Sunteți pe pagina 1din 11

U.M.C.

Pregatire
marinareasca

Instalatia de ancorare

Profesor coordonator: Student:


Doinea Georgiana Tache Tiberiu-Manuel
1. Destinatie

Instalatia de ancorare are are rolul de a asigura fixarea navei fata de ancora. Legatura
de fixare (lant) suporta solicitarea data de rezultanta fortelor exterioare, care tind sa
deplaseze nava.

Legatura dintre nava si elementul de fixare (ancora) se realizeaza cu ajutorul


lanturilor.

2. Echilibrul lanturilor de ancora

Lanturile de ancora folosite pentru ancorare sunt elemente prin care se pot transmite,
la punctul de prindere, fortele exterioare care actioneaza asupra corpului navei. Aceste
forte sunt întotdeauna orizontale, pe cand lanturile, datorita greutatii proprii si
diferentelor cotelor punctelor de prindere, sunt curbe plane verticale.

Se considera un element de lant de ancora suspendat între doua puncte fixe de cote
diferite, asupra caruia actioneaza tensiunea axiala T si greutatea proprie qg [N/m]. Toate
fortele se afla în planul vertical, deci se poate utiliza un sistem birectangular de axe xOy,
în care se inscrie un element de lant de lungime dS, înclinat cu unghiul local β fata de
orizontala, solicitat la capete de fortele T si T +ΔT, iar în centrul sau de forta de greutate
dS.

Daca forta de greutate g are doua componente X si Y pe cele doua axe de coordonate,
conditiile de echilibru static sunt:

d (T cos β) – X dS = 0

(T cos β) = X = 0 (1)

si

d (T sin β) - dS = 0

(Tsinβ)=Y=g (2)

Din relatia (1) rezulta:

T cos β = const. = T0

Din aceasta relatie se pot trage urmatoarele concluzii:

- în orice punct al lantului proiectia orizontala a tensiunii T este o constanta


- în punctul de tangenta a lantului de ancora cu fundul (β = 0) tensiunea din fir este
minima si egala cu cu proiectia sa orizontala

- în punctul de cota maxima a lantului, în nara de ancora (βmax ) tensiunea din fir este
maxima (Tmax cos βmax = T0)

Plecând de la relatia (2) se poate demonstra:

dT –g dy = 0, ceea ce conduce la concluzia ca :

T – T0 = gh

sau : T = T0 + gh

3. Fortele exterioare care actioneaza asupra navei ancorate

Asupra corpului navei aflate în ancora pot actiona:

- forta curentului de aer Fa


- forta curentului de apa Fw
- forta loviturilor de val Flv.

Toate aceste forte sunt situate în plan orizontal, pot avea directii oarecare si
rezultanta lor Fe trebuie sa fie echilibrata de componenta orizontala a tensiunii din lantul
de ancora.

In cazul navei ancorate, în care firul de legatura este imers, trebuie considerata forta
curentului de apa Fw atat asupra corpului navei, cat si asupra portiunii imerse a lantului de
ancora.Tinind cont ca fiecare dintre fortele Fa, Fw si Flv are câte o directie, rezultanta
acestor forte exterioare este:

Fe = Fa + Fw + Flv ,

aceasta fiind orientata cu unghiul α fata de planul diametral al navei. Sub actiunea acestei
rezultante, nava ancorata se orienteaza astfel încât lantul sau parâma de legatura ajunge în
acelasi plan vertical cu rezultanta Fe.

4. Caracteristica de dotare a navelor

Conform registrelor de clasificatie, dotarea minimala a navelor cu ancore si lanturi


se face pe baza unui indicator sintetic, caracteristica de dotare, care tine cont de masa
navei si dimensiunile care contribuie la formarea suprafetelor expuse fortelor exterioare.

