Sunteți pe pagina 1din 20

Analiza indicatorilor de risc bancar

1. Notiuni generale privind riscurile bancare


2. Tipologia riscurilor bancare
2.1. Riscuri financiare
2.1.1. Riscul de creditare
2.1.2. Riscul de lichiditate
2.1.3. Riscul ratei dobanzii
2.1.4. Riscul de curs valutar
2.1.5. Riscul de solvabilitate
2.2. Riscuri operationale
3. Indicatori de masurare a riscurilor bancare
4. Studiu de caz privind riscurile bancare pe o banca comerciala

1. Notiuni generale privind riscurile bancare


In functie de punctul de vedere din care facem analiza riscului acesta poate fi definit in
mod diferit. Din punct de vedere lingvistic, riscul este definit ca probabilitatea de producere a
unui eveniment cu consecinte adverse pentru subiect si expunerile la risc- valorile actuale ale
tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suportă sau le-ar putea suporta
instituţia financiară în cauza.
Riscurile nu se circumscriu strict activitatii financiar-bancare. In viata economico-
financiara, riscul este o componenta a oricarei activitati,regasindu-se in agenda zilnica a
managerilor companiilor. Modificari neprevazute in evolutia ratei dobanzii, ale cursului de
schimb sau ale pretului unui produs nu numai ca afecteaza rezultatele financiare ale unei
firme,dar pot determina chiar falimentul acesteia.
Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii bancii sau institutiei financiare in
chestiune, atat un impact in sine(de regula sub forma pierderilor direct suportate), cat si un
impact indus cauzat de efectele asupra clientelei, personalului, partenerilor si chiar asupra
autoritatii bancare.
In domeniul bancar, datorita complexitatii acestuia, riscul trebuie privit ca un conglomerat
sau complex de riscuri de cele mai multe ori independente care pot avea cauze comune iar
producerea uneia poate genera in lant si alte riscuri.

2. Tipologia riscurilor bancare

In conformitate cu prevederile Bancii Reglementelor Internationale, riscurile pot fi


clasificate astfel:
 Riscuri financiare
 Riscuri operationale

2.1. Riscurile financiare pot fi considerate drept cel mai important grup de riscuri
bancare specifice operatiunilor de creditare, marea lor majoritate facand obiectul unor
reglementari bancare.Riscurile financiare sunt:
 riscul de creditare
 riscul de rata a dobanzii
 riscul de curs valutar
 riscul de lichiditate
 riscul de solvabilitate
Intre toate grupele de risc se exercita o interactiune continua, care da nastere unei
combinatii a riscurilor ale carei efecte poate afecta in mod negativ si bancile partenere, de
aceea riscul specific ansamblului sistemului bancar este denumit risc sistemic, iar gestionarea
lui este asigurata de catre banca centrala.

2.1.1. Riscul de creditare


Prin risc de creditare, denumit si risc de insolvabilitate a debitorilor, este definit riscul ca
dobanda,creditul sau ambele sa nu poata fi rambursate la scadenta sau sa fie rambursate partial
si este specific bancilor a caror functie importanta in economie este creditarea. Avand in
vedere ca la baza incapacitatii de rambursare a creditului de catre debitori(imprumutati) stau
diverse cauze se impune o abordare distincta a riscului de creditare si anume:
• riscul aferent debitorilor persoane fizice si persoane juridice
• riscul de tara
Incapacitatea de rambursare a creditului de catre debitorii persoane juridice este datorata
actiunii unor anumiti factori:
- mediul inconjurator ca totalitate a factorilor exogeni, de natura economica,
politica, sociala si care isi pun amprenta in mod decisiv, asupra debitorului persoana
juridica;
- persoana juridica insasi;
- calitatea si moralitatea managementului care este greu de apreciat de catre
banca, de aceeea banca solicita anumite relatii de la terti privind managementul
intreprinderii si relatiilor managementului cu personalul;
- incapacitatea intreprinderii de a se adapta pietei sau noului in materie de
brevete, inventii si inovatii.
Exista o multitudine de factori care contribuie separat sau corelat la manifestarea riscului
de credit care pot fi clasficati in :
• factori specifici pietei – sectorul de activitate sau produsul se afla in declin, cresterea
preturilor la materiile prime si utilitati, intensificarea concurentei, cresterea ratelor
dobanzii etc. ;
• factori legati de politica bancara – nerespectarea legilor, regulamentelor si normelor
bancare, control intern slab, standarde scazute in definirea politicii de creditare,
concentrarea imprumuturilor pe anumite sectoare, pe anumite categorii de clienti pietei,
asumarea de riscuri de creditare ridicate in comparatie cu puterea financiara a bancii ;
• factori legati de politica guvernamentala – fiscalitatea sub toate aspectele sale, legi
stricte de protectie a mediului inconjurator, reglementari privind protectia
consumatorului, suprimarea unor facilitati etc. ;
• factori interni ai firmei imprumutate – management defectuos, intentia de a frauda
banca, greve ale personalului, pierderi tehnologice, productie fara desfacere etc.
Toti acesti factori trebuie urmariti permanent deoarece variaza permanent, unii nefiind
sub controlul direct al bancii.
Riscul de credit, la randul sau, are trei componente:
 riscul de neplata se refera la aparitia unui complex de evenimente de neplata cum
ar fi: neplata unei obligatii scadente;
 riscul de expunere se refera la incertitudinea legata de nivelul sumei care va
deveni pierdere;
 riscul de recuperare se refera la incertitudinile asupra momentului si valorii
recuperate prin executia garantiei. Aceste elemente nu se cunosc anticipat si deprind de o
multitudine de factori cum ar fi tipul garantiilor, situatia girantilor, contextul economic,
politic, legislativ, etc.

