F IL O C A L IA

S F IN T E L O R
N E V O INEŢA L E
AU
I Traducere,introducere si note,
de Preot
Profesor Doctor
Dumitru Stăniloae
Membru al Academiei Române

Ediţia a IV-a

Viziunea, prezentarea grafică şi coperta

Mircea Dumitrescu
Corectura realizată de Nicolae Prelipceanu
Tehnoredactare computerizată: Corina Duma
Gabriela Burlacu

ISBN y/3-95266-9-1 Toate drepturile

acestei ediţii aparţin editurii Harisma

harism
a
Bucureşti 1993
D
p
c
s
 P rogram ul vieţii descriseîn F ilocaliaeste un program m ijloc de m ântuire şi de biruire a m orţii, ba i se refuză
hristologic E ste trăirea în H ristos dinputerea lui lui H sus chiar num ele de H ristos contrar faptulu i că şi
H ristospe careII au trăitorii în ei prin rugăciune tot L-a dat E l însuşi (M t. 16,16-17), num e care-L arată ca
m ai deasă.E ste ca lea sp re cea m a i înaltă nobleţe fiu l lu i D u m n ezeu .
om enea scă, este singura cale care prom ovează unirea D e a c e e a to a t e a c e s te fo r m e a p u s e n e a le
oam enilor între ei în H ristos, opusă dezbinărilor care creştin ism u lu i se m u lţu m esc să la u d e p e H sus ca pe
aduc atâta suferinţă om enească. cineva distant care le-a adus sau le va aduce iertarea de
Separarea operei lu i H ristos de lucrarea L ui îno m - păcate, fără să vadă în E l pe lucrătorul m ântuirii şi al
unită cu colaborarea om ului - a început să fie f acută m ai s fin ţir ii în E l, tr ă it în tr - o u n ir e to t m a i m a r e p r in
tâ rziu d e sc o la stic ă p rin îm p ă rţire a p rea stric tă în rugăciune, dar şi prin efortul lor de a se asem ăna tot m ai
T eologia D ogm atică şi M orală. S-a spus că D ogm atica m u lt L u i p rin ştiin ţa lo r d ea fo lo si pu terea L u i sp re a
are să reprezinte ce e D um nezeu în Sine şi ce a făcut E l creşte în unire şi asem ănare cu E l.
p en tru om , ia r M o ra la ce are d e fă cu t o m u l. S-a trecu t
peste faptul că ceea ce face om ul nu face singur, d face P r e o Pt ro /.D r . D . S tă n iloSf.
ae
întărit de H ristos şi de D uhul Lui cel Sfânt. D e aceea în Paşti ale anului 1992
sensu l teologic ap usean nu există un fel de scrieri care
să descrie, asem enea celor filoca lice, drum ul om ului în
H ristos sa u a l lu i H ristos în o m , de felul F ilo ca liei. în
catolicism -nu se ştie de o energie necreată a lui H ristos
lucrând în o m şi întărind lucrarea om ului spre a-1 face
să în a in teze to t m a i m u lt în H risto s. D esp re o a stfel d e
viaţă în H ristos nu se vorbeşte nici în R e form aţiune nici
în g ru pă rile neop ro testan te. D u p ă catolicism H risto s
ne-a m ântuit dân d prin cruce satisfacţie lui D um nezeu
p e n tru jig n ire a a d u s ă L u i d e p ă c a te le o a m e n ilo r,
te r m in în d u - ş i c u a c e a s ta lu c r a r e a m â n tu ito a r e ş i
retră g â n d u -se în cer, lă sân d p e p ă m â n t u n în lo cu ito r
care să îm partă oam enilor m eritele câştigate de H ristos
prin sa tisfacţia adusă de E l.
în re fo rm a ţiu n e se m e rg e m a i d ep a rte n e g â n d u -se
a p ro a p e co m p let T ain ele în ca re ca to licism u l n u m a i
vede lu cra rea n ecrea tă a lu i H ristos. Ia r în g ru p ările
n e o p ro te sta n te se n e a g ă c h ia r c ru c e a lu i H risto s c a

Sfântul
A ntonie cel M are
C âteva cuvinte despre viaţa şi opera lui
Sfântul A ntonie a fost cel dintâi m onah care s-a retras
în pustie, fiind urm at de m ai m ulţi ucenici. V iaţa lui,
care a um plut de uim ire lum ea din acea vrem e, a fost
descrisă ele Sfântul A tanasie, patriarhul A lexandriei.
N ăscut într-un sat din E giptul de m ijloc, după m oartea
părinţilor săi, ţărani cu bună stare, A ntonie s-a hotărât
pe la vârsta de 18-20 de ani să vândă tot ce m oştenise,
să îm partă săracilor şi să-şi închine viaţa D om nului.
A ceasta s-a întâm plat pe la anul 270 după H ristos. L a
început nu s-a depărtat prea m ult de locurile în care
.trăiau oam eni. C âtăva vrem e i-a slujit drept adăpost un
m orm ânt^gol. Pe urm ă, crescându-i dorinţa- după sin
gurătate/ s-a retras în m unţii nisipoşi de pe m alul drept
al N ilului. M ai târziu a părăsit şi acest loc şi pe m onahii
care se strân seseră în jurul lu i şi s-a du s în m ijlo cul
pustiei din preajm a M ării R oşii, de unde venea num ai
la anum ite răstim puri pentru a da sfaturi pelerinilor care
alergau să i le ceară. A m urit la 356 şi a fost înm orm ântat
în tr-u n lo c n ecu n o scu t, neav ân d lân g ă el d ecâ t d o i
o a m e n i d e în c r e d e re , c ă ro ra ,le - a p o r u n c it s ă n u
descopere locul m orm ântului.
C a scrieri adevărate ale lui au fost dovedite până
acu m 7 scriso ri, am in tite în c ă d e S fân tu l1 le ro n im .
Filocalia
13
A ceste 7 epistole le avem tipărite (în M igne Patrologia
G reacă tom . 40) în două redacţiuni, am bele în traducere
latină. Prim a redacţiune (col. 977-1000) e o traducere a
lu i S y m p h o r ia n C h a m p e r iu s d e la 1 5 1 6 d u p ă u n
m a n u s c r is g r e c , c a r e n - a fo s t in d ic a t ş i a r ă m a s
necunoscut. O a doua, care cuprinde un text m ai larg,
tradus de pe un m anuscris arab, form ează .prim ele 7
epistole din cele 20 date toate sub num ele lui A ntonie
(col. 999-1066), din care însă pe cele 13 din urm ă (col.
1016-1066) Klejna le-a dovedit că sunt ale lui Am m onas,
ucenicul şi urm aşul lui A ntonie la conducerea chinoviei
de la Pispir. în tim pul m ai nou a început să fie descoperit
şi textul copt, cel original, al unora din .aceste epistole.
O . B a rd en h e w e r (G esc h ic h te d e r a ltk irc h llc h en
L iteratur, vol.3, ed.2, p.81) scris la 1923, până nu se
dovedise că aceste epistole sunt ale lui A ntonie, că ele
nu pot fi ale lui şi din m otivul,că sunt prea de cuprins
general şi lipsite de putere şi de sevă, ca să fie de la
m arele ascet.
C um stăm însă cu autenticitatea celor 170 de capete
pe care N icodim A ghioritul, care a trăit la sfârşitul - vea
cului al 18-lea, le-a aşezat în fruntea Filocaliei? N ici
B ardenhew er, nici V iîler-R ahner, din care iau aceste
însem nări, nu le pom enesc între scrierile atribuite lui
A ntonie. Ele nu se cuprind nici în Patrologia lui M igne.
N n ştim d e a se m e n e a d u p ă c e m a n u scris le -a lu a t
N ilodim A ghioritul. N e dă aceasta dreptul să afirm ăm
cu siguranţă că nu sunt ale Sfântului A ntonie? N u, acest
drept nu-1 avem . C hiar dacă azi ele nu s-ar m ai găsi în
nici un m anuscris ascuns pe cine ştie unde, N icodim
A ghioritul le-a luat sigur din vreun m anuscris, care s-a
putut pierde. F aptul că aceste capete au şi ele acelaşi
14 Antonie cel
Mare

caracter general nu poate fi un argum ent sigur că nu

sunt ale lui A ntonie, cum nu e pentru epistole.
Oarecari înrudiri interne între aceste capete şi epistole Ale celui dintre sfinţi,
se pot constata, deşi ele sunt o lucrare deosebită, cu Părintele.nostru
cup rin sul ei pro priu. A sem enea în rud iri am avea de
pildă în ideea de «om raţional» pe care o folosesc şi
capetele şi epistolele; în preţul ce se pune şi în unele şi
A n to n ie cel M are
învăţături despre viaţa m orală a oamşienilor
în a lte le p e « d e o s e b ir e a în tr e b in e ş i r ă u » , p e despre buna purtare, în 170 de "capete
caracterizarea lui D um nezeu ca «m edic», ş.a.m .d.
1. O am enii se socotesc raţionali, însă pe nedrept, căci
n u su n t raţio n ali. U n ii au în v ăţa t cu v in tele şi cărţile
vechilor înţelepţi. D ar raţionali sunt num ai aceia care
au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi
c e e s te ră u l, se fe re sc d e c e le re le şi v ă tă m ă to a re
sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare
sufletului; iar acestea le săvârşesc cu m ultă m ulţum ire
către D um nezeu. N um ai aceştia trebuie să se num ească
oam eni raţionali.
2. O m ul cu adevărat raţional are o singu ră grijă: să
asculte de D um nezeul tuturor şi să-L placă; şi num ai la
aceasta îşi dep rin d e sufletul său : cum să-i p lacă lu i
D um nezeu, m ulţum indu-L pentru o aşa de m are pur
tare de grijă şi pentru cârm uirea tuturor, orice soartă ar
avea el în viaţă. P en tru că e nepo trivit să m ulţum im
pentru sănătatea trupului, doctorilor, care ne dau leacuri
am are şi neplăcute, iar lui D um nezeu să nu-I m ulţum im
pentru cele ce ni se par nouă grele şi să nu cunoaştem
că toate ni se întâm plă cu/n trebuie, spre folosul nostru
şi d u p ă p u rtare a L u i d e g rijă. C ăci în cu n o ştin ţa şi
credinţa cea către D um nezeu stă m ântuirea şi desăvâ
rşirea sufletului.
16 Antonie ce/ Mare
3. A m prim it de la D um nezeu puteri virtuoase şi foarte
m a ri: în fr â n a re a , s u f e r ir e a r ă u lu i, n e p r ih ă n ire a ,
stăruinţa, răbdarea şi cele asem enea, care ne ajută să ne
îm potrivim şi să luptăm îm potriva celor rele. A vând la
în d em ân ă p u terile ac es tea şi p u n ân d u -le la lu cru ,
so co tim că n im ic n u n i se m ai în tâ m p lă n ep lă cu t,
dureros sau nesuferit. Credem atunci că toate-s om eneşti
şi se biruiesc de virtuţile noastre. N u se gândesc la
aceasta însă cei neînţelegători; de aceea ei nici nu pricep
că toate ni se fac spre bine şi precum se cuvine pentru
folosul nostru, ca să strălucească virtuţile noastre şi să
ne încununăm de la D um nezeu.
4. Când vei socoti câştigarea banilor şi m ultul lor folos,
ca pe-o am ăgire vrem elnică, vei cunoaşte că petrecerea
cea virtuoasă şi plăcută lui D um nezeu e altceva decât
bogăţia. G ândindu-te la aceasta cu încredinţare şi cu
ţinere de m inte, nu vei suspina, nu vei plânge, nu vei
în v in u i p e n im en i, ci p entru to ate v ei m u lţu m i lu i
D um nezeu. N u te vei clăti văzând pe cei m ai răi ca tine
rezem ându-se p e bani şi pe socoteli, căci foarte rea
patim ă a sufletului este pofta, părerea şi neştiinţa.
5. O m ul cu judecată, luând am inte la sine, cum păneşte
cele ce i se cuvin şi-i sunt spre folos. A cela cugetă care
lucruri sunt folositoare pen tru firea sufletului său şi
care nu. A şa se fereşte el de cele nepotrivite, care i-ar
vătăm a sufletul şi 1-ar despărţi de nem urire.
6. Cu cât cineva are viaţa m ai m ăsurată, cu atât e m ai
fericit, că nu se grijeşte de m ulte: de slujitori, de lucră
to ri, d e p ăm ân tu ri şi d e av u ţia d o b ito ac elo r. C ă ci
Filocalhi 1
7
-ţintuindu-ne de acestea ne vom îneca în greutăţile legate
de ele şi vom învinui pe Dum nezeu. Iată cum din pofta
noastră cea de voie se adapă m oartea şi cum rătăcim în
întunericul unei vieţi cu păcate, necunoscându-ne pe noi
înşine.
7. Să nu zică cineva că este cu neputinţă om ului să
ajungă la viaţa cea virtuoasă, ci num ai că aceasta nu este
uşor, cu toate că nici cei ce au dobând it-o nu sunt pe
deplin lăm uriţi asupra acestui lucru. D e viaţa virtuoasă
se îm părtăşesc toţ'i oam enii cuvioşi precum şi cei cu
m inte iubitoare de D um nezeu. C ăci m intea cea de rând
este lum ească şi schim b ăcioasă, răsărin d şi gânduri
bune şi rele, ba şi firea şi-o schim bă, aplecându-se spre
cele trupeşti. M intea cea iubitoare de D um nezeu, însă,
pedepseşte păcatul care se naşte în oam eni cu voia lor,
în urm a trândăviei.
8. C ei proşti şi neiscusiţi iau în râs cuvintele şi nu vor
să le asculte, dacă acestea m ustră nepriceperea lor, ci
vor ca toţi să fie întru toate asem enea lor. L a fel şi cei
desfrânaţi se silesc să arate pe ceilalţi toţi, m ai răi decât
dânşii, socotind să vâneze pe seam a lor nevinovăţia, din
pricina m ulţim ii relelor. D acă într-un suflet slab se află
p ă c a te le a c e s t e a : d e s fr â n a r e a , m â n d r ia , lă c o m ia
n e s ă tu ra tă , m â n ia ,, n e a s tâ m p ă ra re a lim b ii, fu ria ,
u cid erea, tân g uirea, p izm a, p ofta, răpirea, d urerea,
m inciuna, plăcerea, lenea, întristarea, trica, boala, ura,
învinuirea, neputinţa, rătăcirea, neştiinţa, înşelarea şi
uitarea de D um nezeu, sufletul acela se întinează şi se
pierde. C ăci prin acestea şi prin cele asem enea acestora
se osândeşte sărm anul suflet, care s-a despărţit pe sine
de D um nezeu.
 18 Antonie cel Mare
9. C ei ce vor să se deprindă în viaţa cea virtuoasă,
c u v io a să şi p re a m ă rită , n u tre b u ie ju d e c a ţi d u p ă
obiceiurile sau după petrecerea cea m incinoasă de până
acum . C i, asem enea pictorilor şi sculptorilor, îşi vor
dovedi din faptele înseşi, petrecerea cea aleasă şi plăcută
lui D um nezeu. N u fug ei de toate plăcerile păcătoase,
ca de nişte curse?
l 0 . C el b og at şi d e n eam ales, d ar fără în dru m area
duhovnicească şi fără curăţia vieţii, nefericit este în ochii
care cugetă drept; precum fericit este săracul sau robul
după soartă - dar îm podobit cu învăţătură şi cu virtute.
C ăci după cum străinii rătăcesc drum urile, aşa şi cei ce
nu grijesc de viaţa cea virtuoasă, se rătăcesc şi se pierd,
am ăgindu-se de poftă.
l 1. C el ce poate îm blânzi pe cei neînvăţaţi,- ca să iu
bească învăţătura şi îndreptarea, făcător de om trebuie
să se num ească. A sem enea şi aceia care îndreaptă pe cei
desfrânaţi către petrecerea cea virtuoasă şi plăcută lui
D um nezeu, ca unii ce schim bă alcătuirea oam enilor.
C ad blândeţea şiînfrânarea este fericire şi nădejde bună
pentru sufletul oam enilor.
12. Se cuvine ca oam enii să se nevoiască să-şi îndrepte
v ia ţa şi o b ic e iu rile d u p ă a d e v ă r ş i c u v iin ţă . C ă c i
îm plinind ei acest lucru, cunosc uşor cele dum nezeieşti.
C ine cinsteşte pe D um nezeu din toată inim a şi credinţa
pe acela şi Dum nezeu îl ajută ca să-şi stăpânească m ânia
şi pofta. C ăci pricina tuturor relelor este pofta şi m ânia.
13.O m se num eşte sau cel raţional, sau cel ce îngăduie
să fie îndreptat. C el ce nu poate fi îndreptat este neom ,
Filocalia 1
9
căci aceasta se află num ai, la neoam eni. Iar de unii ca
aceştia trebuie să fugim , căci celor ce trăiesc laolaltă cu
păcatul nu li se îngăduie să se afle niciodată printre cei
nem uritori.
1 4 . R aţiunea ne face vrednici să ne num im oam eni. Iar
de nu o avem pe aceasta, num ai cu glasul şi cu form a
m ădularelor ne deosebim de dobitoace. Să recunoască
o m u l cu m in tea în trea g ă că este n em u rito r şi v a u rî
to ată p o fta cea p ăcăto asă, care se face în tre o am en i
pricină de m oarte.
15. D u p ă c u m fie ca re m eşte şu g îşi a ră tă p u te rea -
înfrum useţând m aterialele supuse lui, ca de pildă unul
prelucrând lem nul, altul aram a, altul argintul sau aurul,
tot aşa şi noi trebuie să ne arătăm că suntem oam eni cu
a d e v ă r a t r a ţ i o n a l i, p r i n d e p r i n d e r e a în tr u v i a ţa
v irtu o asă şi p lăcu tă lu i D u m n ezeu şi n u n u m ai p rin
fo rm a tru p u lu i. Ia r su fle tu l c u a d e v ă ra t ra ţio n a l ş i
iu b itor de D u m n ezeu în d ată p ricep e toate ale vieţii,
câştigă îndrum area plină de dragoste a lui D um nezeu,
îi m ulţum eşte cu adevărat şi către E l îşi are tot zborul
şi toată cugetarea.
16. D upă cum corăbierii cârm uiesc corabia cu grijă, ca
să n-o izbească de vreo stâncă văzută sau nevăzută, aşa
şi cei ce se silesc spre viaţa duhovnicească trebuie să
cerceteze cu frică ce trebuie să facă şi ce să nu facă. D e
asem enea să creadă că legile lui D um nezeu le sunt de
folos, tăind de la suflet toate gândurile păcătoase.
 20 Antonie ce7 Mare
17. După cum cârmacii şi cei ce ţin frânele cu sârguinţă
şi cu luare aminte ajung la ţintă, tot aşa cei ce se silesc
spre viaţa cea dreaptă şi virtuoasă, trebuie să călă
torească cu sârguinţă şi cu grijă, precum se cuvine şi
după cum e voia lui Dum nezeu. Cel ce vrea şi cugetă
că se poate aceasta, crezând îşi face loc în nemurire.
18. Să socoteşti liberi, nu pe cei ce din întâmplare sunt
liberi, ci pe cei liberi după viaţă şi după deprinderi. Nu
se cade să numeşti liberi, întru adevăr vorbind, pe boierii
care sunt răi şi desfrânaţi, căci aceştia sunt robi patimilor
trupeşti. Liber şi fericit este numai sufletul fără prihană
"şi izbăvit de cele vremelnice.
19. Dă-ţi seam a că trebuie să le arăţi oam enilor - neîn
cetat. Dar prin purtarea cea bună şi prin fapte.
Căci şi b olnavii află şi cun osc pe do ctorii
b in efăcători şi
izbăvitori, nu din vorbe, ci din fapte.
2 0 . Iată sem n ele d up ă care se cun o aşte u n suflet
raţio n a] şi v irtu o s: p riv irea, m ersu l, g lasu l, râsu l,
ocupaţiile şi întâlnirile cu oamenii. Căci toate acestea se
mdreptează spre tot m ai multă cuviinţă. M intea lor cea
iubitoare de Dumnezeu li se face străjer treaz şi închide
intrarea patim ilor şi a ruşinoaselor aduceri am inte.
2 1 . C ercetează şi probează cele ale tale, deoarece
căpeteniile şi stăpânitorii numai peste trup au stăpânire,
hu şi peste suflet. Acest lucru să-ţi fie totdeauna în grijă.
D ec i d ac ă p o ru n cesc u c id eri, sau fărăd e leg i, sau
nedreptăţi vătăm ătoare de suflet, nu trebuie să li te
FJiIo c;iha
supui, chiar de ţi-ar chinui trupul. C ăci D um nezeu a-
creat sufletul liberai de sine stăpânilor în cele ce le face,
bine sau rău.
22. Sufletul raţional caută să fugă de calea neumblată,
de îngâmfare, de mândrie, de înşelăciune, de pizm ă, de
răpire şi de cele asem enea, care sunt fapte ale dracilor
şi ale alegerii celei rele. Căci pe toate le biruie cu sâr
guinţă şi cu grijă stăruitoare omul a cărui poftă nu tinde
spre plăcerile cele de jos.
23. Cei ce s-au deprins cu viaţa duhovnicească puţin,
dar nu desăvârşit, se izbăvesc de prim ejdii şi nu au
trebuinţă de păzitori; iar dacă biruiesc pofta întru toate,-
află cu uşurinţă calea către Dumnezeu.
24. Om ul raţional nu are lipsă de cuvântări m ulte, ci
num ai de câte trebuie, ca să afle voia lui D um nezeu,
Astfel ajunge om ul iarăşi la viaţa şi lumina veşnică.
2 5 . C ei ce caută viaţa cea virtuoasă şi iubitoare de
Dumnezeu, trebuie să se izbăvească de înalta părere de
sine şi de toată slava cea deşartă şi m incinoasă şi să se
silească spre buna îndreptare a vieţii şi a socotinţii. Căci
m intea neschimbăcioasă şi iubitoare de Dum nezeu este
suire şi cale către Dumnezeu.
*
26» învăţarea de vorbe nu foloseşte nimic, dacă lipseşte'
pu rtarea su fletului cea p lăcută lui D um n ezeu . D ar
pricin a tu tu ro r relelo r este am ăg irea şi rătăcirea şi
necunoştinţa lui Dumnezeu.
 Antonie cel Mare
27. G rija de viaţa duhovnicească şi sârguinţa sufletului
fac
pe oam eni buni şi iubitori de D um nezeu. «C celăci tot
ce caută pe D um nezeu îl află», dacă biruieîntrupofta
toate şi nu scade cu rugăciunea. U nul ca acesta
se nu
tem e de drad.
28. C ei ce se am ăgesc cu nădejd ile lu m eşti şi cunosc
până în am ănunt ce trebuie să facă pentru viaţa - duhov
nicească, dar nu fac, se aseam ănă cu cei ce îm prum ută
doctoriile şi uneltele m edicinei, însă nu ştiu şi nici nu
au grijă să facă întrebuinţare de ele. D e aceea să nu
în v in u im n icio d a tă p ric in a d in tâi, sa u p e a ltcin ev a
p en tru p ăcatele no astre, ci pe no i înşine, căci dacă
sufletul vrea să fie trândav, nu poate fi nebiruit.
29. C elui ce nu ştie să deosebească binele de rău nu-i
este îngăduit de a judeca pe cei buni sau pe cei răi. C ăci
bun este om ul care cunoaşte pe D um nezeu, dar el nu
este bun, nu ştie nim ic şi nici nu va şti vreodată. C ăci
calea cunoştinţei lui D um nezeu este bunătatea,
30. O m ul bun şi iub itor de D um nezeu nu m ustră pe
oam eni pentru rele când sunt de faţă; iar în dos nu-i
bârfeşte. D ar nici celor ce încearcă să-i grăiască de rău
nu le îngădue.
31» în cuvântări orice asprim e să lipsească. Pentru că
sfiala şi neprihănirea ştiu să înfrum useţeze pe oam enii
cu judecată m ai m ult ca pe fecioare, căci m intea iubitoare
de D um nezeu este o lum ină, care învăluie sufletul, cum
învăluie soarele trupul,
3 2 . L a fiec are d in p atim ile ce se n ăp u stesc asu p ra
sufletului tău, adu-ţi am inte că cei ce cugetă drept şi vor
să-şi pună ale lor la loc de siguranţă nu socotesc averea
stricăcioasă a banilor ca un lucru plăcut, ci cunoştinţele
cele drepte şi adevărate. A cestea îi fac pe ei fericiţi. C ăci
b o g ăţia e fu rată şi răp ită d e cei m ai p u tern ic i. D ar
virtutea sufletului este singura avere sigură, care nu e
fu rată şi care d u p ă m o arte m an tu ieşte pe cei ce au
d o b ân d it-o . Iar p e ce i ce cu g etă aşa n u-i v a am ăg i
nălucirea bogăţiilor şi a celorlalte plăceri.
33 • N estatornicii şi nepricepuţii sa nu ispitească pe cei
în ţe le p ţi. Iar în ţe le p t e s te b ă rb a tu l ce p lac e lu i
D um nezeu, care vorbeşte puţine şi pe cele de trebuinţă ~
şi plăcute lui D um nezeu,
34. C el ce urm ăreşte vieţu irea virtuoasă şi p lăcută lui
D um nezeu grijeşte de virtuţile sufletului, căci acestea
sunt bogăţia şi hrana sa veşnică. D e cele vrem elnice se
îm părtăşeşte num ai pe cât se poate, după cum dă şi
v o ie ş te D u m n e z e u , fo lo s in d u -se c u m u lţu m ire ş i
bucurie de ele, oricât de sm erite ar fi. M âncarea sm am pă
hrăneşte num ai trupul; cunoştinţa de D um nezeu însă,.
înfrânarea, bunătatea, facerea de bine, buna cinstire şi
blândeţea, acestea îndum nezeiesc sufletul.
35. A cei stâpânitori care silesc oam enii la fapte.ce nu
.sunt la locul lor şi vătăm a'sufletul nu au stăpânire şi
peste suflet, care este zidit C u voie liberă-:'Ei' pot lega
trupul, dar nu voia slobodă. Peste aceasta om ul raţional
este stăpân, cu voia lui D um nezeu C el ce 1-a zidit, care
este m ai tare decât toată stăpânirea, sila şi puterea.
 Antonie cel Mare Filocalia 2
5

3 6 , C e i ce so co te sc n efericire p ierd ere a b a n ilo r, a

•*•

4 0 . E ste cu n ep u tin ţă să se facă cin ev a d in tr-o d ată

copiilor, a slugilor, sau a oricărui alt lucru, să ştie întâi bărbat bun şi înţelept. Trebuie gând sfătuitor, vieţuire,
că trebuie să se m ulţum ească cu cele date de D um nezeu; încercare, vrem e, nevoinţă şi dor după lucru bun. Iar
iar când trebuie să le dea înapoi, să fie gata a face aceasta om u l bun şi iub itor de D um n ezeu, care cu adev ărat
cu recunoştinţă, întru nim ic scârbindu-se pentru lipsirea cunoaşte pe D um nezeu, nu încetează a face din belşug '
de ele, m ai bine zis pentru înapoierea lor. .Căci după ce toate câte plac lui D um nezeu. D ar astfel de oam eni se
s-au folosit de cele ce nu erau ale lor, le-au dat iarăşi găsesc rar.
înapoi.
41. N u se cuvine ca cei m ai slăbuţi cu firea să dez-
37. B un lucru este să nu-şi vândă om ul voia lui cea năd ăjdu iască şi să părăsească vieţuirea v irtu oasă şi
liberă, gândindu-se la câştigul de bani, chiar de i s-ar plăcută lui D um nezeu şi să o dispreţuiască ca una ce
da foarte m ulţi. C ăci ca visul sunt cele lum eşti; iar nu ar putea fi ajunsă nici înţeleasă de ei. C ăci chiar de'
nălucirile bogăţiei sunt neînsem nate şi de scurtă vrem e. nu vor putea ajunge la culm ea virtuţii şi m ântuirii, prin
sârguinţă şi dorinţă, totuşi se fac m ai buni sau în nici
38. A devăraţii oam eni aşa să se sârguiască trua vieţui în un caz m ai răi. Iar acest folos al sufletului nu este m ic.
iubirea de D um nezeu şi întru virtute, încât să strălucească
viaţa lor virtuoasă printre ceilalţi oam eni, precum 4 2puterea . O m u l d u p ă p a rte a ra ţio n a lă e în le g ă tu ră c u
aceea negrăită şi dum nezeiească; iar după trup
străluceşte şi se vede bucăţica de porfiră adausă ca o se înrudeşte cu dobitoacele. D ar puţini sunt oam enii
podoabă la o haină albă. C ăci în chipul acesta ei se desăvârşiţi şi raţionali care se sârguiesc după înrudirea
îngrijesc tot m ai m ult de virtuţile sufletului. cu D um nezeu şi cu M ântuitorul, iar aceasta o arată prin
39 O am enii cum inţi trebuie să-şi cerceteze puterea
şi lor fapte şi viaţă virtuoasă. C ei m ai m ulţi dintre oam eni,
m ă ru n ţi la c u g e t, p ă ră sin d a c e a d u m n e z e ia sc ă ş i
m ăsura la care a ajuns virtutea sufletului lor, fiindcă n em u rito are în fie re, se co b o ară la ru d en ia m o artă,
trebuie să se pregătească să dea război cu patim ile ce le n efericită şi d e scu rtă v rem e a trup u lu i. E i cug etă,
dau năvală, potrivit cu puterea din ei, dăruită lor după. asem enea dobitoacelor, cele ale trupului, şi aprinzân-
fire d e D u m n ezeu , îm po triva isp itirii de fru m u seţe du-se de plăceri, se despărţesc de D um nezeu. E i trag
străină şi a oricărei pofte stricătoarele su flet ne ajută sufletul din ceruri în prăpastie, departe de voirile sale.
înfrânarea; îm potriva durerilor şi a lipsurilor tăria; iar
îm potriva ocărilor şi a m âniei răbdarea; şi aşa pentru 43. B ărbatul cu judecată, gândindu-se la rudenia sa cu
toate. D u m n ez eu , n u p rin d e n icio d ată d ra g o ste d e n im ic
păm ântesc sau josnic, ci îşi are m intea întru cele cereşti
Mare
Antonie
şi veşnice. El cunoaşte ca voia lui Dumnezeu, Făcătorul
tuturor bunătăţilor şi izvorul bunurilor veşnice, este să
se m ântuiască tot omul,
4- 44, Când afli pe vreunul gâlcevindu-se şi luptându-se
îm potriva adevărului şi a lucrului vădit, pune t capăt
gâlcevii, părăsind pe unul ca acela, fiindcă şi-a îmcupietrit
totulmintea. Căci precum apa cea rea strică vinulbuh/aşa
cel şi
vorbirea cu vrajbă strica pe cei virtuoşi
viaţa
cu-şi cu socotinţa,
45« Dacă întrebuinţăm orice sârguinţă şi iscusinţă
să ca
scăpăm <je moartea trupească, cu atât mai vârtos
suntem datori să ne străduim ca să scăpăm de moartea
sufletească, pentru că cel ce voieşte să se mântuiască nici
o piedică nu are, fără numai negrija şi lenea.
46. Cei ce pricep cu anevoie cele de folos, oricât de
lim pede ar fi spuse, sunt socotiţi bolnavi. Iar cei ce
înţeleg adevărul, dar îi stau împotrivă fără ruşine, şi-au
omorât raţiunea şi şi-au sălbăticit purtările. Unii ca
aceştia nii cunosc pe Dumnezeu şi. nu li s-a luminat
sufletul, . cuno aşte pe D um nezeul tuturor, iar la trup priveşte
47. Dumnezeu a adus cu cuvântul la viaţă genurile
dobitoacelor pentru a fi întrebuinţate după rânduialâ:
unele spre m âncare, altele spre slujbă, Iar pe om . 1-a
zidit ca să fie privitor şi fâlcuitor recunoscător al lor. De
aceea, să se străduiască oamenii ca nu cumva, nevăzând
şi neînţelegând pe Dumnezeu şi lucrurile Sale, să moară
ca fiarele cele necuvântătoare. Trebuie să cunoască omul
Filocalia
că Dum nezeu toate le poate şi că nim ic nu poatet sta
împotriva Celui ce toate le poate, ci din nimic le-a făcut
pe toate câte le-a voit şi ie face cu cuvântul Său spre
m ântuirea oam enilor.
48. Cele din cer sunt nem uritoare, pentru bunătatea
ce este în trînsele; cele de pe p ăm ân t însă au ajun s
muritoare, pentru aplecarea de bunăvoie spre răutate.
Iar aceasta vine în cei fără de minte pentru lenea lor şi
pentru că nu cunosc pe Dumnezeu.
49. M oartea, de-o va avea om ul în m inte, nem urire
este; iar neavând-o în m inte, m oarte îi este. Dar nu de
moarte trebuie să ne temem, ci de pierderea sufletului,
care este necunoştinţa de D um nezeu. A ceasta este-
prim ejdioasă sufletului.
50. Păcatul este b patim ă a m ateriei. D e aceea e cu
n ep u tin ţă să se n as că tru p fără p ă cat. D ar su fletu l
raţional ştiind aceasta, se scutură de greutatea materiei,
în care zace păcatul. Uşurându-se de o astfel de greutate
atent ca la un vrăjm aş şi nu m ai crede ale lui. A şa se
încun un ează sufletul d e la D u m n ezeu , ca u nu l ce a
biruit patim ile păcatului şi ale m ateriei.
51. Sufletul care cunoaşte păcatul îl urăşte ca pe o
fiară atotputuroasă. Dar dacă nu-1 cunoaşte, îl iubeşte.
A ce sta d u ce ap o i în ro b ie p e în d răg ito ru l lu i, iar
nefericitul acela nu-şi vede interesul său şi nu-1 înţelege,
ci socoate că se împodobeşte cu păcatul şi se bucură.
 Antonie cel Maie
4-52, Sufletul curat, bun fiind, se lum inează de- D um ne
zeu. A tun ci m intea cugetă cele b une şi dă naştere
cuvintelor iubitoare de D um nezeu, D ar dacă- se înti
nează sufletul de patim i îşi întoarce D um nezeu faţa de
către el, m ai bine zis sufletul însuşi se desparte pe sine .
de D urnnezeu. A tunci vrăjm aşii draci intră în cuget şi
pun înaintea sufletului fapte necuviincioase: preacurvii,
ucideri,.răpiri,profanări de cele sfinte şi cele asem enea,
câte sunt lucruri ale dracilor,
53- C ei ce cuno sc p e D um n ezeu sun t plini de toată ,
bunăvoinţa si, dorind cele cereşti, dispreţuiesc cele
păm ânteşti. Unii ca aceştia nu plac la m ulţi, dar nici lor
nu le plac m ulte. De aceea sunt nu num ai urâţi, ci şi luaţi
în râs de m ulţi sm intiţi.
Ei însă rabdă toate în sărăcie.
ştiind că cele ce se par m ultora rele pentru ei sunt bune.
C ăci cel ce înţelege cele cereşti crede lui D um nezeu, •
ştiind că toate sunt făpturile voii Lui. C el ce însă nu le
înţeleg e n u cred e n iciod ată că lum ea este zid irea lu i
D um nezeu şi că a fost făcută pentru m ântuirea om ului.
54. C ei um pluţi de răutate si am eţiţi de neştiinţă nu
cunosc pe D um nezeu şi n-au trezvia sufletului. Căci
Dumnezeu nu poate fi văzut, ci numai înţeles cu mintea,
fiind cât se poate de învederat în cele văzute, aşa ca
sufletul m trup. Pentru că precum trupul nu poate fiinţa
fără suflet, aşa toate cele ce se văd şi sunt nu pot fiinţa
fără D um nezeu.
55 D e ce a fosi făcut om ul? C a înţelegând făpturile
lui
Dumnezeu, să-L vază dintr
:însele şi să preamărească
Filocalia
pe C el ce le-a zidit pentru om . Iar m intea cea plăcută
lui D um nezeu este un bun nevăzut, dăruit de -D um ne
zeu celor vrednici, în urm a purtării celei bune.
56. Liber este om ul care nu slujeşte patim ilor, ci cu
înţelepciune şi cu înfrânare îşi stăpâneşte trupul şi se
în destu lează, plin d e m ulţu m ire, cu cele d ăru ite de
D um nezeu, chiar de ar fi foarte puţine. Căci m intea
iubitoare de D um nezeu şi sufletul, dacă vor cugeta la
fel, vor îm pădui şi trupul întreg, chiar de n-ar vrea
acesta. Deoarece când vrea sufletul, toată tulburarea
trupului se stinge.
57. Cei ce nu sunt m ulţum iţi cu cele ce le aumlaână
înde
pentru trai, ci poftesc m ai m ult, se fac robi
m ilor,
pati
care apoi tulbură sufletul şi îi insuflă gânduri şi
închipuiri că cele ce le au sunt rele. Si după cum hainele
m ai m ari decât m ăsura îm piedică la m işcare pe cei ce
se luptă, aşa şi dorinţa avuţiei peste m ăsură îm piedică
sufletele să lupte sau să se m ântuiască.
58. Starea in care se află cineva fără să vrea îi este şi
pază şi osândă. D eci îndestulează-te cu cât ai, ca nu
cu m v a pu rtân du -te cu nem u lţum ire, să te pedep seşti
sin g u r fă ră să sim ţi. Ia r ca le a sp re a ce asta e ste u n a
singură: dispreţuirea celor păm ânteşti.
59. D upă cum ne-a dat D um nezeu vederea ca să
cunoaşte^'., cele ce se văd: ce e alb şi ce e negru, aşa ne-a
dat şi judecată ca să deosebim cele folositoare sufletului.
Iar pofta, despărţindu-se de judecată, naşte plăcerea şi
 Pilocalia 31
30 Antonie cel Mare
n u în g ă d u ie su fle tu lu i să se m â n tu ia sc ă s a u s ă s e 63. D acă ostaşii păstrează credinţă C ezarului, fiindcă
unească cu D um nezeu. le dă hrană, cu cât m ai vârtos suntem datori noi a ne
sili să m ulţum im neîncetat, cu netăcute guri şi să plăcem
60. N u cele ce se fac după fire sunt păcate, cidupă cele rele lui D um nezeu, C elui ce toate le-a făcut pentru om ?
alegerea cu voia. N u e păcat a m ânca, ci a m ânca
nem ulţum ind, fără cuviinţă şi fără înfrânare. C ăci eşti64. R ecunoştinţa către D um nezeu şi vieţuirea cea bună
dator să ţii trupul în viaţă, însă fără nici un N gând
u rău. este roadă om ului care place lui D um nezeu. Şi precum
e păcat a privi curat, ci a privi cu pizm ă, cu Nmuândrie. e ro ad ele p ăm ân tu lu i n u se co c în tr-u n ceas, ci d u p ă
p ăcat neîn frân area lim bii la m u lţu m găciune,ire şi ru vrem e şi ploi şi îngrijire, aşa şi roadele oam enilor se fac
dar e păcat la vorbirea de rău. E păcat să nu lucreze m in u n a te p r in n e v o in ţă , p r in lu a r e a m in te , p r in
m âinile m ilostenie, ci ucideri şi răpiri.fiecare Şi aşadin stăruin ţă de vrem e îndelungată, prin în frânare şi prin
m ăd ularele no astre păcătuieşte, când slobodă
d in răbdare. Iar dacă făcând aceasta îţi vei părea vreodată
alegere lucrează cele rele în loc de celeîmbune, potriva ev lav io s, n u -ţi cred e ţie câtă v rem e eşti în tru p , ci
voii lui D um nezeu. socoteşte că nim ic din ale tale nu e plăcut înaintea lui
D um nezeu. C ăci să ştii că nu e uşor om ului să păzească
6l. D e-cum va te îndoieşti că D um nezeu vede tot ce se nepăcătuirea până la sfârşit.
face, gândeşte-te că tu, om fiind şi păm ânt, poţi vedea
deodată în m ai m ulte locuri, înţelege dar cu cât m ai m ult 6 5 . N im ic n u c in ste sc o a m e n ii m a i m u lt d e c â t
poate aceasta D um nezeu, care toate le vede, până la cuvântul. A şa de puternic este cuvântul, că printr-însul
grăuntele de m uştar, ca U nul ce tuturor le dă viaţă şi şi prin m ulţum ire slujim lui D um nezeu; iar folosind
pe toate le hrăneşte, precum voieşte. cuvânt netrebnic sau cu sunet urât ne osândim sufletul.
6 2 . C â n d în c h iz i u ş ile c ă m ă rii ta le şi e şti sin g u r, • D eci este lucru de om nesim ţit ca cineva să învinuiască
cunoaşte că este cu tine îngerul rânduit de D um nezeu naşterea sa, sau pe alţii pentru că păcătuieşte. C ăci el se
fiecărui om . E linii îl num esc dem onul propriu. A cesta, slujeşte cu slobodă alegere de cuvântul sau de fapta
fiind neadorm it, şi neputând fi înşelat, este pururea cu rea.
tine, toate văzându-le, fără să fie îm piedicat de întuneric.
D ar cu el este şi D um nezeu, C el ce se află pretutindeni.' 6 6 . D acă n e stră d u im să n e v in d e că m d e p atim ile
C ad nu este vreun loc sau vreo m aterie în care nu este trupu lui, de team ă să nu ne râdă lum ea, cu atât m ai
D um nezeu, ca C el ce e m ai m are ca toţi şi pe toţi îi v â r to s s ă n e s t r ă d u im a n e v in d e c a d e p a ti m ile
cuprinde în m âna Sa. sufletului, ca unii ce avem să fim judecaţi înaintea feţei
lui D um nezeu, unde e bine să nu ne aflăm fără cinste
 32 Antonie ce/ Mare Filocaha

sau vrednici de batjocură. Căci având voia liberă, dacă 70 . S in g u ră ago niseala sufletu lu i este sig ură şi nu
nu voim să săvârşim faptele rele, atunci când le dorim , poate fi jefuită. Iar aceasta este vieţuirea virtuoasă şi
putem face aceasta şi stă în puterea noastră să vieţuim plăcută lui D um nezeu, şi cunoaşterea şi săvârşirea celor
plăcând lui D um nezeu; şi nim eni nu" ne va putea sili bune. A vuţia însă este povăţuitor orb şi sfetnic fâră^
vreod ată să facem vreun rău, dacă nu vrem . Ş i aşa m inte şi cel ce întrebuinţează bogăţia rău şi pentru
luptându-ne, vom fi oam eni vrednici de D um nezeu şi desfătare îşi pierde sufletul pe care 1-ai dus la nesim ţire.
vom petrece ca îngerii în ceruri.
71. Se cade ca oam enii sau să nu agonisească nim ic de
67. D acă vrei, eşti rob patim ilor; şi iarăşi dacă vrei, eşti prisos, sau, aflându-se avuţi, să ştie că toate cele din viaţa
liber să nu te pleci patim ilor, fiindcă D um nezeu te-a aceasta sunt după fire stricăcioase, uşor de pierdut, fără
făcut cu voie liberă. Iar cel ce biruie patim ile trupului p reţ şi lesn e d e frân t. D e aceea su n t d ato ri să n u se
se încununează cu nem urirea. C ăci de n-ar fi patim ile, descurajeze pentru cele ce li se pot întâm pla.
.n-ar fi nid virtuţile, nici cununile dăruite de D um nezeu
celor vrednici dintre oam eni. 72 . C unoaşte că durerile trupeşti sunt în chip firesc
proprii trupului, ca unul ce e p ăm ân tesc şi stricăcios.
68. Cei ce cunosc binele, dar nu văd ce le este de folos, D eci sufletul iscusit trebuie să stăruie în m ijlocul unor
îşi o rb esc su fletu l; iar p u terea d e a d eo seb i li s-a a s e m e n e a p ă tim i r i , c u r ă b d a r e , c u b ă r b ă ţi e ş i c u
îm pietrit. D e aceea nu trebuie să ne îndreptăm m intea m ulţum ire şi să nu-I bage lui D um nezeu de vină că de
spre aceştia, ca nu cum va să cădem şi noi, în diip silnic, ce a făcut trup.
în aceleaşi lucruri, fără băgare de seam ă, ca nişte orbi.
73. L uptătorii de la jocurile olim pice nu se- încunu
69. N u trebuie să ne m âniem p e cei ce păcătu chiariesc, nează după prim a biruinţă, nici după a doua sau a treia,
de-ar fi făcut crim e vrednice de osândă. Ci pentru ci când biruie pe toţi cei ce se luptă cu ei. Tot aşa trebuie
-dreptatea însăşi, pe cei ce greşesc să~i întoarcem şi să-i deci ca tot cel ce vrea să fie încununat de Dum nezeu să-şi
certăm dacă se nim ereşte, fie prin ei înşişi, fie printr-alţii. deprindă sufletul întru curăţie nu num ai în privinţa
D ar să ne m âniem sau să neînfuriem nu se cade, pentru celor trup eşti, ci şi a câştigurilor, răpirilor, pizm ei,
că m ânia lucrează dusă de patim ă şi nu de dreptate şi hranei, slavei deşarte, grăirii de rău, uciderilor şi celor
de judecată. D e aceea nu prim i să te sfătuiască nici
asem enea.
oam eni prea m iloşi, căci pentru binele însuşi şi pentru
dreptate trebuie să cerţi pe cei răi, însă nu pentru patim a 74. N u pentru laudă om enească ne-am apucat de vie
m am ei. ţu ire a cu ra ta ş i d e D u m n e z e u iu b ito a re; ci p e n tru
 Filocalia 35
Antonie cel Mare

m ântuirea sufletului ne-am ales viaţa virtuoasă. Căci în fricos. C ăci tulburat de nălucirile lum eşti sufletul iese
fiecare zi stă m oartea înaintea ochilor noştri; iar cele din ogaşa lui. Să ştim că virtuţile noastre sufleteşti ni se
om eneşti nu le vedem . fac înaintem ergătoare ale bunurilor veşnice, iar păcatele
de bună voie pricini ale m undlor.
75 . S tă în pu terea no astră a trăi înfrân at, d ar a ne
îm bogăţi nu stă în puterea noastră! D eci ce vom zice? 79. O m ul raţional este răzb oit de sim ţurile trupulu i
Avem lipsă de lucirea de scurtă vrem e a bogăţiei, pe care să, prin patim ile sufletului, Iar sim ţurile trupului sunt
nu avem puterea să o agonisim , răm ânând doar la cin ci: văzul, au zul, gustul, m irosul şi pipăitul. P rin
sim pla dorinţă? O ! ce nebuneşte alergăm , neştiind că aceste cinci sim ţuri căzând ticălosul suflet în cele patru
înaintea tuturor v irtuţilor se află sm erenia, precum patim i ale sale se face rob. Iar cele patru patim i ale
înaintea tuturor patim ilor 'stă lăco m ia pântecelui şi sufletului sunt: slava deşartă, bucuria, m ânia ş'Jirica. . D ar
poftirea celor lum eşti. luptând om ul cu socoteală şi cu înţelepciune va birui şi
Cei înţelepţi trebuie să-şi am intească necontenit că stăpâni desăvârşit şi nu va m ai fi războit, ci va prim i
răbdând m ici şi scurte necazuri în viaţă, după m oarte,, pace în suflet şi va fi încununat de D um nezeu ca unul
se vor bucura de cea m ai m are plăcere şi de fericire ce a biruit.
veşnică. D rept aceea cel ce se luptă cu patim ile şi vrea 80. Dintre cei ce se află într-o ospătărie, unii închiriază
să fie încununat de D um nezeu, de va cădea să nu scadă paturi; alţii neputând avea pat şi dorm ind pe jos, horcăie
cu sufletul şi să răm ână în cădere, lipsit de nădejde. C i nu m ai puţin ca cei ce dorm în pat. Şi aşteptând m ăsura
sculându-se, iarăşi să lupte şi să se străduiască să fie nopţii, dim ineaţa toţi se duc, lăsând paturile ospătăriei
încunu nat, ridicându-se din căd ere, p ână la ultim a şi luând num ai lucrurile lor. A sem enea este şi cu toţi
suflare. C ăci ostenelile trupului sunt arm e ale virtuţilor cei ce vin în viaţăLşi cei ce au trăit cu puţine şi cei ce au
şi se fac m ântuitoare sufletului. v ieţu it în slav ă şi b o g ăţie , ies d in v iaţă ca d in tr-o
77. Necazurile vieţii fac să fie încununaţi de Dum nezeu ospătărie, neluând nim ic din desfătarea şi bogăţia vieţii,
bărbaţii şi luptătorii vrednici. D eci trebuie să-şi om oare fără num ai faptele lor, bune sau rele, săvârşite de ei în
în viaţă m ădulările faţă de toate ale vieţii. C ăci m ortul viaţa lor.
nu se m ai grijeşte niciodată de ceva din ale vieţii. 81. D acă eşti cum va stăpânitor cu m are putere, să nu

78.N u se cuvine ca sufletul raţional şi luptător să se am eninţi lesne cu m oartea pe cin eva, cuno scând că
sperie şi să se înfricoşeze îndată de patim ile care vin după fire şi tu eşti supus m orţii şi sufletul se dezbracă
asupra lui, ca nu cum va să fie batjocorit de draci, ca de trup ca de cea din urm ă haină. A ceasta cunoscând-o
 J6 Antonie cel Mare Filocalin

lăm urit, lucrează cu blândeţe şi făcând bine m ulţum eşte m ân d ria , n e cred in ţa , lăc o m ia , u ra , p izm a, m ân ia ,
neîncetat lui D um nezeu. C ăci cel ce nu se m ilostiveşte, nepăsarea, slava deşartă, cinstea, dezbinarea, sim ţirea
nu are virtute întru sine. binelui. Pentru că cele de felul acesta se lucrează prin
82. A scăpa de m oarte este-cu neputinţă. C unoscând suflet."
aceasta, o am en ii în ţelep ţi şi d ep rin şi în v irtu te şi în 86. C ugetând la cele despre D um nezeu, fii evlavios cu
c u g e t iu b ito r d e D u m n ez e u p rim e sc m o a rte a fă ră priso sin ţă, b un , cu m in te, blân d , darnic du pă pu tere,
suspine, fără frică şi fără plâns, aducându-şi am inte de îndatoritor, necertăreţ şi cele asem enea. C ăci aceasta
neînlăturarea ei şi de izbăvirea din relele vieţii. este avuţia sufletului care nu poate fi furată: să placi lui
D u m n ez e u p rin u n e le c a a ce ste a , şi să n u ju d e c i p e
83. N u trebuie să urîm pe cei ce au uitat de vieţuirea . nim eni sau să zici: cutare este rău şi a păcătuit; ci m ai
cea bună şi plăcută lui D um nezeu şi care nu recunosc bine este să-ţi cauţi de păcatele.tale şi să priveşti în tine
dogm ele drepte şi iubite de D um nezeu'. C i m ai vârtos purtarea ta, de este plăcută lui D um nezeu. C ăci ce ne
să ne fie m ilă de ei, ca fiind slabi în puterea de-a deosebi priveşte dacă altul este rău?
lucrurile şi orbi cu inim a şi cu înţelegerea. Căci prim ind
răul ca bine, se pierd din pricina neştiinţei, şi nu cunosc 87. C el în tr-ad ev ăr o m se sileşte să fie evlav io s. Iar
pe D um nezeu, sărm anii şi nechibzuiţii de ei. evlavios este cel ce nu pofteşte cele străine. Şi străine
sunt om ului toate cele create. Pe toate le dispreţuieşte
84. N u spune m u lţim ii-cuv inte despre evlavie şi bună aşadar, ca unul ce este chip al lui D um nezeu. Iar chip
vieţuire. N u pentru pizm ă zic, dar socotesc că vei fi luat al lui D um nezeu se face om ul când vieţuieşte în chip
în râs de cei sm intiţi. C ăci cel asem enea se bucură de drept şi plăcut lui D um nezeu, însă nu e cu putinţă să
ce le asem en ea . Iar astfel d e cu v in te p u ţin i auzito ri se fa că a ce a sta d e n u s e v a le p ă d a d e to a te - ce le d in
găsesc. M ai bine este dar a nu grăi, decât ceea ce voieşte lum e. Iar cel ce are m inte, iubitoare de D um nezeu ştie
D um nezeu pen tru m ântu irea oam en ilo r. tot folosul sufletesc şi toată evlavia ce se naşte din ea.
85 . Su fletu l p ătim eşte îm preună cu trup u l; dnu
ar tru pu l B ărbatul iubitor de D um nezeu nu învinuieşte pe nim eni
pătim eşte îm preună cu sufletul. D e pildă, tăindu-se p en tru p ăca tele sale. Ia tă sem n u l su fle tu lu i c are se
trupul pătim eşte şi sufletul, iar de va fi trupul tare şi m ântuieşte.
sănătos, se bucură şi sufletul. D ar când înţelege sufletul 88. U nii se slra'djjiesc să câştige bogăţia vrem elnică cu
nu înţelege şi trupul, ci răm âne părăsit în el însuşi. C ăci a orice preţ şi iubesc faptele păcatului, nevrând să ştie că
înţelege este o pătim ire a sufletului, ca şi neştiinţa sau vine m oartea şi-şi vor pierde sufletul. E i nu urm ăresc,
 Antonie cel Maiv-

ticăloşii de ei, ce le este de folos şi nu se gândesc la ce 9 2 . D u m n e z e u l n o s tr u a d ă r u it c e lo r d in c e r u r i

pătim eşte om ul după m oarte, din partea păcatului, nem urirea; celor de pe păm ânt le-a dat prefacerea; şi în
toate a rânduit viaţă şi m işcare. Iar toate acestea pentru
89. Păcatul este patimă a m ateriei; însă nu Dum nezeu om . Să nu te am ăgească aşadar nălucirea lumească a
este pricina păcatului ci El a dat om ului cunoştinţă, diavolului, care îţi strecoară gânduri rele în suflet. Ci,
pricepere şi puterea de a deosebi între bine şi rău şi voie aducându~ţi îndată am inte de bunătăţile cereşti, zi întru
liberă. Ceea ce naşte păcatul este negrija şi trândăvia tine: dacă vreau, de m ine atârnă să biruiesc şi război
acest
oamenilor, Răul nicidecum nu e pricinuit de Dumnezeu; al patim ei; dar nu voi birui dacă vreau să-m pofta
i fac
ci prin alegerea cea de bunăvoie s-au făcut dracii răi, ca m ea. N evoieşte-te dar cu ceea ce poatem să-ţi ântuiască
şi cei m ai m ulţi dintre oam eni. sufletul.
9 0 . O m u l c a re v ie ţu ie şte în e v la v ie n u în g ă d u ie 93. V iaţa este unirea şi legătura m inţii cu sufletul
c u şi
păcatului să i se furişeze în suflet. Iar lipsind păcatul, tru p u l. Ia r m o a rte a n u e s te p ie rd e re a c e lo r
nici prim ejdia, nici vătăm area nu sunt în sufletul acela. îm preunate, ci stingerea cunoştinţei lor. C ăci pentru
Pe unii ca aceştia nu-i stăpâneşte nici dracul întunecat, D um nezeu toate se păstrează şi după desfacere.
nici soarta. Căci Dumnezeu îi izbăveşte pe aceştia de rele
şi ei petrec nevătăm aţi, ca unii ce au ajuns întocm ai ca 94. M intea nu este suflet, ci dar de la Dum nezeu, care
D um nezeu. D acă pe un atare om îl laudă oam enii, el mântuieşte sufletul. Ea călăuzeşte sufletul şi-1 sfătuieşte
râde în sine de cei ce-1 laudă; dacă-1 grăiesc de rău, nu la ceea ce-i plăcut lui Dum nezeu: să dispreţuiască cele
se apără faţă de cei ce îl defăim a, nici nu se m ânie vrem eln ice, tru peşti şi stricăcioase şi să râv nească
îm potriva ocărilor. bunurile cele veşnice, nestricădoase şi netrupeşti. Ea
învaţă pe om să um ble în trup, dar să 'înţeleagă prin
91. R âul se prinde de fire ca rugina de aram ă şi m inte cele cereşti, cele din jurul lui Dum nezeu şi toate
necurăţia de trup, însă nici cel care prelucra arama n-a îndeobşte. M intea iubitoare de D um nezeu este - bine
făcut rugina,, nici părinţii necurăţia trupului, Tot aşa nici făcătoarea şi m ântuitoarea sufletului om enesc,
răutatea n-a fâcut-o D um nezeu, ci i-a dat om ului şi
cunoştinţa şi puterea de a deosebi ca să fugă de rău, ca 95. Sufletul coborându -se în trup îndată se întunecă
unu] ce ştie că va fi vătăm at şi chinui! de el. Ia seam a de întristare şi de plăcere, şi se pierde, întristarea şi
deci ca nu cum va văzând pe cineva propăşind in putere" plăcerea sunt ca nişte tum ori ale trupului. D ar m intea
şi avere, să -l fericeşti, lăsând u-te amăgit de diavolul. Ci iubitoare de Dum nezeu, lucrând îm potrivă, întristează
adu-ţi îndată m oartea înaintea ochilor, şi niciodată nu trupul şi m ântuieşte sufletul, ca doctorul care taie şi
voii pofti vreun rău sau vreun lucru lum esc. ard e tru p u l
40 Antonie cel Mare Filocalia 4
1
 96. Sufletele care nu sunt ţinute în frâu de raţiune şi
nu sunt cârm uite de minte, ca să sugrum e, să - stăpâ
nească şi să cârmuiască patimile lor, adică: întristarea
şi plăcerea, se pierd ca dobitoacele cele necuvântătoare,
raţiunea fiind târîtă de patimi ca vizitiul biruit de cai.
97. Cea mai mare boală a sufletului, ruina şi pierzarea
lui, este să nu cunoască pe Dumnezeu, care a făcut toate
pentru om şi i-a dăruit lui mintea şi cuvântul prin care
sburând sus, omul se împreună cu Dumnezeu, - înţele
gând şi preamărind pe Dum nezeu.
98. Sufletul este în trup, iar în suflet este m intea şi în
m inte cuvântul. Prin ele Dum nezeu fiind înţeles şi
pream ărit face sufletul nem uritor, dându-i nestri-
căciunea şi fericirea veşnică. Căci Dumnezeu le-a dăruit
tuturor făpturilor existenţa numai pentru bunătatea Sa.
99. Dumnezeu făcând pe om cu voie liberă, ca un prea
bogat şi bun, i-a dat şi puterea să placă lui Dumnezeu
dacă vrea. Iar lui Dumnezeu îi place să nu fie păcat în
om . Dacă între oam eni sunt lăudate faptele bune şi
virtuţile sufletului cuvios şi iubitor de Dum nezeu şi
sunt dispreţuite faptele ruşinoase şi rele, cu cât m ai
mult nu va fi aşa la Dumnezeu, Cel ce vrea mântuirea
omului?
100.Pe cele bune le primeşte omul de la Dumnezeu.
Cad
pentru aceasta a şi fost zidit de Dumnezeu.cele Iar pe
rele şi le trage sieşi de la sine şi de la păcatul,şi pofta
nesimţirea sa.
101. Sufletul nesocotit, măcar că e nemuritor şi stăpân
peste trup, slujeşte trupului prin plăceri, pentru că nu
a înţeles că desfătarea trupului este vătămare sufletului.
Fiind nesim ţitor şi nebun, se grijeşte de desfătarea
trupului.
102. Dumnezeu este bun, omul e rău. Nimic rău nu
este în Cer, nimic bun pe pământ. Iar omul cu judecată
alege ce este mai bun şi cunoaşte pe Dumnezeul tuturor.
Lui îi mulţumeşte şi pe El îl laudă. El urăşte trupul încă
înainte de moarte şi nu lasă să se împlinească simţirile
cele rele, ştiind că ele lucrează pierzarea sa.
103. Bărbatul viclean iubeşte lăcomia şi nesocoteşte
dreptatea. El nu ia seama la nestatornicia, la amăgirea
şi la vrem elnicia vieţii acesteia, nici nu se gândeşte la
m oarte, că nu prim eşte daruri şi că nu se poate ocoli.
Iar dacă e bătrân neruşinat şi fără m inte, ca şi un
putregai, nu mai foloseşte la nimic.
104. Numai dacă am fost încercaţi de supărări, simţim
plăcerile şi bucuria. Căci nu bea cu plăcere cel ce n-a
însetat şi nu m ănâncă cu plăcere cel ce n-a flăm ânzit;
de asemenea nu doarme cu plăcere cel ce n-a priveghiat
îndelung şi nu sim te bucuria cel ce m ai întâi nu s-a
întristat. Tot aşa nu ne vom bucura de bunurile veşnice,
dacă nu vom dispreţul pe cele vremelnice.
1 0 5 . Cuvântul este sluga m inţii. Căci ce voieşte
mintea, aceea tâlcuieşte cuvântul.
 42 Antonia cel
Filvculi
Mare
n

1 06 . c nu-i este u, a
M in neînţeles, îţi z
tea iar lu c r ă
ved cuvântului ezi d
e său nim ic m ân a
to at nu-i este tuire r
e, cu a. c
ch ia neputinţă e
r şi de 108. -
cele exprim at., C el ţ
din ce i
C er 1 07 . P rin vor e
uri. tru p o m u l beşt s
Şi este e t
m urito r. fără e
nim D ar prin soc d
ic m in te şi
nu o otea e
cuvânt lă f
întu nem uritor.
nec nu o
T ăcând are l
a înţelegi şi
fără m in o
după ce ai te,, s
num înţeles
ai căci s
grăieşti. grăi ă
păc Căci în
atul. eşte f
tăcere fără a
Prin naşte
urm să c
m intea înţel i
are cuvântul.
celu eag p
Şi rostind ă e
i cuvânt de nim n
cura m u lţu m it t
t ic.
ă lu i C er r
nim i D um neze u
cete
m ân oare ceru l însu l
tuir şi l, u
ea păm ân tu l, fără i.
sufl m ărim ea num C
etul soarelui şi ai ă
ui. depărtarea om u c
stelelor, l i
109. este o
C uv care b
născocire a se ă
ântu om ului
l îngr r
care se ijeşt b
care osteneşte
are e de a
în deşert. viaţ t
înţel C ăci
es şi a u
căutând virt l
este cele ce nu
folo uoa i
folosesc să şi u
sitor nim ic,
sufl înţel b
osteneşte ege i
e- în zadar,
tului şi t
ca şi cum prea o
este ar vrea să
dar m ăr r
scoată apă eşte d
al cu ciurul.
lui pe e
D eoarece cel D
Du este cu
m ne ce u
neputinţă 1-a m
zeu. oam en ilor
Iar făcu n
a afla t pe e
vorb acestea.
a el z
cea 110. spre e
deşa N im eni nu m ân u
rtă, vede cerul, tuire ş
care nici nu a şi t
cau t poate să viaţ i
ă să înţeleagă a e
m ăs cele dintr- om u s
igur cei i
111, ce e
că
nim Precum nu ş
ica iese om ul cred i
nu din , t
pântecele fiin d
este d i
fără m aicii n
sale, aşa nep
Du rice p
m ne şi sufletul, â
gol iese pu ţi
zeu cu n
şi că din trup: t
unul curat m int
el ea, e
şi lum inos, c
este altul nu
pret se e
având ,
utin petele poar
tă n
deni greşelilor, u
şi iarăşi altul, cu
evla -
într negru de ţ
m ulţim ea vie
u şi i
toat p ă c a te lo r. m
D e aceea păcă
e, tuie a
ca s u fle tu l i
ra ţio n a l ş i sc,
U nu neso a
iu b ito r d e d
l ce D um nezeu coti
nd u
este , c
nem aducându- cele i
ărgi şi am inte şi de a
nit. gândindu- dinc m
se la relele olo. i
de după 11 n
m oarte, 2. t
vieţuieşte e
cu evlavie Prec d
ca să nu fie um e
osândit dup c
p entru ă ce e
acelea. Iar ai l
e
de ut m ai cu e
acol m are la m şi
o, trup, aşa şi vei
tot după ce sluji c
aşa vei ieşi sufl u
nici curat şi etul d
dup fără pân e
ă prihană ă ce
ieşir din trup, s
este
ea vei fi m ai în f
din m are şi cu trup ă
trup totul ,. t
, nestricădo aşa
nu- ă
s, şi el
ţi petrecând ri
m ai te
în ceruri. va s
adu -
ci sluji
11 4. pe a
am i Precum
nte tine sl
trupul, dup
de după ce s- u
cele ă ce
a vei ji
din desăvârşit
trup ieşi t
în pântece din p
. trebuie să trup e
113. se nască, .
aşa şi si
P re Căc
cu sufletul i n
m după ce şi- e
a plinit în cel
dup ce r
ă ce irup
m ăsura şi-a ă
ai u
ie şit hotărâtă sluji
d in lui de i p
p ân D um nezeu e
, trebuie să aici
te ce n
te - iasă din trup
trup, ul tr
ai
făc bin u
1 15.D upă d
 upă varşii, tot Antonie Fi

mo astfel cel Mare lo

ca
44 li
arte a
.
Fiin
dcă
şi:a
osâ
ndit
sufl
etul
ca
un
lips
it
de
m in
te,
1 1 .6 .
P recu
m
tru p u l
ieşin d
d in
p ân tec
e le
m a icii
nu
poate
să se
hrănea
scă,
fiind
încă
nedesă
45
şi sufletul când iese din trup, dacă nu şi-a agonisit prin
bunăvieţuire cunoştinţa de D um nezeu, nu poate să se
m ântuiască, sau să se unească cu D um nezeu.
117. Trupul unit cu sufletul iese din întunericul pân-
tecelui la lum ină, iar sufletul unindu-se cu trupul e legat
de întunericul trupului. De aceea trebuie să urîm trupul
şi să-l strunim ca pe un duşm an care poartă război
îm potriva sufletului. Căci mulţim ea m âncărilor şi gustul
lor plăcut deşteaptă patim ile păcatului. Iar înfrânarea
pântecelui sm ereşte patim ile şi m ântuieşte sufletul.
118. Trupul vede prin ochi; iar sufletul prin m inte. Şi
precum trupul fără ochi e orb şi nu vede soarele, care
lum inează tot păm ântul şi m area, nici nu se poate -.»
bucura de lum ină, aşa şi sufletul, dacă nu are m inte bună
şi vieţuire cuvioasă, este orb şi nu înţelege pe D um
nezeu, Făcătorul şi Binefăcătorul tuturor, şi nu-L prea
m ăreşte, nici nu va putea să se bucure de nestricăciu-
nea Lui şi de bunurile veşnice.
119. N ecunoştinţa lui D um nezeu este o nesim ţire şi
nebunie a sufletului. Căci răul se naşte din neştiinţă, iar
binele, care m ântuieşte sufletul, din cunoştinţa lui
D um nezeu. Prin urm are dacă te vei sârgui să nu faci ,
voile tale;petrecând în trezvie şi cunoscând pe- D um ne
zeu, m intea ta va fi cu grijă la virtuţi. Dacă însă te vei
sili să faci voile tale pentru plăcere, am eţit de necu-
noştinţa de D um nezeu, te vei pierde ca dobitoacele,
necugefând la relele ce ţi se vor întâm pla după m oarte,
120c C ele ce se întâm plă după rânduiala neclintită ,
dum nezeiască, cum e răsăritul şi apusul soarelui în
fie c a re z i, s a u ro d ire a p ă m â n tu lu i, fa c p a rte d in
Providenţă. Iar cele ce se fac la poruncă de către om , se
num esc lege. D ar toate s-au făcut pentru om .
121. C âte le face Dum nezeu ca un bun pentru om le
face; iar câte le face om ul sieşi le face, fie bune, fie rele.
Şi ca să nu te ispitească fericirea celor răi, să ştii că
precum cetăţile nutresc pe călăii obşteşti nu ca să le
laude reaua lor faptă, ci ca prin ei să pedepsească pe cei
nevrednici, în acelaşi chip şi Dum nezeu îngăduie ca cei
răi să stăpânească peste cele lum eşti, pentru ca prin-
tr-înşii să se pedepsească cei neevlavioşi. La urm ă şi pe
stăpânitori îi dă judecăţii, ca pe unii ce nu au slujit lui
D um nezeu, ci prin răutatea lor au pricinuit năcazuri
grele oam enilor.
122. Dacă închinătorii la idoli ar cunoaşte şi ar vedea
cu inim a la cine se închină, nicidecum n-ar rătăci de la
buna cinstire, ci, privind rânduiala şi purtarea de grijă
a ce lor ce au fo st făcu te şi se fac de D u m neze u, ar
cunoaşte pe Cel ce le-a făcut pe ele pentru om .
-12 3- O m ul cel ră u şi ne drept poate să u cidă, dar
Dum nezeu nici celor nevrednici nu încetează a le dărui
viaţă. Căci fiind bun şi îm belşugat prin fire a voit să fie
lum ea şi s-a făcut. Şi toate se fac pentru om şi pentru
m â n t u i r e a l u i. '
124. O m este cel ce a înţeles ce este trupul: că este
stricăcios şi vrem elnic. Căci unul ca acesta înţelege şi
sufletul, că este dum nezeiesc şi fiind nem uritor şi suflare
a lui D um nezeu a fost leg at de trup spre cercare şi
 Antonie cel 'M;uv
îndum nez eite, Iar cinea înţeles sufletul vieţuieşte cfrept
şi plăcut înaintea lui D um nezeu, nem aisupunanclu--.se
trupului. A cela vede pe D um nezeu cu m intea sa şi
c o n te m p lă b u n u rile v e şn ic e d ă r u ite s u fle tu lu i d e
D um nezeu,
12 5. D um nezeu fiind pururea bun şi darnic a dat
om ului puterea de-a face binele şi răul, după ce i-a
dăruit şi cunoştinţă, ca privind lum ea şi cele din ea să
cunoască pe Cel ce a făcut-o. Iar cel necuvios poate să
vrea şi să nu 'înţeleagă, căci poate şi să nu creadă şi să
fie nefericit; ba poate să cugete şi îm potriva adevărului.
A tât de m are putere are om ul de-a face binele sau răul.
•** 126. E ste o fânduialâ a lui D um nezeu, ca pe m ăsură
ce creşte trupul, sufletul să se um ple de m inte, ca om ul
sa poată alege dintre bine şi rău ceea ce îi place. D ar
su fle tu l care n u a leg e b in ele n u are m in te. T o ate
trupurile au suflet, nu însă şi toate sufletele m inte. Căci
m intea iubitoare de Dum nezeu vine la înţelepţi, cuvioşi,
d rep ţi, cu raţi, b u n i, m ilo stiv i şi bin ecin stito ri. Iar
prezenţa m inţii se face om ului ajutor spre D um nezeu,
1 2 7 . N um ai un lucru nu este îngăduit om ului: acela
de-a fi nem uritor cu trupul Să se unească cu D um nezeu
îi este îngăduit, dacă va înţelege că poate. Căci voind şi
înţelegând, crezând, şi iubind, prin buna vieţuire om ul
. ajunge îm preună vorbitor cu D um nezeu.
1 2 8 , O chiul priveşte cele văzute, iar m intea înţelege
cele nevăzute. C ăci m intea care iubeşte pe D um nezeu
este făclie care lum inează sufletul. C el ce are m inte
I-1 locali a 4
7
iubitoare de D um nezeu şi-a lum inat inim a sa şi vede*
pe D um nezeu prin m intea sa.
129» N im eni nu e bun, neruşinat fiind; iar cine nu e
bun este desigur rău şi iubitor de trup. C ea dintâi virtute
a om ului este dispreţuirea trupului. C ăci despărţirea de
bunăvoie şl nu din lipsă de cele vrem elnice, stricăcioase
şi păm ânteşti ne face m oştenitori ai bunurilor nestri-
căcioase şi veşnice,
130.*C el ce are m inte se ştie pe sine că este om stri-
căcios. Iar cel ce se ştie pe sine pe toate le ştie că sunt
făptuirile lui D um nezeu şi s-au făcut pentru m ântuirea
om ului. C ăci stă în puterea om ului să înţeleagă toate şi
să creadă drept. Iar asem enea bărbat cunoaşte sigur că
cei ce nu pun preţ pe cele lum eşti au osteneală foarte
puţină, iar după m oarte dobândesc de la D um nezeu
odihnă veşnică.
1 3 1 . Precum trupul fără suflet este m ort, aşa şi sufletul
fără puterea m intii este nelucrător si nu poate m oşteni
pe D um nezeu.
1 3 2 . N u m ai p e om îl ascu ltă D u m n ezeu şi n u m ai
om ului se arată, fiind iubitor de oam eni oriunde ar fi.
Ş i iarăşi, n um ai om ul este în ch in ăto r vre d nic al lu i
D um nezeu. Pentru om num ai se schim bă Dum nezeu la
fată.
133- D um nezeu a făcut om ului cerul pe care - îl îm
podobesc stelele pentru om , păm ântul pe care îl lucrează
oam enii pentru ei înşişi. Cei ce nu sim t o atât de m are
purtare ele grijă au sufletul lipsit de m inte.
 Antonie cel Mare
• 134. B inele e nevăzut, ca cele din cer; răul se vede, ca
cele de pe păm ânt. Binele este ceea ce nu are comparaţie;
iar om ul care are m inte îşi alege ceea ce e m ai bun, căci
num ai el înţelege pe D um nezeu şi făpturile Lui.
. M in tea se arată în suflet, iar natura în trup.
M intea ^dum nezeieşte sufletul, iar natura e revărsată
în trup. în tot trupul este natură, dar nu în tot sufletul
m inte. D e aceea nu tot sufletul se m ântuieşte.
£ 136. Sufletul se află în lum e fiind născut. M intea este
m ai p resu s d e lu m e fiin d nen ăscu tă. S u fletu l care
înţelege lum ea şi vrea să se m ântuiască în fiecare ceas
are o lege pe care nu o calcă. El cugetă întru sine că acum
e vrem e lungă şi de cercetare şi nu aşteaptă să o facă
aceasta judecătorul. El ştie că-şi poate pierde m ântuirea
prim ind cea m ai m ică plăcere urîtă.-
137. Pe păm ânt a lăsat Dum nezeu naşterea şi m oartea;
pe cer se arată purtarea de grijă şi rânduiala neclintită.
D ar toate s-au făcut pentru om şi pentru m ântuirea lui
D um nezeu, cel îm belşugat în toate bunătăţile, pentru
oam eni a făcut cerul şi păm ântul şi elem entele, făcân-
du-le parte prin acestea de toate bunătăţile.
138. Cele muritoare se supun celor nemuritoare; iar
cele nem uritoare slujesc celor m uritoare (adică elem en
tele om ului), pentru iubirea de oam eni şi bunătatea
firească a lui D um nezeu care le-a făcut pe ele.
4- 139» C el ce e sărac şi nu poate vătăm a nu se socoteşte
între cei evlavioşi. Iar cel ce poate vătăm a cu puterea
Filocalia 4
9
sa, dar nu întrebuinţează puterea spre rău, ci cruţă pe
cei m ai um iliţi, pentru evlavia sa, întru bună răsplată
se va afla şi după m oarte.
140. D um nezeu, Ziditorul nostru, pentru iubirea de
oam eni, ne-a lăsat m ulte căi de m ântuire, care întorc
sufletele şi le suie în C eruri. C ăci sufletele oam enilor
p rim e s c p en tru v irtu te ră sp lată , iar p en tru g reş e li
pedepse.
141. Fiul este întru T atăl, D uhul întru Fiul, iar Tatăl
este întru am ân do i. Iar p rin cred in ţă o m u l cu n oaşte
toate cele nevăzute şi gândite. Credinţa este consim ţirea
de bunăvoie â sufletului.
142. C ei ce sunt siliţi de niscai trebuinţe, sau îm pre
jurări, să treacă înot râuri foarte m ari, de vor fi treji la
m inte, scapă de prim ejdie chiar de ar fi valuri potrivnice;
şi de se scufun dă p uţin , p rin zând u-se d e cev a d e la
ţărm , scapă. D ar cei ce vor fi beţi, chiar dacă de zeci de
m ii de ori vor lupta să ajungă la ţintă, nu vor putea, ci
biruiţi de vin se vor scufunda în valuri şi îşi vor afla
m o artea. T ot aşa şi sufletul, .căzând în învolb urarea
valurilor vieţii, de nu se va trezi din păcatul m ateriei ca
să se cunoască pe sine că e dum nezeiesc şi nem uritor si
că num ai pentru scurtă vrem e a fost legat cu trupul cel
m uritor şi plin de patim i, va fi atras de plăcerile trupeşti
spre pierzare; şi dispreţuindu-se pe sine şiîm bătându-se-
de neştiinţă, se va pierd e şi se v a afla în afară de cei
m ântuiţi. C ăci trupul ne trage adeseori ca un râu spre
plăcerile necuvenite.
 50 Antonie cel Mare
1 43 = S u fle tul raţio na l stă ruin d n ec lin tit pe lân gă
hotărîrea cea bună, ţine în frâu m ânia, pofta şi patim ile
nesocotite, ca pe un cal. Şi biruindu-le, înfrânându=le şi
stăpânindu-le pe acestea se încununează şi se- învred
niceşte de viaţa din ceruri, pe care o prim eşte ca pe o
răsplătire a biruinţei şi a ostenelilor de la Dum nezeu Cel
ce, 1-a zidit,
-f l440 Sufletul cu adevărat raţional văzând fericirea
celor răi şi bunătatea celor nevrednici nu se sm inteşte,
dorindu-şi fericirea lor în viaţa aceasta, cum fac oamenii
nesocotiţi. El cunoaşte lăm urit nestatornicia lucrurilor,
ascunsurile vieţii cu vrem elnicia ei şi judecata care nu
poate fi m iluită. Un suflet ca acela crede că Dum nezeu
nu-1 va trece cu vederea nici despre partea hranei
trebuitoare.
*• 145 c V iaţa trupului şi lucrurile de m ultă bogăţie şi
putere în viaţa aceasta i se face sufletului m oarte. Iar
osteneala, răbdarea, lipsa purtată cu m ulţum ită şi
m oartea trupului este viaţă şi fericire veşnică
- a su
fletului.
146. Sufletul raţional, nepunând preţ pe zidirea - m ate
rială şi pe viaţa cea vrem elnică, îşi alege desfătarea
cerească şi viaţa veşnică, pe care le va prim i de- la Dum
nezeu prin vieţuire curată.
•*• 147» Cei ce şi-au înnoroiat veşm ântul, întina şi haina
celor ce se apropie de ei. Aşa şi cei răi cu voia şi nedrepţi
la purtare, petrecând cu cei m ai sim pli şi vorbind cele
ce nu se cuvin, le întinează sufletul prin auz.
Filocalia 5
1
•*- 148. începutul păcatului este pofta, prin care se pierde
sufletul raţional; iar începutul m ântuirii, şi al îm părăţiei
C erurilor este dragostea.
•^ 149. Precum un vas de aram ă uitat m ultă vrem e şi
neînvrednicit de îngrijirea trebuitoare e m âncat de
rugină din pricina neîntrebuinţării şi ajunge nefolositor
şi urît, tot aşa şi sufletul, nelucrând şi negrijindu-se de
buna vieţuire şi de întoarcerea la D um nezeu, şi ieşind
prin fapte rele de sub acoperăm ântul lui Dum nezeu, e
m âncat de păcatul crescut din trândăvie în m ateria
trupului şi se va afla fără frum useţe şi netrebnic pentru
m ântuire.
+. 150. D um nezeu este bun, fără patim ă şi neschim bă-
cios. Iar dacă cineva găseşte că e raţional şi drept ca
D um nezeu să nu se schim be, dar tocm ai de aceea
întreabă nedum erit cum se bucură, de cei buni şi se
întoarce de către cei răi, sau se m ânie pe cei păcătoşi,
iar slujit fiind se m ilostiveşte, să i se răspundă că
D um nezeu nici nu se bucură, nici nu se m ânie, căci
bucuria şi întristarea sunt patim i; nici nu prim eşte
daruri, căci atunci s-ar birui de plăcere. N u e îngăduit
să socotim pe D um nezeu bun sau rău, din lucruri
om eneşti. E l este num ai bun şi num ai folositor şi nu
vătăm a niciodată, în felul acesta El este totdeauna la
fel. Iar noi răm ânând buni, pentru asem ănare ne unim
cu Dum nezeu şi făcându-ne răi, pentru neasem ănare ne
despărţim de D um nezeu. T răind întru virtute suntem
ai lui D um nezeu/iar făcându-ne răi ne facem nouă
vrăjm aş pe A cela ce nu se m ânie în deşert. Păcatele
n o a stre su n t a c e le a c a re n u la să p e D u m n e ze u să
 Antonie cel Mure
strălu cească în noi, ci ne leag ă cu dem onii ce ne
chinuiesc. Iar când, prin rugăciuni şi faceri de bine,
primim dezlegare de păcate, prin aceasta nici nu slujim,
nici nu schim băm pe D um nezeu,' ci prin faptele şi
întoarcerea noastră spre Dumnezeu, vindecând păcatul
nostru, ne bucurăm iarăşi de bunătatea Sa. încât este
totuna a zice că Dumnezeu îşi întoarce faţa de la cei răi,
sau că soarele se ascunde de cătră cei lipsiţi de vedere.
1 5 1 . S u fletu l ev lav io s cu n o aşte p e D u m n ez eu l
tuturor. Căci evlavia nu e altceva decât împlinirea voii
lu i D u m n e z e u . Ia r a c e as ta e s te c u n o a ş te re a lu i
Dumnezeu care face pe om să fie fără pizmă, înţelept,
blând, îndatoritor şi milostiv după putere, necertăreţ şi
în toate după plăcerea şi voia lui Dum nezeu.
•i-152. Cunoştinţa şi frica de Dumnezeu aduc tăm ăduire
de patim ile trupului. Căci aflându-se în suflet necu-
noştinţa lui Dumnezeu, patimile răm ânând nevindecate
" fac sufletul să putrezească ca printr-un puroi îndelungat.
Iar pentru aceasta să nu învinovăţim pe Dum nezeu,
care a dat oam enilor pricepere şi cunoştinţă.
153. D um n ezeu a u m p lu t p e o m d e pricep ere şi
cunoştinţă, voind să curăţească patim ile şi păcatul cel
de bună voie şi să strămute ceea ce e muritor la nemurire,
pentru bunătatea Sa.
154. M in tea cea d in su fletu l cu rat şi iu b ito r d e
Dumnezeu cu adevărat vede pe Dumnezeul cel nefăcut,
neprivit şi negrăit, pe Cel singur curat celor curaţi cu
inima.
Filocali
n
» Omul c#re rabdă necazurile cu inimă bună şi cu
m ulţum ită, va lua cununa nestricădum 'i, virtutea şi
m ântuirea. Iar stăpânirea m âniei, limbii, pântecelui şi
plăcerilor e de cel m ai m are ajutor sufletului.
156. A ceea ce ţine lum ea este pronia lui D um nezeu;
şi nu se află loc lipsit de pronie. Iar pronia este cuvântul
desăvârşit al lui Dumnezeu, care dă chip materiei ce vine
în lum e şi e ziditorul şi m eşterul tuturor celor ce se tac.
Nici materia nu poate fi pusă în rânduială fără puterea
cuvântului care deosebeşte lucrurile. Iar cuvântul este
chipul şi mintea, înţelepciunea şi pronia lui Dumnezeu.
-* 157. Pofta din am intire este rădăcina patim ilor, care
sunt rudeniile întunericului. Iar sufletul zăbovind în
amintirea poftei nu se cunoaşte pe sine că este insuflarea
lui Dumnezeu. Şi aşa-e dus spre păcat, nesocotind relele
de după m oarte, lipsitul de m inte.
+ 158. Cea m ai mare şi m ai fără leac boală a sufletului
este necredinţa în Dumnezeu şi iubirea de slavă. Căci
pofta răului este o lipsă a binelui. Iar binele stă în a face
cu prisosinţă toate cele bune, câte plac Dumnezeului a
toate.
*t" 159 - N um ai om ul este în stare să prim ească p e
D u m n ezeu , căci nu m ai acestu i anim al îi v o rb eşte
Dumnezeu ncapied prin visuri, iar ziua prin minte. Şi
prin toate prevesteşte oamenilor vrednici de El - bună
tăţile viitoare.

54
Antonie cel Mate
160 , O m ului credin cio s şi celu i ce vrea să în ţeleagă ',
pe Dum nezeu nim ica nu-i este cu anevoie. Iar dacă vrei
să-L şi vezi, priveşte podoaba şi pronia tuturor celor ce
au fost făcute şi a celor ce se fac cu cuvântul Lui, Şi toate
sunt pentru om .
Iu l. S fânt se num eşte om ul curăţit d e patim i şi d e
păcate. De aceea cea m ai m are izbândă a sufletului, care
place lui D um nezeu, este să nu m ai fie păcat în om .
162. N um ele este însem narea unuia dintre m ulţi. D e
aceea e lucru fără m inte a socoti'că D um nezeu care e
.unul singur, m ai are alt num e. Căci D um nezeu aceasta
înseamnă: Cel fără de început, care a făcut toate pentru om.
. D acă ştii că ai fapte rele întru tine, scoate-le din
sufletul tău, în aşteptarea celor bune. C ăci drept este
D um nezeu şi iubitor de oam eni.
16 4. C unoaşte pe D um nezeu şi e cun oscut de
D um nezeu om ul care neîntrerupt se nevoieşte sa fie
nedespărţit de Dum nezeu. Iar nedespărţit de Dum nezeu
ajunge om ul care e bun în toate şi care biruie toată
plăcerea, nu din pricina lipsei, d prin voinţă şi înfrânare.
1:65. Fa bine celui ce le nedreptăţeşte şi-ti vei face
prieten pe D um nezeu. N u grăi de rău pe vrăjm aşul tău
către nim eni, Deprinde-te cu d ragostea, cu neprihănire^
cu răbdarea, cu înfrânarea şi cu cele asem enea. C ăci
aceasta este cunoştinţa de Dum nezeu: să-I urm ezi I ..ui
cu sm erită cugetare şi printr-unele ca acestea. Iată
lucrarea aceasta nu este a celor de rând/ci a sufletului
care are m inte.
Mocniră ^ ' • 55
«
î 1 6 6 . S tih u l a c e sta 1 -am sc ris p en tru c e i m a i sim p li
spre dreaptă ştiinţă, pentru că unii au avut îndrăzneala
să spună cu necredinţă că ierburile şi legum ele ar fi
însufleţite. L e spun acestora: Ierburile au viaţa firii,
suflet însă n-au. Iar om ul se num eşte anim al raţional
pentru că are m inte şi este capabil de ştiinţă. C elelalte
dobitoace păm ânteşti şi din aer au glas în ele fiindcă au
duh (pneum a) şi suflet. Şi toate cele care cresc şi scad
sunt vieţuitoare, fiindcă vieţuiesc şi cresc, dar pentru
aceea nu au şi suflet. Iar deosebirile vieţuitoarelor sunt
patru: U nele sunt nem uritoare şi însufleţite ca îngerii,
altele au m inte, suflet şi duh, ca oam enii, altele au num ai
: duh şi suflet ca dobitoacele, iar altele num ai viaţă ca
ierburile, în ierburi dăinuieşte viaţa fără suflet, fără duh
şi fără m inte. Iar toate celelalte fără viaţă nu pot Şi să fie.
tot sufletul om enesc este într-o m işcare necontenită de
la un loc la altul.
"*" 167. Când prim eşti închipuirea vreunei plăceri, pâzeş-
te-te ca să nu fii răpit îndată de ea, ci ridicându-te o clipă
m ai p re su s d e ac easta, ad u -ţi am in te d e m o arte şi
gândeşte-te că e m ai bine să te ştii că ai biruit această
am ăgire a plăcerii,
£ 168. D upă cum de la naştere începe pătim irea, fiindcă
ceea ce a venit în viaţă se şi strică, aşa de la patim ă
începe păcatul. Să nu zici, prin urm are, că D um nezeu
n-a putut tăia păcatul, căci cei ce zic aşa sunt nesim ţitori
şi nebuni. N u era de lipsă să taie D um nezeu m ateria,
pentru că aceste patim i sunt ale m ateriei. Dar D um nezeu
a tăiat păcatul din oam eni în chip folositor, dându -le
56 Antonie cel
Mare
m inte, ştiinţă, cunoştinţă şi putere de-a deosebi binele.
D eci cunoscând că păcatul ne vătăm a, putem să fugim
de el. D ar om ul fără m in te i se aru ncă în braţe şi se
laudă cu el şi căzând ca într-o m reajă e războit de el după
ce e tras înăuntru. U nul ca acesta niciodată nu m ai poate
să-şi ridice capul, să vadă şi să cunoască pe D um nezeu,
C el ce a făcut toate pentru m ântuirea şi îndum nezeirea
om ului.
C ele m uritoare sunt nem ulţum ite de ele înşile,
ştiind de m ai înainte de m oartea care vine. N em urirea
îi vine sufletului cuvios din bunătatea lui, iar m oartea
i se trage sufletului ticălos şi fără m inte din răutatea lui.
1 7 00 C ân d te în to rci cu m u lţu m ire sp re aştern u tu l
tău, aducându-ţi am inte de bin efacerile şi de m area
p u rtare de grijă a lu i D um n ezeu şi um p lân du -te de
înţelegerea cea bună, te vei veseli şi m ai m ult, iar som nul
trupului tău se va face trezvie a sufletului şi închiderea
ochilor tăi, vedere adevărată a lui D um nezeu. A tunci
tăcerea ta, um plându-se de bunurile prim ite, va da din
tot sufletul şi puterea o adânc sim ţită slavă - D um ne
zeului a toate. C ăci de va lipsi păcatul din om , o singură
m ulţum ire cum păneşte m ai m ult decât toată jertfa cea
de m are preţ înaintea lui D um nezeu, C ăruia I se cuvine
slavă în vecii vecii vecilor. A m in.
E v ag rie P on ticu l
V ia ta s i s c ris u l lu i
E v ag rie, d e o rig in e d in P o n t, a fo st u n u cen ic al
Sfântului V asile cel M are, care 1-a făcut ceteţ şi al Sf.
G rigore de N azianz, care 1-a sfinţit întru diacon. La anul
3 7 9 pare să fi v en it cu S f. G rig o rie d e N azianz, la
C on stantin opo l, un de a răm as, câtă va vrem e şi du pă
p lecarea aceluia, p e lân gă p atriarh u l N ectarie. B un
cuvântător şi tem einic instruit în ale teologiei, ţinea în
a c e l tim p p re d ic i fo a r te a p r e c ia te în le g ă tu ră c u
controversele dogm atice ale vrem ii. D iferite m otive 1-au-
în d e m n a t to tu ş i să p le c e d e la C o n s ta n tin o p o l în
Ierusalim , iar după o scurtă şedere acolo, la anul 382 se
duse în Egipt, închinându-se vieţii de pustnic, în care a
avut ca îndrum ător.pe M acarie cel M are.
Scaunul episcopal, oferit lui de Teofil al A lexandriei,
: 1
l a respins în chip statornic. M oare la anul 399.
C itind cu m ultă râvnă pe O rigen, a îm prum utat de
la acesta teoria preexistentei sufletelor şi a restabilirii
finale a tuturor (apocatastasă). D e aceea sinodul al 5-lea
1-a condam nat ca origenist. A cest fapt a avut ca urm are
că textul grec (original) al scrierilor sale nu s-a m ai
păstrat, afară de unele extrase, puse şi acelea de cele m ai
58 Evagrie Ponticul
m ulte ori sub alte num e, m ai ales sub al lui N il A scetul.
O perele lui întregi s-au păstrat num ai în traduceri siriace
2
şi arm ene, adică la creştini m onofiziţi.
E v a g r;e p a re a fi p rim u l sc riito r b is e ric e s c c a re ,
im itând literatu ra filo sofică de sentin ţe, şi-a îm b răcat
învăţătu ra sa în această form ă. E l este iniţiato - rul «cen
turiilor», al sentinţelor în grupe de câte lO O .În general
este recunoscut ca «cel m ai fecund şi m ai caracteristic
sc riito r d u h o v n ic e s c d in p u s tia E g ip tu lu i» (V ille r-
R abner, O p. c. 99). El a dat o form ă m ai înţeleasă m arilor
idei ale lui O rigen al N işei. S crierile lui, afară de tezele
origeniste condam nate, au exercitat poate cea m ai m are
influ en ţă asu pra ascezei şi m isticii răsăritene p ână în '
veacul al 14-lea, ba până în al 20-lea, cum zice J. H aus-
h e rr. E v a g rie a în s e m n a t m a i m u lt p e n tru m is tic a
orto doxă d ecât D io nisie A reo pagitul, care a venit m ai
târziu , cân d m isticii aveau prin E v agrie o înv ăţătu ră
fix a tă g a ta . A ce astă în v ăţă tu ră tre ce d e la el p este
Scărarul, Isichie, M axim M ărturisitorul, N ichita Stitatul,
până la isihaşti (la V iller-R alner, O p. c. p. 109).
E vagrie îm parte viaţa spirituală în activă -şi contem
plativă sau gnostică. V iaţa activă este num ai pregătirea
pentru cea gnostică. T oată strădania om ului trebuie să
d ucă la cu no aştere sau g no ză, a cărei încoro nare este
contem plarea Sf. Treim i. R ostul ascezei este să înlăture
p ied icile ce stau în calea cu n o aşterii, p rin cu răţirea
sufletu lu i de patim i.
V irtuţile, care sunt treptele vieţii active, se rânduiesc
în u rm ăto area o rdine: C ea m ai d e jos e cred in ţa, care
Filocalia
59
naşte frica de D um nezeu. A ceasta naşte păzirea
porunc ilor, ale cărei fiice sunt: în frânarea, cu m inţen ia,
răbd area şi nădejd ea. T o ate d uc la n ep ătim ire
(ârcdu eia), al cărei rod e dragostea. D e acum părăsim
viaţa activă.D rag ostea n e introd uce în v iaţa
co ntem p lativ ă.
T reapta cea m ai de jos a vieţii contem plative este
«gnoza naturală» ((pw nicfi). D upă ea urm ează - «teolo
gia», gnoza m ai înaltă, contem plarea S f. T reim i, care e
şi treap ta «rug ăciu nii curate».
C unoaşterea lui D um nezeu, ca ţintă suprem ă a vieţii
duhovniceşti, nu se realizează prin cugetare discursivă.
C el curăţit ajunge până la o cunoaştere intuitivă a L ui,
în lum ina sufletu lui îndum nezeit, în tim pul rugăciunii,
sufletul contem plativului este asem enea cerului, în care
străluceşte lum ina Sf. Treim i. D ar pentru aceasta se cere
o cu ră ţire d e to a te p atim ile şi d e to a te g ân d u rile în
legătură cu ele. A ceasta e curăţirea ce se cere sufletului,
care e sediul patim ilor. D ar se cere şi o curăţire a m inţii,
vârful cunoscător, sau ochiul sufletului. Până ce m intea
m ai p ăstrează ch iar şi nu m ai gând uri nestrăbătute de
patim i, ea poate cunoaşte prin ele pe D um nezeu în chip
m ijlocit. D ar dacă vrea să ajungă la vederea Sf. T reim i,
treb uie să se cu reţe şi de aceste g ân du ri, ca să d ev in ă
cu totul pură. La această stare nu poate ajunge deeât prin
h a ru l lu i D u m n e z e u . A ju n s o m u l a c i, în in im a lu i
străluceşte lum ina S f. T reim i, el vede lum -ina dum ne
zeiască. L um ina aceasta este «fără form ă», întrucât ^şi
D u m n e z e u e s te fă ră c h ip , s im p lu ş i n e p ă tru n s , în
cunoaşterea aceasta a lui D um nezeu nu e nim ic care să
60 Evagrie Ponticul Filocalia 61

se întip ărească în m intea om ului. D e aceea m in tea Tot la Evagrie găsim pentru .prim a dată teoria celor
trebuie să se elibereze de orice întipărire a lucrurilor şi opt patim i, sau vicii, sau gânduri păcătoase, teoria ce
înţelesurilor lor. Cunoaşterea lui D um nezeu e dincolo va reveni m ereu la scriitorii ascetici de după el, la Casian,
d e o rice ch ip. V iziun ile im ag in ativ e sun t su sp ecte. N il, loan Scărarul, loan D am âschin etc.
C unoaşterea aceasta e sim plă, necom pusă, -indescrip La Evagrie sunt trasate directivele ascezei şi m isticei
tibilă, fără im agini. E ste o cucerire a m inţii de către ulterioare, la el se cuprind sistem atizate aproape toate
nem ărginirea C elui infinit. T ocm ai de aceea lum ina învăţăturile psihologice şi pneum atologice, aplicate în
3
aceasta este într-un anum it înţeles şi întunericul cel m ai viaţa ascetică şi m istică din Răsărit
.
adânc, «neştiinţa fără m argini».
D ar această cunoaştere are şi o altă latură. C ând
lum ina dum nezeiască răsare în m inte, aceasta se vede
şi pe sine însăşi. V ed erea proprie este o co nd iţie a
desăvârşirii m inţii. A stfel m intea în vrem ea rugăciunii
se vede pe sine, strălucind ca safirul şi ca cerul, ca locul
în care s-a coborât Sf. Treim e.
M u lt v o rb eşte E v ag rie d e starea d e n ep ătim ire
(apatia), ca o condiţie a vederii lui D um nezeu. Sem nul
că cineva a ajuns la adevărata lipsă de patim i stă în
fap tu l că se p o ate ru g a netu lb u rat şi n eîm p răştiat,
eliberat de toate grijile şi de toate gândurile şi im aginile
lucrurilor. D ar această nepăsare faţă de lucrurile lum ii,
nu este şi o indiferenţă faţă de D um nezeu şi faţă de
sem en i, ci o con diţie pentru ca să-i-po ată iub i cu
adevărat.
Patim ile, care pun stăpânire pe om şi de care trebuie
să se curăţească pentru a ajunge la nepătim ire, iubire şi
gnoză, le aduce Evagrie în legătură cu dem onii, încât
lupta ru ele este în acelaşi tim p o luptă cu ei. A ceastă
idee devine un leit-m otiv im portant al întregii asceze
răsăritene.

E v ag rie M o n ah u l
Schiţă m onahicească, în care secum
arată
1
trebuie să ne nevoim şi să ne liniştim
1. La Ierem ia Proorocul s-a scris: «Iar tu să nu-ţi iei
m uiere în locul acesta. C ă acestea zice D om nul despre*
r
fiii şi fiicele ce s-au
născut în locul acesta: cu m oarte
bolnăvicioasă vor m 2uri» A ceasta- o arată şi cuvântul
A postolului: «O m ul care se căsătoreşte, se îngrijeşte de
ale lum ii, cum să placă fem eii, şi se risipeşte în aceasta.
Iar fem eia m ăritată se îngrijeşte de ale lum ii, cum să
3
placă bărbatului». Şi se vede lim pede că nu num ai
despre fiii şi fiicele ce se vor naşte din căsătorie a zis
Proorocul că «de m oarte bolnăvicioasă vor m uri», ci şi
d esp re fiii şi fiicele ce se n asc în in im a lo r, ad ică
gândurile şi poftele trupeşti, întrucât şi acestea vor m uri
în cugetul bo lnăvicios, neputincios şi destrăbălat al
lum ii acesteia şi nu se vor învrednici de viaţa cerească.
«Iar cel necăsătorit, zice, se îngrijeşte de ale D om nului,
4
cum să placă lui D um nezeu» şi cum să aducă roadele
cele pururi înfloritoare şi nem uritoare ale vieţii veşnice.
2„ A şa este m onahul şi aşa trebuie să fie: să nu aibă
fem eie, să nu nască fii sau fiice în locul m ai înainte zis;
dar nu num ai atât, ci trebuie să fie şi ostaş al lui Hristos,
F iloca'lia 6
3
nepăm ântesc, fără grijă, în afară de orice gând şi faptă
de câştig, după cum zice şi'A postolul: «N im enea ostaş
fiind, nu se îm piedică de lucrurile lum eşti, ca singur
5
V oievodului să placă». A şa să fie m onahul, m ai ales
cel care a lepădat toate cele m ateriale ale lum ii acesteia
şi zoreşte spre câştigurile cele frum oase şi bune ale
liniştii. C ăci ce frum oasă şi bună este nevointa pentru
d o b ân d irea lin iştii. « B lân d este ju g u l ei şi sarcin a
6
uşoară». D ulce este viaţa şi fapta ei plăcută.
3. V rei aşadar, frate, să iei asupra ta viaţa singuratică
şi să zoreşti spre cununile celei m ai m ari biruinţe a
liniştii? Lasă grijile lum ii cu dom niile şi cu stăpânirile
ei, adică fii nepăm ântesc, fără patim ă şi fără de orice
poftă, ca făcându-te străin de tovărăşia acestora, să te
poţi linişti într-adevăr. C ăci de nu se va sm ulge cineva
pe sine din acestea, nu va putea dobândi petrecerea
aceea.îndestulează-te cu m âncare puţină şi fără preţ, nu
cu m ultă şi bogată. Iar dacă de dragul de-a fi ospitalier
îţi m erge gândul la vreo m âncare m ai de preţ, leapădă
gândul acesta şi nicidecum să nu-i dai ascultare, că prin
el îţi întinde vrăjm aşul o cursă, ca să te abată de la linişte.
A i pildă pe D om nul lisus, care m ustră sufletul ce se
îngrijeşte de unele ca acestea, zicând M ar tei: .«C e te
7
îngrijeşti şi spre m ulte te sileşti?»
U n lucru trebuieşte:
să asculţi cuvântul lui D um nezeu; după aceea toate se
află fără osteneală. D e aceea adaugă îndată, zicând:
«M ăria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la
dânsa».8 Ai apoi şi. pilda văduvei din Sarepta Sidonului,
care a găzduit pe proorocul9 Chiar
flie. num ai pâine, sare
64 Evasrie Monahul
şi apă de-ai avea, şi cu acestea poţi să te faci vrednic de
ră sp la ta iu b irii de stră ini. Ia r d e cu m v a n -ai nic i d e
acestea, ci prim eşti pe So.iăih num ai cu bunăvoinţă şi îi
întorci cuvânt de folos, d p asem enea poţi prim i răsplata
iubirii de străini. Căci s-a zis: «C uvântul este m ai presus
de dar» U nele ca acestea trebuie să le cugeti asup ra
m ilosteniei.
4. la seam a, aşadar, să nu pofteşti să ai bogăţie pentru
a o îm părţi săracilor: căci şi aceasta este o am ăgire a celui
rău, ca să te ducă la slava deşartă şi să îm pingă m intea
la tot felul de osteneli pentru câştiguri. G ândeşte-te la
văd uv a d e care m ărturiseşte D om nu l în E van gh elie,
care num ai doi bani a avut şi a covârşit cu ei hotărârea
şi puterea bogaţilor. «C ăci aceia, zice, din prisosul lor
au aru ncat în v istierie, pe când aceasta toată averea
ei».10 C ât priveşte hainele, să nu pofteşti să ai haine de
p riso s, ci în g rije şte -te n u m a i d e c e le c a re su n t d e
trebuinţă trupului. «A runcă m ai bine asupra D om nului
grija ta şi El va purta grijă de 11tine».
«Căci El se îngrijeş
te,
12
zice, de noi». D acă eşti lipsit de hrană sau de nu haine,
te ruşina să prim eşti când ţi le vor aduce alţii, căci
ruşinea aceasta este un fel de m ândrie. Iar dacă prisoseşti
tu în aceasta, dă şi tu celui lipsit. A şa voieşte D um nezeu
să se chivernisească între dânşii copiii Săi. D e aceea
scrie A postolul către C orinteni cu privire la cei lipsiţi:
«Prisosul vostru să îm plinească lipsa altora,- ca şi pri
sosul acelora să îm plinească lipsa voastră; ca să se facă
potrivire, precum este scris: C elui ce are m ult, nu i-a
prisosit şi celui ce are puţin, nu i-a 13lipsit».
D eci având
Filocalia
65
pen tru tim pul de acum cele de trebu in ţă, nu te griji
pen tru vrem ea ce vine, nici pentru o zi, nici pen tru o
săptăm ână şi nici pentru o lună. C ăci venind de faţă ziua
de m âine, va aduce E l cele de trebuinţă. T u caută m ai
b in e îm p ărăţia ceru rilo r şi drep tatea lu i D u m n ezeu ,
« C ă u ta ţi, z ic e D o m n u l, îm p ă ră ţia lu i D u m n e ze u şi
14
dreptatea L ui şi toate acestea se vor adăuga vouă».
5. S ă nu-ţi iei tânăr slujito r, ca nu cum va vrăjm aşu l să
stârnească prin el vreo sm inteală şi să-ţi tulbure cugetul,
ca să te îngrijeşti de m âncări alese, căci nu vei m ai putea
să te îngrijeşti num ai de tine. Să nu faci aceasta gân-
dindu-te la odihna trupească, ci cugetă la ce e m ai bine,
la odihna duhovnicească, căci cu adevărat e m ai bună
odihna duhovnicească decât cea trupească. Iar dacă te
g ân d e şti la fo lo su l tân ă ru lu i, să n u te în v o ieşti n ic i
atunci, căci nu este a noastră datoria aceasta, ci a altora,
a sfin ţilo r p ărin ţi d in 'ch in o vie . G rijeşte-te n u m a i şi
num ai de folosul tău, păzind chipul liniştii. C u oam eni
cu m ulte griji şi iubitori de m aterie să nu-ţi placă să
locuieşti, ci locuieşte sau singur, sau cu fraţi neiubitori
de m aterie şi de acelaşi cuget cu tine. C ă cel ce locueşte
cu oam enii iubitori de m aterie şi cu m ulte griji, vrând-
nevrând va face şi el tovărăşie cu ei şi va sluji poruncilor
o m eneşti. N u te lăsa atras în vorb ire d eşartă, n ici în
oricare altă năpastă, ca m ânia, întristarea, nebunia după
lucruri păm ânteşti, frica de sm inteală, grija de naşteri,
sau de rudenii, ba m ai m ult, ocoleşte întâlnirile dese or
acestea, ca nu cum va să te scoată din liniştea din chilie
şi să te tragă în grijile lo r. «L asă, zice D om nul, pe cei
 Evnaie Monahul
m orţi să-şi îngroape m orţii lor, iar tu vino de urm ează
M ie»,15 Iar dacă şi chilia, în care locuieşti, e încărcată cu
m ulte, fugi, nu o cruţa, ca nu cum va să te topeşti de
dragul ei. Toate să le faci, toate să le îm plineşti, ca să te
poţi linişti. Incălzeşte-ţi inim a, sârguind să te afli în voia
lui D um nezeu şi în războiul nevăzut.
6. D acă nu te poţi linişti uşor în părţile tale, grăbeşte
spre înstrăinarea cu voia şi întâreşte-ţi gândul spre ea,
Fă-te ca un neguţător priceput, care le cearcă pe toate
cele folositoare liniştei şi pe toate căile pune stăpânire
pe cele liniştitoare şi de folos acestui scop. Te sfătuiesc
iarăşi: iubeşte înstrăinarea, căci te izbăveşte- d'e îm
prejurările ţinutului tău şi te lasă să te bucuri num ai de
folosul liniştei. Fugi de zăbovirile în cetate şi rabdă cu
bărbăţie pe cele din pustie: «că iată, zice Sfântul, m -am
16
depărtat fugind şi m -am sălăşluit în pustie». D e este
cu putinţă, în niciun chip să nu te arăţi prin cetate. Căci
nu vei vedea acolo nim ic de folos şi nim ic bun pentru
petrecerea ta. «A m văzut, zice iarăşi Sfântul, fărădelege
17
şi pricine în cetate». Aşadar caută locurile netulburate
şi singuratice şi să nu te înfricoşezi de ecoul lor. Chiar
năluciri de la draci de vei vedea acolo, să nu -te înspăi
m ân ţi, nici să fugi, lepădând alergarea ce îţi e spre
folosul tău. Să stai pe loc fără frică şi vei vedea m ăririle
lui D um nezeu1S: ajutorul, purtarea de grijă şi toată
cunoştinţa spre m ântuire. «Căci am prim it, zice fericitul
b ă r b a t, p e C e l c e m ă m â n tu ie ş te d e îm p u ţin a re a
19
sufletului şi de furtună», «Pofta vagabondării să nu
birue inim a ta, căci vagabondarea îm preunată cu pofta
Filocalin 6
7
20
strică m intea cea fără de răutate».
M ulte ispite sunt cu
acest scop. D e aceea tem e-te de greşeală şi stai- cu aşe
zăm ânt în chilia ta.
•*- 7. D acă ai prieteni fugi de întâlnirile dese cu ei, căci
num ai întâlnindu-te rar cu dânşii le vei fi de folos. Iar
dacă vezi că îţi vine prin ei vreo vătăm are, cu nici un
chip nu te m ai apropia de dânşii. Trebuie să ai ca prieteni
pe cei ce pot fi de folos şi de ajutor vieţuirii tale. Fugi şi
de întâlnirile cu bărbaţii răi şi războinici, şi cu nici unul
din aceştia să nu locuieşti îm preună; ba şi de sfaturile
lor cele de nim ica să te lepezi. C ăci nu locuiesc lângă
•*• D um nezeu şi nici statornicie n-au. Prietenii tăi să fie
bărbaţii paşnici, fraţii duhovniceşti şi părinţii sfinţi; căci
pe aceştia şi D om nul îi num eşte aşa zicând: «M am a
m ea, fraţii şi p ărin ţii m ei aceştia su n t, care fac vo ia
21
+ Tatălui M eu cel din Ceruri». Cu cei îm prăştiaţi de griji
m ulte să nu te aduni, nici ospătare cu dânşii să nu
prim eşti, ca nu cum va să te tragă în îm prăştierea lor şi
sa te depărteze de la ştiinţa liniştii. C ăci au întrînşii
patim a aceasta. N u pleca urechea ta la cuvintele lor şi
nu prim i socotinţele inim ii lor, căci sunt cu adevărat
păgubitoare. Spre credincioşii păm ântului să- fie oste
neala $i dorinţa inim ii tale şi spre râvna lor de-a plânge,
«Căci ochii m ei,, zice, spre credincioşii păm ântului, ca
2
să şează ei îm preună cu m ine»." Iar dacă cineva dintre
cei ce vieţuiesc potrivit cu dragostea de D um nezeu vine
să te poftească la m asă şi vrei să te duci, du-te, însă de
grabă să te întorci la chilia ta. D e este cu putinţă, afară
de chilie să nu dorm i niciodată, ca de-a-pururi să răm âie
 68 Evame Monahul
cu. tine harul liniştei şi vei avea într-însa Filocalia 69
neîm piedicată slujirea jertfei tale. câştig, să cazi în lucruri care păeubesc sufletul, în certuri,
în jurăm inte m incinoase, în schim barea cuvintelor şi tale
8» Să nu pofteşti bucate bune şi de cele ce adem enesc în cele asem enea ca printr-însele A necinsteşti
să şi să
la desfătare. «Căci cea care petrece în desfătări, a m urit ruşinezi vrednicia cinstită a vieţii tale. înţelegând 4- însuţi
23
până e încă în viaţă», cum zice A postolul. Să nu-ţi acestea, păzeşţe-te de la a da şi a lua. Iar dacă vrei să
saturi pântecele cu bucatele altora, ca să nu ţi se nască alegi ceea ce este m ai bun, şi eşti în stare de aceasta,
pofta de acestea şi să ţi se facă dor de m esele de afară. aruncă grija ta asupra altui oarecare bărbat credincios, ca
C ăci s-a zis: «N u vă am ăgiţi cu saturarea pântecelui». a s tf e l f ă c â n d u - te v o io s , s ă a i n ă d e jd i b u n e ş i
Iar dacă te vei vedea poftit necontenit afară din chilia bucuroase.
+ ta, nu prim i. C ăci este păgubitoare zăbovirea necurm ată
afară din chilia ta: îţi ia harul, îţi întunecă cugetul şi îţi 9« A ceste îndem nuri de folos ţi le dă rânduiala liniştii.
sting e râvn a. P riv eşte u n vas cu v in stând n em işcat D ar acum îţi voi atrage luarea am inte şi asupra - urm ă
m ultă vrem e într-un loc: ce vin lucitor, aşezat şi bine- toarelor lucruri, care ţin de ea. T u ascultă-m ă şi fă cele
m irositor pregăteşte. D ar dacă-1 vei m uta m ereu încoace •t ce-ţi rân d u iesc ţie: A şezând u -te în ch ilia ta, ad u n ă-ţi
ş i în c o lo , v in u l v a fi m o h o rît, a ră tâ n d u rîc iu n e a m in tea şi gând eşte-te la ceasul m orţii. P riv eşte atunci
drojd iilo r. D eci cu acela asem ănându -te, încearcă de la m oartea trupului, înţelege întâm plarea, ia-ţi osteneala,
*• scoate folosul. Taie legăturile cu prea m ulţi, ca să nu te şi dispreţuieşte deşertăciunea din lum ea aceasta, atât.a
pom eneşti îm presurat la m inte şi să. fugă liniştea de la plăcerii cât şi a străduinţei, ca să poţi să răm âi nestrd-
•*- tine. Poartă grijă de lucrul m âinilor, şi aceasta, dacă este -m u ta t în a c e e a şi h o tă rîre a lin iş tii ş i s ă n u s lă b e ş ti.
cu putinţă, zi şi noapte, ca să nu îngreunezi pe nim eni, •*- M ută-ţi gândul şi la starea cea din iad, gândeşte-te cum .
dar m ai ales să ai de uncie da şi altora, precum , îndeam nă se chinuiesc sufletele acolo, în-ce ulcere prea am ară? sau
24
A postolul Pa vei, C u deosebire, însă, ca să te lupţi şi în c e c u m p lită su s p in a re ? în c e m a re s p a im
- ă ş i fră
prin aceasta îm potriva ciracului trândăviei şi să risipeşti m ân tare? sau 'in ce aştep tare? G ând eşte-te la du rerea ,
şi toate celelalte pofte ale vrăjm aşului. C ăci în vrem ea su fle tu lu i c e a n e în c e ta tă , la la c rim ile su fle te şti fă ră
nelucrării năvăleşte asupra ta dracul trândăviei şi «întru t sfârşit. iM u tă-ţi apo i gân du l la^ziua în v ierii - şi la în
5
-r pofte se află tot om ul leneş»,'precum se zice. Când dai făţişarea înaintea lui D um nezeu, închipuieşte-ţi scaunul
şi iei, nu. scapi de păcat. De aceea ori de vinzi; ori - de cum acela înfricoşat şi cutrem urător. A du la m ijloc cele ce
peri, lasă de la tine din cum păna dreaptă, ca nu cum va aşteaptă pe păcătoşi: R u şinea înain tea lui D um nezeu ,
ţin ân du -te cu de-am ăn un tu l de o b iceiu rile iub irii d e a lu i H ristos în su şi, a în g e rilo r, a A rh an g h elilo r, a
Stăpânilor şi a tuturor oam enilor, teate m uncile, focul
 70 Evasrie Monahul
cel veşnic, vierm ele cel neadorm it, şarpele cel m are,
întunericul şi peste toate acestea plângerea şi scrâşnirea
dinţilor, sp aim ele, chinu rile. G ând eşte-te ap oi şi la
bunătăţile ce îi aşteaptă pe drepţi;
îndrăznirea cea către
D um n ezeu T atăl şi către lisus H ristos,
către îngeri,
A rhangheli, Stăpânii, îm preună cu tot poporul - îm pă
răţiei şi cu darurile ei: bucuria şi fericirea. A du în tine
am in tirea acestora am ân d ou ă şi plân g e şi su spin ă
pentru soarta păcătoşilor, îm bracă vederea ta cu lacrim i
de frică să nu fii şi tu printre dânşii. Iar de bunătăţile ce
aşteaptă pe drepţi bucură-te şi te veseleşte. Sârguieşte-te
să te învredniceşti de pajtea acestora şi să te izbăveşti
de osânda acelora. Să nu uiţi de acestea, fie că te afli în
chilie, fie afară şi nicidecum să nu lepezi pom enirea
aceasta dinaintea ta, ca cel puţin printr-aceasta să scapi
de gândurile spurcate şi păgubitoare.
•f 10. Postul să-ţi fie cu toată puterea, ca înaintea- D om
nului. E l curăţeşte păcatele şi fărădelegile tale; face
sufletul cuviincios, sim ţeşte cugetarea, alungă dracii şi
apropie de D um nezeu. Iar dacă ai m âncat odată într-o
zi, a doua oară să nu pofteşti, ca să nu te faci risipitor
^ şi să-ţi tulburi cugetul, în felul acesta poţi avea cu ce să
îm plineşti porunca binefacerii şi poţi să om ori patim ile
trupului. Iar dacă s-ar face întâlnire de fraţi şi ai fi silit
să m ănânci şi a doua şi a treia oară, să nu te tem i, nici
să te întristezi, ci m ai bine bucură~te, m ulţum ind lui
D um nezeu că, făcându-te supus trebuinţei şi m âncând
de două şi de trei ori, ai îm plinit legea dragostei şi că
pe însuşi D um nezeu îl vei avea orânduitor al vieţii tale.
Filocalia 7
1
D acă uneori trupul e bolnav şi trebuie să m ănânci şi de
două, de trei şi de m ai m ulte ori, să nu fie întristat
cugetul tău. C ăci ostenelile trupeşti nu trebuie să fie
ţinute şi în tim puri de boală şi de slăbiciune, ci trebuie
lăsate atunci m ai slobod în anum ite privinţe, ca să se
întărească trupul din nou spre aceleaşi osten eli ale
vieţuirii. Iar în privinţa înfrânării de la anum ite bucate,
nu ne-a oprit dum nezeiescul cuvânt ca să nu m âncăm
ceva, ci a zis: «Iată am dat vouă toate, ca pe legum ele
26 27
ierburilor» , «m âncaţi-le nim ic cercetând»,şi: «N u
cele ce intră în gură spurcă pe :som
D eci
». înfrânarea de
la anum ite bucate e lucru ce răm âne la alegerea ta, ca o
osteneală a sufletului.
11. R abdă cu plăcere privegherea, culcarea pe jos şi
toate celelalte osteneli. Caută la slava cea viitoare, ce se
va descoperi ţie îm preună cu toţi sfinţii. «C ă nu, sunt
vrednice pătim irile veacului acestuia, faţă de slava ce
are să se descopere nouă», 29
zice Apostolul. «D acă eşti
slăbit cu sufletul, roagă-te», 30
precum este scris; roagă-te
cu frică, cu cutrem ur, cu osteneală, cu înfrânare şi cu
priveghere. A şa suntem datori să ne rugăm , m ai ales
pentru vrăjm aşii rău nărăviţi. C ăci aceştiaori de câte ori
ne văd că stăm la rugăciune, ne stau şi ei cu sârguinţă
îm potrivă, sădind în m intea noastră cele ce nu trebuie,
ca să ni le aducem am inte sau să le gândim în vrem ea
rugăciunii. A şa vreau ei să ducă m intea în robie, iar
rugăciunea noastră să o facă nelucrătoare, deşartă şi
nefolositoare. Căci deşartă cu adevărat şi nefolositoare
e s te r u g ă c iu n e a f ă c u tă f ă r ă f r ic ă , f â rjă tr e z v ie ş i
 Evastie Monahul
priveghere. D acă de om ul îm părat te apropii cu frică şi
cu cutrem ur şi-i fad rugăciunea cu luare am inte, cu cât
m ai vârtos trebuie să te înfăţişezi la fel înaintea lui
D um nezeu, Stăpânul tuturor, şi a lui H ristos, îm păratul
îm păraţilor şi D om nul D om nilor, făcându-I în acelaşi
fel rugăciunea ta? C ăci lui îi slujeşte cu frică şi cu
cutrem ur toată m ulţim ea şi ceata d uhovnicească a
îngerilor şi pe E l îl laudă cu cutrem ur, prin cântare
necontenită, îm preună cu C el fără de început al Său
Părinte şi cu Prea Sfântul şi 'îm preună veşnicul D uh,
acum şi. pururea şi tn vecii vecilor. A m in.
A le aceluiaşi
E v ag rie
C apete despre deosebirea patim ilor
1
şi a gândurilor
le D intre dracii care se îm potrivesc lucrării noastre, cei
dintâi, care se ridică cu luptă, sunt cei încredinţaţi cu
poftele lăcom iei pântecelui, cei ce ne furişează în suflet
iubirea de argint şi cei ce ne m om esc cu slava de la
oam eni. Toţi ceilalţi vin după aceştia să ia în prim ire pe
cei răniţi de ei. Căci este cu neputinţă să cadă cineva în
m âinile duhului curviei, dacă n-a fost doborît întâi de
lăcom ia pântecelui. Precum nu poate tulbura m ânia pe
cel ce nu luptă pentru m âncări, sausau_slavă.
bani, Şi
este ce neputinţă să scape de dracul întristării cel ce nu
s-a lepădat de toate acestea. N ici de m ândrie, cel dintâi
pui al diavolului, nu va scăpa cineva, dacă n-a sm uls
din sine iubirea de argint, rădăcina tuturor răutăţilor/
dacă şi sărăcia sm ereşte pe om , după înţeleptul Solo-
m on. Scurt vorbind, este cu neputinţă să cadă om ul în
puterea vreunui drac, dacă n-a fost rănit m ai întâi de
acele căpetenii ale lor. D e aceea şi diavolul aceste trei
gând uri i le-a în făţişat M ân tu itorului: întăi în dem -
nându-1 să facă pietrele pâini, al doilea făgăduindu-i
toată lum ea dacă i se va închina şi al treilea spunându-i
că va fi acoperit ai slav ă dacă va asculta, întrucât nu
 74 Evagrie Monahul
2 Filocalia
va păţi nim ic dintr-o aşa de m are cădere. Dar D om nul,
d o v e d in d u -s e m a i p re s u s d e a c e s te a , i-a p o ru n c it
+• diavolului să m eargă înapoia L ui. Prin acestea ne-a
învăţat că nu este cu putinţă să alunge cineva de la sine
pe diavolul, dacă n-a dispreţuit aceste trei gânduri.
2. T oate gândurile diavoleşti furişează în suflet - chi
purile lucrurilor sensibile, cari, punându-şi întipărirea
^ în m inte, o fac să poarte în ea form ele acelor lucruri. Deci
de la însuşi lucrul care se deapănă în m inte poţi cunoaşte
care drac s-a apropiat de tine. D e pildă, dacă în cugetul
m eu se înfăţişează chipul om ului carem -a păgubit, sau
m -a necinstit, el dă pe faţă gândul ţinerii de m inte a
răului, furişat în m ine. Dacă iarăşi se învârteşte în m inte
gândul la bani sau la slavă, dintr-acestea se va cunoaşte
duhul care ne necăjeşte..A sem enea şi la alte gânduri, din
lucru afli pe dracul ce e de faţă şi îţi furişează năluciri.
+ Cu aceasta nu zic că toate am intirile astor fel de lucruri
vin de-la draci, deoarece şi m intea însăşi, stârnită de om ,
ad uce în chipuiri de lucruri şi fapte; ci num ai acelea
dintre am intiri, care aprind m ânia şi pofta îm potriva
•f firii. C ăci, prin tulburarea acestor puteri, m jnţea_preâi
cuiveşte în cuget si este războită, neputând prim - i ară
tarea lui Dum nezeu, Cel ce i-a dat legea, dacă strălucirea
lu m in ii d u m n ezeeşti se arată p u terii cu g etăto are a
sufletului în vrem ea rugăciunii, după înlăturarea - gân
durilor lucrurilor.
* 3» Nu3 va putea să alunge de la sine am intirile pătim aşe,
o m u l care n -a av u t g rijă d e p o ftă şi m ân ie, p e. u n a
75
stingând-o cu posturi, cu privegheri şi cu culcatul pe
jos; iar pe cealaltă îm blânzind-o cu îndelungă răbdare,
cu suferirea răului, cu nepom enirea de rău şi cu
m ilostenii.C ăci dintr-aceste două patim i se ţes m ai
toate gândurile dracilor, care duc m intea la prim ejdie şi
pierzanie. D4ar
„ este cu neputinţă să biruim patim ile acestea, dacă nu
dispreţuim m âncările, banii şi slava, ba încă şi propriul
•+- nostru trup, pentru cei ce caută adeseori să-1 aţâţe. Pildă
fără zăbavă să luăm de la cei ce se prim ejduiesc pe m are,
care sar şi din corabie de furia vânturilor şi a valurilor
răsculate. A ici însă trebuie să fim cu luare am inte ca să
nu sărim din corabie spre a fi văzuţi de oam eni. C ăci
vom pierde plata noastră şi ne va lua în prim ire un alt
naufragiu şi m ai cum plit, suflând îm potrivă-ne vântul
dracului slavei deşarte. D e aceea şi D om nu l nostru
învaţă în Evanghelie pe acest cârm aci, care e m intea,
zicând: «L uaţi am inte să nu faceţi m ilostenia voastră
înaintea oam enilor, ca să fiţi văzuţi de dânşii; iar de nu,
plată nu veţi avea de la Tatăl vostru C el din 5 C eruri».
Şi iarăşi: «Când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii, că iubesc
a se ruga prin adunări şi prin târguri, ca să se arate
oam enilor că postesc. A m in zic vouă, că îşi iau plata
lor»6. Sau: «Când postiţi, nu fiţi ca făţarnicii, trişti, că îşi
sm olesc feţele lor, ca să se arate oam enilor că postesc.
7
•*- A m in zic vouă, îşi iau plata.
Să fim cu luare am inte la
câte ne învaţă aci doctorul sufletelor: prin m ilostenie
tăm ăduieşte m ânia, prin rugăciune curăţeşte m intea, iar
cu postul veştejeşte pofta. D in acestea se alcătuieşte
n ou l A d am , înn oit d up ă chipu l Z idito ru lu i său , n e-
 76 Evagrie Monahul
m aifiind în el, datorită nepătim irii, bărbat şi
fem eie,elin şi iudeu, tăiere şi netăiere îm prejur, barbar
şi schit,rob şi slobod, ci toţi una şi întru toţi H ristos.
visuri
4e Trebuie să cercetăm cum întipăresc dracii nălucirile
cele din som n în m intea noastră şi-i dau o anum ită
form ă. U na ca aceasta obişnuieşte să se întâm ple m inţii,
fie privind prin ochi, fie auzind prin auz, fie printr-o
sim ţire oarecare, sau fie prin am intire, care întipăreşte
în m inte, m işcându-le, cele ce le-a agonisit - prin m ij
locirea trupulu i. D eci dracii, m i se pare, răscolind
am intirea o întipăresc în. cuget. C ăci organele trupului
stau în nelucrare, ţinute de som n. D ar iarăşi, trebuie să
4. cercetăm cu m răscolesc am intirea? S au poate prin
patim i? A şa trebuie să fie, deoarece cei curaţi- şi nepă
tim aşi nu m ai păţesc una ca aceasta. Este însă- şi o m iş
care sim plă a am intirii, stârnită de noi sau de sfintele
Puteri, Prin ea vorbim şi petrecem cu Sfinţii. Să fim însă
cu atenţie. C ăci chipurile pe care sufletul îm preună cu
trupul le prim eşte întru sine, am intirea le m işcă fără să
se m ai ajute de trup. Aceasta se vede din faptul că adesea
p ătim im u n a ca ac ea sta şi în so m n , cân d tru p u l s e
-*• odihneşte. Trebuie să ştim că precum ne putem aduce
am inte de apă, şi cu sete şi fără sete, tot aşa ne putem
aduce am inte de aur şi cu lăcom ie şi fără lăcom ie; şi aşa
şi cu celelalte. Iar faptul că m intea află aceste sau acele
deosebiri între nălucirile sale, se datoreşte vicleniei
vrăjm aşilor. D ar trebuie să ştim şi aceasta: că pentru
Filoctilia 77
năluciri se folosesc dracii şi de lucrurile de dinafară,
ca de pildă de vuietul apelor, la cei ce călătoresc pe
m are.
4- 5« Scopul dracilor e ajutat m ult de m ânia noastră, când
se m işcă îm p o triv a firii, făcân d u -se d e m are fo lo s
oricărui vicleşug al lor. D e aceea toţi zoresc să o întărâte
zi şi noapte. C ând o văd însă legată de blândeţe, atunci
caută p ricini îndreptăţite ca să o d ezlege îndată, ca
fă cân d u -se fo arte ap rin să , să o fo lo seas că p en tru
gândurile lor furioase. D e aceea nu trebuie -să o întă
râtăm nici pentru lucruri drepte, nici pentru nedrepte,
ca să nu dăm chiar noi sabie prim ejdioasă în m âna
vrăjm aşului, ceea ce ştiu că fac m ulţi şi m ai m ult decât
trebu ie, ap rin zân du -se p en tru m otiv e n eînsem n ate.
C ăci9"spune-m i de ce te prinzi grăbit la harţă dacă
dispreţuieşti bucatele, banii şi slava? D e ce hrăneşti
câinele când te lauzi că nu ai nimica? Iar dacă acesta latră
şi se ia după oam eni, trebuie că ai niscai lucruri şi vrei
să le păzeşti. D ar eu despre unul ca acesta cred că e
departe de rugăciunea curată, ştiind că m ânia este cium ă
pentru o astfel de rugăciune. Şi m ă m ir că unul ca acesta
şi pe Sfinţi i-a uitat pe D avid, care strigă: «O preşte
m ân ia şi p ărăs eşte tu rb area» ; p e E c lesiastu l c are
porunceşte: «A lungă m ânia de la inim a ta şi scoate'
10
vicleşugul din trupul tău»; pe A postolul care rându
-
ieşte: «Să ridicăm în toată vrem ea şi în tot locul m âini
11
cuvioase spre D om nul, fără m ânie şi gânduri».
D e ce
oare nu învăţăm şi noi de la obiceiul tainic şi vechi al
o am en ilo r, care alu n g ă câin ii d in casă în v rem ea
rugăciunii? Obiceiul acesta ne dă să înţelegem că m ânia
78
Evagrie Monahul
nu trebuie să fie cu cei ce se roagă. «M ânia este vinul
şerpilor».12
De aceea N azireii se înfrânează de la vin. Iar
desp re fap tul că nu trebuie să ne îng rijim -de îm b ră
căm inte şi bucate, socot de prisos a m ai scrie, însuşi
M ântuitorul oprind acest lucru în E vanghelii. «N u vă
îngrijiţi, zice, în sufletul vostru ce veţi m ânca, sau ce veţi
13
bea, sau cu ce vă veţi îm brăca» , căci toate acestea le
fac păgânii şi necredincioşii, care leapădă purtarea de
grijă a Stăpânului şi tăgăduiesc pe Făcătorul. D e creştini
este cu totul străin acest lucru, de îndată ce cred că şi
cele două vrăbii vândute cu un ban stau sub purtarea
de grijă a S fin ţilo r îngeri. A u însă d racii şi obiceiu l
acesta: după gândurile necurate, aduc în su flet şi pe
acelea ale grijii, ca să se depărteze lisus de la noi, um plut
fiind locul cugetării cu m ulţim e de gânduri, şi să nu m ai
poată rodi cuvântul, fiind copleşit de gândurile grijii.
14
Lepădând dar asem enea gânduri, să lăsăm toată grija
noastră în seam a D om nului, îndestulându-ne cu cele de
faţă, cu îm brăcăm inte şi hrană sărăcăcioasă, ca să slăbim
în fiecare zi pe părinţii slavei deşarte. Iar dacă cineva
soco teşte că nu -i stă b in e în haină sărăcăcioasă, să
privească la Sf. Pavel cum aşteaptă în frig şi dezbrăcat,
15
cununa dreptăţii. D acă A postolul a num it lum ea a-
ceasta stadion şi teatru, oare cel ce s-a îm brăcat - cu gân
durile grijii, m ai poate alerga spre răsplătirea chem ării
16
de sus a lui Dum nezeu, sau m ai poate să lupte cu înce-
pătoriile, cu dom n iile şi cu stapânito rii în tunericu lui
veacului acestuia? 17
Eu nu ştiu dacă-i va fi cu putinţă;
acest lu cru 1 -am în v ăţat de la în seşi cazurile v ăzu te.
Filocalia 79
C ăci se va îm piedica în haină şi se va rostogoli
- la pă
m ânt, ca şi m intea de gândurile purtării de grijă, dacă
e adevărat cuvântul care zice că m intea răm âne statornic
lipită de com oara sa, că «unde este com oara ta, acolo
18
va fi şi inim a ta»,
19
J 6. D intre gânduri unele taie, altele se taie. Şi anum e
taie cele rele pe cele bune, dar şi cele rele se taie de către
cele bune.Sfântul D uh ia am inte la gândul cel dintâi ce_
1-am p us si du pă acela ne osân deşte sau ne prim eşte.
Iată ce vreau să zic: A m gândul de a prim i pe străini şi-1
am în tr-adevăr pentru D om nu l, dar venind isp ititorul,
îl tae şi fu rişează în suflet gândul de-a prim i pe străini
pentru slavă. Sau am gând să prim esc pe străini ca să
fiu văzut de oam eni; dar dacă vine peste el un gând bun,
îl taie p e cel rău /în d re p tâ n d către D o m n u l v irtu tea
noastră şi silindu-ne să nu facem aceasta pentru laudă
de la oam eni.
D acă20 deci stăruim cu fapta la gândurile dintâi, cu
toată ispita celor de-al doilea, vom avea num ai plata
gândurilor ce ni le-am pus m ai întâi, deoarece oam eni,
fiind şi luptând cu dracii, nu putem ţine gândul drept
nestricat, nici pe cel rău neispitit, odată ce avem în noi
sem inţele virtuţii. D ar dacă zăboveşte cineva pe lângă
gândurile care taie (de-al doilea), se aşează în- ţara ispi
titorului şi va lucra stârnit de ele.
•* - 7 . D u p ă m u ltă b ăg are d e se a m ă am a fla t c ă în tre
gândurile îngereşti, om eneşti şi de la draci este această
d e o s e b ir e : în tâ i g â n d u r ile în g e re ş ti c e rc e te a z ă c u
gO E v a g r ie M o n a h u l
de-am ănuntul firea lucrurilor şi urm ăresc înţelesurile
şi rosturile lor duhovniceşti, de pildă: de ce a fost făcut
aurul şi pentru ce e ca nisipul şi a fost risipit în anum ite
părticele de sub păm ânt şi de ce trebuie m ultă osteneală
şi trudă până să fie aflat, apoM upă ce e aflat, e spălat
cu apă şi trecut prin foc, ca apoi să fie dat m eşterilor,
care fac sfeşnicul cortului, căţuia, cădelniţa şi vasele de
aur,21 din care, din darul M ântuitorului nostru, nu m ai
22
bea acum regele babilonian. D ar gândul drăcesc nu le
ştie şi nu le cunoaşte pe acestea, ci-furişează num ai
plăcerea câştig ării aurului fără ruşin e, şi zugrăveşte
desfătarea şi slava ce va veni de pe urm a lui. Iar gândul
om enesc nu se ocupă nici cu dobândirea aurului şi nu
cercetează nici al cui sim bol este, sau cum se scoate din
p ăm ân t, ci ad u ce n u m ai în m in te fo rm a sim p lă a
aurului, despărţită de patim ă şi lăcom ie. A celaşi cuvânt
se poate spune şi despre alte lucruri, după regula aceasta
desprinsă în chip tainic.
8 . E ste2 3 u n d rac ce se n u m eşte rătăcito r, care se
înfăţişează m ai ales în zorii zilei înaintea fraţilor şi le
poartă m intea din cetate în cetate, din sat în sat şi din
casă în casă, prilejuind, zice-se, sim ple întâlniri, apoi
co n v o rb iri m ai în d elu n g ate cu cei cu n o scu ţi, care
tu lb u ră starea c elo r a m ăg iţi şi p u ţin c âte p u ţin îi
depărtează de cunoştinţa de D um nezeu şi-i face să-şi
uite de virtute şi de făgăduinţă. Trebuie deci ca m onahul
să observe acest gând de unde vine şi unde sfârşeşte,
că nu fără rost şi din întâm plare face cercul acesta lung,
ci vrând să strice starea sufletească a m onahului, ca,
Filocalia SI
după ce şi-a aprins m intea cu acestea şi s-a am eţit de
prea m ulte convorbiri, să fie fără de veste atacat de
dracul curv iei, sau al m âniei, sau al întristării, care
întinează şi m ai tare strălucirea stării lui. N oi însă, dacă
vrem să cunoaştem lăm urit vicleşugul lui, să nu grăim
îndată către el, nici să dăm pe faţă cele ce se petrec, cum
înfiripă convorbiri în m inte şi în ce chip puţin câte puţin
vrea să o îm pingă la m oarte; căci va fugi de la noi,
fiindcă vrea să fie văzut făcându-le acestea şi aşa nu vom
cunoaşte nim ic din cele ce ne-am străduit să aflăm . C i
să-i m ai în gădu im o zi sau d ou ă, să-şi isp răv ească
lucrarea, ca aflând cu de-am ănuntul tot lucrul pe care
1-a m eşteşugit, să-1 dăm pe faţă cu cuvântul şi să-1
4- alungăm . D24arfiindcă se întâm plă că în vrem ea ispitirii
m intea, fiind tulburată, nu poate urm ări cu- de-am ă
nuntul cele ce se petrec, să facă aceasta după alungarea
dracului. D upă ce te-ai liniştit, adu-ţi am inte în tin e
însuţi de cele ce ţi s-au întâm plat, de unde ai început,
pe unde ai um blat şi în ce loc ai fost cuprins de duhul
cu rv iei, sau al m ân iei, sau al în tristării şi cu m s-au
4- petrecut acestea, învaţă-le acestea şi ţine-le m inte, ca să-1
poţi da pe faţă când se va m ai apropia de tine. D ă pe
faţă şi locul unde stă ascuns, ca să nu-i m ai urm ezi. Iar
dacă vrei să-1 faci să se înfurie de-a binelea, vădeşte-1
îndată ce se apropie şi desvăluie cu cuvântul locul în dintâi
care a intrat şi al doilea şi al treilea. C ăci foarte tare se
scârbeşte, nesuferind ruşinarea; Iar dovadagrăit că i-ai
tocm ai la- vrem e o vei avea în faptul că -}- a fugit
gândul de la tine. Căci este cu neputinţă să stea, fiind
 S2 Evagrie Monahul
-V - scos la arătare. Iar după biruirea acestui drac urm ează
un som n adânc şi greu, o am orţire a pleoapelor, însoţită
de căscări nenum ărate şi de um eri îngreu iaţi; dar de
toate acesteane sloboade D uhul Sfânt, prin-rugăciune
încordată.
25
* 9'Foarte m ult ne foloseşte spre m ântuire ura - îm po
triva dracilor, care ne ajută şi la lucrarea virtuţii. D ar să
(0 nutrim aceasta de la noi, ca pe un vlăstar bun, nu
suntem în. stare, pentru că duhurile iubitoare de plăceri
o sting şi cheam ă din nou sufletul la prietenie şi obiş-
4_nuinţă cu ei. A ceastă prietenie, sau m ai bine această
rană, an ev o ie d e lecu it, o tăm ăd u ieşte însă docto ru l
sufletelor, prin părăsirea noastră. C ăci ne lasă - să păti
m im lucruri înfricoşate de la duhuri, noaptea şi ziua,
până ce sufletul aleargă iarăşi la ura cea de la început,
învăţându-se a zice către D om nul, asem enea lui D avid:
«C u ură desăvârşită i-am urât, că vrăjm aşi s-au făcut
m ie»26 Iar cu ură desăvârşită urăşte pe vrăjm aşi acela
care nu păcătuieşte nici cu fapta nici cu gândul, lucru
care este sem nul celei m ai m ari şi celei dintâi nepătim iri,
27
+10„ D ar ce să zicem despre dracul care face sufletul
nesim ţit? C ăci m ă tem a şi scrie despre el. C-ând năvă
leşte acela, iese sufletul din starea sa firească şi leapădă
cuviinţa şi frica D om nului, iar păcatul nu-1 m ai socoteşte
păcat, fărădelegea n-o m ai socoteşte fărădelege şi la
osânda şi la m unca veşnică se gândeşte ca la nişte vorbe
goale. De cutrem urul purtător de foc el râde. Pe - D um ne
zeu, e drept, îl m ărturiseşte, însă poruncile Lui nu le cin-
Filocalia 83
steşte. D e-i baţi în piep t când se m işcă sp re păcat, nu
sim te: de-i vorbeşti din Scripturi, e cu totul îm pietrit şi
nu ascultă, îi am inteşti de ocara oam enilor şi nu o ia în
seam ă. D e oam eni nu m ai are ruşine, ca porcul care a
•*- închis ochii şi a spart gardul. Pe dracul acesta îl aduc
gândurile învechite ale slavei deşarte. «Şi dacă nu s-ar
scurta zilele acelea, nim eni nu s-ar m ai 28m. ântui» De
fapt dracul acesta este dintre cei ce atacă rar pe fraţi. Iar
pricina este învederată. Căci nenorocirile altora, boalele
celo r d o săd iţi, în ch iso rile celo r n efe riciţi şi m o artea
•t- năpraznică a unora, pun pe fugă acest drac, întrucât - su
fletul e străpuns puţin câte puţin şi e trezit la m ilă, fiind
dezlegat de îm pietrirea venită de la dem on. D esigur noi
nu le avem pe acestea aproape de noi, dată fiind - şi rari
tatea celor cuprinşi de neputinţe printre noi. D e aceea 29
D om nul alungând acest drac, porunceşte în Evanghelii
să m ergem la cei bolnavi şi să cercetăm pe cei- din închi
sori, zicând: «B olnav am fost şi n-aţi venit la 30
înM ine».
orice caz să se ştie: dacă cineva dintre m onahi, fiind
atacat de dracul acesta, n-a prim it gând de curvie, sau
nu şi-a părăsit ch ilia d in nepăsare, unu l ca acesta a
prim it din cer răbdarea şi neprihănirea şi fericit este
pentru o nepătim ire ca aceasta. Iar câţi s-au făgăduit să
cinstească pe D um nezeu locuind laolaltă cu lum ea să
se păzească de acest drac. C ăci a zice sau a scrie m ai
m ulte despre el, m ă ruşinez şi de oam en i.
 S4 Evagrie.
Monahul 131 Filocalia S5

