Universitatea: “Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Teologie Ortodoxă “ Dumitru Staniloae”

Secția: Teologie socială

Şansele reintegrării
persoanelor aflate în sistemul
carceral

Studentă:

Lăzărean Crina
 Cuprins

Introducere
I. Aspecte ale reintegrării sociale a persoanelor
eliberate din detenţie
II. Programe de intervenţie
III. Rolul asistentului social
Legislaţie
Perspectivă teologică
Concluzii
 Introducere

Socializarea persoanelor din sistemul carceral vizează sensul valoric al societăţii.

Scopul oricărei societăţi este de a-şi menţine echilibrul, ordinea socială şi normativă. Acest
deziderat se poate atinge prin funcţionarea optimă a elementelor structurii sociale, a
grupurilor, colectivităţilor. De aceea reintegrarea socială a persoanelor eliberate din detenţie -
unul din efectele procesului socializării, reprezintă un proces fundamental care presupune
acomodarea, adică soluţionarea conflictelor existente între aspiraţii şi atitudini
comportamentale între indivizi.

Actualitatea temei reintegrării sociale şi supravegherii infractorilor părţi -componente

ale aceluiaşi proces de combatere a infracţionalităţii şi construirii unei societăţi normale,
bazate pe integrare, este una deosebită în România, în special în cotextul integrării europene
şi a implementării Planului comun de acţiuni UE în România . În scopul modernizării şi
eficientizării sistemului de justiţie penală, în România se perfecţionează cadrul normativ şi
instituţional care să permită intervenţia psihosocială profesionistă a specialiştilor în domeniul
reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de detenţie, precum şi supravegherea lor
după eliberare.
 CAPITOLUL 1

ASPECTE ALE REINTEGRĂRII SOCIALE A

PERSOANELOR ELIBERATE DIN
DETENŢIE

Conţinutul procesului de reintegrare şi recuperare, practic, nu poate depăşi nivelul

actual de educaţie, cultură, aspiraţii şi civilizaţie al întregii societăţi.

Finalitatea spre care se tinde, adică aceea ca deţinutul să traverseze pedeapsa fără a i
se altera personalitatea şi comportamentul, iar la liberare să-şi manifeste opţiunea de a duce o
viaţă în respect faţă de lege şi normele morale, constituie astăzi o problemă a modelului de
educaţie în societate, iar soluţionarea ei nu stă doar în faţa sistemului penitenciar, ci şi a
întregii societăţii.

Este mai bine să previi decât să pedepseşti. Acest dicton, vechi şi înţelept, se
adresează şi subiecţilor, structurilor şi substructurilor instituţionale implicate în activitatea de
reeducare a individului. Menţionăm că doctrina criminologiei de tratament conţine o evidentă
contradicţie vis-à-vis de această activitate. Abordând problema reintegrării persoanelor
deviante şi efectuând diverse studii, specialiştii străini (V.Fox, Peter Lejins, Michèle-Laure
Rassat ş.a.) se pronunţă împotriva metodelor general folosite de tratare a infractorilor,
argumentându-şi poziţia prin insuficienţa cunoştinţelor ştiinţifice în domeniul dat. Cu toate
acestea, trebuie să ţinem cont de faptul că cel care săvârşeşte o infracţiune, oricât de gravă ar
fi aceasta, nu este şi nu poate fi considerat în genere ca irecuperabil şi situat în afara
procesului educativ, ci, dimpotrivă, trebuie implicat cu mai mulă amploare în acest proces.1

În literatura de specialitate se arată că eficienţa procesului de resocializare este

determinată de o multitudine de factori, generali şi particulari. Totodată, factorii generali se
1
Buciuceanu Mariana, Aspecte ale procesului de resocializare a minorilor şi tinerilor
delincvenţi.-în Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi cooperare.
Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie
2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chişinău, 2005, pag. 170
determină în raport cu situaţia social-economică din ţară (realizarea dreptului la muncă,
asigurarea cu locuinţă, primirea unui ajutor social), iar factorii particulari, specifici – în raport
cu situaţia prezentă a sistemului corecţional-penal. Nu este nevoie de o comparaţie amplă cu
situaţia celorlalte ţări pentru a realiza faptul că metodele corecţionale utilizate în societatea
noastră nu ajung la rezultatele dorite. În ce prieşte elementele de bază ale procesului de
reeducare – educaţia prin muncă şi instruirea generală – ele sunt atât de formale şi sărace,
încât pot atenua, pentru toată viaţa, dorinţa de a munci cinstit sau a învăţa.

