Sunteți pe pagina 1din 7

NOTIUNI DE ANATOMIE ENDODONTICA

Tratamentul canalelor radiculare este un tratament chirurgical.


Pulpa dentara este un tesut conjunctiv continand componente celulare, vasculare
si nervoase. Ea se gaseste intr-o cavitate care se intinde de la coroana catre una sau mai
multe radacini pentru a se lega de parodontiu profound la apexul dintilor. Aceasta
cavitate exista la toti dintii umani (temporali si permanenti). Pentru ca ea contine pulpa,
s-a convenit sa se numeasca cavitate pulpara, locul anatomic unde se afla pulpa dentara.
De regula, in studio anatomic, figura geometrica a cavitatii pulpare este
asemanatoare cu figura geometrica data de conturul exterior al dintelui. Exista totusi
variatii naturale.
Cavitatea centrala a dintelui poate fi divizata in doua regiuni:
-regiunea care se intinde catre coroana dentara – cavitatea pulpara coronara, cunoscuta
drept “camera pulpara”
-regiunea care se intinde catre radacina – cavitatea pulpara radiculara, cunoscuta drept
“canal radicular”.

CAVITATEA PULPARA CORONARA


Comparativ cu radacinile, coroana dentara prezinta un volum adesea cuboid la
nivelul premolarilor si molarilor.
Ca si coroana, cavitatea pulpara coronara este orientate urmarind axul mare al
dintelui.
Pentru a defini denumirea anatomica a peretilor limitanti ai acestei cavitati s-a
convenit sa se ia ca reper axul principal al dintelui in raport cu care numim constituentii
anatomici.
Peretii paraleli cu axul mare al dintelui sunt denumiti pereti axiali si sunt in numar
de patru: vestibular, oral, distal si mezial.
Forma generala a peretilor axiali urmareste configuratie externa convexa a
dintelui, este deci concave la interior.
Peretii paraleli cu suprafata ocluzala a dintelui sunt: peretele ocluzal si planseul
pulpar.
Peretele ocluzal este convex si este limitat de cornele pulpare cere se intend in
dreptul cuspizilor.
Exista atatea coarne pulpare cate varfuri cuspidiene are dintele. Exista coarne
pulpare care au regresat mult, cum este cazul cingulumului la dintii din grupul incisivo-
canin.
Forma generala a peratilor ocluzali corespunde configuratiei fetei ocluzale a
dintilor care este variabila, in raport cu pozitia lor pe arcada:
-la dintii frontali s-a transformat in fata orala, care este triunghiulara pentru incisive si
ovoida pentru canini
-quadrangulara pentru premolari si molari
Exista variatiuni importante la molarii superiori (maxilari), unde peretele ocluzal
este foarte frecvent triunghiular. Peretele parallel cu cel ocluzal, delimitat de coletul

1
anatomic, este peretele cervical sau planseul pulpar. Peretii cervicalii sunt convecsii si
aceasta convexitate variaza la fiecare dinte, ca regula generala (mai putin in dreptul
cuspizilor), restul peretelui este convex.
Planseul pulpar este delimitat prin intrarea in canalele radiculare cu toate ca el
(planseul) este situate in vecinatatea coletului, se poate gasi si in pozitie mai apicala, mai
ales la premolari. Forma sa de contur este aceea a dintelui la acest nivel (homotectic).

CAVITATEA PULPARA RADICULARA


Ia nastere la nivelul planseului pulpar, parcurge radacina pe toata lungimea sa si
se termina in regiunea apicala a radacinii.
Intrarea cervicala in canal = intrarea in canal.
Terminarea canalului radicular = foramen apical sau uneori foramen latero-
radicular, in functie de topografia foramenului (radacini curbe apicale).
Numarul, localizarea, traiectul canalelor variaza in functie de radacina si prezinta
un numar de variatiuni pentru acelasi dinte. Ele constituie o veritabila retea analoga cu
reteua vasculara.
Se disting astfel: canal radicular principal si ramificatiile lui, canal lateral si canal
terminal, numit si canal apical pentru ca este situat in regiunea apicala.

