Sunteți pe pagina 1din 7

Prejudecăţile şi stereotipurile

Prejudecata reprezintă dimensiunea afectivă asociată stereotipului, raportarea afectivă la un


anumit grup. Şi de obicei implică respingerea celuilalt considerat ca membru al unui grup faţă de
care se manifestă sentimente negative. De obicei ele se clasifică în funcţie de categoria socială
faţă de care apar – sexism – prejudecăţi legate de gen, xenofobie – teama faţă de străini, rasism –
prejudecăţi legate de alte rase.Deseori existenţa unor stereotipuri negative şi prejudecăti cu
privire la un grup social conduce la dezvoltarea de comportamente discriminative faţă de acesta
la nivel social.
Folosirea unei “etichete” în absenţa cunoaşterii persoanei sau situaţiei căreia i se aplică, prin
generalizarea rapidă a unor experienţe individuale sau de grup punctuale specifice la nivelul
tuturor reprezentanţilor grupului sau culturii respective stau de obicei la baza dezvoltării unor
seturi de comportamente care marginalizează, exclud sau discriminează categoria căreia i se
adresează cu efecte negative asupra
imaginii acesteia în timp.
Modificarea stereotipurilor şi a prejudecăţilor deşi dificil de realizat, se poate iniţia prin:
• evidenţierea unor reprezentanţi ai grupului cu privire la care identificăm existenţa unor
stereotipuri, care infirmă stereotipul;
• oferirea unei cantităţi semnificative de informaţii privind acel grup – privind toate valorile
şi normele specifice acestuia şi a membrilor acestuia;
• motivarea individului - indivizilor în sensul înţelegerii corecte a grupului cu care doreşte
să comunice; o implicarea în activităţi în vederea atingerii unor scopuri comune
Identificarea propriilor noastre stereotipuri şi prejudecăţi este esenţială în realizarea unei
comunicări autentice pe termen lung între diferite grupuri culturale. De asemenea constituie
primul pas spre deschiderea către celalalt, ceilalţi şi dezvoltarea unor noi perspective asupra
grupurilor culturale cu care interacţionăm.
Fiecare din noi etichetăm sau avem anumite stereotipuri la un moment dat. În comunicarea
interculturală ele ne pot împiedica să vedem realitatea aşa cum este ea. Operarea cu stereotipuri
în comunicare nu este foarte eficientă fiindcă nu oferă informaţii detaliate asupra persoanei,
persoanelor cu care comunic şi deseori induce un tip de atitudine care se poate dovedi inadecvat.1

1
http://femrom.ro/infopub/mozaic4_prejudecati.pdf
Conform definiţiei din Dicţionarul Cambridge, stereotipurile sunt „o idee fixă pe care oamenii o
au despre cum este cineva sau ceva, în special despre ceva greşit”. Conform aceluiaşi dicţionar,
prejudecăţile sunt „o opinie sau sentiment nedrept şi nerezonabil, format fără îndeajuns de multă
gândire sau cunoaştere”. Cu alte cuvinte, stereotipurile sunt idei preconcepute, clişee în timp ce
prejudecăţile sunt sentimente iraţionale de frică şi neplăcere. Pot fi înţelese ca nişte filtre de
protecţie împotriva afluxului de informaţii care ne permit să judecăm oamenii fără a-i cunoaşte
personal sau cunoscându-i numai superficial: ele ne limitează opinia despre realitate.
În acest sens se poate argumenta că stereotipurile şi prejudecăţile au o funcţie pozitivă,
permiţându-ne să luăm repede o decizie. Deseori însă stereotipurile sunt utilizate pentru a
justifica şi susţine credinţele şi valorile majorităţii populaţiei. „Comunul” este perceput ca
„normal” iar lucrurile realizate de grupuri sociale distincte sau minorităţi sunt neapreciate, dacă
nu se conformează acestor „norme”. Unul dintre lucrurile cele mai supărătoare în cazul
stereotipurilor şi prejudecăţilor este că în mod obişnuit sunt create de cei puternici şi aplicate
celor slabi, care nu pot controla modul în care sunt percepuţi de ceilalţi şi nu pot schimba aceste
percepţii. În general, se spune că stereotipurile sunt adevărate. Orice aspect adevărat al
stereotipurilor este găsit, acesta justifică şi consolidează stereotipurile.2