Ex-deţinuţii, fiind consideraţi persoane defavorizate, au nevoie de ajutor din partea

instituţiilor statale, centrale sau locale, pentru integrarea mai rapidă în societate, inclusiv pe
piaţa muncii. În acelaşi timp, instituţiile respective, conştientizând faptul că persoanele
liberate din detenţie ar putea comite alte infracţiuni, în cazul în care acestea nu au nici o
susţinere din partea statului, ar trebui să se implice mai mult, prin acordarea ajutorului
necesar pentru persoanele respective. Important este de a identifica instituţiile în care
persoanele liberate din detenţie au mai multă încredere şi de la care aşteaptă ajutorul necesar.

În afară de acestea, există unele persoane care consideră că de integrarea pe piaţa

muncii ar trebui să se preocupe şi conducerea instituţiilor penitenciare.

Bineînţeles, pentru susţinerea persoanelor liberate din detenţie este nevoie de dezvoltat mai
multe servicii pe piaţa muncii care ar contribui substanţial la ocuparea persoanelor respective.

Din numărul total al respondenţilor, 48,1% consideră că serviciile de consiliere

profesională sunt cele mai importante pe piaţa muncii. E ceva firesc, în condiţiile în care
persoanele date sunt fără meserie. 34,8% din cei chestionaţi consideră serviciile de mediere a
locurilor de muncă cele mai importante pe piaţa muncii, iar 25,1% - serviciile de consultanţă
psihologică.2

Serviciile de consiliere profesională pot fi dezvoltate pe piaţa muncii sub diferite

forme. Persoanele liberate din detenţie, participante la sondaj au menţionat mai multe tipuri
de servicii necesare pentru a îmbunătăţi situaţia acestora pe piaţa muncii.

Serviciile de consiliere profesională trebuie dezvoltate de instituţii abilitate să presteze

astfel de servicii şi, în acelaşi timp. să fie cunoscute de persoanele liberate din detenţie pentru

2
IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie,
Chişinău, 2007, pag. 43
a facilita accesul la serviciile respective. Cei mai mulţi din respondenţi consideră că serviciile
de consiliere profesională trebuie prestate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.

Un alt tip de servicii, la fel de importante pe piaţa muncii, sunt serviciile de mediere a
locurilor de muncă. Prin dezvoltarea acestor servicii, foştii deţinuţi îşi vor spori şansele de
încadrare mai rapidă în câmpul muncii datorită cunoştinţelor pe care le vor acumula.
Serviciile de mediere a locurilor de muncă sunt prestate sub diferite forme. O bună parte din
respondenţi consideră că au nevoie de servicii de informare privind locurile de muncă
vacante.3

La fel ca şi în cazul serviciilor de consiliere profesională, serviciile de mediere a

locurilor de muncă trebuie să fie realizate de anumite instituţii specializate, dar, în acelaşi
timp, cunoscute de persoanele liberate din detenţie. Potrivit sondajului, majoritatea
persoanelor chestionate consideră că serviciile de mediere a locurilor de muncă trebuie să fie
prestate de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.

Serviciile de consultanţă psihologică pe piaţa muncii fac parte din multitudinea de

servicii considerate necesare pe piaţa muncii şi care vin în ajutorul persoanelor defavorizate
de pe piaţa muncii. în condiţiile în care o perioadă mai îndelungată de timp persoana nu
reuşeşte să se integreze pe piaţa muncii, serviciile de consultanţă psihologică sunt necesare
pentru a scoate persoana dată din starea de depresie. La fel, serviciile de consultanţă
psihologică sunt necesare şi pentru persoanele care sunt deja angajate în câmpul muncii.

