Sunteți pe pagina 1din 2

Eseu cu tema:

“Comentariul că utarii insulei de că tre Robinson Crusoe, în


relaţie cu opinia asupra titlului textului”
Timpul dăruie oamenilor viaţa, dar peste citva timp el o ia inapoi, el nu poate sa
intreţină unele şi aceleasi lucruri permanent, el se roteşte ca o roată, schimbînd lucrurile,
oamenii etc.

Tinereţea este tema fundamentala care atinge sufletul fiecărui om, însă Michel
Tournier a interpretat-o în modul său, oferind nuanţe realiste care ne pun pe gînduri.

Pornind de la titlul textului, identificăm lexemul „sfîrşitul”, care apare ca o alegorie,


avînd un sens profund, dar pe care eu îl înţeleg ca un eşec... Eşec al unui ţel, fiind o dorinţă,
dar aparent o iluzie.

Titlul operei este, de fapt, o sinteză a povestirii, întrucît ceea ce nu s-a realizat, a
devenit un sfîrşit. Insula, element de spaţiu, se transformă în simbolul tinereţii. Aşadar,
căutarea insulei de către personajul principal, Robinson Crusoe, nu are ca scop un refugiu
din mijlocul ignoranţei şi agitaţiei lumii, ci reprezintă însuşi tinereţea, modul în care ea a
trecut neobservat şi numai tîrziu conştietizat.

Astfel, neliniştea şi zbuciumul sufletesc îl impun să întoarcă tinereţea întruchipată în


insulă, pentru că el a pierdut-o cu regretul pentru lucrurile nerealizate, pentru ceea ce
putea să facă, să descopere, să afle...

Robinson se întoarce după cîţiva ani pe insula care o căuta, însă nu realiza aceasta,
că vegetaţia s-a schimbat in timpul absenţei de 25 de ani, astfel încît, imaginaţia lui despre
insulă a devenit cu totul diferită.

Căutarea insulei, adică a tinereţii sculptează simbolistica vieţii şi, totodată sensurile
morţii. De aici, apare din nou legătura cu titlul, întrucît „sfîrşitul” transfigurează ideea
morţii. Personajul principal devine chinuit de căutarea acestei insuli, adică de înapoierea
tinereţii, care era pentru el o „vegetaţie luxurioasă”. În acelaşi timp, Robinson ascunde o
taină ce-l lega de Vineri, fiind un zbucium de cîţiva ani. Posibil a făcut o greşeală şi dorea să
o schimbe, întorcînd anii tinereţii.
Aşadar, urmează firul psihologic al căutării, care subliniază interiorul personajului.
Fiind trist, în sufletul căruia a pătruns o linişte adîncă, a ignorat spusele pescarului, care i-a
sugerat că între timp, insula a îmbătrinit cu el, însă sfatul era deprisos.

Astfel, continuă o meditaţie, un plîns, un regret. Cu toate acestea, povestirea


filozofică transmite o semnificaţie, precum „ nu pleca de la insulă dacă vrei să rămîi tînăr”...
Deci, viaţa omului depinde de locul unde trăieşte, de unde pleacă, întrucît totul se
rembursează în aspectul nostalgiei tinereţii.

În contextul lui Michel Tournier este interpretată tema efemerităţii omului şi,
totodată, necapacitatea de a schimba lucrurile în viaţă, precum şi de întoarcerea tinereţii.
Rămîne doar să ne împăcăm cu condiţia umană şi să conştientizăm că omul nu poate reuşi
să realizeze totul.

De aceea, este necesar să planificăm lucrurile ce sunt în puterile noastre, să


conştientizăm orice pas făcut de noi ca să nu regretăm la bătrîneţe, atunci cînd omul
recapitulează toată viaţa sa. De asemenea, trebuie să ne bucurăm de orice clipă în anii
tinereţii, întrucît totul la un moment dat se termină.

Realizat de eleva clasei a X-a „A”

Scripcari Lucia

S-ar putea să vă placă și