Sunteți pe pagina 1din 5

Curs 7-8-9

Identitatea europeană şi „ceilalţi”

„Orientalism”, islam

Islamul, credinţă monoteistă, având ca esenţă cele două mărturisiri de credinţă: „Nu e alt
Dumnezeu în afară de Allah şi Mohamed e Profetul său”- şi Coranul drept revelaţie
divină, e a doua religie în lume ca număr de adepţi.
1978 Edward Said, Orientalism, clarifică prejudecăţile eurocentrice faţă de popoarele
islamice şi cultura lor. Orientul ca închipuire europeană stereotipă, nu corespunde exact
unor date factic/geografice, orientalismul fiind o metodă a vesticilor de a domina şi
restructura zona, spre a o lua în stăpânire Prin contrast cu civilizaţia europeană, orientul
era văzut altfel, „inferior acesteia”.
Urmări – Turcia greu admisă în UE
Fiecare civilizaţie receptează în felul ei evoluţiile ştiinţifice şi tehnice,
Samuel Huntington: în The clash of civilizations and the Remaking of World
Order, 1993, avertizează că izvorul decisiv al conflictelor nu e nici de natură ideologică,
nici economică - ci contrastul între culturi. Huntington vede în civilizaţia chineză, căreia
i s-ar putea alia islamul cea mai puternică ameninţare pe termen lung la adresa valorilor
vestice.
Cu toate că modul de viaţă islamic, credinţele, practicile şi ideologiile derivate
din Coran sunt puţin contrastante faţă de sfera civilizaţiei vestice, faţă de creştinism şi
iudaism; cele trei religii abrahamice şi monoteiste au multe în comun.
Islamul, profesat de o cincime din omenire, s-a proclamat religie a păcii şi nu
justifică terorismul (Coran, 60:8 ).
Gihad – „războiul sfânt”: strădanie pe calea evitării răului, luptă spirituală, şi abia
prin extinderea sensului, luptă împotriva celor care fac rău familiei, societăţii, ţării. Dar,
pe de altă parte, tocmai predispoziţia la luptă face din islam religia potrivită pentru o
populaţie lipsită de cele mai elementare servicii ale civilzaţiei, unde existenţa într-un
mediu înconjurător erodat, fără apă sau electricitate, ar fi practic imposibilă.
Graniţele statelor arabe, rămăşiţe ale colonialismului, necorespunzând realităţilor
culturale şi politice, centrele mişcătoare de putere, aceleaşi ca în evul mediu, acoperă, în
straturi, suprafeţele locuite de arabi, turci, kurzi, azeri... cu migraţie neîntreruptă, naşteri,
boli, violenţe, conflicte datorate puţinătăţii resurselor şi suprapopulării, de la Mediterana
şi Africa de Nord până în Asia Centrală.
Martin Van Creveld – The Transformation of War: războiul transformat în
atacuri, hărţuieli - fanatici motivaţi de loialităţi ideologice; conflictele nemaifiind în mod
necesar între state, vechile strategii devenind irelevante pentru confruntări non-politice
precum gihad-ul.
Uniunea Europeană –zona mediteraneană şi O M - prioritate în relaţiile externe,
politicile în această zonă fiind reglementate de parteneriatul euro-mediteranean lansat la
Barcelona în 1995. UE sprijină financiar procesul de pace din Orientul Mijlociu, în
special prin asistenţă acordată Autorităţii Palestiniene, iar programul MEDA este
considerat, între programele de relaţii externe, al doilea ca amploare.

