Sunteți pe pagina 1din 3

CAMUFLAJ ŞI MIMETISM LA ANIMALE

In fiecare habitat în care există prădători are loc un război tacit. Armele sunt
culorile şi formele. Strategia folosită de vânaţi şi vânători este camuflarea.
Dispariţia este preţul imperfecţiunii, deoarece procesul evoluţiei îi elimină fără
milă pe cei care eşuează.

Timp de milioane de ani arta camuflării animalelor a progresat odată cu


dezvoltarea formelor fizice şi a tipurilor de comportament. Rezultatul este un
număr mare de trucuri şi capcane uluitoare ale culorilor.
Majoritatea animalelor văd în culori dar nu văd lumea la fel ca oamenii. Unele
sunt mai sensibile la roşu şi portocaliu, altele văd în special verdele şi albastrul.
Insectele percep radiaţiile ultraviolete, astfel că fructele şi florile, care pentru noi
par albastre spre negru, pentru ele pot să pară viu colorate. El pot să
urmărească semnele ultraviolete de pe petalele florilor care conduc la nectar.

Culoarea unui obiect depinde de pigmenţi şi de structură. Pigmenţii ca melanina


absorb lungimile de undă de la capătul albastru al spectrului de culori, astfel
încât sunt vizibile negrul, cafeniul, roşu închis şi unele nuanţe de galben.
Melanina este produsă de animale şi se găseşte în blană, pene, solzi şi în piele.
Portocaliul viu, roşu şi galbenul sunt provocate de pigmenţii derivaţi din plante
(ex. carotenoida).
Albul şi nuanţele cele mai deschise de albastru şi de verde sunt culori
structurale, create prin dispersia luminii de particule foarte mici văzute pe
fundalul de culoare închisă. Albastrul cerului se produce atunci când razele
soarelui reflectate de pământ sunt dispersate şi reflectate din nou de particule
minuscule de praf din atmosferă. Văzut pe fundalul negru al spaţiului, rezultatul
este un albastru strălucitor. Această culoare structurală este cauza ochilor
albaştri la oameni sau a penelor albastre la multe păsări.

In adâncul mărilor, unde nu poate pătrunde lumina naturală, cel puţin 1.500 de
specii de peşti sunt bioluminiscenţi - rezultatul unei reacţii chimice - care îi ajută
atât la vânătoare cât şi pentru camuflaj atunci când încearcă să se ascundă.
Unele vietăţi acvatice au devenit aproape invizibile, pentru a se contopi cu mediul
lor lichid. Astfel peştele de sticlă din Asia este complet transparent.

Multe animale adoptă o haină albă pe timpul iernii, cum ar fi: iepurii zăpezilor,
cocoşii de munte. Din nefericire evoluţia i-a înzestrat şi pe mulţi prădători cu
haine albe, cum ar fi vulpea polară. Ursul polar, realizând că nasul său negru l-ar
putea da de gol, îşi acoperă isteţ botul cu o labă când vânează. Dar hainele albe
protejează împotriva frigului. Numeroase pungi de aer umplu firele de păr sau
penele. Aceste fibre goale sunt extrem de uşoare şi oferă o mai bună izolare de
frig decât ar oferi cele colorate.
Pentru animale din alte regiuni este nevoie de un camuflaj mult mai colorat. Un
număr mare de reptile şi de amfibieni, în special cameleonii, îşi pot schimba
culoarea extrem de repede pentru a se contopi cu mediul înconjurător. Celule
specializate din pielea lor conţin pigmenţi de melanină. Fibrele musculare din
jurul celulelor se contractă şi se relaxează întinzând şi concentrând pigmenţii
pentru a obţine nuanţa dorită. Caracatiţele şi sepiile îşi pot inunda corpul cu
valuri de culori puternice cu o viteză foarte mare - devin negre din alb în 2/3 de
secundă.

Arta camuflajului depinde de transmiterea de către vânat a unei imagini mentale


despre sine lipsită de sens spre creierul vânătorului prin ochii acestuia. Acest
lucru este valabil şi invers - de la vânător spre vânat.
Unii gândaci nu depind de culoarea lor ci se acoperă cu calcarul, nisipul sau
noroiul din mediul înconjurător.
Modelele stridente întrerup uneori conturul corpului unui animal, ca de exemplu
la zebră. Petele sau dungile distincte de culoare distrag atenţia prădătorului, în
timp ce nuanţele contrastante ale altor părţi ale corpului animalului se contopesc
în mediul înconjurător. Rezultatul este un amestec de fragmente optice,
asemănătoare cu obiecte lipsite de viaţă.
Animalele nou-născute mor adesea în primele zile ale vieţii pentru că nu sunt
destul de puternice pentru a se apăra sau pentru a fugi de prădători. Camuflajul
le oferă un anumit grad de protecţie, ca de ex. puii multor specii de cerb care
sunt pestriţi pentru a imita lumina pătată de pe solul pădurilor.
Multe animale imită obiecte lipsite de viaţă pentru a se apăra sau în cazul
prădătorilor pentru a se ascunde de vânat. Forma corpului viermelui de mătase
seamănă cu structura frunzelor hranei sale preferate. Cu pielea adânc fisurată
pentru a semăna cu un buştean în apă, crocodilul pierde puţină energie cu
vânătoarea. Deşi se deplasează greu pe uscat, el nu rămâne înfometat pentru că
toate prăzile trebuie să se adape.
Insectele sau broaştele care sunt viu coloraţi în nuanţe strălucitoare de roşu,
portocaliu, alb şi negru au adesea un gust neplăcut sau sunt veninoase deoarece
corpul lor este plin de substanţe chimice otrăvitoare.
Când scăparea este imposibilă, atenţia prădătorilor poate fi distrasă prin tactici
de şocare. Astfel, unele specii de broaşte îşi sperie agresorul prin culori
strălucitoare sau un ochi fals, părând un animal mult mai mare.
Dungile distincte galbene şi negre scot în evidenţă viespile şi albinele. Acest
semnal de avertizare colorat este bine înţeles de potenţialii prădători. Din acest
motiv multe specii de insecte care nu înţeapă au adoptat aceeaşi deghizare
pentru a păcăli păsările prădătoare. Acest tip de mimetism prin coloraţie trebuie
să fie exact deoarece păsările de pradă au o vedere excelentă şi recunosc rapid
imitaţiile evidente.

2
3