ăduiască toate rănile sufletului său. G ândul lor m i-e ruşine, sfiindu-m ă de cititorii m ai sim pli. Totuşi
acesta îl fac să crească toţi dracii după ce au fostca biruiţi, ascultă unele viclen ii de ale du hului curviei. C ând
printr-însul să prim ească intrare din nou în suflet,
să şi cineva a dobândit nepătirm 'rea părţii poftitoare - şi gân
43
facă astfel cele din urm ă m ai rele ca cele Din dintâi. durile de ruşine s-au răcit, atunci arată bărbaţi şi fem ei
gândul acesta se naşte şi cel al m ândriei, care a făcut să jucând îm preună şi-1 face pe pustnic să privească lucruri
cadă cu sunet din ceruri la păm ânt pecetea asem 4- ănării şi form e de ruşine. Ispita aceasta însă nu e printre cele
şi cununa frum useţii. Saltă-te din el şi nu zăbovi,
nu ca să ce ţin m ultă vrem e, deoarece rugăciunea neîncetată şi
vindem altora viaţa noastră, nici petrecerea celornoastră, m âncarea foarte îm p uţinată, privegherea şi- îndelet
fără de m ilă. Pe acest drac îl alungă rugăciunea nicirea cu contem plaţiile duhovniceşti o alungă ca pe
stăruitoare de a nu face sau zice cu voia nim iccedin cele un nour fără ploaie. U neori se atinge însă şi de trupuri,
ajută blestem atei slave deşarte. stârnind într-însele fierbinţeala dobitocească. Şi alte
l4cC ând m intea p ustnicilor a ajuns la puţină nepă- nenum ărate m eşteşugiri unelteşte videanul acesta, pe
tim ire, şi-a agonisit şi calul slavei deşarte, căruia îndată care n u e n ev o ie să le m ai răsp ân d im şi să le m ai
îi dă pinteni prin cetăţi, purtându-şi fără stăpânire lauda încredinţăm scrisului. Faţă de astfel de gânduri foloseşte
izvorîtă din slav ă. Ş i întâm pinând -o duhu l curviei, şi aprinderea m âniei, pornită îm potriva dracului. D e
printr-o rânduială nevăzută, o închide într-o cocină de această m ânie se tem e el m ai m ult, când se aprinde
porci, învăţând-o să nu se m ai ridice altădată din pat îm potriva acestor gânduri şi îi strică planurile. D espre
45
înainte de a se face sănătoasă deplin, nici să nu facă ceea ea e vorba când se zice: «M âniaţi-vă şi nu păcătuiţi».
ce fac bolnavii neascultători care, purtând încă urm ele Ea dă sufletului în ispite o folositoare doctorie.- Dar une
bolii într-înşii, se dau la drum uri şi m erg la băi înainte ori şi m ânia aceasta e im itată de dracul m âniei. A cesta
de vrem e, căzând din nou în boală. D e aceea şezând plăsm uieşte chipurile părinţilor, sau ale unor prieteni
locului, să luăm şi m ai bine am inte la noi înşine, ca şi rudenii, ocăriţi de oam eni nevrednici şi prin aceasta
înaintând în virtute, să ne facem greu de m işcat spre m işcă m ânia pustnicului şi-1 îndeam nă să zică sau să
păcat, iar înnoindu-ne întru cunoştinţă să dobândim facă vreun rău celor ce i s-au arătat în m inte. La acestea
m ulţim e de vederi felurite. Şi aşa înălţându-se şi m ai trebuie să fie m onahul cu luare am inte şi îndată să-şi
tare, v o m v ed ea şi m ai b in e lu m in a M ân tu ito ru lu i sm ulgă m intea de la astfel de chipuri, ca nu cum va,
nostru. zăbovind pe lân gă ele, să se pom enească în vrem ea
Filocalia
ss 89
Evagrie Monahul noaptea să le păzească priveghind. C ăci se întâm plă
să piardă ceea ce a agonisit, dacă se lasă în năluciri
A

rugăciun ii tăciu ne ce se m istuie de foc. In ispite de


acestea cad m ai ales cei iuţi la m ânie şi cei ce uşor se ruşin oase şi viclene. A ceasta este ceea ce zice
prind la h arţă, care sunt departe d e rugăciunea cea patriarhullacob: «N u am adus ţie oaie răpită de fiară
cu rată şi d e cu n o ştin ţa M ân tu ito ru lu i n o stru lisu s sălbatică; eu
plăteam furtişagurile de zi şi de noapte; şi
H ristos. m ă topeam de arşiţa zilei şi de gerul nopţii, încât s-a
50
dus som nul de la ochii m ei».Iar dacă din osteneală ni s-
46
1 6.G ân du rile veacu lu i acestu ia le-a dat D o m n ul ar întâmplavreo nepurtare de grijă, să grăbim puţin în
om ului ca pe nişte oi, păstorului bun. Şi s-a scris: «A sus pe stâncacunoştinţei, să ne luăm psaltirea şi să
dat fiecărui om . cuget, întru inim a sa», sădind în el şi lovim coardele prin ei virtuţile cunoştinţei şi să
p ofta şi m ânia întru ajutor, ca prin m ânie să alunge paştem iarăşi oile sub m untele S inai, ca D um nezeul
gândurile lupilor, iar prin poftă să iubească oile, chiar părinţilor noştri să chem
ne e din rug şi pe noi şi să ne
când e biciuit de vânturi şi de ploi. I-a m ai dat pe lângă dăruiască înţelesurile
sem nelor şi ale m inuniloL
a c e s te a şi leg e d u p ă c a re s ă p ă z e a s c ă o ile , lo c d e
verdeaţă, apă de odihnă, psaltire, chitară şi toiag. Şi i-a 17.Firea5 1 cea raţională, om orîtă de păcat, o ridică
rânduit să se hrănească şi să se îm brace de la această H ristos, prin contem plarea tuturor veacurilor. - Iar su
turm ă, iar la vrem e să-i adune fân. C ăci zice cuvântul: fletul cel ce a m urit cu m oartea lui Hristos îl învie Tatăl,
«Cine păstoreşte turm ă şi din laptele ei nu m ănâncă»? 47 dacă îl cunoaşte pe El. A ceasta este ceea ce a zis Sf.
P ustnicul trebuie să păzească deci zi şi noapte turm a Pavel: «D acă am m urit îm preună cu H ristos, credem că
aceasta, ca nu cum va să fie răpit vreun m iel de fiarele vom şi învia îm preună cu52El».
sălbatice, sau să-1 ia tâlharii, iar dacă s-ar întâm pla una IS.C ând53 m intea s-a dezbrăcat de om ul cel vechi
s- şi
ca aceasta în pădure, îndată să-1 sm ulgă din gura şi ursului a îm brăcat în om ul harului, vede şi starea sa în vrem ea
48
a lupului. Aşadar, dacă gândul despre fratele se nostru rugăciunii, sem ănând cu safirul sau cu azurul cerului,
învârte în noi cu ură, să ştim că o fiară 1-a luat pe el; stare pe care Scriptura o num eşte şi «loc al lui- D um ne
asem enea şi gândul despre m uiere, dacă se întoarce în zeu», «văzut'de bătrâni pe M untele 54Sinai».
noi am estecat cu poftă de ruşine; la fel gândul despre 55
argint şi aur, d acă se cuibăreşte însoţit cu lăco m ie; 19-Dintre necuraţii draci, unii îl ispitesc pe om , ca om ,
asem enea şi gândurile sfintelor daruri, dacă cu- slavă de iar alţii îl tulbură pe om ca pe un dobitoc necuvântător.
şartă pasc în m inte! Şi tot asem enea se va întâm pla şi C ei dintâi apropiindu-se ne furişează gânduri de slavă
cu alte gânduri de vor fi furate de patim 49
nui. num
Şi ai deşartă, sau de m ândrie, sau de pizm ă, sau de învinuire,
ziua trebuie să fie m onahul cu luare am inte la ele, ci şi
90 doilea însă, aprind în trup m ânie şi poftă91de fire.
Evagrie Monahul
A cestea le avem în d eo b şte cu d o b itoacele, fiind
care nu se ating de niciunul din dob itoace. C ei de-al
ascu n se în să. sub firea cea cuvântătoare. D e aceea zice
D uhul Sfânt către cei ce cad în gândurile om eneşti: «Eu
am zis: dum n ezei sunteţi şi fii ai C elui Preaînalt, toţi; iar
voi ca nişteoam eni m uriţi şi ca orişicare dintre căpetenii
cădeţi»56. Iar către cei stârniţi dobitoceşte zice:«N u fiţi
cum e calul sau m ulariul, la care nu este înţelepciune, ci
trebuie săstrângi cu zăbală şi cu frâu fălcile lor, căci nu
57
se apropiede tine». D ar sufletul care păcătuieşte va m uri.
Şi înved erat este că oam enii, dacă m or ca oam enii, se
îngroapă de oam eni, iar cei ce sunt om orâţi ca
dobitoacele, sau cad jos, vor fi m âncaţi de vulturi. Iar
dintre puii acestora unii vor chem a pe D om nul, alţii se
tăvălesc în sânge. C el ce are urechi de auzit să audă.
58
20.C ând vreunul dintre vrăjm aşi te va răni înşi luptă
vrei să-i întorci sabia lui, precum59, scrie
asupra inimlui,
ii
fă aşa precum te sfătuim : descoase în tine gândul
însuţi
aruncat de el, ce fel este şi din câte lucruri este alcătuit
şi care lucru tulbură m ai m ult m intea. Iar ceea ce zic
aceasta este: să zicem că e trim is de eliubirii
gândul de
argint. D esfă-1 pe acesta în m intea carem 1-a it, înpri
sensul aurului, în aurul însuşi şi în patim dea iubirii
bani.
A poi întreabă: C e este păcat dintre acestea? O are
m intea? D ar atunci cum este ca chipul luizeu? D um ne
Sensul aurului? D ar cine, având m inte, va spune
aceasta vreodată? O are aurul însuşi e păcat? D ar atunci
de ce s-a făcut? U rm ează aşadar că al patrulea lucru este
Filocalia în cazul celorlalte gânduri necurate.
pricina păcatului. Iar acesta nu e nici lucrul ce stă de sine, 63
n ic i id e ea lu c ru lu i, ci o p lă ce re o arec are v ră jm a şă 21. Când vor fugi degrabă de la noi vreunele -din gân
om ului, născută din voia cea liberă a sa şi care sileşte durile necurate, să căutăm , pricina pentru care -s-a 'întâm
m intea să se folosească rău de făpturile lui D um nezeu. plat aceasta. O are p en tru raritatea lucru lu i, fiind greu
d e găsit m ateria, sau p en tru n ep ătim ire a n o astră, n -a
A ceastă plăcere avem să o tăiem , după îndato rirea ce putut vrăjm aşul nim ic îm potriva noastră? D e pildă dacă
ne-a dat-o legea lui D um nezeu. C ercetând înseacestea, -unui pustnic i-ar veni în m inte gândul că i s-a încredinţat
va nim ici gândul, desfăcându-se într-o sim - plă con ocârm u irea du ho vnicească a prim ei cetăţi, d esigu r că
tem plaţie a ta şi va fugi de la tine dracul, după ce prin nu va zăbovi la închipuirea aceasta; şi pricina te se cunoaş
60
cunoştinţa aceasta m intea ta s-a ridicat la înălţim e. Iar uşor din. cele spuse m ai înainte. D ar dacă unuia i-ar
dacă, vrând să te foloseşti îm potriva lu i de sabia sa, veni acest gând în legătură cu oricare cetate s-ar nim eri,
doreşti să-1 dobori m ai întâi cu praştia ta, scoate şi tu o şi ar cugeta la fel, acela fericit este că a ajuns nepătim irea.
p iatră din traista de p ăstor a ta şi cau tă vederea lu i, A sem enea şi în privinţa altor gânduri se va afla pricina
spre a afla cum vin îngerii şi dracii în lum ea noastră, iar cercetându-se în acelaşi chip. A cestea trebuie să le ştim
noi nu m ergem în lum ile lor? D e ce nu putem adică şi pen tru râvna şi p u terea n oastră, ca să vedem d acă am
noi să unim pe îng eri şi m ai m ult ca D um nezeu şi nu trecut Iordanul şi ne-am apropiat de verdeaţă, sau încă
ne hotărâm să-i facem pe draci şi m ai necuraţi? Şi cum petrecem în pustie, loviţi de cei de alte neam uri. dă D e pil
se face că luceafărul, care a răsărit dim ineaţa, a fost foarte m ulte feţe m i se pare că are dracu l iub irii de
aruncat pe păm61ântşi a socotit m area ca pe o coajă de arg in t şi e fo arte dib aci în pu terea d e-a am ăg i. A stfel
nucă, iar tartarul adâncului ca pe un rob? Şi de- ce încăl când e strâm torat de desăvârşita lepădare de sine, îndată
zeşte adâncul ca pe o topitoare, turburând pe toţi prin face pe purtătorul de grijă şi iubitorul de săraci. Prim eşte
răutatea sa şi pe toţi vrând să-i stăpânească? Căci să trebuie bucuros pe străinii care nu-s încă de faţă, celor lipsiţi le
ştim că în ţeleg erea acesto r lu cruri fo arte m u lt îl trim ite a ju to r, c erce te az ă în ch iso rile o ra şu-lu i ş i ră s
vătăm a pe dracul şi alungă toată tabăra lui. D ar acestea cum pără sclavii; arată alipire fem eilor bogate, îi f ace
vin cu încetul în cei care s-au curăţit şi văd întru câtva îndatoraţi pe cei cărora le m erge bine, sfătuieşte pe alţii
înţelesurile întâm plărilor. C ei necurăţiţi însă nu cunosc s ă s e le p e d e d e p u n g a lo r la rg ă . Ş i a s tfe l a m ă g in d
vederea acestora. Şi chiar dacă, aflând-o de la alţii, ar su fletu l,p e în cetu l îl în v ă lu ie în g ân du rile iu b irii de
spune-o şi ei, nu vor fi auziţi, fiind m ult colb şi zgom ot
de patim i în toiul războiului. C ăci trebuie să fie cu totul
liniştită tabăra celor de alt neam , pentru ca singur G oliat
92 Evagrie Monahul

să se întâlnească cu D avid al 62nostru


, în felul acesta ne
vom folosi de desluşirea războiului şi de vederea lui şi
Filocalia

argint şi-1 dă pe m âna dracului slavei deşarte. 64Iar acesta


adu ce în ain te m ulţim ea celo r ce slăv esc pe D o m n u l
pentru aceste purtări de grijă şi pune pe unii să că vorbeas
în tre o la ltă c âte p u ţin d esp re p re o ţie, p re v e stin d
m o a rte a p re o tu lu i d e a cu m şi isco d in d n e n u m ă rate
chipuri ca să nu scape. Şi aşa biata m inte, învăluită într-
aceste gânduri, se luptă cu înverşunare cu aceia dintre
oam eni care nu 1-au prim it, iar celor ce 1-au prim it le face
daruri şi-i prim eşte cu recunoştinţă. Pe cei - ce se îm
potrivesc îi dă pe m âna judecătorilor şi unelteşte ca să
fie scoşi-d in ho tarele cetăţii. A flân du -se apo i aceste
gânduri înlăuntrul său şi învârtindu-se în m inte, îndată
s e în fă ţişe a z ă d ra c u l m â n d rie i, n ă lu c in d s tră lu c iri
n eco n ten ite şi d raci în aripa ţi în v ăzdu h u l ch iliei, ca
până la urm ă să scoată pe om din m inţi. N oi,- însă, do
rind pierzarea astor fel de gânduri, să trăim cu
m ulţum ire în sărăcie. «Căci e vădit că nim ic n-am adus în
lum e şi nim ic nu putem duce din ea, A vând hrană şi
îm brăc ăm inte, să ne îndestulăm cu65 ele», aducându-ne
am inte de Sf. Pavel, care zice că «rădăcina tuturor
66
relelor este iubirea de argint» .
67
2 2. T o ate gân du rile n ecu rate , stă ru ind în n oi d in
pricina patim ilor, duc m intea la stricăciune şi pieire. Căci
precum icoana pâinii zăboveşte în cel flăm ând - .din pri
cina foam ei sale şi icoana apei din pricina setii, şi tot aşa
ideea avuţiei şi a banilor stăruieşte din pricinam iei, lăco
iar înţelesurile gândurilor ruşinoase ce se nasc din
bucate, zăbovesc din pricina patim ilor noastre. A celaşi
lu cru se întâm plă şi în cazul gândurilor slavei deşarte
94 Filocalia
95
Evagrie Monahul
70
24. D intre cele ce le cugetăm , unele îşi pun tiparul
pe
şi al altor gânduri. Iar m inţii înecate în astfel de gânduri m inte şi-i dau o form ă, altele îi dau num aitinţă
o cunoş
îi este cu neputinţă să stea înaintea lui D um nezeu şi să şi nu-şi pun tiparul pe ea şi nici nu-i dau oDform e ă.
prim ească cununa dreptăţii. C ăci de aceste gânduri pildă: «L a început era C uvântul şi C uvântul era la
fiind trasă în jos şi m intea aceea ticăloasă din Evanghelie D um nezeu» lasă un înţeles în inim ă, dar nu dau o form ă
s-a lepădat de bunul cel m ai m are al cunoştinţei de m inţii, nici nu-şi pun tiparul pe ea. C uvintele: «Luând
68
D um nezeu. A sem enea şi cel legat de m âini şi- de pi pâine» dau o form ă m inţii, iar: «A frânt-o» iarăşi îşi pun
cioare şi aruncat întru întunericul cel m ai dinafară, din tiparul pe ea. V ersetul: «A m văzut pe D om nul şezând .
aceste gânduri îşi avea ţesută haina sa, pentru care 71
pe un scaun înalt şi ridicat»,îşi pune tiparul pe m inte,
m otiv Cel ce 1-a chem at la nuntă 1-a găsit nevrednic de afară de «am văzut pe D om nul». A ceste cuvinte, după
o nuntă ca aceea. H ain a de nuntă este nep ătim irea literă par să-şi pună tiparul pe m inte, dar înţelesul lor
sufletului raţional, care s-a lepădat de poftele lum eşti. nu şi-1 pune. Proorocul a văzut cu un ochi profetic firea
Iar pricina pentru care gândurile lucrurilor sensibile, raţio n ală, în ălţată p rin fap te b u n e, p rim in d în sin e
care zăbovesc în m inte, strică cunoştinţa, am arătat-o în cunoştinţa lui D um nezeu. C ăci se zice că D um nezeu
«C apetele despre rugăciune». sade acolo unde se cunoaşte, fiindcă m intea curată se
69 zice şi scaun al lui D um nezeu. D ar se zice şi de fem eie,
23°D e trei feluri sunt căpeteniile dracilor care -se îm că e scau n al n ecin stei, înţeleg ân du -se p rin fem eie
potrivesc lucrării noastre. Lor le urm ează toată tabăra sufletul care urăşte cele drepte; iar necinstea sufletului
celor de alt neam. Aceştia stau cei dintâi la război - şi chea este păcatul şi neştiinţa. A şadar noţiunea de D um nezeu
m ă sufletele spre păcat prin gândurile cele necurate. nu este dintre cele ce-şi pun tiparul pe m inte, ci dintre
U n ii d in ei ad u c p o ftele lăco m iei p ân tecelu i, alţii cele ce nu-şi pun tiparul pe m inte. D e aceea cel ce se
strecoară în suflet iubirea de argint, şi în sfârşit alţii ne roagă trebuie să se despartă cu totul de cele ce-şi pun
m om esc cu slava de la oam eni. D acă râvneşti aşadar tiparul pe m inte. A ceasta te face să te întrebi -dacă, pre
r u g ă c iu n e a c u r a tă , p ă z e ş te m â n i a ; d a c ă iu b e ş ti cum este în privinţa trupurilor şi a sensurilor lor, aşa
neprihănirea, stăpâneşte pântecele; nu-i da pâine să se este şi în privinţa celor trupeşti şi a raţiunilor lor; şi
sature şi necăjeşte-1 cu apa. Priveghiază în rugădune şi dacă altfel se m odelează m intea privind o m inte, şi altfel
alungă de la tine am intirea răului. C uvintele D uhului va fi starea ei cugetând înţelesul aceleia? D esigur ştim
Sfânt să nu te părăsească şi bate în porţile Scripturilor că cu no ştin ţa d uh ovn icească dep ărtează m in tea de
cu m âinile virtuţilor. A tunci îţi va răsări nepătim irea sensurile care îşi pun tiparul pe ea şi o înfăţişează fără
inim ii şi vei vedea în rugăciune m intea în chipul stelei.
96 Evagrie Monahul Filocalia 97
niciun tipar, lui D um nezeu, fiindcă noţiunea lui- D um ne S fân tu l P av e l a n u m it-o şi « tă iere
zeu nu este dintre cele ce-şi pun tiparul. Căci Dum nezeu d u h o v n ice a s cîm 73
ă prejur a iudeului ascuns».Iar dacă
nu este trup, d m ai degrabă din cele ce nu-şi pun tiparul. se descurajează cin eva au zind acestea, să-şi ad u că
Şi iarăşi, ştim că, dintre vederile care nu-şi pun tiparul am inte de vasul alegerii, de A postol, care a îm plinit
pe m inte, unele însem nează fiinţa celor netrupeşti, altele alegerea în foamşie sete. D ar im ită şi v răjm aşu l
raţiunile lor. D ar nu se întâmplă la fel în cazul trupurilor ad ev ăru lu i, d ra cu descurajării,
l pe acest drac, punând
şi al celor netrupeşti. C ăci în cazul celor trupeşti unele în m inte celui ce înfrân se ează, retragerea cea m ai de
îşi pun tiparul pe m inte, altele nu, pe când dincolo, pe urm ă, îndem nându-1
- la râvna lui loan B otezătorul
nim ic nu-şi pune tiparul pe m72inte. şi a începătorului pustnicilor, A ntonie, ca neputând
25. C ând dracul lăcom iei pântecelui, luptând m ult şi răbda acesta retra gerea îndelungată şi neom enească,
adeseori nu izbuteşte să strice în frânarea întipărită, să fugă cu ruşine, părăsind locul, iar dracul să se
atund îm pinge m intea la pofta nevoinţei celei m ai de laude zicând: «L -am biruit!».
pe urm ă, aducându-i înainte şi cele privitoare la D aniil, 74
2.6* G ândurile necurate prim esc m ulte m aterii pentru
viaţa lui săracă şi sem inţele, şi-i am inteşte şi de viaţa creşterea lor şi se întind după m ulte lucruri. D e fapt ele
altor oarecari pustnici care au trăit totdeauna aşa, şi trec oceane cu închipuirea şi nu se dau îndărăt să um ble
sileşte pe ascet să se facă urm ătorul acelora. A stfel, drum uri lungi pentru m area căldură a patim ei. D ar cele
urm ărind înfrânarea fără m ăsură, va pierde şi pe cea ce sunt cât de cât curăţite, sunt m ai înguste decât acelea,
m ăsurată, de la o vrem e trupul nem aiputând-o păstra n eputându-se întinde îm preună cu lucrurile, pentru
din pricina slăbiciunii. Şi aşa va ajunge să binecuvânteze faptul că patim a e slăbită. D e aceea se m işcă m- ai degra
trupul şi să blestem e inim a. bă îm potriva firii şi, după înţeleptul Solom on, hoinărind
Socot deci că e drept să nu asculte aceştia de acela şi câtăva vrem e pe afară, aduc trestie la arderea nelegiuită
să nu se reţină de la pâine, de la untdelem n şi apă. C ăci a cărăm izii, ca să se izbăvească asem enea unor capre din
această rânduială au cercat-o fraţii, găsind-o foarte bună. lanţuri şi a unor păsări din curse. C ăci e m ai -uşor a cu
D esigur aceasta să nu o facă spre saturare şi să o facă raţi un suflet necurat, decât a readuce din nou la sănătate
num ai o dată pe zi. M -aş m ira dacă vreunul, săturân- p e unul curăţit şi iarăşi rănit, dracul întristării neîn -
d u-se cu pâin e şi cu ap ă, ar m ai putea lua cununa găduind, ci aducând pururea înaintea ochilor, în vrem ea
nepătim irii. Iar nepătim ire num esc nu sim pla oprire a rugăciunii, idolul păcatului.
păcatului cu fapta, căci aceasta se zice înfrânare, ci aceea
care taie d in cu g etare g ând u rile p ătim aşe, p e care 27. D racii nu cunosc inim ile noastre, cum socot .unii
'K Evagrie Monalnil

dintre oam eni. C ăci singurul cunoscător al inim ii este Filocalia 99

C el ce ştie m intea oam enilor şi a zidit inim ile - lor pe fie toate le m işcă, toată ziua uneltesc vicleşuguri îm potriva
care deosebit.75
D ar ei cunosc m ulte din m işcările inim ii noastră, ca să înşele în vrem ea rugăciunii m intea sm erită
pe b aza cu v ân tu lu i ro stit şi a m işcă rilor v ăzu te a le şi să sting ă lu m in a ei fericită. V ezi ce zice şi S fân tu l
trupului. V rând eu să le arăt acestea lăm urit, m -a oprit Pa vel către T it: «D ovedeşte în învăţătură cuvânt - sănă
Sfântul Preot, spunând că e nevrednic lucru- să se răs tos, nestricat şi fără vină, pentru ca îm potrivitorul să se
77
pândească acestea şi să le aduc la urechile celor întinaţi, ruşineze, neavând de zis nim ic rău despre Iarnoi».
C ăci, zice, şi cel ce ajută pe uneltitor este vinovat după fericitul D avid se roagă zicând: «M ântuieşte-m ă pe m ine
78
lege. D ar că din astfel de sim boluri cunosc cele ascunse de clevetirea oam enilor», num ind şi pe draci «oam eni»
în inim a noastră, şi din acestea iau prilejuri îm potriva pentru firea lor raţională. D ar şi M ântuitorul- în E van
noastră, am arătat-o adeseori, resp ingând pe unii care ghelii a num it pe cel ce seam ănă în noi neghina - păca
79
grăiau cele ce nu trebu ie, nepu rtân du-ne cu drag o ste tului «om vrăjm aş» . Fie ca să ne izbăvim de el, cu
harul lui H ristos şi al D um nezeului nostru, C ăruia I se
faţă de ei. D e aceea am şi căzut în puterea dracu lu i cuvine cinstea şi slava în vecii vecilor. A m in.
ţinerii de m inte a răului şi îndată am prim it gânduri rele
îm potriva lor, pe care le cunoscusem m ai înainte că au
venit asupra noastră. Pentru aceea pe drept ne m ustră
D uhu l S fân t: «Şezând ai vorb it îm potriva fratelu i, şi
îm potriva fiului m aicii tale ai adus sm76inteală»; şi ai
deschis uşa gândurilor care tin m inte răul şi ţi-ai tulburat
m intea în vrem ea rugăciunii, nălucindu-ţi pururea faţa
vrăjm aşului tău şi având-o pe ea drept D um nezeu. C ăci
ceea ce vede m intea rugându-se aceea e şi potrivit de a
spune că îi este D um nezeu. D eci să fugim , iubiţilor, de
boala defăim ării, neam intindu -ne de nim eni cu gând
ră u ; ş i s ă riu n e în tu n e c ă m p r iv ire a la a m in tir e a
aproapelui, căci toate înfăţişările pe care le luăm - le isco
desc dracii şi nim ic nu lasă .necercetat din ale noastre,
nici culcarea, nici şederea, nici starea în picioare, nici
cuvân tul nici m ersu l, nici priv irea, T oate le iscodesc,
Filocalia 10
1

A le acelu iaşi topindu-m ă de sete, i-am cerut apă să beau. Iar el îm i


zise: «îndestulează-te cu um bra, căci m ulţi călătoresc
1
Din capetele despre trezvie acum şi um blă cu corăbiile pe m are şi nici pe aceasta
nu o au». A poi m ărturisindu-i gânduri despre înfrânare,
m i-a zis: «Indrăzneşte,fiule, că eu în douăzeci de ani
1 .A şa trebuie să se poarte totdeauna m onahul ca şi întregi nu m -am săturat nici de pâine, nici de apă, nici
când ar avea să m oară m âine; şi iarăşi aşa să se folo de som n; ci pâinea o m âncăm cântărită la cum pănă,
sească de trup, ca şi când ar avea să trăiască m ulţi ani. apa o beam cu m ăsură, şi num ai rezem ându-m ă puţin
5
A ceasta pe de o parte taie gândurile trândăviei şi face de pereţi furam o leacă som n»
pe m onah m ai sârguincios, iar pe de alta păzeşte trupul 5. M intea care hoinăreşte o statorniceşte citirea,
- pri
2
sănătos şi în aceeaşi înfrânare. vegherea şi rugăciunea; pofta aprinsă o stingeioam ea,
2 c C el ce a dobândit cunoştinţă şi culege din ea rodul osteneala şi singurătatea; iar m ânia o dom oleşte
- desă
plăcerii nu m ai crede dracului slavei deşarte, care îi în vârşit cântarea de psalm i, îndelunga răbdare şi m ila.
făţişează toate plăcerile lumii. Căci nu i-ar putea făgădui
u n m ai m are lu cru ca vederea duhovnicească. C âtă
vrem e însă n-am gustat din cunoştinţă să ne supunem
voioşi ostenelilor cu fapta, arătând lui D um nezeu ţinta
3
noastră: că toate le facem pentru cunoştinţa lui.
3« Este de trebuinţă să arătăm şi căile m onahilor care
au călătorit m ai înainte de noi şi pe acelea să um blăm
şi noi. Căci m ulte sunt cele făcute şi zise de ei bine. între
ele şi aceasta o zice careva dintre dânşii: «M âncarea
m ai uscată şi vieţuirea aspră, îm preunată cu dragostea,
4
duce pe m onah m ai repede la lim anul nepătim . irii»
4. M ă aflam în m iez de zi lângă S fântul M acarie şi,
Hlocalia 10
3

întrucât oricărei scrisori îi prem erge înţelesul. Căci dacă


A l A c e lu ia şi nu e acesta, nici scrisoarea nu va fi. Prin urm are îndoit
este şi felul rugăciunii. U nul este practic, iar -altul con
Cuvânt despre rugăciune tem plativ. La fel şi num ărul are două laturi. U na pe care
1
împărţit în 153 capete poţi pune m âna şi aceasta este cantitatea, iar alta este
înţelesul lui, sau calitatea.
C uvânt înainte A stfel îm părţind cuvântul despre rugăciune în 153
A rzând eu în flacăra patim ilor necurate, m -ai întărit de capete, ţi-am trim is o m erinde evanghelică, spre a
adesea prin trim iterea scrisorilor tale de D um nezeu avea plăcerea unui num ăr sim bolic şi o figură - de tri
iubitoare, m ângâindu-m i m intea m uncită de cele m ai unghi şi de şaseunghi, care indică pe de o parte - cunoş
ruşinoase gânduri şi im itând astfel, în chip fericit, pe tinţa cucernică aTreim ii, iar pe de alta înţelesul acestei
lumi.4
m arele învăţător şi dascăl. Şi nu e de m irare. Pentru că D ar şi num ărul o sută, luat în sine, este un patru-
totdeauna partea ta au fost cele de cinste, ca -şi a bine unghi5; iar cincizeci şi trei, este un triunghi şi o sferă.
cuvântatului lacov. C ăci slujind bine pentru R ahila şi 6
C ăci douăzeci şi opt este un triunghi; iar douăzeci şi
prim ind pe Lia, ceri şi pe cea dorită, întrucât ai îm plinit cinci o sferă, fiindcă douăzeci şi cinci e alcătuit din cinci
2
şi cei şapte ani ai acesteia. Iar eu nu tăgăduiesc că, ori cina. Prin urm are ai figura în patru unghiuri sim bo-
ostenindu-m ă toată noaptea, n-âm prins nim ic; totuşi lizînd pătrim ea virtuţilor, iar p e de alta cun oştinţa
aruncând m rejile după cuvântul tău, am prins m ulţim e înţeleaptă a veacului acestuia, sim bolizată de num ărul
de peşti, nu ştiu dacă m ari, dar în orice caz 153 la număr. douăzeci şi cinci, care închipuieşte form a de sferă a
Pe aceştia ţi-i trim it în m icul coş al dragostei, -ca tot atâ tim purilor. C ăci săptăm ână se m işcă după săptăm ână
tea capete, îrnplinindu-ţi porunca. D ar te adm ir şi-ţi şi lună după lună şi tim pul se deapănă în cerc, an după
fericesc foarte gândul m inunat de-a dori să ai capetele an, cum vedem în m işcarea soarelui, a lunii,- a prim ă
rugăciunii. C ad ştiu că nu le iubeşti sim plu num ai pe verii, a verii, şi a celorlalte. Iar triuiighiul însem nează
cele ce le ai în m ână şi sunt scrise cu cerneală pe hârtie, cunoştinţa Sfintei Treim i. Privind îrrsă şi altfel num ărul
c i şi p e ce le îm p lân tate în m in te, p rin d rag o ste şi o sută cincizeci şi trei, ca trei cifre, se poate înţelege că
nepom enite de rău. D e aceea, dat fiind faptul că toate e triunghiul cunoştinţei practice, naturale şi teologice,
sunt îndoite, una sporind pe cealaltă, după înţeleptul sau credinţa, nădejdea şi dragostea; sau aurul, argintul
îisus,3 prim eşte-le nu num ai în scrisoare, ci şi în duh, şi pietrele scum pe.
N um ărul însem nează acestea. Iar cuprinsul sm erit
al capetelor nu-1 vei ocărî, ştiind să fii şi sătul şi flăm ând
104 Evagrie
Monahul
Filocalia 105
şi am intindu-ţi de C el ce n-a trecut cu vederea cei doi 8
bani ai văduvei, ci i-a prim it m ai bucuros ca bogăţia delegile tale înaintea Dom nului
, să prim eşti iertare de
m ultora. Prin urm are, primind acest rod al bunăvoinţei,
iubirii şi dragostei, păzeşte-1 între fraţii tăi adevăraţi,
porundndu-le să se roage pentru cel bolnav, ca să se facă 6. Foloseşte-te de lacrim i pentru a dobândi îm plinirea
sănătos şi, luându-şi patul, să um ble prin harul lui Hris- oricărei cereri. C ăci foarte m ult se bucură Stăpânul,
tos. Amin. când te rogi cu lacrim i.
1. D acă ar vrea cineva să pregătească tăm âie m iro 7. Dacă verşi izvoare de lacrim i în rugăciunea ta, să nu
sitoare, va am esteca după rânduială în chip egal răşină te înalţi întru tine, ca şi cum ai fi m ai presus de m ulţi.
străvezie de Liban, casia, onixul şi stactia. Acestea sunt Căci rugăciunea ta a prim it ajutor ca să poti răscum păra
pătim irea virtuţilor. Dacă sunt depline şi egale, m intea c u d ra g ă in im ă p ă c a te le ta le şi să îm b lâ n z e şti pe
nu va fi vândută. Stăpânul prin lacrim i. D eci să nu întorci spre patim ă
înlăturarea patim ilor, ca să nu m ânii şi m ai m ult pe Cel
2. Sufletul curăţit prin plinătatea virtuţilor face rân ce ţi-a dăruit harul.
duială m inţii neclintită şi destoinică să primească starea
căutată. 8. M u lţi p lâ n g â n d p e n tr u p ă c a te u ită d e s c o p u l
lacrim ilor; şi aşa, pierzându-şi m intea, au rătăcit.
3. Rugăciunea este vorbirea m inţii cu Dum nezeu. De
ce stare are aşadar nevoie m intea, ca să poată să se 9. Stai cu încordare şi te roagă cu osârdie şi ocoleşte
întindă, fără să se uite îndărăt, dincolo de sine, până la grijile şi gândurile, căci ele te tulbură şi te neliniştesc,
Stăpânul ei şi să stea de vorbă cu E l, fără m ijlocirea ca să te scoată din tăria rugăciunii.
nim ănui? 10. C ând te văd dracii râvnind cu adevărat la rugă
4. Când M oise încearcă să se apropie de rugul arzător, c iune, îţi streco ară g ândurile un or lu cruri aşa zise
e îm piedicat până nu dezleagă încălţăm intea picioa trebuincioase; şi după puţină vrem e îţi fură am intirea
relor.7 Cum nu te vei dezlega şi tu de orice cuget păti lor, ca m işcându-se m intea spre căutarea lor şi nea-
m aş, dacă vrei să vezi pe cel m ai presus de orice sim ţire flându-se, să se descurajeze şi să se întristeze foarte.
şi înţelegere şi să vorbeşti cu El? A ppi, când revine iarăşi în rugăciune, îi aduce am inte
c ele căutate şi cele am in tite m ai-nain te, ca m intea
5. M ai întâi roagă-te pentru dobândirea lacrim ilor, ca căutând să le ia la cunoştinţă, să piardă rugăciunea,
prin plâns să înm oi sălbăticia ce se află în sufletul tău; care aduce roade.
şi, după ce vei fi m ărturisit astfel îm potriva ta fără-
11. Luptă-te să-ţi ţii m intea în vrem ea rugăciunii, surdă
106 Filocalia W7
Evagrie Monahul
împacă-te mai întâi cu fratele tău, şi apoi venind te vei
şi m ută, şi te vei putea ruga. 11
ruga netulburat . C ăci am intirea răului înnegreşte
12. Când te va întâm pina o ispită, sau te va aţâţa - o îm cugetul celui ce se roagă şi întunecă rugăciunile lui.
potrivire, ca să-ţi mişti mânia spre cel ce-ţi stă împotrivă, 22. Cei ce îşi îngrămădesc supărări şi pomeniri de rău,
sau să spui vreo vorbă goală, adu-ţi aminte de rugăciune sunt asemenea celor ce scot apă şi o toarnă într-un vas
şi de porunca dumnezeiască cu privire la ea) şi îndată fără fund.
se va linişti m işcarea fără rânduială din tine.
23. Dacă eşti răbdător, pururea te vei ruga cu bucurie.
13- Toate câte le vei face pentru a te răzbuna pe fratele
care te-a nedreptăţit îţi vor fi spre sminteală în vremea 24. Rugându-te tu cum trebuie, ţi se vor întâmpla ast
rugăciunii. fel de lucruri încât să ţi se pară că ai dreptate să te folo
seşti de mânie. Dar nu este nici o mânie dreaptă împotri
14 Rugăciunea este vlăstarul blândeţii şi al lipsei de va aproapelui. Căci de vei căuta vei afla că este cu putin
mânie. ţă să rânduieşti lucrul bine şi fără mânie. Deci foloseşte-
15c Rugăciunea este rodul bucuriei şi al m ulţum irii. te de tot m eşteşugul ca să nu izbucneşti în m ânie.
1 6 . R u g ă c iu n e a e s te a lu n g a r e a în tr is tă rii ş i a 25. Vezi ca nu cumva, părând că vindeci pe altul să fii
descurajării. tu însuţi netăm ăduit şi să îm piedici rugăciunea ta.
9
17» Plecând, vinde-ţi averile şi le dă săracilor
, şi luân- 26. Fugind de mânie, vei afla cruţare şi te vei dovedi
10
du-ţi crucea, leapădă-te de tine
, ca să poţi să te rogi înţelept şi vei fi între cei ce se roagă.
neîm prăştiat.
27. înarm ându-te îm potriva m âniei, nu vei suferi
IS.Dacă vrei să te rogi în chip vrednic de laudă,
- lea niciodată pofta, căci aceasta dă m âncare m âniei; iar
pădă-te de tine în tot ceasul şi, suferind nenum ărate mânia tulbură ochiul m inţii, întinând starea rugăciunii.
răutăţi, nevoieşte-te pentru rugăciune.
28. Nu te ruga îm plinind numai formele dinafară, ci
19o Necazul pe care îl rabzi cu bună înţelegere te va îndeam nă-ţi mintea spre simţirea rugăciunii duhovni
face să-i afli rodul în vremea rugăciunii. ceşti cu multă frică.
20. D orind să te rogi cum trebuie, să nu întristezi 29. Uneori stând la rugăciune te vei ruga dintr-odată
vreun suflet; iar de nu, în deşert alergi. bine; alteori, chiar ostenind u-te foarte, nu vei ajunge la
ţintă, ca să ceri şi mai m ult, şi primind,, să ai un câştig
, Lasă-ţi darul tău, zice, înaintea altarului şi plecând
108 Evagrie Monahul
Filocalia 109
care nu-ţi mai poate fi răpit.
una petrecere cu El?
30. Apropiindu-se îngerul, se depărtează grămadă
tofi cei ce ne tulbură, şi mintea se află în multă odihnă, 3 5.R ugăciun ea neîm p răştiată este o în ţelegere
rugându-se curat. Alteori, ameninţându-se obişnuitul supremă a minţii.
război, mintea se luptă şi nu poate să se liniştească, 36. Rugăciunea este urcuşul minţii spre Dumnezeu.
deoarece s-a amestecat mai-nainte cu felurite patimi.
Totuşi cerând şi mai mult va afla. Căci «celui ce bate i 37. Dacă doreşti să te rogi, leapădă-te de toate, ca să
12
se va deschide» , moşteneşti totul.
31. Nu te ruga să se facă voile tale, căci acestea nu se 38. Roagă-te mai întâi să te curăţeşti de patimi; al
13
acopere întru iotul cu voia lui Dumnezeu, ci roagă-te doilea, să te izbăveşti de neştiinţă şi de uitare; al treilea,
mai bine precum ai fost învăţat, zicând: «Facă-se voia de toată ispita şi părăsirea.
Ta» în mine. Şi în tot lucrul aşa să-L rogi, ca să se facă
voia Lui, Căci El voieşte ceea ce e bine şi folositor sufle 39- Cere în rugăciune numai dreptatea şi împărăţia,
tului tău. Dar tu nu ceri totdeauna aceasta. adică virtutea şi cunoştinţa şi toate celelalte se vor
adăuga ţie.
32. De multe ori, rugându-mă, am cerut să mi se împli
nească ceea ce am socotit eu că e bine, şi am stăruit în 40. E cu dreptate să te rogi nu numai pentru curăţia
cerere, silind fără judecată voia lui Dumnezeu; nu i-am ta, ci şi pentru a oricărui semen, ca să imiţi chipul înge
lăsat Lui ca să rânduiască mai bine aceea ce ştiu că este resc.
de folos. Iar primind, m-am scârbit pe urmă foarte, că 41. Vezi dacă te-ai înfăţişat cu adevărat înaintea lui
n-am cerut mai bine să se facă voia lui Dumnezeu, Căci Dumnezeu în rugăciunea ta, sau eşti biruit de lauda
lucrul nu mi-a folosit aşa cum credeam. omenească şi pe aceasta te sileşti să o vânezi, folosin-
33« Ce este binele, dacă nu Dumnezeu? Aşadar, să-I du-te de chipul rugăciunii ca de o acoperire.
lăsăm Lui toate cele ce ne privesc şi ne va fi bine. Căci 42. Fie că te rogi cu fraţii, fie singur, străduieşte-te să
Cel ce e bun desigur că e şi dătătorul darurilor bune, te rogi nu din obişnuinţă, ci cu simţirea.
34.Nu te îndurera dacă nu capeţi îndată de la Dumne
- 43. Simţirea rugăciunii este adunarea cugetului, îm
zeu ceea ce ceri. Cad vrea să-ţi facă şi mai mult bine,
lăsându-te să stărui către El în rugăciune. Fiindcă ce e preunat cu evlavie, cu străpungerea inimii, cu durerea
mai presus ca a vorbi cu Dumnezeu şi a fi răpit la împre- sufletului, cu mărturisirea greşelilor, cu suspine ne
văzute.
Filocalia 111
110
Evagrie Monahul

44. Dacă mintea ta mai e furată în vremea rugăciunii, rugându-te.


încă n-a cunoscut că se roagă un monah, ci eşti încă un 4 9 . Tot războiul ce se aprinde între noi şi dracii necuraţi
mirean, care înfrumuseţează cortul din afară. nu se poartă pentru altceva decât pentru nigăciunea
45*Rugându-te, păzeşte-ţi cu putere memoria, ca să duhovnicească. Căci lor le este foarte potrivnică şi urîtă,
nu-ţi pună înainte ale sale, ci mişcă-te pe tine spre iar nouă foarte mântuitoare şi plăcută.
gândul înfăţişării tale la judecată. Căci de obicei mintea 5 0 . C e vreau dracii să lucreze în noi? L ăcom ia
e foarte răpită de memorie în vremea rugăciunii. pântecelui, curviâ, iubirea de argint, mânia, ţinerea
46. A m intirea îţi aduce în vrem ea rugăciunii sau m inte a răului şi celelalte patim i, ca îngroşându-se
închipuiri de ale lucrurilor de odinioară, sau griji noi, mintea prin ele să nu se poată ruga cum trebuie. Cad
sau faţa celui ce te-a supărat. Diavolul pizmuieşte foarte stârnindu-se patimile părţii neraţionale nu o lasă să se
tare pe omul care se roagă şi se foloseşte de tot- meşte mişte cu bună judecată.
şugul ca să-i întineze scopul. El nu încetează prin urmare 51. Cultivăm virtuţile pentru raţiunile făpturilor şi pe
să pună în mişcare icoanele lucrurilor prin amintire şi acestea le căutăm pentru Raţiunea care le-a dat fiinţă.
să răscolească toate patimile prin trup, ca să-1 poată Iar aceasta obişnuieşte să se descopere în starea de
împiedica din drumul său cel mai bun şi din călătoria rugăciune.
către Dumnezeu.
52. Starea de rugăciune este o dispoziţie nepătimaşă,
47.Când diavolul cel prea viclean, făcând multe, nu câştigată prin deprindere, care răpeşte mintea înţeleaptă
poate împiedica rugăciunea dreptului, o lasă pentru spre înălţimea spirituală, prin dragoste desăvârşită.
puţină vreme mai domol şi pe urmă îl războieşte iarăşi
pe cel ce se roagă. Căci fie că-1 aprinde pe acesta spre 53-Cel ce vrea să se roage cu adevărat trebuie nu numai
mânie şi aşa strică starea lui cea bună dobândită prin să-şi stăpânească mânia şi pofta, ci trebuie să ajungă şi
rugăciune, fie că-1 aţâţă la plăcere pătimaşă şi aşa îi afară de orice înţeles pătimaş.
pângăreşte mintea. 54. Cel ce iubeşte pe Dumnezeu stă de vorbă cu El de-a
48. După ce te-ai rugat cum trebuie, aşteaptă cele ce pururi, cum ar sta cu un tată, alungând orice înţeles
nu trebuie şi stăibărbăteşte păzind rodul tău. Căci spre pătimaş.
aceasta ai fost rânduit dintru început, ca să lucrezi şi să 55- Cel ce a atins nepătirnirea, încă nu se şi roagă cu
păstrezi. Aşadar, după ce-ai lucrat, nu cumva să laşi adevărat. Căci poate să urmărească niscai cugetări sim-
nepăzit ceea ce ai făcut. Iar de nu, n-ai folosit nimic
112 Eva°rie Filocalia 11
Monahul 3

ple şi să fie răpit de istoriile lor şi să fie departe de sau din starea umorală, umplându-se de evlavie şi de
Dumnezeu. bucurie, atunci socoteşte că te-ai apropiat de hotarele
56. Când mintea zăboveşte în ideile simple ale -lucru rugăciunii. ,
rilor, încă nu a ajuns la locul rugăciunii. Căci poate să 62. Duhul Sfânt, pătimind împreună cu noi de- slăbi
se afle necontenit în contemplaţia lucrurilor şi să ciunea noastră, ne cercetează şi când suntem necuraţi.
flecărească'despre înţelesurile lor, care, deşi sunt idei Şi dacă află numai că mintea noastră i se roagă cu
simple, dar exprimând vederi de-ale lucrurilor, dau dragoste de adevăr, se sălăşluieşte în ea şi alungă toată
minţii forma şi chipul lor şi o duc departe de Dumnezeu. ceata de gânduri şi de înţelesuri care o împrejmuiesc,
57.Până ce mintea nu s-a ridicat mai presus de contem
- îndemnând-o spre dragostea rugăciunii duhovniceşti.
plarea firii trupeşti, încă n-a privit locul lui Dumnezeu. 63«Ceilalţi strecoară în minte gânduri, sau înţelesuri,
Cad poate să se afle în cunoştinţa celor inteligibile şi să sau vederi prin schimbări în starea trupului. Iar Domnul
se facă felurită ca ele. lucrează dimpotrivă: coborîndu-se în mintea însăşi,
58. Dacă vrei să te rogi, ai trebuinţă de Dumnezeu, care aşează în ea cunoştinţa celor ce le vrea, şi prin minte
dă rugăciune celui ce se roagă. Prin urmare cheamă-L linişteşte neînfrânarea trupului.
pe El, zicând: «Sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia 64.Cel ce se mânie şi ţine minte răul, oricât ar iubi- rugă
Ta»u, adică Duhul Sfânt şi Fiul Tău, Cel unul născut. ciunea, nu este afară de învinuire. Căci este asemenea
Căci aşa ne-a învăţat, zicând: «în Duh şi în Adevăr se celui ce vrea să aibă vederea ageră, dar îşi turbură ochii.
15
cade să ne închinăm Tatălui» .
65. Dacă doreşti să te rogi, nu face nimic din cele ce
, 59- Cel ce se roagă în Duh şi Adevăr, nu-L mai - prea se împotrivesc rugăciunii, ca Dumnezeu, apropiindu-se,
măreşte pe Ziditor din făpturi, ci-L preamăreşte din El să călătorească împreună cu tine.
însuşi.
66. Rugându-te, să nu dai vreun chip lui Dumnezeu
60. Dacă eşti teolog (dacă te ocupi cu contemplarea lui în tine, nici să nu îngădui minţii tale să se modeleze după
Dumnezeu), roagă-te cu adevărat; şi dacă te rogi cu vreo formă, ci apropie-te în chip nematerial de Cel
adevărat, eşti teolog. nematerial şi vei înţelege.
61. Când mintea ta, cuprinsă de mult dor către Dumne 67. Păzeşte-te de cursele celor potrivnici. Căci se întâm
zeu, pleacă oarecum câte puţin din trup şi se depărtează plă că, în vreme ce te rogi curat şi netulburat, să ţi se
de toate gândurile, care vin din simţire, din amintire, înfăţişeze deodată înainte vreun chip străin şi ciudat,
114 Evasrie Mon.ihul Filocalia 11
5

ca să te ducă la părerea că Dum nezeu este acolo şi să te încât să-i pară că a ajuns desăvârşit la scopul rugăciunii.
înduplece să crezi că dum nezeirea este câtim ea ce ţi s-a Iar aceasta a spus-o un bărbat cunoscător că- se înfăp
descoperit ţie deodată. D ar dum nezeirea nu este câtim e tuieşte prin patim a slavei deşarte şi prin dracul care s-a
şi nu are chip, atins de creier.
68=C ând pizm aşul diavol nu poate m işca m em oria în 73 .Socotesc că dracul, atingându-se de creier, schim bă
v rem ea rugăciu nii, atunci sileşte starea hum orală a lum ina m inţii, precum voieşte, în felul acesta- este stâr
trupului să aducă vreo nălucire ciudată înaintea m inţii nită patim a slavei deşarte spre gândul de a face m intea
şi să o facă pe aceasta să prim ească o anum ită form ă. să se pronunţe cu uşurătate, prin păreri proprii, despre
Iar m intea, având obiceiul să petreacă în cugetări, uşor cunoştinţa dum nezeiască fiinţială. U nul ca acesta ne-
se încovoaie. Şi astfel cel ce se sileşte spre cunoştinţa fiind supărat de patim i trupeşti şi necurate, ciînfăţişân-
nem aterială şi fără form ă e am ăgit, apucând fum în loc du-se - zice-se - cu curăţie, socoteşte că nu se m ai petrece
de lum ină. în el nici o lucrare protivnică. D e aceea socoteşte arătare
6 9'S taî la straja ta, păzindu-ţi m intea de cugetări în dum nezeiască lucrarea săvârşită în el de diavolul, care
vrem ea rugăciunii, pentru a-şi îndeplini rugăciunea şi se foloseşte de m ultă pătrundere şi, prin creier, schim bă
a petrece în liniştea ei. Fă aşa, pentru ca Cel ce pătim eşte lum ina îm preunată cu el şi îi dă, precum am spus, form a
îm preună cu cei neştiutori să te cerceteze şi pe tine, şi care vrea.
atunci vei prim i darul atotstrălucitor al rugăciunii. 74. îngerul lui D um nezeu , arătându-se, opreşte,, cu
70. Nu vei putea să te rogi cu curăţie până ce vei fi îm cuvântul num ai, lucrarea protivnică din noi şi m işcă
pletit cu lucruri m ateriale şi tulburat de griji necontenite. lum ina m inţii la lucrare fără rătăcire.
C ad rugăciunea este legătura gândurilor. 7 5 .C u v ân tu l sp u s în A p o c alip s ă, c ă în g eru l ad u ce
16
71. Nu poate cel legat să alerge, nici m intea ce slujeşte tăm âie ca să o adauge la rugăciunile Sfinţilor, socotesc
patim ilor nu poate vedea locul rugăciunii duhovniceşti. că este harul acesta, care e lucrat prin înger. C ăci el
Cad este trasă şi purtată de gândul pătim aş şi nu va avea sădeşte cunoştinţa adevăratei rugăciuni, încât m intea stă
o stare neclintită. de ad înainte în afară de orice clintire şi nepăsare.
72„ C ând, în sfârşit, m intea se roagă cu curăţie şi fără 76. N ăstrapele cu tăm17 âie
se zic că sunt rugăciunile
patim ă, nu m ai vin asupra ei dracii din partea stângă, Sfinţilor, pe care le purtau cei douăzed şi patru
- de bă
ci din cea dreaptă. Căci îi vorbesc de slava lui Dum nezeu trâni.
şi ti aduc înainte vreo form ă din cele plăcute sim ţirii, 77.D ar năstrapa trebuie socotită prietenia cu D um ne-
116 Bvaşrie Monahul Filocalia 117
zeu, sau dragostea desăvârşită şi duhovnicească, în care să-şi împlinească propria lucrare.
se lucrează rugăciunea în Duh şi Adevăr. 84. Rugăciunea este lucrarea demnă de vrednicia minţii,
78. Când socoteşti că nu ai trebuinţă de lacrimi
- în ru sau întrebuinţarea cea mai bună şi mai curată a ei.
găciunea ta pentru păcate, gândeşte-te cât de mult te-ai 85. Psalmodierea este un lucru al înţelepciunii variate;
depărtat de Dumnezeu, având datoria să fii pururea în iar rugăciunea este începutul cunoştinţei nemateriale şi
El, şi vei lăcrima cu şi mai multă căldură.
simple.
79 « Astfel, cunoscând măsurile tale, vei plânge cu 86. Cunoştinţa este tot ce poate fi mai bun, căci este
uşurinţă, dosădindu-te după Isaia: «Cum, necurat fiind
şi petfecând în mijlocul unui astfel de popor, adică între îm preună lucrătoare a rugăciunii, trezind din som n
protivnici, îndrăzneşti să te înfăţişezi înaintea Domnului puterea de înţelegere a m inţii, pentru contemplarea
Savaot?»18 cunoştinţei dumnezeieşti.
80„ De te rogi cu adevărat, vei afla multă întărire
- şi în 87. D acă n-ai prim it încă darul rugăciunii, sau al
credinţare şi îngerii vor veni la tine ca şi la Daniil şi-ţi psalmodierii, stăruie cu putere şi-1 vei primi.
vor lumina înţelesurile celor ce ţi se întâmplă. 88. «Le-a spus lor şi o pildă, cum'trebuie să se roage
81 . Cunoaşte că sfinţii îngeri ne îndeamnă la rugăciune totdeauna şi să nu slăbească». Prin urmare nu slăbi, nici
şi stau de faţă împreună cu noi, bucurându-se şi rugân- nu descuraja, dacă n-ai primit, Căci vei primi pe urmă.
du-se pentru noi. Dacă suntem prin urmare cu nepăsare Şi a adaus la pildă cuvântul: «Deşi de Dumnezeu nu mă
şi primim gânduri protivnice, îi amărîm foarte tare, dat tem şi de om nu mă ruşinez, dar fiindcă femeia îmi
fiind că ei se luptă atâta pentru noi, iar noi nu avem să pricinuieşte supărări îi voi face dreptate. Deci aşa va face
ne rugăm lui Dumnezeu nici pentru noi înşine, ci dis- şi Dumnezeu degrabă dreptate celor ce strigă către El
19
preţuind slujba noastră şi, părăsind pe Stăpânul şi ziua şi noaptea» .îndrăzneşte aşadar, stăruind încordat
Dumnezeul acestora, petrecem cu necuraţii draci. în sfânta rugăciune.
82c Roagă-te cu cuviinţă şi fără tulburare şi cântă cu 89» Nu voi să ţi se facă cele ce te privesc precum
înţelegere şi cu bună măsură şi vei fi ca un pui de vultur socoteşti tu, 'ci precum îi place lui Dumnezeu, şi vei fi
ce se urcă la înălţime. netulburat şi mulţumit în rugăciunea ta.
« Psalmodierea potoleşte patimile şi face să se
- liniş 90. Chiar dacă ţi se pare că eşti cu Dumnezeu, păzeş-
tească neînfrânarea trupului. Iar rugăciunea face mintea te-te de dracul curviei, căci este foarte înşelător şi cât se
118
Evagrie Monahul Filocalia 119
poate de pizmaş şi vrea să fie mai iute şi mai ager ca vin ceilalţi în chipuri îngereşti şi alungă pe cei
mişcarea şi trezirea minţii tale, ca să o desfacă şi de dintâi, ca tu să fii înşelat de ei, părându-ţi că sunt
Dumnezeu, când îi stă înainte cu evlavie şi frică. îngeri.
91. Dacă te îngrijeşti de rugăciune, pregăteşte-te împo 96.îngrijeşte-te să agoniseşti multă-cugetare smerită
triva năvălirii dracilor şi rabdă cu bărbăţie biciuirile lor; şi bărbăţie, şi «răutatea lor nu se va atinge de sufletul
Căci vor veni asupra ta ca fiarele sălbatice şi tot trupul tău şi biciul nu se va apropia de cortul tău, că îngerilor
ţi-1 vor chinui, Săi va porunci ca să te păzească pe20tine»
, iar aceştia
92. Pregăteşte-te ca un luptător încercat De vei vedea vor izgoni de la tine toată lucrarea protivnică.
fără de veste vreo nălucire, nu te clinti. Chiar dacă ai 97. Cel ce are grijă de rugăciune curată, va pătimi de
vedea sabie scoasă împotriva ta, sau lampă năvălind la draci: ocări, loviri, strigăte şi vătăm ări. D ar nu va
spre vederea ta, nu te tulbura; sau de vei vedea vreo cădea, nici nu-şi va părăsi gândul, zicând către Dumne
formă urîcioasă şi sângeroasă, să nu-ţi slăbească sufletul. zeu: «Nu mă voi teme de rele, căci Tu cu mine eşti» şi
Ci stai drept, mărturisind mărturisirea cea bună şi mai cele asemenea.
uşor vei privi la vrăjmaşii tăi.
98. în vrem ea unor astfel de ispite, foloseşte-te de
93» Cel ce rabdă necazurile va ajunge şi la bucurii. Şi rugăciunea scurtă şi stăruitoare.
cel ce stăruie în cele neplăcute nu va fi lipsit nici de cele
plăcute. 99» De te vor ameninţa dracii, arătându-se deodată din
văzduh ca să te înspăimânte şi să-ţi răpească mintea, să
94. Vezi să nu te amăgească dracii cei răi prin vreo nu te înfricoşezi de ei şi să nu ai nici o grijă "de ameninţa
-
vedenie, ci fii cu grijă, întorcându-te la rugăciune; şi rea lor, căci ei se tem de tine, încercând să vadă dacă le
cheamă pe Dumnezeu, ca dacă este vedenia de la El, El dai atenţie, sau îi dispreţuieşti cu desăvârşire.
să te lumineze, iar de nu, să alunge în grabă pe- amăgi
torul. Şi îndrăzneşte, că nu vor putea sta câinii, când tu 100. Dacă stai în rugăciune înaintea lui Dumnezeu
stăruieşti cu înfocare în convorbirea cu Dumnezeu. Căci Atotştiitorul, Făcătorul şi Proniatorul tuturor, de ce I te
îndată vor fi alungaţi departe cu ajutorul lui Dumnezeu, înfăţişezi atât de lipsit de judecată, încât îţi uiţi de frica
fiind bătuţi în chip nevăzut şi nearătat. Lui cea neîntrecută şi tremuri de nişte ţânţari şi gândaci?
Sau n-ai auzit pe cel ce zice: «De Domnul Dumnezeul
95- Cu dreptate este să rtu-ţi rămână necunoscut nici tău să te temi»21
, şi iarăşi: «D e El se înfricoşează şi
vicleşugul acesta, că pentru o vreme se despart dracii 22
tremură toate, de faţa puterii Lui» şi cele următoare.
între ei înşişi. Şi dacă vrei să ceri ajutor împotriva unora,
101. Precum pâinea este hrană trupului şi virtutea
120 Filocalia 121
Evagrie Monahul
în jurul lui şi-i strângea trupul şi-i um plea faţa de bale.
hrană sufletului aşa rugăciunea duhovnicească este
hrana m inţii. 108. A i cetit desigur şi vieţile m onahilor tabenisioţi,
unde se spune că, grăind A w a T eodor cuvânt către
1020 R oagă-te în sfântul loc al rugăciunii, nu- ca fari fraţi, au venit două năpârci sub picioarele lui, iar el,
seul, ci ca vam eşul, ca să te îndreptezi şi tu de către
Dom nul. netulburat, făcându-şi picioarele ocol în jurul lor, le-a
ţinut înăuntru, până când a isprăvit de grăit cuvântul;
103 c Străduieşte-te să nu blestem i pe cineva- în rugă şi atunci le-a arătat fraţilor, povestindu-le întâm plarea.
ciunea ta, ca să dărâm i cele ce le zideşti, făcând urâtă
rugăciunea ta. 109«D espre alt frate duhovnicesc am cetit iarăşi că,
rugându-se el, a venit o năpârcă şi s-a lipit de piciorul
104oC el ce datorează zece m ii de talanţi să te înveţe lui. Dar el nu a coborât m âinile, m ai-nainte de ce nu şi-a
pe tine, că de nu vei ierta celui ce-ţi este dator, nu vei îm plinit rugăciunea obişnuită. Ş i întru nim ic nu s-a
dobândi nici .tu iertare. «C ăci 1-a predat pe el, zice, vătăm at cel ce iubea pe Dum nezeu m ai m ult decât pe
23
chinuitorilor».
sine însuşi.
105» U ită-ţi de trebuinţele trupului când te înfăţişezi
în rugăciune, ca nu cum va, pişcat de purece sau de 110. A ibi în rugăciunea ta ochi neîm prăştiat şi, lepă-
păduche, de ţânţar sau de m uscă, să te păgubeşti de cel dându-te de trupul şi sufletul tău, trăieşte prin m inte.
m ai m are câştig al rugăciunii tale. 111. A ltui oarecare sfânt, ce se ruga cu încordare,
106o S-a întâm plat la noi că unuia dintre Sfinţi, care liniştindu-se în pustie, arătându-i-se dracii, 1-au aruncat
se ruga, atâta i s-a îm potrivit cel rău, că îndată- ce întin şi 1-au în vârtit prin aer vrem e de două săptăm âni,
dea m âinile, acela i se înfăţişa ca un leu şi ridica în sus prinzându-1 apoi în rogojină. Dar nici aşa nu au izbutit
labele dinainte şi-şi înfigea ghiarele sale în am ândouă să-i coboare m intea din rugăciunea înfocată.
şoldurile nevoitorului, cu voinţa de a nu se depărta
până ce nu-şi va lăsa acela mâinile în jos. Dar acela
- nici 112. Altui iubitor de Dum nezeu, care-şi ocupa m intea
odată nu le lăsa în jos, până nu-şi îm plinea rugăciunile cu rugăciunea, um blând prin pustie, i s-au arătat doi
obişnuite. îngeri, călătorind îm preună; dar el nu i-a băgat în sam ă,
ca să nu se păgubească de ceea ce-i m ai bun. C ăci îşi
107.Aşa 1-am cunoscut şi pe cel ce se îndeletnicea cu am intea de cuvântul Apostolului, care zice: «Nici îngerii
lucrul isihieiîntr-o groapă, pe loan cel m ic, m ai bine zis nici începătoriile, nici Puterile nu ne vor putea despărţi
prea m arele m onah. Acesta răm ânea neclintit în unirea 24
de dragostea lui Hristos».
cu Dum nezeu, când dracul se înfăşură în chip de şarpe
122 Evagrie Monahul

113» M onahul se face prin rugăciune asemenea


Filocalia
îngerilor. 123

123«Fericit este monahul care se socoteşte pe sine


Il4c Nu căuta nicidecum să primeşti vreun chip sau gunoiul tuturor.
vreo înfăţişare în vremea rugăciunii, din dorul de a
vedea faţa Tatălui cel din ceruri. 124. Monah este acela care s-a despărţit de toţi şi se
împacă cu toţi.
115° Nu dori să vezi îngeri, sau Puteri, sau pe Hristos
în chip sensibil, ca să nu-ţi ieşi cu totul din minte, luând 125.Monah este cel ce se socoteşte pe sine una cu toţi,
lupul drept păstor şiînchinându-te dracilor vrăjmaşi. deoarece i se pare că se vede pe sine necontenit în fiecare.
l l6o începutul rătăcirii minţii este slava deşartă. Căci 126. Rugăciune săvârşeşte acela care aduce totdeauna
mintea fiind mişcată de aceasta, încearcă să mărginească primul gând al său ca rod lui Dumnezeu.
dumnezeirea în chipuri şi înfăţişări. 127. Ca monah ce doreşti să te rogi, fugi de orice min
117oEu voi spune cuvântul meu, pe care 1-am spus şi ciună şi orice jurământ. Iar de nu, în zadar îţi iei o înfăţi
celor mai tineri: fericită este mintea care a dobândit în şare care nu ţi se potriveşte.
vremea rugăciunii, în chip desăvârşit starea fără formă. 128. De vrei să te rogi în duh, nimic să nu iei de la
llSoFericită este mintea care, rugându-se neîmprăş
- trup şi nu vei avea nour care să-ţi facă umbră în vremea
tiat, câştigă necontenit un tot m ai mare dor către rugăciunii.
Dumnezeu. 129. încredinţează lui Dumnezeu trebuinţa trupului
119» Fericită este mintea care, în vremea rugăciunii, şi vei înţelege că o poţi încredinţa şi pe a duhului.
se face nematerială şi săracă de toate. 130. De vei dobândi făgăduinţele, vei împăraţi. Prin
120c Fericită este mintea care, în vremea rugăciunii, urmare, privind spre acestea, cu voioşie vei purta sărăcia
s-a lipsit desăvârşit de orice simţ. de acum.
12le Fericit este m onahul care socoteşte pe toţi 131 «Nu căuta să alungi de la tine sărăcia şi -strâm
oamenii ca Dumnezeu, după Dumnezeu. torarea, materiile rugăciunii neîmpovărate. .
122. Fericit este monahul care socoteşte mântuirea şi 132» Să se întâlnească în tine virtuţile trupeşti cu cele
înaintarea tuturor ca pe a sa. sufleteşti şi cele duhovniceşti; iar acestea cu cunoştinţa
nematerială şi fiinţială.
124 Evagrie Monahul

133= Ia seama la gânduri când te rogi; dacă au încetat Filocalia 125


cu uşurinţă, de un'de vine aceasta? Ca să nu cazi în vreo pe învăţătorul duhovnicesc, prin ei înşişi; iar ziua,
cursă şi. să te predai înşelat, îl învăluiesc prin oam eni în strâm torări, defăim ări
şi primejdii.
134» Uneori dracii îţi strecoară gânduri şi apoi te aţâţă
ca să te rogi, chipurile, împotriva lor, sau să le stai 140. Nu te teme de nălbitori. Căci deşi lovesc'călcând
împotrivă. Şi atunci se depărtează de bunăvoie, ca să te şi usca întinzând, prin acestea se face veşm ântul
înşeli, închipuindu-ţi despre tine că ai început să birui străludtor.
gândurile şi să înfricoşezi pe draci. 141. Câtă vreme nu te-ai lepădat de patimi, ci mintea
135» Dacă te rogi împotriva patimii, sau a dracului ta se îm potriveşte virtuţii şi adevărului, nu vei afla
care te supără, adulţi aminte de Cel ce zice: «Voi alunga tămâie binemirositoare în sânul tău.
pe vrăjmaşii mei şi-i voi prinde şi nu mă voi întoarce l42.Doreşti să te rogi? După ce te-ai mutat din cele
până ce nu-i voi nimeri, Asupri-i-voi pe ei şi nu vor de aici, petrecerea să o ai de-a pururi în ceruri,-nu sim
putea să stea; cădea-vor sub picioarele 25mele»
, şi cele plu, cu cuvântul gol, ci cu fapta îngerească şi cunoştinţă
următoare. Iar acestea le vei spune cu uşurinţă, dacă te tot mai dumnezeiească.
vei înarma cu smerită cugetare împotriva vrăjmaşilor. 143» Dacă numai când faci răul îţi aduci aminte de
136«Nu socoti că ai dobândit virtute, dacă n-ai luptat judecător, că este înfricoşat şi nepărtinitor, încă n-ai
mai înainte până la sânge pentru ea. Căci trebuie să te învăţat«să slujeşti Domnului cu frică şi să te bucuri de
27
împotriveşti păcatului până la moarte, luptându-te cu El cu cutremur» . Căci să ştii că chiar în vremea de
26
el şi neslăbind, după dumnezeiescul Apostol
. odihnă şi de ospătare trebuie să-I slujeşti Lui şi mai
mult, cu evlavie şi cuviinţă.
137» Dacă vei folosi pe vreunul, vei fi ocărît de altul,
ca, simţindu-te nedreptăţit, să spui, sau să faci ceva ce 1 4 4 . B ărbat înţelept este acela care nu încetează,
nu se cuvine şi în felul acesta să risipeşti râu ceea ce ai . înainte de pocăinţa desăvârşită, să-şi aducă, aminte cu
adunat bine. Acesta e scopul dracilor. De aceea trebuie întristare de păcatele sale şi de răsplătirea lor dreaptă
să luăm aminte cu înţelepciune. în focul cel veşnic.

