Sunteți pe pagina 1din 49

CUPRINS

CUPRINS..............................................................................................................................................1
1.3.2. Metode de privatizare.........................................................................................................5
1.4. Strategii de privatizare bancară în România.........................................................................9

1
INTRODUCERE

Procesul de privatizare a fost unul îndelungat şi lent în ţările din Europa


Centrală şi de Est şi implicit în România. Privatizarea a vizat toate sectoarele
economiei, specialiştii în domeniu fiind de părere că acest proces va contribui la
prosperitatea şi stabilitatea situaţiei economice. Deşi au fost multe păreri pro şi
contra atât asupra beneficiilor pe care le va aduce privatizarea, cât şi asupra
modului de abordare şi desfăşurare a acestui proces, s-a încercat ca acesta să fie
unul trasparent, cu “regulile jocului” bine stabilite şi unanim acceptate.
Privatizarea constă în transferul activelor care sunt în proprietatea statului sau a
societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat către investitori privaţi.
Lucrarea “Privatizarea sectorului bancar din ţările Europei Centrale şi de
Est” este practic un studiu de caz al întregului proces de privatizare, care îşi
propune să analizeze desfăşurarea procesului de privatizare în sectorul bancar, cu
implicaţiile şi consecinţele pe care acest fenomen le are asupra economiei.
Procesul de privatizare este unul complex, care trebuie reglementat prin legi
clare şi adecvate situaţiei economice a ţării respective în care acesta se desfăşoară.
Semnificaţia privatizării este, de regulă, redusă la un proces de transformare a
proprietăţii întreprinderilor de stat. Ea reprezintă un proces de transfer din sectorul
public către cel privat al drepturilor asupra profiturilor reziduale care rezultă din
activitatea întreprinderii, corelat cu modificările de rigoare survenite în legislaţie.
Efectul imediat al privatizării este transferul monitorizării şi controlul
managementului firmei de la nivel guvernamental la cel al acţionarului. Trebuie
însă avute în vedere şi obiectivele privatizării, metodele şi strategiile de privatizare,
dar mai ales rezultatul pe care îl va avea finalizarea procesului de privatizare a unei
societăţi sau instituţii de credit.
Privatizarea a avut o evoluţie diferită de la o ţară la alta din Europa Centrală
şi de Est, în funcţie de situaţia economică a ţării respective, dar şi de gradul de
implicare a guvernelor respective.
În România, evoluţia procesului de privatizare a fost una lentă. Deşi au fost
emise legi care să reglementeze buna desfăşurare a acestui proces, acesta a întârziat
să se manifeste. Primele încercări de privatizare au fost “privatizările spontane” a
unor societăţi comerciale, apoi “privatizări pilot”. Privatizarea efectivă a băncilor
de stat a început în anul 1998, la un an dupa emiterea Legii 83 – privind privatiarea
societăţilor bancare. Sistemul bancar românesc s-a apropiat de privatiarea integrală
abia în anul 2006, după ce a fost privatizată şi Banca Comercială Română,
singurele instituţii cu capital majoritar de stat rămânând CEC şi Eximbank.

2
CAPITOLUL I: SISTEMUL BANCAR ŞI PRIVATIZAREA
SISTEMULUI BANCAR

1.1. Noţiuni generale despre sistemul bancar

Sistemul bancar este reprezentat de ansamblul coerent al diferitelor categorii


de instituţii financiar-bancare, care funcţionează într-o ţară, corespunzând
necesităţilor unei etape a dezvoltării social-economice1.
În general, sistemul bancar dintr-o ţară cuprinde:
 cadrul instituţional- format din banca centrală (cu rol de coordonare şi
supraveghere), bănci comerciale şi alte instituţii financiare asimilate
acestora;
 cadrul juridic-format din ansamblul reglementărilor care guvernează
activitatea bancară.
În evoluţia sa, sistemul bancar parcurge faza de specializare şi sectorizare.
Specializarea (din punct de vedere al persoanelor economice) reprezintă
limitarea producţiei la anumite produse, sau altfel spus, producerea unei game
restânse de produse. În acest context, specializarea bancară poate fi privită ca fiind
orientarea activitaţii diferitelor bănci doar spre anumite servicii, operaţiuni,
produse bancare.
Noţiunea de sectorizare poate fi definită, ca fiind un tip aparte de
specializare ce constă în orientarea activitaţii bancare spre anumite domenii de
activitate economică (sectoare ale economiei naţionale).

1.2. Rolul sistemului bancar în cadrul economiei

Economia de piaţă presupune existenţa unui sistem bancar care să asigure


mobilizarea disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor spre
desfăşurarea unor activitaţi economice eficiente2.
Într-o economie de piaţă, sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi
concentrare a economiilor societaţii şi canalizare a acestora, printr-un proces
obiectiv şi imparţial de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiţii. În
îndeplinirea acestei prime funcţii, băncile, ca verigi de bază ale sistemului,
urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate. Băncile asigură
şi facilitează efectuarea plăţilor, oferă servicii de gestionare a riscului şi reprezintă
principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare.
Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea
lor pe piaţă prin intermediul creditelor, a operaţiunilor de scont şi a altor operaţini
pe piaţa financiară, băncile îndeplinesc rolul de intermediari între deţinătorii de
capitaluri şi utilizatorii acestora. În exercitarea acestei diversităţi de operaţii,
băncile acţionează în numele lor, pe contul lor propriu, depunătorii şi
împrumutătorii neavând nici o legătură de drept între ei, deci băncile gestioneză
1
R. TOMA – Politici şi tehnici bancare, Ed. ULBS, Sibiu, 2007, p.11
2
www.wikipedia.org

3
depozitele şi mijloacele de plată din economie. Astfel, colectând depozitele,
băncile au responsabilitatea gestionării eficiente a acestora cu maxim de
randament, în beneficiul propriu şi al depunătorilor.
În vederea realizării obiectivelor finale, Banca Centrală urmăreşte stabilirea
valorii interne şi externe a monedei naţionale, concomitent cu punerea la dispoziţia
eonomiei naţionale a cantitaţii optime de monedă, necesară creşterii economice.
Sistemul bancar, transformând resursele pe care mediul economic i le pune la
dispoziţie, se constituie subsistem al macrosistemului economico-social.
Sistemul bancar se află într-o continuă interacţine cu mediul economic, din care
preia “intrări” sub diferite forme (resurse umane, resurse financiare, informaţii) pe
care le prelucrează în vederea obţinerii “ieşirilor” (produse şi servicii bancare,
informaţii financiar-bancare). Altfel spus, sistemul bancar este un sistem deschis.
Ceea ce este specific sistemelor deschise (deci şi sistemului bancar) este faptul că
îşi reglează activitatea prin conexiune inversă (feedback), deci sunt capabile de
autoreglare.

1.3. Privatizarea sistemului bancar

1.3.1. Obiectivele şi avantajele privatizării

Ipoteza esenţială care stă la baza proceselor de modernizare este aceea că


principala componentă a modelului sectorului bancar trebuie să fie banca
universală, care să funcţioneze ca o societate pe acţiuni, organizată juridic pentru a
permite furnizarea unei game nelimitate de servicii şi având libertate de operare pe
pieţele financiare.
Evoluţia şi succesul transformărilor economice în fostele ţări socialiste
depinde de implementarea a două politici, respectiv, liberalizarea microeconomică
şi stabilizarea macroeconomică.
Trăsătura definitorie a fostelor ţări socialiste era deţinerea de către stat a
tuturor activelor productive. Trecerea de la proprietatea de stat la cea privată şi
crearea condiţiilor în care entităţile aflate în proprietate privată pot funcţiona şi se
pot dezvolta, au reprezentat principalele obiective ale procesului de tranziţie.
Semnificaţia privatizării este, de regulă, redusă la un proces de transformare
a proprietăţii întreprinderilor de stat. Ea reprezintă un proces de transfer din
sectorul public către cel privat al drepturilor asupra profiturilor reziduale care
rezultă din activitatea întreprinderii, corelat cu modificările de rigoare survenite în
legislaţie. Efectul imediat al privatizării este transferul monitorizării şi controlul
managementului firmei de la nivel guvernamental la cel al acţionarului.
O altă definiţie a privatizării este reprezentată de tranziţia de la o economie
mai puţin privatizată la una mai mult privatizată, progresul privatizării fiind
măsurat prin modificarea ponderii sectorului privat în economie. Privatizarea
definită de o asemenea manieră este consecinţa derulării unei serii de procese
diferite cum ar fi creşterea spontană a sectorului privat, realocarea activelor,
privatizarea întreprinderilor cu capital de stat.
Obiectivele urmărite pot să difere de la ţară la ţară, de la etapă la etapă, în
4
timp acestea putând să sufere modificări de direcţii.

Principalele obiective ale privatizării sunt:


 Îmbunătăţirea eficienţei prin creşterea competiţiei şi extinderea
posibilităţilor firmelor de a se împrumuta de pe piaţa de capital;
 Reducerea necesarului de împrumut pentru sectorul public;
 Atenuarea problemelor de plată ale sectorului public;
 Diminuarea implicării guvernului în luarea deciziilor la nivelul
întreprinderilor;
 Diversificarea structurii proprietăţii asupra activelor economice;
 Încurajarea preluării acţiunilor de către salariaţi;
 Redistribuirea venitului. Procesul de privatizare nu reprezintă numai
schimbarea proprietăţii activelor prin vânzarea lor.
Programele de privatizare în economiile în tranziţie trebuie evaluate din trei
mari perspective:
 mecanismele privind conducerea corporativă pe care le creează;
 instituţiile pe care se bazează;
 măsura în care acestea creează un propriu proces de reformă
economică şi politică.
Problema structurii proprietăţii ce rezultă imediat din orice program de
privatizare este departe de a fi optimă. Structura iniţială a acţionariatului poate fi
prea dispersată sau poate fi concentrată în mâinile unor entităţi ce nu sunt capabile
sau nu doresc să o folosească eficient. Un factor cheie al succesului pe termen lung
al oricărui program de privatizare este măsura în care drepturile de proprietate se
pot schimba sau transforma în mai multe forme eficiente. Programele ce
stimulează dezvoltarea instituţională, în special creşterea capitalului şi dezvoltarea
pieţelor activelor vor avea un avantaj în acest sens.

1.3.2. Metode de privatizare

Guvernele din diferite ţări şi în anumite perioade de timp îşi propun diverse
obiective. Uneori necesităţile bugetare presante, precum şi îngrijorarea în raport cu
reacţia opiniei publice pun pe primul plan preţul de vânzare. Se întâmplă însă mai
rar, ca necesitatea identificată de a majora capitalizarea şi fluxul tranzacţiilor pe
piaţa locală de capital, precum şi dorinţa de a evita o implicare strategică străină
semnificativă să determine guvernele să prefere vânzarea prin ofertă publică
internaţională. Această dorinţă împinge uneori guvernele către alegerea unor co-
licitatori interni. Managementul pe termen lung şi considerentele de prudenţă apar,
de asemenea, pe lista preferinţelor guvernelor, cu mult mai rar, poate, decât ar
dicta-o importanţa viitoarei creşteri economice. În final, băncile pot fi incluse în
programe populare de privatizare în masă pe bază de cupoane.

Prin urmare, cele patru metode preferate sunt:

5
 oferta închisă;
 oferta deschisă (cu sau fără participare strategică străină);
 oferta publică internaţională;
 privatizarea prin cupoane.
Unele dintre ţările aflate în Comunitatea Statelor Independente au permis
întreprinderilor industriale să achiziţioneze acţiuni în băncile lor partenere, pornind
de la ipoteza îndoielnică potrivit căreia, pe această cale protejează în mod benefic
relaţia bancă întreprindere industrială.
În cazul Poloniei, la început s-a optat pentru oferta publică internaţională.
Dar ulterior s-a orientat tot mai mult către o combinaţie între oferta publică
internaţională şi oferta închisă cu participarea ofertanţilor strategici.
Cehia a optat în prima fază pentru distribuţia de cupoane, pentru ca mai
târziu să treacă la metoda de vânzare directă, ceea ce ar putea avea ca rezultat o
structură mixtă de proprietate cu o dispersie mare de acţionariat.
Ungaria a avut probabil cea mai deschisă politică de vânzări directe,
incluzând de fiecare dată parteneri strategici străini dominanţi.
Politicile guvernamentale includ, de obicei, şi diverse tipuri de restricţii
privind procentul din pachetul de acţiuni al entităţii în curs de privatizare pe care
orice investitor sau, în unele cazuri, un investitor strategic străin îl poate
achiziţiona. Aceste restricţii provin din diferite considerente. Unul dintre acestea,
deseori nedeclarat, rezultă din dorinţa de a menţine o oarecare influenţă a statului
după privatizare. Un pachet strategic mai mic poate însemna mai multe şanse
pentru stat de a-şi menţine controlul asupra instituţiei. Cel de al doilea considerent
poate fi unul de ordin politic: acela de a premia anumite clase de acţionari cu
acţiuni. Cel mai probabil, acestea vor fi conducerea şi salariaţii. În primul caz, ca
mijloc de stimulare, iar în cel de al doilea, ca mijloc de cumpărare a unei atitudini
pozitive din partea salariaţilor.
Un alt tip de — „inginerie a privatizării“ apare atunci când guvernul
limitează participaţia unui investitor într-o asemenea măsură încât invită practic
mai mulţi investitori strategici, fiecare deţinând o parte relativ mică din acţiunile
băncii. De cele mai multe ori, guvernele argumentează că este mai bine dacă există
câţiva investitori strategici, fie şi cu un pachet minoritar, deoarece în acest caz
fiecare va aduce cu sine clientela şi gama proprie de produse. Un exemplu în acest
sens ar fi o bancă din Polonia care a fost vândută către trei investitori strategici,
aceştia deţinând împreună 24% din acţiuni. Principalul argument îl reprezintă
faptul că dacă diferiţii investitori reprezintă tipuri diferite de servicii financiare
(activitate bancară comercială, activitate bancară de investiţii, brokeraj, asigurări
etc., după cum a fost cazul în Polonia), ei vor contribui la dezvoltarea băncii
privatizate prin creşterea gamei sale de produse, adică prin orientarea ei către
allfinanz. Este o posibilitate interesantă din cel puţin două motive: în primul rând,
datorită posibilităţii de a crea o instituţie financiară complexă, iar în al doilea rând,
deoarece astfel guvernele pot menţine o anumită apartenenţă de instituţie naţională
fără a pune în pericol privatizarea prin implicarea acţionarilor strategici. Totuşi,
trebuie avute în vedere anumite riscuri potenţiale asociate acestei strategii: dacă

