Buxelles,

COM(2008) 466/3

CARTE VERDE

Drepturile de Autor în Economia Cunoaşterii

Traducere în limba română

NICOLAIE Constantinescu

Această traducere nu este una oficială a corpului emitent şi va fi considerată aşa cum este.

pentru uzul comunităţii

 CARTE VERDE

Drepturile de Autor în Economia Cunoaşterii

CUPRINS

1. INTRODUCERE...................................................................................................................................3
1.1 Scopul Cărţii Verzi..........................................................................................................................3
1.2 Domeniul de aplicare al Cărţii Verzi...............................................................................................3
2. PROBLEME GENERALE....................................................................................................................4
3. EXCEPŢII: PROBLEME SPECIFICE..................................................................................................5
3.1 Excepţii pentru biblioteci şi arhive..................................................................................................6
3.1.1 Digitizarea (prezervarea).........................................................................................................6
3.1.3. Accesul la operele digitizate...................................................................................................8
3.1.3 Operele orfane.........................................................................................................................9
3.2 Excepţia în beneficiul persoanelor cu deficienţe...........................................................................10
3.3. Diseminarea operelor în scop educaţional şi de cercetare............................................................13
3.4 Conţinutul creat de utilizatori .......................................................................................................16
4. INVITAŢIE LA COMENTARII..........................................................................................................17
1. INTRODUCERE

1.1 Scopul Cărţii Verzi

Scopul Cărţii Verzi este acela de a găzdui dezbaterea privind cum poate fi diseminată cel mai bine
cunoaşterea în domeniul cercetării, al ştiinţei şi educaţiei în mediul online. Cartea Verde are ca scop să
puncteze un număr de subiecte conectate cu rolul copyright-ului în „economia cunoaşterii”1 şi doreşte
să lanseze o consultare pe aceste teme.

În esenţă Cartea Verde se subîmparte în două părţi. Prima parte se ocupă cu problemele generale ce
privesc excepţiile de la drepturile exclusive introduse în secţiunea principală a legislaţiei Europene
pentru copyright – Directiva 2001/29/EC de armonizare a anumitor aspecte privind dreptul de autor şi
drepturile conexe în societatea informaţională („numită din acest moment Directiva”)2. Cealaltă
componentă a legislaţiei privind drepturile de autor, care este relevantă pentru economia cunoaşterii,
Directiva 96/9/EC privind protecţia juridică a bazelor de date3 a fost analizată într-un raport4 separat.
Fără îndoiala, unele aspecte ale acestei Directive, precum excepţiile şi limitările, vor fi dezbătute, de
asemenea, în acest raport.

Cea de-a doua parte, se ocupă cu problemele specifice legate de excepţiile şi limitările care sunt cele
mai relevante pentru diseminarea cunoaşterii şi dacă aceste excepţii ar trebui să evolueze în era
diseminării digitale.

Cartea Verde va aborda toate subiecte într-o manieră echilibrată luând în considerare punctul de vedere
al editorilor, bibliotecilor, instituţiilor de educaţie, muzeelor, arhivelor, cercetătorilor, persoanelor ci
deficienţe şi publicul larg.

1.2 Domeniul de aplicare al Cărţii Verzi

La revizuirea Pieţei Unice5, Comisia Europeană a subliniat necesitatea de a promova libera mişcare a
cunoaşterii şi inovaţiei ca fiind „A Cincea Libertate”. Cartea Verde nu este limitată doar la operele
ştiinţifice şi educaţionale. Operele care nu intră în aceşti parametrii, dar care au valoare în ceea ce

1 Termenul „economia cunoaşterii” este utilizat în general pentru a descrie activitatea economică care nu se bazează pe
resursele „naturale” (precum pământul sau mineralele), cu pe resursele intelectuale precum know-howul şi expertiza. Un
concept cheie al economiei cunoaşterii este acela că educaţia şi cunoaşterea (referite ca şi „capital uman”) pot fi tratate
ca bunuri comerciale sau ca produse şi servicii de cunoaştere şi educaţionale care pot fi exportate pentru o valoare
returnată mare. Este evident că economia cunoaşterii este mai importantă pentru acele regiuni ale căror resurse sunt
limitate.
2 DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN SI A CONSILIULUI 2001/29/CE din 22 mai 2001 de armonizare a
anumitor aspecte privind dreptul de autor si drepturile conexe în societatea informaţională, JO L 167, 22.06.2001, p
10-19. În 2007 Comisia Europeană a publicat un raport în care evalua cum au for transpuse de către Statele Membre
articolele 5, 6 şi 8 ale Directivei şi cum au fost aplicate de instanţele de judecată naţionale, vezi Raportul privind
aplicarea Directivei de armonizare a anumitor aspecte privind dreptul de autor si drepturile conexe în societatea
informaţională (2001/29/CE) disponibil de la http://ec.europa.eu/internal_market/copyright/copyright-infso/copyright-
infso_en.htm
3 Directiva 96/9/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 1996 privind protecţia juridică a bazelor de
date, JO L 77, 27.3.1996, p. 20-28.
4 http://ec.europa.eu/internal_market/copyright/prot-databases/prot-databases_en.htm
5 COM 2007 724 final 20.11.2007 O piaţă unică pentru Europa secolului XXI
priveşte creşterea cunoaşterii, se află în sfera acestei Cărţi Verzi, de asemenea.

„Publicul” căruia i se adresează această Carte Verde este compus din oameni de ştiinţă, cercetători,
studenţi şi persoane cu deficienţe sau publicul în general, care doresc să-şi mărească nivelul
educaţional şi de cunoaştere prin utilizarea Internetului. O mai largă diseminare a cunoaşterii contribuie
la o societate mai strâns unită cu caracter inclusiv, care promovează egalitatea de şanse pe acelaşi nivel
cu priorităţile viitoarei Agendei Sociale reînnoite.

Pentru creaţia intelectuală, atingerea unui nivel înalt de protejare a drepturilor de autor este crucială.
Drepturile de autor întreţin şi dezvoltă creativitatea în interesul autorilor, producătorilor, consumatorilor
şi publicului larg. Un sistem riguros şi eficace pentru protejarea drepturilor de autor şi a drepturilor
conexe este necesar pentru a răsplăti autorii şi producătorii pentru eforturile creative şi pentru a
încuraja editorii şi producătorii să investească în operele creative (vezi considerentele 10 şi 11 ale
Directivei). Sectorul editorial aduce o contribuţie importantă la economia Europeană6. Drepturile de
autor reprezintă politica în strânsă legătură cu mijlocirea progresului şi a inovării. Noile modele de
distribuţie ar trebui să permită consumatorilor şi cercetătorilor să acceseze conţinutul protejat
respectând întru totul drepturile de autor.

Legile drepturilor de autor existente, în mod tradiţional au încercat să obţină un echilibru între
acordarea unui drept pentru investiţia şi creaţiile anterioară şi viitoarea diseminare a produselor
cunoaşterii prin introducerea unei liste de excepţii şi limitări pentru a permite anume activităţi specifice
care ţin de cercetarea ştiinţifică, activităţile privind bibliotecile şi cele adresate persoanelor cu
deficienţe. Aceste excepţii nu sunt obligatorii pentru statele membre, dar, chiar dacă sunt adoptate
excepţii la nivel naţional, statele membre au formulat adesea excepţii mult mai restrânse decât cele
permise de Directivă.

2. PROBLEME GENERALE

Directiva a armonizat dreptul de reproducere, dreptul de comunicare către public, dreptul de a pune la
dispoziţia publicului şi drepturile de distribuţie. Principiul de bază care stă la baza efortului de
armonizare, a fost acela de a conferi titularului dreptului de autor un nivel de protecţie mai mare atâta
vreme cât sfera drepturilor exclusive a fost atât de mult mărită. Unele părţi interesate îşi pun întrebarea
dacă introducerea drepturilor exclusive se traduce prin împărţirea echitabilă a veniturilor între toate
categoriile de titulari de drepturi de autor. Autorii (precum compozitorii, directorii de film şi jurnaliştii)
iar în particular interpreţii argumentează că nu au avut un venit semnificativ de pe urma noului drept de
„a face disponibil” în relaţie cu exploatarea operelor lor online.

