Sunteți pe pagina 1din 26

CUPRINS

Capitolul I. Introducere……………………………………………………………...3

1.1 Conceptul de element probant…………………………………………………..3


1.2 Elemente probante şi suficiente………………………………………………….4

Capitolul II. Proceduri de obţinere a elementelor probante………………………6

2.1 Scopul procedurilor de audit……………………………………………………..6


2.2 Proceduri de audit………………………………………………………………...6
2.2.1 Examinarea înregistrărilor sau documentelor…………………………….......6
2.2.2 Inspectarea imobilizărilor corporale...................................................................7
2.2.3 Observaţia..............................................................................................................7
2.2.4 Chestionarea..........................................................................................................7
2.2.4.1 Utilizarea declaraţiilor în obţinerea probelor de audit............................8
2.2.4.1.1 Categorii de declaraţii...........................................................................8
2.2.4.1.2 Documentaţia declaraţiilor conducerii................................................9
2.2.4.1.3 Elemente de bază ale unei scrisori declarative din partea
conducerii..............................................................................................................10
2.2.4.1.4 Acţiuni în cazul refuzului conducerii de a da declaraţii.....................10
2.2.5 Confirmarea.........................................................................................................10
2.2.5.1 Definiţia confirmării...................................................................................10
2.2.5.2 Forma cererii de confirmare externă ......................................................11
2.2.5.3 Utilizarea confirmărilor pozitive şi negative............................................12
2.2.6 Recalcularea .......................................................................................................12
2.2.7 Reluarea prestaţiei..............................................................................................12
2.2.8 Proceduri analitice...............................................................................................12

Capitolul III. Proceduri analitice..................................................................................13

3.1 Natura şi scopul procedurilor analitice..................................................................13


3.2 Procedurile analitice- tehnici de control pentru obţinerea elementelor probante
..........................................................................................................................................13
3.3 Procedurile analitice- mijloc de verificare a coerenţei de ansamblu a situaţiilor
financiare în faza finală a auditului...............................................................................14
3.4 Investigarea elementelor neobişnuite....................................................................14

Capitolul IV. Alte standarde internaţionale de audit privind elementele probante.15

4.1 Standardul 540 “Auditarea estimărilor contabile” ..............................................15


4.2 Standardul 550 „Părţile afiliate”.............................................................................15
4.3 Standardul 560 “Evenimente ulterioare”...............................................................16
4.4 Standardul 570 “Continuarea activităţii”...............................................................17

1
Capitolul V. Elemente probante privind unele rubrici specifice ale situaţiilor
financiare.........................................................................................................................18

5.1 Prezenţa la numărarea fizică a stocurilor...............................................................18


5.2 Proceduri privind litigiile şi revendicările...............................................................22
5.3 Evaluarea şi prezentarea informaţiilor privind investiţiile pe termen lung.........24
5.4 Informaţii pe segment................................................................................................25

Bibliografie.......................................................................................................................26

2
Capitolul I. Introducere

1.3 Conceptul de element probant

Pentru a-şi întemeia opinia, auditorul trebuie să întrunească anumite probe


suficiente şi adecvate pentru a putea ajunge la concluzii rezonabile. Aceste probe poartă
denumirea de elemente probante sau probe de audit.

Conform Normei de audit Nr. 50 numită “Elemente probante” adoptată


începand cu 1 ianuarie 1999 de către Consiliul Superior al Corpului Experţilor Contabili
şi Contabililor Autorizaţi din România, acestea desemnează informaţii obţinute de auditor
pentru a ajunge la concluzii pe care să se bazeze opnia sa. Aceste informaţii cuprind
documente justificative şi documente contabile care sprijină situaţiile financiare şi
consolidează informaţiile provenite din alte surse.
O definiţie actualizată se regăseşte în Standardul Profesional nr. 24 privind
Misiunile de audit financiar, probele de audit (“audit evidence “ sau “ eléments
probants “) reprezentând toate informaţiile utilizate de către auditor pentru a ajunge la
concluzia pe care se bazează opinia de audit şi includ informaţiile cuprinse în
înregistrările contabile care stau la baza situaţiilor financiare şi alte informaţii.

Elementele probante includ :

• Elemente probante obţinute din proceduri de audit realizate pe parcursul auditului şi


din alte surse, cum sunt auditările anterioare
• Procedurile firmei de control al calităţii pentru acceptarea clientului şi pentru
continuitate

Elementele probante sunt obţinute în urma combinaţiilor adecvate de teste de


procedură şi de controale substantive. În unele cazuri, elementele probante pot
proveni din controalele substantive.

“Testele de procedură“ desemnează testele care permit obţinerea elementelor


probante asupra eficacităţii cenceperii şi funcţionării sistemelor contabile şi
controlului intern.

“Controalele substantive“ desemnează procedurile folosite de autor vizând


obţinerea unor elemente probante, cu scopul de a detecta anomaliile semnificative din
situaţiile financiare. Acestea se grupează în două categorii. Prima o reprezintă
controalele referitoare la detaliile operaţiunilor şi soldurilor iar a doua procedurile
analitice care constau în analiza tendinţelor şi rapoartelor semnificative, examenul
variaţiilor şi examene de coerenţă cu alte informaţii.

3
Conducerea unei entităţi are obligaţia întocmirii şi publicării situaţiilor financiare
pe baza înregistrărilor contabile. Prin testarea acestor înregistrări contabile, auditorul
obţine o serie de probe de audit. Un exemplu în acest sens îl constituie analiza şi
examinarea, auditorul reia procedurile urmate în procesul raportării financiare şi
reconciliază tipurile corelate şi aplicaţiile informaţiilor similare. Prin realizarea
acestor proceduri de audit, auditorul poate să stabilească dacă înregistrările contabile
au consecvenţa internă şi poate să aprobe situaţiile financiare. Alte informaţii care pot
fi utilizate de către auditor drept probe de audit sunt procesele- verbale ale
întrunirilor, confirmările din partea terţilor, rapoartele analiştilor, datele comparabile
despre concurenţă, manualele de control, informaţiile obţinute de către auditor din
proceduri de audit cum sunt chestionarele, observaţia şi inspecţia, şi alte informaţii
elaborate de către auditor sau disponibile auditorului care permit acestuia să ajungă la
o concluzie printr-un raţionament valid.

1.4 Elemente probante şi suficiente

Pentru a sta la baza fondării unei opinii de către auditor, elementele probante trebuie
să îndeplinească cumulativ două condiţii de calitate:

• Să fie suficiente
Caracterul suficient al elementelor probante se stabileşte în raport cu
numărul de elemente probante colectate .

