Sunteți pe pagina 1din 36

Proiect - Poluare - Poluarea mediului, a

apelor si aerului
Proiect - Poluare -

Tema: Poluarea mediului, a apelor si aerului

- BUZAU 2002 -

Poluarea mediului, a solului, apelor si aerului

Poluarea solului

Solul poate fi poluat : b3o16oj


-direct prin deversari de deseuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din ingrasaminte si
pesticide aruncate pe terenurile agricole ;

- indirect, prin depunerea agentilor poluanti ejectati initial in atmosfera, apa ploilor
contaminate cu agenti poluanti "spalati" din atmosfera contaminata, transportul agentilor
poluanti de catre vant de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor contaminate.
In ceea ce priveste poluarea prin intermediul agentilor poluanti din atmosfera, se observa
anumite particularitati. Spre exemplu, ca regula generala, solurile cele mai contaminate se vor
afla in preajma surselor de poluare. Pe masura, insa, ce inaltimea cosurilor de evacuare a
gazelor contaminate creste, contaminarea terenului din imediata apropiere a sursei de poluare
va scadea ca nivel de contaminare dar regiunea contaminata se va extinde in suprafata.
Nivelul contaminarii solului depinde si de regimul ploilor.Acestea spala in general atmosfera
de agentii poluanti si ii depun pe sol, dar in acelasi timp spala si solul, ajutand la vehicularea
agentilor poluanti spre emisari. Trebuie totusi amintit ca ploile favorizeaza si contaminarea in
adancime a solului.
Intr-o oarecare masura poluarea solului depinde si de vegetatia care il acopera, precum si de
natura insasi a solului. Lucrul acesta este foarte important pentru urmarirea persistentei
pesticidelor si ingrasamintelor artificiale pe terenurile agricole. Interesul econamic si de
protejare a mediului cere ca atat ingrasamintele cat si pesticidele sa ramana cat mai bine fixate
in sol. In realitate, o parte din ele este luata de vant, alta este spalata de ploi, iar restul se
descompune in timp, datorita oxidarii in aer sau actiunii enzimelor secretate de bacteriile din
sol. In tabelul urmator sunt prezentate unele date in legatura cu persistenta in sol a unor
insecticide comune.
Insecticidul Timpul pt. Disparitia a 50% din doza admin. solului Timpul pt a se ajunge la
concentratia de 0,1 ppm
Aldrin 2 luni
Carbaryil 1 luna
Phorate 1 luna
Azinphosmetil 20 zile
Parathion 20 zile 90 zile
Metilparation 30 zile
Malation 8 zile
Intrucat deplasarea pesticidelor si a ingrasamintelor din locul pe care au fost administrate
mediului constituie un risc grav de poluare a mediului, s-au incercat metode pentru marirea
persistentei lor prin aditivi chimici. Spre exemplu persistenta heptaclorului in sol a fost
marita:
• cu 18% prin adaus de ulei lubrefiant mineral
• cu 52% prin adaus de rasina de Piccopale ;
• cu 30% prin adaus de polistiren alchilat ;
• cu 29% prin adaus de plastifiant aromatic.
• Cu 21% prin adaus de fractiuni grele aromatice din petrol.
Experienta a aratat ca persistenta pesticidelor mai depinde si de natura solului : ea este mai
mica in solurile cu continut anorganic mai bogat (nisipuri, argile) decat in substante organice.

Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a mentinut in timp de milioane de ani este
amenintat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi efectul de sera, incalzirea
globala,poluarea aerului,subtierea stratului de ozon si ploile acide. In ultimii 200 de ani
industrializarea globala a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul
atmosferic.Arderea carbunelui si a gazului metan a dus la formarea unei cantitati mare de
dioxid de carbon.In anul 1985pentru prima oara a aparut prima gaura in stratul de ozon daca
oamenii continua sa o polueze atmosfera pamantul se va afla in mare pericol. Un exemplu de
rau poluat ar fi acest rau din U.K. (Anglia).

Rau poluat din U.K.

In imaginea de mai jos veti putea vedea ce pagube a facut ploaia de acid intr-o zona a padurii.

In imaginea de mai jos veti vedea cum ploile de acid au erodat o piatra.

Aceasta imagine arata aerul poluat de noxe din orasul Mexico City , care este unul din cele
mai poluate orase din lume.

Aceasta imagine arata cum acesta masinarie montata pe tractor uda plantele dar in acelasi
timp polueaza aerul.

Surse de po1uare a aerului cu praf, cenusa si fum

Exista, in principal, doua grupe de surse generatoare de praf, cenusa si fum, in atmosfera:

a - surse artificiale b - surse naturale.

a)Sursele artificiale generatoare de praf, cenusa si fum cuprind, in general, toate activitatile
omenesti bazate pe arderea combustibililor lichizi, solizi sau gazosi.
Sursele artificiale pot fi grupate in doua mari categorii: a.10 - surse bazate pe arderea
combustibililor in scop industrial; a.20 - surse bazate pe arderea combustibililor in scop
domestic.

a.10. In tabelul 1 se prezinta unele surse industriale de poluare cu praf, fum si cenusa iar in
tabelul 2, productia specifica de fum si praf pe industrii.

Surse industriale de poluare cu praf, fum si cenusa


Industria Sursa de poluare Produsul poluant
Otelarii. Furnale, masini de sintetizare. Oxizi de fier, fier, fum.
Turnatorii de fonta. Furnale, instalatii de dezbatere. Oxid de fier, praf, fum, fumuri de ulei.
Metalurgia neferoasa. Furnale si topitorii. Fum, fumuri de ulei si metale.
Rafinarii de petrol. Regeneratori de catalizatori, incineratori de namoluri. Praf de catalizator,
cenusa de namol.
Fabrici de hartie. Cuptoare de recuperare a chimicalelor si de calcar. Prafuri de chimicale.
Sticla si fibre de sticla. Manipularea materiilor prime, cuptoare de sticla, tragerea firelor. Praf
de materii prime, ceata de acid sulfuric, oxizi alcalini, aerosoli de rasini.

Tabel 1

Productia de fum si praf in industrii

Industria Emisia de fum si praf


Siderurgie 10 kg / tona metal
Fonterii 15-25 kg / tona metal
Procesarea aluminiului 450 kg / tona metal
Topitorii de bronz si alama 12 kg / tona metal

Tabel 2

O importanta sursa industriala, in special de praf, o reprezinta industria materialelor de


constructie, care are la baza prelucrarea unor roci naturale (silicati, argile, calcar, magnezit,
ghips etc.).
Din cadrul larg al industriei materialelor de constructii se detaseaza, sub aspectul impactului
exercitat asupra mediului ambiant, industria cimentului. Materialele de baza, care intra in
fabricarea cimentului, sunt piatra calcaroasa amestecata cu magme sau cu argile. Sunt
cunoscute si aplicate doua procedee de fabricare:

• procedeul uscat, in care materiile prime sunt deshidratate, faramitate in mori speciale si
trecute apoi in cuptoare rotative lungi, unde sunt tratate la temperaturi inalte;

- procedeul umed, in care materiile prime se amesteci cu apa, apoi in stare umeda se macina in
mori speciale, dupa care, partea rezultata este trecuta la randul ei in cuptoare rotative, unde
procesul este acelasi ca la procedeul uscat;

Temperaturile din cuptoare determina mai intai faramitarea materialului, cu formare de


clincher iar apoi, prin macinare, se obtin particule foarte fine, care constituie cimentul
propriu-zis. Procesele tehnologice descrise produc cantitati mari de praf, in toate verigile
lantului tehnologic: uscatoare, mori de materii prime, cuptoare, procese intermediare. Din
uscatoare se elimina in atmosfera aproximativ 10% din cantitatea introdusa, in mori, 1-3% din
cantitatea prelucrata, in cuptoarele rotative, 10%, iar in procesele intermediare, intre 2 si 4%.
In total se pierde intre 20 si 25% din materia prima prelucrata la procedeul uscat si 1045% la
procedeul umed. Praful rezultat din industria cimentului este imprastiat pana la distanta de
peste 3 km fata de sursa, concentratia acestuia in apropierea surselor, variind intre 500 si 2
000 t/km2/an. Fumul constituie partea invizibili a substantelor ce se elimina prin cosurile
intreprinderilor industriale si este constituit din vapori de apa, gaze, produsi incomplet arsi
(carbune, hidrocarburi, gudroane etc.) si alte impurit4i inglobate si eliberate cu ocazia arderii.
Fumul are o culoare albicioasa daca arderea este completa. Culoarea neagra indica o ardere
incompleta, datorita lipsei de aer, precum si prezentei in cantitate mare a carbunelui si a
funinginii. Culoarea fumului rar poate fi roscata, cenusie sau bruna, dupa cum carbunele
contine fler, aluminiu sau mangan.
Particulele de fum au dimensiuni submicronice (< 0,075?). Cenusa rezultata in exclusivitate
din combustibili solizi. Proportia sa variaza intre 5-15% la antracit (carbune superior, deci cu
ardere mai completa) si 40-50% la carbunii inferiori (lignit, turba, etc.). Cenusa se compune
din:

• compusi minerali puternic inglobati in masa carbunelui. In aceasta categorie sunt cuprinsi
compusii de Si, Al, Fe, Ca, Mg si/sau S;

• impuritati (cenusa mecanica) provenite din roca in care se afla inglobat zacamantul.