2.1.2. Riscul de lichiditate

Consta in neonorarea de catre banca a platilor catre clienti, ca urmare a devierii


proportiei dintre creditele pe termen lung si creditele pe termen scurt si a necorelarii cu
structura pasivelor bancii.
Riscul de lichiditate imbraca doua forme:
 riscul de lichiditate imediata – determinat de retragerile masive si neasteptate ale
creditorilor ei. Este un risc specific bancilor,arta de a conduce o banca consta tocmai in a
sti sa gestionezi lichiditatile pentru a face fata retragerilor, fara a afecta insa posibilitatile
de a onorasi solicitarile de credite.
 riscul de transformare – apare in situatia in care banca nu are resurse cu scadenta
mica,dar are plasamente cu scadenta mare. Astfel se impune bancilor sa ia in considerare
urmatoarele elemente:
- analizarea resurselor si plasamentelor in functie de lichiditatea si exigibilitatea
lor reala si nu juridica;
- inovatiile financiare din ultimii ani modifica riscul de nelichiditate al bancii
astfel marindu-l prin dezvoltarea angajamentelor de credit cum ar fi multi options
facilities, micsorandu-l prin dezvoltarea pietelor secundare de creante negociabile.
Transformarea resurselor cu scadenta mica in plasamente cu scadenta mare si de a putea
face fata crizei de lichiditati intr-un timp scurt su la preturi mici este o arta specifica
managementului bancar. Acest lucru impune managementului bancars sa rezolve trei aspecte:
- sa se protejeze impotriva riscului de lichiditati;
- sa masoare riscul de lichiditate;
- sa gestioneze riscul de lichiditate.

2.1.3. Riscul ratei dobanzii


3

Riscul ratei dobanzii se datoreaza fluctuatiilor la nivelul ratei dobanzii, atat la nivel de
active, cat si la pasivele din portofoliul bancilor. Impactul acestui risc asupra bancilor are loc
sub doua forme:
- prima forma consta in pierderi (diminuare venitului din dobanzi), ca urmare a unei
variatii neconvenabile a ratei dobanzii;
- a doua forma consta in deterioarea situatiei patrimoniale a bancii (diminuarea
capitalului propriu), ca urmare a variatiei ratei dobanzii.

Factorii care influenteaza aparitia si dezvoltarea riscului ratei dobanzii pot fi grupati
astfel:
 factorii endogeni – strategia bancii, structura activelor si pasivelor bancii, volumul si
valoarea creditelor, calitatea portofoliului de credite, esalonarea scadentelor
creditelor, scadenta fondurilor atrase ;
 factorii exogeni (determinati de evolutia conditiilor economice generale) :
- mediul economic existent
- tipul de politica economica, monetara si financiar-valutara practicata de
autoritati
- corelarea politicii monetare a autoritatii centrale cu politica economica a
guvernului
- evolutia pietei interbancare
- factori de ordin psihologic.
Riscul ratei dobanzii are 2 componente esentiale:
 riscul venitului – riscul realizarii unor pierderi in ceea ce priveste venitul net din
dobanzi ca urmare a faptului ca miscarile ratelor dobanzilor la imprumuturile luate nu
sunt perfect sincronizate cu cele ale imprumuturilor acordate;
 riscul investitiei – riscul producerii unor pierderi in patrimoniul net ca rezultat al
unor schimbari neasteptate ale ratei dobanzii.

2.1.4. Riscul valutar

Riscul valutar consta in probabilitatea ca o variatie a cursului valutar pe piata sa duca la


diminuarea profitului net bancar. Apare in urma executarii de catre banca a unor operatiuni
pentru clientii sai sau in nume propriu.
Componentele expunerii la riscul valutar sunt:
 expunerea de translatie - apare in cazul bancilor cu activitate internationala,
societatile afiliate trebuind sa raporteze data si sa-si consolideze rezultatele financiare in
moneda tarii de referinta a societatii mama. Se acopera prin operatii de hedging.
 expunerea tranzactionala – rezulta din faptul ca o serie de operatii se desfasoara
in valuta iar cursul fluctueaza, influentand marja in tara de referinta. Poate fi
semnificativa pe termen scurt si este acoperita prin operatiuni de hedging.
 expunerea economica – reflecta influenta fluctuatiilor cursurilor valutare asupra
valorii de piata a bancii. Valoarea de piata actuala a bancii este calculata ca fiind valoarea
actuala a tuturor veniturilor realizate in toate valutele de operare.
Tratarea riscului de curs valutar presupune folosirea a doi indicatori:
• pozitia globala a schimbului la un moment dat definita ca soldul net reprezentat
in urma diferentei dintre creantele in valuta si datoriile in valuta ale bancii.
• pozitia individuala in valuta consta in determinarea pentru fiecare tip de valuta a
creantelor si datoriilor pe care banca le are. Calculul conduce la 2 situatii astfel:
- banca se gaseste in „pozitie scurta” atunci cand creantele in valuta „x” sunt mai mici
decat datoriile in valuta „x” situatia este favorabila pentru banca cand cursul de schimb
valutar al valutei „x” se depreciaza in urmatorul interval de timp si nefavorabil cand
cursul de schimb valutar al valutei „x” creste in urmatorul interval de timp;
- banca se regaseste in „pozitie lunga” atunci cand detine mai multe creante in valuta „x”
decat datoriile exprimate in aceeasi valuta. Situatia este favorabila atunci cand cursul de
schimb valutar „x” creste in urmatorul interval de timp si nefavorabila cand cursul de
schimb valutar al valutei „x” se depreciaza in urmatorul interval de timp.