Uniunea Europeană şi valorile africane

Cărţile lui Robert Kaplan au răspândit în ultimii ani clişeul „primejdiei Africii”
(suprapopulaţie, criminalitate, boli, migraţii, droguri... răzbunările celor săraci,
deşertificare, lipsa resurselor de trai, migraţie şi refugiaţi, eroziunea statelor naţionale,
renaşterea tribalităţii...).
Africa e al doilea continent în ordinea mărimii ca suprafaţă, după Asia, „leagănul
civilizaţiilor”. Legăturile cu europenii sunt asociate în principal colonialismului. Astăzi,
din cele cincizeci de state independente, toate au – cu două excepţii - graniţele trasate în
perioada colonială europeană. Aceste graniţe, intervenţii ale modernităţii într-o lume
diferit echilibrată, au pus în dezacord topografia cu demografia.
„Mutaţii comportamentale”: Populaţia creşte, tulburările de mediu au devenit o
problemă esenţială de securitate în secolul XXI. Conflictele etnice şi culturale
multiplicate sunt şi rezultatul împuţinării resurselor naturale.
Thomas F. Homer Dixon: degradarea resurselor naturale va influenţa puternic
relaţiile societăţilor sărace, presiunile de mediu ducând la conflict şi migraţie, alterarea
şanselor economice, convenţiilor sociale, chiar a conducerii statelor. Diferenţa între ideile
necesare şi rezolvarea practică a problemelor sociale şi tehnice reprezintă o prăpastie
(“ingenuity gap”) fatală statelor sărace.
Identitatea africană e creată din marea diversitate. Pentru Africa sub-sahariană,
clişeele aplicate – precum primitivism, animism, păgânism, politeism, fetişism, cultul
strămoşilor, totemism, naturism - chiar dacă sunt considerate „euro-rasiste”, perpetuând
tipare coloniale, se referă la relaţia cultură-natură, simţ înăscut al ritmului, la valori
precum solidaritatea, compasiunea şi egalitatea, la pan-africanism şi „negritudine” sau
forme noi de afrocentrism. Valorile africane sunt considerate: politeţea şi respectul faţă
de străini, faţă de bătrâni (care ştiu să păstreze coerenţa comunităţilor şi valorile
tradiţionale), cinstea, responsabilitatea faţă de comunitate, altruismul, subiectivitatea
temporalităţii, intuiţia, holismul, respectul faţă de mediul înconjurător (pământul
aparţinând în egală măsură strămoşilor şi tuturor celor în viaţă, nimănui şi tuturor – ceea
ce duce şi la o concepţie comunitaristă asupra proprietăţii).
Pornind de la nevoia de a trăi în comuniune cu natura, de la prelungirea lumii
invizibile în cea vizibilă, lumea spirituală fiind garantul existenţei pământeşti, valorile
africane se centrează în jurul armoniei create de această continuă corespondenţă.
Accentul cade însă asupra bunăstării din lumea de jos.
Perioada colonială, până în anii ’60 - dar principalele produse de export ale
acestora au continuat să meargă către fostele state colonizante / şi investiţiile şi ajutorul
internaţional pentru dezvoltare au urmat acelaşi vechi sistem bilateral.
În decembrie 2005, UE a lansat o nouă strategie pentru dezvoltarea Africii.