Cenusa ramane in cea mai mare parte in focar si este indepartata prin procedee mecanice sau
hidraulice. Restul este antrenat spre cos de catre puternicul curent de aer format in camera de
ardere. in marile centrale termoelectrice, la trecerea prin cos, cenusa este captata aproape in
totalitate.

a.20. O alta sursa importanta generatoare, in special, de fum si cenusa, este arderea
combustibililor solizi, lichizi si gazosi in scop domestic. Astazi, in multe tari in curs de
dezvoltare, lemnul de foc este la fel de vital ca alimentele, iar ca pret, in unele locuri,
inregistreaza un ritm de crestere mult mai mare decat la alimente. Cauza cresterii zi de zi a
pretului este restrangerea suprafetelor de padure. Multe tari care fusesera candva exportatoare
de produse forestiere au devenit importatoare, in masura in care nu s-au preocupat de
regenerarea fondului forestier. In SUA si India se ard anual circa 130 milioane de tone de
lemn de foc; in SUA aceasta cantitate asigura doar 3% din consumul de energie, in timp ce in
India, aceeasi cantitate asigura circa 25% din consum. Deci, pentru tarile in curs de
dezvoltare, lemnul de foc constituie o necesitate legata de satisfacerea consumurilor
energetice. Dar nu numai pentru tarile in curs de dezvoltare consumul de lemn este o
necesitate; tari ca Suedia Danemarca, Finlanda au ca obiectiv, in politica lor economica,
reducerea consumului de petrol si, in compensatie, cresterea contributiei energetice a lemnului
de foc. Chiar in SUA, acolo unde pretul altor surse de energie a crescut considerabil, s-a
produs o orientare spectaculoasa catre folosirea lemnelor de foc. Se apreciaza, de exemplu, ca
in SUA dupa 1973, folosirea energiei obtinute din lemn, in sectorul casnic, a sporit de doua
ori. Vanzarile anuale de sobe, intre 1972 si 1979, au sporit de noua ori, jar in 1981 s-au
vandut pe teritoriul SUA circa 2 milioane de sobe pentru incalzirea locuintelor cu lemne.
Fumul emis din sobele cu lemne are o culoare albastra-fumurie si contine o cantitate
insemnata de materii organice, care se apreciaza ca pot fi toxice si cancerigene. Tot in scop
domestic se ard astazi, in lume, cantitati enorme de carbuni, petrol si gaze naturale. De
exemplu, numai in S.U.A., in 1966, s-au utilizat in scop domestic peste 2.1011 m3 gaze si
1.1011 litri produse petroliere lichide, ambele cu un echivalent caloric de 2,54015 Kcal.

b) Exista, practic, trei principale surse naturale generatoare de praf, cenusa si/sau fum in
atmosfera:
1 - eruptiile vulcanice;
2 - furtunile de praf;
3 - incendiile naturale ale padurilor.

b.10. Fruptule vulcanice genereaza produsi gazosi, lichizi si solizi care, schimba local nu
numai micro si mezorelieful zonei in care se manifesta, dar exercita influente negative si
asupra puritatii atmosferice. Cenusile vulcanice, impreuna cu vaporii de apa, praful vulcanic
si alte numeroase gaze, sunt suflate in atmosfera, unde formeaza nori grosi, care pot pluti pana
la mari distante fata de locul de emitere. Timpul de remanenta in atmosfera a acestor suspensii
poate ajunge chiar la 1-2 ani. Unii cercetatori apreciaza ca, cea mai mare parte a suspensiilor
din atmosfera terestra, provine din activitatea vulcanica. Aceste pulberi se presupune ca au si
influente asupra bilantului termic al atmosferei impiedicand dispersia energiei radiate de
pamant catre univers si contribuind, in acest fel, la accentuarea fenomenului de ,,efect de
sera", produs de cresterea concentratiei de C02 in atmosfera.

b.20. Furtunile de praf. Terenurile afinate din regiunile de stepa, in perioadele lipsite de
precipitatii, pierd partea aeriana a vegetatiei si raman expuse actiunii de eroziune a vantului.
Vanturile continue, de durata, ridica de pe sol parte din particulele ce formeaza scheletul
mineral si le transforma in suspensii subaeriene, care sunt retinute in atmosfera perioade lungi
de timp. Depunerea acestor suspensii, ca urmare a proceselor de sedimentare sau a efectului
de spalare exercitat de ploi, se poate produce la mari distante fata de locul de unde au fost
ridicate. Cercetari recente, din satelit, au aratat Ca eroziunea eoliana numai de pe continentul
African ajunge la 100-400 milioane tone/an. in acest context, se pare Ca desertul Sahara
inainteaza in fiecare an cu 1,5 pana la 10 km.
Furtuni de praf se produc si in alte zone ale globului. Astfel, in mai 1934, numai intr-o singuri
zi, un vant de o violenta neobisnuita a produs un intens proces de eroziune eoliana pe
teritoriile statelor Texas, Kansas, Oklahoma si Colorado. Norii negri, care cuprindeau circa
300 milioane de tone de praf, dupa ce au parcurs 2/3 din teritoriul S.U.A., au intunecat
Washington-ul si New York-ul si s-au deplasat mai departe catre Atlantic. In 1928, la 26 si 27
aprilie, o furtuna eoliana a produs erodarea unui strat de sol cu o grosime intre 12 si 25 mm de
pe o suprafata de circa 400 000 km2, situata in zona precaspica. Evaluarile facute cu acel
prilej au aratat ca, numai pe teritoriul tini noastre, s-au depus circa 148 milioane m3 praf, din
cantitatea totala ridicata.

b.30. Incendiile naturale. Caderea naturali a climatului sub pragul critic de umiditate poate
cauza profunde dezastre ecologice. Unul din cele mai grave il reprezinta incendiile naturale.
Fenomenul este deosebit de raspandit, mai ales in zona tropicali desi, in general, gradul de
umiditate al padurilor din aceasta zona nu este de naturi sa favorizeze izbucnirea incendiului.
La sfarsitul anului 1982 si inceputul anului 1983, pe insula Borneo a Indoneziei si Malayesiei
au avut loc 7 incendii care au mistuit circa 3,5 milioane hectare paduri tropicale. In Coasta de
Fildes, in 1983, focul a distrus circa 450 000 ha iar in Ghana, in timpul aceleasi secete, a fost
distrusa prin foc o mare suprafata de paduri si circa 10% din plantatiile de cacao.
In anii deosebit de secetosi, chiar si in zonele temperate, se produc dese incendii ale padurilor.
Astfel, in 1992, pe fondul unei succesiuni de ani secetosi, au izbucnit incendii devastatoare
chiar si in padurile Frantei si ale Poloniei. Se pare ci situatia climatici din deceniul 80 a extins
mult suprafetele de paduri vulnerabile la incendii pe intregul glob.

DEPUNEREA POLUAREA NORI PLOAIE SOLUL PADUREA LACUL


PLOII USCATE AERULUI ACIZI ACIDA ACIDIFIAT POLUATA MORT
2.4. Poluarea apei
Apa este un factor important în echilibrele ecologice, iar poluarea acesteia este o
problemă actuală cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra populaţiei. Prin poluarea
apei, se înţelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale apei, produsă direct
sau indirect de activităţile umane şi care face ca apele să devină improprii utilizării normale în
scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a interveni alterarea. Efectele poluării
resurselor de apă sunt complexe şi variate, în funcţie de natura şi concentraţia substanţelor
impurificatoare. Rezolvarea acestor probleme ridicate de poluarea apei se realizează prin tratare,
prin care se asigură condiţiile necesare pentru consum.

Poluarea apelor poate fi naturală sau artificială. Poluarea naturală se datorează


surselor de poluare naturale şi se produce în urma interacţiei apei cu atmosfera, când are loc o
dizolvare a gazelor existente în aceasta, cu litosfera, când se produce dizolvarea rocilor solubile şi
cu organismele vii din apă. Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel,
apelor meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigaţiei etc.

Se poate vorbi şi despre poluare controlată şi necontrolată. Poluarea controlată


(organizată) se referă la poluarea datorată apelor uzate transportate prin reţeaua de canalizare şi
evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte. Poluarea necontrolată (neorganizată) provine
din surse de poluare care ajung în emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul
apelor de ploaie.

Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite


pentru a defini grupuri de surse de ape uzate. Poluarea normală provine din surse de poluare
cunoscute, colectate şi transportate prin reţeaua de canalizare la staţia de epurare sau direct în
receptor. Poluarea accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale,
când cantităţi mari (anormale) de substanţe nocive ajung în reţeaua de canalizare sau, ca urmare a
defectării unor obiective din staţia de preepurare sau epurare.

Se mai poate vorbi şi despre poluare primară şi secundară. Poluarea primară


apare, de exemplu, în urma depunerii substanţelor în suspensie din apele uzate, evacuate într-un
receptor, pe patul acesteia. Poluarea secundară apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate în
urma fermentării
materiilor organice depuse din substanţele în suspensie antrenează restul de
suspensii şi le aduce la suprafaţa apei, de unde sunt apoi transportate în aval de curentul de apă.