6
investitorii nu sunt parteneri strategici puternic legaţi (şi de obicei aceştia nu sunt),
există riscul ca în timp să apară conflicte între ei care să nu fie generate de
funcţionarea băncii privatizate, ci de contradicţii între considerentele strategice de
mai mare anvergură ale lor. Mai mult ar trebui să ne punem întrebarea dacă nu este
prea ambiţios să se dezvolte o instituţie locală în direcţia allfinanz, în condiţiile în
care dimensiunea sa, după standardele internaţionale, rămâne prea mică; şi având
mai mulţi proprietari străini, nici unul nu va investi în bancă la fel de mult pe cât ar
fi făcut-o un singur investitor strategic foarte puternic.
În final, succesul atragerii investitorilor strategici în procesul de privatizarea
a băncilor depinde într-o mare măsura de riscul de ţară perceput.
În ceea ce priveşte privatizarea băncilor, de obicei, guvernele încearcă să
păstreze o oarecare parte din capitalul băncilor pe care le privatizează. În primul
rând, acestea doresc să exercite o oarecare influenţă asupra procesului decizional în
bancă, astfel încât obiectivele strategice să fie mai bine realizate. În situaţia în care
intenţia guvernelor de a-şi păstra influenţa este percepută ca un pericol real de către
potenţialii cumpărători, această abordare poate împiedica succesul privatizării. Un
potenţial cumpărător serios şi bine informat va vedea în interferenţa guvernului în
procesul de adoptare a deciziilor o posibilă ameninţare la adresa eficienţei
activităţii.
Pe de altă parte, guvernele păstrează acţiuni în bănci în speranţa că
performanţele obţinute de către acţionari şi managementul băncii le vor aduce şi
lor dividende considerabile. Şi în acest caz pot apărea aceleaşi obiecţiuni: în
situaţia în care menţinerea unei proprietăţi minoritare a guvernului îi îndepărtează
pe unii dintre cei mai buni potenţiali investitori, se poate ridica întrebarea dacă,
pentru guvern, pierderea câştigurilor din performanţele viitoare ale băncii, inclusiv
impozite mai mari pe profit şi pe salarii, nu este mai mare decât câştigul din
dividende.
Un al treilea motiv, pentru a păstra un pachet minoritar poate fi de natură
politică: guvernul ar putea dori să beneficieze în continuare de posibilitatea de a-şi
numi oamenii în Consiliul de Administraţie şi de a exercita pe mai departe
influenţă asupra deciziilor. Aceste relaţii pot periclita alocarea optimă a resurselor
băncii din punct de vedere al economiei naţionale.
Uneori, guvernele optează pentru păstrarea unei acţiuni de aur ca modalitate
de control asupra unui număr limitat de decizii strategice. O altă întrebare care
apare este dacă păstrarea controlului asupra deciziilor strategice ale băncii
privatizate este într-adevăr necesară şi dacă da, nu se poate realiza mai bine prin
contractul de privatizare dintre cumpărător şi vânzător, adică guvern?
O dilemă de neocolit pentru cei implicaţi în procesul decizional este dacă ar
trebui în primul rând să se restructureze băncile cu performanţe slabe sau dacă ar
trebui să le privatizeze şi să permită noilor proprietari să se ocupe de portofoliul
băncii? Pe de o parte, guvernele pot argumenta că băncile cu performanţă slabă se
vor vinde mult sub preţul pe care l-ar putea obţine calităţile lor operaţionale şi
potenţialul lor pe piaţă. Cumpărătorii strategici (în special instituţii financiare
străine) vor fi extrem de precaute cu băncile care au portofolii neperformante. Pe
de altă parte, soluţia intermediară s-ar putea limita la restructurarea bilanţului
7
şi/sau la garanţii guvernamentale pentru activele potenţial cu mari probleme,
lăsând, în cele mai multe cazuri, restructurarea operaţională pe seama noilor
proprietari cu experienţă şi know-how mai mari.
La baza privatizării băncilor se află controversa dintre proprietate şi control.
Cu alte cuvinte, guvernele optează, din tot felul de motive, să privatizeze unele
bănci, dar încearcă în acelaşi timp să păstreze un oarecare control asupra aceloraşi
bănci. De fapt, de multe ori, nu guvernul ci managementul băncilor va fi cel care
va încerca să-şi maximizeze controlul post-privatizare asupra instituţiei, din motive
obiective. Metoda aleasă pentru privatizare va influenţa managementul băncii şi
prin urmare performanţa sa. Dacă nu există o concentrare a proprietăţii de altă
natură decât a statului, statul şi/sau persoanele din interior vor avea posibilitatea de
a exercita un control semnificativ asupra deciziilor strategice ale băncii deoarece
este foarte probabil ca pieţele de capital să joace doar într-o mică măsură rol
disciplinar asupra managerilor. Prin urmare, apare ca foarte dezirabilă prezenţa
proprietarilor strategici care sunt pregătiţi să exercite controlul.
Cu toate că pe termen lung cel mai important aspect al privatizării îl
reprezintă managementul băncii, trebuie acordată atenţie şi celei mai importante
legături dintre privatizare şi veniturile bugetare. Preţul de vânzare depinde în mod
evident de cerere, care la rândul ei este influenţată de patru factori:
 calitatea băncii în sine;
 riscul de ţară (cât de atractivă este ţara pentru investitori);
 metoda de vânzare;
 calitatea marketingului guvernamental al vânzării.
Privatizarea şi gradul de privatizare a sectorului bancar depind foarte mult
de atitudinea şi duritatea politicilor economice şi de modul în care guvernul
abordează problema falimentului bancar. Băncile cu probleme financiare reprezintă
un fenomen frecvent în economiile de tranziţie œ condiţiile macroeconomice sunt
nesigure şi adeseori supuse schimbărilor haotice, iar băncile duc lipsă nu de puţine
ori de know-how, făcând dovada unor atitudini necorespunzătoare de derulare a
unei activităţi prudente. Prin urmare, atitudinea guvernelor faţă de falimentul
bancar este de o importanţă crucială pentru viitoarea configuraţie a sectorului
bancar (structura sectorului) şi, de asemenea, pentru întreaga dezvoltare a
economiei naţionale.
Salvarea băncilor ia deseori forma înfiinţării unei Agenţii de valorificare a
activelor bancare, care va prelua activele neperformante de la băncile slabe.
Rezultatele din Europa centrală şi de est sunt descurajante: recuperarea activelor
este redusă, iar analiştii, de obicei, ajung la concluzia că păstrarea activelor la
băncile de origine are avantajul că acestea au cunoştinţele şi informaţiile necesare
pentru administrarea creditelor neperformante. Totuşi, ele necesită să fie stimulate
în mod corespunzător pentru a le administra cum trebuie. În general, analiştii
preferă recapitalizarea băncilor ca modalitate de sprijinire a lor în acţiunea de
curăţare a bilanţurilor şi nu sunt adepţi ai preluării activelor neperformante din
bilanţurile lor. Rare au fost situaţiile în care guvernele din economiile de tranziţie
au recurs la o abordare diferită: o combinaţie între acoperirea pierderilor prin

8
reducerea capitalului la băncile cu capital parţial sau total de stat şi apoi obligarea
lor la reducerea bilanţului pentru îmbunătăţirea adecvării capitalului.
Modelul de privatizare care stimulează investitorii strategici străini să
achiziţioneze pachetul minoritar, statul asumându-şi dreptul de vetto, reprezintă o
situaţie confortabilă pentru politicieni, dar nu garantează asigurarea condiţiilor de
utilizare optimă a capitalului străin, care acţionează ca un agent de realizare a
progresului în sector. Poziţia unui investitor străin care deţine numai pachetul
minoritar nu protejează independenţa şi eficienţa dorită a deciziilor proprietarului,
necesare pentru implementarea strategiilor proprii de dezvoltare. Prezenţa statului
printre acţionari, atunci când este însoţită de acţiunea cu drept de vetto care
presupune că guvernul are ultimul cuvânt în ceea ce priveşte deciziile strategice,
are adesea în mod evident un impact negativ asupra eficienţei managementului
proprietarului. Acesta este motivul pentru care, nu de puţine ori, investitorii
strategici minoritari sunt pasivi, implicarea lor activă survenind, de regulă, imediat
după ce preiau controlul total.

1.4. Strategii de privatizare bancară în România

Obiectivul principal al privatizării este acela al înlăturării intervenţiei şi


controlului statului asupra sistemului bancar.
Privatizarea sistemului bancar în România a reprezentat şi reprezintă soluţia
instaurării unei concurenţe efective pe piaţa bancară cu implicaţii asupra
comportamentului tuturor băncilor. Acest proces trebuie să fie însoţit de întărirea
disciplinei financiar-bancare şi de crearea unei baze solide de capitalizare3.

1.4.1. Obiectivele privatizării. Cadrul general de privatizare în România

Urmând strategia guvernamentală, Autoritatea pentru Privatizare are ca


principale obiective:
 vânzarea către sectorul privat, prin metodele prevăzute de lege, a
pachetelor de acţiuni deţinute de stat în societăţile comerciale;
 administrarea, în calitate de acţionar semnificativ sau majoritar, după
caz, a societăţilor comerciale aflate în portofoliu, la care statul deţine
acţiuni;
 controlul cu privire la modul în care sunt respectate clauzele din
contractele de privatizare, precum şi supravegherea societăţilor în
cauză în ceea ce priveşte gradul de realizare a performanţelor
economice şi financiare asumate prin contractul de privatizare;
 restructurarea societăţilor comerciale si acordarea asistentei financiare
necesare retehnologizării si modernizării acestora;
 transferul, în condiţiile legii, către unele ministere şi autorităţi publice
locale a activităţii de administrare şi vânzare a acţiunilor deţinute de
Autoritatea pentru Privatizare în societăţile comerciale, în scopul
3
M. ISĂRESCU – Reflecţii economice. Pieţe, bani, bănci. Ed. Expert, Bucureşti, 2006, p.126

9
accelerării procesului de privatizare şi întăririi controlului în perioada
postprivatizare.
În vederea accelerării şi finalizării procesului de privatizare, trebuie
respectate următoarele principii:
a) asigurarea transparenţei procesului de privatizare;
b) formarea preţului de vânzare, în baza raportului dintre cerere şi ofertă;
c) asigurarea egalităţii de tratament între cumpărători;
d) reconsiderarea datoriilor societăţilor comerciale, în vederea sporirii
atractivităţii ofertei de privatizare

1.4.2. Modalităţi de privatizare

Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului


(APAPS) este gestionar al participaţiei statului la capitalul unei bănci comerciale.
Vânzarea de acţiuni gestionate de APAPS se realizează prin oricare dintre metodele
prevăzute de legea privatizării societăţilor comerciale, de legea privind valorile
mobiliare şi bursele de valori, precum şi de reglementările emise în aplicarea
acestei legi.
Privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar se
poate realiza prin următoarele posibilităţi:
 Majorarea capitalului social prin aport de capital privat, în numerar, în
baza unei oferte publice sau a unui plasament privat;
 Vânzarea de acţiuni gestionate de Autoritatea pentru Privatizare şi
Administrarea Participaţiilor Statului, numai contra numerar, cu plata
integrală către:
 persoane fizice române;
 persoanelor fizice străine;
 persoane juridice române cu capital majoritar privat, inclusiv
societăţi de investiţii financiare;
 persoane juridice străine cu capital majoritar privat.
 Combinarea primelor două modalităţi

1.4.2.1. Modalităţi de a vinde acţiuni

Acţiunile pot fi vândute prin intermediul următoarelor posibilităţi:


o Licitaţie publică
Licitaţia publică poate fi organizată în două moduri: licitaţia cu strigare şi
licitaţia cu ofertă în plic.
Licitaţiile se organizează atunci când vânzarea se face pe baza ofertei de
vânzare. Preţul de pornire al licitaţiei este egal cu valoarea nominală a acţiunilor.
Pentru organizarea şi conducerea licitaţiei instituţia publică implicată numeşte o
comisie de licitaţie.
Pentru a participa la licitaţie, potenţialii cumpărători trebuie să constituie, pe
lângă documentele furnizate, o garanţie de participare reprezentând un procent de

10
până la 3% din preţul de deschidere anunţat şi să plătească taxa de participare.
Această garanţie poate fi plătită prin una din următoarele posibilităţi: transfer prin
ordin de plată, cec, scrisoare de garanţie bancară.
Toate garanţiile vor fi restituite integral după nominalizarea câştigătorului
licitaţiei, cu excepţia garanţiilor celui care a câştigat licitaţia.
o Negociere
Vânzarea prin negociere se utilizează în cazul în care instituţia publică
implicată se adresează, prin publicarea unui anunţ de vânzare, investitorilor
strategici, în scopul obţinerii unor oferte de cumpărare, ori, în cazul în care, în
urma desfăşurării unei licitaţii cu ofertă în plic, instituţia publică implicată constată
că s-a depus o singură ofertă de cumpărare care obţine mai puţin de 50% din
punctajul maxim determinat pe baza grilei de punctaj. Investitor strategic este acel
investitor/grup de investitori, care îşi manifestă intenţia de a cumpăra un pachet de
acţiuni prin care îşi asigură controlul asupra societăţii comerciale emitente şi, în
acelaşi timp, dispune de resursele financiare, tehnice şi organizatorice necesare în
vederea atingerii anumitor obiective de dezvoltare a societăţii comerciale. Prin
control se înţelege capacitatea unui acţionar de a exercita cel puţin o treime din
totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor societăţii comerciale
supuse privatizării.
Pentru organizarea şi conducerea negocierii, precum şi pentru examinarea şi
evaluarea ofertelor, instituţia publică implicată numeşte o comisie de negociere, ai
cărei membrii nu pot fi acţionari, asociaţi, administratori sau cenzori la societatea
comercială ale cărei acţiuni se oferă la vânzare, soţi sau rude ori afini ai acestora,
până la gradul al patrulea inclusiv.
În vederea participării la negociere, instituţia publică implicată poate solicita
potenţialilor cumpărători să depună o garanţie de participare într-un cuantum
cuprins între 3% şi 20% din valoarea nominală a pachetului de acţiuni scos la
vânzare. Garanţia se depune în una dintre următoarele forme:
a) virament prin ordin de plată;
b) scrisoare de garanţie bancară emisă de o bancă română sau de o bancă
străină cu care o bancă română are relaţii de corespondenţă;
c) bilet la ordin avalizat de către o banca comercială agreată de instituţia
publică implicată.
Garanţia de participare se restituie integral tuturor participanţilor, cu
excepţia ofertantului selectat pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare,
în termen de două zile lucrătoare de la data încheierii procesului-verbal de selecţie.
În cazul ofertantului selectat, garanţia de participare se consideră plata parţială a
preţului sau a avansului, după caz.
o Oferta publică secundară de vânzare
Oferta publică de vânzare este propunerea formulată de instituţia publică
implicată (APAPS) printr-un prospect de ofertă publică de a vinde acţiunile
deţinute la o societate comercială, adresată publicului larg, cu condiţia posibilităţii
egale de receptare din partea a minimum 100 de persoane nedeterminate. Oferta
publică de vânzare este valabilă cel puţin 30 de zile şi cel mult 180 de zile de la
data publicării ei. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, instituţia
11
publică implicată va obţine autorizaţia prealabilă pentru oferta publică de vânzare
de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, pe baza prospectului întocmit cu
respectarea normelor şi a instrucţiunilor acesteia.
1.4.2.2. Metode specifice pieţei de capital

Instituţiile publice implicate pot vinde acţiunile deţinute la societăţile


comerciale prin orice metode de tranzacţionare a valorilor mobiliare, cu
respectarea prevederilor legale în vigoare privind valorile mobiliare şi bursele de
valori şi a reglementărilor aplicabile, emise de Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare şi de către alte instituţii abilitate. Metode de tranzacţionare folosite sunt:
a) vânzarea la ordin;
b) vânzarea ca răspuns la o ofertă de cumpărare;
c) licitaţii electronice pe piaţa de capital;
d) orice combinaţii ale metodelor de mai sus.
Vânzarea la ordin este propunerea formulată de instituţia publică implicată
de a vinde acţiunile pe care le deţine la o societate comercială, în următoarele
condiţii:
a) pachetul de acţiuni deţinut de instituţia publică implicată este de
maximum 5% din capitalul social;
b) societatea comercială emitentă este listată pe una dintre pieţele de capital.
Vânzarea ca răspuns la o ofertă de cumpărare este propunerea formulată de
instituţia publică implicată ca răspuns la o ofertă publică de cumpărare autorizată
de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, lansată de un cumpărător.
Prin metoda licitaţiei electronice pe piaţa de capital, instituţia publică
implicată poate vinde acţiuni reprezentând, de regulă, mai mult de 5% din capitalul
social al unei societăţi comerciale ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate sau urmează
a fi tranzacţionate pe piaţa de capital. Această metodă constă în afişarea unui ordin
de vânzare şi a unuia sau a mai multor ordine de cumpărare, vânzarea efectuându-
se la cele mai bune preţuri de cumpărare înregistrate.
Vânzarea de acţiuni prin oricare dintre metodele pieţei de capital se
derulează prin intermediul unei societăţi de servicii de investiţii financiare selectate
prin licitaţie, în condiţiile stabilite de instituţia publică implicată şi se efectuează
potrivit regulilor de tranzacţionare aplicabile pieţei respective.
Pentru privatizarea fiecărei societăţi bancare se constituie prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea comună a Băncii Naţionale a României, Ministerului
Dezvoltării şi Prognozei, APAPS şi Ministerului Finanţelor Publice, o comisie de
privatizare care răspunde de realizarea obiectivelor Legii privind privatizarea
societăţilor bancare şi de respectarea principiilor de transparenţă, rigoare şi
obiectivitate. Privatizarea acestor societăţi se va face pe baza unor rapoarte de
evaluare şi a studiilor de fezabilitate, întocmite de o firmă de specialitate, în
conformitate cu standardele internaţionale.
Privind în perspectivă şi având în minte situaţia actuală a sistemului bancar
şi gradul de liberalizare a pieţelor financiare în România, voi încerca să evidenţiez
câteva provocări importante a căror rezolvare va poziţiona favorabil sistemul
bancar românesc la întâlnirea cu viitorul: crearea cadrului necesar dezvoltării pieţei
12
unor produse şi servicii bancare; consolidarea sistemului bancar; armonizarea
accelerată a sistemului bancar românesc cu cadrul juridic, instituţional şi de
supraveghere al Uniunii Europene; apariţia unor riscuri şi costuri noi asociate cu
liberalizarea mişcărilor de capital şi adoptarea acquisului comunitar în domeniu.