138. Aşteaptă loviturile aduse de draci, îngrijindu-te 1 4 5 . C el ce este stăpânit de păcate şi de m ânii şi
cum să scapi de robia lor. îndrăzneşte cu neruşinare să se întindă la cunoştinţa
lucrurilor mai dumnezeieşti, sau să se ridice chiar la
139« Dracii cei vicleni aşteaptă noaptea ca să tulbure ru g ă ciu n e a n em ate ria lă , să p rim e ască c erta re a
Apostolului, care-i arată că nu este fără primejdie pentru
126 Evaerie Monahul
Filocalia 127
el să se roage cu capul gol, neacoperit; «căci un asemenea precum şi cuvântul: «Iar voi, rugându-vă, nu
suflet, zice, trebuie să aibă pe cap stăpânire, pentru bolboro-siţi»şi urm ătoarele.
îngerii care stau de faţă», învelindu-se în cuvenita ruşine
şi sm erită cugetare. 152. C âtă vrem e atenţia îţi este întoarsă spre trup şi
m intea îngrijeşte de cele care aduc desfătare cortului,
146 c Precum vederea neacoperită şi tare a soarelui din încă n-ai văzut locul rugăciunii, ci este încă departe de
m iezul zilei, când lum inează m ai viu, nu foloseşte tine calea fericită a acesteia.
ochiului bolnav, aşa nu foloseşte m ei întipărirea- rugă
ciunii suprafireşti şi cu adevărat înfricoşate, care se face 153. Când, stând la rugăciune, te vei ridica m ai presus
în duh, m inţii pătim aşe şi necurate, de orice bucurie, atunci cu adevărat ai găsit rugăciunea.
147= D acă pe cel ce s-a apropiat cu dar la altar nu 1-a
prim it. C el nepărtinitor şi fără nici o lipsă, până nu se
va fi îm păcat cu aproapele, supărata pegândeşte-
eP te
de câtă pază şi putere de a deosebi lucrurile avem
trebuinţă, ca să aducem lui D um nezeu, la altarul cel
inteligibil, tăm âie bine prim ită.
l48oNu te bucura de cuvinte, nici de slavă. Altm interi
nu-şi vor m ai face păcătoşii m endrele în spatele tău, d
în faţa ta. Şi vei fi ţintă de batjocură în vremea rugăciunii,
târît şi purtat de ei în gânduri nechibzuite.
l49.A tenţia m inţii căutând rugăciune va afla - rugă
ciune; căci rugăciunea îi urm ează atenţiei m ai m ult ca
orice altceva. D e aceea trebuie să ne sârguim spre ea.
150o Precum cel m ai de preţ dintre toate sim ţurile
este vederea, aşa cea m ai dum nezeiasacă dintre toate
virtuţile este rugăciunea.
151. L auda rugăciunii nu stă sim plu în cantitatea, ci
în calitatea ei. Aceasta o arată cei ce s-au suit în tem plu
Filocalia 12
9

C asian de G herm an nu se m ai ştie nim ic. C asian, devenit între


tim p preot, se duse la M arsilia, undeîntem eie pe la 415
o m ănăstire pentru bărbaţi şi alta pentru fem ei. A colo
şi scrierile lui
vieţui până la m oartea sa/întâm plată la anul 435.
L a dorinţa episcopului C astor din A pta Ju lia (în
loan C asian este în tem eietorul Franţa), care de asem en ea întem eiase o m ănăstire în
m o nahism ulu i Aînpus înainte dioceza lui, C asian a alcătuit pe la 420 scrierea sa:
de B enedict. F iind cel m ai citit scriitoriidintre «D espre rânduielile chinoviilor şi despre vindecarea
1
duhovniceşti de acolo, cu tot sem ipelagianis-m ul său, celor 8 patim i de căpetenie» , în 12 cărţi, în prim ele 4
învăţătura sa a nutrit nenum ărate generaţii m onahi,
de cărţi, care form ează partea I, se ocupă cu îm brăcăm intea
influenţând scrisul pios până în zilele noastre.
A ceasta m onahilor din Palestina şi E gipt (cartea 1),- cu rugă
se datoreşte faptului că scrierile sale sunt m a icea ciunile şi psalm ii de noapte (cartea 2), cu slujbele zilnice
b u n ă sin te z ă a e v la v ie i v e c h iu lu i m o n a h ism (cartea 3) şi cu condiţiile de prim ire a novicilor (cartea
răsăritean, deşi nu una perfectă, iar el a fost puntea de 4)2. în cele 8 cărţi din partea II se ocupă cu cele 8 patim i,
legătură între m onahism ul răsăritean şi cel apusean. în fiecare carte cu o p atim ă în u rm ăto area o rd in e:
loan Casian s-a născut la anul 360, însă nu se ştie sigur lăcom ia pântecelui (gastrim argia), curvia, iubirea de
în care parte a lum ii. C ei m ai m ulţi istorici socotesc că argint (philargyria), m ânia, întristarea, lenea (acedia),
e originar din Scythia M inor (Dobrogea), alţii din Franţa slava deşartă (cenodoxia), m ândria, în aceste 8 cărţi
de Sud. Casian nu face decât să-şi însuşească teoria celor - 8 pati
m i, care era în preocuparea m onahism ului răsăritean
A

încă din fragedă tinereţe s-a făcut m onah în Vifleem ,


ddpă ce îşi adunase o frum oasă cultură. Pe la anul 385 din veacul IV şi căreia prim a form ulare scrisă i-a dat-o
prim i, îm preună cu prietenul său G herm an, îngăduinţa Evagrie Ponticul. Cele 4 num e greceşti folosite de Casian
să viziteze în două rânduri patria anahoreţilor, Egiptul. pentru patim a l, 3,6,7 (cele din paranteză), arată că el
C ea dintâi călătorie a durat 7 ani, a doua aproape tot n-a făcut decât să treacă în A pus o teorie din R ăsărit.
atâta. Pe la anul 400 se duc la S f.Ioan G ură de A ur Din această scriere s-a păstrat în lim ba greacă un extras,
patriarhul C onstantinopolei, pe care C asian - îl hiroto care era cunoscut încă lui Fotie în veacul 9. Se pare că
neşte întru diacon. L a anul 405 cei doi prieteni se află acest extras e dintr-o traducere grecească a întreg ii
la R om a, unde apără cauza Sf. loan G ură de A ur, care scrieri, care datează încă din veacul 5. Extrasul are şi el
în 404 fusese trim is a doua oară în exil. D e aci înainte partea I şi partea II, după cum e îm părţită şi scrierea în
întregim e. A m bele părţi ale extrasului sunt puse sub
num ele Iui Atanasie cel M are, ca prim a şi a doua epistolă
3
către C astor. Prim a scriere a lui C asian din Filocalia
130 loun Fîlocalia 13
Casian 1

greacă nue decât: partea II a acestui extras (sau epistola a Il-a), adică cel care rezum ă învăţătura din cele despre
8 cărţi
cele 8
patim4i.
La scurtă vrem e după aceea Casian a com pusscriere, a douam ult m ai întinsă, cu titlul: «C onvorbiri cu5. Pă
rinţii» Sunt 24 de
convorbiri pe care el cu prietenul G herm
său an le-au avut cu pustnicii din Egipt încălătorii,cele 2 Scrierea are trei părţi. Cea
dintâi cuprinde m priele 10 convorbiri, avute în a doua călătorie cudin Părinţii
pustia sketică. Partea a doua cuprinde corivorbiriîe
1 1 -1 7 cu P ărin ţii d in ţin u tu l P an efisis, iarconvorbirile
a treia 18-24 cu Părinţii din ţinutul Diolcos. parte
Primeste
a dedicată
episcopului L eontie, un frate al lui C astor, întrucât cel ain urm ă, care îi ceruse şi această scriere, m urise între tim p
asem enea unui m onah-m ai târziu episcop - H eladie. A doua şiepiscopi. a treia altor
A doua scriere a lui C asian cuprinsă în Filocalie este decât
nu un extras grec al prim elor două convorbiri avute cu A w a
M oise.
D acă în prim a scriere Casian s-a ocupat cu de lucrarea
curăţire de p atim i, în a dou a se ocup ă pozitivă
cu ţinta a vieţii
duhovniceşti, cu felul în care se ajunge poate la desăvârşire. C u m ultă stăruinţă arată asceza
aci căneg ativ ă are nu m ai o
însem n ătate relativSărăcia,ă. postul, privegherea sunt num ai uneltedobândirea
pentru desăvârşirii, nu sunt scop în sine.
C orpulse m ortifică nu pentru m ortificare, ci pentru unealtă a-1 faceascultătoare a duhului, Idealul este de-am face in te acas ă
a ib ă n e c o n te n it g â n d u l la D u m nCe ontem
z e u . plaţia este pentru Casian tocm ai aceastăl e t n înde
icire cu D u m n ezeu. Iar
d esăvârşirea este
contem plarea perm anentă. Ea este o rugăciune tenită.
necon
Piedica cea m ai m are în calea ei sunt gândurile
străin e de
D um nezeu, îm potriva lor trebuie să lupte
ascetul.
S-a spus despre C asian că descrie cu atâta pricepere
m işcările pătim aşe ale sufletului, încât aproape
pe sileşte
cititor să-şi
descopere greşelile şi să le ocolească,
undedeînainte nu le vedea decât ca printr-o ceaţă.
în ce p riv eşte ru g ăciu n ea, C asian cu n o aşte
presus
m aide rugăciunea obişnuită «o rugăciune a focului»,
pe care num ai
puţini o cunosc din experienţă proprie.Este o rugăciune fără cuvinte ce întrece înţelegerea
care urcă
şi la D um nezeu prin
'în inimă6.
revărsarea lum inii cereşti
Filocalia

Sfântul din pricina slăbiciunii unora, sau a unei deprinderi m ai


gingaşe a trupului, însă un lucru au rânduit tuturor: să
C asian R o m an ul iugă de îm buibare şi de saturarea pântecelui. Iar postirea
de fiecare zi au socotit că este m ai folositoare şi m ai
C ătre E p isco p u l C asto
Despre
r ajutăto are spre curăţie, decât cea de trei sau de patru
1
cele opt gânduri ale răutăţii
D upă ce m ai înainte am alcătuit cuvântul despre
rân duielile chin ov iilor, de data aceasta, nădăjduind
iarăşi în rugăciunile V o astre, ne-am apu cat a scrie
despre cele opt gânduri ale răutăţii, adică despre cel al
lăcom iei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, ai
m âniei, ai întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al
m ândriei.
I. D espre înfrânarea pântecelui
M ai întâi deci vom vorbi despre tnfrânarea - pânte
celui, care se îm potriveşte îm buibării pântecelui; apoi
despre chipul posturilor şi despre felul şi cantitatea
bucatelor, Iar acestea nu de la noi le vom spune, ci după
cum le-am prim it de la Sfinţii Părinţi. A ceştia n-au lăsat
u ri sing u r cano n de p ostire, n ici u n sing ur chip al
îm părtăşirii de bucate, nici aceeaşi m ăsură pentru toţi.
Fiindcă nu toţi au aceeaşi tărie şi aceeaşi vârstă; apoi şi
zile, sau decât cea întinsă până la o săptăm ână. Căci zic:
cel ce peste m ăsură întinde postirea, tot peste m ăsură
se foloseşte adeseori şi de hrană. D in pricina aceasta se
întâm p lă că uneori, din covârşirea postirii, slăbeşte
trupul şi se face m ai trândav spre slujbele cele - duhov
niceşti; iar alteori, prin prisosul m âncării, se îngreuiază
şi face să se nască în suflet nepăsare şi m oleşire. A u
cercat Părinţii şi aceea că nu tuturor le este potrivită
m âncarea verdeţurilor sau a legum elor şi nici posm agul
nu-1 pot folosi ca hrană toţi. Şi au zis Părinţii că unul
m âncând două litre de pâine e încă flăm ând, iar altul
m âncând o litră, sau şase uncii, se satură. (U ncia este
uncia rom ană: 27 gr. 165 m lgr.). D eci, precum am zis
m ai nainte, le-a dat tuturor o singură regulă pentru în-
frânare: să nu se am ăgească nim eni cu saturarea - pânte
celui şi să nu se lase furat de plăcerea gâtlejului. Pentru
că nu num ai deosebirea felurilor, ci şi m ărim ea cantităţii
m âncărilor face să se aprinză săgeţile curviei. C ăci cu
orice fel de hrană de se va um plea pântecele,- naşte să
m ânţa desfrânării; asem enea nu num ai aburii vinului
fac m intea să se îm bete, ci şi saturarea de apă, precum
şi prisosul a orice fel de hrană o m oleşeşte şi o -face som
noroasă, în Sodom a nu aburii vinului, sau ai bucatelor
felurite au adus prăpădul, ci îm buibarea cu pâine, cum
zice P ro o ro cu l. S lăb iciu n ea tru p u lu i n u d ău n ează
curăţiei inim ii, când dăm trupului nu ceea ce voieşte- plă
cerea, ci ceea ce cere slăbiciunea. D e bucate num ai atât
să ne slujim , cât să trăim , nu ca să ne facem - robi por
nirilor poftei. Prim irea hranei cu m ăsură şi cu socoteală
dă trupului sănătatea,nu îi ia sfinţenia.
Regula înfrânării şi canonul aşezat de Părinţi aceasta
este: C el ce se îm părtăşeşte de vreo hrană să se departe-
134 Casian Filocalia 13
Romanul 5

ze de ea până m ai are încă poftă şi să nu aştepte să se adăuga şi zdrobirea inim ii şi rugăciunea întinsă către
sature.Iar Apostolul zicând:«Grija trupului să nu o faceţi D um nezeu şi cetirea deasă a Scripturilor şi osteneala şi
spre pofte», n-a oprit chivernisirea cea trebuincioasă a lucrul m âinilor, care abia îm preună pot să oprească
vieţii ,ci grija cea iubitoare de plăceri.D e altfel pentru pornirile cele neastâm părate ale sufletului şi să-1 aducă
c u r ă ţia d e s ă v â rş ită a s u fle tu lu i n u a ju n g e n u m a i înapoi de la nălucirile cele de ruşine. M ai înainte de toate
reţinerea de la bucate, dacă nu se adaugă la ea şi celelalte însă, foloseşte sm erenia sufletului, fără de care nu va
virtuţLD e aceea sm erenia prin ascultarea cu lucrul şi putea birui nim eni, nici curvia, nici celelalte patim i.
prin ostenirea trupului m ari foloase aduce.înfrânarea D eci de la început trebuie păzită .inim a cu toată străjuirea
4
d e la iu b i r e a d e a r g i n t c ă l ă u z e ş te s u f le tu l s p r e de gândurile m urdare, «C ăci dintru aceasta purced,
curăţie,când înseam nă nu num ai lipsa banilor,ci şi lipsa după cuvântul D om nului, gânduri rele, ucideri, prea-
5
pdftei de-a-i avea.R eţinerea de la m ânie,de la întris- curvii, curvii» şi celelalte. D eoarece şi postul ni s-a
tare,de la slava deşartă şi m ândrie, înfrăptuieşte curăţia rânduit de fapt nu num ai spre chinuirea trupului, ci şi
întreagă a sufletului. Iar curăţia parţială a sufletului, cea spre trezvia m inţii, ca nu cum va, întunecându-se de
a n eprih ănirii adică, o înfăptuiesc în chip deosebit m ulţim ea bucatelor, să nu fie în. stare să se păzească de
înfrânarea şi postul. Căci este cu neputinţă ca cel ce şi-a gânduri.
săturat stom acul să se poată lupta în cuget cu dracul D eci nu trebuie pusă toată strădania num ai în postul
curviei Iată de ce lupta noastră cea dintâi trebuie să ne cel trupesc, ci şi în m editaţie duhovnicească, fără de care
fie în frân area stom acu lu i şi sup un erea trup ului n u e cu neputinţă să urcăm la înălţim ea neprihăn irii şi
num ai prin post, d şi prin. priveghere, osteneală şi cetiri; cu răţiei adev ărate. S e cu vine aşad ar, după cuv ântul
apoi aducerea inim ii la frica de iad şi la dorul după D om nului, «să curăţim m ai întâi partea cea dinlăuntru
îm părăţia cerurilor. a paharului şi a blidului, ca să se facă şi cea din afară
curată».6 D e aceea să ne sârguim , cum zice Apostolul,
îl D espre duhul curviei şi al poftei trupeşti 7
«a ne lupta după lege şi a lua cununa»
după ce am biruit
duhul cel necurat al curviei, bizuindu-ne nu în puterea
A doua luptă c avem îm potriva duhului curviei şi şi nevoinţa noastră, ci în aju toru l Stăpânului nostru
al poftei trupeşti Pofta aceasta începe să supere pe om D um nezeu. Căci dracul acesta nu încetează de a război
de la cea dintâi vârstă, M are şi cum plit război este acesta pe om , până nu va crede om ul cu adevărat că nu prin
şi luptă îndoită cere. C ăci acest război este îndoit, străduinţa şi nici prin osteneala sa, ci prin- acoperă
aflându-se şi în suflet şi în trup. D e aceea trebuie să dăm m ântul şi ajutorul lui D um nezeu se izbăveşte de boala
lu pta din două părţi îm potriva lui. P rin urm are nu aceasta şi se ridică la înălţim ea curăţiei. Fiindcă lucrul
ajunge num ai postul trupesc pentru dobândirea - desă acesta este m ai presus de fire şi cel ce a călcat întărâtările
vârşitei neprihăniri şi ad evăratei curaţii, de nu se va trupului şi plăcerile lui ajunge într-un chip oarecare
136 Casian Romanul Filocalia 13
7

afară din trup. D e aceea este cu neputinţă om ului (ca viclenie,bunăoară a m ă:'di, sau a surorii, sau a altor
să zic aşa) să zboare cu aripile proprii la această înaltă fem ei cucernice, îndată să o alungăm din inim a noastră,
şi cerească cunună a sfinţeniei şi să se facă urm ător c a n u cu m v a , ză b o v in d m u lt la ac ea stă am in tire,
îngerilor, de nu-1 va ridica de la păm ânt şi din- noroi ha am ăgitorul celor neiscusiţi să rostogolească cugetul de
rul lui D um nezeu. C ăci prin nici o altă virtute nu se la aceste feţe la năluciri ruşinoase şi vătăm ătoare. D e
aseam ănă oam enii cei legaţi cu trupul m ai m ult cu aceea şi porunca dată de D um nezeu prim ului om ne
în g erii cei n etru p eşti, d ecât p rin n ep rih ăn ire. P rin . cere să păzim capul şarpeluil, adică începutul gândului
aceasta, încă pe păm ânt fiind, şi petrecând, au, după vătăm ător prin care acela încearcă să se şerpuiască în
cum zice A postolul, petrecerea în8.ceruri sufletul nostru, ca nu cum va prin prim irea capului, care
Iar sem nul că au dobândit desăvârşit această virtute este prim a răsărire a gândului (TtpoopoX Tj), să prim im
îl avem în aceea că sufletul chiar şi în vrem ea som nului şi celălalt trup al şarpelui, adică învoirea (cnr/KaTâdeoic;)
nu ia seam a la nici un chip al nălucirii de ruşine. C ăci cu plăcerea şi prin aceasta să ducă apoi cugetul la fapta
deşi nu se socoteşte păcat o m işcare ca aceasta, totuşi neîngăduită. C i trebuie, precum este scris: «în dim ineţi
ea arată că sufletul boleşte încă şi nu s-a izbăvit de să ucidem pe toţi păcătoşii păm ântului», 12
adică prin
patim ă. Şi de aceea trebuie să credem că nălucirile cele lum ina cunoştinţii să deosebim şi să nim icim toate
de ruşine ce ni se întâm plă în som n sunt o dovadă a
trândăviei noastre de până aci şi a neputinţei ce se află gândurile păcăto ase d e pe păm ânt, care este inim a
în noi, fiindcă scurgerea ce ni se întâm plă în vrem ea noastră, dup ă învăţătura D om nului; şi pân ă ce su nt
som nului face arătată boala ce sade tăinuită în- ascunzi încă prunci, fiii V avilonului, adică gândurile viclene, să-
13
şurile sufletului. D e aceea şi D octorul sufletelor noastre i ucidem , zdrobindu-i de piatră , care este Hristos. Căci
a pus doctoria în ascunzişurile sufletului, unde ştie că de se vor face bărbaţi prin învoirea noastră, nu fără
stau şi pricinile boalei, zicând: «C el ce caută la m uiere m are suspin şi grea osteneală vor fi biruiţi. D ar pe lângă
spre a o pofti pe dânsa, a şi preacurvit cu ea întru inim a cele zise d in du m n ezeiasca S crip tu ră, bine este să
sa».9 Prin aceasta a îndreptat nu atât ochii cei curioşi şi p om en im şi cu vinte de ale S fin ţilo r P ărinţi. A stfel
desfrânaţi, cât sufletul cel aşezat înăuntru, care foloseşte S fântul V asile, episcopul C ezareei C ap adociei, zice:
rău ochii cei daţi de D um nezeu spre bine. D e aceea şi «Nici m uiere nu cunosc, nici feciorelnic nu sunt». El ştia
cuv ântul înţelep ciunii nu zice: « C u to ată strâjuirea că darul fecioriei nu se dobândeşte num ai prin - depăr
păzeşte ochii tăi», ci: «Cu toată străjuirea păzeşte inim a tarea cea trupească de fem eie, ci şi prin sfinţenia - şi cu
ta»10, aplicând leacul străjuirii m ai ales aceleia care răţia sufletului, care se câştigă prin frica lui D um nezeu.
foloseşte ochii spre ceea ce voieşte. A şadar aceasta să M ai zic Părinţii şi aceea că nu putem câştiga desăvârşit
fie paza cea dintâi a curăţiei noastre: de nu va veni în virtutea curăţiei, de nu vom dobândi m ai întâi în inim a
cuget am intirea vreunei fem ei, răsărită prin diavoleasca n o a s t r ă a d e v ă r a t a s m e r e n i e a c u g e t u lu i; n i c i d e
13S Casian Filocalia 13
Romanul 9

cu no ştin ţă ad ev ărată nu ne pu tem în v red nici, câtă pierzătoare decât celelalte patim i şi m ai cu anevoie de
v re m e p a tim a c u rv ie i z ă b o v e şte în . a s c u n z iş u rile 16
înfrânt. C ăci e «rădăcina tuturor răutăţilor», după
sufletului. D ar ca să desăvârşim înţelesul neprihănirii, A postolul. Să băgăm num ai de seam ă: îm boldirile cele
vom m ai pom eni de un cuvânt al A postolului şi vom fireşti ale trupului se văd nu num ai la copii, în care nu
pune capăt cuvântului: «Căutaţi pacea cu toată lum ea este încă cunoştinţa binelui şi a răului, ci şi la pruncii
şi sfinţirea, fără de care nim eni nu va vedea - pe D om cei prea m ici şi sugaci care nici urm ă de plăcere nu au
nul»14. C ă despre aceasta grăieşte, se vede din cele ce în ei, însă îm boldirea firească arată că o au. De asem enea
adaugă, zicând: «Să nu fie cineva curvar sau lum eţ ca" observăm la pnind şi acul m âniei, când îi vedem porniţi
Esau».15 Pe cât este aşadar de cerească şi de îngerească asupra celui ce i-au năcăjit. Iar acestea le zic, nu ocărând
virtutea sfinţeniei, pe atât este de războită cu m ai m ari firea ca pricină a păcatului (să nu fie), ci ca să arăt că
bântuieli de portrivnici. D e aceea suntem datori să ne m ânia şi pofta au fost îm preunate cu firea om ului de
nevoim nu num ai cu înfrânarea trupului, d şi- cu zdro către însuşi Ziditorul cu un scop bun, dar prin trândăvie
birea inim ii şi cu rugăciuni dese îm preunate cu suspine, alunecă din cele fireşti ale trupului în cele afară de fire.
ca să stingem cuptorul trupului nostru, pe care - îm păra D e fapt îm boldirea trupului a fost lăsată de Z iditorul
tul V avilonului îl aprinde în fiecare zi prin aţâţările spre naşterea de prunci şi spre continuarea neam ului
poftei, cu rouă-venirii Sfântului D uh. Pe lângă acestea, om enesc prin coborîre unii de la alţii, nu spre curvie.
arm ă foarte tare pentru acest război avem privegherea A sem enea şi im boldul m âniei s-a sem ănat în noi spre
cea după D um nezeu. Căci precum paza zilei pregăteşte m ântuire, ca să ne rnâniem asupra păcatului, nu ca să
sfinţenia nopţii, aşa şi privegherea din vrem ea nopţii ne înfuriem asupra aproapelui. Prin urm are nu firea în
deschide sufletului calea către curăţia zilei. sine e păcătoasă, chiar dacă o folosim noi rău. Sau vom
învinovăţi pe Z iditor? O are cel ce a dat fierul spre o
III. D espre iubirea de argint întrebuinţare necesară şi folositoare e vinovat, dacă cel
ce 1-a prim it îl foloseşte pentru ucidere?
A treia luptă o avem îm potriva duhului iubirii de A m spus acestea, vrând să arătăm că patim a iubirii
argint. R ăzboiul acesta este străin şi ne vine din afara de argint nu-şi are pricina în cele fireşti, ci num ai în voia
firii, folosind necredinţa m onahului. D e fapt aţâţările liberă cea foarte rea şi stricată. Boala aceasta când găseşte
celorlalte p atim i, adică a m âniei şi a poftei, îşi iau sufletul căldicel şi necredincios, la începutul lepădării
prilejurile din trup şi îşi au oarecum începutul în răsadul de lum e, strecoară într-însul niscai pricini îndreptăţite
Brii, de la naştere. D e aceea sunt biruite aoia după vrem e şi la părere binecuvântate ca să oprească ceva din cele
îndelungată. B oala iubirii de argint însă, venind din ce le are. Ea îi zugrăveşte m onahului în cuget bătrâneţe
afară, se poate tăia m ai uşor, dacă este silinţă şi luare lungi şi slăbiciune trupească şi-i şopteşte că cele prim ite
a m in te . D a r d e n u e b ă g ată în s e a m ă , s e fa c e m ai de la chinovie nu i-ar ajunge spre m ângâiere, nu m ai
140 Casian Romanul Filocalia 14
1

zic când este bolnav, dar nici m ăcar când este sănătos; M ănăstirea aceea; şi că de nu se va duce de acolo se va
apoi că nu se poartă acolo grijă de bolnavi, ci sunt foarte pierde.
părăsiţi şi că de nu va avea ceva aur pus de o parte va B anii cei puşi de o parte, dând aju tor soco tinţei
m uri în m izerie. M ai apoi îi strecoară în m inte gândul acesteia stricate, îl susţin ca nişte aripi să cugete la ieşirea
că nici nu va putea răm âne m ultă vrem e în m ănăstire, din M ănăstire, să răspundă aspru şi cu m ândrie la toate
din pricina greutăţii îndatoririlor şi a supravegh erii poruncile şi să se socoată pe sine ca pe un străin din
am ănunţite a Părintelui. Iar după ce cu astfel de gânduri afară. O rice ar vedea în M ănăstire că ar avea trebuinţă
îi am ăgeşte m intea, ca să-şi oprească m ăcar un bănişor, de îndreptare, nu bagă în seam ă, ci trece cu vederea,
îl înduplecă vrăjm aşul să înveţe şi vreun lucru de m ână dacă nu defăim a şi huleşte toate câte se fac. C aută apoi
de care să nu ştie A vv a, din care îşi va putea spori pricini pentru care să se poată m ânia sau întrista, ca să
argintul pe care îl râvneşte. Pe urm ă îl înşală ticălosul nu pară uşuratec, ieşind fără pricină din M ănăstire. Iar
cu nădejdi ascunse, zugrăvindu-i în m inte câştigul ce-1 dacă poate scoate şi pe altul din M ănăstire, am ăgindu-1
va avea din lucrul m âinilor şi apoi traiul fără griji. Şi aşa, cu şoapte şi vorbe deşarte, nu se dă îndărăt să o facă,
dându-se cu totul grijii câştigului, nu m ai ia am inte la vrând să aibă un îm preună lucrător la fapta sa cea rea.
nim ic din cele protivnice, nici chiar la întunericul
- deznă Şi aşa aprinzându-se de focul banilor săi, iubitorul de
dejdii, care îl cuprinde în caz că nu are parte de câştig; argint nu se va putea linişti niciodată în M ănăstire, nici
ci precum altora li se face D um nezeu stom acul, aşa şi nu va putea să trăiască sub ascultare. Iar când dracul îl
acestuia aurul. D e aceea şi fericitul Apostol, cunoscând va răpi ca un lup din staul şi, despărţindu-1 de turm ă,
aceasta, a num it iubirea de argint, nu num ai «rădăcina îl va lua spre m âncare, atunci lucrările rânduite pentru
tuturor răutăţilor», ci şi «închinare la idoli». Să luăm anum ite ceasuri în chinovie, pe care îi era greu să le
seam a deci la câtă răutate târăşte boala aceasta pe om , îm plinească, îl va face vrăjm aşul să le îm plinească în
dacă îl îm pinge şi la slujirea la idoli. Căci după ce şi-a chilie zi şi noapte ai m ultă râvnă; nu-1 va slobozi îns-ă
depărtat iubitorul de argint m intea de la dragostea lui să păzească chipul rugăciunilor, nici rânduiala - posturi
D um nezeu, iubeşte idolii oam enilor scobiţi în aur. lor; nici canonul privegherilor. Ci, după ce 1-a legat cu
întunecat de aceste gânduri şi sporind la şi m ai m ult turbarea iubirii de argint, toată sârguinţa îl înduplecă
rău, m onahul nu m ai poate avea nici o ascultare, ci se să o aibă num ai spre lucrul m âinilor.
răzv răteşte, suferă, cârteşte la orice lu cru, răspunde Trei sunt felurile boalei acesteia, pe care le opresc
îm potrivă şi, nem aipăzind nici o evlavie, se duce ca un deopotrivă atât dum nezeieştile Scripturi, cât şi- învăţătu
cal nesupus în prăpastie. N u se m ulţum eşte cu hrana rile Părinţilor. Prim ul e cel care face pe m onachi- să ago
cea de toate zilele şi strigă pe faţă că nu m ai poate să nisească şi să adune cele ce nu le aveau în lum- e; al doi
rabde acestea la nesfârşit. Spune că D um nezeu nu e lea e cel care face pe cei ce s-au lepădat de avuţii să se
num ai acolo şi nu şi-a încuiat m ântuirea sa num ai în căiască, punându-le în m inte gândul să caute cele pe care
142 Casian Filocalia 14
Romanul 3

le-au dăruit lui D um nezeu; în sfârşit ileaal etrecel care, schim bându-i înţelesul, ca să se potrivească cu rătăcirea
legând de la început pe m onah de necredinţa şi m ole- ş i c u p o fta lo r d e arg in t. D e a se m e n e a în v ă ţă tu ra
şeală, nu-1 lasă să izbăvească desăvârşit de lucrurile D om nului care zice: «D acă vrei să fii desăvârşit, ţi vinde-
lum ii, ci îi pune în m inte frica de sărăcie şi neîncredere averile tale şi le dă săracilor şi vei avea com oară în
în purtarea-de grijă a lui D um nezeu, îndem nându-1 să ceruri; şi venind urm ează-m i 22MEi ie».chibzuiesc că
calce făgăduinţele pe care le-a făcut când s-a lepădat de decât să fii sărac m ai fericit lucru este a stăpâni peste o
lum e. Pildele tuturor acestor trei feluri precum am zis bo găţie p ro p rie şi din p riso su l ei a da şi celor ce au
le-am găsit osândite în dum nezeiasca Scriptură. A şa lipsă. Să ştie însă unii ca aceştia că încă nu s-au lepădat
G hiezi, voind să dobândească banii pe care nu-i avea de lum e, nici n-au ajuns la desăvârşirea m onahicească,
înainte, s-a lipsit de darul proorociei, pe care învăţătorul câtă vrem e se ruşinează de H ristos şi nu iau asupra lor
său voia să i~l lase drept m oştenire şi în loc- de bine sărăcia A postolului, ca prin lucrul m âinilor- să-şi slu
cu v â n tare a m o şten it lep ră v eşn ic ă p rin b le stem u l jească lor şi celor ce au trebuinţă, spre a îm -plini făgă
17
Proorocului. Iuda, voind să recapete banii, de care duinţa călugărească şi a fi încununaţi cu A postolul, ca
m ai-nainte se lepădase urm ând lui H ristos, a căzut nu unii care, după ce şi-au risipit vechea bogăţie, luptă ca
num ai din ceata ucenicilor, alunecând spre vânzarea Pavel lupta cea bună în foam e şi în sete, în ger şi fără
Stăpânului, ci şi viata cea trupească a sa prin silnică haine23. Căci dacă A postolul ar fi ştiut că pentru- desăvâr
18
m oarte a sfârşit-o . Iar A nania şi Safira, oprind o parte şire m ai de trebuinţă este vechea bogăţie, nu şi-ar fi
din preţul vânzării, se pedepsesc cu m oartea prin gura dispreţuit starea sa de cinste, căci zice despre sine că a
19 24
apostolească . M arele M oise porunceşte şi el în «A doua fost om de vază şi cetăţean rom . Asem
an enea şi cei din
lege», în chip tainic, celor ce făgăduiesc să se lepede de Ierusalim , care îşi vindeau casele şi ţarinile şi puneau
25
lum e, dar de frica necredinţei se ţin iarăşi de lucrurile preţul la picioarele A postolilor , n-ar fi făcut aceasta,
păm ânteşti: «D e este cineva fricos şi-i trem ură inim a de dacă ar fi ştiut că A postolii ţin de lucru m ai fericit şi m ai
team ă, să nu iasă la război, ci să se întoarcă acasă, ca nu chibzuit ca fiecare să se hrănească din banii săi şi nu din
20
cum va cu frica lui să sperie şi inim ile fraţilor . săi» osteneala proprie şi din ceea ce aduc neam urile, încă m ai
Poate fi ceva m ai întem eiat şi m ai lăm urit decât această lăm urit învaţă despre acestea acelaşi A postol în cele ce
m ărturie? O are nu învăţăm din aceasta cei ce - ne lepă scrie R om anilor, când zice: «Iar acum m erg la Ierusalim
dăm de lum e să ne lepădăm desăvârşit şi aşa să ieşim ca să slujesc Sfinţilor, că a binevoit M acedonia şi A haia
la războ i, ca nu cum va, punând începu t slăbănog şi să facă o strângere de ajutoare pentru cei lipsiţi dintre
stricat, să întoarcem şi pe ceilalţi de la desăvârşirea S fin ţii d in Ie ru salim . C ă au b in ev o it, d a r le su n t şi
evanghelică, sem ănând tem ere într-înşii? C hiar - şi cu datori».26 D ar şi el însuşi, fiind adesea pus în lanţuri şi
vântul bine zis în Scripturi: «că m ai bine este a da decât în în ch iso ri şi o sten it de călă to rii sau îm p ied icat d e
a lu a »2,1 î l t â l c u i e s c r ă u a c e ş t i a , f o r ţ â n d u - 1 ş i a c este a să -şi câ ştig e h ra n a d in lu c ru l m a n ilo r sa le ,
144 Casian Romanul Filocalia 14
5

precum obişnuia, spune că a prirnit-o de la fraţii din m ăcar de trebuinţele cele m ai necesare. D eci având
M acedonia, care au venit la el: «Şi lipsa m ea au îm pli- înaintea ochilor osânda lui A nania şi a Safirei, să ne
27
nit-o fraţii cei ce au venit din M acedonia»
. Iar Filipe- înfricoşăm a ne lăsa ceva nouă din averea noastră veche.
nilor le scrie: «Şi voi, Filipenilor, ştiţi că ieşind eu din A sem enea, tem ându-ne de pilda lui G hiezi, a celui ce
M acedonia, nici o biserică nu s-a unit cu m ine când a pentru iubirea de argint a fost dat leprei veşnice, să ne
fost vorba de dat şi luat, decât voi singuri. C ă şi în ferim de-a aduna pentru noi banii pe care nici în lum e
Thesalonic o dată şi de două ori m i-aţi trim is cele de nu i-am avut. G ândindu-ne apoi la sfârşitul lui Iuda cel
28
trebuinţă» . ce s-a spânzurat, să ne tem em a lua ceva din cele de care
A şadar, după părerea iubitorilor de argint, sunt m ai ne-am lepădat, dispreţuindu-le. Iar peste acestea toate,
fericiţi decât A postolul şi aceştia, fiindcă i-au dat din să avem de-a pururi înaintea ochilor m oartea fără de
averile lor şi lui cele de trebuinţă. D ar nu va cuteza veste, ca nu cum va în ceasul în care nu aşteptăm , să vie
nim eni să zică aceasta, dacă nu cum va a ajuns la cea m ai D om nul nostru şi să afle conştiinţa noastră întinată cu
de pe urm ă nebunie a m inţii. iu birea de argint. C ăci ne va zice atunci cele ce în
D eci dacă vrem să urm ăm poruncii evanghelice şi Evanghelie au fost spuse bogatului aceluia: «N ebune,
întregii B iserici celei d intru încep u t, în tem eiată p e într-această noapte voi cere sufletul tău, iar cele ce ai
29
tem elia A postolilor, să nu ne luăm după socotinţele adunat ale cui vor fi?»
noastre, nici să înţelegem rău cele zise bine. Ci, lepădând
p ărerea no astră cea m oleşită şi n ecred in cio asă, să IV . D espre m ânie
prim im înţelesul cel adevărat al Evangheliei. Căci num ai
aşa vom putea urm a Părinţilor şi nu ne vom despărţi A patra luptă o avem îm potriva duhului m âniei. Şi
niciodată de ştiinţa vieţii de obşte, ci ne vom lepăda cu câtă trebuinţa este să tăiem , cu ajutorul lui D um nezeu,
adevărat de lum ea aceasta. Bine este deci să ne am intim veninul cel purtător de m oarte al duhului acestuia, din
şi aci de cuvântul unui S fânt, care spune că S fântul adâncul sufletului nostru! C ăci m ocnind acesta tăinuit
V asile cel M are ar fi zis unui senator, care se lepădase în inim a noastră şi orbind cu tulburări întunecate ochii
fără hotărîre de lum e şi m ai ţinea ceva din banii săi, un inim ii, nu putem dobândi puterea de-a deosebi cele ce
cuvânt ca acesta: «Şi pe senator 1-ai pierdut şi nici pe ne sunt de folos, nici pătrunderea cunoştinţei - duhov
m onah nu 1-ai făcut!» T rebuie aşadar să tăiem cu toată niceşti. D e asem enea nu putem păzi desăvârşirea
- sfa
sârguinţa din sufletul nostru «rădăcina tuturor - răută tului bun şi nu ne putem face părtaşi vieţii adevărate,
ţilor», care este iubirea de argint, ştiind sigur că, dacă iar m intea noastră nu va ajunge în stare să privească
răm ân e răd ăcin a, lesne cresc ram urile. Iar virtutea lum ina dum nezeiască. «C ăci s-a tulburat, zice,
- de m â
aceasta anevoie se dobândeşte nepetrecând în viaţa de 30
nie ochiul m eu».D ar nu ne vom face părtaşi nici de
obşte, căci num ai în ea nu avem să purtăm de grijă nici înţelepciunea dum nezeiscă, chiar dacă am fi socotiţi de
i 46 Castan Romanul Filocalia 14
7

toţi fraţii înţelepţi. Fiindcă s-a scris: «M ânia în sânul celor când o pornim îm potriva gândurilor pătim aşe - şi iubi
31
fără de m inte sălăşluieşte» . D ar nu putem dobândi to are d e p lăc eri. A şa n e în v aţă P ro o ro cu l zicâ n d :
37
nici sfaturile m ântuitoare ale dreptei socoteli, chiar dacă «M âniaţi-vă şi nu păcătuiţi»; adică aprindeţi m ânia
ne socotesc oam enii cum inţi. C ăci scris este: «M ânia şi asupra patim ilor voastre şi asupra gândurilor rele şi nu
32
pe cei cum inţi îi pierde». N u vom putea ţine nici păcătuiţi săv ârşind cele puse de ele în m in te. A cest
cu m p ăn a d reptăţii cu in im ă trează, căci scris este: înţelesîî arată lim pede cuvântul urm ător:«... pentru cele
« M ân ia b ărb atu lu i n u lu crează d rep tatea -lu i D u m ce ziceţi întru inim ile voastre, în aşternuturile voastre
nezeu»33, N ici podoaba şi chipul cel "bun nu-1 putem vă pocăiţi»38
; adică atunci când vin în inim a voastră
dobândi, cu toate că ne laudă toţi, căci iarăşi scrie: gândurile cele rele scoate-ţi~le afară cu m ânie, iar după
«Bărbatul m ânios nu este cu bun34.chip» D rept aceea ce le veţi fi scos, aflându-vă ca pe un pat al liniştei
cel ce vrea să vie la desăvârşire şi pofteşte să lupte lupta sufletului, pocăiţi-vă. îm preună cu acesta glăsuieşte şi
cea duhovnicească după lege, străin să fie de toată m ânia fericitul Pavel, folosindu-se de cuvântul lui şi adăugând:
şi iuţim ea, Iată ce porunceşte vasul alegerii: «T oată «Soarele să nu apună peste m ânia voastră, nici să daţi
am ărăciunea şi iuţim ea şi m ânia şi strigarea şi hula să loc diavolului», adică să nu faceţi pe H ristos, Soarele
35
se ridice de la voi, dim preună cu toată răutatea» . Iar D reptăţii, să apună pentru inim ile voastre, din pricină
când a zis «toată», nu ne-a m ai lăsat nici o pricină pentru că-1 m âniaţi prin învoirea cu gândurile rele, ca apoi,
care m ânia să fie trebuincioasă sau îndreptăţită. D eci cel prin depărtarea Lui, să afle diavolul loc de şedere în voi.
ce vrea să îndrepte pe fratele său când greşeşte, sau să- D espre Soarele acesta şi D um nezeu zice prin Proorocul:
1 certe, să se silească a se păzi pe sine netulburat, ca nu «Iată celor ce se tem de num ele M eu, va răsări soarele
cum va, vrând pe altul să tăm ăduiască, să atragă boala dreptăţii şi tăm ăduire va fi în aripile lui».
asupra sa şi să audă cuvântul E vangheliei: «D octore, Iar de vom lua cele zise după literă, nici până la
vindecă-te pe tine însuţi», sau: «Ce vezi paiul din ochiul apusul soarelui nu ni se îngăduie să ţinem m ânia. C e
36
fratelui tău, iar bârna din ochiul tău n-o cunoşti»
. vom zice deci despre aceia cari, în sălbătăcia şi turbarea
D in orice fel de pricină ar clocoti m ânia în noi, ea ne d ispoziţiei lor pătim aşe, ţin m ânia nu nu m ai până la
o rbeşte ochii sufletului şi nu-1 lasă să vadă Soarele apusul soarelui, ci, întinzând-o peste m ulte zile, tac unii
Dreptăţii, Căci precum fie că punem pe ochi foiţe de aur, faţă de alţii şi n-o m ai scot afară cu cuvântul, ci prin
fie de plum b, la fel îm piedicăm puterea văzătoare, şi tăcere îşi sporesc veninul ţinerii de m inte a răului spre
scum petea foiţei de aur nu aduce nici o deosebire orbirii, pierzarea lor. Ei nu ştiu că trebuie să fugă nu num ai de
tot aşa din orice pricină s-ar aprinde m ânia, fie ea, m ânia cea'cu fapta, ci şi de cea din cuget, ca nu cum va,
zice-se, întem eiată sau neîntem eiată, la fel întunecă înnegrindu-li-se m intea de întunecim ea am intirii răului,
puterea văzătoare. să cadă din lum ina cunoştinţei şi din dreapta socoteală
N um ai atunci întrebuinţăm m ânia potrivit cu firea, şi să se lipsească de sălăşluirea D uhului Sfânt. P entru
14S Casian. Romanul Filocalia
149
aceasta şi D om nul porunceşte în Evanghelii să lăsăm virtutea îndelungatei răbdări în singurătate. C ăci
d arul înaintea altarului şi să ne îm p ăcăm cu fratele din m ândrie şi din voinţa de a nu ne învinui pe noi
nostru. C ăci nu e cu putinţă ca să fie bine prim it darul înşine şi de a nu pune pe seam a trândăviei noastre
până ce m ânia şi ţinerea de m inte a răului se află încă priciniletulburării, poftim despărţirea de fraţi. D rept
în noi. A sem enea şi A postolul, zicând: «N eîncetat vă aceea pânăce aruncăm pricinile neputinţei noastre în
rugaţi» şi «B ărbaţii să se roage în tot locul, ridicând socotealaaltora, nu este cu putinţă să ajungem la
m âini cuvioase, fără m ânie şi fără gânduri», ne învaţă desăvârşireaîndelungii răbdări. C apătul îndreptării şi al
aceleaşi lucruri. R ăm âne aşadar ca sau să nu ne rugăm păcii noastre nu se câştigă din îndelungata răbdare ce o
niciodată şi prin aceasta să ne facem vinovaţi înaintea are deaproa- ' pele cu noi, ci din suferirea răului
poruncii apostoleşti, sau, silindu-ne să păzim ceea ce ni deaproapelui de către noi. D eci de vom fugi de lupta
s-a poruncit, să facem aceasta fără m ânie şi fără a ţine îndelungatei răbdări, căutând pustia şi singurătatea,
m inte răul. Şi fiindcă de m ulte ori când sunt întristaţi patim ile netăm ăduite noastre,
ale pe care le vom duce
sau tulburaţi fraţii noştri, zicem că nu ne pasă, că nu din acolo, vor răm ânea ascunse, dar nu vor fi sm ulse. C ăci
pricina noastră sunt tulburaţi, Doctorul sufletelor, vrând pustia şi retragerea celor neizbăviţi de patim i nu
să sm u lg ă d in răd ăcin ă, ad ică d in in im ă, p ricin ile num ai că le păzeşte patim nevătăm
ile ate, ci li le şi
m âniei, ne porunceşte că nu num ai când suntem noi acoperă, încât nu-i lasă să se sim pe tă
ei înşişi de ce
m âhniţi asupra fratelui să lăsăm darul şi să ne îm păcăm , patim ă se biruiesc, ci, dim potrivă, le pune în m inte
ci. şi dacă el s-a m âhnit asupra noastră, pe drept sau pe năluciri de virtute şi-i face să creadă au câştigat

nedrept, să-1 tăm ăduim , dezvinovăţinclu-ne, şi apoi să îndelunga răbdare şi sm erenia, până nu cineestesă-i
adu cem daru l ispitească şi să-i probeze. D ar când vine pricină,
vreo
D ar de ce să zăbovim prea m ult la vrem urile - evan care îi stârneşte şi-i cearcă, patim ile cele m ocnesc
ce
ghelice, când putem învăţa aceasta şi din legea veche? tăinuit sar îndată ca nişte cai fără frâu, mhrăniţi ultă
D eşi s-ar părea că aceasta e cu pogorăm ânt, totuşi zice vrem e în linişte şi odihnă, din ocoalele lor şi cu târăsc
şi
şi ea: «Să nu urăşti pe fratele tău întru inim 40
şia ta», m ai m ultă vijelie şi sălbăticie spre pierzare călăreţul
pe
iarăşi: «Căile celor ce ţin minte răul spre moarte41
. (duc)» lor. C ăci şi m ai m ult se sălbăticesc patim noi,
ilecând
în
D eci şi acolo se opreşte nu num ai m ânia cu fapta, ci se e încetată legătura cu oam enii, încât pierdem şi um bra
osândeşte şi cea din cuget. D e aceea, urm ând legilor suferirii şi a îndelungei răbdări, pe care tovărăşia
în
dum nezeieşti, să ne luptăm cu toată puterea îm potriva fraţilor ni se părea că le avem ; aceasta între pentru
duhului m am ei, a cărui boală o avem înlăuntrul nostru. lăsarea deprinderii cu oam enii şi din pricina rătăţii.
singu
S ă nu căutăm singurătatea şi pustia pentru că ne C ăci precum fiarele veninoase ce stau liniştite în
m âniem pe oam eni, ca şi când acolo n-ar fi cel ce ne culcuşurile lor din pustie, de îndată ce prind pe careva
porneşte spre m ânie, sau fiindcă e m ai uşor să dobândim a p ro p iin d u -s e d e e le , îş i a rată to a tă tu rb are a lo r,
asem en ea şi o am en ii pătim aşi, care sun t liniştiţi din
150 Casian Romanul Filocalia 15
1

pricina pustiei, iar nu din vreo dispoziţie a virtuţii îşi lor».42 La fel zice şi A postolul: «înseşi gândurile lor se
d au veninul pe faţă când apu că pe cin eva care s-a vor învinui sau apăra între ele, în ziua în care va judeca
apropiat şi-i întărâtă.. D e aceea cei ce caută desăvârşirea D um nezeu cele ascunse ale oam enilor». 43
D ar însuşi
blândeţii sunt datori să pună toată strădania, ca să nu S tăp ân ul, înv ăţând u -ne că trebu ie să lep ăd ăm to ată
se m ânie nu num ai asupra oam enilor, dar nici asupra m ânia, zice în Evanghelie: «C el ce se m ânie pe fratele
dobitoacelor şi nici asupra lucrurilor neînsufleţite. Căci 44
său vinovat va fi judecăţii»
. Aşa stă în copiile cele bune
îm i aduc am inte de m ine când petreceam în pustie, că (cuvântul în deşert e un adaos), potrivit cu gândul - Scrip
m ă porneam cu m ânie asupra trestiei şi o azvârleam , turii despre acest lucru. C ăci D om nul voieşte ci noi să
pentru că nu-m i plăcea fie grosim ea, fie subţirim ea ei; tăiem în toate chipurile rădăcina şi scânteia L isaşi a
asem enea şi asupra lem nelor când voiam să le tai şi nu m âniei şi nici o pricină a ei să nu păstrăm în noi, ca nu
puteam repede sau asupra crem enii, când m ă sileam să cum va, pornincfu-ne la început dintr-o pricină aşa zisă
scapăr şi nu ieşea foc îndată. A şa m i se întinsese coarda întem eiată,m ai pe urm ă să alunecăm în turbarea m âniei
m âniei, încât o porneam şi asupra lucrurilor - neînsu fără tem ei.
fleţite. Iar leacul desăvârşit al acestei boli acesta este: să
Drept aceea, de .vrem să dobândim fericirea făgăduită credem că nu ne este iertat să ne stârnim m ânia nici
de D om nul, datori suntem să înfrânăm , precum s-a zis, pentru pricini drepte, nici pentru nedrepte. C ăci duhul
nu num ai m ânia cea cu lucrul, ci şi m ânia din cuget. Căci m âniei întunecându-ne m intea, nu se va m ai afla întru
nu foloseşte aşa de m ult a-ţi tine gura în vrem ea m âniei, .noi nici lum ina care ne ajută să deosebim lucrurile, nici
ca să nu dai drum ul la vorbe furioase, cât foloseşte a-ţi tăria statului drept, nici cârm a dreptăţii. D ar nici tem plu
curaţi inim a de ţinerea m inte a răului şi a nu învârti în al D uhului Sfânt nu ni se m ai poate face sufletul, câtă
m in te g â n d u ri v ic le n e as u p ra fra te lu i, în v ă ţă tu r a v rem e n e v a stăp ân i d u h u l m ân iei în tu n ecân d u -n e
evanghelică porunceşte să se taie m ai bine rădăcinile m intea. Iar la urm a tuturor, având în fiecare zi în faţă
patim ilor decât roadele lor, Fiindcă tăindu-se din inim ă icoana m orţii, care nu ştim când poate veni,să ne păzim
rădăcina m âniei, nu m ai are loc nici fapta de ură sau de pe noi înşine de m ânie şi să ştim că n-avem nici un folos
pizm ă. C ăci celui ce urăşte pe fratele său, ucigaş de om nici de neprihănire, nici de lepădarea de cele păm ânteşti,
I s-a zis,, fiindcă îl ucide cu dispoziţia ele ură din cugetul nici de posturi şi privegheri, căci de vom fi stăpâniţi de
lui. D esigur aci nu văd oam enii vărsându-se sângele m ânie şi ură, vinovaţi vom fi judecăţii.
aceluia prin sabie, dar vede D um nezeu cum a fost orno-
rît cu gândul şi cu dispoziţia de ură. D um nezeu va da
fiecăruia sau cunună, sau osândă, nu num ai pentru - fap V. Despre întristare
te, ci şi pentru gânduri şi hotărîri, precum însuşi zice A cincea luptă o avem îm potriva duhului întristării,
prin Proorocul: «Iată vin să adun faptele şi gândurile care întunecă sufletul ca să nu poată avea nici o vedere
152 Casian Filocalia 15
Romanul 3

duhovnicească şi-1 opreşte de la toată lucrarea cea bună. d u -ne cu c e i v irtu o şi. C â n d a şad ar p en tru o areca ri
C ând duhul acesta viclean tăbărăşte asupra sufletului pricini, zise «îndreptăţite», ne despărţim de fraţi, n-am
şi-1 întunecă în întregim e, nu-i m ai îngăduie să-şi facă tăiat pricinile întristării, ci num ai le-am schim bat, fiindcă
rugăciunile cu osârdie, nici să stăruie cu folos pe lângă boala ce m ocneşte înăuntru se poate aprinde şi printr-
sfintele citiri şi nu rabdă pe om să fie blând şi sm erit faţă alte lucruri. D e aceea tot războiul să ne fie îm potriva
de fraţi, îi pricinueşte scârbă faţă de toate lucrurile şi patim ilo r celo r d in ău ntru . C ăci de le vom scoate pe
faţă de însăşi făgăduinţa vieţii. Scurt vorbind, întristarea acestea din inim ă cu darul şi cu ajutorul lui D um nezeu,
tulbură toate sfaturile m ântuitoare ale sufletului şi usucă nu num ai cu oam enii, dar şi cu fiarele sălbatice vom
toată puterea şi stăruinţa lui, făcându-1 ca pe un ieşit din petrece cu uşurinţă, cum zice şi fericitul Iov: «Fiarele
46
m inte şi leg ân du -1 de gându l deznădejd ii. D e aceea, sălbatice vor fi cu tine în pace». D eci m ai întâi trebuie
dacă avem de gând să luptăm lupta duhovnicească şi să luptam îm potriv a duhulu i în tristării, care îm p inge
să biruim cu D um nezeu duhurile răutăţii, să păzim cu su fle tu l la d e zn ăd e jd e , c a s ă -1 a lu n g ă m d in in im a
toată străjuirea inim a noastră dinspre duhul 45întristării. noastră. C ăci acesta n-a lăsat pe C ain să se pocăiască
C ăci precum m olia roade haina şi cariul lem nul, aşa după ce şi-a ucis fratele, nici pe Iuda după ce a vândul
întristarea m ănâncă sufletul om ului. E a îl face - să oco pe D om nul. Să ne deprindem num ai în acea întristare,
lească toată întâlnirea bună şi nu-1 lasă să prim ească care se cuprinde în pocăinţa pentru păcate şi- e îm preu
cuvânt de sfat nici de la prietenii cei adevăraţi, precum n a tă cu n ăd ejd ea ce a b un ă. D esp re ace asta z ic e şi
n u -i în g ăd u ie s ă le d e a ră sp u n s b u n şi p aşn ic . C i A postolul: «întristarea cea după D um nezeu lucrează
învăluindAtot sufletul, îl um ple de am ărăciune şi de po căin ţă spre m ân tuire, fără p ărere 47d.e Crău ăci»
nepăsare, în sfârşit îi pune în m inte gândul să fugă de în tristarea cea d u p ă D u m n ezeu , h răn in d su fletu l cu
oam eni, ca de unii ce i s-ar fi făcut pricină de tulburare nădejdea pocăinţei, e îm preunată cu bucurie. D e aceea
şi nu-1 lasă să-şi dea seam a că nu dinafară vine boala, ea face pe om osârduitor şi ascultător spre toată lucrarea
48
ci ea m om eşte înăuntru, făcându-se arătată când vine cea bună, prietenos, sm erit, blând, gata să sufere răul
şi
vreo ispită care o dă la iveală. C ăci niciodată nu s-ar să rabde toată buna osteneală şi zdrobirea, ca e una ce
vătăm a ornul de om , dacă nu ar avea m ocnind înăuntru cu adevărat după D um nezeu. E a face să seom arate în
pricinile patim ilor. D e aceea Ziditorul a toate şi D octorul roadele Sfântului D uh, care sunt: bucuria, dragostea,
sufletelor, D um nezeu, Cel ce singur ştie ranele sufletului pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, credinţa şiînfrâna-
cu de-am ănuntul, nu porunceşte să lepădăm petrecerea rea. D e la întristarea cea protivnică însă, cunoaştem
cu oam enii, ci să tăiem din noi pricinile păcatului şi să ro ad ele du hu lui celu i rău , ad ică: trân d ăv ia, lipsa d e
cun oaştem că sănătatea su fletu lu i se do bând eşte nu răbdare, m ânia, ura, îm po triv irea în cuvân t, lenea la
rugăciune. D e această întristare suntem datori să fugim ,
despăriindu -ne de oam eni, ci petrecând şi exercitân- ca şi de curvie, de iubirea de argint, de m ânie şi de toate
154 Casian Filocalia 15
Romanul 5

celelalte patim i. E a se tăm ăduieşte prin rugăciune, prin săgeţile sale şi-1 va face nestatornic, îm prăştiat şi leneş,
nădejdea în D um nezeu, prin cugetarea la cuvintele cele în d em n â n d u -1 să co lin d e m ăn ăstiri m u lte şi să n u se
dum nezeieşti şi prin petrecerea cu oam enii cuvioşi. îngrijească de nim ic altceva, fără num ai să afle unde se
fa c m â n c ă ri şi b ă u tu ri m a i b u n e . C ă c i n im ic n u -ş i
n ăluceşte m in tea len eşu lu i decât g ân du ri ca ' acestea.
V I. D espre trândăvie P rin acestea îl încâlceşte apoi cu lucruri lum eşti şi puţin
câte p u ţin îl atrag e în în d eletn iciri v ătăm ăto are, p ân ă
A şasea luptă o avem îm potriva duhului trândăviei, ce îl scoate cu to tu l şi din cinu l m onahicesc.
care e înjugat cu duhul întristării şi lucrează îm preună. Ş tiin d d u m n ezeiescu l A p o sto l că această b o ală e
C um plit şi apăsător e acest drac şi neîncetat războieşte foarte grea şi ca un doctor iscusit vrând s-o sm ulgă din
p e m o nahi E l cad e p e la al şaselea ceas peste m on ah, sufletele noastre din rădăcini, arată m ai ales pricinile din
pricinuindu-i m oleşeală, întristare şi scârbă chiar şi faţă care se naşte, zicând: «V ă poruncim vouă, fraţilor, întru
d e locul un de se află şi de fraţii cu care petrece, b a şi n um ele D om n ului no stru lisus H ristos, să vă feriţi d e
faţă de orice lucrare şi de însăşi cetirea dum nezeieştilor to t fra te le c a re u m b lă fă ră d e râ n d u ia lă şi n u d u p ă
S crip tu ri, îi p un e în m in te şi gân d uri d e m utare, şo p - p redania care aţi luat de la no i. C ă înşivă ştiţi - cu m tre
tindu-i că de nu se va m uta într-alte locuri, deşartă îi va b u ie să u rm aţi n o u ă, că no i n-am u m b at fără - d e rân
fi to a tă v re m e a şi o ste n e a la . P e lâ n g ă a c e ste a m a i d u ială în tre v o i, R id am m ân cat d e ]a cin ev a pâin e în
stârn eşte şi foam e într-însul pe la al şaselea ceas, câtă d ar, ci cu o sten eală şi tru dă lucrând zi şi no apte, ca să
nu i s-ar fi întâm plat chiar după un post de trei zile, sau .n u în g reun ăm p e n im en i d in tre v oi. N u d o ar că n -am
d upă un dru m foarte îndelungat, sau după o osteneală fi avut dreptul, ci ca pe noi să ne aveţi pildă spre a urm a
grea. A poi îi pune în m inte gândul că nu va putea scăpa nouă. C ând ne aflam la voi acestea vă porunceam , că
de boala şi greutatea aceasta în nici un chip altfel, fără dacă cineva nu lucrează, nici să nu m ănânce. A uzim că
num ai de va ieşi des şi se va duce la fraţi, dându-i ca sun t u n ii d intre vo i care u m b lă fără rân du ială nim ica
lucrând ci iscodind. U nora ca acestora le poruncim şi-i
m otiv folosul sau cercetarea celor neputincioşi. Iar dacă rug ăm în tru H ristos îisu s, ca în tru lin işte lucrând să
nu-1 poate înşela num ai cu acestea, îl scufundă în som n m ănânce pâinea lor», 49
Să luăm am inte cât de lăm urit
greu şi se năpusteşte şi m ai furios asupra lui, neputând n e arată A po stolul p ricin ile trân dăv iei, cân d n u m eşte
fi alun gat într-alt fel, fără n um ai prin rug ăciun e, prin « fără d e rân du ială» p e cei ce n u lu crează, dezvăluind
reţinerea de la vorbe deşarte, prin cugetarea la cuvintele p rin acest sin g u r cu v ânt m u ltele lor p ăcate. C ăci cel
d um nezeieşti şi prin răbdarea în ispite. D e nu v a găsi fără d e rân d uială este şi fără de ev lavie şi o b razn ic în
încă pe m onah îm brăcat cu aceste arm e, îl va săgeta cu cuv in te şi g ata spre batjocură, de aceea şi in capabil de
156 Filocalia 15
Casian Romanul
7

linişte şi rob trândăviei. D rept aceea porunceşte tuturor num ai de un drac şi num ai de acela e necăjit, pe când
să se depărteze de ei, ferindu-se ca de cium ă. A poi zice: cel ce nu lucrează, de nenum ărate duhuri este robit. Pe
«Şi nu după predania, care aţi luat de la noi», arătând lângă acestea, bine este să aducem şi un cuvânt al lui
prin cuvintele acestea că aceia sunt m ândri -şi dispre A vva M oise, cel m ai cercat dintre Părinţi, pe care 1-a zis
ţuitori şi desfac predaniile apostolice. Şi iarăşi zice: «în către m ine. C ăci şezând eu puţină vrem e în pustie, am
dar n-am m âncat pâine de la nim eni, ci cu osteneală şi fost supărat de trândăvie şi m -am dus la dânsul şi am
tru dă, lucrând zi şi noapte», înv ăţătorul neam urilor, zis: «Ieri fiind cum plit supărat de trândăvie şi slăbind
propovăduitorul Evangheliei, cel răpit până la al treilea foarte, nu m -aş fi izbăvit de ea, de nu m -aş fi dus la Aw a
cer/0 cei ce zice că D om nul a poruncit ca cei ce vestesc Pavel». Şi m i-a răspuns la aceasta A w a M oise şi a zis:
51
E vanghelia, din Evanghelie să trăiască , lucrează cu «Să ştii că nu te-ai izbăvit de ea, ci şi m ai m ult te-ai dat
osteneală şi trudă zi şi noapte spre a nu îngreuia pe prins şi rob. D eci să ştii că m ai greu te va lupta, ca pe
nim eni. A tunci cum ne vom lenevi noi la lucru şi vom unul ce calci rânduiala, dacă nu te vei strădui de acum
căuta odihnă trupească, odată ce nu ni s-a încredinţat înainte să o birui cu răbdarea, cu rugăciunea şi cu lucrul
nici propovăduirea Evangheliei, nici grija bisericilor, ci m âinilor».
n u m ai p u rtarea d e g rijă a su fletu lu i n o stru ? A p o i
arătând şi m ai lăm urit vătăm area ce se naşte din şederea
fără lucru, adaugă: «nim ic lucrând, ci iscodind». C ăci V IL D espre slava deşartă
d in şederea fără lucru iese iscodirea şi din iscodire A şaptea luptă o av em îm potriva -d uhului slav ei
neorânduiala şi din neorânduială tot păcatul. A rătân- d eşarte. P atim a aceasta este foarte felurită şi foarte
du~le apoi şi tăm ăduirea, zice: «Iar unora ca acestora le subţire şi nu o bagă de seam ă uşor nici însuşi cel ce
poruncim ca întru linişte lucrând să-şi m ănânce pâinea pătim eşte de dânsa. A tacurile celorlalte patim i sunt m ai
lor», Pe urm ă le spune într-un chip şi m ai dojenitor: v ăd ite şi de aceea e m ai u şo ară o arecu m lu pta cu
«D acă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu m ănânce». d ânsele, căci sufletul cuno aşte pe protivnicul său şi
D e aceste porunci apostoleşti fiind învăţaţi Sfinţii Părinţi îndată îl răstoarnă prin îm potrivirea cu cuvântul şi prin
cei din Egipt, nu îngăduie nici o vrem e în care m onahii rugăciune. D ar p ăcatul slavei deşarte, având m ulte
să răm ână fără lucru, m ai ales cei tineri, ştiind că prin înfăţişări, precum s-a zis, este greu de biruit, El încearcă
răbdarea lucrului alungă trândăvia, îşi dobândesc hrana să săgeteze pe ostaşul Iui H ristos prin orice îndeletnicire,
şi ajută celor lipsiţi. C ăci nu lucrează num ai pentru p rin glas, prin cuv ânt, prin tăcere, prin lucru , prin
trebuinţele lor, ci din prisos dau şi străinilor, săracilor priveghere, posturi, rugăciune, citire, linişte, până şi
şi celor din închisori, crezând că o atare facere de bine prin îndelunga răbdare. Pe cel ce nu izbuteşte -să-1 am ă
este o jertfă sfântă şi bine prim ită la D um nezeu, încă zic g ească sp re slav a d eşartă p rin scu m p etea h ain elo r,
Părinţii şi aceasta: că cel ce lucrează, e războit adesea
158 Casian
Romanul

încearcă să-1 ispitească prin îm brăcăm intea proastă şi Filocalia 159


pe cel ce nu 1-a putut face să se îngâm fe prin cinste, pe lor». D eci nim ic să nu facă uitându-se după laud a
acela îl duce la nebunie prin aşa zisa răbdare a necinstei; oam enilor, ci num ai răsplata lui D um nezeu să o caute.
iar pe cel ce nu 1-a putut îm pinge la slava deşartă pentru Să lapede necontenit gândurile care vin în inim a lui şi
destoinicia în cuvânt, îl am ăgeşte prin tăcere, făcându-1 îl laud ă, şi să se d ispreţuiască p e sin e în aintea lu i
să-şi închipuie că a dobândit liniştea. D acă n-a putut D um nezeu. C ăci num ai aşa va putea, cu ajutorul lui
m oleşi pe cineva prin belşugul bucatelor, îl slăbănogeşte D um nezeu, să se izbăvească de duhul slavei deşarte.
p rin postul pe care îl ţine de dragul laudelor. Scurt
vorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dă prilej de V III. D espre m ândrie
război acestui drac viclean. Pe lângă acestea el îl face pe
m onah să se gândească şi la preoţie, îm i aduc am inte A opta luptă o avem îm potriva duhului m ândriei.
d e u n bătrân , pe cân d p etreceam în pu stia sk etică. A ceasta este foarte cum plită şi m ai sălbatică decât toate
D ucându-se acesta la chilia unui frate spre cercetare, cele de până aci. Ea războieşte m ai ales pe cei desăvârşiţi
apropiindu-se de uşă 1-a auzit grăind. Şi socotind - bă şi pe cei ce s-au urcat până aproape de culm ea virtuţilor,
trânul că ceteşte din Scriptură a stat să asculte, până ce în cercân d să-i p răb u şească. Ş i p recu m ciu m a cea
a sim ţit că fratele îşi ieşise din m inte din pricina slavei aducătoare de stricăciune nim iceşte nu num ai -un m ădu
deşarte şi se hirotonisise pe sine diacon, făcând tocm ai lar al trupului, ci întreg trupul, aşa m ândria nu strică
o tp u stu l celo r ch em aţi. D eci cu m a au zit b ătrân u l num ai o parte a sufletului, ci tot sufletul. Fiecare din
acestea, îm pingând uşa a intrat şiîntâm pinându-1 fratele celelalte patim i, deşi tulbură sufletul, se răzb oieşte
i s-a închinat după obicei şi ceru să afle de la el, dacă de num ai cu virtutea opusă şi, căutând să o biruiască pe
m ultă vrem e aşteaptă la uşă. Iar bătrânul i-a răspuns în aceea, întunecă num ai în parte sufletul. Patim a m ândriei
glum ă, zicând: «A cum venii când făceai tu otpustul însă întunecă întreg sufletul şi-1 prăbuşeşte în cea m ai
celo r ch em aţi» . A u zin d fratele acestea, a căzut la adâncă prăpastie. Ca să înţelegem m ai lăm urit cele zise,
p icio arele bătrân ului, cerându-i să se roag e p entru să luăm seam a la lucrul urm ător: îm buibarea stom acului
dânsul, ca să se izbăvească de rătăcirea aceasta. se sârguieşte să strice înfrânarea: curvia, curăţia; iubirea
A m am intit aceasta, vrând să arăt la câtă nesim ţire de argint, sărăcia; m ânia, blândeţea; şi celelalte feluri ale
duce dracul acesta pe om . Drept aceea, cel ce vrea să se p ăcatu lu i asem en ea pe celelalte v irtu ţi op use. D ar
lupte desăvârşit şi să ia cununa dreptăţii desăvârşite să păcatul m ândriei, când pune stăpânire pe bietul suflet,
se străduiască în toate chipurile să biruie această fiară ca un tiran prea cum plit care a cucerit o cetate m are şi
cu m ulte capete. Să aibă pururi înaintea ochilor cuvântul înaltă, îl dărâm ă în întregim e şi îl surpă până în tem elii.
lui David: «Dom nul a risipit oasele celor ce plac oam eni- M ărturie despre aceasta este îngerul acela, care pentru
Castan Romanul
160 Filocalia
m ândrie a căzut din cer. C ăci fiind zidit de 161
D um nezeu şi îm podobit" cu toată virtutea şi în tr-alt fel la d esăv ârşirea v irtu ţii, fără n u m ai
înţelepciunea, n-a voit să le recunoască pe acestea p rin sm erenie. Iar aceasta se naşte din credinţă, din
venite din clarul Stăpânului ci din firea sa. D e aceea s-a frica lui D um nezeu, din blândeţe şi din sărăcia
socotit pe sine întocm aiDum ca nezeii. G ândul acesta al desăvârşită, princare ne vine şi dragostea desăv ârşită,
lui m ustrându-1 Proorocul zice: «A i zis întru inim a ta: cu darul şi cu iubirea de oam en i a D om n ului nostru
şedea-voi pe un m unte înalt, pune-voi scaunul m eu lisu s H ristos,
C ăruia se cuvine slava în veci. A m in.
52
peste nouri şi voi fi asem enea C elui Prea înalt», Iată
tu om eşti şi nu D um nezeu. iarăşi
Şi alt P ro o roc zice:
53
« C e te făleşti întru răutate puternice?» şi celelalte ale
psalm ului. Deci/ştiind tea, acessă ne tem em şi «cu toată
străjuirea să păzim inim n oaastră»5 4 d in sp re d u h u l
m ân d riei cel p u rtăto rmdoarte,
e zicând în noi înşine
de câte ori am dobândit vreo virtute, cuvântul
A postolului: «N u eu, ci darul luinezeu, Dum carele este
55
cu mine» , şi cel zis de Domnul: «Fără de M ine nu puteţi
56
face nimic» , sau cel zis de Proorocul:
«D acă D om nul nu
57
ar zidi casa, în zadar s-ar trudi rii», zidito şi în sfârşit
cel zis de A postol: «N u a celui voieşte,
ce nici a celui ce
58
aleargă, ci a lui Dum nezeu, carele m iruieşte» . Căci
chiar de ar fi cineva cât de fierbinte cu osârdia şi de
sârguitbr cu vrerea, fiind legat deşitrup. sânge nu va
putea ajunge la desăvârşire, decâtm prin ila lui H ristos
şi prin harul Său. Pentru că zice lacov: «Toată darea
59
cea bună de sus este»; iar A postolul Pavel zice: «Ce
ai tu, ce nu ai luat? Iar dacă ai luat, ce te lauzi ca şi cum
60
n-ai fi luat şi te făleşti ca de ale tale?».
Iar că m ântuirea
ne vine prin harul şi m ila luinezeu D um ne dă
m ărturie adevărată tâlharul acela cruce, de pe care a
prim it R aiul nu ca preţ al virtuţii, ci prin harul şi m ila
tui D um nezeu. A cestea ştiindu-le Părinţii noştri, toţi
cu un glas au învăţat că nu putem ajunge
Filocalia 16
3

A l aceluiaşi C uvios ajung la ţinta dorită. L ucrătorul de păm ânt, răbdând


C uvânt plin de folos, despre Sfiînţii Părinţi când văpaia soarelui, când asprim ea gerului, îşi lucrează
păm ântul având ca scop să-1 curăţească de m ărăcini şi
din pustia sketică şi despre 1darul deosebirii pălăm idă, iar ca ţintă ultim ă să se bucure de rod. C el ce
Către egum enul Leontie tace neguţătorie nu se gândeşte la prim ejdiile de pe
m are sau de pe uscat, ci se osteneşte cu toată sârguinţa
D atoria ce m i-am luat-o faţă de prea fericitul Părinte pentru neguţătoria sa, având ca scop câştigul ce-i va veni
(papă) C astor, de a-i istorisi viaţa Sfinţilor Părinţi şi din ea, iar ca ţintă ultim ă bucuria de pe urm a câştigului.
învăţătura lor, datorie pe care m i-am îm plinit-oîn parte O staşul nu se gândeşte la prim ejdiile războiului, nici la
pr'n cele ce i-am scris odinioară, Prea Sfinţite Leontie, n ecazu rile p etrecerii p rin tre străin i, av ân d ca sco p
despre rânduiala vieţii de obşte şi despre cele opt patim i înaintea sa în treapta ostăşească şi ca ţintă ultim ă câştigul
ale răutăţii, îm i pusesem acum în gând să o duc la de pe urm a dregătoriei sale. A şadar şi chinul nostru are
îndeplinire în chip desăvârşit. D ar aflând că pom enitul un scop şi o ţintă ultim ă a lui, pentru care răbdăm de
Ierarh, părăsindu-ne, s-a m utat din viaţa aceasta la bună voie toată osteneala şi truda. D e aceea postul nu
H risto s, am so co tit că e d e treb u in ţă să în treg esc ne osteneşte, nevoinţa privegherii ne înveseleşte, cetirea
istorisirea celor ce lipsesc şi să le trim it ţie, celui ce ai şi m editarea Scripturilor o facem cu dragă inim ă, truda
m oştenit virtutea aceluia şi, cu ajutorul lui D um nezeu, lucrului, ascultarea, lepădarea de toate lucrurile - pă
grija m ănăstirii m ânteşti, petrecerea în această pustie, toate cu dragoste
D eci când m -am dus în pustia sketică, unde erau cei le săvârşim .
m ai încercaţi Părinţi dintre m onahi, îm preună cu sfântul D ar voi, care aţi nesocotit patria, neam ul şi toată
G herm an, cu care m ă îm prietenisem încă de pe când lu m ea şi v -aţi înstrăinat de ele, venind la noi, care
eram copil de şcoală, apoi în oaste, precum şi în viaţa suntem nişte oam eni de rând şi proşti, spuneţi-m i care
călugărească, am văzut pe A w a M oise, bărbat sfânt, este scopul vostru? Şi ce ţintă ultim ă aţi avut înainte,
care strălucea nu num ai în lucrarea virtuţilor, ci şi în când aţiAfăcut aceasta? Iar noi răspunzând am zis:

con tem plare. D rept aceea ne-am rugat acestuia cu «Pentru îm părăţia C erurilor». L a aceasta A w a M oise
lacrim i, să ne spună cuvânt de zidire, prin care să putem a zis: «B ine aţi răspuns în ce priveşte ţinta ultim ă, dar
ajunge la desăvârşire. A cesta m ult fiind rugat ne-a grăit: care e scopul, de la care nicicum abătându-ne, putem
«Fiilor, toate virtuţile şi îndeletn icirile, au un scop să ajungem la îm părăţia C erurilor? în privinţa aceasta
anum it, după care potrivindu-se cei ce privesc spre el, n-aţi răspuns». Iar când am m ărturisit că nu ştim , ne-a
răspuns bătrânul:^ «Ţinta ultim ă a făgăduinţei noastre
este, cum aţi zis, îm părăţia lui D um nezeu, iar scopul,
fără de care este cu neputinţă a ajunge la sfârşitul acela,
164 Casian Romanul Filocalia 16
5

este curăţia inim ii. D eci spre acest scop trebuie să fie îm preună alcătuiesc curăţia inim ii. Pentru aceasta se
îndreptată m intea noastră totdeauna, iar când s-ar cade să facem toate: să dispreţuim banii, să stăruim în
întâm pla să se abată inim a noastră puţin din calea cea post şi priveghere cu bucurie şi în cetiri de psalm i să
dreaptă, îndată să o întoarcem, îndreptând-o spre scopul petrecem . Iar de vom fi vreodată îm piedicaţi de la
urm ărit, ca după o riglă a zidarului. A ceasta ştiind-o acestea de vreo pricină binecuvântată, să nu dăm uitării
Sfântul Apostolul Pavel, zice: «Cele dinapoi uitându-le pe aceea.„Căci nu este aşa de m are folosul de pe urm a
şi spre cele dinainte întinzându-m ă, la ţintă alerg, la postului, pe cât ar fi de m are paguba de pe urm a m âniei;
răsplătirea chemării celei de sus a lui Dumnezeu». Drept nici folosul din cetire, cât vătăm area din dispreţuirea şi
aceea pentru acest scop le facem şi noi toate, pentru întristarea fratelui. P osturile, priveghierile, cetirea
acesta pe toate le nesocotim : şi patria, şi neam ul, şi Scripturilor, lepădarea de avere şi lepădarea de toată
averile, şi toată lum ea, ca să dobândim curăţia inim ii. lum ea nu sunt desăvârşirea însăşi, ci, precum s-a zis,
Iar de vom uita de scopul acesta, vom fi nevoiţi, ca unii u n e lt e l e d e s ă v â r ş i ri i. C ă c i n u în tr -a c e s te a s t ă
ce um blăm prin întuneric şi călătorim alăturea de calea desăvârşirea, ci cu acestea se câştigă. Deci în zadar ne
cea dreaptă, să ne poticnim de m ulte si să rătăcim. Căci lăudăm cu postul, cu privegherea, cu sărăcia şi cu cetitul
m ultora li se întâm plă că, nesocotind la începutul S c rip tu rilo r, d a c ă n -a m d o b â n d it d ra g o ste c ă tre
lepădării de lum e avuţia, banii şi toată lum ea, m ai pe Dum nezeu şi către deaproapele. Căci cel ce a dobândit
urm ă se aprind de m ânie şi ură pentru o carte, o sapă, d ra g o stea a re p e D u m n e ze u în sin e şi m in tea lui
un condei, sau un ac. N -ar pătim i aceasta, dacă şi-ar de-a-pururi este la D um nezeul
am inti de scopul pentru care au nesocotit ei toate La acestea a zis G herm an: «D ar cine poate, până ce
lucrurile şi lum ea însăşi. Căci pentru dragostea - aproa e încă legat cu trupul să aibă m intea de-a pururi la
pelui dispreţuim bogăţia, ca nu cum va, sfădindu-ne D um nezeu, încât să nu se m ai gândească la nim ic
pentru ea şi sporindu-ne aplecarea spre m ânie, să cădem altceva: nici la cercetarea bolavilor, nici la prim irea de
din dragoste. Când deci pentru lucruri de nim ica arătăm străini, nici la lucrul m âinilor sau la celelalte trebuinţe
aceeaşi m ânie îm potriva fratelui, am căzut de la scop şi trupeşti neapărate? în sfârşit cum va putea m intea
nu avem nici un folos de la lepădarea de lum e. Ştiind om ului să vadă de-a pururi pe Dum nezeu C el nevăzut
aceasta fericitul Apostol a zis: «De-aş da trupul m eu să şi necuprins şi să petreacă nedespărţit de El?» M oise a
fie ars, iar dragoste nu am, de nici un folos nu-m i este». răspuns: «A vedea pe Dum nezeu necontenit şi a răm âne
De aci învăţăm că desăvârşirea nu vine odată- cu lepă nedespărţiţi de El, în felul în care socotiţi voi este cu
darea de avere şi de lucruri, d după dobândirea- dragos n e p u tin ţă o m u lu i p u rtă to r d e tru p şi în ju g a t c u
tei, ale cărei însuşiri acelaşi A postol.le descrie astfel: neputinţa. Dar în alt chip este cu putinţă. Căci vederea
«Dragostea nu pizm uieşte, nu se mânie, nu se îngâmf ă, lui Dum nezeu în m ulte feluri se întâm plă şi se înţelege.
n u se în tă râ tă , n u g â n d e şte ră u l» . T o a te a c e ste a Fiindcă Dumnezeu nu se cunoaşte num ai în fiinţa Sa cea
166 Casian Filocalia 16
Romanul 7

fericită şi necuprinsă, căci aceasta s-a păstrat num ai cu m are greutate le şi cun oaştem . R ugăm u-ne să ne
pentru Sfinţii Săi în veacul ce va să vie ci şi din m ăreţia arăţi, dacă este cu putinţă să scape cugetarea cu totul
şi frum useţea făpturilor sale, din cârm uirea şi purtarea de ele şi să n~o m ai supere niciodată?». M oise a zis:
Sa de grijă cea de fiecare zi, din dreptatea Sa şi din «Este cu neputinţă să nu fie cugetarea supărată de aceste
m inunile pe care le arată în fiecare neam prin Sfinţii Săi. aduceri am inte, dar stă în puterea oricui se sileşte să le
Căci când cugetăm la puterea Sa nem ăsurată şi la ochiul prim ească şi să zăbovească pe lângă ele, sau să le alunge.
Său neadorm it care vede cele ascunse ale inim ilor şi de N u atârnă de noi ca ele să vină, dar alungarea lor stă în
care nu se poate ascunde nim ic, nu facem altceva decât p u terea n o astră, înd reptarea cug etării no astre stă în
să-L adm irăm cu inim ile cuprinse de frică şi să I ne notărîrea şi silinţa noastră. C ând cugetăm cu înţelegere
închinăm L ui. Iar când ne gândim că toate picăturile şi neîncetat la legea lui D um nezeu şi petrecem în psalm i
p lo ii, to t n isip u l m ă rii şi to ate ste lele c e ru lu i su n t şi cân tări, în po st şi privegh ieri şi ne ad ucem am in te
num ărate de E l, răm ânem uim iţi de m ăreţia firii şi de neîncetat de cele viitoare, de îm părăţia C erurilor, de
atotştiinţa Z iditorului. .C ând m edităm apoi la negrăita G heena focul şi de toate faptele lui D um nezeu, - gân
Sa înţelepciune, la iubirea de oam eni şi la nepătrunsa durile cele rele se îm puţinează şi nu m ai găsesc loc în
Lui îndelungă răbdare, care rabdă greşelile cele fără de no i. C ând zăbov im în să în griji lum eşti şi în lucruri
num ăr ale oam enilor, ne vine să-L pream ărim din tot trupeşti, ba ne m ai dăm şi la vorbe deşarte şi netrebnice,
sufletul Şi când cugetăm la dragostea S a nem ărginită sp oresc în noi gân durile cele ticălo ase. C ăci precum
faţă de noi, că deşi noi n-am făcut nici un bine, a prim it m oara, câtă vrem e e m işcată de apă, nu se poate opri
să se facă om , D um nezeu fiind, ca să ne m ântuiască din de la sine, dar stă în puterea m orarului să m acine grâu
rătăcire, ne ridicăm spre dorirea L ui. în sfârşit, când sau neghină, tot astfel şi cugetarea noastră, fiind m ereu
so co tim că E l a b iru it în n o i pe p ro tiv nicu l no stru , în m işcare, nu poate sta fără gânduri, dar stă în puterea
diav olul, şi ne dăru ieşte viaţa veşnică num ai pentru noastră să gândim cele duhovniceşti sau cele trupeşti».
hotărârea şi înclinarea noastră spre bine, inim - a ne în V ăzând^bătrânul că ne m inunăm şi că suntem tare
deam nă să I ne înch inăm . D ar m ai sunt şi -alte nen u d o rn ic i d e cu v in te le lu i, tă c ân d p u ţin a z is"ia ră şi:
m ărate priviri de felul acesta, care răsar în noi, potrivit «D eoarece pentru dorin ţa voastră am lung it atât de
cu nevoinţa şi cu m ăsura curăţiei noastre, şi prin care m ult cuvântul şi încă m ai aveţi bunăvoinţă, încât din
privim şi înţelegem pe D um nezeu». aceasta socotesc că însetaţi într-adevăr după învăţătura
D eci iarăşi a întrebat G herm an: «D e unde vine că desăvârşirii, vreau să vă vorbesc despre bunul cel m ai
adesea, fără vrerea noastră,, ne supără m ulte aduceri ales, care este puterea de-a deosebi lucrurile sau dreapta
am inte şi gânduri viclene? A cestea ne fură fără să ne socoteală.
dăm searna, strecurându-se în noi pe ascuns şi în chip A ceasta'este între celelalte virtuţi ca o cetate'înaltă şi
subţire încât nu num ai că nu le putem opri intrarea, ci îm p ărătească. V reau deci să v ă arăt cov ârşito area ei
Cusuta Romanul 16
9