2.4.1. Principalele materii poluante şi efectele acestora

Substanţele poluante introduse în ape din surse naturale şi artificiale sunt numeroase,
producând un impact important asupra apelor de suprafaţă şi subterane. Prejudiciile aduse
mediului de substanţele poluante pot fi grupate în două mari categorii: prejudicii asupra sănătăţii
publice şi prejudicii aduse unor folosinţe (industriale, piscicole, navigaţie, etc.). Substanţele
poluante pot fi clasificate, după natura lor şi după prejudiciile aduse, în următoarele categorii:
- substanţele organice, de origine naturală sau artificială, reprezintă pentru apă
poluantul principal. Substanţele organice de origine naturală (vegetală şi animală) consumă
oxigenul din apă atât pentru dezvoltare, cât şi după moarte. Materiile organice consumă oxigenul
din apă, în timpul descompunerii lor, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de
cantitatea de substanţă organică evacuată, provocând distrugerea fondului piscicol şi în general a
tuturor organismelor acvatice. În acelaşi timp oxigenul mai este necesar şi proceselor aerobe de
autoepurare, respectiv bacteriilor aerobe care oxidează substanţele organice şi care, în final,
3
conduc la autoepurarea apei. Concentraţia de oxigen dizolvat normată, variază între 4 - 6 mg/dm ,
în funcţie de categoria de folosinţă, coborârea sub această limită având ca efect oprirea proceselor
aerobe, cu consecinţe foarte grave. Cele mai importante substanţe organice de origine naturală
sunt ţiţeiul, taninul, lignina, hidraţii de carbon, biotoxinele marine ş.a. Substanţele organice –
poluanţi artificiali, provin din prelucrarea diferitelor substanţe în cadrul rafinăriilor (benzină,
motorină, uleiuri, solvenţi organici ş.a), industriei chimice organice şi industriei petrochimice
(hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, detergenţi ş.a.).
- substanţele anorganice, în suspensie sau dizolvate sunt mai frecvent întâlnite în
apele uzate industriale. Dintre acestea se menţionează, în primul rând, metalele grele ( Pb, Cu , Zn
, Cr ), clorurile, sulfaţii etc. Sărurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apelor, iar unele
dintre ele pot provoca creşterea durităţii. Clorurile în cantităţi mari fac apa improprie alimentărilor
cu
apă potabilă şi industrială, irigaţiilor etc . Prin bioacumulare metalele grele au
efecte toxice asupra organismelor acvatice, inhibând în acelaşi timp şi procesele de autoepurare.
Sărurile de azot şi fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apelor. Apele cu duritate
mare produc depuneri pe conducte, mărindu-le rugozitatea şi micşorându-le capacitatea de
transport şi de transfer a căldurii.

- materialele în suspensie, organice sau anorganice, se depun pe patul emisarului


formând bancuri care pot împiedica navigaţia, consumă oxigenul din apă dacă materiile sunt de
origine organică, determină formarea unor gaze urât mirositoare. Substanţele în suspensie
plutitoare, cum ar fi ţiţeiul, produsele petrolifere, uleiul, spuma datorată detergenţilor, produc
prejudicii emisarului. Astfel, ele dau apei un gust şi miros neplăcut, împiedică absorbţia
oxigenului la suprafaţa apei şi deci autoepurarea, se depun pe diferite instalaţii, colmatează
filtrele, sunt toxice pentru fauna şi flora acvatică, fac inutilizabilă apa pentru alimentarea
instalaţiilor de răcire, irigaţii, agrement etc.

- substanţele toxice, nu pot fi reţinute de instalaţiile de tratare a apelor şi o parte


din ele pot ajunge în organismul uman, provocând îmbolnăviri. Aceste materii organice sau
anorganice, câteodată chiar în concentraţii foarte mici, pot distruge în scurt timp flora şi fauna
receptorului.

- substanţele radioactive, radionuclizii, radioizotopii şi izotopii radioactivi sunt


unele dintre cele mai periculoase substanţe toxice.Evacuarea apelor uzate radioactive în apele de
suprafaţă şi subterane prezintă pericole deosebite, datorită acţiunii radiaţiilor asupra organismelor
vii.Efectele substanţelor radioactive asupra organismelor depind atât de concentraţiile
radionuclizilor, cât şi de modul cum acestea acţionează, din exteriorul sau din interiorul
organismului, sursele interne fiind cele mai periculoase.

- substanţele cu aciditate sau alcalinitate pronunţată, evacuate cu apele uzate,


conduc la distrugerea florei şi faunei acvatice, la degradarea construcţiilor hidrotehnice, a vaselor
şi instalaţiilor necesare navigaţiei, împiedică folosirea apei în agrement, irigaţii, alimentări cu apă
etc. De exemplu, toxicitatea acidului sulfuric pentru faună depinde de valoarea pH-ului, peştii
murind la un pH = 4,5. Hidroxidul de sodiu, folosit în numeroase procese industriale, este foarte
solubil în apă şi măreşte rapid pH-ul, respectiv alcalinitatea apei, producând numeroase prejudicii
diferitelor folosinţe ale apelor. Astfel, apele receptorilor care conţin peste 25 mg/l NaOH, distrug
fauna piscicolă.
- coloranţii, proveniţi îndeosebi de la fabricile de textile, hârtie, tabăcării etc,
împiedică absorbţia oxigenului şi desfăşurarea normală a fenomenelor de autoepurare şi a celor de
fotosinteză .

- energia calorică,caracteristică apelor calde de la termocentrale şi de la unele


industrii, aduce numeroase prejudicii în alimentarea cu apă potabilă şi industrială şi împiedică
dezvoltarea florei şi faunei acvatice. Datorită creşterii temperaturii apelor scade concentraţia de
oxigen dizolvat, viaţa organismelor acvatice devenind dificilă.

- microorganismele de orice fel, ajunse în apa receptorilor, fie că se dezvoltă necorespunzător, fie
că dereglează dezvoltarea altor microorganisme sau chiar a organismelor vii. Microorganismele
provenite de la tăbăcării, abatoare, industria de prelucrare a unor produse vegetale, sunt puternic
vătămătoare, producând infectarea emisarului pe care îl fac de neutilizat.

2.4.2. Principalele surse de poluare

Sursele de poluare sunt în general aceleaşi pentru cele două mari categori de receptori : apele de
suprafaţă ( fluvii, râuri, lacuri etc. ) şi apele subterane ( straturi acvifere, izvoare etc. ) .

Impurificarea apelor de suprafaţă sau subterane este favorizată de următoarele elemente :

- starea lichidă a apei la variaţii mari de temperatură, ceea ce face ca ea să


antreneze în curgerea sa diferite substanţe impurificatoare ;
- apa e un mediu propice pentru realizarea a numeroase reacţii fizico-chimice (ca
de exemplu dizolvarea unor substanţe naturale sau artificiale, sedimentarea suspensiilor etc. ) ;
- faptul că în natură apa se găseşte sub forme diferite ( inclusiv gaze şi vapori ) îi
măreşte sensibil domeniul de aplicare ;
- apa este unul din factorii indispensabili vieţii pe pământ .

Sursele de poluare se pot împărţi în două categorii distincte:

- surse organizate care produc murdărirea în urma evacuării unor substanţe în ape
prin intermediul unor instalaţii destinate acestui scop, cum ar fi canalizări, evacuări de la industrii
sau crescătorii de animale etc.;
- surse neorganizate care produc murdărirea prin pătrunderea necontrolată a unor
substanţe în ape.

După acţiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi :

- surse de poluare permanente;

- surse de poluare nepermanente;

- surse de poluare accidentale.

După modul de generare a poluării, sursele de poluare pot fi împărţite în:

- surse de poluare naturale;

- surse de poluare artificiale, datorate activităţii omului, care, la rândul lor, pot fi
subdivizate în ape uzate şi depozite de deşeuri.

Referitor la apele subterane, sursele de impurificare provin din:

- impurificări cu ape saline, gaze sau hidrocarburi, produse ca urmare a unor


lucrări miniere sau foraje;

- impurificări produse de infiltraţiile de la suprafaţa solului a tuturor categoriilor


de ape care produc în acelaşi timp şi impurificarea surselor de suprafaţă;

- impurificări produse în secţiunea de captare, din cauza nerespectării zonei de


protecţie sanitară sau a condiţiilor de execuţie.

2.4.2.1. Surse de poluare naturale

Sursele naturale de poluare a apelor sunt, în cea mai mare parte a lor, surse cu caracter permanent.
Ele provoacă adesea modificări importante ale caracteristicilor calitative ale apelor, influenţând
negativ folosirea lor. Cu toate că, în legătură cu aceste surse, termenul de poluare este oarecum
impropriu, el trebuie considerat în sensul pătrunderii în apele naturale a unor cantităţi de substanţe
străine, care fac apele respective improprii folosirii.
Principalele condiţii în care se produce poluarea naturală a apelor sunt :

- trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zăcăminte de sare, de sulfaţi) constituie principala
cauză de pătrundere a unor săruri, în cantităţi mari, în apele de suprafaţă sau în straturile acvifere.
Un caz deosebit îl reprezintă rocile radioactive, care pot duce la contaminarea unor ape de
suprafaţă sau subterane;

- trecerea apelor de suprafaţă prin zone cu fenomene de eroziune a solului provoacă impurificări
prin particulele solide antrenate, în special dacă solurile sunt compuse din particule fine, cum sunt
cele din marne şi argilă, care se menţin mult timp în suspensie;

- vegetaţia acvatică, fixă sau flotantă, în special în apele cu viteză mică de scurgere şi în lacuri,
conduce la fenomene de impurificare variabile în timp, în funcţie de perioadele de vegetaţie;

- vegetaţia de pe maluri produce şi ea o impurificare, atât prin căderea frunzelor, cât şi prin
căderea plantelor întregi. Elementele organice sunt supuse unui proces de putrezire şi
descompunere, care conduce la o impurificare a apelor, în special în perioade de ape mici sau sub
pod de gheaţă.