În reintegrarea deţinuţilor ar trebui să intervină societatea civilă. Punctul de pornire în

reintegrarea fostului deţinut în societate este acela că nu trebuie realizat mai mult control
decât strictul necesar şi ca fostul infractor să fie susţinut şi motivat să trăiască o viaţă fără
infracţiuni prin ajutorul acordat în dezvoltarea lui personală, socială, profesională şi
educaţională: control şi securitate contra sprijin şi motivare. Este bine de a oferi foştilor
deţinuţi mai mult sprijin neîntrerupt şi eficient, grijă Şi servicii pentru reabilitare. Sarcina
principală este de a creşte siguranţa publică şi de a promova binele comun prin avansarea,
recunoaşterea şi utilizarea sancţiunilor şi masurilor comunitare, în felul acesta reducând
nivelul recidivei. Prevenirea recidivei este punctul central, o dată cu integrarea/reintegrarea
socială a celor care au intrat în conflict cu legea penală.

3
Brezeanu Ortansa - coordonator, Particularităţi ale criminalităţii în perioada de tranziţie, Bucureşti, 1999, pag.
45
 Pentru o reintegrare mai uşoară în societate este necesar ca fostul deţinut să cunoască
şi să înveţe regulile societăţii care tot nu sunt suficiente din motiv că este necesară înţelegerea
şi respectarea legilor. Fiecare trebuie să înţeleagă că a respecta legile nu este uşor, dar este
absolut necesar dacă vrea să trăiască printre ceilalţi oameni şj să nu fie pedepsit. Orice deţinut
trebuie să înţeleagă că societatea încearcă să realizeze o împărţire dreaptă a bunurilor, a
locurilor de muncă, a posibilităţilor de educaţie, a premiilor, a banilor. Depinde de tine să îţi
construieşti o viaţă frumoasă învăţând, muncind, punând în valoare talentele. Oamenii se
deosebesc unii faţă de alţii. Fiecare are anumite capacităţi, aptitudini, talente. Acestea nu sunt
însă suficiente. Este nevoie de muncă şi perseverenţă pentru a ajunge la succes,4

În vederea acordării sprijinului practic de care condamnaţii au nevoie după liberare,

serviciile au încheiat numeroase protocoale de colaborare cu instituţii şi organizaţii locale,
cum ar fi: agenţiile de formare şi de ocupare a forţei de muncă, primăriile, serviciile sociale,
direcţiile de protecţie a drepturilor copiilor etc.

Serviciile de reintegrare socială şi supraveghere sunt, de asemenea, competente să ofere

servicii de asistenţă, consiliere, programe de resocializare şi de pregătire în vederea liberării
pentru deţinuţi. Toate aceste programe se desfăşoară în baza unor acorduri de colaborare între
servicii şi penitenciare.

II. Programe de intervenţie în vederea reintegrării

sociale a persoanelor aflate în sistemul carceral

1. Program de dezvoltare a abilităţilor sociale

Acest program acoperă o perioadă de 4 luni şi se desfăşoară în 16 sesiuni, câte una pe

săptămână. Programul este destinat deţinuţilor şi are scopul de a le oferi sugestii de rezistenţă
la presiunea grupului şi despre cum să înfrunte, după eliberare, eticheta de deţinut.

Programul se bazează pe tehnici şi metode de grup, grupurile pot fi alcătuite din 8-10
persoane. Temele programului sunt: abilităţi de comunicare, abilităţi de căutare a unui loc de
4
muncă, abilităţi de rezolvare a conflictelor, abilităţi de interacţiune familială, abilităţi de
gestionare a timpului, abilităţi de gestionare a bugetului, abilităţi de integrare în grup.