2.1.5. Riscul de solvabilitate

Solvabilitatea poate fi definita ca fiind incapacitatea pe termen lung a societatii bancare


de a satisface angajamentele sale de plati. Insolvabilitatea poate fi o prelungire in timp a crizei
de lichiditate, un rezultat al proastei gestionari a acesteia.
Riscul solvabilitatii apare ca urmare a dezechilibrului pe scadente intre activele si
pasivele bancare, a politicii de dobanzi, precum si a neindeplinirii contractului de credit catre
client. In vederea evitarii acestor fenomene, un rol deosebit il au normele care se refera la:
• asigurarea unui nivel minim al capitalului;
• o gestionare corecta si eficienta a lichiditatii;
• o poltica de dobanzi echilibrata;
• respectarea unor norme clare, precise privind acordarea de credite;
• asigurarea garantarii creditului;
• calculul si analiza ratei de acoperire a riscului(raport procentual intre fondurile proprii
nete si creditele acordate, ponderate in functie de gradul lor de risc).
Problema insolvabilitatii bancare a facut obiectul unor largi dezbateri in lumea bancara.
Astfel, in 1988 Comitetul de la Basel privind Supravegherea Bancara a emis o serie de norme
prin care se introduceau standarde de adecvare a capitalului ajustat in functie de risc. Aceste
norme aveau in vedere reducerea riscului prin stabilirea unei rate minime de solvabilitate a
bancilor internationale. Un obiectiv major al Acordului de la Basel l-a reprezentat
imbunatatirea capitalizarii sectoarelor bancare si uniformizarea campului de actiune a pietelor
concurente( in special al Marii Britanii si ale SUA).
O premisa a Acrodului de la Basel a constituit-o marimea capitaluilui ca tampon impotriva
insolvabilitatii sau a pierderilor neprevazute.
Principiile de baza privind adecvarea capitalului stipulate de Conventia de la Basel sunt:
 minimum 8% din activele ajustate in functie de risc trebuie sa fie detinute sub
forma de capital de baza (capital de rang I+II);
 minimum 50% din capitalul bancii trebuie sa fie din capital de rangul I;
 restul capitalului de banca poate sa fie format din capital de rangul II (capital
suplimentar);
 sunt luate in calcul elementele din afara bilantului (garantii, cambii);
 fiecare tara isi poate stabili si aplica propriile criterii privind gradul de adecvare a
capitalului, dar nivelul minim este cel stabilit prin Conventia de la Basel.

2.2. Riscuri operationale


In ansamblul riscurilor inerente activitatii bancare, riscurile operationale se refera la
domeniul reprezentat de pierderile prin fraude interne si externe, neaplicarea corecta a
procedurilor de lucru, metode inadecvate de control, management inadecvat al riscului,
distrugerea documentelor si a bazelor informatice, greseli umane si altele. Pana la aparitia
platilor electronice, riscul operational avea un rol mai putin important, dar generalizarea
acestor plati, viteza de circulatie a informatiei-bani, posibilitatile de penetrare a sistemului,
pierderile inregistrate de sistemul bancar si posibilitatea aparitiei unor crize de incredere in
sistem au facut ca acest risc sa fie reconsiderat.
In cadrul riscului operational, riscul privind instrumentele de plata prezinta anumite
particularitati, astfel :
• Riscul in activitatea de tezaur si casierie se refera la :
 Riscul de inexactitate a sumelor primite sau eliberate in numerar care conduc la
minusuri sau plusuri de casierie. Practica a demonstrat ca oricat de bine ar fi pregatit un
casier pot avea loc unele greseli umane la primirea sau eliberarea numerarului mai ales in
perioadele de varf de activitate din timpul zilei.
 Riscul de incasare a unor bancnote false, in moneda locala sau in valuta, ca
urmare a unei verificari necorespunzatoare. Pe piata apar din ce in ce mai multe tentative
de bancnote falsificate si casierii trebuie sa devina foarte atenti si sa stapaneasca tehnicile
de verificare a autenticitaii.
 Riscul in activitatea de verificare, sortare si triere a bancnotelor care se
realizeaza in cadrul compartimentului controlorilor verificatori. In aceasta activitate
exista riscul unor bancnote lipsa, degradate fizic, falsuri, in special la gentile sigilate
preluate de la comercianti care nu dispun de personal calificat pentru o triere si verificare
corespunzatoare sau, uneori, apar chiar procedee frauduloase pentru a sustrage numerar.
 Riscul de primire a unor documente privind eliberarea de numerar care nu au
fost emise de reprezentantii legali ai clientilor, aspect care conduce la producerea unor
fraude si deci prejudicii pentru banca, ca urmare a neverificarii autenticitatii semnaturii;
riscul de neinregistrare in evidenta bancii, de catre casieri, a unor operatiuni de schimb
valutar in vederea sustragerii comisionului aferent.
 Riscul de spalare a banilor prin intermediul numerarului. Unele persoane pot
ridica sume importante de numerar, de regula in valuta, care se presupune ca se scot din
tara pe cai ilegale. Cand asemenea operatiuni se repeta, iar persoana nu prezinta
incredere, apar suspiciuni cu privire la folosirea numerarului in mod legal. Pentru un
astfel de risc sunt reglementari speciale. Pentru banca apare in primul rand riscul de
imagine in sensul ca un client al sau a spalat bani fara ca banca sa sesizeze si sa aplice
reglementarile legale pentru astfel de cazuri, iar in al doilea rand, banca este pasibila de
sanctiuni pecuniare din partea autoritatilor in domeniu.
 Riscuri generate de neutilizarea corespunzatoare a sistemelor electronice de
securitate.