13
CAPITOLUL II: SISTEMUL BANCAR DIN ROMÂNIA

Sistemul bancar din România este un sistem pe două nivele, cuprinzând


Banca Naţională a României şi instituţiile de credit. Acest sistem a fost introdus în
decembrie 1990, fiind primul pas al procesului de reformă bancară.

2.1. Cadrul legislativ

Cadrul legislativ care guvernează sistemul bancar cuprinde :

• Legea privind Statutul Băncii Naţionale a României – Legea nr. 312 din 28
iunie 2004,
• Ordonanţa privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului - Ordonanţa
de Urgenţă a Guvernului nr. 99 din 6 decembrie 2006,
• Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99 din 6
decembrie 2006 - Legea nr. 227 din 4 iulie 2007,
• Legea pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este
acţionar – Legea nr. 83 din 21 mai 1997,
• Reglementări privind falimentul instituţiilor de credit - Ordonanţa
Guvernului nr. 10 din 22 ianuarie 2004 privind falimentul instituţiilor de
credit, aprobată, completată şi modificată prin Legea nr. 278 din 23 iunie
2004,
• Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996, privind organizarea şi funcţionarea
Fondului de Garantare a Creditelor din Sistemul Bancar.

2.2. Caracteristicile sistemului bancar românesc

Principalele caracteristici ale sistemului bancar românesc sunt4:

• Sistemul bancar cuprinde 39 de instituţii de credit, dintre care:


o 38 de bănci (1 bancă cu capital majoritar de stat, 1 bancă cu capital
integral de stat, 3 bănci cu capital majoritar autohton, 26 de bănci cu
capial majoritar străin, 8 sucursale ale băncilor străine),
o o casă centrală a cooperativelor de credit (Creditcoop),
• Totalul activelor bancare este de peste 51 de miliarde EUR,
• Peste 60% din activele bancare sunt concentrate în primele 5 bănci din
sistem,
• Indicatorul de solvabilitate al sistemului este de 18,1%,
• Acţionariatul este reprezentat în majoritate de entităţi străine.
4
www.bnr.ro – Raport Anual 2006

14
Pe piaţa românească operează de asemenea instituţii financiare nebancare,
precum fonduri de asistenţă mutuală, case de amanet, societăţi de leasing
financiar, societăţi de credite pentru persoane fizice, societăţi de micro-finanţare,
societăţi de credit ipotecar, societăţi care oferă operaţiuni de factoring, societăţi
specializate în finanţarea tranzacţiilor comerciale, şi altele.

2.3. Banca Naţională a României (BNR)

Banca Naţională a României (BNR) înfiinţată în anul 1880, este banca


centrală a României5.
Instituţie publică independentă, cu sediul central în municipiul Bucureşti, Banca
Naţională a României este unica instituţie autorizată să emită însemne monetare,
sub formă de bancnote şi monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul
României.
Conform prevederilor Legii nr. 312/2004 privind Statutul BNR, principalele
atribuţii ale BNR sunt:

1. elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;


2. autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de
credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi
pentru asigurarea stabilităţii financiare;
3. emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul
României;
4. stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;
5. administrarea rezervelor internaţionale ale României.

2.4. Instituţiile de credit

Instituţie de credit înseamnă o entitate a cărei activitate constă în atragerea


de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public şi în acordarea de credite
în cont propriu6.
Sistemul bancar din România cuprinde un număr de 39 de instituţii de credit,
dupa cum urmează :

Tabel nr. 1. Instituţii de credit pe forme de proprietate


Număr de bănci (- sfârşitul perioadei-)
2006
Bănci cu capital majoritar/integral de stat, din care: 2
- cu capital majoritar de stat; 1
- cu capital integral de stat; 1
Bănci cu capital majoritar privat, din care: 29
5
N. PETRIA – Monedă, credit, bănci, burse, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2003, p. 192-193
6
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99/ 2006 privind instituţiile de credit

15
- cu capital majoritar autohton; 3
- cu capital majoritar străin; 26
Sucursalele băncilor străine: 7
TOTAL – sistem bancar 39
CREDITCOOP 1
Sursa: www.bnr.ro - Raport anual 2006

În ceea ce priveşte specializarea pe tipuri de operaţiuni, situaţia este


următoarea7 :

• 5 instituţii de credit sunt specializate: una în finanţarea operaţiunilor de


import-export, două în finanţarea creditelor pentru locuinţe, una
în finanţarea creditelor pentru maşini, una în bancă de economii pentru
populaţie,
• 1 instituţie de credit este casa centrală a cooperativelor de credit,
• celelalte 34 de instituţii de credit efectuează operaţiuni bancare comerciale -
corporate şi retail

2.5. Începuturile sistemului bancar românesc

Conturarea unui sistem bancar românesc s-a realizat la sfârşitul secolului al


XIX-lea datorită preocupărilor din partea statului, a transformării cămătarilor în
bancheri şi nu în ultimul rând datorită dorinţei investitorilor străini de a înfiinţa
bănci pe teritoriile româneşti. La început sistemul bancar românesc s-a concretizat
în specializarea unor case comerciale străine în domeniul bancar si cămătăresc
deschise în diferite zone ale ţării – Brăila – într-un număr de 10 case comerciale,
Galati – 21, Bucuresti - 208.
Sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX a surprins un sistem
bancar românesc în plină ascensiune cu o reţea extinsă de bănci comerciale şi
instituţii de credit specializate în acordarea de împrumuturi pe termen lung,
caracterizat totuşi printr-un grad sporit de concentrare care in 1913 se evidenţia
prin deţinerea de către 9 bănci comerciale9 a 61% din total capitaluri si 82% din
volumul operaţiunilor active.
În anul 1929 activitatea bancară atinsese nivelul său cel mai dezvoltat, însă
odată cu manifestarea puternicei crize economice din 1929-1933 numărul băncilor
s-a redus considerabil de la 1122 la numai 873 de bănci.
Între anii 1934-1941 numărul băncilor s-a redus de la 275 deşi capitalul şi-a
păstrat oarecum volumul. Astfel, în anul 1941, 1,8% din numărul băncilor deţineau
7
www.arb.ro
8
N.DARDAC, T. BARBU – Monedă, bănci şi politici monetare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, p.
215
9
Aceste instituţii erau: Banca Naţională a României, Banca Agricolă, Banca Generală Română, Banca Comercială
Craiova, Banca de Scont Bucureşti, Banca de Credit Română, Banca ”Marmorosch Blank“, Banca Comercială
Română şi Banca Românească.

16
52% din activele bilanţiere, iar cele trei mari bănci precum Banca Românească,
Banca de Credit Român şi Banca Comercială Română deţineau 70% din resursele
financiare ale ţării10.
La doi ani de la naţionalizarea Băncii Naţionale (decembrie 1946) au fost
etatizate toate băncile care nu au dat faliment astfel că la 1 septembrie 1948
structura sistemului bancar cuprindea Banca Naţională a României, care a preluat
şi operaţiunile fostei bănci comerciale, Banca de Credit pentru Investiţii şi Casa de
Economii şi Consemnaţiuni (CEC), iar în anul 1968 s-au mai înfiinţat alte două
bănci specializate: Banca Română de Comerţ Exterior (BRCE) şi Banca pentru
Agricultură si Industrie Alimentară (BAIA).
Momentul prăbuşirii economiei centralizate (decembrie 1989) prezenta
sistemul bancar românesc de tip monobancă în faţa necesităţii unei unei schimbări
radicale de reorganizare şi încadrare a acestuia într-o economie de piaţă care abia
îşi făcea reapariţia după o absenţă de aproape 44 de ani.

2.5.1. Reorganizarea sistemului bancar românesc la sfârşitul anului 1990

O economie de piaţă care pentru a putea fi funcţională trebuia şi dorea să


aibă la bază principiile proprietăţii private in care statul exercita doar rolul de
coordonator şi de creare a cadrului instituţional legislativ în care vor acţiona actorii
vieţii economice11.
Prin urmare, era necesară reorganizarea sistemului bancar românesc, fapt
împlinit la sfârşitul anului 1990. Era o organizare pe două niveluri:
• La primul nivel se situeaza Banca Naţionala a României – care
a revenit la obiectivele stabilite odata cu înfiinţarea sa în 1880, aceea de
bancă de emisiune, cu rolul de organ de reglementare, autorizare şi
supraveghere prudenţială asumandu-şi funcţiile specifice unei bănci
centrale. Toate acestea au făcut obiectul prevederilor Legii nr. 34 la 3 mai
1991 privind statutul BNR. Prin această lege BNR a recăpatat autonomie
faţă de puterea executivă a statului.
• Al doilea nivel surprinde băncile de depozit şi comerciale constituite
ca societăţi comerciale pe acţiuni în baza Legii 31/1990 privind
infiinţarea societăţilor comerciale, şi a căror activitate era
reglementată prin Legea nr.33 din 29 martie 1991 privind activitatea
bancară. Băncile astfel constituite aveau dreptul de a desfăşura o gamă
largă de operaţii, cu condiţia respectării cerinţelor stabilite de BNR în
domeniile reglementării şi supravegherii bancare.

2.5.2. Cadrul legislativ adoptat în 1991

10
N.DARDAC, T. BARBU – Monedă, bănci şi politici monetare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, p.
214
11
M. ISĂRESCU – Reflecţii economice *** Contribuţii la teoria macrostabilizării, Academia Română, Centrul
Român de Economie Comparată şi Consens, 2006, p.177

17
Cadrul legislativ adoptat în anul 1991 a avut ca şi obiectiv crearea unui
sistem bancar modern. Aceste reglementări au fost elaborate în conformitate cu
Directivele bancare ale Uniunii Europene şi cu modificările apărute în legislaţia
ţărilor dezvoltate (mai ales ale celor din UE), cu scopul de a îmbunătăţii în
continuare cadrul legal privind activitatea bancară. Modificările ulterioare ale
legislaţiei s-au concretizat în numeroase norme şi ordonanţe emise de BNR.
În 1997 cadrul de reglementare bancară a fost completat cu Legea 83-
privind privatizarea societăţilor bancare existente în sistem cu scopul de a asigura
o alocare mai bună a resurselor financiare, de creare a unui mediu bancar
concurenţial tot mai accentuat şi de îmbunătăţire şi perfecţionare a
managementului bancar.

2.5.3. Începutul procesului de privatizare

Procedeele de privatizare a societăţilor bancare la care statul era acţionar


majoritar vizau trei direcţii şi anume:
-majorarea capitalului social prin aport de capital privat, în numerar, în baza
unei oferte publice sau a unui plasament privat, efectuat potrivit reglementărilor în
vigoare;
-posibilitatea vânzării acţiunilor gestionate de Fondul Proprietăţii de Stat,
numai contra numerar, cu plata integrală, către persoanele fizice sau juridice,
române sau străine, cu capital majoritar privat inclusiv de către societăţilor de
investiţii financiare rezultate din transformarea Fondului Proprietăţii Private;
-sau printr-o combinare a celor enunţate anterior.
Privatizarea unei societăţi bancare se iniţia, în baza acestei legi, de către
Banca Naţională a României împreună cu Agenţia Naţională pentru Privatizare şi
Fondul Proprietăţii de Stat, prin intermediul unei hotărâri de Guvern12. Ulterior
acestei hotărâri, se constituie o comisie de privatizare, alcătuită din 7 membrii, şi
care răspunde de realizarea obiectivelor propuse şi de respectarea principiilor de
transparenţă, rigoare şi obiectivitate. Privatizarea băncilor înfăptuită prin oricare
din procedeele menţionate se realizează pe baza unui raport de evaluare şi a
studiului de fezabilitate pe care firma specializată aleasă prin licitaţie de comun
acord cu BNR, Agenţia Naţională pentru Privatizare şi Fondul Proprietăţii de Stat,
este obligată să le întocmească şi să le prezinte Guvernului.
Astfel, privatizarea efectivă a băncilor de stat a început un an mai târziu, în
1998, în baza acestor reglementări.

12
Legea nr.83 din 21 mai 1997 – pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar –
http://www.parlament.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=2940

18
2.6. Evoluţia structurală şi modernizarea sistemului bancar românesc

La finele anului 1998 piaţa bancară românească era formată dintr-un total de
36 de bănci, persoane juridice române şi 9 sucursale ale unor bănci străine, după
cum se poate observa din tabelul de mai jos:

Tabel nr. 2. Structura pieţei bancare româneşti în anul 1998


Natura capitalului Număr Capital Total Total
de social credite depozite
bănci* (%) (%) (%)
Stat 1 4,38 5,43 13,05
Majoritar de stat şi privat autohton 6 55,36 76,11 63,22
Privat autohton 4 4,48 3,85 3,96
Privat autohton şi străin 6 7,02 5,92 5,79
Majoritar privat (autohton şi străin) 1 1,59 2,14 2,22
şi de stat
Majoritar privat autohton şi de stat 1 1,00 0,18 0,16
Majoritar privat (străin şi autohton) 1 1,46 0,82 0,85
şi de stat
Privat străin şi de stat 1 6,88 0,62 2,40
Privat străin şi autohton 5 5,41 1,65 2,97
Privat străin 8 12,07 3,29 5,38
Total 34 100,00 100,00 100,00
Sursa: www.bnr.ro, Raport anual 1998, *Nu sunt incluse Banca Dacia Felix şi
Credit Bank

Din punct de vedere al capitalului din totalul societăţilor bancare de atunci 6


bănci erau cu capital majoritar de stat (Banca Comercială Română, Bancorex,
Banca Agricolă, Banca Română pentru Dezvoltare, Banc Post, Eximbank) ce
deţineau o pondere în totalul activ net bilanţier de aproximativ 63,25%, 29 de bănci
cu capital privat străin şi/sau român cu o pondere de 30,94% în total activ net
bilanţier, CEC cu capital integral de stat (bancă ce funcţiona în baza prevederilor
unei legi proprii) ce deţinea la 31.12.1998 circa 9,26% din total active nete bancare
şi 9 sucursale ale unor bănci străine (Banque Franco-Roumanie, Société Générale,
Frankfurt Bukarest Bank A.G., MIRS Romanian Bank, ING Bank N.V., National
Bank of Greece, Banca Italo-Romena SPA, Chase Manhattan Bank, United
Garanti Bank International N.V. Amsterdam) care în total reprezenatau 5,81% din
activele nete bancare, la finele anului 1998.
La finalul anului 2005, sistemul bancar românesc, apărea ca un sistem cu un
grad de consolidare semnificativă determinat de procesul de restructurare şi
privatizare ce au debutat la începutul anului 1999.