înălţim e şi folosul; nu ei num ai prin spusele m ele, ci şi nezeu. Iar alţii puneau m ai sus virtutea m ilosteniei,
prin părerile vechilor Părinţi, căci Dom nul îşi dă harul fiindcă D om nul a zis în E vanghelie: «V eniţi,- binecu
Său tâlcuitorilor, după vrednicia şi clorul ascultătorilor, vântaţii Părintelui M eu, de m oşteniţi îm părăţia cea
A ceasta nu este o virtute m ăruntă, ci unul din cele m ai gătită vouă de la întem eierea lum ii, că am flăm ânzit şi
însem nate daruri ale Duhului Sfânt. Căci zice Apostolul: m i-aţi dat să m ănânc», şi celelalte. D upă ce, în felul
«U nuia se dă prin D uhul cuvântul înţelepciunii, altuia acesta, fiecare şi-a spus părerea sa, prin care virtuţi s-ar
cuvântul cunoştinţei în acelaşi D uh, altuia credinţă, putea om ul apropia m ai bine de D um nezeu, şi trecuse
altuia darul tăm ăduirilor, altuia puterea de-a deosebi aproape toată noaptea cu această cercetare, la urm a
d u h u r i l e »3 , A p o i s f â r ş i n d n u m ă r a r e a d a r u r i l o r tuturor a răspuns fericitul A ntonie: «Toate acestea care
duhovniceşti, adaugă: «T oate acestea le lucrează unul le-aţi spus sunt de trebuinţă şi de folos celor ce caută
4
şi acelaşi Duh» , V edeţi aşadar că nu e nici m ic, nici pe D um nezeu şi doresc să vină la El. D ar nu putem da
păm ântesc darul deosebirii, ci unul dintre cele m ai m ari cinstea întâietăţii virtuţilor acestora, din urm ătoarea
daruri ale harului dum nezeiesc, Deci de nu se va strădui pricină: Ştiu pe m ulţi care şi-au topit trupul cu postul
m onahul cu toată puterea să-1 dobândească pe acesta şi şi privegherea şi au petrecut prin pustietăţi, iar cu
de nu va putea, printr-o chib zuire sigu ră, să facă sărăcia atâta s-au nevoit, încât nici hrana cea de toate
deosebirea duhurilor care vin asupra lui, va fi nevoit, zilele nu-şi m ai lăsau pe seam a lor; şi la atâta m ilostenie
ca unul ce rătăceşte prin noapte, nu num ai să cadă,în s-au dedat, încât nu le-ar fi ajuns toate câte sunt pe
prăpăstiile cele m ai cum plite ale păcatului, ci să se lum e, ca să le îm partă. D ar după toate acestea au căzut
poticnească şi în căile cele netede şi drepte. din virtute şi s-au rostogolit în păcat. D eci ce i-a făcut
M i-a d u c a m in te c ă o d a tă , în v re m e a tin e r e ţii, pe aceştia să rătăcească de la calea cea dreaptă? N im ic
aflându-m ă în părţile Thebaidei, unde petrecea fericitul altceva, după înţelegerea si părerea m ea, decât că n-au
A ntonie, s-au adunat la el nişte bătrâni, ca să cerceteze avut darul deosebirii. C ăci acesta învaţă pe om să se
îm preună cu el care este desăvârşirea în virtute; care păzească de ceea ce întrece m ăsura în am ândouă părţile
adică cfintre toate virtuţile e cea m ai m are şi poate păzi şi să m eargă pe calea îm părătească, El nu lasă pe m onah
pe m onah nevătăm at de m rejile şi am ăgirile diavolului? să fie furat, prin înfrânarea peste m ăsură, de cele de-a
D eci fiecare îşi da părerea, după priceperea m inţii sale. dreapta, dar nici să fie tras, prin nepăsare şi m oleşire,
Unii ziceau că postul şi privegherea, căci prin acestea de cele de-a stânga. D arul acesta de discernăm ânt este
curăţindu-se şi agerindu-se cugetarea, se poate apropia u ri fel d e o ch i şi d e lum in ăto r al su fletu lui, du p ă
m ai uşor de D um nezeu; alţii ziceau că este m ai m are cuvântul Evangheliei, care zice: «Lum inătorul trupului
sărăcia şi dispreţuirea propriilor tale lucruri, căci prin este ochiul. D eci dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul
acestea scapă cugetarea din funiile m ult îm pletite ale tău va fi lum inat. Iar dacă ochiul tău va fi întunecat, tot
grijilor lum eşti şi se poate apropia m ai uşor ele D um - tru p u l tău v a fi în tun ecat». Ş i aşa este. C ăci acesta,
170 Pilocalia 17
1

cercetâ or Scripturi, înaint


nd A stfel Saul, ea lui
toate căruia i s-a Dum n
gândur încredinţat ezeu,
ile şi pentru aceea
faptele întâiaşi dată 1-a
om ului împărăţia lui făcut
deoseb Israil, să se
eşte şi fiindcă n-a poticn
dă la o avut ochiul ească
parte acesta al şi să
tot dreptei fie
lucrul socoteli, înlătur
rău,, fiind at de
neplăc întunecat la la
ut lui m inte, fi-a îm păr
D um ne ştiut să ăţie.
zeu, judece că N -ar
alungâ m ai plăcut fi
nd este înaintea pătim i
rătăcir lui t
ea D um nezeu aceast
depart să asculte de a,
e de porunca dacă
om , Proorocului ar fi
A ceast Sam uil, avut
a o decât să în el
putem aducă jertfă lum in
afla şi lui a
din D um nezeu, drepte
istorisi Şi aşa, ceea i
rile ce credea el socote
dum ne că li. Pe
zeieştil îndrepteazâ aceast
a o num eşte şi înţele
num eşt «sfat» şi ne gerea
e învaţă că şi
A posto fără de el să sim ţir
lul nu săvârşim ea,
«soare nim ic. fără
», A stfel nici de
zicând: chiar care
«Soare vinulcel nu se
le să duhovnicesc poate
nu , care clădi
apună înveseleşte nici
întru inim a casa
m ânia om ului, nu noastr
voastră ne este ă cea
»3 D ar îngăduit să-1 m ai
i se bem fără din-
m ai dreaptă lăuntr
6
zice şi socoteală. u şi nu
cârm ă Căci zice se
a cuvântul: poate
vieţii, «Cu sfat bea aduna
precu vinul». Şi nici
m este iarăşi zice: bogăţi
scris: «Ca o cetate a
«A ceia surpată şi duhov
întru fără de niceas
care nu ziduri, aşa că,
este este om ul după
cârm ui care nu face cuvân
re cad toate cu tul:
ca sfat»7, în «C u
frunzel dreapta înţele
e». socoteală pciun
Scriptu este e se
ra o înţelepciune zideşt
m ai a, în ea e casa
şi cu i de ea, D in nu se
m intea toate naşte
se acestea se şi nu
reînnoi arată răm ân
eşte şi lăm urit că e
cu nici o neclin
preved virtute tită
erea se până
um plu la
căm ă- urm ă,
rile de fără
bogăţie dreapt
»*. E a a
se socot
num eşt eală.
e şi Ea
hrană este
tare, m aica
dat şi
fiind păzitd
că area
num ai tuturo
aceia, r
care în virtuţi
urm a lor».
obişnui A ceas
nţei şi- ta a
au fost
deprins socoti
sim ţiril nţa şi
e să părere
deoseb a
ească Sfânt
binele ului
de rău, A nton
sunt ie, la
capabil care
s-au sub ochii a
alătura noştri, rostog
t şi întrucât prin olit
ceilalţi batjocura într-o
Părinţi. diavoluluia cădere
Iar căzut din foarte
ca să înălţim ea grea,
întărim vieţuirii sale încât
cuvânt în pe toţi
ul adâncurile Părinţ
Sfântul m orţii. N e ii şi
ui aducem fraţii
A ntoni am inte de el din
e cu că cincizeci pustia
pilde de ani a apropi
m ai petrecut în ată i-a
nouă, p ustia adus
din aprop iată, la
vrem il v ieţuind în nem â
e m are ngâiat
noastre asprim e şi ă jale.
, în N-ar
aduceţi stăruitoare fi
-vă şi înfrânare. E l pătim i
voi a căutat t el
am inte pustia şi aceast
de Iron singurătatea a,
şi de m ai tare ca dacă
cădere toţi cei de ar fi
a aici. T otuşi, fost
jalnică după aşa de întărit
ce a m ari în
pătim it o s te n e li şi virtute
-o nu lu p te , a
de b a tjo c o r in d drepte
m ulte u -s e de i
zile d ia v o lu l, s- socote
li, care nu venea la adânc
1-ar fi biserică, ca ă,
învăţat nu cum va, spre a
să nu întâi-n indu- cunoa
se se cu şte şi
încread Părinţii şi cu
ă în fraţii, să fie lucrul
judecat silit să că nu
a sa, ci m ănânce se va
să împreună cu prim ej
asculte ei legum e dui,
sfatul sau altceva dată
Părinţil din cele ce fiind
or şi al se aduceau virtute
fraţilor la trapeză şi a
. D ar să i se pară m are
el, că a căzut de ce o
luându la regula sa. are şi
-se D eci, după ostene
după ce a fost lile
părere am ăgit cele
a sa, m ultă vrem e după
într- de voia sa, D um n
atât a prim ind pe ezeu.
urm ări îngerul Iar el,
t postul satanei şi ne-
şi închinându- deose
despărţ i-se ca unui bind
irea de înger al cu
oam eni lum inii, a judeca
, încât prim it de la ta
nici la el porunca cine-i
sărbăto să se arunce cel
area la m iezul ce-1
Sfintel nopţii într-o sfătui
or fântână eşte
Paşti foarte aceste
a, Casian Romanul
Filocali
172 a

ci fiind întunecat la înţelegere, s-a aruncat în fântână la socoteală. Celălalt însă, stăruind în închipuirea nebună
m iezu l n o p ţii D u p ă o arec are v re m e , a flân d fraţii şi aflând u-se afară de d reapta so co teală, şi-a atras
întâm plarea, abia cu m are osteneală 1-au putut scoate asupra-şi m oartea, pe care D um nezeu a vrut să o*abată
m ai m ort Iar după ce 1-au scos a m ai trăit două zile şi de la el.
într-a treia a m urit, lăsând fraţilor şi bătrânului Pam utie C e să zic şi de acela, al cărui num e nu vreau să-1
jale nem ângâiată. A cesta, îndem nat de m ulta iubire de spun fiindcă trăieşte? ţi prim ea adeseori pe dracul sub
oam eni şi aducându-şi am inte de m arile osteneli ale chip de înger şi prim ea şi descoperiri de la el, văzând
aceluia şi de anii m ulţi la num ăr pe care i-a răbdat în neîncetat în chilie lum ină ca de lam pă, în cele din urm ă
pustie cu stăruinţă, nu 1-a lipsit de pom enirea şi prinosul acela i-a poruncit să aducă jertfă lui D um nezeu pe fiul
celor adorm iţi; ca doară să nu fie num ărat cu sinucigaşii. său, pe care-1 avea cu sine în M ănăstire, ca - să fie în
D ar ce să zic de cei doi fraţi, care trăiau dincolo de vrednicit d e cinstea patriarhului A vraam . Ş i atât d e
pustia Thebaidei, unde petrecea odată şi fericitul - A nto m ult a ascultat sfatul aceluia, încât ar fi săvârşit de fapt
n ie? A ceştia, îndem naţi de un gând neso cotit, s-au junghierea fiului său, de n-ar fi băgat fiul său de seam ă
sfătuit să m eargă în pustia m ai dinlăuntru, care este că îşi ascuţea cuţitul îm potriva obiceiului şi gătea - frân
foarte m are şi nelucrată, hotărînd să nu prim ească hrană ghii cu care avea să-1 lege ca pentru o ardere de tot, ceea
de la om , ci num ai pe aceea ce le-o va da Domnul în chip ce 1-a făcut să~şi caute scăparea prin fugă.
m inunat, întâlnin du-i d eci pe aceştia, rătăcin d prin A m lungi vorba m ultă vrem e istorisind şi am ăgirea
pustie şi pierind de foam e, M azikii, cel m ai sălbatic şi unuia din M esopotam ia, care, cu toate că a dovedit o
m ai crud dintre neam urile sălbatice, îşi schim bară, prin aşa de m are înfrânare încât a stat m ulţi ani încuiat în
dum nezeiască orânduire, sălb ăticia firii, în iubire de chilia sa, în cele din urm ă a fost batjocorit cu diavoleşti
oam eni, şi îi întâm pinară cu pâine. A tunci unul din cei descoperiri şi visuri, încât după aşa de m ari osteneli şi
doi fraţi, venind la dreapta socoteală, a prim it pâinea virtuţi, cu care a întrecut pe toţi m onahii ce -petreceau
cu bucurie şi m ulţum ire, socotind că oam enii aceştia aşa acolo, a căzut în iudaism şi a prim it tăierea îm prejur.
de cruzi şi de sălbatici, care se bucură totdeauna de C ad vrând diavolul să-1 înşele, îi arăta de m ulte ori
sânge de om , nu s-ar fi îndurat de ei, care erau atât de visuri aievea, ca prin acestea să-1 facă să prim ească uşor
pieriţi şi nu le-ar fi adus pâine, dacă nu î-ar fi îndem nat rătăcirea, la care voia să-1 aducă. A stfel i-a arătat într-o
însuşi D um nezeu s o facă. C elălalt însă, respingând noapte neam ul creştinilor în frunte cu A postolii şi cu
hrana, ca fiind adusă de oam eni, şi stăruind în gândul m u cen icii, în tu n ec at, a co p erit d e to ată ru şin ea şi
cel nesocotit, a m urit de foam e. D eşi la început am ândoi p ră p ă d it d e ja le ş i în tris ta r e , ia r în tr- a ltă p a r te ,
s-au sfătuit rău, punându-şiîn m inte un gând nesocotit dim potrivă, norodul jidovesc, cu M oise şi Proorocii,
şi pierzător, totuşi unul, venindu-şi la dreapta socoteală, învăluit în lum ină strălucitoare şi petrecând în bucurie
a în d rep tat sp re b in e ceea ce h o tărîse p rip it şi fără şi fericire. D eci 1-a sfătuit am ăgitorul că de vrea să aibă
17-1 (. 'usian
Romanul

p arte d e fericire a şi b u cu ria n o ro d u lu i jid o v esc, să Iar ca să înţelegeţi această virtute şi m ai bine din.tr-o
prim ească tăierea îm prejur, iar el lăsându-se am ăgit, a pildă, vă voi istorisi fapta lui A vva Serapion pe care el
făcut aşa. însuşi o am intea celor ce veneau la dânsul, ca să se ştie
D in toate câte v-am spus se vede prea bine ca nu s-ar păzi. E l zicea aşa: «C ând eram m ai tânăr, locuiam
fi batjocorit toţi aceia aşa de rău şi de jalnic, dacă ar fi îm preună cu P ărintele m eurŞi m i se întâm pla că, după
d obân dit d aru l deo sebirii. ce m âncăm no i, ridicând u-m â de la m asă, furam câte
D upă acestea a zis G herm an: «N i s-a arătat îndeajuns, un posm ag, îndem nat de diavolul, şi-1 m âncăm fără
cu pilde noi şi prin cuvintele Părinţilor din vechim e, că ştirea b ătrân u lu i. D e ci stăru in d eu aşa o b u ca tă d e
d re a p ta so c o te a lă e ste iz v o r u l, ră d ă c in a , c a p u l ş i vrem e, am fost biruit de acest obicei şi nu-i m ai puteam
legătura tuturor virtuţilor. D ar dorini să aflăm în ce fel sta îm potriva. C ugetul m ă m ustra, dar bătrânului m i-era
am putea-o câştiga? Ş i cum să cuno aştem adevărata ruşine să-i spun. S -a întâm plat însă, prm purtarea de
dreaptă socoteală, cea de la D um nezeu, spre deosebire grijă a iubitorului de oam eni D um nezeu, de-au venit
de cea m incinoasă, am ăgitoare şi de la diavolul»? A nişte fraţi la bătrânul pentru folos duhovnicesc. A ceştia
răspu n s atu nci A v v a M oise: «A dev ărata dreap - tă so l-au întrebat despre gândurile lor. Si a răspuns bătrânul:
coteală nu se dobândeşte decât prin adevărata sm erenie, N im ic nu vătăm a pe m onahi şi nu bucură pe draci m ai
care ne face să arătăm Părinţilor nu num ai faptele, ci şi ta re, ca ascu nd erea g ân d u rilo r d e c ătre P ărin ţii c ei
g â n d u rile n o a stre şi să n u n e în c re d e m în p ă re re a duhovniceşti. Le-a vorbit apoi si despre înfrânare. Spu-
noastră n icidecum , ci întru toate să urm ăm po văţu irile nându-le el acestea, rni-am venit in sine-m i şi gândindu-
bătrân ilor şi să credem că aceea este bun ce vor socoti m ă că D um nezeu a descoperit bătrânului greşelile m ele,
ei ca atare. A ceasta riu nu m ai că face pe m on ah să m -am um ilit şi am începui a plânge. A m scos apoi din
răm ân ă neabătut de-la calea cea dreaptă prin - discer sân posm agul, pe care-1 furam după obiceiul m eu cel
năm ântul adevărat, ci îl păzeşte şi nevătăm at d e toate rău, şi aruncându-m ă la păm ânt am cerut iertare pentru
cursele diavolulu i. C ăci este cu n ep utinţă să cadă în cele trecute si rugăciune de 'întărire pentru cele ce vor
înşelăciunea dracilor cel ce îşi tocm eşte viaţa sa după veni. A tunci a zis bătrânul: O , fiule, te-a izbăvit, chiar
ju d ecata şi p ărerea celor în ain taţi, în tr-ad ev ăr, ch iar tă câ n d e u , m ărturisirea ta . S p u n â n d g reşala ta. ai
până nu s-a învrednicit cineva de darul dreptei socoteli, junghiat pe dracul, care te rănea prin tăcere. Până acum
prin însuşi faptul că-şi arată Părinţilor gândurile rele ale 1-ai făcut să te stăpânească',, fiindcă nu i-ai grăit îm potrivă
sale, le veştejeşte pe acestea şi le face m ai slăbite. C ăci şi nu 1-ai scos la arătare, D e acum nu va m ai avea loc
precum şarpele, scos din ascu nziş la lum ină, se sileşte întru tine, căci 1-ai scos din inim a ta" la arătare. Şi nu
să fugă şi să se ascundă, tot astfel şi gândurile cele rele, isprăvi bătrânul vorba şi iată lucrarea diavoleasca se
date pe faţă prin m ărturisire desăv ârşită, se grăb esc să arătă ca o pară de foc, ieşind afară din sânul m eu, iar
fugă de la om . chilia se um plu de puf oare,, cai socoteau fraţii aceia Cei
s-a aprins pucioasă m ultă. D eci a zis atunci bătrânul: asupra fratelu i ocărându-1 pentru astfel de gânduri
Iată, prin sem nul ce s-?, făcut, D om nul a dai adeverire rele, încât m ulţi auzind de aceasta s-au'ruşinat să-şi m âi
cuvintelor rnele şi slobozirii, tale. A şa a ieşit de la m ine, m ărturisească gândurile lor bătrânilor».
prin m ărturisire, patim a lăcom iei pântecelui şi lucrarea A răspuns A vva M oi.se:«Este bine, precum am zis
diavolească, încât nici în m inte nu-m i m ai venea acest m ai-nainte, să nu ascunzi gândurile tale de către Părinţi.
fel de poftă», Iată dar că şi din cele zise de Avva Sera pion D ar să nu le destăinui oricui ţi-ar ieşi în cale, ci să le
ne învăţam că atunci ne vom învrednici de darul - ade vesteşti bătrânilor duhovniceşti care au darul deosebirii
văratei deosebiri, când vom crede nu părerii noastre, ci şi nu celor ce nu-s decât albiţi de vrem e. Căci m ulţi,
învăţăturii Părinţilor. C ăci prin nici o altă greşală nu uitându-se Ia vârstă, şî-au m ărturisit gândurile lor, dar
duce diavolul pe m onah m ai uşor în prăpastie, ca prin în loc să prim ească tăm ăduire, au căzut în deznădejde
aceea că-1 înduplecă să lepede sfaturile Părinţilor şi să pentru neiscusinţa bătrânilor. E ra un frate oarecare
urm eze judecăţii şi voii sale. T rebuie să luăm pildă şi toarte sârgurncios, A cesta fiind tare supărat de dracul
de la m eşteşugurile şi ştiinţele om eneşti. D acă acestea, curviei, a m ers la un bătrân şi i-a m ărturisit gândurile
pe care le pipăim cu m âinile şi le vedem cu ochii, ori le sale. Iar acela, fiind neiscusit, după ce 1-a ascultat, s-a
auzim cu urechile, nu le putem învăţa de la noi, ci avem m âniat şi i-a zis că este t'călos şi nevrednic de cinul
lipsă de cineva care să ne înveţe şi să ne îndrepteze călugăresc, căci a prim it astfel de gân duri. A u zind
bine, cum n-ar fi nebunie să credem că arta -duhovni acestea fratele a căzut in deznădejde şi, părăsindu-şi
cească, cea m ai grea dintre toate m eşteşugurile, să nu locul său, se întorcea la lum e. Pe cale, din orânduire
aibă trebuinţă de învăţător? M ai ales că ea este ascunsă dum nezeiească, s-a întâlnit cu A vva A pollo, cel m ai
şi nevăzută şi num ai de inim a curată poate fi văzută. încercat dintre bătrâni care, văzându-1 abătut şi foarte
Iar neizbutirea în această artă nu aduce num ai pagubă posom orât, 1-a întrebat zicând: «Fiule, din ce pricină eşti
vrem elnică, ci pierderea şi m oartea veşnică a sufletului. a şa d e m â h n it?» A ce sta la în c ep u t, p e n tru m u lta
A zis apoi G herm an: «A deseori unii P ărinţi, - as m âhnire, nu i-a răspuns bătrânului nim ic; m ai pe urm ă,
cultând gândurile fraţilor, nu num ai că nu i-au tăm ăduit, m u lt ru g â n d u -1 b ă tr â n u l, a s p u s a le sa le , z ic â n d :
dar i-au şi osândit şi i-au dus la deznădejde. A ceasta a «Fiindcă adesea m ă supără gândurile, m -am dus şi m -
făcut pe m ulţi să se ruşineze de m ărturisire şi să se am m ărturisit la bătrânul cutare, iar după cuvântul lui
acopere cu un văl de evlavie m incinoasă. N oi înşine am nu m ai am nădejde de m ântuire şi fiind desnădăjduit
cunoscut o întâm plare ca aceasta în părţile Siriei. C ăci m ă duc la lum e». A uzind acestea A vva A pollo, îi
un frate oarecare şi-a m ărturisit gânciuriîe sale cu toată m ângâie pe fratele şi-1 sfătui m ult, zicând: «Nu te m ira,
curăţia şi cu toată sinceritatea unuia dintre bătrânii de fiule, şi nu desnădăjui de tine, că eu m ă aflu în vârsta
acolo, dezvelindu-i fără sfială cele ascunse ale inim ii. Iar cărunteţelor şi cu toate acestea foarte m ult sunt supărat
acela cum a auzit a şi început să se m ânie şi să se oţărască d e a se m e n ea g ân d u ri. D ec i n u te d e sc u raja p e n tru
r-'iloc;ili;i

această căldură, care nu se tăm ăduieşte atât prin siluită 17')


om enească, cât prin iubirea de oam eni a lui Dum nezeu.
D ăruieşte-m i num ai ziua ta de astăzi şi întoarce-te la n-ar p utea răbda uneltirile v răjm aşulu i, nici stin g e
chilia ta».Şi a făcut fratele aşa. Iar A vva A pollo, după înfierbântarea cea înfocată a firii, de n-ar întări darul lui
ce s-a despărţit de el,, a m ers la chilia bătrânului care D um nezeu slăbiciunea om enească. D eci după ce s-a
deznădăjduise pe tratele. Şi stând afară, s-a rugat lui îm plinit această lucrare, m ântuitoare pentru noi, să ne
D um nezeu cu lacrim i, zicând; «Doam ne, Cela ce laşi să rugăm laolaltă lui D um nezeu ca să înlăture biciul cel
vie ispite pentru folos,, întoarce războiul fratelui asupra lă sa t a s u p ra ta . C ă c i E l a d u c e su f e rin ţa şi ia r ă ş i
b ă tr â n u lu i a c e s tu ia , c a p r in c e r c a r e s ă în v e ţe la tăm ăduieşte, răneşte şi cu m âniile Sale vindecă, sm ereşte
bătrâneţele sale ceea ce in lungă vrem e n-a învăţat, şi înalţă, om oară şi înviază, pogoară în iad şi ridică».
anum e să pătim ească îm preună cu cei ispitiţi». Iar după A ceasta zicând şi rugându-se, îndată s-a izbăvit acela
ce a sfârşit rugăciunea, văzu îndată un arap stânci de războiul adus asupra lui. Apoi 1-a sfătuit să ceară de
aproape de chilie şi repezind săgeţi asupra bătrânului la D um nezeu să-i dea cuvânt de învăţătură, ca să ştie
care, rănit fiind de acestea, începu să se învârtă încoace ce să grăiască la vrem e cuvenită.
şi-ncolo, ca într-o beţie, până ce, nem aipulând suferi, a Deci din toate cele zise să învăţăm că nu se află altă
ieşit din chilie şi pe aceeaşi cale cu tânărul se întorcea cale sigură de m ântuire decât aceasta: Să m ărturiseşti
la lum e. A vva Apollo, înţelegând ceea ce s-a întâm plat,. gândurile tale Părinţilor celor m ai cu dreaptă socoteală
1-a întâm pinat zicând: «U nde te duci şi ce pricină te-a şi să te laşi îndrum at de ei spre virtute şi nicidecum de
tulburat aşa de tare?» Iar bătrânul, sim ţind că Sfântul gândul şi de părerea ta. C hiar de s-ar întâm pla cuiva să
cunoaşte ale sale, n-a zis nim ic-de ruşine. A zis însă Aw a nim erească vreun bătrân m ai sim p lu sau m ai puţin
A pollo: «întoarcere la chilia ta şi de aci înainte cunoaşte iscusit, pentru aceasta nu trebuie să ocolească a-şi
slăbiciunea ta şi să te socoteşti pe tine sau neştiut de m ărturisi gândurile sale Părinţilor celor m ai iscusiţi şi
diavolul sau nebăgat în seam ă .de el, pentru că nu te-ai să nesocotească predania străm oşilor. Căci şi aceştia, nu
învrednicit de lupta cu el. Dar ce zic -< lupta», când nici din îndem nul lor, ci din al lui D um nezeu şi al- Scriptu
atacul lui de- o zi n-ai fost în stare să~l suporţi. Iar aceasta rilor insuflate, au lăsat urm aşilor sfatul ca să întrebe pe
ţi s-a întâm plat din pricină că. prim ind tu pe un tânăr cei ce au înaintat m ai m ult ca ei. Putem să învăţăm
luptat de vrăjm aşul, în loc să-1 îm bărbătezi la luptă, 1-ai aceasta şi din alte m ulte ce se cuprind în Scriptura cea
acius la deznădejde, nebăgând în seam ă porunca aceea de D um nezeu 'insuflată, dar m ai ales din istoria lui
înţeleaptă, care zice: «Scapă pe cei lârâţi la m oarte şi nu Sam uil A cesta fiind închinat de prunc de către m am a
înceta să răscurnperi pe cei duşi la jiinghiere»;"dar nici sa lui D um nezeu şi învrednicindu-se sâ-i- vorbească
pilda M ântuitorului nostru, care zice: «Trestia zdrobită D um nezeu, n-a crezut totuşi gândului său, ci, fiind
n-o frânee si m u! ce fuineeâ nu-1 stince»" 1
. Căci nim enea chem at odată şi de două ori de D um nezeu, a alergat la
bătrânul Ilie şi după povăţuirea acestuia şi-a tocm it
felul cum trebuie să răspundă lui D um nezeu. Pe cel ce
f.S V .' C;ifn.i» Romanul

1-a găsit Dum nezeu vrednic de Sine prin chem area Sa putea păzi nevătăm aţi de întinderea peste m ăsură spre
voieşte să-l povăţuiască prin îndrum area şi porunca am ândouă părţile. C ăci despre am ândouă zic Părinţii
bătrânului, ca prin aceasta să fie călăuzit spre sm erenie. că sunt la tel de vătăm ătoare: atât întinderea peste
Iar pe Pavel, chem ându-1 Hristos prin Sine 'însuşi şi m ăsură a postului, cât şi saturarea pân tecelui; atât
vorbindu-i, deşi putea să-i deschidă ochii num aidecât
şi să-1 înveţe calea desăvârşirii, îl trim ite la Anania şi-i
p orun ceşte să înv eţe de la acela calea adev ăru lui, F; rivegherea peste m ăsură, cât -şi saturarea de som n;
şi a fel toate trecerile peste m ăsură. Am cunoscut pe
unii care n-au fost biruiţi de îm buibarea pântecelui,
zicându-i: «Scoală-te, intră în cetate şi acolo ţi se va dar aufost doborâţi de postirea cea peste m ăsură şi s-au
spune ce trebuie să fad»". Prin acestea ne învaţă să rostogolit spre aceeaşi patim ă a îm buibării pântecelui,
u rm ă m în d ru m a re a c e lo r c e au c ălă to rit în a in te a din slăbirea ce le-a venit de pe urm a postim fără
noastră, ca nu cum va, înţelegându-se rău cele zise bine m ăsură,îm i aduc am inte că şi eu am pătim it una ca
despre Pavel, să-1 ia urm aşii pildă de îndrăzneală, vrând aceasta. Aşade m ult m ă înfrânam , încât uitam de
fiecare să fie îndrum at la adevăr de însuşi D um nezeu, trebuinţa hranei până şi două şi trei zile şi nicidecum n-
ca şi Pavel, şi nu prin povăţuirea Părinţilor. Că acestea aş fi dorit hrană de nu m -ar fi îndem nat alţii să
sunt aşa, putem afla nu numai din cele zise, ci şi din cele m ănânc. Şi iarăşi, din uneltirea diavolului aşa fugise
ce le-a arătat A postolul prin fapte, după cum însuşi som nul de la ochii mîncâtei, foarte m ulte nopţi de-a
scrie: «M -am suit la Ierusalim să văd pe Petru şi pe rândul răm âneam neador m it si rugam pe D um nezeu
laco b şi le-am ară tat E van gh elia pe care o- prop o să-m i facă parte şi m ie puţin
de som n. M ai greu m -
văduiesc, ca nu cum va să alerg, sau să fi alergat în am prim ejduit din pricina nem âncării şi a priveg herii
deşert»,12 Şi a făcut aceasta, măcar că era însoţit de darul fără m ăsu ră, decât din pricina îm buibării pântecelui
Sfântului D uh prin puterea sem nelor ce le făcea. C ine şi a som nului m ult».
va fi, aşadar, atât de m ândru şi plin de sine, încât să-şi C u aşa de m inunate învăţături ne-a înveselit inim a
rânduiască vieţuirea după părerea şi judecata sa, când Sfântul M oise, încât noi, folosindu-ne/nu ştiam cum să
vasul alegerii m ărturiseşte că are trebuinţă de sfatul pream ărim pe Dom nul, care dă atâta înţelepciune celor
Apostolilor celor m ai înainte de el? Se vede lăm urit şi • ce se tem de D ânsul.
din acestea că D om nul nu descoperă nim ănui calea Lui I se cuvine stăpânirea şi cinstea, în veci, Am in,
desăvârşirii, decât acelora ce sunt îndrum aţi pe dânsa
de Părinţii cei duhovniceşti, precum zice şi Proorocul:
«întreabă pe părintele tău şi-ţi va vesti ţie, pe cei mai
bătrâni ca tine şi-ţi vor spline».
Suntem datori deci să dobândim cu toată puterea şi
cu toată sârguinţa noastră darul deosebirii, care ne va
Filocalia 1S
3

N il A sce tu l din v. al 10-lea


al 14-lea 4
3
şi la istoricul N ichifor C alist din veacul
această biografie are urm ătoarea form ă: N il,
V iaţa şi scrierile iui născut dintr-o fam ilie de neam ales din C onstantinopol,
deţinea pe tim pul îm păratului Teodosie (379-395) înalta
slujbă de prefect al C apitalei. E l trăia în tr-o căsăto rie
S ub n um ele lu i N il tradiţia n e-a lăsat o m ulţim e de fe ric ită , a v â n d u n fiu ş i o fiic ă . D in d r a g o s te d e
scrieri d uh ov niceşti, care cu sigu ranţă su nt d e la m ai D um nezeu a p ărăsit v iaţa sa fericită în această lum e şi
m ulţi autori. D e pildă autorul colecţiei de «Scrisori» în s-a retras cu fiul său T eodul la S inai, în vrem e ce soţia
1
p atru cărţi pare să fie deosebit de autoru l celor şapte sa s-a retras cu fiica ei în pu stia E g ip tu lu i. H o ardele
2
«P ovestiri», care descriu om orârea călugărilor de la
m un tele S in ai d in prileju l u nei năvăliri a barbarilor în barb are au scăldat într-o baie de sân ge m un tele S inai.
acel loc sfânt, «Scrisorile» m ărturisesc că sunt alcătuite N il a scăp at p rin fug ă, T eod ul a fost luat în prinso are.
de un egum en al unei m ănăstiri de lângă sau din A ncyra R eu şi în să cu rân d să scap e şi să-şi afle tatăl p ierd u t.
(A ncara de azi). Iar în «P ovestiri» ni se înfăţişează ca Episcopul de E lusa, la graniţa dintre A rabia şi Palestina,
p ov estito r un b ătrân p ustnic, care a p ărăsit de d ragu l sfin ţi întru p reot atât pe tată cât şi pe fiu . R estul vieţii
lui D u m n ezeu toate şi s-a retras, îm preu nă cu fiul său îl p etrecu N il iarăşi în m untele S in ai.
Teodul, la m untele Sinai, ducând viaţă de pustnic. A colo D ar d atele acestea, lu ate în cea m ai m are p arte d in
s-a întâm plat după câtăva vrem e incursiunea barbarilor « P ovestiri», n u se potrivesc cu autorul «S crisorilor»,
şi om orârea m ultor m onahi, din care prilej a toTsteodul care se p are că a alcătuit cele m ai m ulte d in scrierile
luat în robie, iar bătrânul său tată a scăpat cu fuga. însă cunoscute sub num ele lui N il. A cesta, după ce s-a făcut
T eodul a reuşit să scape din robie şi să se întâlnească cu m o n a h , a tră it, d a c ă n u to t tim p u l, c e l p u ţin tim p
tatăl său. înd elungat la A ncyra în G alatia. E l n-a fo st p ustn ic, ci
D eşi bătrânul din aceste «Povestiri» nu-şi dă num ele, m onah ch in ovit şi egum en de m ăn ăstire, în «S criso ri»
el a fost socotit una cu N il, căruia i s-a alcătuit astfel uşor e l se în fă ţişea ză sta to rn ic ca în v ă ţă to r al m o n ah ilo r
o b io g rafie pe b aza d atelo r din « P o vestiri» şi i s-au tineri. E l cere m ereu ca m onahul să rupă toate legăturile
atribuit şi «S crisorile» şi toate celelalte scrieri ce sunt care-1 leag ă d e ru d en ii, ceea ce n u se p o triv eşte cu
păstrate sub num ele lui. în Sinaxarul din C onstantinopol b ătrânu l d e la S in ai, atât d e legat d e fiu l său . A stfel
num ele de «N il S inaitul», folosit în tim pul m ai nou tot
m ai m u lt, n u p are a fi p o triv it p en tru au to ru l n o stru .
M ai potrivit e num ele m ai vechi de «N il din A ncyra»,
sau «N il A scetul». L ipseşte orice ştire că acest N il ar fi
l S4 NU Filoaili
Afectul n

fost vreodată la Sinai. E l se bucura pe la sfârşitul o corespondenţă de duhovnic, care se adresează unor
veacului al 4-lea de o autoritate m are. D in corespon
- p erso an e d in to ate stratu rile so cia le, d ar m ai ale s
denţa sa aflăm că conducătorul G oţilor, G ainas, care a călugărilor şi preoţilor, înfăţişându-le idealul vieţii
- desă
m urit probabil la 23 Decem brie 400, intrase în tratative vârşite, care se ajunge prin m odelarea treptată a eului
teologico-dogm atice cu Nil. La o cerere a îm păratului propriu după chipul lui lisus H ristos, căruia nu trebuie
Arcadie de-a se ruga pentru Constantinopolul cel greu să-I fim num ai învăţăcei, d şi im itatori, în acest scop se
încercat «de cutrem ure dese şi de foc ceresc», N il îi cere o biruinţă asupra patim ilor trupului, o întoarcere
răspunde într-o scrisoare de la anul 407, că nu-i poate a sufletului înlăuntrul său pentru găsirea liniştei şi a
îm plini dorinţa, pentru că aceste bătăi vin din pricina stării de nepătim ire, condiţia neapărată pentru unirea
că «a fost exilat stâlpul Bisericii, lum ina adevărului, cu D um nezeu prin contem plare. H arism a nepătim irii
trâm biţa lui Hristos, preafericitul episcop5. Faptul
loan» depline nu se poate câştiga însă în viaţa păm ântească.
acesta şi folosirea scrierilor Sf. loan G ură de A ur arată Pentru a ajunge la nepătim ire se cere o luptă îndelungată
că N il a fost un m are adm irator al aceluia. D in alte şi necurm ată, dar ea se capătă num ai prin darul lui
scrisori se vede că N il a apucat şi vrem ea certelor nesto- D um nezeu. L upta continuă e necesară şi din m otivul
riane, reprezentând învăţătura cea dreaptă a B isericii, că om ul cât trăeşte poate oricând să cadă iarăşi în starea
întrucât pare să fi trăit până la o vârstă înaintată, a putut pătim aşă. D ar asceza nu e un scop în sine, ci num ai un
vieţui până pe vrem ea sinodului de la Efes (431). m ijloc pentru a scăpa de patim i, a aju nge adică L
Scrierile care aparţin, în chip aproape sigur, lui N il nepătim ire (âîiâdeia). în scrisori, ca în toate scrierile
- sa
A scetul sunt urm ătoarele: le, N il se-dovedeşte un m are m aestru în tâlcuirea- ale
gorică a Sf. Scripturi, îndeosebi a V echiului Testam ent.
1. Colecţia am intită de «Scrisori», îm părţită în 4 cărţi.
D in c e le 1 0 6 1 d e sc ris o ri, u n e le a u re z u lta t d in 6
2. T ot al lui N il este «C uvântul A scetic»
'în care sunt
îm bucătăţirea unor scrisori m ai m ari, sau din închegarea m ulte texte paralele cu cele din scrisori. El a fost adresat
la un loc a unora m ai m ici; altele ni se înfăţişeazăo într- unor călugări chinoviţi cu viaţă m oleşită, pe la anul 425,
form ă ciuntită; unele iarăşi sun t d ublete aproape în a cea stă scriere N il în ce p e p rin a ară ta ce e ste
literale ale altor scrisori, sau extrase din anum ite scrieri m onahism ul, această adevărată filosofic a vieţii, lăsată
ale lui N il sau ale altor scriitori, m ai ales ale Sfântului nouă de Hristos şi practicată într-un chip "m ă Iţă tor de
loan G ură de A ur. D ar abstrăgând de aceste operaţii, înaintaşi (Cap. 1-5). Descrie apoi decăderea lui- prin pre
pe care le-au putut săvârşi copiştii cei m ai vechi, sau în ocuparea de cele m ateriale şi com bate cu tărie această
parte chiar Nil, corpul «Scrisorilor» reprezintă o unitate tendinţă (Cap, 6-19). O m are parte din scriere se ocupă
şi vine în general de la acelaşi egum en d iii Ancyra. Este cu datoriile egum enilor şi cu însuşirile lor (cap, 20-44),
;,S '6 ;\;7 Apelul
Filocali.i
D eosebit de frum oasă e partea în care arată tem eiurile 187

pentru care cei ce au îm brăţişat viaţa m onahală - nu tre m intea de o asem enea inundaţie» (C ap. 48; P. G . 79,777-
buie să m ai păstreze aici o legătură cu lum ea (C ap. 45- 780). N il nu u rm ăreşte în scrisul lu i sufletul până la
75). Folosind ideea lui A ristotel, încetăţenită în asceza în tâln ire a p o z itiv ă cu D u m n e ze u , D ar d escrie to a te
creştină de E vagrie, că orice lucru văzut, orice - idee cu treptele până în preajm a acestei .întâlniri, dintre care cea
noscută dă o anum ită form ă m inţii,. N il spune- că m ona m ai înaltă este curăţirea com pletă a lui de orice form ă,
h ii d esp ărţin du -se d e lu m e au ho tărât să ştearg ă d in pentru ca, dezm ârg init d e orice co ntur, să poată p rim i
m intea lo r toate form ele lu crurilor care stârn esc în ei pe C el nem ărginit. N il d escrie toată desfăşurarea - efor
patim ile. D ar dacă revin la am intirea acelor lucruri, sau tului n egativ al sufletului, adică asceza propriu zisă, ca
la griji asem enea celor din lum e, continuă a se vărsa în să se oprească la punctul und e asceza trece în m istică,
ei râul form elor, care le angajează sufletul în cele de jos. efortul negativ în trăirea tainicei prezenţe pozitive a lui
«D e vor intra alte şi alte fo rm e, n u va pu tea şterg e D u m n ezeu.
(m onahul) nici pe cele de m ai în ainte, cu getarea fiind D ar A ristotel spu sese că m intea nu m ai prim eşte
ocupată cu cele ce vin. P rin aceasta osteneala pentru a întipăririle chipurilor exterioare, ci şi dă form ă lucrurilor
7
tăia patim ile se face în chip necesar m ai grea, acestea văzute şi cunoscute. N il încetăţeneşte în asceza creştină
căp ătând putere din creşterea lor trep tată şi acop erind şi această idee. S-ar părea că avem aici o contrazicere.
pu terea de străv ed ere a sufletului, cu înch ipuirile care D acă lu cru rile d au form a lo r m in ţii, cum m ai d ă şi
se ad augă m ereu, asem enea u nu i râu în curgere - ne sufletul o form ă lucrurilor? A ici intervine puterea - pati
co n tenită. C ei ce vreau să vad ă u scată albia râu lui, m ilor, d e care ţinând seam a aceşti scriitori creştini dau
răm ânând în ea doar câteva lucruri vrednice- de cunos teoriei lui A ristotel un aspect nou şi un plus de evidenţă^
cut, nu folosesc nim ic scoţând apa din locul în care cred L ucrurile dau m inţii form a lor nu num ai întrucât m intea
că se află ceea ce caută, ap a care curge d e din su s se strâng e d upă fiecare, cum se strânge un elastic dup ă
um p lând înd ată locu l go lit. D ar de vo r o pri cursu l de fo rm a lucru lui p e care îl cu prinde, ci şi în trucât orice
m ai în sus, li se va arăta păm ântul fără osteneală, apa lu cru priv it face să se adau g e la cun o aştere o po ftă, o
răm asă d u c ân d u -se la v ale cie la sin e şi lă sâ n d u -le d o rin ţă , o p a tim ă d u p ă e l. Ş i o d ată c e m in te a e ste
păm ântul uscat pentru a afla cele d orite. T ot aşa este invadată de o anum ită patim ă, sau de m ai m u lte, care
uşor a goli form ele care dau naştere p atim ilor, când stăpânesc în ea statornic, toate lucrurile pe care m intea
sim ţurile nu m ai aduc pe cele dinafară. D ar când acestea le priveşte dup ă aceea sunt văzu te prin p rism a acelei,
trim it înăuntru ca un torent chipurile supuse sim ţurilor, patim i, a acelui interes. D acă aşadar patim a este aceea
n u e ste n u m a i g re u , c i c u to tu l c u n e p u tin ţă a c u ra ţi care face m intea să dea lucrurilor create anum ite form e,
lip sa p a tim ii n u v a m ai le g a m in te a d e lu cru ri, sa u în
Nil Ascetul

orice caz o va face să le acorde o privire «sim plă», cum deşertăciune, ca unii ce am . urcat'în deşert la consum aţii
spune Evagrie şi apoi Sf. M axim M ărturisitorul, care nu desfătătoare o trebuinţă ce putea fi îm plinită cu puţin,
o îm piedică de-a vedea pe Dum nezeu, ci tocm ai o ajută. făurim apărări ca pentru lucruri ce eram datori să le
Privirea «sim plă» a lucrurilor, privirea lor ca făpturi facem , ce facem altceva decât ne silim să dăm form ă
sim ple ale lui D um nezeu nu fereşte m intea num ai de m ateriilor fără form ă?» (Cap. 54-55; P.G. 79, 785-789).
înţepenirea ei în form e învârtoşate, prim ite de la lucruri, D intr-un alt punct de vedere dorinţele, patim ile şi
ci şi de popularea spaţiului din jur cu asem enea form e, peste tot legătura cu lucrurile lum ii sunt asem ănate de
aşadar de am ândouă piedicile care stau în calea vederii N il cu nişte veşm inte de care om ul poate fi prins în
lui D um nezeu cel nem ărginit, cel dincolo de form e. lupta cu puterile contrare/sau care îl pot îm piedica în
M intea îşi păstrează vioiciunea, elasticitatea ei, putând alergarea sa spre desăvârşire. D e aceea om ul, care s-a
trece uşor de la.privirea lucrurilor m ărginite- la con dezbrăcat de patim i, e asem enea unuia care luptă gol
tem plarea lui D um nezeu cel nem ărginit. N u m - ai e pa în arenă şi adversarul nu are de ce să-4 m ai prindă.
tim a cu rostul ei de clei între m inte şi lucruri, cu rostul A sem ănarea aceasta o desfăşoară N il A scetul, pornind
ei d e anchilozare ă m in ţii în form e m ărg inite şi de de la întâm plarea dintre soţia lui Putifar şi losif, care,
închidere a eiîntr-o lum e de form e m ăr ginite..Să
- obser prins de veşm inte de către aceea, şi le lasă în m âinile ei
văm că «form a» dată de m inte lucrurilor le îm prum ută şi fuge: «V eşm intele sunt lucrurile trupeşti, prin care,
totodată o consistenţă pe care lucrurile nu o au în ele prinzând plăcerea pe cineva, îl atrage la ea şi cel ce le
înşile. Iată cum prezintă N il A scetul acest rol - al pati ţine pe sine, va fi trântit la păm ânt în lupta cu cei ce le-au
m ilor: «Sufletul care se odihneşte de m ulţi ani între dezbrăcat. Astfel luptătorul pentru neprihănire, când s-a
lucrurile vieţii stă lângă idoli, care prin ei sunt- fără for văzut pe sine tras cu sila spre plăcere şi spre unirea
m ă, dar prim esc form a de la m eşteşugul om enesc. Căci îm p reunării, apucat d e ceea ce era m ai trebuincios
oare nu e un lucru fără form ă bogăţia şi slava şi celelalte trupului (adică de vestm ânt),, învăţând că trebuia să se
lucruri ale vieţii, care nu au în ele nim ic statornic şi afle gol în casă cu stăpâna care poate să-1 biruiască cu
hotărât, ci, sim ulând adevărul printr-o asem ănare uşor sila, părăsindu-şi veşm intele a fugit şi a ieşit afară,
de întocm it, prim esc de fiecare dată alte şi alte- schim um blând ca în Rai, gol în virtutea lui, asem enea om ului
bări? Form ă le dăm noi, când prin gânduri om eneşti dintâi, care prim ise de la D um nezeu ca pe-o cinste
- de
născocim închipuirea unui folos lucrurilor care nu osebită dezbrăcarea, până ce, prin neascultare, a ajuns
slujesc spre nim ic. C ăci când lărgim necesitatea strictă la trebuinţa hainelor. Căci până ce se lupta cu vrăjm aşii,
a trupului într-un lux fără rost, pregătind m âncarea cu care îl sfătuiau să calce porunca lui D um nezeu, stătea
nenum ărate bunătăţi şi pe urm ă, învinuiţi de această gol în arenă ca un luptător, dar după ce a fost biruit şi
190
Nil Ascetul i<>
i

scos afară din luptă, s-a îm brăcat după cum se cuvenea, N il, sau ca un om care nu prezintă nici un m âner, nici
le p ă d â n d d e z b ră c a r e a d e o d a tă c u d e p rin d e r e a d e un b elciug, de care să poată fi prin s, cum zice B ins-
luptător» (Cap. 65; P. G. 79,788), Că în asemănarea ta aceas w anger.
se cuprinde m ult adevăr psihologic, ne dovedeşte
faptul că ea a fost reluată în tim pul m ai nou şi întem eiată 3« «C ătre M agria, diacon easâ din A n cyra, d esp re
10
printr-o puternică, analiză existenţială a om ului, de către sărăcia de bună voie» , scrisă după 426 sau 427, la
L. Binsw anger, fără să^ştie de Nil Ascetul. 8
O rice parte, scurtă-vrem e după «C uvântul ascetic», pe care- îl am in
însuşire sau slăbiciune, prin care un om poate fi prins teşte. D in indicaţiile ce le dă autorul despre sine, el pare
de alt om , sau de un lucru oarecare, e asem ănată- de Bins că trăieşte în A ncyra şi destinatara la fel, D e aici se vede
că este unul şi acelaşi cu autorul epistolelor, C a şi în
w anger cu un m âner, iar m ijlocul prin care poate fi «Cuvântul ascetic», N il blam ează şi în această scriere
prins, cu o m ână. Poţi prinde pe cineva spiritual prin tendinţa m ănăstirilor de a strânge averi şi cerşetoria
urechea sa, îm presionândii-1 prin ceea ce îi spui, prin călugărilor prin oraşe, purtaţi de pofta dup ă bunuri
cuvântul ce şi-1 dă, făcându-1 responsabil de păzirea lum eşti. D upă Nil sunt trei teluri de sărăcii: sărăcia cea
lui, sau prin num e, strigându-1. Prinderea cuiva_prin m ai înaltă, cea a sfinţilor şi a protopărintilor dinainte
pasiuni o num eşte Binsw anger «prinderea pîin locurile de cădere, care iasă sufletul să se dedice cu desăvârşire
slabe», R estrângându-ne la această grupă de «locuri lui D um nezeu; să/ăcia m ijlocie care îngăduie, într-o
slabe», care denotă într-aclevăr slăbiciunea om ului, am m ăsură redusă, şi grija de trup şi sărăcia cea m ai de jos
putea spune, în term eni creştini, că m ânerele prin care care leagă sufletul cu totul de cele păm ânteşti. N il
poate fi prins cineva sunt patim ile sau dorinţele, iar îndeam nă pe călugări la sărăcia m ijlocie şi osândeşte
9
m âna care îl poate prinde este ispita, sărăcia cea m ai de jos, ca pe o cădere de la idealul
D e pildă iubirea de slavă deşartă este un m âner care m onahism ului,
poate fi prins prin linguşire, lăcom ia pântecelui un 1
m âner care poate fi prins prin arătarea unor m âncări 4. «C uvântare la m oartea lui A lbian».
' A lbian a fost,
gustoase, înclinaţia spre desfrânare prin faţa unei fem ei se pare, m onah intr-o m ănăstire ~ciin A ncvra. însufleţit
frum oase. Şi nu num ai o parte din om e prinsă prin acea de râvnă sfântă', s-a dus să viziteze locurile sfinte din
patim ă, ci tot om ul, întreg om ul devine un sclav purtat Palestina, iar de acolo s-a retras în pustia nilrică din
de belciugul patim ei de către cel ce ştie să-1 prindă de E gipt, unde a şi m urit.
ea. D eci foarte potrivit e considerat om ul, care nu poate 5.«T ratatiiJ despre folosul ce-1 au m onahii petrecând
fi prins de nici-o patim ă, ca un om gol, care lunecă de 1
departe de oraşe, în pustie».'
în el se arată că petrecerea
sub orice voinţă de a-1 prinde, de a-1 aservi, cum zice în singurătate apără pe m on ah de îm prăstierea m inţii
r
192 Nil
Ascetul

şi de ispite, şi îl fereşte de dorinţa după slavă deşartă,


care strică chiar faptele bune şi este greu de ocolit, în A l cuviosului şi de D um nezeu purtătorului
m ijlocul oam enilor. C onţinutul acestei m ici scrieri
- con Părintelui n'ostru
sun ă în g e ne ra l cu id eile d in « C u v ân tu l a sc etic» şi
«Sărăcia de bunăvoie».
13
N il A sc etu l
6. «T ratatul despre cele opt duhuri ale răutăţii». Cu 1
Cuvânt trebuincios si folositor
aceste opt pagini s-au m ai ocupat şi E vagrie şi C asian
în scrieri de ale lor. O cercetare paralelă a lor, întreprinsă
14
de D egenhart, a arătat că fiecare din cei trei autori a
15
descris aceste patim i independent.
D in celelalte scrieri cunoscute sub num ele lui N il, de C a p ito lu l l
unele nu e sigur că sunt ale lui, iar de altele pare sigur
că nu sunt ale lui.16
M u lţi d in tre E lin i şi n u p u ţin i d in tre Iu d e i s-a u
D in scrisul său, N il se dovedeşte a fi fost- «un im îndeletnicit cu filosofia. D ar num ai ucenicii lui H ristos
p u n ă to r c h ip d e d u h o v n ic a l tim p u rilo r d e a u r a le au râvnit adevărata înţelepciune; deoarece num ai ei au
creştinism ului: tare în Scripturi, destoinic la cuvânt, de avut ca învăţător înţelepciunea însăşi, care le-a arătat
u n te m p e ra m e n t v io i ş i d u p ă îm p re ju r ă r i p lin d e cu fapta petrecerea potrivită unei astfel de îndeletniciri.
asprim e, dar apoi iarăşi bun şi plângând cu cei ce plâng, C ei dintâi, asem enea celor ce joacă pe scenă o dram ă,
sătul de lum e, dar cunoscător al lum ii, un om care îşi s-au îm podobit cu o m ască străină, luând un num e gol,
urm a drum ul său cu ochii deschişi ştiind să călăuzească deoarece erau lipsiţi de adevărata filosofic. E i îşi arătau
17
în chip sigur şi pe alţii», filosofia în togă, în barbă şi în toiag, îngrijindu-se de
trup , slu jea u p o fte lo r, ca u n o r stă p ân e, fiin d ro b ii
stom acului şi prim ind plăcerile de sub pântece ca pe un
lucru al firii. E rau supuşi m âniei şi alergau după slavă;
şi se aruncau asupra m eselor strălucite, lihniţi ca nişte
căţei. Ei nu ştiau că filosoful trebuie să fie'înainte de toate
liber şi m ai ales să ocolească de-a se face rob patim ilor,
iubitor de argint şi stricător de case. C ăci faptul de a fi
rob al oam enilor poate nu aduce nici o vătăm are celui
ce vieţuieşte cu dreptate; dar cel ce se foloseşte de patim i,
slujind plăcerilor ca unor stăpâne, şi atrage ruşine şi
batjocură m ultă.
.Vi./ .-\xt'tul

C apito lul 2 ducând o viaţă sărăcăcioasă şi m ăsurată după- trebuin


ţele neapărate ale trupului. Se îndeletniceau în schim b
A u fost unii. dintre ei care nu s-au îngrijit câtuşi de foarte m ult cu deprinderile m orale şi stăruiau m ult în
puţin de fapte, fălindu-se că se îndeletnicesc cu filosofia contem plaţie. D e aceea se num eau şi Esei, num ele ară-
speculativă..A stfel unii um blau cu capul prin nouri, tandu-i că sunt înţelepţi. Sim plu spunând, ei m iăptuiau
alţii explicau lucruri ce nu se pot dovedi, făgăduind că' scopul filosofici lor, întrucât faptele lor nu erau în
ştiu m ărim ea cerulu i, m ăsurile soarelui şi lucrările contrazicere cu făgăduinţele. Dar care era folosul acestor
stelelo r. U n eo ri au în cerca t să g răiască şi d esp re lupte şi al nevoinţei lor obositoare, odată ce făgăduiau
D um nezeu, până la care nici adevărul nu poate ajunge, pe H ristoş, orânduitorul luptei? C ăci şi aceştia- îşi pier
iar socotinţa om enească e prim ejdioasă. Dar toţi au trăit deau răsplata ostenelilor, făgăduin d pe îm pârţitorul
m ai necinstit ca porcii ce se tăvălesc în m ocirlă. Iar dacă răsplăţilor şi al vieţii celei adevărate. D e aceea şi ei au
au fost: şi unii care s-au îndeletnicit cu viaţa practică, căzut din filosofie. C ăci filosofia este îm preunarea
- bu
aceştia s-au făcut si m ai răi decât aceia, vânzând nelor m oravuri cu cunoştinţa despre C ei ce este. D in
ostenelile pentru slăviri şi laude. C ăci de cele m ai m ulte aceasta însă au căzut şi Iudeii şi Elinii, respingând
- înţe
ori nu se osteneau,, netrebnicii, pentru altceva decât lepciunea venită din cer şi încercând.să tilosofeze fără
pentru fală şi iubire de slavă, prim ind in schim bul unor H ristos, singurul care a arătat cu fapta şi cu cuvântul,
astfel de osteneli o plată de nim ic. Fiindcă a tace
- necon adevărata filosofie.
tenit,, a se hrăni cu iarbă, a~şi acoperi trupul cu haine
zdrenţoase şi a vieţui închişi în butoi fără a aştepta nici Capitolul 4
o răsplată după m oarte întrece orice nebunie; precum
nebunie este a prim i răsplata pentru virtute m viaţa Căci El a tăiat cel dintâi calea acesteia cu viaţa Sa,
aceasta şi a te lua la întrecere pentru cununi de aici şi a arătân d u-ne o vieţuire curată şi tin ând u-Ş i p ururea
purta o luptă necontenită, lipsită de adevăratele cununi sufletul m ai presus de patim ile trupeşti, iar m ai pe urm ă
şi osteneli care nu aduc m ai m ult decât sudoarea, dispreţuindu-1 şi pe acesta, când m ântuirea oam enilor
plănuită de El. I-n cerut m oartea. El a învăţat prin acestea
C apito lul 3 că cel ce şi-a ales să filosofeze drept trebuie să lapede
toate cele plăcute ale vieţii şi să stăpânească cu putere
Iar câţi. dintre Iudei cinsteau această- şi
viaţă
aceştia peste osteneli şi patim i, dispieţuind trupul, ba sa nu m ai
sunt nepoţi ai lui lonadab, - prim indu-i pe toţi cei ce aibă nici sufletul în cinste, ci şi pe acesta să fie gata să-1
voiau să vieţuiască astfel, îi introduceau în aceiaşi dea, când ar trebui să-1 lepede pentru dovedirea virtuţii.
petrecere, Ei locuiau pururea în corturi, înfrânânclu-se Iar această purtare, prelu ân d-o, au im itat-o S fin ţii
de la vin şi de la toate câte ţin de vieţuirea m olatică, A p o sto li, le p ă d â n d u - se d e v ia ţă , în d a tă c e a u fo st
v>6 Ml A

chem aţi; şi părăsind ţară, neam şi toi ce aveau, s-au u n u l d e fo a m e, ca altu l să se sp a rg ă d e sătu l; că ci
străm utat îndată la viaţa aspră şi ostenitoare, trecând dărn icia celor ce aveau d e prisos îm p linea trebu in ţa
prin toate greutăţile, Strâm toraţi,. necăjiţi, prigoniţi,
- pe ce lo r lip siţi. E rau to ţi d eo p o triv ă şi a ve au ac eleaşi
trecând în sărăcie, lipsiţi şi ele cele m ai trebuincioase ale d rep tu ri, c ei m a i d e fru n te am este câ n d u -se d e b u n ă
vieţii, m ai pe urm ă au înfruntat chiar şi m oartea,
- ur voie cu cei m ai sm eriţi şi în felul acesta fiind scoasă
m ând întru toate învăţătorul şi lăsârtdu-ne prin viaţa lor afară inegalitatea. M ai bine zis, nu erau nici atunci toţi
chipul celei m ai bune purtări. D ar deoarece creştinii, deopotrivă, căci râvna celor ce se sileau să se sm erească
care toţi sunt datori să-şi zugrăvească viaţa lor după m ai m ult susţinea şi atunci inegalitatea, precum - o sus
acest chip, sau n-au vrut, sau au slăbit în voinţa de a-1 ţine acum nebunia celor ce se iau la întrecere care să fie
lim ita, au răm as num ai puţini care au putut să se ridice m ai slăvit. E ra scoasă afară pizm a; era izgonită - pone
m ai presus de tulburările lum eşti şi să fugă de zarva grirea; fusese pusă pe fugă slava deşartă; era om orâtă
oraşelor. A ceştia, ieşind afară din învălm ăşeală,- au îm m ândria; erau îm prăştiate toate m otivele de vrajbă. C ăci
brăţişat viata sing uratică, făcân du -se icoana virtuţii erau m orţi şi nesim ţitori faţă de patim ile cele m - ai puter
apostolice, în loc: de câştiguri, ei au ales sărăcia pentru nice, neprim ind nici'în vis nălucirile lor, pentru că dintru
a nu fi îm prăştiaţi; în loc de hrană m ăiestrit gătită, au început s-au lepădat cu hotărâre de am intirea lor, ridi-
preţuit m ai m ult pe cea sim plă, din pricina răscolirii
- pati cându-se la această deprindere prinnevoinţa şi stăruinţa
m ilor, îm plinind trebuinţa trupului cu hrana -întâm plă de fiecare zi. Pe scurt vorbind, erau sfeşnice ce lum inau
toare, D ispreţuind veşm intele m oi şi peste trebuinţă, ca în întuneric, stele nerătăcitoare, care străluceau- în noap
pe-o născocire a rnoleşirii om eneşti, s-au folosit- de 'îm tea cea fără lum ină a vieţii, faruri ale lim anurilor, - neclin
brăcăm inte sim plă şi nebătătoare la ochi, doar pentru tite de furtună, arătând tuturor cu uşurinţă cum să scape
neapărata nevoie a trupului. Socotind că e lucru neinţe- n ev ătăm aţi d e n ăv ala p atim ilo r.
lept ca, părăsind grija celor cereşti să-şi ocupe m intea
cu cele d e jos şi cu cele p ro prii d ob itoacelor, n-au
cunoscut lum ea, fiind în afară de patim ile .om eneşti. Capitolul 6
N u era între ei vreunul care să aibă m ai m ulte decât altul,
şi vreunul care să aibă m ai puţine decât celălalt, vreunul D ar acea petrecere plină de osârdie şi vieţuirea lor
care să judece şi vreunul care să fie judecat, cerească a pălit pe încetul, ca o icoană din negrija celor
ce au copia-t-o în diferite vrem uri, ajungând la cea m ai
de pe urm ă neasem ănare şi depărtându-se cu- desăvâr
Capitolul 5 şire de chipul cel dintâi. C ăci cei ce ne-au'răstignit lum ii
C ăci fiecare avea ca judecător nepărtinitor conştiinţa şi ne-au lepădat de viaţă şi am încetat de a fi oam eni,
sa. N u era unul bogat, iar altul sărac, nici nu se sfârşea slrăduindu-ne de-a ne ridica la firea îngerilor,- prin ace
iaşi ch ip al n ep ălim irii, am în cep u t să n e uităm iarăşi
19S Nil Ascetul Filocalia 19
9

cu dor la cele din urm ă, tulburând curăţia celor ce bine


a u v ie ţu i! în a in te d e n o i, p rin g riji lu m e şti şi p rin Capitolul 7
câştiguri blestem ate. P rin nebăg area noastră de seam ă, N o i, în să, n u n e oprim de-a ag o nisi p ăm ânt cât se
am făcui să fie huliţi cei ce puteau să fie slăviţi şi lăudaţi po ate de m ult. C um părăm turm e d e oi, boi de m uncă,
pentru virtutea lor. C oarnele plugului ie ţinem păstrând râvniţi la înfăţişare şi m ărim e, şi m ăgari bine hrăniţi. O ile
p înfăţişare cuv io asă, d ar n u ne-am făcut bun i p en tru v rem să n e d ea d in b elşug lân a p en tru treb uin ţe; b o ii
îm p ărăţia C eru rilo r, p e n tru că n e-am în to rs la cele să n e slujească la lu crarea p ăm ân tu lu i, ad u cân du -n e
dindărăt şi n e p rind em cu m ultă sârguin ţă d e cele ce nouă hrană, iar lor şi celorlalte dobitoace nutreţ;şit în sfâr
sun tem datori să le uităm . C ăci nu ne m ai gândim la vitele de pov ară să facă m ai aleasă h rana necesară,
lipsa de preţ şi la nestatornicia vieţii, şi nu m ai luăm în întregind cele ce lipsesc în ţară, cu m ărfuri din - străină
seam ă trebuin ţa liniştirii pentru izbăvirea de vechile tate, p en tru a spori plăcerile vieţii noastre. D ar nu n e
întinăciuni în schim b p reţuim în grăm ădirea de lucruri m ulţum im num ai cu atât, ci alegem şi m eşteşugurile cele
şi cinstim griji, care n-au legătură cu ţinta adevărată, iar m ai adu cătoare de câştig, care nu ne lasă delo c vrem e
râv na pen tru cele m ateriale a biruit îndem nurile cele să ne gândim la D um nezeu, ci ne întorc toată grija spre
m ântuitoare, D om nul s-a lepădat cu totul de grija celor ele. Iar p e urm ă în v in uim m ai d e g rab ă slăb iciu n ea
păm ân teşti şi a porun cit să căutăm nu m ai îm p ărăţia purtătorului de grijă decât pe noi'înşine, pentru alegerea
ce am făcut-o. D ar chiar dacă nu m ărturisim prin cuvânt,
C erurilor, N oi însă, silindu-ne să um blăm tocm ai pe o suntem vădiţi prin lucruri, că ne bucurăm de-o vieţuire
cale protivm că, am nesocotit porun cile D om nulu i, şi asem enea m irenilor, când ne îndeletnicim cu aceleaşi
d e p ărtâ n d u -n e d e p u rta rea L u i d e g rijă , n e-a m p u s lucruri ca şi ei şi m ai d egrabă zăbov im în osteneli
- tru
nădejdile în m âini. B l a^spus: «Priviţi la pasările cerului, peşti. A stfel m ulţi cred că evlavia ar fi un prilej- de agoni
că nu seam ănă, nici n u seceră, nici nu ad ună în jitn iţe sire de lucruri, şi că nu alegem viaţa, odinioară liniştită
şi T atăl vostru C el din ceruri le hrăneşte2 pe şi ele»; şi fericită, pen tru altceva, decât ca printr-o m in cinoasă
iarăşi: «P riviţi la crinii câm pului, curn cresc şi nu se cinstire de D um nezeu să fugim , pe de o parte - de m un
ostenesc, nici n.u torc»'. B a chiar a poruncit A postolilor cile cele ostenitoare, iar pe de alta, câştigând slobozenie
să nu-şi ia cu ei nici traistă, nici pungă, nici toiag, ci să sp re p lăceri, să p u tem d a p o rn irilo r n o a stre d ru m u l
ţină seam a de făgăduinţa nernincinoasă, pe care le-a sp re cele ce v rem . M ând rin du-n e cu m ultă n eru şin are
d a t-o trim iţâ n d u -i la slu jb a d e aju to rare a c elo rlalţi faţă de cei sim pli, iar uneori şi faţă de cei ce ne întrec,
o am en i, cân d le-a sp u s: « V red nic este lu crăto ru l d e socotim viaţa virtuoasă ca o îndreptăţire la asuprire, dar
1
hrana sa» . El ştia că m ai m ult ne asigură Providenţa cele nu ca o pricină de sm erenie şi de îngăduinţă. D e aceea
ce ne trebuie, decât sârguinţă noastră. suntem socotiţi chiar d e cei ce trebuie să ne cinstească
ca o turm ă uşuratică. N e călcăm în picioare unii pe alţii
. \H.V;J;/