În afara faptului că drepturile exclusive au fost adaptate pentru mediul online, Directiva a introdus o
listă exhaustivă de excepţii în ceea ce priveşte protecţia drepturilor de autor chiar dacă nu a existat o
obligaţie la nivel internaţional pentru a se face acest lucru. Motivul principal pentru care există o astfel
de listă de excepţii este acela de a limita posibilitatea statelor membre de a introduce excepţii noi sau să
extindă sfera celor existente dincolo de ceea ce este permis de Directivă. Treptat, în procesul legislativ,
statele membre au introdus lista cu o excepţie obligatorie şi alte 20 opţionale.

6 Conform unui sondaj întreprins de Federaţia Editorilor Europeni, veniturile anuale din editarea cărţilor, au crescut la
peste 22.268 milioane de euro în 2004. Peste 6200.000 de cărţi noi sau de ediţii noi au fost publicate în 2004 şi
aproximativ 123.000 de oameni sunt angajaţi cu normă întreagă în sectorul editării de carte. Vezi http://www.fep-fee.be/
Condiţiile aplicării excepţiilor sunt concepute într-un limbaj generic. Abordarea discutabilă a celor care
au conceput proiectul, au lăsat statelor membre o mare flexibilitate în ceea ce priveşte implementarea
excepţiilor conţinute în Directivă. Dincolo de excepţiile privind reproducerile temporare, legislaţiile
naţionale pot fi mult mai restrictive privind sfera excepţiilor. Lista excepţiilor aşa cum este ea cuprinsă
în Directivă a atins un anumit grad de armonizare: crearea unei liste exhaustive de excepţii nu permite
statelor membre să menţină sau să introducă excepţii care să nu fi fost trecute pe listă.

În completare, Articolul 5(5) din Directivă implică faptul că excepţiile şi limitările permise de Directivă
se pot aplica în anumite cazuri, care nu intră în conflict cu exploatarea normală a operei sau cu altă
parte şi nici nu prejudiciază fără motiv interesul legitim al titularului drepturilor de autor. Aceste
dispoziţii sunt supranumite „testul în trei paşi”.

Formularea Articolului 5(5) reflectă obligaţiile internaţionale ale Comunităţii în zona drepturilor de
autor şi a drepturilor conexe. Testul în trei paşi este compus în aceeaşi termeni în Articolul 9(2) ai
Convenţiei de la Berna7 iar cel mai important, Articolul 13 al Acordului privind Trade-Related Aspects
of Intellectual Property Rights („Acordul TRIPS”8) din care Comunitatea face parte9. Astfel, testul în
trei paşi este parte a cadrului internaţional privind drepturile de autor pe care Comunitatea şi statele
membre trebuie să-l respecte. Acesta a devenit un banc de test pentru toate limitările10 privind
drepturile de autor.

Întrebări:

(1) Ar trebui încurajate aranjamentele contractuale dintre titularii drepturilor de autor şi

utilizatori privind implementarea excepţiilor de la drepturile de autor sau nişte indicaţii în
acest sens ?
(2) Ar trebui încurajate aranjamentele contractuale dintre deţinătorii drepturilor de autor şi
utilizatori privind alte aspecte care nu au fost acoperite de excepţiile de la drepturile de
autor sau să existe indicaţii sau modele de licenţe?
(3) O abordare în baza unei liste de excepţii, care nu sunt obligatorii, este potrivită în
contextul evoluţiei tehnologiilor Internet şi a aşteptărilor cu un accent economic şi social
pronunţat ?
(4) Ar trebui ca o anumită categorie de excepţii să fi obligatorii pentru a asigura o mai mare
certitudine legală şi o mai mare protecţie pentru beneficiarii excepţiilor ?
(5) Dacă da, care ar fi acestea ?

3. EXCEPŢII: PROBLEME SPECIFICE

7 Chiar dacă Comunitatea nu este parte a Convenţiei de la Berna (şi într-adevăr nici nu poate fi din moment ce participarea
la Uniunea de la Berna este limitată la nivelul statelor), trebuie să se conformeze cu prevederile Convenţiei indirect prin
Articolul 9 al Acordului TRIPS.
8 Acel Acord se poate găsi în Anexa 1C al Acordului care stabileşte World Trade Organisation.
9 Articolul 13 al Acordului TRIPS, intitulat „Limitări şi Excepţii” constituie clauza generală privind excepţia în ceea ce
priveşte drepturile exclusive ale titularilor drepturilor de autor. Articolul 13 al Acordului TRIPS a fost interpretat de un
corp de Reglare a Disputelor al WTO privind Secţiunea 110(5) a Legii Drepturilor de Autor a Statelor Unite ale
Americii. Membrii grupului au susţinut că sfera oricărei excepţii permise sub Articolul 13, ar trebui să fie redusă şi
limitată la minim. Cele trei condiţii, adică (1) anumite cazuri speciale; (2) nu există conflicte cu exploatarea normală a
operei şi (3) nu se aduce niciun prejudiciu nejustificat intereselor titularilor drepturilor de autor sunt cumulative.
10 Vezi clarificările Dispute Settlement Body ale WTO Statele Unite ale Americii - Secţiunea 110(5) a Legii Drepturilor de
Autor a Statelor Unite ale Americii, WT/DS160/R, din 15 Junie 2000.
Cartea Verde se focalizează pe excepţiile de la drepturile de autor care au cea mai mare relevanţă pentru
diseminarea cunoaşterii, precum:
– Excepţiile în beneficiul bibliotecilor şi a arhivelor;
– Excepţiile care permit diseminarea lucrărilor necesare educaţiei şi în scopul cercetării;
– Excepţii în beneficiul persoanelor cu deficienţe;
– O posibilă excepţie pentru conţinutul creat de utilizator.

3.1 Excepţii pentru biblioteci şi arhive

În ceea ce priveşte bibliotecile şi alte instituţii similare, au apărut două probleme de bază:
producerea copiilor digitale a operelor deţinute în colecţiile bibliotecii şi transmiterea electronică a
acestor copii către utilizatori. Digitizarea cărţilor, a materialelor audiovizuale şi a altui conţinut
poate servi unui dublu scop – conservarea conţinutului pentru generaţiile viitoare şi publicarea
online pentru utilizatorii finali.
Sub cadrul legal curent, bibliotecile sau arhivele nu beneficiază de un acoperământ al excepţiilor în
ceea ce priveşte dreptul de reproducere. Reproducerile nu sunt permise în anumite cazuri specifice,
ceea ce ar acoperi anumite acţiuni pentru prezervarea operelor din cataloagele bibliotecilor. Pe de
cealaltă parte, excepţiile aplicate bibliotecilor şi regulile la nivel naţional care le implementează nu
sunt de cele mai multe ori clare privind probleme precum „schimbarea formatului” sau numărul de
copii care pot fi făcute sub această excepţie. Din deciziile politicilor legislative întreprinse la nivel
naţional, rezultă reglementări detaliate în acest sens. Unele state membre au reguli restrictive privind
reproducerile care pot fi făcute de către biblioteci.
În ultimii ani, bibliotecile şi alte instituţii de interes public au devenit din ce în ce mai interesate nu
doar în prezervarea (digitizarea) lucrărilor, ci şi în stabilirea accesului online la colecţiile lor. Dacă
aceste lucruri trebuie să se întâmple, bibliotecile argumentează că cercetătorii nu ar mai trebui să se
deplaseze în incinta bibliotecilor sau a arhivelor, ci vor putea găsi şi extrage uşor informaţii prin
Internet. De asemenea, editorii afirmă că ei digitizează propriile lor cataloage având în vedere
crearea de baze de date online interactive unde acest material poate fi uşor obţinut de către
utilizatori11. Aceste servicii necesită plata unui abonament.

