GOGU CONSTANTINESCU ŞI SONICITATEA (I)

April 6th, 2006 · Comentati (4 Comentarii)

Diana Iane

INVENTATOR AL unei noi ştiinţe – sonicitatea, Gogu

Constantinescu este considerat pe drept cuvânt savantul fără de care Aviaţia britanică nu ar fi
putut obţine supremaţia aeriană asupra nemţilor, în Primul Război Mondial. Întâia aplicaţie a
sonicităţii pe care a realizat-o românul a fost “mitraliera sonică” – a carei cadenţă de tragere era
sincronizată cu rotaţia elicei – montată pe avioanele de luptă. Dar aceasta este doar o mică parte
din contribuţia lui Gogu Constantinescu la ştiinţa modernă. Teoria sonicităţii – transmiterea de
energie prin intermediul vibraţiilor – a luat naştere prin stabilirea unei legături între muzică şi
fizică, demonstrând că muzica poate fi transpusă în formule matematice. Inventator prolific, cu
peste 130 de brevete, munca lui Constantinescu este astăzi, după aproape un secol, redescoperită
de cercetătorii care încearcă tratarea cancerului şi a altor boli grave prin intermediul vibraţiilor.

Momente din viaţa unui mare inventator

Fiul unui mare profesor de matematică şi iubitor de muzică şi al unei mame de origină alsaciană,
refugiată la Timişoara, Gogu Constantinescu s-a născut la Craiova, la 4 octombrie 1881. Bunicul
din partea mamei era inginer. De la aceştia, tânărul a moştenit talentul pentru matematică,
muzică şi inginerie. Pe toată durata copilăriei şi a adolescenţei, s-a dovedit un spirit extrem de
inventiv, abil şi precoce. În vremea liceului, şi-a transformat camera într-un adevărat laborator
pentru experimente fizico-chimice.

Astfel, aici au prins viaţă o lampă electrică cu mercur, acumulatori şi baterii, diverse motoare.
Tot în perioada adolescenţei a conceput un calculator, bazat pe un sistem mecanic, care putea
realiza calcule cu până la 30 de cifre. Câteva rotiţe se învârteau în jurul unei manivele. Ideea de
la care a pornit era…să-şi ajute sora să se se descurce mai bine la matematică.
Din nefericire, Gogu va trebui ca de la numai 15 ani să se descurce singur, tatăl său trecând în
nefiinţă în 1896. În 1899 îşi ia Bacalaureatul şi se înscrie la Şcoala de poduri şi şosele, pe care o
va termina ca şef de promoţie 5 ani mai târziu. Tenace, încrezător în sine, pe timpul studenţiei a
înfruntat cu succes rezistenţa la schimbare a profesorilor săi, încercând să demonstreze utilitatea
unui nou material de construcţie la acea vreme: betonul armat. Folosirea betonului armat eşuase
deja în Europa: în 1900, la Expoziţia Universală de la Paris, în 1903 la Basel, în construcţia unui
important hotel. Totuşi, tânărul inginer a publicat în 1904 un calcul teoretic privind betonul
armat, iar în anul următor, teoria de calcul ce a permis construcţia primelor poduri în arc.

În anii care au urmat, a proiectat numeroase construcţii de beton armat, printre care Camera de
Comerţ, Ministerul Lucrărilor Publice, Stadionul Sporturilor, moscheea din Constanţa.

La numai 25 de ani a fost chemat să rezolve problemele grave care se iviseră la construcţia
Camerei Deputaţilor, şi a făcut-o cu succes, după ce a învins criticile şi neîncrederea
“specialiştilor” privind folosirea betonului armat. Neîncrederea era aşa de mare încât, iniţial,
deputaţii au refuzat să intre înăuntru de teama prăbuşirii construcţiei. Au trecut exact 100 de ani
şi construcţia nu a căzut!

Primul pod in arc de la noi din tara

România se afla în plină fază de dezvoltare a infrastructurii, dar ideile prea avansate pentru
timpul său ale inginerului Constantinescu erau refuzate sistematic de Guvern. Pentru a le pune în
practică, el a demisionat din serviciul public şi a înfiinţat o antrerpriză de construcţii împreună cu
inginerul Tiberiu Eremia.

Întrucât soluţiile de construcţie bazate pe beton armat reduceau costurile cu aproximativ 30% şi
se finalizau mult mai repede, firma celor doi ingineri a reuşit să câştige o licitaţie importantă
privind construcţia a 5 poduri. Deşi utilajele cu care lucrau trebuiau importate, Gogu
Constantinescu a preferat să construiască el însuşi câteva, cum ar fi maşinile de aer comprimat
care funcţionau sub apă.
Ne aflăm încă în perioada în care se mai foloseau caii pentru tracţiune – în ţara noastră existau
puţine vehicule cu motor. Totuşi, pentru dezvoltarea extracţiei de petrol era nevoie de
amenajarea şoselei Bucureşti-Doftana, iar soluţia găsită de Gogu Constantinescu semăna foarte
mult cu bitumul de azi. Peste piatră a turnat păcură fierbinte, aceasta fiind prima încercare de
asfaltare a unei şosele.

Tânărul avea un spirit neobosit, găsea soluţii la problemele din orice domeniu cu care venea în
contact. Cu aceeaşi ocazie a dezvoltat şi utilajele de forare, a abordat problema vehiculelor de
transport, a motorizării şi sistemelor de transmisie. Mai târziu, avea să construiască un motor cu
injector, preluat ulterior de Bosch, şi primul automobil fără cutie de viteze (1923). Ideile sale vor
fi reluate mai târziu de Ion Basgan, care va obţine brevetul pentru “forajul sonic” în 1933 în
România şi 1937 în S.U.A. Aplicarea acestei invenţii a adus profituri uriaşe companiilor
petroliere americane, iar urmaşii lui Basgan se judecă şi azi cu acestea pentru plata drepturilor
legitime…

Fondarea unei noi ştiinţe: sonicitatea

O preocupare specială a inventatorului Constantinescu au fost vibraţiile şi efectele acestora.

Vibraţiile locomotivelor pe calea ferată, vibraţiile diferitelor maşini şi structuri erau nedorite, iar
tehnicienii căutau să le elimine.

Soluţia pe care o propunea românul provenea din pasiunea acestuia pentru…muzică. cum el
cânta la pian încă de la vârsta de 5 ani, a simţit efectul benefic al vibraţiilor armonioase ale
muzicii asupra organismului şi psihicului uman. Constantinescu s-a gândit să transpună muzica
în formule matematice. Aceasta înseamnă că, indiferent de forma de comunicare aleasă şi de
limbajul folosit, există o cheie universală care le dezleagă. Un limbaj universal e tocmai una din
dorinţele de comunicare ale umanităţii, dorinţă care a traversat secolele din vremurile mitologice.

Muzicienii şi fizicienii aveau o viziune diferită asupra acusticii şi armoniei. Inginerul

Constantinescu a unificat această viziune într-o nouă ştiinţă – sonicitatea, demonstrând că
sunetele pot transmite energie după legi similare cu cele ale electricităţii. Aplicaţiile sonicităţii
sunt multiple (transporturi, industria energetică, foraje petroliere, medicină) şi, la aproape 100 de
ani de la fondarea teoriei, putem spune că sunt insuficient exploatate.