prin târguri,, am estecaţi într-o adunătură de tot soiul, n u m ai p u ţin ca p araziţii şi alearg ă p rin p ieţe d u p ă
neavând nim ic care să ne deosebească de ceilalţi oam eni, aceştia ca nişte robi, alungând pe cei ce se apropie de
cum ar trebui. V rând să fim cunoscuţi nu din felul de dânşii, îm pingând pe toţi la o parte, ei se silesc să le facă
vieţuire, ci din înfăţişare şi ocolind ostenelele pentru trecere uşoară acelora. Şi. toate acestea le fac pentru
virtute, dorim cu furie slava pentru ele, făcând teatru m âncare, fiindcă nu s-au învăţat să-şi taie plăcerea de
din. adevărul de odinioară. la m âncările gustoase, nici nu vreau să poarte la brâu,
ca M oise, cuiul care stinge trebuinţa. C ăci dacă 1-ar
Capitolul 8 purta, ar cunoaşte că lăcom ia este hotarul oricărei plăceri
d e m â n c ă r i, ş i lu c ru rile în tâ m p lă to a r e , îm p lin in d
A stăzi,, îndată ce şi-a luat cineva această, cuvioasă trebuinţa trupului, acoperă urâţeniile poftei care nu
schim ă, până 'încă nu şi-a spălat petele sufletului şi nu trebuie să vie:
şi-a şters din cugetare întipăririle vechilor păcate, ci se
desfată încă slobod în nălucirile acestora şi până nu şi-a C ap ito lu l 9
povăţuit m oravurile după regula făgăduinţei,, nici nu
ştie care este scopul filosofici celei după D um nezeu, D e aceea num ele lui D um nezeu este hulit, iar viaţa
şi-a şi însuşit o poză fariseică, dându-se pe sine de ceva cea pread o rită s-a făcu t u rîtă; şi d o b ân d a celo r ce
m are după înfăţişare. E l um blă în toate părţile, purtând vieţuiesc cu adevărat întru virtute a ajuns să fie socotită
unelte ai căror m eşteşug nu. 1-a învăţat şi făgăduieşte am ăgire. G em oraşele de cei ce rătăcesc prin ele degeaba
după înfăţişarea văzută o ştiinţă ele care încă nu s-a şi sunt tulburaţi cei de prin case, cărora le e silă şi să-i
„tins nici cu vârful buzelor, fiind stâncă în loc de lim an, m ai privească, văzându-i că stărue la uşi, cerşind tot m ai
m orm ânt văruit în. loc de biserică şi lup în loc de oaie, neruşinat; iar m ulţi, după ce sunt prim iţi m case, făţărind
.-pre pierzarea celor am ăgiţi de înfăţişarea lui. Căci când p e n tru p u ţin tim p e v la v ia ş i a c o p e rin d c u m a sc a
unii ca aceştia fugind din M ănăstiri, fiindcă nu vreau făţărniciei gândul de vicleşug, îi jefuiesc pe aceia, iar pe
să ţină pravila vieţii, se destrăbălează prin oraşe, atunci urm ă pleacă, încât fac să se întindă peste toată viaţa
traşi în jos de trebuinţele pântecului poartă, spre
- am ăgi m onahală un num e urîi. Ş i aşa sunt alungaţi din oraşe
rea celor m ulţi, chipul evlaviei, ca pe-o m om eală. E i ca o ciu m ă cei ce erau o dinioară înd reptătorii lo r; şi
prim esc să facă toate la câte-i sileşte trebuinţa trupului. sunt izgoniţi ca nişte spurcaţi, m ai râu decât cei um pluţi
C ăci nim ic nu silnkeşte pe om m ai m ult ca trebuinţa de lepră. M ai bucuros se hotărăşte cineva să creadă
trupului, care născoceşte o ieşire iscusită din cele m ai tâlharilor şi spărgătorilor, decât celor ce se îndeletnicesc
grele lipsuri, m ai ales când se adaugă şi lenea,, care face cu viaţa m on ah ala, so co tind că m ai uşo r p ot să se
1
să sporească, în chin viclean, puterea de născocire
a păzească de răutatea vădită, decât de prefăcuta - vred
gândului. Slujesc aşadar aceştia pe ia uşile celor bogaţi, n icie d e crezăm ân t, care u n elteşte in ascun s. A ceştia
nici n-au început m ăcar viaţa de evlavie şi nu cunosc clădim rău ceea ce am surpat bine m ai.7 D înainte
e ce
folosul liniştirii, ci au fost îm pinşi la viaţa singuratică ascultăm de sfaturile proaste ale celor ce fac lucrul cum
fără judecată poate de vreo strâm toare oarecare. - A u so nu trebu ie, ap rinzând d orin ţele mcelo
m slabi
r prin
cotit lucrul acesta ca o treabă ele negustorie, bun pentru sârguinţa noastră deşartă, şi de ce deschidem celor m ai
câştigarea celor trebuincioase. Şi eu socotesc că ar face nevinovaţi calea spre lăcom ia de avere?
lucrul acesta m ai cuviincios, dacă n-ar um bla pe la toate
uşile, d ar socoti că înfăţişarea îi îm piedică de la prim irea
unor daruri m ai bogate, ca nu cum va, vrând să plătească Capitolul 11
trupului birul datorat, să nu-i dea num ai pe cel - trebuin
cios, ci şi pe cel care 1-au născocit desfătările celor ce duc C ăci am fost rând uiţi de D o m n ul să tăm ăd uim , nu
un trai m olatic, îm plinîndu-şi poftele lor nem ăsurate. să întărâtăm pe cei uşor de rostogolit; şi să avem m ai
D ar a tăm ădui pe cei ce sufăr de aceste boli nevindeca
- degrabă în vedere nu ceea ce ne place nouă, ci ceea ce
bile este foarte greu. foloseşte aproapelui, ca nu cum va, urm ând pornirilor
noastre nesocotite, sa facem pe m ulţi dintre cei m ai
sim p li să se sm in tească, d ân du -le p rilej să p oftească
Capitolul 10 cele păm ânteşti. D e ce punem atâta preţ pe m ateria pe
C ăci cum ar şi tâlcui cineva folosul sănătăţii celor ce care ne-am învăţat să o dispreţuim , legându-ne de bani
n-au fost niciodată sănătoşi,, ci au fost hrăniţi chiar din ş i d e a v u ţii ş i îm p ă r ţin d u - n e m in te a în m u lte ş i
scutece cu boala ofticei, iar povara aceasta a firii, care nefolositoare griji? R âvna după ele ne depărtează de
le-a venit din obişnuinţă, socotesc că nu se deosebeşte stăruinţa m ai trebuincioasă şi ne face să nu purtăm grijă
întru i\im ic de-o aptitudine firească. Se ştie că e de prisos de bunurile sufletului, iar pe de altă parte ea duce în
orice cuvânt spre îndreptare, când năzuinţa celor ce m are prăpastie pe cei alipiţi-de lucrurile vieţii, - care so
a s c u ltă , în c lin â n d s p re m a i. ră u ,, s e îm p o triv e ş te cotesc bucurarea de avere ca cea m ai înaltă şi- m ai stră
cuvintelor date ca sfat. M ai ales când nădejdea hrăneşte lucită fericire., când văd pe cei ce au făgăduit- să se în
pofta câştigului, patim a închide auzul la sfat,- încât în deletnicească cu filosofia adevărată şi se laudă că sunt
d em n u rile sp re cu m in ţire n u află n ici o pu tin ţa d e m ai presus de plăceri, că se străduiesc pentru acestea
străbatere, cugetul fiind întins spre câştigul dorit, chiar m ai tare ca ei, C ăci nim ic nu duce pe cineva -aşa de ne
dacă este u rit N oi însă, o iubiţilor, care socotim ca de îndoielnic la m unci, ca a face pe m ulţi să râvnească la
dorul virtuţii ne-am lepădat de viaţă şi am respins - pof propriile lui rele, Pierzania celor ce-1 im ită e adaos la
tele lum eşti şi am făgăduit să urm ăm lui H ristos, pentru pedeapsa celui ce i- a învăţat. D ar nu m ică este osânda
c e n e m a i în c âlcim în frăm â n tările v ie ţii, d e c e m a i şi a celor ce nu au lepădat im itarea ca ruşinoasă, fiindcă
sale în păm ântul tău; altul a abătut apa care curgea prin
s-a u făcut învăţători ale celor rele, de a căror lecţie grădina ta. Prin urm are trebuie să te întărâţi si să te faci
blestem ată fug, cu bună judecată,, cei ce se folosesc de m ai rău decât cei cuprinşi de furii, certânclu-te cu toţi.
cuget înţelept D e aceea nim enea să nu se plângă de cele M intea, care e datoare să se ocupe cu contem plarea - făp
spuse. C i sau îndreptaţi cele ce s-au făcut în chip greşit turilor, trebuie să um ble pe la judecătorii şi sâ-şi întoarcă
grin nepăsarea celor m ulţi, spre ruşinea num elui, sau puterea ei contem plativ ă spre tot felul de vicleşuguri,
lepădaţi şi num ele. C ăci clacă e vorba să -iubim în ca să izbutim în câştigarea unor lucruri ce nu ne folosesc
ţelep ciu n e a, su n t d e p risos av erile,, iu b irea- d e în ţe la nim ic.
lepciune făgăduind înstrăinarea chiar şi de trup, pentru D e ce ne îngrijim de lucruri străine, de pare că ar fi
curăţia, trupului. Iar dacă vreunii râvnesc să câştige ale n o astre, lu ân d asu p ra n o astră lan ţu rile g rele ale
averi şi să se bucure de lucrurile dulci ale vieţii, la ce m ateriei, şi n-ascultăm pe cel ce ne plânge ca pe nişte
m ai cinstesc prin cuvânt această filosofie, odată ce prin nenorociţi?. «V ai, zice Proorocul, celui ce-şi adună cele
fapte îşi arată înstrăinarea faţă de ea şi săvârşesc lucruri ce nu sunt ale sale şi îşi îngreunează jugul foarte tare».
străine de ceea ce au făgăduit, îm brăcându-se cu num e C ăci dacă sunt iuţi cei ce ne urm ăresc, potrivit cu cel ce
cuvioase? zice: «S-au făcut urm ăritorii noştri m ai iuţi ca vulturii
cerului)'/ iar noi ne îm povărăm pe noi înşine cu lucruri
Capitolul 12 lu m eşti, e vădit că m işcându -n e no i m ai anevo ie la
drum , vom fi prinşi cu uşurinţă de duşm anii de care ne-
1
S au nu socotim că e ruşinos sa fim osândiţi de cei a învăţat Pavel să fugim , zicând: «fugiţi de desfrânare»
'
m ai m ici, pe care îi num im m ireni, pentru rânduelile şi de lăcom ia de averi. C ăci si cei sprinteni în alergarea
M ântuitorului; călcate de noi, şi să fim învăţaţi poruncile la ţintă, daca nu-şi pun puterea cu încordare la lucru,
Lui de către cei ce ar trebui să le înveţe de la noi? C ăci răm ân în urm ă de-i prind vrăjm aşii ce-i urm ăresc care
au poate picioare m ai iuti.
atunci când noi ne luptăm şi ei ne spun: sluga lui Hristos
nu trebuie să se lupte, ci să fie blând cu toţi, sau când
noi ne certăm pentru bani şi avuţii, iar ei ne spun: --dacă C apitolul 1 3
îţi ia cineva haina, lasâ-i şi căm aşa», ce altceva fac, decât M are piedică le este dragostea de lucruri m ateriale
râd de noi şi glum esc pe socoteala nepotrivirii faptelor celor ce se silesc spre virtute. A deseori această dragoste
noastre cu făgădu in ţa d ată? Ş i d e fapt nu este nev oie aduce pierzare şi sufletului şi trupului, C ăci ce a pierdui
să ne luptăm pentru avuţii şi să facem toate câte suntem 7
pe N abot din Izrael?
N u i s-a făcut via pizm uită pricină
siliţi de purtarea acestora de grijă. C ineva ţi--a stricat de m oarte, stârnind pizm a vecinului A hab îm potriva sa?
hotarul viei si a adaos-o locului său; altul a lăsat vitele
Afectul
sale în păm ântul tău; altul a abătut apa care curgea prin
s-au tacul învăţători ale celor rele, de a căror lecţie grădina ta. Prin urinare trebuie să te întărâţi şi să te faci
blestem ata fug, cu bună judecată, cei ce se folosesc de m ai rău decât cei cuprinşi de furii, certându-te cu toţi.
cuget înţelept. D e aceea nim enea să nu se plângă de cele M intea, care e datoare să se ocupe cu contem plarea - făp
spuse. C i sau îndreptaţi cele ce s-au făcut în chip greşit turilor, trebuie să um ble pe la judecătorii şi sâ-şi întoarcă
prrn nepăsarea celor m ulţi spre ruşinea num elui, sau puterea ei contem plativă spre tot felul de vicleşuguri,
lepădaţi şi num ele. C ăci clacă e vorba să -iubim în ca să izbutim în câştigarea unor lucruri ce nu ne folosesc
ţelep ciu nea, sun t de prisos averile,, iub irea- d e înţe la nim ic.
lepciune făgăduind înstrăinarea chiar şi de trup, pentru D e ce ne îngrijim de lucruri străine, de pare că ar fi
curăţia trup ului, Iar dacă v reun ii râv nesc să câştig e ale n o astre, lu ân d asu p ra n o astră lan ţu rile g rele ale
averi şi să se bucure de lucrurile dulci ale vieţii, la ce m ateriei şi n-ascultăm pe cel ce ne plânge ca pe nişte
m ai cinstesc prin cuvânt această filosofic, odată ce prin nenorociţi?. «V ai, zice Proorocul, celui ce-si adună cele
fapte îşi arată înstrăinarea faţă de ea şi săvârşesc lucruri ce nu sunt ale sale şi îşi îngreunează jugul foarte tare».
străine de ceea ce au făgăduit, îm brâcându-se cu num e C ăci dacă sunt iuţi cei ce ne urm ăresc, potrivit cu cel ce
cuvioase? zice: «S-au făcut urm ăritorii noştri m ai iuţi ca vulturii
cerului»/ iar noi ne îm povărăm pe noi înşine cu lucruri
Capitolul 12 lu m eşti, e vădit că m işcându -n e n oi m ai an ev oie la
drum , vom fi prinşi cu uşurinţă de duşm anii de care ne-
Sau nu socotim că e ruşinos să fim osândiţi de cei a învăţat Pa vel să fugim , zicând: «fugiţi de desfrânare»''
m ai m ici, pe care îi num im m ireni, pentru rânduelile şi de lăcom ia de averi. C ăci şi cei sprinteni în alergarea
M ântuitorului;călcate de noi, şi să fim . învăţaţi poruncile la ţintă, dacă nu-şi pun puterea cu încordare la lucru,
Lui de către cei ce ar trebui să le înveţe de la noi? C ăci răm ân în urm ă de-i prind vrăjm aşii ce-i urm ăresc, care
au poate picioare m ai iuti.
atunci când noi ne luptăm şi ei ne spun; sluga lui H ristos
nu trebuie să se lupte, ci să fie blând cu toii, sau când
noi ne certăm pentru bani şi avuţii, iar ei ne spun: --dacă C apito lu l 1 3
îţi ia cineva haina, lasâ-i si căm aşa», ce altceva fac, decât M are piedică le este dragostea de lucruri m ateriale
râd de noi şi glum esc; pe socoteala nepotrivirii faptelor celor ce se silesc spre virtute. A deseori această dragoste
n oastre cu făgădu in ţa d ată? Ş i d e fapt nu este n ev oie aduce pierzare şi sufletului şi trupului, C ăci ce a pierdui
să ne luptăm pentru avuţii şi să facem toate câte suntem :
pe N abot din Izrael?
' N u i s-a făcut via pizm uită pricină
siliţi de purtarea acestora de grijă. C ineva ţi -a stricat 7
de m oarte, stârnind pizm a vecinului A hab îm potriva sa
hotarul viei şi a adaos-o locului său; altul a lăsat vitele
Nil Ascetul 207

Şi ce a făcut pe cele două jum ătăţi de sem inţii să răm ână le-au slujit tot tim pul fără să se învechească? D ar prin
afară d e p ăm ân tu l fâg ădu in ţii? O are n u m u lţim ea ce lu crare a p ăm ân tu lu i şi-a câştig at Ilie h ran a în
vitelor?8 Ce a despărţit pe Lot de Avraam ? Nu m ulţim ea văgăună? N u-i aduceau lui corbii hrana? Iar venind în
turm elor de păşunat, care isca certuri necontenite între S arep ta, n u i-a d at v ăd u v a, lip sită şi d e cele m ai
păstori, până ce i-a învrăjbit cu totul unul 9cu altul? trebuincioase lucruri, pâine, luând-o de la gura copiilor
D acă, prin urm are, avuţiile aţâţă la pizm a pe invidioşi ei, ca să se arate că virtutea trebuie pusă m ai presus şi
îm potriva celor ce le au şi-i scoate pe cei îm povăraţi cu de fire?
ele de la lucrurile m ai de preţ, dacă taie rudenia şi aduce
duşm ănia între prieteni, dacă nu are nim ic laolaltă cu 'Capitolul 14
viaţa viitoare şi nu aduce nici un folos însem nat vieţii
din trup, de ce să ne depărtăm de la slujirea lui- D um ne T oate acestea, desigur, sunt întâm plări m inunate,
zeu făcându-ne slujitori deşertăciunii? dar totuşi au şi o raţiune. C ăci e cu putinţă ca cineva să
O are noi suntem cei ce avem să ne îngrijim de cele trăiască şi fără să m ănânce, arunci când vrea Dum nezeu.
ale vieţii noastre? Oare nu Dum nezeu este Cel ce poartă D oar cum a isprăvit Ilie calea de patruzeci de zile, în
grijă de ea? Străduinţa om enească, dacă nu prim eşte puterea unei singure m âncări? Şi cum a petrecut M oise
ajutorul lui D um nezeu, nu poate ajunge la ţintă. D ar optzeci de zile pe m unte, vorbind cu D um nezeu, fără
17
p urtarea de grijă a lu i D u m n ezeu dăru ieşte bu nu ri să guste m âncare om enească?Căci pogorându-se după
.
desăvârşite, chiar fără conlucrarea om enească. C e le-a patruzeci de zile şi m âniindu-se pentru turnarea- viţelu
fo lo s it s trăd u in ţa p ro p rie a c e lo ra c ă tre c a re a z is lui, înd ată a sfărâm at tablele şi s-a su it pe m u nte,
D um nezeu: «A ţi sem ănat m ult şi aţi luat puţin, şi am petrecând alte patruzeci de zile acolo, de unde prim ind
suflat aceasta din m âinile voastre?»10
Şi ce le-a lipsit din al doilea rând de table s-a coborît la13popor.
Ce raţiona
-
cele trebuincioase, celor ce au vieţuit pentru virtute, m ent om enesc ar putea explica m ulţum itor această
- mi
fără să se îngrijească de ele? N - a fost hrănit Israil în nune? C um a putut natura trupului să se cheltuiască
pustie patruzeci de an i, nebucurând u-se de nici u na atâta vrem e, fără să se întregească ceea ce se îm prăştia
din roadele păm ântului? A u fost ei lipsiţi de.m âncare? din puterea lui în fiecare zi? A ceastă nedum erire o
N u le îm prospăta m area necontenit o hrană neobişnuită, dezleagă cuvântul lui D um nezeu, care zice: «N u num ai
trim iţându-le prepeliţe şi nu le trim etea cerul m ană, cu pâine va trăi om ul, ci cu tot cuvântul care iese din
14
printr-o ploaie neobişnuită şi străină? Iar piatra lipsită gura lui D um nezeu».
de um ezeală nu le dădea, când era lovită, şuvoi- îm belşu D e ce, aşadar, tragem la păm ânt vieţuirea- cea ce
gat de apă?" în sfârşit, veşm intele şi încălţăm intele nu rească, afundând-o în m izeriile m ateriale? D e ce ne
Nil h'ilocali
Ascetul a

îngrăm ădim de jur îm prejur gunoaie, noi «cei- ce ne hră Capitolul 15


neam od inioară cu m ân cări alese», cum a zis Ierem ia
ir>
despre unii plân gân du-i? C ăci când ne odihn im în D ar atunci ce va păţi şi cum nu va fi cu totul urît cel
cug etări strălu cite şi arzăto are, n e n utrim cu m ân cări ce se ocupă puru rea cu aceste trebu inţe şi nicio dată nu
alese. Iar când p ărăsim această stare şi suntem traşi în se ridică la viaţa cea dreaptă, din pricină că nu- are coap
lucrurile păm ânteşti, ne adun ăm în jurul nostru - gunoa se deasupra picioarelor, ca să sară cu ele de pe păm ânt?
C ăci precum coapsele prim esc, prin aplecare, m ai întâi
ie. D e ce ne întoarcem nădejdea de la D um nezeu şi ne- p e e le to ată g reu tatea tru p u lu i şi a şa, a p ro p iin d u -se
o sprijinim pe carnea braţului, punând purtarea de grijă puţin de păm ânt, se saltă din ţr-o dată în văzduh, tot aşa
a S tăpânului pe seam a m âinilor no astre, lucru pe care raţiunea, care distinge lucrurile firii, după ce s-a coborât,
Iov şi l-a socotit ca pe cel m ai m are16 N păcat?
u ne-am um ilin d u-se, la treb u in ţele trup u lu i, îşi av ântă iarăşi,
sfiit să facem ca cel ce-şi duce m âna la gură ca să şi-o repede, la cele de sus cugetarea uşoară, neridicând - îm
sărute. C ad m ulţi au obiceiul să-şi sărute m âinile, zicând p re u n ă c u sin e n ic i u n u l d in g â n d u rile p ă m â n te şti.
că de la ele le vine toată bunăstarea. Pe aceştia arătându-i Pentru că a ţine drepte co apsele e propriu atât celor ce
«L egea» printr-un sim bol, zice: «C el ce um blă pe m âini nu20 se bu cură de m ulte plăceri şi nu se târâie pururea
e necurat, şi cel ce um blă pururea pe patru picio are e pe jos, cât şi Sfintelor Puteri, care nu au lipsă câtuşi de
necurat».17
Pe m âini um blă cel ce se întem eiază pe m âini puţin de cele trupeşti, nici nu trebuie să se încline spre
şi toată nădejdea şi-o are în ele. Iar pe patru picioare
- um ele. Iar aceasta arătând-o m ai-nainte m arele E zechiil, a
blă cel ce se încrede în lucrurile supuse sim ţurilor şi-şi zis: «C oapsele lor erau drepte şi picioarele lor - erau îna
21
cobo ară m intea, partea cond ucătoare a fiinţii sale, la ripate». A cesta arată nepovârnirea voinţei şi- sprinte
îndeletnicirea necontenită cu ele. în sfârşit cu m ulţim e neala firii lor spre cele inteligibile. O am enilor însă le este
de picioare um blă cel învăluit cu totul de cele trupeşti. destu l d e propriu să aibă co ap sele înclin ate. U n eori ei
D e aceea, înţeleptul scriitor al «P roverbelor» celvrea ca se apleacă spre trebuinţele trupeşti, alteori se îndreaptă
înţelept să nu aibă nici două picioare, ci num şi ai unul, spre îndeletnicirile m ai înalte ale sufletului. D in pricina
acesta rar să se m işte către cele trupeşti: «D u-ţi piciorul în rud irii su fletu lu i cu P u terile d e su s, ad eseori p etrec
rar .spre p rietenu l tău, ca n u cum v a, sătu rându-se ele îm preun ă cu acelea în lucru rile cereşti; iar din p ricina
18 trupu lui, se ocupa cu grija celor păm ânteşti, atâta cai
tine, să te urască» Prin urm are dacă unul tulbură p e rar sile şte tre b u in ţa . D a r a u rm ă ri p u ru re a p re g ă tiri d e
H risto s p e n tru tre b u in ţe le tru p u lu i e ste p rie te n plăceri este lu cru în tr-ad ev ăr necurat şi nepo triv it cu
adevărat al Lui, cum zice M ântuitorul către ucenicii Săi: om ul încercat în cunoştinţa raţională. C ăci să băgăm de
«V oi sunteţi prietenii 19M; ei»
dar dacă va face aceasta seam ă că şi despre cel ce um blă pe patru picioare nu a
m ai des, va ajunge să fie urît. spus sim plu că e necurat, ci num ai dacă um blă pururea
pe patru picioare. Fiindcă le-a dat celor din trup dreptul
să c o b o a re u n eo ri la treb u in ţele tru p u lu i. Io n atan ,
luptând cu N aas A m onitul,. 1-a biruit um blând pe patru grâu? D ar adeseori in istorie se am estecă lucruri - cu ne
picioare, fiindcă prin aceasta el slujea num ai trebuinţei putinţă de prim it.., pentru a se indica adevărul u- nor înţe
firii, C ăci trebuia ca cel ce lupta îm potriva şarpelui ce lesuri m ai înalte. C ăci m intea fiecăruia, asem enea unui
se ţâra pe pântece - aşa se tălm ăceşte N aas - să-şi ia rege, petrece undeva înăuntru, având ca paznică - a sim
p en tru p u ţin ă v rem e o înfăţişare asem ăn ăto are lu i, ţurilor cugetarea, (.and aceasta se dedă grijilor trupeşti
um blând pe patru picioare,- ca apoi, ridicânclu-se la (a alege boabe de grâu e lucru trupesc), cu uşurinţă se
ap titudin ea p ro prie, sa-l răpun ă pe acela cu m ultă strecoară duşm anii şi om oară m intea. D e aceea m arele
uşurinţă. A vraarn nu încredinţează fem eii paza uşii (căci cunoştea
cât de uşor poate fi am ăgită sim ţirea), ca Jiu cum va,
C apitolul 16 vrăjită de vederea celor supuse sim ţurilor, să îm prăştie
m intea şi să o înduplece să ia parte cu ea la desfătări,
D ar ce nu ne învaţă şi istoria lui Işboşet? Să nu ne chiar dacă ar fi prim ejdioasă îm părtăşirea de ele, ci sade
alip im cu grijă d e cele tru peşti, nici să lăsăm paza el însuşi de pază,, lăsând intrarea deschisă gândurilor
noastră pe seam a sim ţirii (lucrării sim ţurilor: percepţiei). dum nezeieşti, iar grijilor lum eşti închizându-le uşa.
C ăci acela fiind rege şi odihnindu~se în căm ara sa, i-a C ăci cu ce se alege viata noastră din toată osteneala
îngăduit unei tem ei să facă paza la uşă. D ar venind d eşartă în ju rul acesto ra? N u to ată zdroaba om ului
oam enii lui R ecab si afland-o pe ea alegând boabe de :::
m erge în gura lui? - cum zice Fclesiastul. D ar hrana şi
grâu şi dorm itând., au intrat pe nebăgate de seam ă şi au v esm intele sun t destul p en tru su sţin erea păcătosului
om orât pe Işboset, aflându-l şi pe el dorm ind. C ăci toate acestuia de trup,"' D e ce, aşa dar, lucrăm la nesfârşit şi
dorm , si m intea si sufletul si sim ţirea, când stăpânesc alergăm după vânt, cum zice Solom 4
îmoiv
piedicând,
cele trupeşti, Faptul că păzitoarea de la uşă alege boabe din pricina sârguinţei pentru cele m ateriale, sufletul să
de grâu, arată că cugetarea, se ocupă cu m ultă grijă de se bucure de bunurile dum nezeieşti şi îngrijind - şi în
cele trupeşti, îndetetnicindu-se nu în chip trecător, ci cu călzind trupul m ai m ult decât se cade? îl hrănim ca să
sârguinţâ, de curăţenia lor. ne facem un duşm an vecin cu noi, ca să nu fie în lupta
Că ceea ce înfăţişează Scriptura nu este istorie e vădit lui cu sufletul num ai egal, ci, din pricina m arii lui puteri,
din textul însuşi: căci cum ar fi putut avea regele ca să fie m ai tare în războ iu l lui îm po triv a su fletului,
paznic o fem eie, când trebuia să fie păzit de o m ulţim e neîngăduind ca acesta să fie cinstit şi încununat. C ăci
de ostaşi şi să aibă în jurul lui toată pornpa ce se cuvine în ce constă trebuinţa trupului, pe care luând-o ca m otiv
7
unui rege? Sau cum ar fi putut să fie atât de lipsit, ca să m incinos, întindem pofta până la greutăţi nebuneşti Ea
p u n ă to c m a i p e a c e a stă p az n ică s ă ale a g ă b o a b e d e constă, desigur, în pâine şi apă. D ar nu ne dau izvoarele
7
apă clin belşug tar pâinea nu e atâi de uşor de câştigai
de cei ce au m âini? Şi ne-o putem agonisi prin astfel de
M7 Ascetul Filoculia
213
lu crări, p rin care trebu inţa trupulu i se îm p acă fără ca o m asă, un scaun, un pat şi un sfeşnic? N u virtuţile
să fim îm prăştiaţi decât foarte puţin, sau deloc. D ar ne bărbatu lui? Şi ce a îndem nat pe văduva aceea, când
d ă o are m ai m u ltă grija îm brăcăm in tea? N ici aceasta, fo a m e te a b â n tu ia p este to t p ăm â n tu l, să p u n ă m a i
dacă nu avem în vedere m oliciunea venită dinţă,obişnuin p resu s de treb u in ţa sa slu jirea P ro o rocu lu i? D esig ur
ci num ai trebuinţa. C e haine din pânză de păianjen,
ce dacă n-ar fi fost uim ită de viaţa lui Ilie, nu ar fi scos
v izo n , sau p o rfiră, sau m ătase a pu rta t prim
N u l om ? puţina hrană a vieţii ei şi a copiilor, ca să i-o dea - lui, ale
i-a întocm it Făcătorul o haină din piei, şi runcit
nu i-a po gând înain te de vrem e m oartea pe care şi-o închipu ia
să se hrănească cu ierburi? Punând aceste hotare v en ind peste puţin tim p, pen tru cinstirea o aspelu i.
trebuinţei trupului, a oprit şi osândit de departe urîciu-
nea vieţuirii de acum a om ului. N u m ai spun că şi acum
va hrăni pe cei ce bine vieţuiesc, C el ce hrăneşte pasările Capitolul 18
cerului şi le îm bracă, Cel ce îm podobeşte crinii câm pului Iar pe aceştia i-a făcut aşa bărbăţia şi stăruinţa în
cu atâta frum useţe, fiindcă nu e cu putinţă să-i - convin o s te n e li ş i d is p r e ţu l p e n tru lu c ru r ile v ie ţii. C ă c i
g em p e cei ce s-au d ep ărtat aşa d e m u lt d e la această d ep rin zâ n d u -se cu o v ia ţă'sim p lă şi în a in tân d , aşa
credinţă. C ăci cine nu va da cu bucurie cele de trebuinţă zicând, de la puţinătatea trebuinţelor până la starea care
aceluia care vieţuieşte întru virtute? nu m ai are n ici o treb u in ţă, s-au aşezat ap ro ap e de
Puterile netrupeşti. Pentru aceea, deşi erau nearătoşi şi
Capitolul 17 neînsem naţi după trup , s-au făcut m ai puternici decât
cei ce le aveau pe toate, stând de vorbă cu cei ce purtau
D acă B abilonien ii, m ăcar că erau barbari, cucerind diadem ă, cu atâta îndrăzneală, cu câtă nu stăteau aceia
Ierusalim ul după legea războiului, au respectatluivirtutea cu supuşii lor. în ce arm e, sau în ce putere s-a încrezut
Ierem ia şi i-au dat din belşug toate cele de trebuinţă, şi Ilie când i-a spus lui A hab: «N u eu tulbur pe Israel, ci
anu m e nu nu m ai cele p en tru h ran ă, ci si v asele d in , tu şi casa tatălui tău».23
Sau să privim cum . stă M oise lui
care este obicei să se servească cei ce m ănâncă, cum nu Faraon îm potrivă, neavând nim ic altceva ca tem eiu de
vor respecta viaţa virtuoasă cei de acelaşi neam , care au îndrăzneală decât virtutea. Iar E lisei i-a zis lui loram ,
cug etu l curăţit d in tinereţe d e ceea ce e barb ar, sp re a când se adunase oastea celor doi regi din Israel şi Iuda
înţelege cele bune, şi care râvnesc virtutea? C ăci chiar pentru război: «V iu este D om nul Puterilor, înaintea - Că
dacă n-au putut să ia asupra lor îndeletnicirea nevoinţei ruia am stat astăzi, că dacă n-aş fi văzut faţa lui losafat,
pentru dobândirea acesteia, din pricina slăbiciunii firii, nici nu m -aş fi uitat la tine şi nici nu te-aş fi băgat în
d a r c in s te s c v ir tu te a ş i s e m in u n e a z ă d e c e i c e s e seam ă». 26
El nu se tem ea nici de oştirea în m ers, nici de
n ev o ie sc cu ag o n isirea e i. D o ar cin e a în d u p lec at p e m ânia regelui, căreia, fiind vrem e de război, era foarte
Sunam ita să-i zidească lui Elisei foişor şi să-i pună acolo uşor să-i dea drum ul, cugetul lui fiind tulburat de o por-
iiire nestăpânitei din pricina grijii războiului. D ar poate a câştiga ceea ce râvnim , fără să căutăm a ne însuşi
im părăţia'pâm ânteasea să facă lucruri asem ănătoare cu vieţuirea sfinţilor, a căror virtute zicem că ne-am hotărât
cele pe care le face virtutea? C are porfiră poate despărţi să o urm ăm . A venit odată la Elisei, M eem an, căpetenia
un râu, ca cojocul lui 7'Ilie, care diadem ă a tăm ăduit arm atei din Siria, aducând cu el m ulte daruri. C e a făcut
2
boale, ca ştergarele A postolilor? " Proorocul a m ustrai Proorocul? I-a slujii aceluia? 1-a alergat înainte? O are nu
singur pe regele care săvârşise fărădelege, m ăcar - că ti i-a arătat ce trebuie să facă pentru pricina pentru care
vea cu el toată oastea; şi fiindcă m ustrarea i-a aţâţat venise, p rintr-o slugă, n eprim ind u-1 nici m ăcar să-1
m â n ia, re g e le a în tin s m â n a asu p ra P ro o ro c u lu i, d a r vadă, ca să nu se creadă că-i d ă v in decarea p en tru
n-a putut nici să -l prindă pe acela,-nici sâ-şi aducă m âna darurile aduse? Iar acestea s-au supus nu ca să învăţăm
uscată la loc. Era o luptă între virtute şi puterea - îm a ne face trufaşi, ci ca să nu linguşim pentru- vreo tre
părătească. D ar m ai tare a fost biruinţa virtuţii, căci fără buinţă trupească pe cei ce se îngrijesc de lucrurile acelea,
să se lupte Proorocul, virtutea a doborât pe vrăjm aş; pe care noi ani prim it porunca să le dispreţuim . P entru
stând în loc luptătorul, a lucrat'credinţa. T ovarăşii de ce aşadar, noi, părăsind scopul vieţuirii întru - înţelep
război ai regelui s-au făcut privitori ai luptei si m âna a ciune, ne îndeletnicim cu lucrarea păm ântului şi cu
răm as înţepenită", m ărturisind virtuţii biruinţa. negustoria? C e ajutor m are aducem lui D um nezeu, prin
grijile noastre? V rem să arătăm că îndeletnicirea cu
Capitolul 19 ag ricu ltura este o dato rie obştească? S ârgu -in ta o m e
nească do ar taie p ăm ân tu l şi arun că sem in ţele. D ar
Iar acestea (e-au săvârşit, fiindcă h-a u hotărât să D u m n e z e u e ste C e l c a re , p rin p lo i u n a d u p ă a lta ,
trăiască num ai pentru suflet, lepădând trupul si toate încolţeşte sem inţele, făcându-le ScK şi întindă rădăcinile
trebuinţele trupului. F aptul că n au m ai avut trebuinţă prin găurelele păm ântului; răsare soarele,, care încălzeşte
de nim ic î-a înălţat peste toţi. C ăci au ales m ai bine să păm ântul şi prin căldură cheam ă plantele în sus; suflă
părăsească trupul şi să se izbăvească de viata în trup, în ele adieri potrivite cu vârsta roadelor, pe care le
decât să trăde/e cinstea virtuţii, sau să linguşească pe nutreşte, adiind, la început cu suflări uşoare -sem ănătu
vreunui dintre cei ce au de toate, din pricina vreunei rile verzi, ca nu cum va sem inţele să fie arse si înăbuşite
treb u inţe trup eşti. N o i însă, cân d n e aflăm în v reo de vânturi calde; iar pe urm ă face să se coacă m iezul
trebu in ţă o arecare, alerg ăm du pă cei bo gaţi/ca nişte lăp to s al sem in ţei p rin n eco n ten ite su flări în teaca
căţei care m işcă veseli din coadă în jurul celor ce le a- sem in ţelo r, în tărin d b o aba p rin flacăra căld u rii, iar
runcâ vreun ciolan de ros, sau niscai firim ituri în vrem e voaspelor clându-le vânturi la vrem e. D acă lipseşte vreo
ce-i lovesc; şi-i num im binefăcători si protectori ai lu c ra re d in a c e ste a , o ste n e a la o m u lu i s-a d o v e d it
creştinilor, ş; ie recunoaştem pur şi sim plu orice virtute, z ad a rn ică şi silin ţa n o astră n e p u tin c io a să , n e fiin d
chiar dacă se află în cea m ai de pe urină răutate, pentru pecetlu ită de d arurile lui D um nezeu, D at se întâm plă
216 Nil Ascetul Filocalia 217

şi aceea că adeseori n-a lipsit nici una din acestea pentru atragem pe cei ce fug acum de noi, dacă peste tot place
desăvârşirea rodului, însă ploaia prea m ultă şi la vrem e aceasta vreunora. C ăci s-a scris despre unii cu laudă, că
nep otrivită a stricat bu catele, fie pe când erau în spic, au părăsit oraşele şi au lo cuit între pietrei şi s-au făcut
fie când erau adun ate. B a un eori se întâm plă că, ch iar ca nişte porum biţe singuratice. Iar lo an B o tezătoru l a
adun ate în jitniţe, le strică vierm ele, răpindu-ţi-se, aşa petrecut în p ustie şi toate oraşele au ven it la el cu toţi
zicând, m asa g ătită de din aintea gurii. lo cu ito rii; şi s-au grăbit să-i vadă cing ăto area de piele
cei îm brăcaţi în haine de m ătase, şi au ales să petreacă
Capitolul 20 în aer lib er cei ce av eau case îm p od ob ite cu au r, şi să
doarm ă pe rogo jină cei ce se odih neau pe paturi bătute
U nde este, aşadar, şi la ce foloseşte sârguinţa noastră, în n estem ate; şi to ate le prim eau, deşi erau protiv nice
dacă D um nezeu ţine cârm a lucrurilor şi toate le po artă obiceiu lui lor. C ăci dorul după viaţa virtuoasă - a bărba
şi le duce precum vrea? D ar la neputinţe, se va - zice, tru tu lu i tăia sim ţirea celo r du rero ase şi m in un ea v ed erii
pul are lipsă de m ângâieri, şi cu cât e m ai bine să m urim , lu i depărta osteneala petrecerii în . strâm toare.
decât să tăcem ceva din cele ce nu se potrivesc - cu făgă
duin ţa? D esigur că dacă D um nezeu vrea ca noi să m ai Capitolul 21
trăim , sau va pune în trupul nostru o putere care să ţină
cum p ănă slăb iciun ii, în cât să putem pu rta şi du rerea V irtutea este cu m ult m ai vredn ică de cinste d ecât
venită din neputinţă şi să prim im încă şi cununi pentru b o găţia, şi v iaţa lin iştită m ai slăvită d ecât m u lţim ea
b ărb ăţie; sau va găsi m ijlo ace p en tru h rănirea celu i a u ru lu i. C â ţi b o g a ţi n u e ra u în v re m e a a c e e a , c a re
ostenit, în orice caz nu-i va lipsi priceperea de-a - ne m ân g ân deau lucru m are despre slav a lor, dar au- fo st aco
tui C elui ce este izvorul m ântuirii şi al înţelepciunii. B ine periţi de tăcere şi daţi uitării, pe când m inunea celui fără
este, aşadar, iubiţilor, să n e ridicăm iarăşi la vech ea slav ă e cântată p ână azi, şi am in tirea celui ce locuia în
fericire şi să ne însu şim din nou vieţuirea celor vechi. p ustie le e scum pă tuturor. C ăci este prop riu virtuţii să
C ăci cred că este lucru uşor pentru cei ce vreau, şi chiar ţie lăudată şi să-şi răspând ească faim a, care-i v esteşte
dacă ar fi vreo osteneală, nu e fără rod, av ân d d estulă frum useţile. S ă în cetăm de a ne m ai hrăn i ca vitele, ca
m âng âiere în slava .înaintaşilor şi în înd reptarea celo r să câştigăm destoinicia păstorului; să p ărăsim - negusto
ce le vor urm a pilda. Pentru că nu m ic va fi câştigul celor ria blestem ată, ca să câştigăm m ărgăritarul de m ult preţ;
care au în cep ui această v ieţu ire, dacă vo r lăsatelo r de să fug im d e lu crarea p ăm ân tulu i, care răsare sp ini şi
după ei chipul unei vieţuiri desăvârşite, care- va fi înăl m ărăcini, ca să ne facem lucrători şi păzitori ai R aiului.
ţarea lor. Să aruncăm tot şi să alegem viaţa liniştită, ca să ruşinăm
Să fugim de vieţuirea în oraşe şi sate, ca cei din oraşe pe cei ce ne hulesc acum , învinuindu-ne de câştig. C ăci
şi sate să alerg e la n o i; să c ău tăm sin g u răta tea, ca să nim ic nu ruşinează pe cei ce ne ocărăsc, ca îndreptarea
cu b lân d eţe a c elo r h u liţi. S ch im b are a ce lo r h u liţi se şi m ai grea; iar u;l dintâi, p rin faptul că face păm ântul
preface în ru şin e p entru cei care hu lesc. cel m ai b un , în telenit şi paraginii N u m ai ele ev lavie
D ar ruşine so co tesc că este şi lucru l urm ăto r: ruşin e îndrăznesc să .^e- apuce toţi neisprăviţii, ca de ceva ce e
cu adevărat, pen tru care suntem luaţi în râs d e toţi, pe- m ai uşo r ca to ate; şi m ulţi socotesc lucrul cel m ai greu
d rep t cu v ân t; de izbândit, ca pe cel m ai uşor; şi ceea ce însuşi Pavel
A stăzi, îndată ce a intrai cineva în viaţa m onahicească spune că încă nu a prim it susţin că cunosc cu de-arnâ-
şi a învăţat felurile nevo inţei, cum să se roage adică si nu ntu l cei ce nu ştiu n ici m ăcar că n u cun osc. D e aceea
cân d , şi care este .felu l d e trai se face în d ată înv ăţăto r a aju ns dispreţu ita viaţa m on ahală şi cei ce -se îndelet
p entru lu crurile p e care nu le-a înv ăţat; şi în cepe să nicesc cu ea sunt luaţi în râs de toţi. C ăci cine nu va râde
atragă ucenici cu grăm ada, având el însu şi încă lipsă de de cel care ieri ducea ap ă în crâşm ă, v âzându -1 azi ca
'învăţătura. Si aceasta o face cu atât m ai m ult, cu - cât soco în văţăto r al virtu ţii, p urtat în alai de înv ăţăcei, şi d e cel
teşte că e un lucru m ai uşor, neştiind că dintre - toate lu care de abia azi dim ineaţă s-a retras din ticăloşiile vieţii
crurile cel m ai greu este grija de suflete. C ăci acestea au de oraş, ca m ai p e seară să um ble prin to ată p iaţa cu
lip să m ai în tâi d e cu răţirea v ech ilo r în tin ări, p e u rm ă m u lţim e d e u cen ici du pă el? D acă aceştia ar fi fost
d e m ultă lu are am in te ca să prim ească întip- ăririle în convinşi că se cere m are osteneală ca să aduci pe alţii la
văţaturilor virtuţii. D ar cel ce-şi închipuie că nu m ai se ev lavie, şi ar fi cuno scut prim ejdia cu care e îm preunat
nim ic altceva decât nevoinţa trupească cum va îndrepta acest lucru, ar fi renunţat la el, ca la unul care întrece
p urtările celor sup uşi? C um va presch im ba -pe cei stă puterile lor. D ar câtă v rem e nu-şî dau seam a de aceasta
pâniţi de un obicei rău? C um va ajuta celor războiţi de şi soco tesc că e lu cru de slavă să stea în fruntea alto ra,
patim i, necunoscând câtuşi de puţin războiul din m inte, se ro sto g o lesc cu u şu rin ţă în această p răp astie şi cred
sau cum va tăm ădui rănile prim ite în război, câtă vrem e că este u şo r să se aru n ce în cup to ru l ap rins, stârn in d
el în su şi zace d e răni şi are lip să de leg ătu ri? râsu l ce lo r ce le cu n o sc v ia ta d e ieri şi m ân ia lu i
D u m n ezeu , p en tru acea stă în d răzn eală n ec u g etată.
Capitolul 22
C apitolul 23
fo i m eşteşu g u l are n ev oie d e tim p şi d e înv ăţătu ră
m u ltă , p e n tr u a f i d o b â n d it, N u m a i m e ş te ş u g u l C ăci dacă nim ic 1nu- a cruţa! pe E li de m ânia lui
m eşteşugurilor (arta artelor) se practică fără învăţătură. D um nezeu/" nici bătrâneţea cinstită, nici vechea îndrăz-
M -a r în d răz n i să se a p u ce d e lu crarea p ăm ân tu lu i nire, nici cinstea preoţească, fiindcă n-a purtai grijă de
v reun ul n eiscu sit, n ici d e lu crurile m ed ianei v reu n u l înd rep tarea fiilor săi, cum vor scăpa acum d e- o asem e
n eînv ăţat. C el din u rm ă s- ar tace d e ruşine prin faptul nea m ânie cei ce nu se bucură la D um nezeu nici de
că nu poate folosi cu nim ic pe cei ce sufăr, 1ba
boaid
le tact încrederea d atorită vechilor fapte si nu cun osc nici chi-
p u l p ă ca tu lu i sa u c a le a în d re p tări!, c i s-au a p u c a t s-au întâm p lat lor, să înveţe pe alţii cele ale lu ptei şi să
neîn cercaţi d e un lucru aşa de înfricoşat, n um ai pentru le tacă biruinţa m ai uşoară, zugrăvind u ie de m ai înainte
d rag o stea d e slav ă: D e acee a m u strân d D o m n u l la cursu l şi m eşteşu gu l răzb oiului. F iind că su n t u n ii care
aparentă pe farisei, le zice; <°V ai vouă, cărturarilor şi au biruit patim ile prin m area lor asprim e in vieţuire, dar
fariseilo r făţarnici, că înconju raţi m area şi păm ântul ca nu cun osc m eşteşu gu l b iru inţii, deo arece, râzbo ind u-se
să faceţi un prozelit şi când îl aflaţi, î! faceţi pe el fiul ca în.tr-o luptă de noapte, n-au urm at leg ilor războiului,.,
gheenei, îndoit decât voi», ("aci de fapt prin înfruntarea n ici n u şi-au în d rep tat m in tea cu d e-am ăn u n tu l spre
acelora îi m ustra pe cei ce vor fi stăpâniţi pe urină de cursele v răjm aşilor. A ceasta a făcur-o sim bo lic al şi lisu s
aceleaşi greşeli., ca, luând am inte ia acel «vai», să-şi lui N avi, care, după ce a trecut oastea Iordanul m eaîn vre
înfrâneze pofta lor necuvenită după slava de la oam eni, nop ţii, a p orun cit să se sco ată pietre d in râului
m ijlocul
şi
dându-şi seam a că am eninţarea lor este m ai înfrico şată. să le zidească afară de râu şi să scrie pe au ele trecu
cum t
R uşineze-i pe aceştia şi0 Iov/ fie ca să aibă aceeaşi grijă lo rclanu F. E l a d at să se înţeleagă p rin că
aceasta
trebu ie
de cei supuşi ca şi acela, fie ca să renunţe la o astfel de scoase la arătare gândurile adânci ale vieţuirii
suprav eg here, deoarece nu ştiu să facă aceleaşi, lucruri C

p ătim aşe şi ţin tu ite ca p e u n stâlp în v ăzu l alto ra, sp re


ca şi acela şi n u voiesc să dep ună aceeaşi strădu in ţă a nu se ascu nde cu ^izm ă cun oştinţa pe care ar putea-o
pentru cei de sub grija lor. Căci dacă acela,, voind ca fiii
săi să fie curaţi şi de întinâ'ciunile din cuget,, aducea în lua şi alţii. In felul acesta va fi cu putinţă ca nu num ai
fiecare zi jertfe pentru ei, zicând : « S e p oate ca fiii m ei trecutul să cunoască chipu l m care s-a făcut trecerea, ci
să fi cugetat în m im a lor rele îm potriva lui D um nezeu»/' şi- cei ce se hotăresc la acelaşi lucru să-şi facă trecerea
cum îndrăzn esc aceştia, care nu pot d eo sebi nici m ăcar uşoară, şi experienţa un ora să fie spre înv ăţătura altora.
păcatele văzu te,, p en tru că p rafu l din lup ta cu p atim ile D ar acestea n u le văd aceia, nici nu ascultă de alţii care
în tu necă încă ju decata lo r, să ia asu p ra lor- su p rav e li le spun. V rând să aibă num ai ei cunoştinţa, poruncesc
gh erea altora,, şi cum p rim esc să tăm ăd uiască pe alţii, fraţilo r slujb e de ro b, de parcă ar fi cum păraţi pe bani,
până ce nu şi-au tăm ăd uit în că p atim ile lo r şi în că n u pu nân d toată slava lo r în a sta în fru ntea m ai m ulto ra.
pot, pe tem eiul biruinţei lor, să-i călău/cască pe alţii de E ste o adevărată întrecere între ei, fiecare luptând să nu
a^en ieuea la biruin ţă? poarte în convoi după el un num ăr m ai m ic de robi ca
ceilalţi, dovedind astfel o stare sufleteasca m ai de grabă
Capitolul 24 d e câ rd u m ai'i, d ec ât d e în v ăţăto ri.

C ăci trebuie m ai întâi să se lupte cu patim ile şi cu


m u ltă tr e /v ie s â - ş i în tip ă r e a s c ă în m e m o r ie c e le
întâm plate în cu rsu l lu ptei, ca apoi, p e b aza celo r ce li.
leagă sabia cei ce se folosesc îm potriva patim ilor proprii
Capitolul 25 de cuvântul clum nem esc, iar la braţ cei ce vreau să aibă
Fiindcă alunei când socotesc că e uşor sa poruncească la înd em ân ă ped eap sa pentru p ăcate M T ăm e.
cu cu v ân tu l,, d eşi su n t g rele cele p o ru n cite, d ar n u se
încum etă să înveţe fapta, ei tac vădit tuturor scopul lo r, Capitolul 26
că îşi însu şesc ad ică această con du cere n u străcluindu -
se ca să folosească celor ce vin ta ei, ci ca să~şi îm plinească A stfel şi N aas A m o 1nitul , care se tălm ăceşte şarpe,
p ro pria p lăcere, înveţe cei ce. vreau, de la A vim elec şi am eninţă pe Israil cel străvăzător să-i sco ată to t o chiu l
G hedeon, că n u cuvântul, ci fapta duce p e începători la d rept, ca să nu m ai aibă n ici o în ţeleg ere dreaptă, care
im itare. C el d in tâi, ad u n ând o sarcin ă d e lem n e, d u p ă să-1 călăuzea- " la fap ta dreaptă. E l ştia că în ţelegerea
ce a purtat-o, a zis: «Faceţi şi voi în felul in care m -ati este pricina n;.,'".'! 'înaintări a celor ce vin de -la contem
văzut pe m ine» Vi
. Iar celălalt, Invâţându-i sa facă o treabă plaţie la viata practică. C ăci unii ca aceştia săvârşesc fără
o stăşească şi tăcân d în suşi în tâi acest lu cru , a zis: «S ă g reşeală ceea ce v ăd m ai.în ainte, p rin ochii pătrunzători
v ă u itaţi la m in e şi aşa să fac 4
D
eţi»
e .'asem en ea ai cun oştin ţei.
A p osto lul zice: "T reb uinţelor m ele şi ale celor ce su nt Iar că e p rop riu o am en ilo r u şu ratici, care n -au de la
cu m ine au slu jit m âinile acestea'.'.'" D ar însuşi D om nul ei în suşi nici un folos, să ia asupra lo r uşor cond ucerea
făcân d şi ap o i în v ăţân d , p e cin e n u îl co n v in g e să altora e v ăd it şi din exp erienţă. C ăci n u s-ar înd em n a
socotească m ai vred nică de crezare învăţătura cu fapta, cineva, care a gustat liniştea şi a început cât de cât să se
d ecât p e cea p rin cuv in te? A ceia în să în ch id ochii la ocupe cu contem plaţia, să-şi lege m intea de grijile celor
aceste pilde şi poruncesc cu -îngâm fa re cele ce sunt de tru peşti, d esfăcâncl-o de la cu noştin ţă şi trăgân d-o spre
făcui. Iar când p ar să ştie ceva d espre acestea, din auz, lu c r u r ile p ă m â n te ş ti, o d a tă c e s e a flă în c e le în a lte .
ei sun t asem enea păsto rilor m ustraţi d e Pro oro c p entru L ucrul acesta e şi m ai vădit din acea pildă, aşa de vestită,
n eiscu sin ţă, care p o artă sab ia la b raţ şi d e aceea, d up ă pe care le-a spus-o lotam Sichem iţilor,. zicând: - -A u ple
ce îşi taie braţul, îşi scot şi ochiul lor drept/" (."aci nepur- cat odată cop acii pădurii să-şi un gă p este ei îm părat. Ş i
tân d grijă cie fapta dreaptă, din pricina naleslo in idei, au zis către vită: v ino si îm părăteşte peste no i. Ş i a zis
aceasta stinge, deodată cu încetarea ei, şi lum i na vederii viţa: L ăsa-v oi eu o are rod ul m eu cel bun , pe care 1 -a
(contem plaţiei). A ceasta o pătim esc cei ce p ovăţuiesc slăvii D um nezeu şi oam enii, ca să m erg să stăpân esc
cruci şi neom enos, când au la îndem âna puterea de a peste copaci--? D e asem enea n-a prim it nici sm ochinul
p ed ep si; în dată li se sting cugetările contem plative cele p en tru d u lce aţa lu i, n ic i m ăslin u l p en tru u leiu l lu i.
d e a d reap ta, iar fap tele, lip site d e co n tem p laţie, se M ă ră c in e le în să ,, le m n n e ro d ito r şi sp in o s, a p rim it
veştejesc A stfel cei ce şi-au legat sabia nu la şold ci la stăp ân irea, o stăpânire care nu avea nici în ea şi nu afla
b raî n u m ai pol nici să facă, nici să ştie ceva, ba şold îşi nici în copacii sup uşi nim ic care să o tacă plăcută,' C ăci
224 Nil Ascetul Fihcalia

pilda spune nu de copacii Raiului, ci de ai pădurii că au 225


lipsă de conducere. A stfel precum viţa, sm ochinul şi
m ă slin u l n -a u p rim it să stă p â n e a sc ă p e ste c o p a c ii dobitoacele necuvântătoare nu au nici o îm potrivire din
pădurii, bucurându-se m ai m ult de rodul lor decât de partea turm elor şi de aceea lucrul lor m erge de cele m ai
cinstea dom niei, tot aşa cei ce văd în ei vreun rod al m u lte ori bine. D ar celo r ce sun t pu şi peste oam en i
virtuţii şi sim t folosul lui, chiar dacă îi vor sili m ulţi la m ultitudinea năravurilor şi viclenia gândurilor le face
această dom nie, nu prim esc, preţuind m ai m ult folosul foarte grea conducerea şi cei ce o prim esc trebuie să se
lor decât conducerea altora. pregătească pentru o lup tă obositoare. E i trebu ie să
în d u re fără su p ă ra re scă d e rile tu tu ro r, ia r d a to riile
neîm plinite din pricina neştiinţei să-i facă să le cunoască,
Capitolul 27 cu îndelungă răbd are.
Iar blestem ul, pe care li 1-a vestit în parabolă - m ărăci
nele copacilor, vine şi asupra oam enilor care fac la fel Capitolul 28
cu aceea, «C ăci sau va ieşi, zice Scriptura, foc- din m ără
cine şi va m istui copacii pădurii, sau va ieşi din copaci D e aceea vasul de spălat din tem plu îl ţin boii, iar
39
şi. va m istui m ărăcinele». A şa şi între oam eni odată ce sfeşnicul s-a turnat "întreg şi a fost bătut din . ciocan
s~au făcut învoieli nefolositoare, neapărat va urm a o Sfeşnicul arată că cel ce vrea să lum ineze pe alţii trebuie
prim ejdie, atât pentru cei ce s-au supus unui învăţător să fie solid din toate părţile şi să nu aibă nim ic uşor sau
neîncercat, cât şi pentru cei ce au prim it stăpânirea în gol; şi să fit .uxânite afară toate cele de prisos, care nu
urm a neatenţiei ucenicilor. D e fapt neiscusinţa- 'învăţăto pot folosi ca pildă a unei vieţi fără prihană celor ce ar
rului pierde pe învăţăcei. Iar negrija învăţăceilor aduce privi. Iar bo'i de sub vasul de spălat arată că cel ce ia
p rim e jd ie în v ă ţăto ru lu i, m a i ale s câ n d la n eştiin ţa asupra sa o a-.-ufel de lucrare, nu trebuie să lepede nim ic
aceluia se adaugă trândăvia lor. Căci nici învăţătorul nu din cele ce vin asupra lui, ci să poarte şi poverile şi înti-
trebuie să uite ceva din cele ce ajută la înd reptarea năciunile celor m ai m ici, până ce este neprim ejdios de
supuşilor, nici învăţăceii nu trebuie sa treacă cu vederea a le purta. C ăci desigur dacă vrea să facă curate faptele
ceva din poruncile şi sfaturile învăţătorului. Pentru că celor ce vin în preajm a lui, e de trebuinţă să prim ească
e lucru grav şi prim ejdios atât neascultarea acelora, cât şi el oarecare întinăciune; de vrem e ce şi vasul de spălat,
şi trecerea greşelilor cu vederea din partea acestuia. Să curăţind m âinile celui ce se spală, prim eşte- însuşi în
nu creadă învăţătorul că slujba lui este prilej de odihnă tin a ciu n ea ace lu ia. C el ce vo rb e şte d esp re p a tim i şi
şi de desfătare, C ăci dintre toate lucrurile ce)- m ai oste curăţă pe alţii de astfel de pete nu poate trece peste ele
nitor este să conduci sufletele. C ei ce se stăpânesc peste nem urdărit; căci însăşi am intirea obişnuieşte să întineze
cugetarea celui ce vorbeşte despre ele. Pentru că, chiar
.':>(; N il A scetul
Fi locul i n 227
daca rai se întipăresc chipurile lucrurilor urîte în sem ne
săpate m ai adânc, totuşi întinează suprafaţa m inţii, tul- crapă lem ne se va prim ejdui la lucru, de va aluneca
42
securea». Adică cej ce distinge lucrurile cu raţiunea şi
burând-o prin desfăşurările cuvântului ca pe nişte culori pe cele socotite, unite le desparte din îm preunare şi
necurate. vrea să le arate cu totul străine, deosebind adică pe cele
Povăţuîtorul m ai trebuie să aibă şi ştiinţă, ca să nu-i cu adevărat bune de cele aparent bune, dacă nu va avea
fie aecunoscutâ nici una din uneltirile vrăjm aşilor şi să judecata întărită din toate părţile, nu va putea -ocoli pri
poată da la lum ină laturile ascunse ale războiului celor m ejdia ca, cuvântul lui, lipsit de siguranţă înaintea
- as
încredinţaţi lui. în felul acesta, descriindu-le de m ai cultătorilor, să dea prilej de sm inteală ucenicilor săi.
înainte cursele vrăjm aşului le va face biruinţa neosteni-
cioasă şi îi va scoate încununaţi din luptă. D ar e rar un
povăţuitor ca acesta şi nu se găseşte uşor, Capitolul 30
A stfel, oarecare dintre cei ce um blau cu ElLsei, tăind
Capitolul 29 un co pac lângă Iord an şi securea căzându -i în iau,
aflâncfu-se în prim ejdie, strigă către învăţător, zicând:
M arele PaveJ mărturiseşte acelaşi lucru, zicând: «Căci «V ai, stăpâne aceasta o luasem în îm prum 41
. Iarut»
40
gândurile lui nu ne suni necunoscute» . Iar m inunatul aceasta o păţesc acei ca_re, din lucruri rău auzite, că se apu
Iov se întreabă nedum erit: «Cine ne va descoperi faţa să înveţe pe alţii şi la sfârşit îşi dau seam a de neputinţa
lor,
veşm ântului său? Şi cine va pătrunde în căptuşeala deoarece nu grăiesc din destoinicia proprie. îndată
C ăci
7 41
arm urii luiiar porţile feţei lui cine le va deschide»
? ce sunt dovediţi că spun ceva contrar cu ceea trebuie,
ce
C eea ce zice este aceasta: N u este văzută fata iui, căci îşi m ărturisesc neştiinţa, prim ejduindu-se cuvântul
în
îşi ascunde viclenia în m ulte veşm inte, ferm ecând în luat îm prum u t. D e aceea şi m arele Earuncândlisei,
chip am ăgitor prin felul cum se înfăţişează la arătare, un lem n la fund a făcut să iasă la suprafaţă toporul
iar în ascuns întocm ind cursa pierzaniei. Şi ca să nu se scăpat de ucenic, adică a lăm urit înţelesul era care
num ere şi pe sine între cei ce nu cunosc vicleniile aceluia, socotit că s-a ascuns în adânc şi 1-a adus la vederea
Iov descrie sem nele lui, cunoscând lim pede toată urî- ascultătorilor. Iordanul înseam nă cuvântul pocăinţei,
ciunea înfricoşată a lui. «Ochii lui, zice, sunt ca- ai lucea căci acolo se săvârşea de loan botezul pocăinţii. Iar cel
fărului; m ăruntaiele lui suni şerpi de aram ă». A cestea ce nu vorbeşte lăm urit despre pocăinţă, ci, dezvăluind
le spune, dând la iveală viclenia lui, ca a unuia ce, prin bu nătatea ascun să, îi face pe ascultăto ri să v ină la
faptul că-şi i.a înfăţişarea luceafărului, piănuieşte să dispreţul ei, aruncă securea în Iordan. Cine nu ştie apoi
atragă la eî pe cei ce-1 privesc, iar prin şerpii dinăuntru ce înseam nă lem nul care apare, adu când din adânc
pregăteşte m oartea celor ce se apropie. Dar şi proverbul, securea şi făcând-o să plutească pe deasupra? C ăci
dându-ne să înţelegem prim ejdia lucrului, zice: «Cel ce înainte de cruce era ascuns cuvântul despre pocăinţă.
D e aceea şi cel-ce voise să spună ceva despre ea a fosi sunt înfundaţi încă în faptele răutăţii. D ar toi aşa pe cei
m ustrat îndată pentru îndrăzneala.-D ar după cruce s-a ce au încercai, peste puterea lor, să facă aceasta înainte
făcui tu tu ro r lăm urit, arâtând u-se la v rem ea sa p rin de a ajunge la o asem enea stare, fie din neexperienfâ,
fie din lipsă de judecată, ii sfătuieşte lucru dim potrivă:
cruce, «Prefaceti fiarele voastre de pluguri în săbii si-secerile
voastre în lănci»,
Capitolul 31
A cestea le spun, nu oprind pe vreunii de-a conduce, Capitolul 32
m ei îm piedicându-i de a călăuzi pe unii dintre tineri la C ăci la ce se şi foloseşte plugăria, ca ta-vrem - e dăinu
evlavie, ci indem nându -i ca m ai întâi să ia asupra lor ieşte războiul în ţară şi ne îm piediecă să ne bucurăm de
deprinderea virtuţii, pe m ăsura m ărim ii lucrului. Să nu ro ad ele e i, silin d u -n e să d ăm b elşu gu l m ai d eg ra b ă
se apuce clintr-o dată de acest lucru, gândindu-se la vrăjm aşilor decât.celor ce s-au ostenit? D e aceea poate
partea lui cea plăcută şi la slujirea ce le-o vor face nu le îngădue D um nezeu Israilitenilor, care luptau încă
învăţăceii, ca şi la faim a ce şi-o vor agonisi la cei din în pustie cu feluritele popoare, să se ocupe cu plugăria,
afară, fără să se gândească şi la prim ejdia care urm ează. ca aceasta să nu-i îm piedece de la deprinderile- războini
Şi să nu prefacă, înainte de aşezarea păcii, uneltele de ce. D ar după ce vrăjm aşii au ajuns sub m âna lor, îi
război în uneltele de plugărie. D upă ce am supus adică sfătueşte să se ocupe cu ea, zicând: «C ând veţi intra in
toate patim ile şi nu ne m ai tulbură duşm anii de nici o păm ântul făgăduinţei, sădiţi în el tot pom ul4',roditor»
parte şi astfel nu m ai e trebuinţă să folosim uneltele în d a r în ain te d e a in tra să n u săd iţi. S ăd irea u rm ea ză
slujbă de apărare, bine este să plugârim pe alţii. D ar după intrare. Ş i pe drept cuvânt. C ăci înainte- de desă
până ce ne stăpânesc patim ile şi dăinuieşte războiul vârşire cele sădite n u sun t sig ure, m ai ales că cei ce
îm p o triva cu g etu lu i tru p esc, n u treb u ie să n e lu ăm vreau să sădească um blă încă încoace şi încolo,- după nă
m âinile de pe arm e, ci neîncetat trebuie să ne ţinem ravul celor nestatornici. Pentru că şi în lucrurile evlaviei
m âinile pe ele, ca nu cum va tim pul, folosind odihna este o rânduială şi o înşiruire, ca şi în oricare altul, si
noastră ca vrem e de năvală, să ne robească cu cruzim e, trebuie pom ii şi în această vieţuire de la început. C ei ce
C elor ce s-au luptat bine pentru virtute,, clar pentru
ta m ul trec cu vederea cele de la început şi sunt atraşi- de lucru
lor sm erită cugetare încă nu socotesc că au biruit,
zice le rile m ai plăcute sunt făcuţi de silă să ţină seam a de şirul
cuvântul, îndem nând IH: «Prefaceti săbiile voastreîn rânduelii, aşa cum lacov, atras de frum useţea R achelei,
w
fiare de plug si lăncile voastre in seceri».
Prin aceasta
îi nu s-a uitat la slăbiciunea ochilor L iei, dar cu toate
sfătuieşte să nu m ai atace în deşert pe vrăjm aşii ci,biruiţi, acestea n u a p u tu ! o co li osten eala d o b ân dirii u nei
spre folosul celor m ulţi, să -şi m ute puterile sufleteşti
de asem en ea virtuţi, ci a îm plin it şi săptăm ân a ei d e an i,
la deprinderea războinică la plugărirea acelora care
.?S '0 Nil Ascetul
Filocali.i 231
C el ce vrea să ţină seam a de ordinea vieţuirii trebuie
aşadar să nu m eargă de la sfârşit spre început, ci să C apitolul 34
înainteze de la începu t spre desăvârşire. D ar să audă unii ca aceştia pe fericitul lezechiil, care
îi plânge pe cei ce procură m ijloace pentru plăcerile
Capitolul 33 altora, şi se potrivesc voilor fiecăruia, îngrăm ădindu-şi
lor pe «vai». C ăci zice: «V ai de cele ce cos perinuţe
în telul acesta va ajunge şi el'însuşi la starea râvnită pentru toate coatele şi fac văluri pentru orice cap de orice
^şi va călăuzi şi pe cei supuşi, fără greşeală, spre ţinta vârstă, spre a p ierd e suflete p en tru o m ân ă de o rz şi
46
v irtu ţii. D a r c ei m a i m u lţi, fă ră sa fi făc u t n ic i o pentru o bucată de pâine». L a fel şi aceştia, adunân-
osteneală, şi tară să n izb ând it v reun lucru m ic sau du-şi cele de trebuinţă din danii şiîm brăcându-seîn - veş
m are d e-al ev lav iei, aleargă la în tâm p lare in n um ele m inte cusute din stofe m oi, ruşinează prin vălurile lor
pe cei ce trebuie să se roage sau să tâlcuiască Scriptura
ei, dovedind o cum p lită lipsă de judecată, odată ce nu cu capul descoperit, fem inizând starea bărbătească şi
socotesc aceasta ca o prim ejdie- E i nu num ai că nu pierzând suflete pe care nu trebuia să le om oare. A r
îngăduie nim ănu i să-i îndem ne la lucru, ci, colindând trebui să asculte aceştia rnai ales de H ristos, adevăratul
prin uliţele strâm te, atrag rn jurul lor pe toţi cei ce se învăţător, respingând cu toată puterea slujba -de condu
nim eresc făgâdum du -!e m aren cu :-.area. asem en ea cere a altora. Căci zice acela către învăţăceii Săi: «Iar voi
acelora care îşi tocm esc oam eni plătiţi, făcând cu ei 47
să nu vă num iţi Rabi»
. D acă lui Petru, lui loan şigii
între
învo ieli desp re hrană şi îm brăcăm inte. D e fapt, cei ce cete a A postolilor le-a dat să stea departe de neaasem e
iu b e sc a c e st lu c ru , d o rin d să a p a ră în c o n ju ra ţi d e lucru şi să se socotească m ici pentru asem eneanicie,vred
m ulţim e şi să fie purtaţi pe m âini şi să se înfăţişeze cu cine va fi acela care să se închipuiascâ pe sine m ai
to a tă p o m p a d e c a re s u n t în c o n ju ra ţi în v ă ţă to rii, presus de ei şi să se socotească în stare de o vrednicie
îm brâcaţi în făţărnicie teatrală, dacă vreau să nu fie de la care au fost opriţi aceia? Sau poate, zicându-le să
părăsiţi de cei care fac această slu jbă, trebuie să le nu se chem e R abi, nu îi opreşte de a fi, ci num ai de a se
dăru iască m ulte pentru îm plinirea p lăcerilor lor si să num i?
fie cu îngăduinţă ţaţă de poftele lor. E i trebuie să facă N.

asem enea unui vizitiu care dă frâu liber cailor şi îi lasă Capitolul 35
pe drum ul voilor lor, din care pricină aceştia îl duc prin
gropi si în prăpăstii, poticrrJndu-se de toate câte le vin Iar dacă cineva, fără să vrea, fiindcă a prim it pe unul
şi pe al doilea, ar fi silit să conducă şi pe m ai m ulţi, m ai
în cale, n efiin d n im enea ca;t: să-i o prească şi să-i întâi să se probeze pe sine cu de-am ănuntul, dacă este
îm p ied ice d in p o rn irea lo r fără rârid u ia lă. de aşa fel că poate învăţa m ai bine prin faptă decât prin
Awetnl Filocali
a

cuvânt cele ce trebuie făcute, înfăţişându-şi viaţa sa ca căci îm bunătăţirea învăţăcelului va m erge repede de va
chip al virtuţii celor ce vreau să înveţe. S-o facă aceasta, fi pururea în vederea învăţătorului. P entru că înrâurirea
ca nu cum va cei ce l~ar copia, dată fiind sluţenia greşelii, n e în c eta tă a p ild elo r b u n e în tip ăre şte ch ip u ri fo arte
să tocească frum useţea virtuţii. Pe urm ă să ştie că trebuie asem ănăto are în sufletele care nu sun t p rea înv ârtoşate
să lupte pentru începători nu m ai puţin ca pentru- el în şi înăsprite. D e aceea au căzut G hiezi şi Iuda, cel dintâi
suşi. C ăci precum pentru el, aşa va da socoteală şi pentru p rin furt, iar cel de-al do ilea prin trădare, fiin dcă s-au
aceia, od ată ce a prim it să se îng rijească de m ântuirea ascuns pe ei de ochii înv ăţătorului. D acă ar fi sfătu it pe
lor. D e aceea şi sfinţii se străduiau să nu lase pe ucenici lângă cei înţelepţi, nu ar fi greşit fiecare dintre ei. Iar că
m ai prejos de ei înşişi în virtute, ci din starea dintâi să-i din negrija învăţăceilor îi vine prim ejdie şi învăţătorului
m ute la o stare rnaibună. A stfel A postolul Pavel 1-a făcut a arătat D u m nezeu tot acolo prin urm ătoarele cuvin te,
pe O nisim din fugar m ucenic; flie 1-a făcut pe E lisei din zicând: «Ş i vei pune o tablă de fier între tine şi cetate şi
plugar prooroc; M oise 1-a îm podobit pe losua m ai m ult va fi zid între tine şi 49ea».
C ăci cel ce nu voieşte să aibă
decât pe toţi, iar E li 1-a arătat pe Sam uil m ai m are decât p arte de ped eapsa celu i fără g rijă, dup ă ce i-a făcut d in
pe sine. C ăci ca toate că şi sârguinţa lor însăşi le-a ajutat cărăm idă cetate treb uie să-i v estească pedepsele care
acestor învăţăcei la dobândirea virtuţii, dar toată pricina am enin ţă pe cei ce cad iarăşi din această stare, ca, fă-
sporirii lor a. stat în faptul că au avut parte de învăţători cându-se acestea zid, să-1 despartă pe cel nevinovat de
care au putu t să aprindă scânteia înăbuşită a râvnei lo r cel vinovat. Pentru că poruncind aceasta lui lezechiil, îi
spre o m ai m are creştere, făcând-o să lum ineze. Prin a- zice: «F iul om ului, te-am pu s pe tine străjer casei lu i
ceasta înv ăţătorii lor s-au făcu t gu ră a lui D um nezeu, Israil, şi de vei vedea sabia venind şi nu vei prevesti, şi
slujind voia Lui între oam eni, căci au auzit pe Cel ce zice: va lua pe careva dintre ei, sufletul lui din m âna ta îl voi
«D e vei scoate lucru d e cinste din cel nevrednic, vei fi cere».
ca gura M ea».,