D espre dracul întristării' din păm ântul şi din neam ul său, s-a făcut m ai tare decât
* lle T o ţi32 dracii fac sufletu l iub ito r de plăceri; num ai dracul acesta.
dracul întristării nu prim eşte să facă aceasta, ci el ucide •«-12. C ine 36
şi-a stăpânit m ânia a supus pe draci; iar cine
gândurile celor ce au început această vieţuire, tăind şi s-a rob it de d ân sa nu se m ai ţine d e v iaţa m o nahală şi
uscând prin. întristare orice plăcere a sufletului, dacă e e străin de căile M ântu itoru lui, dacă se zice că însu şi
adevărat că oasele bărbatului trist se33 usucă.D acă acest D om nul învaţă pe cei blânzi căile 37
. D
Sale
e aceea
drac războieşte pe un m onah cu m ăsură, îl face încercat, anevoie poate fi vânată m intea m onahului, care aleargă
căci îl convinge să nu se apropie de nim ic dintr-ale lum ii pe câm pia blândeţii. Căci m ai de nici o virtute nu se tem
+. acesteia şi să înlăture toată plăcerea. D ar dacă stăruie dracii ca de blândeţe. A ceasta a dobândit-o acel m are
m ai m ult, naşte gânduri care sfătuiesc pe m onah să-şi M oise, care a fost num it «blând, m ai m ult decât - toţi oa
ia viaţa, sau îl silesc să fugă departe de locul unde - petre m enii» . Iar proorocul D avid a arătat-o că este vrednică
38

ce. A cest lucru 1-a gândit şi 1-a pătim it dreptul lor, fiind să fie pom enită de D um nezeu, zicând: «A du-ţi am inte,
39
asuprit de acest drac. «D e aş putea, zice, să m ă om or, D oam ne, de D avid şi de toată blândeţea , însuşi
lui»
34
+ sau pe altul să rog să-m i facă m ie aceasta» . Sim bol al M ântuitorul nostru ne-a poruncit să ne facem urm ători
acestui drac este sălbăticiunea num ită năpârcă, a cărei ai blândeţii L ui, zicând: «învăţaţi de la M ine că sunt
fire se arată prietenoasă, însă al cărei venin covârşeşte b lân d şi sm erit cu in im a şi v eţi afla o d ih n ă su fletelo r
40
veninu l celorlalte fiare, ba dacă e prim ii fără m ăsu ră, t-voastre» . Iar dacă cineva s-ar înfrâna de la m âncări şi
+ om oară şî anim alul însuşi. A cestui drac i-a predat Pa vel băuturi, dar prin gândurile rele ar întărâta m ânia, se acela
pe cel ce a făcut nelegiuire în. C orint. D e aceea si scrie aseam ănă cu o corabie ce călătoreşte pe m are, având,
cu râvnă C orintenilor, zicând: «A rătaţi-i dragoste, ca nu pjM Jracu cârm aci D e aceea trebuie să fim cu luare •<-
cum va să fie înghiţit unul ca acesta de o întristare m ai arnîhte din toată puterea la câinele nostru, învăţându-1 să
3
m are».*" D ar duhul acesta, care întristează pe oam eni, rupă num ai lupii şi să nu m ănânce oile, arătând toată
ştie să se facă şi. pricinuitor de bună pocăinţă. D e aceea blândeţea faţă de toţi oam enii.
şi sfântu l îoan B o tezăto ru l îi n u m ea p e cei ce erau 4)
străpunşi de duhul acesta şi alergau la D um nezeu «pui D esp re slav a d eşartă
de năpârci», zicând: «C ine v-a arătat vouă să fugiţi de £ 13.D intre 42
gânduri singur cel al slavei deşarte lucrează
m ânia ce va să vie? Faceţi deci roade vrednice - de po cu m ulte m ijloace. E l cuprinde aproape toată lum ea şi
căinţă; şi să nu vi se pară a grăi întru voi: Părinte avem deschide uşile tuturor dracilor, făcându^se ca un fel de
pe A vraam ». C ăci oricine a urm at lui A vraam şi a ieşit trădător viclean al cetăţii. D e aceea el um ileşte foarte tare
 S4 Evagrie. Filocalia S
Monahul
5

31
Despre dracul întristării din păm ântul şi din neam ul său, s-a făcut m ai tare decât
32
£ l Io T oţi dracii fac sufletul iubitor de plăceri; num ai dracul acesta.
dracul întristării nu prim eşte să facă aceasta, ci el ucide •*• 12. C ine
36
şi-a stăpânit m ânia a supus pe draci; iar cine
gândurile celor ce au început această vieţuire, tăind şi s-a robit de dânsa nu se m ai ţine de viaţa m onahală şi
uscând prin întristare orice plăcere a sufletului, dacă e e străin de căile M ântu itoru lui, dacă se zice că în suşi
adevărat că oasele bărbatului trist: se33 usucă.
D acă acest D om nul învaţă pe cei blânzi căile 37
. D
Sale
e aceea
drac războieşte pe un m onah cu m ăsură, îl face încercat, anevoie poate fi vânată m intea m onahului, care aleargă
căci îl convinge să nu se apropie de nim ic dintr-ale lum ii pe câm pia blândeţii. C ăci m ai de nici o virtute nu se tem
4 acesteia şi să înlăture toată plăcerea, D ar dacă stăruie dracii ca de blândeţe. A ceasta a dobândit-o acel m are
m ai m ult, naşte gânduri care sfătuiesc pe m onah să-şi M oise, care a fost num it «blând, m ai m ult decât - toţi oa
ia viaţa, sau îl silesc să fugă departe de locul unde
- petre m enii» . Iar proorocul David a arătat-o că este vrednică
38

ce. A cest lucru 1-a gândit şi 1-a pătim it dreptul lor, fiind să fie pom enită de D um nezeu, zicând: «A du-ţi am inte,
asuprit de acest drac. «D e aş putea, zice, să m ă om or, D oam ne, de D avid şi de toată blândeţea 39
, însuşi
lui»
34
•*• sau pe altul să rog să-m i facă m ie aceasta»
. Sim bol al M ântuitorul nostru ne-a poruncit să ne facem urm ători
acestui drac este sălbăticiunea num ită năpârcă, a cărei ai blândeţii L ui, zicând : «învăţaţi de la M ine că sun t
fire se arată prietenoasă, însă al cărei venin covârşeşte b lân d şi sm erit cu in im a şi veţi afla o d ihn ă sufletelo r
veninu l celorlalte fiare, ba dacă e prim it fără m ăsu ră, t-voastre»40
. Iar dacă cineva s-ar înfrâna de la m âncări şi
+ om oară şi anim alul însuşi. A cestui drac i-a predat Pa vel băuturi, dar prin gândurile rele ar întărâta m ânia, acela
pe cel ce a făcut nelegiuire în C orint. D e aceea şi scrie se aseam ănă cu o corabie ce călătoreşte pe m are, având
cu râvnă C orm tenilor, zicând: «A rătaţi-i dragoste, ca nu p e d racu cârm a ci. D e aceea trebu ie să fim cu lu are
cum va să fie înghiţit unul ca acesta de o întristare m ai arnîhte din toată puterea la câinele nostru, învăţându-1
m are».3-5 D ar duhul acesta, care întristează pe oam eni, să rupă num ai lupii şi să nu m ănânce oile, arătând toată
ştie să se facă şi pricinuitor de bună pocăinţă. D e aceea blândeţea faţă de toţi oam enii.
şi sfântu l loan B o tezăto ru l îi n u m ea p e cei ce erau 41
străpunşi de duhul acesta şi alergau la D um nezeu «pui Despre slava deşartă
de năpârci», zicând: «C ine v-a arătat vouă să fugiţi de 13.D intre 42
gânduri singur cel al slavei deşarte lucrează
m ânia ce va să vie? Faceţi deci roade vrednice - de po cu m ulte m ijloace. E l cuprinde aproape toată lum ea şi
căinţă; şi sa nu vi se pară a grăi întru voi: Părinte avem deschide uşile tuturor dracilor, făcându-se ca un fel de
pe A vraam ». C ăci oricine a urm at lui A vraam şi a ieşit trădător viclean al cetăţii. D e aceea el um ileşte foarte tare
 86 Evagrie Monahul
m intea pustnicului, um plând-o cu m ulte vorbe şi lucruri
şiîntinându-i rugăciunile, prin care acesta se străduieşte
să-şi tăm ăduiască toate rănile sufletului său. G ândul
acesta îl fac să crească toţi dracii după ce au fostca biruiţi,
printr-însul să prim ească intrare din nou în suflet,
să şi
43
facă astfel cele din urm ă m ai rele ca cele Din dintâi.
gândul acesta se naşte şi cel al m ândriei, care a făcut să
cadă cu sunet din ceruri la păm ânt pecetea asem 4- ănării
şi cununa frum useţii. Saltă-te din el şi nu zăbovi,
nu ca să
vindem altora viaţa noastră, nici petrecerea celornoastră,
fără de m ilă. Pe acest drac îl alungă rugăciunea
stăruitoare de a nu face sau zice cu voia nim iccedin cele
ajută blestem atei slave deşarte.
l4cC ând m intea p ustnicilor a ajuns la puţină nepă-
tim ire, şi-a agonisit şi calul slavei deşarte, căruia îndată
îi dă pinteni prin cetăţi, purtându-şi fără stăpânire lauda
izvorîtă din slav ă. Ş i întâm pinând -o duhu l curviei,
printr-o rânduială nevăzută, o închide într-o cocină de
porci, învăţând-o să nu se m ai ridice altădată din pat
înainte de a se face sănătoasă deplin, nici să nu facă ceea
ce fac bolnavii neascultători care, purtând încă urm ele
bolii într-înşii, se dau la drum uri şi m erg la băi înainte
de vrem e, căzând din nou în boală. D e aceea şezând
locului, să luăm şi m ai bine am inte la noi înşine, ca
înaintând în virtute, să ne facem greu de m işcat spre
păcat, iar înnoindu-ne întru cunoştinţă să dobândim
m ulţim e de vederi felurite. Şi aşa înălţându-se şi m ai
tare, v o m v ed ea şi m ai b in e lu m in a M ân tu ito ru lu i
nostru.
Filocalia 8
7
15» A descrie44
toate lucrările cele rele ale dradlor m i-e
cu neputinţă, iar a înşira cu de-am ănuntul m eşteşugirile
lor m i-e ruşine, sfiindu-m ă de cititorii m ai sim pli. Totuşi
ascultă unele viclen ii de ale du hului curviei. C ând
cineva a dobândit nepătirm 'rea părţii poftitoare - şi gân
durile de ruşine s-au răcit, atunci arată bărbaţi şi fem ei
jucând îm preună şi-1 face pe pustnic să privească lucruri
şi form e de ruşine. Ispita aceasta însă nu e printre cele
ce ţin m ultă vrem e, deoarece rugăciunea neîncetată şi
m âncarea foarte îm p uţinată, privegherea şi- îndelet
nicirea cu contem plaţiile duhovniceşti o alungă ca pe
un nour fără ploaie. U neori se atinge însă şi de trupuri,
stârnind într-însele fierbinţeala dobitocească. Şi alte
nenum ărate m eşteşugiri unelteşte videanul acesta, pe
care n u e n ev o ie să le m ai răsp ân d im şi să le m ai
încredinţăm scrisului. Faţă de astfel de gânduri foloseşte
şi aprinderea m âniei, pornită îm potriva dracului. D e
această m ânie se tem e el m ai m ult, când se aprinde
îm potriva acestor gânduri şi îi strică planurile. D espre
45
ea e vorba când se zice: «M âniaţi-vă şi nu păcătuiţi».
Ea dă sufletului în ispite o folositoare doctorie.- Dar une
ori şi m ânia aceasta e im itată de dracul m âniei. A cesta
plăsm uieşte chipurile părinţilor, sau ale unor prieteni
şi rudenii, ocăriţi de oam eni nevrednici şi prin aceasta
m işcă m ânia pustnicului şi-1 îndeam nă să zică sau să
facă vreun rău celor ce i s-au arătat în m inte. La acestea
trebuie să fie m onahul cu luare am inte şi îndată să-şi
sm ulgă m intea de la astfel de chipuri, ca nu cum va,
zăbovind pe lân gă ele, să se pom enească în vrem ea

ss
Evagrie Monahul
A
rugăciun ii tăciu ne ce se m istuie de foc. In ispite de
acestea cad m ai ales cei iuţi la m ânie şi cei ce uşor se
prind la h arţă, care sunt departe d e rugăciunea cea
cu rată şi d e cu n o ştin ţa M ân tu ito ru lu i n o stru lisu s
H ristos.
46
1 6.G ân du rile veacu lu i acestu ia le-a dat D o m n ul
om ului ca pe nişte oi, păstorului bun. Şi s-a scris: «A
dat fiecărui om . cuget, întru inim a sa», sădind în el şi
p ofta şi m ânia întru ajutor, ca prin m ânie să alunge
gândurile lupilor, iar prin poftă să iubească oile, chiar
când e biciuit de vânturi şi de ploi. I-a m ai dat pe lângă
a c e s te a şi leg e d u p ă c a re s ă p ă z e a s c ă o ile , lo c d e
verdeaţă, apă de odihnă, psaltire, chitară şi toiag. Şi i-a
rânduit să se hrănească şi să se îm brace de la această
turm ă, iar la vrem e să-i adune fân. C ăci zice cuvântul:
«Cine păstoreşte turm ă şi din laptele ei nu m ănâncă»? 47
P ustnicul trebuie să păzească deci zi şi noapte turm a
aceasta, ca nu cum va să fie răpit vreun m iel de fiarele
sălbatice, sau să-1 ia tâlharii, iar dacă s-ar întâm pla una
ca aceasta în pădure, îndată să-1 sm ulgă din gura şi ursului
48
a lupului. Aşadar, dacă gândul despre fratele se nostru
învârte în noi cu ură, să ştim că o fiară 1-a luat pe el;
asem enea şi gândul despre m uiere, dacă se întoarce în
noi am estecat cu poftă de ruşine; la fel gândul despre
argint şi aur, d acă se cuibăreşte însoţit cu lăco m ie;
asem enea şi gândurile sfintelor daruri, dacă cu- slavă de
şartă pasc în m inte! Şi tot asem enea se va întâm pla şi
cu alte gânduri de vor fi furate de patim 49
nui. num
Şi ai
ziua trebuie să fie m onahul cu luare am inte la ele, ci şi
90
Evagrie Monahul
care nu se ating de niciunul din dob itoace. C ei de-al
Filocalia
89
noaptea să le păzească priveghind. C ăci se întâm plă
să piardă ceea ce a agonisit, dacă se lasă în năluciri
ruşin oase şi viclene. A ceasta este ceea ce zice
patriarhullacob: «N u am adus ţie oaie răpită de fiară
sălbatică; eu
plăteam furtişagurile de zi şi de noapte; şi
m ă topeam de arşiţa zilei şi de gerul nopţii, încât s-a
50
dus som nul de la ochii m ei».Iar dacă din osteneală ni s-
ar întâmplavreo nepurtare de grijă, să grăbim puţin în
sus pe stâncacunoştinţei, să ne luăm psaltirea şi să
lovim coardele prin ei virtuţile cunoştinţei şi să
paştem iarăşi oile sub m untele S inai, ca D um nezeul
părinţilor noştri să chem
ne e din rug şi pe noi şi să ne
dăruiască înţelesurile
sem nelor şi ale m inuniloL
17.Firea5 1 cea raţională, om orîtă de păcat, o ridică
H ristos, prin contem plarea tuturor veacurilor. - Iar su
fletul cel ce a m urit cu m oartea lui Hristos îl învie Tatăl,
dacă îl cunoaşte pe El. A ceasta este ceea ce a zis Sf.
Pavel: «D acă am m urit îm preună cu H ristos, credem că
vom şi învia îm preună cu52El».
IS.C ând53 m intea s-a dezbrăcat de om ul cel vechi
s- şi
a îm brăcat în om ul harului, vede şi starea sa în vrem ea
rugăciunii, sem ănând cu safirul sau cu azurul cerului,
stare pe care Scriptura o num eşte şi «loc al lui- D um ne
zeu», «văzut'de bătrâni pe M untele 54Sinai».
55
19-Dintre necuraţii draci, unii îl ispitesc pe om , ca om ,
iar alţii îl tulbură pe om ca pe un dobitoc necuvântător.
C ei dintâi apropiindu-se ne furişează gânduri de slavă
deşartă, sau de m ândrie, sau de pizm ă, sau de învinuire,
doilea însă, aprind în trup m ânie şi poftă91de fire.
A cestea le avem în d eo b şte cu d o b itoacele, fiind
ascu n se în să. sub firea cea cuvântătoare. D e aceea zice
D uhul Sfânt către cei ce cad în gândurile om eneşti: «Eu
am zis: dum n ezei sunteţi şi fii ai C elui Preaînalt, toţi; iar
voi ca nişteoam eni m uriţi şi ca orişicare dintre căpetenii
cădeţi»56. Iar către cei stârniţi dobitoceşte zice:«N u fiţi
cum e calul sau m ulariul, la care nu este înţelepciune, ci
trebuie săstrângi cu zăbală şi cu frâu fălcile lor, căci nu
57
se apropiede tine». D ar sufletul care păcătuieşte va m uri.
Şi înved erat este că oam enii, dacă m or ca oam enii, se
îngroapă de oam eni, iar cei ce sunt om orâţi ca
dobitoacele, sau cad jos, vor fi m âncaţi de vulturi. Iar
dintre puii acestora unii vor chem a pe D om nul, alţii se
tăvălesc în sânge. C el ce are urechi de auzit să audă.
58
20.C ând vreunul dintre vrăjm aşi te va răni înşi luptă
vrei să-i întorci sabia lui, precum59, scrie
asupra inimlui,
ii
fă aşa precum te sfătuim : descoase în tine gândul
însuţi
aruncat de el, ce fel este şi din câte lucruri este alcătuit
şi care lucru tulbură m ai m ult m intea. Iar ceea ce zic
aceasta este: să zicem că e trim is de eliubirii
gândul de
argint. D esfă-1 pe acesta în m intea carem 1-a it, înpri
sensul aurului, în aurul însuşi şi în patim dea iubirii
bani.
A poi întreabă: C e este păcat dintre acestea? O are
m intea? D ar atunci cum este ca chipul luizeu? D um ne
Sensul aurului? D ar cine, având m inte, va spune
aceasta vreodată? O are aurul însuşi e păcat? D ar atunci
de ce s-a făcut? U rm ează aşadar că al patrulea lucru este
Filocalia
pricina păcatului. Iar acesta nu e nici lucrul ce stă de sine,
n ic i id e ea lu c ru lu i, ci o p lă ce re o arec are v ră jm a şă
om ului, născută din voia cea liberă a sa şi care sileşte
m intea să se folosească rău de făpturile lui D um nezeu.
A ceastă plăcere avem să o tăiem , după îndato rirea ce
ne-a dat-o legea lui D um nezeu. C ercetând înseacestea,
va nim ici gândul, desfăcându-se într-o sim - plă con
tem plaţie a ta şi va fugi de la tine dracul, după ce prin
60
cunoştinţa aceasta m intea ta s-a ridicat la înălţim e. Iar
dacă, vrând să te foloseşti îm potriva lu i de sabia sa,
doreşti să-1 dobori m ai întâi cu praştia ta, scoate şi tu o
p iatră din traista de p ăstor a ta şi cau tă vederea lu i,
spre a afla cum vin îngerii şi dracii în lum ea noastră, iar
noi nu m ergem în lum ile lor? D e ce nu putem adică şi
noi să unim pe îng eri şi m ai m ult ca D um nezeu şi nu
ne hotărâm să-i facem pe draci şi m ai necuraţi? Şi cum
se face că luceafărul, care a răsărit dim ineaţa, a fost
aruncat pe păm61ântşi a socotit m area ca pe o coajă de
nucă, iar tartarul adâncului ca pe un rob? Şi de- ce încăl
zeşte adâncul ca pe o topitoare, turburând pe toţi prin
răutatea sa şi pe toţi vrând să-i stăpânească? Căci să trebuie
ştim că în ţeleg erea acesto r lu cruri fo arte m u lt îl
vătăm a pe dracul şi alungă toată tabăra lui. D ar acestea
vin cu încetul în cei care s-au curăţit şi văd întru câtva
înţelesurile întâm plărilor. C ei necurăţiţi însă nu cunosc
vederea acestora. Şi chiar dacă, aflând-o de la alţii, ar
spune-o şi ei, nu vor fi auziţi, fiind m ult colb şi zgom ot
de patim i în toiul războiului. C ăci trebuie să fie cu totul
liniştită tabăra celor de alt neam , pentru ca singur G oliat
92 Evagrie Monahul
să se întâlnească cu D avid al 62nostru
, în felul acesta ne
vom folosi de desluşirea războiului şi de vederea lui şi
în cazul celorlalte gânduri necurate.
63
21. Când vor fugi degrabă de la noi vreunele -din gân
durile necurate, să căutăm , pricina pentru care -s-a 'întâm
plat aceasta. O are p en tru raritatea lucru lu i, fiind greu
d e găsit m ateria, sau p en tru n ep ătim ire a n o astră, n -a
putut vrăjm aşul nim ic îm potriva noastră? D e pildă dacă
-unui pustnic i-ar veni în m inte gândul că i s-a încredinţat
ocârm u irea du ho vnicească a prim ei cetăţi, d esigu r că
nu va zăbovi la închipuirea aceasta; şi pricina te se cunoaş
uşor din. cele spuse m ai înainte. D ar dacă unuia i-ar
veni acest gând în legătură cu oricare cetate s-ar nim eri,
şi ar cugeta la fel, acela fericit este că a ajuns nepătim irea.
A sem enea şi în privinţa altor gânduri se va afla pricina
cercetându-se în acelaşi chip. A cestea trebuie să le ştim
pen tru râvna şi p u terea n oastră, ca să vedem d acă am
trecut Iordanul şi ne-am apropiat de verdeaţă, sau încă
petrecem în pustie, loviţi de cei de alte neam uri. dă D e pil
foarte m ulte feţe m i se pare că are dracu l iub irii de
arg in t şi e fo arte dib aci în pu terea d e-a am ăg i. A stfel
când e strâm torat de desăvârşita lepădare de sine, îndată
face pe purtătorul de grijă şi iubitorul de săraci. Prim eşte
bucuros pe străinii care nu-s încă de faţă, celor lipsiţi le
trim ite a ju to r, c erce te az ă în ch iso rile o ra şu-lu i ş i ră s
cum pără sclavii; arată alipire fem eilor bogate, îi f ace
îndatoraţi pe cei cărora le m erge bine, sfătuieşte pe alţii
s ă s e le p e d e d e p u n g a lo r la rg ă . Ş i a s tfe l a m ă g in d
su fletu l,p e în cetu l îl în v ă lu ie în g ân du rile iu b irii de
Filocalia

argint şi-1 dă pe m âna dracului slavei deşarte. 64Iar acesta

adu ce în ain te m ulţim ea celo r ce slăv esc pe D o m n u l
pentru aceste purtări de grijă şi pune pe unii să că vorbeas
în tre o la ltă c âte p u ţin d esp re p re o ţie, p re v e stin d
m o a rte a p re o tu lu i d e a cu m şi isco d in d n e n u m ă rate
chipuri ca să nu scape. Şi aşa biata m inte, învăluită într-
aceste gânduri, se luptă cu înverşunare cu aceia dintre
oam eni care nu 1-au prim it, iar celor ce 1-au prim it le face
daruri şi-i prim eşte cu recunoştinţă. Pe cei - ce se îm
potrivesc îi dă pe m âna judecătorilor şi unelteşte ca să
fie scoşi-d in ho tarele cetăţii. A flân du -se apo i aceste
gânduri înlăuntrul său şi învârtindu-se în m inte, îndată
s e în fă ţişe a z ă d ra c u l m â n d rie i, n ă lu c in d s tră lu c iri
n eco n ten ite şi d raci în aripa ţi în v ăzdu h u l ch iliei, ca
până la urm ă să scoată pe om din m inţi. N oi,- însă, do
rind pierzarea astor fel de gânduri, să trăim cu
m ulţum ire în sărăcie. «Căci e vădit că nim ic n-am adus în
lum e şi nim ic nu putem duce din ea, A vând hrană şi
îm brăc ăm inte, să ne îndestulăm cu65 ele», aducându-ne
am inte de Sf. Pavel, care zice că «rădăcina tuturor
66
relelor este iubirea de argint» .
67
2 2. T o ate gân du rile n ecu rate , stă ru ind în n oi d in
pricina patim ilor, duc m intea la stricăciune şi pieire. Căci
precum icoana pâinii zăboveşte în cel flăm ând - .din pri
cina foam ei sale şi icoana apei din pricina setii, şi tot aşa
ideea avuţiei şi a banilor stăruieşte din pricinam iei, lăco
iar înţelesurile gândurilor ruşinoase ce se nasc din
bucate, zăbovesc din pricina patim ilor noastre. A celaşi
lu cru se întâm plă şi în cazul gândurilor slavei deşarte
94
Evagrie Monahul
şi al altor gânduri. Iar m inţii înecate în astfel de gânduri
îi este cu neputinţă să stea înaintea lui D um nezeu şi să
prim ească cununa dreptăţii. C ăci de aceste gânduri
fiind trasă în jos şi m intea aceea ticăloasă din Evanghelie
s-a lepădat de bunul cel m ai m are al cunoştinţei de
68
D um nezeu. A sem enea şi cel legat de m âini şi- de pi
cioare şi aruncat întru întunericul cel m ai dinafară, din
aceste gânduri îşi avea ţesută haina sa, pentru care
m otiv Cel ce 1-a chem at la nuntă 1-a găsit nevrednic de
o nuntă ca aceea. H ain a de nuntă este nep ătim irea
sufletului raţional, care s-a lepădat de poftele lum eşti.
Iar pricina pentru care gândurile lucrurilor sensibile,
care zăbovesc în m inte, strică cunoştinţa, am arătat-o în
«C apetele despre rugăciune».
69
23°D e trei feluri sunt căpeteniile dracilor care -se îm
potrivesc lucrării noastre. Lor le urm ează toată tabăra
celor de alt neam. Aceştia stau cei dintâi la război - şi chea
m ă sufletele spre păcat prin gândurile cele necurate.
U n ii d in ei ad u c p o ftele lăco m iei p ân tecelu i, alţii
strecoară în suflet iubirea de argint, şi în sfârşit alţii ne
m om esc cu slava de la oam eni. D acă râvneşti aşadar
r u g ă c iu n e a c u r a tă , p ă z e ş te m â n i a ; d a c ă iu b e ş ti
neprihănirea, stăpâneşte pântecele; nu-i da pâine să se
sature şi necăjeşte-1 cu apa. Priveghiază în rugădune şi
alungă de la tine am intirea răului. C uvintele D uhului
Sfânt să nu te părăsească şi bate în porţile Scripturilor
cu m âinile virtuţilor. A tunci îţi va răsări nepătim irea
inim ii şi vei vedea în rugăciune m intea în chipul stelei.
Filocalia
95
70
24. D intre cele ce le cugetăm , unele îşi pun tiparul
pe
m inte şi-i dau o form ă, altele îi dau num aitinţă
o cunoş
şi nu-şi pun tiparul pe ea şi nici nu-i dau oDform e ă.
pildă: «L a început era C uvântul şi C uvântul era la
D um nezeu» lasă un înţeles în inim ă, dar nu dau o form ă
m inţii, nici nu-şi pun tiparul pe ea. C uvintele: «Luând
pâine» dau o form ă m inţii, iar: «A frânt-o» iarăşi îşi pun
tiparul pe ea. V ersetul: «A m văzut pe D om nul şezând .
71
pe un scaun înalt şi ridicat»,îşi pune tiparul pe m inte,
afară de «am văzut pe D om nul». A ceste cuvinte, după
literă par să-şi pună tiparul pe m inte, dar înţelesul lor
nu şi-1 pune. Proorocul a văzut cu un ochi profetic firea
raţio n ală, în ălţată p rin fap te b u n e, p rim in d în sin e
cunoştinţa lui D um nezeu. C ăci se zice că D um nezeu
sade acolo unde se cunoaşte, fiindcă m intea curată se
zice şi scaun al lui D um nezeu. D ar se zice şi de fem eie,
că e scau n al n ecin stei, înţeleg ân du -se p rin fem eie
sufletul care urăşte cele drepte; iar necinstea sufletului
este păcatul şi neştiinţa. A şadar noţiunea de D um nezeu
nu este dintre cele ce-şi pun tiparul pe m inte, ci dintre
cele ce nu-şi pun tiparul pe m inte. D e aceea cel ce se
roagă trebuie să se despartă cu totul de cele ce-şi pun
tiparul pe m inte. A ceasta te face să te întrebi -dacă, pre
cum este în privinţa trupurilor şi a sensurilor lor, aşa
este şi în privinţa celor trupeşti şi a raţiunilor lor; şi
dacă altfel se m odelează m intea privind o m inte, şi altfel
va fi starea ei cugetând înţelesul aceleia? D esigur ştim
că cu no ştin ţa d uh ovn icească dep ărtează m in tea de
sensurile care îşi pun tiparul pe ea şi o înfăţişează fără
96 Evagrie Monahul
niciun tipar, lui D um nezeu, fiindcă noţiunea lui- D um ne
zeu nu este dintre cele ce-şi pun tiparul. Căci Dum nezeu
nu este trup, d m ai degrabă din cele ce nu-şi pun tiparul.
Şi iarăşi, ştim că, dintre vederile care nu-şi pun tiparul
pe m inte, unele însem nează fiinţa celor netrupeşti, altele
raţiunile lor. D ar nu se întâmplă la fel în cazul trupurilor
şi al celor netrupeşti. C ăci în cazul celor trupeşti unele
îşi pun tiparul pe m inte, altele nu, pe când dincolo,
nim ic nu-şi pune tiparul pe m72inte.
25. C ând dracul lăcom iei pântecelui, luptând m ult şi
adeseori nu izbuteşte să strice în frânarea întipărită,
atund îm pinge m intea la pofta nevoinţei celei m ai de
pe urm ă, aducându-i înainte şi cele privitoare la D aniil,
viaţa lui săracă şi sem inţele, şi-i am inteşte şi de viaţa
altor oarecari pustnici care au trăit totdeauna aşa, şi
sileşte pe ascet să se facă urm ătorul acelora. A stfel,
urm ărind înfrânarea fără m ăsură, va pierde şi pe cea
m ăsurată, de la o vrem e trupul nem aiputând-o păstra
din pricina slăbiciunii. Şi aşa va ajunge să binecuvânteze
trupul şi să blestem e inim a.
Socot deci că e drept să nu asculte aceştia de acela şi
să nu se reţină de la pâine, de la untdelem n şi apă. C ăci
această rânduială au cercat-o fraţii, găsind-o foarte bună.
D esigur aceasta să nu o facă spre saturare şi să o facă
num ai o dată pe zi. M -aş m ira dacă vreunul, săturân-
d u-se cu pâin e şi cu ap ă, ar m ai putea lua cununa
nepătim irii. Iar nepătim ire num esc nu sim pla oprire a
păcatului cu fapta, căci aceasta se zice înfrânare, ci aceea
care taie d in cu g etare g ând u rile p ătim aşe, p e care
Filocalia 97
S fân tu l P av e l a n u m it-o şi « tă iere
d u h o v n ice a s cîm 73
ă prejur a iudeului ascuns».Iar dacă
se descurajează cin eva au zind acestea, să-şi ad u că
am inte de vasul alegerii, de A postol, care a îm plinit
alegerea în foamşie sete. D ar im ită şi v răjm aşu l
ad ev ăru lu i, d ra cu descurajării,
l pe acest drac, punând
în m inte celui ce înfrân se ează, retragerea cea m ai de
pe urm ă, îndem nându-1
- la râvna lui loan B otezătorul
şi a începătorului pustnicilor, A ntonie, ca neputând
răbda acesta retra gerea îndelungată şi neom enească,
să fugă cu ruşine, părăsind locul, iar dracul să se
laude zicând: «L -am biruit!».
74
2.6* G ândurile necurate prim esc m ulte m aterii pentru
creşterea lor şi se întind după m ulte lucruri. D e fapt ele
trec oceane cu închipuirea şi nu se dau îndărăt să um ble
drum uri lungi pentru m area căldură a patim ei. D ar cele
ce sunt cât de cât curăţite, sunt m ai înguste decât acelea,
n eputându-se întinde îm preună cu lucrurile, pentru
faptul că patim a e slăbită. D e aceea se m işcă m- ai degra
bă îm potriva firii şi, după înţeleptul Solom on, hoinărind
câtăva vrem e pe afară, aduc trestie la arderea nelegiuită
a cărăm izii, ca să se izbăvească asem enea unor capre din
lanţuri şi a unor păsări din curse. C ăci e m ai -uşor a cu
raţi un suflet necurat, decât a readuce din nou la sănătate
p e unul curăţit şi iarăşi rănit, dracul întristării neîn -
găduind, ci aducând pururea înaintea ochilor, în vrem ea
rugăciunii, idolul păcatului.
27. D racii nu cunosc inim ile noastre, cum socot .unii
'K Evagrie Monalnil

dintre oam eni. C ăci singurul cunoscător al inim ii este Filocalia 99

C el ce ştie m intea oam enilor şi a zidit inim ile - lor pe fie toate le m işcă, toată ziua uneltesc vicleşuguri îm potriva
care deosebit.75
D ar ei cunosc m ulte din m işcările inim ii noastră, ca să înşele în vrem ea rugăciunii m intea sm erită
pe b aza cu v ân tu lu i ro stit şi a m işcă rilor v ăzu te a le şi să sting ă lu m in a ei fericită. V ezi ce zice şi S fân tu l
trupului. V rând eu să le arăt acestea lăm urit, m -a oprit Pa vel către T it: «D ovedeşte în învăţătură cuvânt - sănă
Sfântul Preot, spunând că e nevrednic lucru- să se răs tos, nestricat şi fără vină, pentru ca îm potrivitorul să se
77
pândească acestea şi să le aduc la urechile celor întinaţi, ruşineze, neavând de zis nim ic rău despre Iarnoi».
C ăci, zice, şi cel ce ajută pe uneltitor este vinovat după fericitul D avid se roagă zicând: «M ântuieşte-m ă pe m ine
78
lege. D ar că din astfel de sim boluri cunosc cele ascunse de clevetirea oam enilor», num ind şi pe draci «oam eni»
în inim a noastră, şi din acestea iau prilejuri îm potriva pentru firea lor raţională. D ar şi M ântuitorul- în E van
noastră, am arătat-o adeseori, resp ingând pe unii care ghelii a num it pe cel ce seam ănă în noi neghina - păca
79
grăiau cele ce nu trebu ie, nepu rtân du-ne cu drag o ste tului «om vrăjm aş» . Fie ca să ne izbăvim de el, cu
harul lui H ristos şi al D um nezeului nostru, C ăruia I se
faţă de ei. D e aceea am şi căzut în puterea dracu lu i cuvine cinstea şi slava în vecii vecilor. A m in.
ţinerii de m inte a răului şi îndată am prim it gânduri rele
îm potriva lor, pe care le cunoscusem m ai înainte că au
venit asupra noastră. Pentru aceea pe drept ne m ustră
D uhu l S fân t: «Şezând ai vorb it îm potriva fratelu i, şi
îm potriva fiului m aicii tale ai adus sm76inteală»; şi ai
deschis uşa gândurilor care tin m inte răul şi ţi-ai tulburat
m intea în vrem ea rugăciunii, nălucindu-ţi pururea faţa
vrăjm aşului tău şi având-o pe ea drept D um nezeu. C ăci
ceea ce vede m intea rugându-se aceea e şi potrivit de a
spune că îi este D um nezeu. D eci să fugim , iubiţilor, de
boala defăim ării, neam intindu -ne de nim eni cu gând
ră u ; ş i s ă riu n e în tu n e c ă m p r iv ire a la a m in tir e a
aproapelui, căci toate înfăţişările pe care le luăm - le isco
desc dracii şi nim ic nu lasă .necercetat din ale noastre,
nici culcarea, nici şederea, nici starea în picioare, nici
cuvân tul nici m ersu l, nici priv irea, T oate le iscodesc,
 Filocalia 10
1

A le acelu iaşi topindu-m ă de sete, i-am cerut apă să beau. Iar el îm i

zise: «îndestulează-te cu um bra, căci m ulţi călătoresc
1
Din capetele despre trezvie acum şi um blă cu corăbiile pe m are şi nici pe aceasta
nu o au». A poi m ărturisindu-i gânduri despre înfrânare,
m i-a zis: «Indrăzneşte,fiule, că eu în douăzeci de ani
1 .A şa trebuie să se poarte totdeauna m onahul ca şi întregi nu m -am săturat nici de pâine, nici de apă, nici
când ar avea să m oară m âine; şi iarăşi aşa să se folo de som n; ci pâinea o m âncăm cântărită la cum pănă,
sească de trup, ca şi când ar avea să trăiască m ulţi ani. apa o beam cu m ăsură, şi num ai rezem ându-m ă puţin
5
A ceasta pe de o parte taie gândurile trândăviei şi face de pereţi furam o leacă som n»
pe m onah m ai sârguincios, iar pe de alta păzeşte trupul 5. M intea care hoinăreşte o statorniceşte citirea,
- pri
2
sănătos şi în aceeaşi înfrânare. vegherea şi rugăciunea; pofta aprinsă o stingeioam ea,
2 c C el ce a dobândit cunoştinţă şi culege din ea rodul osteneala şi singurătatea; iar m ânia o dom oleşte
- desă
plăcerii nu m ai crede dracului slavei deşarte, care îi în vârşit cântarea de psalm i, îndelunga răbdare şi m ila.
făţişează toate plăcerile lumii. Căci nu i-ar putea făgădui
u n m ai m are lu cru ca vederea duhovnicească. C âtă
vrem e însă n-am gustat din cunoştinţă să ne supunem
voioşi ostenelilor cu fapta, arătând lui D um nezeu ţinta
3
noastră: că toate le facem pentru cunoştinţa lui.
3« Este de trebuinţă să arătăm şi căile m onahilor care
au călătorit m ai înainte de noi şi pe acelea să um blăm
şi noi. Căci m ulte sunt cele făcute şi zise de ei bine. între
ele şi aceasta o zice careva dintre dânşii: «M âncarea
m ai uscată şi vieţuirea aspră, îm preunată cu dragostea,
4
duce pe m onah m ai repede la lim anul nepătim . irii»
4. M ă aflam în m iez de zi lângă S fântul M acarie şi,

A l A c e lu ia şi
Cuvânt despre rugăciune
1
împărţit în 153 capete
C uvânt înainte
A rzând eu în flacăra patim ilor necurate, m -ai întărit
adesea prin trim iterea scrisorilor tale de D um nezeu
iubitoare, m ângâindu-m i m intea m uncită de cele m ai
ruşinoase gânduri şi im itând astfel, în chip fericit, pe
m arele învăţător şi dascăl. Şi nu e de m irare. Pentru că
totdeauna partea ta au fost cele de cinste, ca -şi a bine
cuvântatului lacov. C ăci slujind bine pentru R ahila şi
prim ind pe Lia, ceri şi pe cea dorită, întrucât ai îm plinit
2
şi cei şapte ani ai acesteia. Iar eu nu tăgăduiesc că,
ostenindu-m ă toată noaptea, n-âm prins nim ic; totuşi
aruncând m rejile după cuvântul tău, am prins m ulţim e
de peşti, nu ştiu dacă m ari, dar în orice caz 153 la număr.
Pe aceştia ţi-i trim it în m icul coş al dragostei, -ca tot atâ
tea capete, îrnplinindu-ţi porunca. D ar te adm ir şi-ţi
fericesc foarte gândul m inunat de-a dori să ai capetele
rugăciunii. C ad ştiu că nu le iubeşti sim plu num ai pe
cele ce le ai în m ână şi sunt scrise cu cerneală pe hârtie,
c i şi p e ce le îm p lân tate în m in te, p rin d rag o ste şi
nepom enite de rău. D e aceea, dat fiind faptul că toate
sunt îndoite, una sporind pe cealaltă, după înţeleptul
îisus,3 prim eşte-le nu num ai în scrisoare, ci şi în duh,
Hlocalia 10
3
întrucât oricărei scrisori îi prem erge înţelesul. Căci dacă
nu e acesta, nici scrisoarea nu va fi. Prin urm are îndoit
este şi felul rugăciunii. U nul este practic, iar -altul con
tem plativ. La fel şi num ărul are două laturi. U na pe care
poţi pune m âna şi aceasta este cantitatea, iar alta este
înţelesul lui, sau calitatea.
A stfel îm părţind cuvântul despre rugăciune în 153
de capete, ţi-am trim is o m erinde evanghelică, spre a
avea plăcerea unui num ăr sim bolic şi o figură - de tri
unghi şi de şaseunghi, care indică pe de o parte - cunoş
tinţa cucernică aTreim ii, iar pe de alta înţelesul acestei
lumi.4
D ar şi num ărul o sută, luat în sine, este un patru-
unghi5; iar cincizeci şi trei, este un triunghi şi o sferă.
6
C ăci douăzeci şi opt este un triunghi; iar douăzeci şi
cinci o sferă, fiindcă douăzeci şi cinci e alcătuit din cinci
ori cina. Prin urm are ai figura în patru unghiuri sim bo-
lizînd pătrim ea virtuţilor, iar p e de alta cun oştinţa
înţeleaptă a veacului acestuia, sim bolizată de num ărul
douăzeci şi cinci, care închipuieşte form a de sferă a
tim purilor. C ăci săptăm ână se m işcă după săptăm ână
şi lună după lună şi tim pul se deapănă în cerc, an după
an, cum vedem în m işcarea soarelui, a lunii,- a prim ă
verii, a verii, şi a celorlalte. Iar triuiighiul însem nează
cunoştinţa Sfintei Treim i. Privind îrrsă şi altfel num ărul
o sută cincizeci şi trei, ca trei cifre, se poate înţelege că
e triunghiul cunoştinţei practice, naturale şi teologice,
sau credinţa, nădejdea şi dragostea; sau aurul, argintul
şi pietrele scum pe.
N um ărul însem nează acestea. Iar cuprinsul sm erit
al capetelor nu-1 vei ocărî, ştiind să fii şi sătul şi flăm ând
104 Evagrie
Monahul
şi am intindu-ţi de C el ce n-a trecut cu vederea cei doi
bani ai văduvei, ci i-a prim it m ai bucuros ca bogăţia
m ultora. Prin urm are, primind acest rod al bunăvoinţei,
iubirii şi dragostei, păzeşte-1 între fraţii tăi adevăraţi,
porundndu-le să se roage pentru cel bolnav, ca să se facă
sănătos şi, luându-şi patul, să um ble prin harul lui Hris-
tos. Amin.
1. D acă ar vrea cineva să pregătească tăm âie m iro
sitoare, va am esteca după rânduială în chip egal răşină
străvezie de Liban, casia, onixul şi stactia. Acestea sunt
pătim irea virtuţilor. Dacă sunt depline şi egale, m intea
nu va fi vândută.
2. Sufletul curăţit prin plinătatea virtuţilor face rân
duială m inţii neclintită şi destoinică să primească starea
căutată.
3. Rugăciunea este vorbirea m inţii cu Dum nezeu. De
ce stare are aşadar nevoie m intea, ca să poată să se
întindă, fără să se uite îndărăt, dincolo de sine, până la
Stăpânul ei şi să stea de vorbă cu E l, fără m ijlocirea
nim ănui?
4. Când M oise încearcă să se apropie de rugul arzător,
e îm piedicat până nu dezleagă încălţăm intea picioa
relor.7 Cum nu te vei dezlega şi tu de orice cuget păti
m aş, dacă vrei să vezi pe cel m ai presus de orice sim ţire
şi înţelegere şi să vorbeşti cu El?
5. M ai întâi roagă-te pentru dobândirea lacrim ilor, ca
prin plâns să înm oi sălbăticia ce se află în sufletul tău;
şi, după ce vei fi m ărturisit astfel îm potriva ta fără-
Filocalia 105
8
delegile tale înaintea Dom nului
, să prim eşti iertare de
6. Foloseşte-te de lacrim i pentru a dobândi îm plinirea
oricărei cereri. C ăci foarte m ult se bucură Stăpânul,
când te rogi cu lacrim i.
7. Dacă verşi izvoare de lacrim i în rugăciunea ta, să nu
te înalţi întru tine, ca şi cum ai fi m ai presus de m ulţi.
Căci rugăciunea ta a prim it ajutor ca să poti răscum păra
c u d ra g ă in im ă p ă c a te le ta le şi să îm b lâ n z e şti pe
Stăpânul prin lacrim i. D eci să nu întorci spre patim ă
înlăturarea patim ilor, ca să nu m ânii şi m ai m ult pe Cel
ce ţi-a dăruit harul.
8. M u lţi p lâ n g â n d p e n tr u p ă c a te u ită d e s c o p u l
lacrim ilor; şi aşa, pierzându-şi m intea, au rătăcit.
9. Stai cu încordare şi te roagă cu osârdie şi ocoleşte
grijile şi gândurile, căci ele te tulbură şi te neliniştesc,
ca să te scoată din tăria rugăciunii.
10. C ând te văd dracii râvnind cu adevărat la rugă
c iune, îţi streco ară g ândurile un or lu cruri aşa zise
trebuincioase; şi după puţină vrem e îţi fură am intirea
lor, ca m işcându-se m intea spre căutarea lor şi nea-
flându-se, să se descurajeze şi să se întristeze foarte.
A ppi, când revine iarăşi în rugăciune, îi aduce am inte
c ele căutate şi cele am in tite m ai-nain te, ca m intea
căutând să le ia la cunoştinţă, să piardă rugăciunea,
care aduce roade.
11. Luptă-te să-ţi ţii m intea în vrem ea rugăciunii, surdă
106
Evagrie Monahul
şi m ută, şi te vei putea ruga.
12. Când te va întâm pina o ispită, sau te va aţâţa - o îm
potrivire, ca să-ţi mişti mânia spre cel ce-ţi stă împotrivă,
sau să spui vreo vorbă goală, adu-ţi aminte de rugăciune
şi de porunca dumnezeiască cu privire la ea) şi îndată
se va linişti m işcarea fără rânduială din tine.
13- Toate câte le vei face pentru a te răzbuna pe fratele
care te-a nedreptăţit îţi vor fi spre sminteală în vremea
rugăciunii.
14 Rugăciunea este vlăstarul blândeţii şi al lipsei de
mânie.
15c Rugăciunea este rodul bucuriei şi al m ulţum irii.
1 6 . R u g ă c iu n e a e s te a lu n g a r e a în tr is tă rii ş i a
descurajării.
9
17» Plecând, vinde-ţi averile şi le dă săracilor
, şi luân-
10
du-ţi crucea, leapădă-te de tine
, ca să poţi să te rogi
neîm prăştiat.
IS.Dacă vrei să te rogi în chip vrednic de laudă,
- lea
pădă-te de tine în tot ceasul şi, suferind nenum ărate
răutăţi, nevoieşte-te pentru rugăciune.
19o Necazul pe care îl rabzi cu bună înţelegere te va
face să-i afli rodul în vremea rugăciunii.
20. D orind să te rogi cum trebuie, să nu întristezi
vreun suflet; iar de nu, în deşert alergi.
, Lasă-ţi darul tău, zice, înaintea altarului şi plecând
Filocalia W7
împacă-te mai întâi cu fratele tău, şi apoi venind te vei
11
ruga netulburat . C ăci am intirea răului înnegreşte
cugetul celui ce se roagă şi întunecă rugăciunile lui.
22. Cei ce îşi îngrămădesc supărări şi pomeniri de rău,
sunt asemenea celor ce scot apă şi o toarnă într-un vas
fără fund.
23. Dacă eşti răbdător, pururea te vei ruga cu bucurie.
24. Rugându-te tu cum trebuie, ţi se vor întâmpla ast
fel de lucruri încât să ţi se pară că ai dreptate să te folo
seşti de mânie. Dar nu este nici o mânie dreaptă împotri
va aproapelui. Căci de vei căuta vei afla că este cu putin
ţă să rânduieşti lucrul bine şi fără mânie. Deci foloseşte-
te de tot m eşteşugul ca să nu izbucneşti în m ânie.
25. Vezi ca nu cumva, părând că vindeci pe altul să fii
tu însuţi netăm ăduit şi să îm piedici rugăciunea ta.
26. Fugind de mânie, vei afla cruţare şi te vei dovedi
înţelept şi vei fi între cei ce se roagă.
27. înarm ându-te îm potriva m âniei, nu vei suferi
niciodată pofta, căci aceasta dă m âncare m âniei; iar
mânia tulbură ochiul m inţii, întinând starea rugăciunii.
28. Nu te ruga îm plinind numai formele dinafară, ci
îndeam nă-ţi mintea spre simţirea rugăciunii duhovni
ceşti cu multă frică.
29. Uneori stând la rugăciune te vei ruga dintr-odată
bine; alteori, chiar ostenind u-te foarte, nu vei ajunge la
ţintă, ca să ceri şi mai m ult, şi primind,, să ai un câştig
108 Evagrie Monahul
care nu-ţi mai poate fi răpit.
30. Apropiindu-se îngerul, se depărtează grămadă
tofi cei ce ne tulbură, şi mintea se află în multă odihnă,
rugându-se curat. Alteori, ameninţându-se obişnuitul
război, mintea se luptă şi nu poate să se liniştească,
deoarece s-a amestecat mai-nainte cu felurite patimi.
Totuşi cerând şi mai mult va afla. Căci «celui ce bate i
12
se va deschide» ,
31. Nu te ruga să se facă voile tale, căci acestea nu se
13
acopere întru iotul cu voia lui Dumnezeu, ci roagă-te
mai bine precum ai fost învăţat, zicând: «Facă-se voia
Ta» în mine. Şi în tot lucrul aşa să-L rogi, ca să se facă
voia Lui, Căci El voieşte ceea ce e bine şi folositor sufle
tului tău. Dar tu nu ceri totdeauna aceasta.
32. De multe ori, rugându-mă, am cerut să mi se împli
nească ceea ce am socotit eu că e bine, şi am stăruit în
cerere, silind fără judecată voia lui Dumnezeu; nu i-am
lăsat Lui ca să rânduiască mai bine aceea ce ştiu că este
de folos. Iar primind, m-am scârbit pe urmă foarte, că
n-am cerut mai bine să se facă voia lui Dumnezeu, Căci
lucrul nu mi-a folosit aşa cum credeam.
33« Ce este binele, dacă nu Dumnezeu? Aşadar, să-I
lăsăm Lui toate cele ce ne privesc şi ne va fi bine. Căci
Cel ce e bun desigur că e şi dătătorul darurilor bune,
34.Nu te îndurera dacă nu capeţi îndată de la Dumne
- 43. Simţirea rugăciunii este adunarea cugetului, îm
zeu ceea ce ceri. Cad vrea să-ţi facă şi mai mult bine,
lăsându-te să stărui către El în rugăciune. Fiindcă ce e
mai presus ca a vorbi cu Dumnezeu şi a fi răpit la împre-
Filocalia 109
una petrecere cu El?
3 5.R ugăciun ea neîm p răştiată este o în ţelegere
supremă a minţii.
36. Rugăciunea este urcuşul minţii spre Dumnezeu.
37. Dacă doreşti să te rogi, leapădă-te de toate, ca să
moşteneşti totul.
38. Roagă-te mai întâi să te curăţeşti de patimi; al
doilea, să te izbăveşti de neştiinţă şi de uitare; al treilea,
de toată ispita şi părăsirea.
39- Cere în rugăciune numai dreptatea şi împărăţia,
adică virtutea şi cunoştinţa şi toate celelalte se vor
adăuga ţie.
40. E cu dreptate să te rogi nu numai pentru curăţia
ta, ci şi pentru a oricărui semen, ca să imiţi chipul înge
resc.
41. Vezi dacă te-ai înfăţişat cu adevărat înaintea lui
Dumnezeu în rugăciunea ta, sau eşti biruit de lauda
omenească şi pe aceasta te sileşti să o vânezi, folosin-
du-te de chipul rugăciunii ca de o acoperire.
42. Fie că te rogi cu fraţii, fie singur, străduieşte-te să
te rogi nu din obişnuinţă, ci cu simţirea.
preunat cu evlavie, cu străpungerea inimii, cu durerea
sufletului, cu mărturisirea greşelilor, cu suspine ne
văzute.

110
Evagrie Monahul
44. Dacă mintea ta mai e furată în vremea rugăciunii,
încă n-a cunoscut că se roagă un monah, ci eşti încă un
mirean, care înfrumuseţează cortul din afară.
45*Rugându-te, păzeşte-ţi cu putere memoria, ca să
nu-ţi pună înainte ale sale, ci mişcă-te pe tine spre
gândul înfăţişării tale la judecată. Căci de obicei mintea
e foarte răpită de memorie în vremea rugăciunii.
46. A m intirea îţi aduce în vrem ea rugăciunii sau
închipuiri de ale lucrurilor de odinioară, sau griji noi,
sau faţa celui ce te-a supărat. Diavolul pizmuieşte foarte
tare pe omul care se roagă şi se foloseşte de tot- meşte
şugul ca să-i întineze scopul. El nu încetează prin urmare
să pună în mişcare icoanele lucrurilor prin amintire şi
să răscolească toate patimile prin trup, ca să-1 poată
împiedica din drumul său cel mai bun şi din călătoria
către Dumnezeu.
47.Când diavolul cel prea viclean, făcând multe, nu
poate împiedica rugăciunea dreptului, o lasă pentru
puţină vreme mai domol şi pe urmă îl războieşte iarăşi
pe cel ce se roagă. Căci fie că-1 aprinde pe acesta spre
mânie şi aşa strică starea lui cea bună dobândită prin
rugăciune, fie că-1 aţâţă la plăcere pătimaşă şi aşa îi
pângăreşte mintea.
48. După ce te-ai rugat cum trebuie, aşteaptă cele ce
nu trebuie şi stăibărbăteşte păzind rodul tău. Căci spre
aceasta ai fost rânduit dintru început, ca să lucrezi şi să
păstrezi. Aşadar, după ce-ai lucrat, nu cumva să laşi
nepăzit ceea ce ai făcut. Iar de nu, n-ai folosit nimic
Filocalia 111
rugându-te.
4 9 . Tot războiul ce se aprinde între noi şi dracii necuraţi
nu se poartă pentru altceva decât pentru nigăciunea
duhovnicească. Căci lor le este foarte potrivnică şi urîtă,
iar nouă foarte mântuitoare şi plăcută.
5 0 . C e vreau dracii să lucreze în noi? L ăcom ia
pântecelui, curviâ, iubirea de argint, mânia, ţinerea
m inte a răului şi celelalte patim i, ca îngroşându-se
mintea prin ele să nu se poată ruga cum trebuie. Cad
stârnindu-se patimile părţii neraţionale nu o lasă să se
mişte cu bună judecată.
51. Cultivăm virtuţile pentru raţiunile făpturilor şi pe
acestea le căutăm pentru Raţiunea care le-a dat fiinţă.
Iar aceasta obişnuieşte să se descopere în starea de
rugăciune.
52. Starea de rugăciune este o dispoziţie nepătimaşă,
câştigată prin deprindere, care răpeşte mintea înţeleaptă
spre înălţimea spirituală, prin dragoste desăvârşită.
53-Cel ce vrea să se roage cu adevărat trebuie nu numai
să-şi stăpânească mânia şi pofta, ci trebuie să ajungă şi
afară de orice înţeles pătimaş.
54. Cel ce iubeşte pe Dumnezeu stă de vorbă cu El de-a
pururi, cum ar sta cu un tată, alungând orice înţeles
pătimaş.
55- Cel ce a atins nepătirnirea, încă nu se şi roagă cu
adevărat. Căci poate să urmărească niscai cugetări sim-
 112 Eva°rie
Monahul
ple şi să fie răpit de istoriile lor şi să fie departe de
Dumnezeu.
56. Când mintea zăboveşte în ideile simple ale -lucru
rilor, încă nu a ajuns la locul rugăciunii. Căci poate să
se afle necontenit în contemplaţia lucrurilor şi să
flecărească'despre înţelesurile lor, care, deşi sunt idei
simple, dar exprimând vederi de-ale lucrurilor, dau
minţii forma şi chipul lor şi o duc departe de Dumnezeu.
57.Până ce mintea nu s-a ridicat mai presus de contem
- îndemnând-o spre dragostea rugăciunii duhovniceşti.
plarea firii trupeşti, încă n-a privit locul lui Dumnezeu.
Cad poate să se afle în cunoştinţa celor inteligibile şi să
se facă felurită ca ele.
58. Dacă vrei să te rogi, ai trebuinţă de Dumnezeu, care
dă rugăciune celui ce se roagă. Prin urmare cheamă-L
pe El, zicând: «Sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia
Ta»u, adică Duhul Sfânt şi Fiul Tău, Cel unul născut.
Căci aşa ne-a învăţat, zicând: «în Duh şi în Adevăr se
15
cade să ne închinăm Tatălui» .
, 59- Cel ce se roagă în Duh şi Adevăr, nu-L mai - prea
măreşte pe Ziditor din făpturi, ci-L preamăreşte din El
însuşi.
60. Dacă eşti teolog (dacă te ocupi cu contemplarea lui
Dumnezeu), roagă-te cu adevărat; şi dacă te rogi cu
adevărat, eşti teolog.
61. Când mintea ta, cuprinsă de mult dor către Dumne
zeu, pleacă oarecum câte puţin din trup şi se depărtează
de toate gândurile, care vin din simţire, din amintire,
Filocalia 11
3
sau din starea umorală, umplându-se de evlavie şi de
bucurie, atunci socoteşte că te-ai apropiat de hotarele
rugăciunii. ,
62. Duhul Sfânt, pătimind împreună cu noi de- slăbi
ciunea noastră, ne cercetează şi când suntem necuraţi.
Şi dacă află numai că mintea noastră i se roagă cu
dragoste de adevăr, se sălăşluieşte în ea şi alungă toată
ceata de gânduri şi de înţelesuri care o împrejmuiesc,
63«Ceilalţi strecoară în minte gânduri, sau înţelesuri,
sau vederi prin schimbări în starea trupului. Iar Domnul
lucrează dimpotrivă: coborîndu-se în mintea însăşi,
aşează în ea cunoştinţa celor ce le vrea, şi prin minte
linişteşte neînfrânarea trupului.
64.Cel ce se mânie şi ţine minte răul, oricât ar iubi- rugă
ciunea, nu este afară de învinuire. Căci este asemenea
celui ce vrea să aibă vederea ageră, dar îşi turbură ochii.
65. Dacă doreşti să te rogi, nu face nimic din cele ce
se împotrivesc rugăciunii, ca Dumnezeu, apropiindu-se,
să călătorească împreună cu tine.
66. Rugându-te, să nu dai vreun chip lui Dumnezeu
în tine, nici să nu îngădui minţii tale să se modeleze după
vreo formă, ci apropie-te în chip nematerial de Cel
nematerial şi vei înţelege.
67. Păzeşte-te de cursele celor potrivnici. Căci se întâm
plă că, în vreme ce te rogi curat şi netulburat, să ţi se
înfăţişeze deodată înainte vreun chip străin şi ciudat,
114 Evasrie Mon.ihul
ca să te ducă la părerea că Dum nezeu este acolo şi să te
înduplece să crezi că dum nezeirea este câtim ea ce ţi s-a
descoperit ţie deodată. D ar dum nezeirea nu este câtim e
şi nu are chip,
68=C ând pizm aşul diavol nu poate m işca m em oria în
v rem ea rugăciu nii, atunci sileşte starea hum orală a
trupului să aducă vreo nălucire ciudată înaintea m inţii
şi să o facă pe aceasta să prim ească o anum ită form ă.
Iar m intea, având obiceiul să petreacă în cugetări, uşor
se încovoaie. Şi astfel cel ce se sileşte spre cunoştinţa
nem aterială şi fără form ă e am ăgit, apucând fum în loc
de lum ină.
6 9'S taî la straja ta, păzindu-ţi m intea de cugetări în
vrem ea rugăciunii, pentru a-şi îndeplini rugăciunea şi
a petrece în liniştea ei. Fă aşa, pentru ca Cel ce pătim eşte
îm preună cu cei neştiutori să te cerceteze şi pe tine, şi
atunci vei prim i darul atotstrălucitor al rugăciunii.
70. Nu vei putea să te rogi cu curăţie până ce vei fi îm
pletit cu lucruri m ateriale şi tulburat de griji necontenite.
C ad rugăciunea este legătura gândurilor.
71. Nu poate cel legat să alerge, nici m intea ce slujeşte
patim ilor nu poate vedea locul rugăciunii duhovniceşti.
Cad este trasă şi purtată de gândul pătim aş şi nu va avea
o stare neclintită.
72„ C ând, în sfârşit, m intea se roagă cu curăţie şi fără
patim ă, nu m ai vin asupra ei dracii din partea stângă,
ci din cea dreaptă. Căci îi vorbesc de slava lui Dum nezeu
şi ti aduc înainte vreo form ă din cele plăcute sim ţirii,
Filocalia 11
5
încât să-i pară că a ajuns desăvârşit la scopul rugăciunii.
Iar aceasta a spus-o un bărbat cunoscător că- se înfăp
tuieşte prin patim a slavei deşarte şi prin dracul care s-a
atins de creier.
73 .Socotesc că dracul, atingându-se de creier, schim bă
lum ina m inţii, precum voieşte, în felul acesta- este stâr
nită patim a slavei deşarte spre gândul de a face m intea
să se pronunţe cu uşurătate, prin păreri proprii, despre
cunoştinţa dum nezeiască fiinţială. U nul ca acesta ne-
fiind supărat de patim i trupeşti şi necurate, ciînfăţişân-
du-se - zice-se - cu curăţie, socoteşte că nu se m ai petrece
în el nici o lucrare protivnică. D e aceea socoteşte arătare
dum nezeiască lucrarea săvârşită în el de diavolul, care
se foloseşte de m ultă pătrundere şi, prin creier, schim bă
lum ina îm preunată cu el şi îi dă, precum am spus, form a
care vrea.
74. îngerul lui D um nezeu , arătându-se, opreşte,, cu
cuvântul num ai, lucrarea protivnică din noi şi m işcă
lum ina m inţii la lucrare fără rătăcire.
7 5 .C u v ân tu l sp u s în A p o c alip s ă, c ă în g eru l ad u ce
16
tăm âie ca să o adauge la rugăciunile Sfinţilor, socotesc
că este harul acesta, care e lucrat prin înger. C ăci el
sădeşte cunoştinţa adevăratei rugăciuni, încât m intea stă
de ad înainte în afară de orice clintire şi nepăsare.
76. N ăstrapele cu tăm17 âie
se zic că sunt rugăciunile
Sfinţilor, pe care le purtau cei douăzed şi patru
- de bă
trâni.
77.D ar năstrapa trebuie socotită prietenia cu D um ne-
116 Bvaşrie Monahul
zeu, sau dragostea desăvârşită şi duhovnicească, în care
se lucrează rugăciunea în Duh şi Adevăr.
78. Când socoteşti că nu ai trebuinţă de lacrimi
- în ru
găciunea ta pentru păcate, gândeşte-te cât de mult te-ai
depărtat de Dumnezeu, având datoria să fii pururea în
El, şi vei lăcrima cu şi mai multă căldură.
79 « Astfel, cunoscând măsurile tale, vei plânge cu
uşurinţă, dosădindu-te după Isaia: «Cum, necurat fiind
şi petfecând în mijlocul unui astfel de popor, adică între
protivnici, îndrăzneşti să te înfăţişezi înaintea Domnului
Savaot?»18
80„ De te rogi cu adevărat, vei afla multă întărire
- şi în
credinţare şi îngerii vor veni la tine ca şi la Daniil şi-ţi
vor lumina înţelesurile celor ce ţi se întâmplă.
81 . Cunoaşte că sfinţii îngeri ne îndeamnă la rugăciune
şi stau de faţă împreună cu noi, bucurându-se şi rugân-
du-se pentru noi. Dacă suntem prin urmare cu nepăsare
şi primim gânduri protivnice, îi amărîm foarte tare, dat
fiind că ei se luptă atâta pentru noi, iar noi nu avem să
ne rugăm lui Dumnezeu nici pentru noi înşine, ci dis-
preţuind slujba noastră şi, părăsind pe Stăpânul şi
Dumnezeul acestora, petrecem cu necuraţii draci.
82c Roagă-te cu cuviinţă şi fără tulburare şi cântă cu
înţelegere şi cu bună măsură şi vei fi ca un pui de vultur
ce se urcă la înălţime.
« Psalmodierea potoleşte patimile şi face să se
- liniş
tească neînfrânarea trupului. Iar rugăciunea face mintea
Filocalia 117
să-şi împlinească propria lucrare.
84. Rugăciunea este lucrarea demnă de vrednicia minţii,
sau întrebuinţarea cea mai bună şi mai curată a ei.
85. Psalmodierea este un lucru al înţelepciunii variate;
iar rugăciunea este începutul cunoştinţei nemateriale şi
simple.
86. Cunoştinţa este tot ce poate fi mai bun, căci este
îm preună lucrătoare a rugăciunii, trezind din som n
puterea de înţelegere a m inţii, pentru contemplarea
cunoştinţei dumnezeieşti.
87. D acă n-ai prim it încă darul rugăciunii, sau al
psalmodierii, stăruie cu putere şi-1 vei primi.
88. «Le-a spus lor şi o pildă, cum'trebuie să se roage
totdeauna şi să nu slăbească». Prin urmare nu slăbi, nici
nu descuraja, dacă n-ai primit, Căci vei primi pe urmă.
Şi a adaus la pildă cuvântul: «Deşi de Dumnezeu nu mă
tem şi de om nu mă ruşinez, dar fiindcă femeia îmi
pricinuieşte supărări îi voi face dreptate. Deci aşa va face
şi Dumnezeu degrabă dreptate celor ce strigă către El
19
ziua şi noaptea» .îndrăzneşte aşadar, stăruind încordat
în sfânta rugăciune.
89» Nu voi să ţi se facă cele ce te privesc precum
socoteşti tu, 'ci precum îi place lui Dumnezeu, şi vei fi
netulburat şi mulţumit în rugăciunea ta.
90. Chiar dacă ţi se pare că eşti cu Dumnezeu, păzeş-
te-te de dracul curviei, căci este foarte înşelător şi cât se
118
Evagrie Monahul
poate de pizmaş şi vrea să fie mai iute şi mai ager ca
mişcarea şi trezirea minţii tale, ca să o desfacă şi de
Dumnezeu, când îi stă înainte cu evlavie şi frică.
91. Dacă te îngrijeşti de rugăciune, pregăteşte-te împo
triva năvălirii dracilor şi rabdă cu bărbăţie biciuirile lor;
Căci vor veni asupra ta ca fiarele sălbatice şi tot trupul
ţi-1 vor chinui,
92. Pregăteşte-te ca un luptător încercat De vei vedea
fără de veste vreo nălucire, nu te clinti. Chiar dacă ai
vedea sabie scoasă împotriva ta, sau lampă năvălind
spre vederea ta, nu te tulbura; sau de vei vedea vreo
formă urîcioasă şi sângeroasă, să nu-ţi slăbească sufletul.
Ci stai drept, mărturisind mărturisirea cea bună şi mai
uşor vei privi la vrăjmaşii tăi.
93» Cel ce rabdă necazurile va ajunge şi la bucurii. Şi
cel ce stăruie în cele neplăcute nu va fi lipsit nici de cele
plăcute.
94. Vezi să nu te amăgească dracii cei răi prin vreo
vedenie, ci fii cu grijă, întorcându-te la rugăciune; şi
cheamă pe Dumnezeu, ca dacă este vedenia de la El, El
să te lumineze, iar de nu, să alunge în grabă pe- amăgi
torul. Şi îndrăzneşte, că nu vor putea sta câinii, când tu
stăruieşti cu înfocare în convorbirea cu Dumnezeu. Căci
îndată vor fi alungaţi departe cu ajutorul lui Dumnezeu,
fiind bătuţi în chip nevăzut şi nearătat.
95- Cu dreptate este să rtu-ţi rămână necunoscut nici
vicleşugul acesta, că pentru o vreme se despart dracii
între ei înşişi. Şi dacă vrei să ceri ajutor împotriva unora,
Filocalia 119
vin ceilalţi în chipuri îngereşti şi alungă pe cei
dintâi, ca tu să fii înşelat de ei, părându-ţi că sunt
îngeri.
96.îngrijeşte-te să agoniseşti multă-cugetare smerită
şi bărbăţie, şi «răutatea lor nu se va atinge de sufletul
tău şi biciul nu se va apropia de cortul tău, că îngerilor
Săi va porunci ca să te păzească pe20tine»
, iar aceştia
vor izgoni de la tine toată lucrarea protivnică.
97. Cel ce are grijă de rugăciune curată, va pătimi de
la draci: ocări, loviri, strigăte şi vătăm ări. D ar nu va
cădea, nici nu-şi va părăsi gândul, zicând către Dumne
zeu: «Nu mă voi teme de rele, căci Tu cu mine eşti» şi
cele asemenea.
98. în vrem ea unor astfel de ispite, foloseşte-te de
rugăciunea scurtă şi stăruitoare.
99» De te vor ameninţa dracii, arătându-se deodată din
văzduh ca să te înspăimânte şi să-ţi răpească mintea, să
nu te înfricoşezi de ei şi să nu ai nici o grijă "de ameninţa
-
rea lor, căci ei se tem de tine, încercând să vadă dacă le
dai atenţie, sau îi dispreţuieşti cu desăvârşire.
100. Dacă stai în rugăciune înaintea lui Dumnezeu
Atotştiitorul, Făcătorul şi Proniatorul tuturor, de ce I te
înfăţişezi atât de lipsit de judecată, încât îţi uiţi de frica
Lui cea neîntrecută şi tremuri de nişte ţânţari şi gândaci?
Sau n-ai auzit pe cel ce zice: «De Domnul Dumnezeul
tău să te temi»21
, şi iarăşi: «D e El se înfricoşează şi
22
tremură toate, de faţa puterii Lui» şi cele următoare.
101. Precum pâinea este hrană trupului şi virtutea
120
Evagrie Monahul
hrană sufletului aşa rugăciunea duhovnicească este
hrana m inţii.
1020 R oagă-te în sfântul loc al rugăciunii, nu- ca fari
seul, ci ca vam eşul, ca să te îndreptezi şi tu de către
Dom nul.
103 c Străduieşte-te să nu blestem i pe cineva- în rugă
ciunea ta, ca să dărâm i cele ce le zideşti, făcând urâtă
rugăciunea ta.
104oC el ce datorează zece m ii de talanţi să te înveţe
pe tine, că de nu vei ierta celui ce-ţi este dator, nu vei
dobândi nici .tu iertare. «C ăci 1-a predat pe el, zice,
23
chinuitorilor».
105» U ită-ţi de trebuinţele trupului când te înfăţişezi
în rugăciune, ca nu cum va, pişcat de purece sau de
păduche, de ţânţar sau de m uscă, să te păgubeşti de cel
m ai m are câştig al rugăciunii tale.
106o S-a întâm plat la noi că unuia dintre Sfinţi, care
se ruga, atâta i s-a îm potrivit cel rău, că îndată- ce întin
dea m âinile, acela i se înfăţişa ca un leu şi ridica în sus
labele dinainte şi-şi înfigea ghiarele sale în am ândouă
şoldurile nevoitorului, cu voinţa de a nu se depărta
până ce nu-şi va lăsa acela mâinile în jos. Dar acela
- nici
odată nu le lăsa în jos, până nu-şi îm plinea rugăciunile
obişnuite.
107.Aşa 1-am cunoscut şi pe cel ce se îndeletnicea cu
lucrul isihieiîntr-o groapă, pe loan cel m ic, m ai bine zis
prea m arele m onah. Acesta răm ânea neclintit în unirea
cu Dum nezeu, când dracul se înfăşură în chip de şarpe
Filocalia 121
în jurul lui şi-i strângea trupul şi-i um plea faţa de bale.
108. A i cetit desigur şi vieţile m onahilor tabenisioţi,
unde se spune că, grăind A w a T eodor cuvânt către
fraţi, au venit două năpârci sub picioarele lui, iar el,
netulburat, făcându-şi picioarele ocol în jurul lor, le-a
ţinut înăuntru, până când a isprăvit de grăit cuvântul;
şi atunci le-a arătat fraţilor, povestindu-le întâm plarea.
109«D espre alt frate duhovnicesc am cetit iarăşi că,
rugându-se el, a venit o năpârcă şi s-a lipit de piciorul
lui. Dar el nu a coborât m âinile, m ai-nainte de ce nu şi-a
îm plinit rugăciunea obişnuită. Ş i întru nim ic nu s-a
vătăm at cel ce iubea pe Dum nezeu m ai m ult decât pe
sine însuşi.
110. A ibi în rugăciunea ta ochi neîm prăştiat şi, lepă-
dându-te de trupul şi sufletul tău, trăieşte prin m inte.
111. A ltui oarecare sfânt, ce se ruga cu încordare,
liniştindu-se în pustie, arătându-i-se dracii, 1-au aruncat
şi 1-au în vârtit prin aer vrem e de două săptăm âni,
prinzându-1 apoi în rogojină. Dar nici aşa nu au izbutit
să-i coboare m intea din rugăciunea înfocată.
112. Altui iubitor de Dum nezeu, care-şi ocupa m intea
cu rugăciunea, um blând prin pustie, i s-au arătat doi
îngeri, călătorind îm preună; dar el nu i-a băgat în sam ă,
ca să nu se păgubească de ceea ce-i m ai bun. C ăci îşi
am intea de cuvântul Apostolului, care zice: «Nici îngerii
nici începătoriile, nici Puterile nu ne vor putea despărţi
24
de dragostea lui Hristos».
122 Evagrie Monahul
113» M onahul se face prin rugăciune asemenea
îngerilor.
Il4c Nu căuta nicidecum să primeşti vreun chip sau
vreo înfăţişare în vremea rugăciunii, din dorul de a
vedea faţa Tatălui cel din ceruri.
115° Nu dori să vezi îngeri, sau Puteri, sau pe Hristos
în chip sensibil, ca să nu-ţi ieşi cu totul din minte, luând
lupul drept păstor şiînchinându-te dracilor vrăjmaşi.
l l6o începutul rătăcirii minţii este slava deşartă. Căci
mintea fiind mişcată de aceasta, încearcă să mărginească
dumnezeirea în chipuri şi înfăţişări.
117oEu voi spune cuvântul meu, pe care 1-am spus şi
celor mai tineri: fericită este mintea care a dobândit în
vremea rugăciunii, în chip desăvârşit starea fără formă.
llSoFericită este mintea care, rugându-se neîmprăş
- trup şi nu vei avea nour care să-ţi facă umbră în vremea
tiat, câştigă necontenit un tot m ai mare dor către
Dumnezeu.
119» Fericită este mintea care, în vremea rugăciunii,
se face nematerială şi săracă de toate.
120c Fericită este mintea care, în vremea rugăciunii,
s-a lipsit desăvârşit de orice simţ.
12le Fericit este m onahul care socoteşte pe toţi
oamenii ca Dumnezeu, după Dumnezeu.
122. Fericit este monahul care socoteşte mântuirea şi
înaintarea tuturor ca pe a sa.
Filocalia
123
123«Fericit este monahul care se socoteşte pe sine
gunoiul tuturor.
124. Monah este acela care s-a despărţit de toţi şi se
împacă cu toţi.
125.Monah este cel ce se socoteşte pe sine una cu toţi,
deoarece i se pare că se vede pe sine necontenit în fiecare.
126. Rugăciune săvârşeşte acela care aduce totdeauna
primul gând al său ca rod lui Dumnezeu.
127. Ca monah ce doreşti să te rogi, fugi de orice min
ciună şi orice jurământ. Iar de nu, în zadar îţi iei o înfăţi
şare care nu ţi se potriveşte.
128. De vrei să te rogi în duh, nimic să nu iei de la
rugăciunii.
129. încredinţează lui Dumnezeu trebuinţa trupului
şi vei înţelege că o poţi încredinţa şi pe a duhului.
130. De vei dobândi făgăduinţele, vei împăraţi. Prin
urmare, privind spre acestea, cu voioşie vei purta sărăcia
de acum.
131 «Nu căuta să alungi de la tine sărăcia şi -strâm
torarea, materiile rugăciunii neîmpovărate. .
132» Să se întâlnească în tine virtuţile trupeşti cu cele
sufleteşti şi cele duhovniceşti; iar acestea cu cunoştinţa
nematerială şi fiinţială.
124 Evagrie Monahul
133= Ia seama la gânduri când te rogi; dacă au încetat
cu uşurinţă, de un'de vine aceasta? Ca să nu cazi în vreo
cursă şi. să te predai înşelat,
134» Uneori dracii îţi strecoară gânduri şi apoi te aţâţă
ca să te rogi, chipurile, împotriva lor, sau să le stai
împotrivă. Şi atunci se depărtează de bunăvoie, ca să te
înşeli, închipuindu-ţi despre tine că ai început să birui
gândurile şi să înfricoşezi pe draci.
135» Dacă te rogi împotriva patimii, sau a dracului
care te supără, adulţi aminte de Cel ce zice: «Voi alunga
pe vrăjmaşii mei şi-i voi prinde şi nu mă voi întoarce
până ce nu-i voi nimeri, Asupri-i-voi pe ei şi nu vor
putea să stea; cădea-vor sub picioarele 25mele»
, şi cele
următoare. Iar acestea le vei spune cu uşurinţă, dacă te
vei înarma cu smerită cugetare împotriva vrăjmaşilor.
136«Nu socoti că ai dobândit virtute, dacă n-ai luptat
mai înainte până la sânge pentru ea. Căci trebuie să te
împotriveşti păcatului până la moarte, luptându-te cu
26
el şi neslăbind, după dumnezeiescul Apostol
. odihnă şi de ospătare trebuie să-I slujeşti Lui şi mai
137» Dacă vei folosi pe vreunul, vei fi ocărît de altul,
ca, simţindu-te nedreptăţit, să spui, sau să faci ceva ce
nu se cuvine şi în felul acesta să risipeşti râu ceea ce ai
adunat bine. Acesta e scopul dracilor. De aceea trebuie
să luăm aminte cu înţelepciune.
138. Aşteaptă loviturile aduse de draci, îngrijindu-te
cum să scapi de robia lor.
139« Dracii cei vicleni aşteaptă noaptea ca să tulbure
Filocalia 125
pe învăţătorul duhovnicesc, prin ei înşişi; iar ziua,
îl învăluiesc prin oam eni în strâm torări, defăim ări
şi primejdii.
140. Nu te teme de nălbitori. Căci deşi lovesc'călcând
şi usca întinzând, prin acestea se face veşm ântul
străludtor.
141. Câtă vreme nu te-ai lepădat de patimi, ci mintea
ta se îm potriveşte virtuţii şi adevărului, nu vei afla
tămâie binemirositoare în sânul tău.
l42.Doreşti să te rogi? După ce te-ai mutat din cele
de aici, petrecerea să o ai de-a pururi în ceruri,-nu sim
plu, cu cuvântul gol, ci cu fapta îngerească şi cunoştinţă
tot mai dumnezeiească.
143» Dacă numai când faci răul îţi aduci aminte de
judecător, că este înfricoşat şi nepărtinitor, încă n-ai
învăţat«să slujeşti Domnului cu frică şi să te bucuri de
27
El cu cutremur» . Căci să ştii că chiar în vremea de
mult, cu evlavie şi cuviinţă.
1 4 4 . B ărbat înţelept este acela care nu încetează,
. înainte de pocăinţa desăvârşită, să-şi aducă, aminte cu
întristare de păcatele sale şi de răsplătirea lor dreaptă
în focul cel veşnic.
1 4 5 . C el ce este stăpânit de păcate şi de m ânii şi
îndrăzneşte cu neruşinare să se întindă la cunoştinţa
lucrurilor mai dumnezeieşti, sau să se ridice chiar la
ru g ă ciu n e a n em ate ria lă , să p rim e ască c erta re a
Apostolului, care-i arată că nu este fără primejdie pentru
126 Evaerie Monahul
Filocalia 127
el să se roage cu capul gol, neacoperit; «căci un asemenea precum şi cuvântul: «Iar voi, rugându-vă, nu
suflet, zice, trebuie să aibă pe cap stăpânire, pentru bolboro-siţi»şi urm ătoarele.
îngerii care stau de faţă», învelindu-se în cuvenita ruşine
şi sm erită cugetare. 152. C âtă vrem e atenţia îţi este întoarsă spre trup şi
m intea îngrijeşte de cele care aduc desfătare cortului,
146 c Precum vederea neacoperită şi tare a soarelui din încă n-ai văzut locul rugăciunii, ci este încă departe de
m iezul zilei, când lum inează m ai viu, nu foloseşte tine calea fericită a acesteia.
ochiului bolnav, aşa nu foloseşte m ei întipărirea- rugă
ciunii suprafireşti şi cu adevărat înfricoşate, care se face 153. Când, stând la rugăciune, te vei ridica m ai presus
în duh, m inţii pătim aşe şi necurate, de orice bucurie, atunci cu adevărat ai găsit rugăciunea.
147= D acă pe cel ce s-a apropiat cu dar la altar nu 1-a
prim it. C el nepărtinitor şi fără nici o lipsă, până nu se
va fi îm păcat cu aproapele, supărata pegândeşte-
eP te
de câtă pază şi putere de a deosebi lucrurile avem
trebuinţă, ca să aducem lui D um nezeu, la altarul cel
inteligibil, tăm âie bine prim ită.
l48oNu te bucura de cuvinte, nici de slavă. Altm interi
nu-şi vor m ai face păcătoşii m endrele în spatele tău, d
în faţa ta. Şi vei fi ţintă de batjocură în vremea rugăciunii,
târît şi purtat de ei în gânduri nechibzuite.
l49.A tenţia m inţii căutând rugăciune va afla - rugă
ciune; căci rugăciunea îi urm ează atenţiei m ai m ult ca
orice altceva. D e aceea trebuie să ne sârguim spre ea.
150o Precum cel m ai de preţ dintre toate sim ţurile
este vederea, aşa cea m ai dum nezeiasacă dintre toate
virtuţile este rugăciunea.
151. L auda rugăciunii nu stă sim plu în cantitatea, ci
în calitatea ei. Aceasta o arată cei ce s-au suit în tem plu

C asian
şi scrierile lui
loan C asian este în tem eietorul
m o nahism ulu i Aînpus înainte
de B enedict. F iind cel m ai citit scriitoriidintre
duhovniceşti de acolo, cu tot sem ipelagianis-m ul său,
învăţătura sa a nutrit nenum ărate generaţii m onahi,
de
influenţând scrisul pios până în zilele noastre.
A ceasta
se datoreşte faptului că scrierile sale sunt m a icea
b u n ă sin te z ă a e v la v ie i v e c h iu lu i m o n a h ism
răsăritean, deşi nu una perfectă, iar el a fost puntea de
legătură între m onahism ul răsăritean şi cel apusean.
loan Casian s-a născut la anul 360, însă nu se ştie sigur
în care parte a lum ii. C ei m ai m ulţi istorici socotesc că
e originar din Scythia M inor (Dobrogea), alţii din Franţa
de Sud.
A
încă din fragedă tinereţe s-a făcut m onah în Vifleem ,
ddpă ce îşi adunase o frum oasă cultură. Pe la anul 385
prim i, îm preună cu prietenul său G herm an, îngăduinţa
să viziteze în două rânduri patria anahoreţilor, Egiptul.
C ea dintâi călătorie a durat 7 ani, a doua aproape tot
atâta. Pe la anul 400 se duc la S f.Ioan G ură de A ur
patriarhul C onstantinopolei, pe care C asian - îl hiroto
neşte întru diacon. L a anul 405 cei doi prieteni se află
la R om a, unde apără cauza Sf. loan G ură de A ur, care
în 404 fusese trim is a doua oară în exil. D e aci înainte
Filocalia 12
9
de G herm an nu se m ai ştie nim ic. C asian, devenit între
tim p preot, se duse la M arsilia, undeîntem eie pe la 415
o m ănăstire pentru bărbaţi şi alta pentru fem ei. A colo
vieţui până la m oartea sa/întâm plată la anul 435.
L a dorinţa episcopului C astor din A pta Ju lia (în
Franţa), care de asem en ea întem eiase o m ănăstire în
dioceza lui, C asian a alcătuit pe la 420 scrierea sa:
«D espre rânduielile chinoviilor şi despre vindecarea
1
celor 8 patim i de căpetenie» , în 12 cărţi, în prim ele 4
cărţi, care form ează partea I, se ocupă cu îm brăcăm intea
m onahilor din Palestina şi E gipt (cartea 1),- cu rugă
ciunile şi psalm ii de noapte (cartea 2), cu slujbele zilnice
(cartea 3) şi cu condiţiile de prim ire a novicilor (cartea
4)2. în cele 8 cărţi din partea II se ocupă cu cele 8 patim i,
în fiecare carte cu o p atim ă în u rm ăto area o rd in e:
lăcom ia pântecelui (gastrim argia), curvia, iubirea de
argint (philargyria), m ânia, întristarea, lenea (acedia),
slava deşartă (cenodoxia), m ândria, în aceste 8 cărţi
Casian nu face decât să-şi însuşească teoria celor - 8 pati
m i, care era în preocuparea m onahism ului răsăritean
din veacul IV şi căreia prim a form ulare scrisă i-a dat-o
Evagrie Ponticul. Cele 4 num e greceşti folosite de Casian
pentru patim a l, 3,6,7 (cele din paranteză), arată că el
n-a făcut decât să treacă în A pus o teorie din R ăsărit.
Din această scriere s-a păstrat în lim ba greacă un extras,
care era cunoscut încă lui Fotie în veacul 9. Se pare că
acest extras e dintr-o traducere grecească a întreg ii
scrieri, care datează încă din veacul 5. Extrasul are şi el
partea I şi partea II, după cum e îm părţită şi scrierea în
întregim e. A m bele părţi ale extrasului sunt puse sub
num ele Iui Atanasie cel M are, ca prim a şi a doua epistolă
 3
către C astor. Prim a scriere a lui C asian din Filocalia
130 loun Fîlocalia 13
Casian 1

greacă nue decât: partea II a acestui extras (sau epistola a Il-a), adică cel care rezum ă învăţătura din cele despre
8 cărţi
cele 8
patim4i.
La scurtă vrem e după aceea Casian a com pusscriere, a douam ult m ai întinsă, cu titlul: «C onvorbiri cu5. Pă
rinţii» Sunt 24 de
convorbiri pe care el cu prietenul G herm
său an le-au avut cu pustnicii din Egipt încălătorii,cele 2 Scrierea are trei părţi. Cea
dintâi cuprinde m priele 10 convorbiri, avute în a doua călătorie cudin Părinţii
pustia sketică. Partea a doua cuprinde corivorbiriîe
1 1 -1 7 cu P ărin ţii d in ţin u tu l P an efisis, iarconvorbirile
a treia 18-24 cu Părinţii din ţinutul Diolcos. parte
Primeste
a dedicată
episcopului L eontie, un frate al lui C astor, întrucât cel ain urm ă, care îi ceruse şi această scriere, m urise între tim p
asem enea unui m onah-m ai târziu episcop - H eladie. A doua şiepiscopi. a treia altor
A doua scriere a lui C asian cuprinsă în Filocalie este decât
nu un extras grec al prim elor două convorbiri avute cu A w a
M oise.
D acă în prim a scriere Casian s-a ocupat cu de lucrarea
curăţire de p atim i, în a dou a se ocup ă pozitivă
cu ţinta a vieţii
duhovniceşti, cu felul în care se ajunge poate la desăvârşire. C u m ultă stăruinţă arată asceza
aci căneg ativ ă are nu m ai o
însem n ătate relativSărăcia,ă. postul, privegherea sunt num ai uneltedobândirea
pentru desăvârşirii, nu sunt scop în sine.
C orpulse m ortifică nu pentru m ortificare, ci pentru unealtă a-1 faceascultătoare a duhului, Idealul este de-am face in te acas ă
a ib ă n e c o n te n it g â n d u l la D u m nCe ontem
z e u . plaţia este pentru Casian tocm ai aceastăl e t n înde
icire cu D u m n ezeu. Iar
d esăvârşirea este
contem plarea perm anentă. Ea este o rugăciune tenită.
necon
Piedica cea m ai m are în calea ei sunt gândurile
străin e de
D um nezeu, îm potriva lor trebuie să lupte
ascetul.
S-a spus despre C asian că descrie cu atâta pricepere
m işcările pătim aşe ale sufletului, încât aproape
pe sileşte
cititor să-şi
descopere greşelile şi să le ocolească,
undedeînainte nu le vedea decât ca printr-o ceaţă.
în ce p riv eşte ru g ăciu n ea, C asian cu n o aşte
presus
m aide rugăciunea obişnuită «o rugăciune a focului»,
pe care num ai
puţini o cunosc din experienţă proprie.Este o rugăciune fără cuvinte ce întrece înţelegerea
care urcă
şi la D um nezeu prin
'în inimă6.
revărsarea lum inii cereşti
Filocalia

