Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Nu este suficient însă „să acţionezi” pentru a fi întreprinzător. Definirea acestuia Trebuie să se
raporteze şi la alte categorii importante, cum ar fi: a inova, a organiza, a-ţi asuma riscuri...
INIŢIERE - Întreprinzătorul este persoana care identifică oportunitatea unei afaceri, îşi asumă
responsabilitatea iniţierii acesteia şi obţine resursele necesare pentru începerea activităţii.
RISC - Întreprinzătorul este persoana care îşi asumă riscurile conducerii unei afaceri.
INOVAŢIE - Întreprinzătorul este cel ce gestionează resursele necesare funcţionării unei afaceri bazate
pe inovaţie.
ORGANIZARE - Întreprinzătorul este o persoană fizică autorizată sau o persoană juridică care, în mod
individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, organizează o
societate comercială în vederea desfăşurării unor fapte şi acte de comerţ în scopul obţinerii de profit
prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă, în
condiţii de concurenţă.
Motivaţiile referitoare la crearea unei noi întreprinderi pot fi considerate drept motivaţii “negative”
şi/sau motivaţii “pozitive”.
Motivaţiile negative, cuprind factorii care forţează mai mult sau mai puţin indivizii spre a deveni
întreprinzători (reducerea personalului, salarii mici, închiderea întreprinderii, concediere, carieră
nesatisfăcătoare). Motivaţia este constituită nu din căutarea profitului, ci este determinată de încercarea
de creare a unui propriu loc de muncă în vederea satisfacerii nevoii de siguranţă a indivizilor, a
realizării unor venituri
1
O altă grupă de motivaţii, care ar putea fi considerate motivaţii “pozitive”, se referă la obiectivele şi, în
final, la avantajele pe care le are în vedere întreprinzătorul în urma creării unei întreprinderi mici şi
mijlocii:
dorinţa de a realiza mai mult, inclusiv bani, şi de a lucra pentru profit şi nu pentru salariu;
dorinţa de prestigiu şi o nouă poziţie socială;
dorinţa de a lucra pentru propria persoană, de a fi propriul său manager;
libertatea de a lua decizii prin implicarea în toate aspectele afacerii;
oferirea unui sentiment de independenţă prin eliberarea de sub controlul şi regulile unei
organizaţii birocratice, mai ales pentru angajaţii dificili, care acceptă greu rolul de subordonaţi;
eliberarea din limitele unei salarizări standardizate, pentru o muncă standardizată;
dorinţa de a se angaja într-o muncă înalt creativă prin eliminarea activităţilor de rutină;
aplicarea unor cunoştinţe dobândite în perioada anterioară ca angajat, referitoare la un produs
sau serviciu la un anumit domeniu de activitate;
punerea în practică a unei ambiţii mai vechi, a unei pasiuni sau a unui hobby;
sesizarea unei oportunităţi a pieţei şi dorinţa de fructificare a acesteia;
existenţa unei conjuncturi favorabile cum ar fi, de pildă, dorinţa de a investi propriile resurse
financiare, posibilitatea de a obţine un credit în condiţii avantajoase sau datorită existenţei unor
spaţii disponibile
În acelaşi timp, procesul luării deciziei de a deveni întreprinzător este strâns legat de evidenţierea
problemelor pe care le poate ridică activitatea de întreprinzător, a posibilelor dezavantaje care pot să
apară:
permanenta asumare a responsabilităţii;
confruntarea cu unele variabile necontrolabile ale mediului extern al întreprinderii;
lipsa de securitate în comparaţie cu o slujbă sigură din cadrul unei organizaţii puternice;
o considerabilă cantitate de muncă şi stres referitoare la derularea propriei afaceri. Stresul este
mai mare pentru proprietarul-manager al unei întreprinderi mici care trebuie să ia toate deciziile
singur. În acest fel, activitatea de întreprinzător poate conduce, în ciuda independenţei pe care o
presupune, la o izolare şi la un sentiment de singurătate;
întreprinzătorul riscă mai mult decât perspectiva de a deveni şomer dacă afacerea eşuează.