Sursele de poluare accidentală naturale sunt în general rare, ele datorându-se în special unor
fenomene cu caracter geologic. Dintre impurificările de acest tip se poate cita pătrunderea unor
ape puternic mineralizate în straturile subterane sau în apele de suprafaţă, în urma unor erupţii sau
altor activităţi vulcanice, a deschiderii unor carsturi, a deschiderii unor noi căi de circulaţie a apei
subterane prin spălarea unor falii etc.
2.4.2.2. Surse de poluare artificial ă

A. Ape uzate

Principala sursă de poluare permanentă o constituie apele uzate reintroduse în receptori după
utilizarea apei în diverse domenii. După provenienţa lor, există următoarele categorii de ape uzate:

- ape uzate orăşeneşti, care reprezintă un amestec de ape menajere şi industriale, provenite din
satisfacerea nevoilor gospodăreşti de apă ale centrelor populate, precum şi a nevoilor
gospodăreşti, igienico-sanitare şi social- administrative ale diferitelor feluri de unităţi industriale
mici.
- ape uzate industriale, rezultate din apele folosite în procesul tehnologic
industrial, ele fiind de cele mai multe ori tratate separat în sta ţii de epurare proprii industriilor
respective. Numărul de poluanţi pentru o anumită industrie este de obicei restrâns, o apă
industrială uzată având în principiu, caracteristici asemănătoare substanţelor chimice sau fizice
utilizate în procesul tehnologic. De exemplu, apele uzate provenite de la minele de cărbuni au
drept caracteristică principală conţinutul în substanţe în suspensie, în timp ce apele uzate rezultate
de la fabricile de zahăr conţin atât substanţe în suspensie, cât şi substanţe organice.
- ape uzate de la ferme de animale şi păsări care, au în general caracteristicile
apelor uzate orăşeneşti, poluanţii principali fiind substanţele organice în cantitate mare şi
materialele în suspensie.

- ape uzate meteorice, care înainte de a ajunge pe sol, spală din atmosferă poluanţii existenţi în
aceasta. Aceste ape de precipitaţii care vin în contact cu terenul unor zone sau incinte amenajate,
sau al unor centre populate, în procesul scurgerii, antrenează atât ape uzate de diferte tipuri, cât şi
deşeuri, îngrăşăminte chimice, pesticide, astfel încât în momentul ajungerii în receptor pot con ţine
un număr mare de poluanţi .

- ape uzate radioactive, care conţin ca poluant principal substanţele radioactive


rezultate de la prelucrarea, transportul şi utilizarea acestora. Indiferent de provenienţa lor
substanţele radioactive pot ajunge în apă, aer şi sol pe multiple căi, prejudiciind întreg mediul
înconjurător.

- ape uzate calde, care conţin de obicei un singur poluant, energia calorică, a cărei
provenienţă a fost menţionată anterior.

- ape uzate provenite de la zone de agrement, campinguri, terenuri de sport, care sunt
asemănătoare cu apele uzate orăşeneşti.

- apele uzate provenite de la navele maritime sau fluviale, conţin impurităţi deosebit de nocive
cum ar fi: reziduuri lichide şi solide, pierderi de combustibil, lubrifianţi etc.

B. Depozite de deşeuri sau reziduuri solide

O sursă importantă de impurificare a apelor o constituie depozitele de deşeuri sau de diferite


reziduuri solide, aşezate pe sol, sub cerul liber, în halde neraţional amplasate şi organizate.
Impurificarea provenită de la aceste depozite poate fi produsă prin antrenarea directă a
reziduurilor în apele
curgătoare de către precipitaţii sau de către apele care se scurg, prin infiltraţie, în sol. Deosebit de
grave pot fi cazurile de impurificare provocată de haldele de deşeuri amplasate în albiile majore
ale cursurilor de apă şi antrenate de viiturile acestora.
Cele mai răspândite depozite de acest fel sunt cele de gunoaie orăşeneşti şi de deşeuri solide
industriale, în special cenuşa de la termocentralele care ard cărbuni, diverse zguri metalurgice,
steril de la preparaţiile miniere, rumeguş şi deşeuri lemnoase de la fabricile de cherestea etc. De
asemenea, pot fi încadrate în aceeaşi categorie de surse de impurificare depozitele de nămoluri
provenite de la fabricile de zahăr, de produse clorosodice sau de la alte industrii chimice, precum
şi cele de la staţiile de epurare a apelor uzate.

Mai pot fi amintite şi surse de poluare accidentală, dar ele sunt în marea lor majoritate legate de
probleme de risc industrial.

2.4.3. Clasificarea apelor după utilizări

Luându-se în considerare toate utilizările , clasificarea apelor de suprafaţă se face


în mai multe categorii :

- categoria I - ape care servesc în mod organizat la alimentarea cu apă a


populaţiei , ape care sunt utilizate în industria alimentară care necesită apă potabilă , sau ape care
servesc ca locuri de îmbăiere şi ştranduri organizate;

- categoria II - ape care servesc pentru salubrizarea localităţilor, ape utilizate


pentru sporturi nautice sau apele utilizate pentru agrement, odihnă, recreere , reconfortarea
organismului uman ;

- categoria III - ape utilizate pentru nevoi industriale, altele decât cele alimentare
arătate mai sus, sau folosite în agricultură pentru irigaţii .

Pentru fiecare din aceste categorii sunt stabilite o serie de norme pe care apa
trebuie să le îndeplinească la locul de utilizare .Bineînţeles că aceste norme sunt cu atât mai
pretenţioase cu cât categoria de utilizare este mai mică .

Conform STAS 4706-88, pentru fiecare din categorii se dau indicatori de calitate fizici, chimici,
microbiologici şi de eutrofizare, care trebuie îndepliniţi de apele de suprafaţă, în funcţie de
categoria de calitate (tabelul 2.22.).
Tabelul 2.22.

Indicatori pe Unităţi de Categorii de calitate


categorii de măsură
I II III
calitate a
apelor
naturale
Indicatori de
calitate

Măsurători zilnice
Oxigen mg/l 6,0 5,0 4,0
dizolvat
(OD)

Materiale în mg/l 750 1000 1200


suspensie

- mg/l 250 300 300


Cloruri (Cl )

Consum mg/l 10,0 15,0 25,0


chimic de
oxigen
(CCOMn)

Amoniu mg/l 1,0 3,0 10,0


+
(NH4 )

Azotaţi mg/l 10,0 30,0 -


-
(NO3 )

Azotiţi mg/l 1,0 3,0 -


-
(NO2 )

Fenoli mg/l 0,001 0,02 0,05

Măsurători săptămâ nale


Cadmiu mg/l 0,003 0,003 0,003

Crom mg/l 0,05 0,05 0,05

Cupru mg/l 0,05 0,05 0,05

Fier mg/l 0,3 1,0 1,0

Mangan mg/l 0,1 0,3 0,8

Nichel mg/l 0,1 0,1 0,1


Plumb mg/l 0,05 0,05 0,05

Zinc mg/l 0,03 0,03 0,03

Surse de po1uare cu praf, cenuşă şi fum

Există, în principal, doua grupe de surse generatoare de praf, cenuşă şi fum, în


atmosfera: surse artificiale si surse naturale.
Sursele artificiale generatoare de praf, cenuşă şi fum cuprind, în general, toate
activităţile omeneşti bazate pe arderea combustibililor lichizi, solizi sau gazoşi.
Sursele artificiale pot fi grupate în doua mari categorii:
- surse bazate pe arderea combustibililor în scop industrial;
- surse bazate pe arderea combustibililor în scop domestic.
O importantă sursă industrială, în special de praf, o reprezintă industria materialelor de
construcţie, care are la bază prelucrarea unor roci naturale (silicaţi, argile, calcar, magnezit,
ghips etc.).
Din cadrul larg al industriei materialelor de construcţii se detaşează, sub aspectul
impactului exercitat asupra mediului ambiant, industria cimentului. Materialele de bază, care
intra în fabricarea cimentului, sunt piatra calcaroasa amestecată cu magme sau cu argile. Sunt
cunoscute şi aplicate doua procedee de fabricare:

- procedeul uscat, în care materiile prime sunt deshidratate, fărâmiţate în mori speciale şi
trecute apoi în cuptoare rotative lungi, unde sunt tratate la temperaturi înalte;

- procedeul umed, în care materiile prime se amesteci cu apă, apoi în stare umedă se macină
în mori speciale, după care, partea rezultată este trecută la rândul ei în cuptoare rotative, unde
procesul este acelaşi ca la procedeul uscat;