Capitolul 36 Capitolul 37
U n asem en ea zid îşi pun e şi M oise sie-şi, zicân d
Iată cum îi arată D um nezeu lui lezechiil slujb a de Israiliten ilo r: «Ia am inte la tin e, să nu cauţi să u rm ezi
în v ăţăto r, în v ăţân d u -1 c e fel d in c e fel să-i fac ă p e lor, după ce au fost stârpiţi de51 tine».
C ăci se întâm plă
învăţăcei: «Iar tu, fiul om ului, zice, ia-ţi ţie o cărăm idă celo r ce nu p rea au g rijă să ia am in te la cu getu l lor,
şi o pune înaintea feţei tale, şi închipuieşte pe ea cetatea d u p ă tăierea p atim ilo r, că ico anele v ech ilo r n ălu ciri
48
Ieru salim ului» , P rin aceasta ne dă să înţelegem că încep să răsară iarăşi ca nişte vlăstare. D acă le va da
în văţăto ru l face pe învăţăcel, din lut biserică sfân tă. cin ev a loc să pătru ndă trep tat în cu g etare şi n u le va
B ine s-a spus şi. cuvântul: «pune-o înaintea feţei tale», îm p iedica intrarea, se vor sălăşlu i iarăşi patim ile în el,
NU Ascetul

sîlindu-1 să-şi facă vieţuirea o nouă luptă, după biruinţă. 34


C ăci se întâm plă ca unele dintre patim i, după ce au fost «B lestem at cel ce ţine idol în ascunziş!» Şi de fapt nu
îm blânzite şi învăţate să m ănânce iarbă la fel cu boii, să este ac ela şi lu cru a ascu n d e ce v a în p ăm â n t p en tru
se sălbăticească iarăşi, din negrija celui ce le paşte, şi să-şi totdeauna şi a-1 ţine în ascunziş. C ăci ceea ce a fo st
recapete cruzim ea fiarelor. C a să nu se întâm ple aşadar ascuns în păm ânt şi nu se m ai arată ved erii se şterge cu
aceasta, zice: «Să nu cauţi să urm ezi lor, după ce au fost vrem ea şi d in am intire. D ar ceea ce e ţinut în ascun ziş
nim iciţi de tine», ca nu cum va sufletul, câştigând - deprin tiu e cuno scut ele cei din afară, însă e văzut necontenit
derea de a se îndulci cu asem enea năluciri, să se întoarcă de cel ce 1-a pus acolo. A cesta îl are m ereu în am intire
la vechea răutate. Ştiind m arele lacob, că acestea, atunci ca pe un chip cioplit pe care îl poartă în ascuns. C ăci toi
cân d sun t cugetate şi contem plate n eîncetat, vătăm a şi gând ul urît, care ia rorm ă în cug etare, este o sculptură
m a i m u lt c u g e ta re a , în tip ă r in d c h ip u rile c e le m a i ascunsa. D e aceea este ruşin e a scoate la arătare - ase
lim pezi şi m ai văd ite ale nălu cirilo r urîte, ascund e p e m enea gânduri, dar e prim ejdio s şi de a ţine în ascuns
zeii străin.i în Sichem 52
C .ăci osteneala îm potriva - pa un chip cioplit, precum şi m ai prim ejdios este de a căuta
tim ilor le ascu nde şi le pierd e pe acestea, n u p en tru o form ele dispărute, cugetarea în clinân d cu uşurinţă spre
vrem e scurtă, ci «până în ziua de azi», adică pentru tot p a tim a iz g o n ita ş i îm p lâ n tâ n d în . p ă m â n t b ro n z a i
tim p u l,, în tru cât « a zi» se p relu n g e şte cu to t tim p u l, idolului. C ăci deprinderea virtuţii este de aşa fel c<3 ,se
în sem n ân d to tdeau n a tim pu l d e faţă. Iar S- ich em în cum păneşte cu uşurinţă şi inti-o parte şi într-alta, aple-
se m n e a z ă lu p tă , c e e a c e a ra tă o ste n e a la îm p o triv a cânau-be, daca" nu se poarta df grijă, spre cdv potrivnke.
patim ilor. D e aceea lacob îi dă Sichem ul lui losif, ca celui
care dintre fraţii săi luptă cu cea m ai m are osteneală Capitolul 39
îm p otriv a p atim ilor.
A ceasta pare că vrea să o arate S criptura prm tr-un
Capitolul 38 sim bol când zice: «Păm ântul pe care um blaţi se schim bă
cu schim barea popoarelor şi a neam urilor». C ăci îndată
D e fapt lacob, spunându-le lor că a cucerit Sichem ul ce s-a m işcat spre cele potrivnice cel ce are deprinderea
cu sabie şi arc53
, arată că i-a trebuit luptă şi osteneală ca virtuţii, s-a m işcat şi aceasta, fiind un păm ânt îm preună
să pună stăpânire pe patim i şi să le ascundă în păm ântul schim bător. D e aceea ch iar d e la în cep u t n u trekiie sa
S ic h e m u lu i, S -a r p ă re a în să c ă e ste o o a re c a re se lase trecere spre cugetare nălucirilor, care obişnuiesc
contrazicere între a ascunde zeii în S ichem şi a ţine un să vatăm e gân d ul, p recum au treb u ie lăsată cu g etarea
idol în ascun ziş. C ăci a ascunde zeii în S ichem e lucru să coboare în Egipt, căci de acolo este dusă cu sila la A si-
de laudă; iar a ţine un idol în ascunziş e lucru de ocară. rieni. C u alte cuvinte, dacă cugetarea a coboiâl- în întune
D e aceea a pecetluit lucrul din urm ă cu blestem , zicând: ricul gândurilor necu rate (căci acesta este E giptul), e
du să la lu cru cu sila şi fără să vrea d e către p atim i. D e
236 Nil As

a c e e a ş i le g iu ito ru l, o p rin d s im b o lic p ă tru n d e re a


plăcerii, a poruncit să fie păzit capul şarpelui, deoarece 1-a atras dep arte d e trezv ia n atu rala, îm biin- du-i întâl
şi acela pândeşte călcâiul 55
C ăci scopul aceluia este să nirea cu vreo fem eie, aşa zisă cuvioasă îi duce îndrăz-
îm pingă pe om la făptuire, la care clacă nu ajunge, nu nirea conştiinţei spre-îm plinirea lucrului necurat, târîn-
po ate u şor să am estece ven inu l p rin m uşcătu ră. D ar du -1 la cea m ai de pe urm ă ru şine. C el ce vrea aşadar
silinţa no astră este să frâng em în săşi prim a răsărire a să lege co zile, să ia am inte la sfârşiturile la care v reau
plăcerii (rcpoapoX ii), căci aceasta fiind zdrobită, lucrarea să aju ng ă cele do uă g ân duri, cinstea slav ei d eşarte şi
va fi slabă. Poate nici Sam son n-ar fi aprins sem ănăturile necinstea curviei, şi când le va vedea lim ped e îm potri-
celor de alt neam , dacă n-ar fi leg at cozile vu lpilo r, v in d u -se în tre o laltă , a tu n c i să cre a d ă c ă a fă c u t c a
întorcându-le capetele de laolaltă. 56
C ăci cel ce poate- în Sam son.
ţelege cursa plănuită de gândurile viclene de la răsărirea •Iarăşi, gândul lăcom iei pântecelui are ca sfârşit pe cel
lor, trecând peste începu turi (căci acestea se prefac la al curviei; iar al curviei are ca sfârşit pe cel al întristării.
intrare că sunt cuvioase, uneltind să ajungă la ţintă), va C ăci îndată îl iau în prim ire pe cel biru it de asem enea
vădi din co m pararea sfârşiturilor (cozilor) în treolaltă, gân duri, du pă ce le-a în făp tu it, întristarea şi- nem u lţu
ticăloşia gândurilor. A ceasta înseam nă că, legând coadă m irea. Să se gândească aşadar cel ce luptă, nu la gustul
de coadă, pune între ele, ca o făclie, judecata care le dă bun al bucatelor, nici la dulceaţa plăcerii, ci la sfârşiturile
pe faţă, a m ân d u ro ra. Ş i c â n d îşi v a în făţişa în tristare a, c a re
u rm ează am ân d u ro ra, să ştie că le-a leg at co ad ă de
co ad ă şi, p rin darea la iveală, a n im icit sem ăn ătu rile
Capitolul 40 celor de alt neam .
P entru ca ceea ce s-a spus să fie m ai lăm urit, voi
dezvălui cele de m ai sus cu pilda a două gânduri.
ta A ceas Capitolul 41
v a d a şi celo rla lte crezăm â n t ad ev ărat. A d eseo ri
gândul curviei vine de la gândul slavei deşarte - şi dă în D acă, prin urm are, cel ce luptă cu patim ile are lipsă
făţişări cuviincioase în ceputurilor căilor ce du c la iad, d e o atât de m are ştiinţă şi ex perienţă, să se gândească
ascunzând alunecările prim ejdioase de m ai târziu prin cei ce prim esc să conducă pe alţii, de câtă cunoştinţă au
care îi duce la tem niţele iadului pe cei ce îi urm ează fără ei trebuinţă, ca să călăuzească cu înţelepciune şi pe cei
judecată, întâi acest gând îl încântă pe cineva cu preoţia supu şi la cunun a chem ării de sus şi să-i în veţe lim pede
sau cu v iaţa sa d e m o n ah d esăv ârşit, făcând p e m u lţi toate cele ale luptei; ca aceştia să nu închipuiască num ai
să vie la el pentru folos; apoi din cuvânt şi faptă îl face icoana luptei, lovin d cu m âinile în aer, ci şi -în lupta în
sâ-şi închipuie că şi-a agonisit un num e bun. Ş i astfel, săşi cu vrăjm aşul să-i d ea lovituri d e m oarte, ca să nu
după ce 1-a încercuit deajuns cu asem en ea cugetări şi bată cu pum nii aerul în deşert, ci să-1 zdrobească
- pe vrăj
m aşul însuşi. C ăci acest război este m ai greu decât lupta
Nil Ascetul
239
atleţilor. A colo cad trupuri de-ale atleţilor, care uşor s-ar cuveni. D ar socotinţa aceasta foarte rar se acoperă
pot să se ridice. Dar aici cad suflete, care odată răsturnate cu adevărul; de cele m ai m ulte ori se abate de la linia
cu greu m ai pot fi ridicate. Iar clacă cineva, luptând încă dreaptă, fiind înrudită cu rătăcirea. C ăci ce este m ai
cu viaţa pătim aşă şi fiind stropit cu sânge, s-ar apuca neraţional la vedere decât ca să poruncească cârm aciul
să zidească biserică lui Dum nezeu din suflete cugetătoa
- unei corăbii, purtate pe-o dungă în plutirea num ită
re, ar auzi desigur cuvântul: «N u tu îm i vei zidi M ie dreaptă de corăbieri, să şadă corăbierii lângă peretele
tem plu, căci eşti plin de sânge»."' Pentru că a zidi
- biseri cufundat părăsindu-1 pe cel care stă în sus, m ăcar că şi
că lui D um nezeu, e propriu stării de pace. M oise, luând vântul îi îm pinge spre peretele pe care acela a poruncit
cortul şi înfingându-1 afară de tabără, arată de asem enea să-1 îngreuneze? D upă dreapta socotinţă s-ar cuvenii să-
că învăţătorul trebuie să fie cât m ai departe de zarva
- răz sfătuiască să îngreuneze peretele ce stă ridicat, nu să
boiului şi să locuiască departe de locul învălm ăşit al alerge la cel prim ejduit. D ar cei ce plutesc ascultă m ai
luptei, străm utat la o viaţă paşnică şi nerăzboinică. D ar bine de cârm aci decât de socotinţele lor. C ăci nevoia îi
când s-ar afla astfel de învăţători, ei au lipsă de învăţăcei, înduplecă să asculte de m eşteşugul celui ce a luat în
care să se fi lepădat în aşa fel de ei înşişi şi de voile lor, m âna lui grija m ântuirii lor, deşi ceea ce li se porunceşte,
încât să nu se m ai deosebească întru nim ic de trupul socotind după cele ce văd, nu li se pare convingător.
n eîn su fleţit, sau d e m ateria su pu să m eşteru lu i; c ă A şadar cei ce au predat altora grija m ântuirii lor, lăsân-
precum sufletul lucrează în trup ceea ce vrea, trupul du-şi toate socotinţele, $ă-şi supună gândurile- m eşteşu
nefăcând nim ic îm potrivă, şi precum m eşterul îşi arată gului celui priceput, judecând ştiinţa lui m ai vrednică
m eşteşugul său în m aterie, nefiind îm piedicat întru de crezare. M ai întâi, lepădându-se de toate, să nu-şi lase
nim ic de ea de la scopul său, aşa învăţătorul să lucreze nim ic afară, nici cel m ai m ic lucru, tem ândii- se de pilda
în învăţăcei ştiinţa virtuţii, fiindu-i cu totul ascultători lui A nania, care crezând că înşeală pe oam eni, a prim it
şi neîm potrivindu-i-se întru nim ic. de la D um nezeu osând a pen tru s furt,-
-
Capitolul 42 Capitolul 43
C ăci a iscodi plin de curiozitate planurile învăţătoru
- C i, cum se predau pe ei înşişi, aşa să predea şi toate
lui şi a vrea să pui la încercare cele poruncite de el, ale lor, bine ştiind că ceea ce răm âne afară,, trăgând
însem nează a pune piedică înaintării tale proprii. C u necontenit cugetul m tr-acolo, îl va desface adeseori de
siguranţă nu ceea ce se pare celui neîncercat întem eiat la cele m ai bune, iar pe urm ă îl va rupe din frăţietate.
şi potrivit este într-adevăr întem eiat. A ltfel judecă
- m eş D e aceea a poruncit D uhul Sfânt să se scrie V ieţile
terul şi altfel cel fără m eşteşug lucrurile m eşteşugului. Sfinţilor, ca fiecare dintre cei ce se apucă- de unul din
C el dintâi are ca regulă ştiinţa; celălalt socotinţa că aşa telu rile acestea de v ieţu ire, să fie du s p rin tr-o pild ă
241

asem ănătoare spre adevăr, C um s-a lepădat B lisei de m uget durerea pentru-despărţirea de ei. C i, apăsate şi
lum e, ca sa urm eze învăţătorului }
«Ara,
său zice, cu boii, de povara chivotului şi stăpânite şi cie legea - neîndu
şi douăsprezece perechi de boi înaintea lui; şi a tăiat boii plecată a firii, ele au m ers totuşi drept înainte ca la o
1
şi i - a fript în vasele boilor-." A ceasta îi arată căldura p orun că, neab ătân du -se delo c de la calea 2,dreaptă''
râvnei. Căci rv-a zis: voi vinde perechile de boi -şi voi eco legătura firii fiind biruită ele respectul chivotului ce-1
n om isi p reţu l du pă cu viinţa, n ici n-a socotit cu m ar purtau.D acăvacile acelea s-au purtat aşa, de ce n-ar face
putea avea m ai rnult folos din vânzarea lor. C i, cuprins la fel şi cei ce vreau să ridice chivotul inteligibil? A r
cu iotul de dorinţa care îl trăgea să fie lângă învăţător, trebui să facă aceasta chiar m ai m ult decât vacile, ca să
a dispreţuit cele văzute şi s-a silit să se izbăvească m ai nu f ie m ustra i ă firea raţională de către firea neraţională,
repede de ele, ca cie unele ce-1 puteau îm piedica de la prin com pararea faptelor libere ale aceleia cu cele din
d reap ta lui h o tărâre, ştiin d c ă a m ân a rea a d eseo ri se n ec esitate ale ac este ia , în tru cât ace ea n u fa ce p rin
face pricină" a răzgândirii. De ce apoi şi Dom nul, îm biind judecată cele ce le fac fiinţele neraţionale din necesitate.
b o g atu lu i d e să v â rşire a v ie ţii d u p ă D u m n e z e u , i-a P o ate şi lo sif d e aceea rătăcea prin p ustie, d eo arece
poruncit să-si vânclă averile şi să le dea săracilor şi să căuta prm legăturile de fam ilie ţinutul desăvârşirii. D e
nu-şi lase sieşi nim 0ic?" Fiindcă ştia că ceea ce răm âne aceea şi om ul, care în fond î' întreabă de pricina rătăcirii,
se face, ca şi întregul, pricină de îm prăştiere, -D ar soco aflând că aceasta este alipirea faţă de ai săi (căci nu ar
tesc că şi M oise, rânduind celor ce vreau să se curăţească fi zis de ei că pasc, ci că păstoresc, de n-ar fi -avut o ju
în rugăciunea cea m are, să-şi radă tot61, trupul le-a decată greşită despre m eşteşug),, zice către el: «A u plecat
p orun cit p rin aceasta să se lap ed e cu d esăv ârşire de de aici, căci i-am auzit zicând: sa m ergentîn D otairn»."'
averi, iar în al doilea rând să uite de fam ilie şi de toţi D a r D o ta im se tă lm ă c eşte « p ără sire d estu lă » . P rin
cei apropiaţi în aşa m ăsură, încât să nu m ai fie câtuşi de aceasta îl 'învaţă pe cel care rătăceşte încă, prin alipirea
puţin tulburaţi de am intirile lor. la cele ce ţin de trup, că nu se poate ajunge altfel la
desăvârşire, decât părăsind îndeajuns dragostea pentru
ru d en iile d u p ă tru p .
Capitolul 44
Capitolul 45
C hivotul a făcut vacile cele înjugate la căruţa lui,
să-şi uite de fire, C ăci deşi viţeii erau ţinuţi acasă, - des C ăci chiar dacă ar părăsi cineva H aranul, -care înfă
părţiţi de ele, iar pe de altă parte nim enea nu le silea, ţişează sim ţurile (căci se tălm ăceşte «peşteri») şi ar ieşi
au făcut drum ul fără greşeală, neabâtându-se nici la din valea H ebronului, adică din faptele de necinste, şi
dreapta nici la stânga şi nevâdindu-şi prin întoarcerea din pustie, unde se rătăceşte cel ce caută desăvârşirea,
g ru m az u lu i d rag o ste a d e v iţei, n ic i ară tâ n d u -şi p rin dacă nu s-a lepădat de toate în chip îndestulător, nu va
24'.' Nil Asceţii]
Filocalm
avea nici un folos de îndelungata lui nevoinţâ, - neajun 243

gând la desăvârşire, din pricina dragostei pentru fam ilie. petreacă în lucruri şi griji de tot felul. Şi nu e de nici un
D ar şi D om n u l, în d rep tând p e M ăria N ăscăto area d e folos, celor ce s-au străm utat la virtute, să se bu cure de
D um nezeu,, care îl căuta între rudenii şi socotind
- nevred aceleaşi lucruri, de care s-au despărţit, dispreţuin du-le.
nic de S ine p e cel ce iu beşte pe tatăl sau pe m am a sa C ăci ob işnuin ţa fiind o g reutate care atrage ia ea, este
m ai m ult decât pe64El,
cere precum se cuvine, părăsirea de tem ut ca nu cum va aceasta să le tulbure iarăşi liniştea
legăturilor fam iliare, câştig ată cu m u ltă sârg uin ţa, prin înd eletniciri urîte şi
Iar după ce au făcut aceasta, trebuie sfătuiţi, dacă au să le îm prospăteze am in tirile relelor săvârşite. P en tru
ieşit de curând din tulb urări, să se în deletnicească cu că m intea celor ce s-au d esfăcut de cu rând de păcat se
liniştirea şi să nu îm p rosp ăteze, prin drum u-ri dese, ră aseam ăn ă cu trup ul care a începu t să se recu leagâ din-
n ile pro d use cug etării prin sim ţuri, nici să ad ucă alte tr-o lungă boală, căruia orice prilej întâm plător i se face
form e vechilor chipuri ale păcatelor, ci să ocolească furi- pricin ă d e-a recăd ea în bo ală, nefiind în că d estul d e
sarea celor nouă şi toată sârguinţa să le fie spre a şterge în trem at în pu tere. C ăci n ervii m intali ai acestora sun t
vechile închipu iri, D esigur liniştirea le este un lucru slabi şi trem urători, încât e tem ere să nu năvălească din
foarte ostenitor celor ce s-au lepădat de curând, căci nou patim a, care de ob icei este aţâţată d e îm prăştierea
am intirea, luându şi acum răgaz, m işcă to ată necurăţia în tot felul de lucruri. D e aceea M oise a porun cit celor
care zace 'în ei, ceea ce n-a apucat să facă m ai înainte c e v re a u s ă n u p ă tim e a s c ă n im ic d e la d u şm a n u l
pentru m ulţim ea lucrurilor care prisoseau. D ar pe lângă pierzător, să răm ână înăuntru l porţilor, zicân d: «S ă nu
osteneală, liniştirea are şi folos, izbăvind m intea_cu
- vre ieşiţi nici unul din casa voastră, ca să nu vă atingă - pier
m ea de tulburarea gândurilor necurate. C ăci dacă vreau zătorul». 63
Iar Ierem ia e vădit că porunceşte acelaşi lucru
aceştia să-şi spele sufletu l şi să-1 curăţească de toate când zice: «N u plecaţi la câm p şi nu um blaţi pe drum uri,
petele care îl necu răţesc, sunt dato ri să se retragă din căci sabia duşm anilor se află de jur îm 66
prejur»
C ăci e
toate lucrurile prin care creşte întinâdunea si- să dea cu p ro p ri u n u m a i lu p tă to r ilo r v ite ji s ă m e a rg ă în tr u
getării m ultă linişte; de asem enea să se ducă departe de în tâ m p in a re a d u şm a n ilo r şi să sc a p e n e v ă tă m a ţi d e
toţi cei care îi întărâtă şi să fugă de îm preuna petrecere cursele lor. Iar dacă e careva din cei ce nu ştiu încă să
cu cei m ai apropiaţi ai lor, îm brăţişân d sin gurătatea., se lu p te , să ră m â n ă n e su p ă ra t a c a să , a sig u râ n d u -şi
m aica înţelepciunii, neprim ejduirea prin liniştea sa. A şa era lisus al lui N a vi,
despre care s-a scris: «Iar slujitorul lisus, fiind încă tânăr,
Capitolul 46 nu ieşea afară din cort» 67
. C ăci ştia din istoria lui A vei
că cei ce pleacă la câm p sunt ucişi de fraţii şi de prietenii
Pentru că este uşor să cadă aceştia iarăşi în m rejile dup ă tru p, p entru că ies la lu ptă în ain te de 68
vrem e.
d in c a r e s o c o te s c c ă a u s c ă p a t, c â n d s e g ră b e s c s ă
Nil Filocali.i 24
Asceţii! 5

C ap ito lu l 4 7 Capitolul 48

N u m ai puţin se poate învăţa din istoria D inei că este C ăci atunci vine desăvârşita liniştire, când-nu num ai
prop riu cu ge tării co p ilăreşti şi fem eieşti să în cerce fap tele, ci şi am in tirile lor încetează, dând sufletului
lucruri peste deprinderea ei şi să fie am ăgită- de închi tim p să poată vedea ch ipurile întipărite şi să lupte cu
puirea ce şi-o face despre destoinicia 69proprie. C ăci fiecare dintre ele şi să le scoată din cugetare. D e vor intra
dacă aceea n-ar fi pornit prea curând la vederea - lucruri alte şi alte form e, nu va putea şterge nici întipăririle de
lor din ţinut, socotindu-se că e tare, şi n-ar fi fost vrăjită m ai înainte, cugetarea fiind ocupată cu cele care vin. Prin
de farm ecul lor, nu i s-ar fi stricat înainte de vrem e aceast osteneai de-a tăia patim ile se face în chip necesar
p u te re a d e d is c e rn ă m â n t a su fle tu lu i, a m ă g ită d e m ai grea, acestea câştigând tărie din creşterea pe-ncetul
nălucirea lucrurilor ce cad sub sim ţuri, şi deci n-ar fi şi a co p e rin d p u te re a d e străv ed e re a su fle tu lu i c u
ajuns la îm preunare încă nelegitim ă cu raţionam entul nălucirile care se adaugă m ereu asem enea unui râu în
bărbătesc. .C unoscând D um nezeu această patim ă din -curgere necontenită. C ei ce vreau să vadă uscată alvia
oam eni, adică cea a înaltei păreri de sine, şi voind să o râu lu i, m ai păstrând în ea doar câteva lucruri vrednice
sm ulgă cu rădăcini cu tot din deprinderea noastră, zice
către legiuitorul M oise: «Faceţi evlavioşi pe fiii - lui Isra de cunoscut, nu folosesc nim ic scoţând apa din locul în
el»70, El ştia că cel ce ia asupra sa, înainte de vrem e, lupte care cred că se află ceea ce caută, căci apa care curge
care în trec p uterile sale, este străin d e ev lav ie. P rin um ple îndată locul golit. D ar de vor opri cursul apei de
urm are să nu se am estece m on ah u l, în ain te de ce a m ai su s, li se v a arăta păm ân tul fără o steneală, ap a
dobândit deprinderea desăvârşită a virtuţii, în - tulbură ră m asă d u c ân d u -se la v ale d e la sin e şi lă sâ n d u -ie
rile lum ii, ci să fugă cât m ai departe, aşezându-şi - cuge păm ântul uscat, pentru a afla cele dorite. T ot aşa este
tarea la m are depărtare de zgom otele ce răsună - jur îm uşor a goli form ele care dau naştere patim ilor, când
prejur. C ăci nu e de nici un folos celor ce s-au desfăcut sim ţurile nu m ai aduc pe cele dinafară. D ar când acestea
de lucruri ca să fie ciocăniţi din toate părţile de veştile trim it înlăuntru, ca pe un torent, form ele supuse - sim ţu
despre ele şi, după ce au părăsit cetatea faptelor lum eşti, rilo r, n u este n u m a i g reu , d şi cu n ep u tin ţă a cu raţi
să se aşeze în poartă ca71,Lot răm ânând plini de zgom tul o peste to t m intea-de o asem enea inundaţie. C ăci deşi
de acolo. T rebuie să iasă afară ca m arele Msăoise, ca nu-1 tulbură pe unul ca acela patim ile, negăsind prilej
înceteze nu num ai faptele, ti şi veştile lor, precum de a se stârni, din lipsa întâlnirilor dese, dar strecurân-
zice; «C ând voi ieşi din cetate şi voi întinde m âinile d u-se pe nebăg ate de seam ă se întăresc şi m ai m u lt,
2
m ele, vor înceta vocile»/ prim ind putere cu trecerea vrem ii.
'Al-
pentru cel pe care km prins în cursă o prim ejdie nu rnai
Capitolul 49 m ică decât nâpustirea leului. D e aceea luptătorul trebuie
D e asem enea păm ântul călcat necontenit, chiar dacă să lupte cu patim ile încă de atunci de când vin ca o
are m ărăcini, nu-i scoate la iveala, căci bătătorirea furnică, punând în faţă puţinătatea ca o m om eală. C ad
picioarelor îi opreşte sa răsară". D ar în sânul lui se întind cie vor ajunge la puterea leului,-va fi greu să le biruiască
rădăcinile tot m ai adânci, m ai puternice şi m ai m ustoase, şi tare îl vor strâm tora. T rebuie să nu le dea nicidecum
si acestea vor odrăsli îndată, atunci când ie va îngădui ele m âncare. Iar m âncarea acestora, precum s-a spus
tim pul să răsară. Toi aşa patim ile, îm piedicate de lipsa ad eseo ri, su n t fo rm ele sensib ile v en ite p rin sim ţu ri,
întâlnirilor necontenite să iasă ia arătare, se fac m ai tari •C ăci acestea hrănesc patim ile, înarm ând la rând pe
şi, crescând în linişte, năvălesc m ăi pe urm ă cu m ultă fiecare idol (chip) îm potriva sufletului.
putere, făcându-le războiul greu şi prim ejdios celor care
la începui n au avut grijă de lupta îm potriva lor. D e Capitolul 50
aceea şi Proorocul porunceşte să se nim icească săm ânţa
din B abilo-a/"'sfătuind să se stârpească form ele până ce D e aceea legiuitorul a pregătit şi tem plului - îngră
suni încă în tecile sim ţurilor, ca nu cum va, căzând în ditu ri la ferestre," însem nând p rin aceasta că ce'i ce
păm ântul cugetării, să odrăslcască şi adăpate fiind cu v reau să-şi p ăz easc ă cu g e ta rea lo r cu ra tă ca p e u n
ploile Im belsugate si nefolositoare ale unei purtări de tem p lu treb u ie să-şi în g răd ea sc ă în ainte a sim ţu rilo r
griji necontenite, să aducă rodul înm ulţit al păcatului. piedici din gândurile care se infricoşază de judecata
Iar alt Prooroc fericeşte pe cei ce nu .prim esc nici puii viitoare, precum s-au întocm it a colo îngrădituri - la feres
patim ilor, ci îi om oară îm preună cu m am a de care sunt tre, ca să nu pătrundă nim ic din cele necurate. A cestea
încă lipiţi: «Fericit, zice, cel ce va lua şi va izbi de piatră au rostul să oprească intrarea form elor necurate, care
pruncii tăi» 74
. D ar poate şi m arele Iov, gândindu-se la vreau să se strecoare înăuntru. Poate de aceea -s-a îm bol
sine, ne dă să înţelegem un asem enea lucru, zicând că năvit O hozia, căzând de pe fereastra cu7'" gratii.
C ăci a
p ap ura şi ro go zu l su nt hrăn ite de'" baltă,
iar cân d e cădea de pe fereastra cu gratii înseam nă a nesocoti
lipsită de râu toată planta se usucă; si că leul furnicar gândurile răsplătirii viitoare în vrem ea ispitelor, fiind
se prăpădeşte când nu rnai are ce m ânca-" C ăci vrând aplecat asupra plăcerilor. Şi ce poate fi m ai cum plit ca
m arele Iov să arate cursele pe care V -- întindei-patim a a, boala? C ăci boala trupului este o stare contrară firii,
născocit un num i* com pus cie la leul cei toarte îndrăzneţ cum păna elem entelor din trup stricându-se din pricina
si de ia furnica cea foarte m ăruntă D e fapt m om elile covârşirii unuia, ceea ce aduce o stare protivnică firii;
(atacurile) patim ilor încep cie la închipuirile cele m ai iar boala sufletului 'înseam nă abaterea lui de la judecata
m ă ru n te , fu iişin d u se p e n e b ă g ^ lv d e se a m ă c a o dreaptă, biruit fiind de patim ile aducătoare de boală.
furnică, clar la sfârşit se um flă aşa de tare că alcătuiesc A stfel de îngrădituri a îm pletit înaintea vederii celui ce
,.'iu i
poate să audă şi Solom bn, zicând: «C ând ochii tai vor sensibile se naşte o lupta şi lucrurile sensibile pun bir
privi la fem eie străina, gura ta va grăi lucruri- m eşteşu a s u p ra s im ţu rilo r e v ă d ii d in ră z b o iu l A sirie n ilu r
gite»79. Lucruri m eşteşugite le zice celor pe care am avea îm p o triv a S o d o m iţilo r S c rip tu ra în fă ţişâ n d is to ric
să le întâlnim după păcat,, la vrem ea răsplătirii. C ăci întâm plarea d in tre cei patru îm p ăraţi ai A sirien ilor şi
gândindiH ie la acestea cu o dispoziţie cuvenită, va fi cei cinci îm păraţi din. jurul S odom ei, spune ca între
oprită toată vederea prim ejdioasă de la ochii noştri, D ar aceştia la început s-au tăcut înţelegeri, învoieli şi jertfe
a arătat şi ce dispoziţie trebuie să aibă gândul "m vrem ea de pace la M area Sărată, pe urm ă au slujit cei cinci
aceea: «Căci te vei afla, zice, ca în inim a rnârii şi ca un doisprezece ani, iar în al treisprezecelea s-au răsculat şi
cârm aci în m are furtună». într-al patrusprezecelea cei patru au pornit cu război
sj
îm potriva celor cinci şi i-au luat . robi
Capitolul 51
Capitolul 52
Pentru că de se va putea face cineva în vrem ea luptei
cu vederea aţâţătoare atât de viteaz, datorită pedepselor Istoria se isprăveşte aci. N oi însă din istoria aceasta
care îl am eninţă,, precum este cel ce se află în m ijlocul avem să învăţăm cele ce ne privesc pe noi, şi anum e să
m ării înfuriate,, va birui fără. osteneală pe vrăjm aşii ce luăm cu no ştin ţă d espre războ iu l sim ţurilor îm po triv a
n ăv ă le sc asu p ra sa , n e sim ţin d lo v itu rile p e care le lucru iilor sensibile. C ăci fiecare dintre noi, de la naştere
prim eşte, încât să poată zice: «M -au lovit şi n-am sim ţit până la doisprezece ani, neavând încă curăţită puterea
durere, şi-au bătut joc de m ine şi n-am ştiut nim ic--:"' d e d iscern ăm ân t, îşi su pu ne sim ţu rile fără cercetare"
A dică aceia, zice, m -au lovit şi au socotit să-şi râdă de lucrurilor sensibile, slujind lor ca unor stăpâne: vederea,,
m ine, dar eu n-am sim ţit nici răn ile, căci erau de la lucrurilor care se văd; auzul, vocilor; gustul, sucurilor;
săgeţi de copii, şi nu m -am întors nici spre vicleniile lor, m irosul, abu rilo r; pipăitul, lucru rilo r care p ot m işca
făcându-m ă că nici nu-ibag în seam ă. Tot aşa şi D avid, această sim ţire. Până la acea vârstă om ul nu -poate dis
dispreţuind pe aceşfi vrăjm aşi, a zis: «D epartandu-.se de tinge sau destrăm a nici una dintre percepţii, clin pricind
la m ine vicleanul, n-am ştiut; n-am sim ţit nici când a copilăriei. D ar când i se întăreşte cugetarea şi începe să
81
venit, nici când s-a dus». D ar cel ce nu ştie nici aceea
că sim tă paguba ce-o suferă, plănuieşte îndată răscularea
sim ţurile au m ultă am estecare cu lucrurile supuse şi scăparea de această robie. Şi dacă s-a făcut puternic
sim ţurilor iar din această am estecare se naşte cu uşurinţă în cu getare, îşi întăreşte această ho tărâre, dedarânu u-
rătăcirea, şi nu-şi dă seam a de vătăm area ce-i vine din. se slobod pentru totdeauna, scăpat de stăpânii am arnici.
acestea, ci convieţueşte cu ele fără grijă, cum va cunoaşte D a r d ac ă ju d e ca ta lu i e p re a sla b ă p en tru ac e astă
la vrem e cursa rătăcirii, dacă n-a' tost învăţat de m ai stortarc, îşi lasă iarăşi roabe sim ţurile, biruite fiind de
în ain te să le d eo seb ească? C ă în tre sim ţu ri şi lu cru ri p u terea lu ciun Jor sen sib ile; şi acestea v o r răb da m ai
departe robia, fără vreo nădejde de bine. D e aceea şi cei sim ţ, ca prinnişte prăpăstii şi fântâni, în sm oala
cinci regi din istorie, fiind biruiţi de cei patru, «se lucrului sensibilcorespunzător cu acel sim ţ,
aruncăîn fântânile de sm oală"/" ca să învăţăm că cei nernaiînţelegând nim iccedin le v ăz u te, d eo arece şi-au
biruiţi delucrurile sensibile se aruncă prii) fiecare le g at p o fta d e lu c ru rile
păm ânteşti si iubesc m ai m ult
lucrurile de aici decât cele
cunoscute <i. \ mintea.
aceea, spre sine pe cei ce vor să se despartă rara să se
schim be. D ar ce vrea să spună şi legea, care porunceşte
Capitolul 53 ca cel ce intra io tem plu, după ce a îm plinit cele ale
L a fel şi robul care-şi iubeşte stăpânul, fem eia şi rugăciun ii, sd n u se înto arcă pe aceeaşi po dria p e care
copiii, renunţând la libertatea adevărată pentru legătura a intrat, ci să iasă pe cea dim potrivă făcânclu -si drum ul,
cu cele trupeşti, se face rob veşnic. D e aceea i-a fost n eîn to rs, d rep t în ain te? N im ic a ltcev a d ec ât că n u
g ău rită urechea cu sula, ca nu cu m v a, au zind prin trebuie să-şi slăbeaţi u cineva prin îndoieli, încordarea
d esch izătu ra firească a auzu lu i, să p rim ească v reu n p ăşirii în ainte .^pre \irtu te. C ăci neincel^ek' ap lecări
g ân d d e lib ertate, ci să răm ân ă n eco n ten it ro b , iub in d spre lucrurile Jiu i. d ,im
re- ieşit au trag prin obişnuinţă
. cele de aici. D in această pricină a poruncit şi legea să fie pre coe• . n - r â?\, s a ă n o g npo^iiiea spre
tăiată m âna fem eii care apucă de cele ruşinoase pe un ce k- dinainte,. o i r: torc spre ele si o tac sJi tâniV ască după
bărbat când se bate/ 4
că având loc o luptă între gânduri, vechile păcaU -:
pentru alegerea între bunurile lum eşti şi cereşti, aceea,
înlăturând alegerea celor din urm ă,, a ales pe cele ale Ca p i toi u i 54
facerii şi ale stricăciunii, deoareceprin m ădularele care
ajută la naştere a arătat lucrurile tăcute. rnnciC u obişnuinţa trace pe om la s:.":c cu putere ş-
N u e aşad ar d e n ici u n folos a se lep ăd a de lu cruri n u-! lasă să x :!,{;,e 1; ,ui d intâi deps.rind >irL
e- ilil
cei ce nu stăruiesc în această judecată, ci se lasă târâţi şi P entru că clin obişnuinţa' se naşte deprindeiva.. iar din
duşi iarăşi de gând şi de aceea se întorc necontenit deprindere se face fi-va,Şl a străm uta firea şi a o schim ba
spre cele părăsite, vâdindu-şi dragostea fată de ele, ca este lucru anevoios, C hiar dacă e clintită puţin cu sila,
fem eia lu i L o t* ", C ă ci ac ee a, în to rc ân du -se, stă înd ată se m to arce 'a sine. Iar d acă a fost -roasă c!ir
p ân ă a zi,prefăcută în stâlp de sare, ca pildă celor ce hotarele ei. nu se m ai întoarce la integritatea ei,, dacă nu
nu ascultă.T o t a stfe l îi în to a rc e o b işn u in ţa , a l căre i se pune m ultă osteneală spre.a o aduce L ; ..:alea ei, că o
sim b o l e ste vrea m ereu să revină la deprinderea clin obişnuinţă, pe
care a părăsit-o. Pnvc-te la sufletul care se tine lipit cit-
obişnuinţe, cum sade lângă idoli, bpindu-^e de nialeriik
fără form ă, si nu \ K -a-cs^r i j i ; vsi s.-r! se aiv-onie; i - . -
i - ' '

raţiunea care caută .să-i ca'lau/ească spre cele m ai înalle.


F.l zice: «Nu pot să. m ă ridic înaintea ta, Fund că m ă aflu
;
în rânduiala obişnuită a fc-ir-.eilor-'.' " C ăci sufletul cart
;
se odihneşte de m uiij uni in lucrurile ietii, \sade lângă'
idoli, care pe ei suni iar,! form ă, dar p rim esc fo rm e de
Nil Astietul

la m eşteşugul om enesc. Sau oare nu sunt un lucru fără


form ă, bogăţia şi slava şi celelalte lucruri ale vieţii, care
nu au în ele nici un chip statornic şi hotărât ci, sim ulând
adevărul printr-o asem ănare uşor de întocm it, prim esc
de fiecare dată alte şi alte schim bări? Form ă le dăm noi, Filocalin 233
când prin. gânduri om eneşti născocim închipuirea unui
folos pe seam a lucrurilor, care nu slujesc spre nim ic întreolaltă: «N e-am adus am inte de când şedeam lângă
folositor. căldările cu carne şi m âncăm carne până ne 88săturam ».
Cu adevărat lângă căldările cu carne şed cei ce-şi aprind
dorinţele cu o căldură m ustoasă şi necontenită. Iar m aica
Capitolul 55 iubirii de plăceri este lăcom ia pântecelui, căci aceasta
C ăci când lărgim trebuinţa neapărată a trupului în- naşte iubirea de plăceri, dar şi m ulte din celelalte patim i.
tr-un lux fără rost, pregătind m âncarea cu nenum ărate Pentru că din aceasta, ca dintr-o rădăcină, puiesc - cele
b u n ă tă ţi, ia r h ain e le fe lu rin d u -le sp re m o leşe a lă şi lalte patim i, cari, înălţându-se pe încetul, ca nişte arbori,
desfătare, pe urm ă învinuiţi de această deşertăciune, ca peste aceea care le-a născut, îşi îm ping răutăţile până la
unii ce am urcat în deşert la consum uri desfătătoare o cer. Iub irea de b an i, m ân ia şi în tristarea sun t puii şi
trebuinţă ce putea fi îm plinită cu puţine, făurim apărări m lăd iţele lăco m iei p ân tecelu i. C ăci laco m u l are m ai
ca pentru nişte lucruri ce eram datori să le săvârşim , ce întâi lipsă de bani, pentru a-şi sătura pofta care - arde pu
facem altceva decât ne silim să dăm form ă m ateriilor rurea şi care totuşi nu poate fi săturată niciodată. Iar faţă
fără form ă? B ine s-a spus apoi despre un astfel de suflet de cei ce îl îm piedică de ia agonisirea banilor, trebuie
că «şade», căci sufletul care s-a învârtoşat în asem enea să-şi aprindă m ânia. C ând însă m ânia nu poate ajunge
judecăţi despre cele spuse, s-a lipit de lucrurile de aici, la ţintă, din pricina slăbiciunii, e urm ată neapărat de
ca de nişte idoli, şi slujeşte de aci înainte obiceiului şi întristare. D e fapt cel ce se târăşte pe piept şi pe pântece,
nu m ai slujeşte adevărului; ba nici nu m ai poate să se când are m ijloacele care îi îm plinesc plăcerile se târăşte
m ai ridice la adevăr, ci prin obişnuinţe întinează firea pe pântece, iar când e lipsit de acestea se târăşte pe
lucrurilor, ca prin necurăţia de fiecare lună. Iar prin piep t, unde este m ânia. C ăci iubitorii de p lăceri, când
şedere, Scriptura arată aci lenevirea de la cele bune şi sunt lipsiţi de ele, se înfurie şi se am ărasc.
iubirea de p lăceri. L enevirea, când vorbeşte despre:
«C ei ce şedeau în întuneric şi în um bra m orţii, ferecaţi Capitolul 56
87
în sărăcie şi fier». C ăci atât întunericul, cât şi lanţurile
sunt piedică a lucrării. Iar iubirea de plăcere, când zice D e aceea m arele M oise pune pe pieptu l preotu lu i
89
despre,cei ce se în to rceau cu in im a în E gipt şi grăiau hoşenul judecăţii, ca sem n al raţiunii, arătând prin
sim boale că preotul trebuie să-şi înfrâneze prin judecata
raţiunii pornirile patim ii m âniei, căci hoşenul judecăţii
este raţiunea. D ar p reotu l care stăp ân eşte p atim a cu
raţiunea este nedesăvârşit. D e_aceea desăvârşitul M oise
scoate cu totul m ânia, căci el nu poartă hoşenul raţiunii,
ci scoate însuşi pieptul. «C ăci luând, zice, pieptul, 1-a
Mii

legăn at, pu n ân du -i în ain tea D o m1'"nu Slui».


u nt apo i pântecele continuă să crească în vrem e ce coapsele cad.
alţii, care nici nu scot m ân ia afară,nici nu stăpânesc C ăci cugetarea slăbeşte în naşterea celor bune, în trucât
patim a cu raţiunea, ci obiruiesc cu'lucrul şi cu osteneala. s to m a c u l ,, a p r in z â n d u - s e d e b o g ă ţi a m â n c ă r ilo r ,
A ceştia sunt cei ce scot pieptul îm preună cu braţul, căci slăbănogeşte puterile duhovniceşti. Pe acestea le-a arătat
braţu l este sem n ul o stenelii şi al lucrării. D e asem enea cuv ân tu l legii, p rin co ap să. A şad ar iu bitoru l de p lăceri
a u m bla pe pântece este sem nu l cel m ai ad ev ărat al se târăşte în treg p e pân tece, aplecat cu to tu l asu pra
plăcerii. C ăci, de obicei, pântecele este pricina plăcerilor. plăcerii. Iar cel care a început să ducă viaţa cea virtuoasă
C ân d sto m acu l e plin, se ap rin d şi do rin ţele d u p ă alte taie seu l p ân tecelui, lepăd ând m ân cările care în graşă
plăceri; iar când se află în lipsă, răm ân şi acestea liniştite trupul. Şi anum e cel ce se află în curs de înaintare spală
şi m ai potolite. D ar aci încă este o deosebire între cel ce cele din pântece, iar cel desăvârşit spală tot pân tecele,
se află în curs de în aintare şi cel desăvârşit.- M oise, le lepădând cu desăvârşire cele ce prisosesc peste trebuinţă.
p ă d ân d cu d esăv ârşire p lă cerea m ân cărilo r/a sp ălat
pântecele şi picioarele cu apă'"", însem nând prin pântece
plăcerea, iar prin picioare, um bletele şi intrările. D ar cel Capitolul 58
în cu rs d e în aintare spală n um ai cele d in p ântece, n u
tot pântecele. Iar între cuvintele «a spălat» şi «vor spăla», F o arte p o triv it s-a ad ău g at ap o i la cu v in tele: « p e
e rnare'deosebire. Prim ul lucru e de bună voie, al doilea piept şi pe pântece», cuvântul «vei :r>um . Cbla»
ăci plă -
se face din poru ncă. cerea nu stăp ân eşte asup ra celo r ce stau pe loc şi sunt
liniştiţi, ci asupra celor ce sunt m ereu în m işcare si plini
Capitolul' 57 de tulburare. D ar m ai m ult decât din acestea pornirea
C ăci cel desăvârşit trebu ie să se m işte spre faptele sp re d e sfrâ u v in e d in lă c o m ia p â n te c e lu i. D in a c e st
virtuţii d in râv na proprie; iar cel în cu rs d e în ain tare, m otiv şi firea, V oind să arate apropierea acestor patim i,
ascu ltân d d e în d em n ul pov ăţuitoru lui. S ă m ai băg ăm a num it organ ele de îm preunare « cele de'sub p ântece»
de seam ă că pieptul se scoate întreg, iar pântecele nu se (i> m y â0T p ia), arătân d în rud irea lo r p rin v ecin ătate.
t>:
scoate, ci se spală. C ăci înţeleptul poate să-şi lepede şi C ăci dacă slăbeşte această patim ă, slăbeşte din sărăcirea
să-şi taie toată m ânia, dar pântecele nu-1 poate înlătura. celei de d easup ra, iar d acă se aprind e şi se în tărâtă, de
Firea sileşte şi pe cel m ai înfrânat să se folosească
- de hra acolo îşi prim eşte puterea. D ar lăcom ia pântecelui nu
na trebuitoare. D ar când sufletul nu ascultă de raţiun ea num ai că o hrăneşte şi o alăptează pe aceasta, ci şi alungă
dreap tă şi statorn ică, ci se lasă strica.t de p lăceri, se toate v irtuţile. C ăci stăp ân ind şi ţinând ea pu terea, cad
aprin d m ăruntaiele. F iin dcă ch iar d acă vasele tru pului şi se nim icesc to ate virtu ţile: înfrânarea, cum pătarea,
se um p lu peste m ăsu ră, pofta răm âne totuşi setoasă şi b ărbăţia, răbd area şi to ate celelalte. A ceasta a arătat-o
256 Ascetul Filocalia 25
7

Ierem ia acoperit, zicând că m ai m arele bucătarilor din


B abilon a dărâm at .de jur îm prejur zidurile Ierusalim
- u Capitolul 60
91
lui, ' num ind prin m ai m arele bucătarilor patim
- a lăco De aceea sfinţii au fugit din cetăţi şi au ocolit îm preu
m iei. C ad precum m ai m arele bucătarilor îşi dă toată na vieţuire cu cei m ulţi, cunoscând că îm preuna petre
silinţa să slujească pântecele şi născoceşte nenum ărate cere cu oam enii stricaţi aduce m ai m ultă stricăciune
m eşteşuguri ca să producă plăceri, tot aşa lăcom ia decât cium a. De aceea, neluând nim ic, au părăsit avuţiile
pântecelui pune în m işcare tot m eşteşugul ca să- serveas deşarte, fugind de îm prăştierea adusă de ele. D e aceea
că plăcerii în vrem ea foam ei; iar felurim ea m âncărilor Ilie, părăsind Iudeea, locuia în m untele pustiu al Carm e-
dărâm ă şi surpă la păm ânt întăritura virtuţilor. lului, care era plin de fiare, neavând pentru stâm părarea
foam ei nim ic afară de cop aci, căci se m ulţum ea cu
C apitolul 59 ghindele copacilor, îm plinindu-şi trebuinţa cu acestea.
Elisei de asem enea ducea aceeaşi vieţuire, prim ind de
D e fapt m âncările gustoase şi m eşteşugit drese se fac la învăţătorul său,95pe lângă alte virtuţi, şi pe aceea de a
unelte de dărâm are ale virtuţii bine întărite, clătinând petrece prin pustiuri. Iar Ioan, locuind în pustia Ior
danului, m ânca aguridă şi m iere sălbatică, arătând celor
şi dărâm ând statornicia şi tăria ei. Pe de altă parte,
- pre m ulţi că nu e greu să îm plinească trebuinţa trupului şi
cum belşugul alungă virtuţile, tot aşa puţinătatea surpă osândindu-i pentru desfătările încărcate. Poate şi M oise,
întăriturile păcatului. C ăci aşa cum m ai m arele- bucăta poruncind Israelitenilor ca să adune m ana de la zi la zi,
rilor din Babilon a dărâm at zidurile Ierusalim ului, adică a pus această lege în chip general, rânduind ca om ul să
ale sufletului paşnic, trăgându-1 cu m eşteşugul - bucătă îngrijească de viaţă num ai pentru ziua de azi şi să nu
riei spre plăcerile trupului, tot aşa pâinea de orz a Israe- se asigure de m ai-nainte. El a socotit că aşa se cuvine
liţilor, rostogolindu-se, a răsturnat corturile M adiani- fiinţei raţionale să facă: să se m ulţum ească cu cele ce se
ţilor. Fiindcă hrana sărăcăcioasă, rostogolkidu-se şi nim eresc, căci îngrijitorul celorlalte este H ristos; să nu
înaintând m ult, risipeşte patim ile curviei. C ăci M adia- aibă grijă de cele dinainte, ca să pară că nu crede în harul
lui D um nezeu, care nu ar revărsa totdeauna darurile
niţii poartă sim bolul patim ilor curviei, fiindcă ei sunt Sale necontenite.
cei ce au adus desfrânările în Israil şi au am ăgit m are
m ulţim e dintre tineri- Şi foarte potrivit zice Scriptura că Capitolul 61
M adianiţii aveau corturi, iar Ierusalim ul zid, căci toate
cele ce înconjoară virtutea sunt întărite şi sigure, iar cele Şi scurt vorbind, toţi sfinţii, de care n-a fost vrednică
ce susţin păcatul sunt form ă şi cort, nedeosebindu-se lum ea,96 au părăsit-o, rătăcind prin pustiuri, prin m unţi,
întru nim ic de nălucire. prin peşteri şi prin crăpăturile păm ântului şi um blau în
piei de oi şi de capre, lipsiţi, strâm toraţi, necăjiţi, fugind
_ '5 < S Nil
A&xtul

de năravurile rele ale oam enilor şi de faptele sm intite, a l C u v â n tu lu i; sa u , fiin d slo b o z it să se în to a rcă în
care covârşesc oraşele, ca nu cum va să fie duşi - de văl străv ech ile im aşu ri ale C uv ân tu lu i, să cau te, dinco lo
m ăşagul tuturor, ca de puterea unui puhoi, Se bucurau de orice verdeaţă (ceea ce înseam nă a răm ânea - la frun
de petrecerea cu fiarele şi socoteau vătăm area de la zişul sau la litera dum nezeieştii Scrip turi), ca să fie
acestea m ai m ică decât cea de la oam eni. M ai bine zis, călăuzit la v iaţa cea necup rin să, care ro deşte la u n loc
au fugit de oam eni, ca de nişte uneltitori şi s-au încrezut hrană şi desfătare m ultă. D ar se iveşte întrebarea cum
în fiare, ca în nişte prieteni. Căci acelea nu învaţă păcatul, cau tă dinco lo de orice verdeaţă asinul sălbatec lăsat
iar de virtute se m inunează şi o cinstesc. A şa de pildă slobod de D um nezeu în pustie, odată ce are ca loc de
oam enii au dat pierzării pe D aniil, dar 1-au scăpat leii, petrecere pustia, iar ca sălaş păm ântul sărat, ştiut fiind
păzind ei pe cel osândit în chip'nedrep t din pizm ă, ca că păm ântul sărat şi pustia de cele m ai adeseori nu sunt
şi dreptatea batjocorită de oam eni; în felul acesta au potrivite pentru creşterea verdeţei? înţelesul este acesta,
rostit ei judecata cea dreaptă cu privire la cel osândit pe că nu m ai cel pu stiu de p atim i este în stare să caute
nedrept. A stfel virtutea bărbatului s-a făcut oam enilor cuprinsul contem plaţiei în cuvintele dum nezeieşti, după
pricină de pizm ă si de duşm ănie, iar fiarelor prilej de ce s-a uscat, din el m ustul patim ilor..
sfială şi de cinste, în câte fiinţe a fost sem ănată dorinţa
după m ai bine! Capitolul 63
Capitolul 62 • S ă p ă ră s im lu c ru rile lu m e ş ti ş i să tin d e m sp re
bunurile sufletului. Până când vom răm ânea la jocurile
S ă râv n im v irtu ţile sfin ţilo r şi, d esfăcân d u -n e de copilăreşti, neprim ind cuget bărbătesc? Până când vom
poruncile slujirii trupu lui, să urm ărim slobozirea. P e lucra m ai fără judecată ca pruncii, neînvăţând nici m ăcar
asinul sălbatic, lăsat slobod de Z iditor în pustie, care nu de la aceia cum se înaintează la lucrurile m ai înalte? Căci
a u d e ră cn e tele m ă n ăto ru lu i şi-şi b ate jo c d e za rv a aceia, schim bâridu-se cu vârsta, îşi schim bă şi aplecarea
7
oraşului," chiar dacă 1-am făcut până acum a să poarte spre jocuri si părăsesc cu uşurinţă plăcerea pentru cele
poveri, înjugându-1 la patim ile păcatului, să-1 deslegăm m ateria le. D o ar ştim că n u m a i m ateria co p ilă riei e
de legături,' oricât s~ar îm potrivi cei ce îi sunt stăpâni alcătuită din nuci, biciuri şi m ingi. Copiii sunt îm pătim iţi
nu prin fire, ci şi-au câştigat'stăpânirea prin obişnuinţă. de ele num ai până ce au m in tea nedesăvârşită şi le
D esigur aceştia vor auzi şi se vor supune, dacă- vom ară socotesc lucruri de preţ. D ar după ce a înaintat cineva
ta nu num ai cu lim ba şi cu glasul'sim plu, ci cu toată cu vârsta şi a ajun s bărbat, le aruncă pe acelea şi se
starea dinlăuntru a sufletului, «că D om nul are trebuinţă apucă de lucruri serioase cu m ultă sârguinţă. N oi însă
de el».98 Şi îndată îl vor trim ite pe el, ca, după ce va fi a m r ă m a s la p r u n c ie , m in u n â n d u - n e d e c e le a le
îm podobit cu veşm intele apostoleşti, să se facă purtător cop ilăriei, care su n t v red n ice de râs, şi n u vrem să ne
.160 Ascetul Filocnli
a

ap u cam d e grija celo r m ai în alte şi să în cep em a n e A stfel, ca nu cum v a corabia prea plină să se- prim ejdu
gând i la cele cuvenite bărbaţilo r. C i p ărăsind cu getu l iască a se scufun da de greu tatea încărcăturii,- o uşurea
bărbătesc, ne jucăm cu lucrurile păm ânteşti ca te şi cu niş ză, aru ncând la fund com orile d e preţ. D acă fac aceia
nu ci, dând prilej de râs celor ce ju decă lucru - rile ur aşa, de ce nu dispreţuim şi noi, de dragul vieţii - m ai înal
m ând rânduiala firii. C ăci pe cât este de ruşinos să vezi te, lucrurile care trag sufletul la fund ? D e ce nu poate
un bărbat întreg şezând în cenuşă şi desen ând în ţărână frica de D um nezeu atâta cât poate frica de m are? A ceia,
figuri copilăreşti, tot pe atât de ruşinos este, ba chiar cu din pofta după viaţa vrem elnică, nu socotesc m are lucru
m ult m ai ruşinos să vezi pe cei ce um blă după agonisirea pag ub a m ărfurilor; iar no i, care zicem că ne strădu im
bu nurilor veşnice, tăvălindu-seîn cenuşa celor - păm ân du pă v iaţa veşnică, nu d ispreţuim nici m ăcar lu crul cel
teşti şi ruşinând desăvârşirea făgăduinţei, prin îndeletni- m ai neînsem nat, ci alegem m ai bine să pierim îm preună
cirea^stângace cu cele ce nu se potrivesc cu ei. Iar pricina cu povara, decât să ne m ântuim lip siţi de ea. -S ă ne dez
acestei stări a n oastre, pe cât se v ed e, stă în faptul că brăcăm deci, rogu-vă, de toate, căci vrăjm aşul- ne aşteap
socotim că nu există nim ic m ai bun decât cele văzute şi tă la luptă gol. O are atleţii lu ptă îm brăcaţi? L eg ea de
nu cunoaştem , în com paraţie cu neîn sem nata tea celor luptă îi aduce în arenă dezbrăcaţi. F ie că e cald, fie că e
de acum a, covârşirea bunătăţilor viitoare; înconjuraţi de frig, aşa intră ei acolo, lăsând afară veşm intele. Iar dacă
strălucirea bunătăţilor de aici, socotite de preţ, ne legăm v reu n ul d intre ei n u vrea să se d ezb race, nu p rim eşte
deplin cu pofta de ele. C ăci totdeauna în lipsa celor m ai -nici lup ta. N oi însă, care am făg ădu it să lup tăm şi în că
bu ne se cin stesc cele m ai rele, care m o ştenesc drep tu l cu vrăjm aşi cu m u lt m ai ageri d ecât cei ce lu- ptă la ară
acelora. Fiindcă dacă am avea o în ţelegere m ai înaltă tare, nu num ai că nu ne dezbrăcăm , ci încercăm - să lup
despre cele viitoare, n-am răm ânea lip iţi d e acestea. tăm lu â n d p e u m eri în că şi n en u m ăra te a lte p o v eri,
d â n d v răjm aşilo r m u lte m ân ere d e care să n e p o a tă
Capitolul 64 p rin d e.
Să începem aşadar a ne desface de cele de -aici. Să le
pădăm avuţiile, banii şi toate cele ce scufund ă gân dul Capitolul 65
şi-1 pogoară sub apă. Sa aruncăm sarcina, ca să se ridice C ăci cum va lupta cu duhu rile rău tăţii cel ce um b lă
puţin corabia. C uprinşi de furtună,, să aruncăm şi m ulte du pă av u ţii, cân d poate fi prin s cu u şurin ţă d in to ate,
dintre unelte, ca astfel cârm aciul, adică m intea, să se părţile? S au cu m va lu pta cu du hul iubirii de arg int cel
poată izbăvi îm preună cu gândurile cu care călătoreşte. îm presurat de b an i? C um va alerga, ca să scape - de ur
C ei ce p lu tesc pe m are, când su nt cu prin şi de furtună, m ărirea dracilor d ezbrăcaţi d e orice grijă, cel îm brăcat
dispreţuiesc câştigul lor şi aruncă cu înseşi m âinile lor cu nenum ărate griji, când S criptura zice că chiar «cel
po v ara în m are, so co tin d , avu ţia m ai prejo s d e v iaţă. d e zb răca t v a fi u rm ărit în ziu a ace ea» ?"' C ă ci n u este
.-isa-lul tflocalia 26
3

gol acela care e îm brăcat în veşm intele cusute cu m ultele c e lo r c a re n u lu p tă , a c o p e rin d u -i b ă rb ă ţia lu p tă to a re
îm punsături ale grijii de lucrurile lum eşti; şi nu este gol cu înv elişul v eşm in telor. D ar odată ce a trecut la luptă
n ici acela care e îm pied icat la alerg are d e g ân d urile «scoate-i haina». Pentru că trebuie să se lupte gol, m ai
păm ânteşti ale banilor şi averilor, Pentru că cel gol e greu b ine zis n u nu m ai g ol, ci şi u n s. C ăci prin dezbrăcare
de prins, sau--'chiar cu neputinţă de prins de -cei ce îi în luptătorul nu m ai are de ce să fie prins de către potrivnic;
tind curse. D acă losif ar fi fost gol, n-ar îi avut de ce să-1 iar p rin u ng erea cu u ntd elem n, ch iar d acă ar fi prin s
p rin d ă E g ip te a n c a, p e n tru c ă sp u n e d u m n e z e ie sc u l vreod ată, i-ar alu neca d in m âin i. U n tdelem n ul îl'scapă
cuvânt că 1-a prins de veşm intele lui zicându-i: «culcă-te din" prinsoare. D e aceea potrivnicii.caută să arunce cu
100
cu m ine!» Iar veşm intele sunt lucrurile trupeşti, prin ţărână unul în celălalt, ca,.înăsprind prin praf alunecuşul
care prinzând plăcerea pe cineva îl atrage la ea. D eci cel un delem nu lui, să se poată face uşo r d e ap ucat - la p rin
ce le ţine p e acestea în jurul său va fi trântit la p ăm ânt soare. C eea ce este praful acolo, aceea sunt lucrurile - pă
în lupta cu cei ce le-au d ezbrăcat. D e aceea luptătorul m ânteşti în lupta noastră; şi ceea ce este acolo- untdelem
p entru nep rih ănire, cân d s-a v ăzu t p e sin e tras cu sila nul, aceea este aci lipsa de griji. Si precum acolo cel uns
spre plăcerea şi unirea îm preunării, riind apucat de ceea se d esface cu u şu rinţă d in prinsoare, dar dacă ar lua p e
1 1
ce era m ai trebuin cio s trupulu " şi-a
i, d at seam a că el praf, cu anevoie ar scăpa d in m âna protivn iculu i, tot
trebuia să se afle gol în casă cu stăpâna, care poate să aşa aci, cel ce nu se îngrijeşte de nim ic, anevoie poate fi
pu nă stăpân ire pe el cu sila, şi deci, părăsindu-şi - veş prins de diavolul, dar dacă e plin de griji şi îşi înăspreşte
m intele, a fugit şi a ieşit afară, um blând, ca în R ai, gol lu necuşul lipsei d e griji a m inţii prin p rafu l g rijilo r, cu
în virtutea lut asem enea om ului dintâi. C ăci acela - prim i an ev o ie v a scăp a d in m ân a acelu ia.
se de la D um nezeu, ca p e-o cinste deoseb ită, dezbrăca-
rea, p ân ă ce, prin n eascultare, a aju ns la trebuinţa - hai Capitolul 67
nelor. Fiindcă până ce se lupta cu vrăjm aşii, -care îl sfă
tuiau să calce porunca lui D um nezeu, stătea gol în arenă, T ine de sufletul desăvârşit să fie lip sit de griji, şi de
ca un luptător, dar după ce a fost biruit şi scos afară din cel necredincio s să se chinuiască cu ele. C ăci despre
luptă s-a îm brăcat, după dreptate., lepădând dezbrăcarea sufletul desăv ârşit s-a sp us că este «un crin în m ijlocu l
d e o d a tă c u d ep rin d erea d e lu p tă to r. m ărăcinilor»101
A ceasta îl arată vieţuind fără griji între
cei apăsaţi de m ulte griji. C ăci crinul şi în E v ang helie
Capitolul 66 este icoana sufletului fără griji. E l nu se osteneşte, zice,
nici nu toarce, şi e îm brăcat în tr-o slav ă m ai m are ca a
D e a c e e a z ic e p ro v e rb u l c ă tre c e l c e g ă te şte p e lui Solom on. Iar despre cei ce au m ultă grijă pentru cele
luptător; «Scoate-i haina, căci a trecut107 la. Până
rând»
ce trupeşti se zice: «T oată viaţa necred inciosului e înecată
era afară delocul de luptă, i se potriveau bine ha m ele 105
în grijă» Şi de fapt e cu adevărat neevlavios-lucru să
,Y i7 „Y
A x c e lu l o

întindem cât ţine viaţa grija pentru cele trupeşti şi să nu a c e e a n u tre b u ie să ţin em se a m a d e c e i am ă g iţi d e
arătăm nici o sârguinţă pentru cele viitoare; să cheltuim lu crurile sensibile, nici să ne luăm fără socoteală du pă
toată vrem ea pentru trup, deşi nu are trebuinţă de m ultă cei .îm pătim iţi de cele păm ânteşti, fiincă nu iau am inte
osteneală, iar sufletului, care are atâta putinţă de creştere la cele spirituale. C ăci a crede acestora, socotind că au
încât nu-i ajunge toată viaţa pentru desăvârşirea lui sau făcut uz de raţiune când şi-au ales să se bucure de cele
să nu-i închinăm nici m ăcar o vrem e cât de scurtă sau, de aici, este acelaşi lucru cu a face pe orbi judecători în
dacă ni se pare că-i închinăm puţină, să o tăcem aceasta p riv inţa cu lorilo r, sau p e su rzi în p rivin ţa su n etelor
fără vlagă şi cu nepăsare, am ăgiţi de suprafaţa lucrurilor m uzicale, du pă ce e ştiut că aceştia sunt lipsiţi - de sim
văzute. In felul acesta noi pătim im ceea ce pătim esc cei ţurile prin care să poată jud eca aceste lucruri. F iind că
prinşi, ca printr-o undiţă, de cele m ai urîte dintre fem eile orbi sunt şi cei a căror raţiune, cu care au să judece cele
stricate care, în lip sa frum u seţii ad ev ărate, n ăscocesc d e lau dă şi cele fără v alo are, e ciun tită d e pu terile d e
u n a m in cino asă, ca o m o m eală p entru p riv- ito ri, în judecată cele m ai de trebuinţă.
dreptând prin tot felul de făinuri urâţenia lor. C ăci odată
ce am fost biruiţi de deşertăciunea lucrurilor de aici, nu Capitolul 69
m ai p utem vedea urâciunea m ateriei, fiind în şelaţi de
patim ă. U nul dintre aceştia a fost şi A har, fiul lui C arnii, care
a m ărturisit lui Iisus că a ascuns cele furate în cortul vieţii
Capitolul 68 sub păm ânt, iar argintul 1-a pus dedesubtul 1(V
' C ăci
lor,
cel ce socoteşte că lucrurile felurite şi strălucitoare ale
D in pricina aceasta nu ne m ulţum im cu cele - de nea m ateriei sunt m ai de preţ, iar raţiunea o pune- d edesub
părată trebuinţă, ci căutând saturarea, care adu - ce vătă tu l a ce sto ra, p e d rep t cu v ân t se am ăg eşte asem en ea
m area vieţii, ne în verşun ăm spre tot felul de câştig uri, u n u i d o b ito c, p red â n d u -se p e sin e n ă lu c irii lu c ru lu i
nevăzân d că m ăsura pro prietăţii trebuie să - o dea tre plăcut, ca un ul ce a co borât raţiunea de pe tro nul de
buinţa trupului, iar ceea ce trece peste aceasta - este urâ
ciune şi nu m ai este spre trebuinţă. C ăci precum haina stăpânitoare şi a aşezat-o în rândul supuşilor, m ai bin e
m ăsurată pe trup este şi spre trebuinţă şi spre podoabă, zis a osândiţilor. P entru că dacă aceasta ar fi fost ţinută
iar cea care flutură în toate părţile şi se îm pleticeşte în cinstea ei şi ar fi avut în ea puterea de judecată a celor
printre picioare şi.se târîie pe păm ânt, pe lân gă că este ce se văd, ar fi adus h o tărârea cea dreaptă, pedep sind
urîtă, se m ai face şi piedică la orice lucru, la- tel agoni po rn irea care aleargă du pă lucrurile în şelăto are. B ine
seala, care întrece trebuinţa trupului, este şr piedică la este dar să răm ânem între hotarele lucrurilor ţăde trebuin
orice lucru, este şi piedică spre virtute şi este şi obiect şi să ne silim cu toată pu terea să n u trecemd edinco lo
de batjocură celor ce pot pătrunde firea lucrurilor. D rept a c e ste a , c ă c i d a c ă su n te m d u şi d e p o ftă sp re c e le
266 Nil Ascetul Filocalia 26
7

plăcute ale vieţii, nici un tem ei nu m ai opreşte pornirea


n oastră spre cele dinain te. F iindcă ceea ce este peste C apitolul 71
trebuinţă nu m ai are nici un hotar, d o năzuinţă - fără sfâr
şit şi o deşertădune fără capăt sporeşte necontenit
- oste C ăci vieţu irea p otrivit cu firea n e-a fost rân du ită
n eala în jurul lo r, hrăn in d po fta, ca p e o flacără, prin aceeaşi no uă şi do bito acelor, de către F ăcăto v- r. « Iată
adăugirea m ateriei. am dat vouă, zice D um nezeu cătră oam eni, toată iarba
câ m p u lu i, ca să fie v o u ă şi d o b ito ac elo r - sp re m â n
Capitolul 70 care».107 Prim ind deci îm preună cu necuvântătoarele o
h rană de ob şte, dar stricând -o prin n ăsco cirile n oastre
C ăci cei ce au trecut odată hotarele trebuinţii fireşti într-u na m ai d esfătăto are, cu m nu vo m fi socotiţi, cu
şi încep să înainteze în viaţa m aterială, voesc să adauge d re p t c u v â n t, m a i n e c u v â n tă to ri d e c â t a c e le a , d a c ă
la pâin e cev a d ulce p e d easup ra, iarla apă, vinu l care do bitoacele răm ân între hotarele firii, neclintin d n im ic
se face de aci înainte trebuincios, iar din acesta pe cel din cele rânduite de D um nezeu, iar noi, oam enii cinstiţi,
m ai de p reţ. E i nu m ai vreau să se m u lţum ească cu cu raţiune, am ieşit cu totul din vechea rânduială? C ăci
veşm in tele de treb uinţă, ci m ai întâi îşi cum p ără lână care sunt fripturile dobitoacelor, care sunt nenum ăratele
m eşteşuguri ale plăcintarilor şi bucătarilor, care stârnesc
de cea m ai frum oasă, alegând însăşi floarea lânei, apoi plăcerile ticălosului de pântece? O are nu iubesc acelea
trec de la aceasta la stofele am estecate din in şi lână, pe v ech ea sim p litate, m ân când iarbă şi în d estu lân d u -se
u rm ă u m b lă d u p ă h ain e d e m ătasă, la în cep u t d u p ă cu ce se nim ereşte şi folosind u-se d e apa râu rilo r, d ar
cele sim ple, apoi după cele îm pestriţate cu războaie, cu şi d e aceasta destul d e rar? D e aceea le sun t pu ţine şi
fiare şi cu istorii d e to t felul, îşi ad un ă ap o i v ase d e plăcerile de su b pântece, pentru că nu-şi aprind - d orin
arg in t şi d e au r, care slu jesc n u n to iai la m ese, d şi ţele cu nici o m âncare grasă, încât nici nu ştiu totdeauna
dobitoacelor, şi le aşează pe m ulte policioare. C e să m ai de deosebirea între bărbătuş şi fem eiuşcă. Căci un singur
sp u n em d espre am b iţia lor atât d e d eşartă, p e care o tim p al an ului le stârn eşte această sim ţire, cân d leg ea
întind până la cele m ai necinstite trebuinţe, neprim ind firii le -a râ n d u it îm p re u n a re a p e n tru în să m â n ţa re a
să li se facă nici m ăcar vasele de necinste din altă m aterie, aceleiaşi sp ecii, sp re p ăstrarea n eam ulu i; în cealaltă
d vrând să le facă argintul şi această slujbă? C ăci aşa vrem e aşa de m ult se înstrăinează, încât uită cu o totul de
este plăcerea. Se întinde pe sine până la cele m ai de pe astfel d e d o rin ţă. D ar o am en ilo r, p o fta n esătu rată
u rm ă şi cin steşte lu cru rile necinstite p rin strălu cirea d u p ă p lă c e rile d e sfrâ n a te , o d ră slită d in b e lşu g u l şi
m ateriei. D ar a căuta acest prisos e un lucru protivnic felu rim ea m ân cărilo r, le-a sem ăn at do rinţe fu rio ase,
firii. neîngăduindu-le patim a să se liniştească în nici o vrem e.
f-ilu ca lia

C apitolul 72 prăbuşesc, ruşinându-şi în chip nesocotit slava de pe


urm a biruinţei, aşa păţim şi noi uneori după ce, prin.
D rept aceea, fiindcă m are este vătăm area ce vine din neprihănire şi înfrânare, am doborât pe vrăjm aş, sau ni
avuţii, dând im bold tuturor patim ilor, ca o pricină - adu se pare că 1-am doborât, îndrăgostindu-ne adică de
cătoare de boli, să sm ulgem însăşi pricina, dacă să vrem veşm intele lui, cu alte cuvinte de lucrurile ce par
- oam e
p u rtăm g rijă c)e b u n a a şe zare a su fletu lu i. S ă nilor că sunt de cinste, ca bogăţia, puterea, alesele
- pur
tăm ăduim patim a iubirii de avuţie prin sărăcie. Să fugim tări, m ărirea, ne apropiem de el, dorind să luăm ceva
d e în s o ţir ile c u o a m e n ii n e tr e b n ic i, îm b r ă ţiş â n d din ale lui. D ar prin aceasta ne pierdem , ducându-ne
singurătatea, căci petrecerea cu cei deşerţi e vătăm ătoare pe noi înşine la junghiere.
şi aduce stricăciune stării de pace. Precum cei ce se află
într-un aer purtător de boală se îm bolnăvesc- cu sigu
ranţă, aşa cei ce petrec între tot felul de oam eni se um plu Capitolul 73
de răutatea acelora. C ăci ce m ai au laolaltă cu lum ea cei Aşa s-au pierdut cele cinci fecioare, care prin curăţie
ce s-au lepădat de lum e? «N im enea, zice, slujind în şi înfrânare au înfrânt pe vrăjm aş, dar prin asprim ea de
oaste, nu se încurcă cu trebife vieţii, ca să fie pe plac inim ă, care se naşte din iubirea de bani, s-au îm pins pe
108
conducătorului de oaste». Pentru că îndeletnicirea cu ele înşile în sabia aceluia, care zăcând nu putea ucide
alte treburi îm piedică de la deprinderea cu lucrurile de pe cele ce stăteau în picioare. Să nu dorim aşadar nim ic
război. Iar luptând nedeprinşi îm potriva celor încercaţi din ale aceluia, ca nu cum va, deodată cu cele ale lui, să
în luptă, cum vom răm ânea neînfrânţi?. M ai bine zis, pierdem şi sufletul nostru. Căci el cheam ă şi acum spre
dacă trebuie să spunem adevărul, ne vom lupta aşa de ele, şi îndeam nă pe toţi, doar va afla ascultători.- D acă
slăbănog şi destrăm at, încât nu vom putea sta îm potrivă L-a chem at şi pe D om nul însuşi, zicându-I: «Toate ţi le
vrăjm aşului nici m ăcar când va zăcea întins, pentru că voi da 'ţie, -de vei cădea şi Te vei închina .mie-»/""a şi dacă
cel căzut întinde curse celor ce stau în picioare. Căci ceea, încercat să am ăgească prin lucrurile ce par citoare
strălu
ce păţesc în războaie, din pricina iubirii de bani, cei ce şi pe C el ce n-are trebuinţă de ele, cum nu-şi închipui
va
.jefuiesc pe m orţi, fiind adesea ucişi după biruinţă de cei că poate să am ăgească pe oam enii uşor prins, de care
ce zac întinşi şi pierd în chip jalnic după ce au- luat tro sunt aşa de aplecaţi spre lucrurile sensibile? Să ne
feele, din pricina unui câştig urît, aceasta o păţim şi noi deprindem apoi m intea spre evlavie, după ce am
acum a, apropiindu-ne de vrăjm aşul ce zace întins şi-şi c â ştig at d e p rin d e re a tru p e a sc ă . C ă c i d ep rin d e rea
dă răsuflarea. Precum aceia, atunci când scotocesc pe trupească spre puţine este de folos, asem ănându-se cu
m orţi în căutarea după bani, apropiindu-se de vreunul învăţăturile copilăreşti. Iar evlavia spre toate este de
num ai pe jum ătate m ort, şi încercând să-1 dezbrace, folos, gătind buna aşezare în sufletul celor ce doresc
prim esc pe neb ăgate de seam ă o rană de m oarte şi se biruinţa îm potriva patim ilor vrăjm aşe.
270 Nil Filocalia 27
Ascetul 1