• Riscul privind operatiunile prin virament se refera la:


 Riscul de lichiditate in sensul amanarii platii de catre platitor cu
consecintele ce decurg pentru beneficiar privind realizarea la timp a fluxurilor banesti si
costurile mai ridicate pentru resursele de inlocuire; acesta este cel mai frecvent risc in
operatiunile de virament si apare tendinta unei anumite practici de intarziere
nejustificata la plata.
 Riscul de revocare a platii care decurge din insasi conceptul
instrumentului de plata (ordinul de plata), un risc cu o anumita frecventa care reflecta
unele probleme de lichiditate a debitorului sau practici incorecte ale acestuia, ceea ce
impune o prudenta sporita fata de un asemenea partener.
 Riscul nefinalizarii platii datorita lipsei de lichiditate a bancii platitoare,
care este destul de rar datorita supravegherii exercitata de banca centrala si a multiplelor
posibilitati de asigurare a lichiditatii pentru o banca.
 Riscul finalizarii cu intarziere a platii datorita unor greseli bancare
umane ca: introducerea eronata de date privind transferurile de fonduri care dau loc la
refuzuri sau intarzieri pentru remedierea erorii, neoperarea sau operarea cu intarziere a
unor documente ca urmare ratacirii acestora sau transmiterea la adrese eronate,
acceptarea unor documente de decontare gresit intocmite sau incomplete, nerespectarea
circuitelor bancare, procesarea unor documente fara semnaturile autorizate sau
procesarea de plati in conditiile lipsei de disponibilitati in conturile clientilor platitori.
Riscul in operatiuni cu cecul se refera la:
 Riscul de emitere a unui cec fara acoperire, adica fara a
avea disponibil suficient in cont. In momentul emiterii, platitorul este obligat sa verifice
existenta disponibilului in cont si apoi, in periada de decontare, sa mentina permanent
acest disponibil.
 Riscul de lichiditate, adica pierderea de lichiditate pana la
decontarea cecului desi la emitere existau disponibilitatile necesare. Aceasta situatie se
previne prin certificarea cecului de catre banca platitorului si rezervarea sumei pentru o
perioada de timp.
 Riscul de fals, frauda, pierdere, distrugere, anulare, care
face neoperanta decontarea si este necesara reluarea acesteia printr-un nou cec.
Riscul in operatiunile cambiale se refera la:
 Riscul de credit, adica probabilitatea ca plata
sa nu se mai efectueze datorita situatiei dificile a partenerului si se recurge la actiunile
de protest si regres.
 Riscul de lichiditate in care plata se
efectueaza cu intarziere sau partial datorita incapacitatii de plata a trasului.
 Riscul de fals, frauda, pierdere, distrugere
sau anulare similar cu celelalte instrumente.
• Riscul in operatiunile de transfer
externe se refera la :
 introducerea eronata de date
privind transferul extern cu referire la ordonator/beneficiar, cod IBAN, suma, data
valutei, canalul bancar;
 indicarea altei valute de transfer
decat cea solicitata de clientul ordonator;
 plati duble dispuse pe baza
aceleasi instructiuni de transfer;
 stoparea platilor la bancile
corespondente pentru identificarea clientilor suspecti de spalare de bani,fraude,terorism
prin intermediul bancilor.

3. Indicatori de masurare a riscurilor bancare

3.1. Indicatorii riscului de creditare

In analiza riscului de creditare se folosesc mai multi indicatori, si anume :


 volumul creditelor restante / total credite * 100;
 volumul creditelor neperformante / total credite * 100;
 rezerve pentru pierderi din credite / total credite * 100 , raport care exprima
sintetic expectatiile manageriale privind evolutia calitatii portofoliului de imprumuturi ;
 provizioane pentru pierderi din credite / pierderi nete * 100, raport care
reflecta nivelul de prudenta adoptat de banca in politica sa de creditare;
 profitul brut / provizioane pentru pierderi din credite * 100 , respectiv costul
acoperirii riscului de creditare asumat de banca.
Indicatorii potentiali de masurare a riscului care pot semnala in avans variatiile veniturilor
bancii (lead measures0 sunt :
- concentarea geografica si pe sectoare economice a creditelor;
- ritmul accelerat de crestere a volumului de credite;
- rentabilitatea ridicata a unor categorii de credite.

3.2. Indicatorii riscului de lichiditate

A. Grupa pasivelor nete

1. Pasivele nete simple se calculeaza, pentru fiecare perioada, ca diferenta intre


pasivele si activele cu aceeasi scadenta, si exprima masura in care activele scadente
acopera pasivele scadente.
2. Pasivele nete cumulate se calculeaza ca diferenta intre pasivele si pasivele
cumulate corespunzatoare fiecarei benzi de scadente. Sunt folosite pentru a semnala
perioada maxima nevoie de lichiditate.
3. Indicele lichiditatii se calculeaza pe baza acelorasi date, dar nu prin diferenta, ci
prin raportare :
Indicele lichidităţii =
∑Pasive . ponderate
∑Active . ponderate
Sistemele de ponderare sunt doua:
- ponderea cu numarul mediu de zile(luni sau ani) corespunzator fiecarei perioade ;
- ponderea cu numarul curent al grupei de scadente respective.
4. Transformarea medie a scadentelor : acest indicator exprima (in numar de zile,
de luni sau de ani) diferenta intre scadenta medie ponderata a activelor bancare si cea a
pasivelor bancare.
Active . ponderate Pasive . ponderate
TS = −
Total .active Total . pasive

B. Grupa lichiditatii imediate

1. Pozitia lichiditatii se calculeazape zile (pentru saptamana urmatoare), pe saptamani


(pentru luna urmatoare) si pe luni (pentru anul urmator). Marimea pozitiei lichiditatii se
determina ca diferenta intre ACTIVELE LICHIDE si PASIVELE IMEDIATE.
Activele lichide = Contul Curent la Banca Centrala +Plasamente scadente la incasat.
Pasive imediate = Depozite volatile + Imprumuturi scadente de rambursat.
Daca pozitia lichiditatii este negativa atunci activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea
integrala a obligatiilor imediate. Trebuie sa se recurga la surse de lichiditate pentru acoperirea
acestui deficit.
Daca pozitia lichiditatii este pozitiva atunci resursele lichide de care dispune banca depasesc
necesarul sau pentru perioada corespunzatoare.
2. Gradul de indatorare pe termen scurt se calculeaza pentru perioade foarte scurte de
timp si pe benzi de scadente. Raportul se refera la pozitia considerata a angajarii fata de
piata si vizeaza raportul intre solicitarile noi fata de piata, prilej de noi angajari fata de
piata si imprumuturile scadente, prilej de dezangajare.