Sfântul din pricina slăbiciunii unora, sau a unei deprinderi m ai

gingaşe a trupului, însă un lucru au rânduit tuturor: să
C asian R o m an ul iugă de îm buibare şi de saturarea pântecelui. Iar postirea
de fiecare zi au socotit că este m ai folositoare şi m ai
C ătre E p isco p u l C asto
Despre
r ajutăto are spre curăţie, decât cea de trei sau de patru
1
cele opt gânduri ale răutăţii
D upă ce m ai înainte am alcătuit cuvântul despre
rân duielile chin ov iilor, de data aceasta, nădăjduind
iarăşi în rugăciunile V o astre, ne-am apu cat a scrie
despre cele opt gânduri ale răutăţii, adică despre cel al
lăcom iei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, ai
m âniei, ai întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al
m ândriei.
I. D espre înfrânarea pântecelui
M ai întâi deci vom vorbi despre tnfrânarea - pânte
celui, care se îm potriveşte îm buibării pântecelui; apoi
despre chipul posturilor şi despre felul şi cantitatea
bucatelor, Iar acestea nu de la noi le vom spune, ci după
cum le-am prim it de la Sfinţii Părinţi. A ceştia n-au lăsat
u ri sing u r cano n de p ostire, n ici u n sing ur chip al
îm părtăşirii de bucate, nici aceeaşi m ăsură pentru toţi.
Fiindcă nu toţi au aceeaşi tărie şi aceeaşi vârstă; apoi şi
zile, sau decât cea întinsă până la o săptăm ână. Căci zic:
cel ce peste m ăsură întinde postirea, tot peste m ăsură
se foloseşte adeseori şi de hrană. D in pricina aceasta se
întâm p lă că uneori, din covârşirea postirii, slăbeşte
trupul şi se face m ai trândav spre slujbele cele - duhov
niceşti; iar alteori, prin prisosul m âncării, se îngreuiază
şi face să se nască în suflet nepăsare şi m oleşire. A u
cercat Părinţii şi aceea că nu tuturor le este potrivită
m âncarea verdeţurilor sau a legum elor şi nici posm agul
nu-1 pot folosi ca hrană toţi. Şi au zis Părinţii că unul
m âncând două litre de pâine e încă flăm ând, iar altul
m âncând o litră, sau şase uncii, se satură. (U ncia este
uncia rom ană: 27 gr. 165 m lgr.). D eci, precum am zis
m ai nainte, le-a dat tuturor o singură regulă pentru în-
frânare: să nu se am ăgească nim eni cu saturarea - pânte
celui şi să nu se lase furat de plăcerea gâtlejului. Pentru
că nu num ai deosebirea felurilor, ci şi m ărim ea cantităţii
m âncărilor face să se aprinză săgeţile curviei. C ăci cu
orice fel de hrană de se va um plea pântecele,- naşte să
m ânţa desfrânării; asem enea nu num ai aburii vinului
fac m intea să se îm bete, ci şi saturarea de apă, precum
şi prisosul a orice fel de hrană o m oleşeşte şi o -face som
noroasă, în Sodom a nu aburii vinului, sau ai bucatelor
felurite au adus prăpădul, ci îm buibarea cu pâine, cum
zice P ro o ro cu l. S lăb iciu n ea tru p u lu i n u d ău n ează
curăţiei inim ii, când dăm trupului nu ceea ce voieşte- plă
cerea, ci ceea ce cere slăbiciunea. D e bucate num ai atât
să ne slujim , cât să trăim , nu ca să ne facem - robi por
nirilor poftei. Prim irea hranei cu m ăsură şi cu socoteală
dă trupului sănătatea,nu îi ia sfinţenia.
Regula înfrânării şi canonul aşezat de Părinţi aceasta
este: C el ce se îm părtăşeşte de vreo hrană să se departe-
134 Casian
Romanul
ze de ea până m ai are încă poftă şi să nu aştepte să se
sature.Iar Apostolul zicând:«Grija trupului să nu o faceţi
spre pofte», n-a oprit chivernisirea cea trebuincioasă a
vieţii ,ci grija cea iubitoare de plăceri.D e altfel pentru
c u r ă ţia d e s ă v â rş ită a s u fle tu lu i n u a ju n g e n u m a i
reţinerea de la bucate, dacă nu se adaugă la ea şi celelalte
virtuţLD e aceea sm erenia prin ascultarea cu lucrul şi
prin ostenirea trupului m ari foloase aduce.înfrânarea
d e la iu b i r e a d e a r g i n t c ă l ă u z e ş te s u f le tu l s p r e
curăţie,când înseam nă nu num ai lipsa banilor,ci şi lipsa
pdftei de-a-i avea.R eţinerea de la m ânie,de la întris-
tare,de la slava deşartă şi m ândrie, înfrăptuieşte curăţia
întreagă a sufletului. Iar curăţia parţială a sufletului, cea
a n eprih ănirii adică, o înfăptuiesc în chip deosebit
înfrânarea şi postul. Căci este cu neputinţă ca cel ce şi-a
săturat stom acul să se poată lupta în cuget cu dracul
curviei Iată de ce lupta noastră cea dintâi trebuie să ne
fie în frân area stom acu lu i şi sup un erea trup ului n u
num ai prin post, d şi prin. priveghere, osteneală şi cetiri;
apoi aducerea inim ii la frica de iad şi la dorul după
îm părăţia cerurilor.
îl D espre duhul curviei şi al poftei trupeşti
A doua luptă c avem îm potriva duhului curviei şi
al poftei trupeşti Pofta aceasta începe să supere pe om
de la cea dintâi vârstă, M are şi cum plit război este acesta
şi luptă îndoită cere. C ăci acest război este îndoit,
aflându-se şi în suflet şi în trup. D e aceea trebuie să dăm
lu pta din două părţi îm potriva lui. P rin urm are nu
ajunge num ai postul trupesc pentru dobândirea - desă
vârşitei neprihăniri şi ad evăratei curaţii, de nu se va
Filocalia 13
5
adăuga şi zdrobirea inim ii şi rugăciunea întinsă către
D um nezeu şi cetirea deasă a Scripturilor şi osteneala şi
lucrul m âinilor, care abia îm preună pot să oprească
pornirile cele neastâm părate ale sufletului şi să-1 aducă
înapoi de la nălucirile cele de ruşine. M ai înainte de toate
însă, foloseşte sm erenia sufletului, fără de care nu va
putea birui nim eni, nici curvia, nici celelalte patim i.
D eci de la început trebuie păzită .inim a cu toată străjuirea
4
de gândurile m urdare, «C ăci dintru aceasta purced,
după cuvântul D om nului, gânduri rele, ucideri, prea-
5
curvii, curvii» şi celelalte. D eoarece şi postul ni s-a
rânduit de fapt nu num ai spre chinuirea trupului, ci şi
spre trezvia m inţii, ca nu cum va, întunecându-se de
m ulţim ea bucatelor, să nu fie în. stare să se păzească de
gânduri.
D eci nu trebuie pusă toată strădania num ai în postul
cel trupesc, ci şi în m editaţie duhovnicească, fără de care
e cu neputinţă să urcăm la înălţim ea neprihăn irii şi
cu răţiei adev ărate. S e cu vine aşad ar, după cuv ântul
D om nului, «să curăţim m ai întâi partea cea dinlăuntru
a paharului şi a blidului, ca să se facă şi cea din afară
curată».6 D e aceea să ne sârguim , cum zice Apostolul,
7
«a ne lupta după lege şi a lua cununa»
după ce am biruit
duhul cel necurat al curviei, bizuindu-ne nu în puterea
şi nevoinţa noastră, ci în aju toru l Stăpânului nostru
D um nezeu. Căci dracul acesta nu încetează de a război
pe om , până nu va crede om ul cu adevărat că nu prin
străduinţa şi nici prin osteneala sa, ci prin- acoperă
m ântul şi ajutorul lui D um nezeu se izbăveşte de boala
aceasta şi se ridică la înălţim ea curăţiei. Fiindcă lucrul
acesta este m ai presus de fire şi cel ce a călcat întărâtările
trupului şi plăcerile lui ajunge într-un chip oarecare
136 Casian Romanul
afară din trup. D e aceea este cu neputinţă om ului (ca
să zic aşa) să zboare cu aripile proprii la această înaltă
şi cerească cunună a sfinţeniei şi să se facă urm ător
îngerilor, de nu-1 va ridica de la păm ânt şi din- noroi ha
rul lui D um nezeu. C ăci prin nici o altă virtute nu se
aseam ănă oam enii cei legaţi cu trupul m ai m ult cu
în g erii cei n etru p eşti, d ecât p rin n ep rih ăn ire. P rin .
aceasta, încă pe păm ânt fiind, şi petrecând, au, după
cum zice A postolul, petrecerea în8.ceruri
Iar sem nul că au dobândit desăvârşit această virtute
îl avem în aceea că sufletul chiar şi în vrem ea som nului
nu ia seam a la nici un chip al nălucirii de ruşine. C ăci
deşi nu se socoteşte păcat o m işcare ca aceasta, totuşi
ea arată că sufletul boleşte încă şi nu s-a izbăvit de
patim ă. Şi de aceea trebuie să credem că nălucirile cele
de ruşine ce ni se întâm plă în som n sunt o dovadă a
trândăviei noastre de până aci şi a neputinţei ce se află
în noi, fiindcă scurgerea ce ni se întâm plă în vrem ea
som nului face arătată boala ce sade tăinuită în- ascunzi
şurile sufletului. D e aceea şi D octorul sufletelor noastre
a pus doctoria în ascunzişurile sufletului, unde ştie că
stau şi pricinile boalei, zicând: «C el ce caută la m uiere
spre a o pofti pe dânsa, a şi preacurvit cu ea întru inim a
sa».9 Prin aceasta a îndreptat nu atât ochii cei curioşi şi
desfrânaţi, cât sufletul cel aşezat înăuntru, care foloseşte
rău ochii cei daţi de D um nezeu spre bine. D e aceea şi
cuv ântul înţelep ciunii nu zice: « C u to ată strâjuirea
păzeşte ochii tăi», ci: «Cu toată străjuirea păzeşte inim a
ta»10, aplicând leacul străjuirii m ai ales aceleia care
foloseşte ochii spre ceea ce voieşte. A şadar aceasta să
fie paza cea dintâi a curăţiei noastre: de nu va veni în
cuget am intirea vreunei fem ei, răsărită prin diavoleasca
Filocalia 13
7
viclenie,bunăoară a m ă:'di, sau a surorii, sau a altor
fem ei cucernice, îndată să o alungăm din inim a noastră,
c a n u cu m v a , ză b o v in d m u lt la ac ea stă am in tire,
am ăgitorul celor neiscusiţi să rostogolească cugetul de
la aceste feţe la năluciri ruşinoase şi vătăm ătoare. D e
aceea şi porunca dată de D um nezeu prim ului om ne
cere să păzim capul şarpeluil, adică începutul gândului
vătăm ător prin care acela încearcă să se şerpuiască în
sufletul nostru, ca nu cum va prin prim irea capului, care
este prim a răsărire a gândului (TtpoopoX Tj), să prim im
şi celălalt trup al şarpelui, adică învoirea (cnr/KaTâdeoic;)
cu plăcerea şi prin aceasta să ducă apoi cugetul la fapta
neîngăduită. C i trebuie, precum este scris: «în dim ineţi
să ucidem pe toţi păcătoşii păm ântului», 12
adică prin
lum ina cunoştinţii să deosebim şi să nim icim toate
gândurile păcăto ase d e pe păm ânt, care este inim a
noastră, dup ă învăţătura D om nului; şi pân ă ce su nt
încă prunci, fiii V avilonului, adică gândurile viclene, să-
13
i ucidem , zdrobindu-i de piatră , care este Hristos. Căci
de se vor face bărbaţi prin învoirea noastră, nu fără
m are suspin şi grea osteneală vor fi biruiţi. D ar pe lângă
cele zise d in du m n ezeiasca S crip tu ră, bine este să
p om en im şi cu vinte de ale S fin ţilo r P ărinţi. A stfel
S fântul V asile, episcopul C ezareei C ap adociei, zice:
«Nici m uiere nu cunosc, nici feciorelnic nu sunt». El ştia
că darul fecioriei nu se dobândeşte num ai prin - depăr
tarea cea trupească de fem eie, ci şi prin sfinţenia - şi cu
răţia sufletului, care se câştigă prin frica lui D um nezeu.
M ai zic Părinţii şi aceea că nu putem câştiga desăvârşit
virtutea curăţiei, de nu vom dobândi m ai întâi în inim a
n o a s t r ă a d e v ă r a t a s m e r e n i e a c u g e t u lu i; n i c i d e
13S Casian
Romanul
cu no ştin ţă ad ev ărată nu ne pu tem în v red nici, câtă
v re m e p a tim a c u rv ie i z ă b o v e şte în . a s c u n z iş u rile
sufletului. D ar ca să desăvârşim înţelesul neprihănirii,
vom m ai pom eni de un cuvânt al A postolului şi vom
pune capăt cuvântului: «Căutaţi pacea cu toată lum ea
şi sfinţirea, fără de care nim eni nu va vedea - pe D om
nul»14. C ă despre aceasta grăieşte, se vede din cele ce
adaugă, zicând: «Să nu fie cineva curvar sau lum eţ ca"
Esau».15 Pe cât este aşadar de cerească şi de îngerească
virtutea sfinţeniei, pe atât este de războită cu m ai m ari
bântuieli de portrivnici. D e aceea suntem datori să ne
nevoim nu num ai cu înfrânarea trupului, d şi- cu zdro
birea inim ii şi cu rugăciuni dese îm preunate cu suspine,
ca să stingem cuptorul trupului nostru, pe care - îm păra
tul V avilonului îl aprinde în fiecare zi prin aţâţările
poftei, cu rouă-venirii Sfântului D uh. Pe lângă acestea,
arm ă foarte tare pentru acest război avem privegherea
cea după D um nezeu. Căci precum paza zilei pregăteşte
sfinţenia nopţii, aşa şi privegherea din vrem ea nopţii
deschide sufletului calea către curăţia zilei.
III. D espre iubirea de argint
A treia luptă o avem îm potriva duhului iubirii de
argint. R ăzboiul acesta este străin şi ne vine din afara
firii, folosind necredinţa m onahului. D e fapt aţâţările
celorlalte p atim i, adică a m âniei şi a poftei, îşi iau
prilejurile din trup şi îşi au oarecum începutul în răsadul
Brii, de la naştere. D e aceea sunt biruite aoia după vrem e
îndelungată. B oala iubirii de argint însă, venind din
afară, se poate tăia m ai uşor, dacă este silinţă şi luare
a m in te . D a r d e n u e b ă g ată în s e a m ă , s e fa c e m ai
Filocalia 13
9
pierzătoare decât celelalte patim i şi m ai cu anevoie de
16
înfrânt. C ăci e «rădăcina tuturor răutăţilor», după
A postolul. Să băgăm num ai de seam ă: îm boldirile cele
fireşti ale trupului se văd nu num ai la copii, în care nu
este încă cunoştinţa binelui şi a răului, ci şi la pruncii
cei prea m ici şi sugaci care nici urm ă de plăcere nu au
în ei, însă îm boldirea firească arată că o au. De asem enea
observăm la pnind şi acul m âniei, când îi vedem porniţi
asupra celui ce i-au năcăjit. Iar acestea le zic, nu ocărând
firea ca pricină a păcatului (să nu fie), ci ca să arăt că
m ânia şi pofta au fost îm preunate cu firea om ului de
către însuşi Ziditorul cu un scop bun, dar prin trândăvie
alunecă din cele fireşti ale trupului în cele afară de fire.
D e fapt îm boldirea trupului a fost lăsată de Z iditorul
spre naşterea de prunci şi spre continuarea neam ului
om enesc prin coborîre unii de la alţii, nu spre curvie.
A sem enea şi im boldul m âniei s-a sem ănat în noi spre
m ântuire, ca să ne rnâniem asupra păcatului, nu ca să
ne înfuriem asupra aproapelui. Prin urm are nu firea în
sine e păcătoasă, chiar dacă o folosim noi rău. Sau vom
învinovăţi pe Z iditor? O are cel ce a dat fierul spre o
întrebuinţare necesară şi folositoare e vinovat, dacă cel
ce 1-a prim it îl foloseşte pentru ucidere?
A m spus acestea, vrând să arătăm că patim a iubirii
de argint nu-şi are pricina în cele fireşti, ci num ai în voia
liberă cea foarte rea şi stricată. Boala aceasta când găseşte
sufletul căldicel şi necredincios, la începutul lepădării
de lum e, strecoară într-însul niscai pricini îndreptăţite
şi la părere binecuvântate ca să oprească ceva din cele
ce le are. Ea îi zugrăveşte m onahului în cuget bătrâneţe
lungi şi slăbiciune trupească şi-i şopteşte că cele prim ite
de la chinovie nu i-ar ajunge spre m ângâiere, nu m ai
140 Casian Romanul
zic când este bolnav, dar nici m ăcar când este sănătos;
apoi că nu se poartă acolo grijă de bolnavi, ci sunt foarte
părăsiţi şi că de nu va avea ceva aur pus de o parte va
m uri în m izerie. M ai apoi îi strecoară în m inte gândul
că nici nu va putea răm âne m ultă vrem e în m ănăstire,
din pricina greutăţii îndatoririlor şi a supravegh erii
am ănunţite a Părintelui. Iar după ce cu astfel de gânduri
îi am ăgeşte m intea, ca să-şi oprească m ăcar un bănişor,
îl înduplecă vrăjm aşul să înveţe şi vreun lucru de m ână
de care să nu ştie A vv a, din care îşi va putea spori
argintul pe care îl râvneşte. Pe urm ă îl înşală ticălosul
cu nădejdi ascunse, zugrăvindu-i în m inte câştigul ce-1
va avea din lucrul m âinilor şi apoi traiul fără griji. Şi aşa,
dându-se cu totul grijii câştigului, nu m ai ia am inte la
nim ic din cele protivnice, nici chiar la întunericul
- deznă
dejdii, care îl cuprinde în caz că nu are parte de câştig;
ci precum altora li se face D um nezeu stom acul, aşa şi
acestuia aurul. D e aceea şi fericitul Apostol, cunoscând
aceasta, a num it iubirea de argint, nu num ai «rădăcina
tuturor răutăţilor», ci şi «închinare la idoli». Să luăm
seam a deci la câtă răutate târăşte boala aceasta pe om ,
dacă îl îm pinge şi la slujirea la idoli. Căci după ce şi-a
depărtat iubitorul de argint m intea de la dragostea lui
D um nezeu, iubeşte idolii oam enilor scobiţi în aur.
întunecat de aceste gânduri şi sporind la şi m ai m ult
rău, m onahul nu m ai poate avea nici o ascultare, ci se
răzv răteşte, suferă, cârteşte la orice lu cru, răspunde
îm potrivă şi, nem aipăzind nici o evlavie, se duce ca un
cal nesupus în prăpastie. N u se m ulţum eşte cu hrana
cea de toate zilele şi strigă pe faţă că nu m ai poate să
rabde acestea la nesfârşit. Spune că D um nezeu nu e
num ai acolo şi nu şi-a încuiat m ântuirea sa num ai în
Filocalia 14
1
M ănăstirea aceea; şi că de nu se va duce de acolo se va
pierde.
B anii cei puşi de o parte, dând aju tor soco tinţei
acesteia stricate, îl susţin ca nişte aripi să cugete la ieşirea
din M ănăstire, să răspundă aspru şi cu m ândrie la toate
poruncile şi să se socoată pe sine ca pe un străin din
afară. O rice ar vedea în M ănăstire că ar avea trebuinţă
de îndreptare, nu bagă în seam ă, ci trece cu vederea,
dacă nu defăim a şi huleşte toate câte se fac. C aută apoi
pricini pentru care să se poată m ânia sau întrista, ca să
nu pară uşuratec, ieşind fără pricină din M ănăstire. Iar
dacă poate scoate şi pe altul din M ănăstire, am ăgindu-1
cu şoapte şi vorbe deşarte, nu se dă îndărăt să o facă,
vrând să aibă un îm preună lucrător la fapta sa cea rea.
Şi aşa aprinzându-se de focul banilor săi, iubitorul de
argint nu se va putea linişti niciodată în M ănăstire, nici
nu va putea să trăiască sub ascultare. Iar când dracul îl
va răpi ca un lup din staul şi, despărţindu-1 de turm ă,
îl va lua spre m âncare, atunci lucrările rânduite pentru
anum ite ceasuri în chinovie, pe care îi era greu să le
îm plinească, îl va face vrăjm aşul să le îm plinească în
chilie zi şi noapte ai m ultă râvnă; nu-1 va slobozi îns-ă
să păzească chipul rugăciunilor, nici rânduiala - posturi
lor; nici canonul privegherilor. Ci, după ce 1-a legat cu
turbarea iubirii de argint, toată sârguinţa îl înduplecă
să o aibă num ai spre lucrul m âinilor.
Trei sunt felurile boalei acesteia, pe care le opresc
deopotrivă atât dum nezeieştile Scripturi, cât şi- învăţătu
rile Părinţilor. Prim ul e cel care face pe m onachi- să ago
nisească şi să adune cele ce nu le aveau în lum- e; al doi
lea e cel care face pe cei ce s-au lepădat de avuţii să se
căiască, punându-le în m inte gândul să caute cele pe care
142 Casian
Romanul
le-au dăruit lui D um nezeu; în sfârşit ileaal etrecel care,
legând de la început pe m onah de necredinţa şi m ole-
şeală, nu-1 lasă să izbăvească desăvârşit de lucrurile
lum ii, ci îi pune în m inte frica de sărăcie şi neîncredere
în purtarea-de grijă a lui D um nezeu, îndem nându-1 să
calce făgăduinţele pe care le-a făcut când s-a lepădat de
lum e. Pildele tuturor acestor trei feluri precum am zis
le-am găsit osândite în dum nezeiasca Scriptură. A şa
G hiezi, voind să dobândească banii pe care nu-i avea
înainte, s-a lipsit de darul proorociei, pe care învăţătorul
său voia să i~l lase drept m oştenire şi în loc- de bine
cu v â n tare a m o şten it lep ră v eşn ic ă p rin b le stem u l
17
Proorocului. Iuda, voind să recapete banii, de care
m ai-nainte se lepădase urm ând lui H ristos, a căzut nu
num ai din ceata ucenicilor, alunecând spre vânzarea
Stăpânului, ci şi viata cea trupească a sa prin silnică
18
m oarte a sfârşit-o . Iar A nania şi Safira, oprind o parte
din preţul vânzării, se pedepsesc cu m oartea prin gura
19
apostolească . M arele M oise porunceşte şi el în «A doua
lege», în chip tainic, celor ce făgăduiesc să se lepede de
lum e, dar de frica necredinţei se ţin iarăşi de lucrurile
păm ânteşti: «D e este cineva fricos şi-i trem ură inim a de
team ă, să nu iasă la război, ci să se întoarcă acasă, ca nu
20
cum va cu frica lui să sperie şi inim ile fraţilor . săi»
Poate fi ceva m ai întem eiat şi m ai lăm urit decât această
m ărturie? O are nu învăţăm din aceasta cei ce - ne lepă
dăm de lum e să ne lepădăm desăvârşit şi aşa să ieşim
la războ i, ca nu cum va, punând începu t slăbănog şi
stricat, să întoarcem şi pe ceilalţi de la desăvârşirea
evanghelică, sem ănând tem ere într-înşii? C hiar - şi cu
vântul bine zis în Scripturi: «că m ai bine este a da decât
a lu a »2,1 î l t â l c u i e s c r ă u a c e ş t i a , f o r ţ â n d u - 1 ş i
Filocalia 14
3
schim bându-i înţelesul, ca să se potrivească cu rătăcirea
ş i c u p o fta lo r d e arg in t. D e a se m e n e a în v ă ţă tu ra
D om nului care zice: «D acă vrei să fii desăvârşit, ţi vinde-
averile tale şi le dă săracilor şi vei avea com oară în
ceruri; şi venind urm ează-m i 22MEi ie».chibzuiesc că
decât să fii sărac m ai fericit lucru este a stăpâni peste o
bo găţie p ro p rie şi din p riso su l ei a da şi celor ce au
lipsă. Să ştie însă unii ca aceştia că încă nu s-au lepădat
de lum e, nici n-au ajuns la desăvârşirea m onahicească,
câtă vrem e se ruşinează de H ristos şi nu iau asupra lor
sărăcia A postolului, ca prin lucrul m âinilor- să-şi slu
jească lor şi celor ce au trebuinţă, spre a îm -plini făgă
duinţa călugărească şi a fi încununaţi cu A postolul, ca
unii care, după ce şi-au risipit vechea bogăţie, luptă ca
Pavel lupta cea bună în foam e şi în sete, în ger şi fără
haine23. Căci dacă A postolul ar fi ştiut că pentru- desăvâr
şire m ai de trebuinţă este vechea bogăţie, nu şi-ar fi
dispreţuit starea sa de cinste, căci zice despre sine că a
24
fost om de vază şi cetăţean rom . Asem
an enea şi cei din
Ierusalim , care îşi vindeau casele şi ţarinile şi puneau
25
preţul la picioarele A postolilor , n-ar fi făcut aceasta,
dacă ar fi ştiut că A postolii ţin de lucru m ai fericit şi m ai
chibzuit ca fiecare să se hrănească din banii săi şi nu din
osteneala proprie şi din ceea ce aduc neam urile, încă m ai
lăm urit învaţă despre acestea acelaşi A postol în cele ce
scrie R om anilor, când zice: «Iar acum m erg la Ierusalim
ca să slujesc Sfinţilor, că a binevoit M acedonia şi A haia
să facă o strângere de ajutoare pentru cei lipsiţi dintre
S fin ţii d in Ie ru salim . C ă au b in ev o it, d a r le su n t şi
datori».26 D ar şi el însuşi, fiind adesea pus în lanţuri şi
în în ch iso ri şi o sten it de călă to rii sau îm p ied icat d e
a c este a să -şi câ ştig e h ra n a d in lu c ru l m a n ilo r sa le ,
144 Casian Romanul
precum obişnuia, spune că a prirnit-o de la fraţii din
M acedonia, care au venit la el: «Şi lipsa m ea au îm pli-
27
nit-o fraţii cei ce au venit din M acedonia»
. Iar Filipe-
nilor le scrie: «Şi voi, Filipenilor, ştiţi că ieşind eu din
M acedonia, nici o biserică nu s-a unit cu m ine când a
fost vorba de dat şi luat, decât voi singuri. C ă şi în
Thesalonic o dată şi de două ori m i-aţi trim is cele de
28
trebuinţă» .
A şadar, după părerea iubitorilor de argint, sunt m ai
fericiţi decât A postolul şi aceştia, fiindcă i-au dat din
averile lor şi lui cele de trebuinţă. D ar nu va cuteza
nim eni să zică aceasta, dacă nu cum va a ajuns la cea m ai
de pe urm ă nebunie a m inţii.
D eci dacă vrem să urm ăm poruncii evanghelice şi
întregii B iserici celei d intru încep u t, în tem eiată p e
tem elia A postolilor, să nu ne luăm după socotinţele
noastre, nici să înţelegem rău cele zise bine. Ci, lepădând
p ărerea no astră cea m oleşită şi n ecred in cio asă, să
prim im înţelesul cel adevărat al Evangheliei. Căci num ai
aşa vom putea urm a Părinţilor şi nu ne vom despărţi
niciodată de ştiinţa vieţii de obşte, ci ne vom lepăda cu
adevărat de lum ea aceasta. Bine este deci să ne am intim
şi aci de cuvântul unui S fânt, care spune că S fântul
V asile cel M are ar fi zis unui senator, care se lepădase
fără hotărîre de lum e şi m ai ţinea ceva din banii săi, un
cuvânt ca acesta: «Şi pe senator 1-ai pierdut şi nici pe
m onah nu 1-ai făcut!» T rebuie aşadar să tăiem cu toată
sârguinţa din sufletul nostru «rădăcina tuturor - răută
ţilor», care este iubirea de argint, ştiind sigur că, dacă
răm ân e răd ăcin a, lesne cresc ram urile. Iar virtutea
aceasta anevoie se dobândeşte nepetrecând în viaţa de
obşte, căci num ai în ea nu avem să purtăm de grijă nici
Filocalia 14
5
m ăcar de trebuinţele cele m ai necesare. D eci având
înaintea ochilor osânda lui A nania şi a Safirei, să ne
înfricoşăm a ne lăsa ceva nouă din averea noastră veche.
A sem enea, tem ându-ne de pilda lui G hiezi, a celui ce
pentru iubirea de argint a fost dat leprei veşnice, să ne
ferim de-a aduna pentru noi banii pe care nici în lum e
nu i-am avut. G ândindu-ne apoi la sfârşitul lui Iuda cel
ce s-a spânzurat, să ne tem em a lua ceva din cele de care
ne-am lepădat, dispreţuindu-le. Iar peste acestea toate,
să avem de-a pururi înaintea ochilor m oartea fără de
veste, ca nu cum va în ceasul în care nu aşteptăm , să vie
D om nul nostru şi să afle conştiinţa noastră întinată cu
iu birea de argint. C ăci ne va zice atunci cele ce în
Evanghelie au fost spuse bogatului aceluia: «N ebune,
într-această noapte voi cere sufletul tău, iar cele ce ai
29
adunat ale cui vor fi?»
IV . D espre m ânie
A patra luptă o avem îm potriva duhului m âniei. Şi
câtă trebuinţa este să tăiem , cu ajutorul lui D um nezeu,
veninul cel purtător de m oarte al duhului acestuia, din
adâncul sufletului nostru! C ăci m ocnind acesta tăinuit
în inim a noastră şi orbind cu tulburări întunecate ochii
inim ii, nu putem dobândi puterea de-a deosebi cele ce
ne sunt de folos, nici pătrunderea cunoştinţei - duhov
niceşti. D e asem enea nu putem păzi desăvârşirea
- sfa
tului bun şi nu ne putem face părtaşi vieţii adevărate,
iar m intea noastră nu va ajunge în stare să privească
lum ina dum nezeiască. «C ăci s-a tulburat, zice,
- de m â
30
nie ochiul m eu».D ar nu ne vom face părtaşi nici de
înţelepciunea dum nezeiscă, chiar dacă am fi socotiţi de
i 46 Castan Romanul
toţi fraţii înţelepţi. Fiindcă s-a scris: «M ânia în sânul celor
31
fără de m inte sălăşluieşte» . D ar nu putem dobândi
nici sfaturile m ântuitoare ale dreptei socoteli, chiar dacă
ne socotesc oam enii cum inţi. C ăci scris este: «M ânia şi
32
pe cei cum inţi îi pierde». N u vom putea ţine nici
cu m p ăn a d reptăţii cu in im ă trează, căci scris este:
« M ân ia b ărb atu lu i n u lu crează d rep tatea -lu i D u m
nezeu»33, N ici podoaba şi chipul cel "bun nu-1 putem
dobândi, cu toate că ne laudă toţi, căci iarăşi scrie:
«Bărbatul m ânios nu este cu bun34.chip» D rept aceea
cel ce vrea să vie la desăvârşire şi pofteşte să lupte lupta
cea duhovnicească după lege, străin să fie de toată m ânia
şi iuţim ea, Iată ce porunceşte vasul alegerii: «T oată
am ărăciunea şi iuţim ea şi m ânia şi strigarea şi hula să
35
se ridice de la voi, dim preună cu toată răutatea» . Iar
când a zis «toată», nu ne-a m ai lăsat nici o pricină pentru
care m ânia să fie trebuincioasă sau îndreptăţită. D eci cel
ce vrea să îndrepte pe fratele său când greşeşte, sau să-
1 certe, să se silească a se păzi pe sine netulburat, ca nu
cum va, vrând pe altul să tăm ăduiască, să atragă boala
asupra sa şi să audă cuvântul E vangheliei: «D octore,
vindecă-te pe tine însuţi», sau: «Ce vezi paiul din ochiul
36
fratelui tău, iar bârna din ochiul tău n-o cunoşti»
. vom zice deci despre aceia cari, în sălbătăcia şi turbarea
D in orice fel de pricină ar clocoti m ânia în noi, ea ne
o rbeşte ochii sufletului şi nu-1 lasă să vadă Soarele
Dreptăţii, Căci precum fie că punem pe ochi foiţe de aur,
fie de plum b, la fel îm piedicăm puterea văzătoare, şi
scum petea foiţei de aur nu aduce nici o deosebire orbirii,
tot aşa din orice pricină s-ar aprinde m ânia, fie ea,
zice-se, întem eiată sau neîntem eiată, la fel întunecă
puterea văzătoare.
N um ai atunci întrebuinţăm m ânia potrivit cu firea,
Filocalia 14
7
când o pornim îm potriva gândurilor pătim aşe - şi iubi
to are d e p lăc eri. A şa n e în v aţă P ro o ro cu l zicâ n d :
37
«M âniaţi-vă şi nu păcătuiţi»; adică aprindeţi m ânia
asupra patim ilor voastre şi asupra gândurilor rele şi nu
păcătuiţi săv ârşind cele puse de ele în m in te. A cest
înţelesîî arată lim pede cuvântul urm ător:«... pentru cele
ce ziceţi întru inim ile voastre, în aşternuturile voastre
vă pocăiţi»38
; adică atunci când vin în inim a voastră
gândurile cele rele scoate-ţi~le afară cu m ânie, iar după
ce le veţi fi scos, aflându-vă ca pe un pat al liniştei
sufletului, pocăiţi-vă. îm preună cu acesta glăsuieşte şi
fericitul Pavel, folosindu-se de cuvântul lui şi adăugând:
«Soarele să nu apună peste m ânia voastră, nici să daţi
loc diavolului», adică să nu faceţi pe H ristos, Soarele
D reptăţii, să apună pentru inim ile voastre, din pricină
că-1 m âniaţi prin învoirea cu gândurile rele, ca apoi,
prin depărtarea Lui, să afle diavolul loc de şedere în voi.
D espre Soarele acesta şi D um nezeu zice prin Proorocul:
«Iată celor ce se tem de num ele M eu, va răsări soarele
dreptăţii şi tăm ăduire va fi în aripile lui».
Iar de vom lua cele zise după literă, nici până la
apusul soarelui nu ni se îngăduie să ţinem m ânia. C e
d ispoziţiei lor pătim aşe, ţin m ânia nu nu m ai până la
apusul soarelui, ci, întinzând-o peste m ulte zile, tac unii
faţă de alţii şi n-o m ai scot afară cu cuvântul, ci prin
tăcere îşi sporesc veninul ţinerii de m inte a răului spre
pierzarea lor. Ei nu ştiu că trebuie să fugă nu num ai de
m ânia cea'cu fapta, ci şi de cea din cuget, ca nu cum va,
înnegrindu-li-se m intea de întunecim ea am intirii răului,
să cadă din lum ina cunoştinţei şi din dreapta socoteală
şi să se lipsească de sălăşluirea D uhului Sfânt. P entru
14S Casian. Romanul Filocalia
149
aceasta şi D om nul porunceşte în Evanghelii să lăsăm virtutea îndelungatei răbdări în singurătate. C ăci
d arul înaintea altarului şi să ne îm p ăcăm cu fratele din m ândrie şi din voinţa de a nu ne învinui pe noi
nostru. C ăci nu e cu putinţă ca să fie bine prim it darul înşine şi de a nu pune pe seam a trândăviei noastre
până ce m ânia şi ţinerea de m inte a răului se află încă priciniletulburării, poftim despărţirea de fraţi. D rept
în noi. A sem enea şi A postolul, zicând: «N eîncetat vă aceea pânăce aruncăm pricinile neputinţei noastre în
rugaţi» şi «B ărbaţii să se roage în tot locul, ridicând socotealaaltora, nu este cu putinţă să ajungem la
m âini cuvioase, fără m ânie şi fără gânduri», ne învaţă desăvârşireaîndelungii răbdări. C apătul îndreptării şi al
aceleaşi lucruri. R ăm âne aşadar ca sau să nu ne rugăm păcii noastre nu se câştigă din îndelungata răbdare ce o
niciodată şi prin aceasta să ne facem vinovaţi înaintea are deaproa- ' pele cu noi, ci din suferirea răului
poruncii apostoleşti, sau, silindu-ne să păzim ceea ce ni deaproapelui de către noi. D eci de vom fugi de lupta
s-a poruncit, să facem aceasta fără m ânie şi fără a ţine îndelungatei răbdări, căutând pustia şi singurătatea,
m inte răul. Şi fiindcă de m ulte ori când sunt întristaţi patim ile netăm ăduite noastre,
ale pe care le vom duce
sau tulburaţi fraţii noştri, zicem că nu ne pasă, că nu din acolo, vor răm ânea ascunse, dar nu vor fi sm ulse. C ăci
pricina noastră sunt tulburaţi, Doctorul sufletelor, vrând pustia şi retragerea celor neizbăviţi de patim i nu
să sm u lg ă d in răd ăcin ă, ad ică d in in im ă, p ricin ile num ai că le păzeşte patim nevătăm
ile ate, ci li le şi
m âniei, ne porunceşte că nu num ai când suntem noi acoperă, încât nu-i lasă să se sim pe tă
ei înşişi de ce
m âhniţi asupra fratelui să lăsăm darul şi să ne îm păcăm , patim ă se biruiesc, ci, dim potrivă, le pune în m inte
ci. şi dacă el s-a m âhnit asupra noastră, pe drept sau pe năluciri de virtute şi-i face să creadă au câştigat
că
nedrept, să-1 tăm ăduim , dezvinovăţinclu-ne, şi apoi să îndelunga răbdare şi sm erenia, până nu cineestesă-i
adu cem daru l ispitească şi să-i probeze. D ar când vine pricină,
vreo
D ar de ce să zăbovim prea m ult la vrem urile - evan care îi stârneşte şi-i cearcă, patim ile cele m ocnesc
ce
ghelice, când putem învăţa aceasta şi din legea veche? tăinuit sar îndată ca nişte cai fără frâu, mhrăniţi ultă
D eşi s-ar părea că aceasta e cu pogorăm ânt, totuşi zice vrem e în linişte şi odihnă, din ocoalele lor şi cu târăsc
şi
şi ea: «Să nu urăşti pe fratele tău întru inim 40
şia ta», m ai m ultă vijelie şi sălbăticie spre pierzare călăreţul
pe
iarăşi: «Căile celor ce ţin minte răul spre moarte41
. (duc)» lor. C ăci şi m ai m ult se sălbăticesc patim noi,
ilecând
în
D eci şi acolo se opreşte nu num ai m ânia cu fapta, ci se e încetată legătura cu oam enii, încât pierdem şi um bra
osândeşte şi cea din cuget. D e aceea, urm ând legilor suferirii şi a îndelungei răbdări, pe care tovărăşia
în
dum nezeieşti, să ne luptăm cu toată puterea îm potriva fraţilor ni se părea că le avem ; aceasta între pentru
duhului m am ei, a cărui boală o avem înlăuntrul nostru. lăsarea deprinderii cu oam enii şi din pricina rătăţii.
singu
S ă nu căutăm singurătatea şi pustia pentru că ne C ăci precum fiarele veninoase ce stau liniştite în
m âniem pe oam eni, ca şi când acolo n-ar fi cel ce ne culcuşurile lor din pustie, de îndată ce prind pe careva
porneşte spre m ânie, sau fiindcă e m ai uşor să dobândim a p ro p iin d u -s e d e e le , îş i a rată to a tă tu rb are a lo r,
asem en ea şi o am en ii pătim aşi, care sun t liniştiţi din
150 Casian Romanul
pricina pustiei, iar nu din vreo dispoziţie a virtuţii îşi
d au veninul pe faţă când apu că pe cin eva care s-a
apropiat şi-i întărâtă.. D e aceea cei ce caută desăvârşirea
blândeţii sunt datori să pună toată strădania, ca să nu
se m ânie nu num ai asupra oam enilor, dar nici asupra
dobitoacelor şi nici asupra lucrurilor neînsufleţite. Căci
îm i aduc am inte de m ine când petreceam în pustie, că
m ă porneam cu m ânie asupra trestiei şi o azvârleam ,
pentru că nu-m i plăcea fie grosim ea, fie subţirim ea ei;
asem enea şi asupra lem nelor când voiam să le tai şi nu
puteam repede sau asupra crem enii, când m ă sileam să
scapăr şi nu ieşea foc îndată. A şa m i se întinsese coarda
m âniei, încât o porneam şi asupra lucrurilor - neînsu
fleţite.
Drept aceea, de .vrem să dobândim fericirea făgăduită
de D om nul, datori suntem să înfrânăm , precum s-a zis,
nu num ai m ânia cea cu lucrul, ci şi m ânia din cuget. Căci
nu foloseşte aşa de m ult a-ţi tine gura în vrem ea m âniei,
ca să nu dai drum ul la vorbe furioase, cât foloseşte a-ţi
curaţi inim a de ţinerea m inte a răului şi a nu învârti în
m in te g â n d u ri v ic le n e as u p ra fra te lu i, în v ă ţă tu r a
evanghelică porunceşte să se taie m ai bine rădăcinile
patim ilor decât roadele lor, Fiindcă tăindu-se din inim ă
rădăcina m âniei, nu m ai are loc nici fapta de ură sau de
pizm ă. C ăci celui ce urăşte pe fratele său, ucigaş de om
I s-a zis,, fiindcă îl ucide cu dispoziţia ele ură din cugetul
lui. D esigur aci nu văd oam enii vărsându-se sângele
aceluia prin sabie, dar vede D um nezeu cum a fost orno-
rît cu gândul şi cu dispoziţia de ură. D um nezeu va da
fiecăruia sau cunună, sau osândă, nu num ai pentru - fap
te, ci şi pentru gânduri şi hotărîri, precum însuşi zice
prin Proorocul: «Iată vin să adun faptele şi gândurile
Filocalia 15
1
lor».42 La fel zice şi A postolul: «înseşi gândurile lor se
vor învinui sau apăra între ele, în ziua în care va judeca
D um nezeu cele ascunse ale oam enilor». 43
D ar însuşi
S tăp ân ul, înv ăţând u -ne că trebu ie să lep ăd ăm to ată
m ânia, zice în Evanghelie: «C el ce se m ânie pe fratele
44
său vinovat va fi judecăţii»
. Aşa stă în copiile cele bune
(cuvântul în deşert e un adaos), potrivit cu gândul - Scrip
turii despre acest lucru. C ăci D om nul voieşte ci noi să
tăiem în toate chipurile rădăcina şi scânteia L isaşi a
m âniei şi nici o pricină a ei să nu păstrăm în noi, ca nu
cum va, pornincfu-ne la început dintr-o pricină aşa zisă
întem eiată,m ai pe urm ă să alunecăm în turbarea m âniei
fără tem ei.
Iar leacul desăvârşit al acestei boli acesta este: să
credem că nu ne este iertat să ne stârnim m ânia nici
pentru pricini drepte, nici pentru nedrepte. C ăci duhul
m âniei întunecându-ne m intea, nu se va m ai afla întru
.noi nici lum ina care ne ajută să deosebim lucrurile, nici
tăria statului drept, nici cârm a dreptăţii. D ar nici tem plu
al D uhului Sfânt nu ni se m ai poate face sufletul, câtă
v rem e n e v a stăp ân i d u h u l m ân iei în tu n ecân d u -n e
m intea. Iar la urm a tuturor, având în fiecare zi în faţă
icoana m orţii, care nu ştim când poate veni,să ne păzim
pe noi înşine de m ânie şi să ştim că n-avem nici un folos
nici de neprihănire, nici de lepădarea de cele păm ânteşti,
nici de posturi şi privegheri, căci de vom fi stăpâniţi de
m ânie şi ură, vinovaţi vom fi judecăţii.
V. Despre întristare
A cincea luptă o avem îm potriva duhului întristării,
care întunecă sufletul ca să nu poată avea nici o vedere
152 Casian
Romanul
duhovnicească şi-1 opreşte de la toată lucrarea cea bună.
C ând duhul acesta viclean tăbărăşte asupra sufletului
şi-1 întunecă în întregim e, nu-i m ai îngăduie să-şi facă
rugăciunile cu osârdie, nici să stăruie cu folos pe lângă
sfintele citiri şi nu rabdă pe om să fie blând şi sm erit faţă
de fraţi, îi pricinueşte scârbă faţă de toate lucrurile şi
faţă de însăşi făgăduinţa vieţii. Scurt vorbind, întristarea
tulbură toate sfaturile m ântuitoare ale sufletului şi usucă
toată puterea şi stăruinţa lui, făcându-1 ca pe un ieşit din
m inte şi leg ân du -1 de gându l deznădejd ii. D e aceea,
dacă avem de gând să luptăm lupta duhovnicească şi
să biruim cu D um nezeu duhurile răutăţii, să păzim cu
toată străjuirea inim a noastră dinspre duhul 45întristării.
C ăci precum m olia roade haina şi cariul lem nul, aşa
întristarea m ănâncă sufletul om ului. E a îl face - să oco
lească toată întâlnirea bună şi nu-1 lasă să prim ească
cuvânt de sfat nici de la prietenii cei adevăraţi, precum
n u -i în g ăd u ie s ă le d e a ră sp u n s b u n şi p aşn ic . C i
învăluindAtot sufletul, îl um ple de am ărăciune şi de
nepăsare, în sfârşit îi pune în m inte gândul să fugă de
oam eni, ca de unii ce i s-ar fi făcut pricină de tulburare
şi nu-1 lasă să-şi dea seam a că nu dinafară vine boala,
ci ea m om eşte înăuntru, făcându-se arătată când vine
vreo ispită care o dă la iveală. C ăci niciodată nu s-ar
vătăm a ornul de om , dacă nu ar avea m ocnind înăuntru
pricinile patim ilor. D e aceea Ziditorul a toate şi D octorul
sufletelor, D um nezeu, Cel ce singur ştie ranele sufletului
cu de-am ănuntul, nu porunceşte să lepădăm petrecerea
cu oam enii, ci să tăiem din noi pricinile păcatului şi să
cun oaştem că sănătatea su fletu lu i se do bând eşte nu
despăriindu -ne de oam eni, ci petrecând şi exercitân-
Filocalia 15
3
d u -ne cu c e i v irtu o şi. C â n d a şad ar p en tru o areca ri
pricini, zise «îndreptăţite», ne despărţim de fraţi, n-am
tăiat pricinile întristării, ci num ai le-am schim bat, fiindcă
boala ce m ocneşte înăuntru se poate aprinde şi printr-
alte lucruri. D e aceea tot războiul să ne fie îm potriva
patim ilo r celo r d in ău ntru . C ăci de le vom scoate pe
acestea din inim ă cu darul şi cu ajutorul lui D um nezeu,
nu num ai cu oam enii, dar şi cu fiarele sălbatice vom
petrece cu uşurinţă, cum zice şi fericitul Iov: «Fiarele
46
sălbatice vor fi cu tine în pace». D eci m ai întâi trebuie
să luptam îm potriv a duhulu i în tristării, care îm p inge
su fle tu l la d e zn ăd e jd e , c a s ă -1 a lu n g ă m d in in im a
noastră. C ăci acesta n-a lăsat pe C ain să se pocăiască
după ce şi-a ucis fratele, nici pe Iuda după ce a vândul
pe D om nul. Să ne deprindem num ai în acea întristare,
care se cuprinde în pocăinţa pentru păcate şi- e îm preu
n a tă cu n ăd ejd ea ce a b un ă. D esp re ace asta z ic e şi
A postolul: «întristarea cea după D um nezeu lucrează
po căin ţă spre m ân tuire, fără p ărere 47d.e Crău ăci»
în tristarea cea d u p ă D u m n ezeu , h răn in d su fletu l cu
nădejdea pocăinţei, e îm preunată cu bucurie. D e aceea
ea face pe om osârduitor şi ascultător spre toată lucrarea
48
cea bună, prietenos, sm erit, blând, gata să sufere răul
şi
să rabde toată buna osteneală şi zdrobirea, ca e una ce
cu adevărat după D um nezeu. E a face să seom arate în
roadele Sfântului D uh, care sunt: bucuria, dragostea,
pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, credinţa şiînfrâna-
rea. D e la întristarea cea protivnică însă, cunoaştem
ro ad ele du hu lui celu i rău , ad ică: trân d ăv ia, lipsa d e
răbdare, m ânia, ura, îm po triv irea în cuvân t, lenea la
rugăciune. D e această întristare suntem datori să fugim ,
ca şi de curvie, de iubirea de argint, de m ânie şi de toate
 154 Casian
Romanul
celelalte patim i. E a se tăm ăduieşte prin rugăciune, prin
nădejdea în D um nezeu, prin cugetarea la cuvintele cele
dum nezeieşti şi prin petrecerea cu oam enii cuvioşi.
V I. D espre trândăvie
A şasea luptă o avem îm potriva duhului trândăviei,
care e înjugat cu duhul întristării şi lucrează îm preună.
C um plit şi apăsător e acest drac şi neîncetat războieşte
p e m o nahi E l cad e p e la al şaselea ceas peste m on ah,
pricinuindu-i m oleşeală, întristare şi scârbă chiar şi faţă
d e locul un de se află şi de fraţii cu care petrece, b a şi
faţă de orice lucrare şi de însăşi cetirea dum nezeieştilor
S crip tu ri, îi p un e în m in te şi gân d uri d e m utare, şo p -
tindu-i că de nu se va m uta într-alte locuri, deşartă îi va
fi to a tă v re m e a şi o ste n e a la . P e lâ n g ă a c e ste a m a i
stârn eşte şi foam e într-însul pe la al şaselea ceas, câtă
nu i s-ar fi întâm plat chiar după un post de trei zile, sau
d upă un dru m foarte îndelungat, sau după o osteneală
grea. A poi îi pune în m inte gândul că nu va putea scăpa
de boala şi greutatea aceasta în nici un chip altfel, fără
num ai de va ieşi des şi se va duce la fraţi, dându-i ca
m otiv folosul sau cercetarea celor neputincioşi. Iar dacă
nu-1 poate înşela num ai cu acestea, îl scufundă în som n
greu şi se năpusteşte şi m ai furios asupra lui, neputând
fi alun gat într-alt fel, fără n um ai prin rug ăciun e, prin
reţinerea de la vorbe deşarte, prin cugetarea la cuvintele
d um nezeieşti şi prin răbdarea în ispite. D e nu v a găsi
încă pe m onah îm brăcat cu aceste arm e, îl va săgeta cu
Filocalia 15
5
săgeţile sale şi-1 va face nestatornic, îm prăştiat şi leneş,
în d em n â n d u -1 să co lin d e m ăn ăstiri m u lte şi să n u se
îngrijească de nim ic altceva, fără num ai să afle unde se
fa c m â n c ă ri şi b ă u tu ri m a i b u n e . C ă c i n im ic n u -ş i
n ăluceşte m in tea len eşu lu i decât g ân du ri ca ' acestea.
P rin acestea îl încâlceşte apoi cu lucruri lum eşti şi puţin
câte p u ţin îl atrag e în în d eletn iciri v ătăm ăto are, p ân ă
ce îl scoate cu to tu l şi din cinu l m onahicesc.
Ş tiin d d u m n ezeiescu l A p o sto l că această b o ală e
foarte grea şi ca un doctor iscusit vrând s-o sm ulgă din
sufletele noastre din rădăcini, arată m ai ales pricinile din
care se naşte, zicând: «V ă poruncim vouă, fraţilor, întru
n um ele D om n ului no stru lisus H ristos, să vă feriţi d e
to t fra te le c a re u m b lă fă ră d e râ n d u ia lă şi n u d u p ă
p redania care aţi luat de la no i. C ă înşivă ştiţi - cu m tre
b u ie să u rm aţi n o u ă, că no i n-am u m b at fără - d e rân
d u ială în tre v o i, R id am m ân cat d e ]a cin ev a pâin e în
d ar, ci cu o sten eală şi tru dă lucrând zi şi no apte, ca să
.n u în g reun ăm p e n im en i d in tre v oi. N u d o ar că n -am
fi avut dreptul, ci ca pe noi să ne aveţi pildă spre a urm a
nouă. C ând ne aflam la voi acestea vă porunceam , că
dacă cineva nu lucrează, nici să nu m ănânce. A uzim că
sun t u n ii d intre vo i care u m b lă fără rân du ială nim ica
lucrând ci iscodind. U nora ca acestora le poruncim şi-i
rug ăm în tru H ristos îisu s, ca în tru lin işte lucrând să
m ănânce pâinea lor», 49
Să luăm am inte cât de lăm urit
n e arată A po stolul p ricin ile trân dăv iei, cân d n u m eşte
« fără d e rân du ială» p e cei ce n u lu crează, dezvăluind
p rin acest sin g u r cu v ânt m u ltele lor p ăcate. C ăci cel
fără d e rân d uială este şi fără de ev lavie şi o b razn ic în
cuv in te şi g ata spre batjocură, de aceea şi in capabil de
156
Casian Romanul
linişte şi rob trândăviei. D rept aceea porunceşte tuturor
să se depărteze de ei, ferindu-se ca de cium ă. A poi zice:
«Şi nu după predania, care aţi luat de la noi», arătând
prin cuvintele acestea că aceia sunt m ândri -şi dispre
ţuitori şi desfac predaniile apostolice. Şi iarăşi zice: «în
dar n-am m âncat pâine de la nim eni, ci cu osteneală şi
tru dă, lucrând zi şi noapte», înv ăţătorul neam urilor,
propovăduitorul Evangheliei, cel răpit până la al treilea
cer/0 cei ce zice că D om nul a poruncit ca cei ce vestesc
51
E vanghelia, din Evanghelie să trăiască , lucrează cu
osteneală şi trudă zi şi noapte spre a nu îngreuia pe
nim eni. A tunci cum ne vom lenevi noi la lucru şi vom
căuta odihnă trupească, odată ce nu ni s-a încredinţat
nici propovăduirea Evangheliei, nici grija bisericilor, ci
n u m ai p u rtarea d e g rijă a su fletu lu i n o stru ? A p o i
arătând şi m ai lăm urit vătăm area ce se naşte din şederea
fără lucru, adaugă: «nim ic lucrând, ci iscodind». C ăci
d in şederea fără lucru iese iscodirea şi din iscodire
neorânduiala şi din neorânduială tot păcatul. A rătân-
du~le apoi şi tăm ăduirea, zice: «Iar unora ca acestora le
poruncim ca întru linişte lucrând să-şi m ănânce pâinea
lor», Pe urm ă le spune într-un chip şi m ai dojenitor:
«D acă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu m ănânce».
D e aceste porunci apostoleşti fiind învăţaţi Sfinţii Părinţi
cei din Egipt, nu îngăduie nici o vrem e în care m onahii
să răm ână fără lucru, m ai ales cei tineri, ştiind că prin
răbdarea lucrului alungă trândăvia, îşi dobândesc hrana
şi ajută celor lipsiţi. C ăci nu lucrează num ai pentru
trebuinţele lor, ci din prisos dau şi străinilor, săracilor
şi celor din închisori, crezând că o atare facere de bine
este o jertfă sfântă şi bine prim ită la D um nezeu, încă zic
Părinţii şi aceasta: că cel ce lucrează, e războit adesea
Filocalia 15
7
num ai de un drac şi num ai de acela e necăjit, pe când
cel ce nu lucrează, de nenum ărate duhuri este robit. Pe
lângă acestea, bine este să aducem şi un cuvânt al lui
A vva M oise, cel m ai cercat dintre Părinţi, pe care 1-a zis
către m ine. C ăci şezând eu puţină vrem e în pustie, am
fost supărat de trândăvie şi m -am dus la dânsul şi am
zis: «Ieri fiind cum plit supărat de trândăvie şi slăbind
foarte, nu m -aş fi izbăvit de ea, de nu m -aş fi dus la Aw a
Pavel». Şi m i-a răspuns la aceasta A w a M oise şi a zis:
«Să ştii că nu te-ai izbăvit de ea, ci şi m ai m ult te-ai dat
prins şi rob. D eci să ştii că m ai greu te va lupta, ca pe
unul ce calci rânduiala, dacă nu te vei strădui de acum
înainte să o birui cu răbdarea, cu rugăciunea şi cu lucrul
m âinilor».
V IL D espre slava deşartă
A şaptea luptă o av em îm potriva -d uhului slav ei
d eşarte. P atim a aceasta este foarte felurită şi foarte
subţire şi nu o bagă de seam ă uşor nici însuşi cel ce
pătim eşte de dânsa. A tacurile celorlalte patim i sunt m ai
v ăd ite şi de aceea e m ai u şo ară o arecu m lu pta cu
d ânsele, căci sufletul cuno aşte pe protivnicul său şi
îndată îl răstoarnă prin îm potrivirea cu cuvântul şi prin
rugăciune. D ar p ăcatul slavei deşarte, având m ulte
înfăţişări, precum s-a zis, este greu de biruit, El încearcă
să săgeteze pe ostaşul Iui H ristos prin orice îndeletnicire,
p rin glas, prin cuv ânt, prin tăcere, prin lucru , prin
priveghere, posturi, rugăciune, citire, linişte, până şi
prin îndelunga răbdare. Pe cel ce nu izbuteşte -să-1 am ă
g ească sp re slav a d eşartă p rin scu m p etea h ain elo r,
158 Casian
Romanul
încearcă să-1 ispitească prin îm brăcăm intea proastă şi
pe cel ce nu 1-a putut face să se îngâm fe prin cinste, pe
acela îl duce la nebunie prin aşa zisa răbdare a necinstei;
iar pe cel ce nu 1-a putut îm pinge la slava deşartă pentru
destoinicia în cuvânt, îl am ăgeşte prin tăcere, făcându-1
să-şi închipuie că a dobândit liniştea. D acă n-a putut
m oleşi pe cineva prin belşugul bucatelor, îl slăbănogeşte
p rin postul pe care îl ţine de dragul laudelor. Scurt
vorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dă prilej de
război acestui drac viclean. Pe lângă acestea el îl face pe
m onah să se gândească şi la preoţie, îm i aduc am inte
d e u n bătrân , pe cân d p etreceam în pu stia sk etică.
D ucându-se acesta la chilia unui frate spre cercetare,
apropiindu-se de uşă 1-a auzit grăind. Şi socotind - bă
trânul că ceteşte din Scriptură a stat să asculte, până ce
a sim ţit că fratele îşi ieşise din m inte din pricina slavei
deşarte şi se hirotonisise pe sine diacon, făcând tocm ai
o tp u stu l celo r ch em aţi. D eci cu m a au zit b ătrân u l
acestea, îm pingând uşa a intrat şiîntâm pinându-1 fratele
i s-a închinat după obicei şi ceru să afle de la el, dacă de
m ultă vrem e aşteaptă la uşă. Iar bătrânul i-a răspuns în
glum ă, zicând: «A cum venii când făceai tu otpustul
celo r ch em aţi» . A u zin d fratele acestea, a căzut la
p icio arele bătrân ului, cerându-i să se roag e p entru
dânsul, ca să se izbăvească de rătăcirea aceasta.
A m am intit aceasta, vrând să arăt la câtă nesim ţire
duce dracul acesta pe om . Drept aceea, cel ce vrea să se
lupte desăvârşit şi să ia cununa dreptăţii desăvârşite să
se străduiască în toate chipurile să biruie această fiară
cu m ulte capete. Să aibă pururi înaintea ochilor cuvântul
lui David: «Dom nul a risipit oasele celor ce plac oam eni-
Filocalia 159
lor». D eci nim ic să nu facă uitându-se după laud a
oam enilor, ci num ai răsplata lui D um nezeu să o caute.
Să lapede necontenit gândurile care vin în inim a lui şi
îl laud ă, şi să se d ispreţuiască p e sin e în aintea lu i
D um nezeu. C ăci num ai aşa va putea, cu ajutorul lui
D um nezeu, să se izbăvească de duhul slavei deşarte.
V III. D espre m ândrie
A opta luptă o avem îm potriva duhului m ândriei.
A ceasta este foarte cum plită şi m ai sălbatică decât toate
cele de până aci. Ea războieşte m ai ales pe cei desăvârşiţi
şi pe cei ce s-au urcat până aproape de culm ea virtuţilor,
în cercân d să-i p răb u şească. Ş i p recu m ciu m a cea
aducătoare de stricăciune nim iceşte nu num ai -un m ădu
lar al trupului, ci întreg trupul, aşa m ândria nu strică
num ai o parte a sufletului, ci tot sufletul. Fiecare din
celelalte patim i, deşi tulbură sufletul, se răzb oieşte
num ai cu virtutea opusă şi, căutând să o biruiască pe
aceea, întunecă num ai în parte sufletul. Patim a m ândriei
însă întunecă întreg sufletul şi-1 prăbuşeşte în cea m ai
adâncă prăpastie. Ca să înţelegem m ai lăm urit cele zise,
să luăm seam a la lucrul urm ător: îm buibarea stom acului
se sârguieşte să strice înfrânarea: curvia, curăţia; iubirea
de argint, sărăcia; m ânia, blândeţea; şi celelalte feluri ale
p ăcatu lu i asem en ea pe celelalte v irtu ţi op use. D ar
păcatul m ândriei, când pune stăpânire pe bietul suflet,
ca un tiran prea cum plit care a cucerit o cetate m are şi
înaltă, îl dărâm ă în întregim e şi îl surpă până în tem elii.
M ărturie despre aceasta este îngerul acela, care pentru
 Castan Romanul
160 Filocalia
m ândrie a căzut din cer. C ăci fiind zidit de 161
D um nezeu şi îm podobit" cu toată virtutea şi în tr-alt fel la d esăv ârşirea v irtu ţii, fără n u m ai
înţelepciunea, n-a voit să le recunoască pe acestea p rin sm erenie. Iar aceasta se naşte din credinţă, din
venite din clarul Stăpânului ci din firea sa. D e aceea s-a frica lui D um nezeu, din blândeţe şi din sărăcia
socotit pe sine întocm aiDum ca nezeii. G ândul acesta al desăvârşită, princare ne vine şi dragostea desăv ârşită,
lui m ustrându-1 Proorocul zice: «A i zis întru inim a ta: cu darul şi cu iubirea de oam en i a D om n ului nostru
şedea-voi pe un m unte înalt, pune-voi scaunul m eu lisu s H ristos,
C ăruia se cuvine slava în veci. A m in.
52
peste nouri şi voi fi asem enea C elui Prea înalt», Iată
tu om eşti şi nu D um nezeu. iarăşi
Şi alt P ro o roc zice:
53
« C e te făleşti întru răutate puternice?» şi celelalte ale
psalm ului. Deci/ştiind tea, acessă ne tem em şi «cu toată
străjuirea să păzim inim n oaastră»5 4 d in sp re d u h u l
m ân d riei cel p u rtăto rmdoarte,
e zicând în noi înşine
de câte ori am dobândit vreo virtute, cuvântul
A postolului: «N u eu, ci darul luinezeu, Dum carele este
55
cu mine» , şi cel zis de Domnul: «Fără de M ine nu puteţi
56
face nimic» , sau cel zis de Proorocul:
«D acă D om nul nu
57
ar zidi casa, în zadar s-ar trudi rii», zidito şi în sfârşit
cel zis de A postol: «N u a celui voieşte,
ce nici a celui ce
58
aleargă, ci a lui Dum nezeu, carele m iruieşte» . Căci
chiar de ar fi cineva cât de fierbinte cu osârdia şi de
sârguitbr cu vrerea, fiind legat deşitrup. sânge nu va
putea ajunge la desăvârşire, decâtm prin ila lui H ristos
şi prin harul Său. Pentru că zice lacov: «Toată darea
59
cea bună de sus este»; iar A postolul Pavel zice: «Ce
ai tu, ce nu ai luat? Iar dacă ai luat, ce te lauzi ca şi cum
60
n-ai fi luat şi te făleşti ca de ale tale?».
Iar că m ântuirea
ne vine prin harul şi m ila luinezeu D um ne dă
m ărturie adevărată tâlharul acela cruce, de pe care a
prim it R aiul nu ca preţ al virtuţii, ci prin harul şi m ila
tui D um nezeu. A cestea ştiindu-le Părinţii noştri, toţi
cu un glas au învăţat că nu putem ajunge

A l aceluiaşi C uvios
C uvânt plin de folos, despre Sfiînţii Părinţi
din pustia sketică şi despre 1darul deosebirii
Către egum enul Leontie
D atoria ce m i-am luat-o faţă de prea fericitul Părinte
(papă) C astor, de a-i istorisi viaţa Sfinţilor Părinţi şi
învăţătura lor, datorie pe care m i-am îm plinit-oîn parte
pr'n cele ce i-am scris odinioară, Prea Sfinţite Leontie,
despre rânduiala vieţii de obşte şi despre cele opt patim i
ale răutăţii, îm i pusesem acum în gând să o duc la
îndeplinire în chip desăvârşit. D ar aflând că pom enitul
Ierarh, părăsindu-ne, s-a m utat din viaţa aceasta la
H risto s, am so co tit că e d e treb u in ţă să în treg esc
istorisirea celor ce lipsesc şi să le trim it ţie, celui ce ai
m oştenit virtutea aceluia şi, cu ajutorul lui D um nezeu,
grija m ănăstirii
D eci când m -am dus în pustia sketică, unde erau cei
m ai încercaţi Părinţi dintre m onahi, îm preună cu sfântul
G herm an, cu care m ă îm prietenisem încă de pe când
eram copil de şcoală, apoi în oaste, precum şi în viaţa
călugărească, am văzut pe A w a M oise, bărbat sfânt,
care strălucea nu num ai în lucrarea virtuţilor, ci şi în
con tem plare. D rept aceea ne-am rugat acestuia cu
lacrim i, să ne spună cuvânt de zidire, prin care să putem
ajunge la desăvârşire. A cesta m ult fiind rugat ne-a grăit:
«Fiilor, toate virtuţile şi îndeletn icirile, au un scop
anum it, după care potrivindu-se cei ce privesc spre el,
Filocalia 16
3
ajung la ţinta dorită. L ucrătorul de păm ânt, răbdând
când văpaia soarelui, când asprim ea gerului, îşi lucrează
păm ântul având ca scop să-1 curăţească de m ărăcini şi
pălăm idă, iar ca ţintă ultim ă să se bucure de rod. C el ce
tace neguţătorie nu se gândeşte la prim ejdiile de pe
m are sau de pe uscat, ci se osteneşte cu toată sârguinţa
pentru neguţătoria sa, având ca scop câştigul ce-i va veni
din ea, iar ca ţintă ultim ă bucuria de pe urm a câştigului.
O staşul nu se gândeşte la prim ejdiile războiului, nici la
n ecazu rile p etrecerii p rin tre străin i, av ân d ca sco p
înaintea sa în treapta ostăşească şi ca ţintă ultim ă câştigul
de pe urm a dregătoriei sale. A şadar şi chinul nostru are
un scop şi o ţintă ultim ă a lui, pentru care răbdăm de
bună voie toată osteneala şi truda. D e aceea postul nu
ne osteneşte, nevoinţa privegherii ne înveseleşte, cetirea
şi m editarea Scripturilor o facem cu dragă inim ă, truda
lucrului, ascultarea, lepădarea de toate lucrurile - pă
m ânteşti, petrecerea în această pustie, toate cu dragoste
le săvârşim .
D ar voi, care aţi nesocotit patria, neam ul şi toată
lu m ea şi v -aţi înstrăinat de ele, venind la noi, care
suntem nişte oam eni de rând şi proşti, spuneţi-m i care
este scopul vostru? Şi ce ţintă ultim ă aţi avut înainte,
când aţiAfăcut aceasta? Iar noi răspunzând am zis:
«Pentru îm părăţia C erurilor». L a aceasta A w a M oise
a zis: «B ine aţi răspuns în ce priveşte ţinta ultim ă, dar
care e scopul, de la care nicicum abătându-ne, putem
să ajungem la îm părăţia C erurilor? în privinţa aceasta
n-aţi răspuns». Iar când am m ărturisit că nu ştim , ne-a
răspuns bătrânul:^ «Ţinta ultim ă a făgăduinţei noastre
este, cum aţi zis, îm părăţia lui D um nezeu, iar scopul,
fără de care este cu neputinţă a ajunge la sfârşitul acela,
164 Casian Romanul
este curăţia inim ii. D eci spre acest scop trebuie să fie
îndreptată m intea noastră totdeauna, iar când s-ar
întâm pla să se abată inim a noastră puţin din calea cea
dreaptă, îndată să o întoarcem, îndreptând-o spre scopul
urm ărit, ca după o riglă a zidarului. A ceasta ştiind-o
Sfântul Apostolul Pavel, zice: «Cele dinapoi uitându-le
şi spre cele dinainte întinzându-m ă, la ţintă alerg, la
răsplătirea chemării celei de sus a lui Dumnezeu». Drept
aceea pentru acest scop le facem şi noi toate, pentru
acesta pe toate le nesocotim : şi patria, şi neam ul, şi
averile, şi toată lum ea, ca să dobândim curăţia inim ii.
Iar de vom uita de scopul acesta, vom fi nevoiţi, ca unii
ce um blăm prin întuneric şi călătorim alăturea de calea
cea dreaptă, să ne poticnim de m ulte si să rătăcim. Căci
m ultora li se întâm plă că, nesocotind la începutul
lepădării de lum e avuţia, banii şi toată lum ea, m ai pe
urm ă se aprind de m ânie şi ură pentru o carte, o sapă,
un condei, sau un ac. N -ar pătim i aceasta, dacă şi-ar
am inti de scopul pentru care au nesocotit ei toate
lucrurile şi lum ea însăşi. Căci pentru dragostea - aproa
pelui dispreţuim bogăţia, ca nu cum va, sfădindu-ne
pentru ea şi sporindu-ne aplecarea spre m ânie, să cădem
din dragoste. Când deci pentru lucruri de nim ica arătăm
aceeaşi m ânie îm potriva fratelui, am căzut de la scop şi
nu avem nici un folos de la lepădarea de lum e. Ştiind
aceasta fericitul Apostol a zis: «De-aş da trupul m eu să
fie ars, iar dragoste nu am, de nici un folos nu-m i este».
De aci învăţăm că desăvârşirea nu vine odată- cu lepă
darea de avere şi de lucruri, d după dobândirea- dragos
tei, ale cărei însuşiri acelaşi A postol.le descrie astfel:
«Dragostea nu pizm uieşte, nu se mânie, nu se îngâmf ă,
n u se în tă râ tă , n u g â n d e şte ră u l» . T o a te a c e ste a
Filocalia 16
5
îm preună alcătuiesc curăţia inim ii. Pentru aceasta se
cade să facem toate: să dispreţuim banii, să stăruim în
post şi priveghere cu bucurie şi în cetiri de psalm i să
petrecem . Iar de vom fi vreodată îm piedicaţi de la
acestea de vreo pricină binecuvântată, să nu dăm uitării
pe aceea.„Căci nu este aşa de m are folosul de pe urm a
postului, pe cât ar fi de m are paguba de pe urm a m âniei;
nici folosul din cetire, cât vătăm area din dispreţuirea şi
întristarea fratelui. P osturile, priveghierile, cetirea
Scripturilor, lepădarea de avere şi lepădarea de toată
lum ea nu sunt desăvârşirea însăşi, ci, precum s-a zis,
u n e lt e l e d e s ă v â r ş i ri i. C ă c i n u în tr -a c e s te a s t ă
desăvârşirea, ci cu acestea se câştigă. Deci în zadar ne
lăudăm cu postul, cu privegherea, cu sărăcia şi cu cetitul
S c rip tu rilo r, d a c ă n -a m d o b â n d it d ra g o ste c ă tre
Dum nezeu şi către deaproapele. Căci cel ce a dobândit
d ra g o stea a re p e D u m n e ze u în sin e şi m in tea lui
de-a-pururi este la D um nezeul
La acestea a zis G herm an: «D ar cine poate, până ce
e încă legat cu trupul să aibă m intea de-a pururi la
D um nezeu, încât să nu se m ai gândească la nim ic
altceva: nici la cercetarea bolavilor, nici la prim irea de
străini, nici la lucrul m âinilor sau la celelalte trebuinţe
trupeşti neapărate? în sfârşit cum va putea m intea
om ului să vadă de-a pururi pe Dum nezeu C el nevăzut
şi necuprins şi să petreacă nedespărţit de El?» M oise a
răspuns: «A vedea pe Dum nezeu necontenit şi a răm âne
nedespărţiţi de El, în felul în care socotiţi voi este cu
n e p u tin ţă o m u lu i p u rtă to r d e tru p şi în ju g a t c u
neputinţa. Dar în alt chip este cu putinţă. Căci vederea
lui Dum nezeu în m ulte feluri se întâm plă şi se înţelege.
Fiindcă Dumnezeu nu se cunoaşte num ai în fiinţa Sa cea
166 Casian
Romanul
fericită şi necuprinsă, căci aceasta s-a păstrat num ai
pentru Sfinţii Săi în veacul ce va să vie ci şi din m ăreţia
şi frum useţea făpturilor sale, din cârm uirea şi purtarea
Sa de grijă cea de fiecare zi, din dreptatea Sa şi din
m inunile pe care le arată în fiecare neam prin Sfinţii Săi.
Căci când cugetăm la puterea Sa nem ăsurată şi la ochiul
Său neadorm it care vede cele ascunse ale inim ilor şi de
care nu se poate ascunde nim ic, nu facem altceva decât
să-L adm irăm cu inim ile cuprinse de frică şi să I ne
închinăm L ui. Iar când ne gândim că toate picăturile
p lo ii, to t n isip u l m ă rii şi to ate ste lele c e ru lu i su n t
num ărate de E l, răm ânem uim iţi de m ăreţia firii şi de
atotştiinţa Z iditorului. .C ând m edităm apoi la negrăita
Sa înţelepciune, la iubirea de oam eni şi la nepătrunsa
Lui îndelungă răbdare, care rabdă greşelile cele fără de
num ăr ale oam enilor, ne vine să-L pream ărim din tot
sufletul Şi când cugetăm la dragostea S a nem ărginită
faţă de noi, că deşi noi n-am făcut nici un bine, a prim it
să se facă om , D um nezeu fiind, ca să ne m ântuiască din
rătăcire, ne ridicăm spre dorirea L ui. în sfârşit, când
so co tim că E l a b iru it în n o i pe p ro tiv nicu l no stru ,
diav olul, şi ne dăru ieşte viaţa veşnică num ai pentru
hotărârea şi înclinarea noastră spre bine, inim - a ne în
deam nă să I ne înch inăm . D ar m ai sunt şi -alte nen u
m ărate priviri de felul acesta, care răsar în noi, potrivit
cu nevoinţa şi cu m ăsura curăţiei noastre, şi prin care
privim şi înţelegem pe D um nezeu».
D eci iarăşi a întrebat G herm an: «D e unde vine că
adesea, fără vrerea noastră,, ne supără m ulte aduceri
am inte şi gânduri viclene? A cestea ne fură fără să ne
dăm searna, strecurându-se în noi pe ascuns şi în chip
subţire încât nu num ai că nu le putem opri intrarea, ci
Filocalia 16
7
cu m are greutate le şi cun oaştem . R ugăm u-ne să ne
arăţi, dacă este cu putinţă să scape cugetarea cu totul
de ele şi să n~o m ai supere niciodată?». M oise a zis:
«Este cu neputinţă să nu fie cugetarea supărată de aceste
aduceri am inte, dar stă în puterea oricui se sileşte să le
prim ească şi să zăbovească pe lângă ele, sau să le alunge.
N u atârnă de noi ca ele să vină, dar alungarea lor stă în
p u terea n o astră, înd reptarea cug etării no astre stă în
notărîrea şi silinţa noastră. C ând cugetăm cu înţelegere
şi neîncetat la legea lui D um nezeu şi petrecem în psalm i
şi cân tări, în po st şi privegh ieri şi ne ad ucem am in te
neîncetat de cele viitoare, de îm părăţia C erurilor, de
G heena focul şi de toate faptele lui D um nezeu, - gân
durile cele rele se îm puţinează şi nu m ai găsesc loc în
no i. C ând zăbov im în să în griji lum eşti şi în lucruri
trupeşti, ba ne m ai dăm şi la vorbe deşarte şi netrebnice,
sp oresc în noi gân durile cele ticălo ase. C ăci precum
m oara, câtă vrem e e m işcată de apă, nu se poate opri
de la sine, dar stă în puterea m orarului să m acine grâu
sau neghină, tot astfel şi cugetarea noastră, fiind m ereu
în m işcare, nu poate sta fără gânduri, dar stă în puterea
noastră să gândim cele duhovniceşti sau cele trupeşti».
V ăzând^bătrânul că ne m inunăm şi că suntem tare
d o rn ic i d e cu v in te le lu i, tă c ân d p u ţin a z is"ia ră şi:
«D eoarece pentru dorin ţa voastră am lung it atât de
m ult cuvântul şi încă m ai aveţi bunăvoinţă, încât din
aceasta socotesc că însetaţi într-adevăr după învăţătura
desăvârşirii, vreau să vă vorbesc despre bunul cel m ai
ales, care este puterea de-a deosebi lucrurile sau dreapta
socoteală.
A ceasta'este între celelalte virtuţi ca o cetate'înaltă şi
îm p ărătească. V reau deci să v ă arăt cov ârşito area ei
 Cusuta Romanul
înălţim e şi folosul; nu ei num ai prin spusele m ele, ci şi
prin părerile vechilor Părinţi, căci Dom nul îşi dă harul
Său tâlcuitorilor, după vrednicia şi clorul ascultătorilor,
A ceasta nu este o virtute m ăruntă, ci unul din cele m ai
însem nate daruri ale Duhului Sfânt. Căci zice Apostolul:
«U nuia se dă prin D uhul cuvântul înţelepciunii, altuia
cuvântul cunoştinţei în acelaşi D uh, altuia credinţă,
altuia darul tăm ăduirilor, altuia puterea de-a deosebi
d u h u r i l e »3 , A p o i s f â r ş i n d n u m ă r a r e a d a r u r i l o r
duhovniceşti, adaugă: «T oate acestea le lucrează unul
4
şi acelaşi Duh» , V edeţi aşadar că nu e nici m ic, nici
păm ântesc darul deosebirii, ci unul dintre cele m ai m ari
daruri ale harului dum nezeiesc, Deci de nu se va strădui
m onahul cu toată puterea să-1 dobândească pe acesta şi
de nu va putea, printr-o chib zuire sigu ră, să facă
deosebirea duhurilor care vin asupra lui, va fi nevoit,
ca unul ce rătăceşte prin noapte, nu num ai să cadă,în
prăpăstiile cele m ai cum plite ale păcatului, ci să se
poticnească şi în căile cele netede şi drepte.
M i-a d u c a m in te c ă o d a tă , în v re m e a tin e r e ţii,
aflându-m ă în părţile Thebaidei, unde petrecea fericitul
A ntonie, s-au adunat la el nişte bătrâni, ca să cerceteze
îm preună cu el care este desăvârşirea în virtute; care
adică cfintre toate virtuţile e cea m ai m are şi poate păzi
pe m onah nevătăm at de m rejile şi am ăgirile diavolului?
D eci fiecare îşi da părerea, după priceperea m inţii sale.
Unii ziceau că postul şi privegherea, căci prin acestea
curăţindu-se şi agerindu-se cugetarea, se poate apropia
m ai uşor de D um nezeu; alţii ziceau că este m ai m are
sărăcia şi dispreţuirea propriilor tale lucruri, căci prin
acestea scapă cugetarea din funiile m ult îm pletite ale
grijilor lum eşti şi se poate apropia m ai uşor ele D um -
16
9
nezeu. Iar alţii puneau m ai sus virtutea m ilosteniei,
fiindcă D om nul a zis în E vanghelie: «V eniţi,- binecu
vântaţii Părintelui M eu, de m oşteniţi îm părăţia cea
gătită vouă de la întem eierea lum ii, că am flăm ânzit şi
m i-aţi dat să m ănânc», şi celelalte. D upă ce, în felul
acesta, fiecare şi-a spus părerea sa, prin care virtuţi s-ar
putea om ul apropia m ai bine de D um nezeu, şi trecuse
aproape toată noaptea cu această cercetare, la urm a
tuturor a răspuns fericitul A ntonie: «Toate acestea care
le-aţi spus sunt de trebuinţă şi de folos celor ce caută
pe D um nezeu şi doresc să vină la El. D ar nu putem da
cinstea întâietăţii virtuţilor acestora, din urm ătoarea
pricină: Ştiu pe m ulţi care şi-au topit trupul cu postul
şi privegherea şi au petrecut prin pustietăţi, iar cu
sărăcia atâta s-au nevoit, încât nici hrana cea de toate
zilele nu-şi m ai lăsau pe seam a lor; şi la atâta m ilostenie
s-au dedat, încât nu le-ar fi ajuns toate câte sunt pe
lum e, ca să le îm partă. D ar după toate acestea au căzut
din virtute şi s-au rostogolit în păcat. D eci ce i-a făcut
pe aceştia să rătăcească de la calea cea dreaptă? N im ic
altceva, după înţelegerea si părerea m ea, decât că n-au
avut darul deosebirii. C ăci acesta învaţă pe om să se
păzească de ceea ce întrece m ăsura în am ândouă părţile
şi să m eargă pe calea îm părătească, El nu lasă pe m onah
să fie furat, prin înfrânarea peste m ăsură, de cele de-a
dreapta, dar nici să fie tras, prin nepăsare şi m oleşire,
de cele de-a stânga. D arul acesta de discernăm ânt este
u ri fel d e o ch i şi d e lum in ăto r al su fletu lui, du p ă
cuvântul Evangheliei, care zice: «Lum inătorul trupului
este ochiul. D eci dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul
tău va fi lum inat. Iar dacă ochiul tău va fi întunecat, tot
tru p u l tău v a fi în tun ecat». Ş i aşa este. C ăci acesta,
170 Pilocalia 17
1

cercetâ or Scripturi, înaint

nd A stfel Saul, ea lui
toate căruia i s-a Dum n
gândur încredinţat ezeu,
ile şi pentru aceea
faptele întâiaşi dată 1-a
om ului împărăţia lui făcut
deoseb Israil, să se
eşte şi fiindcă n-a poticn
dă la o avut ochiul ească
parte acesta al şi să
tot dreptei fie
lucrul socoteli, înlătur
rău,, fiind at de
neplăc întunecat la la
ut lui m inte, fi-a îm păr
D um ne ştiut să ăţie.
zeu, judece că N -ar
alungâ m ai plăcut fi
nd este înaintea pătim i
rătăcir lui t
ea D um nezeu aceast
depart să asculte de a,
e de porunca dacă
om , Proorocului ar fi
A ceast Sam uil, avut
a o decât să în el
putem aducă jertfă lum in
afla şi lui a
din D um nezeu, drepte
istorisi Şi aşa, ceea i
rile ce credea el socote
dum ne că li. Pe
zeieştil îndrepteazâ aceast
a o num eşte şi înţele
num eşt «sfat» şi ne gerea
e învaţă că şi
A posto fără de el să sim ţir
lul nu săvârşim ea,
«soare nim ic. fără
», A stfel nici de
zicând: chiar care
«Soare vinulcel nu se
le să duhovnicesc poate
nu , care clădi
apună înveseleşte nici
întru inim a casa
m ânia om ului, nu noastr
voastră ne este ă cea
»3 D ar îngăduit să-1 m ai
i se bem fără din-
m ai dreaptă lăuntr
6
zice şi socoteală. u şi nu
cârm ă Căci zice se
a cuvântul: poate
vieţii, «Cu sfat bea aduna
precu vinul». Şi nici
m este iarăşi zice: bogăţi
scris: «Ca o cetate a
«A ceia surpată şi duhov
întru fără de niceas
care nu ziduri, aşa că,
este este om ul după
cârm ui care nu face cuvân
re cad toate cu tul:
ca sfat»7, în «C u
frunzel dreapta înţele
e». socoteală pciun
Scriptu este e se
ra o înţelepciune zideşt
m ai a, în ea e casa
şi cu i de ea, D in nu se
m intea toate naşte
se acestea se şi nu
reînnoi arată răm ân
eşte şi lăm urit că e
cu nici o neclin
preved virtute tită
erea se până
um plu la
căm ă- urm ă,
rile de fără
bogăţie dreapt
»*. E a a
se socot
num eşt eală.
e şi Ea
hrană este
tare, m aica
dat şi
fiind păzitd
că area
num ai tuturo
aceia, r
care în virtuţi
urm a lor».
obişnui A ceas
nţei şi- ta a
au fost
deprins socoti
sim ţiril nţa şi
e să părere
deoseb a
ească Sfânt
binele ului
de rău, A nton
sunt ie, la
capabil care
s-au sub ochii a
alătura noştri, rostog
t şi întrucât prin olit
ceilalţi batjocura într-o
Părinţi. diavoluluia cădere
Iar căzut din foarte
ca să înălţim ea grea,
întărim vieţuirii sale încât
cuvânt în pe toţi
ul adâncurile Părinţ
Sfântul m orţii. N e ii şi
ui aducem fraţii
A ntoni am inte de el din
e cu că cincizeci pustia
pilde de ani a apropi
m ai petrecut în ată i-a
nouă, p ustia adus
din aprop iată, la
vrem il v ieţuind în nem â
e m are ngâiat
noastre asprim e şi ă jale.
, în N-ar
aduceţi stăruitoare fi
-vă şi înfrânare. E l pătim i
voi a căutat t el
am inte pustia şi aceast
de Iron singurătatea a,
şi de m ai tare ca dacă
cădere toţi cei de ar fi
a aici. T otuşi, fost
jalnică după aşa de întărit
ce a m ari în
pătim it o s te n e li şi virtute
-o nu lu p te , a
de b a tjo c o r in d drepte
m ulte u -s e de i
zile d ia v o lu l, s- socote
li, care nu venea la adânc
1-ar fi biserică, ca ă,
învăţat nu cum va, spre a
să nu întâi-n indu- cunoa
se se cu şte şi
încread Părinţii şi cu
ă în fraţii, să fie lucrul
judecat silit să că nu
a sa, ci m ănânce se va
să împreună cu prim ej
asculte ei legum e dui,
sfatul sau altceva dată
Părinţil din cele ce fiind
or şi al se aduceau virtute
fraţilor la trapeză şi a
. D ar să i se pară m are
el, că a căzut de ce o
luându la regula sa. are şi
-se D eci, după ostene
după ce a fost lile
părere am ăgit cele
a sa, m ultă vrem e după
într- de voia sa, D um n
atât a prim ind pe ezeu.
urm ări îngerul Iar el,
t postul satanei şi ne-
şi închinându- deose
despărţ i-se ca unui bind
irea de înger al cu
oam eni lum inii, a judeca
, încât prim it de la ta
nici la el porunca cine-i
sărbăto să se arunce cel
area la m iezul ce-1
Sfintel nopţii într-o sfătui
or fântână eşte
Paşti foarte aceste
a, Casian Romanul
172
ci fiind întunecat la înţelegere, s-a aruncat în fântână la
m iezu l n o p ţii D u p ă o arec are v re m e , a flân d fraţii
întâm plarea, abia cu m are osteneală 1-au putut scoate
m ai m ort Iar după ce 1-au scos a m ai trăit două zile şi
într-a treia a m urit, lăsând fraţilor şi bătrânului Pam utie
jale nem ângâiată. A cesta, îndem nat de m ulta iubire de
oam eni şi aducându-şi am inte de m arile osteneli ale
aceluia şi de anii m ulţi la num ăr pe care i-a răbdat în
pustie cu stăruinţă, nu 1-a lipsit de pom enirea şi prinosul
celor adorm iţi; ca doară să nu fie num ărat cu sinucigaşii.
D ar ce să zic de cei doi fraţi, care trăiau dincolo de
pustia Thebaidei, unde petrecea odată şi fericitul - A nto
n ie? A ceştia, îndem naţi de un gând neso cotit, s-au
sfătuit să m eargă în pustia m ai dinlăuntru, care este
foarte m are şi nelucrată, hotărînd să nu prim ească hrană
de la om , ci num ai pe aceea ce le-o va da Domnul în chip
m inunat, întâlnin du-i d eci pe aceştia, rătăcin d prin
pustie şi pierind de foam e, M azikii, cel m ai sălbatic şi
m ai crud dintre neam urile sălbatice, îşi schim bară, prin
dum nezeiască orânduire, sălb ăticia firii, în iubire de
oam eni, şi îi întâm pinară cu pâine. A tunci unul din cei
doi fraţi, venind la dreapta socoteală, a prim it pâinea
cu bucurie şi m ulţum ire, socotind că oam enii aceştia aşa
de cruzi şi de sălbatici, care se bucură totdeauna de
sânge de om , nu s-ar fi îndurat de ei, care erau atât de
pieriţi şi nu le-ar fi adus pâine, dacă nu î-ar fi îndem nat
însuşi D um nezeu s o facă. C elălalt însă, respingând
hrana, ca fiind adusă de oam eni, şi stăruind în gândul
cel nesocotit, a m urit de foam e. D eşi la început am ândoi
s-au sfătuit rău, punându-şiîn m inte un gând nesocotit
şi pierzător, totuşi unul, venindu-şi la dreapta socoteală,
a în d rep tat sp re b in e ceea ce h o tărîse p rip it şi fără
Filocali
a
socoteală. Celălalt însă, stăruind în închipuirea nebună
şi aflând u-se afară de d reapta so co teală, şi-a atras
asupra-şi m oartea, pe care D um nezeu a vrut să o*abată
de la el.
C e să zic şi de acela, al cărui num e nu vreau să-1
spun fiindcă trăieşte? ţi prim ea adeseori pe dracul sub
chip de înger şi prim ea şi descoperiri de la el, văzând
neîncetat în chilie lum ină ca de lam pă, în cele din urm ă
acela i-a poruncit să aducă jertfă lui D um nezeu pe fiul
său, pe care-1 avea cu sine în M ănăstire, ca - să fie în
vrednicit d e cinstea patriarhului A vraam . Ş i atât d e
m ult a ascultat sfatul aceluia, încât ar fi săvârşit de fapt
junghierea fiului său, de n-ar fi băgat fiul său de seam ă
că îşi ascuţea cuţitul îm potriva obiceiului şi gătea - frân
ghii cu care avea să-1 lege ca pentru o ardere de tot, ceea
ce 1-a făcut să~şi caute scăparea prin fugă.
A m lungi vorba m ultă vrem e istorisind şi am ăgirea
unuia din M esopotam ia, care, cu toate că a dovedit o
aşa de m are înfrânare încât a stat m ulţi ani încuiat în
chilia sa, în cele din urm ă a fost batjocorit cu diavoleşti
descoperiri şi visuri, încât după aşa de m ari osteneli şi
virtuţi, cu care a întrecut pe toţi m onahii ce -petreceau
acolo, a căzut în iudaism şi a prim it tăierea îm prejur.
C ad vrând diavolul să-1 înşele, îi arăta de m ulte ori
visuri aievea, ca prin acestea să-1 facă să prim ească uşor
rătăcirea, la care voia să-1 aducă. A stfel i-a arătat într-o
noapte neam ul creştinilor în frunte cu A postolii şi cu
m u cen icii, în tu n ec at, a co p erit d e to ată ru şin ea şi
p ră p ă d it d e ja le ş i în tris ta r e , ia r în tr- a ltă p a r te ,
dim potrivă, norodul jidovesc, cu M oise şi Proorocii,
învăluit în lum ină strălucitoare şi petrecând în bucurie
şi fericire. D eci 1-a sfătuit am ăgitorul că de vrea să aibă
17-1 (. 'usian
Romanul
p arte d e fericire a şi b u cu ria n o ro d u lu i jid o v esc, să
prim ească tăierea îm prejur, iar el lăsându-se am ăgit, a
făcut aşa.
D in toate câte v-am spus se vede prea bine ca nu s-ar
fi batjocorit toţi aceia aşa de rău şi de jalnic, dacă ar fi
d obân dit d aru l deo sebirii.
D upă acestea a zis G herm an: «N i s-a arătat îndeajuns,
cu pilde noi şi prin cuvintele Părinţilor din vechim e, că
d re a p ta so c o te a lă e ste iz v o r u l, ră d ă c in a , c a p u l ş i
legătura tuturor virtuţilor. D ar dorini să aflăm în ce fel
am putea-o câştiga? Ş i cum să cuno aştem adevărata
dreaptă socoteală, cea de la D um nezeu, spre deosebire
de cea m incinoasă, am ăgitoare şi de la diavolul»? A
răspu n s atu nci A v v a M oise: «A dev ărata dreap - tă so
coteală nu se dobândeşte decât prin adevărata sm erenie,
care ne face să arătăm Părinţilor nu num ai faptele, ci şi
g â n d u rile n o a stre şi să n u n e în c re d e m în p ă re re a
noastră n icidecum , ci întru toate să urm ăm po văţu irile
bătrân ilor şi să credem că aceea este bun ce vor socoti
ei ca atare. A ceasta riu nu m ai că face pe m on ah să
răm ân ă neabătut de-la calea cea dreaptă prin - discer
năm ântul adevărat, ci îl păzeşte şi nevătăm at d e toate
cursele diavolulu i. C ăci este cu n ep utinţă să cadă în
înşelăciunea dracilor cel ce îşi tocm eşte viaţa sa după
ju d ecata şi p ărerea celor în ain taţi, în tr-ad ev ăr, ch iar
până nu s-a învrednicit cineva de darul dreptei socoteli,
prin însuşi faptul că-şi arată Părinţilor gândurile rele ale
sale, le veştejeşte pe acestea şi le face m ai slăbite. C ăci
precum şarpele, scos din ascu nziş la lum ină, se sileşte
să fugă şi să se ascundă, tot astfel şi gândurile cele rele,
date pe faţă prin m ărturisire desăv ârşită, se grăb esc să
fugă de la om .
Iar ca să înţelegeţi această virtute şi m ai bine din.tr-o
pildă, vă voi istorisi fapta lui A vva Serapion pe care el
însuşi o am intea celor ce veneau la dânsul, ca să se ştie
păzi. E l zicea aşa: «C ând eram m ai tânăr, locuiam
îm preună cu P ărintele m eurŞi m i se întâm pla că, după
ce m âncăm no i, ridicând u-m â de la m asă, furam câte
un posm ag, îndem nat de diavolul, şi-1 m âncăm fără
ştirea b ătrân u lu i. D e ci stăru in d eu aşa o b u ca tă d e
vrem e, am fost biruit de acest obicei şi nu-i m ai puteam
sta îm potriva. C ugetul m ă m ustra, dar bătrânului m i-era
ruşine să-i spun. S -a întâm plat însă, prm purtarea de
grijă a iubitorului de oam eni D um nezeu, de-au venit
nişte fraţi la bătrânul pentru folos duhovnicesc. A ceştia
l-au întrebat despre gândurile lor. Si a răspuns bătrânul:
N im ic nu vătăm a pe m onahi şi nu bucură pe draci m ai
ta re, ca ascu nd erea g ân d u rilo r d e c ătre P ărin ţii c ei
duhovniceşti. Le-a vorbit apoi si despre înfrânare. Spu-
nându-le el acestea, rni-am venit in sine-m i şi gândindu-
m ă că D um nezeu a descoperit bătrânului greşelile m ele,
m -am um ilit şi am începui a plânge. A m scos apoi din
sân posm agul, pe care-1 furam după obiceiul m eu cel
rău, şi aruncându-m ă la păm ânt am cerut iertare pentru
cele trecute si rugăciune de 'întărire pentru cele ce vor
veni. A tunci a zis bătrânul: O , fiule, te-a izbăvit, chiar
tă câ n d e u , m ărturisirea ta . S p u n â n d g reşala ta. ai
junghiat pe dracul, care te rănea prin tăcere. Până acum
1-ai făcut să te stăpânească',, fiindcă nu i-ai grăit îm potrivă
şi nu 1-ai scos la arătare, D e acum nu va m ai avea loc
întru tine, căci 1-ai scos din inim a ta" la arătare. Şi nu
isprăvi bătrânul vorba şi iată lucrarea diavoleasca se
arătă ca o pară de foc, ieşind afară din sânul m eu, iar
chilia se um plu de puf oare,, cai socoteau fraţii aceia Cei
s-a aprins pucioasă m ultă. D eci a zis atunci bătrânul:
Iată, prin sem nul ce s-?, făcut, D om nul a dai adeverire
cuvintelor rnele şi slobozirii, tale. A şa a ieşit de la m ine,
prin m ărturisire, patim a lăcom iei pântecelui şi lucrarea
diavolească, încât nici în m inte nu-m i m ai venea acest
fel de poftă», Iată dar că şi din cele zise de Avva Sera pion
ne învăţam că atunci ne vom învrednici de darul - ade
văratei deosebiri, când vom crede nu părerii noastre, ci
învăţăturii Părinţilor. C ăci prin nici o altă greşală nu
duce diavolul pe m onah m ai uşor în prăpastie, ca prin
aceea că-1 înduplecă să lepede sfaturile Părinţilor şi să
urm eze judecăţii şi voii sale. T rebuie să luăm pildă şi
de la m eşteşugurile şi ştiinţele om eneşti. D acă acestea,
pe care le pipăim cu m âinile şi le vedem cu ochii, ori le
auzim cu urechile, nu le putem învăţa de la noi, ci avem
lipsă de cineva care să ne înveţe şi să ne îndrepteze
bine, cum n-ar fi nebunie să credem că arta -duhovni
cească, cea m ai grea dintre toate m eşteşugurile, să nu
aibă trebuinţă de învăţător? M ai ales că ea este ascunsă
şi nevăzută şi num ai de inim a curată poate fi văzută.
Iar neizbutirea în această artă nu aduce num ai pagubă
vrem elnică, ci pierderea şi m oartea veşnică a sufletului.
A zis apoi G herm an: «A deseori unii P ărinţi, - as
cultând gândurile fraţilor, nu num ai că nu i-au tăm ăduit,
dar i-au şi osândit şi i-au dus la deznădejde. A ceasta a
făcut pe m ulţi să se ruşineze de m ărturisire şi să se
acopere cu un văl de evlavie m incinoasă. N oi înşine am
cunoscut o întâm plare ca aceasta în părţile Siriei. C ăci
un frate oarecare şi-a m ărturisit gânciuriîe sale cu toată
curăţia şi cu toată sinceritatea unuia dintre bătrânii de
acolo, dezvelindu-i fără sfială cele ascunse ale inim ii. Iar
acela cum a auzit a şi început să se m ânie şi să se oţărască
asupra fratelu i ocărându-1 pentru astfel de gânduri
rele, încât m ulţi auzind de aceasta s-au'ruşinat să-şi m âi
m ărturisească gândurile lor bătrânilor».
A răspuns A vva M oi.se:«Este bine, precum am zis
m ai-nainte, să nu ascunzi gândurile tale de către Părinţi.
D ar să nu le destăinui oricui ţi-ar ieşi în cale, ci să le
vesteşti bătrânilor duhovniceşti care au darul deosebirii
şi nu celor ce nu-s decât albiţi de vrem e. Căci m ulţi,
uitându-se Ia vârstă, şî-au m ărturisit gândurile lor, dar
în loc să prim ească tăm ăduire, au căzut în deznădejde
pentru neiscusinţa bătrânilor. E ra un frate oarecare
toarte sârgurncios, A cesta fiind tare supărat de dracul
curviei, a m ers la un bătrân şi i-a m ărturisit gândurile
sale. Iar acela, fiind neiscusit, după ce 1-a ascultat, s-a
m âniat şi i-a zis că este t'călos şi nevrednic de cinul
călugăresc, căci a prim it astfel de gân duri. A u zind
acestea fratele a căzut in deznădejde şi, părăsindu-şi
locul său, se întorcea la lum e. Pe cale, din orânduire
dum nezeiească, s-a întâlnit cu A vva A pollo, cel m ai
încercat dintre bătrâni care, văzându-1 abătut şi foarte
posom orât, 1-a întrebat zicând: «Fiule, din ce pricină eşti
a şa d e m â h n it?» A ce sta la în c ep u t, p e n tru m u lta
m âhnire, nu i-a răspuns bătrânului nim ic; m ai pe urm ă,
m u lt ru g â n d u -1 b ă tr â n u l, a s p u s a le sa le , z ic â n d :
«Fiindcă adesea m ă supără gândurile, m -am dus şi m -
am m ărturisit la bătrânul cutare, iar după cuvântul lui
nu m ai am nădejde de m ântuire şi fiind desnădăjduit
m ă duc la lum e». A uzind acestea A vva A pollo, îi
m ângâie pe fratele şi-1 sfătui m ult, zicând: «Nu te m ira,
fiule, şi nu desnădăjui de tine, că eu m ă aflu în vârsta
cărunteţelor şi cu toate acestea foarte m ult sunt supărat
d e a se m e n ea g ân d u ri. D ec i n u te d e sc u raja p e n tru

această căldură, care nu se tăm ăduieşte atât prin siluită
om enească, cât prin iubirea de oam eni a lui Dum nezeu.
D ăruieşte-m i num ai ziua ta de astăzi şi întoarce-te la
chilia ta».Şi a făcut fratele aşa. Iar A vva A pollo, după
ce s-a despărţit de el,, a m ers la chilia bătrânului care
deznădăjduise pe tratele. Şi stând afară, s-a rugat lui
D um nezeu cu lacrim i, zicând; «Doam ne, Cela ce laşi să
vie ispite pentru folos,, întoarce războiul fratelui asupra
b ă tr â n u lu i a c e s tu ia , c a p r in c e r c a r e s ă în v e ţe la
bătrâneţele sale ceea ce in lungă vrem e n-a învăţat,
anum e să pătim ească îm preună cu cei ispitiţi». Iar după
ce a sfârşit rugăciunea, văzu îndată un arap stânci
aproape de chilie şi repezind săgeţi asupra bătrânului
care, rănit fiind de acestea, începu să se învârtă încoace
şi-ncolo, ca într-o beţie, până ce, nem aipulând suferi, a
ieşit din chilie şi pe aceeaşi cale cu tânărul se întorcea
la lum e. A vva Apollo, înţelegând ceea ce s-a întâm plat,.
1-a întâm pinat zicând: «U nde te duci şi ce pricină te-a
tulburat aşa de tare?» Iar bătrânul, sim ţind că Sfântul
cunoaşte ale sale, n-a zis nim ic-de ruşine. A zis însă Aw a
A pollo: «întoarcere la chilia ta şi de aci înainte cunoaşte
slăbiciunea ta şi să te socoteşti pe tine sau neştiut de
diavolul sau nebăgat în seam ă .de el, pentru că nu te-ai
învrednicit de lupta cu el. Dar ce zic -< lupta», când nici
atacul lui de- o zi n-ai fost în stare să~l suporţi. Iar aceasta
ţi s-a întâm plat din pricină că. prim ind tu pe un tânăr
luptat de vrăjm aşul, în loc să-1 îm bărbătezi la luptă, 1-ai
acius la deznădejde, nebăgând în seam ă porunca aceea
înţeleaptă, care zice: «Scapă pe cei lârâţi la m oarte şi nu
înceta să răscurnperi pe cei duşi la jiinghiere»;"dar nici
pilda M ântuitorului nostru, care zice: «Trestia zdrobită
n-o frânee si m u! ce fuineeâ nu-1 stince»" 1
. Căci nim enea
r-'iloc;ili;i
17')
n-ar p utea răbda uneltirile v răjm aşulu i, nici stin g e
înfierbântarea cea înfocată a firii, de n-ar întări darul lui
D um nezeu slăbiciunea om enească. D eci după ce s-a
îm plinit această lucrare, m ântuitoare pentru noi, să ne
rugăm laolaltă lui D um nezeu ca să înlăture biciul cel
lă sa t a s u p ra ta . C ă c i E l a d u c e su f e rin ţa şi ia r ă ş i
tăm ăduieşte, răneşte şi cu m âniile Sale vindecă, sm ereşte
şi înalţă, om oară şi înviază, pogoară în iad şi ridică».
A ceasta zicând şi rugându-se, îndată s-a izbăvit acela
de războiul adus asupra lui. Apoi 1-a sfătuit să ceară de
la D um nezeu să-i dea cuvânt de învăţătură, ca să ştie
ce să grăiască la vrem e cuvenită.
Deci din toate cele zise să învăţăm că nu se află altă
cale sigură de m ântuire decât aceasta: Să m ărturiseşti
gândurile tale Părinţilor celor m ai cu dreaptă socoteală
şi să te laşi îndrum at de ei spre virtute şi nicidecum de
gândul şi de părerea ta. C hiar de s-ar întâm pla cuiva să
nim erească vreun bătrân m ai sim p lu sau m ai puţin
iscusit, pentru aceasta nu trebuie să ocolească a-şi
m ărturisi gândurile sale Părinţilor celor m ai iscusiţi şi
să nesocotească predania străm oşilor. Căci şi aceştia, nu
din îndem nul lor, ci din al lui D um nezeu şi al- Scriptu
rilor insuflate, au lăsat urm aşilor sfatul ca să întrebe pe
cei ce au înaintat m ai m ult ca ei. Putem să învăţăm
aceasta şi din alte m ulte ce se cuprind în Scriptura cea
de D um nezeu 'insuflată, dar m ai ales din istoria lui
Sam uil A cesta fiind închinat de prunc de către m am a
sa lui D um nezeu şi învrednicindu-se sâ-i- vorbească
D um nezeu, n-a crezut totuşi gândului său, ci, fiind
chem at odată şi de două ori de D um nezeu, a alergat la
bătrânul Ilie şi după povăţuirea acestuia şi-a tocm it
felul cum trebuie să răspundă lui D um nezeu. Pe cel ce
f.S V .' C;ifn.i» Romanul
1-a găsit Dum nezeu vrednic de Sine prin chem area Sa
voieşte să-l povăţuiască prin îndrum area şi porunca
bătrânului, ca prin aceasta să fie călăuzit spre sm erenie.
Iar pe Pavel, chem ându-1 Hristos prin Sine 'însuşi şi
vorbindu-i, deşi putea să-i deschidă ochii num aidecât
şi să-1 înveţe calea desăvârşirii, îl trim ite la Anania şi-i
p orun ceşte să înv eţe de la acela calea adev ăru lui,
zicându-i: «Scoală-te, intră în cetate şi acolo ţi se va
spune ce trebuie să fad»". Prin acestea ne învaţă să
u rm ă m în d ru m a re a c e lo r c e au c ălă to rit în a in te a
noastră, ca nu cum va, înţelegându-se rău cele zise bine
despre Pavel, să-1 ia urm aşii pildă de îndrăzneală, vrând
fiecare să fie îndrum at la adevăr de însuşi D um nezeu,
ca şi Pavel, şi nu prin povăţuirea Părinţilor. Că acestea
sunt aşa, putem afla nu numai din cele zise, ci şi din cele
ce le-a arătat A postolul prin fapte, după cum însuşi
scrie: «M -am suit la Ierusalim să văd pe Petru şi pe
laco b şi le-am ară tat E van gh elia pe care o- prop o
văduiesc, ca nu cum va să alerg, sau să fi alergat în
deşert»,12 Şi a făcut aceasta, măcar că era însoţit de darul
Sfântului D uh prin puterea sem nelor ce le făcea. C ine
va fi, aşadar, atât de m ândru şi plin de sine, încât să-şi
rânduiască vieţuirea după părerea şi judecata sa, când
vasul alegerii m ărturiseşte că are trebuinţă de sfatul
Apostolilor celor m ai înainte de el? Se vede lăm urit şi •
din acestea că D om nul nu descoperă nim ănui calea
desăvârşirii, decât acelora ce sunt îndrum aţi pe dânsa
de Părinţii cei duhovniceşti, precum zice şi Proorocul:
«întreabă pe părintele tău şi-ţi va vesti ţie, pe cei mai
bătrâni ca tine şi-ţi vor spline».
Suntem datori deci să dobândim cu toată puterea şi
cu toată sârguinţa noastră darul deosebirii, care ne va
putea păzi nevătăm aţi de întinderea peste m ăsură spre
am ândouă părţile. C ăci despre am ândouă zic Părinţii
că sunt la tel de vătăm ătoare: atât întinderea peste
m ăsură a postului, cât şi saturarea pân tecelui; atât
F; rivegherea peste m ăsură, cât -şi saturarea de som n;
şi a fel toate trecerile peste m ăsură. Am cunoscut pe
unii care n-au fost biruiţi de îm buibarea pântecelui,
dar aufost doborâţi de postirea cea peste m ăsură şi s-au
rostogolit spre aceeaşi patim ă a îm buibării pântecelui,
din slăbirea ce le-a venit de pe urm a postim fără
m ăsură,îm i aduc am inte că şi eu am pătim it una ca
aceasta. Aşade m ult m ă înfrânam , încât uitam de
trebuinţa hranei până şi două şi trei zile şi nicidecum n-
aş fi dorit hrană de nu m -ar fi îndem nat alţii să
m ănânc. Şi iarăşi, din uneltirea diavolului aşa fugise
som nul de la ochii mîncâtei, foarte m ulte nopţi de-a
rândul răm âneam neador m it si rugam pe D um nezeu
să-m i facă parte şi m ie puţin
de som n. M ai greu m -
am prim ejduit din pricina nem âncării şi a priveg herii
fără m ăsu ră, decât din pricina îm buibării pântecelui
şi a som nului m ult».
C u aşa de m inunate învăţături ne-a înveselit inim a
Sfântul M oise, încât noi, folosindu-ne/nu ştiam cum să
pream ărim pe Dom nul, care dă atâta înţelepciune celor
ce se tem de D ânsul.
Lui I se cuvine stăpânirea şi cinstea, în veci, Am in,

N il A sce tu l
V iaţa şi scrierile iui
S ub n um ele lu i N il tradiţia n e-a lăsat o m ulţim e de
scrieri d uh ov niceşti, care cu sigu ranţă su nt d e la m ai
m ulţi autori. D e pildă autorul colecţiei de «Scrisori» în
1
p atru cărţi pare să fie deosebit de autoru l celor şapte
2
«P ovestiri», care descriu om orârea călugărilor de la
m un tele S in ai d in prileju l u nei năvăliri a barbarilor în
acel loc sfânt, «Scrisorile» m ărturisesc că sunt alcătuite
de un egum en al unei m ănăstiri de lângă sau din A ncyra
(A ncara de azi). Iar în «P ovestiri» ni se înfăţişează ca
p ov estito r un b ătrân p ustnic, care a p ărăsit de d ragu l
lui D u m n ezeu toate şi s-a retras, îm preu nă cu fiul său
Teodul, la m untele Sinai, ducând viaţă de pustnic. A colo
s-a întâm plat după câtăva vrem e incursiunea barbarilor
şi om orârea m ultor m onahi, din care prilej a toTsteodul
luat în robie, iar bătrânul său tată a scăpat cu fuga. însă
T eodul a reuşit să scape din robie şi să se întâlnească cu
tatăl său.
D eşi bătrânul din aceste «Povestiri» nu-şi dă num ele,
el a fost socotit una cu N il, căruia i s-a alcătuit astfel uşor
o b io g rafie pe b aza d atelo r din « P o vestiri» şi i s-au
atribuit şi «S crisorile» şi toate celelalte scrieri ce sunt
păstrate sub num ele lui. în Sinaxarul din C onstantinopol
Filocalia 1S
3
din v. al 10-lea
al 14-lea 4
3
şi la istoricul N ichifor C alist din veacul
această biografie are urm ătoarea form ă: N il,
născut dintr-o fam ilie de neam ales din C onstantinopol,
deţinea pe tim pul îm păratului Teodosie (379-395) înalta
slujbă de prefect al C apitalei. E l trăia în tr-o căsăto rie
fe ric ită , a v â n d u n fiu ş i o fiic ă . D in d r a g o s te d e
D um nezeu a p ărăsit v iaţa sa fericită în această lum e şi
s-a retras cu fiul său T eodul la S inai, în vrem e ce soţia
sa s-a retras cu fiica ei în pu stia E g ip tu lu i. H o ardele
barb are au scăldat într-o baie de sân ge m un tele S inai.
N il a scăp at p rin fug ă, T eod ul a fost luat în prinso are.
R eu şi în să cu rân d să scap e şi să-şi afle tatăl p ierd u t.
Episcopul de E lusa, la graniţa dintre A rabia şi Palestina,
sfin ţi întru p reot atât pe tată cât şi pe fiu . R estul vieţii
îl p etrecu N il iarăşi în m untele S in ai.
D ar d atele acestea, lu ate în cea m ai m are p arte d in
« P ovestiri», n u se potrivesc cu autorul «S crisorilor»,
care se p are că a alcătuit cele m ai m ulte d in scrierile
cunoscute sub num ele lui N il. A cesta, după ce s-a făcut
m o n a h , a tră it, d a c ă n u to t tim p u l, c e l p u ţin tim p
înd elungat la A ncyra în G alatia. E l n-a fo st p ustn ic, ci
m onah ch in ovit şi egum en de m ăn ăstire, în «S criso ri»
e l se în fă ţişea ză sta to rn ic ca în v ă ţă to r al m o n ah ilo r
tineri. E l cere m ereu ca m onahul să rupă toate legăturile
care-1 leag ă d e ru d en ii, ceea ce n u se p o triv eşte cu
b ătrânu l d e la S in ai, atât d e legat d e fiu l său . A stfel
num ele de «N il S inaitul», folosit în tim pul m ai nou tot
m ai m u lt, n u p are a fi p o triv it p en tru au to ru l n o stru .
M ai potrivit e num ele m ai vechi de «N il din A ncyra»,
sau «N il A scetul». L ipseşte orice ştire că acest N il ar fi
l S4 NU
Afectul
fost vreodată la Sinai. E l se bucura pe la sfârşitul
veacului al 4-lea de o autoritate m are. D in corespon
- p erso an e d in to ate stratu rile so cia le, d ar m ai ale s
denţa sa aflăm că conducătorul G oţilor, G ainas, care a
m urit probabil la 23 Decem brie 400, intrase în tratative
teologico-dogm atice cu Nil. La o cerere a îm păratului
Arcadie de-a se ruga pentru Constantinopolul cel greu
încercat «de cutrem ure dese şi de foc ceresc», N il îi
răspunde într-o scrisoare de la anul 407, că nu-i poate
îm plini dorinţa, pentru că aceste bătăi vin din pricina
că «a fost exilat stâlpul Bisericii, lum ina adevărului,
trâm biţa lui Hristos, preafericitul episcop5. Faptul
loan»
acesta şi folosirea scrierilor Sf. loan G ură de A ur arată
că N il a fost un m are adm irator al aceluia. D in alte
scrisori se vede că N il a apucat şi vrem ea certelor nesto-
riane, reprezentând învăţătura cea dreaptă a B isericii,
întrucât pare să fi trăit până la o vârstă înaintată, a putut
vieţui până pe vrem ea sinodului de la Efes (431).
Scrierile care aparţin, în chip aproape sigur, lui N il
A scetul sunt urm ătoarele:
1. Colecţia am intită de «Scrisori», îm părţită în 4 cărţi.
D in c e le 1 0 6 1 d e sc ris o ri, u n e le a u re z u lta t d in
îm bucătăţirea unor scrisori m ai m ari, sau din închegarea
la un loc a unora m ai m ici; altele ni se înfăţişeazăo într-
form ă ciuntită; unele iarăşi sun t d ublete aproape
literale ale altor scrisori, sau extrase din anum ite scrieri
ale lui N il sau ale altor scriitori, m ai ales ale Sfântului
loan G ură de A ur. D ar abstrăgând de aceste operaţii,
pe care le-au putut săvârşi copiştii cei m ai vechi, sau în
parte chiar Nil, corpul «Scrisorilor» reprezintă o unitate
şi vine în general de la acelaşi egum en d iii Ancyra. Este
Filoaili
n
o corespondenţă de duhovnic, care se adresează unor
călugărilor şi preoţilor, înfăţişându-le idealul vieţii
- desă
vârşite, care se ajunge prin m odelarea treptată a eului
propriu după chipul lui lisus H ristos, căruia nu trebuie
să-I fim num ai învăţăcei, d şi im itatori, în acest scop se
cere o biruinţă asupra patim ilor trupului, o întoarcere
a sufletului înlăuntrul său pentru găsirea liniştei şi a
stării de nepătim ire, condiţia neapărată pentru unirea
cu D um nezeu prin contem plare. H arism a nepătim irii
depline nu se poate câştiga însă în viaţa păm ântească.
Pentru a ajunge la nepătim ire se cere o luptă îndelungată
şi necurm ată, dar ea se capătă num ai prin darul lui
D um nezeu. L upta continuă e necesară şi din m otivul
că om ul cât trăeşte poate oricând să cadă iarăşi în starea
pătim aşă. D ar asceza nu e un scop în sine, ci num ai un
m ijloc pentru a scăpa de patim i, a aju nge adică L
nepătim ire (âîiâdeia). în scrisori, ca în toate scrierile
- sa
le, N il se-dovedeşte un m are m aestru în tâlcuirea- ale
gorică a Sf. Scripturi, îndeosebi a V echiului Testam ent.
6
2. T ot al lui N il este «C uvântul A scetic»
'în care sunt
m ulte texte paralele cu cele din scrisori. El a fost adresat
unor călugări chinoviţi cu viaţă m oleşită, pe la anul 425,
în a cea stă scriere N il în ce p e p rin a ară ta ce e ste
m onahism ul, această adevărată filosofic a vieţii, lăsată
nouă de Hristos şi practicată într-un chip "m ă Iţă tor de
înaintaşi (Cap. 1-5). Descrie apoi decăderea lui- prin pre
ocuparea de cele m ateriale şi com bate cu tărie această
tendinţă (Cap, 6-19). O m are parte din scriere se ocupă
cu datoriile egum enilor şi cu însuşirile lor (cap, 20-44),
;,S '6 ;\;7 Apelul
D eosebit de frum oasă e partea în care arată tem eiurile
pentru care cei ce au îm brăţişat viaţa m onahală - nu tre
buie să m ai păstreze aici o legătură cu lum ea (C ap. 45-
75). Folosind ideea lui A ristotel, încetăţenită în asceza
creştină de E vagrie, că orice lucru văzut, orice - idee cu
noscută dă o anum ită form ă m inţii,. N il spune- că m ona
h ii d esp ărţin du -se d e lu m e au ho tărât să ştearg ă d in
m intea lo r toate form ele lu crurilor care stârn esc în ei
patim ile. D ar dacă revin la am intirea acelor lucruri, sau
la griji asem enea celor din lum e, continuă a se vărsa în
ei râul form elor, care le angajează sufletul în cele de jos.
«D e vor intra alte şi alte fo rm e, n u va pu tea şterg e
(m onahul) nici pe cele de m ai în ainte, cu getarea fiind
ocupată cu cele ce vin. P rin aceasta osteneala pentru a
tăia patim ile se face în chip necesar m ai grea, acestea
căp ătând putere din creşterea lor trep tată şi acop erind
pu terea de străv ed ere a sufletului, cu înch ipuirile care
se ad augă m ereu, asem enea u nu i râu în curgere - ne
co n tenită. C ei ce vreau să vad ă u scată albia râu lui,
răm ânând în ea doar câteva lucruri vrednice- de cunos
cut, nu folosesc nim ic scoţând apa din locul în care cred
că se află ceea ce caută, ap a care curge d e din su s
um p lând înd ată locu l go lit. D ar de vo r o pri cursu l de
m ai în sus, li se va arăta păm ântul fără osteneală, apa
răm asă d u c ân d u -se la v ale cie la sin e şi lă sâ n d u -le
păm ântul uscat pentru a afla cele d orite. T ot aşa este
uşor a goli form ele care dau naştere p atim ilor, când
sim ţurile nu m ai aduc pe cele dinafară. D ar când acestea
trim it înăuntru ca un torent chipurile supuse sim ţurilor,
n u e ste n u m a i g re u , c i c u to tu l c u n e p u tin ţă a c u ra ţi
Filocali.i
187
m intea de o asem enea inundaţie» (C ap. 48; P. G . 79,777-
780). N il nu u rm ăreşte în scrisul lu i sufletul până la
în tâln ire a p o z itiv ă cu D u m n e ze u , D ar d escrie to a te
treptele până în preajm a acestei .întâlniri, dintre care cea
m ai înaltă este curăţirea com pletă a lui de orice form ă,
pentru ca, dezm ârg init d e orice co ntur, să poată p rim i
pe C el nem ărginit. N il d escrie toată desfăşurarea - efor
tului n egativ al sufletului, adică asceza propriu zisă, ca
să se oprească la punctul und e asceza trece în m istică,
efortul negativ în trăirea tainicei prezenţe pozitive a lui
D u m n ezeu.
D ar A ristotel spu sese că m intea nu m ai prim eşte
întipăririle chipurilor exterioare, ci şi dă form ă lucrurilor
7
văzute şi cunoscute. N il încetăţeneşte în asceza creştină
şi această idee. S-ar părea că avem aici o contrazicere.
D acă lu cru rile d au form a lo r m in ţii, cum m ai d ă şi
sufletul o form ă lucrurilor? A ici intervine puterea - pati
m ilor, d e care ţinând seam a aceşti scriitori creştini dau
teoriei lui A ristotel un aspect nou şi un plus de evidenţă^
L ucrurile dau m inţii form a lor nu num ai întrucât m intea
se strâng e d upă fiecare, cum se strânge un elastic dup ă
fo rm a lucru lui p e care îl cu prinde, ci şi în trucât orice
lu cru priv it face să se adau g e la cun o aştere o po ftă, o
d o rin ţă , o p a tim ă d u p ă e l. Ş i o d ată c e m in te a e ste
invadată de o anum ită patim ă, sau de m ai m u lte, care
stăpânesc în ea statornic, toate lucrurile pe care m intea
le priveşte dup ă aceea sunt văzu te prin p rism a acelei,
patim i, a acelui interes. D acă aşadar patim a este aceea
care face m intea să dea lucrurilor create anum ite form e,
lip sa p a tim ii n u v a m ai le g a m in te a d e lu cru ri, sa u în
 Nil Ascetul
orice caz o va face să le acorde o privire «sim plă», cum
spune Evagrie şi apoi Sf. M axim M ărturisitorul, care nu
o îm piedică de-a vedea pe Dum nezeu, ci tocm ai o ajută.
Privirea «sim plă» a lucrurilor, privirea lor ca făpturi
sim ple ale lui D um nezeu nu fereşte m intea num ai de
înţepenirea ei în form e învârtoşate, prim ite de la lucruri,
ci şi de popularea spaţiului din jur cu asem enea form e,
aşadar de am ândouă piedicile care stau în calea vederii
lui D um nezeu cel nem ărginit, cel dincolo de form e.
M intea îşi păstrează vioiciunea, elasticitatea ei, putând
trece uşor de la.privirea lucrurilor m ărginite- la con
tem plarea lui D um nezeu cel nem ărginit. N u m - ai e pa
tim a cu rostul ei de clei între m inte şi lucruri, cu rostul
ei d e anchilozare ă m in ţii în form e m ărg inite şi de
închidere a eiîntr-o lum e de form e m ăr ginite..Să
- obser
văm că «form a» dată de m inte lucrurilor le îm prum ută
totodată o consistenţă pe care lucrurile nu o au în ele
înşile. Iată cum prezintă N il A scetul acest rol - al pati
m ilor: «Sufletul care se odihneşte de m ulţi ani între
lucrurile vieţii stă lângă idoli, care prin ei sunt- fără for
m ă, dar prim esc form a de la m eşteşugul om enesc. Căci
oare nu e un lucru fără form ă bogăţia şi slava şi celelalte
lucruri ale vieţii, care nu au în ele nim ic statornic şi
hotărât, ci, sim ulând adevărul printr-o asem ănare uşor
de întocm it, prim esc de fiecare dată alte şi alte- schim
bări? Form ă le dăm noi, când prin gânduri om eneşti
născocim închipuirea unui folos lucrurilor care nu
slujesc spre nim ic. C ăci când lărgim necesitatea strictă
a trupului într-un lux fără rost, pregătind m âncarea cu
nenum ărate bunătăţi şi pe urm ă, învinuiţi de această
deşertăciune, ca unii ce am . urcat'în deşert la consum aţii
desfătătoare o trebuinţă ce putea fi îm plinită cu puţin,
făurim apărări ca pentru lucruri ce eram datori să le
facem , ce facem altceva decât ne silim să dăm form ă
m ateriilor fără form ă?» (Cap. 54-55; P.G. 79, 785-789).
D intr-un alt punct de vedere dorinţele, patim ile şi
peste tot legătura cu lucrurile lum ii sunt asem ănate de
N il cu nişte veşm inte de care om ul poate fi prins în
lupta cu puterile contrare/sau care îl pot îm piedica în
alergarea sa spre desăvârşire. D e aceea om ul, care s-a
dezbrăcat de patim i, e asem enea unuia care luptă gol
în arenă şi adversarul nu are de ce să-4 m ai prindă.
A sem ănarea aceasta o desfăşoară N il A scetul, pornind
de la întâm plarea dintre soţia lui Putifar şi losif, care,
prins de veşm inte de către aceea, şi le lasă în m âinile ei
şi fuge: «V eşm intele sunt lucrurile trupeşti, prin care,
prinzând plăcerea pe cineva, îl atrage la ea şi cel ce le
ţine pe sine, va fi trântit la păm ânt în lupta cu cei ce le-au
dezbrăcat. Astfel luptătorul pentru neprihănire, când s-a
văzut pe sine tras cu sila spre plăcere şi spre unirea
îm p reunării, apucat d e ceea ce era m ai trebuincios
trupului (adică de vestm ânt),, învăţând că trebuia să se
afle gol în casă cu stăpâna care poate să-1 biruiască cu
sila, părăsindu-şi veşm intele a fugit şi a ieşit afară,
um blând ca în Rai, gol în virtutea lui, asem enea om ului
dintâi, care prim ise de la D um nezeu ca pe-o cinste
- de
osebită dezbrăcarea, până ce, prin neascultare, a ajuns
la trebuinţa hainelor. Căci până ce se lupta cu vrăjm aşii,
care îl sfătuiau să calce porunca lui D um nezeu, stătea
gol în arenă ca un luptător, dar după ce a fost biruit şi
190
Nil Ascetul
scos afară din luptă, s-a îm brăcat după cum se cuvenea,
le p ă d â n d d e z b ră c a r e a d e o d a tă c u d e p rin d e r e a d e
luptător» (Cap. 65; P. G. 79,788), Că în asemănarea ta aceas
se cuprinde m ult adevăr psihologic, ne dovedeşte
faptul că ea a fost reluată în tim pul m ai nou şi întem eiată
printr-o puternică, analiză existenţială a om ului, de către
L. Binsw anger, fără să^ştie de Nil Ascetul. 8
O rice parte,
însuşire sau slăbiciune, prin care un om poate fi prins
de alt om , sau de un lucru oarecare, e asem ănată- de Bins
w anger cu un m âner, iar m ijlocul prin care poate fi
prins, cu o m ână. Poţi prinde pe cineva spiritual prin
urechea sa, îm presionândii-1 prin ceea ce îi spui, prin
cuvântul ce şi-1 dă, făcându-1 responsabil de păzirea
lui, sau prin num e, strigându-1. Prinderea cuiva_prin
pasiuni o num eşte Binsw anger «prinderea pîin locurile
slabe», R estrângându-ne la această grupă de «locuri
slabe», care denotă într-aclevăr slăbiciunea om ului, am
putea spune, în term eni creştini, că m ânerele prin care
poate fi prins cineva sunt patim ile sau dorinţele, iar
9
m âna care îl poate prinde este ispita,
D e pildă iubirea de slavă deşartă este un m âner care
poate fi prins prin linguşire, lăcom ia pântecelui un
m âner care poate fi prins prin arătarea unor m âncări
gustoase, înclinaţia spre desfrânare prin faţa unei fem ei
frum oase. Şi nu num ai o parte din om e prinsă prin acea
patim ă, ci tot om ul, întreg om ul devine un sclav purtat
de belciugul patim ei de către cel ce ştie să-1 prindă de
ea. D eci foarte potrivit e considerat om ul, care nu poate
fi prins de nici-o patim ă, ca un om gol, care lunecă de
sub orice voinţă de a-1 prinde, de a-1 aservi, cum zice
i<>
i
N il, sau ca un om care nu prezintă nici un m âner, nici
un b elciug, de care să poată fi prin s, cum zice B ins-
w anger.
3« «C ătre M agria, diacon easâ din A n cyra, d esp re
10
sărăcia de bună voie» , scrisă după 426 sau 427, la
scurtă-vrem e după «C uvântul ascetic», pe care- îl am in
teşte. D in indicaţiile ce le dă autorul despre sine, el pare
că trăieşte în A ncyra şi destinatara la fel, D e aici se vede
că este unul şi acelaşi cu autorul epistolelor, C a şi în
«Cuvântul ascetic», N il blam ează şi în această scriere
tendinţa m ănăstirilor de a strânge averi şi cerşetoria
călugărilor prin oraşe, purtaţi de pofta dup ă bunuri
lum eşti. D upă Nil sunt trei teluri de sărăcii: sărăcia cea
m ai înaltă, cea a sfinţilor şi a protopărintilor dinainte
de cădere, care iasă sufletul să se dedice cu desăvârşire
lui D um nezeu; să/ăcia m ijlocie care îngăduie, într-o
m ăsură redusă, şi grija de trup şi sărăcia cea m ai de jos
care leagă sufletul cu totul de cele păm ânteşti. N il
îndeam nă pe călugări la sărăcia m ijlocie şi osândeşte
sărăcia cea m ai de jos, ca pe o cădere de la idealul
m onahism ului,
1
4. «C uvântare la m oartea lui A lbian».
' A lbian a fost,
se pare, m onah intr-o m ănăstire ~ciin A ncvra. însufleţit
de râvnă sfântă', s-a dus să viziteze locurile sfinte din
Palestina, iar de acolo s-a retras în pustia nilrică din
E gipt, unde a şi m urit.
5.«T ratatiiJ despre folosul ce-1 au m onahii petrecând
1
departe de oraşe, în pustie».'
în el se arată că petrecerea
în singurătate apără pe m on ah de îm prăstierea m inţii
 r
192 Nil
Ascetul

şi de ispite, şi îl fereşte de dorinţa după slavă deşartă,

care strică chiar faptele bune şi este greu de ocolit, în
m ijlocul oam enilor. C onţinutul acestei m ici scrieri
- con
sun ă în g e ne ra l cu id eile d in « C u v ân tu l a sc etic» şi
«Sărăcia de bunăvoie».
13
6. «T ratatul despre cele opt duhuri ale răutăţii». Cu
aceste opt pagini s-au m ai ocupat şi E vagrie şi C asian
în scrieri de ale lor. O cercetare paralelă a lor, întreprinsă
14
de D egenhart, a arătat că fiecare din cei trei autori a
15
descris aceste patim i independent.
D in celelalte scrieri cunoscute sub num ele lui N il, de
unele nu e sigur că sunt ale lui, iar de altele pare sigur
că nu sunt ale lui.16
D in scrisul său, N il se dovedeşte a fi fost- «un im
p u n ă to r c h ip d e d u h o v n ic a l tim p u rilo r d e a u r a le
creştinism ului: tare în Scripturi, destoinic la cuvânt, de
u n te m p e ra m e n t v io i ş i d u p ă îm p re ju r ă r i p lin d e
asprim e, dar apoi iarăşi bun şi plângând cu cei ce plâng,
sătul de lum e, dar cunoscător al lum ii, un om care îşi
urm a drum ul său cu ochii deschişi ştiind să călăuzească
17
în chip sigur şi pe alţii»,
A l cuviosului şi de D um nezeu purtătorului
Părintelui n'ostru
N il A sc etu l
1
Cuvânt trebuincios si folositor
C a p ito lu l l
M u lţi d in tre E lin i şi n u p u ţin i d in tre Iu d e i s-a u
îndeletnicit cu filosofia. D ar num ai ucenicii lui H ristos
au râvnit adevărata înţelepciune; deoarece num ai ei au
avut ca învăţător înţelepciunea însăşi, care le-a arătat
cu fapta petrecerea potrivită unei astfel de îndeletniciri.
C ei dintâi, asem enea celor ce joacă pe scenă o dram ă,
s-au îm podobit cu o m ască străină, luând un num e gol,
deoarece erau lipsiţi de adevărata filosofic. E i îşi arătau
filosofia în togă, în barbă şi în toiag, îngrijindu-se de
trup , slu jea u p o fte lo r, ca u n o r stă p ân e, fiin d ro b ii
stom acului şi prim ind plăcerile de sub pântece ca pe un
lucru al firii. E rau supuşi m âniei şi alergau după slavă;
şi se aruncau asupra m eselor strălucite, lihniţi ca nişte
căţei. Ei nu ştiau că filosoful trebuie să fie'înainte de toate
liber şi m ai ales să ocolească de-a se face rob patim ilor,
iubitor de argint şi stricător de case. C ăci faptul de a fi
rob al oam enilor poate nu aduce nici o vătăm are celui
ce vieţuieşte cu dreptate; dar cel ce se foloseşte de patim i,
slujind plăcerilor ca unor stăpâne, şi atrage ruşine şi
batjocură m ultă.
 .Vi./ .-\xt'tul
C apito lul 2
A u fost unii. dintre ei care nu s-au îngrijit câtuşi de
puţin de fapte, fălindu-se că se îndeletnicesc cu filosofia
speculativă..A stfel unii um blau cu capul prin nouri,
alţii explicau lucruri ce nu se pot dovedi, făgăduind că'
ştiu m ărim ea cerulu i, m ăsurile soarelui şi lucrările
stelelo r. U n eo ri au în cerca t să g răiască şi d esp re
D um nezeu, până la care nici adevărul nu poate ajunge,
iar socotinţa om enească e prim ejdioasă. Dar toţi au trăit
m ai necinstit ca porcii ce se tăvălesc în m ocirlă. Iar dacă
au fost: şi unii care s-au îndeletnicit cu viaţa practică,
aceştia s-au făcut si m ai răi decât aceia, vânzând
ostenelile pentru slăviri şi laude. C ăci de cele m ai m ulte
ori nu se osteneau,, netrebnicii, pentru altceva decât
pentru fală şi iubire de slavă, prim ind in schim bul unor
astfel de osteneli o plată de nim ic. Fiindcă a tace
- necon
tenit,, a se hrăni cu iarbă, a~şi acoperi trupul cu haine
zdrenţoase şi a vieţui închişi în butoi fără a aştepta nici
o răsplată după m oarte întrece orice nebunie; precum
nebunie este a prim i răsplata pentru virtute m viaţa
aceasta şi a te lua la întrecere pentru cununi de aici şi a
purta o luptă necontenită, lipsită de adevăratele cununi
şi osteneli care nu aduc m ai m ult decât sudoarea,
C apito lul 3
Iar câţi. dintre Iudei cinsteau această- şi
viaţă
aceştia
sunt nepoţi ai lui lonadab, - prim indu-i pe toţi cei ce
voiau să vieţuiască astfel, îi introduceau în aceiaşi
petrecere, Ei locuiau pururea în corturi, înfrânânclu-se
de la vin şi de la toate câte ţin de vieţuirea m olatică,
ducând o viaţă sărăcăcioasă şi m ăsurată după- trebuin
ţele neapărate ale trupului. Se îndeletniceau în schim b
foarte m ult cu deprinderile m orale şi stăruiau m ult în
contem plaţie. D e aceea se num eau şi Esei, num ele ară-
tandu-i că sunt înţelepţi. Sim plu spunând, ei m iăptuiau
scopul filosofici lor, întrucât faptele lor nu erau în
contrazicere cu făgăduinţele. Dar care era folosul acestor
lupte şi al nevoinţei lor obositoare, odată ce făgăduiau
pe H ristoş, orânduitorul luptei? C ăci şi aceştia- îşi pier
deau răsplata ostenelilor, făgăduin d pe îm pârţitorul
răsplăţilor şi al vieţii celei adevărate. D e aceea şi ei au
căzut din filosofie. C ăci filosofia este îm preunarea
- bu
nelor m oravuri cu cunoştinţa despre C ei ce este. D in
aceasta însă au căzut şi Iudeii şi Elinii, respingând
- înţe
lepciunea venită din cer şi încercând.să tilosofeze fără
H ristos, singurul care a arătat cu fapta şi cu cuvântul,
adevărata filosofie.
Capitolul 4
Căci El a tăiat cel dintâi calea acesteia cu viaţa Sa,
arătân d u-ne o vieţuire curată şi tin ând u-Ş i p ururea
sufletul m ai presus de patim ile trupeşti, iar m ai pe urm ă
dispreţuindu-1 şi pe acesta, când m ântuirea oam enilor
plănuită de El. I-n cerut m oartea. El a învăţat prin acestea
că cel ce şi-a ales să filosofeze drept trebuie să lapede
toate cele plăcute ale vieţii şi să stăpânească cu putere
peste osteneli şi patim i, dispieţuind trupul, ba sa nu m ai
aibă nici sufletul în cinste, ci şi pe acesta să fie gata să-1
dea, când ar trebui să-1 lepede pentru dovedirea virtuţii.
Iar această purtare, prelu ân d-o, au im itat-o S fin ţii
A p o sto li, le p ă d â n d u - se d e v ia ţă , în d a tă c e a u fo st
v>6 Ml A
chem aţi; şi părăsind ţară, neam şi toi ce aveau, s-au
străm utat îndată la viaţa aspră şi ostenitoare, trecând
prin toate greutăţile, Strâm toraţi,. necăjiţi, prigoniţi,
- pe
trecând în sărăcie, lipsiţi şi ele cele m ai trebuincioase ale
vieţii, m ai pe urm ă au înfruntat chiar şi m oartea,
- ur
m ând întru toate învăţătorul şi lăsârtdu-ne prin viaţa lor
chipul celei m ai bune purtări. D ar deoarece creştinii,
care toţi sunt datori să-şi zugrăvească viaţa lor după
acest chip, sau n-au vrut, sau au slăbit în voinţa de a-1
lim ita, au răm as num ai puţini care au putut să se ridice
m ai presus de tulburările lum eşti şi să fugă de zarva
oraşelor. A ceştia, ieşind afară din învălm ăşeală,- au îm
brăţişat viata sing uratică, făcân du -se icoana virtuţii
apostolice, în loc: de câştiguri, ei au ales sărăcia pentru
a nu fi îm prăştiaţi; în loc de hrană m ăiestrit gătită, au
preţuit m ai m ult pe cea sim plă, din pricina răscolirii
- pati
m ilor, îm plinind trebuinţa trupului cu hrana -întâm plă
toare, D ispreţuind veşm intele m oi şi peste trebuinţă, ca
pe-o născocire a rnoleşirii om eneşti, s-au folosit- de 'îm
brăcăm inte sim plă şi nebătătoare la ochi, doar pentru
neapărata nevoie a trupului. Socotind că e lucru neinţe-
lept ca, părăsind grija celor cereşti să-şi ocupe m intea
cu cele d e jos şi cu cele p ro prii d ob itoacelor, n-au
cunoscut lum ea, fiind în afară de patim ile .om eneşti.
N u era între ei vreunul care să aibă m ai m ulte decât altul,
şi vreunul care să aibă m ai puţine decât celălalt, vreunul
care să judece şi vreunul care să fie judecat,
Capitolul 5
C ăci fiecare avea ca judecător nepărtinitor conştiinţa
sa. N u era unul bogat, iar altul sărac, nici nu se sfârşea
u n u l d e fo a m e, ca altu l să se sp a rg ă d e sătu l; că ci
dărn icia celor ce aveau d e prisos îm p linea trebu in ţa
ce lo r lip siţi. E rau to ţi d eo p o triv ă şi a ve au ac eleaşi
d rep tu ri, c ei m a i d e fru n te am este câ n d u -se d e b u n ă
voie cu cei m ai sm eriţi şi în felul acesta fiind scoasă
afară inegalitatea. M ai bine zis, nu erau nici atunci toţi
deopotrivă, căci râvna celor ce se sileau să se sm erească
m ai m ult susţinea şi atunci inegalitatea, precum - o sus
ţine acum nebunia celor ce se iau la întrecere care să fie
m ai slăvit. E ra scoasă afară pizm a; era izgonită - pone
grirea; fusese pusă pe fugă slava deşartă; era om orâtă
m ândria; erau îm prăştiate toate m otivele de vrajbă. C ăci
erau m orţi şi nesim ţitori faţă de patim ile cele m - ai puter
nice, neprim ind nici'în vis nălucirile lor, pentru că dintru
început s-au lepădat cu hotărâre de am intirea lor, ridi-
cându-se la această deprindere prinnevoinţa şi stăruinţa
de fiecare zi. Pe scurt vorbind, erau sfeşnice ce lum inau
în întuneric, stele nerătăcitoare, care străluceau- în noap
tea cea fără lum ină a vieţii, faruri ale lim anurilor, - neclin
tite de furtună, arătând tuturor cu uşurinţă cum să scape
n ev ătăm aţi d e n ăv ala p atim ilo r.
Capitolul 6
D ar acea petrecere plină de osârdie şi vieţuirea lor
cerească a pălit pe încetul, ca o icoană din negrija celor
ce au copia-t-o în diferite vrem uri, ajungând la cea m ai
de pe urm ă neasem ănare şi depărtându-se cu- desăvâr
şire de chipul cel dintâi. C ăci cei ce ne-au'răstignit lum ii
şi ne-au lepădat de viaţă şi am încetat de a fi oam eni,
slrăduindu-ne de-a ne ridica la firea îngerilor,- prin ace
iaşi ch ip al n ep ălim irii, am în cep u t să n e uităm iarăşi
19S Nil Ascetul
cu dor la cele din urm ă, tulburând curăţia celor ce bine
a u v ie ţu i! în a in te d e n o i, p rin g riji lu m e şti şi p rin
câştiguri blestem ate. P rin nebăg area noastră de seam ă,
am făcui să fie huliţi cei ce puteau să fie slăviţi şi lăudaţi
pentru virtutea lor. C oarnele plugului ie ţinem păstrând
p înfăţişare cuv io asă, d ar n u ne-am făcut bun i p en tru
îm p ărăţia C eru rilo r, p e n tru că n e-am în to rs la cele
dindărăt şi n e p rind em cu m ultă sârguin ţă d e cele ce
sun tem datori să le uităm . C ăci nu ne m ai gândim la
lipsa de preţ şi la nestatornicia vieţii, şi nu m ai luăm în
seam ă trebuin ţa liniştirii pentru izbăvirea de vechile
întinăciuni în schim b p reţuim în grăm ădirea de lucruri
şi cinstim griji, care n-au legătură cu ţinta adevărată, iar
râv na pen tru cele m ateriale a biruit îndem nurile cele
m ântuitoare, D om nul s-a lepădat cu totul de grija celor
păm ân teşti şi a porun cit să căutăm nu m ai îm p ărăţia
C erurilor, N oi însă, silindu-ne să um blăm tocm ai pe o
cale protivm că, am nesocotit porun cile D om nulu i, şi
d e p ărtâ n d u -n e d e p u rta rea L u i d e g rijă , n e-a m p u s
nădejdile în m âini. B l a^spus: «Priviţi la pasările cerului,
că nu seam ănă, nici n u seceră, nici nu ad ună în jitn iţe
şi T atăl vostru C el din ceruri le hrăneşte2 pe şi ele»;
iarăşi: «P riviţi la crinii câm pului, curn cresc şi nu se
ostenesc, nici n.u torc»'. B a chiar a poruncit A postolilor
să nu-şi ia cu ei nici traistă, nici pungă, nici toiag, ci să
ţină seam a de făgăduinţa nernincinoasă, pe care le-a
d a t-o trim iţâ n d u -i la slu jb a d e aju to rare a c elo rlalţi
o am en i, cân d le-a sp u s: « V red nic este lu crăto ru l d e
1
hrana sa» . El ştia că m ai m ult ne asigură Providenţa cele
ce ne trebuie, decât sârguinţă noastră.
Filocalia 19
9
Capitolul 7
N o i, în să, n u n e oprim de-a ag o nisi p ăm ânt cât se
po ate de m ult. C um părăm turm e d e oi, boi de m uncă,
râvniţi la înfăţişare şi m ărim e, şi m ăgari bine hrăniţi. O ile
v rem să n e d ea d in b elşug lân a p en tru treb uin ţe; b o ii
să n e slujească la lu crarea p ăm ân tu lu i, ad u cân du -n e
nouă hrană, iar lor şi celorlalte dobitoace nutreţ;şit în sfâr
vitele de pov ară să facă m ai aleasă h rana necesară,
întregind cele ce lipsesc în ţară, cu m ărfuri din - străină
tate, p en tru a spori plăcerile vieţii noastre. D ar nu n e
m ulţum im num ai cu atât, ci alegem şi m eşteşugurile cele
m ai adu cătoare de câştig, care nu ne lasă delo c vrem e
să ne gândim la D um nezeu, ci ne întorc toată grija spre
ele. Iar p e urm ă în v in uim m ai d e g rab ă slăb iciu n ea
purtătorului de grijă decât pe noi'înşine, pentru alegerea
ce am făcut-o. D ar chiar dacă nu m ărturisim prin cuvânt,
suntem vădiţi prin lucruri, că ne bucurăm de-o vieţuire
asem enea m irenilor, când ne îndeletnicim cu aceleaşi
lucruri ca şi ei şi m ai d egrabă zăbov im în osteneli
- tru
peşti. A stfel m ulţi cred că evlavia ar fi un prilej- de agoni
sire de lucruri, şi că nu alegem viaţa, odinioară liniştită
şi fericită, pen tru altceva, decât ca printr-o m in cinoasă
cinstire de D um nezeu să fugim , pe de o parte - de m un
cile cele ostenitoare, iar pe de alta, câştigând slobozenie
sp re p lăceri, să p u tem d a p o rn irilo r n o a stre d ru m u l
sp re cele ce v rem . M ând rin du-n e cu m ultă n eru şin are
faţă de cei sim pli, iar uneori şi faţă de cei ce ne întrec,
socotim viaţa virtuoasă ca o îndreptăţire la asuprire, dar
nu ca o pricină de sm erenie şi de îngăduinţă. D e aceea
suntem socotiţi chiar d e cei ce trebuie să ne cinstească
ca o turm ă uşuratică. N e călcăm în picioare unii pe alţii
 . \H.V;J;/
prin târguri,, am estecaţi într-o adunătură de tot soiul,
neavând nim ic care să ne deosebească de ceilalţi oam eni,
cum ar trebui. V rând să fim cunoscuţi nu din felul de
vieţuire, ci din înfăţişare şi ocolind ostenelele pentru
virtute, dorim cu furie slava pentru ele, făcând teatru
din. adevărul de odinioară.
Capitolul 8
A stăzi,, îndată ce şi-a luat cineva această, cuvioasă
schim ă, până 'încă nu şi-a spălat petele sufletului şi nu
şi-a şters din cugetare întipăririle vechilor păcate, ci se
desfată încă slobod în nălucirile acestora şi până nu şi-a
povăţuit m oravurile după regula făgăduinţei,, nici nu
ştie care este scopul filosofici celei după D um nezeu,
şi-a şi însuşit o poză fariseică, dându-se pe sine de ceva
m are după înfăţişare. E l um blă în toate părţile, purtând
unelte ai căror m eşteşug nu. 1-a învăţat şi făgăduieşte
după înfăţişarea văzută o ştiinţă ele care încă nu s-a
„tins nici cu vârful buzelor, fiind stâncă în loc de lim an,
m orm ânt văruit în. loc de biserică şi lup în loc de oaie,
.-pre pierzarea celor am ăgiţi de înfăţişarea lui. Căci când
unii ca aceştia fugind din M ănăstiri, fiindcă nu vreau
să ţină pravila vieţii, se destrăbălează prin oraşe, atunci
traşi în jos de trebuinţele pântecului poartă, spre
- am ăgi
rea celor m ulţi, chipul evlaviei, ca pe-o m om eală. E i
prim esc să facă toate la câte-i sileşte trebuinţa trupului.
C ăci nim ic nu silnkeşte pe om m ai m ult ca trebuinţa
trupului, care născoceşte o ieşire iscusită din cele m ai
grele lipsuri, m ai ales când se adaugă şi lenea,, care face
1
să sporească, în chin viclean, puterea de născocire
a păzească de răutatea vădită, decât de prefăcuta
gândului. Slujesc aşadar aceştia pe ia uşile celor bogaţi,
n u m ai p u ţin ca p araziţii şi alearg ă p rin p ieţe d u p ă
aceştia ca nişte robi, alungând pe cei ce se apropie de
dânşii, îm pingând pe toţi la o parte, ei se silesc să le facă
trecere uşoară acelora. Şi. toate acestea le fac pentru
m âncare, fiindcă nu s-au învăţat să-şi taie plăcerea de
la m âncările gustoase, nici nu vreau să poarte la brâu,
ca M oise, cuiul care stinge trebuinţa. C ăci dacă 1-ar
purta, ar cunoaşte că lăcom ia este hotarul oricărei plăceri
d e m â n c ă r i, ş i lu c ru rile în tâ m p lă to a r e , îm p lin in d
trebuinţa trupului, acoperă urâţeniile poftei care nu
trebuie să vie:
C ap ito lu l 9
D e aceea num ele lui D um nezeu este hulit, iar viaţa
cea pread o rită s-a făcu t u rîtă; şi d o b ân d a celo r ce
vieţuiesc cu adevărat întru virtute a ajuns să fie socotită
am ăgire. G em oraşele de cei ce rătăcesc prin ele degeaba
şi sunt tulburaţi cei de prin case, cărora le e silă şi să-i
m ai privească, văzându-i că stărue la uşi, cerşind tot m ai
neruşinat; iar m ulţi, după ce sunt prim iţi m case, făţărind
p e n tru p u ţin tim p e v la v ia ş i a c o p e rin d c u m a sc a
făţărniciei gândul de vicleşug, îi jefuiesc pe aceia, iar pe
urm ă pleacă, încât fac să se întindă peste toată viaţa
m onahală un num e urîi. Ş i aşa sunt alungaţi din oraşe
ca o ciu m ă cei ce erau o dinioară înd reptătorii lo r; şi
sunt izgoniţi ca nişte spurcaţi, m ai râu decât cei um pluţi
de lepră. M ai bucuros se hotărăşte cineva să creadă
tâlharilor şi spărgătorilor, decât celor ce se îndeletnicesc
cu viaţa m on ah ala, so co tind că m ai uşo r p ot să se
- vred
n icie d e crezăm ân t, care u n elteşte in ascun s. A ceştia
nici n-au început m ăcar viaţa de evlavie şi nu cunosc
folosul liniştirii, ci au fost îm pinşi la viaţa singuratică
fără judecată poate de vreo strâm toare oarecare. - A u so
cotit lucrul acesta ca o treabă ele negustorie, bun pentru
câştigarea celor trebuincioase. Şi eu socotesc că ar face
lucrul acesta m ai cuviincios, dacă n-ar um bla pe la toate
uşile, d ar socoti că înfăţişarea îi îm piedică de la prim irea
unor daruri m ai bogate, ca nu cum va, vrând să plătească
trupului birul datorat, să nu-i dea num ai pe cel - trebuin
cios, ci şi pe cel care 1-au născocit desfătările celor ce duc
un trai m olatic, îm plinîndu-şi poftele lor nem ăsurate.
D ar a tăm ădui pe cei ce sufăr de aceste boli nevindeca
- degrabă în vedere nu ceea ce ne place nouă, ci ceea ce
bile este foarte greu.
Capitolul 10
C ăci cum ar şi tâlcui cineva folosul sănătăţii celor ce
n-au fost niciodată sănătoşi,, ci au fost hrăniţi chiar din
scutece cu boala ofticei, iar povara aceasta a firii, care
le-a venit din obişnuinţă, socotesc că nu se deosebeşte
întru i\im ic de-o aptitudine firească. Se ştie că e de prisos
orice cuvânt spre îndreptare, când năzuinţa celor ce
a s c u ltă , în c lin â n d s p re m a i. ră u ,, s e îm p o triv e ş te
cuvintelor date ca sfat. M ai ales când nădejdea hrăneşte
pofta câştigului, patim a închide auzul la sfat,- încât în
d em n u rile sp re cu m in ţire n u află n ici o pu tin ţa d e
străbatere, cugetul fiind întins spre câştigul dorit, chiar
dacă este u rit N oi însă, o iubiţilor, care socotim ca de
dorul virtuţii ne-am lepădat de viaţă şi am respins - pof
tele lum eşti şi am făgăduit să urm ăm lui H ristos, pentru
c e n e m a i în c âlcim în frăm â n tările v ie ţii, d e c e m a i
clădim rău ceea ce am surpat bine m ai.7 D înainte
e ce
ascultăm de sfaturile proaste ale celor ce fac lucrul cum
nu trebu ie, ap rinzând d orin ţele mcelo
m slabi
r prin
sârguinţa noastră deşartă, şi de ce deschidem celor m ai
nevinovaţi calea spre lăcom ia de avere?
Capitolul 11
C ăci am fost rând uiţi de D o m n ul să tăm ăd uim , nu
să întărâtăm pe cei uşor de rostogolit; şi să avem m ai
foloseşte aproapelui, ca nu cum va, urm ând pornirilor
noastre nesocotite, sa facem pe m ulţi dintre cei m ai
sim p li să se sm in tească, d ân du -le p rilej să p oftească
cele păm ânteşti. D e ce punem atâta preţ pe m ateria pe
care ne-am învăţat să o dispreţuim , legându-ne de bani
ş i d e a v u ţii ş i îm p ă r ţin d u - n e m in te a în m u lte ş i
nefolositoare griji? R âvna după ele ne depărtează de
stăruinţa m ai trebuincioasă şi ne face să nu purtăm grijă
de bunurile sufletului, iar pe de altă parte ea duce în
m are prăpastie pe cei alipiţi-de lucrurile vieţii, - care so
cotesc bucurarea de avere ca cea m ai înaltă şi- m ai stră
lucită fericire., când văd pe cei ce au făgăduit- să se în
deletnicească cu filosofia adevărată şi se laudă că sunt
m ai presus de plăceri, că se străduiesc pentru acestea
m ai tare ca ei, C ăci nim ic nu duce pe cineva -aşa de ne
îndoielnic la m unci, ca a face pe m ulţi să râvnească la
propriile lui rele, Pierzania celor ce-1 im ită e adaos la
pedeapsa celui ce i- a învăţat. D ar nu m ică este osânda
şi a celor ce nu au lepădat im itarea ca ruşinoasă, fiindcă