UE şi valorile asiatice
„Explozia” dezvoltării est-asiatice din anii 70-90 a fost urmată de o “criză est-
asiatică”; schimbările politice rapide, tensiunile India-Pakistan, cu dimensiune nucleară,
şi din Asia de Nord-Est, Peninsula Coreană, extinderea ASEAN, reformele economice
interne şi influenţa economică sporită a Chinei au determinat prima cristalizare a
„strategiei Asia-UE” în 1994.
Importanţa unui parteneriat de egalitate UE- Asia.
Valorile asiatice – munca, respectul pentru învăţătură, cinstea, încrederea în
forţele proprii, împlinirea îndatoririlor, iar în societate - ordinea, armonia, respectul
pentru autoritate, consensul oficial / diferite de ale occidentalilor. (Americanii, de pildă,
declară că pun în prim plan succesul, realizarea personală, libertatea, drepturile
individuale, ajutorul acordat semenilor).
Problema unei „identităţi asiatice” a început să se pună în anii ’70, când
succesele economice ale regiunii, mai ales ale Japoniei, Coreei, Taiwanului, apoi ale
„tigrilor” malaiyezieni şi singaporeni au început să confirme un profil comun.
„Asiatismul” contemporan : o mişcare specifică de idei în contradicţie formală cu
occidentul (al cărui individualism „libertar” şi ale cărui state laice contraziceau tradiţiile
confucianiste de disciplină sau cele buddhiste de caracter sacru acordat puterii. Şcolile de
gândire asiatice /ale detaşării şi renunţării, meditaţiei şi contemplaţiei, s-au impus unor
societăţi având în comun supremaţia tradiţională a grupului faţă de individ, sacralizarea
autorităţii şi tradiţia violenţei.
Pluralismul cultural şi religios al Asiei / confucianism, daoism, buddhism,
legalism, creştinism, islam/ precum şi societăţile patriarhale, preţuind ritualurile,
practicile ascetice, modelul spiritual monastic; dialogul interreligios, specific asiatic, cu
implicare în viaţa socio-politică, participare la activităţi sociale şi culturale etc
Societăţile închise au consacrat comunitarismul ca organizare socială. Societăţi
pentru care grupul e mai important decât individul.
Modul de comunicare e diferit: cel asiatic, indirect şi implicit, cel vestic, direct şi
explicit. Cultura vestică ar fi „vizuală, intelectuală, raţională, teoretică şi activă”, în timp
ce cultura estică ar fi „auditivă, emoţională, sensibilă, intuitivă şi pasivă”
Relaţiile sociale sunt mai puţin importante în Europa, unde există tendinţa de
creare a unor relaţii orizontale, de egalitate , în timp ce în Asia ierarhia socială e foarte
respectată / în tradiţie confucianistă, aparenţele .
Asia a cerut existenţa unei concepţii relativiste asupra drepturilor omului, vestul
fiind acuzat de individualism exagerat. Declaraţia de la Viena 1993 nu a dat însă curs
acestui punct de vedere; universalitatea drepturilor omului.
De altfel, asiatişti de prestigiu precum Benedict Anderson cred că în ultimii ani
apogeul delimitărilor între est şi vest s-ar fi încheiat. „Valorile asiatice” ar fi avut, în
opinia acestuia, o mare doză retorică şi au fost folosite de şefii de stat pentru a justifica
autoritarismul, nepotismul şi corupţia.
Migraţiile masive: identităţile rezultate sunt greu evaluabile. „Bătălia limbilor”
naţionale s-a acutizat şi ea datorită comunicaţiilor electronice, stârnind ceea ce Anderson
numeşte „naţionalism la distanţă”, un naţionalism care nu mai depinde de un anume
teritoriu (cei mai naţionalişti chinezi ar fi, în opinia sa, cei americani).

BIBLIOGRAFIE
I.Islam
Anghelescu, Nadia, 2010: Identitatea arabă, Polirom.
Huntington, Samuel P., 1996: The Clash of Civilizations: Remaking of World Order.
Simon&Schuster, New York.
Creveld, Van, Martin, 1990: The Transformation of War, Simon&Schuster, New York.
Said, Edward, 1978: Orientalism, Vintage, New York; 1985 Pengin Books,
Hammondsworth
Ozay, Mehmet. Islamic Identities and Development. Londra: Routledge, 1990
II. Africa
Harrison, Lawrence E. and Samuel P. Huntington (eds.), 2001: Culture Matters: How
Values Shape Human Progress, Basic Books, New York.
Homer-Dixon, Thomas F., 1999: Environment, Scarcity and Violence, Princeton
University Press, Princeton, NJ
Homer-Dixon, Thomas F, 2000: The Ingenuity Gap, Knopf, Random House,
Kaplan, Robert, 2001: The Coming Anarchy: Shattering the Dreams of the Post Cold
War, Vintage Books, USA
III. Asia
Camroux, David et J.L.Domenach, 1997: L’Asie retrouvée, Seuil, Paris.

Walsh John, 1973: Intercultural education in the community of man, University of


Hawaii Press, Honolulu.
Servaes, Jan, 2000: Reflections on the differences in Asian and European values and
communication modes, IAMCR Conference (“Communication beyond 2000 technology,
industry and the citizen in the age of globalization”) Singapore.