19
Restructurarea a vizat “curăţarea” sistemului bancar de băncile-problemă,
prin falimentul celor care nu mai puteau fi redresate din punct de vedere al situaţiei
lor financiare, restructurarea activitaţii şi privatizarea băncilor de stat, cu
perspective de redresare şi consolidare.
Procesul de privatizare s-a realizat în baza reglementărilor emise de BNR, a
căror prevederi au fost permanent modificate în funcţie de obiectivele urmărite şi
de conjunctura de realizare a acestuia. La 31 decembrie 1998, sistemul bancar
cuprindea 7 societăti bancare cu capital majoritar de stat şi anume:
1. Banca Comercială Română – a cărei proces de privatizare s-a finalizat
in anul 2005 prin preluarea pachetului majoritar de acţiuni ale acesteia
de către grupul austriac Erste Bank pentru suma de 3,75 milioane de
euro.
2. Bancorex – datorită creditelor neperformante această bancă a intrat în
incapacitate de plată la începutul anului 1999, iar la 30.07.1999 partea
rentabilă a acesteia a fost preluată prin absorbţie de către Banca
Comercială Română.
3. Banca Agricolă – procesul de restructurare a Băncii Agricole a fost
demarat încă din anul 1997, iar după redresarea situaţiei financiare s-a
început procesul de privatizare a băncii în urma căruia la 12.04.2001
s-a semnat precontractul de privatizare, prin care Grupul Raiffeisen
Zentralbank Osterreich AG. a preluat pachetul de control (93,13%)
contra sumei de 37 milioane de dolari.
4. Banca Română de Dezvoltare – procesul de privatizare a fost finalizat
în prima parte a anului 1999, când pachetul de control de 51% din
acţiunile băncii a fost vândut băncii franceze Société Générale.
5. Banc Post – a fost privatizată prin preluarea a 45% din acţiunile sale
de către societăţile cu General Electric Capital Corporation şi Banco
Portugues de Investimento în 1999. Privatizarea s-a finalizat în
08.11.2002 prin preluarea de către banca elenă EFG Eurobank
Ergasias a pachetului de 17% din acţiunile băncii deţinute de APAPS.
6. CEC – singura instituiţie de credit a cărui capital este integral de stat.
Procedura de privatizare s-a început încă din anul 2001, nefiind
finalizată nici la momentul de faţă.
7. Eximbank – instituţie de credit pentru care încă nu s-a exprimat
dorinţa de privatizare.

Tabel nr. 3. Structura cotei de piaţă a băncilor şi sucursalelor străine. Perioada


1999-2006
Activ net bilanţier (- procente sfârşitul perioadei -)
199 200 200 200 200 200 200 2006
9 0 1 2 3 4 5
Bănci cu capital românesc, 52,5 49,1 44,8 43,6 41,8 37,9 37,8 11,4
din care:
- cu capital majoritar de 46,8 46,1 41,8 40,4 37,5 6,9 6,0 5,5
stat;
20
- cu capital majoritar 5,7 3,0 3,0 3,2 4,3 31,0 31,8 5,9
privat;
Bănci cu capital majoritar 40,4 43,1 47,3 49,0 50,5 53,6 54,7 82,8
străin:
TOTAL–bănci 92,9 92,2 92,1 92,9 92,3 91,5 92,5 94,2
comerciale, p. j. române:
Sucursalele băncilor 7,1 7,8 7,9 7,4 7,7 8,5 7,5 5,8
străine:
TOTAL – sistem bancar 100 100 100 100 100 100 100 100
Sursa: www.bnr.ro – Raport anual 1999-2006

Conform datelor prezentate în tabelul anterior, din punct de vedere al cotei


de piaţă deţinute de bănci (ponderea în activul net bilanţier agregat), la finele
anului 2005, cele 7 bănci cu capital privat românesc reprezentau 31,8% din total,
circa 40747,3 mil RON, faţă de anul de referinţă 1999 când ponderea acestora era
doar de 5,7%, respectiv în valoare absoluta de 960,7 mil RON, an în care
funcţionau 11 bănci cu capital privat autohton. Se observă însă că la finele anului
2006,cele 3 bănci rămase cu capital privat românesc deţin o pondere de doar 5,9%,
adică 10217,4 mil RON, fapt ce se datorează fenomenului de privatizare ce a avut
loc în România. O evoluţie puternic descrescătoare a înregistrat-o ponderea
băncilor cu capital majoritar de stat de la o cotă de piaţă de 46,8% (circa 7903,82
mil RON) la final de 1999 la 5,5% în 2006 (9492,9 mil RON) în special datorită
finalizării procesului de privatizare a Băncii Agricole prin preluarea acesteia de
către Raiffeisen Bank în 2001 şi datorită trecerii Băncii Comerciale Române în
categoria băncilor cu capital majoritar privat în 2004 în urma vânzării pachetului
de 25% din acţiunile sale către BERD şi CFI şi a celui de 8% salariaţilor băncii.
Cotele de piaţă ale băncilor, persoane juridice române, cu capital majoritar străin
au avut o evolutie puternică de creştere de la 40,4% (6840,75 mil RON) la sfârşitul
anului de referinţă până la 82,8% la final de 2006 (142528,1 mil RON). În ceea ce
priveşte ponderea sucursalelor băncilor străine în total activ net bilanţier acestea au
deţinut întotdeauna o pondere de maxim 8,5% înregistrată la final de 2004 (circa
7661,2 mil RON) faţă de 7,1% (1194,21 mil RON) în 1999, la final de 2006
reprezentând doar 5,8% (10058,7 mil RON).

Un alt indicator al structurii sistemului bancar îl reprezintă gradul de


capitalizare bancară, care s-a caracterizat printr-o creştere de la un an la altul atât
în termeni nominali cât şi în termeni reali.

21
Tabel nr. 4. Structura capitalului social/dotare băncilor şi sucursalelor străine.
Perioada 1999-2006
Capital social/dotare (- procente sfârşitul perioadei-)
199 200 200 200 200 200 200 2006
9 0 1 2 3 4 5
Bănci cu capital românesc, 58,2 46,2 39,4 35,1 33,7 30,7 31,1 21,2
din care:
- cu capital majoritar de 41,0 38,4 34,6 29,9 25,7 4,8 12,0 14,9
stat;
- cu capital majoritar 17,2 7,8 4,8 5,2 8,0 25,9 19,1 6,3
privat;
Bănci cu capital majoritar 38,2 46,6 55,6 57,8 58,2 63,2 61,9 71,0
străin:
TOTAL – bănci 96,4 92,8 95,0 92,9 91,9 93,9 93,0 92,2
comerciale, p. j. române:
Sucursalele băncilor 3,6 7,2 5,0 7,1 8,1 6,1 7,0 7,8
străine:
TOTAL – sistem bancar 100 100 100 100 100 100 100 100
Sursa: www.bnr.ro - Raport anual 1999-2006

Principalele modificări produse la nivelul capitalizării sistemului bancar au


fost efectul pe de o parte a unor prevederi legislative (normele privind etapele de
majorare a capitalului social minim, ordonanţe privind recapitalizarea unor bănci),
iar pe de altă parte a consolidării poziţiei pe piaţa bancară din România a unor
bănci cu capital străin. La 31 decembrie 1999 autoritatea monetară a raportat pe
întreg sistem bancar un capital social minim/de dotare în valoare de 994,81 mil
RON, valoare ce a ajuns la 31 decembrie 2006, la valoarea de 9444,7 mil RON. În
aceste valori ponderea cea mai mare o deţine capitalul privat. Astfel, în perioada
analizată (1999-2006) capitalul băncilor româneşti cu capital autohton a avut o
evoluţie crescătoare ajungând în anul 2005 la 19,1% (1400,8 mil RON) de la
17,2% (171,03 mil RON) în anul de referinţă 1999,dar înregistrând o scădere mare
vizibilă în anul 2006, ponderea fiind de doar 6,3%, adică în valoare absolută de
593,9 mil RON. Se poate observa de asemenea o creştere semnificativă a ponderii
băncilor cu capital majoritar străin de la 38,2% (379,64 mil RON) în 1999 la
71,0% (6702,3 mil RON) în 2006, dar şi a ponderii capitalului de dotare a
sucursalelor băncilor străine ce activează în România:de la 3,6% (35,7 mil RON)
în 1999 la 7,8% (740,0 mil RON) în anul 2006.

În ceea ce priveşte structura numerică a instituţiilor de credit ce activează în


România aceasta a fost influenţată de numeroşi factori, astfel putem enumera:
procesul de asanare a sistemului bancar, îmbunătaţirea permanentă a cadrului
legislativ, deschiderea pieţei bancare româneşti pentru investitorii străini puternici,

22
respectiv apariţia unor noi operatori bancari si fuziunile consemnate la nivelul
băncilor şi sucursalelor băncilor străine au condus la o altă structură numerică a
sistemului bancar românesc.

Tabel nr. 5. Instituţiile de credit pe forme de proprietate. Perioada 1999-2006


Număr de bănci (- sfârşitul perioadei-)
1999 200 200 200 200 200 200 200
0 1 2 3 4 5 6
Bănci cu capital 4 4 3 3 3 2 2 2
majoritar/integral de stat, din
care:
- cu capital majoritar de stat; 3 3 2 2 2 1 1 1
- cu capital integral de stat; 1 1 1 1 1 1 1 1
Bănci cu capital majoritar privat, 30 29 30 28 27 30 31 29
din care:
- cu capital majoritar autohton; 11 8 6 4 6 7 7 3
- cu capital majoritar străin; 19 21 24 24 21 23 24 26
Sucursalele băncilor străine: 7 8 8 8 8 7 6 7
TOTAL – sistem bancar 41 41 41 39 38 39 39 39
CREDITCOOP - - - - 1 1 1 1
Sursa: www.bnr.ro , Raport anual 1999-2006

Prin urmare, la sfârşitul anului 2006, în România funcţionau 39 de instituţii


bancare si o organizatie cooperatistă de credit- Creditcoop-. În totalul celor 39 de
bănci comerciale se cuprind Casa de Economii şi Consemnaţiuni ca societate bancă
cu capital integral de stat şi Eximbank, cu capital majoritar de stat. Schimbările
structurale care se remarcă este scăderea băncilor cu capital majoritar de stat de la
4 unităţi în 1999 la 2 unităţi în 2006 (datorită falimentului celor neviabile şi a
restructurării si privatizării celor rentabile) şi creşterea numărului băncilor cu
capital privat majoritar străin în detrimentul celor cu capital privat majoritar
autohton.

23
Fig. nr.1 – Evoluţia instiuţiilor de credit pe forme de proprietate
Evoluţia instituţiilor de credit pe forme de proprietate

Bănci cu capital
majoritar/integr
45 al de stat, din
care:
Număr de instituţii de credit

40 - cu capital
majoritar de
stat;
35
- cu capital
30 integral de stat;

25 Bănci cu capital
majoritar
20 privat, din care:

- cu capital
15 majoritar
autohton;
10 - cu capital
majoritar străin;
5
0 Sucursalele
băncilor străine:
99
00
01
02

04
05
06
03

TOTAL –
19
20
20
20

20
20
20

20

sistem bancar
Anul
creditcoop

Sursa: www.bnr.ro – Raport anual 1999-2006


Conform graficului de mai sus, se poate observa o evoluţie descrescătoare a
numărului instituţiilor de credit, în 2006 acestea fiind de doar 39 faţă de 41 de
instituţii de credit existente în 1999. Instituţiile de credit au suferit, de asemenea,
schimbări de-a lungul anilor în ceea ce priveşte forma de proprietate.

2.7. Modernizarea sistemului bancar

Dezvoltarea şi creşterea competitivităţii sistemului bancar a impus


modernizarea de ansamblu a sistemului bancar românesc. Astfel, banca centrală a
vizat două modalităţi de modernizare şi anume:
- creşterea ariei de cuprindere instituţională a sectorului bancar, şi
- adoptarea şi dezvoltarea de noi produse şi servicii bancare oferite clienţilor
potenţiali.
Dezvoltarea instituţională a sectorului bancar românesc a început prin
pătrunderea pe piaţa financiară a primei bănci specializate în microcreditare- Banca
de Microfinanţare MIRO S.A. autorizată în mai 2002, şi a primei reţele

24
cooperatiste de credit13- Creditcoop- (Casa Centrală Creditcoop şi 565 de
cooperative de credit afiliate acesteia, ajunse la 31 decembrie 2004 în număr de
133 cooperative de credit şi la 30 aprilie 2005, 127 cooperative de credit- datorită
fuziunilor ce au avut loc în cadrul reţelei Creditcoop) a cărei autorizare s-a finalizat
în septembrie 2002.
Anul 2000 a fost anul în care s-a trecut la o nouă etapă a diversificării şi
devoltării pieţei bancare româneşti prin reglementarea activităţii organizaţiilor
cooperatiste de credit, ca bănci populare. În acest sens BNR a adoptat OUG
97/2000 privind autorizarea, reglementarea şi supravegherea cooperativelor de
credit, ordonanţă modificată prin OUG 272/2000, modificări ce au fost aprobate în
aprilie 2002 prin Legea 200/2002. Aceste reglementări prevedeau ca anul 2001 să
reprezinte etapa de autorizare a organizaţiilor cooperatiste de credit, urmând ca
după autorizare BNR să preia supravegherea acestor instituţii.
Tot în vederea modernizării sistemului bancar s-a adoptat Legea 541/2002
privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ,
Normele BNR nr. 4/2003- privind autorizarea caselor de economii pentru domeniul
locativ, şi Normele BNR nr. 5/2003 privind condiţiile specifice de funcţionare a
acestora, astfel încât să permită funcţionarea legală a unor astfel de instituţii. În
urma cererilor de autorizare depuse la BNR, la 31 mai 2004, banca centrală a
acordat definitiv autorizatia de funcţionare pentru Raiffeisen Banca pentru
Locuinţe S.A., iar în luna iulie 2005 pentru HVB Banca pentru Locuinţe S.A.
Apoi, conform Legii nr. 485/2003 a fost reglementat regimul de constituire şi
funcţionare a instituţiilor emitente de monedă electronică ca şi instituţii de credit.

2.8. Perfecţionarea cadrului legislativ

Aderarea României la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007 a reprezentat,


după părerea multor analişti, un factor de influenţă major asupra evoluţiei viitoare
a sistemului bancar. Unul dintre argumentele de susţinere a acestei afirmaţii este
faptul că noul statut al României ca stat membru al Uniunii Europene va accentua
competiţia pe piaţa serviciilor bancare. Lucru care de altfel este previzibil deoarece
în Legea nr. 58/1998 modificată s-a prevăzut că de la momentul integrării
operatorii de pe piaţa bancară din U.E. pot activa pe piaţa bancară românească fără
autorizarea acestora din partea BNR, prevederi conforme cu directivele europene
în domeniu.