s-a u făcut învăţători ale celor rele, de a căror lecţie
blestem ată fug, cu bună judecată,, cei ce se folosesc de
cuget înţelept D e aceea nim enea să nu se plângă de cele
spuse. C i sau îndreptaţi cele ce s-au făcut în chip greşit
grin nepăsarea celor m ulţi, spre ruşinea num elui, sau
lepădaţi şi num ele. C ăci clacă e vorba să -iubim în
ţelep ciu n e a, su n t d e p risos av erile,, iu b irea- d e în ţe
lepciune făgăduind înstrăinarea chiar şi de trup, pentru
curăţia, trupului. Iar dacă vreunii râvnesc să câştige
averi şi să se bucure de lucrurile dulci ale vieţii, la ce
m ai cinstesc prin cuvânt această filosofie, odată ce prin
fapte îşi arată înstrăinarea faţă de ea şi săvârşesc lucruri
străine de ceea ce au făgăduit, îm brăcându-se cu num e
cuvioase?
Capitolul 12
S au nu socotim că e ruşinos sa fim osândiţi de cei
m ai m ici, pe care îi num im m ireni, pentru rânduelile
M ântuitorului; călcate de noi, şi să fim învăţaţi poruncile
Lui de către cei ce ar trebui să le înveţe de la noi? C ăci
atunci când noi ne luptăm şi ei ne spun: sluga lui Hristos
nu trebuie să se lupte, ci să fie blând cu toţi, sau când
noi ne certăm pentru bani şi avuţii, iar ei ne spun: --dacă
îţi ia cineva haina, lasâ-i şi căm aşa», ce altceva fac, decât
râd de noi şi glum esc pe socoteala nepotrivirii faptelor
noastre cu făgădu in ţa d ată? Ş i d e fapt nu este nev oie
să ne luptăm pentru avuţii şi să facem toate câte suntem
siliţi de purtarea acestora de grijă. C ineva ţi--a stricat
hotarul viei si a adaos-o locului său; altul a lăsat vitele
sale în păm ântul tău; altul a abătut apa care curgea prin
grădina ta. Prin urm are trebuie să te întărâţi si să te faci
m ai rău decât cei cuprinşi de furii, certânclu-te cu toţi.
M intea, care e datoare să se ocupe cu contem plarea - făp
turilor, trebuie să um ble pe la judecătorii şi sâ-şi întoarcă
puterea ei contem plativ ă spre tot felul de vicleşuguri,
ca să izbutim în câştigarea unor lucruri ce nu ne folosesc
la nim ic.
D e ce ne îngrijim de lucruri străine, de pare că ar fi
ale n o astre, lu ân d asu p ra n o astră lan ţu rile g rele ale
m ateriei, şi n-ascultăm pe cel ce ne plânge ca pe nişte
nenorociţi?. «V ai, zice Proorocul, celui ce-şi adună cele
ce nu sunt ale sale şi îşi îngreunează jugul foarte tare».
C ăci dacă sunt iuţi cei ce ne urm ăresc, potrivit cu cel ce
zice: «S-au făcut urm ăritorii noştri m ai iuţi ca vulturii
cerului)'/ iar noi ne îm povărăm pe noi înşine cu lucruri
lu m eşti, e vădit că m işcându -n e no i m ai anevo ie la
drum , vom fi prinşi cu uşurinţă de duşm anii de care ne-
1
a învăţat Pavel să fugim , zicând: «fugiţi de desfrânare»
'
şi de lăcom ia de averi. C ăci si cei sprinteni în alergarea
la ţintă, daca nu-şi pun puterea cu încordare la lucru,
răm ân în urm ă de-i prind vrăjm aşii ce-i urm ăresc care
au poate picioare m ai iuti.
C apitolul 1 3
M are piedică le este dragostea de lucruri m ateriale
celor ce se silesc spre virtute. A deseori această dragoste
aduce pierzare şi sufletului şi trupului, C ăci ce a pierdui
7
pe N abot din Izrael?
N u i s-a făcut via pizm uită pricină
de m oarte, stârnind pizm a vecinului A hab îm potriva sa?
 Afectul
s-au tacul învăţători ale celor rele, de a căror lecţie
blestem ata fug, cu bună judecată, cei ce se folosesc de
cuget înţelept. D e aceea nim enea să nu se plângă de cele
spuse. C i sau îndreptaţi cele ce s-au făcut în chip greşit
prrn nepăsarea celor m ulţi spre ruşinea num elui, sau
lepădaţi şi num ele. C ăci clacă e vorba să -iubim în
ţelep ciu nea, sun t de prisos averile,, iub irea- d e înţe
lepciune făgăduind înstrăinarea chiar şi de trup, pentru
curăţia trup ului, Iar dacă v reun ii râv nesc să câştig e
averi şi să se bucure de lucrurile dulci ale vieţii, la ce
m ai cinstesc prin cuvânt această filosofic, odată ce prin
fapte îşi arată înstrăinarea faţă de ea şi săvârşesc lucruri
străine de ceea ce au făgăduit, îm brâcându-se cu num e
cuvioase?
Capitolul 12
Sau nu socotim că e ruşinos să fim osândiţi de cei
m ai m ici, pe care îi num im m ireni, pentru rânduelile
M ântuitorului;călcate de noi, şi să fim . învăţaţi poruncile
Lui de către cei ce ar trebui să le înveţe de la noi? C ăci
atunci când noi ne luptăm şi ei ne spun; sluga lui H ristos
nu trebuie să se lupte, ci să fie blând cu toii, sau când
noi ne certăm pentru bani şi avuţii, iar ei ne spun: --dacă
îţi ia cineva haina, lasâ-i si căm aşa», ce altceva fac, decât
râd de noi şi glum esc; pe socoteala nepotrivirii faptelor
n oastre cu făgădu in ţa d ată? Ş i d e fapt nu este n ev oie
să ne luptăm pentru avuţii şi să facem toate câte suntem
siliţi de purtarea acestora de grijă. C ineva ţi -a stricat
hotarul viei şi a adaos-o locului său; altul a lăsat vitele
sale în păm ântul tău; altul a abătut apa care curgea prin
grădina ta. Prin urinare trebuie să te întărâţi şi să te faci
m ai rău decât cei cuprinşi de furii, certându-te cu toţi.
M intea, care e datoare să se ocupe cu contem plarea - făp
turilor, trebuie să um ble pe la judecătorii şi sâ-şi întoarcă
puterea ei contem plativă spre tot felul de vicleşuguri,
ca să izbutim în câştigarea unor lucruri ce nu ne folosesc
la nim ic.
D e ce ne îngrijim de lucruri străine, de pare că ar fi
ale n o astre, lu ân d asu p ra n o astră lan ţu rile g rele ale
m ateriei şi n-ascultăm pe cel ce ne plânge ca pe nişte
nenorociţi?. «V ai, zice Proorocul, celui ce-si adună cele
ce nu sunt ale sale şi îşi îngreunează jugul foarte tare».
C ăci dacă sunt iuţi cei ce ne urm ăresc, potrivit cu cel ce
zice: «S-au făcut urm ăritorii noştri m ai iuţi ca vulturii
cerului»/ iar noi ne îm povărăm pe noi înşine cu lucruri
lu m eşti, e vădit că m işcându -n e n oi m ai an ev oie la
drum , vom fi prinşi cu uşurinţă de duşm anii de care ne-
a învăţat Pa vel să fugim , zicând: «fugiţi de desfrânare»''
şi de lăcom ia de averi. C ăci şi cei sprinteni în alergarea
la ţintă, dacă nu-şi pun puterea cu încordare la lucru,
răm ân în urm ă de-i prind vrăjm aşii ce-i urm ăresc, care
au poate picioare m ai iuti.
C apito lu l 1 3
M are piedică le este dragostea de lucruri m ateriale
celor ce se silesc spre virtute. A deseori această dragoste
aduce pierzare şi sufletului şi trupului, C ăci ce a pierdui
:
pe N abot din Izrael?
' N u i s-a făcut via pizm uită pricină
7
de m oarte, stârnind pizm a vecinului A hab îm potriva sa
 Nil Ascetul
Şi ce a făcut pe cele două jum ătăţi de sem inţii să răm ână
afară d e p ăm ân tu l fâg ădu in ţii? O are n u m u lţim ea
vitelor?8 Ce a despărţit pe Lot de Avraam ? Nu m ulţim ea
turm elor de păşunat, care isca certuri necontenite între
păstori, până ce i-a învrăjbit cu totul unul 9cu altul?
D acă, prin urm are, avuţiile aţâţă la pizm a pe invidioşi
îm potriva celor ce le au şi-i scoate pe cei îm povăraţi cu
ele de la lucrurile m ai de preţ, dacă taie rudenia şi aduce
duşm ănia între prieteni, dacă nu are nim ic laolaltă cu
viaţa viitoare şi nu aduce nici un folos însem nat vieţii
din trup, de ce să ne depărtăm de la slujirea lui- D um ne
zeu făcându-ne slujitori deşertăciunii?
O are noi suntem cei ce avem să ne îngrijim de cele
ale vieţii noastre? Oare nu Dum nezeu este Cel ce poartă
grijă de ea? Străduinţa om enească, dacă nu prim eşte
ajutorul lui D um nezeu, nu poate ajunge la ţintă. D ar
p urtarea de grijă a lu i D u m n ezeu dăru ieşte bu nu ri
desăvârşite, chiar fără conlucrarea om enească. C e le-a
fo lo s it s trăd u in ţa p ro p rie a c e lo ra c ă tre c a re a z is
D um nezeu: «A ţi sem ănat m ult şi aţi luat puţin, şi am
suflat aceasta din m âinile voastre?»10
Şi ce le-a lipsit din
cele trebuincioase, celor ce au vieţuit pentru virtute,
fără să se îngrijească de ele? N - a fost hrănit Israil în
pustie patruzeci de an i, nebucurând u-se de nici u na
din roadele păm ântului? A u fost ei lipsiţi de.m âncare?
N u le îm prospăta m area necontenit o hrană neobişnuită,
trim iţându-le prepeliţe şi nu le trim etea cerul m ană,
printr-o ploaie neobişnuită şi străină? Iar piatra lipsită
de um ezeală nu le dădea, când era lovită, şuvoi- îm belşu
gat de apă?" în sfârşit, veşm intele şi încălţăm intele nu
207
le-au slujit tot tim pul fără să se învechească? D ar prin
ce lu crare a p ăm ân tu lu i şi-a câştig at Ilie h ran a în
văgăună? N u-i aduceau lui corbii hrana? Iar venind în
S arep ta, n u i-a d at v ăd u v a, lip sită şi d e cele m ai
trebuincioase lucruri, pâine, luând-o de la gura copiilor
ei, ca să se arate că virtutea trebuie pusă m ai presus şi
de fire?
'Capitolul 14
T oate acestea, desigur, sunt întâm plări m inunate,
dar totuşi au şi o raţiune. C ăci e cu putinţă ca cineva să
trăiască şi fără să m ănânce, arunci când vrea Dum nezeu.
D oar cum a isprăvit Ilie calea de patruzeci de zile, în
puterea unei singure m âncări? Şi cum a petrecut M oise
optzeci de zile pe m unte, vorbind cu D um nezeu, fără
17
să guste m âncare om enească?Căci pogorându-se după
.
patruzeci de zile şi m âniindu-se pentru turnarea- viţelu
lui, înd ată a sfărâm at tablele şi s-a su it pe m u nte,
petrecând alte patruzeci de zile acolo, de unde prim ind
al doilea rând de table s-a coborît la13popor.
Ce raţiona
-
m ent om enesc ar putea explica m ulţum itor această
- mi
nune? C um a putut natura trupului să se cheltuiască
atâta vrem e, fără să se întregească ceea ce se îm prăştia
din puterea lui în fiecare zi? A ceastă nedum erire o
dezleagă cuvântul lui D um nezeu, care zice: «N u num ai
cu pâine va trăi om ul, ci cu tot cuvântul care iese din
14
gura lui D um nezeu».
D e ce, aşadar, tragem la păm ânt vieţuirea- cea ce
rească, afundând-o în m izeriile m ateriale? D e ce ne
 Nil
Ascetul
îngrăm ădim de jur îm prejur gunoaie, noi «cei- ce ne hră
neam od inioară cu m ân cări alese», cum a zis Ierem ia
ir>
despre unii plân gân du-i? C ăci când ne odihn im în
cug etări strălu cite şi arzăto are, n e n utrim cu m ân cări
alese. Iar când p ărăsim această stare şi suntem traşi în
lucrurile păm ânteşti, ne adun ăm în jurul nostru - gunoa
ie. D e ce ne întoarcem nădejdea de la D um nezeu şi ne-
o sprijinim pe carnea braţului, punând purtarea de grijă
a S tăpânului pe seam a m âinilor no astre, lucru pe care
Iov şi l-a socotit ca pe cel m ai m are16 N păcat?
u ne-am
sfiit să facem ca cel ce-şi duce m âna la gură ca să şi-o
sărute. C ad m ulţi au obiceiul să-şi sărute m âinile, zicând
că de la ele le vine toată bunăstarea. Pe aceştia arătându-i
«L egea» printr-un sim bol, zice: «C el ce um blă pe m âini
e necurat, şi cel ce um blă pururea pe patru picio are e
necurat».17
Pe m âini um blă cel ce se întem eiază pe m âini
şi toată nădejdea şi-o are în ele. Iar pe patru picioare
- um
blă cel ce se încrede în lucrurile supuse sim ţurilor şi-şi
cobo ară m intea, partea cond ucătoare a fiinţii sale, la
îndeletnicirea necontenită cu ele. în sfârşit cu m ulţim e
de picioare um blă cel învăluit cu totul de cele trupeşti.
D e aceea, înţeleptul scriitor al «P roverbelor» celvrea ca
înţelept să nu aibă nici două picioare, ci num şi ai unul,
acesta rar să se m işte către cele trupeşti: «D u-ţi piciorul
rar .spre p rietenu l tău, ca n u cum v a, sătu rându-se ele
18
tine, să te urască» Prin urm are dacă unul tulbură p e rar
H risto s p e n tru tre b u in ţe le tru p u lu i e ste p rie te n
adevărat al Lui, cum zice M ântuitorul către ucenicii Săi:
«V oi sunteţi prietenii 19M; ei»
dar dacă va face aceasta
m ai des, va ajunge să fie urît.
h'ilocali
a
Capitolul 15
D ar atunci ce va păţi şi cum nu va fi cu totul urît cel
ce se ocupă puru rea cu aceste trebu inţe şi nicio dată nu
se ridică la viaţa cea dreaptă, din pricină că nu- are coap
se deasupra picioarelor, ca să sară cu ele de pe păm ânt?
C ăci precum coapsele prim esc, prin aplecare, m ai întâi
p e e le to ată g reu tatea tru p u lu i şi a şa, a p ro p iin d u -se
puţin de păm ânt, se saltă din ţr-o dată în văzduh, tot aşa
raţiunea, care distinge lucrurile firii, după ce s-a coborât,
um ilin d u-se, la treb u in ţele trup u lu i, îşi av ântă iarăşi,
repede, la cele de sus cugetarea uşoară, neridicând - îm
p re u n ă c u sin e n ic i u n u l d in g â n d u rile p ă m â n te şti.
Pentru că a ţine drepte co apsele e propriu atât celor ce
nu20 se bu cură de m ulte plăceri şi nu se târâie pururea
pe jos, cât şi Sfintelor Puteri, care nu au lipsă câtuşi de
puţin de cele trupeşti, nici nu trebuie să se încline spre
ele. Iar aceasta arătând-o m ai-nainte m arele E zechiil, a
zis: «C oapsele lor erau drepte şi picioarele lor - erau îna
21
ripate». A cesta arată nepovârnirea voinţei şi- sprinte
neala firii lor spre cele inteligibile. O am enilor însă le este
destu l d e propriu să aibă co ap sele înclin ate. U n eori ei
se apleacă spre trebuinţele trupeşti, alteori se îndreaptă
spre îndeletnicirile m ai înalte ale sufletului. D in pricina
în rud irii su fletu lu i cu P u terile d e su s, ad eseori p etrec
îm preun ă cu acelea în lucru rile cereşti; iar din p ricina
trupu lui, se ocupa cu grija celor păm ânteşti, atâta cai
sile şte tre b u in ţa . D a r a u rm ă ri p u ru re a p re g ă tiri d e
plăceri este lu cru în tr-ad ev ăr necurat şi nepo triv it cu
om ul încercat în cunoştinţa raţională. C ăci să băgăm de
seam ă că şi despre cel ce um blă pe patru picioare nu a
spus sim plu că e necurat, ci num ai dacă um blă pururea
pe patru picioare. Fiindcă le-a dat celor din trup dreptul
să c o b o a re u n eo ri la treb u in ţele tru p u lu i. Io n atan ,
luptând cu N aas A m onitul,. 1-a biruit um blând pe patru
picioare, fiindcă prin aceasta el slujea num ai trebuinţei
firii, C ăci trebuia ca cel ce lupta îm potriva şarpelui ce
se ţâra pe pântece - aşa se tălm ăceşte N aas - să-şi ia
p en tru p u ţin ă v rem e o înfăţişare asem ăn ăto are lu i,
um blând pe patru picioare,- ca apoi, ridicânclu-se la
ap titudin ea p ro prie, sa-l răpun ă pe acela cu m ultă
uşurinţă.
C apitolul 16
D ar ce nu ne învaţă şi istoria lui Işboşet? Să nu ne
alip im cu grijă d e cele tru peşti, nici să lăsăm paza
noastră pe seam a sim ţirii (lucrării sim ţurilor: percepţiei).
C ăci acela fiind rege şi odihnindu~se în căm ara sa, i-a
îngăduit unei tem ei să facă paza la uşă. D ar venind
oam enii lui R ecab si afland-o pe ea alegând boabe de
grâu şi dorm itând., au intrat pe nebăgate de seam ă şi au
om orât pe Işboset, aflându-l şi pe el dorm ind. C ăci toate
dorm , si m intea si sufletul si sim ţirea, când stăpânesc
cele trupeşti, Faptul că păzitoarea de la uşă alege boabe
de grâu, arată că cugetarea, se ocupă cu m ultă grijă de
cele trupeşti, îndetetnicindu-se nu în chip trecător, ci cu
sârguinţâ, de curăţenia lor.
Că ceea ce înfăţişează Scriptura nu este istorie e vădit
din textul însuşi: căci cum ar fi putut avea regele ca
paznic o fem eie, când trebuia să fie păzit de o m ulţim e
de ostaşi şi să aibă în jurul lui toată pornpa ce se cuvine
unui rege? Sau cum ar fi putut să fie atât de lipsit, ca să
p u n ă to c m a i p e a c e a stă p az n ică s ă ale a g ă b o a b e d e
grâu? D ar adeseori in istorie se am estecă lucruri - cu ne
putinţă de prim it.., pentru a se indica adevărul u- nor înţe
lesuri m ai înalte. C ăci m intea fiecăruia, asem enea unui
rege, petrece undeva înăuntru, având ca paznică - a sim
ţurilor cugetarea, (.and aceasta se dedă grijilor trupeşti
(a alege boabe de grâu e lucru trupesc), cu uşurinţă se
strecoară duşm anii şi om oară m intea. D e aceea m arele
A vraarn nu încredinţează fem eii paza uşii (căci cunoştea
cât de uşor poate fi am ăgită sim ţirea), ca Jiu cum va,
vrăjită de vederea celor supuse sim ţurilor, să îm prăştie
m intea şi să o înduplece să ia parte cu ea la desfătări,
chiar dacă ar fi prim ejdioasă îm părtăşirea de ele, ci sade
el însuşi de pază,, lăsând intrarea deschisă gândurilor
dum nezeieşti, iar grijilor lum eşti închizându-le uşa.
C ăci cu ce se alege viata noastră din toată osteneala
d eşartă în ju rul acesto ra? N u to ată zdroaba om ului
:::
m erge în gura lui? - cum zice Fclesiastul. D ar hrana şi
v esm intele sun t destul p en tru su sţin erea păcătosului
acestuia de trup,"' D e ce, aşa dar, lucrăm la nesfârşit şi
alergăm după vânt, cum zice Solom 4
îmoiv
piedicând,
din pricina sârguinţei pentru cele m ateriale, sufletul să
se bucure de bunurile dum nezeieşti şi îngrijind - şi în
călzind trupul m ai m ult decât se cade? îl hrănim ca să
ne facem un duşm an vecin cu noi, ca să nu fie în lupta
lui cu sufletul num ai egal, ci, din pricina m arii lui puteri,
să fie m ai tare în războ iu l lui îm po triv a su fletului,
neîngăduind ca acesta să fie cinstit şi încununat. C ăci
în ce constă trebuinţa trupului, pe care luând-o ca m otiv
7
m incinos, întindem pofta până la greutăţi nebuneşti Ea
constă, desigur, în pâine şi apă. D ar nu ne dau izvoarele
7
apă clin belşug tar pâinea nu e atâi de uşor de câştigai
de cei ce au m âini? Şi ne-o putem agonisi prin astfel de
 M7 Ascetul
lu crări, p rin care trebu inţa trupulu i se îm p acă fără ca
să fim îm prăştiaţi decât foarte puţin, sau deloc. D ar ne
d ă o are m ai m u ltă grija îm brăcăm in tea? N ici aceasta,
dacă nu avem în vedere m oliciunea venită dinţă,obişnuin
ci num ai trebuinţa. C e haine din pânză de păianjen,
ce
v izo n , sau p o rfiră, sau m ătase a pu rta t prim
N u l om ?
i-a întocm it Făcătorul o haină din piei, şi runcit
nu i-a po
să se hrănească cu ierburi? Punând aceste hotare
trebuinţei trupului, a oprit şi osândit de departe urîciu-
nea vieţuirii de acum a om ului. N u m ai spun că şi acum
va hrăni pe cei ce bine vieţuiesc, C el ce hrăneşte pasările
cerului şi le îm bracă, Cel ce îm podobeşte crinii câm pului
cu atâta frum useţe, fiindcă nu e cu putinţă să-i - convin
g em p e cei ce s-au d ep ărtat aşa d e m u lt d e la această
credinţă. C ăci cine nu va da cu bucurie cele de trebuinţă
aceluia care vieţuieşte întru virtute?
Capitolul 17
D acă B abilonien ii, m ăcar că erau barbari, cucerind
Ierusalim ul după legea războiului, au respectatluivirtutea
Ierem ia şi i-au dat din belşug toate cele de trebuinţă, şi
anu m e nu nu m ai cele p en tru h ran ă, ci si v asele d in ,
care este obicei să se servească cei ce m ănâncă, cum nu
vor respecta viaţa virtuoasă cei de acelaşi neam , care au
cug etu l curăţit d in tinereţe d e ceea ce e barb ar, sp re a
înţelege cele bune, şi care râvnesc virtutea? C ăci chiar
dacă n-au putut să ia asupra lor îndeletnicirea nevoinţei
pentru dobândirea acesteia, din pricina slăbiciunii firii,
d a r c in s te s c v ir tu te a ş i s e m in u n e a z ă d e c e i c e s e
n ev o ie sc cu ag o n isirea e i. D o ar cin e a în d u p lec at p e
Sunam ita să-i zidească lui Elisei foişor şi să-i pună acolo
Filoculia
213
o m asă, un scaun, un pat şi un sfeşnic? N u virtuţile
bărbatu lui? Şi ce a îndem nat pe văduva aceea, când
fo a m e te a b â n tu ia p este to t p ăm â n tu l, să p u n ă m a i
p resu s de treb u in ţa sa slu jirea P ro o rocu lu i? D esig ur
dacă n-ar fi fost uim ită de viaţa lui Ilie, nu ar fi scos
puţina hrană a vieţii ei şi a copiilor, ca să i-o dea - lui, ale
gând înain te de vrem e m oartea pe care şi-o închipu ia
v en ind peste puţin tim p, pen tru cinstirea o aspelu i.
Capitolul 18
Iar pe aceştia i-a făcut aşa bărbăţia şi stăruinţa în
o s te n e li ş i d is p r e ţu l p e n tru lu c ru r ile v ie ţii. C ă c i
d ep rin zâ n d u -se cu o v ia ţă'sim p lă şi în a in tân d , aşa
zicând, de la puţinătatea trebuinţelor până la starea care
nu m ai are n ici o treb u in ţă, s-au aşezat ap ro ap e de
Puterile netrupeşti. Pentru aceea, deşi erau nearătoşi şi
neînsem naţi după trup , s-au făcut m ai puternici decât
cei ce le aveau pe toate, stând de vorbă cu cei ce purtau
diadem ă, cu atâta îndrăzneală, cu câtă nu stăteau aceia
cu supuşii lor. în ce arm e, sau în ce putere s-a încrezut
Ilie când i-a spus lui A hab: «N u eu tulbur pe Israel, ci
tu şi casa tatălui tău».23
Sau să privim cum . stă M oise lui
Faraon îm potrivă, neavând nim ic altceva ca tem eiu de
îndrăzneală decât virtutea. Iar E lisei i-a zis lui loram ,
când se adunase oastea celor doi regi din Israel şi Iuda
pentru război: «V iu este D om nul Puterilor, înaintea - Că
ruia am stat astăzi, că dacă n-aş fi văzut faţa lui losafat,
nici nu m -aş fi uitat la tine şi nici nu te-aş fi băgat în
seam ă». 26
El nu se tem ea nici de oştirea în m ers, nici de
m ânia regelui, căreia, fiind vrem e de război, era foarte
uşor să-i dea drum ul, cugetul lui fiind tulburat de o por-
iiire nestăpânitei din pricina grijii războiului. D ar poate
im părăţia'pâm ânteasea să facă lucruri asem ănătoare cu
cele pe care le face virtutea? C are porfiră poate despărţi
un râu, ca cojocul lui 7'Ilie, care diadem ă a tăm ăduit
2
boale, ca ştergarele A postolilor? " Proorocul a m ustrai
singur pe regele care săvârşise fărădelege, m ăcar - că ti
vea cu el toată oastea; şi fiindcă m ustrarea i-a aţâţat
m â n ia, re g e le a în tin s m â n a asu p ra P ro o ro c u lu i, d a r
n-a putut nici să -l prindă pe acela,-nici sâ-şi aducă m âna
uscată la loc. Era o luptă între virtute şi puterea - îm
părătească. D ar m ai tare a fost biruinţa virtuţii, căci fără
să se lupte Proorocul, virtutea a doborât pe vrăjm aş;
stând în loc luptătorul, a lucrat'credinţa. T ovarăşii de
război ai regelui s-au făcut privitori ai luptei si m âna a
răm as înţepenită", m ărturisind virtuţii biruinţa.
Capitolul 19
Iar acestea (e-au săvârşit, fiindcă h-a u hotărât să
trăiască num ai pentru suflet, lepădând trupul si toate
trebuinţele trupului. F aptul că n au m ai avut trebuinţă
de nim ic î-a înălţat peste toţi. C ăci au ales m ai bine să
părăsească trupul şi să se izbăvească de viata în trup,
decât să trăde/e cinstea virtuţii, sau să linguşească pe
vreunui dintre cei ce au de toate, din pricina vreunei
treb u inţe trup eşti. N o i însă, cân d n e aflăm în v reo
trebu in ţă o arecare, alerg ăm du pă cei bo gaţi/ca nişte
căţei care m işcă veseli din coadă în jurul celor ce le a-
runcâ vreun ciolan de ros, sau niscai firim ituri în vrem e
ce-i lovesc; şi-i num im binefăcători si protectori ai
creştinilor, ş; ie recunoaştem pur şi sim plu orice virtute,
chiar dacă se află în cea m ai de pe urină răutate, pentru
a câştiga ceea ce râvnim , fără să căutăm a ne însuşi
vieţuirea sfinţilor, a căror virtute zicem că ne-am hotărât
să o urm ăm . A venit odată la Elisei, M eem an, căpetenia
arm atei din Siria, aducând cu el m ulte daruri. C e a făcut
Proorocul? I-a slujii aceluia? 1-a alergat înainte? O are nu
i-a arătat ce trebuie să facă pentru pricina pentru care
venise, p rintr-o slugă, n eprim ind u-1 nici m ăcar să-1
vadă, ca să nu se creadă că-i d ă v in decarea p en tru
darurile aduse? Iar acestea s-au supus nu ca să învăţăm
a ne face trufaşi, ci ca să nu linguşim pentru- vreo tre
buinţă trupească pe cei ce se îngrijesc de lucrurile acelea,
pe care noi ani prim it porunca să le dispreţuim . P entru
ce aşadar, noi, părăsind scopul vieţuirii întru - înţelep
ciune, ne îndeletnicim cu lucrarea păm ântului şi cu
negustoria? C e ajutor m are aducem lui D um nezeu, prin
grijile noastre? V rem să arătăm că îndeletnicirea cu
ag ricu ltura este o dato rie obştească? S ârgu -in ta o m e
nească do ar taie p ăm ân tu l şi arun că sem in ţele. D ar
D u m n e z e u e ste C e l c a re , p rin p lo i u n a d u p ă a lta ,
încolţeşte sem inţele, făcându-le ScK şi întindă rădăcinile
prin găurelele păm ântului; răsare soarele,, care încălzeşte
păm ântul şi prin căldură cheam ă plantele în sus; suflă
în ele adieri potrivite cu vârsta roadelor, pe care le
nutreşte, adiind, la început cu suflări uşoare -sem ănătu
rile verzi, ca nu cum va sem inţele să fie arse si înăbuşite
de vânturi calde; iar pe urm ă face să se coacă m iezul
lăp to s al sem in ţei p rin n eco n ten ite su flări în teaca
sem in ţelo r, în tărin d b o aba p rin flacăra căld u rii, iar
voaspelor clându-le vânturi la vrem e. D acă lipseşte vreo
lu c ra re d in a c e ste a , o ste n e a la o m u lu i s-a d o v e d it
z ad a rn ică şi silin ţa n o astră n e p u tin c io a să , n e fiin d
pecetlu ită de d arurile lui D um nezeu, D at se întâm plă
216 Nil Ascetul Filocalia 217

şi aceea că adeseori n-a lipsit nici una din acestea pentru atragem pe cei ce fug acum de noi, dacă peste tot place
desăvârşirea rodului, însă ploaia prea m ultă şi la vrem e aceasta vreunora. C ăci s-a scris despre unii cu laudă, că
nep otrivită a stricat bu catele, fie pe când erau în spic, au părăsit oraşele şi au lo cuit între pietrei şi s-au făcut
fie când erau adun ate. B a un eori se întâm plă că, ch iar ca nişte porum biţe singuratice. Iar lo an B o tezătoru l a
adun ate în jitniţe, le strică vierm ele, răpindu-ţi-se, aşa petrecut în p ustie şi toate oraşele au ven it la el cu toţi
zicând, m asa g ătită de din aintea gurii. lo cu ito rii; şi s-au grăbit să-i vadă cing ăto area de piele
cei îm brăcaţi în haine de m ătase, şi au ales să petreacă
Capitolul 20 în aer lib er cei ce av eau case îm p od ob ite cu au r, şi să
doarm ă pe rogo jină cei ce se odih neau pe paturi bătute
U nde este, aşadar, şi la ce foloseşte sârguinţa noastră, în n estem ate; şi to ate le prim eau, deşi erau protiv nice
dacă D um nezeu ţine cârm a lucrurilor şi toate le po artă obiceiu lui lor. C ăci dorul după viaţa virtuoasă - a bărba
şi le duce precum vrea? D ar la neputinţe, se va - zice, tru tu lu i tăia sim ţirea celo r du rero ase şi m in un ea v ed erii
pul are lipsă de m ângâieri, şi cu cât e m ai bine să m urim , lu i depărta osteneala petrecerii în . strâm toare.
decât să tăcem ceva din cele ce nu se potrivesc - cu făgă
duin ţa? D esigur că dacă D um nezeu vrea ca noi să m ai Capitolul 21
trăim , sau va pune în trupul nostru o putere care să ţină
cum p ănă slăb iciun ii, în cât să putem pu rta şi du rerea V irtutea este cu m ult m ai vredn ică de cinste d ecât
venită din neputinţă şi să prim im încă şi cununi pentru b o găţia, şi v iaţa lin iştită m ai slăvită d ecât m u lţim ea
b ărb ăţie; sau va găsi m ijlo ace p en tru h rănirea celu i a u ru lu i. C â ţi b o g a ţi n u e ra u în v re m e a a c e e a , c a re
ostenit, în orice caz nu-i va lipsi priceperea de-a - ne m ân g ân deau lucru m are despre slav a lor, dar au- fo st aco
tui C elui ce este izvorul m ântuirii şi al înţelepciunii. B ine periţi de tăcere şi daţi uitării, pe când m inunea celui fără
este, aşadar, iubiţilor, să n e ridicăm iarăşi la vech ea slav ă e cântată p ână azi, şi am in tirea celui ce locuia în
fericire şi să ne însu şim din nou vieţuirea celor vechi. p ustie le e scum pă tuturor. C ăci este prop riu virtuţii să
C ăci cred că este lucru uşor pentru cei ce vreau, şi chiar ţie lăudată şi să-şi răspând ească faim a, care-i v esteşte
dacă ar fi vreo osteneală, nu e fără rod, av ân d d estulă frum useţile. S ă în cetăm de a ne m ai hrăn i ca vitele, ca
m âng âiere în slava .înaintaşilor şi în înd reptarea celo r să câştigăm destoinicia păstorului; să p ărăsim - negusto
ce le vor urm a pilda. Pentru că nu m ic va fi câştigul celor ria blestem ată, ca să câştigăm m ărgăritarul de m ult preţ;
care au în cep ui această v ieţu ire, dacă vo r lăsatelo r de să fug im d e lu crarea p ăm ân tulu i, care răsare sp ini şi
după ei chipul unei vieţuiri desăvârşite, care- va fi înăl m ărăcini, ca să ne facem lucrători şi păzitori ai R aiului.
ţarea lor. Să aruncăm tot şi să alegem viaţa liniştită, ca să ruşinăm
Să fugim de vieţuirea în oraşe şi sate, ca cei din oraşe pe cei ce ne hulesc acum , învinuindu-ne de câştig. C ăci
şi sate să alerg e la n o i; să c ău tăm sin g u răta tea, ca să nim ic nu ruşinează pe cei ce ne ocărăsc, ca îndreptarea
 cu b lân d eţe a c elo r h u liţi. S ch im b are a ce lo r h u liţi se
preface în ru şin e p entru cei care hu lesc.
D ar ruşine so co tesc că este şi lucru l urm ăto r: ruşin e
cu adevărat, pen tru care suntem luaţi în râs d e toţi, pe-
d rep t cu v ân t;
A stăzi, îndată ce a intrai cineva în viaţa m onahicească
şi a învăţat felurile nevo inţei, cum să se roage adică si
cân d , şi care este .felu l d e trai se face în d ată înv ăţăto r
p entru lu crurile p e care nu le-a înv ăţat; şi în cepe să
atragă ucenici cu grăm ada, având el însu şi încă lipsă de
'învăţătura. Si aceasta o face cu atât m ai m ult, cu - cât soco
teşte că e un lucru m ai uşor, neştiind că dintre - toate lu
crurile cel m ai greu este grija de suflete. C ăci acestea au
lip să m ai în tâi d e cu răţirea v ech ilo r în tin ări, p e u rm ă
d e m ultă lu are am in te ca să prim ească întip- ăririle în
văţaturilor virtuţii. D ar cel ce-şi închipuie că nu m ai se
nim ic altceva decât nevoinţa trupească cum va îndrepta
p urtările celor sup uşi? C um va presch im ba -pe cei stă
pâniţi de un obicei rău? C um va ajuta celor războiţi de
patim i, necunoscând câtuşi de puţin războiul din m inte,
sau cum va tăm ădui rănile prim ite în război, câtă vrem e
el în su şi zace d e răni şi are lip să de leg ătu ri?
Capitolul 22
fo i m eşteşu g u l are n ev oie d e tim p şi d e înv ăţătu ră
m u ltă , p e n tr u a f i d o b â n d it, N u m a i m e ş te ş u g u l
m eşteşugurilor (arta artelor) se practică fără învăţătură.
M -a r în d răz n i să se a p u ce d e lu crarea p ăm ân tu lu i
v reun ul n eiscu sit, n ici d e lu crurile m ed ianei v reu n u l
n eînv ăţat. C el din u rm ă s- ar tace d e ruşine prin faptul
că nu poate folosi cu nim ic pe cei ce sufăr, 1ba
boaid
le tact
şi m ai grea; iar u;l dintâi, p rin faptul că face păm ântul
cel m ai b un , în telenit şi paraginii N u m ai ele ev lavie
îndrăznesc să .^e- apuce toţi neisprăviţii, ca de ceva ce e
m ai uşo r ca to ate; şi m ulţi socotesc lucrul cel m ai greu
de izbândit, ca pe cel m ai uşor; şi ceea ce însuşi Pavel
spune că încă nu a prim it susţin că cunosc cu de-arnâ-
nu ntu l cei ce nu ştiu n ici m ăcar că n u cun osc. D e aceea
a aju ns dispreţu ita viaţa m on ahală şi cei ce -se îndelet
nicesc cu ea sunt luaţi în râs de toţi. C ăci cine nu va râde
de cel care ieri ducea ap ă în crâşm ă, v âzându -1 azi ca
în văţăto r al virtu ţii, p urtat în alai de înv ăţăcei, şi d e cel
care de abia azi dim ineaţă s-a retras din ticăloşiile vieţii
de oraş, ca m ai p e seară să um ble prin to ată p iaţa cu
m u lţim e d e u cen ici du pă el? D acă aceştia ar fi fost
convinşi că se cere m are osteneală ca să aduci pe alţii la
ev lavie, şi ar fi cuno scut prim ejdia cu care e îm preunat
acest lucru, ar fi renunţat la el, ca la unul care întrece
puterile lor. D ar câtă v rem e nu-şî dau seam a de aceasta
şi soco tesc că e lu cru de slavă să stea în fruntea alto ra,
se ro sto g o lesc cu u şu rin ţă în această p răp astie şi cred
că este u şo r să se aru n ce în cup to ru l ap rins, stârn in d
râsu l ce lo r ce le cu n o sc v ia ta d e ieri şi m ân ia lu i
D u m n ezeu , p en tru acea stă în d răzn eală n ec u g etată.
C apitolul 23
C ăci dacă nim ic 1nu- a cruţa! pe E li de m ânia lui
D um nezeu/" nici bătrâneţea cinstită, nici vechea îndrăz-
nire, nici cinstea preoţească, fiindcă n-a purtai grijă de
înd rep tarea fiilor săi, cum vor scăpa acum d e- o asem e
nea m ânie cei ce nu se bucură la D um nezeu nici de
încrederea d atorită vechilor fapte si nu cun osc nici chi-
 p u l p ă ca tu lu i sa u c a le a în d re p tări!, c i s-au a p u c a t
neîn cercaţi d e un lucru aşa de înfricoşat, n um ai pentru
d rag o stea d e slav ă: D e acee a m u strân d D o m n u l la
aparentă pe farisei, le zice; <°V ai vouă, cărturarilor şi
fariseilo r făţarnici, că înconju raţi m area şi păm ântul ca
să faceţi un prozelit şi când îl aflaţi, î! faceţi pe el fiul
gheenei, îndoit decât voi», ("aci de fapt prin înfruntarea
acelora îi m ustra pe cei ce vor fi stăpâniţi pe urină de
aceleaşi greşeli., ca, luând am inte ia acel «vai», să-şi
înfrâneze pofta lor necuvenită după slava de la oam eni,
dându-şi seam a că am eninţarea lor este m ai înfrico şată.
R uşineze-i pe aceştia şi0 Iov/ fie ca să aibă aceeaşi grijă
de cei supuşi ca şi acela, fie ca să renunţe la o astfel de
suprav eg here, deoarece nu ştiu să facă aceleaşi, lucruri
ca şi acela şi n u voiesc să dep ună aceeaşi strădu in ţă
pentru cei de sub grija lor. Căci dacă acela,, voind ca fiii
săi să fie curaţi şi de întinâ'ciunile din cuget,, aducea în
fiecare zi jertfe pentru ei, zicând : « S e p oate ca fiii m ei
să fi cugetat în m im a lor rele îm potriva lui D um nezeu»/'
cum îndrăzn esc aceştia, care nu pot d eo sebi nici m ăcar
păcatele văzu te,, p en tru că p rafu l din lup ta cu p atim ile
în tu necă încă ju decata lo r, să ia asu p ra lor- su p rav e
gh erea altora,, şi cum p rim esc să tăm ăd uiască pe alţii,
până ce nu şi-au tăm ăd uit în că p atim ile lo r şi în că n u
pot, pe tem eiul biruinţei lor, să-i călău/cască pe alţii de
a^en ieuea la biruin ţă?
Capitolul 24
C ăci trebuie m ai întâi să se lupte cu patim ile şi cu
m u ltă tr e /v ie s â - ş i în tip ă r e a s c ă în m e m o r ie c e le
întâm plate în cu rsu l lu ptei, ca apoi, p e b aza celo r ce li.
s-au întâm p lat lor, să înveţe pe alţii cele ale lu ptei şi să
le tacă biruinţa m ai uşoară, zugrăvind u ie de m ai înainte
cursu l şi m eşteşu gu l răzb oiului. F iind că su n t u n ii care
au biruit patim ile prin m area lor asprim e in vieţuire, dar
nu cun osc m eşteşu gu l b iru inţii, deo arece, râzbo ind u-se
ca în.tr-o luptă de noapte, n-au urm at leg ilor războiului,.,
n ici n u şi-au în d rep tat m in tea cu d e-am ăn u n tu l spre
cursele v răjm aşilor. A ceasta a făcur-o sim bo lic al şi lisu s
lui N avi, care, după ce a trecut oastea Iordanul m eaîn vre
nop ţii, a p orun cit să se sco ată pietre d in râului
m ijlocul
şi
să le zidească afară de râu şi să scrie pe au ele trecu
cum t
lo rclanu F. E l a d at să se înţeleagă p rin că
aceasta
trebu ie
scoase la arătare gândurile adânci ale vieţuirii
C
p ătim aşe şi ţin tu ite ca p e u n stâlp în v ăzu l alto ra, sp re
a nu se ascu nde cu ^izm ă cun oştinţa pe care ar putea-o
lua şi alţii. In felul acesta va fi cu putinţă ca nu num ai
trecutul să cunoască chipu l m care s-a făcut trecerea, ci
şi- cei ce se hotăresc la acelaşi lucru să-şi facă trecerea
uşoară, şi experienţa un ora să fie spre înv ăţătura altora.
D ar acestea n u le văd aceia, nici nu ascultă de alţii care
li le spun. V rând să aibă num ai ei cunoştinţa, poruncesc
fraţilo r slujb e de ro b, de parcă ar fi cum păraţi pe bani,
pu nân d toată slava lo r în a sta în fru ntea m ai m ulto ra.
E ste o adevărată întrecere între ei, fiecare luptând să nu
poarte în convoi după el un num ăr m ai m ic de robi ca
ceilalţi, dovedind astfel o stare sufleteasca m ai de grabă
d e câ rd u m ai'i, d ec ât d e în v ăţăto ri.

Capitolul 25
Fiindcă alunei când socotesc că e uşor sa poruncească
cu cu v ân tu l,, d eşi su n t g rele cele p o ru n cite, d ar n u se
încum etă să înveţe fapta, ei tac vădit tuturor scopul lo r,
că îşi însu şesc ad ică această con du cere n u străcluindu -
se ca să folosească celor ce vin ta ei, ci ca să~şi îm plinească
p ro pria p lăcere, înveţe cei ce. vreau, de la A vim elec şi
G hedeon, că n u cuvântul, ci fapta duce p e începători la
im itare. C el d in tâi, ad u n ând o sarcin ă d e lem n e, d u p ă
ce a purtat-o, a zis: «Faceţi şi voi în felul in care m -ati
văzut pe m ine» Vi
. Iar celălalt, Invâţându-i sa facă o treabă
o stăşească şi tăcân d în suşi în tâi acest lu cru , a zis: «S ă
v ă u itaţi la m in e şi aşa să fac 4
D
eţi»
e .'asem en ea
A p osto lul zice: "T reb uinţelor m ele şi ale celor ce su nt
cu m ine au slu jit m âinile acestea'.'.'" D ar însuşi D om nul
făcân d şi ap o i în v ăţân d , p e cin e n u îl co n v in g e să
socotească m ai vred nică de crezare învăţătura cu fapta,
d ecât p e cea p rin cuv in te? A ceia în să în ch id ochii la
aceste pilde şi poruncesc cu -îngâm fa re cele ce sunt de
făcui. Iar când p ar să ştie ceva d espre acestea, din auz,
ei sun t asem enea păsto rilor m ustraţi d e Pro oro c p entru
n eiscu sin ţă, care p o artă sab ia la b raţ şi d e aceea, d up ă
ce îşi taie braţul, îşi scot şi ochiul lor drept/" (."aci nepur-
tân d grijă cie fapta dreaptă, din pricina naleslo in idei,
aceasta stinge, deodată cu încetarea ei, şi lum i na vederii
(contem plaţiei). A ceasta o pătim esc cei ce p ovăţuiesc
cruci şi neom enos, când au la îndem âna puterea de a
p ed ep si; în dată li se sting cugetările contem plative cele
d e a d reap ta, iar fap tele, lip site d e co n tem p laţie, se
veştejesc A stfel cei ce şi-au legat sabia nu la şold ci la
b raî n u m ai pol nici să facă, nici să ştie ceva, ba şold îşi
leagă sabia cei ce se folosesc îm potriva patim ilor proprii
de cuvântul clum nem esc, iar la braţ cei ce vreau să aibă
la înd em ân ă ped eap sa pentru p ăcate M T ăm e.
Capitolul 26
A stfel şi N aas A m o 1nitul , care se tălm ăceşte şarpe,
am eninţă pe Israil cel străvăzător să-i sco ată to t o chiu l
d rept, ca să nu m ai aibă n ici o în ţeleg ere dreaptă, care
să-1 călăuzea- " la fap ta dreaptă. E l ştia că în ţelegerea
este pricina n;.,'".'! 'înaintări a celor ce vin de -la contem
plaţie la viata practică. C ăci unii ca aceştia săvârşesc fără
g reşeală ceea ce v ăd m ai.în ainte, p rin ochii pătrunzători
ai cun oştin ţei.
Iar că e p rop riu o am en ilo r u şu ratici, care n -au de la
ei în suşi nici un folos, să ia asupra lo r uşor cond ucerea
altora e v ăd it şi din exp erienţă. C ăci n u s-ar înd em n a
cineva, care a gustat liniştea şi a început cât de cât să se
ocupe cu contem plaţia, să-şi lege m intea de grijile celor
tru peşti, d esfăcâncl-o de la cu noştin ţă şi trăgân d-o spre
lu c r u r ile p ă m â n te ş ti, o d a tă c e s e a flă în c e le în a lte .
L ucrul acesta e şi m ai vădit din acea pildă, aşa de vestită,
pe care le-a spus-o lotam Sichem iţilor,. zicând: - -A u ple
cat odată cop acii pădurii să-şi un gă p este ei îm părat. Ş i
au zis către vită: v ino si îm părăteşte peste no i. Ş i a zis
viţa: L ăsa-v oi eu o are rod ul m eu cel bun , pe care 1 -a
slăvii D um nezeu şi oam enii, ca să m erg să stăpân esc
peste copaci--? D e asem enea n-a prim it nici sm ochinul
p en tru d u lce aţa lu i, n ic i m ăslin u l p en tru u leiu l lu i.
M ă ră c in e le în să ,, le m n n e ro d ito r şi sp in o s, a p rim it
stăp ân irea, o stăpânire care nu avea nici în ea şi nu afla
nici în copacii sup uşi nim ic care să o tacă plăcută,' C ăci
224 Nil Ascetul
pilda spune nu de copacii Raiului, ci de ai pădurii că au
lipsă de conducere. A stfel precum viţa, sm ochinul şi
m ă slin u l n -a u p rim it să stă p â n e a sc ă p e ste c o p a c ii
pădurii, bucurându-se m ai m ult de rodul lor decât de
cinstea dom niei, tot aşa cei ce văd în ei vreun rod al
virtuţii şi sim t folosul lui, chiar dacă îi vor sili m ulţi la
această dom nie, nu prim esc, preţuind m ai m ult folosul
lor decât conducerea altora.
Capitolul 27
Iar blestem ul, pe care li 1-a vestit în parabolă - m ărăci
nele copacilor, vine şi asupra oam enilor care fac la fel
cu aceea, «C ăci sau va ieşi, zice Scriptura, foc- din m ără
cine şi va m istui copacii pădurii, sau va ieşi din copaci
şi. va m istui m ărăcinele». A şa şi între oam eni odată ce
s~au făcut învoieli nefolositoare, neapărat va urm a o
prim ejdie, atât pentru cei ce s-au supus unui învăţător
neîncercat, cât şi pentru cei ce au prim it stăpânirea în
urm a neatenţiei ucenicilor. D e fapt neiscusinţa- 'învăţăto
rului pierde pe învăţăcei. Iar negrija învăţăceilor aduce
p rim e jd ie în v ă ţăto ru lu i, m a i ale s câ n d la n eştiin ţa
aceluia se adaugă trândăvia lor. Căci nici învăţătorul nu
trebuie să uite ceva din cele ce ajută la înd reptarea
supuşilor, nici învăţăceii nu trebuie sa treacă cu vederea
ceva din poruncile şi sfaturile învăţătorului. Pentru că
e lucru grav şi prim ejdios atât neascultarea acelora, cât
şi trecerea greşelilor cu vederea din partea acestuia. Să
nu creadă învăţătorul că slujba lui este prilej de odihnă
şi de desfătare, C ăci dintre toate lucrurile ce)- m ai oste
nitor este să conduci sufletele. C ei ce se stăpânesc peste
Fihcalia
225
dobitoacele necuvântătoare nu au nici o îm potrivire din
partea turm elor şi de aceea lucrul lor m erge de cele m ai
m u lte ori bine. D ar celo r ce sun t pu şi peste oam en i
m ultitudinea năravurilor şi viclenia gândurilor le face
foarte grea conducerea şi cei ce o prim esc trebuie să se
pregătească pentru o lup tă obositoare. E i trebu ie să
în d u re fără su p ă ra re scă d e rile tu tu ro r, ia r d a to riile
neîm plinite din pricina neştiinţei să-i facă să le cunoască,
cu îndelungă răbd are.
Capitolul 28
D e aceea vasul de spălat din tem plu îl ţin boii, iar
39
sfeşnicul s-a turnat "întreg şi a fost bătut din . ciocan
Sfeşnicul arată că cel ce vrea să lum ineze pe alţii trebuie
să fie solid din toate părţile şi să nu aibă nim ic uşor sau
gol; şi să fit .uxânite afară toate cele de prisos, care nu
pot folosi ca pildă a unei vieţi fără prihană celor ce ar
privi. Iar bo'i de sub vasul de spălat arată că cel ce ia
asupra sa o a-.-ufel de lucrare, nu trebuie să lepede nim ic
din cele ce vin asupra lui, ci să poarte şi poverile şi înti-
năciunile celor m ai m ici, până ce este neprim ejdios de
a le purta. C ăci desigur dacă vrea să facă curate faptele
celor ce vin în preajm a lui, e de trebuinţă să prim ească
şi el oarecare întinăciune; de vrem e ce şi vasul de spălat,
curăţind m âinile celui ce se spală, prim eşte- însuşi în
tin a ciu n ea ace lu ia. C el ce vo rb e şte d esp re p a tim i şi
curăţă pe alţii de astfel de pete nu poate trece peste ele
nem urdărit; căci însăşi am intirea obişnuieşte să întineze
cugetarea celui ce vorbeşte despre ele. Pentru că, chiar
.':>(; N il A scetul
daca rai se întipăresc chipurile lucrurilor urîte în sem ne
săpate m ai adânc, totuşi întinează suprafaţa m inţii, tul-
burând-o prin desfăşurările cuvântului ca pe nişte culori
necurate.
Povăţuîtorul m ai trebuie să aibă şi ştiinţă, ca să nu-i
fie aecunoscutâ nici una din uneltirile vrăjm aşilor şi să
poată da la lum ină laturile ascunse ale războiului celor
încredinţaţi lui. în felul acesta, descriindu-le de m ai
înainte cursele vrăjm aşului le va face biruinţa neosteni-
cioasă şi îi va scoate încununaţi din luptă. D ar e rar un
povăţuitor ca acesta şi nu se găseşte uşor,
Capitolul 29
M arele PaveJ mărturiseşte acelaşi lucru, zicând: «Căci
40
gândurile lui nu ne suni necunoscute» . Iar m inunatul
Iov se întreabă nedum erit: «Cine ne va descoperi faţa
veşm ântului său? Şi cine va pătrunde în căptuşeala
7 41
arm urii luiiar porţile feţei lui cine le va deschide»
? ce sunt dovediţi că spun ceva contrar cu ceea
C eea ce zice este aceasta: N u este văzută fata iui, căci
îşi ascunde viclenia în m ulte veşm inte, ferm ecând în
chip am ăgitor prin felul cum se înfăţişează la arătare,
iar în ascuns întocm ind cursa pierzaniei. Şi ca să nu se
num ere şi pe sine între cei ce nu cunosc vicleniile aceluia,
Iov descrie sem nele lui, cunoscând lim pede toată urî-
ciunea înfricoşată a lui. «Ochii lui, zice, sunt ca- ai lucea
fărului; m ăruntaiele lui suni şerpi de aram ă». A cestea
le spune, dând la iveală viclenia lui, ca a unuia ce, prin
faptul că-şi i.a înfăţişarea luceafărului, piănuieşte să
atragă la eî pe cei ce-1 privesc, iar prin şerpii dinăuntru
pregăteşte m oartea celor ce se apropie. Dar şi proverbul,
dându-ne să înţelegem prim ejdia lucrului, zice: «Cel ce
Fi locul i n 227
crapă lem ne se va prim ejdui la lucru, de va aluneca
42
securea». Adică cej ce distinge lucrurile cu raţiunea şi
pe cele socotite, unite le desparte din îm preunare şi
vrea să le arate cu totul străine, deosebind adică pe cele
cu adevărat bune de cele aparent bune, dacă nu va avea
judecata întărită din toate părţile, nu va putea -ocoli pri
m ejdia ca, cuvântul lui, lipsit de siguranţă înaintea
- as
cultătorilor, să dea prilej de sm inteală ucenicilor săi.
Capitolul 30
A stfel, oarecare dintre cei ce um blau cu ElLsei, tăind
un co pac lângă Iord an şi securea căzându -i în iau,
aflâncfu-se în prim ejdie, strigă către învăţător, zicând:
«V ai, stăpâne aceasta o luasem în îm prum 41
. Iarut»
aceasta o păţesc acei ca_re, din lucruri rău auzite, că se apu
să înveţe pe alţii şi la sfârşit îşi dau seam a de neputinţa
lor,
deoarece nu grăiesc din destoinicia proprie. îndată
C ăci
trebuie,
ce
îşi m ărturisesc neştiinţa, prim ejduindu-se cuvântul
în
luat îm prum u t. D e aceea şi m arele Earuncândlisei,
un lem n la fund a făcut să iasă la suprafaţă toporul
scăpat de ucenic, adică a lăm urit înţelesul era care
socotit că s-a ascuns în adânc şi 1-a adus la vederea
ascultătorilor. Iordanul înseam nă cuvântul pocăinţei,
căci acolo se săvârşea de loan botezul pocăinţii. Iar cel
ce nu vorbeşte lăm urit despre pocăinţă, ci, dezvăluind
bu nătatea ascun să, îi face pe ascultăto ri să v ină la
dispreţul ei, aruncă securea în Iordan. Cine nu ştie apoi
ce înseam nă lem nul care apare, adu când din adânc
securea şi făcând-o să plutească pe deasupra? C ăci
înainte de cruce era ascuns cuvântul despre pocăinţă.
D e aceea şi cel-ce voise să spună ceva despre ea a fosi
m ustrat îndată pentru îndrăzneala.-D ar după cruce s-a
făcui tu tu ro r lăm urit, arâtând u-se la v rem ea sa p rin
cruce,
Capitolul 31
A cestea le spun, nu oprind pe vreunii de-a conduce,
m ei îm piedicându-i de a călăuzi pe unii dintre tineri la
evlavie, ci indem nându -i ca m ai întâi să ia asupra lor
deprinderea virtuţii, pe m ăsura m ărim ii lucrului. Să nu
se apuce clintr-o dată de acest lucru, gândindu-se la
partea lui cea plăcută şi la slujirea ce le-o vor face
învăţăceii, ca şi la faim a ce şi-o vor agonisi la cei din
afară, fără să se gândească şi la prim ejdia care urm ează.
Şi să nu prefacă, înainte de aşezarea păcii, uneltele de
război în uneltele de plugărie. D upă ce am supus adică
toate patim ile şi nu ne m ai tulbură duşm anii de nici o
parte şi astfel nu m ai e trebuinţă să folosim uneltele în
slujbă de apărare, bine este să plugârim pe alţii. D ar
până ce ne stăpânesc patim ile şi dăinuieşte războiul
îm p o triva cu g etu lu i tru p esc, n u treb u ie să n e lu ăm
m âinile de pe arm e, ci neîncetat trebuie să ne ţinem
m âinile pe ele, ca nu cum va tim pul, folosind odihna
noastră ca vrem e de năvală, să ne robească cu cruzim e,
C elor ce s-au luptat bine pentru virtute,, clar pentru
ta m ul
lor sm erită cugetare încă nu socotesc că au biruit,
zice le
cuvântul, îndem nând IH: «Prefaceti săbiile voastreîn
w
fiare de plug si lăncile voastre in seceri».
Prin aceasta
îi
sfătuieşte să nu m ai atace în deşert pe vrăjm aşii ci,biruiţi,
spre folosul celor m ulţi, să -şi m ute puterile sufleteşti
de
la deprinderea războinică la plugărirea acelora care
sunt înfundaţi încă în faptele răutăţii. D ar toi aşa pe cei
ce au încercai, peste puterea lor, să facă aceasta înainte
de a ajunge la o asem enea stare, fie din neexperienfâ,
fie din lipsă de judecată, ii sfătuieşte lucru dim potrivă:
«Prefaceti fiarele voastre de pluguri în săbii si-secerile
voastre în lănci»,
Capitolul 32
C ăci la ce se şi foloseşte plugăria, ca ta-vrem - e dăinu
ieşte războiul în ţară şi ne îm piediecă să ne bucurăm de
ro ad ele e i, silin d u -n e să d ăm b elşu gu l m ai d eg ra b ă
vrăjm aşilor decât.celor ce s-au ostenit? D e aceea poate
nu le îngădue D um nezeu Israilitenilor, care luptau încă
în pustie cu feluritele popoare, să se ocupe cu plugăria,
ca aceasta să nu-i îm piedece de la deprinderile- războini
ce. D ar după ce vrăjm aşii au ajuns sub m âna lor, îi
sfătueşte să se ocupe cu ea, zicând: «C ând veţi intra in
păm ântul făgăduinţei, sădiţi în el tot pom ul4',roditor»
d a r în ain te d e a in tra să n u săd iţi. S ăd irea u rm ea ză
după intrare. Ş i pe drept cuvânt. C ăci înainte- de desă
vârşire cele sădite n u sun t sig ure, m ai ales că cei ce
vreau să sădească um blă încă încoace şi încolo,- după nă
ravul celor nestatornici. Pentru că şi în lucrurile evlaviei
este o rânduială şi o înşiruire, ca şi în oricare altul, si
trebuie pom ii şi în această vieţuire de la început. C ei ce
trec cu vederea cele de la început şi sunt atraşi- de lucru
rile m ai plăcute sunt făcuţi de silă să ţină seam a de şirul
rânduelii, aşa cum lacov, atras de frum useţea R achelei,
nu s-a uitat la slăbiciunea ochilor L iei, dar cu toate
acestea n u a p u tu ! o co li osten eala d o b ân dirii u nei
asem en ea virtuţi, ci a îm plin it şi săptăm ân a ei d e an i,
.?S '0 Nil Ascetul
C el ce vrea să ţină seam a de ordinea vieţuirii trebuie
aşadar să nu m eargă de la sfârşit spre început, ci să
înainteze de la începu t spre desăvârşire.
Capitolul 33
în telul acesta va ajunge şi el'însuşi la starea râvnită
^şi va călăuzi şi pe cei supuşi, fără greşeală, spre ţinta
v irtu ţii. D a r c ei m a i m u lţi, fă ră sa fi făc u t n ic i o
osteneală, şi tară să n izb ând it v reun lucru m ic sau
m are d e-al ev lav iei, aleargă la în tâm p lare in n um ele
ei, dovedind o cum p lită lipsă de judecată, odată ce nu
socotesc aceasta ca o prim ejdie- E i nu num ai că nu
îngăduie nim ănu i să-i îndem ne la lucru, ci, colindând
prin uliţele strâm te, atrag rn jurul lor pe toţi cei ce se
nim eresc făgâdum du -!e m aren cu :-.area. asem en ea
acelora care îşi tocm esc oam eni plătiţi, făcând cu ei
învo ieli desp re hrană şi îm brăcăm inte. D e fapt, cei ce
iu b e sc a c e st lu c ru , d o rin d să a p a ră în c o n ju ra ţi d e
m ulţim e şi să fie purtaţi pe m âini şi să se înfăţişeze cu
to a tă p o m p a d e c a re s u n t în c o n ju ra ţi în v ă ţă to rii,
îm brâcaţi în făţărnicie teatrală, dacă vreau să nu fie
părăsiţi de cei care fac această slu jbă, trebuie să le
dăru iască m ulte pentru îm plinirea p lăcerilor lor si să
fie cu îngăduinţă ţaţă de poftele lor. E i trebuie să facă
asem enea unui vizitiu care dă frâu liber cailor şi îi lasă
pe drum ul voilor lor, din care pricină aceştia îl duc prin
gropi si în prăpăstii, poticrrJndu-se de toate câte le vin
în cale, n efiin d n im enea ca;t: să-i o prească şi să-i
îm p ied ice d in p o rn irea lo r fără rârid u ia lă.
Filocali.i 231
C apitolul 34
D ar să audă unii ca aceştia pe fericitul lezechiil, care
îi plânge pe cei ce procură m ijloace pentru plăcerile
altora, şi se potrivesc voilor fiecăruia, îngrăm ădindu-şi
lor pe «vai». C ăci zice: «V ai de cele ce cos perinuţe
pentru toate coatele şi fac văluri pentru orice cap de orice
vârstă, spre a p ierd e suflete p en tru o m ân ă de o rz şi
46
pentru o bucată de pâine». L a fel şi aceştia, adunân-
du-şi cele de trebuinţă din danii şiîm brăcându-seîn - veş
m inte cusute din stofe m oi, ruşinează prin vălurile lor
pe cei ce trebuie să se roage sau să tâlcuiască Scriptura
cu capul descoperit, fem inizând starea bărbătească şi
pierzând suflete pe care nu trebuia să le om oare. A r
trebui să asculte aceştia rnai ales de H ristos, adevăratul
învăţător, respingând cu toată puterea slujba -de condu
cere a altora. Căci zice acela către învăţăceii Săi: «Iar voi
47
să nu vă num iţi Rabi»
. D acă lui Petru, lui loan şigii
între
cete a A postolilor le-a dat să stea departe de neaasem e
lucru şi să se socotească m ici pentru asem eneanicie,vred
cine va fi acela care să se închipuiascâ pe sine m ai
presus de ei şi să se socotească în stare de o vrednicie
de la care au fost opriţi aceia? Sau poate, zicându-le să
nu se chem e R abi, nu îi opreşte de a fi, ci num ai de a se
num i?
N.
Capitolul 35
Iar dacă cineva, fără să vrea, fiindcă a prim it pe unul
şi pe al doilea, ar fi silit să conducă şi pe m ai m ulţi, m ai
întâi să se probeze pe sine cu de-am ănuntul, dacă este
de aşa fel că poate învăţa m ai bine prin faptă decât prin
 Awetnl
cuvânt cele ce trebuie făcute, înfăţişându-şi viaţa sa ca
chip al virtuţii celor ce vreau să înveţe. S-o facă aceasta,
ca nu cum va cei ce l~ar copia, dată fiind sluţenia greşelii,
să tocească frum useţea virtuţii. Pe urm ă să ştie că trebuie
să lupte pentru începători nu m ai puţin ca pentru- el în
suşi. C ăci precum pentru el, aşa va da socoteală şi pentru
aceia, od ată ce a prim it să se îng rijească de m ântuirea
lor. D e aceea şi sfinţii se străduiau să nu lase pe ucenici
m ai prejos de ei înşişi în virtute, ci din starea dintâi să-i
m ute la o stare rnaibună. A stfel A postolul Pavel 1-a făcut
pe O nisim din fugar m ucenic; flie 1-a făcut pe E lisei din
plugar prooroc; M oise 1-a îm podobit pe losua m ai m ult
decât pe toţi, iar E li 1-a arătat pe Sam uil m ai m are decât
pe sine. C ăci ca toate că şi sârguinţa lor însăşi le-a ajutat
acestor învăţăcei la dobândirea virtuţii, dar toată pricina
sporirii lor a. stat în faptul că au avut parte de învăţători
care au putu t să aprindă scânteia înăbuşită a râvnei lo r
spre o m ai m are creştere, făcând-o să lum ineze. Prin a-
ceasta înv ăţătorii lor s-au făcu t gu ră a lui D um nezeu,
slujind voia Lui între oam eni, căci au auzit pe Cel ce zice:
«D e vei scoate lucru d e cinste din cel nevrednic, vei fi
ca gura M ea».,
Capitolul 36
Iată cum îi arată D um nezeu lui lezechiil slujb a de
în v ăţăto r, în v ăţân d u -1 c e fel d in c e fel să-i fac ă p e
învăţăcei: «Iar tu, fiul om ului, zice, ia-ţi ţie o cărăm idă
şi o pune înaintea feţei tale, şi închipuieşte pe ea cetatea
48
Ieru salim ului» , P rin aceasta ne dă să înţelegem că
în văţăto ru l face pe învăţăcel, din lut biserică sfân tă.
B ine s-a spus şi. cuvântul: «pune-o înaintea feţei tale»,
Filocali
a
căci îm bunătăţirea învăţăcelului va m erge repede de va
fi pururea în vederea învăţătorului. P entru că înrâurirea
n e în c eta tă a p ild elo r b u n e în tip ăre şte ch ip u ri fo arte
asem ănăto are în sufletele care nu sun t p rea înv ârtoşate
şi înăsprite. D e aceea au căzut G hiezi şi Iuda, cel dintâi
p rin furt, iar cel de-al do ilea prin trădare, fiin dcă s-au
ascuns pe ei de ochii înv ăţătorului. D acă ar fi sfătu it pe
lângă cei înţelepţi, nu ar fi greşit fiecare dintre ei. Iar că
din negrija învăţăceilor îi vine prim ejdie şi învăţătorului
a arătat D u m nezeu tot acolo prin urm ătoarele cuvin te,
zicând: «Ş i vei pune o tablă de fier între tine şi cetate şi
va fi zid între tine şi 49ea».
C ăci cel ce nu voieşte să aibă
p arte de ped eapsa celu i fără g rijă, dup ă ce i-a făcut d in
cărăm idă cetate treb uie să-i v estească pedepsele care
am enin ţă pe cei ce cad iarăşi din această stare, ca, fă-
cându-se acestea zid, să-1 despartă pe cel nevinovat de
cel vinovat. Pentru că poruncind aceasta lui lezechiil, îi
zice: «F iul om ului, te-am pu s pe tine străjer casei lu i
Israil, şi de vei vedea sabia venind şi nu vei prevesti, şi
va lua pe careva dintre ei, sufletul lui din m âna ta îl voi
cere».
Capitolul 37
U n asem en ea zid îşi pun e şi M oise sie-şi, zicân d
Israiliten ilo r: «Ia am inte la tin e, să nu cauţi să u rm ezi
lor, după ce au fost stârpiţi de51 tine».
C ăci se întâm plă
celo r ce nu p rea au g rijă să ia am in te la cu getu l lor,
d u p ă tăierea p atim ilo r, că ico anele v ech ilo r n ălu ciri
încep să răsară iarăşi ca nişte vlăstare. D acă le va da
cin ev a loc să pătru ndă trep tat în cu g etare şi n u le va
îm p iedica intrarea, se vor sălăşlu i iarăşi patim ile în el,
 NU Ascetul
sîlindu-1 să-şi facă vieţuirea o nouă luptă, după biruinţă.
C ăci se întâm plă ca unele dintre patim i, după ce au fost
îm blânzite şi învăţate să m ănânce iarbă la fel cu boii, să
se sălbăticească iarăşi, din negrija celui ce le paşte, şi să-şi
recapete cruzim ea fiarelor. C a să nu se întâm ple aşadar
aceasta, zice: «Să nu cauţi să urm ezi lor, după ce au fost
nim iciţi de tine», ca nu cum va sufletul, câştigând - deprin
derea de a se îndulci cu asem enea năluciri, să se întoarcă
la vechea răutate. Ştiind m arele lacob, că acestea, atunci
cân d sun t cugetate şi contem plate n eîncetat, vătăm a şi
m a i m u lt c u g e ta re a , în tip ă r in d c h ip u rile c e le m a i
lim pezi şi m ai văd ite ale nălu cirilo r urîte, ascund e p e
zeii străin.i în Sichem 52
C .ăci osteneala îm potriva - pa
tim ilor le ascu nde şi le pierd e pe acestea, n u p en tru o
vrem e scurtă, ci «până în ziua de azi», adică pentru tot
tim p u l,, în tru cât « a zi» se p relu n g e şte cu to t tim p u l,
în sem n ân d to tdeau n a tim pu l d e faţă. Iar S- ich em în
se m n e a z ă lu p tă , c e e a c e a ra tă o ste n e a la îm p o triv a
patim ilor. D e aceea lacob îi dă Sichem ul lui losif, ca celui
care dintre fraţii săi luptă cu cea m ai m are osteneală
îm p otriv a p atim ilor.
Capitolul 38
D e fapt lacob, spunându-le lor că a cucerit Sichem ul
cu sabie şi arc53
, arată că i-a trebuit luptă şi osteneală ca
să pună stăpânire pe patim i şi să le ascundă în păm ântul
S ic h e m u lu i, S -a r p ă re a în să c ă e ste o o a re c a re
contrazicere între a ascunde zeii în S ichem şi a ţine un
idol în ascun ziş. C ăci a ascunde zeii în S ichem e lucru
de laudă; iar a ţine un idol în ascunziş e lucru de ocară.
D e aceea a pecetluit lucrul din urm ă cu blestem , zicând:
34
«B lestem at cel ce ţine idol în ascunziş!» Şi de fapt nu
este ac ela şi lu cru a ascu n d e ce v a în p ăm â n t p en tru
totdeauna şi a-1 ţine în ascunziş. C ăci ceea ce a fo st
ascuns în păm ânt şi nu se m ai arată ved erii se şterge cu
vrem ea şi d in am intire. D ar ceea ce e ţinut în ascun ziş
tiu e cuno scut ele cei din afară, însă e văzut necontenit
de cel ce 1-a pus acolo. A cesta îl are m ereu în am intire
ca pe un chip cioplit pe care îl poartă în ascuns. C ăci toi
gând ul urît, care ia rorm ă în cug etare, este o sculptură
ascunsa. D e aceea este ruşin e a scoate la arătare - ase
m enea gânduri, dar e prim ejdio s şi de a ţine în ascuns
un chip cioplit, precum şi m ai prim ejdios este de a căuta
form ele dispărute, cugetarea în clinân d cu uşurinţă spre
p a tim a iz g o n ita ş i îm p lâ n tâ n d în . p ă m â n t b ro n z a i
idolului. C ăci deprinderea virtuţii este de aşa fel c<3 ,se
cum păneşte cu uşurinţă şi inti-o parte şi într-alta, aple-
cânau-be, daca" nu se poarta df grijă, spre cdv potrivnke.
Capitolul 39
A ceasta pare că vrea să o arate S criptura prm tr-un
sim bol când zice: «Păm ântul pe care um blaţi se schim bă
cu schim barea popoarelor şi a neam urilor». C ăci îndată
ce s-a m işcat spre cele potrivnice cel ce are deprinderea
virtuţii, s-a m işcat şi aceasta, fiind un păm ânt îm preună
schim bător. D e aceea ch iar d e la în cep u t n u trekiie sa
se lase trecere spre cugetare nălucirilor, care obişnuiesc
să vatăm e gân d ul, p recum au treb u ie lăsată cu g etarea
să coboare în Egipt, căci de acolo este dusă cu sila la A si-
rieni. C u alte cuvinte, dacă cugetarea a coboiâl- în întune
ricul gândurilor necu rate (căci acesta este E giptul), e
du să la lu cru cu sila şi fără să vrea d e către p atim i. D e
236 Nil As
a c e e a ş i le g iu ito ru l, o p rin d s im b o lic p ă tru n d e re a
plăcerii, a poruncit să fie păzit capul şarpelui, deoarece
şi acela pândeşte călcâiul 55
C ăci scopul aceluia este să
îm pingă pe om la făptuire, la care clacă nu ajunge, nu
po ate u şor să am estece ven inu l p rin m uşcătu ră. D ar
silinţa no astră este să frâng em în săşi prim a răsărire a
plăcerii (rcpoapoX ii), căci aceasta fiind zdrobită, lucrarea
va fi slabă. Poate nici Sam son n-ar fi aprins sem ănăturile
celor de alt neam , dacă n-ar fi leg at cozile vu lpilo r,
întorcându-le capetele de laolaltă. 56
C ăci cel ce poate- în
ţelege cursa plănuită de gândurile viclene de la răsărirea
lor, trecând peste începu turi (căci acestea se prefac la
intrare că sunt cuvioase, uneltind să ajungă la ţintă), va
vădi din co m pararea sfârşiturilor (cozilor) în treolaltă,
ticăloşia gândurilor. A ceasta înseam nă că, legând coadă
de coadă, pune între ele, ca o făclie, judecata care le dă
pe faţă,
Capitolul 40
P entru ca ceea ce s-a spus să fie m ai lăm urit, voi
dezvălui cele de m ai sus cu pilda a două gânduri.
ta A ceas
v a d a şi celo rla lte crezăm â n t ad ev ărat. A d eseo ri
gândul curviei vine de la gândul slavei deşarte - şi dă în
făţişări cuviincioase în ceputurilor căilor ce du c la iad,
ascunzând alunecările prim ejdioase de m ai târziu prin
care îi duce la tem niţele iadului pe cei ce îi urm ează fără
judecată, întâi acest gând îl încântă pe cineva cu preoţia
sau cu v iaţa sa d e m o n ah d esăv ârşit, făcând p e m u lţi
să vie la el pentru folos; apoi din cuvânt şi faptă îl face
sâ-şi închipuie că şi-a agonisit un num e bun. Ş i astfel,
după ce 1-a încercuit deajuns cu asem en ea cugetări şi
1-a atras dep arte d e trezv ia n atu rala, îm biin- du-i întâl
nirea cu vreo fem eie, aşa zisă cuvioasă îi duce îndrăz-
nirea conştiinţei spre-îm plinirea lucrului necurat, târîn-
du -1 la cea m ai de pe urm ă ru şine. C el ce vrea aşadar
să lege co zile, să ia am inte la sfârşiturile la care v reau
să aju ng ă cele do uă g ân duri, cinstea slav ei d eşarte şi
necinstea curviei, şi când le va vedea lim ped e îm potri-
v in d u -se în tre o laltă , a tu n c i să cre a d ă c ă a fă c u t c a
Sam son.
•Iarăşi, gândul lăcom iei pântecelui are ca sfârşit pe cel
al curviei; iar al curviei are ca sfârşit pe cel al întristării.
C ăci îndată îl iau în prim ire pe cel biru it de asem enea
gân duri, du pă ce le-a în făp tu it, întristarea şi- nem u lţu
m irea. Să se gândească aşadar cel ce luptă, nu la gustul
bun al bucatelor, nici la dulceaţa plăcerii, ci la sfârşiturile
a m ân d u ro ra. Ş i c â n d îşi v a în făţişa în tristare a, c a re
u rm ează am ân d u ro ra, să ştie că le-a leg at co ad ă de
co ad ă şi, p rin darea la iveală, a n im icit sem ăn ătu rile
celor de alt neam .
Capitolul 41
D acă, prin urm are, cel ce luptă cu patim ile are lipsă
d e o atât de m are ştiinţă şi ex perienţă, să se gândească
cei ce prim esc să conducă pe alţii, de câtă cunoştinţă au
ei trebuinţă, ca să călăuzească cu înţelepciune şi pe cei
supu şi la cunun a chem ării de sus şi să-i în veţe lim pede
toate cele ale luptei; ca aceştia să nu închipuiască num ai
icoana luptei, lovin d cu m âinile în aer, ci şi -în lupta în
săşi cu vrăjm aşul să-i d ea lovituri d e m oarte, ca să nu
bată cu pum nii aerul în deşert, ci să-1 zdrobească
- pe vrăj
m aşul însuşi. C ăci acest război este m ai greu decât lupta
 Nil Ascetul
atleţilor. A colo cad trupuri de-ale atleţilor, care uşor
pot să se ridice. Dar aici cad suflete, care odată răsturnate
cu greu m ai pot fi ridicate. Iar clacă cineva, luptând încă
cu viaţa pătim aşă şi fiind stropit cu sânge, s-ar apuca
să zidească biserică lui Dum nezeu din suflete cugetătoa
- unei corăbii, purtate pe-o dungă în plutirea num ită
re, ar auzi desigur cuvântul: «N u tu îm i vei zidi M ie
tem plu, căci eşti plin de sânge»."' Pentru că a zidi
- biseri
că lui D um nezeu, e propriu stării de pace. M oise, luând
cortul şi înfingându-1 afară de tabără, arată de asem enea
că învăţătorul trebuie să fie cât m ai departe de zarva
- răz
boiului şi să locuiască departe de locul învălm ăşit al
luptei, străm utat la o viaţă paşnică şi nerăzboinică. D ar
când s-ar afla astfel de învăţători, ei au lipsă de învăţăcei,
care să se fi lepădat în aşa fel de ei înşişi şi de voile lor,
încât să nu se m ai deosebească întru nim ic de trupul
n eîn su fleţit, sau d e m ateria su pu să m eşteru lu i; c ă
precum sufletul lucrează în trup ceea ce vrea, trupul
nefăcând nim ic îm potrivă, şi precum m eşterul îşi arată
m eşteşugul său în m aterie, nefiind îm piedicat întru
nim ic de ea de la scopul său, aşa învăţătorul să lucreze
în învăţăcei ştiinţa virtuţii, fiindu-i cu totul ascultători
şi neîm potrivindu-i-se întru nim ic.
Capitolul 42
C ăci a iscodi plin de curiozitate planurile învăţătoru
- C i, cum se predau pe ei înşişi, aşa să predea şi toate
lui şi a vrea să pui la încercare cele poruncite de el,
însem nează a pune piedică înaintării tale proprii. C u
siguranţă nu ceea ce se pare celui neîncercat întem eiat
şi potrivit este într-adevăr întem eiat. A ltfel judecă
- m eş
terul şi altfel cel fără m eşteşug lucrurile m eşteşugului.
C el dintâi are ca regulă ştiinţa; celălalt socotinţa că aşa
239
s-ar cuveni. D ar socotinţa aceasta foarte rar se acoperă
cu adevărul; de cele m ai m ulte ori se abate de la linia
dreaptă, fiind înrudită cu rătăcirea. C ăci ce este m ai
neraţional la vedere decât ca să poruncească cârm aciul
dreaptă de corăbieri, să şadă corăbierii lângă peretele
cufundat părăsindu-1 pe cel care stă în sus, m ăcar că şi
vântul îi îm pinge spre peretele pe care acela a poruncit
să-1 îngreuneze? D upă dreapta socotinţă s-ar cuvenii să-
sfătuiască să îngreuneze peretele ce stă ridicat, nu să
alerge la cel prim ejduit. D ar cei ce plutesc ascultă m ai
bine de cârm aci decât de socotinţele lor. C ăci nevoia îi
înduplecă să asculte de m eşteşugul celui ce a luat în
m âna lui grija m ântuirii lor, deşi ceea ce li se porunceşte,
socotind după cele ce văd, nu li se pare convingător.
A şadar cei ce au predat altora grija m ântuirii lor, lăsân-
du-şi toate socotinţele, $ă-şi supună gândurile- m eşteşu
gului celui priceput, judecând ştiinţa lui m ai vrednică
de crezare. M ai întâi, lepădându-se de toate, să nu-şi lase
nim ic afară, nici cel m ai m ic lucru, tem ândii- se de pilda
lui A nania, care crezând că înşeală pe oam eni, a prim it
de la D um nezeu osând a pen tru s furt,-
-
Capitolul 43
ale lor, bine ştiind că ceea ce răm âne afară,, trăgând
necontenit cugetul m tr-acolo, îl va desface adeseori de
la cele m ai bune, iar pe urm ă îl va rupe din frăţietate.
D e aceea a poruncit D uhul Sfânt să se scrie V ieţile
Sfinţilor, ca fiecare dintre cei ce se apucă- de unul din
telu rile acestea de v ieţu ire, să fie du s p rin tr-o pild ă

asem ănătoare spre adevăr, C um s-a lepădat B lisei de
lum e, ca sa urm eze învăţătorului }
«Ara,
său zice, cu boii,
şi douăsprezece perechi de boi înaintea lui; şi a tăiat boii
1
şi i - a fript în vasele boilor-." A ceasta îi arată căldura
râvnei. Căci rv-a zis: voi vinde perechile de boi -şi voi eco
n om isi p reţu l du pă cu viinţa, n ici n-a socotit cu m ar
putea avea m ai rnult folos din vânzarea lor. C i, cuprins
cu iotul de dorinţa care îl trăgea să fie lângă învăţător,
a dispreţuit cele văzute şi s-a silit să se izbăvească m ai
repede de ele, ca cie unele ce-1 puteau îm piedica de la
d reap ta lui h o tărâre, ştiin d c ă a m ân a rea a d eseo ri se
face pricină" a răzgândirii. De ce apoi şi Dom nul, îm biind
b o g atu lu i d e să v â rşire a v ie ţii d u p ă D u m n e z e u , i-a
poruncit să-si vânclă averile şi să le dea săracilor şi să
nu-şi lase sieşi nim 0ic?" Fiindcă ştia că ceea ce răm âne
se face, ca şi întregul, pricină de îm prăştiere, -D ar soco
tesc că şi M oise, rânduind celor ce vreau să se curăţească
în rugăciunea cea m are, să-şi radă tot61, trupul le-a
p orun cit p rin aceasta să se lap ed e cu d esăv ârşire de
averi, iar în al doilea rând să uite de fam ilie şi de toţi
cei apropiaţi în aşa m ăsură, încât să nu m ai fie câtuşi de
puţin tulburaţi de am intirile lor.
Capitolul 44
C hivotul a făcut vacile cele înjugate la căruţa lui,
să-şi uite de fire, C ăci deşi viţeii erau ţinuţi acasă, - des
părţiţi de ele, iar pe de altă parte nim enea nu le silea,
au făcut drum ul fără greşeală, neabâtându-se nici la
dreapta nici la stânga şi nevâdindu-şi prin întoarcerea
g ru m az u lu i d rag o ste a d e v iţei, n ic i ară tâ n d u -şi p rin
241
m uget durerea pentru-despărţirea de ei. C i, apăsate şi
de povara chivotului şi stăpânite şi cie legea - neîndu
plecată a firii, ele au m ers totuşi drept înainte ca la o
p orun că, neab ătân du -se delo c de la calea 2,dreaptă''
legătura firii fiind biruită ele respectul chivotului ce-1
purtau.D acăvacile acelea s-au purtat aşa, de ce n-ar face
la fel şi cei ce vreau să ridice chivotul inteligibil? A r
trebui să facă aceasta chiar m ai m ult decât vacile, ca să
nu f ie m ustra i ă firea raţională de către firea neraţională,
prin com pararea faptelor libere ale aceleia cu cele din
n ec esitate ale ac este ia , în tru cât ace ea n u fa ce p rin
judecată cele ce le fac fiinţele neraţionale din necesitate.
P o ate şi lo sif d e aceea rătăcea prin p ustie, d eo arece
căuta prm legăturile de fam ilie ţinutul desăvârşirii. D e
aceea şi om ul, care în fond î' întreabă de pricina rătăcirii,
aflând că aceasta este alipirea faţă de ai săi (căci nu ar
fi zis de ei că pasc, ci că păstoresc, de n-ar fi -avut o ju
decată greşită despre m eşteşug),, zice către el: «A u plecat
de aici, căci i-am auzit zicând: sa m ergentîn D otairn»."'
D a r D o ta im se tă lm ă c eşte « p ără sire d estu lă » . P rin
aceasta îl 'învaţă pe cel care rătăceşte încă, prin alipirea
la cele ce ţin de trup, că nu se poate ajunge altfel la
desăvârşire, decât părăsind îndeajuns dragostea pentru
ru d en iile d u p ă tru p .
Capitolul 45
C ăci chiar dacă ar părăsi cineva H aranul, -care înfă
ţişează sim ţurile (căci se tălm ăceşte «peşteri») şi ar ieşi
din valea H ebronului, adică din faptele de necinste, şi
din pustie, unde se rătăceşte cel ce caută desăvârşirea,
dacă nu s-a lepădat de toate în chip îndestulător, nu va
24'.' Nil Asceţii]
avea nici un folos de îndelungata lui nevoinţâ, - neajun
gând la desăvârşire, din pricina dragostei pentru fam ilie.
D ar şi D om n u l, în d rep tând p e M ăria N ăscăto area d e
D um nezeu,, care îl căuta între rudenii şi socotind
- nevred
nic de S ine p e cel ce iu beşte pe tatăl sau pe m am a sa
m ai m ult decât pe64El,
cere precum se cuvine, părăsirea
legăturilor fam iliare,
Iar după ce au făcut aceasta, trebuie sfătuiţi, dacă au
ieşit de curând din tulb urări, să se în deletnicească cu
liniştirea şi să nu îm p rosp ăteze, prin drum u-ri dese, ră
n ile pro d use cug etării prin sim ţuri, nici să ad ucă alte
form e vechilor chipuri ale păcatelor, ci să ocolească furi-
sarea celor nouă şi toată sârguinţa să le fie spre a şterge
vechile închipu iri, D esigur liniştirea le este un lucru
foarte ostenitor celor ce s-au lepădat de curând, căci
am intirea, luându şi acum răgaz, m işcă to ată necurăţia
care zace 'în ei, ceea ce n-a apucat să facă m ai înainte
pentru m ulţim ea lucrurilor care prisoseau. D ar pe lângă
osteneală, liniştirea are şi folos, izbăvind m intea_cu
- vre
m ea de tulburarea gândurilor necurate. C ăci dacă vreau
aceştia să-şi spele sufletu l şi să-1 curăţească de toate
petele care îl necu răţesc, sunt dato ri să se retragă din
toate lucrurile prin care creşte întinâdunea si- să dea cu
getării m ultă linişte; de asem enea să se ducă departe de
toţi cei care îi întărâtă şi să fugă de îm preuna petrecere
cu cei m ai apropiaţi ai lor, îm brăţişân d sin gurătatea.,
m aica înţelepciunii,
Capitolul 46
Pentru că este uşor să cadă aceştia iarăşi în m rejile
d in c a r e s o c o te s c c ă a u s c ă p a t, c â n d s e g ră b e s c s ă
Filocalm
243
petreacă în lucruri şi griji de tot felul. Şi nu e de nici un
folos, celor ce s-au străm utat la virtute, să se bu cure de
aceleaşi lucruri, de care s-au despărţit, dispreţuin du-le.
C ăci ob işnuin ţa fiind o g reutate care atrage ia ea, este
de tem ut ca nu cum va aceasta să le tulbure iarăşi liniştea
câştig ată cu m u ltă sârg uin ţa, prin înd eletniciri urîte şi
să le îm prospăteze am in tirile relelor săvârşite. P en tru
că m intea celor ce s-au d esfăcut de cu rând de păcat se
aseam ăn ă cu trup ul care a începu t să se recu leagâ din-
tr-o lungă boală, căruia orice prilej întâm plător i se face
pricin ă d e-a recăd ea în bo ală, nefiind în că d estul d e
în trem at în pu tere. C ăci n ervii m intali ai acestora sun t
slabi şi trem urători, încât e tem ere să nu năvălească din
nou patim a, care de ob icei este aţâţată d e îm prăştierea
în tot felul de lucruri. D e aceea M oise a porun cit celor
c e v re a u s ă n u p ă tim e a s c ă n im ic d e la d u şm a n u l
pierzător, să răm ână înăuntru l porţilor, zicân d: «S ă nu
ieşiţi nici unul din casa voastră, ca să nu vă atingă - pier
zătorul». 63
Iar Ierem ia e vădit că porunceşte acelaşi lucru
când zice: «N u plecaţi la câm p şi nu um blaţi pe drum uri,
căci sabia duşm anilor se află de jur îm 66
prejur»
C ăci e
p ro p ri u n u m a i lu p tă to r ilo r v ite ji s ă m e a rg ă în tr u
în tâ m p in a re a d u şm a n ilo r şi să sc a p e n e v ă tă m a ţi d e
cursele lor. Iar dacă e careva din cei ce nu ştiu încă să
se lu p te , să ră m â n ă n e su p ă ra t a c a să , a sig u râ n d u -şi
neprim ejduirea prin liniştea sa. A şa era lisus al lui N a vi,
despre care s-a scris: «Iar slujitorul lisus, fiind încă tânăr,
nu ieşea afară din cort» 67
. C ăci ştia din istoria lui A vei
că cei ce pleacă la câm p sunt ucişi de fraţii şi de prietenii
dup ă tru p, p entru că ies la lu ptă în ain te de 68
vrem e.
 Nil
Asceţii!
C ap ito lu l 4 7
N u m ai puţin se poate învăţa din istoria D inei că este
prop riu cu ge tării co p ilăreşti şi fem eieşti să în cerce
lucruri peste deprinderea ei şi să fie am ăgită- de închi
puirea ce şi-o face despre destoinicia 69proprie. C ăci
dacă aceea n-ar fi pornit prea curând la vederea - lucruri
lor din ţinut, socotindu-se că e tare, şi n-ar fi fost vrăjită
de farm ecul lor, nu i s-ar fi stricat înainte de vrem e
p u te re a d e d is c e rn ă m â n t a su fle tu lu i, a m ă g ită d e
nălucirea lucrurilor ce cad sub sim ţuri, şi deci n-ar fi
ajuns la îm preunare încă nelegitim ă cu raţionam entul
bărbătesc. .C unoscând D um nezeu această patim ă din
oam eni, adică cea a înaltei păreri de sine, şi voind să o
sm ulgă cu rădăcini cu tot din deprinderea noastră, zice
către legiuitorul M oise: «Faceţi evlavioşi pe fiii - lui Isra
el»70, El ştia că cel ce ia asupra sa, înainte de vrem e, lupte
care în trec p uterile sale, este străin d e ev lav ie. P rin
urm are să nu se am estece m on ah u l, în ain te de ce a
dobândit deprinderea desăvârşită a virtuţii, în - tulbură
rile lum ii, ci să fugă cât m ai departe, aşezându-şi - cuge
tarea la m are depărtare de zgom otele ce răsună - jur îm
prejur. C ăci nu e de nici un folos celor ce s-au desfăcut
de lucruri ca să fie ciocăniţi din toate părţile de veştile
despre ele şi, după ce au părăsit cetatea faptelor lum eşti,
să se aşeze în poartă ca71,Lot răm ânând plini de zgom tul o
de acolo. T rebuie să iasă afară ca m arele Msăoise, ca
înceteze nu num ai faptele, ti şi veştile lor, precum
zice; «C ând voi ieşi din cetate şi voi întinde m âinile
2
m ele, vor înceta vocile»/
Filocali.i 24
5
Capitolul 48
C ăci atunci vine desăvârşita liniştire, când-nu num ai
fap tele, ci şi am in tirile lor încetează, dând sufletului
tim p să poată vedea ch ipurile întipărite şi să lupte cu
fiecare dintre ele şi să le scoată din cugetare. D e vor intra
alte şi alte form e, nu va putea şterge nici întipăririle de
m ai înainte, cugetarea fiind ocupată cu cele care vin. Prin
aceast osteneai de-a tăia patim ile se face în chip necesar
m ai grea, acestea câştigând tărie din creşterea pe-ncetul
şi a co p e rin d p u te re a d e străv ed e re a su fle tu lu i c u
nălucirile care se adaugă m ereu asem enea unui râu în
-curgere necontenită. C ei ce vreau să vadă uscată alvia
râu lu i, m ai păstrând în ea doar câteva lucruri vrednice
de cunoscut, nu folosesc nim ic scoţând apa din locul în
care cred că se află ceea ce caută, căci apa care curge
um ple îndată locul golit. D ar de vor opri cursul apei de
m ai su s, li se v a arăta păm ân tul fără o steneală, ap a
ră m asă d u c ân d u -se la v ale d e la sin e şi lă sâ n d u -ie
păm ântul uscat, pentru a afla cele dorite. T ot aşa este
uşor a goli form ele care dau naştere patim ilor, când
sim ţurile nu m ai aduc pe cele dinafară. D ar când acestea
trim it înlăuntru, ca pe un torent, form ele supuse - sim ţu
rilo r, n u este n u m a i g reu , d şi cu n ep u tin ţă a cu raţi
peste to t m intea-de o asem enea inundaţie. C ăci deşi
nu-1 tulbură pe unul ca acela patim ile, negăsind prilej
de a se stârni, din lipsa întâlnirilor dese, dar strecurân-
d u-se pe nebăg ate de seam ă se întăresc şi m ai m u lt,
prim ind putere cu trecerea vrem ii.
'Al-
Capitolul 49
D e asem enea păm ântul călcat necontenit, chiar dacă
are m ărăcini, nu-i scoate la iveala, căci bătătorirea
picioarelor îi opreşte sa răsară". D ar în sânul lui se întind
rădăcinile tot m ai adânci, m ai puternice şi m ai m ustoase,
si acestea vor odrăsli îndată, atunci când ie va îngădui
tim pul să răsară. Toi aşa patim ile, îm piedicate de lipsa
întâlnirilor necontenite să iasă ia arătare, se fac m ai tari
şi, crescând în linişte, năvălesc m ăi pe urm ă cu m ultă
putere, făcându-le războiul greu şi prim ejdios celor care
la începui n au avut grijă de lupta îm potriva lor. D e
aceea şi Proorocul porunceşte să se nim icească săm ânţa
din B abilo-a/"'sfătuind să se stârpească form ele până ce
suni încă în tecile sim ţurilor, ca nu cum va, căzând în
păm ântul cugetării, să odrăslcască şi adăpate fiind cu
ploile Im belsugate si nefolositoare ale unei purtări de
griji necontenite, să aducă rodul înm ulţit al păcatului.
Iar alt Prooroc fericeşte pe cei ce nu .prim esc nici puii
patim ilor, ci îi om oară îm preună cu m am a de care sunt
încă lipiţi: «Fericit, zice, cel ce va lua şi va izbi de piatră
pruncii tăi» 74
. D ar poate şi m arele Iov, gândindu-se la
sine, ne dă să înţelegem un asem enea lucru, zicând că
p ap ura şi ro go zu l su nt hrăn ite de'" baltă,
iar cân d e
lipsită de râu toată planta se usucă; si că leul furnicar
se prăpădeşte când nu rnai are ce m ânca-" C ăci vrând
m arele Iov să arate cursele pe care V -- întindei-patim a a,
născocit un num i* com pus cie la leul cei toarte îndrăzneţ
si de ia furnica cea foarte m ăruntă D e fapt m om elile
(atacurile) patim ilor încep cie la închipuirile cele m ai
m ă ru n te , fu iişin d u se p e n e b ă g ^ lv d e se a m ă c a o
furnică, clar la sfârşit se um flă aşa de tare că alcătuiesc
pentru cel pe care km prins în cursă o prim ejdie nu rnai
m ică decât nâpustirea leului. D e aceea luptătorul trebuie
să lupte cu patim ile încă de atunci de când vin ca o
furnică, punând în faţă puţinătatea ca o m om eală. C ad
cie vor ajunge la puterea leului,-va fi greu să le biruiască
şi tare îl vor strâm tora. T rebuie să nu le dea nicidecum
ele m âncare. Iar m âncarea acestora, precum s-a spus
ad eseo ri, su n t fo rm ele sensib ile v en ite p rin sim ţu ri,
•C ăci acestea hrănesc patim ile, înarm ând la rând pe
fiecare idol (chip) îm potriva sufletului.
Capitolul 50
D e aceea legiuitorul a pregătit şi tem plului - îngră
ditu ri la ferestre," însem nând p rin aceasta că ce'i ce
v reau să-şi p ăz easc ă cu g e ta rea lo r cu ra tă ca p e u n
tem p lu treb u ie să-şi în g răd ea sc ă în ainte a sim ţu rilo r
piedici din gândurile care se infricoşază de judecata
viitoare, precum s-au întocm it a colo îngrădituri - la feres
tre, ca să nu pătrundă nim ic din cele necurate. A cestea
au rostul să oprească intrarea form elor necurate, care
vreau să se strecoare înăuntru. Poate de aceea -s-a îm bol
năvit O hozia, căzând de pe fereastra cu7'" gratii.
C ăci a
cădea de pe fereastra cu gratii înseam nă a nesocoti
gândurile răsplătirii viitoare în vrem ea ispitelor, fiind
aplecat asupra plăcerilor. Şi ce poate fi m ai cum plit ca
boala? C ăci boala trupului este o stare contrară firii,
cum păna elem entelor din trup stricându-se din pricina
covârşirii unuia, ceea ce aduce o stare protivnică firii;
iar boala sufletului 'înseam nă abaterea lui de la judecata
dreaptă, biruit fiind de patim ile aducătoare de boală.
A stfel de îngrădituri a îm pletit înaintea vederii celui ce
 ,.'iu i
poate să audă şi Solom bn, zicând: «C ând ochii tai vor
privi la fem eie străina, gura ta va grăi lucruri- m eşteşu
gite»79. Lucruri m eşteşugite le zice celor pe care am avea
să le întâlnim după păcat,, la vrem ea răsplătirii. C ăci
gândindiH ie la acestea cu o dispoziţie cuvenită, va fi
oprită toată vederea prim ejdioasă de la ochii noştri, D ar
a arătat şi ce dispoziţie trebuie să aibă gândul "m vrem ea
aceea: «Căci te vei afla, zice, ca în inim a rnârii şi ca un
cârm aci în m are furtună».
Capitolul 51
Pentru că de se va putea face cineva în vrem ea luptei
cu vederea aţâţătoare atât de viteaz, datorită pedepselor
care îl am eninţă,, precum este cel ce se află în m ijlocul
m ării înfuriate,, va birui fără. osteneală pe vrăjm aşii ce
n ăv ă le sc asu p ra sa , n e sim ţin d lo v itu rile p e care le
prim eşte, încât să poată zice: «M -au lovit şi n-am sim ţit
durere, şi-au bătut joc de m ine şi n-am ştiut nim ic--:"'
A dică aceia, zice, m -au lovit şi au socotit să-şi râdă de
m ine, dar eu n-am sim ţit nici răn ile, căci erau de la
săgeţi de copii, şi nu m -am întors nici spre vicleniile lor,
făcându-m ă că nici nu-ibag în seam ă. Tot aşa şi D avid,
dispreţuind pe aceşfi vrăjm aşi, a zis: «D epartandu-.se de
la m ine vicleanul, n-am ştiut; n-am sim ţit nici când a
81
venit, nici când s-a dus». D ar cel ce nu ştie nici aceea
că
sim ţurile au m ultă am estecare cu lucrurile supuse
sim ţurilor iar din această am estecare se naşte cu uşurinţă
rătăcirea, şi nu-şi dă seam a de vătăm area ce-i vine din.
acestea, ci convieţueşte cu ele fără grijă, cum va cunoaşte
la vrem e cursa rătăcirii, dacă n-a' tost învăţat de m ai
în ain te să le d eo seb ească? C ă în tre sim ţu ri şi lu cru ri
departe robia, fără vreo nădejde de bine. D e aceea şi cei
cinci regi din istorie, fiind biruiţi de cei patru, «se
aruncăîn fântânile de sm oală"/" ca să învăţăm că cei
biruiţi delucrurile sensibile se aruncă prii) fiecare
sensibile se naşte o lupta şi lucrurile sensibile pun bir
a s u p ra s im ţu rilo r e v ă d ii d in ră z b o iu l A sirie n ilu r
îm p o triv a S o d o m iţilo r S c rip tu ra în fă ţişâ n d is to ric
întâm plarea d in tre cei patru îm p ăraţi ai A sirien ilor şi
cei cinci îm păraţi din. jurul S odom ei, spune ca între
aceştia la început s-au tăcut înţelegeri, învoieli şi jertfe
de pace la M area Sărată, pe urm ă au slujit cei cinci
doisprezece ani, iar în al treisprezecelea s-au răsculat şi
într-al patrusprezecelea cei patru au pornit cu război
sj
îm potriva celor cinci şi i-au luat . robi
Capitolul 52
Istoria se isprăveşte aci. N oi însă din istoria aceasta
avem să învăţăm cele ce ne privesc pe noi, şi anum e să
luăm cu no ştin ţă d espre războ iu l sim ţurilor îm po triv a
lucru iilor sensibile. C ăci fiecare dintre noi, de la naştere
până la doisprezece ani, neavând încă curăţită puterea
d e d iscern ăm ân t, îşi su pu ne sim ţu rile fără cercetare"
lucrurilor sensibile, slujind lor ca unor stăpâne: vederea,,
lucrurilor care se văd; auzul, vocilor; gustul, sucurilor;
m irosul, abu rilo r; pipăitul, lucru rilo r care p ot m işca
această sim ţire. Până la acea vârstă om ul nu -poate dis
tinge sau destrăm a nici una dintre percepţii, clin pricind
copilăriei. D ar când i se întăreşte cugetarea şi începe să
sim tă paguba ce-o suferă, plănuieşte îndată răscularea
şi scăparea de această robie. Şi dacă s-a făcut puternic
în cu getare, îşi întăreşte această ho tărâre, dedarânu u-
se slobod pentru totdeauna, scăpat de stăpânii am arnici.
D a r d ac ă ju d e ca ta lu i e p re a sla b ă p en tru ac e astă
stortarc, îşi lasă iarăşi roabe sim ţurile, biruite fiind de
p u terea lu ciun Jor sen sib ile; şi acestea v o r răb da m ai
sim ţ, ca prinnişte prăpăstii şi fântâni, în sm oala
lucrului sensibilcorespunzător cu acel sim ţ,
nernaiînţelegând nim iccedin le v ăz u te, d eo arece şi-au
le g at p o fta d e lu c ru rile
păm ânteşti si iubesc m ai m ult
lucrurile de aici decât cele
cunoscute <i. \ mintea.
Capitolul 53
L a fel şi robul care-şi iubeşte stăpânul, fem eia şi
copiii, renunţând la libertatea adevărată pentru legătura
cu cele trupeşti, se face rob veşnic. D e aceea i-a fost
g ău rită urechea cu sula, ca nu cu m v a, au zind prin
d esch izătu ra firească a auzu lu i, să p rim ească v reu n
g ân d d e lib ertate, ci să răm ân ă n eco n ten it ro b , iub in d
. cele de aici. D in această pricină a poruncit şi legea să fie
tăiată m âna fem eii care apucă de cele ruşinoase pe un
bărbat când se bate/ 4
că având loc o luptă între gânduri,
pentru alegerea între bunurile lum eşti şi cereşti, aceea,
înlăturând alegerea celor din urm ă,, a ales pe cele ale
facerii şi ale stricăciunii, deoareceprin m ădularele care
ajută la naştere a arătat lucrurile tăcute.
N u e aşad ar d e n ici u n folos a se lep ăd a de lu cruri
cei ce nu stăruiesc în această judecată, ci se lasă târâţi şi
duşi iarăşi de gând şi de aceea se întorc necontenit
spre cele părăsite, vâdindu-şi dragostea fată de ele, ca
fem eia lu i L o t* ", C ă ci ac ee a, în to rc ân du -se, stă
p ân ă a zi,prefăcută în stâlp de sare, ca pildă celor ce
nu ascultă.T o t a stfe l îi în to a rc e o b işn u in ţa , a l căre i
sim b o l e ste
aceea, spre sine pe cei ce vor să se despartă rara să se
schim be. D ar ce vrea să spună şi legea, care porunceşte
ca cel ce intra io tem plu, după ce a îm plinit cele ale
rugăciun ii, sd n u se înto arcă pe aceeaşi po dria p e care
a intrat, ci să iasă pe cea dim potrivă făcânclu -si drum ul,
n eîn to rs, d rep t în ain te? N im ic a ltcev a d ec ât că n u
trebuie să-şi slăbeaţi u cineva prin îndoieli, încordarea
p ăşirii în ainte .^pre \irtu te. C ăci neincel^ek' ap lecări
spre lucrurile Jiu i. d ,im
re- ieşit au trag prin obişnuinţă
pre coe• . n - r â?\, s a ă n o g npo^iiiea spre
ce k- dinainte,. o i r: torc spre ele si o tac sJi tâniV ască după
vechile păcaU -:
Ca p i toi u i 54
rnnciC u obişnuinţa trace pe om la s:.":c cu putere ş-
n u-! lasă să x :!,{;,e 1; ,ui d intâi deps.rind >irL
e- ilil
P entru că clin obişnuinţa' se naşte deprindeiva.. iar din
deprindere se face fi-va,Şl a străm uta firea şi a o schim ba
este lucru anevoios, C hiar dacă e clintită puţin cu sila,
înd ată se m to arce 'a sine. Iar d acă a fost -roasă c!ir
hotarele ei. nu se m ai întoarce la integritatea ei,, dacă nu
se pune m ultă osteneală spre.a o aduce L ; ..:alea ei, că o
vrea m ereu să revină la deprinderea clin obişnuinţă, pe
care a părăsit-o. Pnvc-te la sufletul care se tine lipit cit-
obişnuinţe, cum sade lângă idoli, bpindu-^e de nialeriik
fără form ă, si nu \ K -a-cs^r i j i ; vsi s.-r! se aiv-onie; i - . -
i - ' '
raţiunea care caută .să-i ca'lau/ească spre cele m ai înalle.
F.l zice: «Nu pot să. m ă ridic înaintea ta, Fund că m ă aflu
;
în rânduiala obişnuită a fc-ir-.eilor-'.' " C ăci sufletul cart
;
se odihneşte de m uiij uni in lucrurile ietii, \sade lângă'
idoli, care pe ei suni iar,! form ă, dar p rim esc fo rm e de
Nil Astietul
la m eşteşugul om enesc. Sau oare nu sunt un lucru fără
form ă, bogăţia şi slava şi celelalte lucruri ale vieţii, care
nu au în ele nici un chip statornic şi hotărât ci, sim ulând
adevărul printr-o asem ănare uşor de întocm it, prim esc
de fiecare dată alte şi alte schim bări? Form ă le dăm noi,
când prin. gânduri om eneşti născocim închipuirea unui
folos pe seam a lucrurilor, care nu slujesc spre nim ic
folositor.
Capitolul 55
C ăci când lărgim trebuinţa neapărată a trupului în-
tr-un lux fără rost, pregătind m âncarea cu nenum ărate
b u n ă tă ţi, ia r h ain e le fe lu rin d u -le sp re m o leşe a lă şi
desfătare, pe urm ă învinuiţi de această deşertăciune, ca
unii ce am urcat în deşert la consum uri desfătătoare o
trebuinţă ce putea fi îm plinită cu puţine, făurim apărări
ca pentru nişte lucruri ce eram datori să le săvârşim , ce
facem altceva decât ne silim să dăm form ă m ateriilor
fără form ă? B ine s-a spus apoi despre un astfel de suflet
că «şade», căci sufletul care s-a învârtoşat în asem enea
judecăţi despre cele spuse, s-a lipit de lucrurile de aici,
ca de nişte idoli, şi slujeşte de aci înainte obiceiului şi
nu m ai slujeşte adevărului; ba nici nu m ai poate să se
m ai ridice la adevăr, ci prin obişnuinţe întinează firea
lucrurilor, ca prin necurăţia de fiecare lună. Iar prin
şedere, Scriptura arată aci lenevirea de la cele bune şi
iubirea de p lăceri. L enevirea, când vorbeşte despre:
«C ei ce şedeau în întuneric şi în um bra m orţii, ferecaţi
87
în sărăcie şi fier». C ăci atât întunericul, cât şi lanţurile
sunt piedică a lucrării. Iar iubirea de plăcere, când zice
despre,cei ce se în to rceau cu in im a în E gipt şi grăiau
Filocalin 233
întreolaltă: «N e-am adus am inte de când şedeam lângă
căldările cu carne şi m âncăm carne până ne 88săturam ».
Cu adevărat lângă căldările cu carne şed cei ce-şi aprind
dorinţele cu o căldură m ustoasă şi necontenită. Iar m aica
iubirii de plăceri este lăcom ia pântecelui, căci aceasta
naşte iubirea de plăceri, dar şi m ulte din celelalte patim i.
Pentru că din aceasta, ca dintr-o rădăcină, puiesc - cele
lalte patim i, cari, înălţându-se pe încetul, ca nişte arbori,
peste aceea care le-a născut, îşi îm ping răutăţile până la
cer. Iub irea de b an i, m ân ia şi în tristarea sun t puii şi
m lăd iţele lăco m iei p ân tecelu i. C ăci laco m u l are m ai
întâi lipsă de bani, pentru a-şi sătura pofta care - arde pu
rurea şi care totuşi nu poate fi săturată niciodată. Iar faţă
de cei ce îl îm piedică de ia agonisirea banilor, trebuie
să-şi aprindă m ânia. C ând însă m ânia nu poate ajunge
la ţintă, din pricina slăbiciunii, e urm ată neapărat de
întristare. D e fapt cel ce se târăşte pe piept şi pe pântece,
când are m ijloacele care îi îm plinesc plăcerile se târăşte
pe pântece, iar când e lipsit de acestea se târăşte pe
piep t, unde este m ânia. C ăci iubitorii de p lăceri, când
sunt lipsiţi de ele, se înfurie şi se am ărasc.
Capitolul 56
D e aceea m arele M oise pune pe pieptu l preotu lu i
89
hoşenul judecăţii, ca sem n al raţiunii, arătând prin
sim boale că preotul trebuie să-şi înfrâneze prin judecata
raţiunii pornirile patim ii m âniei, căci hoşenul judecăţii
este raţiunea. D ar p reotu l care stăp ân eşte p atim a cu
raţiunea este nedesăvârşit. D e_aceea desăvârşitul M oise
scoate cu totul m ânia, căci el nu poartă hoşenul raţiunii,
ci scoate însuşi pieptul. «C ăci luând, zice, pieptul, 1-a
 Mii
legăn at, pu n ân du -i în ain tea D o m1'"nu Slui».
u nt apo i
alţii, care nici nu scot m ân ia afară,nici nu stăpânesc
patim a cu raţiunea, ci obiruiesc cu'lucrul şi cu osteneala.
A ceştia sunt cei ce scot pieptul îm preună cu braţul, căci
braţu l este sem n ul o stenelii şi al lucrării. D e asem enea
a u m bla pe pântece este sem nu l cel m ai ad ev ărat al
plăcerii. C ăci, de obicei, pântecele este pricina plăcerilor.
C ân d sto m acu l e plin, se ap rin d şi do rin ţele d u p ă alte
plăceri; iar când se află în lipsă, răm ân şi acestea liniştite
şi m ai potolite. D ar aci încă este o deosebire între cel ce
se află în curs de în aintare şi cel desăvârşit.- M oise, le
p ă d ân d cu d esăv ârşire p lă cerea m ân cărilo r/a sp ălat
pântecele şi picioarele cu apă'"", însem nând prin pântece
plăcerea, iar prin picioare, um bletele şi intrările. D ar cel
în cu rs d e în aintare spală n um ai cele d in p ântece, n u
tot pântecele. Iar între cuvintele «a spălat» şi «vor spăla»,
e rnare'deosebire. Prim ul lucru e de bună voie, al doilea
se face din poru ncă.
Capitolul' 57
C ăci cel desăvârşit trebu ie să se m işte spre faptele
virtuţii d in râv na proprie; iar cel în cu rs d e în ain tare,
ascu ltân d d e în d em n ul pov ăţuitoru lui. S ă m ai băg ăm
de seam ă că pieptul se scoate întreg, iar pântecele nu se
t>:
scoate, ci se spală. C ăci înţeleptul poate să-şi lepede şi
să-şi taie toată m ânia, dar pântecele nu-1 poate înlătura.
Firea sileşte şi pe cel m ai înfrânat să se folosească
- de hra
na trebuitoare. D ar când sufletul nu ascultă de raţiun ea
dreap tă şi statorn ică, ci se lasă strica.t de p lăceri, se
aprin d m ăruntaiele. F iin dcă ch iar d acă vasele tru pului
se um p lu peste m ăsu ră, pofta răm âne totuşi setoasă şi
pântecele continuă să crească în vrem e ce coapsele cad.
C ăci cugetarea slăbeşte în naşterea celor bune, în trucât
s to m a c u l ,, a p r in z â n d u - s e d e b o g ă ţi a m â n c ă r ilo r ,
slăbănogeşte puterile duhovniceşti. Pe acestea le-a arătat
cuv ân tu l legii, p rin co ap să. A şad ar iu bitoru l de p lăceri
se târăşte în treg p e pân tece, aplecat cu to tu l asu pra
plăcerii. Iar cel care a început să ducă viaţa cea virtuoasă
taie seu l p ân tecelui, lepăd ând m ân cările care în graşă
trupul. Şi anum e cel ce se află în curs de înaintare spală
cele din pântece, iar cel desăvârşit spală tot pân tecele,
lepădând cu desăvârşire cele ce prisosesc peste trebuinţă.
Capitolul 58
F o arte p o triv it s-a ad ău g at ap o i la cu v in tele: « p e
piept şi pe pântece», cuvântul «vei :r>um . Cbla»
ăci plă -
cerea nu stăp ân eşte asup ra celo r ce stau pe loc şi sunt
liniştiţi, ci asupra celor ce sunt m ereu în m işcare si plini
de tulburare. D ar m ai m ult decât din acestea pornirea
sp re d e sfrâ u v in e d in lă c o m ia p â n te c e lu i. D in a c e st
m otiv şi firea, V oind să arate apropierea acestor patim i,
a num it organ ele de îm preunare « cele de'sub p ântece»
(i> m y â0T p ia), arătân d în rud irea lo r p rin v ecin ătate.
C ăci dacă slăbeşte această patim ă, slăbeşte din sărăcirea
celei de d easup ra, iar d acă se aprind e şi se în tărâtă, de
acolo îşi prim eşte puterea. D ar lăcom ia pântecelui nu
num ai că o hrăneşte şi o alăptează pe aceasta, ci şi alungă
toate v irtuţile. C ăci stăp ân ind şi ţinând ea pu terea, cad
şi se nim icesc to ate virtu ţile: înfrânarea, cum pătarea,
b ărbăţia, răbd area şi to ate celelalte. A ceasta a arătat-o
256 Ascetul
Ierem ia acoperit, zicând că m ai m arele bucătarilor din
B abilon a dărâm at .de jur îm prejur zidurile Ierusalim
- u
91
lui, ' num ind prin m ai m arele bucătarilor patim
- a lăco
m iei. C ad precum m ai m arele bucătarilor îşi dă toată
silinţa să slujească pântecele şi născoceşte nenum ărate
m eşteşuguri ca să producă plăceri, tot aşa lăcom ia
pântecelui pune în m işcare tot m eşteşugul ca să- serveas
că plăcerii în vrem ea foam ei; iar felurim ea m âncărilor
dărâm ă şi surpă la păm ânt întăritura virtuţilor.
C apitolul 59
D e fapt m âncările gustoase şi m eşteşugit drese se fac
unelte de dărâm are ale virtuţii bine întărite, clătinând
şi dărâm ând statornicia şi tăria ei. Pe de altă parte,
- pre
cum belşugul alungă virtuţile, tot aşa puţinătatea surpă
întăriturile păcatului. C ăci aşa cum m ai m arele- bucăta
rilor din Babilon a dărâm at zidurile Ierusalim ului, adică
ale sufletului paşnic, trăgându-1 cu m eşteşugul - bucătă
riei spre plăcerile trupului, tot aşa pâinea de orz a Israe-
liţilor, rostogolindu-se, a răsturnat corturile M adiani-
ţilor. Fiindcă hrana sărăcăcioasă, rostogolkidu-se şi
înaintând m ult, risipeşte patim ile curviei. C ăci M adia-
niţii poartă sim bolul patim ilor curviei, fiindcă ei sunt
cei ce au adus desfrânările în Israil şi au am ăgit m are
m ulţim e dintre tineri- Şi foarte potrivit zice Scriptura că
M adianiţii aveau corturi, iar Ierusalim ul zid, căci toate
cele ce înconjoară virtutea sunt întărite şi sigure, iar cele
ce susţin păcatul sunt form ă şi cort, nedeosebindu-se
întru nim ic de nălucire.
Filocalia 25
7
Capitolul 60
De aceea sfinţii au fugit din cetăţi şi au ocolit îm preu
na vieţuire cu cei m ulţi, cunoscând că îm preuna petre
cere cu oam enii stricaţi aduce m ai m ultă stricăciune
decât cium a. De aceea, neluând nim ic, au părăsit avuţiile
deşarte, fugind de îm prăştierea adusă de ele. D e aceea
Ilie, părăsind Iudeea, locuia în m untele pustiu al Carm e-
lului, care era plin de fiare, neavând pentru stâm părarea
foam ei nim ic afară de cop aci, căci se m ulţum ea cu
ghindele copacilor, îm plinindu-şi trebuinţa cu acestea.
Elisei de asem enea ducea aceeaşi vieţuire, prim ind de
la învăţătorul său,95pe lângă alte virtuţi, şi pe aceea de a
petrece prin pustiuri. Iar Ioan, locuind în pustia Ior
danului, m ânca aguridă şi m iere sălbatică, arătând celor
m ulţi că nu e greu să îm plinească trebuinţa trupului şi
osândindu-i pentru desfătările încărcate. Poate şi M oise,
poruncind Israelitenilor ca să adune m ana de la zi la zi,
a pus această lege în chip general, rânduind ca om ul să
îngrijească de viaţă num ai pentru ziua de azi şi să nu
se asigure de m ai-nainte. El a socotit că aşa se cuvine
fiinţei raţionale să facă: să se m ulţum ească cu cele ce se
nim eresc, căci îngrijitorul celorlalte este H ristos; să nu
aibă grijă de cele dinainte, ca să pară că nu crede în harul
lui D um nezeu, care nu ar revărsa totdeauna darurile
Sale necontenite.
Capitolul 61
Şi scurt vorbind, toţi sfinţii, de care n-a fost vrednică
lum ea,96 au părăsit-o, rătăcind prin pustiuri, prin m unţi,
prin peşteri şi prin crăpăturile păm ântului şi um blau în
piei de oi şi de capre, lipsiţi, strâm toraţi, necăjiţi, fugind
_ '5 < S Nil
A&xtul
de năravurile rele ale oam enilor şi de faptele sm intite,
care covârşesc oraşele, ca nu cum va să fie duşi - de văl
m ăşagul tuturor, ca de puterea unui puhoi, Se bucurau
de petrecerea cu fiarele şi socoteau vătăm area de la
acestea m ai m ică decât cea de la oam eni. M ai bine zis,
au fugit de oam eni, ca de nişte uneltitori şi s-au încrezut
în fiare, ca în nişte prieteni. Căci acelea nu învaţă păcatul,
iar de virtute se m inunează şi o cinstesc. A şa de pildă
oam enii au dat pierzării pe D aniil, dar 1-au scăpat leii,
păzind ei pe cel osândit în chip'nedrep t din pizm ă, ca
şi dreptatea batjocorită de oam eni; în felul acesta au
rostit ei judecata cea dreaptă cu privire la cel osândit pe
nedrept. A stfel virtutea bărbatului s-a făcut oam enilor
pricină de pizm ă si de duşm ănie, iar fiarelor prilej de
sfială şi de cinste, în câte fiinţe a fost sem ănată dorinţa
după m ai bine!
Capitolul 62
S ă râv n im v irtu ţile sfin ţilo r şi, d esfăcân d u -n e de
poruncile slujirii trupu lui, să urm ărim slobozirea. P e
asinul sălbatic, lăsat slobod de Z iditor în pustie, care nu
a u d e ră cn e tele m ă n ăto ru lu i şi-şi b ate jo c d e za rv a
7
oraşului," chiar dacă 1-am făcut până acum a să poarte
poveri, înjugându-1 la patim ile păcatului, să-1 deslegăm
de legături,' oricât s~ar îm potrivi cei ce îi sunt stăpâni
nu prin fire, ci şi-au câştigat'stăpânirea prin obişnuinţă.
D esigur aceştia vor auzi şi se vor supune, dacă- vom ară
ta nu num ai cu lim ba şi cu glasul'sim plu, ci cu toată
starea dinlăuntru a sufletului, «că D om nul are trebuinţă
de el».98 Şi îndată îl vor trim ite pe el, ca, după ce va fi
îm podobit cu veşm intele apostoleşti, să se facă purtător
a l C u v â n tu lu i; sa u , fiin d slo b o z it să se în to a rcă în
străv ech ile im aşu ri ale C uv ân tu lu i, să cau te, dinco lo
de orice verdeaţă (ceea ce înseam nă a răm ânea - la frun
zişul sau la litera dum nezeieştii Scrip turi), ca să fie
călăuzit la v iaţa cea necup rin să, care ro deşte la u n loc
hrană şi desfătare m ultă. D ar se iveşte întrebarea cum
cau tă dinco lo de orice verdeaţă asinul sălbatec lăsat
slobod de D um nezeu în pustie, odată ce are ca loc de
petrecere pustia, iar ca sălaş păm ântul sărat, ştiut fiind
că păm ântul sărat şi pustia de cele m ai adeseori nu sunt
potrivite pentru creşterea verdeţei? înţelesul este acesta,
că nu m ai cel pu stiu de p atim i este în stare să caute
cuprinsul contem plaţiei în cuvintele dum nezeieşti, după
ce s-a uscat, din el m ustul patim ilor..
Capitolul 63
• S ă p ă ră s im lu c ru rile lu m e ş ti ş i să tin d e m sp re
bunurile sufletului. Până când vom răm ânea la jocurile
copilăreşti, neprim ind cuget bărbătesc? Până când vom
lucra m ai fără judecată ca pruncii, neînvăţând nici m ăcar
de la aceia cum se înaintează la lucrurile m ai înalte? Căci
aceia, schim bâridu-se cu vârsta, îşi schim bă şi aplecarea
spre jocuri si părăsesc cu uşurinţă plăcerea pentru cele
m ateria le. D o ar ştim că n u m a i m ateria co p ilă riei e
alcătuită din nuci, biciuri şi m ingi. Copiii sunt îm pătim iţi
de ele num ai până ce au m in tea nedesăvârşită şi le
socotesc lucruri de preţ. D ar după ce a înaintat cineva
cu vârsta şi a ajun s bărbat, le aruncă pe acelea şi se
apucă de lucruri serioase cu m ultă sârguinţă. N oi însă
a m r ă m a s la p r u n c ie , m in u n â n d u - n e d e c e le a le
cop ilăriei, care su n t v red n ice de râs, şi n u vrem să ne
.160 Ascetul
ap u cam d e grija celo r m ai în alte şi să în cep em a n e
gând i la cele cuvenite bărbaţilo r. C i p ărăsind cu getu l
bărbătesc, ne jucăm cu lucrurile păm ânteşti ca te şi cu niş
nu ci, dând prilej de râs celor ce ju decă lucru - rile ur
m ând rânduiala firii. C ăci pe cât este de ruşinos să vezi
un bărbat întreg şezând în cenuşă şi desen ând în ţărână
figuri copilăreşti, tot pe atât de ruşinos este, ba chiar cu
m ult m ai ruşinos să vezi pe cei ce um blă după agonisirea
bu nurilor veşnice, tăvălindu-seîn cenuşa celor - păm ân
teşti şi ruşinând desăvârşirea făgăduinţei, prin îndeletni-
cirea^stângace cu cele ce nu se potrivesc cu ei. Iar pricina
acestei stări a n oastre, pe cât se v ed e, stă în faptul că
socotim că nu există nim ic m ai bun decât cele văzute şi
nu cunoaştem , în com paraţie cu neîn sem nata tea celor
de acum a, covârşirea bunătăţilor viitoare; înconjuraţi de
strălucirea bunătăţilor de aici, socotite de preţ, ne legăm
deplin cu pofta de ele. C ăci totdeauna în lipsa celor m ai
bu ne se cin stesc cele m ai rele, care m o ştenesc drep tu l
acelora. Fiindcă dacă am avea o în ţelegere m ai înaltă
despre cele viitoare, n-am răm ânea lip iţi d e acestea.
Capitolul 64
Să începem aşadar a ne desface de cele de -aici. Să le
pădăm avuţiile, banii şi toate cele ce scufund ă gân dul
şi-1 pogoară sub apă. Sa aruncăm sarcina, ca să se ridice
puţin corabia. C uprinşi de furtună,, să aruncăm şi m ulte
dintre unelte, ca astfel cârm aciul, adică m intea, să se
poată izbăvi îm preună cu gândurile cu care călătoreşte.
C ei ce p lu tesc pe m are, când su nt cu prin şi de furtună,
dispreţuiesc câştigul lor şi aruncă cu înseşi m âinile lor
po v ara în m are, so co tin d , avu ţia m ai prejo s d e v iaţă.
Filocnli
a
A stfel, ca nu cum v a corabia prea plină să se- prim ejdu
iască a se scufun da de greu tatea încărcăturii,- o uşurea
ză, aru ncând la fund com orile d e preţ. D acă fac aceia
aşa, de ce nu dispreţuim şi noi, de dragul vieţii - m ai înal
te, lucrurile care trag sufletul la fund ? D e ce nu poate
frica de D um nezeu atâta cât poate frica de m are? A ceia,
din pofta după viaţa vrem elnică, nu socotesc m are lucru
pag ub a m ărfurilor; iar no i, care zicem că ne strădu im
du pă v iaţa veşnică, nu d ispreţuim nici m ăcar lu crul cel
m ai neînsem nat, ci alegem m ai bine să pierim îm preună
cu povara, decât să ne m ântuim lip siţi de ea. -S ă ne dez
brăcăm deci, rogu-vă, de toate, căci vrăjm aşul- ne aşteap
tă la luptă gol. O are atleţii lu ptă îm brăcaţi? L eg ea de
luptă îi aduce în arenă dezbrăcaţi. F ie că e cald, fie că e
frig, aşa intră ei acolo, lăsând afară veşm intele. Iar dacă
v reu n ul d intre ei n u vrea să se d ezb race, nu p rim eşte
-nici lup ta. N oi însă, care am făg ădu it să lup tăm şi în că
cu vrăjm aşi cu m u lt m ai ageri d ecât cei ce lu- ptă la ară
tare, nu num ai că nu ne dezbrăcăm , ci încercăm - să lup
tăm lu â n d p e u m eri în că şi n en u m ăra te a lte p o v eri,
d â n d v răjm aşilo r m u lte m ân ere d e care să n e p o a tă
p rin d e.
Capitolul 65
C ăci cum va lupta cu duhu rile rău tăţii cel ce um b lă
du pă av u ţii, cân d poate fi prin s cu u şurin ţă d in to ate,
părţile? S au cu m va lu pta cu du hul iubirii de arg int cel
îm presurat de b an i? C um va alerga, ca să scape - de ur
m ărirea dracilor d ezbrăcaţi d e orice grijă, cel îm brăcat
cu nenum ărate griji, când S criptura zice că chiar «cel
d e zb răca t v a fi u rm ărit în ziu a ace ea» ?"' C ă ci n u este
 .-isa-lul
gol acela care e îm brăcat în veşm intele cusute cu m ultele
îm punsături ale grijii de lucrurile lum eşti; şi nu este gol
n ici acela care e îm pied icat la alerg are d e g ân d urile
păm ânteşti ale banilor şi averilor, Pentru că cel gol e greu
de prins, sau--'chiar cu neputinţă de prins de -cei ce îi în
tind curse. D acă losif ar fi fost gol, n-ar îi avut de ce să-1
p rin d ă E g ip te a n c a, p e n tru c ă sp u n e d u m n e z e ie sc u l
cuvânt că 1-a prins de veşm intele lui zicându-i: «culcă-te
100
cu m ine!» Iar veşm intele sunt lucrurile trupeşti, prin
care prinzând plăcerea pe cineva îl atrage la ea. D eci cel
ce le ţine p e acestea în jurul său va fi trântit la p ăm ânt
în lupta cu cei ce le-au d ezbrăcat. D e aceea luptătorul
p entru nep rih ănire, cân d s-a v ăzu t p e sin e tras cu sila
spre plăcerea şi unirea îm preunării, riind apucat de ceea
1 1
ce era m ai trebuin cio s trupulu " şi-a
i, d at seam a că
trebuia să se afle gol în casă cu stăpâna, care poate să
pu nă stăpân ire pe el cu sila, şi deci, părăsindu-şi - veş
m intele, a fugit şi a ieşit afară, um blând, ca în R ai, gol
în virtutea lut asem enea om ului dintâi. C ăci acela - prim i
se de la D um nezeu, ca p e-o cinste deoseb ită, dezbrăca-
rea, p ân ă ce, prin n eascultare, a aju ns la trebuinţa - hai
nelor. Fiindcă până ce se lupta cu vrăjm aşii, -care îl sfă
tuiau să calce porunca lui D um nezeu, stătea gol în arenă,
ca un luptător, dar după ce a fost biruit şi scos afară din
luptă s-a îm brăcat, după dreptate., lepădând dezbrăcarea
d e o d a tă c u d ep rin d erea d e lu p tă to r.
Capitolul 66
D e a c e e a z ic e p ro v e rb u l c ă tre c e l c e g ă te şte p e
luptător; «Scoate-i haina, căci a trecut107 la. Până
rând»
ce
era afară delocul de luptă, i se potriveau bine ha m ele
tflocalia 26
3
c e lo r c a re n u lu p tă , a c o p e rin d u -i b ă rb ă ţia lu p tă to a re
cu înv elişul v eşm in telor. D ar odată ce a trecut la luptă
«scoate-i haina». Pentru că trebuie să se lupte gol, m ai
b ine zis n u nu m ai g ol, ci şi u n s. C ăci prin dezbrăcare
luptătorul nu m ai are de ce să fie prins de către potrivnic;
iar p rin u ng erea cu u ntd elem n, ch iar d acă ar fi prin s
vreod ată, i-ar alu neca d in m âin i. U n tdelem n ul îl'scapă
din" prinsoare. D e aceea potrivnicii.caută să arunce cu
ţărână unul în celălalt, ca,.înăsprind prin praf alunecuşul
un delem nu lui, să se poată face uşo r d e ap ucat - la p rin
soare. C eea ce este praful acolo, aceea sunt lucrurile - pă
m ânteşti în lupta noastră; şi ceea ce este acolo- untdelem
nul, aceea este aci lipsa de griji. Si precum acolo cel uns
se d esface cu u şu rinţă d in prinsoare, dar dacă ar lua p e
el praf, cu anevoie ar scăpa d in m âna protivn iculu i, tot
aşa aci, cel ce nu se îngrijeşte de nim ic, anevoie poate fi
prins de diavolul, dar dacă e plin de griji şi îşi înăspreşte
lu necuşul lipsei d e griji a m inţii prin p rafu l g rijilo r, cu
an ev o ie v a scăp a d in m ân a acelu ia.
Capitolul 67
T ine de sufletul desăvârşit să fie lip sit de griji, şi de
cel necredincio s să se chinuiască cu ele. C ăci despre
sufletul desăv ârşit s-a sp us că este «un crin în m ijlocu l
m ărăcinilor»101
A ceasta îl arată vieţuind fără griji între
cei apăsaţi de m ulte griji. C ăci crinul şi în E v ang helie
este icoana sufletului fără griji. E l nu se osteneşte, zice,
nici nu toarce, şi e îm brăcat în tr-o slav ă m ai m are ca a
lui Solom on. Iar despre cei ce au m ultă grijă pentru cele
trupeşti se zice: «T oată viaţa necred inciosului e înecată
105
în grijă» Şi de fapt e cu adevărat neevlavios-lucru să
 ,Y i7
A x c e lu l
întindem cât ţine viaţa grija pentru cele trupeşti şi să nu
arătăm nici o sârguinţă pentru cele viitoare; să cheltuim
toată vrem ea pentru trup, deşi nu are trebuinţă de m ultă
osteneală, iar sufletului, care are atâta putinţă de creştere
încât nu-i ajunge toată viaţa pentru desăvârşirea lui sau
să nu-i închinăm nici m ăcar o vrem e cât de scurtă sau,
dacă ni se pare că-i închinăm puţină, să o tăcem aceasta
fără vlagă şi cu nepăsare, am ăgiţi de suprafaţa lucrurilor
văzute. In felul acesta noi pătim im ceea ce pătim esc cei
prinşi, ca printr-o undiţă, de cele m ai urîte dintre fem eile
stricate care, în lip sa frum u seţii ad ev ărate, n ăscocesc
u n a m in cino asă, ca o m o m eală p entru p riv- ito ri, în
dreptând prin tot felul de făinuri urâţenia lor. C ăci odată
ce am fost biruiţi de deşertăciunea lucrurilor de aici, nu
m ai p utem vedea urâciunea m ateriei, fiind în şelaţi de
patim ă.
Capitolul 68
D in pricina aceasta nu ne m ulţum im cu cele - de nea
părată trebuinţă, ci căutând saturarea, care adu - ce vătă
m area vieţii, ne în verşun ăm spre tot felul de câştig uri,
nevăzân d că m ăsura pro prietăţii trebuie să - o dea tre
buinţa trupului, iar ceea ce trece peste aceasta - este urâ
ciune şi nu m ai este spre trebuinţă. C ăci precum haina
m ăsurată pe trup este şi spre trebuinţă şi spre podoabă,
iar cea care flutură în toate părţile şi se îm pleticeşte
printre picioare şi.se târîie pe păm ânt, pe lân gă că este
urîtă, se m ai face şi piedică la orice lucru, la- tel agoni
seala, care întrece trebuinţa trupului, este şr piedică la
orice lucru, este şi piedică spre virtute şi este şi obiect
de batjocură celor ce pot pătrunde firea lucrurilor. D rept
„Y
o
a c e e a n u tre b u ie să ţin em se a m a d e c e i am ă g iţi d e
lu crurile sensibile, nici să ne luăm fără socoteală du pă
cei .îm pătim iţi de cele păm ânteşti, fiincă nu iau am inte
la cele spirituale. C ăci a crede acestora, socotind că au
făcut uz de raţiune când şi-au ales să se bucure de cele
de aici, este acelaşi lucru cu a face pe orbi judecători în
p riv inţa cu lorilo r, sau p e su rzi în p rivin ţa su n etelor
m uzicale, du pă ce e ştiut că aceştia sunt lipsiţi - de sim
ţurile prin care să poată jud eca aceste lucruri. F iind că
orbi sunt şi cei a căror raţiune, cu care au să judece cele
d e lau dă şi cele fără v alo are, e ciun tită d e pu terile d e
judecată cele m ai de trebuinţă.
Capitolul 69
U nul dintre aceştia a fost şi A har, fiul lui C arnii, care
a m ărturisit lui Iisus că a ascuns cele furate în cortul vieţii
sub păm ânt, iar argintul 1-a pus dedesubtul 1(V
' C ăci
lor,
cel ce socoteşte că lucrurile felurite şi strălucitoare ale
m ateriei sunt m ai de preţ, iar raţiunea o pune- d edesub
tu l a ce sto ra, p e d rep t cu v ân t se am ăg eşte asem en ea
u n u i d o b ito c, p red â n d u -se p e sin e n ă lu c irii lu c ru lu i
plăcut, ca un ul ce a co borât raţiunea de pe tro nul de
stăpânitoare şi a aşezat-o în rândul supuşilor, m ai bin e
zis a osândiţilor. P entru că dacă aceasta ar fi fost ţinută
în cinstea ei şi ar fi avut în ea puterea de judecată a celor
ce se văd, ar fi adus h o tărârea cea dreaptă, pedep sind
po rn irea care aleargă du pă lucrurile în şelăto are. B ine
este dar să răm ânem între hotarele lucrurilor ţăde trebuin
şi să ne silim cu toată pu terea să n u trecemd edinco lo
a c e ste a , c ă c i d a c ă su n te m d u şi d e p o ftă sp re c e le
266 Nil Ascetul
plăcute ale vieţii, nici un tem ei nu m ai opreşte pornirea
n oastră spre cele dinain te. F iindcă ceea ce este peste
trebuinţă nu m ai are nici un hotar, d o năzuinţă - fără sfâr
şit şi o deşertădune fără capăt sporeşte necontenit
- oste
n eala în jurul lo r, hrăn in d po fta, ca p e o flacără, prin
adăugirea m ateriei.
Capitolul 70
C ăci cei ce au trecut odată hotarele trebuinţii fireşti
şi încep să înainteze în viaţa m aterială, voesc să adauge
la pâin e cev a d ulce p e d easup ra, iarla apă, vinu l care
se face de aci înainte trebuincios, iar din acesta pe cel
m ai de p reţ. E i nu m ai vreau să se m u lţum ească cu
veşm in tele de treb uinţă, ci m ai întâi îşi cum p ără lână
de cea m ai frum oasă, alegând însăşi floarea lânei, apoi
trec de la aceasta la stofele am estecate din in şi lână, pe
u rm ă u m b lă d u p ă h ain e d e m ătasă, la în cep u t d u p ă
cele sim ple, apoi după cele îm pestriţate cu războaie, cu
fiare şi cu istorii d e to t felul, îşi ad un ă ap o i v ase d e
arg in t şi d e au r, care slu jesc n u n to iai la m ese, d şi
dobitoacelor, şi le aşează pe m ulte policioare. C e să m ai
sp u n em d espre am b iţia lor atât d e d eşartă, p e care o
întind până la cele m ai necinstite trebuinţe, neprim ind
să li se facă nici m ăcar vasele de necinste din altă m aterie,
d vrând să le facă argintul şi această slujbă? C ăci aşa
este plăcerea. Se întinde pe sine până la cele m ai de pe
u rm ă şi cin steşte lu cru rile necinstite p rin strălu cirea
m ateriei. D ar a căuta acest prisos e un lucru protivnic
firii.
Filocalia 26
7
C apitolul 71
C ăci vieţu irea p otrivit cu firea n e-a fost rân du ită
aceeaşi no uă şi do bito acelor, de către F ăcăto v- r. « Iată
am dat vouă, zice D um nezeu cătră oam eni, toată iarba
câ m p u lu i, ca să fie v o u ă şi d o b ito ac elo r - sp re m â n
care».107 Prim ind deci îm preună cu necuvântătoarele o
h rană de ob şte, dar stricând -o prin n ăsco cirile n oastre
într-u na m ai d esfătăto are, cu m nu vo m fi socotiţi, cu
d re p t c u v â n t, m a i n e c u v â n tă to ri d e c â t a c e le a , d a c ă
do bitoacele răm ân între hotarele firii, neclintin d n im ic
din cele rânduite de D um nezeu, iar noi, oam enii cinstiţi,
cu raţiune, am ieşit cu totul din vechea rânduială? C ăci
care sunt fripturile dobitoacelor, care sunt nenum ăratele
m eşteşuguri ale plăcintarilor şi bucătarilor, care stârnesc
plăcerile ticălosului de pântece? O are nu iubesc acelea
v ech ea sim p litate, m ân când iarbă şi în d estu lân d u -se
cu ce se nim ereşte şi folosind u-se d e apa râu rilo r, d ar
şi d e aceasta destul d e rar? D e aceea le sun t pu ţine şi
plăcerile de su b pântece, pentru că nu-şi aprind - d orin
ţele cu nici o m âncare grasă, încât nici nu ştiu totdeauna
de deosebirea între bărbătuş şi fem eiuşcă. Căci un singur
tim p al an ului le stârn eşte această sim ţire, cân d leg ea
firii le -a râ n d u it îm p re u n a re a p e n tru în să m â n ţa re a
aceleiaşi sp ecii, sp re p ăstrarea n eam ulu i; în cealaltă
vrem e aşa de m ult se înstrăinează, încât uită cu o totul de
astfel d e d o rin ţă. D ar o am en ilo r, p o fta n esătu rată
d u p ă p lă c e rile d e sfrâ n a te , o d ră slită d in b e lşu g u l şi
felu rim ea m ân cărilo r, le-a sem ăn at do rinţe fu rio ase,
neîngăduindu-le patim a să se liniştească în nici o vrem e.