Deşi nu există un model ideal pentru întreprinzătorul de succes, pentru toate tipurile de medii
economice, sociale şi pentru toate tipurile de activităţi, analiza mai multor întreprinzători de succes din
economia românească, dar şi a unor întreprinzători celebrii din economiile de piaţă dezvoltate, a condus
la elaborarea listei următoare de caracteristici ale întreprinzătorului de succes (calităţi, aptitudini,
personalitate). Desigur, prezenţa însuşirilor următoare nu poate garanta succesul, dar poate contribui la
lansarea cu succes a unei întreprinderi şi apoi la creşterea ei:
1. Întreprinzătorul de tip A (universal sau complet). Acesta posedă o bună pregătire economică
şi tehnică, manifestând o capacitate ridicată de înţelegere a problemelor antreprenoriale. El
demonstrează o disponibilitate de adaptare la mediu, urmărind diversificarea afacerii.
Obiectivele urmărite sunt obţinerea de bani şi un stil de viaţă bogat în satisfacţii personale.
Temperamentul care corespunde cel mai des acestui întreprinzător este temperamentul coleric.
Aceşti întreprinzători sunt cei mai performanţi din punct de vedere economic.
2. Întreprinzătorul de tip B (dinamic sau pionier). Este creativ, manifestǎ disponibilitate spre
asumarea riscului, se adaptează bine la schimbările din mediul antreprenorial. Acestor
întreprinzători le corespunde temperamentul sangvinic. Urmăreşte penetrarea pe piaţă şi
dezvoltarea producţiei. Sunt dinamici. Urmăresc aceleaşi obiective ca şi întreprinzătorul de tip
A (câştig bănesc, stil de viaţă bogat în satisfacţii personale).
3. Întreprinzătorul de tip O (organizatorul). Acordă o atenţie majoră aspectelor organizatorice.
Îşi bazează deciziile şi acţiunile pe raţionamente profunde. Acţiunile desfăşurate sunt gândite cu
atenţie. Posedă un puternic spirit organizatoric. Acordă importanţă egală opţiunilor de
diversificare, modernizare a producţiei şi penetrare pe noi pieţe. Ca obiective de prim ordin sunt
realizările unor scopuri de natură familial-antreprenorială. Corespunde tipului de temperament
melancolic.
4. Întreprinzătorul de tip R (rutinier, clasic). Se caracterizează prin prudenţă apreciabilă.
Deciziile şi acţiunile sale sunt de mică amploare. Nu urmăreşte să dezvolte o firmă puternică şi
dinamică. Orientarea strategică predilectă este diversificarea. Ca performanţă se situează pe
ultimul loc.
Propunem în continuare o analiză personală utilă tuturor celor care
intenţionează să demareze o afacere şi care se identifică cu caracteristicile
întreprinzătorilor prezentate în acest capitol.
3
Eu sunt singurul responsabil pentru urmărirea obiectivelor mele.
Cei care au avut succes nu se plâng niciodată de situaţii. Ei încearcă să modeleze aceste situaţii
conform voinţei lor.
În orice situaţie, chiar şi în cea mai dramatică, există posibilitatea să alegem între a reacţiona
pasiv şi a acţiona exploatând la maximum resursele pe care le avem la dispoziţie. A te concentra asupra
propriilor limite echivalează cu a alege paralizia.
Dacă reuşim să dam celorlalţi ceea ce doresc şi au nevoie, atunci ei ne vor da ceea ce noi
dorim şi avem nevoie.
Succesul nostru, chiar şi cel exprimat în bani, este măsura exactă a utilităţii noastre pentru
ceilalţi şi pentru societate.
Dacă ceea ce facem nu este util nimănui, indiferent de cât de bine este făcut sau de cât efort am
depus, aceasta nu va produce nici o centimă.