Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Eu Nu Strivesc Corola de Minuni A Lumii
Eu Nu Strivesc Corola de Minuni A Lumii
1
Lucian Blaga
În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn Înţelepciunea unui mag mi-a povestit odată
cum bate ca o inimă un clopot de-un val prin care nu putem străbate cu
şi-n zvonuri dulci privirea,
îmi pare păienjeniş ce-ascunde pretutindeni firea,
că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de de nu vedem nimic din ce-i aievea.
sânge.
Şi-acum, când tu-mi îneci obrajii, ochii
Gorunule din margine de codru, în părul tău,
de ce mă-nvinge eu, ameţit de valurile-i negre şi bogate
cu aripi moi atâta pace visez
când zac în umbra ta ca valul ce preface-n mister
şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă? tot largul lumii e urzit
din părul tău -
O, cine ştie? - Poate că şi strig,
din trunchiul tău îmi vor ciopli şi strig,
nu peste mult sicriul, şi-ntâia oară simt
şi liniştea întreaga vrajă ce-a cuprins-o magul în
ce voi gusta-o între scândurile lui povestea lui.
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet - La mare
şi mut
ascult cum creşte-n trupul tău sicriul, Viţe roşii,
viţe verzi sugrumă casele-n lăstări sălbatici
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece, şi vânjoşi-asemenea unor plopi ce-şi
strânâg în braţe prada.
gorunule din margine de codru.
Soarele în răsărit-de sânge-şi spală-n mare
lancile, cu care a ucis în goană noaptea ca pe-o
Mugurii fiară.
Eu
Un vânt de seară stau pe ţărm şi-sufletul mi-e dus de-acasa.
aprins sărută cerul la apus S-a pierdut pe-o cărăruire-n nesfârşit şi nu-şi
şi-i scoate ruji de sânge pe obraji. gaseşte
Trântit în iarbă rup cu dinţii- drumul înapoi.
gândind aiurea-mugurii
unui vlastar primavăratic. Noi şi pământul
2
Lucian Blaga
3
Lucian Blaga
Când şarpele intinse Evei mărul, îi vorbi Azi toate astea-mi trec
c-un glas ce răsună pe dinainte şi zâmbesc.
de printre frunze ca un clopot de argint. Zâmbesc şi hoinăresc prin văi
Dar s-a întâmplat că-i mai şopti apoi Zburdalnic în bătaia vântului.
şi ceva la ureche Eram copil.
încet, nespus de încet,
ceva ce nu se spune în scripturi. Stalactita
Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a şoptit anume Tăcerea mi-este duhul -
cu toate că asculta şi el. şi-ncremenit cum stau şi paşnic
Şi Eva n-a voit să-i spuna nici lui Adam. ca un ascet de piatră,
De-atunci femeia ascunde sub pleoape o taină îmi pare
şi-şi miscă geana parca-ar zice că sunt o stalactită într-o grotă uriaşă,
că ea ştie ceva, în care cerul este bolta.
ce noi nu ştim, Lin,
4
Lucian Blaga
lin, geamuri.
lin - picuri de lumină Plouă.
şi stropi de pace - cad necontenit Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,
din cer ce-o simt n-o simt în mine,
şi împietresc - în mine. în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Dorul Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
Seţos iţi beau mirasma şi-ţi cuprind obrajii mă doare ca o rană.
cu palmele-amândouă, cum cuprinzi Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
în suflet o minune. Şi plouă.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-aşa de dor de Stelelor
tine!"
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi
pribeag pe-un alt pământ. în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor
Femeie, şi flăcări de-adorare
ce mare porţi în inimă şi cine eşti? îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău, Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută
să te ascult cu buze reci de gheaţă trupul.
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini, şi-nmărmurit vă-ntreb:
din care înfloresc aievea - veşnicii. spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
Vei plânge mult ori vei zâmbi? mă simt azi cel mai singuratic suflet,
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu - unde.
Eu Un singur rând mi-e rază şi putere:
nu mă căiesc, o, stelelor nici voi n-aveţi
c-am adunat în suflet şi noroi- în drumul vostru nici o ţintă,
dar mă gândesc la tine. dar poate tocmai de aceea cuceriţi
Cu gheare de lumină nemărginirea.
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund
cresc nuferi?"
Melancolie