C apitolul 72
D rept aceea, fiindcă m are este vătăm area ce vine din
avuţii, dând im bold tuturor patim ilor, ca o pricină - adu
cătoare de boli, să sm ulgem însăşi pricina, dacă să vrem
p u rtăm g rijă c)e b u n a a şe zare a su fletu lu i. S ă
tăm ăduim patim a iubirii de avuţie prin sărăcie. Să fugim
d e în s o ţir ile c u o a m e n ii n e tr e b n ic i, îm b r ă ţiş â n d
singurătatea, căci petrecerea cu cei deşerţi e vătăm ătoare
şi aduce stricăciune stării de pace. Precum cei ce se află
într-un aer purtător de boală se îm bolnăvesc- cu sigu
ranţă, aşa cei ce petrec între tot felul de oam eni se um plu
de răutatea acelora. C ăci ce m ai au laolaltă cu lum ea cei
ce s-au lepădat de lum e? «N im enea, zice, slujind în
oaste, nu se încurcă cu trebife vieţii, ca să fie pe plac
108
conducătorului de oaste». Pentru că îndeletnicirea cu
alte treburi îm piedică de la deprinderea cu lucrurile de
război. Iar luptând nedeprinşi îm potriva celor încercaţi
în luptă, cum vom răm ânea neînfrânţi?. M ai bine zis,
dacă trebuie să spunem adevărul, ne vom lupta aşa de
slăbănog şi destrăm at, încât nu vom putea sta îm potrivă
vrăjm aşului nici m ăcar când va zăcea întins, pentru că
cel căzut întinde curse celor ce stau în picioare. Căci ceea,
ce păţesc în războaie, din pricina iubirii de bani, cei ce
.jefuiesc pe m orţi, fiind adesea ucişi după biruinţă de cei
ce zac întinşi şi pierd în chip jalnic după ce au- luat tro
feele, din pricina unui câştig urît, aceasta o păţim şi noi
acum a, apropiindu-ne de vrăjm aşul ce zace întins şi-şi
dă răsuflarea. Precum aceia, atunci când scotocesc pe
m orţi în căutarea după bani, apropiindu-se de vreunul
num ai pe jum ătate m ort, şi încercând să-1 dezbrace,
prim esc pe neb ăgate de seam ă o rană de m oarte şi se
f-ilu ca lia
prăbuşesc, ruşinându-şi în chip nesocotit slava de pe
urm a biruinţei, aşa păţim şi noi uneori după ce, prin.
neprihănire şi înfrânare, am doborât pe vrăjm aş, sau ni
se pare că 1-am doborât, îndrăgostindu-ne adică de
veşm intele lui, cu alte cuvinte de lucrurile ce par
- oam e
nilor că sunt de cinste, ca bogăţia, puterea, alesele
- pur
tări, m ărirea, ne apropiem de el, dorind să luăm ceva
din ale lui. D ar prin aceasta ne pierdem , ducându-ne
pe noi înşine la junghiere.
Capitolul 73
Aşa s-au pierdut cele cinci fecioare, care prin curăţie
şi înfrânare au înfrânt pe vrăjm aş, dar prin asprim ea de
inim ă, care se naşte din iubirea de bani, s-au îm pins pe
ele înşile în sabia aceluia, care zăcând nu putea ucide
pe cele ce stăteau în picioare. Să nu dorim aşadar nim ic
din ale aceluia, ca nu cum va, deodată cu cele ale lui, să
pierdem şi sufletul nostru. Căci el cheam ă şi acum spre
ele, şi îndeam nă pe toţi, doar va afla ascultători.- D acă
L-a chem at şi pe D om nul însuşi, zicându-I: «Toate ţi le
voi da 'ţie, -de vei cădea şi Te vei închina .mie-»/""a şi dacă
încercat să am ăgească prin lucrurile ce par citoare
strălu
şi pe C el ce n-are trebuinţă de ele, cum nu-şi închipui
va
că poate să am ăgească pe oam enii uşor prins, de care
sunt aşa de aplecaţi spre lucrurile sensibile? Să ne
deprindem apoi m intea spre evlavie, după ce am
c â ştig at d e p rin d e re a tru p e a sc ă . C ă c i d ep rin d e rea
trupească spre puţine este de folos, asem ănându-se cu
învăţăturile copilăreşti. Iar evlavia spre toate este de
folos, gătind buna aşezare în sufletul celor ce doresc
biruinţa îm potriva patim ilor vrăjm aşe.
270 Nil
Ascetul
Capitolul 74
C ăci precum se cuvine celor ce se pregătesc pentru
jocurile de întrecere să-şi deprindă trupul şi să-şi m işte
m em b rele neîncetat, iar bărbaţilor care se pregătesc
pentru luptele atletice să-şi cultive puterea luptătoare
şi să se ungă pentru luptele sfinte, aşa se cade - începă
torilor în evlavie să-şi stăpânească lucrările. Fiindcă e
frum os lucru să-şi stăpânească patim ile aceia care sunt
îm boldiţi de plăcerile cu care au crescut îm preună şi care
su n t îm p in ş i a p ro a p e fă ră s ă v re a sp re re le le d in
o b işn u in ţă. D ar aceia care au aju n s la d ep rin d erea
virtuţii cu fapta şi se îngrijesc de aci înainte de cele ale
cu g etu lu i tre b u ie să -şi păze ască cu to ată sârg u in ţa
gândul ca nu cum va, fiind stârnit fără rânduială, să fie
dus spre ceva nedesăvârşit. Sim plu vorbind, străduinţa
celor dintâiu trebuie să fie aceea de a-şi struni m işcările
trupeşti, iar a celor din urm ă de a-şi stăpâni m işcările
gândului, ca să se m işte cu bună tocm ire num ai spre
vieţuirea cea înţeleaptă şi să nu-1 tragă nici o nălucire
lum ească de la cugetările dum nezeieşti, întreaga poftă
a cinstitorului de D um nezeu trebuie să se îndrepte spre
ceea ce doreşte, încât să nu se m ai găsească vrem e ca
patim ile sale să făurească gânduri de ură faţă de oam eni.
Pentru că dacă fiecare patim ă, când se m işcă spre ceea
ce o stăpâneşte, ţine gândul înlănţuit, de ce n-ar ţinea
şi râvna virtuţii cugetarea slobodă de celelalte patim i.
C ăci să ne gândim cu ce sentim ent priveşte cel ce se
m ân ie la lucru rile din afară, lup tânou -se în m in te cu
faţa celui ce 1-a întristat? Şi cu ce sentim ent le priveşte
iubitorul de bani, când, răpit de năluciri, se uită - la avu
ţiile m ateriale? Iar desfrânatul adeseori, chiar aflându-se
Filocalia 27
1
între m ai m ulţi, îşi închide sim ţurile şi, luând în el faţa
dorită, vorbeşte cu ea, uitând de cei de faţă şi şade ca
un stâlp fără de glas, neştiindiiim ic de cele ce se petrec
înaintea ochilor, sau se grăiesc în jurul lui ci, întors spre
cele dinlăuntru, este predat întreg nălucirii sale. Pe un
astfel de su flet îl nu m eşte poate S criptura fem eie ce
sade din pricina rân duielii, căci şezând dep arte de
sim ţuri, îşi adun ă în sine lucrarea lu i, nem aip rim ind
nim ic din cele de afară, pentru nălucirea ruşinoasă care-1
stăpâneşte.
Capitolul 75
D acă acestea stăp ân esc astfel gân d ul din pricin a
patim ii, făcând sim ţurile să-şi înceteze lucrarea, cu cât
m ai vârtos nu va face dragostea de înţelepciune m intea
să se lepede de lucrurile sensibile şi de lucrarea - sim ţu
rilor, răpind-o în văzduh şi ocupând-o cu vederea ceior
inteligibile! C ăci precum în cele ce s-a tăiat sau s-a ars
nu poate intra alt gând afară de cel al suferinţei care îl
stăpâneşte din pricina durerii, tot aşa nici cel- ce se gân
deşte la ceva cu patim ă nu poate să se cugete la altceva,
d ec â t la p atim a ca re -i stăp ân e şte m in te a şi c a re îi
pătrunde tot gândul cu licoarea ei. Fiindcă plăcerea nu
prim eşte alăturea de ea durere, nici bucuria întristare,
şi nici veselia supărare. D e asem enea, câtă vrem - e stăpâ
neşte durerea, ea nu prim eşte să se apropie plăcerea, nici
întristarea nu se însoţeşte cu bucuria, şi nici supărarea
nu se am estecă cu veselia. Patim ile protivnice nu se
îm pletesc întreolaltă şi nu se .îm preună niciodată, nici
nu se învoiesc la o întovărăşire prietenească, din pricina
înstrăinării şi vrăjm ăşiei lor neîm păcate de la fire. D rept
272 Nil Ascetul

aceea, sa nu se tulbu re curăţen ia virtuţii cu gând urile

lucrurilor lum eşti, nici lipezim ea contem plaţiei să nu se
întunece cu grijile trupeşti, ca chipul filosofici adevărate,
arătân du -şi lu m in ata sa frum useţe, să nu m ai fie h ulit
de gurile îndrăzneţe, nici să se m ai facă lucru de râs din
p ricin a neiscu sin ţei celor ce-1 desem n ează; ci să fie
lău d a t, d ac ă n u d e o a m e n i, d e P u te rile d e su s şi d e
însuşi S tăp ânu l H ristos, d e la care au ceru t şi S fin ţii
lauda, cum zice m arele D avid, care a călcat peste slava
o m enească cerând lauda deja D u m nezeu: «D e la T in e
111
e lauda m ea», şi iarăşi; «întru D om nul se va lăuda
112
sufletul m eu». C ăci oam enii adeseori ponegresc şi
d in p izm ă cele b u n e. D ar am fitea tru l d e su s ju d ecă
lucrurile fără părtinire şi încununează după adevăr cele
ce se fac. Prin urm are acest am fiteatru să-1 desfătăm , cad
el şi trebuie să fie desfătat prin frum useţea faptelor. Iar
d espre oam en ii care nu po t răsp lăti p e cei ce b in e au
v ieţu it, n ici.n u v or p rim i p ed eap sa p entru alţii, n u se
cad e să lu n g im v o rb a, d acă u m b resc d in p izm ă sau
patim ă faptele virtuţii, în num ele păcatului, şi defăim a
v iaţa cu no scu tă lui D u m nezeu şi îng erilo r, prin ocări
născocite, C ăci în vrem ea răsplătirii nu va veni răsplata
bunătăţilor veşnice celor ce bine au vieţuit, de la părerea
oam enilor, ci de la adevărul însuşi al celor săvârşite în'
viaţă. D e aceste bunătăţi fie să avem parte noi toţi, prin
h aru l şi iu b irea d e o a m e n i a D o m n u lu i n o stru lisu s
H ristos, căruia fie slava îm preună cu T atăl şi cu D uhul
sfân t, acum şi pu rurea şi în v eacurile nem ărg in ite ale
vecilor. A m in.
M arcu A scetu l
V iaţa şi scrierile lui .
M arcu A scetul a trăit-în apropiere de N il A scetul. Şi
el a fost, se pare, m ulţi ani egum en al unei m ânăstiri de
lângă A ncyra din G alatia. D e acolo s-a retras m ai târziu
într-o pustie, unde a m urit în prim a jum ătate a veacului
al 5-lea. în care pustie s-a retras, nu se ştie. C a şi N il, tot
aşa şi M arcu A scetul este un învăţăcel, sau cel puţin un
adm irator al S f. loan G u ră de A ur.
Fotie am inteşte nouă scrieri de-ale lui M arcu A scetul.
T oate aceste nouă scrieri s-au păstrat până azi. E le sunt:
1.«D espre legea duhovnicească». 1
E a vrea să explice
cum se în ţelege şi cum trebuie îm plinită legea - duhov
nicească de care vorbeşte A p. Pavel (R om . 7,14). A ceastă
« le g e d u h o v n ic e a sc ă » c u p rin d e id e a lu l d e să v â rşirii
m orale şi diferitele capete înfăţişează tot cercul datoriilor
m o rale ale om ului.
2 .«D esp re aceia care so co tesc că se înd rep tăţesc d in
fap te»2 . D u p ă cu m arată cu v in tele d e la sfârşit şi o
tradu cere siriacă, această scriere a fo st la începu t u na
cu cea de m ai înainte.
 274 Marcu Ascetul
3
3. «D esp re pocăinţă» în .aceasta se arată că pocăinţa
e luptând prin rugăciune, îl taie de la sine, răm âne aşa de
n e c e s a r ă p e n tr u to ţi f ă r ă e x c e p ţie ş i c o n s tă în "
« alun garea gân du rilor, în ru găciu ne n eîntreru ptă şi în
p urtarea cu răbd are a năcazu rilo r». A ceste trei virtu ţi
g e n e ra le fa c p e o a m e n i n e p ă tim a ş i (ta tc n ţe iQ . D a r
pocăinţa înţeleasă astfel se cuvine să o urm ărească toată
v iaţa atât cei p ăcăto şi cât şi cei .d rep ţi, d acă v reau să
d ob ân dească m ân tu irea. N u ex istă în viaţa aceasta u n
cap ăt al ei. P rin ea, sau prin aceste virtuţi, începătorii
au
p arte d e in tro d ucere în ev lavie, cei d e la m ijlo c d e
sporire şi cei desăvârşiţi de întărire. E le niciodată nu îşi
încetează lucrarea decât în cel pornit, din neştiinţă, spre
p lă ce ri, sau în ce l d e zn ăd ăjd u it, sau în c el a tin s d e
eroarea n ov aţiană, care resp in ge po căin ţa, pe tem eiu l
locului din E vrei 6,1-2 . D ar A postul P avel nu leapădă
acolo pocăinţa, ci porunceşte ca tem elia pocăinţei să
răm ână botezul cel unic în H ristos, osândind botezul de
fiecare zi al creştinilor dintre Iudei (P. G . 65,976). S unt
de osândit atât cei ce spun că nu m ai au lipsa de pocăinţă
după botez şi deci pot păcătui fără grijă cât şi cei ce,
ştiind că vo r fi iertaţi p rin p ocăin ţă, n u se leap ădă de
rele. S criptura, condam n ân d am bele aceste erori, cere
de la toţi pocăinţă, fie că păcătuiesc greu, fie că sunt cât
se poate de în duhovn iciţi, căci « cine disp reţuieşte cele
m ici, v a căd ea pe încetul» (S irach 1 9, 1), «C ând cel
înd uh ov nicit prim eşte în sine cev a d in cele care nu se
cuvin şi zăboveşte pe lângă acel ceva fără să se pocăiască,
lucrul acela irtic, învechindu-se şi crescând, nu m ai vrea
să convieţuiască cu om ul care 1-a prim it ca un orfan, d
11 atrage spre înrudirea cu sine, aducându-şi-1 aproape
p rin p rieten ia în d elu n g ată, ca p rin tr-o fu n ie. Ş i d acă,
Filocalia 27
5
aproape de nepătim ire cât de departe e păcatul săvârşit
de patim ă. D ar dacă tăria acestui păcat îl du ce p e om
până la capăt şi-1 face să înceteze lupta, în chip necesar
acel om va fi cucerit şi de celelalte patim i... D ar vei zice:
N -a putut ruga pe D um nezeu de la început, de când s-a
întâlnit cu păcatul, să nu-1 lase să cadă până la capăt?
D esig ur că a putu t. D ar d ispreţuind acest rău m ic, 1 -a
prim it cu vo ia sa ca pe n im ic şi nu s-a rugat pentru el,
neştiind că acel rău m ic se face introducere şi pricină a
unuia m ai m are» (P. G . 65,977).
D ar chiar cei care ar fi ajun s la atâta d esăv ârşire,
încât nu m ai păţesc nici aşa ceva, trebuie să se căiască
toată viaţa pentru vreu n cuvânt desert spu s v reodată,
pentru vreo supărare asupra fratelui etc. (P. G . 65,980).
«A stfel pentru cele m ici şi pentru cele m ari pocăinţa
răm âne n eterm inată până la m oarte. D eşi nu o p utem
săv ârşi cu fap ta p ână atu nd , totu şi su n tem dato ri să o
cultivăm cu intenţia, învaţă de la fire cum nu trebuie să
o părăsim până la m o arte. M intea nu se po ate o pri de
la lu crarea raţion ală, d , ch iar d acă ar fi desăv ârşită,
lucrează bine pe planul celor de-a dreapta. Iar dacă, pe
m otiv că e desăvârşită, ar în ceta să m ai lucreze cele
b un e, desigu r s-ar apleca sp re cele d e-a stân g a. D ar
fiind oprită de la cele de-a stânga, iarăşi e atrasă în chip
firesc sp re d reap ta. Iar lucrarea p e p lanu l celor d e-a
dreapta constă, şi la începători, şi la cei de la m ijloc, şi
la d esăv ârşiţi în rug ăciun e, în alun garea g ân du rilo r si
în răbdarea n ecazurilor...» «C hiar dacă ne-am străd uit
p ân ă la m o arte în p o c ăin ţă, n ic i a şa n -a m îm p lin it
datoria noastră. C ăci nim ic nu cântăreşte cât îm părăţia
C erurilor. Precum m âncăm , bem , grăim şi auzim , tot aşa
!76 Mărcii Ascetul
de firesc suntem datori să ne pocăim ... H ristos ne-a luat
pe garanţie, aşteptând pocăinţa noastră; cine o părăseşte
pe aceasta, nesocoteşte pe C ei ce ne-a luat pe garanţie».
(P. G. 65,981).
4. «D espre botez», sau m ai precis: «R ăspuns celor ce
se înd oiesc d espre d um nezeiescul b otez» . -E ste o în
făţişare a efectelor botezului, în form a unui dialog. E
d e z b ă tu tă în tre b a re a d a că b o te z u l ş te rg e c u to tu l
păcatul, sau m ai lasă ceva din el, care trebuie şters prin
silinţe proprii. B otezul, declară M arcu A scetul, are un
efect desăvârşit, întrucât el nu num ai şterge păcatul, ci
şi îm părtăşeşte pe D uhu lSfân t C el ce zice: «V ăd altă
lege în m ădularele m ele, care se îm potriveşte- legii du
hului m eu» (Rom , 7,23) nu e cel botezat, ci cel nebotezat
în că. D ar lupta e necesară neconten it şi după aceea.
C ăci harul prim it la botez nu-1 face pe om neschim -
băcios. A cest har e num ai puterea dată om ului de-a
răm âne ferit de păcat. D acă el nu pune în lucrare această
putere, p rin p ăzirea po ru ncilo r, cade iarăşi în p ăcat,
dar nu în al lui A dam , ci în al său propriu: «N u spunem
că tot om ul, care a fost botezat şi a prim it harul, este
după aceea neschim babil (âipE jnoţ) şi nu m ai are lipsă
de pocăinţă, ci că de la botez, prin darul lui H ristos, ni
s~a dăruit harul deplin al lui D um nezeu spre îm plinirea
tuturor poruncilor. D eci orice om , care 1-a prim it în chip
tainic şi nu 'îm plineşte poruncile, în m ăsura lipsei pe care
n-o îm plineşte, e biru it de păcat, care nu este al lui
A dam , ci al celui neglijent, întrucât,, luând puterea de-a
lucra nu îm plineşte lucrul». 4
Se pare că în acest tratat/ca şi în cele de la punctele
Filocalia
211
1 -2 , M a rc u A sc e tu l c o m b a te M a sa lia n ism u l,
c a re susţinea pe de'*o parte că în sufletul om ului se află
dupăbotez şi D uhul Sfânt şi diavolul, iar pe de alta că
orice prezenţă a harului în sine trebuie să o sim tă
om ul.3
M arcu A scetul răspunde că prin botez se sălăşuieşte
în adâncul om ului D uhul Sfânt, sau harul L ui, sau lisus
H ristos, fiind şters cu totul păcatul. D ar harul răm âne
num ai ca o putere (6i)vauic) sp re fap te bune, fap tele
însăşi având să le săvârşească om ul. Şi pe m ăsură ce le
săvârşeşte, se face descoperită prezenţa harului din el.
Prin faptul că botezul aşează în noi harul ca putere spre
faptă, el ne eliberează, adică ne face capabili să nu m ai
săvârşun răul, ci să săvârşim binele. N u se m ai lucrează
răul prin noi în chip necesar, cum ziceau adversarii lui
M arcu, ci num ai dacă voim facem răul. Pe de altă parte
aceiaşi adversari afirm au că păcatul străm oşesc nefiirid
şters prin botez, străduin ţele noastre au tocm ai rostul
de a-1 şterge, la ceea ce M arcu răspunde că^dacă ar fi
aşa, H ristos n-ar fi avut pentru ce să m oară, în realitate
p ă c a tu l e ş te rs p rin b o te z , fa p te le n o a s tre n u m a i
actualizează puterea harului, care ea a desfiinţat păcatul
şi ne-a făcut liberi spre săvârşirea lor. în păcat recădem
num ai dacă nu prelungim în fapte bune puterea harului,
dar atunci cădem nu în păcatul lui A dam , ci în al nostru
personal.
«M ărturisim cu adevărat că sfântul botez- este de
săvârşit şi în el e ascuns harul lui H ristos, care aşteaptă
ascu ltarea n o astră şi îm p lin irea p o ru n cilo r, a căro r
putere am prim it-o prin har» (P. G . cit. 1001). «Aţi înţeles
d in 'c e le sp u se în a in te că c u ră ţirea s-a fă c u t ta in ic
K fic) prin botez, dar efectiv se află prin porunci.
 Marcu Ascetul
D a c a b o te z â n d u -n e n u n e -a m e lib e ra t d e p ă c ă tu i
străm oşesc, e vădit că nu putem săvârşi nici faptele
libertăţii, Iar dacă putem să le săvârşim pe acestea, e
lim p e d e c ă în c h ip ta in ic n e -am e lib e ra t d e ro b ia
păcatului.,. D ar pentru neglijarea poruncilor C elui ce
ne-a curăţit pe noi, suntem stăpâniţi de păcat TTJC(î)7c6
â^ccpT ioţ evepyotm tJa). Prin urm are sau arată-m i m ie
că cei botezaţi nu pot să îm plinească poruncile libertăţii
şi deci botezul nu este desăvârşit, sau, arătând noi că
aceia au prim it o astfel de putere, sa m ărturisească toţi
că s-au eliberat prin harul lui H ristos, dar s-au predat
pe ei înşişi în robia relelor, prin faptul că n-au îm plinit
toate poruncile şi de aceea s-au făcut iarăşi robi» (P. G .
cit, 988). «D eci tu, om ule, care ai fost botezat în H ristos,
d ă n u m ai lu crarea p entru care ai luat p u terea şi te
îm podobeşte pentru arătarea C elui ce locuieşte în tine»
(P, G , cit. 1005). «M ărturisim că puterea îm p lin irii
poruncilor am prim it-o şi de legăturile m orţii ne-am
slobozit. D eci suntem datori cu lucrarea. Şi dacă nu
îm plinim poruncile lui D um nezeu, harul dat nouă nu
se va descoperi» (P. G . cit. 1008).
U nii dintre adversari cedau în privinţa faptelor rele,
re c u n o s c â n d c ă e le s ta u în p u te re a n o a s tră . D a r
susţineau cu tărie că gândurile păcătoase nu stau în
puterea noastră/chiar după ce suntem botezaţi, E le vin
şi ne stăpânesc fără să vrem , fiind o dovadă despre
p re z e n ţa p ă c a tu lu i s tră m o ş e sc în n o i, d in c a re ş i
izv o răsc
U rm ărind să dem onstreze că gândurile păcatului nu
provin în noi din păcatul lui A dam , nici nu ne sunt
im puse cu sila de S atana, ci sunt produse de noi prin
Filacalia 27
9
prim irea m om elii celui rău, M arcu desfăşoară în această
scriere o serie de rem arcabile analize de ordin psihologic
şi pneum atologic. N i se înfăţişează astfel în chipul cel
m ai precis înţelesul «atacului» sau al «m om elii» Satanei,
al aşa num itei (npocpoâf)), prim a răsărire a unui gând
de păcat, căreia îi dau un ro l im p o rtan t apro ap e toate
scrierile din Filocalie şi în general toată literatura ascetică
a Răsăritului. Se expune apoi procesul ce are loc în suflet
în urm a ivirii acestui atac, în cursul căreia se form ează
gândurile păcătoase şi se ajunge la fapta păcatului şi la
patim ă. «A tacul» sau «m om eala», care vine de la Satana,
nu este păcat. E l este, după M arcu , gândul sim p lu şi
izolat al păcatului (uov6Â i<no<; fy<p<xveta^porfliaTO<;
jiovr|o\>), până e m ultiplicat, transform at într-o cugetare
dezvoltată, de aplecarea noastră asupra lui şi până. nu
s-a trezit în noi o dulceaţă, o plăcere pentru el. E un gând
scânteie, de care ne dăm seam a că nu 1-am căutat şi nu
1-am produs noi, ci a apărut dintr-odată singuratec, ca
o sugestie d in sen ine şi în că gând pur, fără,nici un
am estec de. plăcere. E l poate să stăruie în noi, dar şi în
acest caz d acă n u -1 m u ltip licăm , n u -1 d eăv oltăm în
im agini şi nu asociem la el o plăcere, nu e păcat. Păcate
su nt ab ia « gând urile» pe care le rodim no i din acel
«atac», dar ele nu ni se im pun cu sila, ca o creştere
dintr-un păcat străm oşesc ce 1-am purtat în noi sau ca
o copleşire a noastră fără să vrem de către puterea statică
(P. G . cit. 1016). E adevărat că adeseori aceste gânduri
ni se înfăţişează ca având o putere silnică asupra noastră,
încât nu putem scăpa de ele. D ar aceasta se dato reşte
fa p tu lu i c ă p rin o b işn u in ţă n e-a m făc u t ia ră şi ro b i
p a tim ilo r ş i g â n d u rilo r a lim e n ta te d e e le n u Ie rn a i
 2.90 Mărcii
Ascetul
p u tem alu n g a d in tr-o d ată, d n e treb u ie o- lu p tă în
delungată pentru a topi treptat din noi puterea patim ilor
care dau sevă acestor gânduri.
«C ine, crezând dum nezeieştii Scripturi şi îm plinind
poruncile D om nului, nu ştie că... gândurile - nu ne stă
p ân e sc p rin fo rţa lo r, ci p rin p u ţin ă tate a c re d in ţe i
noastre şi prin lipsa îm plinirii porundlor? D e aceea nu
toţi suntem într-o stare egală şi nu toţi suntem purtaţi
de aceleaşi idei, deoarece pricinile gândurilor stau în
voia noastră. D acă ar fi silnice aceste pricini, avându-şi
originea de la A dam , am fi stăpâniţi toţi la fel - şi inevi
tabil. D ar nu este aşa. Să nu fie! C ad iată vedem că nu
toţi suntem purtaţi la fel, nici la aceleaşi tim puri, nici
spre aceleaşi lucruri, d fiecare pe cât a crezut D om nului
în privinţa bunurilor viitoare dispreţuind slava - om e
n ea scă şi p atim a v o lu p tăţii, p e atât a sco s afară şi
gândurile şi se află m ai liniştit decât cel îm pătim it de
v o lu p tate. D e aceea n e deo seb im un u l d e altu lui în
concepţii şi în viaţă. N oi vrem să m istificăm adevărul
când căutăm să stingem gândurile nu prin credinţa în .
lisus, adică nu prin lucrarea poruncilor lui, nici prin
um ilin ţă, şi sm erită cu getare, îm p reunate cu durerea
inim ii, d răm ânând în voluptatea ascunsă, adică în slava
deşartă şi în dorul de-a plăcea oam enilor, în părerea de
sine şi în închipuirea biruinţei şi a m ândriei noastre şi a
altora ca acestea, pe care neizbândindu-le înm ulţim
gândurile poftitoare. D e aceea nu putem să le stingem .
D e ce încercăm să înlăturăm în chip nedrept efectele,
păstrând pricinile din care provin?» (P. G . cit. 1021).
U n loc însem nat are în viaţa duhovnicească, aşa cum
o descrie M arcu A scetul, inim a. E cel dintâi dintre autorii
d in F ilo c a lia , la c a re in im a p rim e ş te o a se m e n e a
Filocalia 2S
I
im portanţă. Evagrie, loan C asian, N il consideră aproape
exclusiv m in tea ca loc şi ca factor central al fiinţei
om eneşti. loan C asian am inteşte de câteva ori locul din
Prov. 4,23, despre străjuirea inim ii, dar fără -nici o ana
liză, fără a stărui asupra rolului inim ii în viaţa - duhov
nicească. La M arcu A scetul inim a are o m are im portanţă
în raport cu procesul transform ării «atacului» satanic
în g â n d u ri p ă c ă to a s e . A n u m e sta re a d e p u rita te a
om ului e caracterizată prin unirea dintre m inte şi inim ă.
C ând m intea se desparte de inim ă, dă loc în- sine «ata
cului» satanic. «N oi am prim it porunca să nu ne . îngrijim
de nim ic, d să ne păzim cu toată străjuirea inim a (Prov.
4,23) şi să căutăm înlăuntrul nostru îm părăţia C erurilor.
D e aceea când se desparte m intea de inim ă şi se opreşte
din căutarea am intită, îndată dă loc atacului diavolului
şi se face aptă să prim ească sugestia rea». D ar dacă
m intea, după o luptă anum ită, s-a eliberat de «atacul»
satanic, are iarăşi puterea să ia am inte la inim ă şi să o
p ăzească cu toată străju irea, în cercând să pătrun d ă
netulburată în cele m ai dinlăuntru căm ări ale ei, unde
nu suflă vânturi de-ale gândurilor rele, care îm ping cu
sila şi sufletu l şi trup ul în prăp ăstiile vo lup tăţii şi le
aruncă în fântânile de asfalt». (P. G . 65,1016).
în tru câ t co n ţin u tu l ac este i sc rie ri alc ă tu ie şte u n
fu n d am ent do ctrin ar p en tru m ulte d in m an ifestările
vieţii ascetice şi m istice răsăritene, şi în special pentru
m etodele rugăciunii m intale, ne-am gândit -să o tradu
cem şi să-i tăcem loc în această ediţie rom ânească a
Filocaliei, chiar dacă nu e cuprinsă în ediţia greacă.
5. «Sfaturi folositoare de suflet către N6 icolae».
Este o
e p isto lă p rin c a re M a rc u ră sp u n d e la o sc riso a re a
 2S2 Mărcii
Ascetul
ascetu lu i N ico lae d in A ncyra, u n tân ăr prieten al său,
du pă ce el s-a retras d in A ncyra în pu stie şi nu -i m ai
poate da sfaturi cu grai viu ca m ai în ainte. C a cel m ai
bun m ijloc pentru a-şi stăpân i patim ile îi reco m andă
gândul stato rnic la binefacerile lu i D u m nezeu, dintre
care cea m ai m are este întruparea şi suferinţele purtate
de H ristos pentru n oi. C ele trei rele care am- eninţă ne
contenit sufletul sunt: uitarea, lenea şi neştiinţa, - îm po
triv a lo r trebuie să se lupte cu: am intirea binefacerilor
lu i D u m nezeu , râvn a şi cun o ştin ţa lu m in ată.
7
6. «D ispută cu un scolastic».E ste un dialog între un
ascet bătrân, care e M arcu, şi un avocat. A vocatul cere
so co teală d esp re teza su sţin u tă de m on ah i că făcătorii
de rele nu trebuie traşi la judecată. Fără a se lăsa convins,
avocatul pleacă şi bătrânul ascet continuă să vorbească
despre acest lucru cu «fraţii».
7. « C o n sfă tu ire a m in ţii c u su 8fleAtu
d el»v ă ru rile
d esvo ltate în scrierea despre botez le înfăţişează acu m
m intea înaintea sufletului. E a vrea să-i arate că e o gre
şeală să creadă că p ăcatul lu i v in e d e la A dam , sau de
la d iavo lu l/sau din in flu en ţa alto r o am eni.
9
8. «D espre post» L ăm ureşte în patru capitole însem
nătatea postului. Postul nu trebuie să trezească m ândrie.
« C in e e m ân d ru n u se cu n o aşte p e sin e. C ăci d e s-ar
cunoaşte pe sine şi prostia care se cuprinde în el, nu s-ar
m ai m ândri. Iar cine nu se cunoaşte pe sine cum poate
să cunoască pe D um nezeu?» (P . G . 65,1116 C ).
Filocalia
10
9. «D espre M elchisedec». E un tratat dogm atico-pole-
m ic
îndreptat îm potriva unor oam eni care, bazaţi pe cap. 7 al
E p. către E vrei, susţineau că M elchisedec aluifost Fiul
D um nezeu, înainte de C el ce s-a întrupat din Fecioara
M ăria. A ltfel n -ar fi fo st fără tată, fără m am ă, fără
înain taşi şi p reot în veci. A ceastă părere, pe- care o res
pinsese şi E pifanie, o com bate M arcu în chip tem einic. *
T oate aceste scrieri le-a alcătuit M arcu la A ncyra, înainte
d e-a se retrag e în pu stie. N u m ai episto la către
şi N ico lae
p o a te scrie re a d e sp re p o st le -a co m p u s în tim p u l
p etrecerii în pustie.
A fară de aceste 9 scrieri, în Patrologia lui M igne m ai
este publicată sub num ele lui M arcu o scriere intitulată:
«C apete despre trezvie», cuprinzând 26 capete şi două
întreb ări şi răsp unsu ri." D ar scrierea aceasta nu e a lui
M a rc u , ci o co m p ilaţie m ai târzie d in sen tin ţe le lu i
M axim M ărturisitorul şi din O m iliile lui M acarie
- E gip
12
teanul.
P robabil că de la M arcu este şi scrierea «îm p otriv a
N estorianilor», publicată de A . Papadopulos K eram eus
du pă un m an uscris din Ieru salim din v. 13 , şi în cazu l
13
acesta M arcu trăia încă pe la 430.

A cuviosului şi de D um nezeu purtătorului
Părintelui nostru
M arcu A scetu l
D espre legea duhovnicească,
în
14
200 de capete
Fiindcă de m ulte ori aţi dorit să ştiţi ce este legea
d u h o v 1?n i c e a s c ă d e c a r e v o r b e ş te d u m n e z e ie s c u l
A postol,şi care este cunoştinţa şi lucrarea celor ce vor
să o păzească, vom vorbi despre acestea, pe cât ne va fi
cu putinţă.
2. întâi ştim că D um nezeu este 'începutul, m ijlocul şi
sfârşitul oricărui bine; iar binele este cu neputinţă să fie
crezut şi săvârşit altfel decât în H ristos lisus şi D uhul
Sfânt.
3. Tot binele e dăruit de D um nezeu cu un rost oarecare
şi cel ce-1 prim eşte cu această credinţă nu-1 va pierde.
4. C redinţa neclintită este turn întărit. Iar H ristos se face
toate celui ce crede.
5. O rice plănuire a ta sa o începi cu Cel ce este începutul
a tot binele, ca să fie după voia lui D um nezeu ceea ce
ai de gând să faci.
6.C el ce e sm erit în cugetul său şi îm plineşte o lucrare
duhovnicească, când ceteşte dum nezeieştile Scripturi pe
toate le aduce în legătură cu sine şi nu cu altul.
7. R oagă pe D um nezeu să deschidă ochii'inim ii tale şi
vei vedeta folosul rugăciunii şi al cetirii.
8. C el ce are vreun dar duhovnicesc şi suferă îm preună
cu ce l ce n u -1 are îşi p ăstre ază d a ru l p rin îm p re un a
pătim ire; iar cel m ândru şi-1 va pierde, scufundându-se
în gândurile trufiei.
9. G ura celui sm erit în cugetare grăieşte adevărul; iar
cel ce i se îm potriveşte se aseam ănă cu sluga aceea care
a pălm uit peste obraz pe D om nu l.
10. N u te face ucenic al celui ce se laudă pe sine, ca nu
cum va, în loc de sm erita cugetare, să înveţi m ândria.
11. Să nu te înalţi întru inim a ta pentru că înţelegi cele
zise în Scripturi,, ca să nu cazi cu m intea în dublul hulirii.
12. S ă n u în ce rci a dezleg a prin g âlc eav a u n lu cru
în cu rcat, ci p rin ce le a răta te d e leg ea d u h u lu i, ad ică
p rin răb dare, rug ăciu ne şi nădejdea care n um ai la un
lucru se gândeşte,
13. C el ce se roagă trupeşte şi încă nu are cunoştinţă
duhovnicească este ca orbul care strigă şi zice: «Fiul lui
D avîd, m ilueşte-m ă».
14. O rbul de odinioară, după ce i s-au deschis ochii şi
a v ăz u t p e D o m n u l, în c h in â n d u -se L u i, n u L -a m a i
m ărturisit fiu al lui D avid, ci Fiu al lui D um nezeu.
JM Moscu Ascetul
1 5 . Să nu te înalţi când verşi lacrim i în vrem ea
rugăciunii, căci Hristos este Cel ce s-a atins de ochii tăi
de ai putut vedea cu mintea,
16. Cel ce, asemenea orbului, şi-a lepădat haina şi s-a
apropiat de Dom nul se tace ucenicul Lui şi propo
văduitorul învăţăturilor celor mai înalte,
17. De va zăbovi păcatul în gândurile noastre, ne va
um ple inim a de sem eţie; iar de îl vom izgoni prin
înfrânare şi nădejde, vom dobândi zdrobirea inimii.
18. Este o zdrobire de inimă lină si folositoare, spre
înmuierea ei; şi este alta ascuţită şi vătămătoare, spre
pedepsirea ei, ,
19»privegherea, rugăciunea şi răbdarea necazurilor ce
vin asupra noastră aduc inimii zdrobirea neprimej-
dioasă şi folositoare, dacă nu împrăştiem tovărăşia lor
prin lăcomia după ceva. Căci cel ce rabdă în aceasta, şi
în celelalte va fi ajutat; iar cel nepăsător şi împrăştiat, la
ieşirea din trup, cumplit se va chinui.
2 0 . Inima iubitoare de plăceri, în vremea ieşirii i se face
sufletului închisoare şi lanţ; iar cea iubitoare de osteneli
îi este poartă deschisă.
2 1 . Inim a învârtoşată este poartă de fier zăvorită
înaintea cetăţii; iar celui ce pătim eşte răul şi este
strâmtorat i se deschide de la sine, ca şi lui16Petru.
Filoculîa ..',S7
22. M ulte sunt felurile rugăciunii, care de care mai
deosebit. Totuşi nici una nu este vătăm ătoare, decât
aceea care nu mai este rugăciune, ci lucrare diavolească.
23. Un om voind să facă rău, s-a rugat,1dupâ
obicei,
m ai în tâi în cug et, şi p rin p urtarea d e g rijă a lui
D um nezeu fiind îm piedicat, m ai pe urm ă m ult 1-a
mulţumit.
24. Iar David vrând să ucidă pe Nabal din Cârmei,
d up ă ce a lu at în ştiin ţare d esp re d u m n ezeieasca
răsplătire, tăindu-şi gândul acesta, m ult a m ulţumit.
Ş tim iarăşi ce a făcut când a uitat'd e D um n ezeu ,
neoprindu-se până ce N atan proorocul nu i-a adus
aminte de Dumnezeu.
25. Când îţi aduci aminte de Dumnezeu înm ulţeşte
rugăciunea, ca atunci când îl vei uita Dom nul să-şi
aducă aminte de tine.
26. Citind dumnezeieştile Scripturi cugetă la cele
dscunse într-însele; «căci câte mai-nainte s-au scris, toate
- zice - spre a noastră învăţătură s-au scris».
2 7 . Scriptura num eşte credinţa «tem elie a celor
nădăjduite»;17
iar pe cei ce nu cunosc sălăşluirea lui
Hristos, i-a numit necercaţi.
2 8 . După cum din cuvinte şi lucruri se vede cugetul,
tot aşa se vede din faptele bune ale inim ii răsplata
viitoare.
 JSft Maieu
'AfCftul
29. Inim a m ilostivă e vădit că va prim i m ilostivire;
iar cea care nu este aşa pe -cele dim potrivă,
30. L egea libertăţii învaţă tot adevărul. M ulţi o ştiu
aceasta prin cunoştinţă; însă puţini o înţeleg,pentru că
în ţeleg erea e to td eau n a în p ro p o rţie cu îm p lin irea
poruncilor ei,
31. N u căuta desăvârşirea ei prin virtuţi om eneşti, căci
nu se va îm plini desăvârşit printr-însele. D esăvârşirea
ei e ascunsă în crucea lui H ristos.
32. L egea slo bozeniei se cunoaşte prin cuno ştinţa
adevărată; se înţelege p rin lucrarea poruncilor; şi se
îm plineşte desăvârşit prin m ila lui H ristos.
. 33« C ând ne vom sili să îm plinim în conştiinţă toate
poruncile lui D um nezeu, vom înţelege că legea - D om
nului este fără prihană; că se cultivă prin faptele noastre,
cele bune, dar tară m ila lui Dum nezeu nu este cu putinţă
să se desăvârşească între oam eni,
34. C ei ce nu se socotesc pe ei datornici întregii legi a
lu i H risto s cu n o sc tru p eşte leg ea lu i D u m n ez eu ,
«neînţelegând nici cele ce zic şi nici cele despre care se
18
rostesc cu tărie». D e aceea ei socotesc că îm plinesc
legea desăvârşit prin fapte.
35» U n lucru poate fi săvârşit bine la arătare, dar scopul
celui ce 1-a săvârşit nu e bun. D e asem enea poate fi rău
la înfăţişare, dar ţinta făcătorului poate fi bună. D ar nu
[•'ilocalia
num ai fapte săvârşesc unii, d şi vorbe grăiesc în chipul
în care am zis. C ăci unii schim bă calitatea unui lucru
prin neiscusinţa şi neştiinţa lor, alţii prin intenţia cea rea,
şi iarăşi alţii prin scopul evlavios.
36. Pe cel ce îşi ascunde defăim area şi ocara punând
înainte laude, cu greu îl pot descoperi cei m ai sim pli.
A sem enea acestuia este şi cel ce, sub chipul'sm ereniei,
e plin de slava deşartă. A ceştia acoperind m ultă vrem e
adevărul cu m inciuna, în cele din urm ă sunt daţi totuşi
pe faţă prin fapte.
37. U nul făcând un lucru la arătare bun vătăm a pe
aproapele său; iar altul nefâcând un asem enea lucru îl
ajută cu gândul.
38. E ste o m ustrare din răutate sau din răzbunare, şi
este alta întru frica de D um nezeu şi pentru adevăr.
39- Pe cel ce a încetat de-a m ai păcătui şi s-a pocăit nu-1
m ai m ustra; iar cje zici că pentru D um nezeu îl m ustri,
m ai întâi descoperă-ţi păcatele tale.
40. începătorul oricărei virtuţi este D um nezeu, precum
soarele al lum inii de toate zilele.
41. C ând săvârşeşti fapte virtuoase, adu-ţi am inte de
Cel ce a zis: «Fără de m ine nu puteţi face19nim ic».
42.Prin necazuri şi-au gătit oam enii cele bune, după
cum prin slava deşartă şi prin plăcere cele rele.
2 9 (> \hucu
Ascetul
43« Cel nedreptăţit de oameni scapă de păcat şi pe
măsura mâhnirii sale află sprijin împotriva lui.
44. Cel ce crede-în răsplata lui Hristos pe măsura
credinţii sale rabdă bucuros toată nedreptatea,
45. Cel ce se roagă pentru oamenii ce-1 nedreptăţesc,
îi. înspăimântă pe draci; iar cei cel se luptă cu cei dintâi
e rănit de cei de al doilea,
46. E mai bine să fim batjocoriţi de oameni decât de
draci; dar cel plăcut lui Dumnezeu pe amândoi i-a biruit.
47. Tot binele vine de la Domnul, după o anumită
orânduire şi pleacă pe ascuns de la cei nemulţămitori,
nerecunoscători şi leneşi.
48. Tot păcatul sfârşeşte în plăcerea oprită; precum
orice virtute într-o mângâiere duhovnicească. Dacă
stăpâneşte cel dintâi, stârneşte pe cele proprii lui; iar
dacă stăpâneşte cea de a doua, de asemenea pe cele
înrudite cu ea,
49. Ocara de la oameni aduce întristare inimii, dar se
face pricină de curăţie celui ce o rabdă.
50. Neştiinţa îndeamnă la împotrivire faţă de cele ce
sunt de folos şi neruşinându-se sporeşte num ărul
păcatelor.
51. Primeşte năcazurile, că întru nimic nu te păgubeşte
29
1
în cele ce le ai de mai înainte; dar leapădă lăcomia, căci
ai să dai socoteală.
52. După ce ai păcătuit în ascuns, nu încerca să uiţi.
«Căci toate sunt goale şi descoperite pentru ochii
20
Domnului, înaintea Căruia avem să dăm socoteală».
53- Arată-te Stăpânului cu cugetul tău. «Căci omul
2
caută la faţă, pe când Dumnezeu priveşte în inimă»
'.
54. Nu cugeta şi nu face nimic, fără un scop plăcut lui
Dumnezeu, Căci cel ce călătoreşte fără scop, va osteni
în zadar.
55. C el ce păcătuieşte fără să fie silit cu greu se
pocâieşte, pentru că dreptatea lui Dumnezeu este fără
de greşeală.
56. întâmplarea dureroasă face pe înţelept să-şi aducă
aminte de Dumnezeu şi întristează pe măsura ei pe cel
ce a uitat de Dumnezeu.
57. Orice suferinţă fără voie să te înveţe să-ţi aduci
aminte de Dumnezeu; în acest caz nu-ţi va lipsi prilejul
spre pocăinţă.
58. Uitarea în sine n-are nici o putere, dar se întăreşte
din pricina negrijii noastre şi pe măsura acesteia.
59- Nu zice: ce să fac, căci ceea ce nu voiesc aceea mi
se întâmplă să fac. Ci, aducându-ţi aminte, cugetă la ceea
ce eşti dator să faci.

Ascetul
60. Deci fă binele de care-ţi aduci aminte; şi cel de care
nu-ţi aduci am inte se va descoperi ţie. Şi-să nu-ti dai
cugetul fără judecată uitării.
61. Scriptura zice că «iadul şi pierzarea sunt arătate
27
înaintea Domnului». Acestea le zic despre neştiinţa şi
uitarea inimii.
62. Căci iad este neştiinţa, fiindcă am ândouă sunt
întunecate. Şi pierzare este uitarea, pentru că prin ea am
pierdut din cele ce le aveam.
63. Ia seama la relele tale nu la ale altuia; şi nu se va
jefui de tâlhari casa de lucru a minţii tale;
64. Cel ce nu poartă grijă după puterea lui de toate
virtuţile săvârşeşte un păcat anevoie de iertat; dar
rugăciunea şi milostenia întorc pe cei ce nu poartă de
:
grijă.j
65. Orice întristare după Dumnezeu face parte din
fiinţa evlaviei. Căci adevărata dragoste se probează prin
cele ce-i stau împotrivă.
66. Nu zice că se poate câştiga virtute fără necazuri;
căci virtutea neprobată în necazuri, nu este întărită.
67. Gândeşte-te la sfârşitul oricărui necaz fără voie şi
vei afla în el pieirea păcatului.
68. M ulte sunt sfaturile aproapelui spre ceea ce este
Filocxlia _ > < /• ?
de folos; dar nimănui nu i se potriveşte aşa de mult ca
judecata conştiinţei sale. .
69. Când cauţi tămăduire, ia seama la conştiinţă şi tot
ce-ţi va-spune ea să faci sivei avea folos.
70a. Dum nezeu şi conştiinţa ştiu cele ascunse ale
fiecăruia, deci prin acestea să primim îndreptarea.
v
70b. Cel ce se osteneşte fără sfat e sărac în toate. Iar
cel ce aleargă cu nădejde e de două ori 2bogat.
'
7 1 . O m u l încearcă câte poate după voia sa; iar
Dumnezeu le sfârşeşte după dreptate.
7 2 . De vrei să primeşti laudă de la oameni, iubeşte mai
întâi mustrarea pentru păcate,
73' Oricâtă batjocură va răbda cineva pentru adevărul
lui Hristos, va primi însutită slavă de la mulţime. Dar
mai bine este a face binele pentru cele viitoare.
74. Când un om foloseşte pe altul prin cuvinte sau
fapte, să ştie amândoi că e de faţă harul lui Dumnezeu.
Iar cel ce nu înţelege aceasta va fi stăpânit de cel ce
înţelege.
75. Cel ce laudă pe aproapele în chip făţarnic îl va
osândi după o vreme şi va fi el însuşi ruşinat.
76. Cel ce nu cunoaşte cursele vrăjmaşului va fi ucis
29-4 M ; UCII Ascrtul
cu uşurinţă; şi cel ce nu ştie pricinile patimilor uşor va
cădea,
77* Din iubirea de plăcere vine negrija şi din negrijâ
uitarea; căci Dumnezeu a dăruit tuturor cunoştinţa celor
de folos,
78. Om ul sfătuieşte pe aproapele precum ştie; iar
Dumnezeu lucrează în cel ce aude, precum acela a
crezut.
79» Am văzut oameni simpli smerindu-se cu fapta şi
s-au făcut mai înţelepţi decât înţelepţii.
80. Alt om simplu, auzindu-i pe aceia că sunt lăudaţi,
nu le-a urm at sm erenia, ci, um plându-se de slavă
deşartă pentru simplitatea sa, a căzut în mândrie,
81. Cel ce dispreţueşte cunoştinţa şi se laudă cu lipsa
de învăţătură nu e sim plu num ai în cuvânt, ci şi în
cunoştinţă.
82. Precum altceva e măiestria cuvântului şi altceva
priceperea, tot aşa altceva este simplitatea în cuvânt şi
altceva priceperea,
83. Simplitatea cuvintelor nu vătăma pe cel prea-
cuvios, precum nici măiestria cuvintelor pe cel smerit
la cuget.
84. Nu zice: nu ştiu ce se cuvine şi deci sunt nevinovat
h'ilocalia 295
dacă nu fac aceea. Dacă le-ai face pe toate câte le ştii
că sunt bune, ţi's-ar descoperi pe urm ă şi celelalte,
cunoscâridu-se una din cealaltă. De aceea nu-ţi foloseşte
să cunoşti cele de al doilea, înainte de împlinirea celor
24
dintâi. Căci «cunoştinţa îngâmfă», îndemnând la ne-
lucrare, iar «dragostea zideşte», îndemnând la răbdarea
tuturor,
*
85. Cuvintele dumnezeieştii Scripturi ceteşte-le prin
fapte şi nu le întinde în vorbe multe, îngâmfându-te în
deşert cu simpla lor înţelegere.
86. Cel ce a lăsat fapta şi se reazemă pe •cunoştinţa
simplă ţine în loc de sabie cu două tăişuri băţ de trestie,
3
care în vreme de război, cum zice Scriptura
", găureşte
m âna şi strecoară în ea otrava,firii înainte de cea a
vrăjmaşilor.
87. Tot gândul e măsurat şi cântărit la Dumnezeu.
Căci poate fi cugetat sau cu patimă, sau cumpătat.
88. Cel ce a împlinit o poruncă să aştepte ispita pentru
ea. Căci dragostea faţă de Hristos se probează prin cele
protivnice.
89. Să nu dispreţuieşti a avea grijă de gânduri. Căci
lui Dumnezeu nu i se ascunde nici un gând.
90.Când vezi vreun gând că-ţi făgăduieşte slava
omenească, să ştii sigur ca-ţi pregăteşte ruşine.
296 Marcu Ascetul
91. Vrăjm aşul cunoaşte dreptatea legii duhovniceşti
şi de aceea caută numai să câştige consimţirea cugetului.
Cad aşa fie că-lva face pe cel căzut în puterea lui să se
supună ostenelelor pocăinţei, fie că, nepocăindu-se, îl
va împovăra cu necazuri fără voie. Ba se întâmplă uneori
că îl face să lupte şi îm potriva necazurilor, ca în viaţa
aceasta să-i înmulţească durerile, iar la ieşirea sufletului
să-1 dovedească necredincios din pricina lipsei de
răbdare.
92. Faţă de încercările care vin, m ulţi s-au îm potrivit
în m ulte chipu ri. D ar fără ru găciune şi p ocăin ţă,
nim enea n-a scăpat de asuprire.
93» C ele rele îşi prim esc puterea una de la alta; de
asemenea şi cele bune cresc una prin alta şi pe cel părtaş
de ele îl m ână şi m ai m ult înainte.
: iubirea de argint, prin slava deşartă şi prin plăcere.
94. Diavolul dispreţuieşte păcatele cele mici, căci altfel
nu poate condiuce spre cele mai mari.
95» Rădăcina poftei ruşinoase e lauda om enească,
precum a neprihănirii e m ustrarea pentru păcat, şi
anum e nu num ai când o auzim /ci când o şi prim im .
96. Nim ic n-a folosit cel ce s-a lepădat de toate şi se
îndulceşte cu patim a. Căci ceea ce făcea prin avuţie,
face şi acum nea vând nimic.
97. De asemenea cel ce se înfrânează, dacă agoniseşte
avere, e frate la cuget cu cel de mai înainte; căci mama
Filocalia 29
7
lor este aceeaşi pentru plăcerea din cuget, iar tatăl este
altul pentru deosebirea patim ei.
98. Este câte unul care-şi taie o patimă pentru o plăcere
mai m are şi e slăvit de cei ce nu-i cunosc intenţia. Şi
poate că unul ca acesta nu-şl dă seama el însuşi de sine,
ostenindu-se prosteşte.
99' Pricina a tot păcatul este slava deşartă şi plăcerea.
Cel ce nu le urăşte pe acestea nu va dezrădăcina patima.
100. «Rădăcina tuturor relelor s-a zis că este iubirea
6
de argint».*Dar şi aceasta e vădit că se susţine prin
acelea.
101. M intea devine oarbă prin aceste trei patimi: prin
102. Câteşitrele sunt, după Scriptura, fiicele lipitoa
27
rei , fiind iubite de necum pătare cu iubire de maică.
103. Cunoştinţa şi credinţa, tovarăşele firii noastre,
nu sunt tocite prin nim ic altceva ca prin acelea.
104. M ânia, furia, războaiele, uciderile şi tot pom el
nicul relelor din pricina lor au prins atâta putere între
oameni.
105» Iubirea de argint, slava deşartă şi plăcerea
trebuiesc urîte ca nişte mame ale relelor şi ca nişte mame
vitrege ale virtuţilor.
29S Mărcii Ascetul
106. D in pricina lor ni s-a poruncit, «să nu iubim
28
lumea şi cele din lume». Iar aceasta s-a zis nu ca sa urîm
fără judecată făpturile lui D um nezeu, d ca să tăiem
prilejurile celor trei patim i.
107. «N im enea, zice A postolul, slujind în oaste, nu
28
se încurcă cu treburile vieţii».
C ăci cel ce vrea să
biruiască patim ile, încurcându-se în acele treburi, e
asem enea celui ce vrea să stingă focul cu paie.
108. C el ce se m ânie pe aproapele pentru avuţie,
p e n tru sla v ă , s a u p lă c e re , în c ă n -a -c u n o s c u t c ă
D um nezeu chiverniseşte lucrurile întru dreptate.
109. C ând auzi pe D om nul zicând: «D e nu se va
lepăda cineva de toate averile lui nu este vrednic de
M ine»,30 nu înţelege cuvântul acesta numai despre averi
ci şi despre toate lucrurile păcatului.
110. Cel ce nu cunoaşte adevărul nu poate nici crede
cu adevărat. C ad cunoştinţa naturală prem erge cre
dinţei.
111. Precum Dumnezeu a împărţit fiecăreia dintre cele
văzute ceea ce e potrivit cu firea ei, aşa a îm părţit şi
gândurile om eneşti, fie că vrem , fie că nu vrem .
112. Dacă cineva, păcătuind în chip vădit şi nepocăin-
du-se, n-a pătim it nim ic până la m oarte, socoteşte că
judecata lui va fi fără m ilă acolo.
Filocalin 29
9
113» Cel ce se roagă întru cum inţenie rabdă cele ce-i
vin asupra-i. Iar cel ce ţine m inte răul, încă nu s-a rugat
curat.
114. D e ai fost păgubit, sau ocăra t, sau prigonit de
cineva, nu lua în seam ă cele de faţă, ci aşteaptă cele
viitoare; şi vei afla că acela ţi-a fost pricină de m ulte
bunătăţi, nu num ai în vrem ea de aid, ci şi în veacul
viitor.
115« Precum celor ce s-au hrănit fără socoteală le
foloseşte absintul am ar, aşa celor cu purtări păcătoase
le e de folos să pătim ească rele. C ad leacurile acestea
pe cei dintâi îi face sănătoşi, iar pe ceilalţi îi pregătesc
spre pocăinţă.
v
1 1 6 . D e nu vrei să pătim eşti răul să nu vrei nid să-1
fac, pentru că lucrul dintâi urm ează neapărat celui de
al doilea. «Cad ce seamănă fiecare, aceea va şi31secera».
117. Semănând de bună voie cele rele şi secerându-le
fără de voie, trebuie să ne m inunăm de dreptatea lui
Dum nezeu.
118. D ar fiindcă s-a rânduit o vrem e oarecare între
sem ănat şi seceriş, nu credem în răsplată.
119. Păcătuind, să nu învinovăţeşti fapta, d gândul.
Căci dacă mintea nu o lua înainte, nu i-ar fi urmat trupul.
120. E m ai rău cel ce săvârşeşte răulîntr-ascuns decât
XXt * Mărcii Ascetul

cei ce săvârşesc nedreptate pe faţă. Pentru aceasta,

se vaacela
şi m unci m ai rău.
32
1.21. C el ce îm pleteşte viclenii şi face râul într-ascuns
este, după Scriptură, «şarpe ce sade în cale şicopita
m -uşcâ
calului»,

122. C el ce, în acelaşi tim p , laudă pentru unele pe

aproapele, iar pentru altele îl vorbeşte de rău, e stăpânit
de slava deşartă şi de pizm ă. Prin laude încearcă să-şi
ascundă pizm a, iar prin vorbele rele se înfăţişează pe
sine m ai bun decât acela.

123. Precum nu pot paşte la un loc oile şi lupii, aşa

n u poate av ea m ilă cel ce îl lucrează cu viclenie pe
aproapele. -
124. C el care am estecă pe ascuns în poruncă voia sa
e un desfrânat, cum s-a arătat în înţelepciune, şi pentru
neputinţa de-a se înfrâna suferă durere şi ruşine.

125. Precum nu se îngăduie apa şi focul laolaltă, aşa

nu se 'îngăduie întreolaltâ apărarea şi sm erenia,

126. C el care cere iertare de păcate iubeşte sm erenia

cugetului. Tar cel ce osândeşte pe altul îşi pecetluieşte
relele sale.

127. N u lăsa păcatul neşters, chiar dacă ar fi cât de

m ic, ca să nu te tragă pe urm ă la rele m ai m ari.
128. D e vrei să te m ântuieşti, iubeşte cuvântul adevă
rat şi nu lepăda niciodată, fără judecată, m ustrarea,
129. U n cuvânt adevărat a schim bat puii de năpârci
şi le-a arătat să fugă de m ânia ce va 3să vie.'
130. Cel ce prim eşte cuvintele adevărului prim eşte pe
D um nezeu Cuvântul. Căci zice: «Cel ce vă prim eşte pe
34
voi pe M ine m ă prim eşte»
.
3
131. Slăbănogul pogorât prin acoperiş " este păcătosul
m u s tra t d e c r e d in c io ş i p e n tru D u m n e z e u , ş i c a r e
prim eşte iertarea pentru credinţa acelora.
132. M ai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproa
pele, decât a-1 m ustra pentru tot lucrul.
133' C el ce se p ocăieşte aşa cum se cuvine e luat
râs de nebuni. D ar aceasta să-i fie sem n de bună p
la D um nezeu. ,
1 3 4 . «Cel ce se luptă, se înfrânează de la 36toate»;
şi
nu se odihneşte până nu va pierde D om nul săm ânţa din
Babilon.37
135. G ândeşte-te că patim ile de ocară sunt douăspre
zece. D acă iubeşti cu voia pe una din ele, aceea" va
um plea locul celor unsprezece.
136. Păcatul este foc ce arde. Cu cât înlături m ateria,
cu atât se stinge, şi cu cât adaugi, va arde m ai m ult.
A/oi v» Ascetul

137. De ai fost înălţat prin laude, aşteaptă ocara. Căci 138. Când vom lepăda din cuget tot păcatul de bună
s
zice: «Cel ce se înalţă pe sine ,. umili-se-va». - voie, vom lua lupta şi cu patimile din obişnuinţă.
139. Obişnuinţa, care o ia înaintea voii şi a conştiinţei,
este amintirea fără de voie a păcatelor de mai-nainte.
La cel ce se nevoieşte, ea e împiedicată să înainteze până
la patimă; iar la cel biruitor e răpusă până la momeală
1 40. Atacul (momeala) este p mişcare fără imagini a
inimii, care e prinsă îndată de cei încercaţi, ca într-o
strungă,
1 41. Acolo unde se ivesc chipuri în gând, s-a produs
consimţirea. Căci mişcarea fără chipuri este un atac
nevinovat. Câte unul fuge şi de acestea ca buşteanul din
foc; dar câte unul nu se întoarce până nu arde cu flacără.
142. Nu zi: nu vreau şi vine; căci cu siguranţă dacă
nu iubeşti lucrul însuşi, iubeşti pricinile lui.
143» Cel ce caută lauda e supus patimii şi cel ce se
plânge de necaz iubeşte plăcerea.
1 44. Gândul celui împătimit de plăcere oscilează ca
o cumpănă. Aci plânge şi se tânguieşte pentru păcate,
aci se luptă cu aproapele şi i se împotriveşte apărându-şi
plăcerile.
145. Cel ce cearcă toate şi reţine binele va fugi pe
urm ă de tot răul
146. Bărbatul îndelung răbdător are multă cuminţe
nie; asemenea şi cel ce-şi apropie urechea de cuvintele
înţelepciunii.
147. Fără aducerea aminte de Dumnezeu nu poate fi
cunoştinţă adevărată. Căci fără cea dintâi, cea de a doua
e mincinoasă.
'
148. Celui învârtoşat la inimă nu-i foloseşte cuvântul
unei cunoştinţe mai subţiri, pentru că dacă nu e înîricat,
nu primeşte durerile pocăinţei.
149. Omului blând îi foloseşte credincioşia, căci îl
facesă nu ispitească îndelunga răbdare a lui Dumnezeu
şi să nu se rănească prin neascultare deasă. ,
150. Pe omul puternic să nu-1 mustri pentru slavă de
şartă, d arată-i viitoarea necinste. Căci în acest chip cel
cuminte poate fi mustrat fără greutate.
151. Cel ce urăşte mustrarea, se supune patimii cu
voia; iar cel ce o iubeşte va lupta şi cu obişnuinţa,
1 5 2 . Nu voi să auzi răutăţile străine; căci printr-o
asemenea voinţă de-a auzi se sapă şi în tine trăsăturile
răutăţilor.
153«Dacă îţi intră în urechi cuvinte urâte, mânie-te
. • > '( W -Mărcii Ascetul
pe tine însuţi şi nu pe cei ce le grăieşte. Căci dacă urechea
e rea, rău e şi cel care o' poartă,
154. Dacă cineva se nimereşte" între oamenii care
grăiesc deşertăciuni, să se socotească pe sine însuşi
vinovat de asemenea cuvinte;'chiar.dacă nu are vreo
vină proaspătă, are vreuna m ai veche. .
155- De vezi pe cineva că te laudă cu făţărnicie,
- aş
teaptă la vremea sa ocară de la el.
156. Necazurile de acum pune-le alăturea cu bună
tăţile viitoare şi nicicând descurajarea nu-ţi va moleşi
nevoinţa.
157. Când, pentru vreo binefacere trupească, lauzi pe
vreun om ca bun, uitând de Dumnezeu, acelaşi om pe
urmă ţi se va arăta că e rău.
158. Tot binele vine de la Dumnezeu după orânduirea
Lui; şi.cei care fac un lucru bun sunt slujitorii Lui.
159- Primeşte împletirea celor bune şi a celor rele, cu
gând egal; şi Dumnezeu va netezi neegalităţile dintre
lucruri.
1 6 0 . N eegalitatea gândurilor aduce schim bările
stărilor proprii. C ăci D um nezeu a rânduit în chip
potrivit ca să vie după cele de voie cele fără de voie.
1 6 1 .întâmplările sensibile sunt puii celor inteligibile,
Filocalia ' .10
5
îm plinind cele cuvenite după voia lui D um nezeu.
162. Din inima împătimită de plăcere, răsar gânduri
şi cuvinte spurcate. Iar din fum cunoaştem m ateria,
care mocneşte înăuntru,
163. Zăboveşte în cu^et şi nu vei osteni în încercări.
Iar plecând de acolo, rabdă necazurile ce vin asupra-ţi.
164. Roagă-te să nu-ţi vie încercare; iar când vine,
primeşte-o ca pe a ta, nu ca pe una străină. , *
165. la-ţi gândul de la orice lăcomie şi atunci vei putea
să vezi uneltirile diavolului.
166. Cel ce zice că cunoaşte toate meşteşugurile diavo
lului se dă pe,sine ca desăvârşit, fără să ştie.
167. Când m intea iese din grijile trupeşti, vede, în
măsura în care iese, lucrăturile vrăjmaşilor.
168. Cel purtat de gânduri e orbit de ele. El vede
lucrările păcatului, dar pricinile lor nu le poate vedea.
169. Se poate întâmpla ca unul, împlinind pe faţă o
poruncă, să slujească în ascuns patimei şi prin gânduri
păcătoase să strice fapta bună.
170. Prinzându-te începutul vreunui păcat, nu zice:
«nu mă va birui pe mine». Căci întrucât ai fost prins, ai
şi fost biruit.
306 Mărcii Ascetul
1 7 1 . Tot ce se naşte începe de la ceva mic, şi pe măsură
ce e hrănit creşte.
1 7 2 . Meşteşugirea păcatului e ca o mreajă bine
împletită; şi cel ce s-a încurcat dintr-o parte, de va fi cu
nepăsare, va f i "prins întreg.
173-= Nu voi să auzi de nenorocirea duşmanilor; cad
cei ce ascultă cu plăcere asemenea cuvinte mănâncă
roadele plănuirii lor.
174. Nu socoti că orice necaz vine peste oameni din
pricina păcatelor, pentru că sunt unii bine plăcuţi şi
totuşi încercaţi. E drept că s-a scris: «Necuvioşii şi
nelegiuiţii vor fi prigoniţi». Dar tot aşa s-a scris: «Cei ce
39
voiesc să trăiască cucernic în Hristos, prigoniţi vor fi».
175 • în vreme de necaz, ia seama la momeala plăcerii.
Căci întru cât alină năcazul e bine primită.
176e Unii numesc înţelepţi pe cei ce deosebesc -lucru
rile sensibile. Dar înţelepţi sunt cei ce stăpânesc voile lor.
177. înainte de dezrădăcinarea relelor, să nu asculţi
de inima ta; căci cele ce le are puse înăuntru, pe acelea
caută să le şi sporească.
178. Precum simt şerpi ce se întâlnesc în păduri şi alţii
care umblă prin case, aşa sunt pătimi ce se închipuiesc
de către cuget, şi altele care se lucrează cu fapta, măcar
că se preschimbă unele într-altele.
Filocalia 30
7
179- Când vezi poftele ce zac înăuntru că se mişcă cu
putere şi cheamă mintea ce vieţuieşte în linişte, la vreo
patimă, cunoaşte că mintea s-a ocupat mai înainte cu
acestea şi le-a adus la faptă şi le-a aşezat în inimă.
180. Nu se înfiripă nor fără adiere de vânt şi nu se
naşte patimă fără gând.
181. De nu vom mai face voile trupului, cum zice
Scriptura, uşor vor sfârşi în Domnul cele ce zăceau
înainte în noi.
182. Idolii consistenţi (chipurile) din faţa minţii sunt
mai răi şi mai puternici. Dar cei gândiţi sunt pricinuitorii
şi premergătorii celorlalţi.
183. Este un păcat care stăpâneşte inima din pricina
obişnuinţei (jtpdAr|<|)iţ) îndelungate; şi este un alt păcat
care ne războieşte cugetarea prin lucrurile de fiecare zi.
184. Dumnezeu judecă faptele după intenţiile lor.
Căci zice: «Să-ţi dea ţie Domnul după inima40
ta».4"
185. Cel ce nu stăruieste în cercetarea conştiinţei nu
vrea să primească nici ostenelile trupeşti pentru
credinţă.
186. Conştiinţa e o carte naturală. Cel ce o ceteşte cu
fapta face experienţa ajutorului dumnezeiesc.
187. Cel ce nu ia asupra sa de bunăvoie ostenelile
 A/.-uvi; Filocali
Ascetul a

pentru adevăr e certat mai aspru de cele fără de voie. 196. Cel ce înşeală pe alţii şi grăieşte cuvinte fără
fapte/ se îmbogăţeşte din nedreptate şi ostenelile lui vor
188, Cel ce a cunoscut voia lui Dum nezeu -şi o îm 13
trece în case străine, cum scrie Scriptura.
plineşte după putere prin osteneli mici scapă de cele
mari. 197. Toate se vor supune aurului, zice; iar gândurile
vor fi cârm uite de harul lui Dum nezeu.
189» Cei ce vrea să biruiască ispitele fără rugăciune
şi răbdare nu le va depărta de la sine, ci mai tare se va 198. Conştiinţa bună se află prin rugăciune, iar ru
încâlci în ele. găciunea curată prin conştiinţă. Căci una are trebuinţă
de alta, prin fire. •
190. Dom nul e ascuns în poruncile Sale. Şi cei ce-L
41
caută pe El îl găsesc pe măsura împlinirii lor. 44
• 199. lacob a făcut lui losif haină pestriţă
. Iar Domnul
dăruieşte celui blând cunoştinţa adevărului, precum
19-1.Nu zice: Am împlim't poruncile şi n-am aflat pe 4
s-a scris: «Domnul va învăţa pe cei blânzi căile ".Sale»
Domnul, Căci ai aflat adeseori cunoştinţa îm preunată
cu dreptatea, cum zice Scriptura. Iar cei ce-L caută pe 200. Fă totdeauna binele după putefe. Iar în vrem ea
El cum se cuvine vor afla pace. lucrului mai mare, nu te întoarce spre cel mai mic. «Căci
cel ce se întoarce înapoi, zice, nu este vrednic de
46
. Pacea este izbăvirea de patim i. Dar ea nu poate împărăţia Cerurilor».-
fi aflată fără lucrarea Duhului Sfânt
193. Altceva e împlinirea poruncii şi altceva e virtutea,
chiar dacă acestea se prilejuiesc una pe alta.
194. îm plinirea poruncii stă în a îm plini ceea ce s-a
poruncit; iar virtutea în a plăcea adevărului ceea ce s-a
făcut.
195. Precum bogăţia văzută este una, dar de m ulte
feluri după chipul agonisirii, aşa şi virtutea este una, dar
42
are multe moduri de activitate.

A aceluiaşi
D espre cei ce-şi închipuie
că se în d rep tează47d in fap te, în 22 6 d e
capete
1. în cele scrise m ai jos se va respinge de către cei ce
cred tare şi cunosc adevărul, credinţa greşită în faptele
din afară.
2. D om nul, vrând să arate că orice poruncă e o datorie,
iar pe de altă parte că înfierarea se dă oam enilor în dar
pentru sângele Său, zice: «C ând veţi fi făcut toate cele
poruncite vouă, ziceţi: slugi netrebniceşisuntem
ceea
48
ce am fost datori să facem aceea am .făcut*
D eci îm pă
răţia Cerurilor nu este plata faptelor, ti harul Stăpânului,
gătit slugilor credincioase. "
3. R obul nu cere slobozirea ca plată, ci m ulţum eşte
pentru ea, ca un îndatorat, şi o prim eşte în dar.
4. H ristos a m u rit, du pă S crip tu ri, pen tru păcatele
noastre şi celor ce îi slujesc bine le dăruieşte slobozirea.
Căci zice: «Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine
ai fost credincioasă, peste m ulte te voi pune; intră întru
bucuria D om nului 49tău»
. lipsiţi de cunoştinţă, se găsesc cu m ult m ai neînţelepţi
5« încă nu e slugă credincioasă cel ce se reazem ă pe
sim p la cun oştinţă; ci cel ce crede prin ascultare lui
H ristos, care a poruncit.
Filocălia 31
1
6. C el ce cinsteşte pe Stăpânul îm plineşte cele porun
cite. Iar greşind sau neascultând, rabdă urm ările care i
se cuvin.
7. D acă eşti iubitor de învăţătură, fă-te iubitor şi de
osteneală. C ăci sim pla cunoştinţă îngâm fă pe om .
—^ A
o. încercările care ne vin pe neaşteptate ne învaţă cu
bun rost, să fim iubitori de osteneală şi ne atrag, chiar
dacă nu vrem , la pocăinţă.
9» N ecazurile care vin asupra oam enilor sunt roadele
păcatelor proprii. Iar dacă le răbdăm prin rugăciune, ne
vom bucura iarăşi de venirea lucrurilor bune.
10. U n ii oam en i, fiin d lăud aţi p en tru v irtu te, s-au
lăsat cuceriţi de plăcere, iar plăcerea aceasta nutrită de
slav a deşartă au soco tit-o m ân gâiere. A lţii, m ustraţi
pentru păcat, s-au um plut de durere şi durerea cea spre
folos au socotit-o lucrare a păcatului.
11. T o ţi ac e ia ca re, p en tru fap tu l că se n ev o iesc,
dispreţuiesc pe cei m ai nebăgători de seam ă, socotesc
c ă se în d re a p tă d in fa p te tru p e şti. Ş i to ţi c e i c are,
rezem ându-se pe sim pla cunoştinţă, nesocotesc pe cei
decât aceia.
12. C unoştinţa fără faptele care urm ează din ea nu e
sigură,.chiar dacă e adevărată. C ăci fapta este întărirea
oricărui lucru.
312 Mărcii
Ascetul
13.»A deseori, din negrija pentru fapte, se întunecă şi
cun oştin ţa. C ăci lucru rile, a căro r îm plin ire a fost
nesocotită, s-au şters în parte şi din am intire.
1 4. S criptura de aceea ne îndeam nă să dob ân dim
cunoştinţa lui D um nezeu, ca să-I slujim L ui cum se
cuvine prin fapte.
15« C ând îm plinim poruncile la arătare, luăm cele
cuvenite de la D om nul, pe m ăsura acestei îm pliniri; dar
ne folosim după scopul ce-1 urm ărim .
16. C el ce vrea să facă ceva şi nu poate e socotit de
către cunoscătorul de inim i, D um nezeu, ca şi când ar fi
făcut. Iar aceasta trebuie să o înţelegem atât cu privire
la cele bune, cât şi la cele rele. , păzirea curăţeniei dată nouă.
17. M intea fără trup face m ulte lucruri bune şi jele.
D ar trupul fără m inte nu poate face nici una din acestea,
doarece legea slobozeniei se cunoaşte înainte; de faptă,
18. U nii, neîm plinind poruncile, socotesc că cred
drept. A lţii, îm plinindu-le, aşteaptă îm părăţia ca o plată
datorată. Şi unii şi alţii greşesc faţă de adevăr.
19» Stăpânul nu datorează plată robilor; dar iarăşi nici
cei ce nu slujesc drept nu dobândesc slobozenia.
20. D acă H ristos a m urit pentru noi, după scripturi şi
nu m ai trăim nouă înşine, «d A celuia care a m urit şi a
50
înviat pentru noi», vădit este că suntem datori să-I
slujim până la m oarte. Cum vom socoti aşadar înfierea
ca ceva ce ni se datorează?
Filocalia 31
3
21. H ristos e Stăpân prin fiinţă şi Stăpân prin opera
de m ântuire, deoarece, neexistând noi, ne-a făcut, iar
m urind din pricin a păcatu lui, ne-a răscum părat prin
sângele Său şi celor ce cred le-a dăruit harul.
22. C ând auzi S criptura zicând că D um nezeu «va
răsplăti fiecăruia după faptele50,sale» să nu înţelegi că
e vorba de fapte de o vrednicie egală cu G heena sau cu
îm părăţia, ci că H ristos va răsplăti faptele necredinţei
în E l s a u a le c re d in ţe i, n u c a u n s c h im b ă to r c a re
cântăreşte preţul lucrurilor de schim b, ci ca Dum nezeu,
Z iditorul şi R ăscum părătorul nostru.
23. Cei ce ne-am învrednicit de baia naşterii de a doua
săvârşim fap tele bu n e n u pen tru răsp lată, ci pen tru
24. Tot lucrul bun, pe care-1 săvârşim prin firea noas
tră, ne face să ne reţinem de la răul contrar, dar nu ne
poate adăuga un spor de sfinţenie, fără har.
25.; C el ce se înfrânează se reţine de la lăcom ia pân-
tecelui; cel ce dispreţuieşte avuţia de la zgârcenie; cel
liniştit de la vorbărie; cel curat de la iubirea de plăceri;
cel cuviincios, de la desfrânare; cel ce se ajunge cu ce
are de la iubirea de argint; cel blând de la tulburare; cel
cu cuget sm erit de la slavă deşartă; cel supus de la
iubirea de vrajbă; cel ce m ustră de la făţărie. D
- e asem e
nea cel ce se roagă e străin de deznădejde; săracul de
m ultă avuţie; m ărturisitorul de tăgăduire; m ucenicul de
slujirea la idoli. V ezi cum toată virtutea săvârşită până
ia m oarte nu e altceva decât reţinerea de la păcat. Iar
314 Mărcii Asceta)
reţinereaAde la păcat e un lucru al firii, nu ceea ce aduce
răsplata îm părăţiei,
26. O m ul de abia păzeşte cele ale firii lui. H ristos însă,
prin cruce, dăruieşte înfierea.
27. Este o poruncă restrânsă şi este alta-cuprinzătoare.
Prin cea dintâi, se porunceşte să dăm o parte .din ceea
ce av em celui ce n -are; printr-a doua, se porunceşte
lepădarea de toate avuţiile,
28. Este o lucrare a harului, necunoscută celui slab la
m inte; şi este o altă lucrare a păcatului, care sem ăna cu
adevărul. D ar e bine să nu cercetăm prea stăruitor aceste
lucruri, ca să nu rătăcim . C i toate să le aducem , prin
nădejde, lui D um nezeu, căci el ştie folosul am ândurora.
29. C el ce v rea să străbată m area spirituală rabdă
îndelung, cugetă-sm erit, veghează .şi se înfrânează. D e
se va siH să treacă fără acestea patru, se va tulbura cu
inim a, dar de trecut nu va putea.
30. L iniştirea e reţinerea de la rele. Iar de-şi va lua
cineva cu sine şi cele patru virtuţi, pe lângă rugăciune,
nu va avea alt ajutor m ai sigur spre starea de nepătim ire.
31. N u se poate linişti m intea fără trup, precum nu
p o a t e f i s u r p a t z id u l d in t r e e l e , f ă r ă l in i ş ti r e ş i
rugăciune. 52
3 2 o « T ru p u l p o fteşte îm p o triv a d u h u lu i şi d u h u l
53
îm potriva trupului» . Iar cei ce um blă în duh nu vor
îm plini pofta trupului.
.-
575
33- N u există rugăciune desăvârşită tară o chem are a
m inţii. Iar cugetul care strigă neîm prâştiat va fi auzit de
D om nul
34. M intea care se roagă neîm prâştiat strâm torează şi
frânge inim a; iar «inim a înfrântă şi sm erită D um nezeu
34
nu o va urgisi»
,
35. Rugăciunea încă se num eşte virtute, deşi e m aica
virtuţilor, C ăci le naşte pe acelea prin îm preunarea cu
H ristos. ^
36. Tot ce am săvârşi fără rugăciune şi nădejde bună,
ne este pe urm ă vătăm ător şi fără preţ.
37. Când auzi că «cei de pe urmă vor fi 'întâi şi cei dintâi
vor fi pe urm ă», înţelege pe cei părtaşi de virtuţi şi pe
cei părtaşi de dragoste. C ăci iubirea e cea din urm ă
dintre virtuţi, după rând, dar e cea dintâi dintre toate,
după cinste, vădindu-le pe cele care s-au născut înaintea
ei, ca fiind cele de pe urm ă.
38. D acă, în vrem e ce te rogi, te copleşeşte trândăvia,
sau eşti su p ărat în d iferite ch ip u ri d e p ăcat, ad u -ţi
am inte de m oarte şi de m uncile înfricoşate. D ar e m ai
b in e să te lip e ş ti d e D u m n e z e u p rin ru g ă c iu n e ş i
nădejde, decât să te gândeşti la lucruri dinafară, chiar
dacă sunt de folos.
3 9« N ici un a d in virtuţi nu d eschid e sin gu ră, p rin
sine, uşa firii noastre, dacă nu sunt îm pletite toate
întreolaltă.
316 Mărcii Ascetul
40. N u e înfrânat-cel ce se nutreşte cu gânduri. Căci
ch iar d e su n t fo lo sito are, n u -s m ai fo lo sito are ca
nădejdea.
41. Păcat spre m oarte este tot păcatul nepocăit. Chiar
de s-ar ruga un Sfânt pentru un asemenea păcat al altuia,
nu e auzit.
42. Cel ce se pocăieşte cum se cuvine nu va respinge
o ste n eala p en tru p ăca tele v ech i, ci îşi v a câ ştig a
printr-însa îndurarea lui D um nezeu.
43«Dacă suntem datori să facem în fiecare zi toate câte
le are firea noastră bune, ce vom da lui Dum nezeu în
schim b, pentru relele pe care le-am făcut m ai înainte?
44. O rice prisos de virtute am adăuga astăzi, el e o
55
dovadă a negrijii trecute, nu un drept la răsplată.
45. Cel ce se tulbură cu m intea şi e liniştit cu trupul,
este asem enea celui tulburat trupeşte şi îm prăştiat cu
m intea.
46. Tulburarea de bunăvoie fie^minţii, fie a trupului,
o sporeşte pe cealaltă, cea a m inţii pe cea trupească şi
cea a trupului pe cea am intii. Căci îm preunarea lor dă
naştere unui rău şi m ai m are.
47. M are virtute e a răbda cele ce vin asupra noastră
56
şi a iubi pe cei ce ne urăsc, după cuvântul Dom. nului
48. Dovada iubirii nefăţărite e iertarea nedreptăţilor.
Filocalia
49. N u pot fi iertate din inim ă greşelile cuiva, fără
cunoştinţă adevărată. Căci aceasta îi arată fiecăruia toate
greşelile câte le face.
50. N u vei pierde nim ic din tot ce vei ierta pentru
Dom nul, căci la tim pul cuvenit îţi vor veni înm ulţite.
51 • Când m intea uită'de scopul cinstirii de Dum nezeu,
fapta văzută a virtuţii îşi pierde valoarea.
52. D acă fapta rău plănuită îi este stricăcioasă oricui,
cu mult m ai m ult celor ce nu au grijă de am ănuntele ei.
53» Filosofează cu fapta despre voia om ului şi despre
răsplata lui Dum nezeu. Căci ştiinţa nu e mai înţeleaptă
sau m ai folositoare decât fapta.
54. Ostenelilor pentru evlavie le urm ează m ângâierea.
Iar aceasta o cunoaştem prin legea lui D um nezeu şi
prin conştiinţă.
1
55» U nul a prim it un gând şi 1-a ţinut fără m ultă
socoteală. Altul 1-a primit şi 1-a confruntat cu adevărul.
E de întrebat care dintre ei a lucrat cu mai-multă evlavie?
*
56. Răbdarea necazurilor e semnul cunoştinţei adevă
rate; la fel neînvinovăţirea oam enilor pentru nenoroci
rile tale proprii.
57.Cel ce face binele şi caută răsplata nu slujeşte lui
Dum nezeu ci voii sale.
.i 18 Muicii Asc-elu]
5 8. C el ce a păcătuit n u va p utea scăp a de răsplată,
decât printr-o pocăinţă corespunzătoare cu greşeala.
59- U nii spun: «N u putem face binele, dacă nu prim im
37
în chip sim ţit harul D uhului».
60. A ceasta o sp u n p en tru că, zăcân d p u ru rea în
p lă c e ri, p rin lib e ra lo r h o tă râ r e , re n u n ţă c a n iş te
n eajutoraţi la ceea ce le este dat cu (io putere
K cnâ
:W
8i)vauiv).
61. C ăci celor botezaţi în H rtetos li s-a dăruit harul în
chip tainic; dar el lucrează în ei pe m ăsura îm plinirii
p oruncilor. H arul nu în cetează de a ne ajuta în chip
ascuns; d ar atârn ă d e noi să facem sau să nu facem
binele pentru care avem puterea.
62. M ai în tâi h aru l trezeşte în ch ip d u m n ezeiesc
conştiinţa, A ceasta îi face şi pe cei făcători de rele să se
căiască şi să placă lui D um nezeu. .
63. El e ascuns de asem enea în învăţătura ce ne-o dă
aproapele. Iar uneori se iveşte în cuget şi prin cetire; sau
învaţă m intea prin cugetarea naturală despre adevărul
lui. D acă deci nu vom ascunde talantul acestei cugetări;
vom intra in chip sim ţit întru bucuria D om nului.
64. C el ce cere lucrările Duhului înainte de îm plinirea
poruncilor e asem enea robului cum părat cu bani, care,
în dată ce a fost cum p ărat, cere d eo dată cu preţu l şi
scrisoarea de slobozire.
Filoailin
319
.65.Cel ce socoteşte necazurile venite dinafară ca aduse
de dreptatea lui D um nezeu, acela, căutând pe D om nul,
a aflat deodată cu dreptatea L ui şi cunoştinţa.
66. D acă vei înţeleg e ce zice S criptura, că «în tot
păm ântul stăpânesc judecăţile lui Dum 39nezeu»,
orice
întâm plare ţi se va face învăţător spre cunoştinţa de
D um nezeu.
67. Fiecare întâm pină ceea ce îi vine, după ideea sa.
D ar num ai D um nezeu ştie cum i se potriveşte fiecăruia
ceea ce îi vine.
68. Când suferi vreo ocară de la oam eni, cugetă îndată
la slava ce-ţi va veni de la Dum nezeu/Şi ocara te va lăsa
neîntristat şi netulburat; iar slava credincios şi nesupus
osândei, când va veni.
69. C ând eşti lăudat de m ulţim e, după bunăvoinţa lui
D um nezeu, să nu am esteci nim ic sem eţ în ceea ce ţi-a
hărăzit D om nul, ca nu cum va, schim bându-te,-să cazi
în starea dim potrivă.
70. Săm ânţa nu va creşte fără păm ânt şi apă; iar om ul
nu se va folosi fără osteneli de bunăvoie şi fără ajutor
dum nezeiesc,
71. Fără nor nu vine ploaie, iar fără conştiinţă bună
nu poţi plăcea lui D um nezeu.
7 2 . Nu respinge învăţătura, chiar dacă eşti foarte
cum inte. Căci iconom ia lui Dum nezeu e m ai folositoare
ca înţelepciunea noastră.
 l
vu Ascetul
73. Când inima e mişcată de vreo plăcere de la locul
ostenelilor de bunăvoie devine anevoie de reţinut,
asemenea unui bolovan foarte greu, ce se rostogoleşte
la vale. • 8 1 . Cunoştinţa adevărată s-a dăruit oamenilor de către
* Dumnezeu, ca har înainte de har; şi ea învaţă pe cei ce
7 4 . Precum un viţel nedeprins, alergând după iarbă,
ajunge la loc mărginit de prăpăstii din amândouă
părţile, la fel se află sufletul pe care gândurile 1-au
desfăcut pe-ncetul de locul său.
75» Când mintea, dobândind bărbăţie în Domnul,
desface sufletul de obişnuinţe învechite, atunci inima e
chinuită de minte şi de patimă, ca de nişte călăi, care o
trag încoace şi încolo.
76. Precum cei ce plutesc pe mare rabdă cu plăcere
arsura soarelui, la fel cei ce urăsc păcatul iubesc
mustrarea. Pentru'că.cea dintâi se împotriveşte vântului,
cea de-a doua patimilor.
77. Precum fuga în timpul iernii sau Sâmbătal aduce
durere trupului şi întinare sufletului, la fel răscoala
patimilor în trupul îmbătrânit şi în sufletul sfinţit.
78. Nimenea nu e atât de bun şi de milos ca Domnul;
dar nici El nu iartă pe cel ce nu se pocă ieste.
79- Mulţi ne întristăm pentru păcate; dar primim cu
plăcere cauzele lor.
80. Sobolul, care se târâie sub pământ, fiind orb nu
poate vedea stelele; la fel cel ce nu crede lui Dumnezeu
în privinţa celor vremelnice, nu poate crede nici în
privinţa celor veşnice.
se împărtăşesc de ea să creadă înainte de toate în Cel ce
le-a dăruit-o.
82. C ând sufletul care a păcătuit nu prim eşte
necazurile ce vin asupra-i, atunci îngerii zic despre el:
61
«Am doftorit Babilonul şi nu s-a vindecat».
83. Mintea, care a uitat de cunoştinţa adevărată, se
luptă pentru cele protivnice, ca pentru unele ce-i sunt
de folos.
84. Precum focul nu poate zăbovi în apă, tot aşa nici
gândul urît în inima iubitoare de Dumnezeu. Căci tot
cel ce iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi osteneala. Iar
osteneala de bunăvoie e vrăjmaşă plăcerii prin fire.
85. Patima ajungând stăpână peste fapte cu ajutorul
voinţei, se impune pe urmă silnic şi dacă nu vrea cel
părtaş de ea,
86. De vin asupra noastră gânduri fără voie, să tun
siguri că iubim cauzele lor; iar de vin gânduri cu voie,
iubim şi lucrurile spre care se îndreaptă.
87. Părerea de sine şi îngâmfarea sunt pricini ale
hulirii; iar iubirea de argint şi slava deşartă sunt pricini
ale neîndurării şi ale făţărniciei.
 MUICII Ascetul
88. Când diavolul vede că m intea s-a rugat din inim ă,
aduce ispite m ari şi răutăcios uneltite. Căci nu vrea să
stingă virtuţi m ici prin ispite m ari.
89» Un gând care zăboveşte arată împătim irea om ului.
Iar dacă e alungat repede, arată război şi îm potrivire.
90. T rei sunt locurile spirituale, la care vine m intea
când se schim bă: cel după fire, cel m ai presus de fire şi
cel îm potriva firii. C ând vine la locul după fire, se
d e sc op eră p e sin e ca p ricin a gâ nd u rilo r re le şi-şi
m ă rturiseşte lu i D um nezeu păcatele, recunoscând
pricinile patim ilor. Când vine la locul cel împotriva firii,
uită de dreptatea lui D um nezeu şi se războieşte eu
oam enii pe m otiv că o nedreptăţesc. Iar când e ridicată
la locul m ai presus de fire, află roadele Duhului Sfânt,
pe care le-a arătat A postolul: iubire, bucurie, pacel şi
cele urm ătoare; şi ştie că dacă alege grijile trupeşti, nu
poate rămâne acolo. Dar dacă se desparte de locul acela,
cade în păcat şi în necazurile care urm ează păcatului,
chiar dacă nu îndată, dar desigur la vrem ea sa, când ştie
dreptatea lui D um nezeu.
91. A tâta adevăr se cuprinde în cunoştinţa fiecăruia,
câtă siguranţă îi dau blândeţea., sm erenia şi dragostea.
92. T ot cel ce s-a botezat după dreapta credinţă a
prim it tainic tot harul. Dar se um ple de cunoştinţa sigură
a acestui fapt/după aceea, prin lucrarea poruncilor.
93« P orun ca lu i H ristos, îm plin ită cu co nştiin ţă,
dăruieşte m ângâiere după m ulţim ea durerilor inim ii.
Dar fiecare din acestea vine la tim pul său.
Filoculi
a
94, Roagă-te stăruitor la orice lucru, ca unul ce nu poţi
face nim ic fără ajutorul lui Dum nezeu.
^ Nim ic nu ajută m ai m ult lucrării ca rugăciunea; şi
pentru a câştiga bunăvoinţa lui Dum nezeu, nim ic nu e
m ai de folos ca ea.
96. Toată lucrarea poruncilor se cuprinde în ea. C ăci
nim ic nu stă m ai sus ca dragostea de D um nezeu.
97. R ugăciunea neîm prâştiată e sem n de iubire faţă
de D um nezeu la cel ce stăruie în ea. N egrija de ea şi
îm prăştierea ei e dovada iubirii de plăceri.
98. Cel ce privegheazâ, rabdă şi se roagă nestrâmtorat,
se îm părtăşeşte în chip vădit de D uhul Sfânt. Iar cel ce
e strâmtorat în acestea, dar rabdă totuşi cu voia, primeşte
şi el îndată ajutor.
99» O porunca se vădeşte m ai aleasă ca alta. De aceea
există şi o credinţă m ai sigură ca altă credinţă.
61
100.E ste o credinţă din auz, după A postol,
şi esteo
61
credinţă, care e adeverirea lucrurilor nădăjduite
.
101 , Bine este să folosim prin cuvinte pe cei- care în
treabă; dar mai bine e să conlucrăm cu ei prin rugăciune
şi virtute. Căci cel ce, prin acestea, se aduce pe sine la
D um nezeu, ajută şi aproapelui.
102.Dacă vrei să-1 foloseşti fără vorbă m ultă- pe iubi
torul de învăţătură, îndeam nă-1 la rugăciune, la creclinţă
324 Mărcii Ascetul
dreaptă şi la răbdarea necazurilor, Căci prin acestea se
dobândesc toate celelalte virtuţi.
103. Pentru lucrurile pentru care şi-a pus cineva nă
dejdea în D um nezeu nu se m ai războieşte cu aproapele,
104. Dacă, potrivit Scripturii, tot ce ni se întâm plă fără
voie îşi are pricina în cele săvârşite cu voia, nim eni nu
e atât de duşm an om ului ca el însuşi.
105. Tuturor relelor le prem erge neştiinţa; iar a doua
după neştiinţă e necredinţa.
106. Fugi de ispită prin răbdare şi prin rugăciune. Căci
dacă i te îm potriveşti fără acestea, vine asupra-ţi şi m ai
•năvalnic.
107. Cel blând pentru Dum nezeu e m ai înţelept decât
cei înţelepţi şi cel sm erit cu .inim a e m ai puternic decât
cei pu tern ici. C ăci ei p o artă ju gu l lu i H risto s întru
cunoştinţă."^
108. Toate câte le grăim sau le săvârşim fără rugăciu
ne ni se arată pe urm ă sau greşite sau vătăm ătoare, şi
n e dovedesc lipsiţi de cunoştinţă, prin lucrurile care
urm ează.
109. U nul singur e drept din fapte/din cuvinte şi din
gânduri. Din credinţă însă, din har şi din pocăinţă, sunt
m ulţi drepţi.
110. Precum celui ce se pocăieşte îi e străină cugetarea
F -'ilo cn ltx
sem eaţă, aşa celui ce păcătuieşte de bunăvoie îi e cu
neputinţă cugetarea sm erită. -
111. C ugetarea sm erită nu e o osândire a noastră din
partea conştiinţei, ci cunoştinţa harului lui D um nezeu
şi a com pătim irii Lui,
112. Ceea ce e casa văzută pentru aerul obişnuit aceea
este m intea raţională pentru harul dum nezeiesc. C u cât
scoţrm ai m ult m ateria afară, cu atât m ai m ult năvăleşte
acela înăuntru; şi cu cât o m âni pe aceasta m ai m ult
înăuntru, cu atât m ai m ult se retrage acela.
113. M ateria casei sunt vasele şi m âncările; iar m ateria
m inţii slava deşartă şi plăcerea.
114. N ădejdea în D um nezeu face inim a largă; iar gri
ja trupească o îngustează,
115. H arul Duhului e unul şi neschim bat; dar lucrează
în fiecare precum voieşte. •
116. Precum ploaia, curgând în păm ânt,-dă plantelor
calitatea lor proprie, celor dulci dulceaţa şi celor acre
acreala, aşa harul, intrând în inim ile credincioşilor, le
dăruieşte lucrările care se potrivesc cu diferitele virtuţi.
117. C elui ce flăm ânzeşte pentru H ristos harul i se
face hrană; celui ce însetează băutură preadulce; celui
ce trem ură de frig haină; celui ostenit odihnă; celui ce
se roagă deplină încredinţare; celui ce plânge m ângâiere.
 M;vcii Asceta)
1 1 8 . D eci când auzi Scriptura spunând despre D uhul
Sfânt că s-a coborât peste fiecare dintre A1 postoli/ sau
6 68
ca a năvălit asupra unui prooroc, "' sau că lucrează,sau
69 70
se întristează, sau se stinge, sau se m ânie; şi iarăşi că
71 7
unii au pârga D uhului, alţii sunt plini de D uh Sfânt/
să nu cugeti la vreo tăiere, sau la vreo prefacere sau la
vreo schim bare a D uhului, ci crede, după cum am spus
m ai înainte, că el e nem utat, neschim bat şi atotputernic.
D e aceea, el răm âne în lucrări ceea ce este, dar în acelaşi
tim p salvează în fiecare, în chip dum nezeiesc, ceea ce
trebuie salvat. Căci el se revarsă peste cei botezaţi în chip
desăvârşit, asem enea soarelui, dar fiecare dm tre noi se
lum inează în m ăsura în care, urîndu-şi patim ile care-1
întunecă, le sm ulge din sine; precum de asem enea se
întunecă în m ăsura în care, iubindu-le, cugetă la ele.
119. C el ce urăşte patim ile sm ulge pricinile lor. Iar
cel ce se supune pricinilor e războit de p atim i, chiar
dacă nu vrea.
120. C ând suntem stăpâniţi de gânduri rele, să ne
73
învinovăţim pe noi înşine, şi nu păcatul străm oşesc.
121. R ădăcinile gândurilor sunt păcatele văzute, pe
care le săvârşim cu m anile, cu picioarele şi cu gura,
122. N u poate sta de vorbă cu patim a în m inte cel ce
nu iubeşte pricinile ei.
123. C ăci cine stă la târguiala cu slava deşartă, dacă
dispreţuieşte ruşinea? Sau cine se tulbură pentru ocară,
d a că iu b eşte u m ilin ţa ? C in e p rim eşte p lă cere a
Hlocalia 327
trupească, având inim ă zdrobită şi sm erită? Sau cine
se ' îngrijeşte şi se luptă pentru cele vrem elnice, dacă
credeînH ristos?
1 2 4 . C e l c a r e , d is p re ţu it fiin d d e c in e v a , n u s e
gâlceveşte cu cel ce-1 dispreţuieşte, nici cu cuvântul,
nici cu gândul, a dobândit cunoştinţă adevărată şi arată
credinţă tare Stăpânului.
125. M incinoşi sunt fiii oam enilor, care stau în cum
74
pănă de-a face nedreptate.
D ar D um nezeu păstrează
pe seam a fiecăruia ceea ce este drept.
126. Dacă nici cel ce nedreptăţeşte nu ajunge la vreun
prisos, nici cel nedreptăţit nu e lipsit de ceva, om ul trece
75
ca o um bră, şi deci în deşert se tulbură.
127. C ând vezi pe cineva îndurerat de m ulte ocări,
cunoaşte că, după ce s-a um plut degânduri de-ale slavei
deşarte, seceră acum cu scârbă spicele sem inţelor din
inim ă, '
t '
128. Cel ce s-a bucurat de plăcerile trupeşti m ai m ult
decât trebuie, va plăti prisosul cu osteneli însutite.
129. M ai m arele e dator să spună supusului ceea ce
e dator să facă; rar dacă nu e ascultat, să-i vestească
venirea relelor. ' .
130. Cel ce este nedreptăţit de cineva şi nu cere de la
cel ce 1-a nedreptăţit ceea ce i se datorează, crede, cu
privire la partea aceea, lui H ristos, şi va lua însutit în
veacul acesta^şi va m oşteni viaţa veşnică.
 MUICII Ascetul
131. Aducerea aminte de Dumnezeu face să se nască
în inimă osteneala şi durerea pentru cinstirea lui; şi tot
cehce uită de Dum nezeu caută'plăcerea şi fuge de
durere.
132. Nu zice că cel izbăvit de patimi nu mai poate
avea necazuri. Căci chiar dacă nu pentru el, e dator
totuşi să aibă necazuri pentru aproapele.
133. Când vrăjmaşul are în-stăpânire multe zapisuri
de ale păcatelor uitate, îl sileşte pe datornic să le
săvârşească şi prin aducerea aminte, folosindu-se cu
viclean meşteşug de legea păcatului.
134. Dacă vrei să-ţi aminteşti neîncetat de Dumnezeu,
nu respinge necazurile ca nedrepte, ci rabdă-le'ca pe
unele ce vin după dreptate. Căci răbdarea lor trezeşte
şi înviorează am intirea prin fiecare întâmplare. Iar
respingerea lor micşorează durerea şi osteneala spiri
tuală a inimii şi prin aceasta produce uitarea.
135« Dacă vrei ca Domnul să-ţi acopere păcatele, să
nu-ţi arăţi oamenilor virtuţile. Căci ceea ce facem noi
• cu acestea aceea face Dumnezeu cu acelea.
136. Ascunzând u-ţi virtutea, nu te mândri, ca şi când
ai împlini dreptatea. Căci dreptatea nu stă numai în a
ascunde cele frumoase, ci şi în a nu gândi nimic din cele
oprite,
137. Nu te bucura când faci bine cuiva, ci când rabzi
duşmănia care urmează; fără a pune la inimă răul. Căci
f-
ilocalhi
precum urmează nopţile zilelor, aşa urmează răutăţile
binefacerilor.
138. Slava deşartă, iubirea de argint şi plăcerea nu
lasă facerea de bine nepătată, dacă nu s-au topit .mai
nainte prin frica lui Dumnezeu.
139- în durerile fără voie se ascunde mila lui Dumne-
zeu, care.atrage la pocăinţă pe cel ce le rabdă şi izbăveşte
de muncile veşnice.
1 4 0 . Unii, împlinind poruncile, gândesc să le pună
în cumpănă cu păcatele. Iar alţii îşi câştigă bunăvoinţa
lui D um nezeu prin jertfa C elui ce a m urit pentru
păcatele noastre. E de întrebat care dintre aceştia cugetă
drept? - .
1 4 1 . Frica G heenei şi dragostea îm părăţiei dau
puterea de a răbda necazurile. Iar aceasta nu vine de la
noi înşine, ci de la Cel ce cunoaşte gândurile noastre.
142. Cel ce crede în cele viitoare se înfrânează de la--
plăcerile de aici, fără a face pe învăţătorul. Iar cel care
nu crede, caută plăcerea şi fuge de durere.
143. Să nu zici: cum se va deda săracul plăcerii,
nea vând cele ce o pricinuiesc? Căci cineva poate să se
dedea plăcerii prin gânduri, în chip şi mâi ticălos.
1 4 4 . Altceva e cunoştinţa lucrurilor şi altceva
cunoaşterea adevărului. Pe cât se deosebeşte soarele de
lună, pe atât e mai de folos cea de a doua decât cea dintâi.
330 IW a/vt/
145« Cunoştinţa lucrurilor creşte în proporţie cu
împlinirea poruncilor; iar cunoaşterea adevărului, pe
76
măsura nădejdii în Hristos.
< Dar a spus-o şi Apostul: «Credinţa e adeverirea celor
1 4 6 . D e vrei aşadar să te m ântuieşti şi să vii la
cunoştinţa adevărului, încearcă totdeauna să te ridici
peste lucrurile ce cad sub sim ţuri şi să te lipeşti de
Dumnezeu numai prin nădejde.' Căci în felul acesta,
privind uneori pe alături fără să vrei, vei afla Domnii
şi Stăpânii războindu-te prin atacurile (8iâ iO W
irpoopo^G5v) ce le vor da asupra ta. Dar biruindu-le prin
rugăciune şi rămânând cu bună nădejde, vei stărui în
harul lui Dumnezeu^ care te izbăveşte de urgia viitoare.
1 4 7 . Cine înţelege ceea ce a spus în chip tainic sfântul
77
Pavel, că lupta noastră e împotriva duhurilor răutăţii,
va înţelege şi parabola Domnurui, prin care a arătat că
78
trebuie să ne rugăm neîncetat şi să nu ne lenevim.
l48r Legea porunceşte figurat să lucrăm şase zile, iar
a şa,ptea să ne odihnim. Lucrarea sufletului stă în facerea
de bine prin bani şi lucruri. Iar odihna lui, în a vinde
toate şi a le da săracilor, după cuvântul Domnului. Şi
cel ce ajuns astfel la odihnă prin lepădarea de averi,
petrece în nădejdea mintală. La această odihnă ne
îndeamnă şi Pavel să intrăm cu sârguinţă, zicând: xcSă
70
ne silim să intrăm la această odihnă».
149. Acestea le-amspus, nu nesocotind cele viitoare,
nici hotărând că aici este răsplata obştească, d fiindcă
trebuie să avem întâi harul Duhului Sfânt lucrând în
inimă şi apoi să intrăm, pe măsura vredniciei noastre,
^ A
în împărăţia Cerurilor. Aceasta descoperind-o şi- Dom
80
nul a zis: «împărăţia Cerurilor estelnăuntrul vostru!»
nădăjduite»81; şi iarăşi: «Alergaţi aşa ca să o luaţi»;
87
si
iarăşi: «Cercetaţi-vă pe voi înşivă de sunteţi în credinţă.
Sau nu cunoaşteţi că lisus Hristos locuieşte în voi? Afară
0
numai dacă nu sunteţi creştini netrebnici».
150. Cel ce cunoaşte adevărul nu se împotriveşte
necazurilor care vin asupra lui. Căci ştie că-1 conduc pe
om spre frica de Dumnezeu.
151. Păcatele de odinioară, pomenite special după
chipul lor, vătăma pe cel cu bună nădejde. Căci dacă îi
apar în cuget însoţite de întristare, îl desfac de nădejde,
iar dacă i se zugrăvesc fără întristare, îşi întipăresc din
nou vechea întinădune.
152. Când mintea, prin lepădarea de sine, se ţine
84
strâns numai de gândul nădejdii,vrăjmaşul, sub motiv
de mărturisire, îi zugrăveşte păcatele de mai înainte, ca
să stârnească din nou patim ile uitate prin harul lui
Dumnezeu şi, pe nebăgate de seamă, să facă pe om ne
drept. Căci făcând vrăjmaşul aceasta, de va fi omul lu
minat şi urâtor de patimi, se va întuneca, tulburându-se
pentru cele făcute. Iar de va fi încă înceţoşat şi iubitor
de plăceri, va zăbovi desigur în convorbirea pătimaşă
cu m om elile, încât am intirea aceasta nu-i va fi o
mărturisire, ci început de pâcătuire.
153» Dacă vrei să aduci lui Dumnezeu mărturisire fără
osândă, nu pomeni special, după chipul lor, greşelile,
ci rabdă cu bărbăţie urmările lor.
ri'2 MMVII Aacelul
154* întâm plările dureroase vin asupra noastră - pen
tru păcatele făcute m ai-nainte, fiecare greşeală aducând
după sine ceea ce se leagă de firea ei.
155» C el ce cunoaşte şi ştie adevărul nu se -m ărturi
seşte lui Duninezeu prin am intirea celor săvârşite, ci
prin răbdarea celor ce vin pe urm ă asupra lui.
156. Când respingi durerea şi ocara, nu făgădui că te
vei pocăi prin alte virtuţi. Căci slava deşartă şi fuga de
dureri obişnuiesc să slujească păcatului chiar şi prin
cele de-a dreapta (prin virtuţi).
157. Precum virtuţile obişnuiesc să se nască din dureri
şi din ocări, aşa păcatele se nasc din plăceri şi laude.
158. Orice plăcere trupească vine dintr-o lenevire de
m ai-nainte. Iar lenevia se naşte din necredinţă.
159« Cel ce zace sub păcat nu poate birui singur
- cuge
tul trupesc. C ăci aţâţarea se m işcă fără odihnă în
m ădularele sale.
160* D e suntem pătim aşi, trebuie să ne rugăm şi să
ne supunem. Căci de abia cu ajutor ne putem război cu
obişnuinţele păcatului,
l6 l, C e l c e -şi lo v e şte , v o ia c u su p u n e re a ş i c u
rugăciunea este luptător cu bun m eşteşug, vădind lupta
m intală pe care o poartă, prin reţinerea de la cele supuse
sim ţurilor.
162. Cel ce nu-şi uneşte voia sa cu Dum nezeu se po
ticneşte în faptele sale şi cade în m âinile vrăjm aşilor.
163. C ând vezi doi răi, având dragoste unui faţă-de
altul, cunoaşte că fiecare ajută să se îm plinească voia
celuilalt.
164. Cel ce cugetă semeţ şi cel ce iubeşte slava deşartă
seinsoţesc cu plăcere unul cu altul. Căci cel dintâi laudă
p e iu b ito ru l d e s la v ă d e ş a rtă , c a re -i c a d e în a in te
slugarnic; iar celălalt m ăreşte pe cel cu cuget sem eţ,
care-1 laudă într-una.
165. Cel ce ascultă cu dragoste de adevăr scoate folos
d in a m â n d o u ă p ă rţile : p e n tru c e le b u n e p rim in d
m ărturie, se face şi m ai grabnic la ele; pentru cele rele
fiind m ustrat, e silit să se pocăiască. D upă sporirea
noastră trebuie să ne fie şi viaţa; şi după viaţă suntem
datori să înălţăm lui D um nezeu rugăciunilenoastre.
166. Bine este să ţinem porunca cea mai cuprinzătoare
şi să nu ne îngrijim de nim ic în parte, ca astfel să nu
trebuiască nici să ne rugăm pentru ceva aparte, d să
cerem num ai îm părăţia lui D um nezeu, după cuvântul
Dom nului.8
" Iar dacă ne îngrijim x1e fiecare trebuinţă/
suntem datori să ne şi rugăm pentru fiecare. Căci cel ce
face sau se îngrijeşte de ceva fără rugăciune nu se află
pe drum ul cel bun care duce spre sfârşitul lucrului.
Aceasta e ceea ce a spus Dom nul: «Fără m ine nu puteţi
86
face nimic».
1.67.C el ce nesocoteşte porunca rugăciunii, cade în
 Marc/i Aft
neascultări şi m ai rele, una predându-1 alteia, ca legat
în lanţuri,
168. Cel ce prim eşte necazurile de acum a, în nădejdea
bunătăţilor de m ai târziu, a aflat cunoştinţa adevărului
şi se va izbăvi repede de m ânie şi întristare,
169» C el ce prim eşte reaua pătim ire şi necinstea
pentru adevăr um blă pe calea apostolilor, luând crucea
şi încingându-se cu lanţuri. Iar cel ce încearcă să aibă
grijă de inim a sa fără acestea, rătăceşte cu m intea şi
cade în ispitele şi cursele diavolului.
170. Nu poate birui cel ce se războieşte nici gândurile
rele, fără să biruiască pricinile lor,, nici pricinile fără
gânduri. C ăci când răpunein pe una în parte, nu peste
m ult suntem prinşi prin cealaltă de către am ândouă.
171. Cel ce se luptă cu oam enii de frica relei pătim iri
şi a ocărilor, sau va pătim i aici necazuri şi m ai m ulte,
sau va fi m uncit fără m ilă în veacul viitor.
172. Cel ce vrea să fie ferit de orice întâm plare rea e
dator şă-şi încredinţeze toate trebile lui Dum nezeu prin
rugăciune; apoi m intea lui să se ţină strâns de nădejdea
în E l, iar grija pentru lucrurile supuse sim ţurilor să o
nesocotească cu toată puterea.
173- Când află diavolul pe un om , prins fără trebuinţă
de cele trupeşti, m ai întâi îi răpeşte trofeele cunoştinţei,
pe urm ă îi taie" nădejdea în Dum nezeu cum i-ar tăia
capul.
fr 'ilo c a lin • .->J5
174. D acă ocupi vreodată poziţia întărită a rugăciunii
curate, nu prim i în acea vrem e cunoştinţa lucrurilor,
ridicată în ţaţa ta'de vrăjm aşul, ca să nu pierzi ceea ce
e mai de preţ. Căci mai bine este să-1 săgetăm cu săgeţile
rugăciunii, stând închişi în cetăţuia noastră, decât să
stăm de vorbă cu el, care ne aduce daruri, uneltm d să
ne desfacă de rugăciunea îm potriva lui. ,
175- C unoştinţa lucrurilor foloseşte om ului în vrem e
de ispită şi de trândăvie. D ar în vrem e de rugăciune îl
păgubeşte.
176. Dacă ţi s-a rânduit să înveţi întru Dom nul şi nu
eşti ascultat, întristează-te cu m intea, dar nule tulbură
la arătare. C ăci întristâhdu-te nu vei fi osândit cu cel
neascultător. Dar tulburându-te, vei fi ispitit prin acelaşi
lucru.
177. în vrem ea tâlcuirii, să nu ascunzi cele ce privesc
pe cei de faţă, povestindu-le lucrurile cuviincioase şi
vrednice de laudă m ai lăm urit, iar pe cele greu de auzit,'
m ai acoperit. . *
178. Celui ce nu se află în ascultarea ta să nu-i aduci
greşeala în feţă. Căci aceasta ţine m ai m ult de stăpânire,
decât de sfătuire.
179- C ele spuse la plural se fac tuturor de folos,
arătând fiecăruia în conştiinţă cele ale sale.
180. C e) ce vorbeşte drept e dator şi el să fie plin de
m u lţ u m ir e , c a u n u l c e p r im e ş te c u v i n t e le d e la
 Mărcii
Ascetul
D um nezeu, C ăci adevărul nu este al celui ce grăieşte,
ci al lui Dum nezeu, care i-1 dăruieşte.
1 8 1 . Nu te gâlcevi cu cei cafe nu ti-au făcut mărturisire
de supunere, când se îm potrivesc adevărului, ca să nu-ţi
stârneşti ura, cum zice Scriptura.
182. A c e l a c a r e c e d e a z ă u c e n i c u l u i c â n d s e
îm potriveşte unde nu trebuie, îl rătăceşte în privinţa
acelui lucru şi-1 pregăteşte să nesocotească rânduielile
supunerii.
183« C el ce sfătueşte sau m ustră întru fric a lui
Dum nezeu pe acela care păcătuieşte îşi câştigă sie-şi
virtutea opusă greşelii. Iar cel ce ţine m inte răul şi
osândeşte cu răutate cade în aceeaşi patim ă, după legea
duhovnicească.
184. Cel ce a învăţat bine legea se tem e de legiuitor;
iar tem ându-se de El se fereşte de tot tăul.
185. N u vorbi cu două lim bi, într-un fel arătându-te
cu cuvântul şi într-alt fel aflându-te cu conştiinţa. Căci
87
pe unul ca acesta Scriptura îl pune sub osândă.
186. Adeseori cel ce spune adevărul e urât de cei fără
88
de minte, după Apostol. Iar cel făţarnic este iubit. Dar
nici una dintre aceste răsplăţi nu ţine m ultă vrem e. Căci
dom nul va 'răsplăti fiecăruia, la vrem ea sa, ceea- ce
trebuie.
187. Cel ce voieşte să înlăture relele viitoare e dator
să poarte cu plă cere pe cele de acu m a. C ăci a stfel
Filocaha 33
7
îm păcându-se înţelepţeşte cu lucrurile, va ocoli prin
dureri m ici pedepse m ari.
188. îm prejm uieşte-ţi cuvântul cu întârituri dinspre
partea laudei de sine şi cugetul dinspre partea m altei
păreri despre tine, ca nu cum va cedând să faci cele
dim potrivă. Căci binele nu se săvârşeşte num ai de către
om , ci şi de către D um nezeu, atotvăzătorul.
189. A totvăzâtorul D um nezeu precum dă răsplătiri
cuvinte faptelor noastre, aşa şi cugetelor şi gândurilor
noastre celor de bună voie.
190. Gândurile fără de voie răsar din păcatul de m ai
înainte; iar cele cu voia, din voinţa liberă. De aceea, cele
din urm ă sunt pricinile celor dintâi. -
191« G ândurilor rele neintenţionate le urm ează
- în
tristarea. D e aceea şi dispar degrabă, Iar -celor in
tenţionate le urm ează bucurie. De aceea cu anevoie ne
izbăvim de ele. • •
192. Iubitorul de plăcere se întristează de dojeniri şi
de strâm torări; iar iubitorul de D um nezeu de laude şi
de prisosiţi.
193- C el ce nu cunoaşte judecăţile lui D um nezeu
m erge cu m intea pe un drum înconjurat de am ândouă
părţile de prăpăstii şi uşor e răsturnat de orice vânt.
C ând e lăudat, se um flă de m ândrie; când e dojenit, se
oţăreşte; când îi m erge bine, îşi pierde cuviinţa; când
ajunge în suferinţe, se tânguieşte; de înţelege ceva caută
 M:ucu Ascetul
numaidecât să arate; când nu înţelege, se face că înţelege;
dacă e bogat, se îngâm fă; dacă e sărac, se face că nu e;
când se satură, e plin de îndrăzneală; când posteşte, se
umple de slavă deşartă; cu cei ce-1 mustră se ia la ceartă;
iar cei ce-1 iartă îi socoteşte proşti. -
194. D acă, prin urm are
; cineva n-a dobândit, prin
harul lui H ristos, cunoştinţa adevărului şi frica de
Dum nezeu, se răneşte cum plit nu num ai de patim i, ci
şi de alte întâriiplări.
195. C ând vrei să descurci un lucru încurcat, caută
în priv in ţa lu i c e p lac e lui D u m n ez eu, şi v ei afla
dezlegarea folositoare.
19o.Când. Dum nezeu binevoieşte să se facă un lucru,"
toată zidirea ajută să se îm plinească. D ar când E l nu
binevoieşte, se îm potriveşte şi zidirea.
197. Cel ce se îm potriveşte necazurilor se războieşte
fără să ştie cu porunca lui D um nezeu. Iar cel ce le
prim eşte întru cunoştinţă'adevărată, acela rabdă pe
Dom nul, cum zice Scriptura.
198. După ce a venit încercarea, nu întreba de ce, sau
prin cine a venit; ci cum să o porţi cu m ulţum ire, fără
întristare şi fără pom enirea răului.
199- R ăul de la altul nu ne sporeşte păcatul, dacă nu
îl prim im cu gânduri rele.
t adevărul din înălţim ea naturală, ci şi în a răbda răutatea
2 00,D ac ă n u e uşo r să afli pe cineva să p lac ă lui
H lo calia .'.> '- '
Dum nezeu fără să fie încerca t, trebuie să m ulţumim lui
D um nezeu pentru toată întâm plarea,
2 0 1 , Dacă Petru n-ar fi rămas fără izbândă în pescuitul
8
de noapte, " nu ar fi izbândit în cel de zi. Şi dacă Pavel
10
nu şi-ar fi pierdut vederea ochilor/ nu ar fi câştigat-o
pe cea a minţii. Iar dacă Ştefan nu ar fi fost batjocorit ca
hulitor, nu ar fi văzut pe Dumnezeu, când i s-au-deschis
cerurile."'
2 0 2 . Precum lucrarea după Dum nezeu e virtute, aşa
necazul îm potriva aşteptării se num eşte încercare.
203« Dum nezeu a încercat pe Avraam , adică i-a adus
necaz cu folos, nu ca să afle cum este, căci Cel ce cunoaşte
toate înainte de naşterea lor îl cunoştea şi pe el, ici ca să -
dea prilejuri pentru o credinţă desăvârşită.
2 0 4 . Tot necazul vădeşte aplecarea voinţei, dându-i
acesteia prilej să încline fie la dreapta, fie la stânga. De
a c ee a n e c a z u l c e se în tâ m p lă să v ină se n u m e şte
încercare, dând celui ce se îm părtăşeşte de el cunoştinţa
voilor sale ascunse.
2 0 5 . Frica de D um nezeu ne sileşte să luptăm cu
păcatul Dar luptând noi, însuşi harul lui Dum nezeu îl
surpă.
2 0 6 . în ţe le pc iu nea n u stă n u m a i în a c un o aşte
celor ce ne fac nedreptate, ca pe a noastră proprie. Căci
cei ce răm ân la cea dintâi se um flă de m ândrie; iar cei
>#' Maieu
Ascetul
ce au ajuns la a doua au dobândit sm erenie în cugetare.
207. D e vrei să nu fii m uncit de gânduri rele, prim eşte
um ilirea sufletului şi necazul trupului. Iar aceasta nu
num ai în parte, ci în toată vrem ea şi locul şi lucrul;
208. Cel ce se lasă povăţuit de bunăvoie prin necazuri,
nu va fi stăpânit de gândurile fără de voie. Iar cel ce nu
prim eşte pe cele dintâi, va deveni, chiar dacă nu vrea,
robul celor de al doilea.
209« D acă eşti nedreptăţii şi ţi se înăspreşte inim a, nu
te întrista, căci cu bun rost a- fost pus în m işcare ceea ce
ţi s-a întâm plat. Ci bucurându-te, alungă gândurile care
răsar, ştiind că, biruindu-le de la prim ul atac, va fi biruit
îm preună cu ele şi răul după ce a fost pus în m işcare;
dar dacă gândurile continuă să se m işte, şi răul sporeşte.
210» Fără zdrobirea inim ii, e cu neputinţă să- ne izbă
vim cu totul de păcat. Iar in im a se zdrob eşte prin
înfrânarea de la trei lucruri; de la som n,, de la hrană şi
de la lenevirea trupească. C ăci prisosin ţa acestora
sădeşte iubirea de plăcere; iar iubirea de plăcere- pri
m eşte gândurile rele. Pe de altă parte, ea se îm potriveşte
atât rugăciunii, cât şi slujirii cuvenite,
211.D acă ai fost rânduit să porunceşti fraţilor, păzeşte
rânduiala ta şi să nu treci sub tăcere cele cuvenite de frica
celor ce se îm potrivesc. Când vor asculta, vei avea plată
pentru virtutea lor; când nu vor asculta, desigur îi vei
ierta şi vei lua de asem enea iertare de la Cel ce a zis:
«Iertaţi şi se va ierta vouă»,
Mărcii Ascetul
342
220. C el ce nu se lasă povăţuit de poruncile şi de
Filocalia *-tl
212. Toată încercarea se aseam ănă cu un târg. C el ce
ştie să facă negustorie câştigă m ult; iar cel ce nu ştie
suferă pagubă.
213. Pe cel ce nu ascultă de un cuvânt nu-l sili cu cear
tă; ci câştigul, pe care el 1-a lepădat, adună-ţi-1 ţie: C ăci
ho tărârea de a nu pun e rău l la inim ă îţi va folo si m ai
m ult decât îndreptarea lui.
214. Când vătăm area ce izvorăşte de la unul se întinde
la m ulţi, nu trebuie să ai îndelungă răbdare, nici să cauţi
folosul tău, ci al celor m ulţi, ca să se m ântuiască, C ăci
e m ai folositoare virtutea m ultora, decât cea a unuia.
215. D e va cădea cineva în orice fel de păcat şi nu se
va întrista pe m ăsura greşelii, cu uşurinţă va cădea iarăşi
în aceeaşi cursă.
216. P recum leoaica nu se apropie cu prietenie de
ju n in că, la fel n eru şin area n u p rim eşte d e b u n ă v o ie
întristarea după D um nezeu,
217. P recum oaia nu se îm preună cu lupul, pentru
naşterea de pui, aşa nici durerea inim ii cu neruşinarea,
• pentru zăm islirea virtuţilor.
218. N im enea nu poate avea durere şi întristare după
D um nezeu, de nu va iubi m ai-nainte pricinile lor,
219. Frica de D um nezeu şi m ustrarea prim esc între
ele întristarea, tar înfrânarea şi privegherea se însoţesc
cu durerea.
343
îndem nurile Scripturii va fi m ânat înainte de. biciul
92
calului şi de boldul asinului,
Iar de se va îm potrivi şi
acestora, i se vor strânge fălcile în zăbale93şi frâu.
221. Cel biruit cu uşurinţă de cele mici e robit neapărat
şi de cele m ari. Iar cel ce le dispreţuieşte pe acelea le va
sta îm potrivă si celor m ari, întru Dom nul.
222. Nu încerca să foloseşti prin m ustrări pe cel ce se
laudă cu virtuţile, fiindcă acela nu poate fi şi iubitor de
fală şi iubitor de adevăr.
2 2 3 . T o t cu v â n tu l lu i H risto s d e sc o p eră m ila şi
dreptatea şi înţelepciunea lui D um nezeu şi toarnă prin
auz puterea lor în cei ce ascultă cu plăcere. D ar cei
nem ilostivi şi nedrepţi, ascultând fără plăcere, nu au*
putut cunoaşte înţelepciunea lui D um nezeu, ba L-au şi
răstignit pe Cel ce o grăia. Deci să băgăm şi noi de seamă
de ascultăm cu plăcere de EL Căci chiar El a zis: «Cel ce
m ă iubeşte pe M ine va păzi poruncile M ele şi va fi iubit
94
de Tatăl M eu şi Eu îl voi iubi pe el şi M ă voi arăta lui».
V ezi cum a ascuns arătarea Sa în porunci? D ar dintre
toate poruncile, cea m ai cuprinzătoare este dragostea
către Dum nezeu şi către aproapele. Iar aceasta ia fiinţă
d in în frân area de la cele m ateriale şi d in liniştire a
gândurilor.
2 2 4 . D om nul, ştiind aceasta, ne porunceşte zicând:
95
«Să nu vă îngrijiţi de ziua de m âine».
Şi cu dreptate".
Pentru că cel ce nu s-a izbăvit de cele materiale şi de grija
lor, cum se va izbăvi de gândurile rele? Iar cel învăluit
Filocalia

de gânduri, cum va vedea păcatul, care este acoperit

ele? C ăci păcatul e un întuneric şi o ceaţă a sufletul
ce se lasă din gânduri, din cuvinte şi din fapte rele.
păcatul se naşte aşa că diavolul ispiteşte pe om prin
o m om eală care nu-1 forţează şi îi arată început
păcatului, iar om ul intră în vorbă cu el din pricina iubi
de plăcere şi a slavei deşarte. Căci deşi prin judecată
voieşte, dar cu lucrarea se îndulceşte şi îl prim eşte. I
cel ce nu-şi vede acest păcat cuprinzător, cum se
ruga pentru el ca să se curăţească? Şi cel ce nu s-a cură
cum va afla locul fiinţei curate? Iar de nu-1 va afla, cu
va vedea casa cea m ai dinlăuntru a lui H ristos, da
suntem casa lui Dum nezeu, după cuvântul prorooce
evanghelicesc şi apostolesc? -
225. T rebuie, aşadar, ca urm are a celor spuse nainte,
m ai-să căutăm casa aceasta şi să stăruim a bate
ei prin
la uşarugăciune,
ca, fie acum , fie în ceasul m orţii, să ne deschidă stăpânul şi să nu ne spună ca n-am
unora,
avutcare
grijă: «Nu vă ştiu pe voi
96
de unde sunteţi». Bă suntem datori nu num ai să cerem şi să luăm ,păstrămci să şi ceea ce ni s-a dat. C ăci sunt unii care şi
dupăce au-prim it, au pierdut. D e aceea, poate, cunoştinţa
sim plă, sau chiar şi o experienţă întâm plătoarecrurilor
a lu spuse
m ai-nainte a au şi cei m ai tineri şitârzii
m ai la învăţătură. D ar trăirea stăruitoare, cu răbdare,
n-o au decât cei evlavioşi şi m ult
încercaţi dintre bătrâni,
care, pierzând-o adeseori din neatenţie, au căutat-o iarăşi cu osteneli de bună voie şi au aflat-o. Să
nu încetăm să facem şi noi la fel, până când o vom într-o
dobândi astfel de m ăsură, încâtsă nu o m ai putemîntocm
pierde,ai ca
aceia.
Marcu Ascetul