Capitolul 74 între m ai m ulţi, îşi închide sim ţurile şi, luând în el faţa
C ăci precum se cuvine celor ce se pregătesc pentru dorită, vorbeşte cu ea, uitând de cei de faţă şi şade ca
jocurile de întrecere să-şi deprindă trupul şi să-şi m işte un stâlp fără de glas, neştiindiiim ic de cele ce se petrec
m em b rele neîncetat, iar bărbaţilor care se pregătesc înaintea ochilor, sau se grăiesc în jurul lui ci, întors spre
pentru luptele atletice să-şi cultive puterea luptătoare cele dinlăuntru, este predat întreg nălucirii sale. Pe un
şi să se ungă pentru luptele sfinte, aşa se cade - începă astfel de su flet îl nu m eşte poate S criptura fem eie ce
torilor în evlavie să-şi stăpânească lucrările. Fiindcă e sade din pricina rân duielii, căci şezând dep arte de
frum os lucru să-şi stăpânească patim ile aceia care sunt sim ţuri, îşi adun ă în sine lucrarea lu i, nem aip rim ind
îm boldiţi de plăcerile cu care au crescut îm preună şi care nim ic din cele de afară, pentru nălucirea ruşinoasă care-1
su n t îm p in ş i a p ro a p e fă ră s ă v re a sp re re le le d in stăpâneşte.
o b işn u in ţă. D ar aceia care au aju n s la d ep rin d erea
virtuţii cu fapta şi se îngrijesc de aci înainte de cele ale Capitolul 75
cu g etu lu i tre b u ie să -şi păze ască cu to ată sârg u in ţa
gândul ca nu cum va, fiind stârnit fără rânduială, să fie D acă acestea stăp ân esc astfel gân d ul din pricin a
dus spre ceva nedesăvârşit. Sim plu vorbind, străduinţa patim ii, făcând sim ţurile să-şi înceteze lucrarea, cu cât
celor dintâiu trebuie să fie aceea de a-şi struni m işcările m ai vârtos nu va face dragostea de înţelepciune m intea
trupeşti, iar a celor din urm ă de a-şi stăpâni m işcările să se lepede de lucrurile sensibile şi de lucrarea - sim ţu
gândului, ca să se m işte cu bună tocm ire num ai spre rilor, răpind-o în văzduh şi ocupând-o cu vederea ceior
vieţuirea cea înţeleaptă şi să nu-1 tragă nici o nălucire inteligibile! C ăci precum în cele ce s-a tăiat sau s-a ars
lum ească de la cugetările dum nezeieşti, întreaga poftă nu poate intra alt gând afară de cel al suferinţei care îl
a cinstitorului de D um nezeu trebuie să se îndrepte spre stăpâneşte din pricina durerii, tot aşa nici cel- ce se gân
ceea ce doreşte, încât să nu se m ai găsească vrem e ca deşte la ceva cu patim ă nu poate să se cugete la altceva,
patim ile sale să făurească gânduri de ură faţă de oam eni. d ec â t la p atim a ca re -i stăp ân e şte m in te a şi c a re îi
Pentru că dacă fiecare patim ă, când se m işcă spre ceea pătrunde tot gândul cu licoarea ei. Fiindcă plăcerea nu
ce o stăpâneşte, ţine gândul înlănţuit, de ce n-ar ţinea prim eşte alăturea de ea durere, nici bucuria întristare,
şi râvna virtuţii cugetarea slobodă de celelalte patim i. şi nici veselia supărare. D e asem enea, câtă vrem - e stăpâ
C ăci să ne gândim cu ce sentim ent priveşte cel ce se neşte durerea, ea nu prim eşte să se apropie plăcerea, nici
m ân ie la lucru rile din afară, lup tânou -se în m in te cu întristarea nu se însoţeşte cu bucuria, şi nici supărarea
faţa celui ce 1-a întristat? Şi cu ce sentim ent le priveşte nu se am estecă cu veselia. Patim ile protivnice nu se
iubitorul de bani, când, răpit de năluciri, se uită - la avu îm pletesc întreolaltă şi nu se .îm preună niciodată, nici
ţiile m ateriale? Iar desfrânatul adeseori, chiar aflându-se nu se învoiesc la o întovărăşire prietenească, din pricina
înstrăinării şi vrăjm ăşiei lor neîm păcate de la fire. D rept
272 Nil Ascetul

aceea, sa nu se tulbu re curăţen ia virtuţii cu gând urile


lucrurilor lum eşti, nici lipezim ea contem plaţiei să nu se
întunece cu grijile trupeşti, ca chipul filosofici adevărate,
arătân du -şi lu m in ata sa frum useţe, să nu m ai fie h ulit
de gurile îndrăzneţe, nici să se m ai facă lucru de râs din
p ricin a neiscu sin ţei celor ce-1 desem n ează; ci să fie
lău d a t, d ac ă n u d e o a m e n i, d e P u te rile d e su s şi d e
M arcu A scetu l
însuşi S tăp ânu l H ristos, d e la care au ceru t şi S fin ţii V iaţa şi scrierile lui .
lauda, cum zice m arele D avid, care a călcat peste slava
o m enească cerând lauda deja D u m nezeu: «D e la T in e M arcu A scetul a trăit-în apropiere de N il A scetul. Şi
111
e lauda m ea», şi iarăşi; «întru D om nul se va lăuda el a fost, se pare, m ulţi ani egum en al unei m ânăstiri de
112
sufletul m eu». C ăci oam enii adeseori ponegresc şi lângă A ncyra din G alatia. D e acolo s-a retras m ai târziu
d in p izm ă cele b u n e. D ar am fitea tru l d e su s ju d ecă într-o pustie, unde a m urit în prim a jum ătate a veacului
lucrurile fără părtinire şi încununează după adevăr cele
ce se fac. Prin urm are acest am fiteatru să-1 desfătăm , cad al 5-lea. în care pustie s-a retras, nu se ştie. C a şi N il, tot
el şi trebuie să fie desfătat prin frum useţea faptelor. Iar aşa şi M arcu A scetul este un învăţăcel, sau cel puţin un
d espre oam en ii care nu po t răsp lăti p e cei ce b in e au adm irator al S f. loan G u ră de A ur.
v ieţu it, n ici.n u v or p rim i p ed eap sa p entru alţii, n u se Fotie am inteşte nouă scrieri de-ale lui M arcu A scetul.
cad e să lu n g im v o rb a, d acă u m b resc d in p izm ă sau T oate aceste nouă scrieri s-au păstrat până azi. E le sunt:
patim ă faptele virtuţii, în num ele păcatului, şi defăim a
v iaţa cu no scu tă lui D u m nezeu şi îng erilo r, prin ocări 1.«D espre legea duhovnicească». 1
E a vrea să explice
născocite, C ăci în vrem ea răsplătirii nu va veni răsplata
bunătăţilor veşnice celor ce bine au vieţuit, de la părerea cum se în ţelege şi cum trebuie îm plinită legea - duhov
oam enilor, ci de la adevărul însuşi al celor săvârşite în' nicească de care vorbeşte A p. Pavel (R om . 7,14). A ceastă
viaţă. D e aceste bunătăţi fie să avem parte noi toţi, prin « le g e d u h o v n ic e a sc ă » c u p rin d e id e a lu l d e să v â rşirii
h aru l şi iu b irea d e o a m e n i a D o m n u lu i n o stru lisu s m orale şi diferitele capete înfăţişează tot cercul datoriilor
H ristos, căruia fie slava îm preună cu T atăl şi cu D uhul m o rale ale om ului.
sfân t, acum şi pu rurea şi în v eacurile nem ărg in ite ale
vecilor. A m in. 2 .«D esp re aceia care so co tesc că se înd rep tăţesc d in
fap te»2 . D u p ă cu m arată cu v in tele d e la sfârşit şi o
tradu cere siriacă, această scriere a fo st la începu t u na
cu cea de m ai înainte.
274 Marcu Ascetul Filocalia 27
5

3
3. «D esp re pocăinţă» în .aceasta se arată că pocăinţa
e luptând prin rugăciune, îl taie de la sine, răm âne aşa de
n e c e s a r ă p e n tr u to ţi f ă r ă e x c e p ţie ş i c o n s tă în " aproape de nepătim ire cât de departe e păcatul săvârşit
« alun garea gân du rilor, în ru găciu ne n eîntreru ptă şi în de patim ă. D ar dacă tăria acestui păcat îl du ce p e om
p urtarea cu răbd are a năcazu rilo r». A ceste trei virtu ţi până la capăt şi-1 face să înceteze lupta, în chip necesar
g e n e ra le fa c p e o a m e n i n e p ă tim a ş i (ta tc n ţe iQ . D a r acel om va fi cucerit şi de celelalte patim i... D ar vei zice:
pocăinţa înţeleasă astfel se cuvine să o urm ărească toată N -a putut ruga pe D um nezeu de la început, de când s-a
v iaţa atât cei p ăcăto şi cât şi cei .d rep ţi, d acă v reau să întâlnit cu păcatul, să nu-1 lase să cadă până la capăt?
d ob ân dească m ân tu irea. N u ex istă în viaţa aceasta u n D esig ur că a putu t. D ar d ispreţuind acest rău m ic, 1 -a
cap ăt al ei. P rin ea, sau prin aceste virtuţi, începătorii
au prim it cu vo ia sa ca pe n im ic şi nu s-a rugat pentru el,
p arte d e in tro d ucere în ev lavie, cei d e la m ijlo c d e neştiind că acel rău m ic se face introducere şi pricină a
sporire şi cei desăvârşiţi de întărire. E le niciodată nu îşi unuia m ai m are» (P. G . 65,977).
încetează lucrarea decât în cel pornit, din neştiinţă, spre D ar chiar cei care ar fi ajun s la atâta d esăv ârşire,
p lă ce ri, sau în ce l d e zn ăd ăjd u it, sau în c el a tin s d e încât nu m ai păţesc nici aşa ceva, trebuie să se căiască
eroarea n ov aţiană, care resp in ge po căin ţa, pe tem eiu l toată viaţa pentru vreu n cuvânt desert spu s v reodată,
locului din E vrei 6,1-2 . D ar A postul P avel nu leapădă pentru vreo supărare asupra fratelui etc. (P. G . 65,980).
acolo pocăinţa, ci porunceşte ca tem elia pocăinţei să «A stfel pentru cele m ici şi pentru cele m ari pocăinţa
răm âne n eterm inată până la m oarte. D eşi nu o p utem
răm ână botezul cel unic în H ristos, osândind botezul de săv ârşi cu fap ta p ână atu nd , totu şi su n tem dato ri să o
fiecare zi al creştinilor dintre Iudei (P. G . 65,976). S unt cultivăm cu intenţia, învaţă de la fire cum nu trebuie să
de osândit atât cei ce spun că nu m ai au lipsa de pocăinţă o părăsim până la m o arte. M intea nu se po ate o pri de
după botez şi deci pot păcătui fără grijă cât şi cei ce, la lu crarea raţion ală, d , ch iar d acă ar fi desăv ârşită,
ştiind că vo r fi iertaţi p rin p ocăin ţă, n u se leap ădă de lucrează bine pe planul celor de-a dreapta. Iar dacă, pe
rele. S criptura, condam n ân d am bele aceste erori, cere m otiv că e desăvârşită, ar în ceta să m ai lucreze cele
de la toţi pocăinţă, fie că păcătuiesc greu, fie că sunt cât b un e, desigu r s-ar apleca sp re cele d e-a stân g a. D ar
se poate de în duhovn iciţi, căci « cine disp reţuieşte cele fiind oprită de la cele de-a stânga, iarăşi e atrasă în chip
m ici, v a căd ea pe încetul» (S irach 1 9, 1), «C ând cel firesc sp re d reap ta. Iar lucrarea p e p lanu l celor d e-a
înd uh ov nicit prim eşte în sine cev a d in cele care nu se dreapta constă, şi la începători, şi la cei de la m ijloc, şi
cuvin şi zăboveşte pe lângă acel ceva fără să se pocăiască, la d esăv ârşiţi în rug ăciun e, în alun garea g ân du rilo r si
lucrul acela irtic, învechindu-se şi crescând, nu m ai vrea în răbdarea n ecazurilor...» «C hiar dacă ne-am străd uit
să convieţuiască cu om ul care 1-a prim it ca un orfan, d p ân ă la m o arte în p o c ăin ţă, n ic i a şa n -a m îm p lin it
11 atrage spre înrudirea cu sine, aducându-şi-1 aproape datoria noastră. C ăci nim ic nu cântăreşte cât îm părăţia
p rin p rieten ia în d elu n g ată, ca p rin tr-o fu n ie. Ş i d acă, C erurilor. Precum m âncăm , bem , grăim şi auzim , tot aşa
!76 Mărcii Ascetul
Filocalia
de firesc suntem datori să ne pocăim ... H ristos ne-a luat 211

pe garanţie, aşteptând pocăinţa noastră; cine o părăseşte 1 -2 , M a rc u A sc e tu l c o m b a te M a sa lia n ism u l,


pe aceasta, nesocoteşte pe C ei ce ne-a luat pe garanţie». c a re susţinea pe de'*o parte că în sufletul om ului se află
(P. G. 65,981). dupăbotez şi D uhul Sfânt şi diavolul, iar pe de alta că
orice prezenţă a harului în sine trebuie să o sim tă
4. «D espre botez», sau m ai precis: «R ăspuns celor ce om ul.3
se înd oiesc d espre d um nezeiescul b otez» . -E ste o în M arcu A scetul răspunde că prin botez se sălăşuieşte
făţişare a efectelor botezului, în form a unui dialog. E în adâncul om ului D uhul Sfânt, sau harul L ui, sau lisus
d e z b ă tu tă în tre b a re a d a că b o te z u l ş te rg e c u to tu l H ristos, fiind şters cu totul păcatul. D ar harul răm âne
păcatul, sau m ai lasă ceva din el, care trebuie şters prin num ai ca o putere (6i)vauic) sp re fap te bune, fap tele
silinţe proprii. B otezul, declară M arcu A scetul, are un însăşi având să le săvârşească om ul. Şi pe m ăsură ce le
efect desăvârşit, întrucât el nu num ai şterge păcatul, ci săvârşeşte, se face descoperită prezenţa harului din el.
şi îm părtăşeşte pe D uhu lSfân t C el ce zice: «V ăd altă Prin faptul că botezul aşează în noi harul ca putere spre
lege în m ădularele m ele, care se îm potriveşte- legii du faptă, el ne eliberează, adică ne face capabili să nu m ai
hului m eu» (Rom , 7,23) nu e cel botezat, ci cel nebotezat săvârşun răul, ci să săvârşim binele. N u se m ai lucrează
în că. D ar lupta e necesară neconten it şi după aceea. răul prin noi în chip necesar, cum ziceau adversarii lui
C ăci harul prim it la botez nu-1 face pe om neschim - M arcu, ci num ai dacă voim facem răul. Pe de altă parte
băcios. A cest har e num ai puterea dată om ului de-a aceiaşi adversari afirm au că păcatul străm oşesc nefiirid
răm âne ferit de păcat. D acă el nu pune în lucrare această şters prin botez, străduin ţele noastre au tocm ai rostul
putere, p rin p ăzirea po ru ncilo r, cade iarăşi în p ăcat, de a-1 şterge, la ceea ce M arcu răspunde că^dacă ar fi
dar nu în al lui A dam , ci în al său propriu: «N u spunem aşa, H ristos n-ar fi avut pentru ce să m oară, în realitate
că tot om ul, care a fost botezat şi a prim it harul, este p ă c a tu l e ş te rs p rin b o te z , fa p te le n o a s tre n u m a i
după aceea neschim babil (âipE jnoţ) şi nu m ai are lipsă actualizează puterea harului, care ea a desfiinţat păcatul
de pocăinţă, ci că de la botez, prin darul lui H ristos, ni şi ne-a făcut liberi spre săvârşirea lor. în păcat recădem
s~a dăruit harul deplin al lui D um nezeu spre îm plinirea num ai dacă nu prelungim în fapte bune puterea harului,
tuturor poruncilor. D eci orice om , care 1-a prim it în chip dar atunci cădem nu în păcatul lui A dam , ci în al nostru
tainic şi nu 'îm plineşte poruncile, în m ăsura lipsei pe care personal.
n-o îm plineşte, e biru it de păcat, care nu este al lui «M ărturisim cu adevărat că sfântul botez- este de
A dam , ci al celui neglijent, întrucât,, luând puterea de-a săvârşit şi în el e ascuns harul lui H ristos, care aşteaptă
lucra nu îm plineşte lucrul». 4 ascu ltarea n o astră şi îm p lin irea p o ru n cilo r, a căro r
Se pare că în acest tratat/ca şi în cele de la punctele putere am prim it-o prin har» (P. G . cit. 1001). «Aţi înţeles
d in 'c e le sp u se în a in te că c u ră ţirea s-a fă c u t ta in ic
K fic) prin botez, dar efectiv se află prin porunci.
Marcu Ascetul Filacalia 27
9

D a c a b o te z â n d u -n e n u n e -a m e lib e ra t d e p ă c ă tu i prim irea m om elii celui rău, M arcu desfăşoară în această


străm oşesc, e vădit că nu putem săvârşi nici faptele scriere o serie de rem arcabile analize de ordin psihologic
libertăţii, Iar dacă putem să le săvârşim pe acestea, e şi pneum atologic. N i se înfăţişează astfel în chipul cel
lim p e d e c ă în c h ip ta in ic n e -am e lib e ra t d e ro b ia m ai precis înţelesul «atacului» sau al «m om elii» Satanei,
păcatului.,. D ar pentru neglijarea poruncilor C elui ce al aşa num itei (npocpoâf)), prim a răsărire a unui gând
ne-a curăţit pe noi, suntem stăpâniţi de păcat TTJC(î)7c6 de păcat, căreia îi dau un ro l im p o rtan t apro ap e toate
â^ccpT ioţ evepyotm tJa). Prin urm are sau arată-m i m ie scrierile din Filocalie şi în general toată literatura ascetică
că cei botezaţi nu pot să îm plinească poruncile libertăţii a Răsăritului. Se expune apoi procesul ce are loc în suflet
şi deci botezul nu este desăvârşit, sau, arătând noi că în urm a ivirii acestui atac, în cursul căreia se form ează
aceia au prim it o astfel de putere, sa m ărturisească toţi gândurile păcătoase şi se ajunge la fapta păcatului şi la
că s-au eliberat prin harul lui H ristos, dar s-au predat patim ă. «A tacul» sau «m om eala», care vine de la Satana,
pe ei înşişi în robia relelor, prin faptul că n-au îm plinit nu este păcat. E l este, după M arcu , gândul sim p lu şi
toate poruncile şi de aceea s-au făcut iarăşi robi» (P. G . izolat al păcatului (uov6Â i<no<; fy<p<xveta^porfliaTO<;
cit, 988). «D eci tu, om ule, care ai fost botezat în H ristos, jiovr|o\>), până e m ultiplicat, transform at într-o cugetare
d ă n u m ai lu crarea p entru care ai luat p u terea şi te dezvoltată, de aplecarea noastră asupra lui şi până. nu
îm podobeşte pentru arătarea C elui ce locuieşte în tine» s-a trezit în noi o dulceaţă, o plăcere pentru el. E un gând
(P, G , cit. 1005). «M ărturisim că puterea îm p lin irii scânteie, de care ne dăm seam a că nu 1-am căutat şi nu
poruncilor am prim it-o şi de legăturile m orţii ne-am 1-am produs noi, ci a apărut dintr-odată singuratec, ca
slobozit. D eci suntem datori cu lucrarea. Şi dacă nu o sugestie d in sen ine şi în că gând pur, fără,nici un
îm plinim poruncile lui D um nezeu, harul dat nouă nu am estec de. plăcere. E l poate să stăruie în noi, dar şi în
se va descoperi» (P. G . cit. 1008). acest caz d acă n u -1 m u ltip licăm , n u -1 d eăv oltăm în
U nii dintre adversari cedau în privinţa faptelor rele, im agini şi nu asociem la el o plăcere, nu e păcat. Păcate
re c u n o s c â n d c ă e le s ta u în p u te re a n o a s tră . D a r su nt ab ia « gând urile» pe care le rodim no i din acel
susţineau cu tărie că gândurile păcătoase nu stau în «atac», dar ele nu ni se im pun cu sila, ca o creştere
puterea noastră/chiar după ce suntem botezaţi, E le vin dintr-un păcat străm oşesc ce 1-am purtat în noi sau ca
şi ne stăpânesc fără să vrem , fiind o dovadă despre o copleşire a noastră fără să vrem de către puterea statică
p re z e n ţa p ă c a tu lu i s tră m o ş e sc în n o i, d in c a re ş i (P. G . cit. 1016). E adevărat că adeseori aceste gânduri
izv o răsc ni se înfăţişează ca având o putere silnică asupra noastră,
U rm ărind să dem onstreze că gândurile păcatului nu încât nu putem scăpa de ele. D ar aceasta se dato reşte
provin în noi din păcatul lui A dam , nici nu ne sunt fa p tu lu i c ă p rin o b işn u in ţă n e-a m făc u t ia ră şi ro b i
im puse cu sila de S atana, ci sunt produse de noi prin p a tim ilo r ş i g â n d u rilo r a lim e n ta te d e e le n u Ie rn a i
2.90 Mărcii Filocalia 2S
Ascetul I

p u tem alu n g a d in tr-o d ată, d n e treb u ie o- lu p tă în im portanţă. Evagrie, loan C asian, N il consideră aproape
delungată pentru a topi treptat din noi puterea patim ilor exclusiv m in tea ca loc şi ca factor central al fiinţei
care dau sevă acestor gânduri. om eneşti. loan C asian am inteşte de câteva ori locul din
«C ine, crezând dum nezeieştii Scripturi şi îm plinind Prov. 4,23, despre străjuirea inim ii, dar fără -nici o ana
poruncile D om nului, nu ştie că... gândurile - nu ne stă liză, fără a stărui asupra rolului inim ii în viaţa - duhov
p ân e sc p rin fo rţa lo r, ci p rin p u ţin ă tate a c re d in ţe i nicească. La M arcu A scetul inim a are o m are im portanţă
noastre şi prin lipsa îm plinirii porundlor? D e aceea nu în raport cu procesul transform ării «atacului» satanic
toţi suntem într-o stare egală şi nu toţi suntem purtaţi în g â n d u ri p ă c ă to a s e . A n u m e sta re a d e p u rita te a
de aceleaşi idei, deoarece pricinile gândurilor stau în om ului e caracterizată prin unirea dintre m inte şi inim ă.
voia noastră. D acă ar fi silnice aceste pricini, avându-şi C ând m intea se desparte de inim ă, dă loc în- sine «ata
originea de la A dam , am fi stăpâniţi toţi la fel - şi inevi cului» satanic. «N oi am prim it porunca să nu ne . îngrijim
tabil. D ar nu este aşa. Să nu fie! C ad iată vedem că nu de nim ic, d să ne păzim cu toată străjuirea inim a (Prov.
toţi suntem purtaţi la fel, nici la aceleaşi tim puri, nici 4,23) şi să căutăm înlăuntrul nostru îm părăţia C erurilor.
spre aceleaşi lucruri, d fiecare pe cât a crezut D om nului D e aceea când se desparte m intea de inim ă şi se opreşte
în privinţa bunurilor viitoare dispreţuind slava - om e din căutarea am intită, îndată dă loc atacului diavolului
n ea scă şi p atim a v o lu p tăţii, p e atât a sco s afară şi şi se face aptă să prim ească sugestia rea». D ar dacă
gândurile şi se află m ai liniştit decât cel îm pătim it de m intea, după o luptă anum ită, s-a eliberat de «atacul»
v o lu p tate. D e aceea n e deo seb im un u l d e altu lui în satanic, are iarăşi puterea să ia am inte la inim ă şi să o
concepţii şi în viaţă. N oi vrem să m istificăm adevărul p ăzească cu toată străju irea, în cercând să pătrun d ă
când căutăm să stingem gândurile nu prin credinţa în . netulburată în cele m ai dinlăuntru căm ări ale ei, unde
lisus, adică nu prin lucrarea poruncilor lui, nici prin nu suflă vânturi de-ale gândurilor rele, care îm ping cu
um ilin ţă, şi sm erită cu getare, îm p reunate cu durerea sila şi sufletu l şi trup ul în prăp ăstiile vo lup tăţii şi le
inim ii, d răm ânând în voluptatea ascunsă, adică în slava aruncă în fântânile de asfalt». (P. G . 65,1016).
deşartă şi în dorul de-a plăcea oam enilor, în părerea de în tru câ t co n ţin u tu l ac este i sc rie ri alc ă tu ie şte u n
sine şi în închipuirea biruinţei şi a m ândriei noastre şi a fu n d am ent do ctrin ar p en tru m ulte d in m an ifestările
altora ca acestea, pe care neizbândindu-le înm ulţim vieţii ascetice şi m istice răsăritene, şi în special pentru
gândurile poftitoare. D e aceea nu putem să le stingem . m etodele rugăciunii m intale, ne-am gândit -să o tradu
D e ce încercăm să înlăturăm în chip nedrept efectele, cem şi să-i tăcem loc în această ediţie rom ânească a
păstrând pricinile din care provin?» (P. G . cit. 1021). Filocaliei, chiar dacă nu e cuprinsă în ediţia greacă.
U n loc însem nat are în viaţa duhovnicească, aşa cum
o descrie M arcu A scetul, inim a. E cel dintâi dintre autorii 5. «Sfaturi folositoare de suflet către N6 icolae».
Este o
d in F ilo c a lia , la c a re in im a p rim e ş te o a se m e n e a e p isto lă p rin c a re M a rc u ră sp u n d e la o sc riso a re a
2S2 Mărcii Filocalia
Ascetul
10
ascetu lu i N ico lae d in A ncyra, u n tân ăr prieten al său, 9. «D espre M elchisedec». E un tratat dogm atico-pole-
m ic
du pă ce el s-a retras d in A ncyra în pu stie şi nu -i m ai îndreptat îm potriva unor oam eni care, bazaţi pe cap. 7 al
poate da sfaturi cu grai viu ca m ai în ainte. C a cel m ai E p. către E vrei, susţineau că M elchisedec aluifost Fiul
bun m ijloc pentru a-şi stăpân i patim ile îi reco m andă D um nezeu, înainte de C el ce s-a întrupat din Fecioara
gândul stato rnic la binefacerile lu i D u m nezeu, dintre M ăria. A ltfel n -ar fi fo st fără tată, fără m am ă, fără
înain taşi şi p reot în veci. A ceastă părere, pe- care o res
care cea m ai m are este întruparea şi suferinţele purtate pinsese şi E pifanie, o com bate M arcu în chip tem einic. *
de H ristos pentru n oi. C ele trei rele care am- eninţă ne T oate aceste scrieri le-a alcătuit M arcu la A ncyra, înainte
contenit sufletul sunt: uitarea, lenea şi neştiinţa, - îm po d e-a se retrag e în pu stie. N u m ai episto la către
şi N ico lae
triv a lo r trebuie să se lupte cu: am intirea binefacerilor p o a te scrie re a d e sp re p o st le -a co m p u s în tim p u l
lu i D u m nezeu , râvn a şi cun o ştin ţa lu m in ată. p etrecerii în pustie.
7
A fară de aceste 9 scrieri, în Patrologia lui M igne m ai
6. «D ispută cu un scolastic».E ste un dialog între un este publicată sub num ele lui M arcu o scriere intitulată:
ascet bătrân, care e M arcu, şi un avocat. A vocatul cere «C apete despre trezvie», cuprinzând 26 capete şi două
so co teală d esp re teza su sţin u tă de m on ah i că făcătorii întreb ări şi răsp unsu ri." D ar scrierea aceasta nu e a lui
de rele nu trebuie traşi la judecată. Fără a se lăsa convins, M a rc u , ci o co m p ilaţie m ai târzie d in sen tin ţe le lu i
avocatul pleacă şi bătrânul ascet continuă să vorbească M axim M ărturisitorul şi din O m iliile lui M acarie
- E gip
12
despre acest lucru cu «fraţii». teanul.
P robabil că de la M arcu este şi scrierea «îm p otriv a
7. « C o n sfă tu ire a m in ţii c u su 8fleAtu
d el»v ă ru rile N estorianilor», publicată de A . Papadopulos K eram eus
d esvo ltate în scrierea despre botez le înfăţişează acu m du pă un m an uscris din Ieru salim din v. 13 , şi în cazu l
13
m intea înaintea sufletului. E a vrea să-i arate că e o gre acesta M arcu trăia încă pe la 430.
şeală să creadă că p ăcatul lu i v in e d e la A dam , sau de
la d iavo lu l/sau din in flu en ţa alto r o am eni.
9
8. «D espre post» L ăm ureşte în patru capitole însem
nătatea postului. Postul nu trebuie să trezească m ândrie.
« C in e e m ân d ru n u se cu n o aşte p e sin e. C ăci d e s-ar
cunoaşte pe sine şi prostia care se cuprinde în el, nu s-ar
m ai m ândri. Iar cine nu se cunoaşte pe sine cum poate
să cunoască pe D um nezeu?» (P . G . 65,1116 C ).
toate le aduce în legătură cu sine şi nu cu altul.
7. R oagă pe D um nezeu să deschidă ochii'inim ii tale şi
vei vedeta folosul rugăciunii şi al cetirii.
A cuviosului şi de D um nezeu purtătorului
Părintelui nostru 8. C el ce are vreun dar duhovnicesc şi suferă îm preună
M arcu A scetu l cu ce l ce n u -1 are îşi p ăstre ază d a ru l p rin îm p re un a
pătim ire; iar cel m ândru şi-1 va pierde, scufundându-se
în gândurile trufiei.
D espre legea duhovnicească,
în
14
200 de capete 9. G ura celui sm erit în cugetare grăieşte adevărul; iar
Fiindcă de m ulte ori aţi dorit să ştiţi ce este legea cel ce i se îm potriveşte se aseam ănă cu sluga aceea care
d u h o v 1?n i c e a s c ă d e c a r e v o r b e ş te d u m n e z e ie s c u l a pălm uit peste obraz pe D om nu l.
A postol,şi care este cunoştinţa şi lucrarea celor ce vor
să o păzească, vom vorbi despre acestea, pe cât ne va fi 10. N u te face ucenic al celui ce se laudă pe sine, ca nu
cu putinţă. cum va, în loc de sm erita cugetare, să înveţi m ândria.
2. întâi ştim că D um nezeu este 'începutul, m ijlocul şi 11. Să nu te înalţi întru inim a ta pentru că înţelegi cele
sfârşitul oricărui bine; iar binele este cu neputinţă să fie zise în Scripturi,, ca să nu cazi cu m intea în dublul hulirii.
crezut şi săvârşit altfel decât în H ristos lisus şi D uhul
Sfânt.
12. S ă n u în ce rci a dezleg a prin g âlc eav a u n lu cru
3. Tot binele e dăruit de D um nezeu cu un rost oarecare în cu rcat, ci p rin ce le a răta te d e leg ea d u h u lu i, ad ică
şi cel ce-1 prim eşte cu această credinţă nu-1 va pierde. p rin răb dare, rug ăciu ne şi nădejdea care n um ai la un
lucru se gândeşte,
4. C redinţa neclintită este turn întărit. Iar H ristos se face
toate celui ce crede. 13. C el ce se roagă trupeşte şi încă nu are cunoştinţă
duhovnicească este ca orbul care strigă şi zice: «Fiul lui
5. O rice plănuire a ta sa o începi cu Cel ce este începutul D avîd, m ilueşte-m ă».
a tot binele, ca să fie după voia lui D um nezeu ceea ce
ai de gând să faci. 14. O rbul de odinioară, după ce i s-au deschis ochii şi
a v ăz u t p e D o m n u l, în c h in â n d u -se L u i, n u L -a m a i
6.C el ce e sm erit în cugetul său şi îm plineşte o lucrare m ărturisit fiu al lui D avid, ci Fiu al lui D um nezeu.
duhovnicească, când ceteşte dum nezeieştile Scripturi pe
JM Moscu Ascetul Filoculîa ..',S7

1 5 . Să nu te înalţi când verşi lacrim i în vrem ea 22. M ulte sunt felurile rugăciunii, care de care mai
rugăciunii, căci Hristos este Cel ce s-a atins de ochii tăi deosebit. Totuşi nici una nu este vătăm ătoare, decât
de ai putut vedea cu mintea, aceea care nu mai este rugăciune, ci lucrare diavolească.
16. Cel ce, asemenea orbului, şi-a lepădat haina şi s-a 23. Un om voind să facă rău, s-a rugat,1dupâ
obicei,
apropiat de Dom nul se tace ucenicul Lui şi propo m ai în tâi în cug et, şi p rin p urtarea d e g rijă a lui
văduitorul învăţăturilor celor mai înalte, D um nezeu fiind îm piedicat, m ai pe urm ă m ult 1-a
mulţumit.
17. De va zăbovi păcatul în gândurile noastre, ne va
um ple inim a de sem eţie; iar de îl vom izgoni prin 24. Iar David vrând să ucidă pe Nabal din Cârmei,
înfrânare şi nădejde, vom dobândi zdrobirea inimii. d up ă ce a lu at în ştiin ţare d esp re d u m n ezeieasca
răsplătire, tăindu-şi gândul acesta, m ult a m ulţumit.
18. Este o zdrobire de inimă lină si folositoare, spre Ş tim iarăşi ce a făcut când a uitat'd e D um n ezeu ,
înmuierea ei; şi este alta ascuţită şi vătămătoare, spre neoprindu-se până ce N atan proorocul nu i-a adus
pedepsirea ei, , aminte de Dumnezeu.
25. Când îţi aduci aminte de Dumnezeu înm ulţeşte
19»privegherea, rugăciunea şi răbdarea necazurilor ce rugăciunea, ca atunci când îl vei uita Dom nul să-şi
vin asupra noastră aduc inimii zdrobirea neprimej- aducă aminte de tine.
dioasă şi folositoare, dacă nu împrăştiem tovărăşia lor
prin lăcomia după ceva. Căci cel ce rabdă în aceasta, şi 26. Citind dumnezeieştile Scripturi cugetă la cele
în celelalte va fi ajutat; iar cel nepăsător şi împrăştiat, la dscunse într-însele; «căci câte mai-nainte s-au scris, toate
ieşirea din trup, cumplit se va chinui. - zice - spre a noastră învăţătură s-au scris».
2 0 . Inima iubitoare de plăceri, în vremea ieşirii i se face 2 7 . Scriptura num eşte credinţa «tem elie a celor
sufletului închisoare şi lanţ; iar cea iubitoare de osteneli nădăjduite»;17
iar pe cei ce nu cunosc sălăşluirea lui
îi este poartă deschisă. Hristos, i-a numit necercaţi.
2 1 . Inim a învârtoşată este poartă de fier zăvorită 2 8 . După cum din cuvinte şi lucruri se vede cugetul,
înaintea cetăţii; iar celui ce pătim eşte răul şi este tot aşa se vede din faptele bune ale inim ii răsplata
strâmtorat i se deschide de la sine, ca şi lui16Petru. viitoare.
JSft Maieu [•'ilocalia
'AfCftul
num ai fapte săvârşesc unii, d şi vorbe grăiesc în chipul
29. Inim a m ilostivă e vădit că va prim i m ilostivire; în care am zis. C ăci unii schim bă calitatea unui lucru
iar cea care nu este aşa pe -cele dim potrivă, prin neiscusinţa şi neştiinţa lor, alţii prin intenţia cea rea,
şi iarăşi alţii prin scopul evlavios.
30. L egea libertăţii învaţă tot adevărul. M ulţi o ştiu
aceasta prin cunoştinţă; însă puţini o înţeleg,pentru că 36. Pe cel ce îşi ascunde defăim area şi ocara punând
în ţeleg erea e to td eau n a în p ro p o rţie cu îm p lin irea înainte laude, cu greu îl pot descoperi cei m ai sim pli.
poruncilor ei, A sem enea acestuia este şi cel ce, sub chipul'sm ereniei,
e plin de slava deşartă. A ceştia acoperind m ultă vrem e
31. N u căuta desăvârşirea ei prin virtuţi om eneşti, căci adevărul cu m inciuna, în cele din urm ă sunt daţi totuşi
nu se va îm plini desăvârşit printr-însele. D esăvârşirea pe faţă prin fapte.
ei e ascunsă în crucea lui H ristos.
37. U nul făcând un lucru la arătare bun vătăm a pe
32. L egea slo bozeniei se cunoaşte prin cuno ştinţa aproapele său; iar altul nefâcând un asem enea lucru îl
adevărată; se înţelege p rin lucrarea poruncilor; şi se ajută cu gândul.
îm plineşte desăvârşit prin m ila lui H ristos.
38. E ste o m ustrare din răutate sau din răzbunare, şi
. 33« C ând ne vom sili să îm plinim în conştiinţă toate este alta întru frica de D um nezeu şi pentru adevăr.
poruncile lui D um nezeu, vom înţelege că legea - D om
nului este fără prihană; că se cultivă prin faptele noastre, 39- Pe cel ce a încetat de-a m ai păcătui şi s-a pocăit nu-1
cele bune, dar tară m ila lui Dum nezeu nu este cu putinţă m ai m ustra; iar cje zici că pentru D um nezeu îl m ustri,
să se desăvârşească între oam eni, m ai întâi descoperă-ţi păcatele tale.

34. C ei ce nu se socotesc pe ei datornici întregii legi a 40. începătorul oricărei virtuţi este D um nezeu, precum
lu i H risto s cu n o sc tru p eşte leg ea lu i D u m n ez eu , soarele al lum inii de toate zilele.
«neînţelegând nici cele ce zic şi nici cele despre care se
18
rostesc cu tărie». D e aceea ei socotesc că îm plinesc 41. C ând săvârşeşti fapte virtuoase, adu-ţi am inte de
legea desăvârşit prin fapte. Cel ce a zis: «Fără de m ine nu puteţi face19nim ic».

35» U n lucru poate fi săvârşit bine la arătare, dar scopul 42.Prin necazuri şi-au gătit oam enii cele bune, după
celui ce 1-a săvârşit nu e bun. D e asem enea poate fi rău cum prin slava deşartă şi prin plăcere cele rele.
la înfăţişare, dar ţinta făcătorului poate fi bună. D ar nu
2 9 (> \hucu 29
Ascetul 1

43« Cel nedreptăţit de oameni scapă de păcat şi pe în cele ce le ai de mai înainte; dar leapădă lăcomia, căci
măsura mâhnirii sale află sprijin împotriva lui. ai să dai socoteală.
44. Cel ce crede-în răsplata lui Hristos pe măsura 52. După ce ai păcătuit în ascuns, nu încerca să uiţi.
credinţii sale rabdă bucuros toată nedreptatea, «Căci toate sunt goale şi descoperite pentru ochii
20
Domnului, înaintea Căruia avem să dăm socoteală».
45. Cel ce se roagă pentru oamenii ce-1 nedreptăţesc,
îi. înspăimântă pe draci; iar cei cel se luptă cu cei dintâi 53- Arată-te Stăpânului cu cugetul tău. «Căci omul
2
e rănit de cei de al doilea, caută la faţă, pe când Dumnezeu priveşte în inimă»
'.

46. E mai bine să fim batjocoriţi de oameni decât de 54. Nu cugeta şi nu face nimic, fără un scop plăcut lui
draci; dar cel plăcut lui Dumnezeu pe amândoi i-a biruit. Dumnezeu, Căci cel ce călătoreşte fără scop, va osteni
în zadar.
47. Tot binele vine de la Domnul, după o anumită
orânduire şi pleacă pe ascuns de la cei nemulţămitori, 55. C el ce păcătuieşte fără să fie silit cu greu se
nerecunoscători şi leneşi. pocâieşte, pentru că dreptatea lui Dumnezeu este fără
de greşeală.
48. Tot păcatul sfârşeşte în plăcerea oprită; precum 56. întâmplarea dureroasă face pe înţelept să-şi aducă
orice virtute într-o mângâiere duhovnicească. Dacă aminte de Dumnezeu şi întristează pe măsura ei pe cel
stăpâneşte cel dintâi, stârneşte pe cele proprii lui; iar
dacă stăpâneşte cea de a doua, de asemenea pe cele ce a uitat de Dumnezeu.
înrudite cu ea, 57. Orice suferinţă fără voie să te înveţe să-ţi aduci
aminte de Dumnezeu; în acest caz nu-ţi va lipsi prilejul
49. Ocara de la oameni aduce întristare inimii, dar se spre pocăinţă.
face pricină de curăţie celui ce o rabdă.
58. Uitarea în sine n-are nici o putere, dar se întăreşte
50. Neştiinţa îndeamnă la împotrivire faţă de cele ce din pricina negrijii noastre şi pe măsura acesteia.
sunt de folos şi neruşinându-se sporeşte num ărul
păcatelor. 59- Nu zice: ce să fac, căci ceea ce nu voiesc aceea mi
se întâmplă să fac. Ci, aducându-ţi aminte, cugetă la ceea
51. Primeşte năcazurile, că întru nimic nu te păgubeşte ce eşti dator să faci.
Filocxlia _ > < /• ?
Ascetul
de folos; dar nimănui nu i se potriveşte aşa de mult ca
60. Deci fă binele de care-ţi aduci aminte; şi cel de care judecata conştiinţei sale. .
nu-ţi aduci am inte se va descoperi ţie. Şi-să nu-ti dai
cugetul fără judecată uitării. 69. Când cauţi tămăduire, ia seama la conştiinţă şi tot
ce-ţi va-spune ea să faci sivei avea folos.
61. Scriptura zice că «iadul şi pierzarea sunt arătate
27
înaintea Domnului». Acestea le zic despre neştiinţa şi 70a. Dum nezeu şi conştiinţa ştiu cele ascunse ale
uitarea inimii. fiecăruia, deci prin acestea să primim îndreptarea.
v
62. Căci iad este neştiinţa, fiindcă am ândouă sunt 70b. Cel ce se osteneşte fără sfat e sărac în toate. Iar
întunecate. Şi pierzare este uitarea, pentru că prin ea am cel ce aleargă cu nădejde e de două ori 2bogat.
'
pierdut din cele ce le aveam.
7 1 . O m u l încearcă câte poate după voia sa; iar
63. Ia seama la relele tale nu la ale altuia; şi nu se va Dumnezeu le sfârşeşte după dreptate.
jefui de tâlhari casa de lucru a minţii tale;
7 2 . De vrei să primeşti laudă de la oameni, iubeşte mai
64. Cel ce nu poartă grijă după puterea lui de toate întâi mustrarea pentru păcate,
virtuţile săvârşeşte un păcat anevoie de iertat; dar
rugăciunea şi milostenia întorc pe cei ce nu poartă de 73' Oricâtă batjocură va răbda cineva pentru adevărul
:
grijă.j lui Hristos, va primi însutită slavă de la mulţime. Dar
mai bine este a face binele pentru cele viitoare.
65. Orice întristare după Dumnezeu face parte din
fiinţa evlaviei. Căci adevărata dragoste se probează prin 74. Când un om foloseşte pe altul prin cuvinte sau
cele ce-i stau împotrivă. fapte, să ştie amândoi că e de faţă harul lui Dumnezeu.
Iar cel ce nu înţelege aceasta va fi stăpânit de cel ce
66. Nu zice că se poate câştiga virtute fără necazuri; înţelege.
căci virtutea neprobată în necazuri, nu este întărită.
75. Cel ce laudă pe aproapele în chip făţarnic îl va
67. Gândeşte-te la sfârşitul oricărui necaz fără voie şi osândi după o vreme şi va fi el însuşi ruşinat.
vei afla în el pieirea păcatului.
76. Cel ce nu cunoaşte cursele vrăjmaşului va fi ucis
68. M ulte sunt sfaturile aproapelui spre ceea ce este
29-4 M ; UCII Ascrtul

cu uşurinţă; şi cel ce nu ştie pricinile patimilor uşor va h'ilocalia 295


cădea, dacă nu fac aceea. Dacă le-ai face pe toate câte le ştii
că sunt bune, ţi's-ar descoperi pe urm ă şi celelalte,
77* Din iubirea de plăcere vine negrija şi din negrijâ cunoscâridu-se una din cealaltă. De aceea nu-ţi foloseşte
uitarea; căci Dumnezeu a dăruit tuturor cunoştinţa celor să cunoşti cele de al doilea, înainte de împlinirea celor
de folos, 24
dintâi. Căci «cunoştinţa îngâmfă», îndemnând la ne-
lucrare, iar «dragostea zideşte», îndemnând la răbdarea
78. Om ul sfătuieşte pe aproapele precum ştie; iar tuturor,
Dumnezeu lucrează în cel ce aude, precum acela a *

crezut.
85. Cuvintele dumnezeieştii Scripturi ceteşte-le prin
79» Am văzut oameni simpli smerindu-se cu fapta şi fapte şi nu le întinde în vorbe multe, îngâmfându-te în
s-au făcut mai înţelepţi decât înţelepţii. deşert cu simpla lor înţelegere.

80. Alt om simplu, auzindu-i pe aceia că sunt lăudaţi, 86. Cel ce a lăsat fapta şi se reazemă pe •cunoştinţa
nu le-a urm at sm erenia, ci, um plându-se de slavă simplă ţine în loc de sabie cu două tăişuri băţ de trestie,
3
deşartă pentru simplitatea sa, a căzut în mândrie, care în vreme de război, cum zice Scriptura
", găureşte
m âna şi strecoară în ea otrava,firii înainte de cea a
81. Cel ce dispreţueşte cunoştinţa şi se laudă cu lipsa vrăjmaşilor.
de învăţătură nu e sim plu num ai în cuvânt, ci şi în
cunoştinţă. 87. Tot gândul e măsurat şi cântărit la Dumnezeu.
Căci poate fi cugetat sau cu patimă, sau cumpătat.
82. Precum altceva e măiestria cuvântului şi altceva
priceperea, tot aşa altceva este simplitatea în cuvânt şi 88. Cel ce a împlinit o poruncă să aştepte ispita pentru
altceva priceperea, ea. Căci dragostea faţă de Hristos se probează prin cele
protivnice.
83. Simplitatea cuvintelor nu vătăma pe cel prea-
cuvios, precum nici măiestria cuvintelor pe cel smerit 89. Să nu dispreţuieşti a avea grijă de gânduri. Căci
la cuget. lui Dumnezeu nu i se ascunde nici un gând.
84. Nu zice: nu ştiu ce se cuvine şi deci sunt nevinovat 90.Când vezi vreun gând că-ţi făgăduieşte slava
omenească, să ştii sigur ca-ţi pregăteşte ruşine.
296 Marcu Ascetul Filocalia 29
7

91. Vrăjm aşul cunoaşte dreptatea legii duhovniceşti lor este aceeaşi pentru plăcerea din cuget, iar tatăl este
şi de aceea caută numai să câştige consimţirea cugetului. altul pentru deosebirea patim ei.
Cad aşa fie că-lva face pe cel căzut în puterea lui să se
supună ostenelelor pocăinţei, fie că, nepocăindu-se, îl 98. Este câte unul care-şi taie o patimă pentru o plăcere
va împovăra cu necazuri fără voie. Ba se întâmplă uneori mai m are şi e slăvit de cei ce nu-i cunosc intenţia. Şi
că îl face să lupte şi îm potriva necazurilor, ca în viaţa poate că unul ca acesta nu-şl dă seama el însuşi de sine,
aceasta să-i înmulţească durerile, iar la ieşirea sufletului ostenindu-se prosteşte.
să-1 dovedească necredincios din pricina lipsei de
răbdare. 99' Pricina a tot păcatul este slava deşartă şi plăcerea.
Cel ce nu le urăşte pe acestea nu va dezrădăcina patima.
92. Faţă de încercările care vin, m ulţi s-au îm potrivit
în m ulte chipu ri. D ar fără ru găciune şi p ocăin ţă, 100. «Rădăcina tuturor relelor s-a zis că este iubirea
nim enea n-a scăpat de asuprire. 6
de argint».*Dar şi aceasta e vădit că se susţine prin
acelea.
93» C ele rele îşi prim esc puterea una de la alta; de
asemenea şi cele bune cresc una prin alta şi pe cel părtaş 101. M intea devine oarbă prin aceste trei patimi: prin
de ele îl m ână şi m ai m ult înainte.
: iubirea de argint, prin slava deşartă şi prin plăcere.
94. Diavolul dispreţuieşte păcatele cele mici, căci altfel 102. Câteşitrele sunt, după Scriptura, fiicele lipitoa
nu poate condiuce spre cele mai mari. 27
rei , fiind iubite de necum pătare cu iubire de maică.
95» Rădăcina poftei ruşinoase e lauda om enească, 103. Cunoştinţa şi credinţa, tovarăşele firii noastre,
precum a neprihănirii e m ustrarea pentru păcat, şi nu sunt tocite prin nim ic altceva ca prin acelea.
anum e nu num ai când o auzim /ci când o şi prim im .
96. Nim ic n-a folosit cel ce s-a lepădat de toate şi se 104. M ânia, furia, războaiele, uciderile şi tot pom el
îndulceşte cu patim a. Căci ceea ce făcea prin avuţie, nicul relelor din pricina lor au prins atâta putere între
face şi acum nea vând nimic. oameni.

97. De asemenea cel ce se înfrânează, dacă agoniseşte 105» Iubirea de argint, slava deşartă şi plăcerea
avere, e frate la cuget cu cel de mai înainte; căci mama trebuiesc urîte ca nişte mame ale relelor şi ca nişte mame
vitrege ale virtuţilor.
29S Mărcii Ascetul Filocalin 29
9

106. D in pricina lor ni s-a poruncit, «să nu iubim 113» Cel ce se roagă întru cum inţenie rabdă cele ce-i
28
lumea şi cele din lume». Iar aceasta s-a zis nu ca sa urîm vin asupra-i. Iar cel ce ţine m inte răul, încă nu s-a rugat
fără judecată făpturile lui D um nezeu, d ca să tăiem curat.
prilejurile celor trei patim i.
114. D e ai fost păgubit, sau ocăra t, sau prigonit de
107. «N im enea, zice A postolul, slujind în oaste, nu cineva, nu lua în seam ă cele de faţă, ci aşteaptă cele
28
se încurcă cu treburile vieţii».
C ăci cel ce vrea să viitoare; şi vei afla că acela ţi-a fost pricină de m ulte
biruiască patim ile, încurcându-se în acele treburi, e bunătăţi, nu num ai în vrem ea de aid, ci şi în veacul
asem enea celui ce vrea să stingă focul cu paie. viitor.

108. C el ce se m ânie pe aproapele pentru avuţie, 115« Precum celor ce s-au hrănit fără socoteală le
p e n tru sla v ă , s a u p lă c e re , în c ă n -a -c u n o s c u t c ă foloseşte absintul am ar, aşa celor cu purtări păcătoase
D um nezeu chiverniseşte lucrurile întru dreptate. le e de folos să pătim ească rele. C ad leacurile acestea
pe cei dintâi îi face sănătoşi, iar pe ceilalţi îi pregătesc
109. C ând auzi pe D om nul zicând: «D e nu se va spre pocăinţă.
lepăda cineva de toate averile lui nu este vrednic de v
M ine»,30 nu înţelege cuvântul acesta numai despre averi
ci şi despre toate lucrurile păcatului. 1 1 6 . D e nu vrei să pătim eşti răul să nu vrei nid să-1
fac, pentru că lucrul dintâi urm ează neapărat celui de
110. Cel ce nu cunoaşte adevărul nu poate nici crede al doilea. «Cad ce seamănă fiecare, aceea va şi31secera».
cu adevărat. C ad cunoştinţa naturală prem erge cre
dinţei. 117. Semănând de bună voie cele rele şi secerându-le
fără de voie, trebuie să ne m inunăm de dreptatea lui
111. Precum Dumnezeu a împărţit fiecăreia dintre cele Dum nezeu.
văzute ceea ce e potrivit cu firea ei, aşa a îm părţit şi
gândurile om eneşti, fie că vrem , fie că nu vrem . 118. D ar fiindcă s-a rânduit o vrem e oarecare între
sem ănat şi seceriş, nu credem în răsplată.
112. Dacă cineva, păcătuind în chip vădit şi nepocăin-
du-se, n-a pătim it nim ic până la m oarte, socoteşte că 119. Păcătuind, să nu învinovăţeşti fapta, d gândul.
judecata lui va fi fără m ilă acolo. Căci dacă mintea nu o lua înainte, nu i-ar fi urmat trupul.
120. E m ai rău cel ce săvârşeşte răulîntr-ascuns decât
XXt * Mărcii Ascetul

cei ce săvârşesc nedreptate pe faţă. Pentru aceasta,


se vaacela
şi m unci m ai rău.
32
1.21. C el ce îm pleteşte viclenii şi face râul într-ascuns
este, după Scriptură, «şarpe ce sade în cale şicopita
m -uşcâ
calului»,

122. C el ce, în acelaşi tim p , laudă pentru unele pe


aproapele, iar pentru altele îl vorbeşte de rău, e stăpânit
de slava deşartă şi de pizm ă. Prin laude încearcă să-şi
ascundă pizm a, iar prin vorbele rele se înfăţişează pe
sine m ai bun decât acela.

123. Precum nu pot paşte la un loc oile şi lupii, aşa


n u poate av ea m ilă cel ce îl lucrează cu viclenie pe
aproapele. -
124. C el care am estecă pe ascuns în poruncă voia sa
e un desfrânat, cum s-a arătat în înţelepciune, şi pentru
neputinţa de-a se înfrâna suferă durere şi ruşine.

125. Precum nu se îngăduie apa şi focul laolaltă, aşa


nu se 'îngăduie întreolaltâ apărarea şi sm erenia,

126. C el care cere iertare de păcate iubeşte sm erenia


cugetului. Tar cel ce osândeşte pe altul îşi pecetluieşte
relele sale.

127. N u lăsa păcatul neşters, chiar dacă ar fi cât de


m ic, ca să nu te tragă pe urm ă la rele m ai m ari.
128. D e vrei să te m ântuieşti, iubeşte cuvântul adevă
rat şi nu lepăda niciodată, fără judecată, m ustrarea,
129. U n cuvânt adevărat a schim bat puii de năpârci
şi le-a arătat să fugă de m ânia ce va 3să vie.'
130. Cel ce prim eşte cuvintele adevărului prim eşte pe
D um nezeu Cuvântul. Căci zice: «Cel ce vă prim eşte pe
34
voi pe M ine m ă prim eşte»
.
3
131. Slăbănogul pogorât prin acoperiş " este păcătosul
m u s tra t d e c r e d in c io ş i p e n tru D u m n e z e u , ş i c a r e
prim eşte iertarea pentru credinţa acelora.
132. M ai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproa
pele, decât a-1 m ustra pentru tot lucrul.
133' C el ce se p ocăieşte aşa cum se cuvine e luat
râs de nebuni. D ar aceasta să-i fie sem n de bună p
la D um nezeu. ,
1 3 4 . «Cel ce se luptă, se înfrânează de la 36toate»;
şi
nu se odihneşte până nu va pierde D om nul săm ânţa din
Babilon.37
135. G ândeşte-te că patim ile de ocară sunt douăspre
zece. D acă iubeşti cu voia pe una din ele, aceea" va
um plea locul celor unsprezece.
136. Păcatul este foc ce arde. Cu cât înlături m ateria,
cu atât se stinge, şi cu cât adaugi, va arde m ai m ult.
A/oi v» Ascetul

137. De ai fost înălţat prin laude, aşteaptă ocara. Căci 138. Când vom lepăda din cuget tot păcatul de bună
s
zice: «Cel ce se înalţă pe sine ,. umili-se-va». - voie, vom lua lupta şi cu patimile din obişnuinţă.
139. Obişnuinţa, care o ia înaintea voii şi a conştiinţei, 145. Cel ce cearcă toate şi reţine binele va fugi pe
este amintirea fără de voie a păcatelor de mai-nainte. urm ă de tot răul
La cel ce se nevoieşte, ea e împiedicată să înainteze până
la patimă; iar la cel biruitor e răpusă până la momeală 146. Bărbatul îndelung răbdător are multă cuminţe
nie; asemenea şi cel ce-şi apropie urechea de cuvintele
înţelepciunii.
1 40. Atacul (momeala) este p mişcare fără imagini a
inimii, care e prinsă îndată de cei încercaţi, ca într-o 147. Fără aducerea aminte de Dumnezeu nu poate fi
strungă, cunoştinţă adevărată. Căci fără cea dintâi, cea de a doua
e mincinoasă.
1 41. Acolo unde se ivesc chipuri în gând, s-a produs '
consimţirea. Căci mişcarea fără chipuri este un atac
nevinovat. Câte unul fuge şi de acestea ca buşteanul din 148. Celui învârtoşat la inimă nu-i foloseşte cuvântul
foc; dar câte unul nu se întoarce până nu arde cu flacără. unei cunoştinţe mai subţiri, pentru că dacă nu e înîricat,
nu primeşte durerile pocăinţei.
142. Nu zi: nu vreau şi vine; căci cu siguranţă dacă
nu iubeşti lucrul însuşi, iubeşti pricinile lui. 149. Omului blând îi foloseşte credincioşia, căci îl
facesă nu ispitească îndelunga răbdare a lui Dumnezeu
143» Cel ce caută lauda e supus patimii şi cel ce se şi să nu se rănească prin neascultare deasă. ,
plânge de necaz iubeşte plăcerea.
150. Pe omul puternic să nu-1 mustri pentru slavă de
1 44. Gândul celui împătimit de plăcere oscilează ca şartă, d arată-i viitoarea necinste. Căci în acest chip cel
o cumpănă. Aci plânge şi se tânguieşte pentru păcate, cuminte poate fi mustrat fără greutate.
aci se luptă cu aproapele şi i se împotriveşte apărându-şi
plăcerile. 151. Cel ce urăşte mustrarea, se supune patimii cu
voia; iar cel ce o iubeşte va lupta şi cu obişnuinţa,
1 5 2 . Nu voi să auzi răutăţile străine; căci printr-o
asemenea voinţă de-a auzi se sapă şi în tine trăsăturile
răutăţilor.
153«Dacă îţi intră în urechi cuvinte urâte, mânie-te
. • > '( W -Mărcii Ascetul Filocalia ' .10
5
pe tine însuţi şi nu pe cei ce le grăieşte. Căci dacă urechea
e rea, rău e şi cel care o' poartă, îm plinind cele cuvenite după voia lui D um nezeu.

154. Dacă cineva se nimereşte" între oamenii care 162. Din inima împătimită de plăcere, răsar gânduri
grăiesc deşertăciuni, să se socotească pe sine însuşi şi cuvinte spurcate. Iar din fum cunoaştem m ateria,
vinovat de asemenea cuvinte;'chiar.dacă nu are vreo care mocneşte înăuntru,
vină proaspătă, are vreuna m ai veche. .
163. Zăboveşte în cu^et şi nu vei osteni în încercări.
155- De vezi pe cineva că te laudă cu făţărnicie,
- aş Iar plecând de acolo, rabdă necazurile ce vin asupra-ţi.
teaptă la vremea sa ocară de la el.
164. Roagă-te să nu-ţi vie încercare; iar când vine,
156. Necazurile de acum pune-le alăturea cu bună primeşte-o ca pe a ta, nu ca pe una străină. , *
tăţile viitoare şi nicicând descurajarea nu-ţi va moleşi
nevoinţa. 165. la-ţi gândul de la orice lăcomie şi atunci vei putea
să vezi uneltirile diavolului.
157. Când, pentru vreo binefacere trupească, lauzi pe
vreun om ca bun, uitând de Dumnezeu, acelaşi om pe 166. Cel ce zice că cunoaşte toate meşteşugurile diavo
urmă ţi se va arăta că e rău. lului se dă pe,sine ca desăvârşit, fără să ştie.

158. Tot binele vine de la Dumnezeu după orânduirea 167. Când m intea iese din grijile trupeşti, vede, în
Lui; şi.cei care fac un lucru bun sunt slujitorii Lui. măsura în care iese, lucrăturile vrăjmaşilor.

159- Primeşte împletirea celor bune şi a celor rele, cu 168. Cel purtat de gânduri e orbit de ele. El vede
gând egal; şi Dumnezeu va netezi neegalităţile dintre lucrările păcatului, dar pricinile lor nu le poate vedea.
lucruri.
169. Se poate întâmpla ca unul, împlinind pe faţă o
1 6 0 . N eegalitatea gândurilor aduce schim bările poruncă, să slujească în ascuns patimei şi prin gânduri
stărilor proprii. C ăci D um nezeu a rânduit în chip păcătoase să strice fapta bună.
potrivit ca să vie după cele de voie cele fără de voie.
170. Prinzându-te începutul vreunui păcat, nu zice:
1 6 1 .întâmplările sensibile sunt puii celor inteligibile, «nu mă va birui pe mine». Căci întrucât ai fost prins, ai
şi fost biruit.
306 Mărcii Ascetul Filocalia 30
7

1 7 1 . Tot ce se naşte începe de la ceva mic, şi pe măsură 179- Când vezi poftele ce zac înăuntru că se mişcă cu
ce e hrănit creşte. putere şi cheamă mintea ce vieţuieşte în linişte, la vreo
patimă, cunoaşte că mintea s-a ocupat mai înainte cu
1 7 2 . Meşteşugirea păcatului e ca o mreajă bine acestea şi le-a adus la faptă şi le-a aşezat în inimă.
împletită; şi cel ce s-a încurcat dintr-o parte, de va fi cu
nepăsare, va f i "prins întreg. 180. Nu se înfiripă nor fără adiere de vânt şi nu se
naşte patimă fără gând.
173-= Nu voi să auzi de nenorocirea duşmanilor; cad
cei ce ascultă cu plăcere asemenea cuvinte mănâncă 181. De nu vom mai face voile trupului, cum zice
roadele plănuirii lor. Scriptura, uşor vor sfârşi în Domnul cele ce zăceau
înainte în noi.
174. Nu socoti că orice necaz vine peste oameni din
pricina păcatelor, pentru că sunt unii bine plăcuţi şi 182. Idolii consistenţi (chipurile) din faţa minţii sunt
totuşi încercaţi. E drept că s-a scris: «Necuvioşii şi mai răi şi mai puternici. Dar cei gândiţi sunt pricinuitorii
nelegiuiţii vor fi prigoniţi». Dar tot aşa s-a scris: «Cei ce şi premergătorii celorlalţi.
39
voiesc să trăiască cucernic în Hristos, prigoniţi vor fi».
183. Este un păcat care stăpâneşte inima din pricina
175 • în vreme de necaz, ia seama la momeala plăcerii. obişnuinţei (jtpdAr|<|)iţ) îndelungate; şi este un alt păcat
Căci întru cât alină năcazul e bine primită. care ne războieşte cugetarea prin lucrurile de fiecare zi.
176e Unii numesc înţelepţi pe cei ce deosebesc -lucru 184. Dumnezeu judecă faptele după intenţiile lor.
rile sensibile. Dar înţelepţi sunt cei ce stăpânesc voile lor. Căci zice: «Să-ţi dea ţie Domnul după inima40
ta».4"
177. înainte de dezrădăcinarea relelor, să nu asculţi
de inima ta; căci cele ce le are puse înăuntru, pe acelea 185. Cel ce nu stăruieste în cercetarea conştiinţei nu
caută să le şi sporească. vrea să primească nici ostenelile trupeşti pentru
credinţă.
178. Precum simt şerpi ce se întâlnesc în păduri şi alţii
care umblă prin case, aşa sunt pătimi ce se închipuiesc 186. Conştiinţa e o carte naturală. Cel ce o ceteşte cu
de către cuget, şi altele care se lucrează cu fapta, măcar fapta face experienţa ajutorului dumnezeiesc.
că se preschimbă unele într-altele.
187. Cel ce nu ia asupra sa de bunăvoie ostenelile
A/.-uvi; Filocali
Ascetul a

pentru adevăr e certat mai aspru de cele fără de voie. 196. Cel ce înşeală pe alţii şi grăieşte cuvinte fără
fapte/ se îmbogăţeşte din nedreptate şi ostenelile lui vor
188, Cel ce a cunoscut voia lui Dum nezeu -şi o îm 13
trece în case străine, cum scrie Scriptura.
plineşte după putere prin osteneli mici scapă de cele
mari. 197. Toate se vor supune aurului, zice; iar gândurile
vor fi cârm uite de harul lui Dum nezeu.
189» Cei ce vrea să biruiască ispitele fără rugăciune
şi răbdare nu le va depărta de la sine, ci mai tare se va 198. Conştiinţa bună se află prin rugăciune, iar ru
încâlci în ele. găciunea curată prin conştiinţă. Căci una are trebuinţă
de alta, prin fire. •
190. Dom nul e ascuns în poruncile Sale. Şi cei ce-L
41
caută pe El îl găsesc pe măsura împlinirii lor. 44
• 199. lacob a făcut lui losif haină pestriţă
. Iar Domnul
dăruieşte celui blând cunoştinţa adevărului, precum
19-1.Nu zice: Am împlim't poruncile şi n-am aflat pe 4
s-a scris: «Domnul va învăţa pe cei blânzi căile ".Sale»
Domnul, Căci ai aflat adeseori cunoştinţa îm preunată
cu dreptatea, cum zice Scriptura. Iar cei ce-L caută pe 200. Fă totdeauna binele după putefe. Iar în vrem ea
El cum se cuvine vor afla pace. lucrului mai mare, nu te întoarce spre cel mai mic. «Căci
cel ce se întoarce înapoi, zice, nu este vrednic de
46
. Pacea este izbăvirea de patim i. Dar ea nu poate împărăţia Cerurilor».-
fi aflată fără lucrarea Duhului Sfânt
193. Altceva e împlinirea poruncii şi altceva e virtutea,
chiar dacă acestea se prilejuiesc una pe alta.
194. îm plinirea poruncii stă în a îm plini ceea ce s-a
poruncit; iar virtutea în a plăcea adevărului ceea ce s-a
făcut.
195. Precum bogăţia văzută este una, dar de m ulte
feluri după chipul agonisirii, aşa şi virtutea este una, dar
42
are multe moduri de activitate.
Filocălia 31
1

A aceluiaşi 6. C el ce cinsteşte pe Stăpânul îm plineşte cele porun


D espre cei ce-şi închipuie cite. Iar greşind sau neascultând, rabdă urm ările care i
că se în d rep tează47d in fap te, în 22 6 d e se cuvin.
capete
7. D acă eşti iubitor de învăţătură, fă-te iubitor şi de
osteneală. C ăci sim pla cunoştinţă îngâm fă pe om .
1. în cele scrise m ai jos se va respinge de către cei ce —^ A

o. încercările care ne vin pe neaşteptate ne învaţă cu


cred tare şi cunosc adevărul, credinţa greşită în faptele bun rost, să fim iubitori de osteneală şi ne atrag, chiar
din afară. dacă nu vrem , la pocăinţă.
2. D om nul, vrând să arate că orice poruncă e o datorie,
iar pe de altă parte că înfierarea se dă oam enilor în dar 9» N ecazurile care vin asupra oam enilor sunt roadele
pentru sângele Său, zice: «C ând veţi fi făcut toate cele păcatelor proprii. Iar dacă le răbdăm prin rugăciune, ne
poruncite vouă, ziceţi: slugi netrebniceşisuntem
ceea vom bucura iarăşi de venirea lucrurilor bune.
48
ce am fost datori să facem aceea am .făcut*
D eci îm pă
răţia Cerurilor nu este plata faptelor, ti harul Stăpânului, 10. U n ii oam en i, fiin d lăud aţi p en tru v irtu te, s-au
gătit slugilor credincioase. " lăsat cuceriţi de plăcere, iar plăcerea aceasta nutrită de
slav a deşartă au soco tit-o m ân gâiere. A lţii, m ustraţi
3. R obul nu cere slobozirea ca plată, ci m ulţum eşte pentru păcat, s-au um plut de durere şi durerea cea spre
pentru ea, ca un îndatorat, şi o prim eşte în dar. folos au socotit-o lucrare a păcatului.
4. H ristos a m u rit, du pă S crip tu ri, pen tru păcatele
11. T o ţi ac e ia ca re, p en tru fap tu l că se n ev o iesc,
noastre şi celor ce îi slujesc bine le dăruieşte slobozirea. dispreţuiesc pe cei m ai nebăgători de seam ă, socotesc
Căci zice: «Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine c ă se în d re a p tă d in fa p te tru p e şti. Ş i to ţi c e i c are,
ai fost credincioasă, peste m ulte te voi pune; intră întru rezem ându-se pe sim pla cunoştinţă, nesocotesc pe cei
bucuria D om nului 49tău»
. lipsiţi de cunoştinţă, se găsesc cu m ult m ai neînţelepţi
5« încă nu e slugă credincioasă cel ce se reazem ă pe decât aceia.
sim p la cun oştinţă; ci cel ce crede prin ascultare lui
H ristos, care a poruncit. 12. C unoştinţa fără faptele care urm ează din ea nu e
sigură,.chiar dacă e adevărată. C ăci fapta este întărirea
oricărui lucru.
312 Mărcii Filocalia 31
Ascetul 3

13.»A deseori, din negrija pentru fapte, se întunecă şi 21. H ristos e Stăpân prin fiinţă şi Stăpân prin opera
cun oştin ţa. C ăci lucru rile, a căro r îm plin ire a fost de m ântuire, deoarece, neexistând noi, ne-a făcut, iar
nesocotită, s-au şters în parte şi din am intire. m urind din pricin a păcatu lui, ne-a răscum părat prin
sângele Său şi celor ce cred le-a dăruit harul.
1 4. S criptura de aceea ne îndeam nă să dob ân dim
cunoştinţa lui D um nezeu, ca să-I slujim L ui cum se 22. C ând auzi S criptura zicând că D um nezeu «va
cuvine prin fapte. răsplăti fiecăruia după faptele50,sale» să nu înţelegi că
e vorba de fapte de o vrednicie egală cu G heena sau cu
15« C ând îm plinim poruncile la arătare, luăm cele îm părăţia, ci că H ristos va răsplăti faptele necredinţei
cuvenite de la D om nul, pe m ăsura acestei îm pliniri; dar în E l s a u a le c re d in ţe i, n u c a u n s c h im b ă to r c a re
ne folosim după scopul ce-1 urm ărim . cântăreşte preţul lucrurilor de schim b, ci ca Dum nezeu,
16. C el ce vrea să facă ceva şi nu poate e socotit de Z iditorul şi R ăscum părătorul nostru.
către cunoscătorul de inim i, D um nezeu, ca şi când ar fi 23. Cei ce ne-am învrednicit de baia naşterii de a doua
făcut. Iar aceasta trebuie să o înţelegem atât cu privire săvârşim fap tele bu n e n u pen tru răsp lată, ci pen tru
la cele bune, cât şi la cele rele. , păzirea curăţeniei dată nouă.
17. M intea fără trup face m ulte lucruri bune şi jele. 24. Tot lucrul bun, pe care-1 săvârşim prin firea noas
D ar trupul fără m inte nu poate face nici una din acestea, tră, ne face să ne reţinem de la răul contrar, dar nu ne
doarece legea slobozeniei se cunoaşte înainte; de faptă, poate adăuga un spor de sfinţenie, fără har.
18. U nii, neîm plinind poruncile, socotesc că cred
drept. A lţii, îm plinindu-le, aşteaptă îm părăţia ca o plată 25.; C el ce se înfrânează se reţine de la lăcom ia pân-
datorată. Şi unii şi alţii greşesc faţă de adevăr. tecelui; cel ce dispreţuieşte avuţia de la zgârcenie; cel
liniştit de la vorbărie; cel curat de la iubirea de plăceri;
19» Stăpânul nu datorează plată robilor; dar iarăşi nici cel cuviincios, de la desfrânare; cel ce se ajunge cu ce
cei ce nu slujesc drept nu dobândesc slobozenia. are de la iubirea de argint; cel blând de la tulburare; cel
cu cuget sm erit de la slavă deşartă; cel supus de la
20. D acă H ristos a m urit pentru noi, după scripturi şi iubirea de vrajbă; cel ce m ustră de la făţărie. D
- e asem e
nu m ai trăim nouă înşine, «d A celuia care a m urit şi a nea cel ce se roagă e străin de deznădejde; săracul de
50
înviat pentru noi», vădit este că suntem datori să-I m ultă avuţie; m ărturisitorul de tăgăduire; m ucenicul de
slujim până la m oarte. Cum vom socoti aşadar înfierea slujirea la idoli. V ezi cum toată virtutea săvârşită până
ca ceva ce ni se datorează? ia m oarte nu e altceva decât reţinerea de la păcat. Iar
314 Mărcii Asceta) .-
575

reţinereaAde la păcat e un lucru al firii, nu ceea ce aduce 33- N u există rugăciune desăvârşită tară o chem are a
răsplata îm părăţiei, m inţii. Iar cugetul care strigă neîm prâştiat va fi auzit de
26. O m ul de abia păzeşte cele ale firii lui. H ristos însă, D om nul
prin cruce, dăruieşte înfierea. 34. M intea care se roagă neîm prâştiat strâm torează şi
27. Este o poruncă restrânsă şi este alta-cuprinzătoare. frânge inim a; iar «inim a înfrântă şi sm erită D um nezeu
34
Prin cea dintâi, se porunceşte să dăm o parte .din ceea nu o va urgisi»
,
ce av em celui ce n -are; printr-a doua, se porunceşte
lepădarea de toate avuţiile, 35. Rugăciunea încă se num eşte virtute, deşi e m aica
virtuţilor, C ăci le naşte pe acelea prin îm preunarea cu
28. Este o lucrare a harului, necunoscută celui slab la H ristos. ^
m inte; şi este o altă lucrare a păcatului, care sem ăna cu
adevărul. D ar e bine să nu cercetăm prea stăruitor aceste 36. Tot ce am săvârşi fără rugăciune şi nădejde bună,
lucruri, ca să nu rătăcim . C i toate să le aducem , prin ne este pe urm ă vătăm ător şi fără preţ.
nădejde, lui D um nezeu, căci el ştie folosul am ândurora. 37. Când auzi că «cei de pe urmă vor fi 'întâi şi cei dintâi
29. C el ce v rea să străbată m area spirituală rabdă vor fi pe urm ă», înţelege pe cei părtaşi de virtuţi şi pe
îndelung, cugetă-sm erit, veghează .şi se înfrânează. D e cei părtaşi de dragoste. C ăci iubirea e cea din urm ă
se va siH să treacă fără acestea patru, se va tulbura cu dintre virtuţi, după rând, dar e cea dintâi dintre toate,
inim a, dar de trecut nu va putea. după cinste, vădindu-le pe cele care s-au născut înaintea
ei, ca fiind cele de pe urm ă.
30. L iniştirea e reţinerea de la rele. Iar de-şi va lua
cineva cu sine şi cele patru virtuţi, pe lângă rugăciune, 38. D acă, în vrem e ce te rogi, te copleşeşte trândăvia,
nu va avea alt ajutor m ai sigur spre starea de nepătim ire. sau eşti su p ărat în d iferite ch ip u ri d e p ăcat, ad u -ţi
am inte de m oarte şi de m uncile înfricoşate. D ar e m ai
31. N u se poate linişti m intea fără trup, precum nu b in e să te lip e ş ti d e D u m n e z e u p rin ru g ă c iu n e ş i
p o a t e f i s u r p a t z id u l d in t r e e l e , f ă r ă l in i ş ti r e ş i nădejde, decât să te gândeşti la lucruri dinafară, chiar
rugăciune. 52
dacă sunt de folos.
3 2 o « T ru p u l p o fteşte îm p o triv a d u h u lu i şi d u h u l 3 9« N ici un a d in virtuţi nu d eschid e sin gu ră, p rin
53
îm potriva trupului» . Iar cei ce um blă în duh nu vor sine, uşa firii noastre, dacă nu sunt îm pletite toate
îm plini pofta trupului. întreolaltă.
316 Mărcii Ascetul
Filocalia
40. N u e înfrânat-cel ce se nutreşte cu gânduri. Căci
ch iar d e su n t fo lo sito are, n u -s m ai fo lo sito are ca 49. N u pot fi iertate din inim ă greşelile cuiva, fără
nădejdea. cunoştinţă adevărată. Căci aceasta îi arată fiecăruia toate
greşelile câte le face.
41. Păcat spre m oarte este tot păcatul nepocăit. Chiar
de s-ar ruga un Sfânt pentru un asemenea păcat al altuia, 50. N u vei pierde nim ic din tot ce vei ierta pentru
nu e auzit. Dom nul, căci la tim pul cuvenit îţi vor veni înm ulţite.
42. Cel ce se pocăieşte cum se cuvine nu va respinge 51 • Când m intea uită'de scopul cinstirii de Dum nezeu,
o ste n eala p en tru p ăca tele v ech i, ci îşi v a câ ştig a fapta văzută a virtuţii îşi pierde valoarea.
printr-însa îndurarea lui D um nezeu.
52. D acă fapta rău plănuită îi este stricăcioasă oricui,
43«Dacă suntem datori să facem în fiecare zi toate câte cu mult m ai m ult celor ce nu au grijă de am ănuntele ei.
le are firea noastră bune, ce vom da lui Dum nezeu în
schim b, pentru relele pe care le-am făcut m ai înainte? 53» Filosofează cu fapta despre voia om ului şi despre
răsplata lui Dum nezeu. Căci ştiinţa nu e mai înţeleaptă
44. O rice prisos de virtute am adăuga astăzi, el e o sau m ai folositoare decât fapta.
55
dovadă a negrijii trecute, nu un drept la răsplată.
54. Ostenelilor pentru evlavie le urm ează m ângâierea.
45. Cel ce se tulbură cu m intea şi e liniştit cu trupul, Iar aceasta o cunoaştem prin legea lui D um nezeu şi
este asem enea celui tulburat trupeşte şi îm prăştiat cu prin conştiinţă.
m intea.
1
55» U nul a prim it un gând şi 1-a ţinut fără m ultă
46. Tulburarea de bunăvoie fie^minţii, fie a trupului, socoteală. Altul 1-a primit şi 1-a confruntat cu adevărul.
o sporeşte pe cealaltă, cea a m inţii pe cea trupească şi E de întrebat care dintre ei a lucrat cu mai-multă evlavie?
cea a trupului pe cea am intii. Căci îm preunarea lor dă *

naştere unui rău şi m ai m are. 56. Răbdarea necazurilor e semnul cunoştinţei adevă
47. M are virtute e a răbda cele ce vin asupra noastră rate; la fel neînvinovăţirea oam enilor pentru nenoroci
56
şi a iubi pe cei ce ne urăsc, după cuvântul Dom. nului rile tale proprii.