Sub actualele dispoziţii ale drepturilor de autor, bibliotecile publice, instituţiile de educaţie, arhivele şi
muzeele beneficiază de două excepţii prezente în Directiva privind Drepturile de Autor:

– o excepţie privind dreptul de reproducere pentru anumite operaţiuni de reproducere în scopuri non-
comerciale (articolul 5 alineatul (2) litera (c) a Directivei) şi
– o excepţie mai restrâns formulată privind dreptul de comunicarea către publicul larg şi dreptul de a
da acces în scopul cercetării sau studiului privat prin intermediul unor terminale localizate în incinta
acestor instituţii (articolul 5 alineatul (3) litera (n) a Directivei).

11 De exemplu, Elsevier, editor al 2200 de reviste a creat ScienceDirect, un serviciu prin intermediul căruia 10 milioane de
oameni de ştiinţă şi cercetători li se facilitează accesul la servicii ce oferă 8,7 milioane de articole. În 2004, Elsevier a
lansat baza de date „Scopus”, care acoperă 16.000 de jurnale de la toţi editorii importanţi din zona ştiinţei, tehnicii şi
medicinii. Tot aceşti oferă un serviciu online numit „MD Consult”, care are ca ţintă profesioniştii din sistemul de
sănătate prin punerea la dispoziţie a celor mai importante resurse din domeniul medical.
3.1.1 Digitizarea (prezervarea)

Excepţiile privind drepturile de reproducere sunt limitate la „anumite activităţi specifice reproducerii”.
Articolul 5 alineatul (2) litera (c) se constituie ca singura excepţie care se referă explicit la primul
membru al „testului în trei paşi”, aşa cum este codificat în articolul 5 alineatul (5) al Directivei, care
cere ca excepţiile să fie limitate la „anumite cazuri speciale”. Astfel, după cum şi considerentul 40 al
Directivei indică, această excepţie ar trebui limitată doar la cazurile speciale şi nu să acopere cazurile
de utilizare în contextul accesului online a operelor protejate sau a fonogramelor.

Formularea atentă a acestei excepţii implică faptul că nu furnizează o acoperire prin excepţie pentru
biblioteci sau alţi beneficiari în ceea ce priveşte dreptul de reproducere. Reproducerile sunt permise
doar în cazuri specifice, care, discutabil, poate acoperi anumite activităţi necesare prezervării lucrărilor
conţinute în cataloagele bibliotecilor. Pe cealaltă parte această excepţie nu conţine reguli clare privind
subiecte precum „schimbarea formatului” sau numărul de copii care pot fi puse la dispoziţie sub
această excepţie. Reglementări detaliate în acest sens rezultă din deciziile de politici legislative
întreprinse la nivel naţional.

Unele state membre au reguli restrictive în ceea ce priveşte reproducerile care pot fi făcute de
biblioteci. Guvernul Marii Britanii în acest moment întreprinde o consultare12 privind amendarea
Secţiunii 42 a Legii privind Drepturile de Autor, Proiectele şi Patentele (CDPA), care vor permite
bibliotecilor şi arhivelor să facă o singură copie a operei literare, dramatice sau muzicale deţinută în
colecţiile permanente proprii în scopul prezervării şi înlocuirii. Guvernul propune să extindă excepţia
astfel încât să permită copierea şi schimbarea formatului înregistrărilor sonore, a filmelor şi emisiunilor
difuzate şi să permită efectuarea de mai multe de o copie acolo unde copii succesive sunt necesare
pentru a conserva colecţiile permanente într-un format accesibil.

În ceea ce priveşte prezervarea operelor, bibliotecile, arhivele şi muzeele sunt cele care conservă
operele într-un format durabil. Un interes în continuă creştere îl acordă entităţile private precum
motoarele de căutare, care sunt implicate în eforturi de digitizare la scară largă. Ca de exemplu
proiectul Google Books Search care a fost lansat în 2005 cu scopul de a face conţinutul cărţilor
accesibil pe Internet13. Google a încheiat acorduri cu biblioteci europene pentru a face digitizarea
operelor aflate în domeniu public14. Editorii experimentează, accesul liber online la părţi şi chiar textul
integral al cărţilor, de asemenea şi chiar dezvoltă instrumente care permit utilizatorilor să cerceteze
conţinutul acestora15.

Trebuie accentuat faptul că activităţile entităţilor private, precum sunt motoarele de căutare, nu pot
beneficia de excepţiile conţinute în articolul 5 alineatul (2) litera (c) care se limitează doar la
bibliotecile publice, instituţiile de educaţie, muzeele, arhivele acoperind activităţi care nu servesc direct
sau indirect unui avantaj comercial. Digitizarea implică dreptul de reproducere16 deoarece modificarea

12 http://www.ipo.gov.uk/about/about-consult/about-formal/about-formal-current/consult-copyrightexceptions.htm
13 http://books.google.com/
14 Vezi informaţia furnizată de Oxford Library: http://www.bodley.ox.ac.uk/google/
15 De exemplu, HerperCollins a lansat de curând un număr de astfel de iniţiative: programul de „acces integral” (texte
integrale a unor cărţi selecţionate şi care sunt disponibile liber pentru o perioadă limitată de timp), un program „Sneak
Peek” (cititorii pot să vadă 20% din conţinutul a mai multor cărţi două săptămâni înainte ca acestea să fie publicate) şi
programul „Browse Inside” (cititorii pot răsfoi 20% din conţinutul cărţilor după ce acestea au fost publicate). Acestea
sunt disponibile la http://www.harpercollins.com/
16 Vezi declaraţia convenită privind articolul 1 alineatul (4) al WCT: „Dreptul de reproducere aşa cum a fost enunţat în
articolul 9 al Convenţiei de la Berna şi excepţiile menţionate, se aplică pe deplin în mediul digital şi în particular în ceea
formatului unei opere de la analog la digital implică reproducerea operei. De exemplu, o carte trebuie
să fie scanată înainte de a fi digitizată. Dacă această scanare este făcută de instituţii şi în condiţii care
nu sunt acoperite de articolul 5 alineatul (2) litera (c), atunci titularii drepturilor de autor trebuie să
acorde în prealabil permisiunea pentru ca această reproducere să poată fi făcută. În mod similar, pentru
a face disponibilă online o operă digitizată este necesar să fie obţinut mai înainte acordul titularului(lor)
drepturilor de autor.

Scanarea operelor deţinute în biblioteci cu scopul de a face conţinutul accesibil pe Internet este un lucru
diferit de linking, deep linking, interlinking sau indexare, care sunt activităţi ce sunt în legătură cu
operele care sunt deja disponibile online. De exemplu, luând în considerare hyperlinkurile (o conexiune
electronică către un fişier de pe Internet), Curtea Supremă a Germaniei a susţinut că operele nu sunt
reproduse prin linking sau deep-linking (un link care conduce utilizatorul Internet către altă pagină din
cadru altui site)17. În America, în cazul Perfect 10 v. Google and Amazon18, curtea a susţinut că legătura
către o imagine la dimensiunea maximă aflată pe alt site, care nu necesită o reproducere a imaginilor
originale, nu încalcă drepturile de reproducere. În timp ce unele curţi condamnă thumbnail-urile ca
fiind încălcări ale drepturilor de exclusivitate pentru reproduceri19 (imaginile miniatură), adică
reproduceri a unor imagini de mică dimensiune pentru a facilita linkurile către alte site-uri pe Internet,
Curtea Regională Erfurt20 a susţinut că folosirea thumbnail-urilor pentru a stabili linkuri nu ar ridica
probleme în ceea ce priveşte răspunderea faţă de drepturile de autor dacă opera a fost pusă pe Internet
de către titularul drepturilor de autor sau cu, consimţământul21 acestuia.