2 2 6 . A c este p u ţin e în v ăţătu ri a le leg ii d u h o v n ice şti

le -a m c u n o s c u t d in c e le m u lte . A s u p ra lo r stă ru ie
neîncetat şi m arele P salm ist, vrând să le înveţe şi să le
îm plinească cei ce cântă neîntrerupt în D om nul lisus:
L ui I se cuvine slava, stăpânirea şi închinarea, acum şi A l A c e lu ia ş i
în veci. A m in. Răspuns acelora care se îndoiesc
1
despre Dum nezeiescul Botez

U nii socotesc Sfântul B otez desăvârşit, întem eindu-se

pe S criptură, care zice: «S coală-te, prim eşte botezul şi
 2 3
spală-te de păcatele tale»,
sau: «Spălati-vă şi fiţi curaţi»,
4
sau: «D ar v-aţi spălat, dar v-aţi curăţit»
, precum şi alte
m ulte d e felul acesta. A lţii în să susţin că păcatu l cel
v echi se desfiinţează abia prin nevoinţe, aducând şi ei
m ărturia Scripturii, care zice: «S ă ne curăţim- pe noi în
şine de to ată întin ăciu nea trup ulu i şi a 5.duBhu
a lui»
aceştia su sţin că chiar şi lucrarea însăşi a păcatului se
află în ei după B otez.
C e vom zice noi la acestea, sau cui vom crede?
. Răspuns
T rebuie să credem propovedaniei A postolilor şi să
răm ân em p e lân g ă m ărtu risirile lo r şi să n u isp itim
p u te re a lu i D u m n e z e u p rin so c o tin ţe o m e n e şti. D e
asem enea să nu prim im iarăşi de bună voie jugul robiei,
ci să ţin em strâns la libertatea noastră p rin îm p lin irea
poruncilor. C ăci pe m ăsura îm plinirii lor aflăm - tot ade
vărul, precum trebuie să ştim lim pede că pe m ăsura ne-
îm pliniriilor stăm sub puterea păcatului. N um ai fiindcă
am so cotit d eşartă prop ov ed ania, ascultând m ai m ult
de curiozitatea noastră decât de cuvântul lui D um nezeu,
 346
Mărcii Ascetul Filocalia
347
s-a făcu t d eşartă şi cred in ţa no astră şi n e aflăm în că în H ris to s în s u ş i n e d re p t, o d a tă c e p o ru n c e ş te
păcate. . c e lo rbotezaţi să săvârşească fapte de-ale libertăţii, câtă
întrebare vrem eei sun t ro b iţi d e p ăcat îm p o triv a v o ii. Iar h aru l
lu i D um nezeu nu m ai e în acest caz har, ci răsplata
'N oi nu spunem căpropovedania este deşartă, ci căutăm nevoin-ţelor noastre. C ăci dacă prin fapte (scăpăm de
să a flă m a d e vă ru l păcat);atunci nu m ai putem spune că prin har. Iar
Răspuns dacă, prinhar, fapta nu m ai e ,faptă, ci poruncă a C elui
ce ne-aeliberat, şi faptă a libertăţii şi a credinţii.
D acă ţinem pro po vedania d e adeyărată, să îm p linim A cestea li le-aspus Sfântul Pavel m ai înainte
- toate poruncile şi atunci vom şti de m ai suntem stăpâniţi G alatenilor, potrivit iconom cu ia dum nezeiească,
d e p ă ca t. C ăc i S fân tu l B o te z este d e să v â rşit, d ar n u sfătuindu-i ca pe unii ce laerau fel de necredincioşi ca
d esăv ârşe şte p e cel ce n u îm p lin eşte p o ru n c ile. D re p t şi aceştia de acum .
a ce ea să n u cred em so c otin ţe lo r o m en eşti, c i m a i d e D ar .n o i n u av em aceeaşi necredin ţă în h aru l lui
g ra b ă d u m n e z e ie şte i S crip tu ri, c a re sp u n e : « H risto s a D um nezeu. S ă nu fie! N ici nu tăgădu im credinţa în
m u rit p en tru p ăcatele n o6astre» sau : ,« N e-âm în g ro p at propovedania aposto lică. C i, chiar dacă sun tem ţinuţi
7
cu E l prin bo tez», sau: «C el ce a m u rit s-a în dreptat de sub păcat şi după B otez, aceasta nu se întâm plă din
8 9
păcat», sau «P ăcatul nu va m ai stăpâni peste de noi», p ricin ă că B o te zu l a r fi n ed esăv â rşit, c i p en tru că
v o m îm p lin i p o ru n cile ; iar d e n u le îm p lin im , su n te m nesocotim porunca şine alipim de plăceri de bună voie,
n ecredincio şi şi stăp ân iţi ,de păcat. C ăci cred inţa stă n u cum ne m ustră dum nezeiească Scriptură. C ăci om ul se
n u m a i în a n e fi b o te z a t în H risto s, c i şi în a îm p lin i întoarce cu voia sa liberă la păcatul său, «ca un câine-
p o ru n cile L u i. C ă o d ată ce n e-am în g ro p at cu E l prin care vine la vărsătura 12sa». Pentru că nici B otezul, nici
B otez, ne-a ridicat pe noi şi ne-a aşezat îm preună cu Sine D um nezeu, nici Satana nu sileşte voia om ului. n- O are
10
în cele cereşti, e vădit din Scripturi. D ar nu e m ai puţin au auzit aceştia că poruncile lu i H risto s, cele dupădate
v ăd it că n e-a d at şi p oru nci, ca, îm plin ind u-le, să aflăm Botez, sunt o lege a libertăţii? 13
d esăv ârşirea p e care n e-a d at-o n o u ă. Iar d e n u le v o m să lucraţi şi aşa să grăiţi,Căci ca
zice Scriptura:
unii ce
«A şa
veţi avea să fiţi
îm p lin i, n e v o m arăta stăp ân iţi d e p ă ca t. judecaţi prin legea libertăţii». Şi iarăşi zice Sfântul Petru:
D acă zicem deci că păcatul se desfiinţează prin fapte, «A dăugaţi la credinţa voastră virtutea». 14
Iar după ce
atu n ci « H risto s a m u rit în 1d1 eşert»
şi to ate cele sp u se spune cele urm ătoare, adaugă zicând: «C el care nu are
su n t m in c in o a se . Ş i d a c ă a c e ştia sp u n că B o te zu l n u .acestea e orb cu vederea m icşorată, uitând de curăţirea
este desăvârşit, ci do bândesc desăvârşirea prin nevo in ţe,păcatelor lui de dem 15ult». A ţi putut înţelege din cele
d eşartă este pentru ei şi legea libertăţii şi toată legiu ireaspuse că e vorba de curăţirea
N o u lu i T e sta m e n t e d e sfiin ţa tă . B a a c e ştia îl fa c şi p e prin B otez, dar care e aflată întâm plată în chip tainic
efectiv (eyE ycoij/) prin
porunci.
 348 Mărcii
Ascetul
D acă însă, botezându-ne, nu ne-am eliberat- de păca
tul străm oşesc, e vădit că nu putem săvârşi nici faptele
libertăţii. Iar dacă putem să le săvârşim pe acestea, arătat
este că tainic ne-am eliberat de robia păcatului, precum
este scris: «L egea D uhului vieţii m -a slobozit pe m ine
d e le g e a p ă c a tu lu i ş i a m o1 6rţii»
d a r , n e s o c o tin d
poruncile C elui ce ne-a curăţit pe noi, suntem purtaţi
de păcat. Drept aceea, sau arată-m i tu m ie că cei botezaţi
nu pot îm plini poruncile libertăţii şi atunci B otezul nu
e desăv ârşit; sau , arătând n o i că aceştia au p rim it o
astfel de putere, să m ărturisească toţi că au fost eliberaţi
prin harul lui Hristos, dar s-au predat pe ei înşişi în robia
păcatelor prin faptul că n-au îm plinit toate poruncile,
şi de aceea iarăşi s-au supus lor. Şi dovada s-o ia chiar
din m ărturia adusă de ei: «Să ne curăţim pe noi înşine,
17
fraţilor, de toată întinăciunea trupului şi a duhului».
C ăci cel robit păcatului cum se poate curaţi însuşi pe
sine de toată întinăciunea trupului şi a duhului, odată
ce nu are libertatea şi puterea trebuincioasă, ci e ţinut
su b p ă ca t? Iar d a că ai stăp ân ire p este p atim i, p o ţi
cunoaşte c£nu eşti ţinut sub ele.prin puterea lor, d din
pricina voinţii tale. D eci toate câte ni le spune - dum ne
zeiasca Scriptură despre curăţire, ni le spune ca unor
oam eni liberi şi ca unor oam eni liberi ne dă îndem nul
s ă n u ră m â n e m în a s e m en e a g â n d u ri, c i s ă iu b im
libertatea, având puterea să înclinăm spre ceea ce vrem ,
fie bine, fie rău.
întrebare
D a c ă n e -a m e lib e ra t d e B o te z , d e c e n u v e d e m a e ru l
lib ertă ţii, cu m îl vă d cei ce se n evo iesc ?
Filocalia 34
9
Răspuns
V ederea noastră este întunecată de plăcerile cu voia
şi de nesocotirea poruncilor, pe care aceia le-au îm plinit.
C ăci am spus m ai înainte că om ul se eliberează prin
darul lui H ristos, dar voia sa stăruie pe lângă ceea ce
iubeşte, chiar după ce s-a botezat, din pricina libertăţii
sale. C ând lisus zice: «C ei ce se silesc răpesc îm părăţia
Cerurilor», 18
vorbeşte despre voia noastră, vrând- ca fie
care din noi să se silească potrivit cu B otezul, ca să nu
se abată spre rău, ci să stăruiască în bine. D esigur, - pre
cum om ul pătim ea de silă sub robia Stăpâniilor (rele),
D u m n e z e u p u te a să .n e s lo b o ze a s c ă şi s ă n e fa c ă
neschim bători tot cu sila, D ar n-a făcut aşa, ci prin Botez
ne-a scos cu sila din robie, desfiinţând păcatul prin
cruce, şi ne-a dat poruncile libertăţii, dar a urm a sau nu
poruncilor a lăsat la voia noastră liberă. D rept aceea,
îm plinind poruncile ne^arătăm dragostea faţă de C el ce
ne-a eliberat; iar nepurtând grijă de ele, sau neunpli-
n in d u -le , n e d o v e d im îm p ă tim iţi d e pMlă: c e ri.
D ar aceştia se poticnesc chiar în gândurile lor când
zic: «V rem să îm plinim poruncile, dar nu putem , fiind
ţinuţi cu puterea de păcat; de aceea trebuie să ne nevoim
m ai întâi şi să ştergem păcatul ca să putem îm plini
poruncile libertăţii». E i nu înţeleg însă ce zic, nici ceea
ce vreau să dea ca lucru sigur. C ăci dacă nu ai peste tot
libertate şi nu poţi îm plini poruncile, prin care nevoinţe
zici că şterg i p ăcatu l? P en tru că n ev o in ţele celo r,
credincioşi sunt porunci. T u deci zici: «N u pot îm plini
poruncile, până nu m ă voi curaţi întâi prin nevoinţe».
D ar arată-m i atunci nevoinţele, de care zici că sunt afară
 •oo M arcu Ascetul
d e p o ru n c i, ş i v o i c re d e p ă re rii ta le . D a c ă îm i a ră ţi
ru g ăciu n ea , ea e p orun că; d acă îm i ară ţi po stu l, e to t,
poruncă; privegherea, de asem enea e poruncă; dărnicia,"
ta fe l este p o ru ncă; p u n erea su fletu lu i to t p oru ncă e;
curăţirea gândurilor este şi ea poruncă; crucea, m oar-,
tea şi orice altă fap tă a virtuţii ai m ai num i, toate sunt
porunci. D e aceea celor ce au prim it puterea de a îm plini
poruncile, H ristos le porunceşte ca unor credincioşi să
se n ev o ia scă să n u se în to a rcă sp re ce le d in ap o i, n u
pentru că prin porunci ar avea să şteargă păcatul, d ca
să nu se m ai în toarcă pe ei înşişi la cele dinapo i. D eci
aceste p orun ci nu sco t afară păcatu l (căci aceasta s-a
făcu t nu m ai p rin cru ce), ci p ăzesc co nd iţiile libertăţii
n o a s tre . C a d s p u n e -m i: d a c ă sc o ţi a fa ră p ă c a tu l lu i
Adam prin fapte, de ce s-a zis că «Hristos a m urit •'-• pentru
păcatele noastre, după Scripturi?»'"
D a r la ac es tea n u au c e răsp u n d e , c i p u n d o ar
întrebări care se bat cap în cap, căutând să folosească
orice pentru socotinţele lor şi neascultând de adevărul
Scripturii. D eci zic aceştia: «D acă păcatul se şterge prin
20
Botez, de ce lucrează iarăşi în inim a noastră?» D ar noi
am arătat de m ulte ori pricina, spunând căr nu vreo
răm ăşiţă a păcatului lucrează în noi după B otez (căci
acesta da dezlegarea deplină), ci că noi înşine ne înfă-
şurăm cu voia liberă în legăturile care au fost dezlegate
prin îm plinirea poruncilor. C ăci gândul, care zăboveşte
în jurul vreunei plăceri sau m ânii, nu e un sem n al
păcatului răm as, ci al unei îm pătim iri libere. Pentru ca
avem puterea să stingem gândurile şi să surpăm «toată-
în ă lţa re a c a re se rid ic ă îm p o triv a c u n o a ş te rii lu i
D um nezeu», cum zice Scriptura. Prin .urm are gândul
rău este, pentru aceia care îl sting în ei, sem n al dragostei
Filocalia 351
de D um nezeu, nu al păcatului. C ăci nu atacul gândului
este sem n al păcatu lu i, ci convorbirea prietenoasă a
m inţii cu el? Pentru că dacă nu-1 iubim , de ce zăbovim
cu el? C ăci dacă n-am săvârşit fapte rele este - cu ne
putinţă să lungim vorba cu el în inim ă, odată ce îl urâm
din toată inim a. Prin urm are, dacă chiar şi'când e urât
un gând stăp âneşte cu putere m intea (căci nu spun că
nu se întâm plă aceasta) acest fapt nu este o răm ăşiţă din
păcatul lu i A dam , ci un sem n al necred inţei de după
B otez. C ăci dacă după Sfântul B otez, m ăcar că putem
îm plini poruncile, nu le 'îm plinim , chiar dacă nu vrem
s u n te m ţin u ţi s u b p ă c a t p â n ă c e , îm p lin in d to a te
poruncile, vom ruga pe D um nezeu prin pocăinţă sa
şteargă păcatul laecredinţii noastru. Pentru că două sunt
pricinile lucrării păcatului în noi şi am ândouă sunt de
la noi: una lucrează pe m ăsura neîm plinirii poruncilor,
ia r c ea la ltă n e stă p ân eşte c u p u te re d a to rită. fap te lo r
noastre rele de după :
Botez, Şi num ai Dum nezeu înlătură
această lu crare, dacă îl ru g ăm p rin m ilo sten ie,' p rin
rugăciune şi prin răbdarea necazu rilor ce vin asup ra
noastră. D ar şi pe acestea ni le dăruieşte, în chip ascuns,
tot harul dat nouă prin B otez.
întrebare
•A tu n ci n u cu m va cT p ă că tu it si P a vel d u pă B o tez, d a că
era stă p â nit d e p ă ca t cu vo ia lu i? C ă ci zice: «V ă d a ltă
le g e , lu p tâ n d u -se îm p o triv a le g ii m in ţii m e le » .
: 'R ă s p u n sA şa strică şi celelalte
locuri din Scriptură cei rătăciţi

de înţelegerea lor păcătoasă. D ar ia capitolul acesta de
m ai sus şi v ei afla că S fân tul P av el n u g răeşte d esp re
sine, cum era după B otez, ci despre Iudeii necredincioşi,
v rând să-i conv ing ă că fără h aru l lui H ristos, d at prin
B otez, e cu neputinţă să fie biruit păcatul. G ăci zicând:
« O m neno ro cit re su nt! C in e m ă .va izb ăv i de trup ul
21
m orţii acesteia?», adauge: «M ulţum esc lui D um nezeu
22
prin lisus H ristos, D om nul nostru, că legea D uhului
v ieţii m -a slo b o z it p e m in e d e le g e a p ă ca tu lu i şi a
21
m orţii». D e aceea zice: «Legea este duhovnicească, iar
24
eu sunt trupesc, v ându t şut) păcat». D e aci urm ează
că toate ale legii şi ale tem plului şi ale jertfelor îşi află
p lin irea d esăvârşită în no i cei care am prim it în ch ip
tainic h arul D u hului la B otez. C ăci a, sp us de n oi că
2
suntem tem plu al D uhului "'şi ne îndeam nă să aducem
26
jertfe duhovniceşti, num indu-ne Iudei întru ascuns şi
27
nu la arătare, şi tăiere îm prejur a inim ii în duh, nu în
literă, B a a m ai spus că cerescul legiuitor H ristos a scris
legea duhovn icească prin D uh în cei credin cioşi, nu în
table de piatră, ci în table de carne ale28 inim ii.
D eci precum a spus despre acestea că se află întru
ascuns, tot aşa trebuie să le înţelegi şi pe toate celelalte
pe care le-a am intit ca chipuri. D ar fiindcă n-am crezut
încă cu tărie lui H ristos şi nu ne-am socotit pe noi datori
faţă de toate poruncile Lui, .nici nu ne-am lepădat de noi
în şin e d u p ă c u v â n tu l L u i, n u cu n o aştem ta in ele m ai
sus pom enite, pe care le-am prim it din clipa B otezului.
C ând în să ne vom m ustra pentru puţinătatea credinţei
noastre şi vom crede în E l cu sinceritate prin îm plinirea
tuturor porun cilor S ale, atunci, câştigând în noi în şine
trăirea lucrurilor m ai sus pom en ite, v om m ărtu risi că
într-adevăr Sfântul B otez este desăvârşit şi prin El ni s-a
Filocaliu
d a t h aru l, 'în să stă a sc u n s în ch ip n earăta t a şte p tâ n d
ascultarea noastră şi îm p linirea poru ncilor, pentru care
am p rim it putere prin el.
D e aceea, câţi încă n-am îm plinit poruncile libertăţii
încă n-am ajuns la Ierusalim ul cel liber (căci Ierusalim ul
29
de sus este liber şi el e m aica noastră, care ne renaşte
prin baia naşterii celei de-a dou a), ci suntem încă pe
drum u l lui C ain şi-rătăcim , u m blând razna. C ăci cel ce
se ce artă în tru n eştiin ţă şi se îm p o triv e şte ad e v ăru lu i
arată că n u m erge p e drum u l d rep t, ci s-a abătut d e la
d rum . D e aceea^ericitul P avel, v ăzându -ne că su ntenv
zăb av riici în u rcu şu l spre d esăv ârşire, zice: « A şa să
>0
alergaţi ca să o luaţi». . Iar dacă n-am ajuns încă la
cetate, când vom vedea tem plul şi când vom intra în el,
ca să ne în vredn icim să aducem jertfă la altar?
D ar ce v o rb esc d esp re cred in ţă, d espre tem p lu şi
despre altar, când n-am lăsat în urm ă.nici m ăcar tiarele
1
din trestie,' pe care P ro oro cul roag ă p e D um nezeu să
le certe, ca să nu-i răpească anim alele cele dintâi născute
care au fost rânduite să fie aduse ca jertfă de Iudeul cel
d in ascu ns, C ăci în această stare ne aflăm d acă, d up ă
tine, Iud eul din ascun s ex istă, p otrivit cu cuv ântul lui
Pavel, dar tem plul încă n-a fost zidit de F iul lui D a vid,
nici altarul n-a fost încă pregătit de E l. Pentru că aceasta
o susţine făţiş cel ce zice că şterge păcatul lui A dam prin
n ev o in ţe şi n u p rin h aru l lu i D u m n e ze u .
D ar harul acesta se află în noi în chip ascuns de la
B otez, însă nu ni se va face văzut decât arunci când, după
ce vom fi străbătut bine drum ul poruncilor, vom aduce
ca jertfă A rhiereului H ristos gândurile cele sănătoase ale
32
firii noastre, nu pe cele m uşcate de Cfiare.
ăci cele m ai
m ulte din ele sunt luate de fiare când se abat de la calea
 Mărci/ Anostul
poruncilor, adică de la răbdarea necazurilor. Sărind din
calea cea dreaptă, ele o iau atunci razna, învinuind de
aceasta m ai de grabă pe alţii decât pe stăpânul lor. A bia
puţin e d in ele u m blă pe calea cea d rep tă şi aceasta
fiindcă sunt păzite de rugăciune, lega te jie nădejde şi
îm boldite de încercări. Şi num ai acestea ajung la cetate
şi la tem plu, unde sunt aduse 33jertfă.
C etatea este dreapta socoteală întru H ristos, care e
plină de lum ină. C ând aceasta chiverniseşte cu evlavie
şi după lege lucrurile, vieţuieşte în pace şi dreptate. D ar
când greşeşte, se predă duşm anilor spre dărâm are. Iar
tem plul este locaşul sfânt al sufletului şi al trupului, care
e zidit de D um nezeu, în sfârşit altarul este m asa nădejdii
aşezată în acest tem plu. Pe ea se aduce de către m inte
şi se jertfeşte gândul întâi născut al fiecărei întâm plări,
ca un a n im al în tâi n ăscu t ad u s ca je rtfă d e isp ăşire
pentru cel ce-1 aduce, dacă îl aduce neîntinat.
D ar şi acest tem plu are un loc în partea dinăuntru a
catapetesm e!. A colo a intrat lisus pentru noi ca inarn-
tem ergător, locuind'de la B otez în noi, «afară num ai
34
dacă nu suntem creştini netrebnici». A cest loc este
încăperea^cea m ai dinăuntru/m ai ascunsă şi m ai sinceră
a inim ii, încăpere care dacă nu se deschide, prin - D um
nezeu şi prin nădejdea raţională şi în ţelegătoare, nu
putem cunoaşte în chip sigur pe C el ce locuieşte în ea
şi nu putem şti de-au fost prim ite jertfele de gânduri,
sau nu. Căci precum la început, în vrem ea lui Isra.il, focul
m istuia jertfele, tot aşa se întâm plă şi acum . D eschizân-
du-se inim a credincioasă prin nădejdea m ai -sus pom e
nită, A rhiereul ceresc prim eşte gândurile întâi născute
ale m inţii şi le m istuie în focul dum nezeiesc, de care a
spus: «Foc am venit să arunc în lum e şi cât aş vrea să
fie încă de pe acum aprins»! ^
Iar g ân d u ri în tâ i n ăscu te a nu m it p e cele care nu
apar într-a doua cugetare a inim ii, ci sunt aduse îndată
de la prim a aruncare (irpoopo rt) şi răsărire în inim a,
36
lui H ristos. Căci cele ce i se aduc din vălm ăşagul - cuge
tării le-a num it Scriptura şchioape; oarbe şi pocite, şi de
aceea ele nu sunt prim ite ca zeciuieli de către A rhiereul
ceresc şi Stăpânul H ristos.
C ă după B otez noi suntem pricina oricărui gând rău.
s-a d o v e d it c u m ă rtu rii d in S c rip tu ră . D a r d a c ă e
trebu inţă să se dovedească aceasta şi. prin înlănţu irea
firească a cugetării, vom spune: O , om ule, care zici că
şi după botez eşti îm pins la lucru fără vină de către
păcatul lui A dam şi făgăduieşti să îl înlături pe acesta
prin nevoinţe, află că te îm potriveşti chiar cuvintelor tale
şi chiar în ele te poticneşti. C ăci dacă zici că gândurile
rele sunt păcatul lui A dam , învaţă de la Pavel că, odată
ce te-ai îm brăcat în H ristos prin B oter, ai putere şi arm e
să le surpi. «Iar arm ele ostăşiei noastre nu sunt trupeşti,
c i p u te rn ic e în a in te a lu i D u m n e z e u , c a să d ă râ m e
întăriturile; noi surpăm gândurile m inţii şi orice înălţare
care se rid ică îm p o triv a cu n o aşterii lu i D u m n ezeu » .
D ar d acă, având putere îm p o triva lo r, nu le alung i d e
la prim ul lor atac (rcpoapoA ijţ), e vădit că iubeşti - plăce
rea din pricina necredinţei şi consim ţi cu ele, şi atunci
tu eşti pricina acestei lucrări a lor, nu A dam .
întrebare
C um poate iubi plăcerea-din pricina necredinţei, sau
cum po a te co nsim ţi 'cu gâ nd urile cel ce s-a în ch is în
 Mărcii Ascetul Filocnlm -i S
7

chilie şi posteşte în fieca re zi, cel ce petrece în înfrâ na te, fapta noatră rea, va fi fugărit de abia atunci când vom
în să ră c ie , în în stră in a re d e to a te , în ru g ă c iu n e şi în ad uce lui D um n ezeu o sten eli vred nice de E l D e aceea
p u rta rea a lto r m u lte su p ă rări (n eca zu ri) d e felu l a cesta ? eu nici acest păcat nu-1 num esc păcat al lui A dam , ci m ai
degrab ă al celui ce a făcut răul şi are sem in ţele. C hiar
Răspuns dacă în am ândo u ă aceste cazu ri p ricin a este un g ând
B ine ai zis că cel ce face unele ca acestea suportă care a pătru n s ca un ho ţ (căci am ând urora le prem erg
m ulte su părări. C ăci d acă am îm p lini fără sup ărare şi gândurile eu îţi vo i spune că p ricin a adevărată este
c u b u c u rie v irtu ţile m a i su s p o m e n ite , n u a m iu b i cel .ce avea pu tere să-1 facă cu rat de la prim a răsărire
plăcerea cu m intea. D ar, fiindcă ne lăsăm pătrun şi de (ic jrpoapo Tîc) şi nu 1-a curăţit, ci a stat de vorbă cu el
supărare, e cu neputinţă ca, sim ţind durerea ostenelilor până a ajuns la faptă. Iar dacă nu 1-a putut răpune
trupeşti, să nu stăm de vorbă cu gândurile care răsar ca în ainte de-a ajunge la faptă, din pricina slăbiciunii
nişte m om eli (irpoopokxi) şi să nu ne m ângâiem cu ele m inţii, cumpo ate făgădu i să-1 izg onească dup ă
am ărăciunea de pe urm a ostenelilor. D acă n-am căuta săv ârşirea fap tei? D acă totuşi poţi face aceasta după
asem enea m ângâieri am dovedi că nu suntem supăraţi faptă, treb uie în săţelegi că şi înain te d e fap tă îţi ajuta
d e o sten eli. Iar a ce asta ni se în tâm p lă d eo are ce n u D u m n ezeu d acă v oiai. Şi cân d vezi că ţi-a venit
prim im aceste osteneli de dorul bunurilor viitoare, ci de ajuto rul p rin inim ă, înţeleg e că nu ţi-a venit haru l de
trica ispitelor ce vin în viaţa d e aici asupra n oastră. afară prirttM ) m utare din altă parte, ci că haru l, d at ţie
D in, pricina aceasta socotim în chip greşit că num ai prin B otez în chipcuas n s, a lu crat acu m aşa d e tare,
fap ta rea este p ăcatul nostru, pe cân d gând ul dinainte în cât ai urât gân d u1l -ai şi alung at. D e aceea H risto s,
de ea zicem că e p lucrare străină. D ar e eu.neputinţă să slobozindu -n e de orice silă, n-aîm piedicat aruncarea
alunge lucrarea gândului aceia care socotesc că nu e a (jtpoc>poA .fi) gândurilorîn in im ă. A ceasta, pentru ca
lor, ci că e străină. Există desigur şi fără consim ţăm ântul unele d in ele, fiind urâtenoi, de îndată să fie şterse,
nostru (8iK aai)v8vaG uoi>) câte un gând neplăcut şi urât altele, fiind iubite, în m ăsura careînsunt iubite să şi
care, pătrunzând pe furiş, răpeşte cu sila m intea la sine. răm ână; şi astfel să se arate şilui harul
D um n ezeu şi voia
T otuşi, să ştii sigur că şi acesta îşi are pricinile în noi. om ulu i, ce anum e iubeşte:n e lile o ste d in p ricin a
C ăci sau ne-am predat d upă B o tez vreu nu i gân d rău , h aru lu i, sau g â n d u rile d in p priclăin c earii. Ş i să n u n e
ajungând până la faptă, şi ele aceea ne-am făcut vinovaţi m iră m c ă n u su n te m lu astăpânire ţi în cu sila num ai de
ch iar fără să n i se pară, sau ţin em în n oi de bun ăvoie cele pe care le iubim , deoarece e ste în tre ele o în ru d ire
niscai sem inţe ale răutăţii, şi de aceea se întăreşte cel rău. p ă că to a să, cu m e ste şi gândurile în tre care sunt aruncate
Ş i acela, stăpânindu-ne prin sem inţe, nu pleacă până ce în noi (icpoopoX ou) şi pofte, între ca şi între diferitele
nu le aru ncăm p e acestea. Iar dacă n e stăpâneşte p rin noastre pofte între ele, astfelîn cât fiecare po ftă pred ă
g ân d u l, care a prin s-o p e ea,
 Mărcii Ascetul
după ce a zăbovit m ai m ult, poftei apropiate, sau acel
gân d este atras de po fta a doua fără să vrem , îm p ins
fiind cu sila şi de obişnuinţa cu cea dintâi. C ăci cine, plin
fiind de slavă deşartă, va putea fugi de m ândrie? bau,
desfătându-se cu hrană îm belşugată, nu va fi luat în
stăpânire de curvie? Sau cine, dându-se pradă - zgârce
niei, nu va fi înăbuşit de lipsa de m ilă? Şi cum , cei lipsiţi
de toate acestea, nu se vor întărâta fără voie şi nu vor
îm proşca cu furie? D e aceea trebuie să înţelegem că din
pricina noastră sun tem luaţi în stăpân ire de păcat, dar
după D uhul suntem sloboziţi de robia cu sila. «C ăci
legea D uhului vieţii, zice, m -a slobozit pe m ine de legea
7
păcatului şi a m orţii»." D eci atârnă de noi, care am
auzit şi am aflat poruncile D uhului, ca să um blăm sau
după trup, sau după duh. D ar e cu neputinţă să um ble
după duh cei ce iubesc lauda oam enilo r sau odihna
trupului, precum e cu neputinţă să vieţuiască după trup
cei ce preţuiesc cele viitoare m ai m ult decât cele de
acum . D e aceea noi, care am fost am ăgiţi aşa de m ult,
sun tem datori să urâm de aci înainte lauda oam enilor
şi odih na tru pu lu i, prin care o drăslesc gându rile rele
chiar dacă nu vrem noi; şi să spunem din inim - ă D om
nului cuvântul Proorocului: «O are n-am urât, D oam ne,
pe cei ce te urăsc pe T ine, şi nu m -am topit îm potriva
duşm anilor T ăi? C u ură desăvârşită i-arh urât pe ei, şi
duşm ani m i s-au făcut m18ie».
Ş i c u a d e v ă ra t d u şm a n i a i lu i D u m n e z e u su n t
gândurile rele,, care îm piedică să se facă voia L ui, în
vrem e ce A cela «vrea ca toţi oam enii să se m ântuiască
şi să vină la cunoştinţa adevărului»39
acestea ne am ăgesc
prin patim i şi ne închid calea spre m ântuire. D espre ele
şi D om nul a spus că nu vin de la A dam , ci pornesc din
Filocnlia 359
inim ă şi de aceea spurcă pe om . Pe de altă. parte e sigur
că nu sunt din credinţă, ci din slava deşartă. «C ăci cum
puteţi crede, când prim iţi slavă de la oam eni şi slava cea
de la unul D um nezeu n-o căutaţi?» 40
D eci să urâm slava deşartă şi să credem L- ui în pri
v in ţa tu tu ro r, îm p lân tân d în E l, ca în p ăm ân t, o rice
gând al inim ii şi al nădejdii fără im agini. C ăci făcând
aşa, precum la începutul credinţei venite prin B otez,
^Trupul lui H ristos s-a făcut m âncare credinciosului, tot
'aşa acum m intea, devenită tare în credinţă şi curată, prin
lepădarea 'gândurilor şi prin nădejdea înţelegătoare, se
va face m âncare a lui lisus. Pentru că El a zis: «M âncarea
m ea tste*sâ fac voia Tatălui 41m Iar eu».aceasta este «ca
toţi oam enii să se m ântuiască şi să vină la cunoştinţa
a d ev ă ru lu i» , d u p ă c uv ân tu l lu i P av e l. M ân ca re a lu i
lisus este deci adevărul cuprins în credinţa înţelegătoare,
îm preu n ată cu n ăd ejd ea, cred in ţă: care nu m ai e d in
au z, ci.d in lu c rarea P rea siân:DtuuIiii h şi d esp re ca re
spu ne S crip tu ra că e ad ev erirea lu cru rilor n ăd ăjdu ite;
căci este o credinţă din42 auz şi credinţa aceasta care e
adeverirea lucru rilo r nădăjduite. 43
D ar cel nebo tezat
sau cel iubitor de slavă deşartă nu poate veni laţacunoştin
a d ev ă ru lu i. C ăc i în tâ i se d ă B o tez u l în B ise ric a
universală şi prin B otez se dă în chip tainic (uw uiooc)
harul care locuieşte astfel în chip ascuns (K pw m oc). Pe
u rm ă /pe m ăsu ra îm p lin irii p o ru n c ilo r şi a n ă d 'ejd ii
în ţeleg ă to are, acestea se d escop eră celo r ce cred în
D om nul/care a zis: «Cel ce crede 'm m ine, precum a spus
Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.
Iar aceasta a spus-o despre D uhul, din care vor avea să
44
ia cei ce cred în El». De aceea noi credem că prin Botez
am p rim it slo bo zen ia şi cu ră ţirea în ch ip tain ic. C ăci
360 Mărcii
Ascetul
luăm am irite la cel ce zice: «Iar acum v-aţi spălat, acum
45
v-aţi îndreptat, acum v-aţi curăţit».
Şi acestea le scrie
C orinten ilor, care în că nu erau curăţiţi p rin lepădarea
gândurilor cu aju to rul nădejd ii înţelegătoare şi sfinţiţi
prin lucrarea din in im ă a D uh ului, ci erau încă răi şi
nedrepţi şi răpitori, iar aceasta chiar şi faţă de fraţi. D ar
li le-a scris ca să arate că cei botezaţi, d up ă darul lui
H risto s au p rim it în ch ip tain ic cu răţirea, d ar d u p ă
pu ţinătatea în credinţă e stăp ân it fiecare de p ofta sa,
fiind tras şi vrăjit de ea. C ad s-a scris: «P e urm ă pofta
zăm islind naşte păcat, iar păcatul odată săvârşit aduce
46
m o arte». A şadar p ăcatul cu gând ul vine din pofta
proprie, iar din el rezultă fapta păcatului, pe - care Scrip
tura a num it-o m oarte.
C ă haru l D u hu lu i este în n oi de la B otez, în văţân -
du-ne tot adevărul, după cuvântul D47ompoţi nului,
să
cunoşti din Scriptură şi chiar din efectele ce le sim ţim .
Iată ce ziceînFapte fericitul Petru către m ulţim e: «Pocăi-
ţi-yă şi să se boteze fiecare dintre voi în num -ele D om nu
lui no stru lisu s H ristos spre iertarea păcatelo r; şi v eţi
lua darul Sfântului D uh»-D ar îndată ce careva nu crede
e luat în stăpânire de păcat Iată cum îi ceartă A postulul
pe cei doisprezece băroaţi din Efes, care s-au botezat fără
credinţă. E l i-a întrebat: «P rim it-aţi vo i D u hu l S fân t
crezând? Ei însă i-au răspuns: N ici n-am auzit m ăcar că
este D uh Sfânt. Z ise ded Pavel către ei: D ar cu ce botez
v-aţi botezat? Iar ei au spus: C u botezul lui loan. A tunci
a grăit P avel: loan a botezat cu botezul pocăinţei,
- spu
nând norodului să creadă în C el ce o să vină după el,
adică în lisus. A uzind ei aceasta s-au botezat în num ele
D om nului lisus. Ş i punându-şi P avel m âinile peste ei,
a venit D uhul S fânt asupra lor».
Filocalia 36
1
încredinţatu-te-ai acum că ch iar de la botez li se dă
D uhul S fânt celor ce cred cu tărie, iar celor ce nu cred
sau cred rău şi n u sun t b o tezaţi n uli se d ă? Iar că no i
suntem cei care îl întristăm şi îl stingem în noi, aflaţi de
la A postolul care zice: «D uhul să nu-f stingeţi, prooro-
ciile să nu le scoborâţi» 49
şi ;iarăşi: «N u întristaţi pe
D uhu l S fân t, în care aţi fo st pecetluiţi pentru - ziua răs
50
cum părării». D ar aceste m ărturii nu le aducem ca să
spunem că tot om ul, care a fost botezat şi a prim it harul,
răm âne după aceea neschim babil şi nu m ai are trebuinţă
d e p ocăin ţă. C i prin ele arătăm că chiar d e la B o tez,
d up ă daru l lu i H ristos ni s-a d ăruit haru l desăvârşit al
lui D um n ezeu sp re îm plin irea tu tu ro r po run cilor, dar
că p e u rm ă tot cel ce 1-a prim it în chip tainic, dar nu
.îm plin eşte p orun cile, p e m ăsu ra neîm plin irii e lu at în
stăpânire de păcat, care nu e al lui A dam , ci ala celui care
n eso cotit p o ru n cile, în tru cât lu ân d p u terea
(T Î|lu crării
V S tiv autiv 18 epy aaiaţ) n u săv ârşeşte lucru l. C ad
neîm plinireâ poruncilor vine din necredinţă.- Iar necre
d in ţa nu este u n păcat străin, ci ai celu i care nu cred e,
:
făcându-se pe urm ă m aică şi începătură a oricărui păcat.
D ed fie că-vrem să ne desăvârşim iepecie, fie încet,
suntem d atori să credem în chip desăvârşit Iul H ristos
şi să lucrăm to ate po run cile lui, o dată ce am luat de la
E l p uterea u n ei astfel d e lu crări; dar n u îm p lin ind u -le
una câte una şi pe fiecare în parte, ciîm brăţişind deodată
p e ce le sin g u la re şi astfel îm p lin in d u -le p e to ate în
acelaşi tim p . C ad su n t p o ru n ci m ai gen erale, - care cu
prin d în ele o m are m u lţim e d in celelalte. P rin u rm are
n-avem altă datorie decât să purtăm această luptă • îm po-
triva n ecredinţei no astre şi să nu nesocotim poru ncile
cuprinzătoare, prin care ni se descoperă în chip lim pede
 Mărcii Ascetul
362
harul dat nouă. D e acest lucru se roagă şi Sfântul
Pavelsă avem parte, zicând: «Pentru aceasta îm i plec
genunc hii înaintea T atălui D om nului nostru lisus
H ristos, să vă dea vouă D om nul putere ca să vă întăriţi
prin D uhul său în o m ul dinlău ntru şi ca să locuiască
H ristos în tru toată încred in ţarea şi sim ţirea în in im ile
1
v oastre prin credinţă».;
D ar e vrem ea să întăresc, precum am spus, această
m ărturie şi prin efectele ce le sim ţim . C ăci în m ăsura în
care, crezând, lucrăm poruncile, lucrează şi D uhul Sfânt
în noi roadele Sale. Iar «roadele D uhului sunt, cum zice
S fân tu l P av el: d ra g o stea , b u c u ria , p ac ea , în d elu n g a
răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea,
înfrânarea» C ine este, aşadar, atât d e străin de aceste
roade după B otez, încât să îndrăznească a tăgădui că a
prim it harul D uhului la B otez? P e de altă parte cine stă
atât de n eîntreru pt în fiecare zi su b înrâu rirea acestor
roade, p ân ă n-alm pK nit în chip desăvârşit po run cile,
încât să poată spune: «Sunt desăvâişitşineschim babil»?
A ceasta arată că'precu m harul este desăv ârşit, d ar n oi
n u su n te m d e să v â rşiţi d in p ric in a n e îm p- iin irii p o
runcilor, tot aşa Sfântul B otez este desăvârşit faţă de noi,
dar n oi suntem n ed esăvârşiţi faţă de el,
D rept aceea, o, om ule, care ai fost botezat în H ristos,
d ă nu m ai lucrarea, pen tru care ai lu at p uterea (86 < ;
tf]vauiv5 eiqrrjv 8D vauiv zi'kw ac)şi te pregăteşte ca să
prim eşti arătarea celui ce locuieşte întru tine. Ş i astfel
ti se v a arăta ţie D o m nu l, p otriv it făg ădu in ţei, în ch ip
d u h o v n ic e sc /p re c u m în su şi ştie : « Ia r D o m n u l e ste
D uhul; şi unde este D uhul D om nului, acolo- este liber
tate». A tunci vei înţelege ceea ce s-a spus că: «îm părăţia
C erurilor înlăuntrul vostru52este».
Filocalia 363
D ar m ai treb uie ştiu t şi aceea că poru ncile parţiale,
fiind din num ărul celor parţiale, se întregesc prin acelea
care se n um esc şi sin gu lare. Ş i cei ce au îm - p lin it po
runcile parţial, pe m ăsura aceasta vor intra în îm părăţie.
D ar cei ce voiesc să ajungă la desăvârşire sunt datori să
îm plinească toate poruncile în m od cuprinzător. Iar cea
care le cuprinde pe toate este lep ăd area sufletu - lu i pro
priu, care e m oartea. Ş i precum până când cineva m ai
trăieşte în trup e în lipsă cu îm pD hirea acesteia, tot aşa
până la ieşirea din trup nu poate fi ferit de atacul - gându
lui (a5£XTO <; eîvai rcpofkAfîg oti 8<>vaToa), pentru lipsa
m ai sus pom enită.
P rin urm are dacă vreunul dintre credincioşi, fiindcă
a îm plinit poruncile, află în sine oarecare lucrare - duhov
nicească pe m ăsura vieţuirii sale, să creadă că a luat de
m ai în ain te pu terea p en tru ea, întrucât ai prim it prin,
B otez harul D uhului, pricina tuturor virtuţilor, adică nu
num ai a virtuţilor ascunse şi duhovniceşti, ci şi a celor
arătate; şi nim enea dintre cei virtuoşi să nu-şi închipuie
că a făcut v reun bine o arecare n um ai prin pu terea lui.
C ăci om ul bun, zice C uvântul, nu de la sine, -ci «din vis
a3
tieria cea bună a inim ii scoate celebune».
Iar prin vistie
rie
înţelege pe D uhul cel AS|ânt
ascuns în inim a credincio
şilo r.
« C ăci asem en ea este îm p ărăţia C eru rilocomr ori
u n ei
ascunse în ţarină, pe care aflând-o om cuns-o
ul a as- şi
ducându-se a vândut toate şi a cum părat aceea». 54
ţarina-
A cest cuvânt tâlcuieşte foarte potrivit cele spuse. C ăci
cel ce a înţeles lim pede că de la B potez e H are
ristos
ascuns în sin e, după cuv ân tu l A po aru stolulu
ncă i,
toate lu crurile lum ii şi stăruie nu m ai în sa, inim a
55
păzind-o cu toată străjuireaşi privind ţintă la şitul
sfâr
vieţii, cum zice proverbul. D e aceea el nu trebuie
 Mărcii Ascetul
să-şi închipuie că alungă păcatul lui A dam prin nevoin-
ţe; dar nici p ăcatele care se nasc în el după B otez nu
trebuie să-şiînchipue că le scoate afară altfel, decât prin
H ristos. C ăci «E l este cel ce lucrează în voi şi să voiţi şi
să lu craţi d up ă b un ăvo56inţă» A d .ău gân d A p ostolul
cuv intele « după bu năvoinţă», a arătat că a binevoi să
lucrăm virtuţile atârnă de noi. D ar şi cuvintele - D om nu
lui: «Fără de M ine nu puteţi face 37nim sau:ic»,
«N u voi
m -aţi ales pe M ine, d Eu v-am ales 58peauvoi», acelaşi
în ţeles. P o ate aşa treb u ie în ţeles şi v ersetu l: « T o ate
printr-însul s-au făcut şi fără de E l nim ic nu s-a făcut
59
din tot ce s-au făcut», dacă în «toate» se cuprind- şi fap
tele noastre; la fel cuvintele: «N im enea nu vine la Tatăl,
decât prin M ine».60
D e aceea şi Proorocul n-a zis: «D in
Ieru salim îţi v or ad uce ţie îm p ăraţii daru ri în tem p lu l
Tău» (cum se cuvenea şi cum se făcea), ci: «D in tem plul
T ău îţi vor aduce ţie îm păraţii daruri în Ierusalim 61
».
A ceasta pentru că m intea, care e îm păratul fiecăruia, ia
întâi din tem plul cel ascuns al inim ii îndem nurile bune
şi frum oase de la H ristos, care locuieşte acolo, şi le duce
până la vieţuirea virtuoasă, pe care P roorocul a num it-
o Ierusalim ; şi apoi iarăşi le aduce prin intenţiunea cea
b ună lui H ristos, care i le-a dăru it m ai înainte.
Iar acestea le-am spus nu înlăturând cele viitoare, ci
m ărtu risin d că p u terea p en tru îm p lin irea p o ru n cilo r
am prim it-o şi de legăturile m o rţii am fo st dezleg aţi.
D eci datoria, care ne răm âne nouă, este aceea a lucrării,
şi de nu v om lucra poru ncile lu i D um nezeu, harul d at
n ou ă n u se v a desco p eri. C ăci o d ată ce m u risem în
păcat, cum am m ai fi putut face noi binele, dacă nu ne-
ar fL înviat însuşi D om nul prin baia naşterii de-a doua
şi n u n e -ar fi. d ăru it h aru l D u h u lu i? D rep t a ce ea să
Filocalia 36
5
cunoaştem că odată ce ni ş-a dăruit h arul desăvârşit al
D u hu lu i sp re îm p lin irea tuturor p orun cilo r, el n e dă
ajutorul spre creşterea cea după H ristos, şi el ne întăreşte
p ân ă la m o arte pe no i lu crătorii săi, «p ân ă cân d toţi
vom fi ajuns la unirea credinţei şi a cunoştinţei F iului
lui D um nezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la m ăsura
v â rste i p lin irii lu i H risto s» A c e a sta e ste în v ă ţă tu ra
părin tească, de care am v orbit m ai în ainte.
întrebare
A tunci pe cine prim eşte în chip tainic cel ce s-a botezat?
P e H ristos, sau pe D uhul Sfânt? C ăci o dată ai spus că
locuieşte în Helristos,altădată că D uhul Sfânt?
Răspuns
P e D u hu l S fânt îl prim im prin B otez. D ar fiin dcă
acesta e num it şi D uhul lui D um nezeu şi D uhul Fiului,
de aceea prin D u hu l prim im şi pe T atăl şi pe F iu l.
1
întrebare
A tu n c i D u h u l e ste T re im e a ?:
Răspuns
N o i n u s p u n e m p rin a c e a sta c ă T re im e a e ste o
singură persoană. D ar fiindcă D uhul nu se desparte de
T atăl şi de F iul, de aceea .m ărturisim că în E l se află
T reim ea, d ată fiin d du m nezeirea S a. C ăci precu m în
T atăl este F iu l şi D uh ul S fân t şi iarăşi în F iul T atăl şi
D uhul, aşa şi în D uhul este T atăl şi F iul, nu- prin am es
tecarea celor trei ipo stasu ri, ci p rin un itatea aceleiaşi
366 Mărcii Ascetul
voinţe şi dum nezeiri. D rept aceea şi noi, fie că num im
p e T atăl în parte, fie că pe F iul, fie că pe D uhul, p rin
num ele cel unul num im T reim ea, în înţelesul în care am
spus.
întrebare
C um zice Scriptura că Ierusalim ul este ceresc, iar tu ai
zis că este în inim ă?
Răspuns
N u num ai Ierusalim ul, ci şi celelalte bunuri câte vor
avea să le prim ească drepţii la înviere ştim că sunt sus.
D ar arvu nile şi pârga lor lucrează d uh ovniceşte
- în in i
m ile celor cu credinţă tare încă de pe acum . A ceasta
pentru ca, dobândind siguranţa despre cele viitoare, să
dispreţuim toate cele de aici şi să iubim pe D um nezeu
până la m oarte. D e aceea n-a zis: «A veţi să vă apropiaţi»,
ci: «V -aţi ap ro piat d e m un tele S ion ului şi de cetatea
62
D u m nezeului celu i viu, de Ierusalim ul cel ceresc».
C ăci capabili de ele ne-am făcut încă de la B otez. D ar
n um ai cei tari în credinţă se învred nicesc să ajung ă la
ele, cei care m or în fiecare zi pentru dragostea - lui H ris
to s, ad ică se rid ică m ai p resu s d e to ată p reo cu p area
vieţii de aici şi nu m ai cugetă la nim ic altceva decât la
un singur lucru: să ajungă la dragostea desăvârşită a lui
H ristos, care este deschizătura cea m ai dinăuntru
- a ini
m ii, un de a intrat ca înaintem ergător lisu s. A ceasta a
căutat-o m ai presus de toate şi Sfântul P avel. D e aceea
a zis: «A lerg după ea, doar voi prinde-o, întrucât prins
am fost şi eu d e H risto s» . (A d ică m ă strădu iesc să-L
Filocalia 36
7
iubesc, întrucât şi eu am fost iubit). Iar după ce a prins
această iu bire, n-a m ai v rut să se g ân dească la n im ic
altceva, nici la necazurile trupului acestuia, -nici la m in
c iu n ile c re a ţiu n ii, c i a le p ă d a t a p ro a p e o ric e g â n d
nem airăbdând nici m ăcar o clipă să fie lipsit de lucrarea
D uhulu i. D eci arătând toate câte le-a dispreţuit pentru
a c e a stă d ra g o ste d u h o v n ic e a sc ă , z ic e : « C in e n e v a
despărţi pe noi de iubirea lui H ristos? O are necazul, ori
strâm toarea, ori prigoana, ori foam ea, ori golăfatea, ori
3
prim ejdia, ori sabia?»/ ca să continue m ai încolo: «Sunt
încredinţat că nici m oartea, nici64 viaţa» şi nici una din
cele ce urm ează; şi iarăşi: «N ici o altăTIUfăptură va pu-
tea să n e d esp artă p e n oi d e d rago stea lu i D um n ezeu ,
cea întru H ristos lisus D om nul 65nostru» . A ceasta pentru
că n-a prim it să se gândească* la nici una dintre acestea,
ci num ai cum să stăruie în aceea.
întrebare ;
D ar cum ai spus ai p uţin în ainte că D uhul'locuieşte în
noi? -•••:•
Răspuns
V orbind d e pârg ă n-am în ţeles vreo p arte - a între
gului, nici vreo secţiune oarecare a D uhului (căci acesta
nici nu se taie, nici nu se schim bă), ci am indicat - capacita
tea noastră de prim ire, întrucât nu putem face loc în noi
în tregii lu crări a D u h u lu i, fără n um ai p rin îm p lin irea
poruncii desăvârşite, adică a m orţii. (C ăci şi m oartea lui
H ristos pentru adevăr este o poruncă a lui D um nezeu).
D eci precum soarele, fiind desăvârşit, trim ite tuturor la
36S Marca Ascetul
fel raza sa desăvârşită, sim plă şi egală, dar pe urm ă
fiecare pe m ăsura în care are ochiu l curăţit, prim eşte
lum ina, tot aşa şi Sfântul Duh pe cei ce cred în El i-a făcut
capabili de toate lucrările şi darurile Sale încă din clipa
Botezului, dar nu tuturor k-a dat să pună la fel în lucrare
d a ru rile , c i fie c ă ru ia d u p ă v re d n ic ia şi p e m ă su ra
îm plinirii poruncilor, adică pe cât m ărturiseşte şi face
arătată prin fapte bune m ăsura credinţei în H ristos. D e
aceea zice: «A trim is D um nezeu pe D uhul F iu lui în
66
inim ile noastre, care strigă: A w a părinte!»; şi: «însuşi
D u h u l m ă r tu r is e ş te îm p re u n ă c u d u h u l n o s tru c ă
67
suntem fii ai lui D um nezeu».
Iar că nim enea nu scoate singur din sine păcatul lui
A dam , ci num ai H ristos, după m ăsura credinţei în E l,
află de la A postol, care zice: «H ristos a m urit pentru
păcatele noastre, după Scripturi»; 68
şi iarăşi: «Iar D-um
nezeu învederează dragostea Sa către noi prin aceea că,
fiind noi păcătoşi, H ristos a m urit pentru 69
şi:noi»;
«N e-am îngropat cu El prin Botez, ca precum s-a sculat
H risto s d in m orţi, aşa şi noi să um blăm întru înoirea
70
vie'ţii» şi celelalte; şi iarăşi: «C ine a m urit este slobod
de păcat»; sau: «C u harul sunteţi m ântuiţi prin credinţă
şi nu din fapte, ca să nu se laude cineva»; 72
şi iarăşi: «Cad
era ţi în tu n eric, ia r acu m su n te ţi lu m in ă în D o m n u l;
um blaţi deci ca nişte fii ai lum73inii»;şi: «Iar noi nu sun-
tem fiii celei roabe, ci ai celei slobode, întru libertatea,
în care ne-a slobozit lisus, staţi cu74tărie»; şi iarăşi: «Ca
nişte oam eni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea
75
drept acoperem ânt al vicleniei», V ezi cum celor ce le
zici tu nevoinţe, prin care afirm i că scoţi afară păcatul,
Scriptura le zice fapte ale învierii, ale libertăţii şi ale
lu m in ii? D a r şi fap te le a cela, d e care tu zici c ă su n t
369
păcatul lui A dam , Scriptura le num eşte abateri- ale liber
tăţii. C ăci atunci când zice: «Să nu aveţi libertatea ca
acoperăm ânt al vicleniei», sau: «N u întristaţi pe D uhul
Sfânt»76 sau ne îndeam nă, «să nu facem voia cărnii şi a
gândurilor» 77
, sau întreabă: «D upă ce aţi început în duh,
căutaţi acum desăvârşirea în 78,trup» sau spune «N u
suntem datori trupului, să vieţuim după trup», Scriptura
arată că acestea şi cele asem enea stau în puterea noastră
să le facem sau să nu le facem , şi deci nu învinuieşti pe
Satana sau păcatul lui A dam , ci pe noi.
Iar dacă vrei să asculţi cu băgare de seam ă, îţi voi
spune ţie acestea în chipul cel m ai rezum ativ: Tu zid că
g ân du rile ce îm b racă d ife rite 'c h ip u ri
(H E iaoK riiJ.atiK O '60 sunt păcatul lui A dam . D ar iată că
Pavel ne m ustră în chip lim oede şi vădit pe noi ca pricini
ale acestei răutăţi a cugetării, zicând: «N u vă faceţi după
chipul veacului acesta, ci vă preschim baţi întru înnoirea
80
m inţii voastre». D acă însă acestea nu atârnă de la yoia
noastră, ci vin de la stăpânirea silnică a Satanei şi sunt
o răm ăşiţă a păcatului lui A dam , de ce suntem învinuiţi
de Scriptură, odată ce suntem ţinuţi sub păcat fără voia
noastră şi suntem stăpâniţi silnic de Satana? O are vom
fi trim işi la m unci fără vină? Sau poate e nedrept - D um
nezeu, o dată ce a poruncit cele m ai presus -de capaci
tatea firii, şi cere de la noi, contrar firii, cele m ai presus
de puterea noastră? A ceasta nu poate fi. Să nu fie!
D ar eu te voi întreba, iar tu să-m i dai răspuns: Suntem .
sa u n u d a to ri să a d u ce m în fie c a re z i lu i D u m n e ze u
a tâ ta e v la v ie c â tă p o a te a d u c e fire a n o a s tră în b a z a
puterii ce i s-a dat? C u sigu ran ţă că vei răspu nd e: da,
pentru că D um nezeu a dăru it-o aceasta firii şi potriv it
 370 Mărcii Ascetul
cu puterea ne-a rânduit şi poruncile. D acă, aşadar, binele
pe care 1-1 aducem astăzi este datoria pentru astăzi, ara-
tă-m i m ie cu ce vei plăti păcatul vechi, fie al tău,, fie al
lui A dam ? Eu îţi voi spune că nu num ai că nu poţi arăta
cu ce vei plăti pentru acela, dar nici datoria de fiecare
zi nu o poti plăti întreagă. Şi de unde e vădit acest lucru?
D in faptul că nu te afli to tdeaun a în aceleaşi v irtuţi.
C ăci cu cât sporeşti virtutea astăzi, cu atât te-ai dovedit
d ato r pen tru ziu a d e ieri făcân d arătată p u terea firii.
F iin dcă p rin spo rul d e azi s-a d ov edit că nu există un
spor sau un scăzăm ânt al firii, ci al voinţei, şi de aceea
sun tem biru iţi de p ăcat.
întrebare
Să zicem că e aşa. D ar eu ştiu un lucru: dacă A dam
n-ar fi păcătuit, eun-aş fi avut experienţa m om elii răului
Răspuns
N ic i a c e a s ta n -a i sp u s -o d re p t. C ă c i a n u a v e a
experienţa m om elii răului e propriu firii neschim babile,
nu celei om eneşti. D ar noi suntem de-o singură fire cu
A dam . D eci trebuia ca acela să fie ca noi şi noi ca acela.
D rept aceea să te încredinţeze însuşi om u l dintâi a că n-
fost nici neschim babil, nici schim babil în teral chip unila
spre rău şi deci n-a călcat porunca din necesitatea . firii,
ci din buna plăcere a voinţei. Şi precum acela avea
p utinţa să asculte de m om eala S atanei, dar -avea şi pu
terea să se îm potrivească, aşa şi noi.
Filocalia
371
întrebare
A c u m a te m a i ra b d , c ă n u d e sfiin ţe zi m o m e a la
(atacul) Satanei.
Răspuns
D a r e u n -a m d e sfiin ţa t-o n ic i în c e le sp u s e m a i
înainte, niciodată. D oar ştiu că Iov a fost ispitit - de diavo
lul. Iar Scriptura zice: «N u ne este nouă lupta îm potriva
sân gelu i şi a trup ului, ci îm p otriv a începătorilo - r, îm
p o triv a stă p â n irilo r, îm p o triv a c ă p e te n iilo- r în tu n e
ricu lu i v eaculu i acestuia, îm potriva duhurilor răutăţii,
răspândite în văzd uh81uri» şi ;iarăşi: «S taţi îm p otriv a
diavolului şi va fugi de la82 iar voi;în alt loc: «D uşm anul
vostru , diavolu l, u m blă răcnind ca urt leu, cău tând pe
83
cine să înghită».
84
D ar fiindcă voi socotiţi că gândurile rele nu sunt ale
n oastre, ci vin din alte izv oare, spu nân d o dată că sun t
păcatul lui A dam , altădată că sunt însuşi Satana şi iarăşi
altădată că sun t m o m eala (rcpo ap oX riQ aru ncată de
Satana, noi vom spune că altceva este păcatul lui A dam ,
a ltc e v a S a ta n a , a tlc e v a m o m e a la S a ta n e i şi a ltc e v a
g â n d u rile n o astre re le , ch ia r d ac ă îşi a u p u n c tu l d e
p lecare în m om eală. S atan a este în suşi ipo- stasu l d ia
volului, care a încercat să-L ispitească chiar -şi pe D om
n ul. P ăcatu l lu i A d am este călcarea po ru ncii de către
prim ul om . M om eala aruncată de S atana, este arătarea
u n u i lu c ru ră u în fo rm a e x c lu siv ă a u n u i g â n d
dj,ovoloyiaio^ âjioâvacc TtpocyiiaT o^ rcoD ripol)). Ea
foloseşte pu ţinătatea cred in ţei n oastre ca p rilej să se
apropie de m intea noastră. C ăci dacă am prim it porunca
372 Marca Ascetul
să nu ne îngrijim de nim ic, ci să păzim cu toată străjuirea
inim a noastră şi să căutăm îm părăţia Cerurilor, aflătoare
înlăuntrul nostru, îndată ce se depărtează m intea de
inim ă şi de căutarea am intită, dă loc m om elii diavolului
şi
se face în stare să prim ească şoapta lui cea nrea.
ici:D ar
a tu n ci n u a re d iav o lu l p u terea să stârn ească
gândurile noastre cu forţa, pentru că dacă ar fi aşa nu '
ne-ar cruţa şi ne-ar aduce su sila orice gând şi nu ne-ar
îngădui să cugetăm la nim ic bun. El are num aisăputerea
ne arate în form a exdusivă a unui gând la prim a lui
răsărire în ţelesu ri p ăcăto ase, sp re a isp iti lău n tru l
nostru, dându-i prilej să încline fie spre ceea ce vrea el,
fie spre porunca lui D um nezeu, întrucât acestea - se îm
potrivesc întreolaltă. A stfel dacă-1 iubim , ne m işcăm
îndată gândurilespre lucrul arătat şi cugetarea noastră
începe să se ocupe în chip pătim aş cu el; dacă însă îl
-urâm , nu putem zăbovi, ci urâm şi m om eala însăşi. Iar
dacă m om eala stăruie chiar când e urâtă (căciplă se întâm
şi acest lucru), aceasta nu e din pricina unei alipiri
proaspete, ci pentru că s-a întărit printr-o veche - obiş
n uinţă. D e aceea răm âne n eclintită pe loc, ca gând
sim plu, fiind îm piedicată de neplăcerea inim-ii să pro
g reseze la o cug etare dezvo ltată şi la patim ă, C ăci
arătarea aceasta izolată, fiind urâtă de cel ce e atent la
sine însuşi, nu are puterea să tîre cu sila m intea - în vălm ă
şagul pătim aş de gânduri, decât num ai prinîm pătim iiea
inim ii după plăceri. A şa dar de vom lepăda cu totul
îm pătim irea după plăceri, nu vom m ai putea fi vătăm aţi
nici de apariţia gândului sim plu al vecnilor obişnuiţne,
iar conştiinţa nu va m ai avea îndoieli în ce priveşte
siguranţa celor viitoare. C ăci cunoscând m intea - îm po
trivirea trândavă a acestei obişnuinţe şi m ărturisind lui
Filocali
a
D um nezeu vechea pricină, îndată e înlăturată şi această
ispită.
Şi iarăşi va avea m intea putere să vegheze asupra
inim ii şi să o păzească cu toată străjuirea, încercând să
pătrun dă în cele m ai dinlău ntru şi m ai n etulbu rate
căm ări ale ei, unde nu sunt vânturi de-ale gândurilor
rele, care îm ping cu sila şi sufletul şi trupul în prăpăstiile
voluptăţii şi le aruncă în fântânile de S5sm de oală
ase-
m enea nici vreo cale largă şi încăpătoare, pardosită cu
cuvinte şi cu chipuri de-ale înţelepciunii lum eşti, care
să vrăjească pe cei ce pornesc pe ea, oricât de înţelepţi
ar fi. Căm ările acestea care sunt cele m ai de dinlăuntrul
sufletului şi casa lui H ristos nu prim esc nim-ic din lu
crurile goale ale veacului acesta, fie că sunt raţionale fie
că sunt neraţionale, fără num ai acestea trei, pe care le-a
num it apostolul: credinţa, nădejdea şi dragostea.
Deci cel ce este iubitor de adevăr şi prim eşte osteneala
inim ii poate să nu fie atras înafară nici de obişnuinţele
vechi în felul în care am arătat, ci să vegheze asupra
inim ii şi să străbată tot m ai înăuntru şi să se apropie
num ai de Dum nezeu, fără să se scârbească de ostenelile
atenţiei şi ale stăruinţei. Căci nu poate să nu se- osteneas
că cu inim a cel ce ia am inte la îm prăştierile gândului şi
la plăcerile trupeşti, având să stea m ereu închis între
anum ite hotare (să se circum scrie), nu num ai în cele din
afara, ci şi în cele dinăuntru. M ai ales că acele îm prăştieri
şi plăceri adeseori abat şi cugetul şi fapta.
P rin urm are e drept că m om eala ca gând sim plu
exercită o putere silnică atunci când stăruieşte, chiar
dacă e urâtă. D ar convorbirea gândurilor ce se adaugă
atârnă de voia noastră liberă. A ceasta au arătat-o şi cei
ce n-au păcătuit întru asem ănarea călcării lui A dam ,
.974 Marco Ascetul

întrucât m om eala n-au putut-o îm piedica, dar

- convor Filocalia 375
b irea p rietenoasă cu ea au lepădat-o cu totul.
făcut. A şadar n-am p rim it greşeala, p en tru că altfel ar
fi stăpânit în ch ip necesar şi peste E l acela care a îm -
întrebare părăţit şi peste « cei ce n-au păcătuit întru asem ănarea
87
greşelii lui A dam ».
O a re n -am prim it în du p necesar g reşea la lu iA da m ,
ca re este p ă ca tu l n o stru cu g â n d u l? întrebare

Răspuns S ă zicem c ă A d a m â să vâ rşit g reşea la p rin vo in ţă şi

pentru aceasta, fiind de aceeaşi natură cu ei, şi noi cădem
Păcatul eu gândul nu e greşeala lui A dam , ci sem nul p rin vo in ţă . D a r a tu n c i n -a a vu t e l şi m o m ea la to t p rin
îm p ătim irii fiecăruia du pă plăceri. D ar nici greşeala vo in ţă ?
'. . , •• '' , • ' ' - •• - -.'i , . • ' - -: > - J p ¥ " '* • •.•• '' '-2 ,1 '• -%' »
n-am prim it-o, căci dacă ar fi aşa, în tem eiul m oştenirii
ar trebui să călcăm toţi în chip necesar porunca şi să nu . R ăspuns
m ai fim învino văţiţi d e D um n ezeu, păcătuind în ch ip E sigur că m om eala a avut-oîn chipnecesar. - D ar m o
8
necesar în tem eiul m oştenirii naturale.
-D ar nu este aşa. m eala nu e nici păcat, nici dreptate, ti dovada libertăţii
C ad n u călcăm toţi p orun ca, precum nu to ţi o păzim . v oii. D e aceea s^a şfîrtgăd uitsă se, arartce m o m eak in
D e aci se p oate spune lim p ed e desp re p ăcat căi nu se n o i , c a p c € i < £ î n ( ^ ă s p rme ^ineze
p ca pe unii ce
întâm plă în chip necesar, cie o îm păum iredupă plăceri. sunt credincioşi, iar pe;cei ceîndină spre p lăcere să-i
T u întrebi de ce D om nul, venind pentru greşeală, nu a o sân d ească ea p e u nii ce su ndt inncioşi, ecre D ar şi
desfiinţat-o în B otez, ci şi acum fiecare are puterea să aceasta trebuie să o ştim că nu su ju dntem
ecaţi în d ată
calce porunca sau să nu o calce? E u îţi voi răspunde: - căl d u p ă fiecare h o tărâre, ca cercaţi n etrebn
sau ici, ci
ca re a, av ân d u -şi p ric in a în v o ia lib e ră ,, p re cu m s-a d up ă ce vo m fi fo st prob aţi toatănoastră viaţa
dovedit, nu a prim it-o nim eni în chip necesar.- D ar m oar păm ântească prin m om eli, arătându-neitori, aci biru
aci
tea,, care e din pricina ei şi e necesară, am m oştenit-o biruiţi, aci căzând, aci rid icân du -ne, aci rată-, ein d, aci
pentru că ea este înstrăinare de D um nezeu. C ăci m urind um blând b ine. A b ia atu nci, în ziua ieşirii trup, din
p rim u l o m , ad ică în străin ân d u -se d e D u m n ezeu , n u socotindu-se toate, vom fi judecaţi potrivit Princu ele.
m ai puteam vieţui nici n oi în D u m n ezeu. D e aceea a urm are m om eala nu este păcat. 6ă nu fie! ea- C ăci deşi
venit D om nul, ca să ne facă iarăşi vii prin baia naşterii arată în chip necesar lucrurile în form a sim plă a unui
de-a do ua şi să ne îm p ace cu D u m nezeu, ceea ce a şi gând, dar noi am prim it în D om nul puterea -lucrării du
hovniceşti şi stă în puterea noastră sa' le judecăm , de la
'376 Marcu Ascetul
prim a răsărire de cuget, spre a şti dacă e vorba de ceva
vătăm ător sau de ceva folositor, şi astfel să lepădăm sau
să prim im gândurile care vin; deci acestea nu -se înm ul
ţesc din necesitate, ci din buna plăcere. Să zicem tdtuşi
ca tine, că şi acestea odrăslesc în tem eiul necesităţii şi
al m oştenirii. D ar atunci de ce ne osândeşte- dum ne
zeiasca Scriptură pentru gândurile rele? Sau cum putem
o p ri g ân du rile, care ne tulb ură d in necesitate şi în
tem eiul m oştenirii? Iar dacă răspunzi: «P utem prin
harul, pe care 1-am prim it de la Botez», află că şi aşa noi
suntem pricina, având de la D um nezeu putere să le
înlăturăm de la cel dintâi început al răsăririi lor în cuget.
Iar dacă face cineva pe altul pricină a păcatelor sale, nu
num ai că nu păcătuieşte fără team ă, ci huleşte îm potriva
lui D um nezeu, învinovăţindu-L că îngăduie să - fie răz
boiţi oam enii fără vină.
întrebare
• D e c e a tu n c i e u , c a re s u n t b o te za t ş i m ă r o g lu i
D um nezeu şi cerşesc harul Lui şi voiesccu toată puterea
sa m ă izb ă vesc $ isă m ă m â n fa ieşc d e g â n d u rile rele,
totuşi nu pot? N u e vădit că fapta păcătoasă â lui A dam
ne-a lăsat această m oştenire, căreia nu-i putem rezista l
Răspuns
A r trebui ca noi, care suntem raţionali, să ştim ce
auzim . D ar fiindcă sufletul, întunecat de iubire
- de plă
cere şi de slava deşartă, a căzut în adâncul neştiinţei,
nu m ai aude nici porunca Scripturii şi nu m ai ascultă
nici de rânduiala firii, nici de povăţuirea celor încercaţi,
d urm ează num ai socotinţelor proprii. Cad cine crezând
dum nezeieştii Scripturi şi îm plinind poruncile D om -
Filocalia 37
7
nului, nu vede cum pe m ăsură ce sporeşte în acestea,
se depărtează gândurile şi se încredinţează că acelea nu
n e stă p ân e sc p rin p u te re a lo r, c i p rin p u ţin ă tate a
credinţei şi neîm plinirea poruncilor? A ceasta e cauza
pentru care nu ne aflăm toţi în aceeaşi stare şi nu suntem
purtaţi de aceleaşi cugetări: fiindcă pricinile gândurilor
stau în voia noastră slobodă. C ăci dacă ar veni în chip
silnic de la A dam , toţi am fi stăpâniţi de ele la fel şi am
fi ţinuţi sub puterea lor fără a n în stare să le rezistăm .
B an-am m ai avea trebuinţă nici de îndem nurile - Scrip
turii, dacă gândurile ne-ar stăpâni firea prin m oştenire
şi nu prin voinţa iubitoare de plăcere. D ar nu este aşa.
Să nu fie! Pentru că vedem că nu toţi suntem purtaţi de
ele la fel, nici la aceleaşi tim puri, nici spre aceleaşi fapte,
ci fiecare în m ăsura în care a crezut Domnului în privinţa
b u n u rilo r v iito are, d isp reţu in d slav a o m en ească şi
îm pătim irea de plăceri, în aceeaşi m ăsură a înlăturat
gândurile şi s-a făcut m ai liniştit decât cel îm pătim it de
dulceţurile vieţii. D e aceea ne deosebim unul de altul
şi în cug etare şi în viată. N oi v rem să îm brobodim
adevărul), când căutăm să stingem gândurile nu prin
credinţa în lişus, adică nu prin lucrarea poruncilor Lui,
nici prin um ilinţă şi sm erită cugetare, îm preunate cu
osteneala inim ii, ci răm ânând la îm pătim irea ascunsă
după plăcere, adică la iubire de slavă deşartă, la dorul
de-a plăcea oam enilor, la înalta părere de sine,- la închi
puirea biruinţei, la m ândrie şi la toate celelalte - asem ă
nătoare, pe care nedobândindu-le ne înm ulţim - gându
rile poftitoare. D e ce încercăm să înlăturăm în chip greşit
efectele, păstrând pricinile din care provin?
Iar dacă totuşi susţii că e m incinos cuvântul nostru
şi suntem stăpâniţi de gânduri fără vina noastră, să ne
376' Mărcii Ascetul
cercetăm cu şi m ai m ultă luare am inte, ca unii- ce ne m ăr
turisim lui D u m n ezeu. C ine n u ştie că n e îngrăm ăd im
p atim ile m ai su s p o m en ite în fiecare zi cu lu cru l, cu
cuvântul şi cu cugetarea? Şi cine nu ştie că pe-cei ce ne
aju tă la aceasta îi iu bim ca pe nişte binefăcători, iar pe
cei ce n e îm piedică îi ocolim ca p e nişte duşm ani? D ar
dacă iubim patim ile am intite aşa de m ult încât - le şi apă
răm pe faţă, cum vom urî m om eala lor în form a de gând
sim plu şi prim (tt|v |iovpX 67i<jT O V atitG Jv rcpvcpo^ip)?
Iar d acă a fost prim ită prim a răsărire d e cug et, cu m n u
îi v o r u rm a a c e ste ia g â n d u rile a târn ă to a re d e e a ? .
; . întrebare
Să zicem că acestea sunt aşa. D ar atunci de - cea făgă
d uit D o m n ul în E va ng helii să fa că d reptate celor ce
strigă către E l ziua şi noaptea?*
U-k Răspuns
D o m nu l n u spu ne p arab ola către cei ce -zac în p ati
m ile lor cu voia, ci către cei războiţi num ai de obişnuinţe.
D e aceea cetor nedreptăţiţi de duşm ani le-arfăgăduit să"
le facă dreptate, dar pe cei care leap ăd ă p oru - nca ajută
toare îi m ustră zicând: «C e m ă chem aţi, D oam ne, şi nu
faceţi cele ce vă spun?» 89
Pe aceştia îi aseam ănă cu - băr
batul nebun ce-şi dădeşte casa pe nisipu l vo ilor sale. 90
D rep t aceea n u te întem eia, ca o m in te nestatornică
şi cu o judecată nesocotită, pe toate bănuelile tale, ca şi
când ar fi adevărate, ad zicând : «E u sunt bo tezat şi rog
pe D um nezeu şi chem harul L ui, voind cu toată puterea
să m ă izb ăv esc d e g ân d u rile rele, d ar n u p-o t fiin d stă
p â n it fă ră v in ă d e g â n d u ri» , a d a şte p tân d ia ră şi d re p -
Filocalia
379
tatea D o m n ului, p e care a v estit în E vang helii că o
va face, înfăţişându-te totdeauna pe tine nevinovat.
A ceastaeste o m are h u lă.
D ar te v o i în treb a şi eu d e tem eiu l în altei p ăreri ce
ţi-o fa d d e sp re tin e, c a să-m i d a i răsp u n s. Ş i ştiu c ă,
strân s d e a cfev ăr, sau v e i g răi c u v in te d e şi m a i m a re
fu d u lie, sau v ei m ărtu risi v in a ta. Iată în treb area:
întrebare
D e ce D om nul, odată ce a spus că «va face dreptate
1
în grabă»/ nu face în grabă, ci întârzie site lasă - în gân
d u rile re le , m ă c a r că te ro g i d in to a tă in im a şi fă ră
şo vă ire, p recu m a i sp u s?
Răspuns
L a această întrebare tu răspunzi: «E u cred că pricina,
pentru care întârzie să facă ceea ce a spus, nu e alta decât
răbdarea m ea. C ad cu cât va răbda cinev a să fie războ it
m ai m ult, eu atât se va şi slăvi m ai m ult». E u so coteam
că în ră sp u n su l tă u se v a a ră ta n u m a i în a lta p ă re re c e
ţi-o fad despre tine. D ar tu ai adus şi o hulă. C ad pentru
ca să te poţi lăud a pe tine cu răbdarea m incin oasă, L -ai
înfăţişat şi pe D um n ezeu m incin os în cuvântul S ău, iar
g â n d u rile rele, c are d u p ă c u v ân tu l D o m n u lu i, ies d in
inim ă şi spurcă pe92om nu, m ai sunt, după tine, prilejuri
ale răutăţii, ale voluptăţii şi ale oricărui p ăcat, cum zice
S crip tu ra, d ale răb d ării. D ar eu n icio d ată n-am aflat,
nici în V ech iu l, n ici în N ou l T estam ent, lău d aţi p e cei
stăp ân iţi d e g ând uri rele, d m ai d egrab ă o sân - d iţi ca vi
no v aţi. C ăci D um nezeu , precum urăşte g ân du rile rele,
aşa urăşte şi inim a care le naşte. D e aceea, cei ce le avem
3SO Mărcii
Ascetul
pe ele, suntem datori să plângem ca nişte iubitori ai
păcatului şi nu să ne trufim , ca unii ce am fi războiţi de
rele străine. Cunoaşte deci, o, om ule, că Dom nul priveşte
la inim ile tutu ror şi celor ce urăsc prim a răsărire de
gând rău (tffîv m)VT)pCJv evfrojj.rijiocKav tf|v TtpCftovoiccv)
înd ată le vin e în aju tor (le face d rep tate'), p recum a
făgăduit, şi nu lasă roiul vălm ăşagului: de gânduri să
năvălească şi să întineze m intea şi conştiinţa lor; iar pe
cei ce nu stârpesc prim ele înm uguriri, prin credinţă şi
nădejde, ci se lipesc cu dulceaţă de ele pe m otivul că vor
să le cunoască bine şi să le probeze, îi lasă, ca pe unii ce
sunt lipsiţi de credinţă şi vreau să se ajutoreze singuri,
să fie izbiţi şi de gândurile ce urm ează, pe care de aceea
nu le surpă fiindcă vede că m om eala lor este iubită de
aceia şi nu este urâtă de la prim a m ijire.
Iar dacă după toată această lim pede înfăţişare se m ai
află cineva care nu crede cele spuse să purceadă - a în
văţa adevărul cu lucrul însuşi. Ş i dacă nu crede nici
Scripturii şi nu vrea să se încredinţeze pe sine nici cu
lucrul, s-a dovedit că iubeşte plăcerea părerii de sine.
C ad ce e m ai dulce ca această părere de sine, -care soco
teşte păcatul cu gândul ca străin şi face pe oam eni m ai
degrabă să se trufească şi să se înalţe, ca nişte nevinovaţi,
în lo c să -şi m ărtu risea scă şi să -şi p lâ n g ă isco d irile
păcătoase?
întrebare
Tu ai spus că fapta de neascultare a lui Adam n-am
p rim it-o , d a r m o a rte a lu i a m p rim it-o . D a r u n d e
stăpâneşte m oartea, stăpânesc şi gândurile rele.
Filocalhi 3S
1
Răspuns
O , ce necredinţă! D e ce a venit atunci D om nul în
trup, dacă nu ca să m oară pentru to ţi, potriv - it Scrip
turilor, şi să surpe pe cel ce are stăpânirea m orţii, adică
93
pe diavolul? Iar dacă socoteşti că m oartea cea din
A dam m ai stăpâneşte până acum din altă pricină decât
p e n tru n e c re d in ţa n o a s tră , e v ă d it c ă b a g a te liz e z i
venirea lui H ristos şi ţii B otezul de nedesăvârşit, o dată
ce şi cei botezaţi sunt ţinuţi încă sub m oartea proto -
părintelui, fără o vină proprie. D ar atunci, o, om ule, cum
se m ai poate spune că te-ai făcut un nou A dam cu harul
lui H ristos şi nu m ai porţi nim ic din cel vechi în chip
necesar, decât ceea ce se naşte din credinţa ta strictă şi
din neascultarea ta? D oar ştim că D om nul a venit pentru
noi, a m urit pentru noi, ne curăţeşte pe noi prin B otez,
ne aşează în raiul B isericii, ne îngăduie să m âncăm din
to t pom ul din rai, adică să iubim pe tot cel botezat în
B iserică şi să-1 răbdăm în înfrângerile ce le suferă şi să
nu-1 urm ărim pe fiecare îh toate" zigzagurilelui şi pentru
lucrurile care ni se par bune să-1 iubim , iar pentru cele
care ni se par rele să-1 urâm . C ăci aceasta înseam nă a
m ân ca d in po m u l cun oştin ţei b inelui şi al rău lu i, d in
care, gustând m intea, îndată se poticneşte în propriile
ei păcate şi îşi descoperă, prin iscodirea răutăcioasă a
aproap elu i, goliciun ea ei,.de care m ai înainte nu ştia,
fiind acoperită de vălul înţelegerii şi al m ilei. D e aceea
li s-a poruncit celor aşezaţi în raiul B isericii: -«N u jude
94
caţi, ca să nu fiţi judecaţi» , «Iertaţi şi vi se va ierta
vouă».95 Pe scurt li s-a spus: «C âte vreţi să vă facă vouă
oam en ii, faceţi şi voi lo r asem enea. C ăci aceasta este
382 Marca Filocali
Ascetul a

legea fă
şi ră
prooro să
cii»,96 fi
Precu m
m ai ne
făcut dr
îţi va fi ep
ţie. tă
D ar de ţiţ
câte i!
o ri n- I
am ar
călcat da
aceste că
p oru n aş
ci! a
d ecâte est
o ri n- e,
am ce
osândi m
t pe ai
aproap ba
ele tjo
fără co
m ilă! ri
de câte m
ori nu pe
1-am A
urât, da
sau n u m
l-am şi-
n ed rep 1
tăţit, m
ai pr
învinu i in
m şi or
pentru â
rele n
străine du
? C ăci ire
dacă m
am ai
căzu t în
în alt
aceeaşi ă,
m oarte că
, am lc
călcat ar
şi ea
porunc po
a cu ru
voia, nc
ca şi ii
acela. pr
A şadar in
trei ne
lucruri cr
i s-au ed
întâm p in ţ
lat lui ă
A dam , şi
şi nu m
cum oa
socote rte
şti tu. a-
A ceste pr
a sunt: in
atacul 'd r
(m om e ea
ala) pt
a pâ
ju d e c a nă
tă a lu i nu
D um n a
ezeu, ve
ca nit
urm are D
nu atât o
a m
ataculu nu
i prin l
icono şi
m ie, ne
cât a -a
călcări fă
i cu
d in t
n ecred pe
in ţă. toţ
N oi i
am vii
m o şte .
n it Iar
n u m ai pri
m o arte m
a lu i a
A da'm , în
pentru m
m o tivu ug
l că nu uri
putea re
m să de
ne gâ
facem nd
din (îf|
m o rţi v
vii, rc
pG K O nţ
voiov) ea
o ză
avem «c
prin eij
orândui :e
re n-
(KOCŢ au
diK ovo pă
jitccco) c
ca şi ă
acela; tu i
tot t
asem e în t
nea ru
putere as
a de-a e
asculta m
sau nu ăn
de ea, ar
după ea
cum gr
ne e eş
voia. eli
D ar i
păcătui lu i
rea cu A
gândul da
o avem m
din »,
voia cu
libe m
ră. zi
D espre ce
aceasta A
ne po
încred i st
olul. lu
C ăci cr
dacă ur
aceia, i
fiind ne
dm dr
A dam , ep
au te
putut î
să m
nu po
păcătui tri
ască va
întru lu
asem ă i
narea D
greşeli u
i lui m
A dam , ne
e ze
văcfit u,
că şi că
noi ad
putem , ic
ă
- ar
în
. gă
De du
ce m ai i
aduce să
m fi
atunci m
scuze ră
pentru zb
păcate oi
şi spu- ţi
nem
de rele sa
străine u
? pr
Sunte in
m iu
datori bi
să ştim re
exact a
că de
toată pl
vina ce ăc
izvoră er
şte din e,
A dam de
fiind să
desfiin vâ
ţată de rşi
D om n re
ul, a
oricine pe
m ai ca
pătim e re
şte de a
vreun pr
păcat i i
se m
în tâm p it-
lă o
aceast în
a ch
pen tru ip
că a tai
dispreţ ni
uit c
prin la
necred B
inţa sa, ot
ez. o
C ăci m
chiar ul
dacă în
că
^n
-a
cu
no
sc
ut
ce
-a
pri
mi
t,
fii
nd
ne
de
să
vâ
rşi
t
în
cr
ed
inţ
ă
şi
cu
lip
su
ri
în
lu
cr
ar
ea ea
porunc lu
ilor, m
dar ea
D um- sc
n ezeu ă,
i-a ci
d ăruit nu
d esăv â m
rşirea. ai
F iind c di
ă zice: n
« T ot lu
d arul cr
desăvâ ar
rşit de ea
su s ,p
este, or
pogo râ un
ndu-se c il
de la or
P ărinte lu
le lu- i
m in ilo D
r» .9 7 u
Iar m
acest ne
d ar ze
d esăvâ u,
rşit nu - în
1 află an
cinev a al
oricum og
, chiar ie
dacă ar cu
folosi ce
toată ea
isteţim ce
îm plin pe
eşte si
d in ne
ele. est
C ăci e
d up ă ce
cu m e rc
d eo seb at,
ită ci
îm p lin ce
irea l
lo r, pe
aşa e ca
d eo seb re
ită şi îl
d esco- la
perirea ud
darului ă
. D eci D
nim ene o
a să nu m
se nu
bizuie l»,
98
în
cuvinte D
şi în ar
fo rm e, ch
d acă iar
n u are şi
în ţeleg ac
erea ela
aceast ca
a. C ad re
zice: pri
«N u m
cel ce eşt
se e
laudă la
ude de si
la m
D om n pl
ul e ă,
dator ci
să se pri
fo lo sea n
scă de lu
cuget cr
drep t ar
şi să e,
ştie n-
exact a
că afl
oricât at
ar fi sa
luptat u
cineva nu
îm potri va
va pu
necre- te
dinţei a
sale şi afl
oricât a
ar fi ni
înainta mi
t în c
credinţ m
ă şi ai
orice m
bun ar u lt
fi ,
dobân de
dit, nu cât
num ai ce
prin ea
cunoşti ce
nţa pri
m ise în u i,
chip ca
tainic re
prin nu
botez. p ri
Iar m
aceasta eşt
este e
H ristbs ni
. Pentru ci
că zice: un
«Câţi ad
în ao
H ristos s
v-âţi de
botezat la
, • în no
H ristdS i,
' v-âţi ci
§i ni
îm brăc se
at».99 de
D ar sc
H ristos, op
fiind er
D um n ă
ezeu şi
desăvâ ni
rşit; a se
dăruit ar
celor at
ce s-au ă
botezat po
harul tri
desă- vit
v ârşit cu
al lu
D uh ul cr
area as
p o ru nc cu
ilor, ns
sp o rin de
d u -n e m
cred in ţ ai
a în
« p ân ă ai
cân d nt
to ţi e
v o m ti de
ajun s El
la în
u nirea no
cred in ţ i,
ei, la po
b ărbat tri
ul vit
d esăv â cu
rşit, la ce
m ăsura ea
vârstei ce
plinirii s-
lui a
H100
ristos sc
». ris
A şadar :
orice i- «
am Ci
aduce ne
L ui a
după cu
ce-am no
fost sc
născuţi ut
din gâ
nou a nd
fost ul
 lui 3S
H ristos 5
, sau
cine I-
a dat
L ui
ceva
m ai
în a in te
c a să i
se
în to a rc
ă după
aceea
ca
răsplat
ă?
P entru
că de
la E l şi
pentru
E l şi
întru
E l sunt
toate.
L ui i se
cuvine
slava
în vecii
vecilor.
A101m in»
.
Filocalia

1
A A celuiaşi E pistolă către N icolae m onahul
 P rea d oritului fiu H ico lae,
M ai dăunăzi te frăm ântai m ult pentru m ântuirea ta
şi aveai m ultă grijă pentru viaţa după D um nezeu. D e
aceea ai venit la noi, povestindu-ne despre tine, prin ce
fel de osteneli şi fierbinte pornire aveai de gând să te
lipeşti de D om nul, printr-o vieţuire cât m ai îngrijită, prin
înfrânare, prin toată reaua pătim ire, luptând în prive-.
ghere m ultă şi în rugăciune întinsă. N e m ai spuneai ce
războaie şi roiuri de patim i trupeşti se aprind în tine şi
se ridică îm potriva sufletului con legea păcatului, . care
se oşteşte îm potriva legii minţii. Şi te plângeai că şi m ai
m ult eşti tulburat de patim a m âniei şi a portei. D e aceea,
ne cereai vreo m etodă şi vreun cuvânt de învăţătură şi
întrebai de ce osteneli şi lupte folosindu-te ai putea să
te ridici m ai presus de patim ile stricăcioase, m ai sus
pom enite.
în vrem ea aceea, am dat, pe cât era cu putinţă, - în per
soană, dragostei tale îndem nurile ce trebuiau, înfăţi-
şându-ţi ideile şi gândurile folositoare de suflet şi arătân-
du-ţi prin ce fel de osteneli şi stăruinţe ascetice, pline
de înţelegere şi de lum inată cunoştinţă raţională, potrivit
cu Evanghelia, poate sufletul, vieţuind prin credinţă şi
ajutat fiind de har, să biruiască relele, care ţâşnesc
în ău n tru d in p ăcat, d ar m ai ales p atim ile am in tite.
Pentru că lupta trebuie dusă neîncetat şi cu m ai m ultă
sârguinţă îm potriva acestor patim i, căci ele şi-au pus în
chip deosebit pecetea pe suflet, prin obişnuinţa lui cu
ele, târîndu-1 cu m ultă putere după ele. A ceasta, până
ce va supune m işcările trupeşti şi neraţionale- ale păca
tului, cărora se supunea m ai înainte şi de care era târât,
după ce se robise, prin consim ţirea de bună voie, - am in
tirii necontenite a gândurilor şi cugetării la cele rele.
Pe urm ă ne-am despărţit de tine. D ar num -ai cu tru
pul, nu şi cu inim a. Căci am venit în pustie, la adevăraţii
slujitori şi luptători ai lui H ristos, ca luptându-ne şi noi
cât de puţin şi nevoindu-ne îm preună cu fraţii, care se
oştesc împotriva lucrărilor vrăjm aşe, şi cu cei ce- se împo
trivesc vitejeşte patim ilor, să lepădăm lenevia şi - să arun
căm de la noi negrija, şi să luăm asupra noastră sârguinţă
şi grija, silindu-ne să câştigăm buna plăcere a- lui D um
nezeu. D e aceea, m -am gândit să trim it curătiei tale prin
scrisoare un m ic îndem n şi un sfat folositor sufletului,
ca cetind pe scurt în scrisoarea noastră sm erită lucrurile
de care ţi-am vorbit în persoană, să scoţi cu sârguinţă
un folos duhovnicesc, ca şi cum am fi noi înşine de faţă.
2. A şadar, fiule, începutul purtării tale plăcute- lui D um
nezeu trebuie să faci să pornească de fa aceasta:
Să te gândeşti statornic şi pururea, într-o m editaţie
neîntreruptă, la toate binefacerile de care ţi-a făcut parte
iubitorul de oam eni D um nezeu, spre m ântuirea - sufle
tului tău; şi să nu încetezi a-ţi am inti de m ultele şi m arile
Lui binefaceri acoperindu-le cu uitarea păcatului sau
trândăviei şi prin aceasta lăsând să treacă vrem - ea cea
laltă fără folos şi fără să aduci m ulţum ire. C ăci aceste
am intiri neîncetate, îm pungând inim a ca un ac, o m işcă
3S6 Marca Ascetul
totdeauna spre m ărturisire, spre sm erenie, spre - m ulţu
m ire ad u să cu su flet zd ro b it şi spre to a tă sârgu in ţa
bună. E le ne îndeam nă să-i răsplătim lui D um nezeu cu
purtările noastre bune şi cu toată virtutea, în trucât ne
fac să cugetăm pururea cu bună conştiinţă la cuvântul
proorocesc: «C e voi da în schim b D om nului j>entru
toate câte m i le-a dat m2 ie?» Să cugete deci sufletul la
toate binefacerile de care i-a făcut parte iubitorul de
oam eni D um nezeu începând de la naştere; sau de câte
prim ejdii a fost izbăvit adeseori; sau în câte rele a căzut
şi în câte greşeli s-a rostogolit fără să fie predat, după
dreptate, duhurilor care 1-au am ăgit ca să-1 prindă şi sâ-1'
d u că la m o arte,; cu c i în d e lu n g ă ră b d are , S tă p â n u l
iubitor de oam eni, trecând cu vederea greşelile, - 1-a păs
trat, aşteptând întoarcerea lui; să cugeteiarăşi că, slujind
de bu nă voie du hu rilo r rele prin p atim i, E l îl h răn ea,
acoperindu-1 şi ocrotindu-lîn tot chipul, iar la urm ă 1-a
călăuzit prin D uhul cel bun pe drum ul m ântuirii şi i-a
pus în inim ă dragostea de viaţă ascetică şi 1-a- îm puter
nicit să părăsească cu bucurie lum ea şi toată am ăgîrea
plăcerilor trupeşti, îm podobindu-1 cu schim a îngerească
a rânduielii ascetice şi pregătind lucrurile în aşa fel, ca
să fie prim it cu uşurinţă de sfinţii bărbaţi, în obştea
frăţiei.
Iar cugetând la acestea cu bună conştiinţă, cine nu
va petrece totdeauna întru zdrobirea inim ii? C ine nu se
va um ple de nădejde tare, având atâtea dovezi - de bine
facere, fără ca el să fi făcut vreun bine m ai înainte? Căci
oricine va cugeta aşa: Dacă fără să fi făcut eu m ei un bine,
ba chiar păcătuind m ult înaintea L ui şi petrecând în
necurăţiile trupului şi în alte m ulte răutăţi, totuşi nu m i-a
făc u t d u p ă p ă c a te le m e le , n ic i n u m i-a în to rs d u p ă
Filocali.i 3S
7
3
fărădelegile m ele, ci m i-a rânduit atâtea daruri şi haruri
spre m ântuire, dacă m ă voi hotărî cu totul să-I slujesc
d e aci înain te n um ai L u i prin vieţu ire curată şi prin
îm plinirea virtuţilor, de câte bunătăţi şi daru- ri duhov
niceşti nu m ă va învrednici, întărindu-m ă, îndreptându-
m ă.şi călău zindu -m ă sp re to t lucru l bun?
D e aceea, cel ce se gândeşte totdeauna la aceasta şi
nu uită de binefacerile lui D um nezeu se ruşinează şi se
îndreaptă şi se nevoieşte spre toată virtutea bună şi spre
toată lucrarea dreptăţii, gata totdeauna să facă cu râvnă
voia lui D um nezeu.
3 . A şad ar, iu b ite fiu le, av ân d, p rin ha ru l lu i H risto s,
ca pe o înţelepciune firească, această m editaţie şi gândire
sănătoasă, păstreaz-o totdeauna în fine. Să nu te laşi
copleşit de uitarea pierzătoare, nici îm piedicat- de nepă
sarea, care face m intea deşartă şi o abate de la viaţă; să
nu-ţi laşi cugetarea întunecată de neştiinţă, care e pricina
tutu ror relelo r, nici am ăgită de negrijă, care e tot ce
poate fi m ai rău; să nu te laşi târît de plăcerea trupului,
nici biruit de lăcom ia pântecelui; să nu te laşi cu m intea
robit de poftă, nici să nu lucrezi în tine spurcăciunea prin
învoirea cu gândurile desfrânate, în sfârşit să- nu întris
tezi şi să nu te laşi întristat pentru vreo pricină tristă şi
nefericită, care să te facă să îngrăm ădeşti am intiri de
gânduri rele îm potriva aproapelui, încât să te pom eneşti
abătut de la rugăciunea curată către D um nezeu şi să--ţi
laşi m intea robită, privind cu gând sălbatic pe fratele tău,
care are acelaşi suflet. Căci prin aceasta conştiinţa îţi va
fi înlănţuită de purtarea nesocotită a cugetului trupesc
şi de duhurile rele, cărora ai fost predat spre pedeapsă
până la o vrem e; şi anum e' până când m intea, sfârşită
 Muicii AsA-tul
în toate privinţele şi copleşită de întristare şi de m oleşire,
după ce a pierdut sporul după D um nezeu pentru - prici
nile de m ai 'înainte, va începe iarăşi, cu m ultă sm erenie,
să ia de la capăt calea m ântuirii, în felul acesta, ostenin-
du-se m ult în rugăciuni şi în priveghieri de toată noaptea
şi 'îm prăştiind pricinile am intite prin sm erenie - şi m ăr
turisire către D um nezeu şi către aproapele, ea începe
iarăşi viaţa deînfrânare. Şi lum inată de lum inile - cunoş
tinţei evanghelice, ea cunoaşte atunci, cu harul -lui Dum
nezeu, că cel ce nu s-a predai pe suie desăvârşit crucii,
în cuget de sm erenie, şi nu s-a aruncat pe sine -la picioa
rele tuturor, ca să fie călcat, înjosit şi dispreţuit,-nedrep -
tăţit,.batjocorit şi luat în râs, iar el să le rabde toate
acestea cu bucur-ie şi sa nu pretindă pe seam a sa câtuşi
de puţin lucrurile om eneşti: slavă sau cinste, sau laudă
sau plăcere de m âncare, de băutură, sau de haină, nu
se poate face creştin adevărat.
4. D eci stând în faţa noastră asem enea lupte, nevoinţe
şi cununi ale evlaviei, până când ne vom batjocori cu
înfăţişarea prefăcută a evlaviei, slujind D om nului doar
la arătare, încât altfel suntem socotiţi între oam eni şi
altfel ne descoperim Dom nului, care cunoaşte- cele as
cunse? C ăci în vrem e ce suntem socotiţi de alţii sfinţi,
ne aflăm , încă sălbatici după năravuri; având chip de
evlavie, n-am dobândit încă puterea ei înaintea lui
D um nezeu; socotiţi de m ulţi feciorelnici şi curaţi, - înain
tea C elui ce cunoaşte cele ascunse sun tem în tin aţi
în ă u n tr u d e n e c u r ă ţiile g â n d u r ilo r d e s f r â n a te ş i
înnoroiaţi de. m işcările patim ilor. Şi pentru prefăcuta
n o astră n ev o in ţă d e a cu m , su n tem ro b ii lau d elo r
om eneşti şi ne orbim m intea. Deci până când vom um bla
Fi loca Ii
a
în deşertăciunea m inţii, neprim înd înţelepciunea - evan
ghelică, -prin care putem cunoaşte vieţuirea cerută de
conştiinţă, că"să 6 urm ăm cu sârguinţă şi să aflăm şi
îndrăznirea conştiinţei?
Până când ne-m airezem ăm încă pe dreptatea părută
a om ului din afară, în lipsa adevăratei cunoştinţe, şi ne
am ăgim pe noi înşine cu îndeletnicirile din afară, vrând
să plăcem oam enilor şi vrând slăvi, cinstiri şi laude de
iaer* ' ' . -
Căci va veni desigur C el ce descoperă cele ascunse
ale m tim ericuluişi dă la iveală sfaturile inim ilor,
- jude
cătorul care nu greşeşte şi care nu se lasă ruşinat de
bogat, nici nu se m ilostiveşte de sărac, care dă la o parte
înfăţişarea de din afară şi scoate la arătare adevărul
ascuns înăuntru. A cela va încununa pe luptătorii - adevă
raţi, care au vieţuit potrivit cu conştiinţa, în faţa îngerilor
şi înaintea Tatălui Său,, iar pe cei ce au îm brăcat chipul
cucerniciei cu prefăcătorie şi au arătat num ai oam enilor
o părută bună vieţuire şi s-au bizuit pe aceasta în deşert,
am ăgindu-se nebuneşte pe ei înşişi, îi va da pe - faţă înai
ntea Bisericii Sfinţilor şi a toată oastea cerească, ca apoi
să-i trim ită ruşinaţi cum plit în întunericul cel m ai din
afară, asem enea fecioarelor nebune, pentru că şi acestea
şi-au păzit fecioria din afară a trupului, dat fiind că
întru nim ic n-au fost învinovăţite în privinţa aceasta, ba
au avut în parte şi untdelem n în candelele lor, adică au
fost părtaşe şi de oarecare virtuţi şi isprăvi din afară şi
de oarecare dureri. De aceea candelele lor au şi ars până
la o vrem e. D ar din pricina negrijii, neştiinţei -şi a trân
dăviei, n-au fost cu prevedere şi n-au cunoscut cu cle-
am ănuntul roiul patim ilor ascunse inlăuntru şi puse în
lucrare de duhurile rele. D in această pricină cugetarea
390 Marca
Ascetul
lor a fost stricată de înrâuririle vrăjm aşe, încât s-au
învoit cu ele prin gândurile lor. Şi aşa au fost am ăgite
într-ascuns şi biruite de pizm a cea a tot rea, de ciuda
care urăşte binele, de vrajbă; de gâlceava, de ură, de
m ânie, de am ărăciune, de pom enirea răului,- de făţăr
nicie, de furie, de m ândrie, de slava deşartă, de dorinţa
de-a plăcea oam enilor, de bunul plac, de iubirea de
argint, de trândăvire, de pofta trupească ce trezeşte în
gânduri voluptatea, de necredinţă, de lipsa de tem ere,
de laşitate, de4ntristare, de îm potrivire, de m oleşire, de
som n, de înalta părere de sine, .de voinţa de-a se scuza,
de îngâm fare, de lăudăroşenie, de nesăturare, de risipă,
de zgârcenie, de deznădejdea care-i m ai cum plită decât
toate, şi de celelalte m işcări subţiri ale păcatului. E le
socoteau că şi lucrarea faptelor bu ne sau vieţuirea
cuvioasă se înfăptuieşte cu puteri om eneşti şi de aceea
căutau să culeag ă laude de la oam eni. D in această
pricină chiar dacă au fost părtaşe de unele daruri, le-au
vândut duhurilor rele pentru slava deşartă şi plăcerea
de la oam eni, îm părtăşindu-se şi de alte patim i, ele au
am estecat în purtările bune cugetele rele şi trupeşti. D e
aceea le-au făcut necurate şi neprim ite asem enea jertfei
lui C ain, lipsindu-se de bucuria M irelui şi fiind lăsate
afară de nunta cerească.
5. C ugetând deci la acestea, cântărindu-le şi probân-
du-le, să cunoaştem şi să înţelegem în ce stare ne aflăm ,
ca, până m ai avem încă vrem e de pocăinţă şi -de întoar
cere, să ne îndreptăm pe noi înşine. A ceasta pentru ca
faptele noastre cele bune, fiind săvârşite cu curăţenie,
să fie ad evărate şi curate, n eam estecate cu cugetul
trupesc, ca să nu fie respinse ca o jertfă pătată din lipsa
Filocalia 39
1
tem erii, grijii şi a cunoştinţei adevărate şi ca nu cum va
să răbdăm osteneala fecioriei, a înfrânării, a privegherii,
a postului şi a relei pătim iri şi să ne cheltuim zilele
.vieţii, şi totuşi, pentru pricinile m ai-nainte pom enite
ale patim ilor, părutele noastre dreptăţi să fie aflate ca
o jertfă pătată şi să nu fie prim ită de H ristos, A rhiereul'
ceresc.
A şadar, o fiule, cine vrea să ia crucea şi să-1 urm eze
lui H ristos, prin neîncetata cercetare a gândurilor de
sine, prin m ultă grijă pentru m ântuire, prin înţelegere
şi m ultă sârguinţă pentru D um nezeu şi prin întrebarea
slujitorilor lui D um nezeu, care sunt de acelaşi suflet şi
de acelaşi gând şi care poartă aceeaşi luptă,-trebuie să-şi
sporească, înainte de toate cunoştinţa şi înţelegerea.
A ceasta din m otivul ca nu cum va, neştiind pe unde şi
cum um blă, sS călătorească în întuneric, lipsit de lum ina
sfeşnicului. Căci cel ce călătoreşte după socoteala sa, fără
-cunoştinţa evanghelică şi fără călăuzirea cuiva, de m ulte
se îm piedică şi cade în m ulte gropi şi curse ale celui râu,
m ult rătăceşte şi prin m ulte prim ejdii trece şi nu ştie la
ce ţintă va ajunge. Pentru-că sunt destui care au trecut
prin m ulte osteneli şi nevoinţe şi au răbdat pentru - Dum
nezeu rele pătim iri şi scârbe m ulte. D ar prin faptul că
au um blat dupâ socoteala lor şi n-au putut deosebi
lu cru rile, n ici n -au ceru t sfatu l ap ro ap elu i, aceste
osteneli ale lor au răm as deşarte şi fără rost.
6. Tu deci, fiule iubite, precum ţi-am spus la începutul
a c e s tu i cu v ân t d e p o v ăţu ire , n u u ita b in e fa c e rile
iubitorului de oam eni D um nezeu, de care ai avut parte,
lăsandu-te furat d e păcat şi de nepăsare. C i punând
înaintea ochilor tăi binefacerile de care te-ai îm părtăşit
392 Mărcii Ascetul
de la începutul vieţii tale şi până acum , fie trupeşti, fie
duhovniceşti, zăboveşte cu gândul la ele, după cum s-a
spus: «Nu uita toate binefacerile4. Lui»
Fă aceasta pentru
ca in im a să ţi se m işte cu u şu rin ţă sp re frica lu i
D um nezeu şi spre dragoste, ca să-L întorci în schim b,
după putere, o viaţă curată, o petrecere virtuoasă, o
conştiinţă cucernică, o judecată cum pănită, o credinţă
dreaptă, un cuget sm erit şi, sim plu vorbind, să te poţi
d ăru i în treg lu i D u m n e ze u . C ă c i ru şin â n d u -te d e
am intirea atâtor bunătăţi, d e care te-ai bucurat d in
partea Stăpânului bun şi de-oam eni iubitor, inim a ta se
va um ple de dragostea şi de dorul Lui printr-o m işcare
pornită chiar din ea însăşi, m ai bine zis conlucrând şi
darul de sus. Pentru că îţi vei da seam a că lucrurile - mi
nunate, pe care nu le-a făcut altora cu m ult m ai buni, ţi
le-a făcut ţie, prin iubirea Sa de oam eni cea negrăită.
Sileşte-te, aşadar, să păstrezi neîncetat în am intire
toate binefacerile dăruite ţie de D um nezeu. D ar m ai
ales am inteşte-ţi neîncetat de harul acela m are- şi m inu
nat şi de acea binefacere de care ţi-a făcut parte, cum
ne-ai povestit, pe când călătoreai îm preună cu m am a
ta de la Locurile Sfinte la Constantinopol, când s-a pornit
acea furtună înfricoşată şi nestăpânită şi acel vârtej m are
în vrem e de noapte, în urm a căruia toţi cei din corabie,
îm preună cu corăbierii şi cu m am a ta, au pierit în adânc.
A m inteşte-ţi că singur tu cu alţi doi aţi scăpat atunci,
fiind aruncaţi ca prin tr-o m inu ne dum nezeiască de
valurile m ării la ţărm . A m inteşte-ţi apoi cum -ţi s-a rân
duit să vii după aceea la A ncyra, unde ai fost prim it cu
dragoste părintească de cineva, şi te-ai însoţit pe urm ă
cu prea evlaviosul fiu Epifanie, ca am ândoi, călăuziţi de
un cuvios bărbat, să veniţi la calea adevărului şi să fiţi
Filocaîia 39
3
prim iţi de nişte sfinţi slujitori ai lui D um nezeu ca fii
adevăraţi.
7. P en tru toate aceste m ari binefaceri d ăruite ţie de
Dum nezeu,-cu ce lucru vrednic de ele ai putea- să m ulţu
m eşti Celui ce a chem at sufletul tău la viaţa veşnică? Căci
tu, după dreptate, nu m ai trebuie să-ţi trăieşti ţie, d lui
5
H ristps care a m urit şi a înviat pentru având
tine, să
vieţuieşti întru toată virtutea dreptăţii, să îm plineşti
toate poruncile şi să cauţi «care este voia cea bună,- desă
vârşită şibineplăcută lui D um nezeu», silindu-te cu toată
puterea să urm ezi ei.
D rept aceea, fiule, supune-ţi tinereţea ta C uvântului
lui D um nezeu, aşa cum însuşi Cuvântul o cere: «Trupul
tău predă-1 jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dum nezeu,
6
slujbă cuvântătoare». Tot m ustul poftei trupeşti zvântă-1
şi usucă-1 cu m âncare puţină, cu băutură puţină şi cu
privegheri de toată noaptea, ca să spui şi tu din inim ă:
«Făcutu-m -am ca o piele atârnată la fum ; dar dreptăţile
tale nu le-am uitat». Şi cunoscând că eşti al lui Hristos,
răstigneşte-ţi trupul, după cuvântul A postolului, - dim
8
preună cu patim ile şi cu9 pofteleşilui;
om oară-ţi m ădu-
lările o m u lu i păm ân tesc,
ad ică nu nu m ai lu crarea
desfrânării, ci şi necurăţia .lucrată de duhurile rele în
trupul,tău.
oa cel ce aşteaptă cununa fecioriei adevărate, - neîn
tinate şi desăvârşite, nu-şi poartă lupta num ai până aci,
ci, urm ând învăţăturii apostoleşti, se luptară om oare
până şi icoana şi m işcarea patim ii. D ar nici cu atâta nu
se m u lţăm e şte ac ela c are, cu p rin s d e o p u tern ică
dragoste, vrea să se sălăşluiască în trupul său fecioria
în g ere as că şi n ep rih ăn ită , ci se ro ag ă ca şi în săşi
am intirea sim plă a poftei să fie stinsă, chiar dacă se
iveşte num ai în m inte ca o adiere de gând, fără m işcarea
394 Marcu Ascetul
şi lu crarea p atim ei tru p eşti. Iar la această stare e cu
putinţă să se ajungă, dacă peste tot se învrednicesc
- vre
un ii d e asem en ea h ar, n um ai p rin aju toru l d e su s şi
prin puterea şi darul D uhului.
A stfel, cel ce aşteaptă
cununa fedoriei curate, nem a-
prin înfrânare stăruito are şi răb dăto are, stricân d pe
om ul cel din afară, subţrindu-l, scorojindu-lşi făcându-1
num ai schelet. A ceasta pentru ca, prin credinţă şi lupte
şi prin lucrarea harulu i, om ul din lăun tru să - se înno
iască/0 înaintând din zi în zi spre tot m ai m ult bine,
crescân d în drago ste, rm po doD indu-se cu blând eţe,
veselindu-se cu bucuria D uhului, încununându-se cu
pacea lui H ristos, sporind înevlâvie, m tărindu-se întru
bunătate, învăluindu-se în frica lui D um nezeu, lum inân-
du-se prin înţelegere şi cunoştinţă, strălucind de înţelep-
dune şi călăuzit de sm erenie.
Iar înnoindu-se m intea prin D uhul cu acestea şi cu
alte asem enea virtuţi, descoperă în- sine pecetea - chi
pului dum nezeiesc, înţelege frum useţea spirituală şi
negrăită a asem ănării cu D om nul şi pătrunde bogăţia
legii lăuntrice a înţelepciunii, care îl învaţă şi se lasă
învăţată de la sine.
Subţiază-ţi deci trupul tânăr, o fiule, şiîngraşă-ţi - su
fletul nem uritor cu cele spuse înainte; iar m intea înno-
ieşte-ţi-o cu virtuţile m ai înainte înşirate, prin - conlu
crarea D uhului. C ăci trupul tânăr, îngrăşat cu felurite
m âncări şi cu băutură de vin, e ca un porc gata de jun-
ghiere. Sufletul lui e junghiat de aprinderea plăcerilor
trupeşti, iar m intea e robită de fierberea poftelor rele,
neputând să se îm potrivească plăcerilor trupului. C ăci
în g r ă m ă d ire a s â n g e lu i p ric in u ie ş te îm p ră ş tie r e a
Filocatia 39
5
duhu lui. M ai ales băutu ra de v in nid să n-o m iroasă
tinereţea, ca nu cum va-prin focul îndoit, născut din.
lucrarea patim ei dinăuntru şi din băutura de vin, turnată
d in afară, să i se în fierb ân te p e ste m ăsu ră p lăce rea
trupului şi să alunge de la sine plăcerea duhovnicească a
durerii născută din străpungerile inim ii şi săeaaducă în
întunecare şi îm pietrire. B a de dragul poftei - duhov
niceşti, tinereţea nid la saturarea de apă să -nu se gân
dească. C ad puţinătatea apei ajută foarte m ult - la spori
rea cum pătării. t>upă ce vei proba aceasta cu lucrul, vei
lua singu r încredinţarea prin ex perienţă. C ad acestea
nu ţi le rânduim şi hotărâm fiindcă vrem să-ţi punem
asupra un jug silnic, d, îndem nându-te si sfătuindu-te
cu dragoste, ţi le dăm ca pe o socotinţă şi cale bună de
urm at spre sporirea în fecioria adevărată şi - în cum pă
tarea deplină, lăsând la sloboda ta alegere să fad ce
vrei.
8. Să vorbim acum a puţin şi despre patim a neraţională
a m âniei, care pustieşte, zăpăceşte şi întunecă- tot sufle
tul, şi-1 arată pe om asem enea fiarelor în vrem ea m işcării
şi lucrării ei, m ai ales pe cel ce alunecă lesne şi repede
spre ea. Patim a aceasta se sprijină m ai ales pe m ândrie;
prin ea se întăreşte şi se face nebiruită. C ăci până ce e
udat copacul diavolesc al am ărăciunii, al supărării şi al
m ân ie i, c u a p a p u tu ro asă a m ân d rie i, în flo re şte şi
înfrunzeşte îm belşugat şi aduce m ult rod al fărădelegii.
Iar clădirea celui rău în suflet nu poate fi doborîtă, până
ce are ca sprijin şi întărire tem elia m ândriei. D acă vrei,
aşadar, să se usuce în tine arborele fărădelegii (adică
patim a am ărăciunii, a m âniei şi a supărării) şi să se facă
neroditor, ca venind securea D uhului să-1 taie şi să-1
 396 Maieu
Ascetul
arunce în foc cum zice Evanghelia, şi să-1 scoată afară
•îm preună cu toată răutatea; şi dacă vrei să se dărâm e şi
să se surpe casa fărădelegii, pe care cel rău o zideşte cu
vicleşug în suflet (şi o face aceasta adunând de fiecare
dată în gând ca pietre felurite pricini întem eiate sau
neîntem eiate, provocate de lucruri şi de cuvinte - referi
toare la cele m ateriale şi ridicând în suflet o clădire a
răutăţii, căreia îi pune ca sp rijin şi întărire gânduri de
m âdrie), să ai sm erenia D om nului neîncetat în inim ă;
Să te gândeşti cine a fost El şi ce s-a făcut pentru noi, şi
din ce înălţim i de lum ină a dum nezeirii, - descoperită
după putinţă fiinţelor de sus şi slăvită îrf ceruri de toată
firea raţională a îngerilor, A rhanghelilor, Scaunelor,
D om niilor, începătoriilor, Stăpâniilor, H eruvim ilor şi
Serafim ilor şi a nenum itelor Puteri sprituale, ale căror
num e n-au ajuns până la noi, după cuvân tul tainic al
A postolului,"- în ce adânc de sm erenie om enească s-a
coborît, prin negrăita Sa bunătate, asem ănându-se întru
toate nouă, celor ce şedeam în întunericul şi în um bra
m orţii şi ajunsesem robi prin călcarea lui A dam fiind
stăpâniţi de vrăjm aş prin lucrarea patim ilor.
9. C ăci aflându-ne noi într-0 astfel de robie înfricoşată
şi stăpâniţi fiind de m oartea nevăzută şi vicleană, nu s-a
ruşinat de noi Stăpânul întregii firi văzute şi nevăzute,
ci um ilindu-Se pe Sine şi luând asupra Sa pe om ul căzut
sub patim ile de ocară şi sub osânda dum nezeiască, «s-a
făcut întru toate asem enea nouă, afară de17 păcat», adică
afară de patim ile de ocară. E l a luat toate pedepsele
trim ise asupra om ului pentru păcatul neascultării de
c ă tre h o tă rîre a d u m n e z e ia scă : m o a rte a , o ste n e a la ,
foam ea, setea şi cele asem enea acestora, făcându -S e
F iloca.U a 39
7
ceea ce suntem noi ca noi să ne facem ceea ce este E l;
13
«Cuvântul trup s-a făcut», ca trupul să se facă Cuvânt;
«fiind bogat, s-a făcut sărac pentru noi, ca noi- să ne îm
14
bogăţim cu sărăcia Lui» ; s-a făcut asem enea nouă din
m ulta iubire de oam eni, ca noi să ne facem asem enea
Lui prin toată virtutea-. Căci de unde a venit H ristos, de
acolo se înnoieşte, prin harul şi puterea D uhului, om ul
zidit cu adevărat după chipul şi asem ănarea- lui D um
n e z e u . Ia r p r in a c e a s tă în n o ire a ju n g e la m ă s u ra
15
dragostei desăvârşite, care aruncă afară nem
frica,
ai-
putând să cadă niciodată. C ăci «dragostea niciodată nu
cade»,16 fiindcă «dragostea, zice loan, este D um şi nezeu
17
cine răm âne în dragoste în D um nezeu răm D e âne».
această m ăsură s-au învrednicit A postolii şi cei ce s-au
nevoit asem enea lor întru virtute şi s-au înfăţişat pe ei
desăvârşiţi D om nului, urm ând lui H ristos cu dragoste
desăvârşită, în toată viaţa lor.
G ândeşte-te, aşadar, totdeauna fără uitare la um ilirea
aceasta atât de m are, pe care a luat-o D om nu l asupra
Sa, din negrăita Sa iubire de oam eni; adică la sălăşluirea
în M aica lu i D u m n ezeu -C u v ân tu l, la lu area o m u lu i
asupra Sa, la" naşterea din fem eie, la creşterea treptată
cu trupul, la ocări, la înjurături, la batjocuri, la luarea în
râs, la bârfiri, la biciuiri, la scuipări, la luarea în bătaie
de joc, la hlam ida roşie, la cununa de spini, la osândirea
lui de către căpetenii, la strigătul Iudeilor celor - fără
delege şi de acelaşi neam cu El, îm potriva lui: «la-L, ia-L,
18
răstigneşte-L», la cruce, la piroane, la suliţă, -la adă
parea cu oţet şi fiere, la trium ful păgânilor, la râsul celor
care treceau şi ziceau : « D e eşti F iu l lu i D um nezeu,
19
pogoară-te de pe cruce şi vom crede şiţie»,
la celelalte
patim i, pe care le-a răbdat pentru noi: la răstignire, la
 Marcu
Ascetul
m oarte, la aşezarea de trei zile în m orm ânt, la coborîrea
la iad; pe urm ă la roadele patim ilor, care şi cât de m ari
au fost; la învierea din m orţi, la scoaterea din iad şi din
m oarte a sufletelor, care s-au îm preunat cu D om nul, la
înălţarea la ceruri, la şederea de-a-dreapta T atălui, la
cin stea şi la slav a m ai pre sus d e to a tă în cepăto ria,
Stăpânirea şi de tot num ele ce se num eşte, la închinarea
ce-o aduc toţi îngerii C elui întâi născut clin m orţi, din
pricina patim ilor, după cuvântul A postolului care zice:
«A ceasta să se cugete în voi, ceea ce şi în H ristos lisus,
care în chipul lui D um nezeu fiind, nu răpire a socotit a
fi întocm ai cu D um nezeu, ci s-a um ilit pe Sine; chip de
rob luând, întru asem ănarea om ului răcându-se şi la
înfăţişare aflându-se ca om ul; şi s-a sm erit pe Sine - ascul
tător făcându-Se până la m oarte, iar m oartea a crucii,
de aceea şi D um nezeu L -a preaînălţat pe£l şi i-a dăruit
Lui num e m ai presus de toate num ele, ca în num ele lui
lisus H ristos tot genunchiul să se plece, al celor cereşti,
a l c e lo r p ă m â n te ş ti ş i a l c e lo r d e d e s u b t» ,... ş i
urm ătoarele. 20
Iată la ce slavă şi înălţim e L-au ridicat,
după dreptatea lui D um nezeu, pe D om nu l făcu t om ,
pricinile m ai înainte spuse.
10. P rin urm are, de vei păstra în inim a ta fără uitare,
cu dragoste şi cu sim ţire, aceste am intiri,'nu te va stăpâni
patim a am ărăciunii, a m âniei şi a supărării. C- ăci tem e
liile patim ii m ândriei, fiind săpate prin sm erenia lui
H ristos, la care te vei gândi, se va surpa uşor şi de la
sine toată clădirea fărădelegii, adică a m âniei- şi a supă
rării. C ăci ce inim ă asptf şi îm pietrită nu se va frânge
de va av ea n eco nten it in m inte m area sm e ren ie a
d u m n e z e irii U n u ia n ă sc u t p e n tru n o i şi a m in tire a
tuturor patim ilor m ai înainte spuse? C ine nu se va face
Filocalia 39
9
de b u năv oie p ăm ân t, cen u şă şi p u lbe re de călcat d e
către toţi oam enii? Iar dacă se va sm eri şi se va frânge
sufletul astfel, privind la sm erenia D om nului, ce m ânie
va m ai putea să stăpânească asupra lui? D ar tot aşa de
vădit e că uitarea acestor gânduri folositoare şi de viaţă
făcătoare, şi sora ei lenea, şi ajutătoarea şi tovarăşa lor'
neştiinţa, care sunt patim ile cele m ai adânci şi- m ai lăun
trice/m ai greu de surprins şi de îndreptat, care acoperă
şi întunecă sufletul cu m ultă grijă, fac să se încuibeze şi
să lucreze în el şi celelalte patim i, întrucât sădesc
- nepă
sarea şi alungă frica de păcate, pregătind drum şi lucrare
uşoară fiecărei patim i. C ăci odată" ce sufletul e acoperit
de u itarea ato tpăcăto asă, d e lenea stricăcioasă şi de
neştiinţă, m aica şi doica tuturor relelor, nenorocita de
m inte se lipeşte cu uşurinţă de tot ce se vede, se cugetă
sau se aude. D e pildă de va vedea frum useţe de fem eie,
îndată se va răni de pofta trupească. Şi aşa succedau-
du-se am intirile lucrurilor privite cu patim ă - şi cu plă
cere, zugrăvesc din no.u înăuntrul sufletului icoanele lor,
prin în tipărirea înţelesu rilo r şi a gândulu i păcătos. Iar
urm area este că întinează m intea pătim aşă şi nenorocită
prin lu crarea duh urilo r rele.
11. A poi şi trupul dacă e gras şi tânăr, sau plin de m ust,
când e aţâţat de am intiri caută sa" .îm plinească cu patim ă
cele cuprinse în ele, fiind îm pins de poftă, sau săvârşeşte
uneori necuraţii în vis ori în som n. C ăci ch iar dată nu
a avut cineva am estecare cu fem eia la arătare şi e socotit
cast, feciorelnic şi curat de oam eni, ba chiar are renum e
de sfânt, înaintea lui D um nezeu, care vede cele ascunse,
e socotit ca spurcat, desfrânat şi necum pătat; -şi pe drep
tate va fi osândit în ziua aceea, de nu va plânge şi nu se
va tângui, topindu-şi trupul necontenit cu posturi, pri-
400 MMC u ASM tul
vegheri şi rugăciuni, iar m intea lecuindu-şi-o şi îndrep-
tându-şi-o prin am intiri sfinte şi prin m editarea - cuvân
tului dum nezeiesc, aducând pocăinţă cuvenită -lui D um
nezeu, înaintea căruia a şi cugetat şi făcut relele. Fiindcă
nu m inte glasul care a zis: «Iar eu vă zic vouă: tot cel,ce
priveşte la fem eie spre a o pofti pe ea a şi prea cur vit cu
21
ea în inim a sa» De aceea e de folos tânărului să nu se
întâlnească, de e cu putinţă, deloc cu fem ei, chiar de sunt
socotite sfinte. Iar de se poate, să vieţuiască despărţit
chiar şi de oam eni căci atunci poartă războiul m ai uşor
şi îl cunoaşte m ai. bine; m ai ales dacă va fi cu luare am in
te la sine însuşi şi va petrece în cum pătare, cu putină
băutură de apă, în priveghere m ultă şi rugăciuni, şi se
va sili să fie îm preună cu Părinţi duhovniceşti încercaţi,
lăsându-se înţelepţii: şi călăuzit de ei.
Căci e prim ejdios lucru a fi cineva singur, fără- m ar
tori, a se călăuzi după voia sa şi a convieţui cu- cei neîn
cercaţi în războiul duhovnicesc. U nii ca-aceştia- sunt bi
ruiţi de alte feluri de războaie. C ăci m ulte sunt m eşte-
şugirile păcatului şi se ţin bine ascunse; şi felurite curse
şi-a întins vrăjm aşul pretutindeni. D e aceea, dacă e cu
putinţă, e bine să te sileşti şi să te străduieşti a fi sau a
te întâlni neîncetat cu bărbaţi cunoscători.în felul acesta,
deşi nu ai tu însuti făclia adevăratei cunoştinţe, fiind încă
nedesăvârşit cu vârsta duhovnicească şi prunc, darînso-
ţindu-te cu cel ce o are, nu vei um bla în întuneric, nu te
vei prim ejdui de lanţuri şi de curse şi nu vei cădea între
fiarele lum ii spirituale, care pândesc în întuneric şi
răpesc şi ucid pe cei ce um blă în el fără făclia spirituală
a cuvântului dum nezeiesc,
12. Ştiu că vrei şi tu, fiule, să dobândeşti înlăuntru l tău
Filocalia 40
1
făclia lum inii înţelegătoare şi a cunoştinţei duhovniceşti,
ca să poţi um bla fără să te poticneşti în cea m ai adâncă
noapte a veacului acestuia, şi paşii să-ţi fie îndreptaţi
de D om nul. .Căci ai dorit foarte tare calea Evangheliei,
după cuvântul proorocesc, adică să urm ezi cu credinţă
înfocată poruncilor evanghelice m ai desăvârşite şi să te
faci părtaş, prin dorinţă şi rugăciune, de patim-ile D om
nului. D e aceea, am să-ţi arăt o m etodă m inunată şi o
regulă a chipului duhovnicesc de viaţă. Ea nu are lipsă
de- osteneală si de nevoinţă trupească, ci de osteneală
sufletească, de suprav egherea m inţii şi de un cuget
atent, care e ajutat ele frica şi de dragostea lui Dumnezeu.
Prin această m etodă vei putea cu uşurinţă să pui pe fugă
m ulţim ea vrăjm aşilor, asem enea fericitului D a vid,-care
a răpus pe un uriaş al celor de alt neam prin credinţă şi
încredere în D um nezeu, şi aşa a pus pe fugă cu uşurinţă,
îm preună cu poporul său, zecile de m ii ale duşm anilor."
Ţ inta cuvântului nostru este să atragă atenţia asupra
celor trei uriaşi puternici şi tari ai celor de alt neam , pe
care se reazem ă toată puterea protivnică a lui H olofern
cel spiritual. D acă aceştia vor fi răpuşi şi ucişi, toată
puterea duhurilor necurate va slăbi cu uşurin ţă, până
se va topi cu totul. Cei trei uriaşi ai celui rău, care sunt
socotiţi ca cei m ai tari, sunt cele trei rele am intite m ai-
nainte: neştiinţa, m aica tuturor relelor; uitarea,- sora îm
preună lucrătoare şi slujitoarea ei; şi nepăsarea trândavă,
care ţese veşm ântul şi acoperăm ântul norului negru
aşezat peste suflet şi care le sprijină pe am ândouă,
- le în
tăreşte, le susţine şi sădeşte în sufletul cel fără grijă răul
înrădăcinat şi statornic. Prin nepăsarea trândavă, prin
uitare şi prin neştiinţă se întăresc şi se m ăresc proptelele
celorlalte patim i. C ăci ajutându-se Infreolaltă şi nepu-
402 Filo& tlia 40
A'/arw; Ascetul
3