48. Dovada iubirii nefăţărite e iertarea nedreptăţilor. 57.Cel ce face binele şi caută răsplata nu slujeşte lui
Dum nezeu ci voii sale.
.i 18 Muicii Asc-elu] Filoailin

5 8. C el ce a păcătuit n u va p utea scăp a de răsplată, 319


decât printr-o pocăinţă corespunzătoare cu greşeala. .65.Cel ce socoteşte necazurile venite dinafară ca aduse
59- U nii spun: «N u putem face binele, dacă nu prim im de dreptatea lui D um nezeu, acela, căutând pe D om nul,
37
în chip sim ţit harul D uhului». a aflat deodată cu dreptatea L ui şi cunoştinţa.
66. D acă vei înţeleg e ce zice S criptura, că «în tot
60. A ceasta o sp u n p en tru că, zăcân d p u ru rea în păm ântul stăpânesc judecăţile lui Dum 39nezeu»,
orice
p lă c e ri, p rin lib e ra lo r h o tă râ r e , re n u n ţă c a n iş te întâm plare ţi se va face învăţător spre cunoştinţa de
n eajutoraţi la ceea ce le este dat cu (io putere
K cnâ D um nezeu.
:W
8i)vauiv).
67. Fiecare întâm pină ceea ce îi vine, după ideea sa.
61. C ăci celor botezaţi în H rtetos li s-a dăruit harul în D ar num ai D um nezeu ştie cum i se potriveşte fiecăruia
chip tainic; dar el lucrează în ei pe m ăsura îm plinirii ceea ce îi vine.
p oruncilor. H arul nu în cetează de a ne ajuta în chip
ascuns; d ar atârn ă d e noi să facem sau să nu facem 68. Când suferi vreo ocară de la oam eni, cugetă îndată
binele pentru care avem puterea. la slava ce-ţi va veni de la Dum nezeu/Şi ocara te va lăsa
neîntristat şi netulburat; iar slava credincios şi nesupus
62. M ai în tâi h aru l trezeşte în ch ip d u m n ezeiesc osândei, când va veni.
conştiinţa, A ceasta îi face şi pe cei făcători de rele să se 69. C ând eşti lăudat de m ulţim e, după bunăvoinţa lui
căiască şi să placă lui D um nezeu. . D um nezeu, să nu am esteci nim ic sem eţ în ceea ce ţi-a
63. El e ascuns de asem enea în învăţătura ce ne-o dă hărăzit D om nul, ca nu cum va, schim bându-te,-să cazi
aproapele. Iar uneori se iveşte în cuget şi prin cetire; sau în starea dim potrivă.
învaţă m intea prin cugetarea naturală despre adevărul 70. Săm ânţa nu va creşte fără păm ânt şi apă; iar om ul
lui. D acă deci nu vom ascunde talantul acestei cugetări; nu se va folosi fără osteneli de bunăvoie şi fără ajutor
vom intra in chip sim ţit întru bucuria D om nului. dum nezeiesc,
64. C el ce cere lucrările Duhului înainte de îm plinirea 71. Fără nor nu vine ploaie, iar fără conştiinţă bună
poruncilor e asem enea robului cum părat cu bani, care, nu poţi plăcea lui D um nezeu.
în dată ce a fost cum p ărat, cere d eo dată cu preţu l şi 7 2 . Nu respinge învăţătura, chiar dacă eşti foarte
scrisoarea de slobozire. cum inte. Căci iconom ia lui Dum nezeu e m ai folositoare
ca înţelepciunea noastră.
l
vu Ascetul

73. Când inima e mişcată de vreo plăcere de la locul în privinţa celor vremelnice, nu poate crede nici în
ostenelilor de bunăvoie devine anevoie de reţinut, privinţa celor veşnice.
asemenea unui bolovan foarte greu, ce se rostogoleşte
la vale. • 8 1 . Cunoştinţa adevărată s-a dăruit oamenilor de către
* Dumnezeu, ca har înainte de har; şi ea învaţă pe cei ce
se împărtăşesc de ea să creadă înainte de toate în Cel ce
7 4 . Precum un viţel nedeprins, alergând după iarbă, le-a dăruit-o.
ajunge la loc mărginit de prăpăstii din amândouă
părţile, la fel se află sufletul pe care gândurile 1-au 82. C ând sufletul care a păcătuit nu prim eşte
desfăcut pe-ncetul de locul său. necazurile ce vin asupra-i, atunci îngerii zic despre el:
61
75» Când mintea, dobândind bărbăţie în Domnul, «Am doftorit Babilonul şi nu s-a vindecat».
desface sufletul de obişnuinţe învechite, atunci inima e 83. Mintea, care a uitat de cunoştinţa adevărată, se
chinuită de minte şi de patimă, ca de nişte călăi, care o luptă pentru cele protivnice, ca pentru unele ce-i sunt
trag încoace şi încolo. de folos.
76. Precum cei ce plutesc pe mare rabdă cu plăcere 84. Precum focul nu poate zăbovi în apă, tot aşa nici
arsura soarelui, la fel cei ce urăsc păcatul iubesc gândul urît în inima iubitoare de Dumnezeu. Căci tot
mustrarea. Pentru'că.cea dintâi se împotriveşte vântului, cel ce iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi osteneala. Iar
cea de-a doua patimilor. osteneala de bunăvoie e vrăjmaşă plăcerii prin fire.
77. Precum fuga în timpul iernii sau Sâmbătal aduce 85. Patima ajungând stăpână peste fapte cu ajutorul
durere trupului şi întinare sufletului, la fel răscoala voinţei, se impune pe urmă silnic şi dacă nu vrea cel
patimilor în trupul îmbătrânit şi în sufletul sfinţit. părtaş de ea,
78. Nimenea nu e atât de bun şi de milos ca Domnul;
dar nici El nu iartă pe cel ce nu se pocă ieste. 86. De vin asupra noastră gânduri fără voie, să tun
siguri că iubim cauzele lor; iar de vin gânduri cu voie,
79- Mulţi ne întristăm pentru păcate; dar primim cu iubim şi lucrurile spre care se îndreaptă.
plăcere cauzele lor.
87. Părerea de sine şi îngâmfarea sunt pricini ale
80. Sobolul, care se târâie sub pământ, fiind orb nu hulirii; iar iubirea de argint şi slava deşartă sunt pricini
poate vedea stelele; la fel cel ce nu crede lui Dumnezeu ale neîndurării şi ale făţărniciei.
MUICII Ascetul Filoculi
a

88. Când diavolul vede că m intea s-a rugat din inim ă, 94, Roagă-te stăruitor la orice lucru, ca unul ce nu poţi
aduce ispite m ari şi răutăcios uneltite. Căci nu vrea să face nim ic fără ajutorul lui Dum nezeu.
stingă virtuţi m ici prin ispite m ari.
^ Nim ic nu ajută m ai m ult lucrării ca rugăciunea; şi
89» Un gând care zăboveşte arată împătim irea om ului. pentru a câştiga bunăvoinţa lui Dum nezeu, nim ic nu e
Iar dacă e alungat repede, arată război şi îm potrivire. m ai de folos ca ea.
90. T rei sunt locurile spirituale, la care vine m intea
când se schim bă: cel după fire, cel m ai presus de fire şi 96. Toată lucrarea poruncilor se cuprinde în ea. C ăci
cel îm potriva firii. C ând vine la locul după fire, se nim ic nu stă m ai sus ca dragostea de D um nezeu.
d e sc op eră p e sin e ca p ricin a gâ nd u rilo r re le şi-şi
m ă rturiseşte lu i D um nezeu păcatele, recunoscând 97. R ugăciunea neîm prâştiată e sem n de iubire faţă
pricinile patim ilor. Când vine la locul cel împotriva firii, de D um nezeu la cel ce stăruie în ea. N egrija de ea şi
uită de dreptatea lui D um nezeu şi se războieşte eu îm prăştierea ei e dovada iubirii de plăceri.
oam enii pe m otiv că o nedreptăţesc. Iar când e ridicată 98. Cel ce privegheazâ, rabdă şi se roagă nestrâmtorat,
la locul m ai presus de fire, află roadele Duhului Sfânt, se îm părtăşeşte în chip vădit de D uhul Sfânt. Iar cel ce
pe care le-a arătat A postolul: iubire, bucurie, pacel şi e strâmtorat în acestea, dar rabdă totuşi cu voia, primeşte
cele urm ătoare; şi ştie că dacă alege grijile trupeşti, nu şi el îndată ajutor.
poate rămâne acolo. Dar dacă se desparte de locul acela,
cade în păcat şi în necazurile care urm ează păcatului, 99» O porunca se vădeşte m ai aleasă ca alta. De aceea
chiar dacă nu îndată, dar desigur la vrem ea sa, când ştie există şi o credinţă m ai sigură ca altă credinţă.
dreptatea lui D um nezeu.
61
91. A tâta adevăr se cuprinde în cunoştinţa fiecăruia, 100.E ste o credinţă din auz, după A postol,
şi esteo
61
câtă siguranţă îi dau blândeţea., sm erenia şi dragostea. credinţă, care e adeverirea lucrurilor nădăjduite
.
92. T ot cel ce s-a botezat după dreapta credinţă a 101 , Bine este să folosim prin cuvinte pe cei- care în
prim it tainic tot harul. Dar se um ple de cunoştinţa sigură treabă; dar mai bine e să conlucrăm cu ei prin rugăciune
a acestui fapt/după aceea, prin lucrarea poruncilor. şi virtute. Căci cel ce, prin acestea, se aduce pe sine la
D um nezeu, ajută şi aproapelui.
93« P orun ca lu i H ristos, îm plin ită cu co nştiin ţă,
dăruieşte m ângâiere după m ulţim ea durerilor inim ii. 102.Dacă vrei să-1 foloseşti fără vorbă m ultă- pe iubi
Dar fiecare din acestea vine la tim pul său. torul de învăţătură, îndeam nă-1 la rugăciune, la creclinţă
324 Mărcii Ascetul F -'ilo cn ltx

dreaptă şi la răbdarea necazurilor, Căci prin acestea se sem eaţă, aşa celui ce păcătuieşte de bunăvoie îi e cu
dobândesc toate celelalte virtuţi. neputinţă cugetarea sm erită. -
103. Pentru lucrurile pentru care şi-a pus cineva nă 111. C ugetarea sm erită nu e o osândire a noastră din
dejdea în D um nezeu nu se m ai războieşte cu aproapele, partea conştiinţei, ci cunoştinţa harului lui D um nezeu
şi a com pătim irii Lui,
104. Dacă, potrivit Scripturii, tot ce ni se întâm plă fără
voie îşi are pricina în cele săvârşite cu voia, nim eni nu 112. Ceea ce e casa văzută pentru aerul obişnuit aceea
e atât de duşm an om ului ca el însuşi. este m intea raţională pentru harul dum nezeiesc. C u cât
scoţrm ai m ult m ateria afară, cu atât m ai m ult năvăleşte
105. Tuturor relelor le prem erge neştiinţa; iar a doua acela înăuntru; şi cu cât o m âni pe aceasta m ai m ult
după neştiinţă e necredinţa. înăuntru, cu atât m ai m ult se retrage acela.
106. Fugi de ispită prin răbdare şi prin rugăciune. Căci 113. M ateria casei sunt vasele şi m âncările; iar m ateria
dacă i te îm potriveşti fără acestea, vine asupra-ţi şi m ai m inţii slava deşartă şi plăcerea.
•năvalnic.
107. Cel blând pentru Dum nezeu e m ai înţelept decât 114. N ădejdea în D um nezeu face inim a largă; iar gri
cei înţelepţi şi cel sm erit cu .inim a e m ai puternic decât ja trupească o îngustează,
cei pu tern ici. C ăci ei p o artă ju gu l lu i H risto s întru 115. H arul Duhului e unul şi neschim bat; dar lucrează
cunoştinţă."^ în fiecare precum voieşte. •
108. Toate câte le grăim sau le săvârşim fără rugăciu
ne ni se arată pe urm ă sau greşite sau vătăm ătoare, şi 116. Precum ploaia, curgând în păm ânt,-dă plantelor
n e dovedesc lipsiţi de cunoştinţă, prin lucrurile care calitatea lor proprie, celor dulci dulceaţa şi celor acre
urm ează. acreala, aşa harul, intrând în inim ile credincioşilor, le
dăruieşte lucrările care se potrivesc cu diferitele virtuţi.
109. U nul singur e drept din fapte/din cuvinte şi din
gânduri. Din credinţă însă, din har şi din pocăinţă, sunt 117. C elui ce flăm ânzeşte pentru H ristos harul i se
m ulţi drepţi. face hrană; celui ce însetează băutură preadulce; celui
ce trem ură de frig haină; celui ostenit odihnă; celui ce
110. Precum celui ce se pocăieşte îi e străină cugetarea se roagă deplină încredinţare; celui ce plânge m ângâiere.
M;vcii Asceta)
Hlocalia 327
1 1 8 . D eci când auzi Scriptura spunând despre D uhul trupească, având inim ă zdrobită şi sm erită? Sau cine
Sfânt că s-a coborât peste fiecare dintre A1 postoli/ sau se ' îngrijeşte şi se luptă pentru cele vrem elnice, dacă
6 68
ca a năvălit asupra unui prooroc, "' sau că lucrează,sau credeînH ristos?
69 70
se întristează, sau se stinge, sau se m ânie; şi iarăşi că
71 7
unii au pârga D uhului, alţii sunt plini de D uh Sfânt/ 1 2 4 . C e l c a r e , d is p re ţu it fiin d d e c in e v a , n u s e
să nu cugeti la vreo tăiere, sau la vreo prefacere sau la gâlceveşte cu cel ce-1 dispreţuieşte, nici cu cuvântul,
vreo schim bare a D uhului, ci crede, după cum am spus nici cu gândul, a dobândit cunoştinţă adevărată şi arată
m ai înainte, că el e nem utat, neschim bat şi atotputernic. credinţă tare Stăpânului.
D e aceea, el răm âne în lucrări ceea ce este, dar în acelaşi
tim p salvează în fiecare, în chip dum nezeiesc, ceea ce 125. M incinoşi sunt fiii oam enilor, care stau în cum
trebuie salvat. Căci el se revarsă peste cei botezaţi în chip 74
pănă de-a face nedreptate.
D ar D um nezeu păstrează
desăvârşit, asem enea soarelui, dar fiecare dm tre noi se pe seam a fiecăruia ceea ce este drept.
lum inează în m ăsura în care, urîndu-şi patim ile care-1
întunecă, le sm ulge din sine; precum de asem enea se 126. Dacă nici cel ce nedreptăţeşte nu ajunge la vreun
întunecă în m ăsura în care, iubindu-le, cugetă la ele. prisos, nici cel nedreptăţit nu e lipsit de ceva, om ul trece
75
ca o um bră, şi deci în deşert se tulbură.
119. C el ce urăşte patim ile sm ulge pricinile lor. Iar
cel ce se supune pricinilor e războit de p atim i, chiar 127. C ând vezi pe cineva îndurerat de m ulte ocări,
dacă nu vrea. cunoaşte că, după ce s-a um plut degânduri de-ale slavei
deşarte, seceră acum cu scârbă spicele sem inţelor din
120. C ând suntem stăpâniţi de gânduri rele, să ne inim ă, '
73
învinovăţim pe noi înşine, şi nu păcatul străm oşesc. t '
128. Cel ce s-a bucurat de plăcerile trupeşti m ai m ult
121. R ădăcinile gândurilor sunt păcatele văzute, pe decât trebuie, va plăti prisosul cu osteneli însutite.
care le săvârşim cu m anile, cu picioarele şi cu gura,
129. M ai m arele e dator să spună supusului ceea ce
122. N u poate sta de vorbă cu patim a în m inte cel ce e dator să facă; rar dacă nu e ascultat, să-i vestească
nu iubeşte pricinile ei. venirea relelor. ' .
123. C ăci cine stă la târguiala cu slava deşartă, dacă 130. Cel ce este nedreptăţit de cineva şi nu cere de la
dispreţuieşte ruşinea? Sau cine se tulbură pentru ocară, cel ce 1-a nedreptăţit ceea ce i se datorează, crede, cu
d a că iu b eşte u m ilin ţa ? C in e p rim eşte p lă cere a privire la partea aceea, lui H ristos, şi va lua însutit în
veacul acesta^şi va m oşteni viaţa veşnică.
MUICII Ascetul f-
ilocalhi

131. Aducerea aminte de Dumnezeu face să se nască precum urmează nopţile zilelor, aşa urmează răutăţile
în inimă osteneala şi durerea pentru cinstirea lui; şi tot binefacerilor.
cehce uită de Dum nezeu caută'plăcerea şi fuge de
durere. 138. Slava deşartă, iubirea de argint şi plăcerea nu
lasă facerea de bine nepătată, dacă nu s-au topit .mai
132. Nu zice că cel izbăvit de patimi nu mai poate nainte prin frica lui Dumnezeu.
avea necazuri. Căci chiar dacă nu pentru el, e dator
totuşi să aibă necazuri pentru aproapele. 139- în durerile fără voie se ascunde mila lui Dumne-
zeu, care.atrage la pocăinţă pe cel ce le rabdă şi izbăveşte
133. Când vrăjmaşul are în-stăpânire multe zapisuri de muncile veşnice.
de ale păcatelor uitate, îl sileşte pe datornic să le
săvârşească şi prin aducerea aminte, folosindu-se cu 1 4 0 . Unii, împlinind poruncile, gândesc să le pună
viclean meşteşug de legea păcatului. în cumpănă cu păcatele. Iar alţii îşi câştigă bunăvoinţa
lui D um nezeu prin jertfa C elui ce a m urit pentru
134. Dacă vrei să-ţi aminteşti neîncetat de Dumnezeu, păcatele noastre. E de întrebat care dintre aceştia cugetă
nu respinge necazurile ca nedrepte, ci rabdă-le'ca pe drept? - .
unele ce vin după dreptate. Căci răbdarea lor trezeşte
şi înviorează am intirea prin fiecare întâmplare. Iar 1 4 1 . Frica G heenei şi dragostea îm părăţiei dau
respingerea lor micşorează durerea şi osteneala spiri puterea de a răbda necazurile. Iar aceasta nu vine de la
tuală a inimii şi prin aceasta produce uitarea. noi înşine, ci de la Cel ce cunoaşte gândurile noastre.
135« Dacă vrei ca Domnul să-ţi acopere păcatele, să 142. Cel ce crede în cele viitoare se înfrânează de la--
nu-ţi arăţi oamenilor virtuţile. Căci ceea ce facem noi
• cu acestea aceea face Dumnezeu cu acelea. plăcerile de aici, fără a face pe învăţătorul. Iar cel care
nu crede, caută plăcerea şi fuge de durere.
136. Ascunzând u-ţi virtutea, nu te mândri, ca şi când
ai împlini dreptatea. Căci dreptatea nu stă numai în a 143. Să nu zici: cum se va deda săracul plăcerii,
ascunde cele frumoase, ci şi în a nu gândi nimic din cele nea vând cele ce o pricinuiesc? Căci cineva poate să se
oprite, dedea plăcerii prin gânduri, în chip şi mâi ticălos.

137. Nu te bucura când faci bine cuiva, ci când rabzi 1 4 4 . Altceva e cunoştinţa lucrurilor şi altceva
duşmănia care urmează; fără a pune la inimă răul. Căci cunoaşterea adevărului. Pe cât se deosebeşte soarele de
lună, pe atât e mai de folos cea de a doua decât cea dintâi.
330 IW a/vt/

145« Cunoştinţa lucrurilor creşte în proporţie cu ^ A

în împărăţia Cerurilor. Aceasta descoperind-o şi- Dom


împlinirea poruncilor; iar cunoaşterea adevărului, pe 80
nul a zis: «împărăţia Cerurilor estelnăuntrul vostru!»
76
măsura nădejdii în Hristos.
< Dar a spus-o şi Apostul: «Credinţa e adeverirea celor
1 4 6 . D e vrei aşadar să te m ântuieşti şi să vii la nădăjduite»81; şi iarăşi: «Alergaţi aşa ca să o luaţi»;
87
si
cunoştinţa adevărului, încearcă totdeauna să te ridici iarăşi: «Cercetaţi-vă pe voi înşivă de sunteţi în credinţă.
peste lucrurile ce cad sub sim ţuri şi să te lipeşti de Sau nu cunoaşteţi că lisus Hristos locuieşte în voi? Afară
0
Dumnezeu numai prin nădejde.' Căci în felul acesta, numai dacă nu sunteţi creştini netrebnici».
privind uneori pe alături fără să vrei, vei afla Domnii 150. Cel ce cunoaşte adevărul nu se împotriveşte
şi Stăpânii războindu-te prin atacurile (8iâ iO W necazurilor care vin asupra lui. Căci ştie că-1 conduc pe
irpoopo^G5v) ce le vor da asupra ta. Dar biruindu-le prin om spre frica de Dumnezeu.
rugăciune şi rămânând cu bună nădejde, vei stărui în
harul lui Dumnezeu^ care te izbăveşte de urgia viitoare. 151. Păcatele de odinioară, pomenite special după
chipul lor, vătăma pe cel cu bună nădejde. Căci dacă îi
1 4 7 . Cine înţelege ceea ce a spus în chip tainic sfântul apar în cuget însoţite de întristare, îl desfac de nădejde,
77
Pavel, că lupta noastră e împotriva duhurilor răutăţii, iar dacă i se zugrăvesc fără întristare, îşi întipăresc din
va înţelege şi parabola Domnurui, prin care a arătat că nou vechea întinădune.
78
trebuie să ne rugăm neîncetat şi să nu ne lenevim. 152. Când mintea, prin lepădarea de sine, se ţine
84
l48r Legea porunceşte figurat să lucrăm şase zile, iar strâns numai de gândul nădejdii,vrăjmaşul, sub motiv
a şa,ptea să ne odihnim. Lucrarea sufletului stă în facerea de mărturisire, îi zugrăveşte păcatele de mai înainte, ca
de bine prin bani şi lucruri. Iar odihna lui, în a vinde să stârnească din nou patim ile uitate prin harul lui
toate şi a le da săracilor, după cuvântul Domnului. Şi Dumnezeu şi, pe nebăgate de seamă, să facă pe om ne
cel ce ajuns astfel la odihnă prin lepădarea de averi, drept. Căci făcând vrăjmaşul aceasta, de va fi omul lu
petrece în nădejdea mintală. La această odihnă ne minat şi urâtor de patimi, se va întuneca, tulburându-se
îndeamnă şi Pavel să intrăm cu sârguinţă, zicând: xcSă pentru cele făcute. Iar de va fi încă înceţoşat şi iubitor
70
ne silim să intrăm la această odihnă». de plăceri, va zăbovi desigur în convorbirea pătimaşă
cu m om elile, încât am intirea aceasta nu-i va fi o
149. Acestea le-amspus, nu nesocotind cele viitoare, mărturisire, ci început de pâcătuire.
nici hotărând că aici este răsplata obştească, d fiindcă
trebuie să avem întâi harul Duhului Sfânt lucrând în 153» Dacă vrei să aduci lui Dumnezeu mărturisire fără
inimă şi apoi să intrăm, pe măsura vredniciei noastre, osândă, nu pomeni special, după chipul lor, greşelile,
ci rabdă cu bărbăţie urmările lor.
ri'2 MMVII Aacelul

154* întâm plările dureroase vin asupra noastră - pen 162. Cel ce nu-şi uneşte voia sa cu Dum nezeu se po
tru păcatele făcute m ai-nainte, fiecare greşeală aducând ticneşte în faptele sale şi cade în m âinile vrăjm aşilor.
după sine ceea ce se leagă de firea ei.
163. C ând vezi doi răi, având dragoste unui faţă-de
155» C el ce cunoaşte şi ştie adevărul nu se -m ărturi altul, cunoaşte că fiecare ajută să se îm plinească voia
seşte lui Duninezeu prin am intirea celor săvârşite, ci celuilalt.
prin răbdarea celor ce vin pe urm ă asupra lui.
164. Cel ce cugetă semeţ şi cel ce iubeşte slava deşartă
156. Când respingi durerea şi ocara, nu făgădui că te seinsoţesc cu plăcere unul cu altul. Căci cel dintâi laudă
vei pocăi prin alte virtuţi. Căci slava deşartă şi fuga de p e iu b ito ru l d e s la v ă d e ş a rtă , c a re -i c a d e în a in te
dureri obişnuiesc să slujească păcatului chiar şi prin slugarnic; iar celălalt m ăreşte pe cel cu cuget sem eţ,
cele de-a dreapta (prin virtuţi). care-1 laudă într-una.

157. Precum virtuţile obişnuiesc să se nască din dureri 165. Cel ce ascultă cu dragoste de adevăr scoate folos
şi din ocări, aşa păcatele se nasc din plăceri şi laude. d in a m â n d o u ă p ă rţile : p e n tru c e le b u n e p rim in d
m ărturie, se face şi m ai grabnic la ele; pentru cele rele
158. Orice plăcere trupească vine dintr-o lenevire de fiind m ustrat, e silit să se pocăiască. D upă sporirea
m ai-nainte. Iar lenevia se naşte din necredinţă. noastră trebuie să ne fie şi viaţa; şi după viaţă suntem
datori să înălţăm lui D um nezeu rugăciunilenoastre.
159« Cel ce zace sub păcat nu poate birui singur
- cuge 166. Bine este să ţinem porunca cea mai cuprinzătoare
tul trupesc. C ăci aţâţarea se m işcă fără odihnă în şi să nu ne îngrijim de nim ic în parte, ca astfel să nu
m ădularele sale. trebuiască nici să ne rugăm pentru ceva aparte, d să
cerem num ai îm părăţia lui D um nezeu, după cuvântul
160* D e suntem pătim aşi, trebuie să ne rugăm şi să Dom nului.8
" Iar dacă ne îngrijim x1e fiecare trebuinţă/
ne supunem. Căci de abia cu ajutor ne putem război cu suntem datori să ne şi rugăm pentru fiecare. Căci cel ce
obişnuinţele păcatului, face sau se îngrijeşte de ceva fără rugăciune nu se află
pe drum ul cel bun care duce spre sfârşitul lucrului.
l6 l, C e l c e -şi lo v e şte , v o ia c u su p u n e re a ş i c u Aceasta e ceea ce a spus Dom nul: «Fără m ine nu puteţi
rugăciunea este luptător cu bun m eşteşug, vădind lupta 86
face nimic».
m intală pe care o poartă, prin reţinerea de la cele supuse
sim ţurilor. 1.67.C el ce nesocoteşte porunca rugăciunii, cade în
Marc/i Aft fr 'ilo c a lin • .->J5
neascultări şi m ai rele, una predându-1 alteia, ca legat 174. D acă ocupi vreodată poziţia întărită a rugăciunii
în lanţuri, curate, nu prim i în acea vrem e cunoştinţa lucrurilor,
168. Cel ce prim eşte necazurile de acum a, în nădejdea ridicată în ţaţa ta'de vrăjm aşul, ca să nu pierzi ceea ce
bunătăţilor de m ai târziu, a aflat cunoştinţa adevărului e mai de preţ. Căci mai bine este să-1 săgetăm cu săgeţile
şi se va izbăvi repede de m ânie şi întristare, rugăciunii, stând închişi în cetăţuia noastră, decât să
stăm de vorbă cu el, care ne aduce daruri, uneltm d să
169» C el ce prim eşte reaua pătim ire şi necinstea ne desfacă de rugăciunea îm potriva lui. ,
pentru adevăr um blă pe calea apostolilor, luând crucea 175- C unoştinţa lucrurilor foloseşte om ului în vrem e
şi încingându-se cu lanţuri. Iar cel ce încearcă să aibă de ispită şi de trândăvie. D ar în vrem e de rugăciune îl
grijă de inim a sa fără acestea, rătăceşte cu m intea şi păgubeşte.
cade în ispitele şi cursele diavolului.
176. Dacă ţi s-a rânduit să înveţi întru Dom nul şi nu
170. Nu poate birui cel ce se războieşte nici gândurile eşti ascultat, întristează-te cu m intea, dar nule tulbură
rele, fără să biruiască pricinile lor,, nici pricinile fără la arătare. C ăci întristâhdu-te nu vei fi osândit cu cel
gânduri. C ăci când răpunein pe una în parte, nu peste neascultător. Dar tulburându-te, vei fi ispitit prin acelaşi
m ult suntem prinşi prin cealaltă de către am ândouă. lucru.
171. Cel ce se luptă cu oam enii de frica relei pătim iri 177. în vrem ea tâlcuirii, să nu ascunzi cele ce privesc
şi a ocărilor, sau va pătim i aici necazuri şi m ai m ulte, pe cei de faţă, povestindu-le lucrurile cuviincioase şi
sau va fi m uncit fără m ilă în veacul viitor. vrednice de laudă m ai lăm urit, iar pe cele greu de auzit,'
m ai acoperit. . *
172. Cel ce vrea să fie ferit de orice întâm plare rea e
dator şă-şi încredinţeze toate trebile lui Dum nezeu prin 178. Celui ce nu se află în ascultarea ta să nu-i aduci
rugăciune; apoi m intea lui să se ţină strâns de nădejdea greşeala în feţă. Căci aceasta ţine m ai m ult de stăpânire,
în E l, iar grija pentru lucrurile supuse sim ţurilor să o decât de sfătuire.
nesocotească cu toată puterea.
179- C ele spuse la plural se fac tuturor de folos,
173- Când află diavolul pe un om , prins fără trebuinţă arătând fiecăruia în conştiinţă cele ale sale.
de cele trupeşti, m ai întâi îi răpeşte trofeele cunoştinţei,
pe urm ă îi taie" nădejdea în Dum nezeu cum i-ar tăia 180. C e) ce vorbeşte drept e dator şi el să fie plin de
capul. m u lţ u m ir e , c a u n u l c e p r im e ş te c u v i n t e le d e la
Mărcii Filocaha 33
Ascetul 7

D um nezeu, C ăci adevărul nu este al celui ce grăieşte, îm păcându-se înţelepţeşte cu lucrurile, va ocoli prin
ci al lui Dum nezeu, care i-1 dăruieşte. dureri m ici pedepse m ari.
1 8 1 . Nu te gâlcevi cu cei cafe nu ti-au făcut mărturisire 188. îm prejm uieşte-ţi cuvântul cu întârituri dinspre
de supunere, când se îm potrivesc adevărului, ca să nu-ţi partea laudei de sine şi cugetul dinspre partea m altei
stârneşti ura, cum zice Scriptura. păreri despre tine, ca nu cum va cedând să faci cele
dim potrivă. Căci binele nu se săvârşeşte num ai de către
182. A c e l a c a r e c e d e a z ă u c e n i c u l u i c â n d s e om , ci şi de către D um nezeu, atotvăzătorul.
îm potriveşte unde nu trebuie, îl rătăceşte în privinţa
acelui lucru şi-1 pregăteşte să nesocotească rânduielile 189. A totvăzâtorul D um nezeu precum dă răsplătiri
supunerii. cuvinte faptelor noastre, aşa şi cugetelor şi gândurilor
noastre celor de bună voie.
183« C el ce sfătueşte sau m ustră întru fric a lui
Dum nezeu pe acela care păcătuieşte îşi câştigă sie-şi 190. Gândurile fără de voie răsar din păcatul de m ai
virtutea opusă greşelii. Iar cel ce ţine m inte răul şi înainte; iar cele cu voia, din voinţa liberă. De aceea, cele
osândeşte cu răutate cade în aceeaşi patim ă, după legea din urm ă sunt pricinile celor dintâi. -
duhovnicească.
191« G ândurilor rele neintenţionate le urm ează
- în
184. Cel ce a învăţat bine legea se tem e de legiuitor; tristarea. D e aceea şi dispar degrabă, Iar -celor in
iar tem ându-se de El se fereşte de tot tăul. tenţionate le urm ează bucurie. De aceea cu anevoie ne
185. N u vorbi cu două lim bi, într-un fel arătându-te izbăvim de ele. • •
cu cuvântul şi într-alt fel aflându-te cu conştiinţa. Căci
87
pe unul ca acesta Scriptura îl pune sub osândă. 192. Iubitorul de plăcere se întristează de dojeniri şi
de strâm torări; iar iubitorul de D um nezeu de laude şi
186. Adeseori cel ce spune adevărul e urât de cei fără de prisosiţi.
88
de minte, după Apostol. Iar cel făţarnic este iubit. Dar
nici una dintre aceste răsplăţi nu ţine m ultă vrem e. Căci 193- C el ce nu cunoaşte judecăţile lui D um nezeu
dom nul va 'răsplăti fiecăruia, la vrem ea sa, ceea- ce m erge cu m intea pe un drum înconjurat de am ândouă
trebuie. părţile de prăpăstii şi uşor e răsturnat de orice vânt.
C ând e lăudat, se um flă de m ândrie; când e dojenit, se
187. Cel ce voieşte să înlăture relele viitoare e dator oţăreşte; când îi m erge bine, îşi pierde cuviinţa; când
să poarte cu plă cere pe cele de acu m a. C ăci a stfel ajunge în suferinţe, se tânguieşte; de înţelege ceva caută
M:ucu Ascetul H lo calia .'.> '- '

numaidecât să arate; când nu înţelege, se face că înţelege; Dum nezeu fără să fie încerca t, trebuie să m ulţumim lui
dacă e bogat, se îngâm fă; dacă e sărac, se face că nu e; D um nezeu pentru toată întâm plarea,
când se satură, e plin de îndrăzneală; când posteşte, se
umple de slavă deşartă; cu cei ce-1 mustră se ia la ceartă; 2 0 1 , Dacă Petru n-ar fi rămas fără izbândă în pescuitul
8
iar cei ce-1 iartă îi socoteşte proşti. - de noapte, " nu ar fi izbândit în cel de zi. Şi dacă Pavel
10
nu şi-ar fi pierdut vederea ochilor/ nu ar fi câştigat-o
194. D acă, prin urm are
; cineva n-a dobândit, prin pe cea a minţii. Iar dacă Ştefan nu ar fi fost batjocorit ca
harul lui H ristos, cunoştinţa adevărului şi frica de hulitor, nu ar fi văzut pe Dumnezeu, când i s-au-deschis
Dum nezeu, se răneşte cum plit nu num ai de patim i, ci cerurile."'
şi de alte întâriiplări.
2 0 2 . Precum lucrarea după Dum nezeu e virtute, aşa
195. C ând vrei să descurci un lucru încurcat, caută necazul îm potriva aşteptării se num eşte încercare.
în priv in ţa lu i c e p lac e lui D u m n ez eu, şi v ei afla
dezlegarea folositoare. 203« Dum nezeu a încercat pe Avraam , adică i-a adus
necaz cu folos, nu ca să afle cum este, căci Cel ce cunoaşte
19o.Când. Dum nezeu binevoieşte să se facă un lucru," toate înainte de naşterea lor îl cunoştea şi pe el, ici ca să -
toată zidirea ajută să se îm plinească. D ar când E l nu dea prilejuri pentru o credinţă desăvârşită.
binevoieşte, se îm potriveşte şi zidirea.
2 0 4 . Tot necazul vădeşte aplecarea voinţei, dându-i
197. Cel ce se îm potriveşte necazurilor se războieşte acesteia prilej să încline fie la dreapta, fie la stânga. De
fără să ştie cu porunca lui D um nezeu. Iar cel ce le a c ee a n e c a z u l c e se în tâ m p lă să v ină se n u m e şte
prim eşte întru cunoştinţă'adevărată, acela rabdă pe încercare, dând celui ce se îm părtăşeşte de el cunoştinţa
Dom nul, cum zice Scriptura. voilor sale ascunse.

198. După ce a venit încercarea, nu întreba de ce, sau 2 0 5 . Frica de D um nezeu ne sileşte să luptăm cu
prin cine a venit; ci cum să o porţi cu m ulţum ire, fără păcatul Dar luptând noi, însuşi harul lui Dum nezeu îl
întristare şi fără pom enirea răului. surpă.

199- R ăul de la altul nu ne sporeşte păcatul, dacă nu 2 0 6 . în ţe le pc iu nea n u stă n u m a i în a c un o aşte


îl prim im cu gânduri rele.
t adevărul din înălţim ea naturală, ci şi în a răbda răutatea
celor ce ne fac nedreptate, ca pe a noastră proprie. Căci
2 00,D ac ă n u e uşo r să afli pe cineva să p lac ă lui cei ce răm ân la cea dintâi se um flă de m ândrie; iar cei
>#' Maieu Filocalia *-tl
Ascetul

ce au ajuns la a doua au dobândit sm erenie în cugetare. 212. Toată încercarea se aseam ănă cu un târg. C el ce
ştie să facă negustorie câştigă m ult; iar cel ce nu ştie
207. D e vrei să nu fii m uncit de gânduri rele, prim eşte suferă pagubă.
um ilirea sufletului şi necazul trupului. Iar aceasta nu
num ai în parte, ci în toată vrem ea şi locul şi lucrul; 213. Pe cel ce nu ascultă de un cuvânt nu-l sili cu cear
tă; ci câştigul, pe care el 1-a lepădat, adună-ţi-1 ţie: C ăci
208. Cel ce se lasă povăţuit de bunăvoie prin necazuri, ho tărârea de a nu pun e rău l la inim ă îţi va folo si m ai
nu va fi stăpânit de gândurile fără de voie. Iar cel ce nu m ult decât îndreptarea lui.
prim eşte pe cele dintâi, va deveni, chiar dacă nu vrea,
robul celor de al doilea. 214. Când vătăm area ce izvorăşte de la unul se întinde
la m ulţi, nu trebuie să ai îndelungă răbdare, nici să cauţi
209« D acă eşti nedreptăţii şi ţi se înăspreşte inim a, nu folosul tău, ci al celor m ulţi, ca să se m ântuiască, C ăci
te întrista, căci cu bun rost a- fost pus în m işcare ceea ce e m ai folositoare virtutea m ultora, decât cea a unuia.
ţi s-a întâm plat. Ci bucurându-te, alungă gândurile care
răsar, ştiind că, biruindu-le de la prim ul atac, va fi biruit 215. D e va cădea cineva în orice fel de păcat şi nu se
îm preună cu ele şi răul după ce a fost pus în m işcare; va întrista pe m ăsura greşelii, cu uşurinţă va cădea iarăşi
dar dacă gândurile continuă să se m işte, şi răul sporeşte. în aceeaşi cursă.
210» Fără zdrobirea inim ii, e cu neputinţă să- ne izbă 216. P recum leoaica nu se apropie cu prietenie de
vim cu totul de păcat. Iar in im a se zdrob eşte prin ju n in că, la fel n eru şin area n u p rim eşte d e b u n ă v o ie
înfrânarea de la trei lucruri; de la som n,, de la hrană şi întristarea după D um nezeu,
de la lenevirea trupească. C ăci prisosin ţa acestora
sădeşte iubirea de plăcere; iar iubirea de plăcere- pri 217. P recum oaia nu se îm preună cu lupul, pentru
m eşte gândurile rele. Pe de altă parte, ea se îm potriveşte naşterea de pui, aşa nici durerea inim ii cu neruşinarea,
atât rugăciunii, cât şi slujirii cuvenite, • pentru zăm islirea virtuţilor.
211.D acă ai fost rânduit să porunceşti fraţilor, păzeşte 218. N im enea nu poate avea durere şi întristare după
rânduiala ta şi să nu treci sub tăcere cele cuvenite de frica D um nezeu, de nu va iubi m ai-nainte pricinile lor,
celor ce se îm potrivesc. Când vor asculta, vei avea plată
pentru virtutea lor; când nu vor asculta, desigur îi vei 219. Frica de D um nezeu şi m ustrarea prim esc între
ierta şi vei lua de asem enea iertare de la Cel ce a zis: ele întristarea, tar înfrânarea şi privegherea se însoţesc
«Iertaţi şi se va ierta vouă», cu durerea.
Mărcii Ascetul 343
342
220. C el ce nu se lasă povăţuit de poruncile şi de
îndem nurile Scripturii va fi m ânat înainte de. biciul
92
calului şi de boldul asinului,
Iar de se va îm potrivi şi
acestora, i se vor strânge fălcile în zăbale93şi frâu.
221. Cel biruit cu uşurinţă de cele mici e robit neapărat
şi de cele m ari. Iar cel ce le dispreţuieşte pe acelea le va
sta îm potrivă si celor m ari, întru Dom nul.
222. Nu încerca să foloseşti prin m ustrări pe cel ce se
laudă cu virtuţile, fiindcă acela nu poate fi şi iubitor de
fală şi iubitor de adevăr.
2 2 3 . T o t cu v â n tu l lu i H risto s d e sc o p eră m ila şi
dreptatea şi înţelepciunea lui D um nezeu şi toarnă prin
auz puterea lor în cei ce ascultă cu plăcere. D ar cei
nem ilostivi şi nedrepţi, ascultând fără plăcere, nu au*
putut cunoaşte înţelepciunea lui D um nezeu, ba L-au şi
răstignit pe Cel ce o grăia. Deci să băgăm şi noi de seamă
de ascultăm cu plăcere de EL Căci chiar El a zis: «Cel ce
m ă iubeşte pe M ine va păzi poruncile M ele şi va fi iubit
94
de Tatăl M eu şi Eu îl voi iubi pe el şi M ă voi arăta lui».
V ezi cum a ascuns arătarea Sa în porunci? D ar dintre
toate poruncile, cea m ai cuprinzătoare este dragostea
către Dum nezeu şi către aproapele. Iar aceasta ia fiinţă
d in în frân area de la cele m ateriale şi d in liniştire a
gândurilor.
2 2 4 . D om nul, ştiind aceasta, ne porunceşte zicând:
95
«Să nu vă îngrijiţi de ziua de m âine».
Şi cu dreptate".
Pentru că cel ce nu s-a izbăvit de cele materiale şi de grija
lor, cum se va izbăvi de gândurile rele? Iar cel învăluit
Filocalia

de gânduri, cum va vedea păcatul, care este acoperit


ele? C ăci păcatul e un întuneric şi o ceaţă a sufletul
ce se lasă din gânduri, din cuvinte şi din fapte rele.
păcatul se naşte aşa că diavolul ispiteşte pe om prin
o m om eală care nu-1 forţează şi îi arată început
păcatului, iar om ul intră în vorbă cu el din pricina iubi
de plăcere şi a slavei deşarte. Căci deşi prin judecată
voieşte, dar cu lucrarea se îndulceşte şi îl prim eşte. I
cel ce nu-şi vede acest păcat cuprinzător, cum se
ruga pentru el ca să se curăţească? Şi cel ce nu s-a cură
cum va afla locul fiinţei curate? Iar de nu-1 va afla, cu
va vedea casa cea m ai dinlăuntru a lui H ristos, da
suntem casa lui Dum nezeu, după cuvântul prorooce
evanghelicesc şi apostolesc? -
225. T rebuie, aşadar, ca urm are a celor spuse nainte,
m ai-să căutăm casa aceasta şi să stăruim a bate
ei prin
la uşarugăciune,
ca, fie acum , fie în ceasul m orţii, să ne deschidă stăpânul şi să nu ne spună ca n-am
unora,
avutcare
grijă: «Nu vă ştiu pe voi
96
de unde sunteţi». Bă suntem datori nu num ai să cerem şi să luăm ,păstrămci să şi ceea ce ni s-a dat. C ăci sunt unii care şi
dupăce au-prim it, au pierdut. D e aceea, poate, cunoştinţa
sim plă, sau chiar şi o experienţă întâm plătoarecrurilor
a lu spuse
m ai-nainte a au şi cei m ai tineri şitârzii
m ai la învăţătură. D ar trăirea stăruitoare, cu răbdare,
n-o au decât cei evlavioşi şi m ult
încercaţi dintre bătrâni,
care, pierzând-o adeseori din neatenţie, au căutat-o iarăşi cu osteneli de bună voie şi au aflat-o. Să
nu încetăm să facem şi noi la fel, până când o vom într-o
dobândi astfel de m ăsură, încâtsă nu o m ai putemîntocm
pierde,ai ca
aceia.
Marcu Ascetul

2 2 6 . A c este p u ţin e în v ăţătu ri a le leg ii d u h o v n ice şti


le -a m c u n o s c u t d in c e le m u lte . A s u p ra lo r stă ru ie
neîncetat şi m arele P salm ist, vrând să le înveţe şi să le
îm plinească cei ce cântă neîntrerupt în D om nul lisus:
L ui I se cuvine slava, stăpânirea şi închinarea, acum şi A l A c e lu ia ş i
în veci. A m in. Răspuns acelora care se îndoiesc
1
despre Dum nezeiescul Botez

U nii socotesc Sfântul B otez desăvârşit, întem eindu-se


pe S criptură, care zice: «S coală-te, prim eşte botezul şi
2 3
spală-te de păcatele tale»,
sau: «Spălati-vă şi fiţi curaţi»,
4
sau: «D ar v-aţi spălat, dar v-aţi curăţit»
, precum şi alte
m ulte d e felul acesta. A lţii în să susţin că păcatu l cel
v echi se desfiinţează abia prin nevoinţe, aducând şi ei
m ărturia Scripturii, care zice: «S ă ne curăţim- pe noi în
şine de to ată întin ăciu nea trup ulu i şi a 5.duBhu
a lui»
aceştia su sţin că chiar şi lucrarea însăşi a păcatului se
află în ei după B otez.
C e vom zice noi la acestea, sau cui vom crede?
. Răspuns
T rebuie să credem propovedaniei A postolilor şi să
răm ân em p e lân g ă m ărtu risirile lo r şi să n u isp itim
p u te re a lu i D u m n e z e u p rin so c o tin ţe o m e n e şti. D e
asem enea să nu prim im iarăşi de bună voie jugul robiei,
ci să ţin em strâns la libertatea noastră p rin îm p lin irea
poruncilor. C ăci pe m ăsura îm plinirii lor aflăm - tot ade
vărul, precum trebuie să ştim lim pede că pe m ăsura ne-
îm pliniriilor stăm sub puterea păcatului. N um ai fiindcă
am so cotit d eşartă prop ov ed ania, ascultând m ai m ult
de curiozitatea noastră decât de cuvântul lui D um nezeu,
346
Mărcii Ascetul Filocalia
347
s-a făcu t d eşartă şi cred in ţa no astră şi n e aflăm în că în H ris to s în s u ş i n e d re p t, o d a tă c e p o ru n c e ş te
păcate. . c e lo rbotezaţi să săvârşească fapte de-ale libertăţii, câtă
întrebare vrem eei sun t ro b iţi d e p ăcat îm p o triv a v o ii. Iar h aru l
lu i D um nezeu nu m ai e în acest caz har, ci răsplata
'N oi nu spunem căpropovedania este deşartă, ci căutăm nevoin-ţelor noastre. C ăci dacă prin fapte (scăpăm de
să a flă m a d e vă ru l păcat);atunci nu m ai putem spune că prin har. Iar
Răspuns dacă, prinhar, fapta nu m ai e ,faptă, ci poruncă a C elui
ce ne-aeliberat, şi faptă a libertăţii şi a credinţii.
D acă ţinem pro po vedania d e adeyărată, să îm p linim A cestea li le-aspus Sfântul Pavel m ai înainte
- toate poruncile şi atunci vom şti de m ai suntem stăpâniţi G alatenilor, potrivit iconom cu ia dum nezeiească,
d e p ă ca t. C ăc i S fân tu l B o te z este d e să v â rşit, d ar n u sfătuindu-i ca pe unii ce laerau fel de necredincioşi ca
d esăv ârşe şte p e cel ce n u îm p lin eşte p o ru n c ile. D re p t şi aceştia de acum .
a ce ea să n u cred em so c otin ţe lo r o m en eşti, c i m a i d e D ar .n o i n u av em aceeaşi necredin ţă în h aru l lui
g ra b ă d u m n e z e ie şte i S crip tu ri, c a re sp u n e : « H risto s a D um nezeu. S ă nu fie! N ici nu tăgădu im credinţa în
m u rit p en tru p ăcatele n o6astre» sau : ,« N e-âm în g ro p at propovedania aposto lică. C i, chiar dacă sun tem ţinuţi
7
cu E l prin bo tez», sau: «C el ce a m u rit s-a în dreptat de sub păcat şi după B otez, aceasta nu se întâm plă din
8 9
păcat», sau «P ăcatul nu va m ai stăpâni peste de noi», p ricin ă că B o te zu l a r fi n ed esăv â rşit, c i p en tru că
v o m îm p lin i p o ru n cile ; iar d e n u le îm p lin im , su n te m nesocotim porunca şine alipim de plăceri de bună voie,
n ecredincio şi şi stăp ân iţi ,de păcat. C ăci cred inţa stă n u cum ne m ustră dum nezeiească Scriptură. C ăci om ul se
n u m a i în a n e fi b o te z a t în H risto s, c i şi în a îm p lin i întoarce cu voia sa liberă la păcatul său, «ca un câine-
p o ru n cile L u i. C ă o d ată ce n e-am în g ro p at cu E l prin care vine la vărsătura 12sa». Pentru că nici B otezul, nici
B otez, ne-a ridicat pe noi şi ne-a aşezat îm preună cu Sine D um nezeu, nici Satana nu sileşte voia om ului. n- O are
10
în cele cereşti, e vădit din Scripturi. D ar nu e m ai puţin au auzit aceştia că poruncile lu i H risto s, cele dupădate
v ăd it că n e-a d at şi p oru nci, ca, îm plin ind u-le, să aflăm Botez, sunt o lege a libertăţii? 13
d esăv ârşirea p e care n e-a d at-o n o u ă. Iar d e n u le v o m să lucraţi şi aşa să grăiţi,Căci ca
zice Scriptura:
unii ce
«A şa
veţi avea să fiţi
îm p lin i, n e v o m arăta stăp ân iţi d e p ă ca t. judecaţi prin legea libertăţii». Şi iarăşi zice Sfântul Petru:
D acă zicem deci că păcatul se desfiinţează prin fapte, «A dăugaţi la credinţa voastră virtutea». 14
Iar după ce
atu n ci « H risto s a m u rit în 1d1 eşert»
şi to ate cele sp u se spune cele urm ătoare, adaugă zicând: «C el care nu are
su n t m in c in o a se . Ş i d a c ă a c e ştia sp u n că B o te zu l n u .acestea e orb cu vederea m icşorată, uitând de curăţirea
este desăvârşit, ci do bândesc desăvârşirea prin nevo in ţe,păcatelor lui de dem 15ult». A ţi putut înţelege din cele
d eşartă este pentru ei şi legea libertăţii şi toată legiu ireaspuse că e vorba de curăţirea
N o u lu i T e sta m e n t e d e sfiin ţa tă . B a a c e ştia îl fa c şi p e prin B otez, dar care e aflată întâm plată în chip tainic
efectiv (eyE ycoij/) prin
porunci.
348 Mărcii Filocalia 34
Ascetul 9

D acă însă, botezându-ne, nu ne-am eliberat- de păca Răspuns


tul străm oşesc, e vădit că nu putem săvârşi nici faptele
libertăţii. Iar dacă putem să le săvârşim pe acestea, arătat
este că tainic ne-am eliberat de robia păcatului, precum V ederea noastră este întunecată de plăcerile cu voia
este scris: «L egea D uhului vieţii m -a slobozit pe m ine şi de nesocotirea poruncilor, pe care aceia le-au îm plinit.
d e le g e a p ă c a tu lu i ş i a m o1 6rţii»
d a r , n e s o c o tin d C ăci am spus m ai înainte că om ul se eliberează prin
poruncile C elui ce ne-a curăţit pe noi, suntem purtaţi darul lui H ristos, dar voia sa stăruie pe lângă ceea ce
de păcat. Drept aceea, sau arată-m i tu m ie că cei botezaţi iubeşte, chiar după ce s-a botezat, din pricina libertăţii
nu pot îm plini poruncile libertăţii şi atunci B otezul nu sale. C ând lisus zice: «C ei ce se silesc răpesc îm părăţia
e desăv ârşit; sau , arătând n o i că aceştia au p rim it o Cerurilor», 18
vorbeşte despre voia noastră, vrând- ca fie
astfel de putere, să m ărturisească toţi că au fost eliberaţi care din noi să se silească potrivit cu B otezul, ca să nu
prin harul lui Hristos, dar s-au predat pe ei înşişi în robia se abată spre rău, ci să stăruiască în bine. D esigur, - pre
păcatelor prin faptul că n-au îm plinit toate poruncile, cum om ul pătim ea de silă sub robia Stăpâniilor (rele),
şi de aceea iarăşi s-au supus lor. Şi dovada s-o ia chiar D u m n e z e u p u te a să .n e s lo b o ze a s c ă şi s ă n e fa c ă
din m ărturia adusă de ei: «Să ne curăţim pe noi înşine, neschim bători tot cu sila, D ar n-a făcut aşa, ci prin Botez
17
fraţilor, de toată întinăciunea trupului şi a duhului». ne-a scos cu sila din robie, desfiinţând păcatul prin
C ăci cel robit păcatului cum se poate curaţi însuşi pe cruce, şi ne-a dat poruncile libertăţii, dar a urm a sau nu
sine de toată întinăciunea trupului şi a duhului, odată poruncilor a lăsat la voia noastră liberă. D rept aceea,
ce nu are libertatea şi puterea trebuincioasă, ci e ţinut îm plinind poruncile ne^arătăm dragostea faţă de C el ce
su b p ă ca t? Iar d a că ai stăp ân ire p este p atim i, p o ţi ne-a eliberat; iar nepurtând grijă de ele, sau neunpli-
cunoaşte c£nu eşti ţinut sub ele.prin puterea lor, d din n in d u -le , n e d o v e d im îm p ă tim iţi d e pMlă: c e ri.
pricina voinţii tale. D eci toate câte ni le spune - dum ne D ar aceştia se poticnesc chiar în gândurile lor când
zeiasca Scriptură despre curăţire, ni le spune ca unor zic: «V rem să îm plinim poruncile, dar nu putem , fiind
oam eni liberi şi ca unor oam eni liberi ne dă îndem nul ţinuţi cu puterea de păcat; de aceea trebuie să ne nevoim
s ă n u ră m â n e m în a s e m en e a g â n d u ri, c i s ă iu b im m ai întâi şi să ştergem păcatul ca să putem îm plini
libertatea, având puterea să înclinăm spre ceea ce vrem , poruncile libertăţii». E i nu înţeleg însă ce zic, nici ceea
fie bine, fie rău. ce vreau să dea ca lucru sigur. C ăci dacă nu ai peste tot
libertate şi nu poţi îm plini poruncile, prin care nevoinţe
întrebare zici că şterg i p ăcatu l? P en tru că n ev o in ţele celo r,
credincioşi sunt porunci. T u deci zici: «N u pot îm plini
D a c ă n e -a m e lib e ra t d e B o te z , d e c e n u v e d e m a e ru l poruncile, până nu m ă voi curaţi întâi prin nevoinţe».
lib ertă ţii, cu m îl vă d cei ce se n evo iesc ? D ar arată-m i atunci nevoinţele, de care zici că sunt afară
•oo M arcu Ascetul Filocalia 351
d e p o ru n c i, ş i v o i c re d e p ă re rii ta le . D a c ă îm i a ră ţi de D um nezeu, nu al păcatului. C ăci nu atacul gândului
ru g ăciu n ea , ea e p orun că; d acă îm i ară ţi po stu l, e to t, este sem n al păcatu lu i, ci convorbirea prietenoasă a
poruncă; privegherea, de asem enea e poruncă; dărnicia," m inţii cu el? Pentru că dacă nu-1 iubim , de ce zăbovim
ta fe l este p o ru ncă; p u n erea su fletu lu i to t p oru ncă e; cu el? C ăci dacă n-am săvârşit fapte rele este - cu ne
curăţirea gândurilor este şi ea poruncă; crucea, m oar-, putinţă să lungim vorba cu el în inim ă, odată ce îl urâm
tea şi orice altă fap tă a virtuţii ai m ai num i, toate sunt din toată inim a. Prin urm are, dacă chiar şi'când e urât
porunci. D e aceea celor ce au prim it puterea de a îm plini un gând stăp âneşte cu putere m intea (căci nu spun că
poruncile, H ristos le porunceşte ca unor credincioşi să nu se întâm plă aceasta) acest fapt nu este o răm ăşiţă din
se n ev o ia scă să n u se în to a rcă sp re ce le d in ap o i, n u păcatul lu i A dam , ci un sem n al necred inţei de după
pentru că prin porunci ar avea să şteargă păcatul, d ca B otez. C ăci dacă după Sfântul B otez, m ăcar că putem
să nu se m ai în toarcă pe ei înşişi la cele dinapo i. D eci îm plini poruncile, nu le 'îm plinim , chiar dacă nu vrem
aceste p orun ci nu sco t afară păcatu l (căci aceasta s-a s u n te m ţin u ţi s u b p ă c a t p â n ă c e , îm p lin in d to a te
făcu t nu m ai p rin cru ce), ci p ăzesc co nd iţiile libertăţii poruncile, vom ruga pe D um nezeu prin pocăinţă sa
n o a s tre . C a d s p u n e -m i: d a c ă sc o ţi a fa ră p ă c a tu l lu i şteargă păcatul laecredinţii noastru. Pentru că două sunt
Adam prin fapte, de ce s-a zis că «Hristos a m urit •'-• pentru pricinile lucrării păcatului în noi şi am ândouă sunt de
păcatele noastre, după Scripturi?»'" la noi: una lucrează pe m ăsura neîm plinirii poruncilor,
D a r la ac es tea n u au c e răsp u n d e , c i p u n d o ar ia r c ea la ltă n e stă p ân eşte c u p u te re d a to rită. fap te lo r
întrebări care se bat cap în cap, căutând să folosească noastre rele de după :
Botez, Şi num ai Dum nezeu înlătură
orice pentru socotinţele lor şi neascultând de adevărul această lu crare, dacă îl ru g ăm p rin m ilo sten ie,' p rin
Scripturii. D eci zic aceştia: «D acă păcatul se şterge prin rugăciune şi prin răbdarea necazu rilor ce vin asup ra
20
Botez, de ce lucrează iarăşi în inim a noastră?» D ar noi noastră. D ar şi pe acestea ni le dăruieşte, în chip ascuns,
am arătat de m ulte ori pricina, spunând căr nu vreo tot harul dat nouă prin B otez.
răm ăşiţă a păcatului lucrează în noi după B otez (căci
acesta da dezlegarea deplină), ci că noi înşine ne înfă- întrebare
şurăm cu voia liberă în legăturile care au fost dezlegate
prin îm plinirea poruncilor. C ăci gândul, care zăboveşte •A tu n ci n u cu m va cT p ă că tu it si P a vel d u pă B o tez, d a că
în jurul vreunei plăceri sau m ânii, nu e un sem n al era stă p â nit d e p ă ca t cu vo ia lu i? C ă ci zice: «V ă d a ltă
păcatului răm as, ci al unei îm pătim iri libere. Pentru ca le g e , lu p tâ n d u -se îm p o triv a le g ii m in ţii m e le » .
avem puterea să stingem gândurile şi să surpăm «toată-
în ă lţa re a c a re se rid ic ă îm p o triv a c u n o a ş te rii lu i
D um nezeu», cum zice Scriptura. Prin .urm are gândul : 'R ă s p u n sA şa strică şi celelalte
rău este, pentru aceia care îl sting în ei, sem n al dragostei locuri din Scriptură cei rătăciţi
Filocaliu

de înţelegerea lor păcătoasă. D ar ia capitolul acesta de d a t h aru l, 'în să stă a sc u n s în ch ip n earăta t a şte p tâ n d
m ai sus şi v ei afla că S fân tul P av el n u g răeşte d esp re ascultarea noastră şi îm p linirea poru ncilor, pentru care
sine, cum era după B otez, ci despre Iudeii necredincioşi, am p rim it putere prin el.
v rând să-i conv ing ă că fără h aru l lui H ristos, d at prin D e aceea, câţi încă n-am îm plinit poruncile libertăţii
B otez, e cu neputinţă să fie biruit păcatul. G ăci zicând: încă n-am ajuns la Ierusalim ul cel liber (căci Ierusalim ul
29
« O m neno ro cit re su nt! C in e m ă .va izb ăv i de trup ul de sus este liber şi el e m aica noastră, care ne renaşte
21
m orţii acesteia?», adauge: «M ulţum esc lui D um nezeu prin baia naşterii celei de-a dou a), ci suntem încă pe
22
prin lisus H ristos, D om nul nostru, că legea D uhului drum u l lui C ain şi-rătăcim , u m blând razna. C ăci cel ce
v ieţii m -a slo b o z it p e m in e d e le g e a p ă ca tu lu i şi a se ce artă în tru n eştiin ţă şi se îm p o triv e şte ad e v ăru lu i
21
m orţii». D e aceea zice: «Legea este duhovnicească, iar arată că n u m erge p e drum u l d rep t, ci s-a abătut d e la
24
eu sunt trupesc, v ându t şut) păcat». D e aci urm ează d rum . D e aceea^ericitul P avel, v ăzându -ne că su ntenv
că toate ale legii şi ale tem plului şi ale jertfelor îşi află zăb av riici în u rcu şu l spre d esăv ârşire, zice: « A şa să
>0
p lin irea d esăvârşită în no i cei care am prim it în ch ip alergaţi ca să o luaţi». . Iar dacă n-am ajuns încă la
tainic h arul D u hului la B otez. C ăci a, sp us de n oi că cetate, când vom vedea tem plul şi când vom intra în el,
2
suntem tem plu al D uhului "'şi ne îndeam nă să aducem ca să ne în vredn icim să aducem jertfă la altar?
26
jertfe duhovniceşti, num indu-ne Iudei întru ascuns şi D ar ce v o rb esc d esp re cred in ţă, d espre tem p lu şi
27
nu la arătare, şi tăiere îm prejur a inim ii în duh, nu în despre altar, când n-am lăsat în urm ă.nici m ăcar tiarele
1
literă, B a a m ai spus că cerescul legiuitor H ristos a scris din trestie,' pe care P ro oro cul roag ă p e D um nezeu să
legea duhovn icească prin D uh în cei credin cioşi, nu în le certe, ca să nu-i răpească anim alele cele dintâi născute
table de piatră, ci în table de carne ale28 inim ii. care au fost rânduite să fie aduse ca jertfă de Iudeul cel
D eci precum a spus despre acestea că se află întru d in ascu ns, C ăci în această stare ne aflăm d acă, d up ă
ascuns, tot aşa trebuie să le înţelegi şi pe toate celelalte tine, Iud eul din ascun s ex istă, p otrivit cu cuv ântul lui
pe care le-a am intit ca chipuri. D ar fiindcă n-am crezut Pavel, dar tem plul încă n-a fost zidit de F iul lui D a vid,
încă cu tărie lui H ristos şi nu ne-am socotit pe noi datori nici altarul n-a fost încă pregătit de E l. Pentru că aceasta
faţă de toate poruncile Lui, .nici nu ne-am lepădat de noi o susţine făţiş cel ce zice că şterge păcatul lui A dam prin
în şin e d u p ă c u v â n tu l L u i, n u cu n o aştem ta in ele m ai n ev o in ţe şi n u p rin h aru l lu i D u m n e ze u .
sus pom enite, pe care le-am prim it din clipa B otezului. D ar harul acesta se află în noi în chip ascuns de la
C ând în să ne vom m ustra pentru puţinătatea credinţei B otez, însă nu ni se va face văzut decât arunci când, după
noastre şi vom crede în E l cu sinceritate prin îm plinirea ce vom fi străbătut bine drum ul poruncilor, vom aduce
tuturor porun cilor S ale, atunci, câştigând în noi în şine ca jertfă A rhiereului H ristos gândurile cele sănătoase ale
32
trăirea lucrurilor m ai sus pom en ite, v om m ărtu risi că firii noastre, nu pe cele m uşcate de Cfiare.
ăci cele m ai
într-adevăr Sfântul B otez este desăvârşit şi prin El ni s-a m ulte din ele sunt luate de fiare când se abat de la calea
Mărci/ Anostul

poruncilor, adică de la răbdarea necazurilor. Sărind din spus: «Foc am venit să arunc în lum e şi cât aş vrea să
calea cea dreaptă, ele o iau atunci razna, învinuind de fie încă de pe acum aprins»! ^
aceasta m ai de grabă pe alţii decât pe stăpânul lor. A bia Iar g ân d u ri în tâ i n ăscu te a nu m it p e cele care nu
puţin e d in ele u m blă pe calea cea d rep tă şi aceasta apar într-a doua cugetare a inim ii, ci sunt aduse îndată
fiindcă sunt păzite de rugăciune, lega te jie nădejde şi de la prim a aruncare (irpoopo rt) şi răsărire în inim a,
îm boldite de încercări. Şi num ai acestea ajung la cetate 36
lui H ristos. Căci cele ce i se aduc din vălm ăşagul - cuge
şi la tem plu, unde sunt aduse 33jertfă. tării le-a num it Scriptura şchioape; oarbe şi pocite, şi de
C etatea este dreapta socoteală întru H ristos, care e aceea ele nu sunt prim ite ca zeciuieli de către A rhiereul
plină de lum ină. C ând aceasta chiverniseşte cu evlavie ceresc şi Stăpânul H ristos.
şi după lege lucrurile, vieţuieşte în pace şi dreptate. D ar C ă după B otez noi suntem pricina oricărui gând rău.
când greşeşte, se predă duşm anilor spre dărâm are. Iar s-a d o v e d it c u m ă rtu rii d in S c rip tu ră . D a r d a c ă e
tem plul este locaşul sfânt al sufletului şi al trupului, care trebu inţă să se dovedească aceasta şi. prin înlănţu irea
e zidit de D um nezeu, în sfârşit altarul este m asa nădejdii firească a cugetării, vom spune: O , om ule, care zici că
aşezată în acest tem plu. Pe ea se aduce de către m inte şi după botez eşti îm pins la lucru fără vină de către
şi se jertfeşte gândul întâi născut al fiecărei întâm plări, păcatul lui A dam şi făgăduieşti să îl înlături pe acesta
ca un a n im al în tâi n ăscu t ad u s ca je rtfă d e isp ăşire prin nevoinţe, află că te îm potriveşti chiar cuvintelor tale
pentru cel ce-1 aduce, dacă îl aduce neîntinat. şi chiar în ele te poticneşti. C ăci dacă zici că gândurile
D ar şi acest tem plu are un loc în partea dinăuntru a rele sunt păcatul lui A dam , învaţă de la Pavel că, odată
catapetesm e!. A colo a intrat lisus pentru noi ca inarn- ce te-ai îm brăcat în H ristos prin B oter, ai putere şi arm e
tem ergător, locuind'de la B otez în noi, «afară num ai să le surpi. «Iar arm ele ostăşiei noastre nu sunt trupeşti,
34
dacă nu suntem creştini netrebnici». A cest loc este c i p u te rn ic e în a in te a lu i D u m n e z e u , c a să d ă râ m e
încăperea^cea m ai dinăuntru/m ai ascunsă şi m ai sinceră întăriturile; noi surpăm gândurile m inţii şi orice înălţare
a inim ii, încăpere care dacă nu se deschide, prin - D um care se rid ică îm p o triv a cu n o aşterii lu i D u m n ezeu » .
nezeu şi prin nădejdea raţională şi în ţelegătoare, nu D ar d acă, având putere îm p o triva lo r, nu le alung i d e
putem cunoaşte în chip sigur pe C el ce locuieşte în ea la prim ul lor atac (rcpoapoA ijţ), e vădit că iubeşti - plăce
şi nu putem şti de-au fost prim ite jertfele de gânduri, rea din pricina necredinţei şi consim ţi cu ele, şi atunci
sau nu. Căci precum la început, în vrem ea lui Isra.il, focul tu eşti pricina acestei lucrări a lor, nu A dam .
m istuia jertfele, tot aşa se întâm plă şi acum . D eschizân-
du-se inim a credincioasă prin nădejdea m ai -sus pom e întrebare
nită, A rhiereul ceresc prim eşte gândurile întâi născute C um poate iubi plăcerea-din pricina necredinţei, sau
ale m inţii şi le m istuie în focul dum nezeiesc, de care a cum po a te co nsim ţi 'cu gâ nd urile cel ce s-a în ch is în
Mărcii Ascetul Filocnlm -i S
7

chilie şi posteşte în fieca re zi, cel ce petrece în înfrâ na te, fapta noatră rea, va fi fugărit de abia atunci când vom
în să ră c ie , în în stră in a re d e to a te , în ru g ă c iu n e şi în ad uce lui D um n ezeu o sten eli vred nice de E l D e aceea
p u rta rea a lto r m u lte su p ă rări (n eca zu ri) d e felu l a cesta ? eu nici acest păcat nu-1 num esc păcat al lui A dam , ci m ai
degrab ă al celui ce a făcut răul şi are sem in ţele. C hiar
Răspuns dacă în am ândo u ă aceste cazu ri p ricin a este un g ând
B ine ai zis că cel ce face unele ca acestea suportă care a pătru n s ca un ho ţ (căci am ând urora le prem erg
m ulte su părări. C ăci d acă am îm p lini fără sup ărare şi gândurile eu îţi vo i spune că p ricin a adevărată este
c u b u c u rie v irtu ţile m a i su s p o m e n ite , n u a m iu b i cel .ce avea pu tere să-1 facă cu rat de la prim a răsărire
plăcerea cu m intea. D ar, fiindcă ne lăsăm pătrun şi de (ic jrpoapo Tîc) şi nu 1-a curăţit, ci a stat de vorbă cu el
supărare, e cu neputinţă ca, sim ţind durerea ostenelilor până a ajuns la faptă. Iar dacă nu 1-a putut răpune
trupeşti, să nu stăm de vorbă cu gândurile care răsar ca în ainte de-a ajunge la faptă, din pricina slăbiciunii
nişte m om eli (irpoopokxi) şi să nu ne m ângâiem cu ele m inţii, cumpo ate făgădu i să-1 izg onească dup ă
am ărăciunea de pe urm a ostenelilor. D acă n-am căuta săv ârşirea fap tei? D acă totuşi poţi face aceasta după
asem enea m ângâieri am dovedi că nu suntem supăraţi faptă, treb uie în săţelegi că şi înain te d e fap tă îţi ajuta
d e o sten eli. Iar a ce asta ni se în tâm p lă d eo are ce n u D u m n ezeu d acă v oiai. Şi cân d vezi că ţi-a venit
prim im aceste osteneli de dorul bunurilor viitoare, ci de ajuto rul p rin inim ă, înţeleg e că nu ţi-a venit haru l de
trica ispitelor ce vin în viaţa d e aici asupra n oastră. afară prirttM ) m utare din altă parte, ci că haru l, d at ţie
D in, pricina aceasta socotim în chip greşit că num ai prin B otez în chipcuas n s, a lu crat acu m aşa d e tare,
fap ta rea este p ăcatul nostru, pe cân d gând ul dinainte în cât ai urât gân d u1l -ai şi alung at. D e aceea H risto s,
de ea zicem că e p lucrare străină. D ar e eu.neputinţă să slobozindu -n e de orice silă, n-aîm piedicat aruncarea
alunge lucrarea gândului aceia care socotesc că nu e a (jtpoc>poA .fi) gândurilorîn in im ă. A ceasta, pentru ca
lor, ci că e străină. Există desigur şi fără consim ţăm ântul unele d in ele, fiind urâtenoi, de îndată să fie şterse,
nostru (8iK aai)v8vaG uoi>) câte un gând neplăcut şi urât altele, fiind iubite, în m ăsura careînsunt iubite să şi
care, pătrunzând pe furiş, răpeşte cu sila m intea la sine. răm ână; şi astfel să se arate şilui harul
D um n ezeu şi voia
T otuşi, să ştii sigur că şi acesta îşi are pricinile în noi. om ulu i, ce anum e iubeşte:n e lile o ste d in p ricin a
C ăci sau ne-am predat d upă B o tez vreu nu i gân d rău , h aru lu i, sau g â n d u rile d in p priclăin c earii. Ş i să n u n e
ajungând până la faptă, şi ele aceea ne-am făcut vinovaţi m iră m c ă n u su n te m lu astăpânire ţi în cu sila num ai de
ch iar fără să n i se pară, sau ţin em în n oi de bun ăvoie cele pe care le iubim , deoarece e ste în tre ele o în ru d ire
niscai sem inţe ale răutăţii, şi de aceea se întăreşte cel rău. p ă că to a să, cu m e ste şi gândurile în tre care sunt aruncate
Ş i acela, stăpânindu-ne prin sem inţe, nu pleacă până ce în noi (icpoopoX ou) şi pofte, între ca şi între diferitele
nu le aru ncăm p e acestea. Iar dacă n e stăpâneşte p rin noastre pofte între ele, astfelîn cât fiecare po ftă pred ă
g ân d u l, care a prin s-o p e ea,
Mărcii Ascetul