Solicitari .noi . pe . piata .creditului


Rata = Im prumuturi .scadente . fata .de . piata .creditului
Marimea acestui indicator trebuie sa se situeze aproape de valoarea 1, aceasta
insemnand un echilibru intre noile solicitari de credite si imprumuturile scadente. In cazul in
care raportul are valori supraunitare, banca se afla in postura de a fi nevoita sa atraga resurse.
In cazul invers, valoare subunitara a raportului, banca se afla in ipostaza de surplus de resurse
pe care trebuie sa le fructifice in conditii de maxima profitabilitate si minim de risc.

C. Ratele de referinta ale lichiditatii

 Rata lichiditatii (1) = Total credite acordate / Total depozite


Valoarea 1 a acestei rate ar exprima o situatie normala. O rata scazuta sub 1 ar insenina un
exces de lichiditate si un profit diminuat. Dimpotriva, o rata supraunitara ar implica riscuri
sporite, determinand lichidarea cu pierderi a unor active in scopul de a acoperi la nevoie
cererile de restituire ale deponentilor.
 Rata lichiditatii (2) = (Disponibilitati+Titluri negociabile negajate) / Total active
Aceasta rata arata dimensional marimea activelor lichide si usor lichidabile. O
rata supraunitara este favorabila.
 Rata lichiditatii (3) = Resurse volatile / Active lichide
Interpretarea acestei rate consta in urmatoarele: resursele volatile sunt depozite si alte
resurse care, prin natura lor, sunt de scurta durata sau se modifica m sensul diminuarii in mod
neasteptat si inoportun. Prin natura lor, resursele volatile implica angajarea Iichiditatii. O
valoare subunitara a ratei este benefica.

In literatura de specialitate se recomanda, în acest sens, o serie de indicatori cum ar


fi:
1. Indicatorul pozitiei monetare: numerar si depozite la alte banci/total active
(valoarea acestui indicator trebuie sa fie cat mai mare);
2. Indicatorul titlurilor de valoare lichide: titluri de stat/total active (valoarea
acestui indicator trebuie sa fie cat mai mare):
3. Pozitia neta a fondurilor de la Banca Centrala (fonduri vandute – fonduri
cumparate) / total active (valoarea acestui indicator trebuie sa fie cat mai mare);
4. Indicatorul pasivelor foarte lichide: active ale pozitiei monetare/pasive ale
pietei monetare;
5. Indicele plasamentelor pe termen scurt/pasive sensibile (valoarea acestui
indicator trebuie sa fie cat mai mare);
6. Indicele depozitelor stabile: depozite stabile/total active (valoarea acestui
indicator trebuie sa fie cat mai mica).
Depozitele bancare si celelalte surse de fonduri bancare sunt grupate pe categorii in
functie de probabilitatea de a fi retrase. Astfel, pasivele bancii se pot grupa in:
1. pasive foarte lichide (,,hot money liabilities") - depozite care vor fi
retrase cu siguranta in perioada imediat urmatoare;
2. fonduri vulnerabile (,,vulnerable funds") - depozite ale clientilor din care
o parte substantiala (25-30%) va fi retrasa in perioada imediat urmatoare;
3. fonduri stabile (,,core deposits") - fonduri de demensiuni mari si care
produc cele mai mari dezechilibre in cazul retragerii lor de catre titularii de cont.

3.3. Indicatorii riscului ratei dobanzii

Riscul ratei dobânzii este măsurat în mod tradiţional, fie prin raportul între activele şi
pasivele sensibile la dobândă, fie prin diferenţa între acestea.
Indicatorii riscului ratei dobanzii utilizati in practica bancara sunt urmatorii :
 Indicatorul riscului ratei dobânzii, care se determină ca raport între activele
productive şi pasivele purtătoare de dobânzi.
 Marja absolută a dobânzii bancare, exprimată prin veniturile nete din
dobânzi, reflectă capacitatea băncii de a acoperi cheltuielile cu dobânzile bonificate la
depozite, certificate de depozit etc. din veniturile obţinute prin încasarea dobânzilor la
creditele acordate. Marja dobânzii trebuie să fie stabilită astfel încât să asigure
susţinerea sarcinii bancare (diferenţa dintre alte cheltuieli bancare şi alte venituri
bancare), precum şi obţinerea unui profit satisfăcător.
 Marja procentuală bruta a dobânzii bancare, care rezultă din raportarea marjei
absolute la activele productive * 100.
 Marja procentuală netă a dobânzii bancare, care se calculeaza ca raport între
nivelul mediu al ratei dobanzii active si nivelul mediu al ratei dobanzii pasive* 100.

Principalii indicatori de evaluare a riscului de variatie a ratei dobanzii sunt:


Gradul de sensibilitate se calculeaza ca raport intre activele si pasivele sensibile astfel:
ASD
Rgs = *100
PSD
Un nivel egal cu 100 al indicatorului prezintă o perfectă concordanţă a activelor şi
pasivelor, în timp ce valoarea supraunitară exprimă o stare în care activele predomină pasivele,
fapt ce poate asigura venituri mai mari băncii. Rata subunitară exprimă dependenţa băncii faţă
de pasivele sensibile, ceea ce poate genera creşterea cheltuielilor cu dobânzile.
• Ecartul (GAP-UL) se calculează ca diferenţă la un moment dat între activele şi pasivele
purtătoare de dobândă. Analiza GAP (analiza de interval, de prag) prezintă, deci, activele şi
pasivele a căror dobândă poate fi restabilită în cadrul unor perioade de timp în viitor.
Se apreciază că rapoartele GAP sunt folosite pentru a estima modificările potenţiale ale
venitului net din dobânzi pe un termen scurt, în general primele trimestre ale anului
următor. Ele pot fi însă uneori imprecise, putând conduce la concluzii false.