COMPLEXITATEA CAVITATII PULPARE


Pentru a studia cavitatea anatomica este necesar sa distingem doua mari grupe:
cavitati simple si cavitati complexe.
CAVITATI SIMPLE
Acestea sunt cavitati unice, care se intend de la coroana la radacina, fara
dedublare. Ceea ce caracterizeaza cavitatile simple este absenta delimitarii dintre partea
coronara si cea radiculara.
Cavitatile simple sunt frecvente la dintii monoradiculari. Ele sunt mai rare la
premolari si molari.
CAVITATI COMPLEXE
Ele se ramifica in radacina/radacini. Canalul sau canalele principale pornesc din
camera pulpara. Se gasesc in general la molari si premolari; se pot gasi, de asemenea, in
uni dinti din grupul incisivo-canin mandibular.
FORMA CANALELOR IN SECTIUNE TRANSVERSALA
Sectionarea lor transversala permite sa le clasam in canale tubulare sau laminare.
Printre acestea din urma se disting cu sectiune in forma de “C” si in forma de “S”
FORMA CANALELOR IN SECTIUNE LONGITUDINALA
Canalele sunt rectilinii sau angulate. Canalele angulate sunt cele care se intalnesc
cel mai frecvent. Angulatia poate sa fie mai mult sau mai putin accentuate. Ele pot fi
unice sau duble (canal in baioneta). Cand canalul este subtire, este curb. O angulatie
accentuate poate exista in zona apicala in orice plan spatial.
Ele pot induce un artifact la radiografie si simula o leziune, daca examenul clinic
nu este prea riguros.
Lungimea canalelor variaza in functie de grupa de dinti sau chiar in cadrul
aceleasi grupe de dinti. Media, care este stabilita de anatomisti pentru utilizare, nu trebuie
considerate ca lege. Aceasta pentru ca trebuie sa fim vigilenti la notiunile de variatie si
este privilegiul simtului clinic de a percepe cand se intreprinde o interventie chirurgicala.

2
Radiografia ne da informati generale asupra formei cavitatii.
Orientarea canalelor in raport cu axul mare al dintelui. In cazul dintilor
pluriradiculari, axul canalelor este divergent (cateodata foarte mult) in raport cu axul
dintelui.

INCISIVII SUPERIORI
Incisivii centrali superiori au o lungime medie de 23mm, pe cand cei laterali au o
lungime medie de 22 mm. Foarte rar acesti dinti pot avea mai mult decat un canal
radicular.
Forma canalului radicular difera daca dintele este examinat in sens mezio-distal
sau vestibulo-palatinal.
In sens mezio-distal, pe radiografie apare ca o linie fina, aproape dreapta.
In sens vestibule-palatinal, canalul este mult mai larg si prezinta o constrictie
imediat sub colet. Acest aspect nu este niciodata observat pe radiografie si trebuie
reamintit ca toate canalele au aceasta a treia dimensiune, care trebuie instrumentata
mechanic, stearsa si preparata pentru a primi obturatia radiculara.
Pe sectiune, canalul are forma ovala sau neregulata la nivelul cervical, apoi se
rotunjeste progresiv, pe masura ce se aproprie de apex. In general, curbura apicala este
mica la nivelul incisivilor centrali. Ea apare mai frecvent la nivelul incisivilor laterali si
este orientate catre distal.
O data cu varsta, depunerea de dentina secundara impinge plafonul camerei
pulpare pana la un nivel care poate corespunde coletului anatomic. La examenul
radiologic, canalul apare foarte ingust in sens mezio-distal. Dca ne gandim ca diametrul
vestibulo-palatinal este de obicei mai mare, se intelege ca adesea este posibil sa gasim un
canal care apare foarte subtire sau uneori chiar inexistent pe o radiografie preoperaorie.
Cavitatea de acces a incisivilor centrali si laterali superiori este similara. Forma
generala este triunghiulara, apical se intinde pana la cingulum, iar catre marginea incisive
pana la nivelul coarnelor pulpare.
Este necesar ca extensia sa fie sufficienta pentru ca instrumentele sa nu se
curbeze, din cauza prezentei dentinei si smaltului. Accesul in canal trebuie sa fie direct.
Freza va fi plasata la nivelul cingulum-ului palatinal. Orientarea frezei va fi practice
paralela cu fata vestibulara si nu perpendiculara, caci riscul de perforare va fi ridicat,
datorita marii eficacitati a instrumentelor cu rotatie mare. In nici un caz nu trebuie sa
incercam sa realizam un tratament endodontic pornind de la o cavitate proximala.