2.9. Structura pieţei bancare româneşti la finele anului 2006

Anul 2006 prezintă dublă importanţă din punct de vedere structural în ceea
ce priveşte sistemul bancar. Pe de o parte 2006 este anul care încheie o etapă în
istoria sistemului bancar românesc- este ultimul an dinaintea aderării României la
Uniunea Europeană şi totodată este anul în care au avut loc importante modificări
13
Reglementată prin OUG 97/2000 şi aprobată prin Legea 200/2002

25
structurale şi ierarhice în rândul băncilor, modificări determinate îndeosebi de
procesul de restructurare şi privatizare, de perspeciva aderării şi de mediul
concurenţial din acest spaţiu.
Principalele evenimente care au avut loc în 2006 au fost14:
• Finalizarea privatizării BCR, prin achitarea la finele lunii octombrie
2006 a contravalorii pachetului majoritar de acţiuni deţinut de Erste
Bank şi preluarea de către aceasta a 7,27% din deţinerile salariaţilor
(8%) ajungând la un portofoliu total de 69,15% din acţiunile BCR.
• Fuziunea dintre HVB Bank România şi Banca “Ion Ţiriac”, apoi
fuziunea acestora cu Unicredit.
• Achiziţioanarea de către filiala celei mai mari bănci egiptene- Bloom
Bank- a pachetului majoritar de acţiuni, de 96,78%, a băncii MIRS
Bank Bucureşti.
• Achiziţia pachetului majoritar de acţiuni de către Cassa di Risparmio
S.p.A. la Banca Daewoo, determinând astfel trecerea acestei bănci în
rândul băncilor cu capital majoritar străin.
• Achiziţia pachetului majoritar de 55,4% din acţiunile Romexterra
Bank de către MKB Bank, membră a grupului financiar german
Bayerische Landesbank.
• Preluarea pachetului majoritar de acţiuni a Băncii Mindbank de către
banca elenă ATE Bank, şi cel al Eurom Bank de către Leumi Bank.
• Acordarea autorizaţiei de funcţionare, la finele lunii decembrie 2006,
a sucursalei Bank of Cyprus din România.
• Retragerea autorizaţiei de funcţionare a băncii Nova Bank.

Tabel nr. 6. Structura sistemului bancar la finele anului 2006.


-procente-
Număr de Activ Capital
instituţii de net social/
credit bilanţi de dotare
er
Bănci cu capital majoritar/românesc, din 5 11,4 21,2
care:
- cu capital majoritar de stat; 2 5,5 14,9
- cu capital majoritar privat; 3 5,9 6,3
Bănci cu capital majoritar străin, din care: 26 82,8 71,0
TOTAL bănci comerciale 31+1* 94,2 92,2
Sucursalele băncilor străine: 7 5,8 7,8
TOTAL – sistem bancar 39 100 100
Sursa: www.bnr.ro, *include şi Creditcoop

14
www.bnr.ro – Raport Anual 2006

26
În urma acestor modificări, apreciem că sistemul bancar s-a apropiat de
privatizare integrală, singurele instituţii cu capital majoritar de stat au rămas CEC
si Eximbank. Astfel la finele anului 2006 ponderea activelor deţinute de băncile cu
capital privat sau majoritar privat în totalul activelor bancare a fost de 94,5%, în
timp ce băncile cu capital de stat sau majoritar de stat au deţinut doar 5,5%. Din
punct de vedere al gradului de capitalizare a sistemului bancar s-a înregistrat un
trend ascendent a capitalului social/de dotare ajungând la finele anului 2006, la
9444,7 milioane RON, în creştere cu 28,2% faţă de nivelul anului precedent.
În totalul celor 39 de instituţii de credit care funcţionau la finele anului 2006 se
cuprind: 1 bancă cu capital integral de stat (CEC-ul), 1 bancă cu capital majoritar
de stat (Eximbank), 1 organizaţie coorporatistă de credit care cuprinde casa
centrală (Creditcoop) şi cele 124 de filiale, 26 de bănci cu capital majoritar străin şi
7 sucursale ale unor bănci străine (6 din cadrul Uniunii Europene şi 1 sucursală a
unei bănci din Egipt- Bloom Bank Egypt).
O caracteristică actuală a sistemului bancar românesc este creşterea competitivităţii
bancare. Între principalele motive ale acesteia am putea enumera profitabilitatea
mai ridicată în sectorul bancar românesc, existenţa unui nivel încă redus al
intermedierii financiare, apoi aplicarea unui cadru de reglementare şi supraveghere
bancară armonizat cu standardele Uniunii Europene. Cu toate acestea, şi la finele
anului 2006, s-a remarcat un grad înalt al concentrării bancare, în care primele 5
bănci din România în funcţie de mărimea activelor (BCR, BRD-GSG, Raiffaisen
Bank, HVB Ţiriac, Banca Transilvania) deţineau: 60,3 din activele bilanţiere
agregate, 58,4% din depozitele atrase, 34,9% din titlurile de stat şi 53,3% din
capitalurile proprii ale băncilor româneşti.
În anul 2008, structura sistemului bancar nu a suferit modificări majore,
după cum se poate observa din tabelul următor:

Tabel nr. 7. Structura pieţei bancare din România la data de 25 februarie 2008
Instituţii de credit cu Sucursale ale Bănci cu capital
capital majoritar străin instituţiilor de credit majoritar românesc
străine (din state
membre UE)
Banca Comercială Română ING Bank N.V. Casa de Economii şi
BRD – Group Société Amsterdam Consemnaţiuni – CEC
Générale Banca Italo –Romena – cu capital integral de
Raiffeisen Bank România SpA Italia Treviso stat
UniCredit Ţiriac Bank Anglo-Romanian Bank
Bancpost Limited Banca de Import
Alpha Bank România Garanti Bank Export a României –
ABN AMRO Bank România International NV EXIMBANK S.A. –
Volksbank România Banca di Roma SpA cu capital majoritar de
Banca Românească Grupul Italia stat
Naţional Bank of Greece Bank of Cyprus Public
OTP Bank România Company Limited

27
Citibank România Nicosia
Credit Europe Bank
Piraeus Bank România Banca Transilvania –
MKB Romextera Bank cu capital privat
San Paolo IMI Bank Sucursale deschise în majoritar autohton
România 2007*
Egnatia Bank România
Procredit Bank Fortis Bank SA/NV
Caja de Ahorros Y Banca Comercială
Bank Leumi România
Pensiones de Barcelona Carpatica - cu capital
Emporiki Bank România
(LA CAIXA) privat majoritar
ATE Bank România
Blom Bank France S.A. autohton
Romania International Bank
Banca C.F. Firenze România Paris
Raiffeisen Banca pentru FINICREDITO-
Locuinţe INSTITUICAO
Porsche Bank România FINANCEIRA DE
CREDITO S.A.
HVB Banca pentru Locuinţe Libra Bank - cu
Portugalia
Millenium Bank,2007* capital privat
majoritar autohton
Sucursale deschise in
2008*
ABN AMRO Bank NV
DEPFA BANK PCL
CREDITCOOP-organizaţie cooperatistă de credit
Sursa: www.bnr.ro, Registrul instituţiilor de credit din România, *data de la care
poate incepe activitatea

Fig nr.2. – Topul primelor 10 bănci din România după total active
28
Topul primelor 10 bănci din România după total active
BCR

20 BRD

18 RAIFFEISEN BANK
16
BANCA
Total active (miliarde euro)

14 TRANSILVANIA
BANCPOST
12
UNICREDIT TIRIAC
10 BANK
8 ALPHA BANK

6 VOLKSBANK
4
CEC
2
ING BANK
0
1
Banca

Sursa: www.wall-street.ro

Potrivit graficului, se observă că Banca Comercială Română se situează pe


primul loc în topul băncilor din România, deţinând active în valoare de
aproximativ 17,56 miliarde euro. BRD se clasează pe locul doi cu 11,3 miliarde
euro, fiind urmată, la o diferenţă considerabilă de Raiffeiesn Bank (4,4 miliarde
euro). În ceea ce priveşte valoarea activelor totale înregistrate de celelalte bănci
aflate în topul primelor 10, diferenţa dintre ele este relativ mică, pe ultimul loc
situându-se ING Bank.

2.10. Privatizarea unor bănci cu capital de stat

29
2.10.1. BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ

Banca Comercială Română şi-a început activitatea încă de la începutul


reformei sistemului bancar românesc-1990- când au fost transferate către aceasta
toate operaţiunile specifice unei bănci comerciale, desfăşurate de către Banca
Naţională a României, în perioada economiei centralizate. Prin urmare banca a fost
înfiinţată de către stat, acesta devenind acţionarul majoritar.
În evoluţia sa, procesul de privatizare a BCR, a eşuat în două rânduri. Cauza
principală invocată fiind mediul internaţional nefavorabil unor asemenea tranzacţii
în perioada lansării ofertei de privatizare a celei mai mari bănci din sistem cu
capital de stat.
La nivelul anului 2002, strategia de vânzare a BCR a fost reconstituită cu
ajutorul asistenţei primite din partea unor instituţii financiare internaţionale. Noua
strategie viza participarea în proporţie de 25% la capitalul social, în calitate de
acţionar temporar a BIRD şi BERD, urmând ca în următorii 3 ani un investitor
strategic să devină acţionar majoritar.
În 2004 au fost finalizate primele două etape ale procesului de privatizare a
BCR (transferul proprietăţii asupra pachetului de 25% din acţiunile băncii deţinute
de BERD şi CFI, şi a pachetului de 8% către salariaţii băncii), iar în 2995 a intrat
în ultima etapă, etapa prin care un investitor strategic (o instituţie financiar-bancară
internaţională puternică sau un consorţiu de investitori din care cel puţin una să fie
instituţie financiar-bancară internaţională cu reputaţie solidă) preia pachetul
majoritar de acţiuni în proporţie de 62% din acţiunile BCR (33,88% deţinute de
statul român şi 25% deţinute de BERD şi CFI). Din toate ofertele de achiziţie
depuse de posibilii investitori, în competiţie au rămas 10 entităţi, şi anume: Fortis,
Millenium Banco Comercial Portugues, Banca Naţională a Greciei, Banca Intesa,
Deutsche Bank AG, Erste Bank AG, Dexia, KBC, BNP Paribas, ABN Amro.
Ofertele depuse cuprindeau câte o ofertă tehnică şi una financiară. În urma analizei
ofertelor făcute de cele 10 entităţi au fost selecţionate doar două – Erste Bank şi
Millenium Banco Comercial Portugues – pentru a-şi imbunătăţi ofertele financiare
de achiziţie în vederea începerii negocierilor finale. Astfel, la 25 decembrie 2005,
Erste Bank a fost desemnată câştigătoarea licitaşiei de privatizare preluând
pachetul de 62% din acţiunile BCR cu 3,75 miliarde de euro.
La finele anului 2006, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat,
Erste Bank a achitat cele 3,75 miliarde de euro reprezentând contravaloarea
pachetului majoritar de 62% şi a achiziţionat şi 7,27% din acţiunile deţinute de
angajaţii băncii (8%), ajungând ca aceasta să deţină 69,15% din capitalul BCR.

2.10.2. BRD
30
Banca Română pentru Dezvoltare a fost înfiinţată încă din anul 1990, ca
bancă comercială cu capital de stat. Odată cu restructurarea sistemului bancar, în
vederea asanării acestuia, BNR a dispus astfel privatizarea băncilor de stat.
Société Générale Franţa a achiziţionat în data de 14 decembrie 1998 un
pachet de acţiuni reprezentând 42,1679% din capitalul social al BRD. Un alt
pachet de 2,537% din acţiuni a fost vândut prin intermediul bursei în data de 10
septembrie 1999. Ulterior, în data de 24 noiembrie 1999, un pachet de 4,99% din
acţiunile BRD a fost achiziţionat de Banca Europeană de Reconstrucţie şi
Dezvoltare (BERD). În data de 14 iunie 2004, AVAS prin Comisia de privatizare a
BRD- Group Société Générale a demarat acţiunea de cerere de ofertă în vederea
selectării unei firme specializată pentru a întocmi un raport de evaluare a
pachetului de 7,32% din acţiunile băncii şi a dosarului de prezentare pentru această
tranzacţie. Firma selectată a fost DDP Consult Group, care a realizat raportul de
evaluare şi dosarul de prezentare în vederea vânzării pachetului de 7,32% din
acţiunile BRD. În 3 august acelaşi an, AVAS a lansat la privatizare prin negociere
pe bază de oferte finale, îmbunătăţite si irevocabile, un număr de 102.060.436
acţiuni (7,32% din capitalul social) ale BRD-Group Société Générale. Pâna la 3
septembrie a fost primită doar o sinfură ofertă din partea Group Société Générale
achiziţionând astfel pachetul de 7,32% deţinut de AVAS10.

2.10.3. BANCPOST

Banc Post şi-a demarat activitatea ca bancă cu capital de stat în 1991, iar
procesul de privatizare al acesteia a fost început încă din 1998, odată cu
reglementarea acestui proces.
Astfel în octombrie 2002, a avut loc definitivarea privatizării Banc Post prin
vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de APAPS către banca elenă EFG Eurobank
Ergasias.

2.10.4. CEC

Restructurarea CEC începută în anul 2001 în vederea privatizării s-a realizat


în baza unui proiect de restucturare a băncii prin intermediul firmei ING Barings
International & Governement Advisory Services BV, aleasă să efectueze auditul
operaţional al băncii şi finalizarea proiectului de restructurare, operaţiuni finanţate
prin fonduri PHARE.
În 2005 a fost aprobată strategia de privatizare a CEC în baza H.G.
nr.806/2005, modificată prin H.G. nr. 573/26.04.2006, prin care s-a stabilit ca
pachetul majoritar de 69,9% din acţiunile CEC (din care 9,9% aparţin Fondului
Proprietatea) să fie vândut unui investitor strategic (o instituţie financiar-bancară
internaţională puternică sau un consorţiu de investitori din care cel puţin una sa fie
instituţie financiar-bancară internaţională cu reputaţie solidă), iar un procent de 55
31
din capitalul băncii să fie vândut salariaţilor şi pensionarilor acesteia. Restul de
acţiuni – 25,1% - vor rămâne în proprietatea statului urmând ca ulterior acesta să
decidă dacă le va vinde total sau parţial prin ofertă publică pe piaţa de capital.
Vânzarea propriu-zisă a pachetului de acţiuni s-a stabilit să se efectueze în
trei etape, respectiv:
- depunerea ofertelor preliminare neangajate
- depunerea ofertelor finale
- prezenatrea ofertelor financiare angajate îmbunătăţite
În urma depunerii ofertelor de către investitorii înscrişi, în faza finală au
rămas băncile OTP Bank Ungaria şi National Bank of Greece care urmau sa
depună ofertele finale îmbunătăţite. OTP Bank s-a retras înainte de a depune oferta
îmbunătăţită iar National Bank of Greece a oferit 560 milioane euro, sumă care a
fost considerată de Comisia de Supraveghere insuficientă.
Cu toate că sesiunea de finalizare a CEC a eşuat, Guvernul a decis o infuzie
de capital de 500 milioane lei în vederea implementării unei noi strategii de
dezvoltare (moderniarea băncii, consolidarea poziţiei pe segmentul de retail, şi a
întreprinderilor mici şi mijlocii mai ales cele din mediul rural) a băncii pentru
perioada 2008-2010.