Temperaturile din cuptoare determină mai întâi fărâmiţarea materialului, cu formare de


clincher iar apoi, prin măcinare, se obţin particule foarte fine, care constituie cimentul
propriu-zis. Procesele tehnologice descrise produc cantităţi mari de praf, în toate verigile
lanţului tehnologic: uscătoare, mori de materii prime, cuptoare, procese intermediare. Din
uscătoare se elimina în atmosferă aproximativ 10% din cantitatea introdusă, în mori, 1-3% din
cantitatea prelucrată, în cuptoarele rotative, 10%, iar în procesele intermediare, intre 2 şi 4%.
În total se pierde intre 20 şi 25% din materia primă prelucrată la procedeul uscat şi 1045% la
procedeul umed. Praful rezultat din industria cimentului este împrăştiat până la distanţa de
peste 3 km faţă de sursă, concentraţia acestuia în apropierea surselor, variind intre 500 şi 2
000 t/km2/an. Fumul constituie partea invizibili a substanţelor ce se elimină prin coşurile
întreprinderilor industriale şi este constituit din vapori de apă, gaze, produşi incomplet arşi
(cărbune, hidrocarburi, gudroane etc.) şi alte impurit4i înglobate şi eliberate cu ocazia arderii.
Fumul are o culoare albicioasa dacă arderea este completa. Culoarea neagra indica o
ardere incompleta, datorita lipsei de aer, precum şi prezentei în cantitate mare a cărbunelui şi
a funinginii. Culoarea fumului rar poate fi roşcată, cenuşie sau bruna, după cum cărbunele
conţine fler, aluminiu sau mangan.
Particulele de fum au dimensiuni submicronice (< 0,075). Cenuşa rezultată în exclusivitate
din combustibili solizi. Proporţia sa variază intre 5-15% la antracit (cărbune superior, deci cu
ardere mai completă) şi 40-50% la cărbunii inferiori (lignit, turbă, etc.). Cenuşa se compune
din:

- compuşi minerali puternic înglobaţi în masa cărbunelui. În această categorie sunt cuprinşii
de

Si, Al, Fe, Ca, Mg şi/sau S;

- impurităţi (cenuşă mecanică) provenite din roca în care se afla înglobat zăcământul.

Cenuşa rămâne în cea mai mare parte în focar şi este îndepărtată prin procedee mecanice sau
hidraulice. Restul este antrenat spre coş de către puternicul curent de aer format în camera de
ardere. în marile centrale termoelectrice, la trecerea prin cos, cenuşa este captata aproape în
totalitate.
O altă sursă importantă generatoare, în special, de fum şi cenuşă, este arderea
combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi în scop domestic. Astăzi, în multe ţări în curs de
dezvoltare, lemnul de foc este la fel de vital ca alimentele, iar ca preţ, în unele locuri,
înregistrează un ritm de creştere mult mai mare decât la alimente. Cauza creşterii zi de zi a
preţului este restrângerea suprafeţelor de pădure. Multe ţări care fuseseră cândva exportatoare
de produse forestiere au devenit importatoare, în măsura în care nu s-au preocupat de
regenerarea fondului forestier. În SUA şi India se ard anual circa 130 milioane de tone de
lemn de foc; în SUA această cantitate asigură doar 3% din consumul de energie, în timp ce în
India, aceeaşi cantitate asigură circă 25% din consum. Deci, pentru ţările în curs de
dezvoltare, lemnul de foc constituie o necesitate legata de satisfacerea consumurilor
energetice. Dar nu numai pentru ţările în curs de dezvoltare consumul de lemn este o
necesitate; ţări ca Suedia Danemarca, Finlanda au ca obiectiv, în politica lor economică,
reducerea consumului de petrol şi, în compensaţie, creşterea contribuţiei energetice a lemnului
de foc. Chiar în SUA, acolo unde preţul altor surse de energie a crescut considerabil, s-a
produs o orientare spectaculoasă către folosirea lemnelor de foc. Se apreciază, de exemplu, că
în SUA după 1973, folosirea energiei obţinute din lemn, în sectorul casnic, a sporit de două
ori. Vânzările anuale de sobe, intre 1972 şi 1979, au sporit de noua ori, jar în 1981 s-au
vândut pe teritoriul SUA circa 2 milioane de sobe pentru încălzirea locuinţelor cu lemne.
Fumul emis din sobele cu lemne are o culoare albastră-fumurie şi conţine o cantitate
însemnata de materii organice, care se apreciază că pot fi toxice şi cancerigene. Tot în scop
domestic se ard astăzi, în lume, cantităţi enorme de cărbuni, petrol şi gaze naturale. De
exemplu, numai în S.U.A., în 1966, s-au utilizat în scop domestic peste 2.1011 m3 gaze şi
1.1011 litri produse petroliere lichide, ambele cu un echivalent caloric de 2,54015 Kcal.
Exista, practic, trei principale surse naturale generatoare de praf, cenuşa şi/sau fum în
atmosfera:
1 - erupţiile vulcanice;
2 - furtunile de praf;
3 - incendiile naturale ale pădurilor.
Fruptule vulcanice generează produşi gazoşi, lichizi şi solizi care, schimba local nu
numai micro şi mezorelieful zonei în care se manifesta, dar exercita influente negative şi
asupra purităţii atmosferice. Cenuşile vulcanice, împreuna cu vaporii de apa, praful vulcanic
şi alte numeroase gaze, sunt suflate în atmosfera, unde formează nori groşi, care pot pluti pana
la mari distante fată de locul de emitere. Timpul de remanenţă în atmosferă a acestor suspensii
poate ajunge chiar la 1-2 ani. Unii cercetători apreciază ca, cea mai mare parte a suspensiilor
din atmosfera terestra, provine din activitatea vulcanica. Aceste pulberi se presupune ca au şi
influente asupra bilanţului termic al atmosferei împiedicând dispersia energiei radiate de
pământ către univers şi contribuind, în acest fel, la accentuarea fenomenului de ,,efect de
sera", produs de creşterea concentraţiei de C02 în atmosfera.

Furtunile de praf. Terenurile afinate din regiunile de stepa, în perioadele lipsite de


precipitaţii, pierd partea aeriana a vegetaţiei şi rămân expuse acţiunii de eroziune a vântului.
Vânturile continue, de durata, ridică de pe sol parte din particulele ce formează scheletul
mineral şi le transforma în suspensii subaeriene, care sunt reţinute în atmosfera perioade lungi
de timp. Depunerea acestor suspensii, ca urmare a proceselor de sedimentare sau a efectului
de spălare exercitat de ploi, se poate produce la mari distante fata de locul de unde au fost
ridicate. Cercetări recente, din satelit, au arătat Ca eroziunea eoliană numai de pe continentul
African ajunge la 100-400 milioane tone/an. în acest context, se pare Ca deşertul Sahara
înaintează în fiecare an cu 1,5 pana la 10 km.
Furtuni de praf se produc şi în alte zone ale globului. Astfel, în mai 1934, numai intr-o
singuri zi, un vânt de o violenţă neobişnuită a produs un intens proces de eroziune eoliană pe
teritoriile statelor Texas, Kansas, Oklahoma şi Colorado. Norii negri, care cuprindeau circa
300 milioane de tone de praf, după ce au parcurs 2/3 din teritoriul S.U.A., au întunecat
Washington-ul şi New York-ul şi s-au deplasat mai departe către Atlantic. În 1928, la 26 şi 27
aprilie, o furtună eoliană a produs erodarea unui strat de sol cu o grosime intre 12 şi 25 mm de
pe o suprafaţă de circa 400 000 km2, situată în zona precaspică. Evaluările făcute cu acel prilej
au arătat că, numai pe teritoriul tini noastre, s-au depus circa 148 milioane m 3 praf, din
cantitatea totală ridicată.
Incendiile naturale. Căderea naturali a climatului sub pragul critic de umiditate poate
cauza profunde dezastre ecologice. Unul din cele mai grave îl reprezintă incendiile naturale.
Fenomenul este deosebit de răspândit, mai ales în zona tropicali deşi, în general, gradul de
umiditate al pădurilor din această zonă nu este de naturi sa favorizeze izbucnirea incendiului.
La sfârşitul anului 1982 şi începutul anului 1983, pe insula Borneo a Indoneziei şi Malayesiei
au avut loc 7 incendii care au mistuit circa 3,5 milioane hectare păduri tropicale. În Coasta de
Fildeş, în 1983, focul a distrus circa 450 000 ha iar în Ghana, în timpul aceleaşi secete, a fost
distrusă prin foc o mare suprafaţă de păduri şi circa 10% din plantaţiile de cacao.
În anii deosebit de secetoşi, chiar şi în zonele temperate, se produc dese incendii ale
pădurilor. Astfel, în 1992, pe fondul unei succesiuni de ani secetoşi, au izbucnit incendii
devastatoare chiar şi în pădurile Franţei şi ale Poloniei. Se pare ci situaţia climatici din
deceniul 80 a extins mult suprafeţele de păduri vulnerabile la incendii pe întregul glob.

Bibliografie:

Brown L., “Probleme globale ale omenirii. Starea lumii”, Editura Tehnică, Bucureşti, 1992
Ursu P., “Protejarea aerului atmosferic”,Editura Tehnică, 1978
Poluarea aerului - natura agentilor poluanti, surse de poluare

MUNTEANU ELENA CARMEN

CLASA VII-A

Sc. “George Bacovia” Bacau

REFERAT LA CHIMIE

Din cauza intenselor activitati economice, in unele regiuni ale Globului, aerul isi micsoreaza
procentul de oxigen pe de o parte, iar pe de alta parte se incarca cu substante daunatoare vietii.
Fenomenul este cunoscut sub numele de poluarea aerului si consta in impurificarea
atmosferei cu substante solide, lichide, vapori sau gaze daunatoare organismelor vii.

Pentru determinarea gradului de poluare a aerului se folosesc aparate speciale. Poluantii din
aer pot fi substante straine de compozitia normala a aerului sau substante care intra in aceasta
compozitie si care in functie de concentratie si timp de actiune exercita un efect nociv asupra
omului sau mediului.