• Să fie adecvate
Caracterul relevant se apreciază în raport cu gradul de adecvare, cu
pertinenţa şi fiabilitatea elementelor probante. Acesta reprezintă măsura
calităţii probelor de audit, adică relevanţa şi credibilitatea lor pentru susţinerea
claselor de tranzacţii, a soldurilor conturilor şi furnizărilor de informaţii şi
declaraţii aferente, sau detectarea prezentărilor eronate din acestea.

Suficienţa şi caracterul adecvat al elementelor probante sunt interdependente,


respectiv cantitatea probelor de audit necesare este afectată de riscul prezentărilor
eronate(cu cât este mai mare riscul, cu atât cantitatea de probe de audit care pot fi
necesare este mai mare) şi, de asemenea, de calitatea unor astfel de probe de audit (cu cât
este maim area calitatea, cu atât cantitatea de probe de audit necesare este mai mică) .
În cazul existenţei unui dubiu asupra unei aserţiuni semnificative ţinând de
stabilirea situaţiilor financiare, auditorul se va strădui să obţină elemente probante
suficiente şi adecvate pentru a elimina acest dubiu. Dacă auditorul nu reuşeşte să
întrunească elemente probante suficiente şi adecvate, el trebuie să formuleze o opinie cu
reserve sau să precizeze că se află în imposibilitatea de a-şi exprima o opinie.
Cu scopul de a verifica o astfel de aserţiune , auditorul se va sprijini pe elementele
probante care duc mai mult la deducţii decât la convingeri şi va căuta elementele
probante apărute din mai multe surse sau de natură diferită.

4
Raţionamentul auditorului pentru a determina dacă elementele probante sunt
suficiente si adecvate depinde de următorii factori:

• Evaluarea naturii şi nivelului de risc inerent atât la nivelul situaţiilor


financiare cât şi la al soldului unui cont sau a unei categorii de tranzacţii

• Natura sistemelor contabile şi a controlului intern şi evaluarea riscului


legată de control

• Caracterul semnificativ al elementului examinat

• Experienţa acumulată în cursul auditurilor precedente

• Rezultatele procedurilor de audit, inclusiv fraudele şi alte erori sesizate

• Originea şi fiabilitatea informaţiilor disponibile.

5
Capitolul II. Proceduri de obţinere a elementelor probante

2.1 Scopul procedurilor de audit

Pentru a ajunge la o concluzie rezonabilă pe care să îşi bazeze opinia de audit,


auditorul obţine probe de audit prin realizarea procedurilor de audit în scopul:

• Cunoaşterii şi înţelegerii entităţii şi a mediului său, pentru a evalua riscul


prezentărilor eronate semnificative la nivelul situaţiilor financiare şi al
declaraţiilor;
• Pentru a testa funcţionarea eficace a controalelor în prevenirea sau detectarea şi
corectarea prezentărilor eronate semnificative la nivelul declaraţiilor;
• Detectării prezentărilor eronate semnificative la nivelul declaraţiilor, procedurile
de audit includ teste ale detaliilor claselor de tranzacţii, soldurilor conturilor şi
prezentărilor de informaţii, şi proceduri substantive analitice.

Aşa cum s-a menţionat în capitolul anterior, elementele probante pot fi obţinute
prin testarea controalelor sau proceduri substantive.

Testarea controalelor este necesară în două situaţii. O primă situaţie este aceea
când evaluarea făcută de către auditor cu privire la risc include o prognoză a eficacităţii
funcţionării controalelor, auditorul trebuie să testeze acele controale pentru a susţine
evaluarea riscului. A doua situaţie este aceea când procedurile substantive în sine nu
oferă probe de audit suficiente şi adecvate, auditorul trebuie să realizeze testări ale
controalelor pentru a obţine probe de audit privind eficacitatea funcţionării lor.

Auditorul planifică şi realizează procedurile substantive ca reacţie la evaluarea


aferentă a riscurilor prezentărilor eronate semnificative, ceea ce include rezultatele
testărilor controalelor, dacă acestea există. Aceste proceduri, pentru clasele de tranzacţii,
soldurile conturilor şi prezentările de informaţii semnificative sunt întotdeauna necesare
pentru a obţine probe de audit suficiente şi adecvate.

2.2 Proceduri de audit

2.2.1 Examinarea înregistrărilor sau documentelor

Examinarea constă în studierea înregistrărilor sau documentelor, fie ele interne


sau externe, pe suport de hârtie, electronic sau pe alt suport. Examinarea înregistrărilor şi
documentelor oferă probe de audit cu diverse grade de credibilitate, în funcţie de natura şi
sursa lor, iar în cazul înregistrărilor şi documentelor interne, în funcţie de eficacitatea
controalelor cu privire la generarea lor. Un exemplu de examinare utilizată ca testare a
controalelor este examinarea înregistrărilor sau documentelor care constituie probe pentru
autorizare.

6
Unele documente reprezintă probe de audit directe privind existenţa unui activ, de
exemplu, un document care reprezintă un instrument financiar, cum ar fi o acţiune sau o
obligaţiune. Examinarea unor astfel de documente nu oferă neapărat probe de audit
privind proprietatea sau valoarea. Mai mult, examinarea unui contract semnat poate oferi
probe de audit relevante cu privire la modul în care entitatea aplică politicile contabile,
cum ar fi recunoaşterea veniturilor.

2.2.2 Inspectarea imobilizărilor corporale

Inspectarea imobilizărilor corporale constă în examinarea fizică a activelor.


Inspectarea imobilizărilor corporale poate oferi probe de audit credibile în ceea ce
priveşte existenţa acestora, dar nu neapărat şi în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile
entităţii sau evaluarea activelor. Inspectarea elementelor individuale de stocuri de obicei
însoţeşte observarea numărării stocurilor.

2.2.3 Observaţia

Observaţia constă în monitorizarea unui proces sau a unei proceduri realizate de


alte persoane. Exemplele includ observarea numărării stocurilor de către personalul
entităţii şi observarea realizării activităţilor de control. Observaţia oferă probe de audit
privind realizarea unui proces sau a unei proceduri, dar este limitată la acel moment din
timp la care observaţia are loc şi de faptul că, prin conştientizarea observării, modul de
realizare a proceselor şi procedurilor poate fi influenţat. Alte informaţii privind
observarea numărării stocurilor se regăsesc şi în ISA „Probe de audit- Consideraţii
suplimentare privind elemente specifice.”

