Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2
1. Diviziunea muncii prin specializare. Cu cit mai mult muncitorii se concentrează
asupra unei lucrări cu atit mai bine se dezvoltă aptitudinile lor şi drept consecinţă
creşte productivitatea muncii.
2. Autoritatea şi responsabilitatea. Dreptul de a adopta decizii şi responsabilitatea pe
care a au cadrele da conducere reiese din împuternicirile formale.
3. Disciplina în muncă. E4senţa disciplinei constă în respectarea strictă a normelor şi
instrucţiunilor.
4. Unitatea de comandă - la executarea oricărei activităţi muncitorul trebuie să
primească dispoziţii de la un singur conducător.
5. Unitatea de conducere- un singur centru de coordonare şi un singur plan de activitate
pentru un grup de muncitori.
6. Subordonarea intereselor personale intereselor organizaţiei.
7. Recompensarea personalului trebuie să fie cît mai echitabilă pentru a satisface atît
firma cît şi muncitorii.
8. Centralizarea - este problema atingerii unui raport optim dintre centralizare şi
decentralizare pentru organizaţie. Acest raport este în dependenţă de situaţia
concretă.
9. Verigii scalare (ierarhie). Trebuie să existe o verigă clară a ierarhiei.
10. Ordinea- fiecare obiect trebuie să aibă locul său ceia ce va duce în final la
economisirea timpului.
11. Echitatea- atitudinea managerilor faţă de muncitori trebuie sa fie cu respect şi
prietenoasă.
12. Stabilitatea locurilor de muncă a personalului conduce la creşterea eficienţei.
13. Iniţiativă trebuie să fie încurajată şi susţinută iniţiativa din partea subalternilor ce
poate servi ca sursă de noi idei şi mijloc de recompensă pentru subalterni.
14. Spirit de echipă- înţelegerea şi armonia din colectiv este o forţă uriaşă.
După Fayol gestiunea nu este un talent înnăscut dar o artă ce poate fi învăţată .
Şcoala cantitativă (după unele surse reuneşte două şcoli: şcoala deciziilor şi şcoala
matematică) – consideră conducerea ca un sistem de modele şi procese matematice, concentrează
atenţia asupra proceselor decizionale, soluţionarea problemelor legate de decizie, conţinutul şi
fundamentarea ei, elaborarea modelului matematic fiind problema principală. Limitele şcolii date
constau în faptul că aparatul matematic este incapabil de a rezolva problemele de ordin social
care apar în cadrul organizaţiei
Şcoala sistemică nu este un set de principii şi indicaţii referitor la procesul de conducere,
dar mai degrabă un mod de gândire referitor la organizaţie. Astfel ea este privită ca un sistem
deschis care este caracterizat prin entropie, sinergism şi interdependenţa subsistemelor.
Org. este un sistem deschis care are intrări şi ieşiri, iar în interior se desfăşoară un proces de
transformare a resurselor în bunuri prin intermediul unei tehnologii. Entropia este o caracteristică
a tuturor sistemelor ce reflectă tendinţa lor de epuizare treptată şi apoi de dispariţie. Lipsa
resurselor şi a energiei din exterior va duce inevitabil la moartea org. dacă nu va fi un monitoring
adecvat asupra mediului. Sinergismul presupune că sistemul ca ceva integru generează ieşiri mai
mari decât fiecare element al ei în parte. Deci subdiviziunile firmei lucrând împreună au rezultate
mai mari decât în cazul când ar face aceasta sine stătător.
O concepţie sistemică populară în anii 80 este teoria 7S. Potrivit acestei teorii o organizaţie
este efectiva se formează în baza a şapte componente interdependente. Modificarea unei
componente impune şi modificarea celorlalte componente. Aceste componente sunt:
1. strategia-planurile şi direcţiile de activitate
2. structura - compoziţia internă a organizaţiei ce reflectă subdiviziunile şi relaţiile
3. sistema –procedurile şi procesele
4. statele – grupele de personal
5. stilul – maniera în care este gestionată organizaţia
6. calificarea – nivelul de aptitudini a personalului
7. valorile