Adeseori este argumentat faptul că proiectul Google Book Search merge mai departe decât motorul de
căutare precum în cazul Paperboy22 al Curţii Supreme Germane sau cazul Perfect 10. În cazul
Paperboy, motorul de căutare a stabilit linkuri către site-uri web care conţineau opere protejate puse la
dispoziţia celor interesaţi online cu consimţământul titularilor drepturilor de autor. Serviciul paperboy
se baza pe operele care au fost puse la dispoziţie de către terţi nu nu mai avea dreptul de a crea un link
către o operă care a fost retrasă de titularul drepturilor de autor. De asemenea, serviciul nu implica şi
stocarea operei după ce linkul nu mai funcţiona din moment ce lucrarea a fost retrasă.

3.1.3. Accesul la operele digitizate

Sub actualele dispoziţii pentru drepturile de autor, bibliotecile publice, instituţiile de educaţie sau
muzeele şi arhivele beneficiază de excepţii formulate restrictiv la dreptul de comunicare către public
sau punerea la dispoziţie a operelor sau alte materiale publicului dacă acest lucru este făcut în scopul
cercetării sau a studiului privat prin accesul la terminale dedicate în incinta acestor instituţii (articolul 5
alineatul (3) litera (n) a Directivei).
ce priveşte uzul operelor în format digital. Se înţelege faptul că stocarea unei opere protejate în format digital pe un
mediu electronic constituie o reproducere în înţelesul articolului 9 a Convenţiei de la Berna”.
17 BGH, 17 Iulie 2003, cazul I WR 259/00, Paperboy (caz decis înainte de implementarea Directivei).
18 Cazul 06-55405, 9th Cir., 16 Mai 2007.
19 Curtea Regională Bielefeld, 8 Noiembrie 2005, JurPC Web-Dok. 106/2006 şi Curtea Regională Hamburg, 5 Septembrie
2003, JurPC Web-Dok 146/2004.
20 Curtea Regională Erfurt, 15 Martie 2007, 3 O 1108/05 – Bidersuche Suchemaschine Haftung.
21 În continuarea unei linii similare de argumentaţie, motoarele de căutare nu cer permisiunea anterior indexării
conţinutului de la titularii drepturilor de autor. Motoarele de căutare argumentează că, în cazul în care un creator de
conţinut nu doreşte ca pagina de conţinut să fie indexată, acesta pate coda mesajul într-un fişier text numit „robots.txt”
pentru a face o selecţie sau pentru a bloca motoarele de căutare la a mai copia conţinut. Dacă nu este implicată o astfel
de tehnică, acestea cred că acest lucru este echivalent cu o licenţă inculcată pentru copiere şi indexare.
22 BGH, 17 Iulie 2003, cazul I WR 259/00, Paperboy
Această excepţie, discutabil nu ar putea acoperi furnizarea electronică a documentelor către utilizatorul
final la distanţă. În ceea ce priveşte furnizarea electronică a materialelor către utilizatorii finali,
considerentul 40 al Directivei spune că excepţiile pentru biblioteci şi arhive nu ar acoperi „cazurile de
utilizare în contextul accesului online la lucrările protejate sau alte lucrări”.

3.1.3 Operele orfane

O problemă care a apărut în cazul proiectelor de digitizare pe scară largă este aceea a fenomenului aşa-
numitelor opere orfane. Operele orfane sunt lucrările care se bucură încă de protecţia drepturilor de
autor dar a căror autori nu pot fi identificaţi sau localizaţi. Există o cerere semnificativă pentru
diseminarea operelor sau a înregistrărilor sonore care au valoare culturală, istorică sau educaţională la
un cost relativ mic către o audienţă mare online. Se afirmă de multe ori că astfel de proiecte sunt oprite
datorită lipsei unei soluţii satisfăcătoare privind problema operelor orfane. Operele protejate pot deveni
orfane dacă datele privind autorul şi/sau alţi titulari ai drepturilor de autor relevanţi (precum editori sau
producători de film) lipsesc sau sunt depăşite. De cele mai multe ori acesta este cazul lucrărilor care nu
mai sunt exploatate comercial.

În afară de cărţi, mii de opere orfane precum fotografii şi opere audiovizuale sunt deţinute de biblioteci,
muzee sau arhive. Lipsa datelor privind proprietate poate constitui un obstacol în a fi oferite pentru
acces online publicului şi pot împiedica eforturile de restaurare digitală. Acesta este cazul particular al
filmelor orfane.

Problema operelor orfane este în principal una de lămurire a drepturilor, adică cum să asiguri
utilizatorii care pun la dispoziţie opere orfane nu sunt pasibili de încălcarea drepturilor de autor atunci
când titularul drepturilor de autor reapare şi îşi arogă drepturile asupra operei. Dincolo de preocupările
ce privesc responsabilitatea, costurile şi timpul necesar pentru a localiza şi identifica titularii drepturilor
de autor, mai ales în cazul operelor cu autori multipli se pot dovedi a fi prea mari pentru a justifica
efortul. Acest lucru pare să fie propriu pentru drepturile ce privesc înregistrările sonore şi operele
audiovizuale care sunt deţinute în mod curent în arhivele instituţiilor emitente. Lămurirea drepturilor de
autor pentru operele orfane poate constitui un obstacol în calea diseminării conţinutului de valoare şi
poate fi văzut ca o obtruziune a creativităţii. Oricum, gradul în care operele orfane împiedica utilizarea
lucrărilor nu este clară. Există o lipsă de date economice necesare care ar permite cuantificarea situaţiei
la nivel pan-european.

Problema operelor orfane este în acest moment luată în considerare la nivel naţional23 şi la nivel UE
deopotrivă. Statele Unite24 şi Canada25 au întreprins iniţiative privind operele orfane. În timp ce
abordările privind subiectul diferă, soluţiile propuse se bazează în mare parte pe un principiu comun;

23 De exemplu, în Marea Britanie în „Gowers Review of Intellectual Property” există o recomandare prin care Comisia
amendează Directiva 2001/96/EC şi introduce o excepţie pentru operele orfane. Danemarca şi Ungaria au dezvoltat
soluţii privind operele orfane (soluţia Daneză se bazează pe extinderea licenţelor colective iar soluţia maghiară pe
licenţele emise de o instituţie publică).
24 Oficiul pentru Drepturile de Autor al Statelor Unite a publicat un raport privind operele orfane în Ianuarie 2006. Au fost
redactate două proiecte de lege la data de 24 Aprilie 2008 la Senat şi la House of Representatives („Legea Shawn
Bentley privind Operele Orfane” şi Legea Operelor Orfane din 2008”). Ambele proiecte sunt propuneri de amendare a
titlului 17 din Codul American prin adăugarea unei secţiuni privind „limitările soluţiilor în cazul în care sunt implicate
opere orfane”.
25 Soluţia Canadei se bazează pe licenţe non-exclusive emise de Comisia pentru Drepturile de Autor a Canadei.
un utilizator trebuie să întreprindă o căutare rezonabilă pentru a încerca să identifice şi să localizeze
titularul(ii) drepturilor de autor.

Comisia a adoptat o recomandare26 în 2006 încurajând statele membre să creeze mecanisme pentru
uşurarea utilizării operelor orfane şi să promoveze disponibilitatea unei liste cu cele mai cunoscute
opere orfane. A fost alcătuit un Grup la Nivel Înalt pentru Bibliotecile Digitale pentru a strânge
împreună toate părţile interesate de operele orfane. Grupul a adoptat un „Raport Final privind
Prezervarea Digitală, Operele Orfane şi a Operelor Ieşite din Tiraj”, precum şi un „Memorandum de
Înţelegere a operelor orfane”, care a fost semnat de reprezentanţii bibliotecilor, arhivelor şi a titularilor
de drepturi de autor27. Memorandumul conţine un set de îndrumări privind căutarea atentă a titularilor
drepturilor şi principiile generale privind bazele de date a operelor orfane, precum şi mecanismele de
lămurire a drepturilor. Soluţii detaliate vor trebui să fie dezvoltate la nivel naţional.