CAPITOLUL III: PIAŢA BANCARĂ EUROPEANĂ


32
3.1. Expansiunea băncilor străine în Europa Centrală şi de Est

Piaţa bancară din Europa Centrală şi de Est continuă să fie dominată de


băncile internaţionale. La finele anului 2005, cota de piaţă a băncilor cu acţionariat
majoritar străin era de 78% în ţările din regiune (cu excepţia Rusiei, Ucrainei şi
Turciei). Întrucât pieţele bancare solide sunt în mare proporţie privatizate, oferind
puţine oportunitaţi pentru achiziţii majore, investitorii internaţionali se
concentrează preponderent asupra ţărilor unde procesul de consolidare şi
internaţionalizare nu a atins un stadiu avansat. Europa Centrală şi de Est este o
piaţă care se dezvoltă rapid, cu active cumulate de peste un miliard de euro, cu
jucători preponderent internaţionali şi perspective pozitive de creştere, având în
vedere gradul de penetrare a intermedierii financiare relativ scăzut comparativ cu
ţările din zona Euro.
Cea mai mare concentrare de bănci internaţionale este în noile state membre
UE ca Estonia (99%) şi Slovacia (98%), urmate de o ţară candidată la UE, Croaţia
(91%). Rusia, Turcia şi Ucraina sunt noile frontiere ale strategiei regionale pentru
jucătorii internaţionali activi în regiune. Totuşi, în termeni generali, se aşteaptă ca
procesul de consolidare la nivel internaţional să devină un element determinant al
transformărilor structurale din regiune, ca în cazul fuziunii UniCredit-HVB, care a
creat de departe cel mai mare jucător la nivel regional şi care a condus la un nou
proces de consolidare la nivel local. În urma unui studiu realizat de specialişti în
domeniul economic s-a constatat faptul că segmentul creditelor a luat amploare în
toată regiunea în ultimii doi ani, alimentat atât de factori de natura cererii, cât şi de
factori de natura ofertei. Ca rezultat, a avut loc o sporire semnificativă a volumului
creditului raportat la PIB, de la 24% la 32% în intervalul 2000-2005. Expansiunea
pieţei creditului a fost rapidă mai ales în ţările din Europa de Sud Est şi în Rusia,
urmate de Turcia. Extinderea rapidă a creditelor este estimată să continue în toate
pieţele din zona, condusă de segmentul de retail si susţinută de o performanţă
favorabilă a împrumuturilor pentru companii. Se estimează că cele mai dinamice
pieţe in această privinţă vor fi Rusia, Serbia, Turcia si România.
Adâncirea penetrării financiare a creditelor a fost însoţită de o creştere mult
mai stabilă a depozitelor, în pofida unei dinamici puternice a veniturilor. În anii
următori, accelerarea activităţilor de investiţii şi diversificarea portofoliului vor
conduce la o reducere a ritmului de creştere a depozitelor în ţările mai dezvoltate
din Europa Centrală şi de Est (Polonia, Republica Cehă, Croaţia şi Slovacia), în
timp ce pentru restul regiunii se previzionează o dinamica puternică atât în zona de
retail, cât şi în cea pentru companii. În ansamblu, profitabilitatea bancară rămâne
pozitivă în pofida diminuării marjelor (diferenţa între dobanda la credite şi cea la
depozite) şi a intensificării competiţiei. Se apreciază că Turcia şi Rusia vor avea o
dinamică mai accelerată. În toate ţările, cu excepţia Sloveniei, a Rusiei si a Turciei
– unde încă au loc transformări structurale – sectorul bancar e dominat de instituţii
financiare cu acţionariat străin. Anumiţi jucători internaţionali au considerat
regiunea ca o a doua piaţă de creştere dupa cea proprie, şi deţin în prezent o parte
considerabilă din activele cumulate ale instituţiilor financiare cu capital străin,
33
după ce şi-au dezvoltat o reţea extinsă şi au ajuns printre cei mai importanţi
jucători de pe piaţa bancară în majoritatea ţărilor din ECE.
În prezent, sistemul bancar din România este dominat de instituţii financiare
cu acţionariat străin, care impreună (inclusiv BCR) deţin aproximativ 88% din
totalul activelor. Procesul de restructurare a pieţei bancare românesti va continua
cu finalizarea ultimelor privatizări şi cu intensificarea concentrării ca urmare a
creşterii concurenţei o dată cu maturizarea pieţei şi a reducerii treptate a marjelor.
Restructurarea târzie şi existenţa unui grad relativ scăzut al intermedierii bancare
comparativ cu celelalte ţări din regiune face ca, în prezent, România să fie una
dintre ţările cu cel mai însemnat potenţial de dezvoltare. Pe partea de active,
expansiunea însemnată a pieţei creditului în intervalul 2000 - 2005 în special pe
segmentul de retail nu a epuizat potenţialul de creştere a pieţei. Pe termen mediu,
se estimează ca volumul creditării să crească în medie cu 25% pe an, o dinamica
mai accentuată fiind aşteptată la nivelul creditului acordat populaţiei. Creşterea în
continuare a volumului creditării va fi în mod necesar însoţită de o creştere a
depozitelor provenite de la clientela nonbancară. Urmând tendinţa ultimilor ani,
creşterea volumului depozitelor atrase va avea o dinamică mai moderată în viitor,
în medie de 16% pe an în intervalul 2006 - 2008. Creşterea veniturilor, a gradului
de intermediere bancară şi a dobânzilor reale vor constitui stimulente pentru piaţa
depozitelor bancare, însa vor fi parţial contracarate de dezvoltarea pieţelor
produselor alternative de economisire15.

3.2. Dezvoltarea pieţei creditelor pentru persoane fizice

Principalul element de creştere al volumelor creditelor din regiunea Europei


Centrale şi de Est continuă să fie creditul pentru persoane fizice. Specialiştii
UniCredit Group apreciază că împrumuturile pe segmentul retail în Europa
Centrală şi de Est vor spori cu o medie anuală de 31% până în 2009. Cea mai mare
creştere va fi observată în Rusia, unde acest sector va urca cu 56%, aproape dublu
faţă de procentul de dezvoltare al întregii pieţe a ECE (inclusiv Rusia). Cu o medie
anuală de creştere de 24%, volumul de credite pentru persoane fizice din Europa
Centrală şi de Est este mult mai puternic decât în zona Euro (6%). Datele de la
sfârşitul anului 2005 aferente fiecarei pieţe indică faptul că volumul total de
împrumuturi exprimat ca procent din PIB a fost cel mai mare în Croaţia (68%),
depăşind mult media regiunii (32%). În România, volumul de împrumuturi
exprimat ca procent din PIB este previzionat la 22%, ceea ce indică potenţialul
încă important al pieţei. În general, în toată regiunea, economiştii UniCredit
apreciază faptul că împrumutul pentru persoane fizice va continua să fie sprijinit,
pe de o parte, de o creştere economică puternică şi, pe de altă parte, de decalajul în
privinţa penetrării pieţei. După cum s-a menţionat anterior, piaţa de retail va
conduce creşterea în regiune, dar perspectivele economice pozitive şi cererea
puternică pentru investiţii vor sprijini performanţa favorabilă a creditului pentru
companii. Piaţa bancară din Europa Centrală şi de Est va continua să crească

15
www.banknews.ro

34
puternic. Întrucât regiunea are un amplu potenţial de business, această piaţă va
rămâne un punct principal de interes pentru jucătorii internaţionali16.

3.3. Structura sistemului bancar din Uniunea Europeană

Tabel nr. 8. – Indicatori de structură ai sistemului bancar din Uniunea


Europeană
Ţara Numărul instituţiilor de credit Numărul sucursalelor
2002 2003 2004 2005 2006 2002 2003 2004 2005 2006
Belgia 111 108 104 100 105 5.550 4.989 4.837 4.564 4.574
Rep. Cehă 84 77 70 56 57 1.722 1.670 1.785 1.825 1.877
Danemarca 178 203 202 197 191 2.128 2.118 2.119 2.114 2.114
Germania 2.363 2.225 2.148 2.089 2.050 50.868 47.244 45.331 44.044 40.282
Estonia 7 7 9 11 14 198 197 203 230 245
Irlanda 85 80 80 78 78 926 924 909 910 935
Grecia 61 59 62 62 62 3.263 3.300 3.403 3.543 3.699
Spania 359 348 346 348 352 39.009 39.750 40.603 41.979 43.691
Franţa 989 939 897 854 829 26.162 25.789 26.370 27.075 40.013
Italia 821 801 787 792 807 29.948 30.501 30.950 31.504 32.337
Cipru 408 408 405 391 336 993 983 977 951 941
Letonia 23 23 23 25 27 567 581 583 586 610
Lituania 68 71 74 78 77 n.a. 723 758 822 892
Luxemburg 184 172 165 157 154 271 269 253 246 234
Ungaria 227 222 217 214 212 2.992 3.003 2.987 3.125 3.243
Malta 15 16 16 19 18 99 104 99 109 110
Olanda 539 481 461 401 345 4.269 3.883 3.798 3.748 3.456
Austria 823 814 796 818 809 4.466 4.395 4.360 4.300 4.258
Polonia 666 660 744 730 723 4.302 4.394 5.003 5.078 5.158
Portugalia 202 200 197 186 178 5.348 5.397 5.371 5.422 5.618
Slovenia 50 33 24 25 27 721 725 706 693 696
Slovacia 22 22 21 23 24 1.020 1.057 1.113 1.142 1.175
Finlanda 369 366 363 363 361 1.572 1.564 1.585 1.616 1.598
Suedia 216 222 212 200 204 2.054 2.069 2.018 2.003 2.004
Regatul Unit 451 426 413 400 401 13.867 13.646 13.386 13.130 12.880
Zona euro 12 6.906 6.593 6.406 6.248 6.130 171.652 168.005 167.770 168.951 180.695
EU 25 9.321 8.983 8.836 8.617 8.441 202.31 199.275 199.507 200.759 212.670
5
Bulgaria 34 35 35 34 32 n.a. n.a. 5.606 5.629 5.569
România 39 39 40 40 39 n.a. 3.387 3.031 3.533 4.470

Sursa : www.ecb.eu- EU banking structures

Numărul instituţiilor de credit a înregistrat pe parcursul anilor 2002-2006 o


evoluţie uşor descrescătoare atât în zona euro (de la 6.906 instituţii de credit
existente în 2002 la 6.130 în 2006), cât şi în Uniunea Europeană (de la 9.321 în
2002 la 8.441 în 2006), însă se observă o creştere în ceea ce priveşte numărul de
sucursale existente : în zona euro există în anul 2006 - 180.695 de sucursale faţă de
171.652 existente în anul 2002, iar în Uniunea Europeană sunt înregistrate 212.670
sucursale în 2006 faţă de 202.315 în 2002. Se obsevă că ţara care a deţinut în anul

16
www.banknews.ro

35
2002 şi deţine în continuare numărul cel mai mare de instituţiile de credit (2.050 în
2006) este Germania (ponderea fiind de 24,29% din total instituţii de credit
existente în U.E.), ocupând locul secund în ceea ce priveşte numărul de sucursale
existente în 2002 - 40.282, primul loc fiind ocupat de Spania care înregistrează
43.691 de sucursale în 2002 (reprezentând 20,54% faţă de 18,94% cât deţine
Germania). Pe ultimul loc se află Estonia cu 14 instituţii de credit şi 245 de
sucursale în 2006.

Tabel nr. 9 - Indicatori de structură ai sistemului bancar din Uniunea


Europeană
Ţara Numărul de angajaţi al instituţiilor de credit Total active ale instituţiilor de credit (milioane euro)

2002 2003 2004 2005 2006 2002 2003 2004 2005 2006
Belgia 75370 73553 71347 69481 67957 774330 828557 914391 1055270 1121222
Rep. Cehă 40534 39658 38666 37943 37825 79232 78004 87104 100902 114756
Danemarca 47613 46443 46372 47579 46394 534187 568848 629371 746247 822399
Germania 753950 725550 712300 705000 692500 6370194 6393524 6584388 6826558 7122777
Estonia 3934 4280 4455 5029 5681 5221 6314 8586 11876 15379
Irlanda 36585 35658 35564 37702 39154 474630 575168 722544 941909 1186228
Grecia 60495 61074 59337 61295 62171 201608 213171 230454 281066 315081
Spania 243429 243462 246236 252831 261890 1342492 1502861 1717364 2149456 2515527
Franţa 430178 426570 435526 432197 435413 3831610 3998554 4419045 5073388 5728127
Italia 340440 336661 336354 335917 339878 2024156 2125366 2275628 2509436 2793244
Cipru 10.613 10480 10617 10799 10845 40943 41890 46540 60366 74397
Letonia 8267 8903 9655 10477 11656 7250 8482 11167 15727 22694
Lituania 8420 7557 7266 7637 8624 5000 6453 8553 13162 17347
Luxemburg 23300 22513 22549 23224 24752 662615 655971 695103 792418 839564
Ungaria 35045 35725 35558 37527 39302 43564 55166 68201 78289 93754
Malta 3459 3.416 3371 3383 3515 16313 17901 20838 27195 30556
Olanda 125911 120539 118032 120165 116500 1356397 1473939 1677583 1695325 1873129
Austria 74048 73308 72858 75303 76323 554528 586459 635348 721159 789770
Polonia 161814 154569 150037 152923 155881 124855 112189 141571 163422 189511
Portugalia 55679 54350 53230 54035 58213 310370 348691 345378 360190 397879
Slovenia 11855 11816 11602 11726 11838 19995 21541 24462 30135 34879
Slovacia 20532 19812 19819 19773 19633 23748 23751 30834 37834 41716
Finlanda 27190 26667 25377 25182 23947 165661 185846 212427 234520 255055
Suedia 45961 44389 44242 44943 47069 487211 519259 599682 653178 773708
Regatul 501787 487772 490436 461654 453045 5855895 6171438 6931831 8318588 9651517
Unit
MU12 2246575 2199905 2188710 2192332 2198698 18068591 18888107 20429653 22640695 24937530
EU25 3146409 3074725 3060806 3043725 3050006 25312005 26519342 29038393 32897616 36820142
Bulgaria n.a. n.a. 22467 22945 26738 7754 9254 13224 17447 22302
România n.a. 46.567 49702 52452 58536 13452 14782 22729 34955 51109

Sursa : www.ecb.eu- EU banking structures

În ceea ce priveşte numărul de angajaţi care lucrează în cadrul instituţiilor


de credit, locul intâi este ocupat din nou de Germania cu 692.500, iar ultimul loc
de Malta care numără 3.515 angajaţi în instituţiile de credit. Pe ansamblu, se
observă o uşoară scădere a numărului de angajaţi din instituţiile de credit atât în
zona euro cât şi în Uniunea Europeana pe parcursul anilor 2002 – 2006.
Ponderea cea mai mare în total active o deţine Regatul Unit care

36
înregistrează 26,21% (9.651.517 milioane euro) din total active din Uniunea
Europeană,fiind urmat îndeaproape de Germania care înregistrează active totale in
valoare de 7.122.777 milioane euro, iar pe ultimul loc se situează Estonia cu
15.379 milioane euro.
Valoarea activelor pe care le înregistrează România sunt de 22.302 milioane
euro la nivelul anului 2006, în creştere continuă faţă de anul 2002 când înregistra
active bancare în valoare doar 7.754 miliarde euro.

3.4. Participarea străină în sistemul bancar din Europa Centrală şi de


Est

Primii şapte jucători din sistemul bancar al Europei Centrale şi de Est


controlează 26% din piaţa din regiune. Pe primul loc în clasamentul celor mai mari
bănci care operează în această zonă este UniCredit Group, având active totale de
86,2 miliarde euro şi un profit net de 1,3 miliarde euro. Aceasta înseamnă că
UniCredit Group este aproape de doua ori mai mare decât cel mai apropiat
concurent. Erste Bank se clasează pe locul al doilea, cu active totale de 48,7
miliarde euro şi profit net de 711 milioane euro. KBC din Belgia este pe locul al
treilea, cu active totale de 42,7 miliarde euro şi un profit net de 556 milioane euro.
Al patrulea în acest top este Raiffeisen International (active totale: 42,3 miliarde
euro, profit net de 481 milioane euro), urmat de Société Générale (active totale:
30,1 miliarde euro, profit net de 531 milioane euro), Banca Intesa (active totale:
22,1 miliarde euro, profit net de 326 milioane euro) şi OTP Ungaria (active totale:
19,1 miliarde euro, profit net de 609 milioane euro). Cele mai extinse reţele aparţin
UniCredit Group (17 ţări) şi Raiffeisen International (15 ţări), urmate de Société
Générale (10 ţări) şi Banca Intesa (9 ţări). „Este interesant de notat că dintre primii
şapte jucători regionali, doar trei se află în topul celor mai importante 20 de bănci
din punctul de vedere al capitalizării bursiere. Aceasta confirmă ideea că procesul
internaţional de consolidare poate aduce transformări structurale la nivel regional.