NATURA AGENTILOR POLUANTI

Din punct de vedere al naturii acestor poluanti, ei pot fi clasificati in doua grupe:

 Suspensii sau aerosoli care sunt formati din particule lichide sau solide
de dimensiunea cuprinsa intre 100 mm si 0,001mm. La dimensiune mai
mare, stabilitatea in atmosfera este atat de redusa, incat sistemul dispers
practic nu se poate constitui, iar dimensiunile sub 1 mm fac parte din
domeniul dispersiilor moleculare.

Acest sistem dispers se clasifica in functie de dimensiune si comportare in atmosfera,


in 3 categorii:

 suspensii mai mari de 10 mm. Acestea au stabilitate mica in aer,


sedimentand in atmosfera imobila cu viteza uniform accelerata si care au
putere de difuziune mica;

 suspensii cu diametrul cuprins intre 10 mm si 0,1 mm. Se caracterizeaza


prin faptul ca in aer imobil sedimenteaza cu viteza uniforma conform legii
Stokes, frecarea fata de moleculele de aer anuland acceleratia; stabilitatea
acestor aerosoli este mai mare, ca si puterea lor de difuziune;

 suspensii de dimensiune mai mica de 0,1 mm. Stabilitatea in atmosfera


este foarte mare, in atmosfera imobila nu se depun, ci – fiind de
dimensiune coloidala – se deplaseaza cu miscari browniene. Capacitatea
de difuziune a acestor aerosoli este foarte mare, similara cu cea a gazelor.

Pe langa semnificatia de ordin fizico-chimic pe care o prezinta aceasta clasificare, este


de mentionat ca importanta sanitara au in special ultimele doua categorii prin faptul ca
particulele mai mari de 10 mm se retin – in cursul respiratiei – in caile respiratorii superioare
si se elimina repede din plamani. Particulele in suspensie mai mici de 5 – 10 mm putand
ajunge in cursul respiratiei pana la nivelul alveolei pulmonare constituie asa numitii “aerosoli
respirabili” cu potential nociv ridicat.

Aerosolii poluanti pot fi – din punct de vedere al starii de agregare – solizi sau lichizi.
Cei lichizi sunt reprezentati de gaze sau vapori condensati in atmosfera sau dizolvati in
aerosolii de apa atmosferica (ceata).

Un exemplu dintre cele mai cunoscute il reprezinta ceata acida care se formeaza in
zone intens poluate cu oxizi de sulf. Aerosolii solizi sunt reprezentati de pulberi, constituind
unul dintre cei mai raspanditi poluanti.

Foarte diferite ca dimensiuni si natura chimica, aprecierea nocivitatii nu se face


complet decat determinand atat cantitatea, cat si natura chimica si dimensiunile. Efectul
asupra sanatatii este de asemenea foarte divers. Din acest punct de vedere se clasifica in
pulberi toxice (care determina manifestarile patologice specifice substantei toxice
componente) si netoxice. Acestea din urma, diferite si ele ca natura si in functie de aceasta pot
exercita efecte iritante, cancerigene, alergizante, fotodinamice, infectante si fibrozante.

Gazele si vaporii toxici reprezinta poluantii prezenti in atmosfera sub forma gazoasa.
Foarte diversi din punctul de vedere al naturii chimice, au stabilitate mare in atmosfera,
precum si mare putere de difuziune.

Ambele aceste caracteristici depind mai putin de natura chimica a substantei, cat in
primul rand de caracteristicile fizice ale atmosferei. Temperatura crescuta creste volatilitatea,
iar cea scazuta favorizeaza condensarea si trecerea din starea gazoasa in cea de aerosol.
Umiditatea crescuta, de asemenea poate prin dizolvarea in vapori de apa condensati, sa
schimbe starea de agregare a substantelor gazoase. Radiatiile, in special ultravioletele, pot
duce prin reactii fotochimice la transformari chimice importante.

SURSELE DE POLUARE A AERULUI

Sursele de poluare a aerului pot fi clasificate in doua grupe: surse naturale si surse
artificiale (rezultate din activitatea umana).

Sursele naturale de poluare a aerului nu provoaca decat in mod exceptional poluari


importante ale atmosferei. Cea mai comuna dintre poluarile naturale este poluarea cu pulberi
provenite din erodarea straturilor superficiale ale solului, ridicate de vant pana la o anumita
altitudine. Furtunile de praf pot constitui uneori factori de poluare care pot influenta si asupra
sanatatii populatiei, in apropierea unor zone aride sau de desert. In anumite conditii
meteorologice s-au semnalat transporturi masive de praf de sol pana la distante apreciabile de
locul de producere, fenomen care s-a observat si in tara noastra.
De asemenea intre sursele naturale de poluare putem mentiona eruptiile vulcanice,
emanatiile de gaze din sol, poluarea produsa de procese naturale de descompunere in sol a
substantelor organice, incendiile din paduri, etc.

Sursele artificiale sunt mult mai importante, inmultirea acestora constituind cauze
pentru care protectia aerului reprezinta o problema vitala a lumii contemporane. Aceste surse
sunt o urmare a activitatii omului, progresul societatii, in primul rand procesul de
industrializare si urbanizare, avand drept fenomen de insotire poluarea mediului – implicit si
poluarea aerului.

Aceste surse de poluare a aerului pot fi clasificate in surse stationare si surse mobile.

Sursele stationare cuprind procesele de combustie si procesele industriale diverse.

Procesele de combustie – arderea combustibilului pentru obtinerea de energie – sunt


folosite in scopuri industriale (centrale electrice, etc.), pentru realizarea energiei calorice
necesare incalzirii sau pentru incinerarea reziduurilor.

Principalii combustibili folositi in prezent si care vor fi folositi si in viitorul apropiat


sunt combustibilii fosili (carbune, petrol, gaze naturale), energia atomica furnizand inca o
proportie redusa din totalul energiei necesare, iar utilizarea energiei solare constituind o
rezerva a viitorului.

Teoretic printr-o ardere completa a unui combustibil pur ar rezulta numai bioxid de
carbon si apa, substante practic lipsite de nocivitati considerabile. In practica insa nici
combustibilii nu sunt puri si nici procesul de ardere nu este complet. Rezulta deci din aceste
procese de ardere o cantitate de produsi secundari care intra in compozitia fumului si care sunt
emisi in atmosfera. Cantitatea lor este cu atat mai mare cu cat combustibilul contine mai
multe impuritati si arderea este mai putin completa.

Carbunele constituie combustibilul cel mai frecvent folosit, existand rezerve mondiale
importante. Exista o varietate mare de tipuri de carbune folosite, prezenta impuritatilor
depinzand de gradul de puritate . Tipurile de carbune cu putine impuritati sunt relativ scumpe,
in procesele de ardere utilizandu-se frecvent si carbune inferior. Fumul rezultat contine atat
suspensii – formate din carbune si cenusa – cat si gaze. Suspensiile contin carbon, siliciu,
aluminiu, oxizi de fier, precum si – in cantitati variabile – zinc, cadmiu, vanadiu, nichel,
seleniu, etc. Gazele contin – pe langa vapori de apa – oxizi de azot, bioxid de sulf, oxid de
carbon, acid fluorhidric, aldehide si alte hidrocarburi. Dintre poluantii principali emisi,
continutul de carbune, oxid de carbon si oxizi de azot, depinde de tipul si calitatea arderii, in
timp ce continutul de cenusa si bioxid de sulf in primul rand de calitatea carbunelui.

De mentionat ca in momentul arderii se pot forma hidrocarburi policiclice cu efect


cancerigen, care condenseaza repede pe particulele in suspensie.

Produsii de petrol reprezinta de asemenea combustibili frecvent folositi in procesele


de combustie din sursele stationare. Principalii poluanti emisi in atmosfera sunt oxizii de azot,
oxidul de carbon, bioxidul de sulf (dependent de concentratia sulfului in petrol), hidrocarburi
– printre care si hidrocarburi policiclice, precum si suspensii continand carbon si cenusa
bogata in sulfati, precum si alte substante printre care sunt de mentionat seleniul si vanadiul.
Gazele naturale sunt combustibilul cu potentialul poluant cel mai redus. In mod
constant, pe langa bioxid de carbon si apa, se emit in atmosfera oxizi de azot la care se pot
adauga, in functie de calitatea arderii, oxid de carbon, hidrocarburi si - uneori – particule in
suspensie. Valoarea economica ridicata precum si rezervele mondiale limitate fac insa ca
gazele naturale sa fie tot mai putin utilizate pentru combustie.