O constantã este totusi punctul de plecare: notiunea de „imagine”, care trebuie luatã în sens
figurat, si nu de imagine realã, fotograficã, a realitãtii strãine. Imaginea „imagologicã” este o
reprezentare concentratã, simplificatoare, realizatã sub forma cliseului, a stereotipului.
Imagologia opereazã cu reprezentãri colective, socializate, ce trãdeazã o mentalitate colectivã si
care sunt considerate ca reprezentative pentru acea comunitate. Exprimãrile condensate,
memorabile, sînt admise ca atare, axiomatic, avînd o functie descriptivã si de (re)cunoastere,
ocupînd un loc important în imaginarul social. Acestea sînt cliseele, sau stereotipiile nationale:
„scotian zgîrcit”, „român harnic si ospita-lier”, „francez iubãret”, „evreu cu simt de afaceri” si asa
mai departe. Caracterele atribuite diferitelor popoare sînt puse sub semnul imuabilitãtii, de aceea
în textele de facturã folcloricã apar aluzii la divinitate ca garant al datului vesnic. Ne amintim
începutul Baltagului: „Domnul Dumnezeu, dupã ce a alcãtuit lumea, a pus rînduialã si semn

2
http://www.dosta.org/mo/node/341
fiecãrui neam. Pe Þigan l-a învãtat sã cînte cu cetera si Neamtului i-a dat surubul etc. etc.”
Se pare cã primul care a folosit termenul de stereotip cu referire la reprezentãrile sociale a fost
jurnalist american Walter Lippmann în cunoscuta sa lucrare despre opinia publicã (1950). Pentru
acesta, a vedea totul prin categorii („types and generalities”) reprezintã un mod economicos de
cunoastere, dar si una dintre cele mai subtile si insidioase metode de influentare (astãzi am spune
manipulare). „Ni se spune despre univers înainte de a-l vedea. Ne imaginãm cele mai multe
lucruri înainte de a le cunoaste personal.” În acelasi timp, atrage atentia W. Lippmann, sistemul
de stereotipuri este legat de traditii si de propria pozitie în societate. „Orice alterare a
stereotipurilor seamãnã cu o zguduire a temeliilor lumii.”
Imaginile nationale sînt rareori mono-stereotipii, adicã reduse la un singur element, ca în
exemplele citate mai sus („scotian zgîrcit”, „francez iubãret”, „român ospitalier” etc.). Acestea
pot fi considerate un caz limitã, de reductie extremã operatã de mecanismul stereotipiei. Poate n-
ar fi lipsit de interes sã reamintim aici observatiile lui George Cãlinescu privitoare la
specificitatea caracterelor nationale: „Francezii sînt rationalisti, germanii idealisti, englezii
pragmatici, rusii mistici, orientalii fatalisti. [...] O culturã contine în sine toate notele posibile,
precum un individ toate aspectele caracterologice. Francezii sînt cartezieni, dar unii sînt mistici,
englezii sînt pragmatici, dar multi sînt niste visãtori, germanii sînt romantici si sistematici, dar
printre ei sînt sceptici si dezordonati. Specificitatea nu e o notã unicã, ci o notã cu precãdere.”1
Mono-stereotipiile fiind discutabile si mai usor de demontat, cliseele se cumuleazã în fascicole,
constelatii, corp cu multiple fatete, sau, ca în terminologia lui Cadot – preluatã de Pageaux –,
„agregat mitoid”. Numele Elvetiei evocã, pentru un român din zilele noastre, „munti, ceasuri,
bãnci, ciocolatã si.... reuniuni internationale”2, ameste-cînd elemente de cadru natural cu produse
traditionale si viata politicã. Imaginea traditionalã a turcului cuprindea elemente exotice ce tin de
o civilizatie strãinã (fes, salvari, iatagan, moschee, harem etc.), ca si trãsãturi fizice si de caracter
valorizate negativ, el fiind dusmanul (urîtime, cruzime, neomenie, lasitate). Peste aceste straturi
se suprapun imagini contemporane, de asemenea din registrul depreciativ, negativ, rezultate din
contacte umane de un anumit tip: negustor de bazar, sofer de TIR etc.
Poli-stereotipia poate proveni si din reflectarea aceleiasi strãinãtãti (alteritãti) de cãtre autori
diferiti, sau pe o perioadã mai îndelungatã. Însumarea multiplelor fatete va contura o „imagine
medie”, un fel de „portret-robot”, pentru a prelua, împreunã cu Klaus Heitmann, un termen din
recuzita politiei criminale 3.
Reflectarea strãinului, a „celuilalt”, este si o parte componentã a imaginarului social: delimitarea
fatã de alteritate permite grupului sã-si afirme propria identitate, face parte din structura
discursului identitar. Politica nu rãmîne nici ea imunã fatã de imaginile stereotipe, uneori