In Registrul Naval Roman, cu exceptia macaralelor plutitoare, pentru toate navele,


caracteristica de dotare Na, se calculeaza astfel:
Na = L (B+D) + A [m2]

unde:

L, B, D reprezinta dimensiunile principale ale navei [m]

A – corectia pentru suprastructuri si rufuri, determinata cu formula

A = K ∑l h [m2],

în care l si h sunt lungimile si înaltimile medii ale diferitelor suprastructuri si rufuri

5. Instalatii de ancorare
5.1 Cerinte generale

Instalatia de ancorare are rolul de a asigura legatura dintre nava si fundul apei, in
locuri neamenajate. Nava poate stationa in ancora in bazinele si radele portuare, in marea
deschisa sau in zonele cu gheturi. Ea se fixeaza de fund cu ajutorul ancorei, prin
intermediul lantului de ancora, care poate fi ridicat la bord de mecanismul de ancorare.
Pentru a permite fixarea sigura a navei ancorate si desprinderea ancorei la virare, ancora
este construita astfel incat forta de fixare este maxima atunci cand asupra ei actioneaza o
forta orizontala (β = 0) si minima atunci cand este solicitata de o forta verticala (β = 90°).

Instalatia de ancorare trebuie sa prezinte siguranta deosebita de functionare si sa


permita actionarea mecanica de la distanta.

5.2 Elemente constructive componente

O instalatie de ancorare este formata din ancora (1), lantul de ancora (2), nara de
ancora (3), stopa de lant (4), ghidajele de lant (5), tubul de ghidare (8), putul de lant (9) si
dispozitivul de prindere a lantului de ancora de corpul navei (10).

5.2.1 Ancorele

Ancorele sunt elemente de fixare a navei fata de fundul apei, prin intermediul
lanturilor de ancora. Ancorele tebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: constructie
simpla, rezistenta mecanica mare, comoditate la manevrare si intretinere, forta maxima de
frecare, sa se fixeze rapid de fund, sa se poata prinde din nou de fund, sa permita
actionarea numai prin lant.

O caracteristica generala a ancorelor, dupa care este apreciata eficienta lor, este
factorul de smulgere ks, definit ca raportul dintre forta orizontala de smulgere Fs si
greutatea ancorei mag,

ks = Fs / mag
O ancora este formata dintr-un fus avand la un capat cheia dreapta de fixare a
lantului, iar la celalalt capat bratele de infigere. Dupa pozitia fusului fata de brate se
deosebesc doua cazuri:

a. Ancore cu fus nearticulat, care se fixeaza de fund cu o parte din numarul total de
brate. Dintre acestea cea mai cunoscuta este ancora Amiralitate (STAS 594-81). Alte
tipuri cu fus neartculat sunt: ancora cu patru gheare (STAS 597-81), ancora cu gheare de
pisica (STAS 597-81), ancora cu un singur brat si ancora de gheata. Factorul de smulgere
al acestor ancore este ks = 9...12. Desi sunt simple si eficiente aceste ancore nu sunt larg
utilizate din cauza dimensiunilor de gabarit mari si a dificultatilor de fixare la bord.

b. Ancore cu fus articulat, care se fixeaza de fund cu ambele brate. Cea mai
raspandita este ancora Hall (fig.6, STAS 595-75), formata din fusul articulat 1, capul cu
brate 2, boltul de asamblare 3, bolturile de sustinere 4 si cheia dreapta 5, cu ajutorul
careia se fixeaza lantul. Desi are un factor de smulgere relativ redus (ks = 3...4), ancora
Hall este utilizata de majoritatea navelor, datorita sigurantei deosebite de functionare si
posibilitatii de fixare in nara de ancora.
Alte tipuri de ancora cu fus articulat sunt: Gruson,Speak,Byers,Union,Taylor.
Factorul de smulgere creste odata cu suprafata activa a bratelor.

Pentru navele rapide sunt folosite ancore cu fus articulat, cu factor de smulgere ks =
6...11, tip Danforth sau Matrosov, prevazute cu traversa in planul bratelor pentru a
asigura asezarea corecta pe fundul apei.
Ancorele se executa din otel turnat, cu exceptia celor pentru nave rapide, care se
pot executa si din otel sudat sau chiar din aliaje usoare.

5.2.2 Lanturile de ancora

Sunt elementele de legatura dintre ancora si corpul navei. Pentru adancimi mari de
ancorare in loc de lanturi se folosesc parame metalice, iar pentru navele rapide, parame
nemetalice. La navele de pescuit mai scurte de 30 de metri si la celelalte nave din otel cu
Na < 205, lanturile de ancora pot fi inlocuite cu parame metalice, cu conditia ca lungimea
acestora din urma sa fie majorata cu 50% fata de cea a lanturilor. Prinderea de ancora a
paramelor se face cu o bucata de lant de minimum 12,5 m. La navele din otel cu Na <
130, lanturile sau paramele metalice pot fi inlocuite cu parame din fibre sintetice. 6

In pozitia de ancorare lungimea lantului sau a paramei de ancora trebuie sa asigure


orizontalitatea fortei de solicitare a ancorei. In functie de adancimea de ancorare,
lungimile minime de lant da ancora sunt recomandate in diagrame.