Poluarea mediului înconjurător

Cele mai des întâlnite forme de poluare sunt: poluarea apei,


poluarea solului, poluarea aerului (atmosferică). Aceste elemente de
bază vieţii omeneşti se pare că sunt şi cele mai afectate de acţiunile
iresponsabile ale fiinţei omeneşti.
Solul, ca şi aerul şi apa este un factor de mediu cu influenţă
deosebită asupra sănătăţii. De calitatea solului depinde formarea şi
protecţia surselor de apă, atât a celei de suprafaţă cât mai ales a celei
subterane.
Apa este un factor de mediu indispensabil vieţii. Ea îndeplineşte în
organism multiple funcţii, fără apă toate reacţiile biologice devenind
imposibile. Lipsa de apă sau consumul de apă poluată are multiple
consecinţe negative asupra omului şi sănătăţii sale.
Poluarea reprezintă modificarea componentelor naturale prin
prezenţa unor componente străine, numite poluanţi, ca urmare a
activităţii omului, şi care provoacă prin natura lor, prin concentraţia în
care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra
sănătăţii, creează disconfort sau împiedică folosirea unor componente
ale mediului esenţiale vieţii. (Conferinţa Mondială a O.N.U., Stockholm,
1972)
Din cuprinsul definiţiei se poate constata clar că cea mai mare
responsabilitate pentru poluarea mediului o poartă omul, poluarea fiind
consecinţa activităţii mai ales social – economice a acestuia.
Privită istoric, poluarea mediului a apărut odată cu omul, dar s-a
dezvoltat şi s-a diversificat pe măsura evoluţiei societăţii umane,
ajungând astăzi una dintre importantele preocupări ale specialiştilor din
diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii, ale statelor şi guvernelor, ale
întregii populaţii a pământului. Aceasta, pentru că primejdia
reprezentată de poluare a crescut şi creşte neîncetat, impunând măsuri
urgente pe plan naţional şi internaţional, în spiritul ideilor pentru
combaterea poluării.
Poluarea,printre alte clasificări, este clasificată în poluare naturală si
poluare artificială.
Sursele naturale principale ale poluării sunt erupţiile vulcanice,
furtunile de praf, incendiile naturale ale pădurilor şi altele cum ar fi
gheizerele sau descompunerea unor substanţe organice.
Erupţiile vulcanice care generează produşi gazoşi, lichizi şi solizi
exercitând influenţe negative asupra purităţii atmosferice. Cenuşile
vulcanice, împreună cu vaporii de apă, praful vulcanic şi alte numeroase
gaze, sunt suflate în atmosferă, unde formează nori groşi, care pot pluti
până la mari distanţe de locul de emitere. Timpul de rămânere în
atmosferă a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani.
Furtunile de praf sunt şi ele un important factor în poluarea aerului.
Terenurile afânate din regiunile de stepă, în perioadele lipsite de
precipitaţii, pierd partea aeriană a vegetaţiei şi rămân expuse acţiunii de
eroziune a vântului. Vânturile continue, de durată, ridică de pe sol o
parte din particulele , care sunt reţinute în atmosferă perioade lungi de
timp. Depunerea acestor particule ca urmare a procesului de
sedimentare sau a efectului de spălare exercitat de ploi, se poate
produce la mari distanţe faţă de locul de unde au fost ridicate.
Incendiile naturale sunt o importantă sursă de fum şi cenuşă, care se
produc atunci când umiditatea climatului scade natural sub pragul critic.
Fenomenul este deosebit de răspândit, mai ales în zona tropicală, deşi,
în general, gradul de umiditate al pădurilor din această zonă nu este de
natură să favorizeze izbucnirea incendiului.
Din punct de vedere al felului surselor de poluare, produse de om
(artificiale) se disting:
- poluare industriala -20 – 25%
- poluare casnică -50 – 60 %
- poluare datorată mijloacelor de transport -20- 25 %

Industria este, la momentul actual,


principalul poluant la scară mondială
Procesele de producţie industrială şi producţia de energie a industriei,
sunt principalele surse ale poluării atmosferice dar la acestea putem
adăuga orice arderi din care rezultă substanţe poluante.
Gazele industriale, gazele rezultate din arderi, fie ca e vorba de
incalzirea locuintelor sau de gazele de esapament eliminate de
autovehicule, polueaza atmosfera cu numeroase substante daunatoare
sănătăţii, aceste substante provoaca, printre altele, boli respiratorii si
alergii, precum şi ploi acide ce distrug pădurile.
Praful, cenuşa şi fumul au o proporţie destul de mare în totalitatea
poluanţilor care există în atmosferă.
Sursele artificiale generatoare de praf, cenuşă şi fum cuprind, în
general, toate activităţile omeneşti bazate pe arderea combustibililor
lichizi, solizi sau gazoşi. O importanţă sursă industrială, în special de praf,
o reprezintă industria materialelor de construcţie, care are la bază
prelucrarea unor roci naturale (silicaţi, argile, calcar, magnezit, ghips
etc.)
Monoxidul de carbon(CO) este un gaz foarte periculos, ce are o
pondere din ce în ce mai mare printre poluanţii devastatori.
Aerul pe care il inspiram este parte din atmosfera ,amestecul de gaze
ce acoperă globul pământesc.Acest amestec de gaze asigură viaţa pe
pământ şi ne protejează de razele dăunătoare ale Soarelui.
Echilibrul natural al gazelor atmosferice,este ameninţat acum de
activitatea omului.Aceste pericole ar fi efectul de seră ,încălzirea
globală ,poluarea aerului, subţierea stratului de ozon şi ploile acide.
Stratul de ozon din stratosferă ne protejează reţinand razele
ultraviolete ale soarelui.Deoarece în zilele noastre a crescut foarte mult
folosirea ,frigiderelor ,detergenţilor etc.,aceste gaze au ajuns în aer în
cantităţi mai mari decât cele care ar putea fi suportate de atmosfera.Pe
masură ce se ridică ,se descompun , şi distrug stratul de ozon
O mare gaura in ozon (ilustrată la mijloc cu albastru inchis si gri) se
dezvoltă deasupra Antarticii, timp de câteva luni, în fiecare an.

Industria arde carburanţii fosili, eliberând în atmosfera gazele de seră


care încălzesc Pamântul
.
Gazele de sera, rezultate din procesele industriale si din agricultura
deregleaza echilibrul atmosferic,reţin gazele infraroşii si le reflecta pe
suprafaţa Pamântului. În consecinţă creşte temperatura medie globala.
Stratul gros de agenti poluanti eliberati de un oras mare poate poate
crea o ceata sufocanta, mai ales când nu exista vânturi care sa imprăştie
poluanţii. Gazele acide care ies din cosurile fabricilor si din autovehicule
se amesteca cu precipitaţiile, rezultând ploi acide care distrug clădiri şi
păduri şi omoară peştii. Unii agenţi poluanţi ajung în stratosfera,
distrugând ozonul natural care protejeaza animalele si plantele împotriva
razelor nocive ultraviolete ale Soarelui.
Ploaia acida distruge plantele si animalele. Ele spala nutrientii de pe
sol, frunze si ace, iar acestea se îngălbenesc şi mor. Aluminiul eliberat de
ploi slăbeşte rădăcinile copacilor, favorizând distrugerea lor. Păduri
întregi au disparut din aceasta cauza.
Este şi mai rău daca ploaia acidă ajunge în râuri sau lacuri, pentru că
acestea transportă otrava la distanţă, omorând şi cele mai mici organisme.
Peştii sunt determinaţi de aluminiu să producă o mucoasă lipicioasă care
le înfundă branhiile şi îi “sufocă”, în cele din urmă. Apele acide distrug si
icrele.
Ploile acide distrug culturile omoară peştii prin otrăvirea locurilor şi

farâmiţează pietrele. Copacii isi pierd frunzele şi, în final mor. Aceste

păduri situate pe graniţele ceho-poloneze arată parcă ar fi fost lovite de

bomba atomică. Ele au fost distruse de ploile acide datorate poluării

industriale din fostele ţări comuniste.