2. Program de control al agresivităţii

Acest program acoperă o perioadă de trei luni, desfăşurându-se în 24 de întâlniri, câte două
pe săptămână. Programul este destinat în principal infractorilor violenţi cu o conduită stabilă.
Scopul său este de a diminua comportamentul violent, răspunzând următoarelor obiective:

- Identificarea gândurilor, sentimentelor şi persoanelor care îi pot duce la un

comportament violent

- Să-l facă pe infractor conştient de efectele comportamentul lui asupra victimelor

- Creşterea respnsabilităţilor participanţilor pentru comportamentul lor

- Dezvoltarea strategiilor pentru controlarea şi modificarea comportamentului violent

Programul se bazează pe exerciţii şi tehnici de grup, care include şi tehnici de joc de rol.
Grupurile pot fi alcătuite din sase persoane. Temele grupului sunt: ce este violenţa,
investigarea particularităţilor personale ale infractorului, victima, alternative la violenţă,
autocontrolul, schimbarea atitudinii.

I. Ce este violenţa?

A) Constituirea grupului „ Carte de vizită”

B) Scopul grupului şi durata

C) Regulile grupului

D) Definiţii: furia, agresivitatea, frustarea

E) Lista infracţiunilor violente

F) Momente şi conjuncturi violente

II.Investigarea particilarităţilor personale ale infractorului

1) „ Eu devin violent când..”- lista preferinţelor

 2) Cum îţi exprimi furia- tehnica „de ce”

3) Caracterizează persoana respectivă- test cu situaţie agresivă

4) Cum reacţionează cei din jur?

5) Asumarea responsabilităţii- Chestionar „Negări”

III. Victima

1) Cine sunt victimele? Exerciţiul agreabil-neagreabil

2) Consecinţele violenţei asupra victimei- discuţii progresive, problematizarea

3) Ce simt ele?

4) Exesarea empatiei

IV. Alternative la violenţă

1) Violenţa este o rezolvare a problemei?

2) Ce pot să fac?

3) Asertivitatea- alternativă la violenţă- joc de rol „Autocontrol”

4) Cum putem canaliza energia?

V. Autocontrolul

1. Limitele autocontrolului

2. Inventarul furiei- problematizare

3. Termometrul sentimentelor

4. Strategii de dezvoltare a autocontrolului

a) Joc de rol „DA/NU

b) „jurnalul dipoziţiilor”

c) „ de sensibilizare sistematică”

VI. Schimbarea atitudinii

 - Atitudinea faţă de victimă,

- Atitudinea faţă de bărbaţi, femei şi copii- joc de rol faţă în faţă cu victima5

Rolul asistentului social

Acesta este:

• specialiştii să ofere autorităţilor judiciare şi altora informaţii de calitate şi evaluări

care să-i asiste în individualizarea pedepsei sau în adoptarea altor decizii;
• să ofere infractorilor, pe baza metodelor de asistenţă socială, suport practic, financiar,
social şi psihologic;
• să prevină recidiva în sensul cel mai larg, prin dezvoltarea încrederii în sine şi auto-
controlului, dar şi prin consolidarea abilităţilor de a funcţiona în context social;
• să contribuie la siguranţa publică prin încurajarea infractorilor de a deveni membrii
corecţi ai societăţii, prin supravegherea şi monitorizarea acestora în vederea reducerii
recidivei şi prin dezvoltarea acelor abilităţi care pot contribui la
integrarea/reintegrarea socială a infractorilor şi la un stil de viaţă pozitiv;
• să identifice şi să dezvolte acele calităţi personale sau resurse sociale care pot susţine
reintegrarea cu succes în societate şi pot conduce la construirea unor strategii de viaţă
pozitive;
• să asiste deţinuţii şi să îi pregătească pentru liberare;
• să asigure asistenţă postpenală a deţinuţilor liberaţi;
• să ofere asistenţă familiilor infractorilor pentru a menţine şi îmbunătăţi relaţia
acestora cu infractorul în vederea eliminării obstacolelor în calea reintegrării sociale;
• să organizeze medierea între victimă şi infractor;
• să protejeze comunitatea prin soluţionarea efectivă a conflictelor.
Ţinând cont de faptul că comportamentul infracţional este determinat de numeroşi
factori particulari şi sociali, în rezolvarea problemei de resocializare şi reintegrare a
condamnaţilor în fiecare caz este necesar un tratament diferenţiat, individual, prin aplicarea
celor mai eficiente forme şi metode de lucru. în acest scop trebuie studiate personalitatea şi

5
Ciuchi Oana, „ Delincvenţa- abordare pshiho-socială”,Ed. Junimea, Iasi, 2002,pag.120-122
istoria dezvoltării sale criminale, identificate motivele şi factorii, care l-au împiedicat sâ
respecte legea, determinate particularităţile ei psihologice.