tând să fiinţeze fără să se susţină una pe alta, ele se nim ici n eştiin ţa pierzătoare a în tu nericu lu i; iar prin
dovedesc puteri tari ale vrăjm aşului şi căpetenii - puter râ v n a a to tv irtu o a să şi p re a b u n ă, v e i sc o a te a ta ră
nice ale celui rău. Prin ele se întăreşte şi pe ele se reazem ă nep ăsarea trân d av ă, care lu c rează în su fle t păcatu l
toată oastea duhurilor răutăţii,, ca să-şi poată duce la necredinţei în D um nezeu, înrădăcinat acolo. D- e vei câş
îndeplinire plam irile. Fără ele nu se pot susţine nici cele tiga virtuţi, nu prin sim pla voinţă a ta, ci cu puterea lui
m ai-nainte spuse. D um nezeu şi cu conlucrarea D uhului Sfânt, prin m ultă
13. D e vrei, aşadar, să dobândeşti biruinţă îm potriva atenţie şi rugăciune, vei putea să te izbăveşti de cei trei
patim ilor m ai-nainte pom enite şi să pui pe fugă uşor uriaşi m ai-nainte pom eniţi ai celui viclean. Căci arm onia
m ulţim ea vrăjm aşilor spirituali de alt neam , aclună-te cunoştinţei adevărate cu am m tirea cuvintelor- lui D um
în tine însuţi prin rugăciune şi prin ajutorul lui - D um ne nezeu şi cu râvna cea bună, când va fi silită să stăruie
zeu. Pătrunzând asttel în adâncurile inim ii, caută urm a în suflet, prin harul lucrător, şi va fi păzită cu grijă, ya
acestor trei uriaşi puternici ai diavolului, adică a uitării, şterge dinei urm ele uitării, ale neştiinţei şi ale nepăsării
a nepăsării trândave şi a neştiinţei, care sunt propteaua trândave şi le va reduce la nefiinţa, iar pe urm ă va
d u ş m a n ilo r sp iritu a li d e a lt n e a m ş i p e s u b c a re , îm p ăraţi.în su fle t h aru l, în tru D o m n u l no stru lisu s
furişându-se celelalte patim i ale răutăţii, lucrează, - vieţu H nstos, căruia fie slava şi stăpânirea în vecii vecilor,
iesc şi prind putere în inim ile celor iubitori de plăcere A m in,
şi în sufletele neînvăţate. Şi prin m ulta atenţie- şi supra
veghere a m inţii, folosindu-te şi de ajutorul de sus, vei
afla relele necunoscute celorlalţi şi socotite că nici n-ar
fi rele, dar care sunt m ai stricăcioase decât celelalte, Iar
prin arm ele dreptăţii, care sunt contrare lor, adică prin
am intirea cea bună, care e pricina tuturor bunătăţilor,
prin cunoştinţa lum inată, prin care sufletul, priveghind,
alungă de la sine întunericul neştiinţei, şi prin râvna cea
bună, care îndrum ă si zoreşte sufletul spre m ântuire, vei
birui întru pu terea D uhu lui S fân t, prin rugăciune şi
cerere, vitejeşte şi bărbăteşte pe cei trei uriaşi m ai sus
pom eniţi ai vrăjm aşilor spirituali. Prin am intirea cea
prea bună, cea după D um nezeu, socotind totdeauna
« câte su n t a de v ărate, c âte su n t d e c in ste , câ te su n t
drepte, câte sunt curate, câte sunt cu num e bun, fie că
2
e virtute, fie că e laudă», ' vei alunga de la tine uitarea
atotpăcătoasă; prin cunoştinţa lum inată şi cerească vei

D iadoh al Foticeei
V i a t a s i s c r is u l l u i
Sub num ele lu i D iadoh al Foticeei e cunoscu tă o
scriere de cuprins duhovnicesc, îm părţită într-o sută de
capete, încă din veacul al 7-lea, Sf. M axim M ărturisitorul
şi Sofronie din Ierusalim citează din această scriere şi îl
socotesc ca autor pe D iadoh, episcop de Foticeea. A cesta
nu poate fi decât acel D iadon, episcop al Foticeei din
Epirul vechi, care la anul 458 sem nează îm preună cu alţi
ierarhi o scrisoare către îm păratul L eo I, anunţându-i
m oartea patriarhului Proterie din A lexandria, ucis de
m onofiziţi,'
A ltceva nu se ştie despre viaţa acestui ierarh, care a
trebuit să fie un m are ascet şi un adânc cunoscător al
tainelor vieţii m istice, după cum rezultă din scrierea sa
am in tită, care s-â b ucu rat de o deoseb ită p reţu ire în
tim pul de după el, cum arată m ulţim ea m anuscriselor
în care s-a păstrai.
2
D e la el a m ai răm as şi o «V edere»,
în care, în form a
unui dialog purtat în vis între el şi loan B otezătorul, se
discută asupra problem elor în legătură.cu vederea lui
D um nezeu pe păm ânt şi în viaţa viitoare.
Scrierea lui am intită în 100 capete nu e tipărită în Pa-
trologia lui M igne, decât într-o traducere 3
mlatină,
ăcar
că u n tex t g re c al e i fu sese p u b lica t în că în 17 82 la
Filocalia 40
5
4
V eneţia, în Filocalia.
A ceastă scriere este un tratat com plet asupra vieţii
duhovniceşti, scris de un om care a practicat-o. E a ne
lăm ureşte m ai bine decât m ulte volum e groase despre
duhul în care se trăia în lum ea m onahală. E a ne arată
că în vrem ea sinoadelor ecum enice şi a m arilor certe
hristologice, nici învăţătura despre trăirea creştină nu
era lipsită de dispute. S crierea aceasta are şi o parte
polem ică, în care respinge învăţături greşite.
D upă D iadoh scopul vieţii duhovniceşti este unirea
sufletului cu D um nezeu prin dragoste (cap. 1-2). El face
deosebirea între «chipul» lui D um nezeu în om - şi «ase
m ănarea» cu E l. (C ap. 4, 88). Prin păcatul străm oşesc
«chipu l» dum nezeiesc s-a întinat, s-a spălăcit. H aru l
B otezului curăţă «chipul», îl spală de întinăciunea - pă
catului. D ar prin aceasta încă nu avem şi «asem ănarea».
S p ă larea ch ip u lu i se fa ce fă ră co lab o ra rea n o astră;
lucrarea aceasta a harului încă n-o sim ţim . «A - sem ăna
rea» începem să o câştigăm pe m ăsură ce ne sporim
sfo rţările noastre pentru o viaţă virtuasă şi o ating em
deplin când a crescut în noi dragostea de D um nezeu în
m od covârşitor. A bia după ce am sporit în «asem ănare»,
în dragoste, ni se face şi harul «sim ţit». «H arul, cum am
zis, chiar din clipa în care ne bo tezăm se ascunde în
adâncul m inţii. D ar îşi acoperă prezenţa faţă de sim ţirea
m inţii. D in m om ent ce începe însă cineva să iubească
r)e E)um nezeu cu toată hotărârea, o parte din bunătăţile
harului intră în com uniune într-un chip tainic cu sufletul
prin sim ţirea m inţii. Căci pe m ăsură ce sporeşte sufletul,
şi darul dum nezeiesc îşi arată dulceaţa sa m inţii» (cap.
77). «D ouă bunuri ne aduce nouă sfântul har - al B ote
zului renaşterii, dintre care unul covârşeşte pe celălalt
406 Diadoch al Foticeei
în chip nesfârşit. C el dintâi ni se dă îndată. C ăci ne
înnoieşte chiar în apă şi lum inează toate trăsăturile- su
fletului, adică «chipul»», îndepărtând toată zbârcitura
păcatului nostru. Iar celălalt aşteaptă ca să înfăptuiască
îm preună cu noi> ceea ce este «asem ănarea». C ând
începe deci m intea să guste întru m ultă sim ţire dulceaţa
P rea S fântului D uh, suntem datori să ştim că începe
harul să zugrăvească aşa zicând peste chip, - «asem ă
narea» (cap. 88).
Prin această deosebire Diadoh vrea să com bată M asa-
lianism ul. Pentru acesta harul şi experienţa prezenţei
h a ru lu i erau id e n tic e. A b ia acea stă e x p e rie n ţă este
dovadă că D om ul este eliberat de păcat şi de diavol. D e
aceea, preţuind exclusiv rugăciunea, ca m ijloc al expe-
rierii harului, nesocoteau taina B otezului ca m ijlocitoare
a harului care şterge, fără să avem conştiinţă, păcatul
din noi. C ei ce com băteau M asalianism ul (m ai ales
M arcu A scetul şi D iadoh al F oticeei), preţuind ca şi
ad v ersarii lo r trăirea m istică a h aru lu i, treb u iau să
distingă «crupul» lui D um nezeu, de «asem ănarea» cu
D um nezeu, pentru a putea distinge şi harul B otezului,
care restabileşte acest chip fără să ne dăm noi seam a,
de trăirea conştientă a harului, care realizează treptat
«asem ănarea» nu num ai prin rugăciune, cum ziceau
M asalienii, ci prin sforţările cu voia spre toată virtutea.
Porniţi pe cale deprecierii Botezului şi a harului- nese
sizat de conştiinţă, dăruit prin această taină, M asalienii
afirm au că B otezul nu alungă pe diavol din sufletul
om ului, aşadar nu şterge nici păcatul cu totul, ci în om ul
botezat sălăşluieşte şi harul şi păcatul, şi D uhul Sfânt şi
diavolul.
A ceastă teorie o respinge D iadoh, arătând că, dacă
Filocalia 40
7
până la B otez înăuntrul sufletului se află diavolul, de
ta B otez înăuntrul lui se sălăşluieşte harul, iar diavolul
e scos afară. D e aci înainte sufletul este influenţat de har
dinăuntrul său; iar diavolul îl influenţează num ai din
afară, prin m ustul trupului şi prin sim ţurile lui. «U nii
au născocit că atât harul cât şi păcatul, adică atât D uhul
adevărulu i cât şi du hul rătăcirii se ascund în m in tea
celui ce se botează. D e aceea zic că o persoană îm bie
m in tea'sp re cele b u n e, iar cea laltă în d ată sp re cele
potrivnice. Eu însă am înţeles din dum nezeieşm - e Scrip
turi şi din însăşi sim ţirea m inţii că în ainte de S fântul
B otez harul îndeam nă sufletul spre cele bune din afară,
iar Satana foieşte în adâncurile lui, fricercând - să stăvi
lească toate ieşirile m inţii înspre dreapta. D ar din ceasul
în care renaştem , diavolul e scos afară, iar harul intră
înău ntru. C a urm are aflăm că, p recum odin- ioară stă
pânea asupra sufletului rătăcirea, aşa după -B otez stă
pâneşte asupra lui adevărul. Lucrează, ce e drept, Satana
asupra sufletului şi după B otez, ca şi m ai înainte, ba de
m ulte ori chiar m ai rău. D ar nu ca unul ce se află la un
loc cu harul, să nu fie, ci învăluind oarecum m intea în
fum ul dulceţurilor neraţionale,-prin m ustul trupului»
(cap. 76). C u alte cuvinte, până nu se sălăşluieşte harul
în adâncul sufletului, lucrează chiar din el dracii cei
m ai subţiri, oprindu-1 de la dorirea binelui şi îndem -
nându-1 la patim i sufleteşti. D ar după ce se sălăşluieşte
harul în m inte, vin la rând dracii m ai m ateriali, care aţâţă
trup ul spre patim i trupeşti, ca să despartă m in tea din
com uniunea cu harul (cap. 81). «H arul lui D um nezeu
se sălăşluieşte în însuşi adâncul sufletului. D e aceea din
însu şi adâncu l inim ii sim ţim oarecum izvorând - dra
gostea de D um nezeu, când ne gândim fierbinte la E l.
40S Diadoch al Foticeei
Iar dracii de aci în ain te se m u tă şi se în cu ibează în
sim ţurile trupului, lucrând prin firea uşor de influenţat
a trupului asupra celor ce sunt încă prunci cu sufletul...
D e aceea harul/prin sim ţirea m inţii înveseleşte trupul
cu o bucurie negrăită la cei ce sporesc în cui^ştinţă; iar
dracii, prin sim ţurile trupului, robesc sufletul, îm biin-
du-1, ucigaşii, cu sila spre cele ce nu vrea, când ne află
m ai ales um blând fără grijă şi cu nepăsare pe calea
credinţei» (cap. 79).
V iaţa duhovnicească începe cu frica de D um nezeu.
«N im enea nu poate iubi pe D um nezeu din toată inim a,
d a că n u se tem e m a i în tâi d e E l în tru sim ţirea in i-
m ii»(cap. 16). Prin frică începe să se cureţe sufletul de
păcate. D ar chiar înainte de aceasta trebuie să se desfacă
de grijile lum eşti. Până ce sufletul e nepăsător şi dornic
de plăceri nu sim te frica de D um nezeu. D ar când începe
să se cureţe cu m ultă luare am inte, atunci sim te frica de
D um nezeu ca pe un m edicam ent al vieţii. Curăţindu-se
astfel tot m ai m ult, ajunge la dragostea desăvârşită, în
care nu m ai este frică, ci nepătim ire (cap, 17). «C el ce
iubeşte pe D um nezeu crede cu adevărat în E-l şi îm pli
neşte cu evlavie poruncile. Iar cel ce crede num ai şi nu
este în iubire, nu are nid credinţa pe care crede că o are»
(cap. 21).
D upă curăţirea de patim ile trupeşti, lucrare în care
rol m are are ascultarea şi înfrânarea, trebuie să se facă
şi curăţirea m inţii de gânduri rele, lucru care cere o
liniştire a m inţii. «Cei ce se nevoiesc trebuie să-şi
că păzeas
pururea cugetul neînviforat, ca m intea deosebind
g ân d u rile ce in tră în ea, p e ce le b u n e şi trim ise d e
D um nezeu să le aşeze în căm ările m em orie, iar pe cele
urâte şi drăceşti să le arunce afară din visteriile firii»
Filocalia 40
9
(cap. 26). «D ar num ai D uhul Sfânt poate curaţi m intea
cu adevărat... C ăci strălucind E l necontenit în căm ările
sufletului, nu num ai că se fac arătate în m inte m icile şi
întunecoasele năvăliri ale dracilor, ci se şi slăbesc, fiind
vădite cte lum ina aceea sfântă şi slăvită. D e aceea zice
A postolul: «D uhul să nu-1 stingeţi» (cap. 28).
C urăţindu-se m intea, se pune în lucrare sim ţirea ei,
care este un o rg an p rin care m in tea se rap o rtează la
cele nevăzute şi dum nezeieşti, ca sim ţurile trupului la
cele văzute (cap. 24,30). «Sim ţirea aceasta a m inţii», sau
a «inim ii», sau a «sufletului», nu trebuie înţeleasă însă
ca o vedere m aterială a lui D um nezeu. «N im enea să nu
nădăjduiască, auzind de sim ţirea m inţii că i se va arăta
în chip văzu t slava lui D um nezeu. Spunem num ai că
cel ce şi-a curăţit sufletul sim te printr-o gustare negrăită
m ângâierea dum nezeiască, dar nu că i se arată ceva din
cele nevăzute. Pentru că acum um blăm prin credinţă,
nu prin vedere, zice fericitul Pavel. Dacă deci ta
i se va ară
vreunui nevoitor fie vreo lum ină, fie vreo form ă cu
chip de foc, fie glas, să nu prim ească nicidecum o astfel
de vedere. Căci este am ăgire vădită a vrăjm aşului» (cap.
36, vezi şi 37,38). «C ă m intea, când începe să fie lucrată
cu pu tere d e lu m ina d um nezeiască, se face în treagă
străvezie, încât îşi vede în chip îm belşugat lum ina sa,
nim enea nu se îndoieşte. C ăci aşa devine când puterea
sufletului biruieşte cu totul asupra patim ilor. D ar că tot
ce i se arată într-o form ă oarecare, fie ca lum ină, fie ca
foc, vine din reaua uneltire a vrăjm aşului ne învaţă
- lim
pede dum nezeiescul Pavel, spunând că acela se preface
în înger al lum inii» (cap, 40),
D ar înaintarea aceasta în viaţa duhovnicească, spre
nepătim ire, dragoste şi vedere tainică, nu se face fără
 Filocalia 411
410 Diadoch al Foticeei
« sim ţirea m inţii» este o do vadă îndestu lătoare
lupte. «C ând m intea începe să sim tă harul Preasfântului 5
d espreacest adevăr.
D uh, atunci şi S atana m ângâie sufletul printr-o sim ţire
dulce, în tim pul odihnei de noapte, când vine ca o adiere
de som n uşor peste el». C eea ce ajută arunci sufletului
să alunge adierea dulce a Satanei este nudele D om nului
lisus. «D acă deci m intea va fi aflată ţinând în am intire
fierbinte num ele sfânt al D om nului lisus şi se va folosi
ca de o arm ă de num ele acela preasfânt şi pream ărit, va
pleca am ăgitorul viclean» (cap. 31,32).
C u cât se îm bogăţeşte sufletul m ai m ult de darurile
lui D um nezeu, cu atât «îngăduie D om nul m ai m ult să
fie supărat de draci ca să înveţe tot m ai m ult -să facă deo
sebire între bine şi rău şi să se facă m ai sm erit» .(cap. 77).
D iad o h are co m u n ă cu m u lţi scriito ri d in R ăsărit
teoria deosebirii dintre «teolog» şi «gnostic». T eologul
este pro po văduitorul, cu vântătorul tainelo r- d um neze
ieşti, care a prim it darul cuvântului, al învăţăturii, care
e totod ată şi d arul înţelepciun ii. S p re d eosebire d e el,
gnosticul a prim it darul «cunoştinţei», al unirii - cu D um
nezeu şi al trăirii acestei uniri. D rum ul gnosticului este
m ai ales acela al rugăciunii, al însingurării în adâncurile
trăirii m istice, departe de orice g rijă (cap. 7-îl).
«Poate nota cea m ai surprinzătoare a acestei scrieri,
zice V iller-R ahner (O p. c. 223), este că viaţa - duhovni
cească apare de la început până la sfârşit ca o «trăire»
şi că la orice pas se vorbeşte de «experienţă»,.. A ceasta
e o caracterizare justă. N u tot aşa de potrivită este însă
observaţia că «D iadoh aparţine teologiei de sentim ent,
d ire c ţia p ie tă ţii ră să rite n e , a c ă re i fo rm ă d e c ă z u tă
extrem ă este M asalianism ul». T răirea m istică de care
v orbeşte D iado h nu poate fi identificată pur şi sim p lu
cu o stare sentim entală; îm preunarea celor două cuvinte
 Filocalist 41
3

F ericitul D h doh 8 . D e fin iţia c u ră ţiei: sim ţire p u ru re a lip ită d e

Dumnezeu.
. E p is c o p u l F o tic e ii
; 1
; D efiniţii 9 . Definiţia iubirii: sporirea prieteniei faţă de cei ce ne
ocărăsc.
l o D efiniţia credinţei: cugetare nepătim aşă despre
Dumnezeu. 1 0 . Definiţia desăvârşitei desfătări în Dumnezeu: a
socoti bucurie tristeţea morţii.
2 „ D efin iţia n ă d ejd ii; că lă to ria m in ţii sp re c e le
nădăjduite.

3e Definiţia răbdării: stăruinţa neîncetată de a.vedea

cu ochii înţelegerii pe Cel nevăzut, ca văzut.

4e Definiţia neiubirii de argint: a vrea să nu ia bani,

aşa cum vrea cineva să aibă.

5. Definiţia cunoştinţei: a te uita pe tine când te gân

deşti la Dumnezeu.

6. Definiţia smeritei cugetări: uitarea atentă a isprăvilor

tale,

7. Definiţia nemânierii: dorinţă multă de a nu te mânia.


A l a c e lu ia ş i
C uvânt ascetic
d e s p r e v i a ţa m o r a lă , d e s p r e c u n o ş ti n ţ ă
ş i d e s p r e d r e a p ta s o c o te a l ă d u h o v n ic e a s c ă ,
îm p ă r ţit în 1td0e0 c a p e1 te
1.F raţilor, oricărei vederi (contem plaţii) duhovniceşti
să-i prem eargă credinţa, nădejdea şi dragostea, dar m ai
ales dragostea. C ăci acelea ne învaţă să nesocotim
- bună
tăţile văzute; iar d rago stea n e leag ă sufletu l în suşi de
bunătăţile lu i D u m nezeu, adulm ecând printr-o sim ţire
a m in ţii urm a C elu i nevăzut.
2. Singur D um nezeu e bun prin fire. D ar şi om ul se face
bun prin C el cu adevărat bun, dacă îşi cultivă m odurile
v ieţuirii. D in această stare nu se m ai po ate schim ba,
când sufletul, prin cultivarea binelui, a ajuns- în D um ne
zeu aşa de m ult, cât poate vrea cu puterea care lucrează
în el. .C ad zice:
2
«F iţi buni şi m ilostivi, ca T atăl vostru
cel din C eruri».
3« R ăul nu este în fire, nici nu este cineva rău prin fire.
C ad D um nezeu nu a făcut ceva rău. C ând însă cineva,
din pofta inim ii, aduce la o form ă ceea ce nu are fiinţă,
atunci aceea începe să fie ceea ce vrea cel ce face aceasta.
Se cuvine deci ca prin cultivarea necontenită a am intirii
lui D um nezeu să ne ferim de a ne deprinde cu răul. C ăci
e m ai puternică firea binelui, decât deprinderea răului.
Filocalia 41
5
Fiindcă cel dintâi este, pe când cel de al doilea, nu este,
decât num ai în faptul că se face.
4. T oţi oam enii suntem «după chipul» lui D um nezeu;
dar «după asem ănare» nu suntem decât aceia care prin
m ultă dragoste şi-au robit libertatea lor lui D um nezeu.
C ănd ded nu suntem ai noştri, atunci suntem asem enea
C elui ce prin dragoste ne-a îm păcat cu Sine. La aceasta
însă nu* va ajunge cineva, de nu-şi va convinge sufletul
său să n u se m ai lase vrăjit de slava vieţii uşoare.
5»L ibertatea voinţei se arată în voirea sufletului- raţio
nal, care e gata să se m işte spre orice ar vrea. Pe aceasta
să o convingem să fie gata num ai spre bine, ca- prin am in
tirile cele bune să nim icim totdeauna pom enirea răului.
6. L u m in a cu no ştinţei adevărate stă în a deo seb i fără
greşeală binele de rău. C ăci atunci calea dreptăţii,
- atră
gând m intea spre Soarele dreptăţii, o duce la -lum ina nes
fârşită a cunoştinţei, ca pe una care caută de aci înainte
cu îndrăznire dragostea. T rebuie ded să sm ulgem într-o
po rnire n em ân io asă d reptatea d e la cei ce înd răzn esc
să o necinstească. C ad râvna evlaviei îşi arată biruinţa
nu urând p'e cineva, ci m ustrându-1.
T .C u vântul du ho vn icesc u m ple d e sigu ranţă sim ţirea
m in ţii, căci e pu rtat d e lu crarea drag ostei ce izvo răşte
din D um nezeu. D e aceea m intea noastră se- îndeletni
ceşte, fără să fie silită, cu grăirea desp re D um nezeu.
C ăci nu sim te atu nci v reo lipsă care prov oacă g rijă.
F iindcă atât de m ult se lărgeşte prin vederi, -cât vrea lu
crarea d ragostei. B ine este ded să aşteptăm to tdeauna
c u c re d in ţă, ca să p rim im p rin d rag o ste ilu m in a re a
p e n tru a c u v â n ta . C ă c i n im ic n u e m a i s ă ra c d e c â t
416 Diadob al Foticeii
cugetarea care, stând afară de D um nezeu, filosofează
despre D um nezeu.
8. N id cel ce n u este în că lu m inat n u se cad e sa se
apropie de vederile, duhovniceşti; nici cel învăluit din
belşug de lum ina bunătăţii Preasfântului D uh să nu în
ceapă a cuvânta,pentru că lipsa lum inii aduce neştiinţă;
iar belşugul nu îngăduie să se vorbească. C ăci sufletul
fiind atunci beat de dragoste către D um nezeu, vrea să
se desfăteze cu glas tăcut de slava D om nului. Prin ur
m are num ai cel ce ţine m ijlocia ilum inării, trebuie să
purceadă a grăi despre D um nezeu. C ăci această m ăsură
dăruieşte sufletului cuvinte pline de strălucire. Iar stră
lu cirea ilu m inării h răn eşte cred in ţa celu i ce grăieşte
întru credinţă. Căci rânduiala este ca cel ce învaţă pe altii
să guste, prin dragoste, el m ai întâi din rodul cunoştinţei,
a ş a c u m p lu g a r u l c a r e s e o s te n e ş te tr e b u ie s ă s e
îm părtăşească el m ai întâi din roade.
9. A tât înţelepciunea, cât şi cunoştinţa, cât şi celelalte
d aru ri d u m n e zeie şti su n t ale u n u ia şi acelu iaşi D u h
Sfânt. D ar fiecare din ele îşi are lucrarea sa deosebită.
D e aceea unuia i s-a dat înţelepciune, altuiajzunoştrnţa
întru acelaşi D uh, m ărturiseşte A postolul. 3
C unoştinţa
le a g ă p e o m d e D u m n ez eu p rin ex p e rie n ţă, d ar n u
îndeam nă sufletul să cuvînteze despre lucruri. D e aceea
unii dintre cei ce petrec în viaţa m onahală sunt lum inaţi
de ea în sim ţirea lor, dar la cuvinte dum nezeieşti nu vin.
D acă însăse dă cuiva pe lângă cunoştinţă şi înţelepciune,
în duh de frică, lucru ce rar se întâm plă, aceasta desco
peră însăşi lucrarea cunoştinţei, prin dragoste. Fiindcă
cea dintâi obişnuieşte să lum ineze prin trăire, a doua
p rin c u v ân t. D a r cu n o ş tin ţa o a d u c e ru g ă c iu n ea şi
Filocălia 41
7
liniştea m ultă, când lipsesc cu desăvârşire grijile; iar
înţelepciunea o aduce m editarea fără -slavă deşartă a
cuvintelor D u hulu i, şi m ai ales harul lu i D um n ezeu
care o dă. ..
10. C ând facultatea im pulsivă (m ânia) a sufletului se
p o rn eşte îm p o triv a p atim ilo r, tre b u ie să ştii c ă este
vrem e de tăcere, căci este ceas de luptă. Iar când vede
cineva că starea aceasta de nelinişte a ajuns la linişte,
fie prin rugăciune, fie prin m ilostenie, să se lase m işcat
de dragostea cuvintelor, asigurând însă prin legăturile
sm eritei cugetări aripile m inţii. Căci până nu se sm ereşte
cinev a foarte p rin disp reţu irea d e sine, n u po ate g răi
despre m ăreţia lui D um nezeu.
11. C uvântul duhovnicesc păstrează sufletul celui ce-1
grăieşte pururea neiubitor de slavă deşartă. C ăci m ân
gâind toate părţile sufletului prin sim ţirea inim ii, îl face
să nu m ai aibă trebuinţă de slava de la oam eni. D e aceea
îi păzeşte pururea cugetarea fără năluciri, prefăcând-o
întreagă în dragoste de D um nezeu. D ar cuvântul înţe
lepciunii lum eşti îl îndeam nă pe om pururea spre iubi
rea de slavă. C ăci neputând m ângâia şi satisface pe cei
ce-1 grăiesc, prin experienţa sim ţirii, le dăruieşte plăce
rea lau d elo r, fiin d el în su şi o plăsm u ire a oam en ilor
iubitori de slavă. V om cunoaşte deci fără rătăcire această
înrâurire a cuvântului lui D um nezeu, dacă vom cheltui
ceasurile când nu grăim , în tăcere lipsită de griji şi în
pom enirea fierbinte a lui D um nezeu.
12.C el ce se iubeşte pe sine. nu poate iubi pe - D um ne
zeu. D ar cel cenu se iubeşte pe sine, din pricina bogăţiei
covârşitoare a iubirii lui D um nezeu, îl iubeşte - pe D um
nezeu, fiindcă unul ca acesta nu caută niciodată slava
418 Diadoh al Foticeii
sa, ci pe a lui D um nezeu. C ăti cel ce se iubeşte pe sine
caută slava sa. Iar cel ce iubeşte pe D um nezeu iubeşte
slava Celui ce 1-a făcut pe el. Fiinclcă e propriu sufletului
sim ţitor şi iubitor de D um nezeu să caute pe de o parte
pururea slava lui D um nezeu în toate poruncile pe care
le îm plineşte, iar pe'de alta să se desfăteze întru sm erenia
sa. C ăci lui D um nezeu I se cuvine slavă, pentru m ăreţia
L ui, iar om ului sm erenie, ca prin ea să ajungem să fim
ai lui D um nezeu. D e vom face aceasta şi noi, bucurân-
du-ne întocm ai ca S fântul loan B o tezătoru l de slava
D om nu lui, vom începe să zicem neîncetat; «A cesta
4
trebuie să crească, iar noi să ne m icşorăm ».
13. Ştiu pe cineva care iubeşte aşa de m ult pe D um
nezeu, plângând totuşi că nu-1 poate iubi cât vrea, încât
su fle tu l lu i e ste n e c o n te n it în tr-o a s tfe l d e d o rin ţă
fierbinte, că D um nezeu se slăveşte în el, iar el este ca şi
când n-ar fi. D espre sine nu ştie ce valoare are, iar lau
dele cuvintelor nu-1 îndulcesc. C ăci din m ulta dorire a
sm ereniei n u -şi cu n oaşte v red n icia sa, ci slu jeşte lu i
D u m n ez e u d u p ă râ n d u iala p re o ţilo r. Iar d in m u lta
iubire de D um nezeu îşi ascunde am intirea vredniciei,,
îngropând cu sm erenie undeva în adâncul dragostei de
D um nezeu lauda ce i se cuvine din pricina acestei vred
n icii, ca să-şî p ară în cu getarea sa to tdeaun a o slu gă
n etreb nică, fiin d cu to tu l străin d e v red n icia sa, prin
dorul după sm erenie. A cest lucru suntem datori sâ-1
facem şi n o i, fu g in d d e o rice cin ste şi slavă-, pen tru
covârşitoarea bogăţie a dragostei D om nului, care ne-a
iubit aşa de m ult pe noi.
14. C el ce iubeşte pe D um nezeu întru sim ţirea inim ii
acela este cunoscut ele El. Căci în m ăsura în care prim eşte
Filocalia 41
9
cineva în sim ţirea sufletului dragostea lui D um nezeu,
în aceeaşi m ăsură ajunge în dragostea lui D um nezeu.
D e aceea unul ca acesta nu încetează să se dorească
după lum ina cunoştinţei cu o dragoste aşa de puternică,
încât să-şi sim tă topindu-se până şi tăria oaselor, nem ai-
ştiindu-se pe sine, ci fiind prefăcut întreg de dragostea
lui D um nezeu. D e unul ca acesta putem spune şi că este
în viaţa aceasta şi că nu este. C ad petrecând în trupul
său, călătoreşte, datorită dragostei, afară din el, m işcân-
du-se necontenit cu sufletul către D um nezeu. A rzând
cu in im a n eîn treru p t d e fo cu l d rag o stei,s-a lip it d e
D um nezeu prin puterea neslăbită a unui m are dor ,ca
unul ce a ieşit odată pentru totdeauna din iubirea de sine
pentru dragostea de D um nezeu:«C ăci dacă ne-am ieşit
din m inte,zice,este pentru D um nezeu iar de suntem cu
m intea întreagă,este pentru voi».
15. C ând începe cin eva să sim tă cu îm b elşugare - dra
gostea lui D um nezeu, începe să iubească şi pe aproapele
întru sim ţirea duhului. Şi aceasta .este dragostea despre
care grăiesc toate Sfintele Scripturi. C ăci prietenia după
trup se desface foarte uşor când se găseşte o cât de m ică
pricină. Pentru că nu a fost legată cu sim ţirea duhului.
D ar în sufletul ce stă sub înrâurirea lui D um nezeu, chiar
dacă s-ar întâm pla să se producă vreo supărare, totuşi;
legătura dragostei nu se desface dintr-însul. C ad aprin-
zându-se pe sine însuşi din nou de focul dragostei lui
D um nezeu, îndată revine iarăşi la starea cea bună şi cu
m u ltă b u cu rie p rim e şte d rag o stea ap ro ap elu i, ch iar
dacă a fost ocărît sau păgubit m ult de către acela.pentru
că acest suflet topeşte în dulceaţa lui D um nezeu - am ără
ciunea iscată de gâlceava.
 420 Diadoh ni Foticeu
16. Nim enea nu poate să iubească pe D um nezeu din
toată inim a, dacă nu se va tem e de El m ai întâi întru
sim ţirea inim ii. Căci numai curăţindu-se şiînm uindu-se
su fle tu l p rin în râ u rire a te m e rii, v in e la d ra g o ste
lucrătoare. Dar nu va veni cineva la temerea de- Dumne
zeu în chipul arătat, dacă nu va părăsi toate grijile
lumeşti. Căci num ai gind ajunge m intea la linişteşi m ultă
la negrijă, o strâm torează frica de D um nezeu, ţind-
cură-
o întru sim ţire m ultă de toată grosim ea pămcă,ânteas ca
astfel să o aducă la marea dragoste a bunătăţii lui
D um nezeu. A stfel frica este o stare proprie a drepţilor
care încă se curăţesc, fiind îm preunată pe jum ătate cu
d ra g o s te . I a r d ra g o s te a d e s ă v â rş ită e s te p ro p rie
drepţilor curăţiţi deplin, în care nu m ai este frică. «Căci
dragostea desăvârşită, zice, scoate afara5. frica» Dar de
amândouă au parte numai drepţii, care lucrează virtuţile oi
ajutorul D uhului Sfânt D e aceea zice Scriptura un într-
7
loc: «Temeţi-vă de Domnul toţi Sfinţii;iar Lui»în altloc:
«Iubiţi pe Dom nul toţi cuvioşii sPrin Lui». acestea
învăţăm lim pede că frica de D urrm ezeu este proprie
drepţilor ce se curăţesc încă, fiind .împreunată, cum s-a
zis, pe jum ătate cu dragoste; iar dragostea desăvârşită e
proprie drepţilor:curăţiţi,, în care nu m ai este gândul
.^vreunei temeri, ci. o ardere neîncetată şi o alipire- a sufle
tului de D um nezeu, prin lucrarea D uhului Sfânt. Căci
s~a zis: «Lipitu-s-a sufletul m eu de Tine şi dreapta Ta
m--i\sprijinit»/'1
IT.Rănile prim ite de trup,, dacă s-au înăsprit- şt s~au
umplui de murdărie, nu simt lucrarea leacului: dar după
ce sunt curăţite, sim t lucrarea leacului, ajungând prin el
la tăm ăduire desăvârşită. A şa şi sufletul: câtă vrem e e
Filoculin 42
1
neîngrijit şi acoperit în întregime de lepra voluptăţii, nu
poate sim ţi frica lui D um nezeu, chiar dacă i-ar vesti
cineva neîn cetat ju decata înfricoşată şi aspră a lu i
Dum nezeu. Dar când începe să se curăţească cu m ultă
luare am inte, sim te frica lui Dum nezeu ca pe un leac
adevărat al vieţii, care mustrându-1, îl arde ca într-un foc
fără durere. Pe urm ă, curăţindu-se treptat, ajunge la
curăţirea desăvârşită, sporind în dragoste pe m ăsură ce
se m icşorează frica din el. în felul acesta ajunge- la dra
gostea desăvârşită, în care, cum am zis, nu m ai este
frică, cinepătim irea deplină, produsă de slava lui Dum -
nezeu.Să avem deci ca laudă neîncetată, mai presus de
toate laudele, întâi frica lui Dum nezeu, apoi dragostea,
care este plinirea legii desăvârşirii în H ristos.
IS.Sufletul care nu s-a izbăvit de grijile lum eşti- nu iu
beşte nici pe Dum nezeu cu adevărat şi nu dispreţuieşte
nici pe diavolul cum trebuie..Căci grija vieţii îi este ca
un acoperăm ânt, care îl îm povărează. D in această- pri
cină m intea nu-şi poate cunoaşte dreptul de judecată
asupra acestor feluri de lucruri, ca să dea fără greşeală
hotărîrile judecăţii sale. Ded în toate chipurile retragerea
din lum e e folositoare.
19. Ţine de sufletul curat cuvântul f ară. pizm ă, râvna
fără rău tate îi d rago stea neînce tată faţă de D om nu l
slavei. Atunci şi mintea îşi potriveşte cumpenele sale cu
exactitate, fiind de faţă în cugetarea sa ca în cel m ai
curat loc de judecată.
20. C redinţa fără faptă şi fapta fără de credinţă vor fi
la fel de lepădate. Căci credinciosul trebuie să-şi arate
credinţa, aducând Domnului fapte. Pentru că nici părin
telui nostru A vraam nu i s-ar fi soco tit credinţa spre
422 Diadoh al Foticeii
dreptate, dacă nu ar fi adus pe fiul său ca rod al ei.
21. C el ce iubeşte pe D um nezeu acela crede totodată
cu adevărat şi săvârşeşte faptele credinţei cu evlavie. Iar
cel ce crede num ai şi nu este întru dragoste, nu are nici
credinţa însăşi, pe care socoteşte că o are. Căci crede cu
o m inte uşuratică ce nu lucrează sub greutateax plină de
slavă a dragostei. D rept aceea, crecjinţa lucrătoare prin
dragoste este m arele izvor al virtuţilor.
22. C ând cercetăm adâncul credinţei, se tulbură, dar
când îl privim cu dispoziţia sim plă a inim ii, se înseni
nează. C ăci adâncul credinţei, fiind apa uitării relelor,
nu rabdă să fie cercetat de cugetări iscoditoare. Să plutim
deci pe aceste ape cu sim plitatea înţelegerii, ca să ajun
gem la lim anul voii lui D um nezeu.
23. N im enea nu poate iubi sau crede cu adevărat, dacă
nu se are pe sine însuşi pârîş al său. Căci când conştiinţa
noastră se tulbură prin m ustrările ce şi le face, nu m ai
e lăsată m intea să sim tă m ireasm a bunurilor supra-
lum eşti, ci îndată e cuprinsă de îndoială: pe de o parte
doreşte acea m ireasm ă cu ardoare pentru experienţa lor
anticipată prin credinţă, pe de alta nu o m ai poate prinde
cu sim ţirea inim ii prin dragoste, din pricina deselor îm
punsături ale conştiinţei m ustrătoare. D ar curăţindu-ne
pe noi înşine printr-o atenţie m ai fiebinte, vom câştiga
ceea ce dorim în Dum nezeu, dobândind o şi m ai deplină
experienţă.
24. Precum sim ţurile trupului ne m ână spre cele ce ni
se arată bune oarecum cu sila, tot aşa obişnuieşte să ne
călăuzească sim ţirea m inţii spre bunurile nevăzute,
după ce a gustat o dată din ele. C ăci fiecare se doreşte
Filocalia 423
totdeauna după ceea ce e înrudit cu sine: sufletul
ca netrupesc, după bunurile cereşti, iar trupul ca
păm ânt, după desfătarea păm ântească. D eci la
experienţa sim ţirii
nem ateriale vom ajunge fără rătăcire,
dacă vom subţia m ateria prin osteneli şi dureri.
25.însăşi lum ina sfintei cunoştinţe ne învaţă- că sim
ţirea naturală este una, dar e îm părţită în două lucrări,
din pricina neascultării lui A dam . D eci una şi sim plă
este şi lucrarea D uhului Sfânt, c'oborîtă în acea sim ţire.
D ar pe aceasta nim enea nu o poate cunoaşte, decât
num ai cei ce s-au lepădat cu bucurie de plăcerile vieţii,
pentru nădejdea bunurilor viitoare, şi au veştejit toată
dorinţa sim ţirilor trupeşti prin înfrânare. M intea acelora,
m işcându-se cu toată puterea num ai spre acele bunuri,
datorită lipsei de griji, sim te întâi ea în chip negrăit
b u n ătate a d u m n ez eiasc ă. P e u rm ă îm p ărtă şeşte şi
trupului din bucuria sa, pe m ăsura înaintării sale, având
un dor nem ărginit de-a se m ărturisi. «C ad întru E l a
nădăjduit, zice, inim a m ea şi am fost ajutat; şi a înflorit
trupul m eu, şi cu voia m ea m ă voiu m ărturisi 10
Lui».
Bucuria adevărată ce se revarsă atunci în suflet şi în trup
este o înştiinţare neînşelătoare despre viaţa cea nestri-
căcioasă.
26. C ei ce se nevoiesc trebuie să-şi păstreze cugetarea
pururea netulburată, ca m intea deosebind gândurile ce
trec prin ea, pe cele bune şi trim ise de D um nezeu să le
aşeze în căm ările am intirii, iar pe -cele întunecoase şi
drăceşti să le arunce afară din jitniţele firii. Căci atunci
când m area e liniştită, "pescarii văd până în adâncuri,
încât nu le scapă aproape nici unul din peştii care - m işu
nă acolo. D ar când e tulburată de vânturi; ascunde în
•424 Diadoh al Foticeii Filocalia 42
5

negura păţească şi zboară ,

tulbură mintea în aer, tot
rii contem- dar aş
ceea plativă, m ai când a
ce lasă ales atunci sunt şi
cu când dintr-o acope su
prisosi m ânie riţi cu fle
nţă să nedreaptă se albeaţ tul
fie tulbură ă sau ,
văzut adâncul de de
când e sufletului. niscai îşi
liniştit urdori, va
27. Sunt chiar su
ă şi. foarte puţini
lim ped dacă bţi
aceia care îşi vine a
e. cunosc cu de- înainte cu
M eşteş am ă- a lor lu
ugul nuntul toate vreun ar
celor greşelile lor şi lucru e
ce pun a căror minte mare a
la cale nu e răpită nu-1 mi
vicleşu nici văd nt
gurile odată de la decât e
pescăr pomenirea lui foarte co
eşti nu Dumnezeu. şters, aja
mai Căci precum iar pe ca
are ochii cele re
atunci noştri cei m ici i-a
nici o trupeşti, când nici nu ve
putere, sunt sănătoşi le nit
Aceast pot vedea prind di
a se toate, cu n
întâmp până şi sim ţul iu
lă să o ţânţarii care vederii bir
ea de dragoste de pe di
lum e, lum e,, chiar tâlhar, nd
va dacă ar nu se u-
socoti săvârşi vreo va şi
chiar şi uci slobozi
cele dere, sau altă nicidec
m ai faptă um
m ici vrednică de prada.
greşeli m are Deci se
ale sale pedeapsă, o cade
ca va ca prin
foarte privi foarte toate şi
m ari şi liniştit, iar m ai
va celorlalte- ales
vărsa greşeli nu le prin
neîncet va da nici {Tăcea
at o sufletu
lacrim i însem nătate, lui să
peste ci le va socoti dăm
lacrim i adeseori ca odihnă
cu isprăvi. D e Duhulu
multă aceea nu se i Sfânt
mulţu va ruşina în noi,
mire. netrebnicul ca să
Căci s- nici chiar să avem
a spus: le apere sfeşnic
«Drepţ cu căldură. ul
ii se 28. N um ai cunoş
vor D uhul Sfânt tinţei
m ărturi poate să
si lum inâ
num el curâfească nd în
ui m intea. noi
Tău»." Cad de nu va totdea
Dar de intra Cel una.
va stă puternic să C ăci
rui în dezarm eze şi răspân
să lege
 el lum ina aceea o se
neînc sfântă şi singur î
etat slăvită. D e ă m
lum in aceea sim ţir pa
a în A postolul e rt
căm ăr zice: «Duhul natura e
ile să nu-1 lă a în
12
suflet stingeţi!», sufletu to
ului, adică nu lui, t
nu lucraţi, sau nu căci at
num ai gândiţi cele cele ât
că se rele, ca să nu cinci ea
fac întristaţi se' pă
arătat bunătatea "deos rţi
e în D uhului ebesc câ
m inte /Sfânt şi să după te
acele vă lipsiţi de trebui fe
m ici sfeşnicul nţele lu
şi acela trupul ri
întune ocrotitor. ui de
cate Căci nu se nostru m
atacur stinge C el , cum iş
i veşnic şi de ne că
(m om viaţă învaţă ri
eli) făcător, ci Preasf su
ale de-1 vom ântul fl
dracil întrista se va şi de et
or, ci depărta de la oam en eş
se şi noi, lăsând i ti
slăbes m intea iubitor ex
c, înceţoşată şi ul ist
fiind nelum inată. D uh al ă,
date 29. Precum lui di
pe am m ai spus, D um n n
faţă ştim că nu ezeu. pr
de există decât D ar ea ici
nă că m işcarea inim ii n
m intea raţională şi noas- e
s-a m intală afirii tre, n- v
făcut noastre, am ă
luneco întrucât putea z
asă în m intea s-ă u
urm a noastră gustă tă
neascu doreşte să m .
ltării. alerge spre binele C
A stfel frum useţile cu o ă
o parte cereşti, când sim ţire ci
din ea petrecem în neîm p p
e dusă curăţie. Dar ărţită, r
de când vom adică e
latura dobândi cu c
pătim deprinderea toată u
aşă a de a nesocoti afecţiu m
firii bunurile din nea
noastr lum e, vom sufletu p
e, şi putea să lui. ri
de unim şi pofta n
30.Si 42
aceea păm ântească m ţire 6
sim ţi a sufletului a
m cu dorinţa lui m inţii
plăcer raţională. Iar const
e de de acest lucru ă în
bunătă ne va face gusta
ţile parte rea
vieţii. îm părtăşirea precis
A ltă de Duhul ăa
parte Sfânt. Căci reali-
se dacă n-ar tăţilor
îndulc lum ina distin
eşte dum nezeirea cte
adeseo Lui cu putere din
ri de căm ările lum ea
Diadoh Foticeii
al
sim ţul gustului trupesc, când se află în stare de sănătate,
deosebim fără greşeală cele bune de cele rele şi dorim
cele bun e, tot aşa m in tea noastră, când încep e să se
m işte în deplină sănătate şi fără griji, poate să sim tă din
belşug m ângâierea dum nezeiască şi să nu m ai fie răpită
n icio dată de co ntrariul aceleia. Ş i p recu m tru - pu l, g us
tân d d in d ulceţurile păm ânteşti, ex perim en tează fără»
greşeală sim ţirea lor, aşa şi m intea, când se află deasupra
c u g e tu lu i tru p e s c , p o a te s ă g u s te fă ră să se în ş e le
m ângâierea D uh ului S fânt.(«G ustaţi, zice, şie v ed eţi că
b u n D o m n u1 3l» şi să p ă stre z e a m in tire a g u stă rii
-n eu itată p rin lucrarea d rago stei, în cât să-şi p o ată d a
seam a fără greşeală d e cele ce-i su nt d e fo lo s, d up ă
Sfântul care zice: «Şi aceasta m ă rog, ca dragostea tră voas
să prisosească tot m ai m ult şi m ai m ult,tinţă în cunoş
şi
sim ţire, ca să preţuiţi cele ce sunt de14.folos»)
31. G ând m intea noastră începe să sim tă harul P rea
sfântului D uh, Satana caută şi el să ne m ângâie sufletul
printr-o sim ţire la aparenţă plăcută, aducând peste noi,
în vrem ea liniştirii d e no apte, o adiere asem enea un ui
som n foarte uşo r. D ar dacă m in tea va fi găsită ţinând
în pom en ire fierbinte sfântul n um e al D o m nului lisus
şi va folosi preasfântul şi slăvitul num e al L ui, ca pe o
arm ă îm potriva înşelăciunii, se va depărta am ăgitoru l.
viclean. Insă de aici înainte se va aprinde statornic îm po
triva sufletului. Iar urm area va fi că m intea, cunoscând
cu de-am ănuntul înşelăciunea celui vicelan, va câştiga
şi m ai m ultă experienţă în a deosebi aceste două lucrări.
32. M ângâierea cea bu nă v in e sau în v em e d e vegh e
a trupului sau ca o arătare în som n a vreunui bun viitor;
însă num ai când cineva, stăruind în pom enirea fierbinte
Filocalia 42
7
a lui D um nezeu, s-a lipit de dragostea L ui. -Iar m ângâ
ierea am ăgitoare vine, cum am spus, totdeauna când cel
ce se nevoieşte e furat de o toropeală uşoară, am estecată
cu o jum ătate de pom enire a lui D um nezeu, C ea dintâi,
ca una ce e de la D um nezeu, îndeam nă în chip - vădit su
fletele nevoitorilor spre dragoste, um plându-le de m ultă
bu cu rie. C ea de a do ua, o bişnu in d să înv ălu ie su fletul
intr-o adiere am ăgitoare, încearcă să fure prin so m n ul
trupului sim ţirea m inţii sănătoase, care păstrează - pom e
nirea lui D um nezeu. D eci dacă m intea se va afla, cum
am spus, stăruind cu luare am inte în pom enirea - D om
nului lisus, va risipi adierea dulce la părere- a v răjm a
şului şi se va porni cu bucurie la războiul îm potriva lui,
având la îndem nână ca arm ă, pe lângă har, experienţa
dobândită.
3 3 » S e în tâ m p lă u n e o ri c ă su fle tu l se a p rin d e sp re
dragostea lui D um nezeu, fiind luat de o m işcare - neşovă
ielnică şi lipsită de năluciri; el atrage atunci oarecum şi
tru p u l în a d â n c u l d ra g o ste i a c e le ia n e g ră ite , fie c ă
aceasta seîntâm plăîn vrem ea de veghe, fie, cum am zis,
când cel care e stăpânit de lucrarea sfântului har ajunge
în stare de som n. A tunci el nu m ai cugetă la nim ic, decât
la aceea spre ceea ce a m işcat. C ana i se întâm plă aşa
ceva, treb uie să ştie că aceasta este lu crarea D u hu lui
Sfânt. C ăciîndulcindu-se atunci întreg de acea dulceaţă
negrăită, nu m ai poate cugeta la nim ic altceva, fiind
copleşit de o bucurie adâncă. D ar dacă m intea, aflân-
du -se su b o astfel de lu crare, zăm isleşte vreo îndoială
sau vreun înţeles întinat, şi se foloseşte de sfântul num e
spre a se apăra de cel rău, şi n u nu m ai pentru a p rim i
dragostea Iui D um nezeu, trebuie să înţeleagă că acea
m ângâiere cu înfăţişare de bucurie este de la înşelătorul.
- f2 S D iadoh al F oticeii
Bucuria aceasta este lipsită de calitate şi de intim itate,
fiind produsă de vrăjmaşul care vrea ca sufletul să prea-
curvească, Căci atunci când vede m intea lăudându-se
cu experienţa sim ţirii sale, el îm bie sufletului anum ite
mângâieri bune la aparenţă, ca acesta, distrat de dulceaţa
aceea m oale şi um edă, să nu poată cunoaşte am estecul
celui viclean. Din aceasta să cunoaştem , prin urm are,
Duhul adevărului şi duhul înşelăciunii. Căci este - cu ne
putinţă să guste cineva cu sim ţirea din dulceaţa - dum
nezeiască, sau să experim enteze prin sim ţire- am ără
ciunea dracilor, dacă nu s-a um plut de încredinţarea că
harul s-a sălăşluit în adâncul m inţii, iar duhurile rele
petrec îm prejurul m ădularelor inim ii, lucru care dracii
nu vreau să fie niciodată crezut de oameni, ca nu cumva,
ştiind aceasta sigur, să se înarm eze îm potriva lor cu
pom enirea lui Dum nezeu.
34. Alta este dragostea naturală a sufletului şi alta cea
care vine în el de la Duhul Sfânt.
Ceadintâi e moderată
şi e pusă în m işcare şi de voinţa noastră, atunci când
vrem . De aceea e şi răpită cu uşurinţă de duhurile rele,
când nu ţinem cu tărie la hotărîrea noastră. C eealaltă
aşa dem ult aprinde sufletul de dragostea către Dum ne
zeu, încât toate părţile lui se lipesc de dulceaţa negră
ită a acestei iubiri, printr-o afecţiune de o sim plitate
infinită. C ăci m intea, um plându-se atunci de lucrarea
duhovnicească, se face ca un izvor din care ţâşnesc
dragostea şi bucuria.
35. Precum se linişteşte m area tulburată când se varsă
untdelem n în ea, furtuna ei fiind biruită de calitatea
aceluia, aşa şi sufletul nostru se umple de o linişte fericită
când se toarnă în el dulceaţa Duhului Sfânt. Căci se lasă
Filocalia 429
biruit cu bucurie de nepătim irea şi de dulceaţa negrăită
care-1 um breşte, potrivit cu Sfântul care zice: "«Suflete
al m eu, supune-te lui Dum nezeu».15
De aceea, oricâte
întărâtări ar încerca atunci dracii să aducă în suflet, el
răm âne fără m ânie şi plin de toată bucuria.Dartăla aceas
stare nu va veni şi nu va răm âne cineva, fără num ai
dacă îşi va îndulci sufletul său neîncetat cu frica lui
Dum nezeu. Pentru că celor ce se luptă frica Dom nului
lisus le dă un anum it fel de curăţie/C ăci «frica - D om
16
nului, zice, e fără prihană; ea rămâne în vecii vecilor».
36. Auzind despre sim ţirea minţii, nimenea să nu crea
dă că i se va arăta slava lui D um nezeu în chip văzut.
C ăci zicem că sufletul sim te, când e curat, printr-o
anum ită gustare negrăită, m ângâierea dum nezeiască,
dar nu că i se arată ceva din cele nevăzute. «Fiindcă,
acum um blă prin credinţă şi nu prin vedere», cum zice
fericitul Pavel.'/Deci dacă i se va arăta vreunuia dintre,
cei ce se nevoiesc, fie vreo lumină, fie vreo figură în chip
de foc, fie vreun glas, nicidecum să nu primească o ast
fel de arătare. Căci'este o înşelăciune vădită ă vrăjm a
şului, care a am ăgit pe m ulţi prin neştiinţă, făcându-i
să se" abată de la calea adevărului. Noi însă ştim că până
ce petrecem în trupul acesta stricăcios, suntem departe
de Dumnezeu, adică nu putem să-L vedem în chip văzut
nici pe El, nici altceva din m inunile cereşti.
37. Visurile, care suni trim ise sufletului de iubirea lui
Dum nezeu, sunt mărturiile neînşelătoare ale unui suflet
sănătos. De aceea nu trec de la o înfăţişare la alta, nici
nu îngrozesc simţirea, nici nu aduc râsul sau plânsul aşa
deodată. Ci se apropie de suflet cirtoată blândeţea, um -
plânclu-1 ţie huiurie duhovnicească LV aceea şi după
430 Diadoh al
Foticeii
ce s-a trezit trupul din som n, sufletul caută oi m ult dor
să prelungească bucuria visului, D ar în nălucirile aduse
de draci totul se întâm plă dim potrivă. Ele nici nu răm ân
la aceeaşi înfăţişare, nici nu arată m ultă vrem e o form ă
netulburată. Cad ceea ce nu au dracii din voie liberă, ci
îm prum ută num ai din dorinţa de a am ăgi, nu poate să-i
îndestuleze.pentru m ultă vrem e. D e aceea spun lucruri
m ari şi am eninţă cum plit, luându-şi adeseori chip de
ostaşi; iar uneori şi cântă în suflet cu strigăt. D ar m intea
recunoscându-i din aceste sem ne, când e curată, trezeşte
trupul, iar uneori se şi bucură fiindcă a putut cunoaşte
viclenia lor. D e aceea, vădindu-i adeseori chiar în vis,
îi înfurie grozav. D ar se întâm plă uneori că nid visele
bune nu aduc bucurie sufletului, ci aşează în el - o întris
tare dulce şi lacrim i fără durere. Iar aceasta se întâm plă
celor ce au înaintat m ult în sm erenia cugetării.
38. A m arătat, precum am auzit de la cei ce au făcut
experienţa, deosebirea dintre visurile bune şi cele rele.
N e va ajunge însă pentru sporirea la cât de m ultă virtute,
să nu ne încredem nicidecum în nid o nălucire. - C ad vi
surile de cele m ai m ulte ori nu sunt nim ic altceva decât
chipuri ale gândurilor, sau, precum am zis, batjocuri ale
dracilor. C hiar dacă ni s-ar trim ite vreodată de către
bunătatea lui D um nezeu vreo vedere si n-am prim i-o,
nu s-ar supăra pentru aceasta preadoritul D om n lisus
pe noi. C ăci ştie că facem aceasta pentru vicleşugurile
dracilor, D esigur, deosebirea arătată m ai înainte este
precisă. D ar se întâm plă că sufletul, întinându-se pe
nesim ţite, din pricină că, furat de vreun gând (lucru de
care cred că nim enea nu e cruţat), nu m ai poate distinge
preds şi crede celor care nu sunt bune, ca şi cum ar fi
bune.
Filocalia 43
1
39»Sâluăm urm ătoarea pildă pentru înţelegerea - lucru
lui: o slugă e chem ată de stăpân , noaptea, la po arta
curţii, după o lipsă îndelungată; dar ea necunoscându-1
precis, nu-i deschide uşa, căci se tem e ca nu cum va înşe-
lând-o asem ănarea glasului, să se facă pierzăto are a
lucrurilor ce i-au fost încredinţate de stăpân. D om nul
acesteia, nu num ai că nu se va m ania pe ea când se va
face ziuă, d o va învrednici de m ulte laude, fiindcă a
socotit că şi vocea stăpânului este înşelăciune şi n-a voit
să piardă lucrurile lui.
40. N u trebu ie să ne îndoim că atund când m intea
începe să se afle sub lucrarea puternică a lum inii dum ne
zeieşti, se face întreagă străvezie, încât îşi vede cu îm bel-
şugare propria ei lum ină. Căci aceasta se întâm plă, zice,
când puterea sufletului pune stăpânire asupra patim ilor.
D ar că to t ce i se arată'într-o an um ită fo rm ă, fie ca
lum ină, fie ca foc, se întâm plă din uneltirea vrăjm aşului,
ne învaţă lim pede dum nezeiescul Pavel, zicând că acela
18
se preface în chipul îngerului lum Prin
inii. urm are nu
trebuie să se apuce cineva de viaţa ascetică cu nădejdea
aceasta, ca nu cum va să afle Satana prin aceasta sufletul
gata pentru răpire; ci cu nădejdea ca să ajungă num ai
să iubească pe D um nezeu cu toată sim ţirea şi convin
gerea inim ii, ceea ce înseam nă: din tot sufletul, din toată
19
inim a şi din tot cugetul. Căci cel ce e adus de lucrarea
harului lui D um nezeu la această stare a ieşit din lum e,
chiar dacă este în lum e.
41. Se ştie că ascultarea este bunul cel dintâi în toate
virtuţile începătoare, fiindcă nim iceşte părerea de sine
şi naşte în noi sm erita cugetare. D e aceea, celor ce stăru-
ie s c în e a cu b u c u rie li s e fa c e in trare ş i u ş ă sp re
 Diadoh a\ Foticeii
dragostea lui H ristos. Pe aceasta nesocotind-o A dam ,
s-a rostogolit In adâncul iadului; şi pe aceasta iubind-o
M ântuitorul, în scopul m ântuirii, a a'scultat până la
cruce şi m oarte pe Părintele Său. Iar făcând aceasta, nu
s-a aflat întru nim ic m ai prejos de m ăreţia Sa. C ăci
stingând vina neascultării, om eneşti prin ascultarea Sa,
a adus iarăşi la viaţa feridtă şi veşnică pe cer ce vieţuiesc
în ascultare. Prin urm are aceasta trebuie să se îngrijească
să o aibă în prim ul rând cei ce pornesc lupta cu părerea
d e sin e , ad u s ă d e d iav o lu l. C ăc i m erg ân d ac ea sta
înainte, ne va arăta fără rătăcire toate cărările virtuţilor.
42. Infrânarea este un num e de obşte, care se adaugă
la num ele tuturor virtuţilor. D eci cel ce se ne voieşte
trebuie să se înfrâneze în toate. C ăci precum oricare
m ădular al om ului, chiar dacă dintre cele m ai m ici, de
va fi tăiat, face urîtă întreaga înfăţişare a om ului, fie cât
de m ic m ădularul care lipseşte, tot aşa cel ce neglijează
chiar şi num ai o singură virtute, strică toată frum useţea
înfrânării, fără să ştie. Se cuvine deci să ne ostenim nu
num ai pentru virtuţile trupeşti, ci şi pentru cele care pot
curaţi om ul nostru cel dinlăuntru. C ăci ce folos vă avea
cel ce-şi păzeşte trupul feciorelnic, dacă sufletul şi-1 lasă
să se desfrâneze cu dracul-neascultării? Sau cum se va
încununa cel ce s-a înfrânat de la lăcom ia pântecelui şi
de la toată pofta trupească, dar n-a avut grijă- de închi
puirea de sine şi de iubirea de slavă şi n-a răbdat nici
cel m ai m ic necaz, care e m ăsura cu care se va m ăsura
lum ina dreptăţii celor ce au îm plinit faptele dreptăţii
- în
duh de sm erenie?
43° C ei ce se nevoiesc trebuie să urască toate patim ile
neraţionale în aşa fel încât să le ajungă ura faţă de ele o
Filocalia 43
3
adevărată obişnuinţă. D ar înfrânarea de m âncări trebuie
să o păzească în aşa fel, ca să nu câştige careva -vreo scâr
bă faţă de vreuna din ele. A cesta ar fi un luouvrednic
de osândă şi cu totul drăcesc. C ad nu ne înfrânăm de
la ele fiindcă ar fi vrednice de ocară (să nu fie), ci, ca de-
părtându-ne de m ultele m âncări, să pedepsim -cu dreap
tă m ăsură m ădularele aprinse ale trupului; apoi, ea să
avem destul prisos ca să-1 putem da săracilor, drept
sem n al dragostei adevărate.
44. A m ânca şi a bea din toate cele puse înainte, - m ulţu
m ind lui D um nezeu, nu este. ceva care se îm potriveşte
20
canonului cunoştinţei. Cad toate, zice, erau bune foarte.
D ara te înfrâna cu bucurie de la cele m ulte şi dulci este
un lu cru şi m ai p otrivit cu dreap ta socoteală şi cu
cunoştinţa, însă n-am putea dispreţul cu bucurie lucrurile
d u lci d e aci, d acă n -am g u sta cu to ată sim ţirea şi
încredinţarea dulceaţa lui D um nezeu.
45» Precum trupul îngreunat de m ulţim ea m âncărilor
face m intea m olâie şi greoaie, tot aşa când e slăbit de
p re a m u ltă în frâ n a te f a c e p a rte a c o n te m p la tiv ă a
sufletului, posom orită şi neiubitoare de cunoştinţă. D eci
m âncările trebuie să. se potrivească cu starea trupului.
C ând trupul e sănătos, trebuie să fie chinuit atât cât
trebuie, iar când e slăbit, să fie îngrijit, dar cu m ăsură.
Căci cel ce se nevoieşte nu trebuie să-şi slăbească trupul
decât atâta cât trebuie ca să-i înlesnească lupta, ca prin
osten elile trupu lui şi sufletul să se cu răţească după
cuviinţă.
46 . C ând dracu l slav ei d eşarte se ap rind e pu tern ic
îm potriva noastră/luând ca m otiv venirea vreunor fraţi
sau a oricărui alt străin la noi, bine este să lăsăm cu acest
434 Diadoh al Foticeii
prilej ceva din asprim ea dietei noastre obişnuite.- Prin
aceasta vom face pe drac să plece fără ispravă, ba m ai
degrabă plângându-şi încercarea neizbutită. Totodată
vom împlini cu dreapta judecată legea dragostei, păzind
în aceeaşi yrem e taina înfrânării nedezvăluită, prin
pogorământul ce 1-am primit.
47. Postul are în sine laudă, dar nu la Dumnezeu. Căci
este numai o unealtă, ducând spre cumpătare pe cei ce
vreau. Decimei ce se nevoiesc nu se cade să se fălească
cu el, ci să aştepte numai cu credinţă în Dumnezeu sfâr
şitul după care o doresc. Căci meşterii niciunui meşte
şug nu se laudă cu uneltele lor, ca şi când ar fi rezul
tatul meşteşugului lor, ci aşteaptă fiecare să isprăvească
lucrul de care s-a apucat, ca din el să arate destoinicia
meşteşugului lor.
48. Precum păm ântul udat cu m ăsură face să răsară
cu cel maimare spor sămânţa curată semănată în el, dar
înecat de multe ploi aduce numai spini şi mărăcini, aşa
şi pământul inim ii, de vom folosi vinul cu măsură, va
scoate la iveală, curate, seminţele ei fireşti, iar pe cele
semănate de Duhul Sfânt în ea le va face să răsară foarte
•înfloritoare şi cu mult rod; dar de o vom scălda în multă
băutură, va preface în spini şi mărăcini toate gândurile
ei.
49. Când mintea noastră înoată în valurile băuturii,
nu numai că vede în somn cu patimă chipurile zugrăvite
de draci, ci îşi plăsm uieşte şi în sine anum ite vederi
frumoase, îmbrăţişând cu foc nălucirile sale, ca pe nişte
amante. Căci înfierbântându-se mădularele ce servesc
la împreunarea trupească de căldura vinului, mintea e
silită să-şi înfăţişeze vreo umbră plăcută a patimei. Se
Filocalia 43
5
cuvine deci ca, folosindu-ne de dreapta măsură, să ne
ferim de vătămarea ce vine din lăcomie. Căci dacă nu
s-a născut în m inte plăcerea, care să o îm pingă spre
zugrăvirea păcatului, ea răm âne întreagă lipsită de
năluciri şi, ceea ce-i m ai mult, neafemeiată.
50. Cei ce vor să-şi înfrâneze părţile trupului care se
umflă, nu trebuie să umble după băuturile drese, pe care
m eşterii acestei născociri le num esc aperitive, fiindcă
deschid drum ul spre pântece belşugului de m âncări.
Căci nu num ai calitatea lor e vătăm ătoare pentru tru
purile celor ce se nevoiesc, ci şi însăşi amestecarea lor
prostească răneşte foarte tare conştiinţa tem ătoare de
Dumnezeu. Ce-i lipseşte doar vinului, ca să fie m uiată
asprim ea lui prin amestecareacu felurite dulcegării?
51. Dom nul nostru lisus Hristos, învăţătorul acestei
sfinţite vieţuiri, a fost adăpat cu oţet în vremea patimilor
de către cei ce slujeau poruncii diavoleşti, ca să ne lase (îmi
pare mie) o pildă învederată despre dispoziţia ce trebuie
să o avem în timpul sfinţitelor nevoinţe. Cad nu trebuie să
se folosească, zice, de mâncări şi băuturi dulci cei ce se
luptă împotriva păcatului,ci să rabde mai degrabă, fără
şovăire, acreala şi am ărăciunea luptei. D ar s-a m ai
adăugat şi isop în buretele ocării ca să ni se arate deplin
modul în care ne putem curăti. Căci acreala este proprie
nevoinţelor, iar curăţirea e proprie desăvârşirii.
52. Acum, despre trebuinţa evitării îmbăierii (publice)
de către cei duhovniceşti.
Nim eni n-ar putea spune că a te duce la baie este un
păcat sau străin de raţiune. Totuşi ţinînd seam a de
cuvinta înfrânării eu cred că a te abţine de la aceasta este
şi bărbăteşte şi m ai cu seam ă firesc celui cum pătat.
436
Diadoh al Poticeii
Pentru că astfel nici o îm băiere care aduce desfătare nu
va m oleşi trupul nostru şi nici nu va readuce în m inte
pe A dam în ruşinoasa goliciune încât să ne îngrijorăm
de frunzele lui spre a ne acoperi şi noi goliciunea ruşinii;
aceia, m ai ales, care îndepărtîndu-ne de m ai-nainte prin
castitatea trupului nostru de stricăciunea acestei vieţi
ne învaţă să fim uniţi cu frum u seţea cum pătării.
53- N im ic nu te îm piedică să chem i doctorul la vrem e
de boală. C ăci trebuia ca experienţa om enească să dea
odată naştere acestui m eşteşug. D e aceea au şi existat
leacurile, m ai înainte de a fi aflate. D ar nu trebuie să ne
punem nădejd ea vin decării în ei, ci în lisu s H ristos,
M ântuitorul şi D octorul nostru cel adevărat. Iar aceasta
o spun celor ce urm ăresc ţinta înfrânării în chinovii şi
în cetăţi, p en tru faptu l că nu p o t să aib ă n eîn ce ta t
credinţa lucrătoare prin dragoste, datorită, îm - prejură
rilor ce li se întâm plă; dar şi pentru ca să nu cadă în slava
deşartă şi în ispita diavolului, din care pricini unii dintre
ei se laudă adeseori că nu au trebuinţă de doctori. D acă
însă cineva îşi duce: viaţa retrasă în locuri.m ai pustii,
num ai între doi sau trei fraţi de acelaşi fel, să se lase pe
sine cu credinţă num ai în grija D om nului, .care - ne tă
m ăduieşte toată boala şi toată neputinţa, în -orice păti
21
m ire ar cădea. Căci după D om nul, îi ajunge pustia ca
să-1 m ângâie în boala lui. fiindcă unul ca acesta nu e
lipsit niciodată de lucrarea credinţei, nici nu are prilej
să se fălească cu virtutea răbdării,, ci se foloseşte de
pustie ca de o bună acoperitoare. D e aceea «sălăşluieşte
2
D om nul în casă pe cei ce vietuesc în singurătate^
54. C ând din pricina unor boli trupeşii ce ni se
întâmplă, ne scârbim de noi înşine, trebuie să ştim că
Filocalia 437
sufletulnostru este încă rob poftelor,trupului. D e aceea
doreşte el fericire păm ântească şi nu vrea să se despartă
de bunătăţile vieţii, ci socoteşte un m are neajuns să nu
se poată folosi, din pricina bolilor, de frum useţile vieţii.
D ar de va prim i cu m ulţum ire supărările bolii, - va cu
noaşte că nii e departe de hotarele neprihănirii. D rept
aceea, atunci şi m oartea o aşteaptă cu bucurie, ca fiind
m ai degrabă pricină a.vieţii adevărate.
5 5•-S u fle tu l n u v a d o ri să se d esp artă d e tru p p ân ă
nu-şi va pierde orice plăcere pentru lum ea de aici. C ăci
toate sim ţurile trupului se îm potrivesc credinţei, fiindcă
ele sunt num ai pentru lucrurile de acum , iar -aceea ves
teşte m ăreţia bunurilor viitoare. Se cuvine deci ca cel ce
se nevoieşte să nu se gândească niciodată la pom - i cu ra
m uri bogate şi um broase, la izvoare cu ape curgătoare,
la grădini felurite şi înflorite, la case îm podobite şi la
petreceri cu rudeniile; de-asem enea să nu-şi am intească
de ospeţele care s-ar întâm pla la praznice, ci -să se folo
sească num ai de cele strict trebuincioase cu toată - m ulţu
m irea, iar încolo să socotească viaţa ca o cale străină,
pustie de orice plăcere trupească. C ăci num ai strâm to-
rând astfel cugetarea noastră, o vom îndrepta întreagă
pe urm ele vieţii veşnice.
5 6 . C ă v e d e rea , g u stu l şi ce le la lte sim ţu ri slă b e sc
ţinerea de m inte a inim ii, când ne folosim de ele peste
m ăsură, ne-o spune cea dintâi, E va. C ăci până ce n-a
privit la pom ul oprit cu plăcere îşi am intea cu grijă de
porunca dum nezeiască. De aceea era acoperită de aripile
dragostei dum nezeieşti, nedându-şiseam a din această
pricină de goliciunea ei. D ar când a privit la pom cu
plăcere şi s-a atin s d e el cu m u ltă p oftă şi în sfârşit a
43S Diadob al Foticeii
plăcere şi s-a atins de el cu m ultă poftă şi în sfârşit a
gustat din rodul lui cu o voluptate puternică, îndată s-a
pătruns de dorinţa după îm preunarea trupească, aprin-
zându-se de patim ă prin f aptul că era goală. Şi astfel
toată pofta ei şi-a întors-o spre gustarea lucrurilor de
aici, am estecând, din pricina fructului plăcut la vedere,
în greşeala ei şi greşeala lui Adam . D e atunci, cu anevoie
îşi m ai poate aduce om ul am inte de D um nezeu, sau de
poruncile L ui. D eci noi, privind pururea în adâncul
inim ii noastre cu necontenita pom enire a lui D um nezeu,
să petrecem în această viaţă înşelătoare, ca nişte lipsiţi
de vedere. 23
C ăci e propriu înţelepciunii duhovniceşti
să păzească pururea neînaripat do rul privirilor. L a
aceasta ne îndeam n ă şi m ult încercatul Io v, zicând:
«Inim a m ea nu s-a luat după ochii24mLucrul
ei». acesta
este cu adevărat sem nul celei m ai de pe urm ă înfrânări.
57. C el ce petrece pururea în inim a sa e departe
te de toa
lucrurile frum oase ale vieţii. C ăci um blândnuîn duh,
poate cunoaşte poftele trupului. Unul ca acesta du-făcân-
şi plim bările în cetatea întărită a virtuţilor, Ie" are pe
acestea ca păzitori la porţile cetăţii curăţiei. D e aceea
uneltirile dracilor îm potriva lui răm ân fără succes, chiar
dacă ar ajunge- săgeţile poftei josnice până la ferestrele
firii.
58<=Când sufletul nostru începe să nu m ai poftească
lucrurile frum oase ale păm ântului, se furişează de cele
m ai m ulte ori în el un gând de trândăvie, care -nu-i îngă
duie să stea cu plăcere nici în slujba cuvântului şi nu-i
lasă nici dorinţa hotărîtă după bunurile viitoare; ba îi
înfăţişează şi viaţa aceasta trecătoare ca neavând nici un
rost şi fiind cu totul incapabilă de vreo faptă vrednică
Filocalia 439
de-a fi num ită virtute; şi însăşi cunoştinţa o
dispreţuieşte, ca pe una ce a fost dată şi altor m ulţi
oam eni, sauca pe una ce nu ne făgăduieşte nim ic
desăvârşit. D eaceastă patim ă m oleşitoare şi
aducătoare de toropeală vom scăpa de ne vom ţine cu
tărie cugetul nostru între
hotare foarte înguste, căutând
num ai la pom enirea Dluium nezeu. C ăci num ai
întorcându-se astfel m intea căldura
la ei, va putea să se
izbăvească fără durere de îm aceaprăştiere nesocotită.
59- C ândîi închidem m inţii toate ieşirile cu pom enirea
lui D um nezeu, ea cere o ocupaţie care să dea de lucru
25
hărniciei ei. Trebuie să-i dăm deci pe: D oam ne lisuse,
prin careîşi poate ajunge deplin scopul. «C ăci nim enea
n u n u m e ş te D o m n p e lis u s , fă r ă n u m a i în D u h u l
Sfânt».26 D ar aşa de strâns şi de neîncetat să privească
la
acest cuvânt în căm ările sale, încât- să m i se abată
nicidecum spre niscai năluciri. Căci toţi aceia care cugetă
neîncetat la acest num e sfânt şi slăvit în adâncul inim ii,
vor putea vedea odată şi lum ina m inţii lor. Pentru că
dacă e ţinut strâns în am intire, el arde toată pata de pe
faţa sufletului, printr-o sim27ţire puternică. «Căci- D um ne
zeul nostru este foc m istuitor» ce arde toată răutatea.
C a urm are D om nul atrage sufletul la iubirea puternică
a slavei Sale. C ad zăbovind num ele acela slăvit şi m ult
dorit prin pom enirea m inţii în căldura inim ii, sădeşte
în noi num aidecât deprinderea de-a iubi bunătatea Lui,
nem aifiind nim ic care să ne îm piedice. A cesta este
m ărgăritarul cel de m ult preţ, pe care-1 poate agonisi
cineva vânzând toată averea sa, ca să aibă o bucurie
negrăită de aflarea 28lui.
60. A lta este bucuria începătoare şi alta cea desăvâr-
şitoare. Cea dintâi nu e lipsită de lucrarea închipuirii (de
440 Diadoh al Foticeii
năluciri); ceealaltă are ca putere sm erita cugetare. Iar la
m ijlocul lor se află întristarea iubitoare de D um nezeu.
şi lacrim a fără durere, «Cad întru înm ulţirea înţelepciunii
stă spor de am ărăciune şi cine-şi înm ulţeşte cunoştinţa
29
îşi sporeşte suferinţa».De aceea sufletul trebuie îm biat
întâi la nevoinţe prin bucuria începătoare, ca apoi să fie
m u strat şi p ro b at d e către ad ev ăru l D u h u lu i S fân t
pentru relele pe care le-a făcut şi pentru îm prăştierile
de care se m ai face vinovat. «C ăci întru m ustrări, zice,
ai pedepsit pe om pentru fărădelege şi ai subţiat ca pe
o pânză de păianjen sufletul30lui».
Iar după ce m ustrarea
aceasta va fi probat sufletul ca într-un cuptor, acesta va
prim i bucuria fără năluciri, în. pom enirea fierbinte a lui
D um nezeu.
6 l. C ând sufletul se tulbură de m ânie, sau se - înceţo
şează de.aburii,vinului, sau se supără de o întristare
grea, m intea nu poate să ţină pom enirea lui D um nezeu
(oricât de m ult s-ar sili). Căci fiind întunecată întreagă
de furia patim ilor, se înstrăinează cu totul de sim ţirea
sa. D e aceea lucrul dorit nu are unde să-şi întipărească
pecetea sa, ca m intea să poarte fără uitare chipul întărit,
dat fiind că m em oria cugetării s-a învârtoşat din pricina
asprim ii patim ilor. D ar izbăvindu-se sufletul de acestea,
chiar dacă lucrul bun a fost furat pentru scurtă vrem e
de uitare, folosindu-se m intea îndată de agerim ea ei, se
prinde iarăşi cu căldură de lucrul acela m ult dorit şi
m ântuitor. Fiindcă are atunci harul însuşi, care cugetă
îm preună cu sufletul şi strigă îm preună cu el: «D pam ne
lisuse H ristoase». C ad harul învaţă sufletul cum învaţă
m am a copilul, străduindu-se îm preună cu el să spună
num ele tată, până când îl aduce la deprinderea de-a rosti
lim pede, în loc de orice altă vorbă copilărească, num ele
Filocalia 44
1
tatălui, chiar când doarm e. D e. aceea zice A postolul:
«A sem enea şi Duhul stă într-ajutor neputinţelor noastre.
C ăci a ne ruga precum trebuie nu ştim , ci însuşi D uhul
31
se roagă pentru noi cu suspine .negrăite».Pentru că
fiind noi prunci faţă de desăvârşirea virtuţii, avem
- trebu
inţă num aidecât de ajutorul L ui ca, unind şi îndulcind
El toate gândurile noastre cu dulceaţa Sa, să ne putem
m işca din toată inim a spre pom enirea şi spre dragostea
lui D um nezeu şi T atăl nostru. D e aceea întru D ânsul,
cum zice tot dum nezeiescul Pavel, strigăm neîncetat,
când suntem călăuziţi de,E l să num im pe D um nezeu
Tată: «A vva Părinte».
62.M ânia obişnuieşte m ai m ult decât celelalte patim i
să tulbure şi să zăp ăcească sufletul. D ar uneori îi şi
foloseşte cât se poate de m ult. C ăci când ne folosim de
ea fără tulburare îm potriva celor necuvioşi, sau într-un
fel sau altul neînfrânaţi,ca,sau să se m ântuiască, sau să
se ruşineze, prilejuim sufletului un spor de blândeţe:
fiindcă lucrăm potrivit cu scopul dreptăţii şi al bunătăţii
lui D um nezeu. Pe lângă aceasta, adeseori, m âniindu-ne
tare îm potriva păcatului, dăm sufletului vigoare, scă •
pându-1 de m oleşeală. D e asem enea nu încape nici o
îndoială că, m âniindu-ne îm potriva duhului -stricăciu
nii, când suntem în m are întristare şi descurajare, ne
aflăm cu cugetul m ai presus de lauda cea spre m oarte.
Ca să ne înveţe aceasta, D om nul s-a m âniat şi-s-a tulbu
rat de două ori îm potriva duhului iadului, d eşi făcea
33
toate câte voia cu o voinţă netulburată.
A şa a întors
sufletul lui L azăr în trup. încât m ie îm i pare că m ânia
neprihănită a fost dăruită firii noastre de D um nezeu,
care ne-a zidit, m ai degrabă ca o arm ă a dreptăţii. D acă
s-ar fi folosit Eva de ea îm potriva şarpelui, nu ar fi fost
442 Diadoh al Foticeii
robită de plăcerea aceea pătim aşă. A stfel m ie m i se pare
că cel ce se foloseşte cu neprihănire m ânie,
de din râvna
cuvioşiei, se va afla m ai cercat în cum păna răsplătirilor,
d ecât cel ce n u se m işcă nicidecum la m ânie, p entru
greu tatea d e a se m işca a m inţii. F iindcă cel din u rm ă
se dovedeşte a nu-şi fi deprins vizitiul să stăpâneaască
frân ele sim ţu rilor o m eneşti. Iar celălalt luptă stru nind
caii virtuţii şi e p urtat în m ijlo cu l bătăliilo r cu dracii,
conducând neîntrerupt cu frica lui D um nezeu carul cel
cu patru cai al înfrân ării. P e acesta îl afăm n u m it în
S criptură, la înălţarea dum nezeiescului H ie, «carul lui
Israil» , pen tru m otiv u l că D u m nezeu a v o rb it întâia
oară Iudeilor despre cele patru virtuţi în chip deosebit.
Iar cel ce s-a hrănit aşa de m ult cu neprihănirea a fost
în ălţat la cer p e lin car d e fo c, p en tru că s-a fo lo sit,
socotesc, de virtuţile sale ca de nişte cai, vieţuind întru
34
D uhul care 1-a răpit pe el într-un vârtej de foc.
63- C el ce s-a îm părtăşit de sfânta cunoştinţă şi a gustat
din du lceaţa lui D um n ezeu , nu m ai treb uie să jud ece
p e n im en i n icio d ată. F iin d c ă d re p tatea că p e te n iilo r
lum ii acesteia e copleşită cu totul de dreptatea lui D um -
n ezeu , m ai b in e zis n u e n im ic faţă d e d rep tatea lu i
D um nezeu. C ăci care ar fi deosebirea între fiii - lui D um
n ezeu şi o am enii v eacu lu i acestuia, dacă drep - tul aces
to ra n -a r a p ă re a c a n e d e s ă v â rşit fa ţă d e d re p ta te a
acelora? D e aceea cel dintâi se num eşte drept om enesc,
iar cea de-a doua dreptate dum nezeiască. A- stfel M ân
tuito ru l no stru fiind ocărît nu răsp un dea cu ocară, d at
35
la chinuri nu am eninţa, ci răbda în tăcere să fie dezbră
cat
şi d e h ain e şi pen tru m ântu irea n o astră a suferit
d urere; ba, ceea ce e m ai m ult, se rug a T atălui pentru
36
cei care îl chinuiau, D ar oam enii lum ii nu încetează să
FBocalia 44
3
se judece până ce nu-şi iau cu adaos înapoi lucrurile de
la c ei c u c are se ju d e că , m a i ales câ n d îşi p rim e sc
d o b â n z ile în a in te d e a li se p lă ti d ato ria . A şa în câ t
dreptul lor se face adeseori început de m are nedreptate.
6 4 . A m au zit p e u n ii o am en i ev lav io şi zicân d că n u
treb u ie să îng ăd u im să ni se ia lu cru rile ce le av em
p en tru su sţin erea n o astră, sau p en tru ajutorarea - săra
cilor, ca să nu ne facem pricină de păcat celor - ce ne ne
dreptăţesc pe noi, prin faptul că răbdăm , m ai.ales dacă
se întâm plă să pătim im aceasta deja creştini. D ar aceasta
nu înseam nă altceva decât a ţine cineva la ale sale m ai
m ult decât la sine în su şi, pentru o pricină neraţio nală.
P en tru că d acă p ărăsesc ru g ăciu n ea şi p aza in im ii şi
ju decăto riilor, văd it este că cele p en tru care m ă ju dec
le socotesc m ai însem nate decât m ântuirea m ea, ca să
nu zic şi decât însăşi porunca m ântuitoare. C ăci cum m ai
a s c u lt a tu n c i în în tre g im e d e c u v â n tu l e v a n g h e lic ,
care-m ijporunceşte; «Şi de la cel ce ia ale tale- nu cere în
dărăt»,37 dacă nu rabd cu bucurie, după cuvântul - apos
to lic, răpirea lucrurilo r m ele^sau dacă, ju decând u-m ă
şi prim ind în ap oi cele ce m i-au fost lu ate cu sila, cu
aceasta nu-1 izbăvesc de păcat pe acel lacom ? D eci dat
fiind că judecătoriile stricăcioase nu judecă potrivit cu
judecata nestricăcioasă a lui D um nezeu, căci vinovatul
are toată în cred erea în legile acestea în faţa cărora îşi
apără pricina sa, bine este să suferim sila celor ce vreau
să ne n ed reptăţească şi să ne rugăm pentru ei, ca prin
pocăinţă şi nu prin întoarcerea lucrurilo r ce le-au răpit
de la noi să fie izbăviţi de păcatul lăcom iei. C ăci aceasta
o vrea dreptatea lui D um nezeu, ca să prim im nu lucrul
 444 Diadoh al Foticeii
lăcom it, ci pe lacom ul însuşi, izbăvit de păcat
prin pocăinţă,
6 5 . E foarte potrivit şi cât se poate de folositor ca o dată
ce am cunoscut calea ev laviei să vindem îndată toate
avuţiile noastre, iar banii de pe ele să-i îm părţim după
59
'porunca D om nului, ca nu cum va, pe m otiv că vrem
să îm plinim poruncile totdeauna, să nesocotim porunca
m ântuitoare. C ad făcând aşa vom dobândi întâi negrija
cea bună şi apoi sărăcia nepândită de curse, care ne ţine
cugetul m ai presus^e orice nedreptate şi de orice jude
cată, dat fiindcă nu m ai avem m ateria care aprinde focul
din cei lacom i. D ar m ai m ult decât celelalte virtuţi ne
va încălzi şi ne va odihni la sânul ei, pe noi cei răm aşi
go i, sm erita cugetare. E a ne va fi ca o m am ă care îşi
încălzeşte copilul, luându-1 în braţele sale, când din sim
plitate copilărească acela şi-a aruncat departe de el haina
de care s-a dezbrăcat, găsind plăcere, din pricina nerău-
- taţii, m ai degrabă în goliciune, decât în culoarea pestriţă
a hainei. C ăci zice Scriptura: «D om nul păzeşte - pe prun
ci; de aceea m -am sm erit, iar E l m -a m ântuit».
6 6 . D om nul ne va cere soco teală despre m ilostenia
ce-am făcut-o după cât avem , nu după cât 41 nu avem .
D acă deci ceea ce avem de dat vrem e îndelungată voi
cheltui de frica lui D um nezeu în vrem e scurtă, m ânat
de o pornire firbinte, cum voi m ai fi învinuit eu care nu
am nim ic? D ar va zice cineva: de unde vor fi m iluiţi în
viitor săracii, care s-au obişnuit să fie ajutaţi cu m ăsură
şi pe rând din ale noastre? Să înveţe unul ca acesta să
nu hulească pe D um nezeu, din pricina iubirii sale de
bani. D oar nu va lipsi lui D um nezeu puterea să poarte
de grijă de zidirea Sa, cum a făcut-o de la început, nici
Filocalia
445
n-au fost lipsiţi săracii de hrană sau de
îm brăcăm in te,
înainte de a fi fost stârnit acesta sau acela la m ilostenie.
B ine este deci când cineva, îm părţind ale sale într-o
slujire bună şi în deplină cunoştinţă, îşi leapădă cugetul
nesocotit şi lauda ce vine din bogăţie, urîndu-şi poftele
sale. Iar aceasta înseam nă să'ne urîm sufletu l nostru ,
în tru c â t n em a ip u tâ n d u -n e b u c u ra d e îm p ă rţire a d e
bani, ne dispreţuim sufletul nostru foarte, ca unii ce nu
m ai facem nici un bine. C ăci până ce suntem plini de
bani, ne bucurăm m ult (dacă se întâm plă să săvârşim
binele) de îm părţirea lor, ca unii ce slujim cu bucurie
poruncii dum nezeieşti. D ar după ce am dat to t ce am
avut, vine asupra noastră o întristare şi o um ilinţă fără
m argin i, ca asupra unora ce nu fac n im ic vrednic de
dreptate. Prin aceasta sufletul se întoarce asupra sa cu
m ultă sm erenie, ca ceea ce nu poate câştiga în fiecare zi
p rin m ilo s te n ie s ă -ş i a g o n ise a sc ă p rin ru g ă c iu n e a
ostenitoare, prin răbdare şi prin sm erită cugetare, «C ăci
săracul şi lipsitul zice, vor lăuda num ele T'ău D oam ne».
N ici daru l (harism a) cuvântării lu i D um n ezeu nu va
fi dat cuiva de D um nezeu, de nu se va fi pregătit pe sine
astfel, încât să se fi lepădat de toate averile sale pentru
slava Evangheliei iui D um nezeu,- ca în sărăcie iuD itoare
de D um nezeu să vestească bogăţia îm părăţiei lui .D um
nezeu. C ăci aceasta vrea să o arate, desigur, cel ce a zis:
"G âtit-ai întru bunătatea T a săracului, 'D um nezeule»,
adăugând: «D om nul va da cuvânt celor ce binevestesc
c u p u te re m u ltă » '' - _ .
6 7 . T o a te d aru rile (h arism ele ) D u m ne ze u lu i no stru
sânt bune foarte şi dătătoare de toată bunătatea.. D ar nici
unul nu ne aprinde şi nu ne m işcă in im a aşa de m ult
spre iubirea bunătăţii lui. cum o face harism a cuvântării
446 Diadoh al
Foticeii
de D um n ezeu (teolog ia). C ăci aceasta fiind un rod
tim puriu al bunătăţii lui D um nezeu, dăruieşte sufletului
cele dintâi daruri. Ea ne face m ai întâi să dispreţuim cu
bucurie toată dragostea de viaţă, ca unii ce avem , în locul
poftelor stricătioase, ca bogăţie negrăită, cuvintele lui
D um nezeu. A poi lum inează m intea noastră cu focul
care o preschim bă, încât ojace să fie în com uniune cu
duhurile slujitoare. Să păşim deci, iubiţilor, cu toată
inim a spre această virtute, cei ce ne-am pregătit pentru
ea. C ăci ea este frum oasă, atotvăzătoare şi depărtează
toată grija, hrănind m intea cu cuvintele lui D um nezeu
în fulgerările lum inii negrăite; ca să nu spun m ulte, ea
pregăteşte sufletul raţional pentru com uniunea - nedes
părţită cu D um nezeu, prin Sfinţii Prooroci, ca şi între
oam eni (o m inune!) să se cânte lim pede stăpânirea lui
D um n ezeu, în su n ete d um n ezeieşti, arm o n izate d e
această dum nezeiească aducătoare a m iresei la
43 m irele
ei.
68.M intea noastră adeseori se sim te îngreunată- la ru
găciune, din pricina m arii îngustim i şi concentrări a
acestei virtuţi. D ar îm brăţişează cu bucurie - contem
plarea şi cuvântarea de D um nezeu, dată fiind lărgim ea
şi libertatea de m işcare ce i-o procură vederile
- dum ne
zeieşti. C a să nu-i dăm aşadar m inţii putinţa să spună
m ulte, sau chiar să zboare peste m ăsură, să -ne îndelet
nicim cel m ai m ult cu rugăciunea, cu cântarea - Psal
m ilor şi cu cetirea Scripturilor, netrecând cu vederea nici
tâlcurile bărbaţilor învăţaţi, a căror credinţă se cunoaşte
din cuvinte. Pentru că, făcând aceasta, nu lăsăm m intea
să am estece cuvintele sale în cuvintele harului, precum
nu-i îngăduim să fie furată de slava deşartă şi să fie
îm prăştiată de m ulta plăcere a vorbăriei, ci o păzim în
Filocalia 44
7
vrem ea contem plaţiei în afară de orice lucrare- a închipu
irii şi facem prin aceasta ca aproape toate cugetările ei
să fie în to v ărăşite d e lacrim i. C ăci o d ih n in d u -se în
ceasurile de liniştire (isihie) şi îndulcindu-se m ai ales
cu dulceaţa rugăciunii, nu num ai că se va. elibera de
neajunsurile m ai sus pom enite, ci va prinde şi m ai m ultă
p u tere sp re a se d ed a cu ag e rim e şi fără o ste n eală
co n te m p la ţiilo r d u m n e ze ie şti, sp o rin d to to d a tă cu
m ultă sm erenie în darul deosebirii. D ar trebuie să ştim
că este şi p ru g ăc iu n e m ai p resu s d e o rice lă rg im e.
A ceasta însă e proprie num ai acelora care sunt puni în
to ată sim ţirea şi în c red in ţarea lo r d e h aru l D u h u lu i
Sfânt.
69» H arul obişnuieşte la început să um ple sufletul de
lu m in ă p rin sim ţire m u ltă . D ar în a in tâ n d o m u l în -
nevoinţe, adeseori harul lucrează nesim ţit tainele sale
în sufletul contem plativ (văzător) şi cuvântător - de D um
nezeu. Făcând la început aşa, el. vrea ca, bucurându-ne,
să ne m âne spre contem plaţiile dum nezeieşti, ca pe unii
ce sun tem ch em aţi d e la n eştiinţă la cu no ştinţă. L a
m ijlocul nevoinţelor însă, vrea să ne păstreze cunoştinţa
nepătată de slava deşartă. Prin urm are trebuie să ne lase
să ne întristăm într-o anum ită m ăsură, ca unii ce am fi
părăsiţi, ca şi m ai m ult să ne sm erim şi să ne supunem
slav ei D o m n u lu i, d ar to to d a tă să n e şi b u cu răm cu
m ăsură, într-aripati de nădejdea cea bună. C ăci precum
m u ltă în trista re în v ă lu ie su fle tu l în d e z n ă d e jd e şi
necredinţă, aşa şi m ultă bucurie îl îm bie la părerea de
sine. D esigur e vorba despre cei ce sunt încă prund. Iar
la m ijloc, între ilum inare şi părăsire, se află încercarea;
/p rec u m la m ijlo c în tre în trista re şi b u cu rie se a flă
nădejdea. «C ăci aşteptând-, zice, am aşteptat pe D om nul
44S Diacloh al Foticeii Filocalia 44
9