prejudecãti. Imaginile negative pun în miscare mecanisme de blocare a contactelor bilaterale si
internationale, cîtã vreme o imagine atrãgãtoare stimuleazã astfel de legãturi. De exemplu,
unificarea Germaniei a reînviat în memoria colectivã a europenilor atîtea imagini rãzboinice,
îngrijorãtoare.
În crearea imaginii despre o tarã strãinã, contribuie o multitudine de elemente, începînd cu
aspecte geografice, politice, istorice (care stîrnesc anumite reactii psihologice sau reactiveazã
sedimente culturale). Finlandei i se ataseazã în mod frecvent sintagma „tara celor 10.000 de
lacuri”, Norvegia este „tara fiordurilor”, Islanda – „tara geyserelor”, Olanda – „tara lalelelor”,
Australia – „tara cangurilor” etc., în imagini care mizeazã pe caracteristici geografice sau naturale
specifice. Unele din aceste elemente se regãsesc ca simboluri pe însemnele oficiale ale statului
(Canada – frunza de artar) sau ale suporterilor sportivi (Franta – cocosul). Cadrul natural se
altoieste cu elemente politico-istorice: Elvetia, „tara cantoanelor”, este „pitoreasca tarã alpinã”,
„republica libertãtilor cetãtenesti”, „patria lui Wilhelm Tell” etc. Un anumit sistem politic poate
stîrni simpatii sau antipatii; „tara sovietelor” prezentatã admirativ de o anumitã literaturã
marxistã, nu a fost altceva decît un imens „gulag” pentru adversarii sistemului.
Prezentele umane sînt de cea mai mare importantã pentru definirea imaginilor nationale. Aspectul
fizic caracteristic, sau fenotipul, este chiar unul dintre primele stereotipii vehiculate în legãturã cu
un neam strãin. Talia, tinuta, culoarea pãrului (a fetei, a ochilor), coafura, gesticulatia,
vestimentatia etc., trãsãturi ale indivizilor observati direct sau indirect, se convertesc în trãsãturi
definitorii pentru întreaga categorie etnicã sau nationalã. Cu cît tinuturile sînt mai îndepãrtate si
realitãtile umane mai diferite, acestea capãtã mai pregnant virtuti definitorii de încadrare într-o
categorie rasialã, în primul rînd (arab, asiatic, amerindian, negru).
Trãsãturile fizice, care de la bun început sînt de naturã sã sugereze atitudini de simpatie sau,
dimpotrivã, de antipatie, se dubleazã de observatii privind trãsãturile de caracter si
comportament, mult mai explicite în privinta acelor atitudini favorabile sau defavorabile,
rezultate din compararea cu valorile si normele din propria civilizatie.
Referintele culturale despre o tarã strãinã sînt în mod inevitabil selective, iar aceastã selectie este
în cel mai înalt grad semnificativã. Traducerile efectuate, anumite motive literare poartã cu ele
imaginea tãrii si culturii de origine, si acelasi lucru este valabil si pentru celelalte creatii artistice,
monumente etc. Germania, bunãoarã, este pentru orice persoanã de culturã medie, tara lui
Werther si a lui Faust, a concertelor lui Bach si simfoniilor lui Beethoven.
Cadrul social si un anumit mod de viatã se convertesc si ele în „etichete” ce se aplicã strãinului
pentru a fi identificate anumite trãsãturi nationale. În aceastã ordine de idei s-ar putea cita
numeroase clisee de tipul: englezii aristocrati, italienii ocupati cu „siesta”, francezii bãutori de vin
iar nemtii de bere etc. Preferintele gastronomice sînt si ele sursã de „etichetãri”: italienii ma-
caronari, românii mãmãligari, pentru americani francezii sînt „frog eaters” iar nemtii „krauts”
(mîncãtori de broaste, de varzã), etc. Coroborînd astfel de observatii nu înseamnã cîtusi de putin
cã facem sociologie; nu ne propunem sã studiem organizarea socialã, cutume si traditii, studiul
imagolo-gic urmãreste modul în care reflectarea acestora în texte scrise dintr-o altã culturã
creeazã o anumitã imagine socotitã reprezentativã.
Vestimentatia, costume (traditionale sau nu), pieptãnãtura, accesorii (pãlãrie, baston de
promenadã etc.) constituie si acestea caracteristici etnice, dublate de anumite conotatii sociale.
Nu e întîmplãtor, de exemplu, cã primele haine europene de la noi am fost denumite „nemtesti”,
urmare a contactului cu negustorii din Leipzig care au lãsat si numele strãzii Lipscani din
Bucuresti. Prin opozitie, „islicul” si „caftanul” devin simbolurile anacronice ale unei epoci
condamnate la disparitie, iar oamenii de rînd, tãranii, sînt denumiti „opincari”.