Persoanele care s-au aflat în detenţie o perioadă îndelungată de timp nu întotdeauna se

pot orienta corect în libertate. Dar dacă se iau în calcul restricţiile de regim în penitenciare,
reglementarea întregii vieţi şi termenele mari de pedeapsă, comportamentul normal şi
orientarea condamnatului devine problematică. Sarcina principală a unor asemenea acţiuni
este de a descoperi capacităţile şi posibilităţile condamnaţilor, de a le stimula iniţiativa.
 Perspectivă teologică

În Biserică intră atât cei drepţi, cât şi cei păcătoşi. Şi unii şi alţii aunevoie de Biserică.
Cei drepţi au nevoie pentru a se întări în virtute, iar ceipăcătoşi pentru a se putea curăţi de
tina fărădelegilor.Biserica este cea care îi cheamă pe toţi să se sfinţească şi să guste din
binefacerile pe care le revarsă asupra tuturor. Însă, în mod special ea îi cheamă pe păcătoşi,
pe cei care prin faptele rele pe care le-au săvârşit s-au făcut robi ai plăcerilor vieţii trecătoare.
Păcatul este cel care, pe mulţi dintre semenii noştri, îi face să piardă libertatea sufletului şi de
multe ori şi cea fizică, ajungând în spatele gratiilor,departe de cei dragi.

Cu toate acestea Biserica îi iartă şi pe aceşti oameni, îi aşteaptă cu braţele deschise

asemeni unei mame ce îşi mângîie cu multă blândeţe copilul,chiar dacă acesta a greşit.
Biserica este pentru cei aflaţi în detenţie, mama care întotdeauna le poartă de grijă şi face
totul pentru ei, pentru a putea simţi cu întreaga lor fiinţă acea dragoste ce se pogoară peste
firea lor umană rănită de păcate. Cel întemniţat este cel care nevoie de ajutorul cuiva, de
dragoste şi de înţelegere pentru a-şi putea regăsi echilibrul în viaţa duhovnicească.În această
situaţie complet neplăcută pentru asemenea oameni , Biserica este cea care le vine în
întâmpinare, le oferă sprijinul moral şi nu numai de a putea trece cu mai multă uşurinţă prin
momente neplăcute, oferă deţinuţilor ca hrană pe însuşi Mântuitorul Hristos ce se aduce pe
Sine jerfă nesângeroasă în cadrul Sf. Liturghii prin rugăciunile invocate şi rostite de preoţi.
Împărtăşindu-se cu Sfântul trup şi Sânge al Domnului Hristos cei întemniţaţi se unesc real cu
El, primesc acea putere de care au nevoie în lupta cu păcatul şi în cele din urmă îşi sfinţesc
întreaga fiinţă.Aşa cum cloşca îşi cheamă puii sub aripile ei pentru a-i putea feri de orice
pericol şi de a le dărui căldura de care au nevoie, tot la fel şi Biserica îi cheamă pe toţi cei
aflaţi în detenţie sub oblăduirea ei duhovnicească şi le oferă tot sprijinul şi dragostea de care
au nevoie.
 Biserica, ca aşezământ al Mântuirii, îi ajută pe deţinuţii din penitenciar ca prin grija ei
cea mare să se poată integra în societate, să devină buni cetăţeni şi în acelaşi timp buni
creştini. Biserica îi creşte duhovniceşte pe astfel de oameni, tocmai pentru a putea şi ei
beneficia de împărăţia lui Dumnezeu.Biserica lui Hristos Domnul îi ajută pe ’’tâlharii de azi’’
să poată deveni ’’sfinţii de mâine’’ şi, de ce nu, prietenii lui Dumnezeu. ’’Şi aceasta numai
prin marea Sa grijă faţă de toţi oropsiţii soartei, iar ţinta către care ne conduce este una
singură : împărăţia iubirii celei veşnice.6

6
Pop Octavian, „Misiunea socială a Bisericii” Ed. Tradiţia, Bucureşti, 2003, pag.20
 Legislaţie

2003 - A fost elaborată şi adoptată de către Guvernul României Ordonanţa de Urgenţă nr. 56
din 25.06.2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative
de libertate, prin care se abroga Regulamentul de executare a unor pedepse şi a măsurii
arestării preventive din 1969 şi alinia practica penitenciară în domeniu la standardele europene.