CANIN SUPERIOR
Este dintele cel mai lung: 26,5 mm; rar are mai mult de un canal. Cavitatea
pulpara este mult mai larga in sens vestibulo-palatinal decat la incisive. Forma generala a
canalului este ovalara se devine circulara in treimea apicala.

PRIMUL PREMOLAR SUPERIOR


Este un dinte dificil de tratat, din cauza anatomiei sale pulpare complexe. Prima
dificultate deriva din faptul ca numarul canalelor si radacinilor sale prezinta importante
variatii, asupra carora autorii nu au cazut de acord.

3
Se poate considera ca primul premolar prezinta adesea doua radacini ( aproape
60% din cazuri ), o radacina in aproape 35% dintre cazuri si 3 radacini in circa 5% din
cazuri. Frecvent sunt 2 canale, chiar la monoradiculari, deci sunt 2 canale in aproximativ
75% dintre cazuri, un canal in 20% dintre cazuri si 3 canale in 5% dintre cazuri.
Numerosi cercetatori au constatat ca jumatate dintre premolarii primii superiori
prezinta canale laterale, situate in special in regiunea apicala; 10% prezinta comunicari
pulpo-radiculare.
Lungimea medie este de 21-22 mm. Camera pulpara este larga in sens vestibulo-
palatinal si prezinta doua coarne pulpare. In sens mezio-distal camera pulpara este
ingusta . Cum dimensiunea mai mare a camerei pulpare este in sens vestibulul-palatinal,
cavitatile de clasa aII-a si cele de clasa aV-a preexistente, sunt cai de acces
nesatisfacatoare.
Accesul se va face pe fata ocluzala, iar forma cavitatii va fi ovala, cu axul mare
vestibulo-palatinal.
Planseul camerei pulpare se va gasi in general sub nivelul coletului. Orificiile sunt
situate la extremitatile vestibulara si palatinala ale camerei pulpare. Ele sunt de obicei
rectilinii si, pe sectiune tranversala, rotunjite.
Odata cu imbatranirea pacientului, depunerea de dentina secundara la nivelul
tavanului camerei pulpare va diminua inaltimea acesteia, facand cautarea canalelor mai
dificila.

AL DOILEA PREMOLAR SUPERIOR


Prezinta, in cele mai multe cazuri ( 95%), o singura radacina. Numarul cazurilor
cu 2 canale este foarte controversat. Unii considera ca ele repezinta 50% dintre cazuri, in
timp ce altii considera ca nu reprezinta decat 25% dintre cazuri. Prezenta a 3 canale
separate este cu totul exceptionala.
Camera pulpara cu dimensiunea mai importanta in sens vestibule-palatinal
prezinta o diferenta esentiala in raport cu primul premolar: podeaua sa ( daca exista) este
situata mult mai aproape de apex.
Cand canalul radicular este unic, este alungit in sens vestibulo-palatinal si se
ingusteaza progresiv, nedevenind circular decat in ultimii 2-3mm apicali.
La monoradiculari exista frecvent “ o insula” de dentina situata in treimea
mijlocie a radacinii care imparte canalul in doua parti, care in general se unesc pentru a
forma o extremitate apicala comuna.