după ce a zăbovit m ai m ult, poftei apropiate, sau acel Filocnlia 359

gân d este atras de po fta a doua fără să vrem , îm p ins inim ă şi de aceea spurcă pe om . Pe de altă. parte e sigur
fiind cu sila şi de obişnuinţa cu cea dintâi. C ăci cine, plin că nu sunt din credinţă, ci din slava deşartă. «C ăci cum
fiind de slavă deşartă, va putea fugi de m ândrie? bau, puteţi crede, când prim iţi slavă de la oam eni şi slava cea
desfătându-se cu hrană îm belşugată, nu va fi luat în de la unul D um nezeu n-o căutaţi?» 40

stăpânire de curvie? Sau cine, dându-se pradă - zgârce D eci să urâm slava deşartă şi să credem L- ui în pri
niei, nu va fi înăbuşit de lipsa de m ilă? Şi cum , cei lipsiţi v in ţa tu tu ro r, îm p lân tân d în E l, ca în p ăm ân t, o rice
de toate acestea, nu se vor întărâta fără voie şi nu vor gând al inim ii şi al nădejdii fără im agini. C ăci făcând
îm proşca cu furie? D e aceea trebuie să înţelegem că din aşa, precum la începutul credinţei venite prin B otez,
pricina noastră sun tem luaţi în stăpân ire de păcat, dar ^Trupul lui H ristos s-a făcut m âncare credinciosului, tot
după D uhul suntem sloboziţi de robia cu sila. «C ăci 'aşa acum m intea, devenită tare în credinţă şi curată, prin
legea D uhului vieţii, zice, m -a slobozit pe m ine de legea lepădarea 'gândurilor şi prin nădejdea înţelegătoare, se
7
păcatului şi a m orţii»." D eci atârnă de noi, care am va face m âncare a lui lisus. Pentru că El a zis: «M âncarea
auzit şi am aflat poruncile D uhului, ca să um blăm sau m ea tste*sâ fac voia Tatălui 41m Iar eu».aceasta este «ca
după trup, sau după duh. D ar e cu neputinţă să um ble toţi oam enii să se m ântuiască şi să vină la cunoştinţa
după duh cei ce iubesc lauda oam enilo r sau odihna a d ev ă ru lu i» , d u p ă c uv ân tu l lu i P av e l. M ân ca re a lu i
trupului, precum e cu neputinţă să vieţuiască după trup lisus este deci adevărul cuprins în credinţa înţelegătoare,
cei ce preţuiesc cele viitoare m ai m ult decât cele de îm preu n ată cu n ăd ejd ea, cred in ţă: care nu m ai e d in
acum . D e aceea noi, care am fost am ăgiţi aşa de m ult, au z, ci.d in lu c rarea P rea siân:DtuuIiii h şi d esp re ca re
sun tem datori să urâm de aci înainte lauda oam enilor spu ne S crip tu ra că e ad ev erirea lu cru rilor n ăd ăjdu ite;
şi odih na tru pu lu i, prin care o drăslesc gându rile rele căci este o credinţă din42 auz şi credinţa aceasta care e
chiar dacă nu vrem noi; şi să spunem din inim - ă D om adeverirea lucru rilo r nădăjduite. 43
D ar cel nebo tezat
nului cuvântul Proorocului: «O are n-am urât, D oam ne, sau cel iubitor de slavă deşartă nu poate veni laţacunoştin
pe cei ce te urăsc pe T ine, şi nu m -am topit îm potriva a d ev ă ru lu i. C ăc i în tâ i se d ă B o tez u l în B ise ric a
duşm anilor T ăi? C u ură desăvârşită i-arh urât pe ei, şi universală şi prin B otez se dă în chip tainic (uw uiooc)
duşm ani m i s-au făcut m18ie». harul care locuieşte astfel în chip ascuns (K pw m oc). Pe
Ş i c u a d e v ă ra t d u şm a n i a i lu i D u m n e z e u su n t u rm ă /pe m ăsu ra îm p lin irii p o ru n c ilo r şi a n ă d 'ejd ii
gândurile rele,, care îm piedică să se facă voia L ui, în în ţeleg ă to are, acestea se d escop eră celo r ce cred în
vrem e ce A cela «vrea ca toţi oam enii să se m ântuiască
şi să vină la cunoştinţa adevărului»39
acestea ne am ăgesc D om nul/care a zis: «Cel ce crede 'm m ine, precum a spus
prin patim i şi ne închid calea spre m ântuire. D espre ele Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.
şi D om nul a spus că nu vin de la A dam , ci pornesc din Iar aceasta a spus-o despre D uhul, din care vor avea să
44
ia cei ce cred în El». De aceea noi credem că prin Botez
am p rim it slo bo zen ia şi cu ră ţirea în ch ip tain ic. C ăci
360 Mărcii Filocalia 36
Ascetul 1

luăm am irite la cel ce zice: «Iar acum v-aţi spălat, acum încredinţatu-te-ai acum că ch iar de la botez li se dă
45
v-aţi îndreptat, acum v-aţi curăţit».
Şi acestea le scrie D uhul S fânt celor ce cred cu tărie, iar celor ce nu cred
C orinten ilor, care în că nu erau curăţiţi p rin lepădarea sau cred rău şi n u sun t b o tezaţi n uli se d ă? Iar că no i
gândurilor cu aju to rul nădejd ii înţelegătoare şi sfinţiţi suntem cei care îl întristăm şi îl stingem în noi, aflaţi de
prin lucrarea din in im ă a D uh ului, ci erau încă răi şi la A postolul care zice: «D uhul să nu-f stingeţi, prooro-
nedrepţi şi răpitori, iar aceasta chiar şi faţă de fraţi. D ar ciile să nu le scoborâţi» 49
şi ;iarăşi: «N u întristaţi pe
li le-a scris ca să arate că cei botezaţi, d up ă darul lui D uhu l S fân t, în care aţi fo st pecetluiţi pentru - ziua răs
H risto s au p rim it în ch ip tain ic cu răţirea, d ar d u p ă 50
cum părării». D ar aceste m ărturii nu le aducem ca să
pu ţinătatea în credinţă e stăp ân it fiecare de p ofta sa, spunem că tot om ul, care a fost botezat şi a prim it harul,
fiind tras şi vrăjit de ea. C ad s-a scris: «P e urm ă pofta răm âne după aceea neschim babil şi nu m ai are trebuinţă
zăm islind naşte păcat, iar păcatul odată săvârşit aduce d e p ocăin ţă. C i prin ele arătăm că chiar d e la B o tez,
46
m o arte». A şadar p ăcatul cu gând ul vine din pofta d up ă daru l lu i H ristos ni s-a d ăruit haru l desăvârşit al
proprie, iar din el rezultă fapta păcatului, pe - care Scrip lui D um n ezeu sp re îm plin irea tu tu ro r po run cilor, dar
tura a num it-o m oarte. că p e u rm ă tot cel ce 1-a prim it în chip tainic, dar nu
C ă haru l D u hu lu i este în n oi de la B otez, în văţân - .îm plin eşte p orun cile, p e m ăsu ra neîm plin irii e lu at în
du-ne tot adevărul, după cuvântul D47ompoţi nului,
să stăpânire de păcat, care nu e al lui A dam , ci ala celui care
cunoşti din Scriptură şi chiar din efectele ce le sim ţim . n eso cotit p o ru n cile, în tru cât lu ân d p u terea
(T Î|lu crării
Iată ce ziceînFapte fericitul Petru către m ulţim e: «Pocăi- V S tiv autiv 18 epy aaiaţ) n u săv ârşeşte lucru l. C ad
ţi-yă şi să se boteze fiecare dintre voi în num -ele D om nu neîm plinireâ poruncilor vine din necredinţă.- Iar necre
lui no stru lisu s H ristos spre iertarea păcatelo r; şi v eţi d in ţa nu este u n păcat străin, ci ai celu i care nu cred e,
lua darul Sfântului D uh»-D ar îndată ce careva nu crede :
făcându-se pe urm ă m aică şi începătură a oricărui păcat.
e luat în stăpânire de păcat Iată cum îi ceartă A postulul D ed fie că-vrem să ne desăvârşim iepecie, fie încet,
pe cei doisprezece băroaţi din Efes, care s-au botezat fără suntem d atori să credem în chip desăvârşit Iul H ristos
credinţă. E l i-a întrebat: «P rim it-aţi vo i D u hu l S fân t şi să lucrăm to ate po run cile lui, o dată ce am luat de la
crezând? Ei însă i-au răspuns: N ici n-am auzit m ăcar că E l p uterea u n ei astfel d e lu crări; dar n u îm p lin ind u -le
este D uh Sfânt. Z ise ded Pavel către ei: D ar cu ce botez una câte una şi pe fiecare în parte, ciîm brăţişind deodată
v-aţi botezat? Iar ei au spus: C u botezul lui loan. A tunci p e ce le sin g u la re şi astfel îm p lin in d u -le p e to ate în
a grăit P avel: loan a botezat cu botezul pocăinţei,
- spu acelaşi tim p . C ad su n t p o ru n ci m ai gen erale, - care cu
nând norodului să creadă în C el ce o să vină după el, prin d în ele o m are m u lţim e d in celelalte. P rin u rm are
adică în lisus. A uzind ei aceasta s-au botezat în num ele n-avem altă datorie decât să purtăm această luptă • îm po-
D om nului lisus. Ş i punându-şi P avel m âinile peste ei, triva n ecredinţei no astre şi să nu nesocotim poru ncile
a venit D uhul S fânt asupra lor». cuprinzătoare, prin care ni se descoperă în chip lim pede
Mărcii Ascetul Filocalia 363
362
harul dat nouă. D e acest lucru se roagă şi Sfântul D ar m ai treb uie ştiu t şi aceea că poru ncile parţiale,
Pavelsă avem parte, zicând: «Pentru aceasta îm i plec fiind din num ărul celor parţiale, se întregesc prin acelea
genunc hii înaintea T atălui D om nului nostru lisus care se n um esc şi sin gu lare. Ş i cei ce au îm - p lin it po
H ristos, să vă dea vouă D om nul putere ca să vă întăriţi runcile parţial, pe m ăsura aceasta vor intra în îm părăţie.
prin D uhul său în o m ul dinlău ntru şi ca să locuiască D ar cei ce voiesc să ajungă la desăvârşire sunt datori să
H ristos în tru toată încred in ţarea şi sim ţirea în in im ile îm plinească toate poruncile în m od cuprinzător. Iar cea
1
v oastre prin credinţă».; care le cuprinde pe toate este lep ăd area sufletu - lu i pro
D ar e vrem ea să întăresc, precum am spus, această priu, care e m oartea. Ş i precum până când cineva m ai
m ărturie şi prin efectele ce le sim ţim . C ăci în m ăsura în trăieşte în trup e în lipsă cu îm pD hirea acesteia, tot aşa
care, crezând, lucrăm poruncile, lucrează şi D uhul Sfânt până la ieşirea din trup nu poate fi ferit de atacul - gându
în noi roadele Sale. Iar «roadele D uhului sunt, cum zice lui (a5£XTO <; eîvai rcpofkAfîg oti 8<>vaToa), pentru lipsa
S fân tu l P av el: d ra g o stea , b u c u ria , p ac ea , în d elu n g a m ai sus pom enită.
răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, P rin urm are dacă vreunul dintre credincioşi, fiindcă
înfrânarea» C ine este, aşadar, atât d e străin de aceste a îm plinit poruncile, află în sine oarecare lucrare - duhov
roade după B otez, încât să îndrăznească a tăgădui că a nicească pe m ăsura vieţuirii sale, să creadă că a luat de
prim it harul D uhului la B otez? P e de altă parte cine stă m ai în ain te pu terea p en tru ea, întrucât ai prim it prin,
atât de n eîntreru pt în fiecare zi su b înrâu rirea acestor B otez harul D uhului, pricina tuturor virtuţilor, adică nu
roade, p ân ă n-alm pK nit în chip desăvârşit po run cile, num ai a virtuţilor ascunse şi duhovniceşti, ci şi a celor
încât să poată spune: «Sunt desăvâişitşineschim babil»? arătate; şi nim enea dintre cei virtuoşi să nu-şi închipuie
A ceasta arată că'precu m harul este desăv ârşit, d ar n oi că a făcut v reun bine o arecare n um ai prin pu terea lui.
n u su n te m d e să v â rşiţi d in p ric in a n e îm p- iin irii p o C ăci om ul bun, zice C uvântul, nu de la sine, -ci «din vis
runcilor, tot aşa Sfântul B otez este desăvârşit faţă de noi, a3
tieria cea bună a inim ii scoate celebune».
Iar prin vistie
rie
dar n oi suntem n ed esăvârşiţi faţă de el, înţelege pe D uhul cel AS|ânt
ascuns în inim a credincio
şilo r.
D rept aceea, o, om ule, care ai fost botezat în H ristos, « C ăci asem en ea este îm p ărăţia C eru rilocomr ori
u n ei
d ă nu m ai lucrarea, pen tru care ai lu at p uterea (86 < ; ascunse în ţarină, pe care aflând-o om cuns-o
ul a as- şi
tf]vauiv5 eiqrrjv 8D vauiv zi'kw ac)şi te pregăteşte ca să ducându-se a vândut toate şi a cum părat aceea». 54
ţarina-
prim eşti arătarea celui ce locuieşte întru tine. Ş i astfel A cest cuvânt tâlcuieşte foarte potrivit cele spuse. C ăci
ti se v a arăta ţie D o m nu l, p otriv it făg ădu in ţei, în ch ip cel ce a înţeles lim pede că de la B potez e H are
ristos
d u h o v n ic e sc /p re c u m în su şi ştie : « Ia r D o m n u l e ste ascuns în sin e, după cuv ân tu l A po aru stolulu
ncă i,
D uhul; şi unde este D uhul D om nului, acolo- este liber toate lu crurile lum ii şi stăruie nu m ai în sa, inim a
tate». A tunci vei înţelege ceea ce s-a spus că: «îm părăţia 55
păzind-o cu toată străjuireaşi privind ţintă la şitul
sfâr
C erurilor înlăuntrul vostru52este». vieţii, cum zice proverbul. D e aceea el nu trebuie
Mărcii Ascetul Filocalia 36
5

să-şi închipuie că alungă păcatul lui A dam prin nevoin- cunoaştem că odată ce ni ş-a dăruit h arul desăvârşit al
ţe; dar nici p ăcatele care se nasc în el după B otez nu D u hu lu i sp re îm p lin irea tuturor p orun cilo r, el n e dă
trebuie să-şiînchipue că le scoate afară altfel, decât prin ajutorul spre creşterea cea după H ristos, şi el ne întăreşte
H ristos. C ăci «E l este cel ce lucrează în voi şi să voiţi şi p ân ă la m o arte pe no i lu crătorii săi, «p ân ă cân d toţi
să lu craţi d up ă b un ăvo56inţă» A d .ău gân d A p ostolul vom fi ajuns la unirea credinţei şi a cunoştinţei F iului
cuv intele « după bu năvoinţă», a arătat că a binevoi să lui D um nezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la m ăsura
lucrăm virtuţile atârnă de noi. D ar şi cuvintele - D om nu v â rste i p lin irii lu i H risto s» A c e a sta e ste în v ă ţă tu ra
lui: «Fără de M ine nu puteţi face 37nim sau:ic»,
«N u voi părin tească, de care am v orbit m ai în ainte.
m -aţi ales pe M ine, d Eu v-am ales 58peauvoi», acelaşi
în ţeles. P o ate aşa treb u ie în ţeles şi v ersetu l: « T o ate întrebare
printr-însul s-au făcut şi fără de E l nim ic nu s-a făcut A tunci pe cine prim eşte în chip tainic cel ce s-a botezat?
59
din tot ce s-au făcut», dacă în «toate» se cuprind- şi fap P e H ristos, sau pe D uhul Sfânt? C ăci o dată ai spus că
tele noastre; la fel cuvintele: «N im enea nu vine la Tatăl,
decât prin M ine».60
D e aceea şi Proorocul n-a zis: «D in locuieşte în Helristos,altădată că D uhul Sfânt?
Ieru salim îţi v or ad uce ţie îm p ăraţii daru ri în tem p lu l Răspuns
Tău» (cum se cuvenea şi cum se făcea), ci: «D in tem plul
T ău îţi vor aduce ţie îm păraţii daruri în Ierusalim 61
». P e D u hu l S fânt îl prim im prin B otez. D ar fiin dcă
A ceasta pentru că m intea, care e îm păratul fiecăruia, ia acesta e num it şi D uhul lui D um nezeu şi D uhul Fiului,
întâi din tem plul cel ascuns al inim ii îndem nurile bune de aceea prin D u hu l prim im şi pe T atăl şi pe F iu l.
şi frum oase de la H ristos, care locuieşte acolo, şi le duce 1
până la vieţuirea virtuoasă, pe care P roorocul a num it- întrebare
o Ierusalim ; şi apoi iarăşi le aduce prin intenţiunea cea A tu n c i D u h u l e ste T re im e a ?:
b ună lui H ristos, care i le-a dăru it m ai înainte.
Iar acestea le-am spus nu înlăturând cele viitoare, ci Răspuns
m ărtu risin d că p u terea p en tru îm p lin irea p o ru n cilo r N o i n u s p u n e m p rin a c e a sta c ă T re im e a e ste o
am prim it-o şi de legăturile m o rţii am fo st dezleg aţi. singură persoană. D ar fiindcă D uhul nu se desparte de
D eci datoria, care ne răm âne nouă, este aceea a lucrării, T atăl şi de F iul, de aceea .m ărturisim că în E l se află
şi de nu v om lucra poru ncile lu i D um nezeu, harul d at
n ou ă n u se v a desco p eri. C ăci o d ată ce m u risem în T reim ea, d ată fiin d du m nezeirea S a. C ăci precu m în
păcat, cum am m ai fi putut face noi binele, dacă nu ne- T atăl este F iu l şi D uh ul S fân t şi iarăşi în F iul T atăl şi
ar fL înviat însuşi D om nul prin baia naşterii de-a doua D uhul, aşa şi în D uhul este T atăl şi F iul, nu- prin am es
şi n u n e -ar fi. d ăru it h aru l D u h u lu i? D rep t a ce ea să tecarea celor trei ipo stasu ri, ci p rin un itatea aceleiaşi
366 Mărcii Ascetul Filocalia 36
7

voinţe şi dum nezeiri. D rept aceea şi noi, fie că num im iubesc, întrucât şi eu am fost iubit). Iar după ce a prins
p e T atăl în parte, fie că pe F iul, fie că pe D uhul, p rin această iu bire, n-a m ai v rut să se g ân dească la n im ic
num ele cel unul num im T reim ea, în înţelesul în care am altceva, nici la necazurile trupului acestuia, -nici la m in
spus. c iu n ile c re a ţiu n ii, c i a le p ă d a t a p ro a p e o ric e g â n d
întrebare nem airăbdând nici m ăcar o clipă să fie lipsit de lucrarea
D uhulu i. D eci arătând toate câte le-a dispreţuit pentru
C um zice Scriptura că Ierusalim ul este ceresc, iar tu ai a c e a stă d ra g o ste d u h o v n ic e a sc ă , z ic e : « C in e n e v a
zis că este în inim ă? despărţi pe noi de iubirea lui H ristos? O are necazul, ori
Răspuns strâm toarea, ori prigoana, ori foam ea, ori golăfatea, ori
3
prim ejdia, ori sabia?»/ ca să continue m ai încolo: «Sunt
N u num ai Ierusalim ul, ci şi celelalte bunuri câte vor încredinţat că nici m oartea, nici64 viaţa» şi nici una din
avea să le prim ească drepţii la înviere ştim că sunt sus. cele ce urm ează; şi iarăşi: «N ici o altăTIUfăptură va pu-
D ar arvu nile şi pârga lor lucrează d uh ovniceşte
- în in i tea să n e d esp artă p e n oi d e d rago stea lu i D um n ezeu ,
m ile celor cu credinţă tare încă de pe acum . A ceasta cea întru H ristos lisus D om nul 65nostru» . A ceasta pentru
pentru ca, dobândind siguranţa despre cele viitoare, să că n-a prim it să se gândească* la nici una dintre acestea,
dispreţuim toate cele de aici şi să iubim pe D um nezeu ci num ai cum să stăruie în aceea.
până la m oarte. D e aceea n-a zis: «A veţi să vă apropiaţi»,
ci: «V -aţi ap ro piat d e m un tele S ion ului şi de cetatea întrebare ;
62
D u m nezeului celu i viu, de Ierusalim ul cel ceresc».
C ăci capabili de ele ne-am făcut încă de la B otez. D ar D ar cum ai spus ai p uţin în ainte că D uhul'locuieşte în
n um ai cei tari în credinţă se învred nicesc să ajung ă la noi? -•••:•
ele, cei care m or în fiecare zi pentru dragostea - lui H ris
to s, ad ică se rid ică m ai p resu s d e to ată p reo cu p area Răspuns
vieţii de aici şi nu m ai cugetă la nim ic altceva decât la V orbind d e pârg ă n-am în ţeles vreo p arte - a între
un singur lucru: să ajungă la dragostea desăvârşită a lui gului, nici vreo secţiune oarecare a D uhului (căci acesta
H ristos, care este deschizătura cea m ai dinăuntru
- a ini nici nu se taie, nici nu se schim bă), ci am indicat - capacita
m ii, un de a intrat ca înaintem ergător lisu s. A ceasta a tea noastră de prim ire, întrucât nu putem face loc în noi
căutat-o m ai presus de toate şi Sfântul P avel. D e aceea în tregii lu crări a D u h u lu i, fără n um ai p rin îm p lin irea
a zis: «A lerg după ea, doar voi prinde-o, întrucât prins poruncii desăvârşite, adică a m orţii. (C ăci şi m oartea lui
am fost şi eu d e H risto s» . (A d ică m ă strădu iesc să-L H ristos pentru adevăr este o poruncă a lui D um nezeu).
D eci precum soarele, fiind desăvârşit, trim ite tuturor la
36S Marca Ascetul 369

fel raza sa desăvârşită, sim plă şi egală, dar pe urm ă păcatul lui A dam , Scriptura le num eşte abateri- ale liber
fiecare pe m ăsura în care are ochiu l curăţit, prim eşte tăţii. C ăci atunci când zice: «Să nu aveţi libertatea ca
lum ina, tot aşa şi Sfântul Duh pe cei ce cred în El i-a făcut acoperăm ânt al vicleniei», sau: «N u întristaţi pe D uhul
capabili de toate lucrările şi darurile Sale încă din clipa Sfânt»76 sau ne îndeam nă, «să nu facem voia cărnii şi a
Botezului, dar nu tuturor k-a dat să pună la fel în lucrare gândurilor» 77
, sau întreabă: «D upă ce aţi început în duh,
d a ru rile , c i fie c ă ru ia d u p ă v re d n ic ia şi p e m ă su ra căutaţi acum desăvârşirea în 78,trup» sau spune «N u
îm plinirii poruncilor, adică pe cât m ărturiseşte şi face suntem datori trupului, să vieţuim după trup», Scriptura
arătată prin fapte bune m ăsura credinţei în H ristos. D e arată că acestea şi cele asem enea stau în puterea noastră
aceea zice: «A trim is D um nezeu pe D uhul F iu lui în să le facem sau să nu le facem , şi deci nu învinuieşti pe
66
inim ile noastre, care strigă: A w a părinte!»; şi: «însuşi Satana sau păcatul lui A dam , ci pe noi.
D u h u l m ă r tu r is e ş te îm p re u n ă c u d u h u l n o s tru c ă Iar dacă vrei să asculţi cu băgare de seam ă, îţi voi
67
suntem fii ai lui D um nezeu». spune ţie acestea în chipul cel m ai rezum ativ: Tu zid că
Iar că nim enea nu scoate singur din sine păcatul lui g ân du rile ce îm b racă d ife rite 'c h ip u ri
A dam , ci num ai H ristos, după m ăsura credinţei în E l, (H E iaoK riiJ.atiK O '60 sunt păcatul lui A dam . D ar iată că
află de la A postol, care zice: «H ristos a m urit pentru
păcatele noastre, după Scripturi»; 68
şi iarăşi: «Iar D-um Pavel ne m ustră în chip lim oede şi vădit pe noi ca pricini
nezeu învederează dragostea Sa către noi prin aceea că, ale acestei răutăţi a cugetării, zicând: «N u vă faceţi după
fiind noi păcătoşi, H ristos a m urit pentru 69
şi:noi»; chipul veacului acesta, ci vă preschim baţi întru înnoirea
80
«N e-am îngropat cu El prin Botez, ca precum s-a sculat m inţii voastre». D acă însă acestea nu atârnă de la yoia
H risto s d in m orţi, aşa şi noi să um blăm întru înoirea noastră, ci vin de la stăpânirea silnică a Satanei şi sunt
70
vie'ţii» şi celelalte; şi iarăşi: «C ine a m urit este slobod o răm ăşiţă a păcatului lui A dam , de ce suntem învinuiţi
de păcat»; sau: «C u harul sunteţi m ântuiţi prin credinţă de Scriptură, odată ce suntem ţinuţi sub păcat fără voia
şi nu din fapte, ca să nu se laude cineva»; 72
şi iarăşi: «Cad noastră şi suntem stăpâniţi silnic de Satana? O are vom
era ţi în tu n eric, ia r acu m su n te ţi lu m in ă în D o m n u l; fi trim işi la m unci fără vină? Sau poate e nedrept - D um
um blaţi deci ca nişte fii ai lum73inii»;şi: «Iar noi nu sun- nezeu, o dată ce a poruncit cele m ai presus -de capaci
tem fiii celei roabe, ci ai celei slobode, întru libertatea, tatea firii, şi cere de la noi, contrar firii, cele m ai presus
în care ne-a slobozit lisus, staţi cu74tărie»; şi iarăşi: «Ca de puterea noastră? A ceasta nu poate fi. Să nu fie!
nişte oam eni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea D ar eu te voi întreba, iar tu să-m i dai răspuns: Suntem .
75
drept acoperem ânt al vicleniei», V ezi cum celor ce le sa u n u d a to ri să a d u ce m în fie c a re z i lu i D u m n e ze u
zici tu nevoinţe, prin care afirm i că scoţi afară păcatul, a tâ ta e v la v ie c â tă p o a te a d u c e fire a n o a s tră în b a z a
Scriptura le zice fapte ale învierii, ale libertăţii şi ale puterii ce i s-a dat? C u sigu ran ţă că vei răspu nd e: da,
lu m in ii? D a r şi fap te le a cela, d e care tu zici c ă su n t pentru că D um nezeu a dăru it-o aceasta firii şi potriv it
370 Mărcii Ascetul Filocalia

cu puterea ne-a rânduit şi poruncile. D acă, aşadar, binele 371


pe care 1-1 aducem astăzi este datoria pentru astăzi, ara-
tă-m i m ie cu ce vei plăti păcatul vechi, fie al tău,, fie al întrebare
lui A dam ? Eu îţi voi spune că nu num ai că nu poţi arăta A c u m a te m a i ra b d , c ă n u d e sfiin ţe zi m o m e a la
cu ce vei plăti pentru acela, dar nici datoria de fiecare (atacul) Satanei.
zi nu o poti plăti întreagă. Şi de unde e vădit acest lucru?
D in faptul că nu te afli to tdeaun a în aceleaşi v irtuţi. Răspuns
C ăci cu cât sporeşti virtutea astăzi, cu atât te-ai dovedit
d ato r pen tru ziu a d e ieri făcân d arătată p u terea firii. D a r e u n -a m d e sfiin ţa t-o n ic i în c e le sp u s e m a i
F iin dcă p rin spo rul d e azi s-a d ov edit că nu există un înainte, niciodată. D oar ştiu că Iov a fost ispitit - de diavo
spor sau un scăzăm ânt al firii, ci al voinţei, şi de aceea lul. Iar Scriptura zice: «N u ne este nouă lupta îm potriva
sun tem biru iţi de p ăcat. sân gelu i şi a trup ului, ci îm p otriv a începătorilo - r, îm
p o triv a stă p â n irilo r, îm p o triv a c ă p e te n iilo- r în tu n e
ricu lu i v eaculu i acestuia, îm potriva duhurilor răutăţii,
întrebare răspândite în văzd uh81uri» şi ;iarăşi: «S taţi îm p otriv a
Să zicem că e aşa. D ar eu ştiu un lucru: dacă A dam diavolului şi va fugi de la82 iar voi;în alt loc: «D uşm anul
n-ar fi păcătuit, eun-aş fi avut experienţa m om elii răului vostru , diavolu l, u m blă răcnind ca urt leu, cău tând pe
83
cine să înghită».
84
D ar fiindcă voi socotiţi că gândurile rele nu sunt ale
Răspuns n oastre, ci vin din alte izv oare, spu nân d o dată că sun t
N ic i a c e a s ta n -a i sp u s -o d re p t. C ă c i a n u a v e a păcatul lui A dam , altădată că sunt însuşi Satana şi iarăşi
experienţa m om elii răului e propriu firii neschim babile, altădată că sun t m o m eala (rcpo ap oX riQ aru ncată de
nu celei om eneşti. D ar noi suntem de-o singură fire cu Satana, noi vom spune că altceva este păcatul lui A dam ,
A dam . D eci trebuia ca acela să fie ca noi şi noi ca acela. a ltc e v a S a ta n a , a tlc e v a m o m e a la S a ta n e i şi a ltc e v a
D rept aceea să te încredinţeze însuşi om u l dintâi a că n- g â n d u rile n o astre re le , ch ia r d ac ă îşi a u p u n c tu l d e
fost nici neschim babil, nici schim babil în teral chip unila p lecare în m om eală. S atan a este în suşi ipo- stasu l d ia
spre rău şi deci n-a călcat porunca din necesitatea . firii, volului, care a încercat să-L ispitească chiar -şi pe D om
ci din buna plăcere a voinţei. Şi precum acela avea n ul. P ăcatu l lu i A d am este călcarea po ru ncii de către
p utinţa să asculte de m om eala S atanei, dar -avea şi pu prim ul om . M om eala aruncată de S atana, este arătarea
terea să se îm potrivească, aşa şi noi. u n u i lu c ru ră u în fo rm a e x c lu siv ă a u n u i g â n d
dj,ovoloyiaio^ âjioâvacc TtpocyiiaT o^ rcoD ripol)). Ea
foloseşte pu ţinătatea cred in ţei n oastre ca p rilej să se
apropie de m intea noastră. C ăci dacă am prim it porunca
372 Marca Ascetul Filocali
a

să nu ne îngrijim de nim ic, ci să păzim cu toată străjuirea D um nezeu vechea pricină, îndată e înlăturată şi această
inim a noastră şi să căutăm îm părăţia Cerurilor, aflătoare ispită.
înlăuntrul nostru, îndată ce se depărtează m intea de Şi iarăşi va avea m intea putere să vegheze asupra
inim ă şi de căutarea am intită, dă loc m om elii diavolului
şi inim ii şi să o păzească cu toată străjuirea, încercând să
se face în stare să prim ească şoapta lui cea nrea.
ici:D ar pătrun dă în cele m ai dinlău ntru şi m ai n etulbu rate
a tu n ci n u a re d iav o lu l p u terea să stârn ească căm ări ale ei, unde nu sunt vânturi de-ale gândurilor
gândurile noastre cu forţa, pentru că dacă ar fi aşa nu ' rele, care îm ping cu sila şi sufletul şi trupul în prăpăstiile
ne-ar cruţa şi ne-ar aduce su sila orice gând şi nu ne-ar voluptăţii şi le aruncă în fântânile de S5sm de oală
ase-
îngădui să cugetăm la nim ic bun. El are num aisăputerea m enea nici vreo cale largă şi încăpătoare, pardosită cu
ne arate în form a exdusivă a unui gând la prim a lui cuvinte şi cu chipuri de-ale înţelepciunii lum eşti, care
răsărire în ţelesu ri p ăcăto ase, sp re a isp iti lău n tru l să vrăjească pe cei ce pornesc pe ea, oricât de înţelepţi
nostru, dându-i prilej să încline fie spre ceea ce vrea el, ar fi. Căm ările acestea care sunt cele m ai de dinlăuntrul
fie spre porunca lui D um nezeu, întrucât acestea - se îm sufletului şi casa lui H ristos nu prim esc nim-ic din lu
potrivesc întreolaltă. A stfel dacă-1 iubim , ne m işcăm crurile goale ale veacului acesta, fie că sunt raţionale fie
îndată gândurilespre lucrul arătat şi cugetarea noastră că sunt neraţionale, fără num ai acestea trei, pe care le-a
începe să se ocupe în chip pătim aş cu el; dacă însă îl num it apostolul: credinţa, nădejdea şi dragostea.
-urâm , nu putem zăbovi, ci urâm şi m om eala însăşi. Iar Deci cel ce este iubitor de adevăr şi prim eşte osteneala
dacă m om eala stăruie chiar când e urâtă (căciplă se întâm inim ii poate să nu fie atras înafară nici de obişnuinţele
şi acest lucru), aceasta nu e din pricina unei alipiri vechi în felul în care am arătat, ci să vegheze asupra
proaspete, ci pentru că s-a întărit printr-o veche - obiş inim ii şi să străbată tot m ai înăuntru şi să se apropie
n uinţă. D e aceea răm âne n eclintită pe loc, ca gând num ai de Dum nezeu, fără să se scârbească de ostenelile
sim plu, fiind îm piedicată de neplăcerea inim-ii să pro atenţiei şi ale stăruinţei. Căci nu poate să nu se- osteneas
g reseze la o cug etare dezvo ltată şi la patim ă, C ăci că cu inim a cel ce ia am inte la îm prăştierile gândului şi
arătarea aceasta izolată, fiind urâtă de cel ce e atent la la plăcerile trupeşti, având să stea m ereu închis între
sine însuşi, nu are puterea să tîre cu sila m intea - în vălm ă anum ite hotare (să se circum scrie), nu num ai în cele din
şagul pătim aş de gânduri, decât num ai prinîm pătim iiea afara, ci şi în cele dinăuntru. M ai ales că acele îm prăştieri
inim ii după plăceri. A şa dar de vom lepăda cu totul şi plăceri adeseori abat şi cugetul şi fapta.
îm pătim irea după plăceri, nu vom m ai putea fi vătăm aţi P rin urm are e drept că m om eala ca gând sim plu
nici de apariţia gândului sim plu al vecnilor obişnuiţne, exercită o putere silnică atunci când stăruieşte, chiar
iar conştiinţa nu va m ai avea îndoieli în ce priveşte dacă e urâtă. D ar convorbirea gândurilor ce se adaugă
siguranţa celor viitoare. C ăci cunoscând m intea - îm po atârnă de voia noastră liberă. A ceasta au arătat-o şi cei
trivirea trândavă a acestei obişnuinţe şi m ărturisind lui ce n-au păcătuit întru asem ănarea călcării lui A dam ,
.974 Marco Ascetul

întrucât m om eala n-au putut-o îm piedica, dar


- convor Filocalia 375
b irea p rietenoasă cu ea au lepădat-o cu totul.
făcut. A şadar n-am p rim it greşeala, p en tru că altfel ar
fi stăpânit în ch ip necesar şi peste E l acela care a îm -
întrebare părăţit şi peste « cei ce n-au păcătuit întru asem ănarea
87
greşelii lui A dam ».
O a re n -am prim it în du p necesar g reşea la lu iA da m ,
ca re este p ă ca tu l n o stru cu g â n d u l? întrebare

Răspuns S ă zicem c ă A d a m â să vâ rşit g reşea la p rin vo in ţă şi


pentru aceasta, fiind de aceeaşi natură cu ei, şi noi cădem
Păcatul eu gândul nu e greşeala lui A dam , ci sem nul p rin vo in ţă . D a r a tu n c i n -a a vu t e l şi m o m ea la to t p rin
îm p ătim irii fiecăruia du pă plăceri. D ar nici greşeala vo in ţă ?
'. . , •• '' , • ' ' - •• - -.'i , . • ' - -: > - J p ¥ " '* • •.•• '' '-2 ,1 '• -%' »
n-am prim it-o, căci dacă ar fi aşa, în tem eiul m oştenirii
ar trebui să călcăm toţi în chip necesar porunca şi să nu . R ăspuns
m ai fim învino văţiţi d e D um n ezeu, păcătuind în ch ip E sigur că m om eala a avut-oîn chipnecesar. - D ar m o
8
necesar în tem eiul m oştenirii naturale.
-D ar nu este aşa. m eala nu e nici păcat, nici dreptate, ti dovada libertăţii
C ad n u călcăm toţi p orun ca, precum nu to ţi o păzim . v oii. D e aceea s^a şfîrtgăd uitsă se, arartce m o m eak in
D e aci se p oate spune lim p ed e desp re p ăcat căi nu se n o i , c a p c € i < £ î n ( ^ ă s p rme ^ineze
p ca pe unii ce
întâm plă în chip necesar, cie o îm păum iredupă plăceri. sunt credincioşi, iar pe;cei ceîndină spre p lăcere să-i
T u întrebi de ce D om nul, venind pentru greşeală, nu a o sân d ească ea p e u nii ce su ndt inncioşi, ecre D ar şi
desfiinţat-o în B otez, ci şi acum fiecare are puterea să aceasta trebuie să o ştim că nu su ju dntem
ecaţi în d ată
calce porunca sau să nu o calce? E u îţi voi răspunde: - căl d u p ă fiecare h o tărâre, ca cercaţi n etrebn
sau ici, ci
ca re a, av ân d u -şi p ric in a în v o ia lib e ră ,, p re cu m s-a d up ă ce vo m fi fo st prob aţi toatănoastră viaţa
dovedit, nu a prim it-o nim eni în chip necesar.- D ar m oar păm ântească prin m om eli, arătându-neitori, aci biru
aci
tea,, care e din pricina ei şi e necesară, am m oştenit-o biruiţi, aci căzând, aci rid icân du -ne, aci rată-, ein d, aci
pentru că ea este înstrăinare de D um nezeu. C ăci m urind um blând b ine. A b ia atu nci, în ziua ieşirii trup, din
p rim u l o m , ad ică în străin ân d u -se d e D u m n ezeu , n u socotindu-se toate, vom fi judecaţi potrivit Princu ele.
m ai puteam vieţui nici n oi în D u m n ezeu. D e aceea a urm are m om eala nu este păcat. 6ă nu fie! ea- C ăci deşi
venit D om nul, ca să ne facă iarăşi vii prin baia naşterii arată în chip necesar lucrurile în form a sim plă a unui
de-a do ua şi să ne îm p ace cu D u m nezeu, ceea ce a şi gând, dar noi am prim it în D om nul puterea -lucrării du
hovniceşti şi stă în puterea noastră sa' le judecăm , de la
'376 Marcu Ascetul Filocalia 37
7

prim a răsărire de cuget, spre a şti dacă e vorba de ceva nului, nu vede cum pe m ăsură ce sporeşte în acestea,
vătăm ător sau de ceva folositor, şi astfel să lepădăm sau se depărtează gândurile şi se încredinţează că acelea nu
să prim im gândurile care vin; deci acestea nu -se înm ul n e stă p ân e sc p rin p u te re a lo r, c i p rin p u ţin ă tate a
ţesc din necesitate, ci din buna plăcere. Să zicem tdtuşi credinţei şi neîm plinirea poruncilor? A ceasta e cauza
ca tine, că şi acestea odrăslesc în tem eiul necesităţii şi pentru care nu ne aflăm toţi în aceeaşi stare şi nu suntem
al m oştenirii. D ar atunci de ce ne osândeşte- dum ne purtaţi de aceleaşi cugetări: fiindcă pricinile gândurilor
zeiasca Scriptură pentru gândurile rele? Sau cum putem stau în voia noastră slobodă. C ăci dacă ar veni în chip
o p ri g ân du rile, care ne tulb ură d in necesitate şi în silnic de la A dam , toţi am fi stăpâniţi de ele la fel şi am
tem eiul m oştenirii? Iar dacă răspunzi: «P utem prin fi ţinuţi sub puterea lor fără a n în stare să le rezistăm .
harul, pe care 1-am prim it de la Botez», află că şi aşa noi B an-am m ai avea trebuinţă nici de îndem nurile - Scrip
suntem pricina, având de la D um nezeu putere să le turii, dacă gândurile ne-ar stăpâni firea prin m oştenire
înlăturăm de la cel dintâi început al răsăririi lor în cuget. şi nu prin voinţa iubitoare de plăcere. D ar nu este aşa.
Iar dacă face cineva pe altul pricină a păcatelor sale, nu Să nu fie! Pentru că vedem că nu toţi suntem purtaţi de
num ai că nu păcătuieşte fără team ă, ci huleşte îm potriva ele la fel, nici la aceleaşi tim puri, nici spre aceleaşi fapte,
lui D um nezeu, învinovăţindu-L că îngăduie să - fie răz ci fiecare în m ăsura în care a crezut Domnului în privinţa
boiţi oam enii fără vină. b u n u rilo r v iito are, d isp reţu in d slav a o m en ească şi
întrebare îm pătim irea de plăceri, în aceeaşi m ăsură a înlăturat
gândurile şi s-a făcut m ai liniştit decât cel îm pătim it de
• D e c e a tu n c i e u , c a re s u n t b o te za t ş i m ă r o g lu i dulceţurile vieţii. D e aceea ne deosebim unul de altul
D um nezeu şi cerşesc harul Lui şi voiesccu toată puterea şi în cug etare şi în viată. N oi v rem să îm brobodim
sa m ă izb ă vesc $ isă m ă m â n fa ieşc d e g â n d u rile rele, adevărul), când căutăm să stingem gândurile nu prin
totuşi nu pot? N u e vădit că fapta păcătoasă â lui A dam credinţa în lişus, adică nu prin lucrarea poruncilor Lui,
ne-a lăsat această m oştenire, căreia nu-i putem rezista l nici prin um ilinţă şi sm erită cugetare, îm preunate cu
osteneala inim ii, ci răm ânând la îm pătim irea ascunsă
Răspuns după plăcere, adică la iubire de slavă deşartă, la dorul
A r trebui ca noi, care suntem raţionali, să ştim ce de-a plăcea oam enilor, la înalta părere de sine,- la închi
auzim . D ar fiindcă sufletul, întunecat de iubire
- de plă puirea biruinţei, la m ândrie şi la toate celelalte - asem ă
cere şi de slava deşartă, a căzut în adâncul neştiinţei, nătoare, pe care nedobândindu-le ne înm ulţim - gându
nu m ai aude nici porunca Scripturii şi nu m ai ascultă rile poftitoare. D e ce încercăm să înlăturăm în chip greşit
nici de rânduiala firii, nici de povăţuirea celor încercaţi, efectele, păstrând pricinile din care provin?
d urm ează num ai socotinţelor proprii. Cad cine crezând Iar dacă totuşi susţii că e m incinos cuvântul nostru
dum nezeieştii Scripturi şi îm plinind poruncile D om - şi suntem stăpâniţi de gânduri fără vina noastră, să ne
376' Mărcii Ascetul
Filocalia
cercetăm cu şi m ai m ultă luare am inte, ca unii- ce ne m ăr 379
turisim lui D u m n ezeu. C ine n u ştie că n e îngrăm ăd im tatea D o m n ului, p e care a v estit în E vang helii că o
p atim ile m ai su s p o m en ite în fiecare zi cu lu cru l, cu va face, înfăţişându-te totdeauna pe tine nevinovat.
cuvântul şi cu cugetarea? Şi cine nu ştie că pe-cei ce ne A ceastaeste o m are h u lă.
aju tă la aceasta îi iu bim ca pe nişte binefăcători, iar pe D ar te v o i în treb a şi eu d e tem eiu l în altei p ăreri ce
cei ce n e îm piedică îi ocolim ca p e nişte duşm ani? D ar ţi-o fa d d e sp re tin e, c a să-m i d a i răsp u n s. Ş i ştiu c ă,
dacă iubim patim ile am intite aşa de m ult încât - le şi apă strân s d e a cfev ăr, sau v e i g răi c u v in te d e şi m a i m a re
răm pe faţă, cum vom urî m om eala lor în form a de gând fu d u lie, sau v ei m ărtu risi v in a ta. Iată în treb area:
sim plu şi prim (tt|v |iovpX 67i<jT O V atitG Jv rcpvcpo^ip)? întrebare
Iar d acă a fost prim ită prim a răsărire d e cug et, cu m n u
îi v o r u rm a a c e ste ia g â n d u rile a târn ă to a re d e e a ? . D e ce D om nul, odată ce a spus că «va face dreptate
1
în grabă»/ nu face în grabă, ci întârzie site lasă - în gân
; . întrebare d u rile re le , m ă c a r că te ro g i d in to a tă in im a şi fă ră
Să zicem că acestea sunt aşa. D ar atunci de - cea făgă şo vă ire, p recu m a i sp u s?
d uit D o m n ul în E va ng helii să fa că d reptate celor ce
strigă către E l ziua şi noaptea?* Răspuns
U-k Răspuns L a această întrebare tu răspunzi: «E u cred că pricina,
D o m nu l n u spu ne p arab ola către cei ce -zac în p ati pentru care întârzie să facă ceea ce a spus, nu e alta decât
m ile lor cu voia, ci către cei războiţi num ai de obişnuinţe. răbdarea m ea. C ad cu cât va răbda cinev a să fie războ it
D e aceea cetor nedreptăţiţi de duşm ani le-arfăgăduit să" m ai m ult, eu atât se va şi slăvi m ai m ult». E u so coteam
le facă dreptate, dar pe cei care leap ăd ă p oru - nca ajută că în ră sp u n su l tă u se v a a ră ta n u m a i în a lta p ă re re c e
toare îi m ustră zicând: «C e m ă chem aţi, D oam ne, şi nu ţi-o fad despre tine. D ar tu ai adus şi o hulă. C ad pentru
faceţi cele ce vă spun?» 89
Pe aceştia îi aseam ănă cu - băr ca să te poţi lăud a pe tine cu răbdarea m incin oasă, L -ai
batul nebun ce-şi dădeşte casa pe nisipu l vo ilor sale. 90 înfăţişat şi pe D um n ezeu m incin os în cuvântul S ău, iar
D rep t aceea n u te întem eia, ca o m in te nestatornică g â n d u rile rele, c are d u p ă c u v ân tu l D o m n u lu i, ies d in
şi cu o judecată nesocotită, pe toate bănuelile tale, ca şi inim ă şi spurcă pe92om nu, m ai sunt, după tine, prilejuri
când ar fi adevărate, ad zicând : «E u sunt bo tezat şi rog ale răutăţii, ale voluptăţii şi ale oricărui p ăcat, cum zice
pe D um nezeu şi chem harul L ui, voind cu toată puterea S crip tu ra, d ale răb d ării. D ar eu n icio d ată n-am aflat,
să m ă izb ăv esc d e g ân d u rile rele, d ar n u p-o t fiin d stă nici în V ech iu l, n ici în N ou l T estam ent, lău d aţi p e cei
p â n it fă ră v in ă d e g â n d u ri» , a d a şte p tân d ia ră şi d re p - stăp ân iţi d e g ând uri rele, d m ai d egrab ă o sân - d iţi ca vi
no v aţi. C ăci D um nezeu , precum urăşte g ân du rile rele,
aşa urăşte şi inim a care le naşte. D e aceea, cei ce le avem
3SO Mărcii Filocalhi 3S
Ascetul 1

pe ele, suntem datori să plângem ca nişte iubitori ai Răspuns


păcatului şi nu să ne trufim , ca unii ce am fi războiţi de
rele străine. Cunoaşte deci, o, om ule, că Dom nul priveşte
la inim ile tutu ror şi celor ce urăsc prim a răsărire de O , ce necredinţă! D e ce a venit atunci D om nul în
gând rău (tffîv m)VT)pCJv evfrojj.rijiocKav tf|v TtpCftovoiccv) trup, dacă nu ca să m oară pentru to ţi, potriv - it Scrip
înd ată le vin e în aju tor (le face d rep tate'), p recum a turilor, şi să surpe pe cel ce are stăpânirea m orţii, adică
93
făgăduit, şi nu lasă roiul vălm ăşagului: de gânduri să pe diavolul? Iar dacă socoteşti că m oartea cea din
năvălească şi să întineze m intea şi conştiinţa lor; iar pe A dam m ai stăpâneşte până acum din altă pricină decât
cei ce nu stârpesc prim ele înm uguriri, prin credinţă şi p e n tru n e c re d in ţa n o a s tră , e v ă d it c ă b a g a te liz e z i
nădejde, ci se lipesc cu dulceaţă de ele pe m otivul că vor venirea lui H ristos şi ţii B otezul de nedesăvârşit, o dată
să le cunoască bine şi să le probeze, îi lasă, ca pe unii ce ce şi cei botezaţi sunt ţinuţi încă sub m oartea proto -
sunt lipsiţi de credinţă şi vreau să se ajutoreze singuri, părintelui, fără o vină proprie. D ar atunci, o, om ule, cum
să fie izbiţi şi de gândurile ce urm ează, pe care de aceea se m ai poate spune că te-ai făcut un nou A dam cu harul
nu le surpă fiindcă vede că m om eala lor este iubită de lui H ristos şi nu m ai porţi nim ic din cel vechi în chip
aceia şi nu este urâtă de la prim a m ijire. necesar, decât ceea ce se naşte din credinţa ta strictă şi
Iar dacă după toată această lim pede înfăţişare se m ai din neascultarea ta? D oar ştim că D om nul a venit pentru
află cineva care nu crede cele spuse să purceadă - a în noi, a m urit pentru noi, ne curăţeşte pe noi prin B otez,
văţa adevărul cu lucrul însuşi. Ş i dacă nu crede nici ne aşează în raiul B isericii, ne îngăduie să m âncăm din
Scripturii şi nu vrea să se încredinţeze pe sine nici cu to t pom ul din rai, adică să iubim pe tot cel botezat în
lucrul, s-a dovedit că iubeşte plăcerea părerii de sine. B iserică şi să-1 răbdăm în înfrângerile ce le suferă şi să
C ad ce e m ai dulce ca această părere de sine, -care soco nu-1 urm ărim pe fiecare îh toate" zigzagurilelui şi pentru
teşte păcatul cu gândul ca străin şi face pe oam eni m ai lucrurile care ni se par bune să-1 iubim , iar pentru cele
degrabă să se trufească şi să se înalţe, ca nişte nevinovaţi, care ni se par rele să-1 urâm . C ăci aceasta înseam nă a
în lo c să -şi m ărtu risea scă şi să -şi p lâ n g ă isco d irile m ân ca d in po m u l cun oştin ţei b inelui şi al rău lu i, d in
păcătoase? care, gustând m intea, îndată se poticneşte în propriile
ei păcate şi îşi descoperă, prin iscodirea răutăcioasă a
întrebare aproap elu i, goliciun ea ei,.de care m ai înainte nu ştia,
fiind acoperită de vălul înţelegerii şi al m ilei. D e aceea
Tu ai spus că fapta de neascultare a lui Adam n-am li s-a poruncit celor aşezaţi în raiul B isericii: -«N u jude
94
p rim it-o , d a r m o a rte a lu i a m p rim it-o . D a r u n d e caţi, ca să nu fiţi judecaţi» , «Iertaţi şi vi se va ierta
stăpâneşte m oartea, stăpânesc şi gândurile rele. vouă».95 Pe scurt li s-a spus: «C âte vreţi să vă facă vouă
oam en ii, faceţi şi voi lo r asem enea. C ăci aceasta este
382 Marca Filocali
Ascetul a

legea fă
şi ră
prooro să
cii»,96 fi
Precu m
m ai ne
făcut dr
îţi va fi ep
ţie. tă
D ar de ţiţ
câte i!
o ri n- I
am ar
călcat da
aceste că
p oru n aş
ci! a
d ecâte est
o ri n- e,
am ce
osândi m
t pe ai
aproap ba
ele tjo
fără co
m ilă! ri
de câte m
ori nu pe
1-am A
urât, da
sau n u m
l-am şi-
n ed rep 1
tăţit, m
ai pr
învinu i in
m şi or
pentru â
rele n
străine du
? C ăci ire
dacă m
am ai
căzu t în
în alt
aceeaşi ă,
m oarte că
, am lc
călcat ar
şi ea
porunc po
a cu ru
voia, nc
ca şi ii
acela. pr
A şadar in
trei ne
lucruri cr
i s-au ed
întâm p in ţ
lat lui ă
A dam , şi
şi nu m
cum oa
socote rte
şti tu. a-
A ceste pr
a sunt: in
atacul 'd r
(m om e ea
ala) pt
a pâ
ju d e c a nă
tă a lu i nu
D um n a
ezeu, ve
ca nit
urm are D
nu atât o
a m
ataculu nu
i prin l
icono şi
m ie, ne
cât a -a
călcări fă
i cu
d in t
n ecred pe
in ţă. toţ
N oi i
am vii
m o şte .
n it Iar
n u m ai pri
m o arte m
a lu i a
A da'm , în
pentru m
m o tivu ug
l că nu uri
putea re
m să de
ne gâ
facem nd
din (îf|
m o rţi v
vii, rc
pG K O nţ
voiov) ea
o ză
avem «c
prin eij
orândui :e
re n-
(KOCŢ au
diK ovo pă
jitccco) c
ca şi ă
acela; tu i
tot t
asem e în t
nea ru
putere as
a de-a e
asculta m
sau nu ăn
de ea, ar
după ea
cum gr
ne e eş
voia. eli
D ar i
păcătui lu i
rea cu A
gândul da
o avem m
din »,
voia cu
libe m
ră. zi
D espre ce
aceasta A
ne po
încred i st
olul. lu
C ăci cr
dacă ur
aceia, i
fiind ne
dm dr
A dam , ep
au te
putut î
să m
nu po
păcătui tri
ască va
întru lu
asem ă i
narea D
greşeli u
i lui m
A dam , ne
e ze
văcfit u,
că şi că
noi ad
putem , ic
ă
- ar
în
. gă
De du
ce m ai i
aduce să
m fi
atunci m
scuze ră
pentru zb
păcate oi
şi spu- ţi
nem
de rele sa
străine u
? pr
Sunte in
m iu
datori bi
să ştim re
exact a
că de
toată pl
vina ce ăc
izvoră er
şte din e,
A dam de
fiind să
desfiin vâ
ţată de rşi
D om n re
ul, a
oricine pe
m ai ca
pătim e re
şte de a
vreun pr
păcat i i
se m
în tâm p it-
lă o
aceast în
a ch
pen tru ip
că a tai
dispreţ ni
uit c
prin la
necred B
inţa sa, ot
ez. o
C ăci m
chiar ul
dacă în

^n
-a
cu
no
sc
ut
ce
-a
pri
mi
t,
fii
nd
ne
de


rşi
t
în
cr
ed
inţ
ă
şi
cu
lip
su
ri
în
lu
cr
ar
ea ea
porunc lu
ilor, m
dar ea
D um- sc
n ezeu ă,
i-a ci
d ăruit nu
d esăv â m
rşirea. ai
F iind c di
ă zice: n
« T ot lu
d arul cr
desăvâ ar
rşit de ea
su s ,p
este, or
pogo râ un
ndu-se c il
de la or
P ărinte lu
le lu- i
m in ilo D
r» .9 7 u
Iar m
acest ne
d ar ze
d esăvâ u,
rşit nu - în
1 află an
cinev a al
oricum og
, chiar ie
dacă ar cu
folosi ce
toată ea
isteţim ce
îm plin pe
eşte si
d in ne
ele. est
C ăci e
d up ă ce
cu m e rc
d eo seb at,
ită ci
îm p lin ce
irea l
lo r, pe
aşa e ca
d eo seb re
ită şi îl
d esco- la
perirea ud
darului ă
. D eci D
nim ene o
a să nu m
se nu
bizuie l»,
98
în
cuvinte D
şi în ar
fo rm e, ch
d acă iar
n u are şi
în ţeleg ac
erea ela
aceast ca
a. C ad re
zice: pri
«N u m
cel ce eşt
se e
laudă la
ude de si
la m
D om n pl
ul e ă,
dator ci
să se pri
fo lo sea n
scă de lu
cuget cr
drep t ar
şi să e,
ştie n-
exact a
că afl
oricât at
ar fi sa
luptat u
cineva nu
îm potri va
va pu
necre- te
dinţei a
sale şi afl
oricât a
ar fi ni
înainta mi
t în c
credinţ m
ă şi ai
orice m
bun ar u lt
fi ,
dobân de
dit, nu cât
num ai ce
prin ea
cunoşti ce
nţa pri
m ise în u i,
chip ca
tainic re
prin nu
botez. p ri
Iar m
aceasta eşt
este e
H ristbs ni
. Pentru ci
că zice: un
«Câţi ad
în ao
H ristos s
v-âţi de
botezat la
, • în no
H ristdS i,
' v-âţi ci
§i ni
îm brăc se
at».99 de
D ar sc
H ristos, op
fiind er
D um n ă
ezeu şi
desăvâ ni
rşit; a se
dăruit ar
celor at
ce s-au ă
botezat po
harul tri
desă- vit
v ârşit cu
al lu
D uh ul cr
area as
p o ru nc cu
ilor, ns
sp o rin de
d u -n e m
cred in ţ ai
a în
« p ân ă ai
cân d nt
to ţi e
v o m ti de
ajun s El
la în
u nirea no
cred in ţ i,
ei, la po
b ărbat tri
ul vit
d esăv â cu
rşit, la ce
m ăsura ea
vârstei ce
plinirii s-
lui a
H100
ristos sc
». ris
A şadar :
orice i- «
am Ci
aduce ne
L ui a
după cu
ce-am no
fost sc
născuţi ut
din gâ
nou a nd
fost ul
lui 3S
H ristos 5
, sau
cine I-
a dat
L ui
ceva
m ai
în a in te
c a să i
se
în to a rc
ă după
aceea
ca
răsplat
ă?
P entru
că de
la E l şi
pentru
E l şi
întru
E l sunt
toate.
L ui i se
cuvine
slava
în vecii
vecilor.
A101m in»
.
Filocalia

1
A A celuiaşi E pistolă către N icolae m onahul
P rea d oritului fiu H ico lae, Pentru că lupta trebuie dusă neîncetat şi cu m ai m ultă
sârguinţă îm potriva acestor patim i, căci ele şi-au pus în
chip deosebit pecetea pe suflet, prin obişnuinţa lui cu
M ai dăunăzi te frăm ântai m ult pentru m ântuirea ta ele, târîndu-1 cu m ultă putere după ele. A ceasta, până
şi aveai m ultă grijă pentru viaţa după D um nezeu. D e ce va supune m işcările trupeşti şi neraţionale- ale păca
aceea ai venit la noi, povestindu-ne despre tine, prin ce tului, cărora se supunea m ai înainte şi de care era târât,
fel de osteneli şi fierbinte pornire aveai de gând să te după ce se robise, prin consim ţirea de bună voie, - am in
lipeşti de D om nul, printr-o vieţuire cât m ai îngrijită, prin tirii necontenite a gândurilor şi cugetării la cele rele.
înfrânare, prin toată reaua pătim ire, luptând în prive-. Pe urm ă ne-am despărţit de tine. D ar num -ai cu tru
ghere m ultă şi în rugăciune întinsă. N e m ai spuneai ce pul, nu şi cu inim a. Căci am venit în pustie, la adevăraţii
războaie şi roiuri de patim i trupeşti se aprind în tine şi slujitori şi luptători ai lui H ristos, ca luptându-ne şi noi
se ridică îm potriva sufletului con legea păcatului, . care cât de puţin şi nevoindu-ne îm preună cu fraţii, care se
se oşteşte îm potriva legii minţii. Şi te plângeai că şi m ai oştesc împotriva lucrărilor vrăjm aşe, şi cu cei ce- se împo
m ult eşti tulburat de patim a m âniei şi a portei. D e aceea, trivesc vitejeşte patim ilor, să lepădăm lenevia şi - să arun
ne cereai vreo m etodă şi vreun cuvânt de învăţătură şi căm de la noi negrija, şi să luăm asupra noastră sârguinţă
întrebai de ce osteneli şi lupte folosindu-te ai putea să şi grija, silindu-ne să câştigăm buna plăcere a- lui D um
te ridici m ai presus de patim ile stricăcioase, m ai sus nezeu. D e aceea, m -am gândit să trim it curătiei tale prin
pom enite. scrisoare un m ic îndem n şi un sfat folositor sufletului,
în vrem ea aceea, am dat, pe cât era cu putinţă, - în per ca cetind pe scurt în scrisoarea noastră sm erită lucrurile
soană, dragostei tale îndem nurile ce trebuiau, înfăţi- de care ţi-am vorbit în persoană, să scoţi cu sârguinţă
şându-ţi ideile şi gândurile folositoare de suflet şi arătân- un folos duhovnicesc, ca şi cum am fi noi înşine de faţă.
du-ţi prin ce fel de osteneli şi stăruinţe ascetice, pline
de înţelegere şi de lum inată cunoştinţă raţională, potrivit 2. A şadar, fiule, începutul purtării tale plăcute- lui D um
cu Evanghelia, poate sufletul, vieţuind prin credinţă şi nezeu trebuie să faci să pornească de fa aceasta:
ajutat fiind de har, să biruiască relele, care ţâşnesc Să te gândeşti statornic şi pururea, într-o m editaţie
în ău n tru d in p ăcat, d ar m ai ales p atim ile am in tite. neîntreruptă, la toate binefacerile de care ţi-a făcut parte
iubitorul de oam eni D um nezeu, spre m ântuirea - sufle
tului tău; şi să nu încetezi a-ţi am inti de m ultele şi m arile
Lui binefaceri acoperindu-le cu uitarea păcatului sau
trândăviei şi prin aceasta lăsând să treacă vrem - ea cea
laltă fără folos şi fără să aduci m ulţum ire. C ăci aceste
am intiri neîncetate, îm pungând inim a ca un ac, o m işcă
3S6 Marca Ascetul
Filocali.i 3S
7

totdeauna spre m ărturisire, spre sm erenie, spre - m ulţu 3


fărădelegile m ele, ci m i-a rânduit atâtea daruri şi haruri
m ire ad u să cu su flet zd ro b it şi spre to a tă sârgu in ţa spre m ântuire, dacă m ă voi hotărî cu totul să-I slujesc
bună. E le ne îndeam nă să-i răsplătim lui D um nezeu cu d e aci înain te n um ai L u i prin vieţu ire curată şi prin
purtările noastre bune şi cu toată virtutea, în trucât ne îm plinirea virtuţilor, de câte bunătăţi şi daru- ri duhov
fac să cugetăm pururea cu bună conştiinţă la cuvântul niceşti nu m ă va învrednici, întărindu-m ă, îndreptându-
proorocesc: «C e voi da în schim b D om nului j>entru m ă.şi călău zindu -m ă sp re to t lucru l bun?
toate câte m i le-a dat m2 ie?» Să cugete deci sufletul la D e aceea, cel ce se gândeşte totdeauna la aceasta şi
toate binefacerile de care i-a făcut parte iubitorul de nu uită de binefacerile lui D um nezeu se ruşinează şi se
oam eni D um nezeu începând de la naştere; sau de câte îndreaptă şi se nevoieşte spre toată virtutea bună şi spre
prim ejdii a fost izbăvit adeseori; sau în câte rele a căzut toată lucrarea dreptăţii, gata totdeauna să facă cu râvnă
şi în câte greşeli s-a rostogolit fără să fie predat, după voia lui D um nezeu.
dreptate, duhurilor care 1-au am ăgit ca să-1 prindă şi sâ-1'
d u că la m o arte,; cu c i în d e lu n g ă ră b d are , S tă p â n u l 3 . A şad ar, iu b ite fiu le, av ân d, p rin ha ru l lu i H risto s,
iubitor de oam eni, trecând cu vederea greşelile, - 1-a păs ca pe o înţelepciune firească, această m editaţie şi gândire
trat, aşteptând întoarcerea lui; să cugeteiarăşi că, slujind sănătoasă, păstreaz-o totdeauna în fine. Să nu te laşi
de bu nă voie du hu rilo r rele prin p atim i, E l îl h răn ea, copleşit de uitarea pierzătoare, nici îm piedicat- de nepă
acoperindu-1 şi ocrotindu-lîn tot chipul, iar la urm ă 1-a sarea, care face m intea deşartă şi o abate de la viaţă; să
călăuzit prin D uhul cel bun pe drum ul m ântuirii şi i-a nu-ţi laşi cugetarea întunecată de neştiinţă, care e pricina
pus în inim ă dragostea de viaţă ascetică şi 1-a- îm puter tutu ror relelo r, nici am ăgită de negrijă, care e tot ce
nicit să părăsească cu bucurie lum ea şi toată am ăgîrea poate fi m ai rău; să nu te laşi târît de plăcerea trupului,
plăcerilor trupeşti, îm podobindu-1 cu schim a îngerească nici biruit de lăcom ia pântecelui; să nu te laşi cu m intea
a rânduielii ascetice şi pregătind lucrurile în aşa fel, ca robit de poftă, nici să nu lucrezi în tine spurcăciunea prin
să fie prim it cu uşurinţă de sfinţii bărbaţi, în obştea învoirea cu gândurile desfrânate, în sfârşit să- nu întris
frăţiei. tezi şi să nu te laşi întristat pentru vreo pricină tristă şi
Iar cugetând la acestea cu bună conştiinţă, cine nu nefericită, care să te facă să îngrăm ădeşti am intiri de
va petrece totdeauna întru zdrobirea inim ii? C ine nu se gânduri rele îm potriva aproapelui, încât să te pom eneşti
va um ple de nădejde tare, având atâtea dovezi - de bine abătut de la rugăciunea curată către D um nezeu şi să--ţi
facere, fără ca el să fi făcut vreun bine m ai înainte? Căci laşi m intea robită, privind cu gând sălbatic pe fratele tău,
oricine va cugeta aşa: Dacă fără să fi făcut eu m ei un bine, care are acelaşi suflet. Căci prin aceasta conştiinţa îţi va
ba chiar păcătuind m ult înaintea L ui şi petrecând în fi înlănţuită de purtarea nesocotită a cugetului trupesc
necurăţiile trupului şi în alte m ulte răutăţi, totuşi nu m i-a şi de duhurile rele, cărora ai fost predat spre pedeapsă
făc u t d u p ă p ă c a te le m e le , n ic i n u m i-a în to rs d u p ă până la o vrem e; şi anum e' până când m intea, sfârşită
Muicii AsA-tul Fi loca Ii
a

în toate privinţele şi copleşită de întristare şi de m oleşire, în deşertăciunea m inţii, neprim înd înţelepciunea - evan
după ce a pierdut sporul după D um nezeu pentru - prici ghelică, -prin care putem cunoaşte vieţuirea cerută de
nile de m ai 'înainte, va începe iarăşi, cu m ultă sm erenie, conştiinţă, că"să 6 urm ăm cu sârguinţă şi să aflăm şi
să ia de la capăt calea m ântuirii, în felul acesta, ostenin- îndrăznirea conştiinţei?
du-se m ult în rugăciuni şi în priveghieri de toată noaptea Până când ne-m airezem ăm încă pe dreptatea părută
şi 'îm prăştiind pricinile am intite prin sm erenie - şi m ăr a om ului din afară, în lipsa adevăratei cunoştinţe, şi ne
turisire către D um nezeu şi către aproapele, ea începe am ăgim pe noi înşine cu îndeletnicirile din afară, vrând
iarăşi viaţa deînfrânare. Şi lum inată de lum inile - cunoş să plăcem oam enilor şi vrând slăvi, cinstiri şi laude de
tinţei evanghelice, ea cunoaşte atunci, cu harul -lui Dum iaer* ' ' . -
nezeu, că cel ce nu s-a predai pe suie desăvârşit crucii, Căci va veni desigur C el ce descoperă cele ascunse
în cuget de sm erenie, şi nu s-a aruncat pe sine -la picioa ale m tim ericuluişi dă la iveală sfaturile inim ilor,
- jude
rele tuturor, ca să fie călcat, înjosit şi dispreţuit,-nedrep - cătorul care nu greşeşte şi care nu se lasă ruşinat de
tăţit,.batjocorit şi luat în râs, iar el să le rabde toate bogat, nici nu se m ilostiveşte de sărac, care dă la o parte
acestea cu bucur-ie şi sa nu pretindă pe seam a sa câtuşi înfăţişarea de din afară şi scoate la arătare adevărul
de puţin lucrurile om eneşti: slavă sau cinste, sau laudă ascuns înăuntru. A cela va încununa pe luptătorii - adevă
sau plăcere de m âncare, de băutură, sau de haină, nu raţi, care au vieţuit potrivit cu conştiinţa, în faţa îngerilor
se poate face creştin adevărat. şi înaintea Tatălui Său,, iar pe cei ce au îm brăcat chipul
cucerniciei cu prefăcătorie şi au arătat num ai oam enilor
4. D eci stând în faţa noastră asem enea lupte, nevoinţe o părută bună vieţuire şi s-au bizuit pe aceasta în deşert,
şi cununi ale evlaviei, până când ne vom batjocori cu am ăgindu-se nebuneşte pe ei înşişi, îi va da pe - faţă înai
înfăţişarea prefăcută a evlaviei, slujind D om nului doar ntea Bisericii Sfinţilor şi a toată oastea cerească, ca apoi
la arătare, încât altfel suntem socotiţi între oam eni şi să-i trim ită ruşinaţi cum plit în întunericul cel m ai din
altfel ne descoperim Dom nului, care cunoaşte- cele as afară, asem enea fecioarelor nebune, pentru că şi acestea
cunse? C ăci în vrem e ce suntem socotiţi de alţii sfinţi, şi-au păzit fecioria din afară a trupului, dat fiind că
ne aflăm , încă sălbatici după năravuri; având chip de întru nim ic n-au fost învinovăţite în privinţa aceasta, ba
evlavie, n-am dobândit încă puterea ei înaintea lui au avut în parte şi untdelem n în candelele lor, adică au
D um nezeu; socotiţi de m ulţi feciorelnici şi curaţi, - înain fost părtaşe şi de oarecare virtuţi şi isprăvi din afară şi
tea C elui ce cunoaşte cele ascunse sun tem în tin aţi de oarecare dureri. De aceea candelele lor au şi ars până
în ă u n tr u d e n e c u r ă ţiile g â n d u r ilo r d e s f r â n a te ş i la o vrem e. D ar din pricina negrijii, neştiinţei -şi a trân
înnoroiaţi de. m işcările patim ilor. Şi pentru prefăcuta dăviei, n-au fost cu prevedere şi n-au cunoscut cu cle-
n o astră n ev o in ţă d e a cu m , su n tem ro b ii lau d elo r am ănuntul roiul patim ilor ascunse inlăuntru şi puse în
om eneşti şi ne orbim m intea. Deci până când vom um bla lucrare de duhurile rele. D in această pricină cugetarea
390 Marca Filocalia 39
Ascetul 1

lor a fost stricată de înrâuririle vrăjm aşe, încât s-au tem erii, grijii şi a cunoştinţei adevărate şi ca nu cum va
învoit cu ele prin gândurile lor. Şi aşa au fost am ăgite să răbdăm osteneala fecioriei, a înfrânării, a privegherii,
într-ascuns şi biruite de pizm a cea a tot rea, de ciuda a postului şi a relei pătim iri şi să ne cheltuim zilele
care urăşte binele, de vrajbă; de gâlceava, de ură, de .vieţii, şi totuşi, pentru pricinile m ai-nainte pom enite
m ânie, de am ărăciune, de pom enirea răului,- de făţăr ale patim ilor, părutele noastre dreptăţi să fie aflate ca
nicie, de furie, de m ândrie, de slava deşartă, de dorinţa o jertfă pătată şi să nu fie prim ită de H ristos, A rhiereul'
de-a plăcea oam enilor, de bunul plac, de iubirea de ceresc.
argint, de trândăvire, de pofta trupească ce trezeşte în A şadar, o fiule, cine vrea să ia crucea şi să-1 urm eze
gânduri voluptatea, de necredinţă, de lipsa de tem ere, lui H ristos, prin neîncetata cercetare a gândurilor de
de laşitate, de4ntristare, de îm potrivire, de m oleşire, de sine, prin m ultă grijă pentru m ântuire, prin înţelegere
som n, de înalta părere de sine, .de voinţa de-a se scuza, şi m ultă sârguinţă pentru D um nezeu şi prin întrebarea
de îngâm fare, de lăudăroşenie, de nesăturare, de risipă, slujitorilor lui D um nezeu, care sunt de acelaşi suflet şi
de zgârcenie, de deznădejdea care-i m ai cum plită decât de acelaşi gând şi care poartă aceeaşi luptă,-trebuie să-şi
toate, şi de celelalte m işcări subţiri ale păcatului. E le sporească, înainte de toate cunoştinţa şi înţelegerea.
socoteau că şi lucrarea faptelor bu ne sau vieţuirea A ceasta din m otivul ca nu cum va, neştiind pe unde şi
cuvioasă se înfăptuieşte cu puteri om eneşti şi de aceea cum um blă, sS călătorească în întuneric, lipsit de lum ina
căutau să culeag ă laude de la oam eni. D in această sfeşnicului. Căci cel ce călătoreşte după socoteala sa, fără
pricină chiar dacă au fost părtaşe de unele daruri, le-au -cunoştinţa evanghelică şi fără călăuzirea cuiva, de m ulte
vândut duhurilor rele pentru slava deşartă şi plăcerea se îm piedică şi cade în m ulte gropi şi curse ale celui râu,
de la oam eni, îm părtăşindu-se şi de alte patim i, ele au m ult rătăceşte şi prin m ulte prim ejdii trece şi nu ştie la
am estecat în purtările bune cugetele rele şi trupeşti. D e ce ţintă va ajunge. Pentru-că sunt destui care au trecut
aceea le-au făcut necurate şi neprim ite asem enea jertfei prin m ulte osteneli şi nevoinţe şi au răbdat pentru - Dum
lui C ain, lipsindu-se de bucuria M irelui şi fiind lăsate nezeu rele pătim iri şi scârbe m ulte. D ar prin faptul că
afară de nunta cerească. au um blat dupâ socoteala lor şi n-au putut deosebi
5. C ugetând deci la acestea, cântărindu-le şi probân- lu cru rile, n ici n -au ceru t sfatu l ap ro ap elu i, aceste
du-le, să cunoaştem şi să înţelegem în ce stare ne aflăm , osteneli ale lor au răm as deşarte şi fără rost.
ca, până m ai avem încă vrem e de poc