Lantul de ancora este caracterizat prin calibrul sau d, care este diametrul sarmei de
otel din care este confectionata zaua. Celelalte dimensiuni sunt exprimate in functie de
calibrul d.

In functie de tehnologia de executie se deosebesc: zale sudate electric (fara punte,


pentru d = 5...37 mm; cu punte pentru d = 13...62 mm) si zale sudate prin forjare (fara
punte pentru d = 7...37 mm si cu punte, pentru d = 13...100 mm).

Pentru formarea lungimii necesare, intretinerea curenta si tractionarea de probare


periodica, lantul de ancora este format din mai multe tronsoane, numite chei de lant. Fac
exceptie lanturile cu un calibru d < 15 mm, care pot fi executate fara a fi impartite in chei
de lant. Dupa pozitia pe care o ocupa in lant, cheile de lant pot fi: chei de lant de ancora,
care se prind de ancora; chei de lant intermediare; chei de lant de capat, care se fixeaza de
corpul navei. Lungimea cheilor de lant intermediare trebuie sa fie cuprinsa intre 25 si
27,5 m, numarul de zale fiind intotdeauna impar.

Elementele constitutive ale unui lant de ancora sunt: zale terminale 2, cu calibrul d1
= 1,2 d, montate la cheia dreapta 1 a ancorei si la capatul navei, zale vartej 3, montate
cate una la fiecare cheie de lant si una langa anora, zale obisnuite 4, zale intarite 5 plasate
pe ambele parti ale zalei vartej si zale de cuplare a cheilor de lant. Prinderea de ancora a
lantului se face cu ajutorul cheii terminale 6.
5.2.3 Narile de ancora

Sunt deschideri in corpul navei prin care lantul traverseaza bordajul si puntea pentru
a fi actionat de mecanismul de ancorare in vederea depozitarii la bord. Amplasarea ei
conditioneaza frecarea lantului sau paramei la schimbarea de diretie si influenteaza
puterea instalatiei de ancorare.

Deasemenea, in tubul narii de ancora intra fusul articulat al ancorei, cand nava are
ancora depozitata la bord.

5.2.4 Stopele de lant

Sunt dispozitive de blocare a lantului de ancora fata de corpul navei, pentru


situatiile de mars sau ancorare. Exista stope fixe, in care locul de blocare pe lant coincide
cu locul de fixare pe corpul navei si stope cu lant, la care cele doua locuri sunt plasare la
capetele unui bot de lant.

5.2.5 Narile de punte

Sunt elementele instalatiei de ancorare prin care lantul aflat pe barbotina


mecanismului de ancorare este introdus in putul lantului. Sunt amplasate pe puntea
superioara deschisa si pentru a proteja putul lantului de inundare sunt dotate cu un capac
rabatabil, care se aseaza in pozitia de inchidere numai dupa ce lantul a fost fixat in stopa.

Atunci cand putul lantului nu se afla pe verticala narii de ancora si este plasat sub o
punte intermediara, este utilizat tubul de ghidare, a carui axa trebuie sa fie conceputa
astfel incat frecarea cu lantul sa fie minima. Narile de punte se executa prin turnare, iar
tuburile de ghidare prin sudare, ambele fiind din otel.

5.2.6 Puturile de lant

Au rolul de a depozita lanturile de ancora virate partial sau total la bord.


Amplasarea lor influenteaza pozitia centrului de masa al navei. Pe verticala se
amplaseaza cat mai jos, iar in plan orizontal sunt plasate in sau cat mai aproape de planul
diametral.
Sunt constructii etanse din tabla de otel sudata, protejate la interior impotriva
coroziunii si a loviturilor da lant. Dimensiunile lor depind de calibrul si lungimea lantului
depozitat.