2.2.4 Chestionarea

Chestionarea constă în căutarea informaţiilor în rândul persoanelor informate


atât din domeniul financiar, cât şi din cel nefinanciar, în interiorul entităţii sau în afara
entităţii. Chestionarea este o procedură de audit care este utilizată extensiv pe parcursul
auditului şi este, de asemenea, complementară realizării altor proceduri de audit.
Chestionarele variază de la chestionare scrise oficiale până la chestionare verbale
neoficiale. Evaluarea răspunsurilor la chestionare reprezintă o parte integrantă a
procesului de chestionare.

Răspunsurile la chestionare pot oferi auditorului informaţii pe care nu le deţinea


anterior sau probe de audit consolidate. Pe de altă parte, răspunsurile pot oferi informaţii
care diferă în mod semnificativ de alte informaţii pe care auditorul le-a obţinut, de
exemplu, informaţii privind posibilitatea ca membrii conducerii să se sustragă
controalelor. În unele cazuri , răspunsurile la chestionare oferă auditorului o bază pentru
modificarea sau realizarea unor proceduri suplimentare de audit.

Pentru a obţine probe de audit suficiente şi adecvate auditorul realizează şi


proceduri de audit pe lângă utilizarea chestionarului. În general, chestionarele în sine
oferă suficiente probe de audit pentru a detecta o prezentare eronată semnificativă la

7
nivelul declaraţiilor. Mai mult, chestionarele în sine nu sunt suficiente pentru a testa
eficacitatea funcţionării controalelor.
Cu toate că o coroborare a probelor obţinute prin chestionare este, adesea, de o
importanţă majoră, în cazul chestionarelor privind intenţia conducerii informaţiile
disponibile pentru a susţine intenţia conducerii pot fi limitate. În aceste cazuri,
cunoaşterea şi înţelegerea istoricului conducerii referitor la realizarea intenţiilor sale cu
privire la active sau datorii, motivele declarate de conducere pentru alegerea unei anumite
modalităţi de acţiune şi capacitatea conducerii de a urmări o anumită acţiune pot oferi
informaţii relevante privind intenţia conducerii.

Cu privire la anumite aspecte, auditorul obţine declaraţii scrise de la conducere


pentru a confrma răspunsurile la chestionarele verbale. De exemplu, auditorul obţine, de
obicei, declaraţii scrise de la conducere privind aspecte semnificative atunci când nu se
preconizează în mod rezonabil existenţa altor probe de audit suficiente şi adecvate sau
atunci când celelalte probe de audit obţinute sunt de calitate inferioară. În ceea ce priveşte
declaraţiile scrise, mai putem regăsi prevederi referitoare la acestea în ISA 580
„Declaraţiile conducerii”( ANEXA 1).

2.2.4.1 Utilizarea declaraţiilor în obţinerea probelor de audit

2.2.4.1.1 Categorii de declaraţii

Auditorul trebuie să utilizeze declaraţii suficient de detaliate pentru clasele de


tranzacţii, soldurile conturilor, prezentări şi descrieri de informaţii astfel încât să
formeze o bază pentru evaluarea riscului prezentărilor eronate semnificative şi pentru
proiectarea şi realizarea procedurilor de audit ulterioare.

Declaraţiile utilizare de către auditor se împart în următoarele categorii:

1. declaraţii privind clasele de tranzacţii şi evenimente pentru perioada supusă


auditului:
• producere- tranzacţiile şi evenimentele care au fost înregistrate
s-au produs şi se referă la entitate;
• exhaustivitate- toate tranzacţiile şi evenimentele care trebuiau
consemnate au fost înregistrate;
• exactitate- valorile şi alte date aferente tranzacţiilor şi
evenimentelor consemnate au fost înregistrate corespunzător;
• sfârşitul exerciţiului financiar- tranzacţiile şi evenimentele au
fost înregistrate în perioada contabilă corectă;
• clasificare- tranzacţiile şi evenimentele au fost înregistrate în
conturile corespunzătoare.

2. declaraţii privind soldurile conturilor la sfârşitul perioadei:

• existenţa- există activele, datoriile şi participările la capitalurile


proprii;

8
• drepturi şi obligaţii- entitatea deţine sau controlează drepturile
aferente activelor, iar datoriile sunt obligaţiile entităţii;
• exhaustivitate- toate activele, datoriile şi participările la
capitalurile proprii care trebuiau înregistrate au fost înregistrate;
• evaluare şi alocare- activele, datoriile şi participările la
capitalurile proprii sunt incluse în situaţiile financiare cu valori
corespunzătoare şi orice ajustări din evaluare sau alocare sunt
consemnate în mod corespunzător.

3. declaraţii privind prezentarea şi descrierea informaţiilor:

• producere, drepturi şi obligaţii- evenimentele, tranzacţiile şi


alte aspecte despre care au fost prezentate informaţii au avut loc
şi se referă la entitate;
• exhaustivitate- toate prezentările de informaţii care trebuiau
incluse în situaţiile financiare au fost incluse în acestea;
• clasificare şi inteligibilitate- informaţiile financiare sunt
prezentate şi descrise într-o modalitate corespunzătoare, iar
prezentările de informaţii au o exprimare clară;
• exactitate şi evaluare- informaţiile financiare şi de alt tip sunt
prezentate într-o manieră justă şi la valorile corespunzătoare.

Conform declaraţiilor scrise obţinute de auditor de la conducere, aceasta din


urmă:

• îşi asumă responsabilitatea pentru elaborarea şi implementarea sistemului de


control intern pentru prevenirea şi detectarea erorilor;
• consideră că efectele prezentărilor eronate din situaţiile financiare necorectate
cumulate de către auditor pe durata auditului sunt nesemnificative atât
individual, cât şi cumulat, pentru situaţiile financiare per ansamblu. Un
rezumat al acestor elemente ar trebui să fie inclus în aceste declaraţii scrise
sau anexat la acestea.

Dacă o declaraţie din partea conducerii este contrazisă de alte probe de audit,
auditorul ar trebui să cerceteze situaţia respectivă şi, când este necesar, să reexamineze
credibilitatea altor declaraţii făcute de conducere.

2.2.4.1.2 Documentaţia declaraţiilor conducerii

Auditorul include, în mod obişnuit, în documentele de lucru ale auditului, probe


referitoare la declaraţiile conducerii sub forma unor rezumate ale unor discuţii verbale cu
conducerea sau declaraţii scrise din partea conducerii.