Majoritatea statelor membre nu au dezvoltat încă o abordare de reglementare în ceea ce priveşte

problema operelor orfane. Posibila natură de intersectare a acestor aspecte par să necesite o abordare
armonizată.

Întrebări:

(6) Ar trebui să rămână neschimbate excepţiile pentru biblioteci şi arhive deoarece editorii la
rândul lor vor dezvolta accese online la cataloagele proprii ?
(7) Pentru a mări accesul al opere ar trebui ca bibliotecile publice, instituţiile de învăţământ,
muzeele şi arhivele să intre într-o schemă de licenţiere cu editorii ? Există exemple de
scheme de licenţiere de succes pentru accesul online la colecţiile bibliotecii ?
(8) Ar trebui clarificat domeniul de aplicabilitate al excepţiilor în care se încadrează
bibliotecile publice, instituţiile de învăţământ, muzeele şi arhivele luând în considerare
următoarele:
a) Modificarea formatului;
b) Numărul de copii care poate fi făcut sub excepţiile existente;
c) Scanarea întregilor colecţii deţinute de biblioteci;
(9) Ar trebui aduse clarificări legislative privitor la depăşirea domeniului de aplicabilitate al
excepţiilor actuale în ceea ce priveşte scanarea operelor deţinute în biblioteci cu scopul de
a le face conţinutul accesibil pe Internet ?
(10) Este nevoie de un instrument comunitar care să se ocupe de problema operelor orfane,
care să meargă mai departe de Recomandările Comisiei din 2006/585/EC din 24 August
2006 ?
(11) Dacă este cazul, trebuie făcut acest lucru prin amendarea Directivei 2001 privind
Drepturile de Autor în societatea informaţională sau printr-un instrument de sine
stătător ?
(12) Cum ar trebui abordate aspectele de intersectare pentru a asigura o recunoaştere pe
scară largă a soluţiilor adoptate în diferitele state membre ?

3.2 Excepţia în beneficiul persoanelor cu deficienţe

26 Recomandarea Comisiei din 24 August 2006 privind digitizarea şi accesibilitatea online a conţinutului cultural şi a
prezervării digitale, 2006/585/EC, L 236/28.
27 http://ec.europa.eu/information_society/activities/digital_libraries/hleg/hleg_meetings/index_en.htm
Personale care prezintă o deficienţă ar trebui să aibă oportunitatea de a beneficia de pe urma
economiei cunoaşterii. În acest sens, acestea nu numai că au nevoie de acces fizic în incintele
instituţiilor de educaţie sau a bibliotecilor, dar să aibă posibilitatea de a accesa operele în formatul
care este adaptat nevoilor lor (de exemplu Braille, imprimări de mari dimensiuni, cărţi audio şi cărţi
electronice accesibile).

Directiva conţine o excepţie de la drepturile de reproducere şi de comunicare în beneficiul

persoanelor cu deficienţe. Toate statele membre au implementat această excepţie, dar în unele
legislaţii naţionale există o limitare la anumite categorii de persoane cu deficienţe (de exemplu
excepţia care acoperă doar pe cei care nu văd cu ambii ochi). Unele state membre cer palta unor
compensaţii pentru titularii drepturilor de autor pentru utilizarea acestor opere sub această excepţie.

O preocupare comună pentru persoanele cu deficienţe o constituie costurile, în termenii timpului şi a

banilor pe care le implică punerea la dispoziţie pentru acces a cărţilor care sunt disponibile în format
tipărit sau în format digital care nu poate fi convertit uşor în Braille. Titularii drepturilor de autor
cred că o bună protejare împotriva pirateriei şi utilizării necorespunzătoare trebuie să fie garantată
mai ales când este privită furnizarea de formate digitale care pot fi uşor reproduse şi diseminate
instant pe Internet.

Articolul 5 alineatul (3) litera (b) al Directivei permite utilizarea în scopuri necomerciale fiind direct
legat de deficienţe şi de gradul cerut de invaliditate. Considerentul 43 al Directivei pune accentul pe
faptul că statele membre ar trebui să adopte toate măsurile necesare pentru a facilita accesul la opere de
către persoanele care suferă de vreun handicap care constituie un obstacol în calea utilizării operelor,
precum şi accentul pus pe formatele accesibile. Excepţia adresată persoanelor cu deficienţe face parte
dintre excepţiile de interes public în cadrul căreia statele membre sunt încurajate să ia toate măsurile în
absenţa măsurilor voluntare întreprinse de titularii drepturilor de autor pentru a asigura faptul că
beneficiarii au acces la operele protejate prin măsuri tehnice.

Toate statele membre au implementat această excepţie, dar în unele legislaţii naţionale aceasta este
restricţionată doar la anumite categorii de persoane cu deficienţe (de exemplu în Marea Britanie28 şi
Bulgaria se aplică doar la cei cu probleme de vedere, în Letonia29, Lituania şi Grecia30 se aplică
persoanelor cu probleme de auz şi vedere). În Lituania, excepţia este limitată mai departe la aplicaţiile31
domeniilor educaţiei şi cercetării. În Grecia, excepţia acoperă doar reproducerile şi nu se extinde la
comunicarea operelor.

Conform considerentului 36 al Directivei, statele membre trebuie să furnizeze o compensaţie

corespunzătoare atunci când aplică dispoziţiile opţionale ale excepţiilor. Unele state membre precum
Germania, Austria şi Olanda cer plata unor compensaţii titularilor drepturilor de autor pentru utilizarea
operelor în cazul excepţiilor. Dat fiind costul convertirii operelor în formate accesibile resursele
disponibile limitate, se pune problema dacă beneficiarii excepţiilor ar trebui să plătească compensaţii
titularilor drepturilor de autor sau ar trebui să fie scutiţi de la o astfel de obligaţie.

După studiul întreprins de OMPI32, o preocupare comună o reprezintă cheltuielile şi timpul necesar
28 Secţiunile 31A-31F a Legii Drepturilor de Autor (Persoanele cu deficit vizual).
29 Secţiunea 19 aliniatul (1) şi (3) şi secţiunea 22 a Legii Drepturilor de Autor din 2004
30 Articolul 28A a Legii Drepturilor de Autor 2121/1993
31 Articolul 22 alineatul (1) şi (2) a Legii Drepturilor de Autor din 2003
32 Studiul privind Limitările Drepturilor de Autor pentru Persoanele cu deficit vizual de către J. Sullivan pentru Comisia
Permanentă privind Drepturile de Autor şi drepturi conexe a OMPI (OMPI) (2006, p. 71-72.)
pentru a face accesibile copiile cărţilor care sunt disponibile doar doar în format tipărit sau doar în
format digital, care nu pot fi uşor convertite în Braille. Directiva nu necesită ca titularii drepturilor de
autor să facă disponibilă o lucrare într-un anumit format. Problema se pune cum se poate da instituţiilor
relevante o copie neprotejată pentru crearea de formate accesibile într-o manieră în care să satisfacă şi
temerile editorilor pentru securitate, precum şi protejarea drepturilor de autor în opere.

Există exemple de cooperare cu succes între editori şi organizaţii reprezentând persoanele cu deficienţe
vizuale. În Danemarca, cărţile electronice sau cărţile audio produse de Biblioteca Danemarcei pentru
Nevăzători sunt echipate cu un ID unic care permite controlul utilizării şi a operei fiind posibilă
depistarea posibilelor încălcări. În Franţa, acordurile s-au stabilit între agenţie non-profit BrailleNet şi
editori pentru furnizarea de copii digitale ale operelor care sunt stocate pe un server special securizat şi
care este accesibil doar de organizaţiile certificate.