6. Mecanisme de ancorare

Cand pentru ancorare se foloseste un lant, aceste mecanisme au ca organe de lucru


una sau doua roti cu canal profilat (barbotine), care angreneaza lantul de ancora tensionat.
Pe acelasi arbore principal, pentru legare exista tamburi de capat, pentru manevrarea
paramei cu capat liber. Cand si pentru ancorare se foloseste parama metalica sau
nemetalica, aceasta se infasoara pe un tambur cilindric montat in locul barbotinei.
Masinile cu ax orizontal sunt denumite vinciuri, iar cele cu ax vertical, cabestane.In prova
navelor vinciurile sunt de obicei duble, dispunand de doua barbotine, pentru cele doua
ancore prova si de doi tamburi de capat pentru manevra.

Spre deosebire de vinci, un cabestan are doar un capat liber al axului principal, pe
care se pot monta barbotina si tamburul de manevra. Cabestanele au intotdauna tamburi
de capat pentru manevra, pot avea barbotina si nu pot avea tamburi cilindrici. Capatul
inferior al arborelui principal al unui cabestan poate traversa puntea, permitand
amplasarea sub punte a reductorului si a electromotorului de actionare, ceea ce prezinta
avantaje in privinta economiei de spatiu la orice nava si a protejarii masinii, la navele
militare.
Puterea dispozitivului de actionare a mecanismului de ancorare trebuie sa asigure
virarea oricaruia din lanturile de ancora cu o forta de tractiune la barbotina egala cu cea
determinata prin calcul cu formula:

F1 = 20,6 d2 [N]

unde d este calibrul lantului.

Dispozitivul de actionare al mecanismului de ancorare trebuie sa asigure virarea


concomitenta a doua ancore (dupa ce au fost smulse pe rand) si sa creeze in acest caz
urmatoarea forta de tractiune F2:

F2 = 30,9 d2 [N]

Un mecanism de ancorare:

- tragerea navei pe lant sau parama pana la verticala ancorei fundarisite,

- smulgerea ancorei de pe fundul apei si ridicarea ei cu viteza de minimum


8 m/min,

- ridicarea ambelor ancore de la jumatatea adancimii de ancorare, cu viteza


de minimum 8 m/min,

- ridicarea unei ancore de la lungimea maxima de lant fundarisit,

- manevrarea paramelor de legare pe tamburii de capat pentru manevre,

- fundarisirea ancorelor cu ajutorul franei sau a mecanismului.

Instalatia manuala de actionare a ancorei trebuie sa asigure o viteza de ridicare de


minimum 2,5 m/min. Pentru fiecare om care lucreaza la manivele, efortul nu trebuie sa
depaseasca 150 N.

Vinciurile de manevra cu tambur cilindric trebuie sa asigure:

- infasurarea sau desfasurarea paramei sub sarcina, cu tambur decuplabil,

- functionarea in suprasarcina, la acostarea navei, avand insa limitatori de


moment maxim,

- mentinerea cablului tensionat, cu ajutorul franei si atunci cand


mecanismul nu este actionat.
7. Montarea, probarea si exploatarea instalatiilor de ancorare

Montarea si probarea instalatiilor de ancorare se executa in conformitate cu


documentatia elaborata de proiectant si ele trebuie sa respecte conditiile tehnice impuse
de proiect. In timpul fabricatiei in uzinele subfurnizoare, toate mecanismele trebuie sa fie
verificate si probate de catre inspectorii societatii de clasificare care urmeaza sa acorde
navei certificatul de clasa.

La montare se urmareste in special ca fixarea mecanismelor sa se execute dupa o


prealabila verificare a corectitudinii de amplasare a postamentilor, babalelor, stopelor,
ghidajelor cablurilor, etc.

La probarea instalatiei de ancorare se verifica capacitatea vinciului de ancora de a


ridica si smulge, de la adancimea de 100 m (pentru navele cu zona nelimitata de
navigatie), fiecare din ancorele cu care este dotata nava, cu viteza de virare de circa 8
m/min.

De asemenea, se mai verifica corecta asezare si ghidare a lantului pe barbotina, in


tubul de ancora si in nara, precum si asezarea la post a ancorei. In timpul lansarii ancorei
se verifica capacitatea de franare a vinciului de ancora, executand cate doua franari la
fiecare lant.

Pentru vinciurile de acostare si manevra se verifica capacitatea vinciului de a realiza


forta periferica proiectata, iar in cazul vinciurilor automate se verifica valorile tensiunilor
care comanda filarea sau virarea paramei de legare, masurandu-le cu ajutorul unor
dinamometre montate pe cablu.