Mai mult, cliseele sau stereotipiile culturale, puternic înrãdãcinate în mentalul colectiv, rezistente
în timp, ajung adesea sã piardã contactul cu realitatea. Walter Lippmann, cel care a lansat
termenul de stereotipie, împrumutat din limbajul profesional al tipografilor, era chiar de pãrere cã
în majoritatea cazurilor acestea sînt gresite. Influenta lor, în practica socialã contemporanã, este
socotitã pernicioasã, ducînd la tensiuni între popoare. Practicienii etnopsihologiei recomandã
programe de actiune avînd ca finalitate atenuarea sau chiar eliminarea efectelor negative ale
imaginilor nationale.3

3
http://lett.ubbcluj.ro/~echinox/caiete2/10.html
Note

1 G.Cãlinescu, Istoria literaturii române de la origini pînã în prezent, editie nouã, Craiova, 1993,
pag. 973.
2 Confederatia elvetianã sãrbãtoreste astãzi 700 de ani, în Cotidianul, I, nr. 60, 1 aug. 1991, pag.
4.
3 K.Heitmann, Imaginea românilor în spatiul lingvistic german 1775-1918 - un studiu
imagologic, Bucuresti, Editura Univers,1995, p. 5.
4 Cuvînt înainte la volumul Identitate si alteritate. Studii de imagologie, coordonatori: Nicolae
Bocsan, Valeriu Leu, Resita, Editura Banatica, 1996, pag. 5.
5 Y. Chevrel, La littérature comparée, Paris, PUF, 1989; D. H. Pageaux, La littérature générale et
comparée, 1994; etc.
6 Al. Dima, op. cit., pag. 136. Atributul de noutate s-a atenuat, astfel cã un cercetãtor din zilele
noastre denumeste acest domeniu «l’un des champs de recherches les plus anciens de la
littérature générale et comparée» (J. M. Moura, Imagologie littéraire et mythocritique: rencontres
et divergences de deux recherches comparatistes, în vol. Mythes et littérature, Paris, 1994, pag.
129).
7 J. M. Carré, Les écrivains français et le mirage allemand (1800-1940), Paris, Boivin et Cie,
1947. Pe de altã parte, Moura citeazã ca pionieri ai imagologiei pe F. Balden-sperger si pe P.
Hazard (op. cit., pag. 129-130).
8 Heitmann, op. cit.
9 Vezi studiul nostru (Gh. Lascu), Imaginea Frantei la românii din Transilva-nia pînã în anul
1918, Editura Casa Cãrtii de Stiintã, Cluj, 2000.
10 Pentru imaginea elvetianului în literatura francezã vezi Histoire de la littérature en Suisse
romande, vol. I, Payot, Lausanne, 1996, pag. 225-226; imaginile românesti la Gh. Lascu, Images
roumaines de la Suisse, în Versants – revue suisse des littératures romanes, Slatkine, Geneve,
1998, nr. 34, pag. 33-48.
11 D.-H. Pageaux, La littérature générale et comparée, Paris, Armand Colin, 1994, pag. 71-73.
4
12 Citat de D. Hîncu în Introducere la K. Heitmann, op. cit., pag. 6.

4
http://lett.ubbcluj.ro/~echinox/caiete2/10.html