Titularii drepturilor de autor cred că o protecţie adecvată împotriva pirateriei şi a utilizării

necorespunzătoare trebuie să fie garantată mai ales atunci când priveşte furnizarea de formate digitale
care pot fi reproduse cu uşurinţă şi diseminate instant pe Internet. O abordare fezabilă pare să fie un
sistem de intermediari de încredere precum bibliotecile specializate sau organizaţiile reprezentante ale
persoanelor cu deficienţe, care pot negocia cu titularii drepturilor de autor şi pot intra în acord. Astfel
de acorduri sunt necesare pentru diferite tipuri de restricţii şi asigurări pentru titularii drepturilor de
autor menite să prevină abuzurile.

O preocupare este şi pentru excepţia pentru persoanele cu deficienţe care nu este specificată în
Directiva 96/9/EC privind protejarea legală a bazelor de date33. Articolul 6 alineatul (2) al acestei
Directive indică excepţiile pentru reproducerile utilizate în educaţie, cercetare sau uzul privat dar nu
indică nicio excepţie pentru persoanele cu deficienţe. Acest lucru ridică problema posibilităţii
subminării excepţiilor pentru persoanele cu deficienţe menţionate în articolul 5 alineatul (3) litera (b) a
Directivei 2001/29 prin invocarea protejării bazelor de date în baza faptului că o anumită operă literară
este protejată simultan ca o bază de date. După cum a fost indicat în studiul de lucru a membrilor
Comisiei din 19 iulie 2004, această situaţie ar putea apărea atunci când operele literare precum
enciclopediile sunt protejate ca opere şi ca baze de date simultan.

Întrebări:

(13) Ar trebui ca persoanele cu deficienţe să se angajeze în scheme de licenţiere cu editorii

pentru a creşte accesul la opere ? Dacă da, ce tipuri de licenţe ar fi mai potrivite ? Există
deja scheme de licenţiere organizate pentru a mări accesul la operele destinate
persoanelor cu deficienţe ?
(14) Ar trebui să existe dispoziţii ca operele să fie disponibile persoanelor cu deficienţe într-un
anumit format ?
(15) Ar trebui să existe o clarificare a faptului că de excepţiile existente se pot bucura şi alte
persoane cu deficienţe, altele decât cele cu deficienţe de vedere şi de auz ?
(16) Dacă da, care alte deficienţe ar trebui să fie incluse ca fiind relevante pentru diseminarea
online a cunoaşterii ?
(17) Ar trebui ca legislaţia naţională că specifice clar că beneficiarii excepţiilor nu ar trebui să
plătească remuneraţii pentru utilizarea unei opere pentru a o converti într-un format
accesibil ?
(18) Ar trebui ca directiva 96/9/EC privind protecţia legală a bazelor de date să aibă o
33 Directiva 96/9/EC a Parlamentului European şi Consiliului din 11 martie 1996 privind protecţia legală a bazelor de date,
JO L 77, 27.3.1996, p.20-28.
 excepţie specifică în favoarea persoanelor cu deficienţe care pot opta deopotrivă pentru
original şi pentru baza de date sui generis ?

3.3. Diseminarea operelor în scop educaţional şi de cercetare

Profesorii şi studenţii deopotrivă se bazează din ce în ce mai mult pe tehnologiile digitale pentru a
accesa şi disemina materiale educaţionale. Utilizarea instruirii bazate pe utilizarea reţelelor este
responsabilă pentru o parte semnificativă a activităţilor curriculare. În timp ce diseminarea
materialelor de studiu prin intermediul reţelelor online poate avea un efect benefic asupra calităţii
educaţiei europene şi a cercetării, poate, de asemenea, să reprezinte un risc în ceea ce priveşte
încălcarea drepturilor de autor acolo unde digitizarea şi/sau punerea la dispoziţie de copii ale
materialelor de studiu şi cercetare sunt protejate de drepturile de autor.

Excepţia în interesul public privind scopurile educaţionale şi de cercetare a fost proiectată pentru a
reconcilia interesul legitim al titularilor drepturilor de autor vizând un scop mai larg, acela al accesului
la cunoaştere. Directiva pentru Drepturile de Autor permite statelor membre să pună excepţii sau
limitări la drepturile de reproducere şi comunicare către public atunci când o operă este utilizată „cu
singurul scop de a ilustra în scop educaţional sau al cercetării ştiinţifice atâta vreme cât sursa,
incluzând numele autorului, este indicată şi numai dacă acest lucru nu se dovedeşte a fi imposibil”.
Această excepţie a fost uzual implementată într-un sens şi distanţă limitate dar instruirea prin Internet
de acasă nu a fost acoperită. De asemenea, excepţia de multe ori acoperă doar extrase din materialele
de cercetare. Uneori statele membre au optat pentru o excepţie privind domeniul educaţiei, fără a avea
vreo excepţie pentru domeniul cercetării.

La momentul adoptării Directivei, instruirea tradiţională la clasă şi metodele moderne e-learning au fost
luate în considerare deopotrivă. Considerentul 42 afirmă că articolul 5 alineatul (3) litera (a) se poate
aplica, de asemenea şi la educaţia la distanţă. Oricum, acest lucru nu se reflectă mai departe în
formularea articolului 5 alineatul (3) litera (a), deoarece nu conţine definirea conceptelor de „educaţie”,
„cercetare ştiinţifică” sau „ilustrare” şi nici alte clarificări care să fie regăsite în sfera de cuprindere a
excepţiei. Considerentul 42 se referă la natura non-comercială a educaţiei şi a cercetării ştiinţifice ca şi
criteriu determinant pentru aplicarea excepţiei, care nu ia în considerare structura organizaţională şi
mijloacele de finanţare a instituţiilor în cadrul cărora aceste activităţi sunt întreprinse. Astfel, Directiva
a oferit statelor membre o mare libertate în implementare permiţându-le să determine delimitările
utilizărilor permise sub această excepţie.

Utilizarea operelor în scopul ilustrărilor în educaţie şi cercetare ştiinţifică este abordată diferit de către
statele membre. În unele ţări precum Danemarca, finlanda, Suedia şi Franţa (până în Ianuarie 2009),
utilizarea operelor în scop ilustrativ în educaţie şi cercetare ştiinţifică este subiectul concluziilor
acordurilor colective extinse între organismele de gestiune colectivă şi instituţiile de educaţie. În ciuda
avantajelor unui sistem de licenţiere colectivă (instituţiile pot negocia contractele care sunt cel mai bine
adaptate nevoilor lor), această formă de licenţiere prezintă riscul că n-ar putea fi încheiat niciun acord
sau chiar poate fi încheiat un acord mai degrabă restrictiv astfel creându-se o incertitudine legală pentru
instituţiile de învăţământ34.

34 Acesta a fost cazul Franţei, unde cinci acorduri specifice pentru fiecare sector privind utilizarea operelor în scopul
ilustrării în activităţile educative şi de cercetare au fost încheiate abia în anul 2005 după o declaraţie comună făcută de
Ministrul Educaţiei naţionale reprezentând instituţiile de educaţie şi Ministrul culturii reprezentând titularii drepturilor
de autor. În timpul implementării Directivei, ca rezultat al intervenţiei instituţiilor de educaţie şi în particular a
În statele membre, unde excepţia pentru educaţie şi cercetare este reflectată în legile naţionale,
dispoziţiile relevante diferă într-o măsură semnificativă. În timp ce unele ţări extind excepţia la dreptul
de comunicare şi pun la dispoziţia publicului (de exemplu Belgia, Luxembourg, Malta şi Franţa
(începând cu Ianuarie 2009)), altele îl restricţionează la dreptul de reproducere (Grecia, Slovenia) sau
permit comunicarea către public doar cu condiţia ca să se desfăşoare în incinta instituţiei de educaţie
(Marea Britanie). Germania, pe de altă parte, face distincţia dintre activităţile educaţionale şi cele de
cercetare; pentru prima este permisă utilizarea operelor protejate doar pentru predarea la clasă şi prin
intranet unde este limitată la un grup de studenţi care participă la un anumit curs. Abordarea orientată
către cercetare este mai puţin restrictivă în ceea ce priveşte accesibilitatea unei opere „în scopul
propriilor cercetări” şi „pentru un număr limitat de participanţi”35.