Transporturile sunt, după cum bine ştiţi, o altă importantă sursă de


poluare
Autovehiculele care funcţionează cu motor cu combustie, sunt un
factor poluant care este luat din ce în ce mai mult în seamă. Oraşele mari
sau aglomeraţiile urbane dense sunt afectate în mare măsură de
transporturile cu eliberare de noxe.
Gazul carbonic(CO2) , numit ştiinţific dioxid de carbon, este cel mai
important din ciclul carbonului este inofensiv şi aduce clorul pentru
fotosinteză. CO2, sub formă de vapori de apă, lasă să treacă undele
scurte ale radiaţiei solare în atmosferă şi absoarbe undele lungi ale
radiaţiilor Pământului, ceea ce provoacă o reâncălzire a aerului, efectul
de seră.
Activităţile „casnice” sunt, fie că vrem, fie că nu, o sursă de poluare.
Astăzi, în multe ţări în curs de dezvoltare, aşa cum este şi ţara noastră,
lemnul de foc este la fel de vital ca şi elementele, iar ca preţ, în unele
locuri, are un ritm de creştere mai mare decât alimentele. Cauza creşterii
zi de zi a preţului este restrângerea suprafeţelor de pădure. Multe ţări
care fuseseră cândva exportatoare de material lemnos, au devenit
importatoare, în măsura în care nu s-au preocupat de regenerarea
fondului forestier.
Substanţele poluante din atmosferă sunt substanţe gazoase, lichide
sau solide, care îi modifică compoziţia.
Pe măsură ce numarul populatie creste, tot mai mult carbune, ulei, gaz
(carburanti folsili) si lemn sunt arse pentru a produce energia necesara
pentru incalzire, gatit, transport, constructii si pentru realizarea bunurilor
necesare oamenilor si obiectelor de lux pe care si le doresc. Unele noxe
eliberate in procesul de ardere a acestor carburanti se numesc gaze de
sera, deoarece se comporta intocmai ca sticla unei sere: lasa lumina sa
patrunda, dar retin caldura eliberata de pe suprafata Pamântului. Ca
rezultat, ele conduc la incalzirea planetei.
Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-au mentinut timp de
milioane de ani, este amenintat acum de activitatea omului. Aceste
pericole ar fi, ploile acide, subtierea stratului de ozon, poluarea aerului,
efectul de sera si incalzirea globala.
Activitatile umane produc o mare poluare, zilnic. Gazele de esapament
emanate de 700 de milioane de masini in intreaga lume, impreuna cu
fumul si gazele industriale, aduc in atmosfera diferiti agenti poluanti.
Apele reziduale provenind din locuinte, din industrie si agricultura
ajung inca in proportie mare in apele lacurilor si ale raurilor. Aceste ape
poluate contin substante care favorizeaza dezvoltarea bacterilor. Aceste
bacterii consuma cantitati imense de oxigen dizolvat in apa si in felul
acesta pune in pericol viata animalelor si plantelor. Apele reziduale
contin de asemenea produse industriale toxice, cum sunt plumbul si
mercurul.
De asemanea ingrasamintele, folosite mult in agricultura, ajung in
apele raurilor, purtate de apa ploii.
Aceste ingrasaminte contin nitrati si polueaza apele subterane.
La poluarea apei contribuie un număr mare de surse, care sunt
clasificate în:
Surse organizate:
- apele reziduale comunale, care rezultă din utilizarea
apei în locuinţe şi instituţii publice, bogate în microrganisme,
dintre care multe patogene;
- apele reziduale industriale, provenite din diverse
procese de fabricaţie sau sunt utilizate la transport, ca solvent
sau separator, la purificarea şi spălarea materiilor prime,
semifinite şi finite, sau a ustensilelelor şi instalaţiilor, şi au o
compoziţie heterogenă.
- apele reziduale agro – zootehnice, provenite mai ales
ca urmare a utilizării apei în scopuri agricole (irigaţii), cât şi
pentru alimentarea animalelor şi salubritatea crescătoriilor de
animale.
Sursele neorganizate, sunt reprezentate de apele meteorice
(ploaie, zăpadă), reziduurile solide de tot felul, diversele
utilizări necorespunzătoare (topirea inului sau cânepii).
Multitudinea şi variabilitatea surselor de poluare a apei
conduc la pluralitatea elementelor poluante, împărţite în:
- elemente biologice, reprezentate, în principal, de
microorganismele patogene;
- elemente chimice, reprezentate de substanţe chimice
organice sau anorganice;
Ca măsuri de prevenire a poluării apei sunt: interzicerea
îndepărtării la întâmplare a reziduurilor de orice fel care ar
putea polua apa, organizarea corectă a sistemelor de
canalizare şi a instalaţiilor locale, construirea de staţii de
epurare, construirea de staţii sau sisteme de epurare
specifice pentru apele reziduale ale întreprinderilor
industriale, înzestrarea cu sisteme de reţinere şi colectare a
substanţelor radioactive din apele reziduale ale unităţilor
unde se produc sau se utilizează radionuclizi, controlul
depozitării reziduurilor solide;
Poluarea solului este considerată ca o consecinţă a unor
obiceiuri neigienice sau practici necorespunzătoare, datorată
îndepărtării şi depozitării la întâmplare a reziduurilor
rezultate din activitatea omului, a deşeurilor industriale sau
utilizării necorespunzătoare a unor substanţe chimice în
practica agricolă. Ţinând seama de provenienţa lor,
reziduurile pot fi clasificate în:
- reziduuri menajere, rezultate din activitatea zilnică a
oamenilor în locuinţe şi localuri publice;
- reziduuri industriale, provenite din diversele procese
tehnologice care pot fi formate din materii brute, finite sau
intermediare şi au o compoziţie foarte variată în funcţie de
ramura industrială şi de tehnologia utilizată (în industria
alimentară – predominant componente organice, pe când în
industria chimică, metalurgică, siderurgică, minieră –
predominant substanţe chimice organice sau anorganice);
- reziduuri agro – zootehnice, legate îndeosebi de
creşterea şi îngrijirea animalelor;
Elementele poluante ale solului sunt de două categorii:
- elemente biologice, reprezentate de organisme
(bacterii, virusuri, paraziţi), eliminate de om şi de animale,
fiind în cea mai mare parte patogene. Ele fac parte integrantă
din diferitele reziduuri (menajere, animaliere, industriale);
- elemente chimice, sunt în cea mai mare parte, de
natură organică. Importanţa lor este multiplă: ele servesc ca
suport nutritiv pentru germeni,insecte şi rozătoare, suferă
procese de descompunere cu eliberare de gaze toxice, pot fi
antrenate în sursele de apă, pe care le degradează etc.
Ca măsuri de prevenire şi combatere a poluării solului sunt: colectarea
igienică a reziduurilor menajere în recipiente speciale, îndepărtarea
organizată şi la perioade cât mai scurte a reziduurilor colectate în afara
localităţilor, depozitarea controlată sau tratarea corespunzătoare a
reziduurilor îndepărtate prin neutralizarea lor, utilizarea în agricultură,
ca îngrăşământ natural, a reziduurilor, incinerarea reziduurilor uscate,
recuperarea şi reutilizarea (reciclarea) reziduurilor etc.
Poluarea fizică este cea mai recentă şi cuprinde, în primul rând,
poluarea radioactivă ca urmare a extinderii folosiri izotopilor radioactivi
în ştiinţă, industrie, agricultură, zootehnie, medicină etc.. Pericolul
deosebit al substanţelor radioactive în mediu şi în potenţialul lor nociv
chiar la concentraţii foarte reduse. Poluării radioactive i se adaugă
poluarea sonoră, tot ca o componentă a poluării fizice. Zgomotul, ca şi
vibraţiile şi ultrasunetele sunt frecvent prezente în mediul de muncă şi
de viaţă al omului modern, iar intensităţile poluării sonore sunt în
continuă creştere. Supraaglomerarea şi traficul, doi mari poluanţi fonici,
au consecinţe serioase asupra echilibrului psihomatic al individului. Un
număr tot mai mare de persoane din oraşele aglomerate recurge la
specialiştii psihiatri pentru a găsi un remediu pentru starea lor proastă
(anxietate, palpitaţii, amnezii neşteptate, lipsa puterii de concentrare,
dureri de cap). În sfârşit nu putem trece cu vederea poluarea termică,
poate cea mai recentă formă de poluare fizică cu influenţe puternice
asupra mediului înconjurător, în special asupra apei şi aerului, şi,
indirect, asupra sănătăţii populaţiei. Marea varietate a poluării fizice, ca
şi timpul relativ scurt de la punerea ei în evidenţă, o face mai puţin bine
cunoscută decât pe cea biologică şi chimică, necesitând eforturi
deosebite de investigare şi cercetare pentru a putea fi stăpânită în
viitorul nu prea îndepărtat.

Protecţia mediului înconjurător a apărut ca problemă a omenirii


numai în zilele noastre, respectiv atunci când omul a cucerit întreg spaţiu
al Terrei, prielnic vieţii. Acum, bogăţiile şi resursele de energie au fost
afectate în aşa măsură încât se întrevede epuizarea rapidă a unora dintre
ele, iar unele condiţii esenţiale existenţei umane, ca apa sau aerul, dau
semne de otrăvire. Se deduce astfel posibilitatea ca viitorul omenirii să
fie pus sub semnul întrebării, dacă bineînţeles nu se iau măsuri energice
de protecţie a planetei. Omul a înţeles că face şi el parte din natură, că
Terra şi resursele ei sunt limitate, că această planetă funcţionează ca un
sistem şi că dereglările produse într-un loc pot avea repercusiuni pentru
un întreg circuit, inclusiv pentru om. Omenirea nu poate renunţa însă la
ritmurile înalte ale dezvoltării economice. Calea pentru realizarea
acestor ritmuri, cu menţinerea unei bune calităţi a mediului, este
exploatarea acestuia în aşa fel încât să se poată regenera şi conserva în
permanenţă.
Primele iniţiative de ocrotire a mediului au apărut acum aproximativ
200 de ani, din necesitatea salvării unor specii pe cale de dispariţie. Cu
timpul, motivele care au impus ocrotirea naturii s-au diversificat.
Începând din 1970, au apărut semne clare de îmbolnăvire a planetei :
subţierea stratului de ozon, încălzirea globală, ploile acide, poluarea
apelor, a aerului şi a solului. Oamenii au început să înţeleagă necesitatea
adoptării unui comportament responsabil faţă de natură. Însă
responsabilitatea omului pentru ocrotirea mediului înconjurător este
atât individuală, dar mai ales colectivă: protecţia naturii angajează
colaborare şi sprijin reciproc pe plan local, judeţean, naţional şi mai ales
internaţional.
Construind fabrici şi uzine, dezvoltând oraşele şi transporturile,
defrişând pădurile pentru a folosi lemnul şi a mări suprafeţele agricole,
aruncând nepăsător în apă şi în aer cantităţi mari de deşeuri toxice omul
a stricat echilibrul natural existent în mediul înconjurător, aşa încât
uneori şi-a pus în pericol însăşi viaţa lui. În asemenea situaţie, fiinţa
umană s-a văzut nevoită să ia atitudine pentru înlăturarea răului pe care
l-a produs şi să treacă urgent la luarea unor măsuri pentru protecţia
mediului înconjurător, pentru menţinerea în natură a unui echilibru
normal între toţi factorii care compun mediul.
Pentru ca Pământul să rămână o planetă vie, interesele oamenilor
trebuiesc corelate cu legile naturii.
RADU ALEXANDRA ANA-MARIA
CLS a-V-a A