O declaraţie scrisă constituie, de regulă, o probă de audit mai credibilă decât o


declaraţie verbală şi poate fi sub formă de:

9
• scrisoare declarativă din partea conducerii;
• scrisoare de la auditor subliniind cunoaşterea şi înţelegerea de către auditor a
declaraţiilor conducerii, recunoscute şi confirmate de conducere în mod
corespunzător;
• procese-verbale relevante ale şedinţelor Consiliului Director sau ale organismului
similar sau copie semnată după situaţiile financiare.

2.2.4.1.3 Elemente de bază ale unei scrisori declarative din partea conducerii

1. La solicitarea unei scrisori declarative din partea conducerii, auditorul solicită ca


aceasta să fie adresată auditorului, să conţină anumite informaţii şi să fie datată şi
semnată în mod corespunzător.

2. O scrisoare dclarativă din partea conducerii ar trebui în mod obişnuit să aibă


aceeaşi dată cu raportul auditorului. Totuşi, o scrisoare declarativă separată se poate
obţine pe parcursul auditului sau la o dată ulterioară datei raportului auditorului.

3. O scrisoare declarativă din partea conducerii ar trebui, de regulă, să fie semnată


de membrii conducerii care deţin responsabilitatea principală în entitate şi care răspund
de aspectele financiare ale acesteia, conform celor mai bune cunoştinţe şi convingeri ale
acestora.

2.2.4.1.4 Acţiuni în cazul refuzului conducerii de a da declaraţii

În cazul în care conducerea refuză să furnizeze o declaraţie pe care auditorul o consideră


necesară, acest lucru constituie o limitare a ariei de aplicabilitate, iar auditorul ar trebui să
exprime o opinie calificată sau un refuz de calificare. În astfel de situaţii, auditorul ar
trebui să evalueze orice credibilitate a altor declaraţii făcute de conducere pe parcursul
auditului şi să examineze dacă alte implicaţii ale refuzului pot avea vreun efect
suplimentar asupra raportului auditorului.

2.2.5 Confirmarea

2.2.5.1 Definiţia confirmării

Confirmarea, care este un tip special de chestionare, este procesul de obţinere a


unei declaraţii privind informaţiile sau privind o condiţie existentă direct de la un terţ. De
exemplu, auditorul poate căuta confirmarea directă a creanţelor prin comunicarea cu
debitorii. Confirmările sunt adesea utilizate în legătură cu soldurile conturilor şi
componentele acestora, dar nu trebuie limitate la aceste elemente. De exemplu, auditorul
poate solicita confirmarea condiţiilor acordurilor sau tranzacţiilor pe care o entitate le are
cu terţii; cererea de confirmare este proiectată pentru a cerceta dacă au fost făcute

10
modificări ale acordului şi, dacă da, care sunt detaliile relevante. Confirmările sunt, de
asemenea, utilizate pentru a obţine probe de audit privind absenţa anumitor condiţii, de
exemplu, absenţa unui „acord secundar” care ar putea influenţa recunoaşterea veniturilor.

ISA 505 „Confirmări externe” conţine îndrumări suplimentare privind


confirmările. Potrivit acestui standard, sursa şi natura probelor de audit influenţează
credibilitatea acestora, iar aceasta depinde de împrejurările individuale în care probele
sunt obţinute. Deşi pot exista excepţii, următoarea generalizare privind credibilitatea
probelor de audit poate fi utilă:

• Probele de audit sunt mai credule atunci când sunt obţinute din surse
independente din exteriorul entităţii.
• Probele de audit obţinute direct de către auditor sunt mai credule decât probele
de audit obţinute indirect prin deducţie.
• Probele de audit sunt mai credule când există sub formă de documente.
• Probele de audit oferite de documente originale sunt mai credule decât probele
de audit oferite de fotocopii sau faxuri.

Confirmările externe pot fi utilizate în următoarele situaţii:

• soldurile bancare şi alte informaţii de la bănci;


• soldurile conturilor de creanţe;
• stocurile deţinute de terţi în magazine, pentru procesare sau consignaţie;
• documentele de proprietate deţinute de avocaţi sau finanţatori pentru păstrarea
în siguranţă sau cu titlu de garanţie;
• investiţiile achiziţionate de la brokerii bursei, dar care nu au fost livrate la data
bilanţului;
• îmrpumuturile de la creditori;
• soldurile conturilor de datorii.

2.2.5.2 Forma cererii de confirmare externă

Auditorul trebuie să adapteze cererile de confirmare externă la obiectivul specific


al auditului. În proiectarea cererii, auditorul ia in considerare declaraţiile la care se referă
şi factorii care este posibil să afecteze credibilitatea confirmărilor. Factori cum sunt
forma cererii de confirmare externă, experienţa anterioară în audit sau în misiuni similare,
natura informaţiilor confirmate şi destinatarul vizat influenţează modul de proiectare al
cererii deoarece aceşti factori au un efect direct asupra credibilităţii probelor de audit
obţinute prin intermediul procedurilor de confirmare externă.

Cererile de confirmare includ autorizarea dată de către conducere respondentului


de a furniza informaţii auditorului.

11
2.2.5.3 Utilizarea confirmărilor pozitive şi negative

Auditorul poate utiliza cereri de confirmări externe pozitive sau negative sau o
combinaţie a celor două. O cerere de confirmare externă pozitivă solicită
respondentului să răspundă auditorului în toate cazurile, fie indicând acordul
respondentului cu privire la informaţia dată, fie solicitând respondentului să furnizeze
informaţii. O cerere de confirmare externă negativă solicită respondentului să
răspundă numai în cazul în care nu este de acord cu informaţiile prezentate în cerere.
Totuşi, dacă nu s-a primit niciun răspuns la o cerere de confirmare negativă, auditorul
trebuie să fie conştient că nu există nicio probă de audit explicită care să ateste că terţii au
primit cererile de confirmare şi au verificat că informaţiile din acestea sunt corecte.

2.2.6 Recalcularea

Recalcularea constă în verificarea exactităţii matematice a documentelor sau


înregistrărilor. Recalculările pot fi realizate prin intermediul tehnologiei informaţiilor, de
exemplu, prin obţinerea unui fişier electronic de la entitate şi utilizând 1CAAT pentru a
verifica exactitatea rezumării fişierului.

2.2.7 Reluarea prestaţiei

Reluarea prestaţiei reprezintă executarea de către auditor, în mod independent, a


procedurilor sau controalelor care au fost iniţial realizate ca parte a controlului intern al
entităţii, fie manual, fie prin utilizarea CAAT, de exemplu, reluarea clasificării
cronologice a conturilor de creanţe.