3.4. Indicatorii riscului valutar

In general, riscul valutar reprezinta posibilitatea de a nu realiza profitul scontat sau de a


inregistra pierderi, ca urmare a evolutiei cursului de schimb in sensul contrar anticiparilor
formulate in momentul angajarii operatiuniior.
Nivelul expunerii la riscul valutar este influentat de volumul operatiunilor in valuta
pe care le initiaza o banca comerciala, pe cont propriu sau in numele clientilor.
Pentru managementul unei banci, pozitia de schimb totala reprezinta un instrument de
cuantificare a riscului valutar indus de totalitatea operatiunilor valutare in care s-a angajat
banca.
Din punctul de vedere conceptual, pozitia de schimb totala reprezinta soldul net al
creantelor in valuta, respectiv diferenta dintre totalul creantelor si totalul angajamentelor
denominate in valuta.
Intr-o abordare mai analitica, se determina si pozitia de schimb individuala
deschisa pe fiecare valuta in parte, aceasta reprezentand diferenta dintre totalul creantelor si
totalul angajamentelor exprimate in aceeasi valuta.
In situatia in care creantele totale in valuta sunt mai mari decat angajamentele totale in
valuta, banca prezinta o pozitie de schimb lunga (drepturile sale exprimate in valuta
depasesc obligatiile in valuta).
In caz contrar, daca totalul angajamentelor in valuta depaseste totalul creantelor in valuta,
pozitia de schimb a bancii este scurta (obligatiile in valuta ale bancii sunt mai mari decat
drepturile sale in valuta).
Similar este apreciata si pozitia de schimb individuala deschisa pe fiecare valuta in parte.
Pozitia de schimb lunga sau scurta adoptata pe o anumita valuta genereaza efecte
favorabile sau nefavorabile asupra bancii, in functie de evolutia cursului de schimb al
monedei nationale fata de valuta respectiva.
In majoritatea tarilor, bancile înregistreaza operatiunile in valuta in conturi deschise pe
fiecare din valutele in care acestea sunt denominate. Totodata, se deschid conturi de pozitii
de schimb pentru fiecare valuta, in care se inregistreaza in contrapartida aceste operatiuni.
Conturile de natura celor mentionate sunt, dupa caz, conturi bilantiere sau extrabilantiere.
O parte a operatiunilor valutare reflecta drepturi sau obligatii pentru care exista
angajamentul bancii, dar care se pot derula efectiv(si, in consecinta pot produce efecte la
nivelul patrimoniului, al veniturilor sau al cheltuielilor bancii) la o data ulterioara. Acestea
sunt evidentiate in conturi in afara bilantului, cele mai frecvente vizand:
- angajamente de finantare acordate si primite;
- cumparari si vanzari de valuta la vedere (in intervalul dintre initierea tranzactiei si
transferul efectiv al bancilor);
- cumparari si vanzari de valuta la termen;
- cumparari si vanzari de titluri financiare la termene ferme si conditionate;
- dobanzi de primit sau de platit in valuta etc.
Astfel de operatiuni pozitia de schimb operationala.
De regula, pozitia de schimb operatinala reprezinta diferenta dintre pozitia de schimb
totala si pozitia de schimb structurala.

3.5. Indicatorii riscului de solvabilitate(adecvare a capitalului)

Reglemantarile B.N.R. in domeniul adecvarii capitalului prevad un indice(grad de


solvabilitate) minim de 8%, calculat ca raport intre capitalul propriu si activele ponderate
functie de risc si de minim 12 % acesta fiind calculat prin raportarea fondurilor proprii ale
bancilor la activele (bilantiere si extrabilantiere) ponderate in functie de risc.
Normele BNR stabilesc ponderi de risc pe categorii de active din bilant astfel:
 0% : numerarul din casieriile bancilor, titlurile de imprumut ale statului, creditele
acordate statului si autoritatilor centrale ale statului si sume de primit de la stat, depozitele
constiuite la BNR si alte sume de primit de la aceasta, titlurile de participare a bancii la
capitalul altor societati bancare, creditele subordobate acordate altor societati bancare;
 20% : cecurile si alte elemente in curs de decontare, creditele acordate administratiei
locale a statului si organismelor guvernamentale, creditele acoradte altor banci si depzitele
constituite la acestea;
 50% : creditele ipotecare acordate persoanelor fizice si garantate cu ipoteca de prim
rang, alte venituri de incasat;
 100% : credite acordate clientilor nebancari, alte credite si creante decat cele
mentionate anterior, imobilizari corporale, titluri de participare la capitalul unor societati
nebancare.
Operatiunile extrabilantiere desfasurate de bancu sunt:
• angajamente de date: de finantare si de plata in favoarea institutiilor de credit; de
finantare si de plata in favoarea clientelei; de garantie pentru restituirea de credite acordate
unor institutii de credit; de garantie pentru clientela.
• angajamente primite: de finantare si de plata de la alte institutii de credit; degarantie de
la alte institutii de credit.
Operatiunile extrabilantiere sunt considerate din punct de vedere al riscului, drept credite
dupa aplicarea unor factori de conversi, dupa cum urmeaza:
- 0% - titluri date în garanţie;
- 20% - efecte comerciale acceptate la plată de către bancă de la clienţi şi care sunt
avalizate de alte bănci, acreditive documentare irevocabile deschise de bancă clienţilor
şi garantate cu mărfurile care fac obiectul tranzacţiei;
- 50% - facilităţi acordate clienţilor de emitere de obligaţiuni, garanţii, cauţiuni şi
avaluri date altor bănci, garanţii date pentru clientelă, acreditive documentare
irevocabile deschise de bancă clienţilor şi negarantate cu mărfurile care fac obiectul
tranzacţiei, convenţii de vânzare-răscumpărare de active încheiate de bancă, pentru
care opţiunea de răscumpărare nu a fost ferm exprimată de bancă;
- 100% - convenţii de vânzare-răscumpărare de active încheiate de bancă, pentru
care opţiunea de răscumpărare a fost ferm exprimată de bancă, angajamente de plată în
favoarea altor bănci şi în favoarea clientelei, angajamente îndoielnice, alte angajamente
date, efecte comerciale acceptate la plată de către bancă de la clienţi şi neavalizate de
alte bănci.
După transformarea lor în echivalentul unor sume bilanţiere, acestea se
ponderează după risc, în funcţie de natura beneficiarului unui astfel de angajament:
0% - pentru angajamente în favoarea băncii centrale, în favoarea statului sau a
administraţiei centrale a statului;
20% - pentru angajamente în favoarea altor bănci, administraţiei locale a statului şi
organismelor guvernamentale;
100% - pentru angajamente în favoarea clienţilor nebancari
4. Studiu de caz privind riscurile bancare pe o banca comerciala