3.4.1. Grupul UniCredit

UniCredit Group este numărul unu în Europa Centrală şi de Est. UniCredit


Group este liderul incontestabil pe piaţa bancara din ECE cu cea mai mare reţea
din regiune. În ce priveşte veniturile şi activele totale, Grupul este de doua ori mai
puternic decat cel mai apropiat competitor regional (Grupul Erste Bank). UniCredit
Group este lider recunoscut în zona Europei Centrale şi de Est, unde începând cu
anul 1999 a făcut achiziţii imporante.
Poziţia de lider în regiunea Europei Centrale şi de Est a Grupului UniCredit
a fost confirmată de rezultatele financiare în creştere, dar şi de prestigioasa revistă
„The Banker” care a desemnat UniCredit drept „Banca Anului”, atat în Italia, cât şi
în Europa Centrală şi de Est. UniCredit şi-a consolidat astfel poziţia în regiunea
Europei Centrale şi de Est, unde deţine bănci importante în Polonia, Bulgaria,
Croaţia, Turcia, Cehia, Slovacia şi România.
La nivel global, obiectivul strategic al Grupului UniCredit este situarea între

37
primele bănci pe pieţele din regiunea Europei Centrale şi de Est, aşa cum se
întâmplă în Polonia, Bulgaria, Croaţia, Bosnia&Hertzegovina şi recent în Turcia.
În România strategia de dezvoltare a Grupului UniCredit prevede atât accelerarea
creşterii organice până la mărirea considerabilă a cotei de piaţă şi a numărului de
sucursale, cât şi o achiziţie majoră pentru atingerea obiectivelor stabilite într-un
interval de timp cât mai scurt.
Grupul UniCredit este lider de piaţă în una din cele mai bogate zone din
inima Europei, care include Bavaria, Austria şi nordul Italiei. Această zonă
reprezintă nucleul Grupului. UniCredit Group este unul dintre cei mai importanti
jucatori de pe piaţa bancara din ECE şi opereaza cea mai vasta reţea în ţările din
regiune. În cadrul UniCredit Group, Bank Austria Creditanstalt este responsabilă
de operaţiunile din ECE.
Grupul UniCredit este prezent în 23 de ţări, prin intermediul a peste 9.000 de
sucursale, unde aproximativ 170.000 de angajaţi deservesc peste 40 de miliane de
clienţi. Grupul UniCredit este jucător global în managementul activelor: 290
miliarde euro (acoperire de 5 continente).
UniCredit Group este numărul unu în: Bosnia-Hertegovina, Bulgaria,
Croaţia şi Polonia. În top cinci în: Republica Cehă, România, Serbia, Slovacia,
Slovenia şi Turcia. În top zece în: Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia şi Rusia.
UniCredit Group oferă servicii financiare şi personalizate printr-o abordare
„one-stop-shop”– de la administrarea conturilor la servicii de leasing, de la
gestionarea activelor la Investment Banking17.

Strategia UniCredit Group

Ţinta Grupului UniCredit este de a-şi extinde reţeaua pe piaţa bancară din
Europa Centrală şi de Est, oferind servicii de cea mai înalta calitate în toate
sectoarele în care grupul activează şi valorificând toate oportunităţile de
dezvoltare.
Strategia de dezvoltare a Grupului se bazează pe patru piloni:
 delimitarea clară a sectoarelor de activitate: precum retail, corporate, private
banking, investment banking şi managementul activelor care sunt toate
comune pieţelor în care grupul operează;
 crearea unor “industrii” specifice globale: pentru dezvoltarea produselor
cum ar fi cardurile de credit, credite de consum pentru clienţi, credite
ipotecare, leasing;
 centralizarea serviciilor cu clienţii precum dezvoltarea tehnologiei şi
informaţiei şi activităţii de back office pentru a sprijini cererile zilnice ale
unităţilor bancare;
 adoptarea unei apropieri multi-locale pentru a oferi sucursalelor transparenţă
în ceea ce priveşte serviciile oferite şi relaţia cu clienţii18.

17
www.unicreditbank.si
18
www.unicreditgroup.eu

38
Succesul UniCredit Group pe piaţa internă din Europa Centrală şi de Est

În urma rezultatelor financiare favorabile obţinute şi după ce şi-a consolidat


poziţia de lider în Europa Centrală şi de Est prin achiziţia Yapi Kredi, una dintre
primele bănci din Turcia, Grupul UniCredit continuă programele de dezvoltare şi
investiţii în regiunile cu potenţial ridicat, inclusiv piaţa românească. În prezent
UniCredit controlează prima bancă privată din Polonia (Pekao), principalele bănci
din Croaţia (Zagrebacka) şi Bulgaria (Bulbank), a cincea bancă din Slovacia
(Unibanka), una din principalele bănci comerciale din Cehia (Zivnostenska). În
Turcia, UniCredit Group deţine un parteneriat strategic cu Koc Financial Services,
unul din cele mai mari grupuri private din ţară prin intermediul căruia a cumpărat
Yapi Kredi, a patra bancă privată din Turcia după activele totale deţinute.
Grupul Unicredit este prezent pe piaţa bancară românească prin UniCredit
Tiriac Bank, creată în urma unei triple fuziuni, mai întâi între Banca Ţiriac şi HVB
Bank România - din care a rezultat HVB Ţiriac Bank - şi ulterior între UniCredit
România şi HVB Ţiriac Bank. Grupul mai are pe piaţa românească o bancă pentru
finanţări în domeniul locativ - HVB Banca pentru Locuinţe. UniCredit este prezent
în România şi prin intermediul UniCredit Leasing, una dintre primele companii de
profil, UniCredit Securities, ce oferă servicii de investiţii în valori mobiliare, cât şi
prin UniCredit Produzioni Accentrate (UPA), companie specializată în servicii
operaţionale bancare. Acţionar majoritar al băncii UniCredit Romania cu 99,94%
din acţiuni, Grupul UniCredit este una dintre cele mai importante instituţii
financiare europene19.
UniCredit Ţiriac Bank şi-a început activitatea la 1 iunie 2007. Conducerea
noii instituţii şi-a expimat dorinţa de a începe activitatea cu o viziune nouă de
abordare a clientelei, atât persoane fizice cât şi juridice, produse şi servicii la
standarde internaţionale şi o extindere a reţelei teritoriale. Noua banca înglobează
punctele tari ale celor trei foste instituţii de credit. Astfel, noua bancă va beneficia
de parteneriatele puternice ale HVB Bank cu companiile mari şi multinaţionale, de
portofoliul mare de clienţi persoane fizice şi IMM ale Băncii Ţiriac precum şi de
relaţiile cu companiile mici şi mijlocii, punctul forte al UniCredit România.
UniCredit România este deţinută în proporţie de 99,94% de grupul italian
UniCredit Group, unul dintre cei mai dinamici noi jucători în domeniul bancar din
Europa. Grupul este recunoscut ca unul dintre principalii furnizori de servicii
financiare în Italia, în Germania şi în Austria şi deţine deja un avantaj foarte solid
în Europa Centrală şi de Est. Din punctul de vedere al veniturilor, al activelor nete
şi al reţelei de sucursale, Grupul UniCredit depăşeşte de mai mult de două ori ca
dimensiune cel de-al doilea jucător din regiune. UniCredit România şi-a început
activitatea în 2003, când Grupul UniCredit a achiziţionat o mică bancă locală şi s-a
extins prin creştere organică la o reţea de 50 de sucursale.

19
www.agora.ro

39
Fig. nr. 3. – Evoluţia valorii de piaţă a Grupului UniCredit

Evoluţia valorii de piaţă a Grupului


UniCredit

75,7
Valori (bilioane euro)

80 69,2
60,3
60 2004
2005
40
26,7 2006
20 2007

0
1
An

Sursa : www.unicreditgroup.it
Potrivit graficului, se observă evoluţia valorii de piaţă a Grupului UniCredit
în perioada 2004-2007, care a devenit lider pe piaţa bancară europeană, având cea
mai extinsă reţea (operează în 23 de ţări). În anul 2004, UniCredit Group a
înregistrat o valoare de piaţă de doar 26,7 bilioane euro, dezvoltându-se într-un
ritm rapid, ajungând ca într-un an sa îşi dubleze valoare de piaţă (60,3 bilioane
euro). Evoluţia Grupului este una crescătoare, în anul 2007 acesta înregistrând o
valoare de piaţă de 75,7 bilioane euro, consolidându-şi astfel poziţia de lider pe
piaţa bancară europeană.

Fig. nr. 4. – Veniturile Grupului UniCredit în funcţie de aria geografică

Venituri în funcţie de aria geografică

3% 8%
Alte ţări
9%
Polonia
Austria
ECE
51% 12%
Germania

17% Italia

Sursa : www.unicreditgroup.it
40
3.4.2. Grupul Erste Bank

Înfiinţată în anul 1819 ca prima bancă de economii, sub numele de “Erste


österreichische Spar-Casse”, Erste Bank der oesterreichischen AG este unul dintre
cei mai mari furnizori de servicii financiare din Europa Centrală după numărul de
clienţi şi totalul activelor. Iniţial o bancă de economii austriacă, Erste Bank a
devenit în ultimii şapte ani un grup internţional de instituţii financiare, funcţionând
pe cele mai importante pieţe emergente din Europa, cu un total al activelor de
152,66 miliarde euro, conform datelor din 31 decembrie 2005, şi un număr de
48.000 de angajaţi.
Succesul Erste Bank în Europa Centrală se bazează pe dezvoltarea afacerii
în Austria, datorită colaborării strânse cu băncile de economii din Austria, precum
şi pe extinderea de succes în Europa Centrală prin intermediul achiziţiilor.
Din 1997, Erste Bank a achiziţionat un total de zece bănci, inclusiv BCR,
formând astfel un grup bancar central european cu o strategie şi o filozofie
comune. Înainte de achiziţionarea BCR, banca a realizat cele mai mari achiziţii ale
sale bdin Europa Centrală şi de Est în Republica Cehă şi Slovacia, unde a preluat
băncile de economii respective, prin privatizarea acestora, acestea devenind între
timp cele mai mari bănci de retail în ţările lor de origine. Filialele din Ungaria
(Erste Bank Hungary) şi Croaţia (Erste Bank Croaţia) sunt, de asemenea, bine
poziţionate pe pieţele lor. Erste Bank Serbia luptă să devină forţa motrice pe piaţa
bancară sârbă şi trece în prezent printr-un program de transformare ai cărui primi
paşi au fost deja implementaţi cu succes.
În calitate de bancă universală, Erste Bank se concentrează pe clienţii
persoane fizice, întreprinderile mici şi mijlocii, precum şi pe clienţii corporativi.
Asigură o gamă largă de produse şi servicii financiare clienţilor săi, de la
finanţarea domeniului imobiliar, servicii financiare pentru clienţi corporativi mari,
precum şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, până la servicii de asigurare,
leasing şi managementul activelor, precum şi servicii bancare de investiţii. Pentru a
le asigura clienţilor accesul în orice moment la serviciile Erste Bank, banca
valorifică toate oportunităţile prin intermediul canalelor existente, a canalelor noi
de distribuţie (de exemplu, self-service) şi a mediilor de comunicare (de exemplu,
internet banking, internet trading).
Grupul Erste Bank, care combină punctele forte ale băncilor sale din Europa
Centrală şi de Est într-un singur grup, deserveşte în prezent peste 15 milioane de
clienţi (inclusiv BCR). Fie că este vorba de Republica Cehă, Slovacia, Ungaria,
Croaţia sau Serbia, banca oferă întotdeauna cele mai bune servicii clienţilor săi şi
consultanţă profesionistă privind toate problemele financiare, adaptate nevoilor
regionale. Avantajul Erste Bank de a fi aproape de regiune şi de oamenii săi a fost
hotărâtor pentru succesul şi dezvoltarea companiei.

Strategia Erste Bank

Un factor important al succesului evoluţiei Erste Bank într-unul dintre


furnizorii importanţi de servicii financiare din Europa Centrală şi de Est este

41
respectarea cu consecvenţă a strategiei de dezvoltare după oferta publică din 1997.
Acest angajament strategic a condus la crearea de valoare substanţială pentru
acţionarii, clienţii şi angajaţii băncii deopotrivă20.
La momentul respectiv, Erste Bank a formulat patru strategii de bază:
1. Orientarea spre potenţialul activităţii de bază
2. Crearea unei mărci puternice împreună cu băncile de economii austriece
3. Vizarea unei pieţe interne de 40 de milioane de persoane în Europa
Centrală
4. Transferarea modelului de distribuţie pe canale multiple în Europa
Centrală

După implementarea cu succes şi consolidarea pnctelor forte cheie, Erste


Bank a adaptat strategiile pentru a reflecta evoluţia băncii şi obiectivele acesteia,
precum şi schimbările mediului de operare. Rezultatul este un set de trei piloni
strategici principali care definesc succesul activităţii trecute şi viitoare a Erste
Bank:

Strategie consecventă din 1997

Orientarea
Orientarea Orientarea
spre afaceri:
geografică: spre eficienţă:
Retail
Europa Noua
banking şi
Centrală şi de Arhitectură a
Corporate
Est Grupului
banking

Crearea de valoare pentru acţionari, clienţi şi


angajaţi

Orientarea spre afaceri: Retail banking şi Corporate banking


20
www.sparkasse.at

42
Definirea foarte clară a orientării spre afaceri stă la baza operaţiunilor Erste
Bank: banca deserveşte direct 15,2 milioane de clienţi în şapte ţări şi are
aproximativ 2.700 de sucursale, precum şi centre comerciale pentru clienţii mici şi
mijlocii. În contextul actual, activitatea de retail banking şi corporate banking sunt
atractive pentru că oferă o oportunitate incitantă de afaceri, o rază de acţiune vastă
în privinţa ofertei de produse şi posibilitatea de a opera pe pieţe bine diversificate.
Austria este o piaţă banacară matură şi stabilă, Republica Cehă, Ungaria,
Slovacia şi Croaţia sunt economii de tranziţie în curs de dezvoltare, în timp ce
România şi Serbia sunt pieţe bancare emergente. Aceasta inseamnă introducerea
cunoştinţelor vaste despre produsele de pe pieţe mature şi aplicarea selectivă pe
pieţele mai puţin dezvoltate a acelor produse de retail şi corporate banking care
corespund cel mai bine nevoilor clienţilor băncii.

Orientarea geografică: Europa Centrală şi de Est

Spre sfârşitul anilor ’90, conducerea băncii a ajuns la concluzia că viitorul


Erste Bank pe termen lung ca bancă independentă depinde foarte mult de gasirea
de pieţe noi în afara Austriei: la momentul respectiv, oportunităţile de dezvoltare
erau limitate, îmbunătăţirea rezultatului financiar făcându-se doar prin reduceri
repetate ale costurilor. Prin urmare, s-a luat hotărârea ca Erste Bank să se angajeze
pe termen lung pe pieţele aflate în apropiere, în special în ţările învecinate din
Europa Centrală- Republica Cehă, Slovacia, Ungaria şi Croaţia. În Austria, s-a
urmărit o politică de căutare a unei integrări mai strânse cu sectorul băncilor de
economii pentru a creşte amploarea băncii, pentru a oferi clienţilor un plus de
valoare şi pentru a lucra mai eficient. De atunci s-au depăşit cu mult obiectivele
iniţiale. Piaţa internă acoperă acum o regiune învecinată de aproximativ 70 de
milioane de locuitori, incluzând Serbia şi România. Prin urmare, Erste Bank
doreşte să continue drumul spre dezvoltare, făcând un pas mai mare în Europa
Centrală şi de Est, atunci când se vor ivi oportunităţile corespunzătoare. Ultimul
pas făcut de Erste Bank în Europa a fost achiziţionarea pachetului majoritar de
62% a BCR contra sumei de 3,75 miliarde de euro, astfel procesul de privatizare a
BCR România finalizându-se la finele anului 2006.