2004 - La data de 28 septembrie a intrat în vigoare Legea nr. 293/2004 privind Statutul
funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, act normativ în baza
căruia a avut loc demilitarizarea personalului de penitenciare. La acea dată, aprox. 12.000
cadre militare au fost trecute în rezervă şi au dobândit calitatea de funcţionar public cu statut
special.

2006 - A intrat în vigoare legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a

măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care asigură o dezvoltare
modernă, în consens cu recomandările europene, a activităţii de aplicare a pedepselor privative
de libertate, aliniind astfel practica penitenciară românească la cea europeană, şi introducând
elemente noi, şi anume instituţia judecătorului delegat pentru executarea pedepselor şi
personalizarea pedepselor privative de libertate .
 Concluzii

Reuşita procesului de resocializare şi de reinserţie socială depinde de capacitatea

structurilor extrapenale nerepresive, de aceea în literatura de specialitate se susţine cu
insistenţă că activitatea de reintegrare a minorilor şi tinerilor delincvenţi se realizează mai bine
atunci când reeducarea lor are loc în instituţii cu regim de semilibertate sau chiar sub forma
libertăţii, cu condiţia ca şi metodele de reeducare să fie elaborate în mod diferenţiat şi
individualizat, pe baza unei abordări interdisciplinare – juridice, psihopedagogice şi
sociologice.

Recuperarea socială a condamnaţilor rămâne scopul suprem al oricărui sistem penal-

executiv. Este important ca activitatea serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere să se
desfăşoare cu atragerea şi implicarea comunităţii în procesul de reintegrare socială a
persoanelor condamnate la detenţie şi sancţiuni neprivative de libertate, prin aceasta
cooperarea fiind transformată în parteneriat cu societatea civilă. Astfel realizându-se un
transfer parţial nu doar al posibilităţii de acţiune, ci şi al responsabilităţii faţă de societatea
civilă, care devine un participant real în procesul de resocializare.

Actualmente, realizarea reintegrării sociale pentru infractorii tinerii şi cei aflaţi la prima
abatere reprezintă cheia progresului şi competenţei în justiţia penală. Este necesară unirea
eforturilor specialiştilor jurişti, psihologi, pedagogi, asistenţi sociali, sociologi, pentru a elabora
programe viabile de recuperare socială a unui număr cât mai mare de delincvenţi, iar instituţiile
speciale de reeducare cu o activitate bine concepută să devină „un loc unde se renaşte”. Astăzi,
problema „readaptării” tinde să fie completată cu tema mult mai difuză a „readaptării
sistemului execuţional-penal” la ritmurile şi orizonturile teoretice actuale.7

7
Buciuceanu Mariana, Aspecte ale procesului de resocializare a minorilor şi tinerilor
delincvenţi.-în: Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi cooperare.
Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie
2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chişinău, 2005, pag. 175
 Bibliografie

Buciuceanu Mariana, Aspecte ale procesului de

resocializare a minorilor şi tinerilor delincvenţi.-în
Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de
integrare şi cooperare. Culegere de articole elaborate în
baza comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică din 22
aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chişinău,
2005

IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul

reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie,
Chişinău, 2007

Brezeanu Ortansa - coordonator, Particularităţi ale

criminalităţii în perioada de tranziţie, Bucureşti, 1999

Ciuchi Oana, „ Delincvenţa- abordare pshiho-

socială”,Ed. Junimea, Iasi, 2002

Pop Octavian, „Misiunea socială a Bisericii” Ed.

Tradiţia, Bucureşti, 2003