PRIMUL MOLAR SUPERIOR


Molarii superiori sunt adesea considerati ca dinti dificil de tratat si prezinta un
procent de succese mai mic decat dintii situati anterior pe arcada. Una din cauzele
posibile ale acestor insuccese tine de necunoasterea frecventa a posibilitatii existentei
unui al patrulea canal situate in radacina mezio-vestibulara.
Camera pulpara are o forma patrulatera si prezinta dimensiunea cea mai mare in
sens vestibule-palatinal. Podeaua camerei pulpare este situate in mod normal sub colet.
La nivelul molarilor, atat cei superiori cat si cei inferiori, cavitatea de acces pentru
abordarea camerei pulpare va fi situata in jumatatea meziala a coroanei. Accesul si
vizibilitatea catre orificiile de intrare in canale vor fi usurate prin eliinarea depunerii de
dentina care frecvent limiteaza accesul in canale.

4
Orificiul canalului palatin este cel mai usor de gasit. Canalul este larg sic el mai
lung. El este rotunjit si in general drept, in afara de ultimii 4-5 mm, unde face o curbura
catre vestibular, care nu apare pe Rx.
Orificiul canalului mezio-vestibular este mai aproape de peretele vestibular decat
cel al canalului disto-vestibular.
Orificiul canalului disto-vestibular este mai aproape de mijlocul dintelui deca de
peretele distal; el este deci decalat catre axul dintelui mai mult in sens mezio-distal decat
in sens vestibulo-palatinal.
Canalul mezio-vestibular este de obicei dificil de tratat, din cauza directiei sale
catre mezial instrumentele trebuie plasate distal de deschiderea camerei, orientate in sus
si catre mezial, pentru a respecta directia de orientare a axului canalului. Aceasta
manevra va fi mai dificila pentru al doilea molar si se complica prin prezenta digei.
Canalul mezio-vestibular minor sau accesoriu este cel mai greu de gasit. El este
foarte subtire si curbat, in general se uneste cu canalul principal. De obicei este situat
putin mai palatinal si mezial fata de canalul mezio-vestibular principal.
Canalul disto-vestibular este cel mai scurt si mai subtire dintre cele trei canale
principale. Are in general o directie distala, insertia instrumentului endodontic va fi deci
usurata . Prezinta in general o curbura meziala la jumatatea apicala.

AL DOILEA MOLAR SUPERIOR


Este in general o copie mai mica a primului molar. Totusi radacinile sunt mai
apropiate, mai putin divergente si in general mai putin curbe. Posibilitatea existentei celui
de-al patrulea canal este de 2 ori mai mica decat la primul molar.

AL TREILEA MOLAR SUPERIOR


Morfologia acestu dinte poate reprezenta variatii individuale foarte importante.
Din acest motiv si din cauza accesului foarte dificil este in general contraindicat
tratamentul endodontic pe un asemenea dinte, daca este necesar o radiografie inaintea
inceperii tratamentului ne poate orienta asupra numarului radacinilor si canalelor acestui
dinte.

INCISIV CENTRAL SI LATERAL INFERIOR


Au un singur canal drept, usor de tratat. Totusi apare destul de frecvent o divizare
a canalului catre mijlocul sau treimea apicala a radacinii intr-o ramura vestibulara si una
linguala. Aceasta bifurcatie nu e vizibila pe radiografie, existenta unei bifurcatii ar putea
fi suspicionata cand apare o schimbare brusca a radioopacitatii. Existenta unui canal
secundar poate fi cauza esecurilor in terapie, care la prima vedere par inexplicabile.
Exista un numar destul de mare de radacini care prezinta doua canale separate pana la
apex (1,3%).