Orientarea spre eficienţă: Noua Arhitectură a Grupului

Programul de Noua Arhitectură a Grupului (NGA) se află în centrul ambiţiei


Erste Bank de a munci mai eficient în cadrul grupului şi este un rezultat direct al
extinderii. De asemenea, specialiştii Erste Bank au conştientizat faptul că anumite
sarcini sunt îndeplinite mai eficient în cadrul unei abordări standardizate la nivelul
întregului grup, în timp ce eforturile în vânzări şi marketing sunt gestionate mai
bine la nivel local. Altfel spus, Noua Arhitectură a Grupului vizează să realizeze un
grup bancar de mai mare succes pornind de la ceea ce deja reprezintă un grup de
bănci de succes.
Lansat la jumătatea anului 2004, programul NGA se va materializa în
creşteri de venituri, reduceri de costuri şi îmbunătăţiri ale eficienţei. Au fost

43
grupate în mod corespunzător cele şase direcţii principale de programe în baza
acestor linii, după cum urmează: proiectul de Mari Clienţi Corporativi ai Grupului,
proiectul de Sinergie a Cardurilor în cadrul Grupului şi proiectul Retail 2008 sunt
concepute pentru a asigura creşteri de venituri, în timp ce proiectul de Achiziţii ale
Grupului şi proiectul de Tehnologie a Informaţiei vor determina reduceri de costuri
şi o mai mare eficienţă a muncii. Modelul de Performanţă a Grupului va asigura
transparenţa necesară pentru a conduce grupul în mod eficient.

Succesul Erste Bank pe piaţa internă din Europa Centrală

Regiunea Europei Centrale şi de Est este piaţa internă extinsă a Erste Bank.
Importanţa vitală şi poziţia foarte bună pe piaţă a filialelor băncii în ţările
respective sublinează înalta calitate a serviciilor întregului Grup Erste Bank şi
marea încredere pe care au acordat-o clienţii băncii. Toate filialele şi-au atins
foarte repede obiectivele ambiţioase şi consolidează în mod semnificativ
profitabilitatea Erste Bank.
În februarie 2000, Česká spořitelna a devenit membru al Grupului Erste
Bank. Prin achiziţionarea unui pachet de 52,07% din acţiuni, Erste Bank a devenit
acţionarul majoritar al celei mai mari bănci din Republica Cehă, după numărul de
sucursale, clienţi şi volum al depozitelor.
Acţionar majoritar, din ianuarie 2001, al celei mai mari instituţii financiare
slovace, Erste Bank a preluat restul de acţiuni ale Slovenská sporitel’ňa la începutul
anului 2005 şi astfel deţine în prezent 100% din capitalul social al băncii.
Achiziţionarea Hungarian Mezöbank(care s-a numit apoi Erste Bank
Hungary) în 1997 a conferit Erste Bank o excelentă poziţie de start pe piaţa internă
extinsă din Europa Centrală. În septembrie 2003, Erste Bank a câştigat licitaţia
pentru 99,97% din acţiunile Hungarian Postbank pe care a integrat-o cu succes în
Erste Bank Hungary, devenind, în doar nouă luni, a doua bancă de retail ca mărime
din Ungaria.
În septembrie 2000, trei bănci din Croaţia au fuzionat într-o nouă bancă
numită “Erste & Steiermärkische Bank d.d.”, deţinută în comun de către Erste Bank
şi banca de economii austriacă “Steiermärkische Bank und Sparkassen AG”. Erste
& Steiermärkische Bank d.d. a oferit Erste Bank o poziţie excelentă de start în
Croaţia. Această poziţie a fost consolidată în continuare, în mai 2002, când Erste
Bank a achiziţionat Riječka Banka, una dintre cele mai mari bănci din Croaţia. Pe
1 august, cele două filiale, Erste & Steiermärkische Bank d.d. şi Riječka Banka, au
fuzionat pentru a forma “Erste & Steiermärkische Bank” (Erste Bank Croaţia).
Achiziţionarea Novasadska Banka, a doua bancă după mărime din regiunea
Vojvodina, Serbia, a fost încă un pas în succesul dezvoltării Erste Bank în Europa
Centrală şi de Est. În august 2005, Erste Bank a achiziţionat un pachet de 83,3%
din acţiuni, după care a urmat preluarea a 16,7% în octombrie.
La finele anului 2006, Erste Bank a achiziţionat pachetul majoritar de 62% a
BCR România plătind suma de 3,75 miliarde de euro. Atuurile BCR care au
convins Erste Bank de a se extinde în Europa şi implicit de a soluţiona procesul de
privatizare a BCR România au fost, în esenţă, două: oamenii şi poziţia pe piaţă.

44
BCR a fost mereu cunoscută pentru faptul că are oameni foarte buni cu care a
traversat cu bine momente foarte dificile ale sistemului bancar românesc. Prin
urmare, presupunerea a fost că, prin achiziţionarea BCR, Erste Bank câştigă şi
foarte mulţi oameni buni, lucru care s-a dovedit a fi adevărat. Poziţia de lider a
BCR, pentru toate segmentele de clienţi, plasează Erste Bank într-o postură unică
pe cea mai mare piaţă a “continentului” Erste Bank.
Până la finalizarea tranzacţiei, BCR a fost o achiziţie obişnuită ce a parcurs
procesul firesc. Chiar şi problema ajutorului de stat legată de fuziunea cu Bancorex
a fost similară celorlalte achiziţii ale Erste Bank. Cea mai frapantă diferenţă este
preţul, ca sumă absolută, dar şi ca multiplu plătit; astfel provocarea de a reuşi este
mult mai mare. O altă diferenţă este aceea că BCR nu era o bancă în criză, ci una
bine administrată, cu rentabilitate decentă. Ceea ce înseamna că integrarea ar trebui
să fie mai uşoară şi mai lină, dar şi că schimbarea nu va fi la fel de dramatică faţă
de alte cazuri, pentru că s-a început de la o profitabilitate mai mare.
BCR este cea mai puternică bancă din ţară ca poziţie pe piaţă, este o bancă
de calitate şi un element forte al economiei româneşti21. Ceea ce BCR nu este în
acest moment: nu este cea mai eficientă bancă din România, nu reprezintă
“perfecţiunea” din punctul de vedere al calităţii produselor şi serviciilor sale. Şi
aceste două zone sunt cele pe care Erste Bank îşi propune să le îmbunătăţească.
BCR este o mare familie, mândră de ea însăşi şi de poziţia sa, total conştientă de
locul său în ţară. Există dispute şi discuţii în familie, dar în acelaşi timp, există
sentimentul de apartenenţă şi o puternică loialitate faţă de instituţie. Fiecare
membru al echipei ar trebui să încerce să înţeleagă opiniile tuturor şi modul în care
aceştia gândesc, să fie întotdeauna pregătit să vadă dincolo de propria
responsabilitate şi să gândească într-un context mai larg.

Fig. nr. 5 – Capitalizarea de piaţă a Grupului Erste Bank

21
Revista angajaţilor BCR nr.2/dec 2007- De vorbă cu Manfred Wimmer

45
Capitalizarea de piaţă a Grupului Erste Bank
Valori (miliarde euro)
16 14
2000
14
11,4 2001
12
9,5
10 2002
8 5,9 2003
6 3,8 2004
4 2,4 3
2005
2
2006
0

ANUL

Sursa: www.sparkasse.at/erstebank/group

Grupul Erste Bank a avut o evoluţie ascendentă în perioada 2000-2006,


ajungând la o capitalizare de piaţă de la 2,4 miliarde euro în anul 2000, la 9,5 în
2004, în anul 2006 înregistrând 14 miliarde euro. Astfel, Grupul Erste Bank îşi
consolidează locul secund pe piaţa bancară europeană şi continuă să se extindă în
Europa (ultima achiziţie fiind BCR România), fiind o bancă internaţională
modernă şi unul dintre furnizorii de vârf de servicii financiare în domeniul retail
banking şi corporate banking în Europa Centrală şi de Est, cu aproximativ 15,2
milioane de clienţi.

CONCLUZII

46
Privatizarea este un proces complex, el poate implica industrii întregi
(agriculura, minerit, aprovizionarea cu gaz sau electricitate) sau firme individuale.
Lucrarea “Privatizarea sectorului bancar din ţările Europei Centrale şi de
Est” este un studiu de caz al întregului proces de privatizare, care îşi propune să
analizeze desfăşurarea procesului de privatizare în sectorul bancar, cu implicaţiile
şi consecinţele pe care acest fenomen le are asupra economiei.
Primul capitol al lucrării intitulat: “Sistemul bancar şi privatizarea sistemului
bancar” tratează sistemul bancar din ţările Europei Centrale şi de Est (şi implicit
România) şi rolul acestuia în cadrul economiei. Privatizarea sistemului bancar este
fenomenul care caracterizează economia contemporană, care a stârnit controverse
atât în rândul economiştilor, a politicienilor, dar şi a oamenilor de rând. Se încearcă
tratarea şi explicarea pe larg a ceea ce înseamnă privatizare, a obiectivelor şi
avantajelor privatizării, a modalităţilor şi strategiilor de privatizare adoptate de
diferitele ţări din Europa Centrală şi de Est. Economia de piaţă presupune existenţa
unui sistem bancar care să asigure mobilizarea disponibilităţilor monetare ale
economiei şi orientarea lor spre desfăşurarea unor activitaţi economice eficiente.
Trecerea de la proprietatea de stat la cea privată şi crearea condiţiilor în care
entităţile aflate în proprietate privată pot funcţiona şi se pot dezvolta, au
reprezentat principalele obiective ale procesului de tranziţie.
Efectul imediat al privatizării este transferul monitorizării şi controlul
managementului firmei de la nivel guvernamental la cel al acţionarului.
În ţările din Europa Centrală şi de Est procesele schimbărilor sistematice au
condus la restructurarea economică care a însemnat privatizarea celor mai multe
instituţii de stat. Ţările au aplicat o varietate de strategii de privatizare, de la o
abordare graduală (Slovenia, Ungaria, Cehia) la terapia de şoc (Polonia).
“Sistemul bancar din România” este cel de-al doilea capitol al lucrării care
prezintă evoluţia şi organizarea sistemului pe cele două nivele (BNR şi instituţiile
de credit), cadrul legislativ care guvernează sistemul bancar românesc,
modernizarea sistemului bancar, desfăşurarea procesului de privatizare a
instituţiilor de credit din România şi principalele caracteristici ale sistemului
bancar actual (care cuprinde 39 de instituţii de credit care funcţionau la finele
anului 2006: 1 bancă cu capital integral de stat-CEC-ul-, 1 bancă cu capital
majoritar de stat-Eximbank-, 1 organizaţie coorporatistă de credit care cuprinde
casa centrală (Creditcoop) şi cele 124 de filiale, 26 de bănci cu capital majoritar
străin şi 7 sucursale ale unor bănci străine-6 din cadrul Uniunii Europene şi 1
sucursală a unei bănci din Egipt- Bloom Bank Egypt.
În România, procesul de privatizare a instituţiilor de credit a fost unul lent,
care a început în anul 1997 odată cu completarea cadrului legislativ bancar prin
Legea 83- privind privatizarea socieţăţilor bancare. Sistemul bancar s-a apropiat de
privatizare integrală, singurele instituţii cu capital majoritar de stat au rămas CEC
si Eximbank. Astfel la finele anului 2006 ponderea activelor deţinute de băncile cu
capital privat sau majoritar privat în totalul activelor bancare a fost de 94,5%, în
timp ce băncile cu capital de stat sau majoritar de stat au deţinut doar 5,5%. Din
punct de vedere al gradului de capitalizare a sistemului bancar s-a înregistrat un

47
trend ascendent a capitalului social/de dotare ajungând la finele anului 2006, la
9444,7 milioane RON, în creştere cu 28,2% faţă de nivelul anului precedent.
O caracteristică actuală a sistemului bancar românesc este creşterea
competitivităţii bancare.
Capitolul trei intitulat “Piaţa bancară europeană” încheie lucrarea despre
privatizarea sistemului bancar din Europa Centrală şi de Est. Piaţa bancară din
Europa Centrală şi de Est este dominată de băncile internaţionale. La finele anului
2005, cota de piaţă a băncilor cu acţionariat majoritar străin era de 78% în ţările
din regiune (cu excepţia Rusiei, Ucrainei şi Turciei). Întrucât pieţele bancare solide
sunt în mare proporţie privatizate, oferind puţine oportunitaţi pentru achiziţii
majore, investitorii internaţionali se concentrează preponderent asupra ţărilor unde
procesul de consolidare şi internaţionalizare nu a atins un stadiu avansat. Europa
Centrală şi de Est este o piaţă care se dezvoltă rapid, cu active cumulate de peste
un miliard de euro, cu jucători preponderent internaţionali şi perspective pozitive
de creştere, având în vedere gradul de penetrare a intermedierii financiare relativ
scăzut comparativ cu ţările din zona Euro.
Cea mai mare concentrare de bănci internaţionale este în noile state membre
UE ca Estonia (99%) şi Slovacia (98%), urmate de o ţară candidată la UE, Croaţia
(91%). Rusia, Turcia şi Ucraina sunt noile frontiere ale strategiei regionale pentru
jucătorii internaţionali activi în regiune. Lider pe piaţa bancară europeană este
UniCredit Group, urmat de Grupul Erste Bank, grup care a achiziţionat la finele
anului 2006 pachetul majoritar de acţiuni ale BCR România pentru suma de 3,75
miliarde euro, finalizându-se astfel procesul de privatizare a celei mai mari bănci
comerciale din România. Se aşteaptă ca privatizarea BCR România să aibă efecte
pozitive asupra economie.
Din acest moment, sistemul bancar se află în marea lui majoritate în
proprietate privată. Este de aşteptat ca rolul său în dezvoltarea economiei să se
accentueze şi să se transforme în principalul motor de creştere economică, odată cu
funcţionarea sa doar dupa criterii de eficienţă economică..

BIBLIOGRAFIE
48
N.DARDAC, T. BARBU – Monedă, bănci şi politici monetare, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005

M. ISĂRESCU – Reflecţii economice *** Contribuţii la teoria


macrostabilizării, Academia Română, Centrul Român de Economie Comparată şi
Consens, 2006

M. ISĂRESCU – Reflecţii economice. Pieţe, bani, bănci. Ed. Expert,


Bucureşti, 2006

N. PETRIA – Monedă, credit, bănci, burse, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2003

R. TOMA – Politici şi tehnici bancare, Ed. ULBS, Sibiu, 2007

Revista angajaţilor BCR nr.2/dec 2007- De vorbă cu Manfred Wimmer

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99/ 2006 privind instituţiile de credit

Legea nr.83 din 21 mai 1997 – pentru privatizarea societăţilor comerciale


bancare la care statul este acţionar

www.agora.ro

www.arb.ro

www.banknews.ro

www.bnr.ro

www.unicreditbank.si

www.unicreditgroup.eu

www.unicreditgroup.it

www.sparkasse.at

www.wikipedia.org

49

S-ar putea să vă placă și