În ceea ce priveşte modalităţile de copiere, majoritatea statelor membre nu fac nicio distincţie între
copiile analoge şi cele digitale, astfel fiind ambele acoperite de excepţie. Formularea legii dreptului de
autor maghiar restricţionează sfera excepţiei doar la reproducerile analoge. De asemenea, în Danemarca
nu a fost stabilit niciun acord privind copierea digitală între organismele de gestiune colectivă a
drepturilor de autor şi instituţiile de educaţie. Universităţilor şi şcolilor li s-a acordat o licenţă care
acoperă doar copiile a unor fragmente din opere. Singura licenţă colectivă extinsă care include astfel de
activităţi precum scanarea, imprimarea, trimiterea prin email, descărcarea şi stocarea, au fost elaborate
luându-se în considerare utilizarea pe Internet a aşa-numitelor colegii de educaţie.

Un tratament diferit a aceleiaşi legi în diferite state membre poate conduce la incertitudini de ordin
legal în ceea ce priveşte ceea ce este permis sub această excepţie, mai ales când educaţia şi cercetarea
sunt conduse într-un cadru transnaţional. Un număr în continuă creştere de studenţi şi cercetători
preferă să aibă acces la resursele educaţionale relevante nu doar în mediul tradiţional al clasei, dar şi
folosind reţelele online fără constrângeri de timp sau geografice. Prevederile care permit doar copierea
xerox a operelor sau implică studenţii să fie prezenţi fizic în incinta instituţiilor de educaţie, nu permit
acestor instituţii să exploateze potenţialul noilor tehnologii şi să se angajeze în programe de învăţare la
distanţă. După cum Gowers Review punctează: „acest lucru înseamnă că studenţii la distanţă sunt în
dezavantaj comparativ cu cei care sunt în campus şi astfel aceste constrângeri au impact disproporţionat
asupra studenţilor cu deficienţe, care pot opera doar din locaţii la distanţă”36.

Un alt punct divergent între statele membre priveşte lungimea fragmentelor din operele care pot fi
reproduse sau puse la dispoziţie în scop educaţional şi de cercetare. Astfel, excepţiile pot acoperi
întreaga lucrare (Malta), articole de jurnal şi mici fragmente din operă (Belgia, Germania sau Franţa)
sau doar mici fragmente, nefiind făcută o distincţie între diferitele tipuri (şi lungimi) ale operelor
(Luxembourg). În ceea ce priveşte ultimul exemplu, opere precum articolele de jurnal pot fi considerate
în termeni practici ca fiind excluse din sfera excepţiei pentru că există, de obicei, un mic interes în a
utiliza doar un fragment mic dintr-un articol al unui jurnal în scop educaţional sau de cercetare.

În ceea ce priveşte instituţiile care ar putea beneficia de excepţia pentru educaţie şi cercetare ştiinţifică,
statele membre au adoptat soluţii diferite. În timp ce Legea Drepturilor de Autor din Germania se referă
la „şcoli, universităţi, instituţii postuniversitare şi instituţii necomerciale de formare profesională”, alte

universităţilor, a fost introdusă pentru prima dată în Codul Proprietăţii Intelectuale a Franţei o excepţie ce guvernează
utilizarea operelor în scop ilustrativ pentru educaţie şi cercetare ştiinţifică. Această prevedere, care înlocuieşte sistemul
contractual anterior, va intra în vigoare din ianuarie 2009.
35 Secţiunea §52a a UrhG (Legea Drepturilor de Autor germană) cere, de asemenea de la utilizatori să plătească
compensaţii corespunzătoare titularului drepturilor de autor pentru că a pus la dispoziţie opera.
36 Gowers Review of Intellectual Property 2006, paragraful 4.17 şi 4.19
ţări precum Marea Britanie folosesc termenul generic de „instituţii de educaţie” fără alte detalii, iar
Codul Francez pentru Proprietate Intelectuală nu dă nicio indicaţie pentru instituţiile pentru care se
aplică sau care să urmărească formularea articolului 5 alineatul (3) litera (a): „ilustrare în scop
educaţional şi de cercetare”. În spania şi în Grecia scutirea acoperă doar educaţia, astfel excluzînd
activităţile de cercetare.

Dincolo de un anumit grad de incertitudine legală datorată unei armonizări limitate, diferenţele
menţionat mai sus pot constitui o problemă atunci când studenţii se înscriu la cursuri în alte ţări în
cadrul învăţământului la distanţă sau când profesorii şi cercetătorii îşi îndeplinesc activităţile în diferite
instituţii localizate în diferite ţări. În funcţie de ţară, activităţi identice pot fi considerate legale sau
ilegale. Cauza acestor probleme se află în modul diferit în care statele membre au implementat
excepţiile în legile naţionale. Astfel, au existat apeluri de a introduce o excepţie obligatorie pentru
educaţie şi cercetare ştiinţifică cu o acoperire clar definită în Directivă. De exemplu, Gowers Review
recomandă ca excepţiile educaţionale „ar trebui definite de categoria de utilizare şi de activitate iar nu
de mediu sau de localizare”37.

Oricum, făcând excepţia obligatorie şi clarificând mai departe sfera de acoperire nu înseamnă o
extindere deoarece interesele titularilor drepturilor de autor trebuie luate în considerare. De exemplu, în
contextul scutirii privind comunicarea către public în scopul ilustrării educative şi pentru cercetare,
raportul Gowers afirmă că „va fi necesar ca accesul la astfel de materiale (educaţionale şi de cercetare)
să nu fie la dispoziţia publicului larg”38 ci doar unei audienţe restricţionate formată din studenţi şi
cercetători. Mergând pe acest filon, considerentul 44 al Directivei de armonizare a anumitor aspecte
privind dreptul de autor şi drepturile conexe în societatea informaţională spune că: „la aplicarea
excepţiilor sau limitărilor prevăzute de prezenta directivă, acestea trebuie exercitate în conformitate cu
obligaţiile internaţionale. Astfel de excepţii şi limitări nu pot fi aplicate în forme care aduc atingere
intereselor legitime ale titularului dreptului sau care intră în conflict cu exploatarea normală a lucrării
sale sau a obiectelor protejate. Adoptarea unor astfel de excepţii sau limitări de către statele membre ar
trebui, în special, să reflecte corespunzător impactul economic mare pe care-l pot avea astfel de
excepţii şi limitări în contextul noului mediu electronic. În consecinţă, ar putea fi necesar ca domeniul
de aplicare a anumitor excepţii sau limitări să fie mai limitat în cazul unor noi utilizări ale lucrărilor şi
ale altor obiecte protejate”. Trebuie găsit echilibrul între asigurarea unui nivel adecvat de protecţie a
drepturilor exclusive şi în acelaşi timp mărirea competitivităţii educaţiei europene şi a cercetării:

Întrebări:

(19)Comunitatea ştiinţifică şi de cercetare ar trebui să intre într-o schemă de licenţiere cu

editorii pentru a mări accesul la opere în scopul educaţiei sau al cercetării ? Există
exemple de scheme de licenţiere de succes care permit utilizarea online a lucrărilor în scop
educativ şi al cercetării ?
(20) Trebuie ca excepţia pentru educaţie şi cercetare să fie clarificată astfel ca să ia în
considerare şi formele moderne de educaţie la distanţă ?
(21) Trebuie să existe o clarificare asupra faptului că excepţiile privind educaţia şi cercetarea
nu acoperă doar materialele utilizate la clasă sau în instituţiile de educaţie, fiind pobibilă
şi utilizarea acasă pentru studiu ?
(22) Trebuie să existe un număr minim obligatoriu de reguli referitor la lungimea
fragmentelor din lucrările care pot fi reproduse sau făcute disponibile în scopuri
educaţionale şi de cercetare ?
37 Gowers Review of Intellectual Property 2006, paragraful 4.15
38 Gowers Review of Intellectual Property 2006, paragraful 4.18
 (23) Ar trebui să existe o minimă cerinţă obligatorie prin care excepţia acoperă deopotrivă
educaţia şi cercetarea ?