44
şi a căutat spre m ine»; şi iarăşi: «D upă m ulţim ea- dure u răşte, iar p e cei drep ţi îi iu b eşte p este m ăsu ră. C ăci
rilor m ele în inim a m ea, m ân gâierile T ale au veselito ch iu l su fletulu i nu m ai poate fi înşelat când - aco peră
45
sufletul m eu». m ântul lui, adică trupul, a devenit prin înfrânare - o ţesă
7 0 .P rec u m u şile b ăilo r, d esch iz ân d u -se n ec o n te n it, tură foarte subţire; T otuşi este cu m ult m ai bun lucru a
îm p in g căldu ra "dinlăun tru afară, aşa şi sufletu l cân dplânge nesim ţirea celor nedrepţi, decât a-i urî. C ăci deşi
vrea să vo rbească m ulte, chiar dacă le-ar spun e toateaceia sunt vrednici de ură, dar raţiunea nu vrea - ca sufle
bune, îm prăştie şi slăbeşte puterea ţinerii de m inte printul iubitor de D um nezeu să fie tulburat de ură. F iindcă
p o a rta g ră ito a re . P rin a ce asta m in te a -u ită să sp u n pânăă ce se află ura în suflet, nu lucrează în el cunoştinţa.
lucrurile care se cuvin la vrem e potrivită şi îm părtăşeşte72. M in tea cu v ântătoare de D u m n ezeu (teo lo gică),
de-a-valm a oricui se nim ereşte o am estecătură - de gânîndulcindu-şi şi încălzindu-şi sufletul cu înseşi cuvintele
duri, nem aiavând nici pe D uhul Sfânt, care să-i - păzeaslui D um nezeu, dobândeşte nepătim irea în m ăsură potri
că cug etarea ferită de n ăluciri. C ăci lucru l b un scap vită. ă C ăci «cuvintele D om nului, zice, sunt cuvinte cura
to td eau na v orb ăriei, fiind străin d e o rice vălm ăşag şite, argint lăm urit în foc p e seam a p ăm46ânIar tu lu i» .
im aginaţie. B ună este deci tăcerea la vrem e, ea nefiindm intea cunoscătoare (gnostică), întărită prin experienţa
decât m am a gând urilor p rea în ţelep te. cu lucrul, se ridică m ai presus de patim i. D ar şi m intea
7 1 . în su şi c u v â n tu l c u n o ştin ţe i.n e în v a ţă c ă m u ltecuvântăto are de D um nezeu gustă din experienţa celei
patim i supără la început sufletul contem plativ (văzător)cunoscătoare, dacă se face pe sine m ai sm erită, precum
şi cuvântător de D um nezeu. D ar m ai m ult decât toate,şi m intea cunoscătoare gustă din virtutea contem plativă
m ân ia şi u ra. Iar aceasta o pătim eşte n u atât pen tru( v ă z ă to a r e ) , d a c ă îş i p ă s tre a z ă n e ră tă c ită p u te r e a
dracii care le stârnesc pe acestea, cât din pricina - înaindiscrim inatoare a sufletu lui. C ăci nu se întâm plă ca să
tării sale. P entru că p ân ă ce su fletul e du s d e cu getulse dea am ândou ă daru rile în întreg im e fiecărei m inţi.
lum ii, chiar dacă vede că ceea ce e drept e călcat - în piIar pricina este ca am ândouă se se m inuneze de ceea ce
cioare de unii sau de altii, răm âne nem işcat şi netulburat,are m ai m ult cealaltă decât ea şi aşa să sporească în ele
căci îngrijindu-se de poftele sale, nu-1 interesează ceeasm erita cugetare, îm preună cu râvna dreptăţii. D e aceea
ce e drept în ochii lui D um nezeu. D ar când începe să sezice A postolul: «U nuia prin D uhul i s-a dat cuvânt de
ridice deasupra patim ilor, dispreţul lucrurilor de aici şiîn ţe le 47
p c iu n e , a ltu ia c u v â n t d e c u n o ştin ţă în a c e la şi
dragostea lui D um nezeu nu-1 m ai lasă să sufere a vedeaDuh».
nesocotit ceea ce este drept, nici în sine nici în altul, ci73. Când sufletul e plin de belşugul rodurilor sale
se m ân ie şi se turbu ră îm p otriv a făcăto rilo r de rele,fireşti, îşi face cu glas m ai m are şi cântarea de psalm i şi
până ce nu vede pe batjocoritorii dreptăţii că- se fac apăvrea să se roage m ai m ult cu vocea. D ar când se află sub
răto rii ei cu cug et cu vio s. D e aceea p e cei n ed repţi îilu crarea D u h u lu i S fân t, cân tă şi se ro ag ă în tru to ată
 Diailoh ni Foticeii Mlocatia
450
destinderea şi dulceaţa, num ai cu inim a. Stării de 451
sufletcelei dintâi îi urm ează o bucurie am estecată cu
închip uiri, iar celei din urm ă, lacrim i du hovniceşti şi duhovnicească.
d up ă aceea o m ulţum ire iubitoare de linişte. C ăci 75» A erul din jurul nostru se face curat când- suflă vân
pom enirea,răm ânân d fierbinte din p ricin a glasului tul de la M iazănoapte, din pricina naturii subţiri - şi înse
d o m ol, facein im a' să iz v o ra sc ă a n u m ite cu g e tă ri ninătoare a acestui vânt. D ar când suflă cel de la M iazăzi,
în lăc rim a te blânde.
şi A tunci se pot vedea cum se se încarcă, datorită naturii ceţoase a acestui vânt, care
seam ănă sem inţelerugăciunii cu lacrim i în păm ântul aduce, în virtutea oarecărei înrudiri, din ţinuturile sale
inim ii, în n ăd ejdea bucuriei secerişu lui ce v a.urm a.no uri p este tot p ăm ân tu l. A şa şi sufletu l, cân d stă su b
T otuşi, când suntem apăsaţi de m u ltă triseteţe, treb u ie suflarea D uhului adevărat şi Sfânt, se află întreg în afară
să facem cân tarea rug ăciun ii cu un g las pu ţin m ai de pâcla diavolească. D ar când stă sub suflarea vifor6asă
m are, lov in d su fletul
cu sunete, în nădejdea bucuriei, a duhu lu i am ăgito r, se acoperă întreg d e n-ou rii păca
până ce nourul acela greu va fi îm prăştiat de v alurile tului. D ed trebuie să fim pururea hotărîţi de a sta întorşi
m elodiei. cu to ată p u terea sp re ad ierea cu răţito a re şi d e v iaţă
74. C ând sufletul ajunge la cunoştinţa de sine, producefăcătoare a D uhului Sfânt, adică spre vântul pe care 1-a
şi din sine o oarecare ardoare şi sfială iubitoare - de D um văzut P roorocul E zechil întru lum ina cunoştinţei, - ve
n ezeu . C ăci n efiind tu lb urat d e g rijile v ieţii, n aşte o nind de la M iazănoapte. Să facem aceasta, pentru
- ca par
anum ită dragoste" plină de pace, care caută cu m ăsurătea co n tem p lativ ă (v ăzăto are) a su fletu lu i n o stru sa
pe D um nezeul păcii. D ar e desfăcut degrabă de la acestrăm ână pururea senină, ca să ne putem îndeletnici fără
g ân d, fie pentru că p om enirea lu i D um n ezeu e furatărătăcire cu vederile dum nezeieşti, privind în văzduh de
de sim ţuri, fie pentru că firea îşi cheltuieşte - repede vir lu m in ă c e le a le lu m in ii. C ă c i a c e a s ta e s te lu m in a
tutea sa din pricină că e săracă. D e aceea înţelepţii- Elini cunoştinţei adevărate.
lor nu aveau cum trebuie ceea ce credeau că au dobândit76 . U nii au născocit că atât harul, cât şi păcatul, ad ică
prin înfrânare, deoarece m intea lor nu stătea- sub înrâu atât D uh ul adevăru lu i, cât şi d uh ul rătădrii- se află as
rirea înţelepciunii netrecătoare şi adevărate. - D ar ardoa cunse în m intea celor ce s-au botezat. C a urm are zic că
rea venită în inim ă de la Preasfântul D uh este întreagăo perso an ă îm b ie m in tea sp re cele bu ne, iar cealaltă
num ai pace. A poi ea nu slăbeşte nicidecum şi cheam ăîn d ată sp re cele d im p o triv ă. E u în să am în ţeles d in
'toate părţile sufletului la dorul după D um nezeu. E a nudum nezeieştile S cripturi şi din însăşi sim ţirea m inţii că
iese afară din inim ă şi înveseleşte tot om ul cu o dragosteîn ainte d e S fân tu l B o tez h aru l în d eam n ă su fletu l din
şi cu o bucurie fără m argini. Se cuvine deci, ca după ceafară spre cele bune, iar Satana foieşte în adâncurile lui,
o cunoaştem , să căutăm să ajungem la ea. Căci dragosteaîncercând să stăvilească toate ieşirile dinspre dreapta ale
naturală este un sem n al firii însănătoşite prin înfrânare.m inţii. D ar din ceasul în care renaştem , diavolul e scos
D ar ea nu poate duce m intea la nepătim ire, ca dragostea afară, iar harul intră înăuntru. C a urm are aflăm că pre-
452 Diadoh al Foticeii Filocalia
453
cum odinioară stăpânea rătăcirea asupra sufletului, aşa casă a sufletu lu i. D eci fiin dcă p rin g reşeala lu i
d up ă B otez stăp ân eşte ad evăru l asup ra lu i. L u crează A damnu nu m ai trăsăturile sufletu lui s-au întinat, ci şi
d esig u r S atan a asu p ra su fletu lu i şi d u p ă aceea ca şi trupu l no stru a căzut în stricăciune, C u vântul cel S fân t
m aktainte, ba de m ulte ori chiar m ai rău. D ar nu ca unul al lui D um nezeu s-a întru pat, dăruin du -ne ca un
ce se află de faţă îm preună cu harul (să nu fie!), - ci învă D u m nezeuapa m ântuitoare prin B otezul Său, ca să ne
lu in d p rin m u stu l tru p ului m intea, ca în tr-un fum , în naştem din nou. C ăci renaştem prin apă, cu lucrarea
d ulceaţa p oftelo r n eraţionale. Iar aceasta se face din S fântului şi de viaţă făcăto rului D uh . P rin aceasta,
îngăduirea lui D um nezeu, ca trecând om ul prin furtună, înd ată n e cu răţim şi sufletul şi trupul/dacă venim la
p rin fo c şi ^rin cercare, să aju n g ă astfel; la b ucu ri£ D u m nezeu din toată inim a. C ăci D u hu l S fânt,
binelui. «C ăci 48am trecut, zice, prin foc şi apă, şi ne-ai scos sălăşluind u-se în n oi, alup ăcatu
ng ă l. F iind că nu este
pe noi la odihnă'». cu pu tinţă ca, od ată ce sufaţa fletu lui este un a şi
'77 . H aru l se ascun de, cu m am zis, d in în săşi clip a în sim plă, să fie prezente în elpersoane,
două cum au
care n e-am bo tezat în adân cul m in ţii. D ar: îşi acop erăsocotit unii. C ăci dacă harul dum iescneze
se îm preună
prezenţa faţă de sim ţirea m inţii. D in m om ent ce începe prin Sfântul B otez cu trăsăturile
lu i
chipu
ca o arvună a
însă cineva să iubească pe D um nezeu-cu toatăo hotărîrea, asem ănării, u nd e m ai p oate încăpea persoana celui
parte din bunătăţile harului intră într-u n chip în negrăit rău, m ai ales dat fiin 51
d, că nu există o îmnici
părtăşire
co m u n icare cu su fletu l p rin sim ţirea m in ţii. P rinîntre lum ină şi întuneric? D eci noi, alergă
torii pe drum ul
aceasta, cel ce vrea să ţină cu tărie lucrul pe care î-a aflat, sfintelor nevoinţe, credem că şarpele cel cu m ulte
vine la dorinţa să vândă cu m ultă bucurie toate bunurileînfăţişări e scos, prin baia nestricăciunii, d in afară
cele d e aici, ca să cu m p ere cu adevărat ţarin a în care a căm ările m in ţii. N u trebu ie să n e m irăm că d u p ă
aflat ascunsă com oara vieţii. C ăci când va vinde cinevaB otez gân dim iarăşi cele rele îm p reun ă cu cele bu ne.
toată bogăţia lum ească, va afla locul în care stătea ascunsC ăci baia sfinţeniei şterge pata noastră de pe -urm a păca
harul lui D um nezeu. Fiindcă pe m ăsura înaintării - sufle tului, dar nu preschim bă acum putinţa de a se hotărî în
tului, îşi49 desco peră şi darul dum nezeiesc bu nătatea luidouă feluri a voinţei noastre şi nici nu-opreşte pe draci
în m inte. D ar atunci îngăduie D om nul şi dracilor să să ne războiască, sau să ne grăiască cuvinte înşelătoare.
supere sufletu l, ca să-1 -înveţe să facă deosebirea întreA ceasta, pentru ca cele ce nu le-am păzit când eram în
bine şi rău şi să-1 facă m ai sm erit prin aceea că pe m ăsurăstarea naturală, să le păzim , cu puterea lui D u m nezeu,
ce se curăţeşte sim te tot m ai m ultă ruşine de u rîciuneâ,d up ă ce am luat arm ele d reptăţii.
gân du rilor drăceşti. 7 9- P recu m am zis, S atan a prin S fântul B o tez e sco s
78.Suntem după chipul lui D um nezeu 50
prin m işcarea afară din suflet. D ar i se îngăcîue, pentru pricinile rnai-
cugetătoare (m intală) a sufletului. C ăci trupul este ca o nainte po m enite, să lu creze în el p rin trup . C ăci haru l
lui D um n ezeu se sălăşluieşte în însuşi adâncul - sufle
tului, adică în m inte. Pentru că «toată slava fiicei îm pă-
454 Diacloh al Poticnii
52
râtului, zice, e dinăuntru», nearătată dracilor. D e aceea
din ad ân cu l in im ii în su şi sim ţim o arecu m izvo rân d
dragostea dum nezeiască, când ne gândim fierbinte la
D um nezeu. Iar d uh urile rele de aci. înainte se m u tă şi
se încuibează în sim ţurile trupului, lucrând prin natura
uşor de influenţat a trupului asup ra celor ce sunt încă
p ru n ci c u su fletu l A stfel m in te a n o a stră se b u cu ră
pu ru rea, cu m zice d u m n ezeiescu l A p o sto l, d e leg ea
buhului," iar sim ţurile trupului sunt atrase de lunecuşul
plăcerilor. D e aceea harul, lucrând prin sim ţirea m inţii,
în v e se le şte tru p u l c elo r ce sp o re sc în c u n o ştin ţă c u
b u c u rie n e g ră ită , ia r d ra c ii, lu c râ n d p rin sim ţu rile
trup ului, robesc sufletu l, îm biin du-1, u cigaşii, cu sila
spre cele ce nu vrea, m ai ales când ne află um blând fără
grijă şi cu nepăsare pe calea credinţei.
80. C ei ce spun că cele două puteri, a harului - şi a păca
tului, se află îm preună în inim ile credincioşilor, vreau
să-şi sprijine născocirea lor pe faptul că E vanghelistul
a zis că « lum ina lum inează în întu neric şi întunericu l
nu o a cuprins pe 54ea». Ei zic că strălucirea dum neze-
iească nu se întinează nicidecum prin îm preuna - petre
cere cu cel rău, oricât ar fi de apropiată în suflet lum ina
d urnn ezeiească d e întunericu l diav olului. D ar ei su nt
vădiţi că cugetă alăturea de Sfintele Scripturi, prin însuşi
cuvântul evanghelic. C ad teologul a scris acestea ca să
arate că C uvântul lui D um nezeu, lum ina cea adevărată,
a binevoit să se arate zidirii prin trupul Său, aprinzând,
printr-o nem ăsurată iubire de oam eni, în noi focul sfintei
cunoştinţe, dar cugetul lum ii nu a cuprins în sine gândul
lui D um nezeu, adică nu 1-a cunoscut, deoarece «cugetul
trupului este vrăjm aş lui D um nezeu». D e aceea, după
ce a m ai spus puţine cuvinte, dum nezeiescul E vanghe-
Filocalia 45
5
list a adăug at: «E ra lum in a cea adevărată,- care lum i
nează pe tot omAvenind ul, în lum e (în loc de: îl- călău
zeşte şi-1 face viu), în lum e era şi lum eaj)rintr-însul s-a
făcut şi lum ea pe E l nu L -a cu no scut. Intru ale S ale a
v en it şi ai S ăi,pe D ânsul nu L -au prim it. Iar câţi L -au
prim it le-a dat lor putere ca să se. facă fii ai -lui D um ne
zeu, celor ce cred în num ele5' LDui». ar spune şi prea
înţeleptul Pavel, tâlcuind cuvântul: «nu a cuprins»: «N u
că am şi luat răsp lata, sau că su nt d esăv ârşit, d ar aleg
ca să o cup rind , în trucât şi eu am fost cuprins de lisu s
H ristos» . A şadar, n u de S atan a zice E vang helistu l că
n u a cu prin s lum ina cea ad ev ărată. C ăci d e la în cep ut
a fo st străin d e ea. F iin dcă nici nu lum inează în el. C i
prin cuvântul său îi ceartă cu dreptate pe oam enii care
aud despre puterile şi lucrurile m inunate ale -lui D um ne
zeu, dar n u vreau să se ap rop ie d e lum ina cun oştin ţei
L u i p e n tru in im a lo r în tu n e c a tă . -
81 . C u vântul cun oştin ţei n e în vaţă că su nt do uă feluri
de duhuri rele. U nele dintre ele sunt oarecum - m ai sub
ţiri, iar altele m ai m ateriale. C ele m ai subţiri războiesc
sufletu l. C elelalte o bişnu iesc să d ucă tru pu l în rpfeie
prin anum ite îm boldiri stăruitoare. D e aceea dracii care
răzb oiesc sufletu l şi cei care războ iesc trup ul îşi su nt
m ereu potrivnici, cu toate că au acelaşi scop de-a vătăm a
pe oam eni. C ând deci harul nu locuieşte în om , aceştia
roiesc ca nişte şerpi în adâncurile inim ii, neîn gădu ind
câtuşi de puţin sufletului să caute spre dorinţa binelui.
D ar când nărui e ascuns în m inte, se strecoară ca n işte
no uriri întunecoşi prin părţile inim ii, spre patim ile
tului, păca-i, sau iau chipu l feluritelor îm p răştieri ca,
fu rândm intea de la pom enirea lui D um nezeu, să
o desfacă de c o n v o rb irea cu h a ru l. C ân d d ec i d rac ii,
ca re su p ă ră
456 Diadoh al Foticeii
sufletul nostru, ne aprind spre patim ile sufleteşti şi m ai
ales spre înalta părere de sine, care este m aica tuturor
relelor, să ne gândim la m oartea trupului nostru şi vom
ruşina um flarea iubirii de slavă. Dar acelaşi lucru trebuie
să-1 facem şi când dracii, care ne războiesc trupul, ne
îm ping inim a să se aprindă spre pofte de ruşine. C ăci
singur acest gând, însoţit cu pom enirea lui D um nezeu,
poate opri feluritele lucrări ale duhurilor rele. D ar dacă
dracii, care războiesc sufletul, vor să se folosească şi de
acest gând, punându-ne în minte nim icnicia nem ărginită
a firii om eneşti, ca neavând niciun preţ din pricina
trupului (căci aceasta iubesc să o facă, dar vrea cineva
să-i chinuiască cu acest gând), să ne am intim de cinstea
şi de slava îm părăţiei Cereşti, netrecând cu vederea nici
am ărăciunea şi întunecim ea osândei veşnice, ca prin-
tr-una să ne m ângâiem tristeţea, iar prin cealaltă - să în
tristăm uşurătatea inim ii noastre.
57
82. D om nul nostru ne învaţă în Evanghelii, că atunci
când Satana, întorcându-se, află casa lui m ăturată şi
goală, adică inim a fără rod, ia alte şapte duhuri m ai rele
decât el şi intră şi se încuiba în ea, făcând cele de pe urm ă
ale om ului, m ai rele decât cele dintâi. D e aci trebuie să
înţelegem că atâta vrem e cât este D uhul Sfânt în noi,
Satana nu poate intra ca să răm ână în adâncul sufletului.
D ar şi dum nezeiescul Pavel nu explică lim pede înţelesul
acestei icoane. C ăci privind lucrul acesta din punctul de
vedere al luptei, zice: «M ă bucur după om ul dinlăuntru
de legea lui D um nezeu. D ar văd altă lege în m ădularele
m ele, oştindu-se îm potriva legii m inţii m ele şi robin-
du-m ă legii păcatului, care este în m ădularele 58
m ele».
Iar privindu-1 din latura desăvârşirii, zice: «A şadar nu
m ai este nici o osândă pentru cei ce um blă în lisus Hris-
Fiîocalia 45
7
tos, nu după trup, căci legea D uhului vieţii m- -a slobo
59
zit de legea păcatului şi a morţii». Dar zice şi altundeva,
ca iarăşi să ne arate că Satana războieşte sufletul ce se
îm părtăşeşte de D uhul Sfânt, din trup: «Staţi deci bine,
încingându-vă m ijlocul vostru cu adevărul şi îm brăcând
platoşa dreptăţii şi încălţându-vă picioarele spre gătirea
E vangheliei păcii, luând peste toate pavăza credinţei,
întru care veţi putea stinge toate săgeţile cele aprinse
ale vicleanului; luaţi coiful m ântuirii şi sabia D uhului,
care este cuvântul lui D um nezeu». 60
D ar a lupta este
altceva decât a fi dus în robie. Fiindcă lucrul al doilea
arată o ducere cu sila, iar cel dintâi o luptă cu puteri
egale. D e aceea A postulul zice că diavolul se năpusteşte
as u p ra su flete lo r p u rtă to a re d e H ris to s , cu să g eţi
aprinse. C ăci cel ce nu este stăpân pe pr-otivnicul său
are trebuinţă num aidecât de săgeţi, ca să-1 poată birui
şi supune pe cel ce se lup tă cu el din d epărtare, prin
trim iterea săgeţilor. D eci Satana, fiindcă nu se t)oate
încuiba în m intea celor ce se nevoiesc, ca m ai-nainte,
dată fiind prezenţa harului, călăreşte pe m ustul cărnii,
caunul ce e cuibărit în trup, ca prin firea uşor de m ânuit
a acestuia să am ăgească sufletul. D e aceea trebuie să
uscam trupul cu m ăsură, ca nu cum va prin m ustul lui
să se rostogolească m intea pe lunecuşul plăcerilor. D eci
se cu v ine ca d in în su şi cuv ântul A po stolu lui să ne
încredinţăm că m intea celor ce se nevoiesc stă -sub lucra
rea lum inii dum nezeieştifde aceea şi slujeşte legii - dum
nezeieşti şi se veseleşte cu ea. Iar trupul prim eşte - cu plă
cere, pentru firea lui uşor de m ânuit, duhurile rele; de
aceea şi alege să slujească răutăţiilor. D e aci se vede şi
m ai m ult că m intea nu este un sălaş com un al- lui D um
nezeu şi al diavolului. C ăci cum ar zice atunci Pavel:
 458 Diadoh al
Foticeii
«Slujesc 62cu m intea legii lui D um nezeu, iar cu trupul legii
păcatului»? D e aci iarăşi se vede că m intea m ea stă
întru toată libertatea în luptă cu dracii, slujind cu bucurie
b u n ă tă ţii h aru lu i, iar tru p u l p rim eşte atu ru l d u lc e al
plăcerilo r n eraţion ale, pentru faptul că în gădu ie, cum
am zis, duhurilor rele să stea cuibărite în el. «C ad ştiu,
zice , c63ă n u lo c u ieşte în m in e , a d ică în tru p u l m eu ,
binele», E vorba de cei ce se îm potrivesc păcatului, dar
se află pe la m ijlocul nevoinţelor. C ăci nu spune despre
sin e aceasta. D eci cu m in tea se răzb o iesc dracii, iar
trupul încearcă să-1 povârnească spre lunecuşul - plăceri
lor prinîm boldiri stăruitoare. C ăci li se îngăduie, o după
dreaptă jud ecată, să petreacă în adâncurile trup ulu i,
ch iar şi ale celo r ce lu p tă întin s îm p o triv a p ăcatulu i,
pentru faptul că voia slobodă a cugetului om enesc este
pururea sub cerere. Iar dacă cineva poate să m oară prin
osteneli încă pe când trăieşte, ajunge în întregim e locaşul
D uhului Sfânt. C ăci unul ca acesta a înviat, încă înainte
de a*m uri. A şa a fost cu fericitul Pa vel şi cu toţi cei ce
s-au lu p tat sau se lu p tă în ch ip d esăv ârşit îm p o triv a
păcatului.
83» E drept că inim a izvorăşte şi din sine gânduri bune
şi rele. D ar nu rodeşte prin fire cugetările rele, - ci am in
tirea răului i s-a făcut ca un fel de deprindere din pricina
rătăcirii dintâi, însă cele m ai m ulte şi m ai releclintre
- gân
duri le zăm isleşte din răutatea dracilor. D ar - noi le sim
ţim pe toate ca ieşind din inim ă. Ş i de aceea au bănuit
unii că în m inte se află îm preună cu harul şi păcatul. D e
aceea socotesc ei că a zis şi D om nul «că cele ce ies din
gură purced din inim ă şi acelea spurcă pe om . C ăci din
inim ă purced gânduri rele, curvii» 64
şi cele urm ătoare.
E i nu ştiu însă că m intea noastră, având o sim ţire foarte
F/foca/ia 459
fină, îşi însuşeşte lucrarea gândurilor şoptite -ei de duhu
rile rele, oarecum prin trup, dat fiind că firea lunecoasă.
a a ce stu ia d u c e p rin sta re a lu i u m o raTlăT Î<J(S to c
ovyK pâ<J€(oQ şi m ai m ult sufletul la această stare, într-un
c h ip în c a re n u ştim . N u m a i fiin d c ă tru p u l iu b e şte
p u ru rea şi fără m ăsu ră m ân g âierea am ăg irilo r n i se
pare că şi gân du rile sem ăn ate d e d rad în su flet pu rced
din inim ă. F apt e că noi ni le însuşim atunci când vrem
să ne înd ulcim cu ele. A cest lucru 1-a osândit D om nul
cân d a sp u s cu v ân tu l d e m ai în ain te. C ăci cel ce se
în du lceşte cu g ând urile suluflate
i.derăutatea Ş atenei
şi înscrie o arecum am intirea lor în in im a sa, e vădit că
de aci în ainte le rodeşte din cugetul său .
84. D om n ul zice în E vang helii că nu po ate fi sco s cel
tare din casa S a, dacă 65
n u-1 va scoate unul şi m ai tare,
după ce 1-a legat şi jefuit. C um poate deci cel scos cu
atâta ruşine să intre iarăşi şi să petreacă îm preu nă cu
S tăpân u l ad evărat, care se o d ih neşte în casa S a cu m
vrea? C ăci nici îm păratul nu se va gândi să -lase îm pre
un ă cu el în curţile îm părăteşti pe tiran ul, care i-a stat
cândva îm po trivă şi pe care 1-a oiruit. M ai de g rabă îl
va om orî îndată, sau îl va lega pentru o lungă pedeapsă
şi-1 va preda oştilor sale spre o m oarte de ocară.
8 5". D acă cin ev a p resu p u n e, d in p ricin ă că g ân d im
îm preună atât cele bune cât şi cele rele, că D uhul Sfânt
şi diavolul locuiesc laolaltă în m inte să afle că aceasta
se în tâm plă p en tru aceea că încă n -am gu stat şi n -am
văzut «că bun este D om66nul». C ăci la început, precum
am spus şi m ai înainte, harul îşi ascunde prezenţa sa în
cei b otezaţi, aştep tân d ho tărîrea su fletulu i, ca, atu nci
cân d o m ul se v a întoarce cu to tu l sp re D om n ul, să-şi
 Diadoh al Poticnii Filocalin 461
460
arate, p rihtr-o neg răită sim ţire, p rezen ţa în in im ă. locaş m intea om enească cel ce nu s-a învrednicit de îm
P e u rm ă ia ră şi a ştea p tă m işca re a su fletu lu i, preuna petrecere cu slu gile cele bu ne? Iar de vor zice
în e ăd u in dsăgeţilo r d răceşti să aju n g ă p ân ă în că aceasta se întâm plă-prin îngăduinţa lui D um nezeu,
adân cul acestei sim ţiri, ca printr-o hotărîre şi m ai nu vor spune cu nim ic m ai m ult. C ăci părăsirea (îngă
caldă şi prin cugsmeterit să caute pe D um nezeu. D eci duinţa) în scop de povăţuire nu lipseşte nicidecum su
dacă om ul va începe de aci înainte să sporească în fletul d e lu m in a du m nezeiească, ci haru l îşi ascu nd e
păzirea poruncilor şi să chem e n eîncetat pe D om nul n u m ai, cu m am zis, d e m u lte o ri, p rezen ţa d in faţa
lisus, focul sfântu lu isehar va revărsa şi peste sim ţurile m in ţii, c a să îm p in g ă o arec u m su fletu l în a in te p rin
m ai de dinafară alerflii, ini- arzând cu totul neghina răutatea dracilor, spre a căuta cu toată frica şi cu m ultă
păm ântului om enesc. Durm reptare cursele diavoleşti se sm erenie ajutorul lui D um nezeu, cunoscând câte puţin
vor depărta de acest înţepând loc, de aci înainte m ai răutatea vrăjm aşului său. E ste ceea ce face m am a care
dom ol partea pătim ătoaresufletu a lu i. Iar când depărtează puţin copilul de la sânul său, dacă se poartă
nevoito rul se va îm brăca cuvirtuţile toate şi m ai ales cu neorânduială faţă de regulele alăptării, ca speriat de
cu desăvârşita sărăcie, atunciîiharul va lu m ina toată niscai oam eni cu feţe urîte ce stau îm prejur, sau de nis
firea printr-o oarecare -sim ţire adâncă,
m ai încălzindu- cai fiare, să se întoarcă cu frică m ultă şi cu lacrim i la
1 spre m ai m ultă dragoste denezeu. D um D in această sânul m aicii. D ar părăsirea în sens d e lepădare p redă
pricină săgeţile drăceşti se vor stinge înafară de sim ţirea sufletul ce nu vrea să aibă 9pe D um nezeu legat dracilor.
trupului. C ăci adierea D uhului mSfânt, işc â n d in im a N oi însă nu suntem fiii lepădării/să nu fie, ci credem
s p re s u fla re a p ă c ii, s tin g e s ădracului
g e ţile purtător că sun tem prun ci ad evăraţi ai h aru lui lui D u m n ezeu ,
de foc, în că pe cân d sun t în aer. şi peD arcel care a alăptaţi cu m ici p ărăsiri şi cu d ese m âng âieri, ca prin
ajuns la această m ăsură îl părăseşte n ezeu
D umun eori în bu n ătatea L u i să ajun gem70 la b ărb atu l desăv ârşit şi la
m âna rău tăţii dracilor, lăsân d m luiinnelum
tea inată, m ăsura vârstei plinirii lui H ristos. .
ca voia noastră slobodă să nu fiedecâtuşi puţin legată 8 7 . P ărăsirea p o v ăţu ito are ad u ce su fletu lu i în trista re
de lanţurile harului. A ceasta nu num ai pentru că m ultă; de asem enea o anum ită sm erenie şi deznădejde
păcatul sebiruieşte prin lupte, ci şi pentru om ul ecă m ăsu rată. A ceasta p en tru ca p artea lu i iu b ito are d e
dator să m ai sporească încă în experienţa n icduhov
e a sc ă . slavă şi fricoasă să ajungă, după cuviinţă, la sm erenie.
C ă c i c e e a c e p a re lu c ru d e să v â rşit
povăţuit,
c e lu i este Ea produce în inim ă îndată frica de D um nezeu şi lacrim i
încă nedesăvârşit faţă de bogăţia lui nezeu,D umcare de m ărturisire, p recu m şi m u ltă do rinţă d e tăcere. D ar
povăţuieşte cu dragoste largă, chiar dacă ar putea cineva părăsirea în sens de lep ăd are lasă sufletul să se um ple
sui toată scara arătată lui 67lacov. de deznădejde, de necredinţă, de fum ul m ândriei şi de
8 6. însuşi D o m n u l zice că S atan a a căzu t 68d in cer, ca m ân ie . D ec i a v â n d n o i ex p e rien ţa a m b elo r p ărăsiri
să nu privească cel sluţit la locaşurile sfinţilor îngeri. suntem datori să ne apropiem de D um nezeu după cum
C uni deci va putea să aibă la un loc cu D um nezeu drept
462 Diudoli al Foticeii
o cere fiecare, în cazul celei dintâi suntem datori să-I
aducem m ulţum ire însoţită de rugăciuni de iertare, ca
u nu ia ce n e p ed epseşte n eîn frânarea vo ii no astre cu
certarea acestei părăsiri, ca să ne înveţe, asem enea unui
Tată bun, deosebirea dintre virtute şi păcat, în cazul celei
din urm ă, trebuie să-I aducem m ărturisirea neîncetată
i * i » {j-----i -------------— — f -—
ca doar vom putea astfel, prin sporirea ostenelilor^ să
ni-L facem pe D um nezeu m ilostiv, ca să caute ca m ai
înainte la inim ile noastre. D ar trebuie să ştim că atunci
când se dă lupta între suflet şi S atana, ciocnindu-se ca
d o u ă fiin ţe, d a to rită p ă ră sirii p o v ăţu ito are, h a ru l se
ascunde pe sine, precum am m ai spus, dar conlucra cu
sufletul, dându-i un ajutor nesim ţit, ca să arate - vrăjm a
şilor sufletu lui, că biru inţa este num ai a lui.
88» C ând cineva stă în vrem e de iarnă într-un - loc oare
care su b cerul liber, priv in d la începu tu l zilei întreg
sp re R ăsărit, p artea de din ainte a sa se în călzeşte de
so are, iar cea d in sp ate răm ân e n ep ărtaşă d e căld ură,
dat fiind că soarele nu se află deasupra capului său. Tot
aşa şi cei ce su nt la în cepu tu l lucrării duhov niceşti îşi
încălzesc în parte inim a prin harul sfânt, din care pricină
şi m intea începe să rodească cugetări duhovniceşti; dar
p ărţile, de d in afară ale ei răm ân d e cu getă du pă tru p ,
deoarece încă nu sunt lum inate de sfânta lum ină, prin-
tr-o sim ţire adâncă, toate m ădu larele in im ii. N eîn ţele-
gân unii aceasta, au socotit că în m intea celor ce se nevo-
iese sunt două ipostasuri ce se îm potrivesc unul altuia.
D ar d acă în aceeaşi dipă se n im ereşte ca su fletul să
gândească şi bune şi rele, aceasta se întâm plă în chipul
în care o m ul d at m ai în ainte ca p ildă sim te totd eo dată
şi gerul şi căldura. C ăci de când m intea noastră s-a ros-
F ilocaliii
463
togolit la chipul îndoit al cunoştinţei, e silită, chiar
dacă n u v rea, să p oarte în aceeaşi clip ă şi g ând u ri
bu ne şig ând uri rele, m ai ales la cei ce ajun g ia o
sub ţirim e puterii
a de deosebire. C ăci cum se grăbeşte
să înţeleagăbinele, îndată îşi am inteşte şi de rău.
Fiindcă de la neas cultarea lui A dam ţinerea de m inte a
om ului s-a sfâşiat în două. C ând vom în cepe însă să
îm plinim cu râvfierbinte
nă poruncile lui D um nezeu,
harul, lum inând toate sim ţurile noastre printr-o adâncă
sim ţire, va arde peo de parte am intirile noastre, iar pe
de alta, îndulcind inim no astră
a cu p acea un ei iub iri
stato rn ice, ne v a faceizvorâm
să gînduri duhovniceşti,
nu după trur>. Iar aceasta se în tâm p lă fo arte des celor
ce s-au ap ro piat de vârşire,av desă- ân d în inim ă
neîntreruptă p om enirea nului. D om
8 9 - D o u ă b u n u ri n e a d u c e n o u ă h a ru l c e l sfâ n t p rin
B otezul renaşterii, d in tre care unul covârşeşte - nem ăr
ginit p e celălalt. C el d intâi n i se dăruieşte înd ată, căci
ne înnoieşte în apa însăşi şi lum inează toate trăsăturile
sufletulu i, adică «chipul» nostru, spălând orice zbârci-
tură a păcatului nostru. Iar celălalt aşteaptă - să înfăptu
iască îm preună cu noi ceea ce este «asem ănarea». D eci
cân d -în cep e m in tea să g u ste în tru m u ltă sim ţire d in
du lceaţa P reasfân tu lu i D u h, su n tem dato ri să ştim că
în cepe haru l să zu g răvească, aşa zicân d , peste ch ip ,
asem ăn area. C ăci p recu m zu g ravii d esem nează în tâi
cu o singură culoare figura om ului, apoi, înflorind puţin
câte puţin culoarea prin culoare, scot- la arătare crupul-
viu al celui zugrăvit până la firele părului, aşa şi sfântul
har al lui D um nezeu readuce întâi prin B otez «chipul»
om ului la form a în care era când a fost făcut, iar cân d
ne vede dorind cu" toată hotărârea frum useţea «asem ă-
 464 Diadoh al Foticeii
nării» şi stând goi şi fără frică în atelierul lui, înfloreşte
o virtute prin alta şi înalţă chipul sufletului din strălucire
în strălu cire, d ăruindu-i pecetea asem ăn ării. A şa încât
sim ţirea ne arată cum ia form ă în noi asem ănarea, dar
desăvârşirea asem ănării o vom cunoaşte abia- din ilum i
nare. C ad toate vii w ţile le prim eşte m intea prin sim ţire,
în a in tâ n d d u p ă o m ăsu ră şi râ n d u ială n e g răită . D a r
dragostea duhovnicească nu o poate câştiga cineva până
ce nu v a fi ilu m inat întru toată încredinţarea de D uh ul
Sfânt. C ăci până ce nu prim eşte m intea în chip desăvârşit
a se m ă n a re a p rin lu m in a d u m n e z e ia sc ă , p o a te a v e a
apro ape toate celelalte v irtu ţi, d ar este încă lip sită d e
dragostea desăvârşită. Iar când se va asem ăna - cu virtu
tea Iui D um nezeu (vorbesc de asem ănare, câtţăe cu putin
o m u lu i), atu n ci v a p u rta şi asem ăn area d rag o stei
dum nezeieşti. C ăci precum în cazul portretelor pictate,
dacă se adaugă chipului culoarea cea m ai vie, se scoate
la iveală până şi asem ănarea zâm betului celui pictat, aşa
şi la cei zu grăv iţi d up ă asem ănarea du m nezeiască d e
către harul dum nezeiesc, dacă se adaugă lum-ina dragos
tei, «chipul» e ridicat cu totul la frum useţea- «asem ănă
rii». N ici nepătim irea nu poate dărui sufletului - altă vir
tute, 71
fără num ai dragostea. C ăci dragostea «este plinirea
legii».72 încât «om ul nostru cel dinlăuntru se înnoieştezi
de zi» în gustarea dragostei, dar se îm plineşte abia
întru d esăvârşirea ei.
90e L a începutul înaintării, dacă iubim cu căldură vir-
-tu tea lu i D u m n ezeu , P reasfân tu l D u h face su fletu l să
S aste cu toată sim ţirea şi încredinţarea din dulceaţa
lui um nezeu, ca m intea să afle printr-o cunoştinţă
exactărăsplata desăvârşită a ostenelilor iubitorilor de
D um nezeu. D ar pe urm ă ascunde pentru m ultă vrem e
bogăţia
Filocalia 46
5
acestui dar de viaţă făcător, ca chiar de vom îm plini toate
celelalte virtuţi, să ne socotim că nu suntem nim - ic, .întru
c ât n u a v e m în că d ra g o stea sfân tă ca o d ep rin d ere.
D rept aceea dracul urii tulbură atunci sufletele celor ce
se nevoiesc, încât îi face să vorbească de rău chiar şi pe
cei ce-i iubesc pe ei şi să ducă lucrarea stricăcioasă a urii
până la a-şi face din ea aproape o îndeletnicire plăcută.
D in pricina aceasta, sufletul se întristează şi m ai m ult,
p u rtâ n d în el a m in tire a d rag o ste i d u m n ez eieşti, d ar
neputând-o dobândi în sim ţire, pentru lipsa ostenelilo r
celor m ai desăvârşite. E trebuinţă deci ca să o îm plinim
totuşi m ăcar d e silă, ca să ajungem la gustarea ei întru
to a tă sim ţirea şi în c re d in ţarea . C ăc i d esăv ârşire a e i
nim eni nu o poate câştiga până ce se află în -trupul aces
ta, decât num ai S finţii care au ajuns până la m ucenicie
şi la m ărturisirea desăvârşită. F iin dcă cel ce ajun ge la
ea se preface întreg şi n u m ai do reşte cu u şurin ţă nici
m ăcar h rană. C ăci ce p oftă v a m ai avea de b un ătăţile
lum ii cel ce e h rănit de d rago stea d um n ezeiască? D e
aceea p reaîn ţelep tu l P av el, m arele vas al cun oştin ţei,
b in e v e s tin d u - n e d in c o n v in g e re a sa d e p lin ă , z ic e :
« îm părăţia C eru rilo r n u este m âncarea şi b ău tu ra, ci
d reptate, pace şi b ucurie în D uhul73 Scare fân t»,
sunt
roadă dragostei desăvârşite. A şa încât cei ce înaintează
p ân ă la desăvârşire po t să gu ste aici des d in ea, dar
d esăv ârşit n im enea n u o p o ate câştig a, decât nu m ai
când «se va înghiţi desăvârşit ce este m uritor74.de viaţă»
91 .M i-a povestit careva dintre cei ce iubesc pe D om nul
cu o v oinţă nesătu rată: « D o rind eu să cu no sc lăm u rit
d rag o stea lu i D u m n ezeu , m i-a d ăru it aceasta B u n u l
în tru sim ţire şi în cred in ţare m ultă. Ş i aşa de m u lt am
s im ţit a c e a s tă lu c ra re , în c â t su fle tu l se g ră b e a c u o
 Diadoh al Poticeii 467
466
negrăită bucurie şi dragoste să iasă din trup şi să până ce, prin m ultă rugare de iertare, nu aducem pe cel
ajungăla Dom nul, nem aiştiind parcă chipul vieţii acesteia ocărit la cugetul de odinioară. D ar cea m ai desăvârşită
trecătoare». C el ce a ajuns la trăirea acestei iubiri, chiar înţelegere nu face foarte m ultă grijă şi m ustrare chiar
dacăar fi ocărit sau păgubit de nenum ărate ori de cineva când careva dintre oam enii lum ii s-ar m ânia pe noi pe
(căcise întâm plă să aibă acesta încă pe cineva care să-1 nedreptul, pentru faptul că suntem peste tot sm inteală
necăjească), nu se m ânie îm potriva lui, ci răm âne cuiva din veacul acesta. A tunci m intea e stingherită şi
oarecumlipit de sufletul celui ce-1 ocărăşte sau îl de la contem plarea lui D um nezeu şi de la cuvântarea
păg ub eşte.N um ai îm potriva acelora se aprinde, care despre El. C ăci tem eiul cunoştinţei "fiind dragostea, nu
se pornescîm potriva săracilor, sau grăesc nedreptate lasă cugetarea să se lărgească în zăm islirea de contem
75
îm potrivaIui D um nezeu, cum zice Scriptura, sau plaţii dum nezeieşti, până nu vom recâştiga m ai întâi în
vieţuiesc alt
cum va în răutate. C ăci cel ce iubeşte pe dragoste şi pe cel ce s-a m âniat în deşert pe noi. lar'dacă
D um nezeu m m ai ult decât pe sine însuşi, m ai bine zis acela nu vrea să se întâm ple aceasta, sau s-a depărtat
cel ce nu se m iu ai b eşte p e sin e, ci n u m ai p e de lo cul un de vieţuim noi, se cuv ine ca, aşezându-i
D u m n ezeu , n u -şi mrăzbună
ai cinstea sa, ci vrea să fie chipul feţei lui în afecţiunea largă a sufletului, să plinim
cinstită num ai dreptatea Celui ce 1-a cinstit pe el cu astfel în adâncul inim ii legea dragostei. Căci cei ce vreau
cinste veşnică. Iar aceastao nu face num ai cu o voinţă să aibă cunoştinţa lui D um nezeu trebuie să privească
m ai slabă, ci ca unul ce şi-a făcut o deprindere dintr-o spiritul şi feţele celor ce s-au m âniat fără tem ei, cu un
astfel de aplecare, fiindcă a cercat m ult dragostea lui cuget nem ânios. îm plinindu-se aceasta, m intea noastră
D um nezeu. Pe lângă acestea trebuie să ştim că cel ce nu num ai că se va m işca fără greşeală spre contem plarea
a fost dus la o aşa de mdragoste
are de către Dum nezeu lui D um nezeu, ci se va înălţa şi spre dragostea Lui cu
se află m ai presus şi dedinţăcre în vrem ea lucrării ei, ca m ultă îndrăznire, ca una ce se zoreşte neîm piedicată de
unul ce are de acum întru sim ţirea inim ii, prin m area la treapta a doua la cea dintâi. *
lui dragoste, pe însuşi dnstitC el prin credinţă. A ceasta 93» C alea virtuţii li se arată celor ce încep să iubească
ne-o arată lăm urit Sfântul Pavel, zicând: «Iar acum evlavia, aspră şi posom orâtă. N u fiindcă aşa este ea, ci
răm ân acestea trei: credinţa, n ăd ejd ea şi drag o stea; fiindcă firea om enească îndată ce-a ieşit din pântece la
76
iar m ai m are d in tre ele dragostea».
este Căci cel ce larg se dă în tovărăşia plăcerilor. D ar celor ce au răzbit
are, cum am zis, înboeătiagostei dra pe D um nezeu este ^dincolo de m ijlocul ei, li se arată plăcută şi uşoară. Căci
cu m ult m ai m are decâtdinţa cre sa, ca unul ce se află obişnuinţele rele, fiind supuse celor bune prin- îm plini
întreg în dragostea sa. rea binelui, s-au pierdut deodată cu am intirea plăcerilor
9 2. Faza de m ijloc d in lucrarea sfintei cunoştinţe ne nesocotite. D rept urm are sufletul um blă de aci înainte
pricinuieşte nu puţină întristare când, ocărîndu-1 pe cu bucurie pe toate cărările virtuţilor. Pentru aceasta
cineva dintr-o întărâtare oarecare, ni 1-am făcut duşm an. D om nul, aducându-ne la începutul căii m ântuirii, zice:
Fiindcă ea nu încetează de-a îm punge conştiinţa noastră,
 46S Diadoh ;il Foticeii
«Strâm tă şi anevoioasă este calea care duce la viaţă şi
puţini um blă pe 77ea»
. Iar către cei ce vreau să se apuce
cu m ultă hotărîre de păzirea sfintelor Sale porunci, zice:
«Jugul M eu este blând şi sarcina m ea 78uşoară».
D eci la
-începutul nevoinţelor trebuie să îm plinim sfintele - po
runci ale lui D um nezeu cu o voinţă oarecum silită,.ca,
văzând D om nul cel bun scopul şi osteneala noastră, să
ne trim ită voia Lui cea gata de ajutor, ca să slujim apoi
cu m ultă plăcere poruncilor Sale slăvite. C ăci atunci ni
se întăreşte de la D om nul voinţa, ca să facem cu m ultă
bucurie,neîncetat, binele. A tunci vom sim ţi cu adevărat
că D um nezeu este «C el ce lucrează în noi şi să vrem şi
să lucrăm pentru bunăvoinţă»79
. D oam ne».
94. Precum ceara, dacă nu e încălzită şi înm uiată m ultă
vrem e, nu poate prim i pecetea întipărită în ea, aşa şi
om u l nu poate prim i pecetea virtu ţii lui D um n ezeu,
dacă nu e cercat prin dureri şi neputinţe. D e aceea zice
D om nu l către dum nezeiescul Pavel «îţi este de ajuns
harul M eu. C ăci puterea M ea în neputinţe se- desăvâr
şeşte»80. D ar însuşi A postolul se laudă zicând «Cu m are
plăcere, deci, m ă voi lăuda întru neputinţele m ele, ca
să se sălăşluiască întru m ine puterea lui H81 ristos«.
D arşi
în Proverbe s-a scris: »Pe care-1 iubeşte D om nul, îl
82
ceartă; şi bate pe tot fiul pe care-1 prim Apostolul
eşte».
num eşte neputinţe năjpustirile vrăjm aşilor crucii, care
se întâm plau necontenit- lui şi tuturor Sfinţilor, ca să nu
se în alţe, cum în suşi zice, de bogăţia cov ârşito are a
descoperirii^ci să stă'ruiască m ai degrabă prin sm erenie
în ch ip u l desăvârşirii, păzind prin desele um iliri, cu
evlavie, darul dum nezeiesc. Iar noi num im neputinţe
gândurile rele şi slăbiciunile trupeşti. C ăci atunci
- tru
purile Sfinţilor ce se nevoiau îm potriva păcatului, fiind
Filocnlia
469
predate bătăilor aducătoare de m oarte şi altor felu rite
chinuri, erau cu m ult deasupra patim ilor intrate în firea
om enească prin păcat. D ar acum bisericile având pace
m u ltă din m ila D om nului, trebuie să fie cercat trupu l
celor ce se nevoiesc pentru evlavie cu m ulte slăbiciuni,
iar sufletul cu gânduri rele. A ceasta se întâm plă m ai ales
celor în care cunoştinţa lucrează întru m ultă sim ţire şi
în cred inţare, ca să fie feriţi de toată slava deşartă şi
m ân d ria , şi să p o ată p rim i, c u m a m z is, c u m u ltă
sm erenie/pecetea frum useţii dum nezeieşti, după Sfân
tul care zice: «însem natu-s-a peste noi lum ina feţei Tale,
84
D eci trebuie să răbdăm cu m ulţum ire voia
D om nului. C ăci în felul acesta ni se va socoti drept a
doua m ucenicie necontenita supărare din partea bolilor
şi lupta cu gândurile drăceşti. C ăci cel ce zicea atunci
sfinţilor m ucenici prin acele căpetenii nelegiuite să se
lepede de H ristos şi să dorească slava lum ească spune
şi acum neîncetat aceleaşi lucruri robilor lui D um nezeu.
C el ce ad ucea atun ci chinuri peste tru pu rile d rep ţilo r
şi ocăra cu'm plit pe cinstiţii dascăli prin cei ce slujeau
so co tin ţe lo r sa le d ia v o leşti, a d u ce şi a cu m felu rite
pătim iri m ărturisitorilor evlaviei, îm preună cu m ulte
ocări şi um iliri, m ai ales când aceştia ajută cu m ultă pu
tere săracilor ce suferă pentru slava D om nului. D e aceea
trebuie să ne îm plinim m ucenicia conştinţei noastre cti
m ultă hotărîre şi răbdare, înaintea lui D um nezeu. C ad
«răbdând, zice, am aşteptat pe'D om nul, şi a căutat spre
mine»,85 .
95« Sm erita cugetare este un lucru greu de câştigat. C u
cât este m ai m are, cu atât se cer m ai m ulte strădanii
pentru dobândirea ei. Ea se iveşte în cei părtaşi de sfânta
cu n oştin ţă în do u ă cazu ri şi chip u ri: când lu p tăto ru l
470 Diadoh al Foticeii Filocalia 47
1

pentru a gândurilor . C ea a
evlavie rele; a p o i dintâi m
se află câ n d m in te a sm erit zi
la e lu m in a tă d e ă s,
m ijloc h a ru l cugeta în
ul d u m n ez eiesc re ce
drum ul în tru sim ţire cuprin i
ui şi sigu ran ţă de de ce
experie m u ltă, m ulte se
nţelor su fletu l are ori af
d u ho v sm erita întrista lă
n iceşti cugetare ca pe re ş i la
, el are o însuşire d e sc u r m
un firească, a ja re . ijl
cu eet întrucât, fiind Ia r oc
m ai plin de cea ul
sm erit b un ătate c lin ne
d in d um n ezeiasc u rm ă v
p ricin a ă, n u m ai c u p rin oi
neputi p oate să se de nţ
nţei u m ple de b u c u ri el
trupulu slavă e or
i, sau a deşartă,chiar îm preu ,
celor dacă ar nată cu ia
ce îm plini o sfială r
duşm ă neîncetat plină ce
nesc poruncile de a
fără D om nului, ci înţelep de
tem ei se socoteşte ciune. -a
pe cei pe sine m ai Fiindc d
ce se sm erit decât ă cea o
îngrije toţi, în urm a dintâi ua
sc de îm părtăşirii se se
dreptat de bunăvoinţa iveşte, tri
e, sau dum nezeiască cum m
ite ă şi nu sim te vieţii I
celor săgeţile cum - de a
ce s-au p lite ale aici r
a p ro p i p ăcatu lu i. trec c
at de C ad fiin d cu de la ei
desăv totul gân- c
â rş ire . d uh ov niceasc duri la e
C ea ă, nu m ai greşeli î
d in tâ i cuno aşte de . C ăci n
se lo c slav a fiind c
în tr is t trupească. purtaţi e
ează D ar tot cel ce de o a
adeseo se nevoieşte a judeca r
ri când trebuit să tă c
e treacă prin cea nesoc ă
lipsită dintâi ca să otită, s
de ajungă la cea doresc ă
fericiri de-a doua. să d
le C ăci dacă nu prefac u
păm ân ne-ar înm uia ă c
teşti. harţii, aproa ă
C ea adu cân d pe o
de-a asup ra toate v
doua, n oastră gându ia
chiar p ătim irile rile ţă
dacă i- p ov ăţuito are, lor d
ar ca să pătim e
oferi lăm urească aşe în n
cineva vo ia noastră cuvint e
toate cea slo bo dă, e v
îm pără nu n e-ar dăru i nelegi o
ţiile strălu drea uite şi i
pă- sm ereniei d e în n
m ântul p e u rm ă. fapte ţe
ui, nu 96oC ei ce necuv ,
se iubesc iincio s
im pres plăcerile ase. c
ioneaz
ăpând şeii, trec uşor oareca ci
de la gânduri re ne
gre- rele, sau la po rtiţă va
cuvinte rele şi în tu n e ,
vătă coasă, ch
m ătoare. C ăci ei ia
dacă dracii izbutes r
văd pe aceştia c să da
ţinând u-se cu răpeasc că
plăcere de ă ar
ocări, sau sufletel fi
grăind lucruri e. D eci vr
deşarte şi cei ce ed
nelalo cu l vreau ni
lo r, sau să c
râzân d cu m vieţuia de
nu treb u ie, scă la de
sau un loc fă
m ân iin du -se cu i
fără m ulţim m
m ăsură, sau ea ar
poftind slava virtuţil e,
goală şi or sunt ni
deşartă, se datori ci
înarm ează să nu să
cu g răm ad a doreas vo
îm p o triv a că nici rb
lo r.P en tru că slavă, ea
lu ân d m ai nici sc
ales întâlnir ă
iu b irea de i m ulte, m
slav ă ca p rilej nici să ul
p entru facă te,
rău tatea lo r şi ieşiri ch
sărin d dese, ia
p rin ea sau să r
în lăun tru , ca defaim da
p rin tr-o e pe că
ar d raculu i celu i n
p utea în tristării şi răzb o u
să le p e u rm ă celu i it că a
sp un ă al m ân iei. prim e r
toate D eci se şte p
b un e; c u v in e ca chiar u
căci m in te a .s ă s e săgeţi t
v orba ocupe le e
m u ltă p u ru re a cu înseşi a
îm prăş p ă z ire a , - s
tiin d sfin telo r suflet ă
fără p o ru n ci şi cu ul s
m ăsură p o m en irea urăşte e
m intea ad ân că a cu b
, nu D om n u lu i am ar u
num ai slavei. «C ăci patim c
că o cel ce păzeşte, ile, ca u
opreşte zice, porunca, unul r
d e la nu va cunoaşte ce se e
lu crare cuv ânt rău» , află î
a adică n u se v a la m
duhov abate la încep b
n iceas g ân du ri utul e
că, ci sau4 acu -- curăţi l
o şi . v in terele. rii. ş
p red ă C ăci u
d racu l v. dacă g
ui nu s- a
trân dă •.
ar t
v iei, 97. C ând îndur d
care, inim a era e
slăb in prim eşte cu m ult b
d -o o oarecare de u
p este durere neruşi n
m ăsu r fierbinte narea ă
ă, o sâg etătu rile păcat t
p red ă d racilo r - ului, a
ap oi în cât îi p are
 tea Diadoh al Filocalia 47
drept Foticeii 3
ăţii.
Cel
ce
vrea
prin
urm ar
e să-şi
curăţe
ască
inim a
să o
încăl-
zeasc
ă
necon
tenit
cu
pom e
nirea
D om
nului
lisus,
nea-
vând
decât
acest
cuget
şi
acest
lucru,
fără
înceta
re.
C ăci
472
cei ce vreau să se lepede de putreziciunea lor nu se
cadeca uneori să se roage, iar alteori nu, ci pururea
să petreacă cu rugăciune în. păzirea m inţii, chiar
dacă s-ar afla undeva afară de casa de rugăciune.
C ad precum cel vrea ce să curăţească aurul, dacă
lasă să înceteze oricâtscurtă
de vrem e focul din
cuptor, face să se aşeze iarăşi zgura pe aurul
cu răţit, aşa şi cel ce uneori pom pe eneşte
D um nezeu, alteori nu, pierde prin întrerupere ceea
ce socoteşte să câştige prin rugăciune. E propriu
bărbatului iubitor de virtute să ţină pururea
păm ântul inimînii focul pom enirii lui D um nezeu,
ca aşa, curăţindu-se rău l p u ţin câ te p u ţin su b
d ogoarea b u n ei p om ensufletu
iri, l să se întoarcă
cu desăvârşire la strălucireafirească,sa spre şi
m ai m ultă slavă.
98.N epătim irea nu înseam nă a nu fi războiţi de
draci,căci atunci ar trebui să ieşim , după Apostol,
din lum 86e, ci, războiţi fiind de ei, să răm ânem
neb iruiţi. C ăci luptătorii
şi îm brăcaţi în fier sunt
ţinta săgeţilor trim ise de vrăjm aşi şi aud sunetul
săgeţilor şi văd săgeţile trim dar-nu
ise, sunt răniţi
de ele, pentru tăria îm brăcăm inţii război.
de
Pentru că-fiind acoperiţi cu fier, ei rămruiţiân nebi
când sunt războiţi. D eci şi noi, fiind în arm aţi tu
toate arm ele sfin tei lu m ini şi cu coifu l m ân tu itor
al tuturor faptelor bune, să tăiem cetele
întunecoase ale dracilor. C ăci curăţia nu vine
num ai din a nu m ai facecele rele, d şi din a stinge
cu totul relele, prin îm plinirea
cu grijă a celor bune.
99« C ând va birui om ul lui D um nezeu aproape
toate patim ile, răm ân să-1 m ai războiască doi
draci. D intreaceştia, u n u l su p ără su fletul,
d ucân d u -1 d e la m uiubire
lta de D um nezeu la o
râvnă nelalocul ei, încât acesta
nu m ai vrea să placă şi altul lui D um nezeu, afară de
el. Iar celălalt supără trupul, stârnindu-1 printr-o
anum ităaprindere spre pofta îm preunării. A ceasta
se întâm plătrupului din pricină că o atare plăcere
e proprie fim scop în ul n aşterii de p run ci şi de
aceea e u şor de birudar it; şi din pricina
în gădu inţei (părăsirii) din partea D umluinezeu.
C ăci când vede D om nul pe vreun nevoitor înflorind
bogat în m ulţim ea virtuţilor, îl lasă să fiedeîntinat
acest drac, ca să, se socotească pe sine m ai nevrednic
decât toţi oam enii din viaţă. Supărarea din partea
acesteipatim i sau urm ează isprăvilor de vrednicie,
sau chiarle prem erge uneori, ca fie într-un fel, fie
într-altul, să dea sufletului părerea că e netrebnic,
oricât de m ari ar fi prăvile
is lui. C u prim ul drac ne
vom lupta folosind tă m ulsm erenie şi dragoste, iar
cu al doilea, prin înfrânare, nem âniere şi gândire
adâncă la m oarte. Sim ţind astfel neîncetat lucrarea
Duhului Sfânt, ne vom ridica şipra deasu
acestor
p atim i, întru D om nul. •
100. C âţi n e facem părtaşi de sfânta cunoştinţă
vom avea parte fără îndoială şi de îm prăştierile
fără de voie. «A m însem nat, zice dum nezeiescul Iov,
şi ceea ce am greşit fără voie». Şi a făcut aşa cu
dreptate. C ăci dacă nu ar înceta cineva de-a pom eni
pururea pe D um nezeu şi dacă n-ar uita uneori
sfintele lui porunci, nu ar cădea în greşeala de voie
sau fără de voie. Trebuie prin urinare să a d u cem
în d a tă S tă p â n u lu i m ă rtu risire în tindespre
să şi
greşelile fără de voie, adică să îm plinim sinţă cu priso
canonul obişnuit (căci nu este om care să nu facă
greşeli o m en eşti), p â n ă se va în cred in ţa
co n ştiin ţanoastră prin lacrim ile dragostei despre
iertarea acestora. «C ăci de vom m ărturisi, zice,
păcatele noastre, credin cios este şi drept ca să ne
ierte păcatele noastre şisă ne
474 Filocaliii 47
Diadoh al 5
Foticeii

87
curăţească d e toată nedreptatea». T reb uie să care ne va face parte nouă ce-I^ubim
celor pe E l, în
luă m am inte la sim ţirea cu care facem veac şi în toţi vecii vecilor. A m in.
m ărturisirea, ca cum nu va conştiinţa noastră să se
m intă pe sine, cugetând că s-a m ărturisit deajuns
lui D um nezeu. F iindcă cata jude lui D um nezeu este
cu m ult m ai bună decât conşti inţa noastră, chiar
dacă ar fi cineva deplin încredinţat că nu m ai ştie
n im ic n ecu răţit în sin e. P reaînţeleptul Pavel ne
învaţă zicând: «D ar nici pe m ine nu m ăC ari judec.
deşi nu ştiu nim ic întru m ine, dar nu m ă îndreptez
în t r u a c e a s ta . I a r C e l c e m ă ju d e c ă p e m in e
88
e s te D om nul». Dacă deci nu ne vom m ărturisi cum
trebuieşi pentru greşelile fără voie, vom afla înnoi
în vrem eaieşirii noastre o oarecare frică nelăm urită.
T rebuie să ne rugă m şi n oi cei ce iu bim p e D om n ul,
ca să n e aflăm atunci în afară de orice frica. C ari cel
ce se va afla atund în frică n u va trece slo bo d peste
căpeteniile ia du lu F iindcă
i. are, ca şi aceia, în frica
sufletului o m ărturie a păcatului său. D ar sufletul
ce se veseleşte în dragostea lui D um nezeu, în ceasul
dezlegării, se înalţă atunci îngerii
cu păcii deasupra
oştilor întunecate. C ari dragostea d u h o v n ic ea scă
p a rcă îl în tr-a rip ea ză , d a t fiin dîmcă plinit
a fără
89
lipsuri legea. De aceea cei ce ies cu o dastfel e
în d ră zn ire d in v ia ţă v or fi ră p iţi p â n ă în p rezen ţa
D o m n ulu i îm preu nă cu to ţi Sfin ţii. Iar cei ce se
tem chiar şi num ai puţin în ceasul m orţii vor fi lăsaţi
în grăm ada celorlalţi oam eni, ca unii ce se află sub
judecată;căci ei vor trebui să fie cercaţi prin focul
90
judecăţii şi aşasă prim ească partea ce li se cuvine
după faptele lor, ladeB unul nostru D um nezeu şi
îm păratul lisus H ristos. Fiindcă El^este D um nezeul
dreptăţii şi a Lui este bogăţia bunătăţii îm părăţiei, de
 T â k u irea sfâ n tu lu i M ax im la cu vâ n tu l ca pu lu i 10 0,
ca re zice: «C ă ci vor treb u i să fie cerca ţi p rin focu l
ju decă ţii»d e, sp re a l c ă ru i în ţe le s a u în tre b a t u n ii:
C ei ce au câştigat dragostea desăvârşită faţă de
D um nezeu şi şi-au înălţat aripile sufletului prin
virtuţi se răpesc în noi şi la judecată nu vin, cum zice
A postolul. Iar cei n-au ce câştigat cu totul
desăvârşirea, ci au păcate şi isprăvi bune laolaltă, vin
la locul judecăţii şi acolo, fiindcum oare
arşi prin
cercetarea faptelor bune şi91 rele, dacă seva îngreuia
cum păna celor bune se vor izbăvi de92m unci.
 Filocalia 47
7

IS A IA P U S T N IC U L fost foarte m ult c e tite . D in a c e ste c u v â n tă r i s-a u

p ă s tr a t m a i m u lte
V ia ţ a ş i o p e r a

A utorul celor 27 de capete «D espre păzirea

m inţii»nu este Isaia care a trăit pe la anul 370 şi de
1
care vorbescR ufinus si Palladius, cum adm ite şi
notiţa biografică dinFilocalia greacă, ci un m onah cu
acelaşi num e din pustia sch etică a E gip tu lu i, ap oi
d in p u stia , d e lâ n g ă GPaza alestinei, care s-a
îm p otrivit Sinod ului din C alcedon, iscălind
«Enoticonul» îm păratului Zeno la 482, şi la a m urit
anul 488. A cest lu cru 1-a d oved it K ru ger pe baza
scurtei biografii ce i-a închinat-o acestui Isaia m ai
tânăr Zaharia R etorul şi care a fost publicată la
1870." D e la auel răm as 29 de cuvântări («O rationes
Isaiaie A batae»), care nu erau cunoscute până de
curând decât într-oduceretra latină de la 1574 a lui
P . F r. Z inus (publicatăM laigne P, G . 40, col. 1109-
1206), după un m anuscris neidentificat.
grec A bia în
1911 a fost publicat un text original grec al lor în
Ierusalim de călugărul A ugustin oaiov (T ouIlaTpd^
f|ii<0t)'H<7câov AoyoiKU'), pg. XXV-i-251), D ar acest
4
text nu-1 avem la îndem ână. A ceste cuvântări
a d resate u n or m on a h i tin eri tratea ză d esp re
v irtu ţileprincipale ale vieţii ascetice şi au o căldură şi
o densitate, care arată că izvorăsc~dintr-o experienţă.
E le n-au în ele
nici o eroare christologică, de aceea au
excerp te. A şa su n t cele 19 cap ete p u b licate în
5
M ign e (P.G . 40.1205-1212) . G allandi a identificat
textul tuturor acestor capete în cele 29 de cuvântări
6
şi a arătat la note din ce cuvântare e luat fiecare.
C ele 27 capete «D espre păzirea m inţii», cuprinse în
Filocalie, alcătuiesc şi ele un astfel de extras,, care nu
ne dă decât o idee aproxim ativă despre frum u seţea
gând irii ascetice-m istice a lui Isaia.
D in ele am
identificat câteva între cele 19 capete «D asceză
espreşi
isichie» din M igne (P. G . 40. 1205-1212), la care
rân dul lor au fost id en tificate d e G allan di în textul
celor 29 de cuvântări. Iar pe altele le-am identificat
num ai în cele 29 de cuvântări, m total am reuşit să
identific15 capete din 27. D ar cred că s-ar putea găsi
şi celelalte12 în texţui acelor cuvântări.'
 Filocali.i 47
9

IS A IA P U S T N IC U L lui D u m n ezeu ,
Despre păzirea.
m inţiiîn 27 de
capete

l .E ste în firea m inţii m ânia îm potriva patim ilor.

C ăcidacă nu se m ânie om ul îm potriva tuturor celor
sem ănatede vrăjm aşul înţr-însul, nu va vedea nici
curăţie întru sine. C ând a aflat Iov lucru l acesta, a
blestem at pevrăjm aşii săi zicând: «N ecinstiţilor şi
defăim ărilor, lipsiţi
de tot binele, nu v-am socotit
vrednici nici de câiniimtur elor m ele!» 'Iar cel ce
vrea să ajungă la m ânia cea rească
fi taie toate voile
1
sale, până canoîntăreşte în sine voia cea după fire a
m iliţii,
2.C ând, îm potrivindu-te, vei birui oastea
vrăjm aşilorşi o vei vedea că fuge de la tine slăbită,,
să nu ţi se bucure inim a. Căci răutatea duhurilor este
în urm a lor. Ei pregătesc un război şi m ai rău decât
cel dintâi şi adună torţe
înapoia cetăţii, poruncindu-
le să nu se m işte din loc. D acă te vei îm potrivi lor
m ai departe, luptându-te, vor fugi de la faţa ta
întru slăbiciune. D ar dacă te vei ţa înăl
întru inim a
ta, pe m otiv că i-ai izgonit şi vei părăsi
cetatea, se vor
ridica unii de la spate, alţii din faţă şisuflet
bietulse va
pom eni îm presura t de ei fără scăpare. teaCeta
este
rugăciunea; lupta este îm potrivirea prin lisu s
H ristos; iar baza de unde porn im lupta noastră
este m ânia.3 - S ă stăm deci, iu b iţilo r, în tru frica
păzind şi supraveghind lucrarea virtuţilor. Să nu război
dăm p ricin ă de sm in tea lă con ştiinţei noastre, ci cu m ine? Să vie de faţă! C ine este potrivnicul m eu?
să lu ăm am inte la n oi în şin e întru frica lu i Să
D u m nezeu, p ânăcând se va dezrobi şi ea se apropie de nune! Iată, Dom nul este ajutorul m eu,
dim preună cu noi, ca să se între
facă noi ei ea unire cine
deplină. Ea va fi atunci paznica noastră, arătându- m ă va asupri? V oi toţi ca o haină vă veţi învechi şi
ne fiecare lucru de care trebuie să ne ferim . D acă veţi
4
însă nu o vom asculta, se va depărtanoi de şilane fi m âncaţi de m olii».
va părăsi şi vom cădea în m âinile vrăjmcare aşilor, 6 . D a c ă in im a t a u r ă ş t e p ă c a t u l p r in f ir e , v a
n u vor m ai avea m ilă de noi. C ăci iată cu m ne-a ie ş i
< *
biru itoare şi se va dep ărta d e la toate ce nasc
învăţat Stăpânul nostru, zicând:«Irnpacă-te cu păcatu l.
pârîşultău, până eşti 'încă pe cale cu:şiel»...
cele Pune m uncile înaintea ta şi vei cunoaşte că ajutorul
urm ătoare.P arisu l este conştiinţa, fiindcă se tău
îm potriveşte om uluice vrea să facă voia trupului,
iar dacă acesta nu vrea-să o asculte îl dă pe m âna
vrăjm aşilor săi.
4. C ând vede Dum nezeu că m intea I s-a supus Lui
din
toată puterea şi nu are alt ajutor fără num ai pe El
singur,
o în tăreşte zicând: «N u te tem e, fiu l m eu laco b,
p rea
m icule la num ăr Israil»; şi iarăşi: «N u te tem e că
te-am
răscum părat; te-am num it cu num ele M eu şi al M eu
eşti
tu. D e va fi să treci prin apă, cu tine voi fi şi
puhoaiele
nu te vor înghiţi. Iar de va fi să treci prin foc, nu
vei fi
ars, iar flacăra n u te va m istui. C ăci E u sunt
D om nul
D um nezeul tău, Sfântul lui Israil, cel ce te
m ântuieste»/'
5. D e va au zi m intea această încu rajare, va
înd răzni
îm potriva vrăjm aşului, zicând: «C ine vrea să bată
 480
Isaia Pustnicul suflet şi îl răpesc
cape o vrabie. Şi dacă se află m ai
răm âne cu tine. Iar tu întru nim ica să nu-L puternici decât bietul suflet, îl prăvălesc fără m ilă în
întristezi peD um nezeu, ci plângând înaintea Lui, zi păcate m ai grele ca cele
de la început, pentru care s-
aşa: «A Ta este m ila, ca să m ă izbăveşti pe m ine, a rugat să fie iertat. Să stăm ded cu frica lui
D oam ne; căci fără ajutorul T ău, îm i este cu Dum nezeu şi să străjuim inim a, desăvâr
şind lucrarea
neputinţă să scap din m âinile vrăjm aşilor m ei». Fii noastră. Căci păzind virtuţile, îm piedicăm
răutatea
cu luare am inte şi la inim a ta teşi va
El păzi de tot vrăjm aşilor.
răul 120 lisus H ristos, învăţătorul nostru, ştiind
7. D ator este m onahul să închidă toate porţile vrăjm aşalor neîndurare şi m ilostivindu-se de
sufletului neam ul om enesc,
său, adică toate sim ţurile, ca să nu m ai facă greşeli
prin
ele. C ăci de se va vedea m intea pe sine nestăpânită
de
nim ic, se va pregăti pentru nem urire, aducându-şi
sim
ţurile sale la un loc şi făcându-le un singur trup.
8. C ân d se va slob ozi m in tea d e toată n ădejd ea
d in
lum ea văzută, să ştii că acesta e sem n că a m urit în
tine
păcatul.
9. C ând se va elibera m intea, se va înlătura tot ce e
la
m ijloc între ea şi D um nezeu.
1 0 . C ând se va izbăvi m intea de toţi vrăjm aşii ei şi
se
va linişti, se va afla într-un veac nou, cugetând la
cele
nouă şi nestricăcioase. «D eci unde este stârvul, acolo
se
5
vor-aduna şi vulturii ».
1 1 . D racii se învăluie şi se acoperă pentru o vrem e
în
.vicleşugul lor, că doar îşi va lăsa om ul slobodă
inim a,
socotind că s-a izbăvit de luptă. Iar dacă se
întâm plăaceasta, sar dintr-o dată asupra bietului
 4S1 vedea Dum ne-
F)localiâ

n e-a poruncit să păzim inim a cu stricteţe,

zicând:«F iţi .aţa în tot ceasul, că nu ştiţi în care ceas
vine furul; ded nu cum va venind să vă găsească
d orm ind6»; şi iarăşi:;V edeţi să nu se îngreuieze
inim a voastră întru desfrâ- iare, beţie şi griji lum eşti şi
să vie peste voi fără de veste ceasul acela». D eci ia
seam a la inim a ta, fiind cu luare am inte la sim ţurile
tale. Şi dacă se va întovărăşi cupom tineenirea lui
D um nezeu, vei prinde pe tâlharii care p ra dteă d e
ea . C ă ci cel ce se d ep rin d e să d eo sebprecisească
gândurile recunoaşte pe cele ce vreau să să-1 intre şi
spurce, fiindcă acestea tulbură nuntea ca să,• se facă
Hiândră şi trândavă. Dar cei ce cunosc răutatea lor
răm ânn etulbu raţi, rugân du-se D om nului. 13 • D e
nu va urî om ul toată lucrarea lum ii acesteia nu va
putea sluji lui D um nezeu. D eci care este slujirea lui
D um nezeu? N um ai aceasta: să nu avem nim ic străin
în m inte în vrem ea când ne rugăm L ui, nici plăcere
cândîl b in ecu vân tăm , n id rău tate cân d îl cân tăm ,
n ici u răcând luăm partea L ui, nid râvnă rea ca să
ne îm piedice , să zăbovim cugetând la el şi să ne
aducem am inte Edel. C ad toate aceste lucru ri
întunecate se fac zid care în ch id e n efericitu l su flet,
d e n u p o a te slu ji cu ra tDluumi nezeu, Fiindcă
acestea îl reţin în văzduh şi nu-1s ălasă m e a r g ă în
în t â m p in a r e a lu i D u m n e z e u ş i s ă -L
binecuvânteze întru ascuns şi să-L prim ească în
căm arain im ii, ca să fie lu m in at d e E l. Iată d e ce se
întun ecăm intea totdeauna şi nu se poate apropia de
D um nezeu, d a c ă n u a r e g r ij ă s ă t a ie a c e s t e a d e
l a s in e î n t r u
cunoştinţă.
14. C ând m intea va izbăvi sim ţirile sufletului de
voile tru p u lu i şi le v a a d u ce la n ep ă tim ire şi v a
d esfa cesufletul de voile trupului, atunci, dacă va
 482 Isaia Pustnicul să ce şi-a închinat întreaga inim ă căutării lui D um -
zeu n eru şin atele patim i năvălin d asu p ă zpra
im 4S3
sufletu lui, ca să-i tragă sim ţirile în păcat,trşiu p va u
striga m intea în tru a scu n s p e D u m n ezerile u
n eîn ceta ţi v a trim ite a ju to Săur u lşi le va alu ngan o a str
pe toate deod ată. 15* R ogu-te, câtă vrem e eşti eînfă ră
trup, să nu laşi slobodă inim a ta. C ăci precum de
plugarul nu se poate bizui peroadă vreo ce se aratăp ă c a t,
în ţarina sa, m ai înainte de a o în adham
una barele p re cu
sale, fiindcă nu ştie ce i se poate întâm tot aşa
pla,nu m
poate om ul da drum ul inim ii sale «câtăarevremceere
8
suflare în nările şale». Şi precu m om ul n u ştie Dceu m n
patim ă fi va întâm pina până la cea din urm ă suflare, ezeu şi
tot aşa nu poate slobozi inim a sa până are răsuflare; să
ci treb uie să strige totdeauna către D um nezeu,cred dupăe
ajutorulşi m ila Lui. m că,
1 6 . C el ce nu află ajutor în vrem ea războiului, nu ţin ân d
poate seam a
n ădăjdu i niti în pace. de
1 7 .A bia când cineva se va desface de cele de-a vrem e
stânga a
(d e cele rele), îşi va cu n oaşte cu d e-am ăn u n tufoam et
l toate
păcatele ce le-a făcut înaintea lui D um nezeu. C ăci ei ce
nu-
şi am
vede om ul păcatele sale, de nu se va desface deapucat ele cu
am ărăciune. D ar cei ce au ajuns la m ăsura aceasta -o, va
nu face şi
cutea
a u a fla t p lâ n su l şi ru g ă ciu n ea şi ru şin ea în a in noi
lu i m ila
D um nezeu, aducându-şi am inte de urîta lor pe
tovărăşie care
cu patim ile. Să ne luptăm , deci, fraţilor, dup ăa
pu terea făcut-o
n o a str ă , şi d im p reu n ă cu n o i v a lu cra şi cu
D u m n eze u Sfinţii
după m ulţim ea m ilelor Sale. C hiar dacă nu ne-am Săi.
păzit 18. C el
in im a ca părinţii noştrii să n e sârgu im dup ă p utere
Filocalia totul liber. C âtă vrem e cineva este care îl m ustră
n e z eu este şi cineva care îl învinovăţeşte; iar câtă vrem e
în tr u atârnă asupra lui învinuirea, nu e slobozenia.
de faţă
e v la v i D acă însă m ai pe urm ă, luând seam a înla tine
e ş i vrem ea rugăciunii, vezi că nim ic nu te învinovăţeşte
d u p ă de păcat, să ştii că eşti slob od şi ai intrat în sfân ta
a d e v ă L ui odihnă după voia Sa. D acă vezi că roadă cea
r n u bună s-aîm pu tern icit de n -om ai înăb u şe negh ina
p o a te vrăjm aşu luşii, că nu din voia lor şi din vicleşug s-au
a v e a depărtat protiv- nicii, încetând a m ai război sim ţurile
părere tale; şi dacă nourulface um bră deasupra cortului şi
a ea a soarele nu te arde ziua, nici luna noaptea; dacă se
ajuns află întru sine isprăvită toată pregătirea cortului, ca
plăcut să stai şi să-lstrăjuieşti dupău>voia să ştii că ai
înaint biruit cu ajutorai lui D um ne-
ea lui zeu. Iar atunci şi E l f ace um bră deasupra cortului,
D um n căcial L ui este. Până cân d însă tine războiu l, om ul
ezeu. petreceîn frică şi cu trem ur, cugetând că poate
C ăci biru i sau poate fi biruit azi, ori poate birui sau poate
câ tă fi biruit m âine. Clupta
ăci strân ge inim a. D ar
vrem e nepătim irea nu e turburată război.
de C el ajuns la
îl nepătim ire a prim it răsp latamşiainuare grijă de
m u str dezbinarea celor trei, căci s-a făcut între
pace
ei prin
ă D um nezeu. Iar cei trei sunt: sufletul,şi trupul
co n şti d u h u l. D eci cân d cei trei se fac u n a p rin lu crarea
in ţa D uhului Sfânt nu se m ai pot despărţi. A şadar să nu
p en tr te socoti p e tin e că ai m u rit păcatelor, câtă vrem e
u eşti supărat de vrăjm aşii tăi, fie în vrem ea
u n ele privegh erii, fie în vrem ea som n ulu i. C ăci câtă
lu crăr vrem e nefericitu l este
om p e aren a d e lu ptă, n u
i poate avea siguran19. ţă. C ând se întăreşte m intea
îm pot şi se pregăteşte să urm eze
riva
firii,
nu
este
cu
 vorbeş 4S5
4S4 Isaia Ristnicii] te p retu tin d en i d esp re p ă zirea in im ii, în tâ i
dragostei, care stinge toate patim ile trupului şi nu câ n tăreţu l
m ailaşă să stăpânească ceva din cele potrivnice firii D a vid strigă: «F iii oam enilor, până când veţi fi grei
asuprainim ii, se îm potriveşte la toate cele opuse la
firii, panăcând le va despărţi de cele fireşti. inim ă?»; şi iarăşi: «Inim a lor este deşartă». Iar
20. C ercetează-te, frate, în fiecare zi, ca să-ţi despre
cunoşti •cei ce cugetă cele deşarte spune: «Z is-a întru inim a
inim a şi să vezi ce patim i se află în ea înaintea lui sa:
D um nu m ă voi clăti»; şi iarăşi: «zis-au întru inim a lor:
n ezeu ; şi leap ădă -le d in inim a ta, ca să nu vie uitat-a
osâ nd a D um nezeu». Şi câte ca acestea. M onahul este dator să
rea asupra ta. înţeleagă scopul Scripturii, către cine grăieşte şi
21. F ii d eci cu lu a re a m in te la in im a ta , fra te, şi când
ia grăieşte,şi să ţin ă n eîn ceta t lu p ta n evo in ţii. S ă fie cu
seam a la vrăjm aşii tăi, căci sunt vicleni în răutatea luare am inte la atacurile (m om elile) vrăjm aşului. Şi
lor. ca
încredinţează-teîn inim a ta de cuvântul acesta: nu un cârm aci să taie valurile, călăuzit de harul lui
poate D um ne
face cele bune om ul care săvârşeşte cele rele. D e zeu. Să nu se întoarcă din cale, ci să fie cu luare
aceea am inte
ne-a învăţat M ântuitorul să priveghem , zicând:
«Strâm tă
este poarta şi îngustă calea ce duce la viaţă; şi puţini
sunt
9
cei ce o află pe ea».
22. F ii deci cu luare am inte la tine, ca nu cum va
ceva
din cele ale pierzării să te desfacă de D um nezeul
dragos
tei. S tă p â n eşte-ţi in im a ta -şi n u fi n ep ă să tor,
zicân d :
«C um o voi păzi, om păcătos fiind?» C ăci când va
părăsi
om ul păcatele sale şi se va întoarce la D um nezeu,
pocă
inţa sa îl va naşte a doua-oară şi-1 va C B totul
face
nou.
23. D um neziească Scriptură cea V eche$ N ouă
Filocnlia

num ai la sine şi să vorbească în linişte cu D um nezeu

cu gând neclătit şi cu m inte neiscoditoare. 24.
îm p r e ju r ă r ile c e r d e I a n o i r u g ă c iu n e , p r ec u m
valurile, vijeliile şi furtunile cer cârm aci. C ad
suntem supuşi la atacul (ftpoapoA ,T |) gândurilor,
atât ale virtuţii,, cât şi ale păcatului. Iar stăpân peste
patim i se zice că este gândul cel evlavios şi iubitor
de D um nezeu. D eci nicade se nouă, celor ce
râvnim liniştea, să deosebim despărţim şi să cu
luare am inte şi cu înţelepciune virtuţile păcatele,
şi
şi să aflăm pe care virtute trebuie să o cultivăm când
sunt de faţă părinţii şi fraţii şi pe care s-o lucrăm
când suntem singuri. Trebuie' să m ai ştim care este
virtutea prim ă, care a doua, a treia; şi care patim ă
este sufle tească şi care tru pească ; şi din care
virtute n e răpeşte m â ndria, m intea , din care se
iv eşte slava d eşartă pcare rin se apropie m ânia şi
din care se iveşte lăcom ia pânte- celui. C ăci datori
suntem să curăţim gândurile, precum şi orice
înălţare ce ar creşte îm potriva cu noştinţei de
D um nezeu.
2 5 . C ea d in tâ i v irtu te este n e p u rta rea d e g rijă ,
a d icăm oartea faţă de orice om şi de orice lucru.
D in aceasta- se n aşte d o ru l d e D u m n ezeu . Iar
a ceasta na şte m â ncea ia după fire, care se
îm potriveşte oricărui atac încercat de vrăjm aşul.
A tunci găseşte sălaş în om frica lui nezeu,
D um iar
prin frică se face arătată dragostea. 2 6 .T r e b u ie
s ă a l u n g ă m d i n i n i m ă m o m(ftp e a loap
a oA /fj)
gând ului, p rin îm po trivire cucernvrem ică în ea
rugăciunii, ca să nu ne aflăm cu buzele cu vorbind
D um nezeu, iar cu inim a cugetând cele necuvenite.
C ă c i n u p r im e şte D u m n e ze u r u g ă c iu n e
t u l b u r e dispreţuitoare de la cel ce se
îndeletniceşte cu liniştea. Scriptura ne îndeam nă
pretutindeni să păzim sim ţurile
4S6
Isaia Pustnicul
su fletu lu i. D e se va su pu nemvoia
on ah u lu i legii
lu i D um nezeu şi du pă legea L u i va ocârm u i
m in tea celesu p u se ei (în ţeleg toate m işcările
su fletu lu i, d ar m a i ales m ân ia şi p ofta, căci
acestea su n t su p u se p uraţiu
terii nii), am săvârşit
virtutea şi am îm p lin it dreptatea,
îndreptând pofta
spre D um nezeu şi voia spre voile iarL m
ui,ânia
îm p otriva diavolu lu i şi a păcatului. lucrare
Sp re ce
năzuim prin urm are? Spre m ediatia cea 27. ascunsă.
D e se va sem ăn a vreu n gân d urît în in im a ta, şe-
_*„J *__ -l-TV- . • • •» • • - - -• - - •
de D um nezeu, gând ind că îţi poartă de grijă şi că
cele ce le grăieşti întru inim a ta sunt descoperite
înaintea Lui.
Z i deci sufletului tău: D acă te tem i ca
păcătoşii, cari-s
ca şi tine, să nu vadă păcatele tale,
cu cât m ai m ultbuietre să te tem i de D um nezeu,
care ia am in te la toate?
Iar d in sfătu irea aceasta
cu tine însu ţi vine în sufletu tău l frica lui
D um nezeu. Şi d acă răm âi în ea, răm clintit
âi ne
de
patim i, precum este scris: «C ei ce nădăjduiesc spre
D om nul sunt ca m untele Sionului; nu se va clăti în
veac cel ce locu ieşte în Ieru salim ». Şi la tot lucrul
pe care-lfati, să ai pe D um nezeu înainte şi să cugeti
că vedeorice gând al tău, şi nu vei păcătui
niciodată. A L uislava
fie în veci. A m in.
Filocalia- 4S
7
A n T O N IE C E L M A R E
în v ă ţ ă t u r i d e s p r e v ia ţ a m o r a lă a
o a m e n iloş ir d e s p r e b u n a p u r t a r e , î n 1 7 0
d e c a p e te
N o te
*-
1. Dovada aceasta a făcut-o de curând F. Kleina: Antonius
und Ammonas, Eine Untersuchung uber Herkurut und
Eigenart der altestenMonchsbriefe, în Zeitschrift fur
katholische Theologie 62 (1938) 309-348. Conform Marcel
Viller S.I. und Karl Rahner S.I.: Aszese und Mystik in der
Vater zeit. Ein Abriss. Fr. i. Br., Herder, 1939, p.89.
E V A G R IE P O N T IC U L
V ia ţ a ş i s c r is u l
N o te
./
'1. O. Bardenhewer, Geschichte der altkirchlichen Literatur,
voi 3, ed. 2. Fr. i Br. Herder, 1923, p. 93 şi urni.
2. Iată scrierile lui Eyagrie după Viller-Rahner, O.c. 97-98:
a) Antirrheticus, editată de W. Frankenberg, Evagrius
Ponticus (în: Nachrichten von der Gesellschaft der Wissen
schaften in Gotingen, Phil-hist, Klasse, n. Folge XIII, 2;
Berlin 1912), p. 472-545 (în limba siriacă şi în
retraducere în greceşte; b) Monachicon în 2 părţi: l
Căpiţa Practica, Migne P. G. 40, 1220-1236, P. G. 40,1236-
1244, P. G. 40,1244-1252 şi P. G. 40,. 1272-1276 (de octo
cogitationibus). Cum trebuiesc aşezate capetele se poate
vedea Ia Frankenberg, O.c. p. 4.2) Gnosticus, ed
Frankenberg O.c. p. 546-553 (în 1. siriacă şi retraducere în
greacă). Partea I-a are 100 capete, a 2-a' are 50; c)
Capitula prognostica (600 probleme gnostice; 6
Centurii) ed. Frankenberg, O.c. p. 49-471.
Sub numelelui Evagrie s-au păstrat în greceşte şi în
traducere latină, afară de «capetele practice»: d) Rerum
monachalium rationes, P. G. 40, 1252-1264. E «Schiţa
mpnahicească» din Filocalie; e) Sententiae per.alphabetum
dispositae, în P. G.'40, 1267-1270; f) Două scrieri mici, între
care una adresată «fraţilor care locuiesc în chinovii» şi a
doua «către fecioare», ed. H. Gressman. Texte und
Untersuchungen 39, 4 (Lipsea 1913), p. 146-165.0
traducere.latină în P. G. 40,1277-1286 Precuvântarea la
acestea o formează epist. 19 şi 20 (Frankenberg 579), în
parte sub numele lui Nil Sinaitul s-au păstrat de la el; g) De
diversis malignis cogitationibus, în P. G. 79,1199-1228 C.
în Filoealie e dată sub numele lui Evagrie şi cu titlul
«Despre
4SS • ' • F iloca lin 4,S
Note 9
16. Ps. 55, 8.
deosebirea patimilor şi a gândurilor» (urmează după: 17. Ibid. 10.
«Schiţa monahicească») şi se încheie cu: «vow 18. Ex. 14,13.
c«rrepoEv6t) oyei ev npocrev'XT|»(corespunde cu P. G. 40, 19. Ps. 55, 9.
1228 C). Ce urmează este un adaus care, după J. 20. înţelep. 4, 12.
Muyldermans (A travers la tradition manuscrite 21. Mt. 12, 50; Le. 8, 21.
d'Evagre le Pontique, Bibliolhequc du Mus. Lfiwen 1932), 22. Ps. 101, 6.
nu ar fi al lui Evagrie, lucru care nu parc adevărat; h) 23. l Tini. 5, 6.
Tracta tuş ad Eulogium, sub numele lui nil, P. G. 79,1093- 24.1 Ţes. 2, 9 şi II Ţes. 2, 8; Ef. 4, 28.
11.40; i) De qrationc, sub numele lui Nil, P. G. 79,1165-1200 25. Prov. 13, 4.
(trad. în 1. france/ă şi comentată de }. Hausherr în rcvue 26. Gen. 9, 3.
d'Ascetique et de Mystiqiie 1934, p. 34°93,113-170; j)Capita 27. I Cor.. 10, 25, 27.
pa răcnet ica P. G. 79, 1249-1252 A. în limba sirixtcă s-au 28. Mt. 15, H.
mai păstrat;l)Epistole, la Frankenbcrg p. 554-635, In 1. 29. Rom. 8. 18.
siriacă şi rctraducerc în greacă, între-ele este un protreptic .30. lacobS, 13.
554-557, un paranelic 558-563, o Scrisoare l ungă către
Metania (613-619), o epistolă 612-635, caro c păstrată şi'în
greceşte ca â 8-a epistolă a St". Vasile (P. G. 32, 245-268). -
3. Prezentarea aceasta am luat-o întreagă după Viller-
Rahner, Op. c. socotind că proporţiile reduse al6 ei mă E V A G R IE M O M A H U L
dispensează de o anali/ă proprie a scrisului lui Evagric, C ap e te d e sp re d e oseb ir e a p a tim ilo r si a
ilustrată cu citate din operile lui. ' g im lu r ilor

E V A G R IE M O N A H U L N o te
S c h iţă m o n a h ic e a sc ă în c a r e se a r a tă 1. în Migne P. G. 79 C 1199-1228 sub numele lui Nil Sinaitul
c u m tr e b u ie să n e n e v o im s i s ă n e lin işt im şi
cu titlul: De divorsis malignis cogitationibus, în P. G.
împărţirea
N o te în capete se deosebeşte puţin de cea din Filocalie, iar la
sfârşii
1. în Migne, P. G. 40, 1251-1264, sub titlul «Elvagrii după 1228 arc un adaus mai lung, care, după J.
monachi, Muyldermans,
Rcrum monachalium rationes, earumque juxta nu parc a fi al lui Evagric. De asemenea acest, tcxt'arc din
quietem loc
appo-..iio» (text grec şi latin), în P. G. e împărţită în 11 în loc câte un scurt pasaj în plus.
capete. 2. Mt. 4, 3.
Iau această împărţire, în Filocalia greacă (Atena 1893, 3. Acest cap se află şi în «Căpiţa Practica» P. G. 40, 1236-7,
voi. l, cap
pg. 21-25) nu are nici o împărţire, 63. ' • • . . . . -
2. Icrcm. 16, 2-1. 4. Aici începe <ap. 3 în P. G.
3.1. Cor. 7. 33-34. 5. Mt.6, 1. ' . . . .
4. Ibid. 6. Mt. 6, 5.
5. II Tini. 2, 4. 7. Mt.6, 15. • -.: ;. .
6. Mt. 11, 30. '
7. Le. 10, 41. 8. Mt. 6, 15.
S. Le. 10, 42. 9. Aici începe cap. 4 în P. G.
9. Regi 17, 10. 10. Ps. 37, 8. :
10. Le. 21, 4. 11. Cel. 11, 10.
ll.Ps. 55, 23. 12. Tini. 2, 8.
12.1 Petr. 5, 7. 13. Dcut. 32, 33.
13. II Cor. 18,14-15. 14. în P. G. începe cap. 5.
14.Mt 6, 33. 15. H Cor. 27.
15. Mt. 8, 22. 16. Filip. 3, 13-14.
17. Ef. 6,12.
18. Mt.6, 21.
19. în P. G. începe cap. 6
20. Acest aliniat numai în P. G. Din acest pasaj şi din
altele, pe
490
F > loca lia 491
Moţe
61. îs. 14, 12 62.1
care P. G. le are 'in plus, s-ar putea conchide, dat fiind Şam. 17, 48.
caracterul lor obscur şi de umplutură, că ele nu au făcut 63. în P. G. acest cap. e dat ca al 22-lea.
parte diri textul original. 64. în P. G. de aici începe cap. 23:
21. Exod. 25, 29; I Mac. l, 25; 52,18. 19, 65.1.Tim. 6, 6-7.
22. Le. 24, 18, 32. • 66. I. Tini. 6, 10.
23. în P. G. cap 8 începe tot aici. 67. Acest cap. este în f. G. 79, 1225, continuare la cap. 23. El
24. în P. G. începe aici cap. 9. ' . se
25. în P. G. începe cap. 10. cuprinde si în «Căpiţa Practica», P. G. 40, 1227, unde e cap.
26. Ps. 139, 22. 64.
27. în P. G. începe cap. 11. 68. Mt, 22, 2-H.
28. Mt. 24, 22; Mt. 13, 20. 69. în P. C^. 79,1228 nici începe cap. 24,
29. în P. C. începe cap. 12. 70. De aici se continua numai în P. G. 79, 1228,
30. M t. 25, 36. Muylldermans
31. Acest titlu nu este în P. G. (la Valler-Rahner, op. c. 47) spune al adausul acesta nu e
32. în P. G. începe cap. 13. al
33. Pro v. 17, 22. lui F.vagrie. Dar cel puţin cap 26 e ai lui.
34. Iov. 16, 4. 71. îs. 6, l'. . . ' • '
35. II Cor. 2, 7. - ' 72. înţelesul capitolului este acosta: lucrurile materiale privite
36. Jn P. G. începe cap. 14. îşi
37. Ps. 25, 9. pun tiparul pe minte, dar raţiunile lor nu. Astfel este
38. Num. 12, 3. cu
39. Ps. 132, 1. realităţile spirituale. Dintre acelea nici iposlasurile(de pldă
40. Ml. 11, 29. un
înger, sau sufletul unui om.), nici raţiunile lor nu-şi pun
41. Acest titlu nu se află în P. G/ tiparul
42. în P, G. începe cap. 15. pe m inie.
43. Mt. 12, 45; Le. 11,26. 73. Rom. 2, 29.
44. în P. G. începe cap. 16. 74.Se cuprinde în -Capiln Practica.», P G. 40, 1241,
45. Ps. 4,5. , unde e ca p. 68.
46. în P. G. începe cap. 17. 75. Şam. 16, 7; Ps. 7, 10; Intel 1,6.
47. Cor. 9, 7. 76. Ps. 50, 20.
48. Şam. 17,35. - • ' 77. Tit. 2, 28. '
49. în P. C], începe cap 18. 78. Ps. 199, 131.
50. Gen. 3'1, 39. > ' 79. M t. 13. 25.
51. în P. G. 79 ţine de cap. 18. In P. G. 40, col 1244 se cuprinde
în «Căpiţa Practica-»- cap 69,
52. II Tini. 2, 11, A L E A C E L U IA Ş I.
53. în P. G. 79 line de cap. 18, Sin P, G. 40, 1244 Din capete despre trehie
se cuprinde în «Căpiţa Practica» cap. 70,
54. Exod 24,. 10. N o te
55. în P, G. acest cap. e dat. ca al 21-lea,
56. Ps. 82, 6-7. 1. în Filocalia greacă poarta1 titlul; Toii UUTOÎI.KK TGîv vrint
57. Ps. 32, 9. KEOU/.aiG5v, urmând după scrierea anterioara1. Cele 5
58. în P. G. acest cap. e pus ca al 19-lea. capete
59. Ps, 37, 14-15. ale acestei scrieri le-am identificai pe ţoale în -Căpiţa
60. în P. G acest pasaj, de aici pana la cap. Practica•>,
20, dupil cum indic la fiecare cap. m parte.
- p pus ca al 20~îea cap. 2. Identic cu una din sentinţele la capitolul despre trândăvie
din
scrierea «De octo cogilationibus'» dată sub numele lui
Nil
 Sinaitul P. G. 79,1 457 D (scriere care în realitate e o 4
prelucrare 9 F 4
a extrasului din loan Casian, tradus în această carte).
Dar şj
cu cap. 29 din «Căpiţa Practica», P. G. 40, 1244.
S
3. Identic cu cap. 21 din «Căpiţa Practica», P. G. 40, 1228. ALE .
4. Identic cu cap. 91 clin «Căpiţa Practica», P. G. cit. 1245. P
5. Identic cu cap. 94 din «Căpiţa Practica», P. G. cil. 1245. A C E L U IA Ş I s
6. Identic cu cap. 6 din «Căpiţa Practica», P. G. cit. 1224. C uvân t desp re .
r u g ă c h fn e
3
N o te 2
,
5
1. în Filocalia .
greacă e pus 9
între scrierile .
lui Nil M
Sinaitul. De t
asemenea îh P. .
G. 79,1165-
1200. Dar este 1
al lui Evagrie. 9
Vezi ,
Viller-Rahner,
O. c. p. 171. 2
2. Gen. 29, 23-28. 1
3. Intel, lui Sirach ;
42, 25,
4. Numărul 153 M
se compune c
din: 3=trei .
unghi;
l+5=şase unghi, 1
care ar 0
simboliza ,
lumea
temporară 2
prin ciclul 1
celor 6 zile de .
muncă ale
săptămânii. 1
5.100=4x25 0
6. Probabil .
pentru numărul
3 care trece peste M
25. t
7 .
.
E 1
x 6
. ,
3 2
, 4
;
2
. L
e 9, 2. Petschenig în Evagrie.
. 15. Io. 4, 25. «Corpus 5. «Collationes
16. Apocalips. 8, 3. scriptorum Patrum» în
9 17. Apocalips. 5, 8. ecclesiasticor Migne P. L.
, 18. Isaia 6, 5. um 49,477-1328 şi
19. Luca 18, 2-7. latinorum», ediţia mai
2 20. Psalm Viena 1888, voi. corectă de
3 9,11. 17, p. 1-231. Petschenig în
. '• - 2. Această parte corp. script.
21.Deuterono este tradusă în eccl. lat. voi. 13,
l nlO,20. româneşte din p. 1-711
l 22. loil 2,10; Naum ediţia rusă a (Viena 1886).
. l, 5. episcopului 6. Prezentarea
M 23. Matei 18, 34. Teofan aceasta este făcută
t 24. Romani 8, 38- (Moscova 1892) după O.
. 39. şi publicată în Bardenhevvcr,
5 25. Ps. 18, 38-39. «Vechile Op. c.
, 26. L Tim 6,12. rânduieli ale ' voi. P/ ed. 1-2.
27. Ps. 2,11. vieţii Fr. i. Br. 1924, p.
2 28. Mt. 5, 23-24. monahale» 558-565 şi Viller-
3 (edit. de Rahner, Op.
. lO A N mănăstirea c. p. 184-192.
Dobrusa,
1
2
C A S IA N jud Soroca, .,
. V ia ţ a s i s n e r i l e l u i 1929, sub
îngrijirea d-lui
M N ote Const. V.
Tomescu). pg. C A S IA ri
t
.
1. «De institutis 3. Pseudo- R O M A N U L ...
7 coenobiorum Athanasius, D esp re c ele o p t
, et de octo Epist.1-2 ad
Castorem, P. G. g â n d u ri a le
principalium
7 vitiorum 2S,.849-905. r ă u t ă ţ ii
; remediis» 4. Scrierea «De
(Migne P. L. octo vitiosis
L 49, 53-476). O cogitationibus» N ote
e ediţie corectă (P. G. 79,1436-
. 'a dat 1464) 1.în Migne P. G.
pusă, sub 28,871-906, ca
9 numele lui Nil, epistola a 2-a
, este în bucăţile aSf. Atanasie
ei închegate o către
9 scurtă Castor; şi în
. prelucrare a Filocalia greacă
epistolei a (Atena 1893)
1 doua a lui voi. I, pg. 35^-
3 Pseudo- 47.
. Atanasie către 2.Ez. 16,49.
M Castor. Iar .
t sentinţele ce -'•'••
. urmează :
6 fiecărei bucăţi 3.Rom. 13,14.
, sunt extrase r.
1 din nil (De octo ..
0 spiritibus 4.Mt. 15,19.
. malitiae, P. G. • 5. Mt. 23,62.
14. Mt. 6, 9-10; Le. 79, 1145-1164)
şi
 18. Mt. 28, 5.
, : 19.Fapte 5, 5,10.
6. II Tim. 2,5.
-
-
7. Filip. 3, 20.
8. Filip. 3,20.,
,
9.Mt.5,28.
10.
Prov. 4,23.
. .
11.Gen. 3,15.
12.Ps. 10,18.
13.Ps. 137, 9.
1
4
.
E
v
r
.
1
2
,
1
4
.
I
S
.
I
b
i
d
.
1
6
.
1
6
.
1
T
i
m
.
6
,
1
0
.
17.II Reg. 5, 22-27.
494 Note Filocalia 495
20. Deut. 20, 8. duhovniceşti, iar a doua cu darul deosebirii (Corp.
21. Fapte 20> 35. Script.
22. Mt. 19, 21. • eccl. lat. 13, pg. 3-69; Migne, P. L. 49, 477-558). 2. Până
23.II Tim. 4,7. ' aici a fost convorbirea I (Migner P. L. 49, 477-523), de
24. Fapte 22, 25. aici începe convorbirea II (vezi Migne P. L. 49,523-558).
25. Fapte 4, 35. 3.1 Corinteni 12,8-9. 4.1 Corinteni 12,11.
26. Rom. 15, 25. 5. Efeseni 4, 26.
27.II Cor. 11,9. 6. Ps. 10,15. ,
28. Filip. 4,15-16. 7. PFrov. 25,28.
29. Le. 12, 20. 8. Prov. 24, 3-4.
30.Ps. 6, 8. . 9. Prov. 24,11.
Sl.Ecl. 7, l (LXX). . '
32. Prov. 15,10 10.Mt. 12,20.
(LXX). 33.1ae.l,20. 11.Fapte 9,6.
' 12.Gal 2, 2.
34. Prov. 11, 25 (LXX).
35. Ef. 4,31.
36. Le. 4, 23. - N IL A SC E T U l
37. Mc. 7, 23. V ia ţa şi s cr ie n k lu i
38. Ibid.
39. Ef. 4,26.
40. Levit. 17,19.
N o te
41. Prov. 12, 28 (LXX). 1. Migne P. G. 79, 81-581.
42. îs. 66,18. 2. Narationes, P. G. 79, 589-694. La acest rezultat a ajuns
43. Rom. 15. K.
44. Mt. 5,12. Heussi în cercetările sate, aşternute în mai multe scrieri,
45. Prov. 4, 23. dintre
46. Iov. 5, 23. care amintim: Untersuchungen zu Nilus dem Aszeten,
47. II Cor. 7,10. in
48. De aicî până la nota următoare lipseşte în P. G. 28, 897. Texte urid Untersuchungen zur Geschîehte der
49. Tesaloniceni 3, 6-12. Până aici lipseşte în P. G. 28, 897. altchrislichen
50. II Corinteni 12,2. Literatur, 42, 2. Leipzig 1917.
51. II Corinteni 9,14- 3. Sintaxarul acesta este editat de H. Delehaye în
52. Isaia 14,13. "Propylâeum
53. Psalm 52, 3. ad Acta SS. Novembris", Bruxellis 1902, p. 217.
54. Proverbe 4, 23. 4. Ep. 2, 225; Migne P. G. 79, 336.
551 Corinteni 15,10. '5. Nk. CalL Hist. Eccl. 14-54 la Migne P. G. 1146-1256.
56.loan 15, 5/ 6.Ed. in Migne P. G: 79, 720-809 (Tractatus de
57. Psalm 126, l. monastica
58.Romani 9,16. exercitatione) şi în Filocalia greacă (Atena 1893) voi. I,
59. lacov l, 17. pg.
60.1 Corinteni 4, 7. 111-139. Textul din Filocalie nu e împărţit în capitole ca
cel
din P. G.
IO A N C A S I A N 7.A se vedea o analiză a acestor idei ale lui Aristotel
la;
C u v â n t d e s p r e S f . P ă r in ţi d in S k k it Laberthoniare, Esquisse d'une philosophie personaliste,
Paris,
N o te Vrin, 1942.
1. în realitate e un rezumat al convorbirii I şi II (collationes 8.Grundformen und Erkenntnis Daseins, Zurich, Max
I-JI), dintre care prima se ocupă cu desăvârşirea ca ţinta a Niehans
strădaniei Verlag 1942, p, 266-375.
9.Asemănarea aceasta a intuită şi în expresia curent
românească:
«trebuie să ştii de unde să îl iei pe cutare». Şi unii caută
 să se iniţieze temeinic în această artă păcătoasă pe care o 4 F 4
întemeiază, zice-se, pe o serioasă cunoaştere de oameni. 9 i
10. Migne P. G. 79,967-1060 "Ad Magnam, diaConissam
Ancyrae, TT£ ».
de voluntaria paupertate". TtovTipioC, în Prelucrarea
11.In Albianum oratio, Migne P. G. 79, 695-712. Migne P. G. aceasta din
12. De monachorum praestantia, Migne P. G. 79,1061- 79,1146-1164. 14. urmă,
1095. Fr. Degenhart, publicată
13. Tractatus de octo spiritibus malitiae; nepiToiv 6KT(i>7Cvet>| Der hi. Nilus la Migne, are
J.ott:eiJv Sinaita, MUnster după fiecare
1915, p. 174 şi descriere a
urm. unei patimi,
15. E de câte o colecţie
remarcat că de sentinţe
atât scrierea lui din Evagrie si
Evagrie despre Nil (din «De
cele opt patimi, octo
cât şi o spiritibus
prelucrare a malitiae»).
unui extras 16. Ale lui
din a lui Nil nu sunt,
Casian, sunt afară de cele
editate două de la
în acelaşi tom nota
din Migne sub anterioară,
numele lui încă:
Nil. A lui 17. «Despre
Evag'rie, rugăciune»,
intitulată «De P. G.
diversis 79,1165-1200.
malignis Filocalia
cogitationibus greacă o dă
» în P. G. 79, tot sub
Î199-1234 numele lui
(vezi Nil, în
traducerea ei traducere
în această am pus-o
carte, între între scrierile
scrierile lui lui
Evagrie: Evagrie,
«Despre căreia se
deosebirea pare că îi
patimilor şi a aparţine.
gândurilor»), «Tratatul
iar către
prelucrarea monahul
extrasului din Eulogie»
Casian (extras (P.G.
de asemenea 79,1093-
tradus 1140) este de
în această asemenea al
carte) în lui Evagrie.
Migne 79, «Tratatul
1435-1472 sub către
titlul: «De monahul
octo Agatie, sau
vitiosis Paeristeria»
cogitationibus (P. G. 79,
812-968) pare 5 7,1 Regi 21, l şi
a fi scris la ' • . urm.
Alexandria pe P 8. losua 22, l şi
la mijlocul v.5. l urm.
Despre â 9. Geneza 13, l şi
celelalte N IL n urm.
scrieri mai A SC ETU L g 10. Ageu l, 6, 9.
puţin e '.
importante, C u v â n t a s c e tic r 11. Exod 16,13;
care nu sunt i Deuteronom 8,
ale lui Nil, N o te l 3; Numeri 11,
sau nu se ştie e 31; înţel.
de sunt ale lui, 1. Se află şi în solomon
a se vedea la Migne P. l 19,9.
O. G. 79, 719- u 12. Exod 24,17.
Bardenhewer, 810 sub i 13. Exod 34, l şi
Op. titlul urm.;
c. voi. IV, ed. «Tractatus I Deuteronom l, 2.
1°2, p. 161178. de e 14. Deuteronom 8,
De altfel toate monastica r 3; Matei 4, 4. .
aceste exercitatio e 15. Plângerile lui
înseninări ne» şi m Ieremia 4,5.
biografice şi împărţit în i 16. Iov 31, l şi
bibliografice 75 de a urm.
despre Nil capitole, în 17. Leviticul 11, l
le-am cules Filocalia 4 şi urm.
de la greacă , 18. Proverbe
Bardenhewer (Atena 1 25,17.
şi de la Viller- 1893, voi I, 9 19. loan 15,14.
Rahner, Op. p. 111-139) . 20. Nu e omis în P.
c. 166-174. nu are nici G. 79, 737 C.
Iustin o 6 21. Ezechiil l, 7 şi
Moisescu împărţire. . urm.
(EticcypvoC 6 2 1 2
novuKoC, . 2
Atena, 1937, p. C .
95-98 socoteşte M o
că nu sunt t r
motive i E
suficiente de- . n c
a atribui lui t l
Evagrie 6 e e
scrierea , n s
«Despre 2 i i
rugăciune» şi 9 a
«De diversis . 6 s
malignis , t
cogitationibus 3 1 u
». . 8 l
Iar «Tratatul M .
către t 6
Eulogie» . ,
socoteşte că e 6
siguf al'liii , 7
Nil, pe .
baza lui Fr. 2
Degenhart,. 8 2
Op. c. . 3
4. Le. 10,7. .
1 1 1
8 1
T . ,
i 26. U Regi 3,14. 1
m 27. ÎI Regi 2, 8-12. 7
o 28. Fapte 19,12. .
t 29. Filip. 3,13.
e 30. Iov l, 1-2. 3
i 31. Iov l, 5. 7
3 .
6 2 1
, .
l Ş
8 o a
. s m
2 u .
4 a
. 1
4 1
E , ,
c 1
l J .
e 38.Jud. 9, 7 şi
s ş urm. ,
i i 39. Exod. 25, 31 şi
a urm.
s u 40.II Corinteni
t r 2,11. ,
u m 41.Iov 41,5-6. "
l . ' .-;
42. Eclesiastul
5 3 10,10.
, 3 43. H Regi 6,5.
1 : 44. Isaia 2, 4.
5 j 45. Leviticul 19, 23.
; u 46. lezechiil 13,18.
d 47. Matei 23, 8.
6 . 48.lez. 4,1.
, 9 49. lez. 4, 3.
, 50.lez. 33,8.
9 4 51.Deut. 7,2.
. 8 52.Gen. 35, 4.
. •
2 34.Jud.7,17. 53. Gen. 48, 22.
5 54.Deut. 27,15
. .
1 35. Faptre 20, 34.
3
R 6
e .
g Z
i a
h
1 a
8 r
, i
1 a
7
,
49S . Note
55. Gen. 3,15. A se vedea această interpretare a locului şi
la Casian: «Despre cele 8 gânduri ale răutăţii», în această FilocaU a 499
carte pae. 101.
102. Prov. 27,13.
5 6 . j u d ; îs , 4 . 103. Cântare 2, 2.
104. Mt 6,29.
57.1 Paralipomena 22,8.
58. Fapte 5, l şi urm. 105.Prov. 11, 28 (după LXX).
59.1 Regi 19,19. 60. Le. 106. lisus Navi 7,18 şi urm.
18,22. 61.Levit.4, 8. 107. Geneza l, 29.
62.Numeri 6,7. 108.U Tim. 2, 4.
63.Gen. 37,17. 109. Mt.4,9.
64. Mt. 10, 37. 110. Levitic 15,25. amintim din nou că sufletul în greceşte e de
65.Exod. 12, 22. genul
66.Ierem. 6,25, feminin.
67.Exod. 33,11. 111.Ps. 21, 28.
68.Gen. 4,8. 112.Ps. 33, 2.
69.Gen. 34, l şi urm.
70.Leviticul 15, 31 Septuâginta.
71.Geneza 19,15 şi urm. M A RC U ASC ETU L
72.Exod. 9, 29.
73.Isaia 14,22. V ia t a s i s c r ie r il e lu i
74.Psalm 36, 8.
75.Iov 8,11. N o te
76.Greacă 1. De lege spirituali. Ed în Migne P. G. 65, 905-930 şi
77.Exod. 27, l şi urm. Filocalia
78.H Regi l, 2. greacă, voi. I, p. 56-63 (ed. H). Textul din Filocalia e
79.Proverbe 23, 33. împărţit
80.Prov. 23, 35. în 200 de capete, cel din Migne în 201.
81.Psalm 10, 4. 2. De his qui putant se ex operibus justificări. Ed. în Migne P.
82.Geneza 14. G.
83.Geneza 14,10. 65,929-966 şi în Filocalia gr. voi. I, p. 63-73 (ed. II). Textul
84.Deut. 25,11,12. din
85.Gen. 19, 26. Migne e împărţit în 211 capete, cel din filocalia în 226.
86.Gen. 31, 35. Sufletul în greceşte e feminin, iar raţiunea e 3. De poenitentia. Ed. Migne P. G. 65, 965-984.
de 4. P. G. 65,1004 C.
genul bărbătesc. 5. Viller-Rahner, Op. C. P. 177, 216 şi urm.
87.Ps. 107,10. , 6. " ne6£ NucoXoov vovdecrica <|n>%ax|>eXeî£". Ed. Ia Migne P.
88.Exod 16, 2. G.
89.Exod 28,6-7. 65,1027-1050 şi în Filocalia gr. voi. l, p. 73-81 (ed.II).
90.Lev. 8, 29. 7. Disputatio cum quodam scolastice. Ed. P. G. 65,1071-
91.Exod 29,17. 1102.
92.Gen. 3,14. 8. Consultaţie intellectus cum sua ipsius anima. Ed. P. G.
93. Gen. 3> 14. 65,
94.Ier. 52,14. 1103-1110.
95.Mt. 3, 3-4. 9. De jeiunio, P. G. 65,1109-1118.
96.Evrei 10.DeMelschisedech, P. G. 65,1117-1140.
97.Iov 39, 5-7. 11.Capitula de Temperantia. Ed. P. G. 65,1053-1070.
98. Mt. 21, 3. 12.Primele 25 de capete din această scriere a lui Marcu
99.Amos 2,16. corespund
100.Geneza 39, 7. astfel cu anumite capete din cele 2 centurii ale lui
Maxim
101. Adică de haină. Mărt.:«nepi •dcoA.o-yiaţ Kcd TTJ£ evaâpKov oiia>vo|j.ia£» (P.
G.
90,1083-1176; scrierea aceasta o traduc şi în Filocalia de
faţă):
Maxim: Cent. I 33, 39, 43, 53, 54, 67, 81, 82, 83, 84, 94, 96.
Marcu: 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12.
Maxim: Cent.II. 9,13, 31, 33, 46, 48, 49, 59, 73, 75, 79, 82, 89.
Marcu: 13,14,15,16,17,18,19, 20,21,22,23,24,25.
Iar din cap. 26 din Marcu corespunde cu cap. 15 din I.
Cent. a lui Maxim din «Cele cinci centurii despre virtute
şi păcat» (P. G. 90,1185). M. Viller socoteşte că Maxim
Mart. a împrumutat de la Marcu (Aux sources de la
spiritualii^ de S. Maxime, în Revuc d'Ascetique, et de
Mystique, 1930, Nr. 42, p. 157-158. Dar
 44. Gen. 36, 3.
500 45.Ps.25, 9.
46. Luca 9, 62.
Note
47.Textul din P. G. 65, 929-966, cu toate că e acelaşi cu cel
din
adevărul nu poate fi acesta. filocalia greacă, e împărţit numai în 211 capete. '
13.Pentru ştirile acestea despre Marcu Ascetul am folosit 48.Luca 17,10.
de 49. Mt. 25, 21-23.
asemenea pe O. Bardenhewer, Op. c., voi. IV, ed. 1-2, 50.II Cor. 5,15.
p.
178-186 şi Viller-Rahner, Op. c. p. 175.
14.Iau împărţirea capetelor după Filocalia greacă, fn P. G.
65,
905-930, variază puţin.
15.Rom. 7,14. ,
16.Fapte 12,10 (Vezi şi Maxim Mart.: Quaest. ad
Thalasium, P.
G. 90, 329).
17.Evr. 11,1. ^
18.-1 Tini. l, 7. .
19. loan 15, 5.
20. Evr. 4,13. -- . .
21.1 Şam. 15, 7.
22. Prov. 15,11.
23. Numai în P. G. 65, 913 unde poartă Nr. 71.
24.1 Cor. 8, l,
25. îs. 36, 6.
26. Tim. 6,10.
27. Prov. 30,15.
28.1 Io. 2,15.
29. II Tim. 2, 4.
30. Luca 14, 33.
31-. Gal. 6, 8.
32.Gen. 49,17. :
33.Mt.3,7. .• '. -
34. Mt. 10, 40.
35.Luca 5,19.
36.1 Cor. 9, 25.
37. Vezi motivul şi la Casian, în această carte,: p, 102.
38.Luca 14,2. - : :• -. •". .
39. II Tim. 3, 12. ', ••"-'- ' : , ::::-
40. Ps. 20, 5.
41. Ideile din cap. 187 şi 190 formează teme principale
în
concepţia S& Maxim Mărturisitorul (P. G. 90, 369; sau P.
G.
91, 1081, unde se spune «Fiinţa virtuţii din fiecare
este
Cuvântul cel unic al lui Dumnezeu; căci fiinţa tuturor
virtuţilor
este însuşi Domnul nostru lisus Hristos»; Ambiguorum
liber).
42.Ideea «modurilor virtuţii» o vom găsi iarăşi mult
dezvoltată
la Sfântul Maxim Mărturisitorul.
43.Prov. 5,10.
 82. Evrei 11,1.
Filocalia, 83. II Corinteni 13,5.
501 84. MovoAoYwrtot tXmC poate avea trei înţelesuri: a) o
51. Ps. 62,13. nădejde
52. Adică nu-şi poate linişti cineva mintea, dacă nu-şi care ocupă sufletul în întregime; b) nădejdea care nu
linişteşte se
şi trupul; de asemenea nu se poate străbate de la viaţa gândeşte decât la un lucru; c) nădejdea care nu-şi
după cuprinde
trup la cea în duh, fără linişte şi rugăciune. obiectul prin imagini, ci numai printr-un gând lipsit
53. Gal. 5,17. de
54. Ps. 51, 19, imagini, dat fiind că imaginile atrag mintea spre
55. Vezi aceasta şi în «De baptismo»; P. G. 65,1013. lucruri
56. Mt. 5, 44.
57. Aceasta era.una din învăţăturile greşite ale Masalianilor,
care
'susţineau că harul numai atunci e prezent când e
simţit.
58. în acest cap. se răspunde teoriei greşite din cap.
precedent,
arătându-se că harul ne este dat ca putere, dar
transformarea
acestei puteri în fapte atârnă de noi. în P. G. 65,937 acest
cap.
ţine în chip nimerit de cap. precedent. De asemenea cele 3
cap.
care urmează, 61-63, alcătuiesc în P. G. unul singur
(56), în
care Marcu Ascetul îşi expune învăţătura despre harul
dat ca
putere la botez şi despre actualizarea lui prin fapte, în
termeni
aproape oidentici cu cei din scrierea «Despre botez».
59. Psalm 105, 7.
60..Matei 24, 20.
61. Ieremia 51, 9.
62. Galateni 5, 22.
63. Romani 10,17.
64. Evrei 11,1.
65. Matei 11, 29.
66. Fapte 2, 3.
67.1 Samuil 10,10.
68.1 Corinteni
12,11.
69. Efeseni 4, 30.
70. ITesal. 5,19.
71. Romani 5, 23.
72. Fapte 2, 4. -
73. Tema dezvoltată în scrierea «Despre botez».
74. Psalm 62,10.
75. Psalm 39, 7.
76. Ideea că prîn virtute sporim în cunoaştere formează o
temă
principală a Sf. Maxim Mărturisitorul.
77. Efeseni 6,12.
78. Luca 18, l.
79. Matei 19, 21.
80. Evrei 4,11.
81. Luca 17, 21.
502 Note Filocalia S
O
S

sensibile şi spre păcate. Poate că în acest loc sunt vizate toate genul feminin.
aceste înţelesuri. 85.Mt.6,33. 30.1 Corinteni 9, 26.
86. loan 15, 5. 31.Psalm 68, 31.
87. Sirach. 28,15. 32.în cele 153 capete despre rugăciune (vezi această carte, p.
88. loan 8, 40. 88),
89. Luca 5, 5-6. în cap. 126 se spune: «Rugăciune săvârşeşte acela, care
90. Fapte 9, 8. aduce
91. Fapte 7, 55. totdeauna primul său gând ca rod lui Dumnezeu».
92. Prov. 26, 3. Poetul V. Voiculescu zice către Dumnezeu în poezia
93.Ps.32,9: «Aşteptare sub cortul pustiei» (Destin, Bucureşti, Cartea
94.Ioarri4,21. Românească, 1993, p. 26): «Te-aştept. Pe masa punerii
95. Matei 6, 37. înainte aşez gândurile frământate, azima căsnită».
96. Luca 13,25. 33.Asemănarea gândurilor cu oile ce pot fi sfâşiate de fiare e
luată
de la Evagrie. Vezi scrierea acestuia: «Capete despre
M A R C U A SC ETU L deosebirea
patimilor şi a gândurilor», în această carte, p. 61; vezi şi
D e sp r e le g e a d u h o v n ice a sc ă Migne,
P. G. 79, col. 1220.
N o te 34.II Corinteni 13, 5.
1. Editat în P. G. 65, 985-1028. 35.Luca 12, 49. '
2. Fapte 22,16. 36.Un gând odată ivit face să se nască după el şi în legătură cu
3. Isaia l, 16. el
4. ICorinteni6,11. un altul. Sau cu alte cuvinte-se dezvoltă în altul. Deci nu
5. II Corinteni 7,1. trebuie
6.1 Corinteni 15, 3. să aşteptăm un gând să se dezvolte în altul, sau să apară
7. Romani 6,4. altul
8. Romani 6, 3. după el, dintr-o prelungire a cugetării, ci îndată să-1
9. Romani 6,14. aducem
10. Efeseni 2,6. lui Dumnezeu, adică să ne repezim cugetul la Dumnezeu ca
li.Galateni2,21. să
12.II Petru 2; 21. punem acest gând în legătură cu El, sau să-1 avem pe
13. lacob 2,13. Dumnezeu
14.II Petru l, 5. ca însoţitor în dezvoltarea mai departe a primului gând.
15.II Petru l, 9. Cari
16. Romani 8,2. prezenţa lui Dumnezeu în cugetul nostru va opri
17.II Cor. 7,1. dezvoltarea
18.Matei 11,12. gândului ivit pe o pantă primejdioasă. Desigur aci e
19.1 Corinteni 15, 3. vorba de
20.II Cor. 10,4. un gând bun. Căci gândul rău trebuie nimicit îndată, tot
prin
21. Rom. 7,24. îndreptarea cugetului spre Dumnezeu.
22. Rom. 7, 25. Păzirea aceasta a gândurilor de la prima lor apariţie,
23. Rom. 8,2. pentru a fi aduse lui Dumnezeu când sunt bune, sau pentru
24. Rom. 7,14. a fi alungate când sunt rele, trebuie să formeze,
25.1 Corinteni 6,19. împreună cu purtarea necazurilor şi cu rugăciunea
26.1 Petru 2,5. neîntreruptă, slujba lăuntrică necontenită a omului
27. Romani 2, 29. evlavios, adică pocăinţa de toată viaţa. De observat că
28.II Corinteni 3,3. gândurile pot fi ţinute curate numai când strădania
29.Galateni 4,26. în greceşte Ierusalimul, ca nume de cetate, e aceasta e împreunată cu purtarea necazurilor. Acestea nu
de stau umai într-o alăturare întâmplătoare, ci într-p
legătură necesară.
37. Rom. 8, 2.
38.Ps. 139, 21-22. '
39.ITim. 2, 4. :
40.loan 5, 44.
41.loan 4, 34.
42.Rom. 10,17.
43.Evr. 11,1.
44.loan 7, 38-39.
45.1 Cor. 6,11. "
46.lacob l, 14-15. -
47.loan 16,15.
48. Fapte 2, 38.
49.ITes.5,19-20.
504 Note 87.Rom. 5,14.
88. Luca 18, 8.
50. Efes. 4, 30. 89.Luca6, 46.
51. Efes. 3,14-17.
52. Le. 17, 21.
53. Le. 6, 45.
54. Mt. 13,44.
55. Prov. 4, 23.
56. Filip. 2,13.
57. loan 15, 5.
58.loan 15, 5.
59.1oanl,3.
60. loan 14, 6.
61.Ps. 68,30.
62. Evr. 12, 22.
63. Filip. 3, 35.
64. Rom. 8, 38.
65. Rom. 8, 39.
66.Gal. l, 6.
67.Rom. 8, 6.
68.1 Cor. 15,3.
69. Rom. 5, 84.
70. Rom. 6, 4.
71.Rom. 6,7.
72. Ef. 2, 8-9.
73.Efeseni 5, 8.
74.Gal. 4, 31; 5,1.
75.Efeseni 2,16.
76. Efeseni 4, 30.
77. Efeseni 2, 3.
78.Gal 3, 30.
79.Rom. 8,12. .
80.Rom. 12,2.
81.Efes. 6,11-12.
82. Iac. 4, 7.
83.Petru 5, 8.
84.In textul grec: noi socotim.
85.Această tâlcuire a locului din Facere 14, 10 se află şi la
Nil
Ascetul. Cuvânt Ascetic cap. 52 în această carte pag. 200 (P.
G.
79,784).
86.E vorba de noi, cei botezaţi, care nu mai putem aduce ca
scuză
pentru păcatele noastre moştenirea păcatului strămoşesc.
Noi
nu mai putem spune că avem în noi moştenirea păcatului
lui
Adam. Dar Marcu Ascetul nu neagă o prezenţă a unei
asemenea
moşteniri în cei nebotezaţi. Aceasta se vede din faptul că
atribuie
Botezului rolul de-a ne fi eliberat de silnicia păcatului, de-a
ne
fi dat puterea să nu mai păcătuim dacă vrem, de-a ne fi
dat
curăţirea (Răspuns la întrebarea II. în această carte p.
276).
 505
Filocalia
90. Luca 6, 49.
91. Luca 18,8.
92. Matei 15,19-20.
93. Evr. 2,14.
94.Mt. 7,.l.
95. Le. 6,27.
96.Mt. 7,12; Le. 6,
31.
97.1. ac. l, 17.
98. II Cor. 10,18.
99. Gal. 3, 27.
100.Ef. 4,13.
101. Rom. 11, 34-36.

A AC ELU IA ŞI
N otei.
Editat în filocalia greacă (ed. II) voi. I, p. 73-81 şi în P.
G. 65, 1027-1050 (Ad. Nicolaum Praecepta ariimae
salutaria), împărţirea în cele 13 părţi o iau din P. G.
2. Psalm 116,12.
3. Psalm 103,10.
4. Ps. 103,2.
5. Romani 12, 2.
6. Romani 12, l.
' 7. Psalm 119, 83.
8. Galateni 5, 24.
9. Colos. 3, 5.
10.II Corinţeni 4,16.
11. Ef. 2,21; Colos, l, 16.
12. Evr. 4,15.
13. loan l, 14.
14.II Cor. 8,9.
15.loan
4,18.
16.1 Cor.
13,8.
17. loan 19,15. .
18. Matei 27, 40-42.
19. loan 4,16.
20. Filipeni 2,6-11. .
21. Matei 5,28.
22.1 Samuil 17,49 şi
urm. 23. Filipeni 4, 8.

D IA D O H A L F O T IC E E I
N ote
1. J. D. Mansi, Sacrorum Conciliorum nova et
amplissima
506 3. 1 Cor. 12, 8.
4. loan 3, 30.
5. II Cor. 5, 13. . -'
Note 6. 1 loan 4, 18.
collectio, Florenţa 1757-1764, voi VII, 619 7. Ps. 34, 10.
2. «Opcccn^ 10$ (XTiox) Ai.a66xov ETUCTKOTIOI) OcmKÎjC TÎJ£ 8. Ps. 31, 24.
9.Ps.63,9.
'Hreeîpou», ed. de Justinos Bithyons în Nea Ziâw... 6 (voi. 10. Psalm 28, 7. (Septuaginta; în rom,, Ed. Sf. Sinod 1914).
9;
Ierusalim 1909) p. 247-254. O ediţie mai bună; W.
N.
Benesevici, «Viziunea» lui Diadoch, episc. Foticeei în
Epir
(Memoriile Academiei Imperiale de Ştiinţe din St.
Petersburg.
Seria a VID-a. Clasa istoric-filosofică, voi. VIII Nr. 11
St.
Petersburg 1908 (în ruseşte)).
De la Diadoch a mai rămas şi o predică «Despre
înălţarea Domnului nostru Hsus Hristos», Migne P. G. 65,
1114-1148. «Cuvântarea contra Arianilor», P. G. 65, 1149-
1166, fiind din .. v. IV.
3. Migne P. G. 65, 1167-1212. Traducerea latină e făcută de
Fr.
Turrianus la 1570 şi are ca titlu: «Căpiţa centum de
perfectione
spirituali».
4. Textul acesta, reprodus în ed. 2 a Filocaliei (Atena 1983),
voi.
I, p. 140-164, e intitulat: «Ao-y"o£ âaicri'n.Ko^, 8vnpr|u£vo£
ei£
Traducerea românească am făcut-o după el, neavând
la îndemtnă textele mai critice e-clitate de C. Popov şi J.
E. Weiss-Liebersdorf . Ediţia lui C. Popov a apărut în 1903
la Kiev, iar a lui Weiss-Liebersdorf în 1912 la Leipzig, în
«Bibliotheca Teubneriana».
5. Pentru ştirile biografice şi bibliografice am folosit opera
citată a lui Bardenhewer (voi. IV, Fr. i.Br. 1924, p/186-189)
şi pe cea a lui Viller-Rahner (p. 216-228).

F E R IC IT U L D IA D O H
N o te
1. Filocalia greacă, ed. II, voi. I, p. 140.

.A L A C E L U I A Ş I
N o te
1. Textul grec editat în Filocalia greacă, ed. II, voi. I, p. 140-
164.
O traducere latină în Migne, P. G. 65-, col. 1167-1212.
La
traducerea noastră am folosit şi acest text latin.
2. Luca 6, 36.
 29.Ecl.l,18.
30. Ps. 38,12 (LXX).
Filocalia 507 31. Rom.-8,26.
11. Psalm 140,14. 32. Rom. 8, 5.
12.1 Tesaloniceni 5,15. 33. loan II, 33 şi urm.
13.Psalm 34,9. 34. H Regi 2,11-12.
14.Filipeni l, 9-10. 35.1 Petru 2, 23.
15.Psalm 61,15 (LXX). 36. Luca 23, 34.
16.Psalm 19,10. 37.Matei 5,40.
17. O Cor. 5, 7, 38.II Corinteni II, 30.
18.II Cor. 11,14. 39. Matei 19, 21.
19. Lucâ 10, 27. 40. Psalm 116, 6 (LXX).
20.Gen. 2, 31. ' 41.II Corinteni 8,12.
21.E de remarcat atitudinea pozitivă a lui Diadoh faţă de 42.Psalm 67,11-12.
medicină
şi în general faţă de ştiinţă. Natura în calitate de
revelaţie
naturală e dată minţii noastre ca o carte^ la a cărei
descifrare
fiecare generaţie îşi aduce aportul ei, sporind tezaurul
ştiinţei
care aşadar şi ea ne descoperă înţelepciunea Creatorului şi
pune
în valoare pentru viaţa noastră puterile
depozitate de
Dumnezeu în natură tocmai în acest scop. Diadoh merge
aşa
de departe ta recomandarea medicinei, încât consideră
refuzul
ei drept mândrie. Desigur creştinul trebuie să-si pună
nădejdea
nu numai în puterea medicamentelor, ci şi în Făcătorul
acestei
puteri,ca rezultatul să fie mai sigur. Numai pe
pustnici îi
mângâie de lipsa doctorului, spunându-le că credinţa lor
trebuie
să fie atât de mare încât să suplinească lipsa aceluia.
22. Psalm 67, 6 (LXX).
23.Aici avem esenţa rugăciunii mintale.
24.Iov 31, 7. Observăm că Diadoh îşi ia citatele totdeauna
din
Septuaginta, căreia îi corespunde la noi ediţia Sf. sinod
din
1914. Când. citatele corespund şi în textul Scripturii din
193S
(tradus din ebraică), am dat locurile din ea fără nici o
observare.
Când însă se află numai în Septuaginta, adică în ediţia din
1914,
am pus în paranteză: LXX.
25. Una dintre cele mai vechi mărturii despre rugăciunea lui
lisus.
26.1 Cor. 12,3.
27. Deuteronom 4, 2; Evrei 12,18.
28.Mt.
13,46.
505 Note
43. Avem aici cunoscuta icoană a nunţii pentru unirea
sufletului Filocalin 509
cu Dumnezeu. Icoana e uşurată de faptul că.în greceşte 89. Rom. 13,10.
sufletul 90. Din această tâlcuire de la I Cor. 3, 13, se vede că «focul»
e de genul feminin. de
44. Ps. 39, l (LXX). care vorbeşte Sf. Pavel este judecata din urmă, care va
45. Ps. 93,19 (LXX). proba
46. Psalm 12, 6. definitiv sinceritatea faptelor bune şi le va arăta cum
47.1 Cor. 12, 8 şi urm. sunt pe
48. Psalm 65, ll(LXX). cele aparent bune, ca să nu se mai laude fariseii cu ele.
49. Această idee o dezvoltă şi Marcu Ascetul în scrierea 91. O nouă dovadă că «focul» din I Cor. 3, 13, e «judecata»
«Despre sau
botez», vezi această carte p. 288, 309. «cercetarea» faptelor şi nu e un foc oarecare ce curăţă pe
50. Geneza 3,26. . • cel ce
51. II Corinteni 6,14. nu s-a dus curăţit de aici.
52. Ps. 44,15 (LXX). 92. Răspuns la întrebarea 10 din «Questiones et Dubla», P. G.
53. Romani 7, 22. 90,
54. loan l, 5. -i 792.
55. loan l, 9-12.
56. Filipeni 3,12.
57. Luca 11, 24; Matei 12, 44; I Petru 2, 20.
58. Romani 7, 22-23. IS A IA P U S T N IC U L
59. Romani 8,1-2.
60. Efeseni 6, 44-47. N ote
61. Romani 7, 22.
62. Romani 7, 25. 1. Ruf. Hist. monachorum 10, Migne P. L. 21, 428; Pallad.
63. Romani 7,18. Hist.
64. Mt. 15,19. Laus. 14, ed. Butler 2, 37.
65. Mt. 22, 29. 2. Krtiger în Ahrens und KriSger, Die sog. Kirchengeschichte
66. Ps. 34, 9. des
67. Gen. 28,12. Zaharias Rhetor, Leipzig 1889, 385 şi urm., ca si în
68. Luca 10,18. Byzant. Zeitsch. 8 (1899), 303.
69. Evr. 10, 39. 3. Această «Viaţă» a lui Isaia cel tânăr, datorată
TaEf.4,13. monofizitului
71. Rom. 13,10. Zaharia Retorul, e publicată în: Brooks, Corpus script.
72.II Corinteni 4,16. christ.
73. Romani 14,17. orient. Scriptores Syri, Ser. 3, t. 25, Paris, 1907, 1-16 în
74.II Cor. 5,4. textul
75. Psalm 75, 6. siriac, 1-10 în text latin. Isaia din «Apophtegm-ata
76.Corinteni 13,13. Patrium»
77.Matei 7,14. (Pateric), Migne Gr. 65,179-184, este tot acest Isaia mai
78. Matei 11, 30. tânăr.
79.Filipeni 2,13. 4. Ştirile acestea le avem din O. Bardenhewer, Geschicte
80.II Corinteni 12,9. " der
81. Tot acolo. altkirchlichen Literatur, IV Bând, 1-2, Fr. 1. Br,1924, p. 95-
82.Proverbe 3,12. 98
83.Corinteni 12,9. şi Viller-Rahner, op. c. 109-110. Cel din urmă afirmă că
84. Psalm 4, 7. Isaia
85.Psalm 40, 2. a murit ca monofizit, dar G. Florovschi (Vizantijiskie
86.1 Cor. Ş, 10. Otti
87.1 loan l, 9. V-VIII, Paris 1933,. p. 177) susţine că n-a fost monofizit
' 88. Ef. 6,13. propriu
zis, chiar dacă a iscălit «Enoticon-ul» împ. Zene, întrucât
nu
c nimic monofizit în scrisul său. - '".''"
5. Un extras de sentinţe din aceste cuvântări, în limba
latină,
 după un text grec ce se pare că nu s-a păstrat, se
cuprinde în
marea colecţie de reguli monahale a călugărului
apusean
Benedict de Aniane (+821) şi poartă titlul:
«Praecepta seu
consilia abbatis Isaiae posita tironibiis în monachatu»
(Migne
P. L. 103, col. 427-434). Dau mai jos un conspect care
arată
fiecare din cele 15 capete identificate din Filocalie
(F), cu
paralela lui din cele 29 cuvântări (Or.) şi cu cea din
cele 19
excerpte (E):
FI = Or. II cap 2 (P. G. 40,1108)
F2 = E 12 (P. G. 40,1209)
F3 = Or. IV cap 8 (P. G. 40,1117)
F4 = Or. IV cap. 12 (P. G. 40,1120)
F5 = Or. IV cap. 12 cont (P. G. 40,1121)
F6 = Or. XVI cap. 4 (P. G. 40,1144)
FIO = Or. XIII cap. 3 (P. G. 40,1139)
 Note
FII = Or. XVII cap 8-9 (P. G. 40,1151)

E10(P.G.40, C u p r in
1208)
F12 = Or. XVII cap. 9 (P. G. 40,1151) E 13 (P. s PR EFAŢA TRADUC ĂTO RULU I LA
G. pagina E D IŢ IAA D O U A A P R IM E L O R P A T R U
40,1209>
VOLUM E
F15 = Or. XXVI cap. 2 (P. G. 40, H92)
G.
E19 (P.
9
40,1212) S fân tu l
F16 = Or. XXVI cap. 2 (P. G. 40,1193) pagina
F20-21 •--= Or. XXV cap. 14-15 (P. G. 40,1183)
40,
E16 (P. G.
12 A N T O N IE C E L M A R E
1212)-
F22 = Or. XXV cap. 15 (P. G. 40,1184) 12 V ia ţ a ş i o p e r a lu i
x

E17(P.G.40, 15 în v ă ţă tu r i d e s p r e v ia ţa m o n a h a lă
1212) p agin a
F 23, part. a 2-a

E18(P.G.
57 E V A Q R IE P O N T IC U L
40,1212)
F26 Eli (P.
57 V ia ţa ş i s c r is u l lu i
G.
40,1212)
62 S c h iţă m o n a h ic e a sc ă
73 C a p e te d e s p r e d e o s e b ir e a g â n d u r ilo r
IS A IA P U S IŢ ilC U L
D e s p r e p ă z i r e a m in ţ ii în 2 7 c a p e t e 100 D in c a p e te le d e s p r e tr e z v ie
N o te 102 C u v â n t d e s p r e r u g ă c iu n e
1. Iov 30,1-2. pagina
2.Mt.5, 25.
3. îs. 43, 2-3. 128 lOAnCASIAfi
4. Isaia 50, 8-9.
5. Mt. 24,28; Le. 17,37. 128 V ia ţ a ş i s c r ie r ile lu i
,6. Le. 12, 39,
7. Le. 21, 34. 132 D e s p r e c e le o p t g â n d u r i a le r ă u t ă ţ ii
8. Iov. 27, 3.
9. Matei 7,13-14. 162 C u v â n t d e s p r e s f . P ă r in ţ i d in S k k it
pagina

182 H H A S C E T U L
182 V ia ţa ş i s c r ie r ile lu i
193 C u v â n t a s c e tic
C u p rin
s
pacina M ARCU ASCETUL
27 V ia ţ a ş i s c r ie r ile lu i
3 D e sp r e le g e a d u h o v n ic e a sc ă
27
3 D e s p r e c e i c e c r e d c ă s e în d r e a p t ă d in
284 fa p te
310 D e sp r e B o te z
345 E p ist o lă c ă tr e N ic o la ie M o n a h u l
384
patina
D IA D O H A L F O T IC E E I
404 V ia ţ a ş i s c r is u l lu i
404 D efin iţii
412 C u v â n t a s c e t ic în 1 0 0 d e c a p e t e
414
pagina
IS A IA P U S T N IC U L
476 V ia ţa ş i o p e r a
47 D e s p r e p ă z ir e a .m in ţ ii în 2 7 d e c a p e t e
6 N o te
487 C u p r in s
487
Tiparul executat sub comanda 30 477 Regia
Autonomă a Imprimeriilor
• Imprimeria CORESI Piaţa Presei Libere, ~ l,
Bucureşti ROMÂNIA