CANINUL INFERIOR
Coroana, radacina si camera pulpara seamana cu elementele corespunzatoare de la
caninul superior. Dimensiunile sunt mai mici. Canalul poate prezenta 2 brate, ca la
incisivii inferiori.

5
Cavitatile de acces la camera pulpara la incisivii si caninii inferiori corespund ca
la dintii superiori. Totusi, cum curbura vestibulara este mult mai pronuntata la dintii
inferiori, adesea este necesar sa se includa si marginea incisiva in cavitatea de acces,
pentru a permite instrumentelor sa patrunda pana la cei 2-3mm terminali fara o inclinare
excesiva.

PREMOLARII INFERIORI
Contrar premolarilor superiori, cei inferiori au caracteristicile canaliculare si
pulpare foarte asemanatoare.
In mod obisnuit, ei au o singura radacina si un singur canal, care cateodata se
poate separa in doua ramuri, dar in apropierea foramenului apical se reusesc. Existenta a
2 canale apare mai frecvent la primul premolar.
Cavitatea de acces va fi ovala, cu diametrul mai mare in sens vestibulo-lingual.
Extensia deschiderii poate implica varful cuspidului vestibular sau lingual.

PRIMUL SI AL DOILEA MOLAR INFERIOR


Sunt asemanatori din punct de vedere al anatomiei pulpo-radiculare. De obicei au
2 radacini, una meziala si una distala. Radacina distala este mai mica si mai rotunjita
decat cea meziala. Fiecare radacina prezinta un canal eliptic sau 2 canale separate. Cel
mai frecvent prezinta 3 canale: 2 la radacina meziala si unul elliptic la radacina distala.
Ca si la molarii superiori este important sa cautam al 4-lea canal.
Camera pulpara este mai larga spre mezial decat distal. Deschiderea va fi
trapezoidala, cu latura mai mare pe mezial. Dupa deschiderea cavitatii de acces, este
bines a indepartam in totalitate plafonul camerei pulpare pentru a putea indeparta pulpa
situata la nivelul coanelor pulpare. Datorita orientarii distale a apexului radacinii distale,
nu este necesara o extensie a cavitatii de acces mult spre distal.
Radacina meziala are in general 2 canale: unul mezio-vestibular si unul mezio-
lingual. Acesta din urama esta in general mai greu de instrumentat din cauza traiectului
sau sinuos si a orientarii sale: el paraseste camera pulpara in directie meziala, pe urma ia
o directie distala, incepand cu treimea medie a radacinii. Pe de alta parte, are frecvent o
curbura linguala, care apare in acelasi timp cu curbura distala. Instrumentarea este mai
dificila si din cauza subtierii acestui canal. Canalul mezio-vestibular este sensibil mai larg
si traiectul sau este mult mai direct. Uneori, se poate curba in regiunea apicala. Pozitia
acestui canal este mult catre vestibular, de aceea se recomanda largirea cavitatii de acces
pana la nivelul cuspidului mezio-vestibular, pentru a obtine cel mai bun acces in canal.
Aceasta manopera usureaza reperarea canalului.
Cele 2 canale meziale se pot uni in partea apicala a radacinii. Pentru a verifica
aceasta eventualitate, este indicat sa plasam un instrument endodontic pana la
extremitatea apicala a acestui canal si sa incercam sa atingem apexul prin celalalt canal.
Canalul distal este in general mai larg si mai oval decat canalele meziale. Este
rectiliniu si prezinta putine probleme de instrumentare. Daca orificiul canalului nu este
gasit cu aproximatie la mijlocul dintelui, trebuie sa presupunem existenta a 2 canale: unul
vestibular si altul lingual. In acest moment este necesar sa intindem cavitatea de acces
catre vestibular si lingual. Un studio a aratat ca aproximativ 30% dintre primii molari
inferiori prezinte 2 canale distale distincte, din care aproximativ 1/3 prezinta apexuri
separate.

6
7