Fondată la 1 decembrie 1990, în cadrul procesului de restructurare pe două niveluri a


sistemului bancar românesc, Banca Comercială Română a început să funcţioneze prin
preluarea portofoliului de credite pentru industrie, gestionat anterior de B.N.R., continuând
astfel, o tradiţie de peste 50 de ani de activitate comercială.
Încă din primii ani de funcţionare, Banca Comercială Română şi-a propus să se dezvolte
ca o bancă universală, capabilă să satisfacă cerinţele unor segmente cât mai largi de clienţi.
Banca Comercială Română are o bază largă de clienţi persoane fizice. Oferta băncii
pentru populaţie include depozite la vedere şi la termen, depozite cu destinaţie specială (pentru
pensie, pentru vacanţă, concediu de odihnă), certificate de depozit, credite de consum şi pentru
construirea/ compararea de locuinţe, procesarea şi emiterea de cecuri, carduri de debit,
operaţiuni de încasări şi plăţi prin conturi personale. De asemenea, banca asigură servicii de
consultanţă, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice.
În ceea ce priveşte persoanele juridice, baza de clienţi a băncii acoperă toate sectoarele de
activitate din economie, cuprinzând majoritatea întreprinderilor “blue-chip” româneşti.
Rezultatele pozitive pe care Banca Comercială Română le-a obţinut în decursul timpului
s-au datorat în mare măsură capacităţii de lucru a reţelei proprii de unităţi, bine distribuite pe
teritoriul ţării.
Insa Banca Comerciala Romana se confrunta si cu diverse riscuri financiare si
operationale, cele financiare avand o pondere mai mare in cadrul riscurilor bancare.
In cele ce urmeaza vom determina, pe baza bilantului contabil, a contului de profit si
pierdere, precum si a altor indicatori, riscurile la care este supusa BCR. Astfel avem:
1. Indicatorii riscului de creditare

Credite .neperforma nte


a) ponderea creditelor neperformante in totalul creditelor=
Total .credite
763333
2007: * 100 = 2.1%
36888200

1988968
2008: * 100 = 4.4%
45027909

4567752
2009: *100 = 9.8%
46514067
Acest indicator este in crestere ceea ce inseamna ca are un impact major in
activitatea si rezultatele financiare ale bancii, generand aparitia riscului de creditare.

b) ponderea rezervelor pentru pierderi din credite in total credite =


Re zerve . pentru . pierderi .din .credite
*100
Total .credite
1038122
2007: * 100 = 2.8%
36888200

1042608
2008: * 100 = 2.3%
45027909

1046070
2009: * 100 = 2.23%
46514067
Acest indicator exprima sintetic expectatiile manageriale privind evolutia calitatii
portofoliului de imprumuturi. Indicatorul are o evolutie necorespunzatoare, diminuarea
rezervelor pentru pierderi din credite ducand la aparitia riscului de creditare.

c) ponderea profitului brut in provizioanele pentru pierderi din credite =


Pr ofit .brut
* 100
Pr ovizioane . pentru . pierderi .din .credite
887488
2007: * 100 = 50.52 %
1756546
1951668
2008: * 100 = 92 .43 %
2111413

1110699
2009: * 100 = 44 .92%
2472671
Acest indicator reflecta costul acoperirii riscului de creditare asumat de banca. Se
observa cresterea acestui indicator de la 50.52% in 2007 la 92.43% in 2008 si apoi
scade pana la 44.92% ceea ce inseamna ca acest cost de acoperire a riscului de creditare
oscileaza fiind influentat de nivelul provizioanelor pentru pierderile din credite.
2. Indicatorii riscului de lichiditate

Activelich ide
a) ponderea activelor lichide in depozite: * 100 =
Depozite
Numerar + Depozitela vederelaBN R + Depozitela altebanci
* 100
Depozitede laclienti + Depozitede laaltebanc i

17181773 + 800381 + 1563380 19545534


2007: * 100 = * 100 = 121 .98 %
1147261 + 14875951 16023212

14549574 + 376 + 1001560 15551510


2008: * 100 = * 100 = 87 .2%
1823511 + 16010005 17833516

9619190 + 293 + 1228949 10848432


2009: * 100 = * 100 = 65 .51 %
14101098 + 2459500 16560598
Valorile indicatorilor prezinta o evolutie necorespunzatoare din punctul de vedere al
lichiditatii, capacitatea activelor lichide de a acoperi nevoile posibile de restituire a
diferitelor posturi de pasiv, avand o tendinta descrescatoare.

Active .lichide
b) ponderea activelor lichide in total active= * 100
Total .active
19545534
2007: * 100 = 32 .79 %
59611150

15551510
2008: *100 = 24 .11%
64503804

10848432
2009: * 100 = 16 .81 %
64526877

Active .lichide
c) * 100
Depozite + Im prumuturi
19545534 19545534
2007: 16023212 + (4723241 + 100719 ) *100 = 20847172 *100 = 93 .76 %

15551510 15551510
2008: 17833516 + (3530603 + 82532 ) *100 = 21446651 *100 = 72 .51 %

10848432 10848432
2009: 16560598 + (2136920 + 83519 ) *100 = 18781037 *100 = 57 .8%
Lichiditatea bancii e in scadere ca si la valorile absolute ale activelor lichide.
Tendinta de scadere e ingrijoratoare pentru banca, desi indicatorii se incadreaza in
limitele prevazute de reglementarile legale referitoare la lichiditate. Indicatorul de
acoperire a surselor atrase prin activele lichide trebuie sa fie peste 35%, pentru o
lichiditate corespunzatoare, deci lichiditatea e in continuare buna.

