• POZIŢII

Conceptul de poziţii – M. Klein

M. Klein a descries două poziţii fundamentale: poziţia paranoico-

schizioidă şi poziţia depresivă. Aceste poziţii oferă o alternativă sau o
imagine paralelă a stadiilor de dezvoltare psihosexuală ale lui Freud.
Klein a studiat relaţia mamă-copil re-creată în transfer.
Poziţia paranoico-schizioidă are loc în primele luni de viţă când
bebeluşul se confruntă cu o axietate mare având un aparat de
procesare cognitivă minimal. Treptat, pe măsura acumulării de
experienţă şi a maturizării cognitive bebeluşul devine capabil de o
funcţionare mai avansată specifică poziţiei depresive.
În poziţia paranoico-schizioidă relaţiile bebeluşului sunt dominate de
divizare şi reprimare cu proiectarea agresiunii. Din acest motiv relaţiile
de obiect rezultante sunt caracterizate prin calităţi de gen “totul sau
nimic”. Mama este percepută de copil ca fiind bună sau rea; o parte
este iubită, o parte este urâtă; darn u poate fi sşi iubită şi urâtă în
acelaşi timp pentru că copilul nu este capabil să o perceapă ca pe o
persoană întreagă. În această poziţie domină divizarea şi grade
patologice de identificare proiectivă ca mod relaţionare şi de apărare
împotriva anxietăţii.
Poziţia depresivă este o dezvoltare majoră ce începe în jurul
vârstei de trei, patru luni. Bebeluşul trece dincolo de divizare,
proiectare şi de calitatea “totul sau nimic” a relaţiilor timpurii mergând
spre grija pentru obiect copilul devine capabil din puunct de vedere
cognitiv de o imagine mai completă a mamei. Să o perceapă ca o
persană întreagă ce ester capabilă să întruchipeze calităţi bune şi rele,
de iubire şi de respingere. Noua capacitate de a păstra în minte mama
prezentă şi mama absentă în acelaţi timp înseamnă că divizarea nu
mai reptrezintă unicul mod de a face faţă durerii. Durerea poate fi
acum suportată datorită sprijinului acordat de obiectul interorizat.
Copilul devine capabil să tolereze ambivalenţa, să simtă vina în ceea
ce priveşte responsabilitatea modului în care obiectul a fost tratat şi să
repare răul facut.

Klein a descris deasemenea şi “apărarea maniacă” (the manic defense)

–o persoană care nu poate bsuporta vinovăţia dar care totuţi a trecut
de poziţia paranoico-schizioidă poate sări peste poziţia depresivă
pentru a evita conştientizarea deteriorării obiectului ce apare odată cu
poziţia depresivă.
T. Ogden a studiat munca ator cercetători şi a integrat-o în proriile
studii rezultând găsirea unei alte poziţii pe care el a numit-o (autistic
– contiguous position). Această poziţie provine din nevoia copilului de
a fi apropiat de un obiect limita acestuia fiind limita sinelui său. Copii
folosesc proximitatea obiectelor pentru a defini atât sinele corporal cât
şi contururile psihologice interne.