2.2.8 Proceduri analitice

Procedurile analitice constau în evaluări ale informaţiilor financiare realizate


prin intermediul unui studiu al relaţiilor plauzabile atât între datele financiare, cât şi între
datele nefinanciare. Procedurile analitice cuprind, de asemenea, investigarea fluctuaţiilor
identificate şi a relaţiilor inconsecvente cu alte informaţii relevante care deviază
semnificativ de la valorile prognozate. ISA 520 „Proceduri analitice” dezvoltă
informaţiile cu privire la acestea.

1
CAAT-tehnici de audit computerizate

12
Capitolul III. Proceduri analitice

3.1 Natura şi scopul procedurilor analitice

Procedurile analitice includ luarea în considerare a comparării informaţiilor


financiare ale entităţii cu:

• informaţiile comparabile din perioadele anterioare;


• rezultatele anticipate ale entităţii, cum sunt bugetele sau prognozele, sau
previziunile auditorului, cum ar fi estimarea deprecierii;
• informaţiile din sectoare de activitate similare, cum ar fi compararea ratei
entităţii dintre vânzări şi conturile de creanţe cu media domeniului de
activitate sau cu alte entităţi de dimensiuni comparabile din acelaşi sector de
activitate.

Procedurile analitice includ, de asemenea, analizarea relaţiilor:

• dintre elementele informaţiilor financiare care se preconizează că se vor


conforma unui tipar predictibil pe baza experienţei entităţii, cum ar fi
procentele marjei brute;
• dintre informaţiile financiare şi informaţiile nefinanciare relevante, cum ar fi
costurile cu statele de plata pentru un anumit număr de angajaţi.

Procedurile analitice pot fi utilizate în următoarele scopuri:

• ca proceduri de evaluare a riscului pentru a cunoaşte şi înţelege entitatea şi


mediul sau, utilizând informaţii financiare şi nefinanciare;
• ca proceduri substantive, atunci când utilizarea lor poate fi mai eficace sau
mai eficientă decât testările detaliilor pentru reducerea riscului prezentărilor
eronate semnificative la nivelul declaraţiilor la un nivel suficient de scăzut;
• ca o analiză generală a situaţiilor financiare la încheierea auditului.

3.2 Procedurile analitice- tehnici de control pentru obţinerea elementelor probante

Când auditorul doreşte să folosească procedurile analitice ca un control substantiv


el va ţine seama de următorii factori:

• obiectivele procedurilor analitice şi gradul lor de fiabilitate


• existenţa şi fiabilitatea informaţiilor financiare şi nefinanciare
• sursele informaţiilor disponibile
• caracterul comparabil al informaţiilor disponibile

13
• cunoştinţele câştigate în cursul auditărilor precedente, înţelegerea de către
auditor a eficacităţii sistemului contabil şi de control intern şi tipurile de
probleme care au condus la ajustări contabile în cursul exerciţiilor precedente.

3.3 Procedurile analitice- mijloc de verificare a coerenţei de ansamblu a situaţiilor


financiare în faza finală a auditului

Auditorul trebuie să aplice proceduri analitice la încheierea auditului sau aproape


de acesta atunci când îşi formează o concluzie generală referitoare la conformitatea
situaţiilor financiare în ansamblu cu înţelegerea şi cunoaşterea entităţii dobândite de
auditor. Concluziile trase din rezultatele unor astfel de proceduri de audit sunt menite să
coroboreze concluziile formate pe parcursul auditării componentelor sau elementelor
individuale ale situaţiilor financiare şi ajută la obţinerea unei concluzii generale privind
credibilitatea situaţiilor financiare.

3.4 Investigarea elementelor neobişnuite

Atunci când procedurile analitice identifică fluctuaţii semnificative sau relaţii


inconsecvente cu alte informaţii relevante sau care se abat de la valorile prognozate,
auditorul trebuie să investigheze şi să obţină explicaţii adecvate şi probe de audit
coroborativ corespunzătoare.

Investigarea fluctuaţiilor şi relaţiilor neobişnuite debutează, de obicei, prin


chestionare înaintate conducerii, urmate de:

• coroborarea răspunsurilor conducerii, de exemplu, prin compararea acestora


cu înţelegerea şi cunoaşterea entităţii obţinute de către auditor şi cu alte probe
de audit obţinute pe parcursul auditului;
• analiza necesităţii de a aplica alte proceduri de audit pe baza rezultatelor
acestor chestionare, dacă membrii conducerii nu sunt capabili să ofere o
explicaţie sau dacă explicaţia nu este considerată adecvată.

14
Capitolul IV. Alte standarde internaţionale de audit privind elementele probante

4.1 Standardul 540 “Auditarea estimărilor contabile”

„Estimarea contabilă” reprezintă o aproximare a valorii unui element în absenţa


unei modalităţi precise de evaluare.

Exemple de estimări contabile sunt următoarele:

1. provizioane pentru deprecierea creanţelor şi stocurilor pentru a le aduce la


valoarea lor de realizare estimată
2. amortizarea imobilizărilor pe durata de utilizare estimată
3. venituri anticipate
4. impozite amânate
5. pierderi din contracte pe termen lung
6. provizioane pentru garanţie

Determinarea unei estimări contabile poate fi simplă sau complexă, în funcţie de


natura elementului.
Estimările contabile pot fi făcute permanent, în cadrul sistemului contabil, sau pot fi
punctuale şi efectuate doar la sfîrşitul perioadei.
Auditorul trebuie să proiecteze şi să realizeze proceduri ulterioare de audit pentru a
obţine suficiente probe adecvate de audit care să ateste caracterul rezonabil al estimărilor
contabile ale entităţii în situaţiile respective şi, atunci când este cazul, prezentarea
adecvată a informaţiilor privind aceste estimări.
În cadrul auditării unei estimări contabile auditorul trebuie să adopte o metodă sau o
combinaţie a următoarelor metode:

1. examinarea şi testarea procesului utilizat de către conducere pentru a elabora


estimarea;
2. utilizarea unei estimări independente în vederea comparării cu cea întocmită de
către conducere;
3. examinarea evenimentelor ulterioare care oferă probe de audit privind caracterul
rezonabil al estimării realizate.

