[ Oana Pelea ]

Ce-mi place: BUNUL-SIMT. Dragostea. Zborul. Sa dau valoare lucrurilor uitate. Alb
ul si negrul. Delicatetea. A darui.
Ciorapii de lâna. Curiozitatea de a afla cine sunt. Modestia. Curajul de a plânge. P
rivirile senine.
Senzatia clara ca fac parte dintr-un tot. Rasaritul.
Responsabilitatea faptului ca orice gând al meu poate salva sau distruge echilibru
l omenirii.
Sa visez. Calmul. Lemnul. Happy-endul. Sa-mi pun întrebari. Sa înot. Briza.
Sa nu am nimic de facut. Sa dau roata prin creierul meu. Sa fiu îndragostita. Sa m
a lupt cu defectele mele.
Sa fiu un fel de martor al trecerii mele pe aici. Zacusca.
Sa ma împac cu oameni cu care la un moment dat nu m-am înteles. Sa merg pe jos. Miro
sul de hârtie.
Senzatia de a fi si de a nu fi aici si acum, în acelasi timp. Praful care devine a
ur sub reflector.
Oamenii de scena. Oamenii care monteaza filme. Oamenii simpli. Oamenii.
Planeta asta vie, numita Pamânt. Tuica. Pacea"

"Mama: când esti nemultumita sau ti se pare ca ai probleme...când vii acasa, pune
mâna dreapta la spate
si încearca sa te descurci doar cu mâna stânga: sa dai foc la aragaz, sa te speli, sa
iei ce-ti trebuie din frigider...
Zece minute, nu mai mult....Si, dupa zece minute, ia-ti mâna dreapta de la spate s
i uita-te la ea cu ochii.
Si ai sa vezi minunea! Ai sa vezi ce înseamna sa ai doua mâini. Sau doua picioare.
Ai sa întelegi ce înseamna sa fii sanatos în minunea Domnului.
Si întreaba-te, dupa asta, cât de importante erau problemele pe care le aveai acum z
ece minute."

"În loc sa ma uit ca hipnotizata la cutia numita televizor, mai bine m-as uita pe
geamul meu oval care da spre cer.
Spectacolul e mult mai viu si mai interesant. Uite norii, uite-i cum trec...Ori
cum înveti mai mult din trecerea norilor
decât din emisiunile facute doar ca sa ramâi cu creierul linistit si gol.
Da, televiziunea a devenit pe tot globul ce mai folosit detergent.
Nu-i zice nici Ariel, nici Omo, ci pur si cimplu televiziune.
Detergentul televiziune va lasa creierele mai curate si mirosind placut.
Folositi cu încredere. Spala tot."

"Criza. Asta-i cuvântul.

Toti vorbesc de criza de când o simt în buzunar.
Nimeni nu vorbeste de ea când o simte în suflet si în cap."
Criza e de mult. Criza de modele, de frumos, de ideal, de visuri.
Acum, când a coborât în buzunar...lumea de-abia acum o simte.

Pereti albi care-ti spun ce vrei tu...sunt îngaduitori si generosi.

Chiar: nu m-am gâdit niciodata cât de generosi sunt peretii albi, suprafetele albe.
Îti îngaduie sa proiectezi ce vrei tu pe ele.
Si cearsaful alb al cinemaului devine mai generos când nu are imagini proiectate
pe el.
Eu as vinde bilete foarte scumpe într-un cinematograf unde sa vina lumea,
sa se stinga lumina în sala si ecranul sa se aprinda stralucitor, alb si gol. O or
a jumatate.
Gol. Alb. Oare câti vor rezista pâna la final? Câti vor ramâne în sala fata în fata cu...e
?
La final, as aprinde lumina în sala, as deschide usile de exit.
Fiecare ar pleca cu filmul lui. Cu actorii lui. Cu povestea lui.
Unora o sa le placa ce au vazut. Altora nu. Altii nu vor vedea nimic."