3. Indicatorii riscului ratei dobanzii

Active .sensibile Depozite .la .BNR + Depozite .la .alte .banci .centrale + Credite + Im prumuturi .acordate .statului
* 100 = *
Pasive .sensibile Sume .datorate .statului + Depozite .de .la .alte .banci + Depozite .de .la .clienti
800381 + 1563380 + 35129692 + 100719 37594172
2007: * 100 = * 100 = 107 .8%
19601910 + 14875951 + 395183 34873044

376 + 1001560 + 42916496 + 82532 44000964


2008: *100 = * 100 = 122 .3%
19582189 + 16010005 + 387773 35979967

293 + 1228949 + 43630890 + 83519 44943651


2009: *100 = * 100 = 136 .28 %
16418673 + 14101098 + 2459500 32979271

Tendinta indicatorului e una favorabila, el exprimand dependenta costurilor bancare


de evolutia ratei dobanzii pe piata. Cresterea ratei dobanzii determina cresterea
cheltuielilor bancare si scaderea profitului bancii, iar scaderea ratei dobanzii determina
cresterea profitului.
Banca e expusa deci riscului modificarii ratei dobanzii pe piata. Marimea
indicatorului exprima o lichiditate stocata, ceea ce determina profituri reduse. Profitul
inregistrat de banca este sensibil la variatiile ratei de dobanda pe piata, intre cele doua
marimi avand o relatie pozitiva.

4. Indicatorii riscului de solvabilitate

Capital . propriu
a) * 100 =
Active .riscante
Capital . propriu
Depozite .la .vedere .la .alte .banci + Credite .acordate .clientilor + Investitii + Active .imob + Alte .active

2007:
4523315
* 100 =
1563380 + 35129692 +1023530 + (20 + 469708 + 2047742 + 2941 +1531658 +178338 ) + 570175
4523315
= * 100 = 10 .64 %
42517184
2008:
5882271
* 100 =
1001560 + 42916496 +134791 + ( 223022 +191445 +1677656 + 665559 +1613290 + 233649 ) +1107581
5882271
= * 100 = 11 .82 %
49755049
2009:
6354861
* 100 =
1228949 + 43630890 + 2476756 + ( 401351 +165537 + 3815868 + 2155958 + 998729 + 285539 ) +1622385
6354861
= * 100 = 11 .19 %
56781782
Evolutia indicatorului de solvabilitate nu este favorabila,raportul avand o tendinta
crescatoare de la 10.64% in 2007 la 11.19%in 2009, dar este sub nivelul minim
recomandat de normele BNR si Comitetul de la Basel,respectiv de 12%. Activele
riscante in suma absoluta nu sunt acoperite intr-o proportie corespunzatoare de capitalul
propriu al bancii, generand aparitia riscului de solvabilitate.

Capital . propriu
b) * 100
Expunere .neta

4523315
=
1563380 * 20% + 35129692 * 100% + 1023530 * 100% + 4230407 * 100% + 570175 * 100%
2007: 4523315
= * 100 = 10.96%
41266480

2008:
5882271
* 100 =
1001560 * 20% + 42916496 * 100 % + 134791 *100 % + 4604621 * 100 % + 1107581 * 100 %
5882271
= * 100 = 12.01%
48963801
2009:
6354861
* 100 =
1228949 * 20% + 43630980 * 100 % + 2476756 * 100 % + 7822982 * 100 % + 1622385 *100 %
6354861
= * 100 = 11.4%
55798802 .8
Indicatorul astfel calculat are o pondere de peste 8%, deci banca este adecvat
capitalizata, iar riscul de solvabilitate este in scadere.

In afara acestor riscuri, banca se mai confrunta si cu riscurile operationale provenite


din esecul functionarii sistemelor, eroare umana, frauda sau evenimente externe. Cand
functionarea controalelor esueaza, riscurile operationale pot cauza reputatiei, pot avea
implicatii de reglementare, sau pot duce la pierdere financiara. Banca nu se poate
astepta sa elimine toate riscurile operationale, dar printr-un sistem de control si prin
monitorizarea si luarea de masuri impotriva riscurilor potentiale, Banca poate gestiona
riscurile. Controalele includ o separare eficienta a sarcinilor, accesului, procedurilor de
autorizare si reconciliere, educarea personalului, proceselor de evaluare, inclusiv
utilizarea auditului intern.
Pentru a diminua expunerea riscului operational, strategia BCR,a stabilit urmatoarele
prioritati:
• implementarea procedurilor si normelor de lucru, care ar limita orice potentiale riscuri
operationale;
• separa strict responsabilitatile si centralizeaza activitatile de suport si back-office;
• verificarea centralizata, pe langa cea realizata de Front Office (”FO”), a informatiilor
aferente aplicatiilor pentru credite persoane fizice, cu scopul de a reduce numarul fraudelor
legate de declaratii false de venit / acte de identitate;
• actualizeaza controlul intern, in special ariile care pot fi afectate de frauda si alte riscuri
operationale identificate ca majore si medii;
• finalizarea implementarii continuitatii planului de afaceri, in situatia crizei emergente.
• incheierea politelor de asigurare ce acopera riscul operational (frauda interna, frauda
externa, datorii civile legale) si daune ale patrimoniului proprii;
• creaza proceduri pentru riscul operational si pentru control self-assesment (RCSA),
efectueaza evaluarile de risc pentru principalele linii de business pentru a identifica riscurile
operationale majore, aduse la cunostinta top managementului si prevenirea acestora prin
implementarea unui plan de reducere a riscurilor.