4.2 Standardul 550 „Părţile afiliate”

Potrivit IAS 24 „Prezentarea informaţiilor privind părţile afiliate”- o parte este


afiliată de o entitate dacă:

a. direct,sau indirect prin unul sau mai mulţi intermediari, partea:

15
• controlează sau este controlată de către entitate sau se află sub control
comun cu această entitate
• are o participaţie la entitatea care îi oferă o influenţă semnificativă asupra
entităţii
• are control comun asupra entităţii.

b. partea este o entitate asociată entităţii


c. partea este o asociere în participaţie în care entitatea este asociată
d. partea este un membru al personalului-cheie de conducere al entităţii sau al
societăţii-mamă al acesteia;
e. partea este rudă apropiată cu oricare persoană la care se face referire la punctele (a
sau (d
f. partea este o entitate care este controlată, controlată în comun sau influenţată în
mod semnificativ de orice persoană la care se face referire la punctele (d sau (e
sau pentru care un drept de vot semnificativ în acea entitate este deţinut, direct sau
indirect,de acea persoană;
g. partea este un plan de beneficii post- angajare în beneficiul angajaţilor entităţii sau
ai oricărei entităţi care este o parte afiliată a entităţii.

La examinarea tranzacţiilor identificate cu părţile afiliate, auditorul ar trebui să obţină


probe adecvate de audit cu privire la măsura în care aceste tranzacţii au fost înregistrate şi
prezentate corect.
Având în vedere natura relaţiilor cu părţile afiliate, probele de audit pentru o
tranzacţie cu părţi afiliate se pot limita,de exemplu, în ceea ce priveşte existenţa unor
stocuri deţinute în vederea expediţiei de către o parte afiliată sau o instrucţiune de la o
societate-mamă către o filială, la înregistrarea unei cheltuieli de redevenţă. Din cauza
disponibilităţii limitate de probe de audit adecvate cu privire la aceste tranzacţii, auditorul
ia în considerare posibilitatea de a efectua proceduri de audit , cum ar fi:
a. confirmarea condiţiilor şi valorii tranzacţiei cu partea afiliată
b. analizarea informaţiilor aflate în posesia părţii afiliate
c. confirmarea sau discutarea informaţiilor cu persoane asociate la tranzacţie, cum ar
fi bănci,avocaţi, garanţi şi agenţi.

4.3 Standardul 560 “Evenimente ulterioare”

Auditorul ar trebui să ţină seama de efectul evenimentelor ulterioare asupra situaţiilor


financiare şi asupra raportului auditorului. Acest standard se referă la tratamentul, în
cadrul situaţiilor financiare, al evenimentelor atât favorabile,cât şi nefavorabile, care apar
după data situaţiilor financiare şi identifică două tipuri de evenimente:
a. cele care oferă probe suplimentare asupra condiţiilor care au existat la data
situaţiilor financiare
b. cele care dau indicii cu privire la condiţiile celor care au apărut ulterior datei
situaţiilor financiare

Auditorul ar trebui să efectueze proceduri de audit concepute pentru a obţine


suficiente probe adecvate de audit ca toate evenimentele până la data raportului de audit,

16
care pot necesita ajustarea situaţiilor financiare sau prezentarea de informaţii în situaţiile
financiare, au fost identificate. Aceste proceduri se adaugă la procedurile care se pot
aplica anumitor tranzacţii care survin după data situaţiilor financiare pentru a obţine
probe de audit cu privire la soldurile conturilor de la data situaţiilor financiare, de
exemplu, testarea reducerilor de stoc şi plăţilor pentru creditori. Nu se aşteaptă, totuşi, ca
auditorul să deruleze o examinare continuă a tuturor aspectelor pentru care procedurile de
audit aplicate anterior au oferit concluzii satisfăcătoare.
Procedurile de audit pentru identificarea evenimentelor care ar necesita ajustarea
situaţiilor financiare sau prezentarea de informaţii în situaţiile financiare cuprind
următoarele:
a. examinarea procedurilor pe care conducerea le-a stabilit pentru a asigura
identificarea evenimentelor ulterioare;
b. citirea proceselor-verbale ale şedinţelor acţionarilor, ale persoanelor însărcinate
cu guvernarea, inclusiv ale comitetelor înfiinţate, care au avut loc după data
situaţiilor financiare şi cercetarea aspectelor discutate în şedinţele pentru care
procesele- verbale nu sunt încă disponibile;
c. citirea ultimelor situaţii financiare interimare disponibile ale entităţii şi, după cum
se consideră necesar sau oprtun, a bugetelor, previziunilor de flux de trezorerie şi
a altor rapoarte conexe ale conducerii;
d. chestionarea conducerii cu privire la măsura în care au apărut evenimente
ulterioare care ar putea afecta situaţiile financiare.

4.4 Standardul 570 “Continuarea activităţii”

La planificarea şi efectuarea procedurilor de audit şi la evaluarea rezultatelor


acestora, auditorul ar trebui să examineze caracterul adecvat al utilizării de către
conducere a ipotezei de continuitate a activităţii la elaborarea situaţiilor financiare.

În caz de îndoieli cu privire la ipoteza continuităţii activităţii, auditorul trebuie să


adune elemente probante suficiente şi juste pentru a se asigura de o manieră suficientă de
capacitatea entităţii de a continua activităţile sale într-un viitor previzibil.

Proceduri utilizate în obţinerea elementelor probante sunt:

a. analiză şi discuţii cu conducerea referitoare la nevoile de trezorerie, previziuni


b. examenul evenimentelor posterioare închiderii exerciţiului pentru a stabili
elemente care pot afecta ipoteza continuităţii exploatării
c. analiza şi discutarea ultimelor situaţii financiare intermediare
d. examenul condiţiilor şi obligaţiilor din contractele de împrumut pentru a stabili
eventualele nerespectări ale acestora
e. citirea proceselor verbale a adunărilor acţionarilor consiliilor de administraţie şi
diferitelor comitete şi organimse interne pentru a descoperi eventualele referiri la
dificultăţile financiare
f. informaţii judiciare referitoare la procesele în curs
g. examenul comenzilor neonorate.

17
Capitolul V. Elemente probante privind unele rubrici specifice ale situaţiilor
financiare

În vederea obţinerii probelor de audit pentru anumite valori specifice din situaţiile
financiare şi alte prezentări de informaţii, auditorul are în vedere considerente
suplimentare.(Standardul Internaţional de Audit 501 )
În această categorie se includ:

• Prezenţa la numărarea fizică a stocurilor


• Proceduri privind litigiile şi revendicările
• Evaluarea şi prezentarea informaţiilor privind investiţiile pe termen lung
• Informaţii pe segment

5.1 Prezenţa la numărarea fizică a stocurilor

Conducerea entităţii stabileşte procedurile conform cărora stocurile sunt numărate fizic cel puţin o
dată pe an pentru a servi ca bază pentru întocmirea situaţiilor financiare sau pentru a stabili
credibilitatea sistemului stocului permanent.