3.4 Conţinutul creat de utilizatori

Consumatorii nu sunt doar utilizatori, ci aceştia din ce în ce mai mult devin creatori de conţinut.
Convergenţa conduce la dezvoltarea de noi aplicaţii construite pe capacitatea TIC de a implica
utilizatorii în crearea şi distribuţia conţinutului. Aplicaţiile web 2.0 precum blogurile, podcasturile, wiki
şi video, a permis utilizatorilor să creeze şi să împărtăşească cu uşurinţă text, video sau imagini şi să
joace un rol colaborativ mai activ în crearea de conţinut şi diseminarea cunoaşterii. Cu toate acestea,
există o diferenţă semnificativă între conţinutul creat de utilizatori şi conţinutul existent care doar este
încărcat de utilizatori şi care, de obicei este protejat de drepturile de autor. Într-un studiu OECD,
conţinutul creat de utilizatori a fost definit ca şi „conţinutul făcut public pe Internet, care reflectă un
anumit efort creativ şi care este creat în afara rutinelor şi practicilor profesionale”39.

În acest moment Directiva nu conţine o excepţie care să permită utilizarea conţinutului protejat prin
drepturile de autor pentru crearea de noi lucrări derivative. Obligaţia de a lămuri drepturile de autor
înainte de a fi făcut orice conţinut transformat poate fi văzută ca o barieră în calea inovaţiei prin faptul
că blochează diseminarea potenţialelor opere valoroase. Cu toate acestea, înainte ca orice excepţii
pentru operele modificate să fie introdusă, ar trebui examinate cu atenţie condiţiile sub care utilizarea
transformantă ar fi permisă pentru a nu intra în conflict cu interesele economice ale deţinătorilor
drepturilor de autor ai operei originale.

Au existat apeluri pentru acceptarea unei excepţii transformante a conţinutului creat de utilizatori. În
particular, Gowers Review a recomandat ca o excepţie să fie creată pentru „operele creative,
transformante şi derivative”40 în cadrul parametrilor testului în trei paşi ai Convenţiei de la Berna.
Analiza recunoaşte că acest lucru ar fi contrar Directivei şi astfel face apel pentru amendarea acesteia.
Obiectivul permisiunii acestei excepţii ar fi favorizarea utilizarea inovativă a operelor şi stimularea
producerii de valoare adăugată41.

Sub Convenţia de la Berna, utilizarea transformantă ar constitui o prima facie (un prim punct de
vedere) acoperit de drepturile de reproducere42 şi dreptul de adaptare. O excepţie la aceste drepturi ar
trebui să treacă testul în trei paşi. Mai amănunţit, ar trebui să fie mult mai precis şi să se refere la o
justificare specifică a politicilor sau a tipurilor de utilizări justificate. Va trebui să fie limitată la pasaje
scurte pentru a nu încălca dreptul de adaptare43.

Sub Directivă, anumite dispoziţii se pot dovedi a furniza o mai mare flexibilitate în legătură cu libera
utilizare a operelor. O altă excepţie diferită de cele menţionate anterior este cea menţionată de articolul
5 alineatul (3) litera (d) prin care este permisă citarea „citări în scopul realizării de critici sau recenzii”.
Criticele şi recenziile sunt astfel, singurele exemple de posibile justificări pentru citări. Acest lucru

39 Participative Web and User-Creative Content, OECD 2007, p. 9.

40 Recomandarea 11
41 Analiza se referă clar la „utilizarea transformantă” de sub legislaţia SUA şi dă exeplul sampling-ului din muzica hip-hop.
În orice caz, în legislaţia americană utilizarea transformantă în sine nu constituie un mijloc de eludare faţă de acuzele
privind încălcarea drepturilor de autor. Astfel, există o condiţie necesară pentru utilizare în ceea ce priveşte invocarea
apărării prin conceptul de fair use sub secţiunea 107 a Legii Drepturilor de autor a SUA.
42 Articolul 9 al Convenţiei de la Berna
43 Articolul 12 al Convenţiei de la Berna, Dreptul de Adaptare, Aranjare şi alte Modificări.
implică faptul că articolului 5 alineatul (3) litera (d) i se poate da o acoperire mai mare, chiar dacă
citarea trebuie să fie limitată la „măsura justificată de anumite scopuri specifice” şi în acord cu
„practica corectă”. „Scopul specific” al comentariului nu trebuie să constituie analiza lucrării în sine.
Totuşi, dezbaterea normală unui comentariu asupra unei anumite lucrări poate deveni o practică
incorectă dacă se face în scopul dezbaterii pe un subiect mai larg. O altă excepţie care permite o
oarecare măsură de flexibilitate este articolul 5 alineatul (3) litera (k) a Directivei prin care este permisă
utilizarea pentru „în cazul caricaturilor, parodierii sau pastişelor”. Chiar dacă aceste cazuri de utilizare
nu sunt definite, acestea permit utilizatorilor să reutilizeze elemente ale operelor anterioare în scopuri
creative sau tranformante.

Întrebări:

(24) Ar trebui să existe reguli mai precise privind în ce acţiuni se poate angaja sau nu
utilizatorul atunci când face uz de materialele protejate prin drepturile de autor ?
(25) Ar trebui introdusă în Directivă o excepţie pentru conţinutul creat de utilizatori ?

4. INVITAŢIE LA COMENTARII

Acţiunea combinată a drepturilor exclusive în accepţiune largă cu excepţiile specifice şi limitate

subliniază întrebarea dacă lista exhaustivă de excepţii din Directivă atinge „un echilibru just între
drepturile şi interesele diverselor categorii de titulari de drepturi de autor şi ale utilizatorilor”44.

Analizând mai departe trebuie evaluat dacă echilibrul dat de Directivă este încă actual cu mediul în
rapidă schimbare. Tehnologiile şi practicile culturale influenţează în mod continuu echilibrul atins în
lege în timp ce noi actori de pe piaţă precum motoarele de căutare caută să aplice aceste modificări în
noile modele de business. Aceste evoluţii au potenţialul de a tranzita valoarea între diferite entităţi
active în mediul online şi să afecteze balanţa dintre cei care deţin drepturile în privinţa conţinutului
digital şi cei care furnizează tehnologiile pentru navigarea pe Internet.

În aceste circumstanţe prezenta Carte Verde caută părerile tuturor părţilor după cum dezvoltările
tehnologice şi legale descrise mai sus o cer. Întrebările puse au doar o natură orientativă iar părţile
interesate sunt libere să trimită comentarii pe oricare alte probleme dintre cele ridicate sau la care face
atingere această Carte Verde.

Răspunsurile şi comentariile, care pot acoperi toate sau doar o parte din problemele de mai sus, ar
trebui să ajungă la următoarea adresă nu mai târziu de 30 noiembrie 2008.

markt-d1@ec.europa.eu

Dacă părţile interesate doresc să trimită răspunsuri confidenţiale, atunci ar trebui să indice clar care
parte a răspunsurilor este confidenţială şi nu trebuie publicată pe site-ul Comisiei. Toate celelalte
răspunsuri, care nu au fost clar marcate ca şi confidenţiale, pot fi publicate de către Comisie.

44 Considerentul 31.