În situaţia în care stocurile sunt semnificative pentru situaţiile financiare

Auditorul obţine probe de audit adecvate şi suficiente cu privire la existenţa şi starea


acestora prin participarea la inventariere, cu excepţia cazului în care nu este posibil

Participarea auditorului serveşte ca test de control sau procedură de substanţă la


inventar în funcţie de abordarea de către auditor a evaluării riscului şi a planificării.

O astfel de abordare permite auditorului să:

Inspecteze stocurile

Observe conformitatea operaţiunilor cu procedurile stabilite de management


privind înregistrarea şi controlul rezultatelor inventarierii

Furnizeze probe referitoare la credibilitatea procedurilor stabilite de conducere

18
Dacă se află în imposibilitatea de a participa la data planificată la numărarea fizică a
stocurilor din cauza unor situaţii neprevăzute

Auditorul trebuie să întreprindă sau să observe anumite numărători fizice la o dată alternativă şi, atunci
când este necesar , să realizeze procedurile de audit pentru tranzacţiile care au intervenit între timp

În situaţia în care participarea auditorului la inventarierea stocurilor nu este posibilă,


datorită unor factori cum sunt natura şi locaţia stocurilor

Auditorul trebuie să analizeze dacă procedurile alternative oferă probe de audit


suficiente şi adecvate privind existenţa şi starea stocurilor pentru a concluziona că nu
este necesar ca auditorul să facă referire la o limitare a ariei de aplicabilitate

De exemplu, documentaţia vânzării ulterioare a anumitor elemente de stocuri dobândite


sau achiziţionate anterior numărătorii fizice a stocurilor poate oferi probe de audirt
suficiente şi adecvate

La planificarea participării la numărarea fizică a stocurilor sau la procedurile alternative


auditorul ia în considerare următoarele:

• Riscurile prezentărilor eronate semnificative aferente stocurilo;


• Natura controlului intern aferent stocurilor;
• Dacă se preconizează implementarea procedurilor adecvate şi
instrucţiunile corespunzătoare emise pentru numărarea fizică a
stocurilor;
• Momentul de realizare a numărătorii;
• Locaţiile în care sunt păstrate stocurile;
• Dacă este necesară asistenţa din partea unui expert.

Ipoteze ce apar în efectuarea auditului privind inventarierea stocurilor:

Ipoteze (atunci când) Auditorul trebuie:


a) cantităţile se determină prin numărarea fizică a Să observe procedurile de numărare şi să efectueze
stocurilor şi auditorul participă la numărare sau numărători de testare
când entitatea utilizează un sistem permanent şi
auditorul participă la o numărătoare o dată sau de
mai multe ori pe an
b) entitatea utilizează proceduri de estimarea a Să observe dacă procedurile de estimare a cantităţii

19
cantităţii fizice , cum ar fi estimarea cantităţii de fizice au caracter rezonabil
cărbune aflată în stoc
c) stocurile sunt situate în diferite locaţii Să analizeze locaţia în carea participarea este
adecvată luând în calcul pragul de semnificaţie al
stocurilor şi riscul prezentărilor eronate
semnificative în diferite locaţii

Auditorul analizează instrucţiunile conducerii cu privire la :

Aplicarea activităţilor de control De exemplu:

Colectarea foilor de inventar utilizate

Înregistrarea foilor de inventar neutilizate

Proceduri de numărare şi renumărare

Identificarea exactă a :

Etapei de finalizarea a activităţii în curs de desfăşurare

Stocurilor Fără mişcări sau cu mişcare lentă

Învechite sau deteriorate

Aparţinând terţilor, de exemplu, în consignaţie

Efectuarea de pregătiri adecvate privind transferurile de stocuri în diverse locuri şi,


respectiv, livrarea şi recepţia acestora înainte şi după data de separare a exerciţiilor

Pentru a obţine probe de audit care să ateste că activităţile de control ale conducerii sunt
implementate corespunzător, auditorul va observa procedurile aplicate de către angajaţi şi va
realiza numărători de testare
Faptul că, din motive practice, numărarea fizică a stocurilor poate fi realizată la o altă dată
decât la sfârşitul perioadei, este adecvat pentru scopurile auditului numai atunci când riscul de
controlcând
Atunci esterealizează
stabilit caprocedurile,
fiind la unauditorul:
nivel mai puţin ridicat

Testează exhaustivitatea
Prin efectuarea şi exactitatea
procedurilor adecvate,înregistrărilor de numărare
auditorul evaluează dacă prin urmărirea
mişcările de stocuri
elementelor selectate din
ce apar între data numărării şi sfârşitul exerciţiului sunt corect înregistrate

Listele de inventar, care trebuie să se regăsească în stocul fizic

Stocul fizic, care trebuie să se regăsească în listele de inventar

Ia în considerare

Măsura în care copii ale unor asemenea înregistrări referitoare la numărare


trebuie păstrate pentru proceduri ulterioare de audit şi pentru comparaţie

Procedurile de la încheiere a exerciţiului financiar, inclusiv detalii ale fluctuaţiilor


stocurilor imediat înainte de, în timpul şi după numărătoare ,astfel încât
contabilizarea unor astfel de fluctuaţii
20 poate fi verificată la o dată ulterioară
În cazul în care entitatea operează un sistem continuu de inventariere care este folosit pentru
a determina soldul de la sfârşitul exerciţiului, prin efectuarea procedurilor suplimentare,
auditorul evaluează dacă

Sunt înţelese motivele existenţei oricăror diferenţe semnificative între rezultatele


numărării stocului fizic şi înregistrările continue ale stocului

Înregistrările sunt în mod corespunzător ajustate

Auditorul testează listele de inventariere finale pentru a evalua dacî reflectă cu


acurateţe numărările de stoc reale

În situaţia în care stocurile se află în custodia şi sub controlul unei terţe părţi,

Auditorul obţine confirmarea directă din partea terţei părţi privind cantităţile şi starea stocurilor
deţinute în numele entităţii

În funcţie de pragul de semnificaţie considerat pentru aceste stocuri, auditorul are în vedere:

Integritatea şi independenţa terţei părţi

Observarea sau angajarea unui alt auditor pentru a observa inventarierea acestor stocuri

Obţinerea raportului unui alt auditor privind gradul de adecvare a sistemelor de


contabilitate şi de control al terţei părţi pentru a se asigura că acele stocuri sunt
corect numărate şi păstrate în mod corespunzător
Inspectarea documentaţiei privind stocurile deţinute de terţe părţi

De exemplu, notele de intrare, sau obţinerea confirmării de la alte părţi atunci


când aceste stocuri au fost depuse drept garanţie

5.2 Proceduri privind litigiile şi revendicările

21
Litigiile şi revendicările care implică entitatea pot avea un efect semnificativ
aupra situaţiilor financiare şi deci este posibil să fie necesar să fie prezentate şi/ sau
descrise în situaţiile financiare.

A. Proceduri de înţelegere a litigiilor şi revendicărilor

Auditorul efectuează procedurile de audit pentru a lua la cunoştinţă de orice litigiu şi orice revendicare ce
implică entitatea şi care ar putea duce la o prezentare eronată semnificativă a situaţiilor financiare

Aceste proceduri includ:

Chestionarea corespunzătoare a conducerii, inclusiv obţinerea declaraţiilor

Examinarea proceselor-verbale ale celor însărcinaţi cu guvernarea şi a corespondenţei


cu consilierul juridic al entităţii

Utilizarea oricăror informaţii obţinute referitoare la activitatea entităţii, inclusiv a


informaţiilor obţinute din discuţii cu departamentul juridic al entităţii

Examinarea conturilor de cheltuieli juridice

B. Comunicarea directă a auditorului cu avocaţii entităţii

a. Atunci când identifică litigii şi revendicări sau crede că acestea pot exista, auditorul
stabileşte o comunicare directă cu avocaţii entităţii

b. Comunicarea
Comunicarea directă a auditorului
auditorului cu avocatulcu avocaţii entităţii
entităţii se ajută la
realizează peobţinerea
baza uneidescrisori
probe întocmită
de audit
deadecvate şi suficiente
managementul pentru
entităţii a clarifica
şi transmisă dacă: de către auditor
avocatului

Litigiile şi revendicările potenţiale semnificative sunt cunoscute


Prin scrisoare se cere avocatului să comunice direct cu auditorul

Estimările managementului privind implicaţiile financiare, inclusiv costurile aferente, sunt


credibile
Atunci când este puţin probabil că avocatul va răspunde unei investigări cu caracter general,
scrisoarea specifică următoarele
Atunci când determină că riscul unor erori semnificative este un risc semnificativ, auditorul
O listă a modelul
evaluează litigiilor şicontroalelor
revendicărilor
entităţii şi determină dacă au fost implementate

Evaluarea de către management a rezultatului litigiilor şi revendicărilor, precum şi


estimarea implicaţiilor financiare, inclusiv costurile implicate

O cerere prin care avocatul să confirme caracterul rezonabil al evaluărilor


managementului şi care să ofere în continuare informaţii auditorului

22
Dacă lista litigiilor şi revendicărilor este considerată de către avocat a fi incompletă
sau incorectă
Auditorul

Ia în considerare situaţia problemelor juridice până la data raportului de audit

În unele cazuri, poate avea nevoie de informaţii actualizate de la avocaţi

c. În anumite circumstanţe, de exemplu când aspectul este complex sau există neînţelegeri
între management şi avocat, întâlnirea auditorului cu avocatul şi discutarea despre rezultatul
probabil al litigiilor şi revendicărilor au loc cu acordul managementului şi de preferat în
prezenţa unui reprezentant al acestuia.

Refuzul managementului de a permite auditorului să comunice direct cu avocaţii


entităţii conduce la o opinie calificată sau la imposibilitatea de a exprima o opinie

În cazul în care avocatul refuză să răspundă într-o manieră adecvată şi auditorul se află în
imposibilitatea de a obţine probe de audit suficiente prin aplicarea procedurilor alternative

Auditorul consideră dacă acest fapt reprezintă o limitare a ariei de aplicabilitate care poate
conduce la o opinie cu rezerve(calificată) sau la imposibilitatea de a exprima o opinie

5.3 Evaluarea şi prezentarea informaţiilor privind investiţiile pe termen lung

23
Când investiţiile pe termen lung sunt semnificative pentru situaţiile financiar, auditorul obţine
probe de audit adecvate şi suficiente în ceea ce priveşte evaluare şi prezentarea lor

Procedurile de audit privind investițiile pe termen lung includ:

Considerarea de probe privind capacitatea entităţii de a continua să păstreze


investiţiile pe termen lung

Discuţia cu membrii conducerii asupra acestui aspect

Obţinerea unor declaraţii scrise în acest sens

Alte proceduri includ luarea în considerare a situaţiilor financiare conexe şi a altor informaţii, cum ar fi:

Cotaţiile pe piaţă, care oferă informaţiile privind valoarea investiţiilor

Compararea valorii de pe piaţă cu valoarea contabilă a investiţiilor până la data


raportării auditorului

Auditorul:

Consideră dacă este necesară o reducere a valorii contabile a investiţiilor

În cazul în care valorile de pe piaţă nu depăşesc valorile contabile


Are în vedere dacă au fost efectuate ajustările şi/sau prezentările de informaţii
adecvate

În cazul în care nu este sigur că valoarea contabilă a fost recuperată

5.4 Informaţii pe segment

24
Când informaţiile pe segment sunt semnificative pentru situaţiile financiare, auditorul trebuie
să obţină probe adecvate privind prezentarea şi descrierea informaţiilor în conformitate cu
cadrul general de raportare financiară aplicabil.

Procedurile de audit privind informaţiile pe segment sunt:

Proceduri analitice

Alte proceduri de audit care sunt adecvate în situaţiile respective.

Auditorul va discuta cu membrii conducerii metodele utilizate în stabilirea


informaţiilor pe segment, va aprecia dacă este posibil ca din aceste metode să rezulte
prezentări de informaţii în conformitate cu cadrul general de raportare financiară aplicabil
şi va realiza procedurile de audit prin aplicarea acestor metode. Auditorul va lua în
considerare vânzările, transferurile între segmente, eliminarea sumelor dintre segmente,
comparaţiile cu bugetele şi alte rezultate prognozate, de exemplu, profiturile din
exploatare ca procent din vânzări şi alocarea activelor şi costurilor între segmente,
inclusiv consecvenţa faţă de perioadele anterioare şi caracterul adecvat al informaţiilor
prezentate cu privire la inconsecvenţe.

Bibliografie

25
1. CECCAR „Norme naţionale de audit”, Bucureşti, 1999

2. Dr.ec.Marin Toma, “Initiere in auditul situatiilor financiare ale unei entitati”,


Editura CECCAR, Bucuresti, 2005

3. Federaţia Internaţională a Contabililor, „Manual de Standarde Interaţionale de


Audit şi Control de calitate: Audit financiar 2009”, Editura Irecson, Bucureşti
2009.
4. Tribuna economică , numerele 51-52, 20-27 decembrie, 2006

26